6th International Symposium – Public Responsibility In Education, Constanta 2014

Despre lecție. Model de pălăvrăgeală

Lect.univ.dr. Petre Cristian – facultatea de Psihologie și Științele educației,Universitatea „Ovidius” din Constanța

MottoÎncercarea mea are şansa de a fi binevenită

precum o reţetă culinară de post pentru sugari

Premise și pre-rechizite: scorurile elevilor români la testările internaționale; rezultatele obținute la evaluările naționale, mai mult sau mai puțin simulate; reprezentările profesorilor despre atitudinea elevilor față de școală; reprezentările elevilor și părinților despre atitudinea profesorilor și despre rostul școlii; filosofiile profesionale pe care le dezvoltă profesorii; conștientizarea, de către profesori, a fenomenelor de violență simbolică etc.

Avertismente:- la conversație participă PseudoSocrate (un neica nimeni cu ifose de cunoscător) și Proful

(un personaj la fel de fictiv, care nu are nici în clin, nici în mânecă, vreo legătură cu viitorii cititori ai acestei producții),

- să fie iertată lipsa de modestie dacă itinerariul ideatic seamănă cu cel socratic!

PseudoSocrate: Profule, te duci aproape zilnic la şcoală şi desfăşori o mulţime de activităţi cu elevii tăi. Care este cea mai de impact activitate?

Proful: Lecţia, PseudoSocrate.PseudoSocrate: Bănuiesc faptul că această lecţie nu are vreo „taină” pentru tine!Proful: Poţi fi sigur că nu are! Iar dacă apar, pe parcurs, momente mai delicate, am suficientă

experienţă şi creativitate de a le depăşi.PseudoSocrate: Brava, Profule! Doar bucurie pot aduce vorbele tale! Mândru mă simt lângă

tine, un om cu atâta încredere în sine...Dar, spune-mi, Profule, care este cheia unei lecţii?Proful: Să îl faci pe elev să înveţe. PseudoSocrate: E musai să îl faci? El nu doreşte? Îmi pare că elevul s-ar opune. Proful: Ei, Tu, poate că nu m-am exprimat prea bine. Să provoci învăţarea elevului.PseudoSocrate: Aşa da! Îmi place cum se aude. Dar această învăţare este una singură?Proful: Cum adică, PseudoSocrate?PseudoSocrate: Adică toţi copiii trebuie să aibă aceeaşi învăţare? Proful: Vezi bine că da! Există un set de documente care precizează cu mare exactitate în ce

constă această învăţare.PseudoSocrate (privește interogativ, asemenea unui psiholog clinician sau un psihoterapeut

care ştie să asculte activ)Proful (simte că este dator cu detalii): Adică fiecare profesor ştie ce trebuie să realizeze, cu ce

anume, cum...În documentele de care îţi vorbeam sunt prezentate finalităţile, conţinuturile, exemplele de activităţi de învăţare, chiar şi recomandări despre cum se va evalua totul! Cum Pseudo, ai uitat ce înseamnă un Curriculum?

PsudoSocrate: Firește că nu! Dar tot nu sunt lămurit, Profule! Ajută-mă!Proful: Uite, de exemplu, ce înseamnă să formezi un elev! Ai grijă, voi cita din „clasici”:

„Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.”

1

Responsabilitate publică în educaţie – Simpozion Internaţional, Ediţia a VI-a, Constanţa 2014

PseudoSocrate: Nu cumva te înșeli? Îmi amintesc de existența unui cuvânt pe care nu l-ai folosit: creativitate.

Proful: Ești anacronic, Pseudo! Iartă-mi îndrăzneala de a te caracteriza astfel! Tu vorbești, cu siguranță, de vechea Lege!

PseudoProful: Cred că da! Înseamnă că nu era ceva important. Dar tot mă frământă ceva.Proful: Spune-mi mai clar ce îţi pare ciudat şi poate reuşim să elucidăm!PseudoSocrate: Oare nu este o certitudine pentru toată lumea că elevii, în fapt nişte copii

aduşi la şcoală, sunt diferiţi?Proful: Preabine că da, Pseudo!PseudoSocrate: În aceste condiţii, oare nu trebuie fiecare să primească ce îi trebuie? Oare nu

trebuie să comunici fiecăruia în limba lui? Adică pe înţelesul lui? Oare nu trebuie să avem aşteptări diferite de la ei? Oare nu învaţă fiecare în lumea lui, în ritmul lui, în legea lui? Oare nu există copii cărora le trebuie mai mult timp pentru a pătrunde sensurile? Iar alţi copii au o agerime care îi ajută să vadă dincolo de aparenţe mult mai repede şi mai clar?

Profu: Vezi bine că da, PseudoSocrate!PseudoSocrate: Atunci, când sunt atât de multe surse de inegalitate sau de asimetrie între

copii, cum poţi să le arunci tuturor aceleaşi lucruri, într-o aceeaşi manieră?Profu: Cred că exagerezi, PseudoSocrate! Puţină lume s-a plâns până acum de asta!PseudoSocrate: Profule, tu (te-)ai plâns tot timpul astfel încât ceilalţi să audă sau să vadă?Proful: Fireşte că nu, PseudoSocrate! Puţină mândrie tot mi-a rămas!PseudoSocrate: Atunci, crezi că plânsul altora trebuie să arate precum un plâns? Nu poate fi el

arătat ca fiind altceva? Ca o nepăsare, de exemplu? Sau ca o încăpăţânare de a nu face ce nu îi convine?

Proful: Ba cred că da!PseudoSocrate: Oare nu ai întâlnit asemenea situaţii? Taci, nu trebuie să îmi răspunzi! Încă

sunt nedumerit. Deci voi provocaţi învăţare?Proful: Aşa se numeşte. Un efort extrem de costisitor intelectual, afectiv, volitiv, interacţional,

existenţial. Şi asta numai pentru a forma caractere de calitate. Oameni de încrederePseudoSocrate: Nu cumva voi, sub pretextul că formaţi, în fapt reformataţi? Căci ce se

întâmplă cu cel care nu ţin pasul cu ceilalţi? Ce se întâmplă cu cei care sunt ţinuţi pe loc pentru ca nu cumva să se depărteze prea mult de ceilalţi?

Proful: Îţi repet, nu există prea multe plângeri, nemulţumiri. Aşa „funcţionează” lucrurile dintotdeauna!

PseudoSocrate: Am înţeles, nu mai insist. Deci lecţia are ca element-cheie intenţia de a provoca învăţarea elevilor!

Proful: Exact, PseudoSocrate! PseudoSocrate: Şi sunt sigur că această provocare a învăţării vă obligă să vorbiţi cât mai

puţin, dar să organizaţi cât mai mult, nu? Adică, rolul vostru principal este să organizaţi mediul favorabil învăţării! Iar învăţarea lor se realizează prin numeroase insighturi, acte de poiesis a sensurilor, cu alte cuvinte o learning by making?

Proful: Aşa cum zici!PseudoSocrate: Şi cum pregătiţi voi mediul pentru învăţare?Proful: În multe feluri, PseudoSocrate! De exemplu, la începutul fiecărei lecţii există un

moment numit „captarea atenţiei”. Foarte important! Este înscris într-un document de maximă importanţă: proiectul de lecţie! Durează vreo două minute, timp în care noi reuşim să mobilizăm energia psihonervoasă a elevilor astfel încât ei să devină parte activă.

PseudoSocrate: Mă recunosc impresionat, Profule! Bănuiesc faptul că acest moment al lecţiei este prezent la fiecare lecţie, la fiecare clasă.

Proful: Desigur!PseudoSocrate: În clasele mici, atenţia copiilor nu oboseşte mai repede decât a e elevilor

mari? Este ea recuperată în mod repetat, pe parcursul lecţiei?Proful: Fii sigur că da!

2

6th International Symposium – Public Responsibility In Education, Constanta 2014

PseudoSocrate: Deci la clasele mai mici, momentul de captare a atenţiei se repetă? Adică, citind documentele de care ai vorbit, voi găsi momentul trecut în repetate rânduri?

Proful: Asta nu! Dar se repetă în praxis.PseudoSocrate: Cu alte cuvinte, este ceva ce nu se poate poziţiona într-un loc anume în lecţie,

nu?Proful: Aşa este!PseudoSocrate: Atunci, nu este el, oare, o teză, un principiu care nici nu mai trebuie pomenit

în documentul amintit? Şi să rămână o permanentă sursă de...atenţie pentru fiecare profesor?Proful: Acum, după ce ai vorbit, cred că da!PseudoSocrate. Mai am o nedumerire. Una singură! Cât durează o lecţie? Când începe ea şi

când se termină? Întreb asta pentru că de nenumărate ori am auzit vorbindu-se că la începutul lecţiei un profesor trebuie să organizeze colectivul clasei, apoi că trebuie să verifice cantitativ şi calitativ temele de acasă, apoi...Să nu uit: voi daţi elevilor teme pentru acasă nu?

Proful: Oho! Atât cât trebuie, fireşte!PseudoSocrate: Ce temei sau temeiuri au aceste teme?Proful: Mai multe, PseudoSocrate! Oportunitate de exersare, de consolidare, de aprofundare. PseudoSocrate: Oare nu sunt şi copii care abia acasă reuşesc să desluşească mai bine tainele

întâlnite la şcoală?Proful: Sunt sigur că da!PseudoSocrate: Deci nu greşesc prea mult dacă afirm că tema de acasă este o de fapt o

învăţare? Sau o parte a învăţării începute la şcoală?Proful: Cu mâna pe inimă te asigur că aşa văd şi eu tema!PseudoSocrate: Deci, nu greşim, vreunul dintre noi, dacă afirmăm că există o învăţare

începută în clasă şi continuată acasă?Proful: Nu greşim, PseudoSocrate!PseudoSocrate: Iar ceea ce învaţă copilul acasă este parte a ceea ce învaţă în clasă, nu? Deci

aparţine aceleiași intenţii a profesorului?! Adică este parte a unei aceleiași lecţii?Proful: Cred că da.PseudoSocrate: Deci lecţia nu se termină atunci când se aude clopoţelul...Proful: ...ci după ce elevul a realizat tema de acasă!PseudoSocrate: Profule, îmi aminteşti de mine, în tinereţe! La fel de vioi îmi era spiritul, iar

uneori mă gonea pe drumuri lăturalnice!Proful: Nu te înţeleg, PseudoSocrate! Vorbeşti în dodii acum?PseudoSocrate: Mă gândeam că aşa aş fi spus şi cu mulţi ani în urmă: că lecţia se termină

atunci când copiii îşi termină lecţie de acasă.Proful: Păi nu?PseudoSocrate: Pe voi, profii, nu vă interesează dacă aţi produs învăţarea de care vorbeaţi că

este esenţa lecţiei? Nu crezi că ar mai fi un pas important după ce elevul îşi face tema: de a verifica dacă lucrurile sunt aşa cum se dorea?

Proful: Nu te pot contrazice, PseudoSocrate! Acum îmi este clară ideea ta! Lecţia înseamnă nu doar învăţarea din clasă şi învăţarea de acasă, ci şi aprecierea dacă cele două sunt realizate bine!

PseudoSocrate: Şi când ai face tu evaluarea asta?Proful: Trebuie să îţi dezvălui un „adevăr”, PseudoSocrate: mulţi profi fac această apreciere

înainte de a se auzi clopoţelul din finalul unei ore şcolare.PseudoSocrate: Dar tu când crezi că ar trebui făcută?Proful: Acum mă gândesc că ar trebui la începutul unei ore şcolare, nu în altă „parte”!PseudoSocrate: Probabil da. Însă am insistat suficient pe tema de acasă. Te rog să continui

descrierea procesualităţii lecţiei. Începuseşi, îţi aminteşti?Proful: Cum să nu! Ar mai fi captarea atenţiei, anunţarea noii teme, eventual a obiectivelor,

actualizarea unor cunoştinţe anterioare necesare, apoi... PseudoSocrate, iartă-mă că mă opresc aici! Încep să am o nedumerire care nu-mi dă pace!

PseudoSocrate: Te ascult, să văd ce pot face pentru tine.3

Responsabilitate publică în educaţie – Simpozion Internaţional, Ediţia a VI-a, Constanţa 2014

Proful: Mă întrebai când începe şi când se termină o lecţie? Deci nu o oră şcolară!? O lecţie! Am aflat, cred, când se încheie. Dar când începe?

PseudoSocrate: Când începe, Profule?Proful: Dacă trebuie să producem ceva, cred că începe din momentul în care stabilim ce

trebuie să producem. Adică în momentul în care, în funcţie de finalităţile specifice pe care le avem ca ţinte, începem să derivăm ţintele particulare ale fiecărei lecţii.

PseudoSocrate: Aşa este. Atunci debutează lecţia pentru profesor! Dar nu spuneai chiar tu că lecţia îl implică şi pe copil?

Proful: Fireşte!PseudoSocrate: Dar el nu este prezent la stabilirea acelor ţinte particulare, aşa-i?Proful: Da.PseudoSocrate: Deci el va afla mai târziu despre acestea?Proful: Da.PseudoSocrate: Deci pentru copil, lecţia începe mai târziu? Sau mă înşel?Proful: Deloc! Chiar aşa stau lucrurile: există un început al lecţiei pentru profesor şi un

început de lecţie pentru elev!PseudoSocrate: Este o plăcere să vorbesc cu tine, Profule! Multe se limpezesc şi în mintea

mea! Abia aştept agapa de diseară dată de Proful Grad I. Am înţeles că se va vorbi despre numărul 15!

Proful: Şi mie îmi face plăcere, PseudoSocrate! Nu te voi ocoli diseară! 15, zici? Nu cumva este vârsta la care elevii finalizează ciclul şcolar secundar inferior?

PseudoSocrate: Păstrează-ţi tonusul, Profule! Vei avea nevoie de el! Diseară. Şi nu doar...

4