PERIOADA PAŞOPTISTĂ

Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi

1. Redactează un eseu de 2-3 pagini despre ideologia promovată de revista „Dacia literară”, folosind ca suport un text literar studiat la clasă, aparținând perioadei pașoptiste.

„Dacia literară” apare în 1840, la Iași, sub redacția lui Mihail Kogălniceanu. Cu toate că pe coperta tomului I, care însumează cele trei numere de apariție, figurează ca date limită ianuarie-iunie, în realitate, revista a apărut de la 19 martie 1840 și a fost interzisă la 23 august, același an. Se pare că s-a revenit asupra suspendării, dar redactorul a înțeles că a continua pulblicarea revistei nu mai era oportun, în atmosfera creată. În 1859 se scoate o a doua ediție, cu caractere latine.

În „Introducție”, Kogălniceanu, redactorul răspunzător, aduce un omagiu încercărilor anterioare în direcția editării unor foi periodice, concepute ca tribune de răspândire a ideilor de progres social și cultural, de popularizare a cunoștințelor științifice, ca modalități evoluate de legătură cu un public mai larg.

Referindu-se la periodicele care au precedat apariția publicației sale, Kogălniceanu arată totuși că acestea erau dominate de politică si că au avut o pronunțată „coloră locală”. Se simțea nevoia unui organ de presă care să fie o foaie românească ce „s-ar îndeletnici cu producțiile românesti, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune”. Inițiativa editării unei noi publicații, ideile expuse în „Introducție” și, parțial, materializate în operele care s-au publicat în revistă, nu aparțin în exclusivitate unei persoane, în speță redactorului responsabil M. Kogălniceanu, ci reprezintă orientarea și spiritul angajat al celor mai reprezentative personalități ale culturii și literaturii românesti din epocă, în frunte cu V. Alecsandri, C. Negruzzi, Al. Russo, sunt sinteza aspirațiilor unei generații. „Introducția” formulează troria specificului național al literaturii și relevă necesitatea selecției operelor după criteriul valoric, crearea și promovarea unei literaturi originale fiind posibilă numai prin îndreptarea poeților și prozatorilor spre trecutul istoric, spre creația populară, spre peisajul natural și social al patriei.

Îndrumarea literaturii spre istoria națională și spre poezia populară nu-si are numai o evidentă justificare estetică, ci și o implicită intenție patriotică. Relevarea prin literatură a valorilor spirituale, a glorioasei tradiții istorice, urmărea să ofere argumente în lupta de emancipare națională și socială. Este pentru prima oară când literatura se constituie ca termen al revendicărilor naționale. Principiile enunțate capătă autoritate și credit prin prin valoarea beletristicii publicate în paginile „Daciei literare”. Revista cuprinde o primă rubrică destinată „compunerilor originale”, o a doua în care sunt reproduse unele contribuții apărute în alte publicații românești, a treia destinată criticii operelor literar-artistice și cultural-științifice, precum, precum și o ultimă rubrică, „Telegraful Daciei”, menită să rezume și să aprecieze tot ceea ce se publica în alte reviste și ziare din țară.

În „Dacia literară” au apărut pentru prima oară nuvela „Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi, povestirea „O alergare de cai” și studiul „Cântece populare a Moldaviei” de celași autor, „Buchetiera de la Floreța” de Vasile Alecsandri, „Anul 1840” de Gr. Alexandrescu.

Reprezentativă pentru orientarea literară trasată de Kogălniceanu în „Introducție” este nuvela lui Negruzzi, „Alexandru Lăpușneanul”. Este inspirată de a doua domnie a lui vodă Lăpușneanul, consemnată în Letopisetul Țării Moldovei de Grigore Ureche Ureche, iar după mărturia autorului se pare că a avut ca izvor de inspirație și Letopisețul lui Miron Costin. Textul are patru părți, fiecare cu un motto sugestiv.

Partea I, „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”, prezintă venirea în Moldova a domnitorului Alexandru Lăpușneanul, care este susținut de un corp de oaste turcească, dovadă că el este impus de către Imperiul Otoman. Tomșa fuge în Polonia, iar boierii vin să-l întâmpine pe noul domn, la Tecuci, având în frunte pe Spancioc, Stroici, Veveriță, Moțoc.

PERIOADA PAŞOPTISTĂ

I se spune lui vodă că țara nu-l dorește, dar el este îndârjit să rămână: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau...Să mă-ntorc? Mai degrabă își va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A! Nu mă vrea țara? Nu mă vreți voi, cum înțăleg?”

Boierii se retrag, rămâne doar Moțoc, pe care vodă îl cunoaște ca trădător, din prima sa domnie. Moțoc îi cade în genunchi și-i cere ierterare, iar vodă îi promite că nu va pieri ucis de mâna sa: „Motoc îi sărută mâna, asemenea câinelui care, în loc să muște, linge mâna care-l bate...știa că Alexandru-vodă o să aibă nevoie de un intrigant precum era el”.

Partea a doua are ca motto „Ai să dai samă, Doamnă” și ilustrează evenimentele sângeroase din timpul domniei. Boierii sunt la mijloc, ei știu că poporul nu-i iubește, iar vodă îi urăște.

Domnitorul arde cetățile de apărare ale Moldovei, sub pretextul că în ele se ascund boierii trădători, apoi, din porunca lui, încep execuțiile. Fără nicio judecată, boierii sunt trimiși la moarte și averile sunt confiscate, rămân pe drumuri văduvele și copiii.

O jupâneasă văduvă ține calea doamnei Ruxanda, soția lui Lăpușneanul, și îi spune că în fața lui Dumnezeu ea este vinovată pentru moartea atâtor vieți, pentru că nu încearcă să-și oprească soțul și la judecata de apoi ea va da seamă.

Speriată de cele auzite, doamna Ruxanda îl roagă pe vodă să nu mai verse sânge. El se supără, dar îi promite: Îți făgăduiesc că de poimâine nu vei mai vedea.

De asemenea, vodă o asigură pe doamnă că va primi un leac de frică.Partea a treia are ca motto „Capul lui Moțoc vrem...”, motto-ul este replica personajului

colectiv, poporul, adunat în fața palatului domnesc.Vodă merge la biserică în zi de sărbătoare și cheamă pe toți boierii la curte, unde el dă o

masă de împăcare. Cei mai tineri, Spancioc și Stroici, nu cred în vorbele lui mincinoase și nu se duc, fug în Polonia, fiind urmăriți de către lefegii trimiși de Lăpușneanul. La graniță trimit vorbă domnitorului că se vor mai vedea „înainte de a nu muri”. La palat ospățul începe cu bucate și cu băutură și când boierii urează viață lungă domnitorului, năvălesc ostașii, aduși de căpitanul de lefegii, și îi ucid fără milă. În vremea aceasta, în fața palatului se adună poporul răsculat. Vodă iese în întâmpinarea oamenilor, dar, prevăzător, îl ia alături pe Moțoc, pe care îl salvase de la măcel. Printr-un slijitor îi întreabă pe oameni ce vor, iar aceștia luați prin surprindere și văzându-l pe Moțoc, spun: „Capul lui Moțoc vrem!”

Vornicul Moțoc se roagă de vodă să-l cruțe și să-i ucidă pe oameni cu tunurile, dar Lăpușneanu refuză, îl abandonează mulțimii, care îl linșează.

Partea a patra are ca motto „De mă voi scula, pre multi am să popesc și eu...” și prezintă sfârșitul lui Vodă Lăpușneanul. El zace în cetatea Hotinului, bolnav de lingoare, și cere să fie călugărit, ca să poată muri în pace. Își revine, dar văzându-se în straie monahale, înțelege că nu mai poate fi domn al Moldovei și amenință cu moartea pe cei care au uneltit împotriva sa, inclusiv pe nevastă și pe fiul său. Doamna Ruxanda își otrăvește soțul, convinsă de mitropolitul Teofan, precum și de Spancioc și de Stroici, întorși în mare taină în țară. Vodă se stinge vegheat de dușmanii săi, Spancioc și Stroici, pe când Ruxanda, deși este cuprinsă de remușcări, pleacă împreună cu mitropolitul Teofan să-l înscăuneze ca domn pe fiul ei.

Conflictul principal al nuvelei scoate în evidență relația dintre vodă și boierii săi, pe care urmărește să se răzbune. Un conflict mascat de o relație de alinață aparentă este între vodă și vornicul Moțoc, pe care vodă îl folosește cu abilitate ca element mediator, dar așteaptă un moment prielnic pentru a se descotorosi de el.

Tehnica narativă este cea a înlănțuirii, episoadele se succed cronologic și sunt legate între ele prin scurte secvențe narative de trecere, de exemplu, între „deșănțata” cuvântare a lui vodă, la biserică și festinul la care sunt uciși patruzeci și șapte de boieri, secvența în care Stroici și Spancioc comentează discursul face trecerea spre măcelul care va urma și anticipează evenimentele.

În opinia mea, nuvela Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi aduce în prim-plan un personaj romantic, realizat exemplar, construit în antiteză cu doamna Ruxanda. Pe de-o parte sunt remarcate în text elemente romantice nu numai la nivelul de construcție a personajului, dar și la

PERIOADA PAŞOPTISTĂ

nivelul subiectului, deoarece tema este istorică și momentul ales este unul controversat. Pe de altă parte, în text sunt remarcate elemente aparținând realismului, cum ar fi: narațiunea la persoana a III-a, veridicitatea, realizarea culorii de epocă prin ample descrieri (vestimentația personajelor, descrierea interioarelor).

În concluzie, nuvela este reprezentativă pentru dezideratele lansate de Kogălniceanu în „Introducție” și este un text exemplar pentru literatura română, întrucât este prima nuvelă istorică românească, publicată în primul număr al revistei „Dacia literară”. G. Călinescu consideră că dacă limba română ar fi beneficiat de avantajele unei limbi de largă circulație, această nuvelă ar fi fost la fel de faimoasă ca Hamlet de William Shakespeare.