O INSTITUŢIE DE OCROTIRE A COPILULUI

DE LA SFÂRŞITUL SECOLULUI XIX:

ORFELINATUL „PROCOPIE FLORESCU”

Marius Chelcu

Procopie Florescu: istoria unui gest caritabil

Pornim această cercetare de la convingerea că faptele oamenilor nu sunt

întâmplătoare; exprimă convingeri, emoții, opțiuni personale – cel puțin atât cât

li s-a îngăduit de către semeni. Din acest motiv, înainte de a vorbi despre

înfiinţarea şi organizarea unei instituţii de ocrotire a copilului, inaugurată în

toamna anului 1892, este utilă prezentarea unei schiţe biografice a fondatorului,

pentru cunoaşterea rădăcinilor acestei iniţiative caritabile1.

Despre Procopie Florescu (fig. 1) se cunosc, până acum, puţine lucruri.

În cuprinsul surselor din prima jumătate a secolului XIX, paharnicul

Constantin Sion, în a sa Arhondologie, amintea de neamul Floreştilor de la

Fălciu, consemnându-l în acel paragraf şi pe Procopie2. Treptele carierei i-au

fost notate în Marea arhondologie a boierilor Moldovei3. În istoriografie,

numele său apare în câteva studii despre cadrul în care a fost alcătuit şi pus în

practică Regulamentul Organic4, organizarea Secretariatului de Stat5 şi a

cenzurii din Moldova perioadei regulamentare6. De asemenea, pornind de la

1 Am făcut o prezentare pe larg a originii, carierei, relațiilor de familie și sociale ale perso-

najului în comunicarea: Procopie Florescu: un ieșean uitat din secolul XIX, susținută în cadrul ședinței lunare de comunicări a Institutului de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”, la 12 mai 2015. Textul comunicării urmează să fie publicat cu titlul Procopie Florescu: profilul unui funcționar din secolul al XIX-lea, în „Anuarul Institutului de Istorie «A. D. Xenopol»”.

2 Constantin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri şi note contemporane. Boierii moldoveni, text ales şi stabilit, glosar şi indice de Rodica Rotaru, prefaţă de Mircea Anghelescu, postfaţă, note şi comentarii de Ştefan S. Gorovei, Bucureşti, Editura Minerva, 1973, p. 292-293.

3 Marea arhondologie a boierilor Moldovei (1835-1856), întocmită de Mihai-Răzvan Ungureanu, Iași, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 1998, p. 118-119.

4 Virgil Apostolescu, Aspecte din activitatea depusă pentru alcătuirea, redactarea şi publicarea Manualului administrativ al Principatului Moldovei, extras din Al. Matei (ed.). Ştefan Meteş la 85 de ani: studii și documente arhivistice, Cluj-Napoca, 1977, p. 117-121.

5 Ecaterina Negruţi-Munteanu, Sfatul Administrativ al Moldovei între anii 1832 şi 1862, în „Anuarul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol»”, VIII, 1971, p. 171 şi 174.

6 Radu Rosetti, Despre cenzura în Moldova, în „Analele Academiei Române. Memoriile

Secțiunii Istorice”, s. II, tom 29, 1906-1907, p. 297-533; 1907-1908, p. 1-110; N. Cartojan,

MARIUS CHELCU 244

notiţele lui Constantin Sion, Procopie Florescu a fost menţionat în studii de

istorie socială a primei jumătăţi a secolului XIX7.

Fig. 1. Procopie Florescu (Casa Şcoalelor. Cartea de Aur a donatorilor (1851-1901), Bucureşti, 1901, p. 35)

Din reunirea mărturiilor istorice şi a contribuţiilor istoriografice de până

acum, se poate spune că întemeietorul orfelinatului de la Tăuteşti a avut o

origine modestă, răsărind, în timpul ocupaţiei ruseşti (aprilie 1828 – aprilie 1834),

dintre răzeşii din ţinutul Fălciului. Tot atunci a făcut parte din echipa admi-

nistrativă care a definitivat redactarea Regulamentului Organic. Apoi, în

perioada regulamentară, a dovedit abilităţi şi a avut o anumită contribuţie în

organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat, acolo unde şi-a desfăşurat

neîntrerupt activitatea, până în 1854. A fost un slujitor credincios al protec-

torului său, Mihail Sturdza (domn al Moldovei între iulie 1834 și iunie 1849), îndeplinind cu zel inclusiv rolul de cenzor al presei, într-o perioadă în care

opoziţia faţă de domn începuse să crească. Pentru străduințe în slujbă şi credinţa

faţă de cârmuire a urcat treptele ierarhiei funcţionăreşti de la şef de birou, până

Soarta unei reviste literare în 1844: Propăşirea, în „Cercetări Literare”, XLI, 1907, p. 421-422;

Mihai-Răzvan Ungureanu, Desluşiri biografice privind primul cenzor al cărţii evreieşti din

Moldova regulamentară: Mihail Vitlimescu, în „Revista de Istorie Socială”, Iaşi, IV-VII, 1999-2002,

2004, p. 72-115. 7 Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei

modernităţi româneşti (1750-1860), Bucureşti, Humanitas, 2013, p. 233; Gheorghe Platon,

Alexandru-Florin Platon, Boierimea din Moldova în secolul al XIX-lea. Context european,

evoluţie socială şi politică (Date statistice şi observaţii istorice), Bucureşti, Editura Academiei,

1995, p. 115-123 (în această lucrare, chiar dacă Procopie Florescu nu a fost menţionat, în

paragraful intitulat Meritocraţia, autorii au oferit câteva medalioane ale unor indivizi cu

ascensiunea socială similară în perioada regulamentară).

O INSTITUŢIE DE OCROTIRE A COPILULUI 245

la aceea de director al Secretariatului de Stat, funcţiile fiindu-i dublate de

ranguri, începând de la căminar, până la postelnic.

Am constatat că se cunoaşte foarte puţin despre copilăria şi tinereţea lui

Procopie Florescu, despre educaţia şi formarea sa intelectuală, despre relaţiile

sale sociale şi de familie, aspecte care, cu siguranţă, i-au marcat destinul, repre-

zentând temeiul unei cariere îndelungate şi rodnice în cadrul sistemului admi-

nistrativ creat prin Regulamentul Organic, şi sursa unui anumit comportament

social, manifestat inclusiv prin iniţiativa înfiinţării unei instituţii de ocrotire şi

educaţie a copilului.

Cercetarea noastră se susţine pe documente inedite, aflate în fondurile de

la Arhivele Naţionale Iaşi şi Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, care

privesc secolul XIX. Am putut astfel adăuga, la cele cunoscute, informaţii noi,

care pun mai bine în evidenţă personalitatea şi destinul lui Procopie Florescu.

Ştim că fondatorul orfelinatului de la Tăuteşti s-a născut în anul 1806 şi a

murit, potrivit datelor cuprinse în registrul de decese al Stării Civile din Iaşi,

în vârstă de 71 de ani, la 11 iulie 18778. Paharnicul Sion nota că Procopie

Florescu a fost dat de mic de unchiul său, Savin Florescu, ca slugă în casa lui

Mihail Sturdza9. Grija lui Savin Florescu pentru nepotul de frate, apoi lipsa

oricărei informaţii despre tatăl lui Procopie, ne face să presupunem că, ori copilul

a rămas orfan, ori că însuşirile înnăscute l-au recomandat să fie dat în îngrijirea

unei rude mai bine poziţionate social, practică frecventă în acea vreme10.

Băiatul nu a ajuns, aşa cum ştia Constantin Sion, în grija lui Mihail

Sturdza, ci în aceea a lui Iordache Balş. La bătrâneţe, Procopie Florescu se va

îngriji de pomenirea sufletului vornicului Iordache despre care, spunea el, „l-a

crescut”11. Acest boier Balş nu poate fi decât cel cunoscut şi sub numele de

Iordache Bălşucă12.

8 Arhivele Naţionale Iaşi, Stare Civilă Iaşi, Morţi, 10/1877. Potrivit inscripţiei de pe

monumentul funerar din curtea bisericii din Tăuteşti, judeţul Iaşi, Procopie Florescu a murit la

11 iulie 1877, dar avea 70 de ani. Soţia acestuia i-a ridicat monumentul la data 20 februarie 1880. 9 Din testamentul lui Procopie Florescu reiese că binefăcătorul său, boierul în casa căruia a

crescut şi a fost educat, nu a fost Mihail Sturdza, aşa cum menţionează în notiţă paharnicul Sion,

ci boierul Iordache Balş, căruia şi la bătrâneţe, în cuprinsul testamentului, Procopie Florescu îi

arată recunoștință (vezi Anexe, doc. nr. 2). 10 Poate cea mai plastică prezentare a acelui mecanism de educare a odraslelor unor

boiernaşi este cea făcută de Teodor Vârnav, Istoria vieţii mele, autobiografie din 1845, editată de

Artur Gorovei, Bucureşti, Editura Minerva, 1909; reeditată în 2015, cu prefață de Laurențiu Faifer,

Iași, Editura Polirom. 11 Arhivele Naţionale Iaşi, Documente, CLXV/23. 12 Născut în anul 1776 şi mort la 25.05.1849, înmormântat la Biserica Sf. Dumitru Balş din

Iaşi. Mare vistiernic 1801, spătar în 1812, agă în 1813, [a fost şi vornic, aşa cum reiese din alte

surse], a fost amintit ca „unul dintre cei şapte stâlpi ai Moldovei la 1821”. Căsătorit prima dată cu

Ruxandra Grigore Sturdza (div. în 1811 – remăritată Mavrogheni) şi a doua oară cu Anica Costachi

Filipescu (div. şi rem.) n. 1791 şi moartă la Gérardmer (Vosges) la 11.06.1867 (Mihai Dim. Sturdza,

Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi

biografică, vol. I, Abaza – Bogdan, coordonator şi coautor Mihai Dim. Sturdza, Bucureşti,

Simetria, 2004).

MARIUS CHELCU 246

De altfel, în respectiva familie boierească exista o tradiţie în ocrotirea,

educarea şi ridicarea la ranguri a odraslelor unor boiernaşi. Mai cu seamă tatăl

lui Iordache Bălşucă, logofătul Constantin Balş, poreclit Ciuntu, a crescut pe

lângă el mulţi copii de acest fel13. Dincolo de considerentele morale ale acestei

practici, din perspectivă sociologică, ea poate fi privită ca o investiţie în crearea

unor cercuri de susţinere şi influenţă14. Sion mai spune că „băietul Procopi a

fost bun şi cuminte”15, adică a avut depline virtuţi pentru a fi educat în copilărie

şi susţinut în carieră, la tinereţe, de un boier influent şi generos. A primit o

educaţie temeinică, dovedind abilităţi în însuşirea limbilor străine, ajungând să

cunoască greaca, rusa, franceza şi germana16, şi a arătat o aplecare către

studiile juridice.

Deocamdată nu ştim la ce şcoli, publice sau private, a căpătat învăţătură;

mai întâi, probabil, la Academia Domnească iar apoi, arătându-se destoinic, cu

susţinerea protectorului său, la o şcoală particulară din Iaşi şi, tot ca o bănuială,

în lipsa unei probe sigure, în străinătate, la o universitate din Rusia. Dacă la

anul 1821 Iordache Bălşucă, primul protector al lui Procopie Florescu, era

socotit unul dintre „cei şapte stâlpi ai Moldovei”, spre mijlocul secolului XIX,

Constantin Sion ajunge să îl înfăţişeze ca „nebun şi falit”17. Oricum ar fi ajuns

spre sfârşitul vieţii, lui Iordache Balş îi sunt cunoscute înclinaţiile către cultură şi

literatură18. Procopie Florescu a crescut aşadar într-un mediu prielnic formării sale

intelectuale, rămânând, până la sfârşitul vieţii, apropiat de lectură şi bibliofilie19.

Nu vom insista asupra carierei lui Procopie Florescu căreia, pe baza

aceloraşi surse documentare neutilizate până acum, i se pot aduce multe adăugiri

faţă de informaţiile cunoscute. Amintim aici doar că, din observarea cursului

vieţii şi carierei sale, transpar câteva însuşiri ale acestui înalt funcţionar,

precum: onestitate faţă de protectorii şi superiorii săi, hărnicie până la dăruire şi

pricepere în activităţile administrative, tenacitate în urmarea treptelor ierarhiei

funcţionăreşti şi sociale. În privinţa principiilor pe care le-a urmat, Procopie

Florescu, cu diferite prilejuri, inclusiv în momentul redactării voinţei sale

testamentare, spune că fiecare om are datoria să dovedească prin faptele sale

utilitatea socială.

13 Gheorghe Platon, Alexandru-Florin Platon, Boierimea din Moldova în secolul al XIX-lea,

p. 115, n. 86. 14 Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Evgheniţi, ciocoi, mojici, p. 236. 15 Constantin Sion, Arhondologia Moldovei, p. 292-293. 16 Ecaterina Negruţi-Munteanu, Sfatul administrativ, p. 171. 17 Constantin Sion, Arhondologia Moldovei, ed. 1892, p. 144. 18 Cristian Ploscaru, Originile „Partidei Naţionale” din Principatele Române, I, Sub semnul

„politicii boiereşti” (1774-1828), Iaşi, Editura „Al. I. Cuza”, 2013, p. 258. 19 Aplecarea sa către lectură a fost un motiv care l-a recomandat pentru a fi numit revizor al

cenzurii, iar la sfârşitul vieţii, între dispoziţiile testamentare găsim şi recomandări în privinţa

împărţirii bibliotecii sale cuprinzând cărţi în diferite limbi, dintre care o parte urmau să fie

păstrate pentru două nepoate, iar restul împărţite la diferite instituţii (Arhivele Naţionale Iaşi,

Documente, CLXV/23 şi Anexe, doc. nr. 2).