coordonator: prof . dr. gabriela dîrloman Școala superioarĂ comercialĂ „nicolae...
Post on 23-Feb-2016
84 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
MOTIVAŢIA PROIECTULUI
1) PERIOADA 2005-2014 PROGRAMUL “DECENIUL EDUCAŢIEI PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ AL NAŢIUNILOR UNITE”
a dat un impuls major preocupărilor pentru educaţia în domeniul dezvoltării durabile din numeroase ţări ale UE, prin implicarea mai accentuată a elevilor în înţelegerea problemelor actuale ale mediului și ale cetăţeniei democratice
APLICAREA
Dezvoltarea unui sistem de învăţământ continuu adaptat cerinţelor societăţii și tradiţiilor culturale locale.
AVANTAJUL EDUCAŢIEI PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ- permite legarea predării de experienţa cotidiană a elevilor, prin experienţă directă, prin implicarea activă a elevilor în investigarea societăţii și a mediului, folosind diverse metode (Beroutschachvili et al, 2004).
OBIECTIV
Integrarea Educaţiei pentru Dezvoltarea Durabilă în sistemele și programele naţionale pentru a se analiza trecerea de la consideraţii generale cu un caracter teoretic la aplicaţii practice în toate domeniile de activitate.
2) Cunoașterea valorilor democratice și a drepturilor care revin popoarelor din Europa a impulsionat declararea anului 2013 CA ANUL EUROPEAN AL CETĂŢENILOR.
OBIECTIVE identificarea valorilor și competenţelor individuale necesare
pentru a deveni cetăţean activ, cum pot fi aceste competenţe dobândite și transmise celorlalţi.
dialogul dintre toate nivelurile administraţiei publice, societatea civilă şi diverse instituţii europene, prin evenimente, conferinţe și proiecte educative care au avut loc în Europa.
definirea unei viziuni despre cum ar trebui să fie Uniunea Europeană în 2020.
CU CÂT CETĂŢENII EUROPENI ÎŞI CUNOSC ŞI ÎȘI EXERCITĂ MAI BINE
DREPTURILE DE TIMPURIU, CU ATÂT ESTE MAI BINE PENTRU
ECONOMIA ŞI SOCIETATEA EUROPEANĂ!
TIPUL DE PROIECT
PROIECT DE TIP INTERJUDEŢEAN
ŢINTA STRATEGICĂ Creşterea gradului de educaţie pentru dezvoltare durabilă și pentru educaţie democratică a elevilor prin crearea de “punţi” între Școala Superioară Comercială “Nicolae Kretzulescu” şi cele 4 licee partenere.
OBIECTIVELE PROIECTULUI
OBIECTIVUL GENERAL
Dezvoltarea personală şi acceptarea propriei individualităţi de către adolescenţi în contextul
Anului European al Cetăţenilor 2013
O1: Crearea la nivelul liceului şi a liceelor partenere a unor structuri, mecanisme şi materiale informative care permit accesul la educaţia pentru dezvoltare durabilă;
O2: Formarea unor abilități și deprinderi de educație ecologică, care să le contureze adolescenților un stil de viață sănătos
OBIECTIVE SPECIFICE
O3: Identificarea la adolescenţi a nevoilor de separare a elementelor în căutarea unui stil personal, atât psihic, emoțional cât și a modului în care se exprimă prin ținută, gesturi și limbaj;
O4: Formarea eurocompetențelor de cetățean într-o societate democratică.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București
Liceul Economic “Costin C Kiriţescu”
Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”
Colegiul Naţional “Matei Basarab”
Colegiul Tehnic de transporturi Piatra Neamţ
Institutul Qvorum pentru Democraţie Participativă
PARTENERI
GRUPUL ŢINTĂ
150 de elevi de la clasele a IXa și a Xa
BENEFICIARI DIRECŢI: 40 de elevi (câte 10 elevi de la fiecare
liceu partener)
INDIRECŢI: profesorii participanţi, cele 4 licee implicate în parteneriat, părinţii elevilor
DIAGRAMA GANTT
DURATA PROIECTULUI: 8 luni (Noiembrie 2013– Iunie 2014)
Nr.crt.
Perioada desfaşurǎrii activitǎţilor
N D I F M A M I
Perioada
desfaşurǎrii
activitǎţilor
A1. Lansarea proiectului – prezentarea activitǎţilor, stabilirea calendarului şi a responsabililor, organizarea grupelor de lucru; -prezentarea conceptului de Educaţie pentru dezvoltare durabilă X
A2. a) Dezbatere - Cetăţenia democratică în Europa b) Tradiţii si obiceiuri de Crăciun – concurs “Cel mai frumos brad de Crăciun!”- promovarea educaţiei ecologice
X
A3. Adolescenţii şi ţinuta – expomoda (ţinuta adolescentului sportiv, trendy, casual, la bal, business)
X
A4. Sesiune de training “Valori ale democraţiei” în parteneriat cu Institutul Qvorum pentru Democraţie Participativă
X
A5. Tradiţii şi familie - prezentare de Mărţişoare ecologice
X
A6. Dezbatere - Drepturile consumatorilor in Uniunea Europeană X
A7. Obiceiuri şi tradiţii din ţările membre ale UE - prezentare de costume tradiţionale şi preparate culinare specifice
X
A8. Final de proiect - Concluzii, beneficii, amintiri. X
POSTER PROIECT
PARTENERI: •Primăria din Vulcana Băi•Club Aerotin KIAI•Şcoala Japoneză din Bucureşti
METODE ȘI TEHNICI DE LUCRU CHESTIONARUL
FIȘA DE LUCRU
ESEUL
DEZBATERILE
LUCRUL ÎN ECHIPĂ
REALIZAREA AFIȘULUI PROIECTULUI
E-LEARNING
INTERNETUL
INTERVIURI
FIȘE DE FEEDBACK
FOTOGRAFII
VIDEO
CHESTIONAR DE MEDIU Nume elev:
Vă rugăm să răspundeţi la următorul chestionar. Marcaţi căsuţa corespunzătoare răspunsului (“A” sau “B”).
1. Proiectul a folosit materiale periculoase care ulterior vor fi utilizate ca materie primă, în schema operaţională, sau vor fi prelucrate ca produse? (Dacă DA, descrieţi modul în care vor fi depozitate, împachetate şi/sau transportate).
A DA B NU2. Descrieţi tipul deşeurilor rezultate în urma derulării
activităţilor proiectului, dacă este cazul.A DA B NU3. Proiectul cuprinde acţiuni întreprinse împreună de
şcoală şi comunitate pentru a reabilita mediul local.A DA B NUŞcoala dvs. este situată în zone sau locuri cu o valoare
ecologică unică (parcuri naţionale, rezervaţii naturale protejate, mlaştini, plante sau animale rare sau pe cale de dispariţie) sau protejate în mod oficial prin lege? (dacă da, descrieţi).
A DA B NU5. Sunt implicate anumite riscuri sau condiţii periculoase
pentru comunitatea locală, măsuri luate pentru a proteja sănătatea şi siguranţa în cadrul proiectului şcolar? Dacă da, descrieţi măsurile luate în vederea protejării sănătăţii şi siguranţei.
A DA B NU
REZULTATE
CREȘTEREA CU 5% A RATEI DE ACCES LA EDUCAŢIA PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI CEA DEMOCRATICĂ LA LICEELE PARTENERE;
CREAREA DE STRUCTURI, MECANISME ȘI MATERIALE INFORMATIVE LA NIVELUL LICEELOR PARTENERE PRIVIND ACCESUL LA EDUCAŢIA PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI CETĂŢENIE EUROPEANĂ;
PARTICIPAREA CA VOLUNTARI ÎN PROIECT A UNUI NUMĂR DE 150 DE ELEVI;
LOGO-UL ȘI POSTERUL PROIECTULUI;
ARTICOL MASS-MEDIA DE DISEMINARE A PROIECTULUI;
PORTOFOLIU PROIECT;
LISTE DE BUNE PRACTICI ÎN FAMILIE, ȘCOALĂ, COMUNITATE.
REALIZAREA UNUI DICŢIONAR CU TERMENI SPECIFICI (DEMOCRAŢIE, EDUCAŢIE CIVICĂ, EDUCAŢIE PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ).
SCURT ISTORIC EDC (EDUCAŢIE PENTRU CETĂŢENIE DEMOCRATICĂ).
EVALUAREA PROIECTULUII. EVALUAREA INTERNĂ A PROIECTULUI Pentru fiecare activitate se completează fişa de activităţi şi proiecte care cuprinde: - titlul, perioada de desfăşurare şi locul (proiectat-realizat), - participanţi (estimat-realizat), - obiectiv (propus-atins), - concretizare în materiale informative, materiale de promovare, publicaţii (propuse-realizate).
II. EVALUAREA EXTERNĂ A PROIECTULUI (INDICATORI)- număr efectiv de participanţi raportat la număr estimat;- rapoarte intermediare;- calendarele și calitatea realizării pliantului, a afișului;- număr de știri în mass-media.
SUSTENABILITATEA PROIECTULUI
Continuarea proiectului prin
ATRAGEREA DE NOI PARTENERI!
CONCLUZII
este un EXEMPLU DE BUNE PRACTICI în vederea promovării Educaţiei pentru Dezvoltare Durabilă şi a celei democratice în şcoli şi licee;
permite asigurarea resurselor pentru INTRODUCEREA ÎN ŞCOLI A EDUCAŢIEI PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ, aşa cum s-a precizat la Conferinţa Mondială pentru Mediu privind Dezvoltarea Durabilă de la Johannesburg din 2002;
Proiectul„EUroADOLESCENT,
EUroCETĂȚEAN!”
ABORDEAZĂ SISTEMIC EDUCAŢIA DEMOCRATICĂ ŞI CEA ECOLOGICĂ
(ca părţi componente ale Educaţiei pentru Dezvoltare Durabilă) în funcţie de vârsta elevilor, de nivelul de cunoaştere a problemelor actuale ale mediului;
formează DEPRINDERI ACTIVE relevante pentru viaţa elevilor şi pentru flexibilitatea în relaţiile cu schimbările din societate;
cultivă prin intermediul Educaţiei pentru Dezvoltare Durabilă un SISTEM DE VALORI ELEVILOR, valorile ajutând elevii să realizeze un concept mai bun despre sine;
poate da putere elevilor să-şi ÎMBUNĂTĂŢEASCĂ CALITATEA VIEŢILOR lor, a familiilor lor şi a celorlalţi;
le dă elevilor puterea să acţioneze şi să simtă că ei contează, CLARIFICÂND LEGĂTURILE DINTRE SĂNĂTATEA INDIVIDUALĂ, FAMILIALĂ ŞI MEDIU, trezindu-le INTERESUL FAŢĂ DE LUMEA ÎNCONJURĂTOARE.
„NU PUTEM SCHIMBA PE ALŢII, DAR DACĂ NE PUTEM SCHIMBA
PE NOI ÎNȘINE, PUTEM ÎNCETA
SCHIMBAREA ÎNFĂŢIȘĂRII PĂMÂNTULUI!” Melodie Beattie
Vă mulţumesc!
top related