culegere de probleme şi teste la disciplina „managementul

Academia de Studii Economice din Moldova

Catedra „Management”

Cotelnic A., Portarescu S., Negru I.

Culegere de probleme şi teste la disciplina

„Managementul producţiei”

Editura ASEM Chişinău – 2010

Culegere de probleme şi teste la disciplina „Managementul producţiei”

CZU 658:005(076.5) C 78 Culegerea de probleme şi teste la disciplina „Managementul

producţiei” a fost examinată, recomandată şi aprobată pentru editare la şedinţa Catedrei „Management” (proces-verbal, nr. 7, din 26 ianuarie 2010) şi la şedinţa Comisiei metodice a Facultăţii „Business şi Administrarea Afacerilor” (proces-verbal nr. 3, din 15 februarie 2010).

I

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII Cotelnic, A. Culegere de probleme şi teste la disciplina

„Managementul producţiei” / A. Cotelnic, S. Portarescu, I. Negru ; Acad. de Studii Econ. din Moldova, Catedra „Management”. – Ch.: ASEM, 2010. – 67 p.

Bibliogr.: p. 67 (6 tit.). – 250 ex. ISBN 978-9975-75-507-8. 658:005(076.5) C 78

© Autori: Cotelnic A., Portarescu S., Negru I.

SBN 978-9975-75-507-8

© Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM

2


Cuprins Introducere 4

Capitolul 1. Întreprinderea – componentă de bază a unui sistem de producţie 6

Capitolul 2. Structura de producţie a întreprinderii 8

Capitolul 3. Organizarea producţiei în secţiile de bază 14

Capitolul 4. Organizarea secţiilor auxiliare şi de servire 27

4.1. Organizarea reparaţiilor 30

4.2. Organizarea secţiilor energetice 34

4.3. Organizarea gospodăriei de scule 38

4.4. Organizarea transporturilor 42

Capitolul 5. Pregătirea fabricării noilor produse 50

Capitolul 6. Managementul calităţii producţiei 54

Capitolul 7. Managementul activităţii de programare, lansare şi urmărire a producţiei (planificarea operativă) 61

Bibliografie 66

3


Introducere Prezenta culegere de probleme şi teste este realizată în

concordanţă cu programa disciplinei „Managementul producţiei”.

În cadrul acestui curs, studenţii se familiarizează cu particularităţile manifestării şi utilizării legilor economice în relaţiile interne de producţie, cu sistemul actual de management şi cu manifestarea funcţiilor de bază ale managementului – planificarea, organizarea, controlul, motivarea – în cadrul activităţii de producţie.

Obiectivele de bază ale cursului sunt: • cunoaşterea obiectivelor întreprinderii industriale; • cunoaşterea metodelor şi tehnicilor de gestionare a

sistemelor de producţie; • cunoaşterea cum se elaborează un program de producţie

operativ; Rezultate (competenţe): • Competenţe de cunoaştere: organizarea activităţilor

organizaţiei; elaborarea politicilor şi strategiilor adecvate în cadrul unui mediu schimbător;

• Competenţe de conducere a activităţilor: asigurarea desfăşurării activităţilor în conformitate cu legile şi normele stabilite; adoptarea unor decizii optime în condiţii de certitudine, incertitudine, risc; evaluarea eficienţei şi eficacităţii activităţilor din organizaţie.

• Competenţe de conducere a oamenilor: crearea relaţiilor productive de lucru.

• Competenţe de gestionare a resurselor: asigurarea şi gestionarea utilizării eficiente a resurselor materiale.

• Competenţe de gestionare a informaţiei: aplicarea metodelor cantitative şi calitative de analiză a informaţiei.

4


• Competenţe de cercetare: soluţionarea problemelor din domeniul managementului.

• Competenţe de asigurare a calităţii: aplicarea mecanismelor de asigurare a calităţii.

Datele numerice cuprinse în probleme sunt arbitrare şi nu reproduc cazuri concrete de la anumite întreprinderi din republică sau din străinătate.

Autorii

5


Capitolul 1. ÎNTREPRINDEREA – COMPONENTĂ DE BAZĂ A UNUI SISTEM DE PRODUCŢIE

Teste de verificare

Menţionaţi care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate şi

justificaţi răspunsul 1. Un sistem se caracterizează printr-un ansamblu de elemente

aflate într-o relaţie de interdependenţă şi interacţiune reciprocă: acesta este caracterizat numai de sarcinile şi funcţiile sale.

2. Obiectivele unei întreprinderi sunt de două feluri: economice şi sociale; obiectivul social este determinat de faptul că întreprinderea face o distribuire a veniturilor obţinute din procesul de producţie.

3. Obiectivul social se manifestă faţă de producători; faţă de consumatori, se manifestă obiectivul economic.

4. În funcţie de gradul de specializare, întreprinderile sunt cu funcţionare continuă şi sezonieră.

5. Întreprinderile constituie o combinaţie între întreprinderile mici şi mijlocii.

Alegeţi varianta corectă de răspuns şi justificaţi răspunsul: 6. Nu pot fi trăsături de bază ale unei întreprinderi industriale:

a) trăsătura tehnico-productivă; b) trăsătura tehnico-economică; c) trăsătura administrativ-socială; d) trăsătura administrativ-organizatorică; e) trăsătura social-organizatorică.

7. În funcţie de gradul de specializare al întreprinderii, acestea pot fi:

a) întreprinderi sezoniere; b) întreprinderi universale; c) întreprinderi mixte;

6


d) întreprinderi cu funcţionare continuă; e) întreprinderi specializate.

8. Care din afirmaţiile de mai jos sunt juste: a) în funcţie de gradul de specializare, întreprinderile sunt

cu regim de funcţionare continuă şi sezonieră; b) întreprinderile mixte constituie o combinaţie între

întreprinderile mici şi mijlocii. 9. În funcţie de caracterul materiei prime, întreprinderile sunt:

a) extractive; b) producătoare de bunuri de consum; c) producătoare de bunuri de capital; d) extractive.

10. Trăsăturile definitorii ale firmei sunt: a) sistemul complex; b) sistemul organic adaptiv; c) sistemul continuu; d) sistemul deschis; e) sistemul prelucrător.

7


Capitolul 2. STRUCTURA DE PRODUCŢIE

A ÎNTREPRINDERII

Teste de verificare

Menţionaţi în care din situaţiile de mai sus sunt adevărate şi justificaţi răspunsul:

1. Întreprinderea industrială desfăşoară procese de producţie industrială; rezultatul obţinut în urma acestor procese este furnizat de ansamblul bunurilor materiale destinate satisfacerii necesităţilor de consum ale diferiţilor beneficiari.

2. Activitatea de producţie propriu-zisă conţine procese de fabricaţie a produselor; alături de aceste procese de fabricaţie, mai există şi activităţi de cercetare, laborator şi asimilare de noi produse.

3. Procesele de producţie nu conţin şi procesele naturale pentru transformarea fizico-chimică a materiilor prime; ele conţin doar procesele de muncă de transformare a obiectelor muncii în produse finite.

4. Intrările unui sistem de producţie constau în resurse umane, energie, materii şi materiale; ieşirile unui sistem de producţie rezidă în produse, lucrări sau servicii şi energie.

5. Procesele de producţie, după modul în care participă la realizarea produsului finit, reprezintă procese de bază, auxiliare, de servire şi anexe; în urma participării lor corelate la realizarea procesului de producţie, se obţin produsele finite sau lucrările programate, care au fost contractate cu diferiţi consumatori.

6. Procesele auxiliare conduc la obţinerea unor lucrări sau servicii necesare celorlalte tipuri de procese de producţie; procesele de producţie anexe servesc la obţinerea de produse care nu constituie obiectul activităţii de bază a

8


întreprinderii, dar care condiţionează buna desfăşurare a proceselor de producţie de bază.

7. Procesele de producţie de servire sunt destinate obţinerii de bunuri de producţie care nu constituie obiectul de bază al întreprinderii; aceste produse pot fi bunuri de larg consum, obţinute din materiale recuperabile.

8. Procesele de producţie mecanice sunt acele procese de producţie executate, parţial, manual şi, parţial, mecanizat; în acest caz, muncitorul conduce, în mod direct, acţiunea diferitelor maşini şi utilaje.

9. Procesele de aparatură sunt numai procese de producţie continue; în urma desfăşurării acestor procese de aparatură continue, producţia se obţine sub formă de şarje.

10. Un criteriu de clasificare a proceselor de producţie este dat de modul de obţinere a produselor din materiile prime; după acest criteriu, procesele de producţie sunt directe, sintetice şi analitice.

11. Procesele de producţie analitice sunt acele procese de producţie în care produsul finit se obţine din mai multe materii prime; procesele de producţie directe sunt acele procese de producţie în care produsul finit se obţine prin prelucrări succesive ale materiilor prime.

12. Felul materiilor prime utilizate în procesul de producţie constituie un factor care influenţează organizarea procesului de producţie; din acest punct de vedere, procesele de producţie sunt extractive şi prelucrătoare.

13. Un factor de influenţă a procesului de producţie este dat de felul procesului tehnologic utilizat; din acest punct de vedere, se pune problema alegerii procedeului optim de fabricaţie (calitate superioară a produselor, investiţii minime, costuri reduse).

14. Structura de producţie cuprinde numărul şi componenţa unităţilor de producţie, de control şi cercetare; structura de producţie nu se referă şi la modul de amplasare al acestora

9


sau relaţiile care se stabilesc între ele în desfăşurarea procesului de producţie.

15. Structura de producţie şi concepţie denotă structura organizatorică şi cea funcţională a unei întreprinderi; Laboratorul de control şi cercetare este o componentă a structurii funcţionale.

16. Secţia de producţie constituie veriga de bază a întreprinderii; în cadrul acesteia, se desfăşoară numai faze de proces tehnologic ale produselor care urmează a fi prelucrate în cadrul întreprinderii.

17. Secţiile de producţie sunt: de bază, auxiliare, de servire şi anexă; un exemplu de secţie auxiliară este secţia de montaj, într-o întreprindere constructoare de maşini.

18. Secţiile de bază reprezintă secţiile pregătitoare, prelucrătoare şi de montaj-finisaj; secţiile pregătitoare dintr-o întreprindere constructoare de maşini sunt secţiile de turnătorie, forjă şi debitare.

19. Un atelier de producţie este o subunitate de producţie componentă a unei secţii de producţie de bază; atelierul de producţie nu poate exista ca entitate organizatorică independentă.

20. Locul de muncă este veriga organizatorică de producţie de bază a unei structuri de producţie şi concepţie; locurile de muncă pot fi universale, specializate şi mixte.

21. Structura de producţie de tip tehnologic cuprinde secţii de producţie organizate pentru executarea de faze de proces tehnologic; într-o întreprindere constructoare de maşini, exemple de astfel de secţii pot servi: secţia turnătorie, secţia motor, secţia şasiu, secţia montaj-finisaj.

22. Structura de producţie şi concepţie de tip pe „obiect” este specifică tipului de producţie de serie mare sau de masă; principalul său avantaj constă în asigurarea unui grad ridicat de productivitate a muncii.

10


23. Gradul de specializare al locurilor de muncă în structura de tip tehnologic este foarte ridicat; calificarea muncitorilor este, de asemenea, ridicată în cadrul acestui tip de structură.

24. Pentru structura de tip mixt, secţiile pregătitoare sunt organizate după principiul pe obiect, iar secţiile prelucrătoare sunt organizate după principiul tehnologic.

25. Structura de tip tehnologic deţine cel mai ridicat volum al transporturilor din cadrul întreprinderii; structura de tip pe obiect dispune de cel mai ridicat nivel de specializare a locurilor de muncă.

Alegeţi răspunsul corect şi justificaţi răspunsul:

26. Procesele de producţie se compun din: a) procese de producţie naturale; b) procese de muncă.

27. Pot fi considerate ieşiri în cadrul unui proces de producţie: a) resursele umane; b) diferite tipuri de energie; c) produse finite; d) diferite lucrări sau servicii; e) resurse financiare.

28. După gradul de continuitate al proceselor de producţie, acestea pot fi:

a) continue; b) intermitente; c) periodice (ciclice); d) discontinue; e) de aparatură.

29. În funcţie de natura operaţiilor tehnologice, procesele de producţie pot fi:

a) chimice; b) de schimbare a configuraţiei; c) de asamblare; d) de transport.

11


30. Factorii care influenţează modul de organizare a procesului de producţie pot fi:

a) felul materiilor prime utilizate; b) felul produsului fabricat; c) gradul de complexitate a produselor fabricate; d) tipul procesului tehnologic utilizat.

31. În funcţie de felul proceselor tehnologice, care se desfăşoară în cadrul secţiilor de producţie, acestea pot fi: a) secţii pregătitoare; b) secţii auxiliare; c) secţii prelucrătoare; d) secţii de bază; e) secţii de servire; f) secţii de montaj-finisaj; g) secţii-anexă.

32. Este secţia de depozite o secţie auxiliară a întreprinderii? a) DA; b) NU.

33. Este atelierul de proiectare de produse şi tehnologii o componentă a unei structuri de producţie şi concepţie organizată după principiul obiectului de fabricaţie? a) DA; b) NU.

34. Atelierul de producţie este o subunitate a secţiei de producţie care poate fi:

a) delimitată teritorial; b) delimitată administrativ.

35. Structura de producţie de tip „pe obiect” prezintă următoarele dezavantaje:

a) transport intern foarte dezvoltat; b) stocuri mari de producţie neterminată; c) flexibilitate redusă la schimbarea nomenclatorului de

fabricaţie; d) durata mare a ciclului de fabricaţie.

12


36. Structura de producţie de tip tehnologic dispune de următoarele avantaje:

a) permite utilizarea unor locuri de muncă specializate, fapt care contribuie la creşterea productivităţii muncii;

b) asigură fabricarea unei game sortimentale largi de produse;

c) reduce volumul de transport intern; d) reduce mărimea stocurilor de producţie neterminată.

13


Capitolul 3. ORGANIZAREA PRODUCŢIEI ÎN SECŢIILE

DE BAZĂ Pentru a soluţiona problemele din capitolul ce urmează, vom

avea nevoie de indicatorii de funcţionare a liniilor de producţie în flux:

1. Tactul liniei în flux:

,60Pp

itT −⋅= unde:

T indică tactul liniei în flux, minute; t – timpul disponibil în perioada dată (ore); i – întreruperile reglementate în funcţionarea liniei în flux în

perioada dată (min); Pp – cantitatea de produse programată a fi produsă în perioada

dată; 2. Ritmul liniei în flux:

,1T

R = unde:

R reprezintă ritmul liniei în flux; 3. Numărul de locuri de muncă necesar pentru executarea

unei operaţii:

,0

TD

Nlmo = unde:

Nlmo exprimă numărul de locuri de muncă necesare executării unei operaţii;

D0 – durata operaţiei; 4. Numărul total de locuri de muncă în cadrul liniei în flux:

,1∑=

=n

ilmilmo NN unde:

Nlmt indică numărul total de locuri de muncă în cadrul liniei în flux;

14


Nlmi – numărul de locuri de muncă necesare pentru o operaţie oarecare „i”;

5. Lungimea liniei în flux: ,tmNdL ⋅= unde:

L reprezintă lungimea liniei în flux; d – distanţa medie dintre centrul a două locuri de muncă; 6. Viteza liniei în flux:

,TdV = unde:

V este viteza liniei în flux. Calcularea duratei ciclului de producţie o vom efectua după

formula: ∑ ∑∑∑∑∑ ∑ ++++++= ,rscstrctpnpitehncp tttttttD

unde: Dcp exprimă durata ciclului de producţie; Σttehn – suma timpilor operaţiilor tehnologice; Σtpi – suma timpilor de pregătire-încheiere; Σtpn – suma timpilor proceselor naturale; Σtct – suma timpilor de control tehnic al calităţii; Σttr – suma timpilor de transport intern; Σtcs – suma timpilor de întreruperi în cadrul schimbului; Σtrs – suma timpilor de întreruperi în afara schimbului; Metodele de îmbinare în timp a executării operaţiilor

tehnologice Metoda de îmbinare succesivă:

∑=

=m

ii

Sop tnT

1, unde

SopT indică durata ciclului operativ în îmbinarea succesivă;

n – mărimea lotului de fabricaţie; ti – durata operaţiei tehnologice „i”; m – numărul de operaţii tehnologice.

15


Metoda de îmbinare paralelă:

(∑=

−+=m

ii

pop PnttPT

1max ,)

)

unde:

popT reprezintă durata ciclului operativ în îmbinarea paralelă;

tmax – durata operaţiei tehnologice principale (maximale); P – numărul de piese din lotul de transport. Metoda de îmbinare mixtă:

( ,11

−++= ∑=

ntDtT m

m

ii

mop unde

mopT exprimă durata ciclului operativ în îmbinarea mixtă;

D – suma tuturor decalajelor ce apar pentru fiecare pereche de operaţii a căror durată se află în relaţia ti>ti+1;

( )( )( ),1 1+−−= ii ttnD tm – durata ultimei operaţii

sau ; ( )∑ ∑=

−

=

−−=m

i

m

iii

mop mictpntnT

1

1

1

Ti mic – durata cea mai scurtă care se ia dintre fiecare două operaţii învecinate.

Problema 1. Un lot de 300 de piese se prelucrează conform tipului de

mişcare mixt. Procesul tehnologic de prelucrare a pieselor e format din 7 operaţii, durata cărora, respectiv, este egală cu: t1 = 4 min, t2 = 5 min, t3 = 7 min, t4 = 3 min, t5 = 4 min, t6 = 5 min, t7 = 6 min. Fiecare operaţie se efectuează la câte un utilaj. Lotul de transport e format din 30 de piese. În urma perfecţionării tehnologiei de fabricare, durata operaţiei a 3-a s-a micşorat cu 3 min, a 7-a – cu 2 min. Să se determine modificarea duratei ciclului tehnologic de prelucrare a lotului de piese.

16


Problema 2. La o linie în flux se prelucrează o piesă. Procesul tehnologic e

format din 4 operaţii. Durata operaţiilor este: t1 = 1,9 min, t2 = 1,1 min, t3 = 2,1 min, t4 = 1,3 min. Programul de producţie lunar este de 12600 de bucăţi. Luna respectivă are 21 de zile lucrătoare. Regimul de lucru – 2 schimburi, durata unui schimb – 8 ore.

Să se calculeze tactul liniei în flux, numărul locurilor de muncă şi gradul de încărcare a lor.

Problema 3. În cadrul unei întreprinderi de confecţii, cămăşile se

prelucrează în flux în loturi a câte 10 bucăţi. Norma zilnică – 1400 de bucăţi. Durata unui schimb – 8 ore. Regimul de lucru – 2 schimburi, timpul întreruperilor reglementate – 10 minute pe schimb. Să se determine: tactul, ritmul de lansare.

Problema 4. În secţia de asamblare, care lucrează în 2 schimburi de câte 8

ore, sunt instalate 3 linii în flux. Fiecare se opreşte pentru întreruperi reglementate 5 minute pe schimb. Caracteristicile de bază sunt prezentate în tabel:

Liniile în flux Indicatorii

1 2 3 Sarcina pentru un schimb (bucăţi) 200 220 250 Numărul locurilor de muncă pe linie

20 22 25

Pasul benzii (metri) 2 2.1 2.2 Să se determine: tactul, ritmul de lansare, viteza mişcării

liniilor, lungimea lor. Problema 5. Programul de producţie pe schimbul de 8 ore al unei benzi de

montaj este de 150 de subansamble. Pasul benzii este de 3 metri. Pe bandă, se află 10 locuri de muncă. Banda lucrează cu o întrerupere de 30 minute pe schimb.

17


Să se determine: tactul, lungimea şi viteza de deplasare. Problema 6. Producţia pe schimb a unei benzi de montaj este de 50 de

aparate. Timpul de montare a unui aparat este de 4,45 ore. Schimbul de lucru este de 8 ore. Pasul benzii este de 1,6 metri. Întreruperile reglementate pentru odihnă reprezintă 7%. Locurile de muncă sunt aşezate pe o singură parte a benzii rulante.

Să se determine: tactul benzii de montaj; numărul locurilor de muncă; viteza de rulare a benzii; lungimea de lucru a benzii.

Problema 7. Într-un atelier, se execută montarea pe bandă staţionară a

maşinilor. Operaţia de montare se execută de brigăzi formate din 6 oameni fiecare. Timpul tuturor operaţiilor de montare este de 320 ore-om. Planul lunar al atelierului este de 300 de maşini. Atelierul lucrează 26 de zile pe lună, în 2 schimburi de câte 8 ore. Întreruperile reglementate sunt de 10% din timpul normat de lucru al liniei.

Să se determine: numărul locurilor de montare; perioada de mişcare a brigăzii de muncitori de la un loc de

muncă la altul. Problema 8. Cutia de viteze se montează pe bandă rulantă. Producţia pe zi

este de 370 de bucăţi. Se lucrează în 2 schimburi a câte 8 ore, cu o întrerupere reglementată pe schimb de 30 min.

Procesul tehnologic de montare are 9 operaţii cu următorii timpi operativi:

Operaţia: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Timpul (min.) 3 7 2.3 2.6 5 7.45 5 5.1 1.4

18


Să se determine: • tactul şi ritmul benzii; • numărul locurilor de muncă şi gradul de încărcare al

acestora. Problema 9. Sarcina de producţie a unei întreprinderi prevede montarea pe

banda rulantă a patru produse:

Produsul A B C D

Programul de producţie (bucăţi) 500 600 600 400 Timpul de montare (minute) 80 110 70 140

Banda lucrează 25 de zile lunar într-un schimb de 8 ore.

Întreruperile planificate sunt de 5% din timpul de lucru. Să se determine tacturile respective şi numărul respectiv al

locurilor de muncă când montarea s-ar face în paralel pe patru benzi.

Problema 10. O linie în flux are o productivitate de 1800 de bucăţi/schimb.

Distanţa dintre 2 locuri de muncă este de 0,3 metri. Durata operaţiilor: 3 a câte 0,5 min, 2 a câte 1,5 min, 3 a câte 0,3 min.

Să se determine: tactul, lungimea liniei, viteza deplasării, numărul total al locurilor de muncă.

Problema 11. Timp de o lună, la o linie în flux, se produc 3 piese: A – 3200

de bucăţi, B – 2500 de bucăţi, C – 5100 de bucăţi. Luna respectivă se consideră de 24 de zile lucrătoare. Linia lucrează în 3 schimburi a câte 8 ore. Întreprinderile reglementate sunt egale cu 3% din timpul de lucru.

Să se determine tactul liniei în flux pentru fabricarea fiecărui produs.

19


Problema 12. Procesul tehnologic de fabricare a unei piese este format din

5 operaţii. Normele de timp unitare, în minute, pentru fiecare dintre operaţii sunt:

Nt1 = 2, Nt2 = 4, Nt3 = 3, Nt4 = 5, Nt5 = 1.

Să se determine: durata ciclului tehnologic pentru un lot de 4 piese, folosind

metoda grafică şi cea analitică, pentru cele 3 forme de îmbinare în timp a operaţiilor;

coeficienţii de reducere a duratei ciclului de producţie pentru îmbinare mixtă şi paralelă, faţă de cea succesivă;

pentru îmbinarea paralelă, să se determine timpul de întreruperi pentru fiecare loc de muncă.

Problema 13. Norma de timp unitară pentru fiecare operaţie de prelucrare a

unei piese este:

Operaţia: 1 2 3 4 5 6 7 Norma de timp (min.) 5 10.5 11.3 12 3 7 2

Lotul de fabricaţie este de 210 bucăţi; lotul de transport – 30 de

bucăţi; timpul de transport parţial între operaţii – 60 min; regimul de lucru – 2 schimburi a câte 8 ore.

Să se calculeze: durata ciclului de fabricaţie în zile lucrătoare, folosind cele

trei forme de îmbinare în timp a operaţiilor; reducerea procentuală a duratei ciclului de fabricare (pentru

cele trei forme de îmbinare în timp a operaţiilor), dacă lotul de transport este de 10 bucăţi.

Problema 14. Se prelucrează un lot de 80 de piese, îmbinarea operaţiilor

tehnologice făcându-se succesiv. Timpul de trecere a lotului de la o operaţie la alta este de 10 minute.

20


Procesul tehnologic de prelucrare este următorul:

Operaţiile: 1 2 3 4 5 6 7 Norma de timp (min.) 4 6 5 8 2 4 8 Numărul maşinilor 1 2 1 2 1 1 2

Să se determine:

durata ciclului tehnologic şi de fabricare (în ore); modul în care se modifică durata ciclului tehnologic, dacă

numărul pieselor din lot se dublează; cum se modifică durata ciclului, dacă operaţiile 2, 4 şi 7 se

execută la câte o maşină. Problema 15. Se execută un lot de 60 de piese. Normele de timp unitare pe

operaţii sunt (min.): Nt1 = 2, Nt2 = 1,6, Nt3 = 3, Nt4 = 0,6, Nt5 = 0,8. După operaţia 4, piesele sunt trimise pentru centrare şi călire în

atelierul de tratamente termice, unde stau 3 zile lucrătoare. Operaţia 1 se execută la 2 maşini; la operaţia 3 se prelucrează simultan în dispozitiv 10 piese (norma de timp este dată pentru 10 piese). Atelierul lucrează în 2 schimburi a câte 8 ore, cu excepţia operaţiei 4, unde se lucrează într-un schimb. Depăşirea normei de timp la atelierul de prelucrări mecanice este de 110%, iar timpul de transport al pieselor între operaţii este de 0,5 zile.

Să se determine durata ciclului de producere (în zile lucrătoare), în condiţiile folosirii îmbinării succesive.

Problema 16. Într-o întreprindere industrială, se fabrică produsul A. Despre

fabricarea lui se cunosc următoarele date: volumul de producţie este de 600 de bucăţi; piesele trec spre prelucrare de la o operaţie la alta în

containere, iar un container conţine 150 de bucăţi; timpul necesar reglării utilajului este de 20 minute; înainte de a fi supuse prelucrării, piesele trebuie să stea 2

ore pentru a căpăta caracteristicile necesare procesării;

21


din fişa tehnologică, rezultă că produsul se prelucrează la 6 operaţii tehnologice, a căror durată este: T1 = 2, T2 = 4, T3 = 2, T4 = 1, T5 = 3, T6 = 2 (oră/container);

se lucrează într-un singur schimb (în cadrul căruia 30 minute reprezintă pauza de masă), săptămâna întreruptă.

Să se determine durata ciclului operativ: folosind cele 3 tipuri de îmbinare a operaţiilor tehnologice

în timp; durata totală a ciclului de producere (durata ciclului de

fabricare). Problema 17. Să se determine durata ciclului tehnologic şi de fabricare al

prelucrării unui lot de piese pentru diferite tipuri de mişcare a pieselor pe operaţii, dispunând de următoarea informaţie: mărimea lotului de fabricaţie este de 12 bucăţi; timpul interoperaţional este de 2 minute; regimul de lucru: 2 schimburi, durata unui schimb – 8 ore; timpul necesar pentru decurgerea proceselor naturale – 35 minute. Procesul tehnologic de prelucrare a piesei e prezentat mai jos:

Procesul tehnologic de prelucrare a pieselor

Nr. operaţiilor Numărul utilajelor, bucăţi Durata operaţiei, minute

1 1 4 2 1 1.5 3 2 6

Problema 18. Numărul pieselor în lotul de fabricaţie este de 12 bucăţi. Tipul

acceptat de mişcare a pieselor pe operaţii – succesiv. Procesul tehnologic de prelucrare a pieselor e format din 6 operaţii, durata prelucrării la fiecare operaţie respectiv este: t1 = 4 min, t2 = 6 min, t3 = 6 min, t4 = 2 min, t5 = 5 min, t6 = 3 min. Fiecare operaţie se efectuează la un singur utilaj. Să se determine modul în care se va

22


schimba durata ciclului tehnologic de prelucrare a pieselor, dacă tipul de mişcare succesiv va fi înlocuit cu cel mixt. Mărimea lotului de transport este 1 bucată.

Problema 19. Un lot din 10 piese se prelucrează paralel-succesiv. Procesul

tehnologic de prelucrare a pieselor e format din 6 operaţii; t1 = 2 min, t2 = 9 min, t3 = 5 min, t4 = 8 min, t5 = 3 min, t6 = 4 min. Există posibilitatea de a combina operaţiile a 5-a şi a 6-a într-una fără modificarea duratei fiecăreia. Lotul de transport este egal cu o bucată. Să se determine modul de modificare a duratei ciclului tehnologic de prelucrare a pieselor.

Problema 20. Un lot de 200 de piese se prelucrează, utilizându-se tipul de

mişcare succesiv-paralel. Procesul tehnologic de prelucrare a piesei este format din 6 operaţii, durata fiecăreia, respectiv constituie t1 = 6 min, t2 = 3 min, t3 = 24 min, t4 = 6 min, t5 = 4 min, t6 = 20 min. Operaţia a treia se efectuează la 3 utilaje, a şasea – la două, fiecare din celelalte – la câte un utilaj.

Lotul de transport constituie 20 de piese. Să se determine modul în care se va modifica durata ciclului

tehnologic de prelucrare a pieselor, dacă tipul de mişcare paralel-succesiv va fi înlocuit cu cel paralel.

Teste de verificare

Alegeţi răspunsul corect şi justificaţi răspunsul: 1. Fiecărei întreprinderi industriale îi este specific un tip de

producţie; acesta este factorul care determină modul de organizare al procesului de producţie în secţiile de bază. Tipul de producţie nu este influenţat de gradul de specializare a locurilor de muncă şi nici de modul de deplasare al produselor de la un loc de muncă la altul.

23


2. Organizarea producţiei în flux este o metodă de organizare a producţiei de serie mare sau de masă; pentru tipul de producţie de serie mică sau individuală, metoda de organizare a producţiei este pe grupe omogene de maşini.

3. În cazul producţiei individuale, deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se face cu mijloace de transport discontinue; cantitatea de produse transportate cu aceste mijloace de transport este dată de mărimea lotului de fabricaţie.

4. Pentru tipul de producţie de masă sunt specifice utilaje cu un înalt nivel de specializare, iar pentru tipul de producţie individuală sunt specifice utilaje universale.

5. Organizarea producţiei în flux este forma superioară de organizare a procesului de producţie.

6. Divizarea procesului tehnologic în operaţii egale sau multiple de mărimea tactului de producţie este o trăsătură de bază a modului de organizare a producţiei în flux.

7. Tactul de producţie exprimă perioada de timp la care are loc livrarea a două produse de pe o linie de producţie în flux.

8. Tactul de producţie exprimă timpul necesar pentru executarea unui produs în unitatea de timp în cadrul liniei de producţie în flux.

9. Factorii care determină tipul de producţie într-o întreprindere industrială sunt: a) nomenclatorul produselor de fabricat; b) modul de amplasare a locurilor de muncă; c) tipul structurii de producţie şi concepţie existent în

cadrul întreprinderii; d) volumul producţiei executate; e) gradul de specializare al întreprinderii; f) modul de deplasare al produselor de la un loc de

muncă la altul; 10. Există următoarele tipuri de producţie:

24


a) tipul de producţie de masă; b) tipul de producţie în serie; c) tipul de producţie individual; d) tipul de producţie de unicate; e) tipul de producţie în flux.

11. Drept caracteristici ale tipului de producţie de masă pot fi considerate:

a) nomenclatura redusă a produselor fabricate; b) transportul produselor se face pe loturi de fabricaţie; c) gradul ridicat de specializare a utilajelor; d) amplasarea locurilor de muncă se face conform

metodei verigilor; e) durata redusă a ciclului de fabricaţie a produselor

executate; f) nivel ridicat al productivităţii muncii.

12. Întreruperile interoperaţionale includ: a) întreruperi de completare; b) întreruperi de aşteptare; c) întreruperi de pregătire; d) întreruperi legate de lotul de fabricaţie.

13. Există următoarele metode de organizare a producţiei de bază:

a) metoda de organizare în flux; b) metoda de organizare în masă; c) metoda de organizare pe comenzi; d) metoda de organizare în serie; e) metoda de organizare în unicate; f) metoda de organizare individual.

14. Perioada de întreruperi ale ciclului de producţie reprezintă suma următoarelor elemente:

a) întreruperi intraschimburi; b) întreruperi interoperaţionale; c) întreruperi de masă.

15. Care sunt tipurile de mişcare a pieselor pe operaţii:

25


a) tipul de mişcare în flux; b) tipul de mişcare succesivă; c) tipul de mişcare paralel; d) tipul de mişcare pe obiecte; e) tipul de mişcare mixt.

16. Perioada de lucru a ciclului de producţie reprezintă suma următoarelor elemente:

a) ciclul operativ; b) procese naturale; c) procese auxiliare; d) procese de control.

26


Capitolul 4. ORGANIZAREA SECŢIILOR AUXILIARE ŞI

DE SERVIRE

Calcularea duratei unei reparaţii oarecare se va determina cu ajutorul relaţiei:

,nssm

nr kntN

TD⋅⋅⋅

= unde:

Tn exprimă timpul normat necesar executării reparaţiei utilajului, în ore;

Nm – numărul muncitorilor din echipa de reparaţii ce lucrează simultan la utilajul respectiv;

ts – durata unui schimb, în ore; ns – numărul de schimburi pe zi; kn – coeficientul de îndeplinire a normei de lucru. Determinarea necesarului de scule aşchietoare. Consumul de scule (Cs) se determină prin relaţia:

,1000

cs

nQC ⋅= în care

Q indică volumul producţiei, în bucăţi; nc – norma de consum de scule la 1000 de produse.

( ),

601000

uz

pc T

tn

÷⋅= în care

tp reprezintă timpul de prelucrare mecanică a unui produs, în minute;

Tuz – timpul de funcţionare a sculei până la uzarea ei completă, în ore;

,1 asuz tlLT ⋅⎟

⎠⎞

⎜⎝⎛ += în care

L este lungimea stratului activ al sculei, în milimetri;

27


l – pierderea din lungimea stratului activ la fiecare ascuţire, în milimetri;

tas – timpul de funcţionare activă între 2 reascuţiri consecutive; În cazul distrugerii sculei înaintea termenului prevăzut, se

foloseşte relaţia:

( )

9,0...05,0

11

=

⋅−⋅⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ +=

k

tklLT asuz

Când nu se cunosc L şi l, dar se ştie numărul de reascuţiri Nr: ( ) ( ) asruz tkNT ⋅−⋅+= 11

Calculul consumului de energie:

,1∑=

⋅=m

iieteh QnciN în care

Neteh exprimă necesarul de energie folosită în scopuri tehnologice, (kWh);

Qi – cantitatea de produse planificată pentru fiecare fel de produs;

nci – norma de consum al energiei (kWh/produs)

,RK

KncTNN

p

sfmefm ⋅

⋅⋅⋅ în care

Nefm indică necesarul de energie folosită ca forţă motrice; Nm – numărul maşinilor de acelaşi tip care urmează a fi puse în

acţiune; Tf – timpul mediu de funcţionare a unei maşini în perioada

planificată; nc – norma de consum al energiei pe oră de funcţionare a

maşinii (kWh); Ks – coeficientul de simultaneitate a folosirii maşinilor de

acelaşi tip; Kp – coeficientul de corecţie în funcţie de pierderile de energie

în reţea; R – randamentul maşinii.

28


,1000

siefuteil

KTPN

⋅⋅= în care

Neil reprezintă necesarul de energie folosită pentru iluminare (kWh);

Pui – puterea becurilor instalate (W); Tef – timpul iluminării în perioada planificată (ore); Ksi – coeficientul de simultaneitate a iluminării.

,eaeinceilefmetehetot NNNNNN ++++= în care Netot este necesarul total de energie folosită în perioada

planificată; Neinc – necesarul de energie folosită pentru încălzirea

încăperilor; Nea – necesarul de energie folosită în alte scopuri. Determinarea necesarului mijloacelor de transport Durata unui ciclu de transport (Tc):

,54321 tttttTc ++++= unde: t1 exprimă timpul de încărcare; t2 – timpul de descărcare; t3 – timpul pierdut cu staţionarea pe parcurs; t4 – timpul de parcurs la dus; t5 – timpul de parcurs la întoarcere. Numărul de curse Nc într-un schimb:

,c

gcc T

TTN

−= unde:

Ts indică timpul unui schimb; Tg – timpul intrării şi ieşirii din garaj. Numărul mijloacelor de transport date în exploatare:

,1 qNTk

QNcz

e ⋅⋅⋅= unde:

Q reprezintă cantitatea de materiale ce trebuie transportată în perioada Tz (dată în zile);

q – capacitatea de transport a vehicolului dat;

29


k1 – coeficientul de utilizare a capacităţii. Parcul inventar de mijloace de transport (Ni):

,2kNN ei ⋅= unde: k2 este coeficientul de majorare a parcului pentru asigurarea cu

mijloace de transport de rezervă (k2=1,2÷1,3).

4.1. Organizarea reparaţiilor Problema 1. Se consideră un strung paralel de tip mare. Reparaţiile

planificate sunt prevăzute în extrasul de normative de reparaţii din tabelul 4.1.

Să se determine graficul ciclului de reparaţii planificate pentru acest strung.

Tabelul 4.1 Extras din normativul pentru reparaţii la maşini de lucru

Denumirea

Totalul orelor de

funcţionare pe ciclu

Tipul reparaţiilor

din ciclu

Nr. reparaţiilor de acelaşi

tip

Nr. orelor de

funcţionare între

reparaţii de acelaşi

tip

Nr. orelor de

funcţionare necesare efectuării reparaţiei respective

(ore-normă)

Rt 9 1450 32 RC.I 6 2900 230 RC.II 2 8700 690

Strung paralel 26100

RK 1 26100 1140 Rt 9 1450 12 RC.I 6 2900 80 RC.II 2 8700 220

Maşină universală de frezat

26100

RK 1 26100 420 Rt 12 750 15 RC.I 3 2250 150

Ciocan de forjare în matriţă

13500

RC.II 2 4500 300

30


RK 1 13500 1000 Problema 2. Se consideră maşină universală de frezat având datele din

tabelul 2.1 (poziţia 2). Reparaţiile planificate ale acesteia se fac astfel:

Revizia tehnică: echipă de 2 muncitori, 1 schimb de 8 ore. Reparaţia curentă de gradul I: echipă de 2 muncitori, 2

schimburi, a câte 8 ore. Reparaţia curentă de gradul II: echipă de 3 muncitori, 2

schimburi a câte 8 ore. Reparaţia capitală: echipă de 4 muncitori, 2 schimburi a

câte 8 ore. Să se determine:

durata fiecărui tip de reparaţie planificată; durata totală de staţionare a maşinii datorită întregului ciclu

de reparaţii efective. Problema 3. Într-o întreprindere, este necesar să se facă, într-un minim de

zile lucrătoare, reparaţia capitală a unui ciocan de forjare în matriţă, de tipul celui prevăzut în tabelul 2.1 (poziţia 3). Pentru urgentarea ei, reparaţia se va face lucrându-se în 3 schimburi, cu echipe a câte 4 lucrători, adică şef de echipă şi 3 muncitori calificaţi.

La această reparaţie, se folosesc, totodată, piese de schimb în valoare de 31% şi materiale auxiliare în valoare de 10% din costul manoperei.

Să se determine: numărul zilelor lucrătoare în care va trebui sistată producţia

ciocanului de forjare în scopul reparaţiei capitale, ştiindu-se că, în schimbul 3, se lucrează numai 7 ore, dar se plătesc 8 ore;

costurile parţiale ale acestei reparaţii (costul pieselor de schimb şi costul materialelor auxiliare), cât şi costul total al

31


lucrării. Pentru costul manoperei, se consideră retribuţia în regie a muncitorilor cu 29 lei/oră, iar a şefilor de echipă – 35 lei/oră, plus o primă de conducere 10%.

Problema 4 Durata ciclului de reparaţii este de 9 ani. Structura ciclului de

reparaţii include: 1 reparaţie capitală, două reparaţii curente de gradul II, câteva reparaţii curente de gradul I şi revizii tehnice. Numărul orelor de funcţionare a utilajelor între două revizii tehnice este de 6 luni, iar între două reparaţii curente de gradul I – 1 an. Să se determine numărul reparaţiilor de gradul I şi al reviziilor tehnice efectuate pe parcursul ciclului de reparaţii.

Teste de verificare


1. În procesul de producţie, utilajele sunt supuse proceselor de uzură fizică şi morală.

2. Ca urmare a procesului de uzură fizică, are loc pierderea treptată a valorii de întrebuinţare a utilajului; acest proces nu este însoţit şi de o pierdere a valorii acestuia.

3. Folosirea utilajului în procesul de producţie necesită luarea unor măsuri de întreţinere; acestea sunt necesare pentru preîntâmpinarea uzurii excesive a utilajului şi ieşirea prematură din funcţiune.

4. În sistemul de întreţinere şi reparare a utilajelor, se stabilesc termenele de ieşire din funcţionare a diferitelor utilaje, dar nu se stabileşte conţinutul reparaţiilor care vor fi efectuate.

5. Sistemul de reparaţii pe baza constatărilor nu permite elaborarea unui plan de reparaţii pe o perioadă mare de timp.

6. Sistemul de reparaţii preventiv planificat permite efectuarea activităţilor de întreţinere şi reparare la termene calendaristice stabilite în prealabil (anterior) şi adoptarea

32


unor măsuri de întreţinere şi control, care să prevină ieşirea prematură din funcţiune a utilajelor.

7. Metoda standard de reparare a utilajelor stabileşte volumul unor lucrări de întreţinere şi reparare pe baza unor constatări ale stării de funcţionare a utilajelor de către echipe de specialişti; din această cauză, nu se pot cunoaşte din timp termenele de intrare în reparaţie a utilajelor.

8. Metoda de reparare a utilajelor după revizie constă în faptul că volumul şi conţinutul activităţilor de reparare se determină în urma unei revizii tehnice; felul reparaţiilor care vor fi executate se stabileşte pe baza unui ciclu de reparaţii al utilajelor.

9. Revizia tehnică a unui utilaj îşi propune să determine starea tehnică a utilajului şi a principalelor operaţii care se vor face cu ocazia primei reparaţii a utilajului; cu ocazia reviziei tehnice, nu vor avea loc operaţii de reglare şi consolidare a unor piese din componenţa utilajului.

10. Reparaţia curentă a unui utilaj presupune înlocuirea unor piese componente defecte ale utilajului; în funcţie de mărimea intervalului de funcţionare între două reparaţii curente, acestea sunt reparaţii curente de gradul I şi de gradul II.

11. Reparaţia capitală se efectuează după expirarea duratei unui ciclu de reparaţii; această intervenţie tehnică nu îşi propune prelungirea duratei de viaţă a utilajului.

12. Durata ciclului de reparaţii reprezintă timpul necesar dintre două intervenţii tehnice ale utilajului; structura ciclului de reparaţii este dată de numărul, felul şi modul de eşalonare a diferitelor intervenţii tehnice din cadrul ciclului de reparaţii.

13. Sistemul de reparaţii centralizat constă în repararea utilajelor de către echipe de muncitori aparţinând compartimentului mecanico-energetic; acest sistem este specific întreprinderilor ce au în componenţa lor utilaje

33


specializate din punctul de vedere al lucrărilor de întreţinere şi reparare.

14. Modernizarea utilajelor se efectuează în scopul înlăturării atât a uzurii morale, cât şi a uzurii fizice; această activitate se execută numai cu ocazia efectuării unei reparaţii capitale.

15. Organizarea reparării utilajelor se face conform următoarelor sisteme de întreţinere şi reparare: a) sistemul de reparaţii pe subansamble; b) sistemul pe baza constatărilor; c) sistemul preventiv-planificat.

16. Sistemul preventiv planificat se caracterizează prin următoarele particularităţi:

a) profilactic; b) preventiv; c) planificat.

17. Dintre reparaţiile care nu fac parte din sistemul preventiv-planificat de întreţinere şi reparare a utilajelor menţionăm: a) reparaţiile curente; b) reparaţiile accidentale; c) reviziile tehnice; d) reparaţiile de renovare; e) reparaţiile de avarii.

4.2. Organizarea secţiilor energetice

Problema 1. În secţia mecanică, puterea utilajului instalat este de 448,2 kW;

randamentul motoarelor electrice – 0,9; coeficientul mediu de încărcare a utilajului – 0,8; coeficientul de simultaneitate – 0,7; coeficientul solicitării energiei electrice de către secţiile consumatoare – 0,6. Programul de lucru al secţiei – 2 schimburi a câte 8 ore. Pierderile de timp provocate de reparaţiile planificate sunt de 5%. Anul are 111 zile de odihnă. Să se calculeze economia anuală de energie electrică a secţiei.

34


Problema 2. Să se determine necesarul secţiei în energie electrică ca forţă

motrice pentru perioada de gestiune. Datele iniţiale: în secţie sunt instalate 100 de utilaje,

puterea medie a motoarelor – 5,50 kW, fondul disponibil al utilajelor 4000 ore; coeficientul de încărcare a utilajului – 0,9, coeficientul de utilizare a fondului de timp disponibil – 0,8, randamentul motorului – 0,8.

Problema 3. Să se calculeze necesarul de energie electrică în scopuri de

iluminare, pornind de la următoarele date iniţiale: numărul becurilor – 25; puterea medie a becurilor – 200 W, timpul mediu de iluminare 3500 ore.

Problema 4. Să se determine necesarul unităţii economice în energie

electrică după datele tabelului:

Livrarea producţiei după variante Produsul Norma de consum a energiei

electrice pentru 1 bucată, kW/hI II III IV V

A 2 250 210 200 300 350 B 4 100 300 250 210 100 C 3 350 150 300 150 250 În cadrul întreprinderii, funcţionează 2000 de utilaje, fondul de

timp disponibil – 4015 ore. Puterea medie a motoarelor electrice – 5 kW. Coeficientul de utilizare a puterii electrice – 0,95, a timpului disponibil – 0,7, randamentul – 0,8, pierderile energiei electrice în reţea – 0,099.

Problema 5.

35


Într-o întreprindere de mobilă, sunt instalate un număr de maşini pentru prelucrarea lemnului, acţionate individual prin electromotoare. Puterile nominale ale electromotoarelor montate la aceste maşini sunt:

♦ strung pentru lemn – P1 = 6.5 kW/h; ♦ maşină de frezat lemn – P2 = 6.2 kW/h; ♦ maşină de rindeluit – P3 = 5,0 kW/h; ♦ maşină de prelucrat muchii de canale – P4 = 4,6 kW/h; ♦ fierăstrău circular – P5 = 5,8 kW/h; ♦ fierăstrău cu bandă (panglică) – P6 = 6,4 kW/h; ♦ maşină de găurit lemn – P7 = 4,0 kW/h; ♦ maşină de frezat profile speciale – P8 = 5,2 kW/h; ♦ maşină de ascuţit scule – P9 = 4,4 kW/h; ♦ maşină de curbat lemn – P10 = 4,2 kW/h; ♦ maşina pentru tăiat placaje – P11 = 3,7 kW/h; ♦ maşină de prelucrat lemn prin copiere – P12 = 5,2 kW/h; ♦ maşină universală pentru prelucrat lemnul – P13 = 8,3 kW/h. Maşinile nu funcţionează toate simultan, folosirea lor făcându-

se cu un factor de simultaneitate ks = 0,65. Pierderile electrice în sistemul reţelei interioare se consideră P0 = 4%. Întreprinderea lucrează într-un singur schimb şi numai în zile lucrătoare (307 zile pe an).

Să se determine consumul zilnic de energie electrică şi costul anual al acesteia, dacă preţul 1 kW energie este de 1,5 lei.

Teste de verificare

Menţionaţi în care din situaţiile de mai sus se încadrează următoarele afirmaţii şi justificaţi răspunsul:

1. Consumul de energie în cadrul unităţilor industriale are două particularităţi principale; existenţa unei perioade mici de timp, dintre momentul producerii şi cel al consumului de energie, este una din particularităţile consumului de energie.

36


2. Consumul neuniform de energie din cadrul unei zile de muncă constituie o particularitate a consumului de energie;

3. Activitatea de stabilire a necesarului de energie, per total întreprindere, constituie cuprinsul balanţei energetice a întreprinderii; în cadrul balanţei energetice nu este specificat necesarul de energie pe fiecare tip de energie în parte.

4. La nivel de întreprindere, se elaborează balanţe energetice parţiale şi generale; balanţa de energie electrică este o balanţă energetică parţială.

5. Sursa de acoperire a necesarului de energie se constituie numai din unităţile proprii de producere a energiei; pentru consumul de energie electrică folosită în scopuri tehnologice, necesarul energetic este influenţa de timpul de funcţionare a instalaţiilor tehnologice.

6. Mărimea normelor de consum progresive de energie se stabileşte în funcţie de unitatea de produs fabricată; aceasta nu se stabileşte pe ora de funcţionare a utilajului.

7. Pentru determinarea necesarului de energie electrică pentru forţa motrice nu poate fi utilizată norma de consum de energie electrică pentru o oră de funcţionare a utilajului; în acest caz, necesarul de energie electrică poate fi determinat, numai dacă se cunoaşte puterea instalată a motoarelor acţionate electric.

8. Pentru determinarea necesarului de energie electrică pentru forţa motrice se va lua în considerare randamentul motoarelor acţionate electric;


9. Consumul de energie electrică prezintă următoarele particularităţi:

a) simultaneitatea producerii şi consumului acesteia; b) este secondat de pierderi pe reţelele de transport; c) consumul neuniform pe parcursul unei zile de muncă;

37


d) este influenţat de avariile din sistemul energetic; e) îi sunt proprii şi unele caracteristici calitative.

10. În cadrul întreprinderii de producţie se întocmesc: a) balanţe energetice pe secţii de producţie; b) balanţe energetice parţiale; c) balanţe energetice generale; d) balanţe energetice ale locurilor de muncă.

4.3. Organizarea gospodăriei de scule

Problema 1. În perioada planificată, anume – în primele 9 luni ale anului, se

vor executa 500000 axe pentru role, prin strunjire din oţel rotund în bare.

Cuţitul de strung are lungimea părţii active de 10 mm. La o ascuţire, se pierd 2 mm din această dimensiune.

Fiecare ax de rolă este prelucrat la strung timp de 12,5 minute. Timpul de folosire efectivă a sculei între două ascuţiri consecutive – 11 ore.

Să se determine consumul de cuţite de strung pentru executarea comenzii de mai sus, ştiind că o uzură prematură a sculelor e puţin probabilă.

Problema 2. Volumul producţiei fabricate la o întreprindere cu producţia în

masă se caracterizează prin următoarele date:

Programul de producţie pe variante, mii bucăţi Produsul I II III IV V VI

A 3000 3100 2500 2800 3200 2800 B 1000 1100 1200 1400 1500 1300 C 2000 2400 250 1300 1200 1600

Timpul de prelucrare efectivă este: pentru produsul A – 3 ore,

B – 4 ore, C – 6 ore. Timpul de prelucrare efectivă a sculei între

38


două ascuţiri consecutive este de 4 ore. Simultan, se prelucrează 6 strunguri. Să se calculeze necesarul de scule al întreprinderii.

Problema 3. La o întreprindere de electromotoare, planul anual prevede

75000 de electromotoare de un anumit tip. La fiecare electromotor, se efectuează la maşina de găurit câte 4 găuri cu un burghiu de o anumită tipo-dimensiune. O operaţie de găurit durează 75 secunde, iar burghiul suportă până la completa epuizare tehnologică 19 reascuţiri. Timpul de funcţionare efectivă a burghiului între două reascuţiri consecutive este de 5 ore. Să se determine necesarul de consum de burghie de tipo-dimensiunea respectivă.

Teste de verificare

Menţionaţi în care din situaţiile de mai sus se încadrează

următoarele afirmaţii şi justificaţi răspunsul: 1. Există întreprinderi specializate în executarea de SDV-uri;

fabricaţia SDV-urilor la nivelul întreprinderii se utilizează doar pentru situaţii speciale când nu este posibilă achiziţionarea de SDV-uri de la întreprinderile specializate.

2. Sistemul de clasificare a SDV-urilor, utilizat în Republica Moldova, este sistemul zecimal; conform acestui sistem, SDV-urile sunt grupate în 10 grupe numerotate de la 0 la 9.

3. După gradul de specializare, SDV-urile sunt speciale şi universale; SDV-urile speciale sunt utilizate pentru executarea unei anumite categorii de lucrări indiferent de produsul sau piesa prelucrată.

4. Pentru planificarea necesarului de SDV-uri, nu este necesară cunoaşterea nomenclatorului de SDV-uri existent în cadrul întreprinderii; este necesară însă cunoaşterea metodelor de calcul al necesarului de SDV-uri pentru fiecare tip de SDV în parte.

39


5. Metoda statistică nu este o metodă de calcul al necesarului de SDV-uri; metoda coeficienţilor este o metodă de calcul al necesarului de SDV-uri.

6. Metoda statistică de calcul al necesarului de SDV-uri porneşte de la datele obţinute în perioada de bază; necesarul de SDV-uri conform acestei metode stabileşte consumul de SDV-uri la 1000 ore de funcţionare a utilajului.

7. Metoda statistică nu se aplică întotdeauna cu bune rezultate; aplicarea acestei metode oferă bune rezultate când structura producţiei, în perioada de bază, este mult modificată faţă de producţia din perioada de plan.

8. Stocul total de SDV-uri din cadrul unei întreprinderi este format din stocul din depozitul central, stocul din cadrul unităţilor de producţie şi stocurile de pe locurile de muncă; stocul din depozitul central este format din stocul curent şi stocul de siguranţă.

9. Stocul curent este egal cu cantitatea de SDV-uri necesară asigurării continuităţii procesului de producţie în cazul apariţiei unor anomalii în desfăşurarea procesului de producţie; stocul de siguranţă este egal cu cantitatea de materii şi materiale necesară consumului de SDV-uri între două livrări.

10. Stocul de scule din cadrul unităţilor de producţie este format din stocul de scule din magazia unităţii de producţie şi din stocul aflat la diferite locuri de muncă; stocul din magazia de scule a secţiei depinde de consumul anual de scule şi de numărul de zile, după care se reînnoieşte stocul din magazia unităţii de producţie.


11. Stocul de SDV-uri din depozitul central este format din: a) stocul de SDV-uri aflat în cadrul unităţilor de

producţie; b) stocul curent de SDV-uri;

40


c) stocul de siguranţă. 12. Aprovizionarea cu SDV-uri se face prin:

a) executarea în unităţile proprii de fabricare a SDV-urilor;

b) prin închiriere de la unităţi similare; c) executarea lor în unităţile specializate.

13. Un SDV are codul 407623 cifra 0 reprezintă conform sistemului zecimal de clasificare:

a) grupa; b) subgrupa; c) clasa; d) subclasa; e) felul; f) varianta.

14. Codul unei scule este format din: a) 4 cifre; b) 6 cifre; c) 8 cifre; d) 10 cifre.

15. În funcţie de gradul de specializare, SDV-urile se clasifică în:

a) universale; b) speciale; c) mixte.

16. Stocul de SDV-uri din depozitul central este format din următoarele componente:

a) stocul iniţial de la începutul anului; b) stocul curent; c) stocul de siguranţă; d) stocul de SDV-uri de la locurile de reparare şi

reascuţire.

41


4.4. Organizarea transporturilor Problema 1. O întreprindere de conserve execută o producţie zilnică de 90

tone, pe care o transportă de la hala de producţie la depozitul de produse situat la 200 metri distanţă.

Transportul se face cu electrocarele cu baterie de acumulatoare de 0,4 tone capacitate, deplasându-se cu o viteză medie de 18 km/oră, coeficientul de utilizare a capacităţii electromotorului este de 0,8, operaţia de încărcare durează 9 minute, iar cea de descărcare – 7 minute. Pentru fiecare ciclu de transport se vor considera 3 minute drept timp accidental pierdut.

Întreprinderea lucrează într-un singur schimb. Să se determine: a) durata unui ciclu de transport intern; b) numărul de electrocare necesar parcului inventar al

întreprinderii. Problema 2. Să se determine necesarul de mijloace de transport în condiţiile

organizării acestuia după sistemul ciclului cu flux constant şi indicele mediu de circulaţie, cunoscându-se următoarele date:

1. În componenţa întreprinderii, intră 5 secţii de producţie, care se aprovizionează de la 4 depozite cu materii prime şi materiale necesare.

Cantitatea de materii prime şi materiale cu care se aprovizionează cele 5 secţii de la depozitele respective sunt prezentate în tabel:

Depozitul 1 Depozitul 2 Depozitul 3 Depozitul 4

Secţia 1 120 2200 1500 630 Secţia 2 350 3500 2200 840 Secţia 3 1100 7500 3200 950 Secţia 4 750 2500 4300 530 Secţia 5 550 3300 7000 850

42


2. Cantitatea de materii prime şi semifabricate ce se deplasează între secţiile de producţie analizate este prezentată în tabelul de jos:

Secţii 1 2 3 4 5

1 - 350 530 - 250 2 770 - 720 230 - 3 - 420 - 350 430 4 550 - - - 200 5 - 600 500 400 - 3. Cantităţile de produse finite şi materiale recuperabile ce se

realizează în cadrul secţiilor:

Secţii Cantitatea de produse finite Cantitatea de materiale recuperabile

1 4100 450 2 6200 250 3 12900 300 4 8100 175 5 10800 200 Mijloacele de transport folosite de întreprindere au capacitatea

medie de 1300 kg. Timpul de încărcare este 20 minute, timpul mediu de parcurs este de 15 minute, timpul de descărcare – 10 minute.

Mijloacele de transport lucrează 4500 ore pe an. Capacitatea acestora este folosită în proporţie de 90%.

Problema 3. O întreprindere de construcţii de materiale în montaj are de

efectuat transportări permanente, aproximativ 4800 tone anual, lucrându-se într-un singur schimb (8 ore) pe zi. Transportul se face de la rampa de descărcare a staţiei de cale ferată până la locul de depozitare în întreprindere, pe o distanţă de 8 kilometri de şosea normală, dar cu circulaţie intensă, cu o viteză medie de parcurs de 40 km/h. Timpul de încărcare a unui autocamion este de 30 minute,

43


timpul de descărcare – 20 minute, timpul de staţionare pe parcurs – 10 minute.

Capacitatea unui autocamion este de 4 tone. Coeficientul de utilizare a autocamioanelor – 0,9 t.

Să se determine numărul de autocamioane din care este format parcul de mijloace de transport al întreprinderii.

Problema 4. Un combinat chimic, având volumul anual de producţie de

245320 tone, se aprovizionează cu materii prime şi desface 87% din produsele sale finite cu ajutorul vagoanelor de cale ferată de 30 tone. Coeficientul de utilizare a vagoanelor este de 0,85. Pentru fiecare tonă de produse finite, combinatul consumă, în medie, 1,4 tone de materii prime şi materiale auxiliare.

Combinatul lucrează 307 zile pe an. Să se determine necesarul zilnic de vagoane de cale ferată. Problema 5. Cargourile administraţiei unui port întreţin curse regulate cu un

port străin la 3700 mile distanţă, navigând încărcate la ducere şi la întoarcere. Viteza medie de deplasare este de 14 noduri, iar capacitatea maximă de încărcare este de 9500 tone. Norma de încărcare egală cu cea de descărcare a unei nave este de 1500 tone mărfuri în 24 ore. Timpul necesar pentru formalităţi este de 24 ore în fiecare port.

Durata totală de staţionare pentru revizii tehnice şi reparaţii este de 40 de zile pe an, în care intră şi staţionările neprevăzute.

Durata medie a unei curse dus-întors este:

- încărcare port de reşedinţă 6 zile; - formalităţi vamale plecare 1 zi; - deplasare port de reşedinţă – port de destinaţie 11 zile; - descărcare port de destinaţie 6 zile; - formalităţi vamale şi portuare – sosire 1 zi; - încărcare port de destinaţie 11 zile;

44


- formalităţi vamale şi portuare – plecare 1 zi; - deplasare port de destinaţie – port de reşedinţă 11 zile; - descărcare port de reşedinţă 6 zile; - formalităţi vamale şi portuare – sosire 1 zi. Total: 50 zile. Să se determine cantitatea de mărfuri transportată anual de o

navă, considerând că la dus (cât şi la întors) se încarcă 95% din capacitatea maximă de încărcare.

Problema 6. De la staţia de cale ferată la întreprindere trebuie să se

transporte 10000 tone încărcătură. Distanţa de la staţia de cale ferată până la uzină este de 5,6 km. Pentru transportarea încărcăturii vor fi utilizate autocare cu o capacitate de 5 tone. Viteza deplasării autocarului – 42 km/h. Timpul de încărcare este de 40 minute, timpul de descărcare – 25 minute. Anul are 255 de zile lucrătoare. Întreprinderea lucrează în 2 schimburi a câte 8 ore. Pierderile de timp pentru repararea planică a autocarelor sunt de 4%. Coeficientul de utilizare a capacităţii autocarului e de 0,8.

Să se determine numărul mijloacelor de transport, necesare întreprinderii.

Problema 7. Cantitatea zilnică de încărcătură este de 14 tone. Sistemul de

organizare a transportului este pendular bilateral. Viteza medie de deplasare a autocarului este de 60 metri/minut. Capacitatea de încărcare a autocarului este de 1 tonă. Distanţa dintre secţii – 300 metri. Timpul de încărcare-descărcare a autocarului în secţia întâi – 16 minute, în a doua – 18 minute. Coeficientul de utilizare a capacităţii autocarului – 0,8. Coeficientul de utilizare a timpului disponibil al autocarului – 0,85. Programul de lucru – în 2 schimburi a câte 8 ore. Să se calculeze necesarul de autocare şi productivitatea pe parcursul unui ciclu de transport.

45


Problema 8. Aprovizionarea zilnică de la depozitul central al uzinei cu 10

tone metal din cele 5 secţii se efectuează cu electrocare cu o capacitate de 1 tonă. Itinerarul circular (inelar) cu flux descrescător constituie 1000 metri. Viteza de deplasare a electrocarului este de 40 metri/minut. Timpul de încărcare a fiecărui electrocar la depozit e de 10 minute, timpul de descărcare în fiecare secţie este de 5 minute. Depozitul lucrează într-un singur schimb. Coeficientul de utilizare a timpului de lucru a electrocarului este 0,85, coeficientul de utilizare a capacităţii – 0,8. Să se calculeze numărul electrocarelor şi gradul de încărcare a lor.

Problema 9. Transportarea pieselor din secţia prelucrătoare în cea de montaj

se efectuează cu electrocare cu capacitate de 1 tonă. Cantitatea zilnică de încărcare e de 15 tone. Itinerarul circular

cu (inelar) flux crescător e de 1200 metri. Viteza de mişcare a electrocarului e de 40 metri/minut. Încărcarea în fiecare secţie, în medie, ocupă 5 minute, iar descărcarea în secţia montaj – 15 minute. Secţiile lucrează în 2 schimburi. Coeficientul de utilizare a capacităţii mijlocului de transport e de 0,8. Să se calculeze necesarul mijloacelor de transport, gradul lor de încărcare.

Teste de verificare


următoarele afirmaţii şi justificaţi răspunsul: 1. Manipularea prezumă activitatea legată de micile deplasări

ale materialelor în raza locului de muncă; conţinutul transportului intern şi de manipulare definesc noţiunea de mişcare a materialelor în interiorul întreprinderii.

2. Un obiectiv de bază al sistemelor de organizare a activităţii de transport intern îl constituie reducerea volumului de muncă necesitat de efectuarea transportului intern; pe

46


această bază, va avea loc o reducere substanţială a costurilor de producţie.

3. Un criteriu de clasificare a transportului intern este dat de locul de desfăşurare al acestuia; conform acestui criteriu transporturile interne sunt: terestre (pe sol), pe apă, feroviare (pe cale ferată), aeriene.

4. După modul de efectuare, transporturile sunt interne şi externe; transporturile externe servesc pentru aprovizionarea tehnico-materială şi desfacerea produselor către consumatori.

5. Transporturile aeriene se efectuează cu ajutorul podurilor rulante, funicularelor, monoraiurilor; prezintă dezavantajul că, pe tot parcursul deplasării lor, nu trebuie amplasate mijloace de producţie, pentru a se evita cât mai mult accidentele de muncă.

6. Pentru întreprinderile cu producţie de serie mică sau unicate, transporturile comportă un caracter neregulat atât ca direcţie, cât şi ca volum al încărcăturii; pentru acest motiv fluxurile de transport au un caracter variabil.

7. Pentru întreprinderile cu producţie de serie mică sau unicate, transportul intern se face pe baza unor grafice de transport; în întreprinderile cu producţie de serie mare sau de masă, fluxurile de transport au un grad mare de regularitate.

8. Transporturile efectuate în întreprinderile cu producţie de serie mare sau de masă se numesc transporturi marsrutizate; ele sunt de două feluri: pendulare şi circulare.

9. Transportul pendular presupune existenţa mai multor puncte de descărcare şi a unui punct de încărcare; dacă transportul se efectuează în ambele direcţii cu încărcătură, atunci acest transport este pendular în dublă direcţie.

10. Transportul circular se caracterizează prin faptul că mijlocul de transport trece pe la diferite puncte de transport, înapoindu-se, în mod obligatoru, în punctul de plecare;

47


transportul circular este de două feluri: cu flux crescător şi descrescător.

11. Transportul circular (inelar) crescător se caracterizează prin faptul că mijlocul de transport încarcă cantităţi variabile de materiale la fiecare punct de pe traseo, şi se întoarce gol la punctul de plecare; transportul circular descrescător se caracterizează prin faptul că porneşte încărcat de la punctul de plecare şi se întoarce gol în acelaşi punct.

12. Distanţa medie de transport se determină pentru fiecare obiectiv în parte al întreprinderii, dar şi per total întreprindere; distanţa medie de transport per total întreprindere se determină numai pe baza mediei aritmetice simple a distanţelor medii pentru fiecare obiectiv de transport în parte.


13. Timpul unei curse de transport intern presupune: a) timpul necesar parcurgerii distanţei de la furnizor la

consumator; b) timpul necesar parcurgerii distanţei dus-întors între

furnizor şi consumator; c) timpul necesar parcurgerii distanţei de la furnizor la

toţi consumatorii. 14. După locul de desfăşurare, transporturile sunt:

a) interne; b) pe sol; c) pe calea ferată; d) externe; e) aeriene.

15. Transporturile marşrutizate sunt: a) transporturi în evantai; b) transporturi pendulare; c) transporturi circulare (inelare).

16. Transporturile pendulare sunt:

48


a) transporturi cu flux aproximativ constant; b) transporturi într-o singură direcţie; c) transporturi cu flux crescător; d) transporturi cu flux descrescător; e) transporturi în dublă direcţie; f) transporturi în evantai.

17. În transportul circular cu flux aproximativ constant, mijlocul de transport pleacă din punctul de expediţie încărcat şi se întoarce gol? a) DA; b) NU.

18. Timpul unei curse reprezintă timpul necesar parcurgerii unei distanţe de transport până la unul din punctele de descărcare? a) DA; b) NU.

19. La stabilirea necesarului de mijloace de transport este necesar să se ţină seama de coeficientul de utilizare a fondului de timp disponibil al mijlocului de transport?

a) DA; b) NU.

49


Capitolul 5. PREGĂTIREA FABRICĂRII NOILOR PRODUSE

Problema 1. O întreprindere de conserve foloseşte o maşină universală care

sterilizează 1000 de borcane în 14 minute şi se propune înlocuirea ei cu o maşină modernă care execută aceeaşi succesiune de operaţii în 10 minute.

Retribuţia tarifară a muncitorilor care deservesc maşina este aceeaşi – la ambele maşini câte 1,4 lei/h. Costul orei de funcţionare a maşinii vechi este de 7 lei, iar a celei noi – 2 lei.

Producţia anuală de borcane sterilizate – 14000000 bucăţi. Investiţia la maşina veche este de 5000 lei, iar la cea nouă – de 12000 lei. Care este economia realizată sau care sunt cheltuielile suplimentare necesare în cazul în care se înlocuieşte maşina veche cu cea nouă, considerându-se că efectul economic al investiţiei este de 0,2.

Problema 2. În stadiul de pregătire tehnică a producţiei, se propune tipizarea a

trei ansambluri în unul singur. Proiectarea ansamblului unificat se face în condiţiile de funcţionare a ansamblului celui mai solicitat dintre cele trei. Cheltuielile pentru materiale sunt aceleaşi pentru tipurile existente, cât şi pentru cel unificat.

Economia se face numai la manoperă datorită reducerii timpului de pregătire tehnică a noului produs (cel unificat).

Cheltuielile şi cantităţile cuprinse în plan:

Ansamblul Denumirea cheltuielilor 1 2 3 tipizată

Cheltuieli anuale variabile în lei/bucată 1100 1120 1200 1100 Cheltuieli anuale fixe, în lei 25000 28000 35000 40000 Planul anual, în bucăţi 150 120 250 520

Să se determine dacă este justificată, din punct de vedere

economic, tipizarea unificată a ansamblurilor; economia anuală realizată prin unificare.

50


Problema 3. În scopul creării a 4 întreprinderi specializate în fabricarea

produselor, în loc de patru tipo-dimensiuni diferite, care se produceau în 4 întreprinderi, s-a conceput un produs unificat, care să se execute într-o singură întreprindere. Cheltuielile fixe la fiecare din cele 4 întreprinderi sunt, în medie, de 40000 lei pe an. Cheltuielile variabile şi programul anual de producţie sunt următoarele:

Tipo-dimensiunea Indicatorii

1 2 3 4 UnificatăCheltuieli variabile, lei/buc. 600 340 500 700 310 Planul anual de producţie, buc. 120 180 130 100 530

Determinaţi valoarea maximă admisă a cheltuielilor fixe la

întreprinderea specializată la fabricarea produsului unificat. Problema 4. Să se determine durata perioadei de pregătire tehnică a

producţiei, care are ca obiectiv elaborarea desenelor de execuţie a unui produs, cunoscându-se următoarele date: sunt necesare 485 de desene, pentru elaborarea unui desen se consumă, în medie, 6,4 h/normă, iar în atelierul de proiectare lucrează un efectiv de 20 de proiectanţi, într-un schimb de 8 ore pe zi. În această lucrare, se consideră un coeficient de îndeplinire a normelor k1=1,05 şi un coeficient de consum de timp suplimentar k2=1,1.

Problema 5. În etapa de proiectare a S.D.V.-urilor, pentru un produs

complex, se elaborează desenele de execuţie pentru: 890 de scule, 600 de dispozitive şi 770 de verificatoare. Normele medii de timp pentru elaborarea desenelor sunt: 12 ore-om pentru scule, 28 ore-om pentru dispozitive şi 11 ore-om pentru verificatoare. Pentru studii şi alte consumuri suplimentare de timp se prevede un total de 3450 ore-om, întregul atelier de proiectare lucrează lunar 204 ore. Îndeplinirea normei se consideră 105%. Să se determine numărul de proiectanţi

51


pentru ca etapa de proiectare a S.D.V.-urilor să se termine în timp de două luni.

Teste de verificare


următoarele afirmaţii şi justificaţi răspunsul: 1. Pregătirea fabricaţiei noilor produse include două etape:

pregătirea tehnică şi pregătirea tehnologică; în pregătirea tehnologică este cuprinsă etapa de pregătire material-organizatorică.

2. Asimilarea în fabricaţie se face după concepţia proprie şi după licenţa de fabricaţie; asimilarea după licenţa de fabricaţie oferă cele mai bune rezultate în procesul de vânzare a noului produs, datorită cunoaşterii acestuia pe piaţă, anterior producerii sale.

3. Proiectarea noilor produse cuprinde elaborarea proiectului tehnic şi a desenelor de execuţie; studiul tehnico-economic se regăseşte în cuprinsul etapei de pregătire material-organizatorică.

4. Costul tehnologic unitar constituie un indicator de apreciere a variantei tehnologice optime; costul tehnologic total nu poate fi folosit la aprecierea variantei tehnologice optime.

5. În costul tehnologic, nu se includ cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi; se includ însă cheltuielile privind amortizarea utilajelor.

6. Prototipul este executat în vederea verificării comportării produsului în probele de anduranţă şi fiabilitate; seria zero este executată pentru a verifica respectarea îndeplinirii parametrilor tehnico-economici proiectaţi.


7. În etapa de pregătire tehnică a producţiei, proiectarea noilor produse cuprinde:

a) perfectarea temei de proiectare şi a studiului tehnico-economic;

52


b) elaborarea procesului tehnologic; c) stabilirea echipamentului tehnologic, d) elaborarea proiectului tehnic, e) întocmirea desenelor de execuţie.

8. La aprecierea variantei tehnologice optime, se utilizează următoarele metode:

a) compararea indicatorilor în expresie naturală; b) compararea indicatorilor de cost tehnologic; c) compararea indicatorilor de rentabilitate.

9. La aprecierea variantei tehnologice optime, se utilizează următoarele metode:

a) compararea indicatorilor de fiabilitate a instalaţiilor tehnologice;

b) compararea indicatorilor de cost tehnologic; c) compararea indicatorilor de rentabilitate; d) compararea indicatorilor de cheltuieli la 1.000 lei cifră

de afaceri; e) compararea cheltuielilor directe pe produs.

10. Omologarea noilor produse se realizează numai prin omologarea finală?

a) Da; b) Nu.

11. Alegerea variantei tehnologice optime se realizează prin folosirea următoarelor metode:

a) metoda costului tehnologic unitar, varianta analitică; b) metoda costului tehnologic total, varianta analitică; c) metoda costului tehnologic unitar, varianta grafică; d) metoda costului tehnologic total, varianta grafică.

12. La planificarea calendaristică a duratei de pregătire a fabricaţiei se pot executa în paralel mai multe etape?

a) Da; b) Nu.

53


Capitolul 6. MANAGEMENTUL CALITĂŢII PRODUCŢIEI Indicatorii care exprimă ponderea produselor de calitate

superioară în totalul produselor de acelaşi fel se folosesc în acele ramuri, la care produsele pot fi încadrate în funcţie de caracteristicile lor de calitate, pe clase de calitate sau sorturi şi exprimă, în procente, raportul dintre valoarea produselor de calitate superioară şi valoarea produselor de calitate superioară şi valoarea producţiei ce se realizează în mai multe calităţi.

Pentru producţia omogenă, se foloseşte ca indicator, în acest sens, coeficientul mediu de calitate, care se calculează ca o medie aritmetică ponderată, luându-se în calcul clasele de calitate sau sorturile şi cantitatea de produse corespunzătoare fiecărei clase de calitate sau sorturile şi cantitatea de produse corespunzătoare fiecărei clase sau sort, conform formulei:

,∑∑ ⋅

=q

qcC în care

C reprezintă coeficientul mediu de calitate; C – cifra care denotă clasa de calitate sau sortimentul (0 –

pentru calitatea extra, 1 – pentru calitatea 1, 2 – 2 ş.a.m.d.); Q – cantitatea de produse, corespunzătoare fiecărei clase sau

sortiment.

Dacă se notează ∑q

q cu qx, adică ponderea produsului

fiecărei calităţi faţă de total producţie, coeficientul mediu de calitate se mai poate calcula şi astfel:

∑ ⋅= xqcC În acest caz, cu cât valoarea coeficientului mediu de calitate

este mai mică, cu atât calitatea produselor este mai ridicată. Pentru a compara situaţia calităţii efective a produselor cu

situaţia preconizată, se calculează indicele coeficientului mediu de

54


calitate (Ic), ca raport între coeficientul mediu de calitate efectiv ( 1C ) şi cel preconizat ( 0C ), conform următoarei relaţii:

∑∑

∑∑

⋅÷

⋅==

0

0

1

1

0

1

qcq

qqC

CCIc

Indicatorii lipsei calităţii. a) ,rmrmrdv cqcqR ⋅+⋅= unde: Rv exprimă valoarea producţiei rebutate; qrd – produsele rebutate definitiv; c – costul iniţial al produsului; qrm – rebuturile remaniate; crm – costul unitar al remanierii.

b) ,cq

Rr v

p ⋅= unde:

rp indică procentajul producţiei rebutate; q – cantitatea producţiei bine fabricate. c) ,recvr SRP −= unde: Pr reprezintă pierderile valorice înregistrate din rebutarea

producţiei; Srec – sume recuperate din valorificarea rebuturilor, sume

reţinute de la cei vinovaţi de rebut. Problema 1. În cadrul unei întreprinderi din industria uşoară, se cunosc un

şir de date referitoare la coeficientul mediu de calitate şi valoare producţiei realizate la 3 din produsele unităţii.

Coeficientul mediu de calitate

(c) Structura producţiei (%), VProdusul sem.I 1998 sem.I 1999 sem.I 1998 sem.I 1999

A 0.18 0.17 0.7 0.7031 B 0.75 0.75 0.2 0.1466 C 0.5 0.3 0.1 0.1563

55


Datorită unor deficienţe existente în procesele tehnologice, în această perioadă, a fost necorespunzătoare calitativ o producţie de 1500 metri ţesătură, al cărei cost de producţie este de 5 lei/metru. Pentru remanierea unor rebuturi s-au cheltuit 240 lei. Datorită calităţii necorespunzătoare a întregii producţii, s-au efectuat cheltuieli în sumă de 125 lei. Costul total al întregii producţii-marfă – 450000 lei, o parte din producţia necorespunzătoare calitativ a fost valorificată – 200 lei.

Să se determine indicatorii de apreciere a calităţii, folosind datele prezentate:

• coeficientul de calitate medie generalizat; • producţia rebutată; • procentul de rebuturi; • pierderi din rebuturi; • cheltuieli din cauza calităţii necorespunzătoare.

Problema 2. Datele referitoare la activitatea întreprinderilor de încălţăminte

„A”, „B”, „C” sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Total mln. perechi Indicatorii pe categorii de calitate

prima a doua Indicatorii A B C A B C A B C

Programul de livrare a încălţămintei 14.0 18.5 17 7 10 12 5 7 4 Livrarea efectivă 16.5 18.5 16 9 9 11.5 6.5 6 3.5 Preţul unei perechi, lei - - - 30 32 28 25 27 23

Să se calculeze: a) coeficientul mediu de calitate a articolelor pe întreprinderi

(plan şi efectiv); b) venitul (cheltuieli) de la modificarea pe categorii de

calitate.

56


Teste de evaluare Menţionaţi în care din situaţiile de mai sus se încadrează

următoarele afirmaţii şi justificaţi răspunsul: 1. Asigurarea calităţii prin control este specifică anilor '50;

asigurarea calităţii prin metode statistice conduce la accentuarea controlului pe fluxul tehnologic.

2. Asigurarea calităţii prin motivarea personalului, în Japonia, a condus la apariţia cercurilor de calitate, iar în SUA au fost abordate programele „zero defecte”;

3. Calitatea totală constituie o politică sau o strategie a întreprinderii; conceptul de calitate totală nu este echivalent cu managementul calităţii totale.

4. Componenta de bază a organizării structurale o reprezintă funcţiunea întreprinderii; funcţiunea de personal este specifică organizării procesuale.

5. Funcţiunea de calitate este o funcţiune verticală; celelalte funcţiuni sunt orizontale.

Alegeţi răspunsul corect:

6. Alegeţi variantele corecte: a) caracteristicile de ordin social general vizează efectele

pe care le au sistemele tehnologice asupra mediului natural;

b) mentenanţa reprezintă activitatea depusă în vederea repunerii produsului în funcţiune;

c) mentenanţa este proprie caracteristicilor tehnice. 7. Alegeţi variantele corecte:

a) caracteristicile economice se exprimă într-o serie de indicatori, cum ar fi: costul produsului, cheltuieli de mentenanţă ş.a.;

b) mentenabilitatea ţine de capacitatea unui produs de a-şi îndeplini funcţiile, fără întreruperi datorate defecţiunilor, într-o perioadă de timp dată;

57


c) conceptul de mentenabilitate este propriu caracteristicilor de disponibilitate;

d) caracteristicile tehnice sunt: primare, secundare, terţe; e) caracteristicile psiho-senzoriale vizează efecte de ordin

estetic, organoleptic; f) fiabilitatea ţine de repunerea în stare de funcţionare a

unui produs după o primă cădere. 8. Nu este etapa specifică a activităţii de asigurare a calităţii:

a) asigurarea calităţii prin control; b) asigurarea calităţii prin organizare structurală; c) asigurarea calităţii prin metode statistice; d) asigurarea calităţii prin motivarea personalului; e) concepte integratoare de asigurare a calităţii.

9. Nu este atribuţie a compartimentului Control Tehnic al Calităţii:

a) coordonarea analizelor de calitate; b) pregătirea produselor în vederea certificării; c) coordonarea auditurilor interne; d) coordonarea auditurilor externe; e) coordonarea activităţilor de instruire în domeniul

calităţii. 10. În activitatea practică, se utilizează o serie de termeni pentru

definirea calităţii şi anume: a) calitatea proiectată, calitatea fabricaţiei şi calitatea

livrării; b) calitatea fabricaţiei şi calitatea livrării; c) calitatea tuturor mijloacelor economice şi sociale de

fabricaţie; d) calitatea informaţiilor deţinute de întreprindere; e) calitatea proiectelor şi a negocierilor realizate de

întreprindere. 11. În funcţie de natura şi efectul pe care îl au în procesul de

utilizare, caracteristicile de calitate se grupează în următoarele tipuri:

58


a) tehnice, economice şi sociale; b) tehnice, de disponibilitate, economice, cu caracter

social-general; c) tehnice, psiho-senzoriale, de disponibilitate,

economice, cu caracter social-general; d) emoţionale, senzoriale şi sociale; e) comportamentale, tehnice, economice şi sociale.

12. Dintre indicatorii pentru calculul nivelului calităţii fac parte:

a) ponderea producţiei de calitate superioară în valoarea producţiei realizate;

b) ponderea producţiei defecte de calitate în totalul producţiei fabricate;

c) punctajul defectelor; d) punctajul pierderilor; e) punctajul calităţii.

13. Costul calităţii producţiei unei întreprinderi se poate stabili prin luarea în consideraţie a următoarelor categorii de cheltuieli: a) cheltuieli pentru prevenirea defectelor şi asigurarea

calităţii; b) cheltuieli pentru reparaţii; c) cheltuieli pentru evaluarea calităţii; d) cheltuieli pentru noile tehnologii; e) cheltuieli aferente pierderilor datorate noncalităţii.

14. La desfăşurarea activităţilor privind calitatea produselor sau a producţiei, se pot determina următoarele etape: a) activităţi referitoare la calitatea materiilor prime, a

produselor de fabricaţie, a produselor finite şi a relaţiilor cu clienţii;

b) activităţi referitoare la calitatea materiilor prime, a produselor de fabricaţie, a produselor finite şi a relaţiilor cu beneficiarii;

59


c) activităţi referitoare la calitatea materiilor prime, a produselor de fabricaţie şi a produselor finite;

d) activităţi referitoare la calitatea materialelor, a muncii prestate şi a proceselor de execuţie;

e) activităţi referitoare la calitatea tuturor factorilor de producţie.

60


Capitolul 7. MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE PROGRAMARE, LANSARE ŞI URMĂRIRE A PRODUCŢIEI (PLANIFICAREA OPERATIVĂ)

Problema 1. O întreprindere a primit comandă să execute 20 de utilaje.

Procesul de fabricare a unui utilaj se prezintă astfel:

Denumirea operaţiei

tehnologice

Manopera pe utilaj

(ore-normă)

Durata de executare

a comenzii (zile)

Decalajul lansării comenzii (zile)

Turnare 55 15 12 faţă de prelucrări mecanice

Forjare 23 10 61 faţă de montajul general

Strunjire 36 16 51 Frezare 25 11 35 Rabotare 12 4 24 Rectificare 12 6 20 Montaj subansambluri

28 14 14

Montaj general 35 18 - Regimul de lucru al întreprinderii este de două schimburi pe zi.

Reparaţiile se fac în cadrul schimbului neprogramat. Să se determine:

producţia neterminată ciclică exprimată valoric, dacă costul unui utilaj este de 13600 lei, iar coeficientul de corectare pentru calculul producţiei neterminate este 0,65;

necesarul de locuri de muncă pe fiecare tip de prelucrare pentru executarea comenzii şi coeficientului de încărcare a locurilor de muncă;

să se întocmească graficul de lansare a comenzii în timp. Problema 2. Atelierul Nr.1 predă piesele sale atelierului Nr.2 spre prelucrare

cu o devansare de 8 zile. Atelierul Nr.2 trebuie să livreze zilnic în

61


luna curentă câte 5 piese, iar în luna următoare câte 6 piese pe zi. Regimul de lucru al atelierului este de 25 zile lunar.

Să se stabilească programul de producere pe luna curentă pentru atelierul Nr.1.

Problema 3. Programul lunar de lucru al unei secţii este de 8000 de piese.

Rebutul se planifică de 5%. Stocul de rezervă în secţie creşte cu 300 de piese. Regimul de lucru al secţiei este de 26 de zile pe lună, cu 2 schimburi a câte 8 ore.

Să se determine planul de lansare lunar, precum şi sarcina secţiei pe zi şi pe oră.

Problema 4. Durata ciclului de prelucrare în atelierul mecanic este de 7 zile,

iar în atelierul de montaj – 10 zile. Stocul de siguranţă în faţa atelierului de montaj este de 20 de seturi. Necesarul zilnic de montaj – 4 seturi.

Să se determine termenul de lansare a lotului în atelierul de prelucrare.

Problema 5. Pe linia de montaj general a unei secţii, se lucrează 4000 de

subansambluri pe trimestru. Stocul de rezervă este format dintr-un subansamblu pentru fiecare 5 subansambluri. Stocul de subansambluri între linii creşte cu 100 de bucăţi.

Să se determine planul trimestrului de lansare al liniei de montaj subansambluri, în condiţiile în care rebutul este de 2%.

Problema 6. O întreprindere a primit comandă să execute 20 de utilaje.

Procesul de fabricare a unui utilaj se prezintă astfel:

62


Denumirea operaţiei

tehnologice

Manopera pe utilaj (ore-

normă)

Durata de executare

a comenzii (zile)

Decalajul lansării comenzii

(zile) Turnare 55 15 12 faţă de prelucrări

mecanice Forjare 23 10 61 faţă de montajul

general Strunjire 36 16 51 Frezare 25 11 35 Rabotare 12 4 24 Rectificare 12 6 20 Montaj subansambluri

28 14 14

Montaj general 35 18 - Regimul de lucru al întreprinderii este de două schimburi pe zi.

Reparaţiile se fac în cadrul schimbului neprogramat. Să se determine:

producţia neterminată ciclică exprimată valoric, dacă costul unui utilaj este de 13600 lei, iar coeficientul de corectare pentru calculul producţiei neterminate este 0,65;

necesarul de locuri de muncă pe fiecare tip de prelucrare pentru executarea comenzii şi coeficientului de încărcare a locurilor de muncă;

să se întocmească graficul de lansare a comenzii în timp.

Teste de verificare

Alegeţi varianta corectă şi justificaţi răspunsul: 1. Evidenţiaţi, din cele enumerate mai jos, componentele

activităţii de planificare operativă de producţie: a) Planificarea propriu-zisă a producţiei; b) Verificarea producţiei; c) Lansarea în fabricaţie; d) Urmărirea şi controlul cantitativ al îndeplinirii

programului de producţie

63


2. Programarea producţiei realizează, în principal, următoarele activităţi:

a) primirea, preluarea şi lansarea comenzilor; b) întocmirea programelor de producţie; c) realizarea comenzii; d) verificarea comenzii; e) respectarea termenelor de livrare.

3. Elaborarea programelor lunare de fabricaţie trebuie să aibă în vedere următoarele cerinţe:

a) elaborarea programelor operative; b) respectarea termenului final de respectare a livrării; c) utilizarea raţională a factorilor de producţie; d) minimizarea stocurilor de producţie neterminată; e) simplificarea lucrărilor de programare, lansare şi

urmărire a producţiei. 4. Principalele documente care se întocmesc în cadrul lansării

în fabricaţie sunt următoarele: a) avizul de însoţire a mărfii; b) bonuri de materiale, de lucru pe operaţie, de manoperă,

de materiale; c) fişa de însoţire a piesei sau a produsului; d) graficul salariaţilor; e) graficul de avansare a postului.

5. Activitatea de urmărire şi control trebuie să asigure: a) stabilirea programului general de fabricaţie ţinând cont

de disponibilul de mijloace de producţie; b) culegerea, prelucrarea şi scoaterea în evidenţă a unor

neconcordanţe între programe şi realizări; c) coordonarea mişcării obiectelor muncii între locurile

de muncă; d) preîntâmpinarea unor dereglări în procesul de

producţie; e) stabilirea unor măsuri corective, dacă apar întârzieri.

64


6. Urmărirea producţiei trebuie să se facă, în mod eficient, la următoarele niveluri ierarhice:

a) la nivelul sectorului de producţie, a compartimentului de programare şi a conducerii întreprinderii;

b) la nivelul secţiei, sectorului şi compartimentului de producţie;

c) la nivelul mediului, sectorului şi compartimentului de producţie;

d) la nivelul secţiei, sectorului şi la nivel de întreprindere; e) la nivelul departamentului de producţie şi a sectorului

de control-evaluare.

65

Culegere de probleme şi teste

1. Badea, F. Mana

Bucureşti, 2005. 2. Cotelnic A. Port

disciplina Manage1999.

3. Cotelnic A. MaChişinău, 2003.

4. Cotelnic A. Sistem2009.

5. Pârvu, F., Olaru, SLex, Bucureşti, 200

6. Новицкий Н.И. Опланирование проработы, Москва,

la disciplina „Managementul producţiei”

Bibliografie:

gementul productiei. Editura ASE,

arescu S. Culegere de probleme la mentul unităţilor economice, Chişinău,

nagementul activităţii de producţie,

e de planificare în afaceri, Chişinău,

., Managementul întreprinderii, Lumina 6. сновы менеджмента: организация и изводства. Задачи и лабораторные 1998.

66


Pentru notiţe:

67

Culegere de probleme şi teste a „Managementul producţiei”

Redactor literar: Constantin Crăciun Operator: Tatiana Vais Redactor tehnic: Feofan Belicov

Semnat pentru tipar 12.03.10. Coli editoriale 3.7. Coli de autor 3.0.

Coli de tipar 4,25. Tirajul 250 ex. Comanda nr. 28.

Tipografia Departamentului Editorial-Poligrafic al ASEM Chişinău – 2005, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni 59,

tel. 402-986

8
6
la disciplin

culegere de probleme şi teste la disciplina „managementul

Documents