maramureŞul Şi maramureŞenii

MARAMUREŞUL ŞI MARAMUREŞENII

,,Maramureş, ţară vecheCu oameni fără pereche!!’’

zice o doină din bătrâni,de prin părţile locului. În ţinutul de o frumuseţe fabuloasă, tradiţiile

sunt păstrate cu sfinţenie, iar ospitalitatea este emoţionantă.

Aici, în nordul ţării, a crescut din vechile timpuri, o fascinantă civilizaţie a lemnului.

Există prin părţile Maramureşului o zicală:

,,Unde-i pădurea, e şi pita!’’

Oamenii aceştia şi-au coborât lemnul din munţi şi i-au dat formă, aşa cum numai ei ştiau.

Şi drept răsplată parcă, pentru grija ce a primit-o, lemnul le-a rămas trainic alături, şi

le-a fost şi este acoperiş, şi protector.

Maramureşeanul trăieşte în bună prietenie cu lemnul. Din lemn sunt făcute şi leagănul, şi crucea.

În lemn îi e cioplită casa şi biserica,

moara şi piua,

masa şi scaunele,

fântâna şi...

poarta...

Mai importantă decât casa oricărui gospodar maramureşean este poarta. Simbol al accesului către un teritoriu care vorbeşte despre oamenii ce îl vieţuiesc, ea cuprinde în formele şi aspectul ei informaţii moştenite de cei de aici de veacuri.

,,Cinstesc locul către care se deschide această poartă!!!’’

pare să spună prezenţa acestor construcţii.

Aceste porţi dăltuite in ,,inimă de stejar’’ sunt un accesoriu scump. Adevărata lor

semnificaţie e cuprinsă în dăltuirile măiestre cu care sunt împodobite.

,,E singură poarta...stejarul luat din pădure nu mai are nici flori, nici soare, nici ape. Cu dalta îi

fac sori, să se incălzească...cioplesc din daltăflori, să-ntinerească...apoi îi fac izvoare, ca nişte

frânghii să se răcorească. Poarta înfrânghiatănu simte singurătatea şi greu îmbătrâneşte.’’

Motivele sculptate în lemnul de stejar al porţilorau, fiecare, semnificaţia lor:

•Funia răsucită reprezintă infinitul, necuprinsul,dar şi legătura dintre cer şi pământ;

•Soarele este simbolul Dumnezeirii. El vede tot, ştie tot şi, mai presus de toate, ştie adevărul;

•Pomul vieţii semnifică viaţa veşnică, tinereţea fără bătrâneţe;•Şarpele are un adevărat cult printre maramureşeni.

Este vorba despre şarpele bun, şarpele casei, care ocroteşte familia.

De aceea, motivul şarpelui este şi el bogat reprezentatîn încrustătura din lemnul porţilor.

La adăpostul porţii maramureşene,familia se poate simţi în siguranţă,apărată de simboluri ancestrale cuputeri absolute, confirmate de o tradiţie ce se pierde în negura

timpului.

Ai auzit vreodată ţipătul pe care îl dă copacul când e retezat?,,Vei fi îngropat alături de mine, omule!! Şi din trupul meu ţi se va face sicriul!’’

O dată pe an, moroşanul se îmbracă precum moşii şi strămoşii lui: îşi pune cămeşoiul, gacii şi se înfăşoară în lecree (sumane din pănură). Se adună în grupuri toţi aceia din sat care îşi câştigă pâinea din secure şi

din ţapină şi, însoţiţi de preot, se duc împreună cu muierile şi cu coconii lor spre pădure,,să ceară iertare copacilor rămaşi în

picioare pentru retezarea neamului lor.’’

Ajunşi în pădure,se sfinţeşteluminişul, iar securile se pun

pe cioturile rămase în rădăcini.Sunt unii care

stropesc locul şi cu ţuică de creangă (pălincă)

după care—la îndemnul viorilor—bărbaţii, femeileşi copiii se prind în horă.

,,Ăsta-i un obicei al maramureşenilor, ei ştiu că dacă tai un brad îţi faci o vină, un păcat, înseamnă că l-ai omorât, ţi-l iei pe suflet. D-aia-şi cer iertare, ca să-şiîmpace cugetul.’’ (am citat vorbele auzite mai an de la un ţăran din Ieud)