Comparatie intre sistemul de contabilitate Francez si cel din Marea Britanie

1

SISTEMUL CONTABIL DIN MAREA BRITANIE

Contabilitatea, in ceea ce priveste tehnica si informatia, are obiectivul de a

masura si de a trduce activitatile unei entitati (activitati juridice pentru conturile

sociale si activitati economice pentru conturile consolidate). Dar aceasta masurare

este afectata direct de regulile si normele de elaborare care sunt la randul lor, rezultate

ale unor elemente precum cultura, dezvoltarea economica, istoria , institutiile in

masura sa stabileasca reguli contabile. In acest sens contabilitatea este o miza socio-

culturala, care scoate in evidenta consensul social de la baza contabilitatii.

Sistemele contabile naţionale nu sunt echivalente, acestea fiind caracterizate

de norme şi practice care diferă de la o zonă la alta, respectiv de la o ţară la alta.

Principalii factori care stau la baza diferenţierilor între referenţialele contabile sunt:

- Tipul sistemului de drept, acesta putând fi de drept scris sau cutumiar

- Structura furnizorilor de fonduri, aceştia fiind investitorii sau creditorii

bancari

- Rolul fiscalităţii, în sensul dacă contabilitatea este conectată sau

deconectată de fiscalitate

- Rolul profesiei contabile liberale

- Teoriile şi teoreticienii

- Factorii culturali şi influenţa lor asupra sistemului contabil

- Accidente ale istoriei

În urma recunoaşterii acestor factori ce stau la baza diferenţelor dintre

sistemele contabile se pot contura două mari grupe de zone contabile, acestea fiind

zona ţărilor continental- europene şi zona ţărilor anglo- saxone. Din ţările continental-

europene se pot enumera Franţa, Germania, Italia, Elveţia, etc, iar din zona ţărilor

anglo- saxone fac parte Statele Unite, Marea Britanie, Canada, etc.

Astfel făcând referire la aceşti factori de influenţă, putem spune că în ţările

anglo- saxone companiile îşi obţin finanţarea în special de la investitori, aceştia fiind

şi principalii utilizatori ai situaţiilor financiare întocmite. În aceste ţări în care tipul de

drept predominant este cel cutumiar normalizarea contabilă se efectuează prin

existenţa unui număr minim de reglementări legale, la bază stând normele elaborate

de profesia contabilă liberală. Un rol foarte important în ţările ce practică o

contabilitate de tip anglo- saxonă îl joacă raţionamentul profesional. Acest tip de

2

contabilitate este deconectată de fiscalitate, astfel calculul taxelor şi al impozitelor

având un rol secundar.

În schimb, în ţările continental- europene, reglementarea legală joacă un rol

determinant în normalizarea contabilă, ceea ce conferă o flexibilitate destul de redusă

a sistemului contabil. În aceste ţări băncile sunt cele care asigură în cea mai mare

parte finanţarea companiilor. Acest tip de contabilitate, cel continental- european, este

conectat la fiscalitate, astfel punându-se un accent destul de mare pe calcularea

taxelor şi a impozitelor.

1. Scurt istoric al sistemului contabil britanic

Sistemul contabil din Marea Britanie are diverse particularităţi care îl

diferenţiază de sistemul contabil practicat de ţările continental- europene. Aceste

particularităţi constau în poziţia independentă pe care specialiştii contabili o au şi

rolul important al acestora în normalizarea contabilităţii naţionale, în orientarea

informaţiilor financiare către investitori, în participarea nesemnificativă a statului în

reglementarea contabilă, adică a deconectării de la fiscalitate. În Marea Britanie,

totuşi, regulile contabile sunt mai stricte decât cele din Statele Unite. Acestea sunt

reglementate de acte legislative, de cerinţele Bursei de Valori, de standarde de

evidenţă obligatorii şi recomandate, de cerinţele Directivelor Europene şi de

recomandările date de Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Britanicii au încercat să dea naştere în imperiul lor la o şcoala de contabilitate

anglo- saxonă, ccea ce au şi reuşit importând de la italieni contabilitatea în partidă

dublă. Apoi, britanicii au exportat în ţările continental- europene propriile concepte cu

privire la “imaginea fidelă” si la “cultura profesiei contabile de tip liberal”.

În Marea Britanie, revoluţia industrială este cea care a influenţat în mod

decisiv evoluţia sistemului contabil, prin dezvoltarea şi creşterea economică. Astfel în

urma revoluţiei industriale au aparut primele reglementări contabile, ce aveau ca

obiect doar societăţile pe acţiuni. La începutul secolului XIX, în lipsa unei legi

privind înregistrarea societăţilor, crearea acestora se putea realiza numai pe baza unui

mandat regal sau pe baza unui acord al Parlamentului. În acea perioadă, regulile

contabile făceau parte din statutul societăţii. Aflat în faţa unui număr destul de mare

de cereri de înfiinţare de societăţi, în anul 1844, guvernul britanic a adoptat legea

Joint Stock Companies Act care permitea crearea societăţilor fără a mai fi necesară

aprobarea Parlamentului. Această lege solicita, însă, prezentarea unui bilanţ complet

3

şi fidel, “full and fair”, fără să specifice însă şi conţinutul acestora. De asemenea,

bilanţul trebuia să fie supus controlului acţionarilor.

În 1855 o nouă lege îmbunătăţea statutul acţionarilor, prin prevederea unei

responsabilităţi limitate la capitalul subscris, iar în 1856 o a treia lege propunea

elementele de conţinut ale bilanţului contabil, deşi întocmirea şi auditarea bilanţului

deveneau facultative prin textul legii. Începând cu 1900, prin legea Companies Act se

impune din nou obligativitatea întocmirii şi auditării bilanţului contabil, legea

solicitând ca bilanţul să redea o imagine adevărată şi exactă cu privire la situaţia

financiară.

În 1942 este creat “Comitetul principiilor contabile” de către organismul

profesiei contabile britanice, care cuprindea o serie de recomandări destinate doar

membrilor acestui organism. Cea mai importantă reformă s-a produs începând cu

1947 prin adoptarea Companies Act, care, un an mai târziu, a fost înlocuită printr- o

lege a consolidării care anula dispoziţiile precedente şi le regrupa într- o nouă lege.

Această lege a stabilit în linii mari caracteristicile contabilităţii britanice, acestea fiind

valabile şi în prezent. Astfel, conceptul de “true and correct view” a fost modificat,

aplicându- se conceptul de “true and fair value”, imagine fidelă, concept care se

regăseşte şi astăzi în principiile de bază ale contabilităţii britanice. Tot prin această

lege devenea obligatorie publicarea contului de profit şi pierdere, se clarificau

noşiunile de provizion si rezerve, se interzicea crearea de rezerve oculte. De

asemenea, legea prevedea ca persoanele care efectuau auditul trebuie să facă parte

dintr- o asociaţie profesională.

În 1971, prin decizia comună a organismelor profesiei contabile este creat

“Comitetul normelor contabile” , “Accounting Standards Committee”, comitet din

care făceau parte asociaţi ai cabinetelor din Big Six. Menirea acestui comitet era să

emită norme în vederea restrângerii numărului de opţiuni utilizabile de către societăţi

şi auditori.

Prin intrarea în Comunitatea Europeană, în 1973, Regatul Unit al Marii

Britanii a luat parte la lucrările directivelor europene, prin aceasta încercând să

impună conceptul de imagine fidelă şi forma detaliată de redactare a contului de profit

şi pierdere. În 1981, Marea Britanie a adoptat Directiva a IV- a Europeană, această

nouă lege cuprinzând modelele de prezentare ale situaţiilor financiare, regulile de

evaluare şi informaţiile care trebuiau prezentate în notele explicative.

4

În anul 1989, în Marea britanie a fost adoptată Directiva a VII- a Europeană.

Astfel, prin noua lege a societăţilor comerciale se impune societăţilor de capitaluri să

prezinte acţionarilor un bilanţ, un cont de profit şi pierdere şi anexe.

2. Principiile contabile fundamentale

În practica contabilă britanică, principiul de bază este acela al imaginii fidele,

adică organizaţiile trebuie în primul rând, prin situaţiile financiare întocmite, să

reflecte situaţia financiară reală. Principiul imaginii fidele reprezintă obiectivul

principal urmărit în întocmirea situaţiilor financiare, prin acesta întelegându- se

prezentarea unei imagini adevărate, corecte şi sincere. Imaginea fidelă rezultă din

aplicarea sinceră a regulilor formulate prin lege şi din aplicarea normele contabile în

vigoare. Principiul imaginii fidele primează în contabilitatea anglo- saxonă. Legea

britanică a societăţilor comerciale prevede faptul că bilantul contabil trebuie să ofere o

imagine fidelă a situaţiei financiare a societăţii, iar contul de profit şi pierdere trebuie

să ofere o imagine fidelă a rezultatului execiţiului.

Principiile contabile de bază britanice se pot grupa în funcţie de sursele

dreptului contabil care le-au formulat. Astfel, norma SSAP 2 şi legea societăţilor

comerciale prezintă principiul continuităţii exploatării, principiul permanenţei

metodelor, principiul independenţei exerciţiilor şi conectarea cheltuielilor cu

veniturile şi principiul prudenţei. Conform principiului continuităţii exploatării,

„going concern concept”, costul istoric este regula de bază în evaluare. În cazul

principiului permanenţei metodelor este posibilă schimbarea metodei contabile numai

dacă noua metodă va fi mai eficientă în prezentarea imaginii fidele. Prin conţinutul

principiului independenţei exerciţiilor şi conectarea cheltuielilor la venituri, norma

contabilă SSAP 2 aduce precizări cu privire la modul de repartizare în timp a

cheltuielilor, conectarea cheltuielilor la veniturile exerciţiului, şi precizări cu privire la

modul de alegere între principiul prudenţei şi cel al conectării, atunci când se ajunge

la o stare conflictuală. Principiul prudenţei reprezintă mai mult o atitudine decât un

principiu în sine, atitidine ce este operatională după aplicarea principiului conectării

cheltuielilor cu veniturile.

Legea societăţilor comerciale mai prezintă şi principiul necompensării care se

aplică în prezentarea bilanţului şi contului de profit şi pierdere, precum şi în evaluarea

elementelor acestor documente financiare, şi interzice compensarea reciprocă a

posturilor din situaţiile financiare.

5

Principiul importanţei relative este enunţat în prefaţa introductivă a normelor

contabile şi este un principiu potrivit căruia conturile anuale trebuie să conţina numai

acele informaţii care pot influenţa evaluările şi deciziile ulterioare. Astfel, se va evita

supraîncarcarea informaţională a conturilor principale.

De asemenea, în contabilitatea britanică, se aplică şi principiul prevalenţei

economicului asupra juridicului, principiu internaţional, care prevede faptul că

operaţiunile contabile sunt înregistrate şi prezentate în funcţie de natura lor, fără să se

ţină seama de apartenenţa lor juridică.

Norma SSAP 6 prevede şi aplicarea principiului intangibilităţii bilanţului de

deschidere, conform căruia sumele finale ale bilanţului din anul anterior trebuie

preluate în bilanţul de deschidere al anului curent.

3. Relaţiile contabilităţii cu fiscalitatea

În Marea Britanie, spre deosebire de ţările ce practică contabilitatea

continental- eurpeană, cunoaşterea contabilităţii nu implică neaparat şi cunoaşterea

fiscalităţii, contabilitatea britanică fiind deconectată de fiscalitate.

În contabilitatea anglo- saxonă, înregistrările contabile nu sunt determinate

pentru calculul beneficiului fiscal (taxable profit). Spre deosebire de Franţa, o

cheltuială poate să fie deductibilă fiscal fără ca ea să fie contabilizată. În vederea

determinării rezultatului impozabil, amortizările (deprecierea) sunt calculate pe baza

duratelor de viaţă admise de autorităţile fiscale, indiferent care sunt cele utilizate în

contabilitate. Orice diferenţă între contabilitate şi documentaţia fiscală trebuie să fie

justificată.

Modul de rezolvare al problemelor fiscale depinde adesea şi de cultura de

întreprindere. Unele întreprinderi controlează îndeaproape fiscalitatea, în vederea

diminuării impozitului pe profit, altele consideră că, indiferent ce s-ar face, cheltuiala

fiscală este necontrolabilă şi inevitabilă. Se poate spune, de asemeena, că motivele de

ordin fiscal stau nu numai la baza alegerii metodelor contabile, ci şi la baza

structurării grupului: împărţirea activităţilor între filiale sau plasarea de societăţi în

străinătate.

6

În contabilitatea anglo- saxonă, beneficiul impozabil este determinat plecând

de la rezultatul contabil, calculat conform principiilor contabile general admise şi

corectat printr-un număr de ajustări impuse de legea fiscală. Spre deosebire de

Franţa, ajustările au un impact foarte important asupra rezultatului fiscal, pentru că ele

vizează, în special, amortizările. Acestea trebuie să fie reintegrate pentru determinarea

rezultatului fiscal şi înlocuite cu deducerile pentru investiţii (Capital Allowances)

prevăzute de lege.

Legea britanică a finanţelor este cea care determină ce active sunt amortizabile

şi la ce cote. Întreprinderile aleg, deci, metodele de evaluare şi de amortizare a acestor

active, fără să fie preocupate de minimizarea impozitului. Considerate a fi

amortizabile în conformitate cu principiile contabile general admise, unele active

imobilizate, precum birourile şi magazinele cu amănuntul, nu sunt amortizabile din

punct de vedere fiscal.

Spre deosebire de Franţa, cotele de amortizare sunt fixate de lege, fără referire

la durata normală de utilizare.

Cotele de amortizare fiscale sunt, în general, de 4% (metoda lineară), pentru

clădiri industriale şi de 25% (metoda degresivă), pentru alte active industriale,

vehicule etc.

Conform fiscalităţii britanice, spre deosebire de ţările ce practică contabilitatea

continental- europană, un activ, în caz de cesiune, continuă să fie amortizat din punct

de vedere fiscal şi că amortizările nu sunt ajustate în funcţie de preţul de cesiune.

Maşinile, utilajele şi instalaţiile fac obiectul unei amortizări iniţiale (anul de

achiziţie) de 25% - sub rezerva unui regim temporar, soldul urmând să fie amortizat,

conform metodei degresive, utilizând aceeaşi cotă.

În principiu, elementele de activ nu sunt amortizate individual, ci în mod

global. Totuşi, elementele de activ a căror durată de viaţă este scurtă pot să fie excluse

din grup şi să fie amortizate în mod individual.

Elementele de activ imobilizat, utilizate pentru activitatea de cercetare

ştiinţifică, beneficiază de o deducere fiscală de 100% încă din anul achiziţionării lor.

Brevetele şi elementele know-how beneficiază de o amortizare degresivă de 25%.

Bunuri neamortizabile din punct de vedere fiscal: fondul de comerţ, mărcile de

fabrică, terenurile imobilelor cu utilizare neindustrială precum imobilele ce reprezintă

birouri şi magazine.

7

În cazul provizioanelor, trebuie menţionat faptul că cele generale nu sunt

deductibile fiscal. Numai provizioanele specificate, cum ar fi cele referitoare la

creanţele dubioase şi cele care corespund datoriilor deja născute în cursul exerciţiului

sunt deductibile din punct de vedere fiscal. Factorul determinant pentru Administraţia

Fiscală britanică în ceea ce priveşte deductibilitatea provizioanelor îl reprezintă

precizia cu care poate să fie calculată valoarea provizionului.

Spre deosebire de Franţa, cheltuielile sau pierderile probabile nu pot să facă

obiectul provizioanelor fiscal deductibile.

Pierderile pot să fie imputate asupra plusurilor de valoare ale exerciţiului sau

asupra profiturilor şi plusurilor de valoare aferente ultimelor trei exerciţii (cu excepţia

celui curent).

De asemenea, pierderile pot să fie reportate asupra beneficiilor exerciţiilor

ulterioare, fără a se limita durata imputării, cu condiţia ca ele să provină din aceeaşi

activitate.

4. Profesia de contabil în sistemul britanic

Una din trăsăturile fundamentale ale contabilităţii britanice se referă la

profesia de contabil. Sistemul contabil britanic se caracterizează prin libertatea

judecăţii profesionale şi prin faptul că profesia liberală a stat la baza evoluţiei

principiilor contabile. De- a lungul timpului britanicii au reuşit să exporte conceptul

de profesie de tip liberal şi în ţările unde se aplică contabilitatea continetal-

europeană.

La inceputul anilor `80 comitetul britanic de normalizare contabilă a

considerat că este necesară crearea unei entităţi independente de profesie, dotată cu

puterea de a emite norme, inspirată după modelul american. Astfel, prin legea

societăţilor din 1989 a decis numirea uui consiliu responsabil cu reglementarea

contabilă, numit “Financial Reporting Council” (Consiliul Raportării Financiare), care

va fi instalat în anul 1990. În vederea realizării obiectivelor, Consiliul Raportării

Financiare dispune de două comitete importante şi anume Consiliul Standardelor de

Contabilitate, „Accounting Standards Boards”, respectiv Grupul de Revizuire a

Raportării Financiare.

Consiliul Standardelor de Contabilitate are rolul de a emite standarde pentru

situaţiile financiare anuale, cunoscute sub denumirea de Financial Reporting

Standards şi proiecte de norme pentru situaţiile financiare. În anul 1999 Consiliul

8

publică Cadrul Conceptual Britanic, „Statement of Principles for Financial

Reporting”, ce a avut un rol deosebit în procesul de normalizare contabilă. Consiliul

are rolul de a urmări convergenţa standardelor proprii cu cele emise de IASB.

În Marea Britanie profesia de contabil este reprezentată de următoarele

organizaţii contabile independente:

- Institutul Contabililor Jurati ai Angliei şi Ţării Galilor

- Institutul Contabililor Autorizati ai Irlandei

- Institutul Contabililor Jurati ai Scoţiei

- Institutul Contabililor Manageri

- Asociaţia Contabililor Autorizaţi, cunoscută sub numele de ACCA

- Institutul Finanţelor Publice privind activitatea contabilă

De altfel, Ministerul Comerţului, în calitate de auditor, este recunoscut ca

membru al acestor organizaţii contabile. Pe lângă acestea, mai există încă două organe

specializate şi anume Institutul Administrării Financiare şi de Audit al sectorului de

stat care deserveşte Guvernul, şi Institutul Contabililor de Administarre care activează

numai în cadrul întreprinderilor.

Funcţiile principale ale organizaţiilor contabile britanice independente sunt

acelea de pregătire a profesioniştilor contabili, de elaborare a materialului informativ

pentru aceştia şi controlul asupra îndeplinirii de către ei a obligaţiilor.

5. Întocmirea situaţiilor financiare anuale. Reguli de evaluare

Societăţile comerciale britanice sunt obligate să întocmească şi să ăublice

situaţiile financiare anuale, responsabilitatea întocmirii şi prezentării acestora

revenind administratorilor. Legea socităţilor comerciale prevede faptul că un et

complet de conturi anuale trebuie să cuprindă în mod obligatoriu bilanţul,contul de

profit şi pierdere şi anexe.

Norma de comunicare financiară FRS 1,”Financial Reporting Standards”,

impune publicarea unui tablou al fluxurilor de trezorerie pentru a asigura astfel

obiectivul imaginii fidele. Norma FRS 3 impune societăţilor comerciale britanice

întocmirea şi publicarea unui tablou al tuturor câştigurilor şi pierderilor contabilizate

direct în capitalurile proprii. Astfel, sunt evidenţiate rezultatul net înaintea

dividendelor exerciţiului, operaţiile de reevaluare ale activelor ce afectează rezerva

din reevaluare, precum li impactul variaşiilor cursurilor monetare asupra investişiei

nete în străinătate.

9

Legea britanică a societăţilor comerciale prevede pentru întocmirea bilanţului

contabil două modele şi anume prezentarea în format listă, vertical, sau prezentarea în

cont, orizontal. În ambele modele de prezentare a bilanţului contabil, criteriile de

clasificare a elemnetelor vor fi abordarea funcţionlă pentru posturile de activ şi gradul

de exigibilitate pentru posturile de pasiv.

Societăţile comerciale britanice au optat pentru prezentarea bilnaţului contabil

în formatul listă, structura detaliată a acestuia fiind următoarea:

Capital apelat nevărsat

Imobilizări

- Imobilizări necorporale

- Imobilizări corporale

- Imobilizări financiare

Activ curent

- Stocuri

- Debitori

- Titluri de plasament

- Disponibilităţi

Cheltuieli constatate în avans şi venituri de primit

Creditori cu scadenţă sub un an

Activ net curent

Activul totl – datorii curente

Creditori cu scadenţă mai mare de un an

Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

Cheltuieli de plătit şi venituri constatate în avans

Capitaluri proprii

- Capital

- Prime din emisiune

- Rezerva din reevaluare

- Alte rezerve

- Rezultate reportate

Contabilitatea britanică prezintă anumite politici şi opţiuni contabile

caracteristice în ceea ce priveşte posturile din bilanţul contabil. Astfel, costurile de

10

cercetare pură şi aplicată trebuie recunoscute drept cheltuieli, iar costurile de

dezvoltare pot fi recunoscute ca active dacă sunt îndeplinite criterii stricte ce pot fi

comparate cu cele enunşate de norma IAS 38. O diferenşă reprezentativă faţă de

IAS/IFRS o constituie momentul începerii amortizării activelor necorporale

achizişionate. Astfel, standardele britanice prevăs faptul că amortizarea începe de la

data achizişiei pe o durată de maxim cinci ani, în timp ce,conform IFRS, amortizarea

începe în momentul în cre activul devien gata de utilizare.

În ceea ce priveşte imobilizările corporale trebuie menţionat faptul că există

trei mari categorii şi anume terenuri şi clădiri, instalaţii tehnice şi utilaje, accesorii,

echipamente şi mobilier. În contabilitatea britanică o situaşie aparte este constiutiă de

categoria terenuri şi construcţii deţinute pentru potenţialul investiţional şi nu pentru

neviole întreprinderii, „investment properties”. Norma SSAp 19 impune prezentarea

acestor active la valoarea lor de piaţă la fiecare dată abilanţului fără a fi însă

amortizate.

În bilanţul contabil, imobilizările corporale se recunoasc iniţial la costul lor,

ulteior întreprinderea având posibilitatea de a le reevalua. Normele britanice prevăd

faptul că o reevaluare completă a elemntelor de activ corporal trebuie să fie efectuată

cel puţin din cinci în cinci ani. În ceea ce priveşte amortizarea imobilizărilor

corporale, normele prevăd faptul că aceasta trebuie să ie recunocută ca o cheltuială,

chiar dacă activul s-a apreciat sau a fost reevaluat. Metoda de amortizare trebuie să

reflecte modul în care beneficiile rezultate din urma exploatării imobilizărilor

corporale sunt consumate. Valoarea amortizabilă a imobilizărilor corporale se

determină ca diferentă între costul activului sau valoarea reevaluată a acestuia şi

valoarea reziduală, calculul amortizării contabile neavând nici un fel de influenţă

asupra rezutatului fiscal. Metodele de amortizare folosite în contabilitatea britanică

sunt metoda liniară, metoda degresivă cu cotă fixă, metoda Softy, metoda unităţilor de

produţie.

Norma SSAP 21 prevede faptul că activele care fac obiectul unui contract de

leasing financiar vor fi contabilizate în activele din aceeaşi lasă ale locatarului, la

valoarea lor justă din momentul încheierii contractului de leasing.

În Marea Britanie, în bilanţul contabil, datoriile sunt reflectate mai detaliat.

Astfel, datoriile pe termen lung includ creditele de la bănci, avansurile primite,

datoriile faţă de alte companii, cambiile spre plată, etc. În notele explicative vor fi

reflectate separat datoriile care vor fi stinse in decurs de peste cinci ani în rate,

11

condiţiile de stingere şi procentul dobânzii. Şi în ceea ce priveşte posturile de capital,

în notele explicative trebuie dezvăluite informaţii cu privire la numărul de acşiuni

admise spre emisiune, numaărul de acşiuni emise şi aflate în circulaţie, suma

capitalului investit, dividendele amânate, capitalul suplimentar din reevaluare,

rezervele create pe contul profitului pentru acoperirea obligaţiilor curente, viitoare şi

condiţionate.

Contul de profit şi pierdere poate fi întocmit cu analiza chetuielilor după

funcţie sau după natură. Formatul de prezentare a contului de profit şi pierdere având

cheltuielile analizate după funcţia lor, răspunde nevoii de determinare a marjei brute,

în timp ce prezentarea acestuia cu o analiză a cheltuielilor după natura lor, este

orientat spre determinarea indicatorului producţia exerciţiului.

Normalizatorii britanici conferă o mai mare utilizare modelului de prezentare

sub formă de listă,cu analiza cheltuielilor după funcţia lor, pentru contul de profit şi

pierdere, structura acestuia fiind următoarea:

• Cifra de afaceri ( Turnover)

• Costul vânzărilor( Cost of sales )

• Marja brută ( Gross profit or loss)

• Cheltuielile de distribure( Distribuţion costs)

• Cheltuielile administrative( Administrative expenses)

• Alta venituri din exploatare( Other operating income)

• Veniturile generate de acţiunile deţinute în întreprinderile

grupului( Income from shares in group undertakings)

• Venituri din participaţii( Income from participating interests)

• Venituri din alte imobilizări financiare( Incom from other fixed asset

investments)

• Alte venituri financiare( Other interest receivable and similar income)

• Cheltuieli privind provizioanele pentru deprecierea elementelor

financiare( Amounts written off investtments)

• Dobânzi de plătit şi alte cheltuieli similare( Interest payable and simila

charges)

12

• Rezultatul activităţii ordinare înainte de impozitare( Profit or loss

ordinary activities before taxation)

• Impozitul asupra activităţilor ordinare( Tax on profit or loss on ordinary

activities)

• Rezultatul activităţii ordinare după impozitare( Profit or loss

ordinary activities after taxation)

• Venituri extraordinare( Extraordinary income)

• Cheltuieli extraordinare( Extraordinary charges)

• Rezultatul extraordinar( Extraordinary profit or loss)

• Impozitul asupra rezultatului extraordinar( Tax on extraordinary profit or

loss)

• Alte impozita şi taxe neincluse în rubricile precedente( Other taxes not

shown under the above intems)

• Rezultatul net al exerciţiului( Profit or loss for the financial year)

• Dividende( Dividends)

• Transferări la ( reluări) rezerve ( Transfer to/from reserves)

• Rezultate reportate( Profit and loss account brought Forward)

• Rezultate de reportat( Profit and loss account carried forward)

Prin legea britanică asocietăţilor comercilae se impune publicrea în anexe a

informaţiilor cu privire la prezentarea politicilor contabile, a informaţiilo relative la

bilanţ, a informaţiilor relative la contul de profit şi pierdere, precum şi prezentarea

altor informaţii suplimentare.

Norma FRS 1, Cash Flow Statements, impune societăţilor britanice şi

prezentarea tabloului fluxurilor de trezererie, abordarea britanică a tabloului fiind

inspirată din contabilitatea americană.

13

SISTEMUL CONTABIL IN FRANTA

In Franta, cat si in tari ca : Austria, Elvetia, Belgia , Spania, Italia, Portugalia

si Germania se foloseste modelul European clasificat ca sistem continental de

evident. O trsatura caracteristica a cestui sistem este rectificarea marimii impozitelor

in functie de datele contabile si controlul asupra oportunitatii si plenitudinii platii lor.

Particularitatea sistemului contabil francez consta in esenta lui juridica ,

deoarece toate regulamentele rezulta din legislatia comerciala si fiscal.

1. Scurt istoric al sistemului contabil francez:

Inceputul procesului de formare si evolutie a legii de baza a contabilitatii in

Franta a fost in anul 1673, Ordonanta lui J.-B. Coliber, in care au fost reflectatea

ideile mercantilistilor privind problemele dezvoltarii economice din acea perioada. In

1807 o noua versiune a legii contabilitatii a reflectat ideile Marii revolutii franceze,

regulamentle principale ale Dreptului roman constituind baza normative a dreptului

economic si commercial al Frantei din secolul XIX- mijlocul secolului XX si

exercitand totodata, o influenta esentiala asupra legislatiei comerciale a unui sir de tari

din Europa, Asia , Africa.

Dupa infrangerea din 1940, ocupatia germane a impus Frantei cereri enorme

privind indemnizatiile financiare si resursele importante. Reactiile Frantei au fost

foarte variate, de la collaborationism la incercari de a detine un control economic

autonom in speranta de a evita rutina totala. In acest context, Guvernul Vichy

considera insuficiente practicile contabile, cerand unei comisii formate din 30 de

membri sa stabileasca un plan contabil. Planul , eliberat in 1942, nu a avut un impact

considerabil. Acesta lasa optiunea intre o contabilitate a cheltuielilor si veniturilor

clasificate dupa natura si o contabilitate industrial integrate si nu cuprindea

considerentele generale necesare elaborarii situatiilor financiare. Aceasta versiune

foarte elaborate, numarand 225 pagini , a fost implementata doar in industria

aeronautica.

Trecerea la un plan contabil dualist a avut loc in anul 1947, dupa

nationalizarea din anii 1945-1946. Obiectivul Comisiei de normalizare Contabila a

fost acela de a stabili o terminologie comuna, un plan de conturi si modele comune

de situatii financiare pentru toate intreprinderile.

14

Un rol la fel de importat in optiune pentru planul contabil dualist l-a avut

autoritatea fiscal, dat fiind faptul ca rezultatul fiscal se calcula pe baza datelor din

conturile din Planul Contabil General. Controlul fiscal era asadar inlesnit. Caracterul

dualist al Planului Contabil General din 1947 s-a datorat si influentelor unor important

birocrati care sustineau folosirea unui plan contabil national ca baza a dezvoltarii

statisticilor nationale si aplanificarii economice nationale.

Spre deosebire de planul contabil din 1942, cel din 1947 plasa intr-o categorie

optional contabilitatea de gestiune, excluzand posibilitatea folosirii Planului Contabil

General ca pe un instrument de supraveghere a costurilor de productie. Acesta are un

character general si este supus unor imbunatatiri continue, dar ramane facultative

pentru intreprinderi.. acestui proiect I s-au opus initial intreprinderile mari, care aveau

o contabilitate organizata intr-un format integrat, iar schimbarea lui ar fi implicat

costuri foarte mari. In timp insa ele au luat in considerare avantajele unui astfel de

plan contabil si au acceptat aplicarea variantei elaborate in anul 1957.

Incepand cu anii ’70 apare necesitatea reglementarii contabile de inflatie, la

care nu raspundea utilizarea unui Plan Contabil General bazat pe costul istoric, dar

mai ales nevoia unui cadru normalizator care sa favorizeze expunerea economiei

Frantei la influentele international si la participarea pe pietele de capital. Ca raspuns la

nevoia acestor schimbari, in franta , sub influenta Directivei a IV-a europene , s-a

conturat Planul Contabil General din 1982.

Planul Contabil General din 1982 a consacrat existent unui set de principia

contabile care reprezinta o baza conceputuala pentru contabilitate. Aceste principia se

regasesc in dispozitiile generale din textul legii, prescriptiile raportandu-se la

metodele de evaluare si de determinare a rezultatului precum si de cele de stabilire si

prezentare a situatiilor financiare.

Planul Contabil General din 1982 a fost modificat ca urmare a legilor

contabile si a decretelor de aplicare corespunzatoare privind implementarea

Directivelor a IV-a si aVII-a din anii 1983, respective 1985-1986. S-au implementat

astfel prevederile acestor directive referitoare la : regulile pentru masurarea

rezultatelor de exploatare, bazele intocmirii si prezentarii conturilor anuale si a

anexelor, introducand reglementari privind context si tranzactii specific. Modificarile

din 1986 au eliminat capitolul optional privind contabilitatea de gestiune si au

introdus un capitol relative la metodalogia de consolidare a conturilor. Au fost

mentinute: lista standardizata de conturi (planul de conturi), instructiunile si

15

recomandarile pentru utilizarea acestora, formatul standard al situatiilor financiare,

precum si ceri ntele privind tinerea conturilor.

Versiunea din 1999 al Planului Contabil Geneal a fost elaborate de Consiliul

National al Contabilitatii, pe baza regulamentului nr. 99-03 din 29 aprilie 1999 al

Comitetului Reglementarii contabile, prezentandu-se sub forma unui cod , care

cuprinde cinci titluri, divizate in capitol, sectiuni si subsectiuni

Titlul I. Obiectul si principiile contabilitatii;

Titlul II. Definitia activelor, pasivelor, veniturilor si cheltuielilor;

Titlul III. Reguli de contabilizare si evaluare;

Titlul IV. Tinerea , structura si functionarea conturilor;

Titlul V. Documente de sinteza.

In anul 1998 , Standish apreciaza ca efectele Planului Contabil General asupra

contabilitatii financiare si asupra prezentarii informatiilor in Franta au fost

extraordinary de profunde. Inca de la prima versiune din 1947, Planul Contabil

General a format bazele pentru educarea contabililor (prin instructiunile privind

functionarea conturilor) si pentru expunerea informatiilor derivate din contabilitatea

financiara. Ca instrument de armonizare , Planul Contabil General creeaza conditii

favorabile pentru comunicarea intre contabili si utilizatori, reflectata in terminologia

contabila si in prezentarea situatiilor financiare, care au, astfel, un grad inalt de

omogenitate, mult mai mare decat a fost vreodata cazul in contabilitatea anglo-

saxona. Pe de alta parte, exagerarea importantei aspectelor fiscal si orientarea

informatiei cu precadere catre nevoile contabilitatii nationale constituie limite ale

normalizarii prin Planul Contabil General.

2.Sistemul contabil francez in prezent

In present, formatul si continutul raportarii financiare in Franta sunt

determinate de Directivele IV si VII ale UE, fapt ce a fost reflectat in PCG (Planul

Contabil General). Formatul standardizat de utilizare generala este urmatorul:

1. Bilantul contabil de format orizontal si reflectarea obligatory a activelor,

capitalului propriu si datoriilor;

2. Raportul cu privire la rezultatele financiare ale formatului orizontal

( cheltuielile- in stanga, veniturile- in dreapta) sau vertical;

16

3. Alte forme de raportare financiara, inclusive anexele si comentariile la

ele.

In Planul de Conturi al Frnatei se evidentiaza: conturile principale, subconturi

de ordinul intai si doi, conturi analitice de ordinal intai si doi, etc.

Fiecare cont separate poate fi impartit in cateva conturi cu adaugarea unei

cifre. Trasatura caracteristica a planului de conturi este urmatoarea:

- Conturi cu doua cifre, utilizate in majoritatea cazurilor pentru alcatuirea

bilantului contabil si determinarea rezultatului activitatii intreprinderii;

- Conturi cu doua cifre, a doua fiind cifra 9, utilizate pentru formarea

provizioanelor privind datoruia dubioasa (datoriile clientilor),

amortizarea, alte provizioane care reflecta micsorarea valorii activelor;

- Conturi cu trei cifre, ultimile fiind 1-8, care reflecta sumele detaliate

privind operatiile, suma totala acarora este prezentata intr-un nivel de

clasificare mai inalt cu un numar de doua cifre.

- Conturilor cu trei cifre, ultima cifra fiind 9, care prezinta conturi opuse

conturilor subgrupei respective.

-

Codificarea conturilor se efectueaza conform sistemului zecimal. In fiecare

clasa de conturi nu pot fi mai mult de zece conturi. In sistemul de codificare zecimala

cifrele finale0 si 9 in conturi si subconturi au o anumita valoare economica. Conturile

care se termina cu 0 reflecta marimea totala a operatiilor economice omogene. De

exemplu, contul 10 reflecta marimea totala a capitalului si rezervelor intreprinderii,

iar conturile 1-18 sunt prevazute pentru evident unor surse de mijloace proprii.

3.Impactul fiscalitatii asupra dezvoltarii si aplicarii normei contabile

Rolul fiscalitatii asupra dezvoltarii contabilitatii constituie este unul dintre

factorii ce influenteaza contabilitatea intreprinderii, separarea intre contabilitate si

fiscalitate nefiind, pe cat se pare, la ordinea zilei in Franta.

Aceasta influenta a fiscalitatii a aparut in Franta in 1920, ca urmarea a

adoptarii legii din 1917 asupra impozitului pe beneficii. Intr-adevar, cum nu existau

17

reguli contabile stabilite pentru calcularea beneficiului contabil, acesta a fost

determinat de reguli fiscal.

Prima apropriere intre contabilitate si fiscalitatea a aparut in 1958-1959 in

cadrul reviziei bilanturilor. Avantajele fiscal erau subordonate producerii unui bilant

care sa se conformeze Planului din 1947-1957.Acest Plan, desi nu era obligatoriu ,in

sensul ca nu face obiectul vreunei dispozitii legale care sa-l faca obligatoriu, a fost in

realitatea urmat de toate societatile comerciale si intreprinderile franceze.

Influenta fiscalitatii asupra contabilitatii s-a facut simtita si in continutul

normelor, deoarece, pentru a putea beneficia de un avantaj fiscal, intreprinderile sunt

obligate sa-l inregistreze in contabilitate. In consecinta, contabilitatea in Franta este

partial supusa unor constrangeri fiscal si , ca urmare, nu reflecta situatia economica si

financiara reala a intreprinderii.

Aceasta constatare trebuie evidentiata atat in conturile individuale, cat si in

cele consolidate. Intr-adevar, numai conturile individuale pot servi ca baza pentru

calculul impozitului, deci ele sunt singurele care contin aspect fiscal straine de

activitatea intreprinderii. In schimb, conturile consolidate fac abstractive de datele

fiscal prin reprelucrarea conturilor individuale, si, din aceasta cauza, se poate

considera ca ele reflecta mai fidel situatia financiar-contabila a societatii.

4.Influenta organizatiilor profesionale asupra normelor contabile

In Franta, normele contabile sunt elaborate de catre Consiliul National al

Contabilitatii (CNC). Totusi, rolul acestui organism nu poate fi inteles fara a lua in

calcul si celelalte organism sau actori care pot intervene in procesul de stabilire a

normelor, in mod direct sau indirect. Este cazul organizatiilor si asociatiilor

profesionale, al pietelor financiare sau al influentei europene in materie de norme

contabile.

In Franta, corpul contabililor este format din experti contabili si din comisari

de conturi. Orice persoana care a obtinut diploma de expert contabil poate exercita

profesia de comisar de conturi. In schimb, persoanele care nu au decat atestatul de

comisar de conturi nu pot active ca experti contabili. Exista compatibilitati intre

aceste doua activitati, aceeasi persoana neputand sa tina contabilitatea unei societati si

sa o si revizuiasca. Aceste doua profesii sunt profesiii liberale.

18

Ordinul expertilor contabili (OEC) grupeaza totalitatea expertilor contabili

care profeseaza in mod liber si este insarcinat, ca urmare, sa defineasca criteriile de

deontologie profesionale sis a vegheze la repectarea lor.. Dar pe langa aceasta prima

functie, OEC are, de asemenea, misiunea de a raspunde dificultatilor cu care se

confrunta membrii sai in exercitiul functiunii si de a conduce activitati de formare si

perfectionare.

Compania Nationala a Comisarilor de Conturi (CNCC) are o activitate

orientate catre audit si mai ales catre reglementarea profesiei de auditor. CNCC se

ocupa de deontologia profesiei, raspunde la problemele legate de practica

contabilitatii, ia pozitie prin intermediul revistei pe care o editeaza si al notelor de

informare. De asemenea, CNCC defineste regulile de audit si ca urmare, trebuie

considerate organism de normalizare a activitatii de audit. In consecinta, organizarea

si gestionarea profesiei contabile in Franta au repercursiuni asupra normelor contabile

si de audit.

5.Analiza principiilor contabile aplicate in Franta

Incepand din 1983, principiile contabile franceze sunt conduse de un obiectiv

inscris in codul commercial: o traducere fidel a expresiei englezesti true and fair view.

“Conturile anuale trebuie sa fie corecte, sincere si sa dea o imagine fidela a

patrimoniului, a situatiei financiare si abeneficiului intreprinderii.

Cand aplicarea unei prevederi contabile n u este suficienta pentru a da

imaginea fidela mentionata in prezentul articol, trebuie furnizate informatii

suplimentare.

Daca, intr-un caz exceptional, aplicarea unei prevederi contabile se dovedeste

improprie pentru reprezentarea fidela a patrimoniului, a situatiei financiare sau a

rezultatului, trebuioe facuta o derogare pentru acel caz.” (art. 9 din Codul Comercial).

Principiile de observare:

1. Principiul independentei exercitiilor. Intreprinderea trebuie sa controleze

prin inventar, cel putin o data la 12 luni, existenta si valoarea elementelor

active si passive ale patrimoniului intreprinderii. Ea trebuie sa stabileasca

conturile anuale la inchiderea exercitiului in vederea angajamentelor contabile

19

si a inventarului. Aceste conturi anuale include bilantul, contul de rezultate si

o anexa: acestea formeaza un tot indisociabil.

2. Principiul continuitatii exploatarii. Pentru intocmirea conturilor anuale,

comerciantul, persoana fizica sau juridical, se presupune ca isi continua

activitatea.

3. Principiul permanentei metodelor. In afara de cazul cand intervine o

schimbare exceptionala in situatia comerciantului, persoana fizica sau

persoana juridical, prezentarea conturilor anuale, ca si metodele de evaluare

folosite nu se pot schimba de la un exercitiu la altul. Daca vor intervene

schimbari, ele vor fi descrise si justificate in anexa.

4. Principiul necompensarii. Elementele activelor si cele ale pasivelor trebuie

evaluate separate. Nici o compensatie nu poate fi efectuata intre elementele de

active si cele de pasiv sau intre rubricile de cheltuieli si cele de venituri din

contul de rezultate. Bilantul de incepere al exercitiului trebuie sa corespunda

cu bilantul de incheiere al exercitiului precedent.

Princiipiile de evaluare:

1. Principiul nominalismului monetar sau al costului istoric .

Diferenta pozitiva de valoare intre valoarea de inventar a unui bun si valoarea

sa de intrarea nu se contabilizeaza. Exita o exceptie: reevaluarea conturilor.

Daca se procedeaza la o reevaluare a tuturor imobilizarilor corporale si

financiare, abaterea de reevaluare intre valoarea actuala si valoarea neta

contabila nu poate fi folosita pentru compensarea pierderilor, ci va fi inscris

distinct in pasivul bilantului.

2. Principiul prudentei. Conturile anuale trebuie sa respecte

principiul prudentei. Chiar in absenta sau insuficienta beneficiului, trebuie sa

se peocedeze la amortizari si la provizioane. Trebuie tinut cont de riscurile si

de pierderile intervenite in perioada exercitiului, chiar daca intervin intre data

de incheiere a exercitiului sic ea de intocmire a conturilor.

20

6.Metode de evaluare a bunurilor in PCG

Metoda de baza, retinuta conform legii, de catre PCG pentru evaluarea

elementelor inscrise in contabilitatea este metoda costurilor istorice (costuri de intrare

in patrimoniu). Ea este fondata pe determinarea costurilor de achizitie pentru bunurile

achizitionate cu titlu oneros, a valorii venale pentru bunurile achizitionate cu titlu

gratuity, a costurilor de productie pentru produse de intreprindere, fie ca este vorba de

stocuri destinate vanzarii sau imobilizarii care vor fi utilizate de intreprindere pentru

ea insasi.

Valoarea va fi determinate in patru moment esentiale ale existentei

intreprinderii:

1. Valoarea la data de intrare in patrimoniu( costul de achizitie, costul de

productie, valoarea venala);

2. Valoarea de inventar( valoarea actuala desemnata ca valoare venala la

data inventarului) pentru ca legea prescrie comerciantului de a controla

prin inventor cel putin o data pe an existenta si valoarea elementelor de

active si pasiv ale patrimoniului;

3. Valoarea de la data de inchidere a conturilor (valoarea de intrare eventual

corectata cu deprecierile pentru a o aduce la data inventarului la valoarea

sa actual);

4. Valoarea la data iesirii din patrimoniu (pretul de cesiune sau lichidare, sau

costul contabil al disparitiei.

7.Situatiile financiare in Franta:

In literatura franceza situatiile financiare, regasite sub denumirea de

documente contabile de sinteza, sunt definite ca situatii periodice in care este

prezentata situatia si rezultatele intreprinderii.

Organismul international de normalizare - International Accounting Standards

Board (IASB), prin IAS 1 „Prezentarea situatiilor financiare”, defineste situatiile

financiare ca o reprezentare structurata a pozitiei financiare a unei intreprinderi si a

tranzactiilor efectuate de aceasta, avand drept obiectiv oferirea de informatii despre

pozitia financiara, performanta si modificarile pozitiei financiare ale unei intreprinderi

unei game diversificate de utilizatori. Cadrul general de intocmire si prezentare a

21

situatiilor financiare precizeaza ca situatiile financiare reprezinta o parte a procesului

de raportare financiara si cuprind Bilantul, Contul de profit si pierdere, Situatia

modificarilor capitalului propriu, Situatia fluxurilor de numerar/trezorerie, Politicile

contabile si notele explicative.

Raportarea financiara pentru societatile din Franta este realizata prin situatii

financiare denumite documente de sinteza sau conturi anuale, influentate in mare

parte de prevederile Directivelor a patra si a saptea.

Acestea cuprind cel putin Bilantul, Contul de profit si pierdere si Anexe, dar

pot fi completate cu un Tablou de finantare al exercitiului. Continutul documentelor

de sinteza este stabilit in conformitate cu dispozitiile Planului Contabil General (PCG)

si trebuie sa asigure sub toate aspectele o imagine fidela a patrimoniului, a situatiei

financiare si a rezultatelor, chiar daca aceasta implica abateri de la reguli sau

prezentari suplimentare de informatii.

Specificul raportarii financiare din Franta este faptul ca documentele de

sinteza pot fi prezentate intr-unul din cele trei sisteme:

− sistemul de baza, cuprinde dispozitiile contabile minimale pentru societatile mijlocii

si mari;

− sistemul simplificat, destinat societatilor a caror marime nu justifica recursul la

cerintele

sistemului de baza; si

− sistemul dezvoltat, care propune documente care sa faciliteze analiza informatiilor

cu scopul

de a fi utile in gestiune. Documentele propuse prin sistemul dezvoltat, altele decât

cele din sistemul de baza sunt evidentiate doar cu titlu de recomandare.

22

Paralela Franta- contabilitatea Anglo-saxona

Contabilitatea, in ceea ce priveste tehnica si informatia, are obiectivul de a

masura si de a trduce activitatile unei entitati (activitati juridice pentru conturile

sociale si activitati economice pentru conturile consolidate). Dar aceasta masurare

este afectata direct de regulile si normele de elaborare care sunt la randul lor, rezultate

ale unor elemente precum cultura, dezvoltarea economica, istoria , institutiile in

masura sa stabileasca reguli contabile. In acest sens contabilitatea este o miza socio-

culturala, care scoate in evidenta consensul social de la baza contabilitatii.

Elaborarea regulilor contabile este un process politico-strategic complex, in

care fiecare parte isi poate apara propriile interese.

Aceste aspecte diverse care afecteaza contabilitatea demostreaza prin insasi

existenta lor caracterul contingent al contabilitatii. Termenul de contingent se refera la

faptul ca, contabilitatea evolueaza in timp si spatiu, in functie de diferite criterii care

pot fi de ordin istoric, cultural, economic. Contabilitatea nu este deci o masura fixa, ci

mai curand o masura in evolutie, in functie de diferite carcteristici.

De exemplu, bunurile achizitionate prin leasing nu sunt contabilizate

intotdeauna la fel in Franta, deoarece, la nivelul conturilor sociale, optica juridica a

fost privilegiata, pe cand in conturile consolidate si dupa exemplul practicii adoptate

in tarile anglo-saxone abordarea privilegiata este cea economica. Astfel, in Franta,

bunurile achizitionate prin leasing sunt contabilizate de societatea de leasing care este

posesorul lor juridic in conturile sale sociale, pe cand in Anglia si in conturile

franceze consolidate bunurile sunt contabilizate in conturile societatii utilizatoare,

realitatea economica fiind astfel privilegiata sub forma juridical a operatiunii.

Exista deci diferente de contabilizare pentru acelasi eveniment in functie de

sistemul de referinta contabil ales. Practica contabila este diferita deci in spatiu.

Alt exemplu, cazul provizioanelor de pensii. Acum cativa ani in Franta,

contabilizarea si inregistrarea lor in anexa nu erau obligatorii. Acum, firmele trebuie

sa mentioneze in anexele starilor lor financiare angajamentele pe care si le-au luat fata

de salariatii lor si este posibil( darn u obligatoriu deocamdata) de a scrie in in pasivul

bilantului aceste angajamente prin intermediul provizioanelor pentru pensii. Acest

exemplu arata ca practica contabila evolueaza in timp pentru aceeasi categorie de

societati.

Aceste doua exemple ilustreaza faptul ca sistemul contabil este contingent,

23

adica este o functie cu un anumit numar de factori sau variabile care il influenteaza.

Factorii care influenteaza contabilitatea sunt de doua tipuri:

pe de o parte, factorii care sunt legati de mediul specific al unei tari sau regiuni ,

sunt deci factori de ordin cultural, istoric si economic, la care trebuie adaugat rolul pe

care il joaca diferitii actori (piete financiare, organizatii profesionale);

pe de alta parte, factorii care sunt legati de functionarea organismelor de

normalizare si, in consecinta, de procesul de normalizare contabila adoptata de

diferitele tari.

Conform abordarii teoretice al lui Klaus Luder intre variabilele care definesc

contextual national, adica mediul si finalitatea sistemului de informatii contabile

exista o relatie. Cele trei finalitati ale sistemului de informatii identificate in lucrarile

lui Luder sunt:

- Informarea publicului;

- Informarea de tip legalist;

- Informarea gestionarilor.

Iar variabilele care definesc contextual national sunt:

1. Importanta relativa a tertilor, a actionarilor, a pietelor financiare, a statului si a

gestionarilor interni. De exemplu, in Anglia, pietele financiare si actionarii sunt, prin

comparative, mai importanti decat ceilalti utilizatori si influenteaza astfel finalitatea

informatiilor financiare si contabile in functie de propriile lor nevoi. In Franta,

Situatia este mai complexa, deoarece trebuie facuta diferenta intre conturile sociale

care au o finalitate juridical si fiscala importanta si conturile consolidate, care au o

optica mai economica orientate catre informarea actionarilor si a pietelor financiare.

2. Locul contabilitatii este in cadrul dreptului. Aceasta a doua variabila se ocupa

de sistemul legal care face referinta ori la sistemul de drept scris de tarile latine si

germanice, ori la sistemul anglo-saxon de drept cutumier.

3. Cea de-a treia variabila integreaza rolul si influenta profesionistilor

contabilitatii si ai auditului dezvoltarii normelor contabile. In acest mod, in Marea

Britanie normalizarea contabila revine in sarcina profesiunii contabile, pe cand in

Franta si pentru majoritatea tarilor europene continentale, normalizarea contabila intra

in atributiunile statului

24

Ansamblul acestor variabile care caracterizeaza contextul permite clasarea

sistemelor de informatii contabile astfel:

MOD DE NORMALIZARE OBIECTIVE

Codificare de

catre lege

Influenta

organismelor

profesionale(auditori,

experti-contabili)

Informarea

tertilor, a

actionarilor si

a pietelor

financiare

Informatie pentru

fisc, stat, orice

proba de drept

Informatie pentru

gestiunea interna

Importanta Puternica

Slaba Franta (conturi

consolidate)

Franta (conturi

sociale)

Slaba Puternica Anglia

Slaba Franta(contabilitatea

de gestiune)

Acest tabel pune in evidenta relatiile care exista in finalitatea informatiei

financiare si contabile( in directia tertilor, a gestionarilor sau a statului) si diferitele

variabile care orienteaza sau influenteaza aceste finalitati. Asa se explica faptul ca

tarile unde codificarea contabilitatii este facuta in mare parte de lege si doar putin

influentata de organismele profesionale au o contabilitate orientate mai curand catre o

informatiew de tip macroeconomic si juridic. Este cazul Frantei cu conturile sociale.

Pe de alta parte, tarile, unde, codificarea de catre lege a contabilitatii este slaba

si unde influenta organismelor profesionale este puternica, vor avea o contabilitate

orientate mai curand catre o informatie financiara externa. Este cazul Angliei.

Bibliografie

25

Mihai Ristea, Lavinia Olimid, Daniela Artemisa Calu, Sisteme contabile comparate, Editura CECCAR, Bucuresti, 2006

26