Curs nr. 1 Contabilitate de gestiune Bibliografie : � „Contabilitate de gestiune” ; Editura Tribuna Economică.

Autor : Călin Oprea � „Contabilitate şi control de gestiune”

Monism şi dualism în contabilitate În diversele ţări ale lumii sunt organizate fie sisteme contabile integrate, fie sisteme contabile neintegrate. Integrarea sau neintegrarea se referă la cele două laturi fundamentale ale unui sistem contabil : - contabilitatea trebuie să răspundă cerinţelor informative ale utilizatorilor externi şi interni ai întreprinderii. Pentru aceasta trebuie organizată o contabilitate financiară. Aceasta se adresează unei game diverse de utilizatori externi : investitori, creditori bancari şi bursieri, parteneri comerciali, salariaţi, analişti financiari, reprezentanţii mass-media. De asemenea, contabilitatea financiară este utilizată şi de managerii întreprinderii, care sunt de fapt utilizatorii interni. Contabilitatea financiară este partea normalizată a contabilităţii, adică este realizată prin aplicarea de reglementări, norme, standarde. Ea este foarte mult influenţată de raţionamente juridice şi fiscale, deşi în ultimii ani se caută ca raţionamentele economice să aibă o prioritate în faţa raţionamentelor juridice, iar contabilitatea să se deconecteze de fiscalitate. Contabilitatea financiară îşi propune mai întâi să înregistreze în mod complet tranzacţiile, operaţiile şi alte evenimente cu care se confruntă viaţa întreprinderii. Astfel de înregistrări sunt codificate prin sistemul de conturi. Apoi, contabilitatea financiară permite sintetizarea informaţiilor în sistemul de rapoarte financiare numite şi documente contabile de sinteză sau conturi anuale. Ele sunt produsele finale ale contabilităţii şi în acelaşi timp suporturile de informaţii care ajung la utilizatori. Contabilitatea financiară îşi propune să răspundă unor sarcini de control : controlul proprietarilor întreprinderii asupra modului în care managerii şi-au îndeplinit mandatul, controlul finanţatorilor asupra gestionării fondurilor, controlul fiscalităţii asupra modului în care departamentul financiar contabil a determinat bazele impozabile. A doua latură este contabilitatea de gestiune. Spre deosebire de contabilitatea financiară, cea de gestiune nu este aşezată pe bază de reglementări, norme, standarde. Raţionamentul de ordin juridic nu prezintă nici o importanţă. Singurele raţionamente admise sunt cele de ordin economic. Întreprinderile au toată libertatea să-şi organizeze contabilitatea de gestiune aşa cum doresc, dar ţinând seama de modul de organizare, de influenţa pe care o exercită mediul economic social, de obiectivele echipei de conducere. În mod concret contabilitatea de gestiune îşi propune mai întâi să calculeze costuri : totale, pentru a permite dezvoltarea unei politici de preţ şi parţiale, pentru dezvoltarea unei politici de marketing. De asemenea contabilitatea de gestiune trebuie să permită definirea compartimentelor, locurilor de activitate pentru care se întocmesc bugete ce trebuie să fie controlate. Totodată, într-o contabilitate de gestiune modernă sunt elaborate standarde de costuri care la rândul lor trebuie să fie analizate prin prisma realizărilor (diferenţa între realizări şi standarde). Contabilitatea de gestiune îşi propune să analizeze performanţele întreprinderii în termeni de rentabilitate şi productivitate. Dincolo de aceste aspecte, o contabilitate de gestiune poate să opereze cu costuri marginale diferenţiale, bazate pe activităţi, etc. Dacă cele două laturi ale contabilităţii sunt realizate într-un singur sistem atunci este vorba despre monism contabil. Dacă sunt realizate prin sisteme diferite atunci este dualism contabil. România are o contabilitate dualistă. În ţările anglo-saxone operează o contabilitate monistă.