1. ARBITRAJUL COMERCIAL INTERN SI INTERNATIONAL

Arbitrajul reprezintă o formă de mediere anterioară oricare forme de justiție statală. Încă din antichitate și în Evul Mediu disputele născute între comercianți se soluționa prin înțelegerile părților de către o persoana desemnată, cu reputație neștirbilă.

Nu se cunoaște cu precizie momentul în care a fost utilizat prima data arbitrajul ca mijloc de soluționare a litigiilor, însă există dovezi care afirmă originile sale străvechi. Regele Solomon a fost arbitr, a utilizat această metodă pt. soluționarea conflictelor teritorială. În Roma antică arbitrajul era una din modalitațile preferate de rezolvare a conflictelor precum și în Evul Mediu în ceea ce privește litigiile comerciale.

În multe societăți, în absența legilor scrise, comportamente și faptele sociale condamnabile erau judecate de adunări formate din bătrâni respectabili ai comunității. Deși erau judecate dp. legi nescrise, cauzele se soluționau în general dp. anumite cutume din practică de zi cu zi a respective adunări.

În Marea Britanie arbitrajul a fost folosit ca metodă de soluționare a litigiilor înainte de implementarea sistemului Common Law, acesta fiind utilizat din 1224. Mijloacele alternative de solu ț ionare a litigiilor în prezent

Pe fondul disconfortului pe care îl prezintă justiția statală, toate metodele străvechi de soluționare a conflictelor s-au dezvoltat în diverse modalități moderne, de reglarea conflictelor care constituie mijloacele alternative sau complementare ale justiției statale. Deși în cele mai multe cazuri sunt extrajudiciare, ele se desfășoară în anumite limite stabilite de stat prin legislațiile interne sau convențiile internaționale la care aceștia iau ... De aceea se recurge la 2 categorii de mijloace

alternative de soluționare a diferendelor judiciare și extrajudiare.:

A. Mijloacele alternative de solu ț ionare a litigiilor pe cale judiciară:

Reprezintă o metodă de clarificare unui litigiu altfel decât prin tranșarea judiciară a acestuia în cadrul preocesului deja început. Două modalitate:

1)Concilierea judiciară: presupune intervenția judecătorului în soluționarea amabilă între părți, care poate îmbrăca diverse forme: renunțarea de către reclamantul la judecare; împăcarea părților; tranzacție, etc.

Chiar dacă concilierea vine de la judecător, nu are efect obligatorie pentru părți, ele rămân liberă să decidă modalitatea de litigiu. Codul de procedură civila din 1865 în art. 720 al.1 obligă părțile că în procesele în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerii cererii de chemare în judecată să încerce din inițiativa reclamantului soluționarea litigiile fie prin mediere fie prin conciliere directă.

2)Medierea: se realizează în cursul unui proces în scopul stingerii prin voința părților prin soluționarea amiabilă. Medierea se află sub anumite aspecte sub controlul instanței judecătorești și este susceptibilă de constatare din parte acesteia printr-o hotărâre de expedient în ipoteza unui acord de părți Medierea a fost intodusă în România prin Legea nr

192/2006. Este o rezolvare facultativă a conflictelor pe cale amiabilă cu ajutorul unei terțe persoane specializată în calitate de mediator în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate.

În cadrul unui proces început în exercitare modului său activ, judecătorul este obligat să stăruie în soluționarea amiabilă a litigiului și să le aducă părților la cunoștință informații

despre modalitatea de organizare și funcționare a instanței medierii, procedura medierii nefiind însă una obligatorie.

Art. 193, al. 1 CPC regl sesizara instanței statale se poate face numai dp. îndeplinarea unui proceduri prealabile, dacă lg. prevede în mod expres această. Concluzia acestei reglementări este că în sit. în care un mijloc alternativ de soluționare a litigiilor pe cale judiciară ar fi obligatoriu ca și proceduri prealabile, aceste ar trebui urmat dovada îndeplinirii acestei proceduri trebuind a fi anexată la cerea de chemare în judecată.

Noua reglementare obligă părțile ca înainte de sesizare instanței statale să urmeze proc. de informare priv. posibilitatea soluționării conflictului pe calea medierii.

B. Mijloacele alternative pe cale extrajudiciara:

Presupune soluționarea unui litigiu născut între părți în afară unui proces judiciar. Mijloacele alternative de soluționare a litigiilor a fost dezvoltate în principal pt evitarea disconfortului produs de justiția statală cum ar fi: costuri, durata, complexitate, publicitate, etc. Aceste mijloace variază foarte mult de la un stat la altul sau chiar interirul acestui stat, accentul pus pe cele 2 mijloace principale: medierea și arbitraj.

Împărțirea mijloacelor alternative a litigiului pe cale extrajudiciară se face după cum este necesară sau nu intervenția unui terț, distingând:

1)Mijloacele de soluționare directă a litigiului:

a) Concilierea directă în faza prealabilă a judecatii în materia litigiului dintre profesioniști pe care o întâlnim doar în procesele început anterior intrării în vigoare noului CPC, acesteia fiindu-i alăturată prin intermediului LG nr. 202/2010 și medierea.

b) Negocierea constituie calea prin care părțile conlucrează pentru a găsi o soluție unanim acceptată la conflictul existent între de prin concensii reciproce.

2)Mijloacele de soluționare a litigiilor care presupun intervenția unui terț:

Este posibilă în cadrul oricărui proces sau proceduri, altele decât tranșarea jud. în care o parte terță neutră participă la soluționarea diferendului între părți. Acestea pot consta în: medierea; medierea-arbitrala; arbitraj.

a)Medierea reprezinta o modalitate de soluționarea a conflictelor pe cale amiabilă cu ajutorul unui terță persoană specializate în calitate de mediator în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având libera consimțământul al părților. (art.1 al. 1, Lg 192/2006)

Metodă confidențială și privată prin intermediul căreia mediatorii, persoane independente și cu pregatire specială ajută părțile să-și definească mai clar obiectivele, interesele și le îndrumă să constuiască îndemână variantele de soluționare conflictelor.

b)Medierea-arbitrala reprezinta o procedura de soluționare a litigiilor în două etape care împrumută elemente de la ambele metode, părțile încearcă să soluționeze diferendul prin mediere și dacă medierea esueaza cu privire la toate aspecte sau doar o parte dintre ele, aceste va fi supuse automat arbitrajului.

Creația relativ recentă în domeniul, acestă procedură regăsește reglementare într-o lege modernă: UNCITRAL din 2002 privind. concilierea comercială internațională. Așa cum a fost inițial în 1970, partea neutră va împlini ambele rol: și pe cel de mediator și pe cea de arbitru.

Medierea-arbitraj-ul este conceput pentru a satisface pe cât posibil două categorii de exigențe difeite dar unite prin aceeați finalitate: soluționarea litigiului având în vedere int. reciproce a

părților aflate în conflict prin mediere; al doilea cale urmărește emiterea unei hotărâri date de arbitru care să poată fi executată silit la nevioe în urma arbitrajului.

c) Arbitrajul constituie ca o alternativă la justiție statală. Arbitrajul a fost dată în doctrină drept instanței în baza și în cadrul căruia părțile împuternicese în limitele prevăzute de lege una sau mai multe pers priv. ca încircumstanțele date să tranșeze un diferend jur care le opune sustrângând astfel acel litigiu din competența instanței judecătorești.

Arbitrajul nu poate fi asimilat judecății de stat deoarece este costituit prin convenția părților și nu prin lege. Convenția părților poate să stabilească regulile de dr cărora va fi supus arbitrajul ceea ce nu este posibil în cazul judecății. Contradictorialitatea este chiar mai pregnantă atunci când litigiul va fi tranșat în echitate, libertate de apreciere a arbitrilor fiind mult mai largă, când nu sunt supuși unei norme de drept strict. Arbitrajul statuează în dr la fel ca și inst. de judecată.Hotărârea arb. se bucură atât de jurisdicție cât și de imperiu, având forță executorie ca și hot. unei inst de jud, executării silită a acestuia urmând aceeași procedură.Toate aceste reguli fac ca arbitrajul să se desfasoare cu celeritate și fără publicitate, motiv pentru care este folosit în mod special în materie comercială.

2. REGLEMENTAREA INTERNA SI INTERNATIONALA A

ARBITRAJULUI

Arbitrajul se desfasoara intr-un cadru normativ prestabilit ca regula generala este reprezentat de lex arbitri, legea arbitrara

a statului in care se desfasoara procedura arbitrala. Aceasta este teoria care guverneaza arbitrajul intern si international.

Aceasta teorie a fost adoptata si de majoritatea conventiilor internationale, precum Protocolul de la Geneva din 1923 si Conventia de la New Yorrk 1958.

Protocolul de la Geneva stabilea ca procedura arbitrala inclusiv procedura de constituire a tribunalulu arbitral va fi guvernat de vointa partilor si de legea statului pe al carui teritoriu are loc arbitrajul.

Conventia de la New York face referire la legea statului unde s-a desfasurat arbitrajul si la legea statului unde s-a pronuntat sentinta arbitrala fapt care conduce la legatura dintre locul si legea care guverneaza arbitrajul.

Legea model UNCITRAL in arbitrajul comercial international mentina aceasta tendinta si stabileste ca prevederile sale cu cateva exceptii se aplica numai daca legea aplicabila arbitrajului este legea statului pe teritoriul caruia s-a desfasura acesta.

REGLEMENTAREA INTERNA A ARBITRAJULUI

In Romania arbitrajul a fost reglementat pentru prima oara in Codul lui Calimachi 1817 dar reglementarea sa moderna a fost introdusa in Codul de procedura civila in Cartea a IV-a denumita initial “despre arbitrii”.

Aceasta reglementare a ramas in vigoare si in perioada regimului comunist, perioada in care nu si-a gasit aplicarea in sens clasic , arbitrajul voluntar era inlocuit cu arbitrajul obligatoriu de stat, utilizat in solutionarea litigiilor dintre intreprinderile socialiste. Acesta a fost abrogat cu totul in 1985 , revenindu-se la procedura arbitrala, ulterior dupa 1990 arbitrajul fiind reglementat in forma actuala prin Legea nr 59/ 1993 si Legea nr.219/2005 privind modificarea Codului de

procedura civila, cea mai mare parte a acestor dispozitii fiind preluaate in noul Cod de procedura civila.

ARBITRAJUL INTERNATIONAL

In ceea ce priveste arbitrajul international in dreptul romanesc acesta isi gaseste reglementare in NCPC cap.II din Titlul 4, Cartea a VII-a, dedicata procesului civil international. De asemenea Titlul al IV-a din aceeasi carte si acelasi capitol reglementeaza arbitrajul intern si efectele hotararii arbitrale straine.

REGELEMENTAREA INTERNATIONALA A ARBITRAJULUI

Prima conventie a fost Protocolul de la Geneva din 1923. Au urmat alte conventii internationale cu obiecte variate , cea mai importanta fiind Conventia de la de New York referitoare la recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine fiind ractificata de Romania in 1961,aplicabila in peste 140 de state. Acestea au fost urmate de alta conventie, respectiv de Conventia Europeana de Arbitraj Comercial International de la Geneva incheiata la 20 aprilie 1961, si ratificata de Romania in 1963.

Un alt act internationala de referinta este Conventia de la Washington din 18 martie 1965, pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state, semnata de 146 state si ratificata de Romania in anul 1975.

Rolul deosebit de important al arbitrajului in relatiile comerciale internationale a fost confirmat prin actul final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, semnat la Helsinki 1975, care retine ca arbitrajul e un mijloc corespunzator de a reglementa rapid si echitabil litigiile care pot sa rezulte din tranzactiile comerciale in domeniul

schimburilor de bunuri si de servicii si din contracte de cooperare industriala.

LA NIVEL INTERNATIONAL

Cele mai importante reglementari sunt Regulamentul de Arbitraj UNCITRAL din 1976 in materie de arbitrajului ad-hoc si Regulamentul de Arbitraj al Curtii de arbitraj de pe langa Camera Internationala de Comert de la Paris din 1998 in materia de arbitraj institutionalizat.

Alte dispozitii recomanda utilizarea arbitrajului ca mijloc alternativ de solutionare a litigiilor si se regasesc in Regulamentul centrului de arbitraj si mediere pentru America 1996 si Regulamentul Asociatiei Americane de Arbitraj 1993.

3. INTERESUL RECURGERII LA ARBITRAJ

Arbitrajul este o procedura nestatala atunci cand partile recurg la arbitraj acestea inteleg sa scoata de sub jurisdictia instantelor nationale, solutionarea litigilor dintre ele. Exista mai multe motive pentru care partile pot alege aceasta modalitate alternative de solutionare a litigilor si prin urmare se recurge la arbitraj in foarte multe cazuri.

In al doilea rand arbitrajul este realizat de persoane private care nu sunt investite cu putere publica prin urmare arbitrii neavand putere jurisdicitionala cu care sunt investite instantele statale dobandesc puterea de a judeca un anumit

litigiu numai in virtutea intelegerii dintre partile la respectivul litigiu.

Cu toate acestea atributiile lor se aseamana in multe privinte cu cele ale judecatorilor si mai mult ei beneficiaza si de o anumita imunitate care difera de la stat la stat.

Partile la arbitraj pot fi persoane fizice sau juridice sau chiar persoane de drept public in masura in care legea nationala permite.

Avantajele recurgerii la arbitrajCosturile care presupun trecerea la procedura arbitrala nu

reprezinta factorul care sa determine recurgerea la o astfel de procedura alternativa de solutionare a litigilor, ele fiind de cele mai multe ori superioare celor percepute de instantele nationale. Exista insa o multime de avantaje pentru care partile prefer sa aleaga aceasta procedura si nu una traditionala cum ar fi: Confidentialitatea

Arbitrajul prezinta in primul rand un grad ridicat de confidentialitate, procedura urmata fiind diferita de cea de drept comun care de regula se desfasoara in sedinta publica in virtutea principiului publicitatii care guverneaza procedura judiciara. Procedura arbitrala nu este supusa acestui principiu ea perimitand in acest fel pastrarea secretului commercial aspect foarte important in raporturile de natura comerciala.

In cadrul procedurii arbitrale numai partile personal sau prin reprezentant participa la dezbaterea litigiului. Nici hotararea tribunalului arbitral nu este pronuntata in sedinta publica ea fiind comunicata numai partilor implicate. Celeritatea

Un al doilea avantaj al arbitrajului il reprezinta celeritatea procedurii aspect care poate fi esential in unele situatii in specialin cadrul raporturilor economice. Aceasta procedura fiind

una derogatorie nu este supusa nici formalismului excesiv al procedurii de judecata de drept comun, nici nu intra pe rolul incarcat al instantelor nationale.

Prin urmare procedura se desfasoara mult mai rapid permitand solutionarea eficienta a raporturilor litigioase dintre parti. Flexibilitatea

Un alt avantaj specific al acestei proceduri il constituie flexibilitatea acestuia, partile fiind libere sa aleaga atat legea aplicabila fondului cat si procedura ce va fi urmata in solutionarea litigiului sub rezerva aplicarii dispozitiilor imperative ale legii a ordinii publice sau a bunelor moravuri.

Pe deasupra in virtutea ideei de parteneriat ce este asociata acesti modalitati de solutionare a litigilor partile pot stabili modalitatea in care pot fi suportate cheltuielile arbitrale. Specializarea

Specializarea in cadrul acestei proceduri implica ca partile dispun si de libertatea de a desemna arbitrii care vor solution litigiul cu respectarea pricipilor de impartialitate, independeta si de regula de imparitate. Partilor li se da astfel posibilitatea alegerii in calitate de arbitru a unor specialisti in domeniul dedus judecatii sporindu-si increderea in rezultat prin garantia competentei celor ce ii vor judeca.Arbitrajul ofera astfel alternativa unei judecati eficiente prin arbitrii cu experienta indelungata si de o comptenta recunoscuta in domeniul il cauza. De altfel neindeplinicarea conditilor de independenta poate constitui o cauza de recuzare a arbitrilor. Obligativitatea hotararii

Sentinta pronuntata de o hotarare arbitrala este obligatorie intre parti, acestea fiind obligate sa o puna in executare imediat sau la termenul aratat in hotarare. In caz

contrar creditorul poate solicita executarea silita a hotararii arbitrale aceasta avand acelasi atribut si executandu-se intocmai ca o hotarare judecatoreasca. Existenta unui control asupra regularitatii arbitrajului

Legalitatea pronuntarii hotararii arbitrale este asigurata de posibilitatea anularii acesteia prin intermediul unei actiuni in anulare introdusa la instanta de judecata competenta sa judece litigiul in lipsa conventiei arbitrale pentru motivele enumerate in art. 608 C.proc.civ. Aceste motive reprezinta in mare parte vicii procedurale.Dezavantajele recurgerii la procedura de arbitraj

Pe langa toate aceste avantaje semnificative, arbitrajul prezinta si anumite dezavantaje. Pe langa faptul ca de multe ori presupune efectuarea de cheltuilei suplimentare superioare procedurii justitiei statale, procedura arbitrala poate priva partile de alte beneficii ale instantelor nationale. Tribunalul arbitral nu poate exercita aceleasi constrangeri ca si una judiciara in procesul administrarii probelor, de exemplu nu poate aplica sanctiuni martorilor. De asemena exista riscul organizarii unor arbitraje paralele privind acelasi litigiu si implicit al pronuntarii unor hotarari arbitrale contradictorii.

Cheltuielile procedurii arbitrale

In ceea ce priveste costurile procedurii arbitrajului se sutine adesea ca sunt mult mai reduse decat cele ale unei proceduri statale in raport de durata, calitatea si rezultatul unei astfel de procedure cu character privat. Cu toate aceste cheltuielile effective determinate de desfasurarea unui procedure arbitrale sunt in majoritatea cazurilor mai mari decat cele pe care le implica o procedura statala fiind dezavantajoase in special pentru necomercianti sau pentru comercianti de talie mica.

Vom face astfel distinctie intre cheltuielile efective facute de parti care constituie expresia monetara a resurselor consumate si costurile arbitrajului care implica atat banii cheltuiti cat si factori de timp sau calitate a procedurii care pot influenta optiunea pentru arbitraj in detrimental unor procedure statale.Categorii de cheltuieli

Cheltuilelie pot fi impartite in 3 categorii: Taxele arbitrale

Sunt platite institutiei care se va ocupa de judecarea cauzei. Taxa arbitrala este constituita in general dintr-o taxa administrative care va acoperi cheltuielile de functionare ale institutiei care organizeaza arbitrajul si din onorariul arbitrilor. Cheltuielile implicate de litigiu

In general acestea pot fi costuri de cercetare, expertizare, deplasari etc Onorariul avocatial

Pot fi onorarii de success, onorarii orare sau onorarii fixe. Toate aceste cheltuieli sunt suportate de catre parti in

functie de modalitateastabilita de comun acord de catre acestea.

In dreptul nostru art.595 alin (1) alin. C.proc.civ consacra principiul vointei partilor in determinarea modalitatii in care vor fi suportate cheltuielile. Acestea vor fi determinate si avansate potrivit intelegerii partilor din conventia arbitrala sau dintr-o conventie ulterioara acesteia.

In ipoteza in care partile nu au convenit asupra modului in care vor fi suportate cheltuielile, C.prc.civ face aplicarea principiului culpei procesuale in aceasta materie si prin art.595 alin. (2) stabileste ca in lipsa unei intelegeri cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut litigiul integral

daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate si proportional cu ceea ce s-a acordat daca ceereea este admisa in parte.

Cheltuielile procedurii de arbitraj pot varia foarte mult in functie de instutia care organizeaza procedura de obiectul si valoarea litigiului precum si de avocatii sau ceilalti experti desemnati in cadrul prcocedurii.

In ipoteaza unui arbitraj ad-hoc costurile variaza de la caz la caz ele fiind in mod normal mai scazute decat cheltuielile unui arbitraj institutionalizat.

In Romania taxele percepute in cadrul Curtii de Arbitraj International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei incep de la 540 lei si pot ajunge pana la valori de ordinal zecilor de mii de lei pentru cererile avand obiectul exprimat in lei, iar pentru cererile al caror obiect este exprimat intr-o valuta straina taxele incep de la 1.200 euro si pot ajunge la valori de ordinul zecilor de mii de euro exclusive pentru plata taxelor administrative si a onorariilor arbitrilor.

In instantele arbitrale nu pot fi acordate scutiri de la plata taxelor in cazul in care partea se afla imposibilitatea de a le achita. Spre deosebire de instantele de drept comun care pot acorda scutiti in situatile determinate de lege sau pot oferi posibilitatea partilor de a recurge la ajutorul public judiciar.

In ceea ce priveste costurile percepute de curtile de arbitraj international, acestea pot varia de asemenea in functie de mai multi factori in special de recunaosterea pe plan international a institutiei de arbitraj.

De exemplu: Curtea Internationala de arbitraj de la Viena percepe taxe administrative incepand de la 3000 de euro.

4. ARBITRABILITATEA LITIGIILOR

Pentru ca un litigiu sa poata fi solutionat pe calea arbitrajului conform vointei partilor trebuie indeplinite anumite conditii de arbitrabilitate a litigiului. Asadar arbitrabilitatea constituie punctual care delimiteaza contractualul de jurisdictional in material conflictelor.

Atat pentru conflictele nascute cat si pentru cele viitoare partile pot sa dispuna contractual, consensual determinand astfel ca litigiul dintre ele sa fie solutionat prin procedura arbitrala.

In doctrina se distinge intre arbitrabilitatea obiectiva si arbitrabilitatea subiectiva. Arbitrabilitatea obiectiva

Reprezinta un set de criterii specifice conform carora se stabileste daca un litigiu poate fi supus procedurii arbitrale in functie de obiectul acestuia. Arbitralitatea subiectiva

Reprezinta conditiile de regim juridic si capacitate care trebuie indeplinite pentru a supune un litigiu procedurii arbitrale.

Sunt anumite proceduri speciale pe care atat doctrina cat si jurisprudenta le considera nonarbitrale. Astfel procedura specifica somatiei de plata este considerate de doctrina o procedura nonarbitrala (sau nonarbitrabila) deoarece dispozitiile art. 1013 – 1024 C.proc.civ reglementeaza aceasta procedura in fata instantei statale.

Contractele administrative in special contractele de achitzitie publica, de concesiune de bunuri, de servicii si lucrari publice incheiate in conditiile Legii nr. 219/1998 sau ulterior a OUG nr. 34/2006, sau OUG nr. 54/2006 sunt considerate de asemenea nonarbitrabile dand astfel valoare unor decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Jutitie prin care caluzele compromisorii incheiate in aceste conditii sunt declarate neopertante.

CONVENTIA ARBITRALA

Majoritatea reglementarilor internationale in materie de arbitraj definesc conventia arbitrala. In legea model UNCITRAL se arata ca poate exista conventia arbitrala atat in forma unei clauze contractuale cat si a unei conventii separate.

In legislatia noastra conventiile de arbitraj sunt de doua feluri determinat fiind momentul in care acestea sunt incheiate, respective inainte sau dupa nasterea litigiului.

Conventia de arbitraj incheiata inainte de nasterea litigiului poarta denumirea de clauza compromizorie,, in timp ce conventia incheiata ulterior acestui moment se numeste compromis.

Cauza compromisorie

Este definita drept conventia arbitrala prin care partile convin ca litigile ce se vor naste din contractul in care este inserata sau in legatura cu aceasta sa fie solutionata pe calea arbitrajului aratandu-se sub sanctiunea nulitatii modalitatea de numire a arbitriilor.

Este dispozitia art.550 alin 1 din C.proc.civIn cadrul arbitrajului institutionalizat este suficienta

referirea la institutia sau regulile de procedura ale institutiei care organizeaza arbitrajul.

Pentru a fi valabila aceasta clauza compromisorie, cocontractantii trebuie sa dispuna cu privire la faptul ca eventualul litigiu se va rezolva pe calea arbitrajului – stabilim competenta generala – apoi ne referim la modalitatea de denumire a arbitrilor (ex: precizam ca tribunalul arbitral se va constitui din 3 arbitrii, putem chiar sa ii nominalizam).

Mai exista o posibilitate, in situatia litigioasa ne pune de acord sa nominalizam o curte de arbitraj pentru rezolvarea litigiului.

Clauza compromisorie este valabila si atunci cand nu ne referim nici la modalitatea de alegere a arbitrilor, nici la numarul de arbitrii, nici la nume si specificam doar atat ca procedura arbitrala se spune dispozitiilor Curtii de Arbitraj Romaniei de exemplu.

Valabilitatea clauzei compromisorii este supusa indeplinirii anumitor conditii speciale pe langa cele generale. In primul rand clauza trebuie sa fie incheiata in scris sub sanctiunea nulitatii; In al doilea rand clauza trebuie sa contina numele arbitrilor sau modalitatea de desemnare a acestora, in lipsa acestei mentiuni clauza fiind anulabila;Pentru a suplini aceasta lipsa partile pot incheia un compromise ulterior prin care sa stabileasca numele arbitrilor sau modalitatea de desemnare a acestora. Daca aceste conditii sunt indeplinite clauza isi va produce toate efectele intre parti, respective va permite sesizarea instantei arbitrale de catre oricare dintre parti de la momentul aparitiei litigiului si constituirea imediata a tribunalului arbitral desemnat prin clauza compromisorie.Compromisul

Prin compromis partile convin ca in cazul unui litigiu intervenit intre ele acesta sa fie solutionat pe caleea arbitrajului, aratandu-se pe calea sanctiunii nulitatii , obiectul litigiului si numele arbitrilor sau modalitatea de desemnare a acestora in cazul arbitrajului ad-hoc, in cazul arbitrajului institutionalizat daca partile nu au ales arbitrii si nici nu au stability modalitatea de desemnare a acestora aceasta se va face potrivit regulilor de procedura ale institutiei arbitrale. Sunt dispozitiile art 551 C.proc.civFiind vorba despre o conventie ca si in cazul clauzei compromisorii trebuie respectate conditiile generale impuse la

incheiera unui astfel de act juridic, respective conditiile de capacitate, consimtamant, obiect si cauza.

In ceea ce priveste efectele compromisului acestea sunt similar acelora ep care le produce clauza compromisorie, ambele avand ca efect principal negative inlaturarea competentei instantelor judecatoresti de drept comun de la solutionarea unui anumit litigiu.

Efectul pozitiv al acestora este investirea arbitriilor in vederea solutionarii respectivului litigiu. Ca existenta juridical similar clauzei compromisorii acesta este intr-o anumita masura accesoriu al unui anumit raport juridic desi aceste tipuri de conventie arbitrala isi mentin o evidenta autonomie fata de acesta.Ce inseamna asta?

Nu putem discuta despre o clauza compromisorie sau compromise, in lipsa contractului care este izvorul acestei proceduri. Daca nu abvem un contract commercial, cate este obiectul litigiului, nu putem investi o instanta arbitrala. Daca acel contract disapte, dispare si latura compromisorie. Sa presupune ca acel contract este declara nul de catre o instanta judecatoreasca, ea va fi delcarata nil fara a fi luata in considerare clauza compromisorie deoarece va ramane fara obiect.Conventia arbitrala poate fi revocata ca orice contract sinalagmatic.

Potrivit art.1321 C.Civil prin acordul partilor necontestarea investirii unei instante de dret comun in cazul existentei unei conventii arbitrale este considerate o revocare implicita a acesteia.Ce insemana asta?

Accept solutionarea litigiului pe cale judecatoreasaca fara a amai invoca un aspect contractual deja stabilit cu partenerul meu ca eventualul litigiu sa fie rezolvat pe calea arbitrajului.

Rolul instantelor nationale in arbitraj

Chiar daca arbitrajul reprezinta o forma de justitie alternativa, private la care partile apeleaza pentru a evita dezavantajele justitiei statale, de multe ori interventia instantelor judecatoresti apare drept necesara, relatia dintre judiciari si arbitraj se naste in virtutea puterii statului de a stabili cadrul si limitele procesului arbitral.

In baza acestor limite stabilite la nivel statal instantele judecatoresti capata un rol coercitiv, complementar puterii cu care este investit tribunalul arbitral pe de o parte si un rol de control pe de alta parte. Rolul coercitiv al instantelor judiciare nationale in arbitraj

Desi investite cu aceeasi putere de a judeca instantele arbitrale nu dispun de aceeasi putere de care dispun instantele judecatoresti.

Instantele arbitrale nu pot aplica masuri de constrangere statala cum ar fi amenzile sau alte sanctiuni in vederea ducerii la indeplinire a dispozitiilor lor.

Codul de procedura civila pentru a limita aceasta diferenta dintre instanta arbitrala si instanta statala prin art. 615 consacra hotararii arbitrale acelasi caracter ca al unei hotarari judecatoresti aratand ca aceasta constituie titlu executoriu, executandu-se intocmai ca o hotarare judecatoreasca. Rolul de control al instantelor judiciare nationale in arbitraj

In cadrul procedurii arbitrale in situatiile delimitate de lege instantele judecatoresti de drept comun indeplinesc un rol de control asupra anumitor acte desfasurate ori in curs de desfasurare.

Exista cateva situatii determinate express de lege in care instantele nationale pot fi implicate in exercitarea unui rol de control asupra procedurii arbitrale.

Astfel in cazul recuzarii arbitrilor potrivit art.563 alin.2 cererea de recuzare se solutioneaza de tribunalul prevazut la art.547 C.proc.civ

Potrivit acestui din urma articol partea interesata poate sesiza tribunalul in circumscriptia caruia are loc arbitrajul. In ceea ce priveste desfiintarea hotararilor arbitrale.

Instanta statala poate din nou intervenii in procedura arbitrala, competenta de a judeca actiunea in anulare a unei hotarari arbitrale revenind curtii de apel in circumscriptia careia a avut loc arbitrajul.

Si in verificarea cheltuielilor arbitrale poate fi sesizat tribunalul in circumscriptia caruia se desfasoara arbitrajul pentru a examina temeinicia solutiilor supuse de tribunalul arbitral, instanta statala stabiilind prin incheiere executorie nesupusa niciunei cai de atac cuantumul incheierilor arbitrale, al onorariului arbitrilor precum si modalitatea de consemnare, avansare sau de plata a acestora.

Conflictele de competenta intre instantele nationale statale si instantele arbitrale

Porivit art.579 alin.1 din C.proc.civ tribunalul arbitral este obligat ca la primul termen de judecata cu procedura legal indeplinita sa isi verifice competenta de a solutiona litigiul.

Daca tribunalul arbitral constata ca nu este competent isi declina competenta printr-o hotarare in favoarea instantei statale. Daca tribunalul arbitral hotaraste ca este competent consemneaza acest aspect printr-o incheiere.

In ambele situatii orice parte interesata poate formula actiune in anulare care potrivit art.608 alin. 1 lit a C.proc civila

constituie un motiv de desfiintare a hotararii arbitrale solutionarea acesteia fiind in competenta curtii de apel in circumscriptia careia are loc arbitrajul.

Termenul de exercitare a actiunii in anulare este de o luna de la data comunicarii incheierii prin care tribunalul arbitral hotaraste daca este sau nu competent sa solutioneze litigiul, termen ce curge de la data comunicarii incheierii tribunalului arbitral.

5. Procedura arbitrala

In materia arbitrajului intern, ca regula generala, legea procedurala care va guverna arbitrajul este legea locului in care se desfasoara acesta.

In ceea ce priveste arbitajul international, legea aplicabila procedurii arbitrale se poate determina in functie de urmatoarele 2 criterii:

1)Dupa criteriul subiectiv, procedura arbitrala va fi guvernata de legea aleasa de catre parti, indiferent de locul in care se desfasoara procedura.

2)Dupa criteriul obiectiv sau teritorial, legea care va guverna legea arbitrala va fi legea locului arbitrajului.

In practica primeaza criteriul obiectiv, deoarece aplicarea legii locului este o varianta mult mai la indemana care confera mai multa siguranta in aplicare.

In foarte multe legislatii, a fost implementat criteriul teritorial, asa cum este el statuat de legea model UNCITRAL. (Anglia, Olanda, Suedia s.a) .

Alte state, cum ar fi Egiptul, au ales o abordare mixta, combinand criteriul obiectiv cu cel subiectiv.

Foarte putine state au ales regula vointei partilor ca regula generala in ceea ce priveste legea care guverneaza procedura arbitrala.

In ceea ce priveste legea de procedura care va guverna arbitrajul international, si legislatia romana a ales o abordare mixta care combina criteriul subiectiv cu cel obiectiv.

Astfel, partile au libertatea sa aleaga locul in care se va desfasura arbitrajul international. In cazul in care partile aleg ca arbitrajul international sa se desfasoare pe teritoriul unui alt stat si legea nationala a acestuia o permite, partile sunt libere sa aplice regulile de procedura arbitrala din Romania.

In cazul in care partile aleg ca loc de desfasurare a procedurii in Romania, legea procedurala aplicabila in procesele privind raporturile de drept international privat va fi legea romana daca nu s-a dispus altfel in mod expres.

Daca partile aleg legea romana ca lege procedurala, se vor aplica dispozitiile imperative ale c.pr.civ suplinite de vointa partilor si de eventualele reguli de procedura particulare ale institutiei de arbitraj in cazul arbitrajului institutionalizat.

Atunci cand partile aleg sa faca trimitere la legea romana pe teritoriul unui alt stat, daca legislatia acestuia o permite, legea romana va fi dublata de eventualele restrictii imperative din statul respectiv.

In mod paradoxal, desi legea nationala reprezinta, in prezent, regula la nivel procedural la nivel de arbitraj, incidenta sa propriu-zisa asupra arbitrajului nu este una semnificativa. Acest lucru se datoreaza in primul rand faptului ca locul arbitrajului este o fictiune juridica si in al doilea rand, uniformizarii legislatiilor nationale in materie de arbitraj.

Procedura arbitrala in arbitrajul intern

In ciuda caracterului profund contractual al arbitrajului, acesta ramane o procedura de judecata in urma careia este pronuntata o hotarare cu forta obligatorie pt parti, motiv pt care se impune jalonarea unui anumit cadru procedural.

In aces sens, c.pr.civ stabileste anumite conditii de forma, de fond, de timp si de loc ale actelor procedurale ce trebuie indeplinite pentru finalizarea in bune conditii a procesului arbitral.

Pe parcursul intregii proceduri arbitrale se impune respectarea unor principii esentiale, specifice oricarei proceduri jurisdictionale, si anume:- Pr. egalitatii de tratament;

- Pr. dreptului la aparare;

- Pr. contradictorialitatii;

- Pr. oralitatii;

- Pr. nemijlocirii;

- Pr. continuitatii dezbaterilor.

Pe de alta parte, sunt si principii inoperante in cadrul procesului arbitral, cum ar fi principiul publicitatii dezbaterilor, care paleste in fata caracterului confidential al procedurii arbitrale.

Arbitrajul parcurge, de regula, aceleasi etape ca un proces civil:

etapa scrisa, etapa orala (a dezbaterilor), etapa deliberarii si etapa pronuntarii hotararii.

Etapa scrisa

Aceasta consta in sesizarea instantei arbitrale prin depunerea cererii de arbitrare, respectiv a intampinarii si a cererii reconventionale.

Cererea de arbitrare.

Conform dispozitiilor c.pr.civ, sesizarea Tribunalului arbitral se face printr-o cerere scrisa care contine anumite mentiuni obligatorii cu privire la identitatea partilor: la reprezentanti, la dovada conventiei arbitrale, la obiectul, valoarea si motivede de drept si de fapt ale cererii, precum si cu privire la identitatea membrilor Tribunalului arbitral, cererea trebuind sa fie semnata.

Cererea de arbitrare se poate formula si printr-un proces-verbal incheiat in fata Tribunalului arbitral si semnat de catre parti sau numai de catre reclamant, precum si de catre arbitrii.

Elemente particulare ale cererii arbitrale introduse prin n.c.pr.civ ca mentiuni obligatorii sunt:- CNP, CUI sau Codul de inregistrare fiscala, precum si in

cazul in care reclamantul are domiciliul sau sediul in strainatate, indicarea domiciliului sau sediului ales in Romania unde se vor face comunicarile actelor procedurale.

Cererea de arbitrare si inscrisurile anexate vor fi comunicate paratului precum si fiecarui arbitru de catre reclamant. De la primirea cererii de arbitrare si a inscrisurilor anexate, paratul are un anumit termen pentru depunerea intampinarii si, eventual, a cererii reconventionale.

In ceea ce priveste citarea partilor, aceasta constituie un act procedural distinct fata de transimterea cererii de arbitrare si a inscrisurilor anexate, ea urmand sa se efectueze dupa ce se constata ca dosarul arbitral este complet si dupa ce toate celelalte formalitati privind constituirea Tribunalului arbitral au fost indeplinite.

Intre data primirii citatiilor si termenul de dezbatere trebuie sa existe un interval variabil in functie de procedura arbitrala aplicata (15 zile-40 zile, 30 zile , sau chiar 40 zile).

Comunicarea intre parti sau catre parti a inscrisurilor litigiului, a citatiilor, a hotararii arbitrale si a incheierilor de sedinta se face prin scrisoare recomandata cu continut declarat si confirmare de primire, inscrisurile putand fi inmanate si personal partilor sub semnatura.Intampinarea si cererea reconventionala.

Dupa primirea cererii de arbitrare, paratul, la randul sau, are dreptul de a formula intampinare sau, respectiv, cerere reconventionala atunci cand si acesta are pretentii impotriva reclamantului, derivand din acelasi raport juridic.In cazul cererii reconventionale, nedepunerea in termen nu este sanctionata cu decaderea, ca in cazul intampinarii, ci cu disjungerea cererii de actiunea principala si solutionarea ei pe cale separata.Etapa orala

Etapa orala poate lipsi in intregime in 2 situatii, atunci cand partile, desi citate, nu se prezinta la dezbateri, cand partile au solicitat amanarea pt motive temeinice sau cand partile lipsesc iar Tribunalul arbitral nu apreciaza ca fiind necesara prezenta acestora.

Judecarea in lipsa poate fi dispusa, pe de o parte, in cazul in care partile au solicitat acest lucru, sau pe de alta parte, poate fi dispusa de catre Tribunalul arbitral daca partile nu au solicitat amanarea pt motive temeinice sau daca prezenta lor la dezbateri nu este absolut necesara.Obligatia de confidentialitate.

Desi c.pr.civ nu face nicio precizare asupra caracterului public sau secret al dezbaterilor principiul publicitatii nu poate fi aplicabil in aceasta materie, Tribunalul arbitral fiind tinut de o obligatie de confidentialitate.

Nerespectarea obligatiei de confidentialitate a dezbaterilor si a intregului proces arbitral atrage o forma de raspundere fata de arbitrii care o incalca.Reprezentarea partilor.

Partile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanti si pot fi asistate de orice persoane.

Partile pot fi, deci, reprezentate prin avocati sau mandatari, cu procura autentica.

Reprezentantul partilor poate avea, asadar, orice calitate si nu neaparat aceea de avocat sau de consilier juridic.

N.c.pr.civ arata ca partile isi pot exercita drepturile procesuale personal sau prin reprezentant si ca acestia pot fi asistati si de alti specialisti.

In cazul in care reprezentantul nu face dovada calitatii sale, se poate da un termen pt suplinirea acestor lipsuri.Cereri si exceptii.

Exceptiile si alte mijloace de aparare care nu au fost aratate prin intampinare trebuie ridicate sub sanctiunea decaderii, cel mai tarziu la primu termen de infatisare.

De asemenea, orice cereri ale partilor si orice inscrisuri vor fi depuse cel mai tarziu pana la primul termen de infatisare.

Orice exceptii privind existenta si validitatea conventiei arbitrare, constituirea Tribunalului arbitral, limitele insarcinarii arbitrilor si desfasurarea procedurii pana la primul termen de infatisare trebuie ridicata sub sanctiunea decaderii cel mai tarziu la acest prim termen, daca nu s-a stabilit un termen mai scurt.

In ceea ce priveste necompetenta Tribunalului arbitral, paratul este decazut din dreptul de a invoca aceasta exceptie, daca partile si-au nominalizat arbitrii si paratul a formulat fara sa invoce acest aspect intampinare sau cerere reconventionala.

Legat de competenta Tribunalului arbitral, se pune problema aplicabilitatii a 2 exceptii specifice dreptului comun, respectiv exceptia conexitatii si exceptia litispendentei.

In ceea ce priveste exceptia conexitatii, aceasta poate fi ridicata in legatura cu 2 sau mai multe cauze, intre aceleasi parti sau chiar si impreuna cu alte parti, in stransa legatura ca obiect si cauza existente pe rolul mai multor instante de acelasi grad. Aceasta exceptie ar putea fi admisibila in cazul in care cauzele s-ar afla pe rolul aceluiasi Tribunal arbitral. In cazul in care dosarele se afla pe rolul unor Tribunale arbitrale diferite, este necesar ca partile sa fie de acord cu solutionarea tuturor cauzelor de catre primul Tribunal investit.

Exceptia litispendentei poate fi ridicata atunci cand exista concomitent mai multe cauze in curs de solutionare pe rolul mai multor instante cu identitate de parti, obiect si cauza. Putem imagina 2 ipoteze in care s-ar putea pune problema ridicarii acestei exceptii:

1) cea in care au fost investite cu aceasi cauza 2 sau mai multe Tribunale arbitrale;

2) cea in care a fost investita, pe de o parte o instanta arbitrala si, pe de alta parte o instanta judiciara.

In prima situatie, dat fiind faptul ca intre parti trebuie sa existe o conventie arbitrala valabila care stabileste competenta unui anumit Tribunal sau a primului Tribunal investit, se va ridica exceptia necompetentei in fata oricarui Tribunal nelegal investit si nu a aceea a litispendentei.

Tribunalul arbitral in fata caruia s-a ridicat exceptia va constata ca nu este competent si va inchide procedura arbitrala.

In cea de-a doua situatie, in prezenta unei conventii arbitrale valabile ce instituie o anumita competenta, se va invoca excptia necompetentei in fata instantei judiciare.

Chiar si in absenta unei conventii arbitrale valabile, daca competenta Tribunalului arbitral nu a fost contestata pana la primul termen de infatisare in arbitraj, Tribunalul arbitral va ramane in continuare competent in fata Tribunalului statal sesizat ulterior, urmand sa se invoce necompetenta acestuia.

6. Masuriile asiguratorii si provizorii

Potrivit art. 595 C.proc.civ inaintea sau in cursul arbitrajului oricare dintre parti poate cere tribunalului sa incuviinteze masuri asiguratorii provizorii cu privirela obiectul litigiului sau sa constate anumite imprejurari de fapt. Tribunalul competent pentru solutionarea unei asmenea cereri este cel prevazut de art.547, respective tribunalul in circumscriptia caruia are loc arbitrajul.

Incuviintarea aceste masuri va fi adusa la cunostiinta tribunalului arbitral de catre partea care le-a cerut.

In cursul arbitrajului masurile asiguratorii si masurile provizorii ca si constatarea anumitor imprejurari de fapt pot fi incuvintate si de tribunalul arbitral avand aceeasi putere cu hotararea tribunalului.

In caz de impotrivire in executarea masurilor dispuse executarea acestor masuri se dispune de catre instanta judecatoreasca, respectiv tribunalul in a carei circumscriptie are loc arbitrajul. Instanta arbitrala poate sa dispuna masuri asiguratorii prin incheiere care poate fi pusa in executare de catre parti. Daca partea nu vrea sa isi indeplineasca obligatia avem doua posibilitati: Apelam la tribunal care erzolva aceasta problema si emite o hotarare jduecatoreasca a carei executare nu mai are nici un fel de impediment. Apelam la o hotarare arbitrala care sa fie intarita printr-o hotarare a tribunalului.

Exceptia de neconstitutionalitate

Potrivit art.146 lit. d din Constitutia Romaniei Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legiile si ordonantele ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial. Exista astfel posibilitatea utilizarii acestui mecanism procedural in cadrul instantelor arbitrale instituit chiar prin Constitutia Romaniei. Aceasta dispozitie a fost preluata si in legea organica a Curtii Constitutionale Nr 47/1992 art.29.

Posibilitatea invocarii acestei exceptii in fata Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei este reglementata de regulamentul Curtii in art.71

Potrivit acestui articol exceptia de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele poate fi invocata la cererea oricarei dintre parti sau din oficiu de catre tribunalul arbitral in conditiile legii privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

Daca se ridica aceasta exceptie sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de tribunalul arbitral printr-o incheiere care va cuprinde punctele de vedere ale partilor, opinia tribunalului arbitral asupra acestei excepti si va fi insotita de doveziile dispuse de parti.

Daca exceptia a fost invocata din oficiu de catre tribunalul arbitral incheiera acestuia trebuie motivata cuprinzand sustinerile partilor detaliind si anexand probele si dovezile necesare. Daca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila tribunalul arbitral o va respinge printr-o incheiere motivate fara a mai sesiza Curtea Constitutionala.Incheierea de sesizare impreuna cu anexele se transmit Curtii Constitutionale cu o adresa de inaintare semnata de presedintele Curtii de Arbitraj.Exceptia de nelegalitate

Legea nr 554/2004 privind contenciosul administrative prin art. 4 alin.1 arata ca legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data intocmirii acestuia poate fi cercetat oricand in cadrul unui process pe cale de exceptie sau din oficiu sau la cererea partii interesate. Aceasta dispozitie este aplicabila si in cadrul unui litigiu supus arbitrajului. Daca instanta arbitrala constata ca solutionarea fondului litigiului depinde de actul administrative contestat sesizeaza printr-o incheiere motivate instanta de contencios administrative competenta si suspenda solutionarea litigiului pana la solutionarea exceptiei.

Incheierea de sesizarea de contencios administrativ nu este supusa nici unei cai de atac iar incheirea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacata numai prin actiune in anularea hotararii arbitrale.

Instanta de contencios administrativ se pronunta in procedura de urgenta in sedinta publica cu citarea partilor si a emitentului actului administrative contestat. Solutia instantei de contencios administrative este supusa recursului in termen de 5 zile de la comunicare care se solutioneaza in procedura de urgenta si cu precadere administrarea probatoriului.

In ceea ce priveste administarrea probatoriului procedura arbitrala nu difera de procedura de drept comun

Potrivit art.586 C.proc.civ fiecare dintre parti are sarcina sa dovedeasca pe ce isi intemeiaza pretentia sau apararea. Probele care nu au fost cerute prin cererea de arbitrare sau din intampinare nu vor maiputea fi invocate in cursul arbitrajului in afara cazurilor prevazute de art.254 alin 2 din C.proc.civ.Incheierea de sedinta.

Potrivit art 593 C.proc. civ dezbaterile arbitrale precum si orice dispozitii ale tribunalului arbitral vor fi consemnate in incheirea de sedinta. Incheierea va cuprinde urmatoarele elemente.

Componenta nominal a completului arbitral Locul si data incheierii de sedinta Numele si prenumele partilor, domiciliul ori resedinta acestora sau dupa caz denumirea si sediul Numele si prenumele reprezentantilor partilor precum si a celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului. O scurta descriere a desfasurarii sedintei, cererile si sustinerile partilor, motivele pe care se sprijina masurile dispuse Dispozitivul si semnaturile arbitrilorIn plus fata de dispozitiile C.proc.civ prin regulamentul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei art.65 alin. 3 se impune ca mentiune obligatorie in incheirea de sedinta si a modalitatii de indeplinire a procedurii de citare.

Etapa deliberarii si a pronuntarii hotararii

Deliberarea presuspune consultarea tuturor arbitrilor asupra solutiei ce va fi pronuntata in cauza. Deliberarea are loc in secret cu participarea tuturor arbitrilor in modalitatea stabilita de Conventia arbitrala sau in lipsa unei asmenea dispozitii de care tribunalul arbitral.Tribunalul arbitral va pronunta o solutie in urma deliberarii, solutie care va fi consemnata in dispozitivul sedintei si va fi trecuta in condica de sedinte arbitrale cel mai tarziu a doua zi de la pronuntare.

Potrivit art 602 alin.2 C.proc.civ pronuntarea poate fi amanita cu cel mult 21 de zile sub conditia incadrarii in termenul arbitrajului stabilit de catre parti sau de catre tribunalul arbitral in conformitate cu dispozitiile art.567 C.proc.civ.

Hotararea arbitrala va fi comunicata partilor in termen de cel mult 1 luna de la pronuntare. La cererea oricareia dintre parti Tribunalul Arbitral va elibera o dovada privind comunicarea hotararii. Hotararea arbitrala comunicata partilor are aceleasi efecte ca si o hotarare judecatoreasca fiind definitiva si obligatorie.

In ceea ce priveste dispozitiile privind arbitrabilitatea unor cauze international exista dispozitii procedurale specific care se completeaza cu dispozitiile arbitrajului intern cu dispozitiile arbitrajul institutionalizat sau cu vointa partilor.

Reglementarile din C.proc.civ in material arbitrajului international si a efectelor hotararilor arbitrale straine se regasesc in C.proc.civ art.1110-1132

7. Hotararea arbitrala

Hotararea arbitrala constituie finalitatea urmarita de catre parti la momentul investirii arbitrilor cu solutionarea anumitor litigii. Acest act de vointa are forta obligatorie fata de partile care au conferit Tribunalului arbitral puterea emiterii lui.

Cu toate acestea, exista numeroase deosebiri intre hotararea arbitrala si cea judecatoreasca, fapt care determina anumite conditii si efecte specifice ale acesteia.Conditii de fond.

In primul rand, hotararea arbitrala trebuie pronuntata in urma unei deliberari care trebuie sa se faca in secret si cu participarea tuturor arbitrilor.

N.c.pr.civ evita situatia de blocaj in luarea unei decizii prin instituirea principiului imparitatii Tribunalului arbitral, litigiul putand fi judecat de un arbitru unic sau de mai multi arbitrii care trebuie sa fie intotdeauna in numar impar – art.556 n.c.pr.civ.

Conditii de forma.

Hotararea arbitrala trebuie sa fie intotdeauna redactata in scris, sa fie motivata in fapt si in drept in cazul arbitrajului de drept strict, iar in cazul arbitrajului in echitate trebuie aratate motivele care intemeiaza solutia sub acest aspect.

De asemenea, hotararea arbitrala trebuie sa fie semnata de arbitrii, mai putin cei care formeaza opinie separata, acestia din urma fiind obligati sa-si redacteze opinia formulata si sa o semneze.

Hotararea arbitrala trebuie sa contina urmatoarele mentiuni:- componenta nominala a Tribunalului arbitral;

- locul si data pronuntarii hotararii;

- numele si prenumele partilor;

- domiciliul sau resedinta partilor sau, dupa caz, denumirea si sediul;

- numele reprezentantilor partilor, precum si ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

- mentionarea conventiei de arbitrare in temeiul careia s-a pronuntat la arbitraj;

- obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor;

- motivele de fapt si de dept ale hotararii;

- dispozitivul;

- semnaturile tuturor arbitrilor si daca este cazul, semnatura asistentului arbitral.

Unele dintre aceste elemente sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii. N.c.pr.civ. prevede si posibilitatea lamuririi completarii si indreptarii hotararii arbitrale prin art.604.

Efectele hotararii arbitrale.

Un prim efect al pronuntarii hotararii arbitrale il constituie dezinvestirea instantei arbitrale de misiunea care i-a fost incredintata.

Hotararea arbitrala este comunicata partilor in temen de cel mult o luna de la data pronuntarii ei, iar de la momentul comunicarii, hotararea arbitrala este asimilata unei hotarari judecatoresti. In virtutea acestei calitati, legea atribuie hotararii arbitrale caracterele de definitivare si obligativitate.

Din aceste doua efecte decurge si atributul de putere de lucru judecat de care se bucura hotararea arbitrala in ceea ce priveste obiectul litigiului.

Efectul final si cel mai important al hotararii arbitrale este cel executoriu pe care art.615 n.c.pr.civ il consacra, dispunand ca hotararea arbitrala constituie titlu executoriu si se bucura de posibilitatea executarii silite intocmai ca si o hotarare judecatoreasca.Desfiintarea hotararii arbitrale.

In ciuda caracterului contractual al arbitrajului, legea impune anumite limite imperative ale acestuia care pot fi exercitate pe cale judiciara. In acest sens, a fost constituita o cale de desfiintare a hotararii arbitrale pentru o serie de motive enumerate limitativ de art.608 n.c.pr.civ.

Actiunea in anulare reprezinta un mijloc de control judecatoresc specific care imbina motive specifice regasite in materia cailor de atac extraordinare cu anumite motive intalnite doar la acest instrument procedural specifice exclusiv hotararii arbitrale.

Competenta de solutionare a actiunii in anulare revine Curtii de Apel in circumscriptia careia a avut loc arbitrajul.

Termenul de exercitare este de o luna de la data comunicarii hotararii arbitrale, iar daca s-a formulat cereri

pentru lamurirea, completarea si indreptarea hotararii, termenul curge de la data comunicarii incheierii prin care a fost solutionata cererea.

O situatie particulara din punct de vedere al termenului de exercitare o prezinta cazul in care Curtea Constitutionala, dupa pronuntarea hotararii arbitrale s-a pronuntat asupra exceptiei invocate in acea cauza. In aceasta situatie, termenul de exercitare a actiunii in anulare este de 3 luni de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei.

Instanta de control judiciar va judeca actiunea in anulare intr-un complet pentru judecata in prima instanta.

Intampinarea este obligatorie. Curtea de Apel poate admite actiunea si anula hotararea arbitrala dispunand fie trimiterea cauzei la instanta de judecata competenta sa o solutioneze, in cazul in care competenta nu apartinea Tribunalului arbitral, fie va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului arbitral daca cel putin una dintre parti solicita expres acest lucru.

In caz contrar, daca litigiul este in stare de judecata, Curtea de Apel se va pronunta in fond in limitele conventiei arbitrale.

Hotararea prin care s-a solutionat hotararea in anulare, admitand actiunea sunt supuse recursului.

In ceea ce priveste executarea hotararii arbitrale, regula instituia de art.614 n.c.pr.civ este ca aceasta se executa de buna voie de catre partea impotriva careia s-a pronuntat de indata sau in termenu aratat in cuprinsul hotararii.

Exceptia prevazuta de art.615 n.c.pr.civ este ca in situatia in care hotararea arbitrala nu este executata de buna voie, creditorul poate solicita executarea silita a acesteia, executare ce urmeaza a fi realizata dupa aceasi procedura cu cea privitoare la un titlu executoriu ce consta intr-o hotarare judecatoreasca.

8. Executarea hotararii arbitrale

Hotararea arbitrala produce prin ea insasi toate efectele specifice hotararilor judecatoresti, chiar si in ipoteza in care arbitrajul a fost realizat in echitate.

Aceste efecte se produc de la momentul comunicarii hotararilor, moment de la care acest act este asimilat ca efect unei hotarari judecatoresti.

Daca in reglementarea anterioara, pentru a dobandi efecte identice cu hotararea judecatoreasca, hotararea arbitrala trebuia sa parcurga procedura investirii cu formula executorie, in noua reglementare procedura investirii cu formula executorie a fost suprimata.

Fiind in perioada de tranzitie dintre vechea procedura si noua procedura aplicabila hotararilor arbitrale, este de mentionat faptul ca executarile silite incepute anterior datei de 15 feb. 2013 avand ca titlu executoriu o hotarare arbitrala, contin aceste titluri executorii investite cu formula executorie prevazute de vechea reglementare, iar executarea silita inceputa continua potrivit vechii reglementari pana la finalizarea acesteia.

Cererile de executare silita inregistrate dupa data de 15 feb. 2013, pentru executarea unei hotarari arbitrale, chiar daca hotararea arbitrala a fost pronuntata anterior aplicarii noilor reglementari nu mai trebuie sa poarte mentiunea formulei executorii, iar executarea silita se realizeaza dupa reglementarile n.c.pr.civ.

Regula executarii unei hotarari arbitrale, identic cu cea a executarii unei hotarari judecatoresti este ca aceasta se executa de buna-voie, de indata sau in termenul aratat in cuprinsul acesteia de catre partea impotriva careia s-a pronuntat.

Reglementarea executarii arbitrale se regaseste in dispozitiile cuprinse in art. 614 si 615 n.c.pr.civ.

Pe langa reglementarea privitoare la posibilitatea executarii hotararii arbitrale cuprinsa in art. 614 din n.c.pr.civ, art. 615 din n.c.pr.civ contine o dispozitie simpla, succinta, dar cu o trimitere extrem de larga in privinta posibilitatii executarii silite a hotararilor arbitrale, aratandu-se ca acestea se executa intocmai ca si o hotarare judecatoreasca.

Aceasta norma de trimitere deschide posibilitatea si obligativitatea aplicarii dispozitiilor dreptului comun in materia executarii silite cuprinse in Cartea a V-a a c.pr.civ si materiei executarii silite a hotararilor arbitrale.

Executarea hotararilor arbitrale straine

In ceea ce priveste recunoasterea si executarea subsecventa a hotararilor arbitrale straine in Romania, principalele acte normative incidente sunt: Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine de la New York din 10 iunie 1958 la care Romania a aderat prin Decretul nr. 186 din 1961 si in legislatia interna, dispozitiile c.pr.civ cuprinse in Cartea a VII-a, Titlul III, Capitolul I intitulat recunoasterea hotararilor straine si Capitolul II intitulat executarea hotararilor straine.

Este de mentionat faptul ca legea nr. 105 din 22 sept. 1992 cu privirea la reglementarea raporturilor de drept international a fost abrogata prin art. 83 alin.1) lit.e) din Legea nr.76/2012 privind punerea in aplicare a n.c.pr.civ.

Principala sursa de reglementare la nivel international o constituie Conventia de la NY amintita mai sus, in timp ce legislatia interna se aplica in subsidiar, guvernand aspecte nereglementate de conventie.

Pe de alta parte, in virtutea art. 7 alin.1) din Conventie, legea nationala poate inlocui prevederile Conventiei devenind astfel principala sursa de reglementare.

Legislatia romana, asa cum am aratat-o mai sus, prin notiunea de hotarari straine, atunci cand reglementeaza recunoasterea sau executarea acestora se refera la acte de jurisdictie, contencioasa sau necontencioasa ale instantelor judecatoresti, ale organelor notariale si ale oricaror autoritati competente dintr-un stat nemembru al UE.

In ceea ce priveste arbitrajul international si efectele hotararilor arbitrale straine, Titlul IV al Cartii a VII-a din n.c.pr.civ reglementeaza atat procesul arbitral international, cat si efectele hotararilor arbitrale straine.

Sunt considerate hotarari arbitrale straine orice sentinte arbitrale de arbitraj intern sau international pronuntate intr-un stat strain si care nu sunt considerate hotarari nationale in Romania.

Soliciatarea de recunoastere a hotararii arbitrale se adreseaza Tribunalului in circumscriptia caruia se afla domiciliul sau, dupa caz, sediul celui caruia i se opune respectiva hotarare arbitrala.

Noua reglementare nu contine criterii privind admiterea cererilor privind recunoasterea sau executarea hotararilor arbitrale. In schimb, prin art. 1128 din n.c.pr.civ sunt reglementate o serie de motive de refuz al recunoasterii sau executarii hotararilor arbitrale straine daca partea contra careia hotararea este invocata probeaza existenta unui asemenea motiv.

Cererea de recunoastere sau de executare a hotararii arbitrale straine se solutionaeaza prin hotarare data cu citarea partilor si care poate fi atacata numai cu apelul.

In urma recunoasterii sau in urma admiterii cererii de executare a hotararii arbitrale, procedura de executare silita a acestor hotarari se realizeaza potrivit dispozitiilor dreptului comun in materia executarii silite.Arbitrajul international in dreptul intern

Arbitrajul desfasurat in Romania este considerat international atunci cand obiectul sau consta in solutionarea unui litigiu care are cel putin un element aflat fie in strainatate, fie sub incidenta unei legi straine.

In prezent, arbitrajul international este reglementat prin dispozitiie c.pr.civ cuprinse in sectiunea dedicata arbitrajului international, acestora fiindu-le adaugate o serie de dispozitii internationale cuprinse in Conventia Europeana de Arbitraj International de la Geneva din 1961, Conventia de la Washington din 18 martie 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state, semnate de catre 146 de state si ratificata de Romania in 1975, apoi Conventia de la NY din 1958 referitoare la recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine si, nu in ultimul rand, legea model UNCITRAL in arbitrajul comercial international care, desi nu are forta obligatorie, in forma adoptata de Organizatia Natiunilor Unite (ONU), este folosita ca reper in materie in multe dintre legislatiile nationale, inclusiv in dreptul nostru.

NoulCod de proceduracivila al Romaniei, in materia arbitrajului international, reglementeaza calificarea si domeniul de aplicare al procesului arbitral interntional aratand ca un litigiu arbitral este socotit international daca s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.

In materia arbitrabilitatii, orice cauza de natura patrimoniala poate face obiectul arbitrajului daca ea priveste drepturi asupra carora partile pot dispune liber, iar legea statului de sediu al instantei arbitrale nu rezerva o competenta exclusiva in favoarea instantelor judecatoresti.

Dezbaterea litigiului in fata Tribunalului arbitral se face in limba stabilita in conventia arbitrala sau daca nu s-a prevazut nimic in aceasta privinta, in limba contractului din care s-a nascut litigiul ori intr-o limba de circulatie internationala stabilita de Tribunalul arbitral.

Constituirea Tribunalului arbitral se realizeaza conform conventiei arbitrale sau celor stabilite de catre parti ulterior incheierii acesteia, iar in lipsa, Tribunalul arbitral va determina modalitatea de constituire aplicand prin analogie dispozitiile privitoare la arbitrajul intern.

In ceea ce priveste legea aplicabila fondului litigiului, partile au libertatea de a determina acest aspect fie prin contractul initia incheiat, fie prin conventia arbitrala sau printr-o alta intelegere ulterioara.Hotararea arbitrala este data cu procedura convenita de catre parti pronuntata cu votul majoritatii arbitrilor, scrisa si motivata, datata si semnata de toti arbitrii.

Calea de atac impotriva hotararii arbitrale este aceeasi ca si in situatia hotararii arbitrale interne, respectiv actiune in anulare careia i se aplica reglementarea privind motivul si regimul stabilite de procedura comuna in materie cuprinsa in Cartea a IV-a din noul Cod de procedura civila.