foaie bisericească-politică — apare în fiecare sâmbătă...
Post on 08-Sep-2019
16 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Anul XLI Blaj, Sâmbătă, 7 Noemvrie 1931 Numărul 45
DIRECTOR:
Dr. AUGUSTIN POPA
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BLAJ - IUD. TÂRNAVA MICA
1 N S E R A T E : Un şir garmond: 6 Lei. La publicări repetate după
:: învoială :•'
REDACTOR: Prof. DUMITRU NEDA
ABONAMENTUL Pe un an Pe 6 luni
200 Lei 100 Lei
Pentru străinătate 400 Lei
Foaie bisericească-politică — Apare în fiecare Sâmbătă
Un biruitor stea nouă, de mărimea tntâiu, luceşte,
— acum vederii tuturor, — de pe ceriul bisericii Domnului, începând cu ziua de 17 Sept. c. când, prin scrisoarea apostolică Providentissimus Deus, sf. Bobert Bellarmin 8. 1. (1542-1621) a fost trecut în rândul Dascălilor bisericii catolice. Sosită vremea ca această viaţă mistuită în flăcările dorului de a se sfinţi şi de a sfinţi pe alţii să continuie a-şi revărsa, oare cumva fi mai din belşug ca odinioară, roadele-i luminoase, Vicarul lui Hristos n'a pregetat să aşeze la înălţimea cuvenită pe smeritul călugăr fost novice jezuit, apoi scolastic, magistru, predicator, duhovnic, rector, prepozit provincial, în legăturile aceluiaş cin, ca pe rând, la poruncă, să îndeplinească şi alte slujbe, ea: teolog şi sfetnic în diferite dicasterii bisericeşti romane, arhiepiscop şi cardinal, menţinân-du-se, pe lângă toate aceste grele îndeletniciri, la nivoul de prim savant al veacului ţi cel mai temut apărător al dreptei credinţe în acele vremuri de cumplită vraişte în minţi şi inimi.
Beatificat în 13 Maiu 1923; canonizat în 29 Iunie 1930. era de prevăzut că, în ce priveşte acest luminar, eaşi care, la vremea sa „quoad doctrinam Ecclesia dei părem non habebat* (vorba lui Clemente VIII), lucrurile nu se vor opri aci. Presimţirile unor sfinţi şi dascăli ai bisericii ca sf. Petru Canisiu, sf. Francisc de Sales şi sf. Alfonso de Liguori, cari tl respectau deja ca atare (ca Sfânt şi Doctor Ecclesiae) nu prea erau de inspiraţie pur omenească pentruca să nu se împlinească la vremea sa. Şi de fapt puţine vor fi fost în istoria bisericii, dtla Luther încoace, răspântiile istorice cari să fie avut mai mare lipsă ds spiritul agerului şi agilului Magister Contro-versiarum, ca tocmai zilele noastre: spiritul pătruns de respectul faţă de ştiinţă, călăuzit de
\ conştiinţa datorinţei „doctrinam sacram plurimi faciendi", muncind sistematic, serios şi fără cruţarea forţelor proprii, fizice şi psihice, în convingerea nestrămutată că: Labor improbus, Deo adju-vante, omnia vincit.
Cu voinţa călită in focul ăstorfel de consideraţii s'a aruncat dânsul în luptă şi sub înrîu-rirea acestor sugestii creiată cele patruzeci şi mai bine de opere ale sale, dela Elementele de gra-matică ebraică până la nepreţuitul CaUhism ieşit
; tn peste 600 de ediţii şi monumentalele Controversa ce spulberau, din laturea dogmatică, cea
[ istorică fiind rezervată lui Baroniu, Centuriile de Magdeburg, in temeiul studierii lucrărilor alor 259 scriitori bisericeşti şi 59 istorici, filozofi şi umani ţ ti, — asta fără să aibă la îndemână bibliotecile şi colecţiunile noastre — şi în aşa măsură simţită de dujmani, încât Teodor Beza nu s'a putut stăpâni să nu mărturisească, lovind nervos, cartea, cu mâna: Hic liber nos perdidit! Aţa devine Padre Roberto: Haereticorum malleus (Benedict XIV); al doilea itvor, după sf. Scriptură, al oratoriei sacre atât de rodnice a sfântului episcop de Geneva (Sf. Franeisc de Sales) şi podoaba soborului vatican (eard. Mermillod); aşa se
Boală fără leac Unitofobia în recrudescenţă — Teoria şi practica statului
pravoslavnic — Spre separaţia bisericii de stat (*). Socotiam noi, cu biata noastră minte
pap i s t a ş i şi internaţională, că ţara românească ar avea nevoie de pace şi întărire sufletească, nu de dihonie confesională. Şi mai credeam că, in tulburarea zilelor noastre, bisericile şi-ar putea găsi destul lucru la ele acasă, căutând fiecare să-şi ducă pe cărările evangheliei pe credincioşii proprii, lăsând în pace pe vecini. Uneori ar putea chiar să lucreze împreună, tăind cu puteri unite drumuri tari spiritului creştin în viaţa publică. Zid închiegat ar trebui să stea, de-o pildă acum, în faţa francmasoneriei guvernamentale care îşi bate joc de ele, de toate; de cea dominantă fntâi, cum cere rânduiala constituţională.
Aşa credeam noi. Dar se vede cât de colo, că nu suntem „rumân/ puri şi simpli"; nu pricepem a d e v ă n t d e dureri ale neamului. Nu înţelegem vechea şi marea boală de care suferă în toate încheeturile sale, începând dela zmeritul pârinte Hergan din Caransebeş, până la ilustrul bărbat al doamnei Sanda şi dela Sfântul Sinod până la cinstita cârmuire a venerabilului *** Argetoianu. învăţaţii îi zic: „unitofobie". In zilele noastre arată o recrudescenţă îngrijorătoare, cu complicaţii primejdioase. Şi simptomele de manifestare îi sunt foarte variate.
Păr. Hergan, de pildă, vrea „să dispară dintre Români ura confesională". (Foaia Diecezană", Nr. 44). Cum? Foarte simplu. La Ticvaniul-mare, de exemplu. Biserica unită
face că însemnările lui, încă fiind în manuscris, sunt cerute în depărtări mari, mai ales în Germania (Btllarmin a fost şase ani profesor universitar in Louvain şi unspresece tn Roma); aşa se face că scrisul său e cetit cu nesaţ de prieteni şi vrăjmaşi, încât, după istorisirea lui Bartoli, un librar din Londra nu se sfia s'o spună în gura mare: „Jezuitul ăsta, el singur, mă face să câştig mai mult decât toţi doctorii noştri împreună"; aşa se explică identificarea sa cu catolicismul însuşi în închipuirea masselor, pentru cari, în Anglia, caşi în Franţa: eatolici=papişii=bellarminişti.
Laude mari. Laude meritate. Laude de cari însă nicioată n'a fost mândru acest rob al lui Hristos care, în vreme ce lumea îl ridica tn slăvi îşi supunea scrierile judecăţii fraţilor de călugărie departe de el ca vârstă, experienţă, capacitate şi bogăţie de cunoştinţe. Biserica, înţelegând limpede voia Domnului, Va înălţat şi ea, împodobindu-l eu îndoita aureolă de Sfânt şi Dascăl al său. — II înălţăm şi noi pe altarele inimilor noastre, spre a prinde suflet din sufletul lui.
şi-a dat în chirie localul de şcoală statului, ca condiţiunea, ca să aibă în ea învăţători uniţi Asta f indcă întreaga comună era de această lege. Biata ortodoxie a reuşit să rupă un măn u n c h i de nemulţumiţi. Dascălul R. Munteanu a fost, trei ani de zile, „un puternic sprijinitor al ortodoxiei noastre sărace din acea comună*. Acum însă, dascălul şi-a făcut armata. Păr. Hergan a intervenit să fie numit din nou Ia Ticvaniu. Aşa cerea „săraca ortodoxie". Oamenii însă nu 1 primesc în şcoală. Casa e a lor şi cer să se respecte contractul. Apoi nu-i asta , o îndrăzneală ce numai o aprigă ură o poate inspira?" Din partea uniţilor, fireşte. Când ei ar trebui să-1 ajute cu toate puterile pe vajnicul dăscăluţ în a sa apostolie. Ei însă, internaţionalii, nu vreau să se facă ortodocşi. Rău le stăl
Aşa se prezintă boala la un practician oriental. In capul unui teoretician bizantin însă, ea are altă formă. Dl Matei — l-aţi ghicit, de s i g u r — n u crede că înşişi uniţii vor putea fi convinşi să facă propagandă ortodoxă, cum pare a nădăjdui păr. Hergan. Cineva însă totuşi trebuie s'o facă. Cine? Mai încape v o r b ă ? Statul, fireştel De aia-i stat, să ne facă pe toţi ortodocşi. Fiindcă „nimic nu slujeşte mai sigur şi mai puternic unitatea noastră de stat, decât unitatea credinţei cetăţenilor săi". De aceea datoria lui este: „crearea tuturor posibilităţilor legale de apropiere şi de contopire a fiilor neamului nostru într'o singură şl biruitoare credinţă religioasă". Pravoslavnică, f i reş te .— Ai văzut, papis taşu le? Ce frumos şi ce înalt! Fericit Stat românesc, că ţi-ai găsit calea mântuirii. Rostul tău adevărat este să faci ortodocşi. Pe toată lumeal Aşa că uniţii nici să nu bage de seamă. Aşa cum scrie d. Matei: învăluit în doctrină înaltă, ca ei nici să nu ştie de ce-i vorba! — Să nu-i fie de deochiu, da deştept şi hiclean bărbat mai are doamna Sanda!
Boala însă nu seceră numai victime singuratice, ci ameninţă să se transforme în epidemie. S'a şi molipsit întreg „Sfântul Sinod", în toată podoaba şi minunăţia sa. El nu rămâne însă învăluit în ceaţa teoriilor. Ii place concretul: vrea încă o episcopie. . . şi mai ales încă un episcop, cum spune d. N. Ionescu. Cu scop şi cu mandat precis: să aducă Maramureşul la ortodoxie. Căci episcopia nu se cere pentru vechiul regat, unde sunt puţine, ci exact la Maramureş, care, precum se ştie, este pe deantregul unit, afară de cei câţiva credincioşi ai cuviosului călugăr Bâznog ocrotitorul de văduve şi ai cucernicului Nuţu, crescătorul de cai. — Aşa vrea S. Sinod. Ce-ar mai şi putea dori al ta? In biserica dreptmăn'toare toate
Pag. 2 U N I R E A Nr. 45
merg strună. „Glasul în pustiu" al ep. Visarion a amuţit în faţa splendidei vieţi spirituale care pulsează pe toată linia. Nu mai rămâne, decât să caute a împărtăşi din această bogăţie duhovnicească şi pe bieţii uniaţi. Statul să-şi facă, prin urmare, datoria pravoslavnică!
Şi se pare că vrea să şi-o facă. Dacă nu cu episcopia, în altă formă. Vrea să menţină tipurile de salarii preoţeşti variind după confesiune. Nici nu se mai putea tolera, ca un catolic să aibă plată cât un ortodoxl Des tu la fost până acum din această nelegiuire! Nici constituţia nu îngăduie aşa ceva. — Lesne de înţeles, că d. Argetolanu aprobă acest plan. Loja jubilează: aşa un măr de vrajbă între biserici, mai rar!
Aşa vine statul, rând pe rând, la adevărata ideologie românească: întră în slujba ortodoxiei şi deschide răsboiul confesional. Căci, evident, încăpăţînaţi cum îi ştim, uniţii nu se vor lăsa cu una cu două. Nu vreau să se facă ortodocşi şl nici nu admit ca statul să plătească pe slujbaşii altarelor după tarif confesional. Ei vor cere să fie plătiţi toţi la fel, după cvalificaţie şi funcţiune. Şiy-probabil, vor face mare gălăgie şi turburare pe tema asta. Dacât această nerozie, evident, vor preferi regimul simplu şi limpede al separaţiei bisericii de stat. Cel puţin vor fi toate cultele pe a-celaş plan.
Exact ceeace doreşte venerabilul *** Argetolanu. O vrea şi biserica ortodoxă? — Se pare că boala unitofobiei nu are alt leac!
In jurul broşurii „Glas tn pustiu." In legătură cu retractarea învinuirilor grave aduse de P. S. S. Visarion Puiu patriarhului Miron şi membrilor sinodali prin broşura sa „Glas în pustiu", din care am reprodus şi noi la timpul său câteva crâmpeie, nu va fi fără de interes să înfăţişăm cetitorilor noştri judiciosul comentar făcut de d. senator şi scriitor de mare merit Al. Lascarov-Moldovanu In oficiosul actualului guvern „Neamul Românesc", a. XXVI No 219 din 1 Octomvrie a. c. sub titlul Dilema părintelui Visarion. Redăm din aces t comentar:
„O dilemă înspăimântătoare se ridică în faţa sa: când a spus adevăru l? Atunci când a învinuit atâta de grav sau acuma când a-copere, prin renunţare la orice luptă, ignominiile divulgate? Dacă tot ce a arătat este minciună, atunci cum mai poate sfinţia sa să nu tragă singur eonsecinţa, punându-se în afară de cercul ierarhilor calomniaţi? Iar dacă cele arătate sunt o crudă realitate — şi sunt! — atunci cum îşi califică sfinţia sa atitudinea de retractare, decât tot prin aceeaş punere in afară? Nu vedem, logic şl creştineşte, o altă eşire, decât doar rămânerea în dilemă, ceeace însă, moralmente, este o imposibilitate. — Dar mai este încă o latură a problemei şi anume: care e situaţia păr. Visarion faţă de sufletele cşîorce i-au cetit b roşura? Cum a putut sf. sa să-şi bată joc atât de crud de toţi acei care s'au încrezut în cele scrise şi semnate cu nume de ierarh creştin? Şi încă nici aici nu se isprăveşte problema. înţelegem, în cele din urmă, să se poată face unele tranzacţii cu cine ştie ce chestiuni de interes civil, material sau social . . . Dar a proceda cu cele ale bisericei creştine ca şi cum totul n 'ar fi decât o marfă supusă tuturor oneroaselor tranzacţii, iată ceeace constitue o teribilă impietate . . . Când un ierarh ridică în faţa credincioşilor, în numele lui Isus, învinuiri asupra altor ierarhi — şi precizează anume faptele de dărâmare a Bisericii însăşi, — şi câ d acelaş ierarh, după scurt timp dela învinuire, se împacă cu acea stare de lucruri, — ce este aceasta decât o vinovată tranzacţie pe socoteala Bisericii? Şi ce păcat mai mare poate fi? E mai mare chiar decât păcatele celor învinuiţi!
Pent ruce? „La mulţimea faptelor de impietate se adaogă o totală confuziune, provenită în mare parte şi din pricina nesiguranţei eşite din asemenea purtări inconsecvente. Criza merge spre culmi, de pe care nu va fi chip de scăpare fără o eroică soluţionare", (ig).
Sfinţire de biserică şi încă ceva. Om al datorinţei şi al programului, Preasfin-ţitul Alexandru al Maramureşului în ziua de sf. Dumitru a săvârşit sfinţirea bisericii, ra-
U m Foiţa „Unirii" ® H « j : i i i i i ; : r . n ' ! i i ! i • • • • i ' i i i n i ' i i ' i i r i t i i î i f ! î i " i ! , i v i M i i ! i i n , ! i i i i i i i i i i . n •• • i ' i r : t : - r ; i , ! i - ; i .
ChereteuL Un mănunchi de înseilări din volumul
«Oameni şi locuri din Blaj", gata de tipar
De A. M e l l n
Nume străin, din timpurile când Blajul • r a conac de vânătoare şi de petreceri sgo-motoase ale stăpânilor^ de altă lege şi de altă limbă, de demult. Pe româneşte s'ar traduce lac-rotund. S'a păstrat însă numele vechiu, rostit şi astăzi „Chereteu" de către elevii sprinţari cari îi colindă malurile în după-amiezi de toamnă şi de primăvară înflorită.
Urcând tradiţionala „Hulă" a Blajului spre comuna Sâncel, la stânga, se iveşte curând un ochiu sclipitor de apă verzuie, încadrat statornic în geană de trestii şi de păpuriş bogat. E Chereteul, căruia culmile din jur îi împletesc vara o frumoasă cunună de semănături într'-aurite de soare.
Undele acestui mic lac rotund, care din perspectivă pare o mărgeluţă lucitoare, pierdută între dealuri, sunt veşnic încreţite de mişunările nenumăratelor fiinţe băltăreţe pe cari le ocroteşte. Oglinda sa este săbor necurmat de raţe sălbatice şi de batracieni guralivi, cari în primăverile timpurii oferă amatorilor adevărate concerte de cea mai grotească
speţă. Prin codrul de trestii, la întunerec, se ascund oşti întregi de hodrofili şi de ţestoase cu mişcări molâi, ba chiar şi ochi fascinători de şerpi acvatici cari prilejesc atâtea tragedii în umbra plină de taine şi de răcoare.
Uneori dinspre bălţile Târnavelor se abat şi vizite de berze, cari, înfipte pe cataligele lor roşii, se apleacă rar şi cadenţat asupra undelor jucăuşe, ca nişte cumpene de fântână în miniatură. Sau, câte un uliu cu rotiri împărăteşti, pândeşte de sus, din valurile de lumină ale văzduhului, puii de răţuscă sălbatecă rătăciţi de mama lor.
O viaţă foarte bogată, plină de bucurii şi de primejdii în aceeaş vreme, se dapănă aici, fiind o statornică atracţie pentru numeroşii şcolari de toată vârsta din Blajul apropiat.
Şi, într 'adevăr, Chereteul din Hula Blajului a fost pentru generaţiile de elevi din toate vremurile cel mai iubit loc de escursii şi de joacă, care le-a oferit şi le oferă în toate anotimpurile celea mai felurite distracţii. In lunile de vară baie călduţă, iarna teren de patinaj, şi cel mai bun vad pentru diferitele colecţii şcolare de insecte şi de botanică. Unde mai pui vânătoarea de broaşte ţestoase şi legănările cu barca, In timpurile, când „şura" mitropolitană mai păstra tradiţionala „luntre" pentru trebuinţele sale de trestiiş şi papură.
O gazdă bătrână de şcolari mi-a povestit cândva şi o legendă a Chereteului, care astăzi s'a uitat, şi-mi pare că nu e încrestată nicăiri.
dical renovată, din Bârsăul de sus (distr. Sil-vaniei, jud. Sălaj). E prima sa acţiune sfântă de acest fel, pe care şi dealtminteri sigur i-a imprimat-o în suflet de neşters, şi în chip special, dragostea cu care l-au întâmpinat mulţimile credincioase dornice să-1 vadă, să-i audă cuvântul şi să-1 opriască locului, fără să-1 mai lase din mijlocul lor. Clerul districtual prezent aproape în întregime, precum şi autorităţile judeţene, în frunte cu d. prefect Ma-tieşan, s'au dovedit a fi de acord cu gloatele în simţămintele iubirii faţă de Arhiereu.
Primit în preziua praznicului la graniţa judeţului de notorietăţile bisericeşti şi administrative şi de un banderiu de călăreţi din Bârsăul de jos, de-aci, după cuvintele de bun sosit ale păr. prot. Dumitru Cionca şi după aclamaţiile entuziaste ale norodului, e condus de alt banderiu dc călăreţi şi de notabilităţile locale la Bârsăul de sus, unde-1 aşteaptă, in butul frigului şi a vremii rele, lume multă, mai multă decât s'ar fi putut gândi cineva, şi o impozantă poartă triumfală.
Serviciul de seara s'a început într'o atmosferă din cele mai sărbătoreşti . Cuvintează înaltul Ierarh, îndemnând la spovedanie, pentru cuminecarea de a doua zi, când într'o nouă cuvântare, mânecând din precizarea credeulul: Cred într'una, sfântă, catolică şi apostolică.. . , miilor ce tixiau biserica şi o Invăluiau şi dinafară, 11-s'a limpezit şi infiltrat în suflete şi inimi adevărul sfintei noastre biserici. Adevăr ce nimica nu 1 va mai întuneca şi clăti în amintirea lor.
Masa comună cu toastele ei nemeşteşugite, ca sinceritatea din care porniau, a fost o nouă pecetluire a legăturii strânse dintre păstoriţi şi Păstor, întărindu-1 pe acesta în credinţa că da-va Domnul să stăpâniască stări la fel în curând şi în Ardusat-ul atins în drumul spre Bârsâu, tocmai când păr. stareţ Âtanasie Maxim propovăduia cuvântul păciui-tor al misiunilor în acea parohie tulburată, trecător, de omul vrăjmaş.
Facă Domnul tot mai vie legătura dragostei dintre arhierei şi credincioşi!
Am datoria să-o evoc şi să-o ferec în slove, ca să nu i-se piardă amintirea, spre marea pagubă a iubitorilor de poveşti.
— Când în cetatea Glogoveţului (comună apropiată de Blaj) hălăduiau urieşii, de mergeau după câte-o sîtă împrumut în munţii Sebeşului, păşind din deal în deal, o fată a lor păzia oile pe dealul Pârvii, la Târnava-Mică. Fata urieşilor era frumoasă cum nu se mai află, ruptă din soare cum se zice. Ş'au venit Smeii s'o fure ş'au urcat-o pe caii lor năzdrăvani şi plângea fata cu amar şi se sbătea cumplit.
De jalea ei plângeau şi dealurile şi munţii până în crestele Negoiului din zări. Insă Smeii n'aveau milă şi o ţineau ca ferecată în braţele lor oţeloase.
Inzadar se tânguia copila, înzadar se văi-căria, că n'avea cine s'o audă. Urieşii erau duşi la Dunăre, să prindă peşte, să-şi gătească cina. Şi Smeii cu fata au luat-o în sus, pe Târnava-Mică, spre Munţii Zişealului, unde-or fi ăia. Duduiau dealurile de copitele cailor lor.
Şi a văzut fata, că n 'are ce face şi Smeii vor duce-o la olatele lor, ascunse între munţi, spre soare răsare. Şi-i dete Dumnezeu un gând bun, ca să-şi facă urmă şi s'o găsească părinţii, s'o răsbune. C'o mână ce-i rămase slobodă, îşi rupse salba de mărgele dela gât şi lăsa ici şi colo câte-o mărgică, una peste Hula Blajului, alta la Iclod, la Cetatea de baltă, şi-apoi peste culmi, către Mureş, pe la Zau si Tăureni, pe Câmpie.
Nr. 4 5 U N I R E A Pag. 3
Papalitatea şi sinodul Efesirr Mărturia istoriei despre primatul Papei dela Roma manifestat din prilejul
sfârmării trilrei ereze a lui Nestoriu *) de V. GRUMEL A. A.
l a t r e primele doui schisme b'zaetine, aoeta a lui Atticus (începută cu Arsacius in 404 şi sfârşita sub Atticus in 418, din pricina prigoniri i 5 . \oan Gură de Aur şi a neîntro-duceri i numelui s l u în diptice, după moarte,) fi a lui Acacius ('484—519, din pricina apro-kării henoticonului lui Zenon) se ţin sinoadele ecumenice ale antichităţii creştine care pun mai bine in lumină primatul papii: cel din Efes şi Chaleedon.
Anul 1931 ne readuce centenarul celui dintâi. Din fericire, ni-s'au păstrat actele. Cc-tindu le, rez i imediat ce putere de magister şi de guvernare are in acest timp episcopul Romei. Catolicii, cari v id în pontificele romin aeeeaş autoritate infalibilâ, E U se m u i de a-ceasta; alţi creştini , inş i , educaţi cu ideia că primatul papal e rezultatul tardiv al unor ambiţii omeneşti, nu se poate să nu rămână uimiţi. Dumnezeu să-i lumini ze cu harul său! Cu gândul mai cu seamă la ei scriem acts te rânduri asupra felului cum s'a exercitat la Efcs autoritatea papală.
C o n t r o v e r s a N e s t o r i a n ă Tn faţa S f â n t u l u i S c a u n .
Pe la 428, Nestorius, patriarhul din Constantinopol, răspândeşte în acest oraş o Învăţături, după care Hristos e un simplu om, cu care s'a unit Cuvântul, iar Măria încetează d e a fi Maica Domnului. El ser i t , în această privinţă, ohiar Sfântului Celestin, papa Romti . Cerându-i
*) Deşi neobişnuit de lung pentru proporţ i i le gazetei noastre , publicăm cu bucurie acest articol strălucit al savantului bizantinolog, cu nume bine statornicit în lumea Învăţaţilor, care es te V. Grumel. Luminoasa lui expunere , pe care cititorii noştr i o vor citi cu plăcere , es te to toda tă şi o preţ ioasă contribuţie la serbările efe-sine prăznui te de curând de întreaga noastră biserică.
N. Red.
s i revizuească procesul Pelagienilor cari neîncetat plictisiau pe împărat cu stăruinţele lor, el spune c i , sosind la Constantinopol, a găsit eretici şi mai primejdioşi, cari, întrebuinţând expresiunea „Theotocos" (Născătoare de Dumnezeu/ reînoesc nelegiuirile lui Apollinarius şi Arius. Urmează una, două, trei scrisori (Vezi P. L. t. L. col. 438—444). Celestin nu se grăbeşte s l răspund». Cauza? Traducerea scr isor i lor greceşti în latineşte. Cauza Pelagienilor, odată judecată, judecata rămâne pentru toate timpurile. In ce priveşte noua discuţie sunt neessare noue elemente de informaţie care şl vin fără întârziere.
Aceste intervenţii repetate ale fuf Nestorius sunt un omagiu indirect al imporfâlţerr-S Ssaun din Roma. Totuş nu se poate găsi nici o mărturisire sau semn de recunoaştere al primatului. Nestorius întrebuinţează in scrisorile sale e i t re Celestin un ton colegial. E-retisii nu obişnuesc să se prezinte la papa pentru a-i judeca: un instinct anumiţii opreşte să proclame o autoritate ce se poate întoaree împotriva lor ; iluzia lor e de a obţine ceva prin surprindere.
Cu totul alta e atitudinea Sfântului Chirii din Alexandria. La cea dintâi ştire despre noua erezie, el se r idici pentru a apăra vechea credinţă: el atrage luarea aminte mai întâiu a credincioşilor săi, pe urmă adresează patriarhului din Constantinopol două scrisori, din nefericire pierdutr, pentru a-1 readuce la calea adevărului.Nestorius rămâne neînduplecat. Atunci se adresează Romei, pentru a-i împărtăşi aceasta „după vechiul obiceiu a.1 bisericilor" şi pentru a iatreba ce e de făcut? (Vezi P. L. ibid. col. 4 4 8 - 454). El arată papii Celestin cele dintâi manifestări publice ale e-reziei, străduinţele sale de a o combate, dar
fără succes, nedreptatea făcută poporului creştin. „Totuş, scrie el, vorbind despre Nestorius, noi n'am voit să rupem pe faţă legăturile d t Împărtăşire cu el, înainte de a descoperi toate acestea Sfinţiei Voastre. Binevoiţi, deci, a ne încunoştiinţa ce credeţi, in această privinţă, şi a ne lămuri, dacă trebue să mai avem pe viitor împărtăşire cu el sau să declarăm de acum şi pe faţă că nimeni să nu mai aibă împărtăşire cu un om care are o astfel de învăţătură;* (Vezi ibid. col. 454) şi II roagă totodată să înştiinţeze despre eeeace gândeşte şi pe episcopii din Macedonia şi Răsărit. In a-celaş timp, Chirii trimite papii un dosar cuprinzând elementele de l i t g iu : tratatele lui Nestorius şi scrisorile sale eătre acest patriarh, toate îu traducere latinească.
Precum se vad^f Chirii n'a Îndrăznit s i ia o hotăr î re Valabilă pentru conştiinţa sa, de a rupe legăturile cu ereziarcul, firă încuviinţarea Romei. Fireşte, el e sigur de ortodoxia sa. El apără credinţa eomună a tntregei biserici . Tocmai de aceea se adresează Sfântului Scaun şi face apsl, fără teamă, la judecata lui. Aceasta e atitudinea Sfanţului Maxim împotriva monothelismului, a Sf. Nkhifor şi a Sf. Theodor Studitul împotriva iconoclasmului, a întregei cete călugăreşti credincioase din toată, ortodoxia bizantină, până la Foţie (Photios).
S e n t i n ţ a R o m e i . Papa Celestin eacum bine informat. I-au
scris atât Nestorius cât şi Chirii. Şi fiecare i-a trimis şi acte justificative. Mai mult, un a«-nume Antiochus a adus din Constantinopol, probabil dela curtea împărătească, mai multe volume cuprinzând cuvântări de ale lui N e storius. Acum e în stare să judece. Şi el o face cu a> toritate suverană într'o serie întreagă de scrisori datate din 11 August 430 şi destinate diferitelor personagii din Răsărit.
Cea adresată lui Nestorius e aspră (Vezi ibid. col. 470—486). „Dura duris responsio", adică răspuns aspru pentru cei aspri şi el vrea ca această scrisoare să fie avertismentul al doilea şi al treilea, Întâiul fiind scrisorile primite dela Chirii prin cele două seri-
Şi cu mărgeaua cădea şi câte-o lacrimă din ochii fetei, lacrimă bogată, ca din ochiu din urieş. Din mărgele şi din lacrimi se făceau lacuri sclipitoare, cari au însemnat drumul fetei, până departe la miază noapte.
Că fata urieşilor dela Glogoveţ, s'a mai întors s'au nu, la părinţii ei, n'au mai povestit bătrânii. Insă mărgelele şi lacrimile au rămas. Şi cine le caută le găseşte, la Chereteu, la Iclod, la tăuiştile dela Cetatea de baltă şi de mai departe, spre Câmpie, până în munţii Rodnelor...
• Aşa spune legenda bătrână, pe care ge
neraţia de astăzi a uitat-o. Insă lacul Chereteu îşi duce veacul înainte, cu sclipiri duioase în soarele de toamnă, spre bucuria şcolarilor şi a colecţiilor de Insecte!
Intre şcolarii de demult ai orăşelului nostru, nume neperitor în jurul Chereteului si-a durat mai ales Mihail J^minescu Eminescu a apărut la Blaj prin anii 60 ai secolului trecut, cu o căciulă buhoasă în cap şi cu îmbrăcăminte sărăcăcioasă Drept gazdă îî slujia podul şurii din curtea economică a Seminarului teologic. Cu şcoala nu era mare prieten, căci se afla în termeni răi cu profesorul de elinească. Hoinăria mai mult pe la iazul morii bazilitane, sub ulmii seculari din «bercul* mitropoliei, având mare plăcere să se bălăbănească în apele călduţe, nisipoase, ale Tâmavei Mari.
Deosebită plăcere avea însă, să viseze în
( jurul Chereteului, privind în amurguri păsă-| relele somnoroase, cari: 1 Pe la cuiburi se adună, i Se ascund în rămurele \ Noapte bună !
I Chereteul in adânca lui dolină este foarte liniştit şi ferit de sgomotele vieţii, potrivit deci cum nu se poate mai bine pentru reverii şi fantazări poetice Eminescu 1-a descoperit curând după sosirea sa la Blaj şi i-a îndrăgit
î albăstrimea de ochiu pururea treaz, viu. Inchi-j puirea lui de tinăr la 16—18 ani îi va fi într'-
aurit conturele, dându-i decorul care convenia sufletului său. Şi, poate, aici lângă valurile încreţite de zefiruri ale Chereteului celei mai fragede tinereţi, va fi încercat dânsul primele versuri din admirabila poezie „Lacul":
Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni tl încarcă, Tresărind tn cercuri albe El cutremură o barei!
Şt eu trec de-alung de maluri Par'c'ascult şi par'c'aştept Ea din trestii si răsară Şi să-mi cadă Un la piept...
... Dar nu vine — singuratic In zadar suspin şi sufăr, Lângă lacul cel albastru încărcat cu flori de nufăr.
Moşnegii cari mai trăiesc din zilele lui Eminescu la Blaj, aşa l-au păstrat în amintire: îndrăgit de Chereteu şi de culmile împădurite I
dela Pârva şi, de mai departe, dela Cărbunar şi Ouaş
Unii îşi mai aduc aminte, că în după amiezile de Iunie, Eminescu îşi umplea căciula de cireşe dela „nanele" din piaţă şi pleca spre Chereteu, unde se lungia pe iarba mătăsoasă şi, gustând rar din fructele roşii, arunca sâmbure cu sâmbure în undele neodihnite ale lacului, pierdut în contemplaţii. In asemenea clipe nu suferia să fie turburat de nimeni.
Acest obiceiu al tinărului poet a devenit tradiţional între şcolarii „cu plete mari". Rar „poet" la 17 ani dintre generaţiile de elevi de mai târziu, să nu încerce primele struniri de liră bătătorind malurile romantice ale Chereteului, consfinţite prin plimbările tinărului „maestru", ajuns idol pentru tinerii ucenici ai muzelor.
Are însă Chereteul şi alte amintiri de alt ordin, caracteristice pentru şcolarii dela îmbinarea Târnavelor. Este ştiut în deobşte, că tineretul ardelean nicăiri n'a fost crescut în simţiri mai înflăcărate de naţionalism dacoromân ca tocmai lângă Piatra Libertăţii. Amintirile anilor 1848— 49 la Blaj au trăit mai vii ca oriunde, resuscitându-se an de an la 15 Maiu, prin serbări chiar oficiale ale şcoalelor, până la consfinţirea dualismului austro-ungar, care le-a înnăbuşit prin intervenţiile repetate ale jandarmilor cu pene de cocoş.
Tineretul şcolar, cu toate opreliştile draconice ale guvernelor dela Budapesta, nu le-a
P a g . 4 U N I R E A N r . 45
sori ale sale. Papa nu discută; el ho t l reş te : Firea boalei nu îngidue amflnare. Noi am a-probat şi aprobim credinţa episcopului bisericii din Alexandria, în ce te priveşte pe tine el, care te-a prevenit, cuget i ca şi noi, dac i tu vrei să fii cu noi. fVezi ibid. col. 382 B). Iată acum şi sentinţa:
Să ştii, deci, bine că iată sentinţa noastră: Dacă tu nu mărturiseşti cu privire la Hristos
Dumnezeul nostru aceeaş credinţă ca şi biserica romană, cea din Alexandria şi întreaga biserică, credinţă păstrată şi de biserica din Constantinopol până la tine şi daeă in timp de l ece i i le dela primirea acestui avertisment nu osândeşti prin o mărturisire de credinţă limpede, dată in scris, smintita noutate ce încearcă să despărţească ceeace Sfânta Scriptură uneşte (adică cele două firi ale lui Hristos unite într'o singură persoană), •şti afurisit dela orice împărtăşire a bisericii catolice. Această formă de judecată asupra ta o trimitem prin fiul nostru, diaconul Poseidon, dimpreună cu toate documentele, la episcopul coleg al nostru, Chirii, căpetenia bisericii din Alexandria, care te-a Înştiinţat despre a-ceasta, care lucrează în numele nostru şi aduce la cunoştinţa ta şi a tuturor fraţilor ce am hotărît noi. Toţi trebue să ştie In adevăr ceeace se Întâmplă ori de câte ori e vorba de un interes comun. (Vezi P. L. col. 484 B - 4 8 6 A).
In scrisoarea sa e i t r e S. Chirii, papa îşi exp r imi durerea pricinuită de noua erezie, a-nulează toate excomunicările şi caterisirile făcute ds Nestorius împotriva celor ce-1 stân-jiniau şi-1 însărcinează s i execute sentinţa adusă împotriva lui.
S. Celestin scr ie de asemenea, preeum II rugase S. Chirii, fiecăruia din episcopii de c ipetenie ai Răsăritului şi ai Macedoniei: lui loan din Antiochia, lui Juvenal din Ierusalim, lui Rufusdin Thassaloniea (Salonic) ş iFlavian din Philippi, a t r lgându- le luarea aminte a-s u p r a sentinţei rostite, preeum şi asupra însărcinăr i i date lui Chirii. O ult imi scrisoare * adresa ţ i clerului, călugărilor şi poporului din Constantinopol, îndemnftndu-i s i p is t reze -cu bărbăţie adevi ra ta credinţ i , în ciuda tuturor prigoniri lor de care ar putea s i aibă «ar te . Li-se aduce totodată Ia cunoştinţă osândirea lui Nestorius şi însărcinarea lui Chirii: Pen t ruc i o asemenea chestiune face, aşa zicând, t rebuincioasi fiinţa aoas t r i de faţă
acolo; din pricina depărtărilor, însi , pe uscat şi pe mare, am însărcinat, în locul nostru, pe Chirii s i nu tngidue r iu lu i vreme s i se răspândească. (Vezi ibid. 498 B).
Lucru ciudaţi Nici o scrisoare nu e a-dresa t i împăratului Theodosius II.
In vreme ce diaconul Poseidon se duce la Alexandria cu voluminosul dosar, s i fixăm bine cele întâmplate. Rugat de cel dintâiu episcop al Răsăritului, care nu îndrăzneşti» s i r u p i li gaturile duhovniceşti cu un coleg eretic, papa numai eu autoritatea sa ee o are dela Hristos f i r i de nici o înţelegere cu împăratul, rosteşte, din pricina ereziei, afurisenie asupra patriarhului din Constantinopol. El nu discuţi , ci aproabi ori condamni ; aprobă pe Chirii, condamni pe Nestorius: aşa vorbeşte un invi ţ i tor , un judecător. Ds sinod nu e vorb i , nici la Chirii care învinovăţeşte, nici la Celestin care hotă-reşte. Pentru unul, ca şi pentru celalalt, cuvântul Romei ajungă pentru a curma o discuţie, pentru a sfârşi un proces, pentru a aduce lovitura fatali ereziei ce se naşte.
C o n v o c a r e a s i n o d u l u i . M a n o p e r a Iul N e s t o r i u s .
Aşadar de sinod nu e vorba. Totuş, va zice cineva, se gândeşte la acesta Nestorius. T ice rea Romei în ceea ce-1 priveşte, intervenţiile lui Chirii pe care le eunoştea bine, îl neliniştesc: el simte sabia atârnând asupra capului său şi iată c i loan din Antio.hia îl vesteşte despre sentinţa sinodului din Roma, sfituindu-1 s i pr imeasci fă r i încunjur expre-siunea Theotocos eu toat i doetrina tradiţiona l i legaţ i de ea. In faţa acestei primejdii, Nestorius mai s p e r i in sinod. Şi ortodocşi cu gânduri curate î n c i cer sinod pentru a pune capăt turburării Bisericii. împăratul Theodosius II S J l a s i uşor convins.
întârzierile lui Chirii au îngiduit lui Nestorius s i - i ia înainte. Astfel, când la sfârşitul lui Noemvrie «piseopii din Egipt cari aduceau sentinţa Romei şi anathematismele lui Chirii la Constantinopol, sunt surprinşi de m i - |
I sura lua ţ i de împi ra t de a convoca un sinod ' ecumenic la Efes şi de a l i sa Ia sarcina a-
eestui sinod toate chestiunile cuvenite şi, deei şi cea mai importantă, aceea a lui Nestorius. Ei îşi' fac, eu toate acestea, da tor ia : insi zadarnic, pen t ruc i Nestorius nu vrea s i re-cunoască decât autoritatea sinodului pus în vedere, pe care-1 spe r i favorabil.
Gonvoearea sinodului aduce într'o situ-situaţie del icaţ i pe Chirii şi inci mai mult pe papa Celestin, a c i ru i sentinţi pare a se pune astfel în discuţie. împăratul are la îndemâni puterea Statului şi poate s'o întrebuinţeze spre binele sau spre r i u l Bisericii: Celestin e dator s i ţ ini soeoteal i de aceasta şi de aceea va primi noua modalitate de a sfârşi discuţia, dar rămâne bine înţeles pentru el e i în nici într'un chip prestigiul S. Scaun nu va putea fi ştirbit.
Chirii, tns i , e d<esorientat. Până unde se întinde puterea sinodului r Poate acesta să-1 reprimească pe Nestorius , dacă retracteasă sau, fiind expirat terminul de retractare de mulţi vreme, sentinţa aduşi deja rămâne în vigoart? Despre toate acestea întreabă pe S. Scaun, de care depinde totul. Papa r ispunde. Se invoeşte ea terminul de retractare să fie prelungit până la smod, pent ruc i Dumnezeu nu vrea moartea pteâtosului şi încredinţează lui Chirii s i puni capăt, cu sfdtul episcopilor adunaţi, tui bu arilor ivite in Biser ic i (V«zi P. L. col. 501 B. —502 A). Prin aceasta, se menţine însircinarea dată lui Cbiril în chestiunea Nestor iani şi el e autorizat s i ia conducerea sinodului. Nu e de p r s o s să a r i t ăm c i S. Chirii şi S. Celestin, întâiul prin întrebarea, >1 doilea prin răspunsul său, expr imi amândoi convingerea c i un sinod, cb ar ecumenic, convocat într'o cauză de care ştie S. Scaun, n'are a l t i putere şi valoare decât cea pe care le-o recunoaşte acesta.
Nestorius, căruia i-s'a adus la cunoştinţă sentinţa Romei, înc i scrie papii. El se face a nu şti nimic de verdict, a r a ţ i pe Chirii înfri-cat de învinuirile ee-1 acoper i şi căutând si scape în sinod, face scur ţ i expunere, din punctul s i u de vedere, asupra expresiunii „theotocos"
abandonat însă şi n'a fost an până la izbucnirea răsboiului mondial, să nu fâlfâie culorile româneşti, în formidabile drapele, pe Piatra Libertăţii sau pe catargul de gimnastică din curtea liceului bătrân. Zadarnic se trudiau jandarmii împănaţi, să intimideze înflăcărarea „octavianilor" sau „septimanilor" dela Blaj, făcând uz şi de baionete, sau comisarii dela Budapesta, cu eliminările pe cari le porunceau; drapelul românesc apărea statornic la 15 Mai, furişat la locul său cu preciziune matematică.
Prin ultima decadă a veacului trecut, în urma unor porunci de-o nesăbuită asprime, jandarmii luaseră obiceiul să păzească efectiv Piatra Libertăţii în noaptea premergătoare aniversării. Stăteau de seara până dimineaţa lângă blocul de piatră, amintitor al memorabilei adunări de pe Câmpia Libertăţii. In asemenea împrejurări, tradiţionala arborare a drapelului părea imposibilă. Şi jalea era cum abia se mai poate înţelege astăzi.
Eram şcolar atunci, prin clasa doua sau a treia de liceu. Locuiam la o „nană" sub curtea mitropolitană. Luasem ştire şi noi, „inferiorii", de paza întărită a jandarmilor la Piatra Libertăţii în presară lui 15 Mai. Şi eram consternaţi. Ne adunam pe la porţi şi pe la colţuri de uliţi, comentând în şoapte înlăcrimate gravitatea evenimentului.
— Să rămâie Piatra Libertăţii fără trei-color? — Acest lucru ar fi fosl de pomină şi ne apăsa sufletele cu poveri nebănuite.
Elevii cei mari însă veniau-mergeau, for-
fotiau a lucru mare. Nu-i puteai prinde la vorbă, să le fi dat comorile lumii.
Noaptea n'am închis nici noi, cei miei,, nici un ochiu. Ne robia gândul:
— Ce-o fi mâine cu treicolorul? Abia s'au ivit primele raze de lumină şi
am fost în picioare. Am luat-o spre grădina botanică, să avem privire spre sfânta livadă a Târnavelor. Acolo însă n'am văzut nimic deosebit. Cei şase jandarmi cu baionetele sclipitoare erau tot acolo, neclătiţi de lângă Piatră, ca şi în ajun. Blocul gălbui se ivia trist între baionete şi, de drapel nici urmă! Ne venia să strigăm, sa plângem, să umplem lumea toată de jalea noastră.
— Piatra Libertăţii fără drapel la 15 Maiu! Aşteptam să se scoale tribunii din mor
mintele dela „bisericuţă", să sune Moţii lui Iancu din tulnice, să vie potop de norod din tot Ardealul, să se întâmple un lucru mare şi să se spulbere jandarmii lui Bânfi dela Piatra Libertăţii . .!
Insă nu s'a întâmplat nimic din toate acestea. Ci a venit un „priman" din Hulă şi a urlat să se cutremure tot oraşul;
— La Chereteu, la Chereteu! Şi ne-am dus la Chereteu. Pe undele în
creţite, la mijloc de ape, în cununa de trestiiş înflorit, pe-o plută improvizată dintr 'un podi-şor, fâlfăia larg pe catargul său, drapelul zilei şi al sufletelor noastre aprinse! Razele soarelui de abia răsărit, sărutau cu duioşie colorile dragi, dându-le străluciri de apopeie . . .
Vestea s'a lăţit ca fulgerul şi, foarte cu-
• rând, până a nu prinde jandarmii de veste, toate culmile din jur s'au umplut de pelerini din Blaj şi din comunele învecinate, să vadă biruitoarea minune a drapelului naţional la 15 Maiu. . .
Târziu au aflat şi autorităţile. Au venit sbirii lui Bânfi şi turbau de
ciudă pe maluri Chereteul avea faima lacului fără fund şi secuii împănaţi n 'aveau îndrăzneala să înoate, ca să mântuie „patria maghiară"' Au căutat şi au stâlcit în bătăi un biet ţigan dela moară, să le tragă podişorul cu drapelul la mal. Insă n'a cutezat nici el, văicărindu-se că se îneacă şi îi rămân dancii orfani. Atunci sbirii au început să tragă cu puştile, ciuruind cu gloanţe nebiruitul semn al naţiei noastre. Dar n'au putut să-1 dovedească şi el a rămas acolo multă vreme, la mijloc de unde, sărutat de adierile vântului şi de inimile înflăcărate ale şcolărimii invenţioase.
Chereteul, scumpul nostru Chereteu, s'a dovedit că ţine cu tineretul şi cu naţia! Undele lui maiestoase, oglindind culorile dragi, au devenit un simbol sfânt, pe care generaţiile de elevi îl păstrează şi astăzi cu scumpătate. Lacul va pieri, căci geana de trestii şi păpu-riş, durere, se îngustează din an în an, datorită unor împrejurări naturale nelămurite încă. Ochiul de moşneag încărunţit, e în s t ingere . . ! Insă în amintirea tineretului şcolar dela Blaj, el va trăi deapururi, ca o vestigie măreaţă a unor vremi de basm duios şi de epopeice izbucniri naţionale.
Nr. 45 U N I R E A P a g . 5
la oare adăog i copiile scrisori lor sale cu Chirii. Dar a ic i un cuvânt de recunoaştere a autorităţi i S. Scaun, ci, dimpotrivă, o mare Încredere în sinodul ce se va ţinea în curând.
P r i m e j d i a s i n o d u l u i . T ă r i a p a p i i C e l e s t i n . T r i m i t e r e a d e l e g a ţ i l o r .
Sinodul trebuia s l se deschidă, potrivit hotărîrii împăratului, în ziua de Rusalii, la 7 Iunie 431. Se prezenta în condiţiile cele mai nefavorabile atât pentru adevărul credinţei cât şi pentru prestigiul S. Scaun. Provocat de un patriarh condamnat, convocat de un împărat îngrijat mai mult de ordinea publică decât de adevărurile de credinţă, acest sinod ameninţa direct ortodoxia şi indirect S. Scaun, dacă i-ar anula hotărîr i le . Şi chiar dacă va triumfa ortodoxia, precum se mai poate încă nidi jdui , autoritatea Romei nu va fi atinsă? Nu va fi înghiţ i ţ i , până la dispariţie şi uitare, de aceea a sinodului? Roma va fi vorbit în pustiu, sinodul va fi totul. Aceasta era primejdia cu eonsscinţe grave pentru viitor.
Papa Celestin vede limpede situaţia. El nu se indoeşte de loc, eă adevărul credinţei va triumfa, dar el nu voeşte ca acest triumf să apară ca opera unică a sinodului; ci vrea ca sentinţa deja rostită de Roma să fie temelia, regula recunoscută, aclamată de adunarea sinodalilor. Acesta e înţelesul scrisorii adresate de el sinodului si încă şi mai mult al instrucţiunilor (commonitorium) date delegaţilor săi. In scrisoarea către sinod, dupâce apără pe Hristos de ocara lui Nestorius, el îşi recomandă representanţii săi cu aceste cuvinte: Vă trimitem ca o dovadă de îngrijirea n o a s t r ă . . . pe episcopii Arcadius şi Proiectus şi pe Fi l ip preotul nostru, cari vor fi de faţl Ia desbateri si vor face să se execute ceea ce noi am hotărit deja. Nu s e îndoim de loo, c i vă veţi da învoirea. (Vezi ibid. col. 512 A).
Instrucţiunile sunt încă şi mai categorice: Ajungând la destinaţie, ziee papa către reprezentanţii săi, vă veţi ataşa Iui Chirii, făcând toate după îndrumările lui şi poruncim ca hotărîrea Sfântului Scaun sd fie ţinută... Voi trebue să fiţi de faţă la adunare şi dacă vine r i a d u l discuţiilor, să vă rostiţi părerea în formă de judecată şi să nu Intraţi în desbateri. D a c i se încheie sinodul şi episcopii au plecat, interesaţi-vă de rezultat. Dac i acesta e favorabil vechei credinţe catolice şi aflaţi c i Chirii s'a dus la Constantinopol.si v i dueeţi şi voi s i predaţ i împiratului scrisorile noastre. Daci va fi altfel şi se vor isea neînţelegeri , veţi vedea după împrejurări ce trebue s i faceţi, cerând şi părerea fratelui nostru mai înainte amintit (Chirii). [Vezi ibid. col. 503 A B . . . auetoritatem sedis apostolieae custodiri debere m a n d a m u s . . . ad disceptatio-nem si fuerit ventum, vos de eorum senten-tiis judicare debebitis, non suhire certamee].
Reprezentanţii lui Celestin nu vor fi, deci, simpli membri ai sinodului. Pur t i to r i ai cuvântului Romei pe care trebue să-1 faci respectat, ei t rebue s i a ib i rol de arbitri . Ei p leac i din Roma pe la mijlocul lui Mai, ducând cu ei serisoarea e i t r e sinod, cea c i t r e împărat, aminti ţ i in instrucţiuni, l iudând râvna lui pentru oele sfinte, ca de obiceiu, şi cea e i t r e Chirii despre care a fost vorba mai sus. Trebue s i amintim aici, c i între lămuririle date de Celestin lui Chirii e una cu privire la conduita de urmat faţi de cei bănuiţi de erezie. D a c i şi aceştia trebue trataţi ea si Nestorius? întreba Chirii. Papa au era de păre re . Celor nedomiriţi le va răspunde el din caz ia eaz, d a c i îi vor ser ie . (Vezi ibid. col. 502 BC). Iată o cauză ce şi-o rezerva papa
sieşi. Chirii are un mandat limitat: s i osândească pe Nestorius, ceea ce, dupi p i r e rea papii, ajunge pentru restabilirea p ic i i bisericeşti .
(va urma,)
B i n e c u v â n t a r e a b i s e r i c i i d i n L u d u ş . In zilele de 24—26 Oct. cor. credincioşii noştri din Luduş au avut parte de mul ţ i mflngiere sufletească. Cu mulţ i jer t f i şi cu mul ţ i tragere de inimi protopopul Enea P. Bota ni conducătorii mireni ai parohiei s'au îngrijit de pictarea frumoasei biserici şi i-au reînoit splendid interiorul. Cheltuelile şi osteneala lor apreciaţ i de I. P. S. S. Mitropolitul, li-s'a delegat pentru actul solemn al binecuvântării Rs. Dr. loan Coltor şi M. On. prot. loan Moldo-van. Ca bucuria s l fie depl ini s'a ţinut şi o zi d i rasulegere sufletească, predicând dele-g t tu l Mitropolitului şi, dup i sfinţire, protopopul, iar strana potenţa mulţumirea spiri tuali prin cântarea prof. Moldovan.
Ua număr deosebit de mare de credincioşi, în frunte cu primarul, s'au mărturisit şi cuminecat. Biserica era în continuu plini de mulţimea de intelectuali (intre ei şi elita s t reinilor localnici) negustori, meseriaşi şi t i rani , iar cinci preoţi dia comunele mai apropiate ascultau spovedaniile fericiţilor parohiani. Un curent puternic de viaţi sufleteasci îi anina pe to(', a ? a c i aeputându-se, pentru scurtimea timpului, mărturisi cu toţii pân i la încheerea solemni a sfintelor slujbe, au trebuit s i r i -mâni la Luduş preoţi s i ajute la mir tur is i t în în noaptea ultimi şi în 2iua a 3-a, iar Ja plecarea trimişilor dela Blaj, o delegaţie de popo-reni s'a prezentat st iruind s i mai r i m â n i . Nu au putut îns i .
„Vor r imâne neuitate aceste frumoase zile pentru Luduş*, cum ne scrie unul dinte participanţi.
P a s t o r a ţ i a c o r t u r a r i l o r . S'a vorbit şi s'a scris mult pe tema păstoririi cărturarilor. De ducerea la Hristos a corturarilor însă nu s'a prea sinchisit lumea. Nici chiar cea bisericească. Deşi sufletele acestor fii hoinari ai firii sunt tot aşa de nemuritoare şi tot aşa de scump răscumpărate de Mântuitorul câ âle oricăror alţi pământeni născuţi din femeie.
Problema aceasta, până acum încunju-rată ori învăluită în tăcere, şi-a găsit în fine apostolul în persoana păr. franciscan Merks din Heerlen-ul Olandei. Acesta a soiuţionat-o practic, fără multă paradă de teorii şi peroraţii savante: s'a înfiinţat, pur şi simplu, in colonia de 80 de corturi Improvizată în apropierea orăşelului şi s'a pus pe lucru: a înjghebat „Opera caritativă catolică pentru corturari", a ' intrat apoi în tratative cu primăria, care le-a I făcut 2 apaducte şi a introdus şi în ţigănie | lumina electrică. După ce s'a statornicit cu lăcaşul între „parohienii" săi, într'un cort dăruit lui de ei, şi-a aranjat In noua-i „locuinţă* o capelă şi şcoala — model de curăţenie pentru întreaga colonie. Cu vremea s'a ridicat într'alt punct al aşezării acesteia de fraţi bărnaci — câldărari şi geambaşi de profesie — o altă casă de rugăciune, de proporţii mult mai impozante.
Opera apostolică a părintelui călugăr a găsit sprijin preţios în împreunălucrarea mai multor doamne din oraş, cari s'au angajat benevol să-i fie de tot ajutorul, pe rând. Aşa dânsele spală, piaptănă şi hrănesc ţigănuşii mai mărunţei, le dau primele orientări într'ale învăţăturii, ti pregătesc pentru şcoală, apoi fac gimnastică, se joacă şi fac preumblări cu ei.
Rezultatele se văd: o seamă de familii sunt câştigate pentru practica creştină. Mai bine de cincizeci de inşi s'au botesat. Zilele
trecute s'a încheiat a 25-a căsătorie b i se r i cească. La Paşti s'au apropiat la prima î m părtăşanie 30 copii de lăeţi. Incolţirile cu cuţitele — obiceiu moştenit din moşi strămoşi — sunt caşi stânse în lagărul celor 400 ţigani de lângă Heerlen, cari mai nou şi-au arătat iubirea faţă de desinteresatul lor păstor, dăruindu-i o cruce frumoasă.
Până una-al ta: n'ar fi oare bine să ne întoarcem cu gândul dela canibalii Africei centrale şi ai Oceaniei şi să aruncăm câte-o privire creştinească mai prin apropiere, — prin lagărele de întunerec şi mizerie atât materială cât şi morală, ale ţiganilor noştr i?
S u f l e t şi t r u p — Din frământările filozofiei moderne —
de prof. Ion C o v r l g - N o n e a
Mult discutata problemă a raportului dintre suflet şi corp, abordată în vremea noastră dominată de un pronunţat spirit ştiinţific, s'ar părea inactuală şi o sfidare a rezultatelor ştiinţifice a'ât de categorice în acest sens. Materialismul ştiinţific, eliminând din domeniul cercetării tot ce nu este accesibil investigaţiilor de laborator, neagă existenţa sufletului ca nedemonstrabil şi mai ales ca Imposibil de dovedit experimental.
Totuşi problema este actuală. Cu atât mai actuală, cu cât deprimarea morală, necredinţa şi anarhia intelectuală este la ordinea zilei. Iar un reviriment moral, bazat pe concepţia creştină, nu-şi va putea face loc decât printr'o respingere sistematică a materialismului şi prin reintegrarea idealismului spiritualist în toate drepturile lui. Punctul de mânecare al acestui reviriment îl constitue însă tocmai
j problema a cărei soluţionare se caută, I . * i * * J Nu aducem o sfidare ştiinţii. Nu. Ci dacă j Brunetiere a avut curajul să trâmbiţeze fali-j mentul ştiinţii în secolul trecut, când ştiinţa j părea a fi la apogeu, cu atât mai mult putem i astăzi evidenţia slăbiciunile investigaţiilor ei.
Fără a o considera inutilă, remarcăm o ac-ţ centuată reducere a pretenţiilor şi veleităţilor
ei epistemologice. Cum se pune problemă în gândirea con
temporană? Plecăm dela ceeace ne spune experienţa.
Este un fapt eonstatat, că viaţa sufletească este în raport direct cu viaţa corporală. Cu alte cuvinte: o activitate psihică bogată găsim numai într'un organism complex. Şi cu cât organismul dispune de o organizaţie mai complexă, cu atât activitatea sufletească este mai intensă, variată şi bogată. Mai mult, în organism chiar, viaţa sufletească pare a fi legată de sistemul nervos. Greutatea, mulţimea circumvoluţiunilor, sensibilitatea sistemului nervos indică o bogată viaţă psihică, dupăcum o viaţă psihică intensă implică aprioric existenţa unui complicat sistem nervos.
Aceste două constatări nu pot fi contestate. Cel mai fervent adversar al materialismului trebuie să-le admită ca evidente. Şi nu greşim când rămânem aici. încercând însă să trecem dincolo de faptele observabile, riscăm să cădem în confuzii regretabile. Materialiştii încearcă soluţionarea problemei conform investigaţiilor de laborator. Presumţiile şi spiritul metodelor lor nu le permite admiterea faptelor necontrolabile şi nemăsurabile experimental. De aceea neagă sistematic tot ce nu pot evalua cantitativ. Aşa au procedat şi în chestiunea care ne interesează. Constatările făcute mai sus, fiind controlabile, sunt acceptate fără discuţie. Erijate în premise, concluziile cari rezultă sunt departe de a fi optimiste.
U N I R E A Nr. 45
Ce rezultă din faptul că viaţa sufletească este în raport direct cu amplitudinea vieţii corporale, iâr progresiv cu evoluţia şi amplitudinea sistemului ne r ros? O concluzie a cărei evidenţă este greu de respins: că viaţa sufletească pare a fi o funcţie a creerului. Evolutiv, în scara animală, proporţional cu desvoltarea sistemului apar diferitele funcţiuni spirituale, fapt care îndreptăţeşte ipoteza.
Prima afirmaţie făcută, reclamă noul dovezi. Şi ele n'au întârziat. Experienţele nemo-logllor au verificat experimental ipoteza. Plecând dela premisa: sufletul este o funcţie a creerului, s'a conchis: distrugând creerul, distrugem sufletul. S 'au constatat în creer anumite centre în cari se localizează funcţiunile sufleteşti, fiecare avându-şj centrul său specia!. Şi deaici concluzia s'a lărgit. Ceeace eite valabil pentru întreg, se verifică prin parte Distrugând o parte a creerului, distrugem funcţiunile sufleteşti localizate pe acea parte. Leziunile grave la creer, — experienţele asupra animalelor — au confirmat presupunerea. Extirparea unor anumite zone din creer, atrage după sine imposibilitatea de-a efectua anumite funcţiuni. Iată deci o nouă dovadă că sufletul este o funcţie a creerului: extirpând un centru care a servit pentru o anumită funcţiune psi hică — ne găsim în imposibilitatea de a mai efectua acea funcţiune. Lucrul nu ar fi posibil dacă sufletul ar fi independent de corp.
In sprijinul acestei ipoteze se aduc şi alte fapte. Dacă sufletul ar fi o entitate deosebită de corp, ar trebui găsit în organism. Or, toate încercările făcute de medici, nu au dat rezultate în acest sens. Ele q'au putut dovedi nici măcar urma de existenţă a unei substanţe cu proprietăţi asemănătoare acelora cari constitue sufletul în concepţia religioasă.
Imposibilitatea probării sufletului ca entitate deosebită de corp pe cale experimentală, argumentul evoluţionist al apariţiei progresive a vieţii sufleteşti pe măsură ce se desvoltă sistemul nervos şi localizările cerebrale, pledează împotriva existenţei sufletului, militând pentru Ipoteza contrară erijată de materialişti In dogmă, că adecă sufletul este o secreţiune a creerului, o funcţiune care se suprapune altor funcţiuni atunci când condiţiile materiale sunt favorabile. Apare cel din urmaşi dispare cel dintâi tndatăce cadrul complex căruia îşi datorează apariţia dispare. Sufletul este un epifenomen, fără realitate înafarâ de organism, deci nu există.
* * *
Sunt argumentele tezei materialiste atât de solide încât nu pot fi răs turnate? Fundamentul lor este atât de dogmatic încât nu poate fi controversat? Să încercăm o analiză şi, dacă se va putea, o respingere a lor.
începem cu ultimul din serie: Sufletul nu poate fi dovedit experimental. Argumentul este pueril. Căci, natura sufletului are tocmai această caracteristică esenţială de a fi imaterial I Ar fi o încercare analoagă cu a omului din poveste care a vrut să arunce nucile în pod cu furca. Ne învârtim într'un cerc viţios.
Şi apoi imposibilitatea probei experimentale nu este un indiciu al inexistenţei. Sunt lucruri cari nu se pot dovedi experimental, dar cu toate acestea nimeni nu se gândeşte să-le conteste existenţa. De ex. gândirea. Toată lumea este de acord asupra existenţei ei, deşi experimental este imposibil de dovedit. Ea se constată mai mult prin efectele decât prin natura ei. Unuia însă căruia i-ar trece prin minte sâ-i nege existenţa, nu putem să-i dovedim contrarul decât dându-i prietenescul sfat de a-şi găsi această lipsă pentru el, iar efectul nu va întârzia.
Cum stăm cu localizările cerebrale? Sunt
ele fixe? S'a dovedit contrarul. Centrii de localizări nu sunt ficşi ci labili. Nu sunt într 'un anumit Ioc ci pe o anumită zonă. Iar atunci când se lezează o anumită parte din creer, funcţiunea respectivă a sufletului este adevărat că dispare, dar nu pentru totdeauna ci pe un timp limitat. Creerul neregenerându-şi partea distrusă, funcţiunea aparent dispărută, îşi cre-iază un nou centru de localizare lângă cel distrus, aşa că îşi poate relua activitatea întreruptă. Faptul este veridic şi controlabil. Oameni cărora le dispare la un moment dat vederea, ajurg după un oarecare timp să vadă din nou. Sau, limbajul dispărut prin accidente neprevăzute, reapare după un interval oarecare de timp.
Cui se datoreşte această reintegrare a activităţii psihice respective în drepturile funcţiei sale? Creerului? Nu pare verosimil, deoarece creerul riu-şi reface ţesăturile d struse. Trebuie să existe o forţă înafară de creer care să imprime funcţia psihică într'un nou centru şi să-i dea un nou impuls de viaţă. Iar această forţă nu poate fi de natură materială, deoarece orice indicii în acest sens lipsesc. In orice caz, specialiştii nu au putut încă constata nimic ce nu ar îndreptăţi ipoteza aceasta.
Pentru ipoteza aceasta m.H pledează îucă un fapt: memoria. Unde se păstrează amintirile? In creer? Asta ar însemna că le putem evoca oricând; cu alte cuvinte, sunt la discreţia noastră. Dar se constată contrarul. Uneori nu ne putem aminti lucrurile oricât ne-am con centra asupra lor, iar alteori ne apar pe neaşteptate în conştiinţă. Ba se întâmplă ca lucruri uitate demult să apară în conştiinţă fără nici un rost. Lucruri şi fapte pe cari le-am trăit, auzit sau citit în copilărie ne apar uneori cu atâta claritate încât ne surprind. Unde se localizează această memorie pură, cum o numeşte un gânditor contemporan, H. Bergson?In inconştient, ar zice un materialist Dar inconştientul, ar întreba nedumerit un spiritualist? In creer, ar replica indignat materialistul. Dar atunci dece nu sunt ele pururea prezente şi dece nu ne încurcă amintirile în actele noas t re? Dece reacţionăm totdeauna prompt şi adecvat şi nu plutim î n h a o s ? P e n -trucă există o forţă mai puternică decât creerul, care coordonează şi dirijează activitatea corporală. Această forţă păstrează amintirile, păstrează tot ce vine în contact cu ea, readu-cându-le în vileag la momentul oportun. Nimic nu se pierde din viaţa noastră, iar sediul bo gatei experienţe vieţuite nu este in creer ci în ceva transcendent creerului, implicit corpului, în ceva material căruia îi dăm numele de suflet.
Atunci ce devine creerul ? El nu este decât un instrument în mâna sufletului, este un organ de pantomimă sau de mişcare, cum zice H. Bergson. Sufletul se serveşte de creer ca de un instrument pentru activitatea de care are nevoie asupra materiei. Aşa că nu creerul este determinantul şi condiţionantul sufletului, ci sufletul Incorporându-se se serveşte de creer ca de un instrument, iar acest instrument devine cu atât mai complicat şi mai perfect, cu cât necesitatea funcţiunilor sufleteşti îl reclamă. Distrugând o parte a creerului, se înlătură posibilitatea pentru suflet de a-şi exercita o anumită funcţiune, dar necesitatea ei reclamă un nou centru, deci o nouă localizare.
Iată cum, postulând o forţă spirituali înafară de corp care organiiează şi conduce fiinţa, ajungem iarăşi la premisele dela cari am plecat. Există viaţă sufletească intensă pe lângă o viaţă corporală complexă. Dar fraza in vei să este cea exactă: activitatea corporală complexă, este opera unei vieţi sufleteşti bogate. Cu alte cuvinte, corpul este opera sufle
tului. Acesta este adevărul, nu inversul, cum pretind materialiştii.
Aşa se pune problema în gândirea contemporană. Materialismul, viu combătut de spiritualism, mai ales evoluţlonismul creator al lui Bergson, îşi reduce încontlnu pretenţiile, cedează puţin câte puţin, făcând ioc alături de investigaţiile lui şi altor discipline considerate până acum inutile, ca metafizica şi religia. Odată însă prima concesie făcută, altele vor urma. Fapt cert este că punctul ne-vra'gic împrejurul căruia gravitează posibilitatea unei asanări morale prin creştinism, nu poate fi contestat şi înlăturat de ştiinţă. Ipotezei materialiste despre natura sufletului i-se opune teza metafizică sprijinită de argumente puternice, pledând pe temeiu de fapte pentru existenţa sufletului, independent de dogma bisericii, credinţa căreia o verifică, nu o înlătură, cum pretindea materialismul ştiinţific.
Atenţiunea în biserică — Câteva suges t i i —
de pr. L e o n t e O p r i ş
Iată un cuvânt pe cât de cunoscut pe atât de puţin înţeles în întregimea lui, tocmai din cauza prea desei întrebuinţări în limbagiul comun.
Cu toate acestea atât e de însemnat, conţinutul lui atât e de bogat şi vast, încât efectul serviciului preoţesc atârnă în măsură covârşitoare deia modul, în care preotul ştie să cuprindă cuvântul „atenţiune". Aşa se face că nu e mirare, că dacă lipsa de atenţiune la serviciul divin nu ne ucide dintr'odată sufletul, totuşi lâncezeala, în care ajunge preotul şi mechanismul hodorogit cu care îşi îndeplineşte serviciul, îi scăriţează pe'ncetul zelul preoţesc, până la totală stângere.
* * *
1. Atenţiunea priveşte. întâi pe păstor şi numai în locul al doilea personalul ajutător, iar la urmă întreagă turma de faţă. Atenţiunea pretinde ca servitorul altarului să fie atât de recules şi băgător de seamă la toate acţiunile, mişcările voluntare şi involuntare ale manilor, picioarelor, ochilor, feţei chiar, încât nimic să nu fie necontrolat, nemăsurat, ci fiecare acţiune să apară la locul şi timpul cel mai potrivit. Ce să zicem de atenţiunea vocei, care ne opreşte să vorbim cu glas ridicat in biserică în orice timp al slujbei, dar şi înainte sau după serviciul divin? La noi pare-că numai faptul, că suntem ocupaţi încontinuu în decursul serviciului ne mai opreşte dela conversaţii particulare sau schimburi de vorbă mai tari, căci altfel — după perdeaua trasă, ori după uşile zăvorite şl închise după bunul plac al crâsnicului sau Ia porunca preotului, iar nu după legile tipiconale; altfel n'ar varia aceste închideri şi deschideri dela biserică la biserică ori dela sat la sat — am rezolva în decursul slujbei toate chestiunile familiare, sociale, economice şl desigur nici cele politice nu le-am lăsa prea mult In aş teptare .
2. Adevărat, că sunt unele cazuri, cari ne constrâng a-ne deschide gura, mai ales când avem un crâsnic negligent, ori un cantor fudul,, dar lipsit de darul unei cântări armonioase, ori a unei cetiri evlavioase, sau când credincioşii sunt obişnuiţi a-i da bineţe părintelui ' in casa Domnului, ea pe stradă sau Ia el acasă. Totuşi constrângerea aceasta e numai aparentă şi nici decum necesară. Căci dacă volu vedea, că nu pot obişnui pe crâsnieul meu să-şi facă serviciul fără a-i face prea multe observări, una din două: sau mă voia ajuta cu un copil, care-i tot ochi şi urechi când participă la s t slujbJ, sau, dacă e primejdie c i prin dellto-
Nr. 45 U N I R E A Pag. 7
rărea ori dojenirea crâsnicului făcută cu cea mai mare afabilitate, şi nici decum cu mânie •au vorbe aspre ori în mod public şi pentru a-1 ruşina, prin ce în loc să-1 câştigăm il pierdem, sau şi mai bine: să nu prea. aşteptăm serviciul Iul greoiu, tulburător şi fără evlavia cuvenită, ci să ne facem noi înşine cele ţnai multe lucrări înainte de serviciu, iar în decursul sf. slujbe să omitem ce putem omite, de ex. un cădelniţat fără jar, sau aprinderea unei lumini e t c , ori să-i facem semn din ochi sau cu degetul, dar la nici un caz strigâudu-i sau iri tându-ne, doar în tot timpul suntem înaintea „Mielului fără glas, care nu-şi deschide gura sa înaintea celui ce-1 tunde".
3 Mai grea e susţinerea ateoţiunei, când cantorul sau corul nu e în stare să ridice pe credincioşi prin cântatul acela armonios, evlavios şi recules, care te'nalţă şl apropie de Dumnezeu, ci îi distrage prin erupţii discordante, prin o cetire îngâmfată şi plină de greşeli limbistice, gramaticale, fonetice, prin adausurile proprii, prin ţinuta, ce ş i -o ia , prin privirile, ce le îndreaptă în toate părţile numai către altar foarte rar, sau poate de loc, silind publicul să 'ndure toată atmosfera aceea încărcată de sumeţie, amor propriu, priviri superbe, ca să nu zic altceva. Cred însă, că prin măsurile generale, ce se iau tot mai intens faţă de cantori, se va ajunge cu timpul la delăturarea acestui inconvenient, care micşorează mult barometrul reculegerii noastre la serviciile divine.
4. Dar ceeace deroagă demnităţii preotului şi contribuie mai mult la scăderea simţului religios in credincioşi, să nu se uite, că e obiceiul multora dintre fraţii preoţi, cari fără să-şi dea seamă întră în biserică, umblă, vorbesc, aranjază diferite lucruri nici măcer cu atenţiunea, cu care-şi aşează lucrurile pe birou. Adevărat, că această lipsă de atenţiune de cele mai multeori e involuntară şi deci n'ar fi păcat greu, totuşi, când e vorba de timpul şi locul serviciului divin, dacă pe noi ne lasă reci, această nepăsare, să se ştie, că cei din jurul nostru, cari n'au atâtea ocazii de-a se încălzi la focul ce pâlpăe pe masa sf. altar, îl îngheaţă cu totul şi-i face să vină cât mai rar pe la sf. biserică, doar poveştile şi le pot face şi pe drum ori în cutare crişmă, iar oraş în cafenea.
Prin urmare nici naia şi nici tinda bisericii, eu atât mai puţin altarul, nu permit nimănui, nici preotului, ba lui chiar mai puţin ca oricui altuia, o conversaţie, de orice natură, cuoricine altul, decât cu Dumnezeu, atât înainte, cât şi după serviciul sfânt. Şi dacă vrem să intrăm şi;eşim reculeşi şi recreaţi dela orice serviciu petrecut în Casa Domnului, să fim cel puţin noî preoţii cu toată atenţiunea Ia tot ce facem, la felul cum ne mişcăm, vorbim, stăm sau privim. Suntem doar catolici, iar în bisericile şi la serviciile divine catolice, în oricare ţară ai merge, ca Austria, Elveţia, Ceho-Slovacia, şi chiar şi la noi, nu se vorbeşte de loc, în nici un timp şi din partea nimănui; nu se fac preumblări sau mişcări inutile şi superflui, ei cufundaţi toţi şi toate In rugăciune, cântând sau privind chipurile sfinte urmăresc cu atenţiunea cea mai mare actul măreţ, ce se săvârşeşte în Casa şi la altarul Domnnlui.
Aşa să fie şi Ia n o i !
U N I R E A * n u p o a t e l i p s i d e p e b i r o u l n i c i u n u i p r e o t ş i i n t e l e c t u a l a l b l s e -r ic l i n o a s t r e "
Ştiri mărunte P e r s o n a l e . Intorcându-se dela Bucureşti,
unde au prezentat guvernului doleanţele btse-ricii noastre privitoare la nedreapta scădere a salariilor preoţeşti, Preasfinţiţii noştri arhierei s'au întrunit Miecuri, 3 Nov. c. din nou în con-ferenţâ episcopească, la Blaj. Sfatul, prezidat de I P. S. Sa păr. mitropolit VASILE, a ţinut până seara, luând hotărîri importante în chestiunile puse la ordinea zilei: situaţia bugetară a bisericii, reforma învăţământului teologic, măsuri pentru unificarea liturgică etc. In dimineaţa următoare înalţii oaspeţi ai păr. mitropolit au plecat spre reşedinţele lor, cuescepţia PreasJ'intitulai Alexandru al Lugojului, care va săvârşi mâine, Duminecă, consacrarea bisericii noastre din Chiheriu.
î n t r e g i r e a c o l e g i u l u i c a r d i n a l i l o r . Pi-ecum »o file, cu totul ai u tbu i iă fie 70 de caidinali. Nu se prea întâmplă însă să fie în număr complet. Actualminte, în urma morţii card. Ragonesi, sunt numai 56. Aşadar 14 locuri sunt vacante. Şi, dată fiind bătrâneţa unora din ei, e cu putinţă să devină vacante, în curând, şi mai multe. De aceea se vorbeşte foarte insistent despre un apropiat consistoriu, in care Preafericitul Părinte va crea mai mulţi cardinali noui. Asta o reclamă apoi şi interesele bisericeşti italiene, deoarece numărul purpuraţilor străini întrece deja pe al celor italieni (29 faţă de 26). Dintre cardinalii cari petrec în Roma, patru sunt străini: Fruhwirth (austriac), Van Ros-sum (olandez), Ehrle (neamţ) şi L6picier (francez). — Nerăbdarea cu carea e aşteptat noul consistoriu papal, prin urmare, e uşor de înţeles
A n g l i c a n i s m u l p e n t r u e x e r c i ţ i i l e Sp i r i t ua l e . Cam pe ia mijlocul veacului titcut s'a iaceput in Anglia o mişcare de simpatizare cu exerciţiile spirituale ignaţiene. Mişcarea a-ceasta, căreia îi aparţine şi convertirea cardinalului Newman, a tot crescut în intensitate, in congresul anglicano-catolic ţinut la Londra In 1920, referentul cauzei a propus şi pretins câte o casă de exerciţii pentru fiecare eparhie. »Association for Promoting Retreats* şi-a a-propiat întru totul acest gând mare, pe care îl slujeşte direct şi gazeta »Vision«, făcând propagandă pentru exerciţii şi recomandând, a-desea, cărţi catolice, ca de ex. Predicele păr. jezuit Martindales. Astăzi îi stau la dispoziţie acestei mişcări 43 case de exerciţii. Cea mai mare, — cu 33 camere de unul — a fost inaugurată în 26 Ian. 1929, în Low Fell, Ga-teshead. — S'a scris (!) ceva şi la noi pe a-ceastâ temă. Fi-ne-va dat s i vedem cândva acest dor realizat?
L o c a l e . Dumineca viitoare, a XXIV-a dnpâ Rusaiu, va predica în catedrală păr. Oc-tavian Modorcea, profesor al liceului de băieţi.
— Dumineca trecută s'a ţinut adunarea generală a despărţământului Blaj al Astrei, în comuna Cisteiul român. Numeroşi intelectuali din Blaj au luat parte Ia congresul, pe care mulţimea şi însufleţirea poporului din comună şi jur 1-a transformat tntr'o frumoasă manifestaţie culturală. Din programul desfăşurat după si. Liturghie sărbătorească din biserica parohială se remarcă conierenţele dlor Al. Lupeanu-Melin, directorul despărţământului şi a prof. Dr. Co-riolan Suciu. Premierea mamelor cari au avut cei mai sănătoşi şi mai îngrijiţi copii mici, este un gând bun, pe care deap. Blaj 11 cultivă cu mult folos.
G l a s u l I n i m i l o r b u n e . Fineţa, care-i este proprie inimii femeieşti, o face să aibă mai repede intuiţia răului ce vine şi să simtă mai adânc durerea loviturii Indurate, ori fit şi numai pregătite. Femeia spaniolă se dovedeşte a
primă în această notă. Preşedintelui camerii a-cestor zile de învolburare i-s'a inmanuat o ru-gare a femeilor catolice din Spania, purtând 1.500.000 de subscrieri, în care se cere să nu fie abrogat, fără o prealabilă înţelegere cu Papa, articolul din Constituţia a. 1867 referitor la raporturile dintre stat şi biserică. Se mai pretinde apoi să fie declarată obligatoare instrucţia religioasă In şcoală; căsătoria să fie considerată ca indisolubilă şi toate feţele bisericeşti silite să-şi părăsiască eparhiile să recapete dreptul întoarcerii la slujba de mai 'nainte. — Sunt puţine nădejdi că acest glas al cinstei şi al cuminţeniei va fi ascultat. Faptul însă c'a sunat cu atâta căldură şi din atâtea inimi e o mare mângâiere pentru ziua de mâine. Nu se poate pierde o luptă în care se angajază mamele, soţiile, logodnicele şi până şi copilele nevinovate, cu tot devotamentul de care-s capabile.
P ă m â n t u l s â n g e l u i j u b i l e a z ă . îndepărtata Corea poate fi numită pe drept cuvânt pământ al sângelui. închisă până bine de curând, sub pedeapsă de moarte, oricărui străin, colţul acesta de lume a fost udat, între anii 1801—1866 de sângele alor numai puţin de 8000 de creştini. (Cel dintâiu corean se botează în-tr'ascuns la 1777, In Peking, cu prilejul unei delegaţii diplomatice). După anexarea ei, în 1905, la Japonia, e mai uşor de apropiat. Bene-dictinii germani îşi clădesc mănăstire în Tokwon, la 1920. Şcoala benedictină deschisă la Wonsau, înainte cu 10 ani, cu 7 copii, acum are 620 elevi. Călugăriţele au o grădină de copii, o şcoa'ă pentru săraci şi alta de seară. In 21 Sept. c. cei cinci ierarhi catolici ai Coreei au ţinut praznic mare în amintirea celor 79 mucenici Coreani, martirizaţi între 1839—1846 si beatificaţi în 1925. Bucuria a fost a tuturor celor 110.725 catolici coreeni, cărora li-se vesteşte cuvântul evangheliei dela altarele celor 226 biserici, din partea celor 93 preoţi străini şi 65 indigeni, 3 vicari apostolici şi 2 prefecţi, mult ajutaţi şi de cele 58 surori străine şi 169 indigene. — Pământul sângelui mucenicesc, pământ prilegiuitor dejubilee bisericeşti. In Corea şi pretutindenea...
Din s t e a d e t e a t r u —- c ă l u g ă r i ţ ă . Necredincioasă odinioară, Suzanne Deiorme, 0 toarte elogiată actriţă a Parisului, zilele trecute, a schimbat lumea de sgomot şi strălucire a rampei cu simplitatea şi sigurătatea mănăstirii maicelor dominicane. Făcând aşa cum a făcut, fermecătoarea interpretă a piesei «Cântec de leagăn*, — piesă ce a fost jucată de două sute de ori — şi-a dus la îndeplinire botărîre» nestrămutată a inimei sale îndrăgostite de idealurile suprapământene ce-i luciau tot mai învi-tâtoare prin nourii de fum a gloriei de scenă. Nu-i exchis ca acest pas al ei să fi fost grăbit şi de pilda dş. Hautin, membră a Comediei Franceze, care-i premersese pe aceeaşi cale a mănăstirii, abia câteva luni mai în urmă. Sufletele nobile, mai curând ori mai târziu, îşi văd limpede idealul şi sunt destul de tari să-şi închine viaţa slujbei lui, ori câte piedeci li*s'ar pune în cale, şi orice jertfe li-s'ar cere.
Cărţi & Reviste LIVIU REBREANU: Metropole. Bucureşti
1931. (Ed. „Cartea Românească). Preţul 90 Lei. In frate cumpănite şi art ist ic c i ie la te , d. Rebreanu
pr inde în cele 296 pagini ale cărţiii sale, obserra ţ i i le făcute şi impresiile culese in călătoriile din 1926 ţ i 1927 la Berlin, Roma şi Paris. Mai puţin in teresat d e pe isa-giile şi minunile firii, la fel de admirabile şi indiferente or iunde, dsa caută pretut indeni omul, sufletul, cu manifestările acestuia in ar tă , religie, viaţă socială. Şi i ibu-teş te s i capt ive ie a tenţ ia cetitorului făcandu-1 tr ibutar cu admiraţ ia sa tenacităţ i i şi calmului german, precum şi geniului latin veşnic activ, necurmat expr imtndu-ae
P a g . 8 U N I R E A Nr. 45
în noui şi noui străluciri, pe toa te tărâmurile realizărilor e t ico-este t ice . Reţinem remarca sugestivă şi de profundă intuiţie: »In atmosfera de adoraţ ie şi resemnare simţi instinctiv că aici (în basilica Sf. Petru) bate inima omenirii, că numai de-aici pot porni îndemnuri de împăcare şi linişte, care să fie înţelese adânc de întreaga omenire. Fi indcă numai aici poate să coboare to tdeauna Duhul Sfftnt din nemărginirea dumnezei r i i . ..« Puţine cărţi le laşi din mâini mai elevat sufleteşte, ca această lucrare a d. Rebreanu.
Dr. ROMUL BOILA: Studiu asupra reorganizării statului român întregit. Ou j , 1931. Pg. 62. Preţul ?
Plecând din convingerea că tendinţele cential is te cari s tăpânesc viaţa noastră publică dela unire încoace sunt o mare nenorocire şi primejdie naţională, profesorul de drep t consti tuţ ional al universităţii din Cluj soco teş te a rden tă nevoia unei radicale reorganizări a statului român, în sensul unei largi, poate chiar prea largi, descentralizări . — Cartea a stârnit mare vâlvă. Eia iiresc. A adus însă autorului alături de aprecieri violente, şi o seamă de inzulte neîngăduite şi nemeri ta te . Oricine are dreptul să gândească. Poa te greşi. Dar greşala nu se dovedeş te şi nu se îndrep tea iă prin înjurături. Mai ales dacă ea a izvorît dintr 'o necontes ta tă dragoste de nesm.
PETRU TĂMÂIAN: Viaţa sf. Ioan Gură de aur. Oradea. 1931. Preţul: 10 Lei.
P e cât de folositoare sunt vieţile sfinţilor şi pe cât de bogată este l i teratura altor neamuri şi colectivităţi catolice, în asemenea produse , pe atât de săraci •un tem noi, românii uniţi, în această privinţă. De aceea apariţia unei lucrări de această natură numai cu bucurie o putem semnala. Mai ales dacă-i şi scrisă cu grija ce se observă la păr. canonic Tămăian şi ne poartă in lumea de gânduri , lupte , şi izbânzi ale unei personali tăţ i ca sf. Ierarh Ioan cel cu rostul de aur, stâlpul neclăt inat al drepte i credinţe şi al moralei neştirbite într 'o vreme de ruşinoase târgueli păcătoase capitulări in faţa fărădelegii sus puse, ipocrite şi agresive. — Cetirea acestei cărticele face bine. O recomandăm călduros.
BIBLIOTECA POPORALĂ A ASOCIA-ŢIUNII („Astra"). Apare lunar. Sibiu. Nni 181—185. Preţul fiecărui număr: 10 Lei.
Frumoasa colecţie de broşurele înţelepte , pe cari >Astrat le pune în mâna poporului dela sate, sporeş te neconteni t . In 1931 au apărut : >Îngerul a strigat*, poezii naţ ionale de I. U. SORICU- înviind amintirea eroilor legendari ai neamului , poesii le dlui Soricu sunt potr ivi te de declamat la festivaluri şi serbări şcolare. — tMarii cântăreţi: Alexandri, Coşbuc, Alexandrescu*, trei conferenţe de I. AGÂRBICEANU. Scrise pe înţelesul poporului şi înfăţişând icoana întreagă a vieţii şi operei marilor poeţi , aceste conferenţe sunt un ajutor nepreţui t pentru propagandişt i i culturali ai »Astrei«. — ^Arhanghelul dela Turda*. Icoane din istoria uciderii lui Minai Viteazul. Povest i re istorică de A. NANU. Uciderea mişelească a marelui erou es te descrisă viu, în graiul cronicarilor. — *Ce trebue să ştim despre boalele molipsitoare ?* de Dr. lOSIF STOICHIŢIA. Cărticică de mare folos pentru poporul dela sate, pe care îl învaţă cum să cunoască şi cum să se ferească de prăpădul aces tor boale. — ^Copiii Ursuţului şi alte povestiri pentru popor*, de IOAN POP-RETEGANUL. Va face mare bucurie copiilor şi tineretului dela ţară, inima căruia sfătosul povesti tor o cunoaşte ca nimeni altul.
MĂRIA. (Rev. „Observatorul" Nr. 4 - 8 ) Beiuş 1931. Preţul: 80 Lei.
Scoţând acest număr omagial, Părinţii Asuumpţio-nişti şi-au deobligat pe toţi cinstitorii români ai Maicii proslăvite de soborul efesin acum cincisprezece veacuri, aniversarea căruia s'a făcut în acest an şi se face încă în cadrele bisericii catolice, dela răsărit şi până la apus, eu o însufleţire vrednică de Preasfânta. Material bogat si variat : contribuţii din peana celor cinci ierarhi ai bisericii noas t re ; studii t raduse sau semnate de Paul Henrjr, Gh. Pteancu, I.(oan) G(eorgescu), C. Jeglot; reproduceri caracteristice din Gala Galaction, I. Boroş, B. Cireşeanu, Miron Cristea, V. Bojor, A. Tăutu ş. a.; poezii mariane din Dante , Sandu Tudor, Voiculescu, Manioni, Caragiale, Al. P. Dafin, Eminescu : Qoethe , S. FI Marian, ş. a. fac din această t ipăritură o antologie mariană dintre cele mai drăguţe şi mai bine venite. Numeroasele ilustraţii ce o împodobesc nu fac decât să-i măriască atracţia. Bine ar fi să-şi aibă răspândirea cuvenită în cercuri cât mai largi.
T e l e f o n u l „ U n i r i i "
G. L. S a t u - M a r e . Ne bucurăm de interesul ce aveţi pentru problemele bisericeşti . Mai ales că sun tem şi noi exact de aceeaşi pă re re : slujbele noas t re bisericeşti sunt bune şi frumoase aşa cum sunt şi cum le-am moşteni t . Să ne dăm silinţa nu să le ciopârtim, ci să le facem frumos. Şi dela alţi mireni am primit păreri asemănătoare . De aceea credem de prisos să mai publicam cele trimise, din moment ce am rămas fixaţi cu toţii pe lângă acest punct de vedere şi discuţiunea o putem socoti încheiată.
N. Mediaş . Credem că dreptatea cauzei noastre este prea evidentă, decât să fie nevoie d e acţiuni mari, ca cea preconizată la Mediaş, pentru isbânda ei. Avem toată nădejdea, că M. Sa Regele, înaintea căruia arhiereii noştr i vor duce în curând durerea noastră , va lace drepta te . — De aceea, să aşteptăm până ce vom fi isprăvit toate căile paşnice. Pentruca nimeni să nu ne poată băga de vină, câ suntem tulburători ai păcii. Deocamdată deci stăm pe lângă ceeace am scris în trecut sinoadele protopopeşt i să discute temeinic şi sS protesteze categoric şi demn, la toţi câţi se cade Pe urmă vom vedea ce avem de făcut. Căci, evident, nu vom îngădui să fim călcaţi în picioare. Şi avem şi cu ce să ne apărăm!
O. Ba ia -Mare . Spuneţi , vă rugăm, redacţiei dela >Baia-Mare< că »pentru de a atinge scopuU urmărit de patronii săi liberali nu e prea cuminte să insulte preo-ţimea, aşa cum o face, în 29 Oct. unul dintre anonimii ei, care, pe deasupra, nu şt ie »ce scop urmăreşte asociaţia românilor uniţ i ; ce activitate a desfăşurate, totuşi se crede în drept a se ridica împotriva ei. — tntr 'ade-văr ar putea avea »alte lucruri mai ser ioase şi mai urgente» decât să se căanească cu astfel de exhibiţii prea liberale, dar prea puţin cerebrale !
S. S ighe t Ştim şi noi că directorul »Gazetei Maramureşene» este părintele Bîrlea. Ne place să credem însă, că nu tot ce se publică acolo are aprobarea lui. Este, de pildă, cu neputinţă ca un preot unit să îndemne pe maramureşeni , intelectuali şi ţărani, »sâ se facă apostoli ai ideilor lui N. lorga şi s ă i îngroaşe rândurile», fără să aibă un cuvânt pentru uriaşa nedreptate pe care o face bisericii noastre guvernul prezidat de acelaş N. Iorga Ar fi o prea mare absenţă dela datorie. De aceea, mai aş teptăm cu judecata Vom vedea ce va face de-acum păr. director ai gazetei, care este şi deputa t în tabăra guvernului.
Dr. S. Oradea . Confirmăm primirea abonamentului pe anul curent .
Oficiul pa roh i a l , S imand . Am primit abonamentul pe doi ani.
Oficiul pa roh i a l , Vezendn . Chităm primirea sumei de 200 Lei, abonament pe 1931.
B. Rft«boeni-f e t a t e . Am primit 50 Lei, în contul abonamentului , iar restul s'a predat >U. P «.
OficinI pa roh ia l , Ginn'.>.i. Chităm primirea abonamentului pe anul curent.
S. Oinr i tău . Am primit 200 Lei, abonament pe 1930.
Dr. L. Groşi. Am primit suma tr imisă.
In 9 Ovtomvrie a. c. a trecut la cele vecinice, Ia vârsta de 66 ani
M ă r i a P o p a n. N a n preoteasa vlduvâ
O deplâng fiiişi fícele: Dr. Emil Pop, adv., A'ud, fost prefect, Romul Pop, preot, Aiud; Virginia Popa, preotesei văduvă; Lina mir . preot Iuliu Busoiu,; Tiţi Bar. Dr. Nteolac Mareu şi familiile lor, cari totodată si mulţumesc tuturor acelor», cari pria participare la înmormântare in 11 Oct. a. c. sau în scris au luat parte la durerea lor.
in atenţia parohiilor 911 curatoratelor bisericeşti •
COMANDAŢI
C L O P O T E de ca l i t a te supe r ioa ră , la cel mai m a r e
depozi t r o m â n e s c din A r d e a l :
A L E X A N D R U A N C A c l u j , str. Regina măria no. 43. T o t a i c i : Policandre, Sfeşnice, Ornate şi
Recvizite bisericeşti, Prapori, Cărţi preoţeşti şi de rugăciuni. Diferite predici,
VERSURI LA MORŢI (cântări fu-nebrale pentru femei, bărbaţi şi
copii). Teatre poporale şi şcolare, monoloage, dialoage.
Medali i d e a luminium pt . Reuniuni , cu inscr pţ ie
d u p ă dor in ţă , e tc e tc . C e r e ţ i p r e ţ e u r e n t d e t a l i a t .
TURNATORIE DE C L O P O T E
F R I T Z K A U N T Z fost
S C H I E B & K A U N T Z S i b i u — S t r . M o r i l o r 2
Livrează clopote de biserică pe garanţie de ani îndelungaţi, turnate din material de prima calitate ca înainte de răsboiu efep-tuate în mod artistic. Experienţă îndelungată, de ani de iile, asigură o muncă
ireproşabilă şi un sunet armonios.
Cereţi oferte speciale! Pe scrisori rog a se indica adresa precisă
15—? 999
Cartea de rugăciuni: laudati pe domnul
legătură d e pânză costă numai 30 Lei, în pieie 90 Lei.
Are cuprins bogat, format mic, exterior plăcut. — Se poate
avea dela editor: C o r n e l D ă r ă b a n t h protopop onorar, paroh în Arded,
judeţul Satu-Mare.
A APĂRUT A APĂRUT
X t f i
Cetiţi şi răspândiţi; „ U N I R E A "
„Teologia pastorală de canonicui Dr, Nicolae Brîneeu, Voi. I, P ă s t o r u l ş i T u r m a (Hodegetica). Cu o prefaţă
de I. P. S Valeriu Traian Frenţiu, arhiepiscop de Ordaea. P r e ţ u l : b r o ş a t Lei 3 5 0 , l e g a t Lei 3 8 0 .
Până nu intră în comerţ, se poate avea la autor cu preţul de : Lei 280 broşat şi 310 legat. Grăbiţi cu comanda. Adres. i: Dr . N i c o l a e B r î n z e u , c a n o n i c Lugoj j . Severin.
15-25
HOFER No. 3 încetează transpiraţia Tipografia Seminarului teologic greco-catoiic—Blaj
top related