Baltagulde Mihail Sadoveanu

Romanul Baltagul este publicat în 1930 și este una din cele mai reprezentative creații sadoveniene.

Este un roman de tip tradițional căruia nu-i lipsesc elementele realiste și romantice .Referitor la tehnica narativă, romanul respectă convenția naratorului omniscient și a

textului accesibil; naratorul urmărește cu atenție parcursul unui personaj ale cărui acțiuni, gânduri și vorbe dezvăluie precis și clar semnificațiile pe care scriitorul dorește să le transmită, romanul evoluând într-o construcție aproape liniară, în care momentele semnificative sunt bine subliniate prin insistența pe care naratorul le-o acordă.

Romanul are un moto, preluat din balada „Miorița”, este de fapt intriga baladei transpusă în roman ca motiv al omorârii lui Nechifor Lipan. Romancierul pare însă a oferi o posibilă continuare, în care câinele devine un martor al acuzării și o unealtă a pedepsirii nelegiuirii.

Titlul conține un simbol – „baltagul”, care este un topor cu două tăișuri utilizat ca instrument pentru tăierea copacilor. Baltagul reprezintă autoritatea, forța, forma de singular a substantivului, sintetizează funcțiile acestui obiect care devine astfel simbol al vieții, dar și al morții, al apărării, dar și al dreptății și revelării adevărului. Toată acțiunea se circumscrie în jurul acestui obiect care a generat drame, a produs moarte, răsturnând astfel ritmul existențial firesc, încălcând legile tradiției.

„Baltagul” este simbolul labirintului. Din cauza morții lui Nechifor, provocată de baltag, Vitoria va păși într-un labirint care este drumul spre descoperirea soțului răpus și spre pedepsirea făptașilor acestui odios omor.

Tema este transhumanța care ordonează și dictează ritmul existențial al oierilor de pe valea Tarcăului. Sunt bine reprezentate tradițiile legate de momentele importante ale vieții : botez, nuntă și înmormântare, dar și de viața cotidiană a celor din spațiul rural.

Alte teme abordate : viața, moartea, inițierea în plan existențial.Romanul evocă un mod de viață arhaic și valorifică mitul mioritic precum și pe cel

egiptean despre Isis și Osiris.Romanul Baltagul reflectă satul românesc tradițional, prin faptul că aduce în actualitate nu

numai satul arhaic, dar și tradițiile și modul de viață păstoresc ancestral.A fost numit „roman mitic”, „roman al transhumanței”, „roman cu intrigă polițienească”

după G. Călinescu, dar și bildungsroman (romanul formării unui caracter, deoarece drumul parcurs va duce la maturizarea lui Gheorghiță).

Alții îl consideră „o continuare a Mioriței” argumentându-se cu moto-ul romanului – un fragment din baladă.

Sadoveanu realizează o imagine monografică a satului arhaic de munte, în care legea supremă este tradiția.

Structură-compoziție:Romanul cuprinde 16 capitole pe parcursul cărora realul și miticul interferează; acestea

sunt două planuri ale cărții care fac din operă o adevărată monografie a satului.

Planul real este reprezentat de descrierile tradițiilor și a modului de viață păstoresc. Existența oierilor stă sub semnul transhumanței, aceasta dictând toate acțiunile oamenilor. Legile tradiției sunt fixe și precise.

Planul mitic este preponderent în roman. Moto-ul de la începutul romanului este un pretext de intrare în mitic, în legenda egipteană despre Isis și Osiris, precum și legenda despre felul cum i-a răsplătit D-zeu pe oieri.

Coborârea în lumea lui Gheorghiță, în prăpastie este asemuită cu coborârea în lumea lui Hades și inițierea în tainele morții, acțiune ce conduce spre maturizarea personajului.

Numele personajelor au rezonanțe mitice : Vitoria – triumful, Gheorghiță – Sf. Gheorghe, Nechifor – Nike + phoros (purtătorul de victorie).

Problematica romanului:Episoadele ce alcătuiesc romanul se dezlănțuie în ordine cronologică și dezvoltă

„radiografia unui suflet de munteancă” – Vitoria Lipan.Romanul se structurează pe trei părți:

1. așteptarea Vitoriei și pregătirea pentru plecarea la drum, visele, semnele naturii, vizita la părintele Dănilă etc..

2. drumul în căutarea soțului dispărut; se are în vedere metafora drumului ce reprezintă antiteza dintre două medii de viață, două civilizații, două mentalități (cea tradițională-arhaică și cea modernă față de care Vitoria manifestă dispreț și respingere). Drumul este în același timp și unul labirintic.

3. răzbunarea morții lui Nechifor Lipan și reîntoarcerea în Măgura Tarcăului.Vitoria LipanEste personajul exponențial, reflectând tipul de țărancă de la munte, soție de oier

caracterizată prin dârzenie și curaj. Vitoria este neștiutoare de carte, dar înzestrată cu o inteligență nativă extraordinară, ea este exponenta unei societăți arhaice, a unei mentalități tradiționale.

Portretul fizic nu este foarte detaliat, autorul insistând pe privirea eroinei al cărei ochi exprimă hotărârea interioară. Este tipul de femeie gospodină legată de oier și de mamă; își iubește copiii, dar își manifestă afecțiunea rar și se dovedește intransigentă în ceea ce privește legile strămoșești.

Când pleacă în căutarea soțului, ea pornește spre necunoscut, însă inteligența, intuiția, voința și perspicacitatea o ajută să-și îndeplinească misiunea grea de a-și înhuma soțul și de a-i găsi pe ucigași. Este un bun cunoscător al psihologiei umane, are intuiție feminină și experiență de viață. Dispariția soțului o obligă la un comportament bărbătesc, care denotă forța de caracter și natura de luptător. Călinescu o numește „un Hamlet feminin”, iar N. Manolescu „o femeie în țara bărbaților”.

Înainte de plecare, Vitoria își demonstrează spiritul organizatoric, firea cumpătată, felul rațional de a fi : face toate pregătirile necesare drumului, dovedindu-se a fi un caracter pragmatic și o fire masculină. Parcurge un drum labirintic, orientându-se după semnele naturii; pornește la drum și cu un alt scop, de a-l iniția pe Gheorghiță în care vedea continuatorul lui Nechifor în păstorit.

Are o mare complexitate interioară, fiind după necesități, deschisă sau disimulată, după cum cei cu care vorbea îi inspirau sau nu încredere.