Bioetică și educație

Termenul Bioetică a fost introdus în știință de

biologul și oncologul american Van Rensselar Poter în 1970.

Bioetica- gr. Bios-viață și ethos-obicei, caracter moral

A apărut ca răspuns la noile probleme ale vieții, sănătății și morții, precum și la sporirea interesului oamenilor față de drepturile lor la existența corporală și spirituală și este definită ca sinteză a mai multor discipline medico-biologice, umaniste și filosofice care sunt angajate în cunoașterea și protejarea viului pe principii etice.

Bioetica a devenit o disciplină a eticii aplicate începând cu anii ’70, când practicile medicale au început să se intereseze de o abordare morală a problemelor specifice domeniului medical. Astfel a devenit imperioasă cerință a avea o metodă prin care să se găsească soluții la problemele morale, sau metode prin care să se poată evalua alegerile morale ale personalului din domeniul medical.

Constantin Maximilian, genetician și unul din pionierii relansării bioeticii în România, în formula sa modernă, îi dădea bioeticii următoarea definiție concisă: bioetica este un punct de întâlnire al tuturor celor care urmăresc destinul uman supus presiunilor știintei.

Bioetica  preia o serie de elemente și de

principii din biologie și medicină, din deontologia medicală, dar și din alte discipline și domenii de activitate (cum ar fi: filosofia, sociologia, psihologia, dreptul) și pe baza lor, clarifică deciziile și alegerile posibile din punct de vedere tehnic, în biologie, genetică și medicină.

Ca sinteză a științelor despre viață și sănătatea

umană, bioetica își propune să protejeze viața sub toate aspectele ei.

Obiectul de studiu al bioeticii este cercetarea sistemică a naturii vii și a comportamentului uman în lumina valorilor și a principiilor morale.

Bioetica este o știință despre supraviețuirea tuturor sistemelor vii iar supraviețuirea omului și a omenirii depinde de atitudinea noastră față de tot ceea ce este viu.

Scopul și misiunea bioeticii: explicarea situațiilor

problematice limitrofe cum ar fi: eutanasia, esența morții( concepția religioasă și cea științifică), ingineria genetică, transplantologia, implantarea organelor artificiale, experimentele clinice( inclusiv cele cu embrionul uman), reclajele(avorturile), noile tehnologii ale nașterii copiilor, clonarea.

UNESCO declară drept obiective generale ale

educației pentru mediu și dezvoltare durabilă a învăța să fii și a crea omul complet sănătos și echilibrat psihic.

Principiile generale ale bioeticii seculare (moderne) 1. Beneficenţa cere practicianului să acţioneze numai spre

binele pacientului şi să îndepărteze răul (boala) atunci când îl întâlneşte, urmărind maximizarea beneficiilor cu minimizarea riscurilor. "Cine beneficiază din acţiunea mea şi cum?" 

2. Nonmaleficenţa înseamnă a nu face rău, ca primă condiţie a actului medical. "Care entitate ar putea fi afectată de acţiunea mea? Ce măsuri pot lua pentru a minimiza acest rău? Am comunicat riscurile într-o manieră deschisă şi onestă?"

3. Autonomia se referă la respectarea drepturilor pacientului la autodeterminare, independenţă şi libertate prin exercitarea unei obligaţii negative de a nu îngrădi şi a nu controla opţiunile pacientului, precum şi a unei obligaţii pozitive bazată pe dreptul acestuia la informare şi pe înţelegere; se include aici şi respectul faţă de autonomia deciziilor profesionale ale colegilor. "Încalcă acţiunea mea autonomia personală a individului? Consimt toate părţile relevante la acţiunea mea? Cunosc şi respect faptul că alţii ar putea alege în mod diferit de mine?"

4. Justiţia (dreptatea) presupune nediscriminarea (pe criterii de vârstă, sex, etnie, religie, grup etnic, politic, social, etc.) celor ce vor primi îngrijirile medicale, cât şi obligaţia medicului de a lucra spre binele public din două perspective: utilitaristă (beneficiul maximal către societate şi pacient) şi egalitaristă (distribuţia dreaptă a costurilor şi beneficiilor: oportunităţi egale în faţa bolii şi dreptul egal al fiecărui om la un minim de resurse medicale). "Am identificat toate grupurile vulnerabile care ar putea fi afectat de acţiunea mea? Este acţiunea propusă echitabilă? Cum o pot face mai echitabilă?"

La scară mondială, știința și practica protecției sănătății omului s-a confruntat cu un grup de substanțe chimice care au o toxicitate puternică și au proprietatea de a se acumula în organism.

În Republica Moldova există 300 depozite cu substanțe dăunătoare care înmagazinează 1712 tone de pesticide.

Principalele consecințe ale acțiunii ale poluanților organici persistenți asupra organismului uman:

Creșterea morbidității prin cancer; Dezvoltarea anormală; Fertilitate scăzută; Slăbirea imunității; Reducerea capacităților intelectuale

Competența bioeticii este recunoscută în

următoarele patru domenii: Problemele etice ale profesiunilor sanitare; Problemele etice rezultate în cadrul cercetărilor

pe om, chiar dacă nu în mod direct terapeutice; Problemele sociale legate de problemele politicii

sanitare și de alte politici de planificare familială și control demografic;

Probleme privind intervenția asupra vieții altor ființe vii.

Educaţia bioetică urmăreşte dezvoltarea normelor comportamentale ale elevilor faţă de ceea ce numim viaţă şi formarea atitudinilor valorice faţă de viaţă. Educaţia bioetică formează valorile vitale în a căror categorie T. Vianu include sănătatea, puterea, frumuseţea fizică, prosperitatea şi forţa temperamentului. Educaţia bioetică fundamentează promovarea/susţinerea/conservarea vieţii prin angajarea responsabilă a potenţialului fizic, psihic şi moral-spiritual al omului şi responsabilitatea lui în faţa diverselor intervenţii asupra vieţii, privindu-le pe acestea în lumina valorilor umane şi ale principiilor etice. În acest context, educaţia bioetică potenţează:

viaţa, în orice formă biologică. Viaţa este

înţeleasă în sens larg, ci nu este redusă doar la viaţa speciei umane;

comportamentul uman raportat la viaţă, integritatea şi sănătatea proprie, fizică şi psihică; la viaţa, integritatea şi sănătatea fizică şi psihică a celorlalţi oameni – în particular şi în general: la viaţa şi sănătatea animalelor – de uscat şi de mare, a păsărilor, insectelor, plantelor

Acte normative, tratate şi convenţii privind bioetica

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată de Adunarea Generală ONU la 10 decembrie 1948)

Conventia Europeană a Drepturilor Omului (adoptată de statele membre ale Consiliului Europei)

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (proclamată de Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană la 12 decembrie 2007)

Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei(Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina, semnată la Oviedo, 4 aprilie 1997)

Protocolul din 12 ianuarie 1998 adiţional la Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei, referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane (adoptată de Consiliul Europei)

Rezoluţia Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 59-280 privind clonarea omului (adoptată la 08 martie 2005)

Declaraţia Universală a Genomului Uman şi Drepturilor Omului (adoptată de UNESCO)

Declaraţia Universală a Bioeticii şi Drepturilor Omului (adoptată de UNESCO la 19 octombrie 2005)

Recomandarea Consiliului Europei nr. 1046/1986 cu privire la utilizarea embrionilor și fetușilor umani în scop diagnostic, terapeutic, științific, industrial și comercial

Recomandarea Consiliului Europei nr. 1100/1989 privind folosirea embrionilor și fetușilor umani în cercetările științifice

Recomandarea Consiliului Europei nr. R(90)13 privind screening-ul genetic prenatal, diagnosticul genetic prenatal și consilierea genetică din 21 iunie 1990

Recomandarea Consiliului Europei nr. 1512 din 2001 privind protecția genomului uman

Rezoluția Parlamentului European nr. A2-327/1988 privind problemele etice și legale ale ingineriei genetice

Rezoluția Parlamentului European nr. 1352/2003 privind cercetarea pe celule stem provenite de la om

Sedentarismul- împreună cu o alimentație

nerațională sunt cauze ale unor dezechilibre metabolice complexe, ale bolilor cardiovasculare. O soluție eficientă pentru depășirea acestor stări este mersul pe jos.

Alimentația nerațională- fie subalimentația, fie supraalimentația.

Toxicomaniile- tabagismul, alcoolismul, drogomania. După rezultatele unui studiu 10% din totalul fumătorilor americani încep să fumeze la 13 ani;

Fenomenele care afectează viața deplină și sănătoasă a

oamenilor

În Canada 10% din băieți și 2% din fete încep

să fumeze la 11-12 ani; în RM 21,3 % din bărbați și 4,3% din femei au început să fumeze înainte de 15 ani.

În tutun se găsesc circa 500 de hidrocarburi cancerigene.

Conform datelor furnizate de Organizația

Mondială a Sănătății 2 miliarde de oamnei sunt expuși riscului de boli diareice a căror germeni sunt diseminați prin intermediul apei, boli care constituie principala cauză a decesului a peste 5 milioane de copii în fiece an.

Conform unor investigații apa în unele localități nu corespunde cerințelor sanitare și cerințelor igienice de potabilitate în 45,3%din cazuri iar conținutul de sulfați este depășit cu 35,9%

Impactul apei asupra sănătătții

Nici unul din organismele vii nu poate exista

fără apă. Conținutul apei în organism este de circa 70%, respectiv pe sisteme și organe:

Oase- 22% Creier- 75% Mușchi- 75 % Sânge- 83%. Fără hrană omul poate supraviețui-50 zile; Fără apă omul ar trăi doar 5 zile

Poluarea apei potabile care este insuficientă și

inegal repartizată duce la boli precum: dereglări gastro-intestinale, hepatita A, dizenteria, salmoneloză.

De aceea problema protecției calității apei este de mare actualitate.

Aceasta trebuie realizată la nivelul fiecărui individ și comunitate locală/regională/națională/mondială concretizându-se în măsuri tehnice de protecție care să conducă la neutralizarea exploziei poluante.

Oamenii lumii contemporane se află într-o

continuă căutare de soluții rezonabile pentru sporirea calității vieții fiecăruia și a tuturor.

În contextul problematicii lumii contemporane ponderea ecologiei a avansat considerabil,ea fiind determinată ca știință solicitată să reglementeze relațiile omului cu natura. În caz contrar dacă omenirea nu va evolua spre un echilibru cu biosfera, atunci ea o va distruge și va pieri odată.

Dimensiunea ecologică și pedagogică a bioetecii

Interacțiunea între mediul viu și neviu nu este

întâmplătoare fiind determinată de legea unității organismelor cu mediul lor.

În contextul valoric al bioeticii, ecologia este examinată cafundamentare a codului moral și etic al omului în relațiile sale cu viața proprie și cu cea a semenilor, cu mediul extern, cu natura, deoarece ecologia s-a dezvoltat ca știință a vieții, descifrând structura și legile funcționării învelișului viu al Pământului

Actualmente omenirea este implicată masiv într-un război nedeclarat cu natura deoarece polulația globului a trecut de 5 miliarde, salturile tehnicii tind să iasă de sub control. Dezechilibrul om-natură impune crearea unei noi etici care să aibă în vedere:

Realizarea unei conștiințe mondiale- cu ajutorul căreia fiecare individ să-și înțeleagă rolul său ca membru al colectivității mondiale, bazată pe valori morale noi: cooperare și unitate, susținere reciprocă.

Crearea unei noi etici în folosirea resurselor materiale- care să conducă la crearea unor tehnologii alternative de producție, bazate pe folosirea minimală a resurselor și pe longevitatea produselor.

Formarea unei noi atitudini față de natură, care să se întemeieze pe armonie și nu pe cucerire.

Formarea unui sentiment de identificare cu

noile generații care vor veni, pentru ca specia umană să supraviețuiască.

Educația ecologică ar trebui să aibă în vedere dezvoltarea sentimentului de responsabilitate și a celui de solidaritate între indivizi, grupuri și comunități umane la nivel de țări, regiuni, umanitate, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, pentru păstrarea și ameliorarea mediului.

Imperativul acesta înseamnă. Dezvoltarea conștiinței ecologice; Dezvoltarea capacității de a lua decizii, de a

identifica și de a pune în practică soluții pentru prevenirea și rezolvarea problemelor concrete legate de relația individului cu mediul său de viață,

Pregătirea cetățeanului pentru a influența pozitiv deciziile politice, economice și sociale cu privire la mediu, formarea unui comportament moral-ecologic.

Educația ecologică în contextul noilor educații presupune noi tipuri de conținuturi care admit varierea demersurilor și abordărilor metodologice precum:

Demersul infuzional- presupune realizarea noilor educații în cadrul diferitor obiecte de învățământ: biologia, chimia, fizica, geografia, dar și la nivelul educației intelectuale , morale, profesionale, estetice, fizice.

Demersul disciplinar- constă în introducerea de noi discipline de studiu centrate pe un anumit tip de educație, de exemplu educația ecologică ca disciplină de sine stătătoare.

Demersul modular- angajează noile educații în cadrul unor discipline școlare sub forma unor module prevăzute în curricula școlare.

Demersul transdisciplinar- presupune realizarea obiectivelor noilor educații în cadrul unor sinteze științifice pe diverse teme.

Sugestiile metodologice vizează toate tipurile de demersuri privind realizarea educației ecologice:

Situații de învățare funcțională a cunoștințelor referitoare la problematica mediului precum: observațiile de teren, portofoliile, băncile de date saupra mediului apropiat și îndepărtat plecând de la observațiile directe și de la analiza presei sau a documentelor tehnice, discuții de grup, studii de caz, exerciții de simulare.

Activități practice atractive: cultivarea și îngrijirea plantelor decorative, îngrijirea peștilor din acvarii, confecționarea de adăposturi pentru păsărele, tabere ecologice.

Excursii sau activități ecologice: de ocrotire a grădinelor, parcurilor, de colectare a deșeurilor.

Procesul științifico-tehnologic este încă lipsit de

controlul omenirii, de aceea multe din realizările sale pun în pericol însăși viața pe pământ de aceea bioetica ar trebui să descopere direcțiile strategice în care cunoștințele despre natură pot fi întrebuințate fără a dăuna speciei umane, contribuind totodată la sporirea calității vieții generațiilor viitoare.

Carta medicală europeană afirmă că orice om are dreptul de a obține de la instituțiile sociale și de la organismele medicale ajutorul ce îi este necesar pentru a prezerva, dezvolta și recăpăta sănătatea.

Dimensiunea social- pedagogică a bioeticii

Calitatea vieții umane depinde de mai mulți

factori: un mediu nepoluat favorabil sănătății umane, un nivel de viață asigurat de satisfacerea nevoilor de alimentație calitativă, satisfacerea cărora să asigure o viață sănătoasă și longevitate, belșugul de produse industriale accesibile și de calitate, a serviciilor de calitate, un stil de viață adecvat transformărilor tehnologice, economice și sociale și autorealizării creative și spirituale a ființei umane.

Modele de bioetică- modelul sociobiologist,,

subiectivist, pragmatic-utilitarist,personalist. Raportul dintre legea morală și legea civilă. Corpul uman și valorile sale. Aspectele etico-sociale ale dezvoltării

ingineriei genetice. Clonarea umană: aspecte etico-sociale. Genetica și bioetica. Bioetica și avortul.

Conținuturile educației bioetice a

liceenilor

Consecințele sociale ale dezvoltării tehnologiilor de fecundare umană.

Bioetica și procedura de sterilizare umană. Bioetica și experimentul asupra omului. Bioetica și trasplantul de organe. Bioetica, eutanasia și demnitatea morții. Dezvoltare durabilă și etica vieții. Aspecte siciale și bioetice ale asigurării

medicale. Comitetele de bioetică. Necesitatea socială a organizării educației

bioetice în întreg sistemul de învățământ.

Elevii de la clasele liceale trebuie să cunoască

finalitățile reale în cazul intervențiilor în domeniul genetic, care pot fi clasificate astfel:

De diagnosticare- de descoperire a unor boli. Terapeutice . Productive – în domeniul farmacologic pentru

producerea de hormoni precum insulina, vaccinurile.

Alternative- modificarea terapeutică pentru realizarea unor specii modificate, experimentale.

Înainte de stabilirea sistemului de competențe

bioetice de ar urma să fie format elevilor din clasele liceale se recomandă evaluarea competențelor bioetice deja formate, cele mai potrivite metode la această treaptă ar fi discuția și chestionarul.

Un exemplu de chestionar ce ar putea fi aplicat în contextul educației bioetice.

Menționează 2 dintre drepturile fundamentale ale omului pe care le condideri foarte importante. Argumentează-ți opțiunea.

După părerea ta care drepturi sunt respectate la noi (în școală, localitate, țară, în lume)?

Atunci când cineva afirmă că o persoană este altfel decât ceilalți, la ce anume te gândești în primul rând?

Care din următoarele fenomene nu le accepți categoric: clonarea umană, organisme modificate genetic, eutanasia, avortul, clonarea mamiferelor, fertilizarea invitro, terapia genetică, transplantul de organe.

Ce cunoști despre drepturile pacienților? Indică preocupările principale ale bioeticii.

Formarea competențelor la elevi reprezintă un factor eficient de dezvoltare și integrare în comunitate a acestuia în condițiile în care:

Corelarea obiectivelor curriculare la diverse discipline și activități va îmbina organic dirijarea, organizarea și implementarea acțiunilor educative preponderent pe principiile bioeticii.

Valorile bioeticii prevăzute pentru predare-învățare vor fi structurate și sistematizate pedagogic.

Metodologiile educaționale vor stimula activizarea potențialului creativ al elevilor și manifestarea activismului cognitiv și civic.

Educația bioetică a elevilor se va desfășura în cadrul concret al particularităților individuale și celor ale comunității.

Competențele de integrarea în comunitate ca varietate a competențelor bioetice reprezintă capacități de integrare a achizițiilor școlare la o anumită etapă de formare a lor, axate în special pe principiile morale și sensibilizarea individului pentru viitorul său și al umanității.

Specificul competențelor de integrarea în comunitate revendică și activități educative specifice :

Activitate în care elevul este actor, competența se uzează dacă nu este utilizată.

Activitate care îl determină pe elev la mobilizarea unui ansamblu de resurse: cunoștințe, experiențe, scheme, automatisme, capacități, prieperi de diferite tipuri.

Activitate care articulează cu o situație nouă.

Activitate care are un caracter semnificativ în

măsura în care face legătura între studiile și situațiile complexe care le justifică pe acestea, mai ales dacă integrarea este orientată spre formarea unei competențe sau a unui obiectiv final de integrare.

Formarea competențelor de integrare în comunitate solicită realizarea unui plan de acțiuni:

Punerea la dispoziția elevilor a unor surse și opinii controverse despre un eveniment sau proces, care să conducă la formarea unor valori morale care să devină principii de activitate cotidiană.

Realizarea activităților cu ajutorul surselor documentare, imaginilor, studiilor, diagramelor, hărților, care vor fi prelucrate, interpretate, analizate de elevi prin operații care angajează cognitivul, afectivitatea și acțiunile psihomotorii.

Integrarea și descrierea ideilor care vizează formarea abilităților de muncă intelectuală, specifice disciplinei, cu efecte benefice asupra dezvoltării gândirii divergente și conduitei civice a elevului.

Utilizarea manualelor axate pe criteriul însușirii temelor în clasă, acasă elevii urmând să realizeze doar sarcini de extindere, de creativitate, de autoevaluare și autodezvoltare.

Utilizarea critică a ghidurilor destinate profesorilor și părinților, egendelor elevilor, crestomațiilor, dicționarelor.

Încheierea temelor cu o reflecție sau o concluzie, cu reliefarea unei idei fundamentale.

Defibrarea activităților și a situațiilor propuse în scenariul didactic contribuind la transformarea valorilor în convingeri și conduită civică a elevilor.

Caciuc V., Cerbușcă P., ș.a. Bioetică și

educație. Materiale de reper pentru diriginți, cadre didactice și manageriale din învățământul liceal. Chișinău, 2007

Vicol N., Alecu S., Valorificarea în curriculum a valențelor mediului rural. Ghid metodologic. Chișinău, 2007.

Referințe bibliografice