Butnariuc Clarisa-Elena Radu AndreeaRotariu TheodorAn I, Semian BIstoria Arhitecturii, Semestrul IIProfesor: Manoliu Raluca

Basilica Sfantul Marcu din Venetia

Ma confruntam cu una dintre cele mai devastatoare zile din cele pe care le avusesem in ultima perioada. Mergeam singuratic pe strada, fara sa privesc la toti cei ce treceau superficiali in drumul lor cotidian. Preferam doar sa simt aerul imbacsit si umed al orasului pe care nici nu apucasem sa-l descopar, dar parca haosul in care fusesem aruncat voia sa-mi trezeasca simturile amortite. Apa metalica care-mi udase piciorul se transformase intr-un fior cumplit, ma propulsa in alt spatiu. Picioarele mele cufundate in urmele lasate de ploaie devenisera ca o ancora in lumea reala de care ma departasem. Sau poate ca nu am fost niciodata apropiat acesteia. Privirea imi ramase complet pierduta in reflexia tremuranda a siluetei unei cladiri ce nu-mi parea cunoscuta. Simpla ei contemplare ma echilibra, dar simteam o dorinta avida de a-i lasa intreaga maretie sa ma supuna. Se profila in departare, jumatate mistificata in umbra, jumatate dezgolita in lumina rece a soarelui. In interiorul meu incepea sa se nasca bizarul sentiment ca am mai contemplat candva acest spatiu. Mergeam fara sa constientizez, apropiindu-ma tot mai mult de acel caracter distinct si impunator al edificiului. Aveam un sentiment de voluptate sa ma las strivit de o prezenta care probabil stapanea piata de foarte multa vreme, prin intrarile adanci, flancate de coloane compozite dispuse pe doua nivele, ce pareau sa sustina o greutate foarte mare, prin ornamentatia eleganta a arcelor, prin basoreliefuri pregnante, prin mozaicul ce infatisa scena Judecatii de Apoi. Nu stiam incotro sa privesc, eram pierdut vizual. In stanga, un mozaic, ce parea mai vechi decat celelalte, vorbea despre povestea aducerii unui Sfant in acel lacas. Ma invalmaseau amintiri de cand eram copil si-mi placea sa privesc picturi ale Sfintilor. La fel ca si atunci, ochii mi se scaldau in bogatia faldurilor vesmintelor de culori cu o simbolistica specifica. Chipurile ma transpuneau in spiritualitatea momentului prin varietatea expresiei faciale, prin blandetea, speranta si bucuria transpusa atat in gesturi, cat si in vitalitatea operei. Daca in prim plan accentul cadea pe dinamismul scenei, in planul secundar admiram pasivitatea compozitiei, intrucat era infatisata insasi basilica intr-o faza incipienta, in deplinatatea caracterului ei simetric, stabil. Desi nu se mizase pe un contrast puternic, culorile intregeau dimensiunea divina in care se petrecea scena, auriul ce constituia o predilectie simbolizand lumina absoluta a Universului. Mergandu-se pe aceeasi gama cromatica, mozaicul de deasupra intrarii principale domina fatada prin mesajul transmis individului perisabil. Scena Judecatii de Apoi, prezenta ca la orice spatiu sacru la iesirea din edificiu, aminteste de originea si finalitatea sufletului. Iisus era, fara indoiala, axul ce pivota compozitia. Gandurile imi erau activate de catre dinamismul scenei intrucat intr-o singura imagine erau cuprinse doua lumi opuse, cea a Raiului si cea a Infernului. Desi exista o tensiune intre cele doua parti, acestea relationau perfect prin intermediul ingerului care nu apartine niciuneia dintre lumi. El intruchipeaza mesajul divin. Ar fi putut parea curios ca intr-un asemenea spatiu ce se remarca prin profunda stabilitate, compozitia era usor dezechilibrata din moment ce Edenului ii este alocata o suprafata mai mare pe care se dezvolta, in timp ce Infernul ramanea inchis intr-o sfera mai mica. Era imposibil de neremarcat ca motivul pentru aceasta optiune o constituia impactul pe care il crea fiecare dintre cele doua polaritati. Astfel, Iadul era reprezentat pe o suprafata mult mai mica, intrucat era mult mai inspaimantator, iar Raiul era definit de blandete si liniste eterna.Imi doream sa raman prizonierul acestei eternitati, insa nu puteam sa nu ma gandesc la faptul ca, in esenta, sunt intr-o lume intermediara, intre Infern si Paradis. Ma simteam lipsit de sensuri, aruncat intr-un vid existential delimitat de un sir prelung de actiuni mecanice pe care le facusem fara sa le gasesc rostul. In fond, ajunsesem sa pun un semn de egalitate intre mine si oamenii pe care cu putin timp inainte ii consideram superficiali. Ce motive aveam sa ma consider eu superior? Coloanele cu capiteluri alcatuite din elemente vegetale ma determinau sa ridic la randu-mi privirea spre maretia cerului, ele fiind un element de legatura intre mundan si intangibil, extinzand spatiul profan spre sacralitate, iar caii din bronz care se inaltau semeti deasupra intrarii principale ma trimiteau cu gandul la triumful vietii asupra mortii. Aveam acelasi destin ca si ceilalti. Intr-un fel, eram multumit de aceasta ipostaza intrucat simteam ca basilica ma poate primi in interiorul ei pentru a ma ocroti asa cum oferea protectie atator necunoscuti.Obscuritatea ma lovi in plin. Imi era imposibil sa disting lucrurile si nu ma puteam acomoda cu acea tacere parca atat de graitoare. Incet, incepeau sa se contureze formele in jurul meu. Aceleasi coloane impunatoare isi profilau umbrele pe podeaua rece din marmura. Ma aflam in capatul axului care marca inceputul unui drum initiatic. Arcele se inchideau deasupra mea cu scene din povestea biblica, accentuand inaltimea pilonilor centrali. Imi ramase atat de pregnanta ideea ca planul cruciform in care puteam sa ma misc liber era pus in legatura cu imensa cupola centrala care intruchipa bolta cereasca, continua miscare a planetelor. Acest drum nu era delimitat numai planimetric, ci si spatial, prin efectele de lumina create datorita deschiderilor prezente in cupole. Ma gaseam atat de neputincios sa cuprind intelesurile ascunse, transpuse in forma rigida a basilicii. N-ar trebui sa te simti ca un intrus in spatiul in care tu constitui o componenta principala.Tresarisem. Privii in jurul meu speriat, ca si cum as fi avut motive sa ma simt vinovat, dar singurul lucru care-mi atrase atentia era o lumanare a carei lumina era gata sa se stinga. Degeaba cauti prezente fizice care sa-ti vorbeasca, pentru eu nu apartin nici Iadului, nici Raiului, nici Pamantului. Eu sunt o lume in sine care exista datorita celor care-mi inteleg povestea, iar tu esti cel care-mi poate dezvalui trecutul. Mi se pare redundant a-ti vorbi despre faptul ca m-am nascut in 828, langa palatul ducal al dogelui Iustinian Partecipazio, pentru ca mai apoi sa ma afund de mai multe ori in uitare si sa fiu readusa la viata. Poti observa si singur ca nu am un stil unic, ci am crescut de la bizantin, spre romanic si gotic, insa radacinile mele sunt clar bizantine. Poate iti este curioasa originea numelui meu, de ce Basilica Sfantul Marcu si nu altfel. Initial, aveam rolul de capela privata pentru infiintatorul meu, dar apoi am devenit un simbol puternic al devotarii religioase a venetienilor, dar si o mandrie a lor. Pot spune ca am atins acest rang pentru ca am avut onoarea sa fiu altar pentru trupul Sfantului Marcu. Modul in care a ajuns Acesta aici ti-l pot prezenta succint printr-o legenda complexa, dar sugestiva. Doi negustori venetieni, insotiti de doi calugari, au reusit sa elimine trupul Sfantului din mormantul sau din Alexandria, locul in care a fost martirizat. Acestia au substituit corpul Sau cu cel al Sfintei Claudia, ulterior, relicva a fost adusa in Venetia, fiind transportata intr-un cosciug plin cu carne de porc pentru a preveni desigilarea acestuia de catre oficialii musulmani. Acest eveniment este consacrat sub denumirea de Translatio si este imortalizat in mozaicul pe care l-ai admirat deja la intrare, realizat in secolul al XIII-lea, deasupra portii Sfantului Alpio.

Prezint un plan cruciform, care nu este deloc vizibil in exterior pentru ca un portic lung, imbraca trei laturi ale piciorului crucii. Astfel, este creata impresia de patrat. Dincolo de acest portic, ma individualizez prinr-o fatada tripla, care nu are nicio legatura cu structura mea initiala pentru ca mi-au fost adaugate succesiv diverse elemente in timpul restaurarilor. Insa, daca vrei sa ma vizualizezi asa cum am fost construita in secolul al IX-lea, trebuie sa recurgi la descoperiri arheologice, asa cum au facut si istoricii arhitecti dinaintea ta. Totusi, e mult mai usor sa reconstruiesti aspectul meu de dupa doua secole, cand am primit ingrijirea primei reconstruiri, bazandu-te chiar pe structura contemporana. Pentru aceasta, ai nevoie insa de un efort de imaginatie pentru a sterge aceste mozaicuri abundente care iti atrag atentia in mod constant, marmura delicata si sculpturile florale, interioare, care prin natura lor decorativa, imi ascund nuditatea.

Peretii interiori, cat si cei exteriori, sunt subtiri, ceea ce intra in sfera unicitatii mele, pentru ca aceasta abordare a fost influentata in totalitate de structura solului nisipos, astfel incat adaugarea celor patru cupole din caramida a reprezentat un risc structural major, solul Venetiei neavand capacitatea de a sustine greutati mari. Structura mea originala poate fi vazuta intr-o sectiune. Practic, cupola a fost acoperita cu un strat protector de plumb, peste care s-a adaugat o structura care sa sustina o noua forma de acoperire, finalizata cu niste elemente in forma de ceapa.

Lumina joaca un rol important in perceptia pe care individul o are asupra mea. Mi-as fi dorit ca aceasta sa abunde in spatiul interior, dar eu nu am decat deschideri inguste care nu-i permit sa alunece usor in edificiu, in schimb, este transfigurata prin inermediul vitraliilor, care incalzesc spatiul intrucat creeaza impresia de lumina autentica divina. In cupola, deschiderile formeaza un cordon care pare ca ii ofera o anumita lejeritate. In cele doua brate ale crucii si in piciorul acesteia, exista trei deschideri, trimitere spre Sfanta Treime, iar altarul se diferentiaza prin faptul ca are cinci luminatoare, simbolul celor cinci rani ale lui Iisus, semnificatie dublata si la nivelul domurilor.O ascultam ganditor, incercand sa ma transpun in spatiul de odinioara. Intelesesem ca acea voce misterioasa venea din launtrul basilicii si preferam sa nu intervin in cursul povestirii ei. Urmaream cu privirea colonada dintre pilonii care se inchideau in arce ample, acea colonada care forma o galerie ingusta de o parte si de alta a axului central, fiind astfel separate navele secundare de cea centrala. Imi parea ciudat ca acele galerii erau atat de inguste incat de-abia ar fi putut sa treaca o persoana pe langa alta, insa era mult mai importat ca atentia sa fie directionata spre un punct central, altarul, ce avea un iconostas din marmura si care delimita totodata prezenta divina de cea lumeasca. Inainte de aceasta, privirea descoperea lejeritatea structurii care sustinea cupola centrala. Astfel, cei patru piloni aflati in legatura cu domul central, distribuie fortele pe alti patru piloni mai mici, ceea ce ofera impresia ca bolta plusteste independenta deasupra intregului spatiu. Totodata, prin aceasta abordare structurala, se realiza o comunicare intre bratele crucii, asigurandu-se si un flux continuu de aer. Ingeniozitatea prin care s-a rezolvat problema tranzitiei de la planul ortogonal la planul circular al cupolelor impresiona prin folosirea pandantivilor. Atunci mi-am dat seama ca era absolut imposibil ca toate aceste elemente ale compozitiei arhitecturale sa fi fost ideile revolutionare ale unui singur arhitect. Tu insati vorbeai despre o structura eclectica pe care o incorporezi, insa de unde provin aceste elemente? Nu stiu. De foarte multa vreme incerc sa-mi identific trecutul, insa ma simt neputincioasa. Nu am gasit niciodata vreun raspuns intrebarilor care ma tot chinuie de atatea vveacuri. Din aceasta cauza, am ramas pierduta in timp si spatiu pentru ca nu cunosc nici basilicile ulterioare ce s-au construit dupa mine.Simteam ca ma oprisem in timp. Lumina slaba a lumanarii se stinse la impactul cu un aer rece ce patrunse in interior. Un intuneric profund cuprinse spatiul. Vorbele basilicii rasunau neincetat in mintea mea, iar si iar. Imi simteam capul atat de greu, iar greutatea corpului imi era imposibil sa o sustin pe membrele inferioare. Nu pot preciza momentul in care acea voce, din ce in ce mai infernala inceta. Probabil atunci cand ma prabusisem pe podeaua rece. Cat timp a trecut pana sa mi se contureze un orizont in nuante variate, nu stiu, dar acea lumina puternica ce a rupt tacerea intunericului ma propulsa intr-un timp mult mai indepartat. Treptat, culorile amestecate ce mi se perindau prin fata ochilor au prins contur in imaginea obiectelor, iar obiectele s-au estompat in peisaje, iar peisajul s-a transfigurat in arhitectura.Imaginile se proiectau in fata mea ca pe un ecran. Se succedau cu o atat de mare rapiditate, incat aprope imi era dificil sa le urmaresc. Ii vedeam pe romani care erau toleranti fata de alte culte si religii, imprumutand chiar din zeitatile popoarelor cucerite, care au fost mai apoi introduse in Pantheon. Odata ce se facu simtita criza religiei, au inceput sa se raspandeasca numeroase culte si observam cum crestinismul patrunde timid in Imperiul Roman, gasindu-si adepti in randul celor exploatati sau chiar printre cei care aspirau la inoiri spirituale. Nu am observat insa, modificari numai la nivelul nazuintelor religioase, ci existau schimbari si in politica, filosofie, arte, dar mai ales in arhitectura care imi devenise atat de familiara. Astfel, am fost martor la inceputurile dezvoltarii orasului medieval. Tot in acea perioada se detasa programul destinat cultului crestin, mai ales in imperiul Roman de Rasarit, unde tehnica betonului este exploatata pe deplin, zidul plin capata noi valente, la fel ca si acoperirea cu bolti si cupole. Mi-era dificil sa nu remarc o predilectie in Est pentru structurile basilicale si cultivarea compozitiilor de tip central in Vest.Informatiile pe care le stiam despre ritualul crestin, mi-au fost confirmate atunci. Ceremonialul religios consta doar intr-o intrunire duminica dimineata si o agapa comuna seara, nefiind necesare spatii de amploare, insa cu timpul incaperea aflata la ultimul etaj al caselor, hyperion, destinata acestor intruniri, a devenit un adevarat lacas de cult, unde se oficiau botezuri, aveau loc banchete funerare sau cinstiti martirii. Daca inainte imi era neclar motivul pentru care a fost neglijata arhitectura destinata edificiilor practicarii cultului, am constientizat ca, in arhitectura paleocrestina, constructia funerara a beneficiat de un interes mult mai ridicat, intrucat practicarea cultului avea loc in edificii deja existente, pe cand mormintele trebuiau amenajate. Comunitatile crestine au folosit pentru o perioada indelungata locuintele cunoscute sub denumerea de domus ecclesiae, fiind utilizate atat locuinte de tip elen, cat si de tip italic. Ulterior, spatiile destinate cultului in sine, se extind, optandu-se pentru forma basilicala. Fusesem transpus de aceasta data intr-o basilica subterana, situata in vecinatatea Portii Maggiore, care, desi pentru o perioada a servit sectei neopythagoricienilor, devenise un lacas pentru crestini. Parcurgeam tot un spatiul axial, avand structura din beton si fiind impartit in trei nave boltite, despartite prin stalpi conectati intre ei, prin intermediul arcelor. Basilica decorata cu stucaturi a caror origine poate fi identificata cadrul villelor romane, parea a fi spatiul perfect prin faptul ca acest edificiu era total strain de modelul templelor antice care trimiteau involuntar la semnificatii pagane. Aceste temple nu au constituit o optiune pentru ca, avand o arhitectura de fatada, spatiul inerior nu putea sa gazduiasca adunari mari. In schimb, basilica era strans legata de ideea autoritatii imparatului si deriva din modelul roman care avea avantajul unei varietati, putand fi identificate basilici comerciale, judecatoresti, din foruri, din terme sau din palate imperiale.In ciuda faptului ca ma aflam chiar la momentul in care crestinismul a luat avant in imperiul lui Constantin, nu puteam interactiona cu nimeni, nici chiar cu imparatul, care isi consacra locuinta practicarii cultului crestin, edificand unele Sali destinate slujbelor comemorative si banchetelor funerare. In acel moment, imi parea ca incepea sa se dezvole ideea ca inmormantarea in preajma unui loc unde se afla un martir era o garantie a salvarii sufletului, ceea conduse spre dezvoltarea unui program mai complex destinat practicilor pe care le gazduia in propria locuinta. Din aceasta perspectiva, au inceput sa apara basilicile-martyria, care erau, de asemenea, cimitire acoperite care purtau memoria faptelor atribuite apostolilor. Bineinteles, desi initial constituiau o sinteza intre basilica laica si ambulacrul monumentelor funerare pagane, ulterior le sunt asociate mausolee imperiale, care cuprindeau mai multe nave, opereau cu spatii de tip central, ajungandu-se astfel la martyrionul cruciform. Observasem ca acest plan era utilizat cu predilectie in acea vreme, existand multe replici ale Apostoleionului. Concomitent insa, intersectia navelor unei basilici cu un transept deplasat din pozitia sa initiala a generat un plan in forma de cruce latina sau greaca, sinteza celor doua plane imbinand armonios avantajele oferite de tipul basilical si de cel central. Desi castiga amploare, planul basilical cu trei nave, cu sau fara galerii, transept si abside, ramase o abordare des intalnita, atat in Orientul Apropiat, cat si in zona Mediteranei, definindu-se un caracter distinct al acestui program. Ca si pana atunci, materialele folosite in constructie depindeau de zona, astfel incat, in Asia Mica se opta pentru zidaria din piatra bruta inecata in mortar cu parament de caramida in alternanta cu piatra, iar in Imperiul de Apus, modalitatea de diviziune a spatiilor, schimbarea proportiilor generale, tipul basilical difuzat, conserva executia zidariei cu emplecton de beton si paramente din caramizi groase pe paturi subtiri de mortar sau din siruri de caramida, in alternanta cu asize de piatra. Indiferent de zona, aveam impresia de masivitate, intrucat era exploatat plinul, in defavoarea golului, elementele de sustinere erau greoaie, ceea ce implica bineinteles si proportii joase. Din aceasta perspectiva, o incercare de reducere a acestei perceptii de material greoi o constituiau profilele puternic reliefate precum socluri, braie, cornise si ancadramente care aveau rolul de a delimita volumele si deschiderile. Sistemele de acoperire erau variate, in functie de materialul local folosindu-se lemnul la sarpanta, dalele de piatra, bolta sau cupola.In virtutea conceptiei ca trebuie sa se construiasca pe acelasi spatiu sacru, vechile structuri domus ecclesiae servisera drept baza pentru multe biserici parohiale care evolueaza spontan, navele se alungesisera, importanta celei centrale marcandu-se prin inaltime. Totodata, se impunea o anumita rigurozitate in delimitarea spatiilor, exo si esonartexurile strapunse, al caror rol era acela de a asigura continuitatea spatiala, isi gasesc corespondent in nartexurile inchise, iar atentia asupra fatadei principale mi-era captata prin dispunerea golurilor pe zidul de vest ce difera fata de ferestrele laterale. Arhitecturii eclesiastice i se oferise o importanta deosebita in perioada de transformare a Imperiului Roman in Imperiul Bizantin timpuriu si se remarca predilectia pentru planul central utilizat anterior in constructia capelelor sau pentru martyria. Aceasta optiune pentru un model central isi are originile in spatiile centrale ale resedintelor imperiale care incorporau un triclinum in forma de octogon sau in spatiile de receptie in forma de trifoliu. Nu am putut ignora nici valoarea simbolica a unui astfel de spatiu, intrucat monarhul era investit cu natura divina, iar multimea ocupa spatiul din jurul acestui centru de compozitie. Analogia cu Universul, ideea de spatiu inchis, ma obliga astfel sa cobor in adancurile sufletului meu. Experimentand senzatiile provocate de centralizarea spatiului, a fost naturala trecerea mea spre arhitectura bizantina timpurie care se remarca prin acoperirile boltite si prin cupolele sustinute pe pandantivi, ceea ce le diminueaza greutatea astfel incat era permisa ridicarea pe suporti liberi, stalpi sau coloane, conectati prin intermediul arcelor. Atat in spatiu, cat si in proiectie, cupola ridicata pe pandantivi, pe patru arce cilindrice generea o forma de cruce.In aceste conditii, am constatat ca s-a sintetizat o arhitectura noua formata din cutumele artistice si arhitecturale ale diferitelor popoare deja existente. Ceea ce caracteriza arhitectura bizantina era diversitatea ei, distingandu-se prin numeroasele curente si forme artistice. Evolutia arhitecturii bizantine este datorata in mare parte mentalitatii progresiste ale arhitectilor din asia Mica, Siria si Transcaucazia. De la arhitectura romana, Bizantul a mostenit unele tipuri de constructii sociale, precum termele sau hipodromul.Epicentrul constructiilor monumentale a fost Constantinopol acestea aveau ca scop solidificarea legaturilor dintre puterea bisericeasca si puterea imparatului. Pentru indeplinirea acestui scop erau construite ziduri in jurul oraselor, palate vaste, terme, lucrari ingineresti si in special biserici. In partea de rasarit a imperiului au fost construite un numar semnificativ de manastiri care s-au transformat in puncte strategice de aparare ale imperiului.Pe parcursul intregii dezvoltari a arhitecturii religioase bizantine, una dintre cele mai importante probleme care statea in fata arhitectilor o reprezenta organizarea spatiului interior al bisercii astfel incat el sa se plieze pe exigentele cultului crestin. Tinand cont de faptul ca toata viata crestinului trebuia sa se petreaca sub indrumarea bisericii, aceasta incapere trebuia sa cuprinda, pe langa masa de credinciosi care se aduna in timpul oficierilor religioase, spatii pentru intruniri publice, religiose sau laice.Traiam sentimentul ca arhitectura bizantina era o arhitectura spatiala autentica, arhitectii fiind intr-o permanenta cautare de modalitati prin care sa amplifice spatiul interior. Nu pot contrazice in vreun fel faptul ca acestia continuau mostenirea proiectantilor romani si orientali, remarcandu-se preferinta pentru utilizarea cupolei pe care o sprijina in puncte de reazem situate in centrul cladirii, avand ca efect potentarea inaltimii spatiului interior. Arhitectii au elaborat astfel un tip de compozitie spatiala ale carei elemente devin interdependente, iar cu aceasta ocazie s-a asigurat stabilitatea cladirii, suprimandu-se eforturile opuse. De remarcat este faptul ca arhitectii bizantini au optat pentru primatul spatiului interior, acesta determinand forma exterioara a edificiului. Numai dupa ce spatiul interior a fost rezolvat, arhitectii au inceput sa acorde o mai mare importanta aspectului exterior.Prima etapa a arhitecturii bizantine marca trecerea de la oranduirea sclavagista la cea feudala. Imi parea ca orasul capitalala al Imperiului Bizantin, Constantinopolul, a doua Roma era un oras bogat si prosper, un centru al culturii, al mestesugurilor si al comertului, unde soseau corabii si negustori din cele mai indepartate tari. Ma bucura ca arhitectura religioasa din acea perioada era caracterizata printr-o mare diversitate de tipuri de edificii. Basilica reprezenta o reluare a modelelor paleocrestine, constructie cu trei nave din care cea mediana, mai inalta, era luminata prin partea superioara, pe deasupra colateralelor. Delimitarea navelor se facea prin coloane care sustineau antablamente sau o succesiune de arcade, Spatiul se dezvolta in sens longitudinal, conducandu-mi privirea spre elementul major, absida altarului. Tipul cel mai raspandit il constituia basilica acoperita cu lemn sau cu bolti de piatra. Spre sfarsitul perioade de inceput, aceste basilici se intalneau rar in Canstantinopol, continuand se se construiasca in numar mare in Siria si Asia Mica. Un tip remarcabil de constructie religioasa il constituia basilica cu plan in forma de cruce, acoperite cu o cupola. Anularea fortelor active se obtinea printr-un sistem complex de arce si bolti care se echilibrau reciproc. Datorita faptului ca zidurile interioare erau inlocuite la ambele tipuri prin puncte de sprijin izolate, spatiul lor interior devenise mai mare si mai unitar. Elementele constructive, partile componente ale volumului interior si exterior al cladirii, proportiile, raportul dintre inaltimea totala a edificiului si partile sale componente, toti acesti factori erau interdependenti, formand astfel un sistem spatial unitar si armonios. Aspectul sau exterior se metamorfoza in functie de conceptia artistica, care sta la baza fiecarui monument de arhitectura.Biserica bizantina de tip central, acoperita cu cupola avea una sau cinci cupole. Nu-mi amintesc sa fi vazut foarte des acest tip de edificiu, insa cea care mi-a dat un oarecare sentiment de confort si mi-a creat totodata senzatia ca o mai intalnisem candva a fost Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, construita in secolul al VI-lea. Gaseam o asemanare clara intre aceasta si Basilica Sf. Marcu, care, cel mai probabil, isi cunoaste inspiratia in secolele anterioare. Fusesem transpus intr-un trecut pe care abia atunci incepeam sa il inteleg mai bine, mai exact cu cativa ani inainte de moartea lui Constantin, in 337, cand acesta aranja construirea cladirii care urma sa ii devina locul de veci. Altarul care onora Apostolii denota faptul ca suveranul gandea in termeni mai largi, vizualizand o cladire care avea functia de biserica si mausoleu, martirium pentru Apostoli si heroum, si anume un altar dedicat primului imparat roman care a adoptat crestinismul. Ramarcam ca era acelasi principiu compozitional, si anume planul central, caracteristica pe care am intalnit-o deja si inainte. Reconstruita de Iustinian in secolul al VI-lea, aceasta ramase una dintre cele mai semnificative repere ale Constantinopolului la inceputul perioadei otomane. Biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol a fost prima care a avut cinci cupole, ramanand o puternica imagine a stilului bizantin asociata orasului in care se afla, si fiind aleasa de catre venetieni ca model pentru biserica dogelui, la sfarsitul secolului al XI-lea. Biserica era dedicata celor doisprezece Apostoli, intentia imparatului fiind cea de a aduce in acelasi loc moastele acestora. De asemenea, puternica credinta ca fiind ingropat langa martiri il va conduce spre Raiul din lumea de dincolo, era si principalul motiv pentru care a ales un atfel de concept. Stiam sigur ca in credinta Crestina, Apostolii erau vazuti ca fiind eroi, pe de o parte, si, pe de alta, invatatori, inlocuind zeii din Pantheonul mitologiei clasice. Ei reprezentau insasi Sfanta Scriptura. In plus, datele despre exterior pe care le stiam erau relativ putine, reusind sa gasesc doar la scrierile istoricului Eusebius, care descrie edificiul ca fiind o cladire inalta, cu porticuri de-a lungul celor patru laturi. Odata cu epoca imparatului Iustinian a fost recontituita, dupa cum imi povestise istoricul Procopius, fiind consacrata in anul 550. A fost reproiectata de arhitectii Anthemius din Tralles si Isodorus din Milet avand plan in forma de cruce greaca cu cinci domuri, unul deasupra fiecarui brat al crucii si unul la intersectia celor patru. Bratul vestic era extins spre crearea unui atrium. Moastele sfintilor si trupul lui Constantin fusesera din nou aduse in biserica, iar mausoleul lui Iustinian si al familiei sale a fost construit la capatul bratului nordic. Unul din lucrurile pe care fusesem curios sa il descopar in aceasta biserica pierduta dupa invazia otomana, era altarul principal, care dainuia in mijlocul navei, sub domul principal, si era constituit din argint si alte materiale pretioase cu un ciborium piramidal din marmura. Un rand de coloane care deja imi era familiar se dezvolta de-a lungul peretilor interiori, conturand un fel de galerie superioara, si anume, asa zisa catecumena, la care se ajungea prin scari in forma de spirala. Crucea a fost extinsa in partea de vest pentru a crea un atrium, locul din care priveam acest spectacol arhitectural. Pentru mai mult de 700 de ani, Sfintii Apostoli a fost cea mai importanta biserica in Constantinopol, dupa Sfanta Sofia, din care a fost inspirata. Pe cand aceasta era localizata in partea veche a orasului, Sfintii Apostoli a stat in centrul partii noi construite si extinse a imperiului. Agitatia Constantinopolului era coplesitoare. Incepui sa simt din ce in ce mai lucid acest oras pe care il vizitam apartinand unei dimensiuni diferite. Soarele incepuse sa isi faca simtita caldura luminoasa. Nu realizasem la inceput, dar mai apoi am ajuns sa constientizez ca, de fapt, acest lucru putea fi datorat unei treceri catre acea lume. Imi doream sa pot fi lasat aici, sa fiu uitat in acesta calatorie temporara, sa simt pe deplin intentiile acestei realitati imperfecte. Ma plimbam asadar neglijent pe strazile orasului, cu privirea ridicata admiram biserica in lumina puternica a acelei zile. Multimea devenea din ce in ce mai densa, mai omogena, cu fiecare pasi simtind apropierea acelor oameni de mine.Patrunsesem in totalitate in scenariul in care fusesem implicat, fara ca macar sa ma mai preocupe timpul sau spatiul in care ma aflam. Devenisem un spectator al lumii care mi se infatisa asa cum nu o mai vazusem niciodata, dar odata cu identificarea precursorului Basilicii Sfantul Marcu, ma simteam tras inapoi in edificiul care, pana la acel moment, mi se descoperise in toatalite. Vocea stranie care mi se adresase intaia oara, rasuna iarasi, contemplativ. Acum inteleg ca telul tuturor arhitectilor bizantini era acela de a crea un edificiu vast precum Sfanta Sofia, iar diversele lor incercari au servit drept model pentru cea care sunt astazi... Eu, la randul meu, trebuie sa fi fost sursa de inspiratie pentru alte modele. Mi-am pierdut atemporalitatea, nu mai sunt un Univers in sine, ci raman ancorata, in limitele epocii careia apartin. Cu toate acestea, raman lipsita de calauza, caci in tacerea crunta nu aud strigatul disperat al propriilor succesori.Atunci, pentru intaia data, ma simteam vrednic sa ii vorbesc, sa-i deschid orizonturile asa cum facuse la randul ei cu mine. De ce ma alesese tocmai pe mine, mi-era neclar, dar marturisesc ca aceasta incertitudine nu avea vreo insemnatate deosebita. Lasam vorbele sa rasune in interiorul devenit atat de familiar, fara ca macar sa ma mai gandesc la ce spuneam. Spre deosebire de tine, eu, basilica Saint- Front de Perigueux, nu ma evidentiez, in exterior, printr-o ornamentatie, nu am niciun fel de pretentie arhitecturala. Am preferat sa urmez traditia edificiilor religioase din Orient, unde exteriorul este sacrificat in favoarea interiorului, motiv pentru care exteriorul meu este constituit de o masa neuniforma de caramida. La fel ca si tine, am trecut prin mai multe reastaurari, astfel incat infatisarea mea initiala abia daca mai poate fi reconstituita. Planul este crucea greceasca, iar acesta poate fi citit cu usurinta din exterior, desi peretii sunt inegali, fiind compusi din doi piloni si deschiderea unui arc care ii uneste, latura occidentala prezentand o preeminenta. Astfel, pentru ca piciorul crucii sa aiba preeminenta necesara, arhitectii mi-au marit dimensiunile cupolei occidentale si le-au egalat cu cele ale cupolei centrale. Cea din urma, in virtutea principiului simetriei, are o amploare considerabila, iar regularitatea si armonia planului au avut de suferit. Desigur, aceasta modificare a afectat si pilonii navei centrale care iau forma unor patrate alungite, sau chiar arcele care sunt inegale. Acestea sunt intr-adevar ogive pentru ca bolta lor se compune din doua cercuri divizate, insa este doar o incercare timida, intrucat centrele arcelor de cerc sunt mai sus decat capatul superior al pilonilor. Desi sunt singurele din tot edificiul, acest lucru constituie un salt spre gotic, iar tu nu oferi niciun astfel de model. Pe de alta parte in toate marile biserici ce contin cupole inspirate de ale mele, se observa ca ogivele pe arce mari apar in mod constant. In ciuda acestui aspect, cupolele sunt asemenea, fiind ridicate toate pe un plan circular, si nu pe unul patrat, asa cum au fost la tine. Si aici, inegalitatile sunt mentinute, intrucat patru laturi ale octogonului sunt mai mari decat celelalte, iar devierile incep abia deasupra pandantivilor. Diferenta in legatura cu sustinerea cupolei centrale consta in faptul ca pilonii se ramifica in alti patru piloni, la baza si nu in partea superioara, fiind strapunsi de catre niste arcade inguste si inalte. Cum, in ceea ce ma priveste, cupolele grele din piatra de talie nu pot fi separate printr-un cordon de ferestre mici, fiecare cupola are in varf o deschidere circulara, iar la baza prezinta doar cateva ferestre, atat cat sa patrunda o cantitate suficienta de lumina. Pe langa aceste deschideri, ferestre iregulate si grupate mereu cate trei, decupeaza timpanele tuturor frontoanelor, iar, imediat sub acesta, doar pe unele laturi ale crucii, sunt alte goluri mai mari, grupate cate patru. Pilonii exteriori, prezinta de asemenea, doua ferestre mici care ilumineaza cele doua etaje. Unitatea exterioara este asigurata de antablamentul sustinut de modilioane robuste, care merge de jur imprejurul meu, incoronand, alaturi de frontoanele triunghiulare, cele doisprezece elevatii. La extremitatile bratelor crucii, aceste elemnte arhitecturale ocupa centrul fatadei. In partea de est, se inscria candva o absida inalta, insa acum, n-au mai ramas decat decat pilonii care marcau intrarea. Pentru a preveni impingerile terenului, au fost adaugati doi contraforti enormi, langa cei doi piloni ai absidei principale. Unul dintre acestia poarta un fronton elegant, sculptat, cu modilioane; celalalt se termina drept. Ambele sunt strabatude de doua ferestre arcuite. In plus, acesti contraforti au primit ei insisi alti contraforti, in cadrul unei restaurari, care aveau scopul de a le intari colturile. Cu toate acestea, absida principala poti sa ti-o imaginezi, fie privind la absidele secundare, fie chiar la propriile tale abside. Cea a transeptului este destul de bine conservata, intrarea fiind inca ornata cu pilastri corintici si doua arcaturi sustinute de coloane apartinand aceluiasi ordin. Cu toate acestea, mai demult, mai era o absida secundara insotita de doua coloane corintice plasate in fata, angajate. In ceea ce priveste interiorul hemiciclului, acesta cuprindea doua ordine suprapuse. Unele erau corintice, iar altele aveau capitel zoomorf. In loc sa fie unite prin intermediul arcadelor s-a folosit un lintou intre si nu pe capiteluri, astfel incat coloanele celui de-al doilea ordin sa stea direct pe capitelurile celui dintai.Am asteptat de mult timp, Basilica Sf. Marcu, sa iti dai seama de trecutul tau, ca sa poti intelege atat asemanarile, cat si diferentele dintre noi. Ne-am nascut din aceeasi parinti, Sf. Sofia si Sfintii Apostoli, dar ne-am dezvoltat in mod diferit din cauza diferentelor culturale si a mijloacelor specifice fiecarei zone. Astfel, prezentam acelasi plan cruciform, dar, daca al tau nu poate fi citit din exterior, al meu este vizibil si se remarca si o diferenta intre lungimea bratului drept si a celui stang. Totodata, avem cinci cupole, dispuse pe fiecare latura si in centru, insa acestea difera prin diametru, inaltime si materialul din care au fost construite. Cea din centru se sustine tot pe patru piloni principali, insa eu constitui o noutate intrucat arcele tind spre ogive. Daca tu ai o galerie ingusta formata de o colonada ce leaga doi piloni, acest lucru nu a putut fi reprodus in interiorul meu, intrucat spatiul ar fi fost cu mult redus. Acesta nu este nici asa prea amplu din cauza masivitatii structurii. Acest aspect a fost insa compensat la nivelul deschidrilor, pentru ca masivitatea permite mai multe goluri, in timp ce o structura mai usoara nu se preteaza acestor gesturi. Absidele sunt asemanatoare, dar cea principala este mai mare la tine si prezinta nise in structura peretelui, iar a mea este mai minimal dezvoltata. O alta diferenta intre noi doua, o constituie ornamentatia. Daca tu abunzi in mozaicuri, basoreliefuri si sculpturi, eu sunt incununata prin coloane cu capiteluri variate si insolite. Ma ancorez astfel regulilor compozitionale clasice, dar totodata integrez si tendinte romanice. Inovatiile au, totusi, un caracter mai putin radical.Astfel, iti este imposibil sa ignori prezenta ordinului corintic in compozitia coloanelor, ce pastreaza motivele florale caracteristice stilului roman. Planul este presarat cu astfel de capiteluri romane, care nu au fost in totalitate finisate si au un caracter bizar. Unul dintre aceste capiteluri este cel care decoreaza coloana de la intrarea absidei secundare, din pasajul transeptului nordic. Este inalt, intr-adevar, dar nu cuprinde abacul si astragalul. In partea dreapta, detin alt capitel neobisnuit, dar placut din punct de vedere vizual. Acesta prezinta la partea superioara, printre frunzele sale mari, un fel de ghirlande din care erup tije de mici dimensiuni. Apoi, in spatele tribunei care cuprinde orga, in intrarea pasajului care duce spre clopotnita, se pot observa alte doua capiteluri de dimeniuni considerabile. Acestea impresioneaza prin abacele lor voluminoase, ornate cu decoratiuni variate. La capatul diametral opus al galeriei, spre veranda compusa in principal din trei nave de tipul unei basilici latine, existau inainte de reconstructia clopotnitei alte coloane incoronate cu capiteluri corintice.

Dupa ce treci de aceste capiteluri monumentale, ajungi la cele din capela absidala din transeptul din mijloc. In locul unor coloane au fost construiti cativa pilastrii care flancheaza interiorul absidei, acestia neexistind in nava basilicii. Cele doua capiteluri au un aspect comun, singura diferenta fiind utilizarea unor conuri de pin si de masti umane, in locul rozetelor. Un aspect comun al capitelurilor mele este faptul ca frunzele mari de acant se termina in puncte foarte departate, precum efloresentele volutei, si se pliaza pe ele insasi. Fiecare lob al frunzei se termina ascutit, in loc sa fie infasurat. Nu inteleg de ce se remarca o oarecare lipsa a uniformitatii capitelurilor din clopotnita, din moment ce prezinta acelasi stil si aceeasi tehnica ca restul constructiei. Un alt tip de coloane care merita un grad ridicat de atentie sunt cele cu un asa-numit aspect cubic deoarece nu prezinta frunze proeminente, fiind derivate mai degraba din ordinul antic toscan.

Capitelurile de la al doilea etaj sunt compuse dintr-o abaca proeminenta rotunjita in partea de jos, dintr-un astragal si in mijloc, dintr-un gherdan, rozete si alte ornamente de acest tip, sculptate in mod iregulat. La coloanele etajului superior, am capiteluri modelate in aceasi maniera, cu exeptia celor corintice. Bazele coloanelor si pilastrilor mei, de un ordin toscan aproape barbar, sunt in esenta corintice din profil, precum cele din restul edificiului. La un nivel inferior, pilastrii voluminosi aveau de a seamenea un fel de plinta - cunoscuta si dub denumirea de plinta inversata - care a disparut aproape in totalitate din cauza cresterii nivelului stradal. Cateva indicii iti permit sa concluzi ca toate aceste abace brute ar fi fost acoperite de decoratiuni daca arhitectului i s-ar fi permis sa se menifeste creativ. Pilastrii, aproape necunoscuti pentru arhitectii medievali, sunt des utlizati, dominand chiar intreg planul meu in ciuda faptului ca frecventa acestei utilzari este caracteristica constructiilor anterioare mileniului I.

Preferinta creatorilor mei pentru sistemul antic este insolita, cand inca de la termele lui Dioclatian, arcul a fost aproape eliminat din arhitectura. Fara a exagera, arhitectul meu a introdus mulaje plate si antablamente complete, compuse dintr-o arhitrava, o friza si o cornisa, exact la inaltimea capitelurilor care se unesc cu ele fara a le incorona. Au rezultat astfel doua ordine superimpozate de coloane precum cele din clopotnita sau din transeptul de nord. Intr-o alta absida laterala exista in mod exceptional arcuri sprijinite pe coloane inferioare desi nu exista ferestre intre intervale.

Antamblamentele sunt compuse in mod riguros, in clopotnita, de o arhitrava si o cornisa, sau, pentru a fi mai corecte, de doua cornise inegale intre care se regaseste o friza intrerupta de modilioane. Intre metope sunt sculptati grifoni, miei si chipuri plate. In absida de sud laterala, un cilindru rupe modilionul in doua parti egale, perpendicular. Astfel, poti vedea modilioane analoage in clopotnita surorii mele Saint-Julien-de-Tours si in alte cateva biserici romanice din Auvergne.

Marele antablament care ma invesmanteaza este dispus intr-un mod putin diferit, surprinzand prin simplitatea sa si aducand aminte de Pantheon. Pentru cornisele frontoanelor, care cuprind impreuna cu modificarile indispensabile antablamentul principal, modiloanele sunt dublate intr-o maniera originala si suficient motivata. Pentru a reconstrui in mod exact marile frontoane, trebuie sa ne indreptam privirea spre cel din partea de sud-est a trupului meu. Datorita faptului ca el s-a dezvoltat in tineretea mea, ornamentarea nu este completa. Acest mic fronton, mai ascutit decat celelalte din cauza scopului sau, se ascunde in spatele unor case. Modilioanele, atat cele mici, cat si cele mari, sunt identice cu cele de pe celelalte frontoane ale mele, primele fiind incarcate cu detalii in timp ce urmatoarele sunt concepute in mod mai simplist. Cele din urma nu sunt decat cinci la numar, din care unul se afla in varful frontonului, iar restul au fost dispuse perpendicular cu solul. Paralel cu frontonul complet al corpului din fata, un segment de alte cornise rampante a ramas nemodificat de-a lungul propriei existente.

Incepeam sa resimt cum timpul actiona violent asupra mea, cum ma dematerializam, fiind prins in vortexul inspaimantator al viitorului. Mi se deruleau in minte trecerile de la simpla domus eccleasiae la primele edifcii destinate cultului crestin, basilicile al caror model s-a dezvoltat din necesitatea indeplinirii legaturii omului cu divinitatea. Acesta a presupus orientarea spre un plan central, ulterior, spre unul cruciform, punandu-se accentul pe legatura a doua lumi, evidentiata de asemenea prin parcurgerea spatiilor caracteristice: pronaos, naos si altar, ca trecere de la lumesc la sacru. Ma oglindeam in antecedentul meu, Basilica Sf. Marcu, dar in acelasi timp, constituiam o punte de trecere spre urmatoarea etapa evolutiva, romanicul si goticul. Eram obosit. Ma gaseam chiar imbatranit, cu pilonii slabiti, incapabili sa mai sustina povara timpului. Portile ce mi se deschisera cu secole in urma, ramaneau inchise pentru totdeauna.

Bibliografie1. Howard, Deborah. The Architectural History of Venice. s.l.: Yale Univeristy Press, 2004.2. Verneilh, M. Felix de. L'Architecture Byzantine en France. s.l.: Librairie archeologique de Victor Didron, 1851.3. Fletcher, Banister F. A History of Architecture on the Comparative Method. Londra: Bradbury Agnew & Co. Printers, 1905.4. Arhitectura Imperiului Roman n Perioada Antichitii Trzii.

1.