audit public intern
Post on 31-Oct-2014
230 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
CUPRINS
Capitolul I. CONCEPTUL DE AUDIT FINANCIAR – FORME, APARIȚII ȘI EVOLUȚIE ISTORICĂ.....................................................................................................3
1.1. Audit financiar............................................................................................................3
1.1.1. Noțiunea de audit financiar și obiectivele auditului finaciar...............................3
1.1.2. Tipuri de audit......................................................................................................4
1.1.3. Categorii de auditori.............................................................................................4
1.2. Definirea conceptului de audit intern.........................................................................5
1.3 Evoluția auditului intern..............................................................................................8
1.4. Trasăturile auditului intern.......................................................................................10
CAPITOLUL II. ASPECTE ORGANIZATORICE PRIVIND ACTIVITATEA DE AUDIT PUBLIC INTERN...............................................................................................14
2.1 Contextul general.......................................................................................................14
2.2. Obiectivele și sfera de activitate a auditului public intern........................................14
2.3. Organizarea auditului intern.....................................................................................14
2.3.1.Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI).....................................................15
2.3.2. Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public..................................16
Intern (UCAAPI)..........................................................................................................16
2.3.3.Compartimentul de audit public intern...............................................................17
2.4. Tipurile de audit intern.............................................................................................17
2.5. Desfășurarea auditului intern....................................................................................18
2.6. Statutul, numirea, obligațiile și interdicțiile auditorilor interni................................21
Capitolul III. PREVEDERI ALE STANDARDELOR PRIVIND EXERCITAREA AUDITULUI PUBLIC INTERN.....................................................................................23
Capitolul VI. BIBLIOGRAFIE........................................................................................25
2
Capitolul I. CONCEPTUL DE AUDIT FINANCIAR – FORME, APARIȚII ȘI EVOLUȚIE ISTORICĂ
1.1. Audit financiar
1.1.1. Noțiunea de audit financiar și obiectivele auditului finaciar
Termenul de audit derivă din limba latină, de la cuvântul audit - auditare, care are
semnificația „a asculta”, dar găsim menționări despre audit încă de pe vremea asirienilor,
egiptenilor, din timpul domniei regelui Carol cel Mare sau a monarhului Eduard I al
Angliei.1 S-a constat faptul că, de-a lungul timpului, și în România s-au realizat activități
de audit, dar sub alte denumri.
Prin audit, în general, se înțelege activitatea profesională de examinare a unei
informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente prin raportatea la
o normă, standard de calitate.2
Prin urmare, auditul financiar se poate definii ca fiind: „Verificarea și certificarea
conturilor anuale, a situațiilor financiare, de catre un profesionist competent și independent
în vederea exprimării opiniei acesteia asupra realității datelor cuprinse în documentele de
sinteză”.3
Obiectul oricărei activități de audit, îl reprezintă îmbunătățirea utilizării informației.
Elementele fundamentale ale unei activități de audit, care definesc veridicitatea
activității sunt:
a) Analiza trebuie să fie strict o examniare profesională;
b) Obiectul analiziei poate fi orice informație indiferent de domeniul de provenință;
c) Scopul analizei unei informații este cel de a exprima o opinie asupra acesteia;
d) Calitatea analizei exprimate: trebuie să fie motivată și responsabilă, ceea ce presupune ca
persoana care efectuază această examinare să fie o persoană independentă și responsabilă
pentru activitatea sa4;
1 Marcel Ghiță, Marin Popescu- Auditul intern al instituțiilor publice: teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 23.2 Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 14.3 Ioan Gheorghe Țară – Auditul Financiar, Editura Graf Net, Oradea, 2006, pagina 3.4 Ioan Oprean - Întocmirea şi audierea bilanţului contabil , Editura Intelcredo Deva, 1997, pagina 15.
3
e) Analiza trebuie să se facă după anumite reguli stabilite înainte, cuprinse într-un standard
sau o normă legală care constituie un criteriu de calitate.5
Organizaţiile profesioniste internaţionale şi cele naţionale din domeniul de control,
audit şi contabilitate, precum: organizaţii naţionale ale experţilor contabili, Federaţia
Internaţională a Contabililor (I.F.A.C) şi Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme
de Audit (INTOSAI) au emis „standarde” cuprinzând lămuriri conceptuale şi cele mai
bune practici.
1.1.2. Tipuri de audit
„Auditul operațional” are ca scop principal realizarea unei analize a riscurilor și a
deficiențelor cu scopul de a emite recomandări sau propuneri de noi strategii pentru
îmbunîtățirea perfomanțelor întreprinderii. Auditorilor nu le este permis să aibe vreo
legătură cu gestiunea entității auditate, ca urmare ei nu pot exercita misiuni de audit
operațional decât în cadrul altor firme pe bază de contract.
„Auditul de gestiune” are ca scop depistarea unei fraude sau judecarea critică a unei
operațiuni de gestiune sau a rezultatelor unei entități. A se remarca faptul că, deși auditorul
poate să semnaleze în cadrul misunii de audit o fraudă sau o neregularitate, el nu conduce
misiunea de audit în acest sens.
Alte tipuri de audit: nevoile entităților au determinat auditorii să se specializeze,
propunând un serviciu complet în domenii și activități diverse, precum: mediu, social,
contabil etc.
Clasificarea auditorilor se realizează conform cu obiectivele urmărite și a
specialiștilor care participă la realizarea lor.
1.1.3. Categorii de auditori
Auditorii pot fi caracterizați ca fiind actorii care efectuează activitatea de audit, ei
dobândesc această calitate prin atribuirea ei de către Camera Auditorilor Financiari din
România. Auditorul întreprinderii poate fi extern sau intern.
Auditorul extern este realizat de către o persoană statutară, un funcționar sau un terț,
pe baza unui contract cu entitățea auditată.
5 Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 14.
4
- Auditorul legal sau controlorul legal (expresii franceze luate din texte oficiale ale UE) sau
auditorul statutar (expresie britanică luata din texte oficiale ale UE) este auditorul care are
misiunea descrisă prin lege, iar activitățile sale reprezintă o misiune generală sau de bază;
- Tipurile de misiuni de audit prezentate mai sus pot fi exercitate și de către un
funcționar al statului, mai puțin activitatea de audit legal;
- Auditorul contractual realizează misiunea de audit în urma încheierii unui contract cu
entitățea ce urmează a fi auditată.
Auditorul intern este un angajat al enității. Chiar daca inițial era răspunzător de
misiuni legate de buna calitate a informațiilor financiare, în zilele noastre, el este
responsabil de misiuni de audit operațional, de cercetarea nivelului de adecvare și a
metodei de implementare a procedurilor interne în cadrul entității.
1.2. Definirea conceptului de audit intern
În anul 1999, IIA s-a emis o noua definiție a auditului intern, ca rezultat al unui
studiu realizat pe 800 de studenți și coordonat de auditorii universităților australiene.
Această definiție sună astfel: „Auditul intern este o activitate independentă și obiectivă,
care dă unei organizații o asigurare în ceea ce privește gradul de control deținut asupra
operațiilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătății operațiunile, și contribuie la adăugarea unui
plus de valoare. Auditul intern susține organizația să își realizeze obiectivele, evaluând,
printr-o abordare sistematică și metodică, procesele sale de management al riscurilor,
procesele de control și de conducere a întreprinderii, și făcând propuneri pentru a le
consolida eficacitatea”6.
Unii autori asociază cuvântul „activitate” cu audit intern, înlocuind astfel termenul
funcție care putea crea neregularitați în cadrul nivelelor ierarhice, luând în considerare
faptul că o activitate este mai rudimentară decât o funcție.
În „Cuvintele Auditului” există următoarea definiție, și anume: „auditul intern este
în cadrul unei organizații o funcție - exercitată într-o manieră independentă și cu mandat
de evaluare a controlului intern. Acest demers specific concurează cu bunul control asupra
riscurilor de către responsabili”7.
Legea nr 672/2002 privind auditul public intern în România adoptă definirea
elaborată de IIA în anul 1999. Majoritatea specialiștilor consideră că această formulare
mai poate fi revizuită dar consideră că momentan formularea este satisfăcătoare.
6 http://www.iia.org.uk/en/Knowledge_Centre/global_professional_guidance/Definition.cfm7 Le mots d’audit – IFACI_IAS, editions Liaisons Paris, 2000.
5
Luând în considerare cele prezentate mai sus, se poate afirma faptul că auditul intern
a cunoscut transformări succesive de-a lungul timpului pâna la definitivarea stabilirii
conceptului.
Din analiza evoluției funcției auditului intern, putem evidenția 3 elemente necesare
pentru enitatea auditată:
- Consiliere managerială
- Ajutor acordat salariațiilor, fără a-i judeca
- Independență și obiectivitate a auditorilor interni
a) Consiliere managerială
Auditul intern este o activitate ajutătoare pentru sistemul managerial, pentru a-i
permite să își desfășoare activitățile într-un mod cât mai eficace. Componenta de
consiliere corespunzătoare auditului intern, este elementul care îl distinge de orice ramură
a activității de control sau inspecție, dovedind tendințe de o continuă evoluție8.
Putem constata faptul că, managerul este ajutat de auditor prin consiliere pentru a
găsi soluții pentru problemele existente, să asigure un control mai eficient al activitățiilor
și acțiunilor sale. Această consiliere se realizează prin asistarea managerului în abordările
practice, analiza ansamblului și emiterea unei judecăți asupra instrumentelor și tehnicilor
folosite, precum: reguli, proceduri, tipuri de organizare ș.a, toate acestea având ca scop
îmbunătățirea sistemului de control intern.
Drept urmare, este de știut că auditorul intern consiliază, asistă, recomandă, dar nu
decide, scopul lui fiind cel de a aduce un plus asupra activității de control pe care fiecare
manager o întreprinde, cu scopul atingerii obiectivelor de control intern. Pentru
îndeplinirea acestor atribuții, persoana responsabilă de audit intern, decretă de o serie de
competențe față de manager, și anume:
- Standarde profesionale internaționale;
- Experiență în domeniu, care denotă autoritate;
- Eficacitate prin tehnici și instrumente folosite;
- Autonomia asigurată prin independență profesională care îi permit să conceapă ipoteze și
să formuleze recomandări;
- Detașare în gândire și examinare de constrângerile și obligațiile unei activități permanente
de gestionare a unui loc de munca curent.9
b) Ajutor acordat salariațiilor, fără a-i judeca
8Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 31.9 Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 32.
6
Acesta se referă la consilierea concretă și univocă acordată managerului de către
auditorii interni.
În cadrul unei entități cu o puternică cultură de audit intern, activitatea de audit
intern este privită ca fiind o activitate benefică pentru enitate, spre deosebire de entitățile
pasibile de riscuri importante, care nu sunt în concordanță cu reglementările de bază, și
care au o eficaciate scăzută datorită anumitor factori. În cazul acestor enități, managerul
responsabil va fi evaluat și apreciat în funcție de constatările auditorului intern.
În cele mai multe cazuri, activitatea de audit intern este menită se evidențieze
ineficacitate, ineficiență în sistem sau posibilități de îmbunătățire a activităților și a
problemelor manageriale existente, dar există unele motive pentru care managerul nu ar
trebui să fie adus direct în discutie:
- Obiectivul activității de audit intern se bazează pe un control asupra activităților și este
menit să aducă sugestii pentru îmbunătățirea perfomanței și atingerea obiectivelor. Chiar
dacă managerul este judecat pe baza raportului de audit, nu acesta este obiectivul urmărit.
- Constatările în urma raportului de audit nu trebuiesc puse în fața celui auditat. Dacă acest
lucru este necesar, trebuie avut grijă la modul în care se realizează, încercând să se
abordeze situația într-o manieră cât mai pozitivă. De exemplu, în cazul în care în urma
activității de audit intern se constată o neregularitate importantă, aceasta trebuie adusă la
cunostință managerului, care o va solutiona în cel mai scurt timp posibil. În acest caz
disfuncția semnalată, a dus la îmbunătățirea sistemelor și la corectarea neregularităților.
- Responsabilitățile auditorului intern trebuie să cuprindă faptul că, adesea analiza cauzelor
unei neregularități, scoate la iveală existența unor slăbiciuni asupra cărora responsabilul nu
are control total. Astfel, se poate observa că, soluțiile ar trebui să vină pe cale ierarhică.
c) Independență și obiectivitatea totală a auditorilor interni
Atunci când se exercită activitatea de audit intern, nu trebuie să existe presiuni și
influențe care ar putea dăuna atingerii obiectivelor stabilite. Standardele profesionale de
audit definesc principiul independenței din 2 perspective:
- Independența comportamentului în cadrul organizației;
- Independența auditorului intern.10
Independența comportamentului în cadrul organizației, se referă la faptul că
auditorul intern ar trebui să fie subordonat celui mai înalt nivel ierarhic.
10 Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 33.
7
Independența auditorului intern se poate realiza prin obiectivitate în practicarea
activităților și independență pe activitățile pe care le auditează. Independența trebuie să
aibă la bază evitarea supraîncărcării cu activități care nu le sunt specifice, de exemplu:
acțiuni de control financiar propriu zis.
Problema care poate să apară în situați similare este cea conform căreia auditorii
aflați în această situație nu mai pot audita domeniu respectiv din motivul pierderii
independenței și a obiectivității.
Independența și obiectivitatea sunt devieri ale funcției de audit intern, care afectează de-a
lungul timpului eficiența și exactitatea muncii. De exemplu: nu putem fi și medic și
pacient fără a emite un diagnostic subiectiv.
Neîncalcarea standardului referitor la independență implică anumite reguli:
- Auditul intern nu are voie să dețină în subordine nici un serviciu operațional;
- Auditorul intern trebuie să aibă acces tot timpul la orice persoană indiferent de nivelul
ierarhic, precum și la bunuri, informații sau ansamble electronice de calcul;
- Concluziile pe care le emite nu sunt măsuri impuse sistemului de management;
- Independența și obiectivitatea sunt discutabile, mai ales din pucntul de vedere al
auditorilor interni care au probleme cu întelegerea deplină a acestor concepte atunci când
se situează într-un sistem ierarhic.
În realitate, independența auditorului intern este constrânsă de o limitare dublă:
- Auditorul intern la fel ca orice al răspunzător din organizație trebuie să se supună
strategiei și politicii Direcției generale;
- Auditorul intern trebuie să fie independent atunci când realizează o misune de audit dar în
același timp el este constrâns de standardele de audit pe care trebuie să le respecte. Cu alte
cuvinte, el este obligat să își impună în mod conștient neîncalcarea standardelor
profesionale.
1.3 Evoluția auditului intern
Rolul originar al Institutului Auditorilor Interni (IIA) a fost cel de standardizare a
activităților de audit intern, pornind de la caracterizarea conceptelor, denifirea obiectivelor
și continuând cu organizarea și exercitarea acestora.
Cu timpul s-a observat o mișcare a obiectivelor auditului intern, mai exact trecerea
de la trimiterea de informații pentru manager, la o cooperare cu auditul extern.
8
Încă din 1950, IIA a elaborat norme proprii de audit intern diferite de cele de audit
extern. În anul 1970 aceste norme au devenit mai generale și s-au contrurat în standarde de
audit intern. Acestea se află într-o permanentă transformare datorită provocărilor cu care
se confruntă societatea aflată în mișcare continuă.
În anul 1941, J. B. Thurston care a devenit primul președinte al IIA, a previzionat că
perspectiva cea mai reușită a auditului intern va fi „asistența managerială”. În 1991,
Joseph J. Mossis președintele IIA concretizează remarca făcută de către J. B. Thurston, și
anume: „ este clar pentru cei care lucrează în cadrul funcției de Audit Intern că acesta are
un rol vital de jucat ajutând conducerea să ia în mână hățurile controlului intern”11.
Chiar dacă s-a putut remarca o evoluţie orientată spre o implicare mai semnificativă
în asistenţa managerială, fundaţia funcţiei de audit intern este afectată de unele contradicţii
şi defectări inevitabile şi fireşti oricărui început. Explicaţii pentru acest fenomen se pot
găsii în cartea lui Jacques Renard, şi anume:
- Un exces în mediatizarea termenului de „audit”, care are o influenţă semnificativă asupra
tuturor categoriilor de specialişti, cuvânt cu un mare impact asupra celor ce îl folosesc,
lasându-le impresia că se situează cu mult în faţa progresului şi a tehnici. Cuvântul audit
se poate integra în orice context, dând un aer savant celor ce îl folosesc, ba chiar mai mult
chiar şi în unele universități au apărut discipline a căror denumire începe astfel: „audit”.
- Auditul intern nu se numeşte întotdeauna audit intern12, acest lucru depinde mult şi de
cultura organizațională, de practica în domeniu, de tradiţii şi obiceiuri. În aceasta idee,
putem găsi termeni precum: inspecţie, verificare internă, control financiar sau conrol
intern. Utilizarea acestor multitudini de termeni crează confuzii în special în rândul
managerilor.
În ciuda acestor confuzii inevitabil apărute şi a disfuncţiilor ocazionate, practicienii
auditului intern observă evoluția rapidă și favorabilă a acestuia, obiectivele sunt atinse iar
activitatea de audit devine un sprijin managerial.
Auditorii şi managerul trebuie să fie remarcaţi ca şi parteneri nu ca şi adversari,
trebuie să colaboreze pentru atingerea unor obiective comune şi eficientizarea sistemului
managerial.
Auditul intern se află pe ultima treaptă ierarhică a sistemului de control intern,
deoarece competenţele profesionale ale auditorului intern aduc beneficii pentru entitate, 11Jacques Renard, Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisations, Paris, France, 2002, tradusă în România printr-un proiect finanțat de PHARE, sub coordonarea Ministerului Finanțelor Publice, București, 2003, pagina 1.12 Jacques Renard, Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisations, Paris, France, 2002, tradusă în România printr-un proiect finanțat de PHARE, sub coordonarea Ministerului Finanțelor Publice, București, 2003, pagina 16.
9
printr-o evaluare sistematică bazându-se pe standarde de audit şi a celor mai bune practici,
a politicilor, a procedurilor şi operaţiilor efectuate de entitate13.
1.4. Trasăturile auditului intern
Exercitarea unei activităţi de audit în cadrul unei entităţi presupune luarea în
considerare a urmatoarelor caracteristici: universalitatea, independența şi periodicitatea.
a) Universalitatea funcţiei de audit intern ar trebui percepută în referință cu aria de
aplicabilitate, sensul, rolul şi profesionismul persoanelor cu implicare în executarea acestei
funcţii14.
Auditul intern se găsește şi funcţionează în fiecare organizaţie, indiferent de sectorul
de activitate a acestora. S-a înființat având la bază practica întreprinderilor multinaţionale,
ca apoi să fie asimilat celor naţionale, după care s-a ajuns în administraţie. În România,
auditul intern este obligatoriu instituţiilor publice şi structurilor subordonate acestora,
rămânând la nivel de recomandare entităţilor din sistemul privat.
Auditul intern se diferă față de cel financiar prin faptul că deține o arie mai extinsă,
având în compoziția lui toate activităţile desfăşurate în cadrul entităţii, pe când cel
financiar își exercită activitățile în domeniul financiar şi contabil. Din cele prezentate
rezultă universalitatea funcţiei de audit intern.
Luând în considerare rezultatele obținute în urma exercitării practicii în domeniul
financiar-contabil, putem afirma că 20-25% din activităţile susținute în acest domeniu fac
obiectul auditului intern. Se poate concluziona faptul că acolo unde găsim control intern,
găsim şi audit intern luând în considerare faptul că ,,materia primă" a auditului intern
poate fi considerată a fi controlul intern. Făcând o analogie la cele prezentate mai sus,
auditul intern are obiectivul de a estima controlul intern, iar controlul intern la rândul lui
este universal, putem afirma că şi auditul intern este universal.
13 Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 28.14 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 36.
10
Funcţia de audit intern s-a transformat într-o funcţie de asistenţă managerială, cu
ajutorul căreia auditorii interni oferă suport managerilor să cunoască bine celelalte funcţii
şi toate activităţile, indiferent de nivelul ierarhic ocupat. Luând în considerare faptul că
pozițiile de management sunt din ce în ce mai des întâlnite şi asistenţa s-a întins în toate
domeniile şi se referă la toate activităţile. Din această cauză standardele de audit intern
subliniază că într-un serviciu de audit intern se cuvine să căutăm toate căile pentru a
efectua activitatea de audit în toate activităţile, cu acest prilej trebuie să avem specialişti
din toate culturile, nu din toate specializările.
Normele internaţionale subliniază că auditorul intern nu este obligat să aibe
cunoștințe cu privire la toate meseriile din lume, pe motiv că oricât de priceput ar fi și
indiferent de efortul depus, acesta nu poate să fie la fel de priceput ca cel care face zilnic
aceleași activități.
Specialitatea auditorului intern este sistemul de control intern,15 însă pentru a-şi putea
exercita activitatea acesta trebuie să înțeleagă mediul pe care-l auditează, cadrul legislativ
şi normativ şi să cunoască cultura organizaţiei.
În cadrul unui compartiment de audit intern nu se găsesc oameni care se pricep la
toate. Se vor afla specialişti care cunosc cultura managerială, financiar-contabilă,
informatică sau alte culturi necesare entitătii. Prin urmare un auditor informatician va fi
recunoscut de către informaticienii departamentului supus auditului doar dacă este un
specialist. Auditorul informatician se poate numi un informatician care a aprofundat
auditul intern, şi nu invers.
b) Independența auditorului intern se referă la faptul că acesta ar trebui să dețină un
mod de gândire care nu este constrâns, lipsit de idei preconcepute, de exemplu: „totul
merge foarte bine sau totul merge foarte prost".
Auditorul intern nu poate avea funcția de controlor, deoarece în momentul în care va
efectua auditul, va realiza control financiar de gestiune, şi nici funcția de inspector,
deoarece în acest caz se va purta asemnea unui un inspector fiscal. În același timp,
auditorul intern nu poate fi manager sau o persoană care efectuează procesul de achiziţii.
Auditul intern se definește ca fiind o activitate independentă, de asigurare a
îndeplinirii obiectivelor şi de consultanţă, concepută în scopul de a adăuga valoare şi de
a îmbunătăţi activităţile unei organizaţii.16 Așadar funcţia de audit intern, cu prilejul
evaluării controlului intern, precizează:
15 Dr. ec. Constantin Iaţco – Audit financiar, Suport de curs, Universitatea Alexandru Ioan Cuza,FEAA, Iași, 201116 Ibid., op. Cit.
11
- dacă controlul intern a descoperit toate riscurile;
- dacă s-au descoperit procedurile potrivite pentru toate riscurile gasite;
- dacă există un deficit de controale în anumite activităţi;
- dacă se efectuează controale redundante;
- pe urmă elaborează recomandări pentru toate aceste constatări şi concluzii
asupra controlului intern folosindu-se de raportul de audit, care va fi transmis
managerului.
Auditul intern poate să sprijine o organizaţie în îndeplinirea obiectivelor, prin
realizarea unei abordări sistematice și disciplinate în estimarea şi remedierea eficacităţii
managementului riscului, controlului intern şi mecanismului de conducere. În același timp,
auditul intern dă departamentelor existente în organizaţie, consiliului director și consiliului
de administraţie o părere independentă şi obiectivă, cu privire la managementul riscului,
controlului şi guvernării, calculând şi apreciând eficacitatea lor în realizarea obiectivelor
organizaţiei.
Auditul intern deține trei preocupări principale:
- informează managementul situat la cel mai înalt nivel, deoarece acesta poate
lua decizii, mai exact, directorului executivului sau consiliului de administraţie;
- realizează o evaluare, controlează și revizuiește din nou sistemul de control
intern;
- acordă consiliere cu scopul de a realiza o îmbunătăţire a managementului
bazându-se pe analiza riscurilor specifice activităţilor auditabile.
Auditul intern face parte din cultura organizaţiei în momentul în care managerul
apelează la auditori. Prin acest mod auditul intern se transformă într-o funcţie
responsabilă, definită prin independenţă.
c) Periodicitatea auditului intern - se definește ca fiind o funcţie fixă în cadrul
entităţii, o funcţie ciclică pentru cei auditaţi. Frecvenţa cu care se desfășoara auditul
va fi precizată de activitatea de evaluare a riscurilor. Așadar auditorii interni au libertatea
de a audita o entitate 8-12 săptămâni ca apoi să se reîntoarcă după o perioadă de 2-
3 ani, bazându-se pe demersul riscurilor.
12
În această privință trebuie să avem la dispoziție un sistem de măsurare a riscurilor.
Acest sistem este planul de audit, care se efectuează pe perioade strategice, în mod normal
de 5 ani, structurat anual şi care conține fiecare activitate. Diferenţa apare în momentul în
care anumite activităţi vor fi auditate o dată, iar altele de mai multe ori, luându-se în
considerare evaluarea riscurilor. În urma analizei planului de audit se fixează numărul de
auditori, iar în funcție de numărul acestora se aleg riscurile care vor fi tratate şi cele la care
se va renunţa pentru moment.
Periodicitatea auditului intern nu semnifică jumătate de normă, ci simbolizează
faptul că auditorul intern poate reveni oricând acolo unde apreciează că ar fi nevoie.
Auditul intern este o funcţie periodică pentru că se efectuează potrivit unui plan şi
bazându-se pe unele programe de activitate anunțate şi aprobate anticipat.
Auditul intern susține entităţile în atingerea obiectivelor, ceea ce se efectuează
printr-o organizare metodică şi sistematică a procesului de audit, având ca scop
îmbunătăţirea controlului şi proceselor de conducere la diferite intervale.
Auditul intern trebuie să aibe în vedere obiectivele generale, precum și alte
elemente:
- existenţa unor neînțelegeri între diferite niveluri ierarhice ale organizaţiei;
- existenţa unor probleme care descurajează oamenii să lucreze productiv ş.a.
Activitatea de audit intern se caracterizează ca fiind o activitate programată, care se
efectuează conform cu standardele, cu scopul de a aduce rezultate şi se efectuează având la
bază un program în care toate ideile auditorului vor fi adunate într-un raport constructiv,
care va înfățișa un câștig pentru organizaţie.
Procesul de audit intern ar trebui realizat periodic, urmând pașii corespunzători şi să
ia în considerare toate activităţile sau programele din cadrul entităţii, nu doar lucrurile
favorabile. Acest proces trebuie structurat şi programat având ca obiectiv conducerea la
creșterea calității controlului intern şi a sistemului de conducere. Auditul are ca scop
facilitarea si susținerea managementului de linie să-şi crească calitatea activităţilor
funcţionale bazându-se pe analiza riscurilor.
Sfaturile şi opinia auditului intern sunt folositoare managementului indiferent de
nivelul ierarhic, un rol important având recomandările care ar putea duce la o îmbunătăţire
potenţiala în procesul de management al riscului, care vor fi auditate din nou de către
auditor cu ocazia revenirii sale, lucru benefic organizaţiei.
13
Auditorii nu auditează persoane, ci sisteme, entităţi, programe, activităţi ş.a., drept
urmare rapoartele de audit nu cuprind nume şi fapte. Aceasta nu specifică faptul că auditul
intern nu are implicaţii asupra persoanelor. În cazul în care sunt descoperite
disfuncţionalităţi, neregularități sau fraude, persoanele responsabile de activităţile
respective vor avea dificultăți. Persoanele vor fi inspectate de către compartimentul de
inspecţie şi astfel se va stabili stabili dacă au fost legi sau regulamente încălcate.
14
CAPITOLUL II. ASPECTE ORGANIZATORICE PRIVIND
ACTIVITATEA DE AUDIT PUBLIC INTERN
2.1 Contextul general
Prin Legea nr 672/2002 privind auditul public intern17 și Ordonanța Guvernului nr.
37/2004 pentru modificarea și completarea reglementarilor privind auditul intern18, a fost
reglementat auditul intern la entitățile publice, cu privire la formarea și utilizarea
fondurilor publice și administrarea patrimoniului public, ca activitate funcțional
independentă și obiectivă.
2.2. Obiectivele și sfera de activitate a auditului public intern
Conform art 3.din Legea nr 133/200219, obiectivele auditului public intern sunt
îmbunătățirea managementului instituțiilor prin:
a) asigurarea obiectivă și consilierea, menite să îmbunătățească sistemele și activitățile de
management fară ca auditorul intern să iși asume responsabilități manageriale;
b) îmbunătățirea eficacității sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a
controlului și a proceselor de guvernanță, prin sprijinirea atingerii obiectivelor enitității
publice folosind o abordare sistematică și metodică.20
2.3. Organizarea auditului intern
Conform art. 4 al legii menționate mai sus, auditul public intern este organizat
astfel:
a) Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI);
b) Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI);
c) Comitetele de audit intern;
d) compartimentele de audit public intern din entitățile publice.
17 Publicată în Monitorul Oficial al României, nr 953, din 24 decembrie 200218 Publicată în Monitorul Oficial al României, nr 91, din 31 ianuarie 200419 Publicată în Monitorul Oficial al României, nr 953, din 24 decembrie 200220 Marcel Ghiță – Auditul Intern, Editura Economică, pagina 91
15
2.3.1.Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI)
Funcționează pe lângă Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern
(UCAAPI), având caracter consultativ cu rol de a acționa în vederea definirii strategiei și a
îmbunatățirii activității de audit intern în sectorul public.
CAPI este construit din 11 membrii aleși pe viață, în urma unui proces de selecție pe
baza ordinului ministerului finanțelor publice, având urmatoarea structură:
a) președintele Camerei Auditorilor Financiari din România;
b) profesori universitari cu specialitate în domeniul auditului public intern — 2 persoane;
c) specialiști cu înaltă calificare în domeniul auditului public intern — 3 persoane;
d) directorul general al UCAAPI;
e) experți din alte domenii de activitate, respectiv contabilitate publică, juridic, sisteme
informatice — 3 persoane;
f) un reprezentant din conducerea structurilor asociative ale autorităților publice locale21.
Principalele atribuții ale CAPI sunt :
- tratează proiectele strategice de dezvoltare în cadrul domeniul auditului public intern şi își
expune opinia în legătură cu direcţiile de extindere a acestora;
- tratează și își expune opinia în legătură cu actul normativ emis de UCAAPI în domeniul
auditului public intern;
- tratează şi avizează raportul anual cu referire la activitatea de audit public intern şi îl
transmite Guvernului;
- își dă avizul asupra planului misiunilor de audit public intern de interes naţional cu
implicaţii multisectoriale;
- tratează şi eliberează o opinie cu privire la rapoartele de audit public intern de interes
naţional cu implicaţii multisectoriale;
- examineză seriozitatea și importanţa enunțării recomandărilor de către auditorii interni în
situația în care există o diferență între punctele de vedere ale auditorilor interni și
conducătorului structurii supuse auditării;
- investighează înțelegerea de colaborare dintre auditul intern şi cel extern cu privire la
ajungerea la un punct comun a ceea ce semnifică conceptele utilizate și a utilizării
standardelor din domeniu și asigurarea unei pregătiri profesionale comune a auditorilor;
- își dă avizul asupra numiri şi revocari directorului general al UCAAPI22;
21 Marcel Ghiță – Auditul Intern, Editura Economică, pagina 9222 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 97
16
2.3.2. Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public
Intern (UCAAPI)
UCAAPI a fost creată de către Ministerul Finanțelor și structurată pe compartimente
de specialitate cu scopul de a coordona activitatea de audit public intern la nivel național.
La conducerea acestei structuri se află un director general care este un funcționar
public cu înaltă calificare profesională în domeniul financiar – contabil şi al auditului, și
este numit de Ministrul Finanţelor Publice cu avizul Comitetului pentru Audit Public
Intern (CAPI). El trebuie să dovedească o competenţă profesională corespunzătoare şi să
respecte cerinţele Codului cu privire la conduita etică a auditorului intern.
UCAAPI are următoarele roluri principale:
- monotorizarea la un nivel național a activității de audit public intern pentru care emite,
guverneză și practică o strategie omogenă;
- emite cadrul normativ cu privire la domeniul auditului public intern;
- dezvoltă şi implementează proceduri şi metodologii uniforme, bazate pe standardele
internaţionale, inclusiv manualele de audit intern;
- elaborează teorii în branșa riscului managerial;
- emite Codul cu privire la conduita etică ce trebuie respectată de către auditorul intern;
- avizează normele metodologice specifice diferitelor sectoare de activitate în domeniul
auditului public intern;
- elaborează mecanismul de comunicare a rezultatelor activităţii de audit public intern şi
dezvoltă raportul anual luând în considerare rapoartele recepționate;
- realizează misiuni de audit public intern cu folos naţional cu tangențe multisectoriale;
- verifică modul de respectare a normelor, instrucţiunilor şi a Codului cu privire la conduita
etică a auditorului intern de către compartimentele de audit public intern şi poate lua
măsurile rectificative necesare, în colaborare cu conducătorul instituției publice în cauză;
- conduce structura de recrutare şi pregătire profesională în cadrul activității de audit public
intern;
- aprobă desemnarea sau demirea conducătorilor compartimentelor de audit public intern a
entităţilor publice;
- colaborează cu diverse alte instituţii şi autorităţi publice din țară, precum și cu Curtea de
Conturi;
17
- colaborează cu autorităţile şi organizaţiile de control financiar public ale altor state, de
asemenea și cu Comisia Europeană23.
2.3.3.Compartimentul de audit public intern
Se organizează astfel:
- Datoria constituirii cadrului organizatoric şi funcţional indispensar desfăşurării activităţii
de audit public intern, îi revine conducătorului instituţiei publice sau, după caz, organului
de conducere colectivă;
- În cazul instituţiilor publice mici, care nu se afă în subordinea altor entităţi publice,
auditul intern se reduce la practicarea activității de audit de regularitate şi se realizează de
Ministerul Finanţelor Publice prin compartimentele sale de audit public intern;
- Șeful entităţii publice subordonate poate construi şi păstra un compartiment funcţional de
audit public intern, avînd consensul entităţii publice de la nivelul ierarhic imediat superior,
dacă acest compartiment nu se constituie, misiunea de audit a entităţii respective va fi
realizată de către compartimentul de audit public intern al entităţii publice situată la un
nivel ierarhic imediat superior;
2.4. Tipurile de audit intern
În România sunt prevăzute prin lege 3 tipuri de audit intern, și anume: audit de
sistem, audit de performanță și audit de regularitate.
Auditul de sistem se caracterizează ca fiind o evaluare în profunzime a sistemelor
de conducere și control intern, având ca obiectiv stabilirea funcționării economice,
eficiente și eficace pentru semnalarea problemelor și exprimarea recomandărilor care vor
duce la soluționarea acestora.
Auditul performanței analizează dacă criteriile fixate pentru atingerea obiectivelor
și a atribuțiilor entității publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor, și evaluează
dacă rezultatele sunt în concordanță cu obiectivele.
Auditul de regularitate reprezintă evaluarea operațiilor asupra acțiunilor financiare
pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public în ipostaza respectării principiilor,
regulilor procedurale și metedeologice în conformitate cu normele legale.
23 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 98
18
2.5. Desfășurarea auditului intern
Activitatea de audit intern a instituțiilor publice se realizează de către
compartimentele de adit public intern, care apreciază dacă sistemele de management și
control intern respectă principiile de transparență, legalitate, regularitate, economicitate,
eficiență și eficacitate.
Auditul se exercită asupra întregului ansamblu de activități realizate într-o
instituție publică, aici intrând în calcul și entitățile subordonate acestora, cu privire la
formarea și utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public.
Departamentul de audit public intern, își exercită activitatea, cel puțin o dată la 3
ani asupra:
- Fondurile comunitare, angajamentele bugetare și legale care au ca derivat direct
sau indirect obligațiile de plată;
- Remunerarea plăților din angajamentele bugetare și legale, atât și a fondurilor
comerciale;
- Vânzarea, garantarea prin gaj, acordarea unui privilegiu sau tocmirea de bunuri din
sectorul particular al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;
- Acordarea unui privilegiu sau tocmirea de bunuri din sectorul public al statului sau
al unităților administrativ-teritoriale;
- Desemnarea veniturilor publice, de asemenea stabilirea modului de autorizare și a
titlurilor de creanță, cât și a beneficiilor distribuite la perceperea lor;
- Ditribuirea creditelor bugetare;
- Sistemul contabil și siguranța de funcționare a acestuia;
- Procesul decizional;
- Structura de conducere și de control, cât și pericolele afiliate acestor structuri;
- Sisteme informatice.24
Activitățile de audit public intern se efectuează luând în considerare un plan.
Compartimentul de audit public intern este responsabil de realizarea proiectului
planului, pe baza evaluării riscului corespunzător diferitelor structuri, activități și prin
preluarea de informații de la îndrumătorul instituției publice, prin cererea de direcții de la
instituțiile publice ierarhic superioare, luând în considerare direcțiile Curții de Conturi.
Acest plan este aprobat anual de către conducătorul enității.
24 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 101.
19
Compatimentul de audit intern desfășoară activități de audit ad-hoc pentru anumite
excepții neincluse în planificarea anuală.
În executarea activităților de audit public intern emise de șeful Compartimentului
de Audit, sunt prevăzute specific și concret scopul, obiectivele, tipul și durata, la fel și
numirea echipei care va exercita activitățile specificate.
Obiectivele principale ale misiunii de audit public intern sunt:
Aprecierea în profunzime a mecanismelor de conducere și control intern, cu scopul
depistării și excluderii potențialelor abateri și deficiențe – audit de sistem;
Analiza efectului concret al atingerii obiectivelor stabilite de către entitatea publică
în situația în care criteriile de economicitate, eficiență și eficacitate sunt respectate –
auditul performanței;
Analizarea faptelor asupra rezultatelor financiare obținute pe seama fondurilor
publice sau a patrimoniului public, din punct de vedere al respectării ansamblului
principiilor, procedurilor și a operațiunilor cu normele, regulamentele și legile aplicabile
– auditul de regularitate;25
Înainte de a se da startul activității de audit, Compatimentul de Audit public intern
este responsabil să anunțe enitatea care va fi auditată înainte cu 15 zile. Această notificare
trebuie sa cuprindă scopul, principalele obiective, cât și durata misunii de audit. Acesta
este responsabil să anunțe și tematica în detaliu, programul general de colaborare și
perioadele în care vor avea loc intervențiile în conformitate cu normele metodologice.
Pentru buna desfășurare a misiunii de audit intern, auditorii interni vor avea acces
la toate datele și informațiile care sunt considerate relevante pnetru atingerea scopului și a
obiectivelor misiunii.
Auditorii interni vor primii documentele și informațiile solicitate, precum și tot
sprijinul necesar de la personalul de conducere din structura auditată, pentru o mai bună
desfășurare a misiunii de audit public intern.
Auditorii interni au dreptul de a cere informații, date și copii ale documentelor
necesare, de la persoanele fizice sau juridice asociate cu organizația auditată, iar acestea la
rândul lor, au obligația de a le prezenta la data solicitată. În același timp, auditorii interni
pot realiza corectări financiare și contabile legate de activitățile de control intern care au
fost realizate.
Reprezentanți autorizați de Comisia Europeană și de Curtea de Conturi Europeană,
au drepturi similare cu auditorii interni, având ca obiectiv apărarea intereselor financiare
25 Ibid., op. cit., pagina 101.
20
ale Uniunii Europene. Reprezentanții trebuie să fie autorizați în formă scrisă, atestându-se
astfel identitatea și poziția acestora și să dețină un document, din care să rezulte obiectul și
scopul misiunii de control sau a inspecției efectuate la fața locului.
Conducătorul compatrimentului de audit public intern poate lua decizia de a
contracta servicii de expertiză sau consultanță cu prestatori externi, atunci când consideră
că este nevoie de cunoștințe de strictă specialitate ( expertiză tehnică ).
La finele fiecărei misiuni de audit intern se procedează la elaborarea unui proiect al
raportului de audit intern de către auditorii interni. Acesta trebuie să reflecte cadrul
general, obiectivele, contatările, concluziile și recomandările, și trebuie să fie susținut de
documente justificative anexate.
Acest proiect se transmite instituției auditate. Aceasta din urmă trebuie să înainteze
punctele sale de vedere în maximum 15 zile pentru a fi analizate de către auditori interni.
Compartimentul de audit public intern urmărește ca în maxim 10 zile, să
organizeze o reuniune de conciliere cu partea auditată. Reconcilierea constă în analiza
punctelor de vedere înaintate de structura auditată, în scopul admiterii recomandărilor
formulate.
Raportul de audit intern finalizat, însoțit de rezultatele concilierii, vor fi transmise
de către șeful compartimentului de audit public intern, către conducătorul instituției
publice care a aprobat misiunea de audit, în vederea analizei și avizării acesteia. În cazul
instituțiilor publice mici, raportul de audit intern se transmite pentru a fi avizat de
conducătorul acestora. Odată avizate, recomandările cuprine în raportul de audit intern se
vor comunica structurii auditate.
Enitatea supusă activității de auditat înștiințează compartimentul de audit public
intern cu privire la maniera de introducere a propunerilor, înglobând un calendar al
acestora. Şeful compartimentului de audit public intern înștiințează UCAAPI sau organul
ierarhic superior, după caz, cu privire la propunerile care nu au primit avizul, atașând în
același timp documentaţia corespunzătoare de susținere. De asemnea, ei sunt responsabili
cu transmiterea datelor cu privire la progresele înregistrate și cu informarea cu privire la
statutul implementării recomandărilor.26
26 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 104
21
2.6. Statutul, numirea, obligațiile și interdicțiile auditorilor interni
Auditorii interni ai instituțiilor publice pot fi:
- Funcționari publici care au drepturile, obligațiile și incompatibilitățile conforme cu
Statutul funcționarilor publici;
- Auditori externi cu care se contractează serviciul de audit;
Acești auditori sunt selectați, li se stabilesc drepturi și obligații în conformitate cu
regulamentele proprii ale instituției publice, precum și cu prevederile Legii 672/2002 cu
modificările ulterioare.
Auditorii interni, fucționari publici, sunt numiți de către conducătorul instituției
publice, sau de către organul colectiv de conducere. În acest sens este necesar și avizul
conducătorului compartimentului de audit public intern.
Auditorii interni trebuie:
- Să dea dovadă de obiectivitate, independență, profesionalism, integritate în îndeplinirea
atribuțiilor lor;
- Să dea dovadă de bună credință în exercitarea atribuțiilor lor, în acest sens asupra lor nu
vor putea fi exercitate amenințări de intimidare prin trecerea lor la altă funcție sau de
sancționare;
- Să nu divulge date, fapte sau situații cu care a intrat în contact în timpul misiunii de audit
sau în legătură cu îndeplinirea misiunii de audit;
- Conducerea entității publice este răspunzătoare de măsurile luate pe baza analizei
recomandărilor expuse în rapoartele de audit;
- Să iși perfecționeze cunoștințele profesionale prin grija șefului compartimentului de audit
public intern, a conducerii instituției publice, aceștia asigurând condițiile propice
desfășurării unei perioade de pregătire profesională de minim 15 zile pe an;
- Să preîntâmpine orice amenințare de familiaritate: să nu fie rude sau afini până la gradul al
patrulea inclusiv, cu conducătorul entității publice în care sunt auditori;
- Să preîntâmpine orice amenințare de autoexaminare: să nu fie angajat la îndeplinirea unor
activități pe care le-ar audita sau în elaborarea sistemului de control intern al instituției
publice. De asemenea, dacă auditorii interni sunt implicați în derularea programelor sau
proiectelor cu finanțare europeană, ei nu se vor implica nici în auditarea acestor programe;
- Nu se vor implica în auditarea unor sectoare de activitate în care au avut funcții în ultimii
trei ani;
22
În cazul în care auditorii interni ar putea fi într-una din situațiile enumerate mai
sus, precum amenințări de familiaritate sau amenințări de autoexaminare, trebuie să
informeze în scris conducătorul entității publice și șeful compartimentului de audit
intern.27
27 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 105
23
Capitolul III. PREVEDERI ALE STANDARDELOR PRIVIND
EXERCITAREA AUDITULUI PUBLIC INTERN
Legea nr. 94/1992, republicată, caracterizează standardele de audit precum: „setul
de concepte, principii directoare, proceduri și metode pe baza cărora auditorul public
extern determină ansamblul etapelor și procedurilor de verificare care să permită atingerea
obiectivului fixat.”28
Standardele de audit au fost elaborate având în vedere:
- standardele de audit ale Organizației Internaționale a Instituțiilor Supreme de Audit
(INTOSAI);
- standardele de audit ale Federației Internaționale a Contabililor (IFAC);
- liniile directoare europene pentru reglementarea standardelor de audit ale INTOSAI;
- aplicarea celor mai bune practici de audit.
Desfășurarea activității de audit intern trebuie să respecte „Standardele
Internationale pentru Practica Profesionala a Auditului Intern”, oricare ar fi mediile sau
organizațiile în care se desfășoară.
Există diferențe în practicarea auditului intern care decurg din:
- medii legislative diferite, medii cultural diferite;
- organizații diferite prin marime, scop, structură, prin practicarea auditului intern de
persoane în interiorul sau exteriorul organizației.
S-au introdus cu caracter obligatoriu „Standardele de practică profesională ale
auditului intern”, indiferent de mediul în care își desfășoara activitatea auditorii interni. Pe
baza acestor standarde ei vor trebui să își creeze propriile standarde de aplicare privind
auditul intern.
Aplicarea standardelor impuse ajută la:
- Finisarea principiilor de bază care trebuiesc urmate de către practica auditului intern
- Asigurarea constituirii cadrului de referință cu privire la realizarea și construirea unei
palete întinse de activități de audit intern, menite să producă un plus de valoare
organizației proprii;
- Fixarea prin folosirea de criterii de apreciere a funcționării auditului public intern, precum
și a performanțelor respective;
- Avantajarea optimizării proceselor și a activitățiilor organizației.
28 www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Control%20si%20Audit/Pagini/Standarde%20de%20audit.aspx
24
Standardele profesionale ale auditorilor interni sunt organizate pe mai multe
componente care se întrunesc, devenind un tot unitar, având ca și scop principal
îndrumarea activității.
Acestea sunt:
- Codul dentologic al auditorului intern;
- Standarde de atribut – seria 1.000 – cunoscute sub forma Standarde de calificare;
- Standarde de performanță – seria 2.000 – denumite și Standarde de funcționare sau
Standarde de realizare;
- Standardele de subsidare, de aplicare practică – seria AP 1.000 și seria AP 2.000 – care
sunt Standarde de implementare în cadrul misiunilor specifice.
25
Capitolul VI. BIBLIOGRAFIE
1. Marcel Ghiță, Marin Popescu- Auditul intern al instituțiilor publice: teorie și practică,
Editura CECCAR, București, 2006
2. Constantin Iaţco – Audit financiar, Suport de curs, Universitatea Alexandru Ioan Cuza,
FEAA, Iași
3. IFACI_IAS - Le mots d’audit, editions Liaisons Paris, 2000
4. Ioan Oprean - Întocmirea şi audierea bilanţului contabil , Editura Intelcredo Deva, 1997
5. Jacques Renard, Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisations, Paris,
France, 2002, tradusă în România printr-un proiect finanțat de PHARE, sub coordonarea
Ministerului Finanțelor Publice, București
6. Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR,
București, 2009
7. Ioan Gheorghe Țară – Auditul Financiar, Editura Graf Net, Oradea, 2006
8. U.OG. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, publicată în Monitorul Oficial al
României, partea I
9. ***, Monitorul Oficial al României, nr 953, din 24 decembrie 2002
10. ***, Publicată în Monitorul Oficial al României, nr 91, din 31 ianuarie 2004
11. ***, Publicată în Monitorul Oficial al României, nr 953, din 24 decembrie 2002
Sitografie:
1. www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Control%20si%20Audit/Pagini/Standarde%20de
%20audit.aspx
2. http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/audit/norme_generale.pdf
3. www.iia.org.uk/en/Knowledge_Centre/global_professional_guidance/Definition.cfm
4. www.intosai.org
26
27
top related