RESTITUIRICONCEPTUL DE FRUMOSLA SOCRATE, PLATON I ARISTOTEL– rezumatul tezei de doctorat –(cu o prezentare de Ionu Isac)Dumitru IsacAbstract. The concept of beauty at Socrates, Plato and Aristotle – the abstractof the doctoral thesis of Dumitru Isac (with an introduction by Ionu Isac). Dumitru Isac(1914–1984) has been a well-known specialist in Modern European philosophy(especially the German classic époque, beginning with Kant). His interest on Greekphilosophy came out along with a lot of works dedicated to aesthetics, ethics as well asto the history of philosophy. In time, he became one of the most appreciated Romanianspecialists in the history of ancient Greek philosophy. The abstract of his doctoralthesis (defended in 1971), which is published beneath, fully shows both the intellectualpassion and the thorough analysis of the status of beauty in the ancient Greekphilosophy, from the reflections of Socrates up to the highest ancient metaphysicalelaborations of the classical age in Greece, belonging to Plato and Aristotle.Dupcâteva decenii bune de strlucitactivitate didactic i publicistic, Dumitru Isac îisusinea mult-ateptata tezde doctorat în anul 1971, sub îndrumarea maestrului su preferat, profesordr. docent D. D. Roca, la acea vreme încmembru corespondent al Academiei Române. Apropiereadintre magistru i discipol, deopotrivideatic i afectiv, fusese una evidentîncdin perioadastudeniei lui Dumitru Isac (dovadstând atât însemnrile din Jurnalul de idei al acestuia, respectivmeniunea fcutde profesorul Roca în volumul Linii i figuri, unde pomenete, printre altele, inumele fostului su student, aflat în rândurile acelui „interesant tineret ardelean” de odinioar, situatprintre „speranele” filosofiei româneti, menite sducspre culmi aceastnobilcreaie spiritualpeplan autohton). Totodat, aa cum artam cu o altocazie, D. D. Roca fusese un mai vechi inspiratoral lui D. Isac, în ce privete lucrarea Introducere în istoria filosofiei eline.Teza de doctorat a lui D. Isac face parte din categoria lucrrilor care se finalizeaz i se susinla vârsta deplinei maturiti, exprimând chintesena rezultatelor cercetrilor desfurate pe durateapreciabile de timp. Frîndoial, pe autor îl vor fi ajutat considerabil erudiia acumulatînprelegerile de la catedr, dar i stilul literar ales, lefuit la înalte cote calitative, care îi permiteaformularea judecilor de fapt i de valoare pe msura înelegerii oricui ar fi avut rbdareafamiliarizrii cu subiectul, eventual a aprofundrii acestuia.An. Inst. de Ist. „G. Bariiu” din Cluj-Napoca, Series Humanistica, tom. VI, 2008, p. 387–408388 Dumitru Isac 2Perioada activitii de maturitate a lui D. Isac a coincis cu epoca dominaiei ideologicecomuniste în România, ceea ce a reprezentat pentru generaiile interbelice obligaia abandonrii – celpuin la modul declarativ-exteriorizat – a crezului filosofic personal cu care i-au identificat existena;altfel spus, practic, încheierea prematura activitii creatoare. Pornit cu elanul tinereii studioase spreconstrucia de sistem filosofic, D. Isac i-a consacrat miestria didactic i de cercetare în istoriafilosofiei – aceea care marcheaz, incomparabil mai mult decât în cazul tiinelor naturii, configuraiaideilor care au dorit dintotdeauna simpunsupremaia lumii spiritului. Pus în dificila situaie aconcilierii vocaiei individuale cu destinul unei naiuni în perioada postbelic, autorul ne dezvluieprin scrisul su i câte ceva din peripeiile timpului de acum câteva decenii, pe care, poate, ar fi binesnu ne grbim s-l uitm.Or, consecina obligaiei „compatibilizrii” concepiilor teoretice ale gânditorilor din aranoastrcu marxism-leninismul a fost, cel mai adesea, aceea a elaborrii unor lucrri în „spiritulepocii”, contravenind, mai mult sau mai puin, preocuprilor lor anterioare. Ca o „rezultantintermediar”, au aprut numeroase traduceri de excelent calitate din filosofia i literatura universal,precum i cercetri meritorii dedicate interpretrii unor probleme ale istoriei filosofiei româneti iuniversale (cazul lui L. Blaga, D. D. Roca, T. Vianu, M. Florian .a.). Aici se pot enumera imonografiile semnate de D. Isac: Aristotel (1959), Jean-Jacques Rousseau (1966), precum iFrumosul în filosofia clasicgreac(1970) – lucrare de sintez, anticipatoare a tezei de doctoratFrumosul la Socrate, Platon i Aristotel i aflatîn strânsînrudire cu aceasta.De ce a fost aleasca subiect al tezei estetica antichitii greceti? Autorul aratexplicit, înrezumatul reprodus mai jos, natura cercetrii sale, i anume: „[...] considerm teza de fa ca inânddeopotriv de istoria filosofiei ca i de estetic, mai precis de istoria ideilor estetice.” Altfel spus, unsubiect interdisciplinar, aflat la confluena a doudiscipline, al cror titular la catedrera în acel timp

D. Isac i în care, dupmrturiile multor specialiti, excela; în fapt, era sinteza distilata mulimii deocupaii i preocupri convergente ale sale: istoric al filosofiei antice, medievale i moderne, istoric icritic literar, logician, etician, estetician, membru al redaciei unor reviste de cultur, director alTeatrului Naional din Cluj. În lipsa unei mrturii exprese, pare rezonabil safirmm cautorul tezeia considerat de cuviinsîi încununeze aceste vechi i rodnice preocupri academice i extraacademice cu o tezde doctorat. Probabil c(aceasta este o purconjectur), în timpuri „normale”, elar fi ales subiectul care l-a pasionat încdin tineree – filosofia kantian–, pe care reuise s-labordeze dintr-un punct de vedere original încîn lucrarea Cunoatere i transcenden(1943).De altfel, într-o altlucrare, anterior amintit1, autorul cerceta drumul naterii i evoluieigândirii estetice a vechilor greci, pornind de la reprezentrile pre-filosofice, mitologico-poetice desprefrumos la modul concret-empiric (Hesiod, Homer), apoi identificarea frumosului cu binele i utilul(Socrate), la culminaia frumosului conceput în sine, ca formperfect i absoluta universaluluiabstract (Platon), pânla frumosul existent structural în datul concret, clasificabil metodologic învariate trepte i forme (Aristotel). Dei a mrturisit dintru început predilecia pentru concepiaaristotelic – Stagiritul fiind acela care a realizat o reconsiderare i o reabilitare a artei încomponentele sale cognitive, psihopedagogice, etice i pragmatice, în calitate de preocupare elevataoamenilor liberi i cultivai –, Dumitru Isac gsea în ideile estetice ale lui Platon un cadru permanentde referin. Filiaiile dintre cele doulucrri se cer a fi relevate într-o viitoare ediie critic icomparativ, pe care sperm so publicm într-un viitor apropiat.Din punctul de vedere al pasiunii pentru filosofia i antichitatea greac, în general, se cuvineamintitprietenia lui Dumitru Isac cu acad. Athanasie Joja (1904–1972), ambii fiind personaliti cuun aport considerabil la investigarea filosofiei antice ca izvor al întregii cugetri europene care i-aurmat i depozitara unor comori de înelepciune de perenactualitate.Prin redactarea impuntoarelor Studii de logic, apoi prin Logos architékton i Logos i ethos,ulterior cele douvolume de Istoria gândirii antice fiind publicate (postum), Athanase Joja s-aconsacrat ca unul dintre cei mai mari filosofi clasiciti ai notri, întruchipare a gânditorului saufilosofului „total”, comentatorul magistral (optimus commentator recens, cum a fost supranumit) din1D. Isac, Frumosul în filosofia clasicgreac, Cluj, Edit. Dacia, 1970.3 Conceptul de frumos la Socrate, Platon i Aristotel 389perspectivcomparativa marilor coordonate ale culturii antice, strbtute permanent printr-o analizimpecabil, de filonul logicii i, mai ales, al logosului lor subiacent. Întregul su demers este unul încare cultura filologicclasic, istoria filosofiei eline întruchipat conceptual i analiza logicseîmbin permanent, armonios i inextricabil. Dupcum s-a remarcat, Ath. Joja rmâne i astzi unuldintre cei mai strlucii i mai importani comentatori ai lui Aristotel – în calitate de autor al logiciiformale, prefiguratorul modelului logicii simbolice i anticipatorul logicii dialectice –, nu numai încâmpul filosofic i cultural românesc, ci i în cel internaional: „El va rmâne [...] comentatorul luiAristotel, dar nu în înelesul restrictiv al termenului, ci Comentatorul prin excelen, în sensul în carecomentatori ai aceluiai Stagirit au fost în evul mediu Averroes i Toma d’Aquino, care prin geniullor filosofic l-au depit pe Aristotel, înglobându-l în orizontul mai vast al propriei lor concepii.”2Privind unghiurile diferite (dar complementare) ale celor doi autori în abordarea problematiciifilosofice aprute în antichitatea greac, descoperim un punct important de contact i comuniune:acela al trudei pentru descoperirea i interpretarea aspectelor „frumuseii inteligibile” pe care odezvluie gândirea greac, de la primele strluciri aurorale ale presocraticilor la marile construciispeculative platonice i aristotelice i ultimele adagii ale epicurienilor, stoicilor i scepticilor.Logicianul de maximrigoare Ath. Joja se întâlnea cu esteticianul D. Isac prin admiraia lucid icritica cutrilor eline a formelor perfecte, a universalului concret i a cauzelor prime. „Este vorba,frîndoial[privind investigarea filosofiei presocratice – n.ns.], de un principal teren de confirmarea recunoaterii de principiu a frumuseii inteligibile, o frumusee dezvluitde ctre un intelect încnu întru totul desprins de sensibilitate (frumuseea sensibil), pe care a ajuns, iat, s o i depeasc,s o i suplimenteze prin revelatoare raporturi logico-numerice între lucruri i ansambluri.”3Odatcuaceste culmi ale cugetrii eline, care sunt Platon i Aristotel, se produce o mutaie de ordin generic,

foarte importantpentru reflecia metafizico-ontologic, conform creia – aa cum spunea Ath. Joja –,filosofia trecea de la Ideea-Formla substan, iar Universalul trecea de la poziia de substanimaterial i eternla poziia de predicat etern repetabil al substanei sensibile. Astfel, poziiaaristotelicdin Organon se constituie în sensul cdoar universalul imanent face posibildemonstraia prin silogism (ca termen mediu) i, totodat, tiina; din Analiticile Secunde rezultcdemonstraia, ca finalitate a predicaiei, este inconceptibilîn absena termenului mediu care, larândul su, nu poate fi conceput dacuniversalul (bazat pe unum et idem) nu are o realitate logic.Este perfect explicabil ca un logician i filosof clasicist, cunosctor în ultimele amnunte aleistoriei i sistematicii disciplinelor sale predilecte, saleagelementul cu valoare paradigmatic, deexemplaritate, pentru întreaga culturelin. Comparând Organonul aristotelic cu Parthenonul dinAtena, Ath. Joja scria c„Aristotel avea dreptate sfie mândru de Organon, cu siguranuna din celemai mari isprvi, cuceriri, btlii – agonismata – ale gândirii omeneti. i astzi este greu snuvorbeti despre Organon în termeni ditirambici, fiindcel are perfecia i monumentalitateaParthenonului, este o adevratarhitecturconceptual, dupcum Parthenonul e o logiclapidar.Aceste nemuritoare monumente ale geniului elenic purced din acelai spirit de msur, de ordine, deraionalitate i frumusee, care se rezum în cuvintele cósmos i lógos.”4La rândul su, D. Isac invocaadmiraia marilor exegei, a filosofilor i oamenilor de culturdin toate timpurile fade mreiaculturii eline, afirmând cceea ce au adus grecii la progresul spiritualitii umane merit(aa cumspunea Erwin Rohde) „un respect etern”.Rod al muncii inspirate a unui profesor i cercettor de vocaie, lucrri ca Introducere înistoria filosofiei eline, Frumosul în filosofia clasicgreacori teza de doctorat Frumosul la Socrate,Platon i Aristotel, ilustreazla fiecare paginconvingerea autorului, anume c filosofia i culturagreacau exercitat o puternicatracie, stârnind admiraia unanima tuturor spiritelor dornice scunoasc nu numai izvoarele culturii europene, dar i sse înnobileze cu pasiunea clasicpentruadevr, bine i frumos.2V. Musc, Athanase Joja i ideea greaca omului, în Athanase Joja în cultura româneasc,Al. Tnase (coord.), Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 1989, p. 56.3I. Ianoi, Frumuseea inteligibil, în Athanase Joja în cultura româneasc, ..., p. 79.4Ath. Joja, Studii de logic, vol. I, Bucureti, Edit. Academiei RSR, 1960, p. 173.390 Dumitru Isac 4Publicarea integrala tezei de doctorat a lui D. Isac va dezvlui, sperm, pe deplin,profunzimea analitic a esteticianului iubitor i cuttor al autonomiei esteticului, ilustrat de oîntreagproblematicteoretic, dar care tie, totodat, sevidenieze în mod just i echilibrat,contribuia specifica antichitii eline, dintr-o perspectivmai larg: „[...] trebuie s-i apreciem pegreci pentru cau tratat frumosul prin stricta prisma umanului, cl-au subordonat vieii, ci-auvzut i reclamat rosturile umane i ceteneti, educative i politice. Grecii sunt cei dintâi care aupledat pentru o semnificaie umanista artei, desigur, în sensul limitat în care înelegeau eiumanismul; tot ei sunt cei care, mult departe de noi, au îneles funcia social a artei, au cerut i impusartistului i scriitorului responsabilitatea în faa cetii, pentru rosturile creaiei lor.”Ionu Isac*Introducere. Cultura antic a avut, incontestabil, un aport mare i rodnic laprogresul istoric al cercetrilor i creaiilor în toate domeniile, inclusiv cel estetic.Ideile filosofilor greci de odinioarau influenat substanial istoria gândirii esteticeuniversale; multe dintre concepiile elaborate în acest domeniu de la ei încoace auinut seama, în mai micsau mai mare msur, de problematica deschis i derealizrile obinute de iscoditoarea inteligenelin. Departe de noi în timp,gânditorii greci sunt, nu o dat, neateptat de aproape de gândirea modern.Aceasta nu înseamnceste de pledat pentru o reactualizare a gândirii anticesau pentru o elogiere prin supraestimare, i cu atât mai puin pentru o luare a ei camodel. Antichitatea reprezinto etapimportant i necesarîn evoluia culturiiumane; frea nu ar fi existat, aa cum a existat, ceea ce a venit dupea; undele eise resimt i în cultura contemporan, dar aceasta nu înseamncnu e o etap

depit, la care ar fi greit, dacnu absurd, sgândim o revenire. Cunoscând-o,îns, cât mai aprofundat, ne vom cunoate mai bine pe noi, cei de azi, i chiar, înparte, unele probleme ne vor fi mai limpezi.Concepia antic despre frumos i artnu a reuit sse desprindde ideilefilosofice, etice i politice, ci, dimpotriv, rmâne o parte integrantsau oconsecindirect, în ordine teoretic, a acestora. E tocmai ceea ce am urmrit sdemonstrm cu precdere i cu ilustrrile necesare în aceasttez, urmrindîndeaproape conceptul de frumos în raporturile lui cu principalele categoriicomponente ale concepiilor lui Socrate, Platon i Aristotel, scoând în concluziilefinale aseriunile care am crezut cse impun cu privire la problema existenei sauneexistenei unei estetici în antichitate, precum i a facturii i valorii ideilor esteticeale acestor gânditori care s-au ocupat mai cu atenie i interes de problema esenei,definirii, clasificrii i valorificrii frumosului.Pe lângaceasta, teza noastr i-a impus a preciza: a) ce anume au gândit ceitrei mari filosofi antici prin categoria de frumos; b) când i cum a aprut pentru eifrumosul ca o însuire specifica realului (natur, om, moravuri, produsemeteugreti, creaii artistice etc.); c) ce anume elemente au desluit ei în5 Conceptul de frumos la Socrate, Platon i Aristotel 391componena acestui fenomen; d) ce definiie au cutat s-i dea; e) ce rol i-auatribuit în zona ontic, gnoseologic, natural, moral, politicetc.; f) ce funcie auatribuit frumosului în concepiile lor filosofice; g) ce raport au stabilit între frumosi art, între frumos i alte valori, cum sunt adevrul i binele; h) care a fostevoluia acestei categorii la cei trei cunoscui filosofi.Cum toate aceste probleme au fost dezbtute de filosofii la care ne referim, înlegturorganiccu ansamblul concepiei lor, cercetarea noastrnu era posibildecât din perspectiva stricta istoriei filosofiei antice. Deci, considerm teza defa ca inând deopotriv de istoria filosofiei ca i de estetic, mai precis de istoriaideilor estetice.Cercetarea s-a desfurat cu respectarea a încdouprincipii de metod: a)de a nu intra în penumbra unei estetici implicite, existente în felul plastic alspiritului grec de a concepe lumea, i care e de fapt un produs al simului lorestetic, ci a ine seama exclusiv de reflexia lor asupra frumosului, deci de procesulde teoretizare, singurul care poate justifica un efort propriu-zis tiinific saufilosofic i b) a cuta ssumm cât mai clar i precis rezultatele la care mariifilosofi greci au ajuns în aceastproblem, limitele gândirii lor i a evidenia –uneori lsând sse vadde la sine – contribuia pe care au adus-o încde laînceputurile esteticii, în elaborarea mai departe a acestei categorii, precum i unelepoziii teoretice în jurul frumosului i artei, care denotvii similariti cupreocupri contemporane sau atitudini apropiate, cum este aceea a universalitiifrumosului sau ideea rolului i responsabilitii social-politice a artei.Corespunztor cu cele spuse pânaici, teza de faa prins urmtoareastructur:I. Frumosul în gândirea socratica) Preliminariib) Frumosul i binelec) Utilul, criteriul fundamentald) Schia unei ierarhii; frumosul în artII. Frumosul în filosofia platonician1) Problematica frumosului în Hippias Majora) Dezbaterea conceptuluib) Conceptul sau Ideea de frumos?2) Dualismul fundamental3) Ascensiunea dialectic a erosului i treptele frumosului4) Frumosul în sfera sensibiluluia) Frumuseea cosmicb) Frumosul i binele: Kalokagathia5) Frumosul în art

a) Criteriul artisticb) Predominana altor criterii6) Structura formala frumosului392 Dumitru Isac 6III. Concepia aristotelicdespre frumos1) Similariti i distincii în raport cu Platon2) Reabilitarea arteia) Normalitatea creaieib) Specificul i valoarea cognitiva imitaieic) Reabilitarea etica tragedieid) Justificarea plcerii artistice3) Frumosul, structura, formele i relaiile luiIV. Încheiere i concluziiExpunerea în rezumat a tezei va urma cât se poate mai îndeaproape planulînfiat mai sus.I. Cercettorii domeniului i-au dat seama îndatcnu totul pornete de laSocrate, c, înainte de el, în cercul poeilor i al filosofilor, frumosul devenise uncentru de interes. Frumosul era sesizat, delimitat, savurat ca atare; spontan iintuitiv la început, în sfera poeziei, mult mai precis i mai aprofundat apoi, lafilosofii presocratici. Se înregistreazvastitatea sferei de prezena frumosului(natur, om, caractere, aciuni, psihic, art) i se efectueazrelaionarea lui la altevalori, mai ales la bine i util, întrevzându-se Kalokagatia, atât de caracteristicaxiologiei eline. Tot acum se profileazdoudomenii ale frumosului, cu tendinade a se ierarhiza: frumosul exterior, fizic, i frumosul interior, spiritual i moral, cuascendena acestuia din urm.O treaptmai înalt i o contribuie teoreticde alt nivel aduc unii gânditoripresocratici. Pragul „kalografiei” anterioare e depit; interesul nu mai cade pe astabili ce anume obiecte, fiine sau fenomene sunt frumoase, ci se vor cutaelementele constitutive ale frumosului însui, se vor întreprinde incursiuni maisusinute în structura lui.De un înalt nivel teoretic s-a bucurat tratarea frumosului la marele filosofmaterialist Democrit. Gsim la el, într-adevr, enunate determinaiile formale alefrumosului, aa cum se vor regsi mai apoi la Platon i Aristotel, cu primul dintreei, Democrit fiind de altfel contemporan timp de câteva decenii. Socrate nu va face,îns, prea mult caz de ele, estetica lui fiind cu precdere una a coninutului.Gândirea esteticîi caut, în acel timp, drumul i se dovedete ovitoare. Pede o parte, elementele frumosului sunt integrate în plsmuirile cosmologice i înreprezentrile fenomenelor naturii i umane, iar, pe de altparte, definirea lui îicauto echivalenetic. S-a iscat aici, dupprerea noastr, un antagonismnefericit pentru evoluia gândirii estetice la greci. Frumosul nu e gândit în el însui,ci vzut mereu, fie odatcu lucrurile, fie odatcu binele. Reprezentarea obiectuala frumosului ar fi putut duce la o altdevenire a esteticii, mai ales dacs-ar fi datatenia cuvenit i frumosului artistic. Dar intervenia eticismului socratic i apoi aidealismului platonician vor fi fost factori tulburtori de la o mare linie posibil de7 Conceptul de frumos la Socrate, Platon i Aristotel 393maturizare a unei adevrate estetici antice. Ne gândim la o estetica frumosuluivzut în concret i în încarnarea sa cea mai adecvat: arta. Filosofia presocratic(pitagoricienii i eleaii) se voia o tiin a existentului i avea simul acut alconcretului cosmic; ea putea fi o bunbazde pornire pentru o analiz tiinificafrumosului. Socrate refuz, îns, tiina realului i nu vrea s tie decât de tiinabinelui, iar Platon va evada în inteligibilul Ideilor. Astfel, frumosul va deveni o altfaa Binelui (sau a binelui).Este sigur c la acest impuls a contribuit i atitudinea de minimalizare a arteiprin asimilarea acesteia cu activitatea meteugreasc, ajunsfrpre în ochiiacestor gânditori; apoi, strdaniile politice ale lui Platon, care condamna inovaiilei pleda, conservator, pentru stabilitatea politic i invariabilitatea moravurilor,vzând în art o primejdie în acest sens. Problematica frumosului i însidezvoltarea esteticii vor suporta i ele influenele puternice ale acestui context

filosofico-politic.Socrate îmbin, într-o concepie interesant, teza caracterului obiectiv alfrumosului cu teza definirii lui finaliste prin util, bun, folositor. Frumosul existînlucruri i fenomene foarte diferite, dar se apreciazca atare prin raportareafenomenului la scopul cruia servete. Ca urmare, frumosul poate lua înfiridiverse, un acelai obiect fiind bun pentru ceva i nu pentru altceva. De aceea,Socrate cere sprecizm întotdeauna la ce obiect ne referim i în raport cu ce scop.Dupopinia lui, un acelai fenomen poate fi frumos dintr-un punct de vedere iurât din altul; a mânca este ceva bun i frumos numai din punct de vederefiziologic, pentru c, exterior, ca atitudine i gesturi, s-ar putea snu mai fie cevafrumos. Deci, frumuseea i buntatea lucrurilor stau într-o anumitperfeciuneintrinseca obiectelor sau fenomenelor, care perfeciune rezultdin armonia cuscopul lor propriu i intim.Concepia lui Socrate este astfel construitîncât nu e de presupus c,invocând utilul ca semn al frumosului, ar fi anulat prin aceasta criteriul plceriiartistice sau ar fi negat frumosul formelor i culorilor exterioare. Dimpotriv,criteriul utilitii primeaz i putem spune cel înglobeazpe oricare altul.Socrate profeseazo relativitate a frumosului, având în vedere diversitateaposibila utilului. Una e frumuseea în alergare, alta în lupt. Lucrurile suntfrumoase i bune relativ la scopul cruia îi sunt potrivite; rele i urâte în raport cuscopul pe care ele nu-l pot îndeplini. Frumuseea nu este absolutîn sensulperfeciunii integrale i sub toate aspectele; adic, un obiect nu poate fi frumos subtoate raporturile, în toate sensurile i relativ la orice.Se impune insistent concluzia snu considerm utilul i binele ca exclusiveîn raport cu alte criterii, ci ca înglobante ale acestora. În acest sens, remarcm cSocrate admite existena frumosului plastic, pentru c i un corp cu forme frumoaserealizeazscopul formelor în general, care e acela de a fermeca privirile prin394 Dumitru Isac 8proporie, culoare etc. Socrate nu confund, deci, frumosul cu utilul rudimentar, ci,dimpotriv, ca Platon i Aristotel, va remarca existena unui frumos al crui scop edoar plcerea artistic, i nu va confunda pânla absolutidentificare arta cumeseriile. Dar, în primul rând, va intra în consideraia lor frumosul cu finalitatemoral i arta cu finalitate social, educativ, ceteneasc. Ceea ce nu-l opretepe Socrate s sesizeze i aspecte senzoriale, specifice contemplrii concrete afrumosului: farmecul inexprimabil, delicateea, indefinibilul su.Din discuia purtatcu Aristip (v. Xenofon), reies clar mai multe tezesocratice cu privire la frumos: a) frumosul existîn lucruri, este obiectiv;b) frumosul existîn foarte multe fiine i lucruri i ia înfiri diferite dupfactura i funcia acestor lucruri; c) frumosul e definit i considerat ca atare numaiîn limita utilitii pe care o servete; d) binele i frumosul se identific; e) astfelprivit, frumuseea lucrurilor stîn potrivirea de ansamblu a prilor în vederearealizrii scopului ce le revine, în folosul omului.În aceeai problem, a dublului criteriu de apreciere a frumosului (prin utilsau prin plcut), avem o clardistincie în dialogul platonician Gorgias, unde sevorbete precis de valabilitatea ambelor criterii. i, chiar dacîn acest dialogPlaton îi redopinia lui prin vorbele lui Socrate, n-am avea dreptul sasertm ctot aceasta era i convingerea dasclului i cPlaton se va fi aflat sub influena lui?Criteriile frumosului ar fi, în acest caz, dou (utilul i agreabilul), care ar garanta,fie separat, fie împreun, frumuseea unui lucru. C teza era i socratic, ne-odovedete, poate, Platon însui, atunci când o respinge în Hippias Major…Socrate a întreprins i o schiare ierarhica modalitilor frumosului. Aici, elpleacde la arta ca mimesis, cu rostul de a face stransparîn concretizareamaterialfrumuseile sufleteti. Artele pornesc de la corpurile frumoase, urmrindsredea prin reprezentarea armoniei lor frumuseea moral, adicnumai ceea ce ebun, nu i ru, în suflet. Socrate oferastfel sâmburele esteticii platoniciene. Chiarîn convorbirea cu Theodota, Socrate se strduiete s-o convingcfrumuseeaformelor nu e suficient pentru a fermeca i a seduce, ci mai e nevoie de unconinut sufletesc frumos, de o înelepciune. Frumuseii artistice el îi mai adaugîn

cele din urmo condiie: redarea unui anume ideal întrevzut în zona binelui morali a virtuii, virtutea fiind frumuseea sufletului.Spre deosebire de sofiti, care profesau inexistena unor criterii generalvalabile pentru adevr, bine i frumos, Socrate cautsdemonstreze tocmaiexistena lor. În acest sens, îi rmâne marele merit de a fi ridicat gândirea esteticpe o treaptde generalizare nou i mai înalt, trecând-o de la nivelul întrebrii „ceeste frumos” la problema „ce este frumosul”, i aceasta nu oarecum empiric-naiv,ci ca o temde dezbtut prin discuie teoretic. Cu el începe, deci, procesul istoricde teoretizare a domeniului estetic, de desprindere a unei noi preocupri, pe lângaceea despre adevr i bine – procesul de meditaie estetic.9 Conceptul de frumos la Socrate, Platon i Aristotel 395II. Platon, dup cum se tie, întoarce i el filosofia de la studiul i observareanaturii i-i imprimun fundament cu precdere idealist-obiectiv, într-un spiritexplicativ, teologic-finalist.Dupunii autori, lui Platon i s-ar cuveni titlul de „adevratul fondator alesteticii”, întrucât la el i-ar avea originea tiina artei i frumosului. Ei trec, îns,cu vederea, tocmai faptul pe care noi încercm s-l scoatem în eviden: acela cgândirea lui estetice doar o parte integrant i subordonatunui sistem filosoficbazat pe principii metafizice, inconsistente. Aa c, dei preocuprile sale cuproblemele artei i frumosului sunt frecvente – este adevrat c i nesistematice inesusinute –, au existat suficieni factori care au abtut aceste preocupri de pedrumul solid al constituirii unei estetici veritabile. Senunm câiva dintre acetia.Am enuna, înainte de orice, tocmai rolul subaltern pe care magistrulAcademiei îl asigneazriguros frumosului – contrar unor eventuale aparene – înraport cu alte valori care par s-i fi stat mai la inim. Nu neaprat în faptul cideileestetice au stat în apropierea sau în subordonarea ideilor filosofice trebuie sgsimneputina lui Platon de a da o adevratestetic, ci mai precis în faptul celdizolv i integreazconsideraiile sale despre frumos i artîntr-un sistem de ideifilosofice, etice, religioase, politice, inconsistent i fantasmagoric. Platon avea laîndemânun strlucit tezaur artistic, creaie nemuritoare a poporului su, pe careînsnu l-a luat în seam, nu l-a analizat dintr-un punct de vedere specific, nu l-ateoretizat i generalizat, ci l-a ignorat i minimalizat de dragul unor însilrifilosofice imaginare sau al unor idealuri etico-politice utopice, cum sunt cele dinRepublica sau Legile.Platon n-a putut nega frumosul artistic i recunoate prezena lui în ordineauniversal, dar critica pe care o face diverselor ramuri de artcare înfloreau învremea lui închide posibilitatea esteticii sale de a se putea formula ca o disciplinspecific i autentic. Frumosul i arta rmân a fi ci i fore auxiliare pentruscopuri i valori de altfactur.Cu alte cuvinte, atitudinea estetic i sentimentul estetic nu se emancipeaz,ci rmân mereu subordonate i în interpenetraie cu alte atitudini în considerareaobiectului estetic. Nu spunem cun Platon n-ar fi avut simul frumosului, dar înteoretizarea sa nu-l desprinde i nu-i determinspecificul, dupcum, la rândul ei,arta se disociaz cu greu de techné, i chiar când se desprinde i este vzutservindnumai delectrii estetice, e declaratde îndatca o posibilprimejdie în raport cuvirtuile etice, politice i religioase care strjuiesc în concepia sa sensurile supremeale umanului.Extinzându-se în toate domeniile existenei i în toate perspectivele din carePlaton abordeazaceastexisten, panestetismul de care putem vorbi la acestfilosof implic o diluare i, în acelai timp, o dizolvare a esteticului în valoriînvecinate sau chiar strine. Dac, în filosofia platonician, totul participîntr-o396 Dumitru Isac 10msursau alta la frumos, frumosul, la rândul su, chiar prin acest fapt seimpregneazde valori strine specificului su. Acest proces nu e negativ în elînsui, dar, dac inem seama cfaa lui Platon e întoarsmai ales spre aceste altevalori, înelegem de ce preocuprile sale estetice nu se concentreaz, nu sedelimiteaz, nu devin o tiinanume.În sfârit, ca punct culminant în aceastordine de idei, se ridic i întrebareacrucial: în ce msurelementele declarate constitutive ale frumosului formal sunt

exclusiv estetice? Cu alte cuvinte, ce rspundem la întrebarea dacunitatea,ordinea, armonia, simetria, msura etc. sunt determinante numai ale frumosului,dacsunt, deci, de ordin numai estetic sau sunt determinante neutrale, careimpregneaz i definesc, în egalmsur, ontologicul, eticul, gnoseologicul,cosmologicul, politicul ca i esteticul? Dacsoluia merge clar în primul sens, eneîndoielnic cpanestetismul captamploare, consisten i justificare; dac,dimpotriv, avem motive sacceptm cealaltalternativ, atunci esteticul iese imai ru definit, întrucât e construit cu materiale de utilitate general i frspecificitate proprie. Aceastprecizare de mare interes teoretic se lasateptatîntextul platonician. i credem ceste tocmai situaia incertcare a dus la justificatajudecatcgândirea sa n-a inclus o esteticîmplinit.Ne aflm, deci, în mare strâmtoare i nedumerire într-o problemesenial icrucial hotrâtoare cu privire la semnificaia pan-kalismului platonician:determinantele formale ale frumosului le regsim în toate domeniile existenei, darfrprecizarea clarceste vorba de o semnificaie specific estetica lor. Cu uncuvânt: nu am gsit sigurana coriunde e vorba de simetrie, ordine, msuretc.,trebuie sînelegem numaidecât ce vorba de ceva frumos, cfilosoful se gândeanumai la frumuseea lucrului sau fenomenului. Nedumerirea i ezitarea aceasta leputem avea i în raport cu definiia datde Aristotel frumosului, atunci când faceanaliza tragediei i atunci când, vorbind despre Stat, el îi propune o formulbazatpe proporie, limit, msur. Cine garanteazaici cAristotel se gândea la o cetatefrumoas i nu la una bine cldit i trainic, sau, în acelai timp, la amândou?Indistincia în care Platon a lsat frumosul în raport cu adevrul i binele afost acuzat i de Zeller, în monumentalul su tratat despre filosofia grecilor. Dar isimpla lectura textelor este frapantîn acest sens: trsturile frumosului sunt iale binelui, ale virtuii, ale adevrului i tiinei. Aa încât Zeller avea tot dreptul ssusinc, în felul acesta, Platon nu mediteaztocmai asupra conceptului propriuzis al frumosului. Acestui punct de vedere pare s-i sporeascaria esteticianulvarovian Tatarkiewicz, care la Congresul de esteticdin 1937 susinea cgrecilornu le erau cunoscute atitudinea estetic i sentimentul estetic, ci numai atitudineacognitiv, iar ideea lor despre frumos i se prea funciar diferitde a noastr, ianume cu o întrebuinare mai larg, pe care ei o extindeau i în moral, i înmatematici.11 Conceptul de frumos la Socrate, Platon i Aristotel 397Corespunztor acestor trsturi generale ale esteticii platoniciene, tezanoastrurmrete diversele etape i forme de concepere a frumosului de ctrePlaton, cu deosebire factura i funcia filosofica conceptului.1. În dialogul Hippias Major, Platon efectueazo eliberare a conceptului deaccepiunile vechi sau strine i întreprinde o pregtire a propriei sale concepii – ooperaie anatreptic, dar i constructiv, pentru cla orizont se profileazputernicdoctrina Ideilor. Se cautdefinirea frumosului, se propun soluii, se discut i seargumenteaz; Hippias, de pe poziii nominaliste, iar Socrate, ca purttor de cuvântal lui Platon, de pe platforma unui realism idealist, asupra cruia insistpânlacapt. Ceea ce cautel aici, în cadrul discuiei, este conceptul frumosului ca atare,difereniat de realizrile lui concrete în diverse lucruri frumoase sau opere de artfrumoase. Pânla urm, problema definirii frumosului rmâne nerezolvatîntermenii în care a fost pus. Platon lasintenionat conceptul deschis: el nu voia sstatorniceascprea mult ideea de frumos, înainte de a arta ce este frumosul caIdee. El caut, evident, s-i deschiddrum pentru impunerea doctrinei Ideilor înrezolvarea problemei frumosului; vrea sacrediteze cIdeea de frumos existdefapt separat i cnumai prin participarea la ea lucrurile individuale sunt frumoase.Iatde ce el va respinge cele cinci soluii luate în discuie – trei de Hippias: a)frumosul e lucrul însui; b) frumosul e procurat de materialul din care este fcutobiectul; c) frumosul constîntr-o viacredincioas, conform moravurilortradiionale; i dou sugerate de Socrate: a) frumosul ar fi utilul i convenabilul,binele; b) frumosul ar fi ceea ce ne procurplcere prin vz i auz.Ceea ce poate sfrapeze în finalul dialogului este faptul cSocrate respingeunele idei care, tim de la Xenofan, intrau în convingerile lui. Se cere inut seama,

îns, cîn Hippias Major frumosul este cutat nu de pe poziia filosofica luiSocrate (care nu era aceea a realismului ideilor), ci din punctul de vedereplatonician – acela al transcendenei Ideilor. De aceea, vechile definiii ale luiSocrate nu mai convin în raport cu Ideea de frumos în sine, care e una simpl,absolut. Discuia din acest dialog este numai o pregtire pentru o bunînelegere aceea ce Platon crede a fi adevrata frumusee. Platon nu urmrete aici, de fapt,definirea frumosului sensibil – dei întreaga discuie se poartpe acest plan –, ciare mereu în vedere frumosul inteligibil. În esena textului stau o dualizare afrumosului i o ierarhizare a lui: Frumosul (inteligibil, Ideea de frumos) i frumosul(sensibil), acesta din urmca rezultat al ptrunderii frumosului-esenîn lucruri.Este un dualism estetic care are la bazcunoscutul dualism ontologic platonician:lumea inteligibil– lumea devenirii.2. Pe coordonatele fundamentale ale filosofiei platoniciene, frumosul sediversific i se ierarhizeaz; el existîn sfera inteligibilului, în cosmos, în viaa iactivitile umane, inclusiv în art. Dar nu cu egaldemnitate existenial. Prinîncadrarea în idealism, concepia despre frumos se viciaz. Doctrina Ideilor a oprit398 Dumitru Isac 12i denaturat ascensiunea cercetrii concrete a problemei frumosului iniiatdeSocrate i de înaintaii si – la un nivel, desigur, încmodest, dar aezatpetemeliile consultrii i analizei datului real. Platon va încerca în Hippias Major s„sumeze” realizarea socratic, dar, în fond, el o repudiaz. Platon se desparte dedasclul su nu printr-o respingere direct i clar, ci printr-o sesizare a unor limite,pe care lassse îneleagcacesta nu le-a putut depi.Socrate se micase numai în sfera lumii sensibile, pentru a rezolva problemadefinirii frumosului; Platon considera cacest lucru nu e suficient, csoluiaproblemei trebuie svinde la factori de ordinul existenelor transcendentinteligibile. Finalul dialogului amintit pare sconinindicaia de hotar între ideiledasclului i concepia proprie a discipolului. Contrar propriilor sale convingeri,Socrate devine purttorul de cuvânt al concepiei platoniciene. Îns, încetând s-lcontinue pe Socrate în spiritul su i depindu-l într-un mod manifest fantezist,punându-l sse conteste pe el însui, Platon a emis idei estetice fundamentateiluzoriu, în mare msur.Estetica lui Platon derivdin metafizica lui; dupcum s-au exprimat uniiautori, ea este „spiritul platonician în sfera estetic”. Astfel, existFrumosul (caIdee) i mai existfrumosul sensibil; cel dintâi îl creeazpe cel de al doilea, esteizvorul lui. Toate celelalte elemente ale frumosului (ordine, potrivire, unitate,armonie, simetrie etc.) sunt numai condiii în care frumosul absolut ptrundelucrurile i nu invers.Despre Ideea de frumos tim ca) existrealmente în zona inteligibilelor;b) este accesibil intuirii datoritstrlucirii sale; c) este izvorul frumosului sensibil;d) incitând erosul, tulbur, mic i purificfptura uman; d) în esen, esteidentic Binelui, totui, întâietatea o are acesta din urm. În sine, ideea de frumos, cai celelalte Idei, este simpl, pur, universal, perfect, omogen, principiu alperfeciunii.Frumosul sensibil se nate atunci când msura i simetria inerente Ideii defrumos se comunicmultiplicitii, o ordoneaz i o reglementeaz. Frumosulsensibil nu este nici necesar, nici absolut, nu-i are în sine însui nici esena, niciraiunea, nici principiul. Toate acestea îi vin de la Frumosul în sine ca Idee, darfiindc acesta este foarte vag i abstract definit în textele platoniciene, se pare cSchasler are tot dreptul s-i reproeze lui Platon pur i simplu un cerc vicios: acestavrea sdetermine frumosul sensibil printr-un concept el însui indeterminat ideclarat ca fiind situat în afara cunoaterii. Nu putem s nu subscriem i altei criticipe care Schasler i-o aduce aici lui Platon: de fapt, Ideea lui de frumos reprezintun„dincolo” absolut, un abstract lipsit de esen, un concept care nu este nimicaltceva decât o suprimare a oricrei determinaii – un pur nimic.3. Frumuseea absolutse infiltreazpeste tot în diverse proporii, dupvaloarea lucrurilor i fenomenelor. Omul se gsete în micare de transcendere spre

lumea inteligibil, într-un proces dialectic care este totodat cognitiv, etic i estetic.13 Conceptul de frumos la Socrate, Platon i Aristotel 399Cunotinele sunt i ele cu atât mai frumoase cu cât se aflpe o treaptmai înaltîn ascensiunea dialecticspre inteligibil. De aceea Platon, care aprecia mai alesgeometria, considerca fiind mai înaltfrumuseea matematicilor, mai ales aperfeciunii formelor geometrice.În reeaua relaiilor dintre lumea sensibil i cea inteligibil, dragostea defrumos e o cale importantde ascensiune spre lumea Ideilor. Problema esteînfiat, aa cum se tie, în Symposion: erosul traverseaz„spaiul” dintre celedouordini existeniale. Cu acest prilej vine sni se dezvluie un nou aspect alfrumosului – cel emoional. Este tocmai atracia, pasiunea pe care o declaneazfrumosul i prin care se propulseaz, din treaptîn treapt, spre frumosul absolut,pânla extazul identificrii cu el.Ascensiunea erosului e marcatde o ierarhizare valorica formelorfrumosului: frumuseea fizic, moral, din aciuni i discursuri, din legi, tiine ifilosofie – ca tiinsuprem. Deasupra tuturor acestora i ca izvor al lor stfrumuseea absolut, Ideea de frumos perfect i etern. Frumosul considerat ca ataree ipostaziat ca Idee, iar frumuseile din lume sunt doar cópii ale lui, cópii careservesc la ascensiunea gnoseologic, etic i religioasspre perfeciune iînvenicire. Dar, ontologizând idealist frumosul, Platon îl falsificprofund, învreme ce frumosul (singurul real), acela din lumea fizic, e declarat doar o copie acelui dintâi, o realitate subaltern.În Symposion i în Fedru, reiese cu maximevidencomplexa funciefilosofica frumosului, dupPlaton: a) gnoseologic, întrucât ascensiuneadialectica erosului prin frumos înseamnavansare prin generalizare, spre esen;b) etic, întrucât ascensiunea prin frumos este o purificare moral i un drum sprescopul vieii – fericirea; c) ontologic: contemplarea realitii supreme i fuziuneacu ea. Contemplarea frumosului în sine e vzutca însui scopul suprem al vieii.Este evident, deci, cu prisosin, cla Platon problematica frumosului e integrat idezbtutîn complexul teoretic al sistemului su.4. Daco estetica Frumosului (ca Idee) îi epuizeazsumar aseriunile dinlipsde consisten i din arbitrarietatea construirii conceptului (cruia nu-icorespunde, de fapt, nici-o realitate), despre frumosul din lumea sensibilPlatonne-a spus mai mult; bineîneles, aici se cuvine scutm contribuia sa, câta avut-o,la progresul cercetrii frumosului.i) Fapt pozitiv în principiu, Platon admitea universalitatea sferei de prezenposibila frumosului. Astfel, existo frumusee a cosmosului (v. Timeu), a creiproblematice legatde concepia, expus mitic, despre structura i genezauniversului. Ordonând lumea dupmodelul Ideilor, Demiurgul a zidit-o, dinbuntate, desvârit de frumoas.Sub influenpitagorician – probabil i sub alte influene – Platon (înTimeu) insistasupra elementelor fundamentale, formale ale frumosului: ordinea,unitatea, integralitatea, perfeciunea, proporia. Nu e prsitnici Kalokagathia,400 Dumitru Isac 14întrucât elementele frumosului cosmic au finalitate educativ i chiar catharticasupra sufletelor. Armonia ne-a fost dat de Muze pentru a face ordine i linite însuflet, iar ritmul pentru a remedia lipsa de msur i graie în sufletul celor maimuli oameni (v. Timeu). Remarcabil rmâne, îns, faptul c, în Timeu, Platon„geometrizeaz” frumosul: triunghiurile componente ale elementelor universului(apa, aerul, focul, pmântul) au unul care este cel mai frumos: echilateralul.Importana dialogului Timeu pentru teoria platoniciana frumosului esteexcepional: în viziunea printelui Academiei, universul, în chiar temeliile lui,este structurat duplegile frumosului. Fcând parte din ultima grupde dialogurielaborate de Platon, Timeu mai intereseaz i prin faptul cne confirmunitateagândirii estetice platoniciene în trsturile ei fundamentale. Într-adevr, filosofulnu obosete în a nuana mereu relaia sau, mai bine zis, corelaia dintre frumos ibine: tot ce e bun este i frumos, iar frumosul nu e niciodatdisproporionat.Aceleai legi ale frumosului domin cosmosul i cerul, sufletul i corpul omenesc.

ii) Corelând puternic frumosul cu binele, Platon – ca, de altfel, întreagaesteticantic– n-a fost în msursdisocieze specificul estetic de cel etic. El asesizat, ce-i drept, cfrumosul implic i se recunoate nu numai prin utilitate, dari printr-o anumitplcere pe care o produce, însesenialrmâne relaia cubinele. Eticul subordoneaz teoria frumosului, ca i analiza rosturilor artei.Asemenea altor valori, frumosul nu exista ca atare decât dacera folosit, printr-otiinpotrivit, în sensul binelui.5. Platon a recunoscut i existena unui frumos artistic, ca o calitate specifica unei opere de art(v. Gorgias), dar el nu examineaz i nu trateazarta din acestpunct de vedere anume, ci mai ales din cel etic, logic sau politic. Platon considercarta adevratse judecprin binele pe care-l slujete i prin adevrul pe care-lpoate spune despre lucruri. Se cere însca ea sse supun i regulilor frumosului:o cuvântare (v. Fedru) trebuie alctuitca o fiinorganic; o operde artserealizeaznumai prin cunotin, talent, exerciiu, meteug i abilitate.Filosoful grec nu adâncete, îns, studiul estetic al artei; cauza este tocmaiatitudinea lui minimalizatoare în raport cu arta, pe care n-o considerdecât oimagine a lumii aparente, deci lipsitde valoare gnoseologic, întrucât nu esteimagine a realitii însei, ci imagine a imaginii acestei realiti. La aceastcauztrebuie smai adugm i teama lui c, pe plan social-politic i educativ, arta arputea saducmari prejudicii cetii i virtuilor umane. Deci, frumosul artistic,dei sesizat de Platon ca atare, se bucurde mai puinconsideraie i interes dinpartea lui; acesta ocuptreapta cea mai de jos în ierarhia valorica frumuseilor.Artei îi rmâne sfie moralizatoare, educativîn direcia formrii caracterelor iconstructivpolitic prin militantismul ei pentru stabilitatea formelor de organizarestatal existente i prin respectarea moravurilor i virtuilor consacrate. Ea trebuiesrealizeze binele prin frumos, iar cutarea plcerii estetice i desftrii artistice,numai în msura în care e servit astfel binele moral i interesul politic.15 Conceptul de frumos la Socrate, Platon i Aristotel 4016. Privit în structura sa, frumosul – aa cum a rezultat i din cele spuse pânaici – se remarcprin anumite determinaii care sunt prezente în toate formele lui.Credem c, referindu-se la ele, fro originalitate propriu-zis(fiindcele maifuseserenunate i de alii, inclusiv Democrit), Platon a contribuit la acreditareaunora dintre aspectele pe care, în toate vremurile, gânditorii din acest domeniu levor recunoate ca aparinând imaginii concrete a frumosului: unitatea, ordinea,simetria, armonia, proporia, potrivirea, msura – i regularitatea matematic, înFileb. Ele ptrund în orice form de frumos, subordonându-se criteriilor morale isociale (oricine e drept este frumos, oricât de urât ar fi la înfiare, spune Platon,în Legile). Filosoful nu este peste tot suficient de explicit i de sistematic; înconcepia lui apar i inconsecvene, de la un dialog la altul, cu privire ladeterminantele fundamentale ale frumosului. Dar, trsturile abstract-geometrice,formale, sunt tot mai mult luate în consideraie, pânla cele mai târzii dialoguri(cum sunt Timeu, Fileb i Legile). Ordinea, armonia, msura asigurîn oricaredomeniu al existenei (natur, om, societate, cosmos) coerena interioar i trinicia(„cci peste tot, din msur i proporie rezultfrumusee i o anumitdesvârire”– Fileb).Îns, pe deasupra oricror elemente constitutive formale, ceea ce asigurexplicaia ultim i suprem a frumosului e Ideea de frumos. Platon i-a modificatteoria Ideilor, dar nu a prsit-o niciodat; în falsitatea ei, aceasta va alterapermanent i substanial concepia ce ar fi trebuit s-o aibdespre frumos.III.1. Cu toatinfluena pe care a avut-o Platon asupra întregii filosofiiaristotelice, aceasta se contureazca o noufilosofie, dupcum se contureazlaStagirit i o nouestetic, oricât ar fi i aceasta influenatde cea platonician.Hotrâtor teoretic, atât în considerarea artei cât i a frumosului, esterespingerea de ctre Aristotel a doctrinei platoniciene a Ideilor. Odatcuimanentizarea acestora, cu renunarea la mitul transcendenei lor, va fi retezat etajulsuperior al esteticii platoniciene. O teorie a unui frumos transcendent, existent însine, nu mai este posibilla Aristotel. Iato prim i mare deosebire dintre ei în

acest domeniu.Estetica platoniciansttea pe o temelie idealist, cât se poate de ubred:frumosul cu adevrat frumos era o realitate transcendent, cu funcieparadigmatic. Frumosul din sfera existenei terestre nu-i avea la el o fiinproprie, nu exista decât ca o emanaie sau o copie a celui de dincolo. Aristotelpleac, realist, de la concretul imediat i nu procedeazprin generalizri care nutranscend logosul uman; el nu cunoate noesisul, intuiia intelectual. Deducieiplatoniciene, care explica frumosul imanent lumii printr-o cauzalitate idealtranscendent, Aristotel îi opune o metodologie inductiv, pornind (cum observSchasler), nu de la conceptele generale de frumos i artistic, ci de la domeniul402 Dumitru Isac 16concret pe care-l vizeaz aceste concepte (artele particulare) i duce cercetarea dela ele la general.Frumosul va exista i va avea o existensporitpentru Aristotel, care vedeesena imanentexistenei i refuzdualitatea platonician a lumii sensibile i alumii Ideilor, a fenomenelor i a realitii în sine. De la universal la individual,caratele ontologice sporesc la Aristotel, în vreme ce la Platon scad: pentruAristotel, individualul este adevrata realitate, iar pentru Platon fiina adevraterauniversalul concret i separat al Ideilor. Diferena e cât se poate de clar i desubstanial. Ea se resimte puternic i în zona problemei frumosului: în timp cePlaton îi gsea expresia supremîn Idee, Aristotel o cautîn concretul individual.Ceea ce aduce el nou prin atitudinea lui teoreticdeclaneazsubstaniale mutaiide accent i însui eafodajul atât de greu de reconstituit al concepiei platonicieneîn sfera esteticii se clatindin temelii; am putea aduga c se i prbuete.Aristotel atacase, într-adevr, tocmai suportul principal al concepiei platonicienedespre frumos: chórimosul Ideilor.Refuzând metafizica Ideilor, Aristotel do altpreuire artei mimetice i oridicla o demnitate de alt rang. În contextul su teoretic, arta nu mai poate fiacuzatc, gnoseologic, ar fi o imitaie mincinoas; ea nu mai e privitca fiindcopia unei cópii, ci copia unei realiti, deci ceva consistent i veridic.La Aristotel se deschide larg, dei numai principial (adicfrdezvoltri iprecizri mai ample), calea unei alte estetici a frumosului, bazatpe cercetareaanalitic i pe generalizrile ce se justific prin structura faptului artistic finisat iconsacrat. Artându-se cum anume e alctuito tragedie bun, care îi sunt prile iraporturile dintre ele, cror elemente i ce anume importantrebuie sle dm, nuse face i o estetica tragediei, o teorie a frumuseii tragediei, chiar dacnu seinsist prea mult în clarificarea i dezvoltarea acestei probleme?Cu Aristotel vedem i mai clar în ce msurestetica antics-a orientat,succesiv sau simultan, spre dou izvoare polare: filosofia i arta. În Poeticaaristotelicprevaleazcea de a doua: frumosul e vzut i extras mai ales din art.Astfel, estetica naiv a presocraticilor – care i ei aveau în vedere fie concretulnatural receptat senzorial, fie arta însi – pare sajung, dupaventurilespeculaiei platoniciene, pe o treaptsuperioar, la perspectiva specific esteticdeschisasupra artei de geniul stagirit.Din pcate îns, i la Aristotel ne vom întâlni cu aceeai incertitudine de carene-am izbit la Platon: în analiza pe care o face tragediei i poeziei în general, nu tiiunde e linia de demarcaie între teoreticianul anatomist i legiferator al unui genartistic i unde ssesizezi perspectiva estetica genului explorat.2. Cele spuse mai înainte despre atitudinea teoreticgenerala lui Aristotelse verificnu numai în raport cu concepia lui despre frumos, ci i în raport cuaceea despre art. Aproape punct cu punct, el se va opune procesului pe care17 Conceptul de frumos la Socrate, Platon i Aristotel 403Platon i-l deschide artei, cutând s-o reabiliteze, dacera cazul, artând nu numaicnu este periculoas, ci ce de-a dreptul util i necesar. Una dintre poziiile luiprincipale va fi teza normalitii creaiei artistice. Ceea ce pentru Platon era miracolsupranatural, intervenie divin, e considerat de Aristotel un fenomen natural,explicabil prin cauze fireti: poezia se bazeazpe darul înnscut al omului spreimitaie, pe darul ritmului i armoniei. Apoi, poezia imitând realitatea, ne do

cunotinvalabil, fiindcare în famodelul adevrat i nu copia unei cópii, ca laPlaton. Aici rzbate, evident, caracterul materialist al gândirii lui: arta, ca formacunoaterii, e subordonatrealului preexistent, întrucât orice formde cunoatereeste în funcie de natura pe care o reflect i creia tinde si se conformeze.Autorul operei de art nu este nici el pasiv, ca la Platon (v. Ion), i nici arta nu e osimpltranslatare mecanica realului – ea este o transfigurare creatoare a lui însensul formei sale perfecte.Aristotel apr în continuare arta i de învinovirea car fi lipsitde evlavie,înfiând zeii sub aspectele lor presupus detestabile. În aceastprivin,recunoscând tacit caici e un sâmbure de adevr, el danumite sfaturi celor ce vorsfac o tragedie cum se cade i sse fereascde astfel de greeli. De exemplu, elcere tragediei sfie imitarea unei aciuni alese i s inseama de sensibilitateaspectatorului la deznodmintele impregnate de omenie i dreptate. Cel bun nutrebuie sias înfrânt i nici cel ru triumftor. Obieciei platoniciene cpoeziadeclaneazpatimi josnice, Aristotel îi aduce întâmpinarea cpatimile nu sunt aade condamnat, întrucât nu o datele slujesc virtuii dacsunt bine alese, bineîntrebuinate i ferite de excese.Dar ceea ce poate interesa în mod deosebit e faptul cAristotel gsete îndesftare unul din scopurile principale, deplin justificate i onorabile ale artei. Deaceastplcere ne vorbete i Platon, dar el o considersuspectabil, dacnu chiarcondamnabil, în timp ce pentru Aristotel ea e curat i nevtmtoare, fiindînsoitde „purificare”.Aristotel cautsintegreze arta în rosturile vieii umane i s-o arateargumentat ca fiind de o solidutilitate. Printre alte argumente, el îl va gsi i peacela carta e o altfel de muncdecât cea obinuit(anume, una însoitdeplcere), care reconforteaz i reface energiile cheltuite cu munca productiv.Cu aceasta, desigur, Aristotel n-a pierdut din vedere rostul educativ al artei,misiunea ei moralîn sprijinirea virtuii. Convingerea lui este însctocmaieducaia e aceea care trebuie scuprind i activiti care ofero purdesftare,ceea ce e demn i nobil pentru om. În Politica ni se spune cât se poate de clar cmuzica, duptradiie, nu era privitca util, nici ca necesareducaiei, cum suntalte arte i tiine, ci folosea numai ca un mijloc de întrebuinare demna timpuluiliber, cci, dupprerea timpului – la care ader i Aristotel –, dacexistvreodesftare vrednicde un om liber, aceasta este procuratde muzic.404 Dumitru Isac 18Remarcabilîn gândirea aristoteliceste distincia pe care o accentueazîntre util i frumos, acordându-le, parial, o oarecare autonomie. Kalokagathia paresse desfac, din moment ce se admite i o desftare artistic(deci pe liniafrumosului), dar frscop practic, nici mcar cu intenii etice; dei, cum am maispus, lui Aristotel nu-i este deloc indiferentaciunea morala modalitilormuzicale. Poate fi declarataproape surprinztoare afirmaia din Politica, dupcare preocuparea exclusivcu idei practice nu se potrivete nici sufletelor nobile,nici oamenilor liberi. Gestul de delimitare a esteticului de alte valori i-a gsit odeplinaprobare, printre alii, i la cunoscutul istoric al filosofiei Gomperz.De fapt, Aristotel cautdoar sjustifice rosturile unei arte care nu ne procurdecât desftare estetic; el nu cautsdespartfrumosul de moral (etic). Îneducaie, spune el (tot în Politica), se primesc numai cântecele i armoniile care auun caracter moral.Definind catharsisul i artându-l ca scop al tragediei, ca efect asupraspectatorului, Aristotel aruncîn balana reabilitrii încun argument curemarcabilgreutate, dei nici Platon nu fusese cu totul strin de acest fenomen.3. Problema frumosului pare snu fi fost fundamentalîn estetica luiAristotel – cel puin nu în lucrrile care au ajuns pânla noi. Dialogurileplatoniciene îi acordmai mult spaiu, în timp ce tezele aristotelice cuprindconsideraii practice cu privire la creaia artistic, o analizgenial a tragediei ireferiri susinute asupra problemei raporturilor frumosului cu binele i utilul.Platon n-a definit categoria frumosului; Aristotel, dimpotriv, ne-a lsat odefiniie scurt i fermîn Metafizica (cap. XIII): „Formele cele mai înalte ale

frumosului sunt ordinea, simetria i definitul i pe acestea, mai ales, le scot îneviden tiinele matematice.” Ea este completatîn cartea a VII-a a Poeticii, undefrumosul e artat ca atribuibil doar acelor fiine sau lucruri compuse din pridiverse, dispuse într-o anumit ordine i care au, pe deasupra, o dimensiunepotrivit. Astfel definit, frumosul este, ca i la Platon, universal, în sensul celementele lui se pot regsi atât în sferele cereti, cât i în sânul formelor vieii depe pmânt ori în viaa social(ca, de exemplu, într-un stat bine gospodrit, condusduplegi respectate). El exist i în corpul omenesc, în sntatea i fora acestuia,în domeniul moral sau în registrul senzorial (sunete, culori etc.).Universalitatea frumosului – idee care îi aparinuse i lui Platon – oferoposibilitate de clasificare relativ similarcu aceea pe care am încercat s-o desluimla dasclul Academiei. Schasler distinge, ca primtreapta frumosului la Aristotel,frumosul formal, excluzând astfel considerarea lui prin prisma utilizrii exterioare,ceea ce, în ochii istoricului german, este semnul unui evident progres. Frumosulformal este determinat – cum am vzut – prin ordine, simetrie, msur(limitare).Limitarea e aceea care face ca obiectul sia aspectul de unitate în raport cu alteobiecte; ordinea i simetria acioneazîn cadrul raportului dintre pri i întreg,19 Conceptul de frumos la Socrate, Platon i Aristotel 405care e unul în raport cu prile lui. Frumosul este, deci, unitate în diversitate, adicintegritate i justaezare a prilor în ansamblu. Dar prile trebuie s se afle iîntre ele într-o potrivitaezare, iar sub acest aspect ordinea e simetrie, ca al treileamoment al frumuseii formale.Prin urmare, avem i la Aristotel o frumusee a regularitii matematice, chiara formelor geometrice, dei nu aceastregularitate matematiceste în stare,singur, sasigure frumosul. Frumosul formal se ridicdeasupra exactitii isimplelor raporturi matematice, el implicconcretul lucrurilor reale sau frumuseeanaturii. Dar ceea ce reine aici Aristotel de la Platon i de la ali gânditori greci(cum este Democrit) e convingerea în existena unei structuri obiective afrumosului formulabilîn abstract, deci a unui frumos formal.Aristotel n-a czut nici în idealism, nici în formalism, ci a conceput frumosulîn mod materialist, ca proprietate a lucrurilor i fenomenelor însele, exterioareomului.Dar, dacfrumosul cunoate universalitatea, nu înseamncnumai eltroneazîn existen. În lume exist ordine i dezordine; frumosul stalturi cuurâtul.Aristotel n-a rmas, îns, numai la determinarea matematic-structuralafrumosului. În Retoric, el relaioneazfrumosul la ceea ce e plcut sau preferabilîn sine, oferind i definiia dupcare frumos ar fi ceea ce e ludabil pentru sine saue ludabil pentru c este i bun. Aristotel nu lasfrumosul în exclusivitateaperspectivei matematice, ci se strduiete s-i evidenieze corelaiile i implicaiilecu artisticul, eticul i sfera naturii. Asemenea celei platoniciene, considerareaaristotelica frumosului este complex, iar aparenta discontinuitate adeterminrilor nu e decât rezultatul efortului de a epuiza multilateralul.Ca urmare, în sfera moralfrumosul va prezenta aspecte noi, specifice. El sedeosebete de bine prin doutrsturi: are caracter sensibil i nu implicofinalitate strict. Ambele valori se armonizeazîn cadrul virtuii, care este o sinteza frumuseii i moralitii. Felul cum considerPlaton raportul concret dintrevaloarea moral a faptei i frumuseea ei ne face svedem limpede c, în aceastsfer, calitatea moraleste criteriul frumuseii. Întâlnim i unele neconcordane: înRetorica, binele apare subordonat frumosului, e criteriul acestuia, în timp ce înEtica frumosul e o calitate a binelui. Totui, sunt stabilite i deosebiri între bine ifrumos: virtutea aparine indivizilor, inteniile lor interioare, iar frumuseeaaparine aciunilor, realizrilor. Binele se face, frumosul se contempl; binele arefinalitate, pentru frumos, finalitatea nu existsau e accesorie. Cât privete utilul,Aristotel îl separ formal i hotrât de frumos, subordonându-l acestuia (v. Politica).Frumosul artistic pare socupe, în mod explicit, un loc foarte modest înpreocuprile lui Aristotel. Aa cum aserteazBayer, el ar fi situat arta mai mult în

sfera tiinei i tehnicii. Alii îns(de exemplu, Lévêque) susinuserc, pentru406 Dumitru Isac 20Aristotel, obiectul adevrat al artei ar fi fost tocmai frumosul, delectarea prinfrumos, despre care am fcut meniune în paginile anterioare. Gânditorul românMircea Florian se îndoia i el c, într-adevr, la Aristotel arta ar fi o creaie afrumosului i nota, în acelai timp, ceea ce numea caracterul anestetic alfrumosului, la Stagirit. Totui, convingerea noastreste cdin analiza aristotelicnu lipsesc criteriile estetice. i aceasta reiese foarte evident chiar din alineatul deînceput al vestitei sale opere (cel care nu este îngduit sscape ateniei celor carese pronunîn aceastproblem): „Mi-e în gând s vorbesc despre poezie în sine idespre felurile ei; despre puterea de înrâurire a fiecruia dintre ele; despre chipulcum trebuie alctuitmateria pentru ca plsmuirea sfie frumoas; din câte i cefel de pri e alctuit, aijderi despre toate câte se leagde o asemenea cercetare –începând, cum e firesc, cu începutul.” Partea subliniatdovedete cu prisosinctocmai criteriul estetic a fost luat în seamde Aristotel. Se pare cLévêque eraacela care avea deplindreptate sconsidere c, dei scrierea Despre frumos s-apierdut, ne-a rmas, totui, de la Aristotel o concludent i transparentaplicare aprincipiilor sale relative la frumos, în Poetica. Cerinele formulate de filosoful greccu privire la diverse forme de artpledeaz, cu îndreptire neîndoielnic, în acelaisens. Analiza tragediei se face, evident, prin prisma criteriilor frumosului; stilulpoetic e abordat i din perspectiva mrimii, calitile lui fiind puse în funcie derespectarea cerinelor acestei categorii. Stagiritul recomanda oratorului sîntrebuineze epitete nici prea lungi, nici prea scurte. Opera poeticse cere a fi unîntreg unitar, bine încheiat, cu pri care se succed necesar ori verosimil i decurgfiresc unele dintr-altele, cu lsarea la o parte a aciunilor i întâmplrilor secundare,nesemnificative. El reclam, printre altele, justificarea prilor în ansamblu iorganicitatea acestuia.Frumosul este ordine, spune Aristotel – o spusese i Platon; tocmai de aceea,tragedia trebuie saib un început, un mijloc i un sfârit, iar subiectul ei trebuie sse desfoare în acest fel; frumosul e simetrie, ceea ce se reflecttocmai în cerinaunei structuri tripartite a tragediei: început – mijloc – sfârit. Frumosul estelimitare, în conformitate cu care „subiectele trebuie saib i ele o oarecareîntindere, o întindere lesne de cuprins cu gândul...”. În general, mai tot ce spuneAristotel despre tragedie, se plaseazpe coordonatele estetice ale organicitii,ordinei, armoniei, limitei, adicmsurii. Chiar dac nu o face în mod explicit isistematic, criteriile frumosului sunt cele pe care le aplicvizibil Aristotel, dei încea mai mare parte în mod tacit.Nu avem nici la Aristotel – cu toate progresele gândirii sale în raport cuPlaton – o teorie tiinifica frumosului. Dei temeliile cercetrilor sale suntincomparabil mai solide, el a trecut, pe de o parte, la o cercetare prea morfologicaunui anumit gen artistic, fra evidenia mai detaliat o estetica genului, iar, pe dealtparte, în consideraiile generale despre art i frumos, Aristotel e mai21 Conceptul de frumos la Socrate, Platon i Aristotel 407fragmentar decât Platon, pstrând, în mare msur, indistinciile acuzate la dasclulsu. Nici la el nu este de vzut o clarificare a specificului estetic în raport cu binelei adevrul. Totui, aa cum am evideniat, Aristotel indiclimpede posibilitateaunei analize estetice a artei, respectiv dovedete ca sesizat în mai mare msurdecât Platon condiiile estetice ale artei i deductibilitatea unei structuri formale afrumosului din opera concret. Mai mult decât atât, în opoziie cu Platon – caresubordona cu totul frumosul sensibil cerinelor etice, pedagogice i politice –,Aristotel vede i susine îndreptirea unei arte care place printr-un frumos frscop sau, mai bine zis, prin niciun alt scop decât acela de a delecta sufletulomenesc, înnobilându-l i ridicându-l într-o sferspiritualeliberatde tribulaiilemrunte ale vieii. Recunoscând clar aceastbivalena artei (inegal dezvoltatînpreocuprile lui), Aristotel atinge i aici o profunzime mult mai mare i un orizontmult mai larg decât acelea ale dasclului su. El s-a ridicat – fie i printr-onesusinutintuiie – la sesizarea clara specificului estetic al frumosului,premergând, foarte de departe i doar ca simplu gest, tendina purspre art.

IV. Capitolul de încheiere al tezei a vrut sofere, pe scurt, o privire deansamblu asupra raportului celor trei mari filosofi greci la formularea problemelorestetice ale artei i frumosului, o evaluare a nivelului pânla care s-a ridicatgândirea lor în acest domeniu i, bineîneles, o reprivire a legturii ideilor esteticecu cele filosofice printr-o considerare finala influenei pe care a avut-o gândireafilosoficasupra mersului ideilor estetice ale celor trei filosofi. Unele dintre acesteconsideraii le-am evocat chiar în paginile de pânaici ale acestui rezumat, astfelîncât nu mai socotim necesar srevenim asupra lor.În general, Socrate este mai puin luat în seamca estetician, dei lui îiaparine începerea dezbaterii deschise asupra esenei frumosului, precum i primaoperaie susinutde adecvatdefinire a acestuia.Cele dounume centrale din perioada clasica filosofiei greceti, luate înconsideraie, sunt cele ale lui Platon i Aristotel. Ca greutate personal, ei suntapreciai diferit. Pentru un Schasler, Aristotel ar avea prioritate valoric, dar Ch.Bénard, platonist ardent, se va strdui s-l aeze pe acesta pe o treaptmai josdecât Platon. Într-o lucrare mai recent, Denis Huisman face i el din Platon figuracentrala esteticii antice greceti. Dar o atare problem este i greu de soluionat inici nu prezintun interes deosebit pentru ordinea de idei a tezei noastre. Dinconsideraiile pe care le-am fcut asupra ideilor estetice ale celor doi gânditori,rezult i pentru noi cAristotel e acela care a aezat consideraia frumosului pe unteren mai solid i a deschis larg calea pentru o viitoare tratare a problemeifrumosului dintr-un punct de vedere mai tiinific, eliberat de încorsetareaidealismului platonician.De un deosebit interes este afirmaia cAntichitatea nu a avut o esteticpropriu-zis– ceea ce, firete, se poate argumenta. Acestui punct de vedere i s-araliat, printre alii, B. Croce, din consideraii filosofice greu de acceptat. Dar i ali408 Dumitru Isac 22autori, ateni la fuziunea frecvent i susinuta frumosului cu binele, chiar aridicrii binelui la rangul de valoare superioaroricrei alteia i de care depindeoricare alta (inclusiv frumosul), considercideile estetice antice nu s-auautonomizat suficient pentru a constitui o tiin aparte. i aici, opiniile au fostîmprite, iar soluia nu ni se pare a fi alta decât aceea pe care a enunat-ogânditorul român Tudor Vianu; acesta aprecia c, i în cazul în care nu se admiteexistena unei estetici antice, rmâne, totui, sigur faptul cproblemele ei s-au pusîncde atunci.Nu este, îns, vorba numai de o simplenunare a unei problematici. Înestetica frumosului i în teoria artei, filosofia clasicgreacne-a lsat i unelesoluii asupra crora gânditorul contemporan merits-i arunce privirea.Astfel, dacgândirea anticn-a delimitat frumosul de moral, nu înseamncteza Kalokagathiei e repudiabilîn sine. Existun specific al fiecreia dintre celedouvalori, dar exist i o intimcorelaie a lor. Numai nite estei frmsurarputea spledeze pentru absoluta lor disociere. De aceea, trebuie s-i apreciem pegreci pentru cau tratat frumosul prin stricta prisma umanului, cl-au subordonatvieii, ci-au vzut i reclamat rosturile umane i ceteneti, educative i politice.Grecii sunt cei dintâi care au pledat pentru o semnificaie umanista artei, desigur,în sensul limitat în care înelegeau ei umanismul; tot ei sunt cei care, mult departede noi, au îneles funcia social a artei, au cerut i impus artistului i scriitoruluiresponsabilitatea în faa cetii, pentru rosturile creaiei lor.