bioterapie

9
Bioterapie Definiţie Pentru a defini bioterapia, este necesar să reamintim câteva noţiuni şi anume_ -  prefixul bio provine din cu vântu l grec esc bi os care înseamnă viaţă - toate organismele vii sunt înzestrate cu energia vieţii, au bioenergie. Cantitatea de bioenergie, şi în special calitatea sa este un har ce poate fi modelat în anumite limite, nu cu mult mai mullt din ce i-a fost dăruit fiecaruia. Sustinem această afirmaţie gândindu-ne la artiştii care au talent înnăscut, neegalaţi de alţii care oricât s-ar strădui nu ajung la performanţă, ori la persoanele carismatice care au o putere de influienţă fascinantă asupra mulţimolor. Cineva ar putea întreba: -  De cine su ntem înzestra ţi? - De acea Forţă, de acea Energie, de acea Inteligenţă pe care unii o numesc simplu Dumnezeu, atribuindu-I întreaga Putere, alţii din spaţiul asiatic vorbesc de energia celestă,ancestrală,energia Qi. Aşadar toate organismele vii inclusiv lumea vegetală şi chiar minerală ( cristalele)  pose dă ener gie, însă terme nul de bioen ergie este privit ca o calitate atribuit ă doar omului si plantelor . Vindecarea sau a meliorarea unor boli cu ajutorul bioenergiei este o vindecare naturală, realizată cu energia care se află din belşug în proximitatea noastră. Noi dăruim şi primim energie în mod inconştient. Cine ar putea înlocui gestul mamei care îşi mângâie copilul care s-a lovit şi îl linişteşte cu vorbe duioase, rostite ca o incantaţie, plimbându-şi automat mâna cu tandreţe pe suprafaţa loc ului dureros Această energie trebuie captată şi direcţionată spre persoana aflată în suferinţă. Cine poate capta ş i direcţiona e nergia ? Persoane dotate din naştere cu acest dar, sau oricare dintre oameni care doreşte  prin sentim entel e sale altruis te să-şi ajute seme nii,se informe ază, perse verea ză în îmbo gă ţ ir ea cu no şti nţ e lor, re spe ct ă le gi le div ine şi morale, se dedic ă tr at ă rii şi vindecării celor suferinzi, persoane numite bioterapeu ţi Metoda de tratament practicată de un iniţiat numit bioterapeut care foloseşte doar harul său pentru însănătoşirea (armo nizarea, deblocarea energetică) unui bolna v se numeşte bioterapie - -  De ce spun deblocare, armoniza re energetic ă? - În concepţia medicinii extrem orientale, boala înseamnă blocaj energetic. Putem defini bioterapia prin următoarea formulare_ totalitatea procede elor prin care o boală sau un ansamblu de boli se vindecă sau se ameliorează cu ajutorul energiei emise de om Spaţiul din jurul corpului fizic (dens) ocupat de această energie este cunoscut sub denumirea de biocâmp . El poate fi vizualizat de clarvăzători,şi  poartă num ele de a ură a corpu lui, care po ate ave a diferite cu lori în funcţie d e mai mulţi factori :alimentari, psiho-fizici. Acest câmp auric a fost reprezentat magistral în pictura religioasă prin “coroana aurie” distinctă din jurul capului sfinţilor. ( vezi “Aurele corpului “ autor: Dr. Cornelia Guja)

Upload: ote1969

Post on 19-Jul-2015

103 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

5/16/2018 bioterapie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bioterapie 1/9

Bioterapie

Definiţie

Pentru a defini bioterapia, este necesar să reamintim câteva noţiuni şi anume_ 

-  prefixul bio provine din cuvântul grecesc bios care înseamnă viaţă- toate organismele vii sunt înzestrate cu energia vieţii, au bioenergie.Cantitatea de bioenergie, şi în special calitatea sa este un har ce poate fi modelat înanumite limite, nu cu mult mai mullt din ce i-a fost dăruit fiecaruia. Sustinem aceastăafirmaţie gândindu-ne la artiştii care au talent înnăscut, neegalaţi de alţii care oricât s-ar strădui nu ajung la performanţă, ori la persoanele carismatice care au o putere deinfluienţă fascinantă asupra mulţimolor.

Cineva ar putea întreba:-  De cine suntem înzestraţi?

- De acea Forţă, de acea Energie, de acea Inteligenţă pe care unii o

numesc simplu Dumnezeu, atribuindu-I întreaga Putere, alţii din spaţiul asiaticvorbesc de energia celestă,ancestrală,energia Qi.Aşadar toate organismele vii inclusiv lumea vegetală şi chiar minerală ( cristalele)

 posedă energie, însă termenul de bioenergie este privit ca o calitate atribuită doar omului si plantelor . Vindecarea sau ameliorarea unor boli cu ajutorul bioenergieieste o vindecare naturală, realizată cu energia care se află din belşug în proximitateanoastră. Noi dăruim şi primim energie în mod inconştient. Cine ar putea înlocui gestulmamei care îşi mângâie copilul care s-a lovit şi îl linişteşte cu vorbe duioase, rostite cao incantaţie, plimbându-şi automat mâna cu tandreţe pe suprafaţa locului durerosAceastă energie trebuie captată şi direcţionată spre persoana aflată în suferinţă.

Cine poate capta şi direcţiona energia?Persoane dotate din naştere cu acest dar, sau oricare dintre oameni care doreşte

 prin sentimentele sale altruiste să-şi ajute semenii,se informează, perseverează înîmbogăţirea cunoştinţelor, respectă legile divine şi morale, se dedică tratării şivindecării celor suferinzi, persoane numite bioterapeuţiMetoda de tratament practicată de un iniţiat numit bioterapeut care foloseşte doarharul său pentru însănătoşirea (armonizarea, deblocarea energetică) unui bolnavse numeşte bioterapie

-

-  De ce spun deblocare, armonizare energetică?

-

În concepţia medicinii extrem orientale, boala înseamnă blocaj energetic.Putem defini bioterapia prin următoarea formulare_ totalitatea procedeelor princare o boală sau un ansamblu de boli se vindecă sau se ameliorează cu ajutorulenergiei emise de om Spaţiul din jurul corpului fizic (dens) ocupat de această energieeste cunoscut sub denumirea de biocâmp . El poate fi vizualizat de clarvăzători,şi

 poartă numele de aură a corpului, care poate avea diferite culori în funcţie de mai mulţifactori :alimentari, psiho-fizici. Acest câmp auric a fost reprezentat magistral în picturareligioasă prin “coroana aurie” distinctă din jurul capului sfinţilor.( vezi “Aurele corpului “ autor: Dr. Cornelia Guja)

5/16/2018 bioterapie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bioterapie 2/9

Istoric

Bioterapia este o metodă (terapie )complementară foarte veche practicată în toatălumea care alături de :fitoterapie, aromaterapie,meloterapie, psihoterapie şi sacroterapie

a asigurat sănătatea pământenilor timp de milenii.La caldeeni sunt cunoscute lăcaşurile, templele în care bolnavii erau culcaţi pentru canumai după o noapte de somn să se trezească vindecaţi. Cu siguranţă seara li seadministrau ceaiuri sedative, somnifere, alte droguri iar somnul tămăduitor se petreceasub supravegherea preoţilor specializaţi în vindecări, prin urmare în biocâmpulacestora.Citez un text de o rară simplitate” durerea de cap se risipeşte ca roua nopţii cu ajutorulapei magnetizate de buzele şi sufletul vindecătorului.În India sunt procedee similare descrise în Imnele Vedice.In Persia, un personaj mitologic Zaratustra, iar la evrei Moise, aleşii lui Dumnezeu,aveau puteri miraculoase de vindecare.În Grecia antică la Epidaur se afla sanctuarul lui Asclepios (sec VI î H ), omagiat deHipocrat în jurământul care-I poartă numele (sec V ÎH). Aşezat într-un peisaj mirificîntre conifere, într- o climă caldă , mediteraneană, loc de tratament şi cult, sanctuarulatrăgea pelerini din întreg bazinul marii Mediterane.Aici au fost găsite inscripţii caresunt de fapt ordonanţe (reţete) medicale, ce pot fi văzute în muzeul lui Asclepios.Homer ne vorbeşte de oameni care au mâini medicale

Orficii greci foloseau spre vindecare sunetele harpelor, dansul în jurul bolnavului, timpîn care dansatorii prin mişcările mâinilor făceau pase bioenergetice, asemenivindecătorilor de azi. În România este jucat şi azi dansul Căluşul- care este un dansmagic practicat din vremuri imemoriale, cu puteri vindecătoare.

Tot în spaţiul grecesc, a trăit şi activat Pitagora ( sec vII îH) elev a luiAnaximandru care a mers la egipteni, arabi, şi caldei unde a stat în preajma preoţilor şia cules . înţelepciunea.Cunoscut mai mult ca matematician, în realitate Pitagora a fostun geniu universal, ocupându-se şi de medicină.Iată ce scrie despre el Diogenes :”în Babilon Pitagora s-a dus să-l caute pe Zoroastrucare l-a purificat de necurăţeniile vieţii anterioare şi l-a învăţat lucrurile de la caretrebuie să se înfâneze oamenii buni pentru a rămâne puri, învăţături despre natură şi

 principiile universului (lucrarea “Teoria naturii “este atribuită lui Zoroastru).Diogenes aminteşte şi faptul că , Pitagora avea cu sine un tânăr adus din Tracia penume Zalmoxis despre care va scrie mai târziu Platon, căruia îi pune în seamă o serie deincantaţii capabile să vindece sufletul, atribuindu-I astfel înţelepciunea.

În legătură cu această afirmaţie a lui Diogenes, sunt numeroase controverseîntre istorici, unii susţinând că Zamolxis ar fi trăit înaintea lui Pitagora. Cert este căCel mai cunoscut citat care se referă la conceptul de medicină integrală practicat peteritoriul României de azi, de anticii acestui pământ, este următorul:“Regele nostru care este şi zeu ne spune că după cum nu trebuie să îngrijim ochii

 fără să ţinem seama de cap şi nici capul nu poate fi îngrijit neţinând seama de corp,

tot astfel trebuie să-I dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce

medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli,pentru că ei nu cunosc întregul ce-l au

de îngrijit”

(Platon Dialogul Carmides)Prin urmare, pe teritoriul ţării noastre s-a practicat o medicină zalmoxiană. Se vorbrşte

şi de un jurământ Zalmoxian a cărui moralitate o putem uşor deduce din “Imnele sacreale lui Pitagora”, precepte transmise pe cale orală din generaţie în generaţie de preoţi

5/16/2018 bioterapie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bioterapie 3/9

 până în zilele noastre.care a precedat jurământul hipocratic, precepte pe care le regăsimşi în înţelepciunea noastră populară. De altfel, prin studii aprofundate ale credinţelor şidatinilor , a dansurilor populare, a muzicii, a srigăturilor şi proverbelor,transmise din generaţie în generaţie , se poate afirma că poporulromân este un popor antic în viaţă.

Pentru a susţine cele afirmate, iată câteva exemple:“Îngrijeşte-te de sănătatea trupului tăudar dă-i cu măsură băutura, mâncarea şi mişcareaşi numesc măsură ceea ce nicicând nu te va stânjeniDeprinde-te cu o viaţă curată şi simplă

Şi păzeşte-te să faci ceea ce trezeşte ranchiuna……………………………………………..

Dar tu fă-ţi curaj,ca prea bine ştiiCă neamul omenesc este divin……………………………Căci lecuindu-ţi sufletul, îl vei izbăvi de toată suferinţaDar înfânează-te de la alimentele despre care ţi-am vorbitfolosindu-ţi judecata”.

(fragmente din Imnurile sacre ale lui Pitagora)Se ştie că şi în zilele noastre în special în mediul rural şi mai ales în satele de munteunde s-a păstrat nealterată tradiţia, se practică aşa zisa medicină populară, care foloseştemulte proceduri, printre care şi bioenergoterapia (vezi “ Bioenergoterapia ţărănească”-

 Nineta Crainici)

CercetareElementele primordiale şi Legile imuabile ale universului există dintotdeauna, doar 

cunoaşterea lor în intimitatea desfăşurării fenomenelor a fost limitatăSigur, omul a beneficiat de efectele binefăcătoare ale acestor practici dintre caremulte s-au pierdut , iar pentru cele rămase ori reînviate abia acum s-a ajuns în stadiul dea le cerceta, desluşi, aşeza chiar în formule matematicePrincipiile şi legile fundamentale care guvernează natura în general şi natura umană înspecial sunt în curs accelerat de dezvăluire şi definire.

De acest gen de vindecări s-au ocupat şi medicii.Cel mai cunoscut şi citat pentru rezultatele sale este Dr. Mesmer, care a descris “ magnetismul animal”, prin careavansează ideea actuală de bioenergie.

Este plin de frumuseţe istoricul unor cercetări din începuturile sec XX din domeniulcare ne interesează: bioenergia, stimularea energiilor proprii de vindecare. Citez din“Originea Vieţii” în care G Lakhovsky se referă la efectele undelor electromagneticeasupra structurilor vii. El a pornit de la principiul potrivit căruia “orice structură vieemite radiaţii”, explicând prin aceasta migrările păsărilor, instinctele animalelor,sănătatea, boala şi în general toate manifestările legate de activitatea organismelor vii.Celula vie poate juca rol fie de receptor fie de emiţător al unor unde radio extrem descurte care induc curent de înaltă frecvenţă în circuitele nucleelor celulare. Ca sursă deenergie necesară menţinerii acestor oscilaţii el a propus radiaţiile cosmice.Demn deamintit este şi efectul Russel, prin care s-a demonstrat experimental teoria amintită.Să nu uităm că a fost evidenţiat şi potenţialul electric de membrană (pompa Na- K),

Deci organismele vii dezvoltă şi un câmp electric, celulele în ultimă analiză fiind un felde radio-faruri de mică intensitate, depistabile de fotomultiplicatori capabili să

5/16/2018 bioterapie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bioterapie 4/9

înregistreze particule minuscule de lumină până la un singur foton (prezent şi îngenomul uman).A fost emisă ipoteza unei emisii bioluminiscente de tip “laser biologic” prezent in toatestructurile micro şi macrobiologice.(“ Metamorfozele luminii” T Stănciulescu- D.Manu)

Este foarte important de reţinut că prin cunoaşterea acestor calităţi ale materiei vii putem explica ştiinţific multe din fenomenele aşa zis paranormale.

De sunt materie, de ce mă tulbur Dacă sunt spirit de ce mă doare?

scriam într-un poem în urmă cu peste douăzeci de ani.Pe plan ştiinţific, această complementaritate esenţială care defineşte însăşi fiinţa umană, se regăseşte în dualitatea energie (substanţă, corpuscul)-informaţie (undă,radiaţie, câmp). Frunzele copacilor, ierburile (cu care se hrănesc animalele)culturile îngeneral , seminţe, legume, fructe (cu care se hrănesc oamenii)cresc sub acţiunea luminii, au în copoziţia lor lumină. (a se citi din Biblie Psalmul 22)Organismul uman la rândul său este un microcosmos care funcţionează sub comandasistemului nervos central, comparat cu un calculator, un biocalculator căruia i sesubordonează totul. Problema este mult mai complexă, există şi alte sisteme de controlgeneral sau zonal, realizând un tot fascinant care funcţionează ca un sistem integrat. Interferenţa biocâmpurilor energo informaţionale conduce la revelaţii uimitoare

explică fenomenul de clarviziune, de iluminare, etc. Cu atât mai mult se înţelege

importanţa comunicării subtile pacient -terapeut, a deschiderii psiho-mentale spre

metoda de tratament 

Tot prin acest mecanism se explică şi vindecările miraculoase. Pentru realizarea lor este necesar un singur lucru CREDINŢA (încrederea) atât în terapeut cât şi în metodă.

Mântuitorul vindeca oamenilor sufletul, deopotrivă cu corpul fizic.Să ne amintim că înBiblie stă scris, ce I-a spus Iisus femeii care s-a vindecat de o boală veche (scurgere- probabil cancer ): “Credinţa ta te-a vindecat , femeie!”. Preoţi cu har, prin rostirearugăciunilor tămăduitoare, asociate cu apă sfinţită (purtătoare a informaţiei) sau ape dela izvoare tămăduitoare cunoscute , în tot timpul anului, culminând cu marea sărbătoareIzvorul tămăduirii, obţin vindecări la cele mai bizare cazuri, unele declarate incurabile,de medicina alopată.Sigur, toţi se vindecă cu ajutorul puterii lui Dumnezeu, datorianoastră fiind aceea de a indica cea mai potrivită cale pentru fiecare, în funcţie de

 personalitatea şi convingerileVindecarea cu ajutorul rugăciunii sau a practicilor religioase este numită sacroterapieNu puţine sunt în lume astfel de locuri, indiferent de religie, principal fiind

sentimentul religios, ataşamentul şi încrederea absolută într-o putere supraomenească,divină. În spaţiul creştin, cel mai renumit este Lourd(Franţa).În ţara noastră, sunt multe mânăstiri care au hramul “Izvorul tămăduirii” . Unloc vestit este mânăstitea Dervent.

Date antomo-fiziologice. Tegumentul

Bioterapeutul lucrează , tratează cu mâinile, vizând transferul bioenergetic întreel şi pacient. Prin urmare acest transfer are loc dinspre bioterapeut spre pacient care deregulă este dezbrăcat, prin urmare, dinspre un tegument (piele) şi anume acel caretapetează mâinile bioterapeutului, degetele unde încep sau se termină meridianele lui

energetice, spre alt tegument, al bolnavului..Ce calităţi are tegumentul de permite acest transfer?

5/16/2018 bioterapie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bioterapie 5/9

Din punct de vedere histologic, este format din:epiteliu, derm şi hipoderm. Înţesutul conjunctiv subiacent se află numeroase alte formaţiuni cu care formează unităţimorfofuncţionale. Diferenţele structurale regionale sunt adaptări la funcţe de:protecţie,absorbţie, resorbţie, transfer si secreţii. Epiteliul din exterior se continuă cu cel almucoaselor.(bucală-faringiană-esofagiană-gastrică-intestinală-anallă sau :nazală-

faringiană-laringiană-traheală-bronşică etc)Tegumentul constituie o graniţă între două medii total diferite ca :structură,

densitate şi mai ales funcţionalitate:mediul dens al corpului fizic şi aerul din mediulînconjurător. Schimburile biologice sunt variate şi intense. Are o suprafaţă de 1,5-2 mpşi căntăreşte 4,5 kg.

În structura pielii există straturi suprapuse, distincte, fiecare având o anumităfuncţie legată de celelalte prin vase, nervi, dar şi funcţional prin fenomene fizico-chimice

Rolurile tegumentului:1) protector prin

imunitate mediată de imunoglobulinele A barieră naturală prin structura sa morfologică ph acidsecreţia glandelor sebacee şi sudoriparemelanocite (celule pigmentare) pentru radiaţiile UV

 părul, unghiile

2) termoreglare prin:termoliză (realizată prin transpiraţie)termoizolare (realizată de ţesutul celular subcutanat)

3) receptor pentru -temperatură (frig- căldură),--presiune, --vibraţii, --atingeri fine, --durere prin receptorii: Meissner, Ruffini, Pacini, Krause,

terminaţii nervoase libere,terminaţii nervoase peritrichiale (din jurul firelor de păr)

4) metabolic-sinteza vit D-metabolismul tirozinei

5) comunicarea) starea pielii este o oglindă a stării de sănătate b) feromonii secretaţi de glandele pielii cu rol esenţial în

-sexualitate-stări emoţionale intense (frică, bucurie etc)

c) conductibilitatea electricăÎntre suprafaţa internă şi externă a pielii există o diferenţă de

 potenţial de 20-40 mV, o adevărată bariereă electrică cedelimitează spaţiul biologic (celular) de mediul înconjurător-aerul. Înafara modificarii potenţialului de membrană prin

schimbul de electroni (pompa Na- K) se ceează o diferenţădeaproximativ 10 mV între partea superioară şi inferioară,

5/16/2018 bioterapie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bioterapie 6/9

stânga –dreapta şi anterior-posterior ceea ce permite receptareaşi transmiterea unei informaţii.Curenţii care rezultă din activitatea organelor interne se potînregistra sub formă de electrocardiogramă sauelectroencefalogramă

Mobilizarea capacităţii proprii de autoapărare şi autocontrol-inclusiv efectul placebo- intervine în procesul de vindecare şieste stimulată de metodele neconvenţionale de tratament fiind ocomponentă de răspuns la info-energia adusă de acestea.

Mâinile- antene energetice

Mâna condiţionează aproape toate activităţile umane.Când facem cunoştinţă cu cineva, se obişnuieşte să “ ne dăm mâna”, să ne atingem închip de salut .Cu acest prilej primim o sumedenie de informaţii subtile de care uii îşidau seama mai mult alţii mai puţin.

În vechime, terapeuţii chinezi au sesizat “inteligenţa” mâinilor şi au aprofundatstudiul palmelor şi tălpilor, extremităţi unde încep sau se termină meridianele enrgeticede-a lungul cărora se află punctele de acupunctură, adevărate ferestre energetice peunde intră şi iese enrgia.

Metodă tradiţională veche menţionată şi în cărţile sfinte, vindecarea prin “pusulmâinilor”rămâne şi azi o uimitoare cale de vindecare, considerată paranormală atuncicând este făcută de persoane înzestrate nativ cu reale calităţi bioenergetice.

Aşa cum am arătat în mare, cercetările moderne au arătat că la baza puteriivindecătoare stă capacitatea palmelor de a emite:-energie calorică-ultrasunete-câmpuri electrostatice-procese de ionizare-unde electromagnetice.Este suficient să atingem cu măna un aparat de radio parazitat şi vom constata

că el se reglează instantaneu, dovadă că emitem şi recepţionăm unde radio..

Ce trebuie să ştie pacientul ?

Presupunând că un pacient s-a hotărât să-şi facă un tratament bioenergetic, pentru că aauzit că este eficient, trebuie să-şi aleagă bine terapeutul să aibă alte informaţiinecesare pentru orientare, “să nu se dea pe mâna oricui “ cum bine se spune în popor. Înacest sens el trebuie să cunoască bine:

Calităţile bioterapeutului-

-să fie sănătos la minte şi la trup-să aibă dorinţa de a face bine-să fie sociabil,comunicativ, radios, generos

-să aibă puterea de a fi: liniştit, calm,împăcat, cu gânduri pozitive armonizatoare-să cunoască şi să practice tehnici de încărcare energetică

5/16/2018 bioterapie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bioterapie 7/9

-să respecte legile morale-să adopte un regim cu alimente care cresc potenţialul energetic- să fie curat îmbrăcat, permanent îngrijit-mâinile curate, calde, unghiile tăiate-să aibă forţă dar şi gingăşie în mişcare

Condiţiile de acceptare a bolnavului la tratament  

-acordul bolnavului ( nu este suficientă voinţa familiei)-încrederea bolnavului în metoda şi priceperea bioterapeutrului

 Indicaţiile terapeutice

-boala să fie cronică-dacă este vorba de cancer să fi epuizat toate metodele medicale actuale ,sau se poateface concomitent cu citostaticele

Contraindicaţii

- -infecţii acute- - boli infecto-contagioase

-urgenţele medico-chirurgicale

Metoda de lucru Diagnostic

Diagnosticarea unei boli în cadrul terapiilor neconvenţionale estenonconformistă, adică nu este făcută prin mijloace clasice şi investigaţii de laborator,radiologie, alte explorări paraclinice etc.

Atunci când bioterapeutul este medic, sau colaborează cu un medic aşa cum esterecomandat, datele se coroborează.Cea mai folosită metodă de diagnostic a bioterapeuţilor estea)-radionica (radiestezia este termenul consacrat identificării surselor perturbatoare

terestre ). Ea se poate efectua–direct cu mâinile

-cu ansa-cu pendulul

 b)-percepţia extrasenzorială.

Tratament 

Dintre procedeele cele mai întâlnite amintim:-masajul terapeutic-pasele bioenergetice-insuflaţiile pe teritoriu limitat-fascicularea mentală

-materiale bioenergizante Locul unde se practică bioterapia, trebuie să asigure

5/16/2018 bioterapie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bioterapie 8/9

-o ambianţă plăcută,- temperatură corespunzătoare care să nu solicite mult termoreglarea, (oricumeste bine să fie mai cald, decât mai frig)-luminozitate moderată-linişte sau muzică de relaxare (după caz)

 PosturaBolnavul poate să fie aşezat-culcat-în poziţie semişezândă, pe scaun

(dezbrăcat parţial sau aproape în totalitate, respectând pudoarea).

 Durata tratamentulu

 Este greu de precizat durata unei şedinţe de tratament, ea putând dura de la câteva

minute până la 20-30 mini

Pentru a fi eficient se consideră că este oprtun să se efectueze 7-10 zile de tratament,cu 1-2 şedinţe pe zi, cu posibilitatea repetării după o perioadă stabilită de terapeut.

Conduita bolnavului

a) Regimul alimentar 

Regimul alimentar trebuie individualizat. Reţinem doar că este indicat aşa zisul- “ regim de viaţă lungă”, regimul macrobiotic, lacto-vegetarian, sau regimul cuconsum limitat de carne pentru persoanele în activitate ( carne de pasăre, vită- de treiori pe săptămână sau carne de peşte)-consumul corespunzător de lichide (2-2,5 l pe zi-consumul limitat de sare, peste vârsta de 50 de ani , sau mai devreme în funcţie de

 boală (hiprtensiune arterială, reumatism cronic etc). Gustul preparatelor va fi asiguratde plantele aromate:pătrunjel, mărar, leuştean cimbru, ghimbir etc.

b) mişcarea (mersul pe jos 3-4 km,) alergare ( jogging)

c)eliminarea stresului –prin diferite tehnici (vezi managementul stresului

 Dumitru Lazia)

-frecventarea bisericii la sf. Liturghie (pentru cei credincioşi)

 Bioterapia se poate asocia cu alte metode?

Răspunsul este categoric DA şi aume cua)-alte metode naturale –fitoterapia

-aromaterapia-meloterapiamasajul (când se practică pasele)cristaloterapia-exerciţii de respiraţie

-cură balneară

 psihoterapie (dacă este cazul)acupuncturahomeopatiealte proceduri neconvenţionale .

 b)-tratamentul alopat (prescris corect de medicul curant)c) alte proceduri convenţionale ( electroterapia, laserterapie, magnetodiaflux etc)

5/16/2018 bioterapie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bioterapie 9/9

Bioterapia este un fel de magie, în sensul bun al cuvântului.În “Cartea magiei divine”Omraam Mikhael Aivanhov spune: “Trebuie să

înţelegeţi că adevărata bghetă magică nu este doar un baston, ci o legătură interioară

vie, pe cre omul a ştiut să o creeze între lumea din înalt şi cea de jos. El trebuie să poarte această mică tijă ce face legătura între pământ şi Cer în propria-I fiinţă

Rolul acestei baghete magice este acela de a realiza o legătură , pentru caenergiile să poată circula între cele două lumi.Există undeva în înalt o centrală electricăce furnizează curentul, dar ca lampa să se poată aprinde pe pământ, ea trebuie legată lacurent, pusă în priză. Când magul are acestă priză în mintea, în inima, în sufletul, înspiritul său şi în plus mai ţine în mână şi bagheta magicăce reprezintă priza în planulfizic, el poate să facă să treacă forţele din lumea divină în cea fizică.

Iată simbolul baghetei magice (care poate fi mentală n a).Când Iisus se ruga spunând: “Facă-se voia Ta, atât pe pământ cât şi în Cer”, El

realiza acestă legătură între cele două lumi, legătura simbolizată de bagheta magică. Eldorea să spună că toate fiinţele au de jucat un rol magic:să atragă din înaltpuritatea, lumina,armonia, cu scopul de a transforma pământul într-o reflectare acerului, un tabernacol pentru Divinitate.

În realitate, putem spune că adevărata baghetă magică este fiinţa umană cereaste ea însăşi ca un intermediar între pământ şi Cer . Acesta este şi motivul pentru careea trebuie să intre în contact cu Cerul, pentru a acţiona binefăcător pe pământ.Adevăraţii iniţiaţi nu folosesc niciodată baghete magice, fiindcă ei înşişi sunt baghetemagice”

. Atitudinea faţă de boală.Boala prin prezenţa ei este o revoltă a organismului faţă de erorile modului tău

de viaţă-dacă ai mâncat prea mult, devii obez- ţi se impun restricţii alimentare-dacă te-ai enervat prea mult sau te-ai interiorizat faci angină pectorală sau

chiar infarct miocardic trebuie să te fereşti de eforturi fizice mari, suprasolicitareintelectuală, şi stări emoţionale puternice (nu numai supărări ci chiar şi bucurii mari,intempestive).Au fost doar două exemple sugestive, pentru a vă face să înţelegeţi că este extrem deimportant de a părăsi un mod de viaţă ( sau )şi o alimentaţie care au condus laîmbolnăvire şi de a adopta unul nou, neîmpovărător atât pentru organele interne cât şi

 pentru psihic.Înlătură din viaţa ta greşelile care te-au condus la boală, altfel chiar dacă te

tratezi, boala va reveni în acelaşi loc sau în altul în corpul tău!

 Dr. Elena Chiţimia Armenescu22-23 februarie 2003