aspecte privind scrierea epistolarĂ din transilvania …. susana andea.pdf · series historica”,...

„Anuarul Institutului de Istorie «G. Bariţiu». Series Historica”, Supliment LVIII, 2019,

Cultură scrisă și civilizație în Transilvania secolelor XIII-XIX, p. 33-55.

ASPECTE PRIVIND SCRIEREA EPISTOLARĂ DIN TRANSILVANIA

(SEC. XIV-XVII)

Susana Andea*

Abstract: The epistolary writing known from Roman antiquity was taken over by Christian

writings with the same philosophical meaning. During the Middle Ages it receives new

connotations, a lot of textbooks and formulary-books outlining the structure of this act. The

term epistola was not used in Transylvania, being preferred other designations, such as littera,

litterae missiles. Written by private individuals but also by the chancelleries of some institutions at

the end of the 15th century, they bear the signature of the issuer as well as his seal. During the era

of the Principality litterae missiles appear in the debates of the estates assemblies being generally

considered as evidence of illegitimate interventions for solving a number of legal disputes.

Keywords: Transylvania, epistolary writing, littere missiles, principality, voivodate

Consideraţii istorice cu privire la scrierea epistolară

Începuturile scrierii epistolare** coboară în antichitate în Egiptul antic, Grecia lui

Platon şi Aristotel dar şi în Imperiul roman, Imperiul bizantin.Termenul de epistolă1

definea un gen de scriere cu caracter filosofic, prezentată public spre audiere şi care era

apoi generatoare de discuţii.

Genul epistolar, în accepţiunea de scrieri cu teme filosofice,de morală etc. a fost

îmbrăţişat şi de scrierile creştine, fiind cunoscute tot sub acest nume de epistole. Din

numeroasele scrieri menţionăm cu rol de exemplu Scrierile Sfântului Apostol Pavel

intitulate Epistole către romani, Epistole către corinteni, Epistole către evrei etc. incluse

în Noul Testament. Aceste epistole sunt apreciate ca elemente ale unor tratate de dogmă

creştină şi nu au niciun fel de legătură cu epistolele de mai târziu.

După căderea Imperiului Roman de apus (476), practica scrierii epistolare a înflorit

în Imperiul bizantin, scrierea epistolografică înregistrând evoluţii maximale în secolele IV

şi XI-XII2. Elemente de bază ale structurii scrisului epistolar au fost perpetuate şi adaptate

noilor cerinţe3. Genul epistolar este socotit ca o trăsătură caracteristică culturii latine, care

a însoţit dezvoltarea şi evoluţia creştinăţii.

* Cercetător științific I, dr., Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române; e-

mail: [email protected]. ** Textul într-o formă extinsă este publicat în limba engleză în Between public and private. Writing

praxis in Transylvania during the XIII-XVII centuries, coord.: Susana Andea,Cluj-Napoca – Gatineau, 2016. 1 În limba latină: epistola-ae, (epistula-ae) = scrisoare, misivă; în limba greacă: epistolé. 2 Ioan Milică, Gabriela-Iuliana Morcov, Scrisul epistolar românesc: o perspectivă cultural-retorică, I,

în „Diacronia 3,12 februarie 2016”, www.diacronia.ro, în special nota 8 cu bibliografia referitoare la teoria

epistolară în antichitatea greco-latină. 3 Pentru abordarea tematică, a se vedea actele Colocviului internaţional de la Poitiers, 5-8 iunie 2013,

intitulat Ecriture et genre épistolaire, IVe-XIe siècle – Angers – Poitiers, (www.sites.univrenne2.fr/cerhio/IMG/

pdf/Programme_colloque_juin_2013_DIFF.pdf

http://www.diacronia.ro/

http://www.sites.univrenne2.fr/cerhio/IMG/

Susana Andea

_______________________________________________________________________

34

Evul mediu, cunoscut în special din perspectiva practicării scrisului epistolar, ca o epocă a regresului, a adus adus cu sine noi perspective asupra scrierii epistolare, ce îmbracă alte forme de exprimare şi alte funcţii. Secole de tranziţie, apreciate diferit cronologic de la o zonă geografică la alta, au înregistrat apariţia unor tipuri de acte cu forme şi conţinut aparte faţă de vechile practici din antichitate. A fost un proces sesizabil documentar preponderant în spaţiul lumii creştine, Imperiul roman de apus sau Imperiul roman de răsărit-Imperiul Bizantin, divizarea celor două fiind urmată şi de evoluţii distincte în practica scrierii, cel puţin din punctul de vedere al limbii în care s-au redactat actele (latina sau greaca).

Cancelaria papală din spaţiul religiei catolice a fost elementul principal care a favorizat promovarea scrisului în limba latină, în diferitele sale forme şi a propus noi tipuri de acte generate de necesităţile cotidiene. Exemplul oferit de cancelaria papală, în special de Alberto de Morra (1105-1187)4, cunoscut ca şi papa Grigore al VIII-lea, a fost acceptat, eventual îmbogăţit de la caz la caz, peste tot în spaţiul catolic. Practic, până spre sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul celui următor, în teritoriul regatului carolingian, al oraşelor italiene, dar şi al celui aflat în peninsula Iberică, s-a făcut trecerea, din perspectiva scrierii, spre noi tipuri de acte. Tranziţia treptată a generat acte hibride ca gen, greu de clasificat în anumite tipuri de acte, care au progresat în concordanţa cu evoluţia cancelariilor emitente5. Diferenţierea dintre acta, charta, epistola, littera, s-a făcut treptat. Charta ajunge să aiba un rol de reprezentare, să fie dovada unui drept juridic. Epistola devine un instrument prin mijlocirea căruia se transmit cuiva aflat la distanţă salutări, veşti, noutăţi dar cu valoare juridică nesemnificativă. Atunci când emitentul epistolei este un personaj cu autoritate, cele transmise prin epistole pot deveni porunci, mesaje diplomatice etc., având de a face cu tipuri epistolare diferite.

Secolul al XII-lea practic a redescoperit şi reinventat stilul epistolar, uzitat în activitatea unităţilor administrative din spaţiul europen italian cu preponderenţă, de unde, în secolul al XIII-lea, a trecut în teritoriile iberice. Desigur că practica scrierii epistolare în fazele sale de evoluţie nu a ocolit nici cancelaria regalităţii maghiare, dar exemplele sunt cu ceva mai târzii.

Epoca Renaşterii a adus o nouă perspectivă asupra epistolei ca scrisoare ce produce dezbateri de idei. Este epoca ce a oferit şi pe primul teoretician al artei epistolare prin Erasmus de Rotterdam. Acesta, în De scribendis epistolis opus (1493), defineşte scrisoarea drept „res tam multiplex propeque ad infinitum varia”. Contemporan cu el, Nicolae Olahus (1493-1568), primul mare umanist român la origini, aflat în corespondenţă cu Erasmus (se cunosc cca. 40 scrisori), a fost un practician şi un utilizator frecvent al scrisului epistolar6. Dacă în volumul de corespondenţă utilizează limba latină, alte scrisori au fost redactate în limbile maghiară, germană. Corespondenţa sa ilustrează nivelul atins în practica scrierii şi îndeosebi a celei epistolare, incluzând aici şi arealul transilvănean în cel european.

4 http://bibliotecadigital.jcyl.es/es/catalogo_imagenes_/grupo.cmd?path=10069719 5 Fischer, S.R., A History of Writing, London, 2001. 6 Arnold Ipolyi, Oláh Miklos levelezése în Monumenta Hungariae Historica, Diplomataria, XXV,

Budapest, 1875.

Aspecte privind scrierea epistolară din Transilvania (sec. XIV-XVII)

_______________________________________________________________________

35

Manuale, culegeri de stilionare

În pofida regresului înregistrat de scrierea epistolară până spre sfârşitul secolului al XI-lea, nu a fost uitată rigoarea scrierii actului din antichitate, regulile şi principiile după care trebuia să fie scrisă o epistolă, dar acestea au fost adaptate şi modificate în funcţie de noile cerinţe. Perpetuarea acestor principii şi norme a fost făcută în scriptoriile mănăstireşti şi, desigur, în cancelaria papală pentru scrierea latină. S-au redactat adevărate manuale despre regulile ce trebuie respectate la redactarea unei epistole, act văzut în accepțiunea medievală ca un instrument de comunicare între două părţi aflate la distanţă.

Unul dintre primele manuale de acest gen a aparţinut călugărului benedictin din mănăstirea Montecassino, Alberic de Monte Cassino (cca. 1030 ? – 1088) considerat ca părinte al medievalului ars dictaminis. Activitatea sa din mănăstirea Monte Cassino, apoi din cancelaria papală (ajuns cardinal, în 1057) a fost materializată în cel puţin două lucrări care i-au fost atribuite: Dictaminum radii şi Breviarium de dictamine7. Ultima, elaborată în scopuri educative pe seama scriitorilor din cancelaria papală, a intrat în circulaţie într-o formă prescurtată: De dictamine. Regulile incluse aici pentru arta de a scrie (ars dictaminis) s-au extins apoi în întreg spaţiul european. Meritul lui Alberic este acela că a sintetizat, plecând de la practica epistolară din antichitate şi ajungând la funcţia îndeplinită în epoca sa de epistole, normele şi principiile de bază care trebuie să fie respectate la redactarea unei epistole. Conform manualului lui Alberich, epistola are cinci părţi distincte: salutatio, benivolentie captatio, narratio, petitio şi conclusio. Pornind de la modelul oferit de Alberic, dar şi din propriile constatări, un alt centru important în epocă, Bologna, se impune printr-o serie de „manuale” cu norme şi reguli referitoare la arta scrierii8. Dintre cele mai cunoscute personaje menţionăm pe Adalbertus Samaritanus din Bologna, autor al unei lucrări, Praecepta dictaminum (1111-1118), în care, alături de partea teoretică, a oferit modele de scrisori învăţăceilor săi. Un alt contemporan al său, Hugh din Bologna, scrie Rationes dictandi prosaice (1119-1124). Menţionăm apoi un alt contemporan, Henricus Francigena, care, în Aurea gemma (1119), include o serie de scrisori scrise în Pavia ca modele pentru diferite forme de salut. Şirul exemplificărilor ar putea continua cu un Anonymus, tot din Bologna, autor al lucrării Rationes dictandi (1135), poate cu un Baldwin ce scrie Liber de dictaminibus (1147-1161), un bun manual, apreciat. Multitudinea de lucrări ce se preocupă de aflarea unor principii şi modele indică, fără îndoială, faptul că arta scrierii redobândise teren.

Din spaţiul de nord al Italiei, după mijlocul secolului al XII-lea, preocupări similare

se regăsesc în Franţa, la Orléans, dar şi în zona de sud a teritoriilor germane, unde aflăm,

spre exemplu, pe un Ludolf de Hildesheim ca autor al unei lucrări Summa dictaminum

7 Martin Camargo, Ars dictaminis. Ars dictandi. Coll. Typologie des sources du Moyen Age occidental,

fasc. 60, Turnhout, Brepols, 1991; Florian Hartman, Eloquence and Friendship Letter-Writing Manuals and

the Importance Being Somebody’s friend.Actele colocviului internaţional de la Münster, noiembrie 2000. 8 O excelentă imagine referitoare la arta scrierii în evul mediu din Europa la: James J. Murphy, Rhetoric

in the Middle Ages. A history of Rhetorical Theory from Saint Augustine to the Renaissance, Berkley – Los

Angeles – London, 1974 (reeditat în 1981), îndeosebi capitolul V: Ars dictaminis: The art of Letter-Writing, p.

194-268.

Susana Andea

_______________________________________________________________________

36

(cca. 1239). Universităţile medievale din Europa vor fi cele care promovează teoriile şi

modelele de urmat, sesizându-se anumite diferenţe între centrele promotoare bologneze,

franceze etc.. Evident că aceste modele şi teorii s-au extins şi în Spania (sec. XIII), Anglia

unde, în 1405, Thomas Melkley era autorul unei scrieri De moderno dictamine. Prin

intermediul studenţilor veniţi la aceste universităţi din Paris și din spaţiul Italian, au fost

aduse şi în Transilvnia, sub forma de copii, manuale pentru învăţarea artei scrierii.

Ca o trăsătură generală, manualele pentru ars dictaminis,inspirate din modele din

antichitate, ofereau o parte teoretică şi o serie de scrisori drept modele. În partea de teorie,

spre exemplu, Bernard de Meung delimita ca specii în proză ale lui ars dictaminis: oracio,

rethorica, epistolae9. Modelele date se refereau la diferitele variante pe care le poate lua

un act pentru captatio benevolentiae, în funcţie de raportul existent între emitent şi

destinatar. Alte modele se refereau la felul în care poate fi redactat cuprinsul unui act,

diferit în funţie de problematică: cerere, transmitere de veşti, exprimarea compasiunii etc.

Desigur că modelele ofereau un tipar cu formule de încheiere, diferite şi ele de la

destinatar la destinatar10.

De altfel, multitudinea de astfel de „manuale”a şi generat în scrisul istoric efortul de

repertorizare11 a acestora. Pe parcursul secolelor următoare, în funcţie de evoluţiile care au

avut loc, a continuat practica scrierii de manuale pentru a ajuta şi educa pe practicienii

scrisului. După apariţia scrierii în limbile vernaculare s-au modificat şi limbile acestor

manuale în funcţie de necesităţi.

Epistolae sau litterae missiles, charta, scriptum ?

Studiile de diplomatică medievală12 au utilizat diferite criterii pentru a clasifica

actele scrise, fie după forma lor, fie după conţinut, în funcţie de emitenţi etc. Pentru

spaţiul Transilvaniei voievodale, conform clasificării lui Francisc Pall13, se vorbeşte de

două serii mari de acte: A) latino-ungare şi B) acte papale. Pentru seria de acte latino-

9 James J. Murphy, op. cit., p. 194-268. 10 Fanny Oudin, La practique épistolaire médiévale entre norme et liberté, www.paris-

sorbonne.fr/IMG/pdf/F_Oudin.pdf. 11 Franz Josef Worstbrock, Monika Klaes, Jutta Lütten, Repertorium der artes dictandi des Mittelalters,

teil I: Von den Anfängen bis um 1200, Münstersche Mittelalter Schriften 66, 1992; Anne-Marie Turcan-

Verkerek, Repertoire Chronologique des theories de l’árt d’écrire en prose (milieu du XIe s. - années 1230;

Malcolm Richardson, The Ars dictaminis, the Formulary and Medieval Epistolary Practics in „Letter- Writing

Manuals and Instruction from Antiquity to the Present. Historical and Bibliographie Studies”, 2007, p. 52-66;

La corrispondenza epistolare in Italia. Les correpondances en Italie. 2: Forme, stili e funzioni della scrittura

epistolare nelle cancelarie italiene (secoli V-XV) = Formes, styles et fonctions de l’écriture epistolaire dans les

chancelleries italiene (Ve-XVe siècle, Edit. Stephana Paolo Cammarosano, Trieste, 2013. 12 Alain de Boüard, Manuel de diplomatique française et pontificale, I, Paris, 1929 ; Harry Breslau,

Handbuch der Urkundenlehre für Detschland und Italien (ed. I, 1889), ed. III, Berlin, 1958; Arthur Giry,

Manuel de diplomatique, Hildeshein – New-York, Georg Olms Verlag, ed. III, 1972; Olivier Guyotjeannin,

Jackues Pycke, Diplomatique medievale, Turnhout, Brepolis, 1994. 13 Diplomatica latină cu privire la Transilvania (sec. X-XV), în Documente privind istoria României,

Introducere, II, Bucureşti, 1956, p. 228-333.


_______________________________________________________________________

37

maghiare ce constituie marea majoritate a documentelor medievale, după forma lor

clasificările14 propun trei categorii mari: privilegii, scrisori deschise (litterae apertae) şi

scrisori închise (litterae clause). Din această ultimă categorie, care îşi face apariţia în

spaţiul regatului maghiar sporadic în secolul al XIII-lea, cu valoarea juridică inferioară

privilegiilor şi scrisorilor deschise, fac parte o multitudine de acte: litterae missiles,

protestatoriae, prorogatoriae, preceptoriae, relatoriae, rescriptionales, reambulatoriaem

ca şi mandatele: litterae citatoriae, evocatoriae, inquisitoriae, recaptivatoriae etc..

Studiile de diplomatică medievală referitoare la spaţiul transilvănean nu conţin

referiri speciale pentru termenul de epistola. Cu toate acestea, practica documentară

medievală, ca şi dicţionarele dedicate latinităţii medievale15, indică utilizarea termenului

ca şi sinonim pentru littera, charta, scriptum, scriptura, instrumentum, chirographum,

missiles, accepţiunea frecventă fiind cea de act scris, document la modul general, cu o

frecvenţă mai mare înspre asocierea cu trimiterea acelui act scris. Probabil că plecându-se

de aici epistola devine treptat un sinonim al actului scris trimis la destinatar. În acest sens

termenul de litterae missiles, utilizat în spaţiul cancelariei regatului maghiar, a celui din

voievodat şi mai târziu din principatul Transilvania, concurează sau se substituie uneori

termenului de epistolae.

Primele litterae missiles şi-au făcut apariţia în cancelaria regală maghiară fiind

emise în numele regelui sau a reginei în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Este

vorba, în general, despre mandate, scrisori redactate cu alte scopuri decât conferirea de

drepturi. De cele mai multe ori a fost vorba de schimburi de mesaje scrise dintre

cancelaria papală şi cea regală.

Ca aspect exterior sunt la fel ca orice alt act (littera), doar că nu întâlnim o anumită

rigiditate a limbajului utilizat în alte acte sau uneori lipsesc elementele de datare sau sunt

incomplete, alteori lipseşte anul. Acest tip de act a fost emis pe lângă cancelaria regală, de

persoane private şi, mult mai rar, de cancelariile episcopale. Pe parcursul secolului al

XIV-lea, litterae missiles ajung la o formă epistolară accentuată, apropiindu-se treptat de

forma şi cerinţele epistolelor sau scrisorilor moderne.

De asemenea, se poate constata şi faptul că aproape toate au trecute integral

elementele de datare. Cu toate că ele nu au avut o valoare juridică recunoscută, succesul

lor a fost asigurat de utilitatea practică, în a doua jumătate a secolul al XIV-lea sporind

actele de acest tip emise de persoane private. În pofida faptului că, potrivit legilor în

vigoare, dreptul la pecete autentică, recunoscută legal, era limitat, acum chiar nobilimea

începe să-şi confecţioneze şi să utilizeze propriile peceţi prin aplicarea pe acest tip de acte

missiles. O practică similară începe să existe şi în mediul urban, în relaţiile dintre orăşeni,

dar şi între orăşeni şi conducerea oraşului. Au apărut situaţii când acestor missilis li s-a

recunoscut valoarea de către autorităţi.

14 Szentpétery Imre, Magyar oklevéltan, Budapest, 1930, p. 95. 15 Du Cange, Glossarium mediae et infimae latinitatis (http://ducange.enc.sorbonne.fr.);Lexicon

Latinitatis Medii Aevi Hungariae (http://clph.elte.hu/llmach/mklsz/; Susana Andea, Adinel Dincă, Lidia Gross,

Viorica Pervain, Aurel Răduţiu, Vasile Rus, Beatrice Tătaru, Glosar de latină medievală a documentelor care

ilustrează istoria Transilvaniei, Moldovei şi Munteniei, vol. I, lit. A-C, Bucureşti, 2010.

http://ducange.enc.sorbonne.fr/

http://clph.elte.hu/llmach/mklsz/;Susana

Susana Andea

_______________________________________________________________________

38

Interesant este faptul că nici în secolele următoare din punct de vedere juridic

lucrurile nu s-au schimbat. Între tipurile de acte, recunoscute de drept, emise de cancelaria

regală şi supuse taxelor, enumerate de regele Sigismund de Luxemburg la 143516, de

regele Matia Corvinul la 1486 sau de regele Vladislau al II-lea la 1492, nu se regăște acest

tip de acte, epistolae–missiles, o dovadă, am zice, a faptului că termenul şi caracteristicile

acestora au aparţinut cu prioritate spaţiului privat şi mai puţin cancelariilor instituţionale

emitente ale actelor recunoscute juridic.

Cu toate acestea secolul al XV-lea înregistrează salturi numerice, dar şi anumite

schimbări cu privire la litterae missiles. Una dintre ele o constituie faptul că spre sfârşitul

secolului apare semnătura autografă a persoanei private emitente, în special în cazul unor

acte legate de recunoaşterea unor datorii. Tot în aceeaşi perioadă apare practica întocmirii

de testamente sub semnătură proprie, gen de act ce poate fi inclus în categoria mare a

litterae missiles, dar care, deseori din motive de siguranţă, a fost prezentat şi unei

autorităţi cu drept de pecete legală pentru a fi recunoscut şi întărit cu pecetea acesteia. Ce-i

drept, în situaţii ceva mai rare, au apărut acte integral scrise şi semnate sub text de

persoane private, evident aceasta fiind corelată şi condiţionată de cunoaşterea scrisului. În

general litterae missiles au avut ca obiect: transmiterea de veşti, noutăţi, de diverse cereri,

dispoziţii, ele nu au conferit nici o autoritate sau drepturi.17

În spaţiul Transilvaniei voievodale, primele acte de acest gen, missilis, apar spre

mijlocul secolului al XIV-lea, de regulă fiind vorba de acte emise în afara teritoriului şi

adresate cuiva de aici, în special în relaţiile diplomatice. Dacă sunt avute în vedere actele

scrise în cancelaria voievodală18 se constată aceleaşi caracteristici ca cele din regatul

maghiar. Acest tip de acte utilizează formule de politeţe într-o formă mai puţin extinsă, cu

variaţii totuşi determinate de relaţiile dintre expeditor şi destinatar. De regulă, Intitulatio,

aflată în fruntea actului sau sub text, este aşezată pe două rânduri, uneori distinct de corpul

actului. Dacă Intitulatio este sub text, atunci actul începe cu Salutatio şi invers, dacă

Salutatio este la început. Se constată o frecvenţă mai redusă la folosirea formulelor de

salut. Cuprinsul, de regulă, este format din aducerea la cunoştinţă a ceva şi uneori

poruncirea a ceva prin formula cunoscută mandamus. După informare, poruncă, invitaţie

urmează de regulă: Datum, Datis sau Scripta, cu precizarea locului şi a datei. Totuşi se

constată o oarecare neglijenţă în această parte a litterae missiles, fiind omis uneori anul,

alteori ziua. Desigur, explicaţia se află în valoarea ei efemeră şi a rolului de moment, de

transmitere a ceva, cuiva şi, ca urmare, nu s-a acordat o atenţie foarte mare aspectelor mai

sus menţionate. Pentru datarea actelor missiles din secolele XIV-XVI s-au folosit, ca şi în

16 Decreta Regni Hungariae, 1301-1457, editori: Franciscus Dőry, Georgius Bónis, Vera Bácskai,

Budapest, 1976, p. 267-270 (art. 2, pct. 11); www.arhivamedievala.ro, S.J.A.N. Braşov, Colecţia documente

privilegiale, nr. 80; vezi şi J.N. Kovachich, Sylloge decretorum comitialium inclyti regni Hungariae, tomus I,

Pesthini, 1818, p. 149-150. 17 H. Bresslau, op. cit., p. 3: „que nichil auctoritatis tribuunt, nichil iuris acquirunt, nichil necessitates

inportant, immo solum intencionem mittentis et recipientis exprimunt et declarant”. 18 Janits Iván, Az erdélyi vajdák igazságszolgáltató és oklevéladó müködése 1526-ig, Budapest, 1940, p.

89-93; Sigismund Jakó, Radu Manolescu, Scrierea latină în Evul mediu, Bucureşti, 1971; Sigismund Jakó,

Radu Manolescu, A latin irás története, Budapest, 1987, p. 70.


_______________________________________________________________________

39

cazul celorlalte tipuri de acte, calendarele catolice. După adoptarea principiilor Reformei,

s-a utilizat tot mai frecvent elementele concrete de lună, zi, mult mai uşor de folosit, în

secolul al XVII-lea dispărând practic datarea prin intermediul sărbătorilor catolice.

Această schimbare a fost, fără îndoială, şi în relaţie cu limba utilizată la scrierea

actului. Desigur că primele missiles au fost redactate în limba latină, limba actului scris în

cancelariile Transilvaniei voievodale şi în cele ale a instituţiilor bisericii catolice, şi

slavona în biserica ortodoxă. Apariţia scrierii în limbile vernaculare a fost şi este asociată

cu scrierea acestui tip de act, fără valoare juridică, dar care a asigurat transmiterea în

siguranţă şi cu precizie a celor dorite, eliminându-se oralitatea şi posibilitatea vicierii

mesajului sau difuzării lui. Trecerea nu este una bruscă, se face treptat, urmându-se

îndeaproape modelul latin. Astfel, partea introductivă cu salutaţia este în limba latină,

cuprinsul în limba maghiară, germană, încheierea (cu formulele de urări, datare) din nou

în limba latină. Această practică este regăsibilă în corespondenţa din arealul transilvănean

până în secolul al XVII-lea, când alături de acest prototip, ce rămâne tot mai mult cantonat

în sfera unei corespondenţe diplomatice, cu formule mai rigide, îşi face loc corespondenţa

integral elaborată într-o limbă vernaculară.

Începând cu sfârşitul secolului al XV-lea intră în uz semnarea acestor acte, dar nu întotdeauna avem de a face cu semnătura autografă, fiind vorba deseori doar de scrierea numelui emitentului de către scrib. Ulterior intră în uz tot mai frecvent scrierea autografă şi semnarea de către expeditor a actului. Referitor la semnarea actelor19 se impun unele constatări cu privire la locul în care sunt puse semnăturile. Dacă iniţial nu a fost o regulă anume, înregistrându-se punerea semnăturii în mod aleatoriu sub text la stânga, la mijloc sau la dreapta, treptat, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, pe măsură ce şi educaţia scrisului a câştigat teren, semnătura a fost pusă sub text, obligatoriu în partea dreaptă, partea stângă fiind rezervată semnăturii principelui, regelui etc.. De asemenea, în funcţie de raportul ierarhic existent între cele două părţi, semnătura a fost mai apropiată de text sau mai depărtată, în relaţie directă cu gradul de subordonare. Dacă iniţial s-a practicat scrierea doar a prenumelui, treptat se preferă scrierea integrală a numelui şi prenumelui.

Pentru credibilitate, acestui tip de acte fără o valoare juridică, i s-a pus pecete în cancelaria voievodală, dacă emitentul era voievodul sau, mai târziu, în cancelaria princiară, dacă emitentul era principele. Utilitatea peceţii era sporită în situaţia unor mandate. Dacă actul missilis a fost trimis de o autoritate orăşenească sau a de o altă structură administrativă, a primit pecetea acesteia. În situaţia când emitentul era o persoană privată, s-a folosit pecetea inelară a acesteia.

Secolul al XV-lea aduce cu sine o mare schimbare referitoare la conceptul de pecete autentică. Marea majoritate a actelor emise de persoane private au fost întărite cu pecetea proprie şi cu semnătura emitentului. În cazul în care, de exemplu, a fost vorba de cererea unui împrumut, actul validat prin pecetea şi semnătura proprie a fost recunoscut în faţa legii, cu toate că pecetea nu era una autentică (în accepţiunea mai veche, recunoscută legal) şi aparţinea unui nobil. Aceleaşi practici au fost urmate şi în cazul scrisorilor care au fost întărite cu peceţi, de regulă inelare, chiar dacă conţinutul lor era unul informativ.

19 Susana Andea, Avram Andea, Adinel Dincă, Autographa et signaturae Transsilvaniae, Cluj-Napoca, 2015.

Susana Andea

_______________________________________________________________________

40

Locul de aplicare a peceţilor a suportat şi el mai multe modificări, în funcţie de

emitent, de măsurile de protecţie asociate actului. Întotdeauna pe acest tip de act pecetea a

fost pusă pe verso, având în special rolul de a asigura închiderea actului şi de a restricţiona

accesul la conţinutul lui. În funcţie de forma hârtiei şi a felului în care a fost împăturită s-a

aplicat pecetea. În secolul al XV-lea frecvent pecetea era aplicată pe o margine îngustă,

îndoită, în partea mai scurtă a dreptunghiului20, alături de care s-a mai practicat o metodă

asemănătoare, printr-o decupare oblică a unei bentiţe cu pecetea de închidere tot pe

lateral21.

20 www.arhivamedievală.ro, S.J.A.N. Sibiu, Fond Magistratul oraşului şi scaunului Sibiu, Colecţia

Documente medievale, U V, nr. 1665 (1481). 21 S.J.A.N. Cluj, P.O Bistriţa, nr. 1331 (ilustraţie); alte exemple la www.arhivamedievală.ro, S.J.A.N.

Sibiu, Fond Magistratul oraşului şi scaunului Sibiu, Colecţia Documente medievale, U V, nr. 1201.

http://www.arhivamedievală.ro/



_______________________________________________________________________

41

În secolul al XVI-lea, pe lângă metodele de mai sus , s-a mai practicat

şi suprapunerea marginilor mai scurte ale hârtiei, ce avea forma unui

dreptunghi, peste care se aplica pecetea, care uneori se rupe la deschidere 22,

alteori, când avem pecete timbrată, aceasta este păstrată cu grijă23. Spre sfârşitul secolului

al XVI-lea, odată ce a început să crească şi dimensiunea actului scris, ce ajunge acum

22 S.J.A.N. Cluj, Colecţia generală, nr. 23. 23 www.arhivamedievală.ro, S.J.A.N. Sibiu, Fond Magistratul oraşului şi scaunului Sibiu, Colecţia

Documente medievale, U V, nr. 258, 505, 573; Primăria oraşului Braşov, Colecţia de documente Schnell, vol.

II, nr. 128.


Susana Andea

_______________________________________________________________________

42

deseori, în cazul celor emise din cancelaria princiară sau a marii nobilimi, la dimensiunea

unei coli sau ½ de coală şi care obligatoriu este îndoită, având astfel două file, s-a utilizat

o nouă metodă de aplicare a peceţii. Cele două file, străpunse pe la partea de mijloc a

îndoiturii, au introdusă o fâşie îngustă de hârtie, peste capetele căreia, pe verso, a fost

aplicată pecetea, de regulă timbrată24.

24 S.J.A.N. Cluj, Colecţia generală, nr. 206 (ilustraţie). Alte doc. similare, în acelaşi fond, nr. 137, 189,

299, 491, 497.


_______________________________________________________________________

43

Susana Andea

_______________________________________________________________________

44

Această metodă a fost frecvent utilizată pe parcursul secolulul al XVII-lea.

SJAN Cluj Col. generală, nr.259 (1603 ianuarie 13)

Spre sfârşitul secolului, de îndată ce îşi face apariţia plicul ca mijloc de protecţie a

actului, pecetea a trecut pe plic, fiind aplicată pe verso, la locul de întrunire a capetelor25.

De regulă, actele de tip missilis au fost trimise de un singur emitent, deci au avut o singură

pecete. Remarcăm totuşi şi existenţa unor situaţii în care au fost mai mulţi emitenţi, ca

25 Printre primele plicuri utilizate menţionăm scisoarea lui Mihail Apafi II, adresată din Viena, la 1702;

S.J.A.N. Sibiu, J.H. Benigni, pachet 3, nr.13.


_______________________________________________________________________

45

urmare numărul peceţilor de pe verso, cu rol de închidere, a fost egal cu cel al emitenţilor.

Spre exemplu, în anul 149026, invitaţia adresată oraşului Sibiu, de către baronii şi prelaţii

din regat, pentru trimiterea de reprezentanţi la ceremonia de încoronare a regelui, a fost

pecetluită pe verso cu 7 peceţi. În anul 152927, actul adresat oraşului Braşov de Valentin

Teoreok, comite de Timiş, Alexius Bethlen, vicevoievod al Transilvaniei şi Ştefan Mailat,

avea aplicate 3 peceţi de închidere.

La fel au procedat Petru Petrovich şi episcopul Martinuzi în anul 154028.

26 www.arhivamedievală.ro, S.J.A.N. Sibiu, Fond Magistratul oraşului şi scaunului Sibiu, Colecţia

Documente medievale, U II, nr. 475. 27 www.arhivamedievală.ro, S.J.A.N. Braşov, Primăria oraşului Braşov, Colecţia de documente

Stenner, Seria2, Vol. I, nr. 106. 28 S.J.A.N. Cluj, Primăria oraşului Bistriţa, nr. 1348 (ilustraţie).



Susana Andea

_______________________________________________________________________

46

SJAN Sibiu, J.H. Benigni, Pachet7, nr. 36 (1679, august 22), tabără emigranți unguri - Apafi

Forma actului. Neavând o valoare perenă, a fost utilizată de regulă hârtia. Pentru

secolele de început, aceasta a avut dimensiuni reduse, formă dreptunghiulară, uneori

pătrată, textul fiind scris transversal, continuu, fără alineate. Excepţie a făcut adresa de pe

verso-ul filei, care a fost scrisă întotdeauna cu şirul paralel cu laturile înguste ale

dreptunghiului, invers decât textul actului, care avea o singură filă. De la începutul

secolului al XVI-lea (1529), îşi face loc o nouă aşezare a textului, cu rândurile paralele cu

lateralele mai mici ale dreptunghiului, ambele metode coexistând până spre sfârşitul

secolului al XVII-lea, când ultima variantă câştigă teren, aşa cum şi dimensiunile actului


_______________________________________________________________________

47

au crescut, ajungând să aibă 1-2 file de mărimea a ½ coală de hârtie sau de coală întreagă.

Atunci când textul a fost aşezat în varianta aceasta, adresa de pe verso-ul actului a fost

aşezată transversal, invers decât scrisul din interior.

Mijlocul secolului al XVI-lea aduce utilizarea mai frecventă a unor

inovaţii constatate încă din timpul domniei regelui Matia Corvinul în privinţa

aşezării textului. Astfel, în cazul actelor emise de regina Izabella29 (1557),

a voievozilor30 (1553), spre exemplu, primele 2-3 rânduri care cuprind de regulă titulatura

se desprind de corpul actului. Este adevărat că asemenea fragmentări ale conţinutului au

29 S.J.A.N. Cluj, Colecţia generală, nr.23 (ilustraţie). 30 S.J.A.N. Cluj, Primăria oraşului Bistriţa, nr. 2026, 2035, 3496.

Susana Andea

_______________________________________________________________________

48

apărut sub influenţa cancelariei germane în timpul regelui Carol al IV-lea31. O altă

practică a fost aceea ca primul rând care începe cu formulele de adresare să depăşească

marginea actului, fiind un fel de alineat, dar invers decât în practica actuală.

SJAN Cluj, Col. generala, nr. 611 (1632 II 3, Alba iulia)

31 Szentpétery, op. cit., p. 192.


_______________________________________________________________________

49

Această aşezare a textului, cu rândul întâi depăşind aliniamentul celorlalte rânduri, a

fost mai frecvent folosit în secolul al XVI-lea, în special spre partea finală, după care

pierde terenul32.

În secolul al XVII-lea se pune mai mare accent pe fragmentarea textului în părţile

lui constitutive, fiind delimitate, de regulă, partea de salut, de datare33, dar acesta se face

prin retragerea textului de pe aliniamentul rândurilor, invers decât în perioada anterioară.

32 S.J.A.N. Cluj, Primăria oraşului Bistriţa, nr. 2035 (ilustraţie). 33 S.J.A.N. Sibiu, Acte fasciculare, pachet P, nr. 222.

Susana Andea

_______________________________________________________________________

50

Ca formă, ele au făcut parte din categoria scrisorilor închise şi au pe verso-ul actului

trecut numele adresantului şi eventual presentetur. Şi la scrierea numelui destinatarului nu

se face exces de formule de politeţe alegându-se o formulă simplă, dar care, treptat,

primeşte diverse forme, în funcţie de poziţia ierarhică a destinatarului. Şi aici se poate

vorbi de constituirea de stilionare sau de şabloane specifice în cazul în care adresantul este

o instituţie (oraş, comitat district etc). Mai puţin închisă în tipare a fost scrierea adresei în

cazul corespondenţei private. Întotdeauna orientarea rândurilor din adresă a fost inversă

celor din scrisoarea propriu-zisă. Alături de numele adresantului, în secolul al XVII-lea îşi

fac locul şi alte însemnări referitoare urgenţa mesajului, scrise în forme variate: cito,

citius, citissime34.

SJAN Brasov (ptr. verso acte)

34 S.J.A.N. Cluj, Colecţia generală, nr. 1047 (26 februarie 1660, Anna Bornemissza către Mihail Apafi).


_______________________________________________________________________

51

Pe parcursul secolelor XVI-XVII, acest tip de act a înregistrat utilizări noi,

dobândind şi o lărgire semantică. Pe de o parte, uneori, devine sinonim al epistolei,

scrisorii, pe de altă parte, uneori devine sinonim al scrisorii oficiale cu porunci, alteori

rămâne sinonimul actului netrebnic, fără valoare (inutiles missiles, antiquae missiles) sau

primeşte sensul general de document, act, înscris, fără alte conotaţii. Diferenţierea lor

ridică probleme fiind posibilă doar după o analiză a formelor şi a conţinutului35.

O analiză a actelor vechi păstrate de instituţii sau în arhivele familiale indică faptul,

binecunoscut de altfel, că atenţia şi grija pentru conservare, păstrare a fost îndreptată

asupra privilegiilor, donaţiilor, scutirilor, etc., asupra actelor care confereau un drept, un

privilegiu, aveau valoare juridică. Acest gen de acte epistolae, missiles, din păcate nu s-au

bucurat de grija celor cărora le-au fost adresate. Existenţa lor ca şi valoarea practică a fost

una efemeră, ca atare multe au fost distruse voit sau din vitregia împrejurărilor (calamităţi

naturale, distrugeri prin incendieri etc.).

Instaurarea stăpânirii habsburgice în Transilvania a adus cu sine multiple schimbări,

care au afectat nu numai sfera politicului, administraţiei, dar şi viaţa cotidiană, influențând

vestimentaţia masculină şi feminină, alimentaţia şi având un impact semnificativ şi asupra

practicii scrierii epistolare din Transilvania. Se constată o revenire la utilizarea limbii

latine, dar şi la descoperirea şi folosirea limbii franceze la formulele folosite pe plic pentru

precizarea destinatarului36 .

SJAN Sibiu, Col. J.H. Benigni, pachet 4, nr. 11.

35 Bakács István, A missilis, în „Levéltári Közlemények”, (1966), 37(1), p. 17-31; Meisner Heinrich

Otto, Leesch Wolfgang, Grundzüge einer deutschen Archivterminologie. Archivmitteilungen, 1955. 36 Medicul domnesc Bartolomeo Ferrati şi epoca sa. Documente, editor: Susana Andea, Cluj- Napoca,

2005, 252 p.

Susana Andea

_______________________________________________________________________

52

În general apreciem că, deşi stilul epistolar a fost constituit anterior şi utilizat destul de frecvent în secolul al XVII-lea, de beneficiile schimbului de epistole pe scară mai mare s-a profitat în secolele ulterioare, proporţional cu creşterea numărului celor care ştiau cel puţin să citească.

Litterae missiles în dezbaterile adunărilor de stări

O analiză a articolelor dezbătute în adunările de stări din Principat permite unele

completări referitoare la sensul şi rolul acestor tipuri de acte missiles. Reglementările tarifare pentru actele emise din anii 156137,1569, ca şi altele, nu conţin referiri cu privire la aceste acte. Ele au fost emise în cancelaria princiară destul de frecvent în secolul al XVI-lea, fiind în legătură cu actele procesuale. În adunarea stărilor de la Tg. Mureş, din decembrie 154938, s-a decis ca actele ce nu au fost dobândite pe calea legiuită, să nu poată fi folosite la amânarea pricinilor (ut litterae, que juridice non fuerint, ne serventur), deoarece multe cauze au fost amânate nejustificat prin această cale. Deşi nu sunt nominalizate explicit, credem că formula de mai sus face referire la actele missiles.

Practica judiciară obliga autorităţile ca în situaţia în care se întâmpla să aibă loc ocuparea unei moşii de moştenire sau a unei moşii cumpărate etc. să se facă o cercetare obştească (communis inquisitio) la faţa locului, să fie interogaţi vecinii şi megieşii spre aflarea adevărului dacă a fost o stăpânire paşnică sau au apărut împotrivitori sau pământul a fost ocupat în mod silnic (potentia mediante)39. Potrivit hotărârilor adunării din aprilie 158240, cel păgubit într-o situaţie similară de moşie trebuia să-l caute pe principe şi să obţină scrisoare missiles, adresată comiţilor sau juzilor regali (vegyen missilis levelet az ispanokra vagy kiralybirokra) şi acolo să fie judecată pricina, la nevoie după modelul celor cinci cauze (quinque casus), adică primele cinci pricini majore care solicită şi pedepse pe măsură. Tema a fost reluată în adunarea de la Mediaş, din anul 1588 decembrie41, când se decide, având în vedere excesele întâmplate prin mijlocirea missilis levelekkel obţinute de la principe, ca pe viitor principele să nu mai dea astfel de acte missiles, ca cei care pretind vreo moşie să o ceară pe calea legiuită iar cele dobândite cu acte missiles să fie restituite. Subiectul a fost reluat în adunarea din mai 159442, când din nou au apărut plângeri în legătură cu actele missiles, cu ajutorul cărora au fost tulburate tranzacţiile de moşii, aplicarea unor hotărâri legiuite, s-au făcut execuţii de hotărâri nelegale, au fost ocupate moşii de moştenire, solicitându-se ca pe viitor principele, potrivit deciziei luate în adunarea de la Mediaş, să nu mai dea astfel de acte missiles (afféle missilis leveleket Nagyságod ez után ne adasson). Revenirile în dezbaterile adunărilor generale asupra utilizării actelor missiles la ocuparea de moşii sugerează perpetuarea unei

37 Monumenta comitialia regni Transylvaniae. Erdélyi Országgyűlési Emlékek, vol. I-XXI, Budapest,

1875-1898, editor: Szilágyi Sándor (infra EOE), II, p. 192, 355-359. 38 EOE, I, p. 300. 39 EOE, III, p.164. 40 EOE, III, p. 167. 41 EOE, III, p. 246-247. 42 EOE, III, p. 443.


_______________________________________________________________________

53

practici destul de generalizată. În ianuarie 160443, se decide ca cei care primesc danii să fie introduşi în stăpânirea lor potrivit obiceiului (iuxta consuetudinem), iar cei care ocupă moşiile cu missiles să le restituie. Un pas mai departe a fost făcut în anul 1607 iunie44, când se revine cu decizia de a nu se putea ocupa moşii prin acte missiles, adăugându-se şi o pedeapsă, respectiv, plata a 200 florini pentru cei ce încalcă hotărârea. Măsura nu a fost suficientă, dovadă că în aprilie 161145 se revine cu deciziile anterioare de a nu se ocupa moşii cu acte missiles.

Dezbaterile din adunări sugerează utilizarea actelor missiles pentru iniţierea de

procese. Astfel, în martie 158346, se decide ca procesele pornite cu acte missiles obţinute

de la principe, să fie finalizate pe aceeaşi cale (kik te Nagyságod missilis leveleivel

indittattanak, azok azon modal véghez vitettessenek). Potrivit dezbaterilor din aprilie

159647, s-a practicat citarea la judecată prin intermediul actelor missiles. Acum, ţinându-se

seama de război, care a împiedicat respectarea termenelor de judecată, se decide ca în

cauzele mai mari care ţin de quinque casus şi de ocuparea de moşii, citarea părţilor să se

facă de către judele nobililor sau de vicejudele nobililor şi nu prin acte missiles.

Potrivit aceloraşi hotărâri ale stărilor, actele missiles au fost utilizate pentru ducerea

la îndeplinire a celor decise (executio). În adunarea din iulie 160048, se decide să nu se

facă executio pe baza actelor missiles, ci să se respecte vechea procedură (régi mod).

SJAN Cluj, Col. generală, nr.239 (1600 ianuarie 28, Alba Iulia).

43 EOE, V, p.268. 44 EOE, V, p. 501. 45 EOE, VI, p. 204. 46 EOE, III, p. 180. 47 EOE, III, p. 435. 48 EOE, IV, p. 524.

Susana Andea

_______________________________________________________________________

54

Acelaşi tip de act missilis a fost folosit şi pentru oprirea unei aplicări de decizii

(executio). În martie 1599, prin articolul 1849, stările cer principelui Sigismund Báthori

să nu mai dea acte missiles cu porunci prin care sunt oprite aplicarea celor decise

legiuit în comitate şi să nu fie aplicate deciziile ce sunt contra legilor ţării şi obiceiului

(contra ius regni et consuetudinem). O ultimă referire la o astfel de utilizare o avem în

articolele adoptate de stările adunate la Alba Iulia, în mai 161950, în adunare generală,

când s-a constatat că deseori executarea sentinţelor date la nivel comitatens este oprită

prin intermediul actelor missiles obţinute de la principe. Ca urmare, se adoptă decizia

ca astfel de acte missiles (afféle missilissek), dacă sunt date fără respectarea obiceiului

ţării, să nu fie luate în considerare (ha contra regni consuetudinem emanaltatak, ne

observaltassanak). După această dată, referirile la actele missiles încep să se rărească.

Atunci când reapar, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, sunt utilizaţi alţi

termeni, de exemplu poruncă nelegală (illegitimum mandatum). Astfel, în 166551,

stările întrunite în adunarea generală de la Alba Iulia, având în vedere faptul că unii au

luat obiceiul de a obţine porunci neconforme cu legea, decid ca cei care vor solicita

astfel de mandate prin chiar acest fapt să fie pedepsiţi cu plata a 200 de forinți, fără nici

o altă scăpare (mox et de facto, exclusis omnibus juridicis remediis) iar canceliştii care

vor accepta să scrie astfel de mandate să fie pedepsiţi cu pierderea slujbei (in amissione

honoris et officii convincáltassanak). Tema a fost reluată în anul 1667 aprilie52, într-o

formă mai puţin drastică. Astfel, se decide ca poruncile nelegitime trimise la nivel de

comitate, scaune, oraşe să fie analizate la aceste foruri şi să se decidă dacă sunt sau nu

poruncile potrivite cu legea. În situaţia când se va considera că sunt în afara legii, să fie

dată pedeapsa pe loc.

O altă utilizare a actelor missiles o regăsim în scrisorile de invitaţii la adunarea

generală a ţării. O primă menţiune de acest tip o avem din ianuarie 157353, când stările

solicită lui Ştefan Báthori să fie respectate dispoziţiile anterioare referitoare la plata

cheltuielilor de către cei care participă efectiv la adunare şi au luat parte ca urmare a

invitaţiei personale (privatim levelével) primite de la principe. Reluarea temei în

adunarea stărilor de la Cluj, din aprilie 159654, lămureşte faptul că pentru chemarea la

adunare, adresată în numele principelui, au fost folosite actele missiles (hogy, az kiket

privatim Felséged missilis levelével hivat gyülésben, az elöbbi articulus tartása szerént

… semmit ne contribuáljon).

49 EOE, IV, p. 273. 50 EOE, VII, p. 525. 51 EOE, XIV, p. 109. 52 EOE, XIV, p. 257. 53 EOE, II, p. 530. 54 EOE, III, p. 499.


_______________________________________________________________________

55

SJAN Cluj,Col. generală, nr.231 (1597 sept. 23, Alba Iulia)

Din incursiunea în deciziile adoptate de adunările de stări rezultă că în secolul al

XVI-lea şi prima jumătate a secolului al XVII acest tip de acte missiles a primit utilizări

neaşteptate, care au depăşit cu mult limitele iniţiale, de act cu caracter informativ, fără

valoare juridică. În lumina acestei analize rezultă utilizarea actului mai sus menţionat în

sfera practicii judiciare. Contrar unor dispoziţii legale a fost folosit pentru iniţierea de

procese, pentru oprirea unor judecăţi, amânarea unor cauze, pentru punerea în practică a

unor decizii legale, dar şi pentru oprirea aplicării unor hotărâri etc. În toate situaţiile

menţionate utilizarea s-a bazat pe porunci venite de la principi, ca urmare a dobândirii de

favoruri care încalcă legislaţia, pentru aflarea unor căi de ocolire a legilor. În situaţia

invitaţiilor la adunare, actul missiles s-a apropiat de epistola oficială.

aspecte privind scrierea epistolarĂ din transilvania …. susana andea.pdf · series historica”,...

Documents