cercetĂri privind utilizarea compozitelor … doctorat/rezumat... · semnificativ de ranforsare,...

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

“GRIGORE T. POPA”, IAȘI

FACULTATEA DE MEDICINᾸ DENTARᾸ

CERCETĂRI PRIVIND UTILIZAREA

COMPOZITELOR RANFORSATE CU FIBRE ÎN

TERAPIA PARODONTALĂ

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

Conducător științific:

Prof. univ. dr. Silvia MÂRŢU Doctorand:

Asist. univ. Raluca-Maria

MOCANU (VIERIU)

-IAŞI-

2015

REZUMATUL TEZEI

DE DOCTORAT Cercetări privind utilizarea compozitelor ranforsate cu

fibre în terapia parodontală

i

CUPRINS i

ABREVIERI iv

INTRODUCERE. ARGUMENTAREA TEMEI DE CERCETARE 1

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

CAP.1. ALGORITM DE EVALUARE ÎN BOALA PARODONTALĂ 3

1.I. Aspecte clinice şi paraclinice esenţiale în diagnosticul parodontal 3

1.II. Consideraţii privind mobilitatea dentară în boala parodontală 6

1.II.1. Mobilitatea dentară normală şi patologică 6

1.II.2. Metode de evaluare şi cuantificare a mobilităţii dentare 8

CAP. 2. PRINCIPII DE TRATAMENT ÎN BOALA PARODONTALĂ 13

2.I. Secvenţializarea procedurilor terapeutice în contextul bolii

parodontale

13

2.I.1. Obiectivele terapiei parodontale 13

2.I.2 Modele şi etape de tratament în terapia parodontală 14

2. II. Terapia de imobilizare parodontală 17

2.II.1. Corelarea mobilităţii dentare patologice cu necesitatea de

imobilizare

17

2.II.2. Principii generale de imobilizare parodontală 18

2.II.3. Obiectivele imobilizării parodontale 20

2.II.4. Indicaţii, contraindicaţii, avantaje şi dezavantaje ale

imobilizării parodontale

20

2.II.5. Clasificarea sistemelor de imobilizare parodontală 21

2.II.6. Comparaţii între sistemele utilizate cel mai frecvent în terapia

parodontală de imobilizare

23

CAP. 3. PROPRIETĂŢI ŞI APLICAŢII CLINICE ALE

COMPOZITELOR RANFORSATE CU FIBRE 26

3.I. Tipuri de fibre utilizate pentru ranforsarea materialelor compozite 26

3.II. Parametrii care influenţează proprietăţile compozitelor ranforsate cu

fibre

29

3.III. Justificarea utilizării compozitelor ranforsate cu fibre în practica

stomatologică

35

CUPRINSUL TEZEI

REZUMATUL TEZEI



ii

CONTRIBUŢII PROPRII

CAP. 4. STUDIU PRIVIND CARACTERISTICILE MECANICE ŞI

ELASTICE ALE DIFERITELOR TIPURI DE COMPOZITE

RANFORSATE CU FIBRE UTILIZATE ÎN TERAPIA

PARODONTALĂ

38

4.I. INTRODUCERE 38

4.II. SCOPUL STUDIULUI 39

4.III. MATERIALE ŞI METODE 40

4.III.1. Realizarea probelor 40

4.III.2. Încercarea la încovoiere în trei puncte 43

4.III.3. Analiza SEM a epruvetelor fracturate 55

4.IV. REZULTATE 46

4.IV.1. Forța maximă de apăsare și deformația maximă pe direcția

de apăsare a forței

46

4.IV.2. Rezistența de rupere la încovoiere și modulul de elasticitate 47

4.IV.3. Rezistența de rupere la forfecare 50

4.IV.4. Tiparul de fractură 53

4.V. DISCUŢII 56

4.VI. CONCLUZII 60

CAP. 5. STUDIU IN VITRO CU PRIVIRE LA COMPORTAMENTUL

BIOMECANIC AL SUBSTRATULUI OSOS ŞI AL SISTEMELOR

DE IMOBILIZARE PARODONTALĂ

61

5.I. INTRODUCERE 61


5.III MATERIALE ŞI METODE 62

5.III.1. Tensometria electrică rezistivă- Principiul metodei 62

Etapa I - Validarea rășinii folosite la realizarea replicii mandibulei.

Determinarea constantelor elastice

65

5.III.2. Realizarea epruvetelor din acrilat 65

5.III.3. Instalarea mărcilor tensometrice pe epruvete 67

5.III.4. Încercarea la tracțiune a epruvetelor 69

Etapa II – Determinarea deformațiilor osoase prin metoda tensometriei

electrice rezistive și determinarea deplasărilor dentare

69

5.III.5. Selectarea dinților 69

REZUMATUL TEZEI



iii

5.III.6. Realizarea replicii de mandibulă 70

5.III.7. Selectarea și instalarea mărcilor tensometrice 73

5.III.8. Pregătirea punţilor tensometrice 75

5.III.9. Încercarea la compresiune a modelelor mandibulare 75

5.III.10. Realizarea șinelor de imobilizare 77

5.IV. REZULTATE 80



80

Etapa II - Determinarea deformațiilor osoase prin metoda tensometriei


83

5.V. DISCUŢII 85

5.VI. CONCLUZII 89

CAP. 6. STUDIU PRIN METODA ELEMENTELOR FINITE

PRIVIND STATUSUL DENTO-PARODONTAL ÎN

CONTEXTUL IMOBILIZĂRII PARODONTALE

90

6.I. INTRODUCERE 90


6.III. MATERIAL ŞI METODĂ 91

6.III.1. Metoda elementelor finite- principiul metodei 91

6.III.2. Modelarea obiectului 92

6.III.3. Definirea parametrilor materialelor 95

6.III.4. Discretizarea modelului şi stabilirea tipurilor de elemente 96

6.III.5. Aplicarea constrângerilor şi încărcărilor 96

6.III.6. Definirea tipurilor de contacte 98

6.IV. REZULTATE 98

6.V. DISCUŢII 108

6.VI. CONCLUZII 112

CAP. 7. STUDIU CLINIC PRIVIND ȘINELE DE IMOBILIZARE DIN

COMPOZIT RANFORSAT CU FIBRE ȘI DIN FIR DE SÂRMĂ-

COMPOZIT ŞI INFLUENŢA ACESTORA ASUPRA EVOLUȚIEI

STATUSULUI DENTO-PARODONTAL

114

7.I. INTRODUCERE 114


7.III. MATERIALE ŞI METODE 115

REZUMATUL TEZEI



iv

7.III.1. Definirea lotului de studiu, criterii de includere şi de

excludere

115

7.III.2. Evaluarea clinică 116

7.III.3. Realizarea tratamentului etiotrop 118

7.III.4. Reevaluare I 118

7.III.5. Aplicarea șinelor de imobilizare 118

7.III.6. Reevaluare II 122

7.IV. REZULTATE 122

7.V. DISCUŢII 129

7.VI. CONCLUZII 131

CAP. 8. PREZENTĂRI CAZURI CLINICE REPREZENTATIVE DIN

LOTUL DE STUDIU

133

CAP. 9. CONCLUZII GENERALE 143

CAP. 10. ORIGINALITATEA STUDIULUI ŞI PERSPECTIVELE

TEZEI

145

BIBLIOGRAFIE 147

ANEXA 1. ARTICOLE PUBLICATE PE PARCURSUL STAGIULUI

DOCTORAL

163

Cuvinte cheie:

Compozite ranforsate cu fibre (FRC), mobilitate dentară, şină de imobilizare

parodontală, încovoiere în trei puncte, tensometrie electrică rezistivă, analiză cu

elemente finite (FEA).

Prezenta teză de doctorat cuprinde 163 pagini şi este ilustrată prin 142 figuri,

47 tabele şi 17 relaţii de calcul. Documentarea a fost realizată utilizând 320 referinţe

bibliografice.

Rezumatul include un număr limitat din totalul acestora, menţinând

numerotarea şi cuprinsul din teză.

REZUMATUL TEZEI



1

Potențialul clinic al compozitelor ranforsate cu fibre (FRC) a suscitat un real

interes în lumea medicală. Dată fiind însă apariția și aplicarea acestora relativ recent

în domeniul stomatologic, la acest moment mai există o serie de elemente care

necesită cercetări aprofundate, acestea fiind în principal corelate cu variabilitatea

clinică existentă la pacienții cu teren parodontopat.

Necesitatea realizării imobilizării parodontale rămâne un subiect controversat

în literatură, întrucât nu există linii directoare concrete care să stabilească atitudinea

terapeutică şi prognosticul, în contextul bolii parodontale avansate. Pe lângă

aspectele privind longevitatea şi comportamentul clinic intraoral al şinelor de

imobilizare, care pot fi evaluate doar in vivo, există factori cu impact asupra deciziei

terapeutice care pot fi apreciaţi prin testări in vitro.

Astfel, un aspect important considerăm a fi integrarea FRC în contextul unui

suport odonto-parodontal deficitar, a cărui specificitate, pe lângă cea

biologică/microbiană, este cea biomecanică. Acest aspect, poate îmbrăca diferite

forme, impunându-se atitudini diferite în funcție de gradul evolutiv al leziunilor.

Obiectivele primei etape de lucru au fost de a testa proprietăţile mecanice şi

elastice ale sistemelor de compozite ranforsate cu diferite fibre în asociere cu diferite

tipuri de compozit. În urma acestui studiu, ne-am propus să alegem sistemele care

au prezentat cele mai bune performanţe în vederea testărilor ulterioare. A doua etapă

a avut ca scop evaluarea comportamentului biomecanic al complexului os-dinte-

parodonţiu şi ale sistemelor de imobilizare selectate prin metode in vitro şi prin

metode numerice. Obiectivul celui de al treilea pilon al cercetării a fost de a realiza

un studiu clinic longitudinal cu privire la evoluţia statusului parodontal şi la

comportamentul clinic al şinelor de imobilizare.

În cele mai multe sisteme de clasificare a bolii parodontale, orice abordare este

supusă unor variații atât în evaluarea clinică, cât şi în interpretarea datelor obţinute,

astfel încât trebuie realizată o abordare standardizată a evaluărilor parodontale

(Sweeting et al., 2008, Martin et al., 2013). Mobilitatea dentară este un parametru

important, un diagnostic etiologic diferențial fiind esenţial în vederea stabilirii

conduitei terapeutice corecte.

Necesitatea înregistrării cât mai exacte a mobilității dentare a orientat

preocupările din acest domeniu spre dezvoltarea și utilizarea unor proceduri

instrumentale cât mai riguros etalonate (Dumitriu et al., 2006). Un dispozitiv utilizat

în acest sens este aparatul Periotest (Siemens AG, Benssheim, Germany). S-a

observat că există o asociere puternică între valorile Periotest și nivelul osos, acest

dispozitiv indicând obiectiv gradul resorbției osoase (Schulte et al., 1992).

INTRODUCERE. ARGUMENTAREA TEMEI DE CERCETARE

CAP.1. ALGORITM DE EVALUARE ÎN BOALA PARODONTALĂ

REZUMATUL TEZEI



2

Studiile au demonstrat că metoda de evaluare a mobilității cu dispozitivul

Periotest este o procedură simplă, obiectivă, exactă și cu un înalt grad de

reproductibilitate, fiind indicată pentru înregistrarea clinică a mobilității dentare

(Berthold et al., 2010, Chakrapani et al., 2015).

Mai mulți autori au încercat să formuleze secvenţe de tratament într-o manieră

logică, în vederea dezvoltării mai multor modele pentru planificarea tratamentului

parodontal în contextul unei abordări terapeutice integrative (Carranza, Takei, 2012,

Azouni, Tarakji, 2014).

Indiferent de modelul abordat pentru etapizarea tratamentului parodontal, un

aspect important îl constituie stabilizarea dinţilor cu mobilitate dentară crescută,

aspect ce prezintă un impact pozitiv asupra pacientului, atât din punct de vedere

psihologic cât şi funcţional (Kumbuloglu et al., 2011). Utilizată corect, imobilizarea

parodontală determină o îmbunătăţire a confortului pacientului, cât şi un prognostic

şi un rezultat adecvat în tratamentul bolii parodontale.

Nyman, Lang au demonstrat că, în condiţiile selectării corecte a cazurilor şi a

unei igiene orale corecte, s-a înregistrat o stabilitate pe termen lung a dinţilor

imobilizaţi care prezentau pierdere de ataşament mai mare de 50%, chiar dacă legea

lui Ante nu era respectată. Cu condiţia absenţei inflamaţiei, dinţii cu suport

parodontal compromis pot fi menţinuţi prin imobilizare pe o perioadă lungă de timp,

în unele cazuri şi mai mult de 20 de ani (Nyman, Lang, 1994).

Imobilizarea din compozit ranforsat cu fibre oferă avantajul estetic şi prezintă

o frecvenţă redusă a fracturării, fiind net superioară altor tipuri de imobilizări

(Paddmanabhan et al., 2012). Se consideră că eliminarea firului metalic prin

utilizarea unor sisteme FRC ar determina o adeziune mai stabilă, deoarece se

bazează pe adeziunea chimică dintre compozitului şi smalţul gravat şi infiltrat cu

adeziv (Freilich et al., 1999).

Printre cele mai utilizate fibre în practica medicală stomatologică se pot

menţiona: fibrele de sticlă, fibrele de carbon, fibrele sintetice: kevlar și polietilenă

(Heumen, 2010). Proprietăţile FRC sunt puternic influenţate de caracteristicile

componentelor, distribuţia acestora şi interacţiunea dintre ele. Sunt raportate studii

în care au fost sistematizați și evaluați diferiți factori care au impact asupra

caracteristicilor compozitelor ranforsate cu fibre (Garoushi et al. 2012).

Atât fibrele de sticlă cât și fibrele de polietilenă prezintă un potenţial

semnificativ de ranforsare, dar înțelegerea caracteristicilor unice ale fiecărui tip de

fibră va permite medicului să facă alegerea adecvată pentru fiecare caz clinic (Tayab

et al., 2015).

CAP. 2. PRINCIPII DE TRATAMENT ÎN BOALA PARODONTALĂ

CAP. 3. PROPRIETĂŢI ŞI APLICAŢII CLINICE ALE COMPOZITELOR

RANFORSATE CU FIBRE

REZUMATUL TEZEI



3

4.I. Introducere

În restaurările dentare, FRC sunt de obicei supuse solicitării la încovoiere. În

timp ce performanța clinică reprezintă criteriul final al succesului, rezistența la

încovoiere este în continuare proprietate mecanică evaluată cel mai frecvent,

rezultatele testelor fiind utile în dezvoltarea și selectarea materialelor pentru situații

clinice specifice. Caracteristicile mecanice şi elastice ale compozitelor ranforsate cu

fibre care trebuie evaluate şi corelate într-un context integrativ sunt: rezistenţa,

rigiditatea, modulul de elasticitate, limita de elasticitate. În literatură există studii

privind aceste proprietăți ale compozitelor ranforsate cu fibre, dar informaţiile sunt

frecvent succinte sau nesistematizate (Gaspar et al., 2009).

4.II. Scopul studiului

Scopul studiului a fost de a evalua diferite caracteristici mecanice și elastice

ale celor mai utilizate tipuri de compozite ranforsate cu fibre, în terapia parodontală

de imobilizare.

Obiectivele au fost de a determina și de a compara următoarele aspecte: forța

maximă de apăsare, deformația pe direcția de apăsare a forței, rezistența de rupere

la încovoiere, modulul de elasticitate, rezistența de rupere la forfecare, tiparul de

fractură.

4.III. Materiale şi metode

Pentru a putea evalua și realiza comparaţii între diferitele sisteme utilizate s-a

stabilit ca obiectiv varierea mai multor parametri. Astfel, s-au utilizat: tipuri diferite

de fibre, design-uri diferite ale fibrei, tratamente diferite ale fibrei, lăţimi diferite ale

fibrei, tipuri diferite de compozit din punct de vedere al vâscozității şi al compoziţiei

chimice (Tabel 4.I.).

Tabel 4.I Materiale utilizate pentru realizarea probelor din compozit ranforsat cu fibre

Produs Producător Lot Tip de material

Construct Kerr 5102784,

5116767 Fibră de polietilenă împletită neimpregnată

Construct Kerr 5100456 Rășină de impregnare

Interlig Angelus 30643 Fibră de sticlă împletită preimpregnată

Splint-it Pentron 182141 Fibră de sticlă uniderecțională preimpregnată

Filtek Z250 3M Espe N602076 Compozit microhibrid

Premise Packable Kerr 4957927 Nanocompozit trimodal

Premise Flow Kerr 5123370 Nanocompozit trimodal

Brilliant Flow Coltene F52923 Nanocompozit

CAP. 4. STUDIU PRIVIND CARACTERISTICILE MECANICE ŞI

ELASTICE ALE DIFERITELOR TIPURI DE COMPOZITE

RANFORSATE CU FIBRE UTILIZATE ÎN TERAPIA PARODONTALĂ

REZUMATUL TEZEI



4

4.III.1. Realizarea probelor

În acest studiu au fost utilizate un număr de 80 probe, care au fost realizate

conform standardelor ISO 4049/2000, având dimensiunile 2x2x25 mm (Ludwick,

2000). Probele au fost împărțite în 16 grupuri, pentru fiecare grup realizându-se câte

5 probe (Tabel 4.II).

Tabel 4.II Încadrarea probelor în 16 grupuri în funcție de tipul de compozit și de fibră

Probă x 5 Fibră Lățime Compozit

A1 Construct 2 mm Filtek Z250

A2 Interlig 2 mm Filtek Z250

A3 Construct 3 mm Filtek Z250

A4 Splint-it 3 mm Filtek Z250

B1 Construct 2 mm Premise Packable

B2 Interlig 2 mm Premise Packable

B3 Construct 3 mm Premise Packable

B4 Splint-it 3 mm Premise Packable

C1 Construct 2 mm Premise Flow

C2 Interlig 2 mm Premise Flow

C3 Construct 3 mm Premise Flow

C4 Splint-it 3 mm Premise Flow

D1 Construct 2 mm Brilliant Flow

D2 Interlig 2 mm Brilliant Flow

D3 Construct 3 mm Brilliant Flow

D4 Splint-it 3 mm Brilliant Flow

4.III.2. Încercarea la încovoiere în trei puncte

Pe cele 80 probe s-au realizat încercări statice de încovoiere în trei puncte,

utilizând o maşină de încercări tip WDW-5CE (Fig. 4.12), aflată în Laboratorul de

Încercări mecanice al Departamentului de Inginerie mecanică, Mecatronică și

Robotică din cadrul Facultății de Mecanică a Universității Tehnice “Gh. Asachi”din

Iaşi. Fiecare probă a fost plasată pe un suport metalic fiind sprijinită la extremităţi,

iar forţa a fost aplicată pe mijlocul probei, pe o direcţie perpendiculară, cu o viteză

de încărcare de 0,5 mm/min (Fig. 4.15).

Fig. 4.12 Maşina universală de încercat

la tracţiune WDW-50 (colecţie personală)

Fig. 4.15 Poziţionarea probei pe suportul

maşinii de încercare (colecţie personală)

REZUMATUL TEZEI



5

4.III.3. Analiza SEM a epruvetelor fracturate

După efectuarea încercărilor de încovoiere, probele au fost evaluate calitativ

din punct de vedere al tiparului de fractură, prin analiza microstructurii, utilizând

Microscopul electronic SEMQUANTA 200 3D Dual Beam, FEI Olanda, aflat în

Laboratorul de microscopie electronică al Facultății de Mecanică din cadrul

Universității Tehnice “Gh. Asachi” Iaşi. Suprafața probelor a fost scanată și au fost

realizate capturi la puteri de mărire de 50X, 100X și 200X.

4.IV. Rezultate

În urma încercărilor la încovoiere în trei puncte s-au obținut valori pentru forța

maximă preluată de fiecare probă și pentru deformația maximă (Tabel 4.III).

Tabel 4.III Forța maximă și deformația maximă a probelor

Probe

(n=5)

Forța maximă (N) Deformația maximă (mm)

Sum Average Std.

Dev. Variance Sum Average

Std.

Dev. Variance

A1 74,01 14,80 0,66 0,44 28,29 5,66 0,85 0,73

A2 85,14 17,03 1,31 1,71 11,69 2,34 0,60 0,36

A3 261,00 52,20 1,41 1,99 28,20 5,64 0,68 0,47

A4 105,21 21,04 1,48 2,20 7,45 1,49 0,61 0,38

B1 72,08 14,42 0,99 0,98 15,46 3,09 0,67 0,44

B2 85,06 17,01 0,85 0,72 14,79 2,96 0,50 0,25

B3 196,02 39,20 1,63 2,67 35,81 7,16 0,70 0,49

B4 115,19 23,04 1,03 1,06 9,26 1,85 0,39 0,15

C1 111,98 22,40 1,26 1,58 36,55 7,31 0,69 0,48

C2 143,01 28,60 0,93 0,87 11,83 2,37 0,52 0,27

C3 200,14 40,03 1,27 1,62 28,92 5,78 0,52 0,27

C4 182,99 36,60 1,72 2,95 13,55 2,71 0,61 0,37

D1 68,04 13,61 0,73 0,53 35,45 7,09 0,67 0,46

D2 93,80 18,76 0,96 0,91 19,59 3,92 0,54 0,29

D3 153,90 30,78 1,23 1,51 31,25 6,25 0,63 0,39

D4 153,10 30,62 1,43 2,06 20,09 4,02 0,52 0,27

Comparând toate cele 16 grupuri, se observă că forța de rupere are cea mai

mare valoare pentru grupul A3- 52,2±1,41 N și cea mai mică pentru grupul D1-

13,61±0,73 N. Luând în considerare grupurile care au avut în structură fibre de 2

mm, pot fi făcute următoarele precizări: se observă că FRC ranforsate cu fibră de

sticlă (A2, B2, C2, D2) permit aplicarea unei forțe maxime mai mari și implicit

prezintă o rezistență de rupere mai mare, indiferent de tipul de compozit, decât FRC

ranforsate cu fibră de polietilenă (A1, B1, C1, D1). Deformația maximă, care

permite o revenire parțial elastică, a variat semnificativ între 2,34 ± 0,46 mm și 7,31

± 1,46 mm. Observăm valori mari ale deformațiilor pentru grupurile A1, B1, C1 și

D1 (5,66 ± 1,130 mm, 3,09 ± 0,62 mm, 7,31 ± 1,46 mm, respectiv 7,09 ±1,41 mm),

grupuri în care a fost utilizată fibra de polietilenă.

Cunoscând valorile maxime ale deformației şi ale forţei (Tabelul 4.III), s-a

calculat modulul de elasticitate şi rezistența de rupere la încovoiere pentru fiecare

probă testată (Tabelul 4.V).

REZUMATUL TEZEI



6

O altă posibilitate de studiu a comportamentului la încovoiere a diferitelor

tipuri de compozite ranforsate cu fibre este cea în care probele se consideră ca fiind

elemente stratificate, de tip sandwich, cu miez continuu. S-a calculat rezistenţa de

rupere la încovoiere a stratului de compozit şi rezistența de rupere la forfecare

corespunzătoare celor 16 grupuri (Tabelele 4.VIII, 4.X).

Tabel 4.V Rezistența de rupere la încovoiere și modulul de elasticitate al probelor

Probe

(n=5)

Rezistența de rupere la încovoiere (MPa) Modulul de elasticitate (GPa)

Sum Average Std.

Dev. Variance Sum Average

Std.

Dev. Variance

A1 913,85 182,77 7,22 52,12 10,01 2,00 0,31 0,10

A2 1051,66 210,33 16,82 282,98 28,93 5,79 1,59 2,53

A3 3222,98 644,60 14,28 203,90 35,14 7,03 0,79 0,63

A4 1299,22 259,84 18,01 324,28 59,67 11,93 4,41 19,49

B1 890,22 178,04 12,46 155,22 18,02 3,60 0,64 0,41

B2 1050,51 210,10 10,68 113,99 22,26 4,45 0,99 0,99

B3 2420,48 484,10 18,16 329,70 20,69 4,14 0,38 0,14

B4 1422,50 284,50 12,34 152,38 48,74 9,75 2,42 5,84

C1 1383,20 276,64 16,73 279,76 11,62 2,32 0,30 0,09

C2 1766,07 353,21 11,01 121,20 46,95 9,39 1,76 3,09

C3 2471,53 494,31 14,53 211,18 26,13 5,23 0,41 0,17

C4 2259,54 451,91 19,28 371,83 52,68 10,54 2,27 5,13

D1 840,27 168,05 9,04 81,68 7,28 1,46 0,20 0,04

D2 1158,26 231,65 11,08 122,83 18,18 3,64 0,35 0,12

D3 1900,64 380,13 15,31 234,39 18,60 3,72 0,27 0,07

D4 1891,01 378,20 19,07 363,67 29,15 5,83 1,03 1,06

Tabel 4.VIII Rezistența de rupere la încovoiere

a compozitului

Probe

(n=5)

Rezistența de rupere la încovoiere a

compozitului (MPa)

Sum Average Std.

Dev. Variance

A1 277,8 55,56 2,48 6,15

A2 320,2 64,04 4,93 24,29

A3 653,15 130,63 3,53 12,47

A4 263,26 52,65 3,72 13,81

B1 271,09 54,218 3,73 13,91

B2 319,25 63,85 3,18 10,13

B3 490,51 98,10 4,09 16,73

B4 288,8 57,76 2,58 6,68

C1 421,14 84,23 4,73 22,41

C2 536,8 107,36 3,51 12,29

C3 501,83 100,37 3,19 10,20

C4 458,8 91,76 4,30 18,51

D1 255,92 51,18 2,75 7,57

D2 351,74 70,348 3,58 12,78

D3 385,11 77,02 3,07 9,42

D4 382,73 76,55 3,59 12,87

Tabel 4.X Rezistența de rupere la forfecare a

probelor

Probe

(n=5)

Rezistența de rupere la forfecare

(MPa)

Sum Average Std.

Dev. Variance

A1 138,75 27,75 1,24 1,53

A2 159,6 31,92 2,46 6,03

A3 326,25 65,25 1,76 3,11

A4 131,5 26,3 1,86 3,45

B1 135,15 27,03 1,86 3,46

B2 159,45 31,89 1,59 2,53

B3 245,01 49,002 2,04 4,17

B4 143,96 28,792 1,29 1,66

C1 209,94 41,988 2,36 5,57

C2 268,09 53,618 1,75 3,06

C3 250,14 50,028 1,59 2,53

C4 228,7 45,74 2,14 4,60

D1 127,55 25,51 1,37 1,88

D2 175,84 35,168 1,79 3,19

D3 192,34 38,468 1,53 2,35

D4 191,33 38,266 1,79 3,22

REZUMATUL TEZEI



7

Pentru toate sistemele FRC evaluate, s-a observat că rezistența de rupere la

forfecare a avut valori cu aproximativ 50% mai mici decât rezistența de rupere la

încovoiere a compozitului. Acest aspect presupune că ruperea probei se datorează

fracturilor din masa compozitului, iar tensiunea tangenţială de forfecare de la

interfața fibră - compozit acționează ca un mecanism secundar.

În ceea ce privește influența tipului de fibră asupra rezistenței la încovoiere,

s-a constatat că: în grupurile în care s-a utilizat fibră de 3 mm și Filtek Z250,

rezistența la încovoiere a compozitului a fost de 2,5 ori mai mare pentru Construct,

comparativ cu Splint-It.

Pentru toate probele testate s-a observat apariția primei linii de fisură în dreptul

punctului de aplicare al forței, pe partea inferioară a stratului de compozit, în zona

de tracțiune. Fisura s-a transmis în stratul de compozit până la joncțiunea cu fibra

de ranforsare și apoi s-a propagat longitudinal la nivelul fibrei, spre extremitățile

probei. În ultima etapă, au apărut fisuri în stratul superior de compozit, încercarea

soldându-se fie cu distrugerea probei prin separarea completă în două jumătăți, fie

prin clivarea probei la nivelul fibrei de ranforsare, cu separarea celor două straturi

superioare și inferioare de compozit (Fig. 4.20).

Fig. 4.20 Etape din timpul testării la încovoiere a probelor (colecţie personală)

Analizând tiparul de fractură și de distrucție al probelor, observăm o adeziune

puternică a fibrelor de sticlă preimpregnate la straturile de compozit. Ruperea

probelor din grupul 2 (fibre de sticlă împletite preimpregnate) s-a realizat frecvent

prin separarea probei în două parți aproximativ egale, care prezintă aceeași structură

pe secțiune: compozit, fibră, compozit (Fig. 4.21). Pentru probele din grupul 4 (fibre

REZUMATUL TEZEI



8

de sticlă unidirecționale preimpregnate) se observă o distrucție în masa fibrei prin

clivaj, ce determină o separare a fibrelor, o parte rămânând atașate la stratul superior

de compozit, iar o parte la stratul inferior (Fig. 4.22).

Fig.4 .21 Tiparul de fractură al probelor din FRC cu fibră de sticlă împletită (grupul 2) –

aspect macroscopic și măriri SEM 50x, 100x, 200x (colecţie personală)

Fig. 4.22 Tiparul de fractură al probelor din FRC cu fibră de sticlă unidirecțională (grupul 4) –


REZUMATUL TEZEI



9

Fibrele de polietilenă împletite au demonstrat un tipar constant de rupere, cu

propagarea liniei de fractură la interfața compozit - fibră și cu menținerea integrității

fibrei la care rămân atașate zonele de compozit fracturate (Fig. 4.23).

Fig. 4.23 Tiparul de fractură al probelor din FRC cu fibră de polietilenă (grupurile 1 și 3) –


4.V. DISCUŢII

Forța maximă de apăsare și deformația maximă pe direcția de apăsare a

forței

Pentru probele realizate cu fibră de 2 mm, forța maximă de apăsare care a putut

fi preluată de fiecare probă a fost mai mare în grupurile cu fibră de sticlă, comparativ

cu grupurile cu fibră de polietilenă, indiferent de tipul de compozit utilizat.

Anagnostou et al., analizând probe din FRC cu aceleaşi dimensiuni ca şi în prezentul

studiu, raportează valori mai mari ale forței, pentru ambele tipuri de fibre: 57,4 ±

7,7 N pentru FRC cu fibră de polietilenă și 55,84±2,9 N pentru FRC cu fibră de

sticlă, dar fără o diferență semnificativă statistic. În acest studiu, forţa maximă de

apăsare a avut o valoare maximă de 28,60±0,93 N pentru grupurile cu fibră de sticlă

(C2), respectiv 22,40±1,26 N pentru grupurile cu fibră de polietilenă (C1).

Diferențele pot fi explicate prin faptul că în prezentul studiu s-a utilizat pentru

fiecare probă un singur tip de compozit: flow sau packable, iar în studiul lui

Anagnostou et al. s-au utilizat două tipuri de compozit pentru realizarea unei singure

probe: compozit flow la partea inferioară a probei și compozit cu vâscozitate medie

la partea superioară a probei (Anagnostou et al., 2006).

REZUMATUL TEZEI



10

Din punct de vedere al deformației maxime, comparând cele două tipuri de

fibre, s-au înregistrat valori mai mari în grupurile cu fibră de polietilenă comparativ

cu grupurile cu fibră de sticlă. Cea mai mare valoare a deformației s-a înregistrat în

grupul C1 (Construct 2 mm- Premise Flow) - 7,31 ± 0,69 mm și cea mai mică în

grupul A4 (Splint-It- Brilliant Flow) - 1,49±0,61 mm. Deformațiile mai mari

întalnite în grupurile A1-D1 și A3-D3 se corelează cu valori mai mici ale modulelor

de elasticitate, ceea ce semnifică o rigiditate redusă. Acest aspect este deosebit de

important, deoarece în cazul unui sistem parodontal compromis cu mobilitate

dentară crescută, compozitul ranforsat cu fibră trebuie să permită șinei de

imobilizare să urmărească într-o anumită măsură deplasarea dentară, pentru a

asigura condiţiile unei vindecări ale țesuturilor parodontale (Juloski et al., 2012).

Rezistența de rupere la încovoiere și modulul de elasticitate

Rezistența de rupere la încovoiere a avut valoarea maximă de

644,60±14,28MPa pentru grupul A3 (Construct+ Filtek). Rezultatele obţinute au

arătat că lăţimea fibrei influenţează semnificativ rezistenţa de rupere la încovoiere a

probelor, indiferent de tipul de compozit folosit. Pentru grupurile în care s-au utilizat

fibre de polietilenă, au rezultat următoarele diferenţe: 𝜎A3>𝜎A1 de 3,52 ori, 𝜎B3>𝜎B1

de 2,71 ori, 𝜎C3>𝜎C1 de 1,7 ori şi, respectiv, 𝜎D3>𝜎D1 de 2,26 ori. Pentru grupurile cu

fibre de sticlă, diferenţele au fost cuprinse între 23% (𝜎A4>𝜎A2) şi 62% (𝜎D4>𝜎D2).

În cazul probelor cu fibre de 2 mm, indiferent de tipul de compozit utilizat,

s-au obținut valori mai mari ale rezistenței de rupere la încovoiere în grupurile cu

fibră de sticlă, comparativ cu grupurile cu fibră de polietilenă. Același raport între

cele două tipuri de fibre este prezentat și de Sharafeddin et al., care a obținut o

valoare de 500±31,24 MPa pentru sistemul Filtek Z250 - Interlig, valoare mai mare

decât cea obținută în acest studiu în grupul A2- 210,33±16,82 MPa (Sharafeddin et

al., 2013). Într-un studiu realizat pe baza încercării de încovoiere în trei puncte,

Juloski et al. raportează o valoare a rezistenței de rupere pentru probele realizate din

Construct - Premise Flow de 287,62±85,91MPa, valoare similară cu cea obținută în

acest studiu în grupul C1 - 276,64±16,73MPa (Juloski et al., 2012).

Rezistența de rupere la forfecare

Pentru toate probele, s-a observat că rezistența de rupere la încovoiere a avut

valori duble comparativ cu rezistența de rupere la forfecare. Acest aspect presupune

că primele defecte ale unei șine de imobilizare apar intraoral la nivelul stratului de

compozit și ulterior distrucția restaurării se datorează tensiunii tangenţiale de

forfecare de la interfața fibră-compozit. Această succesiune în procesul de

deterioare a restaurării din FRC permite clinicianului surprinderea procesului

evolutiv într-un stadiu incipient și realizarea reparării intraorale a șinei.

Comparând doar grupurile cu fibră de sticlă, s-a constatat că atunci când s-a

utilizat fibra Interlig, valorile rezistenței de rupere la încovoiere și la forfecare au

fost cu 12-23% mai mari decât pentru fibra Splint-It, cu toate că există o diferență

de lățime în favoare celei din urmă. Acest aspect indică faptul că arhitectura

REZUMATUL TEZEI



11

împletită a fibrei Interlig oferă proprietăţi superioare comparativ cu design-ul

unidirecţional al fibrei Splint-It.

Tiparul de fractură

Tiparul de fractură al probelor realizate cu fibre de polietilenă a fost același

pentru toate grupurile, indiferent de lățimea fibrei utilizate. Linia de fisură a fost

inițiată în masa compozitului în stratul inferior și s-a propagat ulterior la interfața

compozit - fibră, fără separarea completă a probelor datorită menținerii continuității

fibrei. Aceste aspecte sunt în concordanță cu cele prezentate de Pereira și

Sharafeddin care descriu același tipar de distrugere al probelor din compozit

ranforsat cu fibre de polietilenă. Menținerea intactă a fibrei și atașarea compozitului

fracturat la aceasta, demonstrează stabilitatea și rezistența acestui tip de fibră

(Sharafeddin et al., 2013, Pereira et al., 2003). Acest aspect prezintă o importantă

aplicabilitate clinică: posibilitatea reparării șinelor de imobilizare, încă din etapele

incipiente când apar fisuri în stratul de compozit, în vederea asigurării integrității și

funcționalității restaurării pentru un timp îndelungat. Analizând probele realizate cu

fibre de sticlă împletite preimpregnate, se poate observa o puternică adeziune a

fibrelor impregnate la straturile adiacente de compozit, distrugerea probelor

realizându-se prin ruperea fibrei.

4.VI. Concluzii

1. În grupurile cu fibră de polietilenă deformația maximă a probelor a fost mai mare

comparativ cu grupurile cu fibră de sticlă.

2. Rezultatele prezentului studiu indică faptul că atunci când se combină diferite

tipuri de fibre cu diferite tipuri de compozit, rezistența de rupere la încovoiere

variază substanțial. În cazul probelor cu fibre de 2 mm, indiferent de tipul de

compozit utilizat, s-au obținut valori mai mari ale rezistenței de rupere la încovoiere

în grupurile cu fibră de sticlă, comparativ cu grupurile cu fibră de polietilenă.

3. Pentru toate sistemele FRC evaluate, s-a observat că rezistența de rupere la

forfecare a avut valori cu aproximativ 50% mai mici decât rezistența de rupere la

încovoiere a compozitului. Acest aspect presupune că distrucția probei se datorează

inițial fracturilor din masa compozitului, iar tensiunea de forfecare de la interfața

fibră- compozit acționează ca un mecanism secundar.

4. Arhitectura fibrei de sticlă influenţează comportamentul mecanic al FRC. Astfel,

s-a constatat că atunci când s-a utilizat fibra cu arhitectură împletită Interlig, valorile

rezistenței de rupere la încovoiere și la forfecare au fost cu 12-23% mai mari decât

pentru fibra cu arhitectură unidirecţională Splint-It, cu toate că exista o diferență de

lățime în favoare celei din urmă.

5. Având în vedere tiparul de fractură, considerăm că cea mai bună variantă pentru

utilizarea clinică este cea în care fisura apare în masa compozitului și apoi se

transmite la zona de interfață compozit- fibră, cu menținerea integrității fibrei,

întrucât permite repararea intraorală a restaurării, cu asigurarea longevității acesteia.

.

REZUMATUL TEZEI

DE DOCTORAT Cercetări privind utilizarea compozitelor ranforsate cu fibre în

terapia parodontală

12

5.I. Introducere

Un aspect important în alegerea tipului de imobilizare este interacțiunea

mecanică între materialele folosite și substratul dento-parodontal. Există foarte

puține informații în literatură cu privire la impactul resorbției osoase și al

imobilizării parodontale asupra răspunsului biomecanic al complexului os-dinte-

parodonțiu (Vallittu, 1999, Sewón et al., 2000).


Scopul studiului a fost de a evalua comportamentul biomecanic al osului

mandibular și al diferitelor sisteme de imobilizare parodontală supuse acţiunii

forţelor masticatorii, prin metoda tensometriei electrice rezistive. S-a pornit de la

următoarea premiză: gradul de resorbție osoasă și tipul de imobilizare parodontală

au influență asupra deformațiilor de la nivelul osului mandibular.

Obiectivele au fost de a determina și compara următoarele aspecte:

deformațiile care apar la nivelul osului în diferite situații clinice - cu integritate

osoasă și cu resorbție osoasă;

deformațiile care apar la nivelul osului cu resorbție osoasă în cazul utilizării

diferitelor sisteme de imobilizare parodontală;

deplasările dentare pe orizontală care apar în diferite situații clinice: cu

integritate osoasă, cu resorbție osoasă fără imobilizare, cu resorbție osoasă cu

imobilizare.


5.III.1. Tensometria electrică rezistivă - Principiul metodei

Tensometria electrică rezistivă reprezintă o metodă nedistructivă de măsurare

a deformaţiilor unui corp solicitat, prin intermediul unui traductor

electrotensometric rezistiv TER (numit şi marcă tensometrică) care transformă

variaţiile deformaţiilor mecanice ȋn variaţii ale rezistenţei electrice (Perry, 1987,

Bârsănescu et al., 2004).

Studiul s-a desfășurat în următoarele două etape:



Obiectivele acestei etape au fost de a determina experimental constantele

elastice: modulul de elasticitate E şi coeficientul lui Poisson ν pentru o răşină

acrilică ce urmează să fie utilizată ca substitut pentru substratul osos, folosind

epruvete supuse încercării la tracţiune.

CAP. 5. STUDIU IN VITRO CU PRIVIRE LA COMPORTAMENTUL

BIOMECANIC AL SUBSTRATULUI OSOS ŞI AL SISTEMELOR DE

IMOBILIZARE PARODONTALĂ

REZUMATUL TEZEI



13

5.III.2. Realizarea epruvetelor din acrilat

În acest studiu au fost utilizate un număr de 25 epruvete, realizate conform

standardelor STAS SR EN ISO 527-1: 2012 care reglementează încercarea la

tracțiune. S-au realizat epruvete din răşină acrilică (Duracryl Plus, Spofa Dental,

Cehia, nr. lot: 2373741, 2373742). Acestea au fost împărțite în 5 grupuri în funcție

de raportul volumetric de mixare al polimerului cu monomerul și în funcție de

regimul de polimerizare (Tabel 5.I).

Tabel 5.I Raportul dintre cele două componente utilizate pentru realizarea epruvetelor din acrilat

Grup Raport volumetric pulbere: lichid Regim de polimerizare

A 3:0,5 Autopolimerizare

B 3:1 Autopolimerizare

C 3:1 Baropolimerizare

D 3:1,5 Autopolimerizare

E 3:2 Autopolimerizare

5.III.3. Instalarea mărcilor tensometrice pe epruvete

Pentru determinarea deformaţiilor specifice, pe epruvetele de tracţiune, au fost

lipite câte două traductoare tensometrice (Fig. 5.7).

5.III.4. Încercarea la tracțiune a epruvetelor

Încercările la tracțiune s-au realizat utilizând o maşină de încercări tip WDW-

5CE, asistată de computer, aflată în laboratorul de Încercări Mecanice al

Departamentului de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Robotică din cadrul

Facultății de Mecanică a Universității Tehnice “Gh. Asachi” din Iaşi. Epruvetele au

fost prinse secvențial între bacurile maşinii de încercare (Fig. 5.10).

Fig. 5.7 Epruvetele din rășină acrilică cu mărcile

tensometrice instalate (colecţie personală)

Fig. 5.10 Poziţionarea epruvetei între

bacurile mașinii (colecţie personală)

S-au realizat încercări de tracţiune ale epruvetelor cu o viteză de încărcare de

0,5 mm/min, până la rupere, testele fiind efectuate la temperatura camerei (23°C).

Măsurarea deformaţiilor specifice, furnizate de mărcile tensometrice (TER) lipite

pe epruvete s-a realizat pe o punte tensometrică Vishay P3.

REZUMATUL TEZEI



14

Etapa II – Determinarea deformațiilor osoase prin metoda tensometriei


5.III.5. Selectarea dinților

Au fost selectați patruzeci şi opt dinți mandibulari de la primul premolar

dreapta-stânga, câte patru din fiecare.

5.III.6. Realizarea replicii de mandibulă

Ca material pentru substratul osos mandibular s-a utilizat o rășină acrilică

autopolimerizabilă transparentă, cu proporția de 3:1,5/pulbere:lichid (Duracryl Plus,

Spofa Dental, Cehia, Nr. lot: 2373741). Dinţii au fost poziţionaţi prin intermediul

unui ghid coronar, astfel încât să fie respectată angulația coronară, radiculară,

punctele de contact și curbura arcadei. Pentru a reproduce ligamentul parodontal a

fost utilizat un silicon de condensare fluid (Zetaplus Light, Zhermack, nr. lot:

192139). Au fost realizate patru replici mandibulare.

5.III.7. Selectarea și instalarea mărcilor tensometrice

Pe modelul mandibular au fost lipite şase mărci tensometriceorientate pe

direcţia axei corono-radiculare, trei pe faţa vestibulară (TER 1 - 42, TER 2 - 31,

TER 3 - 33) şi trei pe faţa linguală (TER 4 - 33, TER 5 - 31, TER 6 - 42).

Traductoarele electro-tensometrice rezistive au fost poziționate la 5 mm apical de

marginea acrilatului, corespunzătoare marginii alveolare, pentru a permite frezarea

acrilatului și simularea resorbției osoase (Fig. 5.27).

5.III.8. Pregătirea punţilor tensometrice

Pentru înregistrarea deformaţiilor specifice măsurate de mărcile tensometrice,

s-au folosit două punţi tensometrice model P3 (Vishay) (Fig. 5.28).

5.III.9. Încercarea la compresiune a modelelor mandibulare

S-au realizat încercări la compresiune utilizând maşina de încercări tip WDW-

5CE. Cu ajutorul unui dispozitiv special adaptat s-a realizat montarea modelului pe

maşina de încercat, care a permis aplicarea unei forţe de apăsare pe dinţii

mandibulari sub un unghi de 135˚, care simulează unghiul interincizal normal

(dintre incisivii superiori și incisivii inferiori) (Fig. 5.29).

Fig. 5.27 Aspectul final al probelor după aplicarea mărcilor tensometrice (colecţie personală)

REZUMATUL TEZEI



15

Fig. 5.28 Pregătirea și conectarea punților

tensometrice (colecţie personală)

Fig. 5.29 Poziționarea modelului pe suportul

mașinii (colecţie personală)

Pe tot parcursul încercărilor a fost utilizat un comparator cu cadran, poziționat

în contact cu fața vestibulară al lui 32, care a permis măsurarea deplasării pe

orizontală a dintelui cu o precizie de ± 0,01mm (Fig. 5.29).

5.III.10. Realizarea șinelor de imobilizare

După realizarea testărilor pe modelul inițial, cu integritate osoasă, s-a realizat

frezarea acrilatului din dreptul incisivilor laterali și incisivilor centrali din milimetru

în milimetru consecutiv cu înregistrarea valorilor mobilității dentare cu Periotest-ul.

După ce s-au îndepartat 4,5mm din acrilat la nivelul incisivilor s-au obținut valori

mai mari de 30 unități la evaluarea mobilității cu Periotest-ul, ceea ce a justificat

aplicarea sistemelor de imobilizare. S-au realizat apoi cele două sisteme de

imobilizare: fir de sârmă și compozit (Fig. 5.35), compozit ranforsat cu fibră de

polietilenă (Fig. 5.36).

Fig. 5.35 Modelul mandibular cu șina de

imobilizare din fir metalic torsadat și

compozit (colecţie personală)

Fig. 5.36 Modelul mandibular cu șina de

imobilizare din compozit ranforsat cu

fibră de polietilenă (colecţie personală)

S-au simulat 3 situaţii de solicitare, forţa de apăsare fiind distribuită pe:

toți patru incisivii (4I), simulând mișcarea funcțională de propulsie;

incisivii centrali (2I), simulând mișcarea funcțională de propulsie;

canin, simulând mișcarea funcțională de lateralitate (C).

S-au realizat 4 seturi de încercări, solicitarea realizându-se pe:

REZUMATUL TEZEI



16

modelul cu integritate osoasă (IO4I, IO2I şi IOC);

modelul cu pierdere osoasă de 4,5 mm (RO4I, RO2I şi ROC);

modelul cu imobilizare din fir de sârmă și compozit (RO-SRC4I, RO-SRC2I şi

RO-SRCC);

modelul cu imobilizare din compozit ranforsat cu fibră de polietilenă (RO-

FRC4I, RO-FRC2I şi RO-FRCC).

5.IV. Rezultate

Etapa I

Cu ajutorul datelor înregistrate pe punţile Vishay s-au determinat valorile

deformaţiilor specifice şi s-au calculate valorile constantelor de elasticitate ale

acrilatului (Tabelul 5.VII).

Tabel 5.VII. Constantele elastice ale epruvetelor din rășină acrilică pentru cele 5 grupuri

Grup Modulul de elasticitate (MPa) - E Coeficientul lui Poisson -

Valoare medie DS Valoare medie DS

A 2461 53,18 0,336 0,06

B 3060 77,06 0,342 0,09

C 3965 157,08 0,349 0,06

D 2739 111,83 0,352 0,05

E 2477 96,80 0,359 0,05

Etapa II

Modelele au fost supuse la trei cicluri similare de încărcare, pentru fiecare

situaţie menţionată anterior şi s-au citit pe punte valorile deformaţiei specifice

exprimate în µε (echivalent cu µm/m) pentru cele patru forţe de apăsare: 30N, 50N,

100N şi respectiv 150N (Tabelele 5.VIII-5.XI). Pe tot parcursul încercărilor

palpatorul comparatorului a fost în contact cu 1/3 mijlocie a feței vestibulare a lui

32 și astfel a permis măsurarea deplasării pe orizontală a incisivului central cu o

precizie de ± 0,001mm (Tabelul 5.XII).

Tabel 5.VIII Valorile deformațiilor osoase () pentru forța de 30 N

Forță Grup Contact Localizare TER

Vestibular Lingual

IL IC C C IC IL

30 N

IO

4I 92 151 15 13 110 65

2I 13 298 10 9 260 10

C 21 30 557 532 22 13

RO

4I 143 250 16 13 178 110

2I 32 547 12 10 486 28

C 20 31 579 561 22 10

RO-

FRC

4I 102 150 35 31 108 66

2I 66 191 33 30 180 48

C 80 110 534 518 100 70

RO-

SRC

4I 91 149 32 28 108 64

2I 58 187 28 27 166 47

C 95 114 540 525 105 87

REZUMATUL TEZEI



17

Tabel 5.IX Valorile deformațiilor osoase () pentru forța de 50 N


Vestibular Lingual

IL IC C C IC IL

50 N

IO

4I 123 205 17 14 153 92

2I 23 400 10 10 361 16

C 29 34 689 673 26 17

RO

4I 202 357 18 14 262 157

2I 39 730 14 11 647 37

C 31 47 715 702 32 19

RO-

FRC

4I 131 229 54 43 162 101

2I 88 314 49 43 273 65

C 107 131 665 634 120 98

RO-

SRC

4I 126 203 53 41 151 90

2I 85 303 46 40 259 62

C 113 134 670 642 125 105

Tabel 5.X Valorile deformațiilor osoase () pentru forța de 100 N


Vestibular Lingual

IL IC C C IC IL

100 N

IO

4I 230 421 19 15 337 194

2I 38 800 12 13 680 23

C 35 40 982 964 32 19

RO

4I 365 661 21 18 541 314

2I 54 1390 15 15 1182 41

C 41 49 1019 989 39 25

RO- FRC

4I 244 452 81 77 340 238

2I 129 608 79 64 574 92

C 130 162 913 896 131 83

RO-

SRC

4I 237 405 80 75 327 195

2I 131 588 74 61 565 93

C 139 173 921 904 138 88

Tabel 5.XI Valorile deformațiilor osoase () pentru forța de 150 N


Vestibular Lingual

IL IC C C IC IL

150 N

IO

4I 330 616 21 16 510 281

2I 49 1170 12 14 1014 37

C 44 52 1287 1279 48 34

RO

4I 542 962 23 20 813 471

2I 64 1710 17 16 1528 52

C 52 59 1321 1294 48 36

RO-

FRC

4I 362 664 110 91 548 401

2I 148 910 92 88 782 123

C 193 215 1204 1183 180 162

RO-

SRC

4I 329 610 110 82 508 282

2I 154 915 89 87 779 134

C 201 223 1215 1189 192 173

REZUMATUL TEZEI



18

Tabel 5.XII Valorile deplasărilor pe orizontală de la nivelul lui 32 înregistrate de comparator (mm)

Forța

(N)

IO4I IO2I IOc RO4I RO2I ROC RO

SRC4I

RO

SRC2I

RO

SRCc

RO

FRC4I

RO

FRC2I

RO

FRCC

30 0 0,01 0 0,05 0,45 0 0,01 0,02 0 0 0,05 0

50 0,01 0,033 0 0,25 0,95 0 0,02 0,04 0 0,013 0,035 0

100 0,015 0,043 0,008 0,96 1,28 0,05 0,045 0,051 0,01 0,018 0,045 0,01

150 0,040 0,055 0,01 1,17 1,55 0,2 0,03 0,066 0,025 0,028 0,06 0,015

5.V. Discuţii

Pentru a putea derula studiile de biomecanică, a fost necesară realizarea unui

model mandibular care să simuleze situația clinică. Primul studiu a constat în

validarea unui material pentru a putea fi utilizat ca substrat pentru osul mandibular.

Comparând caracteristicile elastice raportate în literatură pentru osul spongios cu

cele obținute în acest studiu pentru epruvetele din acrilat şi luând în considerare

aspecte legate de preparare, manipulare și timp de priză al materialului, pot fi făcute

următoarele precizări: în grupul D (3:1,5) amestecarea celor două componente a

determinat obținerea unui amestec omogen, cu o vâscozitate medie, care a permis

turnarea în conformator, cu un timp de priză mediu. Putem considera justificată

utilizarea rășinii acrilice autopolimerizabile în raport de 3:1,5 pentru realizarea

replicii mandibulare în vederea testărilor biomecanice.

În continuare, s-a realizat modelul mandibular din acrilat, cu reproducerea din

punct de vedere anatomic și dimensional a regiunii anterioare a mandibulei, prin

duplicarea unei mandibule, utilizând un silicon de condensare.

Modelele mandibulare (cu integritate osoasă, cu pierdere osoasă de 4,5 mm,

cu imobilizare din fir de sârmă și compozit, cu imobilizare din compozit ranforsat

cu fibră de polietilenă) au fost supuse la trei cicluri similare de încercare şi s-au citit

pe punte valorile deformaţiei specifice pentru patru valori ale forţei de apăsare: 30N,

50N, 100N şi respectiv 150N. Deși forţele ocluzale din regiunea anterioară sunt de

obicei considerate a fi relativ mai mici, pot să apară şi forţe mai mari în această

zonă, de exemplu, ca urmare a pierderii unităţilor dento-parodontale din regiunea

posterioară de sprijin care determină concentrarea forțelelor ocluzale la nivelul

dinţilor frontali (Gibbs et al., 2002).

Valorile deformaţiilor din regiunea anterioară a mandibulei au fost direct

proporţionale cu valorile celor patru forţe de încărcare. Chiar şi forţele mici, aplicate

ciclic, pe o perioadă mai lungă de timp, pot determina un fenomen de oboseală sau

pot interfera cu procesele de vindecare tisulară, având în vedere şi dimensiunile

reduse ale structurii osoase din această regiune. În toate situaţiile simulate s-au

observat valori mai mari ale deformaţiilor pe suprafaţa vestibulară, aspect raportat

şi de Soares et al., ce se poate explica printr-o grosime mai mică a osului vestibular

comparativ cu osul lingual (Soares et al., 2011).

REZUMATUL TEZEI



19

Se observă că, indiferent de valoarea şi de zona de aplicare a forţei,

deformaţiile din grupul RO au fost semnificativ mai mari decât deformaţiile din

grupul IO, iar cele din grupurile RO-SRC şi RO-FRC au avut valori intermediare,

dar mai apropiate de grupul IO. De asemenea, deformaţiile de la nivelul incisivului

central au fost mai mari cu 60-85% decât la nivelul incisivului lateral, cu excepţia

situaţiei când contactul s-a realizat la nivelul caninului.

Comparând grupurile IO-RO, se observă creşterea marcată a deformaţiilor atât

pe suprafaţa linguală, cât şi pe suprafaţa vestibulară, cea mai mare diferenţă (73%)

înregistrându-se pentru forţa de 100N, la nivelul incisivului central vestibular în

grupul RO2I.

Se observă că în grupurile la care s-a realizat imobilizarea (RO-SRC şi RO-

FRC), forţele ocluzale au fost repartizate la nivelul tuturor dinţilor incluşi în şină,

aspect demonstrat prin modificarea valorilor deformaţiilor.

Un alt parametru cuantificat cu relevanţă clinică este reprezentat de contactul

dentar. Atunci când forţa se aplică la nivelul incisivilor centrali, se observă valori

ale deformaţiilor cu 60% mai mari, decât atunci când forţa se aplică echilibrat la

nivelul celor patru incisivi.

Un alt aspect interesant de punctat este faptul că, atunci când forţa este aplicată

la nivelul incisivilor, deformaţiile osoase în grupul RO-FRC au fost mai mari decât

în grupul RO-SRC, fără a exista însă diferenţe semnificative. Acest aspect sugerează

un comportament mai elastic al fibrei de polietilenă comparativ cu firul de sârmă.

Atunci când contactul cu dispozitivul de apăsare a fost la nivelul caninului,

comparând distribuţia deformaţiilor osoase de la nivelul caninului, s-a observat că

în cazul SRC deformaţiile au fost mai mari cu până la 18%, comparativ cu FRC,

indiferent de valoarea forţei de apăsare. Prin rigiditatea intrinsecă a firului de sârmă,

acesta poate realiza o reducere a tensiunilor la nivelul incisivilor, care prezintă însă

ca dezavantaj asocierea cu tensiuni crescute la nivelul caninului. În contextul

suprasolicitărilor periodice, nivelul adaptativ al ţesuturilor de suport ale caninului

poate fi depăşit, favorizând astfel progresia resorbţiei osoase.

Indiferent de contactul dintre dispozitivul de apăsare și suprafețele dentare, se

observă valori mai mari ale deplasărilor incisivului lateral la nivelul grupului RO

(modelul cu resorbție osoasă), comparativ cu grupul IO (modelul fără resorbție

osoasă), pentru toate cele patru forțe înregistrate. Pentru grupurile RO-SRC și RO-

FRC, unde s-a realizat imobilizarea parodontală, valoarea deplasării pe orizontală

s-a redus, rămânâd însă mai mare decât în grupul IO, indiferent de nivelul forței. Nu

s-au observat diferențe semnificative între valoarea deplasării în cele două grupuri

cu imobilizare (RO-SRC şi RO-FRC). S-a constatat faptul că în grupul RO2I valorile

deplasărilor au fost mai mari cu până la 300% comparativ cu grupul RO4I, ceea ce

atrage atenția asupra necesității eliminării interferenţelor ocluzale şi realizării unor

contacte multiple la nivelul celor patru incisivi pentru o distribuire echilibrată a

forțelor ocluzale.

REZUMATUL TEZEI



20

Într-un studiu realizat de Soares et al. prin metoda tensometriei, sunt

comparate deformaţiile de la nivelul osului în cazul utilizării şinelor de imobilizare

cu sisteme adezive (răşină compozită, răşină cu fir de sârmă şi compozite ranforsate

cu fibre) şi imobilizarea cu fir de sârmă. Autorii au observat că valorile deformaţiilor

în cazul imobilizării doar prin fir de sârmă au fost semnificativ mai mari comparativ

cu imobilizările cu FRC. La o forţă de 150 N firul de sârmă nu a putut realiza o

stabilizare semnificativă a dinţilor mobili. Conform acestor rezultate, imobilizările

cu sisteme adezive au prezentat un comportament biomecanic similar indiferent de

nivelul forţei (Soares et al., 2011).

5.VI. Concluzii

1. Pentru realizarea unui model al regiunii anterioare a mandibulei care să respecte

caracteristicile elastice ale osului din această zonă, se poate utiliza răşina acrilică

autopolimerizabilă în raport 3 părți pulbere: 1,5 părți lichid.

2. S-au observat valori mai mari ale deplasărilor dentare la nivelul grupului cu

resorbție osoasă comparativ cu grupul cu integritate osoasă, indiferent de contactul

dintre dispozitivul de aplicare și suprafețele dentare și indiferent de nivelul forței.

Pentru grupurile la care s-a realizat imobilizarea parodontală, valoarea deplasării pe

orizontală s-a redus, rămânând însă mai mare decât în grupul IO.

3. Valorile deformaţiilor osoase au fost direct proporţionale cu valorile celor patru

forţe de încărcare. Indiferent de valoarea şi de zona de aplicare a forţei, deformaţiile

din grupul RO au fost semnificativ mai mari decât deformaţiile din grupul IO, iar

cele din grupurile RO-SRC şi RO-FRC au avut valori intermediare, dar mai

apropiate de grupul IO.

4. În cazul pierderii suportului osos, forţele ocluzale, indiferent de valoare şi de zona

de aplicare, determină creşterea deformaţiilor osoase cu valori de până la 110%.

Şinele de imobilizare permit redistribuirea forţelor, cu reducerea deformaţiilor la

nivelul incisivilor, asociate cu o uşoară creştere a deformaţiilor osoase la nivelul

caninului.

5. Când forţa este aplicată la nivelul incisivilor, deformaţiile osoase în grupul RO-

FRC au fost mai mari decât în grupul RO-SRC, fără a exista însă diferenţe

semnificative. Când forţa a fost aplicată la nivelul caninului, indiferent de valoarea

forţei de apăsare, deformaţiilor osoase de la nivelul caninului au fost mai mari cu

până la 18% în grupul SRC comparativ cu FRC.

6. Imobilizarea parodontală trebuie corelată cu echilibrarea ocluzală, pentru a

permite ca forţele ocluzale să fie aplicate pe o suprafaţă mărită, la nivelul celor patru

incisivi, ceea ce permite o reducere a deformaţiilor osoase cu până la 63%

comparativ cu situaţia în care forţa este aplicată doar pe incisivii centrali.

REZUMATUL TEZEI



21

6.I. Introducere Imobilizarea parodontală poate prezenta indicaţii ca şi soluţie terapeutică

pentru a reface şi menţine funcţionalitatea în condiţiile unui suport parodontal redus

(Sewón et al., 2000). În aceste condiţii, trebuie de analizat dacă imobilizarea

parodontală va permite prevenirea resorbţiei osoase ulterioare şi până la ce grad al

lizei osoase şina de imobilizare aplicată prezintă efecte benefice. De asemenea,

materialele utilizate la fabricarea imobilizării sunt importante, pentru a putea asigura

un transfer optim al forţelor ocluzale la nivelul dinţilor şi al ţesuturilor de susţinere,

fără a determina zone care să fie suprasolicitate (Kurgan et al., 2014).


Scopul studiului a fost de a evalua comportamentul biomecanic al sistemului

dinte - parodonţiu - şină de imobilizare din regiunea anterioară a mandibulei prin

metoda analizei cu elemente finite.

Obiectivele au fost de a determina și compara următoarele aspecte:

Deplasările dentare;

Tensiunile (tensiunile normale echivalente von Mises) care apar la nivelul:

ligamentului parodontal;

dintelui;

şinei de imobilizare.

Pentru a defini scenariile de lucru care să simuleze diferite variante terapeutice,

o serie de variabile au fost luate în considerare:

numărul de dinţi cuprinşi în şina de imobilizare;

tipul şinei de imobilizare - materiale diferite;

poziţionarea şinei de imobilizare - intracoronar/extracoronar.

6.III. Material şi metodă

6.III.1. Metoda elementelor finite - principiul metodei

Metoda elementelor finite (FEA) se bazează pe conceptul de “discretizare”,

adică de divizare a domeniului de studiu în “elemente finite”.

6.III.2. Modelarea obiectului

Au fost realizate douăsprezece modele tridimensionale ale regiunii anterioare

a mandibulei, cuprinzând grupul frontal inferior şi premolar prim. Din punct de

vedere al metodei de lucru, geometriile au fost configurate folosind sistemul

Rhinoceros, Nurbs modeling for Windows, versiunea 5.0 și ANSYS Workbench

15.0.

CAP. 6. STUDIU PRIN METODA ELEMENTELOR FINITE PRIVIND

STATUSUL DENTO-PARODONTAL ÎN CONTEXTUL IMOBILIZĂRII

PARODONTALE

REZUMATUL TEZEI



22

Realizarea modelului cu integritate osoasă

Pentru fiecare dinte în parte s-a realizat camera pulpară, dentina şi smalţul

respectând criteriile morfologice caracteristice raportate în literatură (Nelson, Ash,

2010). În a doua etapă, pentru fiecare dinte s-a modelat ligamentul parodontal ataşat

osului alveolar şi suprafeţei externe radiculare, cu dimensiunea de 0,3 mm

(Consolaro, Consolaro, 2010). A treia etapă a constat în modelarea suportului osos

alcătuit din osul cortical, cu grosimea de 1 mm şi din osul spongios.

Realizarea modelelor cu resorbţie osoasă

Plecând de la modelul iniţial ideal, cu integritate osoasă, a fost construit

modelul la care s-a modificat suportul osos prin simularea resorbţiei osoase de 5mm

la nivelul incisivilor inferiori.

Realizarea modelelor cu resorbţie osoasă şi imobilizare parodontală

În umătoarea etapă pe modelele cu resorbţie osoasă, prezentate anterior, au

fost realizate trei tipuri de imobilizări dentare: fir de sârmă şi compozit, şină

extracoronară din compozit ranforsat cu fibră de sticlă/polietilenă, şină

intracoronară din compozit ranforsat cu fibră de sticlă/polietilenă, obţinându-se

astfel încă şase modele mandibulare. Notaţiile pentru modelele realizate în urma

varierii parametrilor de interes sunt prezentate în Tabelul 6.I.

Tabel 6.I Notaţiile modelelor realizate, clasificate în funcţie de modificarea diferiţilor parametri

Suport osos Tipul de imobilizare Numărul de dinţi cuprinşi în imobilizare

Integritate

osoasăMIO

- -

Resorbţie

osoasă

MRO

Fir de sârmă şi compozit

MRO-SC

canin-canin -MRO-SC-6

premolar 1-premolar 1 - MRO-SC-8

Compozit ranforsat cu fibră de

sticlă extracoronar MRO-FRCS-Ext

canin-canin - MRO-FRCS-Ext-6

premolar 1-premolar 1 - MRO-FRCS-Ext-8


polietilenă extracoronar

MRO-FRCP-Ext

canin-canin - MRO-FRCP-Ext-6

premolar 1-premolar 1 - MRO-FRCP-Ext-8

Compozit ranforsat cu fibră de sticlă intracoronar

MRO-FRCS-Int

canin-canin - MRO-FRCS-Int-6

premolar 1-premolar 1 - MRO-FRCS-Int-8


polietilenă intracoronar MRO-FRCP-Int

canin-canin - MRO-FRCP-Int-6

premolar 1-premolar 1 - MRO-FRCP-Int-8

REZUMATUL TEZEI



23

6.III.3. Definirea parametrilor materialelor

Pentru fiecare structură biologică distinctă din cadrul modelelor realizate au

fost definite caracteristicile de material: modulul Young şi coeficientul lui Poisson.

6.III.4. Discretizarea modelului şi stabilirea tipurilor de elemente

Datorită necesităţii unei modelări cât mai aproape de structura reală s-a realizat

o discretizare foarte fină a modelelor (Fig. 6.4).

Fig. 6.4.c Discretizarea MRO-SC-6 Fig. 6.4.h Discretizarea MRO-FRC-Int-8

Fig. 6.4 Discretizarea modelelor studiate (colecţie personală)

6.III.5. Aplicarea constrângerilor şi încărcărilor

Modelele geometrice au fost încastrate la nivelul feţelor inferioare ale blocului

osos modelat. În prezentul studiu, forţa a fost aplicată la nivelul marginilor incizale

ale incisivilor centrali şi ale incisivilor laterali. Pe baza datelor raportate în literatură

privind variaţia forţelor ocluzale între 40-200 N (Soares et al., 2011), s-a decis

aplicarea unei forţe de 150 N axial.

6.IV. REZULTATE

În prima etapă au fost înregistrate şi comparate deplasările de la nivelul

punctului mezio-vestibulo-incizal 31, valorile deplasărilor totale fiind prezentate în

figurile 6.7-6.9. Pentru facilitarea vizualizării şi interpretării rezultatelor s-a

menţinut aceeaşi scală cromatică.

Se observă că valoarea maximă a deplasării dentare al lui 31 în punctul mezio-

vestibulo-incizal este înregistrată la MRO şi minimă la modelul MIO. Toate sistemele

de imobilizare au determinat o reducere a deplasării comparativ cu modelul cu

resorbţie osoasă cu 20% - 25%, cu excepţia sistemelor de imobilizare intracoronară

din FRC extinse până la nivelul primului premolar care au determinat o scădere a

deplasării cu 65%, apropiindu-se de situaţia cu integritate osoasă. Tipurile de

materiale din care au fost realizate imobilizările nu au influenţat semnificativ

deplasările dentare.

REZUMATUL TEZEI



24

Fig. 6.7.a Deplasările totale - MIO Fig. 6.7.b Deplasările totale - MRO

Fig. 6.7 Deplasările totale de la nivelul modelelor cu şi fără resorbţie osoasă

(colecţie personală)

Fig. 6.8.a Deplasările totale - MRO-SC-6 Fig. 6.8.b Deplasările totale - MRO-FRCS-Ext-6

Fig. 6.8 Deplasările totale ale modelelor cu resorbţie osoasă şi imobilizare canin-canin


Fig. 6.9.a Deplasările totale - MRO-SC-8 Fig. 6.9.e Deplasările totale - MRO-FRCP-Int-8

Fig. 6.9 Deplasările totale ale modelelor cu resorbţie osoasă şi imobilizare premolar

prim - premolar prim (colecţie personală)

REZUMATUL TEZEI



25

A doua etapă a studiului s-a concretizat prin evidenţierea distribuţiei

tensiunilor normale echivalente von Mises de la nivelul ligamentului parodontal, a

structurii dentare şi de la nivelul şinelor de imobilizare. În Tabelul 6.IV sunt

prezentate valorile maxime ale deplasărilor punctului mezio-vestibulo-incizal 31 şi

ale tensiunilor von Mises de la nivelul celor trei structuri studiate.

Tabel 6.IV Valorile maxime ale deplasărilor punctului mezio-vestibulo-incizal 31 şi ale

tensiunilor echivalente von Mises

Model Deplasare

(mm)

Tensiuni von Mises

Ligament

parodontal (MPa)

Tensiunivon Mises

Dinte (MPa)

Tensiuni von Mises

Şină de imobilizare

(MPa)

MIO 0,0530 10,828 134,21 -

MRO 0,12437 28,848 212,84 -

MRO-SC-6 0,09385 20,31 173,97 196,32

MRO-SC-8 0,09334 20,212 174,09 235,5

MRO-FRCS-Ext-6 0,08839 20,134 159,84 42,232

MRO-FRCS-Ext-8 0,087664 20,061 159,77 44,044

MRO-FRCP-Ext-6 0,088447 20,142 160,16 33,662

MRO-FRCP-Ext-8 0,087725 20,071 160,13 32,894

MRO-FRCS-Int-6 0,09774 20,265 181,61 58,045

MRO-FRCS-Int-8 0,044093 87,299 130,29 33,827

MRO-FRCP-Int-6 0,097914 20,277 182,11 44,682

MRO-FRCP-Int-8 0,04413 87,394 130,26 30,665

În figurile 6.10-6.12 este prezentată distribuţia tensiunilor normale echivalente

von Mises de la nivelul ligamentului parodontal. Pentru toate modelele studiate

valoarea maximă a tensiunii a fost ȋnregistrată la nivelul incisivului central apical,

cu excepţia a două modele MRO-FRCs-Int-8 şi MRO-FRCP-Int-8, unde tensiunea maximă a

fost la nivel incisivului central cervical.

Fig. 6.10.a Tensiunile von Mises de la

nivelul ligamentului parodontal - MIO

Fig. 6.10.b Tensiunile von Mises de la

nivelul ligamentului parodontal - MRO

Fig. 6.10 Tensiunile von Mises de la nivelul ligamentului parodontal pentru modelele

cu şi fără resorbţie osoasă (colecţie personală)

REZUMATUL TEZEI



26


nivelul ligamentului parodontal -

MRO-FRCS-Ext-6

Fig. 6.11.e Tensiunile von Mises de la


MRO-FRCP-Int-6

Fig. 6.11 Tensiunile von Mises de la nivelul structurilor dentare pentru modelele cu

resorbţie osoasă şi imobilizare canin-canin (colecţie personală)

În fig. 6.10 se poate observa că valoarea maximă a tensiunii pentru modelul cu

resorbţie osoasă a fost cu 166% mai mare decât pentru modelul cu integritate osoasă.

În urma analizei realizate pe modelele cu imobilizare canin - canin s-au obţinut

valori apropiate ale tensiunilor von Mises, indiferent de sistemul folosit şi de

preparaţia dentară. Pentru modele cu imobilizarea extinsă la nivel premolar, s-au

înregistrat valori semnificativ mai mari pentru şinele intracoronare.


nivelul ligamentului parodontal –

MRO-SC-8



MRO-FRCP-Int-8

Fig. 6.12 Tensiunile von Mises de la nivelul ligamentului parodontal pentru

modelele cu resorbţie osoasă şi imobilizare premolar prim - premolar

prim (colecţie personală)

În figurile 6.13 - 6.14 este prezentată distribuţia tensiunilor normale von Mises

de la nivelul structurilor dentare. Se observă că cele mai mari valori ale tensiunilor

REZUMATUL TEZEI



27

maxime s-au înregistrat pentru modelul cu resorbţie osoasă (212,84 MPa), iar cele

mai mici la nivelul modelului cu imobilizare intracoronară cu fibră de polietilenă

(130,26 MPa). Pentru imobilizările realizate pe sextantul 5, au fost înregistrate

tensiuni mai mari la nivelul modelelor cu imobilizare din fir de sârmă (173,97 MPa),

comparativ cu imobilizarea extracoronară din FRC (159, 77 MPa).


nivelul structurilor dentare - MRO

Fig. 6.13.d Tensiunile von Mises de la

nivelul structurilor dentare - MRO-FRCP-Ext-6

Fig. 6.13 Tensiunile von Mises de la nivelul structurilor dentare pentru modelul cu

resorbţie osoasă şi pentru modelele cu resorbţie osoasă şi imobilizare canin - canin



nivelul structurilor dentare - MRO-SC-8


nivelul structurilor dentare -MRO-FRCP Int-8

Fig. 6.14 Tensiunile von Mises de la nivelul structurilor dentare pentru modelele cu

resorbţie osoasă şi imobilizare premolar prim - premolar prim (colecţie personală)

În figurile 6.15-6.16 este prezentată distribuţia şi valorile maxime ale

tensiunilor von Mises la nivelul şinelor de imobilizare parodontală, pentru cele zece

modele analizate. Se observă că valorile extreme sunt înregistrate pentru

imobilizările premolar prim-premolar prim, cea mai mare valoare corespunde şinei

din fir de sârmă şi compozit (235,5 MPa) şi cea mai mică valoare pentru şina

intracoronară din compozit ranforsat cu fibră de polietilenă (30,665 MPa).

REZUMATUL TEZEI



28


nivelul şinei de imobilizare - MRO-FRCS-Ext-6


nivelul şinei de imobilizare MRO-FRCP-Int-6

Fig. 6.15 Distribuţia şi valorile maxime ale tensiunilor von Mises de la nivelul şinelor de

imobilizare canin - canin (colecţie personală)

La nivelul şinelor realizate din fir de sârmă şi compozit s-au înregistrat tensiuni

cu până la 767% mai mari, decât la nivelul şinelor din FRC. Imobilizările realizate

din compozit ranforsat cu fibră de sticlă/polietilenă permit o distribuire a tensiunilor

în masa întregii şine, comparativ cu firul de sârmă, la nivelul căruia tensiunile sunt

concentrate la nivelul spaţiilor interdentare.


nivelul şinei de imobilizare - MRO-SRC-8

Fig. 6.16.e Tensiunile von Mises de la nivelul

şinei de imobilizare - MRO-FRCP-Int-8

Fig. 6.16 Distribuţia şi valorile maxime ale tensiunilor von Mises de la nivelul şinelor de

imobilizare premolar prim - premolar prim (colecţie personală)

În fig. 6.17 este prezentată comparativ distribuţia valorilor medii ale

tensiunilor normale von Mises de la nivelul structurilor dentare, pentru imobilizările

canin-canin.

6.V. DISCUŢII

Deplasarea dentară în contextul resorbţiei osoase este de 2,35 ori mai mare

decât în cazul modelului cu integritate osoasă. Prin imobilizarea dinţilor cu suport

osos redus de dinţi cu implantare fermă, se micşorează gradul de deplasare al

acestora cu 20% - 65%. Tipurile de materiale din care au fost realizate imobilizările

REZUMATUL TEZEI



29

nu au influenţat semnificativ deplasările dentare. Extinderea imobilizării până la

nivelul primului premolar prezintă impact asupra valorii deplasării doar atunci când

se realizează o preparaţie tip casetă.

Fig. 6.17 Valorile medii ale tensiunilor von Mises (MPa) la nivelul structurilor

dentare, pentru imobilizările canin - canin

Tensiunile normale von Mises de la nivelul dinţilor au fost mai mari de 1,58

ori în cazul modelului cu resorbţie osoasă comparativ cu modelul cu integritate

osoasă. Toate tipurile de imobilizări au permis reducerea valorii maxime a tensiunii

comparativ cu modelul cu resorbţie osoasă cu până la 61%. Cele mai scăzute valori

au fost înregistrate pentru modele cu imobilizare intracoronară premolar-premolar

din FRC (130,26 MPa). Comparând acelaşi sistem de imobilizare, se poate observa

că extinderea până la nivelul premolarului nu determină reducerea semnificativă a

valorilor tensiunilor maxime în cazul imobilizărilor extracoronare. Contrar, pentru

imobilizările intracoronare din FRC, valorile tensiunilor maxime s-au redus cu 29%,

atât pentru fibra de sticlă cât şi pentru fibra de polietilenă. Considerând aceeaşi

extindere a imobilizării, tipul de fibră nu influenţează semnificativ valorea tensiunii

maxime de la nivelul dintelui, atât pentru şina extracoronară cât şi pentru cea

intracoronară, diferenţele fiind de 0,2%, respectiv 0,6% pentru fibrele de sticlă şi

pentru cele de polietilenă.

Valoarea maximă a tensiunilor normale von Mises de la nivelul ligamentului

parodontal în contextul resorbţiei osoase este 2,66 ori mai mare decât în cazul

modelului cu integritate osoasă. Indiferent de sistemul de imobilizare şi de

extindere, tensiunile de la nivelul ligamentului parodontal prezintă o valoare cel

puţin dublă comparativ cu situaţia integrităţii osoase. În urma imobilizării s-a

înregistrat o reducere a valorilor maxime ale tensiunilor cu 30%, cu excepţia şinelor

realizate cu preparaţie tip casetă extinsă până la nivel premolar, situaţie în care

valoarea a fost de trei ori mai mare. Extinderea imobilizării până la nivelul primului

premolar prezintă impact asupra valorii tensiunii din ligamentul parodontal, doar

atunci când se realizează o preparaţie tip casetă.

0

5

10

15

20

25

30

34 33 32 31 41 42 43 44Ten

siu

ne

vo

n M

ises

(MP

a)

Structura dentara

MIO

MRO

MRO-SRC-6

MRO-FRCS-Ext-6

MRO-FRCP-Ext-6

MRO-FRCS-Int-6

REZUMATUL TEZEI



30

Din punct de vedere al tensiunilor maxime înregistrate la nivelul imobilizării,

atunci când se compară şina cu fir de sârmă şi compozit cu şina extracoronară din

FRC cu sticlă/polietilenă, se observă că s-au înregistrat tensiuni cu 465% / 583%

mai mari pentru şina de imobilizare canin-canin şi respectiv cu 535% / 715% pentru

şina de imobilizare premolar - premolar. Pentru toate situaţiile, indiferent de

extinderea şinei şi de preparaţie, tensiunile de la nivelul imobilizării din fibră de

polietilenă au fost mai mici cu până la 25% decât cele de la nivelul imobilizărilor

din fibră de sticlă (pentru MRO-FRCP-Ext-8, tensiunea maximă este de 32,89 MPa, iar

pentru MRO-FRCS-Ext-8 tensiunea maximă este de 44,044 MPa). Pentru şinele din FRC

realizate extracoronar, extinderea imobilizării nu a influenţat semnificativ valoarea

tensiunilor maxime. În schimb, pentru şinele din FRC realizate intracoronar, s-a

observat reducerea tensiunilor în cazul cuprinderii în imobilizare şi a premolarilor

primi cu 58% -68%.

Din punct al distribuţiei tensiunilor în suprafaţa şinei, se observă că tensiunile

cele mai mari sunt concentrate la nivelul firului de sârmă din zonelor interdentare

33-32, 31-41, 42-43 (106,32 MPa pentru MRO-SRC-Ext-6, 235,5 MPa pentru MRO-SRC-

Ext-8). Acest aspect indică faptul că există un risc de desprindere al compozitul

adiacent acestor zone, datorită forţelor de forfecare. Imobilizările realizate din

compozit ranforsat cu fibră de sticlă/polietilenă permit o distribuire a tensiunilor în

masa întregii şine, cu înregistrarea unor valori mai mari la nivelul spaţiilor

proximale. Pentru şinele realizate pe şase dinţi, extracoronar se observă o distribuire

mai echilibrată asociată cu valori mai mici ale tensiunilor (Fig 6.15.b- 6.15.c).

Atenţia trebuie focusată pe selectarea sistemelor care să permită o distribuire cât mai

echilibrată a tensiunilor pe suprafaţa şinei, cu reducerea zonelor cu concentrări de

tensiune.

Din punct de vedere al tensiunilor din interiorul şinei, indiferent de tipul de

fibră utilizat, în cazul realizării imobilizării pe şase dinţi valorile tensiunilor maxime

au fost mai mici pentru imobilizările extracoronare (cu 37% pentru fibra de sticlă şi

cu 23% pentru fibra de polietilenă). Contrar, atunci când şina s-a extins de la

premolar prim-premolar prim, la nivelul imobilizărilor extracoronare s-au

înregistrat valori mai mari ale tensiunilor, comparative cu imobilizarea

intracoronară (cu 23% pentru fibra de sticlă şi cu 7% pentru fibra de polietilenă).

În urma analizei rezultatelor din figura 6.17 se observă că, atunci când este

aplicată imobilizarea canin-canin, tensiunile de la nivelul incisivului central au

scăzut cu 24%, respectiv 23% şi 28% în grupurile MRO-SRC, MRO-FRCS şi MRO-FRCP.

La nivelul incisivului lateral valorile tensiunilor au scăzut cu 26%, respectiv 20% şi

29%, pentru sistemele menţionate anterior. Analizând tensiunile de la nivelul

caninului s-a înregistrat o creştere a valorilor cu 73%, respectiv 34% şi 22% în

grupurile MRO-SRC, MRO-FRCS şi MRO-FRCP.

Într-un studiu realizat de Kurgan et al., este prezentată influenţa a trei tipuri de

materiale utilizate în imobilizarea parodontală: compozit, fir de sârmă-compozit şi

compozit ranforsat cu fibre asupra tensiunilor dentare şi osoase din regiunea

REZUMATUL TEZEI



31

anterioară a mandibulei. Autorii precizează că la un nivel osos de 70% sub o forţă

axială de 100 N, tensiunile de la nivelul incisivului central au scăzut cu 44% şi 28%,

atunci când s-a utilizat firul de sârmă-compozit şi respectiv compozit şi FRC,

comparativ cu situaţia fără imobilizare. La nivelul incisivului lateral, autorii

raportează o reducere de 44%, 35% şi 28%, pentru acelaşi nivel osos şi aceleaşi

materiale. Compensator, tensiunile de la nivelul caninului au crescut cu 216% şi

respectiv 190% (Kurgan et al., 2014). În studiul nostru, s-a observat acelaşi tipar de

modificare al tensiunilor, dar cu diferenţe în ceea ce priveşte valoarea acestora.

Tiparul diferit de transfer al forţelor demonstrează faptul că firul de sârmă-compozit

permite o distribuţie optimă a forţelor la nivelul dinţilor mobili, datorită rigidităţii

crescute şi modulului de elasticitate mai mare. Acest aspect prezintă dezavantajul

unei tensiuni mai mari la nivelul ţesuturilor de suport ale caninului. Rezultatele sunt

în concordanţă cu cele obţinute de alţi autori (Kurgan et al., 2014).

6.VI. CONCLUZII

1. Toate sistemele de imobilizare au determinat o reducere a deplasării dentare

comparativ cu modelul cu resorbţie osoasă cu 20% - 25%, cu excepţia sistemelor de

imobilizare intracoronară din FRC extinse până la nivelul premolarului care au

determinat o scădere a deplasării cu 65%.

2. Tipurile de materiale din care au fost realizate imobilizările nu au influenţat

semnificativ deplasările dentare şi valorile maxime ale tensiunilor von Mises de la

nivelul ligamentului parodontal şi de la nivelul structurilor dentare.

3. Extinderea imobilizării până la nivelul premolarului prezintă impact asupra

valorilor deplasării dentare şi ale tensiunilor de la nivelul ligamentului şi de la

nivelul structurilor dentare doar atunci când se realizează o preparaţie tip casetă.

4. Toate tipurile de imobilizări au permis reducerea valorii maxime a tensiunii de la

nivelul structurilor dentare comparativ cu modelul cu resorbţie osoasă cu până la

61% şi redistribuirea forţelor ocluzale.

5. La nivelul şinelor realizate din fir de sârmă şi compozit s-au înregistrat tensiuni

cu până la 767 % mai mari, decât la nivelul şinelor din FRC. Imobilizările realizate

din compozit ranforsat cu fibră de sticlă/polietilenă permit o distribuire a tensiunilor

în masa întregii şine, comparativ cu firul se sârmă, la nivelul căruia tensiunile sunt

concentrate la nivelul spaţiilor interdentare.

6. Pentru toate situaţiile, indiferent de extinderea şinei şi de preparaţie, tensiunile de

la nivelul imobilizării din polietilenă au fost mai mici decât cele de la nivelul

imobilizărilor din fibră de sticlă. Şina din FRC permite o distribuire mai echilibrată

a forţelor, asociată cu o uniformizare a tensiunilor dentare de la nivelul incisivilor

şi a caninilor. În cazul utilizării firului de sârmă-compozit, s-a observat o reducere

mai mare a deformaţiilor de la nivelul incisivilor, asociată cu o creştere mai mare a

deformaţiilor de la nivelul caninului, ceea ce demonstrează caracterul mai rigid al

acestei imobilizări.

REZUMATUL TEZEI



32

7.I. Introducere

În literatură au fost descrise numeroase sisteme de imobilizare (rășinile

compozite, firul de sârmă, firul de sârmă-compozit sau compozitele ranforsate cu

fibre), dar există puţine studii clinice, cu privire la utilizarea FRC ca o metodă

conservativă de tratament a dinţilor cu mobilitate crescută (Sewón et al., 2000,

Tokajuk et al., 2006, Kumbuloglu et al., 2011, Matei et al., 2014). Limitările

cercetărilor sunt legate de: lipsa de sistematizare a situaţiilor clinice, comparaţii

restrânse între diverse tipuri de materiale, prezentarea sub forma seriilor de cazuri,

intervalul relativ scurt de monitorizare.


Scopul studiului a fost de a determina:

evoluția statusului dento-parodontal în contextul imobilizării grupului frontal

mandibular;

performanţa clinică a trei tipuri de materiale utilizate pentru realizarea şinelor

de imobilizare extracoronare: compozit ranforsat cu fibră de sticlă, compozit

ranforsat cu fibră de polietilenă, fir de sârmă și compozit.

Obiectivele au fost de a evalua:

efectul aplicării șinelor de imobilizare prin cuantificarea și compararea

parametrilor stării de igienă și a parametrilor parodontali;

comportamentul clinic al şinelor de imobilizare, din punct de vedere al

integrităţii acestora.


7.III.1 Definirea lotului de studiu, criterii de includere şi de excludere

În vederea realizării studiului, pentru constituirea lotului au fost selectaţi 15

pacienți cu parodontită marginală cronică care s-au prezentat pentru tratament în

cadrul Departamentului de Parodontologie, Facultatea de Medicină Dentară, UMF

Iași, în perioada ianuarie 2013- august 2014. Studiul s-a desfăşurat cu avizul

comisiei de etică nr. 8670.

Criteriile de includere au fost următoarele: pacienți cu boală parodontală

(parodontită marginală cronică medie/severă), mobilitate dentară grd II/III (dinți

frontali inferiori), absența malpozțiilor dentare marcate, absența unei patologii

sistemice/medicații cu impact asupra statusului parodontal.

Criteriile de excludere au fost următoarele: patologie sistemică/medicație cu

impact asupra statusului parodontal, pacienţi care sunt în cursul unui tratament

CAP. 7. STUDIU CLINIC PRIVIND ȘINELE DE IMOBILIZARE DIN

COMPOZIT RANFORSAT CU FIBRE ȘI DIN FIR DE SÂRMĂ-

COMPOZIT ŞI INFLUENŢA ACESTORA ASUPRA EVOLUȚIEI

STATUSULUI DENTO-PARODONTAL

REZUMATUL TEZEI



33

ortodontic, pacienţi care prezintă dinţi lipsă în zona frontală mandibulară, pacienti

necooperanți, pacienți care nu pot oferi consimţământul informat.

Pacienții au fost distribuiţi aleator în trei grupuri, în funcție de tipul de șină de

mobilizare care a fost aplicată: FRC-S - șină de imobilizare din compozit ranforsat

cu fibră de sticlă, FRC-P - șină de imobilizare din compozit ranforsat cu fibră de

polietilenă, SRC - șină de imobilizare din fir de sârmă și compozit.

Au fost evaluaţi 90 dinţi, câte 30 în fiecare grup. După ce au fost informaţi cu

privire la scopul şi metodologia studiului, pacienţii au semnat formularul de

consimţământ informat. Algoritmul de lucru s-a desfăşurat pe mai multe etape, după

cum urmează:

7.III.2. Evaluarea clinică

În prima etapă, s-a realizat examenul clinic și s-au completat datele în foaia de

observație pentru fiecare pacient. În urma evaluării clinice parodontale inițiale s-au

cuantificat următorii cinci parametrii: indicele de placă bacteriană Silness și Löe

(PI), indicele gingival Silness și Löe (GI), adâncimea pungilor parodontale (PD),

pierderea de ataşament (CAL), mobilitatea dentară (MD).

7.III.3 Realizarea tratamentului etiotrop

S-a realizat educația pentru individualizarea tehnicilor de îndepărtare a plăcii

bacteriene, urmată de detartraj, chiuretaj, surfasaj și periaj profesional.

7.III.4 Reevaluare I

S-au reevaluat după 1 lună indicii de placă bacteriană, indicii de sângerare la

sondare și gradul de mobilitate dentară. Pacienții care au prezentat o reducere a PI,

GI, la care gradul de mobilitate pentru dinții din zona anterioară a fost mai mare de

30 pentru cel puțin un incisiv, iar minim un canin nu a prezentat mobilitate

patologică și care acuzau disconfort în timpul masticației au fost incluși în studiu.

7.III.5 Aplicarea șinelor de imobilizare

Au fost realizate şine de imobilizare extracoronare din compozit ranforsat cu

fibră de sticlă, polietilenă şi din fir de sârmă şi compozit.

7.III.6. Reevaluare II

- La T0 (imediat după aplicarea șinei de imobilizare) s-a realizat evaluarea

mobilității dentare;

- La T6 (după 6 luni) şi T12 (după 12 luni) s-a realizat evaluarea integrității șinelor de

imobilizare și a celor cinci parametri parodontali.

7.IV. Rezultate

Datele demografice ale lotului de studiu sunt prezentate în Tabelul 7.II.

Tabel 7.II Distribuția demografică a lotului de studiu

Grupul FRC-S

(n=5)

Grupul FRC-P

(n=5)

Grupul SRC

(n=5)

Vârsta (ani) - Valoare medie±SD 49,4±6,1 53,8±8,7 51,4±6,7

Sex - Feminin/Masculin 2F/3M 3F/2M 2F/3M

REZUMATUL TEZEI



34

Valorile parametrilor parodontali evaluaţi sunt prezentaţi în fig. 7.14. Se

observă o reducere a PI şi GI de la situaţia iniţială la 6 luni, urmând apoi o perioadă

de stabilitate până la 12 luni. În ceea ce priveşte PD şi CAL, s-a înregistrat aceeaşi

tendinţă de scădere a valorilor la 6 şi 12 luni de la imobilizarea dentară. În fig. 7.15

şi 7.16 sunt prezentate comparativ valorile indicilor de placă şi de igienă pentru

fiecare grup, raportat la momentul evaluării. Se observă valori mai mari în grupul

SRC comparativ cu grupurile FRC-S şi FRC-P la T6 şi T12.

Fig. 7.14 Valorile PI, GI, PD, CAL pentru întregul lot de studiu în funcție de momentul evaluării

Fig. 7.15 Valorile indicelui de placă (PI) pentru grupurile incluse în studiu în funcție de momentul

evaluării

Fig. 7.16 Valorile indicelui gingival (GI) pentru grupurile incluse în studiu în funcție de momentul

evaluării

2.19

0.87 0.84

2.39

0.99 0.96

4.383.83 3.37

6.225.28 5.12

0

2

4

6

8

Ti T6 T12Val

oar

e i

nd

ice

Momentul evaluării

PI

GI

PD

CAL

2,21 2,322,04

0,82 0,85 0,940,81 0,780,93

0

0,5

1

1,5

2

2,5

FRC-S FRC-P SRCVal

oar

e in

dic

e P

I

Grupurile incluse în studiu

Ti

T6

T12

2,42 2,52,25

0,96 0,98 1,030,95 0,96 0,97

0

1

2

3

FRC-S FRC-P SRCVal

oar

e i

nd

ice

GI


Ti

T6

T12

REZUMATUL TEZEI



35

În figurile 7.17 şi 7.18 sunt prezentate comparativ valorile adâncimii la sondare

şi a pierderii totale de ataşament. Se observă diminuarea valorilor între Ti-T6, urmată

de o mai mică reducere între T6-T12.

Fig. 7.17 Valorile PD pentru grupurile incluse în studiu în funcție de momentul evaluării

Analizând valoarea mobilităţii dentare pe grupuri, se observă o reducere

semnificativă în toate cele trei grupuri între Ti şi T0. Între T0-T6-T12 nu există

diferenţe semnificative statistic, valorile fiind aproxomativ egale. Se observă valori

mai mici în grupul FRC-S, ceea ce sugerează caracterul mai rigid al materialului

comparativ cu celelalte două grupuri (Fig. 7.19).

Fig. 7.18. Valorile CAL pentru grupurile incluse în studiu în funcție de momentul evaluării

Fig. 7.19 Valorile medii ale mobilității dentare în funcție de tipul de imobilizare și de momentul

evaluării

4,25 4,51 4,393,67 3,95 3,89

3,21 3,5 3,42

0

2

4

6

FRC-S FRC-P SRC

Val

oar

e P

D (

mm

)


Ti

T6

T12

6,1 6,35 6,215,3 5,55 5,61

5,02 5,11 5,34

0

2

4

6

8

FRC-S FRC-P SRC

Val

oar

e C

AL

(m

m)


Ti

T6

T12

17,6

0,33 0,12 0,04

22,71

1,71 1,6 1,75

18,94

1,62 1,63 1,6

0

10

20

30

Ti To T6 T12

Val

oar

e P

erio

test

Momentul evaluării

FRC-S

FRC-P

SRC

REZUMATUL TEZEI



36

În figura 7.20 sunt prezentate comparativ valorile Periotest ale întregului lot

de studiu, în funcţie de tipul de dinte inclus în imobilizare. La Ti se observă că

incisivul central a prezentat cea mai mare mobilitate, urmat de incisivul lateral şi

apoi de canin. După aplicarea şinelor de imobilizare, valoarea acestora s-a echilibrat,

fără să se mai înregistreze diferenţe semnificative.

Fig. 7.20 Valorile Periotest medii ale mobilității dentare în funcţie de dinte și de momentul

evaluării, pentru toate cele trei grupuri

Din punct de vedere al integrităţii şinelor de imobilizare, s-au observat 3

situaţii în care au fost necesare intervenţii de reparare ale acestora: 2 în grupul SRC

(defect adeziv apărut între compozit-fir şi suprafaţa dentară), 1 în grupul FRC-S

(fisura compozitului, fără expunerea clinică a fibrei).

7.V. Discuţii

Înregistrarea parametrilor clinici parodontali subliniază severitatea şi

extinderea afectării parodontale. Analizând influenţa imobilizării asupra indicilor de

igienă şi a indicilor gingivali s-a observat o reducere semnificativă a PI (de la 2,19

la 0,97) şi a GI (de la 2,39 la 0,99) între momentul iniţial şi evaluarea la 6 luni după

aplicarea şinelor. În perioada 6 luni -12 luni s-a înregistrat o stabilizare a acestor

parametrii, fără a exista tendinţa de creştere. S-au observat valori mai mari ale GI şi

PI în grupul SRC, la 6 şi la 12 luni, cu toate că valorile iniţiale ale acestor indici au

fost mai mici, diferenţele fiind însă nesemnificative între cele trei grupuri. Xu et al.

au evaluat indicii parodontali pe 104 dinţi timp de 6 luni, pe două loturi de pacienţi:

cu imobilizare din fir de sârmă şi cu imobilizare din FRC. Aceştia au înregistrat

valori ale indicilor SBI şi PI mai mari în grupul cu imobilizare cu fir, comparativ cu

grupul cu imobilizare din FRC (Xu et al., 2013). Astfel, se poate formula ipoteza

conform căreia imobilizările din fir şi compozit ar putea favoriza mai mult

retenţionarea plăcii bacteriene comparativ cu imobilizările din FRC.

Tokajuk et al. într-un studiu realizat pe 56 pacienţi cu parodontită marginală

cronică, au evaluat status-ul dento-parodontal în cazul imobilizării intracoronare din

compozit ranforsat cu fibră de sticlă (Fibre-Kor şi Flow-It), atât pentru dinţii din

zona anterioară, cât şi pentru cei din zona posterioară, fiind incluşi în şină dinţi cu

mobilitate grad II-III. În urma evaluării timp de 10 luni după imobilizarea

36,09

3,32 3,07 2,98

18,35

1,37 1,13 1,094,8

-1,03 -0,84 -0,67

-10

0

10

20

30

40

Ti T0 T6 T 12

Incisiv central

Incisiv lateral

Canin

REZUMATUL TEZEI



37

parodontală, autorii au observat o scădere la jumătate a indicelui de placă, de la 2,62

la 1,61 şi o reducere a GI de la 2,93 la 0,98 (Tokajuk et al., 2006). Într-un alt studiu

se raportează aceeaşi scădere a valorii PI între situaţia iniţială şi evaluarea la 6 luni

şi o stabilizare la 12 luni (Akcali et al., 2014).

Vályi et al. într-un studiu realizat pe 18 pacienţi au evaluat parametrii

parodontali ai dinţilor mobili care au beneficiat de tratamentul de imobilizare,

comparativ cu dinţii mobili la care nu s-a realizat imobilizarea. Autorii nu au

înregistrat diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte indicele de placă şi

indicele gingival la 1 an şi la 2 ani după finalizarea tratamentului parodontal. S-a

concluzionat că şinele de imobilizare intracoronare nu au interferat cu mijloacele de

igienă orală individuală şi profesională (Vályi et al., 2005).

În prezentul studiu, valorile PD şi CAL au scăzut la 6 luni şi la 12 luni,

obţinându-se o valoare medie mai mică cu 0,73 mm pentru PD şi cu 0,93 mm pentru

CAL. Aceste rezultate sunt în concordanţă cu cele raportate de alţi autori. Tokajuk

et al. înregistrează o reducere a adâncimii pungilor parodontale cu 0,58 mm după

10 luni de la imobilizarea parodontală (Tokajuk et al., 2006).

Xu et al. au evaluat indicii parodontali pe 104 dinţi timp de 6 luni, pe două

loturi de pacienţi: cu imobilizare din fir de sârmă şi cu imobilizare din FRC. Autorii

au observat în ambele grupuri o reducere semnificativă statistic a PD şi CAL (Xu et

al., 2013).

Condor a comparat efectele diverselor tipuri de imobilizare asupra rezultatelor

tratamentului la 150 dinţii monoradiculari cu boală parodontală. Imobilizările s-au

făcut prin trei metode: lucrări protetice conjuncte acrilice, şine compozite armate cu

fibre de sticlă sau polietilenă, ortodontic (cu brackets-uri). S-a obţinut o corelaţie

clară între profunzimea pungii şi nivelul inflamaţiei, atât înainte cât şi după

tratament. Pentru toate cele trei loturile studiate se obţine câştig de ataşament mediu

de 0,9-1,03 mm. Pentru toate cele trei loturi au fost obţinute valori medii finale la

sondare care se pot califica pentru fazele de monitorizare şi menţinere (Condor,

2009). Akcali et al. nu au observat diferenţe semnificative între grupurile din FRC

şi sârmă- compozit la diferite intervale de timp în ceea ce priveşte GR, PD, CAL

(Akcali et al., 2014).

Un studiu realizat de Wu, Zhong cuantifică PI, GI şi PD la pacienţii care

prezentau absenţa a mai puţin de 2 dinţi frontali inferiori şi la care s-a realizat

imobilizarea cu FRC asociată cu înlocuirea dinţilor absenţi. Evaluarea s-a realizat la

1, 6, 12 şi 24 luni după tratament. Autorii concluzionează că nu s-au înregistrat

diferenţe semnificative statistic pentru PI şi GI la diferite intervale de timp, iar PD

s-a redus semnificativ la 6 luni. Satisfacţia pacienţilor în ceea ce priveşte estetica,

funcţionalitatea şi confortul a fost mai mare de 80% (Wu, Zhong, 2014).

Un singur studiu realizat de Kumbuloglu et al., evaluează performanţele

şinelor de imobilizare din compozit ranforsat cu fibră de sticlă unidirecţională pe o

perioadă de 4,5 ani. În studiu au fost incluşi 19 pacienţi care au beneficiat de

realizarea unei imobilizări parodontale la nivelul sextantului 5. Între 6 şi 18 luni s-a

REZUMATUL TEZEI



38

observat o reducere a adâncimii la sondare de 1,2 mm. La finalul perioadei de

evaluare s-a observant o reducere de 3,6 mm a adâncimii la sondaj şi de 2,6 mm a

pierderii de ataşament (Kumbuloglu et al., 2011).

Din punct de vedere al comportamentului clinic al şinelor de imobilizare se

poate preciza că au apărut fisuri sau delaminări la trei pacienţi, în total la 4 dinţi

incluşi în prezentul studiu. În grupul SRC s-a obervat un clivaj între suprafaţa

dentară şi compozit/fir la 2 dinţi, iar în grupul FRC-S s-a observat fracturarea

compozitului, fără expunerea clinică a fibrei, la acelaşi pacient, la 2 dinţi. Întrucât

aceste incidente au fost surprinse în stadiu incipient, a fost posibilă reoptimizarea

imobilizărilor intraoral, ceea ce a asigurat menţinerea funcţionalităţii acestora până

la finalul perioadei de evaluare. În toate situaţiile dinţii la nivelul cărora a apărut

defectul au avut mobilitate mai mare de 45. Akcali et al. într-un studiu realizat pe

14 pacienţi la care s-au aplicat şine de imobilizare extracoronare din FRC sticlă şi

fir de sârmă şi compozit, au notat şase situaţii în care s-au înregistrat defecte ale

fibrelor, patru în cazul aplicări FRC şi două în cazul firului de sârmă şi a

compozitului. Toate şinele au permis repararea intraoral, dar în patru dintre ele a

fost necesară ulterior îndepărtarea acestora. Dinţii de la nivelul cărora s-a desprins

şina de imobilizare au avut valori ale mobilităţii mai mari de 40 (Akcali et al., 2014).

Pentru întregul lot luat în studiu, rata de succes clinic a fost de 80%, iar rata de

succes funcţional a fost de 100%, după 12 luni. Într-un studiu realizat de Varrela et

al. la nivelul a cinci centre a fost evaluată longevitatea şinelor de imobilizare

parodontală realizate din fibră de sticlă unidirecţională şi împletită. În acest studiu

au fost incluşi 72 pacienţi care prezentau resorbţie osoasă mai mult de 50% şi care

au necesitat realizarea unor imobilizări permanente. S-au realizat şine de imobilizare

intracoronare şi extracoronare, atât în regiunea anterioară, cât şi în regiunea

posterioară a arcadei dentare. La 6 luni de la restaurare, s-au înregistrat o decolare

şi două delaminări în grupul cu fibra unidirecţională şi la reevaluarea de 1 an autorii

au înregistrat o decolare în acelaşi grup. În grupul cu fibră împletită nu s-a observat

nici un defect. Toate defectele au putut fi reparate intraoral, astfel încât rata de

success total a fost de 94,5% şi rata de success funcţional a fost de 100% după un

an (Varrela et al., 2004). Kumbuloglu et al. raportează o rată de succes clinic de

94,8% şi o rată de succes funcţional de 100% după 4,5 ani, în urma realizării şinelor

de imobilizare în zona frontală inferioară. Autorii nu prezintă detalii cu privire la

gradul de mobilitate al dinţilor incluşi în studiu - valorile Periotest şi utilizează un

singur tip de fibră- sticlă unidirecţională E-glass şi două tipuri de compozite

(Kumbuloglu et al., 2011).

Mobilitatea dentară a fost evaluată utilizând dispozitivul Periotest, în patru

etape: iniţial (Ti), imediat după imobilizare (T0), la 6 luni (T6) şi la 12 luni (T12) după

aplicarea şinelor de imobilizare. Între valorile Periotest Ti şi T0 au fost înregistrate

diferenţe semnificative, la nivelul fiecărui grup. Ulterior, la T6 a existat o tendinţă

de creştere şi apoi o stabilizare la T12.

REZUMATUL TEZEI



39

Nu au fost diagnosticate demineralizări, leziuni carioase la marginile şinelor

de imobilizare şi nici un dinte nu a necesitat extracţie.

Evaluarea şi tratamentul parodontal la 6 luni reprezintă factorul cheie pentru a

obţine rezultate satisfăcătoare la pacienţii cu imobilizare parodontală (Wu, Zhong,

2014).

Datorită numărului redus de eşecuri înregistrate, raportate la numărul mic de

pacienţi nu poate fi făcută o precizare clară cu privire la superioritatea unui anumit

sistem de imobilizare, ci poate fi punctată următoarea observaţie: fibrele de

polietilenă prin elasticitatea intrinsecă permit o mai bună tolerare a mobilităţii

dentare severe, comparativ cu celelalte sisteme analizate.

7.VI. CONCLUZII

1. Imobilizarea parodontală este o variantă terapeutică fezabilă care permite

reducerea mobilităţii dentare, distribuirea forţelor ocluzale şi asigurarea unui confort

masticator în cazul pacienţilor cu boală parodontală avansată.

2. Pentru toate cele trei grupuri, s-au înregistrat diferenţe semnificative între

valoarea mobilităţii dentare iniţiale şi după aplicarea şinelor.

3. Pentru întregul lot de studiu, rata de succes clinic a fost de 80% şi rata de succes

funcţional a fost de 100% după 12 luni de la aplicarea şinelor.

4. În condiţiile unei reevaluări periodice în faza de menţinere, şinele de imobilizare

permit o reducere a indicelui de placă şi a indicelui gingival la 6 luni de la

imobilizare, neinterferând cu mijloacele de igienă orală. De asemenea, s-a

înregistrat o scădere a PD şi CAL la 6 luni şi la 12 luni de la realizarea imobilizării

parodontale. Imobilizările realizate din fir de sârmă şi compozit pot favoriza retenţia

plăcii bacteriene comparativ cu şinele realizate din FRC.

5. Decizia de realizare a unei imobilizări parodontale trebuie adoptată în contextul

unei reevaluări a mobilităţii dentare după realizarea tratmentului etiologic. Este

necesar să fie luat în considerare faptul că dinţii care prezintă mobilitate dentară

peste valoarea Periotest 45, pot interfera cu succesul clinic al imobilizării. În aceste

situaţii, trebuie analizate de la început şi alte variante de tratament.

6. Datorită rigidităţii mai mari a fibrelor de sticlă comparativ cu fibrele de

polietilenă, indicăm utilizarea acestora atunci când nu există valori ale mobilităţii

apropiate de limita maximă. În condiţiile existenţei înghesuirilor minore, se indică

aplicarea fibrei de polietilenă care permite o adaptare intimă la suprafaţa dentară.

REZUMATUL TEZEI



40

1. În urma încercării de încovoiere în trei puncte a probelor din FRC, s-a

observat că în grupurile în care s-a utilizat fibra de sticlă, forța de apăsare a fost mai

mare, iar deformaţia mai mică comparativ cu grupurile cu fibră de polietilenă. Valorile

mai mari ale deformațiilor înregistrate pentru fibra de polietilenă au putut fi corelate

cu valori mai mici ale modulelor de elasticitate, ceea ce semnifică o rigiditate redusă.

Din punct de vedere clinic, acest aspect este deosebit de important, deoarece în cazul

unui sistem parodontal compromis cu mobilitate dentară crescută, compozitul

ranforsat cu fibră trebuie să permită șinei de imobilizare să urmărească într-o anumită

măsură deplasarea dentară, pentru a permite o compensare a diferitelor grade de

mobilitate, cât și pentru a permite o vindecare a țesuturilor parodontale.

2. Rezistența de rupere la forfecare, pentru toate sistemele FRC evaluate, a avut

valori cu aproximativ 50% mai mici decât rezistența de rupere la încovoiere a

compozitului, aspect ce demonstrează că tensiunea de forfecare de la interfața fibră -

compozit acționează ca un mecanism secundar de distrucţie.

3. Pe baza analizei SEM al tiparului de fractură al probelor FRC, considerăm

că cea mai indicată variantă pentru utilizarea clinică este cea în care fractura apare în

masa compozitului și apoi se transmite la zona de interfață compozit - fibră, cu

menținerea integrității fibrei, întrucât permite repararea intraorală a restaurării, cu

asigurarea longevității acesteia, aspect observat în grupurile cu fibră de polietilenă.

4. În urma realizării studiului in vitro prin metoda tensometriei electrice

rezistive, a putut fi evaluat comportamentul biomecanic al suportului osos, folosind

modele ale regiunii anterioare a mandibulei, realizate din răşină acrilică

autopolimerizabilă în raport 3 părți pulbere: 1,5 părți lichid, cu respectarea

caracteristicile elastice ale osului din această zonă.

5. Valorile deformaţiilor osoase au fost direct proporţionale cu valorile celor

patru forţe de încărcare. Pentru grupurile la care s-a realizat imobilizarea parodontală,

valorile deplasării pe orizontală şi ale deformaţilor s-au redus, rămânând însă mai mari

decât în grupul cu integritate osoasă.

6. În limitele acestui studiu in vitro, se poate afirma că în cazul pierderii

suportului osos, forţele ocluzale, indiferent de valoare şi de zona de aplicare,

determină creşterea deformaţiilor osoase cu valori de până la 110%. Şinele de

imobilizare permit redistribuirea forţelor ocluzale, cu reducerea deformaţiilor la

nivelul incisivilor, asociate cu o uşoară creştere a deformaţiilor osoase de la nivelul

caninului.

7. Când forţa este aplicată la nivelul incisivilor, deformaţiile osoase în grupul

RO-FRC au fost mai mari decât în grupul RO-SRC, fără a exista însă diferenţe

semnificative. Când forţa a fost aplicată la nivelul caninului, indiferent de valoarea

forţei de apăsare, deformaţiilor osoase de la nivelul caninului au fost mai mari cu până

la 18% în grupul SRC comparativ cu FRC. Imobilizarea parodontală trebuie corelată

CAP. 9. CONCLUZII GENERALE

REZUMATUL TEZEI



41

cu echilibrarea ocluzală, pentru a permite ca forţele ocluzale să fie aplicate pe o

suprafaţă mărită, la nivelul celor patru incisivi, ceea ce determină o reducere a

deformaţiilor cu până la 63% comparativ cu situaţia în care forţa este aplicată doar pe

incisivii centrali.

8. Conform analizei cu elemente finite s-a constat că resorbţia osoasă de la

nivelul regiunii anterioare a mandibulei determină o creştere a tensiunilor echivalente

von Mises de la nivelul ligamentului parodontal de 2,66 ori, de la nivelul structurilor

dentare de 1,58 ori şi a deplasării dentare de 2,35 ori, comparativ cu modelul cu

integritate osoasă.

9. Toate sistemele de imobilizare au determinat o reducere a deplasării dentare

comparativ cu modelul cu resorbţie osoasă cu 20% - 25%, cu excepţia sistemelor de

imobilizare intracoronară din FRC extinse până la nivelul primului premolar care au

determinat o scădere a deplasării cu 65%, apropiindu-se de situaţia cu integritate

osoasă. Toate tipurile de imobilizări au permis redistribuirea forţelor ocluzale şi

reducerea valorii maxime a tensiunii de la nivelul structurilor dentare comparativ cu

modelul cu resorbţie osoasă cu până la 61%.

10. La nivelul şinelor realizate din fir de sârmă şi compozit s-au înregistrat

tensiuni cu până la 767 % mai mari, decât la nivelul şinelor din FRC. Imobilizările

realizate din compozit ranforsat cu fibră de sticlă/polietilenă permit o distribuire a

tensiunilor în masa întregii şine, comparativ cu firul se sârmă, la nivelul căruia

tensiunile sunt concentrate la nivelul spaţiilor interdentare, existând astfel riscul de

apariţie a defectelor adezive la nivelul compozitului adiacent acestor zone, datorită

forţelor de forfecare. În cazul utilizării firului de sârmă - compozit, s-a observat o

reducere mai mare a deformaţiilor la nivelul incisivilor, asociată cu o creştere de până

la 73% a deformaţiilor de la nivelul caninului.

11. Conform studiului clinic, pentru toate cele trei grupuri de pacienţi, s-au

înregistrat diferenţe semnificative între valorea mobilităţii dentare iniţial şi după

aplicarea şinelor, ceea ce indică faptul că imobilizarea parodontală este o variantă

terapeutică fezabilă care permite reducerea mobilităţii dentare, distribuirea forţelor

ocluzale şi asigurarea unui confort masticator în cazul pacienţilor cu boală

parodontală avansată. În condiţiile unei reevaluări periodice în faza de menţinere,

şinele de imobilizare permit o reducere a indicelui de placă şi a indicelui gingival la 6

luni de la imobilizare, neinterferând cu mijloacele de igienă orală. De asemenea, s-a

înregistrat o scădere a PD şi CAL la 6 luni şi la 12 luni de la realizarea imobilizării

parodontale.

12. Trebuie luat în considerare faptul că dinţii care prezintă mobilitate dentară

peste valoarea Periotest 45, pot interfera cu succesul clinic al imobilizării. În aceste

situaţii trebuie analizate de la început şi alte variante de tratament.

REZUMATUL TEZEI



42

În cadrul studiului doctoral, interesul a fost centrat pe evaluarea materialelor

compozite ranforsate cu fibre, în contextul terapiei parodontale de imobilizare,

cercetările concretizându-se în studii exhaustive prin metode complexe, abordate

într-un context integrativ, interdisciplinar.

Un aspect original al cercetării este reprezentat de studiul caracteristicilor

mecanice şi elastice ale diferitelor tipuri de FRC prin metoda de încovoiere în trei

puncte, în corelaţie cu evaluarea calitativă a FRC din punctul de vedere al tiparului

de fractură, prin metoda microscopiei electronice. De asemenea, acesta este primul

studiu care determină tensiunea de rupere la forfecare la interfaţa compozit-fibră,

prin analizarea FRC ca elemente stratificate de tip sandwich cu miez continuu.

Un alt aspect de noutate este reprezentat de evaluarea comportamentului

biomecanic al regiunii anterioare a mandibulei, într-un context integrativ prin două

metode de lucru. Evaluarea deformaţiilor de la nivel osos prin metoda tensometriei

electrice rezistive reprezintă un alt element de originalitate, în literatura de

specialitate existând foarte puţine informaţii despre utilizarea metodei în domeniul

medicinei dentare, fiind primul studiu de acest gen în ţara noastră. Originalitatea

studiului realizat prin FEA constă în selectarea, varierea şi corelarea parametrilor

incluşi în analiză, în literatură existând studii nesistematizate pe această temă. Un

alt aspect de noutate este reprezentat de evaluarea distribuţiei tensiunilor la nivelul

şinelor de imobilizare, parametru care nu a mai fost studiat în cercetări anterioare.

Ca perspective de cercetare, rezultatele acestui studiu pot fi corelate cu

informații obținute în urma încercării la oboseală, pentru a simula periodicitatea de

exercitare a forțelor ocluzale şi pot fi completate cu metoda fotoelasticităţii.

O altă direcţie de cercetare este reprezentată de compararea sistemelor de

imobilizare din punct de vedere al tehnologiei de realizare- direct, în cabinet şi

indirect, în laborator şi simularea mai multor situaţii clinice de lucru: zone diferite

ale arcadei dento-alveolare, număr diferit de dinţi incluşi în imobilizare.

Cercetările realizate până în prezent s-au axat în principal pe cuantificare

parmetrilor mecanici în vederea descrierii comportamentului biomecanic al şinelor

de imobilizare şi al structurilor de suport. Studiile viitoare vor avea în vedere

evaluarea parametrilor biologici: tipul de preparare a substructurilor organice -

intracoronar/extracoronar, raport profunzime/suprafață în cazul casetelor, înălțimea

coroanei clinice, curbura arcadei, igiena orală şi integrarea rezultatelor obţinute în

contextul celor din prezenta cercetare.

Cunoştinţele dobândite ca urmare a cercetărilor efectuate în cadrul studiilor

doctorale, mi-au permis participarea ca membru în echipa de cercetare a Grantului

intern competiţia 2014, UMF “Grigore T. Popa Iaşi” - Evaluation of biomechanical

behaviour of fiber reinforced composite bridges, cu desfăşurare în perioada

01.01.2015- 30.06.2016.

CAP. 10 ORIGINALITATEA STUDIULUI ŞI PERSPECTIVELE TEZEI

REZUMATUL TEZEI



43

1. Abe Y, Nogami K, Yasuda K et al. In Vitro Simulation of Tooth Mobility

Resulting from Periodontal Attachment Loss. Open Journal of Stomatology 2014;

4: 303-309.

2. Akcali A, Gümüş P, Özcan M. Clinical comparison of fiber-reinforced

composite and stainless steel wire for splinting periodontally treated mobile teeth.

Braz Dent Sci 2014; 17(3): 39-49.

3. Anagnostou M, Papazoglou E, Mountouris G. Composite thickness effect

on fracture force of two fiber-reinforced composites. In: IADR; J Dent Res 2006.

4. Azouni KG, Tarakji B. The trimeric model: a new model of periodontal

treatment planning. J Clin Diagn Res. 2014; 8(7): 17-20.

5. Bârsănescu PD, Bejan L, Mocanu F, Bîtcă C. Tensometrie electrică

rezistivă aplicată la materiale compozite. Iaşi, Ed. Tehnopress, 2004, 145-150, 153,

157, 161, 166, 169, 172-174, 178, 180.

6. Bernal G, Carvajal JC, Munoz-Viveros CA. A review of the clinical

management of mobile teeth. J Contemp Dent Pract 2002; 3(4): 10-22.

7. Berthold C, Holst S, Schmitt J et al. An evaluation of the Periotest method

as a tool for monitoring tooth mobility in dental traumatology. Dent Traumatol

2010; 26: 120–128.

8. Bovali E, Kiliaridis S, Cornelis MA. Indirect vs direct bonding of

mandibular fixed retainers in orthodontic patients: a single-center randomized

controlled trial comparing placement time and failure over a 6-month period. Am J

Orthod Dentofacial Orthop. 2014; 146(6): 701-708.

9. Carranza FA, Takei HH. The Treatment Plan In. Newman MG, Takie HH,

Klokkevold PR, Carranza FA. Carranza’s Clinical PeriodontologyEd 11th. St.

Louis: Saunders Elsevier, 2012, 384-386.

10. Chakrapani S, Goutham M, Krishnamohan T et al. Periotest values: Its

reproducibility, accuracy, and variability with hormonal influence. Contemp Clin

Dent 2015; 6(1): 12-15.

11. Condor D. Monitorizarea etapelor de tratament în parodontopatiile

marginale cronice. Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-

Napoca, Facultatea de Medicină Dentară, 2009.

12. Consolaro A, Consolaro MFM-O. ERM functions, EGF and orthodontic

movement or Why doesn't orthodontic movement cause alveolodental ankylosis?

Dental Press J. Orthod. 2010; 15(2): 24-32.

13. Dumitriu HT, Dumitriu S, Dumitriu AS. Parodontologie, Ed. a IV-a,

București, Ed. Viața Medicală Românească, 2006, 89, 183-186.

14. Fabrício RA, José Renato CQ, Fabíola LPP et al., Evaluation of bond

strength between glass fiber and resin composite using different protocols for dental

splinting, Eur J Gen Dent 2013; 2: 281–285.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

REZUMATUL TEZEI



44

15. Forna N. Protetică dentară vol I. Gnatologie, proteza unidentară,

edentația parțială redusă. București, Ed. Enciclopedică, 2011, 155-159.

16. Freilich MA, Meiers JC, Duncan JP, Goldberg AJ. Fibre-reinforced

Composites in Clinical Dentistry, Chicago: Quintessence Publishing Co. Inc., 1999,

9-35.

17. Garoushi S, Kaleem M, Shinya A, Vallittu PK et al. Creep of experimental

short fiber-reinforced composite resin, Dent Mater J 2012; 31: 737-741.

18. Gaspar Junior Ade A, Lopes MW, Gaspar Gda S, Braz R. Comparative

study of flexural strength and elasticity modulus in two types of direct fiber-

reinforced systems. Braz Oral Res. 2009; 23(3): 236-240.

19. Geramy A, Moslemi N, Retrouvey JM et al. Splinting Anterior Teeth With

Periodontal Bone Loss: 3D Analysis Using Finite Element Method. International

Journal of Clinical Dentistry 2013; 6(2): 137-148.

20. Gibbs CH, Anusavice KJ, Young HM et al. Maximum clenching force of

patients with moderate loss of posterior tooth support: a pilot study. J Prosthet Dent.

2002; 88(5): 498-502.

21. Goellner M, Schmitt J, Holst S et al. Correlations between tooth mobility

and the Periotest method in periodontally involved teeth. Quintessence Int 2013;

44(4): 307-316.

22. Gundogdu M, Kurklu D, Yanikoglu N, Kul E. The Evaluation of Flexural

Strength of Composite Resin Materials with and without Fiber. Dentistry 2014; 4(9):

1-6.

23. Hellsing G. On the regulation of interincisor bite force in man. J Oral

Rehabil 1980; 7(5): 403-411.

24. Heumen CCM van, Fiber-reinforced adhesive bridges. Clinical and

laboratory performance. Radboud University Nijmegen, 2010.

25. Jahanbin A, Abtahi M, Heravi F et al. Analysis of Different Positions of

Fiber-Reinforced Composite Retainers versus Multistrand Wire Retainers Using the

Finite Element Method. Int J Biomater. 2014; 1-5.

26. Juloski J, Beloica M, Goracci C et al. Shear Bond Strength to Enamel and

Flexural Strength of Different Fiber-reinforced Composites. J Adhes Dent 2012; 14:

1-8.

27. Khan AS, Azam MT, Khan M et al. An update on glass fiber dental

restorative composites: a systematic review. Mater Sci Eng C Mater Biol Appl 2015;

47: 26-39.

28. Kumar G, Jain V, Pandey RK, Gadwal M. Effect of Different Design

Preparations on the Flexural and Fracture Strength of Fiber- Reinforced Composite

Fixed Partial Dentures: An In Vitro Study. J Prosthodont 2015; 24: 57–63.

29. Kumbuloglu O, Saracoglu A, Cura C, User A. Bonded orthodontic retainer

and fixed partial denture made with fiber reinforced composite resin. Eur J Dent.

2011; 5(2): 237-240.

REZUMATUL TEZEI



45

30. Kumbuloglu O, Saracoglu A, Ozcan M. Pilot study of unidirectional E-

glass fibre-reinforced composite resin splints: up to 4.5-year clinical follow-up. J

Dent. 2011; 39(12): 871-877.

31. Kurgan S, Terzioglu H, Yılmaz B. Stress distribution in reduced

periodontal supporting tissues surrounding splinted teeth. Int J Periodontics

Restorative Dent. 2014; 34(5): e93-e101.

32. Lie Sam Foek DJ, Enver Yetkiner, Özcan M. Fatigue resistance,

debonding force, and failure type of fiber-reinforced composite, polyethylene

ribbon-reinforced, and braided stainless steel wire lingual retainers in vitro. Korean

J Orthod. 2013; 43(4): 186–192.

33. Ludwick P. ISO of dentistry polymer- based filling, restorativeand lusting

materials. J ISO 2000; 4049: 25-27.

34. Martin JA, Grill AC, Matthews AG et al., Periodontal diagnosis affected

by variation in terminology. J Periodontol. 2013; 84(5): 606-613.

35. Matei MN, Şincar DC, Focşăneanu S, Earar K. Study on the use of

immobilization devices in periodontal disease and their impact on periodontal

condition. Romanian Journal of Oral Rehabilitation 2014; 6(3): 83-90.

36. Mârţu S, Păsărin L, Ursărescu I. Propedeutique parodontale. Guide

pratique. Maison d’Edition „Gr. T. Popa” UMF Iaşi, 2014, 49-57, 59-89.

37. Migliorati EKJ, de Almeida Rosa DS. Regenerative Laser Periodontal

Therapy. In: Convissar RA, Principles and Practice of Laser Dentistry, Second Ed.

Mobsy Elsevier, 2015, 67-88.

38. Nayar S, Ganesh R, Santhosh S. Fiber reinforced composites in

prosthodontics - A systematic review. J Pharm Bioallied Sci. 2015; 7 (Suppl 1):

220-222.

39. Nelson SJ, Ash MM. Wheeler’s dental anatomy, physiology, and

occlusion. 9th ed. Missouri, Saunders Elsevier, 2010, 113-165.

40. Nyman SR, Lang NP. Tooth mobility and the biological rationale for

splinting teeth. Periodontol 2000 1994; 4: 15-22.

41. Paddmanabhan PP, Chandrasekaran SC, Ramya V, Manisundar. Tooth

Splinting using Fiber Reinforced Composite & Metal -A comparison. Indian

Journal of Multidisciplinary Dentistry 2012; 2(4): 592-597.

42. Pereira CL, Demarco FF, Cenci MS et al. Flexural strength of composites:

influences of polyethylene fiber reinforcement and type of composite.Clin Oral

Investig 2003; 7: 116-119.

43. Perry CC. Strain gauge measurements on plastics and composites. Strain

1987; 23(4), 155-156.

44. Schulte W, d‘Hoedt B, Lukas D et al. Periotest for measuring periodontal

characteristics: correlation with periodontal bone loss. J Periodontal Res 1992; 27:

184–190.

45. Serio FG. Clinical rationale for tooth stabilization and splinting. Dent Clin

North Am 1999; 43(1): 1-6.

REZUMATUL TEZEI



46

46. Sewón LA, Ampula L, Vallittu PK. Rehabilitation of a periodontal patient

with rapidly progressing marginal alveolar bone loss: 1-year follow-up. J Clin

Periodontol 2000; 27(8): 615-619.

47. Sfondrini MF, Fraticelli D, Castellazzi L et al. Clinical evaluation of bond

failures and survival between mandibular canine-to-canine retainers made of

flexible spiral wire and fiber-reinforced composite. J Clin Exp Dent. 2014; 6(2):

145-149.

48. Sharafeddin F., Alavi AA., Talei Z. Flexural Strength of Glass and

Polyethylene Fiber Combined withThree Different Composites. J Dent Shiraz Univ

Med Scien 2013; 14(1):13-19.

49. Soares PB, Fernandes Neto AJ, Magalhães D et al. Effect of bone loss

simulation and periodontal splinting on bone strain. Periodontal splints and bone

strain. Arch Oral Biol 2011; 56: 1373-1381.

50. Sweeting LA, Davis K, Cobb CM. Periodontal Treatment Protocol (PTP)

for the general dental practice. J Dent Hyg. 2008; 82 Suppl 3: 16-26.

51. Tayab T, Shetty A, Kayalvizhi G. The Clinical Applications of Fiber

Reinforced Composites in all Specialties of Dentistry an Overview. International

Journal of Composite Materials 2015, 5(1): 18-24.

52. Tokajuk G, Pawińska M, Stokowska W et al. The clinical assessment of

mobile teeth stabilization with Fibre-Kor. Advanced Medical Sciences 2006; 51(1):

225-226.

53. Trivedi S. Finite element analysis: A boon to dentistry. J Oral Biol

Craniofac Res. 2014; 4(3): 200-203.

54. Tuna M, Sunbuloglu E, Bozdag E. Finite element simulation of the

behavior of the periodontal ligament: a validated nonlinear contact model. J

Biomech. 2014; 47(12): 2883-2890.

55. Vályi P, Gorzó I, Varella T et al. Effect of occlusal therapy with FRC splint

on periodontal parameters in maintenance phase. Fogorv Sz. 2005; 98(4): 159-163.

56. Varrela TM, Ikola S, Vallittu PK et al. Clinical Study of Longevity of Fibre

Reinforced Composite Periodontal Splints, IADR 2004: 1548.

57. Westerlund A, van Diggelen F, Johnsson AC, Kjellberg H. Bonded

retainers maintain a high-standard orthodontic treatment outcome long term. J

World Fed Orthod. 2015, 4(2), 78-84.

58. Wu XY, Zhong Q. Evaluation of fiber reinforcement composites in

restoring lower dentition defect and fixing loose teeth for chronic periodontitis.

Shanghai Kou Qiang Yi Xue 2014; 23(2): 204-208.

59. Xu J, Xu B, Song L. Evaluation of the fiber-reinforced composite

periodontal splint on fixing loose teeth with severe periodontitis. Shanghai Kou

Qiang Yi Xue 2013; 22(1): 81-84.

cercetĂri privind utilizarea compozitelor … doctorat/rezumat... · semnificativ de ranforsare,...

Documents