creativitatea in invatamantul prescolar

5
Creativitatea în învăţământul preşcolar „Legea superioară a existenţei este munca creatoare prin care lăsăm în lume o urmă după ce nu vom mai fi, o operă care ne prelungeşte existenţa şi după moarte.“ Leonardo Da Vinci Creativitatea este un proces mental şi social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minţii creative între idei sau concepte existente . Creativitatea este un concept multidimensional şi se poate manifesta în multiple domenii. Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie, psihologie socială , ştiinţe cognitive, arte, inteligenţă artificială , filozofie, economie, management etc. şi deci la multe niveluri distincte : cognitiv, intelectual, social, economic, artistic, literar . Dificultatea definirii creativităţii rezidă în asocierile particulare ale acestui concept cu artele, în natura complexă a creativităţii şi în varietatea teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica . Mulţi oameni asociază creativitatea în special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite "arte creative". Aşa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este la fel de fundamentală pentru progresele din ştiinţe, din matematică, tehnologie, politică, afaceri şi în toate domeniile vieţii cotidiene.Un termen înrudit cu creativitatea este creatologia, sugerat de Magyari-Beck, I. (1990) pentru studiul interdisciplinar al creativităţii,însă acest termen nu a fost general acceptat şi este rareori utilizat. Creativitatea îşi are originea în cuvântul latin « creare » care înseamnă a zămisli, a făuri, a creea, a naşte. Creativitatea reprezintă cel mai înalt nivel comportamental uman, capabil de a antrena şi polariza toate celelalte nivele de conduită, toate însuşirile psihice ale unui individ.

Upload: nucahanguteleuca

Post on 07-Jul-2016

28 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Creativitatea in invatamantul prescolar

Creativitatea în învăţământul preşcolar

„Legea superioară a existenţei este munca creatoare prin care lăsăm în lume o urmă după ce nu vom mai fi, o operă care ne prelungeşte existenţa şi după moarte .“

Leonardo Da Vinci

Creativitatea este un proces mental şi social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minţii creative între idei sau concepte existente. Creativitatea este un concept multidimensional şi se poate manifesta în multiple domenii. Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie, psihologie socială, ştiinţe cognitive, arte, inteligenţă artificială, filozofie, economie, management etc. şi deci la multe niveluri distincte: cognitiv, intelectual, social, economic, artistic, literar . Dificultatea definirii creativităţii rezidă în asocierile particulare ale acestui concept cu artele, în natura complexă a creativităţii şi în varietatea teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica.  Mulţi oameni asociază creativitatea în special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite "arte creative". Aşa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este la fel de fundamentală pentru progresele din ştiinţe, din matematică, tehnologie, politică, afaceri şi în toate domeniile vieţii cotidiene.Un termen înrudit cu creativitatea este creatologia, sugerat de Magyari-Beck, I. (1990) pentru studiul interdisciplinar al creativităţii,însă acest termen nu a fost general acceptat şi este rareori utilizat.

Creativitatea îşi are originea în cuvântul latin « creare » care înseamnă a zămisli, a făuri, a creea, a naşte. Creativitatea reprezintă cel mai înalt nivel comportamental uman, capabil de a antrena şi polariza toate celelalte nivele de conduită, toate însuşirile psihice ale unui individ.Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar presupune câteva mutaţii semnificative, printre care trecerea de la învăţarea centrată pe acumularea de informaţii la structurarea de capacităţi şi competenţă, de la “ a spune ” la “ a face ”. Soluţia o reprezintă o intensă activitate creatoare.În noul curriculum copilul devine centrul acţiunii educative, iar educatoarea îndrumător, organizator, dirijor în acţiunea de însuşire a cunoştinţelor.

Dar ce este creativitatea si de ce este nevoie de ea?Creativitatea se caracterizează prin noutate, originalitate, valoare, armonie, relevanţă.Creativitatea înseamnă îndrăzneală, tot ceea ce este nou este incert şi neconformist. Pentru a se putea avânta în necunoscut, copilul trebuie să dispună de acea libertate interioară, de acel sentiment de siguranţă, provenite din lumea sa înconjurătoare.Creativitatea înseamnă posibilitatea de comunicare: copilul se află într-un contact continuu cu lumea sa interioară şi cu lumea sa exterioară.Curiozitatea şi setea de cunoaştere ne fac receptivi faţă de lumea exterioară. Libertatea interioară face posibilă folosirea cunoştinţelor acumulate de către lumea trăirilor noastre subiective. Copilul care îşi manifestă permanent mirarea şi surpriza, încercând să surprindă ineditul lumii, neinfluenţat este considersat prototipul creativităţii. Copilul preşcolar este prin natura sa un creativ datorită imensei sale curiozităţi, a freamătului permanent pentru a cunoaşte tot ceea ce se petrece în jurul său. În perioada preşcolară imaginaţia se exprimă viu prin tot ceea ce face copilul la grădiniţă în toate activităţile.Preşcolaritatea reprezintă vârsta la care este imperios necesară stimularea potenţialului creativ al

Page 2: Creativitatea in invatamantul prescolar

copilului, nevidenţiat sau neexprimat prin cunoaşterea şi stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latent, prin susţinerea manifestaţilor printr-o motivaţie intrinsecă.Potenţialul creativ există latent în fiecare copil, putând fi dezvoltat sub influenţa unui mediu socio-educaţional stimulativ, responsabilii pentru stimularea creativităţii copilului preşcolar fiind părinţii şi cadrele didactice.Familia are rolul de a stimula încă de la cele mai fragede vârste, iniţiativa şi independenţa de acţiune a acestuia. La gradiniţă, creativitatea copilului poate fi stimulată prin modele pedagogice a căror elaborare se fundamentează pe cunoaştere şi pe respectarea particularităţilor de vârstă ale copilului preşcolar, dar şi a nivelului de dezvoltare a potenţialului său creativ.Activitatea didactică trebuie înţeleasă ca un act de creaţie nu ca un şir de operaţii şablon, de rutină.Educatoarea trebuie să dispună de capacitatea de înţelegere a copiilor, să trăiască împreună sentimente puternice, să creeze situaţii care să îmbogăţească mintea copilului cu anumite reprezentări şi obişnuinţe, să-şi transforme ocupaţia într-o frumoasă minune.Copiii  au o creativitate fantastică înnăscută, dar care trebuie şlefuită!Desenul, pictura, modelajul, muzica, dansul, diferitele jocuri în aer liber sau acasă, la gradiniţă, toate au darul de a-i ajuta să exprime emoţiile, gândurile şi sentimentele. Activităţile incluse în Domeniul Estetic şi Creativ (educaţie plastică, abilităţi practice, educaţie muzicală), constituie cadrul şi  mijlocul cel mai generos de activare şi stimulare a potenţialului creativ. Arta îl pregăteşte pe copil să trăiască în frumuseţe, în armonie, să respecte frumosul şi să vibreze în faţa lui. Cuvintele, sunetele, gesturile, culorile, formele plastice sunt mijloace de exprimare, de exteriorizare a dorinţelor, a aşteptărilor, relaţiilor cu ceilalţi, a problemelor. Mijloacele artei devin pentru copil unelte autentice de rezolvare curajoasă şi cu ştiinţă a problemelor de echilibrare, de armonizare, de modelare a spaţiului în care trăieşte şi se joacă, de automodelare.Prin artă se dezvoltă sensibilitatea senzorială, dar şi cea artistică şi delicateţea comportamentală. Sensibilitatea artistică se construieşte pe baza afectivităţii, intuiţiei şi fanteziei, în funcţie de măiestria educativă a educatoarei şi de caracteristicile mediului în care se formează.  La vârsta preşcolară copilul are tendinţa de a se exprima în lucrările lui, bazându-se pe experienţa personală. De aceea este bine să se acorde copilului libertatea de idei, de a găsi mijloace şi forme de cedare a propriilor impresii despre lume, în care să se reflecte emoţiile şi sentimentele trăite .În vederea stimulării creativităţii , am planificat şi desfăşurat o serie de activităţi în care să fie implicaţi toţi copiii.Astfel, preşcolarii au realizat lucrări prin aplicarea de sare şi piper pe suprafeţele date , au modelat folosind lut , dar şi aluat din făină şi apă, pe care l- au obţinut şi frământat la sectorul ,,joc de rol”.             În vederea dezvoltării imaginaţiei creatoare în cadrul activităţilor artistico-plastice am valorificat cunoştinţele acumulate prin activităţi diverse . În cadrul activităţilor artistico-plastice şi practice copiii au avut o paletă bogată de culori pe care să le îmbine în realizarea spaţiului artistic.Ei au pictat obiecte proprii realizate din aluat sau au realizat mini-tablouri prin pictarea unor farfurii de unică folosinţă.         În concluzie, întrega paletă de activitaţi desfasurate în cadrul procesului instructiv-educativ din grădiniţă, cu precadere cele din Domeniul Estetic si Creativ, sub atenta îndrumare şi măiestrie a educatoarei , contribuie in mod deosebit la cultivarea capacitătii creative a copiilor, dandu-le posibilitatea să perceapă frumosul din arta, natura si societate, şi să-l redea într-o manieră originală, îmbogăţindu-şi orizontul de cunoaştere.    

Din activităţile noastre:

Page 3: Creativitatea in invatamantul prescolar

Bibliografie:

Revista Învăţământului Preşcolar(3-4/), Bucureşti, 2008Revista Învăţământului Preşcolar(1-2), Bucureşti, /2008Cucoş Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1998 Monica Lespezeanu, „Tradiţii şi modern în învăţământul preşcolar”, editura Omfal Esenţial, 2007 ;