cosmologie si antropologie la vasile cel mare 2003
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA ,,VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE TEOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ
Elemente de Cosmologie şi Antropologie
la Sfântul Vasile cel Mare
Coordonator: Susţinător:
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Anghelescu Oprea Georgian
Anul II, Gr. II
Târgovişte
2013
Planul lucrării
Introducere
CAPITOLUL I: Vasile cel Mare – biografie
CAPITOLUL II: Cosmologie şi antropologie
II.1. Tipuri de cosmologii:
II.1.1. Cosmologia panteistă
II.1.2. Cosmologia dualistă
II.1.3. Cosmologia panenteistă
II.2. Gândirea teologică a Sfântului Vasile cel Mare
II.3. Succinte observaţii privind referatul biblic al creaţiei
CAPITOLUL III: Durata zilelor creaţiei şi problema
evoluţionismului
Concluzii
Bibliografie
2
Introducere
Sf. Scriptură a fost întotdeauna piatra de poticnire pentru mulţi, chiar Mântuitorul
spune: „Rătăciţi neştiind Scripturile”. Încă de la început interpretările Sfintei Scripturi şi a
învăţăturii Bisericii au fost răstălmăcite. În acest sens este concludent faptul că au apărut
foarte multe erezii. Biserica a luptat cu acestea pentru a lămuri şi formula adevărata
învăţătură. S-au ţinut o serie întreagă de sinoade culminând cu cele şapte sinoade ecumenice,
care au stabilit pentru totdeauna învăţătura Bisericii. Dar nici acestea n-au pus capăt
interpretărilor ulterioare ale Sfintei Scripturi în felul propriu1.
Atât taina creării lunii cât şi taina îndumnezeirii firii umane prin Întruparea
Mântuitorului Iisus Hristor nu este un principiu filosofic, care poate fi cuprins de mintea
omenească, şi nici explicat cu ajutorul raţiunii, ci trebuie pur şi simplu acceptat prin credinţă.
O interpretare greşită a originii omului şi a motivului pentru care a fost creat, duce în cele din
urmă la neâmplinirea scopului său ultim – indumnezeirea lui şi prin el a întregii creaţii2.
De aceea lucrarea de faţă reprezintă un studiu rezumativ care încearcă să prezinte
interpretarea antropologiei în viziunea Sfinţilor Părinţi şi relaţia ei cu studiul despre
Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, cu hristologia3.
Din cele mai vechi timpuri omul a fost fascinat şi a căutat să-şi înţeleagă originea atat
cea proprie cât şi pe cea a cosmosului4. Începutul şi sfârşitul lumii reprezintă o veche
preocupare care mistuie şi azi curiozitatea omului şi care a existat şi există în toate religiile şi
sistemele filosofice. Referitor la aceasta Părintele profesor Dumitru Stăniloae spunea: „Eul
urmăreşte prin cugetare sau prin conştiinţa de sine să ştie cel puţin ce este, de unde este şi ce
rost are. Căci omul se cunoaşte că nu e de la sine. El e conştient că nu e „propriul lui
fundamentsi propria sa originepentru că nu-şi este suficient sieşi. Există o realitate mai înaltă
şi mai adâncă decat el”5.
1 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologie Dogmatică manual pentru seminariile teologice, Ediţia a patra, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 63;2 Ibidem, p 153 Nikos A. Matsoukas, Teologie dogmatică şi simbolică, vol. II, trad. Nicuşor Deciu, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 34;4Vladimir Lossky, Introducere în teologia ortodoxă, trad. de Remus Rus, Ed. Sofia, Bucureşti, 2006, p. 3;5 Idem, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad de Pr. Vasile Răducă, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 1998, p. 48;
3
Fiinţa omului a fost din totdeauna în legatura cu divinitatea, cu Marele Absolut, cu
Creatorul şi Proniatorul lumii în întregimea ei. În grădina Edenului Adam vorbea cu
Dumnezeu faţă către faţă. (Facere 3, 9-10). Această legătură cu divinul s-a alterat însă, prin
căderea protopărinţilor în păcatul neascultării de Dumnezeu. Astfel omul căzut, a încercat prin
diverse metode să reintre în legătură cu cu Divinitatea.
4
CAPITOLUL I: Vasile cel Mare – biografie
Sfântul Vasile cel Mare a trăit într-o epocă de grele încercări pentru Biserica creştină
care, deşi la 313, prin edictul de la Mediolanum a devenit religie liberă, eliberându-se de jugul
prigonirilor, în decursul secolului IV a avut de înfruntat un duşman mult mai periculos şi
anume ereziile.
S-a născut la 329 sau 330 în Cezareea Capadociei, din familia retorului şi avocatului
Vasile şi a soţiei sale, Emilia. Tânărul Vasile a fost al doilea din cei zece copii, dintre care s-
au remarcat: Sfânta Macrina, care era cea mai mare între fraţi, Naucratus care a murit la vârsta
de 27 de ani, Sfântul Grigore, episcop de Nyssa şi Petru care a ajuns episcop de Sevasta după
anul 379. În procesul de formare sufletească a Sfântului Vasile cel Mare un rol deosebit l-a
avut educaţia aleasă primită în sânul familiei din care făcea parte.
Aceasta este dovada că toţi copiii familiei, remarcându-se prin alese însuşiri, au avut
parte de o educaţie îngrijită care s-a datorat faptului că atât părinţii Sfântului Vasile, cât şi
bunicii acestuia au practicat viaţa creştină de mare curaţie6. Bunicul său după mamă fusese
martir, iar bunica sa după tată a fost Sfânta Macrina cea bătrână care suferise în timpul
persecuţiilor lui Diocleţian (284-305) şi care fusese ucenică Sfântului Grigorie Taumaturgul
(+ 270) în Pont7.
După copilărie este iniţiat de tatăl său şi în cultura profană a vremii, în perspectiva unei
profesii de retorică. Îşi continuă studiile la Cezareea Capadociei, Constantinopol şi Atena
unde a avut profesori pe renumiţii filosofi: Himeriu, Libaniu şi Proheresiu.
La Atena în timpul celor cinci ani petrecuţi a avut coleg pe Sfântul Grigorie de Nazianz, pe
care îl cunoscuse în Cezareea Capadociei, legând o frumoasă prietenie. Fiind un suflet în două
trupuri, ei nu cunoşteau decât două căi: una ducea spre casele lor sfinte şi spre profesori, iar
cealaltă la profesorii de ştiinţe profane8.
6 Diac. Asist. Viorel Ioniţă, Viaţa şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare, în Rev. ,,Ortodoxia”, nr. 1/1979, p. 16;7Pr. Dumitru V. Georgescu, Studiu Introductiv: Sfântul Vasile cel Mare - Despre Botez, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999, pp. 24-25; 8 Diac. Asist. Viorel Ioniţă, op. cit., p. 16;
5
După terminarea studiilor, Sfântul Vasile practică un timp retorica. În acest răstimp sora
sa mai mare Macrina l-a înduplecat să păşească spre adevărata filosofie şi înţelepciune, lăsând
la o parte slava şi averea, pentru viaţa cea cu adevărat virtuoasă. Din acest moment chiar
Sfântul Vasile spune că ,,m-am tezit ca dintr-un somn adânc şi mi-am îndreptat privirile spre
lumina minunată a Evangheliei”9.
Primul pas pe calea desăvârşirii sale în lumina Evangheliei, a fost făcut de Sfântul Vasile
prin primirea tainei Sfântului Botez în anul 357, după care călătoreşte în Egipt, Palestina,
Celesiria şi Mesopotamia.
Apoi se întoarce în Asia Mică şi păstrând imaginea călugărilor ce se nevoiau în asceză pe
calea desăvârşirii din timpul călătoriilor, se dedică vieţii monahale.
Sfântul Vasile îşi împarte tot restul averii sale săracilor şi se retrage în Pont, dorind o viaţă
retrasă. A găsit un loc pe malurile râului Iris ce despărţea satul Anesi, unde a vieţuit timp de 5
ani, şi unde a înfiinţat o mânăstire de călugări. Primul la care s-a gândit să-l aducă aici a fost
prietenul şi colegul său Grigorie. După ce i s-a alăturat în 358 au început să alcătuiască
Filocalia, o antologie din scrierile marelui gânditor alexandrin Origen..
În 360, simplu monah, a luat parte ca observator la Sinodul de la Constantinopol10 unde
episcopul Dianios al Cezareei Capadociei a semnat formula că ,,Fiul este asemănător cu Tatăl
în toate”.
În urma acestui fapt, a rupt orice legătură cu Dianios, legatură ce se formase încă de când
Sfântul Vasile fusese botezat de către acesta. Pe patul de moarte, în 362, episcopul l-a chemat
pe Vasile la el spre a se împăca şi a-i mărturisi că din neştiinţă şi din uşurătatea minţii şi-a pus
semnătura pe acordul de la Constantinopol.
În locul lui Dianios a fost ales Eusebiu care deşi nu era botezat se bucura de multă
popularitate. Episcopul Eusebiu îl hirotoneşte pe Sfântul Vasile preot şi devin buni
colaboratori. Însă faima Sfântului Vasile stârneşte invidia episcopului Eusebiu. Astfel că
Sfântul Vasile se întoarce pe malurile Irisului. Dar după ce Eusebiu îi recunoaşte valoarea
devine cel mai apropiat colaborator al său, astfel că în vreme ce episcopul conducea poporul
Vasile îl conducea pe episcop11.
Ca o primă caracteristică a activităţii preotului Vasile remarcăm strădania sa pentru
apărarea adevăratei învăţături a bisericii. Dar dimensiunea fundamentală a întregii activităţi
desfăşurate de Vasile şi care s-a conturat în timpul presbiteratului său este slujirea, care a fost
înţeleasă ca slujire a lui Dumnezeu prin slujirea semenului. 9 Ibidem, p. 16;10 Ibidem, p. 17;11 Ibidem, p. 18;
6
Astfel Sfântului Vasile i s-a adus renumele de ,,patron al săracilor”. El nu numai că a
predicat milostenia, slujind cuvântul cu exemplul prin punerea întregii sale averi la dispoziţia
săracilor, dar a şi trecut la acţiuni organizate pentru combaterea lipsurilor şi a foametei ce s-au
abătut asupra Capadociei în anul 368.
Caracterul nou al acţiunilor preotului Vasile consta nu numai în formularea şi practicarea
largă a milostenie creştine, ci şi în trecerea de la milostenie personală occidentală, la
milostenia organizată colectivă, care se va desăvârşi mai ales în anii de păstorire a episcopului
Vasile.12
Popularitatea Sfântului Vasile a crescut atât de mult, încât atunci când a murit episcopul
Eusebiu în anul 370, el a fost propus pentru scaunul rămas vacant, fiind susţinut de bătrânul
episcop Grigorie de Arianz, tatăl Sfântului Grigorie de Nazianz.
Sfântul Vasile avea 41 de ani, când a fost ridicat la rangul de episcop. El nu avea să ocupe
scaunul Cezareei, decât timp de 9 ani. Era destul spre a rezista arbitrarităţii puterii imperiale,
spre a opri progresele arianismului, spre a da exemple de fermitate şi a inspira curaj inimilor
celor timizi din acele vremuri13.
Un alt aspect al activităţii Sfântului Vasile în slujba adevăratei învăţături a Bisericii îl
constituie opera sa scrisă.
Suferinţele fizice de care a avut parte toată viaţa, precum şi nevoia de a lua mereu
medicamente, l-au împins către studiul medicinei, încă din timpul petrecut la Atena obişnuind
a practica şi această artă.
În Omilia de la Paslmul LIX, printr-o potrivită comparație, descrie slăbiciunea trupului
său: ,, Uitându-mă pe de o parte la râvna voastră de a mă asculta, iar pe de cealaltă parte la
slabiciunea puterii mele, mi-a veni în minte chipul unui prunc mai mărișor, dar încă
neînțărcat, ce chinuie sânul maicii sale secat de boală; mama lui, deși simte că-i sunt secate
izvoarele laptelui, îi dă sânul, fiind trasă și muncită de copil”14.
Sfântul Vasile a organizat asistenţa socială a bisericii încă din timpul păstoririi sale ca
preot, iar marele aşezământ de lângă Cezareea Capadociei, care a fost numit ,,Vasiliada”,
după numele întemeietorului său, fiind înfiinţat şi inaugurat în anul 374.
Acest complex sau primul spital din lume, cuprindea de o parte case pentru îngrijirea
leproşilor, de altă parte cuprindea azile pentru bătrâni, o mare clădire pentru călătorii străini,
12 http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-vasile-mare/relatia-dintre-ratiune-credinta-teologia-sfantului-vasile-cel-mare-96793.html13 Ioan G. Gibescu, Sfântul Marele Ierarh Vasile, Arhiepiscopul Cesariei Capadociei, în Rev. ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 1/1971, p. 89;14 Pr. Dumitru V. Georgescu, op. cit., p. 25;
7
şcoli pentru copii în care puteau învăţa carte şi diferite meserii. Vasiliada se afla în afara
oraşului iar Sfântul Vasile avea o modestă locuinţă în acest complex, pentru a putea să se
îngrijească mereu de cei bolnavi, faţă de care arăta atâta dragoste încât săruta rănile leproşilor.
Amicul său Grigorie, ne-a lăsat un frumos şi adevărat portret al Sfântului Vasile despre care
spune că poseda doar corpul său şi puţinele haine pentru a-l acoperi: ,,bogăţia sa consta în a
nu avea nimic”15. El nu avea alte haine decât cele cuvenite călugărilor, zâmbetul său era ca o
recompensă, iar tăcerea sa ca o pedeapsă.
Suferea de o boală de ficat care îi slăbea organismul încât poporul nu înţelegea cum dintr-
un corp atât de slăbit ieşeau o multitudine de cuvinte atât de elocvente în apărarea credinţei
creştine. Acţiunile caritative nu l-au împiedicat pe Sfântul Vasile în activitatea sa pastorală şi
organizatorică.
În politica externă bisericească Sfântul Vasile a încercat să împace Bisericile orientale,
făcând apel la Sfântul Atanasie şi la Papa Damasus. De asemenea a încercat o împăcare între
Orient şi Occident împărţite pe tema schismei meletiene. Nu a mai apucat să observe biruinţa
Bisericii, căci suprasolicitat în angajamentul său total şi slăbit de asceză trupul său nu a mai
rezistat, şi la data de 1 Ianuarie 379 a trecut la cele veşnice, înainte de a împlini vârsta de
cincizeci de ani.
Biserica a pierdut atunci un mare luptător pe pământ, dar a câştigat un mijlocitor în
ceruri. Înainte de a trece prin această viaţă, aproape mort şi lipsit de suflare, deodată a rostit
cuvinte pline de evlavie şi a hirotonit pe cei mai credincioşi slujitori ai săi, cărora odată cu
punerea mâinilor le-a dat Duhul Sfânt, pentru ca altarul să nu rămănă lipsit de ucenicii şi
colaboratorii din vremea misiunii sale16.
15 Ibidem, p. 26;16 Ioan G. Gibescu, op. cit., p. 90;
8
CAPITOLUL II: Cosmologie şi antropologie
Contribuţia Sf. Vasile la înţelegerea învăţăturii despre creaţie este una imensă, el fiind
poate cel mai de seamă „cosmologist” al secolului IV, influenţând decisiv înţelegerea actului
creator divin, aşa cum se desprinde din Cartea Facerii.
II.1. Tipuri de cosmologii
Cosmologia, aşa cum o înţeleg majoritatea filosofilor, are de rezolvat o problemă
întreită: De unde provine această lume corporală? Ce este aceasta? De ce este aceasta? Prin
urmare, cele trei aspecte ale sale se ocupă de următoarele probleme: ,,cauza eficientă
primordială a cosmosului; cauzele sale constitutive concrete şi cauza sa finală”17.
Diversitatea reprezentărilor despre lume e reductibilă la trei tipare de bază, fiecare
având importante consecinţe pentru spiritualitate şi civilizaţie, mai precis pentru relaţia
omului cu lumea. Ele sunt: cosmologia panteistă, cosmologia dualistă şi cosmologia
panenteistă.
II.1.1. Cosmologia panteistă, specifică marilor religii orientale, porneşte de la premisa
confuziei dintre Dumnezeu şi lume, considerând-o pe aceasta din urmă a fi coeternă cu
Dumnezeu şi, implicit, de esenţă divină. Panteismul cunoaşte, la rândul său, două tipuri:
acosmismul sintetizat prin sintagma «toate sunt Dumnezeu», care neagă lumea, reducând-o la
statutul de aparentă manifestare a lui Dumnezeu şi Dancosmismul, exprimat prin «Dumnezeu
este toate», care-L neagă pe Dumnezeu, considerând lumea ca ultimă realitate18.
II.1.2. Cosmologia dualistă, specifică iudaismului, creştinismului: occidental şi altor
religii, are ca premisă distanţa dintre Dumnezeu şi lume, incompatibilitatea dintre spirit şi
materie. Spre deosebire de primul model de configuraţie indistinctivă, în dualism este vorba
de două realităţi distincte până la separaţie, însă între care e posibil un raport.
Concepţiile dualiste disting clar între Dumnezeu şi lume sau între spirit şi materie, însă
oscilează între a considera lumea (materia) fie :a invariabil rea şi astfel privată de libertate, fie
ca invariabil bună şi autonomă faţă de Dumnezeu, cauza fiind aceeaşi: lipsa unui randament
17Dumitru Popescu, Doru Costache, Introducere in Dogmatica Ortodoxă. Teme ale credinţei creştine din persectivă comparată, Ed. Libra, Bucureşti, 1997, p. 93;18 Ioan P. Culianu, Gnozele dualiste ale Occidentului, Ed. Nemira, Bucureşti, 1995, pp. 376-377;
9
spiritual şi a unei raţionalităţi interne a lumii. Astăzi primul înţeles a lăsat loc celui din urmă,
fapt pentru care acest mod de reprezentare a realităţii se poate numi cosmologie autonomă.
II.1.3. Cosmologia panenteistă, care reprezintă o sinteză a celorlalte rouă ipoteze,
fondată pe Revelaţia dumnezeiască, abordează antinomic raportul dintre Dumnezeu şi
cosmos, fiind propriu tradiţiei teologice răsăritene. Cosmologia panenteistă afirmă în acelaşi
timp transcendenţa şi imanenţa divină faţă de lume: Dumnezeu e mai presus de lumea pe care
a creat-o, dar prezent în întreaga creaţie şi în mişcarea ei spre sensul prestabilit: eternizarea în
relaţie cu Dumnezeu. Aşa cum remarcă John Meyendorff, e vorba de ,,o teologie a
participării lui Dumnezeu la viaţa lumii şi a lumii la viaţa Preasfintei Treimi, care îşi găseşte
expresia clasică în distincţia palamită între fiinţa, persoanele şi energiile dumnezeieşti
necreate”19.
În acest context, lumea nu se mai află în adversitate, ci se conciliază în mişcarea lor firească
spre Dumnezeu. Acesta este motivul oentru care cosmologia panenteistă, potrivit căreia
Dumnezeu este tn toate şi toate sunt în Dumnezeu (cf. Fapte 17, 28) se poate numi teocentrică
sau teonomă20.
II. 2. Gândirea teologică a Sfântului Vasile cel Mare
Gândirea teologică a Sf. Vasile este una teocentrică, doarece pentru el totul reprezintă
în realitate legătura lui Dumnezeu cu lumea si în special cu omul. Dumnezeu creează lumea şi
îl plasează pe om în acest context, după ce 1-a creat după chipul Său (Gen. 1, 26-28).
Natura este lucrarea lui Dumnezeu, Cel care a creat-o în timp, sau mai exact a creat
timpul în procesul creării ei. Materia este parte din creaţie, căci dacă ar fi fost necreată, atunci
Dumnezeu ar fi depins de ea în activitatea Lui creatoare; în plus, dacă ea ar fi fost
independentă de Dumnezeu, atunci nu ar mai fi existat acea reciprocitate între agentul creator
si cel ce suferă, lucrare evidentă pretutindeni.
Spre deosebire de ştiinţă, cosmologia teonomă, pe care o afirmă şi Sf. Vasile cel Mare,
nu se lansează în ipoteze despre originea şi mişcarea lumii. Ea porneşte de la un dat
dumnezeiesc şi omenesc, în acelaşi timp, de la referatul biblic, de care nu face abstacţie nici
atunci când angajează un dialog cu teoriile cosmologiei ştiinţifice. E atât de semnificativ
19 John Meyendorff, Teologia Bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare, trad. de Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 12;20 Dumitru Popescu, Doru Costache, op. cit., pp. 95-96;
10
faptul că Sf. Vasile, referindu-se la ştiinţele naturale ale vremii, a constatat diferite
contradicţii care l-au determinat să nu se ataşeze de vreuna din aceste teorii21.
Deşi foloseşte imaginea universului potrivit ştiinţei din veacul său - ca şi ceilalţi
Părinţi greci - Sf. Vasile propune metoda selectivă, aceea a asumării critice a interpretărilor
ştiinţifice, neabdicând de la Scriptură, nici refuzând de plano orice valoare ştiinţei. Această
metodă evită ideea adevărului dublu, potrivit căreia există un adevăr al credinţei şi unul al
ştiinţei (al filosofiei sau al gândirii), dar nici nu caută cu orice preţ corespondenţe22.
În privinţa elementelor fundamentale ale creaţiei, trebuie remarcată diferenţa dintre
lumină şi timp, chiar dacă la prima vedere ambele par să împărtăşească atributul de creatură.
Astfel, lumina este mult mai cuprinzătoare decât timpul, căci acesta se găseşte doar în lumea
sensibilă, în timp ce, întrucât nu este limitată la timp, lumina a fost împrăştiată în momentul
creaţiei. Firmamentul acţionează ca o barieră între lumea inteligibilă si cea sensibilă, el putând
fi pătruns de lumină, dar nu şi de timp, care nu poate trece dincolo de el.
Cosmologia Sfântului Vasile cel Mare este panenteistă sau teonomă, de vreme ce vede
în mod antinomic raportul dintre Dumnezeu si cosmos, afirmând, în acelaşi timp,
transcendenţa şi imanenţa divină faţă de lume. Lumea îşi are originea în Dumnezeu. Sf. Vasile
spune: „<<La început a creat>>, căci autorul sfânt (Moise) vrea sa pună în sufletele nostre,
ca o pecete, şi să scrie, ca pe un pergament, Numele şfănt al lui Dumnezeu, pentru a nu ne
pierde pe cale, căutând în raţionamente umane cauza universului, îndepărtându-ne de
adevăr”23.
Sf. Vasile subliniază legătura internă dintre Dumnezeu şi creaţie, căci Dumnezeu „nu
doar a intrat în natura celor lumeşti, ci a şi armonizat toate părţile sale şi a creat un întreg
armonic, corespunzător şi în acord cu El"24. Lumea are, aşadar, un sens şi o lucrare
geocentrică ce va depăşi separarea dintre materie şi spirit, dintre văzut şi nevăzut. ,,Acest
lucru omul îl poate face cu conştiinţa raţionalităţii şi a iubirii şi înţelegând taina sa şi a
creaţiei, dar nu în umanitate, ci în divino-umanitate, adică în Hristos”25.
Înţelegerea manifestării lui Dumnezeu în creaţie e doar pârghia revelaţiei puterii Cuvântului
Său, pentru a pune din nou omul la originea vieţii. Slăvirea lui Dumnezeu în Hristos face din
21 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia I, 2, în colecţia PSB, vol. 17: Sf. Vasile cel Mare, Scrieri. Partea întâia, trad., introd., note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, pp. 72-73;22 Alexandros Kalomiros, Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul omului şi cosmosului, trad. şi postfaţă de Pr. Prof. Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, pp. 15-16;23 Sfântul Vasile cel Mare, Cuvânt despre smerenie, trad. Pr. Prof. Constantin Corniţescu, în rev. ,,Glasul Bisericii”, nr. 10-12/ 1977, p. 428;24 http://www.sfantulvasilecelmare.info/25 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, p. 74;
noua creaţie mijlocul sfinţeniei vieţii omului în Dumnezeu, sfinţind-o astfel şi pe ea. „Legea
nescrisă a naturii ne învaţă să alegem cele ce ne sunt folositoare”, scrie Sfântul Vasile. Omul
trebuie să conducă creaţia spre Dumnezeu, căci a se îndrepta către El e un lucru înscris
ontologic în natura sa26.
II.3. Succinte observaţii privind referatul biblic al creaţiei
La Sfântul Vasile, aşa cum am menţionat, abordarea textului este predominant literală.
Neîndoielnic, structura textului este foarte complexă. Deşi la prima vedere e o istorie a
creaţiei, referatul biblic nu propune o cronologie, ci o perspectivă concentrică şi funcţională.
Ordinea „zilelor" e mai mult logică, urmărind să afirme planul şi implicarea directă a lui
Dumnezeu în aducerea la existenţă şi în organizarea universului. Succesiunea „zilelor" indică,
nu într-o ordine riguroasă, dezvoltarea în timp, istoria creaţiei, ci introducerea elementelor în
măsura în care îşi împlinesc funcţia, fiecare treaptă constituindu-se în premisa necesară celei
din urmă. în acest sens, fiecare „zi" e „dimineaţă" faţă de cea anterioară, dar „seară" pentru
cea care urmează. Trebuie spus că ,,perspectiva biblică despre un plan logic al creaţiei e
reconfirmată de cosmologia ştiinţifică actuală, care vorbeşte de o finalitate, de o programare
şi de un proiect al universului, toate trimiţând la un Proiectant”27.
Ştiinţa încearcă să explice schimbările lumii acesteia, întemeindu-se pe extrapolarea
proceselor naturale ce pot fi observate astăzi. Dar cele Şase Zile ale facerii nu sunt un proces
natural; ele sunt ceea ce a avut loc înainte de a începe să funcţioneze întregul proces natural al
lumii. ,,Ele sunt lucrarea lui Dumnezeu; prin definiţie ele ţin de miracol, nepotrivindu-se cu
legile firii ce cârmuiesc lumea pe care o vedem în prezent”28.
Vorbind despre categoria timpului, atât de disputată mai ales în cercurile ştiinţificilor,
şi cu referire la actul creării timpului de către Dumnezeu, odată cu lumea, trebuie să ne
referim şi la o altă piatră de poticnire în calea înţelegerii corecte a cărţii Facerii: înţelesul
cuvântului «zi».
Pentru a determina sensul cuvântului „zi" este suficient să ne dăm seama că trăim
actualmente în cea de-a şaptea „zi" a creaţiei, întreaga istorie a umanităţii s-a desfăşurat în
ceea ce cartea Facerii numeşte „ziua a şaptea". De ce atunci celelalte şase zile anterioare să
aibă un sens diferit?
26Ibidem, p. 74;27 Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, Crearea lumii şi omul începuturilor. Perspectivă creştin- ortodoxă trad. de Constantin Făgeţan, Ed. Sophia, Bucureşti. 2001, p. 65;28 Adrian Lemeni, Sensul eshatologic al creaţiei, Ediţia a Il-a revizuită, Ed. ASAB, Bucureşti, 2007, p. 126;
Chiar enumerarea şi denumirea primei „zile" ne dau o indicaţie extrem de clară.
„Pentru ce ea nu este numită ziua «întâia» [prote], ci mai degrabă «ziua una» [mîa] - se
întreabă Sf. Vasile cel Mare. Doar era firesc să o numească «ziua întâia», pentru că avea să-i
adauge ziua a doua, a treia, a patra, pentru că era în fruntea celor ce vin după ea. A spus
«una», ca şi din numirea ei să i se vadă înrudirea cu veacul [eonul]. în chip propriu şi
natural, ziua întâia a fost numită «una» pentru a arăta unicitatea veacului; pentru că veacul
nu are părtăşie cu altceva. [...] fie de zici «zi», fie de zici «veac», vei exprima aceaşi idee.
Dacă al numit «zi» starea aceea, una este şi nu multe, iar dacă ai numit-o «veac» unul este şi
nu multe. Aşadar Scriptura, ca să ducă mintea noastră spre viaţa ce va să fie, a numit «una»
icoana veacului, pârga zilelor, pe cea de-o vârstă cu lumina, Sfânta Duminică cea cinstită cu
învierea Domnului"29.
Vedem astfel, că sensul cuvântului „zi" este mistic. Acest înţeles nu are nimic de-a
face cu numerotarea timpului de către noi sau cu ciclul alternativ zi-noapte de 24 de ore,
folosit aici numai ca o imagine30. Sensurile Scripturii sunt întotdeauna mult mai adânci decât
concepţiile şi înţelegerile noastre. Sf. Vasile cel Mare, care descrie în imagini uimitor de
actuale propagarea luminii (cf. II, 7), insistă asupra faptului că Scriptura numeşte această
etapă a cosmogenezei „ziua una" (singura zi) şi nu «ziua întâi». ,,Este ziua propriu-zisă,
existenţa creată în sine. Din ea şi în ea s-au dezvoltat celelalte, fapt pentru care toate sunt
lumină”31.
Făcând apel la formule şi cuvinte articulate „ştiinţific", teoriile fizice, atât cele din
vremea Sf. Vasile cel Mare, cât şi o bună parte a celor de azi, încearcă să rezolve problema
extrem de complexei ordini cosmice fără să facă apel la Dumnezeu, fie măcar ca ipoteză de
lucru. Chiar în situaţiile fericite, când aceste teorii îşi recunosc limitele interne, nu se face
pasul mai departe pentru a afirma necesitatea mărturisirii laudei aduse Creatorului.
Neînţelegerea caracterului doxologic al creaţiei ne împotmoleşte în orizontul unui cosmos
autonomizat în sine, fără să ne deschidă mintea şi inima spre recunoaşterea şi slăvirea
Creatorului, cunoscut prin creaţia Lui32.
Astfel, Sf. Vasile punându-ne în gardă vizavi de erorile celor mai multe concepţii cosmologice
raţionaliste, şi aceasta măcar din punctul de vedere al fragmentarismului sau insuficienţei lor,
accentuează descoperirea doxologicului din creaţie: „E drept, nu cunoaştem natura existenţelor; dar
este atât de minunat cât ne cade sub simţuri, încât mintea cea mai ascuţită se vădeşte a fi
29 Jean-Pierre Lonchamp, Ştiinţă şi Credinţă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003, pp. 175-176;30 Arhim. Dr. Iuvenalie Ion Ionaşcu, Omul în contextul celor vii. Antropologie cosmologică şi cosmologie antropologică la părinţii greci din secolul al IV-lea, în «Revista Română de Bioetică», vol. 3, nr. 2/1986, p. 179;31 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, p. 75;32 Ibidem, p. 75;
neputincioasă în faţa celei mai mici făpturi din lume, fie pentru a o descrie cum se cuvine, fie pentru a
da laudă cuvenită Creatorului" 33.
33 Jean-Pierre Lonchamp, op. cit., p. 176;
CAPITOLUL III: Durata zilelor creaţiei şi problema
evoluţionismului
Sfântul Vasile nu se pronunţă deloc referitor la durata efectivă a unei zile (aşa cum
face Sfântul Efrem Sirul, care spune explicit că durata unei zile a fost de 24 de ore), dar se
pronunţă în ce priveşte durata actului efectiv al creaţiei. Astfel, după cum se vede în cele ce
urmează, după Sfântul Vasile, crearea diferitelor elemente ale universului actual s-a petrecut
"îndată", "într-o clipită de vreme", la fiecare poruncă a Creatorului: ,,Să răsară pămîntul
iarbă verde. Şi îndată a răsărit împreună cu ierburile hrănitoare şi pe cele otrăvitoare."34
Sa răsară pămîntul iarbă. Şi într-o clipită de vreme, pămîntul, ca să păzească legile
Creatorului, începînd cu odrăslirea, a trecut plantele prin toate fazele lor de creştere şi le-a
adus îndată la desăvîrşire. Şi nici osînda nu împiedică belşugul pămîntului; că acestea au fost
mai înainte decît păcatul pentru care am fost osîndiţi să mîncăm pîinea noastră întru sudoarea
feţei.
Şi pom roditor, care sa facă rod, cu sămînţa lui în el, după fel şi asemănare, pe pămînt.
La acest cuvînt, toate pădurile s-au îndesit, toţi arborii s-au ridicat iute in sus, cei care în chip
firesc se ridică la mare înălţime toţi, într-o clipită de vreme au apărut, fiecare cu mirosul sau
propriu, deosebiţi prin însuşiri foarte precise de alţi arbuşti, fiecare cunoscut prin caracterul
său propriu35.
Să răsară pămîntul pom roditor, care sa facă rod, pe pămînt. Şi îndată culmile munţilor
s-au umplut, grădinile s-au întocmit cu multa arta, malurile rîurilor s-au înfrumuseţat cu
nenumărate feluri de plante.
Să răsară pămîntul. Aceasta mică porunca s-a prefăcut îndată într-o puternică lege a
naturii şi într-o raţiune măiastră. Porunca aceasta a săvîrşit miile şi miile de însuşiri ale
plantelor şi ale arborilor, mai iute decît un gînd de-al nostru.
A venit porunca, şi îndată rîurile au început să lucreze: lacurile au ajuns roditoare, dînd
naştere la vieţuitoare, fiecare după felul lor propriu şi după natura apelor; marea a născut tot
34 Episcop Sofian Braşoveanul, Martiri, martiriu şi mărturie după Sfântul Vasile cel Mare, Ed. Teognost, Braşov, 2005, p. 121;35 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, p. 76;
felul de specii de animale înotătoare; nici apa din bălti şi din mlaştini n-a fost nelucrătoare,
nici n-a rămas lipsită de participarea ei la desăvîrşirea creaţiei36.
Sfîntul Vasile cel Mare respinge teoria evoluţionismului. Sau, mai exact,
transformismul, indiferent dacă este ,,teist" sau ateu. Cuvintele Sfântului Vasile nu au nevoie
de nici un comentariu: ,,La naştere, cel născut nu se naşte din cineva care are o natură
potrivnică lui, ci din cei de aceeaşi natură? Deci decît orice altă spusă este mai adevărată
spusa aceasta: sau este sămînţă în plante, sau au în ele o putere seminală. Acest lucru vrea
să-l spună Scriptura prin cuvintele <<după fel>>. Colţişorul trestiei nu odrăsleşte măslin, ci
din trestie iese alta trestie, iar din seminţe răsar plante înrudite cu seminţele aruncate în
pămînt. Şi astfel, ceea ce a ieşit din pămînt la cea dintîi naştere a plantei, aceea se păstrează
şi pînă acum; iar prin răsărirea în continuare se păstrează felul"37.
Iar aşa-numita zîzanie şi toate celelalte seminţe străine care sunt amestecate cu
seminţele cele bune de mîncare, pe care de obicei Scriptura le numeşte neghină, nu se produc
prin o transformare a bobului de grîu, ci au fost dintru început cu felul lor propriu38.
Pămîntul a scos la iveală ceea ce se afla în el, nu pentru că Dumnezeu a spus: ,,să
scoată”, ci pentru că Dumnezeu, Care i-a dat porunca, i-a dăruit pămîntului şi puterea de a
scoate din el. Nici cînd pămîntul a auzit: ,,Sa răsară iarba verde şi pămînt roditor”, pămîntul
n-a scos iarba verde pe care o avea ascunsă în el, nici n-a scos la suprafaţa finicul sau stejarul
sau chiparosul, care nu stăteau ascunşi undeva jos, in sînurile pămîntului. Nu! Ci Cuvîntul
dumnezeiesc creează cele ce se fac39.
După cum sfera, dacă se împinge şi este pe un loc înclinat, merge la vale datorită
construcţiei sale şi însuşirii locului, şi nu se opreşte înainte de a ajunge pe un loc şes, tot aşa şi
existenţele, mişcate de o singură poruncă, străbat în chip egal creaţia, supusă naşterii şi pieirii,
şi păstrează pînă la sfîrşit continuarea speciilor, prin asemănarea celor ce alcătuiesc specia.
Din cal se naşte cal, din leu leu, din vultur vultur, şi fiecare din vieţuitoare îşi păstrează specia
prin continue naşteri pana la sfîrşitul lumii. Timpul nu strică, nici nu pierde însuşirile
vieţuitoarelor, ci, ca şi cum acum ar fi fost făcute, merg veşnic proaspete împreună cu timpul40
Concluzii
36 Ibidem, p. 77;37 Ibidem, p. 78;38 Arhid. Diac. Dr. Constantin Voic, Studii de teologie patristica, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 136;39 Sfântul Vasile cel Mare, op. cit., p. 78;40 Henri-Irenée Marrou, op. cit., p. 229 ;
16
Interesantă este atitudinea Sfântului Vasile cel Mare, care, în veacul al patrulea, a
interpretat referatul biblic despre facerea lumii din perspectiva teoriilor cosmologice ale tim-
pului său. Utilizând sau numai referindu-se la fizica vremii sale, Sfântul a constatat diverse
contradicţii, care l-au determinat să nu se ataşeze de vreuna din aceste teorii, deşi a interpretat
Facerea dinspre paradigma antică a universului închis, static şi supraetajat (în acest context,
încercările moderne ale unor teologi ortodocşi, cum e cazul părintelui Serafim Rose, de a con-
trapune viziunea vasiliană celei ştiinţifice de azi, implică o mare neatenţie, Sfântul neavând
intenţia polemizării cu o paradigmă necunoscută în vremea sa…).
Din perspectivă biblică, antropologia este cosmologică şi cosmologia în mod necesar
antropologică. În Hristos această indestructibilă relaţie dintre om şi lume este reafirmată şi
intensificată. Faptul acesta e de mare actualitate în condiţiile în care fizicienii vorbesc de o
dinamică antropică a universului, după care universul a fost „programat" pentru a fi
combatibil cu omul.
Ceea ce este remarcabil în contextul dialogului de azi dintre ştiinţă şi teologie rezidă în
faptul că cea dintâi a renunţat la triumfalismul secolului XIX, optând pentru o privire
„apofatică", din momentul în :are nu s-a mai mulţumit cu analiza, ci caută înţelegerea şi
semnificaţia lumii, taina esenţei lumii create fiind la fel de insondabilă :a şi aceea a fiinţei
divine, spre care trimite neîncetat. Apare astăzi din ce în ce mai des ideea complementarităţii
domeniilor. Dacă până ie curând se vorbea de spaţii bine delimitate ale ştiinţei, filosofiei, artei
şi religiei, acum se acreditează ideea că diversele domenii se acoperă reciproc, ceea ce le
lipseşte [încă] fiind limbajul comun.
În acest context, cosmologia teonomă a Ortodoxiei, la care a zontribuit determinant
Sf. Vasile cel Mare, întemeiată pe Revelaţie şi receptivă faţă de progresele ştiinţei, se
dovedeşte a fi placa turnantă a unei bune articulări între cercetarea teologică şi cea ştiinţifică.
Dar iTiarea ei importanţă e evidentă mai ales în faptul că impune cadrul miei autentice relaţii
a omului cu lumea, în vederea rezolvării problemelor de ordin ecologic ale planetei noastre,
din momentul în: are omul îşi recunoaşte vocaţia cosmică de mediator între Dumnezeu şi
creaţia Sa.
Bibliografie
16
I. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Pre
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura IBMBOR,
București, 2005
II. Braşoveanul, Episcop Sofian, Martiri, martiriu şi mărturie după Sfântul Vasile cel
Mare, Ed. Teognost, Braşov, 2005
III. Culianu, Ioan P., Gnozele dualiste ale Occidentului, Ed. Nemira, Bucureşti, 1995
IV. Georgescu, Pr. Dumitru V., Studiu Introductiv: Sfântul Vasile cel Mare - Despre
Botez, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999
V. Gibescu, Ioan G., Sfântul Marele Ierarh Vasile, Arhiepiscopul Cesariei Capadociei, în
Rev. ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 1/1971
VI. http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-vasile-mare/relatia-dintre-ratiune-
credinta-teologia-sfantului-vasile-cel-mare-96793.html
VII. http://www.sfantulvasilecelmare.info/
VIII. Ionaşcu, Arhim. Dr. Iuvenalie Ion, Omul în contextul celor vii. Antropologie
cosmologică şi cosmologie antropologică la părinţii greci din secolul al IV-lea, în
«Revista Română de Bioetică», vol. 3, nr. 2/1986
IX. Ioniţă, Diac. Asist. Viorel, Viaţa şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare, în Rev.
,,Ortodoxia”, nr. 1/1979
X. Kalomiros, Alexandros, Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul omului şi
cosmosului, trad. şi postfaţă de Pr. Prof. Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 1998
XI. Lemeni, Adrian, Sensul eshatologic al creaţiei, Ediţia a Il-a revizuită, Ed. ASAB,
Bucureşti, 2007
XII. Lonchamp, Jean-Pierre, Ştiinţă şi Credinţă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003
XIII. Lossky, Vladimir, Introducere în teologia ortodoxă, trad. de Remus Rus, Ed. Sofia,
Bucureşti, 2006
XIV. Idem, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad de Pr. Vasile Răducă, Ed.
Bonifaciu, Bucureşti, 1998
XV. Matsoukas, Nikos A., Teologie dogmatică şi simbolică, vol. II, trad. Nicuşor Deciu,
Ed. Bizantină, Bucureşti, 2006
XVI. Meyendorff, John, Teologia Bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare, trad. de
Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996
16
XVII. Popescu, Dumitru, Costache, Doru, Introducere in Dogmatica Ortodoxă. Teme ale
credinţei creştine din persectivă comparată, Ed. Libra, Bucureşti, 1997
XVIII. Rose, Ieromonah Serafim, Cartea Facerii, Crearea lumii şi omul începuturilor.
Perspectivă creştin- ortodoxă trad. de Constantin Făgeţan, Ed. Sophia, Bucureşti.
2001
XIX. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Teologie Dogmatică
manual pentru seminariile teologice, Ediţia a patra, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca,
2003
XX. Vasile, Sfântul cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia I, 2, în colecţia PSB, vol. 17:
Sf. Vasile cel Mare, Scrieri. Partea întâia, trad., introd., note şi indici de Pr. Dumitru
Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986
XXI. Idem, Cuvânt despre smerenie, trad. Pr. Prof. Constantin Corniţescu, în rev. ,,Glasul
Bisericii”, nr. 10-12/ 1977
XXII. Voic, Arhid. Diac. Dr. Constantin, Studii de teologie patristica, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2004
16