astra nĂsĂudeanĂ€¦ · credinţa, bunul simţ, iubirea de neam şi ţară, tradiţiile şi...
TRANSCRIPT
___________________________________________________________________________
1
ASTRA NĂSĂUDEANĂ
Publicaţie semestrială de cultură şi opinie editată de Despărţământul ASTRA
NĂSĂUD şi Filiala Năsăud a Ligii Scriitorilor
SERIE NOUĂ, ANUL I (VIII ) NR.3 (29 )
IUNIE-2014
EDITOR : DESPĂRŢĂMÂNTUL
ASTRA NĂSĂUD
Director : IOAN SENI
Preşedinte al Astrei Năsăud
Redactor şef : MIRCEA DAROŞI
Preşedinte al Secţiunii Literare
ASTRA NĂSĂUD
Colegiul de redacţie : Romulus Berceni, Pavel Berengea, pr. George Celsie,
Ioan Cordovan, Lucian Greabu, Virgil Măgeruşan, Ioan Mititean, Lucreţia
Mititean, Iuliu Marius Morariu, dr. Adrian Onofreiu, Floarea Pleş, Gabriela
Sermeşan, Macedon Tofeni
Colaboratori : Sever Ursa, Leon Catarig, Rodica Daroşi, prof.Florin Nicolae
Şincari, Ion Radu Zăgreanu, Maria Holbură, Adrian Vladimir Călini, col. (r )
dr.Ştefan Tutula, dr. Lucian Vaida, Iosif Grapini, Veronica Oşorheian, prof.
Ecaterina Raţiu, Titina Nica Ţene, Al.Florin Ţene, Rodica Fercana, Virginia
Brănescu, Menuţ Maximinian, prof. univ. dr. Ion Mocioi, Liviu....Valentina
Butnaru, Cristina Iuga.
Autorii răspund de conţinutul şi calitatea materialelor trimise spre publicare
Tehnoredactare : Mircea Daroşi
Redacţia Năsăud : Piaţa Unirii, 15 ; Tel.0263.360.361 ; 0742.055356
0263.373.250 ; 078665.76.87
Cont Reifeisen Bank Năsăud : R029 RZBR 0000 0200 3600
Tipar : Editura Venus Star
Str. Bistriţei nr.24 E, Năsăud
Tel. 0760 134 144 ; 0745580310
Email : [email protected]
Director : Cristina Iuga
___________________________________________________________________________
2
CUPRINS
Ce mai poate face Astra astăzi ? – Ioan Seni /3
I. ASTRA NĂSĂUDEANĂ ÎN ACTUALITATE
Adunarea anuală a Despărţământului Astra Năsăud /5
Cercul Astra oraş Năsăud – Floarea Pleş /14
Astra Rebrişoara – Leon Catarig /25
Astra Maieru – Sever Ursa /28
Şezătoare literară astristă – Floarea Pleş /33
II. OAMENI DE SEAMĂ
Gavril Istrate – decanul filologilor români – Mircea Daroşi / 35
Prof. univ. Ioan Nichifor Someşan- Rodica Daroşi/ 37
Tudor Jarda, sufletul cântecului românesc – Fl.Nicolae Şincari / 40
Scrisoare ţie, Grigore Marţian, exponent de seamă al învăţământului
Năsăudean – Gheorghe Pleş / 42
III.ANIVERSĂRI,COMEMORĂRI
2014 – Anul aniversar al academicienilor năsăudeni- Ioan Seni / 45
IV. FILE DE ISTORIE
Un simbol al demnităţii – Ioan Radu Zăgreanu/ 47
Preotul Augustin Pop , martiriul de la poalele Heniului – Maria Holbură/ 49
Impactul mediatic al evenimentelor din 22 decembrie 1989. Aspecte locale
petrecute în comuna Rebra, jud. Bistriţa-Năsăud – Vladimir Adrian Călini/ 53
100 de ani(113-2013 ) de la inaugurarea Columnei lui Traian – monument al
etnogenezei şi identităţii româneşti – Ştefan Tutula/ 57
Aspecte istorice ale Muzeului Grăniceresc Năsăudean –Lucian Vaida /59
Memoriu privind scutirea de la expropiere a pădurilor grănicereşti
în anul 1921 /63
V. SPIRITUALITATE, CREDINŢĂ
Mănăstiri de ieri şi de azi din jud. Bistriţa-Năsăud – Mircea Daroşi /70
Constantin Brâncoveanu, un martir al creştinismului – Mircea Daroşi /73
VI.CRONICA LITERARĂ
Un slujitor al scrisului năsăudean – Mircea Daroşi / 74
Ultimii soldaţi ai neamului românesc –Iuliu Marius Morariu /75
Scriitori clujeni pe meleaguri bistriţene –Al FlorinŢene /77
Comedia artei sau asemănările şi deosebirile dintre pictură
şi fotografie – Al. Florin Ţene /78
VII ATELIERUL DE CREAŢIE : PROZĂ
Moşul (fragment din romanul Memorialul Cetăţii ) –Iosif Grapini /80
Trenuţul din poveste – Veronica Oşorheian /84
Din lirica contemporană : Lucreţia Mititean, Ecaterina Raţiu, Mircea Daroşi,
Titina Nica Ţene, Al. Florin Ţene, Virginia Brănescu, Romulus Berceni, Menuţ
Maximinian / 87
VIII. VALORI ROMÂNEŞTI
Umbra lui Vlaicu. La Orăştie. – Liviu Dârjan /93
Coşbuc la Tismana – Ion Mocioi /96
IX. OAMENI DE PESTE PRUT
Marele doctor de la Răzeni, Republica Moldova /Valentina Butnaru/ 101
Scrisoare către profesorii de literatura română de pretutindeni-Icu Crăciun/103
Opinii /104
Romanul de aventură ,,Prizonierul lui Barbă Neagră’’, de Cristina Iuga /106
___________________________________________________________________________
3
Ce mai poate face Astra astăzi ?
Astra poate să admire neamul
românesc cu tot ceea ce are el în evoluţia
sa bimilenară, bun sau rău, şi îşi poate
asuma valorificarea acestui patrimoniu
unic şi inestimabil prin cinstirea valorilor
care ne-au reprezentat şi ne reprezintă
astăzi în fondul mondial şi mai ales în cel
european de valori. Şi cum se poate reuşi
mai bine o astfel de performanţă, dacă nu
şi prin promovarea revistelor de cultură şi
opinie între societăţile culturale create
pentru acest scop...
Recent, membrii Astrei năsăudene,
ne-am delectat cu ,,Mişcarea literară’’
promovată de elita scriitoricească a
judeţului nostru şi ne-am convins din plin
de necesitatea unei scriituri responsabile,
autocenzurate care să-i atragă pe cititori,
aparent, mai puţini la număr decât cei care
scriu şi editează.Ne-am bucurat de numărul
jubiliar (10 ani ) al revistei clujene,,Pro
Memoria 1940-1945’’ în care Vasile
I.Bunea redă dramatismul evenimentelor
antiromâneşti de la Mureşenii de Câmpie,
Ţaga şi Sucutard. Cu mult interes am
parcurs numărul 1 (41 ) 2014 al revistei
,,Pro Memoria’’, al cărui redactor şef este
profesorul universitar ing.dr. Barbu Bălan
şi care ne îndeamnă să ne informăm cât
mai corect asupra evenimentelor din
Ardeal, din perioada celui de-al doilea
război mondial, atât pentru a ierta, dar mai
ales pentru a nu uita. Admirăm cu mare
interes şi celelalte reviste pe care le primim
în Biblioteca Despărţământului năsăudean,
ne referim la ,,Cetatea Rodnei’’ (Liviu
Păiuş ), ,,Astra blăjeană’’ (Silvia Pop ),
,,Revista română’’ (Areta Moşu , Iaşi ),
,,Astra Clujeană şi Oraşul’’ (Dr Mircea
Popa, Cluj-Napoca ), ,,Cuibul visurilor’’
(Sever Ursa, Icu Crăciun, Maieru ), ,,Studii
şi cercetări etnoculturale’’ (Mircea
Prahase, Bistriţa ), ,,Almanah cultural-
ştiinţific-VRR’’ (Ironim Marţian, Cluj-
Napoca ) şi nu în ultimul rând ,, Familia
română’’ (Dr. Teodor Ardelean, Baia Mare
) care, în numărul 1 (52 ) 2014 ne-a
publicat întregul Raport al anului 2013, cu
un Laudaţio din partea redactorului şef,
prezent la lucrările Adunării de la Năsăud
(8 februarie 2014 ) şi care a evidenţiat în
discursul său calitatea voluntarismului şi
altruismului cu care astriştii năsăudeni se
afirmă în cotidian. Acelaşi beneficiu îl
obţinem prin lecturarea volumelor apărute
în ultimul timp, atât la editurile bistriţene,
cât şi la cele clujene, ieşene, târgumureşene
sau sibiene...
Beneficiarii acestor lecturi se încarcă
sufleteşte pozitiv, văd partea plină a
paharului şi speră în mai binele promovat
de schimbările ultimilor 25 de ani. Dar ce
te faci cu cei dinafara unui astfel de mediu
spiritual, cu tupeiştii ce promovează
miştocăria sau mitocănia pentru a
supravieţui, devenind tot mai agresivi ?
Dar cei ce promovează ipocrizia blândă şi
surâzătoare şi care te întâmpină la tot pasul
? Oare, dacă eşti bun, de ce eşti mai mereu
călcat în picioare, obligându-te să devii şi
tu scârbit şi acru? Să înţelegem oare că
numărul bădăranilor, mereu în creştere,
este alimentat de scârbiţi , acri şi
nemulţumiţi ? De ce atâta tensiune la
nivelul vieţii cotidiene ? Simplu, sărăcia şi
lipsa de orizont pentru cei mulţi, simpli şi
marginalizaţi, iar dacă analizăm cum s-au
născut bogaţii zilelor noastre, aflăm că cea
mai bună investiţie s-a făcut în politică,
acolo unde s-a decis stratificarea socială de
azi, prin legile aflate-n vigoare. Carenţele
din sistemul educaţional şi dezrădăcinarea
de ţară i-au făcut pe mulţi români,
indiferenţi la problemele ce le are ţara sau
naţia română.
Şansa noastră într-o competiţie
continuă cu ceilalţi membri ai Uniunii
___________________________________________________________________________
4
Europene ar fi unitatea în jurul valorilor
care ne-au adus satisfacţii de-atâtea ori în
istoria noastră multiseculară : să ne tratăm
cu iubire şi iertare unii pe alţii ; să
eliminăm invidia şi ura dintre noi ; să ne
bucurăm de viaţă şi de garanţiile sau
oportunităţile aduse de organismele
europene sau internaţionale în care am fost
primiţi (UE,NATO) ; să ne bucurăm de
biserici şi şcoli, de spitale şi biblioteci, de
stadioane şi locurile de agrement...,atâtea
câte avem şi câte vom mai face ; să
eliminăn egoismul şi ranchiuna din
comportamentul nostru zilnic, pentru a ne
feri de bolile şi stressul provocate de toate
acestea ; să ne adaptăm la tehnologiile
secolului în care trăim şi să privim cu
optimism măsurile antreprenorilor străini
sau autohtoni care investesc în spaţiul
românesc ; să-i apreciem cinstit şi drept pe
cei ce promovează afaceri de succes şi
susţin naţiunea română prin sprijinirea
culturii şi educaţiei sale ; să nu abandonăm
sportul, mişcarea, efortul şi relaxarea prin
lectură şi artă ; să sporim solidaritatea
socială şi naţională prin mai mult
voluntarism şi altruism, prin mai multă
recunoştinţă faţă de cei ce pleacă urechea
la problemele ţării ; lipsa locurilor de
muncă ; agresivitatea şomajului ;
înstrăinarea resurselor ţării, hemoragia
inteligenţei româneşti şi a forţei de muncă
în afara graniţelor...,să promovăm mai
mult ecologia, curăţenia din jurul nostru şi
verdele dătător de viaţă ; să promovăm
valorile moştenite de la înaintaşi –
credinţa, bunul simţ, iubirea de neam şi
ţară, tradiţiile şi obiceiurile româneşti
dătătoare de speranţă şi curaj.
Astra noastră rediviva, unită în jurul
câtorva intelectuali vrednici îşi va continua
activitatea tradiţională prin sesiuni de
comunicări sau simpozioane organizate pe
plan local sau central, lansări de carte,
schimburi de experienţă, expoziţii
tematice, diferite concursuri sau festivaluri,
prin revistele sau volumele cu specific
astrist editate, dezvelirile de plăci, busturi
sau monumente, parteneriatele cu alte
ONG-uri, cu autorităţile locale, judeţene
sau naţionale prin care s-a demonstrat că
avem sau putem avea şi viitor, aleşi
responsabili pentru prezentul şi viitorul
ţării ş.m.a. Toate aceste acţiuni şi încă
multe altele au darul să ne unească şi să ne
îmbărbăteze sufleteşte, să ne facă
responsabili de misiunea noastră în noile
condiţii impuse de exigenţele Uniunii
Europene.
Pentru revigorarea Astrei încercate
de câteva acţiuni concrete, trebuie învăţată
metodologia de atragere de fonduri locale,
naţionale sau europene, adică trebuie
asigurate fonduri pentru organizarea
acţiunilor educative, iar cei implicaţi în
acest sens – autorii şi realizatorii de
proiect- să fie plătiţi sau retribuiţi
corespunzător, proporţional cu fondurile
atrase ; trebuie promovată o nouă relaţie
cu oficialităţile locale, judeţene şi
naţionale, astfel ca acestea să vadă în Astra
oportunitatea de a învesti în educaţie ;
oportunitatea de a proteja şi valorifica
patrimoniul nostru de valori naţionale ;
oportunitatea de solidarizare a românilor
de pretutindeni...
Membrii Astrei, cei rămaşi sau cei
care vor veni în Astra trebuie să aibă
zâmbetul pe buze, pentru că dorim să ne
facem utili ţării şi comunităţilor în care
trăim, pentru că trebuie să promovăm
optimismul, sinceritatea şi responsabili-
tatea ca reuşite ale Astrei, căci prin această
lume să trecem ne e scris/ Ca visul unei
umbre sau ca umbra unui vis’’ (Eminescu )
Ioan SENI
___________________________________________________________________________
5
I.ASTRA NĂSĂUDEANĂ ÎN ACTUALITATE
Adunarea anuală a Despărţământului ASTRA
Năsăud.
Evenimentul care a marcat începutul
anului 2014 a fost Adunarea Anuală a
Despărţământului ASTRA Năsăud care
a avut următoarea ORDINE DE ZI :
1. Raportul privind activitatea
Despărtământului in anul 2013 - prof.
Ioan Seni.
2. Raportul financiar pentru anul 2013
- ec. Vica Istrate.
3. Raportul Comisiei de cenzori -
prof. Ilie Mare.
4. Rezoluţia adunării - prof. Ioan
Seni.
5. Proiectul Programului de activităţi
pentru anul 2014 - scriitor Ioan Mititean.
6. Mesajele invitaţilor.
7. Inmanarea Diplomelor anuale de
merit - preşedinte Ioan Seni.
8. Discutii, propuneri, aprobarea
documentelor adunării.
9. Alegerea noii echipe manageriale
pentru urmatorii patru ani.
10. Diverse.
Adunarea are loc la Muzeul Graniceresc
din Năsăud(director dr.LucianVaida)
Participanţii sunt intampinati de
organizatorii expoziţiilor de carte
sireviste, a expoziţiilor de artizanat si
pictură Concomitent, se serveste cafeaua
de dimineaţa si se participa la vernisarea
expoziţiilor de pictură (Nechita Bumbu
si Angela Găurean), de artizanat (Mia
Cantor si Viorica Ghioc), de carte
(membrii ASTRA si membrii cuprinsi in
Liga Scriitorilor din Romania - Filiala
Năsăud - responsabil Ioan Seni si Ioan
Mititean).
La ora zece, in sala mare a
Muzeului Grăniceresc din Năsăud, in
prezenta a 79 membri ai
Despărţământului şi a 28 de invitaţi, se
deschid, oficial, lucrările adunării prin
intonarea Imnului de Stat, urmat de
intonarea Imnului ASTRA si Te-Deum-
ul oficiat de preoţii Greabu Lucian si
Florin Rus, după care, Preşedintele
Despărţământului, D-l Prof. Ioan Seni
anunţă sponsorii si supune aprobarii
Ordinea de zi, Prezidiul si Comisiile.
___________________________________________________________________________
6
Prezidiul este constituit din urmatorii sapte
reprezentanti:
1. D-l Prof. univ. dr. Dumitru Acu -
Presedintele Asociatiunii ASTRA.
2. D-na prof. Areta Mosu -
Vicepresedintele Asociatiunii si
Presedintele Despartamantului "Mihail
Kogalniceanu"- Iasi.
3. D-na Prof dr. Maria Barba - Presedinta
Despartamantului "Iulia Hajdeu" - Cahul,
R. Moldova.
4. D-l Prof. dr. Teodor Ardelean -
Directorul Bibliotecii jud. Baia-Mare.
5. D-na Prof. dr. Denisa Manea -
reprezentantul UBB Cluj-Napoca,
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale
Educatiei.
6. D-l prof. Angelo Manea - reprezentantul
ISJ BN, inspector scolar-istorie.
7. D-l prof. Ioan Seni - presedintele Desp.
Astra Nasaud
Sponsorii evenimentului:
CJ BN, prin presedintele Emil Radu
Moldovan si vicepresedintele - D-l
Alexandru Pugna.
Centru Judetean pentru Cultura, prin D-l
Gavril Tarmure.
Primaria orasului Nasaud - Primar, D-l
Prof. Mircea Romocea.
Protopopiatul Nasaud - Pr. Protopop, D-l
Ioan Dambu.
INTEX Nasaud, director - D-l ing. dipl.
Daniel Sima.
Firma MIS-Anies, patron D-l Emil Iugan,
D-l patron Grigore Iuga (Nasaud).
Sunt votate urmatoarele comisii de
lucru: Comisia pt. consemnarea prezentei
la adunare, inscrieri de noi membri si
incasari de cotizatie sau donatii: Viorica
Ghioc, Angela Sofroni si Leon Catarig;
Comisia pt. redactarea procesului verbal:
D-na Ed. Augustina Gusa (Rodna) si D-na
Prof. Gabriela-Elena Herta (Romuli).
La primul punct al ordinii de zi,
Raportul anual este prezentat de
presedintele Despartamantului, D-l Prof.
Ioan Seni. Activitatile sunt evidentiate
punctual (manifestari culturale la nivelul
orasului Nasaud, la nivelul cercurilor,
activitati in parteneriat, lansari de carte,
editarea revistei "ASTRA Nasaudeana", nr.
2, sprijinul acordat elevilor cu performante
semnificative - fonduri pentru premii si
burse).
Unele instantanee sunt vizualizate
cu ajutorul proiectiei computerizate
(videoproiector). Se remarca voluntariatul
intelectualilor astristi, daruirea si
priceperea D-nei Floarea Ples - presedinta
Cercului ASTRA Nasaud, dar si lipsa
tinerilor, determinata de plecarea acestora
la studii sau la munca, in centrele
universitare sau in strainatate. Raportul
cuprinde trei parti: a) Activitatea astristilor
in cercurile proprii, mai cu seama in cel al
orasului Nasaud; b) Activitatea astristilor
la nivelul Despartamantului Nasaud si al
judetului; c) Activitatea astristilor
nasaudeni la nivel national sau
international.
La al doilea punct al ordinii de zi,
D-na economist Vica Istrate (Nasaud),
secretar financiar, da citire Raportului
financiar pentru anul 2013. Din cele
prezentate, reiese un deficit financiar creat
prin cheltuieli mai mari decat veniturile,
dar cu o rezerva in Banca si 436 lei in
casa..! Ca urmare, in anul 2014 se
preconizeaza mai putine cheltuieli, pentru
a echilibra balanta de venituri-cheltuieli,
astfel incat, conform legislatiei in vigoare,
Despartamantul sa poata accesa fonduri
nerambursabile, prin proiecte europene, la
nivel local, judetean sau national.
Se trece la al treilea punct al ordinii
de zi. D-l Prof. Ilie Mare citeste Raportul
Comisiei de cenzori pentru anul 2013,
concluzionand ca toate cheltuielile s-au
facut in interesul comunitatilor locale,
conform normelor statutare ale Astrei,
respectiv ale Despartamantului. Prof.
Grigore Martian - presedintele Comisiei
___________________________________________________________________________
7
, fiind bolnav, n-a participat la Adunare..
La urmatorul punct al ordinii de zi, D-l
Prof. Ioan Seni, presedintele
Despartamantului, da citire Rezolutiei
adunarii. Sub sigla "Glas peste timp", se
evidentiaza crezul, tintele si parghiile de
actiune ale Asociatiunii, partenerii si
modalitatile de colaborare pe linie
culturală.
La punctul cinci al ordinii de zi, D-l
Ioan Mititean prezinta Proiectul
programului de activitati ale
Despartamantului pentru anul 2014,
enumerand activitati lunare si precizand
tematica, locatia si organizatorii, atat pe
plan local, cat si judetean sau national.
Dupa aducerea la cunostinta auditorului a
intentiei de actiune astrista pentru anul in
curs, D-l Nicolae Anghel, primarul
comunei Cosbuc, judetul Bistrita-Nasaud,
anunta Congresul de dacologie care va fi
organizat in zilele de 27, 28 si 29 iulie a.
c., in zona Nasaudului, prezinta importanta
acestui eveniment si lanseaza o invitatie
celor interesati de cercetarea si adevarul
istoric, solicitand, totodata, sprijinul
Asociatiunii in organizarea manifestarilor
din perioada precizata. ?n continuarea
programului, D-l Grigore Silviu Guzu
(Poiana Ilvei) transmite adunarii un mesaj-
omagiu, in versuri, din care reiese menirea
Asociatiunii si meritele voluntariatului
astrist, iar D-soara Ancuta Morar (eleva in
clasa a XII-a, din Nasaud, Colegiul N. "G
Cosbuc") sustine un scurt moment artistic
(interpretare solo-voce - muzica usoara
romaneasca).
La urmatorul punct al ordinii de zi, D-
l prof. Liviu Paius aduce in atentia
auditoriului problema volumului II al
Monografiei orasului Nasaud. Domnia-Sa
este nemultumit de atitudinea plina de
indiferenta a Institutiei Primarului fata de
acest efort intelectual dedicat Nasaudului,
care n-au organizat lansarea volumului, pe
cand volumul cu Leonidas Pop a avut o
lansare corespunzatoare. O alta problema a
D-lui Prof. Liviu Paius este revista
"Cetatea Rodnei" la care publica si
reprezentantii Vaii Ilvelor. ?n opinia
Domniei-Sale, chiar daca revista nu este
editata sub tutela ASTRA, deoarece
Liviu Păiuş – Rodna
intelectuali-scriitori care publica in revista
sunt si membrii ai Asociatiunii, s-ar cuveni
popularizarea creatiilor acestora si in
randurile membrilor Despartamantului, si
chiar la nivelul Asociatiunii, "ca o dovada
a recunoasterii meritelor de astristi".
Initiativa este imbratisata de intreaga
adunare.
D-na Prof. Ana Filip (Salva)
prezinta noi aparitii editoriale ale Cercului
ASTRA Salva - revista "ASTRA
Salvensis" si cartile talentatului tanar
student Marius-Iuliu Morar. D-l Nechita
Bumbu, pictor, dedica D-lui Ioan Mititean,
scriitor, tabloul "Casa parinteasca nu se
vinde" - pictura in ulei, pe panza.
D-l Col. ( r. ) dr. Vasile Tutula, de la
Cluj, felicita conducerea Despartamantului
pentru aparitia celor doua numere ale
revistei "Astra nasaudeana" si pentru
finalizarea celui de al doilea volum al
Monografiei Nasaudului si a vol.
Colegiului National G. Cosbuc Nasaud la
150, cu mentiunea ca "desi s-a finalizat la
___________________________________________________________________________
8
sfarsitul lunii septembrie 2013, Monografia
orasului nu s-a editat decat tarziu…".
Domnia-Sa nadajduieste sa se obtina
sprijinul Primariei orasului pentru lansarea
acestui amplu volum (1145 pag) in care se
regasesc elitele intelectualitatii
nasaudene. ?n continuare, se propune
organizarea unui simpozion de mare
anvergura cu tema "165 de ani de la
bataliile care au implicat companii ale lui
Carol Urban - comandantul Regimentului
II Graniceresc din Nasaud in revolutia de
la 1848-1849" si colaborarea pe alte teme
istorice importante orizontului nasaudean,
considerand de mare interes, astazi, si
problema generalului nasaudean Leonida
Pop - seful Cancelariei Imperiale de la
Viena.
Mesajele sunt alternate cu momente
artistice: Cristina Scurtu (Nasaud) - muzica
populara din zona Nasaudului, cu
acompaniament instrumental, si Genuca cu
Alina Ceuca (mama si fiica, din Salva) -
doine populare. ?n aplauzele celor prezenti,
s-au dovedit de o inalta tinuta artistica,
valori autentice, de necontestat… D-l Prof.
Angelo Manea, inspector scolar - istorie,
transmite adunarii salutul Inspectoratului
Scolar Judetean BN (D-na Insp. gen., Prof.
Camelia Tabara si D-l Insp. gen. adj., Prof.
Mihai Muresan) si incurajeaza noi
colaborari ale Astrei nasaudene cu
Asociatia Profesorilor de Istorie din BN,
societate proaspat revigorata. Se inscrie in
Astra, convins ca ii poate incuraja si pe
altii in acest voluntariat astrist.
D-l Prof. Ioan Seni, presedintele
Despartamantului, inmaneaza Diplomele
de merit membrilor astristi si
colaboratorilor. Corul bisericesc
"Laudatio", (al Pr. dr. George Celsie)
dirijat de diacul D-tru Buhai, prezinta un
colaj de pricesne bisericesti dupa
compozitorul Tudor Jarda si muzica pe
versuri de George Cosbuc, specifica
interbelicului. Toti participantii la
spectacolul artistic si la organizarea
expozitiilor au primit si cate o ciocolata…
Teodor Ardelean şi Maria Barbă
Din Republica Moldova, D-na Prof. dr.
Maria Barba aduce salutul basarabenilor,
indeosebi al celor de la Universitatea "B.
P. Hasdeu" din Cahul. La finalul
alocutiunii, Domnia-Sa recita o poezie a lui
Nicolae Dabija si anunta, cu satisfactie,
constituirea unui Centru Universitar de
Cultura Romaneasca, la Cahul, cu cartile
adunate din donatiile astriste de pe
teritoriul Romaniei-mame. Totodata, din
partea basarabenilor, Despartamantului
ASTRA Nasaud i se ofera, in semn de
aleasa recunostinta, o tapiterie cu portretul
lui Eminescu. Un alt suvenir, de aceeasi
factura, se inmaneaza D-nei Floarea Ples,
presedinta Cercului Nasaud. D-nei
Elisabeta (Tuca) Urate i se ofera o tapiterie
cu Pruncul Iisus in bratele Fecioarei, drept
multumire pentru repetata gazduire la
Nasaud, in timpul parteneriatului romanilor
astristi, din tara si din afara granitelor. D-l
Ioan Seni anunta delegatia universitarilor
de la Cahul ca, prin donatia D-nei Irina
Orza de la Bistrita, Biblioteca Universitatii
lor va avea cateva sute de carti in plus
(literatura romana si universala, carte
stiintifica si pedagogica), carti care pot
ajunge la Universitatea din Cahul prin
delegatia universitarilor UBB din Cluj-
Napoca, filiala Nasaud (dr. Horatiu
Catalano, dr. Denisa Adriana Manea….),
participanti la schimbul de experienta
prevazut in Parteneriatul dintre cele doua
Universitati, parteneriat promovat prin
Astra nasaudeana.
___________________________________________________________________________
9
D-na prof. Areta Mosu,
vicepresedinta ASTRA Centrala si
presedinta Despartamantului "Mihail
Kogalniceanu"-Iasi, in discursul Domniei-
Sale, alaturi de salutul, reinnoit, al
moldovenilor de peste Prut, aduce si
salutul moldovenilor din Iasi, si
multumeste celor care s-au implicat in
Proiectul "Acasa la noi", mentionand ca "in
familie" sunt cele mai potrivite cazari
pentru copiii basarabeni deoarece, in felul
acesta, este stimulata comunicarea,
schimbul cultural si de alte deosebite
valori, favorizand impartasirea spirituala
directa. Fara implicarea vicepresedintelui
Alexandru Pugna si a presedintelui Ioan
Seni aceasta actiune n-ar fi avut loc, iar
acolo unde au fost cazati au avut conditii
deosebite (Complexul "Sf. Pahomie" de la
Gledin - pr. Ioan Titieni), copiii fiind
multumiti mai cu seama de Programul
zilnic pe care l-au parcurs, fiind bine
primiti de domnii primari, directorii de
scoli sau licee, de membrii Astrei din
tinutul nasaudean. Este mentionata drept o
"alta mare realizare", clopotul dus in
Ucraina, la Herta, Bisericii Sfantului
Spiridon, pentru romanii de acolo, avand o
conotatie aparte (sprijin, incurajare si
factor favorizator in obtinerea altor
facilitati de la guvernul ucrainean). Se mai
pune in discutie sudul Basarabiei, regiunea
Odessa, la Vadul lui Traian (Tighina),
unde problema romaneasca este "tragica,
oamenilor fiindu-le frica sa comunice cu
romanii din Romania’. Sunt impartasite
experientele grupurilor care au incercat sa
sustina spectacole acolo, actiuni ratate
uneori, deoarece oamenii stateau ascunsi in
case, "fara zgomot si fara lumina", in loc sa
iasa in locurile publice si sa se bucure de
prezenta formatiilor artistice sosite din
Tara Mama. "Foaia de Vest", ajunsa la
numarul 15, trimisa lunar in Basarabia in
cate cinci sute de exemplare, este
prezentata ca pe un succes. Ea reflecta
tragismul romanilor de astazi, mutilati in
drepturile lor de minoritari. ?n acelasi
registru, se anunta intentia de a organiza un
Congres al ziaristilor din Romania si din
Basarabia… Alte actiuni prezentate sunt
cele in parteneriat cu diaspora (Deniile
Eminesciene)…
Pentru Conferinta anului, D-l drd.
Ersilian Paul Rosca (Univ. "Babes-Bolyai"
Cluj-Napoca) prezinta studiul "Cateva idei
pentru Romania anului 1914", subliniind
schimbarea majora in politica romaneasca,
la nivelul anului 1914.
D-na Prof. dr. Denisa Manea, din partea
UBB Cluj-Napoca, aduce in atentia
auditoriului importanta si influenta
benefica a valorii obtinute si sustinute prin
experienta, in contrast cu numarul mic,
aproape inexistent, al tinerilor in randurile
Astrei. Acest deficit de prospetime, ca
varsta, in tagma voluntariatului
intelectualilor, reprezinta, in opinia
Domniei-Sale, o bariera in calea
elitismului bunului simt. ?n incheiere, cu
mandrie, D-na Denisa Manea anunta ca a
intrat in randurile astristilor, impreuna cu
fratele Domniei-Sale, D-l Prof. de istorie,
inspector scolar, Angelo Manea, dat fiind
faptul ca voluntariatul astrist asteapta noi
forte şi energii...
D-l Prof. dr. Teodor Ardelean prezinta modalitatile de infiintare a
bibliotecilor romanesti inafara granitelor
___________________________________________________________________________
10
romanesti, avand experienta in legalizarea
demersurilor necesare, astfel incat sa fie
depasite problemele intampinate la trecerea
peste frontiere a fondurilor de carte.
Elementul noutate il reprezinta initierea
unei cercetari istorice, sociologice si
antropologice asupra romanilor
autodeclarati valahi (volohi, vlahi), cu
accent pe fenomenul religios care a insotit
si a influentat destinul acestora. O alta
problema stringenta care este supusa
atentiei este aceea a starii invatamantului
romanesc actual deoarece se constata un
declin general care poate fi stavilit doar
prin reinvierea intalnirilor astriste care
promovau buna practica pedagogica,
"didactica de calitate". Este vorba despre
acele "?ntalniri de invatatura" pe care
incearca sa le reorganizeze Proiectul de
activitati al Bibliotecii "Petre Dulfu" din
Baia-Mare, practici la care pot adera,
implicandu-se direct sau in calitate de
colaboratori, si astristii nasaudeni.
D-l presedinte Valeri Todorici
aduce mesajul Societatii VRR din Cluj-
Napoca, mentionand ca reprezentantii
acestei asociatii sunt "romani nasaudeni
stabiliti la Cluj’. Domnia-Sa il prezinta
adunarii pe tanarul Iosif Ciunterei care
activeaza in media, la "Radio Somes" si
care valorifica patrimoniul cultural
folcloric al tinutului nasaudean prin
emisiunile sale.
D-l Ilie Frandes, prezinta salutul
astristilor de la Reghin si anunta ca
intentioneaza sa gazduiasca o noua
Adunare Anuala a Astrei (septembrie
2014). Din partea Cultului eroilor, prin D-l
col. r. Vasile Magerusan - acelasi cald salut
si gandul bun pentru fructuoasa colaborare
cu Astra nasaudeana. De la Dej, echipa D-
lui ec. dr. Radu Gavrila - presedintele
Desp. Astra Dej, prin cuvintele Domniei-
Sale isi arata bucuria de a fi avut o
colaborare foarte buna in anul 2013 cu
astristii nasaudeni si promite continuarea
acestor bune practici, indeosebi pe
probleme editoriale.
De la ziarul Bistrita News, D-l
Marius Chiuzan subliniaza ca "Astra
nasaudeana reprezinta elita intelectualilor
din zona" si invita la transmiterea
romanismului prin internet (ca o alta forma
de culturalizare in Diaspora), oferind
sprijinul Domniei-Sale in acest demers. S-a
inscris in Astra, anuntand ca ulterior se va
ocupa de infiintarea Despartamantului
Astra al Bistritei.
În continuare, D-l Prof. Ioan Seni ii
evidentiaza pe membrii Astrei care fac cu
adevarat voluntariat cultural-astrist, mai cu
seama pe D-na Floarea Ples, presedinta
Cercului ASTRA Nasaud, gazda
intalnirilor principale ale
Despartamantului, si o da ca exemplu de
pricepere si daruire in actiune, un model
care trebuie urmat de catre toti ceilalti
voluntari astristi.
D-na Floarea Ples aduce in atentie
un indemn la promovarea valorilor
culturale, la perpetuarea romanismului "de
suflet". Revigorarea atmosferei o face D-na
Viorica Catuna (Ilva Mare - Poiana
Catunenilor), cu un numar artistic deosebit,
o combinatie interesanta de vers-rostit si
instrument (fluier si muzicuta). D-l Ioan
Mititean anunta infiintarea unei filiale a
Ligii Scriitorilor, reprezentata, la Nasaud,
prin Domnia sa in calitate de presedinte,
D-l Mircea Darosi - secretar, Ana
Berengea - vicepresedinte, Valer Muresan
- casier. De asemenea, este prezentata, pe
scurt, activitatea Ligii Scriitorilor Nasaud,
mentionandu-se evenimentele scriitoricesti
reprezentative ale anului 2013. D-şoara
Cristina Iuga, director al Editurii Venus-
Star, prezintă mesajul echipei cu care Astra
năsăudeană colaborează la editarea
publicaţiilor - cărţi şi reviste… Îşi exprimă
dorinţa ca tineretul să devină mult mai
activ în acest voluntariat…
La final, ia cuvântul D-l Prof. univ.
dr. Dumitru Acu, preşedintele Asociatiunii.
Domnia-Sa supune aprobării
materialele. în unanimitate, se considera ca
acestea pot fi apreciate ca "foarte bune’.
Singura mentiune de recomandare asupra
evenimentului este aceea ca, datorita
densitatii, pe viitor s-ar cuveni a se
organiza activitatile pe parcursul a doua
zile consecutive. S-ar evita, astfel,
suprasolicitarea, oboseala, putandu-se
atribui mai mult spatiu manifestarilor
___________________________________________________________________________
11
artistice, deoarece Nasaudul dispune de
multe talente care se cuvin promovate.
Se trece, apoi, la alegerea noii echipe
manageriale, dupa ce in cateva cuvinte este
apreciata vechea echipa si-n special aportul
presedintelui Ioan Seni de a mentine
Despartamantul nasaudean la cote cat mai
inalte de afirmare. Presedintele
Asociatiunii solicita presedintelui
Despartamantului prof. Ioan Seni sa
prezinte o structura gandita pentru
urmatorii patru ani, dupa care se fac
propuneri nominale, se voteaza si se
stabileste noua componenta.
Pentru functia de presedinte al
Despartamantului, D-l Prof. Ioan Seni o
propune pe D-na Lucretia Mititean. O alta
propunere este cea a D-nei Lucretia
Mititean, Domnia-Sa numindu-l pe D-l
Ioan Seni, motivand, totodata, prin aceea
ca daruirea si priceperea si implicarea
fostului presedinte nu pot fi egalate de
altcineva. Ca urmare, in unanimitate este
reales D-l Prof. IOAN SENI in functia de
presedinte al Despartamantului.
Se continua cu propuneri si vot, in
bloc, pe functii, pentru vicepresedinti,
secretari, responsabili sectiuni, Comisie de
cenzori. Astfel, se constituie echipa, dupa
cum urmeaza:
1. Vicepresedinte responsabil cu relatia
dintre Bis erica si Astra - Pr. protopop
Ioan Dambu;
2. Vicepresedinte responsabil cu relatia
dintre Astra si celelalte Societati culturale:
Liga Scriitorilor; Societatea Scriitorilor;
Academia Romana; Societatea "Cultul
Eroilor" BN; Societatea "VRR" Cluj-
Napoca; Societatea "Limba Noastra cea
Romana" Chisinau, R. Moldova; "Romania
pentru o Dezvoltare Durabila" BN; alte
ONG-uri.. cu care se vor organiza activitati
comune - aniversari, comemorari, jubilee
etc - scriitor Ioan Mititean;
3. Vicepresedinte responsabil cu relatia
dintre Astra si autoritatile locale, judetene
sau nationale, cu Astra Centrala si cu
Despartam. din tara, cu romanii din afara
granitelor - ec. Floarea Ples;
4.Vicepresedinte cu responsabilitati
organizatorice in teritoriu: inscrieri de
membri, infiintarea de noi cercuri si
sectiuni, proiecte si programe de interes
local.. - prof. Romulus Berceni;
5.Vicepresedinte cu responsabilitati in
domeniul promovarii respectului fata de
cultura si istoria tinutului nasaudean prin
dezveliri de monumente, busturi sau placi:
dr. Gh. Traian Dascal;
6.Vicepresedinte cu relatia dintre Astra si
Scoala prin initierea de noi cercuri si
sectiuni potrivite cu preocuparile cadrelor
didactice si al elevilor sau studentilor din
tinutul nasaudean - prof. Alexandru Dorel
Coc - director al Colegiului National
"George Cosbuc" Nasaud;
7. Vicepresedinte responsabil cu relatia
dintre Astra si Mass-media sau Presa -
redactor Olga Lucuta;
Secretari: 1. ec. Vica Istrate - secretar
financiar; 2. ing. Ovidiu Maghiar -
organizarea Sediului, a Bibliotecii, a
Galeriei academicienilor si a Expozitiei
permanente Astra; 3. Maria Deac -
organizarea arhivei in vederea editarii
Monografiei Desp. Astra Nasaud;
Comisia de Cenzori: 1. Presedinte - ec.
Suci Livia; Vicepresedinte - prof. Gabriela
Herta; secretar - ing. Viorica Ghioc;
Sectiuni: (1.) Sect. Bisericeasca: presedinte
- pr. protopop Ioan Dambu; vicepresedinte
- pr. Greab Lucian; secretar - pr. dr.
George Celsie; Florin Rusu, Ov. Sermesan,
Georgica Cira…
(2.) Sect. Literara: presedinte - prof.
Mircea Darosi; vicepresedinte - Icu
Craciun; secretar - Stefan Ghioc; Iacob
Naros, Iacob Gusa, Valeria Berceni, Maria
Frijan…;
(3.) Sect. Istorica: presedinte - prof. Floare
Vaida, vicepresedinte - prof. Ilie Mare;
___________________________________________________________________________
12
secretar - Pavel Berengea; Florin Bindea,
St. Bachis, insp. Angelo Manea..;
(4.) Sect. Stiintifica-Pedagogica: presedinte
- prof. dr. Gh. Ples; vicepresedinte - Titus
Carbune; secretar - Carcu Anca; Denisa
Manea, Mihaela Urs, dr. Danut Pavelea…;
(5.) Secţ. Etnografica: presedinte - Liviu
Paius; vicepresedinte - Macedon Tofeni;
secretar - Ana Filip; Reghina Mare, Leon
Catarig, Lidia Somesan, Rodica Darosi,
Domnica Homei..;
(6.)Sect. Muzeala si de
Expozitii: presedinte - dr. Lucian Vaida;
vicepresedinte - Nechita Bumbu; secretar -
Lucretia Mititean; Ioan Radu Nistor, Leon
Catarig, Linul Virginia…
(7.) Sect. muzical-corala: presedinte -
Sorin Gazdac; vicepresedinte - Ecaterina
Ratiu; secretar - Macedon Suciu; D-tru
Buhai, Mihai Cucos, George Dohotar…
Se depune Juramantul de credinta al
Presedintelui, urmand ca juramantul
echipei manageriale sa se depuna in prima
adunare a Comitetului Despartamantului
nasaudean. Prof. Ioan Seni isi exprima
increderea in noua echipa manageriala, dar
domnia sa insista ca fiecare membru al
Astrei sa aiba bucuria satisfactiei pentru
voluntariatul cultural pe care-l
promoveaza, sa se simta utili comunitatilor
in care traiesc sau in institutiile in care
lucreaza, sa nu se rusineze de a fi buni
patrioti in tot ceea ce fac prin propria lor
combustie sufleteasca… Sa fie nelipsiti de
la activitatile pe care le organizeaza
autoritatile locale, sa-si exprime prin fapte
laudabile statutul de "om al cetatii",
responsabil pentru prezentul si viitorul
comunitatii in care traieste, incepand cu
reusitele din propria-i familie. In UE,
Romania are nevoie de astfel de oameni si
energii.
La "Diverse", presedintele Asociatiunii, D-
l Prof. univ. dr. Dumitru Acu, prezinta
Programul Asociatiunii pe anul 2014,
punctand principalele directii de actiune pe
linie culturala, accentuand diversificarea
domeniilor, extinzand aria de reprezentare
inspre Stiinte si Morala crestina, cu intentia
vadita ca fiecare Cerc sau Sectiune sa se
inspire din acest Program national. Se
supune atentiei realizarea unei baze de date
care poate fi mai bine si mai usor
actualizata si accesata prin posta
electronica si, cu prioritate, se anunta
lansarea unor programe de alfabetizare pe
specializari, prin cursuri de formare si
reconversie profesionala.
In completare, D-na Areta Mosu,
vicepresedinta Asociatiunii, propune
alcatuirea unui mesaj de incurajare pentru
conducerea Liceului "Lucian Blaga" din
Tiraspol, directorului si directorului
adjunct care au probleme cu guvernul de
acolo, fiind acuzati de "frauda financiara".
Deoarece exista suspiciunea unor interese
meschine, se considera necesar un sprijin
moral din partea Asociatiunii. Cu ducerea
la indeplinire a acestei probleme se
incredinteaza Biroul Desp.
In incheiere, se reinnoiesc promisiunile de
fructuoasa colaborare cu ASTRA centrala
si cu despartamintele reprezentate la
aceasta adunare. Participantii vor continua
socializarea, degajand noi idei care pe
parcurs si de comun acord sa fie duse la
indeplinire…
Drept pentru care, s-a incheiat prezentul
proces verbal.
Vivat, crescat, floreat ASTRA!
Nasaud, 08. 02. 2014
Intocmit proces verbal:
Prof. Gabriela-Elena Herta
si Augustina Gusa.
≈
___________________________________________________________________________
13
Asociaţiunea ASTRA Despărţământul Năsăud
REZOLUŢIE ASTRA de astăzi, adaptată la cerinţele vieţii contemporane este glasul înaintaşilor
peste timp, glas care ne îndeamnă la unitatea naţională în jurul problemelor ce ne consumă
prezentul şi ne prefigurează viitorul. Ne îngrijorează criza morală prin care trecem, criză în
care valorile naţionale în loc să fie promovate sunt blamate, iar rezultatele pe termen mediu
sau lung pot fi dramatice. În concertul mondial al globalizării de astăzi fiecare naţiune îşi
etalează valorile sale ca pe o carte de vizită prin care se identifică în lume. Unii români mai
degrabă şi le denigrează, golind istoria şi cultura română de principalele ei valori, fără să
pună ceva mai bun în locul acestora.
A promova şi a proteja valorile noastre naţionale constitue o datorie permanentă a
fiecărui cetăţean român, obiectiv pe care Asociaţiunea ASTRA îl promovează de peste 150 de
ani, fără a subestima valorile altor popoare europene sau grupuri etnice trăitoare în spaţiul
românesc. ASTRA condamnă şi respinge extremismul, şovinismul, xenofobia şi iredentismul
celor care le mai agită prin Uniunea Europeană, uniune statală care şi-a asigurat stabilitatea
prin tratate semnate unanim, cu mulţi ani în urmă. ASTRA este solidară cu românii de
pretutindeni, respingând separatismele de orice fel sau privilegiile discriminatorii promovate
de unii extremişti. ASTRA susţine problemele românilor dinafara Ţării prin diverse contacte
şi schimburi culturale, sprijinindu-i în promovarea valorilor proprii tradiţionale dar şi a
integrării lor în exigenţele legislative ale statului în care trăiesc.
ASTRA militează pentru sporirea continuă a zestrei spirituale a poporului român şi
pentru conservarea a tot ce este valoros şi original în tradiţiile culturale româneşti. ASTRA
cultivă şi apără limba română, istoria şi cultura naţională, cerând autorităţilor statale
româneşti revizuirea şi corectarea ariei curriculare a disciplinelor umaniste care se predau în
şcoli şi universităţi, în sensul de a evita falsul, minciuna şi mistificarea adevărului istoric. Prin
aceste obiective ASTRA este de un real folos statului Român, veghind la evitarea derapajelor
defavorabile românilor.
ASTRA va continua cinstirea memoriei înaintaşilor ei, a personalităţilor culturii şi
ştiinţei româneşti, a eroilor români căzuţi pentru libertate şi pe câmpurile de luptă, în timpul
celor două războaie mondiale, nu numai în ţară ci şi în ţările Uniunii Europene şi în ţările
unde locuiesc români dintotdeauna. ASTRA va continua strângerea legăturilor de colaborare
cu Academia Română, cu Universităţile din ţară şi străinătate, cu Biserica, Şcolile şi
instituţiile lor ierarhice, cu toate instituţiile de cultură locale, judeţene şi naţionale. În acest
sens, astriştii năsăudeni cer autorităţilor române promovarea unui program naţional în care să
fie prefigurat viitorul tineretului: ce obiective naţionale vom urmări, ce meserii vor învăţa
copiii Ţării, unde şi ce vor lucra în următorii ani..
Participanţii la Adunarea Generală cer Guvernului României, Parlamentului şi d-lui
Preşedinte să supravegheze atitudinile antiromâneşti din interiorul şi exteriorul Ţării, pentru a
nu fi înşelaţi de artificii geopolitice periculoase. să decidă în favoarea poporului român cu
privire la vânzarea pământului şi valorificarea resurselor naturale, să încurajeze capitalul
autohton românesc, favorizând un viitor sigur pt generaţiile viitoare.
Astriştii prezenţi la Adunarea anuală aduc calde mulţumiri autorităţilor judeţene şi
locale pentru sprijin şi colaborare, tuturor astriştilor năsăudeni pentru implicare voluntară şi
altruistă în actul de ameliorarea a climatului moral-civic şi cultural-spiritual.
Năsăud, Preşedintele Desp. Astra Năsăud
8 februarie 2014, Prof. Ioan Seni
___________________________________________________________________________
14
Cercul ASTRA oraş Năsăud, model de activitate astristă
Reprezentanţii Cercului Astra oraş
Năsăud, Floarea Pleş – preşedintă, Ovidiu
Maghiar, Lucreţia Mititean, Valeria
Berceni şi Floarea Marţian –
vicepreşedinţi, precum şi cei doi secretari
încasatori – Giorgică Andriescu şi Livia
Gavrilaş şi-au îndreptat toată atenţia spre
realizarea activităţilor cuprinse în
Programul de activitate pe anul 2014.
Astfel, printr-o muncă serioasă
(voluntară), presărată cu noi iniţiative şi
dragoste pentru oraşul Năsăud, acţiunile
întreprinse în cursul sem. I – 2014 au fost
din cele mai benefice, frumoase,
interesante şi atrăgătoare.
Participarea astriştilor la toate
evenimentele apărute în această perioadă,
schimburile de experienţă, întâlniri cu
astriştii din ţară şi din afara graniţei,
tematica pusă în dezbatere la întâlnirile ce
au avut loc (lansare de carte, simpozioane
ştiinţifice, etc.), descoperirea de noi
talente în ale scrisului, ale poeziei, pictură,
grafică, obiecte de artă şi artizanat, talente
artistice (muzică), toate acestea au
confirmat seriozitatea celor care le-au
iniţiat şi le-au organizat, depinzând şi de
efortul real a fiecărui astrist care s-a
implicat în activitatea Cercului Astra oraş
Năsăud.
10 Ianuarie 2014 (vineri) – În sala
de Conferinţe arhiplină, a Muzeului
Grăniceresc din Năsăud, a avut loc
lansarea cărţilor de poezie (poeme)
avându-l ca autor pe poetul năsăudean
MIHAI PLEŞ, una antum „PSALMI
CURBI”, ed. în 1995 – Editura „Brăduţ”
Tg. Mureş şi una postum „TURNUL
ABEL” ed. în decembrie 2013, Editura
„NIKO” Tîrgu Mureş, lăsată în manuscris
de a cărei editare s-a îngrijit mama poetului
Floarea Pleş care este şi preşedinta
Cercului Astra Oraş Năsăud, manuscris pe
care l-a păstrat ca un odor de preţ şi care a
simţit, ca pe o datorie de suflet să facă
cunoscut cuvintele de dincolo de lumi ale
fiului său.
În desfăşurarea evenimentului
literar-artistic a fost salutat de doctorul în
arheologie Lucian Vaida directorul
Muzeului Grăniceresc, după care, la
dorinţa d-nei Floarea Pleş, a avut loc un
parastas în memoria celui omagiat, slujbă
oficiată de preoţii Leon Pop, Lucian
Greabu şi George Celsie.
În continuare acţiunea a fost
moderată de prof. Ioan Seni, preşedintele
Despărţământului Astra Năsăud, care a dat
cuvântul celor care au dorit să vorbească
despre personalitatea şi opera literară şi
artistică a lui Mihai Pleş, decedat în 10 oct.
1999 la vârsta de 40 ani, fiind restituit ca
om de cultură năsăudean, a fost readus în
memoria celor care l-au cunoscut prin
editarea şi respectiv reeditarea volumelor
„PSALMI CURBI” şi „TURNUL ABEL”
şi prin discursurile purtate de către
dl. Mircea Romocea – primarul oraşului
Năsăud, Nicolae Băciuţ – profesor, scriitor,
poet, jurnalist, editorul cărţii şi lector de
carte la vol.II „TURNUL ABEL”, Radu
Gavrilă – preşedintele Despărţământului
Astra Dej, Dorel Coc – dir. Colegiului
Naţional „George Coşbuc” din Năsăud,
sing. Ştefan Ghioc, profesorii dr. Gheorghe
Pleş şi Mircea Daroşi, scriitorii Vlaşin
Raveca, Ioan şi Lucreţia Mititean, preoţii
Leon Pop şi Lucian Greabu.
Prof.dr. Gheorghe Pleş a scos în
evidenţă talentul poetului Mihai Pleş – de
profesie inginer geolog, şi în desen şi în
grafică, poetul a realizat grafica în revista
„Virtus Romana Rediviva” a Liceului
„George Coşbuc” Năsăud în perioada
anilor de liceu (Cl.X-a, XI-a, XII-a).
evenimentul s-a încheiat cu un moment de
muzică folk, susţinut de Sorin Găzdac,
iniţiat în frumosul gen muzical chiar de
către poetul Mihai Pleş, care compunea
muzică şi cânta la chitară. Sorin, la acest
eveniment a cântat împreună cu Alexandra
Bindea şi Darius Talpoş.
___________________________________________________________________________
15
În sală au fost prezenţi cei doi fii a
lui Mihai Pleş, ing. dr. George-Emil şi
studentul Vlad-Traian.
Un adevărat recital de poezie
românească a prezentat scriitorul şi poetul
Băciuţ – redactor al revistei Vatra Veche
(Tg. Mureş), care s-a ocupat şi de editarea
volumului „TURNUL ABEL”, iar
referirile Domniei sale despre poezia lui
Mihai Pleş îl plasează în rândul marilor
poeţi ai literaturii române.
Familia poetului s-a bucurat de
prezenţa a numeroşi prieteni din oraş şi
Primăria oraşului Năsăud, din Bistriţa şi
din alte localităţi. Au fost prezenţi scriitori
din Bistriţa, Beclean, Dej, Rodna, Maieru,
Nepos, Rebrişoara, Feldru, Poiana Ilvei şi
Năsăud.
Au participat colegii de liceu a
poetului: Aurora Petrean, Mălin Scridon,
Marcel Beltic, Dorina Ilovan, Monica
Marţian, Ica Ceuca, Nicolaie Pop, etc.
Prezenţa astriştilor năsăudeni a fost
foarte numeroasă: fam. Ghioc Ştefan şi
Viorica, fam. Tămăşan Vasile şi Floarea,
fam. Mititean Ioan şi Lucreţia, Nistor
Saveta, Câmpeanu Sabina, Urâte Elisabeta,
Istrate Vica, Gavrilaş Livia, Cucoş Mihai,
Suciu Macedon, Buhai Dumitru, Cârcu
George, Dohotaru Gheorghe, Celsie
George, Greabu Lucian, Telcean Rafila,
Leşan Ioana, Vaida Ana, Mureşan Viorica,
Rusu Floarea, Vaida Lucian, Vaida Floare,
Bumbu Nichita, Andriescu Giorgică,
Moldovan Rodica Fercana, fam. Mureşan
Valer şi Veronica, Deac Maria, Dâmbu
Lenuţa, Lari Ana, Maghiar Ovidiu,
Mureşan Dumitru, Pleş Gheorghe, Marţian
Floarea, Olga Lucuţa, Dascăl Traian,
Grumezia Ştefan, Ceuca Crina, Popovici
Lucian, Seni Ioan şi Pleş Floarea.
În final D-na Floarea Pleş a adus
mulţumirile cuvenite tuturor celor prezenţi
şi celor care s-au implicat în reuşita
evenimentului.
15 Ianuarie 2014 (miercuri) – De
ziua lui Eminescu, devenită ziua Culturii
Naţionale.
Cercul Astra oraş Năsăud şi
Primăria în colaborare cu Casa de Cultură
orăşenească au depus coroane de flori la
busturile lui Eminescu şi Veronica Micle.
Primăria a fost reprezentată de
primarul Mircea Romocea şi viceprimarul
Niculai Găitan.
Cercul Astra oraş Năsăud a fost
reprezentat de către prof. Seni Ioan –
preşedintele Despărţământului, Pleş
Floarea – preşedinta Cercului oraş,
Maghiar Ovidiu şi fam. Ioan şi Lucreţia
Mititean – vicepreşedinţi. Au mai fost
prezenţi: Rus Silviu dir. Casei de Cultură,
Grumezia Ştefan dir. Bibliotecii orăşeneşti,
Urâte Elisabeta, Olga Lucuţă, Ghioc
Viorica, Câmpeanu Sabina, Radu Sârbu,
Telcean Rafila, Leşan Ioana, Andriescu
Giorgică, pr. Greabu Lucian, etc.
Despre opera şi viaţa celor doi poeţi
a vorbit prof. Seni Ioan urmând recitări din
versuri eminesciene: Lucreţia Mititean şi
trei eleve de la Colegiul Naţional „George
Coşbuc” Năsăud.
24 Ianuarie 2014 – Unirea
Principatelor – 155 de ani de la marele act
istoric - Mica unire – 24 Ianuarie 1859
(Moldova cu Ţara Românească) sub
domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a
precedat înfăptuirea „Marii Uniri” din
1918.
Consiliul Local şi Primăria oraşului
Năsăud, reprezentată de către primarul
Mircea Romocea, viceprimar Găitan
Niculai şi secretar Pop George, au
organizat depunerea de coroane la
Monumentul Eroilor din Parcul central al
oraşului, eveniment la care au participat un
număr însemnat de astrişti în frunte cu
preşedintele Despărţământului prof. Seni
Ioan şi preşedinta Cercului Astra oraş,
Floarea Pleş, Maghiar Ovidiu, Leşan
Ioana, Urâte Elisabeta, Buhai Dumitru,
Năsăudean Gheorghe, Suciu Macedon,
Telcean Rafila, Cucoş Mihai, Rus Silviu –
directorul Casei de Cultură, Boţan Ioan,
Redac Răzvan, Pop George, Vaida Lucian
dir. Muzeului Grăniceresc, etc.
Au mai depus coroane de flori
conducerea Jandarmeriei, a Poliţiei oraş
Năsăud şi a Secţiei de Pompieri. La
eveniment au mai participat şi alţi cetăţeni
ai oraşului Năsăud.
Cu acest prilej, primarul oraşului
Mircea Romocea a vorbit despre
însemnătatea Zilei de 24 Ianuarie 1859,
___________________________________________________________________________
16
făcând o incursiune în derularea
evenimentelor de la acea vreme, până la
înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie
1918, ştirbită apoi prin pierderile
dictatoriale din 1940 şi rămase încă
nerezolvate până în prezent.
31 Ianuarie 2014 (vineri) –
Despărţământul Astra Dej, preşedinte ec.
dr. Radu Gavrilă, a organizat un schimb de
experienţă între astriştii gazdă şi cei din
Despărţământul Năsăud şi Beclean.
Din cadrul Despărţământului
Năsăud au participat astrişti de la mai
multe Cercuri:
Cercul Astra oraş - prof. Seni Ioan
preşedintele Despărţământului, Floarea
Pleş preşedinta Cercului oraş, Ioan şi
Lucreţia Mititean vicepreşedinţi, Olga
Lucuţă jurnalist, şi Lungu Grigore.
De la Cercul Astra Nepos: prof.
Daroşi Mircea – preşedinte cu soţia Rodica
şi de la Rebrişoara Catarig Leon
preşedintele Cercului.
De la Beclean au participat fam.
Dănilă Arpăşteanu şi fam. Nicula.
Discuţiile purtate şi ideile împărtăşite au
fost de bun augur.
8 Februarie 2014 (sâmbătă) – la
Năsăud, a avut loc Adunarea Generală a
Despărţământului ASTRA Năsăud,
condusă de prof. Ioan Seni – preşedintele
Despărţământului şi alegerea noii
conduceri pe perioadă de 4 ani.
Lucrările adunării s-au desfăşurat în
sala de conferinţă a Muzeului Grăniceresc
din oraşul Năsăud, dir. dr. Lucian Vaida.
Înainte de începere, s-au vizitat:
expoziţia de artizanat popular a creatoarei
Virginia Linu din Salva, expoziţia de carte
a membrilor Astra şi a celor din Liga
Scriitorilor – preşedinte Mititean Ioan,
precum şi picturile expuse şi realizate de
pictorii Nichita Bumbu şi Găurean Angela
– membrii ai Cercului Astra oraş Năsăud.
Pe parcursul desfăşurării adunării
generale, precum şi la încheierea acesteia,
s-au prezentat momente literar-artistice:
versuri populare, muzică uşoară, muzică
populară, muzică instrumentală, pricesne –
corul „Laudatio”, poezie şi s-au lansat cărţi
şi reviste.
La adunare au participat
reprezentanţi ai ASTREI centrale (Sibiu),
prof. univ. dr. Dumitru Acu – preşedintele
Astrei, prof. Areta Moşu – vicepreşedinte
ASTRA pentru românii din diaspora şi
preşedinte al Despărţământului „Mihai
Kogălniceanu” Iaşi şi director al revistei
românilor de pretutindeni „Revista
română”, apoi invitaţi speciali din
Basarabia – CAHUL, prof. univ. dr. Maria
Barbă – preşedinta Cercului ASTRA,
Onisifor Ghibu şi conf. univ Ioana Aurelia
Axente din cadrul Facultăţii de Filologie şi
istorie a Universităţii de Stat „Bogdan
Petriceicu Haşdeu”, apoi, au fost prezenţi
delegaţi din Baia-Mare, Cluj-Napoca,
Tg.Mureş, Reghin, Blaj, Dej, Bistriţa, Iaşi,
Sibiu, Beclean şi astrişti din toate cercurile
Despărţământului Astra Năsăud, cei mai
numeroşi fiind astriştii Cercului oraş
Năsăud: Mititean Ioan şi Lucreţia,
Mureşan Valer şi Veronica, Tămaş Vasile
şi Floarea, Vaida Lucian şi Floarea, Pleş
Floarea, Istrate Vica, Marţian Floarea,
Gavrilaş Livia, Andriescu Giorgică, Deac
Maria, Lari Ana, Ghioc Ştefan şi Viorica,
Olga Lucuţa, Radu Sârbu, Berceni Valeria,
dr. Pleş Gheorghe, Leşan Ioana, Telcean
Rafila, Vaida Ana, Urâte Elisabeta, Nistor
Saveta, Câmpean Sabina, preot Greabu
Lucian, preot Rusu Florin, pr. Celsie
George, Mureşan Dumitru, Maghiar
Ovidiu, Rus Silviu dr. Casei de Cultură,
Cleja Vasile, Cucoş Mihai, Suciu
Macedon, Dohotaru Gheorghe, Cârcu
George, Buhai Dumitru, Găzdac Sorin,
Bumbu Nichita, Găurean Angela, Moraru
Emanoil, Roşca Paul Ersilian, Dascăl
Traian, etc.
Meritul privind modul de
organizare şi desfăşurare a lucrărilor
adunării generale îi revine prof. Seni Ioan
– preşedintele Despărţământului şi
astriştilor care s-au implicat în reuşită.
Preşedintele – prof. Seni Ioan a
prezentat Raportul de activitate Power –
point, a fost o reuşită, a stârnit interes, a
rezultat o activitate bogată şi interesantă.
S-au prezentat apoi toate celelalte
materiale prevăzute la ordinea de zi
conform statutului Astra, s-au supus la vot
şi s-au aprobat în unanimitate.
___________________________________________________________________________
17
În partea a doua – Alegerile noii
conduceri a Despărţământului Astra
Năsăud, pentru următorii 4 ani.
A fost reales în funcţia de
preşedinte a Despărţământului prof. Seni
Ioan, apoi – preşedintele Cercului Astra
oraş Năsăud ec. Floarea Pleş, cerc şcoli –
prof. Dorel Alexandru Coc, cerc Valea
Ilvelor prof. Pavel Berengea, cerc Valea
Sălăuţei prof. Ana Filip, cerc Valea
Someşului superior prof. Icu Crăciun, cerc
Rebrişoara şi Valea Rebrei – Leon Catarig.
În prima şedinţă de lucru care a
avut loc în 6 martie 2014, sau numit
preşedinţii pe secţiuni, vicepreşedinţii şi
alţi colaboratori, în vederea realizării
programului care vizează toate domeniile
de activitate.
28 Februarie 2014 (vineri) – la
Muzeul Grăniceresc Năsăud a avut loc
vernisajul expoziţiei de pictură „CADRE”
pictor debutant Marius Bodea, năsăudean.
Evenimentul a fost organizat de
Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud,
în colaborare cu Muzeul Grăniceresc
Năsăud, cu sprijinul Primăriei şi
Consiliului Local Năsăud.
Vernisajul a fost susţinut de către
dl. Lucian Vaida – dir. Muzeului şi de
către prof. – pictor Bichigean Lucian.
La vernisaj au participat mai mulţi
astrişti: Nichita Bumbu şi Găurean Angela
– pictori, Seni Ioan preşedinte
Despărţământ, Pleş Floarea preşedinta
Cercului, Mititean Ioan şi Lucreţia
vicepreşedinţi, Tămaş Floarea, Popovici
Lucian, Lăpuşnean Ioana, Rus Silviu dir.
Casei de Cultură, Vaida Lucian dir. Muzeu
şi Bichigean Lucian - pictor.
După trecerea în revistă a lucrărilor
expuse şi după prezentările făcute de către
cei doi susţinători, şi-au dat cu părerea d-
na Lucreţia Mititean, Floarea Pleş şi
Niculai Găitan care au adus cele mai
frumoase cuvinte de laudă, de apreciere şi
sincere felicitări pictorului pentru
frumuseţea tablourilor şi varietatea
tematică exprimată prin lucrările expuse,
pentru eleganţa şi sensibilitatea îmbinării
culorilor şi perfecţiunea în actul de pictură.
Marius Bodea, absolvent a
Facultăţii de Arte Plastice – Academia
„Ioan Andreescu” Cluj-Napoca, este cu
adevărat un mare pictor.
8 Martie 2014 (sâmbătă) – Ziua
Femeii – prilej cu care doamnele şi
domnişoarele sunt sărbătorite pentru ceea
ce reprezintă în familie şi societate.
Cercul Astra oraş Năsăud fiind la a
III-a ediţie, şi-a sărbătorit femeile astriste
organizându-le o întâlnire la Restaurantul
„Sălăuţa” Năsăud la care au participat
aproximativ 70 de persoane din care şi un
număr restrâns de invitaţii;
- De la ASTRA Dej au venit să
sărbătorească cu astriştii năsăudeni:
preşedintele Despărţământului ec.dr. Radu
Gavrilă cu soţia Mariana, Vlaşin Raveca –
poet cu soţul Vlaşin Petre şi ec. Naum
Violeta.
- De la CEDDO – Consorţiul pentru
Educaţie şi dezvoltare durabilă „România
Europeană”, au participat: preşedintele de
onoare prof. Ioan Neagoş, consilierul pe
probleme de educaţie d-na Luiza Iliescu şi
domnii Dumitru Isub – specialist în
medicină cuantică şi rezonanţă, cu Marius
Pop – Terapeut, amândoi din Reghin, jud.
Mureş.
- Au fost invitaţi şi au participat
câţiva preşedinţi de cercuri din cadrul
Despărţământului Năsăud: Mircea Daroşi
– prof., scriitor, poet, jurnalist cu soţia
Rodica de la Nepos, Leon Catarig de la
Rebrişoara şi prof. Gabriela Herţa de la
Romuli.
Astriştii năsăudeni: Seni Ioan, Pleş
Floarea, fam. Mititean Ioan şi Lucreţia,
fam. Berceni Romulus şi Valeria, fam.
Andriescu Giorgică şi Floarea, Telcean
Rafila, Leşan Ioana, Lari Ana, Urâte
Elisabeta, Mureşan Viorica, pr. Grebu
Lucian, fam. Cucoş Mihai şi Ioana, Dascăl
Traian, Dâmbu Lenuţa, Sabadâş Dorina,
fam. Pop George şi Maria, fam. Ghioc
Ştefan şi Viorica, Găurean Angela, fam.
Mureşan Valer şi Veronica, Guzu Veturia,
Dâmbu Mariana, Boţan Ioan, Moldovan
Rodica Fercana, Bumbu Nechita, Nistor
Nelu, Lăpuşnean Ioana, Galben Mihaela,
Hanţiu Vasile, Tămaş Floarea, împreună cu
mai mulţi invitaţi (prieteni şi membri de
familie), au sărbătorit ziua de 8 Martie
într-un mod deosebit de plăcut. Primăria
___________________________________________________________________________
18
oraşului Năsăud a fost reprezentată de
astristul jr. Pop George, care, în numele
Primăriei şi a Consiliului Local a înmânat
flori femeilor prezente la eveniment.
Biserica a fost reprezentată de
astristul pr. Greabu Lucian care a
binecuvântat masa.
A fost o întâlnire excepţională care
pe parcurs s-a transformat într-un
eveniment cultural artistic, întrucât în
timpul servirii mesei (cu pauzele de
rigoare), în mod spontan astriştii talentaţi
au pus stăpânire pe microfon: au recitat din
poeziile proprii dedicate mamelor
(femeilor), au cântat, au spus bancuri, s-a
vorbit despre sănătate, etc., a fost o
atmosferă plăcută, de prietenie şi bună
dispoziţie.
Dl. Seni Ioan, a vorbit despre rolul
şi importanţa femeii în societate: femeia în
istorie, literatură, medicină, ştiinţă,aviaţie,
cultură, în administraţie şi în activitatea
astristă, exemplificând din fiecare domeniu
cele mai reprezentative figuri. D-na
Floarea Pleş, pe scurt a vorbit despre Astra
năsăudeană şi înţelesul ei. Au recitat
poezii: Berceni Romulus, Daroşi Mircea,
Vlaşin Raveca, Mititean Lucreţia, Pleş
Floarea, Moldovan Rodica Fercana, Ghioc
Ştefan şi Catarig Leon.
Grupul vocal a fost susţinut de către
astriştii Mititean Ioan – preşedintele Ligii
Scriitorilor Năsăudeni, Galben Mihaela,
Bindea Alexandra şi Scurtu Cristina ne-au
încântat sufletele cu cele mai frumoase
melodii de muzică uşoară şi populară.
Printre pauze, au vorbit şi
reprezentanţii consorţiului CEDDO: D-na
Luiza Iliescu, şi dr. Dumitru Isub, care au
fost plăcut impresionaţi de frumuseţea
evenimentului, a calităţii oamenilor care
fac parte din Cercul Astra oraş Năsăud, au
adus laude şi felicitări d-nai Floarea Pleş
organizatorul evenimentului şi d-lui Ioan
Seni preşedintele Despărţământului.
Au făcut o legătură între sănătate,
spiritul de vioiciune şi inteligenţă a celor
prezenţi, şi-au exprimat în acelaşi timp
dorinţa de a colabora cu Astra năsăudeană.
Preşedintele Ligii Scriitorilor Năsăudeni –
d-l Mititean Ioan, fiind atent la momentele
lirice, (la poeziile recitate) a anunţat cu
satisfacţie primirea în Liga Scriitorilor
Români a d-nei Floarea Pleş, cunoscută ca
fiind şi un bun cercetător şi scriitor în
domeniul documentar-monografic, şi a d-
lui Ştefan Ghioc.
27 Martie 2014 (joi), ora 1200
, la
Cercul Militar al armatei Bistriţa-Năsăud,
s-a lansat albumul - PE URMELE
IANCULUI – TRADIŢII ŞI ARTĂ - ,
autori: Lazăr Morcan (artist plastic) şi Ioan
Cărăşel.
Manifestarea s-a desfăşurat sub
egida Ligii Scriitorilor din România,
preşedinte Al. Florin Ţene.
Prezentarea albumului a fost făcută
de către Lazăr Morcan, Ioan Cărăşel, de
col.(r.) Vasile Şt. Tutula şi Ioan Cârcu.
De la Cercul Astra oraş Năsăud, au
participat astriştii: prof. Seni Ioan, care a
vorbit despre Avram Iancu – eroul
Naţional al României, fam. Mititean Ioan
şi Lucreţia, Floarea Pleş, fam. Berceni
Romulus şi Valeria, Moldovan Rodica
Fercana – a recitat o poezie dedicată lui
Avram Iancu, Lungu Grigore şi Daroşi
Mircea, preşedintele Cercului Astra de la
Nepos.
27 Martie 2014 (joi de la orele
1700
), delegaţia de astrişti care au participat
la Cercul Militar din Bistriţa, mai puţin
Moldovan Rodica Fercana, s-au deplasat la
Cluj, unde a avut loc Cenaclul Literar al
Ligii Scriitorilor din România, o întâlnire
foarte bine organizată, condusă de Dl.
vicepreşedinte a Ligii Clujene – Iulian
Patca, însoţit de către D-na Antonia Bodea
şi de D-na Voichiţa Pălăcean Vereş –
directorul Editurii Napoca Nova.
În desfăşurarea întâlnirii s-au
discutat probleme de organizare în cadrul
Cenaclului Literar, s-au lansat mai multe
cărţi printre care şi cartea „Spin”, autor
Nadia Urian, care a obţinut premiul de
debut, apoi, s-au acordat diplome la mai
mulţi scriitori, iar în încheiere, s-a stabilit
programul de lucru pentru luna aprilie
2014.
29 Martie 2014 (sâmbătă), la Dej a
avut loc Adunarea generală anuală a
Despărţământului Astra Dej, preşedinte
fiind ec. dr. Radu Gavrilă.
___________________________________________________________________________
19
Lucrările adunării s-au desfăşurat la
Liceul „Papiu Ilarion” director – Dorina
Gherman.
Astra Dej s-a bucurat de prezenţa la
adunarea generală a oficialităţilor locale:
Cornel Iţu – deputat, Costan Morar –
primarul Dejului, Aurelian Mureşan –
viceprimar şi preoţii bisericii ortodoxe
dejene.
Din partea Astrei Centrale – Sibiu a
participat preşedintele – prof. dr. Dumitru
Acu, iar de la Cercul Astra oraş Năsăud au
participat: Seni Ioan, Pleş Floarea, Maghiar
Ovidiu, fam. Mititean Ioan şi Lucreţia,
fam. Berceni Romulus şi Valeria, Lungu
Grigore, de la Nepos prof. Daroşi Mircea,
de la Romuli prof. Herţa Gabriela şi de la
Rebrişoara, Catarig Leon.
Pentru astriştii năsăudeni, întâlnirea
a reprezentat un schimb de experienţă
plăcut. Am apreciat consistenţa
materialelor şi modul lor de prezentare cu
încadrarea în timpul prevăzut prin
programul de desfăşurare a adunării
generale.
Apoi, am fost surprinşi plăcut de
aprecierea de care se bucură
Despărţământul Astra Dej din partea
organelor locale, de laudele aduse şi de
ajutorul bănesc pe care îl acordă
activităţilor astriste.
Pe parcurs, s-a făcut un scurt istoric
al Dejului, care în acest an aniversează 800
de ani de la atestarea documentară. În
încheiere s-a prezentat un program artistic
de către elevii de clase mici, program
excepţional pentru a cărui reuşită s-au
implicat diriginţii şi profesorii elevilor.
1 Aprilie 2014 (marţi). Năsăudul s-
a bucurat de prezenţa Principelui Radu al
României. Acţiunea a fost organizată de
către Editura „Curtea Veche” în colaborare
cu Complexul Muzeal Bistriţa şi Năsăud.
La sosire în Năsăud, a făcut un
scurt popas la Primăria oraşului unde a fost
întâmpinat de primarul Mircea Romocea,
de consilieri locali şi de o mulţime de
năsăudeni printre care şi astriştii: Seni
Ioan, care a ţinut o cuvântare, Lenuţa
Dâmbu, Pop George, Boţan Ioan,
Lăpuşnean Ioana, Sabadâş Dorina, Rus
Silviu, etc., şi un număr însemnat de elevi.
Apoi s-au deplasat pe jos, la
Muzeul Grăniceresc Năsăud, unde au fost
întâmpinaţi de directorul muzeului dr.
Lucian Vaida, precum şi de numeroşi
oameni ai locului printre care un număr
însemnat de astrişti de la Cercul oraş
Năsăud: fam. Mititean Ioan şi Lucreţia,
prof. dr. Pleş Gheorghe, Dascăl Traian,
Olga Lucuţă, Pleş Floarea, Deac Maria,
Raus Pompei, Mureşan Dumitru, Vaida
Floare, Câmpeanu Sabina, Tămaş Floarea,
Popovici Lucian, Gălăţan Valentin,
Grumezia Ştefan, Ceuca Crina, Sârbu
Radu, etc. La intrare în curtea muzeului,
Alteţa Sa, a fost salutată de un călăreţ, cu
un cal superb, semn al onoarei şi vitejiei
grănicerilor năsăudeni.
Sala de conferinţă a muzeului a fost
arhiplină.
Întreaga audienţă a participat la
lansarea de carte regală, prezentată de prof.
dr. Bozbiciu Nicolaie, două cărţi:
„Margareta – Portretul Principesei
Moştenitoare” şi „Trei poduri peste
lumi”.
Alteţa Sa, a vorbit despre susţinerea
programului „Cărţile copilăriei” iniţiat de
editura „Curtea Veche” Publishing şi de
multiplele direcţii de acţiune din cadrul
acestuia pentru a readuce lectura printre
plăcerile celor mici. A fost plăcut
impresionat de numărul mare de
participanţi şi mai ales, de prezenţa
elevilor.
În încheiere, a dat autografe, după
care s-a deplasat la statuia lui Ferdinand
(ctitorul Marii Unirii), din parcul de pe B-
dul Grănicerilor, statuie realizată de
astristul dr. Dascăl Traian.
5 Aprilie 2014 (sâmbătă), a avut
loc şedinţa Comitetului Central al ASTREI
– Sibiu. De la Năsăud au participat câţiva
dintre astriştii care fac parte din Comitetul
Central: Seni Ioan – preşedintele
Despărţământului Năsăud, Pleş Floarea –
preşedinta Cercului oraş Năsăud, Istrate
Vica – preşedinta Comisiei de Cenzură la
nivel central şi Filip Ana – preşedinta
Cercului Salva.
Lucrările au fost conduse de către
preşedintele Astrei centrale – prof. univ.
dr. Dumitru Acu, s-au desfăşurat la
___________________________________________________________________________
20
Complexul Naţional Muzeal Astra din
Sibiu. Muzeul Civilizaţiei Populare
Tradiţionale Astra Sibiu, în aer liber, se
întinde pe o suprafaţă de 131 hectare, cu
păduri cu tot, cu posibilitate de extindere
pe încă 2.900 mp, destinată dezvoltării
tehnicii civilizaţiei tradiţionale prin
construirea unui centru de învăţământ
(şcoală), cu fonduri Europene.
În şedinţă s-a prezentat Raportul de
activitate a Astrei centrale pe anul 2013,
Raportul financiar, Raportul Comisiei de
cenzori, apoi au avut loc discuţii şi
propuneri care au fost consemnate de D-l
Seni Ioan, predate apoi secretariatului
central.
Pleş Floarea, de la Astra Năsăud, a
propus următoarele:
- Sediul Astrei Centrale să fie pentru
totdeauna la Sibiu, este oraşul în
care în anul 1861 s-a înfiinţat
Asociaţiunea Transilvană pentru
Literatura Română şi Cultura
Poporului Român – ASTRA –
- Să se modifice legea privind
retrocedarea şi vânzarea de terenuri
şi păduri străinilor şi nu numai, în
suprafeţe fără limită;
- Prin mass-media să se dea un
comunicat din care să rezulte că
Asociaţiunea Astra nu are nici o
legătură cu Astra – Asigurări sau cu
alte instituţii şi Cluburi sportive
care poartă aceeaşi denumire, iar
unele din ele sunt implicate în
scandaluri şi acte de corupţie,
creându-se confuzii.
În încheierea lucrărilor, au avut loc
lansări de carte printre care şi volumul D-
nei Elena Macovei, prof. univ. dr. „O viaţă
dedicată învăţământului şi culturii”.
5 Aprilie 2014 (sâmbătă), în timp
ce o parte din conducerea Astrei năsăudene
erau la Sibiu, la şedinţa Comitetului
Central al Astrei, la Muzeul Grăniceresc
din Năsăud, au sosit în vizită elevii clasei a
X-a de la Colegiul „Marin Preda” din
Odorheiu Secuiesc, de la Aşezământul Sf.
Iosif. Au fost întâmpinaţi de către
muzeograful Dan Prahase şi Radu Nistor,
care i-a introdus în istoria năsăudenilor,
explicându-le, cu lux de amănunte
importanţa documentelor şi a lucrurilor ce
se găsesc în fiecare încăpere, stârnindu-le
mare interes.
Din partea Despărţământului Astra
şi a Cercului oraş Năsăud au fost
întâmpinaţi de către scriitorul Mititean
Ioan care a şi moderat întâlnirea, apoi, fam.
Berceni Romulus şi Valeria, Mititean
Lucreţia, fam. Daroşi Mircea şi Rodica,
Dascăl Traian şi Olga Lucuţă, toţi au
vorbit, au prezentat cărţi, au recitat din
versurile lor, au creat o atmosferă literară
plăcută.
Acţiunea s-a încadrat unei serii de
manifestări culturale sub genericul
„Armonii de primăvară”. Elevii au fost
însoţiţi de diriginta clasei, prof. Mihaela
Petruţ şi de către gazdele lor de la Bistriţa,
dl. Menuţ Maximinian – scriitor, jurnalist,
director administrativ al ziarului
„Răsunetul”, cel care a scris cartea „Chip
de înger” (despre copiii de la Aşezământ şi
măicuţele care se ocupă de ei, şi d-na Lucia
Cotul – om de afaceri.
A fost o întâlnire emoţionantă cu
aceşti copii care au prezentat un scurt
program dedicat apropierii sărbătorilor
pascale.
Scriitorul Mititean Ioan în calitatea
de autor, a donat elevilor cărţi din colecţia
proprie „În vârful peniţei”. Au mers apoi,
în comuna Coşbuc şi cartierul Liviu
Rebreanu unde au vizitat cele două case
memoriale, cu acelaşi nume.
La plecare, din partea
Despărţământului Astra Năsăud, fam.
Mititean Ioan şi Lucreţia au făcut elevilor
mici atenţii şi pacheţele cu dulciuri.
10 Aprilie 2014 (joi), la Cluj-
Napoca a fost organizat Târgul de carte,
sub egida culturală Gaudeamus, unde
Editura „Ecou Transilvan” prin
managerul editurii D-na Nadia Baciu
Fărcaş a prezentat cartea meseriaşilor
năsăudeni, vol.II „Meseriaşi şi talente
năsăudene” 1910 – 2013, autori: Ioan
Mititean, Floarea Pleş şi Lucreţia Mititean.
Evenimentul s-a bucurat de
prezenţa unui număr mare de năsăudeni
stabiliţi la Cluj-Napoca, prieteni şi
colaboratori atât ai autorilor cât şi ai
editurii.
___________________________________________________________________________
21
Au vorbit apoi, cei trei autori
despre conţinutul şi importanţa volumului.
Au mai vorbit D-l prof. Seni Ioan, D-l prof.
univ. dr. Teodor Tanco, scriitorul Emil
Perşe, D-l Iulian Patca – vicepreşedintele
Ligii scriitorilor din Cluj – Napoca, prof.
univ. dr. Ovidiu Pecican şi D-l Iosif
Wiehman, fost prof. de liceu a d-nei
Lucreţia Mititean, aducându-i cu acest
prilej laude şi aprecieri de când era elevă.
Cartea s-a bucurat de mare succes.
De la Cercul Astra oraş Năsăud în
afara celor trei autori au mai participat D-l
prof. Seni Ioan şi Lungu Grigore.
25 Aprilie 2014 (vineri). În
organizarea Centrului Cultural Municipal
„George Coşbuc” şi Liga Scriitorilor din
România în care se regăseşte şi activitatea
Societăţii Culturale „CONEXIUNI”, din
Bistriţa, avut loc o întâlnire cu scriitorii şi
oamenii de cultură din judeţ şi nu numai,
care s-a desfăşurat la Galeriile „Casa cu
lei” din Bistriţa, gazdă şi coordonator fiind
D-na Elena Câmpan – preşedinta Ligii
scriitorilor Români, filiala Bistriţa.
În cadrul acestui eveniment s-a
prezentat Dicţionarul Enciclopedic
„PERSONALITĂŢI ROMÂNE ŞI
FAPTELE LOR” 1950 – 2014, autor
Constantin Toni Dârţu.
La eveniment a participat şi
scriitorul Al. Florin Ţene – preşedintele
ligii Scriitorilor din Cluj-Napoca, cu soţia,
care a înmânat diplome şi medalii unor
scriitori meritoşi, consacraţi, printre care
D-l Menuţ Maximinian – scriitor, jurnalist,
dir. adm. a ziarului „Răsunetul” şi D-lui
prof. dr. Dorel Cosma.
Înainte de începerea dezbaterilor,
precum şi la încheierea evenimentului s-a
prezentat un intermezzo muzical, la vioară
şi pian – o reuşită cultural artistică.
De la Cercul Astra oraş Năsăud au
participat următorii astrişti: fam. Berceni
Romulus cu Valeria, Mureşan Valer, Pleş
Floarea, Moldovan Rodica Fercana, Seni
Ioan, fam. Mititean Ioan şi Lucreţia, Lungu
Grigore, Catarig Leon de la Rebrişoara, Icu
Crăciun şi Naroşi Iacob de la Maieru şi
Păiuş Liviu de la Rodna.
26 Aprilie 2014 (sâmbătă). La
Muzeul Grăniceresc din Năsăud a avut loc
o Conferinţă cu tema: „De ce citim?”.
Evenimentul a fost organizat de
către prof. Maria Gondia, preşedinta
Clubului elevilor năsăudeni, iar
prezentarea temei a fost făcută de către
Mihaela Ursa, conf. univ. la facultatea de
Filologie Cluj-Napoca din cadrul
Universităţii Babeş Bolyai.
Explicaţia care a fost dată întrebării
„De ce citim?”, s-a axat pe trei paliere: să
obţii informaţii, apoi – afectivitate – fie ea
şi emoţională şi exercitarea unei capacităţi
de creaţie (ficţiunea).
La eveniment, de la Cercul Astra
oraş Năsăud, au participat: Berceni
Romulus, Pleş Gheorghe, fam. Mititean
Ioan şi Lucreţia, Pleş Floarea, Lăpuşneanu
Ioana, Ghioc Viorica, Olga Lucuţă şi
Vaida Lucian dir. Muzeului Grăniceresc.
Au vorbit apoi: Pleş Floarea, care
de început a transmis mesajul dl. prof. Seni
Ioan, preşedintele Despărţământului Astra
Năsăud, cu scuzele de rigoare pentru
neparticipare, fiind plecat din localitate.
D-na Pleş Floarea continuă apoi cu
un discurs foarte frumos, legat de
activitatea Asociaţiunii ASTRA –
implicată direct în actul de cultură şi
literatură Românească.
Mai spune că, la tema pusă în
discuţie „De ce citim?”, se mai pot adăuga
şi alte explicaţii ca de exemplu: prestigiul
şi calitatea celui care scrie, etapele de
vârstă ale cititorilor care sunt extrem de
edificatoare genului de carte la care se
raportează: poezie (dragoste), ştiinţifică,
documentară, artă tradiţională populară,
folclor, etc. Important este, să găseşti
cartea potrivită care să te îndemne s-o
citeşti şi să-ţi faci timp pentru acest lucru.
Au mai vorbit apoi, astriştii Berceni
Romulus, Mititean Ioan şi Pleş Gheorghe.
27 Aprilie 2014 (duminică). Preoţii
parohi, de la Biserica ortodoxă Nr. 1 „Sf.
Nicolae” din Năsăud, au organizat un
concert de muzică Folk, la Muzeul
Grăniceresc cu tinerii ortodocşi, în
memoria preotului Tomi Dumitru, care nu
mai este, a trecut la cele veşnice şi care
întotdeauna îşi sărbătorea ziua onomastică
___________________________________________________________________________
22
în duminica Sf. Apostol Toma sau
Duminica TOMI.
Precizare: cei doi preoţi parohi care
au organizat întâlnirea cu tinerii ortodocşi,
Rusu Florin şi Greabu Lucian, apoi prof.
Bichigean Lucian – moderator, care a şi
recitat pe parcurs din versurile proprii,
precum şi principalul membru din
orchestră Găzdac Sorin – organizatorul
concertului, sunt membrii ai Cercului Astra
oraş Năsăud. Găzdac Sorin este
preşedintele Secţiunii Cultural artistice –
muzicale din cadrul Despărţământului
Astra Năsăud.
În sala arhiplină, au susţinut acest
concert un număr însemnat de astrişti: Pleş
Gheorghe, Vaida Ana, Pleş Floarea, Urâte
Elisabeta, prof. Urs Maria, fam. Raus
Pompei şi Georgeta, Seni Ioan, Suciu
Macedon, Cucoş Mihai, Mititean Lucreţia,
Rusu Domnica, Sermeşan Ovidiu, Vaida
Lucian dir. Muzeului Grăniceresc, Berceni
Romulus, Olga Lucuţa, etc.
Ca atare, se confirmă pe deplin
legătura strânsă între Biserică şi
Asociaţiunea Astra, amândouă fiind
promotorii şi continuatorii culturii
tradiţionale româneşti şi educare în spiritul
învăţăturii creştine.
5 Mai 2014 (luni) – În organizarea
Cercului Astra oraş Năsăud, preşedinte
Floarea Pleş a avut loc cea de-a III-a ediţie
a manifestării „Flori de mai astriste
năsăudene”, eveniment la care au
participat un număr de 42 astrişti: Seni
Ioan, Mititean Lucreţia, Pleş Floarea,
Bichigean Lucian, Mititean Ioan, Ghioc
Viorica, Pleş Gheorghe, Andriescu
Giorgică, Vaida Lucian, Dascăl Traian,
Olga Lucuţa, Istrate Vica, Galben Mihaela,
Urâte Elisabeta, Deac Maria, Câmpeanu
Sabina, Lari Ani, Telcean Rafila, Leşan
Ioana, Nistor Nelu, Petrean Stelică, Petri
Vasile, Cucoş Mihai, Cucoş Ioana,
Mureşan Valer, Mureşan Veronica, Rus
Silviu, Bodea Marius, Maghiar Ovidiu,
Raţiu Ecaterina, Bumbu Nichita, Bumbu
Maria, Mureşan Otilia, Guzu Veturia, pr.
Greabu Lucian, Moldovan Rodica Fercana,
Berceni Valeria, Găzdac Sorin, Lăpuşnean
Ioana, Boţan Ioan, Gavrilaş Livia, etc.
Au participat şi un număr de 7
invitaţi: prof. Neagoş Ioan şi Luiza, în
calitate de reprezentanţi ai Consorţiului
pentru Educaţie şi Dezvoltare Durabilă –
România Europeană (CEDDO), apoi
preşedinţii câtorva cercuri astriste, din
zonă: Daroşi Mircea de la Nepos, prof.
Herţa Gabriela de la Romuli, Catarig Leon
şi fam. Lupu Nicolaie şi Smărăndiţa de la
Rebrişoara.
Ca atare, au fost prezenţi un număr
însemnat de oameni care iubesc literatura,
iubesc cultura şi istoria năsăudeană, iubesc
natura şi oamenii, se implică în a duce mai
departe faima oraşului Năsăud, a Ţinutului
năsăudean.
Ei însăşi au contribuit la realizarea
programului prevăzut în tematica zilei, prin
talentul şi harul care îl au de la Dumnezeu
în ale picturii, scrierii de poezii şi în ale
muzicii, astfel:
- a avut loc vernisarea expoziţiei de
pictură realizată de către Bichigean
Lucian, Bodea Marius, Nichita
Bumbu şi Găurean Angela;
- s-au recitat poezii de către autorii
astrişti: Bichigean Lucian, Mureşan
Valer, Mititean Lucreţia, Raţiu
Ecaterina, Daroşi Mircea, Pleş
Floarea, Moldovan Rodica Fercana
şi Catarig Leon. Aceşti scriitori, în
majoritate fac parte din Liga
Scriitorilor Români Năsăudeni,
preşedinte fiind scriitorul Mititean
Ioan. Dat fiind acest fapt, se poate
spune că, acţiunea Cercului Astra
oraş, din luna mai, este comună cu
activitatea Ligii Scriitorilor Români
Năsăudeni.
- s-a prezentat un scurt concert de
muzică folk de către Sorin Găzdac
şi Alexandra Bindea.
D-na Floarea Pleş – preşedinta
Cercului Astra oraş Năsăud, a trecut în
revistă, pe scurt, acţiunile astriste realizate
în primele patru luni ale anului 2014,
punând accent şi pe înscrierea de noi
membri şi încasarea cotizaţiei.
Dl. prof. Seni Ioan, preşedintele
Despărţământului, prin vorbele spuse a
apreciat activitatea Cercului Astra oraş, iar
în completare face câteva precizări ce ţin
___________________________________________________________________________
23
de activitatea generală a Despărţământului
în perioada care urmează.
Apoi, înmânează câteva „Diplome
de merit şi recunoştinţă” celor patru
pictori astrişti, pentru efortul şi expoziţiile
care le fac de fiecare dată, înmânează
diplome şi celor doi solişti de muzică folk,
precum şi celor doi încasatori (casieri) de
cotizaţie, Andriescu Giorgică şi Gavrilaş
Livia.
Întâlnirea se încheie cu prezentarea
de către D-na Luiza Iliescu – doctor,
consilier pe probleme de educaţie a
Consorţiului – CEDDO, a unei teme legată
de sănătate „Tinereţe fără bătrâneţe şi
viaţă fără de moarte”. Subiectul a stârnit mare interes, s-
au purtat discuţii cu întrebări şi răspunsuri
foarte competente, până la urmă, astriştii i-
au solicitat d-nei Luiza să vină la Năsăud
cel puţin o dată pe lună, cu expuneri care
privesc sănătatea.
10 Mai 2014 (sâmbătă) – a avut loc
la Alba Iulia, în Cetatea Marii Uniri,
simpozionul naţional de etnografie şi
folclor, prilej de vizitare a Târgului
Meşterilor Populari, cu obiecte şi lucruri
tradiţionale, şi participarea astriştilor
năsăudeni la Târgul de Carte, cu cele
două volume dedicate meseriaşilor
năsăudeni: „Portrete de meseriaşi
năsăudeni” editat în 2010 la Editura
„George Coşbuc” din Bistriţa, manager
Dumitru Munteanu şi „Meseriaşi şi talente
năsăudene”, volum editat în 2013 la
Editura „Ecou Transilvan”, din Cluj,
manager Nadia Baciu, autori: Mititean
Ioan, Pleş Floarea şi Mititean Lucreţia.
Amândouă volume, sunt cărţi care
etalează veşnicia ca un promotor a
recuperării memoriei neamului, o piatră la
temelia identităţii noastre.
11 Mai 2014 (duminică). La Cluj-
Napoca, Societatea Cultural Ştiinţifică
„Virtus Romana Rediviva” prin
reprezentanţii ei: Valeri Toderici – scriitor
şi preşedinte al Societăţii, prof. dr. Teodor
Tanco – preşedinte de onoare, Ironim
Marţian – prof. univ. dr.; Redactor şef al
Almanahului „Virtus Romana Rediviva”
din Cluj – Napoca, Vasile Tutula – scriitor,
col. (r), Bălan Ioan – scriitor, au organizat
la Universitatea privată Creştină „Dimitrie
Cantemir” o şezătoare literară în cadrul
celei de XXXI-a întâlnire a fiilor judeţului
Bistriţa-Năsăud, care trăiesc în Municipiul
Cluj, ocazie în care s-au depănat amintiri,
s-au prezentat cărţi şi poezii scrise în
ultimul an, s-a vorbit despre Astra
năsăudeană şi despre ţinutul grăniceresc
năsăudean s-au făcut propuneri pentru
întâlnirea viitoare care va avea loc la
toamnă.
De la Cercul Astra oraş Năsăud, au
participat prof. Seni Ioan – preş.
Despărţământului Astra Năsăud, scriitorii:
Mititean Ioan şi Lucreţia, iar de la Cercul
Astra Nepos, a participat prof. Daroşi
Mircea, scriitor, poet şi jurnalist.
Astriştii năsăudeni, au vorbit despre
activitatea Astrei, despre cărţi şi poezie.
15 Mai 2014 (joi – ora 1100
-1500
)
La Cercul Militar din Bistriţa, s-au
desfăşurat lucrările Adunării Generale a
Asociaţiei „CULTUL EROILOR”,
preşedinte şi organizator col.(r) Măgeruşan
Vasile, lucrări înfrumuseţate prin
prezentarea unei expoziţii foarte valoroase
de filatelie de către loc.col. Mihai Lucian
Valea şi susţinerea unui program muzical-
literar (Orchestra militară).
La eveniment au participat şi
astrişti năsăudeni: Berceni Romulus, Seni
Ioan, fam. Mititean Ioan şi Lucreţia, Pleş
Floarea, Boţan Ioan, Moldovan Rodica
Fercana, Dascăl Traian, şi Lungu Grigore,
iar de la Nepos prof. Mircea Daroşi –
scriitor, toţi au vorbit şi au recitat poezii
patriotice.
15 Mai 2014 (joi – ora 1500
),
aceeaşi astrişti năsăudeni, au participat
apoi, la lucrările Conferinţei Asociaţiei
Naţionale a Bibliotecarilor şi
Bibliotecilor Publice din România în
prezenţa a peste 200 de bibliotecari,
organizată la Saloanele Hotelului
„Coroana de Aur”, Bistriţa cu participarea
şi a şefilor de edituri, care şi-au prezentat
cărţile scoase de sub tipar în ultima vreme.
Îmbucurător a fost faptul, că
Editura „Ecou Transilvan” din Cluj-
Napoca, prin managerul editurii D-na
Nadia Baciu a prezentat cartea meseriaşilor
năsăudeni, vol.II – 2013 „Meseriaşi şi
___________________________________________________________________________
24
talente năsăudene”, autori: Ioan Mititean,
Floarea Pleş şi Lucreţia Mititean.
18 Mai 2014 (duminică),
„MAIALUL ELEVILOR NĂSĂUDENI”
- 2014, sărbătoare care a ajuns la 138-lea
an.
Cu acest prilej elevii au prezentat –
parada portului popular autentic –, a fost
extraordinar de frumos, au stârnit în
sufletele privitorilor (foarte mulţi astrişti)
un plus de patriotism şi dragoste pentru
cultura şi tradiţiile poporului român şi ale
ţinutului năsăudean.
29 – 31 Mai 2014 (joi, vineri,
sâmbătă)
- De Ispas la Năsăud „Zilele
Năsăudului”-
În fiecare an de ziua Înălţării
Domnului, au loc manifestări dedicate
Zilei Eroilor, manifestări ce coincid cu
sărbătoarea Zilelor Năsăudului care sunt
organizate de către Primărie, Consiliul
Local şi Casa de cultură „Liviu
Rebreanu”a oraşului Năsăud.
La aceste manifestări, Cercul Astra
oraş Năsăud a participat cu un număr mare
de astrişti, care au depus o coroană de flori
la Monumentul Eroilor din parcul central
al oraşului, au participat apoi la lansarea
vol. II „Monografia oraşului Năsăud”
(1245 – 2012) autori: Valentin Gălăţan,
(Ioan Lăpuşneanu), Marius Linul, Grigore
Marţian, Ironim Marţian, Adrian Onofreiu,
Liviu Păiuş, Floarea Pleş, Gheorghe Pleş,
Mircea Prahase, Ana Daniela Vasilichi.
- Redactor ştiinţific: Prof. univ. dr.
Ironim Marţian -
În continuare, astriştii, au participat
la Decernarea diplomelor jubiliare „50”
nunta de aur iar în ziua de 30 mai 2014 au
participat la lansarea cărţii „NESTOR
ŞIMON – SCHIŢE MONOGRAFICE”,
ale localităţilor din fostul Regiment II
român de graniţă de la Năsăud. Editori:
Adrian Onofreiu, Mircea Prahase, Claudia
Septimia Sabău, eveniment ce s-a
desfăşurat la Muzeul Grăniceresc din
Năsăud, urmat de vernisarea unor expoziţii
de pictură, obiecte şi unelte de lucru şi de
artizanat, expuse permanent în Muzeul
Năsăudean.
Astriştii, au participat şi la
activităţile cultural-artistice, care au
încheiat evenimentul prilejuit de
sărbătoarea Zilelor Năsăudului.
13 – 16 Iunie 2014 (vineri,
sâmbătă, duminică)
În această perioadă un grup de
astrişti din cadrul Despărţământului
Năsăud şi a Cercului oraş: Seni Ioan,
Daroşi Mircea, fam. Cucoş Mihai şi Ioana,
Pleş Floarea, Moldovan Rodica Fercana
…. Au participat la festivităţile dedicate
DENIILOR EMINESCIENE organizate
de către preşedinta Despărţământului Astra
„Mihai Kogălniceanu” Iaşi –
vicepreşedintă a Astrei Centrale pentru
românii din diaspora, desfăşurate pe traseul
Iaşi, Orhei – Basarabia şi Chişinău.
La Iaşi şi Chişinău s-au ţinut
conferinţe pe teme ştiinţifice şi literar-
culturale, iar la Orhei s-a dezvelit bustul lui
Mihai Eminescu. Astriştii năsăudeni au
donat cărţi şi lucruri de artă şi artizanat
elevilor şi şcolilor de peste Prut.
Pe lângă activităţile realizate lună
de lună, în perioada semestrului I – 2014,
consemnate fiind în prezentul material, s-a
acţionat concomitent şi la –
ÎNSCRIEREA DE NOI MEMBRII –
astfel, în cursul sem. I – 2014, s-au înscris
un număr de 19 astrişti: Raţiu Ecaterina –
prof., Rus Silviu – ec. dir. Casei de
Cultură, Găzdac Sorin – bibliotecar, Boţan
Ioan – col. (r), Rusu Domnica – asistent
social, Galben Mihaela, Nechiti George –
muzeograf, Guzu Veturia, Dâmbu-Pavelea
Mariana – economist, Lăpuşneanu Ioana –
inspector Primăria Năsăud, Petrean Aurora
– dir. Complexul de Servicii Sociale
Comunitare Năsăud, Bodea Marius –
pictor, Petrean Stelică – ex-ofiţer, Mureşan
Otilia, Petri Vasile Remus, Borş Ligia
Bianca – prof. dir. Centrul „Lacrima”,
Rebreanu Livia – prof., Măgeruşan Vasile
– ex-col.(r), Roşca Paul Ersilian – drd.
Teologie.
În perioada sem I – 2014, s-au stins
din viaţă doi astrişti, fondatori ai
Despărţământului Astra Năsăud: pr. Tomi
Dumitru, fost preşedinte a Cercului Astra
oraş Năsăud, decedat la data de 16 feb.
2014 şi prof. Marţian Grigore, colaborator
___________________________________________________________________________
25
la scrierea mai multor volume de cărţi cu
caracter documentar şi scrieri de articole în
ziarul „Răsunetul”, a decedat la data de 13
aprilie 2014.
Astfel la 30 iunie 2014 totalul
membrilor care figurează în evidenţa
Cercului Astra oraş Năsăud este de 217,
din care 34 sunt decedaţi, 19 sunt
transferaţi şi 164 sunt membrii activi.
Putem spune că Cercul Astra Năsăud este
un model al activităţii pe plan cultural, un
continuator al tradiţiilor noastre străbune.
Floarea PLEŞ
Preşedinta Cercului Astra oraş Năsăud
Astra Rebrişoara
Cercul ASTRA Rebrişoara,
reînfiinţat după Revoluţie, în luna august
1991, a început să organizeze acţiuni
culturale care au avut un larg ecou în viaţa
comunităţii noastre.
În iunie 1997 a avut loc Adunarea
Anuală Asociaţiunii, prilej cu care s-au
dezvelit plăci comemorative la Şcoala
Primară - centru „Ignat Seni”, la Căminul
Cultural „Anton Precup” şi la Şcoala
Generală, clasele V-VIII „Iacob şi Ioachim
Mureşanu”.
În anul 2005 s-a dezvelit
Monumentul Eroilor Rebrişoreni căzuţi pe
câmpurile de luptă în cele două războaie
mondiale, prin contribuţia Consiliului
Local Rebrişoara, a Primăriei şi Cercului
ASTRA. Cu acest prilej s-a lansat cartea
Monografia Rebrişoarei, două volume a
monografistului rebroşorean prof. Leon
Muti. În acelaşi an, 2005 comuna Salva
organiza Adunarea anuală a DNA, unde
alături de alte delegaţii astriste din judeţ şi
din ţară, au participat astrişti din Republica
Moldova. La această adunare a participat şi
o delegaţie a Cercului ASTRA Rebrişoara
formată şi prof.instr. Leon Catarig şi prof.
Ştefan Roş.
În zilele de 21-22 octombrie 2006,
s-au ţinut la Maieru lucările Adunării
anuale a DNA, ocazie cu care s-a dezvelit
bustul poetului Iustin Ilieşiu. De la
Rebrişoara au participat primarul Nicolae
Bodiu şi prof. instr. Leon Catarig.
În zilele de 4-5 noiembrie 2006 s-a
dezvelit la Mintiu bustul academicianului
Iulian Marţian; de la Rebrişoara au
participat pr. Nicolae Hoha – preşedintele
Cercului ASTRA, prof. instr. Leon Catarig
– vicepreşedinte al Cercului ASTRA şi
prof. Leon Muti – secretar al Cercului
ASTRA.
În luna 10 noiembrie 2006 s-a
dezvelit la Rebroşoara placa comemorativă
„Iacob Mureşanu”, acţiune iniţiată şi
condusă de Leon Catarig, care a cuprins şi
o sesiune de comunicări onorată de
prezenţa directorului Colegiului Naţional
„George Coşbuc” din Năsăud, prof. Dorel
Coc, prof. Nicolae Bosbiciu, membru a
Uniunii Scriitorilor , prof . Iaoan Seni –
preşedintele DNA, înv. Ioan Mititean,
primarul Nicolae Bodiu, profesori şi
astrişti Rebrişoreni.
În 14 aprilie 2007 la Gledin s-a
sărbătorit canonizarea preacuviosului
Pahomie de Gledin, unde au participat un
număr mare de preoţi şi PS Mitropolitul
Bartolomeu Anania. De la Năsăud a
participat prof. Ioan Seni – preşedintele
DNA şi înv. Ioan Mititean, iar de la
Rebrişoara a participat prof. instr. Leon
Catarig. Cu această ocazie au avut întâlniri
cu membrii societăţii culturale Virtus
Romana Rediviva din Cluj-Napoca,
___________________________________________________________________________
26
scriitorul Teodor Tanco şi col. (r) Dr.
Vasile Tutula.
În 4-6 mai 2007 o delegaţie din
Năsăud, formată din prof. Ioan Seni –
preşedintele DNA, profesorii Valeria şi
Romulus Berceni, înv. Ioan Mititean, prof.
Sever Ursa – Maieru, prof. instr. Leon
Catarig – Rebrişoara, prof. Pavel Berengea
şi Ieronim Ureche – Ilva Mare, jurist Valer
Petrehuş - Poşta Română Năsăud, au
participat la Lipova, judeţul Arad la
Adunarea Anuală a ASTREI Centrale.
În zilele de 2-3 iunie 2007 Cercul
ASTRA Rebrişoara, împreună cu Consiliul
Local şi Primăria au organizat la
Rebrişoara Adunarea Anuală a DNA şi
„Zilele Rebrişoarei”. Au participat
delegaţii din Iaşi, Braşov, Sibiu, Cluj-
Napoca, Dej, Blaj, Alba Iulia, iar de la
Năsăud au participat membrii ai
Comitetului Despărţământului conduşi de
prof. Ioan Seni – preşedintele DNA care au
prezentat rapoarte anuale. Cu acest prilej a
fost dezvelită o placă comemorativă cu
primarii din Rebrişoara începând cu anul
1486 şi până în 2007.
În zilele de 21-26 iunie 2007 o
delegaţie de astrişti năsăudeni, formată din
prof. Emil Nistor, profesorii Valeria şi
Romulus Berceni şi prof. instr. Leon
Catarig au participat la Iaşi la Deniile
Eminesciene.
În 12 august 2007 Cercul ASTRA
Maieru a organizat o sărbătoare culturală
când s-a dezvelit şi statuia Lupa
Capitolina, donată de Dr. Gheorghe Traian
Dascăl din Năsăud. La această manifestare
a participat şi o delegaţie din Rebrişoara
condusă de prof. instr. Leon Catarig.
În 23 noiembrie 2007 în sala festivă
a Primăriei Năsăud, a avut loc un
simpozion dedicată academicianului Iulian
Marţian, unde alături de astriştii din DNA,
a participat şi prof. instr. Leon Catarig de
la Rebrişoara.
În ziua de 26 februarie 2008 la
Rebrişoara se inaugura „Muzeul
Etnografic”, unde o contribuţie
covârşitoare a avut-o vicepreşedintele
Cercului ASTRA Rebrişoara, prof. instr.
Leon Catarig.
În data de 26 noiembrie 2008 la
Rebrişoara se dezvelea o placă
comemorativă în memoria Generalului
Onişor Cârcu – fiu al satului şi bustul
Regelui Decebal. Toată această acţiune a
fost iniţiată şi condusă de prof. instr. Leon
Catarig. La această manifestare a participat
fanfara militară din Granizoana Bistriţa şi
un pluton de militari cu drapelul unităţii;
de-asemenea, au participat astrişti din Cluj-
Napoca, Dej, Bistriţa, Năsăud, au mai
participat ofiţeri superiori, academicia
Dumitru Protase, academician Horia Colan
din Cluj, prof. Ioan Seni – preşedintele
DNA.
În luna mai 2009, de zilele
Năsăudului, o delegaţie de astrişti
rebrişoreni formată din prof. Leon Muti,
prof. Ştefan Roş şi prof. instr. Leon Catarig
au participat la toate activităţile organizate
cu acest prilej.
În zilele de 18-19 iunie 2009 prof.
Emil Nistor şi prof. instr. Leon Catarig au
participat la Iaşi la cea de-a 15-a ediţie a
Deniilor Eminesciene.
În 3 octombrie 2009 se dezvelea la
Rebrişoara o placă comemorativă în
memoria prof. Ştefan Lupu, această acţiune
a fost iniţiată şi condusă de
vicepreşedintele Cerc ASTRA – Leon
Catarig, ajutat de ceilalţi astrişti ai
cercului. Au participat prof. Ioan Seni –
preşedintele DNA, înv. Ioan Mititean, prof.
Romulus Berceni şi alţi astrişti năsăudeni,
au mai participat prof. univ. Dr. Dorin
Dobra de la Universitatea „Babeş-Bolyai”,
ing. Gelu Muti, astrişti rebrişoreni, cadre
didactice, rude ale profesorului Ştefan
Lupu.
În zilele de 16-18 octombrie o
delegaţie a Despărţământului ASTRA
Năsăudean formată din prof. Ioan Seni –
preşedinte, prof. Emil Nistor, prof. Sever
Ursa - Maieru, prof. Ana Filip şi înv.
Florina Angelinei – Salva, prof. instr. Leon
Catarig – Rebrişoara, au participat la
Şomcuta Mare, judeţul Maramureş la
Adunarea Anuală a ASTREI.
În 23-24 aprilie 2010 o delegaţie
din Năsăud aparticipat la Sibiu la
Adunarea ASTREI Centrale cu prilejul a
20 de ani de la reînfiinţare. Din delegaţie
___________________________________________________________________________
27
au făcut parte: prof. Ioan Seni –
preşedintele DNA, prof. Ioana Mâti, prof.
Alina Marica de la Colegiul Naţional
„George Coşbuc” Năsăud, înv. Livia
Gavrilaş şi prof. instr. Leon Catarig –
Rebrişoara. Am avut întâlniri cu prof. univ.
dr. Dumitru Acu – preşedintele ASTREI
Centrale, prof. univ. dr. ing. Octavian
Bologa – preşedintele Despărţământului
ASTRA Sibiu, prof. univ. dr. Victor Grecu,
prof. univ. dr. Elena Macovei.
În ziua de 28 aprilie 2010 am
participat la Muzeul Grăniceresc Năsăud la
acţiunea DNA unde prof. Ioan Seni –
preşedintele DNA a făcut o informare
privind organizarea adunării ASTRA la
Năsăud, a avut loc şi lansarea de carte a
elevei Maria Cristina Iuga, elevă în clasa a
VIII-a la Școala Generală „Mihai
Eminescu” Năsăud cu volumul „Spada lui
Zorro”.
În ziua de 12 mai 2010 prof. instr.
Leon Catarig – Rebrişoara a participat la
Muzeul Grăniceresc din Năsăud la o
acţiune a DNA, unde a fost organizată şi
lansare de carte a prof. dr. Mircea Prahase
– Bistriţa. Au mai participat: prof. dr.
Adrian Onofreiu şi prof. Viorel Rus –
Bistriţa, prof. Leon Muti şi prof. Vasile
Rusu – Rebrişoara, înv. Ana Berengea –
Ilva Mare.
În ziua de 26 iunie 2010 Cercul
ASTRA Rebrişoara a organizat o frumoasă
sărbătoare culturală, prilej cu care s-a
dezvelit o placă comemorativă în memoria
dr. Vasile Lupu om al satului, cu ocazia
împlinirii unui an de la trecerea în nefiinţă.
Au participat astrişti, profesori, medici şi
rude ale doctorului. Toată această acţiune a
fost iniţiată şi condusă de vicepreşedintele
Cercului ASTRA Rebrişoara prof. instr.
Leon Catarig.
În ziua de 29 august 2010 se
dezvelea la Cristeştii Ciceului ustul lui
Petru Rareş unde au participat delegaţii din
Cluj, Dej, Beclean, Braşov, Sibiu şi
Bistriţa. Năsăudul a fost reprezentat de
prof. Ioan Seni – preşedintele DA, înv.
Ioan şi Lucreţia Mititean, ec. Vasile Cleja,
dr. Gheorghe Traian Dascăl – sponsorul
bustului şi prof. instr. Leon Catarig –
Rebrişoara.
În 8-10 octombrie 2010 DNA a
organizat Adunarea ASTREI pe ţară;
lucrările acestei adunări s-au desfăşurat în
Aula Colegiului Naţional „George
Coşbuc” Năsăud, unde au particiat astrişti
din toată ţara. De la Rebrişoara au
participat vicepreşedintele Cerc ASTRA
prof. instr. Leon Catarig şi prof. Călin
Ciuta. Leon Catarig a primit o medalie de
aur şi diplomă care i-au fost înmânate de
preşedintele ASTREI Centrale prof. univ.
Dr. Dumitru Acu.
În ziua de 8 noiembrie 2010 s-a
organizat la Rodna Adnarea Anuală a
DNA unde au participat astrişti din Dej,
Bistriţa, Năsăud, Cluj-Napoca, Sibiu,
Maieru, Rebra. Rebrişoara a fost
reprezentată de prof. instr. Leon Catarig.
În ziua de 30 noiembrie 2010, în
satul Coşbuc, Hordoul de ieri, se inaugura
noul sediu al Primăriei din localitate, o
construcţie impunătoare şi dezvelirea
bustlui lui Decebal, donaţie a dr. Gh.
Traian Dascăl din Năsăud. Au participat
oficialităţi locale şi judeţene, oameni de
cultură, astrişti din Cluj-Napoca, Dej,
Bistriţa, Năsăud. De la Cluj a participat
acad. Horia Colan, prof. univ. Dr. Barbu
Bălan, de la Năsăud a participat prof. Ioan
Seni – preşedintele DNA, dr. Gh. Traian
Dascăl, prof. Grigore Marţian, prof.
Valeria şi Romulus Berceni şi ec. Vasile
Cleja de la Rebrişoara a participat primar
Nicolae Bodiu şi prof. instr. Leon Catarig.
În ziua de 15 ianuarie 2011 s-a
dezvelit la Lechinţa bustul poetului Mihai
Eminescu, donaţie a dr. Gh. Traian Dascăl.
Au articipat oficialităţi locale şi judeţene,
astrişti din Sibiu, Cluj-Napoca, Dejcvşi
Beclean. Năsăudul a avut o delegaţie
compusă din prof. Ioan Seni – preşedintele
DA, de la Rebrişoara a participat
vicepreşedinteşe Cerc ASTRA prof. instr.
Leon Catarig.
În luna martie 2011 se desfăşurau la
Sibiu lucrările Adunării Despărţământului
a ASTREI unde au participat şi un grup de
astrişti năsăudeni în frunte cu prof. Ioan
Seni – preşedintele DA, de la Rebrişoara a
participat prof. instr. Leon Catarig.
În luna aprilie 2011 la Măgura Ilvei
se dezvelea bustul lui Dariu Pop, unde a
___________________________________________________________________________
28
participat şi un grup de strişti năsăudeni în
frunte cu prof. Ioan Seni – preşedintele
DA, de la Rebrişoara a participat prof.
instr. Leon Catarig.
În 16-18 septembrie 2011 la Blaj
se desfăşurau lucrările Adunării
despărţământului ASTRA cu prilejul
împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea
ASTREI. Au participat delegaţi din toată
ţara şi din Republica Moldova. De la
Năsăud a participat un grup de opt astrişti
condus de prof. Ioan Seni – preşedintele
DNA. De la Rebrişoara a participat
vicepreşedintele Cercului ASTRA prof.
instr. Leon Catarig, căruia i s-a înmânat o
medalie şi o diplomă jubiliară de către
preşedinta DA Blaj – prof. Silvia Pop.
În zilele de 6-8 noiembrie 2011 se
desfăşurau la Sibiu lucrările Adunării
Jubiliare a ASTREI Centrale – 150 de ani
de la înfiinţare (1861 – 2011). Au
participat delegaţii de la toate
despărţămintele dinţară şi dinafara
graniţelor ţării. De la Năsăud au participat
prof. Ioan Seni – preşedintele DNA, prof
Valeria şi Romulus Berceni, înv. Ioan şi
Lucreţia Mititean, prof. Ioan Lăpuşneanu,
prof. Gabriela Herţa – Romuli şi prof.
instr. Leon Catarig – Rebrişoara care a
primit medalia deaur jubiliară şi diplomă,
înmânate de către preşedintele ASTREI
Centrale prof. univ. dr. Dumitru Acu.
În 4 februarie 2012, la Rebrişoara s-
a organizat o adunare culturală, prilej cu
care s-a inaugurat „Casa Ţăranului
Rebrişorean” din incinta Muzeului
Etnografic, de-asemenea, afost şi lanarea
de carte a prof. Romulus Berceni
„Ecologistul” şi cartea „Sătenii” – autori
Ioan Mititean şi Leon Catarig. La finalul
activităţilor is-a acordat titlul de „Cetăţean
de Onoare” al localităţii profesorului instr.
Leon Catarig ca semn de respect şi preţuire
pentru activitatea depusă pe tărâm cultural.
Diploma i-a fost înmânată de către
primarul Nicolae Bodiu. La această
adunare auparticipar astişti din Dej: ec.
Drd. Radu Gavrilă, jr. Ştefan Mihuţ, ec.
Raveca Vlaşin, prof. Ioan Seni preşedintele
DNA, prof. Valeria şi Romulus Berceni,
înv. Lucreţia şi Ioan Mititean, prof.
Grigore Marţian, ec. Floarea Pleş. De la
Bistriţa au participat jurnalista Jeniţa
Naidin şi dr. Anuţa Gabriela Burduhos –
medic stomatolog.
Leon CATARIG,
Preşed. cerc ASTRA Rebrişoara
Astra – Maieru (file de istorie)
Comuna Maieru, cunoscută vatră de
tradiţii şi de spiritualitate românească de pe
Valea Someşului de Sus, a retrăit cu
emoţie reînvierea activităţii Astrei, aici, în
leagănul celui mai mare romancier roman,
Liviu Rebreanu. La data de 31 martie 1991, are loc
constituirea în comuna Maieru a cercului
ASTRA cu un număr de 21 de membrii. În
prealabil, încă din octombrie 1990 s-a
convenit reînvierea acestui cerc într-un
grup restrâns de intelectuali, membrii
fondatori: prof. Ioan Seni, preot Ioan
Coman, prof. Sever Ursa şi prof. Titus
Cărbune. Aşadar, la data menţionată, prima
întrunire a cercului măierean îşi propunea
la ordinea de zi: expunerea “Din Istoricul
Astrei în ţinutul Năsăudului”, o expunere
deosebit de documentată, susţinută de prof.
Ioan Seni, preşedintele DNA; o altă
expunere “Tradiţia Astrei la Maieru”, de
prof. Sever Ursa; constituirea propru-zisă a
cercului; alegerea conducerii acesteia;
precum şi pregătirea Adunării Generale din
2 iunie 1991.
Încă din anul 1870, comuna Maieru
este consemnată în documente ca fiind una
dintre cele mai active în promovarea
___________________________________________________________________________
29
idealurilor Astrei, numărându-se printre
localităţile finanţatoare, cu contribuţia de
200 florini, prin primii ei reprezentanţi:
Basiliu Groze şi contele Zichy Domokos,
refugiat aici din cauza evenimentelor din
1848 din Ungaria. În 1880 sunt menţionaţi
Ioan Branea, paroh şi ţăranul fruntaş Ioan
Avram. Ultimul primea, în 1882 Diploma
de membru, un “Regulament” şi un
“Statut”. În 1891, este înscris ca membru
preotul Lazăr Avram, cu 5 florini,
reprezentant activ la adunile
Despărţământului din Sângeorz-Băi
(1895), Rodna (1896), Sângeorz-Băi
(1897). În 1984, se înscrie notarul comunal
Dănilă Sânjoan, cel care este păstrat în
amintirea localnicilor ca un om drept,
priceput, având printre altele şi privilegiul
de a fi fost naşul fraţilor şi a sororilor lui
Liviu Rebreanu, născuţi în Maieru. În
1893, la adunarea Astrei de la Năsăud,
Maieru oferă suma de 22 de florini şi 70 de
coroane.
La 23 iulie 1905, are loc
constituirea agenturii Astra în comună.
Primul comitet ales: preotul Ieronim
Groze, preşedinte, înv. Ioan Barna,
secretar, înv. Dănilă Sanjoan, controlor. La
1907 se înscrie ca membru preotul Iulian
Ciorba.
Un episod memorabil din viaţa
acestei străvechi localităţi rămâne
Adunarea Generală a DNA din 13 iulie
1908, în cadrul unei mari adunări populare,
cu o impresionantă participare, “tot
poporul din Maieru, în curtea şcolii, sub
cerul liber, sălile claselor fiind
neîncăpătoare”. Atunci sunt primiţi noii
membri: primarul comunei, Pavel Ilieşiu,
prof. Corneliu Sânjoan, comerciantul Ioan
Rus, ţăranii Anchidim Partene, Adeodat
Coruţiu, Petre Ilieşiu şi Dumitru Croitor.
”Poporănii” au adunat 20 de coroane şi 60
de fileri pentru bibloteca comunală.
Agentura Maieru a primit în mod gratuit 43
volume pentru noua biblotecă. Cu acest
prilej se reorganizează Comitetul local: pr.
Ieronim Groze, preşedinte, notar Dănilă
Sânjoan, vicepreşedinte, înv. Ioan Barna,
secretar biblotecar, pr. Iulian Ciorba,
casier, înv. Silviu Coruţiu, controlor.
Majoritatea acţiunilor Astrei sunt
consemnate şi în revista bistriţeană
“Săptămâna”. În 1909, ia fiinţă bibloteca
confesională, iar în 1910, Reuniunea de
lectură, “Mariana”. În 1912, comuna
numără 42 de membrii ajutători şi 11
membrii activi. Au loc acţiuni culturale,
conferinţe publice. Activitatea Astrei
continuă până în anul 1927, când, din
iniţiativa unor membrii de frunte ai ei, ia
fiinţă cunoscuta “Societate culturală Liviu
Rebreanu” (la 5 ianuarie 1927), ca un nou
“ferment de prosperare culturală a
frumoasei comunei Maieru în care mi-am
petrecut şi eu anii copilăriei”, cum, cu
nostalgie, aprecia însuşi marile romancier,
patronul spiritual al noii şi curajoasei
înfiripări a tineretului studios local. Se mai
consemnează şi alte acţiuni ale Astrei, până
în preajma celui de-al doilea război
mondial. De menţionat că în 1941, în plin
regim hortyst, un grup de patru tineri
îndrăzneţi au reluat activitatea Astrei:
Viorel Coruţiu, Ureche Toader, Vârtic
Solovăstru şi Bazga Emil.
Având în vedere această
îndelungată şi atât de rodnică tradiţie
astristă la Maieru, se cuvine, s-o
continuăm, ca pe o motivaţie şi ca pe un
dar de preţ al înaintaşilor noştri luminaţi,
care au înfinţat-o şi au menţinut-o la rândul
lor, uneori cu îndârjire, în condiţii de
adevărată luptă. Era, aşadar, firesc, ca
Maieru să se numească printre primele
localităţi rurale care-şi reînvie tradiţiile de
durată şi de cultură autentică în noul climat
de desfăşurare sprituală.
După constituirea cercului,
explicată la începutul acestei modeste
cronici, s-au întreprins demersurile necesre
___________________________________________________________________________
30
pentru pregătirea Adunării Generale DNA,
convenindu-se la data de 2 iunie 1991,
fiind acceptat în unanimitate şi următorul
program:
1. Liturghie la biserica din Maieru,
orele 8:30-10:00;
2. Adunarea propriu-zisă, orele 10:00-
12:00/cuprinzând punctele:
a. Din istoricul Astrei, prof. Ioan
Seni, preşedintele DNA;
b. “ASTRA la Maieru”, prof.
Sever Ursa, preşedintele
secţiunii de etnografie şi
folclor
al DNA şi secretarul Astrei
locale;
c. Raportul Comitetului DNA,
prof. Gr. Marţian, secretar
DNA;
d. Cuvânntul participanţilor;
evocări din cronica Astrei,
cuvântul invitaţilor, propuneri;
e. Preliminarii la Adunarea
Generală a Astrei la Năsăud,
1991;
f. Înscrieri de noi membrii;
g. donaţii; încasări de cotizaţii şi
raportul comisiilor de lucru ale
Adunării Generale;
h. stabilirea locului Adunării
Generale a DNA pentru anul
1999;
3. Spectacol artistic local, orele 12:00-
13:00;
4. Vizitarea expoziţiei: “Astra în
documente şi alte mărturii locale,
organizată la muzeul “Cuibul
Visurilor “ Maieru;
Cu ocazia întrunirii de
constituire din 31 martie din 1991,
s-a ales următorul comitet al
cercului: pr. Ioan Coman,
preşedinte, prof. Crăciun Vasile,
vicepreşedinte, prof. Sever Ursa,
secretar, Flămând Lazăr, primar,
Mihai Roman, dir. Şcolii, prof.
Titus Cărbune, pr. Gavrilă Floşui,
Ieronim Bora, funcţionar, Ioan
Andronesi, dir. Căminului cultural,
prof. Dorel Mâti, prof. Vasile
Bontaş şi prof. Liviu Ursa.
Ţinând seama de
propunerile făcute de către
participanţi, s-a trecut la
demersurile de pregătire a Adunării
Generale. Trebuie remarcată
competenţa şi tactul cu care am fost
sprijiniţi de către Comitetul DNA,
cu deosebire de către domnul
preşedinte Ioan Seni, în toate
comparimentele acţiunii.
Duminică, 2 iunie 1992, o zi
frumoasă pentru măiereni. Sosesc
invitaţi şi membri ai DNA, oaspeţi
din localităţile vecine: Sângeorz-
Băi, Rodna, Năsăud, Poiana Ilvei,
Ilva Mare, Feldru, şanţ, Măgura
Ilvei. Liturghia religioasă oficiată
de părinţii Gavrilă Floşui şi Ioan
Coman în cele două biserci
arhipline… . Apoi lumea s-a adunat
în sala mare a Căminului cultural
care a devenit neâncăpătoare.
Adunarea generală s-a desfăşurat,
prin urmare, în acest cadru de
participare a mulţimii de săteni. Era
prima acţiune culturală de masă
după revoluţie, un eveniment
memorabil.
Ordinea de zi stabilită
anterior s-a derulat rodnic şi cu
bună priză la publicul, modern. În
cuvântul său atât de documentat,
conf. univ. Viorel Grecu,
vicepreşedinte al Astrei centrale, de
la Sibiu, a adus emoţionante pagini
convingătoare despre lunga vieţuire
românească a acestei celebre
asociaţii culturale transilvane. Dl.
___________________________________________________________________________
31
Prof. Ioan Seni preşedintele DNA a
trecut în revistă principalele pagini
de efervescenţă astristă în ţinutul
legendar al Năsăudului. Prof.
Grigore Marţian, secretarul DNA ,
a susţinut raportul financiar, iar
prof. Sever Ursa secretarul
comitetului local, a prezentat
aspecte din activitatea Astrei la
Maieru.
În cuvântul lor, unii
participanţi ca: prof. Gheorghe
Pleş, s-au reţinut mai multe
propuneri de viitor, ale
Despărţământului, între care aceea
de a nu se fixa un număr prea mare
de acţiuni, ci numai câteva de
strictă oportunitate şi eficienţă. De
interes au fost şi propunerile vizând
înfiriparea de noi nuclee Astra în
localităţile învecinate, precum şi
sugerarea unor preliminarii şi
stabilirea ca Adunarea Generală din
anul următor, 1992, să aibă loc la
Sângeorz-Băi. Unii participanţi din
sală dintre care gospodarii Bolfă
Clement şi Pârlea Alexandru au
folosit prilejul spre a-şi spune încă
o dată păsurile în legătură cu
stabilirea proprietăţii asupra
munţilor, după vechea tradiţie
grănicerească, cerând Astrei să le
acorde sprijin… . S-au înscris încă
cinci membrii (a se vedea lista
anexată). Între aceştia se numără
pensionarii Raţiu Ioan şi Ioan
Hangea, nepotul căpitanului de
graniţă, Gregoriu Hangea, unul
dintre primii astrişti măiereni,
autorul unui testament prin care
lasă o parte din avere, încă din anul
1892, pentru ridicarea culturală a
comunei.
În cadrul intervenţiei sale,
prof. Sever Ursa a citit adunării şi
o scrisoare a dn. Florica Puia
Rebreanu, fiica romancierului, prin
care aceasta regretă că din motive
de sănătate nu poate fi prezentă, dar
urează tuturor celor prezenţi toate
izbânzile. De asemenea,
mulţumeşte pentru tot ce s-a spus
despre Rebreanu cu ocazia
serbărilor năsăudene din octombrie
trecut.
A urmat un frumos program
artistic la care, pe lângă formaţia
folclorică a elevilor din Maieru, şi-
au adus contribuţia şi elevii liceului
“Solomon Haliţă” din Sângeorz-
Băi, director Traian Ciociu,
coordonator şi prezentator prof.
Vasile Crăciun.
Participanţii au vizitat apoi
expoziţia “Astra la Maieru”
amenajată în una din sălile
Muzeului sătesc sub îndrumarea
prof. Sever Ursa, ajutat de
profesorii Titus Cărbune, Vasile
Crăciun şi Liviu Ursa. De remarcat
bogăţia şi valoarea sugestivă şi
documentară a exponatelor
, subliniată şi în impresiile
vizitatorilor, consemnate în Cartea
de Aur a muzeului. La masa
comună s-au adus călduroase
mulţumiri organizatorilor şi, în
mod reciproc, onoraţilor oaspeţi.
Pentru locuitorii Maierului s-a mai
adăugat astfel o nouă şi remarcabilă
filă în calendarul tradiţiilor locale şi
a sărbătorilor culturale de bună
tradiţie transilvană.
Între anii 1991-2010, Cercul
Astra Maieru s-a plasat mereu
printre formaţiunile fruntaşe din
ţinut. Enumerăm câteva
___________________________________________________________________________
32
evenimente de rezonanţă mai largă,
iniţiate şi înfăptuite. Este vorba de
câteva sărbători ale unor
personalităţi locale. Astfel, au fost
dezvelite busturi ale poetului Iustin
Ilieşiu, cântăreţul sângerărilor
ardelene ( la Maieru şi Anieş),
dăruite de către atât de cunoscutul
dr. Gheorghe Dascăl. De asemenea,
graţie aceluiaşi om de cultură,
cunoscut în întreaga ţară, am adus
mai aproape de inimile noastre, o
copie, a Lupei Capitoline purtând
mişcătoarea inscripţie cu cuvintele
poetului latin: „Hic ego sum
signum/Latinitas daco romani/Qui
pro eternitate/In Dacia natus est”.
Această iniţiativă astristă a
mobilizat întreaga obşte în frunte
cu cunoscutul nostru primar Vasile
Borş, cel care a sprijinit şi alte
demersuri ale Astrei locale.
Amintim şi gestul memorabil de a
cinsti amintirea cunoscutei atlete
Maria Cioncan, prin dezvelirea
unui bust în imediata vecinătate a
muzeului „Cuibul Visurilor”. Astra
măiereană şi-a adus un substanţial
aport în realizarea altor obiective
culturale.
Încă din anul 1995 a luat
fiinţă revista „Cuibul Visurilor”,
periodic care a revigorat mult viaţa
spirituală a comunei. Suntem la al
94-lea număr şi o apariţie
neântreruptă în cei 16 ani care au
trecut de la primul număr, datorită
unui colectiv redacţional, de
recunoscută competenţă: Icu
Crăciun, redactor şef, redactori:
Viluţ Carbune, Ilie Hoza, Macavei
Al. Macavei, Mircea Prahase,
Alexandru Raţiu, dr. Lazar Ureche,
Liviu Ursa, sub direcţia
subsemnatului. De remarcat că
revista noastră care apare sub
Patronajul Astrei locale, este
sponsorizată alternativ de către
Consiliul local Maieru şi de către
Complexul muzeal Bistriţa.
Unii astrişti cum sunt: Icu
Crăciun, Liviu Ursa, Viluţ
Cărbune, Titus Cărbune,
subsemnatul, s-au implicat în
alcătuirea Dicţionarului culturii şi
civilizuaţiei populare a judeţului
Bistriţa-Năsăud, lucrare de
proporţii sub coordonarea
competentă a prof. Ioan Seni,
preşedinte DNA, omul de bază şi în
această acţiune de proporţii şi de
importanţă deosebită.
În prezent, cercul nostru
cuprinde 42 de membrii şi continuă
să se menţină printre cele mai
harnice grupări astriste din ţinut.
Prof. Sever URSA, secretar Astra
Maieru,
Preşedinte al Secţiunii etmografice a Desp.
năsăudean,
membru în Conducerea Centrală a
Asociaţiunii Astra.
≈
___________________________________________________________________________
33
Şezătoare literară astristă
Sala de conferinţe a Muzeului
năsăudean a fost neîncăpătoare în ziua de
10 dec.2013, datorită numărului mare de
astrişti prezenţi la eveniment, cărora li s-au
alăturat şi invitaţii, reprezentanţi ai
Consiliului Local Năsăud, consilierii
Ovidiu Maghiar şi Răzvan Redac precum
şi directorul Casei de Cultură „Liviu
Rebreanu”, Năsăud – dl. Rus Silviu.
Au mai fost invitaţi preşedinţii Cercurilor
Astra din Nepos, scriitorul Mircea
Daroşi,din Salva, prof. Ana Filip şi din
Rebrişoarafam. Nicolaie şi Smaranda Lup
cu dlMacedon Tofeni
Şezătoarea, a dat posibilitatea celor
prezenţi, ca în mod deschis, prin discuţii
libere, să-şi pună în valoare capacitatea
intelectuală şi talentul prin creaţiile proprii
în pictură, în lucrările şi obiecte de
artizanat şi în literatură prin scrieri de carte
şi poezie.
Atât sala de conferinţe cât şi holul
acesteia au strălucit de frumuseţe prin
expunerile de picturi, desene grafice şi
obiecte de artizanat lucrate cu croşeta.
Întâlnirea a debutat cu prezentarea
de către Lucian Vaida a personalităţii
academicianului Iuliu Moisil – artist
plastic– desene grafice şi obiecte din
ceramică.
Lucian Vaida – directorul Muzeului
a trecut în revistă activitatea acad. Iuliu
Moisil, preocupările şi funcţiile deţinute şi
ceea ce a reprezentat domnia sa pentru
Năsăud şi Ţara Năsăudului.
A fost omul ce a pus temelia
Muzeului năsăudean şi a dat curs altor
metode educative practicate în şcolile
noastre.
Pe marginea acestui subiect au mai
vorbit prof. Seni Ioan, care a făcut o
legătură între Astra şi activitatea acad.
Iuliu Moisil ca preşedinte al
Despărţământului Năsăud, iar Lucreţia
Mititean s-a referit la activitatea instructiv
educativă desfăşurată de Iuliu Moisil.
Celelalte expoziţii de pictură şi
artizanat ai fost prezentate chiar de
realizatorii lucrărilor, cu multă pasiune şi
dragoste: Nichita Bumbu, Angela Găurean
şi Viorica Ghioc, sunt membrii Cercului
Astra oraş Năsăud.
În continuare, D-na Floare Pleş
trece în revistă activitatea Cercului Astra
oraş Năsăud pe perioada 01.07.2013. –
31.12.2013, a fost o activitate foarte bogată
pornind de la colaborarea şi susţinerea
acţiunilor organizate de către Consiliul
Local şi Primăria oraşului Năsăud, precum
şi acţiunile organizate de şcoli, de muzeu,
de alte centre de cultură din judeţ, din ţară
şi din afara graniţei, la care prezenţa
astriştilor năsăudeni a fost simţită
(depuneri de coroane, vernisarea de
expoziţii, dezvelirea de monumente şi plăci
comemorative, participarea la
simpozioane, la sesiuni ştiinţifice şi
literare, etc.).
Aminteşte sesiunile, simpozioanele
şi întâlnirile de la Alba Iulia, Cluj, Oradea,
Bistriţa, Dej, Josenii Bârgăului, Maieru,
Cristeştii Ciceului, (Uriu), Runcu Salvei,
precum şi participarea prof. Ioan Seni,
preşedintele Despărţământului Astra, la
lucrările simpozionului ce s-a desfăşurat pe
un traseu începând cu Alba Iulia, apoi
Serbia (BOR) şi Bulgaria (Vidin).
Importantă a fost participarea prof.
Ioan Seni, Floarea Pleş, Vica Istrate şi
Gabriela Herţa la Adunarea Generală a
Astrei Centrale care s-a desfăşurat la
orăştie (13-15 septembrie 2013).
Nu se scapă a se aminti despre
participarea în număr mare a astriştilor la
sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea
Liceului „George Coşbuc” din Năsăud (3-5
oct.2013), astăzi Colegiul Naţional
„George Coşbuc”, precum şi participarea la
Colocviile „George Coşbuc” (30-31
oct.2013) şi „Liviu Rebreanu” (26
nov.2013), apoi la jubileul – 250 de ani de
la martiriul lui Tănase Tudoran din
___________________________________________________________________________
34
Bichigiu şi a celorlalţi trei martiri: Vasile
din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din
Telciu (12.XI.2013).
O acţiune realizată în interesul
obştii năsăudene, a trăitorilor de pe aceste
meleaguri, care prin îndeletnicirile lor vin
să confirme bogăţia culturii şi civilizaţiei
Ţării Năsăudului – meseriaşii şi
meşteşugarii – pentru aceştia, în data de 29
aug.2013, la iniţiativa Floarei Pleş, Ioan şi
Lucreţia Mititean, autori şi a celor două
volume dedicate meseriaşilor, s-a dezvelit
o placă comemorativă „În memoria
meseriaşilor năsăudeni din toate
timpurile”, cu contribuţia bănească a
Despărţământului Astra Năsăud, preşed.
Prof. Ioan Seni, placă aşezată pe
frontispiciul clădirii Cooperaţiei
Meşteşugăreşti „Munca Colectivă”
Năsăud.
Evenimentul a fost încununat de
succes, având un puternic ecou în judeţ şi
în multe
localităţi din
ţară, este
pentru prima
dată când se
scrie despre o
categorie de
oameni din
sfera
serviciilor de
care nu ne
putem
dispensa şi a
căror servicii
sunt foarte necesare.
Apoi, prof. Seni Ioan a prezentat
Revista „Astra Năsăudeană”, Nr.1,
publicaţie de cultură şi opinie semestrială
continuând cu o scurtă informare privind
împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea
Muzeului Civilizaţiei Populare
Tradiţionale Astra, în aer liber la Sibiu.
Şezătoarea a fost din ce în ce mai
animată de interes, de optimism şi bună
dispoziţie, astfel că astriştii care au scris
cărţi şi poezie, în mod liber, cu mult talent
şi frumuseţe literară au recitat din poeziile
lor: Rodica Fercana Moldovan, Valer
Mureşan, Lucreţia Mititean, Daroşi
Mircea, care pe scurt şi-a prezentat şi
ultima carte „Vetre de lumină”, a fost
aplaudat îndelung, apoi Ştefan Ghioc şi
Floarea Pleş cu poezia „Astra şi înţelesul
ei”.
Floare Pleş informează astriştii
prezenţi la şezătoare că, la data de 28
nov.2013 Liga scriitorilor Români de la
Cluj-Napoca, prin preşedintele Ligii
scriitorul Alexandru Florin Ţene, a
confirmat înfiinţarea la Năsăud a filialei
someşene – Liga Scriitorilor Români – în
următoarea componenţă: preşedinte Ioan
Mititean, vicepreşedinte Ana Berengea din
Ilva-Mare, secretar Mircea Daroşi din
Nepos şi trezorier Valer Mureşan din
Năsăud.
Frumuseţea Şezătorii a fost
marcată de un excepţional program artistic,
colinde interpretate de elevii de la Colegiul
Economic Năsăud, care constituie grupul
folcloric „DOR NĂSĂUDEAN”, condus
de prof. Ecaterina Raţiu, precum şi de
eleva din clasa
a XII-a Ancuţa
Morariu de la
Colegiul
Naţional
„George
Coşbuc” Năsăud.
Obiceiu
rile străbune
prin colind şi
cântec popular
le-a continuat
prof. Ana Filip presed. Cercului Astra din
Salva, înzestrată fiind de Bunul Dumnezeu
cu un glas frumos şi căreia i s-a alăturat
întreaga şezătoare.
Floarea PLEŞ
Preş. Cerc ASTRA Năsăud
___________________________________________________________________________
35
II. OAMENI DE SEAMĂ :
Gavril Istrate- decanul filologilor români
Puţini sunt acei oameni de mare
cultură care prin destinul lor au putut să
ajungă la venerabila vârstă de 100 de ani
Pe „decanul filologilor români” Gavril
Istrate de la Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza” din Iaşi, neposan de origine,
l-a binecuvântat Dumnezeu cu un
asemenea destin care l-a încununat cu
această vârstă. Dar
cum firul vieţii
trebuie cândva să se
întrerupă, omul
Gavril Istrate s-a
stins din viaţă, joi,
30 ianuarie 2014, cu
trei săptămâni
înainte de a împlini
100 de ani.
S-a născut la 23
februarie 1914, în
comuna Nepos, jud.
Bistriţa-Năsăud, din
părinţii Gavrilă şi
Măriuca, fiind cel
de-al doilea copil
din cei 5 veniţi pe
lume, dintre care
trei fete şi doi băieţi
Formaţia lui intelectuală şi-a clădit-o la
Liceul „George Coşbuc’ din Năsăud, care a
dat de-a lungul existenţei sale oameni de
cultură ce au onorat şi mai onorează încă
destule catedre universitare din marile
oraşe ale ţării. Unul dintre cei mai
reprezentativi absolvenţi ai acestui liceu
este venerabilul profesor univ. dr. doc.
Gavril Istrate.
După ce profesorii cetăţii
spirituale de pe Valea superioară a
Someşului Mare i-au deschis orizontul
intelectual şi i-au insuflat dragostea pentru
literatura română, a ajuns în inima
Moldovei, acolo unde dorea atât de mult
să-şi împlinească visul tinereţii şi unde s-a
ridicat ca un ilustru profesor şi om de
ştiinţă de-o reputaţie incontestabilă..
Urcă pe treptele ierarhiei universitare
într-un ritm demn de invidiat : asistent,
lector, conferenţiar, profesor doctor docent,
profesor emerit. Ocupă funcţia de decan al
Facultăţii de Litere din Iaşi, timp de 19 ani
şi vreme îndelungată este şeful
Catedrei de limba română. A
condus departamentul de
lingvistică al Filialei Iaşi a
Academiei Române şi a fost
secretar al Societăţii de Ştiinţe
Filologice. Are un palmares
impresionant în domeniul
ştiinţific, dovedit prin
numeroasele lucrări rezultate în
urma anchetelor dialectale pe care
le-a efectuat pe teren, prin studiile
de istorie şi limbă literară asupra
cărora s-a aplecat cu o pasiune rar
întâlnită, prin sutele de conferinţe
şi prelegeri susţinute în faţa unui
larg auditoriu din întreaga ţară şi
de peste hotare, prin cele peste
700 de articole publicate în
importante reviste de literatură şi
specialitate.
Presa din întreaga ţară i-a acordat
spaţii largi de prezentare, numindu-l
„lingvistul cel mai longeviv”, „patriarhul
limbii române”, „arhontele graniţei
năsăudene”, „ardeleanul moldovenizat”,
„solie din patria lui Coşbuc” sau „o istorie
vie a literaturii”. Toate aceste supranume
sunt, de fapt, un elogiu adus profesorului şi
omului de ştiinţă din capitala Moldovei.
Gavril Istrate a fost printre puţinii
oameni de mare cultură, care i-a cunoscut
personal pe Rebreanu, Lucian Blaga şi
Ibrăileanu, s-a bucurat de prelegerile lui
Iorgu Iordan şi George Călinescu, a fost
___________________________________________________________________________
36
profesorul renumitului actor Octavian
Cotescu, al poeţilor Marin Sorescu, Aurel
Rău, Valeriu Stancu şi a unui număr
însemnat de dascăli al căror nume a onorat
învăţământul mediu şi universitar.
A rămas o personalitate complexă,
prin inteligenţă şi spirit de acţiune, prin
atitudinea şi dăruirea sa faţă de fenomenul
ştiinţific şi cultural, un dascăl model, un
„Domn Trandafir” al tuturor timpurilor,
iubit şi stimat de studenţi, de colegi şi de
toţi cei care au crezut în ideile sale
novatoare ce au revoluţionat filologia şi
şcoala lingvistică românească.
Încă din timpul studenţiei, Gavril
Istrate a fost preocupat să publice articole
şi studii de specialitate. În anul 1935
debutează în revista „Vatra” din Năsăud cu
articolul „Panait Istrati” şi „Gânduri pentru
cei duşi” (Veronica Micle), iar în 1937
publică în „Buletinul Philippide” primul
său studiu cu conţinut lingvistic intitulat
„Graiul satului Nepos”.
A fost membru în comitetele
redacţionale ale revistelor: „Cum vorbim”,
„Limba română”, „Cronica”, „Revista
română”, „Literatorul” , a fost redactorul
responsabil al „Analelor ştiinţifice ale
Universităţii”, începând din anul 1964 şi
până în 1977. În paginile acestor reviste
şi-a publicat o mare parte din lucrările sale,
şi-a făcut cunoscută activitatea de lingvist
şi filolog, dar şi de scriitor, a creat o
atmosferă însufleţitoare în munca de
redactare a acestor publicaţii.
Are un număr impresionant de
lucrări de certă valoare ştiinţifică care l-au
consacrat ca un important om de cultură:
,,Limba română literară - studii şi
articole’’, 1970, ,,Originea limbii române
literare’’, 1971, ,,Studii eminesciene’’,
1987, ,,Transilvania în opera lui Mihail
Sadoveanu’’, 1999, ,,George Coşbuc în
ultimii 50 de ani’’, ,,Studii şi portrete’’,
vol. I-V, 2001-2005, ,,Gavril Istrate în
portrete, cronici şi autografe’’, 2002,
,,Crăciunul de altădată’’, 2009. A editat
cărţile: ,,Drumuri Basarabene’’, ,,Orhei şi
Soroca’’, de Mihail Sadoveanu, ,,Scrieri
alese’’ de George Coşbuc, 2001 şi a
prefaţat două cărţi ale lui Sextil Puşcariu:
,,Cercetări şi studii’’, 1974, şi Limba
română, 1976, precum şi primul volum din
,,Opere’’, de Timotei Cipariu, 1987. A
scris postfaţa unei ediţii din ,,Istoria pentru
începutul românilor în Dacia’’, de Petru
Maior.. A adus contribuţii importante în
studierea limbii române literare şi a iniţiat
cercetările dialectale în Moldova şi pe
meleagurile Bistriţei şi Năsăudului.
Numele lui Gavril Istrate a fost
prezent în aproape toate periodicele noastre
literare, de la ,,Iaşul literar’’, şi
,,Convorbiri literare’’, la
,,Contemporanul’’ şi ,,Luceafărul’’, la
,,România literară’’ din Bucureşti, ca şi în
,,Steaua’’ şi ,,Tribuna’’ de la Cluj, ori
,,Telegraful român’’ din Sibiu şi încă multe
altele. A fost un veritabil membru al
ASTREI IEŞENE, dar şi al ASTREI
NĂSĂUDENE, contopindu-se cu marile
idealuri ale acestei asociaţiuni.
O asemenea personalitate marcantă,
care s-a ridicat prin propriile sale eforturi şi
năzuinţe, trebuie aşezată în panteonul
marilor valori culturale ale naţiunii noastre.
În semn de recunoştinţă pentru meritele
sale deosebite, Consiliul Local al Primăriei
Feldru i-a acordat titlul de ,,Cetăţean de
Onoare’’, iar şcoala din localitate a primit
numele de ,,Gavril Istrate’’ din Nepos.
Toţi cei care l-am cunoscut şi ne-a
fost aproape de suflet, îi aducem un pios
omagiu , rugându-l pe bunul Dumnezeu să-
l odihnească în pace !
Mircea DAROŞI
___________________________________________________________________________
37
Prof.univ. Ioan Nichifor Someşan
Artistul plastic Ion Nichifor
Someşan face parte din categoria acelor
oameni care, după o viaţă zbuciumată, cu
puţine aspecte plăcute şi cu mai multe
necazuri, lasă ceva în urma lor,
o cât de mică moştenire pentru
posteritate. Spre deosebire de
alţii care se bucură de multe
onoruri şi laude în timpul vieţii,
iar după ce schimbă macazul
acestei lumi, nu rămâne niciun
semn notabil care să marcheze
trecerea lor pe această şosea
neasfaltată ce duce spre neant.
S-a născut la data de 24
noiembrie 1923, în comuna
Leşu, unde tatăl Domniei
Sale,originar din Năsăud,
îndeplinea funcţia de brigadier
silvic. De altfel, întreaga
activitate a familiei Someşan este legată de
oraşul Năsăud. Şcolarul Ion Nichifor a
urmat primele patru clase la Şcoala
Normală, dar în urma dictatului de la
Viena această prestigioasă instituţie şcolară
a fost desfiinţată de vremelnicele autorităţi
şi şi-a continuat studiile în clădirea
Liceului Grăniceresc ..George Coşbuc",
devenit Gimnaziul Regal Ungar de Stat cu
limba de predare Română, cu profesori
care nici ei nu ştiau bine limba română.
După o escapadă budapestană, unde
a urmat un an cursurile Facultăţii de
medicină, se înscrie la trei facultăţi din
Bucureşti : drept, filologie şi arte plastice.
Spre filologie a fost atras de cursurile de
Istoria artelor, susţinute de celebrul George
Oprescu. După trei ani de studii a
abandonat Facultatea de Drept şi s-a
consacrat Artelor Plastice. A absolvit
această din urmă facultate după 6 ani, al
şaselea fiind de grafică pedagogică. A
urmat, de fapt, secţia pictură.
După absolvirea facultăţii, în 1948, se
întoarce la Năsăud. Funcţionează ca
profesor la Şcoala Normală. A predat
desen şi caligrafie până în anul 1950 când
se dedică reorganizării Muzeului
Grăniceresc Năsăudean. Tot acum se
căsătoreşte cu domnişoara Elena Lup, fiica
lui Ioan şi Lucreţia Lup din Nepos,
amândoi învăţători în această localitate.
Din această căsătorie au
rezultat doi copii : Ioan
şi Călin. Cel dintâi a
devenit renumit în
pictura bisericească, dar
şi în arta picturii
moderne. S-a stins însă
din viaţă prea tânăr,
când mai avea atâtea
lucruri frumoase de
făcut. Călin a îmbrăţişat
cariera didactică,
devenind profesor de
Istorie şi geografie, la o
şcoală din oraşul de pe
Bega, unde lucrează şi în
prezent..
In deceniul 1950-1960, împreună
cu Onisim Filipoiu, Al.Husar şi alţii, au
reuşit să transforme Swarda istorică într -
un Muzeu Regional, cu patru secţii: istorie,
etnografie, artă şi ştiinţele naturii. În
incinta acestei clădiri, soţii Someşan şi-au
amenajat şi un spaţiu modest în care au
locuit vreme de câţiva ani.Curtea din faţa
muzeului au transformat-o într-o grădină
zoologică pe care au populat-o cu câteva
animale sălbatice : un pui de urs, o
căprioară, un jder, iepuraşi şi alte animale
sălbatice , de care s-au ocupat în mod
special întreaga familie.
Celelalte secţii au fost realizate prin
acţiuni de colecţionare a obiectelor din
întreaga zonă a Năsăudului :, piese de port
popular, obiecte de uz casnic, oierit,
pădurărit, ceramică şi instalaţii de tehnică
populară : o moară, o pivă, darac etc.Toate
s-au făcut prin sacrificii şi eforturi
deosebite.
___________________________________________________________________________
38
Elena şi Nichifor Someşan cu cei doi fii ai lor,
Nuţu şi Călin
Ioan Someşan a fost preocupat în
acelaşi timp şi de organizarea casei
memoriale Liviu Rebreanu. Într-un interviu
pe care l-a dat în anul 1993, la el acasă,
vorbeşte despre un moment mai puţin
cunoscut, care aminteşte de intenţia lui de
a infiinţa muzeul Liviu Rebreanu : ,,
Asupra lui Liviu Rebreanu se aşternuse o
tăcere nedorită şi regretată de toţi. Am
gândit că era momentul să facem ceva. Am
înaintat dosar la unul, Vilinski, prim
secretar la raion. Era un fel de,, ţipţer’’,
adică ,,vinitură’’, cum zic năsăudenii, adus
de ape. Şi m-a chemat la el. Cum să-i faci
lui Liviu Rebreanu casă ?Alaltăieri a furat
flori din parc. Eu fac ochii mari. Pe urmă
înţeleg. Era aici unul pe care îl chema, tot
Liviu, profesor de gimnaziu. A vrut să ducă
flori la muiere, una, Malca, pe care o
lăsaseră soldaţii sovietici, pe aici, nu le
mai trebuia. Şi fusese pus la gazeta de
perete pentru nişte flori rupte din centrul
târgului. Dar primul secretar continuase
blajin :,,Uite, de ce nu-i faci dumneata
casă lui Viehman ?Ăsta era un speolog. M-
am dus atunci la Cluj, la Retegan. ,, Măi,
nu-ţi pot da nicio aprobare’’,îmi zice el.
Dar nici eu nu m-am lăsat. M-am dus la
Bucureşti. Era atunci un comitet pentru
aşezămintele culturale şi, acolo, era unul,
Stoian,care răspundea de muzee.Omul m-a
scos afară, pe coridor şi mi-a spus
părinteşte :,, Măi, uite ce-,i dacă vrei să
faci muzeul, du-te acasă şi fă-l’’Şi aşa am
făcut. M-am întors acasă, am înfiinţat un
comitet de iniţiativă cu bătrânii din
Năsăud, în care am băgat şi pe unul de la
partid, apoi am ridicat casa prin muncă
patriotică. Lemnele de construcţie le-am
furat din pădure. Acest lucru ni-l confirmă
şi profesorul Sever Ursa într-una din
întâlnirile noastre.Pentru lemne am fost
daţi judecată, dar până la urmă totul a
ieşit bine.
Despre felul în care a luat fiinţă acest
muzeu mi-a povestit şi soţia lui Nichifor,
Elena Someşan, care este încă în viaţă şi
locuieşte la Timişoara : ,,Îmi amintesc cât
de greu ne-a fost. N-aveam de nicăieri
niciun fel de sprijin material. Eu
pregăteam mâncare pentru muncitori şi mă
duceam din Năsăud pe jos până la Prislop.
Oamenii nu erau plătiţi, făceau un fel de
muncă voluntară. Eram bucuroşi că au fost
alături de noi. Nu pot să nu spun şi de
faptul că multe din obiectele care au
aparţinut lui Liviu Rebreanu le-am adus
prin propriile noastre eforturi de la Aiud,
printre care şi biroul său.
___________________________________________________________________________
39
Muzeul este construit după modelul casei
părinteşti, în 1956. Ideea a aparţinut unui
grup de profesori din care făceau parte :
Sever Ursa, Alexandru Husar, Gavril
Scridon, Septimiu Pop, Ioan Nichifor
Someşan, directorul muzeului din Năsăud
şi diacul din Prislop, Vasile Tabără.
Lucrările s-au desfăşurat într-un ritm destul
de alert, astfel că, la 2 iunie 1957, a avut
loc festivitatea de inaugurare a muzeului,
la care au participat : soţia scriitorului,
Fany Rebreanu, surorile, precum şi fiica,
Florica Puia Rebreanu .Cu această ocazie a
fost dezvelit şi bustul în gips, dedicat
scriitorului, realizat de profesorul Ioan
Nichifor Someşan, care în anul 1963 va fi
înlocuit cu unul de bronz, realizat de
sculptorul Romulus Ladea. O contribuţie
de seamă şi-a adus-o şi în ceea ce priveşte
reconstrucţia morii lui Coşbuc, având drept
model desenele lui Nichifor Someşan. În
1960, ocupă prin concurs un post de
muzeograf la Muzeul Banatului din oraşul
de pe Bega, devenind în scurt timp şef al
secţiei de artă.
În perioada 1962-1980 a predat
Istoria artelor la Universitatea de Vest din
Timişoara. Cursul de sistematica artei era
unicat pentru acea perioadă. Activitatea
desfăşurată la Timişoara este una din cele
mai fertile din punct de vedere al
exprimării ştiinţifice. În presa timişeană
publică numeroase studii şi articole dintre
care amintim: „Virgil Simionescu" (în
colaborare cu Gavril Blaga); „Gânduri la
o mare aniversare" (Centenar Brâncuşi); „
Comori ale picturii clasice româneşti"
(GheorgheTătărescu); „Două culmi ale
plasticii realiste: Nicolae Grigorescu şi
Ion Andreescu";„Expoziţia de grafică şi
afiş Iosif Molnar"; „Un titan al artei: 400
de ani de la moartea lui Michelangelo
Buonarroti"; „ Talente în plină afirmare",
„ Ceva despre real şi receptivitate" ş.a.
De asemenea, a publicat mai multe
articole în ziarul sârbesc „Pravda".
În anul 1980, profesorul Ioan
Nichifor Someşan a revenit la Năsăud Şi a
preluat iarăşi conducerea muzeului. Pe
firul vieţii lui apăruseră însă umbrele
neliniştii. A divorţat de soţie care a rămas
împreună cu cei doi fii la Timişoara.Călin,
profesorul de istorie îşi continuă activitatea
la o şcoală din acest oraş, iar pictorul Ioan
(Nuţu ) s-a stins din viaţă la o vârstă prea
timpurie, lăsând în urma lui o operă
deosebit de valoroasă De atunci, n-a mai
existat niciun semn de împăcare. El s-a
mulţumit că poate face ceva pentru Muzeu
şi pentru Năsăud. Şi s-a ţinut de cuvânt. Cu
modestie, fără să se laude prea mult, dar cu
talentul şi cu măiestria Domniei Sale,
artistul Ion Nichifor Someşan a realizat
câteva opere care vor rămâne peste ani şi
vor fi admirate de viitorii năsăudeni şi de
vizitatorii oraşului. în incinta Primăriei, pe
casa scărilor, mâna măiastră a desenat, în
vitralii, pe cei mai importanţi domnitori ai
noştri. Holul Primăriei este dominat de un
tablou de mari dimensiuni, care înfăţişează
simbolic istoria materială şi culturală a
oraşului şi a ţinutului grăniceresc. Alte
tablouri, in tempera, reprezintă supliciul lui
Tănase Tudoran, Nunta Zamfirei etc. La
Şcoala Generală „Mihai Eminescu", unde a
funcţionat vechea Şcoală Normală, a
desenat în vitralii efigiile celor mai vestiţi
dascăli ai şcolii. De asemenea, a desenat
vitralii la Liceul Silvic. Fântâna arteziană
din centrul oraşului, cu simboluri
năsăudene (roata de moară şi pălăria de
păun), este tot opera Domniei Sale. La fel
şi cele şapte muze de pe peretele estic al
Casei de Cultură „Liviu Rebreanu". A lăsat
urme artistice şi pe un perete din separeul
Restaurantului „Sălăuţa", unde îi plăcea să
poposească adeseori, semn că nimic din
ceea ce este omenesc nu i-a fost
străin.„Bolovanii" din parc sunt, într-un
fel, tot opera lui Ion Nichifor Someşan.
Aceşti„bolovani" i-a modelat cu studenţi
bucureşteni şi cu sprijinul fostului secretar
al Consiliului Popular Orăşenesc, juristul
Pompei Raus. Pentru toate acestea a primit
o insignă de Evidenţiat în înfrumuseţarea
oraşului. Prefera, după cum îmi spunea cu
ironie amară, un bon de butelie, obiect
foarte rar până în anul 1990.
Am vizitat de câteva ori
„găbânaşul" (atelierul) Domniei Sale din
casa de pe Valea Caselor. Avea acolo mai
multe tablouri cu scene şi peisaje din
Năsăud, cu portrete şi foarte multe
sculpturi, şi machete care puteau oricând
___________________________________________________________________________
40
alcătui o expoziţie originală, din care să se
vadă că artistul plastic Ion Nichifor
Someşan n-a făcut degeaba umbră
pământului.. Modest ca orice artist talentat
şi neînsetat de glorie, a refuzat cât a fost în
viaţă să-şi expună opera. N-ar fi târziu ca
moştenitorii să pună la dispoziţia
autorităţilor aceste materiale şi să se
organizeze o expoziţie într-o sală din
incinta Muzeului grăniceresc.
Nu putem încheia aceste rânduri
fără a aminti că mentorul spiritual al lui
Ion Nichifor Someşan a fost academicianul
Iuliu Moisil. Am aflat undeva o mărturisire
a marelui om de cultură năsăudean din care
reieşea că îl consideră drept urmaş al său
pe „tânărul student", pe atunci, Ion
Nichifor Someşan. Şi încrederea pe care
bătrânul savant i -a acordat-o a dovedit-o
pe deplin.
Modest şi pe neobservate, s-a retras
în lumea umbrelor la 18 sept. 2006 şi îşi
doarme somnul de veci în Comoară, la
umbra copacilor seculari, nu înainte de a-1
fi cinstit Consiliul Local, pentru întreaga şi
prodigioasa activitate desfăşurată, cu titlul
de Cetăţean de Onoare al Năsăudului.
Rodica DAROŞI
≈
Tudor Jarda, sufletul cântecului românesc
În galeria marilor oameni de cultură
care şi-au dedicat toată viaţa unui ideal
măreţ se numără şi profesorul univ. Tudor
Jarda. Este unul dintre compozitorii români
care s-a impus cu strălucire în viaţa
muzicală românească, fiind profesor,
dirijor, etnomuzicolog, compozitor, care şi-
a desfăşurat activitatea în oraşul Cluj-
Napoca.
S-a născut în oraşul de pe Someş, la
11 februarie1922, într-o familie care îşi are
originea în ţinutul năsăudean. Bunicul său
a fost din Sângeorz-Băi, iar mama din
Năsăud. Tatăl maestrului Ştefan Jarda, a
fost avocat, iar mama lui, Zoie era fiica lui
Grigore Pletosu, profesor de religie la
Liceul,, George Coşbuc’’ din Năsăud, unde
l-a avut ca elev pe viitorul poet George
Coşbuc.
În casa bunicului său Grigore, de
la Bistriţa, a stat trei ani, după care s-a
întors la Cluj, înscriindu-se la Liceul ,,
George Bariţiu’’.Aici a studiat vioara, cu
Ionel Şerban din Năsăud, profesor de
vioară şi violonist la Operă. După
terminarea liceului s-a înscris la
Politehnică, apoi la Conservatorul din
Timişoara, unde s-a refugiat în anul 1940.
Se întoarce la Cluj în 1945 şi îşi continuă
studiile la Conservator. Din anul 1949 este
numit profesor la Conservatorul din Cluj,
unde a predat teorie şi solfegii.
În 1955, împreună cu un grup din
Buureşti care dorea să refacă traseul
efectuat de Constantin Brăiloiu, în 1939,
când s-a realizat o mare culegere de
Folclor din Năsăud, Tudor Jarda i-a ajutat
pe aceşti culegători de folclor să găsească
interpreţi din Ilva Mică, Nepos, Leşu şi
Şanţ, iar în 1952 a fost la Leşu împreună
cu Sigismund Toduţă şi Dariu Pop şi au
realizat prima culegere de folclor muzical.
Acolo au auzit-o pe Maria Precup, o
talentată interpretă, cunoscută şi sub
numele de ,, privighetoarea din Leşu’’, dar
şi cântecele interpretate de localnici la
fluiere şi trişcă.
___________________________________________________________________________
41
Simţindu-se legat de aceste locuri,
între anii 1953-1956, Tudor Jarda a stăruit
să înfiinţeze un cor mixt, pe care l-a
alcătuit din 56 de persoane, femei şi
bărbaţi , având şi acompaniament de
fluiere. În comună exista o formaţie de
trişcaşi renumită în întreaga zonă. Cu acest
cor a obţinut premiul I pe ţară şi i-a dus
faima pretutindeni. Se îmbrăca în costum
popular, alături de leşeni , încât , era greu
să se deosebească de membrii corului.
Multe cântece şi
strigături pline de satiră şi
umor au fost principalele
lui surse de inspiraţie
pentru repertoriul a peste
40 de piese corale culese
şi armonizate de el. O
mare parte dintre acestea
îşi au originea în satul de
la poalele munţilor de
care s-a simţit atât de
apropiat sufleteşte. Sunt
demne de amintit
cântecele : S-ar ţinea
mândra de lume’’, Cum
nu-i badea pui de domn,
Mărita-m-aş, mărita,,
Dusu-s-a bădiţa, dus,
Săracu ,bărbatu-meu,
Haidaţi, haidaţi colăcari,
Mărită-te, mândruliţă, Foaie verde
toporaş’, Colo sus pe munte sus şi multe
altele , poartă amprenta graiului năsăudean
şi frumuseţea aranjamentului muzical
izvorât din talentul unui adevărat maestru.
Armonizarea corului a făcut-o în aşa
fel încât, din ansamblul celor patru voci ,
să realizeze, diferite combinaţii şi anume :
sopran singur, sopran-alt, sopran-alt-tenor,
sopran-alt tenor-bas şi başii singuri,
folosind şi un solist sau anumite versuri
cântate la unison de întreg corul, acolo
unde era necesar. Pentru fiecare cântec ,
Tudor Jarda găsea modalitatea cea mai
potrivită pentru a –i da culoare şi
frumuseţe muzicală. De pildă, pentru ,,
Cântecul găinii’’a ţinut seama de
strigătură, care nu este simplă şi a căutat
să-i găsească o intonaţie melodică..
Pentru a îmbogăţi coloritul piesei a
folosit acompaniamentul trişcaşilor, de la
început până la sfârşit. Deoarece specificul
acestui cântec este legat de o strigătură,
corul nu începe cântând , ci strigând : ,,
Uiu-iu găină grasă/ Ieri erai pe după casă’’.
Primele două strofe sunt strigate. O strofă
este strigată de tenor, cealaltă de bas,,
fiecare în registrul său, realizându-se în
felul acesta contrastul de timbru. Este un
anumit mod de a striga şi anume, strigătura
începe cu un salt de jos în sus, aproximativ
de un interval de o octavă. După această
parte, întreg corul
anunţă : ,, Printre meri şi
printre peri/ Cu găina ca
să meri,/ Faceţi-mi o ţâr
de cale/ Să vin la nănaşa
mare’’... după care vine
socăciţa, reprezentată de
o solistă : ,, Foaie verde
busuioc/ Faceţi-mi o ţâr
de loc,/ Că io vin cu
ceteraş,/ Cu găina la
nănaş’’. După alte două
strofe alternează corul şi
solista care începe
lăudarea bucatelor, la
care participă întreg
corul. Prin armonizarea
făută de Tudor Jarda,
cele 15 strofe sunt
prezentate sub 10
aspecte diferite de ansamblu, varietatea
bucăţii fiind îmbogăţită şi de trişcă.
Aceasta interludează cele trei părţi,
cântecul ilustrând perfect obiceiul local la
nunţile ţărăneşti. Efecte remarcabile le
obţine etnomuzicologul şi la cântecul
satiric ,, S-ar ţinea mândra de lume’’. În
acest cântec, fiecare vers este cântat de
solist şi reluat de cor, deoarece linia
melodică se păstrează în formă de canon la
cvintă. În cadrul celor patru voci, acest
canon este folosit între sopran şi bas.
Pe Tudor Jarda îl leagă de comuna
Leşu şi o relaţie de înrudire. Fiul său Pavel
Jarda, un maestru al artei plastice, s-a
căsătorit cu Delia Pralea, nepoată de frate a
Mariei Precup. Am putea spune că
muzicologul are o legătură specială cu
această localitate, că aici a găsit o
adevărată comoară a cântecului nostru
popular pe care l-a pus în tiparele unui
___________________________________________________________________________
42
aranjament muzical cum puţini au făcut-o
până la el.
Preocupat mereu de cercetarea
folclorului muzical, Tudor Jarda îşi
continuă anchetele
şi pe Valea Bârgăului de unde a cules
motivele din,, Nunta Ţărănească’’, iar din
folclorul năsăudean a preluat piese corale
culminând cu suita I năsăudeană, poem
coral cu orchestră
Prin renumitele sale creaţii a fost
supranumit de către specialişti ,,
humuleşteanul din Năsăud’’.pe care l-a
preocupat folclorul din zona de origine a
părinţilor şi a bunicilor săi, dar şi din
Maramureş şi Bihor..
Vasta creaţie a maestrului cuprinde :
Opere, Balete, Tablouri coregrafice,
Lucrări simfonice, Muzică de cameră 50 de
lieduri, circa 200 de piese corale, poeme
corale, muzică de scenă, muzică pentru
teatru de păpuşi, muzică religioasă, lucrări
didactice şi ştiinţifice.
S-a stins din viaţă la 13 august 2007
în vîrstă de 85 de ani şi a fost înmormântat
în Cimititul Central din Cluj-Napoca,
rămânând în conştiinţa celor care l-au
cunoscut ca unul dintre acei oameni care
au făcut legătura dintre generaţia de vârf a
culturii româneşti moderne şi generaţia
contemporană. Pavel Jarda spune că
singura modalitate de a păstra printre noi
amintirea tatălui său, este de a-i cânta şi
asculta operele.
În semn de respect şi de o aleasă
apreciere pentru tot ceea ce a făcut în
domeniul larg al activităţii sale muzicale,
multe instituţii din judeţul Bistriţa-Năsăud
şi Cluj- Napoca poartă cu onoare numele
său. La 90 de ani de la naşterea sa, la
Bistriţa şi la Cluj-Napoca, dar şi din
întreaga ţară, au fost organizate activităţi
omagiale care au evocat personalitatea
acestui mare om de cultură. În anul 2012 a
fost lansat Proiectul ,, Tudor Jarda -90 de
ani’’, care cuprinde o serie de activităţi
dedicate personalităţii omului care a iubit
folclorul şi l-a transpus în operele sale, a
dat lumii o comoară a sufletului romănesc.
Prof. Florin Nicolae ŞINCARI
Cuvânt la înmormântarea unui mare profesor
Scrisoare ţie, GRIGORE MARŢIAN, exponent de
seamă al învăţământului năsăudean
Faci parte din aleasa galerie a
profesorilor năsăudeni de limba şi
literatura română care au obţinut rezultate
remarcabile în activitatea la catedră, cu
particularitatea că , pe parcursul celor
aproape cinci decenii dedicate
învăţământului, ai parcurs un traseu
profesional punctat de multe secvenţe
manageriale, de îndrumare şi control.
Ai avut fericirea de a te număra
printre puţinii care au urmat succesiv
cursurile celor două instituţii şcolare de
elită ale Năsăudului, câte 4 ani fiecare :
mai întâi ciclul gimnazial la Liceul
grăniceresc (1943-1947 ), apoi Şcoala
pedagogică mixtă, absolvită în 1951, fiind
repartizat şi funcţionând un deceniu ca
învăţător la Dumitra şi Cepari.
Atras de misterele şi mirajul ,,patriei
de cuvinte’’, după absolvirea Facultăţii de
Filologie a Universităţii,, Babeş-Bolyai’’
din Cluj-Napoca, ai devenit colegul de
breaslă al neuitatului şi declaratului tău
model didactic – Octavian Ruleanu, căruia
i-ai veşnicit numele în cartea ,,Himere din
Ţara cu dor’’, împreună cu profesorul Ioan
___________________________________________________________________________
43
Lăpuşneanu şi colonelul dr. Vasile Tutula,
cu sprijinul Uniunii Comunelor
Grănicereşti Năsăudene.
Parcursul carierei de profesor de
limba română şi metodică în ciclurile
preşcolar şi primar s-a reflectat ca într-o
oglindă fidelă, prin inversiune : mai întâi,
13 ani în Liceul Pedagogic ( mereu cu
atribuţii directoriale ) şi apoi 14 ani în
Liceul ,,George Coşbuc’’. Destinul a vrut
ca în 1982 să te desparţi de farmecul
activităţii de formare a învăţătorilor şi
educatoarelor. O fractură dureroasă,
vindecată ca prin miracol, după
un an, căci la 1 sept1983
profilul pedagogic, recuperat
de la Tg. Mureş, atras parcă
magnetic, te-a urmat în liceul,,
George Coşbuc’’.
Ai regăsit cu sensibilitate
şi pasiune, cu exigenţă şi
disimulată înţelegere, universul
mirific al lecţiilor metodice şi
practicii pedagogice din
grupele şi clasele de aplicaţie,
având o contribuţie esenţială la
inserţia rapidă şi la standardele
ridicate ale profilului, în noul şi
dinamicul liceu teoretic.
La clasele tale, multe dintre ele de
profil pedagogic, ai ştiut să îmbini
comunicarea cu activizarea, să te ocupi
eficient de fiecare categorie de elevi pentru
a le sprijini progresul în cunoaştere, dar şi
să aduci lauri liceului prin 8 performanţe la
nivel naţional : 2 premii III, 2 premii
speciale şi 4 menţiuni la Olimpiada
naţională de limba şi literatura
română,,Mihai Eminescu’’.
Ca director al Liceului Pedagogic, te-
ai implicat în acţiunea de valorificare a
ideilor pedagogice ale lui Sandu Manoliu
prin organizarea de deplasări ale elevilor
pedagogişti în adevărate misiuni culturale
în comunităţile rurale şi excursii de studii
îmbinate cu schimburi de experienţă la
Cluj-Napoca, Baia Mare şi Braşov, mult
apreciate de elevi. Ne-o mărturiseşte astăzi
directorul unei renumite şcoli rurale : ,,O
dulce amintire a celor mai frumoşi ani ai
tinereţii – formare iniţială riguroasă : relaţii
cu colegii, prietenii, amintiri din practica
pedagogică, din cea agricolă, din
deplasările efectuate cu ansamblul folcloric
în ţară şi peste hotare, repetiţii, concursuri
şi competiţii, spectacole de teatru şi operă
la Cluj-Napoca, regrete şi speranţe...’’
- atmosferă serioasă, uneori prea
serioasă (cu gimnastică de înviorare,
uniformă, cămaşă albă şi albastră, cravată,
număr matricol la vedere, bilete de voie,
serviciu la bucătărie, deşteptarea şi
stingerea la ore fixe, meditaţii, etc. ), cu
modele – tipar imprimate în sufletele şi
minţile noastre.
Aşa credeam atunci,
aşa respectăm şi căutăm
acum profesori model,
veniţi parcă din alte lumi.
Am avea nevoie de dânşii
chiar şi azi : să-i
întrebăm, să le prezentăm
noi conjuncturi
pedagogice, să ne arate
direcţia bunelor practici.
Pe unii – tot mai
puţini îi mai întâlnim, îi
privim cu respect şi
recunoştinţă, pe alţii îi
găsim doar în ,,albumele
sufletului’’ (Cornel Urian
– promoţia1979 ).
Direct implicat ai anilor ‚70 ai
proiectat şi coordonat amplul ciclu de
manifestări dedicat aniversării în 1977 a
200 de ani de învăţământ pedagogic,
experienţă care a fost valorificată în 1988
şi în Liceul,, George Coşbuc’’ (cu prilejul
sărbătoririi a 125 de ani de la înfiinţarea
acestuia ).Ai avut bucuria de a fi părtaş,
toamna trecută, şi la Jubileul de 150 de ani,
fiind invitat să evoci, în filmul documentar
de televiziune realizat direct –TV
BISTRIŢA,amintirile vii ale adolescenţei
tale năsăudene.Îţi mulţumim că ne-ai dăruit
prin verbul tău de aleasă vibraţie, clipe
emoţionante, de neuitat.
Membru activ al colectivului didactic,
responsabil al catedrei de limba şi
literatura română, ai demonstrat că
adevăratul atelier al profesorului rămâne
sala de clasă şi nu biroul directorului unde,
pentru un profesor dedicat şi perfecţionist,
grijile sunt întotdeauna multe, iar
Prof. Grigore Marţian
___________________________________________________________________________
44
realizările plătite scump prin stress şi
efecte ascunse ale exigenţei.
Recompensele virtuale şi onorifice –
tot mai anacronice în acest debut de nou
mileniu – ale acestor jertfe didactice, vin,
dacă vin, doar peste ani ; ca în exemplul
unuia dintre absolvenţii polivalenţi ai
promoţiei 1982, învăţător, poet, profesor
de matematică şi consilier ministerial
:,,Pedagogicul, cum îi spuneam noi, a fost
pentru mine centrul de greutate al formării
mele intelectuale. Cele mai multe şi mai
bune lucruri le-am învăţat aici şi toate
acestea m-au marcat decisiv mai târziu :
începuturile marilor lecturi fundamentale
mi le-am făcut aici, apropierea de ştiinţă
am făcut-o aici, o anumită atitudine
existenţială mi-am însuşit-o aici. Faţă de
toţi profesorii şi învăţătorii cu care am
venit în contact am calde aduceri aminte
(ţin să menţionez pe literatul Marţian
Grigore, ca un profesor plin de tact,
înţelegere şi verticalitate’’ (Marcel
Săsărman, Mircea Măluţ, promoţia 1982 ).
Ai îndeplinit neobosit un evantai
amplu şi diversificat de funcţii de mare
utilitate pentru :
- educaţia şcolară : inspector de
specialitate, lector şi evaluator la formarea
continuă a învăţătorilor şi educatoarelor,
coordonator şi preşedinte de comisii de
gradul didactic I, profesor metodist al
Inspectoratului Şcolar Judeţean, diriginte şi
organizator de lectorate cu părinţii ;
- activităţile culturale în liceu
(programe artistice, montaje literare,
sprijinirea elevilor – redactori ai revistelor
şcolare ) dar şi la nivelul oraşului năsăud şi
judeţului (ca întâiul secretar după 1990 şi
preşedinte al comisiei de cenzori a
Despărţământului Năsăud ASTRA,
organizator de acţiuni de lansări de carte,
înfiinţare de cercuri ASTRA, comunicări la
simpozioane astriste ; redactor la revista
Tribuna ideilor, membru al conducerii
Editurii,,George Coşbuc’’ )
- publicistică prin colaborări : la ziare
(Răsunetul, Mesagerul Bistriţa, Plaiuri
Năsăudene, )reviste (Arhiva Someşană şi
Tribuna ideilor – la Năsăud şi Virtus
Romana Rediviva la Cluj-Napoca ), la
elaborarea alături de profesorul Ioan Seni a
Dicţionarului culturii şi civilizaţiei
populare a judeţului Bistriţa-Năsăud, volI,
Ţara Năsăudului ;culminând cu editarea
cărţii de autor ,,Idei pedagogice ale şcolii
năsăudene- şi alte însemnări’’, în
colaborare cu fiinţe dragi : învăţătoarea
Florica Marţian şi profesoara Ana Daniela
Vasilichi. Ai fost distins cu Diploma de
excelenţă a Ministerului Educaţiei şi
Cercetării, cu titlurile de Profesor fruntaş
şi Cetăţean de onoare al oraşului Năsăud.
De noi toţi şi de toate te desparţi
acum, lăsând în urma ta imaginea unui soţ,
părinte şi bunic minunat, coleg şi prieten
desăvârşit, om al cetăţii modest dar
implicat, un adevărat simbol al pedagogiei
inimii, sintagmă care îţi era atât de dragă.
Te duci în sferele înalte, unde nu vei
mai putea preda gramatică şi tehnica
eseurilor, nici cultiva savoarea lecturii.
Portretul tău va locui de acum în multe
albume ale sufletului. Ne este greu, dacă
nu imposibil să rostim ADIO.
Pentru că prin ideile pe care le-ai
zidit în conştiinţele şi caracterele ucenicilor
tăi şi le-ai făcut publice prin scrierile tale,
vei rămâne veşnic în spaţiul cărturăresc al
Năsăudului, marcat de conservatorism
secole de-a rândul, dar deschis spre
înnoirile noului mileniu.
Aşa cum ne lasă să înţelegem o
postare pe internet din aceste zile, în care
casa sufletului tău mai este încă printre noi,
,,Astăzi m-a copleşit tristeţea, pentru că un
veritabil dascăl, dirigintele meu, a trecut în
nefiinţă. Cu toate că de vârsta generaţiei
noastre îl despărţeau anii mulţi, profesorul
nostru ne-a format, dăruindu-ne cunoaştere
şi înţelepciune ; îi mulţumesc că mi-a dat
şansa de a descoperi în domnia sa-
întruchiparea idealului meu profesional.
Dumnezeu să-l odihnească !
(Călina Ioana Suciu Fiscutean, promoţia
1997 )
Luşca Năsăud, 15 aprilie 2014
Gheorghe PLEŞ
___________________________________________________________________________
45
III. ANIVERSĂRI, COMEMORĂRI :
2014 - anul aniversar al academicienilor năsăudeni
Nicolae Drăganu1, născut la Zagra,
în 18 febr. 1884 – decedat în 18 dec. 1939,
la Cluj. Şcoala primară - în comuna natală,
cursurile liceale - la Gimnaziul din Năsăud.
Urmează Facultatea de Litere din
Budapesta, unde obţine şi doctoratul
(1906) cu tema Compunerea cuvintelor
româneşti. A lucrat ca profesor la
Gimnaziul Superior Românesc din Năsăud,
în anii 1906-1907, iar din 1917 este numit
docent la Catedra de Limba şi Literatura
Română de la Universitatea Maghiară din
Cluj, unde, după Marea Unire din 1918 va
urca toate treptele didactice: decan al
Facultăţii de Litere şi Filozofie, rector al
Universităţii din Cluj, precum şi preşedinte
al Secţiunii literare al Asociaţiunii
ASTRA, membru în Comitetul Central al
Asociaţiunii, preşedinte al Secţiei române
de lingvistică, primar al Clujului, membru
al Academiei Române. S-a dedicat
cercetării ştiinţifice. La Năsăud a realizat
câteva studii lingvistice şi filologice
importante: Limbă şi istorie, Asperităţi
sintactice, Principiile care ne-ar servi de
bază la studierea şi clasificarea cuvintelor
compuse, Două manuscripte vechi
Codicele Todorescu şi Codicele Marţianu
– studiu şi transcriere de Nicolae
Drăganu. Este coautor la Istoria Şcoalelor
năsăudene din 1913, cu Virgil Şotropa.
Rămâne în cultura şi istoria românească
prin Românii în veacurile IX-XIV pe baza
toponimiei şi onomasticii, 1933 sau
Elemente de sintaxă a limbii române şi
1 T Tanco, op. cit., p. 50-52; Elena Macavei,
op. cit., p. 320-321 şi 397; Acad. D-tru Protase, Nicolae Drăganu, în „Studii şi cercetări etnoculturale”, vol. II, Bistriţa, 1996, p. 67-74; dr. Ironim Marţian, Filologul şi lingvistul Nicolae Drăganu (1884-1939), în Almanah cultural-ştiinţific „Virtus Romana Rediviva”, Cluj-Napoca, nr. 1, 1996, p. 6-12; dr. Gh. Pleş, op. cit.,p. 472-474.
Istoria sintaxei, tipărite postum în 19452. A
colaborat la numeroase reviste:
Transilvania, Luceafărul, Pagini literare,
Orientul român, Solia satelor, Revista
Bistriţei, Dacoromania, Anuarul
Institutului de Istorie Naţională, Revista
filologică, Buletinul Societăţii
numismatice, Arhiva Someşană ş.a., iar
după anul 1919 a editat texte vechi, studii
de toponimie, lexicologie, gramatică,
literatură veche şi istoria limbii. În
Toponimie şi istorie a dorit să stabilească
originea lingvistică a toponimelor din
Valea Someşului. A participat la dezvelirea
bustului „George Coşbuc” de la Năsăud în
anul 1926. Pentru meritele sale a fost
răsplătit şi cu Ordinul „Coroana
României” în grad de Mare Ofiţer şi
Comandor (1920), Crucea de aur
poloneză, Ordinul cehoslovac Leul alb3.
Savant de talie europeană, reputat filolog şi
lingvist de largă cuprindere… va continua
să rămână peste timp o personalitate de
mare prestigiu şi incontestabilă autoritate
ştiinţifică4. A fost membru în Comitetul
Central al ASTREI (1920, 1923, 1930,
1935), membru în Secţiunea Literară
ASTRA (1912) şi preşedinbtele ei (1935)
Prin grija Despărţ. Năsăud al ASTREI i-au
fost dezvelite în satul natal o placă
comemorativă (1994) şi un bust donat de
medicul Gh. Traian Dascăl din Năsăud,
fondator al ASTREI (2005). Primeşte
calitatea de membru corespondent al
Academiei Române în 4 iunie 1923 şi de
membru activ la 20 mai 19395.
2 „Arhiva Someşană”, nr. 28, Năsăud,
1940, p. 464-490, Istoria şcoalelor năsăudene”, p. 352. 3 „Arhiva Someşană”, nr. 28, p. 478.
4 Dumitru Protase, op. cit.
5 Analele Academiei Române, Dezbaterile,
Tomul LIX, 1938-1939, Bucureşti, 1940, p. 181-182.
___________________________________________________________________________
46
Liviu Rebreanu6, născut la
Târlişua, în 27 nov. 1885 – decedat la 1
sept. 1944, la Valea Mare, jud. Argeş,
reînhumat la Bucureşti. Clasele elementare
le face la Maieru, iar două clase de liceu la
Năsăud, după care urmează Şcoala civilă
maghiară din Bistriţa. Despre
anii petrecuţi la Năsăud va
vorbi cu recunoştinţă într-o
scrisoare adresată directorului
acestuia, Aurel Şorobetea în
anul 1939: Liceul grăniceresc
din Năsăud pe care-l
conduceţi şi reprezentaţi cu
atâta înţelegere şi însufleţire,
mi-a dăruit primele
îndrumări de literatură
românească. Amintirile cele
mai dragi, acele ale
copilăriei, mă leagă
indisolubil de instituţia d-
voastră…7. Urmează apoi Liceul militar
din Şopron, iar la absolvire se înscrie în
Academia militară din Budapesta (1903-
1906). Rămâne 2 ani la Gyula ca ofiţer de
honvezi, după care se retrage în Valea
Someşului, unde va lucra ca ajutor de notar
la Nimigea, Nepos şi Măgura Ilvei. În anul
1909 va trece Carpaţii în România, nu
înainte de a participa la adunarea
Despărţământului Năsăud al Astrei de la
Ilva Mare şi Adunarea anuală a
Asociaţiunii de la Sibiu, de unde va pleca
la Bucureşti, ajutat de astriştii şi primarul
din Sibiu8.
6 T Tanco, op. cit., p. 61-63; Elena Macavei,
op. cit., p. 333 şi 398; Prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate, Liviu Rebreanu, în „Studii şi cercetări etnoculturale”, vol. II, Bistriţa, 1996, p. 141-145; dr. Gh. Pleş, op. cit., p. 467-470. 7 Traian Pavelea, op. cit., p. 236-238.
8 Prof. univ. dr. Ironim Marţian, Liviu
Rebreanu şi Astra, în „Plaiuri năsăudene”, nr. 22, 1995, Năsăud, p. 3; Ureche Virgil, Rebreanu, Astra şi ilvenii, în „Plaiuri năsăudene”, nr. 22, 1995, Năsăud, p. 1-2; Pavel Berengea şi Ştefan Sas, Liviu Rebreanu la Ilva Mare. 100 de ani de la debutul literar, editura Napoca Star, 2008, 88 pag; Sever Ursa şi Mihail I Vlad, Constelaţia Liviu Rebreanu, editura Macarie, Târgovişte, 1994, 50 pag.
Se va angaja reporter la „Ordinea”,
iar mai târziu, secretar de redacţie la
„Falanga literară şi artistică”. Ajunge
secretar literar la Teatrul Naţional din
Craiova şi tot aici se căsătoreşte cu Fanny
Rădulescu (1912). Revenit la Bucureşti
scoate revista „Scena”, va
publica proză scurtă:
Frământări – 1912;
Colaborează la Rampa, Ziua,
Scena, Universul literar,
Viaţa românească, Adevărul,
Sburătorul. Refuză
mobilizarea în război şi se
refugiază la Iaşi unde este
privit cu suspiciune. Aici se
va naşte romanul-jurnal
Calvarul. Iniţiază Mişcarea
literară şi România literară9.
A fost director al Teatrului
Naţional din Bucureşti;
secretar, vicepreşedinte şi preşedinte al
Societăţii Scriitorilor. A condus Direcţia
pentru Educarea Poporului, timp în care
era şi preşedinte al Secţiunii literare
ASTRA (1935). Va publica pe rând:
Golanii – 1915; Mărturisiri – 1916;
Răfuiala – 1919; Calvarul – 1919; Ion –
1920, roman răsplătit cu premiul
„Năsturel-Herescu” al Academiei Române;
Pădurea spânzuraţilor – 1922; Adam şi
Eva – 1925; Ciuleandra – 1927; Crăişorul
– 1929; Răscoala – 1932; Jar – 1934;
Gorila – 1938; Amândoi – 1940. A scris şi
teatru – Plicul, Cadrilul, Apostolii,
Osânda; În anul 1929 primeşte Premiul
Naţional pentru proză. La propunerea lui
Mihail Sadoveanu a fost ales membru
activ al Academiei Române în şedinţa
din 25 mai 1939. Discursul de recepţie l-a
rostit în cadrul acestui for la 29 mai 1940 şi
se intitula Laudă ţăranului român, o
adevărată pledoarie pentru calităţile
statornice ale neamului românesc reflectate
în comportamentul şi atitudinea ţăranului
român. La Năsăud a fost prezent în anul
1926 la dezvelirea bustului poetului
George Coşbuc, având un cuvânt de
9 Traian Pavelea, op. cit., p. 238
___________________________________________________________________________
47
superbă admiraţie faţă de poetul
năsăudean: Pentru noi scriitorii, Coşbuc
înseamnă gloria literară ideală
Romancierul are, încă din anul
1957, Casă memorială la Prislop şi Muzeu
memorial la Maieru – locuri în care
muzeografii Mihai Martin (ulterior - Valer
Ilovan) şi Sever Ursa prezintă cu mult
profesionalism viaţa şi opera scriitorului,
turiştilor interesaţi, iar la Ilva Mare şi
Măgura – două plăci dezvelite de Astra
ilveană (1995) în cadrul Adunării anuale a
Despărţământului năsăudean. Tot în cadrul
serbărilor Astrei au fost dezvelite două
busturi “Rebreanu” la Şcoala Generală cu
acelaşi nume din Beclean (unul în interior
şi altul în exteriorul şcolii) şi un bust în
interiorul Şcolii din Ilva Mare – busturiile
fiind opera sculptorului Vlad Prună şi
donate de medicul năsăudean Gh. Traian
Dascăl, ca semn de preţuire a scriitorului şi
a operei sale. Alţi donatori locali s-au găsit
în Maieru care au depus un bust “Rebreanu
în sala “Rebreanu” din Muzeul “Cuibul
visurilor”. Un bust “Rebreanu” a fost
dezvelit la Casa de Cultură din Năsăud,
bust donat de senatorul Ioan Aurel Rus, la
festivităţi fiind prezent şi liderul PRM –
Corneliu Vadim Tudor
Ioan SENI
IV. FILE DE ISTORIE :
Un simbol al demnităţii ,,
Memoria devine factor de referinţă a existenţei noastre
doar atunci când este depozitara elementelor
semnificative esenţiale, purtătoare de sens, din trecut”.
Doina Cornea
Disidenţa profesoarei clujene Doina
Cornea a fost motivată, după propria-i
mărturisire, ,,ca o pledoarie pentru adevăr”,
ca un răspuns pentru ,,nostalgia nemuririi”.
De aceea şi paginile de jurnal ale
autoarei, din volumul ,,Jurnal-ultimile
caiete” (,,Fundaţia Academia Civică”,
2009), păstrează acelaşi ,,caracter înalt
spiritual, aproape desprins de contingent”,
parcă fără legătură cu ceea ce i se întâmpla
disidentei zi de zi, observă Ana Blandiana,
prefaţatoarea cărţii semnalate. Juralul,
prima parte a volumului, reconstituie prin
,,însemnări aproximative”, pe baza
informaţiilor difuzate de postul de radio
,,Europa Liberă”, ultima perioadă a
disidenţei Doinei Cornea, anii 1988-1989.
Tema acestor pagini de jurnal este
,,de unde vine răul şi cum putem să i ne
opunem” (Ana Blandiana). Jurnalul se
transformă deseori într-o meditaţie tip
eseu, despre libertate, despre libertatea
interioară a individului, în special, despre
sinceritate, despre rolul intelectualului în
vremuri de opresiune, despre vinovăţia
colectivă sau personală, despre laşitate,
despre speranţă, despre raporturile noastre
cu Dumnezeu.
Doina Cornea se regăseşte pe sine,
eliberându-se de frică, de laşitate, întâi
printr-o analiză sinceră a traseului său
existenţial, începând de la copilărie şi până
în anii opoziţiei anticeauşiste. Totul se face
din perspectiva unui ,,orizont moral”
creştin, de neparticipare la neadevăr.
Sursele răului sunt identificate atât în plan
personal, autobiografic, cât şi la nivelul
societăţii româneşti din ultimii ani ai epocii
ceauşiste, dominată de ,,omul de
suprafaţă”, condiţionat ,,de senzorialitate,
___________________________________________________________________________
48
instinctualitate”. Sunt descifrate
semnificaţiile autobiografice ale întâlnirii
ei cu răul, în copilărie şi reacţiile sale faţă
de acesta. Răul, remarcă Doina Cornea, ar
avea două ipostaze: una istorică, şi una
interioară, individuală,
în funcţie de existenţa
istorică a individului şi
de cea personală,
,,esenţială”, ancorată
,,în Eterna iubire de
Dumnezeu”. Sub vremi
potrivnice autoarea s-a
autoconstruit, prin
autenticitate, prin
sinceritate, prin iubire
faţă de semeni,
conştientă că doar
,,bunătatea Divină” a
salvat-o de la prăbuşire,
de multe ori fiind ,,pe muchie de prăpastie
între bine şi rău”.
Doina Cornea a dovedit prin
exemplu personal că răul nu este
atotputernic: ,,în faţa unei rezistenţe ferme,
în faţa adevărului intratabil, violenţa,
minciuna şi ura îşi pierd siguranţa” (Ana
Blandiana). Între scrutarea trecutului făcută
ca un fel de spovedanie sinceră, şi viitorul
,,presimţit sau prefigurat prin speranţă”,
Doina Cornea, a urmat recomandările lui
Constantin Noica (pe care l-a întâlnit la
Păltiniş), de a se smulge ,,din cercul vicios
al devenirii întru devenire, al închiderii,
care nu mai aspiră să se deschidă”, pentru a
intra pe orbita ,,devenirii întru fiinţă”,
răspunzând astfel ,,mereu chemării unei
spiritualităţi mai vaste”
Condusă de aceste principii a rezistat
şicanărilor miliţienilor şi ale securităţii,
apostrofărilor colegilor care au exclus-o de
la catedra de franceză a filologiei clujene.
A privit cu seninătate trădarea
intelectualităţii româneşti, a scriitorilor,
preocupaţi să fie publicaţi, decât să scrie
,,ceea ce gândesc şi simt cu adevărat”.
Disidenţa sa nu a fost un ,,spectacol”
pentru alţii, ci un răspuns dat ,,nostalgiei
mântuirii”, refuzând să trăiască asemenea
unui ,,vierme”. De aceea a aderat la
mişcarea lui Paul Goma, s-a solidarizat cu
muncitorii revoltaţi la Braşov în 1987, se
va adresa Papei Ioan Paul al II-lea,
solicitându-i sprijin pentru libertatea
Bisericii Greco-Catolice, a luat apărarea
poetei Ana Blandiana căreia i s-a interzis
să publice, s-a opus distrugerii satelor
româneşti. A simţit din
plin gustul desolidarizării
cu protestele sale, i-a
înţeles pe cei care au
renunţat, care s-au dezis
de ea din cauza unor
infernale presiuni (Teohar
Mihadaş). A avut alături
pe cei doi copii şi pe soţul
ei. A împărtăşit direct sau
indirect disidenţa sa cu
studenţii săi
determinându-i să traducă
din opera lui Paul Goma,
le-a prezentat opera lui
Mircea Eliade, i-a avertizat să nu creadă în
intelectualul român, aparţinând unei
,,generaţii a compromisului”. Îi înţelege pe
colegii de facultate forţaţi s-o excludă din
rândurile lor, îl iartă pe rectorul Ion Vlad,
fiindcă are tăria să-şi ceară iertare, este
încurajată de cei care au recunoscut că au
învăţat carte de la dânsa, este îngrijorată de
soarta celor care au semnat scrisorile sale.
Arestată, maltratată, ameninţată: ,,Aici o să
putrezeşti 15 ani, în zeghe ai să mori”, îşi
păstrează curajul, demnitatea, alimentându-
şi tăria morală din exemplul unor mari şi
demne modele: ,,va fi o mare onoare
pentru mine să mor în zeghe cum au murit
Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, episcopii
greco-catolici”.
O emoţionează gesturile unor
anonimi. Când autobuzul nr. 46 trecea pe
lângă casa profesoarei, călătorii întorceau
capurile spre curtea ei. Intr-o zi cineva a
strigat din autobuz ,,onor la dreapta”.
Crezând că va rămâne la fiica ei emigrată
în Franţa, în 1984 securitatea îi permite să
o viziteze. A revenit în ţară şi a continuat
lupta cu regimul ceauşist. În 1990, după ce
a părăsit FSN-ul de la Bucureşti, dându-şi
seama de revenirea la putere a comuniştilor
şi a securiştilor, a fost din nou ameninţată,
urmărită, până în 1994. Forţa disidenţei
sale şi-a avut izvorul în rugăciune, în
introspecţie, în spirit, comportamentul ei
___________________________________________________________________________
49
amintind de martiriul celor şapte episcopi
greco-catolici, morţi în puşcăriile
comuniste.
Mai bine de un deceniu, remarcă
poeta Ana Blandiana, Doina Cornea ,,ne-a
ţinut locul tuturor”, a salvat
compromisurile noastre, laşităţile noastre,
în faţa lumii şi a conştiinţei noastre.
Doina Cornea readuce în atenţie
nevoia de memorie, de cunoaşterea a
adevărului despre perioada regimului
ceauşist: ,,Memoria devine factor de
referinţă a existenţei noastre doar atunci
când este depozitara elementelor
semnificative, esenţiale, purtătoare de sens,
din trecut”.
Ioan Radu ZĂGREANU
≈
Preotul Augustin Pop, martiriul de la poalele
Heniului
La 113 ani de la naștere (26
noiembrie 1901) și 70 de la martiriul din
10 octombrie 1944 ne plecăm cu pioșenie
în fața memoriei Preotului Iconom
Stavrofor Augustin Pop, martir al Văii
Bârgăului care, de la instalarea lui în
parohia Mijlocenii Bârgăului la 26
septembrie 1926 și până la deces în 8
martie 1985 și-a împletit destinul cu cel al
credincioșilor săi pe care nu i-a părăsit
niciodată și mai ales în vremuri de restriște
(cedarea Ardealului de Nord).
Prin acest demers îndeplinim, în
primul rând, o îndatorire creștinească, de
suflet dar în același timp și pe aceea
patriotică de a nu lăsa vălul uitării să
acopere, în istorie acele oribile fapte
Descendent al mai multor familii de
preoți sălăjeni, pe linie paternă și maternă,
Augustin Pop a văzut lumina zilei
în comuna Bozna, Jud.Sălaj. Copilăria și-a
petrecut-o în satul Bălan, unde tatăl său era
preot, alături de frații săi, rămași de mici
orfani de mamă.
A învățat la școala din sat și din Zalău
ulterior la Jasbereny(Ungaria de azi),
Gherla, Cluj și apoi la Academia Teologică
Andreiană din Sibiu(1921-1925).La Cluj
este absolventul primei promoții (1920-
1921) de după Marea Unire, a Școlii
Normale de Învățători, oraș în care va
reveni după, terminarea Teologiei, în 1925,
ca pedagog. Cuvintele Apostolului Pavel
către Timotei(3-4): ”Slujba ta fă-o deplin”
i-au marcat activitatea de o viață,
consolidate la orele de curs de către fostul
său profesor de la Academia Andreiană din
Sibiu Nicolae Colan, ulterior Episcop al
Clujului și Mitropolit al Ardealului.
S-a căsătorit în 1926 cu Rafila
Bârsan învățătoare în satul Lunca,
Jud.Bistrița Năsăud, fiică de preot
memorandist, absolventă și ea a Școlii
Normale din Cluj în 1923. Orfană de tată a
răzbit în viață prin muncă multă și
învățătură. Născută pe 2 februarie 1904 a
cincea din cei nouă copii ai preotului Ioan
Bârsan din Roștior, Județul Bistrița-
Năsăud, deviza ei:”roagă-te și muncește” a
dat roade valoroase. Sub îndrumarea ei s-
au format promoții numeroase de țărani,
meseriași, militari, medici, ingineri,
profesori etc. Pe plan profesional a obținut
toate gradele didactice posibile atunci:
gradele II și I, gradație de merit și grad
___________________________________________________________________________
50
superior. A plecat la cele veșnice în anul
1982.
Ca preot și
învățătoare s-au
implicat total în viața
satului înțelegând că
aceasta era menirea
lor, de a lumina
mințile și sufletele
credincioșilor ”din
leagăn până la
mormânt”.
Anii de după
Marea Unire au fost
rodnici și pentru ei ca
pentru întreaga
Românie. Patriotismul și forța tinereții și
le-au pus pe plan local în slujba propășirii
neamului: edificarea școlii, renovarea
bisericii dându-i o formă nouă, corul
țărănesc pe patru voci cu care, în afară de
slujbele religioase din biserica satului, au
participat la sfințiri de biserici, la serbări
patriotice, colindat(războiul i-a împiedicat
să ajungă la Radio București unde erau
invitați), Reuniunea Femeilor ”Sfânta
Maria”, Oastea Domnului, construirea
Căminului Cultural, țesături și cusături cu
motive populare pentru biserică, clopot
nou, cărți noi de cult pentru strană și altar,
două albume cu cusături populare adunate
din Mijloceni și multe altele. În casa lor au
crescut frații mai mici, câțiva nepoți, tineri
care învățau cântările bisericești, cei care îi
ajutau în gospodărie și a trăit mama
văduvă. Își dorm somnul de veci în umbra
altarului bisericii din Mijlocenii Bârgăului.
Activitatea culturală și patriotică nu
s-a încheiat în 1940 ci a continuat și după,
cu speranța reîntoarcerii Ardealului de
Nord în sânul patriei mamă. Preotul a
rămas în fruntea credincioșilor,
îmbărbătându-i și împlinindu-și toate
îndatoririle sacerdotale.
În 1944 au început să fie arestați preoți, meseriași de pe toată Valea
Bârgăului, să fie duși la Prund și Bistrița
anchetați și eliberați ulterior de către
autoritățile maghiare încă prezente în
teritoriu. Nu se știe ce acuzații li s-au adus
dar, sigur, vina lor cea mare a fost
patriotismul și
delațiunea unor cozi de
topor locale. Mulți s-au
ascuns în munți sau au
plecat mulți scăpând de
o moarte sigură. Preotul
Augustin Pop a rămas
deși știa bine cum a
murit unchiul său pe
linie paternă Aurel
Munteanu, protopopul
Huedinului asasinat în
mod barbar de către
aceiași ocupanți vremelnici ai Ardealului
de Nord.
Seara de 10 octombrie 1944 a găsit
în beciul restaurantului Vrăsmaș din
Prundul Bârgăului șapte deținuți de vârste
diferite:
1. Preot Augustin Pop paroh
Mijlocenii Bârgăului, 43 ani;
2. Pavel Costea, comerciant Prundul
Bârgăului, 72 ani;
3. Leon Vlad, zidar Prundul
Bârgăului, 50 ani;
4. Vasile Raţiu, croitor, Prundul
Bârgăului, 45 ani;
5. George Popandron, casier Bistriţa-
Bârgăului, 62 ani;
6. Simion Rogină, ţăran Bistriţa-
Bârgăului, 48 ani;
7. Lucreţia Tonca, casnică, Tiha
Bârgăului, 25 ani.
Fără nici o sentință și fără nici un rost
autoritățile, pe picior de plecare fiindcă
trupele sovietice pătrudeau în Pasul Tihuța,
au hotărât o execuție rapidă, lașă, la
adăpostul întunericului. Li s-a spus
deținuților că vor fi duși, pe rând, la
audieri, la o comisie militară germană.
Ploaia de toamnă și noaptea întunecată au
fost singurii martori ai crimei abominabile.
Bunul Dumnezeu care nu lasă
nedescoperită nici o faptă a intervenit
miraculos în acest caz. Preotul Augustin
Pop ”primus inter pares”, din victimă
condamnată la moarte și executată a
devenit supraviețuitor, martor și
___________________________________________________________________________
51
mărturisitor. Mâna lui Dumnezeu l-a
ocrotit și l-a scos din ”groapa pieirii”.
Citez din relatarea acelor evenimente,
fătută de preotul martir Augustin Pop în
1968, ”manu propria”, pentru că e deosebit
de emoționantă:
”Am fost primul scos din beci și
preluat de 3 soldați unguri care mi-au
poruncit să merg cu ei. Am trecut drumul
național și am intrat într-o grădină și mă
sileau să merg cu ei mai departe în grădină.
Acuma mi-am dat seama că merg spre
împușcare. Am început a tremura și slăbi
din picioare; în aceste clipe am auzit în
urechile mele următoarele cuvinte clar
„NU TE TEME CĂ-I SCĂPA” de trei ori,
fără să văd pe cineva lângă mine, numai
cei trei soldați. De aici am mai plecat vreo
30 de metri, când am fost oprit. Cele 3
persoane care m-au executat au fost un
ofițer în dreapta mea, un plutonier de
graniță, în urma mea și un soldat înaintea
mea. Opriți pe loc se face tăcere mare. Cel
din fața mea se retrage spre dreapta, iar
după câteva clipe cel din urma mea a tras
cu revolverul în mine. Trei senzații am
întegistrat imediat: sunet mare, fierbințeală
mare și o lovitură după cap. Glontele mi-a
perforat capul. A intrat pe după urechea
dreaptă căci eu mă uitam mereu la ofițer și
a ieșit pe sub ochiul stâng și glontele s-a
dus mai departe. După împușcare am oftat
un ”vai” prelungit și tare, apoi am căzut cu
fața la pământ. Nu mă durea nimic și eram
foarte conștient și cu moralul ridicat, în
credința că nu-s împușcat greu și voi putea
scăpa după cuvintele auzite: „NU TE
TEME CĂ-I SCĂPA”.
Pe pământ eram cu fața în jos.
Călăii unguri așteptau moartea mea, iar eu
salvarea mea. Sânge a curs mult din mine
până ce s-a putut închega prin barbă, păr și
haine. Acum trebuia să mă prefac că sunt
mort ca să fiu lăsat singur să pot fugi de
aici. Am respirat prin horcăit ca sa fiu sigur
să pot fugi de aici. Am respirat prin horcăit
cu sânge tot mai rar, tot mai rar... apoi am
făcut inspirație urmată de o respirație
adâncă și apoi am făcut respirație atât de
rară și de nesimțită și neauzită întrucât ei,
privind la mine cu bateria, că era întuneric,
ora 9 seara, vazându-mă în lac de sânge și
neamiauzind respirație și mișcare, m-au
declarat mort.
M-au învârtit cu fața în sus și atât
mai țin minte că a zis unul către altul
”prinde-l de picioare”, apoi am căzut în
inconștiență și m-au dus până într- o
groapă săpată în pantă pentru apărare
pasivă. Cât timp m-au dus aproximativ 50
de metri eu nu știu ce s-a întâmplat cu
mine până ce au intrat cu mine în groapă;
fiind groapa în partea de vale n-a avut
perete și, lăsându-mă din mâini, cât m-am
lovit puțin cu capul de pământ m-am
deșteptat. Auzind șoptitul soldaților îmi
dau seama unde sunt și ce-i cu mine și
căzând sunt în groapă. Mă prefac iarăși că
sunt mort dar acum sunt cu fața în sus și
respirația trebuia să o fac și mai rară, mai
neobservată, apoi fac ultima verificare că
sunt mort până când m-au jefuit de bani,
ceasul de pa mână și verigheta de logodnă.
Când să plece după altul zice plutonierul
către ofițer:”îi mai trag un glonte” iar
ofițerul replică:”nu, până la urmă”. Și au
plecat după a doua victimă.
După plecarea lor a ieșit cum a
putut din groapă și a pornit în direcția
muntelui Heniu. Un măr bătrân, uscat și
ciuntit, l-a făcut să creadă că are în față un
soldat cu pușca îndreptată spre el. Cu un
curaj nebănuit, hotărât să scape sau să
moară, străpuns de baionetă, a mers
înainte. Realizând eroarea și-a reluat, cu
puteri sporite, drumul spre munte. Puterile
l-au părăsit după ce a trecut cu mare
greutate un gard de scânduri și s-a așezat
pe un răzor de miriște, obosit și slăbit.
După câteva clipe de odihnă a continuată
să meargă, fiindu-i frică să nu moară acolo,
neștiut de nimeni. A auzit cum a fost
împușcat următorul osândit.
Ajungând la al doilea gard nu-l
poate trece și se împotmolește într-un
canal cu apă până la genunchi. Cu ajutor
divin și eforturi supraomenești găsește o
cărare care-l conduce la o casă de creștin
unde este îngrijit sumar și ascuns pe timpul
nopții în grajd.
___________________________________________________________________________
52
Nu se știe în ce ordine au fost
executați ceilalți dar s-au găsit mai multe
orificii de gloanțe în fiecare cadavru, iar în
jurul gropii comune 39 de tuburi goale.
Înainte de împușcare victimele au fost
bătute și schingiuite iar despre femeie se
spune că purta pe trup semnele unui viol
colectiv.
După ce au fost împușcați toți cei 6
deținuți și acoperiți cu pământ în groapa
comună, soldații au făcut razii la casele din
jur până spre ziuă. Ura atroce a
călăilor(deci n-a fost respectarea oarbă a
unor ordine!) i-a făcut să declare în timpul
perchezițiilor pentru a-l găsi pe
supraviețuitorul fugar:”de îl găsim îl legăm
de butuc cu sârmă, turnăm benzină pe el și-
l aprindem ca să ardă de vina de ce a
fugit!”.
Căutările s-au oprit la câteva case
înainte de cea în care era ascuns. Minunea
și ocrotirea divină s-au manifestat și
aici:dacă putea trece al doilea gard ar fi
ajuns la o altă casă care a fost cercetată de
ucigași. Dumnezeu l-a protejat în
continuare, redându-i sănătatea fizică și
mentală, pentru a-și putea continua
misiunea până la sfârșitul vieții. Și-a
revenit treptat, fără transfuzii de sânge,
fără antibiotice(nici nu existau atunci!),
doar cu pansamente, hipermanganat,
vaselină și hrănindu-se cu lapte și cu miere
cu ajutorul unui pai.
A revenit în parohie, acasă, în
după-amiaza zilei următoare, ajutat de fiul
femeii care l-a salvat, pe drumuri
lăturalnice, ferindu-se de armatele care
ocupau șoseaua națională.
”Tot timpul convalescenței mi-am
făcut serviciile religioase pastorale singur,
fără concursul nimănui” scrie părintele
Augustin Pop în încheiere și-i aduce
mulțumire Celui de sus astfel:”Slăvit să fie
Dumnezeu de minunea și mila de care m-a
învrednicit”.
Datorită mărturiei lui groapa
comună a fost găsită și deschisă și cei șase
martiri au fost înmormântați creștinește de
familiile lor. Peste un an s-a ridicat acolo o
troiță cu următoarea inscripție:”Așezatu-s-
a acest semn al credinței strămoșești întru
pomenirea jertfei mucenicilor căzuți sub
inscripție:”Așezatu-s-a acest semn al
credinței strămoșești întru pomenirea
jertfei mucenicilor căzuți sub lovitura
nedreaptă a armatelor hortiste în noaptea
de 10/11 octombrie 1994”.
S-a oficiat un parastas și
comemorarea martirilor s-a făcut prin
recitarea de poezii și cântece patriotice,
interpretate de corul din Mijlocenii
Bârgăului dirijat de preotul supraviețuitor.
”Vita mortuorum în memoria
vivorum est posita” (viața celor morți se
află în amintirea celor vii) Cicero,
Philippica 9,3.
Impresionat de această tragedie,
cumnatul preotului Augustin Pop, poetul
nepublicat încă, Ionel Bârsan, preot și el și
fost deținut politic, a lăsat posterității, într-
un carnet, două poezii, datate 18 iulie
1946. Citez o ultimă strofă care ilustrează
și gândurile noastre:
„Tu, din tronul veciniciei, dă martirilor ce
vrei.
Dă-le scaun de lumină, dă-le pace şi-
ndurare,
Dă-le aripi sburătoare până-n slăvile cu
soare
C-au purtat pe drumul morţii crucea
singuri, numai ei.”
Maria HOLBURĂ
Profesoară pensionară
≈
___________________________________________________________________________
53
Împactul mediatic al evenimentelor din 22 dec.1989
Aspecte locale petrecute în comuna Rebra, jud.Bistriţa-
Năsăud
„Actualul regim politic românesc s-a
născut din revoluţia anticomunistă produsă
în decembrie 1989, cea mai violentă din
fostul bloc sovietic, dar şi cea mai
rapidă.”10 „În consecinţă, evenimentele
din decembrie 1989 au fost percepute în
acelaşi timp ca „neaşteptate şi obscure":
„obscure", întrucât nu se ştie „ce s-a întâm-
plat de fapt" şi „neaşteptate", întrucât nu
existau înainte de 1989 „grupuri or-
ganizate, cunoscute la scară naţională",
structuri non-violente capabile să
negocieze tranziţia cu reprezentanţii
Vechiului Regim şi, în acest fel,
îndreptăţite să îşi aproprie meritul de a fi
schimbat soarta ţării”11
În planul local al comunei Rebra, comună
care se află în Judeţul Bistriţa – Năsăud pe
baza interviului acordat de către Călini
Vasile, care lucrează în primărie din anul
1987, acesta ocupând funcţia de Agent
agricol la acea vreme, în prezent Secretar,
evenimentele din 22.DECEMBRIE 1989
încep după cum urmează :
Călini Vasile. : „La ora 9. Se convoca
Comitetul comunal U.T.C. - Instructorul
teritorial de partid, instruiește comitetul
10
Cristian Preda, Partide si alegeri în România postcomunistă (1989 – 2004), București, Nemira, 2005 p. 5 11
Ibidem p5 , Apud Cele două aspecte sunt tratate de Juan LINZ şi Alfred STEP AN în cartea Problems of Democratic Transition and Consolidation. Southern Europe, South America, and Post-Communist Europe, The John Hopkins University Press, Baltimore and London, 1996, pp. 346 şi 356. Pentru chestiunea obscurităţii, v. şi capitolul „Problema cea mai obscură" din volumul lui Peter SIANI-D AVIES, Revoluţia română din decembrie 1989, traducere de Cristina Mac, Humanitas, Bucureşti, 2006, pp. 206-273.
comunal UTC să nu lase tinerii sa se adune
mai mult de 5 persoane. Instructorul
teritorial menţionează faptul că; „ De bine,
de rău, acest partid ne-a dat tot ceea ce
avem, de aceea trebuie sa-l apăram cu orice
preț”. Astfel se instaurează o aşa numită
„stare de alarmă”; în care „se interziceau
,,orice întruniri publice, precum şi
circulaţia în grupuri mai mari de 5
persoane”.12
La nivel naţional la „Ora 10,51.
Radioul şi Televiziunea prezintă conţinutul
Decretului prezidenţial cu privire la
instituirea stării de necesitate pe întreg
teritoriul ţării, care prevedea: ,,având în
vedere încălcarea gravă a ordinii publice,
prin acte teroriste, de vandalism şi de
distrugere a unor bunuri obşteşti, în
temeiul art. 75, pct. 4 din Constituţia
Republicii Socialiste România” ,toate
unitatile Ministerului Apararii Nationale,
Ministerului de Interne şi formatiunile
Garzilor Patriotice erau puse în ,,stare de
alarma”; se interziceau ,,orice întruniri
publice, precum şi circulatia în grupuri mai
mari de 5 persoane”13
În primăria Rebra era un aparat de radio.
Din cele relatate de către persoana
intervievată reiese faptul că :
C.V.: „la ora 11. Se aude comunicatul cum
ca generalul Milea s-a sinucis fiind un
trădător.”
„Unii consideră neelucidate condiţiile
morţii ministrului Apărării Naţionale.
Referindu-se la implicaţiile sinuciderii
generalului Vasile Milea, Sergiu
Nicolaescu apreciază: ,,Prin fapta sa, el a
12
Alesandru Duţu, REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 Cronologie Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura SITECH Craiova, 2010 p. 158 13
Ibidem p.158
___________________________________________________________________________
54
înlesnit trecerea armatei de partea
revoluţiei şi a rupt lanţul transmiterii către
trupe a ordinelor comandantului suprem. O
grea lovitură dată regimului ceauşist”.
Informat despre acest lucru de către
colonelul Corneliu Pârcălăbescu, Nicolae
Ceauşescu îl consideră trădător, preia
direct conducerea forţelor armate şi decide
introducerea Stării de Necesitate în
întreaga ţară. Apoi îl cheamă la Comitetul
Central pe generalul Victor Stănculescu”14
Pe când la „Ora 9,45. Nicolae Ceauşescu
convoacă într-o ultimă şedinţă Comitetul
Politic Executiv în cadrul căreia anunţă că
generalul Vasile Milea,,s-a împuşcat” după
ce ,,a sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat
în strânsă legătură cu străinii”.15
C.V.: „În primarie, un salariat era
informator al securității. Acesta provoca pe
ceilalți colegi la discuții despre
manifestările de la Timișoara care se
ascultau la radio Europa Liberă. Toți erau
de acord inclusiv informatorul că s-a tras în
populație. Dupa care informatorul a
chemat seful postului de miliție din
comună, spunând că în unii salariați „ s-a
umflat fasolea în ei şi vorbesc aiurea
despre partid”. Seful postului de miliție le
atrage atenția salariaților primăriei „că
daca nu își văd de treaba lor aduce cătuşele
şi îi arestează”.
Nu a mai apucat, fiindcă imediat s-a
auzit la radio cuvântarea întreruptă a lui
Ceaușescu, si mai apoi comunicatul
actorului Ioan Caramitru şi a poetului
Mircea Dinescu despre fuga lui Ceaușescu.
Odată cu acest moment se poate spune că a
început oficial ceea ce se numeşte în
istoriografie tranziţia postcomunistă din
România.
„Păcatul originar al vieţii
postrevoluţionare româneşti este că a
început la televiziune, prin faimoasa
apariţie Dinescu-Caramitru, în ziua de 22
decembrie 1989. Contactul majorităţii
populaţiei cu noua realitate a fost astfel
dintru început intermediat. În acel moment
populaţia s-a transformat în spectatoare,
14
Ibidem p.156 15
Ibidem p,156
„public" care avea să asiste fără nici o
participare la desfăşurarea ulterioară.”16
Din acest moment Televiziunea şi Radioul
au devenit unele dintre cele mai credibile
instrumente atât de informare dar în
aceeaşi măsură de dezinformare.
Afirm aceasta deoarece în rândurile ce
urmează are să se petreacă evenimente ce
acum în prezent ni se par uşor comice dar
care în acel moment de panică şi frenezie
erau demne de luat ca a fi adevărate.
C.V.: „Marea majoritate a salariaților s-au
îmbrăţişat de bucurie, mai puțin
informatorul securist care a fugit acasă şi
unii care erau mai scepticii şi nu înțelegeau
ce se întâmpla. În primarie s-a instaurat un
haos general. Se luau tablourile lui
Ceaușescu şi a partidului s-au spart şi rupt.
Unii au ascuns o parte din tablouri dupa
dulapurile din birouri sa nu le distrugă cei
care erau revoltați.
Primii care s-au erijat în revoluționari au
fost o parte din persoanele de scandal din
localitate si alții asemenea lor.”
„Ora 12,06. Nicolae şi Elena Ceauşescu
părăsesc sediul Comitetului Central din
Bucureşti, simbol al puterii comuniste timp
de multe decenii, într-un elicopter
(comandat de locotenent-colonelul Vasile
Maluţan), care aterizase pe terasa clădirii.
Vestea că Nicolae Ceauşescu a părăsit
Comitetul Central provoacă un entuziasm
general în întreaga ţară. În Piaţa Palatului
din Bucureşti mulţimea jubilează,
scandând ,,Victorie, Victorie, Victorie!”,
,,Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”. Prin fuga
lui Nicolae Ceauşescu din clădirea simbol
a comunismului românesc, rolul
conducător al Partidului Comunist Român
încetează”17
C.V. : „Un anume Filip Aurel care era mai
în vârsta şi era conducătorul coloanei de
16
Alina Mungiu Pippidi, România după 1989, București, Ed. Humanitas, 1995, p. 25 17
Op. Cit Al. Duţu, p. 162 apud 366Prof. univ. dr. Ioan Scurtu consideră că prin părăsirea de către Nicolae Ceauşescu a Comitetului Central ,,care simboliza centrul vital al puterii politice în România, regimul socialist-totalitar se prăbuşise” (Revoluţia Română din Decembrie 1989 în context internaţional, p. 234).
___________________________________________________________________________
55
șoferi de la întreprinderea forestiera, a
înţeles că trebuie făcut ceva mai organizat
şi în funcție de comunicatele ce se dădeau
la radio şi TV. a constituit Frontul Salvării
Naționale din localitate, din care făceau
parte mai multe persoane cât de cât
responsabile de la nivel local, de exemplu
un fost primar comunist, fostul
vicepreședinte care nu era în localitate la
ora acea, un salariat al primăriei, şi câţiva
gospodari de frunte şi oameni care aveau o
oarecare prestanța în faţa oamenilor din
,localitate.”
Toate acestea au fost realizate în
baza comunicatului emis de Ion Iliescu,
comunicat care a avut loc direct din
studiourile TVR, de altfel singurul post de
televiziune din acea vreme din Romania.
„Scopul Frontului Salvării Naţionale este
instaurarea democraţiei, libertăţii şi
demnităţii poporului. Din acest moment se
dizolvă toate structurile de putere ale
clanului Ceauşescu”18 Acestea fiind spuse
„Consiliul Frontului Salvării Naţionale a
fost organismul provizoriu al puterii de stat
creat în seara de 22 decembrie 1989, cu
scopul declarat al „instaurării democraţiei,
libertăţii şi demnităţii poporului român”.
CFSN a avut atribuţia de a asigura în mod
provizoriu conducerea statului român până
la formarea primelor instituţii rezultate din
alegeri libere.”19
C.V.: „În centrul comunei s-a instalat un
televizor, la care toata lumea asculta şi
urmarea evenimentele din ţară şi se ghida
după comunicatele date .
S-au constituit echipe de ordine şi pază
care purtau banderole tricolore ca semn
distinctiv şi care patrulau prin comună
pentru a apăra comuna de teroriști.”
În cursul nopții şi a zilei următoare s-au
primit telefoane că sunt teroriști care vor să
arunce în aer podurile de peste râul Rebra,
18
http://www.tvrplus.ro/editie-caderea-cortinei-de-fier-televiziunea-canalul-de-comunicare-al-revolutionarilor-62823 accesat 7.01.2014 19
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Consiliul_Frontului_Salv%C4%83rii_Na%C5%A3ionale accesat 7.01.2014
s-au constituit echipe de paza la acestea.
Dar nu a venit nimeni sa le arunce.
La nivelul comunei Rebra era o
mică aducțiune de apa. C.V. „Bazinul de
captare a apei aveau un capac de metal,
oamenii s-au alertat şi au sudat capacul de
la bazinul de apa ca să nu arunce teroriștii
otravă în bazin şi să otrăvească populația.”
Nu a venit niciun terorist sa otrăvească apa.
Tot pe raza comunei Rebra este o
captare şi tratare a apei din râul Rebra,
captare care alimentează cu apă potabila
orașul Năsăud. S-a primit telefon anonim
la primarie ca sunt teroriști la aceasta
captare cu apa inclusiv la stația de tratare a
apei, care au fost văzuți cum vor să arunce
otravă în apă.
S-a constituit o echipa unde a fost
cooptat inclusiv Seful postului de miliție
care nu a fost dezarmat de pistol şi au mers
la aceasta captare si stație de tratare .C.V.:
„Seful postului de miliție care era la vârsta
pensionarii, scund şi un pic mai dolofan, cu
pistolul în mână armat cu glonț pe țeavă
umbla pitit de colo – colo, vrând să nu fie
văzut, dând comenzi ferme membrilor
echipei cum să înconjoare obiectivul şi să
prindă teroriștii, creându-se o scenă
comica demna de filmele cu jandarmi
avându-l în rolul principal pe celebrul actor
Louis De Funès.” Dar şi de data aceasta nu
a fost niciun terorist. În continuare
alarmele false s-au ținut lanț în aceeaşi
măsură cum se în acel timp existau pe tot
teritoriul României.
C.V.: „S-a primit la primarie un telefon
anonim cum ca s-ar fi spart si furat de către
teroriști de la depozitul de material
explozibil şi dinamită aflate la circa 25 km.
în amonte de Rebra de la minele care
aparțineau de Întreprinderea de Explorări
Geologice Cluj. S-a transmis indicații să se
facă echipe de pază care să prindă teroriștii
care vor veni cu dinamita furată de la
acest depozit.” Echipe s-au făcut, s-a
instituit paza, dar teroriștii nu au mai
apărut nici cu dinamita nici fără dinamită.
În continuarea evenimentelor şi
indicațiilor primite, dupa ce s-a constituit
Comitetul local al Frontului Salvării
Naționale, primăria a început foarte anemic
___________________________________________________________________________
56
sa funcționeze, dar cu unele modificări.
C.V.: „Președintele Comitetul local al
Frontului Salvării Naționale este ales un
salariat de la primarie, primar este ales
fostul vicepreședinte al biroului executiv al
Comitetului Comunal de Partid, secretarul
este alungat din localitate, deoarece nu era
localnic şi era considerat un om rău, acesta
avea arma de vânătoare, arma acestuia i-a
fost luată pe bază de proces-verbal de
personalul din comitet, ca de altfel de la
toți vânătorii din localitate care dețineau
arme de vânătoare. În locul fostului
secretar este numit secretar un funcționar
care a fost secretar in perioada comunista
si fost schimbat de către regimul
comunist.”
„FSN s-a dovedit a fi, în primele sale
săptămâni de existenţă, o soluţie politică
post partizană, ce avea vocaţia de a adopta
aspectul unei puteri publice de tipul
sovietelor, suscitată şi coordonată de sus în
jos, dar organizată de jos în sus. şi nu atât
pentru că Ion Iliescu ar fi crezut, asemeni
lui Vaclav Havel, că partidele sunt un rău
necesar, ci pentru că, pe această cale,
structurile comuniste de mediere între stat
şi societate s-ar fi putut în sfârşit formaliza
şi instituţionaliza.”
În acea perioadă a evenimentelor
din 22 decembrie 1989 F.S.N. prin
intermediul ficțiunii „emanaţiei
revoluţionare” se poziţiona ca fiind unicul
reprezentant autorizat al societăţii.
Concluzii
Dupa aceste scene petrecute şi în
localitatea Rebra, evenimentele intră în
normalul celor ce se petreceau peste tot în
ţară.
În definitiv toate aceste acţiuni
petrecute în timpul evenimentelor din 22
decembrie 1989 reuşesc să realizeze o
trecere de la totalitarism la democraţie ceea
ce în limbajul de specialitate ce aparține
discursului istoriografic se numeşte
tranziţie . „Tranziţia este schimbare,
mulţime de situaţii intermediare între două
stări de relativ echilibru, identificate prin
existenţă, cunoaştere sau proiect.”
„Revoluţia se caracterizează printr-o largă
participare populară, spre deosebire de
loviturile de stat, care antrenează un număr
mic de persoane, ce acţionează rapid - de
regulă în întunericul nopţii - punând
cetăţenii în faţa faptului împlinit. Revoluţia
are ca rezultat schimbarea radicală a
întregului sistem economic si social-
politic, în timp ce lovitura de stat
marchează o modificare la vârful piramidei
politice.”
De ce s-a ajuns la acest tip de manifestare
mai bine spus revoltă în anul 1989 ?
Deoarece o categorie tot mai largă de
cetăţeni au fost din ce în ce mai decişi să-si
asume răspunderea si riscul de a se ridica
împotriva unui regim care devenise tot mai
odios, dar care dispunea de un uriaș aparat
represiv.”
„Înlăturarea regimurilor totalitare
comuniste/socialist-comuniste a conferit
anului 1989 o importanţă excepţională în
istoria Europei, permiţând trecerea de la
dictatură la democraţie, precum şi
finalizarea/începerea unor ample procese
reformatoare în domeniile politic,
economic, social etc.” Astfel, din punct de
vedere etimologic, cuvântul tranziţie
provine din latinescul „transitio” - onis
care vrea să însemne o „trecere de la o
formă, de la o stare etc. la alta. o de =
tranzitoriu; provizoriu. trecere (bruscă) a
unui sistem fizic dintr-o stare în alta;
transformare. schimbare treptată a unei roci
în alta. (< fr. transition, lat. transitio)”
„Indiferent de perspectiva
adoptată, schimbarea structurală de la
organizarea socialistă la cea bazată pe
concurenţă şi democraţie rămâne una
complexă, cu multiple componente,
meandre, avataruri, strategii.”
În general „tranziţia reprezintă
oportunitatea găsirii unei căi de mijloc
între socialism şi capitalism,” oportunitate
prin care trebuie să se producă schimbări
majore în toate aparatele
instituţionale după modelul statelor
democratice ale lumii. Astfel că acest
proces nu este unul neapărat ştiinţific ci
mai degrabă unul politic. Cu alte cuvinte
această tranziţie, în prezent, se poate spune
că ea se opreşte odată cu aderarea
___________________________________________________________________________
57
României la Uniunea Europeană unde
relativ din punct de vedere „formal,
tranziția s-a sfârșit În definitiv tranziţia
postcomunistă trebuie să cuprindă în
procesul ei o „schimbare a formei de
organizare socială de la modelul de tip
sovietic la modelul de tip occidental
(schimbare politică, economică, socială,
culturală)” Numai că această tranziţie
diferă de la stat la stat şi poate avea diferite
consecinţe în planul intern al României
postcomuniste. Acestea fiind spuse, dacă
procesul este forţat, tranziţia spre
democraţie din România postcomunistă va
reuşi foarte greu să ajungă la o stare de
acalmie asemenea statelor care sunt deja
democratice.
Masterand,Vladimir Adrian CĂLINI
Fac. de Istorie-Filozofie Cluj-Napoca
≈
1900 DE ANI (113-2013) DE LA INAUGURAREA ÎN ROMA A COLUMNEI LUI TRAIAN – MONUMENT AL ETNOGENEZEI ŞI IDENTITĂŢII ROMÂNEŞTI
Columna lui Traian a fost inaugurată în anul 113 d.Hr., în Roma ca un simbol al victoriei trupelor imperiale romane asupra Daciei în urma războaielor din anii 101-102 şi 105-106. Monumentul a fost executat de sculptorii greci din Siria, conduşi de Apollodor din Damasc. Este cea mai mare sculptură în relief din toată antichitatea. Columna Traiană este un monument impresionant, construit din marmură, care se păstrează şi azi în condiţii bune, fiind vizitat anual de mii şi mii de români ce merg la Roma în excursii sau de cei peste 1.100.000 de români ce lucrează legal în Italia, ţară a Uniunii Europene. Monumentul este împodobit cu un lung relief sculptat de jur-împrejur în formă de bandă spirală cu scene reprezentând desfăşurarea celor două războaie dacice, conduse de împăratul Traian, care a condus Imperiul Roman între 98-117, născut la Sevilla (Spania).
Apollodor a conceput monumentul ca o istorie continuă, figurată pe o bandă lată în medie de un metru, care se înfăşoară în spirală, prin 25 de spire, de jur-împrejur pe fusul Columnei, întocmai ca pelicula unui film.Relieful însumează o lungime de circa 200 m şi conţine peste 2.500 de figuri umane. Chipul împăratului
___________________________________________________________________________
58
Traian apare de 60 ori, iar a adversarului său, Decebal, de 8 ori. Pe Columnă sunt reprezentate în total 154 scene sau episoade, câte 77 pentru fiecare din cele două războaie, la care se adaugă o scenă alegorică între ele, în prim plan fiind zeiţa Victoria. Inaugurarea Columnei lui Traian s-a făcut la 12 mai 113 fiind amplasată între Biblioteca Graeca şi Biblioteca Latină.
În anii 1589-1590, în locul statuii lui Traian din vârful Columnei a fost amplasată statuia apostolului Petru, primul papă la Roma, executată de Girolamo de la Porta. Această modificare s-a făcut în baza intervenţiei mai multor papi ai Vaticanului care-l considerau pe apostolul Petru, mai mare şi important decât Traian.
Cea mai bună descriere a celor 154 de episoade a făcut-o în 1896-1900 învăţatul german Conrad Cichorius într-o amplă monografie în 4 volume, intitulată Die Reliefs der Trajanssäule, 2 volume text, 2 volume planşe, tipărite la Berlin-Leipzig, în perioada mai sus menţionată.
Deasupra Columnei, peste capitelul doric se ridica statuia enormă a împăratului de peste 6 m înălţime, turnată în bronz şi poleită cu aur, înlocuită în 1589-1590 cu statuia apostolului Petru. Columna lui Traian a făcut „şcoală” în timp. Monumente similare s-au ridicat la Roma pentru Antoninus Pius şi Marcus Aurelius, iar la Constantinopol, capitala Imperiului Roman de Răsărit (330-1453), pentru împăraţii Theodosius şi Arcadius. În epoca Evului Mediu, a Renaşterii modernă şi contemporană, a fost sursă de inspiraţie şi creaţie, făcându-se copii, schiţe şi desene după ea. Prima copie au făcut-o un grup de englezi la 1467, copii ce se păstrează la Chatsworts (Marea Britanie).
Reproduceri şi copii sau variante similare după acest monument s-au făcut destul de multe, unele fiind şi ridicate. Copii şi replici se păstrează la Vatican, Vicenza, Modena, Brescia, Paris, Műnchen, Viena, Londra (din iniţiativa reginei Victoria). O copie din cupru galvanic s-a realizat între 1861-1863, din dispoziţia regelui Franţei, Napoleon al III-lea, păstrându-se la Muzeul Antichităţilor Naţionale de la Saint-Germain-en-Laye.
Ideea unei copii a Columnei pentru România i-a entuziasmat pe mai mulţi cărturari, oameni de litere şi de artă, îndeosebi din secolul al XIX-lea. Prima propunere de reconstituire a Columnei la Bucureşti îi aparţine lui Mihail Kogălniceanu la 1867, urmat la trei ani, 1870, de B.P. Haşdeu care fondează revista „Columna lui Traian”, Alexandru Odobescu (1874-1875), care a susţinut să se facă o copie în bronz după cea de la Roma care să fie ridicată în Bucureşti, în faţa Universităţii. În 1887 s-a făcut un proiect din dispoziţia regelui Carol I, mandataţi fiind arhitecţii Schmieden Weltzien şi Speer ce urma să fie amplasată pe cheiul Dâmboviţei. Ambele proiecte au rămas simple planuri şi dorinţe până azi, 2013, nefăcându-se nimic. Au urmat propunerile lui V.A. Urechia în Adunarea Deputaţilor, la 22 noiembrie 1882, în 1912 a lui Tzigara-Samurcaş, Virgil Vătăşianu, Emil Panaitescu. Încercări insistente s-au făcut de statul român între 1934-1939 şi 1943 de a aduce o copie completă a statuii la Bucureşti pentru care s-a achitat suma de 4.000.000 lei, respectiv 769.000 lire sterline. Prima copie completă s-a adus la Bucureşti de abia în 1967, care a fost expusă în clădirea Muzeului Naţional de Istorie, într-un lapidariu special amenajat, fiind vizitată de zeci şi sute de mii de români. Copia
___________________________________________________________________________
59
existentă la Bucureşti a fost făcută la Roma din ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură, imitând aproape perfect statuia originală.
Datorită Columnei, poporul român ca urmaş al simbiozei daco-romane are şansa de a-şi cunoaşte chipurile, bărbaţii şi femeile geto-dace, pe întemeietorii Decebal şi Traian, care au pus bazele latinităţii noastre, în Europa de centru şi sud-est, cu peste 2000 de ani în urmă. Trebuie ştiut că romanii până au cucerit o bună parte din DACIA, au făcut presiuni şi incursiuni militare timp de peste 150 de ani, aşa cum afirmă marii istorici Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Constantin Daicoviciu, I.I. Russu, D. Protase şi mulţi alţii şi susţin cu dovezi şi argumente ce nu mai pot fi contestate.
Columna lui Traian, podul de la Drobeta Turnu Severin, din care doi piloni şi astăzi stau mărturie şi se pot vedea de o parte şi alta a Dunării, trofeul de la Adamclisi şi cele circa peste 30.000 de inscripţii, tezaure de argint şi aur, în special monede, sarcofagii, brăţări dacice descoperite
în Munţii Orăştiei, ş.a. reprezintă dovezi incontestabile ale etnogenezei şi existenţei româneşti la Dunăre, Marea Neagră, Munţii Balcani, râul Nistru şi cu mult dincolo, şi până la Dunărea mijlocie, ca unul dintre cele mai masive popoare din Europa.
În cinstea marcării şi evocării celor 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian, în 2013 au avut loc activităţi aniversative la Bucureşti, Roma, Alba Iulia, Iaşi, Craiova, Zlatna şi alte localităţi. În ziua de 30 noiembrie a.c. la Zlatna în prezenţa reprezentanţilor românilor din 23 de ţări ale lumii ce fac parte din Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, s-a dezvelit Monumentul DECEBAL, operă a sculptorului Simion Asandi, prilej cu care s-a marcat şi sărbătorirea celor 95 de ani scurşi de la Marea Unire (1918-2013), evenimente ce trebuie să conducă la întărirea unităţii şi coeziunii naţionale, chiar şi în aceste condiţii grele de criză, greutăţi şi o serie de neîmpliniri.
Col. dr. Vasile Şt. TUTULA
Aspecte istorice ale Muzeului Grăniceresc
Năsăudean
Preocupări în vederea organizării
unui muzeu în oraşul Năsăud au existat
încă din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. Astfel, la data de 24 decembrie
1873, vicecăpitanul districtului Florian
Porcius trimite o adresă direcţiunii
Gimnaziului superior greco-catolic din
Năsăud prin care anunţă hotărârea
Comitetului reprezentativ districtual de a
înfiinţa în Districtul Năsăudului o
„Reuniune de Ştiinţă şi Muzeu”. Prin
această adresă el face un apel la
intelectualitatea din localitate să se înscrie
ca membri ai respectivei reuniuni.
Deoarece ideea de a înfiinţa o instituţie
culturală românească nu se potrivea cu
atitudinea de deznaţionalizare promovată
de autorităţile Imperiului Austro-Ungar,
muzeul rămâne la acea vreme doar în
stadiul de proiect. Cu toate acestea, apelul
făcut de Florian Porcius n-a rămas fără
rezultat.
Astfel, până la sfârşitul anului şcolar
1873-1874, biblioteca gimnaziului a primit
prin donaţie numeroase cărţi. Cabinetului
de ştiinţe naturale îi este donată colecţia de
___________________________________________________________________________
60
minerale în 1060 de exemplare a
cavalerului De Manz; de asemenea, se
îmbogăţeşte cu importantul ierbar al lui
Florian Porcius. Apoi, unii profesori ai
gimnaziului decid constituirea,
în cadrul acestei şcoli, a unor expoziţii ce
conţin obiecte găsite de profesori şi elevi în
săpături arheologice sau care au fost
descoperite ocazional de diverse persoane
particulare şi oferite apoi şcolii. Aşadar,
avem de-a face cu primele încercări de a
cuprinde într-o expoziţie documentară
valori ale culturii năsăudene. După Marea
Unire de la 1 Decembrie 1918 s-a reluat
problema înfiinţării Muzeului Năsăudean.
În 1923, din iniţiativa unui grup de
cărturari năsăudeni ce-l au în frunte pe
Muzeul grăniceresc Năsăudean
Iulian Marţian, se hotărăşte organizarea
unui muzeu. În acest scop se publică un
aviz prin care se preciza că Ministerul
Artelor îşi dă acordul privind înfiinţarea
unui muzeu regional în Năsăud, muzeu ce
urma să fie găzduit provizoriu într-una din
sălile Liceului Grăniceresc „George
Coşbuc” din localitate.
Se face apel pentru persoanele ce au în
posesie cărţi, manuscrise, desene, picturi,
monede, vase de lut, ţesături vechi
populare, instrumente, obiecte de tehnică
populară sau orice alt fel de obiecte să le
doneze sau să le vândă acestei instituţii.
Dar, pe parcurs, entuziasmul s-a
stins, iar începând cu anul 1926 încetează
acţiunea de strângere a materialelor
necesare amenajării muzeului. Pe de altă
parte, trebuie amintită şi înfiinţarea, în
1924, din iniţiativa intelectualilor
năsăudeni Iuliu Moisil, Virgil Şotropa şi
Iulian Marţian, a revistei de orientare
istorică şi culturală Arhiva Someşană. Din
ea se desprindea clar necesitatea extinderii
activităţii de cercetare a ţinutului
grăniceresc şi, de asemenea, necesitatea
expunerii şi valorificării vestigiilor
trecutului într-o instituţie specializată în
acest scop.
Treburile încep să evolueze din nou
favorabil, după ce are loc alegerea lui Iuliu
Moisil în funcţia de preşedinte al
Despărţământului Năsăud al „Astrei”.
Acesta, împreună cu Virgil Şotropa, Iulian
Marţian, dr. Alexa David şi dr. Artene
Mureşan au luat decizia de a înfiinţa
neîntârziat muzeul. În după-masa zilei de 2
august 1931, cei cinci pomeniţi anterior,
adunaţi în casa maiorului Iulian Marţian,
au decis înfiinţarea Muzeului Năsăudean.
În acest scop, ei au donat recent-înfiinţatei
instituţii colecţii de documente, de
manuscrise, publicaţii, diplome, cărţi şi
alte piese de muzeu, obiecte adunate cu
trudă în timpul vieţii şi care se aflau în
proprietatea lor personală. Iuliu Moisil
arată şi care este scopul muzeului: „Scopul
acestui muzeu este de a forma un centru în
jurul căruia să se grupeze toţi cei ce doresc
să contribuie la studiul, explorarea
ţinutului nostru din diferite puncte de
vedere: preistoric, istoric, turistic, al
ştiinţelor naturale, igienic, şcolar, agricol,
industrial, patriotic – a-i dezvolta, în
___________________________________________________________________________
61
general, populaţiei acestui ţinut gustul
pentru istorie, literatură, artă şi ştiinţă, a
crea şi organiza forţele necesare pentru
ridicarea culturală, economică, a ţinutului”.
În urma cererii fondatorilor,
Comisia Administrativă a Administraţiei
Fondurilor Grănicereşti Năsăudene aprobă
în acelaşi an 1931 punerea la dispoziţia
acestora a două săli mari în incinta
imobilului fostului internat al Liceului
„George Coşbuc” din Năsăud, pentru a se
înfiinţa un muzeu şi o bibliotecă. În
continuare s-a purces la acţiunea de
executare a mobilierului necesar, precum şi
la aranjarea primelor colecţii obţinute din
donaţii. În această clădire Muzeul
Năsăudean va fiinţa până la data de 1
octombrie 1948.
Datorită donaţiilor făcute de
diferite persoane iubitoare de cultură, are
loc treptat mărirea fondului documentar,
aşa încât în anul 1937 revista Arhiva
Someşană precizează că Muzeul
Năsăudean dispune de patru secţii, după
cum urmează:
I. Biblioteca, ce dispune de un
număr mai mare de cărţi, cele mai multe
dintre ele fiind vechi, câştigate din
colecţiile a diferite persoane, îndeosebi
profesori.
II. O arhivă bogată în acte,
manuscrise, documente, corespondenţe
care se referă la istoria şi oamenii marcanţi
din ţinutul Năsăudului.
III. Colecţii de diferite obiecte de
muzeu.
IV. Portrete de fruntaşi ai grănicerilor
şi fotografii. La data de 6 februarie 1932 se
pun bazele instituţiei culturale Muzeul
Năsăudean, cu acest prilej redactându-se şi
statutele acestei instituţii.
Pentru sporirea autorităţii muzeului
şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de
funcţionare, fondatorii insistă pentru
transformarea muzeului în instituţie de stat.
Astfel, datorită demersurilor făcute de Iuliu
Moisil, Direcţia Generală a Arhivelor
Statului, prin Decizia nr. 191198/1937,
publicată în Monitorul Oficial nr.269,
înfiinţează, în noiembrie 1937, o
Subdirecţie a Arhivelor Statului în oraşul
Năsăud. Această instituţie nouă cuprindea:
a) toate arhivele vechi ale
autorităţilor civile, bisericeşti şi militare
ale statului, judeţului şi comunelor din
actualul judeţ al Năsăudului;
b) arhiva, biblioteca şi obiectele de
muzeu ale societăţii Muzeul Năsăudean,
din momentul în care vor fi dăruite
statului;
c) arhivele şi bibliotecile instituţiilor
grănicereşti şi ale persoanelor particulare
din acest judeţ, care vor fi depuse la
această subdirecţie.
În actul de donaţie făcut de
fondatorii muzeului, se specifica faptul că
atât arhiva, cât şi muzeul şi biblioteca ce
vor fi dăruite să nu se înstrăineze niciodată,
să nu fie duse în altă localitate, ci să
rămână pentru totdeauna în oraşul Năsăud.
Principalul organ de publicitate al
muzeului era revista Arhiva Someşană, ce
apărea la Năsăud sub conducerea lui Virgil
Şotropa. Profesorul pensionar Iului Moisil
a îndeplinit, fără retribuţie, funcţia de
director al muzeului.
În perioada ocupaţiei horthyste a
Ardealului (1940-1944), şi apoi în timpul
retragerii trupelor horthyste (în toamna
anului 1944), colecţiile muzeului au fost
devastate, distruse şi chiar înstrăinate de
către cotropitorii străini.
La data de 1 octombrie 1948,
Administraţia Fondurilor Grănicereşti,
aflată în lichidare, cedează Arhivelor
Statului din oraşul Năsăud pentru obiectele
de muzeu, pentru bibliotecă şi pentru
arhivă, imobilul fostului hotel „Rahova”
(localul ce adăpostise odinioară Casina).
Cedarea s-a făcut acordânduse dreptul de
folosinţă gratuită. La parterul acestei
clădiri s-a reuşit să se organizeze, după un
an, în cinci săli spaţioase, o expoziţie ce
avea caracter istoric şi etnografic. Această
expoziţie va constitui nucleul muzeului de
mai târziu, muzeu care, ca instituţie
bugetară de stat, se va deschide în anul
1950.
Toată colecţia muzeistică (care,
între timp, se îmbogăţise cu diferite obiecte
obţinute în urma unor donaţii particulare)
se va muta în anul 1951 în vechea clădire a
„Şvardei”, unde se află şi acum. Mai întâi
s-a numit Muzeul Regional Cluj, apoi
___________________________________________________________________________
62
Muzeul Năsăudean şi actualmente Muzeul
Grăniceresc Năsăudean.
În ceea ce priveşte actuala clădire ce
adăposteşte muzeul, trebuie menţionat că
„Şvarda” este fosta cazarmă a
Regimentului II Românesc de Graniţă: o
clădire masivă, puternică şi considerată
monument istoric.Ea a fost ridicată, după
cum ne informează Virgil Şotropa, în anul
1770, an în care la Năsăud se clădeşte
biserica romano-catolică. Iniţial „Şvarda” a
avut două etaje. În anul 1815 Consiliul
aulic aprobă dărâmarea celor două etaje ale
cazărmii, datorită faptului că pereţii
începuseră a crăpa şi exista astfel
ameninţarea prăbuşirii. Până la
transformarea ei în muzeu, respectiva
clădire a funcţionat şi cu rol de internat
pentru elevii Şcolii Normale.
La cererea conducerii muzeului,
între anii 1951-1954 şi după aceea, între
anii1961-1964, s-au făcut reparaţii capitale
atât în interiorul cât şi în exteriorul clădirii
muzeului. Reparaţiile au continuat şi după
anul 1989 însă, datorită fondurilor
insuficiente de care a beneficiat, muzeul n-
a putut dobândi în întregime imaginea pe
care o merită. Totuşi, trebuie amintită
perioada 2001-2002, când din nou clădirea
muzeului a fost supusă unor reparaţii
capitale, obţinându-se un aspect
satisfăcător al edificiului. Începând cu anul
2006, s-au reluat lucrările în vederea
reabilitării muzeului, de data aceasta în
cadrul unui proiect de mare complexitate
Proiectul, care a urmărit continuarea
lucrărilor de reparaţie începute în anul
2001, a vizat o serie de aspecte, iar unul
dintre cele mai importante l-a constituit
construirea unei clădiri noi în care se
regăsesc birourile, o sală de conferinţe, o
bibliotecă şi o sală ce are ca destinaţie
depozitarea arhivei muzeului (documente,
dosare, registre etc.). De „Zilele
Năsăudului”, în mai 2009, s-a inaugurat
noua expoziţie de etnografie a muzeului, în
prezenţa a numeroşi oaspeţi din Ţara
Năsăudului, din judeţ şi din ţară. În anul
2010 a fost finalizată amenajarea secţiei în
aer liber, cu specific etnografic, în curtea
din spate a muzeului.
Secţia cuprinde o casă cu specific
ţărănesc (originară din Ilva Mare), o
fântână cu cumpănă, o presă masivă pentru
must şi ulei, un car, o sanie, o poartă de
gospodărie ţărănească şi o piatră de hotar.
Inaugurarea acestei secţii în aer liber s-a
făcut în data de 9 decembrie 2010, ocazie
cu care a fost făcută şi sfeştania în casa
ţărănească.
Tot la această dată a avut loc, la
sediul instituţiei, vernisajul unei expoziţii
cuprinzând fotografii obţinute în urma
punerii în valoare a unor negative pe sticlă
din colecţia muzeului. În prezent se află în
amenajare secţia de istorie, expoziţia
urmând să cuprindă obiecte de arheologie,
de istorie a Regimentului II Românesc de
Graniţă (1762-1851) şi de istorie a
Districtului Năsăud (1861-1876),
preconizându-se a fi inaugurată în cursul
anului 2011.
În curtea principală a Muzeului
Grăniceresc Năsăudean se găseşte
amplasat bustul învăţătorului Vasile Naşcu,
realizat din bronz de către sculptorul
Corneliu Medrea, în anul 1967. Arhiva
Someşană – anuarul Muzeului Grăniceresc
Năsăudean, Muzeul Grăniceresc
Năsăudean în colaborare cu Facultatea de
Istorie a Universiţăţii Babeş-Bolyai şi
Institutul de Istorie „George Bariţ” din
Cluj-Napoca editează revista de istorie şi
cultură Arhiva Someşană.
Prima serie a revistei a apărut în perioada
1924-1940, când se realizează numerele 1-
28. Trebuie remarcat că în perioada
interbelică respectiva revistă şi-a adus o
foarte importantă contribuţie la
completarea şi susţinerea edificiului
culturii naţionale. Seria a doua a acestei
publicaţii, cuprinzând volumele I-IV, apare
în perioada regimului comunist, între
anii 1972-1977. Deşi supuse cenzurii
autorităţilor acelor timpuri, în cele patru
volume apar o mulţime de articole
valoroase, atingând diverse domenii
(istorie, etnografie etc.).
Aceste patru volume sunt realizate
de către Muzeul Năsăudean. Problema
reapariţiei revistei Arhiva Someşană după
Revoluţia din Decembrie 1989 a preocupat
într-un înalt grad atât pe membrii
___________________________________________________________________________
63
colectivului muzeului, cât şi pe
intelectualii din zona Năsăudului sau cu
origini în această zonă. Din păcate,
fondurile băneşti de care a dispus muzeul
nu au fost suficiente pentru realizarea în
bune condiţii a publicaţiei.
O încercare de reluare a revistei
s-a făcut în anul 2001, când apare Arhiva
Someşană Serie nouă, nr. 1 (29), redactată
de Muzeul Grăniceresc Năsăudean şi de
Cenaclul literar-ştiinţific „Plaiuri
maramureşene, năsăudene şi someşene”
din Cluj-Napoca. În anul 2002 apare şi
numărul 2 (30) al respectivei publicaţii.
Însă adevărata revigorare a revistei Arhiva
Someşană începe în toamna lui 2002, când
este dat la tipar primul număr din seria a III
- a (2002) a acestei publicaţii, care se
lansează în Ajunul Sărbătorii Naşterii
Domnului. Ea apare ca revistă, sub egida
Muzeului Grăniceresc Năsăudean şi a
Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-
Napoca. O nouă generaţie de istorici şi
oameni de cultură ai ţinutului preiau
sarcina iluştrilor lor înaintaşi care au
înfiinţat revista.
Anuarul Arhiva Someşană
doreşte păstrarea orientării primei serii din
punct de vedere al conţinutului. Astfel,
apar articole şi studii din domenii diferite,
ca: istorie, etnografie, memorialistică etc.,
lucrări ce ating, sub numeroase aspecte,
trecutul şi prezentul din judeţul Bistriţa-
Năsăud. Pe lângă acestea, în revistă se mai
întâlnesc şi alte studii de mare interes din
perimetrul transilvan. Din punct de vedere
al formei revistei, se poate afirma că ea se
încadrează în exigenţele impuse de
perioada actuală.
Să mai notăm că în continuare au mai
apărut şi alte numere ale acestei noi serii
din Arhiva Someşană, şi anume: nr.
II(2003), nr. III(2004), nr. IV(2005), nr.
V(2006), nr. VI (2007), nr. VII(2008) şi nr.
VIII(2009).
Directorii muzeului :
1 Iuliu Moisil 1931
2. Ioan Nichifor Someşan
3. Onisim Filipoi
4. Septimiu Pop
5 Alexandru Giurgiuca
6. Ioan Nechifor Someşan
7 Ioan Radu Nistor
8 Lucian Vaida
Dr. Lucian VAIDA
Memoriu privind scutirea de la expropriere a pădurilor
grănicerești în anul 1921
Dr. Adrian Onofreiu
Din lungul șir al memoriilor năsăudenilor prezentăm în continuare demersurile făcute
de reprezentanți importanți ai acestora pentru scutirea de la expropriere a averilor
grănicerești. În acest sens, în perioada frământată de după primul război mondial, s-a înscris
și efortul constant și îndelungat făcut de unul din cei mai capabili dascăli năsăudeni, Ioan
Pecurariu. Acesta a început, în calitate de senator, demersurile necesare pentru ca averile
câștigate cu atâta trudă și jertfe de înaintașii grănițeri să nu fie expropriate, sub efectul
legislației agrare ce a urmat primului război mondial.
Pentru a-și atinge scopul, la 9 aprilie 1921 a încunoștințat pe Leon Scridon, la Năsăud,
despre dispozițiile de expropriere pe cale de a fi decise de guvernul de la București, în
privința pădurilor și pășunilor grănicerești. Acesta a convocat pentru data de 20 aprilie 1921
la Năsăud pe toți delegații comunelor grănicerești; la adunare au luat parte toți membrii
Comisiei Silvice și 95 de delegați ai comunelor foste grănicerești.
Adunarea a decis asumarea memoriului care a fost înaintat guvernului, cu cerința
expresă ca acesta să scutească de la expropriere pădurile și pășunile grănicerești.
___________________________________________________________________________
64
În același timp, Ioan Pecurariu a luat cuvântul tot în 20 aprilie în Senat și a susținut
cerința enunțată în memoriu. Proiectul a fost votat însă la Senat în defavoarea grănițerilor.
De aceea, o delegație a acestora, s-a prezentat mai multor membrii ai guvernului și
parlamentului între 24-28 mai 1921. Urmare și a demersurilor continuate de senatorul Ioan
Pecurariu, la 19 iulie 1921, Camera Deputaților a modificat proiectul de lege și prin
prevederile articolelor 24 și 32 din noua lege de reformă agrară, pădurile și pășunile
grănicerești au fost scutite de sub expropriere20
.
1.Onorată reprezentanță comunală!21
Aflând că în proiectul reformei agrare pentru Transilvania, care proiect, de prezent, se
dezbate în secțiuni, se intenționează a se expropria pădurile și pășunile grănicerești din
districtul Năsăudului și a le împărți, celor ce nu au.
Considerând, că prin această lege comunele grănicerești ar ajunge într-o stare
deplorabilă;
Considerând, că comunele grănicerești și-au acoperit trebuințele, cheltuielile
administrative ale comunelor din venitul pădurilor, și din venitul acesta au ajutorat și
instituțiunile culturale (biserici, școale, liceu);
Considerând, că locuitorii comunelor grănicerești numai prin creșterea de vite pe
pășunile de munte și-au asigurat existența, fiind lipsite de pământ fructifer;
Considerând, că nici o comună grănicerească nu posedă pășune comunală în hotarul
comunei, ci numai pășunile de munte;
Considerând, că pentru locuitorii comunelor de la poalele munților un izvor principal
de câștig a fost și exploatarea de pădure având comunele dreptul în fiecare an a exploata câte
un parchet pentru construcții și valorizare;
Considerând, că prin eventuala expropriere, pe lângă pagubele materiale enorme, s-ar
schimba și caracterul curat românesc al acestor comune grănicerești;
Având în vedere, că față de pășunile, pădurile și munții grănițerești, chiar în art. de
lege XVIII din 1890, referitor la referințele de posesiune în comunele din fostul district al
Năsăudului (adusă sub guvernul maghiar) în § 10, se spune precis pe teritoriul comunelor
grănițerești (§ 1) nu se poate face comasarea, deci întotdeauna s-au avut în vedere
împrejurările excepționale ale acestui ținut;
În conformitate cu hotărârea din 28 ianuarie 1921 (când s-a ales Comisiunea de opt) a
reprezentanților din comunele grănițerești, mi-am ținut de datorință a convoca atât
Comisiunea Silvică instituită pe lângă Regiunea Silvică, în conformitate cu § 5, art. XIX din
1890, precum și pe reprezentanții comunelor grănițerești la o adunare, în care să se dezbată
această chestiune de mare însemnătate pentru băștinașii acestor comune.
Având în vedere motivele expuse mai sus, precum și alte motive atât de interes general
cât și de interes local, rog on. Reprezentanță comunală să pertracteze această chestiune în
ședința pe care să binevoiți a o ținea în fiecare comună în ziua de Duminica viitoare (17
20 „Gazeta Bistriții”, Bistrița, anul X, 20 ianuarie 1930, nr. 3, p. 5. Adrian Onofreiu, „Legislația
agrară în Transilvania în perioada interbelică (1918-1940)”, în „Revista Bistriței”, Bistrița, VII;
1993, pp 229-238, cu deosebire p. 237. Presa anunța de altfel că „proiectul de lege referitoare la reforma agrară va fi depus în parlament imediat după vacanță”; „Gazeta Bistriții”, Bistrița, anul I, nr.
3, sâmbătă, 22 ianuarie 1921, p.3. Vezi și „Expunerea de motive” la proiectul de lege înaintat spre
dezbatere Adunării Deputaților, care cuprindea „principiile Decretului-lege nr. 9.911/1919 cu modificările
pe care practica le-a arătat necesare”, în „Dezbaterile Adunării Deputaților”, ședința de miercuri, 23
martie 1921, pp. 908-983. Punctul de vedere local în articolul lui Dionisiu Loginu, „Comentarii noi la legea
agrară”, în „Gazeta Bistriții”, nr. 5, sâmbătă, 5 februarie 1921, pp. 1-2; nr.7, sâmbătă, 19 februarie 1921,
p. 1-2. 21
Gazeta Bistriții”, nr. 5, sâmbătă, 5 februarie 1921, pp. 1-2; nr.7, sâmbătă, 19 februarie 1921, p. 1-2.
___________________________________________________________________________
65
aprilie); fiecare reprezentanță comunală să pregătească o cerere (memoriu) în care să se
cuprindă motivele generale și locale.
Cererea să se predee acelui delegat, care a luat parte în ședința din 28 ianuarie 1921,
eventual, dacă acest delegat a fost ales de membru în Comisiunea Silvică, sau, din alt motiv,
nu ar putea lua parte la conferința fixată pe ziua de mai jos, atunci să se încredințeze un alt
reprezentant și acestuia să se predee cererea (memoriul) pentru a mi-o preda, în ziua ședinței.
Această cerere va fi pregătită în două exemplare și semnată cât se poate de mulți capi din
familii grănițerești din comuna D-voastră.
Conferința Comisiunii Silvice și a reprezentanților comunelor grănițerești va avea loc
în sala cea mare a Palatului Administrativ la 20 aprilie 1921, ora 10 a.m.
Reprezentanțele comunale sunt rugate a îndruma pe delegații lor să se prezinte
negreșit la această ședință, înaintând cererile amintite. Spre orientare țin să accentuez, e
foarte probabil, că din sânul adunării se va trimite o delegație la București22.
Domnule Ministru!23
În ajunul înfăptuirii marilor reforme agrare, puse la ordinea zilei în patria noastră,
comunele române grănicerești don colțul nord-estic al Ardealului stau în fața unei grele
probleme, a cărei rezolvare are să hotărască asupra viitoarei lor sorți. Îngrijorați de
consecințele incalculabile ce ar urma unei adânci zguduiri a vieții poporațiunii autohtone din
acel ținut, comunele grănicerești năsăudene reprezentate prin membrii comisiunii de
administrare a pădurilor din fostul District al Năsăudului, precum și prin membrii comisiunii
de administrare a fondurilor școlare, vin cu tot respectul să Vă aducă la cunoștință
următoarele:
Locuitorii români din comunele aflătoare în Valea Someșului și cuprinse în vechea
numire colectivă „Districtus Valachorum Rodnensis” din timpuri imemoriale au fost „liberi”,
s-au bucurat de multe drepturi și privilegii și liber au dispus întotdeauna, până în zilele
npastre, de bunurile lor imobile constătătoare mai ales din munți cu păduri și pășuni. Fiecare
comună poseda hotarul său delimitat în înțelegere cu comunele vecine, iar singuraticele
familii dispuneau, fără de nici o restricție, de moșiile lor, plătind singur numai contribuția
cuvenită regelui. Munții cu pădurile și pășunile lor erau împărțite între comune, pe care
acestea le foloseau ca pe un bun comun și indivizibil, neplătind pentru folosința lemnului și
pentru pășunat nimănui, vre-o taxă.
La întrebarea: de unde aceste grații acordate și recunoscute „valachilor” someșeni,
precând Românii celorlalte ținuturi ardelene, în cea mai mare parte erau iobagi cât se poate de
mașter24 tratați ? Răspunsul este simplu și natural: pentru că stăpânitorii maghiari bine știau
și vedeau, că Românii din Valea Rodnei formează falanga puternică și neînfrântă, de pieptul
căreia se izbesc mai întâi valurile năvălitorilor barbari din Orient, mai ales ale cumanilor și
pacinaților25, iar mai apoi ale tătarilor.
22
Ceea ce s-a și întâmplat. Delegația a fost alcătuită din Alexandru Haliță, vicar, Ioan Pop, protopop, Ioan
Pecurariu, senator, Dr. Leon Scridon, subprefect, președinte al Comisiunii Silvice, Dr. Teofil Tanco,
președintele fondurilor grănicerești, Augustin Anton, primar, Năsăud, Teofil Ușeriu, econom, Borgo
Prund și Onisim Filipoiu, econom, Rodna-Veche și a avut întrevederi cu membrii guvernului, printre care
cei direct implicați în domeniul agrar, [ministrul de resort], Cudalbu, [ministru secretar de stat] Garoflid
și Groza; Gazeta Bistriții”, 20 ianuarie 1930, nr. 3, p. 5. Opinia adunării, care a trimis o moțiune
guvernului, era aceea că „să nu se schimbe nimic în administrația acestor averi. Cât despre expropriere,
nu poate fi vorba, pășunile fiind chiar neîndestulătoare pentru pășunat. Creșterea vitelor fiind
ocupațiunea principală, pământul fructifer aproape nu e, iar prin noua lege agrară încă nu ne ajută
nimic, nefiind bunuri expropriabile în ținutul grăniceresc”; Ibidem, nr. 13, sâmbătă, 14 mai 1921, p. 1. 23
Serviciul județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, colecția Virgil Șotropa, d. 43, ff. 1-3. 24
Erau viteji şi, trataţi nedrept, hain. 25
Pecenegilor.
___________________________________________________________________________
66
În anul 1475 craiul unguresc Matiaș Corvinul a legat comunele din Calea Rodnei cu
orașul Bistrița, vrând prin asta – cum zice și diploma de anexare – să ridice Rodna și
apartinențiile sale din mizeria în care au căzut din cauza invaziunilor dușmane și să restaureze
minele rodnene; la ceea ce se poate adăuga, cu toată siguranța, intenția nemărturisită a
regelui, că acum, românii cu sașii sprijinindu-se reciproc, să apere și cu mai multă izbândă
aceste, pururi amenințate, hotare ale țării.
Accentuează însă apriat26 craiul Matiaș în hrisovul său, că anexarea asta o face ac un
semn de deosebită grație față de oraș și, spre scopul unei mai bune conservări a drepturilor,
pe care le avusese din vechime Rodna și apartinențiile sale, asigurându-le acestora drepturile
și privilegiile de care se bucura însăși cetatea Bistrița. Diploma aceasta a fost întărită de
Matei Corvinul încă o dată în 1488, precum și de regele Vladislav II, în 1492, 1494 și 1498,
iar regele Ludovic II adăugă la 1520 la drepturile avute de rodneni, încă alte nouă privilegii.
Câtva timp, la început, românii districtului rodnean trăiră în bună înțelegere cu sașii
bistrițeni; își împlineau serviciile de plăieși, adică apărători de hotare, dădeau contingentul de
ostași trebuitori pentru scutul țării, își plăteau contribuțiile cu care datorau casei statului, mai
încolo, își administrau și lucrau neturburați de nimeni, moșiile de la străbuni. Au urmat însă
timpuri mai grele în secolul XVII și în jumătatea primă a secolului XVIII, când sașii bistrițeni
încercau pe toate căile să subjuge pe românii someșeni.
Mai ales după ce Ungaria și Ardealul ajunseră sub domnia Habsburgilor, sașii
devenind mai cutezători, au început a nedreptăți și a vexa tot mai mult pe someșeni, așa că
după multe plânsori și proteste zadarnice, aceștia au recurs chiar și la forță întru apărarea
drepturilor moștenite.
Într-aceea, sub domnia împărătesei Maria Terezia se concepu planul de a se înființa și
pe teritoriul Ardealului granița militară, precum se făcuse mai înainte în Croația-Slavonia, și
spre acest scop, s-au militarizat la 1763, 21 comune românești din Valea Rodnei, precum și 2
din Valea Șieului, la care la 1764, s-au mai adaos 5 comune din Valea Șieului și 2 din Valea
Mureșului, iar la 1784, comunele din Valea Bârgăului, formând ele toate, împreună – mai
târziu, 44 la număr – Regimentul II român de graniță, cu reședința Năsăud. Cu ocazia
militarizării au fost decretați „liberi” și locuitorii comunelor care mai înainte nu se bucuraseră
de privilegiile, avute de românii someșeni; și tuturor grănițerilor militarizați și se asigură
dreptul de liberă proprietate, nu numai rămânându-le neștirbite moșiile avute din timpurile
vechi, ci obținând de la împăratul Iosif II în 1786 încă și așa numiții munți revendicați. Deosebirea zăcea numai în faptul că, stând acum comunele românești din districtul militarizat
al Năsăudului sub administrațiunea militară, raporturile lor de drept privat, de asemenea erau
regulate de autorități militare.
Faptele și vitejiile regimentului nostru grănițeresc sunt înscrise cu litere de aur pe
paginile istoriei timpurilor de atunci. Vărsându-și sângele pe aproape toate câmpurile de luptă
ale Europei, grănițerii năsăudeni au dat de nenumărate ori probe de o bravură admirată chiar
și de marele Napoleon. Dar nu este aici locul să înșirăm fapte belice, îndeobște cunoscute, ci
voim să accentuăm pe scurt, momente însemnate din viața internă a regimentului.
După ce administrația regimentului a trebuit să se susțină pe propriile spese, comunele
grănițere deja în 1765 s-au învoit să adune la un loc venitele din dreptul lor de regalii și să
formeze un fond cu menirea ca din el să se acopere spesele administrației interne și să se
înființeze și susțină „școale de băieți și fetițe”, Acest fond s-a numit „Fond de provente”,
administrat de o comisie economic-militară, constătătoare din reprezentanții tuturor
comunelor grănițerești. Din el s-a înființat în 1784 Institutul Militar și în legătură cu acesta,
renumita Școală Normală din Năsăud, care fiind un lung șir de ani singurul institut cultural
26
Întăreşte, subliniază.
___________________________________________________________________________
67
din nordul Ardealului, a fost cercetat nu numai de fiii grănițerilor năsăudeni, ba, chiar și din
Maramureș, și Bucovina. Tot din fondul de provente s-au ridicat între 1766 și 1786 pe
teritoriul graniței cinci școli așa numite „triviale” și la 1826, Școala de fete din Năsăud.
În anul 1830 s-a înființat un al doilea fond al regimentului, adică „Fondul de
monture”, destinat de reprezentanții comunelor pentru procurarea de uniforme, iar în anul
1838, s-a înființat în fiecare comună câte un fond pentru susținerea școalei comunale.
Cu ocaziunea desființării graniței militare,la 1851, delegații comunelor grănicere, de
bună voie au hotărât să nu împartă între sine fondurile agonisite și adunate cu multe jertfe, ci
fondul de monture, sub numirea de „fond de stipendii”, l-au destinat pentru susținerea fiilor
de grăniceri năsăudeni la școale de meserii, academii și universități; iar „fondurile școlare
comunale”, administrate împreună cu celelalte fonduri, aveau să împlinească și pe mai
departe menirea pentru care se adunaseră. Privitor la fostul fond de provente delegații
grăniceri cu mare însuflețire hotărâră în 1862 ca din el, sub numirea de „Fond școlar central”
să se înființeze un liceu complet și un internat în Năsăud, precum și alte institute de care va fi
trebuință.
Tot la desființarea graniței în 1851, când ținutul nostru a trecut sub administrație
civilă, împăratul Franz Josef, în semn de mulțumită și recunoștință pentru serviciile prestate
de grănițerii năsăudeni, pentru tron și patrie, a dat ordin ca ei să rămână în posesiunea deplină
a drepturilor, moșiilor, munților, pădurilor și pășunilor avute din bătrâni și câștigate prin
hărnicia lor. Deciziuni de felul acesta, aduce cu diferite prilejuri în favorul grănițerilor
năsăudeni, au urmat între altele, în 1862 și 1867, iar în 1872 s-a încheiat între statul ungar și
reprezentanții celor 44 de comune grănițere din Districtul Năsăudului un contract, privitor la
rezolvarea definitivă a raporturilor de drept de posesiune și proprietate, ivite prin desființarea
graniței militare. În fine, în 1890, normate fiind în Ungaria și Transilvania prin lege toate
chestiile, privitor la silvicultură, pentru comunele grănițerești năsăudene, s-a creat o lege
specială de administrare a pădurilor pe care le posed, conform căreia cele 44 comune
grănicere din fostul District al Năsăudului sunt proprietarele pădurilor, care se administrează
prin Regiunea Silvică din Bistrița și sub controlul comisiei reprezentative a grănicerilor, iar
venitul din păduri se împarte după o anumită normă între comunele proprietare.
Averile comunelor grănicerești ale fostului district de graniță stau pe baza unor legi
speciale, aduce în raport cu împrejurările și referințele de trai specifice și neexistente în altă
parte a țării.
Aceste drepturi, câștigate cu multe lupte și crunte sudări, nu se pot altera decât prin
schimbarea și abrogarea acestor legi, precum și a „contractului” și a „învoirii” între stat și
comunele grănicerești.
Domnule Ministru!
Din cele expuse aici în liniamentele principale, care pot fi probate și dovedite și cu
documente autentice din toate timpurile, vă puteți convinge că grănicerii români năsăudeni au
ajuns la averile lor pe cale cinstită și legală, prin muncă și sârguință, nu pe căi lăturalnice,
prin cerșiri nedemne, prin târguieli și recompense josnice. Și, întrebăm, cine oare s-ar fi aflat
îndemnat să le dea românilor cândva averi, și încă nemeritate, care să le servească ca mijloace
de progres și dezvoltare?
Grănicerii români din acest colț de țară au ținut cu scumpătate scoli de-a rândul la
averile lor agonisite cu multă trudă și muncă; munții, pășunile și pădurile le-au fost în toate
timpurile singurul izvor de trai.
Nici o comună grănicerească nu are atâta pământ fructifer, ca să producă cerealele de
lipsă27 pentru traiul locuitorilor ei.
27
Necesare.
___________________________________________________________________________
68
În urma experiențelor de mai mulți ani constatăm că, comunele grănicerești, pentru
acoperirea trebuințelor de trai anual a locuitorilor au importat peste 300 vagoane de cereale.
Trebuie să accentuăm încă o împrejurare, că, puținul pământ fructifer situat mai tot în
văi strâmte este expus mereu inundărilor fluviului Someș (sic!) și multelor văi și pâraie, care
inundând, acoperă pământul fructifer cu grămăzi de pietrii și arbori și îl fac absolut
neproducător.
Grănițerii și urmașii lor din cele 44 comune grănicerești, din aceste cauze au fost
avizați28 în toate timpurile la creșterea vitelor și cu acest ram de economie29, având pășune
de munte și-au putut asigura existența. Vindeau vitele și din preșul lor își cumpărau cerealele
de lipsă pentru un an și își acopereau celelalte trebuințe casnice și își plăteau în parte,
impozitele statului, județului și a comunei.
Comunele grănicerești nu au loc de pășuni comunale în un complex pe hotarul
comunelor, sunt exclusiv avizate la pășunea de munte. Pe hotarul comunei tot pentru creșterea
vitelor sunt siliți să poarte economia puțin rațională de imaș.
Chiar și pășunile de munte cele mai îndepărtate – de sute de kilometri – comunele sunt
silite să le folosească ele, în lipsă de altă pășune în apropiere.
Întinderea pășunilor de munte a celor 44 de comune este de 57.339 jughere.
Dar, deși extensiunea pășunilor de munte e foarte mare, trebuie să accentuăm că aceste
pășuni nu sunt potrivite toate pentru pășunat. Multe pășuni de munte, în întindere foarte
mare, sunt pietroase, sterile ori împădurite și nu se pot pășuna.
Stocul vitelor cornute, cailor, oilor, caprelor din cele 44 de comune este de prezent de
181.949.
Acest stoc de vite are lipsă de pășune de munte fiindcă în comunele grănicerești, mai
fiecare cap de familie ține vite, fiind ocupațiunea principală, aproape exclusivă, fără de care
nu ar putea exista.
Lipsind pe grăniceri de pășunile de munte, unde nu numai pășunează, fără fac și fân
pentru iernatul vitelor, le-am nimici existența.
În consecință, încă o dată accentuăm și constatăm că, locuitorii comunelor
grănicerești, lipsiți aproape total de pământ fructifer prin creșterea vitelor pe pășunile de
munte, nu numai că și-au putut asigura existența, dar și-au putut crește copii lor în școalele
secundare superioare, universități, dând neamului românesc o pleiadă întreagă de intelectuali.
Pădurile comunelor grănicerești conservate în decursul vremurilor cu multă grijă,
abnegație și prevedere pentru viitor și administrate în cel mai rațional mod, pe lângă pășunile
de munte, au contribuit în măsură mare la asigurarea existenței și înaintării în cultură
națională a acestor locuri.
Venitul pădurilor administrate cumulativ, după acoperirea cheltuielilor administrației
pădurilor, investirilor în proporția extensiunii pădurilor, s-a împărțit între comunele
grănicerești și această cotă anuală se ia din bugetele anuale a comunelor grănicerești între
veniturile ordinare ale acelora.
La multe comune această cotă este venitul principal ordinar. Se acoperă cheltuielile
administrative a comunelor, se clădesc case comunale, apoi s-au subvenționat și se
subvenționează cu ajutoare anuale toate instituțiunile culturale și de binefacere din comune:
școalele primare, bisericile, liceul grăniceresc Gheorghe Coșbuc din Năsăud și, pe lângă
aceasta, multe comune grănicerești, cu ajutoare din venitul pădurilor, au clădit biserici și
edificii școlare, care fără de aceste ajutoare, nici când nu se puteau clădi, înființa și susținea.
Afară de cota menționată mai sus beneficiază locuitorii comunelor grănicerești de
tăieturi anuale pentru lemne de foc și construcție.
28
Au fost obligați, au avut ca ocupație. 29
Denumire specifică, cu sensul de agricultură.
___________________________________________________________________________
69
Considerând cele expuse mai sus nu ne putem nici gândi, ca moșii care au format timp
de mulți secoli proprietatea legală, intangibilă și istorică, a celor 44 comune grănicere și care,
în prima linie, au servit scopurilor cultural-naționale, cum o dovedesc actele fundațiunilor
noastre școlare, să poată fi și numai în parte expropriate și să poată fi predate altor clase de
oameni, care nu vor ști prețui, cinsti și respecta pământul neagonisit de ei și despre care nu se
poate susține cu siguranță, că dacă nu momentan, dar în generația a doua, nu vor înstrăina
moșia fostă grănicerească, de la ceea ce, nici un guvern și nici o lege nu va putea să-i rețină.
Da, proprietățile miliardarilor, nobililor, îmbogățiților de răsboi, ale trândavilor și paraziților,
averi câștigate cu specule și înșelăciuni, pot să formeze obiect al exproprierii și chiar
confiscării, dar nu averi comunale românești, care și așa nu sunt prea mari și multe în Ardeal,
și strict luat, ele însele sunt creațiunile și creatoarele celui mai larg spirit democratic, prin
scopurile nobile ce, în mare parte, urmăresc.
Ca să nu amintim alte fapte, iată singur hotărârea recentă a Comisiunii Silvice din
Bistrița poate servi ca dovadă eclactantă de altruism, credem, destul de democratic: la ședința
din februarie a.c. a votat 5 milioane lei pentru ridicarea unui internat pe lângă liceul „George
Coșbuc” din Năsăud și alte 450.000 lei pentru ajutorarea liceului.
Domnule Ministru!
Cutezăm afirmarea, că ne îndoim să se afle un guvern român, care să le ia brevi manu
grănicerilor noștri moșiile lor seculare, de care, în timpurile cele mai grele și mai pline de
restriște pentru români, n-au îndrăznit să se atingă nici craii și principii ungurești și nici
împărații habsburgi! Trebuie doar să se afle o cale excepțională – de care întotdeauna au
existat și vor exista în lume – pe care să se poată încunjura o atât de mare nedreptate, o atât de
mare nefericire și ruină materială a poporațiunii ținutului nostru.
Și dacă toate motivele și considerațiunile aduse n-ar fi aprețiate după adevărata lor
valoare, ceea ce nu putem crede, atunci întru sprijinirea cererii noastre mai stă și însăși legea
agrară de față, cu scopul, intențiunile și dispozițiunile ei, pentru că după această lege, au să se
provadă30 cu pământ toți țăranii, care au luat parte la război.
Acest drept au fără îndoială și țăranii din districtul Năsăudului.
După ce însă pe întreg cuprinsul acestui ținut nu se găsesc moșii domnești, fiscale și
de mână moartă, din care să se poată face această împroprietărire, după ce averile grănicereșți nu se pot califica în aceste categorii, fiind ele averi particulare, ca ale grănicerilor secui, care
s-au împărțit între proprietari la timpul său și care azi nu mai formează obiect de expropriere
și după ce averile grănicerilor năsăudeni se folosesc cumulativ numai pentru că așa este mai
rațional și mai practic, atât pentru asigurarea existenței locuitorilor, cât și a frumoaselor
instituțiuni, ce se susțin din acelea; atunci, urmează în mod elementar că, dacă acești țărani nu
se pot împărtăși de favorul legii agrare de față, este just și echitabil, să nu li se iee, cel puțin
aceea, ce au și ce li s-a dat în timpul său și în urmă, nu se poate admite, că acești țărani, cu
servicii aduse în 2 perioade grele , să fie tratați mai mașter decât țăranii din alte ținuturi, de a
căror soartă nu este legată existența instituțiunilor culturale și de binefacere din ținutul
Năsăudului, care la rândul lor, au adus în fond, cea mai mare contribuție la posibilitatea
înfăptuirii idealului național, ce trebuie să ne însuflețească și încălzească pe toți de pe
întinderea României Mari.
Reprezentanții comunelor grănicerești năsăudene au deci ferma convingere și nădejde,
că înaltul guvern român și corpurile legiuitoare vor găsi modalitatea prin care grănicerilor să
li se poată lăsa neatinse averile și moșiile care servesc în mare parte, scopurile culturale și de
binefacere și prin asta, contribuie la conservarea și întărirea neamului nostru românesc.
30
Să se prevadă; aici, cu sensul de a fi împroprietăriți.
___________________________________________________________________________
70
Acest memoriu s-a redactat în adunarea generală a reprezentanților comunelor
grănicerești, a Comisiunii Silvice și a Comisiunii administratoare a Fondului central scolastic
și de stipendii din Districtul Năsăudului, în baza cererilor comunelor grănicerești anexate la
acest memoriu.
Din adunarea generală ținută la Bistrița la 20 aprilie 1921.
Dr. Teofil Tanco, medic, Președintele Fondurilor grănicerești năsăudene și membru în
Comisia de administrare a pădurilor grănicerești; Dr. Leon Scridon, subprefect, Președintele
Comisiunii de administrare a pădurilor grănicerești și membru în Comisiunea administrativă a
Fondurilor grănicerești; Ioan Bojoru, profesor, membru în Comisia administrativă a
Fondurilor grănicerești; Ioan Dologa, protopop, membru în Comisia administrativă a
pădurilor grănicerești și membru în Comisia administrativă a Fondurilor grănicerești;
Macedon Linul, directorul Școlii Medii, membru în Comisia administrativă a pădurilor
grănicerești; Ștefan Buzilă, paroh, membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești;
Emil Domide, directorul liceului „Gheorghe Coșbuc”, membru în Comisia administrativă a
Fondurilor grănicerești; Dr. Dionisiu Login, avocat, membru în Comisia administrativă a
pădurilor grănicerești și membru în Comisia administrativă a Fondurilor grănicerești; Dr.
Iacob Ciuta, avocat, membru în Comisia administrativă a Fondurilor grănicerești; Eliseu Dan,
protopop, membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești; Pamfiliu Grapini,
protopop, membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești; Ioan Mihăilașiu, paroh,
membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești; Dr. Alexa David, șeful
Judecătoriei de Ocol, membru în Comisia administrativă a Fondurilor grănicerești; Alexandru
Haliță, vicar foraneu episcopesc, membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești;
Ioan Pop, protopop, membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești și membru în
Comisia administrativă a Fondurilor grănicerești.
V. SPIRITUALITATE , CREDINŢĂ
Mănăstiri de ieri şi de azi din judeţul
Bistriţa- Năsăud
Numeroasele studii despre viaţa
mănăstirească realizate până în prezent
scot în evidenţă faptul că monahismul s-a
născut în sânul Bisericii creştine, ca o
aspiraţie spre înălţimile cereşti. A fost o
necesitate, care s-a răspândit cu mare
repeziciune în lume, după apariţia
creştinismului. ,, An de an, în rândurile
sale au intrat oameni de o aleasă cultură,
oameni care au sporit faima pustniciei şi a
nevoinţelor. Să ne amintim secolul de aur
al Bisericii, secol în care Vasile cel Mare,
un Ioan Gură de Aur, un Grigorie de
Nazianz şi alţii, au ridicat instituţia pe o
treaptă nemaiîntâlnită a învăţăturii
creştine’’ ( pr. arh.Dumitru Cobzaru ).
Viaţa mănăstirească de pe cuprinsul
judeţului Bistriţa-Năsăud este atestată încă
din cele mai îndepărtate vremuri ale
zbuciumatei noastre istorii. Vechea ,,Ţară a
Năsăudului’’ şi a ,,Bistriţei’’ au fost din
acest punct de vedere un ,,leagăn al
nădejdii şi al mângâierii spirituale’’.
___________________________________________________________________________
71
Documentele atestă că în urmă cu
trei veacuri, pe teritoriul care formează
astăzi judeţele Cluj şi Bistriţa- Năsăud
existau peste 40 de mănăstiri şi schituri
ortodoxe. Ele sunt construcţii simple,
cuprinzând o bisericuţă de lemn şi o casă
ţărănească în care erau adăpostite chiliile
pentru călugări. Doar cele ctitorite de
voievozi sau nobili aveau zidurile din
piatră şi încăperi mai bine rânduite. Cele
dintâi erau supuse unor degradări din cauza
timpului şi a intemperiilor, fapt pentru
care, multe dintre ele au dispărut, fără să li
se poată reconstitui măcar trecutul .
Mănăstirea,,Naşterea Maicii Domnului’’
Piatra Fântânele
Obştile monahale aveau puţini
vieţuitori, astfel că numărul lor era cuprins
între 3-4 şi rareori ajungea până la 10
călugări. Cu toate că erau aşezăminte
modeste, mănăstirile au devenit vetre de
lumină, de cultură, de artă şi de înălţare
sufletească. Aici au fost adăpostite fie şcoli
bisericeşti sau laice, fie mici centre de
caligrafi sau iconari. Se copiau cu mâna
cărţi bisericeşti, după modelele
moldoveneşti care erau dăruite preoţilor
din zonă, sau se pictau icoane de influenţă
moldovenească pentru împodobirea
bisericilor ortodoxe, ori se pregăteau preoţi
şi cântăreţi bisericeşti pentru slujirea
liturgică.
Încă de la început, alături de
Biserică, mănăstirile au avut rolul de a
păstra conştiinţa identităţii neamului
românesc, a limbii, a tradiţiilor şi a
credinţei neştirbite de influenţe străine.
Legăturile duhovniceşti şi culturale pe care
le aveau cu fraţii de peste Carpaţi, călugării
din Transilvania au întreţinut convingerea
ardelenilor în apartenenţa la acelaşi neam
al tuturor românilor, au hrănit flacăra vie a
rezistenţei româneşti şi nădejdea în
eliberarea ţării şi a bisericii ortodoxe de
Mănăstirea ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Rebra
sub stăpânirea străină.
Viaţa mănăstirească de pe teritoriul
ţării noastre a fost influenţată în special de
monahismul de la Muntele Athos. Există
dovezi în acest sens începând cu secolul al
XIV-lea, când a venit în ţară Sfântul
Nicodim de pe Muntele Athos. El este cel
care a ridicat cele mai multe mănăstiri, mai
ales în Ţara Românească. Un rol important
l-au avut în acest sens episcopii veniţi din
mănăstirile Moldovei să sfinţească preoţii
din Ardeal. În lucrarea ,,Episcopii din
mănăstirile străvechi ale Ţării Bistriţei’’
apărută în Editura,, Karuna’’, Bistriţa,
2011, al cărei autor este preotul Nicolae
Feier, sunt prezentate câteva nume de
asemenea monahi : Macarie, Ion Layr,
Anastasie, Misail, Pahomie, etc.
Situaţia mănăstirilor din Ţinutul
Bistriţei şi a Năsăudului este stabilă până la
jumătatea secolului al XVIII-lea, datorită
rolului de frunte jucat în mişcarea celor de
religie ortodoxă, a călugărului Şofronie. În
1761 şi în anii următori, generalul Bukow
dă foc mănăstirilor de lemn, iar cele din
piatră le distruge cu tunurile până la
temelie. Ordinul venea dintr-o pruncă
imperială a regimului habsburgic instaurat
în această parte a Transilvaniei care
urmărea atragerea românilor la catolicism
şi înregimentarea lor pentru apărarea
graniţelor imperiului, considerând
mănăstirile ,,focare de rezistenţă ortodoxă,
___________________________________________________________________________
72
adăpostitoare de oameni inculţi, leneşi şi
care se tem de serviciul militar’’.
Din lucrarea lui Nicolae Iorga ,,
Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii
religioase a românilor’’, Vălenii de Munte,
1908, a istoricului Ştefan Meteş ,,Mănăstiri
din Transilvania şi Ungaria, 1936, a lui
Virgil Şotropa,, Mănăstiri şi călugări în
Valea Rodnei’’ şi a colectivului clujean în
frunte cu Ştefan Pascu ,,Monumente
istorice şi de artă religioasă’’,1982, aflăm
că pe teritoriul judeţului nostru au existat
următoarele mănăstiri : Silivaşul de
Câmpie, Monor,, Sântioana, Feldru,
Sângeorgiul Nou, Rebra, Mintiu, Chiraleş
Zagra, Păltineasa, Ciceu-Poieni, Negrileşti,
Şopteriu. Unele dintre acestea au scăpat de
tăvălugul lui Bukow, dar până la urmă,
călugării au fost nevoiţi să părăsească
aceste locaşuri sfinte şi să se refugieze, mai
ales în Moldova. Treptat, viaţa
mănăstirească a început să dispară, astfel
că, până în anul 1918, n-a mai existat nicio
mănăstire în judeţul nostru. Abia după
Marea Unire se simte o înviorare a vieţii
monahale, dar va fi restricţionată şi apoi
scoasă în mod tacit în afara legii prin
celebrul decret nr. 400/1956 din perioada
regimului comunist.
După revoluţia din decembrie 1989,
viaţa monahală de pe cuprinsul judeţului
Bistriţa-Năsăud a început să renască într-
un chip deosebit de înfloritor.
Înaltpreasfinţia Sa, vrednic de pomenire
Bartolomeu Anania, ori de câte ori a fost
pe aceste meleaguri, spunea că, ,,a venit
vremea când Ardealul îşi vrea mănăstirile
înapoi, chemându-şi călugării şi
călugăriţele, fraţii şi surorile...’’
În cele două decenii care s-au scurs de la
evenimentul istoric ce a schimbat rostul
vieţii noastre, pe aceste plaiuri mioritice au
luat fiinţă noi aşezăminte monahale de care
se bucură Cerul şi Pământul, creştinii de
aici şi de pretutindeni, atât de mult cuprinşi
de dorul pentru Dumnezeu.
Cele 10 locaşuri sfinte care s-au ridicat
în decursul acestor ani, prin eforturile
susţinute ale credincioşilor din zonă,
sprijiniţi de oamenii cu suflet mare şi
însufleţiţi de binecuvântarea înalţilor
ierarhi ai Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului., sunt adevărate perle
Mănăstirea
ale Ardealului : Mănăstirea ,, Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel’’ din Rebra,
Mănăstirea ,, Izvorul Tămăduirii’’ din
Salva, Mănăstirea,, Naşterea Maicii
Domnului’’ de la Piatra Fântânele,
Mănăstirea ,, Sfântul Prooroc Ilie’’ din
Nuşeni, Mănăstirea,, Tăierea Capului
Sfântului Ioan Botezătorul’’Cormaia (
Sângeorz-Băi ), Mănăstirea ,, Schimbarea
la Faţă’’Ilva Mare, Mănăstirea,, Sfântul
Ierarh Spiridon’’ Strâmba (Josenii
Bârgăului ), Mănăstirea,, Sfânta Treime’’
Bichigiu-Suplai, Mănăstirea,, Sfântul
Evanghelist Luca’’ Dobric şi Mănăstirea,,
Duminica Tuturor Sfinţilor’’ Buscatu
(Telcişor ). Ele îşi găsesc un spaţiu larg de
prezentare în lucrarea apărută recent cu
titlul,, Vetre de lumină’’.
,,Porţile acestor mănăstiri se deschid
spre noi, îmbiindu-ne cu tihna sfintelor
slujbe, cu mireasmă de tămâie şi sfinte
moaşte. Din icoane şi fresce nepreţuite,
veşnicia priveşte în ochii noştri şi în
frumuseţea ei se topesc grijile vieţii de zi
cu zi. Glasul de clopote şi toacă, vechea
cântare bizantină ne cheamă la rugăciune,
la odihnă pentru sufletul obosit şi
tămăduire pentru suferinţele trupului’’.
Mircea DAROŞI
___________________________________________________________________________
73
Anul omagial Brâncoveanu
Constantin Brâncoveanu, un martir al creştinismului
În galeria marilor domnitori
români,
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU
reprezintă o adevărată culme a
istoriei noastre din secolele XVII-
XVIII. Prin politica sa externă, abilă,
nuanţată, flexibilă şi cu adevărat
modernă, a reuşit să realizeze timp
de un sfert de veac,, păstrarea ţării
sale întreagă prin toate greutăţile
unei epoci extraordinare’’. (Nicolae
Iorga )Acţiunile sale de emancipare a
ţării de sub suzeranitatea Porţii i-au
atras însă sfârşitul atât de tragic care
i-a amplificat meritele şi l-a trecut în
legendă prin marele său act de
credinţă.
Învinuit de turci că ,, adunase
bogăţii şi arme pentru a se opune’’ ,
domnitorul Constantin Brâncoveanu a
fost,, mazilit’’ în 1714 şi dus la
Constantinopol unde a fost întemniţat
împreună cu cei patru fii ai săi.
Atunci când sfârşitul lor părea că s-a
apropiat, s-a ivit pe neaşteptate o rază de
lumină : într-o dimineaţă, un dregător turc
aşeză pe umerii lui Constantin
Brâncoveanu,, caftanul iertării’’. I se cerea
trecerea la mahomedanism. Marele domn a
rămas neclintit în credinţa sa.
În dimineaţa zilei de 15 august
1714, în ziua când domnitorul împlinea 60
de ani, a avut loc executarea sentinţei.
Uciderea lui Brâncoveanu şi a fiilor lui s-a
desfăşurat în prezenţa sultanului, a
vizirului Gin- Ali-Paşa, a curţii imperiale şi
a ambasadorilor, la locul numit Iali-Chioşc,
aproape de Serai. Iarăşi i s-a propus să
renunţe la legea lui creştinească:
,, Constantine Brâncovene /Nu-mi grăi
vorbe viclene/ De ţi-e milă de copii/ Şi de
vrei ca să mai fii, / Lasă legea creştinească/
Şi te dă-n legea turcească !’’
Răspunsul lui
rămâne însă acelaşi:
,, Facă Dumnezeu
ce-o vrea / Iar pe toţi
de ni-ţi tăia / Nu mă
las de legea mea’’
(Poezii populare –
Vasile Alecsandri ).
Primul a fost
executat Matei, un
tânăr de 17 ani. Ca
să supravieţuiască, el
a vrut să treacă la
mahomedanism, dar
tatăl său s-a
împotrivit şi capul
lui a căzut sub
securea călăului.
După el au fost ucişi ceilalţi trei fii : Radu,
Ştefan şi Constantin, precum şi ginerele
său Ianache Văcărescu. Această scenă
barbară s-a petrecut sub ochii tatălui lor
care n-a tresărit niciodată, chiar dacă în
urechile lui răsunau cuvintele : ,,
Brâncovene Constantin,/ Boier vechi şi
domn creştin/ Lasă legea creştinească / Şi
te dă-n legea turcească!’’
Drept, cu părul argintiu, cu cămaşa
lungă a condamnatului pe el, cu picioarele
goale, Brâncoveanu părea o uriaşă statuie a
durerii dăltuită pe străzile oraşului. Apoi a
fost executat şi el. Trupurile lor au fost
plimbate prin oraş, iar capetele ţintuite de
poarta cea mare a Seraiului. Seara , leşurile
lor au fost aruncate în mare. Pescuite din
apele Mării Marmara, cadavrele lor au fost
îngropate în cripta vechii mănăstiri din
insula Chalke.
Târziu, după mai mulţi ani,
osemintele fostului domnitor au fost aduse
în ţară de către soţia sa Marica şi îngropate
în biserica fostei mănăstiri Sf. Gheorghe
din Bucureşti, una dintre ctitoriile sale.
Mircea DAROŞI
______________________________________________________________________
74
VI. CRONICA LITERARĂ
Un slujitor al scrisului năsăudean
Ioan Mititean este un valoros
publicist şi scriitor al Ţării Năsăudului,
pe care îl întâlnim foarte des în paginile
ziarelor şi revistelor noastre.
În scrierile sale se simte pulsul
vieţii culturale din acest ,,Blaj al
românimii nordice’’.Tot ceea
ce este semnificativ şi autentic
se află,, în vârful peniţei’’
sale, dând valoare şi sens
oricărui eveniment care se
desfăşoară pe aceste
meleaguri.
Spirit realist şi
întreprinzător, cu o largă
deschidere spre înţelepciune şi
frumos scrie mereu, cu talent
şi emoţie, promovând diferite
forme ale publicisticii şi ale
altor genuri literare.
De la articolul de ziar,
reportaj, interviu şi până la scrierile
monografice despre unele instituţii sau
personalităţi culturale, toate le
abordează cu succes, dovedindu-se un
observator atent, un cercetător abil, un
cărturar cu reale valenţe scriitoriceşti,
care prin verbul său, ne transmite nu
numai informaţii, ci şi un complex de
trăiri afective.
Ajuns la cea de-a treisprezecea
lucrare cu largi rezonanţe în spaţiul
năsăudean, dar nu numai, Ioan Mititean
a devenit un scriitor cu o popularitate
deoesebită, înscriindu-se în rândul
oamenilor de cultură de pe Valea
Someşului Mare ca un artizan al vieţii
spirituale şi un mesager al ideilor
progresiste. Scrie frumos şi inteligent,
are o frază caldă şi liniştită, bine
închegată şi nuanţată.
Operele lui sunt o adevărată avere la
care ţine atât de mult.
Printre cărţile care îl reprezintă se
numără şi lucrarea
intitulată ,, Liceul
grăniceresc năsăudean’’,
apărută în anul
2013 la Editura ,,Napoca
Star’’şi lansată cu
prilejul sărbătoririi a 150
de ani de la
înfiinţarea celui mai
renumit liceu din acest
colţ de ţară, Colegiul
Naţional ,, George
Coşbuc’’ din Năsăud.
Este o carte scrisă cu
puterea,, încălzitorului de
suflete’’cum s-a dovedit în decursul
carierei sale şi poartă pecetea acestei
influenţe didactice. Nimic nu-i scapă
din tot ceea ce şcoala, această coloană
de lumină, a putut şi poate să ofere
generaţiilor de copii şi slujitorilor ei.
Martor fiind la multe acţiuni desfăşurate
sub cupola acestei instituţii, mai întâi le-
a trecut prin filtrul sufletului său şi apoi
le-a turnat în tiparele ziarului ,,
Răsunetul’’, care i-a găzduit majoritatea
articolelor scrise, începând din 1995 şi
până astăzi. Răsunetul’’, care i-a
găzduit majoritatea articolelor scrise,
începând din 1995 şi până astăzi.
Prefaţa este semnată de scriitorul şi
dascălul de istorie Ioan Seni..Sunt
abordate aici, într-un cadru emoţional,
______________________________________________________________________
75
performanţele elevilor şi ale
profesorilor, gândurile de viitor ale
generaţiilor de absolvenţi, întâlnirile de
peste ani ale foştilor elevi, schimburile
de experienţă , înfrăţirile cu licee din
Franţa şi Austria, inconfundabilele
maialuri năsăudene, aniversările,
simpozioanele, lansările de carte,
profesorii şi directorii acestui liceu şi nu
în ultimul rând numeroasele
personalităţi care s-au format, ori au
slujit de-a lungul timpului
în acest liceu. Cartea scriitorului Ioan
Mititean.este rodul unei munci încărcată
de pasiune,spirit de analiză şi sinteză ,
care dă frumuseţe şi bogăţie gândului
curat prin arta arta cuvântului său.
Mircea DAROŞI
Ultimii soldaţi ai neamului românesc
Sub titlul ,,Ultimii soldaţi ai
neamului românesc’’, îşi adăposteşte
distinsul profesor semănătorist Nicolae
Tomoniu de la Tismana,
ultimul său volum,
compus din mai multe
note de călătorie, între
care sunt intercalate şi
amintiri din vremea când
era soldat, precum şi un
medalion dedicat
profesorului Constantin
Giurgincă, personajul
principal al operei.
Lucrarea beneficiază de
un cuvânt înainte al
cunoscutei scriitoare
Cezarina Adamescu, în
care aceasta prezintă pe
scurt conţinutul ei, reliefând şi
analizând unele dintre pasajele cele mai
interesante. Domnia sa arată, încă dintru
începutul operei, întrebările care au stat
la baza demersului memorialistico-
istoriografic întreprins de profesorul
gorjean:
Cartea începe, firesc, cu o sumă de
întrebări şi nedumeriri la care autorul,
desigur că nu poate primi răspuns, dar,
conştiinţa sa şi demnitatea de român îl
îndeamnă să le pună, măcar pentru cei
care, poate, vor dori să cunoască aceste
lucruri: ,,Care-i rostul, în România neo-
vasală de astăzi a urmaşilor vitezei
Armate Române, ai cărei soldaţi,
cântând cu arma în mână ,,Treceţi
batalioane române Carpaţii” făcură
România Mare, făcură o Românie
,,dodoloaţă” şi gloaioasă cu mareşali
care stăteau la masă, de la egal la egal
cu marii mareşali ai
Europei? Cât patriotism mai
există acum în pieptul
soldatuluu român după ce
Armata română
postdecembristă pierdu
Războiul Apărării Neamului
pe timp de pace, ajungând o
tristă armată de mercenari
pusă în slujba familiei
marelui Yankeu, a
consoartei sale Coana
Europa şi a Naţiunilor Unite
dându-şi jertfa de sânge prin
munţii.. Afganistanului”.
Întrebări care pot părea
crude, dar sunt în cea mai perfectă
legitimitate, mai ales, aşezate în gura
unui fost soldat care-şi vede toată jertfa
distrusă, risipită, luată în derâdere, azi
când cuvântul PATRIOTISM a devenit
atât de vetust încât aproape nimeni nu-l
mai pomeneşte (pp. 6-7)....
Reflecţiile nu se opresc aici, ci în
contrapunere cu situaţia ante-
revoluţionară se face o analiză a
necesităţii forţelor româneşti de ordine
şi de apărare agraniţelor ţării, aşa cum
s-a întâmplat de veacuri pe pământul
românesc ( p. 16).
Această prezentare reuşeşte cu
siguranţă să stârnească interesul
lectorului, care, curios să afle răspunsul
______________________________________________________________________
76
la întrebările adresate, va aprofunda, de
bună seamă, cele cuprinse în operă.
În cuvântul înainte al autorului,
distinsul dascăl arată apoi care este
istoria acelei cărţi, şi cum, proiectul
iniţial, ce urma să apară la editura
regretatului Arthur Silvestri, apărut în
anul următor trecerii acestuia la cele
veşnice, le editura on-line de la Tismana
(p. 4). De asemenea, aduce mulţumiri
domnului profesor Giurgincă, pentru
volumul Piramida cantemiristă , care,
după cum însuşi mărturiseşte, a
constituit o sursă documentară de
nepreţuit (p. 4.).
Urmează apoi desscrierea călătoriei
întreprinse în Banatul montan, la Petnic,
în scopul întâlnirii cu domnul
Constantin Giurgincă, fost profesor la
Liceul Militar ,,Dimitrie Cantemir” din
Breaza şi apoi a dialogurilor întreprinse
cu acesta şi cu fostul său elev,
comandorul Traian Popescu. În cadrul
acestor discuţii, interlocutorii abordează
atât probleme ce vizează trecutul
Romomâniei, cât şi pr, armate. Lucrarea este însoţită de asemenea şi de
trei anexe, în care autorul prezintă
momente amuzante din perioada când a
fost el însuşi soldat (pp. 56-61).
Interesante şi pline de tâlc sunt atât
epigramele domniei sale cu privire la
viaţa de soldat de atunci (p. 57), cât şi
evocarea vieţii de biban a colegului cu
pile (p. 56), sau cea privitoare la laserul
lui Ceauşescu (pp. 59-61). Cum era de
aşteptat, pentru a-şi face mai atractive
memoriile de călătorie, domnul
Tomoniu le garniseşte cu instantanee de
la faţa locului, cărora li se adaugă şi
fotografii mai vechi, legate de anumite
evocări
Având în vedere frumuseţea operei
domniei sale şi densitatea informaţiilor
istorice bine documentate pe care ea le
furnizează cititorilor interesaţi de istoria
ţării noastre, dr şi savoarea pasajelor
literare şi anecdotice prezente în
conţinutul ei, nu putem decât să
recomandăm cititorilor dornici de o
lectură plăcută şi educativă deopotrivă,
prezentul volum şi să-l felicităm pe
neobositul autor pentru această realizare
editorială. ezentul sau viitorul ei.
Pe parcursul cărţii, profesorul
Tomoniu simte nevoia să facă recurs
adesea la modelele pe care le oferă
istoria, precum Iovan Iorgovan (pp. 43-
51) sau Basarab(ă) (pp. 28-32), context
în care combate ipoteza djuvariană
conform căreia voievodul ar fi fost de
neam cuman, şi să-şi exprime
dezacordul cu privire la anumite
tendinţe de falsificare a istoriei şi de
denigrare a personalităţilor ei. Totodată,
domnia sa îşi exprimă regretul şi cu
privire la schimbarea în rău a României
şi la încercarea de distrugere a celei mai
importante structuri de apărare a ei.
Iuliu Marius MORARIU
≈
______________________________________________________________________
77
Scriitori clujeni pe meleaguri bistriţene
În dimineaţa zilei de vineri, 25 aprilie,
un grup de scriitori clujeni s-au îndreptat
spre Bistriţa pentru a participa la lansarea
volumelor 57 şi 58 a
enciclopediei”Personalităţi române şi
faptele lor 1950-2014 “ de Constantin Toni
Dârţu. Manifestarea fiind organizată de
Centrul Cultural “George Coşbuc “ şi Liga
Scriitorilor Români.
Timpul scurs în autoturismul ce
înfăşura distanţele pe roţi până la oraşul cu
cele 54 de monumente de arhitectură de
interes internaţional, cuprinzând şi
renumita Biserică Evanghelică din centrul
localităţii “oppidum Nosa”, nume dat de
colonişti aşezării întemeiate pe malul
râului Bistriţa, aşa cum se specifică în
Codicele mănăstirii Echtemach, a tracut
mai uşor, fiindcă cei trei scriitori Titina
Nica Ţene, Ioan Cărăşel şi Al.Florin Ţene,
în discuţiile lor au abordat momente
istorice şi literare despre localităţile prin
care mergeau. Trecând prin Apahida, unde
s-au ridicat zeci de blocuri, şi-au amintit că
pe această localitate latinii o numeau Pons
Abbatin. Aici fiind descoperit cimitirul
celtic din secolele III-II î.c. şi două tezaure
în 1889, şi cel de-al doilea în 1968.
Cu razele soarelui ce mângâiau
parbrizul, trecând prin Gherla pe care
latinii au botezat-o Novum Castrum, numit
şi oraşul baroc, sau armenesc, ne-am adus
aminte că aici locuieşte scriitorul Iulian
Dămăcuş. Nu după mult timp ajungând în
Dej, aflat la confluenţa dintre Someşul
Mare şi Someşul Mic, şi care se numea
între anii 1061-1214, Dees. Am discutat
despre lucrările literare ale membrilor
Cenaclului “Radu Săplăcan “, cum ar fi:
Ion Mărginean, Raveca Vlaşin, Elena
Mereuţă, Gheorghe Luchian D`Agnie,
Ştefan Mihuţ, Vica Zeifler, sau Luigi
Bambulea, o parte din ei fiind mambri Ligi
Scriitorilor Români.
Timpul a trecut mai uşor, şi după un
popas la intrare în Beclean, localitate
atestată documentar la 1235, şi unde se află
importanta Biserică Reformată-Calvină,
construită în secolul XV, ne-am adus
aminte că în această localitate s-au născut
personalităţi bine cunoscute, cum ar fi:
Grigore Silaşi, Liviu Maior sau Radu
Afim, trăind aici şi scriind Aurel Podaru.
Municipiul Bistriţa ne-a primit cu
binecunoscuta aglomeraţie în trafic, dar cu
ajutorul scriitorului şi jurnalistului Menuţ
Maximinian, redactorul şef al cotidianului
„Răsunetul “ am reuşit să fim cazaţi la
hotel.
După amiază la ora 17 a avut loc la
Galeriile “Casa cu Lei”, unde am fost
primiţi de domnul Dorel Cosma, directorul
Centrului Cultural “George Coşbuc “ din
Bistriţa, manifestarea cuturală, la care a
participat un numerous public, format din
membri LSR, USR şi iubitori de cultură
din Baia Marie, Năsăud şi Bistriţa.Această
lansare de carte a fost deschisă cu un
concert de muzică clasică susţinut de
Florin Blad, vioară şi Astene Sava, pian,
după care doamna Elena M.Câmpan,
preşedinta Societăţii Scriitorilor bistriţeni,
ce după un expozeu despre importanţa
marii Enciclopedii ”Personalităţi Române
şi faptele lor “, a dat cuvântul domnului
Dorel Cosma care a invitat pe autorul
______________________________________________________________________
78
acesteia să prezinte personalităţile din cele
două volume. Constantin Toni Dârţu a
făcut un periplu în istoria evoluţiei
enciclopedei, prezentând, spre final,
personalităţile cuprinse în cele două
volume, 57-58. În continuare doamna
Elena M. Câmpan l-a prezentat pe
scriitorul Al.Florin Ţene, preşedintele Ligi
Scriitorilor Români, rugându-l să facă o
prezentare a asociaţiei pe care o conduce şi
să vorbească despre această mare
enciclopedie. În cuvântul său, Al.Florin
Ţene a subliniat că Liga Scriitorilor,
înfiinţată în urmă cu 8 ani, are 33 de filiale,
17 reviste şi o activitate bogată a filialelor
din ţară şi străinătate în folosul culturii
române. După care a înmânat “Diplome”
scriitorilor Menuţ Maximinian, Victoria
Fătu Nalati iar domnului Dorel Cosma
medalia “Virtutea literară “, semn de
recunoştiinţă pentru întreaga lor activitate
în promovarea culturi române în ţară şi
străinătate. În continuare a mai vorbit
dr.Mihai Ganea, Ioan Mititean, Gheorghe
Mîzgan, Nicolea Vrăşmaş etc.
Manifestarea s-a încheiat cu un
impresionant recital poetic susţinut de
poetul Al.Florin Ţene care a fost viu
aplaudat.
Întorşi a doua zi la Cluj-Napoca,
oraşul nostru ne-a întâmpinat cu
mângâierile soarelui, semn de bun venit.
Al.Florin ŢENE
Comedia artei sau asemănările şi deosebirile dintre pictură
şi fotografie
Se cunoaşte faptul că pictura este o
parte a artelor plastice reprezentând o
realitate în imagini colorate, sau alb-negru,
imagini artistice bidimensionate, create pe
pânză, hârtie, lemn şi sticlă, în mai multe
tehnici, de un artist, sau chiar mai mulţi,
dând astfel naştere unei opere de artă.
Pictura este expresia produsului realizat de
om cu capacitatea de a reproduce un
obiect, fenomen, imagine, trecute prin
catalizatorul talentului său. De la primele
desene din perioada preisorică, unde arta
parietală poate fi găsită pe roci, iar
picturile rupestre erau pictate pe roci şi în
peşteri, cum ar fi cea de la Chauvet,
ajungându-se la renumitele picturi din
perioada renaşterii, cum ar fi Rubens,
Rembrandt, Velazquez, Nicolas Poussin,
mai târziu Goya, Picasso, şi până în zilele
noastre, pictura, ca artă, nu a putut fi
înlocuită de fotografie.
Arta fotografică este un mister.
Fotografia a devenit o imagine estetizantă,
aceasta a venit de dincoace sau de dincolo
de estetic, prin care esenţa ei tehnică a
devenit o revoluţie considerabilă în modul
de reprezentare. Dacă în pictură ochiul şi
mâna artistului crează opera de artă, în
fotografie, arta imagini este rezultatul
obiectivului, ochiului artistului şi tehnica
folosită în realizarea acesteia.Apariţia
eruptivă a fotografiei pune în cauză arta
însăşi, în monopolul ei estetic asupra
imaginii.
Până la apariţia aparatului de
fotografiat în anul 1829, invenţie realizată
de Jozeph Nicephore Niepce , cele trei
fenomene necesare obţinerii imaginilor
fotografice erau cunoscute de mult
timp:încă de pe vremea lui Aristotel s-a
ştiut cum se poate pune realitatea într-o
cutie: este suficient să facem o gaură într-o
cutie închisă ca să apară o imagine reală
inversată pe fondul interior al cutiei. Se
obţine astfel o aşa-numită cameră
obscură.Pe de altă parte, alchimiştii ştiau
că lumina înnegreşte clorura de argint.A
treia contribuţie a venit din partea lui John
______________________________________________________________________
79
Herschel, care în 1819 a descris
proprietăţiile hiposulfitului de sodiu, care
va deveni "fixatorul" fotografiei.
Or, arta a fost cea care a devorat
fotografia şi nu invers. Plătind preţul
pentru asta, dat fiindcă s-a golit puţin câte
puţin de substanţă. Fotografia vine din altă
parte şi acolo trebuie să rămână. După
părerea mea, face parte dintr-o altă tradiţie,
atemporală, non-estetică, aceea trompe-
l`oeil-ului, care străbate întreaga istorie a
artei, dar parcă indiferentă la peripeţiile ei.
Acesta men'ine statutul magic al imaginii,
în timp ce arta tranzlatează spre esthetic
conform unei curbe care duce de la sacru la
frumos, şi în final la estetica generalizată.
În acest context forţa antropologică a
imaginii se opune reprezentării bine
echilibrate, ca şi oricărei viziuni realiste-
ea păstrează ceva din iluzia radicală a
lumii. Fotografia este ireductibilă la
estetizarea lucrurilor, este legată de
aparenţa acestora, de evidenţa lor, de o
aparenţă înşelătoare.Este opusul dublei
destinaţii care i-a fost impusă-realism sau
estetism. Aici se desparte complet de
imaginea pictată.
Singurele opere puternice sunt cele
care îşi interzic să mai joace comedia artei,
a esteticii şi a culturii. În domeniul
gândirii, acestea sunt cele care îşi interzic
să mai joace comedia ideilor, a interpretării
şi a sensului.
La fotografie, tehnica este cea care îi
conferă caracterul inedit ca imagine. Prin
această tehnicitate se revelează lumea ca
radical non-obiectivă. La pictură, artistul
trăind în sânul unei lumi care, foarte
probabil, nu are alt scop decât schimbul
neîntrerupt, sporit şi cu fiecare zi mai
complex al formelor indiferente ale
energiei şi ale iubirii, omul contemporan şi
al viitorului nu cunoaşte şi nu v-a cunoaşte
alt paradis în cer şi pe pământ decât
cucerirea nevoii de a spori şi de a armoniza
în el însuşi propria-i energie şi iubire.
Obiectivul aparatului de fotografiat, spre
deosebire de ochiul şi mâna artistului, este
cel care, în mod paradoxal, revelează
inobiectivitatea lumii, acel ceva care nu va
putea fi soluţionar prin analiză sau prin
asemănare. Prin tehnica ei, fotografia, spre
deosebire de pictură în care descoperim
sufletul omului-artist, ne poartă dincolo de
asemănare, în inima iluzia realităţii.
Transformând, astfel, prin acest lucru, şi
viziunea noastră despre tehnică. Suntem
purtaţi, prin intermediul fotografiei,
dincolo de refuzul moral-filosofic al
tehnicii “alienante “, într-o perspectivă
asupra tehnicii ca loc strategic al unui
dublu joc, ca oglinda măritoare a iluziei şi
formelor. La pictură descoperim sufletul
artistului care gândeşte lumea, la fotografie
lumea ne gândeşte. Obiectivul este cel care
ne priveşte şi ne gândeşte.
Concluzionăm: rămâne omul,
calitatea lui în adâncul tuturor lucrurilor.
Chiar dacă unitatea stilului se produce, cel
puţin pentru un ceas, în universalitatea
efortului spiritual, va rămâne calitatea
omului, şi sunetul şi culoarea proiprie pe
care ea le realizează. Nu doresc ca omul să
devină asemeni unui roi de albine. Bine
organizat. Căci omul, atunci ar fi identic cu
albina, un monstru surprinzător, desigur,
dar al cărui automatism mohorât, asemeni
cum a încercat filozofia comunistă, inspiră
un fel de spaimă.
Al.Florin ŢENE
Preşed. Ligii Scriitorilor Români
≈
80
VII. ATELIERUL DE CREAŢIE : PROZĂ
Moşul (Fragment din romanul Memorialul Cetăţii)
Iosif GRAPINI
În vremea mea, lucrurile stăteau
altcumva, acum îs cu susul în jos, e drept,
pe atunci era rânduială şi regulă, nimeni nu
ieşea din rând, cine greşea era amarnic
certat, aşa şi trebuia, că doar ne aflam sub
regim militar, nu adus cu forţa, ci cu
vorba, când s-a făcut regimentul de
graniţaniţă oamenii au fost luaţi cu
binişorul la oaste, cu grai meşteşugit ce nu
faci. La început, au crezut muntenii ăştia
făloşi că se înrolează, primesc ţinută
ostăşească, puşcă şi cal şi se flenduresc cât
îi ziua de mare de-a lungul satului să-i
vadă proştii, să caşte gura, şi muierile, să li
se scurgă ochii. N-a fost să fie, cei împinşi
de nevoi şi de împărat către oaste au
trebuit să poarte îmbrăcămintea ţărănească
drept ţinută, suman negru, cioareci albi,
strâmţi, legaţi cu şnur, pălărie neagră şi
opinci, cal n-a primit nimeni, armăsarii din
grajdurile împărăţiei îs pentru preumblări
în văzul cucoanelor fandosite de la curte
sau pentru umplut grajdurile cele mari şi
multe, dacă tot le-au făcut la ce să le
folosească, aşa că le-au înţesat cu bidivii,
dintre străjerii noştri mai aveau unii cai
prin bătătură, dar la tras carul şi la arat glia
nu era să pui vitele, ca atare, fără cal şi şa,
au trebuit să se preumble cu picioarele,
lucru înţelept şi de folos, doară de asta se
fac marşuri şi mărşăluiesc cătanele de le
iese pe ochi, să prindă putere în ţurloaie şi
să aibă suflu,
nici arme n-au primit, numai o sabie lungă,
ce unora mai mult le ara decât le atârna.
Mai încoace, cam pe când eram eu băietan
copt, s-au dat puşti cu baionete,
uniformele, tot un fel de straie de-ale
noastre, dar cu înflorituri la mâneci,
şireturi şi bumbi auriţi pe piept, le veneau
bine pe trup străjerilor, erau făcute pe
măsură, nu după fiecare, cine stă să
măsoare în parte atâta cătană câtă avea
oastea imperială, dar fiecare îşi putea găsi
după statura lui un rând de haine, şi tot pe
atunci s-a ridicat în satul nostru o cazarmă.
Când au aflat poporănii că avem rang de
comună şi drept la companie au sărit în sus
de bucurie, c-au sărit, nu-i bai, să sară,
cine-i opreşte, câte o ţopăială e bună la
încheieturi şi la şale, însă de ce s-au veselit
n-am înţeles, atunci, vreau să zic, mai
târziu am priceput. Cazarma avea o zidire
ce numai casă nu era, a ajuns ea mai apoi
nu casă, ci căsoaie, mai avea o
spânzurătoare cu un clopoţel ce zbiera
subţire după recruţi să vină la haleală ori la
marş, un gard, şi cam asta a fost. Abia
după ce împăratul a trecut pe la noi, atunci
am zis că a rătăcit drumul, altminterea cum
să treacă el, ditamai luminatul, cu alaiul
său împărătesc prin fundătura asta de lume
şi unul, cu ciubote pintenate, cu nădragi
strânşi pe pulpă, cu veston strâmt de
stăteau să sară bumbii de pleu aurit, aveau
puşcă şi baionetă pe umăr, căciulă cu
ciucur şi însemn imperial, în cazarmă se
aflau o căsoaie pentru ofiţeri şi grajdurile
cailor, au mai adus armăsari şi din alte
părţi, au mai luat şi de la noi, pe crăiţari,
nu pe vorbe, clopoţelul avea de-acum un
frate mai mare, cu glas gros şi năprasnic, şi
amândouă clopotele stăteau la adăpost într-
o clopotniţă, de ţingălea cel mic era
vremea de mers la masă şi la instrucţie,
când dăngănea cel mare, tare şi răspicat,
eram cu toţii chemaţi la paradă, dumineca,
atunci când s-a mers la război plângeau şi
cele două din cazarmă, şi cele trei din
81
biserici, a fost jale şi în aer, şi în casele
oamenilor, şi în sufletele lor. De asta spun
că pe atunci era rânduială şi regulă, primar
avea comuna, birău cum îi mai ziceam, dar
nimic nu făcea de capul lui, căpitanul,
comandant al companiei, era peste el, tot
ce venea de sus şi pleca sus trecea prin
mintea şi mâna lui. Dumineca, după slujbă,
se desfăşura parada, paradia cum îi
spuneam cei mai neinstruiţi, treceau
plutoanele în pas de front prin centrul
satului, căpitanul şi birăul stăteau pe
treptele sfatului, primeau onorul, căpitanul
saluta, primarul se uita, lumea bătea din
pălmi, apoi se strângeau cu toţii mai
aproape, să vadă şi mai ales să audă,
ofiţerul aducea la cunoaşterea poporului
poruncile împărăţiei şi poruncile lui, câte
nu sunt de făcut într-o obşte şi într-o
aşezare aşa de mare, mai marele
consiliului primea ordine, nu de faţă cu
prostimea, ci aparte. Aşa a rămas obiceiul
ca în sfânta zi de duminică primarul să dea
la părade, adică să spună sătenilor ce a
hotărât sfatul popular şi ce şi cum au de
făcut ţăranii.
Eram singur la părinţi, tata, cu toate că a
jinduit întreaga viaţă să fie străjer, nu a
fost, a rămas ţăran de-al locului, cu
gospodărie, animale în bătătură, fâneţe cu
nemiluita, năpării şi mălăişti tot aşa,
mama, pe lângă casă şi cu el pe câmp.
Grija lor cea mai apăsătoare era să mă
vadă înrolat, să stea şi ei deoparte şi să se
mândrească la paradă cu mine, singurul
fecior şi, pe deasupra, arătos şi fain. De
ajuns cătană înregimentată n-am ajuns, dar
la război am fost, că de ce te fereşti, de aia
nu scapi. Cam pe când mi-au dat bine
tuleiele mi s-au aprins şi călcâiele. Era în
sat o prospătură de fată de ţi se scurgeau
ochii după ea, erau şi altele, tot prospături
şi tot de lungit ochii, dar mie aia mi-a
căzut dragă, era înaltă şi zveltă, o zvârlugă
de codană, ca o grindea, fâşneaţă, iute şi
meşterită la vorbă că mă topeam ca omătul
când dă soarele şi căldura. Avea o căldură
în trup de te dogorea din depărtare şi un
soare în uitătură că rămâneam prostit
uitându-mă la ea. Ea nu-şi arunca ochii
spre mine, cu câteva tuleie acolo nu
făceam nici cât o ceapă degerată pe lângă
flăcăii de vază ai satului, şi asta mă
întărâta şi mai tare, mă perpeleam la
gândul că nu mă bagă în seamă, nu
dormeam noaptea, nu eram bun de nimic
ziua, mama umbla după doftorii, tata o
privea râzând a cunoaştere, când îmi punea
mama mâna pe frunte să vadă de nu ard de
fierbinţeală, tata-i spunea să mă caute la
inimă, că acolo e focul, lasă băiatul în
pace, zicea mama, ţie numai la prostii îţi
stă mintea, nu vezi că-i beteag, are arsuri,
suflă greu, e molâu şi fără vlagă, păi eu ce-
ţi spuneam, nevastă, o lămurea tata, toate i
se trag de la suflet, băiatului i-a picat cu
tronc vreo nimurică de fată, ea nu se uită la
el, şi el se uită la noi de parcă-i pe altă
lume. Tata m-a ghicit repede, până la
urmă, şi mama, ea m-a ghicit că m-a şi
pândit, când era horă în sat în loc să-şi
vadă ca toate muierile de treaba jocului şi
a bârfei, ea cu ochii pe mine şi după mine,
unde mi-s ochii şi unde mă duc. Eu
priveam după fătucă şi, dacă se ducea, mă
luam pe urma ei. Odată am păţit-o, şi eu, şi
ea, dar am păţit-o rău de tot, batăr c-aş
putea zice mai degrabă că am păţit-o de-a
binelea. Era dumineca pe înserat, lumea se
trăgea spre casă, împrăştiindu-se pe toate
drumurile şi uliţele. Ea se îndrepta spre
casă de toartă cu mumă-sa, înaintea lor
păşea bărbatul femeii şi tatăl fetei, ele îl
urmau şuşotind, el nu le băga în seamă, eu
pe urmele lor, ferindu-mă pe lângă garduri,
dosindu-mă după pomii de la drum, mai
adăpostindu-mă după câte-o poartă. Inima
îmi bătea în coşul pieptului de să-mi sară,
nu alta, şi de teamă, şi de îndrăzneală. Am
mers aşa în spatele lor până acasă la ea.
Peste drum era o dărăpănătură de casă
rămasă după ce baba, stăpâna ei, a dat bir
cu fugiţii în iad, că la acreala ce-i zăcea în
suflet şi la spurcăciunile ce-i ieşeau pe
gură unde să se fi oprit din fugă dacă nu în
adâncul iadului, nu mai stătea nimeni în
cocioabă, era părăsită, cum părăsită era şi
ograda. După ce le-am văzut intrate, m-am
ascuns în ocolul baborniţei şi m-am tupilat
după gard. Parcă mă şi strângea de spate,
gândindu-mă la cotoroanţă, când aruncam
priviri scurte către şandrama. Stăteam
82
acolo nu de prost, ci cu temei, ştiam că mai
târziu vor veni flăcăi la peţit, precum au şi
venit, vreo cinci, şase, nu am stat să-i
număr, am stat să-i văd duşi. Cam pe când
m-a umplut răceala, dădea spre toamnă, şi
m-a prins amorţeala, feciorii au ieşit cu
hărmălaie, tăria fiartă le dădea ghes la
vorbă şi la cântat, au luat-o la vale, unul a
rămas. Ştiam că aşa va fi, doară am văzut
eu bine că la horă îi place mai mult de ăla
să o joace, juca ea cu toţi care o cereau, şi
erau mulţi, că mulţi se dădeau în vânt după
ea, dar ea, din câte am văzut şi am
priceput, pe acela îl avea mai aproape de
inimă, cât de aproape urma să văd. S-au
oprit în faţa porţii, şi-au spus ceva, n-am
desluşit bine ce, el a pupat-o pe gură, ea
mai mult a stat decât s-a întins, s-au pupat
cam aşa cum se ating cu ciocurile doi
porumbi când stau pe-o cracă şi n-au
tragere de inimă să facă ce-ar trebui. Am
auzit un noapte bună de la el şi de la ea,
apoi flăcăul a luat-o în jos, fluierând a
veselie. Eu stăteam pitit după poartă, nici
nu mai ştiu la ce-mi era capul şi ce făceam
când am auzit-o spunând, ştiu că eşti
ascuns acolo, ia ieşi să te văd, să te văd de
ce eşti în stare. Inima îmi zvâcnea aşa de
tare că o auzeam în urechi, sângele mi s-a
urcat în creştet, o ameţeală a pus stăpânire
pe mine, dar a fost scurtă, numai atâta cât
să-mi dea îndrăzneală să mă ridic, să
deschid portiţa, să ies şi să mă îndrept spre
ea. În lumina lunii şi în zarea ce
străpungea întunericul prin fereastra casei,
ea părea şi mai înaltă, şi mai subţire,
cămaşa de pânză albă, poate pentru că era
albă, se vedea cel mai bine, merele
pieptului împingeau spre în afară, şi,
pesemne, dându-şi seama, ca să le
ogoiască şi-a împreunat braţele la piept,
ascunzând comorile, nu de tot, doar atât
cât să mă întărâte şi să mă facă să uit de
mine, cât să mă îndrept spre ea, fără nicio
temere, fără să judec că cineva ne-ar putea
vedea. Ce auzeam erau numai bătăile
inimii mele, răceala din jur a pierit, i-a
făcut loc fierbinţelii ce ieşea din mine. M-
am dat lângă ea, hotărât, fără nicio
oprelişte, tot mai aproape, până ce suflarea
ei s-a împreunat cu a mea. Se uita la mine
cu un soi de ciudă amestecată cu aşteptare
şi nerăbdare, lumina din ochii ei mă ardea,
simţeam că şi privirile mele o ard. Am
luat-o de mână, nu şi-a tras-o, avea mâna
nu prea caldă, fiecare aşteptam ceva, am
tras-o înspre mine, am înlănţuit-o cu un
braţ pe după mijloc, cu celălalt, pe după
umeri, am tras-o şi am ţinut-o strâns, nu s-
a răzvrătit, s-a lăsat purtată de braţele mele
ce păreau mai puternice decât mi le ştiam,
m-am lipit de ea, mai mult, m-am împins
în trupul ei cu toate părţile trupului meu
zvâcnind sub apăsarea sângelui, i-am prins
buzele cu gura, i le-am zdrobit în buzele
mele, lung, apăsat, era o pornire flămândă
pe cale de a-şi găsi ostoirea. În primăvară
ne-am luat.
Stăteam la ai mei, în casa asta,
atunci nu aveau decât două odăi, una în
faţă, iar tinda în spate, casa părinţilor ei
era mai încăpătoare, dar nu se făcea să
vieţuim acolo, ea, singură la ai ei, eu,
singur la ai mei, am fi putut alege, nu se
face acum, darmite pe atunci, însurăţelul
îşi duce tânăra nevastă în casa lui, aşa a
fost şi aşa este obiceiul. Mama a îndrăgit-
o repede, tata părea a nu se amesteca între
noi, îmi mai zicea câteodată să fiu cu
băgare de seamă, să n-o scap din ochi şi
din mână, nu că ea ar fi împinsă la te miri
ce porniri, ci că suntem tineri, e păcat să
treacă tinereţea fără folos, să ne ţinem
aproape şi să ne folosim de apropieri cu
câştig. Mai râdeam de el, aşa a fost mai
toată viaţa, vioi, fără supărări, vorbea în
pilde, făcea râsuri pe seama noastră şi pe
seama altora, mama era mai supărăcioasă,
mai apucată, mai grijulie, nu prea le lua
pe toate pe deasupra. În odaia de locuit
erau două paturi, al părinţilor şi al meu, în
care am dus-o pe draga şi tânăra mea
nevastă. Aveam nouăsprezece ani, ea,
şaisprezece, eram tineri şi înfocaţi, după
ce stingeam lampa şi ne băgam sub cergă
nu aveam somn, ai mei adormeau târziu,
de bătrâneţe, de junghiuri, de gânduri, pe
noi ne furnica prin toate părţile trupului,
mai tare în cele cu pofte, şuşoteam şi
râdeam pe înfundate, o căutam cu
mânurile, ea mi le prindea şi mi le
împingea, ai tăi nu dorm, îmi şoptea la
83
ureche, într-o vreme îi auzeam sforăind,
tata, gros, în răstimpuri, mama, subţire,
fără poticneli, atunci ne căutam unul pe
altul mai abitir ca înainte şi răzbunam
toate întârzierile şi aşteptările. Ne căutam
unul pe altul şi peste zi, când ai mei nu
erau acasă, şi ştiam că degrabă nu se
întorc, ba, câteodată, când se aflau cu
treabă prin casă, ieşeam pe rând, eu să dau
la galiţe, ea să rânduiască prin curte, şi ne
întâlneam în podul cu fân. Ştiu că ştia şi
tata, şi mama unde ne ducem şi ce facem,
galiţele fân în iesle aveau, în ogradă toate
erau la locul lor, intram în casă tot pe
rând, câte un pai de iarbă nevăzut la
scuturare ne mai dădea de gol, mama se
făcea că nu vede, torcea pe tăcute, cu
năframa trasă pe ochi numai cât să
zărească lâna din furcă şi fusul, tata făcea
o ţigară lângă sobă, deşi stătea cu spatele
la intrare, ştiam că ne vede, îi bănuiam
surâsul din colţul gurii şi ochii aprinşi de
fum şi de gândul tinereţilor sale. În alte
dăţi, când lucram la fân, noi, bărbaţii, cu
coasa, şi mama, cu grebla şi cu furca, a
mea rămânea la cratiţă să gătească de-ale
gurii şi să vină mai târziu, dădeam o fugă
până acasă, ba după cute, ba după ileu,
uitate înadins, dacă nu le uitam, tata se
făcea că nu le are şi că-i trebuie, ba că
una, ba că alta, o luam în grabă pe muiere
şi ne bucuram de tinereţe, că doar de aia
ne-am dat laolaltă, nu să ne uităm unul la
altul. Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi
când l-am tras pe tata deoparte, mi-am
luat inima în dinţi, m-am făcut roşu la
obraz, de îndrăzneală şi de ruşine, şi i-am
spus, tată, aşa nu se mai poate. Altceva n-
am apucat a zice, că tata mi-a pus mâna
pe umăr şi m-a liniştit, ştiu, băiete, o să
lungim casa, mai ridicăm o încăpere în
spate. M-am angajat zilier la pădure,
lucram cu caii, erau ai tatei, doi armăsari
cât doi munţi, în scurtă vreme am întregit
casa aşa cum se vede acum, am băgat în
odaia cea nouă o sobă, o masă, o laiţă, un
castăn şi un pat, două paturi la ce ne erau
bune, când eşti în putere şi tânăr ajunge
unul, abia când te lasă multe şi te saturi
bărbatul şi muierea nu mai încap într-unul
singur, dar până acolo mai era. Cam pe la
un an, mama s-a răzvrătit, până atunci a
tot înghiţit în gol şi a tot tăcut, noi ştiam
ce supărări o trec, dar, în cele din urmă,
şi-a dat drumul la năduf, mă, copii, oi fi
eu proastă că mă fac, v-am lăsat în pace şi
n-am zis o iotă, când stăteam laolaltă am
înţeles, dar a trecut o toamnă şi-o iarnă de
când aveţi odaia voastră, ce vă mai
încurcă, mă tot uit la tine fată, să văd un
semn acolo cum că ai rămas grea, însă
nici poveste. Grea n-a rămas nici după doi
ani sau trei, a rămas mai târziu, din alte
pricini, că s-a mai rotunjit şi s-a împlinit
la faţă şi la trup, dar mie plozi şi alor mei
nepoţi tot nu ne-a făcut. Ne-a îndopat
mama cu fel de fel de fierturi şi copturi,
numai de ea ştiute, dar degeaba, am fost şi
pe la doftor, mai mult de gura mamei ne-
am dus, ne-au întrebat dacă ne putem unul
cu altul la pat, muierea mea era ca para în
obraji, ruşine şi groază îmi era şi mie, ne
putem, mai bine de-aşa n-avem cum, ne-a
pus să ne despuiem de haine, nu deodată,
pe rând, şi nu în aceeaşi încăpere, s-a uitat
la noi şi ne-a căutat de hibe, nu ne-a găsit,
apoi, dragii mei, a zis doftorul râzând de
stinghereala noastră, sunteţi sănătoşi,
metehne nu aveţi, după cum spuneţi, de
voinţă, putere şi atragere nu duceţi lipsă,
ţineţi-o tot aşa, că ceva tot va ieşi, dacă
nu, ceva unuia dintre voi îi lipseşte.
va urma...
84
Trenuţul de poveste
Veronica OŞORHEIAN
În joia aceea, a fost târg, în oraşul cu
Liceul „de margine”. Femeia şi-a lăsat
copiii în grija lui Dumnezeu şi a plecat
spre oraş după cumpărături. A plecat din
sat cu „trenuţul” care făcea legătură cu
trenul care trecea şi prin oraşul cu târg.
Celui dintâi, sătenii îi spuneau „trenuţ”,
pentru că, pe o cale ferată forestieră mai
îngustă, o locomotivă cu abur trăgea un
singur vagon pentru persoane, un tender în
care erau depozitate lemnele, apoi un
vagon botezat, probabil pentru că semăna
cu o celulă izolatoare, „gheu”. În acest
vagon se aflau alimente care se dau, pe
bază de tabel, lucrătorilor de la pădure,
banii fiind achitaţi de lucrători, la plată.
Muncitorii primeau pâine neagră, mălai,
slănină şi brânză la putină, în care se
zbenguiau nişte viermi harnici. Înfometaţi
şi osteniţi, seara, când pregăteau cina,
lucrătorii prăjeau slănină peste care
adăugau brânză. Viermii se încolăceau
într-un sfârâit scurt. Lucrătorii mai
sensibili ieşeau din baracă. În vreme ce
închideau uşa, în urma lor, auzeau
îndemnul:
- Poftiţi la carne friptă, ortacilor!
- Şi noi avem - răspundeau cei rămaşi.
După „gheu”, urmau platformele pentru
metări (lemn tăiat scurt), araci pentru vie,
mangal, scoarţă de molid şi de brad
folosită în tăbăcării, dar şi în fabricarea
terebentinei şi a sacâzului. De platforme
erau legate trucurile care transportau
buştenii, asiguraţi cu nişte lanţuri groase
cât pumnul, iar în coadă se înşirau
vagonetele ştrecarilor, al lucrătorilor care
întreţineau comunicaţiile prin telefonul cu
manivelă, al picherului şi al şefului
ocolului silvic.
Calea ferată forestieră străbătea două
localităţi. În localitatea dinspre munte se
exploata lemnul, iar în localitatea dinspre
şes, era fabrica de cherestea. Tot aici, era şi
depoul. Interesant e că, în două locuri,
calea ferată îngustă traversa calea ferată pe
care circulau trenurile mari.
Zona străbătută de calea ferată forestieeră
era de o frumuseţe sălbatică şi îmbătătoare.
Nu degeaba a fost călcată de echipele
regale, de feţe bisericeşti rămase prin
cărţile locului, de poeţi, de etnologi şi
muzicologi de seamă. Parcă şi peţitorii
veneau cu mai multă tragere de inimă, la
fetele acelea mândre şi vrednice, care nu se
speriau să aducă pe lume câte 8 – 10 copii.
E drept că feciorii locului, când puneau
ochii pe o posibilă soaţă, lăturenii mergeau
cum au venit, spre casele lor.
Înainte de comunism, lucrătorii forestieri
dormeau în nişte adăposturi construite
după modelul colibelor finlandeze. Un fel
de iglu care avea scheletul din lemn de
brad, peste care se aşeza scoarţă de molid,
iar aceasta era acoperită cu glii. Pe jos se
aşeza cetină şi ferigă, apoi scoarţă de
molid. Se spune că erau destul de
confortabile aceste adăposturi. Uşa era cât
să poată intra un om. La intrarea în
adăpost, se aprindea focul, fiind protejat la
exterior de un năclad. Lângă butucul
acesta, era aşezată cujba, bucata aceea de
lemn bifurcată, în care lucrătorii îşi agăţau
ceaunul pentru mămăligă, ceaun cu
întrebuinţare şi pentru tocană. În vremea
aceea, puţine obiecte aveau oamenii în
raniţă: un ştergar, un merindar, un ceaun,
o tigaie, cuţit, lingură şi un cal metalic, pe
care lucrătorii sprijineau tigaia. Se mai
spune, că s-au făcut şi colibe din acestea
mai mari, care aveau aerisire în vârf, iar
85
focul se făcea în mijlocul colibei. Mai
târziu, s-au construit barăci cu paturi
suprapuse, care aveau angajată o
îngrijitoare numită de lucrători
„căimăniţă”.
Într-o vreme, circulau patru sau
cinci locomotive. Pe mecanici îi chema:
Forvalt, Husar, Istrate, Olari, Porfirii,
Kerekeş şi cine mai ştie celelalte nume?
Locomotivele stârneau curiozitatea
sătenilor. Fiecare locomotivă avea un
cazan, poate cât un pântec de balenă, pe
care mecanicul îl umplea cu apă. Apa
ajungea în cazan printr-un cauciuc elastic
şi gofrat, prelungit cu o conductă de
aspiraţie prevăzută cu sorb. Parcă era o
trompă de elefant. Şi bea locomotiva apă,
şi bea, până se umplea cazanul. În vremea
asta, fochistul înghesuia de zor lemne în
focar.
Mulţi săteni care aveau de mers la lucrul
câmpului se adunau ciorchine în jurul
mecanicului şi-l rugau să-i ducă până în
apropiere de locul
unde aveau ei de
mers. Unii, mai
grăbiţi, îl întrebau
pe frânarul Neag
ori pe Jauca cel
temut, şef de tren,
poate cel mai
iscusit frânar:
- Dar nu pleacă,
odată?
- Nu, măi bade.
Încă nu-i sătulă
locomotiva de
apă!
- Da însetată o
mai fost, că-i
aproape un ceas de când tot soarbe.
În ceasul acela, frânarii fugeau la
crâşma lui Nucu Laizer, cel ars, împreună
cu ai lui, la Auschwitz.
Alimentată cu apă, locomotiva dădea
semnalul de plecare, prin fluierături scurte.
Oamenii se urcau pe platforme. Frănarii
tăiau în grabă mălăiştea lui Leonaş, apoi pe
cea a avrămeştilor, agăţându-se fiecare de
vagonul de care răspundea. Mecanicul,
aranjându-şi şapca, înr-un fel anume, să nu
priceapă lumea semnul de rămas bun făcut
unei fete, din poarta casei învecinate, care
i-a pus mecanicului inima pe jar, acţiona
maneta pentru trei fluierături scurte.
- Treceţi la mijlocul platformei! – răsuna
vocea lui Jauca. Altfel, mergeţi pe jos! Şi
răspundea fluierăturilor scoase de
locomotivă, printr-o şuierătură din fluierul
metalic agăţat de grumaz.
Trenuţul se depărta anevoie. În urma lui, o
căţea neagră cu pete albe alerga
schelălăind.
– Măi copii, să aveţi grijă de căţea ! –
strigă cineva din grupul de domni, din
vagonetul agăţat în coada trenuţului, grup
venit, probabil, în control.
Bucuroşi, am ademenit căţeluşa şi am luat-
o în braţe. Tremura. Am dus-o acasă şi i-
am dat lapte dulce. Era bucuroasă. Dar nu
ştiam ce nume are. Am botezat-o Laica.
După numele căţelei care a fost trimisă în
Cosmos, în vara lui 1963, alături de Iuri
Gagarin şi de Valentina Tereşkova.
Trenuţul era un
mijloc de transport
eficient. Uneori, la
curbe periculoase,
vagoanele au
deraiat şi s-au
întâmplat
accidente grave.
De aceea, s-a
statornicit în
rândul sătenilor şi
un soi de teamă.
Bunăoară, când
femeile spălau
rufe, la râul care
curgea în
vecinătatea căii
ferate forestiere, se depărtau de râu, în
mare grabă, cu poalele sufulcate, spre
amuzamentul frânarilor şi al mecanicilor.
Bucuroşi, înainte de a pleca spre munte
(1963)
După ce a intrat trenuţul în
funcţiune, sătenii erau mai bucuroşi. Cei
angajaţi la întreţinerea căii ferate erau
numiţi ştrecari. Un cuvânt înrudit cu
„ştrecul”, cuvânt moştenit de la germanii
care au hălăduit prin locurile acestea, o
86
bună bucată de vreme, în vremea
Imperiului Austro-Ungar. Apoi, bucuria lor
era întregită şi de faptul că se deplasau mai
uşor spre locurile din câmp, că li s-a dus
vestea dibăciei cu care localnicii preparau
brânza şi laptele acru de oi, motiv pentru
care ei vindeau o parte din aceste produse,
că unele fete se măritau cu feciori cu un
venit sigur, dar şi că sătenii aveau legătură
sigură cu trenul care trecea prin oraşul cu
târg. Când era cazul, vagonetele aflate în
Bondar, Tisa, Iliuţa ori Ierboasa
transportau persoane accidentate în
parchete şi nu numai, până la dispensarul
din sat ori la Ilva Mică, de unde erau
preluaţi de salvare. Aşa a fost şi cazul
fratelui meu, Mihai, rânit la faţă de copita
unui cal.
Viteza trenuţului nu era mare. Câţiva săteni
cu cai aprigi, întâiul fiind popa Leon
Leonte, se luau la întrecere cu trenuţul,
spre amuzamentul trecătorilor, dar şi al
mecanicilor. Să vă mai spun că, nunta fetei
cu voce măiastră, întoarsă cu lauri de la
Cairo, a stârnit interes în rândul
cercetătorilor etnologi şi folclorişti. Aceştia
au hotărât că nunta trebuie filmată. Până la
casa nunţii, două locomotive au tras
platformele încărcate strugure cu oaspeţi
aleşi, mai ceva decât în „Nunta Zamfirei”.
La nunta aceea, sătenii nu şi-au cruţat caii.
Călăreţii, în fruntea cărora erau, ca
întotdeauna, caii popii, s-au luat la
întrecere cu trenuţul, stârnind curiozitatea
şi bucuria sătenilor, cât a fost drumul de
lung.
Tot mai rar se vorbeşte despre trenuţ, de
când apele s-au supărat pe sat şi,
învolburate, au luat cu ele trunchiuri de
copaci, poduri, case şi acareturi, dar şi
calea ferată forestieră construită prin 1907
de italieni. A fost prăpăd atunci!
Femeia care mergea la oraş cu trenuţul de
poveste a fost mama. Eram prea mică, să
pricep cu ce treburi a mers la oraş. Era o
vară potopitoare, în care ai noştri făceau
fân, în Dealul Frumos. Noi, copiii,
împrăştiam brazde. Şi numai ce auzim
glasul mamei, apărută la zăvoarele locului
dinspre pădure. Am ţâşnit ca nişte iepuri, s-
o întâmpinăm. Ştiam că nu vine cu mâna
goală. Îndreptându-ne spe casă, ne
întreceam în întrebări şi pârâturi,
zădărnicindu-i mamei înaintarea prin
pologul care aştepta să fie adunat şi de
mâna ei. În casă, a început să scoată din
traistă: bomboane, brânză de iepure,
franzelă lungă şi răsucită, marmeladă
păstrată în lădiţe de lemn, din aia cum
văzusem şi la magazinul domnului Virgil
Coşbuc, două pălării de paie şi, pentru
mine, o rochiţă roz, fără mânecă, dar cu
nişte volănaşe la umăr. Mi-am pierdut
glasul. Până atunci, n-am mai purtat aşa
ceva. Îmi părea că sunt o zână din poveste.
Mama a tăiat felii din franzelă, peste care a
întins marmeladă. Apoi a ieşit din şură şi îi
povestea tatei ce a isprăvit la oraş. Moşu a
intrat în casă, şi-a luat din podişor
tabachera şi a început să răsucească o
ţigară. Ştefănucă mâncă în grabă. O bucată,
apoi încă una. Eu muşcam cu zgârcenie, să
mai prelungesc bucuria.
– Cine gată mai repede, îl ajută şi pe
celălalt – glăsui Ştefănucă.
– Cine păstrează are, cine nu, rabdă – îi
răspund sfătoasă.
– Eu am terminat. Trebuie să te ajut şi pe
tine!
– Nu trebuie.
– Ba trebuie!
Ca să fie mai convingător, Ştefănucă pune
mâna pe cuţit şi hârş ! peste umărul meu
drept. Pe lângă volănaş, ţâşnea sângele
cald. Simţeam o arsură şi am început a
scânci. Moşu aruncă ţigara, îl prinse pe
Ştefănucă cu mâinile lui cât nişte lopeţi şi
îl ridică până la grindă, înjurând într-un fel
în care nu l-am mai auzit până atunci.
Speriată, am început să urlu:
- Moşule, nu-l omorî!
87
Din lirica contemporană :
Lucreţia Mititean
Dorinţă
Îţi mulţumesc, Iisuse sfinte
Pentru tot ce Tu mi-ai dat,
M-ai crescut, m-ai învăţat
Să fiu demn şi-ndrumător
Pentru orice călător.
Mi-ai dat minte şi putere,
Bogăţie şi avere
Să dau celor ce-mi vor cere.
Îţi mulţumesc încă o dată
Pentru multa Ta răsplată.
Te rog iartă-mi neputinţa
Şi-ndeplineşte-mi dorinţa.
Să mă pot ruga fierbinte
O, Iisuse
O, Iisuse, Sfânt şi Bun
Mă mai ţine pe acest drum ;
Ţine-mă să-mi pregătesc
Drumul spre locul ceresc.
Încă din fragedă pruncie,
Am aflat despre vecie,
Lucruri mari şi-adevărate,
Numai Tu le ştii pe toate !
Mă rog, Bunule Iisuse,
Mai lungeşte-mi
Cum Ţi-am spus
Viaţa pe acest pământ
Mă rog Ţie să mă ierţi
Pentru zilele din urmă
Ca să pot să-ţi stau în urmă.
Ecaterina Raţiu Mama
Când Dumnezeu înalt Prea-Sfântul,
A hotărât să-mi dea o Karmă,
M-a pus în pântec de zeiță
Si mi-a numit-o simplu , ,,mamă’’.
Si m-a convins , de-atunci , de-acolo,
Că e benefic și cuminte,
Să-i dau iubire nesfârșită,
Chiar și dincolo de morminte.
Iar vremea a trecut cum toate,
În viața noastră, trec mereu;
Mi-am adorat măicuța dragă,
Cum poruncit-a Dumnezeu.
Acuma , când ea nu mai este,
Am o senzație stranie…
Că nu de-ajuns am sărutat-o,
Atâta timp cât a fost vie!
Şi, uneori,în nopţi stinghere,
Mai plâng pe-un capăt vechi de gând;
Dar mă-mpresor cu bucuria ,
Că o voi revedea curând.
Si-atunci , la ceas de-nchinăciune,
Voi spune mamei, fără glas,
Câte-am uitat să-i spun în lumea
Ce-n urma dânsei , a rămas.
Iar voi, ce mai aveți sub soare,
O mamă dragă, pe pămănt,
Iubiți-o ! Onorați-i viața ,
Precum Hristosul nostru Sfânt
Si-a onorat iubita-I Mamă,
Cât printre oameni a trăit;
El , grijă i-a purtat Măicuței,
Chiar de pe cruce ,răstignit!
Deci voi, ce mame –aveţi acasă,
Nicicănd să nu le părasiți;
Le dăruiți iubirea voastră,
Ca mult și bine, să trăiți
88
Broasca și bascula
Într-o zi, de soare plină,
O broscuță mititea,
A ieșit deconectată,
Să se joace, pe șosea.
Si sărind într-una,,capra’’,
Mai sprințară ,mai fudulă,
Observă cu-nâtrziere,
Că se-apropie-o …basculă.
Mititica patrupedă
Se opri pe loc, de-ndată;
Si de groaza survenită ,
A rămas paralizată.
Încercse ea ,săraca,
Chiar și-n ultimul moment,
Să evite,disperată,
Prea-cumplitul accident.
Clacsonă-ndelung bascula,
Angajată-n dialog…
Totul însă , se sfârșise,
Cu-n însângerat prolog.
Si-astfel că broscuța noastră,
Dintr-o patrupedă vie,
Preschimbată fu,sărmana,
Într-o jalnică piftie!
Căci bolidul ce trecuse
Peste trupu-i de cadână,
-lucru inimaginabil –
Nu avea lichid de frână!
Morala
Nu te relaxa prea tare,
Când te paște vre-un pericol,
Că pățești precum broscuța,
Cu sinistrul ei vehicol.
De nu vrei s-ajungi în viață,
Doar o entitate nulă,
Nu privi la cei puternici,
Precum broasca la basculă!
Mircea Daroşi
Puterea cuvântului
Cuvântul e tezaur de lumină Când este spus cu rost şi cumpătat,
În el este puterea cea divină
Şi frumuseţea gândului curat.
El vindecă tăcerile rănite
Şi timpul îl aduce înapoi,
Din lacrimi face clipe fericite
Şi-alungă şi tristeţile din noi.
Cu el poţi sfărâma o stâncă
Şi poţi stârni furtuna din senin,
O rană poate fi şi mai adâncă
De otrăveşti cuvântul cu venin.
Pe soclul lui se-nalţă piramide
Şi temple de iubire şi de dor,
Ce tainic adevărul le deschide
Când ne zâmbeşte gândul ziditor.
Lumea o schimbă într-o clipă
Şi ţine echilibrul pe pământ
Din toate poate face o risipă
Când răul se strecoară în cuvânt.
Mi-e foame de cuvânt ca şi de pâine
Şi la altarul lui mă-mpărtăşesc,
Cu darul sfânt mă voi hrăni şi mâine
Şi azi în poezie îl cinstesc.
Noapte peste sat
89
Sub streaşina nopţii stă satul pitit
Şi luna îşi varsă argintul din corn,
Doar Someşul curge cu val liniştit
Şi leagănă visele dulcelui somn.
În liniştea caldă venită de sus
Pe uliţi se-aud paşii lumii în mers
O zi se aşteaptă, căci alta s-a dus
Şi noaptea-i stăpână pe-acest univers
Stă neodihna în palme săpată
Şi cheamă cocoşii să cânte în zori
E reavăn pământul şi-o mână aşteaptă
Să-i scoată din brazdă nestinse comori.
Din candela minţii lumina se varsă
Şi toarce fuiorul unui alt început,
E dulce odihna şi somnul se lasă
Ca puntea spre ţărmul din vise ţesut
E totul cuminte sub bolta senină
Şi-n liniştea clară precum e cuvântul
Doar el, talpa ţării, la cer se închină
Şi-n somn îşi sărută cu sete pământul
Viaţa ca o teamă
Ca vulturii vrem să zburăm
Şi tari ca stejarii să fim,
Dar viaţa işi are un preţ
Pe care cu teamă-l plătim
De-aceea ne temem de toate
Ne temem de ploaie şi vânt,
De nopţile prea-ntunecoase
Ne temem de asprul cuvânt.
Ne temem de visele noastre
Şi totuşi cu drag le visăm
Ne temem de lacrimi amare
Si-apoi peste griji le vărsăm
Ne sperie chiar şi destinul
Ce încă din faşă ni-e dat,
Il ducem cu noi pân’ la capăt
Oricât ar fi el de pătat
Fugim uneori de iubire
Si-apoi însetaţi ne-o dorim
Dar când ne lipseşte o clipă
Am vrea mai cu dor să iubim
Ni-e frică de viaţă când doare
Şi de surprizele ei ne ferim,
Oricât de-ndărătnică este,
Tot vrem cât mai mult s-o trăim
Titina Nica Ţene
Marea suferinţă a lui Isus
In felul lui, aproape , orice om e singur,
chiar dacă are fraţi, copii, nepoţi,
căci fiecare-i cu problema lui,
iar timpul se roteşte pentru toţi.
Şi trece vremea, aşa, pe nesimţite,
te trezeşti la margine de drum,
ai vrea să fii din nou ca la-nceput,
dar asta nu se poate, nu ai cum!
Îţi cresc copiii, pleacă de acasă,
în alte părţi de lume ei trăiesc,
între un telefon şi un sărumâna,
observi că chiar şi ei îmbătrânesc.
Numai în noi vom regăsi puterea,
de-a trece peste toate, fruntea sus!
Căci suferim numai o părticică,
din Marea Suferinţă a lui Isus!
90
Al Florin Ţene
Dimineaţa de Sfântul Gheorghe
Aleargă primăvara desculţă prin sat
Şi stelele au căzut în nucii grădinii
Dimineaţa nu s-au stins, n-au mai plecat
Au rămas ochiuri de izvoare
la rădăcina luminii.
În apele lor închegate, tremurând
în cupe de muguri,
Se zămislesc rodul de sevă, răcoare ...
Luminau crengile ca nişte ruguri
Şi raze picurau, uimite de soare.
O, stelele pe punţile nucilor au căzut
Cu hlamidele lor muiate în luumină
Şi nu s-au pierdut,
Au rămas pe vechea tulpină.
Păsările au început un vechi tril
Concert la care au venit şi cucii
La sfârşitul nopţilor de april ...
... Era Sfântul Gheorghe şi-n noapte
înfloriseră nucii.
Floarea Pleş
Îndemn către femeie
Eşti mamă silitoare şi ai un dar de la
Dumnezeu
Să fii prezentă-n toate şi să lupţi mereu,
Îţi cunoşti puterea şi menirea-n lume,
Implică-te femeie, dar cu-nţelepciune!
În familie, eşti mamă ocrotitoare,
Fii şi în societate, o floare atrăgătoare.
Prin fapte, vorbă, scris şi poezie,
Implică-te femeie, ca lumea să te ştie.
Să ştie că-ţi iubeşti ţara şi glia
strămoşească,
Iubeşti pe Dumnezeu şi îl ai în casă,
Iubeşti oamenii, neamul şi ţăranul înţelept,
Implică-te femeie, fii un om deştept.
ASTRA te ajută atâta cât se poate,
Să faci pasul către a cunoaşte,
Iubirea de limbă şi cultură Românească,
Implică-te femeie şi ieşi puţin din casă.
Astăzi,e nevoie mai mult ca orişicând,
Să ne amintim de poezia„Noi vrem
pământ’’ Acum îl vor şi alţii, cu sute de hectare,
Implică-te femeie şi vezi ţara, ce bogăţii
mai are?
Să vezi ce mai rămâne copiilor tăi,
Ce au plecat în lume în diferite ţări!
Rămâne amintirea unui popor bogat,
Implică-te femeie şi apără ce a mai
rămas…
A rămas hărnicia, portul, frumuseţea
sufletească şi expresiile populare în
vorbire,
A rămas talentul, obiceiurile şi creaţia,
dăruite cu iubire,
Aţi rămas voi, femei şi mame „Tezaur
românesc”,
Au rămas scriitorii, care cu drag vă poartă-
n vers.
Iar de ziua ta femeie, ce înfrumuseţezi
viaţa,
Roua dimineţii să-ţi brăzdeze faţa.
Stropul ei de perlă te va alina,
Şi-ţi va spune-n şoaptă: Azi e ziua ta!
91
Rodica Fercana
Ce avem ?
Avem uşi închise
La care degeaba bat tinerii noştri
În speranţa slujbelor promise.
Avem cimitire
Ce strâng în chingi sânge nevinovat
Care nici azi nu se ştie cine l-a vărsat
Avem drumuri pietruite
Cu suferinţele noastre
Pe care îşi poartă paşii umiliţii
Apăsaţi de poveri nemiluite.
Avem tăcerea
Atâtor neîmpliniri acumulate
Ca un gaz de sondă
Ce aşteaptă să fie forat
Şi să erupă
Din lentoarea lăţită ca o pecingine
Pe trupul României.
Mai putem avea ceva ?
Da, speranţa TREZIRII
Din acest Marasm.
Emoţii
Emoţii vin şi pleacă
Atunci când soarta te încearcă
Ele-s tremurul ce te-nfioară
Blând ori greu, inima-ţi împresoară
Le-i închide-n tine
Când tresari de fericire
Şi-ai pune zăvor
Atunci când rănile te dor
Să nu adaste la uşa ta
Poate vor pleca altundeva
Să se-mprăştie ca un puf de păpădie
Când pe înserat vântul le adie
Virginia Brănescu
De ziua persoanelor vârstnice
Ai ancorat la ţărmul mării mele
Purtat de valuri şi udat de ploi,
Ţi-am dăruit cu drag vise din stele
Şi am plecat cu nava amândoi !
Sunt drumurile multe, valuri grele,
Cu doi cârmaci fu drumul mai cu spor
Ne-au urmărit şi zâne, dar şi iele,
Cu doruri multe m-am luptat în zbor
E mult de când vâslim pe valul
vieţii,Adesea nava s-a avariat ;
Am spart luptând aprig perdeaua ceţii,
Bravi mateloţi, la vis n-am renunţat !
Ne-a prins şi toamna, iarna e aproape
Şi drumul în apus e pe sfârşit ;
Vom ancora pe rând în neagra noapte,
Ori vom pleca deodată-n infinit ?
92
Romulus Berceni
Ruga
De câte ori ne este greu
Cerem la Domnul ajutor,
Şi asta, zi de zi, mereu
De parcă El ne-ar fi dator.
La rugă nu trebuie uitat
Să mulţumim Celui Prea Sfânt
De darul care ni l-a dat,
Să vieţuim pe-acest pământ
Apoi, cere să-ţi dea iertare
Pentru câte rele faci,
Înjurături şi desfrânare,
Dispreţuind pe cei săraci.
Abia apoi ceri ajutor,
Sprijin, noroc şi sănătate.
Reţineţi asta ,fraţii mei,
Şi Domnul ne va da de toate.
Dor nestins
Eşti minunată, mândră ţară
Şi mă mândresc mereu cu tine
Şi mă comport, pe cât posibil,
Să te mândreşti şi tu cu mine.
Dar totuşi, într-un loc în suflet,
Mai am, mai am un foc, o supărare,
Că-un trup frumos din trupul ţării
Sub străini rabdă oprimare.
Noi îi dorim de-atâţia ani....
Ei de mult vor să vină acasă...
Dar guvernanţii noştri-i uită,
Ir cruzii străini nu îi lasă...
Doamne, stinge-ne acest dor,
Fă, Doamne, în lume dreptate.
Adă-ne fraţii noştri acasă,
Şi să trăim în libertate.
Menuţ Maximinian
Atfel de suflet
În parc, pe coama suferinţei,
Însoţit de porumbei îşi spune gândul
Scaunul care-l ţine ca o forţă
Desparte lumea.
Bărbatul sub Cruce
Cu picioare fără de folos,
Îşi îndreaptă fruntea spre Cer,
Aşteptând clipa ce-i este dată.
Dar bunătatea dacă s-ar transforma în
energie,
Iar inima în putere,
Atunci ar fi simplu să meargă din nou,
Copil pe drumul biruinţei.
Doamne, dă-mi puterea de a mă ridica,
Dă-mi o parte din fericirea îngerilor Tăi,
Dă-mi şansa de a alege calea,
Tu, Doamne, dă-mi paşi aici, acum... !
93
VIII. VALORI ROMÂNEŞTI:
« Umbra lui Vlaicu. La Orăştie »
- Consemnări la faţa locului -
...Sărutare, umbră veche, priimeşte-
nchinăciune de la fiii României care tu o ai
cinstit
Grigore Alexandrescu
Fără îndoială, Orăştie este un nume
cu rezonanţă de simbol şi de identitate
pentru toţi românii. Aici, încă de la anul
1582, Şerban – fiul lui Coresi – tipărea în
limba neamului „Palia de la Orăştie”,
monument de limbă literară românească cu
litere slavone, iar fetele frumoase din zonă
sunt lăudate în versurile
unor melodii nelipsite pe la
petrecerile românilor la
ceas de sărbătoare. E
recunoscut faptul că la
Orăştie sunt confecţionate
celebrele cojoace şi tot aici
întreaga fire respiră prin
duhul lui AUREL
VLAICU, aviatorul şi
inventatorul, inginerul
şcolit în Vest, eroul ce s-a
înălţat la ceruri şi a fost
răpus odată cu pasărea lui
măiastră (Vlaicu II) într-un zbor legendar,
în luptă cu înălţimea Carpaţilor, faptă pe
care poetul Octavian Goga, prieten
apropiat, o considera un semn profetic al
jertfei depuse pe altarul Unirii Ardealului
cu Patria-Mamă – România. Acum o sută
de ani (Ce repede zboară timpul!), la
Orăştie îşi ţinea lucrările cea de a 54-a
Adunare Generală a Asociaţiunii ASTRA,
în zilele de 14 şi 15 septembrie 1913. A
fost invitat atunci, cu onoruri deosebite, şi
Aurel Vlaicu, fiu îndrăgit al locului, cu
aeroplanul creaţiei sale care vrăjise deja
lumea prin emonstraţiile, nemaivăzute încă
până atunci, de la Orăştie, Haţeg, Lugoj,
Braşov, Arad, Sibiu, Blaj,
Bucureşti sau Tg. Mureş.
Peste tot ovaţii, peste tot
laude şi mândrie naţională.
În ajun însă (vai, cifra
„13”!), o veste năprasnică a
îndoliat reuniunea astristă.
Tăcere. Aurel Vlaicu s-a
prăbuşit la Băneşti, lângă
Câmpina, încercând să
treacă peste munţi pentru aş-
i îmbrăţişa fraţii de acasă,
din Transilvania rămasă încă
puţin timp sub stăpânire
străină. Era preludiul marşului „... Treceţi,
batalioane române, Carpaţii”? Poate ...
Acum, exact când s-a împlinit un secol de
la moartea martirică a cutezătorului de la
Binţinţi, în aceleaşi zile de tristă aducere
aminte, în 14 şi 15 septembrie,
Despărţământul „Aurel Vlaicu” de la
Orăştie a organizat cea de 108-a Adunare
94
Generală cu tema „Aurel Vlaicu şi
Asociaţiunea ASTRA – comemorarea
centenarului morţii aviatorului”. De
remarcat că actuala conducere a
Despărţământului (veche şi valoroasă şi ea,
pe măsură) împreună cu forurile locale,
inclusiv cele ale judeţului Hunedoara, au
acordat atenţia cuvenită acestui eveniment,
din păcate, trecut sub tăcere de media şi de
unele autorităţi de la centru! Pentru acest
lucru tuturor celor care s-au implicat se
cuvin alese felicitări!
S-au strâns la Orăştie în jur de vreo
sută de astrişti, delegaţi veniţi de pe Mureş
şi Târnave, din nordul şi sudul Ardealului,
din Apuseni, din ţinutul Covasnei şi al
Harghitei şi chiar o importantă delegaţie de
la Iaşi în componenţa căreia s-a aflat şi un
„lot” de astrişti din Republica Moldova,
sosiţi de-acolo tot prin „via” Iaşi, graţie
unor oameni de suflet care nu pot ocoli
valorile româneşti. Spre cinstea lor, au fost
prezente la acest eveniment de importanţă
naţională personalităţi de marcă din
conducerea Academiei Române,
reprezentaţi ai Guvernului, Senatului şi
Camerei Deputaţilor. Mi-am promis, că-n
relatarea de faţă nu voi da niciun nume,
pentru că în acele zile ne-a marcat unul
sigur: cel al lui Aurel Vlaicu, a cărui
reputaţie a acoperit inimile şi conştiinţele
de o plăcută aducere aminte, şi aceasta
pentru mine este un omagiu în plus.
Vremea începutului de toamnă a fost
schimbătoare, sucită chiar. Un soare
suficient de zgârcit a alternat cu nori
ameninţători care, mai apoi, au picurat
„lacrimi” întru pomenirea în veci a lui
Vlaicu, feciorul de
ţărani români din Binţinţii Orăştiei care s-a
înălţat la demnitatea de inventator şi pilot,
izvoditor şi apărător al mândriei de român
şi, lucru important, ne-a arătat că poţi face
ceva în folosul umanităţii dar şi al
neamului tău. S-au depus multe coroane de
flori la cele câteva busturi ale lui Vlaicu.
Ceremoniile s-au desfăşurat după un
solemn protocol: în faţa superbei Catedrale
Ortodoxe din centrul municipiului Orăştiei,
la Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu”, în
faţa casei părinteşti de la Binţinţi.
Ne-au atras atenţia în mod cu totul
deosebit elevii liceului. Ce cor minunat! Ce
costume majestuoase! Institutiile locale au
fost la înălţime. Alături de ele ASTRA,
ŞCOALA şi BISERICA. Aşa este firesc.
Aşa ar trebui să fie mai peste tot pe la noi.
Primirile de la Colegiu şi de la Muzeul de
Etnografie şi Artă Populară au atins elogiul
eleganţei şi al bunului simţ. Nu voi uita
curând acel răscolitor bocet interpretat
magnific de o elevă din clasa a X-a (mi se
pare) care, ar merita fără să fie examinată
prin „fişele de portofoliu” nota „10” nu
numai la muzică dar şi la literatura română,
istorie, educaţie cetăţenească şi mai ales la
purtare. Asemenea elevi frumoşi şi
talentaţi, educaţi de dascăli cu vocaţie şi
ataşament recunoscut, învaţă la Orăştie
într-o clădire monumentală, cumpărată pe
la 1928 de către Primărie de la un
proprietar pe nume Kuun. Bravo! Oare acel
primar de-atunci a fost declarat EL
„Cetăţean de onoare”, post-mortem, al
municipiului Orăştie? O idee ... Ne-a
impresionat de asemenea, nobleţea şi
căldura cu care conducerea liceului ne-a
întâmpinat. Un exemplu de ospitalitate şi
de îndeletnicire cu adevărat intelectuală şi
civică .
Deplasarea la Binţinţi, în miezul
zilei de 14 septembrie, a atins cote
setimentale de excepţie. În acea zi, satul
„Aurel Vlaicu”, azi un cartier al orăşelului
Geoagiu, staţiune turistică renumită prin
băile sale termale,fremata de importanta
evenimentului. Foarte multă lume a umplut
uliţa principală a aşezării care a devenit în
95
scurt timp o imensă scenă a recunoştinţei.
Era comemorat doar „Cel mai iubit dintre
pământeni”, emblema satului şi a zonei
respective. La biserică se oficia slujba
religioasă, că doar la acea dată, din nou
simbolic, se prăznuia Ziua Sfintei Cruci.
Răstignirea lui Aurel Vlaicu, în urmă cu
100 de ani, vibra încă puternic în inima
consătenilor săi. În frunte cu preotul şi
primarul localităţii, începe slujba
parastasului de pomenire. Tânăra doamnă
preoteasă (originară din Slănicul Prahovei)
poartă cu eleganţă şi respect un minunat
costum popular având o vechime de mai
bine de o sută de ani, adică din vremea
tinereţii lui Vlaicu. Cerul înnourat bine e
brăzdat, în dese reprize, de câteva planoare
cu motor asemenea unor libelule, care au
conferit momentului onorul şi solemnitatea
cuvenită.
Se vizitează micul şi elegantul
muzeu ridicat alături de casa părintească.
Fratele şi nepoata lui Vlaicu (pe care i-am
cunoscut personal în anul 1968) nu mai
sunt în viaţă. Oficialii şi câţiva dintre cei
prezenţi rostesc scurte alocuţiuni. Aci
picură, aci se înseninează iarăşi. Vremea
dă de furcă serios organizatorilor. În cele
din urmă domnul primar răsuflă uşurat:
Totul a decurs normal! La Orăştie, în acea
după-amiază, are loc şi nelipsitul
simpozion cu unele comunicări interesante.
Tânăra doamnă preoteasă (originară
din Slănicul Prahovei) poartă cu eleganţă şi
respect un minunat costum popular având
o vechime de mai bine de o sută de ani,
adică din vremea tinereţii lui Vlaicu. Cerul
înnourat bine e brăzdat, în dese reprize, de
câteva planoare cu motor asemenea unor
libelule, care au conferit momentului
onorul şi solemnitatea cuvenită.
Se vizitează micul şi elegantul
muzeu ridicat alături de casa părintească.
Fratele şi nepoata lui Vlaicu (pe care i-am
cunoscut personal în anul 1968) nu mai
sunt în viaţă. Oficialii şi câţiva dintre cei
prezenţi rostesc scurte alocuţiuni. Aci
picură, aci se înseninează iarăşi. Vremea
dă de furcă serios organizatorilor. În cele
din urmă domnul primar răsuflă uşurat:
Totul a decurs normal! La Orăştie, în acea
după-amiază, are loc şi nelipsitul
simpozion cu unele comunicări
interesante.Spre seară din nou plouă, plouă
în toată regula. Suntem doar în septembrie,
la început de toamnă, iar în popor luna
aceasta bogată mai e denumită „răpciune”
sau „vinicer”. Pentru mine „Vinicerul
2013” a fost unul îndoliat dar
reconfortant. Aici, la Orăştie unde am
prieteni şi vieţuiesc încă oameni minunaţi,
buni români, iubitori ai artei şi ai culturii,
ai ştiinţei şi creaţiei autentice,m-am simţit
excelent. Voi încheia cu aceste gânduri ce
mi-au marcat prezenţa la Orăştie,
gândindu-mă ulterior la destinul lui Vlaicu:
„Ploaie rece-a curs din cer / La mijloc de
vinicer / Razele de se-arătau / Nori negri
ne năpădeau / L-au jelit copii cuminţi /
Plâns-a cerul şi-n Binţinţi / Aripi frânte
româneşti / Lacrimi şi pe la Băneşti / Aurel
aviatorul, maistoraşul şi oşteanul / Azi l-a
plâns întreg Ardealul / Doame, când tot
„13” spunem / Noi ca neam nu vrem s-
apunem ! / Aripi frânte româneşti?! /
Nicidecum. Să nu gândeşti! / Vlaicule,
EROU învingător pe veci ne eşti”!
Prof. Liviu Dârjan
Preşedintele Despărţământului Astra
,,Fraţii Popeea’’ Săcele – Braşov
96
Coşbuc la Tismana (1866 - 1918)
Prof. univ. dr. Ion Mocioi
Trecerea poetului George Coşbuc
(1866 – 1918) prin Gorj n-a fost de scurtă
durată. Aici, în prietenoasa vale a
Tismanei, şi-a găsit clipe de linişte pentru
nopţile de creaţie, aerul proaspăt şi apa
îmbietoare a zilelor toride din verile
primelor decenii ale veacului XX, dar aici
a început şi durerea nefericirii sale.
A iubit cu dăruire natura acestor
locuri pline de istorie, cum a iubit şi
ţinuturile natale ale
Năsăudului şi pământul plâns
de veacuri al poporului
român. Din lumea satului, a
folclorului şi vitejiei a
plămădit sufletul poeziilor ce
le poartă în inimă tot
românul, le doinesc frunzele
codrului şi lanurile în bătaia
uşoară a vântului.
A iubit cu dăruire
oamenii, cu suferinţele şi
aspiraţiile lor, şi le-a cântat
„Balade şi idile”, „File de
tort”, „Cântece de vitejie”...
Îndrăgostindu-se de aceste
meleaguri şi oamenii lor, cu mândrie şi
entuziasm scria:
„Fericită eşti tu, Oltenie, ţară a Basarabilor,
între toate ţările locuite de români” 31.
În Gorj, Coşbuc a întâlnit oameni
prietenoşi, inimoşi şi devotaţi. Pe unii i-a
cunoscut înainte de a trece Carpaţii spre
Capitală, pe alţii numai la Târgu-Jiu şi
Tismana. Cu tipograful şi librarul Nicu D.
Miloşescu din Târgu-Jiu s-a întâlnit în
staţiunea Sângiorgiului românesc din
Transilvania, în casa directorului de şcoală
pensionar Mihai Domide şi a lui Octavian
Domide, fost coleg de şcoală al poetului
31
George Coşbuc, Din ţara Basarabilor, Fericita
Oltenie, în: „Albina”, IV(19 vol) p 334.
năsăudean32; despre acesta se vorbeşte
într-o broşură tipărită la Târgu-Jiu, în
tipografi a Miloşescu33.
După ce în 1889 s-a stabilit la
Bucureşti, Coşbuc a intrat în relaţii cu
tipografii, editorii şi librarii, cunoscându-i
îndeaproape pe editorii Constantin Sfetea
şi Nicu D. Miloşescu34 şi pe librarul
Gheorghe Sfetea35.
În 1894, a publicat în „Vatra”
(1894 -1896), revistă editată
cu ajutorul librarului Sfetea,
poezii ca „In opressores” şi
„Noi vrem pământ”, cu care
şi-a întărit popularitatea
câştigată ca poet.Împlinirile
poetului în pragul vârstei de
30 de ani sunt însă
multilaterale. Se căsătoreşte
în 1895 cu Elena Sfetea, sora
fraţilor Gheorghe şi
Constantin Sfetea, cu care
era prieten. În acelaşi i se
naşte un fiu, Alexandru, la
Craiova, unde locuiau
George Sfetea şi soţia
acestuia, Draga, de origine din Vârşeţ-
Yugoslavia.
Înrudirea lui George Coşbuc, cu
fraţii soţiei, Constantin în Bucureşti şi
George în Craiova, determină contactul
32 Gavril Soridon, Pagini despre Coşbuc, 1957, p,59 şi
urm. 33Băile alcalino-muriatice de la Sângiorigiul românesc,
Tg.Jiu, Tipografia lui D.Miloşescu, 1896, p. 11. 34 Nicu D. Miloşescu, n. La Cerneţi în 1858 sau 1860,
stabilit la Târgu-jiu din 1860, unde deschide o tipo-
litografi e de prestigiu. Moare la Târgu-Jiu în 1924. 35 Gheorghe Seftea, născut (al lui Oprea Seftea şi al
Mariei) în mai 1868, în Scheii Braşovului – oraş al
vechilor tipografi . S-a ocupat de comerţul cu cartea în
Bucureşti. După 1890 a fost contabilul Tipografiei lui
N.D. Miloşescu, la Tg.Jiu. La pensionare s-au stabilit la
Tismana. A murit în 1940: Vezi N.Chiţiba, Gheorghe Seft
ea, în : „Gorjanul”, XVII, nr. 13-14, 8-15 aprilie 1940,
p.5.
97
poetului cu Oltenia, dar şi relaţiile pentru
publicarea cărţilor sale în aceste oraşe.
Anul 1900, când este ales membru al
Academiei Române, aduce recunoaştere
deplină a valorii marelui poet şi publicist
român, luptător pentru luminarea sătenilor
şi pentru unirea Transilvaniei cu
România.Prin Nicu D. Miloşescu, Coşbuc
cunoaşte Târgu-Jiul sfârşitului de veac
trecut, unde unul din fraţii soţiei,
Constantin Sfetea, a fost, după 1890,
pentru un timp, contabilul tipografiei
prietenului lor36.
N. D Miloşescu întreţinea bune
relaţii cu George Sfetea la Craiova, unde a
participat în 1895 la expoziţia cărţii şi a
primit „Medalia de Argint”. Şi el trebuie să
se fi bucurat de naşterea lui Alexandru
Coşbuc, la Craiova, în acelaşi an. Mai
sigur, George Coşbuc îl vizitează pe
Miloşescu la Târgu-Jiu începând din 1899.
În acest an, în preajma expoziţiei pariziene
de carte din 1900, cu prilejul căreia a
primit „Menţiune onorabilă”, Miloşescu îl
solicită pe Coşbuc să-i redacteze o poezie
de reclamă. Poetul i-a compus un „Cântec”
– parodie după poezia „Revedere” de
Eminescu: „– Nicule, Nicuţule,/ Ce mai
faci drăguţule? / Că de când nu ne-am
văzut, / Şi de când m-am depărtat / Multă
marfă ai schimbat.// - Ia, eu fac ce fac de
mult ;/ Pe clienţii mei ascult / Dorinţa
ghicindu-le / Pofta împlinindu-le, / În toate
sezoanele / Cum doresc cucoanele.// şi mai
fac ce fac de mult / Gustul lumii-l tot ascult
/ Şi pe placul tuturor,/ După gând şi după
dor/ Am făcut un paradis/ Plin cu marfă
din Paris.// -Nicule, cu raft uri pline,/
Vreme trece, vreme vine, / Şi de criză când
nu duci/ Marfă multă tot aduci.// - Ce mi-i
vremea, când de veacuri / Ce-i frumos nu
şade-n rafturi, / Că am cliente bogate / Şi
cu gusturi rafinate / Şi mai am printre
clienţi/ Cei mai fercheşi din băieţi;/ şi de-i
criză ori de nu-i, / Eu am muşterei destui,/
Şi la mine se găseşte, / Tot ce-n lume se
iveşte / Tot ce sufl etul doreşte. / Cu stimă,
Nicu D. Miloşescu”
36 Cornel Cârstoiu, Coşbuc la „Lumina satelor”, în :
„Ramuri”, Craiova, an IX, nr. 9 (99), 15 septembrie 1972,
p. 15.
Poezia nu a fost semnată de
George Coşbuc din raţiuni lesne de înţeles;
a fost publicată şi în foaia volantă
„Prevederea” a librăriei editorului
gorjean37. Ea este, însă, prima din şirul
lung de colaborări coşbuciene la revistele
gorjene dintre anii 1899 şi 1915.
Legătura mai strânsă cu Gorjul o va avea
poetul la începutul noului veac, când
George Sfetea, cumnatul său, ieşit la
pensie, îşi vinde proprietatea din Craiova şi
îşi clădeşte o vilă la Tismana, unde poetul
va veni în fiecare an până în 1915. Mai
întâi, în anul 1900, Miloşescu îşi face vilă
şi construieşte o piscină pentru păstrăvi la
Tismana. Probabil tot el îşi determină
prietenul craiovean să ridice aproape de
mănăstire „Vila Sfetea” pentru care
licitează cu banii acestuia, la 13 octombrie
1901, locul de amplasare38.
Din 1902, familia Coşbuc îşi
petrecea vacanţa la Tismana. Veneau de la
Bucureşti, se opreau la Casa Miloşescu din
strada Tudor Vladimirescu – Târgu-Jiu,
apoi se îndreptau spre Tismana cu brişca
lui Ion Luculescu39.
Coşbuc a devenit un cunoscut al gorjenilor.
Din 1901, până în 1909, a fost un statornic
colaborator al revistei târgu-jiene
„Şezătoarea săteanului”; în anii 1905 –
1907 a făcut parte din comitetul ei de
redacţie, ca preşedinte de onoare40. A
publicat în această revistă câteva poezii –
„Tricolorul”41, „Armân mine, român tine”
(traducerea unui cântec popular din
Macedonia)42 şi „Apoi – vezi”43 – şi
37 Vezi „Prevederea”, foaie a Librăriei N.D Miloşescu,
Târgu-Jiu f.a Vezi şi C. Cârstoiu, op. cit şi „Lumina
satelor”, Târgu-Jiu, 7 decembrie 1899 38 Vezi actul judiciar nr.1314 din 6 aprilie 1902, pentru
un loc în vatra mănăstirii la Tismana (lotul nr. b 63, în
suprafaţă de 2523 mp, la preţul de 600 lei). 39 C.Cârstoiu, Coşbuc şi Gorjul, în : „Gazeta Gorjului”,
Tg.Jiu, I nr. 19, 22 iunie 1968 40 Vezi şi C.Cârstoiu, Coşbuc, colaborator şi preşedinte
de onoare al revistei gorjene „Şezătoarea satului”, în:
„Jiul literar-ştiinţifi uc”, Tg.Jiu, Liceul „Tudor
Vladimirescu”, anul IV, nr. 1-2, iunie 1972, p, 13-15,
reprodus şi în: „Gazeta Gorjului”, Târgu-Jiu, anul V, nr.
536, 2 iulie 1972. 41 Vezi „Şezătoarea săteanului”, Târgu-Jiu, 1906, nr. 3
(martie), p. 82-83 42 Ibid., 1907, nr. 2 (februarie), p. 53-54. 43 Ibid., 1909, nr. 12 (decembrie), p. 8
98
numeroase articolaşe de informare şi
educare a oamenilor de la sate – cum sunt:
„Tradiţii eroice”44, „Anologia în
medicină”45,„Cultul frăsinelului”46,
„Nervozitatea veacului”47 şi altele, unele
semnate cu psudonime48.Cel mai bogat an
al colaborării la „Şezătoarea săteanului” a
fost 1906. Coşbuc a colaborat şi la revista
„Amicul tinerimei”49 a Gimnaziului
„Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu,
editată de directorul Iuliu Moisil,
năsăudean şi prieten cu poetul.
Şederea la Tismana a fost pentru
Coşbuc loc de odihnă şi de apropiere faţă
de fraţii soţiei şi de prieteni, dar mai ales
loc de meditaţie şi de creaţie. De la
Tismana, ani de-a rândul, poşta a dus spre
redacţii de reviste şi editori scrisori cu
poezii şi alte materiale de publicat.
Este adevărat, vacanţele erau plăcute şi
aduceau la Tismana şi alte personalităţi şi
prieteni. Profesorul Gheorghe Gârbea din
Bucureşti a venit deseori la Tismana. Din
iniţiativa lui, Coşbuc a construit un chioşc”
de odihnă şi creaţie, care-i poartă şi azi
numele.
Nelipsit la Tismana era compozitorul
Alfons Castaldi50. Câţiva ani a venit aici şi
sculptorul Constantin Bălăcescu51 de la
care se păstrează şi în registrul familiei
Sfetea o însemnare din 16 august 1908:
„Am fost în anul 1907-1908 şi sper să
continui a veni în această splendidă
localitate plină de aer, de linişte şi
inspiraţii!... Numai eu şi Bădia Gheorghe
(Coşbuc) ştim cât preţuieşte vila lui
Sfetea”52. Au fost şi alţi cunoscuţi ai
poetului care l-au vizitat la Tismana.
44 Ibid., 1901, nr. 7-8 (februarie-martie), p. 233-241 45 Ibid., 1905, nr. 10-12 (octombrie-decembrie), p.290-
294 46 Ibid., 1906, nr 7-8 (iulie-august), p. 204-207 47 Ibid., 1907, nr. 4 (aprilie), p. 102-105 48 Sergiu Cujbă (presupunere după stilul articolelor) 49 Vezi „Amicul tinerimei”, Târgu-Jiu, 1908, nr. 12, p.
269-274, unde a publicat poezia „Viteazul
scufundător”. 50 Alfons Castaldi (1874 - 1942). 51 Registrul „Vilei Sfetea” s-a păstrat la prof. Anton
Neamţu din Tismana 52 Constantin Bălăcescu (1898) de la Târgu-Jiu. A lăsat la
„Vila Sfetea” o sculptură mică „Tudor Vladimirescu”,
care s-a pierdut).
Cei mai apropiaţi lui Coşbuc, pe
lângă George şi Draga Sfetea, au fost Nicu
Miloşescu şi copiii lui, cele două fete –
Ştefania (n. 1888) şi Irena (n.1890) şi un
băiat, Numică (n. 1898). Ştefania
Miloşescu, pictoriţă, i-a cerut poetului să-i
scrie versuri în album; Coşbuc i-a scris pe
o fotografie: „Fetele care au album / Fug
după poeţi pe drum, / Dau prin apă, dau
prin foc / Şi-i gonesc din loc în loc./ Peste
văi, peste răzoare, / Peste câmpuri şi
ponoare / Pân-ce-i prind, de le scriu bieţii. /
Vezi, aşa păţesc poeţii, / În oricare loc se
duc. / O spun eu, / George Coşbuc”.
Soţia poetului, aflând de dedicaţie,
va adăuga pe fotografie, pentru Stefania:
„E frumos ce spun poeţii,/ Şi-i frumos
versuri s-aduni,/ Dar nu crede,
domnişoară,/ Toţi poeţii spun minciuni./
Elena Coşbuc”.
Coşbuc e informat asupra acestui catren şi
conchide alăturat: „Vezi, aşa e-n lumea
asta/ Când te dă de gol nevasta”53. Toate
aceste versuri lasă să se întrevadă marea
prietenie dintre familiile Coşbuc şi
Miloşescu, aflate şi în vara lui 1909 la
Tismana. Irena, fata mai mică a lui
Miloşescu, a primit şi ea o fotografie de la
Coşbuc, în august 1912, purtând ca
dedicaţie o strofă din „Păstoriţa”, poezie
cunoscută din volumul „Balade şi idile”
(1893) : „Noapte bună, soare sfânt,/ Până
mâne, noapte bună!/ Mâne iar vom fi-
mpreună/ Tu să râzi şi eu să cânt./ Mâne
până-n zori te scoală,/ Adă flori de-argint
în poală/ Şi le-aşterne pe pământ!”54.
Textul se potrivea „Nepoatei Irina, la
Tismana”, ajunsă la vârsta de 22 de ani cu
fire veselă şi zburdalnică, îndrăgită de
George Coşbuc şi de familia lui.
Alexandru Coşbuc, fiul poetului,
întors la Bucureşti, îi trimite o scrisoare
Irenei, la Târgu-Jiu, în 24 august 1912,
ajunsă la destinaţie în 7 septembrie. Cartea
poştală era o fotografie cu portretul-bust al
tânărului care-i purta dragoste, după câte se
53
După Cornel Cârstoiu, Coşbuc la Tismana, în: „Gazeta
Gorjului”, Anul I, nr. 24, 27 iulie 1963 54 Ibid., loc. cit, poezia
99
întrevede din textul scris cu afecţiune şi
umor:
„Drăguţa mea Irină,
M-am grăbit aşa de mult încât am
cam întârziat cu scrisul. Totuşi, cred, cartea
prezentă nu-i la timp prost sosit mai ales-
rogu-te – că-i cu mutra subsebmnatului.
Gioconda-n perspectivă! Teatrul l-am
trimes.
Sărutări de mâini, complimente etc.
Celor în drept. Te pup, Alexandru”.55
În anul următor familia Coşbuc nu şi-
a petrecut vara la Tismana, ci în
Transilvania, dovadă paşaportul şi vizele
de ieşire-intrare repetată prin punctul
Predeal-Gară56, pentru poet, soţia sa
Elena, în vârstă de 43 de ani, şi fi ul lor
Alexandru – de 18 ani.
Se presupune că în vara anului 1914
familia Coşbuc a fost la Tismana. Sigur
este că în 1915, în august, era la „Vila
Sfetea”, împreună cu italianul Ramiro
Ortiz, mărturie fiind, între altele, şi
fotografia poetului şi a oaspetelui lângă
„Fântâna Basarabilor” din apropierea
Mănăstirii Tismana şi a „Chioşcului lui
Coşbuc”57. R. Ortiz l-a sprijinit pe poet în
traducerea „Divinei comedii” a lui Dante,
deşi acesta învăţase italiana încă din anul
1902.
Cu câţiva ani mai târziu, la 30 iulie
1922, Ramiro Ortiz scria „În amintirea
zilelor petrecute la Tismana cu George
Coşbuc în 1915 (...): Cu toate că ideile
noastre (despre „Divina comedie”) erau
divergente, ba uneori chiar diametral
55
Idem, Alexandru Coşbuc. Însemnări inedite cu prilejul
comemorării morţii sale, în: „Gazeta Gorjului”, anul I, nr.
30, 7 septembrie 1968, p. 6 56 Paşaportul cu nr. 42361 din 25 iunie (8 iulie) 1913.
Viză de ieşire prin Predeal-Gară la 11 iulie 1913 şi viza
de întoarcere la 28 septembrie 1913. Alte vize de ieşire-
intrare prin acelaşi punct sunt între datele de 1 octombrie
1913 şi 16 mai 1914 – vezi Cornel Cârstoiu, Coşbuc la
Tismana, loc. cit. Şi Gavril Soridon, Pagini despre
Coşbuc, Bucureşti, S.S.I.F, 1957, p.20, 67-71. Paşaportul
s-a păstrat la Mişu Popescu din Tismana, care a fost
căsătorit cu Zagorea; nepoată a Dragăi Sfetea; a ajuns
apoi la prof. Constantin P. Popescu din Târgu-Jiu, oferit
ulterior profesorului Cornel Cârstoiu din Târgu-Jiu 57 Fotografia „La Tismana, Coşbuc cu R. Ortiz” a fost
publicată în „Contemporanul”, Bucureşti, nr. 37
(1040), din 16 septembrie 1966
opuse, discuţiile noastre păstrau
seninătatea şi calmul unor dialoguri
platonice – niciodată tânărul n-a uitat
respectul şi cuvioasa admiraţie ce se
datorau pletelor albe şi geniului nemuritor
al bătrânului înţelept care-i făcea cinstea de
a sta de vorbă cu el; după cum niciodată
bătrânul nu a abuzat faţă de tânăr, de
autoritatea ce anii şi numele lui glorios i-o
confereau.
Procedurile erau printre cele mai
delicate. O carte uitată deschisă pe masa
din grădină cu câteva rânduri însemnate
alături cu creionul, reprezentând felul
obişnuit al tânărului de a sprijini afirmaţiile
sale cu cele ale unor oameni mai cu
greutate; nişte însemnări adăugate de
bătrân lângă rândurile însemnate cu
creionul erau felul lui obişnuit de a
răspunde atunci când cu greu am fi putut să
ne înţelegem printr-o discuţie orală.
Păstrez cu sfinţenie aceste cărţi cu
însemnările lui Coşbuc şi când le citesc,
parcă îmi aduc aminte de acele clipe de
neuitat când în tăcerea solemnă a nopţilor
de vară, adâncurile de umbră ce se
deschideau în pădure (acolo unde raza lunii
călătoare printre vârfurile copacilor nu
izbutea să pătrundă prin desul frunziş) luau
înaintea ochilor noştri înfăţişarea prăpastiei
infernale; muntele de faţă lua forma
Sfântului munte al Purgatoriului şi stelele
sclipind deasupra capetelor noastre ni se
păreau a se învârti cu cereasca melodie de
care Dante pomeneşte în Paradis. Ramiro
Ortiz”
La Tismana, în 1915, au fost prezenţi la
„Vila Sfetea” nu numai familia Coşbuc şi
Ramiro Ortiz, ci şi compozitorul Alfons
Castaldi, dr. V. Lucaci, Dinu Cesianu şi
Gheorghe Dumitrescu – Bumbeşti.
Discuţiile de la „masa fraţilor” în casa
Sfetea erau însufleţite de „badea
Gheorghe” – cum i se spunea lui Coşbuc.
Alexandru Coşbuc era „bine
făcut, vesel în tot timpul, urma în toate pe
tatăl său şi încă de mic recita multe din
poeziile cuprinse mai ales în volumul
„Balade şi idile”. „Oi fi eu cineva, dar
Alexandru mă va întrece”, îi plăcea să
spună, lui George Coşbucdupă cum
100
mărturisea un cunoscut din Tismana al
poetului. În ziua de 25 august 1915 şi-a
sărbătorit la Tismana împlinirea a 20 de
ani. O întâmplare fatală avea însă să-l
smulgă curând pe Alexandru din sânul
familiei şi să-l facă nefericit pe poetul ce
şi-a iubit atât de mult fiul.
În ziua de 26 august 1915,
dimineaţa, Alexandru Coşbuc a plecat de la
Tismana la Târgu-Jiu, cu maşina
prietenului său bucureştean Ion I.
Alexandrescu-Stâlpeanu, urmând să se
întoarcă după-amiază.
La întoarcerea din Târgu-Jiu spre
Tismana, între Băleşti şi Corneşti, la km. 9,
maşina, după ruperea barei de direcţie, s-a
aruncat în şanţul din stânga şoselei,
accidentul afectându-i grav pe pasageri.
Şoferul a murit pe locul accidentului,
Alexandru-Stâlpeanu şi Alexandru Coşbuc
au fost luaţi în stare gravă, într-o căruţă cu
boi, şi duşi spre Spitalul din Târgu-Jiu.
Prietenul-proprietar al maşinii a
murit pe drum. Alexandru Coşbuc, lovit la
cap, a decedat după intrarea pe poarta
Spitalului din Târgu-Jiu, strada Unirii nr.
114, în aceeaşi zi de 26 august 1915, orele
20.58 Certifi catul medical nr. 82 de
„verificare” a morţii a fost semnat de dr.
Nicolae Haşnaş, iar actul de deces are nr.
199 şi se află în Registrul stării civile
pentru morţi pe anul 1915, fila 204, al
Consiliului popular al municipiului Târgu-
Jiu. Părinţii lui Alexandru l-au aşteptat
neliniştiţi la Tismana şi, neavând nici o
veste, au pornit seara, târziu, pe jos, spre
Târgu-Jiu. Au ajuns la prietenul lor Nicu
Miloşescu şi au aflat, cu durere imensă,
pierderea unicului lor copil. Nefericita
întâmplare a întunecat pentru întotdeauna
sufletul marelui George Coşbuc, grăbindu-i
sfârşitul.
Drama prin care a trecut poetul a fost
consemnată cu compasiune de scriitorii
vremii. Tudor Arghezi scria într-o tabletă:
„De la un timp din Goerge Coşbuc
rămăsese o schemă palidă şi fugară. Îl
zăream ascuns în pălăria lui mare trasă pe
58 Vezi Cornel Cârstoiu, Alexandru Coşbuc.Însemnări
inedite cu prilejul comemorării morţii sale,loc. cit.
frunte. Îşi pierduse băiatul... Lovitura fatală
n-a cruţat nici pe tată, nici pe poet. Fără
voie, târât spre sufletul lui de o tulburare
instinctivă, l-am salutat odată, făcându-i
loc pe o margine de bulevard şi ochii lui s-
au uitat spre mine speriaţi. Şi Nicolae Iorga
nota: „O mare nenorocire a atins pe George
Coşbuc. N-a fost om care, ştiind bucuriile
şi durerile unui părinte, să nu-şi şteargă o
lacrimă atunci când inima cea mare
sângera pe cea mai înspăimântătoare rană
care niciodată nu se poate închide”.
Poetul însuşi şi-a exprimat starea
fără ieşire în versuri de o mare gravitate :
„Oricând ochii îi ridic/ Şi-ţi văd sfântul
chip, băiete, / Sânge – apoi îţi văd prin
plete / Şi-apoi nu mai văd nimic”. Pe locul
accidentului, Coşbuc a ridicat o cruce de
piatră şi a săpat o fântână, în amintirea
fiului dispărut. În paraclisul Mănăstirii
Tismana, împreună cu George Sfetea, a
pus trei vitralii, ca semn al durerii fără
seamăn şi al nefericirii sale. Trei ani mai
târziu, la 9 mai 1918, când nu împlinise
încă 52 de ani, Goerge Coşbuc a pornit pe
drumul fără întoarcere, chemat parcă de
umbra îndrăgitului fiu. Prietenii l-au însoţit
până la locul de contopire cu natura în
pământul odihnitor din Cimitirul Belu.
Elena Coşbuc, soţia poetului, a
trimis în fiecare an al însingurării sale, la
serbarea de sfârşit de şcoală, cărţi cu
menţiunea „Pentru fiii şi fiicele Tismanei,
ca să-şi amintească de badea Gheorghe”. În
1930, Elena Coşbuc a fost invitată de
gorjeni la Tismana, la inaugurarea noului
local de şcoală, care avea să poarte numele
lui George Coşbuc. Bolnavă fiind, a
răspuns printr-o scrisoare: „Regret foarte
mult că nu pot luat parte la inaugurarea
noului local de lumină la a cărui înfăptuire
aţi lucrat cu toţii atât de inimos.
≈
101
IX. OAMENI DE PESTE PRUT
Marele doctor de la Răzeni, R. Moldova
Valentina BUTNARU
GRIGORE BIVOL a ales să
meargă la o şcoală de comerţ, deşi tatăl
său, Clementie Bivol, şi-a dorit să-şi
vadă băiatul doctor. Avea el o înţelegere a
sa despre lucruri şi despre viaţă. Grig nu
l-a ascultat, a învăţat la şcoala de comerţ şi
chiar a lucrat câţiva ani la una din
alimentarele din centrul Chişinăului. A dat
admiterea la Medicină fără să
le spună părinţilor. Înştiinţarea
i-a venit acasă, la Răzeni, şi
primul care a citit-o a fost chiar
tata… A fost unica
neînţelegere între ei…
A devenit un nume de
referinţă în medicina de la
Chişinău şi în medicina
românească. Un doctor cu har
de la Dumnezeu, dar şi cu
multă şcoală, a devenit prin
munca sa, un simbol al
victoriei efortului continuu
asupra inerţiei şi comodităţii.
Conferenţiar, profesor, şef de catedră,
terapeut principal al Ministerului Ocrotirii
Sănătăţii, deţinător de titluri, posturi şi
distincţii, niciodată n-a fost sclavul
orgoliilor. Toate au venit firesc, îi vin bine
pe statură şi le poartă cu demnitate,
doctorul şi omul Grigore Bivol rămânând
un om liber care îşi onorează datoria şi
meseria aleasă, la cel mai înalt grad de
conştiinciozitate.
L-am cunoscut în ”85-”86.
Aveam un ulcer cronic care îmi amintea în
fiecare toamnă şi primăvară de un stomac
cu o gastrită dobândită metodic, în anii de
şcoală şi cei de facultate, când pe primul
plan erau învăţătura, disciplina, sacrificiul,
şi nu confortul psihologic sau regimul
alimentar. Eram în faza când nu puteam
face nimic, crampele erau prezente zi şi
noapte, indiferent de dispoziţia mea, de
program sau de regim. Eram angajată la
unica revistă de medicină pe atunci,
”Ocrotirea sănătăţii”. A intrat în biroul
nostru de la redacţie, a salutat politicos, eu
am mimat un zâmbet
crispat drept răspuns, şi
prima lui întrebare a fost:
”Mă scuzaţi, aveţi gastrită
sau ulcer?” Am înlemnit.
N-am crezut în vrăjeli
niciodată, dar aici avem în
faţă un om care concura cu
legenedele despre
ghicitoare care se uită la
tine şi ”văd totul”. Mi-a
spus foarte scurt că a doua
zi, la opt dimineaţa, mă
aşteaptă la el la cabinet…
M-am dus. Am
rămas şi mai surprinsă de întrebările pe
care mi le punea. Peste ani, am mers de
mai multe ori în acel birou, însoţind
prieteni şi rude cu anumite probleme, şi am
fost de faţă când le punea acelaşi gen de
întrebări. La prima vedere, nu aveau nicio
legătura cu boala sau cu problema. De
fapt, ştia răspunsul dinainte… Erau
primele mele experienţe în cunoaşterea
unor doctori cu atitudine individuală
pentru pacient, în tratamente pe princiipii
psihologice. Mai târziu, am cunoscut şi
alţi doctori de excepţie de la noi, despre
care am scris nu o dată. Cu toţii urmaşi ai
Şcolii Testemiţeanu, ai Şcolii Ghidirim,
sau ai altor şcoli bune, ei au pus bazele
102
unei medicini moderne naţionale la
Chişinău. Grigore Bivol nu doar face parte
din această pleiadă, ci este reprezentativ…
Odată, a venit la redacţie total
răvăşit. ”Ai auzit ce s-a întâmplat cu
corabia ”Nahimov”? Ştii că zilele trecute
eu am fost la Odesa să cumpăr moartea
pentru mine şi pentru toată familia mea şi
fata de la ghişeu n-a vrut să mi-o vândă?
Mi-a închis geamul în nas. Făcusem un
drum cu maşina de la Chişinău la Odesa şi
am întârziat cu câteva minute. Am rugat-o
insistent să-mi vândă acele bilete, dar ea
nici n-a vrut să audă. Am fost foarte
supărat, mai ales că familia mea era
supărată pe mine. Le promisem copiilor
acea croazieră… Acum, când am aflat ce
s-a întâmplat cu cei de pe ”Amiralul
Nahimov”, mă gândesc la îngerul meu
păzitor care a avut grijă de noi toţi şi la
semnul ce mi s-a dat…”
Peste ani, însă, a avut de trecut
printr-o încercare mult mai crudă. O boală
grea şi îndelungată a curmat firul vieţii şi
visele Doamnei sale, Eugenia Bivol, un
doctor cu vocaţie pe care o aştepta o
carieră strălucită A îngrijit de ea cu
devotament şi sacrificiu. A înfruntat
durerea bărbăteşte, cu multă demnitate.
L-am găsit peste câteva zile după
înmormântare în Secţia Nefrologie a
Spitalului Clinic Republican, pe care
Doamna a condus-o timp de mai mulţi
ani… Venise să predea biroul ei, ordona
hârtii, notiţe, cărţi… Presupun că trecea
prin nişte emoţii de nedescris, dar avea o
expresie senină şi resemnată care te
cutremura. În aceleaşi zile, aştepta şi
primul nepoţel, de la fiica Steluţa. Viaţa
mergea mai departe şi îşi cerea drepturile.
De atunci încoace, e şi tată, şi mamă pentru
copiii săi, Steluţa şi Octavian, şi bunic, şi
bunică pentru nepoţii săi, Daniel, Diana-
Janice şi Cosmin…
Este genul de doctor de sfaturile
căruia e greu să nu asculţi. Calmul lui
olimpic, cunoştinţele venite nu doar din
experineţă dar şi din lecturi selecte, pot
schimba atitudinea pentru viaţă a oricărui
pacient. Fericiţi cei care au ajuns la timp
în cabinetul lui, viaţa lor s-a schimbat cu
siguranţă în bine. Modul lui de viaţă este
un model demn de urmat: are un regim
alimentar moderat, nu fumează, face sport
de-o viaţă întreagă, împreună cu alţi
prieteni din elita medicală de la noi, care
merg la badminton săptămânal, chiar şi la
cantonamente şi spartachiade… Citeşte
mult, are darul scrisului, este un orator şi
un predicator demn de admiraţia colegilor
şi a studenţilor.
Îngrijit, dar fără a fi rigid; ordonat,
dar fără a fi pedant; binevoitor, dar cu
multă demnitate; cu multă autoritate, dar
fără a fi autoritar; răbdător şi tolerant, cu
un fin simţ al umorului, este cel în jurul
căruia se adună oamenii. Vorbeşte calm şi
cu blândeţe, dar convingător şi apăsat. Îi
port un respect deosebit şi îl admir pentru
constanta acestor calităţi, aceleaşi despre
care vorbesc şi colegii Domniei Sale.
A fost un lider în promoţia sa. ”Era
mai în vârstă decât noi, ştia mai multe,
avea o experienţţă de viaţă şi era mult mai
responsabil decât noi toţi. Îl ascultam şi îl
respectam, deşi niciodată n-a fost
autoritar… Binevoitor şi obiectiv, şi-a
respectat şi el colegii şi s-a bucurat de
orice succes al lor. Știe să împartă cu ei
orice bucurie, fără urmă de invidie sau de
aroganţă”, - spune azi prof. Ion
Moldovanu, unul dintre colegii şi prietenii
de facultate.
Zilele trecute l-am auzit pe actorul
Dorin Vişan, spunând într-o emisiune
televizată: ”Blaga scria că veşnicia s-a
născut la sat. Eu zic, şi cumsecădenia.
Dacă moare satul românesc, moare şi
cumsecădenia românului. Nesimţirea,
însă, este veşnică şi nu va muri niciodată.”
Cumsecădenia doctorului Grig Bivol
vine de la Răzeni, de la tata şi mama, de la
bunici, de la înaintaşii noştri din Sfatul
Țării – Elena Alistar, Ion Inculeţ, Ion
Pelivan, de la tot neamul românesc…
Grigore Bivol e o pasăre rară în peisajul
autohton moldovenesc. Îi urez să
molipsească cât mai mulţi tineri de
omenie, devotament şi profesionism.
103
SCRISOARE către profesorii de literatură română de pretutindeni
Virgil Raţiu, Aurel Podaru, Icu Crăciun, Iacob
Naroş, Andrei Moldovan, Sever Ursa
Societatea Scriitorilor din Bistriţa-
Năsăud a organizat în zilele de 3 şi 4
octombrie 2013 un simpozion cu tema
Opera lui
Pavel Dan în liceu, la Beclean
(Colegiul Naţional Petru Rareş), Bistriţa
(Casa de Cultură a Sindicatelor) şi Maieru
(Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu). Au
participat scriitori, profesori, autori de
programe şi manuale şcolare. A avut o
prezenţă activă şi profesorul
universitar şi scriitorul Sergiu Pavel Dan,
fiul prozatorului. Reuniunea a fost
prilejuită şi de apariţia operei complete a
lui Pavel Dan în ediţie critică (trei volume
îngrijite de Aurel Podaru, cu un studiu
introductiv de Andrei Moldovan, Editura
Eikon, 2012), cât şi de interesul mare care
l-a provocat reeditarea în acest mod a
scriitorului ardelean, în multe din
periodicele culturale din ţară.
Participanţii la simpozion au
relevat importanţa pe care o au nuvelele
prozatorului în contextul prozei româneşti
interbelice, o surprinzătoare îmbinare de
tradiţionalism, modernitate şi fantastic, aşa
cum rezultă din receptarea critică aplicată,
de un interes mereu în creştere. Este faptul
care nu doar că ar justifica predarea lui
Pavel Dan în cadrul orelor de literatură din
liceu, ci ar reclama un astfel de demers.
S-a afirmat că programele şcolare
sunt permisive, centrate pe competenţe,
dând multă libertate iniţiativei
profesorului, aşa că nimic nu s-ar cere
modificat în acest sens. Prozele scriitorului
ardelean ar putea ilustra diferite teme în
cls. a IX-a sau structuri narative în cls. a X-
a, la fel de bine cum ar putea întregi
imaginea despre direcţiile prozei
interbelice în cls. a XI-a. Apoi, putem avea
în vedere şi propunerea unor cursuri
opţionale.
Credem că luarea în seamă a unui
scriitor precum Pavel Dan, în vederea
propunerii operei sale pentru studiu în
liceu, ar fi de natură să întregească
imaginea despre nuvelistica românească, să
evite şablonizarea predării determinată nu
de puţine ori de rutină, să stârnească
interesul elevilor prin noutatea perspectivei
asupra realităţi, prin intermediul unor
valori durabile. Sunt doar câteva dintre motivele pentru
care îi invităm pe profesorii de literatură
română să reconsidere opera lui Pavel Dan,
să cugete în ce măsură luarea în seamă a
prozei sale ar fi în beneficiul elevilor, iar
dacă vor considera că este oportun să o
propună discipolilor lor, să procedeze în
consecinţă, având toată libertatea în acest
sens.
Ştim că lucrurile nu sunt foarte
simple, că luptăm deseori din greu cu
inerţia, dar există un început în toate.
Participanţii la simpozionul Opera lui
Pavel Dan în liceu (prin Icu Crăciun )
104
OPINII :
„Astra Năsăudeană”, la un nou început
Victor Ştir (Mesagerul )
Publicaţia „Astra Năsăudeană” a apărut în august 2013
cu numerotarea anul I, nr. I (27), ceea ce sugerează o nouă serie.
Fondată la 1 decembrie 2005 de Ioan Seni, revista a apărut în 26
de numere până în luna februarie a acestui an, şi în textul „Gânduri
de început” scrie că noua revistă este deschisă cercetătorilor zonei
Năsăudului sau ai altor spaţii, că vor fi promovate modele de succes
şi se va manifesta atenţie şi faţă de debutanţi, publicaţia urmând a
fi distribuită gratuit. Cu entuziasm este salutată apariţia de
prof.univ.dr. Dumitru Acu, preşedintele „Asociaţiunii Astra”, care
scrie „Da, într-adevăr, bucuraţi-vă! O nouă revistă apare pe cerul
înstelat al Astrei”. În continuare, după lista cu numele astriştilor
năsăudeni, sunt prezentate activităţile cercurilor Astra de către
Floarea Pleş, preşedinta Cercului Astra Oraş Năsăud, apoi implicarea
în evenimente din ţară. Urmează texte pe tematică religioasă, evocări, amintiri de mare diversitate în ce priveşte
conţinutul; îi amintim pe mitropolitul Şaguna, profesorul Scurtu, generalul Grigore Bălan, Emil Rebreanu sau
colonelul Liviu Rusu. Dr. Adrian Onofreiu, semnatarul textului „Un model atitudinal: Nestor Simon (1862-1915)”,
procedează la o prezentare susţinută cu citate şi indicarea surselor biobibliografice. Cronică literară, note de
călătorie, texte despre învăţământul grăniceresc de altădată sau despre cel de azi întregesc portretul publicaţiei,
ce se închide cu o revistă a presei, care se ocupă atât de publicaţii din zona noastră, cât şi din ţară.
Marea provocare a colectivului redacţional este să apere publicaţia de veleitari, îndeosebi lirici, altfel,
tehnoredactată cu grijă, tipărită pe hârtie bună şi având texte frumoase, „Astra Năsăudeană” promite.
105
Revista „Astra Năsăudeană”, nr. 2
Virginia Brănescu (Răsunetul )
De curând a apărut, la Editura Venus Star din Năsăud, numărul 2 al revistei Astra Năsăudeană, a
cărei director este prof. Ioan Seni, redactor şef prof. Mircea Daroşi şi având un colegiu de redacţie
format din 14 membri, truditori întru dezvoltarea şi cultivarea
limbii române, precum şi educarea tineretului în spiritul
tradiţiilor bune ale poporului nostru. Acum, când globalizarea
tinde să dezrădăcineze popoarele din specificul lor, voci alese
se ridică împotriva deznaţionalizării, cu buna credinţă că
în U.E. fiecare popor trebuie să vină cu propria-i cultură şi
specificitate. Apărută într-o ţinută grafică frumoasă, noua
revistă adună un bogat material editorial, de spiritualitate
românească, poezie, proză, eseu, analize, recenzii,
etnografie, istoria Năsăudului (oameni şi fapte), sau vorbeşte
despre diverse comunicări apărute anterior sau recent în
presă.Într-un amplu breviar scris de prof. Seni, dar şi-ntr-o
serie de altarticole, revista imortalizează momentele
întâlnirilor astriştilor năsăudeni cu astriştii altor judeţe sau
chiar din diaspora, aceste întâlniri având ca scop unirea prin
tradiţie, organizarea unor acţiuni care urmăresc dezvoltarea
limbii române, promovarea optimismului, a sincerităţii şi a
bunului gust, recâştigarea încrederii românilor în propriile forţe, deci, ridicarea morală a poporului
nostru.
De bun augur este apropierea de conducerea Ligii Scriitorilor din România, prin înfiinţarea unei
filiale în Năsăud, a cărei preşedinte este neobositul scriitor Ioan Mititean
Pertinentele recenzii ale prof. Mircea Daroşi ridică valoarea literară a scrierilor năsăudene
astriste. Atragerea unor buni scriitori de origine năsăudeană şi a acelora care, răsfoind arhivele, fac
portretul luptătorilor pentru emanciparea poporului român, sunt semnele care atestă bunul gust şi
responsabilităţile culturale a celor ce o redactează.Revista este finanţată de Consiliul Judeţean
Bistriţa-Năsăud, prin Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” şi, deocamdată, apare numai
semestrial. În speranţa că se vor găsi încă noi sponsori, urăm revistei Astra Năsăudeană un an
rodnic şi noi succese spre realizarea idealurilor astriste.
106
,,Prizonierul lui Barbă Neagră’’
(Ed. Venus Star, 2014)
- roman de aventură -
de Cristina Iuga, director editură
- fragment -
,,[...] -59
Căpitanul nostru are un simţ al
umorului care ar putea băga în mormânt pe
oricine. Să vedeţi numai ce i-a făcut anul acesta
piratului Stede Bonnet. Pe atunci ne-am bucurat
de o pradă şi mai bogată decât aceasta şi ne
pregăteam să acostăm pe unul dintre malurile
râului Pamlico pentru a carena60
corabia…
- Dar cât de des carenaţi vasul? îl întrerupse
Adolfo, curios.
- Cel puţin o dată la trei luni, obligatoriu.
- Atât de des?!
- Dar la ce te aştepţi? După ce se umple
carena de scoici, alge şi tot felul de mizerii care
se lipesc de ea, cum să nu o cureţi? O roade din
plin carul corăbiilor!
Doctorul observă privirea ciudată a tânărului
şi înţelese că era nevoie de o explicaţie.
- La carul corăbiilor i se mai spune şi viermele
teredo, îl lămuri. Este un fel de moluscă
prevăzută cu o cochilie tare. Roade lemnul
corăbiilor strat după strat, ca nişte termite,
produce ouă şi e în stare să transforme carena
într-o sită! Este cel mai periculos! De aceea noi
avem fundul vasului întărit bine cu un strat dublu
de lemn, între care s-a pus pâslă şi smoală, prin
care nu trece viermele nici de-ar fi de fier! Naiba
să-l ia de vierme! Carenarea e grea şi se face în
principal din cauza lui. Întâi, trebuie să cauţi un
loc sigur şi pustiu unde să poţi scoate tunurile şi
culca vasul pe o parte. Apoi se răzuieşte carena şi
se unge cu un strat de seu sau smoală. Aşa se
face, fiindcă vezi, nu oricine îşi permite să
cumpere lemn de cedru din Bermuda, care este
cel mai rezistent la carii la ceasul acesta! Da,
domnule! Lemnul acela te ţine mult şi bine!...Dar
să revenim la ale noastre. Cum vă spuneam, încă
ne aflam în largul coastelor Carolinei, când am
văzut un vas la orizont – era corabia lui Bonnet.
El fusese pe vremuri ofiţer şi luptase în timpul
războiului de succesiune, fapt pentru care nu ştia
mare lucru în tainele navigaţiei. Se retrăsese din
armată cu gradul de maior. Fusese un domn cu
totul şi cu totul desăvârşit! Era proprietarul unei
59
întâmplarea care urmează este reală. (n.a.) 60
a curăţa fundul unei corăbii de scoicile şi algele care s-au lipit în timp. Pentru acest lucru vasul trebuia dus pe plajă şi aplecat pe o parte. (n.a.)
plantaţii de trestie de
zahăr din Bermuda.
Nu ştiu de ce s-a
apucat de o treabă aşa
de anevoioasă
precum pirateria.
Lumea spune că ar fi
avut o nevastă
cicălitoare şi că din
vina ei a părăsit o
întreagă avere. A
trecut aşadar la jafuri
pe mare. Însă a rămas
acelaşi domn
respectabil – i se spune ,,gentlemanul pirat’’. Încă
se mai prezintă pe punte proaspăt ras, curat,
frumos îmbrăcat după ultima modă a hainelor. Se
vede că provine dintr-o familie educată. Însă în
ceea ce priveşte navigaţia, zău că m-aş mira dacă
individul acesta ar reuşi să manevreze o bărcuţă!
Blackbeard râdea pe săturate pe seama lui din
cauza defectului său. Şi pe noi ne amuzau
glumele lui uneori. Deci fără nicio jenă, l-a adus
odată pe Bonnet la bordul corabiei noastre şi l-a
ţinut de poveşti toată noaptea, până când l-a
îmbătat tun. În zori, a poruncit să fie lăsată o
barcă la apă şi a ajuns pe puntea vasului lui
Bonnet. Nu ştiu ce a tot vorbit cu echipajul de
acolo, dar în cele din urmă i-a convins pe oameni
să-l destituie pe amicul său din funcţia de căpitan
şi să pună în locul său tocmai pe fostul nostru
locotenent, Turner…
Pe doctor îl pufni râsul.
- Îmi amintesc şi acum de mutra piratului,
râdea el, când s-a pomenit şi fără corabie, şi luat
prizonier de cel mai bun amic şi pe deasupra
îmbătat tun, toate într-o singură noapte, ha, ha,
ha! În cele din urmă s-a format o mică flotă! Cu
această flotă, Blackbeard şi cu noi am jefuit luni
în şir, ca şi atunci când am instituit o blocadă a
portului Charleston. Treaba a durat aproape două
luni de zile…După ce s-a adunat îndeajuns de
multă pradă încât fiecare dintre noi să poată duce
o viaţă de nobil, Blackbeard l-a numit iar căpitan
pe Bonnet şi i-a ordonat să navigheze spre
Carolina pentru a cere o graţiere de la
guvernatorul Charles Eden. Văzându-se iar
stăpân pe propria corabie, Bonnet nu-şi mai
încăpea în piele de bucurie! Dar vedeţi, una este
să fii înţelept, iar alta să fii prost! În timpul acesta
căpitanul nostru a luat toată prada de pe celelalte
vase ale flotei şi a şters-o împreună cu noi…
Doctorul se opri să-şi tragă răsuflarea.
- Dar Bonnet a cerut graţierea? vru să ştie
Adolfo.
107
- Ha! Nici pomeneală! Pun pariu că străbate
mările chiar în acest moment, mai înverşunat ca
niciodată. Ne-am putea întâlni cu el în orice
clipă! La vârsta lui de douăzeci şi nouă de ani…
Nu apucă să termine fraza, fiindcă uşa se
deschise încet, iar în prag apăru Black Cesar.
- Căpitanul doreşte să aibă o întrevedere cu
dumneavoastră, i-a anunţat pe cei doi.
Blackbeard măsura podeaua cu paşi domoli,
în faţa ferestrei care dădea spre mare, fumându-şi
trabucul din foi. Fumul înecăcios se răspândise în
întreaga cabină. Aerul era abia respirabil.
- Se poate?
- Da, domnule De Aranda, poftiţi. Luaţi loc,
excelenţă – şi dumneavoastră la fel.
Şi-a privit prizoniera, care, spre deosebire de
alte dăţi, nu mai dădea semne de teamă.
- Aveţi în faţă hârtie şi pană de scris, i-a spus.
Veţi scrie tot ce vă dictez. Apoi, veţi traduce
aceasta într-o limbă străină pe care un nobil ar
trebui, de regulă, să o cunoască. Scrieţi: Astăzi, în
a douăzecea zi a lui iulie, Anul Domnului 1718,
ne apropiem de casă, cu vânt puternic de la
pupa. Vremea e favorabilă, curenţii puternici şi
viteza mărită. ,,Răzbunarea’’ geme de aur şi
bijuterii, iar trupa e mulţumită…Aţi terminat?
…Bun. Acum traduceţi. Aveţii la dispoziţie un
sfert de ceas.
Adolfo a privit-o pe Rosalinda. Spre uimirea
lui, fata nu părea să dea niciun semn de
îngrijorare. S-a apucat îndată de scris. A început
prin a traduce frazele în limba latină, terminând
în mai puţin de cinci minute. A tradus apoi în
graiul francez şi chiar a folosit la urmă câteva
cuvinte greceşti.
- Ei? – Barbă Neagră s-a apropiat de ea.
- Nu am întâmpinat dificultăţi, căpitane, l-a
asigurat fata.
- Citiţi-mi, vă rog.
Rosalinda a citit totul, cu accentul
corespunzător.
Piratul a privit literele încurcate care brăzdau
bucata de hârtie îngălbenită şi, deşi nu înţelegea o
iotă, şi-a dat seama că numai o fată de neam ales
ar fi putut primi o asemenea educaţie şi învăţa
limbi străine pe deasupra.
- Spuneţi-mi, vă rog, data la care s-a născut
Majestatea Sa, i-a poruncit fetei.
Aceste întrebări i le punea atât cu scopul de a-
i descoperi originea, cât şi cu scopul de a afla
cele mai proaspete informaţii cu privire la situaţia
politică. Un căpitan de piraţi, pe lângă curajul,
îndrăzneala şi calităţile de bun navigator, trebuia
de asemenea să fie foarte bine informat. Adesea o
informaţie utilă putea face diferenţa între viaţă şi
moarte. Căpitanul trebuia să fie la curent cu noile
alianţe dintre suverani, cu declanşarea sau
încheierea războaielor, înfiinţarea de noi colonii
şi amplasamentul lor sau tendinţele în domeniul
comerţului. În acest fel ar fi ştiut întotdeauna de
partea cui să lupte sau cui să ceară iertare în caz
că unica alternativă ar fi fost predarea.
- Majestatea Sa s-a născut în a nouăsprezecea
zi a lui decembrie, Anul Domnului 1683, a spus
Rosalinda. Este cel de-al doilea fiu al lui
Ludovic, cunoscut sub numele de Le Grand
Dauphin şi a soţiei sale, Maria Anna de Bavaria.
Prima căsătorie a Maiestăţii sale a fost cu
verişoara sa de treisprezece ani, María Luisa de
Saboya, care, din nefericire, a murit în a
paisprezecea zi a lui februarie, Anul Domnului
1714. A avut patru copii. În momentul de faţă
este căsătorit cu Isabel de Farnesio, Prinţesă de
Parma. Primul lor fiu este infantele Carlos al
Spaniei, cel de-al doilea, infantele Francisco, a
murit cu un an în urmă, iar cel de-al treilea copil,
infanta Mariana Victoria, s-a născut anul acesta,
în a treizeci şi una zi a lui martie.
- Cine e tatăl excelenţei voastre?
- Ducele de Ciudad Real, don Baldomero de
Villahermosa, general şi om politic.
- Sunteţi gata să juraţi cu mâna pe inimă că
sunteţi fiica sa?
- Adevărul este mai presus de orice şi va ieşi
la iveală cu orice preţ.
Fata a pus mâna pe inimă:
- Jur în faţa Celui de sus şi a lumii întregi că
eu, Maria Rosalinda de Villahermosa sunt unica
fiică şi moştenitoare a ducelui de Ciudad Real.
- Ce credeţi că va face tatăl dumneavoastră
când va afla că sunteţi prizoniera mea?
- Va mobiliza întreaga flotă spaniolă şi vă va
spânzura în lanţuri pe toţi.
Căpitanul zâmbi.
- Şi dacă am să fac eu acest lucru cu
dumneavoastră, înainte să ajungă el?
Rosalinda a tăcut; dar sufletul ei era tulburat şi
îl privea pe tâlhar cu o expresie încruntată.
- Tocmai am hotărât ce voi face, a anunţat
piratul, gânditor. M-am convins cine sunteţi şi
vom proceda în următorul fel: Peste câteva zile
vom ajunge pe domeniul meu. Veţi fi prizonierii
mei în continuare. Voi trimite o scrisoare ducelui
de Ciudad Real şi contelui de Lemos, în care voi
cere răscumpărarea pentru voi doi.
- Despre ce sumă este vorba? a vrut să ştie
Adolfo.
- Cincizeci de mii de monede de aur pentru
fiecare dintre voi.
108
Chipurile celor doi prizonieri s-au făcut palide
ca făina.
- Să nu vă faceţi speranţe că flota spaniolă va
pune mâna pe mine, a continuat căpitanul,
privindu-i cu un rânjet diavolesc întipărit pe chip.
Ei nu ştiu în ce zonă este amplasat bârlogul meu,
şi nici nu au posibilitatea de a afla acest lucru,
fiindcă această informaţie nu o deţin decât
oamenii mei, care se află permanent în preajma
mea, sub jurământul tăcerii. La locul de întâlnire
pe care îl voi stabili dinainte, îmi voi lua banii.
- Iar apoi?
- Vom vedea.
- Vom fi liberi? a stăruit Rosalinda.
- Dacă trupele spaniole vor avea gânduri
paşnice şi se vor comporta aşa cum se cuvine,
veţi fi liberi. În cazul în care vor încerca un atac
împotriva mea, veţi fi ucişi. Sper că ne-am
înţeles.
Cei doi au dat din cap, afirmativ.
- Voi da dispoziţiile necesare pentru ca
şederea voastră aici să fie cât mai plăcută. Puteţi
mânca şi bea orice de pe corabia aceasta. Veţi
dormi unde poftiţi şi cum poftiţi. Veţi primi
haine, apă de spălat, săpun şi tot ceea ce veţi dori.
Desigur, în condiţiile în care Codul va fi
respectat. Iar de acum încolo, sunteţi invitaţii mei
la cină.
- Unde va ancora Răzbunarea? a întrebat
Adolfo.
- Carolina de Nord. Presupun că aţi aflat de la
Rodrigo.
- În ce parte a Carolindei de Nord?
- Veţi fi legaţi la ochi amândoi. Oricum, la ce
v-ar folosi să cunoaşteţi acest lucru? Din mâinile
mele nu veţi scăpa nici dacă tot regatul Spaniei
va înconjura insula.
***
- Ei? a vrut să ştie Rodrigo. Cum stau
lucrurile? Ce v-a spus?
- Că va cere răscumpărare pentru noi, a
răspuns Adolfo, posomorât. Cincizeci de mii de
monede de aur!
- Este imposibil! – chirurgul a rămas şocat. E
mai mult decât o avere!
- Nu e nici măcar a mia parte din tezaurul
spaniol, l-a contrazis Rosalinda, liniştită şi plină
de speranţă. Bogăţiile pe care Spania le scoate
anual din colonii sunt uriaşe. Tata va plăti. Ne va
salva pe amândoi!... Nu îmi vine să cred cum de
nu te bucuri, Adolfo! Nu te simţi mai uşurat?
- Nu, nu putem ştii ce gânduri are omul
acesta. Ar fi putut la fel de bine să ne mintă.
Referitor la comerţul cu sclavi, s-ar putea ca
Barbă Neagră să aibă de câştigat mai mult prin
aceasta decât dacă ar cere răscumpărare...
- Prostii! a spus Rodrigo, râzând. Ha, ha, ha!
Ei, tinere, se vede că n-ai avut de-a face cu
negustori de sclavi în viaţa ta! Nici măcar preţul a
patru sute de sclavi negri nu valorează cât
răscumpărarea voastră! E o prostie ceea ce spui
tu. Uite cum stă treaba: sclavii albi au un preţ
mic, pentru că nu rezistă climatului tropical şi
foarte cald din Virginia sau Carolina. Şi chiar
dacă nu e cazul vostru, fiindcă în Spania clima
este aproape la fel de caldă ca şi aici, cu toate
acestea, aici există mai multe aspecte. Albii nu
sunt la fel de rezistenţi precum negrii. O mulţime
de sclavi albi mor chiar în primul an de la
capturare, din pricina tratamentului cumplit la
care sunt supuşi, cu torturi şi tot felul de
grozăvii. Pentru plantatorii din Carolina şi alte
zone acest lucru nu este rentabil. De aceea
majoritatea moşierilor se feresc să cumpere sclavi
albi. Uite, de pildă, şapte sclavi albi nu valorează
mai mult de circa o sută cincizeci de livre61
de
tutun. O sclavă albă valorează cam…cam cât
preţul unui porc. În cazul în care nu e vorba de
sclave pentru prostituţie…
- Te-ai gândit şi la varianta în care un moşier
ne-ar cumpăra cu scopul de a ne returna Coroanei
contra unei răscumpărări?
- Ei bine...
- Este ceea ce voiam să spun de la început. Să
mergem în cabină, a propus Adolfo.
Aşadar s-au retras toţi trei în mica încăpere. O
rază de speranţă le lumina chipurile, dar fiecare
dintre ei era îngrijorat în adâncul sufletului pentru
soarta care îl aştepta.
- La ce te referi când spui tratamente
cumplite? vru să ştie Adolfo, privindu-şi atent
tovarăşul.
- La tot soiul de atrocităţi care se comit prin
zona aceasta, a Caraibilor, a spus chirurgul. Eu
am fost martorul multor grozăvii de cât timp
umblu cu Blackbeard.
- Povesteşte-ne, Rodrigo.
- Prea bine. Este vorba despre Codul piraţilor,
pe care fiecare membru el echipajului a jurat cu
mâna pe Biblie sau pe topor să îl respecte. Sunt
nişte reguli şi consecinţe în Frăţia de coastă de
care trebuie să aveţi cunoştinţă, altfel moartea
este inevitabilă, cu atât mai mult cu cât sunteţi
prizonieri. Una dintre regulile elementare pe care
fiecare dintre noi o respectăm cu sfinţenie este
61
veche unitate de măsură folosită pentru măsurarea greutăţilor de circa o jumătate de kilogram. (n.a.)
109
aceea de a nu intra niciodată cu un trabuc sau cu
o lumânare aprinsă în cală, fără ca aceasta să fie
protejată de felinar. În caz contrar, sunt mari
şanse ca totul să se aprindă, muniţia să explodeze
şi întregul vas să sară în aer. Pedeapsa
corespunzătoare se face după Legea lui Moise,
adică patruzeci de vergi fără una pe spinarea
goală. Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul celui
care loveşte pe un alt membru al echipajului.
- Este o crimă să permiţi o asemenea lege! –
Adolfo era foarte indignat. În acest caz, mă
întreb ce se va întâmpla cu cei care se vor lua la
bătaie!
- Bătaia este interzisă pe vas. Pentru a o evita,
sunt interzise şi jocurile de noroc sau zarurile pe
bani. Să nu mai spun că acela care va ucide pe un
alt membru al echipajului va fi legat de cadavru
şi aruncat în mare, odată cu el. Orice neînţelegere
se va rezolva pe ţărm, cu acordul căpitanului,
prin duel. Cei doi trebuie să stea spate în spate.
La semnalul timonierului, se întorc şi trag cu
pistolul. Dacă nu e nimeni rănit, trec îndată la
hangere, iar primul care va face să curgă sânge va
fi declarat învingător.
Prizonierii ascultau cu sufletul la gură, iar
uluirea lor creştea, pe măsură ce doctorul
continua.
- În timpul serviciului militar soldaţii care se
aflau pe lângă mine vorbeau despre acele pedepse
care se numesc ,,trasul pe sub chilă’’, a spus
Adolfo.
- Aceasta este o pedeapsă cu adevărat
groaznică. Pe vasele militare este la ordinea zilei.
Au băgat spaima în soldaţi cu teroarea aceasta…
La noi se aplică foarte rar, numai pentru
infracţiunile grave. Se leagă mâinile şi picioarele
cu două frânghii diferite, se pune peste gura şi
nasul osânditului o cârpă muiată în ulei, ca să nu
se înece, apoi acesta este aruncat în apă,
dezbrăcat la piele. Îl aruncă peste un bord şi îl
trag de cealaltă parte, aşa încât spinarea lui e
răzuită de scoicile şi mizeriile lipite de fundul
vasului. Eu am asistat la o asemenea scenă o
singură dată, dar nu pe corabia piraţilor, ci pe
vasul militar pe care serveam tot cu funcţia de
chirurg. Aşa au făcut cu un tânăr soldat care a
adormit în timpul serviciului de cart, pe vremea
războiului, când eram urmăriţi de inamic. Când l-
au scos din apă, sărmanul, avea spatele mai roşu
decât carapacea unui rac fiert şi urla de parcă l-ar
fi ars în focurile iadului. Operaţiunea se reia de
trei ori, până când îl nenorocesc cu totul pe
osândit…
- Nu poate fi adevărat - Rosalinda se înfioră.
Ce om lipsit de milă ar putea face un asemenea
act de cruzime?
- Îţi spun eu, copilă: superiorii. În faţa lor,
soldaţii de rând nu au niciun fel de apărare. Multe
spinări mi-a fost dat să curăţ de puroi şi să şterg
de sânge… Mulţi soldaţi au murit în propria
tabără. Aveau familii acasă, în Spania şi copii
mici care aşteptau de luni de zile să stea pe
genunchii tatălui lor şi să asculte poveşti. Viaţa
unui soldat e dură şi nedreaptă. Şi primeau, într-
adevăr, multe pedepse, fiindcă se cerea de la ei să
fie cei mai buni… Însă eu nu am tolerat niciodată
aceste lucruri! Sunt departe de a pune bazele unei
lumi civilizate şi corecte! În aceste vremuri
oameni deosebiţi îşi pierd viaţa în împrejurări cu
totul de neconceput!
Apoi, după o scurtă pauză:
- Pedepse sunt şi vor fi de ambele părţi,
concluzionă. Însă trebuie să recunoaştem că aici,
în rândurile piraţilor, există legi drepte, care
vizează corectitudinea pentru fiecare membru al
echipajului. De pildă, aici fiecare are dreptul la
provizii proaspete şi băutură din belşug! Prada
obţinută se împarte în mod egal, în funcţie de
atribuţiile fiecăruia. Astfel, căpitanul şi
timonierul-şef primesc câte două părţi din pradă,
şeful de echipaj şi tunarul-şef câte o parte şi
jumătate, doctorul şi ofiţerii câte o parte şi un
sfert, iar restul, câte o parte. Fiecare om este
strigat de pe listă de către timonier şi primeşte
prada, care include şi haine. Furtul este pedepsit
cu abandonarea vinovatului pe o insulă pustie, cu
un pistol cu un singur glonţ, puţin praf de puşcă
şi o sticlă de rom…Nu vă puteţi închipui ce
înseamnă acest lucru. Dacă vinovatul nu a folosit
încă acel glonţ pentru a-şi curma suflarea, atunci
el va trebui să se lupte cu animalele sălbatice, să
mărşăluiască zile întregi prin junglă în căutarea
hranei, să-şi poată procura lemn pentru a-şi
construi un adăpost stabil şi să se păzească de
friguri sau de alte molime ce bântuie prin părţile
acestea. Nu i-aş dori această soartă nici celui mai
mare duşman al meu! … Nu ştiu dacă aţi citit
lucrarea guvernatorului Woodes Rogers62
,
Cruising Around The World63
, publicată în Anul
Domnului 1712.
- Mă tem că nu, replică Adolfo. Vedeţi, veştile
până în Spania circulă destul de greu.
- Eu am reuşit să văd cartea în cabina
căpitanului nostru, recunoscu Rodrigo. Cu puţina
62
Woodes Rogers – căpitan al piraţilor, numit ulterior guvernator în insula Bermuda, în anul 1717, cu scopul de a suprima pirateria din zonă.
110
engleză pe care am deprins-o de cât timp mă aflu
pe această corabie, am aflat multe lucruri de
acolo, şi mai cu seamă că excelenţa sa
guvernatorul Rogers a relatat povestea
bucanierului englez Alexander Selkirk, un ofiţer
al căpitanului pirat Stradling. Tocmai porniseră
într-o expediţie în jurul lumii. Se spune că în
timpul acestei călătorii au lăsat ancora pe insula
Juan Fernàndes, pentru a-şi carena vasul. Ofiţerul
Selkirk a protestat când au vrut să ridice ancora,
pe motiv că vasul nu era îndeajuns de pregătit
pentru a fi din nou lansat la apă. Atunci s-a iscat
un mic conflict, care însă s-a agravat
considerabil. Cartea spune că Stradling şi-a
abandonat ofiţerul pe insulă; şi osânditul a rămas
acolo timp de aproape cinci ani! Se spune că nu
avea la el decât ,,hainele şi aşternutul de pat, o
puşcă, ceva praf de puşcă, gloanţe, tutun, o
toporişcă, un cuţit, un ceainic, o Biblie, câteva
scule, instrumentele şi cărţile sale de
matematică.’’ A trăit din vânat, fiindcă prin acele
locuri se găseau o mulţime de capre sălbatice. S-a
îmbrăcat cu pielea lor, atunci când hainele sale au
putrezit şi nu mai puteau fi folosite. Focul îl
aprindea frecând beţe uscate una de alta. A
îmblânzit pisici sălbatice, vă puteţi închipui? A
adunat câteva vreascuri, crengi, puţină iarbă şi a
înălţat două colibe. Când se plictisea, citea din
Biblie, el, un pirat în toată regula. Chiar el spunea
aşa: ,,am devenit un creştin mult mai bun în
timpul solitudinii decât am fost vreodată mai
înainte.’’ Şi, ca să vezi! Era prin Anul Domnului
1709 când căpitanul Woodes Rogers, pornit în
fruntea piraţilor săi într-o expediţie de jaf
împotriva vaselor noastre spaniole, trecu pe
acolo, pentru aprovizionare. El spunea aşa: ,,Am
fost întâmpinaţi de un om îmbrăcat în piei de
capră, care părea mai sălbatic decât strămoşii
noştri.’’ Norocul a fost că pe nava lui Rogers se
afla unul dintre cunoscuţii lui Selkirk, care îl
recunoscu îndată pe vechiul său tovarăş şi aranjă
în aşa fel încât nenorocitul fu salvat!... Această
întâmplare v-am istorisit-o numai aşa, ca să
vedeţi ce înseamnă să fii părăsit pe o insulă
pustie! Apoi, să ştiţi că aceeaşi pedeapsă se aplică
şi în cazul în care un bărbat abandonează lupta şi
fuge ca un laş!
Tinerii erau copleşiţi. Au realizat că omul
acesta văzuse şi trecuse printr-o mulţime de
situaţii înfiorătoare.
- Fiecare om trebuie să fie pregătit în orice
moment pentru luptă, continuă chirurgul. Sabia
de abordaj, pistoalele şi orice armă de care te vei
folosi trebuie păstrate curate şi în bună stare.
- Presupun că dacă ar găsi vreo pată pe hanger
te-ar spânzura, îşi dădu cu părerea Adolfo.
- Nu, tinere domn. Infracţiunile minore sunt
pedepsite de şeful de echipaj… Să-mi fie cu
iertare dacă v-am îngrozit cu aceste poveşti…
- Nici vorbă, Rodrigo, replică Adolfo. Însă mă
întreb dacă această lume crudă se găseşte numai
pe mare. Şi sunt convins că nu. Cred că ai avea
multe de povestit în ceea ce priveşte viaţa în
coloniile din nordul Americii. La urma urmei,
acolo ne îndreptăm, nu-i aşa?
- Ai perfectă dreptate. Viaţa în colonii este
grea. În Carolina moşierii sunt cumpliţi şi au
mână de fier când vine vorba de bici. Nu se
îndură nici de plânsetele copiilor, nici de privirile
îngrozite ale soţiilor, nici de tremurul sclavilor.
Sclavii albi sunt puşi la tot soiul de munci
înjositoare şi urâte. Ei sunt torturaţi mai rău decât
negrii. Trebuie să se supună fiecărui ordin al
stăpânului şi să-l slujească aşa ca pe un rege, că
de nu, s-a zis cu ei. Torturile sunt foarte variate şi
bine organizate. Fiecare îşi torturează sclavii
după cum crede de cuviinţă, de la bici, până la
moartea prin spânzurare. Pe cei mai rebeli îi
leagă de mâini şi de picioare cu frânghii groase,
pe care le fixează de şeile a patru cai. Aceşti cai,
sub puterea cravaşei, încep să tragă fiecare în
direcţii diferite, până când sfâşie în bucăţi trupul
celui torturat. Acolo, în Carolina, am văzut
oameni arzând de vii… Am văzut moşieri care îşi
tăiau sclavii cu toporul. Şi urlau, sărmanii, ca din
gură de şarpe. Şiroiau de sânge. Alţii sunt ţinuţi
în lanţuri de multe ori. Un sclav este asemenea
unui animal, aşa cum spun ei. Nici copiii nu sunt
cruţaţi. Blackbeard a luat o mulţime de copii ca
sclavi. Îi vinde plantatorilor de pe Insula
Ocracoke, acolo unde se află conacul său. Fie
albi, fie negri, copiii abandonaţi şi copiii străzii,
sau cei pe care căpitanul îi capturează pe mare,
sunt vânduţi celui care dă mai mulţi bani. Şi sunt
torturaţi la fel de urât ca şi adulţii. Sunt
spânzuraţi de mâini sau bătuţi până când îşi dau
sufletul, sărmanii. Pe lângă aceasta, Blackbeard
îşi tortura până şi soţiile. Da, domnule!
Paisprezece soţii, şi toate trăiesc. Pe una dintre
ele a plătit cinci sute de lire sterline, pentru că,
vedeţi voi, căpitanul este un mare împătimit al
alcoolului şi al femeilor…între noi fie vorba. Fata
cu care trăieşte acum este fiica unui proprietar
din Bath, tot din zona Carolinei de Nord. S-a
măritat cu el la doar şaisprezece ani. […]’’
***
111
112
DIN CREAŢIA PICTORULUI NECHITA BUMBU
Satul Nepos în tablourile ,,Pictorului verde’’
Nechita Bumbu la o expoziţie din Năsăud
Casă veche
Someşul în trecere prin Nepos
Uliţa din Nepos
Tablouri cu pictură în casa lui Nichita Bumbu
Intrare în Nepos – Podul de lemn
113