Referat

Geamănu Cristina

Cleopatra a VII-a

Cuprins

Introducere

Conținut1. Ptolemeii, strămoșii Cleopatrei2. Ptolemeu al XII-lea Auletes, tatăl Cleopatrei3. Cleopatra și Caesar4. Cleopatra și Antonius5. Moartea Cleopatrei

Concluzii

Introducere

Cleopatra a VII-a, ultima regină a Egiptului, s-a născut în anul 69 î. Hr., la Alexandria. Ea a reușit să se impună sa singură suverană și „a încercat să oprească căderea puterii faraonice implicând cele mai sclipitoare personalități masculine ale timpului și forțele armate cele mai amenințătoare”.1

Regina și-a cucerit tronul folosindu-se de darurile naturii, prin cucerirea unor bărbați de arme romani, motiv care a atras ostilitatea societății romane din capitală.

„Ce se știe despre această regină se bazează, adesea, mai mult pe mituri, create după moartea ei, decât pe fapte istorice. Cleopatra apare astfel ca o figură paradoxală: cunoscută de toată lumea datorită mitului, este prea puțin cunoscută din punct de vedere istoric.”2

Cei mai mulți scriitori antici, adepți ai viziunii impuse de Octavianus, au descris-o ca pe o femeie fatală, de moravuri ușoare, care a dus la pierzanie toți bărbații care au cazut sub vraja ei. De exemplu Dio Cassius o numea „sirenă a Nilului”.

Figure 1 Bustul Cleopatrei VII, Altes Museum, Berlin, http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3e/Kleopatra-VII.-Altes-Museum-Berlin1.jpg

1 V. Roșulescu, Femei celebre în istorie, Craiova, 2000, p.462 C. G. Schwentzel, Cleopatra, București,2002, p. 7

1. Ptolemeii, strămoșii Cleopatrei

Ptolemeu I Soter, întemeietorul dinastiei lagide

După moartea lui Alexandru Macedon în Babilon în anul 323 î. Hr., imperiul vast cucerit de acesta a fost împărțit de generalii săi (diadohi). Astfel Egiptul a revenit lui Ptolemeu, fiul lui Lagos.

„Neîncetatele conflicte dintre diadohi au dus la dezmembrarea imperiului lui Alexandru. Între anii 306-305, satrapii s-au proclamat regi. Ptolemeu a devenit basileus («rege») și și-a pus pe cap diadema, o bandă care a devenit însemnul regalității elenistice. După anul 304 î. Hr., a adăugat la numele său epicleza Soter («salvatorul»), cum era supranumit Zeus, stăpânul zeilor.”3

Domnia lui Ptolemeu I Soter (305-283 î. Hr.) a fost o perioadă de stabilitate în Egipt, dar în anul 301 î. Hr. a ocupat Coilesyria, sau Siria meridională, iar între anii295 și 287, a luat în stăpânire Ciprul și insulele din Marea Egee.

Ptolemeu a murit în anul 283, la vârsta de aproximativ 85 de ani.Dinastia întemeiată de el a dăinuit timp de aproximativ trei secole la conducerea

Egiptului, aducându-i atât bunăstare și strălucire cât și decădere. Familia regală s-a aflat într-o permanentă luptă intrenă, pentru putere și moștenire, prin trădări, viclenie, asasinate și chiar violuri. Multe decese premature ale unor regi au lăsat moștenitori minori în numele cărora reginele lagide și-au asumat puterea.

Celelalte Cleopatre

Cleopatra a moștenit aproape toate calitățile și defectele înaintașilor săi, ca strălicire, rafinament, inteligenț, șiretenie, duritate și fatalism. Supranumită Cleopatra a VII-a a Egiptului, ea avea sângele aprig a altor șase Cleopatre remarcabile, dintre care unele deținuseră uneori puterea.4

Cleopatra I (Syra), fiica lui Antiohos al III-lea, s-a căsătorit (193 î. Hr.) cu regele lagid Ptolemeu al V-lea Epiphanes. La moartea acestuia, Cleopatra I a preluat regența și tutela fiului său minor, Ptolemeu Philometor.

Cea de-a doua Cleopatră a fost fiica precedentei și a regelui Ptolemeu al V-lea. Devenită văduvă și-a păstrat tronul căsătorindu-se cu alt frate, Physcon sau Everegetes. Noul soț, văzând un rival în fiul soției, l-a ucis chiar în ziua căsătoriei lor. A repudiat-o pe soție, Cleopatra a II-a, a violat și apoi a luat în căsătorie pe fiica acesteia, numită tot Cleopatra.

Cea de-a doua fiică a Cleopatrei a II-a, numită tot Cleopatra, s-a căsătorit cu Alexandros Bala, uzurpatorul tronului Siriei. După moartea acestuia s-a recăsătorit cu Demetrios Nicator, regele Siriei. Seleucos, unul dintre fii săi, prluând coroana regatului seleucid nu s-a arătat destul de docil și a fost asasinat. Cleopatra a plasat pe tron un alt fiu. Cum nici acesta nu a suportat jugul matren , aceasta a hotărât să-l otrăvească, dar Antiohus, prevenit, a forțat-o să bea prima. Regina a băut cu demnitate și a murit.

Cleopatra a III-a, sora celei precedente și fiică a lui Ptolemeu al VI-lea Philometor cu Cleopatra a II-a, după moartea unchiului și primului ei soț, a împărțit tronul Egiptului cu fiul mai mare, Ptolemeu al VIII-lea.

Nemulțumită de acesta, a ridicat poporul capitalei împotriva lui , forțându-l să plece în exil. Apoi a ridicat drept rege pe fiul ei mai tânăr, Ptolemeu Alexandros I. Acesta îngrozit a

3 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 13-144 V. Roșulescu, op. cit., p. 47

părăsit tronul, dar Cleopatra a III-a l-a determinat să revină, proiectând ca mai apoi să-l asasineze. Tânărul rege, prevenit, a reușit să o asasineze înainte.

Ea a lăsat trei fiice: Cleopatra, Cleopatra Tryphene și Cleopatra Selene.Prima a devenit Cleopatra a IV-a. S-a căsătorit la început cu Ptolemeu al VIII-lea

Lathyros, fratele său. Ulterior acesta a repudiat-o în favoarea surorii sale Cleopatra Selene. Cleopatra a IV-a s-a căsătorit apoi cu Antiohos de Cizic, dar a fost omorâtă de sora ei Cleopatra Tryphene.

Cleopatra Tryphene, regină a regatului seleucid, se căsătorește cu unul dintre protagoniștii luptei dinastice din acea țară, Antiohos Grypos. După ce aceasta și-a omorât sora, Antiohos din Cizic a devenit învingător asupra soțului ei. Antiohos din Cizic a jertfit-o pe Cleopatra Tryphene ca răzbunare.

Ultima soră, Cleopatra a V-a (Selene), regină a Egiptului și apoi a Siriei, s-a căsătorit la început cu Ptolemeu al VIII-lea Lathyros, apoi s-a căsătorit în regatul vecin cu Antiohos al X-lea Eusebes. A fost capturată și apoi ucisă.

Cleopatra a VI-a, numită în mod obișnuit Berenice, a fost fiica lui Ptolemeu al VIII-lea Lathyros, a succedat tatăl la tron (81 î. Hr.). După ce a domnit simgură șase luni, s-a căsătorit cu vărul său Ptolemeu Alexandros I, pe care Sylla îl trimisese în Egipt cu scopul de a lua în posesie regatul. La numai treisprezece zile după căsătorie acesta a omorât-o pe regină, dar și-a găsit sfârșitul sub lovitura supușilor.

2. Ptolemeu al XII-lea Auletes, tatăl Cleopatrei

„Pentru a evita o criză dinastică de care ar fi profitat Roma, alexandrinii s-au grăbit, în anul 80 î. Hr., să pună pe tron doi bastarzi ai lui Ptolemeu IX Soter II. Unul trebuia să domnească în Cipru, celălalt în Alexandria. Acesta din urmă, Ptolemeu XII, a luat supranumele Philopator («care-și iubește tatăl») și Philadelphos («care-și iubește sora»).”5

Alexandrinii îl numeau, de obicei, pe rege Nothos („bastardul”) sau Auletes („flautistul”), ca urmare a faptului că a luat supranumele de Neos Dionysos („noul Dionysos”) în 69 î. Hr. și fiindcă toată ziua cânta din flaut și neglija responsabilitățile de conducător.

Unii istorici, ca Vladimir Roșulescu, îl consideră pe Ptolemeu XII Auletes un personaj degradant, bețiv, lipsit de personalitate, cedând rând pe rând la cerințele generalilor și ale Senatului roman.

La alți istorici el apare însă ca un monarh care acceptă condițiile impuse de Roma doar pentru a-și păstra regatul, anexarea Egiptului fiind mereu avută în vedere la Roma.

În anul 58 î. Hr. alexandrinii se răscoală, iar Auletes este nevoit să fugă. A mers în Italia pentru a-i implora pe romani să-l urce din nou pe tron, cu ajutorul unei intervenții militere.

În Alexandria, Cleopatra VI Tryphaina, care nu-și urmase soțul în exil, rămăsese regina Egiptului. A murit câteva luni mai târziu, în anul 57. Fiica sa, Berenice IV, asociată la tron din anul 58, i-a fost urmașă.

Auletes a părăsit Roma la sfârșitul anului 57, deoarece obținuse repunerea lui pe tron printr-o intervenție militară romană. Ajuns în Siria, regele a intrat în legătură cu Aulus Gabinius, proconsulul Siriei, partizan al lui Pompei. A invadat Egiptul în primăvara anului 55. Era însoțit de Marcus Antonius, comandantul cavaleriei. În acest fel, revenit în Alexandria, Auletes și-a redobândit palatul și regatul.

Ptolemeu XII a trecut imediat la pedepsirea fiicei usurpatoare, poruncind să fie uciși atât ea, cât și partizanii ei. Acesta mai avea încă patru copii: Cleopatra VII, Arsinoë IV,

5 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 19

Ptolemeu XIII și Ptolemeu XIV. „Aspian spune că Marc Antoniu a fost sedus de farmecul tinerei Cleopatra chiar de atunci, când intrase prima oară în Alexandria, în anul 55.”6

Gabiniu a lăsat trupe în Alexandria, pentru siguranța lui Auletes și pentru a prevenii eventualele revolte împotriva regelui.

Auletes a murit în anul 51. Dar înainte de a muri încredințează Senatului roman un testament prin care să-i succeadă la tron fiul său, Ptolemeu XIII, în vârstă de zece ani și fiica sa, Cleopatra VII, care avea optsprezece ani. Respectând obiceiul dinastic și voința regelui, exprimată prin testament, aceștia s-au căsătorit și au fost divinizați sub numele de theoi philopatores, „zeii care își iubesc tatăl”.

3. Cleopatra și Caesar

Cleopatra VII și Ptolemeu XIII

Pentru că Ptolemeu XIII este minor se formează o regență formată din eunucul Potheinos (preceptor al regelui), Theodot din Chios (profesor de retorică al regelui) și egipteanul Ahillas (comandantul armatei).

Cleopatra neacceptând să aibă un tutore, la vârsta ei, intră în conflict cu partizanii regelui. Relațiile dintre ea și aceștia înrăutățindu-se tot mai mult, caută sprijin din exterior, a căutat deci sprijin la Roma.

În acest timp, la Roma are loc războiul civil dintre Iulius Caesar și Pompeius. Cleopatra l-a susținut pe Pompeius, deoarece acesta îl susținu-se pe tatăl său. „Fiul lui Pompei, Gnaeus Pompeius, a debarcat la Alexandria pentru a solicita o participare militară și financiară a Egiptului. A fost primit de regină, care i-a devenit probabil amantă, dându-i și un ajutor nesperat: douăzeci de vase, o mare cantitate de grâu și cinci sute de «gabinieni», sau soldați ai lui Gabinius, care rămăseseră în Egipt după anul 55.”7

Acest lucru a dus la agravarea situației dintre regină și partizanii regelui. În anul 48, când tânărul Ptolemeu a devenit major, „Potheinos și prietenii săi au acuzat-o pe regină că ar complota împotriva fratelui său și au provocat o răscoală a locuitorilor Alexandriei.”8 Cleopatra este nevoită să fugă din Alexandria. Se refugiază la frontiera de est a Egiptului, în sudul Palestinei, unde a început să recruteze o armată de mercenari.

Ptolemeu XIII și partizanii lui au pornit în întâmpinarea reginei. Aceștia și-au instalat tabăra la Pelusium.

Între timp, Pompeius, învins la Farsalos (Pharsalos), a decis să se refugieze în Egipt, însă este ucis din ordinul lui Ptolemeu XIII, după sfatul lui Theodot.9

Cesar în Egipt (48-47 î. Hr.)

După Farsalos, Caesar a pornit în urmărirea lui Pompei, ajungând la câtva zile („trei zile”10) după asasinarea lui Pompeius în Alexandria.

„Theodot a venit să-i ofere capul vechiului său rival, gândind că Cezar se va întoarce imediat la Roma. Dar manevra nu a avut efectul scontat. După cum spune Apian, «când i s-a adus capul lui Pompei, Cezar s-a supărat foarte tare».”11

6 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 23-247C. G. Schwentzel, op. cit., p. 25-268 Ibidem, p. 269 C. G. Schwentzel, op. cit., p 27, Dio Cassius, Istoria romană I, XLII, p. 47510 A. Avram, Femei celebre – mică enciclopedie, București, 2003, p. 3111 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 28

Dio Cassius în Istoria romană I descrie scena în care Caesar primește capul lui Pompeius: „Caesar, când văzu capul lui Pompeius, începu să plângă și să geamă, chemându-l cu numele de «cetățean» și de «ginere», în timp ce evoca pe rând serviciile pe care și le făcuseră reciproc unul altuia odinioară. Departe de a-și arăta recunoștințafață de asasinii lui Pompeius, el îi ocărî pentru ticăloasa lor faptă și porunci ca să se facă pregătiri în vederea împodobirii, înfrumusețării și a înmormântării capului lui Pompeius.”

Caesar ocupă punctele strategice, se instalează în palatul Ptolemeilor și le cere Cleopatrei și fratelui ei să se înfățișeze la palat în vederea achitării datoriei tatălui lor.

Ptolemeu XIII, părăsind Pelusium, s-a dus la Alexandria însoșit de Potheino, dar pentru Cleopatra era imposibil să pătrundă în capitală, putând fi oricând descoperită și asasinată.12

Întâlnirea Cleopatrei cu Caesar este povestită de istorici în mai multe variant. „Plutarh spune că regina a folosit o viclenie. A reușit să intre, noaptea în Alexandria,

cu o barcă ușoară, însoțită doar de unul dintre credincioșii săi servitori, Apollodor din Sicilia. Mai trebuia doar să ajungă în palat, fără a fi recunoscută. «Cum nu putea pătrunde fără a fi recunoscută», scria Plutarh, «s-a băgat într-un sac, pe care Apollodor l-a legat cu o curea și pe care i l-a dus lui Cezar, intrând chiar pe poarta palatului».”13

În altă variantă ea este rulată într-un covor și dusă de Apollodor din Sicilia ca dar lui Caesar.14

Figure 2 http://akhscaesar.wikispaces.com/file/view/cleopatra_before_caesar450.jpg/224937662/305x285/cleopatra_before_caesar450.jpg

În Istoria romană I, Dio Cassius relatează aceste întâmplări astfel: „până la un moment dat, Cleopatra comunicase cu Caesar, cu privire la neînțelegerile pe care le avea cu fratele ei, prin mijlocirea unor intermediari; de îndată însă ce află unele amănunte despre Caesar, căruia îi plăceau foarte mult femeile și care avusese multe legături în viață, fără să scape nici un prilej, Cleopatra îi trimise un sol pentru a se plânge că a fost trădată de prietenii ei, însoțind plângerea de rugămintea ca Caesar să-i dea ascultare, pentru a se dezvinovăți personal. Pe acea vreme, Cleopatra, femeie nemaipomenit de frumoasă, era la vârsta primei tinereți; ea avea o voce cultivată și prin vraja cuvântului ei știa să-i câștige pe toți câți 12 C. G: Schwentzel, op. cit., p 28, V. Roșulescu, op. cit., p. 54, A. Avram, op. cit., p. 31, D. Tudor, Femei vestite din lumea antică – coroană sau cunună, București, 1972, p. 15913 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 28-2914 V. Roșulescu, op. cit., p. 54, A. Avram, op.cit., p. 31, D. Tudor, op. cit., p. 160

ajungeau în preajma ei; încântătoare ca înfățișare, încântătoare când vorbea, Cleopatra era în stare să cucerească până și inimile cele mai nepăsătoare, cât și pe cele îmbătrânite de scurgerea anilor. Ea și-a făcut socoteala că o întâlnire cu Caesar ar fi putut fi hotărâtoare pentru viitorul ei și, bineînțeles, se bizuia pe frumusețe, principala ei armă. Ea i-a cerut, așadar, să fie primită și, când a obținut încuviințarea, s-a străduit din răsputeri să apară în ochii lui Caesar prin găteala și prin înfățișarea ei drept o femeie impunătoare, totodată demnă de a fi luată în seamă. După ce și-a făcut cu grijă pregătirile, a pătruns în oraș în timpul nopții, fără știrea lui Ptolemeu, și s-a dus fără ocol drept la palat.”15

Caesar a fost foarte încântat de acest vicleșug al tinerei regine. Acesta s-a lăsat sedus de spiritul ei plăcut, de conversația cultă pe care era capabilă să o poarte și astfel a devenit cel de-al doilea amant roman al Cleopatrei.

A doua zi îl obligă pe Ptolemeu să se împace cu sora lui. „Caesar, după ce a văzut-o și i-a dat ascultare, a fost de îndată înrobit de farmeul ei. Dis-de-dimineață trimise după Ptolemeu și încercă să-i împace pe cei doi; după întrevederea cu Cleopatra, Caesar nu mai era decât susținătorul cauzei aceleia pe care altă dată se pregătea s-o judece. Nu este deci de mirare că băiețandrul, față de această întorsătură și la vederea neașteptată a surorii sale în palat, și-a pierdut firea și s-a năpustit pe stradă, în mijlocul mulțimii, strigând cât îl ținea gura că fusese trădat. El sfârși prin a-și smulge diadema de pe frunte și a aruncat-o pe jos. Această manifestare de mânie a stârnit mare scandal.”16

Caesar a reușit să-l calmeze pe tânărul rege și să îl împace cu sora lui, dar „Potheinos a început să incite, (...), ura alexandrinilor față de Caesar. (...) În sfârșit, eunucul i-a trimis un mesaj lui Achillas, aflat cu armata la Pelusium, și i-a poruncit să vină în Alexandria cu cei 22 000 de oameni ai săi.”17

Experimentatul general a reușit fără prea mare greutate să-i calmeze pe alexandrini, arătând că dorea doar să execut testamentul defunctului rege, Ptolemeu XII Auletes.

Caesar se afla într-o situație critică, fiind izolat de grosul armatei. Între timp armata egipteană ajunge la capilală,iar sora Cleopatrei, Arsinoe VI, reușește să fugă din palat cu ajutorul eunucului ei, Ganymede, și se proclamă regină.

În timpul asediului palatului regal, soldații lui Caesar au dat foc unui cartier al Alexandriei, dar incendiul a ajuns până la celebra Bibliotecă . Se presupune că sute de volume de valoare inestimabilă au dispărut în flăcări.

Partizanii lui Ptolemeu au încercat să negocieze cu Caesar. Ei îi cereu să-l elibereze pe rege din palat. Acesta l-a eliberat pe Ptolemeu XIII, care a preluat comanda trupelor sale.

„Dar la începutul anului 47, imperator-ul a primit ca întăriri (...). Armata egipteană a fost zdrobită și în mare parte masacrată în deltă. Ptolemeu XIII a izbutit să fugă, dar s-a înecat în Nil (ianuarie 47).”18 Iar sora Cleopatrei, Arsinoe IV a fost prinsă și trimisă la Roma.

Caesar nu s-a folosit de victorie pentru a anexa Egiptul, ci a încoronat-o pe Cleopatra regină și respectând tradiția dinastică, aceasta s-a căsătorit cu cel de-al doilea frate mai mic, Ptolemeu XIV (unsprezece – doisprezece ani).

După victorie Caesar a rămas aproape trei luni în Egipt, iar tradiția spune că a făcut-o din dragoste pentru regină.19 S-a îmbarcat alături de aceasta într-o croazieră pe Nil. Cleopatra a dispus amenajarea unui adevărat palat plutitor, în care oaspetele să simtă rafinamentul, luxul, bogăția și atracția vieții alături de ea.20

15 D. Cassius, Istoria romană I, XLII, p. 49816 Ibidem, XLII, p. 16017 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 2918 Ibidem, p. 30-3119 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 3120 V. Roșulescu, op. cit., p. 56

Abia în luna aprilie a anului 47, sau poate mai târziu, a părăsit Caesar Alexandria pentru a se duce în Asia, dar a lăsat trei legiuni în Egipt pentru a asigura protecția Cleopatrei.21

„La scurt timp după plecarea lui Cezar, sau poate chiar mai înainte, dacă îi dăm crezare lui Plutarh (Viața lui Cezar), regina a avut un fiu, atribuindu-i paternitatea imperator-ului.”22

„Copilul a primit și numele de Ptolemeu, dar prosteritatea l-a cunoscut sub diminutivul Cezarion, «micul Cezar», dat de alexandrini, după cum spune Plutarh. Nașterea sa oficializa, într-un fel, legătura dintre regină și imperator. Cleopatra i-ar fi putut atribui paternitatea lui Ptolemeu XIII, pentru a respecta obiceiul dinastic. Dar n-a făcut-o, conștientă de importanța politică pe care i-o conferea noul ei statut de mamă a celui care s-ar fi putut proclama, într-o zi, moștenitorul lui Cezar. Plecarea la Roma a reginei, însoțită de copil, în anul 46, ne arată că ea considera că viitorul ei depindea de Italia.”23

Regina la Roma (octombrie 46-martie 44)

La Roma, Cleopatra a venit însoțită de Caesarion și de Ptolemeu XIV, pe care nu l-a lăsat singur în Alexandria din prudență. Ea a locuit în palatul de pe malul stâng al Tibrului. Acolo a rămas aproape un an și jumătate, până la moartea lui Caesar.

„Se știu prea puține lucruri despre șederea ei la Roma, deși a durat relativ mult timp. S-ar putea deduce că a fost deosebit de discretă, doar dacă, din motive impuse de actualitatea politică intensă a momentului, n-a fost pur și simplu obligată să joace un rol secundar.”24

Caesar a construit în templul lui Venus Genetrix o statuie de aur a Cleopatrei. „Această «frumoasă statuie a Cleopatrei» se afla «alături de cea a zeiței».”25

„Cleopatra era deja adorată ca o nouă Isis și o nouă Afrodita în Orient, iar Cezar pare a fi avut intenția, ca o inițiativă personală, să-i aducă un omagiu reginei, asociind-o cu Venus, divinitate latină asimilată cu Afrodita. În ciuda aparențelors-ar putea să fie vorba de un act calculat, nu o consecință a orbirii din dragoste. Dictatorul se lăudase că are legături strânse cu zeița dragostei și a frumuseții, din care se considera descendent. (...)Prin asimilarea Cleopatrei cu zeița Venus, Cezar realiza o apropiere între regină și strămoșii gens Iulia. Imperator-ul justifica, prin acest artificiu mitologic, legătura sa cu Cleopatra.”26

Caesar a pregătit chiar și o lege pentru introducerea poligamiei, care să-i permită căsătoria oficială cu Cleopatra.27

Dar Caesar a murit, asasinat, la 15 martie 44 î.Hr. (Idele lui martie), iar Cleopatra a părăsit Roma la scurt timp după aceasta.

4. Cleopatra și Antonius

Cleopatra în timpul războiului civil din 44-42 î. Hr.

21 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 3222 Ibidem, p. 32-3323Ibidem, p. 3324 Ibidem, p. 3525Ibidem, p. 3626Ibidem27A. Avram, op. cit., p. 32

Ptolemeu XIV, în vârstă de cincisprezece ani, a murit la scurtă vreme după întoarcerea de la Roma. „Este posibil, după spusele lui Flavius Iosephus și Porfir, ca regina să-și fi eliminat propriul frate.”28

Regina dorea să îl facă pe Caesarion noul suveran, iar fratele ei era un obstacol. „La vârsta de trei ani, Ptolemeu XV Cezar a urcat pe tron alături de mama sa, care trebuia să îndeplinească funcția de regentă până la majoratul fiului ei.”29

În acest timp, în Italia Antonius, Octavianus și Lepidus au încheiat în anul 43 cel de-al doilea triumvirat. Cleopatra a rămas pasivă în timpul războiului civil al celor trei împotriva asasinilor lui Caesar, Brutus și Cassius, așteptând să vadă cine va fi învingătorul.30

„Dolabella, care reprezenta partidul republican în Orient, i-a cerut reginei să-i trimită legiunile pe care Cezar le lăsase în Egipt. Trupele au părăsit Alexandria, dar s-au alăturat armatei lui Cassius. Mai mult, acesta i-a ordonat Cleopatreisă-i pună la dispoziție flota egipteană. Regiina a refuzat. În același timp, însă, guvernatorul lagid al Ciprului, Serapion, i-a dat lui Cassius casele ancorate în porturile insulei. Dolabella a fost învins la Laodiceia, în Siria, și se sinucide.

Dar norocul nu le-a surâs mult timp asasinilor lui Cezar. În toamna anului 42, învinși de Antoniu și Octavian la Filippi, în Macedonia, Brutus și Cassius au fost constrânși, la rândul lor, să se sinucidă.”31

Întâlnirea de la Tars (41 î. Hr.)

După Filippi, riumvirii și-au împărțit imperiul, Antonius obținând Orientul. Acesta a primit și sarcina de a-i pedepsi pe toți regii Orientului care-i susținuseră pe republicani. De aceea triumvirul a convocat-o pe regină la Tars, în Cilicia.

„Regina se afla într-o situație relativ delicată. Dacă dorea, Antoniu putea în orice moment să-i ia regatul. Cleopatra s-a hotărât să se lase așteptată. O plecare imediată spre Tars ar fi fost interpretată ca o mărturisire a greșelilor sale.”32

„Cleopatra s-a hotărât, până la urmă, să părăsească Alexandria, într-un lux nemaivăzut. Sosind în Cilicia, nava sa a urcat pe fluviul Cydnos, care trecea prin Tars. Scena care i-a uluit pe toți, ne este descrisă de Plutarh. «Naviga încet pe Cydnos, într-un vas a cărui pupă era din aur, pânzele din purpură și lopețile din argint. Vâslele se mișcau în cadența dată de flaute, care se armonizau cu fluierele și lirele. Ea însăși, minunat împodobită, așa cum este zugrăvită Afrodita, stătea culcată sub un pavilion țesut cu aur. Doi băieți, îmbrăcați așa cum au obiceiul pictorii să reprezinte amorașii, îi stăteau alături cu evantaie,ca s-o răcorească. Femeile care o serveau, toate minunat de frumoase, și îmbrăcate în nereide sau charide [grațiile latinilor], se aflau unele la cârmă, aletele la parâme. Maluriel fluviului erau înmiresmate de parfumurile care erau arse pe vas și încărcate de mulțimea imensă care o urma pe regină. Lumea dădea năvală din toate părțile pentru a vedea un spectacol atât de extraordinar. Tot poporul care se afla în piața publică i-a ieșit în întâmpinare. S-a ajuns până acolo, încât Antoniu, ocupat cu o judecată, a rămas singur. Și s-a răspândit vestea că însăși Afrodita venise, pentru fericirea Asiei, să se distreze cu Dyonisos».”33

28 C. G. Schwentzel, op.cit., p. 3929 Ibidem 30Ibidem, p. 39-4031 Ibidem, p. 4032 Ibidem, p. 4133 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 41-42

Figure 3 http://images1.fanpop.com/images/photos/2300000/Queen-Cleopatra-VII-of-Egypt-kings-and-queens-2344139-800-562.jpg

„Conform autorilor antici, Antoniu a fost sedus de regină, care i-a devenit amantă. «Îndrăgostit de Cleopatra, pe care a văzut-o în Cilicia», scrie Dio Cassius, «nu s-a mai gândit la onoarea sa și a devenit sclavul egiptencei, pentru dragostea ei consacrându-și tot timpul».”34

Marcus Antonius acceptă scuzele reginei, care reușește apoi ca triumvirul să-i satisfacă proprile cereri. A obținut ca Arsinoë să fie ucisă și să fie confirmată restituirea Ciprului Egiptului, acordată de Caesar.

Cleopatra s-a întors la Alexandria după ce a obținut această strălucită victorie diplomatică, unde i s-a alăturat în scurt timp și Antonius.

„Plutarh ne-a lăsat câteva rânduri sudestive despre iarna 41-40, petrecută de cei doi amanți în Alexandria. «Antonius […] s-a lăsat atras de Cleopatra în Alexandria, unde și-a pierdut în lenevie și plăceri timpul, lucrul cel mai prețios al omului,după cum spune Antifon. Ei formaseră o asociație cu numele Amimetobies [«Cei care duc o viață de neimitat»] și se ospătau în fiecare zi din belșug, depășind orice limită.» Pe de altă parte, Cleopatra «știa să născocească mereu o placer nouă, o drăgălășenie nouă, pentru a-l distra pe Antoniu. Nu-l părăsea nici ziua nici noaptea. Cânta, bea, vâna împreună cu el și asista chiar la exercițiile militare. Noaptea, când el umbla pe străzi și se opera la ușile și la ferestrele locuitorilor pentru a-I insulta, ea îl însoțea îmbrăcată ca o servitoare; pentru că și el se deghiza în slugă, și, atunci era și el insultat și uneori chiar lovit.»”35

Cleopatra singură (40-37 î. Hr.)

Antonius a primit două vești care l-au adus la realitate, una de la Efes, unde Labienus, locotenentul lui, nu a reușit să-i oprească pe parți, care au obținut câteva succese și amenințau Lidia, și alta de la Roma, unde Fulvia, soția sa, a iscat un război în Perugia împotriva lui Octavianus. Aceasta a fost înfrântă, dar lăsată în viață și trimisă la Atena pentru a-și smulge soțul din brațele Cleopatrei.

„Sosit la Atena, și-a întâlnit soția, pe Fulvia, care a murit la scurt timp după aceea. Acest deces a facilitat împâcarea dintre triumviri, care au încheiat un acord la Brundisium, în

34 Ibidem, p. 4335 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 44

Italia de Sud. Octavian râmâsese stăpân al Europei, din Iliria până în Spania, în timp ce Antoniu păstra Grecia, Asia, Siria și Cirenaica. Lepidus, care nu luase parte lla împârțirea din anul 42, dar care se împăcase între timp cu Octavian a primit Africa. În sfârșit, Antoniu s-a dus la Roma pentru a se căsători cu Octavia, tânăra soră a lui Octavian. Această căsătorie, garanție a păcii, trebuia să concretizeze împăcarea dintre triumviri.”36

Octavia s-a dovedit o soție virtuasă și a reușit să-l rețină pe Antonius alături de ea timp de trei ani, între 40-37 î. Hr..

„ Cleopatra era deci din nou ținută departe de hotărârile politice ale celor mari și domnea singură în Alexandria cu micul Cezarion. Perioada 40-37 a fost pentru ea un fel de «traversare a deșertului», comparabilă cu anii 44-42, deși tronul ei nu mai era în pericol, așa cum fusesedupă Idele lui martie. La puțin timp după pelecarea triumvirului, regina născuse doi gemeni: un băiat care a fost numit Alexandru, în onoarea cuceritorului și întemeietorului Alexandriei, și o fetiță, numită Cleopatra, ca pe mama sa. Ei au fost asimilați cu Soarele și Luna, Helios și Selene, cei doi gemeni ai lui Leto.”37

„Dispetată, regina egipteană trimite un ghicitor care îl avertizează că apropierea de Octavianus îl eclipsează și că numai Orientul îi poate reda strălucirea.”38

Reîntâlnirea Cleopatrei cu Antonius (iarna anilor 37-36 î. Hr.)

În anul 37 î. Hr. triumviratul a fost reînoit pentru o durată de cinci ani, apoi Antonius a pornit spre Orient pentru o nouă expediție împotriva parților. Pe drum, acesta îi trimite Cleopatrei un mesaj, cerându-i ajutorul pentru expediție și să se întâlnească în Siria. Cleopatra l-a întâlnit în Antiohia, la sfârșitul anului 37 î. Hr..

„Din legătura lor s-a născut, în anul 36, un al treilea copil care a fost numit Ptolemeu și supranumit Philadelphos.”39

„După părerea lui Flavius Iosephus (Antichități iudaice), în triumvir s-a renăscut veche sa pasiune pentru regină. «Părea că l-a vrăjit […]. Era sclavul unei femei.» Cleopatra va profit de puterea ei asupra minții și inimii triumvirului pentru a obține bogățiile Orientului și unele teritorii care făcuderă parte, în trecut, din imperiul Ptolemeilor. «Era mare frământare în Siria», precizează Flavius Iosephus, «din cauza nedomolitei avariții a Cleopatrei, care abuza de puterea pe care o avea asupra lui Antoniu și-l întărâta împotriva celor puternici din regiune pentru a le confisca țările, cedându-i-le ei […] Toate comorile pământului n-ar fi fost de ajuns pentru a o satisfice pe această regină luxoasă și voluptoasă. Nu trebuie să ne mirăm că ea îl împingea permanent pe Antonius să-i jefuiască pe alții ca s-o îmbogățească pe ea. Abia intrase în Siria împreună cu el, că se și întreba cum ar putea să dobândească acestă regiune […] Îl forța pe Antonius ă ia Arabia [regatul de la Petra] și Iudeea de la regii lor, ca să i le dea ei […] Ca să n-o supere refuzând-o, dar căutând, în același timp, să nu pară nedrept acordându-I tot ce-și dorea, el i- oferit teritorii luate din aceste două provincii și toate orașele aflate între Eleutheros și Egipt, în afară de Tir și Sidon.»

Fenicia reintra deci în orbita Egiptului. Cleopatra a anexat și micuțul regat sirian Chalcis, acuzându-l pe rege de trădare pentru a-l înlătura. Datorită diplomației reginei, Alexandria restabilea, în aparență, trecutul său glorios de mare putere care domina Mediterana Orientală. După umilința la care fusese supus sub domnia lui Auletes, Egiptul lagid părea că trăiește o adevărată renaștere. Dar trebuie să recunoaștem că această ultimă strălucire era în mare parte iluzorie și artificială, datorită numai bunăvoinței lui Antoniu, și nu

36 Ibidem, p. 4537 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 4538 A. Avram, op. cit., p. 3339 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 46

rodul unor cuceriri militare de către Egipt. Imperiul pe care și l-a construit Cleopatra a fost în întregime de diplomația și farmecul ei.”40

Acțiunile lui Antonius provoacă indignarea Romei. „Acest fapt este dovedit de tonul extrem de polemic al lui Flavius Iosephus. Și Plutarh (Viața lui Antoniu) ni-l arată pe triumvir devenind din ce în ce mai detestat de opinia publică din Roma.”41

Campania împotriva parților (36 î. Hr.)

În primăvara anului 36 î. Hr. a început campania împotriva parților. Marcus Antonius a acționat necugetat, cu gândul la regină și a fost la un pas de dezastru. „După eșec, o cheamă cu disperare să-i aducă haine și alimente pentru soldați. La rândul ei, Octavia anunță că vine cu ajutoare, obținute cu greu de la fratele său.”42

„Conform tradiției antice, Antoniu ar fi ezitat, o vreme, între cele două femei. «Cleopatra», scrie Plutarh, «a simțit că Octavia venise să-i ia dragostea lui Antoniu, și de teamă că o femeie atât de demnă de stimă datorită moravurilor ei […] n-ar fi avut nevoie să folosească mult timp ăe lângă bărbatul ei farmecul conversației și atracția mângâierilor sale ca să capete asupra lui un ascendant de neînvins, devenindu-i total stăpână, s-a prefăcut că are pentru Antoniu dragostea cea mai puternică. Atentă să fie adesea văzută cu ochii în lacrimi, se grăbea să și le șteargă și să și le ascundă, ca și cum ar fi vrut să se ferească de Antoniu.» Cleopatra a reușit până la urmă, să-l recucerească. Antoniu a revenit cu ea în Alexandria, fără a o mai revedea pe Octavia. A renunțat și la cea de-a doua expediție contra parților, pe care i-a respins în anul 34.”43

Triumful armean și ceremonia de la Gimnaziu (34 î. Hr.)

Antonius în loc să organizeze o nouă campanie împotriva parților, a atacat Armenia sub pretextul trădării din anul 36 î. Hr.. regatul a fost lăsat pradă jafului legiunilor romane, iar regele Artavazd și familia sa au fost luați prizonieri.

„Dio Cassius descrie întoarcerea triumfală a triumvirului: «Antoniu a revenit în Egipt cu o imensă pradă și cu regele Armeniei, soția acestuia și cu copiii lor. I-a trimis înainte la Alexandria, împreună cu ceilalți prizonieri într-un cortegiu triumfal, iar el a intrat stând în carul său. I-a oferit Cleopatrei toată prada de război și i-a prezentat pe regele Armeniei și familia acestuia în lanțuri de aur. Ea se afla în mijlocul mulțimii, pe o tribună acoperită cu argint, stând pe un scaun de aur.»”44

Acest triumf a fost considerat un adevărat scandal la Roma, deoarece era interzisă organizarea acestora în alt oraș în afară de Roma.

Ceramonia de la Gimnaziu a avut loc câteva zile mai târziu. „«Antoniu», spune Plutarh, «a ordonat să fie ridicate pe o tribună din argint două tronuri din aur, unul pentru el, celălalt pentru Cleopatra.»”45

Ceremonia „constituia actul de întemeiere simbolică a unui nou imperiu, pe care trebuia să-l stăpânească regina și copiii ei.”46

Conflictului dintre Roma și Orient

40 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 46-4741 Ibidem, p. 4742 A. Avram, op.cit., p. 3343 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 49-5044 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 5045 Ibidem, p. 5146 Ibidem

Confruntarea dintre cei doi triumviri devenise inevitabilă. „Începând cu anul 34, Octavian a trecut la ofensivă. «Acuzându-l deseori pe Antoniu în adunările populare, l-a transformat în obiect al urii universale» (Plutarh).”47

In iarna anilor 33-32 î. Hr., Antonius și-a concentrat trupele în Efes, iar Cleopatra i s-a alăturat cu flota egipteană și cu mari sume de bani.

„În primăvara anului 32, au plecat în Samos, apoi la Atena, unde și-au reluat felul de viață, cu serbări, cheltuieli nemaivăzute și diferite alte extravaganțe. Tot atunci, Antonius a trimis la Roma emisari cu o scrisoare prin care o repudia pe Octavia, cerându-i să părăsească domiciliul conjugal.”48

Octavianus a deschis testamentul lui Antonius pe care îl citește Senatului. „În acest fel au fost dezvăluite ultimele dorințe ale lui Antoniu. «Antoniu dorea ca trupul său, dacă a muri la Roma, să fie purtat cu fast prin Forum, apoi dus la Alexandria și încredințat Cleopatrei» (Plutarh). «El afirma, prin jurământ, că Cezarion era cu adevărat fiul lui Cezar și făcea cadouri și făcea cadouri mari copiilor egiptencei crescuți de el» (Dio Cassius).”49

Cele două armate se înfruntă în bătălia de la Actium, la 2 septembrie 31 î. Hr.. „Marc Antoniu se precipită din nou și acționează sub imperiul nervilor. Când lupta este încă nedecisă, își părăsește soldații, pentru a o urma pe Cleopatra, care începe să se îndepărteze cu vasul ei, «Antoniada». Agripa înregistrează victoria pentru Octavianus.”50

Figure 4 http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/Castro_Battle_of_Actium.jpg

5. Moartea Cleopatrei

Ultima iarnă la Alexandria (31-30 î. Hr.)

După această înfrângere, Antonius a devenit mizantrop și a pus să i se construiască un refugiu, dar izolarea lui nu a ținut mult, întorcându-se la palatul reginei.

Cleopatra și Antoniu au înființat societatea Synapothanoumenes, adică „a celor ce trebuie să moară împreună”.51

47 Ibidem, p. 5348 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 5449 Ibidem, p. 5550 A. Avram, op. cit., p. 3451 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 59

„Regina și amantul ei s-au gândit, la un moment dat, să fugă în Arabia. Dar, incitați de Quintus Didius, guvernatorul trădător al Siriei, arabii din Petra au dat foc flotei egiptene di Marea Roșie.”52

Cei doi au încercat și să negocieze cu Octavianus. „De comun acord, Antoniu și regina au cerut să se facă pace. Dar regina i-a trimis și un mesaj secret învingătorului de la Actium. «În paralel», scrie Dio Cassius, «Cleopatra i-a trimis lui Octavian, fără știrea lui Antoniu, un sceptru din aur, o coroană din aur și tronul regal, ca și cum îi oferea puterea prin aceste daruri, pentru ca lui să-i fie milă de ea, deși îl detesta pe Antoniu. Octavian a acceptat aceste daruri, pe care le-a considerat un semn prevestitor, și nu i-a răspuns lui Antoniu. Cleopatrei, din contră, i-a răspuns oficial, printre alți termeni amenințători, că dacă ea va renunța la luptă și la tron, el va hotărâ ce va face cu ea. Dar, în secret, i-a adus la cunoștință că dacă îl elimină pe Antoniu, îi va acorda imunitate și-i va păstra regatul intact.»”53

Sinuciderea lui Antonius

„Când Octavian a ajuns în fața zidurilor Alexandriei, Antoniu a făcut o ieșire și a obținut ultimul său succes, reușind să pună pe fugă cavaleria dușmană. Ar fi dorit să lupte până la capăt și să apere orașul, pe uscat și pe apă. Dar bătălia Alexandriei n-a mai avut loc. Flota lui Antoniu a trecut de partea lui Octavian, urmată curând de cavalerie. Căderea Alexandriei era iminentă. Cleopatra s-a baricadat, așa cum hotărâse dinainte, în mormântul său. Octavian a intrat în oraș la 1 august 30.

Din acest moment, istoria lui Antoniu și a Cleopatreinu mai poate fi verificată și se bazează doar pe legendă”54

Cleopatra i-a trimis un mesaj lui Antonius prin care îl anunța că a murit. Acesta cuprins de durere i-a poruncit sclavului său, Eros, să-l ucidă. Acesta nu a vrut și s-a omorât. Astfel Antonius a încercat să se sinucidă singur, dar rana pe care și-a făcut-o nu l-a omorât imediat. Cleopatra, aflând, a trimis să-i fie adus în mormânt.

Sclavii lui Antonius l-au purtat pe brațe până la intrarea în mormânt, unde Cleopatra a coborât niște funii și lanțuri de la o fereastră cu care l-au legat și l-au ridicat în mormânt.

„Ex-triumvirul își dă sufletul în brațele femeii iubite, nu înainte de a o îndemna să se salveze. Cleopatra își sfâșie hainele, plânge, se bate cu pumnii în piept și își face răni pe față.”55

52 Ibidem53 Ibidem 54 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 6055 A. Avram, op. cit., p. 34

Figure 5 http://imgc.allpostersimages.com/images/P-473-488-90/40/4010/IOIWF00Z/posters/ernest-hillemacher-mark-antony-brought-dying-to-cleopatra-vii-queen-of-egypt.jpg

Octavianus și Cleopatra

Octavianus a trimis doi ofițeri s-o capturze, iar unul dintre ei a reușit să intre pe fereastra mormântului și să o captureze.

„«Câteva zile după aceea», spune Plutarh, «Cezar [Octavian] s-a dus s-o vadă, pentru a-I vorbi și a o consola. A găsit-o culcată pe un pat mic, îmbrăcată sumar. Imediat ce el a intrat, ea a sărit din pat, deși nu avea pee a decât o simplă tunica, și i s-a aruncat la picioare, cu părul despletit, cu trăsăturile descompuse, vocea tremurătoare și cu pieptul învinețit de loviturile pe care și le dăduse. Într-un cuvânt, trupul său era într-o stare aproape la fel de demnă de milă ca și sufletul său. Totuși, grația ei naturală și orgoliul pe care il dădea frumusețea sa nu dispăruseră cu totul și, din fundul disperării în care se afla, apăreau sclipiri pline de viață, care străluceau la toate mișcările feței sale. Cezar i-a poruncit să se urce în pat și s-a așezat lângă ea.»

La Dio Cassius, scena este un amestec iscusit de patetic și de comedie. «Își pregătise un dormitor minunat și un pat luxos. Era îmbrăcată cu o oarecare neglijență. Veșmintele sale de doliu îi măreau farmecul. Stătea pe un pat și avea în fața ei un mare număr de portrete ale tatălui [adoptiv] al lui Octavian. Își pusese pe piept toate scrisorile pe care i le trimisese. Când Cezar [Octavian] a intrat, ea s-a repezit spre el și i-a spus: «Te salut, stăpâne! Un zeu ți-a dat acest titlu, pe care ni l-a luat mie. Dat tu ști de câte ori tatăl tău a venit să mă viziteze, tu ști câte onoruri mi-a adus, în special făcând din mine regina Egiptului. De la el poți afla totul despre mine, dacă iei aceste scrisori pe care el mi le-a trimis, scrise de mâna lui, și le citești.» Așa a vorbit și a citat nenumărate cuvinte de dragoste ale lui Cezar. Plângea, săruta scrisorile, cădea în genunchi în fața portretelor și se prosterna în fața lor. Își întorcea ochii spre Cezar, se tânguia melodios, vorbea cu vocea spartă, spunând: «Ce sunt pentru mine, Cezar, aceste scrisori de la tine?» Sau: «Dar tu trăiești pentru mine prin bărbatul acesta! Măcar dacă aș fi murit înaintea ta!» Apoi: «Dar pe tine te am prin bărbatul acesta!» A folosit aceste cuvinte și atitudini felurite, privindu-l și adresându-i-se cu tandrețe. Cezar și-a dat seama că era foarte

emoționată și că vorbea dominate de pasiune. Nu i-a răspuns, ci, uitându-se in jos, a spus doar: «Ai încredere și cursj, femeie, nu o să ți se întâmple nimic rău.»»”56

Sinuciderea Cleopatrei

La 12 august anul 30 î. Hr., Cleopatra a cerut să-i fie servită o masă fastuoasă. În timp ce mânca un țăran i-a adus un coș cu smochine. După ce a terminat de mâncat ea i-a trimis lui Octavianus o scrisoare care conținea testamentul său, prin care își exprima dorința de a fi îngropată alături de Marcus Antonius.

Octavianus, citind scrisoarea, și-a dat seama de intențile reginei și a trimis oameni să vadă ce s-a întâmplat. Când au ajuns aceștia au găsit-o neînsuflețită împrună cu sevitoarele ei, Iras și Charmion.

„Cum a murit Cleopatra? Mijlocul folosit de regină pentru a se sinucide a rămas pentru totdeauna învăluit în mister. Versiunea oficială adoptată de romani, conform căreia regina a fost mușcată de un șarpe, este discutabilă, dar nu poate fi total respinsă.”57

Octavianus, deși mâniat din acuza morții reginei, a pus să fie îngropată alături de Marcus Antonius.

Figure 6 http://24.media.tumblr.com/tumblr_m8dpgaqRz01r65o3qo1_500.jpg

Copiii Cleopatrei

Caesarion, fiul Cleopatrei cu Caesar, fugise în Etiopia, dar a fist trădat de preceptorul său, Rhodon. Ajuns înapoi în Alexandria Octavianus a poruncit să fie ucis.

În schimb Octavianus i-a cruțat pe copiii Cleopatrei cu Antonius. Acesta însărcinându-se chiar și cu educația lor. Prin anul 25 î. Hr. Cleopatra Selene s-a căsătorit cu regele Mauritaniei.

Concluzii

56 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 62-6357Ibidem, p. 65

„Cleopatra nu este doar un personaj istoric, ea căpătând după moarte, din epoca romană până astăzi, și statutul de figură mitică.”58

„Dotată cu deosebite calități intelectuale, Cleopatra se situează la limita dintre civilizațiile elenistică și romană. (...) Peste patruzeci și cinci de istorici romani, greci și bizantini ne-au lăsat, în producțiile lor literare, știri despre nefericita regină; doisprezece poeți i-au închinat strofe bune sau rele, iar alți 57 de retori, filozofi, geografi, cronicari etc. au înscris-o în paginile lor. De la Renaștere până azi, viața romantică a Cleopatrei a intrat în romane, dramaturgie, artă și cinematografie, iar istoricii de meserie i-au rezervat numeroase monografii.”59

Bibiografie

58 C. G. Schwentzel, op. cit., p. 11059 D. Tudor, op. cit., p. 210

Arina Avram, Femei celebre – mică enciclopedie, Editura Alfa, București, 2003Christian-Georges Schwentzel, Cleopatra, Editura Corint, București, 2002D. Tudor, Femei vestite din lumea antică – coroană sau cunună, Editura Științifică,

București, 1972Vladimir Roșulescu, Femei celebre în istorie, Editura Scorilo, Craiova, 2000

Izvoare antice

Dio Cassius Cocceianus, Istoria romană, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1973