asigurari sociale
DESCRIPTION
sigurǎrile sociale reprezintǎ modalitatea de acoperire a riscurilor, de orice naturǎ, care îi ”pândeşte” pe angajaţi şi familiile lor, riscuri care pot duce la reducerea sau suprimarea capacitǎţii de câştig, de acoperire a cheltuielilor de boalǎ, de maternitate şi familiale pe seama cotizaţiilor salariale şi a ajutoarelor oferite de stat. În plus, “sănătatea este indisolubil legată de demnitatea umană.TRANSCRIPT
STRUCTURA LUCRARII DE LICENTA
INTRODUCERE
Capitolul I. Caracteristici ale Asigurarilor Sociale de Sanatate din Romania
1.1.Considerente istorice privind ocrotirea sanatatii in Romania
1.2.Bazele institutionale ale sistemului asigurărilor socialede sănătate
1.3.Beneficiarii sistemului de asigurari de sanatate
Capitolul II.Finantarea sistemului de asigurări sociale de sănătate
1.1.Finantarea serviciilor de sanatate de la bugetul de stat
1.2.Finantarea prin asigurarea privată de sănătate
1.3.Alte surse de finantare
1.4. Medicamente compensate
Capitolul III.Constituirea fondului national unic de asigurări sociale de sănătate
1.1.Contributia angajatorului
1.2.Contributia angajatilor
1.3.Sumele primite de la bugetul de stat şi alte fonduri speciale
Capitolul IV.Cardul de sanatate
1.1.Cardul naţional de sănătate – instrument modern al sistemului
1.2. Cardul european al asigurărilor de sănătate
Capitolul V.Asigurari private de sanatate-aspecte tehnice.
CONCLUZII SI PRIORITATI ACTUALE
BIBLIOGRAFIE
Page | 1
Introducere
Asigurǎrile sociale reprezintǎ modalitatea de acoperire a riscurilor, de orice naturǎ, care îi
”pândeşte” pe angajaţi şi familiile lor, riscuri care pot duce la reducerea sau suprimarea capacitǎţii
de câştig, de acoperire a cheltuielilor de boalǎ, de maternitate şi familiale pe seama cotizaţiilor
salariale şi a ajutoarelor oferite de stat. În plus, “sănătatea este indisolubil legată de demnitatea
umană. Pentru lucrător, ea constituie esenţa participării la viaţa socială şi politică, dar, în aceeaşi
măsură este condiţia esenţială a existenţei înseşi”(Ioviţiu M.,20001). Societatea are, deci obligaţia de
a proteja, de a menţine şi de a restabili sănătatea tuturor cetăţenilor ei şi de a instaura condiţiile care
să permită o viaţă sănătoasă.
Motivaţia temei
Activitatea de ocrotire a sănăţii are o influenţă importantă asupra dezvoltării economiei naţionale.
Ea asigură satisfacerea nevoilor primare ale omului de a fi sănătos şi a societăţii de a avea o
populaţie sănătoasă. La nivel macroeconomic ea contribuie într-un mod specific la asigurarea
reproducţiei forţei de muncă şi a bunăstării generale.
Realizarea unei radiografii a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România este necesară şi
oportună în acelaşi timp, întrucât reprezintă o temă mereu actuală. Sănătatea are implicaţii profunde
asupra vieţii social-economice a ţării, deci se impune analiza detaliată a sistemului asigurărilor
sociale de sănătate din România în contexte specifice, utilizându-se o metodologie validă şi
adecvată din perspectiva factorilor de influenţă ai acestuia, pentru a putea propune direcţii valide de
reformă ale sistemului.
Obiectivele cercetării
Prin cercetarea întreprinsă încercăm să realizăm o analiză critică a ceea ce a fost, este şi ar trebui să
fie sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România. In acest sens dorim să identificăm
problemele cu care s-a confruntat şi se confruntă sistemul actual, factorii care le-au cauzat, soluţiile
încercate pentru remedierea sau înlăturarea lor, să analizăm transformările suferite de acesta, să
punctăm atât aspectele pozitive cât şi cele negative şi să propunem direcţii de dezvoltare a acestuia,
1 Ioviţiu M (2000),Teoria şi practica bunăstării, Editura Teora, Bucureşti
Page | 2
în special din punct de vedere financiar.
Stadiul cunoasterii
La elaborarea lucrarii, am apreciat opiniile formulate de-a lungul timpului de diverşi autori la
dezvoltarea teoriei privind factorii care imprimă creşterea rapidă a cheltuielilor pentru ocrotirea
sănătăţii. În primul rând, trebuie subliniat meritul lui Hoffmeyer si McCarthy (1994) care
concluzionau că “există doar un singur factor statistic clar şi bine determinat care influenţează
cheltuielile pentru ocrotirea sănătăţii, şi anume corelarea acestora cu Produsul Intern Brut”,
afirmaţii confirmate de către Roberts (1999).2
Cercetările asupra factorilor determinanţi ai cheltuielilor cu sănătatea s-au concentrat pe evaluarea
corelaţiei existente între volumul cheltuielilor publice cu sănătatea şi Produsul Intern Brut, precum
şi diverse încercări de determinarea a altor variabile exogene potrivite, validate prin studiile Hitiris
şi Posnett (1992) şi Di Matteo (1998, 2005). Investigaţiile din sfera factorilor explicativi ai acestor
cheltuieli au fost continuate de către Hartwig (2008), respectiv Baltagi şi Moscone (2010), în
special pentru date panel.
Wilson (1999) a formulat foarte bine concluzia că “Economiştii nu au dezvoltat încă o teorie
formală care să expliciteze şi să prezică cheltuielile de ocrotire a sănătăţii pe cap de locuitor ale unei
naţiuni” iar “În absenţa unei teorii, cercetările empirice în domeniu s-au bazat pe gândirea ad-hoc şi
au depins de disponibilitatea datelor”.
Capitolul I. Caracteristici ale Asigurarilor Sociale de Sanatate din Romania
Putem afirma că sistemul de asigurare a sănătăţii în România a fost până în 1989 şi câţiva ani după
aceea, un sistem caracterizat prin centralism şi limitarea libertăţii de opţiune. Legat de acest aspect,
scopurile declarate ale reformei din 1998 au vizat:
creşterea eficienţei în folosirea resurselor;
îmbunătăţirea relaţiei medic-pacient;
îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;
îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;
creşterea nivelului de satisfacţie a pacienţilor şi a furnizorilor de servicii medicale.
2Major, D. (2009), Asigurările sociale în România, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009Page | 3
Sintetizate principiile care ghidează sistemul de asigurări sociale de sănătate din România implică:
alegerea liberă a Casei de Asigurări de Sănătate: asiguratul nu este legat de comuna, oraşul
sau judeţul în care locuieşte, banii şi informaţiile îl vor urma indiferent de alegerea pe care o
face;
solidaritatea şi subsidiaritatea în colectarea şi utilizarea fondurilor;
participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
concurenta rezultată din libertatea alegerii, medicii care dau dovadă de profesionalism fiind
avantajaţi, solicitaţi de asigurat;
acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu,
oricărui asigurat;
confidentialitatea actului medical.
Functiile sistemului asigurărilor sociale de sănătate reunesc: colectarea fondurilor, administrarea
şi utilizarea acestora.
In iunie 2000, Organizatia Mondiala a Sanatatii a oferit un raspuns indelung asteptat la intrebarea
formulata obsesiv de politicieni si ziaristi: "Cum este sistemul sanitar din tara X, comparativ cu cel
din tara Y?" Rezultatele, publicate in World Health Report 2000 au incantat unele guverne, cum ar
fi cel al Frantei, care s-a situat pe primul loc, dar a starnit furia altora, cum este al Braziliei, tara
clasata pe pozitia 125. Clasificarile se bazeaza pe evaluarea modului in care au fost realizate cinci
obiective propuse de sistemele sanitare nationale. Asigurarea sanatatii este considerata a fi un
obiectiv esential al unui sistem sanitar. E firesc, asadar, ca principalele scopuri sa fie realizarea unui
nivel ridicat de sanatate si distribuirea echitabila a serviciilor de asistenta medicala. Totodata, un
sistem sanitar ar trebui sa corespunda asteptarilor populatiei, ceea ce implica respectul pentru
individ (autonomie si confidentialitate) si orientarea clientului (servicii prompte si calitate a
dotarilor). Ca si in cazul sanatatii, scopurile rezultante se coreleaza cu nivelul absolut de
receptivitate fata de exigentele populatiei si cu modul de distribuire. Al cincilea obiectiv este
finantarea echitabila, cheltuielile reflectand capacitatea de plata, si nu neaparat riscul de
imbolnavire.
OMS a stabilit clar responsabilitatea guvernelor fata de propriile sisteme sanitare pe care le
coordoneaza si a invocat conceptul de administrare, ceea ce presupune asumarea unui rol mult mai
activ in promovarea sanatatii. In al doilea rand, a oferit un cadru conceptual util, care incepe sa
Page | 4
evidentieze obiectivele sistemelor sanitare. In al treilea rand, a pus accentul pe necesitatea elucidarii
impactului pe care, indiscutabil, sistemele sanitare il au asupra sanatatii.
Este importanta intelegerea faptului ca serviciile de sanatate constituie doar un subsistem al
sistemului de sanatate si se refera la unitatile si prestatiile preponderent medicale pe care le produc
aceste unitati.
In esenta, sistemul serviciilor de sanatate a fost si este un sistem organizat si finantat de catre stat,
fiind alcatuit dintr-o retea de unitati sanitare proprietate a statului, administrate intr-o structura
centralizata, avand la varf Ministerul Sanatatii. Finantarea se face din impozite si taxe generale prin
bugetul de stat, iar medicii sunt salariati ai statului.
Examinarea critica a finantarii, organizarii si functionarii sistemului serviciilor de sanatate scoate in
evidenta pe langa neajunsurile sale si o serie de avantaje. O asemenea perspectiva este extrem de
importanta pentru ceea ce se doreste a fi in viitor asistenta medicala in serviciile de sanatate ale
caselor de asigurari si aceasta a aparut in ultima vreme tot mai evidenta in lucrarile de specialitate
elaborate mai ales in mediile academice, ale expertilor si consultantilor occidentali, chemati sa
propuna solutii de schimbare.
Medicalizarea excesiva a sanatatii, influentata si de modul de organizare si conducere a serviciilor,
marea majoritate a posturilor de conducere fiind ocupate de persoane fara nici o pregatire
manageriala, a redus mult sansele unor abordari intersectoriale, care sa tina seama de toti factorii cu
influenta asupra sanatatii.
Planificarea rigida, la care s-a adaugat sistemul centralizat si de comanda, au sufocat initiativele si
responsabilitatea in gestiunea serviciilor de sanatate si mai ales in adaptarea lor la nevoile sanitare
in schimbare. Modelul centralizat, impunand pe cale administrativa norme si standarde rigide, de
multe ori arbitrare, a impiedicat adaptarea serviciilor la nevoile locale ale populatiei, diferite de la o
zona la alta. Aceste norme au dus la un amestec ineficient de abundenta si risipa in unele regiuni si
de lipsuri in altele.
Din anul 1999, România are un sistem de asigurări sociale de sănătate de tip Bismarck, similar
majorității statelor membre ale UE. Circa 90% din populație este asigurată. Cea mai mare categorie
de asigurați este cea a salariaților, care reprezintă 36% din total (vezi Figura 1). Pensionarii și copii
- inclusiv elevii - sunt următoarele categorii ca mărime, cu 24% și 22%.
Ponderea salariaților a crescut cu câteva puncte procentuale în ultimii ani, de la 33,5% în anul
Page | 5
2008. Cifrele au la bază declarațiile asiguraților și includ toate persoanele care au realizat muncă
remunerată, chiar și de scurtă durată, în ultimul an. Tendința ascendentă raportată de CNAS
contrastează cu numărul în scădere al salariaților comunicat de Institutul Național de Statistică, care
era cu aproximativ 600 de mii de persoane mai mic în anul 2012 față de anul 2008. Analizate în
contextul îmbătrânirii populației, aceste dinamici sunt îngrijorătoare. Potrivit estimărilor, în
următorii 15 ani numărul salariaților va scădea sub cel al pensionarilor .Baza veniturilor FNUASS
va fi în scădere, iar nevoile de cheltuieli în creștere, dată fiind morbiditatea în rândul grupelor de
vârstă înaintate.
Figura 1 - Structura asiguraților, pe categorii, în anul 2013Sursa: CNAS
Capitolul II.Finantarea sistemului de asigurări sociale de sănătate
Pentru finanţarea oricărui sistem de sănătate este necesar să se colecteze bani de la populaţie pentru
a putea contracta furnizorii de servicii medicale. Obiectivul principal al sistemelor este acela de a
repartiza costurile serviciilor medicale între persoanele bolnave şi cele sănătoase şi de modulare a
lor în funcţie de resursele de care fiecare individ dispune. Acest mecanism de solidaritate reflectă
consensul care se întâlneşte în cadrul Uniunii Europene conform căruia sănătatea nu poate fi
abandonată mecanismelor pieţii.
Performanţa unui sistem de sănătate (OMS) se axează în jurul a trei piloni fundamentali:
Page | 6
ameliorarea sănătăţii;
creşterea capacităţii de răspuns faţă de aşteptările populaţiei;
asigurarea echităţii în ceea ce priveşte contribuţia financiara.
Fiecare stat membru şi-a dezvoltat propriile mecanisme de finanţare, urmărindu-şi tradiţiile socio-
economice şi politice. Toate sistemele sunt mai mult sau mai puţin hibride, în măsura în care
acestea se sprijină pe o combinaţie de surse de finanţare, dar majoritatea fondurilor sunt controlate
direct sau indirect de către stat. Doar într-o mică proporţie serviciile sunt plătite în mod direct.
Clasificarea sistemelor de sănătate se face în funcţie de modalităţile de colectare a fondurilor de la
populaţie. Astfel, avem:
sisteme naţionale de sănătate (tip Beveridge), unde predomină finanţarea prin impozite
globale;
sisteme de asigurări sociale de sănătate (tip Bismarck), bazate pe contribuţiile obligatorii de
asigurare dependente de venituri;
sisteme de asigurări private, bazate pe prime de asigurare voluntare.
Nu există un model de finanţare optim, unanim acceptat. Totodată, metodele de finanţare nu se
exclud reciproc şi nu apar în forme pure de finanţare, ci sunt particularizate în funcţie de specificul
naţional, adesea utilizîndu-se combinaţii de elemente, în funcţie de politicile pe care le aplică
fiecare stat pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul sanitar.
Se remarcă o tendinţă de apropiere a acestor tipuri de sisteme de sănătate, încercându-se
combinarea avantajelor din fiecare sistem şi eliminarea sau reducerea dezvantajelor.
Soluţia ideală de finanţare ar putea fi un sistem de îngrijiri de sănătate cu trei niveluri:
pentru bunuri şi servicii publice de sănătate cu impact major asupra stării de sănătate →
finanţarea prin impozitare generală;
pentru serviciile de sănătate necesare, derivate din riscul individual de îmbolnăvire →
finanţarea publică prin impozitare specială, sau asigurarea socială de sănătate;
pentru servicii cu necesitate redusă (cu eficienţă nedovedită, de lux, la cererea pacientului
etc.) → finanţarea privată a sănătăţii sau plata directă.
Finanţarea şi organizarea sistemelor de sănătate în statele membre ale Uniunii Europene urmăreşte
tradiţiile instituţionale, politice şi socio-economice naţionale. Aceasta se concentrează într-o serie
de obiective sociale în materie de finanţare şi de oferire de servicii de îngrijire medicală eficace şi la
Page | 7
un preţ abordabil (Niţă L., 2004)3.
Statele membre ale UE ar putea fi împărţite în trei categorii distincte, în funcţie de modalitatea
predominantă de finanţare a sistemului de sănătate, după cum urmează:
1. Ţări care îşi finanţează sectorul de sănătate majoritar prin contribuţii la asigurările sociale:
Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Olanda,
Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.
2. Ţări care îşi finanţează sănătatea prin impozite: Danemarca, Finlanda, Irlanda, Italia, Malta,
Portugalia, Spania, Suedia şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
3. Ţări care încă îşi finanţează sectorul sanitar predominant din plăţi directe: Bulgaria, Cipru,
Grecia şi Letonia.
Plăţile directe îmbracă trei mari forme: plata serviciilor care nu sunt acoperite prin pachetul de
beneficii de bază acordat; coplăţile pentru anumite servicii acoperite doar parţial prin pachetul de
stat şi, desigur, plăţile informale.
O tendinţă importantă manifestată în ultimii cincisprezece ani a fost schimbarea mecanismului
predominant de finanţare a sănătăţii, din impozite în contribuţii la asigurările sociale de sănătate, în
ţări precum Bulgaria, Lituania, Polonia şi România.
FINANŢAREA DE LA BUGETUL DE STAT
Prin această modalitate de finanţare, fondurile sunt colectate la bugetul de stat, fiind apoi
alocate sectorului sanitar. Acoperirea populaţiei este generală, persoanele contribuind în funcţie de
venit şi nu în funcţie de riscul individual.
Există mai multe surse de provenienţă a fondurilor:
impozite generale;
taxe cu destinaţie specială pentru sănătate;
alte venituri bugetare.
Impozite generale provin din trei surse principale:
taxe de import/export;
impozite aplicate agenţilor economici;
impozite pe salarii, precum şi pe venitul global.
Fondurile astfel colectate nu constituie, de multe ori, o sursă stabilă de finanţare a sănătăţii.
3 Niţă L. (2004), Politica socială în Uniunea Europeană, Editura Universitaria, CraiovaPage | 8
Explicaţia constă în faptul că, pentru unele guverne, sănătatea nu reprezintă un domeniu prioritar,
ceea ce, combinat cu instabilitatea economică a ţărilor în tranziţie, conduce la o criză a fondurilor
allocate sectorului sanitar.
În practică, politicul joacă un rol decisiv în distribuirea fondurilor către sănătate, iar în cadrul
acesteia, anumite domenii pot fi favorizate în detrimentul altora, pe criterii subiective, determinate
de anumite sfere de influenţă. Ca exemplu, se pot cita cazuri de direcţionare a banilor cu predilecţie
către programe de sănătate cu destinaţie precisă, cum ar fi de exemplu prevenirea şi combaterea
afecţiunilor pulmonare.
Donaţiile şi împrumuturile externe pot proveni de la organizaţii internaţionale, cum sunt
OMS, UNICEF, Banca Mondială, care asigură sprijin financiar şi logistic destinat sectorului sanitar
din ţările sărace. Motivul pentru care sunt cuprinse în această secţiune este acela că rambursarea
creditelor se realizează de la bugetul de stat.
Indiferent de tipul de sistem de sănătate, bugetul de stat reprezintă o sursă de finanţare. Atunci
când aceasta este însă principala metodă de finanţare, vorbim despre sisteme naţionale de sănătate.
Ele funcţionează în ţări precum: Marea Britanie, Canada, Spania, Irlanda, Grecia, Ţările
Scandinave,Noua Zeelandă, Australia. Mare Britanie, de exemplu, este percepută ca o naţiune al
cărei sector sanitar se sprijină în totalitate pe bugetul de stat. În realitate însă, numai 76% din
fondurile sale pentru sănătate provin de la buget. 11% din fonduri aparţin asigurărilor sociale de
sănătate, 10% asigurări private, iar 2% din plăţi directe.
FINANŢAREA PRIN ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
În general, asigurările îndeplinesc două roluri importante: pun laolaltă riscurile individuale ale
unui număr mare de persoane, fiecare dintre acestea având o probabilitate mică a unui eveniment
nedorit, iar pe de altă parte, oferă posibilitatea fiecărei persoane incluse de a-şi transfera riscul
financiar asupra societăţii de asigurări, prin plata unei prime în contul căreia asigurătorul acceptă să
plătească anumite beneficii, atunci când se produce un eveniment nedorit şi care este prevăzut în
polita de asigure.
Asigurarea de sănătate este o modalitate prin care multe din ţările cu venituri medii sau mari
îşi acoperă într-o proporţie semnificativă cheltuielile din sectorul sanitar.
Există două mari tipuri de asigurări de sănătate: asigurarea socială, respectiv asigurarea
privată.
Asigurarea socială de sănătate
Page | 9
Două caracteristici importante diferenţiază asigurarea socială de asigurarea privată. În primul
rând, asigurarea socială este obligatorie. Fiecare persoană din grupul eligibil trebuie să se înscrie şi
să plătească prima corespunzătoare. În al doilea rând, primele şi beneficiile prevăzute prin
asigurarea socială sunt stabilite prin legislaţia în vigoare, motiv pentru care acestea pot fi modificate
cu mai multă uşurinţă decât cele incluse în asigurarea privată, care fac obiectul unui contract cu
valoare juridică semnat de comun acord între părţi.
Faptul că asigurarea socială este obligatorie ar putea genera confuzii legate de diferenţele
dintre sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi sistemul finanţării prin fonduri guvernamentale.
Deosebirile cele mai importante dintre acestea sunt următoarele:
asigurarea socială nu este un drept al tuturor cetăţenilor, ci doar al acelora care sunt
eligibili şi îşi plătesc contribuţia;
asiguraţii percep faptul că ei plătesc o primă în schimbul serviciilor de care ar putea
beneficia la un moment dat, devin deci conştienti că „sănătatea costă”;
contribuţiile sunt destinate fondului asigurărilor sociale de sănătate, fiind astfel separate de
fondurile guvernamentale, obţinute, aşa cum am arătat, prin impozite şi taxe. Aceasta ar
trebui să conducă, cel puţin teoretic, la imposibilitatea deturnării acestor fonduri, ele
neputând lua o altă destinaţie decât cea pentru care au fost colectate;
aloarea primelor de asigurare, precum şi pachetul de servicii prevăzut nu pot fi schimbate
printr-o decizie unilaterală a executivului. Aceste prevederi pot fi modificate doar prin
intermediul legislaţiei, lucru care presupune punerea de acord a tuturor părţilor interesate;
spre deosebire de sistemul finanţării prin fonduri guvernamentale, sistemul asigurărilor
sociale de sănătate este obligat să îşi menţină solvabilitatea prin mijloace proprii. Cei care
îl administrează sunt răspunzători pentru colectarea şi gestionarea fondurilor, existând
deci o mai mare transparenţă faţă de contribuabili.
Finanţarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate se realizează prin contribuţii obligatorii,
de obicei în părţi egale, din partea angajaţilor (sub forma unui procent din salariu) şi a angajatorilor.
În unele ţări, în scopul includerii şi a celor care lucrează în afără sectorului oficial, contribuţia poate
fi calculată ca procent din venitul global al persoanelor respective (ex. agricultori).
În cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, guvernul contribuie cu fonduri de la
bugetul de stat, în scopul finanţării unor obiective precise, care nu sunt suportate de asigurări:
programe de sănătate de interes naţional, construcţii şi reabilitări în sectorul sanitar, dotarea cu
aparatură de înaltă performanţă, etc. Tot în sarcina guvernului ar trebui să cadă şi grupurile
Page | 10
defavorizate care nu sunt incluse în asigurările sociale de sănătate.
Tipuri de asigurări sociale de sănătate
Din punct de vedere al administrării fondurilor, există două mari tipuri de asigurări sociale de
sănătate:
asigurări sociale de sănătate administrate de către guvern, prin agenţii guvernamentale;
asigurări sociale de sănătate administrate de către casele de asigurări, publice sau private.
Asigurarea de sănătate privată, voluntară
Asigurarea privată de sănătate este oferită de companii de asigurare non-profit sau for profit,
pe baze individuale sau de grup.
În ceea ce priveşte asigurarea privată individuală, prima este actuarială, calculată în funcţie de
riscul propriu de boală. Mărimea contribuţiei depinde, de asemenea, de pachetul de servicii care vor
fi furnizate, la care se adaugă cheltuielile administrative, precum şi marginea de profit. Ultimele
două reprezintă aproximativ 40-50% din valoarea primei de asigurare. Costurile administrative mari
se explică, în principal, prin costurile de marketing foarte ridicate, necesare pentru a vinde
asigurarea cât mai multor indivizi.
Asigurarea privată poate fi oferită şi unor grupuri de persoane, de obicei salariaţi ai aceluiaşi
angajator, sau membri ai unor sindicate. În scopul minimizării selecţiei adverse, companiile de
asigurări adesea solicită ca un procent minim de indivizi (~75%) să intre în asigurare.
Ca o concluzie, se poate spune că asigurările private reprezintă într-adevăr o sursă
suplimentară de venituri pentru sănătate. Totuşi, ele ridică probleme legate de costurile
administrative ridicate, precum şi probleme de echitate. Implementarea asigurărilor private necesită
reglementări precise, însoţite de o supraveghere atentă şi constantă, cerinţe pe care multe ţări nu
sunt în măsură să le respecte.
FINANŢAREA PRIN PLĂŢI DIRECTE
Există mai multe tipuri de plată directă:
plata în totalitate a serviciilor;
co-plata (o sumă fixă pentru fiecare vizită medicală);
co-asigurarea (un anumit procent din costul vizitei).
Page | 11
Plata directă, în totalitate, a serviciilor medicale se realizează de regulă în sectorul privat, în
timp ce co-plata şi co-asigurarea sunt întâlnite cu precădere în sectorul public al furnizării
serviciilor medicale.
Efecte pozitive ale acestor modalităţi de plată ar putea fi:
reducerea serviciilor non-necesare, prin responsabilizarea atât a pacienţilor, cât şi a
medicilor;
creşterea calităţii servicilor;
creşterea eficienţei alocative.
Problemele care apar însă sunt legate de faptul că, populaţia săracă sau vârstnică, principala
beneficiară a serviciilor medicale, şi-ar putea reduce consumul de îngrijiri necesare datorită
imposibilităţii de a plăti.
În ciuda aparenţelor optimiste, studiile efectuate au arătat că introducerea modalităţilor directe
de plată nu a condus la o creştere semnificativă a fondurilor pentru sănătate, creştere estimată la mai
puţin de 10%. Mai mult decât atît, nu s-a constatat nici o îmbunătăţire vizibilă a calităţii serviciilor
furnizate.
În concluzie, deşi în ultimul timp se remarcă o tendinţă de introducere a plăţii directe, există
multe posibile efecte negative ale acestei metode de finanţare. Este prin urmare important să se
înţeleagă care sunt limitele metodei, precum şi impactul sau, mai ales în contextul specific al
fiecărei tari.
MEDICAMENTE COMPENSATE
Compensarea prețurilor medicamentelor la care au dreptul asigurații reprezintă cea de-a doua
categorie de cheltuieli a FNUASS. În anul 2014 plățile pentru consumul curent la farmaciile cu
circuit deschis sunt bugetate la 7,2 miliarde lei, însă aproximativ 20% din această sumă va fi
returnată de producători prin mecanismul taxei clawback. Astfel, cheltuiala reală a FNUASS cu
medicamentele compensate, excluzându-le pe cele eliberate în spital, este circa 23% din total.
Structura consumului reflectă indirect morbiditatea generală: cele mai costisitoare medicamente
sunt prescrise pentru afecțiuni oncologice și reumatologie, boli cardiovasculare,sistem nervos
central și diabet zaharat și boli ale aparatului digestiv. Cele patru clase cumulează trei sferturi din
valoarea consumului de medicamente compensate din farmaciile cu circuit deschis.
Cele mai multe medicamente se prescriu în ambulatoriu. Medicii de familie prescriu de departe
cele mai multe rețete (85%), cu o valoare de 45% din totalul compensat, frecvent ca urmare a
Page | 12
scrisorilor medicale din ambulatoriul de specialitate și spitale. În anul 2013, valoarea
medicamentelor prescrise de medicii de familie a fost dublă față de cea a serviciilor prestate de
aceștia. Medicii din ambulatoriul clinic de specialitate prescriu 12% din rețete, a căror valoare
totală ajunge la 40% din totalul consumului (vezi Figura 2)
În privința beneficiarilor, cifrele arată că pensionarii sunt cea mai mare categorie atât ca volum, cât
și ca valoare. Pacienții din programe naționale de sănătate consumă 20% din bugetul de
medicamente al FNUASS, deși ponderea prescripțiilor emise acestora este de numai 3%. Salariații,
care contribuie cu 64% la veniturile Fondului, consumă 12% din valoarea medicamentelor
compensate (vezi Figura 3).
Figura 2- Medicamentele compensate în Figura 3 - Medicamentele compensate înfuncție de medicul prescriptor (2013) funcție de beneficiari (2013) Sursa: CNAS Sursa: CNAS
Tendința consumului de medicamente va rămâne ascendentă și în următorii ani, atât ca volume, cât
și valoric. Câțiva factori principali vor influența acest curs: ameliorarea accesului la servicii, mai
ales în mediul rural, actualizarea listei medicamentelor compensate și majorarea costurilor
tehnologiilor medicale. Prescrierea genericelor și expirarea patentelor vor atenua parțial ritmul de
creștere a valorii consumului.
Un alt factor care poate pondera tendințele consumului de medicamente este prevenția.
Printre cele mai costisitoare clase de medicamente se numără și terapii pentru așa-numitele „boli
ale civilizației”: diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli ale aparatului respirator.
Ameliorarea eficacității serviciilor de prevenție în medicina de familie și ambulatoriul clinic de
specialitate ar putea avea un efect benefic nu doar asupra asiguraților, ci și asupra echilibrului
bugetar al FNUASS.
Page | 13
Capitolul III.Constituirea fondului national unic de asigurări sociale de sănătate
Fondul naţional de asigurări obligatorii de sănătate este un fond special care se constituie şi se
utilizează potrivit prezentei legi, fiind gestionat în mod autonom şi transparent de către ANRAOS.
Constituirea fondului se face din contribuţia pentru asigurări obligatorii de sănătate, denumită în
continuare contribuţie, suportată după caz, de către asiguraţi în mod direct sau prin angajator,
respectiv de la persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat, din subvenţii şi / sau
treansferuri de la bugetul de stat pentru persoanele scutite conform prevederilor prezentei legi,
precum şi din alte surse – donaţii, sponsorizări, dobânzi şi alte venituri, potrivit legii.
Necesitatea existenţei unui sistem public de servicii medicale în România nu poate fi, cel puţin
deocamdata, pusă la îndoială. Iar contribuţia fiecărei persoane active – direct şi prin intermediul
angajatorului - la formarea fondului de asigurări sociale de sănătate este obligatorie.
Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se constituie astfel :
şi are ca şi destinaţii:
Page | 14
Evoluţia oscilantă a veniturilor şi cheltuielilor la fond indică faptul că autorităţile române nu
au avut o strategie coerentă pe domeniul sănătăţii.
Principala destinaţie de la fond o reprezintă plata medicamentelor şi a serviciilor medicale,
pentru care Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate încheie contracte de prestări servicii
medicale cu furnizorii acreditaţi de Colegiul Medicilor din România:
Colectarea contribuţiilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin intermediul ANAF,
într-un cont distinct deschis pe seama ANRAOS, în condiţiile legii. Ministerul Finanţelor Publice
transmite lunar ANRAOS şi publică pe website-ul propriu informaţiile cu privire al contul curent şi
despre: soldul final al fiecărei luni; toate rulajele şi tranzacţiile care au avut loc în contul curent din
luna respectivă. ANAF virează lunar în contul ANRAOS sumele colectate, nu mai puţin decât
sumele rezultate din trimestrializarea bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobat prin lege.
Ministerul Finanţelor Publice nu percepe nici un comision cu privire la gestionarea contului curent
Page | 15
al ANRAOS şi stabileşte de comun acord cu ANRAOS regulile cu privire la dobânda ce trebuie
plătită, respectiv primită, pentru soldurile contului curent.
Pentru a nu depăşi măsura şi supune fondul de asigurare unor riscuri periculoase, legea stabileşte
categoria de investiţii în care pot fi angajate resursele asigurărilor de sănătate, în principal pentru:
a.) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv conturi şi depozite în lei la o bancă, persoană
juridică romănâ, sau la o sucursală a unei instituţii de credit străine autorizate să funcţioneze pe
teritoriul României şi care nu se află în procedura de supraveghere specială ori administrare specială
sau a cărei autorizaţie nu este retrasă, fără să depăşească un procent mai mare de 20% din valoarea
totală a activelor Fondului;
b.) titluri de stat emise de Ministerul Fninaţelor Publice dinRomânia, de state membre ale
Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 70% din
valoarea neta a activelor Fondului;
c.) obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţile administraţiei publice locale din
România sau din statele membre ale Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic
European, în procent de până la 30% din valoarea totală a activelor Fondului;
d.) valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate din România, statele
membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la
50% din valoarea totală a activelor Fondului;
e.) titluri de stat şi alte valori mobiliare, emise de state terţe, în procent de până la 15% din
valoare totală a activelor Fondului;
f.) obligaţiuni şi alte valori mobiliare, tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate,
emise de autorităţile administraţiei publice locale din state terţe, în procent de până la 10% din
valoarea totală a activelor Fondului;
g.) obligaţiuni şi alte valori mobiliare ale organismelor străine neguvernamentale, dacă aceste
instrumente sunt cotate la burse de valori autorizate şi dacă îndeplinesc cerinţe de rating, în procent
de până la 5% din valoarea totală a activelor Fondului;
h.) titluri de participare, emise de organisme de plasament coelctiv în valori mobiliare din
România sau din alte ţări, în procent de până la 5% din valoarea totală a activelor Fondului;
i.) alte forme de investiţii.
Page | 16
Derularea execuţiei bugetului fondului asigurărilor sociale de sănătate se efectuează prin Casa
Naţională de Asigurare de Sănătate şi organele sale teritoriale (Casele Judeţene de Asigurări de
Sănătate), care, prin intermediul conturilor de venituri şi cheltuieli deschise la unităţile Trezoreriei
statului, efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi în contul „Fondului". În acest sens, pe baza unui
plan de conturi propriu şi prin conturile colectoare de venituri,deschise la unităţile Trezoreriei
statului pe numele caselor judeţene de asigurări de sănătate, sumele încasate se centralizează la
nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. De la nivelul central, pe baza bugetelor de
venituri şi cheltuieli ale Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi a bugetului acţiunilor
centralizate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care urmează a se derula în judeţe, se
efectuează repartizarea resurselor financiare pe Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, atât
pentru cheltuielile proprii specifice acestora, cât şi pentru acţiunile centralizate care urmează a se
finanţa prin Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate
Contribuţia de asigurări de sociale de sănătate, denumită în continuare CASS, este una dintre cele
şapte contribuţii obligatorii pe care angajatorul are obligaţia de a le reţine şi de a face viramentele în
cauză periodic (lunar/trimestrial) în contul Bugetului Asigurărilor Sociale şi Fonduri Speciale
(BASS). Aceasta este distribuită ulterior la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Legile care reglementează contribuţia la CASS (dar nu numai) sunt:
- Legea 95/2006 – privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă 148/2005 – privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă 158/2005 – privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de
sănătate, cu modificările si completările ulterioare;
- Legea 571/2003 – Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Categoriile de persoane asigurate, potrivit Legii 95/2006 (art. 211, alin 1), sunt:
toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară;
cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere
temporară ori au domiciliul în România;
pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi
stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv
domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate
Page | 17
socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate şi fac dovada plăţii contribuţiei
la fond.
Astfel, în această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări
de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS,
cu avizul consiliului de administraţie.
Alin. 2 al aceluiaşi articol mai sus menţionat precizează că încetează calitatea de asigurat şi
drepturile de asigurare:
odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România;
pentru pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care
îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv
domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate
socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, de la data la care pensionarilor
sistemului public de pensii din România nu li se mai reţine contribuţia la fond, calculată
asupra veniturilor din pensia cuvenită în acest sistem.
În schimb, există categorii de persoane care beneficiază de asigurare, dar fără plata contribuţiei
(conform art. 213, alin.1 din Legea 95/2006):
toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt
elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de
trei luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;
tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu
realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul
Legii 416/2001 - privind venitul minim garantat, cu modificările si completările ulterioare;
soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;
persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege 118/1990 privind acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere
de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri,
republicat, prin Legea 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost
înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu
modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului 105/1999 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la
6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea
Page | 18
44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de
război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea 309/2002 privind
recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul
Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3, alin. 1, lit. b, pct. 1 din
Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei
române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut
de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr.
341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât
cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi;
persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu
excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 102/1999 privind
protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul
Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă,
pensie sau din alte resurse;
femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază
minim brut pe ţară.
Spre deosebire de contribuţia de asigurari sociale de stat (CAS), în baza lunară de calcul pentru
contribuţia de asigurări sociale de sănătate sunt incluse şi următoarele categorii de venituri:
a.) sume reprezentând indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru zilele de incapacitate temporară
de muncă, suportate de angajator;
b.) sumelor reprezentând indemnizaţii de incapacitate temporară de muncă, survenită ca urmare
a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, acordate în baza Legii nr. 346/2002,
republicată, cu modificările ulterioare, numai pentru zilele de incapacitate temporară de muncă,
suportate de angajator.
În comparaţie cu contribuţia la asigurări sociale de stat (CAS – pensii), contribuţia de asigurări
sociale de sănătate la angajaţi şi angajatori nu se plafonează. În schimb, cea care se plafonează este
contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate. În acest din urmă
context, baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor din
Page | 19
luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe
ţară garantate în plată.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează şi se reţine şi pentru indemnizaţiile pentru
incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se suportă de către angajator sau din
fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale constituit în condiţiile legii.
Aşadar, în situaţia în care, pentru luna în curs, angajatorul înregistrează pe statul de salarii un
concediu medical al unui salariat, pentru indemnizaţia corespunzătoare concediului medical
suportată din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) nu se va reţine
contribuţia de asigurări sociale de sănătate nici pentru angajat şi nici pentru angajator.
Pentru indemnizaţia de concediu medical suportată de către angajator, contribuţia de asigurări
sociale de sănătate se va reţine numai în cazul angajatorului, salariatul nu va plăti contribuţie la
asigurările sociale de sănătate pentru indemnizaţia corespunzătoare concediului medical.
Pentru plata contribuţiei la CASS, atât cea a angajatului, cât şi cea a angajatorului, obligaţia îi
revine angajatorului.Termenul de plată este lunar/trimestrial până la data de 25 a lunii următoare
celei pentru care s-a constituit datoria de plată.
Capitolul IV.Cardul de sanatate
Cardul naţional de asigurari sociale de sănătate :
Cardul national de asigurari sociale de sanatate este principalul proiect strategic al CNAS,
proiect de utilitate publica de interes national, asa cum este definit prin Legea 95/2006.
Cardul confirma prezenta asiguratului la furnizorul de servicii mediale. Astfel, nu se vor
mai putea deconta servicii neefectuate.
Cardul national va face dovada calitatii de asigurat
Cardul national de sanatate este codul de acces pentru toate sistemele informatice ale CNAS
si contine datele de identificare al asiguratului. El va deveni instrumentul de confirmare a
prestarii tuturor serviciilor din sistem(PIAS).
Unul dintre principalele obiective ale CNAS este ca incepand de anul viitor toate serviciile
medicale sa fie validate si decontate doar prin intermediul cardului national.
Page | 20
Va permite un control foarte bun al utilizarii fondurilor din sanatate
Dupa distribuirea cardului national, va urma o perioada in care vor rula in paralel cele doua
sisteme, pentru ca atat asiguratii cat si furnizorii de servicii medicale sa se acomodeze cu
aceasta solutie informatica
Ce contine cardul?
Pe card sunt imprimate:
· Numele si prenumele asiguratului
· Cod unic de identificare in sistemul de asigurari sociale de sanatate-numărul de identificare al
cardului naţional de asigurări sociale de sănătate (CID)
·Termenul de valabilitate al cardului ( 5 ani)
In cip-ul cardului sunt inscrise urmatoarele date:
· CNP
· Nume si prenume
· CID (cod unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
Distribuire card national:
· CNAS a incheiat cu CN Posta Romana contractul –cadru si contractele subsecvente cu casele de
asigurari de sanatate pentru servciile de distribuire a cardului de sanatate la nivel national.
· Incepand din data de 18 septembrie, asiguratii cu varsta de peste 18 ani vor primi acasa cardul
national de sanatate prin intermediul serviciilor postale.
· Asiguratii vor primi un plic in care sa afla cardul de sanatate insotit de o scrisoare cu informatii
utile despre card.
· In termen de 20 de zile lucratoare de la receptionarea cardurilor de sanatate, CN Posta Romana se
obliga prin contract sa distribuie cardul de sanatate catre asigurati.
· Asadar, asiguratii trebuie sa stie ca dupa data de 18 septembrie factorul postal le va aduce acasa
cardul national de sanatate. Cardul va fi inmanat personal titularului de catre factorul postal in
baza unui act de identitate si a semnaturii de primire.
· In situatia in care, dupa minim doua prezentari la domiciliul asiguratului, dovedite pe baza
avizului de transmitere, cardul nu a putut fi predat asiguratului, acesta va fi predat casei de asigurari
teritoriale in evidenta careia se afla asiguratul.
Page | 21
· Avizul pe care operatorul postal il lasa la domiciuliul asiguratului in cazul in care nu va fi gasit,
va contine numarul de telefon al factorului postal, astfel incat asiguratul sa il poata contacta pentru
a stabili intervalul orar in care factorul postal poate reveni in zilele urmatoare pentru a–I preda
cardul de sanatate.
· Daca in intervalul celor 20 de zile cardul nu a putut fi predat, asiguratul poate sa isi ridice
personal cardul de sanatate de la casa de asigurari in a caruei evidenta se afla, dupa un termen de
10 zile lucratoare, pe care CN Posta Romana il are la dispozitie pentru a preda cardul casei de
asigurari.
· Tiparirea si distribuirea cardului national vor continua in urmatorii patru ani pentru persoanele
care vor implini varsta de 18 ani si /sau vor dobandi calitatea de asigurat.
· Dupa distribuirea cardului national, va urma o perioada in care vor rula in paralel cele doua
sisteme, pentru ca atat asiguratii cat si furnizorii de servicii medicale sa se acomodeze cu aceasta
solutie informatica
Activarea cardului de sanatate:
· Cadrul primit acasa de asigurat prin prin servicii postale este inactiv.
· Intrat in posesia cardului de sanatate, asiguratul il va prezenta la prima vizita la medic, indiferent
daca este medic de familie, specialist sau alt furnizor de servcii medicale, unde cadrul va fi activat.
· Mai exact, cardul national ajunge la asigurat cu un pin de transport ( 000). In momentul in care
cardul este introdus pentru prima data in cititor, se va afisa mesajul ca acest card este inactiv si se
va solicita introducerea unui pin personalizat, compus din 4 cifre, la fel ca si la cardul bancar.
· Pin-ul personalizat va fi introdus si confirmat personal de catre pacient.
· Personalizarea pin-ului este obligatorie, altfel cardul ramane in stare inactiva si nu poate confirma
servicii medicale in system.
· Asadar, personalizarea pin-ului reprezinta activarea cardului national si se realizeaza la prima
vizita la un furnizor de servicii medicale.
· Acest pin va fi introdus de catre asigurat la primirea fiecarui serviciu medical pentru validarea si,
mai apoi, decontarea acestuia din fondul asigurarilor sociale de sanatate.
· Daca pin-ul personalizat este introdus gresit de cinci ori consecutiv, cardul se blocheaza.
· In aceasta situatie, asiguratul va suna la centrul de asistenta din CNAS si se va solicita deblocarea
cardului. Asiguratul va trebui sa furnizeze datele sale de identificare operatorului. Dupa deblocare,
asiguratul va tasta un nou pin.
Inscriptionarea( introducerea datelor) cardului de sanatate:
Page | 22
Introducerea datelor in cardul de sanatate se realizeaza doar la medicul de familie, dar nu este
obligatoriu sa se faca concomitent cu activarea cardului.
Odata ajuns la medical de familie, acesta va introduce urmatoarele date obligatorii:
· nume si prenume asigurat;
· numele medicului de familie;
· parafa electronica a medicului de familie.
De asemenea, asiguratul poate opta pentru adaugarea pe card a urmatoarelor date:
· Nr telefon al medicului de familie;
· Doua persoane de contact si numerele lor de telefon pentru situatiile de urgenta;
· Datele medicale ale asiguratului: grupa sanguine, RH, boli cronice, diagnostic ( ele se vor regasi in
Dosarul electronic al pacientului, o alta soluitie informatioca implentata de CNAS).
Cardul european de asigurări sociale de sănătate
Important – cardul european de asigurări sociale de sănătate:
nu este o alternativă la asigurarea de călătorie; acesta nu acoperă costurile serviciilor
medicale private sau costuri precum prețul călătoriei cu avionul înapoi în țara de origine ori
contravaloarea bunurilor pierdute/furate;
nu acoperă costurile în situația în care scopul expres al călătoriei este de a obține tratament
medical;
nu garantează servicii gratuite; date fiind diferențele dintre sistemele de sănătate ale fiecărei
țări, este posibil ca unele servicii care sunt gratuite în țara natala să nu fie gratuite într-o altă
țară.
Aşa după cum prevede legea, dar şi cum a rezultat din dezbaterile ce au avut loc în ultimile luni,
până la 31 decembrie a.c. trebuie să se introducă pentru fiecare asigurat:
cardul European de sănătate,
cardul naţional de sănătate.
Conform Legii:
Page | 23
a.) asiguraţii din sistemul de asigurări obligatorii de sănătate, beneficiari ai PSSB, au dreptul de a
beneficia la cerere de cardul european de asigurări obligatorii de sănătate, denumit în continuare
card european;
b.) cardul european conferă asiguratului dreptul de a beneficia de asistenţă medicală necesară în
cursul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România;
c.) costul cardului european se suportă de către asigurători pentru asiguraţii proprii care beneficiază
de serviciile incluse în PSSB;
d.) cardul european nu vizează asistenţa medicală în situaţiile în care scopul şederii este obţinerea
de tratament medical;
e.) cardul european se eliberează asiguraţilor de către asiguratul cu care aceştia au încheiat un
contract pentru asigurarea obligatorie de sănătate;
f.) modalităţile de eliberare a cardului european precum şi drepturile pe care acesta le conferă
deţinătorului legal împreună cu responsabilităţile instituţiilor implicate în acest proces se stabilesc
prin norme metodologice aprobate prin Hotărâre a Guvernului.
Cardul european conţine următorul set obligatoriu de informaţii vizibile:
- numele şi prenumele asiguratului;
- codul numeric al asiguratului;
- data naşterii asiguratului;
- data expirării cardului european;
- codul Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al
cardului european;
- numărul de identificare şi acronimul asigurătorului care emite cardul european;
- numărul cardului european.
Cardul european este un card individual, eliberat pe numele asiguratului. Perioada de valabilitate a
cardului european este stabilită astfel încât să acopere perioada de timp necesară şederii temporare,
dar nu poate depăşi 3 luni de la data emiterii. Excepţiile de la aceste prevederi legale se stabilesc
prin Normele metodologice. Carudl european conferă dreptul pentru un asigurat de a beneficia de
Page | 24
asistenţă medicală necesară în cursul unei şederi temporare într.un stat membru al Uniunii
europene. Cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală, conform legii, vor fi rambursate de
asigurător pentru asiguraţii proprii beneficiari ai PSSB, prin ANRAOS. Asigurătorul poate refuza
rambursarea costului asistenţei medicale, pe motive că persoana în cauză nu mai este asigurată, sub
rezerva ca asistenţa medicală să fi fost furnizată asiguratului în perioada de valabiliate a cardului
european. Persoanele asigurate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, posesoare ale
unui card european, vor beneficia de serviciile de sănătate din PSSB, ca şi asiguraţii români. Din
sumele repartizate de ANRAOS, asigurătorii prevăd în bugetele proprii sume distincte pentru
operaţiunile de rambursare.
Detalii tehnice:
cardul naţional de asigurări obligatorii de sănătate este un card electronic, distinct de
cardul european, denumit în continuare card naţional;
cardul naţional se emite pentru dovedirea calităţii de asigurat, pentru a beneficia de
serviciile prevăzute în PSSB;
cardul naţional de asigurări obligatorii de sănătate, poate fi tuilizat numai pe teritoriul
României, iar prin componenta sa informatică, este parte integrantă a sistemului
informatic unic integrat al asigurărilor obligatorii de sănătate;
cheltuielile necesare pentru producerea cardului naţional, respectiv a documentului
propriu-zis prin care se atestă calitatea de asigurat se suportă de la bugetul de stat;
cheltuielile necesare pentru managementul soluţiilor informatice pentru administrarea
cardului naţional se suportă de ANRAOS din bugetul Fondului naţional de asigurări
obligatorii de sănătate;
producerea cardului naţional de sănătate se realizează de către Compania Naţională
„Imprimeria Naţională” SA;
pentru plata şi distribuţia cardului naţional se încheie un contract de Ministerul
Sănătăţii şi ANRAOS cu Compania Naţională „Imprimeria Naţională” SA;
distribuţia cardului naţional către asiguraţi se realizează de asigurători prin furnizorii
de servicii de sănătate din asitenţa medicală primară, respectiv medicii de familie cu
care aceştia au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale;
informaţiile care pot fi accesate de pe cardul naţional de asigurări, caracteristicile
tehnice ale cardului naţional, modalităţile de eliberare şi impementare ale acestuia,
precum şi responsabilităţile instituţilor implicate se stabilesc prin norme
metodologice, aprobate prin Hotărâre de Guvern.
Page | 25
Cardul naţional se eliberează şi se administrează prin utilizarea serviciilor de operare şi
management al unei unităţi specializate în acest scop prin PIAS. ANRAOS are calitatea de operator
de date cu caracter personal pentru datele menţionate în cardul naţional de asigurări obligatorii de
sănătate. Prelucrarea datelor cu caracter personal cuprinse în cardul naţional de asigurări sociale de
sănătate se face în condiţiile Legii nr. 677 / 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter pesronal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi
completările ulerioare, iar prin Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la
cardul naţional va stabilită modalitatea de exercitare a dreptului de acces la datele cu caracter
personal legate de starea de sănptate de către persoana asigurată.
Personalizarea cardului naţional se realizează de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a
Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte, structură componentă a
Ministerului Administraţiei şi Internelor. Echipamentele şi aplicaţiile de personalizare necesare,
precum şi serviciile pentru funcţionarea neîntreruptă a acestora se asigură de către Compania
Naţională „Imprimeria Naţioanlă” SA şi ANRAOS.
Modalitățile de eliberare și utilizare a Cardului European
Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS)
Începand cu anul 2007, persoanele asigurate de pe teritoriul Romaniei pot solicita cardul european
de asigurări sociale de sănătate (CEASS), care le dă dreptul la asistenta medicala devenită necesară
în timpul şederii temporare pe teritoriul statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau
Elveţia.
Prin ședere temporară se înțelege deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale
Uniunii Europene/SEE/Elveţia pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii,
pentru o perioadă de timp de cel mult 6 luni.
Cum se intra în posesia CEASS?
Acest card se eliberează la cerere. Asiguratul va depune în scris, la sediul casei de asigurări în
evidenţa căreia se află, o solicitare la care anexează o copie a carţii de identitate sau,în cazul
minorilor, a certificatului de naştere.
Asiguratul va intra in posesia cardului în termen de maxim 7 zile lucrătoare de la data înregistrării
în sistem a cererii. În cazul în care circumstanţe excepţionale împiedică eliberarea Cardului
Page | 26
European, casa de asigurări de sănătate va elibera un certificat provizoriu de înlocuire a cardului
(CIP)
Costul cardului european este suportat din FNUASS ( fondul naţional unic de asigurări sociale de
sănătate)
Perioada de valabilitate a Cardului European de Asigurări de Sănătate este de 6 luni de la data
emiterii.
Care sunt servicile medicale ce pot fi acoperite de CEASS?
Asiguratul care poseda CEASS beneficiaza de serviciile medicale devenite necesare, în timpul
şederii temporare pe teriotoriul unui stat membru
UE/SEE/Elveţia, in aceleaşi conditii ca şi asiguraţii din ţara în care s-a deplasat.
Este însă posibil ca, pentru anumite servicii, să fie necesară co-plata, chiar dacă în România
aceleaşi servicii sunt decontate integral. Acest lucru depinde de sistemul de asigurări din ţara în
care ne sunt acordate aceste servicii.
Cardul european nu acopera situatia in care asiguratul se deplasează întru-un stat membru
UE/SEE/Elveţia în scopul obţínerii unui tratament medical planificat.
CEASS acoperă numai serviciile medicale obţinute de la furnizorii care fac parte din sistemul de
securitate socială din ţara respectivă.
Titularii Cardului European emis de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în perioada
de valabilitate a cardului, beneficiază de servicii medicale în Romania în aceleaşi condiţii ca şi
persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din ţara noastra. Furnizorii
de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a
acorda asistenţă medicală necesară, urmand a evidenţia şi raporta distinct caselor de asigurări
sociale de sănătate serviciile medicale acordate pentru aceste categorii de persoane.
Decontarea serviciilor medicale aferente cardului european se face la nivel interinstituţional.
Cum se procedeaza in caz de pierdere a CEASS?
În situaţia în care asiguratul se află pe teritoriul unui stat membru UE/SEE/Elveţia şi, din diferite
motive, nu se mai află in posesia cardului european de sănătate ( a fost distrus sau i-a fost furat) ,
Page | 27
acesta trebuie să contacteze casa de asigurări care i-a emis cardul ( prin poştă, fax, email) şi să
solicite certificatul provizoriu de înlocuire al cardului european de asigurari sociale de sanatate.
Casa de asigurări de sănătateîii va trimite certificatul la adresa menţionată în termen de 24 ore.
Certificatul provizoriu de înlocuire (CIP) conferă asiguratului aceleaşi drepturi ca şi cardul
european de sănătate.
Capitolul V. Asigurari private de sanatate-aspecte tehnice
Asigurarea este considerată a fi cea mai bună metodă de control a riscului legat de sănătate. Aceasta
este oferită de companiile de asigurare şi poate fi subscrisă individual sau pentru un grup de
persoane. Dacă este subscrisă individual, atunci asiguratorul ia în considerare caracteristicile
individului: vârstă , sex, starea de sănătate. Dacă asigurarea de sănătate este subscrisă pentru un
grup de persoane se are în vedere mărimea grupului, structura acestuia (grupe de vârstă, sex), riscul
specific legat de domeniul de activitate, precum şi alţi factori de ponderare specifici.
Deşi riscul de îmbolnăvire poate fi apreciat la nivelul unei populaţii, la nivel individual este foarte
greu de prezis. Aceasta face ca o persoană, în momentul în care se îmbolnăveşte şi necesită servicii
medicale să aibă mai multe opţiuni de a face faţă cheltuielilor.
DETERMINAREA PRIMEI DE ASIGURĂRI – PRINCIPII
Să presupunem ca o persoană are un venit 10.000 u.m. (unităţi monetare) într-un an şi un risc de
îmbolnăvire, determinat statistic pentru grupa populaţională din care face parte de 10 %. În cazul în
care se îmbolnăveşte, costurile tratamentului sunt 2.000 u.m..
Într-un an, acestă persoană are 90% şanse să rămână sănătoasă şi să beneficieze de toate veniturile
şi 10 % şansă să se îmbolnăvească şi să rămână numai cu 8.000 u.m.
Statistic, averea aşteptată într-un an este determinată astfel:
10.000 x0.9+ 8.000 x0.1 =9.000+800 =9.800 u.m.
Page | 28
În plus, persoana îşi asumă riscul financiar asociat îmbolnăvirii.
Dacă cineva oferă persoanei o poliţă de asigurare de 200 u.m., care acoperă toate costurile legate de
îmbolnăvire, atunci persoana nu îşi mai asumă riscul financiar asociat îmbolnăvirii şi averea
aşteptată va fi de 9.800 u.m. (venitul – poliţa de asigurare).
Prima de asigurare conform riscului acoperă costurile aşteptate ale bolii =costul
bolii înmulţit cu probabilitatea bolii = 2.000 x10%=200 u.m.
Un asigurator care percepe o primă de asigurare conform riscului va acoperi doar pierderile
aşteptate.
Să presupunem că există un număr de 5.000 persoane care doresc să-şi facă o asigurare. Ei au
venitul 10.000 um şi riscul de îmbolnăvire 10% .
Costurile asociate îmbolnăvirii sunt egale cu 2000 u.m. pentru fiecare individ.
Dacă asiguratorul percepe o primă de asigurare conform riscului : 200 u.m., atunci veniturile
asiguratorului sunt egale cu numărul de persoane x primă.
=5.000 x200=1.000.000 u.m.
Cheltuielile sunt egale cu costurile/bolnav x numărul de bolnavi (10% din 5.000 de persoane)
=2000 x 500=1.000.000 u.m.
Deci veniturile sunt egale cu cheltuielile.
În aceste condiţii, asiguratorul nu poate să funcţioneze. El trebuie să îşi acopere costurile de
administrare şi să realizeze şi profit în cazul în care este o agenţie pentru profit. Suma cerută în plus
peste prima conform riscului se numeşte factor de încărcare.
Acest model, expus mai sus, este un model ideal de simplu, folosit pentru a prezenta principiile care
stau la baza asigurărilor de sănătate.
În realitate veniturile persoanelor sunt diferite, costurile asociate bolilor sunt diferite, riscurile
persoanelor sunt diferite.
În lumea reală, piaţa asigurărilor private trebuie să facă faţă numeroaselor surse de eşec.
Economiile de scală: Într-un sistem de asigurări este important numărul de persoane asigurate,
costurile variabile depinzând de volumul de activitate (de ex. cererile de rambursare). Veniturile
cresc odată cu volumul de activitate , astfel încât la un moment dat veniturile depăşesc costurile
Page | 29
totale.
Riscul Moral: Acoperirea cu asigurare a individului poate schimba comportamentul sau legat de
sănătate. El va avea tendinţa de a cheltui mai mult pentru sănătate, decât dacă ar fi plătit din
buzunarul propriu. Persoanele tind să crească consumul de servicii medicale, atunci când acestea
sunt subvenţionate.
Un plan de asigurări optimal ar trebui să plătească pentru tratament suma pe care asiguratul însuşi
ar fi dispus să o plătească.
Ce s-ar întâmpla dacă persoana care plăteşte prima de 200 u.m., ca să beneficieze de îngrijiri de
2000 u.m., ar consuma 2 500 u.m.?
La un număr de 500 de bolnavi (10% din 5000 de asiguraţi), s-ar aduna un cost suplimentar de
250.000 u.m care nu ar fi acoperit de prima de 200 um pe care o plătesc fiecare din cei 5000 de
persoane.
Efectul de substituţie : oamenii cheltuie mai mult pe îngrijiri medicale atunci cînd preţul este scăzut.
Efectul de venit : oamenii consumă mai multe îngrijiri medicale din cauza existenţei asigurării care
realizează transferul eficient al resurselor din starea de sănătate către starea de boală, făcând ca
oamenii să fie mai bogaţi atunci când sunt bolnavi ( de Meza, 1983).
Furnizarea unor servicii complet gratuite modifică mai mult comportamentul asiguraţilor (în sensul
creşterii nejustificate a consumului), decât acumularea unor venituri mari în urma asigurării,
sperînd că în acest fel va fi determinat consumul mai mare.
Asimetria informaţională este o altă problemă care poate să apară într-un sistem de asigurări. Ea
poate să existe de ambele părţi atât asiguratul cât şi asiguratorul având informaţii disproporţionate
privind procesul de asigurare.
Cel care se asigură are informaţii mai bune despre starea sa de sănătate decât asiguratorul.
Să presupunem că există în grupul de 5.000 de asiguraţi persoane cu riscuri diferite de îmbolnăvire,
5%,10% şi 15%. Am listat în tabel balanţa de venituri şi cheltuieli a asiguratorului :
Scenariul 1.
Prima de asigurare conform riscului mediu =200 um/persoană
Presupunem că toţi se asigură la prima de risc mediu şi asiguratorul nu ştie că 2000 de persoane au
risc mai mare de îmbolnăvire decât riscul mediu de 10%.
Page | 30
Tabel nr.1- Prima de asigurare conform riscului mediu de 10%.
Venituri Cheltuieli1000 de persoane 1000x200= 50 bolnavi x 2000 u.m 100.000cu risc 5% de îmbolnăvire 200.0002000 de persoane 2000x200= 200 bolnavi x 2000 u.m 400.000cu risc 10% de îmbolnăvire 400.0002000 de persoane 2000x200= 300 bolnavi x 2000 u.m. 600.000cu risc 15% de îmbolnăvire 400.000Total venituri 1.000.000 Total cheltuieli 1.100.000Deficit -100.000 um
Asiguratorul are un deficit de 100.000 um
Scenariul 2.
Prima de asigurare conform riscului mediu =200 um/persoană. Deoarece prima conform riscului
este egală cu costul bolii x riscul de îmbolnăvire, cei cu risc de 5% nu acceptă o primă mai mare de
2000 um x 5%=100 um şi părăsesc schema de asigurare.
Tabel nr.2- Prima de asigurare conform unui risc de 5%.
Venituri Cheltuieli2000 de persoane 2000x200= 200 bolnavi x 2000 u.m 400.000cu risc 10% de îmbolnăvire 400.0002000 de persoane 2000x200= 300 bolnavi x 2000 u.m. 600.000cu risc 15% de îmbolnăvire 400.000Total venituri 800.000 Total cheltuieli 1.000.000Deficit -200.000 um
În consecinţă, atunci când asiguratorul oferă o primă conform riscului mediu în populaţia
respectivă, persoanele care ştiu că au un risc mai mare se asigură, iar cei care au un risc mai mic,
refuză să cumpere prima de asigurare.
În consecinţă planul de asigurări îi pierde pe cei cu un risc mai mic şi trebuie să plătească o sumă
mai mare pentru servicii decât cea aşteptată.
Constatăm că asimetria informaţională poate face ca asiguratorul să piardă bani în situaţia în care
persoanele îşi cunosc riscul de îmbolnăvire mai bine decât asiguratorul. Procesul prin care indivizii
cu risc scăzut părăsesc grupul, rămânând numai indivizii cu risc înalt se numeşte selecţie adversă.
Asimetria informaţională poate să fie însă şi în dezavantajul asiguraţilor în situaţia în care
informţiile despre preţ, calitatea şi condiţiile poliţelor nu îl ajută pe cumpărator să ia o decizie
informată.
Deşi în domeniul asigurărilor private clientul este informat despre produs, în situaţia în care nu
poate să evalueze exact ce nevoi are se află în ipostaza în care decizia lui de cumpărare a unei poliţe
Page | 31
de asigurări poate să nu fie concordanţă cu necesarul de servicii medicale din viitor. Alegerea între
diferite modele de asigurare poate constitui o problemă pentru client. Prin poliţe asiguratorul
realizează însă şi o segmentare a pieţei, oferind pachete mai avanjoase celor care sunt “clienţi mai
buni”.
Un alt model de selectare a riscului este cel prin care asiguratorul îi alege numai pe cei cu risc
scăzut, refuzînd să îi asigure pe cei cu risc mai ridicat. Acest proces este cunoscut în literatură ca
luarea caimacului (sau smântânire).
Scenariul 3.
Tuturor li se aplică prima conform riscului mediu=200 um, cei cu risc mai mare decât riscul
mediu nu sunt acceptaţi în schemă.
Tabel nr.3- Prima de asigurare conform unui risc mai mare decat cel mediu.
Venituri Cheltuieli
1000 de persoane 1000x200= 50 bolnavi x 2000 u.m 100.000
cu risc 5% de îmbolnăvire 200.000
2000 de persoane 2000x200= 200 bolnavi x 2000 u.m 400.000
cu risc 10% de îmbolnăvire 400.000
Total venituri 600.000 Total cheltuieli 500.000
Beneficiu -100.000 um
Acesta situaţie este mult mai favorabilă asiguratorului, balanţa venituri/cheltuieli fiind pozitivă.
În afară de această politică, asiguratorii pot să facă astfel încât indivizii să se auto-selecteze prin
politica de co-plăţi, deductibile sau co-asigurări incluse în poliţele oferite.
O comparaţie realizată în Irlanda între două companii de asigurări: Voluntary Health Insurance
Board şi BUPA Ireland arăta că cea din urmă are primele de asigurare cu 10 % mai ieftine pentru
înscrişii sub 19 ani, cu 4% mai ieftine pentru cei cuprinşi între 19-49 de ani şi cu 20% mai scumpe
pentru cei cu vârste peste 54 de ani. În acest fel BUPA Ireland realizează smântânirea prin atragerea
celor cu risc scăzut de îmbolnăvire ( Mossialos 2001).
Pentru a face faţă selecţiei adverse asiguratorul poate adopta evaluarea riscului la nivel individual.
În acest fel se poate estima costul indus de persoana respectivă, iar prima de asigurare să fie
conformă cu riscul individului. Această soluţie, deşi pare a rezolva problema selecţiei adverse ridică
însă două probleme.
Page | 32
Prima este aceea că acest proces este destul de costisitor inducând costuri mari asiguratorului, iar
evaluarea se face destul de grosier. Există factori de ajustare pentru vârstă, sex, ocupaţie,
antecedente, mărimea familiei, etc., ce trebuiesc luaţi în calcul atunci când se evaluează riscurile.
A doua este aceea că evaluarea riscului la nivel individual exacerbează problemele de echitate, cei
care au venituri mai mici nu îşi permit să cumpere asigurări şi tocmai aceştia sunt cei care au un risc
mai mare de îmbolnăvire.
O altă abordare pentru reducerea selecţiei adverse este asigurarea de grup. Prin acest model se oferă
o asigurare la un grup, definit fie pe criterii administrative; cazul asigurărilor publice de sănătate,
fie pe criteriul locului de muncă; cel mai frecvent folosit de asiguratorii privaţi. În acest fel se
realizează distribuirea riscului între angajaţii unei companii, care plătesc toţi aceeaşi primă
conformă cu riscul mediu al grupului. Acest model este convenabil şi pentru asigurator, care
realizează un volum mai mare de asigurări cu un efort de piaţă mai mic şi în acelaşi timp obţine
asigurări din grupa de populaţie activă (mai tineri, mai sănătoşi).
O alta sursă de eşec pentru asigurări este relaţia de agenţie.
Până în acest moment am presupus că asiguratul este cel care alege cantitatea de servicii de care are
nevoie, dintre mai multe variante de tratament şi mai multe preţuri posibile. În realitate însă, pentru
cheltuieli importante legate de sănătate, medicul este cel care ia decizia pentru pacient. Deci
medicul funcţionează ca agent al pacientului în relaţia cu asiguratorul. Deoarece asiguratorul îşi ia
măsuri de precauţie şi aplică co-participare la costuri, interesul pacientului şi asiguratorului ca
serviciile să aibă un cost scăzut merg în aceeaşi direcţie şi atunci controlul “agentului “ este realizat
de ambele părţi. Însă când deciziile de tratament sunt foarte importante şi complexe, atunci medicul
este cel care decide tratamentul şi funcţionează ca agent al asiguratului producând costuri
asiguratorului.
În extremis relaţia de agenţie poate să funcţioneze de aşa natură încât medicul să-l determine pe
pacient să consume mai multe servicii decât are nevoie, sau să consume servicii care nu sunt
neapărat necesare. Această influenţă este cunoscută în literatură ca “oferta induce cererea”. Pentru
a contracara acest efect companiile de asigurări au departamente care evaluează şi plătesc facturile
pentru serviciile furnizate asiguraţilor emise de diferiţi furnizori agreaţi de companii. În momentul
în care un furnizor nu este sigur că pacientul său are dreptul la un anumit serviciu, trebuie să se
adreseze companiilor de asigurări, alfel asumându-şi riscul de a nu-i fi rambursate aceste servicii.
De aici reiese încă un aspect specific sistemelor de asigurări de sănătate cu mulţi asiguratori privaţi,
versus cele publice: costurile administrative mari. Acestea apar din două surse. Prima este de partea
Page | 33
asiguratorilor, datorită cheltuielilor de marketing, de tranzacţionare şi nevoii de a fi mereu activ pe
piaţă şi de a satisface clienţii. A doua sursă este cea reprezentată de furnizori, care trebuie să facă
faţă cerinţelor diferitelor companii de asigurări în ceea ce priveste modul de raportare şi rambursare.
Studiile realizate pe acest subiect estimează costuri administrative de 7-8% din totalul costurilor
pentru sănătate în Canada (sistem public) şi de 19-25% în Statele Unite (sistem privat)
(Himmelstein şi Woolhandler, 1986; Woolhandler şi Himmelstein 1991). La nivelul companiilor de
asigurări din Statele Unite se estimează că 15% din totalul primelor sunt reprezentate de costuri
administrative. O mare parte a costurilor sunt reprezentate de procesarea cererilor de plată, costul
nedepinzând de valoarea facturii plătite. Din aceasta cauză, asiguratorii încercă să evite procesarea
facturilor mici, transferându-le în deductibile şi co-plăţi direct către furnizori şi să păstreze doar
plata facturilor mari.
Mecanisme administrative sau de reglementare care acţionează la nivelul cererii sau ofertei
La nivelul cererii se implementează mecanisme de participare la costurile îngrijirilor de sănătate din
partea asiguraţilor. Aceste participări pot fi:
1. co-plăţi, care cer ca o persoană să plătească o anumită sumă pentru fiecare serviciu
primit;
2. co-asigurarea, în cadrul căreia persoana plăteşte un procent din serviciile primite;
3. deductibilele sunt sumele pe care o persoană le plăteşte până la un anumit plafon, după
care intră în funcţiune asigurarea.
La nivelul ofertei există controlul asupra furnizorilor, prin diferite mecanisme. Acestea pot fi
de diferite feluri:
reglementări de practică medicală – ghiduri - care încearcă să asigure că numai serviciile
necesare şi adecvate sunt furnizate;
detalierea pachetului de servicii oferit prin asigurarea privată, astfel încât la punctul de
furnizare a serviciilor, se ştie exact ce este îndreptăţit să primească asiguratul şi ce nu;
plata serviciilor din partea asigurărilor prin diferite modele, fiecare mecanism determinând
un anumit comportament din partea furnizorilor şi adaptări din partea asigurătorilor.
Concluzii și recomandări
Sistemul de asigurări sociale de sănătate din România a făcut progrese importante în cei
cincisprezece ani de existență. Serviciile medicale sunt la parametrii mult superiori și în evoluție
Page | 34
continuă, comparativ cu sfârșitul anilor 1990, iar infrastructura de date reprezintă o referință la nivel
european. Criza financiară din anii 2009 - 2011 a obligat autoritățile din domeniu la măsuri de
control al costurilor, care au avut adesea consecințe neintenționate. În ultimii doi ani, resursele
FNUASS au fost suplimentate, iar pachetul serviciilor de bază revizuit. În viitorul apropiat, este
esențial ca CNAS să obțină mai multă calitate în schimbul finanțării mai generoase a furnizorilor.
Pe termen mediu și lung, însă, perspectiva este complicată de provocări structurale care vor obliga
sistemul de asigurări de sănătate să se „reinventeze”.
Cele mai importante sunt:
1. Orientarea spre pacient. Succesul reformelor din sistemul de sănătate depinde de
schimbarea mentalității tuturor actorilor implicați, astfel încât pacientul să fie plasat în centrul
activităților, iar deciziile, inclusiv cele financiare, să se alinieze intereselor acestuia.
2. Evoluția costurilor. Costurile prestațiilor medicale cresc pretutindeni odată cu progresul
tehnologic. Acestei tendințe i se alătură îmbătrânirea populației, schimbările profilului
morbidității și îmbunătățirea treptată a accesului la servicii.
3. Diminuarea bazei de impozitare. Deși presiunea pentru majorarea cheltuielilor va crește,
încasările FNUASS din contribuții nu vor ține pasul, deoarece baza veniturilor se diminuează
odată cu inversarea raportului dintre salariați și pensionari.
4. Identificarea unor noi contribuabili. Aproximativ 3,5 milioane de persoane din populația
activă a României nu plătesc impozite, dar sunt beneficiari de servicii publice. Transformarea
acestora în contribuabili trebuie să fie o prioritate continuă a statului și societății.
Analiza stării de fapt, realizată pe baza datelor statistice și modificărilor legislative din ultimii cinci
ani, relevă o serie de probleme structurale. Pentru soluționarea lor, APSR face un set de
recomandări menite să contribuie la agenda reformei în sistemul de asigurări de sănătate.
Problemele de natura structurală pe care le-am identificat sunt:
4. Veniturile sunt insuficiente. Criza financiară din anii 2009 - 2011 a avut un impact major
asupra FNUASS. Au scăzut încasările din cote de contribuții, pe fondul diminuării veniturilor
populației și a conformării la plată. Gradul de colectare este încă suboptim.
Page | 35
5. Controlul resurselor prevalează. În anii 2009 - 2013, controlul resurselor a prevalat în fața
calității și accesului la servicii. Reformele nu au fost întotdeauna corelate, iar analizele de
impact au lipsit. În general, măsurile de reducere a costurilor au restrâns accesul asiguraților
la toate serviciile medicale.
6. Alocarea resurselor este subiectivă. Utilizarea resurselor financiare nu este calibrată cu
obiectivele de sănătate publică ale Guvernului. Transferul fondurilor către cele 43 de case de
asigurări nu se face obiectiv, în funcție de morbiditatea pacienților și costurile asociate, ci
istoric, pe baza realizărilor din anii precedenți. Cele mai mari cinci case județene de asigurări
absorb 35% din resurse, iar celor mai mici cinci le revine de zece ori mai puțin.
4. Acces deficitar la servicii. Dezechilibrul de acces la servicii dintre mediile urban și rural se
amplifică. Dezvoltarea insuficientă a medicinei primare lasă fără alternativă numeroși
asigurați, care apelează la spitale pentru afecțiuni tratabile la alte niveluri de asistență.
5. Activitatea din asistența spitalicească este concentrată la vârf. Cele mai mari 25% dintre
spitale publice au o pondere de 70% în sistem. Deși spitalele mari ar trebui să trateze afecțiuni
complexe, ele internează numeroase cazuri simple, compatibile cu unități de categorie
inferioară sau cu ambulatoriul de specialitate.
6. Internările de urgență predomină Ponderea internărilor de urgență a rămas constantă din
anul 2009, respectiv 50%, sugerând că măsurile de descurajare a acestora nu au avut impact
structural. Spitalele continuă să interneze mai mulți pacienți decât numărul contractat cu
casele de asigurări.
7. Subdezvoltarea alternativelor de îngrijire. Ponderea redusă a îngrijirilor la domiciliu și a
îngrijirilor pe termen lung face ca România să irosească aportul forței de muncă ce renunță la
activități productive pentru a oferi sprijin rudelor care suferă de boli imobilizante.
Lista urmatoare de propuneri conține șapte puncte principale. Desigur, agenda reformei în sistemul
de sănătate este mult mai amplă, dar nu am insistat pe recomandări formulate cu alte ocazii sau pe
proiecte în curs de implementare (precum informatizarea asigurărilor de sănătate).
1. Planificarea strategică. Stabilitatea și predictabilitatea politicilor în domeniu sunt precondiții
Page | 36
pentru ameliorarea calității serviciilor. Sistemul de asigurări de sănătate are nevoie de strategii
anuale prin care CNAS să stabilească obiective, acțiuni și resurse pentru următorii 3-5 ani.
2. Diminuarea dezechilibrelor de acces la servicii. Autoritățile trebuie să facă mai mult pentru
a atrage profesioniști în zonele deficitare, ameliorând printre altele:
activitatea comisiilor județene pe specialități
sistemul de tarifare a prestațiilor;
infrastructura de servicii.
3. Corelarea prestațiilor medicale cu obiectivele naționale. CNAS poate să folosească pârghii
asupra furnizorilor pentru a le alinia comportamentul la prioritățile naționale de sănătate
publică, prin:
indicatori de performanță;
decontarea în funcție de performanță;
ghidurile și protocoalele terapeutice;
traseele clinice;
raportarea satisfacției pacienților.
4. Creșterea veniturilor în sistem. România trebuie să genereze venituri mai mari din
contribuțiile de asigurări de sănătate. Până și Fondul Monetar Internațional consideră
că vom fi nevoiți să majorăm cheltuielile publice în sănătate cu cel puțin 1,25 puncte
procentuale din PIB până în anul 20304. Din multitudinea de alternative, propunem:
pe termen scurt, aplicarea cotei de 10,7% exclusiv pe seama salariaților, ceea ce ar
ameliora gradul de colectare a contribuțiilor fără a diminua veniturile populației (estimăm o
creștere cu aproximativ 2% a veniturilor din cotele de contribuție);
pe termen mediu, fiscalizarea unei cât mai mari părți a economiei gri și creșterea
economică la nivelul PIB potențial, care să creeze noi locuri de muncă, inclusiv în mediul
rural.
5. Eficiența utilizării resurselor. Pe termen mediu, FNUASS poate obține beneficii prin
dezvoltarea alternativelor mai ieftine de servicii, alocarea obiectivă a fondurilor pe case de
asigurări și ajustarea tarifelor la costurile reale ale serviciilor.
4 „Romania: Selected Issues Paper”, cap. IV. „Ensuring the Financial Viability of the Health Care System— Financing Options for Romania”, IMF Country Report No. 12/291, Fondul Monetar Internațional, Washington,DC, 2012.
Page | 37
6. Adaptarea activității unor spitale. MS, CNAS și autoritățile locale pot orienta activitatea
celor mai mici 25% dintre spitalele publice către ambulatoriul de specialitate și spitalizări de
zi. În schimb, spitalele mari trebuie descurajate să trateze cazuri simple și stimulate să se
concentreze pe cele complexe.
7. Reducerea birocrației. Trebuie redusă povara reglementărilor și intervențiile caselor de
asigurări. Acestea își pot atinge obiectivele, concentrându-se monitorizarea indicatorilor
esențiali pentru sistem, dar lăsându-le prestatorilor libertate de acțiune.
Concluzii pe larg
Morbiditatea la nivel național a cunoscut o evoluție continuă în ultimele decenii. Spre deosebire de
anii 1970, bolile cronice precum cele de nutriție și metabolism, cardiovasculare, cancerul și
tulburările mentale înregistrează prevalențe mari și incidențe în creștere. Tendințele vor continua,
fiind alimentate în special de îmbătrânirea populației și schimbarea stilului de viață. Aceste procese
creează provocări serioase sistemului de asigurări de sănătate, care va trebui să se adapteze la
cererea de servicii tot mai numeroase, diversificate și costisitoare. Sarcina îi va fi îngreunată de
diminuarea treptată a bazei veniturilor, deoarece în următorii cincisprezece ani raportul dintre
salariați și pensionari se va inversa. Prin urmare, FNUASS va trebui să folosească resurse relativ
mai reduse pentru a satisface nevoi în creștere.
Pentru a atenua presiunea financiară asupra sistemului de asigurări de sănătate, statul român va
trebui să rezolve pe termen mediu un dezechilibru structural important: toți locuitorii consumă
servicii, inclusiv medicale, finanțate din surse publice, dar mai puțin de jumătate contribuie. Există
un bazin de aproximativ 3,5 milioane de români activi - șomeri, persoane ocupate în agricultură,
lucrători la negru - care nu plătesc impozite directe, dar sunt beneficiari de servicii publice.
Criza financiară din anii 2009 - 2011 a avut un impact major asupra sistemului de asigurări de
sănătate din România. Pe partea veniturilor, rezultatul anilor de criză a fost dependența în creștere a
FNUASS de bugetul de stat și scăderea gradului de colectare. Statul român, ca acționar la diverși
operatori economici, este cel mai mare debitor la FNUASS.
În privința cheltuielilor, reacția CNAS la efectele crizei financiare s-a concretizat în măsuri de
raționalizare și control, care au variat de la un an la altul și au avut uneori consecințe neintenționate.
În perioada 2009 - 2013, controlul resurselor a fost prioritar, iar calitatea serviciilor și accesul la
acestea au reprezentat preocupări secundare. Așadar, serviciile contractate au reflectat deciziile de
Page | 38
politică bugetară ale Guvernului și nu politicile publice în sănătate. Obiectivul major al perioadei a
fost reducerea ponderii sectorului spitalicesc prin prevenirea internării cazurilor ce puteau fi
rezolvate la alte niveluri de asistență medicală. Medicina primară a primit o atenție specială relativ
târziu, primele măsuri stimulative, de amploare relativ redusă, fiind luate abia în anul 2013.
Alocarea resurselor FNUASS către cele 43 de case de asigurări nu se face obiectiv, prin formula
care să țină cont de profilul morbidității pacienților și costurile asociate, ci istoric, pe baza
realizărilor din anii precedenți. În acest fel, CNAS irosește o bună oportunitate de a influența
comportamentul și performanța caselor de asigurări de sănătate. În practică, se remarcă un nivel
mare de concentrare a resurselor în grupul celor mai mari dintre acestea. Primele opt case județene
de asigurări utilizează 35% din total, deși populația lor cumulată se ridică la numai 22%. Este
adevărat că spitalele din respectivele județe au adresabilitate regională, însă dezechilibrele se
mențin și în cazul asistenței primare, investigațiilor paraclinice și medicamentelor compensate.
În ciuda declarațiilor publice în favoarea serviciilor în ambulatoriu, resursele utilizate cu această
destinație din FNUASS în ultimii zece ani au variat între 10% și 16%. Comparativ cu sistemele de
sănătate din celelalte state central și est-europene membre ale UE, România alocă cu circa 10
puncte procentuale mai puțin. În plus, domeniul a fost supus mai multor măsuri de control al
costurilor, care au afectat comportamentul furnizorilor și disponibilitatea serviciilor.
În perioada 2009-2013, medicina de familie a cunoscut schimbări anuale în pachetul de bază,
condițiile de furnizare a serviciilor și finanțare. Efectele negative asupra activității au fost
discontinuitatea, reducerea activităților de prevenție5 și, pe alocuri, lipsa de obiectivitate a
raportărilor. După patru ani de scăderi și stagnări, finanțarea medicinei de familie s-a ameliorat din
anul 2013, iar serviciile din pachetul de bază au fost restructurate în anul 2014. Una din problemele
majore ale sectorului rămâne dezechilibrul de acces la servicii dintre mediile urban și rural; mai
mult, o bună parte a medicilor de familie se apropie de vârsta pensionării. Această situație are
impact negativ și asupra stării de sănătate de populației și asupra obiectivului de reducere a
spitalizărilor de urgență, mai ales în privința pacienților provenind din mediul rural.
În cazul serviciilor paraclinice, pachetul de bază a fost extins an de an cu noi investigații, însă
finanțarea și tarifele au rămas constante până în anul 2013. Efectele au fost stagnarea numărului de
investigații și creșterea continuă a cererii nesatisfăcute. Chiar și după majorările din anii 2013 și
2014, rămân investigații al căror tarif este inferior costurilor și care creează consecințe neanticipate:
unii furnizorii le evită pretextând epuizarea bugetului alocat. Astfel, un drept fundamental al
asiguraților, respectiv accesul nediscriminatoriu la serviciile din pachetul de bază, se restrânge
5 De exemplu, examenele de bilanț și controalele periodice pentru adulți, imunizările și consultațiile pentru gravide și lăuze
Page | 39
semnificativ.
Serviciile furnizate de spitale constituie cea mai mare ramură a sistemului de asigurări de sănătate,
cu o pondere istorică de 40%-50% din cheltuieli. Spitalele au trecut prin transformări importante în
ultimii 25 de ani; cea mai tumultoasă perioadă a fost între anii 2009 și 2013, când au fost
implementate simultan măsuri de descentralizare, restructurare și reducere a costurilor. A fost o
perioadă presărată cu schimbări, multe impredictibile și, aparent, fără evaluare prealabilă sau
ulterioară. În cele din urmă, spitalizarea continuă contractabilă s-a diminuat și se manifestă o
tendință accelerată de reorientare spre spitalizarea de zi.
Activitatea din asistența spitalicească este concentrată la vârf: cele mai mari 85 de spitale publice au
o pondere de 70% în sistem, deși numărul lor de paturi este apropiat de jumătate. În schimb, cele
mai mici 92 de spitale (cuartila inferioară) efectuează numai 3,8% din cheltuielile totale, deci au o
importanță sistemică nesemnificativă. Anvergura spitalelor mari pare problematică: acestea ar
trebui să trateze afecțiuni de complexitate ridicată, însă cifrele arată că ele internează și numeroase
cazuri simple, care ar trebui rezolvate în unități de categorie inferioară.
Mulțumită taxei clawback, cheltuiala reală a FNUASS cu medicamentele compensate eliberate în
farmacii cu circuit deschis s-a redus sub 25% din total. Structura consumului reflectă indirect
morbiditatea generală: cele mai costisitoare medicamente sunt indicate pentru afecțiuni oncologice
și reumatologie, boli cardiovasculare, sistem nervos central și diabet zaharat/ boli ale aparatului
digestiv; aceste patru clase cumulează trei sferturi din valoarea totală compensată de FNUASS. Cele
mai multe medicamente se prescriu în ambulatoriu, mai ales de către medicii de familie, frecvent ca
urmare a scrisorilor medicale din ambulatoriul de specialitate și spitale. În privința beneficiarilor,
pensionarii sunt cea mai mare categorie atât ca volum, cât și ca valoare. Salariații, deși sunt sursa a
două treimi din veniturile FNUASS, consumă numai 12% din medicamentele compensate.
Recomandări cu caracter sistemic
Contractele-cadru și alte acte normative din anii 2010-2013 au declanșat o succesiune rapidă de
schimbări în sistemul de asigurări de sănătate. Analiza retrospectivă sugerează că acestea nu au fost
întotdeauna corelate sau concepute dintr-o perspectivă de timp multianuală6. Atât furnizorii, cât și
6 Exemple de măsuri adoptate și apoi abandonate după unul sau doi ani de implementare sunt: (i) eliminarea serviciilor diagnostic și terapeutice din pachetul de bază al ambulatoriului clinic de specialitate, (ii) limitele consultațiilor pentru monitorizarea clinică a bolnavilor cronici de către medicii de familie, (iii) restricțiile privind eliberarea de prescripții și bilete de trimitere recunoscute în sistem cu ocazia consultațiilor la cerere, (iv) sumele orientative lunare decontabile în medicina dentară, (v) sistemul de tarifare a îngrijirilor medicale și paliative la domiciliu, (vi) spitalizarea continuă de 24 de ore, (vi) plafonarea numărului de paturi contractabile de către casele de asigurări cu spitale private, (vii) tarifele pentru servicii hoteliere de înalt confort oferite de spitale, (viii) criteriile de evaluare retrospectivă a oportunității internării etc.
Page | 40
pacienții au resimțit lipsa de predictibilitate, unele dintre măsuri nefiind anunțate în prealabil.
Sistemul de asigurări de sănătate ar avea mult de câștigat din utilizarea planificării strategice
multianuale. CNAS ar trebui să elaboreze și să dezbată o „Strategie multianuală a sistemului de
asigurări de sănătate”, prin care să comunice din timp principalele schimbări în contractarea,
prestarea, raportarea, tarifarea și decontarea serviciilor. Strategia ar urma să fie actualizată anual sau
bienal. Exercițiul planificării prealabile ar ajuta la corelarea măsurilor din diverse ramuri de
asistență, a celor bugetare și a politicilor inițiate de Ministerul Sănătății. Mai mult, ar da ocazia
evaluării ex-ante și ex-post a impactului, care pare să fi lipsit cu desăvârșire în anii anteriori.
Ministerul Sănătății preconizează investiții importante în infrastructura de servicii medicale
primare, potrivit „Strategiei naționale de sănătate 2014 – 2020”7. Se propune reabilitarea sau
construirea a sute de centre comunitare integrate și ambulatorii de specialitate. În acest context,
atragerea profesioniștilor în comunitățile respective devine și mai necesară: dacă stimulentele
întârzie sau eșuează, toate investițiile vor fi inutile.
Calitatea serviciilor de sănătate nu a reprezentat o preocupare predilectă a autorităților din
sănătate, iar puținele măsuri luate în ultimii ani au rămas fără efect8. Ea nu este evaluată și nu
reprezintă un criteriu la contractarea sau decontarea serviciilor de către casele de asigurări de
sănătate. Drept rezultat, pacienții români sunt cei mai nemulțumiți din întreaga Uniune Europeană
de calitatea generală a îngrijirilor9. Este timpul ca CNAS să folosească pârghii asupra furnizorilor
pentru a cunoaște natura activității lor și a le alinia comportamentul la prioritățile naționale din
domeniu. Câțiva pași sunt necesari; ei au mai fost recomandați în alte rapoarte de analiză, însă până
în prezent nu au fost urmați. De aceea, APSR îi readuce în discuție:
1. Elaborarea și implementarea unui set de indicatori de performanță pentru evaluarea
furnizorilor, pe fiecare tip de asistență medicală; indicatorii trebuie să urmărească aspecte
cheie din activitate, să fie corelați cu prioritățile naționale în domeniu și cu lista serviciilor
pe care le pot realiza furnizorii (de exemplu, monitorizarea clinică activă a pacienților cu
boli cronice cu impact major asupra stării de sănătate);
2. Stabilirea unui sistem de decontare „per performanță” obiectiv și fără echivoc, cu plăți
ajustate în funcție de gradul de îndeplinire a unor niveluri valorice prestabilite;
3. Adaptarea SIUI la măsurarea și evaluarea performanței și dezvoltarea abilităților analitice
7 Aprobata prin H.G. nr. 1028/20148 De exemplu, chestionarul de evaluare a satisfacției pacienților la externarea din spital9 Conform Eurobarometrului nr. 411, „Siguranța și calitatea serviciilor medicale acordate pacienților”, publicat de Comisia Europeană în luna iunie 2014, accesibil la http://ec.europa.eu/public_opinion/index_en.htm
Page | 41
necesare personalului caselor de asigurări și Ministerului Sănătății;
4. Elaborarea/ revizuirea ghidurilor și protocoalelor terapeutice asociate serviciilor/
activităților evaluate cu ajutorul indicatorilor de performanță; monitorizarea utilizării
acestora de către furnizorii de servicii;
5. Elaborarea traseelor clinice pentru pacienți/ serviciile evaluate cu ajutorul indicatorilor de
performanță; monitorizarea respectării acestora de către furnizorii de servicii.
Veniturile FNUASS din cotele de contribuții la sănătate s-au situat istoric între 2,3% și 2,5% din
PIB. Dacă actualii parametri fiscali se mențin și în următorii 15 ani10, nivelul veniturilor va rămâne
același. Prognoza este un semnal de alarmă pentru sistemul de asigurări de sănătate, care va avea,
începând din jurul anului 2020, mai mulți pensionari decât salariați. FNUASS va fi supus unor
presiuni tot mai puternice pentru creșterea cheltuielilor, dar veniturile din contribuții nu le vor putea
satisface. Ori, până și Fondul Monetar Internațional consideră că România trebuie să majoreze
cheltuielile publice în sănătate cu cel puțin 1,25 puncte procentuale din PIB până în anul 203011.
Este greu de crezut că fondurile suplimentare ar putea proveni din subvenții de la bugetul de stat,
care sunt deja la niveluri nesustenabile pe termen mediu și lung. Prin urmare, Guvernul și CNAS
sunt obligate să genereze venituri mai mari din contribuțiile de asigurări de sănătate, pentru a
garanta echilibrul bugetar al FNUASS.
BIBLIOGRAFIE
Bărăgănescu C. (2008), Descriere, analiză comparată şi modalităţi de finanţare a serviciilor de
sănătate, Revista Medic.ro nr. 46, VII – VIII;
Cepoi V., Dragomirişteanu A. (2005), Managementul şi organizarea serviciilor de sănătate,
Master Managementul sistemului de sănătate, Modulul Structura asistenţei medicale –
managementul şi organizarea serviciilor de sănătate, Suport de curs, Bucureşti;
Ciumaş C., Făt C.M., Văidean V.L. (2008), Protecţie şi asigurări sociale – lumea conceptuală,
vol. Reforma sistemului asigurărilor sociale din România în vederea aderării la Uniunea Europeană,
CasaCărţ ii de Stiinţă, Cluj-Napoca;
10 Respectiv, procentul cotei de contribuție, regimul aplicabil pensionarilor, scutirile, gradul de colectare și necontributivitatea a aproximativ 3,5 milioane de persoane active11 „Romania: Selected Issues Paper”, cap. IV. „Ensuring the Financial Viability of the Health Care System- Financing Options for Romania”, IMF Country Report No. 12/291, Fondul Monetar Internațional, Washington, DC, 2012.
Page | 42
Constantinescu D. (2007), Asigurările de sănătate, Editura Mustang, Bucureşti;
Constantinescu D. şi colectiv (1998), Asigurări personale, Editura Semne, Bucureşti;
Constantinescu D., Constantinescu M. (2005), Fonduri Private de Pensii, Editura Bren,
Bucureşti;
Enăchescu D., Marcu M. (1998), Sănătate publică şi management sanitar, Editura All, Bucureşti;
Enăchescu D.şi colectivul (1998), Management sanitar şi sănătate publică, Editura All, Bucureşti;
Gal A.,Roşca M. (2011), Dezvoltarea economică şi progresul tehnic –factori generatori de şomaj,
în volumul: România şi provocările crizei economice.
Gal A. (2012), Protecţia socială aşomerilor în România în perioada 2004-2010, în volumul:
Economia şi afacerile pe pieţele emergente. Contribuţii ale tinerilor cercetători, Editor coordonator:
prof.univ.dr. Alina Bădulescu, Editura Universităţii din Oradea, ISBN 978-606-10-0659-5
Litu M. (2007), Elemente de etică în analiza performanţelor sistemelor de sănătate , Revista
Româna de Bioetică, editată de Colegiul Medicilor Iaşi, Vol.4, Nr.4;
Luchian M. (2007), „Management sanitar”, Facultatea de Medicina si Stomatologie
"Apollonia",Iasi;
Marcu A., Galan A., Cucu A.,Vitcu L. (2006), Implicarea secţiei de sănătate publică în programe
internaţionale de sănătate publică în domeniul monitorizării şi evaluării stării de sănătate a
populaţiei, A 40-a Conferinţă Anuală a Institutului de Sănătate Publică Bucureşti;
Nelson K, Fritzell J (2014), Protecţia socială și sănătatea publică: Rolul venitului minim în
mortalitate;
Nistor I. (2008), Sisteme de sănătate – studiu comparativ, vol. Reforma sistemului asigurărilor
sociale din România în vederea aderării la Uniunea Europeană, Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca;
Poenaru, M. (1996), Politici sociale şi indicatori sociali, Editura All, Bucureşti;
Preda M.(2002), Politica socială românească între sărăcie şi globalizare, Editura Polirom,
Bucureşti;
Rădulescu V. (2007), Marketingul în domeniul serviciilor de sănătate din România în contextul
integrării în Uniunea Europeană, Bucureşti;
Şeulean V. (2003), Protecţie şi asigurări sociale, Editura Mirton, Timişoara;
Ţurlea E. (2003), BIM - Îndrumar metodologic al Sistemului de Asigurări Sociale de Sănătate,
Vaughan E., Vaughan T. (1999), Fundamentals of Risk and Insurance, John Wiley&Sons, Inc.,
New York;
Văidean V.L. (2007), The public private partnership for health insurance, The Proceedings Of The
International Conference Competitiveness And European Integration, Finance Section, Editura
Alma Mater, Cluj-Napoca;
*** Economie sanitară şi management financiar, Ghid pentru finanţarea îngrijirilor de sănătate şi
Page | 43
administrarea spitalelor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate, Bucureşti, 2003;
*** Ghidul pacientului 2010, Cum să te vindeci într-un sistem sanitar bolnav?, Editura Jurnalul
Naţional, Bucureşti 2010;
*** Comisia Europeană (2013), Către investiţii sociale pentru promovarea creşterii şi coeziunii –
inclusiv implementarea Fondului social european pentru perioada 2014-2020;
*** Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetăţeanului, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru
analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România, Bucureşti, 2008;
*** Declaraţia Universalǎ a Drepturilor Omului;
*** Decretul nr. 246 din 29 mai 1958 privind reglementarea acordării asistenţei medicale şi a
medicamentelor, publicată în B.Of nr.24 din 2 iunie 1958, abrogat prin Legea nr. 158 din 14 mai
2004, publicată în M.Of. nr.467 din 25 mai 2004;
*** Ordonanţă de urgenţă OUG nr.150 din 31 octombrie 2002 privind organizarea şi funcţionarea
sistemului de asigurări sociale de sănătate;
*** Rezoluţia Parlamentului European din 20 noiembrie 2012 privind Pactul referitor la
investiţiile sociale ca răspuns la criză.
http://www.cnas.ro
http://www.euro.who.int
http://www.eurohealthnet.org
http://www.epp.eurostat.ec.europa.eu/
http://www.casan.ro
http://www.incds.ro
http://www.ms.ro
http://www.snspms.ro
http://www.who.ch
http://www.ceass.ro/
http://www.entersingapore.info
http://www.eur-lex.europa.eu
http://www.europarl.europa.eu
http://www.insse.ro/
http://www.mathworks.com/
http://www.ms.ro
http://www.gretl.sourceforge.net/
http://www.onuinfo.ro
Page | 44
http://www.statistics.gov.uk
Page | 45