poezii tata
Post on 02-Aug-2015
499 Views
Preview:
TRANSCRIPT
POEZII
PETRU COROŞ
INTIME
- dedicate mult-iubitei mele, Elena -
Dureri neştiute
Pe drumul vieţii, când picură vremea
Mărgele de clipe, ce mor cât se nasc,
Ca fiare la pândă în umbră de codru
Dureri neştiute ne pasc.
Treceam resemnat pe cărarea vieţii
Cu sufletul rece, închis ca-n mormânt,
Purtând în tăcere candela tristeţii,
Ce soarta mi-a dat pe Pământ.
Într-una din zilele mele uscate,
O rază sprinţară-mi zâmbi printre nori,
Şoptindu-mi cu buzele ei delicate:
„- Sărmane pribeag, mai e până mori!”
Şi picurul vremii se scurse într-una,
În ceţuri şi neguri lumini se năşteau,
O clipă-mi zâmbise în treacăt chiar luna,
Iar stelele gingaş sclipeau.
Dar nori de furtuni migratoare
Se strânseră iarăşi în drum
Stingându-mi a razei candoare;
Pe veci fi-voi singur de-acum!
Te-ai dus...
Mi-a înflorit în suflet iar speranţa,
Destinele când ni s-au întâlnit.
Dar am plătit cu lacrimi cutezanţa
C-am dezgropat norocul putrezit.
Mi-ai dezmierdat o clipă fruntea-mi arsă
De jarul gândurilor tinereşti...
Fugară fuse clipa şi-o văd ştearsă
Ca petele de mână pe fereşti.
Apoi ai dispărut ca o suflare
Ce-mi da răcoare-n nopţile de chin,
Te-ai dus, ca rândunica-n lumea mare,
Rămas-am singur cu al meu destin.
Te caut
În nopţile de toamnă, liniştite,
Când luna-n drumeţie solitară
Îşi tremură privirea rătăcită
Ca o fantomă palidă-obosită,
Îţi caut ochii în stelele de pară.
Patriarhal, orchestrele de greieri,
Sub pleoapa nopţii-şi cântă simfonia;
Cărări pitite-n umbre eu cutreier
Şi când aud un stingher cânt de greier
Parcă-ţi ascult în voce, armonia.
În dimineţile cu gene clare,
Când razele lumina lor şi-o plouă,
Stropind cu aur fin de sus, din soare,
Cu fruntea aplecată-n cugetare
Îţi caut chipu-n orice strop de rouă.
Clipe dragi
Dintre clipele trecute
În noianul de uitări
Mi-a rămas ca o comoară
Clipa dulcei sărutări.
Dintre zâmbetele calde
Ce mi-au luminat privirea,
Zâmbetul tău a fost cheia
Ce mi-a dezlegat iubirea.
Dintre zilele fugare
Ce s-au dus spre infinit,
Cea mai sfântă a fost una,
Ziua când ne-am întâlnit.
Viaţă şi vis
Sunt clipe cum e spuma de pe valuri
Ce pier ca şi un vis rătăcitor,
Cuprinse în a vieţii-nalte maluri,
Nu ştii cum zboară-n urmă adeseori.
Sunt clipe cu priviri fermecătoare
Şi cu imagini ca din paradis,
Dar sunt atât de jalnic trecătoare
De nici nu ştii: e viaţă sau e vis!
Sunt clipele-unei fericiri supreme
Când stai alături de un suflet drag
Şi-ţi pare că un astru-atunci se-nalţă
Deasupra vieţii şi te duce-n larg.
Înlănţuiri
Din gândurile-ţi mătăsoase,
Din vraja ochilor senini
Tu mi-ai ţesut în cale-mi plase
Ce m-au înlănţuit deplin.
M-ai prins în plasa vrajei tale
Cu păru-ţi unduios ca valul,
De când mi-ai apărut în cale
Mă surpi, cum surpă apa malul.
Oricâte vieţi ar fi în mine,
Prin lume cât aş pribegi,
De-a lungul ei, cât şi-n lăţime,
Mereu la tine voi gând!
Cu tine
Cu tine s-a dus liniştea,
Cu tine s-a dus norocul
O arşiţă mă arde-acuma
Nu ştiu cum să-mi stâmpăr focul.
Cu tine mi-a plecat din suflet
Arzânda flacăr-a iubirii
Şi mi-a rămas în schimb cenuşa
Şi negrul scrum al pătimirii.
Cu tine mi s-a dus nădejdea,
Lumina zilelor mai bune
Şi mi-a rămas pustiu în suflet
Şi zgură neagră de cărbune.
Cu tine de-ar mai fi odată
Să mă-ntâlnesc în drumul vieţii,
Mi s-ar aprinde-n jar de patimi
Nestinsul foc al tinereţii.
Steluţa mea (varianta mea)
A fost odată pe pământ,
A fost odată-o fată
Cu nume drag, cu nume sfânt,
Steluţă minunată.
Şi era albă ca un crin
Şi mândră-n toate cele
Cum e Luceafărul divin,
Steluţa între stele.
În calea mea mi-a apărut
Iluminându-mi viaţa,
Ca raza unui vis plăcut,
Ce-l naşte dimineaţa.
Şi pacea sufletului meu
Departe alungând-o,
Durerea mi-a deschis, iar eu
Aştept mereu, visând-o!
Când cerul nopţii îl privesc,
Cu gândul dus departe,
Aievea parcă o zăresc
Zâmbindu-mi de departe.
A fost şi este pe pământ
Fetiţă cu drag nume,
Cu ochi ca stelele sclipind,
Elena, i se spune.
Unde eşti?
Mă-ntreb când soarele apune
Şi trece dealul obosit,
Mă-ntreb când luna tainic spune
Un lucru greu de povestit.
Apoi când Helios apare
Mânându-şi caii lui de foc,
Mă-ntreb şi-atunci cu-nduioşare:
Pe unde-mi eşti tu, crud boboc?
Când vraja somnului mă prinde
Şi gândurile toate-mi mor,
Când braţul dulce te-ar cuprinde,
Tu unde-mi eşti, al meu odor?
Din nou
Din umbra vremurilor mute,
Când încă nu ne cunoşteam,
Mi-apari acum, în nopţi cernite,
În visurile-mi pustiite
De cel mai sumbru uragan.
Şi la fereastra casei mele
Parcă-mi zâmbeşti atât de drag
Cu braţe de iubire grele,
Înlăturând fantome rele,
Mă-mbii să trec al casei prag.
Dar se destramă-n risipire
A nopţii vrajă, vis iubit,
Cu chipul drag, ce-ntr-o clipire
Mi-a dat o dulce amăgire,
Din nou sunt singur, părăsit.
Fericire
Când raze însorite te alintă,
Când ochii ţi-i priveşti într-o oglindă,
Când inima ţi-e plină de iubire,
Când o chitară sufletu-ţi încântă,
Numeşte-această clipă, FERICIRE.
Când braţul drag cu patimă te strânge,
Când inima îţi râde şi îţi plânge,
Când savurezi a buzelor dulceaţă,
Când lumea toată parcă nu-ţi ajunge,
Zi-i FERICIRE, acestui strop de viaţă.
În ochii dragi când licăre iubirea,
Când chipul tău ţi-l mângâi cu privirea,
În şoaptă când îţi spun că mult mi-aşti dragă,
Tu să-mi alungi din inimă durerea
Şi-atunci e FERICIREA noastră-ntreagă.
Un dor
Acum, în ceasul de restrişte,
Când chinuitul meu destin
Se zbate-n crucea drumurilor,
Când norii-s mulţi, puţin senin
Prin noaptea grea a negurilor
Te cheamă-al meu suspin.
Când stau de veghe-n umbra nopţii
Şi-aştept să vină somnul lin
Să-mi înfăşoare fruntea-mi arsă,
Să-mi stingă-al inimii pelin,
Cu mantia lui, de vremuri ştearsă,
Tu-mi zici zâmbind: „Eu vin!”
O, cât aş vrea atunci ca braţul
Spre tine-o clipă să-l întind
Şi în arsura lui de patimi
Încetişor să te cuprind,
Să râdă ale noastre inimi
Sub râsul stelelor sclipind.
Ţi-aduci aminte?
Plutind în alinarea-atâtor vise
Noi ne plimbam în nopţile de mai
Ca doi copii cu suflete deschise
Şi lumea toată ne părea un rai.
Păşeam alături, umăr lângă umăr,
Şi ne şopteam al sufletului dor,
Ne făuream dulci vise fără număr
Pierzându-ne în depănarea lor.
Învăluiţi în taina nopţii,
Ne sărutam cu drag din când în când,
Încet ne furişam în umbra porţii
Să nu ne vadă nimenea trecând.
Ţi-aduci aminte cum atunci în noapte
Imensa pace ce cuprinse firea
Se-nfiora doar de-ale noastre şoapte
Şi-un cer cu stele ne veghea iubirea?
Un dor
Precum se zbate-o mândră ciocârlie
Închisă de un om în colivie
Aşa se zbate inima în mine
Vrând să disparǎ-a dorului suspine.
Şi de-ar putea să scape, năzdrăvana,
S-ar duce-n zbor la mândra mea Ileana
Şi sărutându-i buzele de fragă
I-ar spune-ncetişor că mult mi-e dragă.
Revino iar !
Gândurile-mi ard sub frunte,
Inima-mi plânge-n piept,
Dulce înger de la munte,
Nu mai pot să te aştept.
Mult aş vrea ca-n faptul serii
În braţe să te cuprind,
Să-ţi sărut guriţa dulce
Şi-ochişorii rând pe rând.
Să mai vii la mine, dragă,
Ca să-ţi mângâi sânişorii
Şi să fii a mea întreagă
Până s-or aprinde zorii.
De ce ?
De ce mă laşi aşa în părăsire
Ca să mă zbat în negre îndoieli,
Sau nu ştii tu că dulcea mea iubire
E azi aceeaşi care-a fost şi ieri ?
Nu ştii ce trist mă simt eu fără tine,
Tu suflet blând, tu dulce-al meu amor ?
Mi-e inima o vale cu suspine
Şi mă topesc de jale şi de dor.
De ce nu-mi scrii aşa ca altădată,
Ca măcar cu iluzii să mă-nşel,
Din scris să scot frumosu-ţi chip de fată,
Să-mi stâmpăr jalea, dragostea cu el ?
Aşteptare
Atât am aşteptat în aste zile
Un dulce semn din partea celei dragi,
Un zvon din gura gingaşei copile
Ce mi-a deschis iubirii drumuri largi.
Cu sufletul cuprins de nerăbdare
Priveam pe geamul casei, întristat,
Încolo, spre nemărginita zare
De unde-mi scrie crinul meu curat.
Zadarnic însă-mi chinuiam privirea,
Că zarea se-nchidea sub văl cernit
Şi nemiloasă-mi ascundea iubirea
Fǎcându-mi dorul meu nemărginit.
La tine
Mă-ndeamnă sufletul să zbor
Cu gândul înspre tine
Şi la fereastra-ţi să cobor
Zi, dragă, n-ar fi bine ?
Privirea să mi-o furişez
Prin mica ta fereastră
Şi să m-audă cum oftez
Doar florile din glastră.
Apoi tiptil să mă strecor
La patul tău, la tine,
Să te cuprind încetişor
Şi să te-ntorc spre mine.
Să-ţi mângâi părul tău bogat,
Şi gura mea-nsetată
De-al tău prea dulce sărutat
Să-mi fie-ndestulată.
Şi cu al tău zâmbet îngeresc
Să-mi dărui fericirea
Pe care nu pot s-o găsesc
În lume nicăierea.
Da, fericirea ce-o doresc
Atâta pentru mine,
Pe care-n lume n-o găsesc
La nimeni, doar la tine.
Trei nopţi de fericire
Mulţimea clipelor ce mor,
Puţine urme lasă,
Sunt unele ce lasă-n drum
O urmă, însă ştearsă.
Dar sunt şi clipe ce nu-şi pierd
Nimic din strălucire
Şi urmei lor, înscrise-n piept,
Îi spunem fericire.
Aşa ne-a fost şi nouă dat
Ca să trăim în viaţă
Trei nopţi ce scris-au în destin,
A dragostei prefaţă.
Atunci s-a întâmplat în noi
Eterna vrere-a sorţii,
Să fim alături tu şi eu
Pân-la hotarul morţii !
Chiar dac-am plâns, sau dacă-am râs,
Tot dulce a fost clipa,
Căci fericirea şi-a întins
Deasupra noastră-aripa.
Nimic nu mai ştiam atunci
Sub valul de iubire
Când urma-şi făureau în piept,
Trei nopţi de fericire !
Atunci...şi acum
Nu ştiu cum erai atunci
Înainte de-a te şti;
Parcă erai alta, scumpo,
Înainte de-a iubi.
Când treceam pe lângă tine
Fără să te iau în seamă
Ştiam doar că eşti elevă
Şi Elena cǎ te cheamă.
Dar cărările vieţii
Ni se-ncrucişau mereu
Neştiind nimic atuncea
De iubire, tu şi eu.
Dar veni o zi cu soare
Când lumină se făcu,
Parcă altfel ne văzurăm
De atuncea, eu şi tu.
Şi din clipa aceea care
Trase graniţa iubirii,
Când priveam unul la altul,
Vedeam chipul fericirii.
Şi trecură multe zile,
Ani trecură rând pe rând
Şi acest an ce vine-acuma
Ne găseşte tot iubind.
Am 19 ani fără 16 zile
Treceam mereu pe lângă tine
Dar nu-mi venea să mă gândesc
Că dintr-o anume zi din viaţă
Mult tare am să te iubesc.
Şi-atunci în ziua cea senină
Când prima oară ţi-am privit
Mai cu luare-aminte chipul,
Un cald fior m-a răscolit.
Şi cum priveam fotografia
Aşa-mi venea să te sărut
Şi-atunci am început deodată
Să te iubesc atât de mult.
Ţin minte totul ca acuma
De parcă numai ieri a fost
Şi-am priceput atunci îndată
Că dragostea-i al vieţii rost.
Când am întors fotografia
Parc-am întors a vieţii file
Şi glasul tău parcă-mi şoptea:
„Am 19 ani, fără 16 zile”.
În pădure
Pe sub freamătul de frunze
Mână-n mână noi treceam,
Sărutându-ne pe buze,
Ştrengăreşte ne iubeam.
Culegeam din iarba crudă
Fragii roşii, zâmbitori,
Iarba fiind de rouă udă,
Ne treceau mii de fiori.
Soarele stropea frunzişul
Cu-n şuvoi de raze dulci,
Te chemam atunci în şoaptă
Pe-al meu braţ ca să te culci.
În poiana mititică
Stam alături visători
Şi-şi spuneau a lor poveste
Ochii calzi şi iubitori.
Iar alături de poiană
Curgea lin un pârâiaş;
Eu am vrut să-ţi strâng trupşorul,
Tu n-ai vrut ca să mă laşi.
Şi zburdând, râzând şăgalnic,
Spre pârâu am alergat
Şi la margine de apă
Te-am prins şi te-am sărutat.
La fereastră
Când pribegeam pe străzile pustii
Ca un străin rătăcitor în lume,
Nu mă gândeam ca-n lume tu să fii,
Nici că tresar când sună al tău nume.
Şi când treceam pe sub fereastra ta
Adeseori îmi ridicam privirea,
Dar nu ştiam că-n cameră era
Fiinţa ce-mi va dărui iubirea.
Trecând aşa, odată, gânditor,
Un zâmbet tu mi-ai dăruit în treacăt,
Atât de cald a fost, de iubitor,
Că mi-a topit al sufletului lacăt.
Şi când treceam de-atunci, mereu, mereu,
Spre geamul tău îmi aruncam privirea
Şi când vedeam acolo chipul tău
În suflet mi se strecura iubirea.
Întreabă luna
Când seara ieşi în pragul casei tale
Şi vezi pe cer o lună solitară,
Tu cheam-o să coboare mai de vale,
Să-ţi spună dorul, jalea mea amară.
Întreab-o dacă vede cumva-n lume
Un solitar ce-şi poartă cu el dorul
Şi, poate, îţi va spune de-al meu nume,
De chinul meu ce mi-l provoacă-amorul.
Poate-ţi va spune cum în orice seară
Mă vede-atât de trist şi abătut,
Cum, povestind de-a inimii povară,
O rog să-ţi ducă ţie un sărut.
Întreab-o ce poveşti îi spun în taină
Privind-o abătut şi întristat
Şi seara pe a ei curată haină
Trimite-mi al tău dulce sărutat.
.
Va spune timpul
Va spune timpul de-am să-ţi uit
Privirea blândă şi duioasă
Ca alinarea unui vis,
Ca unda de zefir, sfioasă.
Va spune timpul de-am să las
În bezna rece a uitării
Glăsciorul tău cel cristalin
Ca o chitară-a înserǎrii.
Va spune timpul de-oi uita
Şoaptele tale, mult duioase,
Ce-n coarda inimii loveau
Când dulce mult, când dureroase.
Va spune timpul trecător
De ţi-oi uita orice mişcare:
Clipiri de gene, zâmbet, râs,
Şi pașii tǎi prin lumea mare.
Va spune timpul cu durere
Când eu voi fi lângă mormânt,
Of ! Îţi va spune cât de dragă
Mi-ai fost tu, pe-acest Pământ.
La mormântul mamei mele
Prin lumea rătăcirilor pribege,
Pe unde viaţa mi-a deschis cărări,
Un dor nespus a prins ca să se-nchege
În sufletu-mi gemând de-nstrăinări.
Am încercat atunci puterea sorţii
Zdrobindu-i lanţul ce mă-ncolăcea
Şi-am poposit în cimitirul morţii
Unde mormântul memei mă chema.
Pribeag rătăcitor în astă lume
M-am aplecat cu fruntea la pământ
Şi printre lacrimi suspinam un nume,
Al mamei nume, care-i cel mai sfânt.
Eram acolo fraţii toţi în număr
Acelaşi nume toţi îl suspinam
Cu ochii-n jar, noi umăr lângă umăr,
La căpătâiul mamei genuncheam.
Dar în zadar, chemării noastre-amare
De nicăieri noi n-am primit răspuns,
Se strecurau doar şoapte funerare
În liniştea din jur, de nepătruns.
Dormea acolo o lume în morminte
În liniştea şi pacea solitară,
Dormea şi mama în pat de oseminte
Sub privegherea crucii, funerară.
Mama
Te văd aşa ca pe-o icoană
Cu mândră aureolă-nconjurată,
Te văd pe tine, scumpă mamă,
În alte sfere strămutată,
Te văd, o, mamă.
Prunci fiind, ne-ai legănat cu dor.
Ţi-ai revărsat prinosul de iubire
Asupra noastră, asupra tuturor.
Cu toţi simţit-am dulcea fericire
Şi dulcele tău dor.
Din tot ce-i fericire-ncântătoare,
Din tot ce e mai sfânt pe-acest Pământ,
Dragostea de mamă e cea mai arzătoare
Iubire sfântă, până la mormânt,
De mamă, iubitoare !
PETRU COROŞ
POEZII
alese de soţia poetului,
în amintirea celui pe care nu-l va uita niciodată !
top related