cunoaŞterea – În noul drum spre progres · vârful muntelui pentru ca pietroiul, ajuns pe...
TRANSCRIPT
6
ALMA MATER MILITARIS
CUNOAŞTEREA – ÎN NOUL DRUM SPRE PROGRES Fiinţa umană este o fiinţă a cunoaşterii. Deşi multe din cele omeneşti
rămân încă necunoscute şi/sau zone interzise cunoaşterii, poate chiar
incognoscibile, viaţa omului, inclusiv în componenta sa conflictuală şi
războinică, este şi rămâne cognoscibilă. Noua revoluţie a cunoaşterii
jonglează tot în sferele umanului.
De-a lungul istoriei, omenirea a abordat multiple forme ale cunoaşterii:
de la adevărul lui Platon la unica resursă a lui Peter Drucker; o sferă
evolutivă a celor mai ascunse înţelesuri pentru cunoştinţe, care au trasat linii
clare şi obiective bine definite pentru o nouă abordare a cunoaşterii.
După cum spunea Francis Bacon cunoaşterea înseamnă putere; iar
noua societate e răspunzătoare să o valorifice. Decantăm valorile clasice prin
prisma unor noi vectori sau instrumente şi le transpunem într-o nouă eră, o
eră în care datele şi informaţiile rămân scheletul puterii informaţionale, dar
resortul ce le imprimă mişcarea le transformă în cunoştinţe.
Secolul al XXI-lea este un purtător liber a ceea ce în viziunea lui Peter
Drucker devine noul factor de producţie: „Factorii tradiţionali de producţie –
pământul, munca şi capitalul – nu au dispărut. Dar ei au devenit secundari.
Cunoaşterea devine singura resursă cu adevărat relevantă astăzi. Noua
economie reclamă o regândire a teoriei factorilor de producţie. Cunoaşterea
devine componentă esenţială a sistemului de dezvoltare economică şi socială
contemporană. Difuzarea inovaţiilor şi convergenţa tehnologiilor de vârf vor juca
un rol cheie în accelerarea importanţei cunoaşterii în contextul procesului de
globalizare“.
7
ALMA MATER MILITARIS
Într-o altă definiţie, cunoaşterea este considerată ca fiind acel proces de
descoperire treptată a complexităţii realităţii înconjurătoare şi reconfigurare,
relaţionare continuă a componentelor acesteia, în încercarea de a se ajunge la
cunoaşterea întregului pe care îl reprezintă realitatea atât de unitară şi de
complexă. Dacă acţiunea de cunoaştere ţine cont de un set de valori morale,
cunoaşterea devine înţelepciune şi pricepere, o sursă a acţiunilor încununate
de succes.
Odată ajuns la nivelul înţelepciunii şi priceperii, omul descoperă că în
faţă i se deschid noi perspective, despre care nu ştie nimic. Atunci procesul
complex şi amplu al cercetării este reluat în alt plan, superior, care ţine cont
de datele, informaţiile, cunoaşterea, înţelepciunea şi priceperea acumulate,
dar le dezvoltă în profunzime. Dar de cum a atins acest stadiu, omul
conştientizează iarăşi puţinătatea priceperii sale şi reia ciclul informaţiei şi
cunoaşterii, aşa cum Sisif al lui Camus împinge zâmbind bolovanul spre
vârful muntelui pentru ca pietroiul, ajuns pe culme, să se rostogolească din
nou la vale.
Omul apare ca un mare jucător pe scena experienţei, e dator să
descopere, e dator să înveţe şi totodată e dator să schimbe ... nu putem vorbi
de o schimbare dacă mingea evoluţiei ni se pasează permanent. Astfel, noua
organizare a cunoaşterii înglobează sintagma celor 3I: inovare, învăţare şi
interactivitate partenerială. Triunghiul cunoaşterii îşi centrează interesul pe
nevoia permanentă a omului de creaţie şi management.
Putem vorbi de o manipulare a cunoaşterii, privind procesele de
socializare, internalizare, externalizare şi combinare, creând o legătură
fazorială între acestea şi conturând bazele unui amplu proces organizaţional.
Pe fiecare centimetru al evoluţiei, subiectul – individul apare în rolul său de
participant al geniului colectiv, care se înscrie în marea competiţie mondială, o
competiţie în care capitalul provenit din cunoştinţe este elementul primordial.
În literatura de specialitate se vorbeşte de cunoaştere explicită şi
implicită (tacită); astfel parafrazând-o pe Doina Danaiata, Cunoştinţa explicită
este aceea care poate fi exprimată în cuvinte sau numere şi poate fi
distribuită sub formă de date, formule ştiinţifice, specificaţii de produs,
8
ALMA MATER MILITARIS
manuale, principii universale ş.a.m.d. Acest tip de cunoştinţă poate fi
transmisă după dorinţa indivizilor în mod formal şi repetat. Acesta a fost tipul
dominant de cunoştinţe în Vest. Japonezii însă privesc această formă de
cunoştinţă ca fiind doar vârful aisbergului. Ei văd cunoştinţa ca fiind în
principal tacită, ceva ce nu este uşor vizibil şi exprimabil.
Cunoştinţa tacită este foarte personală şi greu de formalizat, făcând-o
astfel dificil de comunicat sau de împărţit cu alţii. Clarviziunea, intuiţia şi
sclipirile de inteligenţă proprii se încadrează în această categorie de
cunoştinţe.
Cunoaşterea a marginalizat capitalul şi forţa de muncă pentru a deveni
ea unicul factor de producţie. Valoarea este acum creată de „productivitate“ şi
„inovare“, ambele fiind aplicaţii ale cunoştinţelor în procesul muncii.
Productivitatea cunoaşterii urmează să fie factorul determinant al poziţiei
competitive al unei firme, al unei industrii, al unei întregi ţări. Nicio ţară,
nicio industrie sau firmă nu are un avantaj sau dezavantaj „natural“.
Singurul avantaj pe care îl poate avea este abilitatea de a exploata
cunoştinţele care există pretutindeni.
Cunoaşterea devine un organism viu ce mişună în lumea economico-
socială, creând permanent într-o manieră autoorganizată valenţele noii
societăţi – o societate în care numerele se transformă în obiective, iar valuta
în cunoaştere.
Stud.plt. Iulia MURSA
CARACTERISTICILE RESTRUCTURĂRII RAPORTURILOR DE PUTERE LA NIVEL MONDIAL
Puterea este o relaţie socială caracteristică oricărei comunităţi umane, indiferent de
dimensiunile ei, atât la scară naţională, cât şi la scară internaţională. Puterea socială se
manifestă sub forme diferite, în funcţie de domeniul în care acţionează (putere politică,
economică, militară, tehnologică).
Viaţa internaţională este încă inseparabilă de factorul de putere. Puternicii lumii ocupă
poziţiile permanente în Consiliul de Securitate, reuşesc să coaguleze alte state în jurul lor şi să
impună anumite modele de desfăşurare a proceselor de funcţionare economică şi politică a lumii.
9
ALMA MATER MILITARIS
Însă, puterea şi influenţa nu sunt sinonime, întrucât puterea vizează abilitatea de a
determina rezultate, în timp ce influenţa reflectă abilitatea de a afecta deciziile celor care ar
putea să determine rezultatele.
În speţă, caracteristicile ce stau la baza conceptului de putere au clasificat acest
concept în două ramuri. Tot mai frecvent se vorbeşte despre putere soft şi putere hard.
Diferenţa dintre acestea două este însă uimitoare.
Stud.cap. Andreea STAN
RĂZBOIUL GEOFIZIC
Clima poate constitui, dacă este bine cunoscută și dirijată, o armă care poate oferi supremaţia pe
orice teatre de acţiuni militare. În momentul de faţă, când degradarea ecosistemelor Terrei are loc într-un ritm galopant din cauza activităţilor umane sau a accidentelor și hazardelor, și-a făcut apariţia un nou tip de arme, armele geofizice și de aici un nou tip de război – războiul geofizic, ce își bazează modul de acţiune pe tehnicile de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare.
Conform Lexiconului Militar prin „război geofizic“ se înţelege o formă de purtare a războiului total în care se folosesc mijloace și metode de modificare a mediului natural, considerându-se că acestea pot provoca distrugeri atât de mari, încât ar obliga adversarul să înceteze acţiunile de luptă.
Unii oameni de știinţă studiind efectele războiului geofizic apreciază că influenţarea artificială a vremii, ca procedeu de luptă, prezintă pericolul potenţial de a da naștere la distrugeri necontrolabile, cu urmări de neprevăzut. Faptul cel mai grav constă în probabilitatea mare ca asemenea distrugeri să aibă urmări mai grave pentru populaţie decât pentru forţele armate.
Comparând efectele armelor cunoscute cu cele ale războiului geofizic, mai ales asupra forţei vii, reiese că ultimele pot provoca distrugeri mari, oarbe; se pot folosi într-un război secret, sunt mai puternice decât cele cunoscute și se datorează capacităţii omului de a cunoaște, dirija și controla fenomenele naturale ale planetei noastre.
În prezent, războiul geofizic prezintă perspectivele posibilului, dar cu menţiunea că, într-un asemenea conflict, noţiunile de învingător și învins s-ar putea confunda, fără a se putea face distincţie între victimele militare și cele civile, între agresor și atacat, fapt ce accentuează și mai mult monstruozitatea căutărilor unor savanţi în acest domeniu.
Cercetările realizate până în prezent au creat un adevărat arsenal de tehnici ale războiului geofizic, astfel:
1. Modificarea regimului de precipitaţii. 2. Formarea ceţii, a norilor și grindinei. 3. Obţinerea unor materiale necesare modificării proprietăţilor electrice ale atmosferei. 4. Provocarea și dirijarea furtunilor, tornadelor și a uraganelor. 5. Producerea artificială a ploii și zăpezii. 6. Controlul fulgerelor. 7. Modificări ale climei prin topirea calotei polare. 8. Deteriorarea stratului de ozon și a ionosferei. 9. Modificări ale parametrilor fizici, chimici și electrici ai mărilor și oceanelor, controlul fenomenului
El Nino. În concluzie, războiul geofizic se desfășoară în prezent zi și noapte, indiferent de timp și anotimp,
prietenii sau adversităţi.
Stud.sg. Sergiu HETRIUC
10
ALMA MATER MILITARIS
ATIPIC ŞI ASIMETRIC ÎN CONFRUNTĂRILE MILITARE ACTUALE
1. Delimitări conceptuale
Evaluarea caracteristicilor conflictelor desfăşurate la sfârşitul secolului
al XX-lea au permis evidenţierea unei noi abordări a fizionomiei şi dinamicii
acţiunii militare, prin încorporarea în conţinutul teoriei militare a
următoarelor noţiuni: disproporţionalitatea, ameninţări asimetrice, acţiuni
atipice, strategii/riposte asimetrice, provocări asimetrice, inamici asimetrici,
mijloace asimetrice etc.
2. Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii statelor la începutul
mileniului trei
În funcţie de natura şi de instrumentele întrebuinţate pentru
manifestarea lor, riscurile şi ameninţările la adresa securităţii statelor care
pot genera o agresiune armată pot fi clasificate în riscuri şi ameninţări
nonmilitare, de natură militară şi de tip terorist.
Din categoria ameninţărilor nonmilitare, mai importante consider a fi
următoarele:
● presiunile politico-diplomatice, economico-financiare şi tehnologice;
● acţiunile agresive din sfera informaţională, psihologică şi culturală.
Riscurile şi ameninţările de natură militară grupează acele potenţiale
manifestări agresive la adresa securităţii naţionale circumscrise subversiunii,
confruntării interetnice, terorismului şi crimei organizate.
3. Caracteristici ale simetriei, asimetriei şi atipismului în conflictele
militare moderne
Acţiunile asimetrice se desfăşoară după reguli, metode şi procedee
atipice, având ca scop obţinerea de rezultate maxime cu eforturi şi pierderi
umane şi materiale cât mai reduse.
Caracteristicile ameninţărilor asimetrice şi atipice:
• sunt neobişnuite din perspectiva democraţiilor occidentale;
• nu au echivalent în arsenalul de capabilităţi al armatelor occidentale;
• sunt îndreptate atât împotriva obiectivelor militare cât şi civile;
11
ALMA MATER MILITARIS
• este dificil să li se răspundă cu aceeaşi monedă, în aceeaşi manieră;
• sunt susceptibile să provoace teama de necunoscut.
Terorismul şi războiul de gherilă sunt forme de acţiune asimetrică prin
folosirea unor metode şi procedee atipice. În vederea contracarării acestor
acţiuni, statele investesc inteligenţă şi resurse umane pentru elaborarea unor
strategii asimetrice, multidimensionale utilizate atât împotriva fanatismelor
de tot felul, terorismului etc., dar şi în războiul informaţional bazat pe reţea,
geofizic, psihologic şi mediatic.
Printre fenomenele care caracterizează asimetria în acţiunile militare
actuale pot fi enumerate: creşterea vulnerabilităţii sistemelor militare; utilizarea
preponderentă a câmpului de luptă urban; utilizarea extensivă a acţiunilor
teroriste; efecte de masă şi impact psihologic ridicat; utilizarea de forţe militare
şi paramilitare neregulate; lideri militari competenţi şi carismatici.
Stud. cap. Anca LUCHIAN
Particularităţi privind structurile de forţe necesare eficientizării capabilităţilor militare
Noile provocqri la adresa securitq]ii, generate de suprapunerea unor procese precum
globalizarea, se adaugq formelor clasice de vulnerabilitq]i, riscuri [i amenin]qri.
Riscurile de naturq asimetricq se diversificq [i se amplificq \n intensitate [i ca arie
de manifestare, iar prevenirea [i contracararea acestora constituie o responsabilitate comunq a
tuturor statelor. Men]inerea conflictelor, focarelor de tensiune tradi]ionale, a fenomenelor de
instabilitate [i crizq, a tendin]elor de reproiectare geopoliticq a unor zone (Asia Centralq,
Zona Caucaziano-Caspicq, Orientul Mijlociu Extins, Africa etc.) de marginalizare sau
izolare a unor state, favorizeazq existen]a [i intensificarea unor riscuri [i amenin]qri cu impact
major asupra securitq]ii na]ionale a diferitelor state.
În acest context, se remarcq sporirea rolului comunitq]ii interna]ionale [i \ndeosebi a
organismelor interna]ionale specializate \n solu]ionarea crizelor [i stoparea, sau cel pu]in
„\nghe]area“, unor situa]ii conflictuale din diferite zone ale lumii.
12
ALMA MATER MILITARIS
În cadrul NATO se constatq cre[terea capacitq]ii de interven]ie \n situa]ii de crizq [i a
posibilitq]ilor de proiectare a for]ei \n spa]iile de interes, concomitent cu continuarea procesului d
e transformare a mecanismelor, structurilor [i a procedurilor de luare a deciziilor. Cerin]a Al
ian]ei de a face fa]q tuturor amenin]qrilor, precum [i natura responsabilitq]ilor constitu]ionale
ce-i revin, presupune ca for]ele armate sq-[i dezvolte capabilitq]i care sq le permitq sq desfq[oare
opera]ii pe teritoriile na]ionale, \n aria de responsabilitate a NATO, precum [i \ntr-un
mediu strategic mai extins, influen]at permanent de factori care impun schimbarea.
„Credibilitatea NATO – remarca lordul George Robertson – este [i va fi
determinatq \n viitor de capabilitq]ile sale militare“. Rostul transformqrii NATO este
crearea acelor noi capabilitq]i militare, care permit for]elor sq ducq opera]ii \n \ntregul
spectru de conflicte, men]inerea consensului \n procesul decizional al Alian]ei, chiar \n
contextul extinderii sale, precum [i stabilirea unui nou tip de rela]ii cu UE,Rusia, Ucraina,
inclusiv cu state din spa]iul Caucaz – Asia Centralq [i cel mediteranean.
Stud. sg. maj. Iulian RUSU
REVOLUŢIA ÎN AFACERI MILITARE ŞI PROCESUL DE TRANSFORMARE AL ARMATELOR
Atât ca ideologie, cât şi ca problematică de interes, actuala revoluţie în afaceri
militare este, la origine, un fenomen american, preocuparea altor naţiuni pentru acest fenomen fiind de dată recentă. Dar faptul că originea sa este locală, nu trebuie să umbrească un adevăr foarte profund. Înţelegerea revoluţiilor militare, în general şi a revoluţiei în afacerile militare, în particular, este fundamentală pentru înţelegerea întrebărilor şi problemelor actuale ale securităţii internaţionale.
Teoria militară actuală se confruntă cu o gamă largă de definiţii pentru revoluţia în afaceri militare. Există termeni ce pot crea confuzii. Astfel, trebuie să facem distincţia dintre revoluţiile militare, revoluţiile în afacerile militare şi revoluţiile tehnice militare.
Revoluţia contemporană în afaceri militare La începutul deceniului opt al secolului al XX-lea, mai întâi specialiştii sovietici prin
mareşalul Ogarkov, ulterior şi strategii americanii, au început să vorbească despre revoluţia tehnică în problemele militare şi mai târziu despre revoluţia în afacerile militare, datorită noilor realizări apărute în domeniul ştiinţific şi tehnic.
Revoluţia în afaceri militare şi procesul de transformare
13
ALMA MATER MILITARIS
Revoluţia în afacerile militare a devenit un concept-cheie în gândirea strategico-militară americană începând cu anii ’90. De fapt, „antecedentele“ acesteia se regăsesc în revoluţia tactică a sovieticilor, care încercau să definească mutaţiile produse în conceptul lor de apărare, în organizarea lor militară, ca şi în doctrinele lor, prin apariţia armelor nucleare şi a rachetelor.
Sovieticii puneau accent pe dezvoltarea tehnologică, pe componentele tehnice ale luptei, pe armament şi mai puţin pe posibilitatea adaptării doctrinei de întrebuinţare a tehnicii şi a armamentului în inovaţiile tehnologice.
Conceptul american al revoluţiei în afaceri militare a apărut într-un context strategic conturat de o dublă revoluţie – cea a informaţiei şi cea a globalizării, din necesitatea adaptării strategiei militare americane la noul mediu de securitate. De fapt, ca să putem vorbi de o revoluţie, trebuie să avem o schimbare de fond în doctrină şi în organizare.
Demistificarea Transformării şi Programul de Experimentare în Armata SUA De fapt, ce este Transformarea? Ce este o RAM? Simplu spus, transformarea ţine
de deschiderea noastră, se referă la schimbările ce au loc în modul nostru de a gândi, de a ne echipa şi a ne lupta (structura forţei şi doctrina). Dar, mult mai important este vorba de înţelegerea sau conectarea acestor lucruri – dintre un concept, prototip, experiment, o conversie, doctrină cu instruirea şi structurarea unei forţe.
Stud. Claudiu-Andrei BODEA
ADAPTAREA POLITICII DE SECURITATE A ROMÂNIEI LA NORMATIVELE NATO ŞI UE
Securitatea naţională este un bun public, cetăţeanul fiind beneficiarul eforturilor
statului. Politica de securitate naţională este în acest caz nu numai o politică publică, dar
devine una din cele mai importante politici. În perioadele de destindere internaţională, de
evoluţie liniară şi predictibilitate a sistemului internaţional se poate întâmpla ca politica de
securitate naţională să fie secundară în comparaţie cu alte politici.
Imediat după evenimentele petrecute la 11 septembrie multe iluzii şi speranţe
s-au destrămat, turbulenţa intuită deja la sfârşitul Războiului Rece accentuându-se.
Ne aflăm într-o plină epocă a radicalismelor, iar sensul acestei formule nu este deloc
numai unul ideologic. În aceste condiţii, politica de securitate naţională devine din nou
cea mai importantă politică publică şi este absolut clară nevoia României de a se
racorda efortului statelor occidentale de a-şi moderniza instituţiile şi adapta politicile
pentru a face faţă provocărilor de securitate ale anilor ce vin.
Problema conceptualizării va fi ameliorată de adoptarea Strategiei de
Securitate Naţională, dar este important ca în cadrul acesteia să fie foarte clar
precizate interesele României pentru perioada de după 2007, cu atât mai mult cu cât
independenţa, integritatea şi suveranitatea sunt garantate.
Un demers similar are loc în acest moment la nivelul UE, unde experţi europeni
grupaţi sub egida grupului de la Barcelona au propus completarea Strategiei
14
ALMA MATER MILITARIS
Europene de Securitate cu un concept dezvoltat în jurul ideii de securitate a
cetăţeanului – Human Security.
Trebuie preluat în integralitatea sa „avizul occidental de securitate“, prin „aviz“
înţelegându-se un set comun de standarde şi proceduri. Astfel, „avizul occidental de
securitate naţională“ ar însemna setul comun de standarde şi proceduri dezvoltate şi
folosite în gestionarea problemelor de securitate naţională şi internaţională, standarde
şi proceduri acceptate şi folosite de toţi membrii NATO şi UE.
Nu în ultimul rând, conceptualizarea nu va fi posibilă fără transformarea
învăţământului de ştiinţe politice şi mai ales occidentalizarea învăţământului militar.
Occidentalizarea învăţământului militar ar însemna compatibilizarea lui atât cu cel din
ţările NATO şi/sau UE, cât şi cu cerinţele acestor organisme. Asta ar însemna
compatibilizarea programelor de învăţământ şi îmbunătăţirea calităţii profesorilor şi a
tehnicilor de învăţare, pentru ca absolvenţii să acumuleze acele cunoştinţe şi care să
le permită a îndeplini cât mai bine noile misiuni ce le vor reveni pe linia
responsabilităţilor militare naţionale şi internaţionale, în special cele conferite de
NATO şi UE. Transformarea ar presupune corelarea cu cerinţele integrării
euroatlantice şi aducerea programelor la zi, în pas cu noţiunile occidentale din
domeniul ştiinţei militare şi al studiilor de securitate. Învăţământul militar, după 15 ani
de diferite experimente şi mai ales acum, după integrarea în NATO (şi ulterior UE),
are nevoie de un spirit nou, occidental. Aspectul material, referitor la organizarea
instituţională, subordonare, bugetare este şi el important, dar secundar.
Stud. Octavian LUPU, Bogdan BOLOGA
CADRUL GENERAL ŞI SPECIFICUL TRANSFORMĂRII ARMATEI ROMÂNIEI
În ţara noastră, problematica relaţiilor dintre armată şi societate a fost analizată în
contextul mai larg al transformării structurilor de securitate şi apărare, atribuindu-se o atenţie
deosebită: divizării clare a rolurilor autorităţilor statului; supervizării guvernamentale pe timp
de pace a militarilor prin miniştrii civili; supervizării armatei de către parlament; percepţiei şi
înţelegerii clare a controlului democratic de către civili şi militari. Instituţionalizarea
controlului democratic civil presupune transformarea cadrului legislativ, stabilirea instituţiilor
15
ALMA MATER MILITARIS
publice implicate în controlul democratic şi conştientizarea rolului societăţii civile în realizarea
controlului asupra armatei – controlul civil.
Un alt element important al cadrului general privind procesul transformării Armatei
României este adaptarea politicii de securitate şi apărare la standardele NATO şi UE. Primul
demers pe care conducerea NATO îl întreprinde faţă de statele candidate, după momentul
invitării, este solicitarea ca statele respective să prezinte oficial o Declaraţie de intenţie, care să
cuprindă angajamentul naţional faţă de perspectiva statutului de viitor membru al NATO.
În capitolul VIII al acestei Declaraţii, prezentată de România conducerii Alianţei în
decembrie 2002, după invitaţia din noiembrie 2002, se prevedea, printre altele, că România îşi
menţine angajamentul de a înfăptui cu bună credinţă standardizarea şi interoperabilitatea cu NATO.
Astfel, accederea în noua structură politico-militară presupunea, cu atât mai mult în
această perioadă de integrare deplină, îndeplinirea unor obiective, criterii şi condiţii care să
definească gradul de competitivitate cu structurile NATO.
Factorii de care depind implementarea noilor cerinţe operaţionale sunt: adaptarea
doctrinelor, transformarea în domeniul resurselor umane, crearea structurilor modulare,
flexibile interoperabile cu cele ale NATO, implementarea tehnologiilor moderne, instruirea
forţelor după standarde similare NATO.
După cum se poate observa, transformarea Armatei României urmăreşte interoperabilitatea,
concept ce desemnează „capacitatea forţelor aliate de a acţiona în mod sinergic în executarea misiunilor şi
sarcinilor atribuite“. În plus, scopul interoperabilităţii pentru NATO este de a spori eficienţa
operaţională (instruire, antrenament, acţiune) a forţelor naţiunilor partenere şi a altor naţiuni,
astfel, îmbunătăţind mecanismul de utilizare a resurselor disponibile.
Stud. cap. Aurelian SECUIU
CONSIDERAŢII PRIVIND INFLUENŢA ACTORILOR NON-STATALI ASUPRA POLITICII DE SECURITATE A STATELOR
Mediul de securitate al secolului al XXI-lea este caracterizat de transformări
substanţiale, care necesită adaptarea criteriilor clasice de analiză a securităţii internaţionale.
Noile provocări la adresa securităţii, generate de suprapunerea unor fenomene precum
globalizarea şi fragmentarea, se adaugă unor forme clasice de riscuri şi vulnerabilităţi
regionale. Se menţin focare de tensiune tradiţionale, dar modul lor de dezvoltare este
influenţat în mod intrinsec de apariţia unor riscuri neconvenţionale şi transfrontaliere,
precum terorismul, crima organizată şi proliferarea armelor de distrugere în masă. Unele
16
ALMA MATER MILITARIS
grupuri de state au intrat într-o etapă postindustrială de dezvoltare, în vreme ce altele se
află într-o perioadă de tranziţie politică şi economică spre modernitate.
Abordarea riscurilor neconvenţionale după încheierea antagonismului bipolar
impune necesitatea unor noi tipuri de solidaritate internaţională. Transformările
profunde ale începutului de secol se află într-o relaţie de proporţionalitate directă atât cu
creşterea rolului comunităţii internaţionale în prevenirea conflictelor, managementul şi
soluţionarea crizelor, cât şi cu extinderea geografică a procesului de democratizare.
Începând cu ultima decadă a secolului al XX-lea, pe scena relaţiilor
internaţionale s-a conturat o nouă categorie de actori transnaţionali, şi anume
corporaţiile transnaţionale (de exemplu: Exxon, Nike, Intel etc.) şi organizaţiile
nonguvernamentale internaţionale (de exemplu: Amnesty International, Greenpeace,
Human Rights Watch). Factorii care au condus şi continuă să contribuie la dezvoltarea
acestei tendinţe sunt de ordin politico-diplomatic (reprezentarea ONG-urilor în cadrul
ONU), academic (dezbateri privind conceptul de societate civilă globală, ai cărei
agenţi principali sunt ONG-urile) şi tehnic (Internet, sistemele de comunicaţii ce
favorizează răspândirea rapidă a informaţiei).
Această evoluţie a condus la creşterea numărului organizaţiilor
nonguvernamentale internaţionale, dar şi a unora hibrid, în care este admisă integrarea
unor agenţii guvernamentale (de exemplu: Crucea Roşie Internaţională). Atât la nivel
naţional, cât şi internaţional, ONG-urile militează pentru scopuri bine determinate,
urmărind să influenţeze indirect deciziile actorilor statali sau ale organizaţiilor
internaţionale, prin manifestaţii mass-media, cooptarea unor lideri politici, formatori de
opinie sau factori decizionali la propria cauză.
Mai mult, sunt implicate într-o serie de procese şi politici care se derulează pe
scena internaţională, interacţionând cu state sau diverse organizaţii internaţionale:
culeg informaţii privind violarea drepturilor omului, oferă expertiză şi date în
procesele de negociere a tratatelor privind mediul înconjurător, susţin diverse proiecte
umanitare în cazul conflictelor/dezastrelor naturale sau participă la procesele de
promovare şi consolidare a principiilor şi valorilor democratice.
Există şi o categorie de false ONG-uri, finanţate de state cu regimuri totalitare
sau de către grupări având interese minoritare, care dezvoltă diverse activităţi, fiind
17
ALMA MATER MILITARIS
constituite ca elemente de sprijin logistic, recrutare de membri, strângere de fonduri,
pentru crima organizată sau organizaţii teroriste.
Pe fondul unui mediu economic nefavorabil şi al proliferării criminalităţii
internaţionale şi transfrontaliere, cel mai adesea, printre factorii determinanţi ai
conflictelor se regăsesc: existenţa unor pretenţii teritoriale reciproce, atât din partea
statelor, cât şi a unor actori nonstatali; clivajele etnice/religioase; balanţele locale specifice
de forţe şi posibilitatea exercitării de presiuni din exterior asupra părţilor; scopurile şi
ambiţiile liderilor; accesul actorilor – statali şi nonstatali la echipamente militare.
Consolidarea puterii statale devine tot mai problematică, atât datorită eroziunii
conceptului de suveranitate şi provocărilor din partea forţelor naţionaliste, cât şi pierderii
monopolului violenţei şi capacităţii diferitelor forţe transnaţionale de a-şi procura armament.
Tacticile câmpului de luptă se află într-un proces de diversificare, concretizat
de creşterea numărului organizaţiilor teroriste, a statelor vizate şi de amplificarea
violenţei tehnicilor utilizate.
Analiza atacurilor Al-Qaeda din trecut (împotriva gării din Madrid, sinagogii
din Istanbul, vasului de luptă american, ambasadelor americane din Africa), executate
de activişti de diferite naţionalităţi şi din diferite organizaţii teroriste, ilustrează
evoluţia organizaţiei conduse de Bin Laden către un model de organizare multicentric.
Bin Laden este liderul Al-Qaeda dar, de asemenea, conduce şi Frontul Islamic al Lumii
pentru Jihad împotriva Evreilor şi Cruciaţilor, organizaţie politică ce acţionează ca o
umbrelă pentru obţinerea sprijinului mai multor grupuri islamice de terorişti radicali
(Abu Sayyaf în Filipine, Jaish-e-Muhammad în Pakistan, Grupurile Jihad în Egipt,
GIA în Algeria şi alte organizaţii mai puţin cunoscute).
O altă transformare majoră o reprezintă reorientarea grupărilor teroriste de la
ţintele guvernamentale, diplomatice şi militare către aşa-numitele „ţinte uşoare“
(trenuri, sinagogi, hoteluri, sedii de bănci), importante în special pentru că au o
puternică încărcătură simbolică şi asigură provocarea unui număr semnificativ de
victime. Astfel de acţiuni au obiectivul de a determina presiuni din partea opiniei
publice naţionale asupra factorilor decizionali în sensul acceptării cererilor rebelilor.
Stud. sg.maj. Adrian MARIN, Marian POP
18
ALMA MATER MILITARIS
MODALITĂŢI DE CREŞTERE A EFICIENŢEI LIDERULUI MILITAR Teoria şi practica contemporană pun în evidenţă faptul că
organizaţiile şi grupurile au nevoie de lideri. În organizările
sociale de tip militar, liderul militar a fost dintotdeauna
persoana care a jucat roluri de prim ordin în organizarea şi
desfăşurarea acţiunilor specifice. Dacă, în timp de pace,
armata care dispune de administratori şi manageri eficienţi îşi
poate îndeplini misiunea, în timp de război nu poate face acest
lucru fără a avea lideri eficienţi, care să exercite un
leadership eficient.
În regulamentele Forţelor Terestre ale SUA,
instituţionalizându-se, din punct de vedere conceptual şi
metodologic pregătirea liderilor militari, se afirmă că
sistemul de leadership eficient este cheia armatei spre succes
în pregătire şi în luptă.
Cea mai importantă trăsătură a unui lider eficient este şi
acea de gestionare a resursei temporale, aceasta fiind cea mai
importantă, dar şi cea mai limitată. Liderii eficienţi sunt aceia
care stăpânesc contextul, inovează, inspiră încredere, concep,
întreabă ce? şi de ce?, au viziune şi contestă statu-quoul,
aceste calităţi permiţându-le să conceapă răspunsuri la o
situaţie inedită fără a avea o formulă preconcepută.
Stud. plt.maj. Grigore-Dan MOTOFELEA
EFICIENTIZAREA ACŢIUNII MILITARE PRIN INTERMEDIUL LEADERSHIP-ULUI
Eficientizarea acţiunii militare prin intermediul leadership-ului se realizează având
în vedere atât persoana care se află în rolul conducătorului, cât şi situaţia, contextul în
care se desfăşoară activitatea respectivă. O problemă deosebită a organizaţiei militare
este aceea că evaluarea gradului de funcţionalitate a acesteia şi, implicit, a eficacităţii
leadership-ului practicat de decidenţii-liderii militari se realizează în două contexte
diferite: pe timp de pace şi în situaţii de criză sau război.
19
ALMA MATER MILITARIS
Armonia desemnează potrivirea desăvârşită a elementelor unui întreg,
concordanţă deplină între ceea ce este, ceea ce trebuie şi ceea ce poate să realizeze o
organizaţie sau entitate structurală a acesteia.
Ca o modalitate de coordonare a acţiunilor militare, armonizarea însumează
activităţile desfăşurate de comandanţi şi state majore, pe timpul desfăşurării luptei armate
şi a diverselor tipuri de operaţiuni fără utilizarea acesteia, pentru dimensionarea cantitativă
şi calitativă echilibrată a resurselor, configurarea structurală cea mai adecvată a acţiunii
Forţelor şi mijloacelor, precum şi pentru favorizarea caracterului empatic al relaţiilor dintre
componentele sistemului constituit, a deplinei compatibilităţi şi unităţi procesuale şi
structurale, în vederea obţinerii optimului acţional şi îndeplinirii eficiente a misiunilor.
Simultaneitatea angrenării proceselor, acţiunilor şi activităţilor juxtapuse sau
paralele executate de două sau mai multe componente structurale, pentru îndeplinirea
unui scop comun sau unor scopuri complementare, prezintă o mare importanţă pentru
acţiunea militară şi constituie, adesea, o condiţie esenţială pentru îndeplinirea misiunilor.
Tratarea distinctă a căilor de eficientizare a acţiunilor militare are ca motivaţie
delimitarea posibilităţilor de intervenţie a leadership-ului în scopul realizării unităţii dintre
obiectivul acţiunii, mijloacele de susţinere şi căile de realizare. Deşi pot fi întâlnite
distinct în activitatea de eficientizare a acţiunilor militare, cel mai adesea căile de
realizare a acesteia se întrepătrund sau se suprapun.
Stud. cap. Alexandra MOLDOVAN, Olguţa MIHAI
ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR MILITAR – FORMA PRINCIPALĂ DE INVESTIŢIE ÎN RESURSA UMANĂ A ORGANIZAŢIEI MILITARE
Întreaga evoluţie a societăţii umane, în general, pune în evidenţă legătura
semnificativă care există între capitalul uman şi nivelul general de dezvoltare
economico-socială. „Societatea cunoaşterii“ cum este denumită societatea zilelor
noastre este caracterizată de evoluţiile rapide ale tehnologiilor şi ale cunoaşterii.
Dat fiind ritmul alert de dezvoltare socială, pentru a putea fi performant, în
cadrul organizaţiei în care acţionează, individul trebuie să-şi actualizeze în mod
constant cunoştinţele atât în domeniul tehnologiilor, cât şi în ceea ce priveşte
modul în care gestionează informaţia.
20
ALMA MATER MILITARIS
În acest context educaţia şi pregătirea profesională sunt cele mai
importante investiţii la nivelul individului, dar şi la nivelul organizaţiilor, şi nu
în ultimul rând la nivelul fiecărei societăţi în parte.
Învăţământul superior militar românesc a fost supus unor serii de
transformări menite să-l aducă la standarde competitive de calitate pe plan
internaţional. Calitatea şi oportunitatea acestui tip de învăţământ a fost pusă la
îndoială în numeroase rânduri, tocmai de aceea am ales să iniţiez un studiu cu
această temă. Doar o analiză pertinentă a sistemului de învăţământ superior militar
românesc, prin comparaţie cu sistemele de învăţământ militar a altor state mai
dezvoltate, dar şi cu sistemul civil de învăţământ superior poate furniza răspunsurile
de care avem nevoie pentru organizarea şi dezvoltarea ulterioară a sistemului de
învăţământ al forţelor armate.
Stud. plt.maj. Annamaria PALJANOS
RELAŢIA INVESTIŢII STRĂINE DIRECTE – CREŞTERE ECONOMICĂ
Rolul investiţiilor străine directe în progresul economic al ţărilor gazdă afectează
bunăstarea, creşterea şi dezvoltarea acestora în mai multe moduri şi o parte practică
susţinută de studiul de caz asupra României.
Investiţiile reprezintă un factor-cheie al creşterii economice, fapt dovedit practic
de toate studiile realizate în domeniu. Cu toate că nu există un consens privind relaţia
dintre ISD şi creşterea economică, în ultimii ani s-a afirmat tot mai des această idee, şi
anume că ISD sunt corelate pozitiv cu creşterea economică. Această ideea a fost
susţinută de dezvoltările recente ale teoriei privind creşterea economică, care subliniază
importanţa îmbunătăţirilor tehnologice ale eficienţei şi productivităţii în stimularea
creşterii, precum şi de studiile realizate în domeniul care indică faptul că ratele înalte de
creştere economică sunt asociate cu ratele înalte de creştere a investiţilor; astfel acele
entităţi care acordă o mare importanţă procesului investiţional (şi realizează investiţii
susţinute) pot obţine o creştere mai sustenabilă decât cele care investesc mai puţin.
21
ALMA MATER MILITARIS
„Creşterea investiţiilor străine directe arată mai ales creşterea economică mare şi
performanţele economice puternice în multe părţi ale lumii“, a arătat UNCTAD, adăugând
că această creştere a fost înregistrată atât în ţările dezvoltate, cât şi în rândul celor în
curs de dezvoltare.
În ceea ce priveşte valoarea soldului investiţiei străine directe în România pe
domenii de activitate, industria deţine ponderea cea mai însemnată, respectiv 48,8 % din
total. În cadrul industriei prelucrătoare, cea mai mare pondere a soldului investiţiei
străine directe în România (21,9 %) este realizată de către întreprinderile a căror
activitate principală se încadrează în „industria metalurgică“.
Soldul investiţiilor străine din această ramură s-a concretizat în proporţie de 77,3 %
în imobilizări corporale şi necorporale. În domeniul serviciilor, soldul investiţiilor străine
directe în România, cu ponderea cea mai însemnată o deţin întreprinderile care au
activitatea principală de „intermedieri financiare şi asigurări“, aceasta fiind de 14,5 %.
Stud. sg.maj. Ionela MĂRGINEAN
FRAUDA FISCALĂ CA FORMĂ A CRIMINALITĂŢII
Afacerea de succes este aceea bazată pe spirit întreprinzător, creativitate şi originalitate. Tot
mai des se întâlnesc fraudele în afaceri, uneori de proporţii foarte mari. Tendinţa şi dorinţa de
îmbogăţire prin fraudă în afaceri are rădăcini adânci de-a lungul vremii deoarece s-au găsit în toate
timpurile îndrăzneţi care doreau să se îmbogăţească rapid pe seama înşelării altora. Frauda poate fi
astfel definită ca acea activitate prin care o persoană fizică sau juridică acţionează cu intenţia de a-şi
procura un beneficiu nelegitim, încălcând o obligaţie legală ori contractuală.
În condiţiile vieţii economice moderne a noului mileniu, frauda în afaceri cunoaşte o situaţie
înfloritoare fără precedent datorită unui complex de factori generali (fizico-geografici, economici, tehnici,
politici şi sociali) care se intercondiţionează cu un complex de factori specifici fiecărui domeniu de activitate.
Aria de desfăşurare a fraudei cuprinde toate domeniile legate de nevoile umane, deoarece
fiecare dintre ele prezintă oportunităţi pentru înşelătorie. Dintre multitudinea de forme de activităţi
frauduloase, menţionăm mai jos pe cele mai importante, şi anume:
– o activitate frauduloasă de falsificare;
– contrabanda;
– acţiuni frauduloase şi abuzuri de situaţie economică;
– obţinerea frauduloasă de subvenţii (fonduri) de către persoane care nu au dreptul la acea
subvenţie sau utilizarea în alt scop decât cel prevăzut iniţial;
22
ALMA MATER MILITARIS
– înfiinţarea de societăţi cu capitaluri fictive;
– distribuirea de dividende fictive;
– practici frauduloase ale întreprinzătorilor privind munca la negru;
– spălarea banilor.
Consecinţele activităţilor frauduloase în afaceri pot fi concretizate astfel:
– pagube economice, ca rezultat al evaziunii fiscale şi a altor pierderi;
– rezultate din afacerile întreprinse;
– pierderi aduse companiilor producătoare de mărfuri originale în cazul contrafacerilor şi a pirateriei;
– pericole la adresa sănătăţii, securităţii şi siguranţei în utilizarea unor mărfuri neconforme;
– efecte sociale destul de grave la nivelul economiei ş.a.
Motivaţia fraudei poate fi nu numai banii câştigaţi sau neplătiţi cât şi necesitatea de a acoperi
alte delicte sau uneori „dorinţa“ de a învinge un sistem de securitate. Autorii fraudelor folosesc
manopere cu caracter infracţional executate prin practici subtile, sofisticate sau printr-o fantezie greu de
imaginat ceea ce le permite să fie depistaţi cu întârziere. Sunt persoane foarte abile, inteligente,
pasionate de tehnica de calcul, persoane cu experienţă care ştiu să exploateze orice slăbiciune din
sistemul respectiv. În majoritatea cazurilor motivul principal rămâne acela al beneficiilor materiale.
Stud. plt.maj. Gina Maria GUNĂ
PERSUASIUNEA ÎN MEDIUL MILITAR
Fie direct, fie indirect, primim în permanenţă mesaje care ne influenţează
gândurile, opiniile, convingerile, atitudinile şi comportamentele. În acelaşi timp,
căutăm la rândul nostru să influenţăm fie direct, fie indirect, explicit sau implicit,
dar cât mai profund opiniile, percepţiile, convingerile şi comportamentele celorlalţi.
Ca orice altă organizaţie, organizaţia militară este condusă de un lider care
transmite permanent mesaje persuasive subordonaţilor săi sub forma ordinelor.
Aceste ordine nu au menirea de a convinge, ci de a impune anumite standarde,
cerinţe, opinii şi de aici sintagma, „Ordinele se execută, nu se discută“.
Totuşi, oricât de drastică ar părea această sintagmă, odată înţeleasă şi
înglobată în sistemul propriu de valori, militarul devine capabil să devină
receptiv la ordine, indiferent de natura lor. Acest tip special de persuasiune
presupune însă o mare capacitate de adaptare la situaţie şi, de ce nu, obedienţă
din partea subordonaţilor.
23
ALMA MATER MILITARIS
Procesul persuasiunii, în mediul militar, poate fi comparat cu mediul civil,
reliefându-se atât punctele comune, cât şi cele care fac diferenţa între ele.
Comparaţia fost posibilă prin aducerea în vizor a trei dintre cele mai frecvente
exemple în care persuasiunea îşi spune cuvântul: „EU – centrul atenţiei“, „Îţi
accept părerea, dar dreptate am de fapt eu“ şi „Trebuie să îi conving“. Toate
aceste exemple vin ca o completare la problematica „factorului – convingere“
atât de frecvent, dar mai ales necesar în viaţa noastră socială.
Stud. cap. Andreea STAN
CREATIVITATE ŞI LEADERSHIP
Liderii sunt conştienţi, în sinea lor, că inovaţia şi creativitatea reprezintă esenţa
unei organizaţii. Noi idei pot stimula programe superioare celor deja existente în
organizaţie, dar care nu au fost niciodată puse în practică. Deci, datoria fiecărui lider
este să caute idei şi programe net superioare celor din organizaţie. Într-un cuvânt este
vorba despre progres.
Dar ce pot face liderii pentru a promova creativitatea şi inovaţia? Răspunsul, în afară
de angajarea de personal nou, este utilizarea iniţiativelor de management ce creează un
mediu de lucru care stimulează personalul să fie mai creativ şi inovativ. Oamenii care au
analizat procesul creativ au învăţat că inteligenţa umană posedă abilităţi creative care sporesc
prin pregătire şi prin crearea unui mediu favorabil. Această idee este conturată într-o carte a
lui D. N. Perkins „The mind`s best work“. El găseşte povestirile bazate pe fapte reale despre
progresul minţii creative, care nu au nicio legătură cu validarea proceselor mentale. Există
multe oportunităţi întâlnite în procesul minţii prin care creativitatea se pierde datorită
emoţiilor şi distragerii atenţiei (este vorba despre lipsa necesităţii sau dorinţei de a reconstrui
procesele gândirii, datorită deficienţelor gândirii în procesul de reconstrucţie).
Experimentele prin care oamenii trebuiau să gândească cu voce tare sau să-şi
expună gândurile în timpul unei etape a procesului de invenţie l-a determinat pe
Perkins să afirme că şi creativitatea este un proces natural şi inteligibil din punct de
vedere al percepţiei, înţelegerii, logicii, memoriei şi gândirii. Noi ştim că descoperirea
şi gândirea creativă nu pot fi planificate de un lider, pur şi simplu se întâmplă,
apărând în cursul activităţii care nu are nicio legătură cu ideile noi.
24
ALMA MATER MILITARIS
Revizuind literatura privitoare la procesele creative, Arieti este de părere că
există trei etape în procesul creativ: (1) o analiză iniţială care stabileşte momentul de
atingere a ţelului; (2) o perioadă de odihnă, refacere, o distragere relativă de la
problemă; (3) o izbucnire subită şi neaşteptată de intuiţie şi soluţionare.
Perkins ar afirma că această ultimă etapă doar pare că este subită; procesele
actuale descrise mai sus despre analiza generală a minţii s-au petrecut în conştient şi
inconştient de ceva timp.
Stud. plt. Clarisa-Iulia NEGRU
ATITUDINEA POZITIVĂ – PRIMUL PAS SPRE SUCCES ÎN VIAŢA PROFESIONALĂ ŞI PERSONALĂ
Acest experiment a fost conceput tocmai cu scopul de a identifica în ce măsură
atitudinea pe care o adoptăm în viaţa de zi cu zi, în diferite situaţii, determină succesul sau
eşecul pe care îl avem atât în viaţa personală, cât şi în viaţa profesională. Pentru aceasta, am
întocmit un chestionar care să reflecte ce fel de atitudine au subiecţii în diferite situaţii,
atitudine care corelată cu rezultatele ulterioare ale acestora, atât profesionale, cât şi personale,
să reflecte în ce măsură succesul sau eşecul este determinat de atitudine.
Chestionarul a fost conceput pentru studenţii instituţiei noastre, întrucât subiecţii au
fost reprezentaţi de aceştia, aplicarea lui urmând să determine cât de mult atitudinea
influenţează rezultatele şcolare şi viaţa personală a fiecăruia dintre noi. Întrebările ce
alcătuiesc chestionarul pot fi reformulate astfel încât el să poată fi aplicat oricărei persoane.
Ca şi metodă de cercetare utilizată am ales metoda chestionarului întrucât aceasta
reflectă corelaţia atitudine pozitivă – succes, întrebările fiind formulate prin raportare la
obiectivele propuse. Pentru aplicarea chestionarului am ales un număr de 40 de subiecţi. Din
rândul studenţilor de anul I am ales un număr de 20 subiecţi dintre care 10 fete şi, respectiv,
10 băieţi, iar din rândul studenţilor de anul II, un număr de 20 de subiecţi, dintre care 10 fete
şi 10 băieţi.
Atitudinea reprezintă ansamblul de reacţii, comportamente pe care fiecare individ le
are în diferite situaţii ale vieţii sale. Aceasta este de fapt o stare mentală ce poate fi controlată
de om printr-un efort de voinţă. Atitudinea mentală poate fi una pozitivă (AMP) sau una
negativă (AMN). Este de preferat ca fiecare dintre noi să aibă o atitudine mentală pozitivă,
însă acest lucru poate fi controlat doar după ce se conştientizează capacitatea umană de a
adopta tipul de atitudine dorit.
25
ALMA MATER MILITARIS
Succesul este o stare mentală, ca şi atitudinea deoarece el este determinat în primul
rând de aceasta, de gândirea pozitivă. E alegerea fiecăruia cum priveşte lucrurile. E doar o
chestiune de nuanţă. Un citat celebru spune că „în viermele de mătase putem vedea, fie
mătasea, fie viermele; depinde cum vedem lucrurile“.
Atitudinea reprezintă fereastra noastră către lume. Ea se poate murdări adesea de
critici, respingeri, ridiculizări, dezamăgiri şi îndoieli. Tocmai în asta constă dificultatea
menţinerii unei atitudini pozitive, în capacitatea de a trece peste aceste obstacole, de a le
înfrunta.
Stud. plt. Gina Maria GUNĂ
OPTIMIZAREA CRITERIILOR ŞI METODELOR FOLOSITE ÎN PROCESUL DE REPARTIŢIE PE ARME
Elaborarea deciziei reprezintă un act complex care implică un proces conştient, fundamentat pe
baza unei metode capabile să supună unei atente analize criteriile de alegere a variantelor decizionale
şi să aprecieze cu argumente ştiinţifice efectele, deciziile propuse, eventualele riscuri implicate de
soluţia adoptată. Pe lângă premisele obiective ale luării deciziei – relevanţa informaţiilor disponibile şi
cunoaşterea temeinică a proceselor – un rol important îl are gradul în care factorul decizional individual
sau obiectiv este conştient de implicaţiile şi responsabilitatea pe care le presupune adoptarea deciziei.
Modelarea şi informatizarea, care au permis prelungirea şi amplificarea puterii de calcul şi de
cercetare a omului, conduc la o adevărată mutaţie calitativă în cercetarea ştiinţifică, producţie şi în
domeniul conducerii. Situaţiile caracterizate prin prezenţa unor puncte de vedere multiple (variante) se
pot rezolva apelând la teoria utilităţii sau la metoda ELECTRE. Datorită posibilităţii automatizării rapide
a calculelor necesare metodei ELECTRE, simularea utilizării acesteia este accesibilă oricărui utilizator.
În vederea ilustrării algoritmului de optimizare a criteriilor şi metodelor folosite în procesul de
repartiţie, am plecat de la modelul ofiţerului şi de la cerinţele postului de decident. Astfel am ales o
problemă de repartiţie a trei studenţi din Academia Forţelor Terestre, şi am adoptat pentru analiză
următoarele criterii:
– C1: Cunoştinţe profesionale.
– C2: Calităţi şi aptitudini profesionale.
– C3: Cunoştinţe de management şi leadership.
– C4: Calităţi şi aptitudini manageriale şi de leader.
– C5: Cerinţe specifice.
În vederea implementării acestui algoritm, a fost elaborată schema logică pe baza căreia a fost
creat un program de calcul. Programul, botezat ELECTRE, scris în limbaj TURBO PASCAL, permite analiza
unei mulţimi de variante din 20 de elemente în funcţie de 20 de criterii diferite calitative sau cantitative.
Rezultatele obţinute în urma execuţiei au scos în evidenţă varianta optimă din punct de vedere
al criteriilor considerate şi ponderilor lor.
Stud. cap. Ionuţ Daniel CHIRVASE