iun sanctuarul căsniciei „după ce s-au rugat ei, s-a cutre ... · de aproape o jumătate de...
Post on 12-Feb-2020
3 Views
Preview:
TRANSCRIPT
RE
CE
NZ
IE C
AR
TE
RE
CE
NZ
IE C
AR
TE
șa încheie doctorul și evanghe-
Alistul Luca relatarea momentu-
lui în care apostolii și ceilalți
ucenici ai Domnului, puși în fața primei
interziceri clare – din partea preoților cei
mai de seamă și a bătrânilor lui Israel – de
a mai vorbi și de a mai învăța pe oameni
în Numele lui Isus, hotărăsc să răspundă
punându-se la dispoziția lui Dumnezeu și
cerând ajutorul Lui pentru a continua
vestirea Cuvântului Său!
Iar ajutorul divin nu a întârziat să
vină, sfârșitul versetului menționând că
toți cei prezenți au fost umpluți de Duhul
Sfânt, fapt care i-a făcut să vestească mai
departe, cu îndrăzneală, Cuvântul lui
Dumnezeu, vestea bună a Evangheliei!
Constituiți în Ziua Cincizecimii în ceea
ce noi numim azi Biserica Primară – prin
pogorârea Duhului Sfânt și umplerea celor
aproape o sută douăzeci de persoane
strânse laolaltă în odaia de sus - primii
creștini au înțeles că erau dependenți de
puterea lui Dumnezeu pentru a putea duce
la bun sfârșit misiunea încredințată de
Isus înainte de a se înălța la ceruri: „Ci voi
veți primi o putere, când Se va coborî Duhul
Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în
Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și
până la marginile pământului” (Fapte 1.8).
Trezirea spirituală care s-a declanșat
la începutul secolului XX, în America
anului 1906, în orașul Los Angeles, pe
strada Azusa nr. 312 – dând naștere
mișcării penticostale moderne – a fost
caracterizată tocmai de lucrarea Duhului
Sfânt și de manifestările cu putere ale
darurilor duhovnicești.
Botezuri cu Duhul Sfânt însoțite de
vorbirea în alte limbi, vindecări miraculoase,
descoperiri divine, și o dragoste sfântă
care a rupt barierele sociale, rasiale sau
etnice („Distincția de culoare a fost spălată
în Sânge” - Frank Bartleman) au fost ca un
magnet care a atras vizitatori din toată lumea
la Misiunea Apostolic Faith din str. Azusa.
Rugăciunea ocupa un loc de frunte
între activitățile misiunii, „arzând” practic
ca o „jertfă necurmată” în spațiile amena-
jate la etajul misiunii, unde stăruiau cei
care doreau să fie botezați cu Duhul Sfânt.
Altă caracteristică importantă a
trezirii din strada Azusa a fost spiritul
misionar care cuprindea orice convertit.
Primul paragraf al ziarului „The Apostolic
Faith” (Credința apostolică) publicat de
liderul spiritual din str. Azusa, pastorul
afroamerican William J. Seymour, era plin
de entuziasmul trezirii: „Este imposibil de
spus câți oameni au fost convertiți, sfințiți
și umpluți cu Duhul Sfânt. Ei au mers și
merg în fiecare zi spre toate punctele cardi-
nale pentru a răspândi această evanghelie
minunată” (Apostolic Faith, nr. 1, septem-
brie 1906). La câteva luni după începerea
întâlnirilor, revista Apostolic Faith raporta
treziri spirituale în New York, Londra,
Oslo, Stockholm și India.
Ecourile acestei treziri au ajuns și în
România, iar experimentarea vindecării
divine a dus la deschiderea primei biserici
penticostale la Păuliș, în casa familiei Sida
și Gheorghe Bradin, în 10 septembrie 1922.
Au urmat vremuri de opoziție și de
prigoană, dar frații și surorile noastre,
plini de Duhul Sfânt, au rămas tari în
credință, asemeni ucenicilor și apostolilor,
mărturisind cu putere și devotament lucră-
rile minunate ale Domnului și răspândind
neobosiți vestea bună a mântuirii prin
jertfa Domnului Isus Hristos.
Astăzi, în zorii secolului XXI, credin-
cioșii penticostali din România nu mai au
de înfruntat prigoana pentru credința lor,
dar se pare ca libertatea de care beneficiem
a făcut ca spiritul evanghelistic și misionar
să scadă, preferând să stăm mai mult între
zidurile caselor de rugăciune decât afară,
în mijlocul păcătoșilor, pentru a smulge din
brațele diavolului cât mai multe suflete.
DANIEL PURDEL,Redactor - șef
22 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Iunie 2014 Iunie 2014 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 3
Sanctuarul căsniciei reușiteSanctuarul căsniciei reușite
Multe lucruri sunt în derivă în societatea contemporană. Unele se redresează din mers, altele ajutate într-un fel sau altul. Firi
pragmatice, postmodernii sunt foarte atenți la procese și evoluții. Viziunea asupra lumii este trecută aproape exclusiv prin sita din cea în ce mai deasă a competențelor și ultraspecializărilor. Temutul angrenaj tehnologic trebuie menținut în viață, ba mai mult, el trebuie optimizat întru câștig. Totul pare (sau trebuie să fie) cuantificabil. Dacă nu în bani, atunci în servicii, dacă nu în servicii – atunci imagologic. Și uite-așa, anii se succed pe sub noi, precum râul repede de munte pe sub puntea suspendată. Ceea ce se fragilizează însă cel mai mult e tocmai ființa umană și relațiile ei. Privită cu seriozitate, considerată sacră prin Creație și înzestrare, ființa umană este poate cea mai ignorată verigă a societății. Odată cu ea – la pachet, dacă vreți – avem și cea mai puternică relație de care este în stare bărbatul și femeia: relația conjugală. Niciodată n-a fost mai lovită instituția familiei ca în prezent, niciodată corabia conjugală n-a fost mai în pericol.
Tocmai de aceea, nicio carte bine scrisă pe acest subiect nu e în plus. O dovedește și lucrarea lui Gary Chapman, intitulată sugestiv: Familia pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna (Metanoia, Oradea, 2012). „A afirma că în cultura occidentală familia se află într-un mare impas este o afirmație incompletă” – spune autorul. „Mult mai realist ar fi să afirmăm faptul că familia și-a pierdut direcția”, conti-nuă el. De fapt, aceasta este premisa de pornire, gândul care naște cele peste 250 de pagini. Consilier cu o experiență de aproape o jumătate de secol, Chapman pătrunde în tainele căminului creștin. Se ocupă, rând pe rând, de slujire, comu-nicare, dar și de obligațiile părinților în ceea ce privește educația copiilor. Nu-i uită nici pe copii, amintindu-le că sunt chemați la ascultare și cinstirea celor care i-au adus pe lume. În fine, finalul cărții revine la legătura dintre soți, aceasta fiind văzută ca nucleul familiei în ansamblul ei.
Autorul încearcă să atingă inima vieții conjugale. Totul se clădește pe nevoia de apropiere pe care toți o avem. Atât bărbații cât și femeile, toți suntem creați cu posibilitatea de a iubi și cu necesitatea de a fi iubiți. Deși temperamentul, educația, cultura și convingerile religioase fac această iubire particulară, ea continuă să fie totuși unică și invincibilă. Acolo unde există, ea crește indiferent de intemperiile vieții, iar cei doi soți veghează la asta cu înțelepciune. Pe fondul acesta ni se descriu cei cinci pași în dezvoltarea intimității. Este vorba de intimitatea intelectuală („Tu ce părere ai?”), intimitatea emoțională („Tu cum te simți?”), intimitatea soci-ală („Tu cum te raportezi la viață?”), intimitatea spirituală („Tu cum te raportezi la Dumnezeu?”) și intimitatea fizică („Tu cum tânjești după plăcerea legitimă?”). Odată depășit acest cadru, suntem purtați în sfera delicată a relațiilor dintre părinte și copil pe de o parte, și a relațiilor dintre copil și părinte. Văzută ca un transfer necontenit de informații, stări și motivații, această interrelație trebuie supravegheată cu strictețe. Nimic din ce este esențial în educație nu trebuie să
fie întâmplător. Planul după care investim în copiii noștri trebuie să fie biblic, adaptat și realist. Dacă aceste lucruri le-am înțeles, atunci mai rămâne să ne reevaluăm rolurile pe care le avem: ca soț sau ca soție. Să înțelegem că ne suntem complementari și că ideea familiei îi aparține lui Dumnezeu. Ea trebuie, așadar, să funcționeze.
Un fapt inedit sunt poeziile lui Derek (fiul lui Gary Chapman) presărate de-a lungul cărții. După aproape fiecare capitol suntem lăsați în grija poeziei. Aceste mici producții literare sunt profunde în ceea ce privește subiec-tul și accesibile în ceea ce privește stilul. Sunt meditații în versuri despre cum vede băiatul familiei întregul angrenaj. Reflecții delicate și entuziaste, ele întregesc oarecum dezbaterea subiectului.
Și iată cum, încet-încet, ni se arată că familia nu trebuie să fie doar un vis. Ea poate, la fel de bine, să devină o realitate plină de sens și bucurie. Câtă vreme cei doi soți vor cultiva o atitudine de responsabilitate, totul va merge grozav. Când pruncii cresc într-o atmosferă spirituală și caldă, ei au șansele unei educații pe care mediul secular nu o va putea niciodată oferi. Sigur că procesul cere timp și chibzuință, dar el merită susținut. Dacă familia va abdica, Biserica își va compromite statutul. Dacă Biserica va abdica, lumea va rămâne fără cel mai prețios mesaj din istorie: mântuirea prin Hristos. Toate sunt legate una de cealaltă, pentru că omul este o ființă complexă și surprinzătoare. Să apucăm, așadar, pe calea cea bună, iar apoi să ne ținem de ea așa cum se cuvine!
GHIȚĂ MOCAN
„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat
locul unde erau adunați: toți s-au umplut de Duhul
Sfânt și vesteau Cuvântul lui
Dumnezeu cu îndrăzneală.”
(Fapte 4.31)
„După ce s-au rugat ei, s-a cutre-murat locul unde erau adunați...”
SOCIETATEA BIBLICĂ DIN ROMÂNIAStr. Ogorului, Nr. 258, Oradea, Bihor, Romania, Cod 410554;Tel.: 0359.425.990; 0359.425.991; 0259.416.384;Fax: 0259.416.384; Mobil: 0753.050.005;comenzi@sbro.ro; www.sbro.ro
SOCIETATEA BIBLICĂ DIN ROMÂNIAStr. Ogorului, Nr. 258, Oradea, Bihor, Romania, Cod 410554;Tel.: 0359.425.990; 0359.425.991; 0259.416.384;Fax: 0259.416.384; Mobil: 0753.050.005;comenzi@sbro.ro; www.sbro.ro
ED
ITO
RIA
LE
DIT
OR
IAL
ED
ITO
RIA
LE
DIT
OR
IAL
Mă rog ca articolele din
acest număr al revistei să pună
în noi dorința vie după o trezire
spirituală, respectiv o cercetare
și o umplere proaspătă cu
Duhul Sfânt, singura Persoană
capabilă să ne împuternicească
pentru a putea împlini porunca
Mântuitorului, valabilă și
pentru noi, astăzi, cum a fost
și pentru ucenici, acum mai
bine de 2000 de ani.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
„După ce s-au rugat ei, s-a cutre-murat locul unde erau adunați...”
top related