DREPT PROCESUAL CIVIL

PARTEA GENERALA

Notiunea si sistemul procesului civil si al dreptului procesual civil

1.Consideratii generale asupra justitiei, a sarcinilor ei si asupra procesului civil

Procesul civil este mijlocul de realizare a justitiei.

Justitia cunoaste 2 acceptiuni, conform carora ea desemneaza:

sistemul organelor judecatoresti

activitatea desfasurata de acestea in forma prevazuta de lege(procedura)

Justitia esta institutia care are sarcina de a da viata si de a aplica in concret normele de drept substantial,

norme care asigura derularea relatiilor sociale care le inspira.Justitia presupune si asigurarea executarii

hotararii judecatoresti.

Procesul civil este activitatea desfasurata de organele jurisdictionale competente, cu participarea partilor

interesate, in vederea rezolvarii conflictului de interese aparute in circuitul civil(organul jurisdictional este

cel care pronunta o hotarare prin intermediul careia rezolva un litigiu).Activitatea jurisdictionala se refera la

organe judecatoresti si organe arbitrale.Aceasta activitate se desfasoara dupa forma prevazuta de lege =

procedura.Procesul civil este reglementat de norme juridice cu aspect dinamic si progresiv.El reprezinta

functia santionatorie a dreptului civil si realizeaza sarcinile justitiei, si anume:

sarcina educativa

sarcina sanctionatorie

2.Actul jurisdictional = actul prin care se infaptuieste justitia si care poate consta intr-o hotarare

judecatoreasca sau arbitrala.Actul jurisdictional civil are o serie de caracteristici diferite si chiar opuse

acelora ale actului jurisdictional administrativ.Astfel:

- actul jurisdictional civil se realizeaza sub forma procesului, a dezbaterilor judiciare atat pe fond, cat si pe

forma, in timp ce actul administrativ se realizeaza in mod obligatoriu dupa o anumita forma(procedura)

- actul jurisdictional civil se pronunta intr-o speta determinata;el nu creeaza norme de drept, ci le aplica unui

caz anume, spre deosebire de actul administrativ, care, in principiu, are caracter generic.

1

- sesizarea organelor competente este si ea diferita: in procesul civil, acest drept apartine partilor interesate,

iar in dreptul administrativ ea se poate face si din oficiu (ceea ce se intampla in majoritatea cazurilor)

- garantia calitatii actului jurisdictional civil rezulta din independenta si inamovibilitatea judecatorilor, care

actioneaza numai in conformitate cu legea, si nu cu indicatii ale anumitor persoane ierarhic superioare din

sistem, spre deosebire de actul administrativ, care are caracter de subordonare ierarhica si este cenzurabil de

instanta judecatoreasca.

- o data emis,actul jurisdictional civil duce la desesizarea instantei, care nu mai poate reveni si reaprecia cele

deja constatate(puterea de lucru judecat), in timp ce actul jurisdictional administrativ o data pronuntat este

susceptibil de revocare.

3.Definitia procesului civil

Procesul civil este activitatea desfasurata de instantele jurisdictionale competente, de birourile executorilor

judecatoresti, de parti si alte persoane sau organe care participa la infaptuirea justitiei in pricini civile prin

judecarea litigiilor asupra drepturilor civile substantiale si care asigura executarea silita a hotararilor

judecatoresti conform legii.Din definitie rezulta ca fazele procesului civil sunt urmatoarele:

judecata

executarea hotararii

In faza judecatii, la fiecare instanta (fond, apel, recurs) se intalnesc 3 subetape, si anume:

- faza prealabila, pregatitoare, scrisa

- faza judecatii propriu-zise, publice si contradictorii

- faza pronuntarii si comunicarii hotararii judecatoresti

4.Locul dreptului procesual civil in sistemul dreptului romanesc

DREPTUL CONSTITUTIONAL influenteaza dreptul procesual civil in ceea ce priveste:

- principiile de organizare sociala si judiciara

- reglementarea organelor judecatoresti ca organe independente in stat

- competente

- asigurarea respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale cetatenesti

Dreptul procesual civil fata de DREPTUL CIVIL reprezinta aspectul sanctionator, punand in practica

dreptul civil si avand ca sarcina realizarea concreta a acestuia.

2

DREPTUL ADMINISTRATIV se afla in raport de subordonare fata de dreptul procesual civil, care

permite controlul justitiei asupra actelor administrative.

ORGANIZAREA JUDECATOREASCA reglementeaza organizarea, structura si sarcinile instantelor, de

unde rezulta ca organizarea judecatoreasca este strans legata de dreptul procesual civil, care reglementeaza

formele in care organele judecatoresti isi desfasoara activitatea.Deci legatura dintre cele 2 este o legatura

functie-organ.

Instanta judecatoreasca este creata pentru a desfasura activitati procesuale, in timp ce instanta civila este

instanta in actiune.

DREPTUL PROCESUAL PENAL, asemenea dreptului procesual civil, este o materie tehnica, ce

reglementeaza formule de desfasurare a procesului, insa intr-o ramura de drept diferita.

Asemanari:

- majoritatea principiilor fundamentale

- drepturile si obligatiile partilor

- administrarea probelor

- ordinea dezbaterilor

- deliberarea si pronuntarea hotararilor judecatoresti

- caile de atac

Deosebiri:

- modul de sesizare a instantei: in civil opereaza princ. disponibilitatii, iar in penal princ. oficialitatii

- executarea hotararii

5.Izvoarele dreptului procesual civil roman

1.Constitutia Romaniei

2.Legile organice: Codul de procedura civila adoptat la 1 dec. 1865 de inspiratie franceza si italiana –

Codul de procedura civila francez din 1806 si Codul de procedura civila al cantonului Geneva din 1819— si

Legea nr.92/ ‘92 de organizare judecatoreasca.

3.Legi ordinare: Legea nr.59/’93 de modificare a C.p.c.

4.Legi speciale: Legea contenciosului administrativ Legea nr.29/’90, Legea nr.18/’91 modif. Prin Legea

167 si Legea nr.1/2000.

5.anumite norme din alte coduri: Codul civil(dispozitii privind sfera probatoriilor), Codul

muncii(jurisdictia muncii), Codul familiei(punerea sub interdictie, decaderea din drepturile parintesti).

6.Ordonantele de Guvern simple si de urgenta care reglementeaza de obicei taxele de timbru (O,U.G.

nr.58/2003- modifica C.p.c.)

7.Tratatele si conventiil internationale la care Romania este parte.

3

Jurisprudenta si literatura de specialitate nu reprezinta izvoare de drept(recursul in interesul legii)

6.Impartirea legilor de procedura civila

Aceasta impartire se realizeaza prin intermediul a 3 clasificari:

1. - legi de organizare judecatoreasca (Legea nr.92/’92)

- legi de competenta(C.p.c. si Legea de organizare judecatoreasca)

- legi de procedura propriu-zisa(C.p.c. si C.c.)

2. - legi generale, care s eaplica in orice materie si in toate cazurile(C.p.c.)

- legi speciale, care reglementeaza anumite materii si deroga de la norma generala(norme

speciale se gasesc fie in legi speciale, fie in legea generala)

Corelatia intre legea generala si legea speciala e dubla.Astfel:

legea speciala se aplica cu precadere fata de legea generala

atunci cand legea speciala tace, se aplica dispozitiile legii generale.

3. - legi imperative, care impun partilor o anumita actiune sau le obliga la o anumita abstentiune;

incalcarea lor atrage sanctiuni civile severe, cum ar fi nulitatea sau decaderea, plata unei

amenzi judiciare(mai putin severa)

- legi dispozitive sau supletive, care suplinesc vointa neexprimata a partilor in actele lor

juridice,permitandu-le clauze dincolo de limitele normei dispozitive.Pe de alta parte, aceasta

norma(supletiva) protejeaza interesele uneia dintre parti, care are facultatea de a renunta la

acest privilegiu.

Regimul normei supletive este o aplicare a principiului disponibilitatii.Regimul normei imperative este

distinct, marcand diferenta dintre cele 2 categorii de norme:

norma imperativa nu poate fi inlaturata(ocolita) nici prin vointa partilor, nici prin dispozitia

instantei; o astfel de clauza este nula.Norma dispozitiva poate fi insa inlaturata de parti sau de

beneficiarul ei.

aplicarea normelor imperative se poate cere de oricare dintre parti sau de catre instanta din oficiu, in

timp ce aplicarea normei dispozitive poate fi ceruta numai de catre partea vatamata sau de parte

protejata prin acea norma.

4

incalcarea normei imperative poate fi invocata oricand pe parcursul procesului, in timp ce incalcarea

normei dispozitive poate fi invocata numai in anumite termene prevazute de lege.

sanctiunea difera; la incalcarea normei imperative, sanctiunea este nulitatea absoluta a actului

procedural astfel intocmit, in timp ce incalcarea normei supletive atrage nulitatea relativa a acestui

act.

Pentru a stabili cand avem nulitate relativa si cand nulitatea absoluta, se apeleaza la textul de lege.Cand

legea tace, caracterul sanctionator este dictat de interesul general sau special aparat prin norma

respectiva.Astfel, sunt de interes general si sanctionate cu nulitate absoluta aspecte precum:

- structura hotararii judecatoresti

- obligarea la citarea partilor

- competenta materiala si unele tipuri de competenta teritoriala

- ordinea dezbaterilor

Sunt norme dispozitive, a caror incalcare atrage nulitatea relativa, urmatoarele aspecte:

- dreptul de a recuza

- dreptul de a exercita o cale de atac

- dreptul de a cre exeutarea

- dreptul de a recunoaste

7.Aplicarea legilor de procedura civila in timp si spatiu

• Aplicarea legilor de procedura civila in timp

Regula este aplicarea legii de p.c. de la intrarea ei in vigoare si pana la abrogarea acesteia.Se aplica deci

principiul neretroactivitatii legii.Astfel, legea ultraactiveaza numai in 2 cazuri de exceptie, si anume:

- in materia competentei, atunci cand noua lege restrange competentele si cu privire la procesele aflate

pe rol.cand legea noua extinde competentele, ea se aplica chiar pentru un proces deja pornit.

- in materie probatorie, daca legea noua este mai restrictiva decat legea veche, va continua sa se aplice

legea veche care astfel ultraactiveaza.Daca legea noua este mai permisiva, ea se va aplica de indata.

In materie civila, casarile cu trimitere se vor face la instanta competenta dupa legea veche sub care a

inceput procesul.

In materie de drept al muncii si comercial, competenta legii noi se respecta neconditionat.

• Aplicarea legilor de procedura civila in spatiu

5

Legile de procedura civila sunt legi teritoriale, care se aplica exclusiv pe teritoriul statului care emite

legea(legi forii). Exista totusi 2 exceptii:

- administrarea unor anumite probe si discutarea admisibilitatii lor, care poate avea loc si dupa legea

locului sau “legea pamantului”(caz in care legea da obiceiului valoarea de izvor de drept)

- posibilitatea executarii unor hotarari judecatoresti straine pe teritoriul tarii; executarea se poate

numai printr-o hotarare de incuviintare a executarii hotararii straine pronuntata in prima instanta de

tribunal= hotarare de exequatur. Pentru a admite o astfel de hotarare, instanta romana verifica 4

conditii:

1.hot. straina este definitiva si irevocabila

2.hot. straina sa fi fost pronuntata de instanta competenta dupa legea lor

3.hot. straina sa nu incalce ordinea de drept romana

4.sa existe un Tratat de Asistenta Juridica intre Romania si statul respectiv.

Exista posibilitatea de a se discuta incidenta legii procesual civile straine de asemenea in procesele cu

elemente extranee(conform Dreptului international privat).

Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil

Dreptul procesual civil e constituit pe baza unor principii(reguli)esentiale care determina structura

interna a dreptului procesual civil si in temeiul carora se stabilesc raporturi procesuale intre parti, pe de o

parte, si intre parti si instanta, pe de alta parte.

Principiile fundamentale definesc procesul civil si stabilesc trasaturi caracteristice raportului

procesual intre parti pentru intregul sistem procesual.Aceste principii explica diferite institutii

procedurale si le asigura aplicarea.

Principiile asigura realizarea celor 2 functii ale procesului civil.

Unele principii au importanta teoretica, avand o valoare generica si fiind reglementate de

Constitutie.

Alte principii au importanta practica, ajutand in opera de legiferare.

Anumite principii ajuta in activitatea instantelor, aplicabile acolo unde legea tace. (analogia dreptului

—interpretarea dreptului prin analogie)

Principiile sunt reglementate in 3 acte normative:

1. Constitutie

2. Legea de organizare judecatoreasca nr.92/’92

6

3. Codul de Procedura Penala

A. Principiile continute in Constitutie si Legea de organizare judecatoreasca

1. Realizarea justitiei se face numai prin organele jurisdictionale (in principal prin organele judecatoresti

si in secundar prin organele arbitrale)

2.Colegialitatea instantei este un principiu aplicabil numai in caile de atac(2 judecatori in apel si 3

judecatori in recurs).In aceste complete de judecata, hotararea se adopta cu majoritate de opinii.In

completul de apel apare posibilitatea divergentei de pareri, care va determina aparitia completului de

divergenta, format din cei 2 judecatori initiali si presedintele instantei sau un judecator delegat de acesta.

Judecatorul e obligat sa-si exprime opinia la speta (sa se derobeze).

3.Inamovibilitatea judecatorilor este garantia ca judecatorul nu poate fi destituit din functia lui de

magistrat pe motive politice sau altele de natura extra-profesionala.Aceasta garanteaza independenta

judecatorilor.Ea nu exclude avansari/retrogradari in ierarhia magistraturii.Ea garanteaza doar ocuparea

functiei de magistrat.Judecatorii pot fi sanctionati cu destituirea pentru motive profesionale sau etice si

numai de catre Consiliul Superior al Magistraturii, ca organ superior profesional.

4.Independenta judecatorilor- ei se supun doar legii, fiind la adapost de influente, imixtiuni,

tentatii.Independenta se coreleaza cu raspunderea lui profesionala si se realizeaza prin secretul

deliberarii hotararii, prin inamovibilitate si prin existenta controlului ierarhic al hotararilor judecatoresti.

5.Infaptuirea justitiei in mod egal pentru fiecare parte- justitia trebuie sa fie nepartinitoare si sa se

aplice in mod egal pentru toate subiectele de drept ce compar in instanta.

6. Procedura se desfasoara in limba romana- persoanele – cetateni romani sau straini— care declara

ca nu cunosc limba romana au dreptul sa foloseasca un interpret autorizat, pe care il platesc.Astfel se

asigura principiul contradictorialitatii, principiul dreptului la aparare si principiul publicitatii.

7

7.Principiul publicitatii dezbaterilor- orice proces se desfasoara intr-o sala de sedinte publica, la

sediul instantei.Acest principiu se realizeaza prin garantarea accesului liber si neingradit al oricarei

persoane in sala de sedinta.

Publicitatea trebuie realizata pe tot parcursul fazei contradictorii a procesului: propunerea dovezilor,

discutarea si administrarea lor, invocarea exceptiilor, punerea de concluzii si pronuntarea hotararii.

Publicitatea prin media nu e permisa decat cu acordul instantei.

Exceptia de la acest principiu o constituie sedinta de judecata secreta, care se realizeaza la cererea

partilor atunci cand ordinea sau moralitatea publica ori prestigiul partilor pot avea de suferit prin

dezvoltarea datelor dosarului. In acest caz, sedinta se va desfasura numai in prezenta partilor si a

avocatilor fie in Sala de Consiliu, fie in sala de sedinte in care accesul publicului va fi interzis pe durata

procesului.

Partea ce tulbura sedinta de judecata poate fi indepartata din sala, dar la terminarea dezbaterilor la

termenul respectiv partea este invitata din nou in sala si i se citesc lucrarile desfasurate in absenta ei.

Daca insa partea turbulenta are avocat care participa la dezbateri, partii nu i se mai citesc lucrarile.

8.Dreptul la aparare – acesta are 2 acceptiuni:

in sens material, el desemneaza un complex de drepturi materiale si procesuale stabilite de lege

pentru a da posibilitate partii sa-si expuna sustinerile , adica partea are dreptul sa faca cereri, sa

aiba cunostinta de continutul dosarului, sa recuze judecatorul, sa participe la dezbateri, sa

exercite caile de atac, sa propuna dovezi, ca puna concluzii.

in sens formal, dreptul la aparare semnifica dreptul de a avea un avocat care, fiind un profesionist

practician, trebuie sa indeplineasca 2 conditii:

1.sa aiba licenta in Drept

2.sa fie inscris pe tabloul avocatilor dintr-un barou.

Persoanele juridice pot fi aparate si de consilieri juridici, angajati pe durata nedeterminata cu carte

de munca.

La prima zi de infatisare, partile au dreptul sa ceara amanarea pentru a-si angaja avocat. Instanta nu

va acorda un al doilea termen in acelasi scop. Daca instanta refuza termenul, la cererea partilor poate

amana pronuntarea pentru depunerea de concluzii scrise (5 zile).

In procesul civil, este posibila asistenta gratuita, care poate fi aprobata doar de Decanul Baroului pe

motive sociale.

B.Principiile continute in Codul de Procedura Civila

8

1.Legalitatea – acest principiu consta in faptul ca procesul se judeca in conformitate cu dispozitiile legii,

si anume:

- respectandu-se normele de drept material si procesual

- exercitandu-se caile de atac legale

- asigurandu-se legalitatea instantei, si anume:1.sa fie creata prin lege

2.sa aiba o organizare permanenta

3.sa fie competenta sa judece pricina

4.completul sa fie compus conform legii

2.Principiul aflarii adevarului – are in vedere ca toate faptele unei spete sa fie stabilite in realitatea lor.

Ca metoda, se folosesc logica, un sistem de probe care permite aflarea adevarului, atitudinea si rolul

judecatorului.

Legea reglementeaza urmatoarele mijloace concrete pentru aflarea adevarului:

1) controlul judiciar

2) analiza litigiului pe fond si forma

3) regula neierarhizarii probelor, liber apreciate de judecator

4) rolul activ al instantei

3.Oralitatea dezbaterilor – dezbaterile orale complinesc principiul publicitatii si presupun ca fiecarei

parti i se da cuvantul pentru a-si exprima cererile. Exceptie fac procesele in care una din parti a cerut

judecarea ei in lipsa.

Avantajul acestui principiu rezida in schimbul rapid de idei, care poate fi urmarit de toata

lumea.Dezavantajul il constituie riscul instantei de a scapa anumite argumente ale partilor peste care se

trece repede.

Sistemul procesual roman este unul mixt, si anune:

oral: se cer si se administreaza probele, se pun concluziile si se pronunta hotararea.

scris: se fac cererile procedurale, se redacteaza concluziile scrise si se redacteaza hotararea.

4.Principiul contradictorialitatii – specific oricarui proces este ca partile sa aiba pozitii contradictorii,

care provoaca aparitia litigiului.Contradictorialitatea se manifesta in activitatea procedurala a partilor in

cererea de probatorii si in concluzii. De aceea, instanta e obligata sa asculte ambele parti inainte de a

pronunta o hotarare.

Pentru asigurarea contradictorialitatii, legea prevede:

9

1) citarea obligatorie a partilor

2) obligatia instantei de a verifica toate piesele dosarului, chiar si cele favorabile partii absente

3) posibilitatea partilor de a-si prezenta si sustine cererile si argumentele

4) obligatia instantei de a solutiona toate capetele de cerere.

5.Principiul rolului activ al judecatorului – acest principiu se plaseaza in limitele investirii instantei,

avand ca scop asigurarea echilibrului intre parti.Acest principiu poate atenua principiul realizarii justitiei

in mod egal?.

Rolul activ se manifesta prin faptul ca:

- judecatorul conduce personal procesul, supraveghind respectarea legii.

- judecatorul poate da indrumari partilor in legatura cu drepturile lor procesuale daca aceste parti nu sunt

asistate de avocat.

- judecatorul poate cere explicatii scrise sau orale de la parti, le poate pune in discutie probleme de fapt

sau de drept, altele decat cele ridicate de parti.

- judecatorul ia masuri pentru aflarea adevarului, respectiv ordona probe si din oficiu.

- judecatorul hotaraste numai asupra obiectului cererii.

6.Principiul disponibilitatii – eate specific procesului civil si se completeaza cu principiul

contradictorialitatii.Conform principiului disponibilitatii, se considera ca partile sunt stapanele

procesului si traseaza limitele acestuia.Acest principiu cuprinde mai multe prerogative ale partilor:

1) dreptul partii de a introduce sau nu o actiune civila, cu exceptia incredintarii copiilor minori in

cadrul divortului, masura care se va lua obligatoriu de catre instanta, chiar daca partile nu o cer.

2) partile au dreptul sa determine limitele actiunii sau apararii.Reclamantul fixeaza limitele sesizarii

instantei prin actiunea lui, instanta fiind obligata sa respecte aceste limite.Daca temeiul de drept

folosit de reclamant este gresit dupa opinia judecatorului, acesta nu poate decat sa puna in discutia

partilor schimbarea incadrarii juridice.Daca partile sunt de acord, se face aceasta schimbare, altfel

procesul continuand in limitele trasate de parti de la inceput.

3) partile pot dispune in proces ce drepturile lor materiale sau procesuale astfel:

• reclamantul poate renunta la dreptul pretins sau numai la judecata pricinii, cu exceptia

drepturilor copilului minor, la care nu se poate renunta.

• paratul poate recunoaste total sau partial, expres sau tacit pretentiile reclamantului

• partile au dreptul sa stinga procesul printr-o tranzactie

• partile au dreptul de a ataca sau nu o hotarare judecatoreasca

4) partile au dreptul de a cere executarea hotararii judecatoresti.

10

Principiul disponibilitatii se realizeaza prin exercitarea drepturilor procesuale cu buna-credinta si

nu abuziv.

7.Principiul nemijlocirii – instanta cerceteaza direct elementele cauzei, fara a folosi verigi

intermediare.Cererile se fac in fata instantei, probele se cer si se administreaza in fata instantei,

concluziile se depun in fata instantei.

Daca intr-o speta se folosesc probe extra-judiciare, adica probe confectionate in afara cadrului

procesului, instanta le poate admite sau poate incerca confirmarea lor prin administrarea probelor in fata

instantei.

Derogari de la principiu:

1. Comisia Rogatorie, prin care anumite probe se administreaza de alta instanta decat cea care judeca

cauza

2. asigurarea dovezilor, ce consta in conservarea in avans a unor probe pentru un proces viitor

3. probele administrate - de instanta necompetenta

- in procesele perimate

- in instanta de la care s-a stramutat dosarul

8.Principiul continuitatii – este strans legat de principiul nemijlocirii si cere ca intreg procesul sa fie

judecat de acelasi complet, daca se poate in aceeasi sedinta de judecata. Daca totusi pe parcursul

procesului completul se schimba, pentru respectarea continuitatii judecatii este necesar cel putin ca

judecatorii care au pronuntat hotararea sa fie aceiasi cu judecatorii fata de care s-au pus concluzii de

catre parti.

COMPETENTA IN DREPTUL PROCESUAL CIVIL

Din multitudinea de organe jurisdictionale trebuie alese acelea care dupa lege au dreptul sa

solutioneze litigiile judecatoresti si sa se stabileasca ce fel de litigii intra in competenta fiecarei categorii

de organe jurisdictionale.

In dreptul procesual civil, competenta este aptitudinea recunoscuta de lege unei instante

judecatoresti de a judeca si solutiona o anumita pricina. Sediul materiei se afla in mai multe acte

normative:

- Constitutia Romaniei (principiile generale ale competentei)

- Codul de Procedura Civila (normele privind competenta teritoriala)

11

- Legea de organizare judecatoreasca nr.92/’92 (normele privind competenta materiala)

Normele de competenta se clasifica in mai multe categorii:

A. 1.norme de competenta generala a instantelor judecatoresti

2.norme de competenta jurisdictionala, care se subimpart in

- norme de comp. materiala

- norme de comp.teritoriala

B. 1.norme de competenta absoluta

2. norme de competenta relativa

A. 1.Competenta generala a instantelor judecatoresti

De principiu, orice litigiu judiciar este de competenta instantelor judecat. in orice ramura de drept,

reglementat de Constitutie si legea de organizare judecatoresca 92/’92. Instantele mai au competenta de

a se pronunta asupra unor raporturi juridice fiscale (impozite, taxe), precum si asupra unor raporturi care

au ca obiect protectia persoanelor fara capacitate de exercitiu (Autoritatea Tutelara) si alte materii expres

prevazute in lege.

2.Competenta jurisdictionala

Aceasta stabileste care instanta judecatoresca poate solutiona un anumit

litigiu determinat, fie pe linie orizontala (instante de acelasi grad), fie pe linie verticala (instante de grade

diferite).

a.Competenta materiala este acea competenta care delimiteaza sfera activitatii instantelor judecatoresti

de grad diferit pe linia lor ierarhica SAU competenta materiala stabileste felul atributiilor jurisdictionale

pentru fiecare categ. de instante (comp. materiala functionala) precum si litigiile dupa obiect, natura sau

valoarea priciniilor (comp. materiala procesuala).

Competenta materiala functionala

Judecatoria are competenta generala, adica poate judeca orice litigiu in prima instanta, cu exceptia

acelora prevazute expres de lege ca fiind de competenta altor instante. Judecatoria mai poate solutiona

anumite plangeri impotriva unor acte jurisdictionale speciale.

Tribunalul judeca in prima instanta anumite categorii de litigii expres prevazute in lege.Competenta

materiala a fost modificata prin O.U.G. nr.58/2003, iar inaintea acestei modificari tribunalul judeca

apelurile promovate de parti impotriva hotararilor pronuntate de judecatorie in prima instanta.

Curtea de Apel (15 in tara) judeca in prima instanta litigiile atribuite ei expres de lege si mai judeca ca

instanta de apel procesele solutionate in prima instanta fie de judecatorie, fie de tribunal.Inainte de

12

modificarile mai sus mentionate, Curtea de Apel avea competenta in privinta litigiilor atribuite de catre

lege expres ei spre solutionare in prima instanta, judeca apelul declarat impotriva hotararilor pronuntate

in prima instanta de tribunal si recursul declarat impotriva hotararilor pronuntate de tribunal ca instanata

de apel(pronuntate de judecatorie in prima instanta).

Curtea de Apel judeca si alte cereri atribuite ei expres prin lege.

Curtea Suprema de Justitie – Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca in calitate de instanta de recurs

comun procesele care au fost solutionate de Curtea de Apel ca instanta de apel sau procesele solutionate

in prima instanta de tribunal sau curte de apel, procese ale caror hotarari nu se pot ataca cu apel, ci direct

cu recurs.

Curtea Suprema judeca in exclusivitate recursul in interesul legii si alte cereri expres prevazute de lege

(majoritatea cererilor de stramutare).

Recursul in anulare a fost abrogat prin O.U.G. nr.58/2003.

Competenta materiala procesuala

Judecatoria judeca totul, mai putin ceea ce legea atribuie expres altor instante ca judecata in fond. Ea

mai solutioneaza plangerile impotriva anumitor hotarari ale organelor administrative cu activitate

jurisdictionala, precum si impotriva anumitor cazuri si materii prevazute de lege (contraventia).

Completul este format dintr-un judecator.Tot ce inseamna judecata in prima instanta implica

participarea unui complet format dintr-un singur judecator, asa cum pentru judecata in apel este specific

completul format din 2 judecatori, iar pentru instantele de recurs comun 3 judecatori.

Tribunalul judeca numai anumite litigii in prima instanta, si anume:

1) litigii comune neevaluabile in bani si litigii comerciale al caror obiect depaseste valoarea de 1 mld.

Lei

2) litigiile civile al caror obiect are valoarea de peste 1 mld. lei

3) litigiile de contencios administrativ in care sunt atacate (contestate) actele administrative emise de

organele comunale, orasenesti, municipale sau judetene ale administratiei de stat.

4) cererile privind dreptul de creatie intelectuala si de proprietate industriala

5) cererile in legatura cu exproprierea

6) cererile intemeiate pe L 10/2001 privind restituirea unor proprietati imobiliare

7) cererile privind incuviintarea desfacerii sau aprobarea adoptiei

8) cererile privind repararea prejudiciului cauzat de erori judiciare in materie penala

9) cererile privind recunoasterea si incuviintarea executarii unei hot. judecat. straine pe teritoriul

Romaniei

10)litigii de drept al muncii si conflicte de munca

13

Tribunalul mai judeca cereri care privesc anumite conflicte de competenta, stramutari de pricini,

recuzari, contestatii in anulare, cereri de revizuire, contestatii la executare. Restul cererilor de acest gen

revin spre judecare Curtii de Apel.

Curtea de Apel judeca:

1) in prima instanta procesele de contencios administrativ indreptate impotriva actelor administrative

emise de organele centrale ale administratiei de stat

2) ca instanta de apel procesele solutionate in prima instanta de judecatorie sau tribunal

3) recursul declarat in litigii de munca, precum si asupra hotararilor pronuntate in contencios

administrativ de tribunal in prima instanta

alte cereri in anumite materii (restul cererilor ce privesc categ. de litigii ce intra si in comp. tribunalului)

Curtea Suprema de Justitie judeca:

1) recursul declarat impotriva proceselor solutionate in apel de catre Curtea de Apel

2) recursul in interesul legii

3) alte materii expres prevazute de lege, cum ar fi majoritatea cererilor de stramutare, unele conflicte de

competenta, cererile privind delegarea instantei, precum si cererile de revizuire si contestatiile in

anulare si formulate impotriva propriilor hotarari (hotarari ale C.S.J.)

Evaluarea obiectului pricinii se face de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata.

Aceasta evaluare poate fi contestata de instanta sau de partea adversa, caz in care se va dispune

efectuarea unei expertize de specialitate care va stabili valoarea reala.

Daca sunt mai multe capete de cerere evaluabile in bani, competenta se stabileste prin adunarea

valorilor acestor capete de cerere.

Sesizarea instantei dupa valoarea obiectului pricinii pastreaza instanta initial competenta, chiar

daca ulterior, pe timpul procesului, valoarea obiectului pricinii se modifica.

b.Competenta teritoriala este acea competenta care delimiteaza sfera de activitate a instantelor de grad

egal cu activitate pe raze teritoriale diferite. Conform art.5,6 C.p.c., cererea se judeca de instanta in raza

careia se afla domiciliul paratului. Justificare: - pana la pronuntarea hotararii se prezuma nevinovatia

paratului, a.i.

acesta nu e obligat sa se deplaseze la instanta de la domiciliul

reclamantului

- pana la o hotarare contrara, detentorul/ posesorul unui bun litigios e

prezumat proprietar

- prin aceasta regula se evita tracasarea paratului de catre un reclamant

de rea-credinta

14

Daca paratul are domiciliul sau resedinta in strainatate, procesul se va judeca de instanta de

domiciliu a reclamantului. In aceste cazuri, paratul este invitat de instanta sa-si aleaga un domiciliu

judiciar in Romania, unde i se vor comunica actele de procedura.

Paratul persoana juridica atrage comp. teritoriala a instantei in a carei raza se afla sediul principal.

Statul ca parat atrage comp. teritoriala a instantelor in raza carora isi are sediul fie Ministerul de

Finante, care reprezinta statul (Judecatoria Sect.1 Bucuresti), fie organele fiscale judetene (Directia

Generala de Finante Publice).

Pentru organizatiile parate fara personalitate juridica, competenta este instanta de la domiciliul

conducatorului acelei organizatii.

Pentru competenta teritoriala de drept comun, partile pot conveni asupra competentei altei instante

decat cea prevazuta in lege.Aceasta e posibila pentru ca normele au caracter dispozitiv, partile putand

deroga de la ele.

Paratul poate contesta competenta teritoriala pana la prima zi de infatisare, dupa care nu mai poate

pune in discutie competenta instantei.

In cazul in care exista mai multi parati cu domicilii diferite, competenta instantei e aceea de la

domiciliul paratului principal. Daca toti paratii sunt principali, instanta competenta e aceea de la

domiciliul oricaruia dintre ei. De la regimul prevazut in articolul 5 din C.p.c exista 2 mari exceptii, si

anume:

competenta teritoriala alternativa

competenta teritoriala exclusiva

Competenta alternativa sau facultativa este reglementata de articolul 10 si 11 din C.p.c. si lasa

reclamantului posibilitatea / facultatea ca in anumite pricini prevazute de lege el sa aleaga intre

competenta de drept comun (=instanta de domiciliu a paratului) si varianta de competenta prevazuta in

lege pentru acea pricina. Dreptul de optiune al reclamantului nu poate fi contestat de parat:

- in cererile privind executarea, anularea, rezilierea, rezolutiunea unui contract; varianta alternativa

este instanta locului de executare a contractului(executare totala sau partiala)

- in raportul de inscriptiune imobiliara sau prestatie tabulara, varianta este instanta locului situarii

imobilului

- in cererile privind cambia, c.e.c.-ul, biletul la ordin, varianta se refera la instanta locului unde se face

plata

- in cazul obligatiilor comerciale, varianta este instanta locului unde s-a nascut obligatia sau locul

platii

- in cererile privind contractul de transport, alternativa este instanta locului de plecare sau sosire

15

- in cererile privind obligatia de intretinere pentru ascendenti sau descendenti, varianta este instanta de

la locul domiciliului reclamantului

- pentru cererile izvorate dintr-un fapt ilicit, varianta este instanta locului unde s-a produs faptul ilicit

Justificari : - probele sunt mai usoare si mai rapide la instanta prevazuta ca

varianta

- situatia personala precara a reclamantului

- pentru imobile, expertizele necesare si celelalte probe sunt mai usor de administrat la

instanta competenta varianta.

In afara de czurile mentionate mai sus, art. 10 prevede si un alt caz de instanta

alternativa, si anume cazul cererilor de despagubire rezultate din asigurari, caz in care varianta de

competenta teritoriala o reprezinta instanta de domiciliu a asiguratului sau instanta unde se afla situate

bunurile asigurate (imobile) sau instanta locului producerii accidentului. In acest caz, competenta

alternativa nu poate fi aleasa inainte de aparitia dreptului la despagubiri. Orice conventie contrara e nula.

Exceptie fac asigurarile maritime sau fluviale, in care competenta poate fi aleasa si inainte de aparitia

cazului asigurat.

Competenta exclusiva sau exceptionala este compusa din 4 situatii ce constituie obligatoriu exceptii

de la regula generala de competenta teritoriala. Art. 13-16 C.p.c. reglementeaza urmatoarele cazuri:

- art. 13: actiunile reale imobiliare se judeca de instanta in raza careia se afla imobilul (probe mai usoare

si consultarea mai usoara a registrelor de Carte Funciara); alte actiuni se supun regimului de drept

comun.

- art.14: cererile in materie de mostenire se judeca de instanta de la ultimul domiciliu al defunctului. In

cazul in care in succesiune se disputa un drept real asupra unui imobil, competenta va apartine tot

instantei ultimului domiciliu al defunctului.

Aceste cereri sunt urmatoarele:

cereri privind validitatea si executarea dispozitiilor testamentare

cereri privind pretentiile reciproce intre mostenitori

cererile legatarilor sau creditorilor impotriva mostenitorilor legali sau executorilor testamentari.

Justificari ale acestei prevederi sunt probele mai usoare, faptul ca bunurile se afla in aceeasi raza,

procedura notariala se desfasoara tot in teritoriul respectiv si aceeasi competenta e atrasa si de celelalte

cereri privind succesiunea, partajul, reductiunea, anularea certificatului de mostenitor.

- art.15: cererile in materie de societate se judeca de instanta de la locul sediului, pana la lichidarea in

fapt. Exceptie fac actiunile reale imobiliare , conform art.13.

16

B. Competenta absoluta si competenta relativa

Deosebiri

Normele de competenta absoluta au urmatorul regim de reglementare juridica:

1) obligatorii pentru parti si instanta; partile nu pot deroga prin conventie de la aceste norme

2) incalcarea competentei absolute poate fi invocata oricand pe timpul procesului

3) incalcarea competentei absolute nu poate fi acoperita de parti

Sanctiunea incalcarii normelor de competenta absoluta este nulitatea absoluta a hotararilor judecatoresti

pronuntate de instanta necompetenta.

Normele de competenta relativa :

1) ingaduie partilor sa deroge prin conventie de la competenta prevazuta in lege, alegand o alta

instanta pentru solutionarea pricinii, care este obligata la aceasta (normele acestea au caracter

dispozitiv sau supletiv)

2) necompetenta relativa nu poate fi invocata decat de paratul lezat in drepturile lui sau de partea

beneficiara a acestei norme; necompetenta relativa nu poate fi invocata de reclamant sau instanta

3) invocarea necompetentei relative se poate face numai la instanta de fond pana cel tarziu la prima

zi de infatisare si in nici un caz dupa intrarea in cercetarea fondului (administrarea de probe)

Neridicarea exceptiei de necompetenta relativa in acest termen legal conduce la decaderea paratului din

dreptul de a mai invoca necompetenta relativa.

Determinarea caracterului relativ sau absolut al competentei se face de lege astfel:

- art. 159 C.p.c. → necompetenta este de ordine publica atunci cand:

- pricina nu e de competenta instantelor judecatoresti in

ansamblul lor

- pricina este de competenta unei instante de alt grad decat

cea care judeca

- pricina este de competenta altei instante si partile nu o pot

inlatura

- art.19 C.p.c. → partile pot conveni asupra instantei competente teritorial, mai putin in cazurile

prevazute la art. 13-16 C.p.c.

Competenta generala a instantelor judecatoresti are caracter absolut.

Competenta materiala a instantelor judecatoresti are caracter absolut.

Competenta teritoriala de drept comun si competenta teritoriala alternativa au caracter relativ.

Competenta teritoriala exclusiva are caracter absolut.

17

Intinderea. Prorogarea. Conflictele de competenta

Intinderea competentei

Atunci cand instanta e sesizata cu o cauza, se pune problema de a stabili care e intinderea acestei

competente. In anumite situatii rezolvarea nu se afla in Cod. Proc. Civ. si in 2 principii :

- Instanta sesizata cu cererea regulamentului are competenta de a judeca si solutiona si apararile

paratului in totalitatea lor, rezulta ca instanta sesizata devine competenta sa solutioneze intregul raport

juridic printr-o hotarare unica.

- Instanta sesizata cu o anumita cauza printr-o cerere principala devine prin extindere competenta sa se

pronunte si asupra cererilor accesorii si incidente formulate de parti sau terti.

Prorogarea de competenta

Este posibilitatea unei instante de a judeca si solutiona pricini peste competenta ei normala, prin

extindere.

Competenta instantei in materia apararilor-reguli :

1. Judecatorul actiunii reclamantului este si judecatorul exceptiunii paratului.Exceptiile paratului au o

acceptiune larga, de aparari totale care includ atat exceptiile propriu-zise cat si apararile de fond.In

consecinta, hotararea judecatoreasca astfel pronuntata va avea autoritate de lucru judecat, adica efecte,

atat asupra cererii reclamantului cat si asupra apararilor paratului.

Exista o exceptie care se refera la chestiunile prejudiciale : in cazuri exceptionale, anumite probleme

ale pricinii,ridicate de reclamant/parat presupun o solutionare prealabila si definitiva separat si anterior

solutionarii litigiului in intregul lui.Aceasta solutionare separata va determina hot. Intrgului cu putere de

lucru judecat.De aceea, instanta confruntata cu chestiunile prejudiciale va putea suspenda procesul pana

la solutionarea acestor chestiuni prealabile.Exemplu : interferenta intre procesul penal si procesul civil

dupa regula ca penalul tine in loc civilul.

2. Competenta instantei in privinta incidentelor de procedura : orice contestatie grefata pe cererea

principala si de natura sa suspende sau sa modifice solutia este de competenta instantei sesizate cu act.

reclamantului.Incidentele procedurale :

18

a) incidente care modifica dezbaterile extinzand sfera procesului (ex. cererea reconventionata,

de interventie a tertilor)

b) incidentele propriu-zise care nu modifica fondul procesului (ex. propunerea unor dovezi noi,

cereri de recuzare, suspendare,perimare).Instanta sesizata este competenta sa se pronunte si

asupra acestor incidente conform principiului ca accesoriul urmeaza principalul.

Prorogarea de competenta este de 3 feluri :

1) legala

2) conventionala (voluntara)

3) judecatoreasca

Prorogarea legala este reglementata in anumite cazuri prevazute in lege.

A) Cererile acesorii si incidente sunt de competenta instantei sesizate cu actiunea principala a

reclamantului.In aceste cereri intra :

-toate capetele de cerere accesorii ale actiunii reclamantului.

-cereri incidente,accesorii ale paratului (cererea pentru aplicarea unor masuri asiguratorii-

sechestrul).

-cererea reconventiei.

-cererea de interventie a tertilor.

B) Coparticiparea procesuala pasiva este in cazul procesului cu mai multi parati, competenta apartinand

instantei sesizate cu actiunea reclamantului.

C) Conexitate si indivizibilitate.

Conexitatea presupune reunirea in acelasi proces a 2 cereri facute de aceleasi parti cu obiect si cauza

legate intre ele.Aceste 2 cereri sunt introduse initial separat la instante diferite, dar datorita conexiunii

lor se vor reuni pentru a fi judecate impreuna la principala instanta sesizata de parti. Scopul este evitarea

pronuntarii unor hotararii contradictorii.

Indivizibilitatea presupune 2 cauze cu o legatura mai stransa care face necesara solutionarea lor

impreuna.

Conexitatea si indivizibilitatea se aplica numai in acelasi sistem de jurisdictie, adica numai in cadrul

org. judecatoresti sau org. jurisdicitonale de aceeasi natura.

Prorogarea conventionala (voluntara) –partile sunt de acord sa sesizeze cu solutionarea litigiului lor o

instanta care in mod normalnu ar fi competenta sa solutioneze cererea.Aceasta prorogare se aplica numai

19

in cazul normelor de competenta supletive.In cazul competentei absolute (imperative) NU e posibila o

conventie.Conventia de prorogare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

- sa cuprinda comsimtamantul valabil al partilor cu capacitae procesuala de exercitare

- instanta aleasa sa nu fie necompetenta absolut

- conventia sa aiba un caracter special, adica sa se raporteze numai la cazul respectiv

- conventia poate fi scrisa sau verbala, dar trebuie sa cuprinda manifestarea de vionta

valabil.

Ex : alegerea unui domiciliu pentru nevoile procesului.De regula, conventia se incheie inainte de aparitia

litigiului.Prin exceptie, se incheie dupa pornirea procesului numai in cazul litigiilor ce au ca obiect

asigurarile terestre (vezi competenta alternativa).

Efectele conventiei de prorogare :

- conventia este obligatorie pentru parti (art.969 Cod Civ.)

- conventia este irevocabila unilateral cu exceptia cazului in care acest tip de prorogare serveste

interesului unei singure parti care poate opta sarenunte la acest beneficiu.

Prorogarea judecatoresca –se stabileste printr-o hotarare judecatoresca,fiind posibila in

urmatoarele situatii :

-casarea cu trimiter a procesului pentru o noua judecata la o alta instanta decat cea care a

judecat prima data, cele 2 instante fiind egale in grad.

-cand se admite cererea de rcuzare a tuturor judecatorilor instantei competente, pricina va fi

solutionata de o alta instanta egala in grad si care nu ar fi fost competenta initial.

- cand procesul se stramuta.

- cand procesul se deleaga.

- in cazul comisiei rogatorii (probele sunt administrate de alta instanta decat cea competenta)

Necompetenta instantei.Conflictele de competenta

Atunci cand competenta este contestata exista 2 probleme:

- cine poate invoca necompetenta

- care instanta are dreptul sa solutioneze aceasta contestatie.

Solutia difera dupa cum se foloseste declinatorul de competenta sau regulatorul de

competenta.Primul solutioneaza cererea unei parti ca instanta sesizatasa-si decline competenta in

20

favoarea alteia.Prin regulatorul de competenta se solutioneaza conflictul de competenta ce apare intre 2

instante.

Declinatorul de competenta----Este cererea unei parti de a se declina competenta catre alta instanta

considerand ca instanta sesizata initial nu ar fi competenta.Aceasta cerere se face prin invocarea

exceptiei de necompetenta la fond sau in apel/recurs cat si prin contestatii in anulare.

Exceptia de necompetenta se solutioneaza diferit dupa cum normelede competenta incalcate sunt

relative/absolute.Daca necompetenta este absoluta, exceptia de necompetenta se poate judeca in orice

faza a procesului pana la pronuntarea hotararii irevocabile.Exceptia de necompetenta poate fi invocata

de oricare parte sau instanta din oficiu ; nu este susceptibila de achiesare ; se poate valorifica cererea de

necompetenta si in contestatia in anulare (dupa pronuntarea unei hotarari irevocabile).Daca

necompetenta este relativa : exceptia de necompetenta se poate ridica numai de parat prin intampinare

cel tarziu la prima zi de infatisare.Depasirea acestui prag duce la decaderea paratului din dreptul de a

invoca aceasta exceptie .Practica extinde acest prag pana la momentul intrarii in cercetarea

judecatoreasca (administrarea probelor) si in nici un caz dincolo de momentul intrarii in dezbateri

(concluzii pe fond).Instanta sesizata cu oexceptie de necompetenta se pronunta asupra acestei exceptii,

fie admitand-o, caz in care isi declina competentasi trimite pricina spre solutionare instantei competente,

fir respinge exceptia si continua tot la judecarea procesului.Solutia pronuntata este o hotarare jud. Ce

poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.Aceasta hotarare are autoritate de lucru

judecat numai pentru instanta care se dezinvesteste prin declinarea competentei, dar nu este obligatorie

pentru instanta careia i se trimite cauza.Aeasta din urma se va putea declara si ea necompetena, caz in

care apare conflictul de competenta.

In ipoteza in care nici o instanta jud.rom. nu e competenta, ci competenta apartine unei instante

straine sau unui alt organ jurisdictional rom., instanta sesizata cu exceptia de necompetenta nu isi mai

declina competenta, ci respinge actiunea reclamantului ca fiind inadmisibila.

Daca excptia se ridica cu caile de atac ea poate duce la casarea hot. Inst.

necompetente si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei competente.Pe durata rejudecarii procesului

termenul de prescriptie se intrerupe.

Efectele admiterii exceptiei de necompetenta

- toate actele procedurale ale instantei necompetente sunt nule

- probele deja administrate sunt castigate cauzei si nu trebuiesc refacute decat pentru

motive temeinice, daca competenta este relativa

- probele se refac neconditionat daca au fost incalcate noemele de competenta

generale(imperative).

21

Regulatorul de competenta

Conflictele de competenta apar intre 2 instante judecatoresti sesizate cu aceeasi pricina.Conflictele

pot fi pozitive sau negative.Conflictul pozitiv apare cand ambele instante se considera competente

existand pericolul inor hotarari contradictorii .Mijloace de evitare a acestui pericol se directioneaza

catre:

- exceptia de necompetenta

- exceptia de litisprudenta (sunt sesizate 2 instante competente in mod egal;ultima

sesizata isi declina competenta in favoarea celei dintai, inaite de pronuntarea unei

hotarari).

In ambele cazuri dispare pericolul pronuntarii hot. contradictorii.

Conflictul negativ apare atunci cand nici una din instante nu se

consideracompetenta.Conflictul se solutioneaza de instanta superioara si comuna instantelor aflate in

conflict.Sesizarea se face de instanta in fata careia a aparut conflictul, adica ultima instanta.

Regulatorul de competenta:

Este hot. instantei. superioare prin care se rezolva conflictul de competenta.

Procedura se declanseaza din oficiu de instanta in fata careia apare conflictul.Hotararea acestei

instante superioare are un dublu caracter: de declinare a competentei instantei necompetente dupa lege;

de investire a instantei competente legal (regulator de competenta).Solutionarea conflictului se face fara

citarea partilor in camera de cons.

Efecte ale regulatorului de competenta:

-dezinvesteste o instanta

-investeste alta instanta.

Incidente procedurale cu privire la compunerea completului de judecata si la instanta sesizata

Judecatorul trebuie sa fie obiectiv,strain de cauza si de parti si sa nu se pronunte de 2 ori pe fondul

pricinii in acelasi proces.Aceste chestiuni trebuiesc reglate inainte de solutionarea cauzei prin incidente

procedurale:

- incompatibilitate

- recuzarea, abtinerea

- stramutarea

- delegarea

22

Incompatibilitatea presupune ca un judecator nu poate solutiona pe fond de 2 ori acelasi proces

pentru ca ar exista pericolul de promovare a primului punct de vedere.Un alt caz este atunci cand

judecatorul a fost martor,expert,arbitru in aceeasi cauza, situatie in care se presupune ca ar dovedi

partinire.Aceste norme sunt imperative, incalcarea lor determina nulitatea ales. a hotararilor.

Nu sunt cazuri de incompatibilitate :

- pronuntarea pentru prima data pe fond a unui judecator, atunci cand prima

pronuntare s-a facut pe exceptie

- cand judecatorul care s-a pronuntat prima data pe fond are a solutiona o cale de atac

de retractare (grefata pe motive noi fata de prima judecata, motive neimputabile

judecatorului, revizuirea ,contestatia in anulare).

Abtinerea si recuzarea

Recuzarea este dreptul partilor de a cere in cazurile prevazute de lege ca judecatorul sa se retraga din

completul de judecata.

Abtinerea este obligatia judecatorului de a iesi din dosar cand are cunostiinta ca exista o situatie de

recuzare a lui, nefructificata de parte. Cazurile de recuzare si abtinere sunt identice si se caracterizeaza

prin pericolul ca judecatorul sa fiepartinitor, fie din afectiune, fie din dusmanie fata de o parte, fie din

cauza unui interese personal.Cazuri :

- cand judecatorul, sotul lui, ascendentii (descendentii au interese in cauza sau sunt

ruda / afini pana la gradul patru una din parti) ;

- cand judecatorul este ruda /afin pana la gradul patru cu avocatul/ curatorul partilor ;

- cand sotul in viata si nedespartit al judecatorului este afin/ruda cu una din parti ;

- cand judecatorul, sotul, rudele lor pana la gradul patru au ei insusi o pricina la o

instanta unde una din parti este judecata ;

- cand aceleasi persoane si una din parti au avut un proces penal in ultimii cinci ani ;

- cand judecatorul este tutore/curator al uneia dintre parti ;

- cand juecatorul si-a exprimat opinia cu privire la pricina in concretul acestuia ;

- cand judecatorul a primit de la o parte daruri, promisiuni de daruri sau orice alt

avantaj ;

- cand intre judecator, sot , rude pana la gradul patru exista dusmanie cu una din parti

sau rudele ei pana la gradul patru.

Procedura de solutionare a recuzarii

23

Cererea se formuleaza inainte de dezbateri imediat ce partea a luat la cunostiinta de existenta motivului

de recuzare. In cazul abtinerii, judecatorul este obligat sa se abtina imediat ce a luat cunostiinta de

existenta motivului si inainte ca partea sa-l refuze.

Competenta de solutionare a recuzarii apartine aceleasi instante, un alt complet de judecata. Daca

recuzarea se face impotriva tuturor judecatorilor unei instante , competenta de solutionare apartine

instantei superioare. Daca se recuza judecatorul unei sectii a Curtii Supreme de Justitie, cererea se

solutioneaza de catre judecatorul altei sectii a Curtii Supreme de Justitie.

Judecata se face fara prezenta partilor in camera de consiliu.Judecatorul recuzat poate fi ascultat

numai daca instanta considera necesar. In aceste cazuri nu este admis interogatoriu. Instanta se pronunta

prin incheiere in sedinta publica si nu se poate ataca decat odata cu fondul. Daca cererea de recuzare se

respinge procesul va fi judecat in continuare de acelasi judecator. Daca se admite, judecatorul recuzat va

fi inlocuit de altul. In aceasta situatie daca actele admise si probele admise se mentin sau trebuiesc

refacute. In aceasta situatie daca actele admise si probele admise se mentin sau trebuiesc refacute. Daca

petentul recuzarii este de rea credinta el poate fi amendat de instanta pentru abuz de drept.

Normele de recuzare sunt dispozitive ; cele de abtinere sunt imperative.

Stramutarea pricinii

Transferarea unui proces de la o instanta competenta la alta in cazurile prevazute de lege pe motivul

ca solutionarea la prima instanta este periclitata de lipsa de obiectivitate. Cazuri :

- cand una din parti are doua rude sau afini pana in gradul patru printre judecatori ( nu

printre membrii completului), instanta care judeca procesul ;

- pentru motive de siguranta publica ;

- pentru banuiala legitima (presupunerea posibla ca judecatorii sunt partinitori datorita

imprejurarii pricinii , calitatii partilor sau dusmaniei locale).

Primul caz este reglementat de norme dispozitive, iar competenta de solutionare apartine instantei

superioare. Cazurile doia si trei sunt reglementate de normele imperative, iar competenta de solutionare

apartine Curtii Supreme de Justitie.

Banuiala legitima se deduce din imprejurarile anormale de vadita impartialitate sau din pasiuni locale

puternice ( Exemplu : se judeca un prefect cu un taran sau un judecator cu un om obisnuit).

Judecarea se face in camera de consiliu cu citarea si ascultarea partilor, pronuntandu-se o hotarare

definitiva si nemotivata ( pentru ca nu poate fi atacata).

Pana la solutionarea cererii de stramutare , instanta impotriva careia s-a facut cererea de suspendare

poate suspenda/ amana cauza.

24

Daca cererea s-a respins , procesul va continua la aceeasi instanta din faza in care a intervenit cererea.

Daca se admite, se desemneaza instanta care va continua procesul, precizandu-se daca actele de

procedura si probele efectuate raman valabile sau trebuiesc refacute. In cazul admiterii cererii se anunta

instanta de la care se stramuta procesul. Dupa acest moment orice acte procedurale sau hotarare

pronuntata de aceasta instanta devin nule de drept.

Delegarea

Se face de la o instanta la alta de grad egal , atunci cand instanta initial sesizata este impiedicata sa

functioneze pe timp indelungat de imprejurari exceptionale (calamnitati, razboi). Se pronunta de Curtea

Suprema de Justitie.

Curs 5

Acţiunea în procesul civil

Generalităţi

Acţiunea este mijlocul procedural pus de lege la dispoziţia titularului dreptului subiectiv pentru

realizarea lui. Dreptul reclamantului pentru a introduce o acţiune este dublat de dreptul pârâtului de a se

apăra şi a răspunde la aciunea reclamantului prin întâmpinare sau de a pretinde el însuşi drepturi proprii

de la reclamant printr-o cerere reconvenţională.

Definiţie: Acţiunea este mijlocul legal prin care o persoană cere instanţei judecătoreşti fie recunoaşterea

dreptului său, fie realizarea acestui drept prin încetarea piedicilor puse în exercitarea sa de o altă

persoană sau printr-o despăgubire corespunzătoare. Noţiunea de acţiune civilă are 2 accepţiuni:

1) Acţiunea este posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a sesiza instanţa

judecătorească, solicitând să hotărască asupra cererii lui indiferent dacă cererea este sau

nu justificată în drept. În această accepţiune acţiunea este o facultate procesuală, iar

dreptul la acţiune are caracter procesual.

2) Acţiunea reprezintă posibilitatea sesizării instanţei dar şi dreptul de a obţine ca instanţa să

acorde protecţie dreptului dedus judecăţii. Acţiunea este un mijloc judiciar de a obţine

câştig de cauză iar dreptul la acţiune are caracter material.

Natura juridică a acţiunii civile

1) Acţiunea este un mijloc juridic legal ce permite unei persoane să solicite instanţei să

hotărască asupra cererii ei.

2) Titularul dreptului recurge la un organ jurisdicţional competent

25

3) Acţiunea are ca scop apărarea dreptului unei persoane care se pretinde titular al dreptului.

Comparaţie între dreptul la acţiune şi dreptul subiectiv material

Deosebiri:

• Condiţiile de existenţă ale dreptului subiectiv: dreptul subiectiv are la origine un fapt/act juridic, în

timp ce dreptul la acţiune are la origine conflictul de interese dintre părţi. Anumite drepturi

materiale sau subiective nu pot fi promovate prin acţiuni civile (vezi obligaţii naturale). Alte drepturi

care nu sunt actuale nu pot fi promovate prin acţiune în realizare. Dreptul subiectiv prescris nu poate

fi promovat prin acţiune, ci doar prin excepţiune.

• Condiţiile de exerciţiu: dreptul subiectiv există şi pentru persoane fără capacitate de exerciţiu în

timp ce acţiunea nu poate fi promovată decât de o persoană cu capacitate de exerciţiu. De aici

rezultă că acţiunea civilă are ca obiect protecţia drepturilor subiective.

Asemănări:

Dreptul subiectiv determină felul acţiunii.

Acţiunea preia elementele din natura dreptului. De exemplu dreptul de creanţă (personal) va fi promovat

printr-o acţiune personală, drepturile reale prin acţiune reală.

Nu trebuie făcută confuzie pe plan teoretic între acţiunea reală şi cererea de chemare în judecată.

Cererea de chemare în judecată este actul procedural material prin care titularul dreptului subiectiv

foloseşte posibilitatea de a sesiza instanţa. Cererea este actul procedural concret prin care se realizează

vocaţia abstractă la promovarea unei acţiuni. În practică cele două noţiuni se apropie până la confuzie.

Elementele acţiunii civile

Acţiunea civilă are 2 categorii de elemente: subiective şi obiective.

Elementele subiective sunt părţile. Părţile trebuie să întrunească mai multe condiţii: capacitate, calitate

procesuală, să fie purtătoarele unui drept, să aibă interes legitim.

Elementele obiective sunt obiectul acţiunii, cauza. Obiectul este pretenţia concretă într-o acţiune

(exemplu: predarea unui bun, anularea unui contract). Obiectul trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii: să fie licit, posibil, determinat (determinabil-pentru a putea fi pus în executare).

Cauza acţiunii este temeiul juridic al cererii. De exemplu, în acţiunea în revendicare, temeiul juridic îl

reprezintă dreptul de proprietate. În acţiunea în pretenţii, temeiul juridic îl reprezintă contractul, faptul

juridic ilicit delictual.

Cauza acţiunii nu se suprapune cu motivul acţiunii în justiţie. Exemplu: acţiunea în plata preţului are

drept cauză vânzarea ca operaţiune juridică, iar motiv-contractul.

Cauza trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie licită, morală.

26

Toate aceste elemente ale acţiunii civile trebuie cuprinse în acţiunea reclamantului de la început. Ele pot

fi modificate sau întregite cel târziu la prima zi de înfăţişare. După acest prag, raportul procesual dintre

părţi se cristalizează pe elementele acţiunii, urmând ca judecata să se desfăşoare pe aceste coordonate.

(prima zi de înfăţişare e termenul din proces când pentru prima dată părţile sunt legal citate şi pot pune

concluzii).

Clasificarea acţiunilor civile

Se face după diferite criterii care determină categorii diferite de acţiuni civile.

După scopul material urmărit de reclamant:

• acţiuni în realizarea dreptului;

• acţiuni în constatarea dreptului;

• acţiuni în constituire de drepturi.

După natura dreptului subiectiv ce stă la baza acţiunii:

• acţiuni personale;

• acţiuni reale;

• acţiuni mixte.

După obiectul dreptului subiectiv promovat prin acţiune:

• acţiuni mobiliare;

• acţiuni imobiliare acţiuni petitorii

acţiuni posesorii

După calea procedurală aleasă de reclamant:

• acţiuni principale;

• acţiuni accesorii (incidentale).

După Codul de Procedură Civilă:

• acţiuni civile;

• acţiuni comerciale.

Acţiuni în realizarea dreptului (acţiunea în adjudecare)-reclamantul cere în justiţie respectarea

dreptului său de către persoanele care l-au încălcat şi realizarea în natură a acestui drept, iar dacă nu mai

este posibilă, reclamantul va cere despăgubiri pentru prejudiciul suferit (realizare prin echivalent).

27

Exemple: acţiunea în revendicare-presupune realizarea dreptului de proprietate; acţiunea în

despăgubire-realizarea unui drept de creanţă; acţiunea în daune interese pentru acoperirea de prejudicii

produse prin fapte juridice ilicite.

Admiterea acţiunii civile presupune ca hotărârea judecătorească să constate existenţa unui drept al

reclamantului şi să pronunţe o condamnare a pârâtului care va fi obligat să execute/realizeze dreptul

reclamantului, de principiu în natură.

Acţiuni în constatarea dreptului (în recunoaşterea dreptului, în confirmare)-reclamantul cere instanţei

ca prin hotărâre să se constate existenţa sau inexistenţa unui drept fără ca instanţa să mai pronunţe şi o

condamnare civilă la executarea prestaţiilor. Obiectul acestor acţiuni îl constituie existenţa/inexistenţa

unui drept şi nu a unui fapt juridic.

Hotărârile care soluţionează aceste acţiuni nu pot fi titluri executorii şi deci nu pot fi puse în executare

silită. Acţiunile în constatare pot fi pozitive sau negative.

Acţiunile în constatare au caracter subsidiar faţă de acţiunile în realizare. Această acţiune nu este

admisibilă dacă reclamantul are la îndemână şi o acţiune în realizare.

Acţiunile în constatare se împart în:

• acţiunea declaratorie;

• acţiunea interogatorie;

• acţiunea provocatorie.

Prin acţiune declaratorie reclamantul cere instanţei să se pronunţe asupra existenţei unui raport juridic

valabil sau nevalabil sau să interpreteze o clauză contractuală îndoielnică.

Prin acţiune interogatorie, titularul dreptului cheamă în judecată preventiv o persoană care ar putea

eventual să-i conteste dreptul reclamantului, urmărind ca în paralel să răspundă în instanţă dacă îi

recunoaşte reclamantului dreptul. Această acţiune presupune ca reclamantul să aibă un interes legitim şi

nu să-l cheme abuziv pe pârât în judecată.acest interes legitim se conturează printr-o tulburare produsă

de pârât exerciţiului dreptului reclamantului.

Acţiunea provocatorie presupune că pârâtul ridică în mod public şi serios pretenţii asupra dreptului

reclamantului, tulburându-i grav exerciţiul dreptului. Tulburarea dreptului este mai puternică decât în

cazul acţiunii interogatorii. Reclamantul îl cheamă în judecată pe pârât provocându-l să-şi valorifice

pretenţiile, urmând ca hotărârea să valorifice pretenţiile unuia sau altuia.

Acţiunea în constituire de drepturi-reclamantul cere instanţei să creeze o situaţie juridică concretă nouă

între părţile litigante. Hotărârea judecătorească prin care se admite o asemenea acţiune nu are efect

declarativ retroactiv, cum au de obicei hotărârile judecătoreşti, ci are efect constitutiv, ex nunc.

Exemple: acţiunea de divorţ, de stabilire a paternităţii, de declarare a morţii.

28

Acţiunile personale sunt acţiuni prin care se exercită un drept de creanţă. Aceste acţiuni sunt nelimitate

numeric.

Acţiunile reale sunt acţiuni prin care se exercită un drept real. Aceste acţiuni sunt în număr limitat ca şi

drepturi reale. Exemplu: acţiunea în revendicare; acţiunea confesorie (pentru promovarea unui

dezmembrământ al dreptului de proprietate); acţiunea negatorie (se contestă un dezmembrământ al

dreptului de proprietate); acţiunea pentru drepturi reale accesorii (acţiunea ipotecară, acţiunea

creditorului gajist).

Acţiunile mixte-urmăresc valorificarea unor drepturi mixte, atât reale cât şi de creanţă. Prin ele se cere

executarea unui act juridic care a creat şi drepturile reale şi de creanţă sau sunt acte prin care se

desfiinţează asemenea acte juridice.

Acţiuni mobiliare şi imobiliare au ca obiect un bun mobil sau imobil. Este posibilă şi o acţiune unică

mobiliară şi imobiliară (predarea unui imobil cu mobilul încorporat). Acţiunile personale mobiliare şi

acţiunile personale imobiliare, acţiunile reale mobiliare (art. 1909 Cod Civil) şi acţiunile reale

imobiliare-sunt combinaţii posibile.

Acţiunea petitorie-se tinde la apărarea unui drept de proprietate sau alt drept real imobiliar. Aceste

acţiuni privesc chiar fondul dreptului (acţiunea în revendicare, acţiunea confesorie, acţiunea negatorie).

Acţiunile posesorii apără posesia imobilului, pot fi exercitate de posesor sau proprietar asupra unui

imobil. Aceste acţiuni prezintă avantajul unor probe mai uşoare. Între acţiunile petitorii şi posesorii

există autoritate de lucru judecat din petitoriu în posesoriu.

Mijloace procedurale asiguratorii

Acţiunea civilă în sens larg include toate mijloacele procedurale pentru realizarea drepturilor titularului,

inclusiv adoptarea unor măsuri asiguratorii (acestea reprezintă posibilitatea reclamantului de a cere

instanţei să ordone indisponibilizarea unor bunuri litigioase pentru a-l împiedica pe pârât să înstrăineze

bunul litigios sau să-şi diminueze patrimoniul).

Măsurile asiguratorii, sechestrul judiciar, ipoteca asiguratorie, poprirea asiguratorie, sechestrul

asigurator.

Sechestrul judiciar constă în numirea unei persoane căreia i se încredinţează pe timpul procesului bunul

litigios pentru păstrare şi administrare.

Condiţii: sechestrul să se raporteze la bunul litigios sau alt bun oferit de debitor pentru liberarea lui; să

existe teama justificată că pârâtul ar sustrage/distruge aceste bunuri.

Procedura: cererea se rezolvă urgent cu cedarea părţilor de salvat instanţei investită cu soluţionarea

acţiunii. Dacă cererea se admite, se numeşte persoana căreia i se încredinţează bunul, care trebuie

remunerată şi care trebuie să facă cheltuieli de administrare şi care la sfârşitul procedurii va preda bunul

părţii care câştigă procesul.

29

Sechestrul asigurator se cere atunci când procesul are ca obiect plata unei sume de bani şi ca scop

prevenirea unor cheltuieli făcute cu rea-credintă de pârât cu scopul diminuării patrimoniului.

Condiţii: creditorul să aibă un titlu, să aibă o creanţă exigibilă, să existe pericolul de sustragere,

micşorare a patrimoniului. Acest sechestru presupune plata unei cauţiuni.

Procedură: este o cerere accesorie de competenţa instanţei care judecă cererea principală; se

soluţionează de preşedintele instanţei dacă s-a cerut o dată cu acţiunea principală, în Camera de

Consiliu, prin pronunţarea unei încheieri executorii ce poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la

pronunţare.

Executarea sechestrului se face după regula executării silite mobiliare sau imobiliare (presupune şi

înscrierea în Cartea Funciară). Ridicarea sechestrului se face în două modalităţi:

1) Atunci când debitorul dă garanţii suficiente, de instanţă în Camera de Consiliu, cu citarea

părţilor, pronunţându-se o încheiere recurabilă în 5 zile de la pronunţarea ei.

2) Dacă acţiunea principală a reclamantului este respinsă, se ridică sechestrul.

Poprirea asiguratorie are ca obiectiv indisponibilizarea sumelor de bani pe care debitorul pârât le are de

primit de la un terţ datornic al său, urmând ca aceste sume de bani să rămână la dispoziţia instanţei

pentru ca ulterior să poată îndestula creanţa reclamantului popritor.

Condiţii: creditorul să aibă un titlu executor; după felul titlului, creditorul poate fi obligat sau nu la plata

unei cauţiuni.

Competenţa aparţine instanţei de la domiciliul debitorului sau a terţului poprit. Dacă se cere odată cu

acţiunea principală, ea se judecă de instanţa competentă pentru acţiunea principală în două etape. În

prima etapă se înfiinţează poprirea, blocându-se sumele în mâinile terţului poprit. În a doua etapă se

validează poprirea, transferându-se sumele în mâinile reclamantului. Împotriva ordonanţei de poprire se

poate declara recurs sau contestaţie la executare.

Poprirea asiguratorie poate fi transformată în poprire definitivă după terminarea acţiunii principale.

Ipoteca asiguratorie presupune înscrierea şi în cartea funciară a ipotecii.

Mijloace de apărare ale pârâtului în procesul civil

Pârâtul poate să se comporte defensiv, contestând doar drepturile reclamantului prin

întâmpinare/excepţie sau se poate comporta ofensiv, cerând el-însuşi anumite drepturi proprii de la

reclamant prin cerere reconvenţională.

Apărarea-act procesual prin care pârâtul se opune acţiunii reclamantului, cerând respingerea acestei

acţiuni, act ce cuprinde şi mijloacele procesuale care, fără a nega dreptul reclamantului, tind să conducă

la respingerea acţiunii acestuia.

Apărările sunt: apărări de fond (propriu-zise) şi excepţiile.

30

Apărările de fond sunt îndreptate împotriva pretenţiilor reclamantului şi au ca scop respingerea acţiunii

ca nefondată prin folosirea întâmpinării, probelor, concluziilor în fapt şi în drept.

Excepţiile-mijloace procedurale prin care pârâtul, fără a pune în discuţie temeinicia dreptului

reclamantului şi fără a-l recunoaşte, cere instanţei să-şi decline competenţa, să anuleze cererea de

chemare în judecată, să o respingă, sau să amâne cauza.

Anumite excepţii se ridică în anumite condiţii. Instanţa este obligată să soluţioneze cu precădere

excepţiile care fac de prisos cercetarea fondului dreptului reclamantului total/parţial.

Hotărârea care soluţionează cauza pe baza excepţiei nu are caracter de lucru judecat, pentru că nu

soluţionează fondul dreptului.

Clasificarea excepţiilor:

• După obiectul lor:

• Excepţii de procedură;

• Excepţii de fond.

Excepţiile de procedură se referă la încălcarea normelor de procedură sau de competenţă (exemplu: lipsa

capacităţii de exerciţiu, neconstituţionalitate, conexitate, litispendenţa).

Excepţiile de fond privesc lipsa dreptului material la acţiune (exemplu: prescripţia, puterea de lucru

judecat).

• După efectul excepţiilor:

• Excepţii dilatorii;

• Excepţii peremptorii.

Excepţiile dilatorii tind către amânarea cauzei. Exemplu: procedura de citare viciată, necompetenţa

instanţei ce duce la declinarea competenţei.

Excepţiile peremptorii tind către respingerea/anularea acţiunii (exemplu: prescripţia, puterea de lucru

judecat, excepţia de neconstituţionalitate).

• După caracterul imperativ/dispozitiv al normei încălcate:

• Excepţii absolute;

• Excepţii relative.

Prescripţia, puterea de lucru judecat, necompetenţa materială, generală, teritorială exclusivă-excepţii

absolute.

Procedura de soluţionare a excepţiei: instanţa se pronunţă asupra excepţiei. Dacă sunt necesare aceleaşi

probe pentru verificarea excepţiei şi pentru cercetarea fondului, instanţa va uni excepţia cu fondul. Dacă

instanţa admite excepţia, o face fie prin încheiere, fie prin hotărâre. Soluţia instanţei asupra excepţiei

poate fi atacată. Dacă respinge excepţia, o va face prin încheiere interlocutorie, care leagă instanţa,

31

aceasta nemaiputând reveni asupra excepţiei. Judecata va continua asupra fondului, iar soluţia asupra

excepţiei va putea fi atacată odată cu fondul.

Excepţiile relative pot fi acoperite prin confirmare.

Excepţiile absolute pot fi ridicate de oricare parte sau de către instanţă din oficiu, oricând pe timpul

procesului şi nu pot fi acoperite prin confirmare.

Principalele excepţii de procedură:

a) Excepţia de necompetenţă;

b) Excepţia de neconstituţionalitate;

c) Excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu sau de reprezentant;

d) Excepţia puterii de lucru judecat;

e) Litispendenţa;

f) Conexitatea.

Litispendenţa-excepţie care se ridică atunci când între aceleaşi părţi există acelaşi litigiu pentru aceeaşi

cauză şi acelaşi obiect, litigiu concretizat în 2 procese diferite cu care sunt sesizate 2 instanţe diferite şi

în principiu egale în drepturi. Ea există doar atâta timp cât nici unul din procese n-a fost soluţionat

definitiv. Scopul este acela de a evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii. Este o excepţie dilatorie

absolută. Competenţă de soluţionare are instanţa mai întâi sesizată dacă sunt egale în grad sau instanţa

superioară atunci când un proces este la o instanţă de fond şi altul la o instanţă de atac. În acest caz

instanţa inferioară suspendă judecarea pricinii, aşteptând soluţia instanţei superioare.

Conexitatea-existenţa mai multor pricini la aceeaşi instanţă sau la instanţe diferite în grad între aceleaşi

părţi şi având obiect şi cauză în strânsă conexitate. Scopul este întrunirea celor 2 cereri la o singură

instanţă, o bună administrare a justiţiei şi evitarea hotărârilor contradictorii. Aceasta se poate cere de

părţi sau dispune din oficiu de instanţă.

Cererile vor fi soluţionate de instanţa mai întâi sesizată. Cele 2 cereri vor fi rezolvate printr-o singură

hotărâre. Dacă pe parcursul judecăţii se observă că soluţionarea uneia din cererile conexe aflate în stadiu

de început întârzie soluţionarea celeilalte cereri aflate în stadiu final, instanţa poate disjunge aceste

cereri pentru a fi judecate separat.

CURS 6

PARTICIPANTII LA PROCESUL PENAL

32

Notiune:

Procesul civil este o activitate desfasurata in timp de anumite persoane denumite participanti. Subiectele

procesului civil sunt persoane, care prin activitatea lor, influenteaza desfasurarea, soarta procesului si

carora legea le acorda drepturi procesuale si le impune obligatii procesuale.

In sens larg, participantii la procesul civil sunt:partile, tertii, organele de executare si instanta de

judecata.

In sens restrans, participantii sunt:instanta si partile.Acestea sunt indispensabile oricarui proces.

Intr-o acceptiune si mai larga, intre participanti, figureaza si martorii, expertii, mandatarii.

Instanta judecatoresca este organul jurisdictional competent, imputernicit de lege cu solutionarea

litigiului.

Reclamantul este persoana fizica/juridica ce a sesizat instanta cu o cerere de chemare in judecata pt. a i

se recunoaste, proteja sau constitui un drept.

Paratul este persoana despre care reclamantul sustine ca i-a incalcat dreptul si care urmeaza sa raspunda

in justitie pt. actele sau faptele lui.De regula, cele doua parti principale au pozitii antagonice, ofensiva si

defensiva.

Hotararea judecatoreasca pronuntata produce efecte asupra patrimoniului partilor sau asupra persoanei

partilor, dar niciodata si asupra reprezentantilor acestora. Pozitia procesuala a partilor in sens restrans

este diferita: instanta de judecata are dreptul dar si obligatia de a judeca si solutiona litigiul cu care este

sesizata. Actele procedurale ale instantei sunt obligatorii pt. parti. Partile au in principal drepturi si doar

in subsidiar obligatii, fiind calauzite de norme de protectie dublate de capacitatea, disponibilitatea

procesuala. Reclamantul poate sesiza sau nu instanta, sau poate renunta ulterior. Paratul poate

recunoaste sau nu pretentiile reclamantului, partile impreuna pot cere sau nu probe, pot pune concluzii.

In consecinta, partile au drepturi procedurale optionale (facultative).

Drepturile si obligatiile procesuale ale partilor

-partile trebuie incunostiintate despre data si locul desfasurarii procesului si a actelor de procedura

(citatia, comunicarea hotararii);

-partile pot face cereri, respectiv sa raspunda la cererile adversarului;

-partile se pot apara cerand administrarea unor probe, invocand exceptii, punand concluzii;

-partile pot conduce procesul personal sau prin reprezentant;

33

-partile pot folosi interpretul in cazurile prevazute de lege;

-partile pot face cereri de recuzare;

-partile au dreptul sa ia cunostinta de continutul dosarului, sa obtina copii de pe inscrisurile acestuia,

sa faca obiectiuni la continutul incheierii de sedinta;

-reclamantul are dreptul sa retraga actiunea, sa o completeze, sa o modifice si mai are dreptul

sa-si majoreze/micsoreze cuantumul obiectului cererii. Paratul poate recunoaste total sau partial

pretentiile reclamantului. Partile pot stinge litigiul dinte ele prin tranzactie.

-partile pot ataca hotararea pronuntata, incheierea de sedinta, pot cere punerea in executare silita a

hotararii.

Legea stabileste termene, conditii si alte cerinte pt. exercitarea acestor drepturi si obligatii. Daca

toate acestea sunt incalcate se aplica sanctiuni procesuale: nulitatea, decaderea. Instanta este obligata sa

asigure exercitarea drepturilor si obligatiilor partilor in spiritul si in litera legii.

Abuzul de drept procesual

Ca toate drepturile, si dreptul procesual trebuie exercitat de titular cu buna-credinta potrivit scopului

avut in vedere de legiuitor. Abuzul de drept apare atunci cand dreptul este deturnat de la finalitaea lui,

sau cand dreptul este exercitat cu rea-credinta, in scop sicanatoriu, fara justificarea unui interes legitim,

cu vointa premeditata sau cu constiinta ca scopul acestor maniere este acela de a presa adversarul sa

conceada sau sa abandoneze.

Abuzul de drept se sanctioneaza prin:

-respingerea cererii;

-obligarea la plata cheltuielilor de judecata;

-posibila obligare la despagubiri pt. acoperirea prejudiciilor provocate;

-posibila obligare la plata unei amenzi civile in situatii cum ar fi: cererile abuzive de recuzare, de

stramutare, neindicarea domiciliului paratului, desi reclamantul il cunoaste.

Conditii legale pt. a fi parte in proces

-capacitatea procesuala;

-calitatea procesuala;

-dreptul;

-interesul.

Aceste patru conditii trebuie respectate cumulativ.

34

1)Capacitatea procesuala este de doua feluri:de folosinta si de exercitiu.

Capacitatea procesuala de folosinta reprezinta aptitudinea generala a persoanelor de a dobandi

drepturi si obligatii pe plan procesual. Titulari ai capacitatii de folosinta pot fi atat persoanele fizice cat

si cele juridice.

Capacitatea procesuala de exercitiu reprezinta capacitatea unei persoane care are folosinta dreptului

ei de a angaja si de a conduce personal procesul, exercitandu-si direct drepturile si obligatiile procesuale

in scopul castigarii procesului. Capacitatea procesuala de exercitiu reprezinta capacitatea partii,

respectiv persoanei de „a sta in judecata” personal.

De la aceasta regula exista si cateva exceptii:

-reprezentarea pt o persoana lipsita de capacitate de exercitiu (minorul mai mic de 14 ani, interzisul

judecatoresc);

-asistarea pt. o persoana cu capacitate de exercitiu restransa (minorul intre 14-16 ani);

-autorizarea organului competent pt. actele reprezentantului legal -acte de dispozitie.

Reprezentarea legala temporara se face prin curator special si numai pt. un anumit proces, daca partea

lipsita de capacitate de exercitiu nu are inca un reprezentant legal sau daca exista conflicte de interese

intre cel lipsit de capacitate de exercitiu si reprezentantul lui legal.

Sanctiunea lipsei capacitatii procesuale este diferita dupa tipul de capacitate care trebuie sa existe

-daca lipseste capacitatea juridica, se respinge actiunea, exceptia putant fi ridicata in orice faza a

procesului, iar actele procedurale intocmite in dosar sunt lovite de nulitate absoluta.

-pt. lipsa capacitatii de exercitiu (sau cu capacitate restransa), se anuleaza actele procedurale ale

celui in cauza, acte facute fara reprezentant.

2)Calitatea procesuala reprezinta cerinta existentei unei identitati intre persoana reclamantului si

titularul dreptului subiectiv din raportul juridic dedus judecatii, pe de o parte, (calitate procesuala activa)

si identitatea intre parat si cel obligat in raportul juridic dedus judecatii (calitate procesuala pasiva) pe de

alta parte. Cele doua identitati trebuie sa existe cumulativ.

Calitatea procesuala se determina in concret la fiecare speta, nu in general.

Sanctiunea lipsei calitatii procesuale este respingerea actiunii. Daca numai calitatea procesuala

pasiva a lipsit si s-a respins actiunea, reclamantul poate introduce o noua actiune cu respectarea

termenului de prescriptie impotriva adevaratului parat.

Exceptie: in cazul actiunii reale paratul, detentor precar al bunului litigios, poate cere cu

consimtamantul reclamantului inlocuirea lui cu tertul care este adevaratul titular al dreptului dedus

judecatii. Acest lucru se realizeaza printr-o cerere de interventie fortata denumita „aratarea titularului

dreptului”, fiind unica situatie din procedura civila in care o parte poate fi inlocuita cu o alta parte.

35

Transmisiunea calitatii procesuale presupune trecerea/transferarea drepturilor si obligatiilor unei

parti la o alta parte straina pana atunci de proces (de ex, o parte decedeaza, transferandu-se calitatea

procesuala catre mostenitor). Transmisiunea calitatii presupune trecerea calitatii procesuale de la o

persoana la o alta persoana care astfel capata legitimare procesuala activa sau pasiva si poate continua

procesul.

Transmisiunea calitatii procesuale este de doua feluri:

-legala: succesiunea, reorganizarea persoanei juridice;

-conventionala:are loc in urma unei conventii stabilita de o parte din proces cu un tert in cesiunea de

creanta, preluarea datoriei sau vanzarea bunului litigios.

Transmiterea calitatii procesuale se poate face:universal, cu titlu universal si cu titlu particular. In

orice situatie insa, dobanditorul calitatii primeste procesul in starea in care se gasea acesta la momentul

transmiterii calitatii.

Legea reglementeaza si posibilitatea legitimarii procesuale si pt. alte persoane in urmatoarele situatii:

-procurorul, pt. anumite procese;

-autoritatea tutelara pt. litigiile cu minori, adoptii si decaderea din drepturile parintesti;

-persoanele apropiate celui impotriva caruia se cere punerea sub interdictie;

-primaria si parchetul pt. cererea de constatare a unei succesiuni vacante;

-creditorii in actiunile oblice (subrogatorii).

3)Dreptul

Actiunea este mijlocul legal pt. realizarea unui drept. Nu exista actiune fara un drept care trebuie

valorificat. Dreptul trebuie sa indeplineasca trei conditii:

-sa fie recunoscut si ocrotit de lege;

-sa fie actual, adica sa nu fie supus unui termen sau conditii suspensive. Drepturile eventuale pot fi

protejate totusi prin masurile asiguratorii sau conservatorii;

-dreptul sa fie determinat.

Pt. actiunea in constatare dreptul se considera in starea lui din acel moment. De la aceste reguli sunt

permise doua exceptii in care este permisa o actiune preventiva (in futurum) care sa-si produca efecte

inainte de implinirea termenului care afecteaza dreptul. Situatiile se refera la locatia imobiliara, pensia

de intretinere. La locatia imobiliara, locatorul poate cere predarea bunului, cerere care se face inainte de

termenul scadent cu scopul insa de a-si produce efecte la scadenta.

4)Interesul

Este folosul practic, imediat pe care il are o parte pt. a justifica punerea in miscare a procedurii

judiciare.

36

Conditii:

-sa fie legitim (sa nu vina in contradictie cu legea);

-sa aiba caracter patrimonial, material cu precadere, admitandu-se si un caracter moral;

-sa fie nascut si actual (valabil indeosebi pt. actiunea in realizare);

-interesul sa fie personal. Actiunea nu poate fi promovata decat de persoana care are interes sau de

reprezentantul ei.

Coparticiparea procesuala

Presupune o pluralitate de subiecti procesuali, adica mai multi reclamanti/mai multi parati ori mai

multi reclamanti si mai multi parati. Coparticiparea procesuala este posibila cu conditia ca obiectul

pricinii sa fie un drept/obligatie comuna, ori dreptul sau obligatia sa aiba o cauza comuna.

Coparticiparea procesuala poate fi:

-subiectiva –pluralitate de persoane cu interese identice;

-obiectiva -pluralitate de actiuni civile strans legate intre ele (vezi premisa conexitatii).

Mai poate fi:

-activa –mai multi reclamanti;

-pasiva-mai multi parati;

-mixta –mai multi reclamanti si mai multi parati.

De regula, coparticiparea procesuala este facultativa, ea fiind obligatorie in cazul iesirii din indiviziune.

Coparticipantii au o pozitie procesuala independenta. Actele procesuale ale unui coparticipant nu ii pot

prejudicia pe ceilalti coparticipanti decat daca, potrivit legii, efectul actului procedural se intinde asupra

tuturor. Actul procedural al unui coparticipant produce efecte si asupra celorlalti coparticipanti daca le

este benefic, dar nu produce efecte niciodata impotriva lor daca le vatama drepturile.

Exista independenta intre coparticipanti, pe de o parte, si instanta de judecata, pe de alta parte, in

sensul ca un reclamant/parat nu isi poate reprezenta coparticipantul fara procura, chiar daca apararea s-ar

face in profitul tuturor. De la aceasta restrictie, practica judecatoreasca admite doua exceptii:

-coparticipantii isi pot numi un singur reprezentant;

-coparticipantii primesc cu totii un singur rand de inscrisuri depuse de partea adversa.

Uneori, chiar instanta de judecata, in baza rolului ei activ, provoaca situatii de coparticipare

procesuala prin introducerea in cauza a altor persoane (forma a interventiei fortate) sau prin conexitate si

litispendenta.

De regula, aceste situatii se creeaza la initiativa partii. Atunci cand exista multe parti in proces (sute),

instanta poate dispune reprezentarea lor printr-un singur mandatar la domiciliul caruia se comunica toate

actele procedurale pt. toti coparticipantii.

37

Curs 7

Participarea terţilor în procesul civil

Hotărârea judecătorească, în principiu, are efecte relative aplicabile părţilor în proces, cu excepţia

hotărârilor de stare civilă care sunt opozabile erga omnes. Hotărârea judecătorească are puterea de lucru

judecat faţă de părţi şi avânzii lor cauză. Prin excepţie, în unele situaţii se impune participarea în proces

a terţilor fie din iniţiativa lor fie la cererea părţilor iniţiale. Odată ce terţii intervin în proces hotărârea va

soluţiona în întregime raporturile juridice deduse judecăţii şi va fi opozabilă atât faţă de părţile iniţiale

cât şi faţă de terţi.

Mijloacele procedurale prin care terţii sunt introduşi în proces sunt cererile de intervenţie. Clasificare:

- cereri de intervenţie voluntare;

- intervenţia forţată:

1. cereri de chemare în judecată a altor persoane;

2. cereri de chemare în judecată în garanţie;

3. arătarea titularului dreptului.

Intervenţia voluntară este cererea făcută de un terţ de a interveni în proces dacă are un interes legitim

în legătură cu pricina. Cererea este de 2 feluri: cerere principală (în interes propriu), accesorie (în

interesul altei persoane). Terţul intervenient urmăreşte realizarea propriului drept în procesul ce

priveşte părţile iniţiale – în primul caz. O asemenea cerere este o a 2-a acţiune în proces fiind nevoie să

respecte elementele oricărei acţiuni civile şi neputând fi depusă decât la prima instanţă până la prima zi

de înfăţişare, dar nu mai târziu de intrarea în dezbateri. Dacă această cerere se depune mai târziu, se va

judeca separat de acţiunea principală.

1. Intervenţia accesorie – terţul intervine în proces pentru a sprijini apărarea sau pretenţiile unei părţi.

Această cerere se poate depune în orice fază a procesului. O asemenea cerere accesorie preia procesul

din faza în care se află.

Cererea de intervenţie are următoarele consecinţe:

- prorogă competenţa (instanţa sesizată cu acţiunea principală devine competentă prin extindere să

soluţioneze şi cererea de intervenţie);

- terţul intervenient devine parte litigantă astfel încât hotărârea îi va fi opozabilă;

38

- terţul intervenient poate ataca hotărârea pronunţată cu excepţia intervenţiei accesorii atunci când

partea sprijinită prin intervenţie achiesează la hotărârea pronunţată, renunţă la drept sau

recunoaşte pretenţiile adversarului.

Procedura. Părţile şi instanţa discută cererea de intervenţie la termenul la care e depusă şi o admite sau

o respinge în principiu printr-o încheiere de şedinţă atacabilă odată cu fondul. După admiterea în

principiu se discută şi administrează probe legate de cererea de intervenţie. Concluziile se pun la

termenul final atât de participanţi cât şi de intervenienţi şi se pronunţă o singură hotărâre ce rezolvă toate

cererile.

Condiţia sine qua non pentru adfmiterea cererii de intervenţie şi pentru judecarea ei în conexitate cu

cererea principală este ca obiectul şi cauza ei să fie în strânsă legătură cu obiectul şi cauza acţiunii

principale.

2. Intervenţia forţată.

Cererea de chemare în judecată a altor persoane este cererea făcută de o parte din proces de a

fiintrodusă în cauză şi o persoană care ar avea un interes în dosar, dar care evită/neglijează să intervină

voluntar pentru a se putea prevala şi profita de inopozabilitatea hotărârii. Această cerere se face în

timpul procesului de fond cel târziu la prima zi de înfăţişare, practica administrând prelungirea până la

închiderea dezbaterilor. De obicei o asemenea cerere o face pârâtul.

Cererea de chemare în garanţie se face atunci când o parte (de obicei pârâtul) are dreptul ca dacă ar

pierde procesul să se îndrepte împotriva altor persoane cu o cerere în despăgubire sau în garanţie.

Această cerere are un dublu scop: dă posibilitatea terţului chemat în garanţie să-şi facă toate probele şi

susţinerile sale,; dacă reclamantul câştigă procesul şi cererea se admite, pârâtul este evins (scutit) de

răspundere şi prin hotărâre este chemat terţul chemat în garanţie să plătească în locul pârâtului. Astfel,

într-un singur proces, se lichidează printr-o singură hotărâre ambele raporturi juridice.

Condiţia sine qua non pentru admiterea acestei cereri este ca obiectul şi cauza celor 2 raporturi juridice

să se afle în strânsă legătură.

Terţul chemat în garanţie are dreptul să cheme la rândul său o altă persoană în garanţie, lărgind cadrul

procesual.

Cererea de chemare în garanţie trebuie să întrunească elementele oricărei acrei acţiuni, se depune cel

târziu la prima zi de înfăţişare, se susţine prin cerere de probatorii şi se rezolvă prin hotărâre pronunţată.

Dacă acţiunea principală se respiunge atunci se va respinge şi cererea de chemare în judecată a terţului,

ea fiind rămasă fără obiect.efectul principal al admiterii cererii este judecarea în conexitate a celor 2

39

cereri şi soluţionarea lor într-o singură hotărâre. Dacă pe percursul procesului se constată că ritmul de

soluţionare este diferit, instanţa poate disjunge cererea de chemare în garanţie care se va judeca separat.

Arătarea titularului dreptului este posibilitatea pe care o are pârâtul netitular al dreptului, dar care este

detentor precar al bunului litigios (nu bunuri fungibile, consumtibile) de a arăta instanţei care este

persoana cu interes real în cauză şi care e titular adevărat al dreptului. Cererea se depune cel târziu la

prima zi de înfăţişare, comunicându-se o copie şi terţului. Dacă terţul citat va confirma susţinerile

pârâtului, acesta este scos din cauză şi cu consimţirea reclamantului, iar terţul devine pârât. Este singurul

caz din procedura civilă în care o persoană cu capacitate procesuală este înlocuită cu o parsoană fără

capacitate procesuală.

REPREZENTAREA JUDICIARÃ ÎN PROCESUL CIVIL

Această reprezentare apare în situaţia în care o persoană – reprezentant – efectuează acte procesuale în

proces în numele şi pentru o altă persoană – reprezentat.

Reprezentarea judiciară este o transpunere a normelor mandatului din dreptul civil. Poate fi de 2 felori:

obligatorie (reprezentarea judiciară temporară) sau facultativă (care stă la îndemâna persoanei cu

capacitate de exerciţiu care preferă să nu-şi conducă singură procesul ci prin mandatar).

Reprezentantul este un mandatar. Reprezentarea în justiţie este legată de dreptul de apărare având un

caracter neîngrădit şi e posibilă întotdeauna cu 2 excepţii:

- interogatoriul nu poate fi luat decât părţii;

- în divorţ partea trebuie să participe personal, putând fi doar asistată de o altă persoană.

40

Dacă partea îşi are domiciliul sau reşedinţa în străinătate, ea poate fi reprezentată în situaţiile de mai sus

doar cu procură specială.

Calitatea mandatarului

Acesta poate fi avocat sau un simplu mandatar. Avocatul, pe lângă reprezentare mai poate să facă cereri,

să acorde asistenţă juridică, să pună concluzii. Mandatarul neavocat poate fi rudă pâna la gradul IV sau

beneficiarul unei procuri. Acesta va putea pune concluzii la fond dar nu şi în căile de atac, cu excepţia

absolvenţilor de drept.

Codiţiile reprezentării judiciare convenţionale:

- reprezentantul să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

- reprezentarea să aibă la bază o procură (înscris semnat, ştampilat, care să ateste calitatea de

reprezentant);

Pentru efectuarea unor acte de dispoziţie (recunoaştere, renunţare, tranzacţie) este necesară prezenţa

personală a părţii sau procura specială. Exercitarea căilor de atac în termenul legal se poate face de

mandatarul din faza anterioară a procesului fără o împuternicire nouă pentru ca partea reprezentată să

nu-şi piardă dreptul de a formula cererea pentru calea de atac.

Reguli derogatorii de la dreptul comun al mandatului

Mandatul judiciar nu încetează prin moartea mandantului sau dacă acesta devine lipsit de capacitate

juridică şi se menţine până la numirea unui alt mandatar legal al incapabilului sau până la retragerea lui

formală de succesor. Renunţarea sau retragerea este opozabilă părţii adverse de la declararea în şedinţă

publică în prezenţa tuturor părţilor.

Mandatarul poate renunţa cu obligaţia de a-l anunţa pe mandant şi instanţa cu cel puţin 15 zile înainte de

termen.

Sancţiuni pentru calitatea nejustificată de reprezentant:

- se da termen în proces pentru completarea lipsurilor;

- se anulează cererea de reprezentare.

Reprezentarea persoanei juridice se faceprin: organul de conducere, prin reprezentant (consilierul

juridic angajat permanent sau avocatul angajat pentru susţinerea unui proces). Consilierul juridic se află

în raporturi juridice mixte: raport de muncă – cu conducerea unităţii, raport de drept procesual civil – cu

părţile şi cu instanţa.

Participarea procurorului în procesul civil

41

Procurorul, în procesul civil nu se identifică cu interesele părţii, dar are calitatea de parte în sens

procesual sau şi material. Procurorul este obligat prin lege să participe la anumite procese şi are

dreptul/facultatea să participe la orice fel de proces atunci când e necesar pentru apărarea drepturilor şi

intereselor legitime ale minorilor şi alte cazuri legale.

Procurorul are următoarele atribiţii:

1. poate porni un proces civil prin introducerea acţiunii strict personale. Procurorul figurează ca reclamant,

dar titularul dreptului subiectiv poate să renunţe la acţiunea introdusă de procuror sau să introducă el

însuşi acţiunea lui proprie;

2. procurorul pune concluzii în orice fel de proces pornit de titularul dreptului şi obligatoriu în punerea sub

interdicţie, declararea morţii/dispariţia unei persoane, anularea actelor de stare civilă, ocrotirea

minorului, contravenţiile săvârşite de un minor, adopţie, succesiuni vacante;

3. procurorul exercită şi susţine căile de atac în procesul în care participarea sa e obligatorie, în recursul în

interesul legii şi în recursul în anulare. În celelalte cazuri, exercitarea căii de atac de către procuror este

facultativă, procurorul putând interveni în orice fază a procesului chiar dacă a participat sau nu anterior;

4. procurorul poate cere punerea în executare a hotărârii judecătoreşti pentru minori, interzişi, dispăruţi;

5. procurorul poate depune contestaţie la executare pentru aceleaşi persoane de mai sus.

PROBELE

Teoria generală a probelor

Probele sunt necesare în orice proces pentru stabilirea situaţiei de fapt la care instanţa trebuie să aplice

legea. Judecătorul trebuie să administreze toate probele necesare pentru aflarea adevărului şi să

aprecieze aceste probe în mod liber neierarhizat.

Definiţie: în sens larg proba este acţiunea de stabilire a existenţei sau inexistenţei unui fapt,

mijloacele prin care se poate stabili faptul, rezultatul obţinut prin folosirea mijloacelor de probă.

În sens restrâns proba este mijlocul legal pentru dovedirea unui fapt; proba se raportează la

faptul probator material care o dată dovedit serveşte la dovedirea altui fapt.

Faptele sunt de 2 feluri: principale, probatorii. Faptul principal trebuie dovedit şi constituie chiar

obiectul probei. Faptul probatoriu nu caracterizează raportul litigios, dar e folosit pentru stabilirea

existenţei raportului juridic litigios.

Subiectul probei este însuşi judecătorul pe care proba trebuie să-l convingă asupra existenţei situaţiei de

fapt.

Obiectul probei îl constituie acele fapte (fapte şi acte juridice) care tind la dovedirea raportului juridic

litigios. Faptele ce trebuie dovedite sunt:

42

- materiale sau psihologice;

- pozitive sau negative.(faptul negativ nu poate fi dovedit decât indirect prin proba faptului pozitiv

contrar).

Categorii de fapte probatorii:

1. fapte necontestate – sunt fapte asupra existenţei cărora toate părţile din proces sunt de acord. Totuşi,

judecătorul le poate pune la îndoială caz în care la va corobora cu celelalte probe din dosar.

2. faptele cunoscute personal de judecător nu constituie un suport pentru stabilirea situaţiei de fapt, caz în

care s-ar naşte arbitrariul. Aceste fapte pot fi expuse şi valorificate de judecător, dar numai ca martor,

situaţie în care este incompatibil ca judecător.

3. faptele notorii – fapte cunoscute de un număr mare de persoane, de o colectivitate; ele pot fi reţinute ca

atare de către instanţă.

4. faptele constante (prezumtive) – fapte pe care legea le consideră existente şi care nu mai pot fi

contestate, deci dovedite. Exemplu: prezumţii legale (bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt

bunuri comune)

5. chestiunile prealabile sunt strâns legate de puterea de lucru judecat din penal, astfel încât faptele stabilite

în procesul penal nu mai trebuie dovedite în procesul civil (existenţa faptei, persoana făptuitorului,

vinovăţia);

6. unele fapte nu pot fi dovedite decât în anumite condiţii (depozite bancare pentru dovada cărora fişa de

cont nu se eliberează decât la cererea titularului, paternitatea unui copil din casătorie în persoana altui

bărbat decât soţul mamei nu se poate dovedi decât dacă soţul mamei a tăgăduit în prealabil paternitatea.

Condiţii de accesibilitate a probelor

a) proba să nu fie orpită de lege. Ex: nu e admisibilă o probă împotriva unei prezumţii legale sau împotriva

înscrisurilor autentice altfel decât cum prevede legea.;

b) proba să fie verosimilă, să nu contravină legii naturii, să nu încerce dovedirea unor fapte imposibile;

c) proba să fie pertinentă (să aibă legătură cu procesul)

d) proba să fie concludentă (să poarte asupra unor împrejurări care pot ajuta instanţa să afle adevărul.

Instanţa apreciază concludenţa probei prima dată la discutarea ei şi a doua oară după administrarea ei

pentru stabilirea situaţiei de fapt necesară pronunţării hotărârii.

Sarcina probei

43

Revine reclamantului cererii din dosar.Paratul va prelua sarcina probei atunci cand face cerere

reconventionala,in care el insusi e reclamant,precum si atunci cand ridica exceptii care trebuie dovedite.

Partea care invoca o prezumtie legala relativa e datoare sa dovedeasca ipoteza de aplicare a acestei

prezumtii.Legea permite paratului sa-si faca probele dupa cele ale reclamantului,dar practica a impus

sistemul unor probe concomitente.

Clasificarea probelor

1) probe judiciare si probe extrajudiciare

Probele judiciare sunt cele admise in fata instantei; probele extrajudiciare sunt cele confectionate in

afara cadrului procesului (de ex declaratia de martori luata la domiciliu,probe efectuate in alt proces)

2)probe percepute personal de judecator -interogatoriul –sau de alte persoane-martori

3)probe materiale,probe personale

Probele materiale se fac cu ajutorul unui obiect material (fotografia).

Probele personale sunt relatate de diferite persoane(martori).

4)probe pozitive,probe negative

5)probe imediate,probe mediate

ex inscrisul original (probe imediate) ; copia unui act,martor care relateaza ceva din auzite,nu din

constatare personala(probe mediate)

6)probe directe- faptul probator este de natura sa stabileasca prin el insusi

raportul juridic dedus judecatii—ex martor ce asista personal la numararea si inmanarea unei sume de

bani.)

probe indirecte—faptul probator duce la stabilirea raportului juridic doar in coroborare cu alte fapte

cu care se afla in legatura de conexitate.

Uneori faptele conexe sunt recunoscute de lege prin prezumtii.In cazul prezumtiilor directe,instanta

apreciaza doar seriozitatea si concludenta probei.

Propunerea probelor

Reclamantul isi poate propune dovezile chiar prin cererea de chemare in judecata sau cel tarziu la

prima zi de infatisare.

Exceptie- se permite propunerea probelor mai tarziu in 3 cazuri:

-proba ceruta rezulta ca e necesara din dezbaterile anterioare,partea neputand prevedea in termenul

legal utilitatea ei

-administrarea probelor nu duce la intarzierea procesului(ex interogatoriul)

-proba n-a fost ceruta la timp datorita ignorantei partii care nu a fost asistata de avocat.

In toate aceste cazuri,prevaleaza principiul aflarii adevarului.

44

Contraproba(a paratului) se poate propune dupa administrarea probei reclamantului sau in acelasi

timp cu acesta.

Probele se administreaza inainte de dezbaterea fondului,fie succesiv,fie concomitent,(si parat,si

reclamant o data) la aprecierea instantei.

Incuviintarea probei

Proba se admite/respinge prin incheierea de sedinta motivata in care se mentioneaza ce fapte urmeaza

a fi dovedite si prin ce mijloace probatorii.

Daca exista opunere la admiterea unei probe,instanta va mentiona motivele

pentru care proba a fost admisa/respinsa. Solutia instantei asupra admiterii probelor nu poate fi atacata

decat o data cu fondul.Atunci cand proba e admisa doar in principiu,partea care a cerut-o e obligata sa o

concretizeze

in termen de 5 zile.Nerespectarea acestui termen duce la decaderea din proba.

Daca instanta dispune o proba din oficiu va stabili prin incheiere si cine suporta cheltuielile de

administrare a probei.

Administrarea probelor

Probele se administreaza direct si nemijlocit in fata instantei care judeca procesul de catre intregul

complet.

Exceptii:comisia rogatorie,asigurarea dovezilor(conservarea in avans a unei probe in pericol de a

disparea pentru a fi folosita intr-un proces viitor.)

Legea permite ca partile care se inteleg sa-si administreze reciproc probele,in litigii patrimoniale.prin

avocati si nu prin intermediul direct al instantei.(procedura facultativa).Tot facultativa este si procedura

medierii,care nu e reglementata in legislatia in vigoare.

Proba prin inscrisuri

Definitie

Inscrisul =materializarea unui act juridic prin inscierea clauzelor lui pe hartie,pelicula foto,film,casete

sau pe alte obiecte (ceara,lemn,piatra).

Inscrisul este de obicei o proba preconstituita chiar la momentul incheierii actului juridic.Are o forta

probanta superioara pentru ca:

1)respecta vointa partilor din momentul incheierii convorbirilor si se presupune ca aceasta vointa este

cea reala.

2)face inutila apelarea la memorie(cazul martorilor)

45

Legea impune inscrisul ca mijloc de proba pentru a dovedi un obiect material al raportului juridic mai

mare de 250 de lei.

Clasificarea inscrisurilor

*Prima clasificare

1)originale –sunt acele inscrisuri incheiate de parti sau de organul competent

2)recognitive –sunt cele intocmite pentru a recunoaste inscrisul original pierdut si pt. a-l inlocui

3)confirmative –intareste un act juridic anulabil inlaturandu-i viciile si renuntind astfel la actiunea in

anulare.

Copiile legalizate de pe inscrisuri se fac si se depun la dosar sub rezerva prezentarii originalului

*A doua clasificare

1)autentice

2)sub semnatura privata

Inscrisul autentic este acel inscris intocmit cu solemnitatile cerute de lege,de un functionar public in

exercitiul functiunii si cu respectarea competentei lui.

Ex: acte notariale,de stare civila,hot. judec.Marele avantaj este forta probanta foarte mare.

In anumite cazuri legale,actul juridic trebuie sa ia forma inscrisului autentic ca o conditie ad

validitatem (ex vanzarea-cumpararea de teren intravilan).

Avantajele inscrisurilor autentice:

-forta probanta foarte mare

-dovedeste data inscrisului pana la o eventuala procedura de inscriere in fals

-se bucura de o prezumtie de validitate

-poate avea puterea unui titlu executoriu atunci cand inscrisul se refera la obligatiuni ajunse la scadenta

-constatarile personale ale functionarului fac dovada deplina pana la inscrierea in fals.

Celelalte mentiuni din inscris(care n-au fost constatate personal de functionar) pot fi combatute prin

orice mijloc de proba.ex declaratia partilor pentru fapte care nu pot fi verificate de functionar—partile

precizeaza ca,

anterior intocmirii inscrisului,a fost platit pretul.O asemenea declaratie a partilor este o declaratie

autentica avand aceeasi forta probanta.

Inscrisul autentic poate fi atacat prin actiune in anulare sau in simulatie.

Prin actiunea in anulare se urmareste desfiintarea inscrisului si efectelor lui retroactiv,de la data

intocmirii,cu repunerea partilor in situatia anterioara.

Prin actiunea in simulatie se urmareste declararea unui act si a efectelor lui ca fiind inopozabile.

46

Inscrisul autentic intocmit de functionar cu incalcarea competentei lui este un inscris nevalabil care n-

are forta inscrisului autentic,dar care prin conversiune se asimileaza fie inscisului sub semnatura

privata,daca e semnat de parti,fie inceputului de dovada scisa,cand nu este semnat.

Inscrisurile autentice pentru care se iau masuri de publicitate devin opozabile si tertilor.

Inscrisul sub semnatura privata= inscris intocmit si semnat de parti,fara interventia unui

functionar.Acestea au mai multe elemente:

-semnatura trebuie sa apartina tuturor partilor,in principiu si de regula partile care se obliga.Se verifica

prin recunoastere,verificare de scripte,expertiza grafologica.

-data certa a inscrisului este valabila intre parti pana la proba contrara.Fata de terti,data devine

opozabila daca inscrisul a suferit masuri de publicitate.

Din acest punct de vedere,tertii sunt persoane care au dobandit drepturi cu titlu particular

si pot fi pagubite prin schimbarea datei reale.

-multiplul exemplar este cerut pentru conventiile sinalagmatice ;trebuie sa existe atatea exemplare

originale cate parti cu interese contrare sunt.Practica admite unele situatii exceptie in care inscrisuri sub

semnatura privata pot fi redactate in mai putine exemplare.

Lipsa multiplului exemplar duce la nulitatea inscrisului,dar nu si la nulitatea conventiei in cauza.

-mentiunea ,,bun si aprobat,, -se face pe inscris,la sfarsit,de partea ce se obliga la plata unei sume de

bani sau predarea de bunuri fungibile.

Mentiunea bun si aprobat e urmata de inscrierea sumei de bani sau o cantitate de bunuri fungibile la care

se obliga.Dupa aceasta mentiune partea ce se obliga semneaza.Aceasta mentiune se aplica pt. obligatia

unilaterala si nu bilaterala si pt. obligatiile care au ca obiect predarea unei sume de bani sau a unei

cantitati determinate de bunuri fungibile.Aceasta mentiune nu se cere la chitantele liberatorii.

Daca exista neconcordanta intre suma din mentiune si suma din cuprinsul inscrisului se considera

valabila suma mai mica.Desconsiderarea acestor elemente duce la nulitatea inscrisului,nu si la nulitatea

conventiei.In acest caz inscrisul nul valoreaza prin conversiune un inceput de dovada scrisa care poate fi

dovedit cu orice mijloc de proba.

-rabojile=probe preconstituite,materializate pe un corp tare,cu incrustaturi care tin evidenta prestatiilor

efectuate;foarte rar folosit(in mediul rural)

-Registrele comerciale mentiunile aici inscrise constituie probe,daca este valabil

intocmit(numerotat,parafat,vizat pt deschidere,vizat pt. inchidere,vizat de instanta,cu inregistrarea la

timp si in ordine cronologica a operatiunilor comerciale,fara stersaturi,adaugiri).

Daca nu este corect tinut,el face dovada numai impotriva comerciantului.

-Registrele,cartile,hartiile casnice pot contine insemnari de familie care sa faca trimitere si la diferite

acte juridice.Aceste mentiuni au forta probatoare

47

impotriva autorului lor cand contin ordine de plati si cand se scrie ca mentiune tine loc de titlu in

favoarea creditorului.Este mijloc de proba extrajudiciar ce poate fi combatut.

Mentiunea facuta de creditor pe titlul de creanta are valoare de inscris daca tinde la liberarea

debitorului.

-Scrisorile misive pot contine recunoasterea judiciara a unei fapte probatorii ; se pot folosi daca n-au

caracter confidential.Tertii pot folosi acest inscris daca au intrat legal in posesia lor.

-Telegrama –destinatarul nu primeste originalul inscrisului ,ci o copie certificata de un functionar

postal.Are valoare de inscris sub semnatura privata atunci cand originalul este semnat de expeditor.

Administrarea probei cu inscrisuri

1)Producerea inscrisurilor

Inscrisurile se depun o data cu cererea de chemare in judecata in atatea copii cati parati sunt cu

certificare pt. exactitate.Se poate depune si un extras de pe inscris,partea adversa sau instanta putand

cere depunerea integrala a inscrisului.Pt. inscrisul in limba straina se depun copii traduse si certificate de

parte (un translator autorizat).Daca inscrisul se afla in posesia unei parti ce nu doreste sa-l

depuna,instanta il poate obliga,iar daca partea refuza,se prezuma dovedite faptele consemnate in

inscris.Daca se afla in posesia unui tert,acesta va fi citat,cu mentiunea de a se prezenta cu inscrisul,iar

daca refuza,va fi sanctionat cu daune cominatorii pt. fiecare zi de intarziere.

Cercetarea inscrisurilor detinute de persoane juridice se poate face la sediul lor,consemnandu-se

rezultatul in procesul verbal .Se poate recurge si la comisie rogatorie.

2)Cercetarea inscrisului in sedinta de judecata

Inscrisurile autentice se depun la dosar cu copii suficiente pt. a fi comunicate si celorlalte parti.Acest

inscris nu poate fi combatut decat prin procedura inscrierii in fals.

Inscrisurile sub semnatura privata se depun la dosar in exemplare suficiente,partea adversa fiind

intrebata prin interogatoriu daca recunoaste acest inscris.Daca se recunoaste,inscrisul se considera proba

valabila,iar daca nu,depunatorul poate cere verificarea de scripte,expertiza sau administrarea altor probe.

3)Procedura verificarii de scripte

Se aplica daca o parte tagaduieste actul sub semnatura privata sau daca instanta are indoieli asupra lui.

Se face comparand inscrisul in cauza cu alte inscrisuri redactate si semnate de aceleasi parti in diferite

perioade de timp.Verificarea se mai face comparand inscrisul cu probele de scris si semnatura pe care

instanta le ia autorului inscrisului la un termen de judecata.Aceste probe se dau din pozitia sezand si in

picioare si constau in semnarea repetata sau dictand partii fragmente din inscrisul verificat.Daca aceasta

verificare lamureste instanta,

48

nu se mai recurge la o expertiza grafologica,judecatorul fiind obligat sa-si motiveze concluzia.Daca nu

conduce la o certitudine,se va recurge la expertiza grafologica dupa ce judecatorul vizeaza originalul

inscrisului spre neschimbare.

4)Procedura falsului

Se aplica pt. inscrisurile contestate.Falsul se stabileste,in principiu,de organele judiciare penale prin

hotarare definitiva ce are autoritate de lucru judecat in procesul civil,care poate fi suspendat pana la

solutionarea cauzei penale.Daca hotararea penala nu se poate pronunta,fie pt. ca autorul falsului nu este

gasit sau pt. ca actiunea penala este prescrisa,revine instantei civile obligatia de a stabili daca inscrisul e

valabil sau nu.

Pentru aceasta,instanta recurge la urmatoarele operatiuni:

-cere partii detinatoare originalul inscrisului,putandu-se acorda un termen in acest scop

-instanta intocmeste un proces verbal de constatare a starii materiale a inscrisului pentru a evita

alterarea ulterioara accentuata sau modificarile

-inscrisul e vazut de presedintele instantei si predat primului grefier

-inscrisul astfel conservat va fi depus la dosar si la urmatorul termen instanta va intreba partea care a

folosit daca mai staruie in procedura falsului

Daca aceasta parte renunta/nu se prezinta/nu da nici un raspuns inscrisul este scos din proces,incheindu-

se o incheiere de consemnare.Daca aceasta parte insista in administrarea probei cu acel inscris,va fi

intrebat adversarul daca il recunoaste.Daca acesta il recunoaste,proba e facuta ;daca nu,se recurge la

expertiza grafologica,trimitandu-se dosarul cu expertiza facuta si organului de urmarire penala.Acesta da

o rezolutie motivata,exprimandu-si opinia.Rezolutia nu are autoritate de lucru judecat fata de instanta

civila dar reprezinta o proba puternica.

Parcurgand aceste demersuri,procesul civil poate fi suspendat.

Daca falsul se descopera dupa ce hotararea civila a ramas definitiva si irevocabila,se poate face cererea

de revizuire.(punctul 4 art 322 C.P.P.).

curs 9 8 – 12 – 2003

ADMINISTRAREA PROBEI CU MARTORI

Propunerea martorilor

Reclamantul îşi poate propune martorii prin cererea de chemare în judecată; pârâtul prin întâmpinare, şi

amândoi cel târziu la prima zi de înfăţişare. Depăşirea acestui termen duce la decăderea din probă.

49

Prin excepţie, martorii pot fi propuşi şi peste această zi în trei situaţii:

1. când necesitatea probatoriului rezultă din dezbaterile anterioare şi partea nu a putut

prevedea această probă;

2. când administrarea probei nu determină amânarea procesului;

3. când partea neasistată de avocat, din ignoranţă, nu a cerut proba la termenul legal.

Proba se poate cere şi admite cu obligaţia ca în maximum 5 zile să se depună lista cu numele şi adresa

martorilor, sub sancţiunea decăderii din probă.

Martorii propuşi de o parte devin martorii cauzei putând fi însuşiţi de partea adversă, ei putând fi audiaţi

chiar dacă partea care i-a propus renunţă la ei. Instanţa îi poate asculta chiar dacă părţile renunţă la ei. Ea

poate limita numărul martorilor, dar nu abuziv şi respectând principiul parităţii. Atunci când se propun

martori, părţile trebuie să precizeze faptele pentru care sunt propuşi.

Persoanele ce pot fi ascultate ca martori

În procesul civil, orice persoană care are cunoştinţă despre faptele incidente în cauză poate fi ascultată

ca martor. De la această regulă există două categorii de excepţii:

I. nu pot fi martori:

1. interzişii şi incapabilii;

a) persoanele care au 14 ani pot depune mărturie numai asistate de reprezentant legal;

b) cei ce au suportat o degradare civică printr-o hotărâre judecătorească penală;

c) condamnaţii pentru mărturie mincinoasă;

2. persoanele cu infirmităţi fizice nu pot fi martori cu privire la faptele ce nu pot fi percepute de ele din

cauza infirmităţii;

3. rudele şi afinii până în gradul 3 inclusiv, cu oricare dintre părţile din proces; excepţie: procesele de

stare civilă şi divorţul;

4. soţul, chiar despărţit de una dintre părţi;

II. persoanele scutite de obligaţia de a fi martor.

1. persoanele care au obligaţia de a păstra secretul profesional:

− avocaţii;

− notarii;

− executorii;

− medicii;

− farmaciştii;

− preoţii;

50

2. persoanele care au obligaţia să păstreze secretul de serviciu:

− funcţionarii de stat;

Interdicţia acestora încetează o dată cu încetarea funcţiei.

3. persoanele care s-ar expune pe ele însele sau rudele ori afinii lor până la

gradul 3, prin declaraţia dată, la o pedeapsă penală sau la oprobiul public.

Prezentarea şi ascultarea martorilor în instanţă

Martorii sunt citaţi pentru termenul fixat de instanţă. Audierea se face de completul de judecată

nemijlocit sau prin comisie rogatorie. La termenul stabilit se ascultă martorii prezenţi şi se amână cauza

pentru cei absenţi. În situaţia absenţei nejustificate a martorilor, instanţa îi poate amenda, după care vor

fi emise mandate executate de poliţie. Legea prevede în cazuri urgente şi posibilitatea recurgerii direct la

mandatul de aducere. Instanţa poate reveni la măsura amendării în cazul prezenţei martorului la

termenul următor. Dacă absenţa martorului persistă şi instanţa a luat toate măsurile pentru aducerea lui,

procesul se va judeca fără audierea acelui martor. Martorul are dreptul la despăgubiri pentru cheltuielile

lui din ziua mărturiei şi instanţa poate consemna în încheierea de şedinţă suma ce i se datorează. O

asemenea încheiere este executorie.

Martorii prezenţi vor fi audiaţi pe rând. În timpul audierii unui martor, ceilalţi aşteaptă afară pentru a nu

fi influenţaţi de declaraţia acestuia.

De obicei, martorii se audiază în ordine după partea care i-a propus. Martorul prezent va fi identificat

după buletinul de identitate sau cartea de identitate după care este invitat să depună jurământ religios sau

laic. După depunerea jurământului, martorul este întrebat dacă este rudă sau afin cu una din părţi, după

care instanţa îi spune că mărturia mincinoasă este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea.

Declaraţia martorului trebuie să fie spontană. El trebuie să declare liber ceea ce cunoaşte asupra datelor

cauzei. După aceasta martorul poate fi întrebat punctual de instanţă, de partea care l-a propus şi apoi de

celelalte părţi. În declaraţie, martorul nu are voie să recurgă la notiţe, decât cu acordul instanţei şi pentru

cantităţi transformate în numere sau pentru denumiri rare.

După ce se epuizează întrebările, martorul este invitat să citească declaraţia scrisă de grefier la dictarea

preşedintelui completului. Martorul are dreptul să ceară îndreptarea unor erori sau completarea

declaraţiei, după care o semnează. Dacă martorul refuză să semneze, declaraţia nu este valabilă.

Partea din pagină neocupată de text se barează de grefier pentru a nu putea fi completată ulterior. Fiecare

pagină a declaraţiei se semnează de martor, de preşedintele completului şi de grefier. Martorul audiat

este invitat în sală până se audiază pe rând şi ceilalţi martori. Dacă din declaraţiile lor rezultă contradicţii

grave, instanţa îi poate confrunta întocmind un proces verbal de confruntare.

51

Dacă martorul minte vădit, instanţa poate îndruma partea să-l reclame pentru mărturie mincinoasă. Orice

modificări, ştersături sau adăugiri trebuie contrasemnate de preşedintele completului.

Aprecierea declaraţiei martorului de către judecător

Declaraţia martorului se apreciază liber, încercându-se stabilirea stării de fapt adevărate chiar şi în

situaţia unor declaraţii contradictorii.

Pentru aceasta instanţa trebuie să stabilească 2 lucruri:

1. dacă martorul a spus adevărul sau a dorit să-l spună;

2. dacă martorul a relatat corect starea de fapt.

1. Sinceritatea martorului se apreciază:

− după interesul martorului în proces;

− după gradul de rudenie cu părţile;

− după relaţii de afecţiune sau duşmănoase;

− după izvorul de informaţie.

2. Aceasta se analizează pe 3 direcţii:

a) percepţia faptelor este determinată de profesie, starea sufletească, de

interesul provocat de împrejurări relatate, de distanţa dintre martor şi

scena faptei, de eventuale infirmităţi senzoriale;

b) memorarea se apreciază în funcţie de timp, de legătura celor relatate cu

un eveniment de interes personal al martorului, încercându-se să se evite

relatarea unor deducţii ale martorului ca fiind fapte percepute direct;

c) reproducerea relatată trebuie să fie corectă şi clară, martorul să nu fie

stăpânit de emoţii, de frică. El trebuie interogat pe un ton moderat şi nu

trebuie întrerupt nejustificat. Se are în vedere gradul de inteligenţă al

martorului, obişnuinţa de a se exprima în public şi capacitatea de

abstractizare.

Admisibilitatea probei cu martori

Martorul nu este admis pentru a declara în litigiu patrimonial peste valoarea de 250 lei sau împotriva sau

peste conţinutul unui înscris. Acestea sunt interdicţii pentru martorii propuşi de părţile înscrisului.

Părţile din proces care nu sunt părţile în înscris pot declara ca martori şi peste conţinutul acestui înscris

care pentru ele reprezintă un fapt juridic.

52

De la acest principiu există excepţia imposibilităţii morale de constituire a unui înscris.

O astfel de declaraţie valorează un început de dovadă scrisă. Aceste impedimente pot fi depăşite dacă

partea adversă este de acord cu declaraţia martorului.

RAPORTUL DE EXPERTIZĂ

Expertul nu cunoaşte personal faptele procesului. El este chemat de instanţă să-şi exprime opinia ca

specialist în domeniu. Expertiza se cere de părţi sau se ordonă din oficiu de instanţă. Ea este, în general,

facultativă. Este obligatorie în:

− punerea sub interdicţie (expertiză psihiatrică);

− stabilirea valorii bunului gajat;

− înregistrarea tardivă a unei naşteri (expertiză antropologică).

De regulă, după ce s-au stabilit obiectivele expertizei şi domeniul de specialitate, instanţa cere de la

biroul de experţi judeţean un tabel cu câte 3 experţi. Dintre aceştia, părţile pot conveni în alegerea unuia,

iar dacă nu, instanţa desemnează experţii prin tragere la sorţi. Expertul desemnat este obligat să depună

jurământul. În afara experţilor acreditaţi de Ministerul de Justiţie, instanţele mai pot recurge la opinia

motivată a unui specialist care este personalitate într-o anumită materie sau la punctul de vedere al unui

laborator sau institut de specialitate.

Expertul desemnat este înştiinţat de instanţă printr-o adresă. El va studia dosarul şi va convoca părţile

pentru constatări tehnice cu cel puţin 5 zile înainte de aceste constatări. Convocarea este obligatorie sub

sancţiunea nulităţii expertizei, cu excepţia expertizelor grafologice, de laborator sau medico – legale la

care părţile nu trebuie convocate.

Constatările făcute pe teren în prezenţa părţilor vor fi consemnate de expert într-un raport de expertiză şi

eventual într-un proces verbal de constatare. Raportul de expertiză trebuie depus la dosar cu 5 zile

înainte de termenul următor şi e normal să fie comunicat şi părţilor.

Părţile au dreptul să solicite instanţei şi aprobarea unui expert asistent al fiecărei părţi, plătit separat.

Amânarea repetată a depunerii raportului de expertiză în dosar poate să conducă la:

− amânarea procesului;

− atenţionarea sau amendarea expertului;

− retragerea onorariului şi numirea altui expert.

Expertul e obligat să răspundă motivat la obiectivele tehnice stabilite de instanţă, fiindu-i interzis a-şi

expune un punct de vedere în afara competenţei lui.

53

Părţile nemulţumite de raport pot formula critici motivate pe care le supun cenzurii instanţei. Dacă

instanţa le aprobă, poate ordona expertului să refacă raportul, iar dacă deficienţele persistă, instanţa

poate admite o nouă expertiză.

În ipoteza unor expertize cu concluzii diferite, instanţa încearcă cu acordare a opiniei experţilor sau va

împărtăşi opinia celei mai bune expertize ???. Instanţa nu e obligată să pronunţe hotărârea în

conformitate cu punctul de vedere al expertului, dar dacă înlătură raportul de expertiză, judecătorul este

obligat să-şi motiveze punctului lui de vedere.

Dacă lipsurile din expertiză pot fi complinite de instanţă, nu se va mai ordona refacerea expertizei.

PROBELE MATERIALE

Se raportează la obiectele care prin calităţile sau prin urmele lor prezintă interes. De obicei, verificarea

lor se face printr-o cercetare a instanţei.

Se apreciază şi se administrează direct în instanţă. Pot fi verificate şi printr-o expertiză.

Cercetarea locală presupune deplasarea instanţei la faţa locului pentru constatări directe atunci când

celelalte probe nu sunt clare. Această probă se cere de părţi, dar se poate ordona şi din oficiu, admiterea

consemnându-se într-o încheiere de şedinţă în care se mai consemnează obiectivele cercetării. Părţile se

citează pentru cercetarea locului la fel ca şi martorii ori experţii a căror opinie este necesară acolo.

Termenul stabilit pentru deplasarea instanţei este de 2 – 5 zile înainte de termenul de judecată.

Instanţa şi părţile o dată ajunse la faţa locului procedează la constatări directe în conformitate cu

obiectivele stabilite. Toate constatările se dictează de preşedintele completului către grefier care le

consemnează într-un proces verbal. Părţile au dreptul să ceară constatarea anumitor constatări care vor fi

consemnate la fel.

Acest proces verbal se depune la dosar şi se înmânează o copie fiecărei părţi. El poate fi contestat de

părţi. Cercetarea locului se face şi prin comisie rogatorie şi se foloseşte mai ales în procesele de

hotărnicie, servituţi şi în litigii locative.

Recunoaşterea / mărturisirea

Este o probă importantă, puternică ce este apreciată liber de instanţă în coroborare cu celelalte probe ale

cauzei. Recunoaşterea este un mijloc de probă care implică în mod special voinţa şi memoria părţilor.

I. Admisibilitatea recunoaşterii

Recunoaşterea se poate referi numai la chestiuni de fapt şi este admisă în următoarele condiţii:

1. pentru situaţiile în legătură drepturile de care părţile pot dispune;

54

2. este un act de voinţă unilaterală şi irevocabilă (cu excepţia erorii de

fapt);

3. voinţa de a recunoaşte trebuie să fie conştientă şi liberă;

4. recunoaşterea se face numai de titularul dreptului sau în cazurile

speciale de mandatar cu procură specială;

5. recunoaşterea este un act de dispoziţie;

6. de regulă, recunoaşterea trebuie să fie expresă. Excepţie: se admite şi

recunoaşterea tacită prin refuzul nejustificat al unei părţi, de a se

prezenta în instanţă. Într-o asemenea situaţie se naşte prezumţia de

recunoaştere tacită a pretenţiilor adversarului. ???

II. Clasificare

1. recunoaştere judiciară;

2. recunoaştere extrajudiciară.

1. Se face direct în instanţă prin răspunsul dat la interogatoriu, prin recunoaşterea spontană şi strict

personală. Recunoaşterea făcută de o parte este opozabilă numai acestei părţi şi succesorilor ei, nu şi

celorlalte părţi, chiar coparticipanţi, sau terţilor.

2. Apare în următoarele ipoteze:

a) declaraţia unei părţi într-o petiţie către o autoritate;

b) recunoaşterea consemnată în proces verbal de executare;

c) declaraţia făcută în faţa procurorului sau recunoaşterea făcută prin scrisoare ori testament;

d) recunoaşterea făcută în alt proces.

Aceasta poate fi scrisă sau verbală.

III. Folosirea recunoaşterii ca mijloc de probă

Se referă la aprecierea forţei probante a răspunsului la interogatoriu. Există 3 tipuri de recunoaştere:

1. recunoaştere pură şi simplă – recunoaştere făcută fără rezerve şi adăugiri;

2. recunoaştere calificată – recunoaşterea faptului principal cu adăugirea unor elemente

conexe concomitente care schimbă efectele juridice. Aceste elemente trebuie dovedite de

partea care le pretinde;

3. recunoaştere complexă – presupune recunoaşterea faptului principal la care se adaugă alt

fapt ulterior menit să-l anihileze sau să-l restrângă pe primul.

Judecătorul poate aprecia recunoaşterea indivizibilă sau divizibilă.

IV. Admiterea probei cu interogatoriu

A. Propunere şi admitere

Interogatoriul se cere şi de partea interesată, se discută în instanţă şi dacă se admite se consemnează în

încheierea de şedinţă. Partea chemată la interogatoriu va fi citată cu aceeaşi menţiune. Dacă această

55

parte se prezintă în instanţă, ea va răspunde la interogatoriu. Dacă la termenul respectiv nu i se ia

interogatoriu, instanţa va decădea din probă partea care a cerut interogatoriul. Interogatoriul se poate lua

atât la cererea părţii, cât şi din oficiu şi chiar după prima zi de înfăţişare pentru că admiterea acestei

probe nu provoacă întârzierea procesului.

B. Obiectul interogatoriului

Constă în faptele personale ale părţilor interogate pertinente şi concludente în cauză. Recunoaşterea

trebuie să fie admisibilă şi să privească doar faptele personale, nu faptele altor părţi sau faptele unor

terţi. Aceste ultime fapte pot constitui obiectul unui interogatoriu pentru acele părţi. Instanţa are dreptul

să cenzureze întrebările propuse şi să le respingă pe acelea care sunt nepertinente, neconcludente,

neclare sau vexatorii.

Recunoaşterea este un act personal de dispoziţie care implică atât conştiinţa cât şi memoria părţilor.

Interogatoriul are un caracter de surpriză, dar limitat de comunicare prealabilă a cererilor procedurale ale

părţilor.

Dacă partea ce trebuie interogată e bolnavă şi netransportabilă, interogatoriul se va lua la domiciliu prin

deplasarea instanţei. Dacă partea ce urmează a fi interogată şi care nu poate fi transportată locuieşte la

depărtare de sediul instanţei, interogatoriul se poate lua prin comisie rogatorie. Dacă aceasta are

reşedinţa în străinătate, interogatoriul se poate lua procuratorului ei în baza unei procuri speciale.

În interogatoriu, partea ce a cerut proba va scrie pe coloana verticală din stânga paginii întrebările,

lăsând loc pentru răspunsuri pe coloana din dreapta. Judecătorul citeşte întrebările propuse şi

consemnează prin scris de mână răspunsurile primite. Fiecare pagină se semnează de preşedintele

completului, de grefier şi de cele două părţi. Orice modificări, adăugiri, ştersături se contrasemnează de

partea care le-a făcut.

Recunoaşterea echivocă sau incompletă este început de dovadă scrisă care face admisibilă proba cu

martori.

Conform art. 225 CPC, refuzul nejustificat al părţii chemate la interogatoriu de a se prezenta în instanţă

la două termene consecutive naşte prezumţia de recunoaştere a pretenţiilor adversarului.

PREZUMŢIILE (art. 1199 şi Cc)

Prezumţiile sunt consecinţele pe care legea / judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut către unul

neclar. ???

Feluri: 1. prezumţii legale

2. prezumţii judecătoreşti

1. exemple

56

− declararea unor acte ca nule atunci când ele se

fac în frauda legii (vânzarea făcută de

interzişi);

− dobândirea proprietăţii prin uzucapiune;

− liberarea debitorului de obligaţie atunci când i

se remite titlul original;

− puterea de lucru judecat.

Sunt de două feluri: a) absolute;

b) relative.

a) 2 feluri – irefragabile;

– simple.

Prezumţiile irefragabile nu pot fi răsturnate prin nici un mijloc de probă (exemplu: perioada de concepţie

a copilului).

Prezumţiile simple pot fi răsturnate numai de recunoaşterea părţii adverse.

b) Pot fi răsturnate prin orice mijloc de

probă.

2. Este o prezumţie trasă de completul de judecată şi

care e permisă în două situaţii:

a) atunci când este admisibilă şi probată cu martori;

b) atunci când se atacă un act juridic pentru fraudă, dol sau violenţă.

Ea trebuie să fie logică şi convingătoare, pentru a putea fi aprobată şi cenzurată de părţi sau de instanţe

judecătoreşti de control.

Metode criminalistice în procese civile

1) Expertiza grafologică

Prin ea se verifică, prin metode criminalistice, dacă scrisul şi semnătura aparţin cu adevărat unei anumite

persoane sau sunt false.

2) Expertiza grafică – tehnică

Se verifică vechimea scrisului şi întregul unui înscris reconstituit din bucăţi.

3) Expertiza medico – legală

pentru stabilirea paternităţii

57

ASIGURAREA DOVEZILOR

Se foloseşte ca procedură specială pentru a preveni dispariţia unui mijloc de probă şi pentru a-l

conserva. Se cere existenţa caracterului urgent. Acesta este o făurire a unei probe preconstituite pe cale

judecătorească.

Cererea pentru asigurarea dovezilor se face de partea interesată înainte de pornirea procedurii şi

independent de declanşarea unui viitor proces, după următoarea procedură: se face o cerere scrisă cu

toate elementele necesare unei cereri procedurale; instanţa primeşte această cerere şi dispune citarea

părţilor interesate, iar prin excepţie se ocoleşte citarea în cazuri foarte urgente. Instanţa pronunţa în

camera de consiliu o încheiere de admitere / respingere a cererii, încheierea poate fi atacată în 5 zile de

la pronunţare cu recurs de părţile citate.

Asigurarea dovezilor are un caracter preparator în vederea unui proces viitor şi limitarea probei

conservate la scopul ei din acel proces. În cazuri foarte urgente, instanţa poate delega un executor

judecătoresc pentru constatarea stării de fapt a unor bunuri sau un expert pentru constatarea stării tehnice

şi evaluarea unor bunuri.

Asigurarea dovezilor se face pentru a se salva o recunoaştere printr-un interogatoriu sau o declaraţie de

martor sau existenţa, starea tehnică sau valoarea unor bunuri.

Efectul – constituie o probă în procesul ce va urma, probă ce va fi opozabilă părţilor citate în procedura

de asigurare a dovezilor. Proba astfel confecţionată poate fi combinată cu orice alt mijloc de probă şi o

dată terminată procedura, proba va aparţine cauzei şi nu părţii care a cerut-o.

Aprecierea probelor

În sistemul procedural românesc a fost înlăturat sistemul probelor formale cu ierarhii preconstituite, dar

a fost adoptat principiul liberei aprecieri a probelor de către judecător. Judecătorul va aprecia concluziile

din hotărârea lui pe probele administrate în cauză, făcându-se o apreciere logică a probelor în complexul

lor, motivat şi justificat. Judecătorul trebuie să facă o analiză a probelor considerate ca reflectând

adevărul, să demonstreze de ce alte probe trebuie înlăturate, deci judecătorul trebuie să facă o

demonstraţie prin care să convingă că din probele cauzei le-a selectat pe cele adevărate şi le-a valorificat

în scopul aflării adevărului, reţinând astfel o stare de fapt la care va aplica normele juridice

corespunzătoare raportului juridic dedus judecăţii.

Curs 10

58

Actele de procedură

Procesul civil este o activitate desfăşurată în timp şi constă într-un complex de acte procedurale ale

instanţei şi ale părţilor prin care procesul civil prinde viaţă, se dezvoltă.

Forma şi conţinutul actelor de procedură tind să realizeze trei scopuri:

1. asigurarea dreptului la apărare;

2. împiedicarea şicanelor procedurale;

3. protecţia părţilor împotriva nepriceperii sau uşurinţei judecătoreşti.

Actul de procedură este orice act făcut în cursul şi în cadrul procesului de către instanţă sau alţi

participanţi, legat de activitatea procesuală a acestora.

Condiţii de valabilitate:

1. forma scrisă ;

2. actul să precizeze în chiar cuprinsul lui că cerinţele legii sunt îndeplinite, menţiunea respectivă

constituind proba legalităţii.

Sancţiunile actelor de procedură

1. nulitatea;

2. amenda civilă.

1. Nulitatea

Nulitatea expresă se aplică pentru:

- Necompetenţa instanţei care a emis actul;

- Pentru încălcarea formelor legale (pentru necompetenţa funcţionarului care a emis actul,

numai dacă partea a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel).

Cauzele de nulitate trebuie invocate la următorul termen de judecată de la apariţia neregularităţii, dar nu

mai târziu de intrarea în dezbateri. La judecarea în fond aceste cauze se invocă pe cale de excepţie. După

fond, ele se invocă pe căile de atac comune: apel, recurs.

Cauzele de nulitate absolută se pot invoca de oricare parte dau de instanţă din oficiu în orice fază a

procesului şi nu pot fi acoperite prin confirmare.

Cauzele de nulitate relativă nu pot fi invocate decât de partea prejudiciată prin acest act, până la un

anumit termen (prima zi de înfăţişare la instanţa de fond).acest motiv de nulitate relativă poate fi asanat

prin confirmare.

Efectele anulării actelor de procedură :

59

1. Lipseşte de eficienţă actul procedural anulat

2. Lipseşte de eficienţă celelalte acte procedurale care se întemeiază pe actul anulat şi nu au o existenţă

independentă.

În principiu, un act nul poate fi refăcut (ex. citaţia). Anularea actului procedural se referă la funcţia lui

procedurală, iar nu la constatările de fapt şi la manifestările de voinţă cuprinse în ea.

Principalele acte procedurale:

1. cererile procedurale ale părţilor (cererea de chemare în judecată a reclamantului, întâmpinarea şi

cererea reconvenţională a pârâtului);

2. cererile de intervenţie ale terţilor;

3. citaţia;

4. încheierile de şedinţă;

5. hotărârea judecătorească şi dovada de înmânare a ei;

6. cererile prin care părţile îşi exercită o cale de atac.

Citarea părţilor

Este o obligaţie legală care urmăreşte îndeplinirea a două scopuri:

• asigurarea dreptului la apărare;

• realizarea principiului contradictorialităţii.

Regula este aceea că toate părţile trebuie citate în procesul civil. Ea este reglementată de norme

imperative. De la ea legea permite următoarele excepţii:

1. când o parte, necitată valabil, în timpul unui proces se prezintă la termen în faţa instanţei, primeşte în

continuare termene în cunoştinţă, fiind în continuare încunoştinţată în proces. Termenul în cunoştinţă

scuteşte instanţa de a cita partea până la terminarea/suspendarea procesului. Această excepţie este

valabilă şi în cazul în care, pentru partea nevalabil citată se prezintă reprezentantul ei.

2. la depunerea cererii de chemare în judecată partea care se prezintă personal sau împuternicitul ei

primesc termen în cunoştinţă de la judecătorul de serviciu, fără ca ulterior să mai fie citaţi,

3. militarii în termen şi deţinuţii nu primesc termen în cunoştinţă.

Modalitatea de citare

Citarea se face prin poştă sau prin agenţii procedurali ai instanţei sau alţi salariaţi ai instanţei, prin orice

mijloc tehnic ce permite o confirmare de primire a citaţiei.

Citaţia trebuie să ajungă la destinatar cu cel puţin 5 zile libere înainte de termenul procesului. Atunci

când termenul stabilit în şedinţa de judecată se preschimbă şi procesul este programat la un termen mai

scurt (pentru motive temeinice şi la cererea părţii interesate) se dispune citarea părţilor pentru termenul

nou stabilit. Această preschimbare de termen se soluţionează de completul de judecată al dosarului dacă

60

are şedinţă de judecată în ziua depunerii cererii sau dacă nu, în camera de consiliu de preşedintele

instanţei sau vicepreşedinte sau preşedintele de secţie.

Citarea unor categorii speciale de persoane

• Statul se citează prin Ministerul Finanţelor sau organele subordonate;

• Părţile cu domiciliul necunoscut se citează prin afişare la sediul instanţei cu cel puţin 15 zile înainte

de termen sau cu 5 zile în cazuri urgente, întocmindu-se un proces verbal de afişare. Se mai citează

facultativ, prin citare în Monitorul Oficial sau într-un ziar de largă răspândire;

• Persoana juridică se citează la sediul ei;

• Societăţile comerciale în reorganizare se citează prin administratorul judiciar;

• Societăţile comerciale în faliment se citează prin lichidatorul judecătoresc;

• Părţile cu domiciliu sau reşedinţa în străinătate, într-o ţară cu care România are tratate de asistenţă

juridică reciprocă, se citează prin scrisoare recomandată, care va cuprinde citaţia propriu-zisă şi

copie după înscrisurile depuse de partea adversă, cu cerinţa expresă ca destinatarul să-şi aleagă, pe

timpul procesului, un domiciliu procesual în România, unde va primi actele procedurale.

Confirmarea de primire a acestei scrisori face anunţul valabil;

• Personalul diplomatic aflat la post în străinătate se citează prin Ministerul Afacerilor Externe;

• În situaţia în care una din părţi moare în timpul procesului, vor fi citaţi moştenitorii la domiciliu lor,

iar dacă domiciliul nu este cunoscut, citarea se va trimite pe numele moştenitorilor la ultimul

domiciliu al defunctului. În acest caz procesul se suspendă.

Cuprinsul citaţiei

Citaţia cuprinde mai multe menţiuni, unele esenţiale, altele nu. Nerespectarea menţiunilor esenţiale

conduce la nulitatea absolută a procedurii de citare.

Menţiuni speciale:

- Menţionarea date, termenului şi a orei de înfăţişare la proces;

- Arătarea instanţei şi a sediilor ei;

- Numele complet, domiciliul/reşedinţa şi calitatea procesuală a părţii citate;

- Parafa preşedintelui instanţei şi semnătura grefierului care conferă autenticitate citaţiei.

Numele şi prenumele pot fi însoţite de iniţiala tatălui şi de poreclă. Domiciliul este cel real, faptic, iar nu

domiciliul menţionat în actul de identitate. Dacă partea îşi schimbă domiciliul pe timpul procesului, este

obligată să anunţe în scris instanţa, sub sancţiunea citării valabile în continuare pe vechiul domiciliu.

Menţiunile neesenţiale pot atrage nulitatea citaţiei dacă partea este vătămată şi procesul nu se poate

amâna. Aceste menţiuni sunt:

- Numărul şi data emiterii citaţiei;

- Numărul dosarului;

61

- Numele şi domiciliul adversarului;

- Felul pricinii.

Înmânarea citaţiei în situaţii speciale

• Pentru destinatarii care locuiesc la hotel, citaţia se afişează pe uşa camerei sau recepţiei;

• Pentru militarii în termen, citaţia se înmânează punctului de comandă al unităţii militare;

• Pentru marinarii aflaţi în cursă, citaţia se trimite căpităniei portului unde se înregistrează vasul;

• Pentru deţinuţi citaţia se trimite administraţiei locului de detenţie;

• Pentru bolnavii internaţi în spital citaţia se trimite la administraţia spitalului;

• Pentru persoanele juridice citaţia se trimite la sediul acestora unde va fi primită de funcţionarul

desemnat cu primirea corespondenţei ce trebuie să-şi completeze clar numele şi prenumele şi funcţia

şi să semneze. Aplicarea ştampilei nu este obligatorie.

Îndeplinirea actelor de procedură înseamnă înmânarea valabilă a acestora.

I. Destinatarul este găsit la domiciliu şi semnează dovada de înmânare a citaţiei. Dacă el refuză

semnarea, agentul procedural consemnează acest lucru în dovada de înmânare a citaţiei,

considerând citarea ca fiind valabilă.

II. Destinatarul nu este găsit la domiciliu, dar este găsită o rudă sau o persoană apropiată.

III. Când nu este găsit nimeni la domiciliu destinatarului citaţia se afişează la domiciliu (se depune

la cutia poştală, iar dacă nu, se afişează pe uşa locuinţei).

Citarea persoanelor juridice prin afişare la două termene consecutive face procedura de citare valabilă.

Actul procedural are caracter autentic şi menţiunile lui sunt considerate valabile până la înscrierea în

fals.

Procesul verbal de înmânare a actului de procedură trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele

menţiuni:

- Data exactă a întocmirii actului;

- Numele agentului procedural şi funcţia lui;

- Numele şi domiciliu destinatarului şi modalitatea în care s-a făcut încunoştinţarea;

- Arătarea instanţei, a felului actului comunicat şi a termenului de judecată;

- Enumerarea înscrisurilor comunicate;

- Semnătura agentului procedural care încheie procesul verbal.

Lipsa oricăreia dintre aceste menţiuni conduce la nulitatea comunicării actului procedural. Înmânarea

actului procedural se face în zilele de lucru şi doar în cazuri excepţionale în zile de sărbătoare (cu

aprobarea preşedintelui instanţei). Agentul procedural care îşi încalcă obligaţiile de serviciu va putea fi:

amendat, pedepsit disciplinar, obligat la despăgubiri pentru amânarea procesului.

62

Instanţa este obligată la fiecare termen să verifice legalitatea cererii, iar dacă ea nu este valabilă, cu una

sau mai multe părţi, trebuie să amâne procesul şi să refacă procedura de citare. Dacă procedura de citare

este valabilă instanţa va amâna procesul dacă, din cauză de forţă majoră, una din părţi nu se poate

prezenta. La termenul în care procedura de citare este viciată nu se poate dispune nimic în proces, sub

sancţiunea nulităţii. Aceste reguli sunt valabile pentru înmânarea oricăror acte de procedură.

Comunicarea actului de procedură este posibilă şi valabilă şi când se face direct în instanţă părţii

prezente care au refuzat primirea actului prin agent procedural (ex. înmânarea înscrisurilor părţii

adverse). Partea va putea cere termen pentru pregătirea apărării.

Termenele procedurale

În sens material termenul = zi fixată, stabilită.

În sens procedural termenul = perioadă de timp înlăuntrul căreia trebuie îndeplinite sau nu acte

procedurale.

Rolul – limitarea în timp a procesului, executarea hotărârilor şi evitarea surprinderii părţii adverse.

Clasificare:

I. 1. Termene imperative (peremptorii)

2. Termene prohibitive (dilatorii)

1. Termene legale – stabilite prin lege

2. Termene judecătoreşti

3. Termene convenţionale

II. 1. Termene absolute – obligatorii pentru instanţe şi părţi. Nerespectarea lor duce la decădere sau

nulitate

2. Termene relative – nerespectarea lor are consecinţe mai blânde: amânarea procesului şi amenzi sau

sancţiuni disciplinare pentru funcţionarea instanţei.

Calcularea termenelor

a) Modul de calcul

- Termenul pe ani se împlineşte în ziua corespunzătoare a anului următor;

- Termenul pe luni se împlineşte în ziua corespunzătoare a lunii următoare;

- Termenul pe săptămâni se împlineşte în ziua corespunzătoare a săptămânii următoare;

- Termenul pe zile se calculează pe sistemul zilelor libere ( de câte 24h);

- Termenul pe zile libere – nu se calculează ziua de început şi cea de sfârşit pentru ele nu sunt

considerate zile de câte 24h.

63

În interiorul termenului se calculează şi zilele de sărbătoare. Dacă termenul se împlineşte într-o zi de

sărbătoare, el se prelungeşte până la următoarea zi de lucru.

Atunci când actul de procedură se comunică prin poştă, termenul se calculează în funcţie de data

cuprinsă în ştampila poştei.

b) Durata curgerii termenului

În principiu, termenul curge de la comunicare, cu trei excepţii ce formează principiul echipolenţei:

1. când recursul/apelul se declară înainte de comunicarea hotărârii, hotărârea se consideră

comunicată din ziua declarării căii de atac;

2. când părţii i se comunică hotărârea odată cu somaţia de executare, termenul de atacare a hotărârii

curge din ziua primirii somaţiei;

3. hotărârea se consideră comunicată din ziua în care partea a solicitat o copie de pe hotărâre.

c) Caracterul termenului procedural

- Termenele legale sunt, în principiu, fixe;

- Termenele sunt continui; ele nu pot fi întrerupte, cu două excepţii:

1. când o parte decedează înainte de expirarea unui termen, termenul va începe să curgă din nou

pentru moştenitorii părţii, după comunicarea actului de procedură pe numele succesorului.

2. când partea este împiedicată de forţa majoră să îndeplinească un act procedural, ea putând fi

repusă în termen după 15 zile de la încetarea cauzei de forţă majoră.

- Termenul mai poate fi suspendat.

d) Sancţiunile nerespectării termenelor

Nerespectarea termenelor şi sancţiunea aferentă se invocă prin excepţie. Sancţiunile sunt următoarele:

- Perimarea cererii lăsate în nelucrare din vina părţii ( 1 an în civil, 6 luni în comercial);

- Decăderea care şterge dreptul de exercitare, fiind echivalentă cu pierderea dreptului

(Ex. nedepunerea unui act procedural la prima zi de înfăţişare);

- Nulitatea, care desfiinţează actul retroactiv, dar este mai puţin gravă decât decăderea,

care şterge însuşi actul.

e) Repunerea în termen

Este posibilă atunci când au existat motive temeinice care au oprit partea să-şi exercite obligaţiile

procesuale în termenul legal, din cauza forţei majore.

Instanţa poate dispune exercitarea unui drept procesual în termenul general de 15 zile de la încetarea

cauzei de forţă majoră care a împiedicat partea. Cererea de repunere în termen este de competenţa

instanţei superioare celei ce a pronunţat hotărârea.

Cheltuielile de judecată

64

Sunt suportate de partea care a pierdut procesul ca urmare a culpei ei procesuale. Ele constau în plata

taxelor de timbru, onorariile de avocat, de expert, cheltuielile de transport şi alte cheltuieli.

Taxele de timbru au ca beneficiar bugetul central al statului sau al Ministerului de Justiţie. Taxele de

timbru se plătesc anticipat de petent; ele sunt reglementate prin hotărâri sau ordonanţe de guvern şi mai

rar prin lege. Aceste acte normative apar regulat pentru a aduce la zi taxele de timbru cu procentul de

inflaţie.

Taxele pot fi:

- fixe – pentru cereri cu caracter nepatrimonial

- variabile – pentru cereri cu caracter nepatrimonial (divorţ, contestaţia la executare)

- variabile – pentru cereri patrimoniale propriu-zise – acoperind un anumit procentaj

din obiectul cererii patrimoniale.

Există posibilitatea de scutire de taxe de timbru. Această scutire poate fi:

• subiectivă: - fiind aprobată de organele Ministerului de Finanţe

- poate fi totală sau parţială

- poate consta în eşalonarea taxei pentru cazuri personale (studenţi, pensionari).

• Obiectivă: stabilită prin lege pentru:

- plata unor drepturi salariale;

- procese privind pensii de întreţinere;

- cereri de despăgubire civilă din cauză penală;

- cereri privind adopţia, tutela;

- cereri privind redobândirea dreptului de proprietate imobiliară pentru imobile trecute

abuziv la stat.

Timbrajul trebuie făcut anticipat şi total înainte de depunerea cererii. Judecătorul de serviciu care încalcă

acest principiu este susceptibil de sancţiuni disciplinare .

În cazuri excepţionale cererea poate fi netimbrată corespunzător cu obligaţia petentului (reclamant) de a

completa taxa de timbru până la primul termen de judecată. Şi mai rar, instanţa, la primul termen, mai

poate acorda o amânare pentru plata taxei de timbru integral. Neachitarea taxei integrale de timbru

conduce la nulitatea cererii procedurale.

Cuantumul taxei de timbru datorat în căile de atac este menţionat pe citaţie. În recurs instanţa poate

recalcula taxa de timbru şi pentru judecata în primă instanţă şi pentru judecata în apel.

Legea permite ca o taxă de timbru neplătită integral să poată fi plătită ulterior la organele fiscale, partea

datoare fiind dată în debit.

Pe lângă taxele judiciare de timbru mai există taxe de timbru judiciar care sunt fixe pe anumite intervale

valorice. Ele se fac venit la bugetul Ministerului de Justiţie.

65

Evaluarea obiectului cererii, funcţie de care se calculează şi valoarea taxei de timbru, se face de petent

(reclamant). Această evaluare poate fi contestată de părţi sau instanţă, situaţie în care se va proceda la

întocmirea unei expertize de specialitate. Dacă pe parcursul procesului se modifică evaluarea, partea

poate fi obligată la un timbru suplimentar şi corelativ. Taxele de timbru plătite pentru o cerere la care

ulterior se renunţă, se vor restitui.

Alte cheltuieli de judecată:

- onorariul avocatului: este stabilit prin contract între avocat şi client şi nu poate fi cenzurat de instanţă.

Instanţa poate obliga partea care a pierdut procesul să restituie onorariul unui singur avocat al părţii ce a

câştigat procesul, dacă ea a avut mai mulţi avocaţi.

- onorariul expertului: este stabilit de instanţă;

- cheltuielile de transport;

- cheltuielile de cazare;

- contravaloarea zilei de muncă pierdute;

- taxe pentru multiplicarea unor acte;

- cheltuiala necesară administrării unei probe: se suportă de partea care a cerut expertiza sau de partea în

favoarea căreia proba a fost dispusă din oficiu de instanţă.

Lichidarea cheltuielilor de judecată (art.274 C. Pr. Civ.)

Partea care a pierdut procesul (pârâtul)nu va fi obligată la cheltuielile de judecată ale reclamantului dacă

a recunoscut cu bună credinţă pretenţiile acestuia cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Această

excepţie nu se aplică dacă pârâtul a fost pus în întârziere înainte de începerea procesului printr-o

notificare faţă de care nu şi-a executat benevol şi cu bună credinţă obligaţiile.

Atunci când se admite doar în parte o acţiune, pârâtul va fi obligat proporţional cu cheltuielile de

judecată ale reclamantului.

Când prin hotărâre se admit cererile mai multor părţi, cheltuielile de judecată se pot compensa total sau

parţial.

În situaţia casării unei hotărâri şi trimeterii sau reţinerii spre rejudecare a cauzei, toate cheltuielile de

judecată se vor calcula la sfârşitul rejudecării.

În situaţia coparticipării procesuale, obligaţia la cheltuielile de judecată se face în solidar pentru

coparticipanţi.

Dacă partea care a câştigat procesul nu cere în proces cheltuielile de judecată, instanţa nu le poate acorda

din oficiu. Partea câştigătoare are însă dreptul să ceară cheltuielile făcute printr-o cerere separată în

interiorul termenului de prescripţie (3 ani).

Amenzile judiciare

66

Sunt amenzi civile care se plătesc în favoarea statului. Amendarea părţilor se poate face pentru:

1. tulburarea şedinţei de judecată;

2. partea poate fi amendată pentru abuzuri procesuale:

- introducerea cu rea credinţă a unei cereri de recuzare;

- încercarea de a obţine o scutire a taxei de timbru pe motive nereale;

- cererea de citarea a adversarului prin publicitate, deşi domiciliul lui era cunoscut;

- formularea cu rea credinţă a unei cereri de verificare de scripte;

- formularea cu rea credinţă a unei contestaţii în executare numai cu scop de a întârzia

executarea.

3. amenzi cominatorii pentru fiecare zi de întârziere pentru a se asigura executarea unor obligaţii de

a face.

Amendarea altor participanţi

- agentul procedural care îndeplineşte greşit sau nu îndeplineşte obligaţia de citare sau de comunicare a

actelor de procedură, ducând la amânarea procesului;

- martorul legal citat care nu se prezintă sau refuză să depună mărturie;

- expertul care, nejustificat, refuză sau întârzie depunerea raportului de expertiză;

- avocatul care, repetat şi nejustificat, nu se prezintă într-un proces sau are o atitudine deontologică.

Indiferent, amenda se dispune prin încheiere de şedinţă care este executorie, dar poate fi atacată de

cel amendat. Dacă se admite contestaţia, amenda se anulează sau se reduce.

Curs 11

Procedura în faţa instanţei de fond

Procesul civil are mai multe faze /etape din care prima se desfăşoara în faţa instanţei de fond care e de

obicei Judecătoria .Judecata în faţa instanţei de fond are 3 etape : - pregătitoare (scrisă ) ; -

contradictorie (publică) deliberarea şi pronunţarea hotărâri şi redactarea şi comunicarea

hotărârii .

La judecata pregătitoare se regăsesc toate principiile procedurii civile .

I ) Faza scrisă începe o dată cu introducerea cererii de chemare în judecată şi se încheie la prima zi de

judecată .Scopul este de a se prezenta elementele pregătitoare ale procesului.

67

Aceste elemente sunt concretizate prin acte procedurale specifice :cererea de chemare în judecată

,întâmpinarea ,cererea reconvenţională ,rezolutia judecătorului de serviciu la primirea cererii de

chemare în judecată (C.D.C.Î.J.) ,citaţia

Cererile procedurale generale constituie mijlocul prin care oricare parte interesată poate cere instanţei

să - i ocrotească drepturile şi interesele proprii sau ale altor persoane în condiţiile legii .Sunt două feluri :

cereri introductive care declanşează litigiul şi sesizează instanţa , cereri incidente care se fac pe

parcursul procesului ,de părţi sau terţi.

Trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele elemente :arătarea instanţei căreia îi sunt adresate,numele

şi domiciliul părţilor /reprezentanţilor părţilor ,obiectul cererii , semnătura .Cererile procedurale se fac

în formă scrisă .La cererea formulată de reprezentant şi nu de parte ,aceasta trebuie să-şi dovedească

această calitate prin procură /împuternicire avocaţială ,decizie de tutore sau de curator .Cererile

procedurale reprezintă acte procedurale importante la fel ca şi citaţia ,încheierile / hotărârile

judecătoreşti .

Cererile procedurale concrete specifice procesului în prima instanţă

a) Cererea de chemare în judecată (art. 112 CPC) este actul procesual prin care reclamantul îşi

formulează pretenţiile împotriva pârâtului şi prin care sesizează instanţa cu soluţionarea litigiului ; este

modalitatea concretă de realizare a acţiunii civile .

Cuprinsul cererii : numele şi domiciliul / reşedinţa părţilor .Aceste elemente sunt necesare pentru a

identifica părţile ,pentru a stabilii competenţa teritorială a instanţei , pt. a comunica actele de

procedură în timpul procesului .În proces interesează domiciliul real,faptic ,nu cel oficial .Părţile însă

,au posibilitatea sa-şi declare un domiciliu ales ,procedural .

Pt identificare se mai poate folosi iniţiala tatălui şi eventual porecla .Când pârâtul are domiciliul

/reşedinţa în străinătate o dată cu convocarea lui la primul termen ,convocare ce se face în scris

(recomandată cu confirmare de primire ) , i se cere pârâtului să-şi declare un domiciliu ales în Rom.

unde să i se comunice actele procedurale .

Al 2-lea element este un element posibil: calitatea procesuală a părţii ..

Reprezentantul titularului poate fi un reprezentant legal (tutore ,curator ) sau convenţional

(procurator ,avocat ) .Oricare dintre aceştia trebuie să facă dovada calităţii de reprezentant .Mai e posibil

ca o parte să acţioneze atât în nume propriu cât şi ca reprezentant al unor coparticipanţi .

Pers juridice poate fi reprezentat în proces de administrator ,conducător sau consilier juridic în

baza unei delegaţii.

68

Al 3-lea element :obiectul cererii – pretenţiile reclamantului (ex. plata unei sume, anularea unui

act. jur.)Ob. cererii trebuie evaluat de reclamant atunci când e posibil în următoarele scopuri.:

- pt a fixa limitele procesului

- pt a constitui un element necesar al dispozitivului hot. jud.

- pt a individualiza acţiunea

- pt a stabili competenţa materială a instanţei.

- pt a determina taxa de timbru şi implicit cuantumul cheltuielilor de judecată

Dacă evaluarea obiectului este contestată de pârât se recurge la o expertiză în evaluare .Obiectul cererii

trebuie să fie licit şi moral .

Al 4 –lea element :arătarea motivelor de fapt şi de drept fixează cadrul procesului

Motivele de fapt :prezentarea succintă a faptelor materiale /juridice din care reclamantul îşi deduce

pretenţiile împotriva pârâtului .Se face un scurt istoric al raportului juridic ,se subliniază faptele care

produc efecte juridice şi care caracterizează litigiul şi se explică temeiul pretenţiilor .

Motivarea în drept = prezentarea temeiului juridic al cererii (textul de lege sau principiul juridic

aplicabil )se raportează la norma juridică încălcată ce a generat conflictul .Dacă reclamantul nu-si

precizează temeiul de drept sau o face greşit , instanţa poate pune în discuţie, părţilor, calificarea juridică

a pretenţiilor în limitele principiului disponibilităţii .

Al 5-lea elem. :arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere .

Reclamantul menţionează mijloacele probatorii pt fiecare capăt de cerere .Acest lucru e util atât pt

instanţa care trebuie să conducă procesul ,cât şi pt pârât pt a şti să se apere .Mijloacele probatorii pot fi :

- citarea pârâtului la interogatoriu

- înscrisuri ce se anexează la C.D.C.Î.J în exemplare suficiente atât pt instanţa cât şi pentru părţi

- martorii nominalizaţi în cerere sau la prima zi de judecată

- expertiză de specialitate

- cercetare locală

Al 6-lea element : semnătura reclamantului.

Practica jud. a statuat că lipsa unei semnături poate fi complinită pe parcursul procesului ,eventual

prin citarea reclamantului ,special cu această menţiune .Semnătura presupune acordul reclamantului cu

cuprinsul cererii şi voinţa lui valabilă de a deschide procesul .Dacă cererea e semnată de reprezentant

reclamantului se poate pune în discuţie însuşirea cererii de reclamant , caz în care va fi citat pt a

confirma voinţa lui .

Dintre aceste elemente sunt esenţiale: numele ,ob. cererii (scopul procesului) semnătura .Lipsa

vreunuia din ac .elemente poate determina nulitatea CDCÎJ. Celelalte elemente pot fi acoperite pe

parcursul proc. fie la sesizarea pârâtului, fie din oficiu de instanţă ,acordându-se termen special pt

69

complinirea lor .Doar dacă nici după ac termen cererea nu se complineşte aceasta poate fi anulată (nul.

relativă) cu condiţia să fi produs o vătămare pârâtului .

b) Întâmpinarea (art 115 CPC) este actul procesual prin care pârâtul răspunde în scris la pretenţiile

reclamantului menţionând şi care sunt apărările lui .Pin întâmpinare părţile se plasează pe picior de

egalitate cunoscându-şi reciproc pretenţiile. Cuprinsul întâmpinării:

elementele CDCÎJ + 2 elemente specifice:

- excepţiile pe care le ridică pârâtul (ex. lipsa ob. cererii, necompetenţa instanţei, lipsa semnăturii)

- răspunsul pârâtului în fapt şi în drept la fiecare capăt de cerere al reclamantului (pârâtul poate nega

cererile reclamantului, le poate recunoaşte parţial ,poate invoca nulitatea pretenţiilor reclamantului)

În prezent întâmpinarea e obligatorie (art.118,alin 2 ), nedepunerea întâmpinării are drept consecinţă

decăderea pârâtului din dreptul de a cere probe şi din dreptul de a invoca excepţii relative .El îşi

păstrează posibilitatea de a-şi face apărarea şi de a invoca excepţiile de ordine publică. Nedepunerea

întâmpinării nu creează imposibilitatea apărării, ci doar o îngreunează.

Întâmpinarea trebuie depusă cu cel puţin 5 zile înainte de prima zi de înfăţişare /de primul termen. În

aceste zile reclamantul poate observa întâmpinarea .

Întâmpinarea se depune în exemplare suficiente pt instanţă şi pt părţi cu menţiunea că pt

coparticipanţi se poate depune un singur exemplar .

c) Cererea reconvenţională (art.119 CPC) este cererea pârâtului atunci când are pretenţii proprii

împotriva reclamantului, pretenţii conexe cu cererea reclamantului .Este o cerere incidentă, o

contraacţiune a pârâtului Scopul reconvenţionalei este acela de a compensa prestaţiile părţilor .Această

cerere are un caracter independent faţă de cererea reclamantului, dar trebuie să aibă şi o legătură conexă

cu acţiunea .Datorită caracterului independent ,instanţa e obligată să se pronunţe expres asupra cererii

reconvenţionale , chiar dacă cererea reclamantului a fost perimată ,anulată, neanalizată pe fond (ci doar

pe excepţii).Pretenţiile pârâtului din această cerere creează un caracter ofensiv .

Cuprinsul acestei cereri se referă la aceleaşi elemente ca şi în cazul cererii reclamantului.

Avantajele cererii reconvenţionale :

- soluţionează pretenţiile în acelaşi proces

- economiseşte timp şi bani

- evită posibilitatea soluţionării contradictorii a cererilor

Dezavantaje :

- poate întârzia judecarea acţiunii principale; pt. a evita aceste dezavantaje instanţa poate disjunge cele

2 cereri.

- Prorogarea competenţei în favoarea instanţei competente cu soluţionarea cererii reclamantului.

70

Cererea reconvenţională se poate formula într-un înscris împreună cu întâmpinarea sau în înscrisuri

separate .Cererea reconvenţională trebuie depusă la prima zi de înfăţişare ,sau la următoarele termene

după ce reclamantul îşi modifică sau întregeşte acţiunea Depunerea tardivă are ca efect judecarea

separată de cererea reclamantului.

Cererea reconvenţională se soluţionează prin aceeaşi hotărâre la fel cu cererea de chemare în judecată.

Procedura prealabilă şedinţei de judecată

1) Primirea cererii de chemare în judecată. Este următorul pas al procesului prin care instanţa e sesizată cu

litigiul. Este în acelaşi timp o reflectare a principiului disponibilităţii .Primirea se face de judecătorul

de serviciu ,sau în cazuri speciale de preşedintele instanţei. Se depune personal de reclamant sau de

reprezentantul acestuia ,situaţie în care aceştia primesc termen în cunoştinţă fără ca instanţa să mai

citeze pe reclamant .Judecătorul de serviciu verifică la primirea cererii existenţa elementelor cererii de

chemare în judecată(CDCÎJ) .Dacă va constata lipsuri îi va cere reclamantului să le remedieze .Dacă

reclamantul trimite cererea prin poştă , instanţa îi va comunica în acelaşi mod deficienţele cererii şi că

trebuie să fie remediate ,urmând ca cererea să fie înregistrată numai după ce va fi depusă din nou .

Dacă reclamantul nu se conformează indicaţiilor instanţei ,aceasta poate suspenda printr-o încheiere de

şedinţă ,procesul. În momentul în care cererea e valabilă ,ea va fi primită de judecătorul de serviciu şi

din acel moment ,instanţa e sesizată cu litigiul .Judecătorul de serviciu adoptă (cererea ?) prin

rezoluţie . Rezoluţia se scrie de mână în colţul din dreapta sus al cererii şi se semnează de judecătorul

de serviciu .Prin aceasta se punctează 3 aspecte .

- se verifică plata taxei de timbru integrală şi anticipată, neachitarea poate duce la neprimirea cererii;

prin excepţie cererea netrimbată corespunzător poate fi primită cu obligaţia reclamantului de a

completa taxa până la primul termen. Taxa plătită va fi anulată de judecătorul de serviciu .Aici

termenul de anulare are înţelesul de înregistrare .

- fixează primul termen de judecată .Termenul ,de principiu, trebuie să fie de cel puţin 300 de zile pt a se

da posibilitatea citării părţilor şi pregătirii apărării .Pt cauze urgent se poate da un termen de 5 zile (de

regulă de 5 zile )

- dispune citarea părţilor :obligatoriu îl citează pe pârât ,iar pe reclamant îl citează doar dacă n-a depus

cererea personal .

71

Odată cu citaţia ,pârâtului i se comunică şi copia după CDCÎJ şi după înscrisurile reclamantului .Prin

citaţie ,pârâtul este invitat să depună întâmpinarea cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen. Uneori

judecătorul de serviciu poate dispune chemarea la interogatoriu a pârâtului cu menţiunea acesteia în

citaţie.

Efectele primirii cererii de chemare în judecată

a ) cererea de chemare în judecată investeşte instanţa cu cercetarea şi soluţionarea cauzei (judecarea

pricinii).

b ) cererea de chemare în judecată fixează natura şi obiectul cauzei în sensul că reclamantul

precizează pretenţiile şi fixează limitele procesului ,îşi stabileşte temeiul juridic ,aspecte juridic ,aspecte

faţă de care pârâtul îşi poate concepe apărarea ..Aceste elemente pot fi modificate sau întregite de

reclamant cel târziu la prima zi de înfăţişare .

c) cererea fixează cadrul procesual şi cu privire la părţi ,respectiv la calitatea procesuală a acestora

(reclamant ,pârât) la care ulterior se pot adăuga terţi intervenienţi .Acest aspect e important pt

determinarea caracterului relativ al hotărârii judecătoreşti , iar pe de lată parte determinarea eventualelor

excepţii de litispendenţă(autoritatea de lucru judecat).

d) depunerea cererii determină instanţa competentă alternativ (instanţa competentă teritorial

obişnuit )

e) depunerea cererii întrerupe prescripţia extinctivă. Acest efect se produce chiar dacă cererea e

depusă la o instanţă necompetentă .Totuşi ,prescripţia nu se consideră întreruptă dacă cererea s-a

anulat ,perimat sau dacă reclamantul renunţă la ea .

f) depunerea cererii are ca efect punerea în întârziere a pârâtului sub următoarele aspecte :pârâtul

posesor de bună-credinţă nu mai are dreptul de a culege fructele după depunerea cererii; pârâtul chemat

în judecată pentru predarea unui bun corporal preia riscul pieirii bunului ;pârâtul chemat în judecată

pentru o obligaţie de a face ceva /de a nu face ceva, va putea fi obligat prin admiterea acţiunii

reclamantului şi la daune din ziua introducerii acţiunii reclamantului; dacă obiectul cererii este plata unei

sume de bani ,din ziua introducerii cererii curg dobânzile; pt. cererile privind pensia de întreţinere data

primirii cererii este data obligaţiei la plata pensiei prin hotărâre.

g) acţiunea personală şi netransmisibilă ,o dată depusă de titular ,devine după decesul acestuia

transmisibilă către moştenitori (acţ. în stabilirea paternităţii; tăgada paternităţii ; revocarea donaţiei pt.

ingratitudine)

h) din momentul depunerii cererii dreptul supus judecăţii devine drept litigios care nu mai poate fi

transmis prin acte juridice, sub sancţiunea nulităţii acelui act.(art.1309).

72

2) Pregătirea şedinţei de judecată .După primire cererii şi fixarea primului termen ,

CDCÎJ împreună cu anexele ei .(înscrisurile depuse de reclamant ,duplicatele pt comunicarea către

pârât, chitanţele de plată a taxei) se cos intr-un dosar pe coperta căruia se scrie nr. de înregistrare al

litigiului care este nr. de dosar (acest număr se preia din registrul general al instanţei)denumirea instanţei

,denumirea părţilor ,natura cauzei .Dosarul se înregistrează în 4 registre :

- Registrul general :nr de dosar şi elementele de pe copertă.

- Registrul informativ :nr de dosar ,data depunerii acestuia ,termenele următoare.

- Opisul alfabetic : se trec în ordine alfabetică părţile şi în dreptul lor nr. de dosar, data introducerii

cererii , natura cauzei .

- Condica de termene pt arhivă :nr de dosar numele pt un anumit termen de judecată , semnându-se

pentru predarea dosarelor de la arhivă către grefier şi apoi pentru restituirea dosarelor după termen de

către grefier ,la arhivă .

Datele din cele patru registre pot fi corelate astfel încât putem şti oricând situaţia şi mişcarea unui

dosar .

După înregistrarea dosarului acesta pleacă de la arhivă spre biroul de citaţie pentru completarea si

expedierea citaţiilor şi a duplicatelor de pe cererea reclamantului şi de pe înscrisuri conform rezoluţiei

judecătorului de serviciu. Expedierea citaţiilor şi a înscrisurilor se menţionează într-un borderou de

corespondenţă al instituţiei ,menţionând ziua expedierii şi nr de recomandată. După aceasta , dosarul se

întoarce în arhivă unde este depozitat intr-un dulap prevăzut cu despărţituri denumite ochiuri

corespunzătoare diferitelor termene şi complete de judecată. Aceste dulapuri trebuie închise şi

securizate.

Cu 1 până la 3 zile înainte de termen ,dosarele se scot din arhivă de către grefierul de şedinţă care

semnează de preluare.

Grefierul duce dosarele în biroul propriu şi verifică la fiecare dosar dacă părţile sunt corect citate şi

dacă taxa de timbru e valabil plătită ,făcând un referat scris pe conceptă sau pe ultima încheiere de

şedinţă. Grefierul întocmeşte lista de procese a completului pt termenul respectiv ,listă ce cuprinde

dosarele în ordinea lor cronologică. Această listă asigură publicitatea şi dr. de apărare al părţilor care pot

participa la dezbaterea cauzei la momentul respectiv .Totuşi pentru cauze urgente stabilite prin lege .

(contestaţie la executare )dosarele respective se trec în faţă pe lista de procese .

Grefierul afişează lista de judecată cu cel puţin 1 h înainte de începerea şedinţei la avizierul

corespunzător sălii de şedinţă sau pe pe uşa sălii de şedinţă în lipsa unui avizier .

73

II ) Judecarea publică şi contradictorie (judecarea propriu-zisă a cauzei)Această etapă are caracter

preponderent oral ,contradictoriu şi public .În această etapă se administrează probele .De regulă această

etapă cuprinde mai multe termene de judecată fără a exclude posibilitatea judecării procesului de la

primul termen. În această etapă se întocmesc acte procesuale specifice ;cererea reconvenţională ,cererile

de intervenţie ,procesul verbal al instanţei ,citaţii ale instanţei, încheieri de şedinţă .În legătură cu această

etapă ,trebuie abordate următoarele subpuncte:

- şedinţa de judecată

- incidente care întârzie judecarea judecarea în fond a procesului

- actele de dispoziţie ale părţii prin care se pune capăt judecăţii.

Şedinţa de judecată este un moment foarte important al procesului ,în cadrului ei efectuându-se toate

lucrările publice ale procesului ,este forma specifică de activitate a instanţei în raport cu principiul

publicităţii .Se spune că în afara şedinţei de judecată nu există proces civil. Trebuie avute în vedere 4

aspecte : 1)ordinea de judecată (dezbaterile )2)prima zi de înfăţişare ,3)încheierile de şedinţă ,

4)excepţiile de procedură .

1) Ordinea dezbaterilor cuprinde mai multe aspecte:

a) conducerea dezbaterilor - o asigură conducerea completului de judecată (în apel şi recurs sau în

alte căi de atac în care completul e format din mai mulţi membrii, preşedintele completului asigură

conducerea dezbaterilor, iar ceilalţi membri nu por intervenii individual ,ci prin intermediul

preşedintelui completului). Preşedintele poate lua măsurile necesare :poate chema la ordine o

persoană ce tulbură şedinţa de judecată ,o poate evacua ,o poate amenda ,o poate trimite în

judecată pt ultraj.

b) Începerea dezbaterilor - şedinţa de judecată are loc în sala de judecată , preşedintele completului

declară şedinţa începută , o poate suspenda ,şi tot el declară şedinţa închisă .Dezbaterile constau în

strigarea pe rând a dosarelor în ordinea lor de pe listă. Preşedintele completului poate modifica

această ordine acceptând strigarea cu prioritate a dosarelor în care părţile s-au împăcat sau a

dosarelor în care părţile au probleme speciale ori în dosarele cu amânarea fără discuţii.

Strigarea cu prioritate a cauzelor se face numai cu condiţia prezenţei tuturor părţilor / nu trebuie amânat

(dezbătut un proces fără a fi anunţate părţile ).

Fiecare dosar se strigă de grefier menţionându-se nr de ordine de pe listă , numele părţilor ,obiectul

cauzei .Pt asigurarea publicităţii, aceste elemente se repetă în afara sălii de şedinţă fie prin aprod ,fie prin

mijloace de sonorizare .după strigarea dosarului ,grefierul face referat oral al procesului arătând cine e

prezent şi cine absent ,dacă procedura de citare a fost corect îndeplinită pt toate părţile ,dacă timbrul e

plătit ,dacă relaţiile ordonate de instanţă au sosit la dosar sau nu ,după care se trece la dezbateri .Se

invită părţile să ceară probe ,să invoce excepţii, să răspundă la acestea ,se administrează probe ,se pun

74

concluzii .Dacă probatoriul cauzei nu e finalizat ,dosarul se va amâna luându-se măsurile necesare

pentru administrarea probelor care lipsesc (ex. declaraţia unui martor ):Dosarul poate fi suspendat pt

cauzele prevăzute în lege.

Dacă la strigarea cauzei una din părţi/apărătorul părţii lipseşte ,dosarul poate fi lăsat la sfârşitul

şedinţei de judecată, la a 2-a strigare..

Judecătorul are dreptul pe tot parcursul procesului să încerce împăcarea părţilor

c) ordinea în care se dă cuvântul părţilor .Procesul civil este caracterizat de oralitate, părţile sunt

invitate să-ţi prezinte susţinerile în ordine prestabilită :întâi reclamantul ,apoi pârâtul ,apoi

intervenienţii. Paratul va vorbi primul doar dacă ridică o excepţie. Instanţa e obligată să dea

cuvântul tuturor părţilor prezente .La cererea părţilor sau din proprie iniţiativă instanţa poate să

acorde cuvântul în replică pt reclamant şi în duplică pt pârât .De asemenea ,poate limita timpul de

expunere în mod egal pt fiecare parte şi într-un interval rezonabil pt. a asigura o apărare rezonabilă

în proces .Dacă una din părţi legal citată lipseşte ,dezbaterile se desfăşoară normal ,cuprinzând

doar susţinerile părţii prezente .La pronunţarea hotărârii, instanţa e obligată să ţină cont de

apărările şi probele administrate şi de partea prezentă la termenul final .Închiderea dezbaterilor are

loc după ce toate probele admise au fost administrate şi după ce toate părţile prezente au pus

concluzii sau au făcut pledoarie .Prin concluzie părţile fac o sinteză a procesului, îşi susţin

apărările şi le argumentează ,rezultând că pledoaria trebuie să fie o demonstraţie a temeiniciei

soluţiei solicitate , o luptă de argumente şi contraargumente .

Declarând dezbaterile închise ,instanţa anunţă că se retrage pt deliberări .E posibilă repunerea pe rol a

cauzei după ce instanţa a rămas în pronunţare atunci când observă cu ocazia deliberării că au rămas

neelucidate probleme ale cauzei .Repunerea pe rol se poate face doar înainte de pronunţarea hotărârii , pt

că prin pronunţare instanţa se desesizează de cauză .Repunând cauza pe rol, instanţa întocmeşte o

încheiere de şedinţă în care arată motivele repunerii , fixează un nou termen şi citează părţile .După

administrarea probelor ce au determinat repunerea pe rol ,părţile vor pune din nou concluzii, iar instanţa

se retrage pt deliberări.

2) Prima zi de înfăţişare este pragul procesului, este un moment foarte important ce marchează

naşterea / stingerea unor drepturi procesuale ale părţilor .Avem prima zi de înfăţişare atunci când :

- părţile sunt legal citate

- părţile pot pune concluzii

Ea poate coincide sau nu cu primul termen de judecată .Ea marchează începutul fazei orale şi

contradictorii a procesului civil. Efecte:

75

a) cel târziu la prima zi de înfăţişare, reclamantul îşi poate modifica / întregii cererea de chemare în

judecată ,caz în care instanţa acordă un nou termen pt comunicarea acestor modificări către pârât .

După prima zi de înfăţişare ,reclamantul este decăzut din aceste drept procesual .Modificarea acţiunii

înseamnă corectarea unor elemente prezentate greşit în cererea iniţială. Întregirea acţiunii = completarea

unor lipsuri iniţiale .Modificarea şi întregirea acţiunii se pot face numai în prima judecată în fond ,nu şi

după rejudecare în fond după casare .Legea prezintă patru excepţii în care cererea de chemare în

judecată poate fi modificată /schimbată după prima zi de înfăţişare (art. 131 ):

- Reclamantul îşi îndreaptă o eroare materială a propriei acţiuni.

- Reclamantul majorează / micşorează câtimea obiectului cererii .

- Reclamantul cere contravaloarea obiectului pierdut în locul restituirii lui în natură .

- Reclamantul înlocuieşte o acţiune în constatare cu o acţiune în realizare .

b) cel târziu la prima zi de înfăţişare se cer probele

c) cel târziu la prima zi de înfăţişare se depune întâmpinarea şi cererea reconvenţională.

d) cel târziu la prima zi de înfăţişare se invocă excepţiile relative.

e) cel târziu la prima zi de înfăţişare se pot depune cererile de intervenţie .

3) Încheierea de şedinţă este actul procedural al instanţei de judecată întocmit după fiecare şedinţă şi

in care se consemnează cele petrecute în timpul dezbaterilor şi măsurile luate pt avansarea şi

soluţionarea pricinii. Încheierile de şedinţă constituie oglinda procesului .Ele au aceleaşi părţi

componente ca şi hotărârea judecătorească:

- practicaua: denumirea instanţei ,termenul la care au avut loc dezbaterile , compunerea completului de

judecată ,obiectul pricinii, rezumatul susţinerilor părţilor prezente .

- considerentele : motivarea măsurilor luate de instanţă.

- dispozitivul : se menţionează măsura ordonată de instanţă ,măsură obligatorie .

Încheierea de şedinţă trebuie semnată de întregul complet de judecată.

Clasificarea încheierilor de şedinţă :

- încheieri preparatorii

- încheieri interlocutorii.

Prin încheierea preparatorie, instanţa adoptă măsurile procedurale pt cercetarea şi soluţionarea cauzei

fără a anticipa asupra fondului cauzei. Aceste încheieri au un dublu caracter : nu rezolvă pe fond o parte

din cauză , nu au autoritate de lucru judecat şi de aceea instanţa poate reveni la măsurile stabilite prin

această încheiere .

Încheierea preparatorie poate fi atacată numai o dată cu fondul .

76

Încheierea interlocutorie rezolvă împrejurările de fapt / drept care lasă să se întrezărească soluţia

instanţei asupra fondului . Au 2 trăsături : prejudecă pricina ; au autoritate de lucru judecat. Ea poartă

asupra unor aspecte dezbătute în contradictoriu de părţi şi pe care instanţa le rezolvă ,rezolvare ce

rămâne definitivă asupra aspectului respectiv şi asupra căreia instanţa nu mai poate reveni. Procesul va

continua pt celelalte aspecte ale cauzei rămase nesoluţionate din cadrul procesual respectiv .În mod

excepţional pt cereri noi , instanţa poate completa încheierea interlocutorie .

Ex. De încheieri interlocutorii :

- încheiere de admitere în principiu în partaj

- încheierea de admitere în principiu a cererii de intervenţie

- încheierea prin care se respinge o excepţie de fond .

Încheierea interlocutorie este atacabilă în termenul general (15 zile ) de la comunicare .În această

situaţie procesul se suspendă ,aşteptându-se soluţionarea căii de atac .

După ce se epuizează toate căile de atac ,se reia dosarul la prima instanţă în funcţie de soluţia

pronunţată .

Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul încheierii de şedinţă ,să facă copii după ele şi să ceară

pe cale incidentă îndreptarea unor erori materiale sau completarea încheierilor cu elemente ce pot fi :

confirmate de toate părţile ,consemnate în caietul de şedinţă al grefierului .

4)Excepţiile de procedură (cursurile trecute).

CURS 12

Incidente care intarzie solutionarea procesului

Suspendarea

De regula, avem un proces continuu care uneori se intrerupe. Uneori acest proces se intrerupe pentru

perioade mai lungi prin suspendare. Intreruperea poate deveni permanenta prin perimare. Suspendarea

procesului inseamna oprirea cursului judecatii datorita unor situatii voite de parti sau independente de

vointa lor.

Cauzele suspendarii determina si felurile ei.

Suspendarea voluntara are loc in doua situatii posibile (art. 242 Cpc) – toate partile cer instantei sa

suspende procesul. Este o reflectare a principiului disponibilitatii.

77

Cauzele posibile pentru aceasta suspendare pot fi : negocieri pentru o viitoare tranzactie sau pentru o

eventuala plata voluntara. A doua sitautie in care poate avea loc suspendarea voluntara este situatia in

care toate partile absenteaza voluntar la un termen de judecata. Aceasta situatie nu produce suspendare

daca partile au avocat care le reprezinta, sau una sau mai multe parti au cerut judecarea in lipsa lor.

Suspendarea legala (suspendarea de plin drept – art. 243 Cpc) poate interveni in 4 situatii:

• in cazul decesului unei parti, procesul se suspenda pana la introducerea in cauza a mostenitorilor

partii decedate ;

• prin punerea sub interdictie a unei parti, procesul se suspenda pana la numirea unui curator ;

• cand decedeaza mandatarul/reprezentantul unei parti, procesul se suspenda pana la numirea unui nou

mandatar ;

• prin incetarea functiei tutorelui unei parti se produce suspendarea pana la numirea unui nou tutore

daca partea este minora, sau pana la numirea unui reprezentant daca partea a devenit majora

Scopurile acestei suspendari : - inlocuirea legala a partii sau reprezentantului ei si respectarea

principiului contradictorialitatii ; - evitarea unor amanari repetate si inutile.

Aceste cauze ale suspendarii legale isi gasesc aplicabilitatea inainte de incheierea dezbaterilor. Nu se

poate suspenda un proces solutionat prin pronuntarea hotararii pentru ca din acest moment instanta se

desesiseaza si nu mai poate adopta nici o masura pentru procesul respectiv.

Suspendarea facultativa (judecatoreasca)

Este atributul facultativ al instantei de judecata in 2 cazuri :

• cand solutia procesului depinde total/partial de existenta sau inexistenta unui drept ce face obiectul

judecatii intr-un alt proces (ex : chestiunile prejudiciale)

• cand se ivesc indiciile unei infractiuni a carei constatare printr-o hotarare jud. penala poate influenta

hotararea in procesul civil (ex : anularea unui contract de vanzare-cumparare in porcesul civil ;

acelasi contract este considerat fals in procesul penal). In aceasta situatie devine incidenta autoritatea

de lucru judecat din hotararea cu privire la existenta faptei, faptuitor, existenta vinovatiei.

Alte cazuri de suspendare

• suspendarea procesului pana la solutionarea cererii de stramutare

• suspendarea procesului pana la solutionarea unui conflict de competenta

• suspendarea procesului pana la solutionarea inscrierii in fals (vezi procedura falsului – cursurile

anterioare)

• suspendarea procesului pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate

• posibila suspendare a actiunii reclamantului pentru nerespectarea cerintelor de valabilitate a cererii

de chemare in judecata, cerinte indicate de instanta.

Aspecte comune pentru orice tip de suspendare

78

- suspendarea se dispune prin incheiere de sedinta motivata ce poate fi atacata separat cu recurs

- efectele suspendarii converg spre ideea ca procesul ramane in nelucrare si nu se mai poate intocmi

nici un act de procedura, nici de parti, nici de instanta, sub sanctiunea nulitatii. Aceste efecte se

produc fata de toate partile si fata de instanta. Ca efect specific, in suspendarea voluntara data

suspendarii devine termenul de inceput al perimarii.

- Suspendarea inceteaza atunci cand inceteaza cauzele care au determinat-o . La suspendarea

voluntara inceteaza odata cu cererea de repunere pe rol, facuta de oricare parte inainte de a se perima

procesul. La suspendarea legala inceteaza cand partea disparuta/reprezentantul disparut al partii sunt

inlocuiti legal. La suspendarea judiciara, inceteaza atunci cand este solutionat irevocabil celalalt

litigiu de care depinde litigiul suspendat.

Repunerea pe rol

Se poate face de oricare parte din proces printr-o cerere ce cuprinde : instanta, numarul dosarului, data

suspendarii, motivul, termenul de drept al suspendarii, petentul. Cererea se timbreaza cu 50 % din

valoarea timbrului initial numai in situatia suspendarii voluntare.

Cererea admisa de instanta duce la fixarea unui nou termen de judecata cu citarea tuturor partilor si a

eventualilor martori admisi in proces, continuandu-se procesul din faza in care se afla la data

suspendarii. Dupa repunerea pe rol, partile sunt citate obligatoriu pentru ca nu opereaza termenul in

cunostinta avut inaintea suspendarii.

Perimarea

Inseamna stingerea procesului in orice faza a acestuia bazata pe prezumtia de desistare a partii,

prezumtie dedusa din pasivitatea indelungata, peste termenul legal.

Obiectul perimarii – orice cerere in justitie se perima de drept atunci cand procesul a ramas in nelucrare

din vina partii mai mult de 1 an pentru cauzele civile si mai mult de 6 luni pentru cele comerciale.

Exceptii :

a) perimarea actiunii civile in procesul penal;

b) contestatia la executare;

c) cererile pentru masuri asiguratorii.

Perimarea odata dispusa produce efecte impotriva tuturor partilor si cu privire la toate cererile dosarului.

Conditiile perimarii:

1. cererea de chemare in judecata trebuie sa fi dat nastere unei activitati judiciare de fond

79

2. cererea de chemare in judecata sa fi ramas in nelucrare mai mult de 1 an pt procesele civile / mai mult

de 6 luni pt procesele comerciale

Cursul perimarii poate fi intrerupt fie prin cererea partii, fie atunci cand partea este impiedicata sa se

prezinte la proces printr-un caz de forta majora.

3. vina partii ce consta in pasivitate ce conduce la prezumtia de desistare. Nu exista vina partii atunci

cand : a) actul de procedura urma sa fie facut din oficiu ; b)cererea partii n-a ajuns la instanta din

motive neimputabile partii ; c) nu se poate fixa termenul din cauze neimputabile partii.

!!! Rezulta ca perimarea este posibila numai in cazul suspendarii voluntare.

Data inceperii perimarii este data ultimului act de procedura efectuat inaintea suspendarii.

Procedura perimarii

Perimarea se constata la sesizarea din oficiu a instantei sau la cererea oricarei parti.

Instanta citeaza partile care pot pune concluzii. Pentru termenul fixat pt judecarea perimarii, grefierul

face un referat asupra motivelor sau admisibilitatii perimarii. Daca se respinge perimarea procesul va

continua normal (prin incheiere). Daca se admite perimarea aceasta se consemneaza intr-o hotarare ce

poate fi atacata cu recurs.

Efecte

- perimarea stinge procesul cu toate actele sale de procedura

- perimarea nu aduce atingere drepturilor subiective substantiale (de drept civil) si nici drepturilor

procesuale ale partii care poate initia un nou proces inainte de implinirea termenului de prescriptie

extinctiva. In noul proces se pot folosi probe din procesul perimat, probe ce au caracter extrajudiciar.

- partea care a provocat perimarea porcesului poate fi obligata la cheltuieli de judecata.

ACTE DE DISPOZITIE ALE PARTII PRIN CARE

SE PUNE CAPAT JUDECATII

Acestea sunt : a) renuntarea reclamantului (desistarea)

b) recunoasterea paratului

c) intelegerea partilor (tranzactia)

a) Renuntarea (desistarea) reclamantului.

Acest act este posibil conform principiului disponibilitatii. Renuntarea este de doua feluri : 1.

renuntarea la judecata ; 2. renuntarea la dreptul pretins.

80

1. Renuntarea la judecata = actul procesual prin care reclamantul renunta la procesul inceput fara a

renunta si la dreptul sau subiectiv, drept ce va putea fi valorificat in conditiilelegii intr-un alt proces.

Conditii ale acestei renuntari :

- partea sa aiba capacitate de exercitiu

- renuntarea se face individual, rezulta ca in caz de coparticipare procesuala renuntarea unui reclamant

nu influenteaza drepturile procesuale ale celorlalti coreclamanti

- renuntarea este unilaterala si nu este conditionata de acceptarea paratului pana la inceperea

dezbaterilor, dupa acest moment este necesara acceptarea paratului

- reclamantul va fi obligat la cheltuieli de judecata daca este in culpa

Procedura – se poate renunta oricand pe timpul procesului, verbal sau scris. Instanta ia act de renuntare

prin incheiere.

Efecte :

- dosarul se inchide, partile fiind puse in situatia anterioara

- reclamantul in culpa va putea plati cheltuieli de judecata paratului

- reclamantul renuntator va putea initia un nou proces in temeiul dreptului subiectiv invocat in actiune

2. Renuntarea la dreptul subiectiv pretins = actul prin care reclamantul abandoneaza chiar dreptul

subiectiv pe care si-a intemeiat actiunea ; si de aici rezulta ca nu va mai putea initia un nou proces in

temeiul acestui drept subiectiv.

Conditii :

- capacitatea de exercitiu a partii sau reprezentantului ei, acesta trebuie sa aiba un mandat special

- reclamantul sa-si manifeste liber vointa de a renunta

- renuntarea este unilaterala si nu se cere acordul paratului sub nici o forma

- renuntarea nu trebuie sa aiba scopuri ilicite, adica sa eludeze legea

- renuntarea se face prin inscris autentic sau verbal in fata instantei in sedinta de judecata

Procedura – aceasta renuntare se poate face pe timpul procesului, in fond sau in caile de atac. Instanta

pronunta o hotarare, luand act de renuntare, prin care respinge actiunea ca fiind lipsita de obiect si prin

care poate obliga pe reclamant la plata cheltuielilor de judecata. Legea prevede ca o asemenea hotarare

este atacabila cu recurs.

Efecte – procesul se stinge fara ca reclamantul sa poata porni o noua actiune intemeiata pe dreptul

subiectiv la care a renuntat.

b) Recunoasterea (achiesarea) este recunoasterea pretentiilor reclamantului de catre parat, fie expres in

timpul judecatii, fie tacit prin renuntarea la exercitarea unei cai de atac.

81

Conditiile sunt aceleasi ca la desistare cu amendamentul ca nu poate avea ca obiect decat drepturi proprii

nu si comune cu ale altor parti.

Achiesarea expresa se poate face pe tot timpul procesului pana la inchiderea dezbaterilor. Este un act de

dispozitie al paratului putand fi totala sau partiala.

Recunoasterea totala are urmatoarele caractere :

- este pura si simpla

- este irevocabila

- face dovada deplina a pretentiilor reclamantului

- scuteste pe parat de plata cheltuielilor de judecata daca s-a facut la prima zi de infatisare si daca nu

fusese pus in intarziere prin notificare inainte de inceperea procesului

Recunoasterea partiala poate avea ca efect recunoasterea partiala a unei hotarari in urmatoarele

conditii :

- procesul sa nu fie in stare de judecata la instanta de fond

- paratul sa fi recunoscut pur si simplu, nu complex, nu calificat

- reclamantul sa accepte pronuntarea unei hotarari partiale

- aceasta recunoastere sa nu aiba un scop ilicit

Hotararile partiale pot fi ........... de indata.

Recunoasterea tacita se face prin neexercitarea caii de atac de catre paratul care a pierdut procesul.

Totusi paratul poate renunta la calea de atac si in mod expres prin inscris autentic sau prin declaratie

verbala cu ocazia pronuntarii hotararii.

Efect – prima hotarare devine definitiva, eventual irevocabila.

c) Tranzactia (intelegerea partilor)

Este un contract judiciar prin care partile, prin concesii reciproce, sting un proces inceput sau

preintampina un proces posibil. Fiind un contract, trebuie sa indeplineasca conditiile :

- partile sa poata dispune de obiectul supus judecatii

- tranzactia sa aiba un obiect licit

- partile sa nu fraudeze legea

- tranzactia sa fie rezultatul vointei exprese a tuturor partilor din proces

- tranzactia trebuie sa aiba forma scrisa

Procedura. Tranzactia se poate incheia in orice faza a procesului. Se poate infatisa instantei la termenul

de judecata, in sedinta publica, cand instanta va pronunta o hotarare de expedient. Teoretic, partile pot

depune tranzactia si intre termene.

82

Odata cu primirea tranzactiei, instanta va verifica identitatea partilor, realitatea consimtamantului lor si

semnatura lor. Se mai verifica : eventuala incercare de fraudare sau eludare a legii ori a drepturilor altor

persoane, capacitatea de dispozitie a partilor. Instanta va explica partilor consecintele tranzactiei.

Constatandu-se toate conditiile indeplinite, instanta ia act de tranzactie si pronunta o hotarare de

expedient care cuprinde clauzele tranzactiei. Aceasta hotarare nu este motivata pentru ca reprezinta

vointa partilor.

Prin tranzactie si prin hotararea de expedient, procesul inceteaza. Totusi, fiind un contract, daca se va

constata ulterior ca tranzactia nu exprima vointa partilor, hotararea de expedient poate fi atacata cu

recurs, solicitandu-se anularea tranzactiei si atuturor efectelor generate de aceasta.

DELIBERAREA, PRONUNTAREA SI COMUNICAREA

HOTARARII JUDECATORESTI

Notiunea de hotarare judecatoreasca

Este actul procesual cel mai important al judecatii pentru ca:

- in hotarare se reflecta activitatea tuturor partilor in proces

- prin hotarare instanta solutioneaza litigiul

Hotararea este actul final, de dispozitie al instantei prin care aceasta rezolva conflictul intre parti. Are

un dublu rol: sa solutioneze corect litigiul, sa faca o preventie generala a societatii. Primul rol se

realizeaza cu conditia ca hotararea sa fie temeinica, legala, operativa (rapida).

Deliberarea si pronuntarea hotararii judecatoresti

Dupa ce instanta declara dezbaterile inchise, se retrage in camera de consiliu pentru a delibera si a

pronunta hotararea. Retragerea din sedinta publica in vederea deliberarii si pronuntarii se face dupa ce

au fost inchise dezbaterile in toate dosarele din sedinta publica.

Deliberarea este operatiunea de stabilire a faptelor si de aplicare a normelor de drept, reprezentand

aprecierea judecatorului asupra situatiei de fapt si de drept a cauzei.

Se face de judecatorii in fata carora s-a dezbatut in fond procesul, sub sanctiunea nulitatii (conf.

principiului continuitatii). Se face in secret in camera de consiliu pentru ca judecatorul sa fie ferit de

eventualele influente. In cazurile foarte simple deliberarea poate avea loc si in sala de sedinta de

judecata.

Deliberarea presupune confruntarea ideilor cu privire la cauza intre membrii completului de judecata.

Deliberarea este specifica cailor de atac in care completul este format din mai multi judecatori.

Deliberarea este posibila si la instanta de fond cand exista un singur judecator (acesta doar gandeste cu

privire la cauza).

83

Deliberarea incepe prin a i se acorda cuvantul celui mai tanar membru al completului de judecata, pentru

a nu fi influentat de parerea judecatorilor cu experienta mai mare. Fiecare membru al completului ia

cuvantul pe rand. Solutia se pronunta cu majoritate de opinii. Nici un judecator nu se poate abtine de la

obligatia de a-si exprima opinia.

In apel (sunt 2 judecatori), in caz de divergenta de opinii se formeaza un complet de divergenta in care

pe langa cei doi judecatori care solutioneaza cauza apare un al treilea, de obicei presedintele

instantei pentru a exista majoritate de opinii. Opinia separata se motiveaza si semneaza de autorul ei.

Daca completul are nevoie de un timp de gandire mai indelungat, poate amana pronuntarea cel mult 7

zile. Odata ce instanta ajunge la o concluzie, solutia se consemneaza in minuta scrisa de mana in dosar,

semnata de judecator si de grefier.

Daca inainte de pronuntare, cu ocazia deliberarii, instanta constata ca nu sunt rezolvate toate problemele,

va dispune repunerea pe rol prin incheiere de sedinta, fixand termenul de judecata, dispunand citarea

partilor si consemnand motivele repunerii pe rol si punctele ce trebuie rezolvate.

Solutii posibile :

- anularea actiunii pentru neplata taxei

- admiterea in totalitate a actiunii

- admiterea in parte a actiunii

- respingerea cererii

Aceleasi sunt si solutiile pentru cererea reconventionala sau pentru cererile tertilor de interventie.

Pronuntarea hotararii se face in sala de sedinta, prin citirea minutei de catre presedintele completului

insotit de grefier. Nerespectarea cerintei de pronuntare a hotararii in sala de sedinta publica determina

nulitatea hotararii. Din momentul pronuntarii hotararii, instanta se dezinvesteste si incepe sa curga

termenul de atac calculat de la pronuntare.

Cuprinsul hotararii

Hotararea judecatoreasca are forma scrisa, dactilografiata (nu de mana), fiind semnata de toti membri

completului de judecata. Hotararea are 3 parti :

- partea introductiva (practicaua)

- motivarea (considerentele)

- dispozitivul

Practicaua cuprinde urmatoarele mentiuni : aratarea instantei, numarul de dosar, numarul sentintei si

data pronuntarii, numele judecatorilor si grefierului care compun completul de judecata si numarul lor,

numele partilor si reprezentantilor acestora, mentiunea asupra prezentei sau absentei lor (pt relativitatea

efectelor hotararii), obiectul procesului, cererile si sustinerile pe scurt ale partilor prezente, enumerarea

84

probelor administrate si a tuturor incidentelor aparute (exceptii), se consemneaza rezumativ concluziile

partilor.

Daca pronuntarea hotararii s-a amanat, toate aceste elemente vor fi cuprinse intr-o incheiere prin care se

dispune amanarea pronuntarii si care face parte integranta din hotarare. In aceasta situatie, hotararea va

cuprinde doar celelalte doua parti (motivarea si dispozitivul).

Motivarea (considerentele) are o functie importanta si anume de a convinge ca hotararea este justa,

este demonstratia instantei ca hotararea este corecta.

Conditiile pentru ca motivarea sa fie valabila :

- motivarea sa fie clara, precisa, necontradictorie, completa. Daca este confuza, insuficienta sau

partiala, hotararea este nemotivata si, deci, netemeinica

- motivarea trebuie sa arate pentru fiecare capat de cerere sustinerile partilor, probele administrate, ce

probe se retin ca fundamental valabile, ce probe se inlatura si de ce, ce exceptii s-au ridicat si

rezolvarea lor, incadrarea juridica ........ cu argumentele ei

Pentru ca motivarea sa fie buna, trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii :

- judecatorul sa cunoasca perfect dosarul

- instanta trebuie sa raspunda precis si argumentat fiecarei sustineri, sa analizeze fiecare proba

- motivarea sa se intemeieze pe date si probe concrete, nu numai pe idei abstracte

- sa fie principiala si consecventa (necontradictorie)

- sa fie precisa si sigura

- sa fie corecta gramatical

Considerentele reprezinta partea cea mai intinsa din hotarare, dar legea nu cere descrierea unor

generalitati, ci consistenta si fluenta a argumentelor. Motivarea hotararii inlatura posibilul arbitrariu,

obligand judecatorii sa-si demonstreze punctele de vedere si face posibile caile de atac (controlul

judiciar).

Dispozitivul consemneaza rezultatul judecatii, reproduce pe larg minuta in doua parti. In prima parte se

arata daca s-a admis/respins actiunea. In a doua parte se subliniaza consecintele ce decurg din

pronuntarea hotararii (ex : obligatia la despagubire, la cheltuieli de judecata). Tot aici se consemneaza

toate mentiunile necesare pentru identificarea bunului litigios, mentiunile privind obligatiile corelative

sau solidare. In final se consemneaza ce cai de atac au la indemana partile, termenele pentru exercitarea

acestor cai, momentul de la care incepe sa curga acest termen.

Sub sanctiunea nulitatii trebuie mentionat ca hotararea s-a pronuntat in sedinta publica. Dispozitivul va

fi semnat de judecatori si grefier, dar lipsa acestei semnaturi poate fi complinita oricand (noutate). Este

obligatorie concordanta deplina intre minuta si dispozitiv, neconcordanta ducand la nulitatea hotararii.

Dispozitivul trebuie redactat in termeni precisi care sa nu fac loc unor interpretari, pentru ca dispozitivul

este partea din hotarare care se executa.

85

Redactarea hotararii

Se face de presedintele completului sau de unul din judecatorii completului consemnat de presedinte.

Opinia separata se consemneaza in continuarea hotararii sau separat, caz in care se ataseaza hotararii.

Legea recomanda ca hotararea sa se redacteze in cel mult 20 de zile de la pronuntare. Se redacteaza in

doua exemplare originale si in copii ce se comunica partilor. Cele doua exemplare vor ramane unul in

dosar si altul in mapa de sentinte a instantei. Orice modificare, stersatura din hotarare trebuie semnata de

judecatorul ce a facut-o.

Comunicarea hotararii este obligatorie atunci cand caile de atac se exercita de la comunicare. Se

indeplineste la fel ca si inmanarea citatiei.

Clasificarea hotararilor judecatoresti

a) – hotarari propriu-zise ce solutioneaza complet litigiul

- incheieri – hotarari premergatoare, anticipative ce solutioneaza doar o parte a cererilor si pregatesc

hotararea finala

b) – sentinte – pronuntate de prima instanta

- decizii – pronuntate in cai de atac sau in rejudecarea dupa retinere

c) – hotarari nedefinitive – pot fi atacate cu apel

- hotarari definitive – pot fi atacate cu recurs

d) – hotarari revocabile – pot fi atacate cu recurs

- hotarari irevocabile – nu mai pot fi atacate cu recurs

e) – hotarari integrale (totale) – solutioneaza tot litigiul

- hotarari partiale – pronuntate la cererea reclamantului in baza unei recunoasteri partiale a

paratului

f) – hotarari cu o singura condamnare – cu o obligatie unica

- hotarari cu condamnari alternative (ex : restituirea bunului sau plata contravalorii acestuia)

g) – hotarari constitutive

86

- hotarari declarative

- hotarari in constatare

Efectele hotararilor judecatoresti

Aceste efecte privesc partile litigante si instanta.

• prin pronuntarea hotararii instanta se dezinvesteste astfel incat judecatorii nu mai pot reveni la

hotararea pronuntata

• dupa redactare si semnare, hotararea capata puterea doveditoare a actelor autentice

• hotararile constitutive creeaza drepturi noi, cu efecte pentru viitor (hotararile pronuntate in starea si

capacitatea persoanei)

• hotararile declarative recunosc retroactiv drepturile partilor, drepturi ce se constata doar la data

pronuntarii hotararii

• hotararile sunt susceptibile de executare

• odata cu pronuntarea si comunicarea hotararii, incepe sa curga termenul de prescriptie extinctiva a

executarii hotararii (daca ?alta? hotarare poate fi executata – e vorba de hotararea din apel sau

recurs)

• Autoritatea de lucru judecat (art. 1201 C. Civ.). Este o prezumtie legala, absoluta in sensul ca o

hotarare definitiva si irevocabila pronuntata pe fond reflecta adevarul si nu poate fi contrazisa printr-

o alta hotarare pronuntata intre aceleasi parti, pentru acelasi obiect si cauza.

Rolul autoritatii de lucru judecat este de a curma potentialul numar infinit al proceselor, rolul de a fixa,

stabiliza drepturile si obligatiile partilor. Puterea de lucru judecat isi produce efectele atat fata de

instanta cat si fata de parti. Instanta sesizata cu aceasta cerere, va respinge a doua cerere, iar partile sunt

obligate sa respecte efectele primei hotarari.

Nu au caracter de autoritate de lucru judecat, ci doar caracter provizoriu, hotararile pronuntate in materie

de pensie de intretinere si incredintarea minorilor, hotararile prin care s-a respins o actiune de divort.

Conditii de admisibilitate :

- prima hotarare irevocabila sa se fi pronuntat pe fond, nu pe exceptii

- existenta triplei identitati (parti, obiect, cauza)

Autoritatea de lucru judecat are efect absolut si se raporteaza in principiu numai la dispozitivul

hotararii, nu si la considerentele acesteia. Autoritatea de lucru judecat din penal in civil se raporteaza la

existenta faptei, faptuitorului, existenta vinovatiei. Nu exista autoritate de lucru judecat din civil in

penal.

Indreptarea hotararii

87

Se refera la corectarea unor greseli materiale, involuntare ce nu afecteaza fondul judecatii (ex : redarea

gresita a numelor, calitatii partilor). Greselile materiale sunt erori vizibile, indiscutabil savarsite cu

ocazia redactarii. Greselile de fond pot fi indreptate doar prin exercitarea cailor de atac.

Procedura. Sesizarea instantei se face din oficiu sau la cerere. Constatarea greselilor materiale se face

prin incheierea instantei si cu mentiunea pe ambele exemplare originale ale hotararii.

Aceste hotarari sunt supuse recursului.

Lamurirea si completarea hotararii

Se poate cere in termenul prevazut pentru calea de atac si ia forma revizuirii hotararii ; se judeca in

camera de consiliu, de urgenta, cu citarea partilor, fara sa se acorde cheltuieli de judecata.

Completarea hotararii se foloseste atunci cand instanta a omis prin hotararea ei sa se pronunte asupra

unui capat de cerere sau sa solutioneze cererile facute de avocati, experti, martori, interpreti asupra

drepturilor lor procesuale. Aceste cereri se fac in termenul procedural general.

Executarea vremelnica a hotararilor judecatoresti

De regula, o hotarare se executa dupa ce a ramas definitiva si irevocabila si a fost investita cu formula

executorie.

Exceptii – o hotarare se poate executa vremelnic inainte de a fi ramas definitiva si inainte de a fi fost

investita cu formula executorie. Executarea provizorie poate fi legala sau judecatoreasca.

Executarea provizorie legala se face in virtutea legii fara a mai fi necesar ca creditorul sa mai ceara

expres aceasta inlesnire. Aceasta executare se aplica in 7 cazuri legale :

1) hotararea privind plata drepturilor salariale

2) hotararea privind plata despagubirilor rezultate din accidentele de munca

3) hotararea privind plata rentei/pensiei alimentare

4) hotararea care obliga la plata unor reparatii urgente

5) hotararea care obliga la punerea sau ridicarea de peceti ori la realizarea inventarului

6) in pricinile privind posesia

7) in hotararile partiale pronuntate in baza recunoasterii partiale a paratului

Explicatia acestor 7 cazuri rezida in latura umanitara, evitarea unor prejudicii mai mari, acordul

debitorului.

Executarea provizorie judecatoreasca este o facultate a instantei care constituie o exceptie de la

regula. Instanta va autoriza executarea provizorie in urmatoarele conditii :

- hotararea sa se raporteze la bunuri

- executarea provizorie sa apara ca necesara fata de insolvabilitatea debitorului, pericol vadit

determinat de intarzierea executarii.

Executarea provizorie nu este posibila:

88

- in cererile privind stramutarea de hotar

- in intabularea/radierea unor drepturi imobiliare in cartea funciara

Cererea pentru executarea provizorie judecatoreasca se face doar de parti (nu se poate acorda din oficiu

de instanta) pe tot parcursul procesului. Daca cererea se admite, creditorul cererii va fi obligat la o

cautiune.

Executarea provizorie judecatoreasca poate fi suspendata la cererea partii, cererea se adreseaza instantei

superioare celei care a admis executarea, putand fi facuta impreuna cu calea de atac. Cererea va fi

insotita de copia legalizata a dispozitivului hotararii prin care s-a dispus executarea. Solutii posibile :

- cererea sa fie respinsa, caz in care executarea isi continua cursul

- cererea sa fie admisa

Domeniul de aplicabilitate preponderent al executarii provizorii judecatoresti se regaseste in

ordonanta presedentiala.

CURS 13

CĂILE DE ATAC

1. Scopul procesului e stabilirea adevărului şi pronunţarea unei soluţii juste. Garanţia – posibilitatea

de a ataca hotărârea pronunţată în primă instanţă şi de a corecta eventualele greşeli. Această garanţie

îmbracă forma controlului juridic: instanţa superioară verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei

inferioare, confirmând decizia sau admiţând calea de atac si reformarea primei hotărâri.

Căile de atac – căi de atac procedurale pe care partea interesată le poate folosi pentru a cere instanţei

superioare compatibile verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate şi înlăturarea eventualelor

greşeli. Exercitarea căilor de atac este facultativă.

2. Importanţa:

- garantează dreptul la apărare

- existenţa lor obligă pe judecătorul fondului să cunoască dosarul complet

- existenţa lor e un stimulent pentru instanţa inferioară

- în căile de atac se pot da îndrumări de drept pentru rejudecarea de către instanţa inferioara; sunt

obligatorii pentru aceasta.

89

3. Clasificare:

I. – ordinare: apelul, se îndreaptă împotriva hotărârilor nedefinitive ale primei instanţe;

- extraordinare: - recursul comun

- recursul în interesul legii, contestaţia în anulare, revizuirea.

II. - de reformare(apel, recursul comun): se exercită la instanţele superioare celei care a

pronunţat hotărârea, în scopul verificării legalităţii (în apel se verifică şi temeinicia) hotărârii

de fond.

- de retractare: se exercită chiar la instanţa care a pronunţat hotărârea, pentru motivele prevăzute de lege

(contestaţia în anulare, revizuirea).

Recursul în anulare - abrogat.

4. Reguli comune de folosire a căilor de atac:

a) Trebuie să existe o hotărâre judecătorească susceptibilă de a fi atacată;

b) Să se respecte ierarhia căilor de atac;

c) O cale de atac se exercită o singură dată într-un ciclu procesual;

d) Căile de atac sunt prevăzute de lege şi precizate expres în finalul hotărârii atacate;

e) Exercitarea lor presupune exprimarea voinţei valabile, libere a părţilor.

APELUL

- art. 282-298 Cod pr. civ., OG nr. 58/2003

Este o cale de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă şi suspensivă de executare, prin care

partea legitim interesată solicită schimbarea totală/parţială a hotărârii instanţei de fond, pentru motive de

nelegalitate şi/sau de netemeinicie.

1. Obiectul:

a) hotărârea judecătorească nedefinitivă pronunţată de prima instanţă;

b) anumite încheieri preparatorii şi unele interlocutorii;

Partea din hotărârea ce constituie obiectul apelului e numai dispozitivul acesteia,

pentru că numai această parte e obligatorie pentru părţi şi susceptibilă de executare silită.

Excepţie – nu fac obiectul apelului următoarele categorii de încheieri şi hotărâri ce sunt atacabile

direct cu recurs:

I. Hotărârile pronunţate asupra cererilor principale ce privesc:

- pensiile de întreţinere;

90

- obligaţiile de plată a unor sume de bani/predarea bunurilor mobile în valoare de maxim 200

milioane;

- înregistrarea actelor de stare civilă;

- măsurile asiguratorii;

- plângerile întemeiate pe procedura contenciosului administrativ şi pe L 18/1991, L 169/1997, L

1/2000, L 112/1995.

- acţiunile posesorii.

II. Hotărârile/încheierile pronunţate în următoarele materii:

- conflicte de competenţă

- declinarea de competenţă

- asigurarea dovezilor

- încheierile de suspendare a procesului

- hotărârile pronunţate în baza renunţării la drepturi

- hotărârile judecătoreşti de anulare a hotărârilor arbitrale

- încheierile de respingere a învestirii cu formulă executorie

- încheierile de respingere a cererilor de perimare

- încheierile de suspendare a executării silite sau încetare urmăririi silite

- hotărârile pronunţate în procedura reorganizării şi falimentului

- hotărârile ce privesc încuviinţarea nulităţii desfacerii adopţiei

- hotărârile ce soluţionează conflicte de muncă

- hotărârile ce privesc asociaţiile şi fundaţiile

- hotărârile pronunţate asupra cererii de pensii şi asigurări sociale

- hotărârile ce privesc garanţiile reale mobiliare

2. Subiectele – sunt părţile participante la judecata în fond şi prezintă un interes legitim în exercitarea

apelului.

Pot fi:

• reclamantul, pârâtul, terţii, terţii voluntari intervenienţi (direct în apel – cerere de

intervenţie, intervenienţii forţaţi.

• coparticipanţii: au independenţă procesuală în sensul că apelul unuia profită şi celorlalţi

• reprezentanţii părţilor: părinţi, tutori, curatori, mandatarul, jurist-consultul.

• avânzii-cauză ai părţilor decedate după pronunţarea hotărârii: succesorii universali sau cu

titlu universal; succesorii cu titlu particular numi pentru bunuri determinate; creditorii

chirografari în act. dolosive(?); persoanele juridice nou-apărute prin comasare, divizare

91

• Parchetul – procurorul.

3. Cauza apelului – temeiul de drept al nemulţumitului apelant.

4. Termenul – termenul general de 15 zile calculat pe zile libere. Începe să curgă de la data comunicării

hotărârii.

Se aplică în apel şi principiul echipolenţei , care permite, în cazul în care hotărârea nu a fost comunicată

să se facă calculul termenului astfel:

- de la data comunicării somaţiei de executare însoţită de copia hotărârii;

- de la data depunerii cererii de apel dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii;

- de la data cererii comunicării hotărârii către adversar - împotriva părţii care a cerut comunicarea

hotărârii

Termene speciale: în procesele de divorţ – 30 zile de la comunicare.

Întreruperea termenului de apel:

- la decesul unei părţi care intervine între pronunţarea hotărârii şi declararea apelului. Termenul se

întrerupe şi hotărârea se comunică din nou moştenitorilor părţii defuncte ,pe numele moştenirii,

fără să se arate numele sau calitatea fiecărui moştenitor , la ultimul domiciliu al părţii.

- la decesul curatorului

- la decesul mandatarului părţii

- în orice caz de forţă majoră care împiedică exercitarea căii de atac, termenul curge de la încetare

cazului. Repunerea în termen se dispune de instanţa superioară.

Sancţiunea nerespectării termenului este decăderea din dreptul de a ataca hotărârea cu apel. Decăderea

se pronunţă pe cale de excepţie ridicată de parte/instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate

oricând, şi după expirarea termenului de apel, dar cu condiţia ca cererea iniţială să fi fost declarată în

termen.

În cazul în care nu se poate verifica tardivitatea apelului se prezumă că e declarat în termen.

Renunţarea – se poate face în interiorul termenului de apel, iar retragerea apelului se face numai după

pronunţare(?)

Renunţarea:

- declaraţia verbală cu ocazia pronunţării în şedinţă publică a hotărârii pe fond

- prin înscris autentificat

- declaraţie verbală în faţa instanţei de apel.

Retragerea – numai în faţa instanţei de apel în şedinţă publică de judecată.

Acestea pot constitui un mod de achiesare la hotărârea instanţei de fond. Partea ce a retras, renunţat nu

poate folosi apelul în ciclul procesual.

92

5. Cererea de apel şi motivele ei.

Trebuie să întruneasca elementele cererii procedurale generale la care se adaugă anumite elemente

specifice. Acestea sunt:

- menţionarea hotărârii atacate şi

- circumscrierea motivelor de fapt şi de drept pe specificul apelului (critica hotărârii de fond);

Dacă aceste elemente există în cerere, aceasta e valabilă chiar dacă e intitulată greşit.

Motivarea – nu este limitată prin motive prevăzute în textul de lege, pentru că apelul este o cale

devolutivă ce permite judecarea din nou a fondului.

Motivarea se face pe două direcţii – nelegalitate şi/sau netemeincie (statuare eronată a unei situaţii de

fapt în pofida probelor care conduc la o altă situaţie de fapt.

Motivarea se poate face prin cerere în termenul de 15 zile sau cel târziu la prima zi de înfăţişare în apel.

Motivele e ordine publică pot fi înfăţişate şi mai târziu, dar pot fi fructificate dacă apelul a fost declarat

în termen.

Apelul nemotivat nu se respinge ci se analizează sub aspectul susţinerilor de fond făcute de părţi la

prima instanţă.

6. Procedura prealabilă a judecării apelului.

1) Locul introducerii apelului e instanţa a cărei hotărâre se atacă sub aspectul sancţiunii nulităţii.

2) Efectele introducerii apelului:

- investirea instanţei de apel cu judecata

- suspendarea de drept a efectelor hotărârii atacate

- naşte caracterul devolutiv al judecăţii în apel

- conturarea principiului non reformatio in peius

3) Preşedintele instanţei a cărei hotărâre este atacată prin apel, înainte de a trimite dosarul cu cererea de

apel, verifică dacă hotărârea a fost comunicată tuturor părţilor de la fond şi dacă a expirat termenul de

apel pentru toate părţile.

Dosarul se notează(?) şi parafează fiind înaintat instanţei competente. Se fac menţiunile corespunzătoare

în registrele de evidenţă.

Instanţa de apel care primeşte dosarul ia următoarele măsuri:

- verifica taxa de timbru

- verifică respectarea termenului de apel

- stabileşte numărul de ordine al dosarului

- dispune citarea părţilor, intimatului comunică şi cererea de apel şi înscrisurile depuse, cu

indicaţia de a depune întâmpinare cu 5 zile înainte de termen

93

- apelantul e citat cu menţiunea timbrajului (suma)

- dacă mai multe părţi au introdus apel, cererile vor fi soluţionate printr-o singură hotărâre.

4) Judecata în apel permite ca pe timpul procesului un intimat care iniţial nu a declarat apel în termen,

să-şi manifeste nemulţumirile:

- prin formularea de apel incident (aderare la apel)

- formularea de apel provocat.

Apelul incident – permite intimatului ce nu a declarat apel în termin, să adere la apelul declarat de altă

parte în proces, apel ce trebuie să se facă cel târziu la primul termen de înfăţişare în apel. E o cerere

accesorie ce urmează soarta cererii principale la care aderă.

Apelul provocat – în caz de coparticipare în proces sau când au intervenit terţi la judecata în fond, un

intimat poate declara apel împotriva altui intimat/intervenient de la fond, pentru a schimba hotărârea

primei instanţe şi cu condiţia ca acest apel să poată produce consecinţe jurudice asupra autorului, adică

să dovedească un interes legitim. Trebuie depus cel târziu la prima zi de înfăţişare în

apel.

Asemănări – două cereri incidente şi nici una nu este considerată cerere nouă.

Diferenţe:

- apelul incident ar putea fi şi principal, în timp ce apelul provocat e determinat numai de apariţia

celui principal, în lipsa lui neexistând;

- apelul incident se îndreaptă împotriva apelantului, cel provocat se îndreaptă împotriva

intimatului/terţilor.

7. Procedura de judecată publică – se aseamănă foarte mult cu judecata în primă instanţă.

Completul este format din 2 judecători. Se analizează motivele de apel (de netemeinicie şi/sau

nelegalitate); se pot cere probe noi , fie prin cererea de apel, fie la prima zi de înfăţişare, şi indiferent

dacă au fost sau nu la judecata pe fond; se pot formula cereri referitoare la apel.

În judecarea apelului nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza apelului, cauza acţiunii, obiectul cererii

de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi faţă de judecata în primă instanţă. Nu sunt

considerate cereri noi excepţiile de procedură şi alte mijloace de apărare.

În apel se pot cere pentru prima dată fără a fi considerate cereri noi: dobânzi, rate, venituri ajunse la

scadenţă sau despăgubiri apărute după pronunţarea hotărârii în primă instanţă, sau se poate cere

aplicarea compensaţiei legale. Aceste cereri sunt admisibile pentru că nu sunt în realitate cereri noi ci

simple consecinţe ale drepturilor părţilor consemnate în cererile de chemare în judecată, dar se nasc

după pronunţarea primei hotărâri.

În apel se pot admite probe noi.

Întâmpinarea e obligatorie sub sancţiunea imposibilităţii de a invoca excepţii relative sau alte probe.

94

Ordinea dezbaterii: primul este apelantul, urmează apoi intimatul parte şi mai apoi intimatul

intervenient.

Specificul apelului este posibilitatea de divergenţă a completului.

Soluţii posibile în apel:

1) Anularea apelului ca netimbrat sau depus în altă parte decât la instanţa a cărei

hotărâri se ataca.

2) Respingerea apelului şi confirmarea hotărârii primei instanţe.

3) Admiterea apelului în tot sau în parte şi schimbarea corespunzătoare a hotărârii

primei instanţe.

Legea prevede expres principiul „non reformatio in peius”

Nu mai este posibilă admiterea apelului şi desfiinţarea primei hotărâri cu trimeterea cauzei spre

rejudecare la prima instanţă pentru motivul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui capăt de

cerere. În acest caz apelul se suspendă şi capătul de cerere va fi reanalizat şi soluţionat de prima instanţă

(întregirea hotărârii). Totuşi dacă prima instanţă nu era competentă, se va admite apelul, se va desfiinţa

hotărârea în totalitate şi se va trimite cauza instanţei competente .

Dacă există motive de nulitate a hotărârii fondului, apelul se admite, se desfiinţează hotărârea primei

instanţe şi se rejudecă cauza în apel.

Hotărârea pronunţată în apel e definitivă şi revocabilă şi fiind definitivă este şi executorie

Recursul

E a doua cale de atac după apel. E o cale de atac extraordinară comună, de reformare, nedevoluţională şi,

în principiu, nesusceptibilă de executare, prin care, la cererea părţii interesate, instanţa competentă va

exercita controlul de legalitate asupra hotărârilor recurate.

Obiectul - îl constituie - hotărârile / încheierile pronunţate de prima instanţă şi care nu sunt susceptibile

de apel ; în aceste cazuri, verificarea în recurs nu se va rezuma numai la motivele de recurs, ci se va face

o analiză totală.

- hotărârile pronunţate de instanţa de apel

Subiecţii - ca şi la apel părţile se vor numi recurent şi intimat

95

Cauza - aceeaşi ca la apel

Termenul de recurs - 15 zile de la comunicare, calculate pe unităţi libere de timp şi fără (?) aplicarea

principiului echipolenţei

Termene speciale - 30 de zile - divorţ, pentru orice capăt de cerere

- 40 de zile de la transcrierea ordonanţei de adjudecare în urma licitaţiei

publice

- 5 zile pentru soluţionarea cererilor de conflicte de competenţă şi cele

din materia ordonanţei prezidenţiale

Aceste termene se calculează diferit. Dacă părţile au fost citate la fond, termenul curge de la

pronunţare, iar dacă părţile nu au fost citate la fond termenul curge de la comunicare.

Cererea de recurs şi motivarea ei

Această cerere se va depune la instanţa a cărei hotărâre este atacată, sub sancţiunea nulităţii. Recursul se

motivează prin cererea de solicitare sau separat, dar numai în intervalul termenului de 15 zile de la

comunicarea hotărârilor recurente.

Dacă cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile legii, instanţa competentă o poate returna părţii cu

indicaţii asupra completărilor / modificărilor necesare. În aceste situaţii, în cazuri extreme se poate

prelungi termenul cu 5 zile.

Cererea de recurs suspendă executarea hotărârilor numai pentru procedura de :

- strămutare de hotar

- desfiinţare a construcţiilor, plantaţiilor sau a lucrărilor având o aşezare

fixă

Regula este că depunerea recursului nu suspendă executarea hotărârii pronunţată în apel.

Motivarea recursului trebuie să se încadreze în unul sau mai multe puncte din cele prevăzute în

art. 304 C. p.c. . Legea prevede 10 motive de recurs : 5 motive de casare şi 5 motive de modificare.

Motive de casare:

1. instanţa nu a fost alcătuită conform legii

2. hotărârea s-a dat de alţi judecători decât aceia care au participat la dezbaterea în fond

3. hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe

4. instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti

5. prin hotărâre s-au încălcat formele de procedură prevăzute de lege ( C.p.c. ) sub sancţiunea

nulităţii

96

Motive de modificare:

1. când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut

2. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii /

străine de natura cauzei

3. instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul vădit,

neîndoielnic al acestuia

4. hotărârea pronunţată e lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea /aplicarea greşită a legii

5. instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care

erau hotărâtoare în rezolvarea pricinii

Dacă recursul se îndreaptă împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel instanţa nu mai e limitată la

motivele de casare prevăzute de lege, putând să examineze cauza sub toate aspectele. În această situaţie

recurentul poate formula orice fel de nemulţumire faţă de hotărârea atacată.

Regula este aceea că instanţa de recurs care analizează recursul împotriva unei hotărâri pronunţate în

apel, e obligată să verifice numai motivele din cererea de recurs .

Motivele de recurs de ordine publică pot fi ridicate şi peste termen cu condiţia depunerii în termen a unei

cereri valabile.

Indicarea greşită a motivelor nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în

unul din cele 10 motive.

În recurs nu se admite ridicarea pentru prima dată a unor probleme noi, cereri noi ce nu au fost invocate

până în acest moment.

Procedura de judecată a recursului

Procedura prealabilă judecării recursului

Particularitatea este completul format din trei judecători.

1. Locul depunerii cererii de recurs este instanţa a cărei hotărâre a fost atacată

2. Efectele cererii de recurs :

- investirea instanţei cu soluţionarea cauzei

- suspendarea executării (prin excepţie) doar pentru pricinile ce privesc strămutarea hotarelor şi

desfiinţarea plantaţiilor şi construcţiilor

97

Efectele hotărârilor pronunţate în apel mai pot fi suspendate la cerere, după citarea părţilor în

Camera de Consiliu şi plata unei cauţiuni. În cazuri excepţionale, cererea de suspendare se poate

soluţiona şi fără citarea părţilor. Soluţia trebuie motivată.

- în materia recursului se aplică principiul " non reformatio in pejus " în sensul în care nu se poate

agrava situaţia părţii în propria cale de atac.

3. Este obligatoriu să se întocmească un raport asupra recursului. Astfel recursul se analizează în două

etape.

Mai întâi se stabileşte admisibilitatea de principiu a recursului de un complet de admisibilităţi, complet

ce este format tot din trei judecători .

Se fixează un termen pentru discutarea admisibilităţii şi pentru acest termen se întocmeşte de către un

membru al completului un raport în care se inventariază condiţiile de admisibilitate:

- condiţiile de formă: - existenţa elementelor cererii de recurs

- existenţa semnăturii recurentului

- respectarea termenului motivat

- dacă s-a depus la instanţa a cărei hotărâre este atacată

- condiţiile de fond : - dacă motivele sunt printre cele 10 menţionate de lege.

În raport se va face şi o trimitere asupra practicii şi doctrinei în problemele de drept incidente în

speţă.

Acest raport va fi analizat de completul de admisibilităţi fără citarea părţilor. Dacă acest complet are o

opinie unanimă, se pronunţă prin decizie motivată, care nu e atacabilă şi se comunică recurentului.

În cazul respingerii în principiu a recursului, acesta nu se mai judecă şi atunci hotărârea devine

irevocabilă.

În cazul admiterii în principiu se acordă un termen în şedinţă publică cu citarea părţilor, cu menţiunea

pentru reclamant a taxei de timbru, dispunându-se comunicarea motivelor de recurs intimatului, căruia i

se va pune în vedere obligaţia legală de a depune întâmpinare. I se va comunica şi copia după recurs

plus înscrisurile anexate. Admiterea în principiu se face prin încheiere motivată .

La judecata publică şi contradictorie se face un nou raport de un judecător, sau un magistrat asistent,

numai în ceea ce priveşte taxa de timbru datorată şi poziţia practicii şi doctrinei.

În recurs nu se admit probe noi cu excepţia înscrisurilor .

Întâmpinarea este obligatorie.

Soluţionarea în recurs se adoptă prin decizie ce nu se comunică.

98

Soluţiile pe care le poate da instanţa de recurs sunt :

- anularea recursului

- respingerea recursului

- constatarea perimării

- admiterea recursului

Anularea se dispune pentru:

- netimbrarea corespunzătoare

- depunerea tardivă a recursului

- nemotivarea recursului

- depunerea la altă instanţă decât cea care a pronunţat hotărârea.

Aceste motive sunt de regulă analizate de completul de admisibilităţi .

Respingerea recursului :

- ca nefondat sau neîntemeiat ( se constată că motivele de recurs invocate nu au acoperire în dosar )

- recursul a fost introdus de către o persoană fără calitate

- ca nesusţinut

Admiterea recursului

Se face cu casare sau modificare totală sau parţială a hotărârii atacate

În cazul modificării , soluţia adoptată depinde de specificul motivului de modificare din lege:

- instanţa acordă numai ceea ce s-a cerut sau exonerează pârâtul de ceea ce nu s-a cerut în acţiune

- instanţa menţine hotărârea dar va motiva în fapt sau drept soluţia sau va schimba motivarea

contradictorie sau străină pricinii ori necorespunzătoare

- instanţa va interpreta corect actul juridic dedus judecăţii păstrând sau modificând hotărârea

recurată

- instanţa va schimba total sau parţial hotărârea lipsită de temei legal sau dată cu încălcarea ori

aplicarea greşită a legii

- instanţa va schimba total sau parţial hotărârea ce nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare

sau asupra unei dovezi administrate - ce erau esenţiale în soluţionarea cauzei

În ceea ce priveşte casarea, aceasta este totală sau parţială asanând nelegalităţile .

În acest caz instanţa de recurs va rejudeca pricina în fond , fie la termenul la care se admite recursul - se

pronunţă o hotărâre atât pentru admiterea recursului cât şi pe fond -, fie la un termen ulterior, stabilind în

99

acest scop situaţiile în care se pronunţă două decizii - una de casare intermediară iar cealaltă de

soluţionare în fond a pricinii .

Casarea cu trimitere se poate face în două cazuri:

- când hotărârea recurata a fost pronunţată de o instanţă necompetentă

- când hotărârea recurată a fost dată în lipsa părţii nelegal citate la termenele la care s-au

administrat probe noi şi au avut loc dezbateri pe fond fără a se intra în cercetarea fondului sau

când modificarea nu e posibilă fiind necesare probe noi ce nu se pot administra în recurs.

În soluţionarea recursului instanţa poate dezlega probleme de drept sau poate constata necesitatea unor

probe noi, iar soluţia adoptată de instanţa de recurs devine obligatorie pentru instanţa de trimitere ce va

rejudeca pricina.

În rejudecarea după casare îşi produce efecte principiul " non reformatio in pejus ".

curs 14

CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC

Specific pentru o cale de atac extraordinară este obiectul acesteia, şi anume, o hotărâre judecătorească

definitivă şi irevocabilă pronunţată după expirarea căilor de atac comune.

!!!!! În rest, NOŢIUNEA, SCOPUL şi REGULILE GENERALE DE FOLOSIRE SUNT IDENTICE

CUN CELE DE LA CĂILE ORDINARE DE ATAC.

Principala clasificare se face în :

-1.- Căi de reformare = controlul este exercitat de instanţa competentă (instanţa superioară) şi se

întinde asupra verificării legalităţii hotărârii atacate sub toate aspectele.

Intră în această categorie : - recursul comun

- recursul în interesul legii

- recursul în anulare ( acum abrogat ).

-2.- Căi de retractare = controlul este exercitat chiar de instanţa care a pronunţat hotărârea

atacată pentru motive special prevăzute de lege.

Intră în această categorie : -- contestaţia în anulare

100

-- revizuirea.

!!!! Acum şi recursul ordinar este considerat tot cale extraordinară de atac (vezi la Căile

ordinare de atac).

-I. - Contestaţia în anulare

= vizează retractarea unei hotărâri definitive şi irevocabile , competenţa aparţinând tot

instanţei care a pronunţat hotărârea contestată, pentru motivele special prevăzute de lege.

Scopul acestei contestaţii este :

-1- să anuleze hotărârea contestată

-2- să repună părţile în situaţia anterioară

-3- să obţină rejudecarea cauzei

-4- să obşină o nouă hotărâre judecătorească corespunzătoare.

1. Contestaţia în anulare obişnuită / comună

= se poate folosi împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti rămasă irevocabilă.

Prin această contestaţie, partea cere retractarea hotărârii judecătoreşti revocabile pentru motivele

expres prevăzute în lege, motive pe care partea nu le-a putut invoca în căile de atac ordinare. Legea

prevede 2 motive:

când procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită;

rezultă că cerinţa procedurii de citare se pune în raport de termenul final al procesului la care au

avut loc dezbaterile, la care s-au pus concluziile; per a contrario, procedura de citare invocată la

termenele anterioare nu constituie motiv pentru contestaţia în anulare.

când hotărârea contestată este pronunţată cu încălcarea normelor imperative sau de ordine publică

privitoare la competenţă (e vorba de competenţa absolută—vezi Curs „Competenţe”)

Condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare

1- să fie atacată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă

2- motivele contestaţiei să nu fi fost invocate din motive obiective în căile de atac comune

(respectarea principului ierarhiei căilor de atac).

Totuşi, aceste motive pot fi invocate în contestaţie dacă instanţa de atac comună le-a respins pentru

că avea nevoie de verificări de fapt sau calea de atac comună a fost respinsă fără a se judeca procesul în

fond.

Contestaţia în anulare nu este admisibilă dacă recursul a fost anulat ca fiind tardiv ; o astfel de

soluţie ar duce la eludarea legii.

101

Obiectul contestaţiei în anulare

Îl constituie hotărârile rămase definitive şi irevocabile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat şi în

indiferent ce etapă procedurală ( ex. hotărârea instanţei de fond rămase definitivă şi irevocabilă prin

neapelare, sau o decizie rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, etc.)

Nu pot fi contestate în anulare:

- hotărârile hotarului

- hotărârile pronunţate în procesele în care s-au judecat legal fără citarea părţilor.

Subiecţii contestaţiei în anulare

Se numesc contestator şi intimat. Pot fi:

-- părţile prejudiciate în proces

-- terţii interesaţi- în cazuri excepţionale (cele de transmitere a calităţii procesuale de la părţi la terţi)

-- procurorul.

2. Contestaţia în anulare specială

= are ca obiect doar hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate în recurs, pentru 2 motive

expres prevăzute de lege:

a) când hotărârea contestată este rezultatul unei greşeli materiale ( greşeală materială= eroare

involuntară care nu afectează fondul pricinii), ex: calculul greşit al termenului de recurs, reţinerea greşită

a timbrajului.

b) când instanţa de casare / recurs a respins recursul sau l-a admis numai în parte, omiţând să

cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent.

Precizări:

- practica judiciară a statuat, respectând principiul egalităţii părţilor în procesul civil, că o asemenea

contestaţie în anulare este deschisă şi intimatului, căruia i-au fost omise de la analiză apărările,

susţinerile pe care le-a făcut în întâmpinare sau în pledoarie.

- instanţa de recurs nu e obligată să răspundă expres tuturor motivelor de recurs în ordinea redactării

acestora, ci poate să grupeze motivele de recurs prezentate, să le sistematizeze si să le încadreze juridic,

urmând să răspundă la motivele de casare astfel rezultate.

- obiectul acestui tip de contestaţie în anulare se referă la o hotărâre irevocabilă, rezultată după

exercitarea recursului comun.

- subiecţii acestui tip de contestaţii în anulare pot fi părţile din recurs: recurentul şi

oricare altă parte (intimatul) cu interes legitim.

Procedura de judecare a contestaţiei în anulare

102

Contestaţia în sine (cererea procedurală) trebuie să cuprindă elementele cererilor procedurale şi,

specific:- să menţioneze hotărârea atacată, să facă menţiunea că este definitivă şi irevocabilă şi instanţa

care a pronunţat-o

-să menţioneze şi să demonstreze motivele anulării.

Întâmpinarea este obligatorie.

Termenul:

a)- dacă hotărârea contestată e susceptibilă de executare silită, contestaţia se poate formula imediat după

pronunţarea hotărârii contestate şi cel mai târziu până la încheierea ultimei acţiuni de executare silită

(procesul-verbal al executorului prin care se încheie executarea silită.)

b)- cele susceptibile de executare silită pot fi atacate în cel mult 15 zile de la data când contestatorul a

luat cunoştinţă de hotărâre (= termen subiectiv), dar nu mai târziu de 1 an de la dată pronunţării

hotărârii(= termen obiectiv).

Instanţa competentă = este cea care a pronunţat hotărârea contestată.

Judecarea se face de urgenţă, în termene scurte, cu citarea părţilor, pentru a acoperi principiul

contradictorialităţii.

La cerere, efectele hotărârii contestate pot fi suspendate.

În completul de judecată pot participa şi judecătorii care au judecat hotărârea contestată, pentru că

nu sunt incompatibili.

Soluţii posibile

-1- respingerea – se confirmă hotărârea atacată, recunoscându-se efectele valabile ale acesteia.

După respingerea contestaţiei şi cu respectarea termenului de introducere se poate formula o altă

contestaţie în anulare, dar numai pentru alte motive decât cele din prima, care nu au putut fi cunoscute la

prima contestare ( art. 321 CPC).

-2- admite contestaţia, deci se anulează hotărârea atacată (= timpul 1) şi se reia procesul de la ultimul

act de procedură rămas valabil, cu pronunţarea unei noi hotărâri (=timpul 2).

- II. - Revizuirea

= cale extraordinară de atac, prin care, în cazurile expres prevăzute de lege, poate fi atacată o

hotărâre judecătorească irevocabilă pronunţată pe fond de o instanţă de orice grad, cerându-se

chiar instanţei care a pronunţat hotărârea revizuită să o retracteze şi să dea o nouă hotărâre.

Are un dublu rol:

- să desfiinţeze o hotărâre irevocabilă pe baza unor împrejurări noi

- să se pronunţe o nouă hotărâre justă / corectă.

103

Caractere:

-1- critica hotărârii în revizuire se bazează pe fapte / împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de

instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, aceste împrejurări fiind cunoscute ulterior.

-2- se urmăreşte retractarea hotărârii atacate şi pronunţarea uneia noi.

-3- se foloseşte numai pentru unul din motivele prevăzute expres în lege.

Obiectul = orice hot. def. şi irevocabilă prin care inst. comp. a pronunţat o soluţie pe fond.

Excepţii de la obiectul revizuirii ( nu este posibilă revizuirea ):

prin hotărârea care nu s-a pronunţat pe fond??, ci pe excepţie

pentru hotărârile de divorţ.

Subiectele revizuirii

Pot fi oricare din părţile în proces cu interes legitim în revizuire, sau procurorul.

Părţile se numesc revizuient şi intimat.

Motivele legale de revizuire – art. 322 C.p.c.

--1-- dacă dispozitivul hotărârii atacate cuprinde menţiuni contradictorii care fac imposibilă executarea

lor concomitentă.

--2—dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au avut în vedere sau nu s-a pronunţat

asupra unui lucru cerut ori a acordat mai mult decât s-a cerut ( = minus / plus petita ).

--3-- obiectul pricinii nu există, respectiv hotărârea obligă la predarea unui lucru corporal determinat,

care bun a pierit. Această ipoteză poate duce la revizuire numai dacă hotărârea atacată s-a dat cu

obligaţia alternativă a pârâtului.

--4-- dacă un judecător / expert care au luat parte la judecată au fost condamnaţi irevocabil pentru o

infracţiune privitoare la pricină ( ex. luarea de mită, traficul de influenţă, sustragerea sau distrugerea de

acte de la dosar ) sau dacă hotărârea s-a pronunţat în temeiul unor probe declarate false în urma judecăţii

( ex. înscrisuri falsificate, condamnarea unui martor pentru mărturie mincinoasă, dacă au fost

determinate în soluţia instanţei ). Infracţiunile respective se constată prin hotărâri penale irevocabile.

Dacă procesul penal nu poate începe sau nu poate fi realizat ( ex. prescripţie), atunci instanţa civilă

de revizuire se va pronunţa mai întâi pe cale incidentă asupra existenţei infracţiunii, cel învinuit fiind

citat în proces.

--5— dacă după pronunţarea hotărârii s-au descoperit înscrisuri noi, doveditoare, care nu au putut fi

înfăţişate în instanţă dintr-o pricină mai presus de voinţa părţii sau aceste înscrisuri noi au fost reţinute

de partea adversă (cazul 1) ori s-a desfiinţat o hotărâre judecătorească pe care s-a întemeiat hotărârea

civilă revizuită (cazul 2).

104

În cazul 1, se cer următoarele condiţii de admisibilitate:

a) înscrisurile noi să fi existat la data pronunţării hotărârii revizuite;

b) partea interesată să nu le fi putut înfăţişa instanţei din motive obiective, neimputabile (inclusiv

deţinerea lor de partea adversă). Actele publice nu pot constitui înscrisuri noi, pentru că ele stau la

dispoziţia oricui, partea nefiind împiedicată să le înfăţişeze instanţei.

c) înscrisurile noi să fie determinante în cauză, adică sa poată schimba hotărârea, să demonstreze o altă

situaţie juridică.

În cazul 2, hotărârea judecată desfiinţată poate fi de orice natură (civ, penală, contencios,etc.);

--6-- daca statul ca persoană juridică sau alte persoane juridice de drept public, dispăruţii sau

incapabilii puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi fraudulos (cu viclenie) de

reprezentanţii lor;

--7-- dacă există hotărîri irevocabile contradictorii date de instanţe de acelaşi grad sau de grade

diferite, în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, avînd aceeaşi calitate. Situaţia apare dacă nu s-a

invocat la timp puterea de lucru judecat sau dacă aceasta a fost constatată cu întârziere, odată cu

pronunţarea celei de-a 2-a hotărâri, contradictorii cu prima, în acelaşi litigiu, dar în dosare diferite.

Condiţii: - să existe 2 hotărâri irevocabile în aceeaşi pricină, dar în dosare diferite ;

- în ambele hotărâri să existe elementele puterii de lucru judecat;

- la judecarea celui de-al 2-lea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat

sau, dacă s-a invocat, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei.

--8-- dacă partea revizuentă a fost împiedicată la judecarea în fond să se înfăţişeze în instanţă şi nu a

putut înştiinţa instanţa asupra acestei împrejurări dintr-o cauză obiectivă, mai presus de voinţa ei;

--9-- introdus prin O.G. nr. 58/2003: dacă CEDO a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor

fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave continuă să se producă şi nu pot

fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Procedura de revizuire

1. Cererea de revizuire : cuprinde elementele generale plus unele speciale:

--sa menţioneze hotărârea care se ataca prin revizuire, cu menţiunea că e irevocabilă şi instanţa care a

pronunţat-o;

--să se indice explicit motivul revizuirii, demonstrându-se existenţa valabilă a acestuia

2. Termenul de revizuire : cel general e de o lună cu excepţia a 3 situaţii :

- pentru motivul 6) termenul e de 6 luni;

- pentru motivul 8) termenul e de 15 zile;

- pentru motivul 9) termenul e de 3 luni.

Termenul de revizuire se calculează pentru motivele 1), 2) şi 7) de la pronunţarea hotărârii.

105

Pentru motivul 3), de la cel din urmă act de executare

Pentru motivul 4), de la data când revizuentul a luat cunoştinţă de hotărârea de condamnare.

Pentru motivul 5), de la data când s-a descoperit înscrisul nou.

Pentru motivul 6), de la comunicarea hotărârii celor în drept.

Pentru motivul 8), de la încetarea împiedicării prezentării în instanţă.

Pentru motivul 9), de la publicarea în M.O. a hotărârii CEDO.

3. Instanţa competentă: cea care a pronunţat pe fond hotărârea atacată prin revizuire. De la

această regulă există o derogare pentru motivul 7): contrarietatea de hotărâri.

La pct.7, competenţa:

-instanţa superioară celor 2 de pe aceeaşi rază teritorială;

-dacă instanţele sunt pe raze teritoriale diferite, revizuirea va fi judecată de instanţa superioară celei care

a pronunţat prima hotărâre;

-dacă una din instanţe este Curtea Supremă, revizuirea este de competenţa acesteia.

Dacă prin cererea de revizuire se invocă atât punctul 7), cât şi alte motive care atrag competenţe diferite,

cererea de revizuire se disjunge pe motive, fiecare motiv fiind judecat de instanţa competentă.

Efectele hotărârii revizuite, de regulă, nu se suspendă în timpul judecării revizuirii. În mod excepţional

poate opera suspendarea cu plata unei cauţiuni.

4. Judecata: se face după dispoziţiile dreptului comun.

Completul e judecată poate fi format din aceiaşi judecători care au pronunţat hotărârea, neexistând

incompatibilităţi, pentru că la prima judecare, judecătorii nu au cunoscut împrejurările noi, ulterioare, pe

care se întemeiază cererea de revizuire.

De regulă, cererea de revizuire se judecă in 2 timpi: 1- admiterea în principiu a revizuirii;

2- judecarea pe fond a cauzei;

1-Dacă cererea de revizuire se admite, se retractează total sau parţial prima hotărâre atacată şi se

pronunţă o nouă hotărâre, de regulă în 2 timpi (a – anularea, b – pronunţarea din nou), iar excepţional

într-un singur timp.

Dacă se invocă motivul 7), se retractează ultima hotărâre contrară cu prima.

Întâmpinarea e obligatorie.

2-Cererea de revizuire poate fi şi respinsă, deci hot. a cărui revizuire se cere se consolidează

Despre existenţa revizuirii unei hotărâri se face o menţiune specială pe cele 2 exemplare originale a

revizuirii hotărârii (care se găsesc în dosar şi în mapă).

106

5. Căile de atac : sunt cele folosite in dreptul comun.

Între căile extraordinare de reformare figurează:

--recursul comun şi

--recursul în interesul legii

--a fost şi recursul în anulare = abrogat prin O.G. 58/2003.

Recursul în interesul legii

--are ca scop să asigure o interpretare şi o aplicare unitară a legii pe teritoriul ţării, să asigure o practică

judiciară unitară.

Premisă:

a. când există dispoziţii legale neclare, confuze, lacunare sau contradictorii, care sunt

interpretate diferit de instanţele româneşti;

b. când instanţele din ţară au practică diferită în soluţionarea aceloraşi probleme de

drept.

Recursul în interesul legii se promovează de procurorul general de la Parchetul General de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fie din oficiu, fie la sesizarea Ministerului Justiţiei.

Competenţa: aparţine exclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în secţiile ei reunite.

Promovarea: e provocată de premisele amintite.

Hotărârea se adoptă cu majoritate de opinii.

Dezbaterile presupun doar prezenţa şi concluziile membrilor completului de judecată.

Hotărârea adoptată nu are nici un efect retroactiv, deci nu desfiinţează hotărârile judecătoreşti

contradictorii care au provocat recursul în interesul legii. Are efecte numai pentru viitor. Este publicată

în M.O. şi comunicată separat tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară.

Înainte de apariţia O.G. 58/2003 se prevedea scopul, se prevedea expres ca sunt obligatorii pentru

viitor, dar in noua ordonanţă nu se mai spune.

107

PROCEDURI JUDICIARE SPECIALE

Procedura de drept comun e reglementată de norme generale aplicabile în cauze obişnuite.

Există însă şi domenii speciale, la care normele generale de drept comun nu se pot aplica total sau

parţial, apărând necesitatea unor reglementări speciale.

Normele procedurale speciale reglementează procedurile speciale; sunt cuprinse fie în legi speciale (ex.

L 10/2001), fie în legi generale (codurile).

Procedurile speciale cuprind numai aspectele derogatorii de la procedurile de drept comun, se aplică cu

precădere şi se reîntregesc cu normele de drept comun.

1. Refacerea înscrisurilor şi a hotărârilor dispărute

Pe parcursul sau la terminarea procesului se pot pierde, dispărea înscrisuri din dosar sau chiar întregul

dosar, fie din neglijenţă, fie intenţionat. În astfel de cazuri devine necesară refacerea înscrisurilor

dispărute sau a dosarului dispărut, printr-o proc. specială reglementată de 583-585 CPC.

Iniţiativa unei asemenea proceduri o poate avea fie partea interesată, fie instanţa - din oficiu.

Competenţa aparţine:

-- în timpul judecării procesului instanţei investite cu judecarea dosarului.

-- după pronunţarea unei hotărâri atacate, dar înainte de a pleca dosarul către instanţa superioară,

procedura refacerii revine tot primei instanţe.

Procedura

Se porneşte cererea, se fixează termen, se citează părţile si, dacă e cazul, se citează martorii sau expertul

(daca disare o declaratie de martor, un raport de expertiză).

Părţile prezente la primul termen sunt invitate să depună copii de pe actele dispărute sau, dacă actele

procedurale dispărute au aparţinut instanţei, se vor face copii/extrase de pe registrele instanţei, cu toate

datele care privesc înscrisurile dispărute.

Dacă aceste demersuri nu reuşesc, se iau din nou interogatorii, se ascultă din nou martorii, se refac

expertizele, se dă cuvântul părţilor şi, după dezbaterile contradictorii, instanţa se pronunţă printr-o

încheiere de refacere.

Înscrisurile reconstituite prin această procedură ţin loc de înscrisuri originale.

Încheierea de refacere poate fi atacată numai o dată cu hotărârea de fond.

108

Dacă din dosar a dispărut hotărârea, refacerea se redactează după exemplarul original aflat la mapa de

hotărâri a instanţei. Dacă şi aceasta a dispărut, refacerea se obţine după copiile comunicate părţilor, fie

legalizate, fie certificate de grefier.

Dacă refacerea înscrisurilor/dosarului nu mai este posibilă în formele prezentate, se trece din nou la

judecarea cauzei.

2. Oferta reală urmată de consemnaţiune

Se face de către debitorul obligaţiei care vrea să şteargă obligaţia prin plată, dar se izbeşte de refuzul

creditorului de a accepta primirea plăţii.

Debitorul de bună-credinţă, pentru a evita opunerea abuzivă a creditorului şi pentru a nu suporta efectele

negative ale neexecutării propriei obligaţii, face oferta reală de plată, urmată de consemnaţiune.

Reglementarea este art.1114-1121 C.Civ., 586 şi 590 C.p.p.

Condiţiile de valabilitate ale ofertei reale de plată sunt:

- debitorul ofertant să aibă capacitatea de a plăti;

- oferta să fie adresată creditorului capabil (cu capacitate de ex.) să primească plata sau

reprezentantului acestuia;

- oferta să privească toată datoria exigibilă + dobânzi + cheltuieli aferente;

- oferta să fie făcută la termenul stipulat şi la locul hotărât pentru plată.

Procedura

Debitorul înaintează executorului judecătoresc cererea pentru revizuirea ofertei reale şi cererea pentru

consemnarea plăţii.

Executorul astfel sesizat va trimite somaţie creditorului, invitându-l să se prezinte la un cert termen şi

loc (care este de obicei birolul executorului) pentru a primi plata de la debitor.

Dacă creditorul se conformează şi primeşte plata, executorul va întocmi un proces-verbal prin care

constată oferta plăţii şi ştergerea obligaţiei.

Dacă creditorul nu se prezintă sau dacă se prezintă şi refuză primirea plăţii, executorul va întocmi un

proces-verbal prin care constată această situaţie de fapt şi îl trimite pe debitorul ofertant să consemneze

la CEC suma datorată pe numele şi la dispoziţia creditorului.

Recipisa CEC va fi depusă de debitor la biroul executorului, care-l va înştiinţa de îndată pe creditor că

îşi poate ridica suma cuvenită.

109

În această fază, deb va putea să ceară inst să valid plata făcută şi să const obligaţia executată.

Dacă creditorul are motive întemeiate să refuze primirea plăţii, el va putea introduce o acţiune împotriva

debitorului sau pentru a anula procedura ofertei şi a consemnaţiunii.

Până la pronunţarea hotărârii definitive de validarea plăţii şi până când creditorul îşi ridică suma,

debitorul o poate retrage, obligaţia lui persistând.

Cheltuielile aferente acestei proceduri cad în sarcina creditorului culpabil.

În mod similar se procedează cu predarea unui bun mobil corporal, în sensul că bunul e oferit spre

predare într-un anumit loc, la un anumit termen şi dacă nu e ridicat de creditor, debitorul poate primi

aprobarea instanţei să-l depoziteze într-un anumit loc, pe cheltuiala creditorului.

3. Declararea dispariţiei şi constatarea morţii unei persoane

Declararea dispariţiei unei persoane fizice se face când lipseşte de la domiciliul real un timp îndelungat

şi există motive justificate de îndoială că ar mai fi în viaţă.

După trecerea a cel puţin 1 an de la data ultimelor ştiri, din care rezultă că persoana era în viaţă se poate

pronunţa o hotărâre judecătorească ce constată dispariţia persoanei respective.

Cererea de declaraţie a dispariţiei

Se depune la judecătoria pe raza căreia îşi avea domiciliul real cel dispărutul.

Cererea se poate face de orice persoană interesată: rude, creditori, vecini etc.

După punerea cererii, preşedintele instanţei competente ordonă măsuri pentru obţinerea de informaţii

prin organele de poliţie.

În paralel, cererea se publică la primărie şi într-un ziar local, cu invitarea persoanelor care cunosc

situaţia dispărutului să oferă relaţii instanţei.

Instanţa va face o adresă şi autorităţii tutelare pentru numirea unui curator.

După 30 de zile de la publicare, se fixează termen de judecată şi se citează reclamantul, persoana

dispărută, curatorul acesteia ca reprezentant al ei şi procurorul (care participă la judecată obligatoriu).

La termen au loc dezbateri în urma cărora instanţa pronunţă o hotărâre, care se afişează pentru 30 de zile

la sediul instanţei şi al primăriei respective1/ , un extras de pe hotărâre va fi publicat în ziarul local unde

s-a făcut şi publicat cererea2/, hotărârea se comunică şi autorităţii tutelare pentru numirea unui curator

ai minorilor persoanei dispărute3/.

110

Efectele hotărârii de dispariţie sunt provizorii, pentru că o asemenea hotărâre pleacă de la prezumţia că

persoana dispărută e în viaţă:

- se iau măsuri pentru administrarea averii;

- se numeşte curator pentru minorii dispărutului;

- soţul poate cere divorţul.

Dacă persoana declarată dispărută apare, se va anula hotărârea de dispariţie, persoana respectivă putând

să-şi exercite toate drepturile ei.

Procedura declaraţiei morţii

Cererea de declarare a morţii se face de către persoanele interesate la judecătoria ultimului domiciliu al

persoanei dispărute după aceeaşi procedură ca la declararea dispariţiei.

Cererea de declarare a morţii unei persoane se face:

-- după cel puţin 6 luni de la afişarea hotărârii de dispariţie a persoanei sau

-- la cel puţin 4 ani de la data ultimelor ştiri că persoana în cauză mai era în viaţă, fără ca în acest ultim

caz să fie necesară si declaraţia dispariţiei.

-- excepţional se poate declara direct moartea în cazul unor împrejurări relevante şi la cel puţin 1 an de

la aceste evenimente, care creează prezumţia morţii (război, catastrofe).

În ipoteza unor catastrofe colective îşi găseşte aplicabilitatea instituţia comorienţilor – dacă mai multe

persoane au murit de aceeaşi împrejurare şi de aceleaşi cauze fără a se putea stabili dacă o persoană a

supravieţuit alteia, se prezumă că toate persoanele au murit în acelaşi timp.

Efectele hotărârii de declarare a morţii

Această hotărâre prezumă că persoana respectivă a murit în data stabilită în hotărâre.

Dacă ulterior pronunţării apar indicii că data morţii este alta, hotărârea poate fi modificată numai în ceea

ce priveşte data declarării morţii.

Efecte:

1-deschiderea succesiunii celui declarat decedat;

2-încetează căsătoria;

3-se sting dr şi obligaţiile strict personale, iar celelalte drepturi şi obligaţii se transmit moştenitorilor;

4-se instituie tutela pentru copiii minori ai celui declarat mort dacă celălalt părinte nu mai trăieşte sau e

declarat incapabil.

Dacă, totuşi, mai târziu se constată că persoana trăieşte, aceasta poate cere anularea hotărârii şi poate

reintra în toate drepturile şi obligaţiile anterioare prezentei hotărâri (restitutio in integrum) şi în

drepturile apărute ulterior pronunţării hotărârii (ex: culegerea unui drept succesoral dintr-o succesiune

111

deschisă după pronunţarea hotărârii, culegerea drepturilor proprii din practicarea unui joc de noroc care

a produs câştig după pronunţarea hotărârii de declarare a morţii).

În cazul anulării hotărârii de declarare a morţii, conjugat cu situaţia recăsătoririi soţului declarat mort, se

dă prioritate căsătoriei de bună-credinţă (ultima), care e căsătorie putativă.

Dacă cea de-a doua s-a făcut cu rea-credinţă, va fi anulată.

Procedura specială a punerii sub interdicţie a bolnavilor mintali

Se aplică numai persoanelor bolnave psihic caracterizate printr-o stare gravă şi permanentă de

tulburare psihică ce le caracterizează discernământul. Ele pot prezenta şi pericol public.

Este o măsură de ocrotire.

Odată pusă sub interdicţie, persoana nu mai poate încheia şi semna acte juridice în nume propriu.

Cererea de punere sub interdicţie poate fi făcută de orice persoană interesată legitim: rude, vecin,

procuror etc.

Competenţa de soluţionare în momentul de faţă aparţine judecătoriei în a cărei rază îşi are domiciliul

pârâtul (bolnavul).

Procedura de judecare a cererii de punere sub interdicţie cuprinde 2 faze: o fază necontradictorie şi o

fază contradictorie.

Faza necontradictorie - se desfăşoară în afara şedinţei de judecată şi în cadrul ei se iau măsuri

prealabile judecării, şi anume: se comunică cererea către procuror, se fac cerecetările prealabile prin

organele de poliţie şi se face o expertiză medico-legală psihiatrică sau se ia avizul medicului curant dacă

bolnavul pârât e internat într-un spital de specialitate.

Faza contradictorie - se citează reclamantul, pârâtul bolnav şi procurorul care participă obligatoriu la

dezbaterea acestor procese. La termenul fixat de instanţă, se administrează obligatoriu proba

recunoaşterii prin luarea unui interogatoriu din oficiu.

Şi reclamantul poate propune un interogatoriu. Scopul interogatoriului este acela de a testa starea psihică

a bolnavului, reprezentarea şi orientarea sa în timp, spaţiu şi pe plan abstract.

Acest interogatoriu se ia în instanţă sau, dacă bolnavul e internat şi nu e transportabil sau e periculos,

acest interogatoriu se ia în unitatea unde este el spitalizat cu asigurarea măsurilor de pază şi securitate.

E posibilă administrarea şi a altor mijloace de probă (dar nu e obligatorie).

După epuizarea probatoriului se intră în dezbateri, părţile pun concluzii, cu participarea obligatorie a

procurorului. Pe parcursul procesului, instanţa care judecă procesul sesizează autoritatea tutelară în

112

vederea numirii unui curator pt. pârâtul bolnav, curator care să-i exercite acestuia drepturile şi să-i

administreze averea până la pronunţarea hotărârii.

Dacă pârâtul este liber în timpul procesului, instanţa, luând şi avizul procurorului, va putea dispune

internarea provizorie a pârâtului pe cel mult 6 săptămâni dacă observarea lui medicală zilnică e necesară

şi altfel nu se poate efectua. Pt. această măsură posibilă se cere şi avizul unui medic specialist.

Hotărârea poate respinge sesizarea ca neîntemeiată sau o poate admite. În primul caz pârâtul îşi menţine

întreaga capacitate de exerciţiu. În cel de-al doilea caz pârâtul îşi pierde capacitatea de exerciţiu.

Efectele hotărârii de admitere a cererii. După ce hotărârea rămâne definitivă şi irevocabilă, pârâtul e

declarat incapabil, interzicându-i-se exercitarea drepturilor şi obligaţiilor proprii, pe timp nelimitat, până

la încetarea stării maladive ce a determinat punerea sub interdicţie sau până la deces.

Pt. a-l reprezenta pe pârât se numeşte un curator permanent care însă are dreptul să ceară înlocuirea după

3 ani.

Hotărârea are un caracter constitutiv, creând o situaţie juridică nouă asupra stării şi capacităţii persoanei

şi producând efecte juridice numai pe viitor (ex nunc), după pronunţarea hotărârii.

Hotărârea se publică prin afişare pt. ca şi terţii interesaţi să poată lua cunoştinţă de situaţia juridică nou

intervenită. O asemenea hotărâre are efecte erga omnes, fiind opozabilă tuturor subiectelor de drept,

ceea ce este o caracteristică a hotărârilor care schimbă ceva asupra capacităţii persoanei.

În plus, hotărârea se comunică şi instanţei judecătoreşti de la locul înregistrării naşterii bolnavului pus

sub interdicţie pt. a se înscrie hotărârea într-un registru special.

Procedura acţiunilor posesorii

1. Sesizarea instanţei

Se poate face de proprietar (care are la îndemnână şi acţiunea în revendicare) sau de posesor (tipic

acţiunii posesorii) sau de titularul unei servituţi aparente şi continue sau de detentorul ce deţine lucrul în

interesul său în temeiul unui contract încheiat cu posesorul.

Pârâţi pot fi:

- persoana care a tulburat posesia;

- persoana care a tulburat posesia, lucrând pt. altul, caz în care putem avea 2 pârâţi: - cel care execută

tulburarea,

- cel care e beneficiarul tulburării.

2. Competenţa se stabileşte potrivit dreptului comun, instanţa prorogându-şi competenţa şi cu

eventualele cereri accesorii (despăgubirile).

113

3. Conţinutul acţiunii = elementele normale oricărei acţiuni + precizarea expresă că acţiunea are

caracter posesoriu şi un caracter petitoriu, relevându-se şi condiţiile de admisibilitate de fond

4. Judecarea pricinii se face după regulile dreptului comun cu două

amendamente:

- judecata se face de urgenţă şi cu precădere;

- nu e admisibil cumulul cererilor asupra posesiei şi asupra proprietăţii. Acţiunile sunt separate şi

autonome.

5. Efectele hotărârii posesorii

În ipoteza respingerii acţiunii se menţine starea de fapt anterioară procesului

respectiv, posesie tulburată sau pierdută complet.

În ipoteza admiterii acţiunii posesorii se produc următoarele efecte concrete:

a) posesia tulburată/pierdută prin fapta pârâtului e considerată posesie utilă; (intervertirea posesiei - posibil

subiect de examen)

b) pârâtul este obligat să înceteze tulburarea;

c) reclamantul e repus în situaţia posesiei utile, anterioară tulburării;

d) reclamantul poate cere şi despăgubiri.

Raportul hotărârilor posesorii faţă de alte hotărâri pronunţate în

petitoriu sau în posesoriu

O hotărâre posesorie are autoritate de lucru judecat numai faţă de o altă

acţiune posesorie, pt. aceleaşi părţi având aceleaşi calităţi procesuale, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză

juridică, cât şi pt. acte sau fapte juridice identice care generează raportul juridic litigios.

Nu există autoritate de lucru judecat a unei hotărâri în posesoriu faţă de o acţiune petitorie.

În consecinţă reclamantul poate promova succesiv, întâi o acţiune posesorie şi apoi, dacă o pierde pe

prima, o acţiune petitorie.

În schimb există autoritate de lucru judecat a hotărârii pronunţate în petitoriu asupra celei în posesoriu.

Hotărârea posesorie e atacabilă cu recurs (nu şi cu apel, fiind eliptică de apel).

Ordonanţa preşedinţială

Este o procedură specială creată în scopul rezolvării rapide a unor cazuri urgente. Sediul materiei:

art. 581, 582 C. proc. civ.

114

1 1. Condiţiile de admisibilitate sunt 3:

2 a) urgenţa măsurii solicitate

Procedura ordonanţei e aplicabilă în cazuri grabnice pt.: păstrarea unui

drept ce s-ar păgubi prin întârziere; pt. a preveni o pagubă iminentă; pt. înlăturarea piedicilor ce ar putea

apărea cu ocazia unei executări. Caracterul urgent poate fi:

- prezumat de instanţă - ex.: piedici apărute cu ocazia executării

- constatat de instanţă - în celelalte 2 ipoteze

- prezumat de lege pt. cazurile executării vremelnice a hotărârilor judecătoreşti şi în cazul strămutării

pricinii.

b) vremelnicia măsurii ordonate (caracterul provizoriu)

În ordonanţa preşedinţială instanţa nu adoptă hotărâri definitive, nu

soluţionează fondul cauzei ci poate lua doar măsuri urgente şi temporar necesare pt. a conserva un drept

nou, pt. a preveni o pagubă iminentă.

Aceste măsuri provizorii sunt valabile numai până la soluţionarea în fond a litigiului pe procedura

dreptului comun. Pe durata judecării în fond a litigiului măsurile provizorii adoptate prin ordonanţă pot

fi menţinute de instanţa de drept comun, pot fi modificate ori chiar desfiinţate.

c) măsura ordonată de instanţă nu prejudecă fondul dreptului

În procedura ordonanţei cauza se examinează sumar, la suprafaţă, relevantă fiind doar aparenţa de

drept, iar nu fondul dreptului în cauză.

În ordonanţa preşedinţială judecătorul “pipăie” fondul.

Cercetarea judecătorească nu se face totuşi arbitrar, ci după indicii sau după probe sumare pt.

stabilirea situaţiei de fapt cât mai aproape de realitate.

2. Procedura de judecată

Sesizarea instanţei se face de persoana interesată sau de un executor judecătoresc.

Conţinutul cererii de chemare în judecată trebuie să respecte elementele necesare oricărei cereri şi, în

plus, să demonstreze existenţa cumulativă a celor trei condiţii de admisibilitate.

Competenţa e reglementată după dreptul comun.

La primirea cererii se fixează un termen scurt, în funcţie de gradul de urgenţă al cauzei. Termenul îl

fixează judecătorul de serviciu sau, în cazuri speciale, preşedintele instanţei.

Tot la primirea cererii se stabileşte dacă judecarea se face cu citarea pârâtului sau fără citarea sa.

Judecarea fără citare se face în cazuri foarte urgente. Regula este să se judece cu citare, pt. a se respecta

contradictorialitatea procesului.

115

Citarea însă se face pt. termene scurte, de până la 5 zile. În cazuri speciale termenul se poate da şi în

zile de sărbătoare.

Odată dispusă citarea părţilor, judecata nu poate să se desfăşoare decât cu procedura de citare valabil

făcută.

Judecata propriu-zisă se desfăşoară după regulile dreptului comun cu precizarea că se administrează

probe puţine şi rapide (înscrisuri, interogatorii). Oricând, în timpul procesului, reclamantul din

ordonanţă îşi poate transforma cererea din ordonanţă într-o acţiune de drept comun.

În teorie şi hotărârea pronunţată prin ordonanţă poartă denumirea de ordonanţă.

Căile de atac. Calea de atac e recursul (fără apel). Termenul de recurs e unul special, de 5 zile,

calculat:

- de la pronunţarea hotărârii, dacă părţile au fost citate la judecată

- de la comunicarea hotărârii, dacă părţile nu au fost citate.

Recursul se judecă şi el de urgenţă şi numai cu citarea părţilor.

Caracteristic ordonanţei preşedinţiale e faptul că ea nu poate fi supusă

revizuirii deoarece în ordonanţă nu se soluţionează litigiul pe fondul dreptului.

3. Caracterele şi efectele ordonanţei preşedinţiale

a) Ordonanţa e executorie de îndată şi fără somaţie dacă instanţa dispune

astfel. O asemenea somaţie poate fi însă contestată pe calea dreptului comun şi anume prin contestaţia le

executare.

b) Autoritatea de lucru judecat nu există la ordonanţă către procesul de

fond. Între dosarul de ordonanţă şi dosarul de fond nu pot exista nici litispendenţă şi nici conexitate pt.

că obiectul şi cauza acţiunii diferă. În schimb poate exista autoritate de lucru judecat între două

ordonanţe preşedinţiale dacă există triplă identitate (părţi, obiect, cauză) şi dacă împrejurările care

generează cele două procese sunt identice.

4. Aplicaţii ale ordonanţei în practica judiciară

a) Un prim domeniu de aplicabilitate e divorţul. Legea permite (art. 617 C. proc. civ.) ca pe timpul

derulării procesului de divorţ instanţa să poată lua măsuri provizorii şi urgente prin ordonanţă

preşedinţială în ceea ce priveşte încredinţarea copiilor minori, pensia de întreţinere a lor, modul de

folosire a locuinţei comune (presupune posibilitatea evacuării provizorii sau cea a reintegrării soţului

alungat). Se mai pot lua măsuri prin ordonanţă pt. a stabili caracterul bunurilor (comune sau proprii).

b) Un alt domeniu de aplicabilitate: raporturile de vecinătate. Ordonanţa se foloseşte pt. a asigura

respectarea unor norme legale sau a unor convenţii ca reglementează paşnica vecinătate. În acest

domeniu ordonanţa poate fi folosită pt.:

116

- a interzice continuarea construcţiilor începute la o distanţă mai mică decât cea prevăzută în lege;

- se interzic lucrări ce pun în pericol casa vecină;

- servituţile de trecere;

- în cazul împiedicării abuzive a executării unor reparaţii urgente şi necesare la propria casă.

c) În raporturile locative, ordonanţa e posibilă în:

- în cazurile în care e posibilă şi evacuarea pt. lipsă de titlu;

- în cazurile ocupării samavolnice a unei locuinţe;

- în situaţia toleraţilor;

- în situaţia împiedicării folosirii părţilor comune sau accesoriilor locuinţei de către colocatari.

Împărţeala judiciară (partajul)

Împărţeala face să înceteze o indiviziune (asupra patrimoniului) sau face să înceteze o coproprietate (pe

cote-părţi/în devălmăşie) asupra unor bunuri determinate.

Împărţeala e posibilă, în principiu, oricând, la simpla cerere a unui copărtaş şi fără a fi nevoie de o

motivare specială, cu excepţia partajului de bunuri comune cerut în timpul căsătoriei (caz în care trebuie

dovedite motivele temeinice).

Cu toate acestea, împărţeala devine imposibilă în cazurile de coproprietate forţată (coproprietatea

veşnică sau perpetuă).

Împărţeala se poate face în două feluri:

a) prin bună-învoială= partajul voluntar

b) prin proces=partajul judiciar

a) Partajul voluntar e prevăzut expres în lege în unele materii: succesiuni

(art. 730 C. civ.), partajarea bunurilor comune după pronunţarea divorţului (art. 32 C. fam.).

Învoiala coindivizarilor se constată printr-un înscris autentic obligatoriu ad

validitatem pt. împărţeala terenurilor sau se mai poate constata printr-un înscris sub semnătură privată

sau prin convenţie verbală dar făcută în faţa instanţei.

La succesiuni partajul voluntar poate avea forma procedurii notariale (forma cretificatului de

moştenitor la care convin toţi moştenitorii asupra dreptului, cotei etc.) sau poate lua forma partajului de

ascendent prin care autorul îşi împarte averea în timpul vieţii, ca un avans asupra succesiunii.

117

Partajul bunurilor comune se poate face voluntar după pronunţarea divorţului sub forma unui act

notarial încheiat în afara unui proces sau sub forma tranzacţiei, încheiat în timpul procesului.

Avantajele partajului voluntar:

- economie de timp;

- economie de cheltuieli;

- păstrarea unor relaţii civilizate cu copărtaşii;

- păstrarea posibilităţii de a opta (fiecare copărtaş) pt. bunurile utile.

b) Partajul judiciar se realizează când coindivizarii nu se înţeleg asupra drepturilor lor reciproce, masei

bunurilor partajabile, împărţirii bunurilor fizice, asupra fructelor bunurilor partajabile.

Reglementare: Codul civil şi Codul de procedură civilă şi Legea nr. 319/1944 (reglementarea

drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor).

Domeniul de aplicabilitate a procedurii partajului judiciar

Partajul judiciar e aplicabil tuturor stărilor de indiviziune, indiferent de cauza lor. E obligatoriu

partajul judiciar în două situaţii:

1. pt. partajarea bunurilor comune în timpul căsătoriei;

2. pt. partajarea succesorală la care nu se prezintă toţi moştenitorii sau moştenitorilor minori/incapabili

reprezentantul lor nu le dă încuviinţare.

Această procedură nu se apilcă şi societăţilor civile.

1. Cererea de chemare în judecată pt. ieşirea din indiviziune

Elementele cererii generale+elementele specifice partajului:

a) la partajul succesoral trebuie să se prevadă: numele defunctului, data

decesului, data deschiderii succesiunii, ultimul domiciliu al defunctului, numele şi calitatea succesorilor,

cotele părţilor, precizarea dacă transmiterea succesiunii se face legal sau testamentar, masa succesorală

(activ+pasiv) şi, eventual, reprezentarea succesorală (dacă e cazul), raportul unor liberalităţi,

reducţiunea, etc.

b) pt. alte cauze de indiviziune se trec la elementele specifice bunurile de

împărţit, titlul coproprietăţii, numărul şi calitatea coproprietarilor.

În toate procesele de partaj trebuie citaţi toţi coindivizarii sub sancţiunea

nulităţii hotărârii, inclusiv avânzii-cauză ai coindivizarilor pt. că în partajul judiciar fiecare parte are o

dublă calitate (duplex judicium): purtător de drepturi+purtător de obligaţii corelative.

Fiecare parte are dreptul să dea ceva şi să ia ceva.

În partaje judiciare se pot cita detentorii precari ai bunurilor partajabile pt. ca hotărârea să le fie

opozabilă.

118

Partajul trebuie să cuprindă atât cererea principală cât şi cele accesorii. Între ele nu se admite

disjungerea. Se pot formula cereri accesorii de întregire a partajului, în ceea ce priveşte părţile/bunurile

şi după pronunţarea hotărârii.

Măsurile asiguratorii se obţin prin cererea principală sau prin cereri separate în condiţiile specifice.

2. Competenţa instanţei - se stabileşte, de regulă, după dreptul comun.

Dpdv material e competentă judecătoria asupra întregii acţiuni de partaj care e o acţiune complexă, cu

caracter patrimonial complex şi e o acţiune în realizare de drepturi.

Când obiectul acţiunii dpdv valoric depăşeşte 1 miliard de lei (cerere principală+cereri accesorii), în

primă instanţă va judeca tribunalul.

Cazuri speciale de competenţă.

La succesiuni competentă e instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului.

În cazul împărţirii unei coproprietăţi imobiliare e competentă instanţa locului situării imobilului.

Pt. partajarea bunurilor comune avem:

a) dacă partajul se cere în cadrul procesului de divorţ, competentă devine prin prorogare instanţa de divorţ

(instanţa ultimului domiciliu comun al soţilor);

b) dacă partajul se cere după divorţ, instanţa e cea de drept comun, de la domiciliul pârâtului.

În toate celelalte cazuri competentă e instanţa de la domiciliul pârâtului.

3. Judecarea partajului se face în principiu în 2 faze:

a) admiterea în principiu, ca urmare a cerecetării judecătoreşti şi a dezbaterilor contradictorii;

b) desăvârşirea partajului.

a) Pt. prima fază: la prima zi de înfăţişare, din oficiu, obligatoriu, instanţa de

judecată va lua declaraţii părţilor asupra obiectului partajului, şi anume: declaraţia reclamantului pt.

fiecare bun privitor la existenţa, locul situării şi valoarea.

În rest, judecarea partajului se face după regulile dreptului comun, cu precizarea că eventuala

tranzacţie e posibilă pt. toate bunurile ce fac obiectul judecăţii sau, prin excepţie, numai pt. o parte din

bunuri, caz ce atrage hotărârea parţială. Specific e faptul că prin acordul tuturor copărtaşilor se poate

scoate din masa partajabilă un bun introdus din eroare.

Această primă fază se finalizează printr-o încheiere de admitere în principiu (e o încheiere

interlocutorie). Pronunţarea încheierii constituie regula în materie de partaj şi e absolut necesară atunci

când partajul presupune măsurări şi evaluări ce se pot face numai prin expertiză tehnică.

Încheierea de admitere în principiu va cuprinde: bunurile partajabile, calitatea de coproprietari ai

părţilor, cotele cuvenite fiecărei părţi, datoriile/creanţele copărtaşilor sau ale unei succesiuni (la partaj

succesoral).

119

Dacă partajul poartă asupra unui singur bun şi părţile se înţeleg asupra valorii lui se poate pronunţa

partajul direct prin hotărâre fără pronunţarea unei încheierii de admitere în principiu.

Încheierea de admitere în principiu poate fi atacată separat cu apel şi recurs în ceea ce priveşte:

calitatea de copărtaş, masa partajabilă, cota părţilor.

Termenul de apel şi recurs curge de la comunicarea încheierii sau de la data la care s-a luat

cunoştinţă printr-o altă modalitate.

Aspectele ce formează obiectul apelului/recursului nu mai pot fi invocate ulterior dacă nu s-a

exercitat calea de atac. În mod excepţional se poate pronunţa şi o (wtfih) a unei cereri reconvenţionale

sau a unei cereri de (wtfih) care fac necesară includerea unor bunuri suplimentare ale altor copărtaşi.

Se poate recurge şi la îndreptarea încheierii de admitere în principiu la fel ca la îndreptarea hotărârii.

b) Împărţeala propriu-zisă(desăvârşirea împărţelii)

Dacă încheierea de admitere în principiu nu a fost atacată sau, după ce a devenit irevocabilă urmare a

exercitării căilor de atac, se trece la desăvârşirea împărţelii care, de obicei, presupune efectuarea unei

expertize de specialitate ce urmăreşte: evaluarea bunurilor partajabile; apreciază dacă paratajul în natură

e sau nu posibil şi în ce variante mai comode şi mai economice; propune loturi fizice pt. fiecare copărtaş.

Împărţirea pe loturi fizice o poate face şi instanţa direct, dar această soluţie nu e agreată în practică.

La lotizare se au în vedere mai multe criterii:

- acordul părţilor;

- mărimea cotei unei părţi;

- natura bunurilor care se împart;

- domiciliul şi ocupaţia părţilor.

- eventuale acorduri sau acceptări tacite pe timpul ridicării unor construcţii pe terenuri partajabile (vezi

accesiunea).

Împărţeala în natură reprezintă regula în partaj şi ea se aplică pt. bunuri

comod partajabile. Dacă prin formarea loturilor fizice ale copărtaşilor nu se acoperă total dreptul valoric

al părţilor, se recurge la compensaţii băneşti sub formă de sultă.

Atribuirea integrală a bunurilor partajabile unei singure părţi. E o cale subsidiară şi se aplică

numai dacă împărţeala în natură nu e uşor posibilă sau dacă nu e economică.

Această procedură se desfăşoară pe doi timpi:

1. Bunurile partajabile se atribuie provizoriu unei singure părţi, la cererea ei şi cu acordul celorlalţi. Se

pronunţă o încheiere în acest sens, care e apelabilă şi recurabilă. Prin încheiere se fixează termen pt.

depunerea sultelor corespunzătoare cotelor-părţi ale copărtaşilor ce nu primesc bunuri în natură.

2. Atribuirea definitivă, care se face la termenul stabilit de instanţă la prima fază şi cu condiţia ca sultele

respective să se fi plătit. Această atribuire definitivă a bunurilor se pronunţă prin hotărâre.

Prin derogare, pt. motive temeinice, se poate trece direct la faza finală

120

de atribuire definitivă prin hotărâre, cu fixarea unui termen de plată executoriu.

Vânzarea bunurilor partajabile. E o variantă extremă, folosită numai dacă

primele două nu sunt posibile sau dacă convin copărtaşilor.

Prin încheiere instanţadispune vânzarea tuturor bunurilor partajabile sau a

acelor bunuri asupra cărora părţile nu se înţeleg în atribuire.

Ea se poate face:

a) prin învoiala părţilor;

b) prin licitaţie publică.

a) Se cere de părţi şi se realizează tot de ele. Instanţa va da un termen de

maxim 6 luni pt. vânzarea prin convenţie. La termenul stabilit instanţa cere dovada vânzării şi

consemnează preţul încasat, conform dreptului acestora, pronunţând în acest sens a hotărârii.

b) Are loc dacă:

1) nu s-a realizat vânzarea prin învoială

2) nu s-a respectat termenul de 6 luni

3) nu s-a încasat preţul.

În oricare din aceste cazuri instanţa pronunţă o încheiere care e apelabilă,

stabilind ca vânzarea să se facă prin licitaţie publică, cu ajutorul unui executor judecătoresc.

Executorul astfel desemnat va fixa termen pt. licitaţie în maxim 30 zile pt. bunurile mobile şi maxim

60 zile pt. imobile de la data primirii încheierii de la instanţă.

Apoi, executorul înştiinţează pe copărtaşi asupra datei, orei şi locului vânzării după care întocmeşte

şi afişează publicaţia de vânzare spre ştiinţa terţilor interesaţi, afişare ce trebuie făcută cu cel puţin 5 zile

înainte de licitaţie pt. bunurile mobile şi cu cel puţin 30 zile pt. imobile.

În publicaţia de licitaţie se precizează şi preţul de pornire stabilit de un expert tehnic.

La data licitaţiei copărtaşii pot conveni ca licitaţia să plece de la un preţ inferior faţă de cel stabilit

prin expertiză sau de la un orice preţ stabilit de licitator. Bunurile se adjudecă de cel care a oferit suma

cea mai mare, sumă ce a rezistat la 3 strigări consecutive.

Preţul de adjudecare se consemnează de judecatar la dispoziţia instanţei pt. a fi împărţit prin

hotărâre.

Odată încheiate oricare din aceste trei metode de partaj, instanţa pronunţă hotărârea de împărţeală

prin care sistează coproprietatea şi desăvârşeşte partajul într-una din cele 3 variante exprese.

Dacă împărţeala nu se poate realiza în nici una din variante, instanţa va închide dosarul. Hotărârea e

supusă căilor de atac, mai puţin punctele statuate prin încheierea de admitere în principiu rămasă

defintivă şi irevocabilă.

Hotărârea de partaj are efect declarativ de drept (retroactiv), iar nu translativ.

121

Hotărârea de partaj poate deveni titlu executoriu (dacă e investită cu formulă executorie), indiferent

dacă s-a cerut sau nu predarea efectivă a bunurilor şi chiar dacă instanţa nu a dispus predarea, cu

excepţia cazului în care părţile declară expres că nu solicită predarea bunului.

Noutăţile în procedura partajului judiciar (sb. de examen)

1. Obligaţia instanţei ca din oficiu, la prima zi de înfăţişare, să ia declaraţia părţilor asupra

caracterului bunurilor partajabile, asupra existenţei bunurilor, asupra situării acestora, asupra

valorii lor.

2. Posibilitatea de atacare separată a hotărârii de admitere în principiu, cu apel şi cu recurs.

3. Apariţia în lege a unor criterii exemplificative pt. lotizarea bunurilor.

4. Atribuirea tuturor bunurilor partajabile unui singur copărtaş în două faze: atribuirea provizorie şi

atribuirea definitivă.

5. Soluţia de închidere a dosarului dacă împărţeala nu se poate realiza într-una din cele trei forme

legale studiate.

CURS 16

PROCEDURA DIVORŢULUI

Divorţul este contencios şi necontencios.

DIVORŢUL CONTENCIOS (art. 607-619 C. p.c.)

Este o procedură derogatorie de la dr comun.

Acţiunea de divorţ aparţine numai soţilor şi are un caracter strict personal. Nu poate fi promovată de alţi

participanţi.

Excepţie: pentru interzişii judecătoreşti acţiunea poate fi promovată/continuată de curator; pentru persoanele

declarate dispărute- la fel.

Competenţa aparţine judecătoriei în raza căreia se situează ultimul domiciliu comun real al soţilor, respectiv

locul de unde s-a produs despărţirea în fapt. Nu interesează domiciliul scriptic. Mutarea părţilor după

începerea procesului nu produce nici o schimbare asupra competenţei instanţei. Dacă soţii nu au avut

domiciliu comun, competenţa revine instanţei de la domiciliul pârâtului şi dacă neavând domiciliu comun,

pârâtul are domiciliul/reşedinţa în străinătate, competenţa aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului.

Normele de competenţă în divorţ au caracter imperativ.

122

Cererea de chemare în judecată – trebuie să întrunească elementele unei cereri generale + data, locul

încheierii căsătoriei, numele copiilor minori rezultaţi din căsătorie şi data naşterii lor cu obligaţia de a se

anexa actele de stare civilă ale reclamantului şi copiilor minori.

În cadrul cererii de divorţ sunt posibile capete de cerere accesorii cu privire la încredinţarea copiilor minori,

pensia de întreţinere a acestora sau a unui soţ, numele de după divorţ sau cu privire la spaţiul locativ comun.

Dacă există copii minori din căsătorie situaţia lor juridică va fi soluţionată obligatoriu de instanţă, chiar şi

din oficiu, în ipoteza în care niciuna din părţi nu cere.

Această cerere se prezintă personal de reclamant în faţa judecătorului de serviciu sau a preşedintelui

instanţei.

Cererea reconvenţională- se poate depune până în prima zi de înfăţişare, dar practica o admite şi mai

târziu, adică până la încheierea dezbaterilor. Reconvenţionala devine obligatorie pentru pârâtul care doreşte

divorţul, dar din vina exclusivă a reclamantului.

Cererea reconvenţională se poate raporta fie la fapte ale reclamantului apărute înainte de introducerea

acţiunii de divorţ, fie la fapte ale reclamantului apărute în timpul procesului de divorţ.

Instanţa sesizată cu cererea reclamantului îşi prorogă competenţa atât asupra cererilor accesorii ale

reclamantului cât şi asupra cererii reconvenţionale a pârâtului. În materie de divorţ nu este admisă

disjungerea cererii principale de cererea reconvenţională.

Primirea cererii de chemare în judecată

Se face de către preşedintele instanţei/judecătoriei de serviciu. Acesta la primirea cererii dă sfaturi de

împăcare, iar dacă reclamatul insistă în hotărârea sa, se fixează termenul de judecată în şedinţă publică.

Părţile în divorţ

Se pot apăra singure sau pot fi asistate de avocat, dar nu pot fi reprezentate. Prezenţa personală a

reclamantului e necesară la fiecare termen de judecată. Excepţie: pot fi reprezentate în divorţ părţile dacă: au

fost declarate incapabile sau dacă au domiciliul/reşedinţa în străinătate, caz în care reprezentarea se poate

face de către avocat în baza unei procuri speciale.

Dacă pârâtul nu se prezintă deloc, instanţa trebuie să verifice realitatea domiciliului acestuia aşa cum a

indicat-o reclamatul şi să dispună citarea prin afişare pentru a evita posibilitatea unui divorţ fraudulos.

Dacă ambele părţi lipsesc nejustificat, dosarul se suspendă. Dacă numai reclamantul la oricare din termene

lipseşte nejustificat iar pârâtul este prezent, soluţia poate fi:

- se respinge acţiunea reclamatului dacă pârâtul se opune la divorţ

- se suspendă procesul dacă pârâtul nu se opune la divorţ

Judecata divorţului

123

Se face în şedinţă publică cu excepţia cazurilor delicate în care reputaţia sau demnitatea părţilor sunt

periclitate de şedinţa publică, caz în care instanţa poate dispune judecarea în şedinţă secretă, dispoziţie ce se

ia, însă, tot în şedinţă publică.

La primul termen, instanţa dă sfaturi de împăcare pe care le poate regreta pe tot parcursul procesului. Dacă

intervine împăcarea, procesul se stinge în orice fază s-ar afla, chiar şi fără taxa de timbru plătită.

Reclamantul poate renunţa oricând la acţiune, indiferent dacă pârâtul e de acord sau nu.

Este inadmisibilă renunţarea la dreptul de a cere divorţ în această materie. Chiar după împăcare e posibilă o

nouă acţiune de divorţ pentru fapte culpabile noi, apărute după aceea.

Probele

Sunt cele din dreptul comun, cu 2 excepţii:

- martorii pot fi rude/afini, chiar şi de gradul I, dar nu şi descendenţii părţilor

- interogatoriul e inadmisibil în ceea ce priveşte cererea principală (divorţul), este însă admisibil în

ceea ce priveşte cererile acesorii.

Codul Familiei spune că o căsătorie reprezintă şi un interes al statului, nu doar al soţilor → părţile nu pot

tranzacţiona în divorţul lor → nu se admite interogatoriul dacă pârâtul recunoaşte învinuirile.

Măsuri provizorii în procesul de divorţ

Sunt posibile pe calea ordonanţelor preşedinţiale şi numai pe timpul judecării procesului de divorţ. Sunt

măsuri acesorii, au caracter vremelnic, urgente. Aceste măsuri privesc încredinţarea minorilor, stabilirea

pensiei, atribuirea şi folosirea spaţiului locativ comun.

Criterii de atribuire a spaţiului comun:

- antecedenţa comportamentală a soţului ce face sau nu posibilă conlocuirea

- suprafaţa locativă suficientă pentru toţi membrii familiei (10 m² pe persoană)

- camere separate pentru soţi şi pentru copiii minori în funcţie de vârstă, sex şi starea de sănătate a

acestora

- asigurarea locuinţei poate îmbrăca forma obligatorie de întreţinere

Măsurile provizorii adoptate pot fi confirmate/infirmate prin hotătâre pronunţată de instanţa pe fond. În

divorţ, în ordonanţa preşedinţială nu se cere conditia neprejudecării fondului (impusă pentru celelalte

ordonanţe).

Hotărârea judecătorească

a) Poate să admită acţiunea, fie din culpa exclusivă a pârâtului, fie din culpă comună, fie în cererea

reconvenţională a pârâtului din culpa exclusivă a reclamantului.

b) Poate fi respinsă acţiunea; condiţii:

124

- reclamantul nu-şi dovedeşte motivele temeinice de divorţ invocate în cerere şi deci nu dovedeşte

vătămarea gravă şi iremediabilă a căsătoriei şi imposibilitatea continuării ei

- din probe rezultă că singurul vinovat pentru criza familială este reclamantul, caz în care, fiind

culpabil, nu poate triumfa în propria cerere (nimeni nu poate invoca propria vină)

Motivele de divorţ şi culpa trebuie să fie pertinente, concludente, cert stabilite în dosar, să se refere la

aspecte concrete care fac practic imposibilă continuarea căsătoriei.

Culpa trebuie să fie determinantă în desfacerea căsătoriei.

Instanţa va soluţiona obligatoriu situaţia juridică a copiilor minori (încredinţarea lor şi pensia), chiar dacă

niciunul din soţi nu cere acest lucru. S-a statuat că nu e admisibil ca un soţ să ceară încredinţarea minorilor

către celălalt soţ.

Numele după divorţ va fi cel anterior căsătoriei, cu excepţia situaţiei în care există acordul celuilalt soţ să se

păstreze numele din căsătorie sau există motive temeinice cum ar fi renumele ştiinţific sau artistic al unui

soţ căpătat în timpul căsătoriei. Hotărârea se comunică părţilor, dar şi oficiului de stare civilă unde s-a

încheiat căsătoria şi unde se va face menţiune de desfacere a căsătoriei pe marginea certificatlui de

căsătorie.

Căile de atac

Sunt apelul şi recursul în termen special de 30 zile de la comunicare, termen valabil atât pentru capetele de

cerere principale cât şi accesorii.

În apel şi în recurs , judecata nu poate fi stinsă din lipsa nejustificată a reclamantului; corelativ, oricare din

părţi poate fi reprezentată.

În divorţ, revizuirea e inadmisibilă.

În principiu, în această materie nu există autoritatea de lucru judecat decât pentru acţiuni şi hotărâri motivate

pe aceleaşi împrejurări de fapt.

Dacă unul din soţi moare în timpul procesului, procesul se stinge ca fiind rămas fără obiect, pentru că prin

deces căsătoria încetează, în timp ce prin divorţ căsătoria se desface.

DIVORŢUL NECONTENCIOS (prin consimţământ mutual)

Cererea de chemare în judecată se face şi se semnează de ambii soţi. Dacă e semnată doar de unul, la primul

termen pârâtul e invitat să dea o declaraţie de acord. Nu se invocă motive de divorţ, nu se invocă culpa

vreunui soţ, se cere doar pe baza acordului soţilor desfacerea căsătoriei. La primirea cererii, preşedintele

verifică acordul, fixează termen de 2 luni în şedinţă publică, iar la acel termen instanţa verifică dacă se

menţine acordul şi în caz afirmativ se judecă procesul fără administrarea probelor (pentru că nu se invocă

motive de divorţ).

125

Dacă soţii sunt de acord numai cu cererea de divorţ, dar nu şi cu cele accesorii, urmează a se administra

probe asupra cererilor accesorii, pronunţându-se apoi o hotărâre unică.

Acest divorţ e admisibil în următoarele cazuri:

1) din căsătorie nu au rezultat copii minori

2) să fi trecut mai mult de 1 an de la data căsătoriei până la data introducerii cererii de divorţ (cumulativ cu

1)

3) boala unui soţ care face imposibilă căsătoria

Hotărârea nu e motivată pentru că nu se invocă vina vreunui soţ; nu e susceptibilă de revizuire.

PROCEDURA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV Legea 29/90

Subiectele procedurii

Pot fi orice pf sau pj ce se consideră vătămate în dreptul lor printr-un act administrativ nelegal sau prin

refuzul nejustificat al unei autoritîţi administrative de a rezolva favorabil cererea referitoare la un drept

recunoscut de lege.

Refuzul nejustificat la cererea petentului sau absenţa răspunsului autorităţii administrative au relevanţă

numai după 30 de zile de la înregistrarea cererii.

Obiectul procedurii

Il constituie: anularea actului administrativ considerat nelegal; recunoaşterea dreptului pretins , ? obligarea

organului administrativ la eliberarea actului cerut de reclamant şi refuzat sub sancţiunea unor daune

cominatorii; repararea pagubei pricinuite de organul administrativ.

Excepţii (acte ce nu pot fi contestate prin această procedură):

- acte ce rezultă din rapoarte politice (acte emise de Parlament, Guvern, ministere)

- acte de gestiune şi conducere parlamentară

- acte ce privesc siguranţa statului

- interpretarea şi aplicarea actelor internaţionale la care România e parte

- actele administraţiei centrale emise pentru evitarea unui pericol public iminent (stare de necesitate,

calamităţi naturale)

- actele comandamentelor militare

- acte administrative reglementate prin legi speciale (ex: taxe, impozite, amenzi, acte va,ale)

- actele statului român ca pj pt administrarea patrimoniului său

- acte administrative adoptate în exercitarea controlului ierarhic.

Procedura prealabilă obligatorie

Se realizează printr-o reclamaţie făcută de petent la organul administrativ superior celui care a emis actul

nelegal sau refuză eliberarea actului pretins. Această reclamaţie se face în termen de 30 de zile de la

emiterea actului nelegal/împlinirea termenului la care organul administrativ trebuie să răspiundă cererii.

126

Termenul de rezolvare e de 30 de zile. După terminarea acestei proceduri, petentul poate sesiza instanţa în

30 de zile de la primirea răspunsului negativ de la organul superior sau de la data la care expiră obligaţia de

a răspunde.

Toate aceste termene se calculează de la comunicare.

Legea împiedică orice plângere de contencios administrativ după trecerea a 1 an de la emiterea actului

administrativ nelegal.

Procedura prealabilă e obligatorie, lipsa ei făcând acţiunea inadmisibilă.

Competenţa

Aparţine tribunalului sau curţii de apel (vezi competenţa materială) în raza cărora domiciliază reclamantul.

Completul de judecată e format dintr-un judecător, procesul se dezbate în şedinţă publică. Reclamantul e

obligat să ataşeze şi răspunsul negativ al organului superior sau copia plângerii petentului nesoluţionată de

acest organ.

În cazuri urgente, pe timpul procesului se poate cere suspendarea executării actului administrativ care ar

produce o pagubă iminentă. O asemenea măsură se poate lua de urgenţă, chiar fără citarea părţilor, fiind

executorie de drept.

Procedura de judecată

Cererea se timbrează cu o taxă fixă pentru litigii nepatrimoniale, se fixează termenul cu citarea părţilor.

Pârâtul e obligat să depună actul atacat împreună cu toate documentele care au stat la baza emiterii lui. În

caz de refuz, conducătorul organului administrativ pârât poate primi o daună judiciară cominatorie pe zi de

întârziere. Acţiunea se poate îndrepta şi împotriva funcţionarului direct vinovat alături de organul

administrativ pentru a-i fi opozabilă hotărârea şi pentru a fi eventual obligat în solidaritate cu organul

administrativ. La rândul lui, funcţionarul pârât poate chema în garanţie pe şeful lui direct care i-a ordonat

emiterea actului.

Hotărârea

Se redactează în 5 zile de la pronunţare. Soluţii:

- se poate respinge acţiunea→actul atacat se consideră valabil

- se poate admite acţiunea total/parţial

În cazul admiterii acţiunii, hotărârea anulează actul administrativ atacat sau obligă organul administrativ

care a refuzat emiterea să emită actul respectiv.

- instanţa se poate pronunţa şi asupra celorlalte documente care au stat la baza actului atacat şi le poate

anula şi pe acestea

- instanţa se poate pronunţa asupra despăgubirilor dacă acestea au fost cerute. Dacă nu s-au cerut

despăgubiri prin acţiune, dar existenţa lor s-a conturat în timpul dezbaterilor, ele pot fi cerute printr-

o acţiune separată promovată în termenul de prescripţie, termen ce curge de la data la care păgubitul

a aflat sau putea să afle existenţa şi întinderea pagubei.

127

Hotărârea se atacă cu RECURS în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se judecă de urgenţă iar în

cazul admiterii lui se casează hotărârea dată de prima instanţă, se judecă fondul procesului de instanţa de

recurs.

Dacă instanţa obligă pârâtul să emită actul refuzat, va stabili termenul până la care se va emite acest act şi

coordonatele (elemente obligatorii) actului. Dacă nu se fixează termen, organul administrativ e obligat să

emită actul în maximum 30 de zile de la pronunţarea hotărârii. Dacă organul administrativ refuză să se

conformeze, prin acţiune separată petentul va putea cere daune cominatorii şi despăgubiri de întârziere de la

conducătorul organului administrativ. Această cerere se poate soluţiona şi în camera de consiliu, chiar fără

citarea părţilor.

Conducătorul organului administrativ astfel obligat va putea deschide împotriva funcţionarului vinovat o

acţiune în regres dacă acesta nu a fost chemat în proces, caz în care hotărârea îi e opozabilă.

Tribunalele, curţile de apel au secţii de contencios.

Despoziţiile Legii 29/90se completează cu dispoziţiile de drept comun ale C. p .c.

Proceduri notariale

Aceste proceduri exced procesului civil şi în general nu au caracter contencios. În general se desfăşoară în

sediile birourilor notarilor publici şi se realizează de către notarii publici autorizaţi în exerciţiul funcţiunii.

Anumite acte juridice pot fi încheiate sau doar autentificate şi de secretarii consiliilor locale.

Anumite acte juridice de dr intrenaţional privat ori acte de stare civilă ale persoanelor străine rezidente într-o

anumită ţară se pot întocmi de personalul diplomatic/consular al ţării de cetăţenie.

Dispoziţii comune asupra actelor notariale

Ele trebuie să respecte competenţa teritorială a birourilor notarilor publici respectiv a camerelor notariale

judeţene. Activitatea se desfăşoară la sediul acestor birouri sau în afara lor numai pentru: caz de boală, grup

numeros de persoane (ex: contractul colectiv de muncă).

Există incompatibilitate între notar şi interesul lui personal şi direct în întocmirea actului respectiv sau al

rudelor/afinilor până la gradul IV. Notarul e obligat să păstreze secretul profesional.

Actele întocmite de notar se eliberează la cerere părţilor/reprezentantului acestora / altor persoane cu interes

legitim dovedit.

Notarul trebuie să aibă rol activ:

- să dea explicaţii părţilor asupra efectelor raporturilor juridice invocate de ele

- să facă o încadrare în drept corectă a raporturilor juridice rezultate din discuţia cu părţile

- cuprinsul actului întocmit să fie conform cu vionţa reală (internă) a părţilor

- să vegheze la respectarea normelor imperative legale

Notarul e obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti ce-l obligă să întocmească anumite acte juridice.

La primirea cererilor/actelor pentru autentificare, notarul pune o rezoluţie cu data certă, după care

128

redactează actul la cererea celor interesaţi. Această activitate se consemnează printr-o încheiere din care

rezultă identitatea părţilor, taxa de timbru plătită şi cuprinde semnătura şi ştampila acestuia.

Actele se întocmesc în lima română sau într-o limbă străină prin redactarea/traducerea de către traducători

autorizaţi. Notarul poate rectifica erorile materiale printr-o încheiere separată.

Dacă actul solicitat nu se poate întocmi, notarul emite o încheiere de respingere a cererii, încheiere atacabilă

în justiţie. Dacă instanţa admite o asemenea cerere, prin hotărâre obligă notarul să întocmească actul

solicitat.

Orice act notarial poate fi atacat/anulat în justiţie.

Autentificarea înscrisurilor

După identificarea părţilor, notarul le citeşte actul şi le întreabă pe părţi dacă conţinutul actului corespunde

voinţei lor. Consimţământul se ia verbal cu excepţia surdo-muţilor pentru care se consemnează în scris sau

prin interpret. Consimţământul se ia concomitent părţilor. Retragerea consimţământului de către o parte e

posibilă numai până la autentificare şi cu acordul celeilalte părţi. Actul se întocmeşte în mai multe

exemplare: 1 pentru biroul notarului, câte 1 pentru fiecare parte.

Actul se redactează de notar şi se semnează de părţi după ce li s-a luat consimţământul. Semnătura notarului

şi a părţilor reprezintă dovada valabilităţii consimţământului.

Dacă o parte nu poate semna din motive întemeiate, notarul va face menţiune specială în acest sens arătând

în concret motivul acestei imposibilităţi; lipsa acestei menţiuni duce la nulitatea actului.

Partea poate fi reprezentată prin procurator cu o procură autentificată şi specială.

Încheierea de autentificare a actelor cuprinde: data, numele părţilor şi reprezentantului acestora, constatarea

luării consimţământului, că părţile au semnat în faţa notarului sau menţiunea imposibilităţii de semnare şi

motivul acesteia.

Procedura succesorală notarială

E de competenţa birourilor notariale publice de pe raza ultimului domiciliu al defunctului sau de pe raza

situării bunurilor principale dacă autorul a decedat în străinătate.

Se desfăşoară în 2 etape:

1) Notarul ia măsuri de conservare şi inventariere a bunurilor succesorale şi face demersuri pentru a afla

care sunt moştenitorii. Aceste date se consemnează în procesul-verbal ce cuprinde şi o evaluare provizorie.

Notarul ridică testamentele găsite iar valorile (bani, bijuterii) se pot depozita la bancă. Din aceste valori,

notarul poate lăsa moştenitorilor bani pentru înmormântare, sumele corespunzătoare pentru persoanele

întreţinute de defunct sau pentru plata angajaţilor acestora, sau pentru cheltuielile de conservare şi

administrare.

Bunurile succesorale inventariate rămân în custodia moştenitorilor şi la nevoie se sigilează. Aceste măsuri

se comunică tuturor moştenitorilor. Moştenitorii nemulţumiţi pot face plângere la instanţă pentru scoaterea

anumitor bunuri din inventar.

129

2) notarul stabileşte drepturile succesorale şi eliberează certificat de moştenitor. Dacă există testamente,

notarul le deschide înştiinţând legatarul. Se fixează termen pentru dezbaterea succesorală şi se citează

moştenitorii legali şi testamentari. Aceştia vor fi identificaţi după actele lor de stare civilă. Se stabileşte

componenţa masei partajabile cu acte de proprietate, cu declaraţia moştenitorilor sau cu martorii.

Se stabilesc dreptul şi cotele succesorale pentru moştenitorii acceptanţi.

Dacă moştenitorii se înţeleg asupra calităţii lor, a cotelor lor şi a masei partajabile, ei vor semna certificatul

de moştenitor făcând o recunoaştere autentică opozabilă între ei.

Pentru eliberarea certificatului de moştenitor, succesorii vor plăti o taxă de timbru stabilită de notar. Fiecare

succesor va primi un exemplar din certificatl de moştenitor.

Dacă moştenitorii nu se înţeleg, ei vor fi îndrumaţi să deschidă acţiune în justiţie, urmând ca dreptul lor să

se stabilească prin hotărâre judecătorească. În principiu, certificatul de moştenitor nu se pronunţă asupra

acceptării, dar trebuie să consemneze declaraţiile exprese de renunţare la succesiune (nu şi renunţarea

tacită).

Dacă se constată de notar că nu există moştenitori legali până la gradul IV, se emite certificat de vacanţă

succesorală.

Certificatul de moştenitor nu e titlu de proprietate, dar constituie probă opozabilă între moştenitori, şi anume

o recunoaştere autentică, irevocabilă.

Dacă sunt omise anumite bunuri succesoarle se poate cere suplimentarea certificatului de moştenitor urmând

aceeaşi procedură.

Orice probleme litigioase referitoare la certificatul de moştenitor omis pot fi soluţionate prin cerere în

anularea certificatului de moştenitor făcută de orice parte interesată la instanţa competentă.

Problemele litigioase (motivele anulării certificatului de moştenitor) pot fi:

- calitatea de moştenitor

- cota succesorală cuvenită

- componenţa masei partajabile

- opţiunea succesorală, dacă certificatul s-a pronunţat asupra ei

Notarul nu poate anula propriul certificat din proprie iniţiativă, dar e obligat să o facă conform unei hotărâri

judecătoreşti.

Conform hotărârii, notarul mai poate fi obligat să elibereze un alt certificat de moştenitor.

Acţiunea în anularea certificatul de moştenitor se prescrie în 3 ani de la data când s-a luat cunoştinţă de

existenţa lui.

Această procedură notarială succesorală nu e obligatorie, ci facultativă. Părţile pot cere stabilirea drepturilor

lor succesorale direct intsanţei de judecată prin acţiune de partaj succesoral sau de constatare a calităţii

succesorale.

Arbitrajul

130

Este o procedură paralelă cu procedura instanţei judecătoreşti, putând substitui instanţele pe baza convenţiei

părţilor litigante, cu excepţia acelora pentru care legea nu permite tranzacţia.

Are o bază convenţională, convenţia care reglementează norme de procedură cu caracter dispozitiv.

Procedura specială a arbitrajului se completează cu normele procedurale generale (cu dreptul comun).

Convenţia arbitrală

Are formă scrisă sub sancţiunea nulităţii. Prin ea părţile stabilesc ca litigiul lor să fie judecat de arbitri

numiţi de ele sau de arbitri care vor putea fi numiţi prin criterii stabilite în convenţie.

Prin convenţie, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei arbitrale, nu celei judecătoreşti.

Totuşi, instanţa judecătorească va prelua judecarea cauzei când:

- convenţia arbitrală este nulă absolut

- procedura arbitrală nu poate opera din vina pârâtului

- pârâtul îşi întemeiază apărările pe fond fără a invoca acea convenţie arbitrală

În cazul conflictului de competenţă între instanţa arbitrală şi cea judecătorească, cauza va fi preluată de

instanţa judecătorească superioară celei angajate în conflict.

Arbitrii pot fi orice persoane fizice de cetăţenie română cu capacitate deplină de exerciţiu, indiferent de

profesie. Nr. lor este impar şi se stabileşte prin convenţie. Asrbitrul e recuzabil sau incompatibil- la fel ca

judecătorul. Orice clauze contrare sunt nule. Numirea, înlocuirea, revocarea articolelor se stabileşte prin

convenţie. Arbitrul trebuie să accepte numirea. În caz de conflict între părţi cu privire la numirea lor va fi

sesizată instanţa de judecată ce ar fi competentă să soluţioneze litigiul, instanţă ce se va pronunţa prin

încheiere în maxim 10 zile.

Arbitrii răspund pentru prejudiciul pe care îl produc din vina lor prin neparticiparea la judecată sau prin

întârzierea pronunţării hotărârii.

Hotărârea trebuie pronunţată în maximum 5 luni de la data sesizării, termenul ei poate fi prelungit numai cu

acordul părţilor.

Aspecte procesuale tipice

Comunicarea actelor procedurale se face prin scrisori recomandate, telegrame, falsuri, orice mijloace ce

permit dovedirea primirii actului.

Onorariile arbitrare, cheltuileile pentru administrarea probelor, pentru deplasări şi pentru onorariile

experţilor reprezintă cheltuielile arbitrale ce se suportă de către partea care pierde.

Onorariile arbitrilor se stabilesc prin hotărâre arbitrală.

Hotărârea arbitrală

Are aceeaşi structură ca hotărârea judecătorească; se comunică părţilor. După 20 de zile de la comunicare,

dosarul împreună cu dovezile de comunicare a hotărârii se depune la instanţa judecătorească ce ar fi fost

competentă să judece cauza, dosarul păstrându-se în arhiva instanţei.

Poate fi anulată la cerer pentru următoarele motive:

131

a. litigiul nu era susceptibil de arbitraj

b. s-au încălcat normele imperative

c. hotărârea cuprinde despoziţii contradictorii ce nu pot fi executate

d. hotărârea se pronunţă pentru lucruri necerute

e. hotărârea s-a pronunţat după împlinirea termenului convenit

f. hotărârea s-a pronunţat în lipsa uneia din părţi necitate legal

g. tribunalul arbitral a funcţionat fără o convenţie arbitrală valabilă

Competenţa soluţionării cererii de anulare a hotărârilor arbitrale aparţine instanţei de judecată competente în

mod normal cu soluţionarea pricinii. Instanţa dacă admite cererea de anulare va anula hotărârea arbitrală şi

va judeca ea însăşi pe fond litigiul.

Executarea silită

Hotărârea arbitrală, la cerere, va putea să fie învestită cu formulă executorie de instanţa judecătorească

normal competentă cu rezolvarea pricinii.

În acest fel, hotărârea arbitrală devine titlu executoriu ca şi o hotărâre judecătorească şi va putea fi

executatăsilit de executori judecătoreşti, urmându-se procedura de executare din dreptul comun.

Curs 17

Procedura solutionarii litigiilor comerciale

Este reglementata de O.G. 128/2000 prin care se modifica art. 720 alin 1-720 alin 2 C.p.c.

Litigiile comune se solutioneaza in 2 etape:

1) Concilierea prealabila-obligatorie;

2) Judecarea propriu-zisa a litigiilor comerciale;

1) Consta in convocarea paratului de catre reclamant in orice mod, prin care reclamantul comunica

paratului pretentiile lui, termenul acestora si actele doveditoare. Se asteapta cel putin 15 zile dupa

comunicarea acestor notificari. Daca paratul accepta pretentiile reclamantului din notificare sau daca

accepta doar negocieri, propune un termen pentru conciliere. Rezultatele concilierii vor fi cuprinse in

procesul-verbal in care se consemneaza pozitia fiecarei parti. Daca rezultatul negocieriilor este

pozitiv, respectivul proces-verbal se redacteaza in 2 exemplare, cate unul pentru fiecare parte si va

reprezenta temeiul conventional in baza caruia se vor face platile. Acesta procedura priveste doar

litigiile patrimoniale. Daca negocierile duc la un rezultat negativ sau paratul refuza negocierile,

reclamantul va atasa dovada notificatoare la actiune, dupa trecerea a cel putin 60 de zile de la

notificare. Scopul acestei proceduri prealabile este de a obtine o solutie amiabila fara proces in timp

132

scurt si fara plata taxelor de timbru. Sanctiunea nerecurgerii la aceasta procedura este

inadmisibilitatea actiunii reclamantului.

2) In situatia refuzului/nereusitei negocierilor, reclamantul va sesiza instanta de judecata. Cererea de

chemare in judecata va cuprinde: denumirea, sediul persoanei juridice, codul fiscal, contul bancar,

dovada calitatii de reprezentant, obiectul si valoarea cererii si modul de calcul prin care s-a ajuns la

ob. valorii cererii, indicandu-se si inscrisurile corespunzatoare modului de calcul, motivele de fapt si

de drept, precizarea dovezilor, semnatura reprezentantului pers. jur., de regula si aplicarea stampilei.

Se anexeaza si copia inscrisului pe care-si bazeaza cerea reclamanul si obligatoriu procesul-verbal din

care rezulta incercarea de conciliere. La primirea cererii, judecatorul de serviciu poate cere

reclamantului sa depuna si alte acte care nu au fost comunicate cu ocazia concilierii partilor. Paratul

va fi citat cu o copie dupa cerere, comunicandu-i si obligativitatea depunerii intampinarii in termen

de 5 zile inainte de prima infatisare, sau de 3 zile in cazuri urgente. Paratul poate face cerere

reconventionala fara a trebui sa efectueze alta procedura de conciliere in raport de propriile pretentii.

Reclamantul poate depune intampinare la cererea reconventionala a paratului pana la termenul

urmator. Pentru observarea ac. cereri ale partilor se pot da termene scurte in continuare fara citare.

Judecarea se face de urgenta, cu precadere. Actele de procedura se comunica prin mijloace urgente, eficiente

care sa permita comfirmarea primirii acestor acte.

Partile pot fi reprezentate in proces de reprezentanti alesi (avocat) sau de experti/specialisti pe probleme

tehnice/economice.

Termenle sunt scurte, chiar de 1 zi, folosindu-se instit. term. in cunostiinta care evita citarea. Partile sunt

obligate sa depuna la dosar foarte repede dovezile constand in inscrisuri sau raspuns la interogatoriu.

Judecatorul va depune staruinta pentru a realiza intelegerea partilor totala sau partiala. Daca acesta

intelegere se realizeaza, ea se va concretiza intr-o hotarare irevocabila si executorie. Hotararile de fond sunt

atacabile cu apel si recurs. Cu apel prin O.G. 58/2003, art. 18 care modifica art. 720 alin 18 C.p.c.

Hotararile definitive in acest mod constituie titlu execuor care pot declansa executarea silita fara alte

formalitati.

Procedura somatiei de plata (O.G. 5/2001)

Aceasta proced. se declanseaza la cererea creditorului pentru a obtine plata voluntara/silita a creantelor

lui certe, lichide, exigibile constand intr-o suma de bani, rezultate din contract, statut, regulament sau orice

inscris semnat de partile rap. jur., plati care privesc executarea unor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

133

Suma ce reprezinta obligatia de plata se actualizeaza in raport de rata inflatiei la data platii efective

aplicandu-se si dobanzile si penalitatile legalale. Aceasta cerere, in materie civila se depune la judecatorie,

iar in materie comerciala la tribunal.

La cerere se anexeaza obligatoriu inscrisul cu care se dovedeste temeinicia creantei. Judecatorul

examineaza cererea si inscrisurile anexate cu sau fara citarea paratului dupa aprecierea lui.

Atunci cand se citeaza partile se cer explicatii si lamuriri asupra temeiurilor obligatiilor invocate si se

depune staruinta pentru realizarea unei plati voluntare. Daca paratul plateste voluntar sau partile ajung la o

intelegere privind cuantumul si termenul platii, judecatorul va pronunta o incheiere irevocabila prin care va

inchide dosarul. Intalegerea partilor asupra platii constituie titlu executoriu. Daca partile nu se inteleg si

paratul refuza plata voluntara, judecatorul va intra in examinarea de fond in baza actelor depuse si a

explicatiei partilor. In aceasta etapa judecatorul va putea emite ordonanta ce va contine somatia de plata

catre creditor precum si termenul de plata ce nu va fi mai mic de 10 zile si mai mare de 30 de zile.

Judecatorul va putea stabili si un alt termen in baza intelegerii partilor. Aceasta ordonanta se comunica

partilor prin inscris recomandata cu confirmare de primire. Debitorului i se vor comunica alaturi de

ordonanta si cererea plus actele prezentate de reclamant.

Daca prin ordonanta se respinge cererea creditorului, solutia e irevocabila putand fi atacata numai ci

actiune in anulare in 30 de zile de la comunicare, actiune ce are ca scop retractarea ordonantei si rejudecarea

pricinii. Daca ordonanta nu e atacata sau actiunea in anulare a fost respinsa, reclamantul are la indemana

actiunea de drept comun.

Daca prin ordonanta se admite cererea si aceasta solutie este irevocabila, dar o asemenea ordonanta va

putea fi investita de creditor cu formula executorie si pusa in executare silita fara a fi necesara judecarea

pricinii dupa dreptul comun. In acesta situatie, debitorul nu poate contesta solutia decat prin contestatie la

executare.

Executarea silita

Este procedura legala prin mijlocirea careia, titularul unui drept sub. recunoscut

printr-un titlu executoriu, constrange pe debitorul care i-a incalcat dreptul, cu ajutorul organelor competente

sa execute prestatia specificata in titlu, asigurandu-i-se astfel respectarea dreptului individual, dar si

restabilirea ordinei de drepturi incalcate.

Este transpunerea in viata a unei hotararii judecatoresti, sau realizeaza dreptului in concret, este faza

finala si distincta a procesului civil.

Trasaturi caracteristice

1) se intinde numai asupra bunurilor debitorului (relativitatea efectelor titlului executoriu);

134

2) este caracterizata de grija de a nu fi impovarat excesiv debitorul (care poate beneficia de

inlesniri de plata sau de cote urmaribile).

Sediul materiei

Art. 372-580 C.p.c. (drept comun in acesta materie)

Participantii la executarea silita

- partile;

- instanta jud.;

- organul de executare;

- alte persoane sau alte organe.

1) Partile sunt: creditor, urmaritor si debitorul urmarit.

Ac. exercita drepturi si obligatii, in materia executarii, de reg. personal, in nume propriu. Exceptional, aceste

drepturi si obligatii pot fi exercitate si prin intermediari. Sunt 2 ipoteze in care exista aceste exceptii:

- pornirea executarii silite poate fi exercitat in locul creditorului de alte persoane:

mostenitori/succesori cu titlu particular ai creditorului; de creditorii creditorului (art 974 cod

civil) actiune oblica; procuror; instanta din oficiu numai in proprirea in executarea pensiei

minorilor.

- pe langa debitor mai pot fi urmariti: mostenitorul debitorului urmarit; garantii debitorului;

Lipsa calitatii legale a oricarei parti duce la respingerea cererii de executare. Daca aceasta lipsa de

calitate nu a fost observata in timp executoriu in baza ei se poate formula contestatie la executare pana la

finalizarea acesteia, solicitandu-se anularea formelor executate.

Coparticiparea proc. este posibila si poate fi activa, pasiva, mixta. In coparticipatia procesului intra:

creditorii chirografari, creditorii privilegiati si cei ipotecari.

Drepturile si obligatiile partilor in raporturile de executare silita

Drepturi:

- sa participe personal/ prin reprezentant la actele de executare;

- sa formuleze cereri pentru apararea drepturilor si intereselor lor legitime;

- sa ia cunostiinta de toate actele dosarului de executare;

- sa ceara restituirea cheltuielilor de executare;

obligatii:

- sa foloseasca dr. proc. specifice cu buna credinta evitand abuzuri de dr. prin folosirea excesiva

si denaturata a acestor drepturi;

- debitorul sa suporte cheltuielile de executare;

- debitorul sa nu se opuna executarii si sa nu instraineze bunurile urmarite;

2) instanta are 2 atributii majore in executarea silita:

135

- sa incuviinteze executarea silita (o face judecatoria care a solutionat pe fond cauza) la cererea

creditorului. Exceptional instanta va ordona din oficiu executarea numai pentru poprirea

pensiei alimentare a minorilor;

- sa rezolve problemele litigioase aparute in cursul executarii prin solurionarea contestatiei la

executare. In general, instanta controleaza toate actele de executare.

3) organele de executare sunt reprezentate de birourile de executori judecatoresti care actieaza pe

langa instanta. In reglementarea actuala executorii judecatoresti au competenta si raspundere

mai mare. Executorii judecatoresti sunt confirmati de Ministerul de Justitie in baza unui

examen organizat de acesta. Birourile de executori judecatoresti au competenta materiala si

teritoriala. Dupa competenta lor materiala, executorii pot face executarea silita asupra tuturor

hotararilor judecatoresti definitive civile, penale din care ei executa doar latura civila.

Executorii pot face executarea silita si asupra altor titluri executorii decat hotararilor

judecatoresti (ex: cambie) mai putin cele date de lege in competenta speciala. Competenta

teritoriala se raporteaza la raza instantei de care ei apartin. Poate fi delegata executarea de la

un birou de pe o anumita raza teritoriala catre alt birou de pe alta raza.

Obligatiile executorilor

- actioneaza numai daca executarea a fost aprobata prin ordinul instantei, respectiv daca

sesizarea a fost legala;

- verifica daca titlul a fost investit cu formula executorie, daca a fost emis de organele

competente si daca poate fi executat prin biroul de executori judecatoresti;

- trebuie sa aiba un rol activ in redactarea actelor proced. executionale, sa dea explicatie partilor

si sa adopte masuri de executare specifice fiecarui caz;

4) alte persoane pot fi: cei lezati/ vatamati prin executare si care nu sunt parti in litigiu; creditorii

partilor; tertul poprit; detentorul precar al bunurilor sechestrate. Alte organe pot fi: organele

de politie care la solicitarea executorului vin in sprijinul acestuia asigurand executarea in

cazul opunerii debitorului.

Titlurile executorii

Sunt in principiu hotaririle judecatoresti definitive investite cu formula executorie si in plus orice alte acte

jurisdictionale carora legea le atribuie caracter executional. Existenta titlului executoriu este o conditie

indispensabila pornirii executarii silite.

Constituirea titlului executoriu se face in mai multe feluri:

a) hotararile de orice fel definitive (civil, penal, administrativ, familial) precum si hotararile

arbitrale. Investirea cu formula executorie a acestor hotarari este de competenta instantei ce a

solutionat fondul. Investirea se face la cererea creditorului la care se ataseaza copia legalizata

a hot. definitive. Instanta sesizata cu cererea de investire verifica daca hotararea ce urmeaza a

136

fi executata a ramas definitiva, daca a fost depusa in copie legalizata si daca executarea nu s-a

prescris. Daca aceste conditii sunt indeplinite, instanta pronunta o incheiere in camera de

consiliu, dispunand investirea cu formula executorie (aplicarea pe hotarare a parafei ce

contine formula executorie prevazuta in lege cu semnatura si ştampila). Hotararea astfel

investita cu forma executorie se preda creditorului la cererea lui pe baza de semnatura. O

asemenea hotarare devine titlu executoriu in temeiul caruia creditorul poate cere executare

silita. Executarea inceputa fara titlu executor este o executare nula.

b) Inscrisurile autentice, cambii si bilete la ordin se investesc cu forma executorie de birourile

notarilor publici la cererea creditorului. Notarul va verifica daca actul e autentificat, daca

creanta e certa, lichida, exigibila, daca creditorul are calitate legala. Investirea se face fara

citarea partilor prin aplicarea formulei executorii pe originalul actului care devine astfel titlu

executoriu. Daca cererea se respinge, creditorul poate face plangeri la instanta de judecata.

c) Titluri executorii ce pot fi puse in executare fara a fi investite cu formula executorie:

- hotarari cu executare provizorie;

- incheieri judecatoresti pronuntate in cursul proc.si prin care s-au stabilit amenzi judiciare sau

despagubiri pentru exercitare abuziva a dr. proc.

Titluri executorii valabile intre persoane fizice

1) hot. jud.- pentru a deveni titluri executorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele

conditii:

- sa stabileasca pretentiile civile suscepltibile de a fi executate;

- hotararea sa fi ramas definitiviva;

- creanta sa fie certa (fara obiectiuni posibile), lichida, exigibila (ajunsa la scadenta);

- hotararea sa fie investita cu formula executorie.

2) hotararea arbitrajului conventional trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ;

3) titlurile executorii notariale sunt supuse controlului jud. prin actiune in anulare in

justitie.

Formalitatiile prevazute de lege pentru pornirea executarii silite

1) cererea pentru incuviintarea executarii (art. 373-375 C.p.c). Aceasta cerere trebuie sa

intruneasca elementele generale si specifice pentru o cerere proced. : sa cuprinda numele si

domiciliul creditorului si debitorului, sa se raporteze la titlul executoriu ce va fi anexat

cererii, sa mentioneze caracterul cert, lichid, exigibil al creantei, sa faca dovada refuzului

debitorului de a executa voluntar, sa precizeze obiectul executarii si forma de executare

aleasa. Competenta incuviintarii apartine instantei judecatorsti care a pronuntat solutia de

fond si pe raza careia se afla bunurile urmarite. Cererea se solutioneaza in camera de consiliu

in baza cererii si titlului anexat la cerere de creditor. Separat de dosarul de incuviintare a

137

executarii (apartine instantei) si execut. Judecat. isi va forma dosarul lui destinat incheind

procese-verbale pentru toate actele de executare facute. Aceste acte de executare se comunica

partilor, instantei pentru dosarul de incuviintare, iar un exemplar ramane la dosarul

executorului. Aceste procese-verbale ale executorului pentru a fi valabile trebuie sa cuprinda

urmatoarele elemente:

- denumirea si sediul biroului de executare;

- numele si calitatea celui care incheie procesul-verbal;

- data intocmirii procesului verbal si numarul dosarului de executare;

- titlul executoriu;

- numele si domiciliul partilor;

- locul, data, ora actului de executare;

- masurile luate de executor sau constatarile acestuia;

- consemnarea obiectivelor/explicatiilor partilor;

- alte mentiuni cerute de lege in functie de speta sau considerate necesare de executor;

- consemnarea absentei/prezentei partilor, a refuzului de a semna sau a motivului de

impiedicare de a semna;

- numarul de exemplare si persoanele carora li s-a inmanat cate un exemplar;

- semnatura executorului si daca e cazul a partilor interesate sau a martorilor asistenti;

- ştampila biroului de executare judecatoreasca.

Daca titlul unui creditor se executa fata de mai multi debitori, se formeaza mai multe dosare de executare ce

pot fi conexate in jurul dosarului cel mai vechi. Desistarea unui cocreditor dupa grevarea conexarii, nu

stopeaza executarea in favoarea celorlalti cocreditori, executarea continuand.

2) actele de incunostiintare a debitorului asupra executarii incepute:

- somatia;

- comandamentul;

Executarea este nula daca s-a facut fara instiintarea debitorului. Aceasta obligatie este imperativa si partile

nu pot deroga de la ea. Somatia- act proced. emis de execut. jud. in materia executarii silite mobiliare prin

care e instiintat debitorul ca va incepe executarea, fiind invitat sa isi achite obligatiile, iar in caz contrar,

avertizat ca va suporta riscurile executarii silite. La somatie se ataseaza copia titlului executor. In

reglemantarea in vigoare, somatia se foloseste si in executarea imobiliara.

Termenele somatiei sunt de 1 zi pentru executarea bunurilor mobile, 2 zile pentru fructele neculese sau

prinse in radacini, 5 zile pentru predarea bunurilor imobile, 10 zile pentru executarea obligatiei de a face/a

nu face, 15 zile pentru urmarirea silita a imobilului. Toate aceste termene se calculeaza pe zile libere.

138

Daca exista mai multe forme de executare incepute de creditor, se emit maimulte somatii cu termen specific

formei respective. Lipsa sau beregularitatea somatiei pot duce la anularea executarii incepute, fiind vorba de

o nulitate relativa.

Comandamentul se practica numai in materia executarii imobiliare. Se comunica debitorului cu 5 pana la 10

zile inainte de pornirea executarii pentru forma executarii directe si cu 30-60 de zile inainte de pornirea

executarii pentru forma de executare indirecta (scoaterea la vanzare). Atat somatia cat si comandamentul

constituie acte incepatoare de executare. Sunt posibile executarile silite si fara somatie EX: ordonanta

presedintiala.

Termenul pentru instiinatrea debitorului se va raporta si succesorilor acestuia. Transcrierea

comandamentului are ca efect intreruperea prescriptiei executarii, punerea in intarziere a debitorului si

indisponibilizarea bunului urmarit.

3) Timpul in care poate fi efectuata executarea: este intervalul intre 8:00-18:00 in zilele de

lucru. Ora 18:00 poate fi depasita daca executarea a inceput mai inainte si trebuie continuata.

In cazuri urgente, executarea inceputa in zi de lucru poate fi continuata in zilele libere. In

cazuri urgente, cu aprobarea presedintelui instantei poate fi facuta in zilele libere.

Prescriptia executarii silite si perimarea acesteia

Scopul acestei institutii este de a limita in timp durata executarii silite.

Prescriptia:

Termenul general de prescriptie este de 3 ani; exista 2 termene specifice:

- 10 ani pentru executarea drepturilor reale imobiliare;

- 5 ani pentru executarea creantelor bugetare.

Termenul incepe sa curga:

- de la ramanerea definitiva a hotararii ce se va transforma in titlu executoriu;

- de la pronuntarea hotararii cu executare vremelnica (ordonanta presedintiala);

Termenul se implineste in ultima zi la ora 24:00, iar daca ultima zi este zi libera, termenul se proroga in

urmatoarea zi lucratoare.

Calculul termenului se face pe zile libere.

Repunerea in termen poate fi dispusa numai de instanta si numai pentru motive temeinice pe care institutia

le apreciaza in sensul impiedicarii cererii executarii in termen legal.

Cererea de repunere pe rol se face in maximum 15 zike de la incetarea piedicilor creditorului.

Suspendarea si intreruperea cursului prescriptiei executorii

Suspendarea-oprirea temporara a curgerii termenului pe durata existentei cauzei de suspendare si

reluarea acestui termen ce va continua sa se deruleze pentru diferenta ramasa dupa incetarea cauzei de

suspendare.

In principiu, suspendarea este independenta de vointa partilor.

139

Cazuri generale de suspendare:

- existenta unei piedici in executare determinata de forta majora;

- suspendarea va persista pe perioada in care creditorul e militar in termen, iar armata e pe

picior de razboi;

- suspendarea va persista pe perioada in care intre persoana ocrotita in calitate de creditor si

reprezentantul ei legal in calitate de debitor nu au fost date si aprobate socotelile.

- Suspendarea persista pe perioada in care persoana cu capacitate de exerc. restransa nu au

asigurate reprezentarea si ocrotirea legala.

Cazuri speciale de suspendare:

- executarea este suspendata atunci cand e dispusa prin hotarare judecatoreasca sau prin lege;

- pr timpul cat debitorul isi sustrage veniturile/bunurile de la executarea silita.

Intreruperea prescriptiei executarii reprezinta o manifestare de vointa a partii care face sa inceteze

prescriptia urmand ca dupa incetarea cauzei de incetare, termenul de prescriptie sa fie reluat de la zero.

Cazuri de intrerupere a prescriptiei;

- indeplinirea voluntara de catre debitor a obligatiei de plata sau indeplinirea unui act

procedural prin care recunoaste in orice mod existenta creantei;

- pe data depunerii cererii de executare si a titlului anexat, chiar si la un organ necompetent;

- pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu;

- pe data depunerii cererii de reluare a executarii.

Efectele prescriptiei

Conduc la stingerea posibilitatii de a executa silit un titlu executoriu. Daca cererea de executare silita

priveste o executare prescrisa, aceasta cerere nu i se da curs. Executarea voluntara dupa implinirea

termenului de prescriptie e considerata o executare valabila.

Perimarea actelor de executare

Este sanctiunea procedurala pentru partea ce nu a depus staruintain solutionarea cererii lui de executare.

Termenul de perimare este de 6 luni de la ultimul act de executare. In aceasta materie perimarea greveaza de

drepturi.

Particularitati:

- lipsa de staruinta, respectiv neefectuarea unor acte de executare in cele 6 luni sa se datoreze

neglizentei creditorului;

- termenul opereaza de drept;

- constatarea perimarii se face la cererea partii ineresate (debitorul) sau din oficiu, de instanta;

- dupa implinirea termenului de perimare, creditorul poate cere o noua executare daca termenul

de prescriptie nu s-a implinit.

Efectele perimarii:

140

- stergerea executarii incepute si a tuturor actelor de executare intocmite. Perimarea nu e

aplicabila in 2 situatii:

- asupra masurilor asiguratorii adoptate cu caracter de conservare;

- cand executarea se face din oficiu.

Obiectul executarii silite

Inseamna realizarea efectiva, concreta a obligatiei de drept civil substantial in sensul de a da, face, nu

face ceva. Din punct de vedere procesual, obiectul executarii se raporteaza la bunurile si veniturile

debitorului asupra carora poate purta executarea. Principiul este ca intregul patrimoniu al debitorului poate

fi urmarit formand gajul general al creditorilor chirografari.

Daca la acest principiu exista exceptii legale, respectiv unele categorii de bunuri care nu pot fi urmarite

deloc sau doar partial pentru a proteja pe debitor si familia acestuia si pentru a face executarea suportabila.

Exceptii:

- bunuri si venituri ale debitorului exceptate total si neconditionat de la executarea silita: lucruri

necesare pentru culeatul debitorului si familiei lui; hainele necesare pentru nevoile lui curente;

armele, echipamentul si uniformele ofiterilor; icoanele si portretele de familie (nu de mare

valoare); ajutoarele banesti pentru incapacitatea temporara de munca, pentru sarcina si leuze

pentru ingrijirea copilului bolnav de pana la 2 ani, bursele de studiu;

- bunuri si venituri care pot fi urmarite conditionat daca: debitorul sa nu ai aiba alte bunuri

urmaribile, creanta executabila sa decurga din pensie de intretinere, chirie, creante

imobiliareprivilegiate, ex: uneltele, animalele, semintele, ingrasamintele necesare pentru

cultura pamantului, un numar redus de animale de munca la adresa debitorului si nutretul

necesar pe o luna; hrana pe 3 luni necesar debitorului si familia lui; uneltele, masinile si cartile

necesare pentru exercitarea profesiei debitorului; pensiile de intretinere si rentele viagere;

bunurile comune ale sotilor dupa partaj in ceea ce priveste datoriile personale ale sotilor;

bunurile comune ale sotilor fara partaj pentru datoriile comune ale sotilor; creante din

intretinere, ajutor medical sau social; compensatii pentru desfacerea nelegitima a contractului

de munca.

- Bunuri si venituri ale debitorului care pot fi urmarite doar partial sau esalonat: salariul, alte

drepturi banesti.

Pana la jumatate din aceste drepturi pot fi urmarite pentru executarea unei obligatii de intretinere sau

pentru plata despagubirilor cauzate de decesul/vatamarea autorului intretinerii;pana la 1/3 pentru acoperirea

prejudiciilor cauzate statului; pana 1/5 pentru acoperirea celorlalte datorii.

Formele executarii silite (art 411-451 C.p.c)

141

1) Urmarirea bunurilor imobile aflate in posesia debitorului;

2) Urmarirea sumelor de bani ale debitorului aflate in posesia tertilor;

3) Urmarirea fructelor prinse in radacini;

4) Urmarirea veniturilor bunurilor imobile;

5) Urmarirea bunurilor mobile detinute de terti (detentori precari);

6) Predarea (valorificarea)/silita a bunurilor mobile/imobile ale debitorului;

Toate aceste forme se grupeaza in 2 mari categorii care le includ:

- executarea silita directa;

executarea silita indirecata.

142