Tema: „Amprentele Papilare

CAP. 1 INTRODUCERE

Criminalistica este știința despre mijloacele tehnice metode și procedee destinate administrării

probelor conform normelor procesual penale, în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor.

De aici putem recunoaște obicetul trinomic al criminalisticii:

Activitatea infracțională Activitatea organelor de urmarire penală

Reflectarea în ambianța înconjurătoare

Respectiv, comiterea unei infracțiuni presupune efectuarea de către autor a unor activități ce

produc modificări în ambianța locului faptei. Aceste modificări sunt numite urme. În raport cu natura și

specificul infracțiunii, precum și modul de operare a infractorului, la fața locului pot rămâne diverse

tipuri de urme, însă din multitudinea de urme descoperite la fața locului, urmele mâinilor prezintă o

importanță deosebită deoarece se găsesc frecvent și permit o identificare rapidă a infractorului.

Cu privire la ştiinţa Criminalistică, profesioniştii în materie o consideră, fie "Ştiinţa care

elaborează metodele tactice şi mijloacele tehnico-ştiinţifice de descoperire, cercetare şi prevenire a

infracţiunilor", fie „Ştiinţa judiciară cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de

cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii şi cercetării

infracţiunilor, precum şi a identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi a prevenirii faptelor

antisociale” [2, p.10]

Activitatea de identificare cel mai frecvent utilizata in criminalistica este cea care are ca scop

identificarea persoanei, fiind cunoscuta si sub denumirea de ,,indentificare judiciara”.

Referitor la identificarea judiciara a persoanei in cazul savarsirii infractiunilor s-au ridicat doua

probleme:

-identificarea dupa urme (si alte elemente ale savarsirii infractiunii) a persoanei care a incalcat

legea.

- inregistrarea acestei persoane astfel incat daca mai comite o noua infractiune sa fie cunoscuta

situatia ei de recidivist.

Referitor la inregistrarea celor condamnati incat daca mai comiteau si a doua oara astfel de fapte

sunt mentionate metode de insemnare precum: tatuarea si insemnarea cu fierul rosu.

Primul care s-a gandit sa aplice un sistem metodic de inregistrare a infractorilor a fost F. Vidocq,

intemeietorul primei politii din lume in Franta sub Napoleon Bonaparte, politie de la care au aparut si

primele metode criminalistice.

Pentru inregistrarea infractorilor, F. Vidocq a infintat fisele personale ale detinutilor, in care erau

notate semnalmentele lor, faptele comise, procedee folosite precum si cercul in care erau cunoscuti,

aceasta constituind si o cartoteca dupa ,, Modus Operandi”. Cu timpul, arhiva lui Vidocq a devenit

greoaie si birocratica, imposibil de orientat pentru a recunoastea un recidivist, deoarece dupa 70 de ani

de la infintare, in 1880 aceasta avea peste 5 milioane de asemenea fise.

Incepand cu anul 1855 W. Harschel, un functionar britanic din India, a fost nevoit sa se

foloseasca aproape 20 de ani de amprentele digitale pentru a deosebi indigenii carora trebuia sa le

plateasca soldele, caci nu aveau acte de identiatte, iar pentru europeni, acestea semanau intre ei. In

2

acest timp, Harschell a constatat cu uimire ca amprentele digitale pe care le avea de la un individ la

altul nu erau identice, si cu timpul a invatat sa distinga, dupa mai multe metode, o amprenta de alta si

sa recunoasca oamenii dupa ,,imaginea degetelor”, cum le-a denumit el, iar dintr-un manual de

anatomie a preluat termenul de ,,linii papilare”, denumire pe care el si-a insusit-o. Ca urmare a aceste

experiente in anul 1877, Harschell a redactat o scrisoare Inspectoratului General al Inchisorilor din

Bengal in care isi prezenta constatarile si propunea folosirea amprentelor digitale pentru identificarea

persoanelor, in acest fel punandu-se capat inselaciunilor care se practicau in domeniul identitatii

persoanei. Aproape contemporan cu el, in anul 1879, dr. Henry Faulds, medic scotian la un spital din

Japonia si professor la Universitatea din Tokyo, care nu auzise niciodata de Herschell si de experientele

sale din India, gasind, in Japonia, unele cioburi preistorice pe care se aflau fragmente de amprente

papilare imprimate pe cand lutul era moale, s-a apucat sa studieze in anul respectiv, 1879, si in cel

urmator, 1980, problema linilor papilare. In acest sens l-au interesat mai multe probleme: varietatea

desenelor papilare, daca exista deosebiri intre popoare, daca exista probleme de ereditate..etc. A

remarcat ca desenele papilare sunt variate si neschimbabile la acelasi individ. Daca W. Herschell a fost

primul om care a concis ca a descoperit o noua metoda de identificare a identitatii persoanei, Henry

Faulds a fost primul care a folosit amprenta digitala pentru descoperirea autorului unei infractiuni.

Introducerea dactiloscopiei la inceputul secolului al XX-lea in practica politiei s-a datorat atat

descoperirii unor infractori cu ajutorul amprentelor digitale, cat si a unor personalitati: sir F.Galton si

Edward Henry in Europa si Juan Vucetich in America de Sud.

Astfel in anul 1894 Argentina devine prima ţară din lume care introduce dactiloscopia ca metoda

de identificare.

Prin urmare, dactiloscopia este ramura Criminalisticii care se ocupa cu examinarea si clasificarea

desenelor papilare, in vederea identidicarii persoanei. Intr-o formulare sintetica, C. Turai spune despre

dactiloscopie ca este ,,stiinta privind studiul desenelor papilare”.[3,p.15]

3

CAP. 2 AMPRENTELE PAPILARE

2.1 Proprietatiile desenului papilar

Impunerea desenului papilar printre cele mai valoroase si importante elemente de identificare a

persoanei se datoreaza urmatoarelor proprietati:

-unicitate ( fiecare persoana este identica numai cu sine insusi, si totodata, se deosebeste de

toate de celelalte);

-fixitatea (isi mentine forma si detaliile de la formarea sa, din luna a 6-a de viata intrauterina,

pana la moartea persoanei);

-inalterabilitatea (nu poate fi modificat sau inlaturat).

2.2 Clasificarea desenului papilar

In functie de locul pe care il ocupa, desenele papilare ale mainii sunt structurate dupa cum urmeaza

(anexa 1):

- regiunea digitala cu zonele flangetei, falanginei si falangei, despartite de santuri flexorale;

- regiunea palmara cu zonele digito-palmara, tenara si hipotenara. Indiferent de regiunea sau

zonain care se gasesc, desenele papilare au o importanta aproape egala in identificare. Dintre

acestea se disting totusi, desenele de pe falangete, ale caror urme raman cel mai fregvent la fata

locului. Totodata, datorita particularitatilor lor de structura, aceste desene sunt singurele folosite

in inregistrarile dactiloscopice.

Crestele papilare care alcatuiesc structura desenului falagetei formeaza, de regula, treizone (anexa

3.2):

- zona bazala, dispusa intre santul fexoral si centrul desenului;

- zona centrala sau nucleara, zona ce detine ponderea cea mai mare in clasificare;

- zona marginala, alcatuita din crestele aflate la exteriorul desenului.

4

Locul de intalnire a celor trei zone poarta denumirea conventionala de DELTA, fiind si ea de mai

multe feluri (de exemplu delta alba, delta neagra etc.). trebuie precizat insa ca nu intotdeauna, desenul

papilar,cuprinde trei zone.

Clasificarea unui desen papilar se face in functie de forma desenului din zona centrala sau, altfel

exprimat, in functie de pozitia si numarul deltelor:

a) desenele adeltice sau de tip arc (lipsite de zona centrala);

b) desene monodeltice sau de tip lant (in care zona centrala are efectiv forma unui lant pornind din

dreapta sau din stanga desenului, de aici si subclasificarea in dextrodeltice si sinistrodeltice);

c) desene bideltice sau de tip cerc (zona centrala fiind sub forma de cerc, de spirala, de laturi

gemene s.a);

d) desene polideltice sau de tip combinat (majoritatea prezentand trei delte si foarte rar patru

delte);

e) desene exceptionale sau amorfe (care nu se apropie de desenele papilare obisnuite); literatura de

specialitate semnaleaza, astfel, un tip de desen (simian) asemanator maimutelor, intalnite la unii

handicapati mintal, precum si un tip denumit danteliform, intalnit in tara noastra.[1,p.125]

2.3 Detaliile caracteristice ale desenului papilar (anexa 2)

Pe langa particularitatile de forma ale desenelor papilare, a caror contributie in procesul

identificarii se reduce la stabilirea genului sau grupului din care face parte degetul unei persoane,

amprenta digitala contine si o serie de puncte caracteristice, de natura sa permita identificarea certa a

individului.

Potrivit teorii si practicii criminalistice dactiloscopice, atat in tara noastra cat si in strainatate, au

fost stabilite un numar de aproximativ 20 de tipuri de detalii. Vom prezenta mai jos cateva detalii,

caracteristice, cu precizarea ca determinarea acestora se face amprenta in sensul acelor ceasornicului,

inceputul fiind socotic. Astfel:

5

- capat de creasta papilara , respectiv inceput de creasta, situat la stanga, si sfarsit de creasta

papilara, dispus la dreapta;

- bifurcare, deci creasta papilara in doua creste, si trifurcare, daca aceasta se desparte in trei

creste;

- contopire simpla si contopire tripla, ce reprezinta reversul situatiei de mai sus;

- intrerupere in traseul crestei, pe o portiune de cca 2 mm;

- fragment de creasta papilara;

- butoniera, determinata de o scurta bifurcare a unei creste, urmata de revenirea la traseul normal;

- inel, detaliu care se apropie de butoniere, fiind insa circular;

- deviere a doua creste ce aveau tendinta sa-si uneasca traseul;

- intersectia a doua creste papilare;

- carlig, detaliu format de un fragment mic de creasta, atasat unei creste mai mari;

- anastomoza, creasta ce uneste, sub forma unui pod, alte doua creste papilare.

Intr-un desen papilar digidal se pot gasi in jur de 150 detalii caracteristice. Pentru identificarea

unei persoane este necesar sa se descopere in urma de la fata locului si in impresiunea de control un

numar de detalii (de regula 12) care sa corespunda nu numai ca tip, dar si ca pozitie, de unde si

denummirea de puncte coincidente, folosita in dactiloscopie.

2.4 Formarea urmelor de maini

Cum este firesc, o urma de mana, indiferent ca este a degetelor, palmei sau intregii maini se

formeaza prin contactul direct al acesteia fie cu o suprafata, fie cu un obiect oarecare. In functie de

modul de formare, ele se pot prezenta astfel:

1) Urme de maini statice sau dinamice. Valoarea cea mai mare pentru identificarea persoanei o au,

bineinteles, urmele de maini statice, intrucat reusesc sa ne dea cu claritate desenul papilar si

detaliile sale caracteristice. Spre deosebire de urmele statice, urmele dinamice, prezentandu-se sub

forma unor manjituri, pot servi in cel mai bun caz la o identificare generica.

2) Urme de suprafata sau de adancime. In functie de plasticitatea suportului primitor de urma. De

exemplu, urmele formate in chit moale, in ceara, in plastelina, in vopsea neuscata s.a. se formeaza

6

in adancime spre deosebire de urmele lasate pe o suprafata dura, de genul sticlei, care sunt de

suprafata.

La randul lor, urmele de suprafata se pot forma prin stratificare, datorita depunerii de substanta

aflata pe mana (sudoare, vopsea, grasime, sange etc.) pe suprafat atinsa, precum si prin stratificare,

datorita ridicarii substantei existente anterior pe obiect ( praf, vopsea).

3) Urme de maini vizibile sau latente, variante intalnite, de regula, la urmele de suprafata formate

prin stratificare. Urme de maini latente , contrar aparentelor, sunt in majoritatea cazurilor de o

claritatea mai buna decat urmele vizibile. Explicatia consta in aceea ca urmele latente se formeaza

prin depunerea unui strat foarte subtire de substanta, capabila sa redea cu fidelitate detaliile

caracteristice ale crestelor papilare si chiar al porilor.

Spre deosebire de urmele latente, urmele vizibile pot determina unele greutati in cercetare. In

numeroase cazuri, acestora le este caracteristic, un anumit grad de imbacsire, de acoperire a detaliiror

cu substanta depusa (sange, grasime, murdarie).

Cu toata valoarea relativ redusa de identificare a unor urme vizibile, ele servesc la constatarea

inprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea, (obiectele folosite, drumul parcurs de autor,

succesiunea actiunilor s.a.). de asemenea, este aproape imposibil ca intr-o urma digitala vizibila sa nu

existe o portiune, un fragment exploatabil in cercetarea de identificare, in aspect uneori neglijat in

practica.

7

ANEXA 1

8

ANEXA 2

Detaliile caracteristice ale desenului papilar luate in calcul la identificarea persoanelor.

9

ANEXA 3

1.

Principalele tipuri de desene papilare, de la stanga la dreapta: Adeltic simplu, Adeltic piniform,

Laț (dextrodeltic), Lat (sinistrodeltic), Cere (bideltic), Trideltic

2.

Zonele desenului papilar: zona centrala ( B ), zona marginala ( A), zona bazala (C)

10

CUPRINS

CAP. 1 INTRODUCERE

CAP. 2 AMPRENTELE DIGITALE

2.1 PROPRIETATILE DESENULUI PAPILAR

2.2 CLASIFICAREA DESENULUI PAPILAR

2.3 DETALIILE CARACTERISTICE ALE DESENULUI PAPILAR

2.4 FORMAREA URMELOR DE MAINI

ANEXE

11

BIBLIOGRAFIE

1.Emilian Stancu, Criminalistica vol 1 – Stiinta investigarii infractiunilor, Editura Tempus S.R.L, Bucuresti, 1992

2.Emilian Stancu, Criminalistica vol 1 - Tehnica criminalistica, Editura Actami, Bucuresti 1995

3.Ion R. Constantin, Gheorghe Pasescu, Secretele amprentelor papilare, Editura National 1996

● www.studiijuridice.ro ●www.politiaromana.ro

12