ConstientulCa definite , putem incepe prin a sesiza urmatorul lucru si anume, constientul este locul senzatiilor si perceptiilor noastre, realitatea subiectiva a acestora.Ea organizeaza datele simturilor, ne situeaza in timp si spatiu. Este cunoasterea a ceea ce acompaniaza activitatea spiritului. Cu toate acestea putem face o comparatie intre constient si inconstient, deoarece constientul nu poate fi activ fara inconstient,practic este antonimul inconstientului, precum nici ying nu poate exista fara yang, asa si constientul nu poate fi realizat fara inconstient.Reprezinta starea omului in momentul in care face actiuni rationale, cognitive- mananca, vorbeste, citeste. Inconstientul este complementar cu constientul, ajuta omul sa fie "multitasking", sa faca mai multe lucruri deodata. Ca un mic exemplu despre activitatea constienta si sub constienta ar fi :Citesti constient/schimbi pagina inconstient, conduci constient/schimbi vitezele inconstient. O alta problema se ridica cu pretenti , Ce este Constienta? Desi majoritatea persoanelor concluzioneaza " Constientul" ca fiind tot una cu "Constienta" , pot nega acest lucru, prin simplu fapt ca ,constiinta e cu totul altceva. Reprezinta niste seturi de valori personale. Cand exista un conflict intre actiuni si seturile de valori, constiinta, ia diferite forme intra si extra-psihice: vorbesti cu sine, vorbesti cu "vocea ratiunii", vorbesti cu o persoana imaginara, vorbesti cu o persoana ireala (schizofrenie ). Acestea fiind spuse, are totusi un rol foarte important,este una dintre cele mai importante nivele de organizare a vietii psihice a individului, cand afirmata cand negata cu vehementa. O alta ramura ce face parte din acest lucru psihologic , foarte important la nivelul psihicului sta subconstientul, acestea 2 ( Constientul si subconstientul ) ,par sa aiba trasaturi de personalitate, atitudini si motivatii complet diferite.Subconstientul ia decizii rapide, in lant, in conditii de stres, (desi nu ia hotarari cand se confrunta cu doua optiuni), decizii care se dovedesc adesea corecte, bazandu-se pe experienta individului. Prin esenta lui, subconstientul nu gandeste. El experimenteaza o situatie si genereaza un comportament. Subconstientul determina trupul sa actioneze pur si simplu. Subconstientul ia decizii rapide, in lant. Are, de asemenea tendinta de a stabili stereotipuri si de a cataloga oamenii pe care ii intalnesti prima data in functie de persoanele ce care le-ai cunoscut in trecut, atribuindu-le aceleasi trasaturi caracteristice. Subconstientul se ocupa de momentul prezent. Constientul de viitor. Subconstientul este rigid. Constientul este flexibil. Subconstientul este sensibil la informatiile negative. Constientul la cele pozitive. Subconstientul este un detector de tipare. Constientul este un analizator al lucrurilor deja intamplate. Subconstientul se bazeaza pe un sistem multiplu. Constientul pe un sistem singular.

"Creierul" este alcatuit din aceste doua minti distincte: subconstientul si constientul. Ambele genereaza tipare specifice de comportament, iar aceste tipare sunt adesea in contradictie unele cu altele. Constientul isi doreste precizie si claritate in timp ce subconstientul isi doreste confort si bunastare.Subconstientul considera ca este periculos sa ne extindem granitele spre taramuri necunoscute si, de aceea, se teme chiar si de ideea de schimbare. In concluzie , constientul este partea treaza, activa din noi, toate actiunile noastre pe care realizam ca le facem sunt in constient.

Cuprins

Scurt istoric Etape în definirea termenului Controverse

SCURT ISTORIC

Într-o primă etapă, viața psihică a individului era văzută ca un mozaic în care se întrepătrund

procese sau funcții psihice precum memoria, afectivitatea, gândirea, inteligența. Această ințelegere plană a

fenomenului psihic aducea cu sine o serie de inconveniente în domenii precum psihologia medicală, ceea ce

a dus la formarea unei viziuni în plan vertical, sub forma unei piramide, adică o organizare ierarhică a

psihicului uman.

Ideea organizării nivelare aparține lui Pierre Janet care intr-o serie din lucrările sale surprinde

existența nivelurilor conștient și subconștient. In opinia acestuia, cele două instanțe coexistă.

Sigmund Freud, inițiatorul unei noi orientări psihologice, psihanaliza, considera că „organizarea vieții

psihice implică o infrastructură psihică în care instanțele inferioare se află în conflict cu istanțele superioare

de control.(Freud, 1980, apud Zlate, 2006, )

Aceasta propune o organizare în conștient, preconștient și inconștient, pe care o îmbunătățește apoi,

ajungând la forma : Sine, Eu, Suprareu. Eul este o instanță de echilibru care sub influența lumii exterioare

deine un intermediar între sine și lumea exterioară. Supraeul este instanța ce înglobează influența mediului

social, a normelor etice, a modelelor de învățare de la părinți sau de la școală. Are la bază stima de sine și

sentimenul de culpabilitate. Sinele este corespondentul inconștientului din primul model, fiind sediul

pulsiunilor sexuale și a celor agresive.

Deși teoria straturilor personalității a lui Freud are o serie de limitări, atrage atenția asupra dinamicii

psihicului.

Conștiința este una din cele mai importante ipostaze ale vieții psihice care a fost afirmată de unii

psihologi, dar și negată de alții. Astfel cșă din prisma introspecționismului toată viața psihică e conștientă,

dar din cea a behaviourismului, conștiința nu are nicio însemnătate. Conștiința a fost redusă la o simplă

funcție psihică: vigilența sau extinsă excesiv prin identificarea cu inteligența, cu Eul și cu personalitatea.

ETAPE ÎN DEFINIREA TERMENULUI

Deși considerat la început un element esențial în studiul psihologiei, conceptul de conștiință a lipsit

din sfera șiințifică mai bine de 70 de ani, revenind apoi datorită lui Piaget.

Definirea conștiinței a întâmpinat o serie de dificultăți datorită subiectivității, manifestîmdu-se în

experiențele personale.

Sillamy oferă o definiție care surpride o parte din elementele esențiale ale naturii și funcțiilor conștiinței, dar

necesită și o mai mare clarificare a intrebării de bază: Ce inseamnă a fi conștient?. Acestă definiție este:

”Conștiința este locul senzațiilor și percepțiilor noastre, realitatea subiectivă a acestora, materia primă a

vieții nostre psihice : ea organizează datele simțurilor, ne situează în timp și spațiu, este cunoașterea a ceea

ce insoțește activitaea psihicului” ( Sillamy, 1980, apud Zlate, 2000,p.244 ) În vederea clarificării conceptului

s-au înregistrat trei etape .

Prima etapă (de la începuturile științei până în anii 30) este marcată de contribuțiile psihologului

român Vasile Pvelcu. CA răspuns la întrebarea Ce înseamnă a fi conștient? Se răspunde prin a gândi, a stabili

relații . ”A fi conștient înseamnă a gândi” (Spencer, 1875, apud apud Zlate 2000, 244). De asemenea, a fi

conștient înseamnă a dispune de capacitatea de a face sinteze,”Sinteza se traduce prin procesul

conștient”(Dwelshauvers, 1928, apud Zlate 2000, 244 ) ; a te putea autosupraveghea și de a te adapta cu

ușurință la noile solicitări. Wallon susține că ”Fenomunul de conștiință apare numai atunci când adaptarea

individului nu se mai face automat”, când apare o împrejuare care îl determină pe individ se adapteze la

condițiile existente. Toate aceste definiții pun în evidență funcțiile conștiinței ( relația, sinteza,

autosupravegherea).

A doua etapă ( anii 40-60) înregistrează opera filosofico-psihologică și psihopatologică a lui Henri

Ey . Acesta evidențiază, pe lângă funcțiile conătiinței, două modalități mai generale, teoretico-metodologice

de abordare a conștiinței, una aparținând psihologiei funcționale, cealaltă fenomenologiei. Psihologia

funcțională descompune conștiința în mecanismele parțiale ale memoriei, percepției, intelectuale și

verbale. Fenomenologia descrie fluxul intențional, aparițiile , dezvoltările și complexitatea ”trăirilor”,

precum și modurile-de-a-fi în lume. Ey propune următoarea definiție: ”A fi conștient înseamnă a trăi

particularitatea experienței proprii, transformand-o în universalitatea științei ei”(Ey, 1983, apud Zlate, 2000,

245) Așadar, conștiința trebuie descrisă ca o organizare a vieții de relație a subiectului cu lumea. ”A fi

conștient înseamnă a dispune de un model personal al lumii”(ibidem)

A treia etapă se axează mai ales pe caracteristicile psihologice ale conștiinței. În această perioadă,

conștiința este definită ca ”o formă supremă de organizare psihică prin n care se realizează integrarea activ-

subiectivă a tuturor fenomenelor vieții psihice și care facilitează raportarea/adaptarea continuăa individului

la mediul natural și social” și este în mod deosebit influențată de lucrările lui Jean Piaget.

CONTROVERSE

Conștiința, fiind o ipostază atât de complexă a psihicului, a generat o serie de discuții între

cercetători, de cele mai multe ori, contradictorii.

Un prim exemplu ar fi acela al conștiinței implicite si a celei reflexive. Unii cercetători susțin că

primul tip de conștiință este prezent atât la om cât și la animale, pe când al doilea, conștiința de sine este

specific umană.

Conștiința implicită este o conștiință în acțiune, un câmp al prezentului și al prezenței noastre în lume. O

asemenea conștiință o găsim și la animalele avansate. De exemplu, un câine fugărind o pisică are conștiința

faptului ca l-ar pute zgâria cu ghearele, de aceea se ferește. Henri Ey considera că acest tip de conștiință

este ca un fel de scenă în care se petrec evenimentele, ”ne simțim participanți la tot ce se

întamplă”(Cosmovici, 2005,p. 58).

Conștiința reflexivă este specific umană și constă în conștiința clară a unui eu care acționează în mod

responsabil. In cazul acesteia putem vorbi de o analiză sau o povestire a propriilor acțiuni, care utilizează în

mod predilect limbajul interior. Astfel, dacă în dialogul cu o persoană observ că ceea ce îi spun o afectează,

conștientizez acest lucru și pot să imi schimb comportamentul.

Un alt exemplu legat de controversatul subiect ”conștiința” îl reprezintă și faptul că cei care s-au

ocupat de studiul acestui fenomen au atribuiy accepții diferite aceluiași termen. Cele tre accepții mai des

intâlnite și sesizate de către Humprey sunt: ca nivel de organizare a psihicului în teoria psihanalitică ( eul ca

parte rațională a realității), ca formă a atenției ( psihologul american Allport considera că atenția poate fi

vazută ca ”un nume de cod al conștiinței”) sau ca o cale privilegiată a observatorului spre propria sa minte

( direcție imprimată de introspecționiști).