curs 1.pdf

30
1 CE ESTE MANAGEMENTUL La origine cuvântul provine din cuvântul latin manus și desemnează strunirea cailor care trag un car sau o căruță cu ajutorul hățurilor. Sensul verbului englez ”to manage” sunt destul de surprinzătoare dar mare parte din ele pot contribui la înțelegerea conceptului. Iată câteva definiții: 1. A tine un cal in frâu 2. A administra 3. A trata cu indulgență 4. A fi atât de neîndemânatic sau ghinionist încât…. 5. A duce ceva la bun sfârșit Câteva definiții date managementului de specialiști: A prevedea și a planifica, a organiza, a conduce, a coordona și a controla (Henri Fayol) Asumarea răspunderii pentru deciderea, planificarea și reglementarea activității unor oameni lucrând pentru un scop comun, astfel încât rezultatul corect să fie eficient și economic (Brecht) Lucrul cu indivizi sau grupuri pentru îndeplinirea unor obiective organizaționale (Hersey și Blanchard) Organizarea si sistematică a resurselor economice (Drucker) Cea mai simplă și mai utilă definiție de lucru poate fi următoarea: Atingerea unor obiective prin intermediul altor oameni. Se sugerează deci că nu managerul este cel care trage căruță, el doar tine hățurile. Această imagine ne poate sugera diferența majoră între munca managerială ai alte feluri de muncă. Non managerii îndeplinesc ei înșiși niște sarcini, indiferent la ce nivel, de la cel necalificat la cel înalt calificat. Muncitor sarcină Managerul îi determină pe alți oameni să efectueze sarcini. Manager alți oamenisarcini Implicațiile acestei definiții: Managementul este o aptitudine distinctă (în anumite momente ale carierei lor, majoritatea managerilor vor fi nevoiți să conducă cât mai bine oameni cu aptitudini pe care ei nu le au. O situație îngrijorătoare pentru managerii neexperimentați și chiar și pentru cei cu experiență. La nivelurile inferioare, existența unor cunoștințe în domeniu pe care îl supraveghează poate fi un avantaj. Totuși cu cât un manager are un post mai PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Upload: roxana-florea

Post on 20-Dec-2015

92 views

Category:

Documents


5 download

TRANSCRIPT

Page 1: curs 1.pdf

1

CE ESTE MANAGEMENTUL

La origine cuvântul provine din cuvântul latin manus și desemnează strunirea cailor care trag un car sau o căruță cu ajutorul hățurilor. Sensul verbului englez ”to manage” sunt destul de surprinzătoare dar mare parte din ele pot contribui la înțelegerea conceptului.

Iată câteva definiții: 1. A tine un cal in frâu 2. A administra 3. A trata cu indulgență 4. A fi atât de neîndemânatic sau ghinionist încât…. 5. A duce ceva la bun sfârșit

Câteva definiții date managementului de specialiști:

A prevedea și a planifica, a organiza, a conduce, a coordona și a controla (Henri Fayol)

Asumarea răspunderii pentru deciderea, planificarea și reglementarea activității unor oameni lucrând pentru un scop comun, astfel încât rezultatul corect să fie eficient și economic (Brecht)

Lucrul cu indivizi sau grupuri pentru îndeplinirea unor obiective organizaționale (Hersey și Blanchard)

Organizarea si sistematică a resurselor economice (Drucker)

Cea mai simplă și mai utilă definiție de lucru poate fi următoarea:

Atingerea unor obiective prin intermediul altor oameni.

Se sugerează deci că nu managerul este cel care trage căruță, el doar tine hățurile. Această imagine ne poate sugera diferența majoră între munca managerială ai alte feluri de muncă. Non managerii îndeplinesc ei înșiși niște sarcini, indiferent la ce nivel, de la cel necalificat la cel înalt calificat. Muncitor →sarcină Managerul îi determină pe alți oameni să efectueze sarcini. Manager →alți oameni→sarcini Implicațiile acestei definiții:

• Managementul este o aptitudine distinctă (în anumite momente ale carierei lor, majoritatea managerilor vor fi nevoiți să conducă cât mai bine oameni cu aptitudini pe care ei nu le au. O situație îngrijorătoare pentru managerii neexperimentați și chiar și pentru cei cu experiență. La nivelurile inferioare, existența unor cunoștințe în domeniu pe care îl supraveghează poate fi un avantaj. Totuși cu cât un manager are un post mai

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 2: curs 1.pdf

2

înalt cu atât acest avantaj contează mai puțin;la nivelurile superioare, este posibil pentru un individ să fie expert în toate domeniile;finanțe , personal, marketing etc. pe care le controlează.)

• Fiecare muncă are elemente manageriale nici una nu este în întregime managerială;(fiecare muncitor care are de îndeplinit anumite sarcini trebuie să-și asume și anumite sarcini manageriale; aprovizionarea locului de muncă, să anunțe necesitatea reparării echipamentului etc. dacă luăm în considerare vârfurile piramidei , chiar și managerii cu posturi din cele mai înalte trebuie să facă anumite lucruri singuri - programarea zilei lor de lucru)

• managementul nu este neapărat o chestiune de salariu sau post important (Posturile importante tind să aibă un conținut managerial mai mare, dar nu întotdeauna. Spre ex: un profesionist poate avea puține răspunderi manageriale față de un supraveghetor) Sensurile cuvântului management Supraveghere/supraveghetor Supraveghere-desemnează managementul la niveluri inferioare, unde de multe ori munca are un conținut managerial mai ridicat. Conducere (Leadership)/lider Diferența dintre manager și un lider are o importanță practică ce poate fi pusă în evidență prin două întrebări: 1. trebuie managerii să fie lideri? 2. Trebuie liderii să fie manageri?

Răspunsul pentru prima întrebare este da. Pe de altă parte , în practică ,mulți lideri carismatici nu au nici un interes și nu se pricep la management.

A executa/executiv Executiv înseamnă un grup sau un individ care execută sau îndeplinește deciziile

unei alte persoane. Pe de altă parte executiv a fost însușii în special de cei ce lucrează în comerț pentru a defini un statut social înalt: mașină model executiv, consum executiv chiar și servietă executiv.

Organizare/organizator O bună organizare este un element al managementului ca și al altor tipuri de

muncă. Administrare/administrator În general administrare este folosit câteodată mai ales în sectorul public ca sinonim

al managementului. Administrare tinde să aibă conotații de muncă și sisteme de birou, cel mai adesea fără nici o legătură cu luarea deciziilor sau al altor elemente de management.

Direcție/director Tipul de director este o alternativă a cuvântului conducător sau manager pentru a

indica postul de management cu cea mai mare răspundere.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 3: curs 1.pdf

3

Control/controlor/revizor Noțiunea se extinde la unele domenii specializate cum ar fi : controlul producției,

controlul calității etc. Titlul e revizor sate utilizat pentru managerii cu funcții financiare. Boss Originea sa indică o anume perspectivă a muncii de manager. Cuvântul boss

înseamnă în limba engleză piesa centrală, de piatră sau lemn a unei arcade sau a unui dom pe care se sprijină grinzile. Fără această structură întreaga structură s-ar prăbuși.

Guvernator Derivă din latinul gubernator, care desemnează cârmaciul unei nave , omul care

fixează capul și se asigură că nava păstrează direcția bună. Resursele managementului Pentru a realiza ceva, managerii trebuie să se folosească cât mai eficient resursele

aflate la dispoziția sa. Aceste resurse vor fi o sursă de putere, cât și de constrângere. Cele mai importante resurse sunt:

• Oameni, aptitudini, cunoștințe • Utilaje și echipamente • Materiale • Piața • Timpul • Finanțele • Produsele și procesele • Informațiile • Clădiri, terenuri • Infrastructură, amplasament • Bună voință, reputație, imagine.

Satisfacțiile și frustrările managementului Satisfacțiile managementului sunt:

• Producerea unui profit • Munca prin intermediul altora • Crearea unor schimbări vizibile în munca reală • Rezolvarea unor probleme practice dure • Depășirea obstacolelor • Luarea de decizii • Un mediu de lucru solicitant, mereu in schimbare

Frustrările managementului sunt:

• Stres continuu și copleșitor • Inabilitatea de a trece peste dificultăți iraționale sau necontrolate • Conflicte de personalitate • Priorități contradictorii și mereu în schimbare • Un mediu solicitant, mereu în schimbare.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 4: curs 1.pdf

4

Evoluții și orientări actuale în management

Management artă sau știință

Managementul constituie o știință, adică un ansamblu organizat și coerent de cunoștințe, concepte, principii, metode și tehnici, prin care se explică în mod sistematic, fenomenele și procesele ce se produc în conducerea organizațiilor.

Managementul reprezintă de asemenea o artă care reflectă latura sa pragmatică

și care constă în măiestria managerului de a rezolva problem în diferite situații cu rezultate bune, în condiții de eficiență, aplicând cunoștințe științifice.

Managementul constituie și o stare de spirit specifică, reflectată de un anumit fel de a vedea, a dori, a căuta și a accepta progresul.

Școli și mișcări în evoluția managementului Școala clasică Cuprinde ansamblul curentelor de organizare care s-au dezvoltat pe baza

operelor lui Taylor și Fayol. Principiile de bază ale acestei școli sunt: • Principiul ierarhiei-existența unor linii ierarhice de-a lungul cărora se

exercită autoritatea • Unitatea de comandă – orice lucrător nu primește dispoziții decât de la

un singur șef • Specializarea organizațională- fiecare lucrător trebuie să îndeplinească

sarcini specializate ce determină creșterea productivității muncii • Un șef poate conduce corespunzător numai un anumit număr de

subordonați • Corespondența autoritate- responsabilitate trebuie echilibrate • Conceptul mecanicist-eficacitatea se măsoară prin eficacitate • Conceptul raționalist- oamenii se comportă rațional • Organizația este un sistem închis • În cadrul structurii contează numai relații oficiale și formale etc.

Critici • Viziune mecanicistă • Caracterul contradictoriu al unor principii • Ignorarea motivațiilor factorului uman.

Școala relațiilor umane Promotor Elton Mayo Caracteristici:

• Atenția este focalizată nu asupra persoanelor ci asupra grupurilor

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 5: curs 1.pdf

5

• Integrarea persoanelor se bazează pe încrederea acordată acestora • Decizii descentralizate • Reconsiderarea rolului factorului uman și al comunicațiilor • Deplasarea accentului de pe relațiile formale, oficiale, pe cele informale sociale

etc. Critici

• Ineficacitatea operațională a conceptelor și teoriilor avansate • Concentrarea exclusivă asupra aspectului uman • Supraevaluarea rolului climatului organizațional ca element motivațional

Școala empirică (neoclasică) Drucker promotor Principalele caracteristici:

• Abordarea empiristă a problemelor conducerii, pe această bază dezvoltându-se teorii și concepte noi etc.

Critici • Riscul pe care il reprezintă folosirea exagerată a studiilor de caz.

Mișcarea sistemică Trăsături în domeniul managementului:

• Realizează sinteza școlilor care au precedat-o • Interferarea cu alte științe și discipline • Întreprinderea –ca un ansamblu unitar • Folosește limbajul matematic cibernetic și informatic • Propune o metodologie specifică de abordare sistematică

Caracteristici și orientări ale managementului modern Principalele trăsături definitorii și orientări de perspectivă sunt:

• Viziunea globală, integratoare de abordare a problemelor. Problemele de management trebuie realizate pe două planuri:

o Intraorganizație o Între organizații și mediu

• Interdisciplinaritatea • Accentuarea caracterului previzional • Creșterea dinamismului managerial-este determinată de dinamismul tot

mai accentuat al mediului de existență și acțiune al organizației, de creșterea spectaculoasă a frecvenței schimbărilor

• Accentuarea caracterului finalist al acțiunii manageriale - realizarea obiectivelor generale ale organizației

• Universalitatea managementului - utilizarea managementului în diverse domenii

• Profesionalizarea funcției de manager –formarea și perfecționarea cadrelor de conducere.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 6: curs 1.pdf

6

Noile postulate ale managementului – P. Drucker

• Managementul este general – se afirmă în toate domeniile economice și sociale • Dezvoltarea spiritului de inovare constituie trăsătura esențială a

managementului modern • Managementul este orientat spre sporirea continuă a productivității muncii

intelectuale și fizice • Managementul se grefează pe tradițiile culturale sociale și politice ale fiecărei

țări • Managementul constituie principalul factor de sporire a eficienței activității

desfășurate • Managementul constituie principalul animator al dezvoltării economice.

Ce este Managementul de Mediu?

Managementul mediului are drept scop utilizarea responsabila a resurselor naturale,

economice si umane astfel incat mediul sa fie protejat si imbunatatit. El cauta sa protejeze bunurile ecologice valoroase, sa managerieze zonele locale pe cea mai potrivita cale si sa dezvolte relatiile intre populatie si mediul natural. Astazi obiectivele managementului mediului sunt asigurarea principiilor fundamentale ale dezvoltarii durabile care cauta sa puna in locul economiilor, mediul pentru acestia si generatiile viitoare. Intrebare: Ce este managementul de mediu? Raspuns: Managementul care face responsabila utilizarea resurselor naturale, economice si umane pe caile care protejeaza si dezvolta mediul. De ce este Managementul Mediului important?

Definitii

De la inceput trebuie diferentiati clar termenii de ecologie, respectiv protectia mediului. Ecologia este o stiinta biologica de sinteza ce studiaza prin excelenta conexiunile ce apar intre organisme si mediul lor de viata, alcatuit din ansamblul factorilor de mediu (abiotic si biotic), precum si structura, functia si productivitatea sistemelor biologice si supra-individuale (populatii, biocenoze) si a sistemelor mixte (ecosisteme). De subliniat faptul ca, daca ecologia este o stiinta, protectia mediului este mai degraba un concept care trebuie sa se regaseasca in fiecare domeniu de activitate (industriala, agricola, comerciala, de transport).

In sensul dat de legea mediului, protectia mediului este ansamblul actiunilor de ocrotire si imbunatatire a mediului inconjurator, de protejare si gospodarire judicioasa a resurselor naturale, inclusiv aerul, apa, solul, flora, fauna si esantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 7: curs 1.pdf

7

Imbinarea si corelarea aspectelor economice si de protectie a mediului cu cele sociale, culturale, traditionale si de conservare a patrimoniului istoric, combinata cu dezvoltarea unor mecanisme de productie similare mecanismelor ce domina ciclurile naturale urmate de resursele naturale regenerabile (cicluri inchise) conduc la un model de dezvoltare durabila.

Dezvoltarea durabila este acea dezvoltare care corespunde necesitatilor prezentului, fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a le satisface pe ale lor.

Conceptul a fost promovat si a reprezentat rezultatul activitatii “Comisiei Brundtland” numita astfel dupa numele celei ce a condus comisia, d-na Bo Harley Brundtland, ulterior devenita si Prim Ministru al Norvegiei.

Sensul de “durabil ” care aparent este contrar “dezvoltarii” trebuie interpretat ca o dezvoltare rationala facuta astfel incat sa poata fi mentinuta pe timp indelungat, chiar permanent, continuu, deci durabil.

Conceptul de “dezvolatare durabila” este strans legat de utilizarea durabila a resurselor naturale regenerabile. Asa cum ciclurile apei sau vegetatiei (ambele reprezentand resurse regenerabile) sunt permanente cu pastrarea si conservareaa cantitativa, la fel modelul de dezvoltare durabila incearca sa transpuna ciclurile inchise naturale in cadrul unor activitati umane, inclusiv in utilizarea durabila a resurselor naturale regenerabile.

Prin utilizare durabila se intelege folosirea resurselor regenerabile intr-un mod si o rata care sa nu conduca la declinul pe termen lung al acestora, mentinand potentialul lor in acord cu necesitatile si aspiratiile generatiilor prezente si viitoare.

Desigur ca realizarea acestor obiective nu este posibila fara promovarea unui management de mediu adecvat, componenta integrata in managementul general al unei organizatii.

Managementul este stiinta organizarii si conducerii intreprinderii, dupa unii autori.

Dupa altii managementul este activitatea sau arta de a conduce.

Desigur, daca avem in vedere necesitatea existentei la un conducator a unor calitati native cum ar fi capacitatea organizatorica sau de decizie, managementul are si elemente specifice unor arte.

O definitie mai completa ar fi:

Managementul este ansamblul activitatilor de organizare si conducere in scopul adoptarii deciziilor optime in proiectarea si reglarea proceselor microeconomice (relatiile economice la nivelul fiecarei intreprinderi).

Pentru ca in definitiile formulate mai sus am utilizat si notiunea de “ecosistem” este bine sa o definim :

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 8: curs 1.pdf

8

Ecosistemul este un fragment mai mare sau mai mic al biosferei, alcatuit dintr-o componenta vie, reprezentata de plante si animale (biocenoza) si una nevie (biotop) formand un ansamblu integrat, in permanenta interactiune. Totalitatea ecosistemelor formeaza biosfera.

Biosfera mai poate fi definita ca totalitatea ecosistemelor si a vietuitoarelor din geosferele care contin viata (hidrosfera, litosfera si atmosfera, unde hidrosfera reprezinta componenta lichida a geosferei, litosfera-componenta solida iar atmosfera componenta gazoasa).

La inceput, deoarece primele acte si sisteme de reglementare Aer Curat, Apa Curata si Depozitarea Deseurilor erau usor de dezvoltat, responsabilitatile de conformare erau relativ simple si stabilite clar. Sarcina industriei – de a gasi si implementa solutii de inginerie pentru a clarifica problemele identificate – a fost relativ simpla, dar costisitoare. Acest obiectiv nu a facut sa se creeze o necesitate urgenta a companiilor spre a schimba “cultura” lor sau calea lor de a face afaceri.

Cu trecerea anilor, totusi circumstantele s-au schimbat. Legile si reglementarile au crescut in complexitate si s-au inplicat spre punctul in care cele mai multe companii au nevoie sa dezvolte sisteme cuprinzatoare de conformare si “culturi de conformare” pentru a satisface consistent “litera legii”. De ce conformarea simpla cu legea este adesea insuficienta pentru protectia bunurilor si investitiilor companiei?

Mai mult decat atat, companiile au descoperit ca simpla conformare cu legea adesea nu este suficienta pentru a proteja bunurile lor si investitii mari pe care ei trebuie sa le faca fata pentru crearea unei imagini favorabile care sa se identifice cu marca fabricii. Actiuni in conformitate cu legea trebuie totusi sa rezulte din incidentele de mediu, pagube si gasirea de amenzi dure de care trebuie sa se aiba grija – rezultind procese si raspunderi punitive. Actiuni in conformitate cu legea pot totusi sa fie fondate social dar iresponsabile din punct de vedere mediu . Actiuni in conformitate cu legea, in mod egal daca grija fata de taxe este exercitata, pot sa fie rau receptionate de comunitatile si organizatiile afectate .

Cadrul institutional specific protectiei mediului si conservarii

naturii

Pentru a putea vorbi despre managementul mediului in cunostinta de cauza trebuie sa cunoastem principalele organisme cu atributii in domeniul protectiei mediului cu rol de a elabora politici, strategii, reglementari, organisme de care trebuie sa tina seama toate unitatile economice cu impact asupra mediului.

Institutii semnificative la nivel global

O serie de organisme din domeniul protectiei mediului sunt constituite pe langa Organizatia Natiunilor Unite.

Un organism important il constituie:

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 9: curs 1.pdf

9

• Comisia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabila (CNUDD). Aceasta comisie s-a constituit dupa Conferinta O.N.U. pentru mediu si dezvoltare

(UNCED). Comisia are rolul de a urmari progresele inregistrate pe plan mondial privind transpunerea in practica a obiectivelor “Agendei 21”.

“Agenda 21” este un document strategic sintetizand principalele obiective in diverse domenii ce trebuie realizate in scopul tranzitiei spre o dezvoltare durabila. “Agenda 21” a fost adoptata de sefii de state si guverne cu ocazia participarii la Conferinta Mondiala Mediul si Dezvoltarea, care a avut loc la Rio de Janeiro in iunie 1992. Cu aceasta ocazie fiecare tara participanta a pregatit un Raport National privind Mediul si Dezvoltarea (Romania a prezentat si ea un astfel de raport) cu evidentierea evolutiilor privind economia si mediul realizate dupa Conferinta “Omul si Mediul ” de la Stockholm din 1972.

La Rio s-au adoptat si alte documente importante si anume:

• Declaratia sefilor de state si guverne participante conventiei cadru a ONU privind prevenirea modificarilor climatice.

• Semnarea conventiei cadru a ONU privind conservarea biodiversitatii • Adoptarea unui document referitor la despaduriri

Desigur ca un document extrem de important a fost si Agenda 21, chiar daca dupa unele pareri acest document fixeaza unele termene nerealiste (de exemplu eradicarea saraciei pana in anul 2000-2005 ).

CNUDD se reuneste in fiecare an la New-York la nivel de ministri ai economiei, mediului, finantelor, etc. Cu aceasta ocazie se analizeaza si rapoartele anuale intocmite de fiecare tara. Exista inca multe discutii asupra obiectivului de activitate al acestei comisii si al evitarii suprapunerilor cu alte institutii ale ONU. Datele analizate indica progrese modeste in ceea ce priveste promovarea obiectivelor Agendei 21.

• Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (prescurtat in limba engleza UNEP sau PNUE in franceza). Acest organism a luat fiinta la scurt timp dupa conferinta mondiala “Omul si mediul” din 1972.

UNEP a avut ca scop promovarea cu precadere a unor proiecte de mediu menite sa vina in sprijinul tarilor in curs de dezvoltare. Nu intamplator sediul acestuia se afla in Africa, la Nairobi, capitala Kenyei. Este de altfel singurul sediu ONU aflat pe teritoriul african. Printre proiectele prioritare finantate de UNEP sunt cele privind sprijinirea promovarii legislatiei de mediu, protectia marilor si oceanelor inclusiv a marilor fluvii, crearea unui sistem mondial de supraveghere a mediului, promovarea unor moduri de productie ecologica, etc.

O atentie speciala s-a acordat in ultimul timp Dunarii si Marii Negre prin sustinerea corelarii dintre doua programe de mediu importante (programul privind protectia mediului in bazinul Dunarii si cel privind protectia mediului in bazinul Marii Negre). Din pacate acest organism se confrunta cu dificultati financiare deosebite si fondurile de care

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 10: curs 1.pdf

10

dispune sunt insuficiente. Peste aceasta situatie se suprapune si necesitatea unei delimitari mai clare intre activitatile UNEP si CNUDD.

• Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Desi acest program nu este dedicat direct problematicii mediului, totusi el acorda o

prioritate aspectelor de mediu in contextul unor actvitati economice. Un important program PNUD in domeniul mediului s-a derulat si in Romania in perioada 1991-1994

PNUD are o reprezentanta permanenta si in Romania, el reprezentand si interesele UNEP si ale fondului mondial de mediu in Romania.

• Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala (ONUDI) se implica si ea in sustinerea unor proiecte de mediu.

Organizatia este interesata in facilitarea transferului de tehnologie, crearea unor centre regionale care sa faciliteze transferul de tehnologii, etc..

In acest context ONUDI se implica in promovarea unor proiecte de transfer tehnologic in cadrul unor conventii internationale din domeniul mediului. Astfel, in Romania a finantat crearea secretariatului permanent al Conventiei de la Viena si a Protocolului de la Montreal privind controlul substantelor ce distrug stratul de ozon. Totodata, ONUDI a finantat proiecte de introducere in Romania a unor tehnologii alternative fata de cele actuale (care utilizeaza cloroflorcarbonii ce contribuie la deteriorarea stratului de ozon). Astfel de proiecte s-au derulat la “Arctic” Gaiesti, “Tehnofrig” Cluj, “Bicapa” Tarnaveni, etc.

• Secretariatele Conventiilor Internationale din domeniul mediului. Toate conventiile internationale din domeniul mediului, dispun de secretariate tehnice permanente, care au rolul de a corela toate actiunile intreprinse de diferitele tari in cadrul obligatiilor ce revin prin semnarea si ratificarea acestor conventii de catre tarile respective.

• Fondul Mondial pentru Mediu (GEF) este gestionat prin Banca Mondiala si este constituit din donatii ale unor organizatii internationale pentru acordarea unor fonduri nerambursabile tarilor ce promoveaza proiecte de mediu ce intra in sfera de preocupare a GEF. Deciziile sunt luate de un Consiliu al GEF format din reprezentanti ai diferitelor tari din lume.

In afara organismelor de mai sus exista o serie de institutii finantatoare internationale care se implica in sustinerea financiara a proiectelor de mediu, precum si importante organizatii neguvernamentale internationale. Un astfel de exemplu este:

• Uniunea Internationala pentru conservarea Naturii (UICN) organism ce are menirea de a coordona pe plan international eforturile destinate protejarii diversitatii biologice. Printre membrii UICN se numara si tara noastra prin implicarea in mod deosebit a unor specialisti de prestigiu de la Facultatea de Biologie a Univesitatii din Bucuresti.

Institutii europene in domeniul protectiei mediului

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 11: curs 1.pdf

11

La nivel european se disting urmatoarele organisme importante:

• Comisia Uniunii Europene. Acest adevarat guvern european exercita atributii in domeniul mediului prin Directia Generala XI-Mediu, Control Nuclear si Protectie Civila (DGXI). Daca Comisia UE poate fi asimilata cu un ,,guvern” european, DGXI reprezinta un adevarat ,,minister” al mediului european. Alaturi de DGXI este implicata in promovarea proiectelor de asistenta externa inclusiv cele privind protectia mediului (PHARE, LIFE, etc.) si Directia Generala I care coordoneaza politica externa a Uniunii.

• Agentia Europeana de Mediu de la Copenhaga. Acest organism a fost creat in 1995 avand rolul de a asigura cooperarea in domeniul mediului intre tarile U.E. cu precadere in domeniul monitorizarii mediului. Si tarile asociate printre care si Romania colaboreaza cu Agentia de la Copenhaga, dar pentru tarile asociate diversele actiuni nu au caracterul de obligativitate pe care il au pentru tarile membre U.E.. Una dintre actiunile si sarcinile cele mai importante ale Agentiei, asa cum aminteam mai sus este realizarea unui sistem unitar european pentru monitorizarea mediului. In acest context s-au realizat rapoartele privind starea mediului in Europa componenta importanta a procesului “media pentru Europa”. Sub aceasta denumire se deruleaza actiunile decise de ministrii mediului din Europa, care se intalnesc periodic pentru a analiza si a decide asupra masurilor ce trebuiesc intreprinse in continuare. Bazele acestor reuniuni s-au pus la Dobris in Cehia in anul 1991. Ulterior au avut loc reuniuni ale ministrilor europeni ai mediului la Lucerna (1993), Sofia (1995) si Arhus (1998). Reuniunea de la Dobris a fost precedata de alte doua reuniuni in 1990 la Bergen (Norvegia) si Dublin (Irlanda). Rapoartele europene privind starea mediului au menirea evidentiereii dinamicii calitatii mediului european. S-a pus la punct o retea internationala informatica (EIONET) la care este racordata si tara noastra prin Institutul de Cercetari si

Ingineria Mediului Bucuresti.

• Consiliul Europei. Alaturi de Comisia Uniunii Europene, Consiliul Europei are atributii in domeniul

mediului legate strict de conservarea naturii, ariile protejate, biodiversitate,organizarea retelei Europene de arii protejate, etc. Sub egida Consiliului Europei s-a organizat si Anul European al Conservarii Naturii in 1995 dedicat protejarii zonelor naturale aflate in afara zonelor protejate. Cu aceasta ocazie o atentie deosebita s-a acordat actiunilor de educatie inclusiv cu sprijinul mass-mediei, sau a sensibilizarii personalului a carei activitate era legata de natura, de spatii largi (silvicultori, gospodarii apelor,agricultori etc).

• Comisia Economica pentru Europa (CEE). Acest organism a carui preocupari initiale erau de natura economica s-a orientat din ce in

ce mai mult spre abordarea problemelor de mediu prin Comisia pentru Politica de Mediu. CEE s-a implicat in mod deosebit si in actiunile legate de procesul “Mediul pentru Europa”, corelarea actiunilor legate de promovarea unor Conventii internationale (Conventia privind accesul populatiei la informatia de mediu). Pe langa Comisie functioneaza si Secretariatul

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 12: curs 1.pdf

12

Permanent pentru Calamitati si Accidente Industriale. Acest secretariat asigura coordonarea actiunilor de ajutoare derulate de diverse state pe baza de voluntariat. Totodata secretariatul asigura mobilizarea potentialilor voluntari in cazul unor accidente cu impact semnificativ asupra mediului.

Un organism care merita a fi mentionat este Centrul Regional pentru Mediu de la Budapesta (REC). Acesta este un organism neguvernamental, creat cu participarea SUA, Japoniei, Comisiei U.E si a Ungariei. Principiile care stau la baza activitatii acestei organizatii sunt cuprinse in “Carta REC” semnata si de Romania .REC. sprijina si finanteaza programe de mediu propuse de organizatiile neguvernamentale (ONG) din tarile asociate la UE. Si ONG-urile din Romania participa la proiecte finantate de REC. De altfel REC are o reprezentanta si la Bucuresti. In ultimul timp conducerea REC a luat

masura de a se consulta mai intens cu guvernele din tarile membre. De altfel, in Consiliul REC a fost reprezentata si Romania,o perioada detinand chiar o functie de vicepresedinte, prin autorul acestei carti.

Cadrul institutional in domeniul protectiei mediului in Romania

Este utila o scurta prezentare a institutiilor celor mai importante implicate in protectia mediului in Romania. Marea majoritate a acestor institutii s-au creat dupa 1989.

Pentru prima oara s-a format un departament al mediului in decembrie 1989 dupa crearea Ministerului Apelor, Padurilor si Mediului Inconjurator (MAPMI) prin reunirea Ministerului Silviculturii, Consiliului National al Apelor si crearea unui nou departament, cel al mediului inconjurator. Ulterior ministerul s-a numit Ministerul Mediului in perioada iunie 1990 noiembrie 1992 si Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului (MAPPM) incepand cu noiembrie 1992.

Concomitent s-au dezvoltat si o serie de organisme in teritoriu sau la nivelul altor institutii care sa reflecte corespunzator noua activitate. In cele ce urmeaza vom prezenta cateva din ele.

• Parlamentul Romaniei. La nivelul Parlamentului activitatile de protectie a mediului sunt reprezentate la nivelul

unei comisii de specialitate atat in Camera Deputatilor, cat si in Senatul Romaniei. In Camera Deputatilor problemele legate de promovarea legislatii de mediu sunt analizate de catre Comisia pentru Administratie Locala, Ecologie si Amenajarea Teritoriului iar in Senat de Comisia pentru Sanatate, Ecologie si Sport. Cele doua comisii analizeaza si activeaza toate proiectele de lege in domeniul mediului care sunt transmise Parlamentului inainte ca acestea sa fie dezbatute in plen.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 13: curs 1.pdf

13

• Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile are rolul de a reglementa si controla toate activitatile cu impact asupra mediului.

Planificarea strategica

Reuneste într-un singur cadru de management aspecte cum ar fi planificarea politicilor publice, elaborarea bugetului, stabilirea prioritatilor si planificarea organizationala. Sistemul a fost introdus în 2 etape:

1. Componenta de management care contine aspecte precum: Mandatul, Viziunea, Valorile comune, Analiza mediului intern, Analiza mediului extern, Prioritatile pe termen mediu, Directiile de activitate, Monitorizarea, evaluarea, raportarea

2. Componenta de programare bugetara: descrierea programelor bugetare cu urmatoarele elemente – Analiza situatiei actuale, Obiectivul programului bugetar, Rezultatele si indicatorii de performanta ai programului bugetar, Noile initiative de finantare, mecanismele de implementare, Finantarea programului

Prima etapa a permis MMDD sa analizeze în detaliu domeniile sale de competenta si sa stabileasca directiile sale de activitate. A doua etapa a constat în corelarea prioritatilor si a directiilor sale de activitate cu procesul de elaborare bugetara.

Planul strategic al MMDD se elaboreaza pentru o perioada de trei ani.

Mandatul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile

Conform legislatiei în vigoare, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile este organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului. Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile este desemnat ca autoritate de management pentru Programul operational sectorial pentru infrastructura de mediu.

Mandatul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile este de a elabora strategia Guvernului în domeniul protectiei mediului si gospodaririi apelor si de a coordona aplicarea acesteia la nivel national pentru asigurarea unei dezvoltari durabile.

Actele normative care reglementeaza statutul institutiei sunt HG nr. 368/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile si HG nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului institutional pentru coordonarea, implementarea si gestionarea instrumentelor structurale, cu modificarile si completarile ulterioare.

Viziunea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 14: curs 1.pdf

14

Ministerul Mediului si Dezvoltarii Dezvoltarii Durabile actioneaza pentru a proteja mediul si resursele naturale, pentru a garanta generatiei actuale si celor viitoare un mediu curat, în armonie cu dezvoltarea economica si progresul social. Valorile Comune ale Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile

Pentru a identifica valorile comune împartasite de toti angajatii ministerului, Unitatea de Politici Publice a distribuit personalului ministerului chestionare în care era expusa o serie variata de valori posibile, angajatii trebuind sa aleaga cinci valori considerate reprezentative pentru munca desfasurata de acestia în cadrul ministerului. Valorile cel mai des mentionate de angajati au fost, în ordinea numarului de optiuni pentru fiecare dintre acestea:

responsabilitate

competenta

corectitudine

eficienta

spirit de echipa

dezvoltare continua

Analiza Mediului Intern al Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile

Analiza mediului intern reprezinta o analiza a principalelor probleme de management ale institutiei fiind structurata pe doua dimensiuni:

analiza resurselor ministerului (umane, financiare, de infrastructura) si

analiza coerentei functionale a institutiei, a capacitatii acesteia de a-si atinge viziunea si scopurile si de a realiza sarcinile prevazute prin acte normative si documente de politica publica.

• Comisia Nationala pentru Dezvoltare Durabila. Comisia are ca scop corelarea eforturilor si actiunilor intre componenta economica,

sociala si de mediu, promovarea unei strategii a dezvoltarii durabile in tara noastra si oferirea unui cadru adecvat pentru monitorizarea promovarii unor obiective ale “Agendei 21” adoptata la Rio. In acelasi timp aceasta comisie trebuie sa indeplineasca rolul de corespondent national al Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabila, fiind una din sarcinile preconizate de Conferinta Mondiala de la Rio.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 15: curs 1.pdf

15

• Agentiile pentru Protectia Mediului (APM) emit acorduri si autorizatii de mediu, controleaza respectarea acestora si a legislatiei de mediu de catre unitatile economice si monitorizeaza calitatea factorilor de mediu. In afara APM-urilor,Ministerul Mediului mai are in subordine Administratia Rezervatiei

Biosferei Delta Dunarii (A.R.B.D.D.) cu sediul in Tulcea. A.R.B.D.D. administreaza din punct de vedere ecologic pe baza unei legi speciale si a unui program special de management .Atat APM-urile cat si A.R.B.D.D.sunt institutii publice finantate de la bugetul de stat.

• Compania Nationala Apele Romana (C.N.A.R.) are sarcina de a administra unitar din punct de vedere cantitativ si calitativ apele de suprafata (ape curgatoare si lacuri) cat si cele subterane. Limita de administrare a C.N.A.R. se opreste la portile localitatilor. In acest sens nu trebuie confundat C.N.A.R cu regiile Generale de Apa si Canal din cadrul localitatilor, care cumpara apa de la C.N.A.R si apoi se ocupa cu tratarea, distribuirea si epurarea apei in cadrul localitatilor.

• Garda de mediu

Atributii principale ale Garzii Nationale de Mediu :

In domeniul protectiei mediului

· controleaza activitatile cu impact asupra mediului inconjurator, si aplica sanctiuni contraventionale prevazute de legislatia in domeniul protectiei mediului;

· controleaza modul in care sunt respectate prevederile actelor de reglementare privind protectia mediului, inclusiv masurile stabilite prin programele de conformare pentru activitatile economico-sociale si respectarea procedurilor legale in emiterea actelor de reglementare;

· exercita controlul cu privire la desfasurarea actiunilor de import-export a produselor, bunurilor si altor materiale, cu regim special de comercializare;

· exercita controlul activitatilor care prezinta pericole de accidente majore si/sau impact semnificativ transfrontalier asupra mediului, in vederea prevenirii si limitarii riscurilor de poluare;

· participa la interventiile pentru eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale poluarilor asupra factorilor de mediu, si la stabilirea cauzelor acestora si aplica sanctiunile prevazute de lege;

· controleaza investitiile in domeniul mediului in toate fazele de executie si are acces la intreaga documentatie;

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 16: curs 1.pdf

16

· propune organului emitent suspendarea si/sau anularea actelor de reglementare emise cu nerespectarea prevederilor legale;

· constata faptele ce constituie contraventii si aplica sanctiunile contraventionale in domeniul protectiei mediului, sesizeaza organele de cercetare penala si colaboreaza cu acestea la constatarea faptelor care, potrivit legislatiei de mediu, constituie infractiuni;

· verifica sesizarile cu privire la incalcarea legislatiei in vigoare in domeniul protectiei mediului;

· coopereaza cu celelalte autoritati si organisme internationale de mediu si participa la proiecte si programe derulate in domeniul protectiei mediului;

· controleaza realizarea exportului si tranzitului de deseuri periculoase în conformitate cu prevederile conventiilor internationale la care România este parte precum si importul unor categorii de deseuri permise la import conform legii;

· verifica la obiectivele controlate stadiul achitarii obligatiilor financiare la Administratia Fondului de Mediu, conform prevederilor actelor normative privind Fondul de Mediu;

· pune la dispozitia publicului date privind starea mediului în conformitate cu legislatia privind accesul publicului la informatia de mediu.

In domeniul controlului habitatelor naturale, biodiversitatii si ariilor protejate

· controleaza modul de respectare a legislatiei de mediu privind ariile naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei, faunei salbatice si acvaculturii;

· urmareste respectarea conditiilor din autorizatia de mediu;

· controleaza lucrarile cu impact asupra zonelor de habitat natural, de conservare a ecosistemelor, a florei, faunei salbatice si acvaculturii;

· controleaza modul de respectare a masurilor de conservare dispuse, cu scopul mentinerii sau refacerii unor habitate naturale, pe anumite suprafete terestre si acvatice cu accent deosebit ,,Delta Dunarii“;

· exercita controlul privind activitatile de capturare, recoltare, achizitie si comercializare pe piata interna si externa a plantelor si animalelor din flora si fauna salbatica;

· controleaza respectarea planurilor de management pentru ariile protejate, de catre administratorii sau custozii care administreaza aceste arii;

· verifica la punctele de vama concordanta intre actele vamale si avizele de export ale agentilor economici care comercializeaza resurse naturale din flora spontana si fauna salbatica;

· controleaza modul de valorificare a resurselor biologice, de flora si fauna salbatica, a fondului piscicol din apele naturale si a animalelor salbatice de interes vanatoresc;

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 17: curs 1.pdf

17

· organizeaza actiuni de prevenire si combatere, in vederea evitarii distrugerii habitatelor naturale din ariile protejate;

· controleaza respectarea legislatiei de mediu in cuprinsul ariilor protejate, parcurilor si rezervatiilor naturale, organizand actiuni comune impreuna cu reprezentantii acestora , in vederea protejarii habitatelor naturale;

· mentine legatura permanent cu fundatiile care au ca obiect de activitate, ocrotirea florei si faunei sălbatice.

Elemente de baza al procesului de manegement

Scopul – organizatiei economice este productia si distributia de bunuri si sau servicii. Misiunea – confundata deseori cu scopul, permite indeplinirea acestuia, prin realizarea unei anumite linii de produse si /sau servicii. Obiectivele – sunt finalitatile catre care intreaga activitae a organizatiei este orientata. In organizatii exista niveluri succesive de obiective care dau nastere la actiuni specifice. Conducerea strategica-vizeaza obiective de evolutie a organizatiei si de prevedere a resurselor. Conducerea tactica- vizeaza obiective de alocare a resurselor si de stabilire a principalelor modalitati de actiune. Conducerea operativa- obiective privind realizarea obiectivelor curente.

Strategia – reprezinta un programa general de actiune si de alocare a resurselor pentru atingerea unor obiective cuprinzatoare.

Ratiunea strategiei este de a contura tabloul intreprinderii viitoare, de a evidentia linia de evolutie si accentele ce se vor pune in viitor.

Politicile –sunt declaratii generale sau intelegeri care ghideaza gandirea si actiunile in luarea

deciziilor. Ele limiteaza aria in care o decizie poate fi luata si asigura concordanta deciziei cu obiectivele organizatiei. Constituind ghiduri pentru luarea deciziilor, politicile trebuie inconjurate de discretie, nerespectarea aesteia transformandu-le in reguli.

Procedurile – ghiduri de actiune care detaliaza modalitatea exacta in care se desfasoara o

activitate sau se indeplineste o actiune. Ele pot fi cuprinse in manuale. Regulile – sunt enunturi care arata ca o actiune specifica si definita va fi sau nu indeplinita

intr-o situatie data. Esenta regulii este ca reflecta o decizie manageriala privind initierea sau mentinerea unei actiuni.

Programele- sunt complexe de obiective, politici, proceduri, reguli, atribuiri de sarcini,

secvente de parcurs, resurse de utilizat si orice alte elemente necesare indeplinirii unui anumit curs de actiune.

Bugetele – sunt declaratii de rezultate asteptate exprimate in termeni numerici.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 18: curs 1.pdf

18

CULTURA MANAGERIALA A FIRMEI

CULTURA MANAGERIALA reflecta gandirea managerilor, standardele etice, setul de politici manageriale, traditiile, atitudinile,intamplarile si evenimentele prin care a trecut firma.

Sfera de cuprindere:

• Sfera de activitate a firmei (tipurile de produse, servicii, piete) • Managementul • Stilul de management adoptat • Etica • Atitudinea fata de risc (gradul de risc ce va fi acceptat) • Atitudinea fata de competitie (factura ofensiva/agresiva a strategiilor firmei) • Atitudinea fata de consumatori (priviti ca parteneri inteligenti sau ca oameni care pot

fi usor manipulati) • Atitudinea fata de salariati (considerati ca roboti sau ca participanti inteligenti la

activitatea firmei) • Atitudinea fata de grupuri externe • Propria imagine.

CULTURA MANAGERIALA este in stransa legatura cu misiunea de baza a managerilor cu responsabilitatea lor de a face afaceri profitabile pentru firma, de a-si orienta colaboratorii si subordonatii spre ceea ce se asteapta de la ei.

Elementele culturii manageriale sunt:

• Sistemul de valori • Eroi • Mituri, intamplari • Simboluri • Sloganuri • Norme • Ceremonii.

Sistemul de valori

Definirea culturii manageriale ca un sistem de valori cheie (concepte, norme stabilite pentru membriiorganizatiei, etica afacerii etc.).

Sistemul de valori isi pune amprenta asupra eticii afacerii care vizeaza urmatoarele aspecte:

• Importanta consumatorilor si a serviciilor pentru consumatori • Angajarea pentru calitate si inovare • Interesul pentru salariati

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 19: curs 1.pdf

19

• Importanta onestitatii, integritatii si standardelor etice • Datoria fata de furnizori, actionari, comunitate etc • Importanta protectiei mediului • Onestitatea si respectarea legii • Conflictele de interese si modul de solutionare a acestora • Cinste in vanzari si in practicile de marketing • Practicile in domeniul preturilor, contractelor si platilor • Emiterea, folosirea si vehicularea informatiilor in interiorul si exteriorul firmei. Actiunile importante in promovarea si implementarea valorilor la nivelul firmei sunt:

• Incorporarea valorilor firmei in standardele etice • Promovarea valorilor in programele de pregatire profesionala • Utilizarea valorilor firmei in formularea obiectivelor • Informarea tuturor angajatilor asupra valorilor firmei • Perfectionarea managerilor in raport cu valorile firmei • Sustinerea valorilor firmei de catre toti angajatii firmei, si asigurarea suportului

motivational pentru aceasta sustinere. Simbolul –este un obiect, o reprezentare grafica ori cromatica, act, eveniment etc. Cu o anumita semnificatie pentru firma si pentru ceilalti.

Intamplari- unele firme fac apel la evenimente care au avut loc in trecut si care au semnificatii importante asupra valorilor ce definesc cultura manageriala.

Aceste fapte, intamplari sunt transformate in adevarate mituri si sunt povestite fiecarui nou angajat.

Eroi sunt personalitati importante ale caror trasaturi de caracter corespund celor mai puternice ale culturii manageriale , eroii servind ca modele pentru salariati. De regula eroii sunt persoane reale (fondatorii firmei, sau alte personalitati importante). Alteori eroii au un caracter mitic.

Sloganuri

Pentru definirea intr-o forma cat mai simpla a culturii manageriale si pentru comunicare ei catre proprii salariati, clienti sau alti parteneri de afaceri se folosesc unele fraze care exprima,in mod succint valoarea cheie a organizatiei. Adesea firmele isi alaboreaza un imn propriu pe care salariatii il canta cu ocazia unor ceremonii.

Ceremonii la care participa salariatii firmei, membrii lor de familie, precum si principalii clienti, parteneri de afaceri sau membrii comunitatii sunt organizate cu ocazia unor evenimente speciale pentru promovarea valorilor”cheie” ale culturii manageriale.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 20: curs 1.pdf

20

MISIUNEA, OBIECTIVELE SI STRATEGIILE FIRMEI

Mediul in care functioneaza firma

Orice firma este un sistem deschis care interactioneaza in permanenta cu mediul extern (clienti, furnizori, alte elemente). Unele componente ale mediului extern au actiune directa asupra organizatiei formand mediul directe sau mediul de lucru, iar altele au actiune indirecta, formand mediul general al firmei.

Mediul direct include:clienti, furnizori, concurenti, alte organizatii( govern, sindicate).

Clientii sunt cei care beneficiaza de produsele sau serviciile organizatiei

Pentru a supravietui o firma trebuie sa caute sa satisfaca in permanenta nevoile clientilor..

Concurentii- cunoasterea si impactul lor asupra pietei sunt vitale pentru firma. In unele domenii cunoasterea concurentilor este facila (automobile), iar in altele nu ( financiar).

Furnizorii –reprezinta sursele de materii prime, materiale, energie, sursele de fonduri. Un element aparte il constituie piata fortei de munca.

Mediul general al firmei este format din:

• Mediul macroeconomic • Mediul tehnologic • Mediul social • Mediul politic • Mediul international

Mediul macroeconomic –priveste economia in ansamblul ei si poate fi caracterizat de o serie de indicatori cum ar fi:

• Rata de crestere a economiei ( a produsului intern brut) • Rata dobanzii • Rata inflatiei • Ratele de schimb ale monedei etc.

Mediul tehnologic- cuprinde cunostintele, experienta si creativitate tehnica, precum si grupurile de oameni associate cu acestea. Schimbarile tehnologice pot crea o multitudine de posibilitati pentru produse si servicii noi. Accelerarea schimbarilor tehnologice scurteaza ciclul de viata al unor produse si tehnologii de fabricatie.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 21: curs 1.pdf

21

Mediul social- include urmatoarele componente si relatiile dintre ele: cultura generala, valorile etice, traditiile si obiceiurile locale. Efectele componentei sociale a mediului asupra firmei se manifesta prin angajati, clienti si grupuri sociale. De ex: presiunea organizatiilor pentru protectia consumatorilor, constiinta ecologica in randul populatiei, modificari in compozitia demografica etc.

Mediul politic legal

Majoritatea organizatiilor sunt afectate de un mare numar de legi si reglementari ale administratiei locale si centrale. Actiunile fortelor politice concretizate in legi, reglementari si politici economice determina aparitia unor oportunitati sau amenintari pentru diverse firme.

Mediul international- poate afecta o organizatie prin componentele sale ( de natura economica, politica, militara) care actioneaza la scara globala sau regionala. Gradul de afectare este diferit de la o tara la alta de la o organizatie la alta. Prin globalizarea economiei, tot mai multe firme trebuie sa ia in considerare influentele posibile ale factorilor internationali atunci cand isi proiecteaza strategiile.

Misiunea firmei

Misiunea caracterizeaza viziunea managerilor privind ceea ce firma intentioneaza sa faca si sa devina pe termen lung.

Misiunea poate fi stabilita pentru: firma si fiecare afacere.

Prin misiune sunt declarate:

• Specificul firmei- activitatilor pe care firma le va intreprinde • Cursul pe care managementul il va lua in viitor.

Formularea misiunii

O misiune ccorect formulate trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari:

• Cine este firma? • Ce face ea?

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 22: curs 1.pdf

22

• Incotro se indreapta?

Scopul formularii misiunii este:

• Personalizarea, individualizarea firmei • Arata prin ce se va deosebi o firma de celelalte • Precizarea clara a ceea ce doreste sau nu doresste firma • Precizarea sensului pentru activitatile viitoare • Dorinta de a deveni lider in domeniul sau

Formularea nu trebuie sa fie plata. Misiunea trebuie comunicata intr-o forma clara, interesanta si concisa. Din misiune trebuie sa rezulte de ce organizatia se reorienteaza catre o noua directie.

Procesul de definire a misiunii unei afaceri va fi orientat asupra identificarii grupurilor de consumatori, definirii nevoilor ce vor fi satisfacute, definirea procedurilor si metodelor pe care firma le va aplica pentru a satisface nevoile clientilor.

Definirea misiunii firmei sau afacerii:

Dupa definirea misiunilor, managerii trebuie sa actioneze pentru concretizarea lor in obiective si strategii.

Ex: misiunea firmei Mc. Donalds “ servirea fierbinte a unor gustari rapide in restaurante curate si la preturi convenabile”.

Misiunea trebuie sa permita identificarea momentului favorabil pentru a da un nou curs orientarii strategice a firmei deci generarea unei schimbari. Intrebarea esentiala la care managerii trebuie sa aiba un raspuns pregatit din timp este urmatoarea: “in ce directie ar

Elemente care definesc misiunea Intrebari

Grupurile de consumatori Cine va fi satisfacut?

Nevoile consumatorilor Ce nevoi vor fi satisfacute?

Tehnologiile folosite si functiile performante

Cum vor fi satisfacute nevoile consumatorilor?

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 23: curs 1.pdf

23

trebui sa se orienteze firma si cand ar trebui sa inceapa noile afaceri?” Reorientarea firmelor in functie de evolutiile si schimbarile viitoare reduce riscul de a face afaceri defavorabile.

Ex: Philip Moris si-a reorientat activitatea spre industria produselor alimentare achizitionand doua mari firme: General foods si Kraft

Comunicarea misiunii

Exprimarea trebuie sa fie simpla concise si expusa cu claritate. Ea nu trebuie sa lase niciun dubiu asupra cursului pe care managementul il va lua un viitor (se folosesc repetari). Pentru a se asigura o cat mai buna comunicare a misiunii aceasta trebuie:

• Sa cristalizeze punctele de vedere ale top managerilor despre directionarea firmei pe termen lung.

• Sa specifice ajutorul pe care administratia firmei il va acorda managerilor de nivel mediu pentru ca acestia sa mearga pe drumul cel bun

• Sa comunice scopul organizational si faptul ca salariatii au capacitatea de a provoca o schimbare in munca lor

• Sa arate cum se pregateste organizatia pentru orientarea ei viitoare.

Misiunea Firmei Beatrice

“Prima noastra prioritate este de a fi total dedicati anticiparii si satisfacerii consumatorilor. Noi intentionam sa imbunatatim viata consumatorilor realizand

produse de calitate superioara. Noi vom plasa consumatorul pe primul loc in orice decizie vom lua si in orice vom face. Numai acest mod de a actiona ne va permite sa satisfacem nevoile salariatilor nostril de dezvoltare a personalului si de satisfacere a

cerintelor lor. Numai in acest fel va fi posibil ca furnizorii nostril, distribuitorii, partenerii de comert si actionarii sa prospere alaturi de noi.

Calitate ….valoare…. dedicate catre consumatori….angajament catre excelenta si originalitate…., mentinerea obligatiilor catre salariati, actionari, furnizori, distribuitori, parteneri de comert si catre comunitate.

Acestea sunt directiile spre care se va orienta in viitor Beatrice. Acestea sunt standardele dupa care fiecare dintre noi va fi judecat.”

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 24: curs 1.pdf

24

OBIECTIVELE FIRMELOR

Obiectivele firmei pot viza: organizatia in totalitatea ei, o anumita afacere, un domeniu functional, un compartiment.

Obiectivele organizationale (strategice sau pe termen lung) dau o imagine concreta asupra orientarii generale a firmei in functie de scopul urmarit si misiunea organizatiei. Ele trebuie sa fie concretizate in actiuni specifice, altfel risca sa ramana in stadiul de deziderate si bune intentii.Obiectvele organizatiei se refera la:

• Impactul consumatorilor asupra firmei, in termini de satisfactie, performante ale produselor, concordanta dorintelor individuale cu cele ale firmei

• Performante si rezultate interne dorite(partea de piata, crestere,profitabilitate, flux monetar, lichiditate, recuperarea investitiilor)

• Impactul firmei asupra mediului inconjurator. P.F.Drucker considera ca obiectivele organizationale trebuie sa se refere la

performantele pe care firma le va obtine in urmatoarele domenii:

• Mentinerea si dezvoltarea pietei • Inovarea • Productivitatea • Resursele fizice si financiare • Profitabilitatea • Performantele managementului si dezvoltarea firmei • Performantele si atitudinea lucratorilor • Responsabilitatile publice (si cele pentru mediu).

Formularea obiectivelor trebuie sa respecte urmatoarele conditii :

• Sa fie formulate in mod explicit • Sa fie posibil de grupat in seturi de prioritati • Sa constituie baza pentru actiunile de management si pentru decizii • Sa serveasca drept standarde pentru aprecierea rezultatelor individuale si a grupurilor

de munca Ex obiective definite in mod clar:

• Tinta noastra este de a deveni un lider , vizand introducerea in fabricatie 2 noi produse pentru aceasta cheltuind pentru cercetare minim 5 % din veniturile brute (indica intentia de a fi o firma competitiva dispusa sa cheltuiasca suplimentar pentru aceasta).

• Obtinerea unui profit anual de cel putin 8% din costurile firmei- obiectiv clar si masurabil

Ex . obiective definite in mod neclar:

• Maximizarea vanzarilor ( nu este posibila massurarea) • Maximizarea rezultatelor cu minimizarea cheltuielilor (formulare vaga,

inconsistenta, logica)

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 25: curs 1.pdf

25

• Orientarea responsabilitatilor manageriale catre actionari, clienti, lucratori si public (formulare vaga, necomensurabila)

Ex de obiective strategice:

General Electric: a deveni cea mai competitiva firma din lume si a fi numarul unu sau numarul doi pe piata in orice afacere pe care o facem.

Alcan Aluminium: a fi producatorul cu cel mai scazut pret al aluminiului.

Obiective pe termen scurt.

Aceste obiective servesc la precizarea diferitelor momente secventiale de realizare a obiectivelor organizationale strategice. Ele trebuie sa decurga din obiective sau grupe de obiective pe termen lung, sa permita masurarea progreselor facute in realizarea obiectivelor firmei si sa aiba un caracter realist in raport cu capacitatea organizatiei, piata si celelalte conditii de mediu.

STRATEGIILE ORGANIZATIONALE

Strategia reprezinta acele mutatii organizationale si manageriale folosite pentru atingerea obiectivelor prin promovarea misiunii firmei.

Strategie- (greci)- arta si stiinta conducerii fortelor militare.

Strategia in management- determinarea si evaluarea cailor alternative de actiune pentru realizarea unei misiuni sau obiectiv deja stabilit si eventual, alegerea uneia dintre aceste alternative.

Strategiile sunt formulate si implementate la toate nivelurile managementului organizatiei.

Strategii organizationale(corporative)

Se stabilesc la cel mai inalt nivel al managementului organizatiei si precizeaza:

• Ce domeniu de afaceri va fi abordat

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 26: curs 1.pdf

26

• Cum se vor repartiza resursele firmei intre aceste domenii. Tipuri de strategii organizationale

• De crestere • De stabilitate • De descrestere • Combinate

Strategii manageriale de crestere

Ca strategii de crestere se cunosc:

• Concentrarea cand firma urmareste extinderea volumului de activitate in domeniul de afaceri current. Se localizeaza pe un singur produs sau serviciu sau pe un numar mic de produse sau servicii.Ea este urmata cand o organizatiese concentreaza pe extinderea vanzarilor in afacerile curente. Adoptarea unei asemenea strategii nu inseamna o garantie ca trebuie sa faca mereu aceleasi lucruri in exact aceleasi moduri. Tot ce se va face va fi legat direct de produsele sau serviciile curente . O asemenea strategie nu impiedica o firma sa creasca. Concentrarea se realizeaza prin adaugarea unor noi segmente de piata, imbunatatirea calitativa a produselor, absorbirea unor firme care fabrica produse similare.

• Integrarea verticala- inseamna de fapt extinderea activitatii organizatiei in domenii conexe exploatate pana atunci de furnizori sau clientii sai. Motivul pentru care o companie ar dori sa urmeze o strategie de integrare vertical ail reprezinta cresterea profitului. Aceasta strategie nu este imbratisata de multe firme, deoarece are un angajament financiar semnificativ si un talent managerial deosebit.(Ex:o firma de productie sa-si fabrice singura ambalajele, sa-si vanda singura produsele in magazine proprii)

• Diversificarea – consta in promovarea unor activitati in domenii total diferite de activitatea curenta.(ex: o firma de distributie produse se hotaraste sa le si produca). Motivele angajarii pe o strategie de diversificare pot fi multiple, dar cel mai important este inlaturarea riscului, in sensul ca organizatia nu va depinde numai de un tip de activitate, produs sau industrie.

Toate strategiile de crestere prezentate pot fi implementate, fie prin cresterea interna fie prin achizitie, fuziune sau afacere comuna.

Cresterea interna intervine cand compania isi extinde actiunile pe piata curenta prin resursele sale interne.

O achizitie survine cand o companie cumpara bunurile altora si le absoarbe in propriile operatii.

Daca doua sau mai multe companii se combina in una singura, spunem ca a avut loc o fuziune.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 27: curs 1.pdf

27

O forma mixta de crestere ata interna cat si externa o constituie firma mixta (JOINT VENTURE). Apare cand doua sau mai multe firme contribuie cu capital financiar, tehnologic si cunostinte manageriale la realizarea unei noi firme, in care au interese commune.

Strategii de stabilitate (neutre)

Organizatia este satisfacuta de situatia curenta sin u doreste sa se dezvolte. Se aplica de catre industriile mici sau de cele reglementate (energie nucleara, tutun etc.)

Strategii manageriale defensive

Se pune problema conceperii de activitati ce sa se desfasoare in cadrul organizatiei pentru invingerea crizei de resurse materiale, financiare, lipsa unor piete de vanzare etc.

Dupa situatiile specifice existente in organizatii se pot aplica urmatoarele strategii defensive:

• Restrangerea activitatii-opusa dezvoltarii prin actiuni de tipul: reconsiderarea salariilor mari, inchirierea utilajelor si echipamentelor si nu cumpararea lor, reducerea severa a cheltuielilor; situatia economica se va redresa

• Renuntarea la patrimoniu- in conditiile in care efortul de diversificare nu functioneaza, activitatea comerciala are pe piata o pozitie greu de aparat, rentabilitatea si perspectivele de crestere sunt scazute. In asemenea conditii organizatia pentru a supravietui trebuie sa vandal parti importante din patrimoniu sis a stranga capital pentru a pune pe picioare pietele ramase. O astfel de strategie este frecvent interpretata ca un semn de cadere sau chiar de greseala de conducere

• Lichidarea – survine cand organizatia este vanduta sau dizolvata. Decizia de dizolvare poate fi impusa sau voita. Este posibil ca acele organizatii care au o situatie financiara deteriorate, sa accepte vinderea activului ca pe ultima masura fortata fiind de garantii financiar bancare

• Falimentul –apare ca o strategie defensive de aparare, deoarece organizatia si-ar putea relua activitatea si ar putea reveni in aceeasi afacere sub un nume nou. Falimentul permite protejarea organizatiei de creditori si de contracte de executare silita. Legislatia care se asteapta in tara noastra va permite reabilitarea si iertarea insolvabilitatii acelor organizatii cu cererea de faliment

• Captivitatea – se accepta ca strategie defensive atunci cand o organizatie permite conducerii unei alte organizatii sa ia anumite decizii asupra ei in schimbul unor garantii de cumparare a unei cantitati de produse si servicii. O astfel de strategie, aplicata pe termen lung intre doua organizatii determina diminuarea independentei uneia care devine captive.

Strategii combinate

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 28: curs 1.pdf

28

Principiile managementului

Constituie reguli fundamentale care stau la baza desfasurarii de catre manager a procesului sau de munca.

1. Principiul autonomiei=responsabilitatii, autoritatii Fiecare manager are doua autoritati:

• oficiala-este data de functia ocupata de pozitia ierarhica, de titlu • personala (autentica)- decurge din superioritatea recunoscuta a conducatorului si

presupune : inteligenta, , cunoastere, valoare morala etc. Unde se exercita o autoritate se naste o responsabilitate, ce este cu atat mai mare cu cat

urcam pe scara ierarhica.

Raspunderea este de obicei temuta pe cand autoritatea este cautata. Teama de raspundere paralizeaza multe initiative si anuleaza multe calitati.Un sef trebuie sa imprastie in jurul sau curajul raspunderii.

2. Principiul disciplinei in munca Disciplina este in principal supunerea, semnele exterioare de respect, realizate conform

convenientelor stabilite intre societatea comerciala si angajati.

Rezultand din diferite conventii, care sunt schimbatoare, disciplina se prezinta ea insasi sub diferite aspecte:

• Obligatia de supunere • Asiduitate • Activitati • Tinuta. Toate aceste aspecte difera de la firma la firma, de la o regiune la alta si chiar in timp in cadrul aceleiasi intreprinderi.Disciplina se impune la toate nivelurile ierarhice. Mijloacele cele mai bune pentru a o stabili sau a o mentine sunt:

• Sefi buni de toate gradele • Conventii, conveniente, reguli clare si echitabile • Sanctiuni aplicate cu dreptate.

3.Principiul unitatii de comanda

Un subordonat trebuie sa aiba un singur sef. Daca aceasta regula este calcata , autoritatea este atinsa, disciplina compromisa, ordinea tulburata, stabilitatea este amenintata.

Opusa unitatii de comanda este dualitatea.

Doi asociati doresc sa conduca reciproc avand in vedere interesul reciproc. Iluzia este de scurta durata. Mai intai apare stanjeneala, apoi o oarecare iritare si daca dualitatea continua, soseste si ura.Oamenii nu sufera dualitatea de comanda. O impartire a atributiilor ar fi eliminat si ar fi eliminat sau micsorat pericolul fara sa-l faca sa dispara total.Se impune o delimitare a sarcinilor de serviciu care dau ordine diferite aceluiasi compartiment. Incalcarea cu stiinta a functiilor, atributiilor

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 29: curs 1.pdf

29

unor servicii, adesea insuficient precizate, creaza de asemenea un pericol de dualitate. Dualitatea este sursa principala de conflicte.

4. Principiul unitatii de actiune Acesta cere ca pentru o anumita responsabilitate sa fie fixat un singur sef si un singur

program, pentru o suma de operatii, avand acelasi scop.

5. Principiul subordonarii interesului particular celui general Intersul unui angajat sau grup de angajati nu trebuie sa treaca inaintea interesului organizatiei din care face parte.

Mijloacele de realizare sunt:

• Hatararea si exemplul bun al sefilor • Reguli pe cat se poate de echilibrate • O atenta supraveghere

6. Salarizarea personalului Reprezinta pretul serviciului indeplinit. Masura salarizarii depinde de imprejurari independente de vointa proprietarilor si de valoarea angajatilor:

• Scumpirea vietii • Abundenta sau sanatatea angajatilor • Starea generala a afacerilor • Situatia economica a intreprinderii • Valoarea personalului • Modul de salarizare adoptat.

7. Centralizare –descentralizare Chestiunea de centralizare-descentralizare este o chestiune de masura. Important este de stabilit nivelul optim.

8. Ierarhia de conducere Este o greseala sa te indepartezi de calea ierarhicafara nevoie si sa o urmezi cand trebuie sa rezulte o paguba pentru intreprindere.

9.Principiul ordinii

ordinea aparenta poate acoperi o dezordine reala. Se intampla de asemenea ca o dezordine aparenta sa acopere o ordine reala pentru ca ordinea sociala sa domneasca intr-o intreprindere trebuie ca fiecare salariat sa fie la locul care i-a fost destinat

Ordinea perfecta presupune ca locul sa convina angajatului si angajatul sa convina locului.Ordinea sociala presupune o cunoastere exacta a nevoilor si resurselor sociale ale firmei si un achilibru permanent intre aceste nevoi si resurse.

10.Principiul echitatii

Dreptatea ete respectarea convenientelor stabilite. Echitatea rezulta din combinarea bunatatii cu dreptatea. Pentru ca personalul sa fie incurajat sa participe creator sa puna in lucru toata bunavointa si devotamentul de care este capabil trebuie sa fie tratat cu multa bunavointa.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Page 30: curs 1.pdf

30

11.Stabilitatea personalului

Pentru a se initia intr-o functie noua si sa ajunga sa o indeplineasca bine unui slariat ii trebuie un anumit timp. Daca el este deplasat de la un loc de munca la altul el nu va avea timpul sa aduca servicii apreciabile.

12. Principiul initiativei

Posibilitatea de a concepe si executa precum si libertatea de a propune= initiative.

Initiativele tuturor adaugate initiativei sefului sau inlocuind-o la nevoie este marea forta a firmei.

13. Unirea personalului

Unirea face puterea- unirea personalului determina puterea firmei.

14. Instruire permanenta

15. Acordati zilnic 5 minute pentru reflectie.

Principiile managementului ecologic

In anul 1990 –Camera Internationala de Comert

1. Managementul ecologic sa fie o prioritate a intreprinderii 2. integrare manageriala 3. imbunatatire continua ( a politicilor in domeniul protectiei mediului inconjurator) 4. educarea salariatilor 5. studiul premergator 6. dezvoltati si oferiti numai produse curate 7. informarea clientilor 8. cercetati( finantarea cercetarilor care vizeaza impactul activitatii intreprinderii asupra

mediului) 9. abordare precauta 10. aleerea furnizorilor si beneficiarilor nu pe considerente de pret ci de preocupare pntru

protectia mediului inconjuarator 11. pregatirea pentru a face fata unui accident 12. transferul de thnologie 13. contributii la efortul comun 14. dialogul deschis 15. respectarea legilor si raportarea rezultatelor.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com