ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SANGELUI Sangele este un lichid vital existent in corpul oamenilor precum si in cel al animalelor, care hraneste toate organele si tesuturile corpului si elimina substanele nefolositoare sau reziduale din organism,de aici si denumirea de "raul vietii". Sangele mpreuna cu limfa si lichidul interstiial formeaza mediul intern al organismului.El se caracterizeaza prin culoarea rosie,mirosul sau specific prin gustul sau sarat,printr-o slaba reactie (Ph) alcalina, 727s1813h este vascos si iriga toate organele si esuturile. PROPRIETATILE SANGELUI Greutatea specifica(densitatea) a sangelui este la femei de 1057 iar la barbati de 1061. Densitatea separata a masei globulare este de 1097,iar a plasmei de 1027.La nou-nascut valorile sunt ceva mai crescute decat la adult.Componentele sngelui cu importana cea mai mare in determinarea valorii densitaii sunt elementele figurate, eritrocitele in special, proteinele plasmatice si apa.Variaiile fiziologice determinate de sex si varsta (densitate mai mai mare la nou nascut si la barbat)se datoresc deci unui numar mai mare de globule rosii.Cresteri ale densitatii peste valorile normale se intlnesc fiziologic la altitudine,in efort(datorita splenocontractiei), deshidratari prin transpiraie ,iar patologic, n diaree, voma, poliglobulii primare sau secundare si soc. Scaderi fiziologice ale densitatii sngelui se semnalizeaza la gravide, dupa ingerari masive de lichide, iar patologice in anemii in hemoragii. Vscozitatea (in raport cu apa)variaza in mod normal ntre 3,5 si 5,4.Vscozitatea determina scurgerea laminara(in straturi)a sngelui prin vase,cresterea vascozitatii peste anumite valori este un factor de ngreunare a circulaiei.Variaiile greutaii specifice i a vascozitai sunt determinate de variaia numarului de elemente figurate.Factorii care determina vscozitatea sngelui sunt:hematocritul(dependent de elemente figurate)si proteine plasmatice (in primul rnd fibrinogenul si imunoglobulinele Ig G si Ig M).Vscozitatea sngelui variaza in funcie de o serie de parametrii fizici : - temperatura ; vscozitatea variaza invers proportional cu temperatura ; ca urmare vscozitatea sngelui in teritoriul cutanat expus la rece este mai mare dect in vasele profunde ; simpla scufundare a bratului in apa la 4 grade Celsius crete valorile vscozitaii regionale de trei ori ; creterea temperaturii, dimpotriva, determina scaderea vscozitaii sngelui ; - viteza de curgere a sngelui - in condiiile vitezelor mari eritrocitele se dispun in lungul axului central al sensului de curgere si fora de frecare interna este minimala.Odata cu scaderea vitezei,tendina eritrocitelor de a ocupa axul curentului diminua,iar curgerea elementelor figurante n ' suspensie' permite numeroase coliziuni intercelulare care cresc frecarea interna deci,vacozitatea ; - diametrul vascular - scozitatea relativa a sngelui scade proporional cu raza n vasele cu calibru mai mic de 300 ; scaderi ale vscozitaii determina scaderi ale presiunii arteriale. In utilizarea de substitueni artificiali ai plasmei pentru refacerea volemiei i a presiunii arteriale, asigurarea unei vscozitati normale a substituienilor perfuzai este o condiie obligatorie. Volumul sanguin(volemia) cantitatea de snge din organism reprezinta 7% din greutatea corpului. Aceasta nseamna circa 5 litri de snge pentru un individ de 70 Kg. Volemia variaza n condiii fiziologice,

1

n funcie de sex (este mai mare la barbai), vrsta (scade cu naintarea n vrsta) , mediul geografic (este mai mare la locuitorii podisurilor inalte). Volumul normal de snge din corp se numete normovolemie i organismul sanatos are mecanisme specifice pentru meninerea ei. In unele stari patologice volumul total al sngelui se schimba : scade (hipovolemie) ca n cazuri de hemoragie , n diferite forme de anemii, n mixedem etc ; sau crete (hipervolemie) ca n hipertiroidism, leucemie etc. In repaus o parte din masa sangvina a corpului stagneaza n teritorii venoase i capilarele din ficat, splina i esutul subcutanat . Acesta este volumul sangvin stagnant sau de rezerva, n cantitate de 2 litri. Restul de 3 litri l reprezinta volumul circulant. Raportul dintre volumul circulant i volumul stagnant nu este fix, ci variaza n funcie de condiiile de existena. In cursul efortului fizic sau termoreglator are loc mobilizarea sngelui de rezerva, crescnd volumul circulant. Mentinerea volumului saqnvin n limite constante, n ciuda ingerari unor cantitai variabile de lichide, presupune existena unor mecanisme de reglare. Reglarea se face diferit pentru volumul plasmatic i pentru cel globular. Reglarea volumului plasmatic. In reglarea volumului plasmatic intervin mecanisme reflexe i umorale, care influeniaza att procesele de filtrare i reabsorbie capilara, ct i cele de excreie renala. -mecanisme reflexe ; receptorii de volum(voloreceptorii) care iniiaza astfel de reflexe sunt situai, n parte, n atriu stang. Distensia atriului de catre volumul sangvin marit , determina stimularea receptorilor i o reducere reflexa a secreiei de ADH din hipotalamus, cu eliminarea excesiva a apei prin rinichi i restabilirea volumului plasmatic. Volumul sangvin marit determina o anumita cretere a debitului cardiac i presiunii arteriale. Presiunea arteriala mai ridicata excita baroreceprtorii i provoaca un raspuns reflex similar cu cel iniiat de stimularea voloreceptorilor. Reflexele declanate de voloreceptori , de obicei , readuc volumul sangvin la normal intr-o ora. Voloreceptorii nsa se adapteaza complet la 1-3 zile de la instalarea modificari de volum i nu mai transmit semnale corectoare. De aici reiese ca receptorii pentru volum au importana n restabilirea volumului sangvin n primele ore sau zile. -mecanismele umorale. Pastrarea ntre limitele fiziologice a volumului plasmatic se face i prin intervenia hormonilor ADH, aldosteron, factorului natriuretic atrial ,precum i a proteinelor plasmatice. Reglarea volumului globular. Volumul globular crete sau se reduce n funcie de gradul de oxigenare a esuturilor. Hipoxia (scaderea aportului de oxigen la nivelul esuturilor) determina creterea volumului globular. Scaderea volumului globular are loc cnd nevoile n oxigen ale esuturilor diminua , cum se ntampla in hipotiroidism. Ori de cte ori volumul globular scade , are loc o cretere a volumului plasmatic, care reface volumul sangvin. Reac ia sngelui - conditii fiziologice pH plasmatic fiind ntre 7,35-7,40. Constanta de cea mai mare importanta pentru activitatea unor sisteme enzimatice reactia sanguina este mentinuta n limite normale prin mecanisme complexe fizicochimice si fiziologice. Culoarea rosie a sngelui se datoreaza hemoglobinei din eritrocite. Culorea sngelui poate varia n condiii fiziologice sau patologice. Sngele recoltat din artere (snge arterial) este de culoare rou deschis(datorita oxihemoglobinei) iar sngele recoltat din vene (sange venos) are culoare rou nchis

2

(datorita hemoglobinei reduse) Presiunea osmotica - n orice soluie , apare o presiune statica suplimentara ce poate fi pusa n evidena separnd , printr-o membrana semipermeabila , solventul de soluia respectiva. Membrana semipermeabila permite trecerea solventului prin membrana spre compartimentul ocupat de soluia respectiva. Presiunea osmotica are rol important n schimburile de substane dintre capilare si esuturi. Masurarea presiunii osmotice se face cu osmometrul: un vas de sticla prevazut la o extremitate cu un tub capilar iar la cealalta extremitate cu o membrana semipermeabila ce permite trecerea apei i mpiedica trecerea sarurilor. In osmometru se introduce plasma, iar aparatul se scufunda n apa distilata. Apa este atrasa n osmometru i urca pe tubul capilar proporional cu presiunea osmotica. Presiunea osmotica reprezinta presiunea ce poate opri expansiunea lichidului, fiind egala n plasma cu 6,7 atmosfere, adica cu 5300mm/Hg. Presiunea osmotica a sngelui masoara 300 miliosmoli pe litru. Doua soluii cu aceeai presiune osmotica sunt izoosmotice. O soluie ce are presiunea osmotica mai mare dect o soluie cu care se compara, este considerata hiperosmotica, iar cnd are o presiune osmotica mai mica, hipoosmotica. Toate compartimentele lichidiene ale organismului au aceeai presine osmotica. O soluie izotonica are presiunea osmotica egala cu a lichedelor organismului. Cnd presiunea osmotica depaete pe cea a lichidelor organismului se socotete drept hipertonica. Soluia hipotonica, se caracterizeaza printr-o presiune osmotica inferioara lichidelor organismelor. Celule organismului sunt adevarate osmometre datorita faptului ca membrana lor este semipermeabila. Cnd presiunea osmotica crete sunt stimulai osmoreceptorii din hipotalamulul anterior i se declaneaza secreia de ADH care reine apa i restabilete presiunea. Presiunea coloidosmotica - este atribuita prezenei n snge a substanelor macromoleculare (proteine) . Proteinele plasmatice contribuie la presiunea osmotica abia cu 25mm/Hg. Valoarea scazuta a presiunii coloidosmotice se explica prin dimensiunile foarte mari ale proteinelor (greutatea moleculara a unor fractiuni este peste 1milion) i numarul redus de particole. Presiunea coloidosmotica joaca rol important n procesul de schimb capilar. In zona ansei arteriale a capilarului, presiunea hidrostatica mpinge apa cu substanele micromoleculare n interstiiu cu 35mm/Hg iar presiunea coloidosmotica de numai 25mm/Hg tinde sa reina apa i substanele micromoleculare n vase. Presiunea hidrostatica fiind predominanta, apa i micromoleculele trec n interstiii, proces numit ''transudare''. In capilarul venos presiunea coloidosmotica ramne de 25mmHg, pe cnd presiunea hidrostatica scade la 15mm/Hg, ceea ce face ca apa din lichidul interstiial sa fie resorbita n capilare (edemele apar cnd proteinemia scade sub 5,5g%). Proprieta ile de aparare ale sngelui Imunitatea Prin componentele sale, sngele indeplinete un rol foarte important i n apararea organismului contra microorganismelor producatoare de boli. Datorita aciunii sngelui , organismul are o rezistena care impiedica mbolnavirea. Aceasta stare de rezistena a organismului faa de aciunea de infecie a

3

microorganismelor patogene se numete imunitate, iar ramura biologiei care studiaza imunitatea se numete imunologie. Un microorganism patogen (bacterie ,virus) produce toxine care au aciune nociva asupra organismului. Pentru a impiedica aceasta aciune nociva, i, n consecina, mbolnavirea ,organismul trebuie sa actioneze att asupra microorganismului, ct i asupra toxinelor produse de el. La aceasta aciune a organismului contribuie leucocitele si anticorpii. Substana eliberata de microorganism exercita o actiune de atracie asupra fagocitelor ; acestea parasesc vasele sanguine i se apropie de punctul de intrare a microorganismului. Micarea fagocitelor catre microorganism constituie un chemotactism pozitiv. Apoi fagocitele ingera i digera microorganismul. Daca fagocitele reuesc sa distruga microorganismele intrate n corp, imbolnavirea nu se produce. Sunt nsa cazuri n care numarul microorganismelor invadatoare fiind mare, acestea reuesc sa omoare multe leucocite ; leucocitele moarte formeaza puroiul care este , in cele din urma, ndepartat tot prin actiunea fagocitelor. Daca fagocitele nu vor reui sa distruga microorganismele invadatoare, se va declana boala. Patrunznd in corpul omenesc, microorganismele se comporta ca antigene.In general, se numesc antigene acele corpuri care, intrnd in organism, l fac sa produca substane numite anticorpi, care intra n reacie cu antigenele care le-au determinat, sau cu unele derivate ale acestora. Anticorpii sunt subsane proteice care apar in plasma numai n prezena unui antigen i au aciune specifica, adica acioneaza numai asupra antigenului care le-a provocat apariia. Ei se formeaza n sistemul reticulohistiocitar i n esutul limfatic. La baza compoziiei chimice a anticorpilor stau globulinele plasmatice. Dupa cum acioneaza , anticorpii se grupeaza: - aglutinine care mpiedica raspndirea n tot corpul a microorganismelor ; - lizine, care distrug microorganismele; - precipitine, care precipita substanele proteice straine; - antitoxine, care neutralizeaza toxinele produse de microorganisme; - opsonine, care sensibilizeaza microorganismele faa de aciunea fagocitelor. Fagocitele i anticorpii joaca rolul principal n asigurarea imunitaii. Aciunea lor nu se desfaoara izolat : anticorpii pregatesc stimuleaza, intr-o mare masura, aciunea fagocitelor, prin sensibilizarea i slabirea microorganismului, facnd, n felul acesta, ca el sa fie mult mai uor distrus de fagocite. Intre fagocite i anticorpi exista deosebiri care privesc felul cum i desfaoara aciunea. Fagocitele pot incorpora orice particula straina care a patruns n corp sau chiar particule care au patruns n corp (fragment de celule) ; ele au o aciune nespecifica , pe cnd aciunea anticorpilor este strict specifica, cum s- a aratat mai sus. Pe langa fagocite i anticorpi, intervin n asigurarea imunitaii numeroase alte dispozitive, dintre care merita sa amintim, dispozitivele de bariera, cum sunt tegumentul cu anexele lui i diferite mucoase. Acestea au un rol foarte important n impiedicarea intrarii microorganismelor, daca sunt intacte; fiecare leziune a lor reprezinta o poarta de intrare a microorganismelor n corp. Si unele organe interne aparin dispozitivelor de bariera ; aa este ficatul, cu rol foarte important n apararea organismului. Toate aceste dispozitive de aparare funcioneaza coordonat i se gasesc sub controlul

4

sistemului nervos central i n special al scoarei cerebrale. Imunitatea poate prezenta aspecte foarte variate, n general ea putnd fi naturala sau artificiala IMUNITATEA NATURALA -este nereceptivitatea oganismului faa de anumite boli , fara nici un fel de intervenie artificiala. Ea se poate prezenta sub doua forme: imunitate naturala innascuta i imunitatea naturala dobandita. Imunitatea naturala innascuta se manifesta chiar din momentul naterii. La nou-nascut , n primele saptamni de viata , imunitatea este realizata prin aciunea anticorpilor care s- au format n corpul mamei i au trecut, prin placenta , n sngele fatului. Mai trziu se declaneaza mecanismul propriu de formare a anticorpilor. Imunitatea naturala innascuta se manifesta foarte diferit la organisme diferite ; de aceea receptivitatea faa de un anumit microorganism patogen este i ea diferita, dupa indivizi. Aa se explica de ce unii oameni se imbolnavesc de o anumita boala , iar alii nu. Imunitatea naturala dobandita este imunitatea pe care organismul nu o are n momentul naterii, dar o capata dupa ce a suferit o infectare naturala cu un anumit microorganism patogen, adica , dupa ce a suferit de o anumita boala infecioasa, organismul devine imun , nereceptiv pentru microorganismul care a produs aceasta boala. In acest caz, in timpul infectiei , sub aciunea microorganismului patogen , se declanseaza mecanismele de aparare care previn o noua infecie. Imunitatea naturala dobandita sau imunitatea prin imbolnavire nu se manifesta pentru toate bolile infecioase, iar durata ei este variabila, depinznd de caracterele individuale i de natura bolii. Sunt cazuri cnd, pentru aceeai boala infectioasa , imunitatea dobndita , se manifesta la unii indivizi (la care boala nu recidiveaza pentru toate bolile infectioase, iar durata ei este variabila, depinznd de caracterele individuale i de natura bolii. Sunt cazuri cnd, pentru aceeasi boala infecioasa , imunitatea dobndita , se manifesta la unii indivizi (la care boala nu recidiveaza) i nu se manifesta la ali indivizi (la care boala recidiveaza , chiar de mai multe ori) ; tot astfel unele boli infecioase, cum este scarlatina, dau imunitate dobndita, pe cand altele, cum este gripa, nu dau imunitate dobndita i de aceea recidiveaza. IMUNITATEA ARTIFICIALA- este imunitatea care se realizeaza in mod artificial ,adica prin tratament medical.Dupa mecanismul prin care se realizeaza ea poate fi: imunitate activa i imunitate pasiva.

Imunitatea activa este imunitatea n care organismul si produce singur mijloacele specifice deaparare , anticorpii, sub influena unui preparat introdus n mod artificial. Introducerea acestui preparat n corp se numete vaccinare sau imunizare activa. Preparatele folosite n acest scop pot fi: vaccinul i anatoxina. Vaccinul este un preparat format dintr-o cultura de microorganisme patogene, care introdus in corp funioneaza ca antigen i provoaca formarea anticorpilor specifici. Microorganismele pot fi omorte sau slabite. Prin omorrea sau slabirea, microorganismele i-au pierdut virulena, adica puterea de a produce toxina, i deci nu pot provoca starea de boala, dar si pastreaza proprietaile antigenice i stimuleaza organismul la formarea anticorpilor. Omorrea sau atenuarea microorganismelor se poate face prin aciunea unor ageni fizici (caldura, radiaii ultraviolete) chimici(formol,alcool) sau biologic (bila,tesut

5

nervos numita i toxoid este o toxina care i-a pierdut toxicitatea, dar i-a pastrat proprietatea de antigen; ea se prepara prin supunerea toxinelor la aciunea unei substane chimice. Vaccinul i anatoxina funcioneaza ca antigene i stimuleaza organismul n producerea anticorpilor, dar n acelai timp, sunt stimulate i celelalte mecanisme care contribuie la asigurarea rezistenei organismului mpotriva agenilor patogeni. Vaccinarea este un mijloc de prevenire a mbolnavirii organismlui i dau acestuia o imunitate de durata (n unele cazuri de civa ani) Imunitatea pasiva este imunitatea care se obine prin introducerea n corp a anticorpilor specifici gata formatai ; n acest caz organismul nu folosete mijloacele specifice proprii, este pasiv. Pentru obinerea acestei forme de imunitate se folosete serul imun. Daca n corpul omului au patruns sau au fost introduse microorganisme patogene, n plasma apar anticorpi specifici. Serul care contine anticorpi se numete ser imun i poate fi folosit pentru vindecarea unei boli prin obinerea imunitaii pasive. Serul imun se poate obine din sngele oamenilor care au fost bolnavi de boli contagioase sau din sngele unor mamifere (cal,iepure) care au fost infectate special ; serurile obinute din sngele omului se numesc seruri omologe, iar cele obinute din sngele mamiferelor se numesc seruri eterologe. Dupa aciunea pe care o au, serurile pot fi : seruri antitoxice, care acioneaza asupra toxinelor, sau seruri antimicrobiene, care acioneaza asupra microorganismelor ; exista seruri cu aciune mixta. Folosirea serurilor se face cu foarte mare atenie, ntruct ,in unele cazuri , prin introducerea serului se pot produce stari grave, cunoscute sub numele de reaciile serului, care pot provoca chiar moartea. Imunitatea pasiva, care se obine cu ajutorul serului imun este, n general de scurta durata. Ea variaza , dupa natura serului folosit, ntre 15 si 40 zile. Seroterapia se folosete mai mult cu scop curativ dect preventiv. Imunitatea are o importana covaritoare pentru meninerea sanataii organismului. FUNCTIILE SANGELUI Transportul de gaze - sngele are rolul de a transporta gazele mplicate n procesul respiraiei. De la nivelul plamnilor sngele se ncarca cu oxigen (O2), pe care l transporta prin vasele de snge la organe i esuturi. Aici are loc schimbul de gaze ntre tesuturi i snge, oxigenul fiind transferat catre esuturi, iar dioxidul de carbon (CO2), rezultat din procesele de ardere, trece n snge, urmnd a fi transportat la plamni, unde va avea loc un nou schimb de gaze. Transportul de nutrienti, apa i produsii de catabolism - aceasta funcie a sngelui este de o importana majora, ndeplinind doua necesitai ale organismelor vii: nutriia i excreia. De la nivelul zonei de absorie a tractului digestiv, sngele se ncarca cu nutrieni (ex: proteine, lipide, glucide, vitamine, minerale etc.) i apa, pe care i transporta cu ajutorul sistemului circulator, la organe i esuturi. Odata ajuni aici, nutrienii i apa sunt transferai esuturilor, iar produii reziduali rezultai din degradarea acestora, trec din esuturi n snge, prin intermediul caruia sunt transportai la rinichi, de unde vor fi preluai de celulele specializate n filtrare. Transportul de molecule n curs de maturare - sngele are rolul de a transporta substanele n curs de maturare, de la un organ la altul, unde sufera modificari, pentru a putea fi folosite n procesele fiziologice. De exemplu parcursul vitaminei D, care este produsa n forma inactiva n celulele

6

tegumentare, de unde este preluata de snge i transportata la ficat, iar apoi la rinichi pentru a putea fi transformata n vitamina D activa. De aici vitamina D activa este transportata de snge n intestinul subtire unde ajuta la absoria calciului. Transportul moleculelor cu rol n reglarea proceselor vitale - majoritatea proceselor din corpul uman sunt reglate pe cale umorala, de catre hormoni. Pentru a ajunge de la organele, care i produc, pna la organele inta, hormonii sunt transportai prin vasele sanguine, de catre snge. Reglarea pH-ului i meninerea presiunii osmotice a mediului intern -sngele conine substane care ajuta la meninerea pH-ului n limitele lui normale (7,35-7,40), precum i substane care ajuta la meninerea n limite normale a presiunii osmotice a mediului intern. Mentinerea temperaturii constante a corpului - sngele este implicat i n procesele de termoreglare din organism. Atunci cnd temperatura interna a corpului crete, sngele preia o parte din energia termica i o transporta la periferie, unde caldura este eliminata n mediul extern, iar n situaiile n care organismul risca sa se raceasca prea mult, prin vasoconstricie tegumentara, sngele ajunge din ce n ce mai puin n teritoriile periferice ale corpului pentru a evita pierderea suplimentara a caldurii. Protec ie mpotriva substan elor straine i agen ilor patogeni - u nele celule sanguine (leucocitele), precum i o serie de compusi biochimici din snge (anticorpii) constituie o importana parte a sistemului imunitar, protejnd organismul mpotriva elementelor straine, precum microorganismele si toxinele. Formarea de coaguli - sngele are proprietatea de a se coagula n locul unde un vas este lezat, astfel prevenindu-se o eventuala pierdere excesiva de snge. Deasemenea, procesul de coagulare este primul pas din fenomenul de refacere al tesutului. Componentele sangelui Sngele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai coaguleaza. Prin centrifugarea unei eprubete cu snge incoagulabil timp de 15 la 3 000 t/minut se produce separarea sngelui n doua componente". Elementele figurate ale sngelui, situate la fundul eprubetei, se prezinta ca un lichid foarte vscos, de culoare rosie-nchisa; Plasma sangvina, situata deasupra, este un lichid mai putin vscos, transparent, de culoare galben-citrin. Elementele figurate ale sngelui reprezinta 45% din volumul sangvin. Aceasta valoare poarta numele de hematocrit sau volum globular procentual. Hematocritul variaza cu sexul (mai mic la femei), cu vrsta (scade cu vrsta) sau n functie de factori de mediu ambiant (caldura provocnd transpiratie duce la scaderea apei din snge si cresterea valorilor hematocritu-lui) etc. Prin examenul microscopic al sngelui se observa trei tipuri de elemente figurate: - globulele rosii (hematii sau eritrocite); - globulele albe (leucocitele) - plachetele sangvine (trombocitele). Pentru a studia elementele figurate se face un frotiu de snge proaspat. Se dezinfecteaza cu alcool pulpa degetului aratator si se nteapa cu un ac sterilizat. n momentul cnd apare o picatura de snge, aceasta

7

se aplica pe o lama si se ntinde n strat subtire cu o lamela de sticla. Dupa uscare, frotiul se examineaza la microscop. Frotiul poate fi conservat prin fixare n amestec de alcool-eter, n parti egale. Hematopoieza este procesul de rennoire continua a elementelor figurate ale sngelui. Exista cte o cale separata pentru fiecare din cele trei tipuri celulare principale (eritropoieza pentru eritrocite, leucopoieza pentru leucocite si trombocitopoieza pentru trombocite) iar la leucocite se descriu cai separate pentru granulocite (granulocitopoieza) si pentru limfocite (limfopoieza). Toate celulele sangvine au o origine comuna: celula stem pluripotentiala din maduva osoasa (celula hematoformatoare primitiva).

Exista doua mari sectoare ale hematopoiezei: sectorul medular(mielopoieza), unde se formeaza eritrocitele, granulocitele i trombocitele, i sectorul limfatic(limfopoieza), unde se formeaza limfocitele i plasmocitele. Producia de celulele sanguine este adaptata permanent la necesitaile organismului; ea poate crete mult prin transformarea maduvei grasoase n maduva hematopoietica. ERITROCITELE (hematiile- globulele rosii) sunt celule fara nucleu, bogate n hemoglobina, un pigment de culoare rosie, cu rol n transportul 02 si C02. Numarul lor este considerabil : un mm3 de snge contine 4 500 000 hematii la femeie si 5 000 000 la barbat. La copilul mic numarul eritrocitelor este si mai mare (5 500 000-6 000 000/mm3), iar la locuitorii podisurilor nalte se nregistreaza cifre de 8 000 000 globule rosii la 1 mm3. Numarul hematiilor poate creste temporar prin golirea rezervelor de snge (mai bogate n hematii ca sngele circulant). Cresteri de lunga durata sunt poliglobulia de altitudine si poliglobulia unor bolnavi de plamni sau cu defecte congenitale ale inimii. Scaderea numarului este consecinta unei distrugeri exagerate sau a unei eritropoieze deficitare. Forma si structura hematiilor reprezinta adaptari morfologice la functia de transport a gazelor. Privite din fata, hematiile apar ca discuri rotunde sau usor ovalare cu centrul, de culoare mai deschisa si periferia mai intens colorata galben-auriu. Acest aspect se datoreste variatiei grosimii hematiei care la centru masoara 1,5 iar la periferie, 2,5 . Lipsa nucleului permite o mai mare ncarcare cu Hb. In structura hematiei se distinge o membrana lipoproteica. In interiorul hematiei se afla

8

o cantitate mare de hemoglobina(Hb). Hematia nu contine organite celulare, nu este capabila de sinteza proteica iar metabolismul sau este foarte redus, si, ca atare, hematia consuma foarte putin oxigen. ERITROPOIEZA Hematiile circulante reprezinta doar o etapa din viata acestor elemente. Din momentul patrunderii n circulatie si pna la disparitia lor trec aproximativ 120 zile (durata medie de viata a eritrocitelor). Desi traiesc relativ putina vreme, numarul lor ramne constant. Exista un echilibru intre procesul de distrugere si cel de formare de noi hematii. Sediul eritropoiezei este maduva rosie a oaselor, sediul distrugerii este splina. Un organism adult are cam 1,5 kg maduva rosie. Cantitatea ei variaza n functie de nevoia de oxigen a organismului. Cnd aceste nevoi sunt reduse, o parte din maduva rosie intra n repaus, celulele se ncarca cu lipide si maduva rosie se transforma n maduva galbena. Spre batrnete, maduva galbena sufera un proces de transformare fibroasa si devine maduva cenusie. Daca apar conditii care solicita eritropoieza (efort repetat, viata la altitudine) are loc un proces invers, de transformare a maduvei galbene n maduva rosie si o sporire corespunzatoare a eritropoiezei. Intre maduva rosie si cea galbena exista tot timpul vietii un echilibru dinamic, controlat de sistemul reglator neuro-endocrin. Maduva cenusie nu mai poate fi recuperata pentru hematopoieza. Eritropoieza se regleaza prin mecanisme neuro-endocrine. Centrii eritropoiezei sunt situati n diencefal, iar excitantul principal este scaderea aprovizionarii cu oxigen a acestor centri (hipoxia). Hipoxia actioneaza si la nivelul rinichiului care secreta, n aceste conditii, un factor eritropoietic. Acesta determina formarea n organism a unui hormon eritropoietic numit eritropoietina ce actioneaza asupra celulei stern unipotente, eritroformatoare, determinnd cresterea numarului de hematii. Desfasurarea normala a eritropoiezei necesita asigurarea cu substante nutritive, vitamine (C, B6, B12 , acid folie) si Fe. n cazul unor deficite de aprovizionare apare anemia, cu toate ca sistemul de reglare a eritropoiezei functioneaza normal. ROLUL HEMATIILOR Hematiile joaca doua roluri esentiale pentru organism: n transportul 02 si C02 si n mentinerea echilibrului acido-bazic. HEMOLIZA Hematiile batrne si uzate sunt distruse prin hemoliza n splina ("cimitirul hematiilor"), ficat, ganglioni limfatici si maduva oaselor. LEUCOCITELE Globulele albe sunt elemente figurate ale sngelui ce poseda nucleu.Numarul lor este in medie 5000/mm3. Aceasta valoare poate varia in condiii fiziologice si patologice.Creterea numarului se numete leucocitoza,iar scaderea se numete leucopenie.Numarul leucocitelor poate varia in condiii normale cu 1-3mii de elemente pe mm3.Astfel,la un copil se intlnesc 8-9 mii leucocite pe mm3,iar la batrni se intlnesc 3-5 mii leucocite pe mm3.In efort fizic avem leucocitoza,iar dupa un repaus prelungit,leucopenie.

9

Varia iile patologice sunt mult mai mari. In bolile infecioase microbiene numarul leucocitelor poate crete pna la 15-30 mii pe mm3,iar in unele forme de cancer (leucemii) numarul poate depai cateva sute de mii pe mm3, inct sngele capata o culoare albicioasa (sange alb). Exista mai multe tipuri care difera ntre ele ,att ca origine si morfologie, ct i n privina rolului n organism. Exprimarea lor procentuala se numete formula leucocitara.In cadrul acestei formule deosebim leucocite cu nucleu unic (mononucleare)si leucocite cu nucleu fragmentat,polilobat (polinucleare). Mononuclearele reprezinta 32%, iar polinuclearele reprezinta 68%din leucocite.Grupa

mononuclearelor cupride limfocitele care reprezinta 25% si monocitele 7%. Polinuclearele cuprind trei subgrupe celulare.Aceste celule se mai numesc si granulocite,dupa granulatiile ce se observa n citoplasma lor.In funcie de afinitatea diferita a granulaiilor faa de colorani, polinuclearele se mpart : - polinucleare neutrofile(65%). Granulaiile acestora se coloreaza bine cu colorani neutri. Ele se mai numesc polimorfonucleare neutrofile(PMN). - polinucleare eozinofile(2,5%). Au granulaii ce se coloreaza cu colorani acizi. - polinucleare bazofile(0,5%). Au granulaii cu afinitate pentru colorani bazici. Dimensiunile leucocitelor variaza intre 6-8microni pentru limfocitul mic si 20 microni in diametru pentru monocite si neutrofile. Leucocitele prezinta o structura celulara completa. Au o membrana cu plasticitate remarcabila. Datorita ei leucocitele ntind prelungiri citoplasmatice (pseudopode) cu ajutorul carora devin mobile i se pot deplasa n afara vaselor capilare(diapedeza) i pot ngloba microbi(microfagocitoza)sau resturi celulare(macrofagocitoza). Granulaiile polinuclearelor sunt mici saci si vezicule(lizozomi) pline cu enzime hidrolitice care participa la digestia corpului fagocitat. Tot in familia leucocitelor se includ si plasmocitele,celule provenite din limfocite,specializate in producia de anticorpi. Leucopoieza-durata vietii leucocitelor variaza foarte mult de la 1-2 zile pentru polinuclearele neutrofile,pana la ctive ani pentru limfocitele dependente de timus(limfociteT).Sediul leucopoiezei este diferit in raport cu sistemul celulelor de care aparine leucocitul.Astfel,granulocitele si monocitele sunt produse la nivelul maduvei roii a oaselor,n timp ce limfopoeza are loc n splina, timus,ganglionii limfatici,placile Payer din jejun-ileon. Granulocitopoieza pornete tot de la celula stem pluripotenta care se afla i la originea hematiilor. Din aceasta se difereniaza celula stem unipotenta. Prin procese de difereniere i multiplicare se formeaza granulocitele si monocitele mature. Limfopoieza. Limfocitele deriva din celula stem limfoformatoare, cu sediul in maduva roie hematogena. Organismul produce doua tipuri de limfocite:limfocite "T" sau timodependente,si limfocite "B" sau bursodependente.Primele se dezvolta sub influena timusului, iar ultimele sub influena unor structuri echivalente cu bursa lui Fabricius de la pasari(maduva osoasa).La adult maduva roie produce limfocite

10

B,iar ganglionii limfatici si splina produc ambele tipuri. Reglarea leucopoiezei se face prin mecanisme neumorale complexe. Centrii leucopoiezei sunt situai in hipotalamus.Activitatea acestor centri se intensifica atunci cnd n snge crete concentraia acizilor nucleici rezultai din distrugerea leucocitelor batrne.In cazul patrunderii n organism a unor ageni patogeni are loc,de asemenea,o stimulare prin antigene a leucopoiezei,urmata de creterea peste normal a leucocitelor,fenomen numit leucocitoza. Leucopoieza medulara se poate intensifica att sub influena stimililor nervoi plecai de la centrul de reglare,ct i a unor substane chimice numite leucopoietine.Creterea numarului de leucocite circulante poate avea loc i fara creterea prealabila a leucopoiezei numai prin mobilizarea rezervorului medular de leucocite.Acest mecanism asigura un raspuns precoce al organismului faa de invazia agenilor straini. Rolul leucocitelor este complex si diferit, dupa tipul lor. Principala funcie a leucocitelor consta in participarea acestora la reacia de aparare a organismului. Polinuclearele neutrofile au rol in fagocitoza agenilor patogeni.Datorita vitezei de diapedeza i deplasarii rapide prin pseudopode,polinuclearele nu stau n snge mai mult de cateva ore. Ele ajung primele la locul infeciei unde fagociteaza microbii,distrugndu-i. Datorita acestei aciuni polinuclearele se numesc i microfage, numarul lor crete mult n infeciile acute. Ieirea leucocitelor din vas este favorizata de ncetinirea curgerii la nivelul focarului inflamator(datorita vasodilataiei) precum i alipirii acestora de endoteliul capilar, fenomen numit marginaie. Marginaia, diapedeza i deplasarea leucocitelor prin pseudopode spre focarul inflamator sunt favorizate de atracia leucocitelor de catre unele substane locale, fenomen cunoscut sub numele de chimiotactism pozitiv. Ajunse n apropierea microbilor,neutrofilele emit pseudopode si cu ajutorul lor i inglobeaza, formnd vacuole citoplasmatice numite fagozomi. Ulterior, lizozomii neutrofilelor se contopesc cu fagozomul. In interiorul fagolizozomului microbul este digerat sub aciunea enzimelor lizozomale. Cnd leucocitele fagociteaza un numar prea mare de microbi ele sufera efectele toxice ale unor substane eliberate de acetia i mor. Amestecul de microbi, leucocite moarte i lichid exudat din vase formeaza puroiul. Eozinofilele au rol in reaciile alergice.Granulaiile lor conin histamina.Numarul lor crete n bolile parazitare si alergice. Bazofilele au rol in coagularea sngelui, prin intermediul unei substane anticoagulante numita heparina, coninuta n granulaii. Tot datorita heparinei, leucocitele bazofile au rol n metabolismul lipidelor, heparina favoriznd dizolvarea chilomicronilor i dispersia lor in particule fine, ce pot fi mai uor utilizate de catre esuturi. Monocitele sunt leucocite capabile de fagocitoza, att direct, ct i n urma transformarii lor n microfage, proces ce are loc dupa iesirea monocitelor din vase n esuturi.Monocitele i macrofagele formeaza un singur sistem celular care fagociteaza att microbi, ct i, mai ales, resturile celulare (leucocite, hematii, etc) i prin aceasta contribuie la curairea i vindecarea focarului inflamator.

11

Limfocitele au rol considerabil n reacia de aparare specifica. Clasele de limfocite Dei asemanatoare ca morfologie, limfocitele reprezinta o populaie celulara cu funcii individuale foarte difereniate. Se descriu doua clase principale de limfocite, in raport cu modul n care acestea participa la procesul de imunitate: - limfocitele B , care participa la imunitatea umorala, mediata prin anticorpi; - limfocitele T, care participa la imunitate prin mecanism celular. Morfologia limfocitelor T i B apare identica att la microscopul optic, ct i la cel electronic. Denumirea de T sau B provine de la iniialele organelor limfoide centrale n care se petrece "instructajul" diferentiat al limfocitelor. Exista doua asemenea organe limfoide centrale: timusul i bursa limfatica. Instructajul timic sau bursal al limfocitelor are loc in perioada fetala.Toate limfocitele se dezvolta dintr - o celula cap de serie mica, celula stem unipotenta limfopoietica. Dupa formare, o parte din limfocite se fixeaza n timus, altele n maduva hematogena (organ omolog cu bursa limfatica, prezenta numai la embrionul de pasari, i absena la fatul de mamifere). Aici are loc un proces de difereniere i specializare a limfocitelor. In timus se vor forma limfocite T (timodependente) capabile sa lupte direct cu antigenele, iar n maduva osoasa se vor forma limfocitele B (bursodependente), capabile sa lupte indirect cu antigenele prin secreia de anticorpi specifici. Dupa nastere limfocitele B, T migreaza din organele limfoide centrale n ganglionii limfatici, unde vor genera limfocitele necesare apararii specifice a organismului. Clonele limfocitare In cursul limfopoiezei se diferentiaza zeci de milioane de familii limfocitare, numite clone: fiecare clona este specializata pentru recunoaterea unui singur antigen corespunzator ; s - au specializat pentru recunoaterea unui singur antigen tot attea tipuri de limfocite T sau B, astfel ca la un anumit antigen reactioneaza i se multiplica numai grupul limfocitelor care recunosc antigenul i l ataca direct (limfocitele T) sau fabrica mpotriva lui anticorpi specifici (limfocite B). Un astfel de limfocit ultraspecializat formeaza, mpreuna cu descendenii sai o clona celulara imuna. Markerii limfocitari Diferena dintre un limfocit T sau B, precum i dintre clonele limfocitare, se afla la nivelul membranei acestora. Celula T poseda markeri de suprafaa ce funcioneaza ca receptori i permit diferenierea subclaselor de limfocite T i receptori: celule T au receptor antigen specific ce funcineaza ca situs pentru recunoaterea antigenului. Celula B poseda ca markeri de suprafaa un tip special de imunoglobuline (Ig M monomerica) ce funcioneaza ca situs pentru recunoaterea antigenului. Datorita acestor caracteristici limfocitele acioneaza numai cu antigenele corespunzatoare. Ddiferenta dintre un limfocit T sau B, precum si dintre clonele limfocitare se afla la nivelul membranei acestora. n structura membranei fiecarui limfocit se afla aproximativ 100 000 macromolecule de imuno-globuline (anticorpi), identice pentru aceeasi clona dar diferite de la o clona la alta, numite receptorii de antigen.

12

TROMBOCITE - cele mai mici elemente solide ale sngelui, au rolul important de a produce coagularea (inchegarea) sngelui. In caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se aduna n gramezi i contribuie, pe langa alte mecanisme la formarea cheagului i nchiderea ranii i deci la oprirea hemoragiei. Valori normale 150 000-300 000/mm cubi. Scaderi patologice Scaderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sngerearea vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici.De aceea, nainte de orice operaie, se recomanda numaratoarea trombocitelor. Creteri patologice Createrea numarului de trombocite peste 400 000 poate predispune coagularea accentuata a sngelui chiar n interiorul corpului, impiedicnd circulaia n vase, cu producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc Plasma Dupa ndepartarea elementelor figurate ale sngelui, ramne un lichid vscos, galbui, numit plasma. Plasma reprezinta 55% din volumul sngelui. Plasma sangvina contine apa (in proportie de peste 90%) n care sunt dizolvate substane anorganice (n special ioni) i substane organice (proteine, substane nutritive, produi de metabolism, hormoni, etc). Plasma sangvina din care au fost ndepartate proteinele de coagulare reprezinta serul. Proprietatile plasmei sunt similare cu ale sngelui, difera doar valorile si culoarea (plasma este incolora). Plasma este formata din: apa (90%), care vehiculeaza celelalte componente i mijlocete schimburile de substane i reacii chimice; proteine (6,5 -8 g\100 ml)cu rol in asigurarea presiunii coloidosmotice, n transportul unor substane ,apararea inimii ,cuagularea , precum i produi lor de degradare (uree, acid uric , creatinina); lipide (400-800mg\100ml); glucoza(n jur de 200mg\100ml); saruri minerale (ai caror ioni au fiecare funcii specifice); alte substane (bilirubina, hormoni,vitamine,enzime) Funciile plasmei Rolul proteinelor plasmatice Albuminele rol de transport al unor substante minerale (Cu, Ca, Fe), hormoni, pigmenti biliari, precum si rol n presiunea coloid-osmotica a sngelui. Scaderea albuminelor compromite schimburile de la nivelul capilarelor. Globulinele au rol n transportul substantelor prin snge, n coagularea acestuia si contribuie, alaturi de albumine, la presiunea omotica. Gamaglobulinele, numite si imunoglobuline (Ig), sunt suportul chimic al

13

anticorpilor. Fibrinogenul are rol in coagularea sngelui, prin trecerea sa din starea solubila ntr-o retea insolubila numita cheag de fibrina

14