„gânduri despre copilărie -...
Post on 11-Feb-2018
234 Views
Preview:
TRANSCRIPT
„Gânduri
despre copilărie
la marginea
maturităţii”
Aprilie 2015
Poezii
Președinte
Prof. Gica Dumitru
Coordonator proiect
Prof. Luminița Tomuța
Membrii comisiei
Prof. Orieta Popa
Prof. Otilia Breban
Prof. Emilia Vuşcan Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Fazekas Denisa
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Cvintet
O copilărie mai ca-n povești
Veselă, hazlie.
Chiuind, jucând, râzând,copilul vesel zâmbea.
O mare încântare, fericire, melancolie și bucurie
Din amintiri reapărea.
Haiku
La biblioteca
Din frumoasa Viena
Ei se întâlneau.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Fazekas Denisa
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
O poezie despre viața
În copilăria sa, o viață frumoasă avea.
Iar în prima prietenie, o fată se găsea.
Mică și frumușică, Raifira numele ei
Iubită în special de Lulu al popei.
Dar fratele acestuia tare o displăcea
Așa că a pus la cale ceva ce îi va depărta.
A spus că moartea la ușa fetei a bătut
Iar pe Lulu al popii aceasta tare l-a durut.
Cu inima în dinți la fată alerga,
Dar aceasta cu zâmbetu-i în casă ademenea.
Și cu asta o prietenie s-a încheiat.
Cu frica lui Lulu de a pierde un amic apropiat.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Banu Alisa
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Poezie
Întâmplări în copilărie multe a avut,
Vesele și triste, prin multe a trecut.
Crescând, vorbind și învățând,
Oferă încântare și cuvântare,
O copilărie de neuitat el a avut.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Petcu Vlad
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Copilărie
Copilarie,
Un gand frumos adie
Spre lumea vie.
Copilarie,
Gand frumos ce ne adie
Spre o vara vie.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Haag Leila
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Prietenii
Copilăria
Mută și neînțeleasă
Crescând, vorbind și învățând
O, Doamne, a fost așa frumoasă !
Stând în prima bancă în clasă.
PRIETENII.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Razvan Brailoiu
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Jocul
Copilăria
Senină, veselă
Plângând, râzând, cântând
Ai parte de bucurie,
Jocul.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Baciut Sara
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Leapșa
Prietenii,
Veseli,năzdrăvani,
Urlând , glumind,jucând
Aleargă unii de alţii,
Leapşa!
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Sârbu Paul
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Copilăria
Cumintenia
Pamantului înghetat
Înfrigurat
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Berindeu Andreea
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Copilăria
Filozofi,
Fantastici, uimitori,
Căutând, scriind, impresionâd
Caut căţile lor minunate.
Genii
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Vișan Alina
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Copilăria
Copilăria,
Frumoasă, trecătoare,
Râzând, citind, visând,
Este plină de fascinare,
Bucurie.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Adina Niculea
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Negru ghiocel
O dată privit fu de neuitat,
Un "ghiocel negru" parcă desenat,
Ce sufletul i-a înghețat
Și inima i-a săltat.
Cu a lui vrajă demnă de spintecat
Fericirea și tristețea,
Amăgirea, neglijența
Unei scrisori de dor,
Ce a prezis un început
De septembrie amăgitor.
Un început regizat de așteptare și tristețe,
Glas tăcut,
Până la un început
De octombrie plin de noblețe, tandrețe,
Mărețe vești de început de viață
Lângă al său negru ghiocel,
Căsnicie abia acum aflată de el,
De confuzul Lucian,
Scriitor filosofal Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Buhna Andrei
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Este foarte cunoscut,
Un filozof priceput,
A scris multe poezii
Ce-i încântă pe copii.
Lucian Blaga îl cheamă
Și are o foarte mare faimă.
Lângă Sebeș s-a născut
Și opt frați el a avut.
Lor la școală le-a plăcut
Să învețe foarte mult.
Lucian a excelat
Și la Viena a plecat.
Aici iubirea se va ivi
Cornelia soția lui va fi.
Poemele luminii l-au propulsat
Și la premiul Nobel
A fost Nominalizat.
Pe pașii profetului eu am pornit
Și în lumea poeziilor sale
M-am adâncit.
Dar o tristețe în suflet
M-a cuprins
Când am realizat că
Lumea ,,Marelui Blaga”
S-a stins.
Aprilie 2015
Un filozof
Numele şi
prenumele
elevului
Privantu Claudiu
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Haiku
adolescenta
în vârful picioarelor -
luna-n oglindă
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Morariu Razvan
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Copilărie
Aş vrea sa fiu mereu copil
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Marco Alexander
Caradjov
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Adolescența
Naivă,visătoare
Contemplând,sperând,iubind
Zbucium,teamă,exuberană,emoție
Trecătoare
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Paul Hideg
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Copilăria
Copilăria
Frumoasă,lungă
Ştrengărind, jucând,chiotind
Exprimă bucurie în suflet
Joacă.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Ungurianu Andrei
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Un scriitor
Excursia,
Asteptata, minunata.
Bucurand, uimind, placand,
Ofera incantare si veselie.
O peripetie.
Lucian din Lancram,
Facea boacane prin sat,
Cu Adam si Tudorel.
Lucian Blaga,
Chipes si destept.
Citind, traducand, scriind,
Ne-a lasat povestiri, poezii.
Un scriitor.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Veruzab Karolina
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Copilăria mea
Copilaria mea, comoara mea
La-nceput era posacă și parcă uitată,
Dar crescând și realizând, având tot ce-mi trebuia,
A adus bucurii și realizari,
Pe care astâzi le scriu chiar și în urări.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Nichitean David
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Dumitru Gica
Copilăria mea
Școala îi plăcea
Peisaje el vedea
De la Bistrița
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Bertea Cezara
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Jocul
Jocul e plăcut.
Dar, să mă plimb cu tata,
Bine mi-a făcut
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Godeanu Lucian
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Cvintet despre prieteni
Prieteni
Distractivi si saritori
Razand, ajutand, jucand
Aduc si fericire si suparare
O binecuvantare.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Dota Adriana
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Copilăria
Copilaria
Un copil nascut din preoti,
Cu o minte sclipitoare,
Citind, scriind, învățând
Iată așa ajungând,
Un academician roman.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Karina Kiraly
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Un copil cuminte
El era copil cuminte
Și avea multă minte.
Când afară se juca,
Pe toți prientenii îi strângea.
Intr-o zi caniculară,
Se auzise de afară
Că un câine mai turbat,
L-a mușcat pe un bărbat.
Mulți copii mergeau la moară,
Erau curioși odinioară.
Ceea ce el nu stia,
Moara îi omora.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Sauca Gherman
Catalin
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Tinerețe
Tinerețe,
Minunată, tainică,
Tăcând, cercetând, iubind,
Se revoltă în gând,
Extravagantă.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Dragos Darius
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Poezia familiei
Familia
mare, fericită
ajutând, înţelegând
Familia este sensul vieţii,
Fericirea.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Bolojan Radu
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Școala
Scoala, momentan a doua casa
Cea utila si-esențială
Care-ti dă un scop în viața
Memorand, citind, scriind
Ea te ajuta, te ridica,
Te îndreaptă, luminează a ta cărare
De asculti a ei povata,
Scop în viața o sa ai.
Aprilie 2015
Numele şi
prenumele
elevului
Simiz Andreea
Clasa a VII -a H
Îndrumător Prof. Gica Dumitru
Copilăria unui poet
Blaga, cu gâștele mergea,
Alături de prieteni el le-ngrijea.
Într-o clipă de uitare,
Gâștele pornit-au la plecare.
Familia,
Mare, unită,
Crescând, râzând, cântând,
Aduce alai de bucurie,
E armonie.
Azi e zi de sărbătoare,
Tot satul e în picioare,
Blaga cu ai săi prieteni călare,
Se duc goi la sărbătoare.
Aprilie 2015
top related