astronautica nr. 1/2012
DESCRIPTION
Revista Astronautica, TargovisteTRANSCRIPT
REVISTĂ SEMESTRIALĂ SERIA A IV-A NR. 76
ASTRONAUTICA
Revista Societăţii tehnico-ştiinţifice
de la Colegiul Naţional „ Constantin Carabella"
Târgovişte, România
Unica revistă de astronautică şi rachetomodelism din ţară
Fondată in 1968
Redacţia
,,ASOCIATIA CARABELLA"
str. Pârvan Popescu, nr. 58, cod 130078, Târgovişte
Telefon, fax: 0245.210785
e-mail: [email protected]
Comitetul de consultanţă
Gral (r) prof. univ. dr. Florin Zăgănescu
Membru al Academiei Internaţionale de Astronautică.
Prof. univ. dr. H. C. Virgil Stanciu
Decanul facultăţii Aerospaţiale, I. P. Bucureşti.
Prof. univ. dr. Gheorghe Petre Bârlea
Membru al Academiei Americano-Română.
Lt. cdor. prof. univ. dr. Mircea Boşcoianu
Prof. dr. George Coandă
Membru al Academiei Americano-Română
Prof. univ. dr. Cristinel Mortici
Prof. univ. dr.Vasile Loghin
Conf. univ. dr. ing. Mihail-Florin Stan
Conf. univ. Alin Pohoaţă
Prof. Mihail Zanciu
Popa Alexandru Crângu
Secretar general al Federaţiei Române de Modelism
Director Colegiu - Prof. Rizea Aniela - Luminiţa
Director adjunct - Prof. Simionescu Nina
Consilier – Prof. Ivascu Daniela
Coordonator: prof. loan N. Radu
Str. Mihai Eminescu, bl. 9, ap. 6,
telefon 0245.611422, Târgovişte, România
Colectivul de redacţie
Redactor responsabil: Radu Ştefan Rizea-clasa a XI-a E.
Tehnoredactare foto: Ioan Alexandru Radu - Liceul Moreni.
Tehnoredactare: Mircea - Marian Răileanu - absolvent
Procesarea: Ionuţ - Daniel Dogaru, cls a XI-a B, Oprea Mihai
Alexandru, clasa a IX-a B, Laura Dumitru, clasa a XI-a C, Nicoară
Maria, bibliotecar.
Coperta: Racheta „Vega” – lansatoarea nanosatelitului
românesc Goliat.
I S S N 1224 - 8363
Revista este acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (CNCSIS), categoria D, cod 766.
Revista „Astronautica" poate fi citită in format electronic pe
adresele: web:http://www.didactic.ro/index..php?cid=reviste,
http://www.euroacces- tgv.ro/pictures/parteneri/astronautica.pdf
Cuprins
Consiliul de redacţie…………..………………………..………..2
Academicianul Radu Voinea - Personalitate a lumii ştiinţifice Româneşti……………………………………….……3
Primul satelit artificial românesc .
Nanosatelitul Goliat ……………………………………….... 4 - 5
Muzica sferelor de la antici la ştiinţa modernă ……...…..... .6
Pitagora……………………………………………………………7
Ipoteze noi în determinarea maselor stelare………….8 - 11
2012 –Aniversări aeronautice româneşti ………………… …12
Scaled radio controlled platform………………..………..13 - 15
Planul rachetei americane Pariot MIM - 104. ……….……16
Planul rachetei americane Pariot MIM - 104. ....……...……17
Asteroidul “România”…………………………………………..18
Racheta Patriot MIM 104…………………..…………………..18
Ştiaţi că ?........................................................... ........18
Grafică……………………………………………………………18
ARCA - programe dezvoltate…..……….….…..…….……..…19
Sisteme stelare şi materia difuză……………….….………….20
Popularizarea modelelor zburătoare în presa anilor
1930 – 1940. …………….……….……………………………..20
Racheta A-90 fabricată în România…………………………21
50th anniversary of spacemodelling in the FAI….................22
Federaţia Română de Modelism………………………………23
Mihail Zanciu …………….…..…………………………………23
Rachetomodelismul dâmbovițean, recunoscut în Elveția.....23
Elveţia recunoaşte valoarea prof. Ioan N. Radu………...…..24
Înfiinţarea Comisiei de „Modelele sburătoare” în România..24
Grafică …………………………………………………………..24
Cupa României la rachetomodele.........................................25
”Buzău cup 2012” ……………………………..........................26
Modelişti români premiaţi de CIAM – FAI ………………...…26
S1B - Rachetomodel de altitudine în doua trepte ...…...……27
Construiţi machete de avion……………………………………27
Rolul bibliotecii şcolare în dezvoltarea intelectuală a elevilor
prin colaborarea profesor-bibliotecar………………….………28
Info-Astro. ……………………………………………………….29
Probleme propuse.................................................................30
Probleme rezolvate……........................................................30
Cine ştie astronautică răspunde……………………………….30
Grafică……………… ………… ………………….……..3o
Zâmbete spaţiale……..………………………....….…………..31
Grafică……………… ………… ………………….……..31
Astro - poezii…….………………………………..……………..31
Fototeca noastrǎ ..................................................................32
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * ** *
Responsabilitatea pentru opiniile exprimate şi redactarea
materialelor aparţine în exclusivitate autorilor.
Se recomandă ca procesarea materialelor sa fie realizată de
autorii articolelor propuse spre publicare.
În atenţia cititorului: pentru a obţine un exemplar gratuit al
revistei noastre scrieţi-ne la adresa de mai sus, introducând în plic
timbrele necesare expedierii.
Adresăm mulţumiri călduroase pentru sprijinul moral şi
material acordat Profesorului Cornel Stoicescu preşedintele
Asociaţiei „Carabella”.
De asemenea, prof. Ionuţ Cristache şi colectivului de elevi de la
clasa a XII F pentru observaţiile şi intervenţiile filologice făcute în
diferitele momente ale elaborării revistei.
ACADEMICIANUL RADU VOINEA - PERSONALITATE A LUMII ŞTIINŢIFICE ROMÂNEŞTI
Prof. univ. dr. ing. Florin Zăgănescu
Cercetător st. pr. Rodica Zăgănescu
Academicianul Radu Voinea s-a
născut la 24 mai 1923, la Craiova.
A urmat cursurile şcolii primare
"Petrache Trişcu" din Craiova (1929
-1933), apoi cursurile liceului
"Fraţii Buzeşti" din aceeaşi
localitate (1933 -1941). Intre anii
1941 - 1946 a frecventat cursurile
secţiei de construcţii a Politehnicii
din Bucureşti, obţinând in 1946
diploma de inginer constructor.
Apoi ş-a elaborat Teza de doctorat in intervalul 1946-1949, sub
conducerea prof. Mihail D. Hangan, având titlul "Contribuţii la
studiul stabilităţii elastice a sistemelor stastic nedeterminate','
susţinând-o in faşa comisiei formate din acad. Aurel Beles, acad.
Cristea Mateescu şi prof. Mihail Hangan, obţinând titlul ştiinţific de
doctor inginer, care i-a fost echivalat in 1963 de Comisia superioara
de diplome a Ministerului Învăţământului cu cel de doctor docent.
A fost ales in anul 1963 membru corespondent al Academiei
Române, iar in 1974 membru titular.
Academia Europeana de Arte Ştiinţifice si Litere 1-a numit
membru titular in anul 1987. In anul 1996 academicianului Radu
Voinea i s-au conferit titlurile de Doctor honoris causa al
Universităţii din Timişoara si al Universităţii din Craiova.
Referitor la activitatea tehnică, menţionăm că in perioada 1946
- 1947 a lucrat într-o întreprindere particulară de construcţii. Ca
inginer in Administraţia Poduri si Cai de comunicaţie pe Apă,
intocmind diferite proiecte pentru construcţiile din porturile
dunărene, a activat in perioada 1947 - 1949.
In ceea ce priveşte activitatea didactic, subliniem următoarele: a
funcţionat ca asistent universitar la Institutul Politehnic din
Bucureşti intre anii 1947 - 1949, şef de lucrări in perioada 1949 -
1951, conferenţiar intre 1951 — 1963 şi ca profesor din 1963. Din
acest an prof. Voinea a deţinut si funcţia de Şef de Catedră.
A predat cursuri de mecanică, mecanică şi rezistenta
materialelor, de vibraţii mecanice, de elasticitate şi plasticitate şi
cursul de sisteme dinamice, conducând totodată seminarii şi lucrări
de laborator la disciplinele menţionate, in mai multe facultăţi din
Politehnica printre care: electronică si telecomunicaţii, mecanică,
tehnologia construcţiilor de maşini, aeronave si metalurgie.
In Departamentul de limbi străine din cadrul Politehnici
bucureştene a predat cursurile de Mecanică şi Teoria elasticităţii in
limba engleza şi Mecanica tehnică în limba germana din 1990.
Prin cumul de ore, acad. Voinea a funcţionat in paralel ca
asistent şi la Institutul de Construcţii din Bucureşti in perioada 1948
- 1951, conferenţiar la cursul de Mecanică teoretică intre anii 1951 -
1958 şi ulterior ca profesor la cursurile de Rezistenţa materialelor şi
de Dinamica şi stabilitatea construcţiilor, în etapa 1960-1964.
Nu putem să omitem activităţile de conducere in
învăţământ şi în Academia Română ale acad. Radu Voinea . In
acest sens, subliniem că intre anii 1964 - 1967 a fost prorector şi
apoi rector (1972 – 1981) al Institutului Politehnic Bucureşti, având
in principal responsabilitatea construirii noului sediu al Institutului.
Un loc important in activitatea ştiinţifică şi didactică a prof.
Voinea 1-a deţinut si activitatea de cercetare ştiinţifica si elaborare
de manuale şi lucrări (articole şi comunicări ştiinţifice publicate
sau susţinute public la conferinţe naţionale şi internaţionale,
culegeri de probleme, etc.).
Activitatea ştiinţifica a acad. Voinea se concretizează in :
tratate de mecanică - dinamică, elasticitate, plasticitate, vibraţii etc.;
mai multe lucrări de specialitate care au fost tipărite de edituri de
prestigiu printre care Editura Academiei Romane; cca. 50 articole
ştiinţifice publicate in reviste de specialitate din ţară şi străinătate;
aproximativ 20 de comunicări publicate in volumele editate ca
urmare a unor manifestări ştiinţifice ce au avut loc in ţară şi in
străinătate; 4 manuale didactice şi culegeri de probleme apărute in
Editura Didactică şi Pedagogică în mai multe ediţii; cca. 10 articole
din domenii conexe precum si numeroasele comunicări ştiinţifice
susţinute public. Adăugam ansamblului prestigioaselor lucrări la
care ne-am referit îndelungata activitate de conducere si îndrumare
ştiinţifica a celor peste 30 doctoranzi care şi-au susţinut public
lucrările, fiind confirmaţi doctori in ştiinţe inginereşti.
Pe parcursul activităţii ştiinţifice a academicianul R. Voinea, ca
si contribuţii originale aduse menţionam :
- - suficienţa principiului lucrului mecanic virtual; se
cunoştea ca acest principiu era suficient doar in cazul sistemelor
necritice, cazul sistemelor critice necesitând un studiu special. Prof.
Voinea a dat o definiţie generala, riguroasa, noţiunii de sistem critic.
- - noţiunea de sistem mecanic critic, a fost ulterior reluată
şi introdusă intr-un context mai general in manualele de mecanica pe
care le-a elaborat, completând perspectiva sistemelor mecanice.
- - distribuţia acceleraţiilor în mişcarea relativa a unui corp
rigid a fost studiată aprofundat, rezultând o formulare mai corectă a
mişcării relative a rigidului, nu doar ca o simpla "compunere a
mişcării" acestuia, ci împreună cu abordarea câmpului de acceleraţii,
arătând existenţa unor acceleraţii unghiulare complementare,
analogă cu acceleraţia complementară Coriolis ce apare in cazul
mişcării relative a punctului.
- - metoda ciclurilor independente (in domeniul teoriei
mecanismelor), elaborata impreuna cu prof Mihai Atanasiu, a
permis o abordare analitica, foarte generală a problemei cinematicii
mecanismelor plane şi spaţiale. Metoda aceasta a fost apreciată şi in
literatura de specialitate, fiind adesea citată in diferite studii
publicate in reviste şi manuale; este de apreciat că a fost introdusă
intr-un manual universitar de teoria mecanismelor şi organe de
maşini de prof. Lebedev de la Universitatea din Petersburg, sub
forma unui capitol intitulat" Metoda Voinea - Atanasiu".
- - analiza poziţională a mecanismelor prezintă o metodă
foarte generală, atât in ce priveşte scrierea ecuaţiilor, cât şi
rezolvarea lor după principiul Newton – Raphson, permiţând o
abordare comodă a problemei preciziei mecanismelor in cazul cel
mai general posibil. Această metodă a fost elaborată împreună cu
prof. Zoe Atanasiu si prezentată la al 6-lea Congres Internaţional de
teoria mecanismelor şi maşinilor, Sevilla 1987.
- - dinamica autovehiculelor a avut ca scop principal
problema optimizării suspensiei, respectiv efectul produs de o
perturbaţie ce are loc intr-un anumit punct al sistemului elastic,
asupra unui pasager din interiorul vehiculului. Rezultatele acestui
studiu au fost aplicate la suspensia autovehiculelor Dacia. construite
la Uzina de autoturisme din Piteşti.
- - stabilitatea elastică de mare importanţă in construcţii
civile s-a constituit in studii care au pus in evidenţă faptul că in
cazul construcţiilor cu neuniformităţi mari ale rigidităţii, apar rotaţii
si ciocniri intre elementele cu structură rigidă şi cele cu structură
elastică, cu implicaţii asupra rezistentei de ansamblu a construcţiei.
O consecinţa importantă din punct de vedere practic o reprezintă
catastrofele provocate de cutremurele din 1977 si 1986.
Din gama implicaţiilor in activităţi conexe amintim funcţia de
rector al Universităţii Populare " Ioan I. Dalles" din Bucureşti.
Din 1990, membru in Consilul de Conducere si de Administraţie
al Fundaţiei Menachem H. Elias a Academiei Române.
Din 1992, director general al Societăţii Române pentru Spaţiu.
Din 1997, membru fondator si Preşedinte al Academiei de
Ştiinţe Tehnice din România.
În încheiere mărturisim, cu un imens regret, că s-a stins din viaţă
părăsindu-ne pentru totdeauna in memorabila dată de 11 mai 2010.
Primul satelit artificial românesc
NANOSATELITUL GOLIAT
Satelitul GOLIAT, care este de fapt
un nanosatelit, a fost lansat la data de 13
februarie 2012, orele 10:10 GMT (12.10
ora României, de la Centrul Spaţial
Guyana Franceză (America de Sud) cu
racheta europeana VEGA, care a efectuat
primul sau zbor de calificare (VV01).
Au fost lansaţi în spaţiu şapte sateliţi
de mici dimensiuni, satelitul geodezic
Lares şi un satelit de demonstraţie
tehnologică, ai Agenţiei Spaţiale Italiene şi
cu alţi nanosateliţi din Franţa, Italia,
Spania, Polonia, Ungaria, subliniind că
Goliat a fost al treilea satelit lansat în
spaţiu, în această misiune.
Preşedintele Agenţiei Spaţiale
Române - ROSA Marius Ioan Piso a
asistat la lansarea rachetei VEGA.
Primul nanosatelit românesc Goliat este primul nanosatelit
românesc fiind dezvoltat de către un
consorţiu de cercetare condus de Agenţia
Spaţială Română - ROSA şi a fost construit
conform standardelor Agenţiei Spaţiale
Europene şi a cerinţelor proiectului CubeSat
(Sateliţi artificiali ai Terrei deformă cubică).
La proiect s-a lucrat cam cinci ani,
având ca preşedinte pe Marius-Ioan Piso,
Agenţia Spaţială Română şi director al
proiectului GOLIAT, şi de cercetătorii
Mugurel Bălan, Claudiu Drăgăşanu şi
Marius Truşculescu şi făcea parte dintr-un
proiect european care avea in vedere lansare
a şapte astfel de nanosateliţi.
. Dr. Mugurel Bălan, unul din
cercetătorii care au lucrat la nanosatelit, a
precizat că GOLIAT este primul satelit
construit integral în România, în Facultatea
de Fizică, iar ansamblarea lui a durat o
săptămână.
Declaraţii
“Deşi, poate nu pare cine ştie ce, se
vede incă o dată resursele extraordinare de
inteligenţă pe care România le are încă. Este
un început”, a declarat dr. Mugurel Bălan.
Potrivit lui Marius-Ioan Piso,
“România lansează acest satelit pentru că
este interesată să devină un actor în
industria spaţială mondială”.
“Era nevoie de un satelit al Agenţiei
Spaţiale Române. Acest obiect trebuie să
existe pentru a crea un precedent, care, din
punctul nostru de vedere, să aibă două
roluri.
Primul – să atragă tineri, să fie un fel
far, un atractor pentru tineri care să lucreze
în România.
Al doilea, satelitul trebuie să dea
încredere în propriile capacităţi tehnologice,
naţionale. Tehnologia aduce cei mai mulţi
bani”, a declarat Marius-Ioan Piso.
Date tehnice
Măsoară 100x100x100 mm şi
cântăreşte 1062 g.
Puterea electrică este medie, de 2W, şi
a fost alimentat de pile solare.
A fost plasat pe o orbita circumterestra
eliptică inclinată, cu următoarele
caracteristici:
perigeu – 302,3 km;
apogeu – 1.456,3 km;
înclinare – 69,5°;
perioada – 102,4 minute;
Testarea nanosatelitul GOLIAT
După ansamblare a urmat testarea, la o
bază a Agenţiei Spaţiale Europene din
Olanda.
Nanosatelitul a fost testat într-o
cameră care simula condiţiile de pe orbită.
GOLIAT a trecut prin vibraţii foarte
puternice şi o forţă de 28 G, timp de câteva
minute. Pentru a pregăti lansarea, asupra
satelitului nu s-a mai intervenit de pe 8
decembrie.
Lansatorul VEGA
Agenţia Spaţială Europenă - ESA
spunea că misiunea rachetei VEGA numită
VV01, s-a derulat normal şi fiecare din cele
trei prime etaje cu un combustibil solid ale
rachetei s-au separat succesiv, potrivit
programului. La mai puţin de şase minute
după decolare, al patrulea şi ultimul etaj, cu
propulsie lichidă - numit AVUM - a reuşit
prima aprindere, pentru a urca să plaseze pe
orbită, la o altitudine de 1.450 de kilometri,
sateliţii plasaţi la bordul ei.
Lansatorul VEGA este Capabil să
transporte o încărcătură de 1,5 tone pe
orbită joasă (700 km altitudine), Vega
vrea să cucerească piaţa vehiculelor mici şi
să garanteze "un acces european în spaţiu".
Cu o înălţime de 30 de metri şi o
greutate la sol de 137 de tone, Vega
completează gama lansatoarelor operate de
la baza Kourou, alături de Ariane 5 ECA
(categoria grea - până la 9,5 tone în orbita
de transfer geostaţionar) şi legendarul
Soyuz rusesc (până la 3 tone).
Lansarea
Lansarea a durat până în momentul
orbitării tuturor sateliţilor mici.
Aproximativ 4.400 de secunde. După care
satelitul a fost recepţionat de staţiile
noastre. Controlul misiunii s-a realizat prin
trei antene principale, două amplasate la
Măgurele (Ilfov), altă staţie, în Munţii
Apuseni, la Marişel (Cluj).
Ele sunt importante activităţi
colaterale ale misiunii şi reprezintă
dezvoltarea infrastructurii de la sol în două
locuri diferite.
Infrastructura GOLIAT la sol, care
consta din doua staţii de operare numite
Centrele de comunicaţii erau dotate cu
echipamentul de emisie-recepţie radio atât
in banda UHF cât şi in banda S, antenele şi
sistemele de orientare automată ce au fost
utilizate în etapele de operare ale satelitului.
Echipamentul staţiilor de la sol consta
in urmatoarele:
- antene,
- rotatori,
- amplificatoare,
- modemuri,
- transceivere
- control software-ul computerului.
Stabilizarea pe orbita
In perioada următoare injecţiei pe
orbită satelitul şi-a stabilizat mişcarea,
staţiile de la sol au efectuat procese de
urmărire.
In primele zile, satelitul a fost aproape
permanent iluminat de Soare, peste câteva
zile a urmat o perioadă predominant de
umbră, timp in care alimentarea electrică a
fost asigurată exclusiv de baterii.
În dimineaţa zilei de 18 februarie a.c.
la pasajul corespunzător orbitei numărul 68
satelitul a efectuat impreuna cu staţia
ROSA-ISS de la Măgurele o transmisie cu
durata de 9 minute, timp în care au fost
comunicaţi către sol parametri operaţionali
termici, electrici şi software.
La bordul satelitului
s-au aflau trei
experimente ştiinţifice
1. O cameră de observare a Terrei -
CICLOP
Primul instrument integrat la bordul
satelitului GOLIAT l-a reprezentat camera
digitală care avea ca obiectiv să înregistreze
imagini cu rezoluţie de până la 3 mega
pixeli. Aparatul avea această rezoluţie,
întrucât camerele foto cu o rezoluţie mai
mare sunt mai sensibile la radiaţiile
cosmice.
Subsistemul este alcătuit din trei
componente principale: ansamblu
senzorului, ansamblul circuitului de
procesare şi comprimare a imaginii şi
obiectivul cu distanţa focală de 57 mm
realizat în România, la Pro Optica.
Scopul misiunii era ca pe aceasta
orbita terestră joasă cameră de observare a
Terre să producă imagini cu o arie tipică la
sol de 50 x 70 km² (aceasta fiind
dependentă de altitudinea exactă a
satelitului).
2. Detector de radiaţii nucleare
- Dose-N
Detectorul Dose-N de la bordul
satelitului GOLIAT, avea ca obiectiv
măsurarea dozei totale de radiaţii în puncte
multiple ale orbitei sale, pentru a caracteriza
mediul de particule nucleare între 300 şi
1450 de km altitudine.
Scopul misiunii îl reprezenta o mai
bună cunoaştere a condiţiilor aşteptate pe
orbită.
Dose-N utilizează un plastic scintilator
împreună cu o fotodiodă pentru a converti
energia particulelor în semnal electric. Prin
intereacţia particulelor nucleare cu
scintilatorul sunt produse pulsuri luminoase
care sunt detectate de către diodă şi
transformate în pulsuri electrice. Semnalul
este integrat şi apoi citit printr-un convertor
analog-digital de către unul dintre micro-
procesoarele satelitului.
3. Detector de micrometeorizi
- SAMIS
Miliarde de particule de praf cu
dimensiuni de ordinul micrometrilor
orbitează planeta şi au viteze de aproximativ
28 000 km/h (8 km/s).
Energia eliberată la impactul acestora
cu sateliții sau alte instrumente aflate pe
orbită poate conduce la fisuri locale care pot
rezulta în defectări parţiale sau totale.
Obiectivul Detectorului de micrometeorizi
era necesitatea unei mai bune cunoaşteri a
acestor particule.
SAMIS utilizează un film piezo-
electric întins pe un cadru de textolit.
Impactul micrometeoroizilor duce la
deformarea filmului şi apariţia unui semnal
electric între electrozi. Acest semnal este
mai întâi amplificat şi apoi măsurat prin
intermediul convertorului analog-
digital al micro-procesorului. Senzorul
este montat pe panoul solar de pe faţa –Z a
satelitului.
Unul dintre obiectivele secundare ale
nanosatelitului era validarea în spaţiu a
subsistemelor dezvoltate pentru reutilizarea
şi dezvoltarea ulterioară în misiuni viitoare.
Va avea o viaţă de şase luni Nanosatelitul va avea o viaţă de şase
luni, din cauza orbitei sale joase, eliptice.
Zonele peste 600 km altitudine sunt
deranjante pentru nanosateliţi din cauza
radiaţiilor cosmice şi a menţionat că
GOLIAT va atinge cea mai înaltă orbită a
unui satelit CubeSat.
În ceea ce priveşte sfârşitul vieţii
nanosatelitului, după cele şase luni în spaţiu,
GOLIAT ar putea suferi mai multe
probleme: s-ar putea strica bateriile, s-ar
putea reseta memoriile, - ar putea să ardă.
Reintrarea în atmosferă are loc, de
obicei, după o perioadă de 1,3 - 1,6 ani,
Costurile misiunii
În ceea ce priveşte costurile misiunii,
acestea sunt destul de mari, întrucât micul
satelit GOLIAT trebuie să reziste unor
condiţii foarte severe.
Lansarea a fost gratuită pentru
GOLIAT, întrucât ROSA a câştigat un
concurs al Agenţiei Spaţiale Europene -
ESA, alături de alţi 8 nanosateliţi. Din
aceştia, au fost lansaţi doar şapte.
Caracterul educativ al proiectului, a
condus la implicarea activă a studenţilor din
Universitatea din Bucureşti şi Universitatea
Politehnica din Bucureşti in toate fazele de
proiectare, fabricaţie şi testare.
Radioamatorii
GOLIAT a folosit banda de amatori de
radio pentru a trimite datele sale.
Pentru radioamatorii din ţară şi din
toată lumea s-au folosit două modulaţii care
au fost utilizate în mod continuu în timpul
perioadei de funcţionare normală a
nanosatelitului Goliat.
S-a apelat cu insistenţă la radioamatori
din ţară şi de pe glob să susţină această
activitate de înregistrarea audio şi de
descarcare a datelor primate de la satelit.
A fost apreciat ajutorul tuturor
radiamatorilor. Primele transmisi in
sistemul Morse au fost primite şi decodate
pentru trecere la 08:30 (ora locală a
Bucureştiului). Semnalul telemetric primit a
fost tare şi clar.
GOLIAT reprezintă o etapă
intermediară în planul de realizare a
obiectivelor pe termen lung ale Agenţiei
Spaţiale Române:de a dezvolta şi opera
nanosateliţi aflaţi în zbor strâns în
formaţie pentru misiuni complexe cu
aplicaţii în observarea Terrei şi a spaţiului
circumterestru şi realizarea de măsurări
ştiinţifice de pe orbită terestră joasă.
Informatiile tehnice se afla pe site: http://www.goliat.ro; http://www.rosa.ro
Ileana Raileanu
Muzica sferelor
de la antici la ştiinţa modernă Armonia este o stare concepută de filozofii antici greci ca fiind o stare
premergătoare frumuseţii. Un întreg este frumos dacă toate componentele sale se află în armonie. Cosmosul este Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp şi în spaţiu, în opoziţie cu haosul, iar muzica este limbajul universal. Mişcarea cerurilor nu este altceva decât o continuă simfonie, o muzică pe mai multe voci, percepută nu de ureche, ci de intelect. De la microcosmos la macrocosmos, totul vibrează: De exemplu, într-un atom, particulele stabile au acorduri consonante, iar cele instabile au acorduri disonante. Muzica particulelor elementare a fost estimată de Joel Sternheimer a se situa cu 60-70 octave mai sus decât sunetele audibile. La antipod, sunetele emise de o gaură neagră din constelaţia Perseu, conform unor cercetători de la Cambridge, au frecvenţe de peste câteva milioane de ori mai joase decât limita de audibilitate a urechii umane, reprezentând la ora actuală cea mai joasă notă descoperită în Univers.
În Universul material, totul vibrează. Stelele transmit unde electromagnetice variabile în timp şi spaţiu. Sunetele muzicale au aceleaşi proprietăţi ondulatorii ca şi lumina ce provine de la stele. Grecii antici cunoşteau şapte planete, câte erau şi notele muzicale. Conceptul de muzica sferelor se datorează lui Pitagora, care credea că planetele în mişcarea lor pe sferele celeste produc armonice. În secolul 5 Î.Chr., Pitagora concepea spaţiul dintre Pământ şi stelele fixe, aşezate pe o sferă în jurul Pământului, ca fiind un interval armonic perfect. De la sfera Pământului la cea a Lunii există un ton, de la sfera Lunii la cea a lui Mercur este un semiton, de la Mercur la Venus, un semiton, de la Venus la Soare este un ton şi jumătate; de la Soare la Marte este un ton, iar câte un semiton de la Marte la Jupiter, de la Jupiter la Saturn, cât şi de la Saturn la sfera stelelor fixe. Suma acestor intervale este egală cu şase tonuri cât sunt cuprinse într-o octavă. Pitagora a spus: “În unduirea corzilor este geometrie. În spaţiul sferelor există muzică”. Astfel, teoria muzicii a început odată cu fixarea conceptului de cosmos. Concepţia lui Platon era că razele orbitelor planetare (concepute ca fiind cercuri) erau proporţionale cu numerele 1, 2, 3, 4 (8, 9, şi 27; ultimele din aceste numere nu corespund cu ideea grecilor despre muzică). Începând cu acestă perioadă greacă (din sec. VI – sec. III Î.Chr.) s-a lansat ideea asemănării planetelor cu notele muzicale. După Aristotel şi Aristoxene, plecând de la legile acusticii ale lui Pitagora, Soarele şi Luna trebuie plasate pe doi piloni, consideraţi imuabili, ce formează Tetracordul (şir de patru sunete dintr-o scară muzicală). Dacă o coardă acustică de o anumită lungime dă nota Do, o altă coardă de jumătatea celei dintâi dă nota Do superior, adică octava superioară. O coardă acustică egală cu trei sferturi din prima dă cvarta, adică nota Fa; o coardă de trei sferturi dă cvinta, adică nota Sol. Ştiind aceste raporturi de cvartă şi cvintă, putem determina intervalul secunda, adică tonul diatonic. Planetele sunt dispuse în funcţie de viteza lor de deplasare aparentă în jurul Pământului, astfel:
Do Re b Re Fa Sol Sol# La
L una Mercur Venus Soare Marte Jupiter Saturn
Johannes Kepler (1571-1630) era convins că orbitele planetare sunt aranjate ca într-o progresie muzicală, unde fiecare plan orbital reprezintă o coardă a unui instrument muzical, ca într-o lege a lui Bode. Kepler, care era un înveterat mistic, a decodificat mişcarea planetelor în cele trei legi ce îi poartă numele, ultima fiind publicată in cartea Harmonies of the World (Armoniile Lumii). Kepler pleacă de la principiul că sunetul grav corespunde planetei cele mai lente, adică Saturn, pentru care el fixează nota de debut Sol. Intervalele muzicale sunt puse de Kepler în corespondenţă cu planetele, astfel: Saturn – terţă mare, Jupiter – terţă mică, Marte – cvintă perfectă, Pământul – secunda mică, Venus – aproximativ unisonul, Mercur – decima mică. Mai departe, H.Keyser construieşte un mod major armonic, alcătuit dintr-un tetracord major şi unul minor, dacă nu se ia în considerare nota re natural, corespunzatoare poziţiei asteroizilor.
Corneliu Cezar, în Sonologia (Ed.Anastasia, 2003), redă o analogie între longitudinile geocentrice ale Soarelui parcurse într-un an şi notele muzicale:
0 30 60 90 120 150 180 210 240 270 300 330
Do
Do diez
Re Mi bemol
Mi becar
Fa Fa diez
Sol La bemol
La becar
Si bemol
Si becar
De la antici şi până astăzi, muzica şi astronomia au mers împreună în înţelegerea Universului. Ştiinţa modernă a descoperit radioastronomia, transformând în realitate vechiul mit al muzicii sferelor despre care se spunea că există dar nu poate fi auzită. Odată cu dezvoltarea tehnologică omul a transpuns în realitatea perceptibilă ceea ce părea doar ideatic. Astfel, omenirea a putut “auzi” sunetele emise de stele, pulsari, quasari, dar şi a planetelor cu magnetosferă, un întreg cor cosmic, pe mai multe voci, dar orchestrat de radiaţia remanentă – mesagerul Big Bangului cosmologic.
Tranzitul lui Venus pe discul Soarelui este un fenomen foarte rar.
Toţi cei aflaţi în viaţă nu au trăit încă un astfel de eveniment. Mai mult, unii vor fi dintre puţinii fericiţi care vor vedea de două ori în viaţă acest fenomen: pe 8 iunie 2004 şi următorul din 2012. Tranzitul unei planete pe discul Soarelui este un fenomen rar, care se poate întâmpla numai pentru planetele Mercur şi Venus. Tranzitele lui Mercur pe discul Soarelui se produc, în medie, de 13 ori într-un secol, dar tranzitul lui Venus apare în perechi, cu o distanţă mai mare de un secol între două perechi. Fenomen asemănător cu eclipsele, aici de fapt Soarele este eclipsat de Venus, tranzitul lui Venus pe discul Soarelui având o periodicitate 243 ani.
Prima serie, a treia şi a cincea conţin trecerile la nodul ascendent al orbitei planetei faţă de ecliptică, iar seriile doi, patru şi şase conţin trecerile la nodul descendent. Tranzitele din prima serie au avut loc mereu cu Venus şi Soare aflate în semnul zodiacal al Scorpionului. Cele din seria a doua s-au produs în Taur, cele din seria a treia s-au produs tot în Taur în anii de dinainte de Christos, şi în Gemeni în anii din era noastră. Tranzitele seriei a patra s-au produs în Scorpion pentru anii anteriori erei noastre şi în Săgetător în anii de după Christos. Seria numărul cinci s-a produs mereu în Gemeni, tranzitele ei fiind de dată relativ recentă (era noastră) cât şi cele din seria a şasea ce s-au produs în Săgetător. Prin urmare, tranzitele din anii anteriori naşterii lui Christos se produceau pe axa Taur-Scorpion, axa posesivităţii (dacă ne raportăm şi la caracteristicile lui Venus), şi pe axa Gemeni-Săgetător, axa comunicării, a călătoriilor (reale sau spirituale) şi a globalizării.
Venus nu are magnetosferă proprie şi deci nu emite unde radio, astfel că nu putem auzi cântecul ei, dar gândul ne duce la definiţia clasică a lui Pitagora de muzică a sferelor. Tranzitul lui Venus cunoaşte 6 cicluri Saros; perioada de 243 ani este divizibilă cu 3. Intervalul de cvartă mărită (4+) are trei tonuri, fiecare ton având 2 semitonuri, astfel că o cvartă mărită are 6 semitonuri.
Adriana Dumitrache a transpus în muzică sarosul lui Venus pornind de la considerentele de mai sus. Algoritmul este următorul: anii din canonul lui Venus au fost împărţiţi la perioada principală de 243 ani, resturile aliniindu-se pe o scală şi cărora li s-au atribuit note muzicale, astfel că tranzitelor din diferite sarosuri le corespund notele următoare.
Anii Î.Chr. Anii D.Chr. Semne zodiacale
1.Saros Si bemol, Mi - Scorpion
2. Saros Sol, Do diez - Taur
3. Saros Do diez, Sol Re, Sol diez Taur (IC),Gemeni (DC)
4.Saros Mi, Si bemol Fa, Si Scorpion (IC), Săgetător (DC)
5. Saros - Re, Sol diez Gemeni
6. Saros - Fa, Si Săgetător
Interpretând tabelul putem găsi corespondenţele muzicale ale unor semne zodiacale. Observăm că se regăsesc toate notele muzicale fără La.
Cântecul Pământului Pământul este o planetă cu magnetosferă şi emite sunete în spaţiu,
detectabile prin tehnici radioastronomice. Dar oare cum percepem noi, pământenii, vibraţiile câmpului magnetic terestru? Ce muzică poate fi ascultată dacă am putea să o auzim? Planeta naostră stă în calea vântului solar şi primeşte în plin toate bombardamentele de materie şi energie de la Soare. Activitatea geomagnetică se află într-o strânsă corelaţie cu activitatea solară, producându-se furtuni geomagnetice atunci când o ejecţie coronală de masă sau o erupţie mai puternică atinge Pământul. Unul dintre indicii care măsoară activitatea geomagnetică este indicele Kp, care din 1939 a fost reprezentat de Bartles în grafice asemănătoare notelor muzicale.
Bibliografie: Mirabilys Magazin
Profesor: ANIELA LUMINIŢA RIZEA
PITAGORA Pitagora a exercitat o influenta
enorma asupra evolutiei ezoterismului occidental. Pitagora era privit ca un semizeu inca din timpul vietii.
Se spune ca avea capacitatea de a se afla in doua locuri simultan, ca un vultur alb il lasase sa il mangaie, ca s-a adresat odata zeului unui rau, iar din apa i-a raspuns o voce: “te salut pe tine, Pitagora!”.
Se mai spune ca i-a indemnat pe niste pescari sa mai arunce odata navodul in apa si au prins atat de mult peste ca aproape au rupt navoadele. Era un mare tamaduitor si se credea ca are puteri deosebite, asa cum misticii rostesc versete din Psalmi sau Evanghelia dupa Ioan.
Pentru a vindeca, utiliza si muzica. El a pus bazele octavei
muzicale pe care o cunoastem astazi. A descoperit-o in timp ce se plimba prin oras, cand a auzit zgomotul de metal batut pe nicovala si a remarcat ca ciocanele de marimi diferite scot sunete diferite. S-a intors acasa, a fixat o scandura de-a latul unei camere si a atarnat de ea o serie de greutati echivalente cu greutatea diferitelor ciocane, in sens crescator, si a calculat ca intre ele exista o proportie matematica bine definita.
Muzica sferelor Despre el se spunea ca este
singurul capabil sa auda muzica sferelor, conceputa ca o serie de note, fiecare fiind emisa de cele sapte planete in deplasarea lor prin spatiu. Astfel distanta DO-RE corespunde distantei dintre Pamant si Luna, iar RE-MI corespunde distantei dintre Luna si Venus si asa mai departe. Planetele din exterior, Jupiter si Saturn, se miscau cel mai repede si produceau sunete ascutite (precum se intimpla la pick-up cind mutai pe viteza mare). Planetele din interior, precum Luna, produceau sunete joase, grave. Împreuna, planetele aflate in miscare creau “armonia sferelor” iar cerul reprezenta o orchestratie matematica.
La acest fapt se referea Pitagora când sustinea ca “Numarul e esenta tuturor lucrurilor”.
Intelepciunea sa a fost rezultatul anilor indelungati de cercetare si a multiplelor initieri in scolile misterelor. La fel ca si Buddha, isi amintea incarnarile sale anterioare si se spune ca putea rememora intreaga istorie a lumii de la inceputuri.
Pitagora le putea oferi ucenicilor sai o stralucita imagine a lumii spirituale, pe care apoi o si interpreta, conturandu-se astfel matematica, geometria, astronomia si muzica.
Pitagora este primul care s-a intitulat “iubitor al intelepciunii” adica “filozof” si era venerat de elevii lui, la fel si de Socrate si Platon care i-au urmat.
A atras furia nemarginita a celor ce nu faceau parte din cercul sau de initiati. Astfel , intr-o noapte un grup de protestanti au dat foc templului in care erau reuniti Pitagora si elevii sai si toti au murit.
Pitagora institutionalizase discutarea deschisa a optiunilor si adoptarea in mod colectiv a deciziilor ce priveau intreaga comunitate, ceea ce numim azi “politica“.
Pitagora a fost un filozof şi matematician grec, întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realităţi teoria numerelor şi a armoniei. A fost şi conducătorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei).
Tradiţia îi atribuie descoperirea teoremei geometrice şi a tablei de înmulţțire, care îi poartă numele. Ideile şi descoperirile lui nu pot fi deosebite cu certitudine de cele ale discipolilor apropiaţi.
Pitagora a fost un mare educator şi învăţător al spiritului grecesc şi se spune că a fost şi un atlet puternic, aşa cum stătea bine
atunci poeţilor, filosofilor (de exemplu, Platon însuşi) şi comandanţilor militari etc. Pitagora era ionian, originar din insula Samos, dar a emigrat la Crotone, în Italia de sud, unde a întemeiat şcoala ce-i poartă numele, cea dintîi şcoală italică a Greciei antice.
Pitagora pare să nu fi scris nimic. Doctrina filosofică a pitagorismului ne este totuşi destul de bine cunoscută din lucrările lui Aristotel şi Sextus Empiricus, precum şi din lucrări ale pitagoricienilor de mai tîrziu. Totuşi, nu se poate stabili cu precizie ce aparţine lui Pitagora şi ce au adăugat pitagoricienii ulteriori. Celebrele texte "pitagoriciene" Versurile de aur ale lui Pitagora şi Legile morale şi politice ale lui Pitagora, existente şi în traduceri româneşti, aparţin unei epoci ulterioare.
Prezentarea filosofiei lui Pitagora Ideea filosofică principală a pitagorismului este că numerele
reprezintă esenţa lucrurilor, iar universul este un sistem ordonat şi armonios de numere şi raporturi numerice.
Aristotel ne spune că în concepşia pitagoreică „numărul constituie substanşa tuturor lucrurilor” (Metafizica, 987a) li că „lucrurile constau din imitaşia numerelor” (ibid., 987b), adică numărul este un fel de paradigmă a cărei imitaţie sînt lucrurile.
Doctrina despre număr, Monada
Punctul de plecare al teoriei pitagoreice despre principiul numeric al lumii este unitatea sau monada (he monas). Monada este principiu, esenţă a lucrurilor, deoarece orice lucru este unu (este o unitate). În acest sens, Unitatea nu este număr, ci generatoare a numerelor.
Proprietăţile fundamentale ale numărului fiind paritatea şi imparitatea, Unitatea le conţine în sine pe amîndouă. Ceea ce e impar este considerat limitat, finit, iar ceea ce e par este considerat nelimitat, infinit. Argumentul este că, reprezentând numerele prin puncte dispuse în plan, seria numerelor nepereche generează un pătrat, considerat figură perfectă şi finită, iar seria numerelor pereche un dreptunghi, socotit figură imperfectă şi nedefinită. Din unitate se nasc numerele şi, din ele, lucrurile; de aceea, unitatea mai este numită „mama lucrurilor”.
Doimea nedefinită
Al doilea principiu cosmologic este doimea sau diada nedeterminată (duas aoristos). Ea este nedeterminată fiindcă are o natură pură, deci nelimitată, nedefinită. Nici ea nu este număr, ci principiu al numerelor.
Din aceste două principii, monada şi doimea nedefinită, iau naştere numerele. Monada, ca principiu activ, introduce determinarea în duas aoristos şi asfel apare numărul doi. Celelalte numere se nasc prin adăugarea succesivă a unităţii.
Generarea numerelor
În acest fel, mişcarea unităţii creează toate numerele, pînă se ajunge la 10, care este suma primelor patru numere (1+2+3+4=10). Din acest motiv numărul zece este numit tetradă sau tetraktys (forţă eficientă), deoarece funcţionează ca bază și odată cu el reîncepe numărătoarea prin adăugarea succesivă a unităţii. Astfel, numărul zece este considerat numărul perfect, iar membrii ordinului pitagoreic jurau pe acest număr. Astfel iau naştere numerele.
Generarea universului sensibil (a lucrurilor) Monada este asociată punctului, diada corespunde liniei, triada
semnifică suprafaţa, iar tetrada corpul geometric (spaţialitatea). Spaţialitatea este modelul matematic al corpului sensibil dar şi condiţia de posibilitate a corporalităţii. În acest moment, pitagoricienii gândesc condiţia de posibilitate (raţională) ca şi o cauză suficientă pentru corpuri. Distincţia simplă între sterea schemata ("figuri spaţiale") şi aistheta schemata ("figuri corporale") reprezintă un argument conform căruia spaţialitatea precede, condiţionează şi asigură apariţia corporalităţii. Aceste idei vor fi împărtăşite şi de Platon, conform mărturiei lui Aristotel, care informează că magistrul său ar fi susţinut, la un moment dat, teoria despre eidos-arithmós, idei–numere, teorie care îşi are probabil originea în doctrina pitagoreiciană despre numărul ideal, arithmós eidētikos. În această privinţă, Aristotel pare să se refere la învăţătura nescrisă a lui Platon, agrapha dogmata
RADU STEFAN RIZEA-clasa a XI-a E
1
Astrofizica
IPOTEZE NOI IN DETERMINAREA MASELOR STELARE
1. Masa stelara - in teg [ 2 ] :
Procedura
TEG pentru calculul
maselor stelare din
luminiozitati
fotometrice, nu este o
procedura standard, in
intelesul uzual pentru
astrofizica, dar ar
putea fi, in viitor.
Deocamdata ea este
doar una noua ce se
racordeaza in elemente
teoretice consacrate,
una ce reuseste ridicarea unor nedeterminari analitice ce eludeaza
necesitatea aprofundarii modelelor de interior stelar. Scopul ei : -
este obtinerea unor valori analitice cat mai apropiate de
realitate in cazul maselor stelare, si, corelat lor, pentru ceilalti
parametri concurenti, parametri care de altfel au un grad
semnificativ de imprecizie asa cum o arata diverse surse . S-a folosit
termenul de "luminiozitate fotometrica ". El nu este unul consacrat,
ci unul adoptat aici prin abuz de limbaj, in perspectiva in care TEG
reuseste sa evidentieze "luminiozitatea SGM -stelara", una obtinuta
pur teoretic, pe baza propriilor ipoteze. "Luminozitatea SGM" -este
sinonima cu puterea conversiei GM-EM, si care se consuma in
miezul stelar dupa o schema similara pina la un punct, cu lantul
proton-proton .
In TEG "luminiozitatea SGM", reprezinta puterea
consumata in conversia gravito - EM din miez, pentru echilibrarea
hidrostatica a structurii stelare in ansamblul sau . Acest fapt se
realizeaza : -nu prin intermediul fuziunii, ci, printr-un mecanism
unic de conversie energetica care se consuma exclusiv in miez. Este
un lucru deja demonstrat in test si contratest in cazul Soarelui, astfel
incat, TEG nu poate sustine schema Bethe-Weizsacker in productia
de energie in miezuri stelare, pe care o gaseste inadecvata,in forma
ei actuala .O forma ce poate fi completata fericit, astfel incat sa fie
posibila eludarea problemei neutrinilor solari . Dovada acestui fapt,
si cunoscuta in astrofizica, este aceea ca algoritmul complex de
precizare a modelului de interior stelar, este unul instabil si dominat
de multiple posibilitati de divergenta, ceea ce face ca teorema Vogt-
Russell sa fie doar un deziderat, si nu un fapt stiintific deja
demonstrat. Se afirma acest lucru, pentru ca actual, solutia la
problema precizarii unui model de interior stelar nu este unica ;
pentru aceeasi masa si aceeasi compozitie initiala, se pot obtine
modele de interior stelar divergente, cu mai multe trasee evolutive
posibile.
Solutia TEG este tributara unei ipoteze extrem de
puternice . Si anume aceea a racordarii permanente a stelei la
continuumul energetic fundamental. S-a reusit astfel
stabilirea directa a luminiozitatii Soarelui la valoarea : Lo =
3.8 x 1026 (W), intr-un acord remarcabil cu observatia, - si
pentru care se indica valoarea : ( Lo ) = 3.845 x 1026 (W) - vezi
[ 3 ]/( -pag.18) .
Este indreptatita astfel generalizarea unei proceduri relativ
simple in determinarea analitica a parametrilor stelari fundamentali,
si, care nu presupune in mod necesar rezolvarea modelului de
interior stelar, asa cum indica metodologia complexa actuala din
astrofizica . O generalizare cu rezultate foarte bune, asa cum se
poate vedea pe baza de teste .
Energia convertita in miezul stelar este de natura pur
gravitationala . Ea este translatata din exterior, si rulata de la mare
distanta, direct din axul magnetic galactic pina in miezul stelar, in
lungul liniilor de camp magnetic. Energia respectiva este absorbita
monoton si permanent din continuumul energetic al Galaxiei, unul
care este racordat functional la campul fundamental. In miez
conversia este partiala . Ea se consuma cu un randament,( u ),
care, este controlat de masa configuratiei, si exclusiv .Este de
presupus astfel, ca, acest randament al conversiei energiei gravito-
magnetice in energie EM este o functie implicita de masa stelei .
Unul care ramane modest pentru sub-pitice, si care tinde la unitate
in cazul sub-gigantelor cu mase plasate in preajma limitei
Oppenheimer-Volkoff de 2.5 - 3 mase solare . Expresia generica a
acestui randament este : u / uo ( m / mo )q , q ---> 1 , astfel
incat, dincolo de o anumita valoare a masei stelare plasata in
domenul sub-gigantelor, u / uo ---> 1 , si el ramane in preajma
acestei valori pentru masele stelare mari si foarte mari .
"Luminiozitatea stelara - SGM" este controlata exclusiv de catre
masa stelei prin intermediul gravitatiei .Masa este parametrul
stelar fundamental in TEG, si cel care determina unic valorile
celorlalti parametri stelari fundamentali :- luminiozitatea si
masura razei, si, imediat corelat acestora, valoarea temperaturii
efective la suprafata stelei . In TEG nu intervine compozitia ca
element determinant asa cum se intampla actual in astrofizica, in
modelele de interior stelar . Este suficient ca steaua sa aiba o
proportie majoritara de hidrogen, lucru realizat in orice circumstanta
initiala in domeniul stelar, atunci cand se consuma faza de
contractie gravitationala a unui nor galactic . Acest lucru este
realizat de la sine pentru ca in cuprinsul Galaxiei, in norii de praf si
gaz din care iau nastere stelele, asimetria de compozitie este
deosebit de pronuntata : - cca. 90 % hidrogen si pina la 8-9 % heliu
cumulat din heliu cosmologic si cel rezultat din explozii de
supernova galactice . Procedura propusa desfasurat mai jos este una
necesara in stabilirea cat mai precisa a masei stelare normalizate,( m
/ mo ). Reperul normalizarii ramane in continuare masa ( mo ) a
Soarelui . Procedura cuprinde elemente teoretice - prezentate in
premiera, corecte , performante si foarte puternice, - pentru ca
asigura rezultate concrete din minimum de date . Aici printr-un
minim de date de observatie .
Este posibila astfel determinarea suficient de precisa a
masei stelare ( m / mo ), asa cum va fi aratat mai departe, simultan
cu precizarea celorlalti parametri corelati : - luminiozitate, raza, si
temperatura efectiva la suprafata si tip spectral, dar abia in final .
Procedura vizeaza direct si singular situatia stelelor de pe
secventa principala,( SP ), respectiv este aplicabila majoritatii
stelelor, cca. 90 %, si pentru care datele de test au indicat o foarte
buna corelatie cu observatia .
2. Stabilirea luminiozitatii fotometrice stelare :
2.1 Date de observatie - minim necesare :
In practica curenta din astrofizica datele folosite in
precizarea masei stelare si a celorlati parametri sant : -paralaxa
anuala - ( p" ) ;- magnitudinea vizuala ( mv ) ; - magnitudinea
2
absoluta - ( Mv ) ; - tipul spectral - [ M4 - B0 ]; -clasa de
luminiozitate - ( I - VII ) - si temperatura efectiva, ( T ) .
Spre deosebire de situatia "clasica", anume elemente
teoretice specifice TEG, conduc necesar la o alta abordare in
problematica masei stelare , una mai directa, si cu mult mai simpla.
Cel putin la fel de performant .Datele de observatie minim necesare
pentru stabilirea masei stelare ( m /mo ) in procedura TEG, sant doar
cele legate de paralaxa ( p") si de magnitudine vizuala,- ( mv ) .
Ele sant corelate cu elemente teoretice noi, rezultate ca viabile in
studiul echilibrului energetic extins dintre stele si campul gravito-
magnetic galactic,- camp racordat la cel fundamental,- ceea ce
largeste cadrul ecuatiilor functionale si simplifica procedura
determinarii masei stelare, in raport cu cea curenta . Aceste elemente
aduc in prim plan o evaluare independenta pentru luminiozitatea
stelara, -numita in teorie "luminiozitatea SGM" (sonico-gravito-
magnetica),- una aflata intr-o dependenta directa si exclusiva fata de
masa stelara . Functionala TEG "masa-luminiozitate" apare ca fiind
echivalentul unei dependente empirice masa- luminiozitate. Dar
ea nu a fost dedusa prin corelatie statistica din observatii, asa s-a
procedat in astrofizica in cazul dat, ci este una obtinuta determinist,
direct prin normalizare la parametrii solari, pentru trei subdomenii
ale maselor stelare, de la 0.1 la 40 mase solare .
2.2 Magnitudinea absoluta - (Mv)
Reprezinta magnitudinea stelara exprimata in scara
Harvard, daca steaua ar fi plasata la o distanta standard de 10
parseci, respectiv daca ar fi plasata la o distanta efectiva de 32.72
ani lumina. Prin raportarea in reperul virtual plasat la aceeasi
distanta, stralucirile stelelor exprimate in valorile magnitudinilor
absolute pot fi comparate in mod obiectiv. Magnitudinea absoluta (
Mv ) este legata direct de magnitudinea vizuala, ( mv ) , prin
intermediul distantei ( r ) .
a. Distanta - (r) :
Se obtine din masuratori paralactice pentru stelele
apropiate pina la cateva sute de ani lumina distanta, - cca. 200 ... 300
de ani lumina, ceea ce reprezinta majoritatea stelelor vizibile cu
ochiul liber. In cazul stelelor foarte stralucitoare de tipul supra-
gigantelor, limita respectiva poate fi impinsa cu un ordin de marime
mai departe, pina la cateva mii de ani lumina . Cu valoarea paralaxei
anuale (p" ) odata determinata cu precizie si exprimata in secunde
sexagesimale de arc si fractiuni, rezulta distanta ( r ) pina la stea :
r (UA) = 206265 " / p" (UA) -cu : 1 UA = 1.4965 x 1011 (m)
-se obtine echivalentul distantei in ani lumina .
Distanta stelei este astfel :
r(al) = 3.272591 /p" (ani lumina) -sau :
r(pc) = 1 / p" (parseci )
-unde parsecul este dat de echivalenta formal functionala :
1 pc = 3.272591 (ani lumina)
Eroarea ( dr ) cu care se stabileste distanta ( r ) din
masuratori de paralaxa este data direct si unic de eroarea cu care se
masoara paralaxa ( dp" ) . Intentia este de a obtine masuratori
paralactice cu erori minime, si care sa ridice precizia determinarii de
distanta la maximum, de unde : dr / r = - d( p" ) / ( p" ) (o)
Altfel spus, determinarile de distante ( r ) prin metode
paralactice, oricat ar fi de precise la un moment dat, raman afectate
in continuare de erori inevitabile ce se transmit direct prin
intermediul erorii de masurare a paralaxei , ( dp" ) .
Eroarea respectiva , se reflecta mai departe in determinarea celorlalti
parametri stelari. Efectul este cu atat mai puternic cu cat steaua
este mai indepartata . Teoretic . In cazul stelelor apropiate,
determinarile paralactice de distanta sant cele uzuale si cele mai
performante . Astfel, parametrii fizici ai stelelor de pina la cca. 100
de ani lumina par a fi cei mai siguri, ei fiind cunoscuti cu minime
erori din valoarea magnitudinii absolute , respectiv cu erori minime
asupra "luminiozitatii stelare fotometrice", ( L / Lo )F.
b. Magnitudinea absoluta - ( Mv ) :
In acord cu elementele teoretice consacrate din literatura,-
vezi : [ 1 ]/(- pag. 113 ),- intre magnitudinea absoluta( Mv ),
magnitudinea vizuala aparenta,( mv ) , paralaxa ( p" ) si distanta ( r )
a stelei exprimata in parseci,
- exista relatiile de legatura fotometrice :
Mv = mv + 5 + 5 . log ( p" ) sau perfect echivalent :
Mv = mv + 5 - 5 . log ( r(pc) )
S-a obtinut in acest moment magnitudinea stelara
absoluta,( Mv ) , suportul minim si suficient in determinarea
imediata a valorii "luminiozitatii fotometrice ", ( L / Lo )F .
Valoarea magnitudinii absolute este afectata de erorile de masurare
pentru magnitudinea vizuala, ( mv ) , si cea care intervine in
determinarea paralaxei ( p" ) . Eroarea magnitudinii absolute,( dMv )
, - este astfel : d( Mv ) = d ( mv ) - 2.17147241. ( dp"/ p" )
2.3 Luminiozitatea fotometrica stelara - ( L /Lo ) :
Luminiozitatea emisiei integrale, ( Lb ) , - sau bolometrica
stelara, - se poate deduce din magnitudinea absoluta ( Mv ) , prin
intermediul luminiozitatii bolometrice solare,( Lo ) , si succesiv, ca
mai jos . In acord cu : [ 1 ] / (- pag. 111 ) luminiozitatea stelara este
( L / Lo )bol = ( 2.512 )k (o) -unde :
k = ( Mbo - Mb ) = ( Mv
o - Mv ) = ct. -dar :
( L / Lo )F = ( R / Ro )2 . ( T / To )
4 (o) -de unde :
( Mbo - Mb ) = ( Mv
o - Mv ) = 5. log( R / Ro ) + 10 . log ( T/ To )
-si astfel : Mb = Mbo - 5. log( R / Ro ) - 10 . log (T /To )
-pentru care : ( Mbo ) -magnitudinea bolometrica a Soarelui ; ( Mb )
-magnitudinea bolometrica stelara ; ( R ) -masura razei stelare ;
( T ) -temperatura efectiva la suprafata stelei ;
Pentru Soare : Mbo = + 4.68, (o)
Ro = 6.9626 x 108 , (m) ; To = 5777, (K)
Pina aici, ecuatiile au fost cele consacrate din astrofizica.
Prima aproximatie - TEG :
Pentru legarea directa a luminiozitatii fotometrice
normalizate, ( L/ Lo )F de magnitudinea aparenta ( Mv ) , se face
aproximatia : Mb Mv (TEG)
Ea reprezinta prima aproximatie a procedurii. Cu o foarte buna
precizie, relatia luminiozitate -magnitudine absoluta revine la forma
practica : log ( L / Lo )F = 1.901377 - (2/5).( Mv ) (TEG)
-in conditiile in care magnitudinea absoluta este o functie directa de
distanta ( r ) si magnitudinea vizuala, ( mv ).
Mv = f ( mv ,p" ) = f ' ( mv ,r )
Rezulta astfel ca determinarea luminiozitatii fotometrice normalizate
este imediata.Eroarea asupra "luminiozitatii fotometrice" este legata
direct de eroarea de evaluare a magnitudinii absolute, d( Mv ). Ea se
obtine diferentiind linia de definitie, membru cu membru
( 1 /( L / Lo )F ) . log (e) . d ( L / Lo )F = - (2/5) . d( Mv )
-de unde eroarea relativa normalizata a luminiozitatii fotometrice :
d ( L / Lo )F /( L / Lo )F = - ( 0.921 ) . d( Mv )
S-a obtinut primul parametru stelar fundamental,- "luminiozitatea
fotometrica" normalizata, ( L / Lo )F . Pentru o valoare fixata a
magnitudinii absolute, ( Mv ) , rezulta astfel o valoare unica si strict
determinata a luminiozitatii stelare definita in sens "clasic", in
legatura cu raza stelara, ( R / Ro ) si temperatura efectiva, ( T/ To ) .
3. Luminiozitatea sgm stelara - ( l / lo )g :
Elemente de teoria gravitatiei, au permis stabilirea unei
legaturi directe in TEG, -intre puterea cu care se consuma conversia
in miezul stelar dintre energia gravitationala absorbita in energie
EM emisa, -si masa ( m ) a stelei . Puterea procesului de conversie
GM- EM se identifica cu "luminiozitatea SGM" stelara. Respectiv
3
cu luminiozitatea emisiei EM
integrale pe tot spectrul .
Importanta acestui fapt teoretic
este deosebita, pentru ca
furnizeaza o legitate obiectiva
care leaga in mod direct si
exclusiv, luminiozitatea
stelara, ( L ) de masa stelara (
m ) . Este vorba de o legatura
analitica diferita de cea clasica
si explicita in care
luminiozitatea depinde de raza
( R ) si temperatura efectiva ( T ) de la suprafata stelei, din simplul
fapt ca este dedusa pe alte baze si din alte resurse teoretice .
Deocamdata pot fi citate functionalele caracteristice ale
luminiozitatii pe 3 subdomenii de masa, asa cum au rezultat din
teorie . Forma generalizata a luminiozitatii SGM este :
( L / Lo )G = a . ( m / mo )b, a , b R+ (o)
A. -subdomeniul (I) -pentru stelele sub-pitice :
0.084 < ( m / mo ) < 5/8 = 0.625 (o)
( L / Lo )G = (5/8).( m / mo )9/5 (TEG)
B.- subdomeniul (II) -pentru pitice :
5/8 = 0.625 < ( m / mo ) < 5/2 = 2.5 (o)
( L / Lo )G = ( m / mo )14/5 (TEG)
C. -subdomeniul (III) - pentru sub-gigante si gigante :
( m / mo ) > 2.5 (o)
( L / Lo )G = (5/2).( m / mo )9/5 (TEG)
A doua ipoteza si aproximatie TEG :
S-a acoperit astfel intregul domeniul caracteristic al
maselor stelare : m /mo = 0.1 ... 40. de pe secventa principala.
Situatiile tranziente de deasupra secventei principale reprezinta
stadii tarzii, stadii cu evolutie rapida, si nu intereseaza aici .
In acest moment, exista o legatura masa-luminiozitate
obiectiva . Aici luminiozitatea( L / Lo )G este evaluata in resursa pur
gravitationala, - si de aceea poarta indicele G . Ea se identifica
integral cu semnificatia si valoarea "luminiozitatii fotometrice",
definite clasic, ( L / Lo )F . Acest lucru permite o racordare analitica
formal functionala intre cele doua luminiozitati, ca mai jos, dar doar
pentru stelele secventei principale (SP); -ceea ce reprezinta a doua
ipoteza TEG : ( L / Lo )G = ( L / Lo )F (o) -pentru SP;
In cazul stelelor de deasupra secventei principale - de tipul
sub-gigantelor, gigantelor si supra-gigantelor aflate in evolutie
rapida dupa desprinderea de secventa principala, (SP),-
luminiozitatea fotometrica ( L / Lo )F excede pe cea SGM, ( L / Lo
)G , urmare a cresterii razei stelare, si a doua aproximatie nu mai este
valabila . De aceea procedura se refera strict la stelele de pe SP .
( L / Lo )G < ( L / Lo )F (o) -dincolo de SP;
Rezulta ca exista o limita de luminiozitate ( L + dL )G ,
de fiecare data, si care face deosebirea dintre situatia de stea inca
rezidenta in SP, si o pozitionare tranzitorie a acesteia la dreapta
secventei principale, in diagrama H-R. Situatia shiftului
luminiozitatilor este caracteristica pentru mase mai mari de 2.5 mase
solare si intervine, teoretic, doar in stadiile tarzii de evolutie stelara .
4. MASA STELARA NORMALIZATA - ( M / MO ) :
Daca luminiozitatea fotometrica (F) dedusa din observatii
furnizeaza valoarea efectiva a luminiozitatii stelare, atunci cea
gravitationala, (G), aduce in vedere valoarea masei corespondente
unic luminiozitatii stelare .
a . ( m / mo )b = ( L / Lo )F = 1.901377 - (2/5).( Mv ) (TEG)
Asocierea lor ridica nedeterminarea masei,- ceea ce
permite imediat stabilirea masei normalizate a stelei,( m / mo ) .
5. Masura razei normalizate - ( R / Ro ) :
Pentru fiecare dintre masele stelare ( m ), se poate scrie
expresia normalizata la masa solara, ( mo ) :
m = ( 4.π/3 ) . R3 . d (kg)
d -densitatea medie de masa a stelei ; (necunoscuta)
R-masura razei stelei ; (cunoscuta), -astfel incat :
m / mo = ( d / do ) . ( R / Ro )3 (o)
-unde raportul normalizat al densitatilor medii de masa, ( d / do ) ,-
ramane nedeterminat .
-si pentru care, in cazul Soarelui :
mo = 1.9891 x 1030 , (kg) ; do = 1406.9, (kg/m3)
Pentru ridicarea nedeterminarii trebuie facuta o
aproximatie in cuprinsul unei ipoteze valabile pentru intreg
domeniul de masa caracteristic stelar .Se presupune astfel, si
justificat, faptul ca densitatea medie de masa scade monoton cu
cresterea dimensiunii radiale a stelei . Astfel, stelele cu raza mai
mica revin a fi mai dense decat cele cu raza mare intr-o dependenta
hiperbolica, in prima aproximatie, dar care a condus la rezultate
analitice foarte bune .
A treia ipoteza si aproximatie TEG :
( d / do ) = ( Ro / R ) (o) (TEG)
Functionala este valabila atat pentru pitice cat si pentru
gigante . Prin modelarea facuta, se ridica nedeterminarea care leaga
masa de raza prin intermediul densitatii . Masura razei stelare poate
fi imediat apreciata, acum . Ipoteza respectiva permite astfel
determinarea analitica a marimii razei stelare din valoarea masei, in
solutie unic determinata . Rezulta astfel ca raza stelara revine a fi
precizabila, si doar din datele initiale, ca si masa si luminiozitatea .
( R / Ro ) = ( m / mo )1/2 (o) (TEG)
6. Temperatura efectiva a stelei - ( T/ To ) :
Temperaturile efective ale stelelor sant superioare celei de
cca. 2050 K -in cazul gigantelor stralucitoare de clasa (II) de tip
spectral 2, si nu poate depasi 27 mii de grade, in cazul stelelor de
clasa spectrala B0, stele supragigante alb-albastre situate in partea
de sus a secventei principale. Intre spectru si temperatura exista o
legatura directa. Dar legatura functionala respectiva nu este
biunivoca, in general . Pentru un spectru anume, bine precizat, pot
corespunde mai multe valori ale temperaturii ( T ), cate una
corespunzatoare fiecarei clase de luminiozitate .In majoritatea
cazurilor, stelele apartin clasei ( V ) de luminiozitate, respective
apartin secventei principale adica domeniului de stabilitate stelara,
cand legatura respectiva este una biunivoca si sigura . Si cazul aici,
in discutie, de unde concluzia imediata este aceea ca procedura TEG
se poate aplica mojoritatii stelelor,pentru ca cca. 90 % dintre ele se
gasesc la un moment dat in situatia de stabilitate pe secventa
principala .
In procedura standard, dupa fixarea clasei de
luminiozitate careia ai corespunde steaua, pe baza tipului spectral se
stabileste imediat temperatura, si apoi valoarea normalizata la
temperatura Soarelui, (To ) .Incep apoi secventele de iteratie,
simultan, din centru si de la suprafata, secvente care in mod necesar
trebuiesc racordate fizic, cel mai adecvat la suprafata miezului
stelar, acolo unde este admis un salt in gradientul de temperatura .
Totul corelat cu ceilati parametrii, numeric, si pas cu pas, dupa care
se relaxeaza solutia aferenta clasei de luminiozitate adoptate . Pentru
siguranta, modelul poate fi reluat si in cazul claselor de
luminiozitate adiacente, pina se obtine stabilitatea parametrilor
fundamentali : ( L ) , ( m ) si ( R ) ; -adica fixarea taliei stelare in
primul rand, simultan cu apartenenta riguroasa la o clasa sau
alta, si la un tip spectral considerat a fi cel mai probabil .
4
In procedura TEG,- relativa aici la determinarea masei
stelare ( m / mo ), pe baza identificarii "luminiozitatii SGM" cu cea
"fotometrica" si in cuprinsul aproximatiilor facute, -determinarea
temperaturii la suprafata nu se face la inceput, si pe baza incadrarii
cu aproximatie intr-un tip spectral,( si cu aproximatii care pot ajusta
dramatic valorile parametrilor fundamentali ), ci la sfarsitul
procedurii, si cu precizie, fara a afecta vreun parametru ca masa sau
raza . Suportul fizic este echilibrul radiativ. Unul in care
luminiozitatea fotometrica este determinanta in egala masura, ca si
raza stelara . Temperatura de la suprafata stelei este o rezultanta
a puterii procesului de epuizare energetica din miez prin
intermediul luminiozitatii, si sub controlul simultan al masurii razei
stelare . Cu luminiozitatea ( L / Lo )F si raza ( R / Ro ) cunoscute
deja, rezulta direct temperatura efectiva la suprafata in forma
normalizata, ( T/ To ) , pentru care ( To ) - reprezinta temperatura de
la suprafata Soarelui .
( T/ To ) = [ ( L / Lo )F / ( R / Ro )2 ]1/4 (o)
Temperatura efectiva este afectata la randul ei de erorile
cu care sant determinate atat luminozitatea fotometrica, ( L / Lo )F,
cat si masura razei stelare, ( R/ Ro ) . Pentru stabilirea nivelul de
eroare in evaluarea temperaturii la suprafata stelei se diferentiaza,
membru cu membru relatia de definitie a "luminiozitatii
fotometrice", si se obtine astfel :
4. d ( T/ To )/( T/ To ) =
d ( L /Lo ) /( L/Lo ) - 2. d ( R /Ro )/( R /Ro ) (o)
A fost precizat si cel de al patrulea parametru stelar, dupa
care, pe baza acestei valori se face incadrarea spectrala . Fixarea
tipului spectral se face in TEG la sfarsitul procedurii, si nu la
inceput, asa cum se procedeaza in teoria standard . Si in mod firesc .
Temperatura la suprafata stelei este o rezultanta, si nu un
dat fundamental, asa cum este masa sau luminiozitatea stelara .
Astfel, TEG solutioneaza problema determinarii rapide si eficace
a valorii masei stelare si a celorlalti parametri stelari, pe baza
paralaxei si a magnitudinii vizuale .
7. Importanta procedurii :
Este cazul sa se afirme deschis faptul ca, procedura TEG
propusa aici pentru determinarea parametrilor stelari, poate
reprezenta un auxiliar pretios, - in momentul in care se poate stabili
suficient de exact distanta ( r ) pina la stea . Ori acest lucru este
posibil deja pentru stelele plasate in cuprinsul Galaxiei, la orice
distanta, si cu precizie . Chiar dincolo de sfera de cca 300 de ani
lumina centrata pe Soare . Ori, cunoscand cu exactitate distanta, in
mod efectiv si nu doar ipotetic, in posibilitate, se poate trece la
prima fixare a parametrilor stelari, ca mai sus . Dupa care procedura
poate fi completata, dupa caz, cu reluarea studiului pe un model de
interior, si care sa tina seama si de alte date furnizate de cercetarea
spectrala . Astfel, procedeul expus poate fi unul de prim reper si
suficient de exact chiar din start . Metodele si procedeele analitice
numerice nefiind excluse in posibilitate, ci dimpotriva, completate
fericit inca de la inceput . Oricum ar fi, trebuie spus ca procedura
poate fi testata direct in rigoarea rezultatelor ei in cazul sistemelor
stelare duble fizice, pentru care asimetria de masa a componentelor
sa fie acceptabila . Teoretic, asimetrile puternice conduc la rezultate
ce cumuleaza erori .In cadrul acestor sisteme, se poate stabili in
primul rand masa totala a sistemului din criterii dinamice, si apoi
asimetria de masa intre componente. Adica masele lor efective, cu
precizie, alaturi de restul parametrilor corelati .
8. Campul fundamental in TEG - minime precizari :
Prin procedura propusa si prezentata aici in premiera, TEG
sustine o relatie de echilibru mai cuprinzatoare intre stele si campul
fundamental. Campul este unul energetic, generalizat, omogen si
izotrop, prezent peste tot in intregul Univers, si a carui componenta
este cuanta gravitationala, - respectiv gravitonul. Densitatea medie
de energie a campului este de
: ( wG )o = 5.6 x 10-14
(J/m3) .
El a fost deja pus in
evidenta pe cale
observationala, dar
observatia respectiva nu a
fost interpretata ca atare si
adecvat, la vedere. Prezenta
observationala a fondului
izotrop pe microunde este o
dovada a cuplajului realizat de fotonii EM cu gravitonii campului
fundamental, in cavitatea inchisa perfect a Universului, una limitata
la sfera R* = 2.644 x 1026 (m) . In acord cu modelul TEG de
Univers, campul fundamental umple domeniul
impenetrabil spre exterior al acestuia, o hiper-sfera cu un centru
fizic distinct plasat spre Leo-Coma Berenice, la o distanta de 23.1
miliarde de ani lumina. Aici, si tot in premiera, doar energia cuantei-
corpuscul " graviton " alaturi de densitatea numerica a campului,
aceeasi in tot Universul .
Gravitonul - in TEG :
Eo = 2.056 x 19-22 ( J ) = 1.283 x 10-3 ( eV )
no = 2.78 x 108 ( m -3 )
Tocmai existenta fizica a gravitonului a fost verificata
analitic in cadrul testului despre luminiozitatea Soarelui de care s-a
vorbit mai sus . Gravitonul exista efectiv ; - el are masa de repaus si
sarcina electrica nenule, in ciuda impunerilor din modelul standard
al particulelor, si care sant in acest sens, cel putin inadecvate. Testul
asupra luminiozitatii Soarelui este confirmat de observatie, si nu este
singurul de acest fel care sa confirme existenta gravitonului, unul cu
anumiti parametri. Astfel, gravitonul reprezinta in acest moment
o realitate fizica deja demonstrata in TEG, in test si contratest; -aici,
doar un contratest .
TEST : Pentru exemplificare, se incearca determinarea : -
luminiozitatii, masei, razei si temperaturii efective a unei stele de pe
secventa principala, (SP). S-a ales pentru test situatia unei stele sub-
gigante apropiate, si bine cunoscute : α CMa A - Sirius .
p" = 0.377'' -conform: [ 3 ]/(-pag. 242)
mv = - 1.46 -conform: [ 3 ]/(-pag. 242) / - rezulta :
-distanta : r = 8.6806 (a.l.) = 2.6525 (parseci)
-magnitudine absoluta : Mv = + 1.4217
-luminiozitate fotometrica : ( L/Lo )F = 21.513
-luminiozitate SGM : ( L / Lo )G = ( L / Lo )F
-masa stelara : m / mo = 3.306 (o)
-masura razei stelare : R/Ro = 1.81824 (o)
-temperatura efectiva : T/ To = 1.59716 (o)
T = 9230. (K) -tip spectral A A2 V
In acord excelent cu date consacrate pentru masa lui
Sirius : ( m / mo ) = 3.3 - [ 1 ] / (- pag. 114/tab7/poz4 ) .La fel de
sugestive pot fi si rezultatele pentru prelucrarea dupa procedura
indicata in cazul unei alte stele apropiate : α Lyr - Vega , o stea
plasata la 25.3 ani lumina fata de Soare, pentru care observatiile
arata : p" = 0.12893" ; mv = + 0.03 ; clasa spectrala V .
-----
Bibliografie:
[ 1 ] " Universul "-vol II, astrofizica, dr.Vasile Ureche, Ed. Dacia, Cluj, 1987
[ 2 ] - " TEG " - o noua teorie asupra gravitatiei, in resursa pur
newtoniana,(autorul) ;
[ 3 ] - " Anuarul Astronomic al Academiei Romane - 1996 "
ing. Bobeica Cristian
2012 – ANIVERSARI AERONAUTICE ROMÂNEŞTI
Tema acestui colaj de articole este faptul că în anul acesta se împlinesc: - 140 de ani de la naşterea lui Traian Vuia, - 130 de ani de la naşterea lui Aurel Vlaicu, - 40 de ani de la decesul lui Henri Coandă.
Prin tripla sărbătorire prezentată, omagiem de fapt corifeii aviaţiei naţionale şi performanţele mondiale ale creativităţii aeronautice româneşti.
TRAIAN VUIA
Traian Vuia s-a născut în 1872, în satul Surducu Mic (astăzi Traian Vuia, judeţul Timiş)
Părinţii săi au fost preotul Simion Popescu şi Ana Vuia. A urmat şcoala primară la Făget. Între
1884 şi 1892 urmează liceul la Lugoj. După absolvirea bacalaureatului în, 1892, pleacă la Budapesta si urmeaza pentru un an cursurile Politehnicii, secţia mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept şi va practica în birouri de avocatură din Banat. La 6 mai 1901 ia doctoratul în Şiinţe Juridice.
Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze şi să construiască primul aparat de zbor. Din cauza lipsurilor financiare, decide să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-l finanţeze, dar nu a fost aşa. În acest sens, a fost ajutat de mentorul său Coriolan Brediceanu.
Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician care il convinge pe Vuia că nu este nimic de făcut dacă nu obţine un motor adecvat.
Vuia însă continuă să-şi promoveze proiectul şi-l trimite Academiei de Ştiinţe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor
mai greu decât aerul cât și procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivaţia că ar fi prea utopic.
Vuia se înscrie cu brevetul de invenţia “Aeroplan automobile”, primind acordul pe 17 august 1903 şi publicat pe 16 octombrie 1903.
În iarna lui 1902/1903 începe construcţia aparatului, perfecţionând planurile originale la care lucrase cu un an înainte la Lugoj.
În toamna lui 1904 începe să-şi construiască şi un motor, tot invenţie personală. Îl brevetează în Marea Britanie. Întreaga parte mecanică este terminată în februarie 1905.
Aparatul este gata de zbor în decembrie şi este numit Vuia I, poreclit Liliacul, din cauza formei sale. Avea greutate totală de 250 kg, suprafaţă de susţinere de 14 m² şi motorul de 20 CP. Primele experimente au început în 1905, ca pe un automobil, cu aripile demontate, pentru a căpăta experienţă în manevrarea lui.
Pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată. După o acceleraţie pe o distanţă de 50 m, aparatul s-a ridicat la o înălţime de aproape un metru, pe o distanţă de 12 m, după care elicele s-au oprit şi avionul a aterizat.
Popescu Dan Vladimir, clasa a XII- a
Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi
Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare. A fost evidenţiată şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, "la bord", fără "ajutor extern" (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). Totuşi, au fost şi mai există multe contradicţii asupra definiţiei de primul aeroplan.
Vuia a mai brevetat şi construit un generator cu abur în 1925 şi două elicoptere între 1918 şi 1922. La 3 septembrie 1950 se stinge din viaţă la Bucureşti, fiind înhumat în cimitirul Bellu. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, pe 27 mai 1946.
AUREL VLAICU S-a nascut la
19 noiembrie 1882, la Binţinţi (astăzi Aurel Vlaicu), lângă Orăştie, judeţul Hunedoara A terminat “Colegiul Reformat” al Liceului Calvin din Orăştie, (din
1919 a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902. Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig-Maximilians-Universität München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim.
În 1908 se întoarce la Binţinţi, unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, “Vlaicu II”, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi, printre care si Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan şi românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau rânduri de admiraţie despre zborurile lui Vlaicu.
La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său “Vlaicu II”, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare, din cauza unui atac de cord.
În anul următor prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului “Vlaicu III”, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.
Prof. Adelaida Pătr aşcu
HENRI COANDĂ
Henri Coandă s-a născut la Bucureşti la 7 iunie 1886. Tatăl lui fusese generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti şi fost
prim-ministru în 1918. Mama sa, Aida Danet, de origine franceza.
Încă din copilărie era fascinat de “miracolul vântului”, Henri Coandă a fost mai întâi elev la Şcoala “Petrache Poenaru” din Bucureşti, apoi al Liceului “Sf. Sava” 1896 unde a urmat primele 3 clase, după care, a fost trimis, la Liceul Militar din Iaşi în 1899. Termină liceul în 1903 şi îşi continuă studiile la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti.
În 1904, este trimis la “Technische Hochschule” din Berlin-Charlottenburg. Între 1907 -1908 a urmat cursuri universitare în Belgia, la Liège, şi la “Institutul tehnic Montefiore”. În 1908 se întoarce în ţară şi e încadrat ofiţer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale, care nu se împăca cu disciplina militară, el a obţinut aprobarea de a părăsi armata.
Se înscrie în 1909, la Şcoala superioară de aeronautică şi construcţii, nou înfiinţată la Paris, al cărei absolvent devine în anul 1910, ca şef al primei promoţii de ingineri aeronautici.
Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel şi savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obţină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele necesare şi a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă numit Coandă-1910 pe care l-a prezentat la al doilea “Salon internaţional aeronautic” de la Paris 1910.
În timpul unei încercări de zbor din decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, aparatul pilotat de Henri Coandă a scăpat de sub control din cauza lipsei lui de experienţă, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare şi a luat foc. Din fericire, Coandă s-a ales doar cu spaima şi câteva contuzii minore. Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviaţie din Bristol, Anglia şi a construit avioane cu elice de mare performanţă, de concepţie proprie. În următorii ani se întoarce în Franţa, unde a construit un avion de recunoaştere (1916), prima sanie-automobil propulsată cu reacţie, primul tren aerodinamic din lume etc.
În 1934 obţine un brevet de invenţie francez pentru: Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi “Efectul Coandă".
Henri Coandă revine definitiv în ţară în 1969 ca director al “Institutului de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică” (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la Bucureşti, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.
Vlad Butucea- student , Scoţia
1
SCALED RADIO CONTROLLED PLATFORM
Mihai-Victor Pricop - INCAS, Numerical Simulation Laboratory, [email protected]
Floriean Mihai - INCAS, Numerical Simulation Laboratory, [email protected]
Georges Craioveanu - INCAS, Aerodynamics Laboratory, [email protected]
Abstract The paper presents building, preparing and testing of a scaled RC aerial platform, as a basis for future flight measurements. The
platform is a 1:6 scaled radio controlled model of AEROTAXI design in development. A number of nine test flights were performed in
order to validate the platform as reliable and suitable for dedicate instrumentation. Conclusions regarding the qualitative flight
characteristics, shortcomings and future improvements are included.
Introduction
The national funded research program AEROTAXI started
in 2004, with an ambitious target: to design a 10 passenger
commuter. In 2006 we had the idea to build and fly a 1:6 scale
model, to support, encourage and get a feeling of the flying
qualities of the full scale development aircraft. The model has
been built in the winter 2007-2008. The first configuration was
tested in April 2008 and then in May the first flyable one. In
2009 we made some improvements in terms of reliability and
safety and gained most of the flying experience, which we find
very interesting.
Characteristics
Geometry of the aircraft and further developments were
presented in [1], [2]. In order to have a very fast and
inexpensive manufacturing, we skipped some model design
steps and used elementary rapid prototyping techniques: hot
wire cut technique for wing and tail, plastic foam manual
shaping, using the talent and skills of our third colleague. The
foam cores of the wing and surfaces are balsa covered (1.5
mm) then an adhesive film was applied and ironing was used
to enhance the bond with the porous surfaces (balsa and plastic
foam).
Fig. 1 General view of the configuration
The fuselage has self sustained 20 mm thick plastic foam
walls, reinforced with frames and spares in order to attach the
landing gear, battery packs, etc. The landing gear is obviously
non retractable, having in mind the idea of fast prototyping.
The main landing gear fairing is missing. The wing has a spar
inserted in the root section, together with a glassing, using two
layers of satin fabric at 193 g/mp, with normal alignment.
However, the wing is supported by two struts, which are not
provided in the full-scale concept. The vertical stabilizer also
has a spar inserted, to better connect it to the corresponding
bulkhead. The control surfaces are not conforming to the full
scale concept with respect to the airfoil, but they have almost
the same planar contour and relative size. The most important
loss is the missing of the flap slot and corresponding hinge
line. Also the ailerons and elevator have the hinge lines on the
upper surface.
Fig. 2 Fuselage in the early stage
Fig. 3 The 3rd author is the main builder
The motor nacelles are made using general usage plywood. For
shaping the same plastic foam was used, as for the fuselage.
Accessories, like control horns, lading gear wheels, cables,
connectors, are standard in RC aero-modeling practice.
Fig. 4 The nacelles and the two types of brushless motors
considered
2
Propulsion and RC equipment
For the first
configuration we used
two small Jeti 28-26-10 motors (about 400W maximum
power), as a result of a debate and that proved not to be the
right decision. In principle, the thrust of two motors with the
right propellers should be enough to fly such a model (MTOW
about 8 Kg), but the power reserve is too small for our
purpose. A really good runway is required to take off. With a
similar motor, students managed to fly RC models with a
payload of about 7 Kg, in Air Cargo Challenge 2007 – they
only need to make a runway tour. So, our first attempt to take
off this model, using a not so good field (Chitila RC flying
field, near Bucharest) was a failure, but the model escaped
undamaged. The next configuration is using different motors,
and will be detailed in Table 1Table 1 Propulsion and RC
components.
Motors 2 Roxxy 5065-09, 800W continuous
power, max. voltage 25V, max.
consumption 50A, max. propeller 17x10
in.
ESC – electronic
speed controller
2 HiModel 100A Opto, max. voltage
corresponding to 6 LiPo cells; it needs 5-
6V supply for the signal
Servo 8 Futaba S3003, 3.2-4.1 Kgcm
2 – ailerons, 2 – flap, 2 elevators, 1 –
rudder, 1 – nose landing gear
Propulsion packs 2 LiPo 6 cells 4400 mAh
Propellers APC Elektro 15x10 in
Receiver Graupner SMC16SCAN, 8 channel –
SPCM 1024 bit modulation
Receiver & servo
power supply
Powerbox Proffesional 4024; 7 channel;
24 output ports; 5-6V power supply; 2
power input lines
Battery packs for
receiver/servo
2 packages of 5 cells NiMH, 4000mAh
Table 1 Propulsion and RC components
Length [mm] 1954
Span [mm] 2560
Table 2 Overall significant dimensions
Wing 3574
Fuselage 6283
Total 9857
Table 3 Mass of the global components [g].
The wing loading is 13.7 Kg/mp, quite large for a normal
RC model, but we have found in the literature models in the
same class with up to 30 Kg/mp.
The control setup is not the best, but we plan to
immediately upgrade it to a reasonable level. The main
shortcomings are: single channel ailerons, single channel flaps,
single channel elevators and rudder/nose landing gear. While
the last is not critical, we must control independently all the
control surfaces, in order to fine adjust their end points, neutral
positions, etc. Also we don’t find useful separate control of the
motors. It doesn’t add any significant improvement, but
complications and risk of operation errors.
Test flying
We have done the first test campaign in the spring of 2008.
We learned that the small motors were not practical and
changed them. Two good flights were performed at Clinceni
airfield. At the second landing, we damaged the nose landing
gear, due to a suddenly, cross runway landing. That was due to
the bad energy management – the power packs were quite
small (half of what we use in 2009) and consumed. At that
time we used as a remote control a Futaba FF7, 35MHz and a 9
channel receiver with FM modulation. This configuration it’s
not safe enough, in the harsh radio environment, so we should
use a PCM receiver then not available. From those flights we
learned that the model requires a little bit longer runway to
take off and a little much longer runway than a normal model.
Typically, we need a run of about 30m for takeoff (1.5m
obstacle) and an approach and run of more than 150m for
landing (10m obstacle). The first flights were setup without
any kind of exponential law or mixing in the controls. The flap
benefits were not tested. We had only a pair of batteries for
two relatively short flights. It was quite obvious that in turns,
we need a lot of rudder, because of the strong roll-yaw
coupling.
In the summer of 2009, we changed the emitter and receiver
to a Graupner MC-22S and SMC16SCAN. Having partially
solved the RC safety issue, we used the PowerBox system to
have a reliable on board power supply. We kept the same
connection setup and performed seven successful flights. We
now had the time to play with the exponential weight in the
control law, pushed to about 40% for all the aerodynamic
channels. We tried to alleviate the roll-yaw effect by using an
aileron-rudder mixing from 20 to 35% with little effect. We
conclude that we have to fully separate every control surface.
The main reason for this strong coupling is the curvature and
general behavior of the GA(W)-2 wing airfoil.
The flap was tested both at landing and takeoff. It
significantly increases the lift, making the approach somehow
more delicate due to an important change in pitching moment.
We used the flap for 3 flights out of 7 and analyzing the
onboard movies, we discovered a malfunction for the left servo
flap see Fig. 5 That was the explanation for a quite difficult
landing.
Aileron efficiency is too high, but this is normal taking in
consideration their width of 40% of the wing chord. Elevator
and rudder control seem to be sufficiently good. Ground
control works also reasonably well and the nose servo is taking
a lot of wearing, being not protected with some damping
devices in the control rods.
3
Fig. 5 Difficult landing due to the malfunction of the left flap
servo
It is important to mention the quality of the runways
we used, in both terms of traffic or ground/obstacles.
The first two flights (2008, Clinceni airfield) were
performed on an average quality runway, under heavy aerial
traffic conditions. The model was getting airborne and landing
simultaneously with all kind of ULMs. We were positioned on
a grass road near the west end of the airfield.
The first 5 flights in 2009 were performed in the front of
Sirna airfield, around a grass road. We found difficult to
maintain the model on the road and we experienced heavy
deviations both on takeoff and landing.
The 6th flight happened on the beautiful, brand-new asphalt
runway of the Romanian Aviation Academy. Our concern was
to avoid damaging the new lights along the runway, as well as
the model. Some smaller RC models experienced a lot of
trouble trying to get airborne from the runway in cross wind
conditions. We were quite close to have impact with one light,
but eventually took off in good conditions. Landing wasn’t an
issue.
The 7th and last flight was on the excellent grass runway
parallel with the asphalt one and was the smoothest. All the
airfields or runways have not permanent obstacles close
enough. Here the traffic was nearly stopped, but airfield access
is normally forbidden.
We learned in this 7 flights test campaign a series of lessons
and we must improve the model:
- More powerful rudder servo and control rod, since we
found it broken at the last flight;
- to replace the left flap servo or both with a more
powerful, possibly metal gear digital servos;
- to completely separate the control signal for all
aerodynamic control servos/channels;
- to find a better solution for receiver plugging as well
for the power connectors;
- to make access ports to easily replace the power packs
and the measurement equipments;
- to replace the current propeller with larger ones: from
15x10 to 17x10 in;
- to use a damper for the nose landing gear servo – this
is almost generalized;
The relevant movie for the asymmetric flap deployment in
the landing configuration is here:
http://www.youtube.com/watch?v=SfgE8G2Uk2I
The test campaign was possible because of my two RC
aero-modeling counterparts: Eng. Florin Duta and Eng. Stefan
Mihailescu, my helper.
Fig. 6 Authors before the flight
Fig. 7 Model during a photo pass
Conclusions and future work
Having flown the RC scaled model in a quite successful test
campaign, we identified some weak points and we have the
chance to fix them. Even we have experienced a strong roll-
yaw coupling, we can cope with it, but this is not satisfactorily.
Separation of the controls and aileron->differential, flap-
>elevator and aileron->rudder mixings linear of nonlinear will
improve handling qualities and reliability of the model. After
this improvement stage we will instrument it with some
commercial off the shelf devices, like a Weatronic dual
receiver, provided with attitude sensors and GPS, or a more
complex EagleTree system including imagery, both as
inexpensive onboard packages.
Using a proper airfield/runway is an important issue, so a
good quality grass runway we think is the best solution.
Another usage for the model will be to test a new
configuration with radically different wing and tail surfaces,
see Fig. 8, preserving the fuselage. This time we should not use
a “so rapid prototyping” as we need a quite expensive mould,
but this is the kind of challenge we like.
4
Fig. 8 A new configuration with more advanced aerodynamics
REFERENCES
[1] EXEMPLE DE UTILIZARE AVANSATA A SISTEMELOR
CAD CU APLICATIE IN PROIECTUL AEROTAXI, CATALIN NAE,
MIHAI VICTOR PRICOP, IULIAN STANCU, CONFERINTA
AEROSPATIAL 2005, ISBN 973-0-03993-3 [2] AUTOMATIC INITIAL GEOMETRIC MODELING FOR
TWO CLASSES OF AIRPLANES, MIHAI-VICTOR PRICOP,
CATALIN NAE, CRISTIAN STANICA, THE 32ND INTERNATIONAL SCIENTIFIC CONFERENCE “MODERN TECHNOLOGIES IN
THE XXI CENTURY”, BUCHAREST, 1-2 NOVEMBER 2007, ISBN
978-973-640-127-5
Asteroidul “România”
Pe data de 6 mai 2012, Uniunea
Astronomică Internaţională (UAI) (organismul care se ocupă cu denumirea anumitor corpuri şi fenomene cereşti) a listat pentru prima dată asteroidul cu numele de România în numărul 71497 al „Minor Planet Circular”.
Decizia botezului a fost luata de Uniunea Astronomica Internationala (UAI) - unde Romania este unul dintre membrii fondatori - ca urmare a propunerii a doi oameni de ştiinţă — românul Mirel Birlan, care lucrează la Institutul de Mecanică Cerească şi Calcul de Efemeride din Paris, Franţa şi americanul Richard Binzel profesor de ştiinţe planetare de la MIT (Massachusetts Institute of Technology).
Observarea asteroidul din… România
Mai 22, 2012 Ovidiu Tercu și Alex Dumitriu, astronomi la Observatorul
Astronomic din Galați, au observat asteroidul România.
Este prima observaţie a asteroidului făcută de pe teritoriul României. Ei au făcut determinări ale poziţiei şi magnitudinii asteroidului.
Chiar dacă ţara noastră poartă numele unui asteroid, până în prezent, niciun asteroid nu a fost descoperit dintr-un observator de pe teritoriul României.
Asteroidul (7986) a fost descoperit la 1 martie 1981 de catre astronomul S.J. Bus de la Observatorul Astronomic Siding Spring situat în Australia şi a fost botezat 1981 EG15.
Este doar unul din cei peste 590.000 de asteroizi situaţi în Centura Principală de asteroizi dintre Marte şi Jupiter.
El are un diametru de 2-3 km şi efectuează o rotaţie în jurul Soarelui în 3.07 ani tereştri (aproximativ 1.121 zile). Cel mai aproape de Pământ ajunge la 0.83 unităţi astronomice.
Asteroidul nu se îndreaptă însă spre ţara noastră, nici spre Terra, ci doar a fost denumit astfel de Uniunea Astronomică Internaţională.
Conform celor publicate in revista noastră nu este singurul asteroid cu nume ce face referire la Romania. Există şi asteroidul 1381 Danubia, 100897 Piatra Neamţ, 1436 Salonta, 1537 Transylvania.
Mulţi asteroizi au însă nume de români, cum ar fi 2331 Pârvulesco (dupa Constantin Pârvulescu), 4268 Grebenikov (dupa Eugeniu Grebenikov), 6429 Brâncuşi, 9493 Enescu, lista putând continua.
Există şi cratere denumite după români de seamă, cum ar fi Mihai Eminescu, după care s-a botezat un crater pe Mercur, dar şi cratere cu acelaşi specific pe alte corpuri cereşti, cum ar fi Venus, Marte sau Luna.
Prof. Carmen Stoicescu
PATRIOT MIM-104 A
MIM-104 Patriot este o rachetă ghidată
folosită în sistemul mobil de suprafaţă
pentru rachete sol-aer utilizat de către
Armata Statelor Unite şi mai multe naţiuni
aliate.
Acesta a fost proiectată în 1969 de
Raytheon, Hughes şi RCA. A fost produsa
în 1976 şi este fabricat şi în prezent de
Raytheon Company a Statelor Unite. A
intrat în serviciu în anul 1981 şi sunt
folosite şi în prezent. Numele derivă din
limba engleză de la componenta de radar, de
la centrul sistemului cunoscut sub numele
de "radar de urmărire pe etape de
interceptare a ţintei" sau PATRIOT.
Sistemul Patriot a înlocuit sistemul
defensive dotat cu rachete Nike Hercules al
Armatei SUA şi a înlocuit rachetele MIM-
23 Hawk pe termen mediu ca sistem tactic
de apărare aeriană.
La început sistemul Patriot, a fost
folosit exclusiv ca o armă anti-aeronave, cu
nici o capacitate împotriva rachetelor
balistice. Acest lucru a fost remediat în
timpul anilor 1980 când a primit rolul de a
distruge rachetele balistice tactice.
Patriot foloseşte o rachetă de
interceptare avansată şi sisteme de antenă
radar de performanţă. A fost dezvoltat la
Redstone Arsenal în Huntsville, Alabama .
Patru rachete Patriot poat fi lansate de
pe platforma unui camion uşor cu şenile şi
extrem de mobil de tipul TEL.
De-a lungul anilor, au apărut
următoarele variante: Standard, ASOJ /
SOJC, PAC-2, PAC-2 GEM, GEM-C,
GEM-T şi PAC-3. Costul unitar varia între
1 şi 6 milioane de dolari US;
Date tehnice: (PAC-1)
Greutate: 700 kg (1500 lb)
Lungime: 5800 mm (19 ft 0 in)
Diametru: 410 mm (16 in)
Anvergura: 920 mm (3 ft)
Propulsor: Combustibil Solid
Zborul altitudine: 79500 picioare (24200 m)
Viteză: 5 Mach
Focos greutate: 200 lb (90 kg)
Focos: explozie ( fragmentare cu doua
straturi de preformate şi fragmente)
Operaţional PAC - 1: 70 km
Scop: lansari împotriva rachetelor balistice
şi aeronave. Planul racheteise afla la paginile 16 si 17.
Footgrafia colo r se gaseste la pagina 32.
Liţă Antonia-Cristina, cls. a XII a C
ŞTIAŢI CĂ ………… ?
1. Universiatea “Alexandru Ioan Cuza “
din Iaşi a implinit 150 de ani de la înfiinţare
şi realizează transmisiuni Morse în toată
lumea, Olanda, Japonia, S.U.A., Rusia,
China, Belgia, Norvegia, Insulele Belise şi
asteaptă răspuns chiar şi din spatiu?
1. 2. Iniţiatorii acestui proiect sunt
radioamatorul Ioan Rebengea şi profesorul
inginer Adrian Balanici?
2. 3. Există o harta a entităţilor
radioamatoare realizata de ei?
3. 4. Jules Verne i-a inspirat pe românii
Nicolai Tesla, Henry Coandă şi Herman
Oberth să realizeze rachete de zbor şi să
zboare in Univers?
4. 5. Nicolai Tesla a studiat semnalele
interplanetare timp de 50 de ani din cei 86
de ani cât a trăit şi a fost luat in deradere?
5. 6. Henry Coanda e supranumit “tatăl
farfuriilor zburatoare”?
6. 7. Herman Oberth ăi-a construit primul
model de rachetă incă din ţcoala generală?
7. 8. Herman Oberth a lucrat in calitate de
consultant ştiinţific la primul film din istorie
cu acţiune care se desfăşura in spaţiu:
”Femeile de pe Lună”? şi că filmul a avut
un success enorm in popularizarea noii
ştiinţe a rachetelor?
8. 9. In 1990 s-a infiinţat la Bucureşti
Muzeul Aviaţiei?
9. 10. Mama lui Henry Coandă a fost
franţuzoaică?
Eliana Andreea RIZEA, cls. a IXa
Grafica Andra Lecom, cls. a X-a B
Prof. Caibar Luiza
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE AERONAUTICĂ ŞI COSMONAUTICĂ
PROGRAME DEZVOLTATE
Asociaţia Română de Aeronautică şi Cosmonautică
(ARCA) este o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Vâlcea,
România, care promovează proiecte inovatoare aerospaţiale.
Două dintre cele mai inovatoare proiecte ARCA sunt
Demonstrator 2B şi Stabilo. Racheta Demonstrator - 2B a fost
primul motor monopropelant reutilizabil din lume confecţionat din
materiale composite.
A fost lansat cu succes în 9 septembrie 2004, de la Capul
Midia pe malul Marii Negre (site-ului Lansare Air Force).
Obiectivele organizaţiei principale sunt de a câştiga
Concursul Google Lunar X Prize si de a trimite în spaţiu prima
rachetă românească, în măsură să lanseze un cosmonaut.
PROGRAMELE DEZVOLTATE LA ARCA - Racheta Demonstrator 2B, echipată cu primul motor din
lume, din materiale compozite, reutilizabil, care a fost lansată cu
succes, la data de 9 Septembrie 2004, de pe ţărmul Mării Negre.
- Sistemul Stabilo care a executat două zboruri până în
prezent. Misiunea 1, lansată la o altitudine de 14.700 m, în
stratosferă şi Misiunea 2 lansată în 2007 la o altitudine de 12.000 m,
deasupra Mării Negre.
- Racheta suborbitală Helen, demonstrator tehnologic
pentru competiţia Google Lunar X Prize.
Zborul de test pentru Helen a fost amânat de două ori, în
2009 (Misiunea 3) şi 2010 (Misiunea 4), din cauza dificultăţilor
întâmpinate în lansarea balonului purtător.
Pentru a testa avionica rachetei Helen, ARCA a lansat de
la Sânpetru, la începutul anului 2010, Misiunea 5, la altitudinea de
5000 m.
- Lansarea cu succes, a primei rachete spaţiale
româneşti, Helen 2, a avut loc la 1 octombrie, 2010, din largul Mării
Negre, în cadrul Misiunii 4B şi a atins altitudinea
de 40km.
-Haas este o rachetă spaţială în trei trepte pentru
competiţia de 30 milioane $ Google Lunar X Prize.
Vehiculul Helen are trei etape denumite asfel: Demonstrator
- 2, Demonstrator - 2B şi Demonstrator - 2C.
Primele două au fost create între 2003-2004 în timpul
concursului Ansari X Prize. Demonstrator - 2C este o rachetă
construită în 2009.
Principalul obiectiv al programului este lansarea sondei
lunare European Lunar Explorer şi câştigarea competiţiei.
- Pentru transportul rachetei Haas II la altitudinea de
lansare, ARCA dezvoltă avionul supersonic de transport IAR-111.
Acesta va deveni primul avion supersonic românesc care va fi
utilizat şi pentru dezvoltarea tehnologiilor pentru turismul spaţial.
RACHETA ORBITALĂ HAAS 2
(ARCA) a prezentat în perioada 1-3 iunie 2012, în Piaţa
Victoriei din Bucureşti, racheta orbitala Haas 2C, o variantă mai
mare cu 30% ca a celei transportate de avionul supersonic IAR-111.
Haas 2C va fi lansată de la sol în primăvara anului 2013,
în cadrul Misiunii 7 şi va avea drept obiectiv testarea la zbor a
motorului Executor şi atingerea orbitei, devenind primul satelit
realizat integral în România, în greutate de peste o jumătate de tonă.
Misiunea 7 va constitui şi o repetiţie finală pentru lansarea
către Lună a sondei European Lunar Explorer, din cadrul competiţiei
americane de 30 milioane $ Google Lunar X Prize.
În cadrul Misiunii 7 , racheta Haas 2C va fi lansată într-o
singură treaptă, fiind pentru prima oară când se încearcă lansarea
unui satelit cu o rachetă într-o singură treaptă. Acest lucru este
posibil datorit tehnologiei de construcţie a rezervoarelor rachetei,
din materiale compozite, care sunt extrem de uşoare.
Eforturile Asociaţiei Române de Aeronautică şi
Cosmonautică ARCA, din cadrul Programului Spaţial al României,
sunt o iniţiativă privată.
Caracteristicile tehnice ale rachetei Haas 2C sunt:
- lungime: 18 m
- greutate goală: 510 kg
- greutate maximă la start: 16 tone
- combustibil: oxigen lichid + kerosen
- consum: 85 kg/sec
- tracţiunea maximă a motorului: 23 tone
Prof. Cornel Stoicescu
CINE ŞTIE ASTRONAUTICĂ RĂSPUNDE
Întrebări.
1. Este posibil să treceţi dincolo de câmpul gravitaţional al
Pământului dacă vă îndepărtaţi destul de mult de Pământ?
2. Sputnik I, primul satelit artificial al Pământului, a căzut
înapoi pe Pământ, deoarece a fost incetinit de frecarea cu partea
exterioară a atmosferei terestre. Ce s-a observat când Sputnik se
învârtea în spirală, din ce in ce mai aproape de Pământ?
3. Atât specialiştii sovietici cât şi cei americani organizează
pentru cosmonauţi programe de antrenament cu teste greu de
suportat. Enumeraţi câteva dintre ele.
4. Cum se aleg cosmonauţii în funcţie de toleranţa la
acceleraţii şi deceleraţii?
Prof. Simionescu Nina
SISTEME STELARE ŞI MATERIA DIFUZĂ
Prof. Păuşan Emilia Liceul Teoretic "Tudor Vladimirescu"
Bucureşti
În unele părţi ale cerului se văd, prin telescop
sau chiar cu ochiul liber, stele grupate la un loc în
număr foarte mare, alcătuind ceea ce se numeşte o
îngrămădire de stele, îngrămădirile sunt de două
feluri: îngrămădiri (roiuri) deschise şi îngrămădiri
(roiuri) globulare.
Îngrămădirile deschise conţin câteva zeci sau
sute de stele, distribuite neregulat pe o porţiune
mică a cerului.
îngrămădirile globulare conţin sute de mii de
stele, a căror concentrare creşte spre centrul
îngrămădirii, care are formă de sferă. Dimensiunile roiurilor globulare sunt de multe ori
mai mari decât acelea ale roiurilor deschise, dar, fiind mult mai îndepărtate, structura lor
nu poate fi observată decât printr-un telescop puternic.
Studiul distribuţiei stelelor în spaţiu a arătat că totalitatea stelelor vizibile cu ochiul
liber şi care fac parte din Calea lactee formează un singur sistem stelar gigantic, numit
Galaxia» în total, Galaxia este alcătuită din mai mult de o suta de miliarde de stele - dintre
care una este Soarele nostru. Forma Galaxiei se aseamănă cu aceea a unei lentile
biconvexe sau a unui bob de linte.
Sistemul nostru solar este situat în interiorul Galaxiei, în apropierea planului ei de
simetrie. De aceea, privirea noastră întâlneşte în direcţia acestui plan(în direcţia întinderii
maxime a Galaxiei) mult mai multe stele decât în orice altă direcţie.
Privirea noastră întâlneşte aici numeroase stele depărtate, care par foarte slabe şi cu
ochiul liber se văd contopite într-o bandă ceţoasă continuă - Calea lactee. Trebuie precizat
că Galaxia nu are marginile bine conturate. Întreaga Galaxie efectuează o mişcare de
rotaţie în jurul unei axe ce trece prin centrul ei, care este perpendiculară pe planul ei de
simetrie. Galaxia se învârteşte în jurul centrului de greutate al întregului sistem stelar.
S-a stabilit că sistemul nostru stelar, Galaxia, nu este singurul. Există în univers o
mulţime de alte sisteme stelare asemănătoare, denumite galaxii. Una din cele mai
apropiate galaxii este nebuloasa spirală din constelaţia Andromeda. Privită cu ochiul liber
şi chiar prin telescop, ea are aspectul unei pete ceţoase. Fotografiile făcute cu telescoape
puternice arată că în realitate ea este o îngrămădire enormă de stele. O altă galaxie
asemănătoare este cea din constelaţia Câinilor de Vânătoare.
Galaxia din Andromeda - una din cele mai apropiate de noi - se află la o distanţă de
Pământ de aproximativ 2 milioane de ani lumină. Cele mai îndepărtate dintre galaxii, se
află la o depărtare de noi de aproximativ 2 miliarde de ani lumină. Dimensiunile şi
numărul stelelor care compun aceste galaxii sunt aproximativ aceleaşi ca şi ale Galaxiei
noastre, deşi aceasta este una dintre cele mai mari din sistemul stelar. Fiecare din aceste
galaxii, ca si Galaxia noastră, are o mişcare de rotaţie în jurul axei proprii.
În afară de pete ceţoase, care în realitate sunt sisteme stelare foarte îndepărtate de noi,
există pe cer şi pete ceţoase luminoase, alcătuite din substanţe gazoase cu densitate extrem
de mică, denumite nebuloase.
Astfel de nebuloase se împart după forma lor în : difuze (fără o anumită formă) şi
planetare (mici, de formă circulară). în centrul nebuloaselor planetare se află mereu o stea
albă, iar nebuloasa însăşi are adesea forma unui cerculeţ sau a unui inel.
Nebuloasele planetare n-au nimic comun cu planetele; ele au căpătat această denumire
pentru că, privite prin telescop, au o formă care aminteşte un disc de planetă.
În lumina strălucitoare a Lunii, nebuloasele nu se pot vedea. Structura lor se
evidenţiază cel mai bine pe fotografii.
Spaţiul dintre planete, stele, nebuloase şi galaxii nu este un vid absolut. în el se mişcă
corpuri şi particule de meteori, corpuscule mici de praf, molecule, atomi şi electroni.
Densitatea acestui mediu difuz este extrem de mică. Oricât de mică ar fi densitatea
spaţiului interstelar, acest mediu difuz absoarbe lumina stelelor celor mai îndepărtate.
Astronomii ţin seama de faptul că în spaţiul cosmic lumina este parţial absorbită şi iau
în consideraţie această absorbire când studiază stelele îndepărtate. Materia din spaţiul
interstelar, ca şi nebuloasele , se concentrează spre planul galaxiei. Nebuloasele gazoase şi
gazele din spaţiul interstelar emit unde radio; studiul lor ne ajută să cunoaştem natura şi
poziţia lor, chiar şi în locurile unde ele nu sunt luminate (nu luminează).
Pe măsura măririi puterii telescoapelor şi desăvârşirii metodelor de cercetare, se
descoperă lumi din ce în ce mai îndepărtate şi astfel ne convingem că universul nu are
margini, este infinit. În orice direcţie ne-am îndepărta, nu ajungem la o limită a
universului, ci întâlnim mereu alte lumi, care se află în stare continuă de mişcare şi
schimbare.
POPULARIZAREA MODELELOR ZBURĂTOARE ÎN PRESA ANILOR 1930 – 1940. În această perioadă, popularizarea
modelismului s-a făcut prin articole ce
susţineau construcţia modelelor zburătoare,
desfăşurarea concursurilor, rezultatele
obţinute, planuri de modele performante etc.
ce apăreau în publicaţiile vremii:
- România aeriană, 1927 – 1948, organ
al Aviaţiei civile, apariţie lunară;
- Aripi, 1931 – 1932, bilunar, Aeroclubul
Regal Român;
- Aripa Olteană, 1934 – 1937,
Aeroclubul Oltenia, Craiova etc.;
- Revista aeronauticii şi marinei, 1937-
1941, lunar, Ministerul de resort.
Amintim o parte dintre articolele
apărute în România aeriană, din anii 1930-
1937:
– „La ce servesc modelele sburătoare?”
- ing. G.V. Belmoni;
– Rolul modelelor sburătoare în
dezvoltarea aviaţiei”, ing. N. Codreanu;
– „Pentru o aviaţie a tineretului”, semnat
„România aeriană”;
– „Concursul de modele zburătoare ale
revistei România aeriană”, 1934;
– „Regulamentul concursului de modele
zburătoare”, aprilie 1934;
– „Câteva îndrumări pentru construirea
unui model zburător”, aprilie, 1934;
– „Concursul de modele zburătoare” de
la ARPA - Câmpina, iunie 1938;
– „Concursul naţional de aeromodele de
la Sân Petru-Braşov”, mai 1939;
– „Modele reduse de aeroplane”, cu
subpunctele:
- „Cum se calculează, se construieşte şi
se zboară”, semnat GVB, mai 1939.
Se constată că în acea perioadă existau
personalităţi care căutau să transmită
modeliştilor din ţară experienţa lor, privind,
mai întâi, proiectarea, construirea şi lansarea
modelelor şi, apoi, istoricul acestei activităţi.
Bibliografie:
Revista România aeriană, nr. 1-12, din anul
1934, 1935, 1936, 1937.
Prof. Ioan N. Radu
Racheta A-90 fabricată în România
Racheta A-90 a fost prima armă de aviaţie ghidată fabricată în
serie în România, după tehnologia anilor 60 (precedesoarea ei,
racheta sovietică RS-2US a fost omologata si introdusa in dotare in
anul 1960 şi scoasa din dotare la sfârşitul anilor´70 in URSS).
Era destinată pentru interceptarea bombardierelor şi a rachetelor de
croazieră. Racheta a intrat in dotarea avioanelor MiG. 21 (care la
acea dată existau in dotare), fiind dirijată de radiolocatorul de bord
RP-21 Safir. (v. fig. Mig. 21 cu A-90 sub planuri)
A fost produsă de întreprinderea
Electromecanica Ploieşti (fosta
Întreprindere de producţie şi
reparaţii a tehnicii de rachete),
fiind omologată în anul 1984.
Racheta a fost produsă pentru
necesităţile proprii, iar mai apoi a
fost oferită şi la export, fiind expusă
la Expoziţia permanentă de tehnică
militară de la Clinceni.
Caracteristicile tehnico -
tactice ale rachetei A-90 sunt :
- lungime 2,5 m
- diametrul fuselajului 0,2 m
- anvergura 0,654 m
- masa totala 83 kg
- încărcătura exploziva 15 kg
- distanta de tragere 2 – 7 km
- complexul radar-racheta
funcţiona in condiţii optime pentru
ţinte evoluând la înălţimi cuprinse
intre 5-20 km, cu viteza intre 800-
1600 km/h.
Componente In primul compartiment al
rachetei se găsea focosul de
proximitate (1), iar in al doilea
încărcătura explozivă (2) cu corp
prefragmentat. In al treilea se aflau
servomecanismele de acţionare (4)
ale suprafeţelor anterioare (3) de
comandă de tip canard, care erau
conectate mecanic prin cabluri cu
suprafeţele de comandă posterioare,
cablurile trecând prin carenajul de
sub corpul rachetei. In al patrulea compartiment, în centrul de
greutate, se găsea motorul reactiv cu combustibil solid (6) pe baza
de nitroglicerină, având ajutajele (7) plasate în lateralul fuselajului.
S-a ales aceasta soluţie constructivă din cauza necesităţii rezervării
spaţiului din spate pentru electronica de recepţie şi pentru
menţinerea centrajului rachetei pe măsura consumării încărcăturii de
propulsie. In al cincilea compartiment se găsea bateria (8), urmat de
sistemul de giroscoape şi pilotul automat (11) cu 3 canale, care
asigura dirijarea şi stabilizarea (12) în planurile de dirijare, cât şi
mişcarea în jurul axei proprii.
Descoperire ţintei
Racheta a fost concepută spre a fi utilizată in toate condiţiile
meteo ( zi, noapte, cer
senin sau nori, etc ),
dirijarea sa făcându-se
in fascicul de
radiolocaţie. Realizarea
unei intercepţii se făcea
pe o frecvenţă de 8-10
GHz.
Ţinta era detectată
de sistemul de radare cu baza la sol iar înterceptorul era dirijat de
staţiile de control terestre până in apropierea sa, de preferinţă in
spatele ţintei. Aici avionul MiG 21 începea scanarea spaţiului aerian
din faţă sa cu radarul de bord.
Distanţa de descoperire a ţintei era 17 km pentru un avion de
mărimea lui IL-28. Pilotul trebuia să manevreze avionul de aşa
maniera încât spotul ţintei să se găsească in centrul ecranului
radarului de bord. In continuare, comuta radiolocatorul in regim de
urmărire automată a ţintei (care se putea face începând de la
distanţa 8 km practic, iar la atingerea distanţei de tragere (2 km
minim, 6 km maxim ) şi comanda de lansarea. De aici si pana in
momentul lovirii ţintei era necesar să menţină spotul ţintei in mira
ecranului radiolocatorului. Încărcătura explozivă (2) asigura
distrugerea rezervoarelor prin explozia la o distanţă de 10 m faţă de
ţintă, a cozii la 4 m şi a aripii la 0,5 m. Pentru distrugerea unui
bombardier strategic se aprecia ca erau necesare 4 rachete care să
lovească ţinta. Lansatorul era de tip PU-12-40.
Dirijarea
Pe toata durata dirijării radarul realiza 2 funcţii distincte:
scanarea in continuare a zonei frontale pentru detectarea
schimbărilor de direcţie ale ţintei şi dirijarea rachetei prin crearea
unui sistem de coordonate cu ajutorul unor impulsuri codificate
modulate in 2 planuri perpendiculare, orizontal si vertical .
Menţinând spotul ţintei in mira ecranului radiolocatorului
pe parcursul intercepţiei urmărind mişcările ţintei, pilotul muta de
fapt in mod gradat sistemul de referinţă astfel încât să se găsească in
permanenţă cu zona de semnal continuu pe direcţia ţintei.
Tragerea In cazul in care nu se dorea utilizarea radarului pentru
urmărirea ţintei, sau când acelaşi sistem era utilizat împreună cu
racheta H-66 împotriva ţintelor terestre (masa 290 kg, încărcătura
explozivă 103 kg, bătaie 8-10 km ) se utiliza vizorul optic ASP 5
NV care furniza corecţiile de deplasare a ţintei in locul radarului.
Aprecieri Asimilarea in producţie a acestei rachete a fost umbrită de
faptul ca era o tehnica destul de învechită, ce urma a fi utilizată de
un avion ce urma a fi modernizat sau scos din uz în anii următori.
Dar ca aspecte pozitive se pot menţiona experienţa
valoroasă câştigată în urma asimilării rachetei, economisirea de
valută ce urma a fi aruncată pe aceeaşi rachetă învechită dar
importată, precum şi intrarea in dotare a unui sistem de arme care
putea fi utilizat cu oarecare succes împotriva unor ţinte statice dar
care erau deosebit de discrete in emisiile demascatoare (învelişuri
absorbante radar, emisie deosebit de scăzută in IR ) cum ar fi
rachete de croaziera, UAV, împotriva cărora rachetele cu dirijare
semi-activă radar sau auto-dirijate in infraroşu erau ineficiente,
rămânând doar opţiunea tunului de bord. Trebuie reţinută
întâmplarea cu avionului F-117 doborât de sârbi după descoperirea
cu o staţie radar veche despre care nici nu se credea ca se mai află in
dotare. Ar trebui să fie un exemplu in domeniul reevaluării
materialului existent, a modernizări acestuia etc..
S-au utilizat următoarele surse de informare:
-http://www.elmec.ro (Întreprinderea Electromecanica Ploieşti,)
-http://www.afas.ro (Şcoala de maiştri militari a Forţelor aeriene )
-http://www.airwar.ru
-Wikipedia; Observatorul Militar; Internet.
- Doru Davidovici, Aripi de argint, Editura militara, Bucureşti, 1983
Prof. Ioan N Radu
50TH ANNIVERSARY OF SPACEMODELLING IN THE FAI
In celebration of the 50TH ANNIVERSARY OF SPACEMODELLING IN
THE FAI, organisations and individuals that have greatly contributed to the development of this activity have been awarded the "50th Anniversary of Spacemodelling in the FAI Diploma".
The Awards Ceremony took place on Friday 20 April 2012 in Lausanne, Switzerland, in the presence of FAI President John Grubbström who had the pleasure of distributing the diplomas to the recipients, together with CIAM Space Modelling Chairman Srdjan Pelagic. Recipients of the 50th Anniversary of Spacemodelling in the FAI Diploma
- Organisations
National Association of Rocketry (NAR) - USA – This organisation
established spacemodelling and adopted the first competition rules that became guidelines for all similar activities in the world. It has also been the organiser of two FAI World Space Modelling Championships in 1980 and 1992.
Zvaz Modelarov Slovenska (ZMOS) - Slovakia – Organiser of the first ever official FAI Spacemodelling international event "Dubnicki Maj" in 1966, the FAI World Space Modelling Championships in 1974 and 2000 and the FAI European Space Modelling Championships in 1995 and 2007.
Vazduhoplovni savez Srbije (VSS) – Serbia – Organiser of the first ever FAI World Space Modelling Championship in 1972, the FAI World Space Modelling Championships in 1987 and 2010 and the FAI European Space Modelling Championships in 2003 and 2009.
Federatia Romana de Modelism – (FRMD) – Romania – Organiser of the FAI World Space Modelling Championship in 1998 and of five European Space Modelling Championships in 2011, 2005, 1993, 1988 and 1981 – also the organiser of the largest number of FAI Space Modelling Championships.
Federation of Spacemodelling Sport of Russia (FRMS) – Organiser of the greatest ever World Space Modelling Championships in Baikonur in 2006 with the participation of 25 countries where new standards in organisation of such events were set up ("tents town", opening and closing ceremonies at the city stadium in front of more than 10000 spectators, numerous spectators at the flying field).
Aeroklub Polski - Poland – Organiser of the first ever Junior World Space Modelling Championships in 1994 and of three FAI World Space Modelling Championships in 1983, 1994 and 2004. Also known for the continuous development of spacemodelling activity.
Real Federacion Aeronautica Espanola – Organiser of the first ever European Space Modelling Championships in 1994 and the FAI World Space Modelling Championships in 2008 . It constantly promotes and develops Spacemodellling in West European countries.
Association of Light Aviation of the Republic of Kazakhstan – Organiser of the first ever Open Asian SM Championships in 2007and the Korkyt Ata Space Modelling World Cup for years, which is the only Space Modelling World Cup in an Asian country.
ARK "Vladimir Komarov" Ljubljana – Slovenia – Organiser for 34 years of the "Ljubljana Cup", the oldest continuously organised spacemodelling international event, which has been for almost 20 years the final event in the Space Models World Cup series and which gathers sportsmen of 10 -12 countries every year – a miniature "European Championship". Several world records have been broken during this event. It was also the executive organiser of the 11th FAI World Space Modelling Championship in 1996.
- Individuals Alexander "Sandy" Pimenoff – Finland –legendary CIAM President
(1968-2007) who heartily supported all spacemodelling activities. He contributed enormously to the evolution of spacemodelling from a simple technical sporting activity to a developed and widespread air sport around the world. Thanks to Sandy, Spacemodelling became a part of the 1st World Air Games in 1997and is constantly progressing with World and Continental Championships and World Cup series as pillars of this air sport favoured by all generations of athletes.
Max BishopJohn "Max" Bishop – Switzerland –retired FAI
Secretary General, who served in this position for 17 years (from 1994 to 2010); During all his service at the FAI, he, with the help of his staff,
enthusiastically supported and helped spacemodelling in conducting all
spacemodelling programs and plans. Thanks to his help, understanding and support, spacemodelling overcame many problems to achieve the desired level of development of Spacemodelling as an air sport. Foto.
George Harry Stine – USA – (posthumously) –known as the "Father of Spacemodelling", a man who established Spacemodelling and introduced it into the FAI in 1962 and who served as the first CIAM Space Models Subcommittee Chairman 11 years from 1962 to 1972.
Otakar Saffek – Czech Republic –the second CIAM Space Models Subcommittee Chairman (7 years from 1973 to 1978 and 1996), one of the best spacemodellers of "sixties" in the world. Col. Howard R. Kuhn – USA – (posthumously) the third CIAM Space Models Subcommittee Chairman (17 years from 1979 to 1995), a man who made spacemodelling popular all over the world.
Ing. Srdjan D. Pelagic – Serbia –the fourth CIAM Space Models Subcommittee Chairman (15 years from 1997 until present day), a man who launched the “Sapphire Space Models Development Program” in 1997, who continuously encouraged the organisation of Space Models contests of all levels all over the world and whose contribution to spacemodelling World Cups helped it become the most effective tool in popularising Spacemodelling. Foto.
Ing. Marian Jorik – Slovakia –Space Models World Cup coordinator (15 years from 1993 to 2007) and organiser of the 1995 FAI Junior & Senior European Space Modelling Championships and the 13th FAI World Space Modelling Championship in 2000. During his service, Space Models Word Cup competitions increased from one to five classes. He provided challenge trophies for all classes and made this kind of competition very popular and attractive.
Vernon and Gleda Estes – USA –founders and owners of "Estes Industries" that made possible the mass production of space models engines in 1958 and greatly contributed to spreading spacemodelling all over the world through their continued production over many decades.
Prof. Ioan N. Radu – Romania –the first ever spacemodelling World Champion in 1972, one of the best promoters of spacemodelling and author of "World Space Modelling" – the first comprehensive history of spacemodelling. He is also publisher of "Astronautica", a magazine on spacemodelling, rocketry and astronautics.
Gradimir B. Rancin – Serbia –the general manager of the first ever World Space Modelling Championship in Vrsac (ex-Yugoslavia now Serbia) in 1972 and a man who greatly contributed to the modernisation of the Spacemodelling rules adopted in 1970 and to their adaptation to the CIAM principles of competition.
Mihail Zanciu – Romania –former Secretary General of the Romanian Modelling Federation who was the chief organiser of the 12th World Aeromodelling Championships for space modelling in Romania in 1998 and the FAI European Space Modelling Championships in 2005, 1993, 1988 and 1981; he has organised the largest number of FAI Space Modelling Championships.FAI to boost air sports promotion and events with new marketing and events company
Ing. Srdjan D. Pelagic – Serbia
50TH ANNIVERSARY OF SPACEMODELLING IN THE FAI
La celebrarea a 50 de ani de activitate a SPACEMODELLING in cadrul Federatiei
Aeronautice Internationale, organizații și persoane fizice care au contribuit în mare
măsură la dezvoltarea acestei activități a fost acordata Diploma "50 de ani de Spacemodelling în FAI". Ceremonia de premiere a avut loc vineri,
20 aprilie 2012 la Lausanne, Elveția, în prezența
președintelui FAI Grubbström John, împreună cu Srdjan Pelagic seful Sub-comitetului Modelelor Spatiale CIAM. Beneficiarii romani ai acestei Diploma au fost:
Federaţia Română de Modelism
Federaţia Română de Modelism - F.R.Md s-a înfiinţat în 1968 în cadrul fostului Consiliu Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport şi a funcţionat ca federaţie
sportivă naţională subordonată diferitelor Ministere..
Federaţia Română de Modelism, în urma hotărârii Adunării Generale din data de 18 noiembrie 2001, devine Organizaţie de interes public, non profit, de reprezentare naţională, persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ, subordonată Agenţiei Naţionale pentru Sport, în conformitate cu Legea Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000, a O.G. 26/2000 privind Asociaţiile şi Fundaţiile.
Adunarea Generală a aprobat, şi a adoptat Statutul federaţiei române de modelism, elaborat în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare al acesteia şi cu prevederile legale în vigoare privind persoanele juridice, având emblemă proprie, cu durată de funcţionare nedeterminată. Conducerea structurată in conformitate cu ramurile sportive de modelism subordonate astfel: Preşedinte - ing. Berceanu Radu, Secretar general -Zanciu Mihail, iar Secretar federal - Conu Marius.
Este autorizată să organizeze, coordoneze şi să controleze toate activităţile sportive de modelism şi anume aeromodelismul, navomodelismul, automodelismul şi rachetomodelismul, aşa cum sunt prevăzute şi descrise în regulamentele federaţiilor internaţionale.
Recunoaşte şi aplică în activitatea sa statutele şi regulamentele următoarelor federaţii internaţionale la care este membră pentru ramurile sportive de modelism subordonate:
Federaţia Aeronautică Internaţională F.A.I., Comisia Internaţională de Aeromodelism-C.I.A.M. pentru aeromodelism şi rachetomodelism.
Organizaţia Mondială N.A.V.I.G.A., pentru navomodelism. Federaţiilor Europeane E.F.R.A. şi F.E.M.A. pentru automodelism.
Federaţia Română de Modelism este constituită prin unirea cluburilor care au cel puţin o secţie de modelism şi a asociaţiilor judeţene şi a Municipiului Bucureşti de modelism afiliate şi recunoscute de ea, în condiţiile legii.
Federaţia garantează ramurilor sportive componente (care sunt conduse de un vicepreşedinte) autonomia tehnică în conformitate cu regulamentele federaţiilor internaţionale la care F.R.Md. este membră
Mihail Zanciu S-a născut în 1947, la Râmnicul Vâlcea.
Profesor de fizică-chimie gradul I, absolvent al
Facultăţii de Fizică-chimie din Institutul Pedagogic Bucureşti, promoţia 1971. În perioada 1971-1980 a funcţionat în învăţământ, la şcoli din jud. Dâmboviţa
şi din Bucureşti, unde a organizat şi condus numeroase cercuri de aero- şi rachetomodele pentru elevi, multe dintre aceştia remarcându-se
prin realizări valoroase.
Între 1980-1985, şi-a desfăşurat activitatea la Consiliul Municipal Bucureşti al
Organizaţiei Pionierilor, ca instructor şi ca şef al secţiei învăţământ, ştiinţă şi tehnică. A avut în răspundere şi activitatea de modelism de la Casele
pionierilor şi din şcolile din Bucureşti, contribuind la realizarea unor rezultate deosebite în concursurile organizate la nivel naţional.
Ca urmare a experienţei acumulate, din 1985 a fost ales secretar general al FRMd, funcţie în care a reuşit să determine o îmbunătăţire substanţial a
activităţii federaţiei şi a unor centre de modelism din ţară. A acordat o atenţie specială formării unor noi generaţii de antrenori, atragerii, pregătirii şi
organizării întrecerilor la nivelul juniorilor, precum şi participării acestora la Campionatele Mondiale şi Europene unde au fost obţinute rezultate deosebite.
România a devenit o forţă la aero-, navo- şi rachetomodele, din cele 286 de medalii cucerite la CM şi CE până la 1 noiembrie 1998, un număr de
248 (34 de aur, 78 de argint şi 136 de bronz) au fost înregistrate după 1985. Tot în perioada 1985-1999, au fost acordate 86 de titluri de maeştri ai
sportului, 16 de maeştri emeriţi ai sportului şi 15 titluri de antrenori emeriţi. Din 1986 până în 2000, au fost organizate în România 8 CM şi 11 CE,
Mihail Zanciu fiind unul dintre organizatori ai acestora.
A făcut parte din numeroase jurii internaţionale
la CM şi CE. A desfăşurat o intensă activitate în cadrul CIAM (Comisia Internaţională de Aeromodelism) din Federaţia Aeronautică
Internaţională (FAI), fiind membru delegat din 1987, iar din 1991 şi la NAVIGA (Federaţia Mondială pentru Construcţia şi Sportul cu Navomodele). A
fost unul dintre promotorii organizării CM şi CE pentru juniori din 1992 la aeromodele şi din 1994 la rachetomodele.
În anul 1993, a primit din partea FAI - Diploma „Paul Tissandier”, pentru servicii deosebite în dezvoltarea modelismului în lume. Pentru rezultatele obţinute, în anul 2000 i s-a conferit Medalia naţională „Pentru Merit” clasa I, iar in 2004 medalia Meritul Sportiv clasa a II-a. Bibliografie: MTS, Enciclopedia educatiei fizice şi a sportului din România, Editura Aramis, , 2002, p.738.
George I Radu
Rachetomodelismul
dâmbovițean,
recunoscut în Elveția
Unul din cei doi romani distinsi
cu Diploma aniversară de Federaţia
Internaţională de Astronautică este
profesorul târgoviştean Ioan N. Radu, de la
Colegiul Naţional „C. Carabella” Dascălul pasionat de astronautică a
publicat singura carte de istorie „World Space Modelling”, este singurul din România care publică revista şcolară „Astronautica” şi a fost campion mondial de aeromodelism La aniversarea a 50 de ani de aero şi rachetomodelism, profesorul Radu a strălucit sub lumina reflectoarelor la Lausanne, în Elveţia, fiind ambasadorul Târgoviştei şi al României la evenimentul de talie internaţională
La sfârşitul lunii martie al acestui an,
la Lausanne, în Elveţia, profesorul târgovi ştean Ioan N. Radu, coordonator al Societăţii „Astronautica” din cadrul Colegiului Naţional „Constantin Carabella” din Târgovişte, a strălucit sub lumina reflectoarelor la manifestarea privind aniversarea a 50 de ani de aeromodelism şi rachetomodelism. Profesorul Ioan N. Radu a primit din partea Federaţiei Internaţionale de Astronautică diploma aniversară „50 de ani de activitate în domeniul modelelor spaţiale 1962-2012”, diploma a fost oferită doar unui număr de 9 ţări din lume, respectiv: SUA, Slovenia, Serbia, România, Rusia, Polonia, Spania, Kazahstan şi Slovakia şi unui număr de 11 persoane printre care şi profesorul târgoviştean Ioan N. Radu.
„Am primit această recunoaştere pentru faptul că am fost campion mondial de aeromodelism în anul 1972, am publicat singura carte de istorie «World Space Modelling » şi pentru că sunt singurul în România care publică revista şcolară «Astronautica», iar acest lucru se întâmplă la Târgovişte”, ne-a mărturisit prof. Ioan N. Radu. Revista are apariţie bianuală cu specific astronautică şi rachetomodele.
Virgil Voinescu | [email protected]
ELVETIA RECUNOASTE VALOAREA
PROF. IOAN N. RADU
Mircea COTÂRŢĂ , 3 Mai, 2012, Dambovita
In perioada 20-21 aprilie, la Lausane,
in Elvetia, la Hotelul Movenpick, a avut loc aniversarea a 50 de ani de Spacemodelling. La Ceremonia au fost invitate numeroase personalitati ale acestui sport, printre care si targovisteanul Ion N. Radu. Pentru a marca importanta acestor 50 de ani aniversari ai sportului cunoscut in Romania sub denumirea de rachetomodelism, Spacemodelling in engleza, trebuie sa mentionam ca au fost premiate o serie de persoane care, prin activitatea lor de o viata, au marcat evolutia acestui sport, impunandu-l atat la nivel european, cat si mondial.
Pe scurt, ii vom prezenta pe cei
prezenti la aceasta manifestare: Alexander “Sandy” Pimenoff (Finlanda), cel care a fost primul presedinte al CIAM in perioada 1968-2007; John “Max” Bishop (Elvetia), care, timp de 17 ani, in perioada 1994-2010, a fost primul secretar general al CIAM; George Harry Stine (SUA), fiind primul care a oficializat rachetomodelismul ca sport, el fiind si cel care, in 1965, a impus regulamentul acestui sport, regulament care este considerat biblia CIAM; Otakar Saffek (Cehia), care a fost al doilea presedinte CIAM intre anii 1973-1978; Col. Howard R. Kuhn (SUA), care a fost al treilea presedinte al CIAM intre 1979-1995; ing. Marian Jorik (Slovacia), care a fost coordonator al organizarii Cupei Mondiale a Rachetomodelismului in perioada 1993-2007, fiind si cel care a introdus acordarea cupei pentru performantele sportive; Vernon si Gleda Estes (SUA), cei doi soti fiind primii care, in 1958, au impus producerea in masa a motoarelor cu reactie pentru rachetomodele; prof. Ioan N. Radu (Romania), care, in 1972, a fost primul campion mondial la rachetomodele, avand si meritul de a fi unicul fondator si promotor al singurei reviste de astronautica din Romania; Gradimir B. Rancin (Serbia), care, in 1972, a fost primul presedinte al Campionatului Mondial la Rachetomodele si Mihail Zanciu (Romania), care, in perioada 1993, 1988-1981, a organizat un campionat mondial si patru campionate europene.
Participarea prof. Ioan N. Radu la
aceasta manifestare este o recunoastere a meritelor sale, asa cum am mentionat, el fiind primul campion mondial la rachetomodele, dar fiind si singurul care, la nivel national, a conceput, editat si difuzat singura revista de astronautica din Romania, fiind si in prezent, aceasta aparitie editoriala unica considerata o performanta pe care niciun roman nu a reusit nici cel putin sa o egaleze ca v a l o a r e .
Targovisteni i , mai ales elevii liceului Carabella, cunosc aceasta revista, care a fost realizata de Ioan N. Radu cu sprijinul
entuziasmat al liceenilor. Desi a conceput si a editat aceasta revista unica in conditii dificile, deoarece nu l-a spijinit oficial nimeni, Ioan N. Radu este acea persoana care nu a abandonat niciodata, dimpotriva, s-a luptat cu toate greutatile, chiar si de ordin financiar, deoarece, la vremea respectiva, astronautica, ca forma de manifestare stiintifica si sociala, reprezenta un pas inainte esential in cunoasterea acelei lumi care a fost si este spatiul cosmic, o lume, in ultima instanta, a echilibrului intelectual si sufletesc. Prin revista sa, pe care a transformat- o, metaforic vorbind, intr-o faclie a cunoasterii, prof. Ioan. N. Radu a intretinut permanent vie acea dorinta de a patrunde in spatii ce atrageau si captivau atat prin latura de inefabil, cat si de mister, ceea ce este de fapt pana la urma spatiul cosmic. Revista prof. Ioan N. Radu, asa cum a fost ea conceputa, asa cum a fost editata, in conditii, putem spune, de pionierat, in acest domeniu editorial a insemnat, in plan spiritual, si o conectare la evolutia mondiala a unui domeniu care in Romania nu era nici cel putin la primul pas. Revista domnului profesor a insemnat si anularea granitelor, largirea spatiului de cunoastere atat a prezentului, cat si a unui presupus viitor al omenirii. In incheiere, reafirmam ca invitarea domnului profesor Ioan N. Radu la aniversarea celor 50 de ani de Spacemodelling a insemnat recunosaterea valorica a unui om care nu a renuntat niciodata la scopul si idealul sau de o viata: rachetomodelismul. Ioan N. Radu este una dintre putinele personalitati targovistene care trebuie stimata cel putin pentru faptul ca, in Elvetia, la Lausane, i s-au recunoscut merite in activitatea sa de o viata, merite cu valente mondiale. Acest lucru, Targovistea viitoare nu trebuie sa-l dea uitarii.
Grafica Onicescu Cristian, cls a IX-a B
Prof. Caibar Luiza
Înfiinţarea Comisiei de „Modelele sburătoare” în
România Trecerea de la practicarea
aeromodelismului în mod izolat până la faza când acesta devine sport de mase, îndrăgit de tinerii din întreaga ţară, s-a fǎcut intr-un timp relativ scurt. Oficialităţile înţeleg destul de târziu rostul educativ al modelelor zburătoare şi încurajate de iniţiative locale, organizeazǎ pimele competiţii
În anul 1936, s-au concretizat primele iniţiative, prin înfiinţarea a două cercuri de constructori de modele zburătoare la Asociaţia aviatică CFR Bucureşti (coordonator ing. N. Codreanu) şi Uzinele IAR Braşov. În activitatea acestor două cercuri s-au asigurat cursuri teoretice, construcţii şi lansări de modele zburătoare, în cadrul Jamboreei din Braşov, unde au participat cca. 200 de tineri.
Primul concurs de modele zburătoare din România a avut loc în ziua de 25 august 1936. Au fost prezentate 36 de modele de diferite tipuri şi dimensiuni.
În luna octombrie 1936, în Bucureşti funcţionau cinci cercuri de constructori pe lângă liceele „Aurel Vlaicu”, „Mihai Viteazul”, „Dimitrie Cantemir” şi la ambele şcoli de meserii ale CFR-ului.
România s-a înscris printre ţările cele mai avansate pe planul performanţelor, în domeniul aeromodelismului, alături de Anglia, Franţa, Germania, Italia. În această situaţie, Federaţia Aeronautică Regală Română are meritul că a înţeles însemnătatea modelismului, înscriindu-l în activităţile sale.
Are loc înfiinţarea Comisiei de modele zburătoare, sub conducerea ing. Gheorghe
Negruzzi, care devine primul diriguitor al activităţilor desfăşurate cu modelele zburătoare aeronautice din România. Neavând informaţii despre viaţa, studiile, profesia, publicaţiile şi activitatea sa, rămâne ca o recomandare obţinerea acestora.
Prof. univ. Nicolae Hangea a fost numit în funcţia de preşedinte al Comisiei de modele zburătoare în anul 1937, fiind un mare susţinător al activităţii modelistice din patria noastră în această perioadă.
În şedinţa Comitetului de Direcţie din 13 februarie 1937, a fost aprobat
„Regulamentul de înfiinţare şi
funcţionare a Cercurilor constructorilor de modele zburătoare”. Avea 4 pagini şi reprezenta începutul legiferării modelismului în ţară.
Se elaborează prima lucrare din domeniul modelismului, sub forma unei broşuri intitulate „Modelul sburător”, pe care o recomandă tinerilor din ţară.
(continuare in pagina urmatoare)
Înfiinţarea Comisiei de „Modelele sburătoare” în România
(urmare din pagina anterioara)
Funcţionează cu succes primul Centru
Naţional de Aeromodele, unde se organizau
cursuri teoretice şi practice, se elaborau
planuri de modele, cărţi modelistice, se
instruiau serii de tineri pasionaţi etc., având
ca şef de laborator pe Ion Bobocel. Prima competiţie internaţională de
modele zburătoare aeronautice este considerată „Ceferiada Balcanică” din 1939, organizată de Asociaţia Aviatică C.F.R., la care au participat sportivi din Bulgaria, Grecia, Turcia, Iugoslavia, modeliştii români situându-se printre protagoniştii competiţiei.
Problema recordurilor naţionale şi internaţionale o găsim tratată în revista România aeriană din lunile martie-aprilie 1939, unde, în articolul „Recorduri internaţionale”, se tratează: definiţii, clasificări, reguli etc. referitoare la stabilirea şi doborârea de recorduri naţionale şi mondiale.
În vara anului 1938, aeromodeliştii aeroclubului Braşov au organizat la Sînpetru un concurs de zbor liber la pantǎ, reuşind să realizeze cu modelele lor înălţimea de 800 m şi o durată de zbor de 3 min. şi 27 s., ceea ce însemna un mare succes în acea vreme.
Primul articol ce relatează despre doborârea unui record îl găsim în revista România aerianǎ din lunile iulie 1939, intitulat „Record mondial de distanţă realizat cu un aeromodel românesc”, semnat de Neaga Nicolae, membru al asociaţiei A.R.P.A., filiala Piteşti. În ziua de 9 iulie 1939 în afara unui concurs, a lansat modelul său la Cluj-Someşeni, atingând 1000 m înălţime, în 62 min. de zbor. Cu patru minute înainte de a egala recordul mondial de durată, acesta a dispărut în nori fiind recuperat în oraşul Dej.
În vara anului 1939, tinerii braşoveni din cercul de aeromodelism, condus de comandorul aviator Andrei Popovici, au participat la concursul Naţional de la Sînpetru, unde au câştigat Cupa Federaţiei
Aeronautice Regale Române şi alte 8 premii. Unul dintre premii a fost atribuit pentru realizarea unui model cu motor cu benzină. Printre concurenţii braşoveni se numărau şi aviatorii de mai târziu: fraţii Gheorghe şi Constantin Gosman, Bucur Secaciu, Radu Burduloiu.
În cadrul acestui concurs s-au realizat
două recorduri naţionale – de durata (540 s),
stabilit cu un model construit la cercul de
distanţă (900 m), realizat cu aeromodelist din
cadrul Asociaţiei A.R.P.A. din Bucureşti. În
anul 1939, Centrul de aeromodelism de la
Bucureşti, având subcentre la Braşov, Cluj,
Suceava şi Cernăuţi, conducea activitatea a
196 unităţi de aeromodelism cu 5000 membri
în principalele oraşe ale ţării. Preluare din
lucrarea “Rachetomodelismul în România”,
scrisa de Ioan N. Radu, Editura Bibliotheca,
Târgovişte, 2012.
Pamparau Andrei, clasa a XII-a
CUPA ROMÂNIEI 26 - 27 Mai 2012
Spectacol pe cerul localităţi Costesti
din apropierea Municipiului Buzau, care a
fost brazdat de o mulţime de minirachete, creaţiile modeliştilor veniţi din toată ţăra,
să se întreacă la Cupa României.
Spectacolul a fost savurat de zeci de copii
veniţi să vadă creaţiile participanţilor.
La această ediţie a Cupei României
au fost prezenti 31 de spo..rtivi (20 –
seniori, juniori – 11) ai celor mai
importante cluburi de modelism din ţară,
care au fost: Aerostar Bacău, cu 2 sportivi,
CSM Buzău - 7, Voinţa Buzau - 3, Palatul
Copiilor Buzău - 1, CSTA Bucureşti - 2,
CSTA Suceava - 3, Chimia Buzău - 8,
SCM Bacău - 1, Aeroclub H. Coanda
Piteşti – 4.
Juriul a fost format din: Ion Guzu –
şef, Neculai Maxim şi Botuşan Ioan –
membrii.
Arbitrii judecători de la S5 şi S7 au fost:
Dan Popa - şef, Dragoş Oţelea şi Florica
Şercăianu. Comisar de start: Ionut Brinză
şi Director de concurs: Lucian Şercăianu.
Câştigătorii au intrat in vizorul
antrenorilor pentru lotul naţional care va
reprezenta România la Campionatul
Mondial din Slovacia, septembrie- 2012.
CLASAMENTE
CLASA: S4A
SENIORI
1. Nica Alexandru CSM Buzau 339
2. Nica Gabriel CSM Buzau 256
3. Constantinescu Gica Chimia Buzau 180
4. Limbutu Calin Vointa Buzau 178
5. Constantinescu Gabriel Chimia Buzau 147
6. Anghel Adrian CSM Buzau 2 120
Echipe: 1. CSM Buzau 2. Chimia
Buzau 3. Vointa Buzau
JUNIORI
1. Manolache Daniel CSM Buzau 475
2. Necula Stefan Chimia Buzau 211
3. Nitu Andrei CSM Buzau 120
Echipe: 1. CSM Buzau 2. Chimia Buzau
CLASA: S6A
SENIORI
1. Krause Marian CSTA Bucuresti 452 2. Radu Nicolaie Aeroclub Pitesti 382
3. Botusan Liviu CSTA Suceava 358
4. Mereuta Valentina Vointa Buzau 272 5. Torodoc Dorin CSTA Suceava 272
6. Nica Gabriel CSM Buzau 260
Echipe: 1. CSTA Suceava 2. CSM Buzau, 3. CSTA Bucuresti
JUNIORI 1. Vasile Andreea Chimia Buzau 1 295
2. Lazar Valentin P. C. Buzau 272
3. Nitu Andrei CSM Buzau209 4. Necula Stefan Chimia Buzau 1 204
5. Manolache Daniel CSM Buzau 181
6. Caloian Alexandru Chimia Buzau 1 180 Echipe: 1.Chimia Buzau 1 2. CSM Buzau
3. Chimia Buzau 2
CLASA: S7
SENIORI 1.
Constantinescu Gica Chimia Buzau 844
2. Constantinescu Gabriel Chimia Buzau 816 3. Mereuta Valentina Vointa Buzau 597
4. Nica Ovidiu CSM Buzau 557 Echipe: 1. Chimia Buzau, 2. Vointa Buzau,
3. CSM Buzau.
Machetele folosite in ordinea clasamentului au fost: 1. Ariane 3, 2. Ariane 44 LP, , 3. Taurus
Tomahawk, 4. Dragon 3
JUNIORI 1. Necula Stefan Chimia Buzau 813
2. Lazar Valentin P. C. Buzau 729
Machetele folosite in ordinea clasamentului
au fost: 1. Ariane 3, la scara 1:50, 2. Ariane 1,
la scara 1:40
CLASA: S8E/P
SENIORI
1. Pricop Victor Aerostar Bacau 3000
2. Lom Ionut Aerostar Bacau 2639 3. Botusan Liviu CSTA Suceava 2623
4. Panaite Dumitru SCM Bacau 2371
5. Nica Alexandru CSM Buzau 1839 Echipe: 1. Aerostar Bacau, 2. CSTA
Suceava, 3. SCM Bacau
CLASA: S9A
SENIORI
1. Torodoc Dorin CSTA Suceava 517
2. Catargiu Ioan CSTA Suceava 464 3. Sercaianu Florica CSM Buzau 463
4. Botusan Liviu CSTA Suceava 440
5. Constantinescu Gabriel Chimia Buzau 350 6. Nica Alexandru CSM Buzau 297
Echipe: 1. CSTA Suceava, 2. CSM Buzau,
3. Vointa Buzau
JUNIORI
1. Manolache Daniel CSM Buzau 356 2. Pamparau Andrei Aeroclub Pitesti 274
3. Nitu Andrei CSM Buzau 264
Echipe: 1. CSM Buzau, 2. Aeroclub H. Coanda Pitesti, 3. Chimia Buzau
Popa Crângu Alexandru,
Secretar
general,
F.R.Md.
Foto:
1. Valentina
Mereuţă;
2. Doua
generaţii
pregatesc o
lansare.
”BUZAU CUP 2012”
Federatia Aeronautica Internationala a aniversat in acest an 50
de ani de activitate rachetomodelistica (1962 – 2012).
Cu acest prilej s-a desfasurat la Buzau, in perioada 25-27 mai,
o etapa a Cupei Mondiale organizata de Federatia Romana de
Modelism si Clubul Sportiv Municipal Buzau. Au participat sportivi
din tarile: Serbia, Russia, Bulgaria si Romania.
Juriul FAI a fost format din: Ion Guzu, Romania - presediente
si Rumiana Lekova, Bulgaria si Neculai Maxim, Romania -
membri. Directorul concursului: Lucian Sercaianu, Romania si
S.R.O. - Ionut Brinza, Romania. Judecatorii la proba S 7 au fost:
Dan Popa, Romania - sef , Florina Sercaianu si Dragos Otelea din
Romania – membri. La clasa S8E/P comisari: Gennady Poltavets,
Rusia si S.R.O: Ionut Brinza, Romania.
Perioada de desfasurare a unei runde a fost de 50 de minute la
S4A, S6A, S9A, de 1 ora si 30 min la S7 si de 17 min. la S8E/P.
Vremea a fost favorabila desfasurarii concursului.
Foto: Katanic Radojica, Poltavet Gennady si Ion Guzu
CLASAMENTE
Class: S4A ( au concurat 24 de sportivi) 1. Manolache Daniel RomaniaCSMBuzau 475
2. Savov Valentin Bulgaria-SK Modelist 470
3 Poltavet Gennady Rusia 457 4. Katanic Zoran Serbia AK Mitrovica 454
5. Katanic Radojica SRB AK Mitrovica 443
6. Savova Mariyana Bulgaria - SK Modelist 406 Class: S6A ( au concurat 31 de sportivi)
1. Katanic Zoran Serbia AK Mitrovica 457
2. Krause Marian Romania - CSTA Bucuresti 452 3. Radu Nicolaie Aeroclub Pitesti 382
4. Botusan Liviu Romania - CSTA Suceava 358
5. Yordanov Plamen Bulgaria 298 6. Mereuta Valentina Vointa Buzau 272
Clasa S7 ( au concurat 10 de sportivi)
1. Josipovic Zivan Serbia – Zemun 871 2. Constantinescu Gica Romania Chimia Buzau 844
3. Constantinescu Gabriel Romania - Chimia Buzau 816
4. Necula Stefan Romania - Chimia Buzau 813 5. Lazar Valentin Romania - P. C. Buzau 729
6. Katanic Zoran Serbia AK Mitrovica 614
Machetele folosite in ordinea clasarii au fost: 1. Saturn 1B, 2. Ariane 3, 3. Ariane 44LP, 4. Ariane 3, 5. Ariane 1, 6. Nike Tomahawk
Class: S8E/P ( au concurat 9 de sportivi) 1. Pricop Victor Rou - Aerostar Bacau 3961
2. Cipcic Vladimir SRB AK Kikinda 3933
3. Todorov Angel Bulgaria 3887 4. Savov Valentin Bulgaria - SK Modelist 2879
5. Lom Ionut Romania - Aerostar Bacau 2639
6. Peycev Nikulay Bulgaria 2629 Class: S9A ( au concurat 30 de sportivi)
1. Poltavets Gennady Rusia 540 228
2. Savov Valentin Bulgaria - SK Modelist 540 146 3. Torodoc Dorin Romania - CSTA Suceava 517
4. Lekov Boris Bulgaria 504
5. Katanic Zoran Serbia AK Mitrovica 500 6. Catargiu Ioan Romania - CSTA Suceava 464
Ion Guzu - Seful Comisiei tehnice a F.RMd.
MODELIŞTI ROMÂNI PREMIAŢI
de Comisia Internaţională de Aeromodelism
din cadrul Federaţiei Aeronautice Internaţionale
Comisia Internationala de Aeromodelism din cadrul
Federaţia Aeronautică Internaţională - CIAM - FAI a oferit medalii
şi diplome ca recunoaştere publică a celor care au adus contribuţii
remarcabile în modelism, în special în domeniul sportiv al
modelelor spaţiale. Ele sunt decernate în fiecare an, la Ceremonia de
deschidere a Conferinţei Generale anuale CIAM FAI. Mulţi dintre
premiaţi au avut numele lor asociate cu istoria şi evoluţia
modelismului internaţional.
Medalia Andrei Tupolev Popa AUREL (Romania - 2006)
Această Medalie a fost înfiinţată în 1989.
Este donată anual de către CNA a Rusiei şi se
acordă pe baza recomandării Comisie
Internaţionale de Aeromodele pentru orice
modelist care, în acelaşi an devine Campion
Mondial şi Naţional la aceeaşi clasă de modele.
Diploma Frank V Ehling Otto HINTS (Romania - 2006)
Această Diploma este donată de către
Academia de Modele Aeronautice din SUA
şi recompensează activitatea desfăşurată de
modelistul american Ehling Frank V ale
căror desene sau modele au fost folosite cu
succes pe trei continente. Se acordă anual o
singură Diplomă, pentru activitatea
desfăşurată, de o organizaţie sau individ, în
domeniul promovării aviaţiei prin utilizarea
de modele care zboară.
Diploma Alphonse Penaud Marian POPESCU (Romania - 2007 )
Această Diplomă a fost adoptată de FAI în 1979 şi modificată
în 1980. Diploma se atribuie odată pe an la
recomandarea CIAM - FAI pentru orice
modelist membru FAI care:
a) a obţinut cel puţin de trei ori
consecutiv titlul de Campion National;
b) a obţinut cel puţin o dată titlul de
Campion Mondial;
c) a stabilit cel puţin trei recorduri
mondiale;
d) prezintă alte realizări remarcabile sportive.
Diploma Antonov Daniel PETCU (Romania - 2006)
Diploma Antonov a fost introdusă de FAI în anul 1987 şi poate
fi acordată anual, de către CIAM - FAI unei persoane al unui stat
membru al FAI pentru inovaţii tehnice în modelismul spaţial.
Diploma este donată de către CNA a Rusiei la FAI şi poate fi
acordată de mai multe ori aceeaşi persoane pentru inovaţii tehnice
diferite, realizate în ani diferiţi.
Prof. Ioan N Radu
S1B - Rachetomodel de altitudine în doua trepte CONSTRUIŢI MACHETE DE AVION
Descriere tehnică
Prezentam descrierea tehnica a modelului
A doua treaptă
1 – Conul. Se realizează din lemn de balza.
2 - Legătura dintre suspanta panglicii cu
conul.
3 – Sistemul de recuperare este făcut dintr-o
panglică de plastic argintiu cu dimensiunile de
40x600 mm.
4 – Corpul rachetei. Se face din hârtie dublu
roluită.
5 – Pistonul de evacuare a sistemului de
recuperare.
6 - Panou inelar pentru fixarea motorului. Este
făcut din balza de 2 mm.
7 - Propulsia se realizează cu un motor cu
impulsul de maxim 3,5 N.s, cu diametrul de 10
mm.
8 – Sistemul direcţional este format din patru
aripioare confectionate din lemn de balsa,
foliat, cu grosimea de 0,5 mm.
9 – Doua panouri inelare executate din lemn
de balza de 2 mm pentru fixarea motorului în
partea inferioara a treptei a doua şi partea
superioară a primei trepte.
Prima treaptă
10 –Portmotorul. Este un tub de hârtie in care
se introduce motorul treptei a doua pentru o
mai bună fixare cu treapta întîi.
11 – Panou inelar din lemn de balza ce
limitează introducerea motorului.şi susţine
tubul port- motor.
12 – Trecerea tronconica a celor doua trepte se
execută din hârtie dublu roluită.
13 –Ajutajul motorului treptei a doua.
14 – Panou inelar de balza
15 - Tubul de transfer al focului de la treapta
întâni la treapta a doua
16 – Corpul rachetei. Se execută din hârtie
dublu roluită.
17 – Portmotorul. Este
făcut din hârtie dublu
roluită.
18 – Sitemul stabilizator
este format din trei
aripioare, executate din
lemn de balza foliat cu
grosimea de 0.8 mm.,
dispuse la 120º.
19 – Două panouri
inelare de balza de 2
mm. grosime. Cel de la
partea superioară are
rolul de a fixa tubul de
transfer al focului şi de a
limita introducerea
motorului şi a port
motorului. Cel din partea
inferioară fixează
portmotorul şi permite
introducerea motorului.
20 – Motorul, cu
diametrul de 10 mm. va
avea impulsul de maxim
1,5 N.s.
21 – Sistemul de
recuperare este realizat
dintr-o panglică de
plastic argintiu cu dimensiunile de 40 x 2500
mm.
Marius IVAN - absolvent
Literatura aeromodelistică românească
ne prezintă planul unei rachete cu coadă
în cartea aeromodelistului Tiberiu
Constantinescu, intitulată Construiţi
machete de avion, apărută în Editura
Tineretului, în anul 1968.
Era o lucrare de 260 de pagini, cu 133
de figuri executate de autor pentru
susţinerea textului.
Volumul se adresa, în mod deosebit,
acelora care aveau interes şi atracţie pentru
construirea de machete aeronautice.
Pentru noi prezintă importanţă
prezentarea, între paginile 225 şi 231, a
capitolului „Să construim macheta unei
rachete zburătoare şi a unui satelit”, care
devine primul material din literatura
modelistică românească ce dă posibilitatea
realizării în mod concret a unei rachete cu
coadă direcţională, caracteristicǎ decadei
anilor 1950 – 1960, capabilă să zboare în
siguranţă.
Era prevăzută cu un motor cu
combustibil solid, unde confecţionarea
acestora din film de celuloid, se fǎcea
detaliat şi cu recomandările necesare
execuţiei.
Prezentarea detaliatǎ a planului unei
rachete cu coadă întro lucrare apǎrutǎ in
1968, ne poate duce la concluzia cǎ astfel
de minirachete ce funcţionau cu
combustibil solid - role de film - au fost
lansate cu mulţi ani înaite.
Bibliografie:
- Tiberiu Constantinescu, Construiţi
machete de avion, Editura
Tineretului, 1968.
Ioan N Radu
ROLUL BIBLIOTECII ŞCOLARE ÎN DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ
A ELEVILOR PRIN COLABORAREA PROFESOR-BIBLIOTECAR
Pornind de la ideea că bibliotecile nu înseamnă doar cărţi
şi clădiri, ci şi oameni care le "construiesc", le conferă ordine şi
funcţionalitate, s-a conştientizat şi se analizează funcţia pe care o au
în societatea contemporană.
Biblioteca s-a născut odată cu cartea, prin carte
înţelegând toate fazele pe care le-a străbătut de-a lungul timpului, de
la tăbliţele de lut, sulurile de papirus sau textele imprimate pe
pergament, la cartea zilelor noastre.
Astăzi mai mult decât oricând, în contextul exploziei
informaţionale şi al diversificării suporturilor informaţiei, al noilor
tehnologii ale informării şi comunicării, în lumea bibliotecilor se
discută tot mai mult despre rolul şi locul lecturii în viaţa socială şi
educaţională.
Pe acest segment al informării şi comunicării, trebuie
recunoscute trăsăturile şi funcţiile specifice ale bibliotecii şcolare:
funcţia socială, funcţia instructiv - educativă, funcţia culturală,
funcţia de cercetare şi documentare si funcţia de informare.
În zilele noastre, biblioteca şcolară dobândeşte noi
atribuţii, noi dimensiuni, se reconfigurează ca spaţiu al informării şi
al comunicării, în raport cu noile tehnologii.
Cartea utilizată concomitent cu mijloacele moderne de
lucru constituie o premisă esenţială a unei învăţări eficiente şi se
înscrie în ansamblul mijloacelor tradiţionale şi moderne puse la
dispoziţie de societate tuturor categoriilor de utilizatori, indiferent
de sex, vârstă, situaţie socială şi profesională.
Să nu uităm, totuşi, că lectura este în declin, iar accesul la
Internet, la informaţia electronică, la mijloacele de informare în
masă este în creştere. În acest context, biblioteca şcolară este
chemată să joace un rol substanţial.
Biblioteca este partenerul cel mai apropiat al profesorilor
de Limba şi literatura română şi al întregului colectiv de cadre
didactice, încercând permanent să contribuie la recomandarea
lecturii elevilor, la combaterea eşecului şcolar, la orientarea
profesională, la dezvoltarea personalităţii copilului şi să asigure
îndrumarea de specialitate a activităţii comune.
Profesorilor de literatură, susţinuţi de bibliotecar, le
revine sarcina îndrumării elevilor către lectură, stimularea apetitului
pentru citit, astfel încât ei să câştige competenţe de lectură, pentru a
deveni cititori avizaţi, capabili să practice lectura cu plăcere şi în
mod autorizat pe întreg parcursul vieţii.
Gustul pentru lectură nu vine de la sine, ci se formează
printr-o activitate susţinută ce presupune răbdare, perseverenţă,
continuitate si voinţă. Acest proces începe şi se desfăşoară într-o
bună parte din familie, apoi continuă în grădiniţă şi şcoală,
recunoscând rolul esenţial al profesorilor şi al bibliotecii, în
progresul educaţional şi importanţa contribuţiei lor la dezvoltarea
omului şi societăţii moderne.
Profesorul de Limba şi literatura română, împreună cu
bibliotecarul, semnalează prezenţa cărţii în instituţia de învăţământ,
prin diferite metode şi mijloace atractive, prin produse şi servicii de
bună calitate, lectura fiind principalul factor de modelare a
personalităţii.
Rolul dascălului, în general, al profesorului de literatură în
special, şi deopotrivă al celui care face educaţie de la pupitrul din
bibliotecă, este definitoriu în formarea apetenţei pentru carte,
transformând lectura din curiozitate, din plictiseală, într-o lectură a
cărţilor care ne îndeamnă fără ştirea noastră la gândire, la examen, la
reflecţie personală (Mircea Eliade). Elevul trebuie să depăşească faza
de tehnică simplă a lecturii, pentru a ajunge la arta lecturii, ceea ce se
bazează, inevitabil, pe o anume experienţă şi presupune capacitatea
de discernere a valorilor: "Este cu desăvârşire inutil să citim acele
sute de cărţi mediocre care nu ne spun nimic, care nu ne
emoţionează, nici nu ne îmbogăţesc, acele sute de cărţi mediocre,
seci şi uneori dăunătoare. Asemenea cărţi se recunosc repede, după
zece sau douăzeci de pagini. În locul acestor cărţi care costă şi bani
şi timp, s-ar putea reciti cărţile bune sau s-ar putea descoperi cărţi
uitate. Lectura nu ajunge o artă decât în clipa când ştie să prevadă
valorile şi să distingă emoţiile estetice. Ca şi orice altă activitate a
spiritului omenesc şi arta lecturii nu ajunge o artă nobilă decât prin
puterea de a prevedea erorile şi mediocrităţile şi prin virtutea de a
economisi timpul. Gustul format prin lectura clasicilor, prin recitirea
cărţilor mari şi a cărţilor favorite este cel mai sigur mijloc de a evita
experienţele inutile. Un om care ştie să citească nu înseamnă numai
omul care recunoaşte şi cultivă cărţile bune, ci mai ales înseamnă
omul care ştie să recunoască şi să evite cărţile mediocre şi lecturile
inutile.(Dumitru Păsat, Gândirea filozofico - bibliologică a lui
Mircea Eliade).
Profesorul şi bibliotecarul sunt în aceeaşi măsură
mediatorii lungului drum între carte şi utilizatorii ei, sunt lideri din
umbră ai comunităţii în sfera vieţii culturale, sunt
inovatori, au dragoste de oameni, răbdare, echilibru, control al
comunicării verbale. Ambii deschid ferestre spre lumea întreagă, fie
ea reală sau spirituală.
Ora de limba şi literatura română este o continuare a
spaţiului bibliotecii şi viceversa, este, de fapt, o interfaţă între carte
şi semnificaţiile ei ascunse.
Profesorul le dezvăluie elevilor existenţa unor cărţi de care
nu aveau cunoştinţă până atunci, autori necunoscuţi care vor deveni
pentru unii repere spirituale de-a lungul vieţii. La rândul ei,
biblioteca reprezintă începutul drumului de formare a caracterului şi
al personalităţii lor, lectura fiind un esenţial instrument de educare.
în acelaşi timp, întregul corp profesoral al şcolii
frecventează biblioteca, se informează şi se documentează, iar în
colaborare cu bibliotecarul, părinţii, comunitatea şi alţi factori
educaţionali organizează şi desfăşoară activităţi educative, proiecte,
programe şi concursuri cu şi pentru elevi, la nivel local, naţional şi
internaţional.
Un model de dascăl care slujeşte cu dăruire şi pasiune
interesele şcolii noastre este domnul profesor loan N. Radu, care,
deşi pensionar, vizitează aproape zilnic biblioteca şcolii şi se implică
în desfăşurarea unor activităţi educative. Fondator şi coordonator al
Societăţii Tehnico - Ştiinţifice de Astronautica şi al revistei şcolare
cu acelaşi nume organizează cu pricepere acţiuni pe teme de
astronautica, şlefuieşte tinere talente şi le promovează în ţară şi
străinătate. În ciuda unor dificultăţi domnul profesor elaborează
revista "Astronautica" cu sprijinul instituţiilor comunităţii locale,
al conducerii colegiului, al cadrelor didactice, al bibliotecii şi al
elevilor şi ne reprezintă cu cinste în ţară şi în afara graniţelor ţării,
prin participarea la concursuri naţionale şi internaţionale.
De aceea, biblioteca este şi trebuie să fie nu numai un
spaţiu al minunatei întâlniri cu cartea, ci şi o punte de legătură între
trecut, prezent şi viitor, în care elevii să se încadreze unei culturi a
dialogului....să se integreze unui orizont al multiculturalităţii....să se
armonizeze cu lumea, cu universul, pentru că universul însuşi este o
imensă Carte.
Bibliotecar, Nicoară Maria
INFO - ASTRO
Probleme de astronautică rezolvate
in limbajul de programare C++
Enunţul problemei.
Cunoscând “raza” orbitei
Pământului presupusă
circulară R1=150*108
km, raza
soarelui R2=6*105
km şi
perioada de revoluţie T=1 an a
Pământului in jurul Soarelui,
să se calculeze acceleraţia în
căderea liberă a corpurilor pe
Soare.
Rezolvare.
Acceleraţia centripetă a Pământului este egală cu
2
1
2
1
1
1
2 4
2
T
R
R
T
R
R
van
Pe de altă parte, notând cu G0 acceleraţia în căderea liberă
pe suprafaţa Soarelui, avem
2
12
2
20
)( RR
RGan
Din (1) si (2) se obţine
0225
2656
22
2
2
1210 27
)8640025,365()106(
)10150106(101504)(4g
TR
RRRG
unde g0 este acceleraţia gravitaţiei pe Pământ.
Rezolvare in limbaj C++: #include<iostream.h>
#include<math.h>
void main()
{ long double R1,R2,T,G0,PI=3.14;
cout<<"Raza orbitei Pamantului (in km): ";
cin>>R1;
cout<<" Raza Soarelui (in km): ";
cin>>R2;
cout<<"Perioada de revolutie a Pamantului in jurul Soarelui
(in ani): ";
cin>>T;
T=T*(365.25*86400);
G0=4*PI*PI*R1*pow(R2+R1,2)/(pow(R2,2)*pow(T,2));
cout<<"Acceleratia in cadere libera a corpurilor pe Soare:
"<<G0<<" m/s^2";}
Oprea Mihai Alexandru, clasa a IX-a B
Enunţul problemei.
Să se calculeze greutatea unui corp cu masa de
1 kg, aşezat pe suprafaţa primului satelit artificial
lansat de U.R.S.S. Masa şi raza satelitului este :
M = 83,6 kg, R = 0,29 m. Se va neglija
influenţa Pământului.
Rezolvare:
Greutatea corpului se poate determina cu formula:
2R
MmkG ;
2
2111067,6
kg
Nmk
Înlocuind numeric se obţine:
N8
2
11
10729,0
16,831067,6=G
Rezolvare in limbajul C++:
#include<iostream.h>
#include<math.h>
void main()
{ long double k,G,M,r,m;
k=6.67*pow(10,-11);
cout<<"Masa satelitului artificial: ";
cin>>M;
cout<<"Raza satelitului: ";
cin>>r;
cout<<"Masa corpului: ";
cin>>m;
G=k*(M*m)/pow(r,2);
cout<<"Greutatea corpului este "<<G<<" N"; }
Oprea Mihai Alexandru, clasa a IX-a B
Enunţul problemei.
Valoarea medie a vitezei unghiulare a mişcării
Pământului în jurul Soarelui este de în 24 ore.
Distanţa de la Soare la Pământ este de 1,5* km. Să
se determine masa Soarelui.
Rezolvare:
Forţa de atracţie dintre Pământ şi Soare o forţă de
tipul forţei centripete:
=>
tone
Rezolvare C++:
#include<iostream.h>
#include<math.h>
using namespace std;
int main()
{ float v,d,k,a, Ms;
cout<<"Introduceti valoarea vitezei unghiulare=";
cin>>v;
cout<<"Introduceti distanta de la Pamant la
Soare="; cin>>d;
cout<<"Introduceti k="; cin>>k;
a=pow(a,2);
b=pow(d,3);
Ms=(a*b)/k;
cout<<"Masa soarelui este egala cu "; cout<<Ms;
cout<<" tone"; }
Laura Dumitru, clasa a XI-a C
PROBLEMĂ REZOLVATĂ
Într-un satelit artificial circular al
Pământului se află un corp cu masa de
0,100 kg suspendat de un resort în satelit.
Ştiind că resortul s-ar alungi la acea
altitudine de patru ori mai puţin decât
atunci când se află pe Pământ, se cere:
a) Valoarea forţei centrifuge care
acţionează asupra corpului;
b) înălţimea satelitului deasupra
Pământulu;
c) Viteza satelitului pe orbită;
d) Numărul de rotaţii efectuat de satelit
în 24 ore;
R e z o l v a r e ,
Dacă m - este masa corpului,
go - acceleraţia gravitaţiei pe Pământ,
K - coeficientul de elasticitate al resortului,
lo - alungirea resortului pe Pămînt,
g - acceleraţia gravitaţiei la înălţimea la care
se află satelitul şi
l - alungirea resortului la această înălţime,
a) Se pot scrie relaţiile:
m g0 = k l0 ,, m g= k l, De unde
g = ( l / lo) go = 1/4 go = 2,5 m/s²
La înălţimea respectivă, forţa
centrifugă şi greutatea îşi fac echilibru, deci:
Fc = mg = 0,100 • 2,5 = 0,25 N.
b) Din relaţia: g / g0 = R² / (R + h)²,
avem R / ( R + h) = 1 / 2 . D eunde
h = 2R - R = R = 6400 km.
c) Din condiţia menţinerii pe orbită
avem: Fc = mv² / (R+h) = mg rezultă
v = (2Rg)½ = 1/ 2 . 64 . 10³
v = 5600 m/s = 20160 km/h.
d) Din egalităţile:
v = (R + h)ω şi ω = 2 π / T , rezultă
T =4 π R / v = 4. 3,14 . 64. 105 / 56. 10² =
14324 s.
Numărul de rotaţii efectuat în 24 ore este:
N = 24 . 3600 / 14324 = 6 rotaţii.
(R.F.Ch., nr. 9/1964)
GRAFICĂ Mircea Simona, cls. aIX –a A
PROBLEME
PROPUSE
1. Un satelit artificial circular al
Pămîntului (consisderat de formă sferică) a
fost lansat la înălţimea h.
Să se determine:
a) aria calotei de pe Pământ vizibilă
din satelit;
b) diametrul calotei.
Eugen ALICIU
2. De câte ori trebuie să se
rotească Pământul mai repede pentru ca un
corp aflat la Ecuator să aibă aceeaşi
greutate ca pe Lună ?
Prof. Adelaida PĂTRŞCU
3. Ştiind că un satelit artificial
circular efectuează o rotaţie completă
în jurul Pământului în T minute, să se
calculeze raza orbitei lui.
Prof. Ion STOICA
4. Un pendul bate secunda la suprafaţa
Pământalui. Să se calculeze lungimea lui.
Acelaşi pendul se găseşte într-o rachetă ce
decolează vertical având o acceleraţie de 0,5
m/s².
Să se calculeze perioada de oscilaţii la
H = 1.000 m şi atunci când racheta a
devenit satelit al Pământuiui.
Prof. Ioan N. RADU
5. Se lansează doi sateliţi artificiali
circulari: unul la înălţimea h1, iar al
doilea la înălţimea h 2.
Să se afle raportul energiilor lor cinetice
în următoarele situaţii:
l) Când h1 este diferit de h2;
2) Când hl = 0 şi h2 = h km.
Elisabeta MATEESCU
6. Se lansează doi sateliţi artificiali
circulari ai Pământului la înălţimea h1 şi
h2. Să se afle raportul energiilor potenţiale a
celor doi sateliţi în situaţiile:
1) Când h1 e diferit de h2 ;
2) Când h1 = 0 şi h2 = h km.
Elisabeta MATEESCU
7. Să se arate că rezultatele de la
precedentele două problemele sunt egale.
Elisabeta MATEESCU'
Problemele au fost selecţionate de:
Valy Honciu
CINE ŞTIE ASTRONAUTICĂ
RĂSPUNDE
1. Nu, nu puteţi trece dincolo de
sfera de influenţă a Pământului.
Newton consideră că "liniile de
flux" se întind în afara Pământului, în
spaţiu. Ele niciodată nu se termină. Dar
când ajung departe, în spaţiu ele se
împrăştie din ce în ce mai mult, astfel încât
forţa de gravitaţie pe care o produc devine
din ce în ce mai slabă, dar niciodată nu
dispare complet.
În jurul fiecărei particule de
materie, în Univers, există un câmp
gravitaţional. Fiecare om este materie şi este
înconjurat de propriul lui câmp
gravitaţional. Cât de departe ajunge el?
Până la îndepărtatele margini ale
Universului.
2. S-a observat, spre surprinderea
celor mai mulţi, în 1958, faptul că viteza
satelitului creşte, deşi se ştia că frecarea cu
atmosfera încetineşte satelitul. Explicaţia a
fost următoarea: la orice înălţime deasupra
suprafeţei Pământului există o viteză critică.
Aceasta este maximă lângă suprafaţa
Pământului şi scade progresiv către
altitudini mai mari. Dacă viteza navei
spaţiale la o altitudine oarecare este mai
mică decât viteza critică, ea ajunge mai
aproape de Pământ şi, astfel, îşi măreşte
viteza. Dar, din cauza frecării cu atmosfera,
nava nu câştigă destulă viteză pentru a
ajunge la viteza necesară parcurgerii unei
orbite mai apropiate de Pământ. Viteza e
câştigată prea târziu şi este totdeauna prea
mică.
3. - Centrifuga;
- "camera surdă";
- podiumul oscilant cu trei grade de
libertate;
- scaunul rotitor;
- covorul rulant cu viteză crescătoare;
4. Experienţa sovieticilor si a
celor de la NASA a demonstrat că cea mai
bună toleranţă la acceleraţii proprii
sistemului de lansare a cabinelor cosmice cu
rachete balistice o au subiecţii având
vârstele cuprinse între 30-40 ani.
Tot aceştia se dovedesc a fi mai
rezistenţi la efectele izolării. Se acordă mai
puţină importanţă vârstei cronologice faţă
de cea fiziologică.
Prof. Simionescu Nina
ASTROPOEZII
INSTRUMENTALĂ
Subit – subiectul sub
Ac… n-are măsură la cântare.
Îl iau, îl pun - ora se mută
Şi – l iau, şi-l pun – mai linge un
cerc.
Să – l iau? Să – l pun?
Îi hrănesc mâinile
cu gura cântecelor mele
prin sârma unui cer prea jos.
M. Vişinescu
EXIL
Lumina s-a tăiat în iarbă
şi mă deşiră visând că are trup –
cad plasă.
M. Vişinescu
ORAŞUL STELELOR Ultima staţie cu trenul stelar
Cobor şi păşesc pe covorul pufos
Inspir, mă minunez şi respir
Fericirea, Lumina şi Zâmbetul prietenos
DIN MINE şi DIN TOT CE E SUS şi
JOS.
Stele jucăuşe şi sori strălucitori
Dansează , cântă şi vorbesc nemuritori
Cine ar fi crezut şi cine ar fi spus
Că toate acestea sunt aievea şi de
nepătruns?
Tu vezi Lumina şi auzi MUZICA
Tuturor sferelor şi sufletelor ?
Eu sunt TU, Tu eşti Eu, Noi suntem EA
MUZICA,…VIAŢA !
Prof. Aniela Luminita RIZEA
LUMINA DIN PUSTIU
O mare anostă de intuneric şi pustiu
E luminată-ndată grijuliu
Cu mici sclipiri de argint viu
D-un mare soare ce păzeşte
Un dar primit dumnezeieşte
Românul nostru căutând
Misterul vieţii pe acest pământ
Neimpăcat cu această amorţeală
Ce domina această ţară.
Radu Stefan RIZEA-Clasa-XI-a E
Grafica
Dinu Alina Maria, cls. a X-a A
Prof. Caibar Luiza
ZÂMBETE SPAŢIALE - Retro
Ajutaţi Astronautica!
Oare să fie adevărate bazaconiile cu “farfuriile zburătoare”?
Luigi Ionescu, anul III M
FOTOTECA NOASTRA
Foto, stânga:
1. Racheta Vega, lansatoarea satelitului românesc Goliat.
2. Nanosatelitul românesc Goliat.
3. Racheta americana Patriot MIM 104.
La celebrarea a 50 de ani de activitate a SPACEMODELLING in cadrul
Federatiei Aeronautice Internationale, organizaţii şi persoane fizice românrşti care au
contribuit în mare măsură la dezvoltarea acestei activităţi, au fost apreciaţi cu
Diploma aniversară. Ceremonia de premiere a avut loc pe 20 aprilie 2012 la
Lausanne, Elveţia.
Foto, dreapta:
1.Profesorul Mihail Zanciu,
2. Ing. Popa Alexandru Crângu,
3. Profesorul Ioan N Radu.
Pagină realizata de Pamparău Marcel, clasa a VII- a