BRONSIOLITA

Odată cu anotimpul rece, auzim din ce în ce mai des cuvântul “bronșiolită”. Ce este bronșiolita și cât de tare trebuie să ne sperie? Ei bine, bronşiolita este o boală comună a căilor respiratorii, cu caracter sezonier, cauzată de o infecţie care afectează bronhiile mici, numite şi bronșiole – căile de transport al aerului în plămâni. Când acestea se inflamează, se umplu cu mucus, îngreunând respiraţia. Cel mai adesea bronșiolita afectează bebeluşii şi copiii mici, deoarece căile lor respiratorii sunt mici și se pot bloca mai uşor decât ale copiilor mai mari sau ale adulţilor. De obicei, apare în primii doi ani de viaţă, vârsta cea mai frecventă la care apare fiind între trei şi șase luni. Apare mai frecvent la băieţi, la copiii care nu au fost alăptaţi şi la cei care trăiesc în aglomeraţie. Dacă merge la creşă sau este expus la fum de ţigară, un copil are mai multe șanse să facă bronşiolită. Deşi adesea este o boală uşoară, unii copii pot face o formă mai gravă, care necesită spitalizare. Situaţiile care măresc riscul apariţiei bronşiolitei severe includ:

naştere prematură; dacă micuţul a suferit de boli cardiace cronice în trecut;

dacă plămânii şi sistemul imunitar au slăbit din cauza bolilor sau a medicamentelor Copiii care au avut bronşiolită sunt expuşi unui risc mai ridicat de a face astm ulterior în viaţă, însă nu

este clar dacă boala este cea care cauzează sau declanşează astmul, sau dacă micuţii care fac până la urmă astm sunt pur şi simplu mai predispuşi la bronşiolită atunci când sunt sugari. Actualmente, specialiştii caută să clarifice relaţia dintre bronşiolită şi apariţia ulterioară a astmului.

Bronşiolita este cauzată, de regulă, de o infecţie virală, cel mai adesea cu virusul sincitial respirator (VSR). Infecţiile cu VSR sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din cazurile de bronşiolită şi sunt cele mai răspândite iarna şi la începutul primăverii. Alţi viruşi asociaţi cu bronşiolita sunt rinovirusul, virusul gripal şi metapneumovirusul uman (hMPV).

Simptome:

Primele simptome ale bronşiolitei sunt de obicei aceleaşi cu ale unei răceli obişnuite:

stare generală proastă; secreții nazale; tuse uşoară; febră uşoară.

Aceste simptome durează maxim două zile şi sunt urmate de agravarea tusei şi apariţia respiraţiei şuierătoare. Uneori se dezvoltă dificultăţi respiratorii mai severe, marcate prin:

respiraţie rapidă, superficială; puls accelerat; retragerea gâtului şi a pieptului la fiecare respiraţie (retracţie); umflarea nărilor; iritabilitate, dificultatea de a dormi şi semne de oboseală sau letargie

Copilul poate avea şi un apetit scăzut şi este posibil să vomite după ce tuşeşte. Mai rar, bebeluşii, mai ales cei născuţi prematur, pot avea episoade scurte în care li se opreşte respiraţia (apnee) înainte de a avea alte simptome. În cazurile grave, simptomele se pot înrăutăţi rapid. Un copil cu bronşiolită severă poate obosi din cauza efortului pe care îl face pentru a respira şi poate avea o circulaţie slabă a aerului către şi în afara plămânilor, din cauza obturării bronșiolelor. Pielea bebeluşului se poate albăstri (situaţie numită cianoză), amănunt observabil mai ales pe buze şi unghii. Este posibilă inclusiv deshidratarea copilului din cauza efortului pe care îl face pentru a respira, a vomei şi a cantităţii mai mici ingerate în timpul alăptatului.

Cum se transmite bronşiolita?Infecţiile care cauzează bronşiolita sunt contagioase. Germenii se pot răspândi în picăturile mici de fluid eliminate de persoana infectată pe nas şi pe gură, acestea ajungând în aer prin strănut, tuse sau râs, şi, ulterior, pe haine sau jucării. Copiii din creşe şi grădiniţe sunt mai predispuși să contracteze o infecţie ce poate duce la bronşiolită, deoarece vin în contact cu mulţi alţi copii mici.Tratament-Kinetoterapia respiratorie pentru bebelușiPărinții care se adresează unui fizioterapeut pentru tratamentul prin kinetoterapie respiratorie al sugarului si copilului lor fac aceasta la indicaia medicului și de obicei fără întârziere.Nu e bine să așteptați să apară agravarea afecțiunii bronșice înainte de a începe tratamentul de kinetoterapie la domiciliu.

Terapeutul nu sare pe copil să-l "zdrobească", așa cum au sugerat unele articole alarmiste scrise de unii părinți incorect informați.Prima preocupare a fizioterapeutului este de a asigura părinții de siguranța procedurii pentru copil, informându-i în detaliu și de a pune un diagnostic privind starea copilului (simptome, tuse, dieta, stare, tratamentul, istorie de bronsiolită sau a altor aspecte care să-i permită să înceapă tratamentul kinetoterapeutic). Apoi, medicul terapeut stabilește diagnosticul analizând criteriile functiei respiratorii(frecvența mișcărilor toracice, auscultatia, etc). Apoi evaluează modul în care copilul accepta sesiunea de fizioterapie și reasigură mamade natura nedureroasă a mișcărilor aplicate, chiar dacă uneori plange copilul. În general mama poate recunoaște după felul plânsului dacă acesta este produs de durere sau din altă cauză, situație în care va colabora cu terapeutul. Tratamentul bronșiolitei constă în principal într-o serie de măsuri simptomatice împotriva congestiei  căilor aeriene (nas și bronșii) și de a evita deshidratarea în cele din urmă.Fluidizanții mucusului bronșic nu sunt indispensabili și antibioticele sunt prescrisenumai excepțional, de la caz la caz. Dezobstrucția căilor respiratorii și aspirarea secrețiilor prin accelerarea fluxului expirator permite rezultate terapeutice rapide. De multe ori, câteva ședințe sunt suficiente pentru a dobândi un status respiratoriu bun și a elimina amenințarea spitalizării.

Extracția secrețiilor se face prin tehnica retrogradă nazo-faringiană Terapeutul ține gura copilului închisă prin apăsare la nivelul maxilarului inferior, la sfârșitul perioadei de expirație și inspirație, copilul inspirând astfel doar pe nas, secrețiile nazale se duc în faringe. Aceste secretii sunt apoi aspirate.

Dezobstrucția bronșicăTehnica de elecție în fizioterapie respiratorie la copil mic și sugari este metoda de accelerare a fluxului expirator (prescurtat AFE).Kinetoterapeutul pune o mână pe torace și una pe abdomen.Presiunea pe torace și abdomen în faza expiratorie va aduce secretiile din trahee în faringe.Această operațiune stimulează expectoratia pe cale naturală.De multe ori sunt impresionante pentru părinți aceste compresiuni pe pieptul copilului, care la această vârstă mică este mult mai flexibil.

Tehnica de tuse indusăLa sfârșitul timpului inspirator, apăsarea pe partea anterioară a traheei stimulează reflexul de tuse.De îndată ce copilul este capabil să tușească la cerere, această tehnică va fi desigur înlocuită cu una care implică o colaborare cu pacientul.Ședințele de fizioterapie zilnică permit monitorizarea evoluției bronsiolitei și mai ales stimulează copilul să recupereze precoce deficitul respirator dobândit, beneficiind astfel si de o imunitate respiratorie si generală optimă.Informarea rapidă a medicului ajută la adecvarea tratamentului, crescându-i eficiența șireducandu-i durata.

Cum putem preveni? alaptarea exclusiva la san pana la 6 luni ( din nou subliniez importanta acesteia) evitarea zonelor aglomerate si a contactului cu persoane bolnave aerisirea frecventa a camerei copilului; protejare impotirva mucegaiului evitarea fumatului ( nu numai in camera copilului ci in toata casa) spalarea frecventa pe maini cu apa calda si sapun copiii cu risc ridicat de contractare a acestei boli (cei nascuti prematuri sau cei cu probleme pulmonare

sau cardiace, deficit imun) vor primi tratament pentru protejarea impotriva virusurilor. din pacate nu exista disponibil un vaccin care sa previna aceasta imbolnavire

STUDENTI: BUICIUC BEATRICE – IRINA VOICU ADINA