3 mai 2012

paraziti

c8

Clasa Apicomplexa [Sporozoa]

= clasa de protozoare care include in totalitate specii parazite (peste 15.000)

caracteristica principala a protozoarelor din clasa Apicomplexa e lipsa organitelor de miscare, ele prezentand spori doar la unele specii, sporul lipsind la cele din subclasa Piroplasmia

toate protozoarele din aceasta clasa prezinta un complex apical [vizibil doar la microscopie electronica] cu o structura specifica prezent intr-un anumit stadiu de dezvoltare, predominant intr-un stadiu extracelular

organizarea lor e simpla, dar prezinta un ciclu biologic complex

paraziteaza intracelular in celulele tubului digestiv si al glandelor anexe, in epiteliul altor organe dar si in sange, umori

2 subclase: subclasa Coccidia si Piroplasmia [sunt transmise de artropode hematofage]

Subclasa Coccidia

cuprinde protozoare apicomplexe care paraziteaza cel mai mult in tubul digestiv, ficat, rinichi, alte organe si tesuturi, producand boli specifice cu importanta economica si unele cu importanta sociala

Ordinul Eucoccidia/Eucoccidiorida

Fam. Eimeriidae

Genul Eimeria:

cuprinde peste 200 de specii parazite la mamifere si pasari, marea majoritate in tubul digestiv, existand putine specii cu alte localizari (hepatica, renala) producand boli grave mai ales la tineret, in special tineretul aviar, leporin, rumegator

etiologie:

forma de existenta si rezistenta a eimeriilor in mediu e oochistul; oochistul e o formatiune obisnuit ovoidala, avand dimensiuni intre 12-30 microni, mai rar 40 microni, avand membrana dubla, iar la cele mai multe specii un micropil si un opercul la polul apical; substanta interna/germinativa are aspect granular, grupata central sub forma unui sporont; in conditii favorabile de mediu [umiditate, temperatura, oxigen] dupa 48-72h, oochistul sporuleaza, din sporont formandu-se 4 sporoblasti cu cate 2 sporozoiti fiecare in interior, acestia fiind elemente mici, virguliforme, nucleate; acest oochist sporulat/cu sporoblasti si sporozoiti e oochist infestant, cel nesporulat e neinfestant; oochistul infestant ingerat de gazda receptiva, in tubul digestiv elibereaza sporobasti apoi sporozoiti; sporozoitii se ataseaza de peretele celulei intestinale, patrund in interiorul acesteia, se dezvolta pe seama continutului celulei, realizand stadiul de adult = trofozoid, formatiune cu aspect vacuolar; acesta favorizeaza dezvoltarea schizogonica, care e o multiplicare asexuata; in prima faza are loc divizarea nucleului trofozoidului, dispunerea lui marginala rezultand astfel un schizont tanar; prin divizarea si a continutului citoplasmatic al trofozoidului se formeaza schizontul adult/matur, ce contine in interior merozoiti, elemente mici, virguliforme, nucleate; se rupe peretele celulei, iar prin spargerea schizontului se libereaza merozoitii, care patrund in alte celule si formeaza alti trofozoiti, cu schizonti tineri, schizonti adulti, merozoiti, etc.; dupa 3-4 schizogonii, merozoitii care patrund in alte celule, vor genera elementele gametogonice, respectiv macro- si microgamont, ce vor forma macrogametul respectiv microgametii; microgametii sunt eliberati, patrund in celulele in care se afla macrogametii, si prin unirea acestora, dau nastere celula ou/zigotul, care rupe celula si e eliberat si el in lumenul intestinal, isi dubleaza membrana, substanta interna se grueaza central, devenind astfel oochist, care e eliminat prin fecale in mediu; in realizarea ciclului biologic al eimeriilor, sunt prezente 3 faze:

faza sporogonica/sporogonia - asexuata

faza schizogonica/schizogonia - asexuata

faza gametogonica/gametogonia sexuata

patogeneza:

actiunea patogenetica e dependenta de mai multi factori legati de paraziti, precum si altii legati de gazda:

eimeriile prezinta o specificitate stricta si o agresivitate particulara, existand specii cu patogenitate foarte inalta si specii cu patogenitate scazuta

legat de gazda, intereseaza varsta, starea fiziologica si reactivitatea gazdei; sunt importante alimentatia si conditiile de intretinere; ratiile dezechilibrate si cele cu exces proteic favorizeaza dezvoltarea eimeriilor; ratiile acide si cu exces glucidic au efect inhibitor

principalele actiuni ale eimeriilor:

actiunea mecanica e realizata consecutiv dezvoltarii schizogonice, in urma careia sunt distruse enterocitele, mucoasa, submucoasa dar si vasele de sange, aparand enteroragii grave; consecutiv distrugerii mucoasei se realizeaza si modificarea pH-ului intestinal cu dischinezii intestinale, maldigestie, malabsorbtie cu instalarea sindromului diareic, aparand ulterior rahitismul, dismineraloze, encefalomalacii; sunt afectate si manifestarile generale, animalele fiind apatice, adinamice, la cateva zile dupa instalarea sindromului apare polidipsia, care asociata cu inapetenta, producand hipoproteinemie, hipolipidemie, hipovitaminoze, scaderea carotenoizilor hepatici si plasmatici, si inclusiv modificarea raportului dintre aminoacizii grasi saturati si nesaturati

actiunea toxica datorata toxinelor parazitului, atat exotoxine cat si endotoxine, actionand ca antivitamine, perturbandu-se astfel in principal metabolismul vitaminelor A, D, E, precum si metabolismul seleniului si zincului; totodata actioneaza si asupra organelor hematoformatoare, inclusiv a hematiilor, accentuand anemia

actiunea inoculatoare care e consecinta ruperii barierei epiteliale intestinale, patrund astfel bacterii (E. coli, Salmonella, Clostridium), agravand astfel patogenitatea eimeriozelor

se pot produc mai ales la o reinfestare imediata procese inflamatorii ale mucoasei cu formarea de edeme ale peretelui intestinal si pot duce inclusiv la obstruarea sfincterului Oddi, staza biliara, aparitia icterului

imunitatea:

prezinta o importanta deosebita, atat in evolutia bolii cat si in profilaxia bolii

imunitatea naturala e cea care determina specificitatea stricta a eimeriilor; specificitatea eimeriilor nu e doar de specie, ci si de organ, ba chiar segment de organ; aceasta imunitate naturala poate fi influentata de factori externi, in principali de alimentatie, disconfort fiziologic, factori stresori

imunitatea dobandita e cea consecutiva trecerii animalului prin boala, conducand la starea de echilibru/premunitie cu o anumita rezistenta specifica fata de o noua reinfestare; aceasta imunitate dobandita sta la baza utilizarii vaccinurilor eimeriene sau a programelor de tratament in cazul efectivelor de reproductie si a celor de inlocuire

1/3