Biblioteca de psihanalizã

Colecþie coordonatã de Vasile Dem. Zamfirescu

Gögone dù ta‡ta, fhsÖn, ána¢parcæ t¡j fulokrinªsewjgönhtai tÓn sugkecumönwn –'Ihso‡j

„Aceasta s-a întâmplat, spun ei,pentru ca Isus sã devinã întâiajertfã a distincþiei dintre lucruri-le amestecate.“

Învãþãtura lui BasilideHipolit, Elenchos, VII, 27, 8

C.G. Jung

AionContribuþii la

simbolistica SineluiTraducere din germanã de

Daniela ªtefãnescu

OPERE COMPLETE9/2

EDITORISilviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

DIRECTOR EDITORIALMagdalena Mãrculescu

DIRECTOR PRODUCÞIECristian Claudiu Coban

CORECTURÃRodica Petcu

MACHETAREA ªI COPERTA SERIEIFaber Studio

REDACTORRaluca Hurduc

© Editura Trei, 2005— pentru prezenta ediþie

O.P. 16, ghiºeul 1, C.P. 490, BucureºtiTel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0732 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei. rowww.edituratrei.ro

ISBN: 973-707-030-5

Aceastã ediþie este bazatã pe volumul 9/2 (AION, Beiträge zur Symbolik desSelbst), din C.G. Jung, Gesammelte Werke, Walter-Verlag, Solothurn ºiDüsseldorf, 1995, îngrijitã de Lilly Jung-Merker ºi dr. phil. Elisabeth Rüf.Pentru textul lui Jung la aceastã ediþie:

Copyright © Patmos Verlag GmbH & Co. KG, Walter-Verlag,Düsseldorf / Germany, 1995

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiJUNG, CARL GUSTAV

Opere complete. - Bucureºti : Editura Trei, 2003 -vol. ISBN 973-8291-61-5Vol. 9/2. Aion. Contribuþii la simbolistica Sinelui / trad.: Daniela ªtefãnescu. - 2005. - Bibliogr. - Index. - ISBN 973-707-030-5

I. ªtefãnescu Daniela (trad.)

159.964.2

5

CUPRINS

Cuvânt înainte ..................................................................................7I Eul ...........................................................................................10

II Umbra .....................................................................................16III Syzygy: animus ºi anima ........................................................20IV Sinele .......................................................................................33V Cristos, un simbol al Sinelui .................................................48

VI Sub semnul peºtilor ...............................................................86VII Profeþia lui Nostradamus ....................................................111

VIII Despre semnificaþia istoricã a peºtelui ................................119IX Ambivalenþa simbolului peºtelui ........................................135X Peºtele în alchimie ...............................................................145

1. Meduza .........................................................................1452. Peºtele ...........................................................................1583. Simbolul cathar al peºtelui ..........................................168

XI Interpretarea alchimicã a peºtelui .......................................177XII Generalitãþi cu privire la psihologia

simbolisticii creºtin-alchimice .............................................198XIII Simboluri gnostice ale Sinelui .............................................210XIV Structura ºi dinamica Sinelui ..............................................254XV Cuvânt de încheiere .............................................................303

Anexe ............................................................................................309Bibliografie ....................................................................................311Indice de nume ............................................................................336Indice de termeni .........................................................................344

7

CUVÂNT ÎNAINTE

În acest volum public douã lucrãri, care, în ciuda deosebirilorde ordin intern ºi extern, þin una de alta, ambele tratând mareatemã a acestei cãrþi, ºi anume ideea de eon (greceºte Aiøn). În timpce contribuþia colaboratoarei mele, dr. phil. Marie-Louise vonFranz, evocã prin analiza lui Passio Perpetuae trecerea psihologicãa Antichitãþii în creºtinism, cercetarea mea se strãduieºte sã arunceo luminã, pe baza simbolurilor creºtine, gnostice ºi alchimice ale Si-nelui, asupra transformãrii situaþiei psihice în cadrul „eonului creº-tin“. Încã de la începuturile ei, tradiþia creºtinã este pãtrunsã nunumai de ideea, de origine persano-iudaicã, a limitãrii epocilor, ciºi de supoziþia unei inversãri, într-un anume sens enantiodromi-ce, a dominantelor. Mã refer astfel la dilema Crist–Anticrist. Pro-babil cã cele mai multe speculaþii istorice despre cursurile eveni-mentelor ºi determinãrile temporale sunt, dupã cum ne-o aratãdeja Apocalipsa, influenþate de când lumea de reprezentãri astro-logice. Este deci de la sine înþeles cã ponderea consideraþiilor melecade asupra simbolului peºtelui, odatã ce eonul Pisces a fost feno-menul sincronistic însoþitor al dezvoltãrii spirituale creºtine de-alungul a douã milenii. În acest interval de timp figura lui anthro-pos („fiul omului“) nu numai cã a fost treptat amplificatã din punctde vedere simbolic ºi ca atare receptatã psihologic, ci ea a adus ºiprefaceri ale atitudinii oamenilor, anticipate deja de aºteptãrile luiAnticrist din documente. Acestea plasând fenomenul anticristic înApocalipsã, suntem îndreptãþiþi sã vorbim de un „eon creºtin“ de-spre care se presupune cã se va încheia cu parusia. Se pare cã aceste

Aion. Contribuþii la simbolistica Sinelui

8

expectative ar coincide cu reprezentarea astrologicã a lunii mari aPeºtilor.

Mobilul pentru intenþia mea de a aborda aceste probleme isto-rice l-a constituit faptul cã imaginea arhetipalã a entitãþii, care apa-re atât de des în produsele inconºtientului, îºi are predecesorii în is-torie. Aceºtia au fost identificaþi încã de timpuriu cu figura luiCristos, aºa cum am dovedit pe larg, spre exemplu, în cartea meaPsihologie ºi alchimie (Psychologie und Alchemie). Mi s-a solicitat deatâtea ori cu insistenþã de cãtre publicul meu cititor sã dezbat rela-þia dintre figura tradiþionalã a lui Cristos ºi simbolurile naturale aleentitãþii, adicã ale Sinelui, încât m-am decis în cele din urmã sã mãîndeletnicesc cu aceastã sarcinã. Având în vedere greutãþile neobiº-nuite ale unei astfel de întreprinderi, nu am luat uºor aceastã hotã-râre, cãci va fi nevoie atât de o depãºire a tuturor impedimentelorºi o stãpânire a posibilitãþilor de eroare ale unor cunoºtinþe, cât ºide o circumspecþie pe care le am din pãcate numai într-o mãsurãlimitatã. Sunt destul de sigur, ce-i drept, de observaþiile mele fãcu-te asupra materialului experimental empiric, dar cred cã realizezsuficient de bine cutezanþa de a include în consideraþiile mele mãr-turia istoriei. Cred ºi cã ºtiu ce responsabilitate îmi asum atuncicând, continuând într-o oarecare mãsurã procesul istoric de recep-tare, adaug numeroaselor amplificãri simbolice ale figurii lui Cris-tos o alta, psihologicã, sau chiar — aºa cum ar putea sã parã —când reduc simbolul lui Cristos la o imagine psihicã a totalitãþii.Însã îl rog pe cititorul meu sã nu uite cã nu emit profesiuni de cre-dinþã ºi nici nu compun scrieri cu tendinþã, ci reflectez cum am pu-tea sesiza unele lucruri din perspectiva conºtiinþei moderne; ºi anu-me lucruri pe care le consider demne de a fi înþelese ºi care se aflãîn mod evident în pericolul de a fi înghiþite de hãul incomprehen-siunii ºi al uitãrii; în sfârºit, lucruri a cãror înþelegere ar veni multîn ajutor dezorientãrii ce caracterizeazã concepþia noastrã desprelume, printr-o limpezire a fundalurilor ºi fundamentelor psihice.Esenþa acestei scrieri s-a cristalizat treptat pe parcursul multor aniîn cadrul a nenumãrate discuþii cu oameni de toate categoriile devârstã ºi culturã; cu oameni care riscau sã piardã în confuzia ºi dez-

Cuvânt înainte

9

rãdãcinarea specifice societãþii noastre orice legãturã cu sensul dez-voltãrii spirituale europene, fiind astfel ameninþaþi sã decadã în aceastare de sugestibilitate ce constituie temei ºi cauzã pentru psihoze-le utopice de masã ale vremurilor noastre.

Eu scriu ca medic ºi din responsabilitate medicalã, ºi nu ca par-tizan. Nu scriu nici ca erudit, cãci altminteri m-aº adãposti cu în-þelepciune îndãrãtul zidurilor sigure ale domeniului meu de specia-litate ºi nu m-aº apuca sã ofer criticii motive de atac din cauzacunoºtinþelor mele istorice insuficiente, periclitând astfel reputaþiamea ºtiinþificã. Mi-am dat, ce-i drept, toatã silinþa, atât cât mi-a în-gãduit capacitatea de muncã diminuatã de vârstã ºi boalã, sã îmiprezint materialul documentar cât am putut de convingãtor ºi sãîmi sprijin verificarea rezultatelor pe indicarea surselor. Îndeplini-rea intenþiei mele aproape cã nu ar fi fost posibilã dacã munca is-tovitoare de bibliotecã nu mi-ar fi fost preluatã în mare parte dedoamna dr. phil. L. Frey-Rohn, domniºoara dr. phil. M.-L. vonFranz ºi domniºoara dr. phil. R. Schärf. Aº dori sã le mulþumesc aicicu recunoºtinþã tuturor pentru ajutorul lor plin de înþelegere. Da-torez mulþumiri speciale doamnei Lena Hurwitz-Eisner pentru ela-borarea minuþioasã a indicelui acestui volum, ca ºi tuturor celorcare mi-au fost alãturi, cu vorba ºi cu fapta, la lecturarea criticã amanuscrisului ºi a corecturilor ºi nu aº vrea sã uit sã menþionez me-ritele deosebite ale secretarei mele credincioaase, domniºoara Ma-rie-Jeanne Schmid.

Mai, 1950 C.G. Jung

10

IEUL

Preocuparea mea cu psihologia inconºtientului m-a fãcut sã mãconfrunt cu stãri de fapt care necesitã formularea unor noi concep-te. Unul dintre ele este cel al Sinelui. Prin el se înþelege o dimensiu-ne care nu o înlocuieºte pe cea desemnatã pânã acum prin concep-tul de Eu, ci mai degrabã îl cuprinde ca supraconcept pe acesta.Prin „Eu“ trebuie înþeles acel factor complex la care se referã toateconþinuturile conºtiinþei. El constituie întru câtva centrul câmpu-lui conºtiinþei ºi, în mãsura în care acesta cuprinde personalitateaempiricã, Eul este subiectul tuturor actelor personale ale conºtiin-þei. Relaþia unui conþinut psihic cu Eul reprezintã criteriul conºti-inþei acestuia, deoarece niciun conþinut nu ar fi conºtient dacã nuar fi prezentat subiectului.

Cu aceastã definiþie este descris ºi delimitat mai întâi perime-trul subiectului. E-adevãrat cã teoretic nu pot fi puse limite câm-pului conºtiinþei, cãci el poate sã se lãrgeascã într-o mãsurã nede-terminatã. Dar, empiric, el îºi aflã mereu frontiera în zonanecunoscutului. Acesta din urmã este alcãtuit din tot ceea ce nuºtim, din ceea ce nu stã deci în relaþie cu Eul ca centru al câmpu-lui conºtiinþei. Necunoscutul se descompune în douã grupe deobiecte, ºi anume stãrile de fapt experimentabile senzorial, exte-rioare ºi, în al doilea rând, cele experimentabile nemijlocit, inte-rioare. Prima grupã reprezintã necunoscutul lumii înconjurãtoa-re, a doua — pe cel al lumii interioare. Ultimul dintre domenii îldesemnãm a fi inconºtientul.

1

2

Eul

11

Eul drept conþinut al conºtiinþei în sine nu este un factor sim-plu, elementar, ci unul complex ce nu poate fi descris ca atare înmod exhaustiv. Conform experienþei, el se întemeiazã pe douã bazeaparent diferite, ºi anume în primul rând pe una somaticã ºi în aldoilea rând pe una psihicã. Baza somaticã se deduce din totalitateasenzaþiilor endosomatice, care, la rândul lor, sunt deja de naturãpsihicã ºi legate de Eu, deci conºtiente. Ele se bazeazã pe excitaþiiendosomatice, care pãºesc numai parþial dincolo de pragul conºti-inþei. O parte considerabilã a lor se deruleazã inconºtient, adicã su-bliminal. Caracterul lor subliminal nu trebuie sã însemne neapãrato stare pur fiziologicã, la fel de puþin ca ºi cel al unui conþinut psi-hic. Excitaþiile pot în anumite condiþii sã devinã supraliminale, adi-cã senzaþii. Nu existã însã niciun dubiu cã o mare parte dintre pro-cesele endosomatice ale excitaþiilor este pur ºi simplu incapabilã deconºtiinþã ºi cã este, aºadar, de naturã elementarã, cã nu existãniciun motiv sã li se acorde acestora o naturã psihicã, dacã nu sun-tem cumva adepþii ideii filosofice cã toate procesele vieþii sunt ori-cum de naturã psihicã. Împotriva acestei supoziþii greu dovedibilese poate obiecta mai cu seamã cã ea lãrgeºte peste mãsurã concep-tul de psihic ºi interpreteazã astfel procesul vieþii într-un sens ce nueste neapãrat susþinut prin fapte. Conceptele prea ample se dezvã-luie de regulã a fi niºte instrumente neadecvate, pentru cã sunt preavagi ºi nebuloase. De aceea am propus utilizarea conceptului psihi-cului numai în acea sferã unde se poate demonstra cã o voinþã maieste capabilã sã modifice procesul reflexiv, respectiv instinctiv. Înacest sens trebuie sã trimit cititorul la articolul meu „Spiritul psi-hologiei“ („Der Geist der Psychologie“)1 în care am abordat maiîndeaproape aceastã definiþie a psihicului.

Baza somaticã a Eului constã, dupã cum am arãtat, din factoriconºtienþi ºi inconºtienþi. Acelaºi lucru este valabil ºi pentru bazapsihicã: pe de o parte, Eul se bazeazã pe întregul câmp al conºtiinþei,pe de altã parte, pe totalitatea conþinuturilor inconºtiente. Acestease împart în trei grupe: în primul rând conþinuturile temporar

1 Eranos-Jahrbuch, 1946.

3

4

Aion. Contribuþii la simbolistica Sinelui

12

subliminale, adicã reproductibile în mod arbitrar (memoria), în aldoilea rând cele reproductibile în mod nearbitrar, inconºtiente, ºiîn al treilea rând cele absolut incapabile de conºtiinþã. Grupa a douapoate fi dedusã din apariþia unor pãtrunderi spontane ale conþinu-turilor subliminale în conºtiinþã. Grupa a treia este ipoteticã, adicãea este o concluzie logicã din faptele ce fundamenteazã grupa adoua: cãci ea cuprinde acele conþinuturi care încã nu au pãtruns înconºtiinþã ºi, respectiv, nici nu vor pãtrunde vreodatã.

Dacã am spus mai sus cã Eul se bazeazã pe întregul câmp alconºtiinþei, nu înþeleg prin aceasta cã se compune din el. Dacã ar fiaºa, nu ar putea fi deloc deosebit de câmpul conºtiinþei. El este însãnumai punctul de referinþã al acestuia, întemeiat ºi delimitat prinfactorul somatic descris mai sus.

Eul este, indiferent de relativa necunoaºtere ºi neconºtienþã abazelor sale, un factor al conºtiinþei par excellence. Ba el este chiaro achiziþie empiricã a existenþei individuale. El se iveºte, din câte separe, mai întâi din ciocnirea factorului somatic cu mediul înconju-rãtor ºi, odatã prezent ca subiect, se dezvoltã din alte ciocniri cu lu-mea înconjurãtoare, ca ºi cu lumea interioarã.

În ciuda razei atât de mari de acþiune a bazelor sale, Eul nu estemai mult ºi nu este nici mai puþin decât conºtiinþa însãºi. Ca factoral conºtiinþei, Eul ar putea fi descris în totalitate, cel puþin teoretic,ceea ce nu ne-ar oferi însã mai mult decât o imagine a personalitã-þii conºtiente, din care lipsesc toate trãsãturile necunoscute, respec-tiv inconºtiente, subiectului. Dar imaginea totalã a personalitãþii artrebui sã le cuprindã. O descriere exhaustivã a personalitãþii esteînsã pur ºi simplu imposibilã, chiar ºi teoretic, întrucât cota-parteinconºtientã nu poate fi sesizatã. Iar aceasta nu este, dupã cum ne-oaratã cu prisosinþã experienþa, nicidecum lipsitã de importanþã;dimpotrivã, anumite calitãþi adesea de-a dreptul decisive sunt in-conºtiente ºi pot fi observate numai de cãtre cei din jur, respectivdeseori pot fi detectate doar anevoie, cu dibãcie ºi artificii.

Fenomenul total al personalitãþii nu coincide, în mod evident,cu Eul, aºadar cu personalitatea conºtientã, ci formeazã o dimen-siune ce trebuie deosebitã de Eu. O astfel de necesitate se impune

5

6

7

8

Eul

13

desigur numai pentru o psihologie care abordeazã realitatea incon-ºtientului. Pentru aceasta însã, o asemenea distincþie este de cea maimare însemnãtate. Chiar ºi în practica juridicã are importanþã dacãanumite stãri de fapt psihice sunt conºtiente sau inconºtiente, deexemplu, pentru aprecierea responsabilitãþii.

De aceea am propus sã desemnãm personalitatea totalã careexistã, care însã nu este în întregime sesizabilã, ca fiind Sinele. Euleste, conform definiþiei, subordonat Sinelui ºi se comportã faþã deel aidoma unei pãrþi faþã de întreg. El are în raza de acþiune a câm-pului conºtiinþei — cum se spune — libertate de voinþã. Prin acesttermen nu înþeleg ceva filosofic, ci mã refer la faptul psihologicatotcunoscut al aºa-numitei libere decizii, respectiv al sentimentu-lui subiectiv de libertate. Însã dupã cum libertatea noastrã de voin-þã se loveºte de necesitãþile mediului, aºa îºi gãseºte ea ºi limiteledincolo de câmpul conºtiinþei în lumea interioarã subiectivã, adicãacolo unde intrã în conflict cu realitãþile Sinelui. Aºa cum ne îm-boldesc ºi ne îngrãdesc împrejurãri exterioare, aºa se comportã ºiSinele faþã de Eu ca un dat obiectiv, la care libertatea voinþei noas-tre nu poate pur ºi simplu sã modifice ceva. Este fapt cunoscut cãEul nu numai cã nu poate face nimic contra Sinelui, ci chiar esteasimilat prin laturi inconºtiente ale personalitãþii, aflate în dezvol-tare, ºi transformat în mare mãsurã.

Stã în natura lucrurilor cã nu putem da o altã descriere genera-lã a Eului decât una formalã. Orice alt mod de a privi lucrurile artrebui sã þinã cont de individualitate, care este proprie Eului, ca oînsuºire principalã a sa. Deºi numeroasele elemente care compunacest factor complex sunt pretutindeni aceleaºi în sine, ele variazãtotuºi la infinit în ceea ce priveºte claritatea, nuanþarea lor emoþio-nalã ºi dimensiunea lor. Rezultatul compunerii lor, adicã tocmaiEul, este de aceea, într-atât cât se poate constata acest lucru, o uni-citate individualã, care îºi rãmâne ºieºi întru câtva identicã. Aceas-tã durabilitate este relativã, cãci în anumite cazuri pot apãreatransformãri profunde ale personalitãþii. Astfel de transformãri nusunt nicidecum întotdeauna patologice, ci pot fi ºi condiþionate deevoluþie ºi de aceea intrã în sfera normalului.

9

10

Aion. Contribuþii la simbolistica Sinelui

14

Ca punct de referinþã al câmpului conºtiinþei, Eul este subiectultuturor activitãþilor de adaptare, în cazul în care acestea sunt înde-plinite de voinþã. Eul joacã deci un rol semnificativ în economiapsihicã. Poziþia sa aici este importantã în mãsura în care prejude-cata cã Eul ar fi centrul personalitãþii sau câmpul conºtiinþei ar fipsihicul în genere nu duce deloc lipsã de motivãri bune. Dacã fa-cem abstracþie de indicaþiile pe care le întâlnim la Leibniz, Kant,Schelling ºi Schopenhauer ºi de proiectele filosofice ale luiCarus ºi von Hartmann, atunci abia psihologia mai recentã estecea care a dezvãluit de la sfârºitul secolului al XIX-lea încoace cuajutorul metodei sale inductive bazele conºtiinþei ºi a dovedit em-piric existenþa unui psihic exterior conºtiinþei. Odatã cu aceastãdescoperire poziþia pânã atunci absolutã a Eului s-a relativizat, adi-cã el îºi menþine, ce-i drept, caracteristica de centru al câmpuluiconºtiinþei, însã ca punct central al personalitãþii a devenit proble-matic. El participã într-adevãr la aceasta, dar nu este totul. Dupãcum am menþionat deja, e de-a dreptul imposibil sã apreciem câtde mare sau de micã este participarea lui sau, cu alte cuvinte, cât deliber sau de dependent este el de condiþiile psihicului exterior con-ºtiinþei. Putem doar sã spunem cã libertatea sa este îngrãditã iar de-pendenþa sa este doveditã într-o privinþã adesea decisivã. Din ex-perienþa mea, am face bine sã nu subapreciem dependenþa deinconºtient. Desigur, nu trebuie sã le spunem aºa ceva celor caredeja supraapreciazã importanþa inconºtientului. Un anumit crite-riu pentru mãsura corectã ni-l dau consecinþele psihice ale uneiaprecieri incorecte, asupra cãrora vom reveni mai jos.

Am împãrþit mai înainte inconºtientul din punctul de vedere alpsihologiei conºtiinþei în trei grupe; din punctul de vedere al psi-hologiei personalitãþii rezultã în schimb o împãrþire în douã, ºianume un psihic exterior conºtiinþei, ale cãrui conþinuturi sunt ca-racterizate ca personale, ºi unul ale cãrui conþinuturi sunt caracte-rizate ca impersonale, respectiv colective. Prima grupã se referã laconþinuturile care reprezintã pãrþi componente integrante ale per-sonalitãþii individuale ºi de aceea ar putea la fel de bine sã fie ºi con-ºtiente; cealaltã desemneazã un fel de condiþie sau bazã general

11

12

Eul

15

existentã, de obicei identicã cu sine însãºi, a psihicului. Acest enunþnu constituie, fireºte, mai mult decât o ipotezã, la care suntem însãpresaþi sã ajungem datoritã particularitãþii materialului empiric, fã-când complet abstracþie de marea probabilitate cã asemãnarea ge-neralã a proceselor psihice la toþi indivizii trebuie sã aibã la teme-lie o legitate la fel de generalã ºi deci impersonalã, ºi anume exactaºa cum instinctul care devine manifest la individ înseamnã numaiun fenomen parþial al unei baze instinctuale generale.

16

IIUMBRA

Conþinuturile inconºtientului personal sunt achiziþii ale vieþiiindividuale, cele ale inconºtientului colectiv sunt în schimb arhe-tipuri existente permanent ºi a priori. Am tratat altundeva relaþii-le acestora din urmã cu instinctele.1 Dintre arhetipuri sunt cel maiclar caracterizate empiric acelea care influenþeazã, respectiv tulbu-rã cel mai frecvent ºi intens Eul. Acestea sunt umbra, anima ºi ani-mus.2 Figura cel mai uºor accesibilã experienþei este umbra, cãcinatura sa poate fi dedusã în mare parte din conþinuturile incon-ºtientului personal. O excepþie de la aceastã regulã constituie nu-mai acele cazuri mai rare în care însuºirile pozitive ale personali-tãþii sunt refulate ºi ca atare Eul joacã un rol esenþial negativ, adicãnefavorabil.

Umbra este o problemã moralã care reprezintã o provocare laadresa întregului personalitãþii Eului, cãci nimeni nu poate sã rea-lizeze umbra fãrã o risipã considerabilã de decizie moralã, odatã cela aceastã realizare este vorba de a recunoaºte cã aspectele sumbreale personalitãþii existã cu adevãrat. Acest fapt este baza indispen-sabilã a oricãrui fel de cunoaºtere de sine ºi de aceea întâmpinã deregulã o rezistenþã considerabilã. Dacã autocunoaºterea reprezintã

1 Instinct ºi inconºtient; Reflecþii teoretice despre esenþa psihicului.2 Conþinutul acestui Capitol ºi al urmãtorului a rezultat dintr-o prelegere þinutã

de mine în 1948 în cadrul Asociaþiei Elveþiene pentru Psihologie Practicã la Zü-rich. Ea a apãrut în Wiener Zeitschrift für Nervenheilkunde und deren Grenzge-biete, I/4 (1948).

13

14

Umbra

17

15

16

17

o mãsurã psihoterapeuticã, atunci ea înseamnã adesea o muncã is-tovitoare care se poate întinde pe o perioadã îndelungatã.

O cercetare mai îndeaproape a trãsãturilor de caracter sumbreºi a elementelor de inferioritate alcãtuind umbra aratã cã acestea auo naturã emoþionalã, respectiv o anumitã autonomie ºi sunt, prinurmare, de un tip obsedant sau — mai bine zis — posesiv. Cãciemoþia nu este o activitate, ci un eveniment care i se întâmplã cui-va. Afectele se formeazã de regulã în locurile cu cea mai micã adap-tabilitate ºi evidenþiazã în acelaºi timp motivul adaptãrii diminua-te, mai precis o anumitã inferioritate ºi existenþa unui nivel cât decât mai scãzut al personalitãþii. Pe acest plan mai de jos, cu emoþi-ile sale de-abia sau deloc controlate, ne comportãm mai mult saumai puþin ca un primitiv care nu este numai o victimã lipsitã devoinþã a afectelor lui, ci dã ºi dovada unei mari incapacitãþi de apre-ciere moralã.

În vreme ce umbra se poate întru câtva încadra, cu înþelegere ºibunãvoinþã, în personalitatea conºtientã, existã totuºi, aºa cum oaratã experienþa, anumite trãsãturi care opun cu încãpãþânare re-zistenþã controlului moral ºi se dovedesc a fi, ca sã zicem aºa, nein-fluenþabile. De regulã, aceste rezistenþe sunt legate de proiecþii, carenu sunt recunoscute ca atare ºi a cãror recunoaºtere înseamnã operformanþã moralã dincolo de dimensiunile obiºnuite. În timp cetrãsãturile proprii umbrei pot fi recunoscute fãrã prea mare efortca aparþinând personalitãþii, aici eºueazã atât înþelegerea, cât ºivoinþa, cãci temeiul emoþiei pare sã se gãseascã fãrã nicio urmã deîndoialã la celãlalt. Pentru observatorul obiectiv poate fi oricât deevident cã este vorba de proiecþii; existã însã numai un minim desperanþã ca acestea sã fie sesizate de subiect. Trebuie sã fim convinºicã s-ar putea ºi ca uneori sã nu avem dreptate, pentru a fi dispuºisã desprinden de obiect proiecþiile accentuate emoþional.

Sã presupunem acum cã la un anumit individ nu existã niciunfel de tendinþã de a sesiza proiecþiile. Atunci factorul care formea-zã proiecþiile are libertate de acþiune ºi poate, dacã chiar are unscop, sã ºi-l realizeze, respectiv sã inducã starea consecventã carac-teristicã eficacitãþii sale. Cel care proiecteazã nu este, dupã cum se

Aion. Contribuþii la simbolistica Sinelui

18

ºtie, subiectul conºtient, ci inconºtientul. Deci proiecþia nu o facem,ci o gãsim ca atare. Rezultatul proiecþiilor este o izolare a subiectu-lui faþã de mediu prin aceea cã în locul unei relaþii reale cu acestaexistã doar una iluzorie. Proiecþiile transformã mediul înconjurã-tor în chipul propriu, dar într-unul necunoscut. Ele duc de aceeaîn ultimul rând la o stare autoeroticã sau autistã, visându-se o lumea cãrei realitate rãmâne însã de neatins. Acel „sentiment d’incom-plétude“ care rezultã de aici ºi simþãmântul ºi mai grav de sterilita-te se explicã, la rândul lor, prin proiecþie ca o rea-voinþã a celor dinjur, ºi cu ajutorul acestui circulus vitiosus izolarea este amplificatã.Cu cât sunt intercalate mai multe proiecþii între subiect ºi mediu,cu atât mai greu îi este Eului sã îºi intuiascã iluziile. Un pacient învârstã de 45 de ani, care suferea de la 20 de ani de nevrozã obsesio-nalã, fiind din cauza ei total izolat de lume, mi-a spus: „Doar nu aºputea admite vreodatã cã mi-am irosit cei mai buni 25 de ani ai vie-þii mele!“

Este adesea tragic sã vezi în ce mod transparent un om îºi ratea-zã viaþa sa ºi o stricã ºi pe a altora, dar nu poate înþelege pentru ni-mic în lume în ce mãsurã întreaga tragedie porneºte chiar de la elºi este tot mereu realimentatã ºi reîntreþinutã de el însuºi. Conºti-inþa sa sigur nu o face, cãci ea se lamenteazã ºi blestemã din cauzaunei lumi infidele care se tot retrage în depãrtãri tot mai mari. Estemai degrabã un factor inconºtient, care þese iluziile ce învãluie lu-mea ºi pe sine. Urzeala þinteºte în fapt spre un cocon în care subiec-tul este cuprins în final.

Ne-ar fi la îndemânã sã presupunem acum cã acele proiecþiicare nu se pot dezlega decât cu cea mai mare dificultate sau mai în-tâi nu se pot dezlega chiar deloc þin tot de domeniul umbrei, adicãde latura negativã a propriei personalitãþi. Însã de la un anumitpunct încolo aceastã presupunere devine imposibilã, cãci simbolu-rile care apar atunci nu indicã spre acelaºi sex, ci spre cel opus, labãrbat spre femeie ºi invers. Ca sursã a proiecþiilor nu mai figurea-zã deci umbra de acelaºi sex, ci sexul opus. Aici întâlnim animusulfemeii ºi anima bãrbatului, douã arhetipuri ce îºi corespund reci-proc, a cãror autonomie ºi inconºtienþã explicã îndãrãtnicia proiec-

18

19

Umbra

19

þiilor lor. E-adevãrat cã umbra este ºi un motiv cunoscut din mito-logie, dar în mãsura în care ea reprezintã în primul rând incon-ºtientul personal ºi de aceea, în ceea ce priveºte conþinuturile sale,este uºor capabilã de conºtiinþã, ea se deosebeºte tocmai prin capa-citatea sa mai mare de pãtrundere ºi realizare de animus ºi animacare sunt considerabil mai departe de conºtiinþã ºi astfel nu suntpercepute decât rareori sau deloc în condiþii obiºnuite. Umbra poa-te fi lesne înþeleasã cu ajutorul a puþinã autocriticã, dacã este de na-turã personalã. Acolo însã unde intrã în discuþie ca arhetip întâm-pinãm aceleaºi dificultãþi ca ºi la animus ºi anima; cu alte cuvinte,este de domeniul posibilului sã recunoaºtem ceea ce este relativ rãuîn natura sa, în timp ce reprezintã o experienþã pe cât de rarã, peatât de zguduitoare sã te uiþi în ochii rãului absolut.

20

IIISYZYGY*: ANIMUS ªI ANIMA

Ce este, aºadar, acest factor care formeazã proiecþiile? Rãsãritulîl numeºte „torcãtoarea“1 sau maja, dansatoarea ce creeazã iluzia.Dacã nu am ºti-o de mult din simbolistica oniricã, atunci aceastãinterpretare rãsãriteanã ne-ar duce pe urmele corecte: ceea ce învã-luie, ceea ce cuprinde ºi înghite trimite incontestabil la mamã2, adi-cã la relaþia fiului cu adevãrata mamã, cu imagoul ei ºi cu femeiacare urmeazã sã-i devinã mamã. Erosul sãu este pasiv aidoma celuial unui copil: el sperã sã fie prins, absorbit, înfãºurat ºi înghiþit. Elcautã întru câtva orbita ocrotitoare, hrãnitoare a mamei, starea desugar lipsitã de orice griji, în care lumea din jur vine la el ºi chiar îidã cu de-a sila porþia de fericire. Nu-i deci de mirare cã lumea re-alã piere pentru el.

Dacã dramatizãm aceastã stare, aºa cum o face de regulã incon-ºtientul, atunci vedem pe scena psihologicã un om care trãieºte re-trospectiv, care îºi cautã copilãria ºi mama ºi se refugiazã de lumearece ºi rea ce nu vrea deloc sã îl înþeleagã. Nu arareori vedem lângã

* Syzygy este un termen de origine greacã, ce se aplicã tuturor perechilor de con-trarii când aceºtia sunt concepuþi ca un cuplu, fie în conjuncþie, fie în opoziþie.(N.t.)

1 Rousselle, Seelische Führung im lebenden Taoismus, Planºa I, pp. 150 ºi 170:Rousselle numeºte torcãtoarea „sufletul animal“. O vorbã spune: „Torcãtoa-rea pune în miºcare“ (loc. cit.). Eu am definit anima ca personificare a incon-ºtientului.

2 „Mama“ nu este înþeles aici ºi în cele ce urmeazã literal, ci ca simbol pentru totceea ce acþioneazã ca „mamã“.

20

21

Syzygy: animus ºi anima

21

bãieþel o mamã cãreia nici nu pare sã-i treacã prin gând sã-l lase pefiul ei sã devinã bãrbat ºi care, preocupatã neobosit ºi jertfindu-semereu, nu trece cu vederea nimic ce ar putea împiedica fiul sã de-vinã bãrbat ºi sã se cãsãtoreascã. Vedem complotul tainic dintremamã ºi fiu ºi cum se ajutã unul pe altul ca sã înºele viaþa.

Unde zace aici vina? La mamã, la fiu? Probabil la amândoi. Nã-zuinþa neîmplinitã a fiului dupã viaþã ºi lume trebuie luatã în se-rios. El ar dori sã atingã ceea ce este real, sã îmbrãþiºeze pãmântulºi sã facã sã rodeascã ogorul lumii. El îºi ia însã numai câte un avântnerãbdãtor, cãci amintirea tainicã a faptului cã lumea ºi fericirea lepoþi primi ºi pe tavã — ºi anume de la mamã — îi paralizeazã atâtforþa de înfruntare, cât ºi rezistenþa. Porþiunea de lume pe care, caorice om, o tot întâlneºte din când în când nu este niciodatã ceaperfect corectã, cãci ea nu se dã, nu este prevenitoare, are un com-portament fragil, vrea sã fie cuceritã ºi nu se supune decât puterii.Ea ridicã pretenþii asupra bãrbãþiei bãrbatului, asupra ardorii saleºi mai cu seamã asupra curajului ºi forþei sale decizionale care poa-te sã arunce întregul om pe talerul balanþei. Pentru aceasta el aravea nevoie de un Eros necredincios, unul care ºi-a uitat mama ºiîºi poate face sieºi rãu, pãrãsind-o pe prima iubitã a vieþii sale. Pre-vãzând aceastã cutezanþã gravã, mama lui l-a învãþat cu grijã virtu-tea fidelitãþii, a dãruirii, a loialitãþii, pentru a-l feri de breºa mora-lã ameninþãtoare care este legatã de cutezanþa în viaþã. El le-aînvãþat cât se poate de bine ºi îi rãmâne credincios mamei, produ-cându-i poate astfel cea mai mare grijã (de exemplu dacã, pentru ao cinsti pe ea, el va avea manifestãri homosexuale) ºi concomitentmulþumirea ei inconºtientã, miticã. Întrucât cu aceastã din urmãrelaþie se împlineºte arhetipul pe cât de strãvechi, pe atât de sacrual cununiei dintre mamã ºi fiu. Ce are de oferit, la urma urmei, re-alitatea banalã cu oficiile ei de stare civilã, salariile ei lunare, chiri-ile, dobânzile ei etc. ce ar putea alcãtui un pandant la acei fiori mis-tici ai hieros gamos? la acea femeie stelarã, urmãritã de balaur? laacele incertitudini evlavioase care învãluie cununia mielului?

Pe aceastã treaptã a mitului care redã pesemne cel mai bineesenþa inconºtientului colectiv, mama este bãtrânã ºi tânãrã, Demeter

22

23