definirea sectorului cultural Şi creativ
DESCRIPTION
ftgbynujnmkTRANSCRIPT
Definirea sectorului cultural şi creativ
INDUSTRIILE CREATIVE sunt acele industrii care îşi au originea în creativitatea,
talentul şi măiestria indivizilor şi care au potențialul creării de locuri de muncă şi de a genera
prosperitate prin producerea şi exploatarea creativității, muncii intelectuale şi a ideilor, adică a
proprietății intelectuale.
La ora actuală, aceasta este viziunea predominantă în Europa şi în alte câteva centre
industrializate ale lumii. Conceptul, definit pentru prima oară oficial în Australia, în anii `90,
a fost preluat şi popularizat de guvernarea laburistă a lui Tony Blair. Industriile creative au
avut impact puternic atât pe plan intern, cât şi internațional, prin ideea de a conceptualiza zona
aflată la intersecția creativității, culturii, afacerilor şi tehnologiei într-o singură grupare, pentru
a putea „descătușa” creșterea şi dezvoltarea acesteia. Într-o realitate dominată din ce în ce
mai mult de sunet, imagini, idei şi simboluri, activitățile ce necesită creativitate pot
genera semnificativ mai multă valoare ca până acum, dacă li se permite.
Definirea sectorului cultural şi creativ porneşte de la abordarea Comisiei Europene,
care este cea mai cuprinzătoare. Este o abordare care evidenţiază impactul economic al
culturii şi creativităţii. In înţelegerea europeană, creativitatea este un proces de inovare care
foloseşte cultura ca input ce influențează numeroase sectoare economice.
Definirea sectoarelor economice vizate este în sine problematică, existând câteva orientări
majore:
- Definiția DCMS (Department of Culture, Media and Sport (DCMS), UK, 2001), care are o
abordare orientată către afaceri şi venituri economice, în care creativitatea este resursa
esențială şi proprietatea intelectuală este doar o caracteristică a produsului final;
- Definiția UNCTAD (United Nations Conference on Trade and Development) şi a Comisiei
Europene, în care un rol puternic îl joacă modelul francez ce distinge industriile culturale, ca
diferite de alte tipuri de creativitate;
- Definiția WIPO (World Intellectual Property Organization), centrată pe proprietate
intelectuală şi copyright, care îşi are originea în conceptul de „economie bazată pe
cunoaștere” introdus de Peter Druker.
Economia culturii se reflectă în sectorul cultural şi creativ astfel:
Sectorul cultural include părţi industriale și părţi non-industriale. Cultura reprezintă un produs
final de consum, care poate fi ne-reproductibil și creat pentru a fi consumat pe loc (un concert,
o expoziție de artă) sau destinat reproducerii în masă, diseminării în masă și exportului (o
carte, un film, o înregistrare muzicală).
Sectorul creativ cuprinde activitățile prin care cultura intră în procesul de producție al altor
sectoare economice și devine punctul de pornire creativ în crearea unor bunuri non-culturale.
Cercuri Domenii Sub-domenii
Nucleu: Arte Arte vizuale Pictură, sculptură, fotografie
Arte performative Teatru, dans, circ
Creația literară și muzicală
Cercul 1: Industrii și
activităţi culturale
Film și video
Televiziune și radio
Jocuri video
Muzică Piața înregistrărilor muzicale,
concerte live
Cărţi și presă Editarea de cărţi, editarea de
ziare și reviste
Patrimoniu Muzee, biblioteci, situri
arheologice, arhive
Cercul 2: Industrii și Design Design vestimentar și de
activităţi creative accesorii, graphic design,
design de interior, design de
produs
Arhitectură
Publicitate
Dezvoltare de software
original
Sectorul cultural și creativ poate fi văzut ca un nucleu în jurul căruia sunt cercuri concentrice
din ce în ce mai largi:
Nucleul Arte cuprinde activitățile artistice: artele vizuale (pictură, sculptură, fotografie), artele
performative (teatru, dans, circ), creația literară și muzicală.
Primul cerc concentric este cel al industriilor și activităților culturale. Ele includ
cinematografia, televiziunea, radioul, jocurile video, muzica, domeniul editorial, patrimoniul
cultural (muzee, biblioteci, situri arheologice, arhive).
Nucleul Arte şi primul cerc al Industriilor și activităților culturale formează împreună sectorul
cultural.
Al doilea cerc concentric este cel al industriilor și activităților creative, care includ designul,
arhitectura, publicitatea, dezvoltarea de software original.
In această structurare a sectorului cultural și creativ pe 3 cercuri concentrice, de la nucleul
activităților artistice până la industrii și activităţi creative, diferențierea nu se face în funcție
de importanţa domeniilor, ci de cât de liberă este cu adevărat manifestarea artistică și creativă,
în funcție de relația între creator și publicul său. In nucleul activităților artistice creatorul își
materializează viziunea fără să se raporteze la public; opera își va găsi publicul în funcție de
afinitate. Opera își creează publicul.
Pe măsura ce se merge înspre publicitate, creatorul lucrează pe baza unei comenzi comerciale
în care creativitatea lui este pusă în slujba unor cerințe de marketing, de a vinde produsele
unui public-țintă bine definit, de gusturile și nevoile căruia trebuie să ţină cont. In aceste
condiții, creativitatea este folosită în scop pur comercial, iar rezultatul are o valoare limitată în
timp și spațiu şi nu reprezintă un demers liber al creatorului într-o căutare estetică pură.
Industriile creative sunt privite azi cu mult interes în economiile lumii occidentale în contextul
găsirii unor noi surse ale creşterii economice. Cauzalitatea este aparent simplă: creativitatea
este premisa inovării, care la rândul ei permite dezvoltarea tehnologică şi avansul economic.
Caracteristici ale lanţului de valoare în industriile creative din România
Industrii
creativeProducţia Distribuţia Consum
Industria
cinematografi
că
♦Platourilor de filmare
aparţin caselor mari de
producţie sau posturilor de
televiziune private
♦Singura companie care
developeazã pelicule în
România este Kodak Film
♦Lipsea unei licenţe Dolby
şi lipsa unor resurse umane
calificate în domeniu
producerii de sunet
♦Lipsa specialiştilor din
domenii ca machiajul sau
cascadoria
♦Numãrul mic de
cinematografe
♦Prezenţa scãzutã
a interesului pentru
promovarea
filmelor
♦Orientarea spre
noi sisteme de
distribuţie, bazate
pe utilizarea
internetului sau în
format DVD
pentru consumul
de film domestic
♦Fenomenul
pirateriei pe
internet şi al
filmelor
contrafãcute
♦74% din populaţia
României nu merge
niciodatã la
cinematograf
♦Schimbarea
practicilor de petrecere
a timpului liber
Industrii
creativeProducţia Distribuţia Consum
Industria
muzicală
♦Schimbarea suportului
audio de înregistrare
♦Studiourile de înregistrãri
din România au adoptat
noua tehnologie şi mijloace
tehnice tot mai
profesioniste
♦Nu existã instituţii sau
cursuri de specializare
pentru tehnicieni
♦Existã angrosişti,
lanţuri de
distribuitori din
magazine,
super/hypermarket
uri
♦Disfuncţionalitãţi
care apar mai ales
la nivelul
respectãrii
obligaţiilor pe care
distribuitorii le au
faţã de producãtori
şi la nivelul
împãrţirii
profitului între cei
doi actori
♦Fenomenul
pirateriei pe
internet
♦Posibilitatea unui
consum de muzicã
mult mai mare din
punct de vedere
cantitativ şi care este în
acelaşi timp foarte uşor
de procurat.
♦Existã în continuare
segmentul publicului
fidel, care este
consumator de
materiale muzicale
cumpãrate de pe piaţa
legalã a muzicii
Industrii
creativeProducţia Distribuţia Consum
Industria de
carte
♦Genurile de cãrţi pe care o
editurã alege sã le aibã în
portofoliu au un rol
important în susţinerea
producţiei
♦Lipsa unei legãturi
directe între edituri şi
tipografiile din domeniu şi
slaba calitate a tipografiilor
existente
♦Apariţia unor noi tipuri de
format al produselor pe
piaţa de carte ca de
exemplu cartea audio
(audio-book-ul)
♦În zona
provinciei
distribuţia este
aproape
inexistentã
♦Rolul librãriilor
ca difuzori de carte
a fost luat treptat
de alte reţele de
distribuitori, cele
mai multe având
spaţii de desfacere
în cadrul
supermarketurilor
♦Lipsa
specializãrii
resurselor umane
din librãrii
♦Unele edituri nu au
un „public ţintã”, ci
încearcã sã atragã cât
mai multe categorii de
public, având colecţii
de cãrţi foarte variate
♦Existã categoria
editurilor de nişã, care
au un anumit profil şi
care se adreseazã doar
unui anumit segment
de public
Industrii
creativeProducţia Distribuţia Consum
Artele
spectacolului
♦În cazul dansului
contemporan, producţiile
artistice nu se cumpãrã
♦Producţiile artistice din
teatrul independent sunt
realizate în teatre şi grupuri
mici de artişti
♦În teatrul clasic instituţiile
statului constituie
producãtorii şi distribuitorii
principali
♦La nivelul peisajului
teatral nu existã companii
de producţie specializate şi
nici o reţea formatã din
producãtori
♦De cele mai
multe ori
instituţiile
producãtoare de
spectacole sunt şi
parte a
infrastructurii de
distribuţie
♦Teatrele
subvenţionate de la
stat primesc
fonduri mai uşor
deoarece au o
vizibilitate mai
mare
♦Persoanelor care
merg la spectacole sunt
tinere şi
viziteazã muzee,
expoziţii des
♦Numãrul celor care
alocã lunar bani pentru
consum cultural şi care
participã la astfel de
evenimente este redus
Industrii
creativeProducţia Distribuţia Consum
Artele vizuale
♦Producţiile sunt realizate
de artişti în atelierele
proprii de creaţie.
♦Marea majoritate a
galeriilor expun obiecte de
artã şi doar câteva galerii
au
activitãţi educative şi
atelier de creaţie
♦Majoritatea artiştilor din
artele plastice sau din
artele vizuale s-au îndreptat
spre alte domenii unde se
pot obţine profituri mai
mari, un exemplu fiind
publicitatea.
♦Factori legaţi de
numãrul mic de
producţii, costurile
mari care se percep
pentru transport şi
pentru închirierea
spaţiilor
♦Majoritatea
colecţionarilor
sunt din strãinãtate, iar
în România în ultimii
ani
principalii actori sunt
bãncile
♦Mai existã
colecţionarii particulari
care achiziţioneazã
opere din
pasiune sau din alte
considerente personale
ce nu sunt neapãrat
corelate cu scopuri
financiare.
♦Lipsa de educaţie
vizualã şi de cunoştinţe
în domeniul cultural al
publicului.
Sursa: Adaptat după CSCDC “Schiţa unei politici de stimulare a creativităţii: propuneri de la creatori, ONG-uri
şi firme din sectorul cultural”disponibil la http://culturadata.ro/PDF-uri/21%20Creativitatea.pdf [3.2.2011]