Școala națională de studii politice și...
TRANSCRIPT
1
Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Rezumat Teză de doctorat
„ Populism, euroscepticism și discriminare în discursul motivat religios în România”
Conducător de doctorat: Prof. Univ. Dr. Alina Bârgăoanu
Doctorand: Radu Cristian Răilenau
2
Cuprins Introducere 4
PARTEA I - ASPECTE TEORETICE 11
1. Populismul - scurtă explorare teoretică 11
1.1. Definiții și caracteristici ale populismului 14
1.2. Excluziune vs. incluziune în discursul populist 21
1.3. Adversarii „poporului” 22
1.4. Tehnici discursive ale populiștilor 24
1.5. Cadraje (frames) specifice ale discursului populist 27
1.6. Profilul votanților partidelor populiste 28
1.7. Populism vs. democrație 31
1.8. Populismul în România după Revoluția din 1989 36
2. Discursul instigator la ură - considerente teoretice 42
2.1. Definiții ale discursului instigator la ură 46
2.3. Caracteristicile discursului de ură 50
2.4. Forme ale discursului instigator la ură 54
2.5. Efecte ale discursului instigator la ură 55
2.6. Emitenți și ținte ale discursului urii 59
2.7. Discursul instigator la ură în România 61
PARTEA A II-A: CERCETAREA 64
3. Metodologie 64
3.1. Selecția corpus-ului 64
3.2. Întrebări de cercetare 65
3.3. Metodologie 66
3.4. Context 67
4. Încadrarea subiectului noilor formelor alternative de relație de cuplu pe site-urile cu conținut
creștin-ortodox 71
4.1. Considerente teoretice 71
4.2. Cadraje ale formelor alternative de relație de cuplu 75
4.3. Interpretarea datelor 84
4.4. Compatibilitatea cadrajelor identificate cu discursul populist in România 87
3
5. Populism și instigare la ură în construcția discursivă a actorilor prezenți în textele analizate
91
5.1. Abordări teoretice în sublinierea diferențelor dintre grupuri 91
5.2. Construcția discursivă a actorilor 93
5.3. Compatibilitatea construcției discursive a actorilor cu discursul populist 114
5.4. Discursul instigator la ură: motivație și gravitate 117
6. Strategii de legitimizare și delegitimizare pentru protecția căsătoriei tradiționale 123
6.1. Legitimizarea - considerente teoretice 123
6.2. Strategiile de legitimizare identificate 127
6.3. Interpretarea datelor 145
6.4. Audiența vizată și potențialul de succes al strategiilor de legitimizare / delegitimizare
152
7. Concluziile cercetării 156
ESTE POPULISMUL RELIGIOS UN PERICOL ÎN ROMÂNIA? 160
Note bibliografice: 164
Introducere
Teza reprezintă o investigație a modului în care discursul populist și cel instigator la ură
se manifestă în publicații cu vederi tradiționaliste și creștin ortodoxe din România.
În momentul de față se poate spune că asistăm la o creștere accelerată a simpatiei arătată
partidelor extremiste, naționaliste și populiste de dreapta la nivelul statelor membre ale Uniunii
Europene. Multe dintre acestea câștigă simpatizanți datorită discursurilor populiste și instigatoare
la ură pe care le au și care țintesc, în principal, imigranții, musulmanii și persoanele aparținând
comunității LGBT. Deși în România nu se regasesc toate tendințele din Europa de Vest în ceea
ce privește discursul instigator la ură și / sau populist, am fost și suntem totuși afectați de acest
fenomen. Până în prezent, în România euroscepticismul a fost un fenomen puțin prezent în sfera
publică, România fiind chiar inclusă printre țările mai degrabă eurofile, deși încrederea în
proiectul european a început să scadă după criza economică care și-a făcut simțite efectele
4
începând cu 2009 (Bârgăoanu, Radu, Negrea-Busuioc, 2014; Bârgăoanu, Durach, 2013). Acest
lucru se poate datora inclusiv faptului că românii au fost până în acest moment beneficiari clari ai
integrării europene. Cu toate acestea, în urma procesului de aderare la UE, societatea românească
a trebuit să se acomodeze cu anumite valori ale postmodernității care pot intra, uneori, în conflict
cu valorile tradiționale. În același timp, aceste valori au impact mai ales în planul vieții private,
practic singurul loc în care este justificată prezența influenței bisericilor după secularizarea
societăților. Cu toate că este o susținătoare a integrării europene, Biserca Ortodoxă Română s-a
pronunțat de fiecare dată când s-a încercat transpunerea în lege a valorilor europene care intră în
conflict cu valorile religioase ale acesteia. În România, din punctul de vedere oficial, bisericile
nu mai au niciun rol în chestiuni care țin de economie și, într-o anume măsură, de politică, însă
influența lor este puternică în chestiuni care țin de viața privată (avort, căsătorie, homosexualitate
etc.) (Voicu, 2007).
Prezenta teză de doctorat își propune să exploreze modul în care se comunică, în
publicațiile destinate subiectelor religioase sau de relevanță pentru comunitatea ortodoxă, despre
un subiect care are potențialul de a genera tensiuni între valorile împărtășite de Uniunea
Europeană și cele tradiționale, creștine și creștin ortodoxe: recunoașterea de către stat a unor
forme alternative de relație de cuplu la care să poată avea acces și membrii comunității LGBT,
respectiv parteneriatele civile și căsătoriile între persoane de același sex. Accentul este pus pe
discursurile de factură populistă, instigatoare la ură sau anti-europeană.
Capitolul 1 - Populismul - scurtă explorare teoretică
În utlimii ani, studiile asupra populismului s-au extins, pornind de la încercările de
definire ale acestuia (Weyland, 2001; Mudde, 2004) și până la încercări de identificare a
profilului votanților populiștilor (Akkerman, Mudde, Zlaslove, 2014; Spruyt, Keppens, Van
Droogenbroeck, 2016). Populismul din Europa, sau neo-populismul, este în prezent un fenomen
deosebit de dinamic și se poate spune că „dreapta radicală populistă este cea mai de succes nouă
familie de partide din Europa de după cel de-al doilea război mondial” (Akkerman, et al., 2014,
p. 1325).
Definiția populismului de la care pornește prezenta lucrare este: ”o ideologie care
consideră că societatea este fundamental împărțită în două grupuri omogene și antagonice,
5
<<poporul pur>> și <<elitele corupte>> și care susține că politica ar trebui să fie o expresie a
voinței generale a poporului” (Mudde, 2004, p. 543). Ulterior, Mudde și Kaltwasser (2013, p153)
completează definiția inițială introducând în discuție conceptul de ideologie îngustă, ”thin-
centered ideology”, care se referă la faptul că populismul nu oferă soluții și nici o viziune asupra
tuturor problemelor din societate, ci se concentrează doar pe un set limitat al acestora, construind
o ideologie referitoare la structura puterii în societate.
Pornind de la definiția oferită de Mudde, putem extrage caracteristicile de bază ale
populismului, care pot fi testate în discursurile persoanelor care sprijină această strategie politică.
Astfel, în primul rând, putem lua notă de construirea a două concepte, popor și elită sau elite.
Modul în care acestea sunt definite într-o societate de un anumit actor politic poate să difere
profund de modul în care sunt folosite într-o altă societate sau chiar în aceeași societate, dar de
un alt actor (Mudde & Kaltwasser, 2013).
În ceea ce privește formele radicale de dreapta ale discursului populist, o tehnică utilizată
frecvent este aceea a folosirii discursului instigator la ură. Populiștii radicali de dreapta consideră
că lumea se împarte între cei buni și cei răi. În binomul ”noi-ei”, ”noi” reprezintă poporul, iar
”ei” sunt acele persoane care nu fac parte din popor, din care elitele pot sau nu să facă parte, dar
despre care se spune că ar fi favorizați de elite. Acest binom se concretizează prin demonizarea
”celuilalt” (Mudde, 2007). Poporul poate fi reprezentat de clasa muncitoare sau de cei aflați într-
o situație economică vulnerabilă, cazul cel mai des întâlnit la populiștii de stânga, sau poate fi
construit pornind de la membrii unei anumite națiuni sau care aparțin aceleiași culturi, cum este
cazul partidelor populiste de dreapta. În orice situație, conceptul de popor este încărcat cu
trăsături și calități pozitive social și cultural (Spruyt, et al., 2016) și este văzut ca ceva unitar și
uniform. Elitele, pe de altă parte, pot fi elite economice sau politice sau care au impact atât
economic cât și politic asupra poporului și fac parte din clasa conducătoare sau care au un impact
asupra modului în care este condus statul. Despre aceste elite se susține că sunt deconectate de la
realitățile din societate și de la aspirațiile și dorințele poporului și că acționează pentru a-și
impune propriile agende și a-și urmări propriile interese. În cazul discursurilor populiste radicale
de dreapta, acestea acuză elitele naționale că sunt <<de stânga>> și <<progresiste>> (Mudde,
2007, p. 68). Pe lângă elite, poporul poate fi prezentat în antiteză și cu alte categorii sociale, cum
ar fi „perverșii” (minorități sexuale, consumatori de droguri) sau „pervertitorii” (actorii care
protejează drepturile „perverșilor”) (Mudde, 2007).
6
Există o confuzie destul de mare între ce anume poate fi considerat popular și ce este
populist. Pentru unii, orice măsură propusă ca răspuns la nevoia sau la cerințele unei mase
populare va putea să fie descrisă ca fiind populistă (Stavrakakis, 2014). Este important de
remarcat că nu orice tip de discurs care face apel la voința poporului este neapărat un discurs
populist. Pentru a determina acest lucru trebuie să se analizeze dacă respectivul actor politic
sugerează că voința poporului este una omogenă în legătură cu majoritatea problemelor dintr-o
societate și dacă sugerează că diversitatea este periculoasă.
Populismul tinde să se manifeste la extreme din punctul de vedere al excluziunii sau
incluziunii persoanelor în societate. În Europa, unde predomină populismul de dreapta, cu o
dimensiune preponderentă socio-culturală, cu accente de naționalism sau nativism, acesta tinde
să îndemne la excluderea anumitor grupuri de persoane, de regulă a imigranților, non-etnicilor
sau a celor de religie diferită de cea a majorității, (Mudde & Kaltwasser, 2013.
Din punctul de vedere al relației cu democrația, populismul reprezintă o critică adusă
acesteia, însă această critică vine din interiorul ei, prin mecanisme democratice și nu este doar un
răspuns la adresa birocrației și elitelor politice. Chiar dacă testează limitele democrației,
populismul nu încearcă, însă, să o distrugă și nici să se delimiteze de aceasta (Finchelstein,
2014).
În România, Biserica Ortodoxă Română folosește deseori argumente naționaliste, are
tendițe autoritaritare și încearcă să se implice în viața publică românească și a contribuit, de-a
lungul anilor, la construirea unei idei de națiune centrată pe etnie (Cinpoeș, 2013). Acest lucru a
influențat și a construit argumente de care s-au folosit partidele populiste (Negrea-Busuioc,
2016).
Capitolul 2 - Discursul instigator la ură - considerente teoretice
Una dintre problemele pe care le prezintă cercetarea și modul de tratare de către societate
a discursului instigator la ură este că nu există o singură definiție a conceptului care să fie
acceptată de o largă majoritate (Prohibiting, 2012). În lipsa unei definiții unanim acceptate,
recunoașterea discursului instigator la ură poate fi făcută apelând la caracteristicile acestui tip de
discurs. Parekh (2005) propune trei condiții care, dacă sunt îndeplinite, pot pune eticheta de
limbaj de ură asupra unui discurs: „în primul rând, [discursul de ură] trebuie să aibă în vizor o
țintă care să fie ușor identificabilă pe baza unor anumite caracteristici ale sale; [...] în al doilea
7
rând, discursul de ură stigmatizează ținta prin atribuirea unui set de calități constitutive care sunt
privite în general de societate ca indezirabile; [...] în al treilea rând, grupul țintă este plasat în
afara zonei în care se pot menține relații normale cu acesta” (Parekh, 2005, p. 214).
Această trăsătură a discursului instigator la ură, de evidențiere a elementelor nedorite din
societate, îl face o armă puternică în mâinile promotorilor extremei drepte, deci și a populiștilor
de extremă dreaptă. Așa cum am arătat în capitolul precedent, discursul populist de extremă
dreaptă se bazează nu numai pe delimitarea clară a „poporului pur” de „elitele corupte”, ci și pe
crearea unor adversari ai acestuia, unor elemente sociale antagonice care reprezintă amenințări la
adresa „poporului”.
Există, însă, o confuzie destul de mare la nivelul statelor cu privire la sancțiunile care ar
trebui aplicate diverselor forme ale discursului de ură. Adepții moderați ai respectării dreptului la
libera exprimare susțin că discursul instigator la ură ar trebui să fie supus, în primul rând,
sacțiunilor civile și administrative, iar sancțiunile penale ar trebui să fie folosite doar pentru
cazurile care au atins gravitatea maximă și pentru care sancțiunile mai blânde nu ar fi la fel de
eficiente ca cele penale (Prohibiting, 2012).
Din punctul de vedere al existenței posibilității de a fi protejate de dreptul la liberă
exprimare, Yong (2011) propune o clasificare a discursului instigator la ură în patru categorii: (1)
discursuri care vizează defăimarea unei ținte; (2) defăimare voalată; (3) activități de advocacy
organizate pentru implementarea unor politici de excludere / eliminare (4) alte exprimări, opinii,
valori care iau forma unei judecăți adverse unui grup vulnerabil la discurs instigator la ură,
precum dezbaterile academice (Yong, 2011, p. 401).
Fofiu (2010) spune despre discursul instigator la ură că se bazează pe dihotomia noi -
ceilalți, relația in - goup / out - group, în care ceilalți sunt investiți cu diferențe care îi pictează
într-o lumină negativă, inferioară, de multe ori dezumanizantă. Acești ceilalți devin un pericol,
prin urmare agresiunile față de ei, violente sau nu, devin justificate. Această dimensiune sub-
umană atașată țintelor discursului instigator la ură minimizează vina pe care ar simți-o cei care
lansează atacurile la adresa acestora în cazul în care atacurile ar fi îndreptate către persoane egale
lor. Țintele discursului instigator la ură nu sunt numai reflexia diferențelor percepute ca fiind
nocive, ci chiar purtători de vină pentru situația neplăcută sau periculoasă în care se găsește
grupul din care face parte audiența mesajului. Această împărțire a membrilor societății, în care
persoanele dintr-un anumit out-group sunt portretizati ca incompatibili cu valorile in-group-ului
8
și periculoși pentru membrii acestuia, fac din discursurile instigatoare la ură o unealtă deosebit
de importantă pentru populiști de extremă dreapta. Fofiu (2010) susține că motivațiile pentru
apariția discursului instigator la ură pot fi găsite prin intermediul analizei discursului și că
acestea intră într-una din următoarele categorii: (1) conflictul pentru resurse limitate; (2)
percepția unei superiorități morale a membrilor in-group-ului; (3) obiective comune ale in-group-
ului; (4) favorizarea in-group-ului, în sensul nevoii de reprezentare a unei imagini pozitive pentru
acesta; (5) omogenitatea percepută pentru out-group; (6) percepția unei amenințări din partea
out-group-ului De asemenea, discursul instigator la ură poate conține referiri la o epocă de aur
trecută în care outgroup-ul nu era prezent sau nu se manifesta politc, cultural, social și în care
valorile și morala ingroupului erau norme în societate. (Fofiu, 2010).
Discursul instigator la ură produce efecte negative atât la nivelul grupurilor de persoane
care sunt victime ale sale, precum și la nivelul societății în general, dar poate fi privit și ca un
demers politic, în măsura în care reprezintă o armă a opresiunii, dominării și subordonării unui
grup de oameni de către un alt grup (Cortese, 2006) și poate ajungă până acolo unde aceste
grupuri de oameni, fie ele minorități religioase, entice sau sexuale să fie reprezentate ca fiind
subumane (Saunders, 2011). „Un discurs care poate părea puțin periculos într-un anumit context,
poate să fie încadrat ca discurs de ură și să fie periculos într-un altul” (Parekh, 2005, p. 215).
Deși redactat pentru a servi politicilor de sancționare a discursului instigator la ură, un
studiu al organizației Article 19 (Prohibiting, 2012) propune o schemă utilă și din perspectiva
analizării discursului la ură ca unealtă de comunicare și oferă o serie de criterii pe baza cărora se
poate determina gravitatea unui discurs de ură. Liniile directoare propuse de organizație fac
referire la o serie de elemente care se regăsesc și la alți cercetători, cum ar fi contextul (Angi, et
al., 2014; The Role, n.d.), conținutul sau emitentul (Angi, et al., 2014) dar introduce în calcul, în
mod explicit și intenția persoanei care promovează discursul de ură, probabilitatea ca discursul să
producă efecte și amploarea exprimării. Principalele ținte ale discursului de ură din România sunt minoritățile etnice și
minoritățile sexuale (Răileanu, et al., 2016). În ceea ce le privește pe cei din urmă, includerea lor
pe lista celor mai frecvente ținte ale discursului urii se poate explica și prin faptul că România se
situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește acceptarea homosexualilor
(Homofobia, 2009). În ceea ce privește minoritățile sexuale, discursul de ură din spațiul public a
făcut ca „părerile homofobe să fie considerate legitime și respectabile, într-o măsură mai mare
9
decât părerile similare față de alte grupuri vulnerabile la discriminare din România” (The Social,
2009, p. 4).
Capitolul 3 - Metodologie Având în vedere că prezenta lucrare își propune să identifice în ce măsura discursul
grupurilor religioase ar putea introduce subiecte din sfera discursului populist și al discursului
instigator la ură în spațiul public românesc, primul pas în alegerea corpusului a fost selectarea
unei teme de actualitate care ar putea genera astfel de discursuri: recunoașterea de către stat a
unor forme alternative de relație de cuplu care ar putea asigura anumite drepturi pentru
persoanele aparținând minorităților sexuale.
Al doilea pas a fost reprezentat de alegerea site-urile pe al căror conținut am urmat să-l
analizez. Am avut în vedere obținerea pozițiilor oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române cu
privire la subiectul formelor alternative de relație de cuplu, dar și pe cele ale unor publicații
moderate sau al unor publicații extremiste. Am avut în vedere obținerea câte unui site
reprezentativ pentru fiecare din aceste trei categorii. Astfel, am ales site-ul agenției de presă a
B.O.R, basilica.ro, site-ul cu vederi religioase moderate cu cel mai mare număr de utilizatori,
crestinortodox.ro, și site-ul Cuvântul Ortodox, care este bine indexat pe motorul de căutare
Google și care preia texte extremiste și de pe alte site-uri similare, fiind un bun studiu de caz
pentru modul în care comunică spectrul ultra-tradiționalist și extremist ortodox din România. Pe
aceste site-uri, au fost identificate 64 de articole, dintre care majoritatea, 43 la număr, pe site-ul
Creștin Ortodox, urmată de 14 articole pe site-ul agenției de presă a B.O.R., basilica.ro și de 9
articole pe portalul creștinortodox.ro. Având în vedere că numărul de articole selectate reprezintă
unul rezonabil pentru o analiză calitativă, singura limitare referitoare la perioada de referință a
fost dată de momentul definitivării corpus-ului, anume luna iunie a anului 2016. Întrebările
cercetării au fost următoarele:
1. În ce măsură cadrajele prezente în textele analizate sunt compatibile cu un discurs
populist, inclusiv de factură antieuropeană?
2. Există diferențe în acest sens între pozițiile oficiale ale B.O.R., discursurile de pe site-
urile mainstream cu conținut religios și cele de pe site-urile cu vederi ultra-tradiționaliste creștin-
ortodoxe?
10
3 Prezentarea actorilor care se regăsesc în textele analizate este sugestivă pentru discursul
populist?
4. Care sunt caracteristicile discursului instigator la ură care apare în textele analizate? Se
vor avea în vedere identificarea țintelor sale, emitenților (în sensul prezenței sau absenței sale în
cele trei tipuri de publicații analizate), motivațiile pentru existența fenomenului și gravitatea
acestuia.
5. Care sunt strategiile de legitimizare a inițiativelor de protejare a căsătoriilor
tradiționale și de delegitimizare a recunoașterii din partea statului a formelor alternative de
relație de cuplu?
6. Cum sunt construite aceste strategii de legitimizare și delegitimizare?
În vederea obținerii unui răspuns la primele două întrebări de cercetare, a fost utilizată
analiza cadrajelor (frame analysis). Conform acesteia, cadrajele „influențează opinia publică prin
creșterea vizibilității unor atribute ale unei teme” (Corbu, Ștefăniță, Oprea, Udrea, 2015, p. 44).
Încadrarea reprezintă „selectarea unor aspecte ale unei realități percepute și creșterea vizibilității
acestora într-un context comunicațional” (Entman, p.52). Având în vedere specificul întrebărilor
de cercetare pentru care este utilizată analiza cadrajelor, am preferat utilizarea abordării
inductive, reprezentată de „examinarea deschisă și interpretarea textelor în vederea descoperirii
cadrajelor prezente în acestea” (Touri & Koteyko, 2015, p. 603).
În ceea ce privește celelalte întrebări de cercetare, abordarea folosită este reprezentată de
analiza critică de discurs. Aceasta „studiază modul în care inegalitățile și abuzul de putere
socială sunt puse în scenă, reproduse, legitimizate, dar și modul în care se opune rezistență lor,
prin intermediul textelor și discuțiilor în contextul social și politic” (van Dijk, 2015, p 466).
Analiza critică de discurs presupune „o orientare critică, socio-politică și socio-culturală spre
analiza discursului” (van Dijk, 1991, p. 1) și o poziționare a cercetătorului „în opoziție cu cei
care abuză de puterea discursivă” (van Dijk, 1995, p. 18). Scopul analizei critice de discurs este
„formularea unor contra-discursuri eficiente și dezvoltarea unor cotra-ideologii” (van Dijk, 1991,
p. 2) care să atace și să prezinte contra-argumente împotriva modului în care, prin intermediul
discursurilor, se încearcă crearea de relații de dominație în societate (Fairclough, 1989). Analiza
critică de discurs presupune nu numai analizarea caracteristicilor unor texte, ci trebuie să ia în
considerare și contextul social și politic în care aceste texte au fost produse (van Dijk, 1991;
Wodak, de Cillia, Reisigl, 2009). Analiza critică de discurs oferă perspective asupra modului în
11
care discursul exprimă și confirmă status-quo-ul la nivelul societății (van Dijk, 1991), dar și
propagă prejudecățile și stereotipurile existente (van Dijk, 1998).
Capitolul 4 - Încadrarea subiectului noilor forme alternative de relație de cuplu pe site-urile cu conținut creștin-ortodox
Pronind de la ideea că felul în care este folosit limbajul în relație cu un anumit subiect
influențează, subtil sau nu, modul în care acel subiect este perceput (Diakopoulos, Zhang,
Elgesem & Salway, 2014), analiza cadrajelor arată modul în care este influențată conștiința
umană de felul în care sunt comunicate anumite informații (Entman, 1993).
Conform abordării socioligice a încadrării, Entman (1993) o definește ca ”selectarea unor
anumite aspecte ale unei realități percepute și punerea lor în lumină prin intermediul unui text
comunicațional, în așa fel încât să promoveze o definiție a unei anumite probleme, interpretare
cauzală, evaluare morală și / sau recomandarea unei soluții pentru chestiunea descrisă.” (p. 52).
La bază, există patru funcții ale cadrajelor: definirea problemelor, stabilirea cauzelor
pentru aceste probleme (ce a dus la apariția problemelor), judecarea valorii morale a agenților
care au cauzat problema și ale efectelor acestora și sugerarea de soluții.
Punerea în evidență a anumitor informații, un rezultat principal al încadrărilor, face ca
informația decupată să fie mai memorabilă pentru audiență, care o diferențiază de restul
informațiilor și o internalizează mai ușor (Corbu et al, 2015). Punerea în evidență a acestor
informații poate fi făcută prin intermediul repetițiilor sau prin asocierea lor cu simboluri culturale
familiare (Entman, 1993), sau prin intermediul co-ocurenței anumitor termeni (Diakopoulos, et
al., 2014).
În situațiile în care există o competiție a cadrajelor propuse, atunci este posibil ca partea
care reușește să facă o mai bună ”publicitate” cadrajului propus de ea să reușească să obțină un
avantaj în fața celorlalte părți, astfel încât se poate spune că accesul inegal la resurse influențează
modul în care sunt acceptate cadrajele în societate(Chong & Druckman, 2007). O altă teorie cu
privire la ce cadraje se pot impune mai ușor, este aceea a cadrajelor slabe și a cadrajelor
puternice, care susține că un cadraj va fi mai ușor acceptat cu cât este mai puternic. Un cadraj
poate deveni puternic fie pentru că este susținut de o persoană influentă sau vine dintr-o sursă
văzută ca fiind sigură, fie din cauză că rezonează cu valorile consensuale din societate, fie că nu
contrazice niște credințe puternice anterioare ale persoanelor (Chong & Druckman, 2007).
12
Cadrajele specifice identificate prin intermediul analizei corpus-ului cercetării au fost
grupate în cadraje mai largi: amenințări reprezentate de formele alternative de relație de cuplu,
democrație, susținători ai formelor alternative de relație de cuplu, luptă mediatică, clasă politică
coruptă, lipsa relevanței sociale a formelor alternative de relație de cuplu, similaritate cu
sistemele totalitare, cadrajul teologic, parteneriatele civile sunt primul pas spre drepturi
suplimentare, inclusiv pentru devianții sexuali, probleme juridice ale propunerii legislative
privind parteneriatul civil, corupția morală a homosexualilor. Din punctul de vedere al
colocațiilor, expresia ”propagandă homosexuală” a fost deseori utilizată. Se poate interpreta,
deci, că se caută sugerarea ideii că orice doleanță venită din partea comunității LGBT sau a
susținătorilor ei, ar trebui să trezească suspiciune, întrucât presupune o încercare de ascundere a
adevărului sau de mutare a atenției de la scopul principal care este urmărit. De asemenea, s-au
remarcat și prezențele unor cadraje care aduc în discuție Uniunea Europeană ca pe un factor
negativ în ceea ce privește situația socială din România. În condițiile în care încadrarea
subiectelor europene în termeni de amenințări percepute la adresa individului sau a identității
acestuia pot influența susținerea pe care acesta o acordă Uniunii Europene (Corbu, et al., 2015),
se poate considera că textele analizate reflectă și vizează inclusiv construirea a unei atitudini
eurosceptice în rândul populației din România.
Se remarcă că o bună parte din cadrajele propuse de cele trei publicații pentru tratarea
subiectului formelor alternative de relație de cuplu pot fi folosite în cadrul unor discursuri
populiste și că tipul de populism regăsit în textele analizate are, preponderent, o dimensiune
socio-culturală, caracteristică formelor europene ale fenomenului (Mudde & Kaltwasser, 2013).
Discursul instigator la ură utilizat este de natură nu numai să semnaleze dușmanii „poporului”,
dar și să-i demonizeze, ceea ce reprezintă o caracteristică a discursului populist radical de
dreapta (Mudde, 2007). Pe lângă antiteza cu acestea, poporul, definit slab, este construit în
opoziție și cu anumiți actori interni mult mai bine definiți în special din punctul de vedere al
caracteristicilor văzute ca indezirabile: minoritățile sexuale și susținătorii acestora, perverșii și
pervertitorii, ceea ce reprezintă o marcă suplimentară a populismului radical de dreapta (Mudde,
2007). De asemenea, putem remarca că în construcția categoriilor „popor”, „elite” și „adversari”,
o parte din încadrările problematicii legiferării formelor alternative de relație de cuplu plasează
discursul publicației Cuvântul Ortodox în sfera discursului instigator la ură.
13
Capitolul 5 - Populism și instigare la ură în construcția discursivă a actorilor prezenți în textele analizate
Analiza corpusului format din cele 64 de articole extrase de pe site-urile Cuvantul
Ortodox, Basilica, și portalul crestinortodox.ro evidențiază o serie de actori care sunt incluși în
aceste materiale care se referă la formele alternative de relație de cuplu. Actorii pot fi împărțiți în
următoarele categorii: mass media, lideri politici, cu o subgrupă formată din lideri politici care
susțin formele alternative de relație de cuplu, figuri religioase care susțin aceste forme de relație
de cuplu, minorități sexuale, persoane cu sexualitate deviantă, organizații care militează pentru
drepturile persoanelor LGBT, alte grupuri vulnerabile, ambasade, Uniunea Europeană, instituții /
structuri suprastatale care sprijină mișcarea LGBT, alte tipuri de actori care susțin persoanele
LGBT, politicieni, clasa de mijloc, creștinii ortodocși, cetățenii, tabăra conservatoare, Biserica
Ortodoxă Română, societatea civilă.
Analiza arată că modul de prezentare a actorilor din textele analizate este consistent cu
cel care caracterizează discursurile populiste. Avem de-a face pe de o parte cu un popor,
reprezentat de cetățeni, care sunt incluși în categoria credincioșilor ortodocși și a căror voce este
exprimată de tabăra tradiționalistă, și ale căror interese se află în conflict cu cele ale unor
elemente care sunt externe acestuia, reprezentate de minoritățile sexuale și de organizațiile și
activiști pentru drepturile comunității LGBT, precum și de persoanele cu sexualitate deviantă,
interesele celor din urmă fiind promovate de elite politice (ambasadele altor state, organizații și
instituții suprastatale), culturale (mass media) și economice (corporații, alți agenți de influență
străini).
În ceea ce privește discursul instigator la ură, acesta apare numai în cazul publicației
Cuvântul ortodox și este folosit mai ales împotriva minorităților sexuale și al activiștilor pentru
drepturile persoanelor LGBT care lucrează sau nu în organizații cu acest specific. Motivele care
au favorizat apariția acestui discurs sunt conflictul pentru resurse limitate reprezentat, mai
degrabă, de energia pe care politicienii o folosesc în procesul de legiferare, percepția unei
superiorități morale a membrilor in-group-ului validată prin construcția imaginii eminamente
pozitive a persoanelor din in-group în antiteză cu imaginea negativă a persoanelor aparținând
minorităților sexuale, membre ale out-group-ului. Obiectivele comune ale in-group-ului sunt
reprezentate de protejarea și salvarea instituției familiei din care ar rezulta atât protejarea
societății române, cât și a bisericii și rolului jucat de morala creștină în aceasta.
14
Mai trebuie menționat aici că publicația Cuvântul Ortodox, reușește, în cele mai multe
cazuri, să evite formele extreme ale discursului instigator la ură. De cele mai multe ori, discursul
instigator la ură este mascat sub pretextul schimbului de informații sau ia forma susținerii față de
persoanele care urmăresc excluderea țintelor de la crearea și revendicarea unor drepturi. Se
remarcă, deci, grija autorilor textelor de pe site-ul Cuvântul Ortodox de a rămâne în zona legală.
Capitolul 6 - Strategii de legitimizare și delegitimizare pentru protecția căsătoriei tradiționale
Tyler (2006) arată că „legitimitatea este o proprietate psihologică a unei autorități,
instituții sau aranjament social care îi determină pe cei care se află într-o relație cu ea să creadă
că aceasta este adecvată, potrivită și corectă. Din cauza legitimității, oamenii simt că trebuie să să
supună hotărârilor și regulilor, urmându-le din obligație mai degrabă decât de teama unor
pedepse sau în speranța unor recompense. Legitimitatea este importantă pentru succesul unor
autorități, instituții și aranjamente instituționale întrucât influnțarea celorlalți doar pe baza
deținerii și utilizării puterii este dificilă” (p. 375). Există patru mari categorii de legitimizare:
apelul la autoritate, evaluare morala, raționalizare, mythopoesis. (van Leeuwen & Wodak, 1999).
Van Leeuwen (2007) atrage atenția că „aceste forme de legitimizare pot să apară împreună sau
separat și pot servi și pentru de-legitimizare” (p 92).
Berger și Luckman (1966) arată că există niveluri diferite de legitimizare, primul fiind
reprezentat de transmiterea limbajului care desemnează experiența umană. Al doilea nivel este
reprezentat de legitimizările care fac apel la argumente rudimentare, inclusiv folosirea
proverbelor, legendelor și maximelor morale. Pe al treilea nivel se găsesc legitimizările care fac
apel la teorii cuprinzătoare. Al patrulea nivel presupune construirea unui univers simbolic, în
care legitimitatea unei acțiuni nu mai are efecte doar din perspectiva unor scopuri pragmatice sau
ca parte dintr-o teorie, ci este construită în legătură directă cu întreg universul. (pp. 112-113).
Parcurgerea corpusului format din cele 64 de articole de pe site-urile analizate,
basilica.ro, cuvântul-ortodox.ro și creștinortodox.ro, arată că încercările de legitimizare ale
mișcărilor de menținere a familiei „tradiționale”, în sensul căsătoriei ca uniune consensuală a
unui bărbat cu o femeie, ca singura formă de relație de cuplu recunoscută de stat, precum și
strategiile de delegitimizare a recunoașterii legale a unor forme alternative de relații de cuplu, au
15
fost realizate făcând apel la aproape toate categoriile și subcategoriile de strategii de legitimizare.
Apelul la autoritatea personală, strategia de legitimizare care răspunde întrebării „de ce trebuie
asta” printr-un răspuns de tipul „pentru că așa zic eu / zicem noi” nu a fost, însă, prezentă între
strategiile de legitimizare utilizate. Concluzia generală care poate fi trasă în ceea ce privește
audiențele vizate de cele trei publicații, dar mai ales de Cuvântul Ortodox, este aceea că se
încearcă „evadarea” din zona fundamentalismului ortodox spre un public mainstream, pentru
care problemele sociale sunt mai importante decât cele religioase.
Capitolul 7 - Concluziile cercetării
În ceea ce privește manifestările populismului în discursul publicațiilor analizate, trebuie
remarcat că textele de pe fiecare dintre cele trei site-uri conțin elemente discursive care ar putea
să fie incorporate într-un discurs populist, însă în grade diferite. În mod deloc surprinzător, site-
ul Cuvântul Ortodox conține cele mai multe exprimări populiste, lucru care decurge atât din
orientare sa spre o viziune tradiționalistă și extrem-ortodoxă, cât și din faptul că a alocat cel mai
mult spațiu media subiectului legiferării formelor alternative de relație de cuplu din toate
publicațiile studiate. Pe de altă parte, este suprinzător că, dintre cele trei publicații analizate, cea
care exprimă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române se găsește pe locul al doilea în ceea ce
privește existența markerilor discursului populist. Fără să conțină toate elementele unui astfel de
discurs, textele site-ului basilica.ro, agenția de știri a B.O.R., oferă mai multe elemente care pot
fi preluate într-un discurs populist decât textele site-ului creștinortodox.ro, care a fost publicația
cea mai moderată din cele analizate.
Astfel, așa cum am menționat mai sus, numai site-ul Cuvântul Ortodox conține în mod
clar toți markerii unui discurs populist care se poate încadra în definiția propusă de Mudde
(2004) și care a stat la baza prezentei cerecetări. Acest site a construit o imagine a unui „popor
pur” care cuprinde toate persoanele din societatea românească care se opun sau care nu ar
beneficia de pe urma recunoașterii de către stat a unor forme alternative de relație de cuplu ce ar
permite persoanelor aparținând minoritățile sexuale să beneficieze de drepturi similare cu cele
ale persoanelor heterosexuale căsătorite. Această imagine a „poporului pur” este construită în
antiteză cu reprezentarea profund negativă ale unor elite, interne sau externe, care susțin aceste
forme alternative de relație de cuplu. Elitele interne ale căror imagine negativă este construită
16
sunt reprezentate atât de oamenii politici care susțin parteneriatele civile sau căsătoriile între
persoane de același sex, cât și de media mainstream, care le promovează și de organizațiile și
activiștii pentru drepturile LGBT. Elitele externe includ, pe lângă alți actori, ambasadele unor
anumite state occidentale care s-au implicat în sprijinirea drepturilor persoanelor LGBT, dar și
unele organizații suprastatale, printre care și Uniunea Europeană. Așa cum era de așteptat,
corupția acestor elite este prezentată ca fiind una de ordin preponderent moral, însă este
interesant că morala la care se face referire nu este întotdeauna cea creștină. Aceste elite corupte
sunt acuzate și de faptul că plasează pe lista priorităților drepturile minorităților sexuale în fața
bunăstării economice a celor defavorizați. Acestă poziționare de stânga este foarte interesantă
pentru această publicație care are o orientare preponderent de dreapta și nu se sfiește să
folosească trimiterile la extrema stânga ca pe arme împotriva actorilor pe care dorește să-i
prezinte într-o lumină negativă. Pe lângă aceste elite, imaginea „poporului pur” este construită și
în antiteză cu cea a persoanelor aparținând comunității LGBT. Această particularitate a textelor
analizate pe site-ul Cuvântul Ortodox, anume construirea imaginii „poporului pur” nu numai în
antiteză cu „elitele corupte”, ci și cu alte grupuri sociale care reprezintă o amenințare la adresa
lui, confirmă particularitățile de populism de extremă dreapta a discursului de pe acest site. În
același timp, poziția exprimată prin intermediul textelor publicate pe site-ul Cuvântul Ortodox
este aceea că politicienii ar trebui să asculte vocea „poporului”, în sensul modificării constituției
României, astfel încât căsătoria să fie definită exclusiv ca uniune dintre un bărbat și o femeie, în
loc de uniune dintre soți, așa cum este acum. Acest îndemn ia forma apelui la democrație, însă
textele relevă faptul că acest concept este înțeles mai degrabă ca un sistem de guvernare în care
voința cetățenilor trebuie să primeze și mai puțin ca un sistem gândit să ofere acces la servicii și
drepturi egale tuturor cetățenilor dintr-un stat. De asemenea, este important de remarcat și
vehemența cu care aceste idei sunt prezentate în textele analizate.
În textele de pe site-ul agenției de presă a Bisericii Ortodoxe Române, basilica.ro,
markerii populismului se manifestă mai ales prin intermediul modului în care sunt construite
conceptele de popor și elite, precum și de cel de adversari ai poporului, însă aceste construcții
relevă o poziție cu mult mai puțin vehementă. De asemenea, trebuie remarcat și numărul mult
mai mic de actori care intră în categoria elitelor și adversarilor poporului, clasa politică nefiind
menționată ca aparținând niciuneia dintre aceste categorii. Apelul către aceasta, prin care i se
cere ascultarea vocii poporului este aproape inexistent deși se poate considera că este sugerat
17
prin intermediul textelor. Portalul creștinortodox.ro este publicația care conține cele mai puține
texte care ar putea alimenta discursuri de factură populistă. Aceste texte sunt reprezentate doar
de amenințările pe care formele alternative de relație de cuplu, recunoscute de stat, le-ar putea
avea asupra familiei, copiilor și societății în general, precum și distanțarea dintre cetățenii
obișnuiți, a căror voce este reprezentată de mișcările de protejare a familiei tradiționale, și
susținătorii comunității LGBT.
Discursul instigator la ură este folosit numai de publicația Cuvântul Ortodox și numai în
relație cu membrii comunității LGBT. Cu toate acestea, trebuie remarcat că autorii textelor
încearcă să mascheze discursul de ură sub pretextul schimbului de informații sau a discursului
politic care face referire la drepturile care se cuvin persoanelor heterosexuale. Acesta este un
lucru important, deoarece arată o maturizare a comunicatorilor din zona extrem-tradiționalistă,
care au deprins abilități de comunicare care le permit să se protejeze mai bine de eventualele
sancțiuni care ar putea fi aplicate de instituțiile statului. De asemenea, trebuie menționat și faptul
că, deși contextul general din România este unul în care minoritățile sexuale pot fi considerate ca
fiind mai predispuse să fie victime ale infracțiunilor motivate de ură decât alte grupuri
vulnerabile din România (există un istoric recent de manifestații violente la adresa acestei
comunități și există cazuri în care instituțiile statului nu au luat toate măsurile pentru protejarea
membrilor acestei comunități care au fost agresați sau pentru sancționarea agresorilor lor),
analiza arată că nu este necesară sancționarea penală sau contravențională a autorilor acestor
mesaje de ură. Acest lucru se datorează absenței unui conținut care să incite la violență fizică
împotriva persoanelor aparținând comunității LGBT. Astfel, intervenția pentru protejarea
persoanelor LGBT ar trebui să ia, mai degrabă, forma contra-discursului și nu a sancțiunilor
aplicate de către instituțiile statului.
În legătură cu potențialul de succes al contra-discursului, acesta poate fi determinat din
analiza strategiilor de legitimizare a demersului de protecție a recunoașterii unice arătată de către
stat căsătoriei tradiționale și a strategiilor de delegitimizare a recunoașterii de către stat a unor
forme alternative de relație de cuplu. În acest sens, analiza arată că argumentele aduse de
publicații nu sunt în întregime greu de combătut. Dintre cele greu de combătut sunt cele de
factură teologică, pentru care ar fi necesare contra-argumente care să vină de la persoane
respectabile care aparțin tot bisericii și care sunt recunoscute ușor de către public, însă sunt șanse
destul de mici ca asemenea actori să apară în spațiul public. Tot greu de combătut sunt și
18
tehnicile de legitimizare și delegitimizare care fac referire la personalități iconice în spațiul
public românesc, încărcate fie cu o simbolistică profund pozitivă (Arsenie Boca), fie profund
negativă (George Soros). În ceea ce privește argumentele mai ușor de combătut, acestea aparțin
gândirii laice. Aceste argumente sunt, însă, mult mai slab construite și se bazează într-o măsură
destul de mare pe presupusa lipsa de abilitate a audiențelor de a consuma critic informația.
În ceea ce privește dimensiunea eurosceptică și antioccidentală a textelor analizate,
aceasta se găsește mai ales la publicația Cuvântul Ortodox. Aici, Uniunea Europeană și lumea
occidentală sunt prezentate exclusiv ca agenți de influență pentru obținerea de drepturi
suplimentare și necuvenite pentru minoritățile sexuale, sugerându-se, chiar, că miza acestor
demersuri este distrugerea ortodoxiei și creștinătății, în general. De asemenea, este important de
menționat că poziția agenției de știri a B.O.R., relevată prin textele scrise în legătură cu subiectul
formelor alternative de relație de cuplu, arată un început de asumare a unor tendințe eurosceptice
de către această instituție.
Este populismul religios un pericol în România?
Poate cea mai importantă întrebare la care teza de față poate oferi un răspuns este dacă
democrația din România și parcursul ei european sunt în pericol din partea discursului populist
care caută adepți în zona persoanelor religioase din țara noastră. Suntem în afara oricărui
pericol? Sau, la extrema opusă, putem discuta de un butoi cu pulbere pe care societatea din
România stă și care este gata să explodeze? Răspunsul este undeva la mijloc.
Așa cum am arătat, există voci din „tabăra tradiționalistă”, cum se autodefinesc acestea,
care promovează un discurs populist, eurosceptic și care folosesc limbajul urii pentru a da
greutate nevoii de reorganizare rapidă a societății în jurul valorilor pe care le împărtășesc. De
asemenea, am arătat că și Biserica Ortodoxă Română are o politică de comunicare mai moderată
față de aceste voci extremiste, dar care totuși poate să alimenteze discursul populist. Mai mult, se
poate spune că B.O.R. dă semne că proiectul european, susținut în trecut, începe să deranjeze
instituția atunci când valorile acestuia intră în conflict cu cele ale bisericii. O veste bună vine din
zona comunicatorilor creștini de succes din mediul online, care par mai degrabă să se
concentreze mai mult pe probleme care țin de teologie, și de viața bisericii și să pună mai puțin
accent pe modul în care funcționează statul laic și pe dezbaterile publice care îl privesc. Însă, se
19
poate spune, că, în aceste condiții, semințele populismului și euroscepticismului sunt disponibile
pentru a fi plantate în solul politic.
Din punctul de vedere al peisajului politic, până acum nu am avut exemple de actori care,
bazându-se doar pe valorile tradiționale și ortodoxe și în prezența unei agende populiste și
eurosceptice, să aibă un succes real. Candidații care au marșat pe un astfel de discurs și pe o
astfel de poziționare ideologică au eșuat din punct de vedere electoral. Însă, acest lucru s-a
datorat și lipsei de carismă a acestor actori și unui context social și politic care nu favoriza
poziționarea protejării valorilor tradiționale nici sub semnul urgenței (până la urmă, politicienii
români și instituțiile statului au fost întodeauna de partea protejării familiei tradiționale,
proiectele de lege privind parteneriatele civile fiind respinse cvasi-unanim) și nici înaintea
dorințelor de integrare europeană.
Însă, acest context social și politic se schimbă. Pe de o parte, încrederea românilor în
proiectul european începe să se diminueze. Deși suntem în continuare o țară care poate fi
considerată eurofilă, Uniunea Europeană începe să pară din ce în ce mai puțin atractivă pentru
români, iar crizele recente prin care trece, și în special cea a imigranților, nu par să ajute la
schimbarea acestei tendințe. În același timp, urgența protejării valorilor tradiționale pare să se
apropie. Adoptarea Raportului Lunacek de către Parlamentul European înseamnă că, mai
devreme sau mai tarziu, toate statele membre ale UE vor trebui să recunoască relațiile de cuplu
ale persoanelor de același sex.
În plan intern, orgnizațiile din societatea civilă care luptă pentru protejarea valorilor
tradiționale și pentru stilul de viață ortodox, au reușit să impună pe agenda publică subiectul
modificării Constituției României. După încercarea eșuată din anul 2007, când Curtea
Constituțională nu a validat semnăturile strânse de acestea pentru organizarea unui referendum
privind modificarea Constituției, anul acesta, organizațiile, sprijinite de mai multe culte creștine,
printre care și de Biserica Ortodoxă Română, au reușit să strângă peste trei milioane de
semnături, iar Curtea Constituțională le-a validat solicitarea. În momentul de față mingea se află
în terenul Parlamentului, care trebuie să decidă dacă referendumul de modificare a Constituției
va avea loc. În cazul în care referendumul este organizat, rezultatul acestuia este unul previzibil,
iar comunitatea LGBT din România va trebui să aștepte mai mulți ani până să poată spera să
beneficieze de drepturile avute de minoritățile sexuale din multe state din Vestul Europei. În
același timp, o eventuală constrângere venită din partea UE de recunoaștere de către stat a unor
20
forme alternative de relație de cuplu, ar putea fi privită cu și mai multă ostilitate decât ar fi
privită în prezent, fiind mai ușor de pictat în lumina unei ingerințe în suveranitatea unui stat. Pe
de altă parte, dacă Parlamentul nu va organiza niciun referendum, acest lucru va alimenta și mai
mult vocile populiste care vor susține că suveranitatea poporului este încălcată și că politicienii
mainstream ignoră vocea a trei milioane de cetățeni. Prezența unui leader carismatic care să-și
asume acest mesaj și să-l ducă la un nivel politic, ar putea avea un real succes electoral.
În aceste condiții se poate pune întrebarea dacă există vreo cale de ieșire, de eliminare a
riscului apariției unui partid de extremă dreapta care să capitalizeze situația. Evident, cea mai
simplă metodă ar fi reprezentată de o opoziție a bisericii față de argumentele aduse de vocile
extremiste (și eurosceptice) care vorbesc în numele religiei și credincioșilor. Biserica Ortodoxă
Română a mai emis comunicate în care s-a distanțat de păreri creștine fundamentaliste, ca de
exemplu atunci când pe unele site-uri ortodoxe circulau anunțuri care îndemnau fetele și femeile
să poarte fuste sub genunchi vara. În situația parteneriatelor civile și ale căsătoriilor între
persoane de același sex, însă, nu sunt motive să credem că B.O.R. va face un lucru similar.
Problema homosexualității este una fundamentală pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru
multe alte confesiuni, de asemenea, iar acceptarea recunoașterii din partea statului a unor forme
alternative de relație de cuplu la care să aibă acces minoritățile sexuale ar însemna, pentru
B.O.R., o limitare a jurisdicției ei doar la comunitatea creștinilor ortodocși. Or, B.O.R. se
autopercepe ca o instituție fundamentală pentru întreaga națiune română. Ea are o latură
misionară puternică și nu vorbește doar pentru creștinul practicant, ci pentru toți cetățenii și
veghează la o dezvoltare a societății în spiritul ortodox.
De asemenea, trebuie remarcat că lupta dusă de „tabăra tradiționalistă” nu este una pentru
resurse materiale, ci este una esențial valorică. Din acest motiv, intervențiile în sensul diminuării
posibilității ca aceste voci să fie preluate cu succes la nivel politic ar trebui să sublinieze
congruențele care se regăsesc între valorile propuse de tradiționaliști și cele ale susținătorilor
comunităților LGBT. În acest sens, este foarte importantă demontarea argumentelor aduse de
tradiționaliști, însă aceasta este o chestiune care poate fi realizată punctual de diferite organizații
și comunicatori, existând riscul ca mesajele să nu ajungă neapărat la publicul țintă obișnuit deja
cu retorica tradiționalistă și care ar putea fi imun la mesajele care se opun acesteia. Cu toate
acestea, dacă luăm în considerare și tipurile de fisuri și mecanismele prin care sunt construite
argumentele tradiționaliștilor, putem spune că cea mai sustenabilă metodă de protejare a
21
societății de aceste tipuri de mesaje este antrenarea publicului cu privire la consumul critic de
informație. Din păcate, însă, acesta este un lucru de durată, iar beneficiile vor putea fi culese,
poate prea târziu.
Notebibliografice:
Abts, K. & Rummens, S. (2007) Populism versus democracy. Political Studies 55, 405 - 424
Angi, D., Bădescu, G., Curt, C.C., Greab, C.G., Paul, C., Teampău, C. (2014) Discursul
instigator la ură în România. București: Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Akkerman, A., Mudde, C., Zaslove, A. (2014) How Populist Are the People? Measuring Populist
Attitudes in Voters. Comparative political studies 47(9), 1324 - 1353
Bărgăoanu, A., Durach, F (2013) The Crisis of the European Union and its Re ection in the
Romanian Public Sphere. Recent Findings, Romanian Journal of European Affairs 13(1):
5-24.
Bârgăoanu, A., Radu, L., Negrea-Busuioc, E. (2014). The Rise of Euroscepticism in Times of
Crisis. Evidence from the 2008–2013 Eurobarometers. Romanian Journal of
Communication and Public Relations, 16(1), 9-23.
Berger, P. and Luckmann, T. (1966) The Social Construction of Reality. Harmondsworth:
Penguin
Boda, Z., Szabó, G., Bartha, A., Medve-Bálint, G., Vidra, Z. (2015) Politically Driven: Mapping
Political and Media Discourses of Penal Populism—The Hungarian Case. East European
politics and societies and cultures 29(4), 871 - 891
Boyle, K. (1992) Overview of a Dilemma: Censorship versus Racism. În Coliver, S. (Ed)
Striking a Balance: Hate Speech, Freedom of Expression and Non-discrimination,
London: Article 19
Boyle, K. (1992b) Religious Intolerance and the Incitement to hatred. În Coliver, S. (Ed) Striking
a Balance: Hate Speech, Freedom of Expression and Non-discrimination, London:
Article 19. pp.61-71
22
Boyle, K. (2001) Hate speech - the United States versus the rest of the world?. Maine Law
Review, 53 (2)
Canovan, M. (1999) Trust the people! Populism and the two faces of democracy. Political
Studies 47(1), 2-16
Canovan, M. (2004) Populism for political theorists?. Journal of Political Ideologies 9(3), 241-
252
Case of M.C. and A.C against Romania (2016). Accesat la site-ul
http://hudoc.echr.coe.int/eng#{"languageisocode":["ENG"],"documentcollectionid2":["J
UDGMENTS"],"itemid":["001-161982"]}
Chong, D., Druckman, J. N. (2007) A Theory of Framing and Opinion Formation in Competitive
Elite Environments. Journal of Communication 57, 99-118
Chouliaraki, L., Fairclough, N. (2003). Rethinking critical discourse analysis, Edinburgh:
Edinburgh University Press
Cinpoeș, R. (2013) Right-wing extremism in Romania. În Meltzer, R. & Serafin, S. (Eds.)
Right-Wing Extremism in Europe: Country Analysis, Counter-Strategies and Labor-
Market Oriented Exit Strategies (pp. 169 - 198), Berlin: Friedrich Ebert Stiftung
Conovici, I. (2011). Biserica Ortodoxă Română în postcomunism - între stat și democrație. În
Ungureanu, C. (coord.) Religia în democrație: o dilemă a modernității. Iași: Polirom, 379
- 400
Cobu, N., Ștefăniță, O., Oprea, D., Udrea, G. (2015) The European Union - From Agenda Setting
and Media Frames to Citizens' Conversation. Romanian Journal of Communication and
Public Relations 17 (1): 41-57
Cortese, Anthony (2006). Opposing Hate Speech. Westport, CT: Praeger Publishers
Cramer, J. (2010) ”Do we really want to be like them?”: Indexing Europeanness through
pronomial use. Discourse and Society, 21(6) 619 – 637
de Cillia, R., Reisigl, M., Wodak, R. (1999) The discursive construction of national identities.
Discourse and Society 10 (2) 149 - 173
Diakopoulos, N., Zhang, A. X., Elgesem, D., Salway, A. (2014) Identifying and Analysing
Moral Evaluation Frames in Climate Change Blog Discourse. In Proc. of ICWSM 583 -
586
23
Discrimination in the EU 2015 (2015). Accesat la
http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/PublicOpinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail
/instruments/SPECIAL/surveyKy/2077
Entman, R. M. (1993) Framing: Toward Clarification of a Fractured Paradigm. Journal of
Communication, 43(3) 51 - 58
Fairclough, N. (1989). Language and power. Harlow, Eng: Longman.
Fairclough, N. (2003) Analzing Discourse: Textual Analysis for Social Research, Routledge
Finchelstein, F. (2014) Returning Populism to History. Constellations 21(4), 505 – 517
Fofiu, A. (2010) Noi sub amenințarea lor: o meta-analiză a discursului urii în spațiul virtual.
Accesat la http://www.academia.edu/393050/Noi_sub_amenintarea_lor_o_meta-
analiza_a_discursului_urii_in_spatiul_virtual_Us_threatened_by_them_a_meta-
analysis_of_hate_speech_in_virtual_spaces 03.02.2015
Gurov, B. & Zankina, E. (2013) Populism and the construction of political charisma. Problems
of post-comunism 60 (1) 3-17
Habermas, J. (1976) Legitimation Crisis. London: Heinemann.
Habermas, J. (2008) Notes on a post-secular society. Accesat la
http://www.signandsight.com/features/1714.html
Homofobia și discriminarea pe criterii de orientare sexuală și identitate de gen în statele membre
ale UE. Partea a II-a (2009). Accesat la http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra-hdgso-
report-part2_ro.pdf, 30.04.2016
Kahneman, D., Tversky, A. (1984) Choice, values and frames. American Psychologist, 39, 341 –
350
Lucardie, Paul (2009) Populism: some conceptual problems. Political Studies Review 7 (3) 319 -
321
Manolescu, A. (2011). Democrația pluralistă: O șansă pentru desecularilzarea religiei? În
Ungureanu, C. (coord.) Religia în democrație: o dilemă a modernității. Iași: Polirom, 356
- 378
Mudde, C. (2001) In the name of the peasantry, the proletriat and the people: populism in
Eastern Europe. East European Politics and Societies 15(1), 33 – 53
Mudde, C. (2004) The populist Zeitgeist. Government and opposition, 39(4) 542 – 563
24
Mudde, C. (2007) Populist radical right parties in Europe, Cambridge: Cambridge University
Press
Mudde, C. (2014) Jean Claude Junker and the Populist Zeitgeist in European Politics.
Washington post. Accesat la https://www.washingtonpost.com/blogs/monkey-
cage/wp/2014/12/30/jean-claude-juncker-and-the-populist-zeitgeist-in-european-politics/
Mudde, C., Kaltwasser, C. R. (2013) Exclusionary vs. Inclusionary Populism: Comparing
Contemporary Europe and Latin America. Government and Oposition 48 (2), 147 – 174
Negrea-Busuioc, E. (2016). ‘Of the People or for the People’? An Analysis of Populist Discourse
in the 2014 European Parliament Elections in Romania. Romanian Journal of
Communication and Public Relations 18 (2) 39 - 53
Oddo, J. (2011) War legitimation discourse: Representing ‘Us’ and ‘Them’ in four US
presidential addresses. Discourse and Society, 22(3) 287 - 314
Ordonanța nr 137 din 31 august 2000 (*republicată*) privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare (2000). Accesat la http://www.cncd.org.ro/legislatie/Legislatie-
nationala/ORDONANTA-nr-137-din-31-august-2000-15/
Ortu, C. (2015) Right-wing populism in Europe: politics and discourse. Critical Discourse
Studies 12(1), 114 - 117
Parekh, B. (2005) Hate Speech - Is There a Case for Banning?, Public Policy Research, 12(4), pp
213 - 223
Percepții și atitudini privind discriminarea în România (2012). Accesat la
http://cncd.org.ro/files/file/Raport%20de%20cercetare%20CNCD_Discriminare.pdf
Percepții și atitudini privind discriminarea (2014). Accesat la
http://www.cncd.org.ro/files/file/Sondaj%20de%20opinie%20CNCD%202013.pdf
Percepții și atitudini ale populației României față de Strategia națională de prevenire și
combatere a discriminării (2016). Accesat la
http://cncd.org.ro/files/Sondaj%20TNS%20CNCD%202015.pdf
Poblete, Mario E. (2015) How to assess populist discourse through three current approaches.
Journal of political ideologies 20(2), 201 - 218
Post, R. (2009)Hate speech. În Hare, Ivan, Weinstein, James (Eds) Extreme Speech and
Democracy, Oxford: Oxford University Press, pp 123-138.
25
Preda, R. (2011). Orotoxia si democrația post comunistă. Cazul Românesc. În Ungureanu, C.
(coord.) Religia în democrație: o dilemă a modernității. Iași: Polirom, 326 - 356
Prohibiting incitement to discrimination, hostility or violence (2012), Accesat online la
https://www.article19.org/data/files/medialibrary/3548/ARTICLE-19-policy-on-
prohibition-to-incitement.pdf, 08.07.2015
Răileanu, R, Tabă, O., Szelmenczi, A., Codreanu, I., Diaconescu, L., Martin, R. (2016). Raport
anual cu privire la discursul instigator la ură din România 2014 - 2015. Retrieved from
the ActiveWatch website:
http://www.activewatch.ro/Assets/Upload/files/Raport%20anual%20cu%20privire%20la
%20discursul%20instigator%20la%20ura%202014%20-%202015(1).pdf
Recommendation No. R (97) 20 of the Committee of Ministers to Member States on ”Hate
Speech” (1997) Accesat online la
http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/hrpolicy/other_committees/dh-
lgbt_docs/CM_Rec(97)20_en.pdf
Sakkit, I. & Petterssont, K. (2016) Discursive constructions of otherness in populist radical right
political blogs. European Journal of Social Psychlogy 46(2), 156 - 170
Sagi E, Diermeier D, Kaufmann S (2013) Identifying Issue Frames in Text. PLoS ONE 8(7):
e69185. doi:10.1371/journal.pone.0069185
Savage, R. (2012) From McCarthyism to the Tea Party: Interpreting Anti-Leftist Forms of US
Populism in Comparative Perspective, New Political Science 34(4), 564 - 584
Saunders, K. W. (2011) Degradation: What the History of Obscenity Tells us about Hate Speech.
New York: New York University Press
Silva, L., Mondal, M., Correa, D., Benevenuto, F, Weber, I. (2016) Analyzing the Targets of
Hate in Online Social Media. Accesat la adresa,
http://homepages.dcc.ufmg.br/~fabricio/download/icwsm2016-hate.pdf, 25.06.2016
Sorial, S. (2015) Hate Speech and Distorted Communication: Rethinking the Limits of
Incitement. Law and Philosophy 34 p. 299 - 324
Sowinska, A., Dubrowskaya, T. (2012). Discursive construction and transformation of ‘us’ and
‘them’ categories in the newspaper coverage on the US anti-ballistic missile system:
Polish versus Russian view. Discourse and Communication, 6 (4) 449 - 468
26
Spruyt, B., Keppens, G., Van Droogenbroeck, F. (2016) Who Supports Populism and What
Attracts People to It?. Political Research Quarterly 69 (2) 335 -346
Stavrakakis, Y. (2014) The Return of “the People”: Populism and Anti-Populism in the Shadow
of the European Crisis. Constellations 21(4), 505 - 517
Strauss, A. L. (1990) Basiscs of Qualitative Research: Grounded Theory Procedures and
Techniques, Sage Publications, Inc, Newbury Park, California
The Social Situation Concerning Homofobia and Discrimination on Grounds of Sexual
Orientation in Romania (2009). Accesat online la
http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/389-FRA-hdgso-part2-NR_RO.pdf,
01.05.2016.
Thompson, M. (1994) Forging War: The Media in Serbia, Croatia and Bosnia Hercegovina,
Londra: Article 19
Touri, M., Koteyko, N (2015) Using corpus linguistic software in the extraction of news frames:
towards a dynamic process of frame analysis in journalistic texts. International Journal
of Social Research Methodology 18(6) 601 - 616
Tyler, TR. (2006) Psychological perspectives on legitimacy and legitimization, Annual review on
psychology 57(1): 375 - 400
Un liceu sigur pentru toți: Percepții și atitudini față de persoanele LGBT în mediul educațional
românesc (2016) Accesat la http://www.acceptromania.ro/wp-
content/uploads/2016/03/Un-liceu-sigur-pentru-toți-Sumarul-cercetarii.pdf
van Dijk, T. A. (1989) Structures and strategies of discourse and prejudice. Social psychological
and methodological perspectives. În van Oudenhoven, J.P. & Willemsen T.M. (Eds.),
Ethnic minorities. Social psychological perspectives. (pp. 115-138). Amsterdam/Lisse:
Swets & Zeitlinger,
van Dijk, T. A. (1991) Editorial: Discourse Analysis with a cause. Accesat la
http://www.discourses.org/OldArticles/Discourse%20Analysis%20with%20a%20Cause.
van Dijk, Teun A. (1991) The Interdisciplinary Study of News as Discourse. În Jensen, Klaus
Bruhn & Jankowski, Nicholas W. (Ed) A Handbook of Qalitative Methodologies for
Mass Communication Research (pp. 108 - 120), Routledge, London
27
van Dijk, T.A. (1993) Principles of Critical Discourse Analysis, Discourse and society, 4 (2):
249 - 283
van Dijk, T. A. (1995). Aims of critical discourse analysis. Japanese Discourse, 1 (1), 17-28
van Dijk TA (1998) Ideology: A Multidisciplinary Approach. London: SAGE.
van Dijk, T.A. (2015) Critical discourse Analysis. În D. Tannen, H. Hamilton, & D. Schiffrin
(Eds.), Handbook of Discourse Analysis. Second Edition. 2 vols. (vol. 1, pp. 466-485).
Chichester: Wiley Blackwell, 2015.
van Leeuwen, T, Wodak, R. (1999) Legitimizing Imigration Control: a Discourse-Historical
Analisys, Discourse Studies 1(1): 83 - 118.
van Leeuwen, T. (2007) Legitimation in discourse and communication, Discourse and
communication 1(1): 91 - 112.
Vincent, l., Howell, S. (2014) ”Unnatural”, ”Un-African” and ”Ungodly”: Homophobic
Discourse in Democratic South Africa, Sexualities 17(4): 472 - 483.
Voicu, M. (2007) România religioasă: pe valul european sau în urma lui?. Iași: Institutul
European
Waldron, J. (2014) The Harm in Hate Speech. Cambridge, Massachusstes: Harvard University
Press
Weber, A. (2009) Manual on hate speech, Strasbourg: Council of Europe Publishing
Weyland, K. (2001) Clarifying a Contested Concept. Populism in the Study of Latin American
Politics. Comparative politics, 34 (1), 1-22
Wodak, R., de Cillia, R., Reisigl, M (2009). The Discoursive Construction of National Identity,
(2nd edition) Edinburgh: Edinburgh University Press
Yong, C. (2011). Does freedom of speech include hate speech? Res Publica, 17(4), 385-403.