cateheză-despre avort

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, IaşiFacultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”

Anul III, Pastorală, grupa I

Cateheză-Despre păcatul avortului

Îndrumător: Pr. Prof. Dr. Coresciuc Roger

Student: Blănaru Florin-Robert

-2013-

Blănaru Florin-Robert Despre păcatul avortului

- 1 -

Avortul

Aşa cum citim în Cartea Facerii, la început “a făcut Dumnezeu pe om după chipul

Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Facere 1,27) şi le-a

dat lor poruncă zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi

stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate

vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”(Facere 1, 28). Dar păcătuind şi

nedându-şi seama de fapta săvârşită, omul este mustrat de Creatorul Său care îî mai dă o

poruncă adresându-se femeii şi zicându-i: "Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în

vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va

stăpâni"(Facere 3,16).

Vedem, aşadar, că naşterea de copii este o poruncă dumnezeiească, dată chiar

primilor oameni. Dar, deşi spunem că este o poruncă, naşterea de copii este chemara lui

Dumnezeu adresată omului căzut spre a se ridica din întunericul păcatului şi a lipsei lui

Dumnezeu şi a reveni la starea sa langă Dumnezeu, acolo de unde căzuse, căci prin

aceasta omul reface legătura de comuniune cu Dumnezeu, după cum spune Sfântul

Apostol Pavel că “femeia se va mântui prin naşterea de fii”(I Tim.2, 15).

De aceea omul trebuie să se mântuiască aşa şi să îşi ducă viaţa pe pământ dând

naştere la prunci buni, oricât de grea i-ar fi existenţa, şi nicidecum să îi ucidă în pântece,

furând astfel stăpânirea de la Dumnezeu care este Domn al vieţii şi al morţii. Astfel

datoria noastră de creştini ortodocşi este, nu numai de a respecta această sfântă datorie, ci

şi de a-i învăţa şi pe ceilalţi semeni ai noştri cât este de mare păcatul avortului, păcat care

capăta o mare amploare în zilele noastre.

Prin acest păcat, al avortului, se înţelege uciderea, în orice modalitate a produsului

de concepţie (celulă, embrion, făt) înainte de naştere. Avortul este combătut de Biserică

cu multă tărie, întrucât fătul are suflet viu creat de Dumnezeu chiar din clipa zămislirii. Şi

lucrul acesta îl arată, nu doar Biserica, ci şi filosofia care spune prin Hegel că “Embrionul

nu este încă pentru sine om, dar este desigur în sine om”.


- 2 -

Prin avort se ucide viaţa, se pierde duhul, atât al celui ucis, cât şi al celui care

săvâşeşte uciderea şi se încalcă porunca lui Dumnezeu dată primilor oameni (Facere

1,28), dar şi porunca dată prin Moise poporului ales, de a nu ucide (Ieşire 20,13). Prin

avort se ameninţă viaţa de pe pământ, se atentează la viaţa celor mai nevinovate fiinţe

omeneşti, care sunt copii, se destramă familiile, se îmbolnăveşte societatea întreagă şi se

aduc peste cei vinovaţi cumplite pedepse dumnezeieşti, atât în viaţă, cât şi după moarte.

Unii oameni recurg la această practică barbară, pe considerentul că trecerea

embrionului la calitatea de fiinţă umană s-ar produce la începutul celui de-al doilea

trimestru, adică pe la sfârşitul lunii a treia, începutul lunii a patra de sarcină, aşa cum

învăţa medicina în timpurile mai vechi. Dar astăzi, evoluând, medicina a elucidat această

problemă şi a arătat, ca şi Biserica, că există viaţa chiar din clipa conceperii.

Astfel, la 18 zile începe să se facă simţită bătaia inimii, la 3 săptămâni embrionul

are o lungime de 2mm, dezvoltându-i-se, în special, creierul şi măduva spinării. La 5

săptămâni încep să se profileze piciorele, mâinile, ochii, nasul. După 9 săptămâni de la

concepere inima începe să bată ritmat cu putere şi apar amprentele plantare şi papilare. La

12 săptămâni se diferenţiază sexul somatic, fătul mişcându-se în pântcele mamei, căscând

şi frecându-se la ochi.

La sfârşitul lunii a 4-a încep să se dezvolte cele 5 simţuri, are degete la mâini şi la

picioare, are mimică facială. La 18 săptămâni fătul deschide ochii şi are capul acoperit cu

păr, fiind vizibile sprâncenele şi genele. La sfârşitul lunii a 6-a fătul aude mai bine şi are

momente de somn şi de trezire. La sfârşitul lunii a 7-a ţesutul celular subcutanat este

dezvoltat, partea posterioară a corpului este bine dezvoltată şi fătul se orientează cu

această parte spre fundul uterului şi cu capul spre colul uterin. La sfârşitul lunii a 8-a

formele sale se rotunjesc şi are plămânii suficient de dezvoltaţi, iar la finalul lunii a 9-a

are toate organele formate şi funcţionează normal. Acuma plămânii încep să secrete o

proteină care declanşează reacţiile hormonale ce determină naşterea.

Astăzi avortul se poate face prin mai multe procedee, care mai de care mai

brutale. În cele mai multe cazuri fătul este extras cu un aparat care seamănă cu un fel de

aspirator. În cazul în care este mai mare, fătul este mai întâi sfâşiat în bucăţi pentru o

aspiraţie mai uşoară. Cu ajutorul unui cuţit special embrionul este tăiat în bucăţi şi acestea


- 3 -

extrase rând pe rând din uter. Dacă fătul a depăşit 10-12 săptămâni capul lui este prea

mare şi atunci i se sfarămă capul pentru a putea fi eliminat.

O altă metodă este cezariana minoră, avort săvârşit chirurgical până la 27

săptămâni. Fătul este scos viu, plânge, mişcă degetele şi este aruncat într-o ladă

frigorifică unde moare îngheţat. O altă metodă, la fel de brutală, este şi aceea a

introducerii de glucoză sau sare de bucătărie în lichidul intrauterin, sub acţiunea căreia

pruncul moare în mari şi îndelungate agonii. Iar o ultimă metodă avortivă poate fi

considerată provocarea artificială a naşterii pe cale medicamentoasă, atunci când, la o

vârstă mai mare copilul se poate naşte viu, ca mai apoi să fie omorât şi aruncat.

Tehnica modernă medicală a reuşit filmarea cu ultrasunete, în interiorul uterului,

a unui avort. Imaginile arată că fătul presimte ameninţarea venită din afară. Astfel,

înainte de avort el devine agitat, se mişcă haotic, repede şi neregulat, pulsul îi creşte de la

140 la 200 bătăi pe minut, se retrage puţin spre fundul uterului şi deschide larg gura ca

într-un strigăt mut şi disperat. Acesta este strigătul groazei şi al revoltei unui suflet uman

care nu înţelege cum mama lui l-a conceput cu dragoste, probabil, iar acum se transformă,

ca şi Cain, în ucigaşa lui, lucru nemaiîntâlnit în lumea animală, ca mama să-şi ucidă

copilul în pântece.

Aşa cum spunea părintele Serafim Man, avortul este o dublă crimă: în primul

rând, împotriva lui Dumnezeu care a creat acea fiinţă, şi apoi împotriva acelui suflet care,

nefiind unit cu Hristos prin taina Sfântului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu,

rămânând într-un loc întunecos până la înfricoşata judecată când, prin mila lui

Dumnezeu, va fi izbăvit. Asupra femeii însă, rămâne un mare păcat de moarte.

Omul ca persoană este alcătuit din trup şi suflet, care se reprezintă unul pe

celălalt, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. De aceea femeia are vocaţia

maternităţii trupeşti şi spirituale exprimată atât de bine în icoane prin chipul Maicii

Domnului care are vocaţia de a-L naşte pe Dumnezeu în sufletele zbuciumate, după cum

constata Paul Evdokimov. Ori, o femeie care recurge la avort riscă să îşi distrugă propria

structură spirituală. Dar nu doar atât: femeile care fac avort se îmbolnăvesc adeseori de

boli grave, nevindecabile, îmbătrânesc înainte de vreme, suferă mai ales de nervi, nu se

înţleg cu soţii lor, nu au pace, au o veşnică mustrare de conştiinţă şi dacă mai dau viaţă la

alţi copii, aceştia se nasc bolnavi şi infirmi.


- 4 -

Psihologii spun că pruncul avortat creşte psihologic în mintea mamei. Astfel,

mama va fi mereu mustrată de imaginea copilului avortat, pe care îl va compara cu alţi

copii. Mereu va fi prezentă în mintea mamei imaginea unui copilaş care creşte pe zi ce

trece. Văzând pe stradă un copil de aceeaşi vârstă cu cel pe care ea l-a avortat, mama va

simţi lipsa unui suflet, unui om pe care să-l strângă la piept, pe care să-l hrănească, pe

care să-l audă plângând, pe care să-l vadă crescând, pe care să-l audă zicându-i “mama”,

cu care să meargă la joacă, care să o ajute şi sprijine la nevoie, dar mai ales la bătrâneţe,

astfel încât ea nu se va putea simţi niciodată împlinită ca om, căci femeia se împlineşte în

vocaţia ei de a naşte prunci, de a fi mamă. Ea nu va ştii niciodată dacă pruncul avortat a

fost fată sau băiat, dacă avea ochii ei sau ai tatălui, dacă picta, desena, dansa sau sculpta

frumos. Şi toate aceste lucruri plus neputinţa de a putea îndrepta ceva vor deveni un

coşmar pe care femeia îl va trăi zilnic, astfel încât cazurile de depresie şi boli mintale

cauzate de avort sunt destul de numeroase. Dar întotdeauna aceste femei trebuie să ştie că

există un loc unde pot afla liniştea, odihna şi iertarea faptelor lor, dacă au căinţă sinceră

şi adevărată şi acest loc este Hristos, Sfânta Sa Biserică. Aceste “mame” nu se pot

împărtăşi cu Sfintele Taine până la moarte, după canoane, sau cel puţin timp de zece ani,

dacă se pocăiesc şi primesc canonul rânduit de duhovnicii lor. Iar dacă nu, le aşteaptă

canonul cel veşnic în muncile iadului.

Sunt multe femei care recurg la această practică a avortului datorită condiţiilor

sociale diferite, cum ar fi diferite boli, sărăcie, necazuri, neînţelegeri între soţi. Dar aşa

cum spune Mântuitorul Hristos, sufletul omului este mai scump decât orice pe lume

(Marcu 8, 36-37) şi omul nu ar putea da nimic în schimb pentru sufletul său (Matei 16,

26). De aceea nu există motiv care ar putea justifica avortul, căci noi creştinii trebuie să

ne încredem în Dumnezeu care ne poartă de grijă şi care ne-a spus: “Nu vă îngrijiţi pentru

sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este

sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului,

că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le

hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-

se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi

seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.” (Matei 6, 25-28). Iar

dacă femeile se tem să nu se îmbolnăvească la naştere, atunci să ducă viaţă de înfrânare,


- 5 -

de curăţie şi de post, căci după mărturia Sfântului Vasile cel Mare, cele mai multe boli

vin asupra omului din cauza neînfrânării şi a necumpătării de la cele vătămătoare.

Deci, dacă vreo femeie este bolnavă, nu la uciderea de prunci să îşi găsească

scăparea, ci să se roage lui Dumnezeu cu umilinţă, cu post şi cu durere de inimă, căci la

EL este puterea şi îndurarea de vindecare a celor bolnavi. Postul, rugăciunea şi înfrânarea

întru curăţenie a celor căsătoriţi şi bolnavi sunt leacul lor, şi nicidecum uciderea de prunci

nevinovaţi.

Nici chiar dacă o femeie a fost violată şi a rămas însărcinată nu este îngăduit

avortul, şi nici chiar dacă barbatul o sileşte să avorteze făgăduindu-i că o va lăsa dacă nu

va asculta, femeia nu are dreptul să facă avort căci nu este nimic altceva mai scump pe

pământ decât sufletul şi viaţa unui om.

Dacă nu vom părăsi acest păcat, ţara va merge tot mai rău, familiile se vor

destrăma, pierzându-şi scopul dat lor de Dumnezeu, iar duşmanii şi străinii, ne vor putea

robi mai uşor. Ţara noastră a fost umilită mai mulţi ani sub stăpânire străină şi poporul a

avut o viaţă foarte grea, dar familiile credincioase aveau atunci câte 6-10 copii, chiar dacă

îi creşteau cu multă osteneală. Tocmai lucrul acesta ar trebuii să nu îl uite tinerii zilelor

noastre!

O tristă statistică arată că ţara noastră se situează în fruntea ţărilor cu cel mai mare

procent de avorturi. De aceea, Dumnezeu ne trimite atâtea necazuri şi suferinţe ca

pedeapsă şi canon pentru acest genocid fara egal din istoria neamului. Copii constituie

singura alternativă în perpetuarea speciei umane, a unei naţiuni, şi a fiecăruia dintre noi,

şi cel mai important stimulent în progresul omenirii. Odinioară, copii erau cea mai mare

fericire a unei familii, azi însă se caută numai plăcerile şi comodităţile. Familiile

numeroase au dat ţării oameni de mare valoare: medici, savanţi, scriitori, compozitori şi

chiar mari genii, şi aici ne putem gândi numai la Iorga şi Eminescu.

Cu adevărat, putem asocia această faptă josnică cu cea mai teribilă, grozavă şi

groaznică crimă care se face în saloanele obscure ale spitalelor, ferite de văzul oamenilor

şi asupra unor fiinţe care nu se pot apăra, nu pot protesta şi nici măcar nu pot striga:

“Iată, mama sunt aici, sunt viu, sunt cineva, sunt o persoană cu suflet la fel ca şi tine şi

eu vreau să trăiesc ca să mă bucur de toate cele pe care le-a creat Dumnezeu pentru

mine, ca şi pentru tine de altfel, de care tu te-ai bucurat până acum. Vreau şi eu să devin


- 6 -

om mare ca să dau viaţa la alţi oameni, să le arăt dragostea mea copiilor mei, iar dacă

Dumnezeu nu va rândui aşa, vreau să devin monah ca neîncetat să mă rog pentru tine,

mama mea, ca să te mântuieşti şi să fim amândoi în Rai, veşnic nedespărţiţi. Lasă-mă, te

rog, să văd lumina, să cunosc şi eu oameni, să văd cum arăţi tu şi, mai ales, cum arăt eu;

căci ziceai că sunt foarte drăgălaşi copi; lasă-mă să te fac fericită, lasă-mă să te ajut să

te mântuieşti, lasă-mă să-ţi dăruiesc eu ţie tot ce voi avea şi tot ce voi fi când voi fi

mare”.

Să ne ferim, aşadar de acest lucru şi să nu uităm că “fiii sunt moşenirea

Domnului, răsplata rodului pântecelui (…). Fericit este omul care îşi va umple casa de

copii, nu se va ruşina când va grăi cu vrăşmaşii săi în portă" (Ps. 126, 3, 5) şi să stigăm

şi noi, dimpreună cu psalmistul: "Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.

Te voi lăuda, că sunt o făptura aşa de minunată” (Psalmul 138, 13-14).

Dar dacă totuşi am greşit să nu disperăm ci să ne întoarcem şi să urmăm îndemnul

Sfântului Ioan Gură de Aur care zice că: "Păcatele tale sunt scrise în cartea vieţii, iar

lacrimile tale sunt buretele ce le şterge. Vărsaţi şiroaie de lacrimi din adâncul inimii, ca

Domnul să se milostivească spre voi şi să vă dea iertare!". Dacă ne aducem aminte de

păcatul nostru şi îl vom plânge cu amar ca Sfântul Apostol Petru, bunul Dumnezeu ne va

ierta, pentru că zice: "Eu sunt Acela Care şterge păcatele tale şi nu îşi mai aduce aminte

de fărădelegile tale" (Isaia 43, 2).


- 7 -

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,

Bucureşti, 2008;

2. Beaufils Dominique; Bobrinskoy, Pr., Boris; Breck, Pr., John; Clement Olivier;

Hiffler Claude; Chryssavgis, Pr., Ioannis; Meletios, Mitropolitul; Peckstadt, Pr.,

]gnace; Roberti, Pr., Jean; Vergely Bertrand, Petuhov Nicoleta trad., Bioetica şi

taina persoanei-perspective ortodoxe, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006;

3. Ciobotă Ioan, Ce nume i-ai da copilului tău nenăscut?, ed. Impact Media,

Timişoara, 2005;

4. Paisie, Cuviosul, Aghioritul, Viaţa de familie, vol IV, ed. Evanghelismos,

Bucureşti, 2012;

5. Roman Florin, Idolii vremurilor noastre, ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2010.

cateheză-despre avort

Documents