1

Ion Ionescu de la Brad

Agricultura română din Județul Putna

2

3

ION IONESCU DE LA BRAD

AGRICULTURA ROMÂNĂ DIN JUDEȚUL PUTNA

Ediție îngrijită de Ana Maria Voloc și Romeo-Valentin Muscă

Cuvânt înainte R.-V Muscă

Editura Terra, Focşani,

2018

4

Coperta 1: Harta și stema fostului Județ Putna

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

IONESCU DE LA BRAD, ION

Agricultura română în Judeţul Putna / Ion Ionescu (de la Brad) ;

ed. îngrijită de Ana-Maria Voloc şi Romeo-Valentin Muscă ;

cu o pref. de Romeo-Valentin Muscă. - Focşani : Editura Terra, 2018

Conţine bibliografie

ISBN 978-606-780-073-9

63

Volum editat de Casa de Cultură din Odobești în Anul

Centenarului Unirii, cu ocazia împlinirii a 2 secole de la nașterea

agronomului Ion Ionescu de la Brad și a unui secol și jumătate de

la publicarea lucrării. Cartea de față reproduce ediția din 1869,

tipărită de Ministerul Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor

Publice, la Imprimeria Statului din București.

5

Ion Ionescu de la Brad,

Părintele învățământului agronomic românesc

Născut într-o familie de preoți din Târgul Romanului, Ion

Ionescu de la Brad a fost unul dintre cele mai luminate spirite ale

timpului. Educat la Iași și la Paris, deschizător de drumuri în

cercetarea monografică și statistică, în economie, agronomie și

pedagogie aplicată, fiul preotului Isăcescu și al presbiterei

Elisabeta, a fost un promotor al reformei agrare și apărător al

țăranilor, făcând parte din „Comisia Proprietății” în timpul

Revoluției de la 1848. Din acest motiv a fost pedepsit la un deceniu

de exil. Plecat în teritoriile europene aflate sub ocupație otomană, a

lucrat ca administrator al moșiilor unor înalți demnitari turci și a

publicat mai multe titluri, printre care merită amintit cel puțin

„Românii din Dobrogea (România Literară, nr. 2 din 8 ianuarie

1855), pe vremea când teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră se

afla în stăpânirea turcilor. Datorită seriozității a fost numit de

administrația turcă la conducerea Școlii de Agricultură de la San

Stefano, astăzi un cartier pe coasta europeană a Istanbulului, și

chiar i s-a permis să construiască o biserică ortodoxă în provincia

greacă Tesalia, acolo unde înființase mai multe ferme pentru

instruirea țăranilor greci.

Revenit din pribegie în 1857, Ion Ionescu de la Brad a

continuat să militeze pentru desăvârșirea reformei agrare și

relansarea agriculturii românești pe baze moderne, cu metode

eficiente. Credincios și consecvent idealurilor pentru care suferise

ani grei de exil, a avut curaj în timpul domnitorului Al. Ioan Cuza

să ia apărarea țăranilor pentru care reforma promisă întârzia să fie

aplicată, motiv pentru care a fost condamnat în 1860 la câteva luni

de închisoare la Mănăstirea Neamț. Gazetar angajat pentru

drepturile celor săraci, Ion Ionescu de la Brad a fost ales deputat

independent, iar în 1864 a intrat în slujba statului, ca inspector în

Ministerul Agriculturii până în 1869, când postul său a fost

desființat. În această calitate a documentat și publicat cele trei

monografii: Agricultura română din județul Dorohoi, 1866;

Agricultura română din județul Mehedinți, 1867; Agricultura

română din județul Putna, 1869.

6

Datorită aplecării sale spre problemele țăranilor și pentru

insistența pe care o manifesta pentru o desăvârșită reformă agrară,

marea clasă a boierimii române nu l-a iubit niciodată. Reforma

agrară nu fusese pe deplin aplicată, nici nu fusese un succes,

dovadă răscoalele țărănești care au apărut în a doua parte a sec. al

XIX-lea, pe care istoria nu le mai consemnează. Toate au avut ca

motiv pământul, lipsa acestuia și proasta administrare a moșiilor.

Privite prin această cheie, monografiile sale nu sunt simple anchete

sociologice, ci au un accentuat aspect social.

Nu știm dacă este adevărat sau nu, dar se pare că nici

desființarea postului său de inspector din Ministerul Agriculturii nu

a fost întâmplătoare. Din poziția pe care o deținea, Ion Ionescu de

la Brad avea acces la informațiile reale din teritoriu, pe baza cărora

a putut documenta cele trei monografii despre agricultura din

Dorohoi, Mehedinți și Putna, din care reiese că situația țărănimii

era dezastruoasă, iar reforma agrară nu era nici pe departe o reușită.

Or, să publici asemenea constatări în volume tipărite în Imprimeria

Statului, iar pe coperta principală a lucrării să apară menționat sub

numele autorului titulatura Inspector general de agricultură, iar în

antetul copertei să figureze Ministerul Agriculturii, credem că era

prea mult pentru latifundiarii care nu înțelegeau că România ieșea

din Evul Mediu și din epoca feudală. Așa că, în timpul Guvernului

moderaților conduși de Dimitrie Ghica, postul său s-a desființat,

așa cum și în zilele noastre când vrei să scapi de un angajat

incomod într-o instituție importantă de stat, reorganizezi instituția,

îi schimbi numele și omul rămâne fără loc de muncă.

După „eliminarea” sa din Ministerul Agriculturii, Ion

Ionescu de la Brad s-a concentrat pe aplicarea teoriilor sale din

domeniul agronomiei. Astfel, a fondat prima Școală particulară de

agricultură din România, pe moșia cumpărată în satul Brad (astăzi

în comuna Negri, Județul Bacău) unde, împreună cu tatăl său,

preotul Isăceanu, a aplicat un proiect filantropic creștin: creșterea și

educarea orfanilor acelor timpuri în cadrul familiilor țărănești din

satul Brad și transformarea acestora în viitori agronomi.

Unii exegeți l-au numit pedagog social, el era însă un

creștin autentic, un om sensibil la suferințele aproapelui, care a

venit cu exemplul Evangheliei, înființând o Școală ca un așezământ

social, dar nu unul de tip ghetou ca în România anilor ʼ80, ci un

7

așezământ creștin de tip familial, unde copiii orfani erau luați în

grijă de familiile țărănești, adoptați și educați pentru a deveni

agronomi, oameni care să lucreze științific pământul. Pare un

demers desprins din lumea utopiștilor, dar normalitatea într-o lume

anormală - cum era aceea a agronomului Ion Ionescu de la Brad,

dominată de câteva zeci de proprietari care stăpâneau mai bine de

jumătate din pământul țării, în timp ce câteva milioane de țărani

abia aveau o palmă de pământ – era văzută ca un lucru ieșit din

comun. Privind retrospectiv putem spune că puține persoane s-au

bucurat post-mortem de recunoștința unanimă ca Ion Ionescu de la

Brad.

Prima lucrare despre Ion Ionescu de la Brad

8

De la prima lucrare dedicată autorului de către Gheorghe

Bogdan-Duică [Istoria țărănismului, vol. I, Viața și opera întâiului

țărănist român Ion Ionescu de la Brad (1818-1891), Craiova 1922],

la Ion Măzăreanu, Ion Ionescu de la Brad - Sinteze bibliografice la

200 de ani de la naștere, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2018,

s-au scris zeci de studii, numele său a fost acordat la numeroase

străzi și instituții școlare de pe tot cuprinsul României, chiar și

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași

poartă numele „Ion Ionescu de la Brad”, iar bustul său poate fi

văzut în marile orașe din România (Bacău, Roman, Iași).

Ediția din 1869

9

Pionier în domeniul statisticii, a fost contemporan cu

prințul Nicoale Șuțu, primul mare statistician și economist român.

În mediile de specialitate numele său a trecut repede frontierele, iar

scrierile sale au ajuns pe birourile cercetătorilor din Apus, dovadă

că a fost ales membru al Societăţii de Statistică din Londra.

Constatăm cu plăcere că împlinirea a două secole de la

nașterea sa nu a trecut neobservată, fiind omagiat la nivel oficial de

către autoritățile din Bacău, unde s-a desfășurat un simpozion

național în luna iunie, cinstit de Biserica Ortodoxă Română, iar

Banca Națională a României a emis o ediție numismatică specială

pentru acest moment (o monedă din argint cu tema 200 de ani de la

naşterea lui Ion Ionescu de la Brad).

Cel mai recent volum despre Ion Ionescu de la Brad

10

Monografia dedicată agriculturii din Județul Putna începe

cu un studiu statistic al județului în trei capitole, în care fixeză

cadrul geografic și istoric, împărțirea pe regiuni, descrie munții,

localitățile podgoriilor, prezintă date statistice cu privire la

suprafețe sau la animalele pe care le creșteau putnenii și numărul

de capete; descrie zonele cu sare din Putna: Andreiașu, Valea Sării,

Răiuțu, Reghiu, Mișina. Interesant este că și la data când Ionescu

întocmește monografia, sarea din Munții Vrancei era apărată de

grăniceri, să nu fie furată de cei din „țara ungurească”. Prezintă

apele județului, pădurile, pământul din fiecare plasă cu textura

solului, clima, împărțirea administrativă, constatând că din cauza

numărului mare de comune, administrația nu este eficientă, ba chiar

costisitoare, ceea ce este valabil și azi când fiecare sat mai răsărit s-

a visat după 1989, comună.

Autorul oferă un tablou sinoptic din care aflăm numărul

caselor din fiecare plasă, al școlilor și bisericilor, dar și o listă

completă a comunelor rurale și urbane cu satele componente, azi,

multe dispărute. La acestea adaugă o statistică a împărțirii

pământului pe categoriile în care era încadrat (arătură, fâneață,

imaș, vie, păduri etc), la vremea respectivă pădurile ocupând 1/3

din teritoriul județului, mai bine de jumătate aflându-se în Țara

Vrancei. Interesant este că la 1868 în Județul Putna existau 8473 ha

de viță de vie.

Fiind întocmită în anii aplicării Legii secularizării averilor

mănăstirești, a Legii rurale și a reformei agrare, este singura lucrare

din care aflăm date precise despre situația proprietăților

secularizate, despre numărul clăcașilor de pe moșiile particulare și

de pe Domeniile Statului. De asemenea, oferă date despre pământul

dat clăcașilor, sumele primite ca despăgubire de proprietari și

datoriile sătenilor.

Pentru cei care se ocupă de domeniul agricol al județului,

importante sunt datele despre culturile care se practicau acum 150

de ani în Județul Putna. Nu lipsesc veniturile și cheltuielile

comunale, dar și venitul și cheltuielile județene. Ion Ionescu a fost

numit pe bună dreptate pedagog întrucât scrierile sale au o latură

educativă. Nu este o statistică pură, de primărie, doar pentru a

păstra anumite date, ci una din care să tragem concluzii de viață.

11

În capitolul al III-lea prezintă populația Județului Putna,

informații despre starea sănătății, despre străinii din Putna, despre

mișcarea populației și starea judiciară a județului.

Partea a doua (în două capitole) este dedicată studiului

agricol al județului, în care sunt prezentate condițiile generale și

speciale de producție și plantele care se cultivă.

După aceste două capitole ale părții a doua urmează

„Descrierea agricolă a Județului” (în 5 capitole), fiind prezentate,

una după alta, toate localitățile care alcătuiau cele 5 Plăși ale

Județului Putna.

Partea finală a lucrării se numește „Domeniile Statului” și

cuprinde, pentru prima dată într-un volum, moșiile Statului

provenite în urma Legii secularizării averilor mănăstirești. De aici

aflăm moșiile și viile care erau vândute, cele care se vând și cele

care nu se vând. Acestea sunt prezentate în tabele de o rigurozitate

de parcă ar fi fost lucrate în Excel. Tabelele statistice sunt un

exemplu de profesionalism. Să nu uităm că sunt realizate acum 150

de ani.

De aici înțelegem seriozitatea acestui cercetător care în mai

puțin de 4 ani a reușit să pună la punct și să publice monografiile

celor trei județe. S-ar putea spune că fiind funcționar al Statului a

avut și mijloacele necesare, iar chestionarelor sale li s-a răspuns cu

promptitudine. Este adevărat, dar cine îi împiedică astăzi pe

funcționarii Statului să reia aceste anchete sociologice pentru a

putea avea o radiografie a agriculturii românești așa cum ne-a lăsat-

o Ion Ionescu de la Brad?

Dorim să precizăm că unele nume de râuri, pârâuri, cătune,

văi, locuri și munți nu le-am regăsit pe harta fizică din zilele

noastre. În unele cazuri se poate ca denumirile să fi fost schimbate

în acest secol și jumătate. În altele, credem că suntem în fața unor

erori: fie de culegere, transmitere și procesare a datelor pe baza

chestionarelor care au stat la baza întocmirii volumului; fie de tipar.

Din păcate nu am reușit să identificăm toate aceste inadvertențe și

să le corectăm, ceea ce de fapt ar fi trebuit să făcem. Acolo unde

am reușit le-am înlocuit tacit, în rest le-am preluat mot-a-mot din

ediția princeps. Autorul însuși, la începutul lucrării, după ce

prezentase starea proastă în care se găsea statistica în țara noastră,

cere scuze aniticipat cititorilor cu privire la „neajunsurile sau

12

lacunele ce se vor găsi în această scriere” : „Însă, în constatarea

prin cifre a stării prezente a județului, avem foarte mari dificultăți.

Acestea, sperăm, se vor lua în considerare de cititori și-i vor face să

fie indulgenți la toate neajunsurile sau lacunele ce se vor găsi în

această scriere, și mai ales în partea ei statistică.” (p. 18)

În ce privește limba folosită de autor, am adus la zi formele

gramaticale, dar am păstrat multe din cuvintele vechi și

neologismele utilizate, unele chiar forțate, cum am păstrat, și

topica, și unele expresii ieșite din uz, care dau farmec și ne țin

aproape de epoca în care a fost scrisă lucrarea. Într-o zi vom

publica o ediție critică pentru că este singura radiografie a fostului

Județ Putna din a doua parte a sec. XIX. Până atunci ne asumăm

lipsurile ediției de față.

În concluziile acestui Cuvânt înainte dorim să accentuăm

faptul că volumul de față este o comoară de informații despre fostul

Județ Putna, din perioada imediat următoare aplicării Legii

secularizării averilor mănăstirești și a reformelor agrare și rurale.

Este singurul document statistic din deceniul 7 al sec. XIX-lea,

când au avut loc marile transformări sociale în viața satului

românesc. Grație muncii acestui spirit enciclopedic, cei care

studiază astăzi agricultura fostului Județ Putna au cea mai fiabilă

bază de date pentru acei ani.

Profesor la Academia Mihăileană din Iași, membru

corespondent al Academiei Române din 1871 și membru de onoare

din 1884, Ion Ionescu de la Brad rămâne un model de intelectual

progresist, deși avea o concepție conservatoare despre proprietate.

Reeditarea acestui volum are loc la un secol și jumătate de la

publicarea sa, în anul în care se împlinesc două secole de la

nașterea autorului. Este un omagiu pe care îl aducem noi, editorii

cărții, acestui pedagog creștin al neamului românesc.

Republicând Agricultura română din fostul județ Putna,

încercăm să aducem în atenția contemporanilor personalitatea fiului

Preotului Isăceanu din Roman, numit pe bună dreptate Părintele

învățământului agronomic românesc.

Dr. Romeo-Valentin Muscă

Odobești, 9 septembrie 2018

13

PREFAȚĂ

Pun și la acest studiu o prefață, după cum am pus și la cele

două precedente, nu ca să spun cititorilor ceea ce am vrut să fac;

căci aceasta le-am spus-o în introducerea de la studiile județelor

Dorohoi și Mehedinți, ci ca să le spun, de data aceasta, că eu nu

vorbesc în numele meu propriu și că, prin urmare, autoritatea ce

trebuie să o aibă spusele mele vine de mai sus, de la autoritatea

faptelor ce se petrec atât în agricultura țării noastre, cât și în cea a

altor țări.

Nu cred să fie un singur om, se înțelege din aceia ce se

respectă, care să fi putut dobândi, în cursul vieții sale, destulă

știință și experiență agricolă pentru ca să poată comanda celorlalți

în puterea unei științe personale și direct dobândite în cultura

pământului.

Noi toți câți scriem împrumutăm unii de la alții.

În cartea de față, fondul sau tulpina ei, ca să zic mai bine,

este împrumutată din faptele pe care le-am observat în agricultura

română din județul Putna. Din acest punct de vedere, pot zice

cultivatorului român: „Ale tale dintre ale tale”.

La faptele culese cu multă osteneală în județul Putna și pe

care le consider ca o tulpină adânc înrădăcinată în pământul țării,

am căutat să adaug, pe unde am credința că este de trebuință, și alte

fapte noi, culese din agricultura altor țări și care mi s-au părut mai

folositoare decât acelea ce se găsesc în agricultura noastră. Faptele

noi, pe care vreau să le introduc în agricultura noastră, pot fi

considerate ca niște altoiuri cu care sper să se îmbunătățească

agricultura țării. Astfel și din acest punct de vedere, altoiurile1 pe

care le aduc, faptele noi pe care le propun a se adopta nu sunt ale

mele, ci ale acelora care sunt mai înaintați și mai învățați decât noi

în producția agricolă.

Se poate să mă fi amăgit în potrivirea altoiurilor cu tulpina,

însă știind că cultivatorii noștri nu sunt dintre aceia care urmează

1 Altoi – ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire (n. red.).

14

orbește povățuirile ce li se dau, sper că vor ști să ia ceea ce vor găsi

bun și de folos în această scriere.

Cultivatorii practici află metodele cele noi și îmbunătățesc

obiceiurile cele vechi; învățații studiază și unele, și altele și caută

legile generale ale producției perfecte, economice și cât se poate de

avantajoase.

Ajutați de știință, cultivatorii practici și inteligenți

formulează ceea ce se numesc dogmele agriculturii. La rândul lor,

vin scriitorii și popularizează ceea ce unii au studiat, dar și ceea ce

alții au descoperit și practicat.

Acesta este concursul mutual pe care și-l dau unii altora:

învățații care caută, cultivatorii care practică și scriitorii care

propagă lucrurile cele bune, pe care alții le-au găsit sau le-au

practicat.

Nu venim, însă, înaintea cititorilor noștri cu propria noastră

autoritate, ci cu autoritatea științei și a practicii, cu autoritatea

faptelor ce se petrec aici în țară și în afara țării.

Sunt mulți care, în neștiința lor, au zis că cultivatorii români

sunt niște proști și că n-au nicio știință și apoi au venit de au spus

vorbe fără temei pentru ca să-i scoată din prostie, să-i cioplească,

să-i facă să fie cu știință. Cultivatorii, auzindu-i, dau din umeri și-și

caută de treabă. De n-ar avea știință, cum ar putea cultivatorii noștri

să facă pământul să producă, vitele să se înmulțească și veniturile

să depășească cheltuielile și să le iasă un câștig? Deoarece toate

acestea ce se fac în țara noastră se fac cu știință, căci nimic nu se

poate face fără știință.

Este adevărat, cu toate acestea, că în producerea agricolă a

țării mulți s-au deosebit, au făcut averi colosale, mai mult cu

altceva decât cu știința propriu-zisă a agriculturii; însă, dacă

exploatarea omului este cauza averii lor, nu este mai puțin adevărat

că omul acela exploatat a avut și are în realitate știință de lucrările

pământului și de îngrijirea vitelor și această știință s-a exploatat

împreună cu omul ce o posedă.

N-avem de gând să căutăm dezvoltarea sau perfecționarea

mijloacelor de exploatare ale muncii omului, ale științei și meseriei

sale, ci numai să le constatăm și să le combatem; scopul nostru este

de a alege știința din exploatare, a o ridica pe un piedestal înalt, a

ne închina ei ca unei zâne ce ne hrănește și ne înavuțește și a o lua

15

ca bază a cercetărilor noastre, a căuta, în fine, să o sporim; căci în

sporirea capitalului de știință consistă progresul și civilizația. Și

pentru a spori știința cultivatorilor noștri vom lua preceptele utile,

metodele bune, sfaturile înțelepte ce ni le dau toți aceia care fac

autoritate în această materie.

Astfel lucrând, sperăm a pune pe cultivatorii noștri în stare

de a se înălța ei singuri la nivelul cunoștințelor ce le posedă

cultivatorii cei mai înaintați din alte țări, iar cu aceste noi

cunoștințe să îmbunătățim traiul lor, să creștem și să înmulțim

avuția și puterea României.

ION IONESCU,

București, 29 octombrie 1869

16

PARTEA ÎNTÂI

STUDIUL STATISTIC AL JUDEȚULUI PUTNA

CAPITOLUL I

PRIVIRI GENERALE

Ca să se poată aprecia agricultura unei țări, trebuie să se

cunoască constituția pământului ei, întinderea, aspectul și

împărțirea lui economică, pădurile și câmpiile, munții și văile,

râurile și celelalte ape curgătoare, clima, mijloacele de producție,

condiția și obiceiurile populațiilor rurale și o mulțime de alte

noțiuni. Acestea toate constituie partea descriptivă. După aceea

trebuie a se arăta în cifre populația, mișcarea ei, valoarea producției

pământului, prețul arendei și al vânzării lui de veci, numărul

puterilor lucrătoare și altele. Acestea alcătuiesc partea statistică.

Aceste două feluri de noțiuni sunt indispensabile pentru ca

să ne putem face o idee curată și adevărată de agricultura unei țări;

căci cifrele singure, fără de partea descriptivă nu dau decât niște

tabele, niște rezultate abstracte, pe ale căror cauze și efecte nu le

putem studia. Îmbinându-se însă partea descriptivă cu aceea

statistică, ajungem la cunoștința lucrului, constatăm starea lui și

vedem ceea ce are bun și ce trebuie să se mențină, precum și ceea

ce are rău și ce trebuie să se înlăture și să se înlocuiască cu altceva

mai bun. La această înlocuire tind toate studiile și ostenelile

noastre.

Începând studiul județului Putna din punct de vedere agricol

și statistic, industrial și comercial, aruncăm, după obiceiul nostru, o

privire generală asupra stării statistice.

Statistica propriu-zisă n-a făcut în țară vreun pas mare

înainte, din starea în care am lăsat-o și am descris-o în cel din urmă

studiu al județului Mehedinți2. Recensământul din 1859 ne va servi

de bază și în 1869, cu toate că în curs de zece ani multe dintre

cifrele constatate au trebuit să sufere o modificare oarecare. Până la

organizarea serviciului statistic printr-o lege, care este și prezentată

Corpurilor legiuitoare, nici că putem face vreun pas înainte.

2 Este vorba despre studiul: Ion Ionescu de la Brad, Agricultura română din

județul Mehedinți, București, 1868 (n. red.).

17

Nenorocita propunere ce s-a făcut, aceea de a se desființa raportorii

statistici și care s-a și primit cu mare iuțeală, a luat statisticii

singurele mijloace eficace de a putea face ceva. Secretarii

comitetelor permanente, care au înlocuit raportorii, fiind ocupați cu

o mulțime de lucrări, n-au timpul de a se ocupa și cu acelea

privitoare la statistică și poate că mulți dintre ei nu au nici

aptitudinile cerute de la niște agenți de statistică; și astfel, statistica,

în ciuda importanței pe care o are în stat, în județ și în comună, a

căzut la pământ, unde zace neavând puterea de a se ridica și de a

merge înainte.

În timp ce la noi statistica stagnează, în celelalte țări

evoluează cu pași atât de repezi încât a și început să se dezvolte

într-un domeniu cu mult mai înalt și mai vast decât acela în care s-a

aflat până acum. Statistica este pe punctul de a-și îmbogăți termenii

și a-și modifica însăși definiția. Mulți învățați sunt de părere să

renunțe la definiția lui Moreau de Jonnès3 și la toate celelalte

numeroase definiții și să o adopte pe următoarea: studiul

raporturilor omului cu natura și cu societatea. Toate lucrările

făcute de curând în statistica internațională sunt îndreptate spre

această nouă definiție.

Pe când lumea modernă merge înainte și într-un ritm alert

alături de știință, care constituie gloria și puterea ei, noi stăm, în

ceea ce privește statistica, precum ologul din Evanghelie, așteptând

omul care să ne ia și să ne bage în apă, când va veni îngerul

Domnului și va tulbura apa. Îngerul va veni, legea pentru

organizarea serviciului statistic se va face, dar omul când va veni?

Un om care să nu fie un șef de diviziune în minister, ci un savant

capabil de a conduce lucrările statistice. Omul acesta are o

însemnătate atât de mare în lucrările statistice, încât Congresul

Internațional de Statistică de la Haga4 a admis în unanimitate să se

ceară tuturor guvernelor să pună în capul serviciului statistic

oameni competenți, oameni care să fie la înălțimea misiunii lor.

3 Alexandre Moreau de Jonnès (1778-1870) – geolog, militar și politician

francez, considerat și părintele statisticii din Franța (n. red.). 4 Ion Ionescu a fost reprezentant al României la Congresul Internațional de

Statistică de la Haga, între 4-11 septembrie 1869 (n. red.).

18

Neavând acel om învățat, care să dirijeze lucrările statistice

spre scopul pe care-l urmărește știința și spre foloasele pe care le

avem în vedere, neavând legea care să regleze lucrările de statistică

oficiale și să ne dea cifre învestite cu toată autoritatea cerută,

neavând, în fine, agenții care să culeagă faptele ce se exprim prin

cifre prin care este reflectat raportul pe care ele îl au cu omul și cu

societatea, suntem siliți să facem ceea ce putem: și așa cu

documentele statistice publicate până acum și cu faptele pe care le-

am putut culege noi înșine la fața locului, vom da oarecare noțiuni

statistice asupra județului pe care îl studiem. Însă, în constatarea

prin cifre a stării prezente a județului, avem foarte mari dificultăți.

Acestea, sperăm, se vor lua în considerare de cititori și-i vor face să

fie indulgenți la toate neajunsurile sau lacunele ce se vor găsi în

această scriere, și mai ales în partea ei statistică.

19

CAPITOLUL II

TERITORIUL

1. HOTARELE JUDEȚULUI

Județul Putna se află la marginea județului Râmnicu Sărat,

având drept hotar în această parte Milcovul, de la obârșia lui până

la Focșani; iar de acolo înainte este un șanț care se întinde peste

câmpie până la Siret, în satul Blehani, făcând o mulțime de cotituri.

Acesta este hotarul dat județului de către Ștefan cel Mare5 care,

luând ținutul Siretului, a mutat hotarul de la Siret și Trotuș la

Milcov.

Astfel, Milcovul începe a servi de hotar de la izvorul lui și

până la Focșani. De aici intră în județul Râmnicu Sărat și, după ce

cutreieră câmpia, vine de se varsă în Putna mai jos de Mândrești, la

Răstoaca. De la Focșani, în josul hotarului județului Putna este un

șanț, ce pleacă din Focșani mai sus de Tăbăcari, trece de Mândrești,

apoi pe la Lămotești, Argint, Gologanu, Hângulești, Maluri,

Râmniceni, Bolboaca, Gârleasca și vine la Corbu, unde dă în Siret

mai jos de Nămoloasa. Acest șanț, care a servit de hotar între

Principatele Române, cu trecerea lui printre localitățile arătate mai

sus, poarte numele de Sirețelu.

5 Citim în Cronica lui Grigore Ureche, intitulată Domnii Țării Moldovei și viața

lor, următoarele despre hotarul țării: Capitolul XII, facsimil 128, ediție de Jassy.

Anul 6983 sau 1475 după Hristos.„Înțelegând Ștefan-Vodă că adevăratul Radu-

Vodă cu oastea sa îi vine asupră, în ianuarie, pe 13, a trecut Siretul și mai sus de

Râmnic și-au dat război vitejesc; și de ambele părți multă vărsare de sânge s-a

făcut și cu vrerea lui Dumnezeu a rămas izbânda la Ștefan-Vodă; iar muntenii

pierduseră războiul. A dat Ștefan-Vodă voie oștii sale să prade în trei zile, cât vor

putea, în Țara Românească; și prădând oștenii, au adus multă dobândă. Și

zăbovind Ștefan-Vodă acolo, până a se strânge toate oștirile, aducându-i și pe

mulți dintre boierii Țării Românești și alți oameni de frunte, acolo au pus de au

vorbit și au tocmit, de au despărțit din Milcovul cel mare o parte din pârâul ce

vine pe lângă Odobești și trece de dă în apa Putnei, și până astăzi acolo este

hotarul Țării Moldovei și Țării Românești. Iar mai înainte era pricină între

amândouă țările: că Țara Muntenească vrea să fie hotarul său până în apa

Trotușului; iar moldovenii nu-i lăsau, până a vrut Dumnezeu de s-au tocmit așa.

Și a luat Ștefan-Vodă cetatea Crăciuna cu ținut cu tot, ce se cheamă Ținutul

Putnei și l-a lipit de Moldova; și a pus pârcălabii săi, pe Vâlcea și pe Ivan”.

20

Sirețelu desparte și acum județul Putna de județul Tecuci,

începând din dreptul locului zis Capul Dracului și mergând în jos

până la Blehani. Județul Putna se află între județele Râmnicu Sărat

și Tecuci sau între Milcov și Siret.

Județul Putna se învecinează spre apus cu Transilvania prin

niște hotare care sunt departe de a fi cele statornicite în mod

natural, tot de către Ștefan cel Mare, după ce a bătut și biruit pe

Matei Corvin și arătate prin hrisovul6 dat vrâncenilor în 1736 de

către Grigore Ghica Voievod, care zice că hotarele sunt vârfurile

munților Stogu, Buneul și Lăcăuți, de unde se scurg apele7.

Hotarele din această parte a județului sunt călcate din timp în timp

și nu se respectă astăzi nici măcar așa cum au fost însemnate în

urma cotropirii lor. Înseși pichetele8 cele noi care s-au făcut în anul

trecut nu sunt puse pe linia necontestată, ci cu mult mai in

interiorul țării, față de linia pe care se urma stăpânirea mai înainte

de înființarea grănicerilor9 în Vrancea.

Hotarul țării în partea județului Putna începe cu hotarul

Sovejei dinspre Cașin. Cașin este în județul Bacău, în care se află și

trecătoarea cu vama de la Poiana Sărată, în apa Oituzului. Din

Oituz, hotarul urcă pe Muntele Runcul Alb până în vârf și de aici

trece în Muntele Coarnele și coboară pe o scursură de apă până în

apa Cașinului; trece Cașinul și se suie iarăși pe o scursură de apă

până în vârful Muntelui Clăbucul, unde este și semnul că a fost

6 Hrisov - act domnesc care servea, ca titlu de proprietate, de privilegiu etc. (n.

red.). 7 Hrisovul lui Grigorie Ghica Voievod din 7244, Ianuarie 20, adică din 1736,

face cunoscut că oamenii din Vrancea au venit și au arătat o mărturie hotarnică

de la Miron Dima, vornic de Vrancea din 7243, în care zice că din porunca lui

Constantin Vodă a fost orânduit să meargă la Munții Vrancei, unde se

învecinează cu ungurii și că acolo a venit și comisarul trimis de generalul de

Sibiu, Vaer și întâlnindu-se în vârful muntelui unde se scurg apele spre Moldova

și țara ungurească, s-a hotărât ca ungurii să țină părțile munților dinspre țara lor

și vrâncenii pe acelea dinspre Vrancea, din vârful munților, precum se scurg

apele spre țara Moldovei, precum s-au ținut și mai înainte. Iar vârful munților se

începe din obârșia Oituzului și merge prin muntele Stogu și prin muntele Buneul

și prin muntele Lăcăuți, de unde se începe Zăbala. 8 Pichet - subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei; Clădire

în care își avea sediul această subunitate (n. red.). 9 Grănicer - militar instruit pentru a asigura paza la granița unei țări (n. red.).

21

piatra de hotar. Din Clăbucul, hotarul coboară pe un picior al

Clăbucului în apa Lepșei, trece apa și iese de-a curmezișul în piscul

Paltinului. Din acest pisc, hotarul coboară în vale, în apa Lepșei

mici, apoi se suie în piscul Macradeului în deal la Piatra Scrisă,

unde este un pichet ars. De aici coboară în curătură10 la Poiana

Cireșului și ajunge în vârful Mesteacănului, unde a fost și piatra de

hotar. De acolo coboară în Valea Mărului, taie valea de-a

curmezișul si dă în apa Putnei. Ține Putna în sus până la pichetul

ars. De acolo taie curmeziș și iese deasupra Căbalașului de sus,

unde este pichetul ars. De aici ține Zăbala în jos și merge pe ea

alături de Muntele Gorului, pe pârâul Gorului până la obârșia lui și

de acolo iese în zarea Giurgiului și merge până la pichetul de trei

hotare al Transilvaniei, Valahiei și Moldovei.

De la Muntele Clăbucul, hotarul vechi al țării avea până la

muntele Giurgiu altă linie care ținea zarea dealurilor și scursura

apelor.

Pe această linie firească de hotar se văd și până în ziua de

astăzi resturile pichetelor arse și ale pietrelor de hotar și anume: de

la Clăbucul la Stânișoara, de aici la vârful Lepșei și de-a lungul

zării înainte până la vârful Stogului sau Mușatului, de unde

izvorăște Oituzul. Din vârful Mușatului, hotarul vechi coboară pe

linia zării spre muntele Hârtanu și iese în Buneul și de acolo se

duce în Butuci, iar de aici la Culmea Arișoaiei, de unde izvorăște

Putna dinspre apus și Năruja dinspre răsărit. Din Culmea Arișoaiei,

hotarul merge la Poarta Vântului și de aici urcă în vârful

Lăcăuțiului, de unde izvorăște Zăbala. Din vârful Lăcăuțiului

hotarul coboară pe linia zării Mardanului până dă în Goru, ține

Muntele Goru și ajunge în Muntele Giurgiu.

Astăzi, Mmunții Giurgiu și Clăbucul sunt stăpâniți în pace

de vrânceni; zarea de la unul la altul dintre aceste două puncte

extreme de hotar sunt două linii de hotar: una veche de-a lungul

zării munților și scursurii apelor și alta nouă mai jos. Pământul

dintre aceste două linii de hotar constituie motiv de pricină între

vrânceni și ardeleni. Stăpânirea între aceste două linii se ia cu forța

și pe apucate.

10 Curătură – loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi

cultivat; deal sau povârniș acoperit cu vii (n. red.).

22

De la Clăbucul și până la hotarul Valahiei sunt 18500 de

stânjeni11, iar de acolo până la Giurgiu sunt 1500 de stânjeni, adică

în total 20000 de stânjeni măsurați, în 1836, de către inginerul

Braun. Distanțele dintre linia veche și cea nouă sunt următoarele:

Stânjeni

De la Clăbucul la Muntele Lepșa ............................................. 2500

De la Piatra Scrisă până în zare ................................................ 508

De la pârâul Mușat până la Stogu ............................................. 3250

De la linia nouă până în zarea Buneului ................................... 2000

De la linia nouă până în Culmea Arișoaiei ............................... 850

De la linia nouă până la muntele Goru ..................................... 1400

Ardealul n-a avut pichete decât pe linia veche și anume: 1 –

la Stânișoara, 2 – în vârful Lepșei, 3 – în zarea Lepșei sub Mușat, 4

– în Stogu, 5 – în Buneul, 6 – în Culmea Arișoaiei și 7 – în Giurgiu.

Toate pichetele acestea au ars și s-au dărâmat. Pichetele de pe linia

nouă au fost: 1 – în Zboina Neagră, 2 – în Piatra Scrisă în vârful

Macradeului, 3 – sub Culmea Paisele, 4 – în Căbalașul de sus, 4 –

în Giurgiu. Pichetul nears este numai acela din gura Văii Mărului.

Granița aceasta a fost stricată de către vrânceni, care totdeauna au

fost în sfadă cu vecinii de peste hotare și anume cu locuitorii din

satele din Ardeal: Brețcu, Ojdula, Ghelința, Covasna și Paga.

Odată cu înființarea grănicerilor, în 1865 s-a asediat pe

această linie Compania IV din Batalionul V din a II-a diviziune

militară teritorială. În compania aceasta sunt 251 de oameni. Satele

care dau acești grăniceri sunt Cașin și Soveja, iar din Vrancea:

Tulnici, Coza, Spinești, Nistorești, Herăstrău, Paltin, Spulber și

Nereju.

Pe o linie, care nu este nici cea veche, nici cea nouă, s-au

făcut 14 pichete cu un avanpost 15 și anume: nr. 110 la săritoarea

Cașinului, 111 la Fundul Criminețului, 112 la Plaiul Ungurașului,

113 la Plaiul Pion, 114 la Zboina Arsă, 115 la Punga, 116 la

11 Stânjen - unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii

sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m;

lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură (n.

red.).

23

avanpostul din Soveja, 117 la Lepșa deasupra schitului, 118 la

Fundul Lepșei, 119 în Valea Mărului, la Putna, 120 la Piciorul

Codii, 121 la Valea Neagră, în plaiul la care ajung potecile de la

Pietrosu și Giurgiu. Acest pichet păzește și muntele de sare din

valea Bălosului. Aici au avut loc două lupte: una în toamna anului

1867 și alta în primăvara anului 1868. În cea dintâi luptă, șase

grăniceri români s-au bătut cu 70 de ardeleni, hoți de sare, care au

venit înarmați și au fost goniți lăsând doi morți și doi prinși vii;

într-a doua luptă, trei grăniceri au gonit 20 de ardeleni înarmați care

au lăsat și doi morți de-ai lor. Urmează nr. 122 la Mișina, aproape

de minele de sare din acel munte, nr. 123 la Lapoșu, într-un plai

care ajunge în Ardeal prin Zboina Verde și Pietrosu, nr. 124 la

Munteanu, în apropierea minei de sare și a plaiului care ajunge în

Ardeal prin Giurgiu.

Județul Putna a fost, ca toate județele țării, remaniat, adică

îngustat sau lărgit în mai multe rânduri, în urma evenimentelor

politice care au schimbat situația teritoriului țării. Cele mai de pe

urmă remanieri s-au făcut după luarea Basarabiei în 1812 de către

Rusia12 și după rotunjirea județelor în 1832, cu ocazia aplicării

Regulamentului Oorganic. Dar, cu toate acestea, acest județ nu se

află în condițiile acelea prin care se cere a se menține o regularizare

de teritoriu defectuoasă și prejudiciabilă guvernanților, mai ales

acum, în urma realizării unirii țărilor surori.

Așa cum a fost statornicită ultima regularizare a întinderii

lui, în 1832, județul Putna are o linie despărțitoare de județul

Bacău, foarte puțin înlesnitoare populațiilor rurale în căutarea

intereselor pe care le au cu administrația.

2. Întinderea județului Putna

Întinderea suprafeței teritoriului județului a fost însemnată,

de către comisiile statistice din 1859, cu o suprafață de 160557

fălci13. În această întindere nu intră de bună seamă și teritoriul

muntos al Vrancei, a cărui suprafață este de 75871 de fălci.

12 În 1812, Basarabia a fost anexată la Imperiul Rus la încheierea Războiului

Ruso-Turc dintre anii 1806-1812 (n. red.). 13 Falcă - veche unitate de măsură pentru suprafețe agricole, folosită în Moldova,

echivalentă cu circa un hectar și jumătate. (n. red.)

24

Adăugând și această întindere ajungem la 236428 de fălci sau

333383 hectare sau 168 leghe14, câte conține județul, după

măsurarea făcută pe cele mai bune hârtii.

3. Regiunile județului

Acest județ are două regiuni bine determinate: regiunea

muntoasă, în care se află Vrancea și regiunea de câmp, ce se întinde

în șesul în care curg râurile Milcov, Putna și Siret. Șesul începe de

la poalele munților Măgura și Dealul Mare, pe care se află

podgoriile și formează regiunea de câmp a județului. Șesul

continuă, ieșind din județ până la Dunăre. În acest șes, irigațiile, cu

apa scoasă din gârlele Putnei, reprezintă unul dintre obiectele cele

mai importante care caracterizează câmpia județului. Irigațiile sunt

aduse astăzi numai la grădini, cu toate acestea ele se pot întinde și

la fânețe și chiar la țarini, atât de favorabilă este suprafața șesului și

curentul apelor curgătoare care lucrează din toate părțile.

4. Aspectul județului Putna

În județul Putna, se află munții dinspre Ardeal și câmpia

dinspre Siret și Dunăre. Regiunea de munte ocupă toată Vrancea și

se întinde până la poalele Măgurii și ale Dealului Mare, iar de

această parte se află malurile cele înalte ale Siretului, care

corespund cu acelea de dincolo de Siret. Între Măgura și Dealul

Mare, pe de-o parte, și între Siret și Milcov, pe de altă parte, se

întinde câmpia imensă și foarte puțin accidentată din județul Putna.

Regiunea de munte cuprinde Vrancea și din plasa Zăbrăuți,

de la Răcoasa în sus, comunele Răcoasa, Mărăști, Câmpuri,

Vizantea și Soveja; iar din plasa Răcăciuni, comunele Coțofănești,

Bâlca și Borșani; din plasa Gârlele localitățile: Mera, Șindrilari,

Reghiu, Poienița și Căpătanu. Această regiune de munte are de-o

parte Milcovul și de alta Trotușul; iar la marginea ei sunt

podgoriile. Vrancea din vechime se întindea din apa Milcovului

până deasupra Odobeștiului, iar apoi continua pe linia Măgurei pe

drumul Vrancei prin satele Jariștea, Țifești, Satul Nou, Crucea de

Sus, Movilița, Marginea Păuneștilor, a Rugineștilor până în Trotuș,

14 Leghe - unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între

4 și 5,5 km (n. red.).

25

cuprinzând mai toată plasa Zăbrăuțiului; și din plasa Gârlele de la

Odobești pe Milcov în sus până la hotarul țării; și satele din

Răcăciuni de la Ruginești în sus, pe Trotuș până la Cașin,

cuprinzând și Cașinul. Populația din mai toate aceste sate păstrează

și până astăzi datinile, obiceiurile și portul vrâncenilor, rămași

singuri nebântuiți în răzășiile lor. Regiunea de munte propriu-zisă

vine până în marginea podgoriilor, de la Odobești și până la

Ruginești, aproape de Adjud. La gura Domoșiței se află și astăzi un

drum părăsit care se numește Drumul Vrânceanului.

Satele din Vrancea de astăzi se află pe apele Putna, Zăbala,

Năruja, Văsui, Hăulișca, Vizăuți, Vidra și Tichiriș și anume: pe

Putna – de la hotarul Gârlele în sus, Irești, Căliman, Vidra, Tichiriș,

Colacu, Poduri, Valea Sării, Prisaca, Poiana, Bârsești, Topești,

Negrilești, Tulnici și Coza; pe Zăbala – Năruja, Prahuda, Paltin,

Spulber și Nereju; pe Năruja – Nistorești, Herăstrău și Valea

Neagră; pe Văsui – Secătura Văsuiului, Hăulișca și Păulești; pe

Vizantea – Găurile și Voloșcani, satele Spinești, Bodești și Ruget

sunt pe dealuri; pe Vidra sunt satele Purcei și Tichiriș și satul

Secătura Părosului aproape de Putna.

Plasa Gârlele începe mai sus de Focșani cu satele de pe

Milcovul Orbenilor, care s-au unificat cu Focșani și Găgești,

divizându-se în Pănticești, Slobozia-Vidrașcu, Botești, Pățești,

Târgul Odobeștiului, Căpătanu, Mera, Șindrilarii de Jos, Poienița,

Reghiu, Șindrilarii de Sus sau Andreiașu; de aici în sus pe Milcov

până la obârșia lui la Muntioru nu mai sunt sate. Căpătanu și Mera

se află în plină regiune muntoasă și țin de Vrancea, cu toate acestea

ele fac parte din Gârlele, despărțindu-se de Vrancea prin hotarele

moșiei Mera; Jariștea, Odobești și Vărsătura, adică o parte prin

scursura Măgurei și altă parte pe coastele ei până la pârâul

Bălosului, care trece între Cucuieții de sub Măgura, ce țin de

Gârlele și Căliman, care ține de Vrancea. Hotarul între Gârlele și

Vrancea trece Putna mai sus de Cucuieți și urcă la scursura

Dealului Mare, care desparte cursul apei Putna de cursul apei

Șușița, cuprinzând toate satele de pe amândouă părțile Putnei de la

Cucuieții de sub Măgura și Irești până la Făurei, în câmpie. Din

capul Dealului Mare, hotarul plășii Gârlele (numită așa pentru că

este alcătuită din ambele gârle ale Putnei) coboară la Șușița și vine

pe cursul apei la Putna prin Pătrășcani și Bizighești, trece Putna

26

lăsând Făureiul în plasa Câmpuri a Bilieștiului și vine pe șosea în

Focșani.

Măgura se află între Milcov și Putna, iar Dealul Mare între

Putna și Șușița.

Pe coastele Măgurei se află schiturile: Buluc, de călugări,

aflat deasupra Pădurenilor, Scânteia, de călugărițe, în dreptul

Boloteștiului și Tarnița, de călugări, în dreptul Vităneștiului.

Malul Putnei din dreapta dinspre Măgura este mult mai jos

decât cel din stânga. De la Țifești spre Bătinești, malul Putnei se

micșorase, apropiindu-se de câmpia în care se varsă Putna cu

amândouă gârlele sale și cu canalul care duce apa la Focșani.

Mai sus de plasa Gârlele și de-a lungul zării Dealului Mare

începe plasa Zăbrăuți, care continuă alături de Vrancea mai jos de

mănăstirile Vizantea și Soveja până în munții de la hotarul țării

dinspre Ardeal. Din munți, de la hotar, vine alături de județul

Bacău, despărțindu-se prin linia ce se află la Păunești de Plasa

Răcăciuni până ce ajunge în șosea, mai sus de Siret și în apa

Siretului, la revărsarea pârâului Zăbrăuți. Apoi din Siret și din

șosea, linia Plășii Zăbrăuți vine pe sub dealul Panciului, despărțind

Plasa Zăbrăuți de Plasa Biliești, trece Șușița și iese în zarea

Dealului Mare, în dreptul satului Sârbi, în capătul Plășii Gârlele.

În această plasă15, sunt multe sate în regiunea de munte,

situate pe Șușița sau în apropierea ei; iar acelea situate pe Zăbrăuți

țin mai mult de regiunea de podgorii, adică de dealuri și de

câmpie, decât de regiunea de munte propriu-zisă. Pe Șușița sunt

satele Satul Nou, Repedea, Varnița cu schitul, Verdea, Răcoasa,

Mărăști, Ciuruc, Vizantea, Rotilești, Câmpuri și Soveja, toate

acestea sunt în regiunea de munte. Panciu, Crucea și Străoane sunt

în regiunea de podgorii; iar Diocheți, Sperieți, Mănăstioara,

Ciolănești, Movilița și chiar Păunești sunt pe Zăbrăuți sau aproape

de valea prin care curge această apă.

Plasa Răcăciuni începe de la Poiana Țigăncii, Seciuri, zarea

Caregnei, Boul și Păunești dinspre plasa Zăbrăuți și vine aproape

de șosea în drumul de la Bizighești la Domnești. De acolo o ia la

vale și înconjoară locul, de aproape o poștă lungime, dintre Siret și

șosea, trecând și dincolo de șosea, până unde trece șoseaua apa

15 Plasă - subdiviziune administrativă mai mică decît un județ (n. red.)

27

Zăbrăuți, mergând pe lângă această apă până în Siret. Această parte

de pământ, de la apa Zăbrăuți și până în apa Trotușului, se află la

capătul Plășii Zăbrăuți, între șosea și Siret, localizându-se în

regiunea de câmp. Regiunea de munte din această plasă nu

cuprinde decât satele care coboară în valea Trotușului, precum

Copăcești, Lunca Dochiei, Cornățelu, Coțofănești, Borșani, Bâlca

și Urechești. Pe valea Domoșiței se află, în partea de sus, satul

Anghelești, care are și mori pe pârâu, iar în cea de jos, dinspre

Trotuș, satul Ruginești. Copăcești se află pe deal, între Domoșița și

Trotuș, mai sus de Ruginești. Toate celelalte sate de la Trotuș în

sus, pe Siret și mai ales de la Adjudul Vechi, care se află pe malul

Siretului, precum Adjudul Nou, se află pe malul drept al Trotușului

și sunt situate la poalele dealului Ciortolom, în crăpăturile dealului,

având fiecare câte un pârâu pe ale căror maluri s-au făcut case.

Poalele acestor dealuri care se sfârșesc în șesul Siretului, lângă

șosea și nu departe de cursul apei Siretului, sunt acoperite cu vii și

cu pomi roditori. Podgoriile scot vinuri bune și câteva sate sunt

chiar renumite pentru calitatea vinului.

Mai toate podgoriile din județul Putna ocupă poalele

dealurilor care au fața către Siret și șesul lui, de la capătul de sus al

județului, de la Parava până la Odobești, într-o lungime de cinci

poște. Toate poalele dealurilor sunt acoperite cu vii aparținând

satelor Parava, Drăgănești, Orbeni, Scurta, Cucova, Valea Rea,

Mândrești, Pâncești, Sascut, Cotești până la Trotuș. De acolo

podgoriile încep pe dealul dintre Domoșița și Trotuș și merg pe

poalele dealurilor la Ruginești, Păunești, Movilița, Străoane,

Crucea, Panciu, Țifești, până în Valea Putnei; iar de la Putna încep

pe poalele dealului renumitele podgorii de Odobești, Jariștea și

Vărsătura și de pe câmpia cu podgoriile de la Biserica Cazaclii și

Biserica lui Caragea, până în valea Milcovului. Trecând Milcovul,

regiunea podgoriilor continuă în județul Râmnic tot pe poalele

dealurilor. Faraoanele și Vârteșcoiu se află dincolo de Milcov și în

dreptul Odobeștiului cu o producție de vin de calitate superioară

atât pe deal, cât și în vale și egală Odobeștiului. Valea de aici, ca și

cea de la Caragea și Cazaclii, se află pe o mare ridicătură, iar apa la

o mare adâncime. Lipsa de apă se completează în regiunea

podgoriilor cu apa care vine pe canalul din Putna și ajunge la

Focșani cu apa care vine din Milcov.

28

Plasa Biliești este o adevărată plasă de câmpie în toată

puterea cuvântului; căci aici nu e deal și nici vale. Valea ei este

numai șesul, pământul întins între Siret și Putna și între Putna și

Milcov, șesul Siretului, al Putnei și al Milcovului, șes în care aceste

ape și-au săpat matca aceea prin care curge o apă lină și blândă care

nu aduce decât lut și nisip. În acest șes, sunt bălți făcute din izvoare

și menținute pe mari întinderi de pământ, astfel că apa atât de

necesară vegetației devine prin abundența ei prea vătămătoare

pentru ca să înceapă oamenii a se gândi serios la sbicirea16

mlaștinilor și uscarea bălților; căci precum trebuie să aducem apa

acolo unde este necesară spre a uda plantele, asemenea trebuie a o

nimici din unele locuri din această plasă unde este atât de

abundentă că nici nu seacă, nici nu se sbicește.

5. Munții

Munții din județul Putna sunt cele mai de pe urmă

ramificații ale Carpaților; o parte din ei se află în Vrancea și o parte

în Gârlele, unde este Măgura pe ale cărei poale sunt situate

renumitele podgorii de la Odobești, iar o altă parte în Zăbrăuți,

unde se află Dealul Mare la ale cărui picioare sunt întinsele vii de

la Crucea de Jos, Panciu și Crucea de Sus. Măgura și Dealul Mare

se despart prin râul Putna și lasă liberă intrarea în regiunea de

munte propriu-zisă, care cuprinde toată Vrancea.

Sunt mai bine de 55 de ani de când vrâncenii au ieșit prin

judecată de sub stăpânirea marelui boier Iordache Roznovanu17.

Proprietari ai pământului, vrâncenii au împărțit munții lor în 14

părți deopotrivă, dând câte una fiecăreia dintre comunele care au

luat parte la cheltuielile de dezrobire.

De atunci (1814) și până acum, numai munții Tulnici,

Negrilești și Bârsești nu sunt subîmpărțiți. Împărțirea munților este

următoarea:

Lapoșu de Jos și Farul sunt ai satelor Nereju, Spulber și

Paltin.

16 Sbicire – a se usca la soare sau la vânt (n. red.). 17 Iordache Ruset-Roznovanu (1764-1836) – a fost caimacam (locțiitor) al

Moldovei în anul 1807 (n. red.).

29

Lapoșu de Sus și Muntișoarele sunt ai satelor Năruja și

Nistorești.

Zboina, Dealul Sărăturii la Spinești, Văsui și Herăstrău.

Pietrosu, Căbalaș de Sus și de Jos la satele Valea Sării,

Poduri și Prisaca.

Verdele la satul Voloșcani.

Mușa și Vetrila la satele Poiana și Bodești.

Giurgiu la Bârsești.

Păiușele la Negrilești.

Capul Codii de Sus la satele Găurile, Purcei și Secătura

Părosului.

Mijlocul Codii la Păulești și Hăulișca.

Capul Codii de Jos la Vidra, Tichiriș și Căliman.

Mișina la Ruget și Colacu.

Macradeu și Piscu-Lepșei la Tulnici.

Pietricelele până în apa Tișiței la Codia.

Cel mai înalt munte din Vrancea este Pietrosu.

Vârful cel mai înalt al Măgurei, ramura de munte dintre

Milcovul și Putna, este la Titila, deasupra schitului Tarnița. Din

vârful Titilei se vede, pe de-o parte, Vrancea cu frumoșii săi munți

și, pe de altă parte, câmpia din județul Putna. Vederea se întinde în

județele Râmnic, Tecuci, Galați și Brăila și nu se oprește decât la

munții dintre Dunăre și Marea Neagră, ce se află dincolo de Isaccea

și Tulcea. Frumoasa priveliște din vârful Titilei răsplătește

osteneala pe care o depune cineva până ajunge la ea. Urcarea cea

mai îndemânatică este aceea de la Vitănești și ține două ore până la

schit; iar de aici până în vârful Titilei nu este decât un sfert de oră.

Urcarea se poate face călare. Coborârea este mai grea decât

urcarea, ea ține patru ore, făcându-se pe la schitul Scânteia și ieșind

la Bolotești.

În Vrancea poate intra cineva cu trăsura pe la Voloșcani din

partea stângă a Putnei și pe la Irești din partea dreaptă a acestui râu.

Drumul de mers cu carul este de la Voloșcani la Găurile și

înainte la Vizantea și peste deal în valea Șușiței. Asemenea este

drumul pentru car pe la Vidra prin Tichiriș, Colacu, Valea Sării,

Văsui, Codia și Putna în sus până la Gura Lepșei.

30

De la Valea Sării, în afară de drumul care apucă la Putna și

merge la Herăstrău, mai sunt și alte drumuri la fierăstraiele18 de pe

Năruja până sub poalele Muntelui Verde și pe Zăbala până mai sus

de satul Nereju. De la Nereju este drum de care ce trece peste deal

în valea Milcovului.

Celelalte căi de comunicație din munții Vrancei se fac pe

poteci. Potecile cele mai însemnate sunt plaiul Codii, plaiul Valea

Neagră și plaiul Lapoșu. Pe aceste trei plaiuri se urcă oile și

celelalte vite ale vrâncenilor la munte. Numărătoarea oilor se face

la Soveja, Codia și Valea Neagră. Toți vrâncenii din capătul de jos

al Vrancei sunt obligați să vină cu vitele la Valea Neagră.

Plaiul Sovejei este un plai mare prin care vin și se duc vitele

austriece. Ele încep drumul de deasupra Sovejei și merg la Zboina

Neagră, apoi la Zboina Verde și de aici urcă la Clăbucul, trec la

Stânișoara și ies la Cetățuia, la vama Oituzului.

Plaiul Codii începe la Gura Codii și se bifurcă în două

poteci: una urcă la Macradeu și alta apucă piciorul Codii și iese

drept la Hârtanu în Ardeal.

Plaiul Valea Neagră apucă Muntele Verde și trage la Poarta

de Vânt pe la Pietrosu.

Plaiul Lapoșului merge în Zboina și de acolo în Mușa.

Sunt și alte poteci în munți, însă mai puțin frecventate,

precum poteca de la Fundul Cremenețului, de la plaiul

Ungurașului, de la Piva, de la Lepșa, de la Paltin, de la Tabla, de la

Buneul, de la Muntioru etc.

Pe plaiuri și poteci merg vrâncenii cu vitele la stânele pe

care le au în munți. Sunt 32 de stâni în Munții Vrancei și anume: 1

în Zboina Neagră, 2 în Zboina Verde, 3 în Bradul lui Bucuru, 4 în

Macradeu, 5 în Capul Codii de Jos, 6 în mijlocul Codii, 7 și 8 în

Capul Codii de Sus, 9 în Condratu, 10 în Cracul Condratului, 11 în

Păiușele, 12 în Păiușa Mică, 13 în Zimnici, 14 în Muntișoru, 15 și

16 în Verdele, 17 în Pietrosu, 18 în Căbalași de Sus, 19 în Giurgiu,

20 idem, 21 în Mușa, 22 în Vetrila, 23 în Frumoasele, 24 și 25 în

Zboina, 26 în Mișina, 27 în Lapoș, unde mai sunt și stânele 28, 29,

30, 31 și 32 în Veglu.

18 Fierăstrău (herăstrău) – gater acționat de forța apei pentru tăiat lemnele și făcut

scânduri (n. red.).

31

În anul 1868, vrâncenii au urcat în munții lor la păscut 1586

de vite cornute, 206 cai și 34136 de oi, după cum se arată în tabelul

următor, luat de la numărătoarea vitelor:

Nr.

crt.

Numele

comunei

Vite

cornute

Cai și

iepe

Vite

mărunte

Numele munților

1 Spinești 120 23 931 Zboina

2 Vizantea 16 3 16 Macradeu sau

Lepșa

3 Poiana 145 - 2049 Mușa și Vetrila

4 Codia - - 1884 Pietricioaia

5 Păulești 86 14 2215 Strungele și

Coada

6 Tulnici 18 37 2001 Lepșa și

Macradeu

7 Vidra 174 7 2597 Codia

8 Bârsești 153 - 2729 Mușa și Giurgiu

9 Hăulișca - - 1778 Codia

10 Colacu 154 22 1337 Fruntișoarele

11 Văsui 156 8 1107 Frumoasele

12 Găurile 127 20 1986 Codia

13 Năruja - - 2201 Lapoși

14 Poduri 92 22 1632 Căbalași

15 Valea Sării 79 17 1290 Pietrosu

16 Voloșcani 78 - 954 Verdele

17 Negrilești 66 10 3594 Păiușele

18 Părosu - - 1052 Zburătura

19 Paltin - - 1013 Furu

20 Nistorești - - 1110 Muntișoarele

21 Herăstrău 94 17 369 Mișina

22 Valea Neagră 34 6 291 Valea Neagră

1586 206 34136

Munții Vrancei sunt acoperiți în mare parte cu păduri care

se exploatează prin fierăstraie. Numai pe Putna și Lepșa sunt peste

100 de fierăstraie. Se socotește că în medie sunt câte 1000 de

dulapi19 de fierăstrău. Astfel de fierăstraie sunt și pe Codia, Năruja,

Mișina și Zăbala.

19 Dulap - scândură de secțiune dreptunghiulară, lată și groasă (n. red.).

32

Avuția însă cea mai însemnată din Munții Vrancei este

sarea care în multe locuri se află la suprafața pământului și a cărei

exploatare ar fi mult mai puțin costisitoare decât cea a sării ce se

scoate din adâncimea dealurilor de la Târgu Ocna. Mai tot teritoriul

Vrancei este plin de sare. În zece locuri se văd goale stâncile de

sare și anume:

1. Muntele Zboina la hotarul Sovejei și Muntele Bodescu la

hotarul Vrancei, despărțit în două de pârâul Sagău ce dă în apa

Lepșei, exact la piscul Sării, unde este pichetul nr. 118. Muntele

Bodescu este proprietatea domnului C. Neagu, vrâncean, care l-a

cumpărat de la satele Colacu și Ruget.

2. Muntele Pietrosu are sare în piciorul dinspre răsărit și în

malul pârâului Pietrosu. Sarea se află la un stat de om sub pământ

și de multe ori fuge pământul și rămâne goală stânca de sare. Sarea

se încearcă înfigând în pământ un par și dacă parul nu mai intră,

atunci este semn că a dat de sare.

3. Muntele Mișina are sare în malul pârâului drept, unde

este pichetul nr. 123.

4. Muntele Muntioru, la hotarul Vrancei dinspre Râmnicu

Sărat, are sare la suprafața pământului.

5. În dealul Poienii, în sat la Bodești, sarea este ieșită în

afara pământului, lângă pârâul Albiana.

6. În deal la Valea Sării, pe pârâul Sărat, sunt mine de sare.

De aici vrâncenii scot sare pentru consumul lor.

7. În comuna Paltin, deasupra pârâului, sarea este

descoperită.

8. Poalele Muntelui Lapoși la Nereju, deasupra Zăbalei,

sunt pline de sare.

9. În Spulber, deasupra pârâului, în deal la Țipău este sare;

merg vrâncenii și scot sare pentru consumul lor.

10. Apa Codii este sărată, iar la secetă se văd două salamuri

în malul dinspre Păulești și unul chiar în marginea satului.

Sunt în Vrancea multe pârâuri sărate, care arată că vin sau

trec prin minele de sare; dar sarea cea mai apropiată de schele este

aceea din Muntele Reghiu, ce se află pe Milcov, în domeniul

statului Mera. Acest munte de sare s-a studiat de domnul I. M.

33

Melic20. Inserăm aici însuși raportul pe care l-a făcut ministerului

acest inginer de mine asupra stâncii de sare de la Mera:

Descrierea geografică. – Proprietatea statului numită Mera,

situată în districtul Putna, se întinde pe partea stângă a Milcovului

și se află între Vrancea și Odobești. Ea se compune din cătunele

Andreiașu, Reghiu, Șindrilari și Mera, după cursul Milcovului,

formând o singură comună sub numele de Mera. Pământul este

foarte accidentat, ca niște poale de munți; nu sunt decât văi și

dealuri în care apele sapă râpe adânci.

Afluenții cei mai însemnați ai Milcovului de pe această

comună sunt Fetigul, mai sus de Andreiașu, Reghiu și Arva. Apele

acestor afluenți și ale Milcovului se măresc cu apele ce provin din

diferite râpe, dintre care acelea ce interesează mai mult obiectul

acestui studiu sunt: Pârâul Slănic ce dă de-a dreptul în Milcov,

pârâul Reghiu ce dă în Reghiu și pârâul Răiuțu ce dă în Milcov,

venind după Muntele Răiuțu, cel mai înalt dintre toate piscurile din

această comună.

Locurile pe unde se constată sarea. – De-a lungul pârâului

Slănic, ce formează hotarul între cătunul Andreiașu și cătunul

Reghiu, spinarea stâncii de sare se află dezvelită în mai multe

locuri, atât în dreapta râpei, adică în partea dinspre Andreiașu, cât

și în stânga ei, adică spre Reghiu. Acolo se vede încă groapa

acoperită astăzi cu tufe, de unde se scotea odată sarea pentru uzul

interior al Mănăstirii Mera. Existența unei stânci de sare la

Andreiașu este însă indiscutabilă; grosimea ei vizibilă, adică

diferența de nivel între punctul cel mai de jos al râpei unde se vede

sarea și punctul cel mai de sus, numărând vinele stâncii, este de

vreo douăzeci de stânjeni. Această grosime vizibilă trebuie să fie

însă o mică parte a grosimii stâncii ce se întinde, fără îndoială, și pe

dedesubtul albiei Milcovului; căci în stânga acestei gârle, la

Munteni, cum le numesc localnicii, sunt salamuri sau izvoare de

apă sărată și ceea ce este mai mult, s-a constatat, în fața bisericii de

la Andreiașu, cufundări parțiale ale pământului provenite negreșit

din măcinarea spinării sării de apele pluviale.

20 Ioan M. Melik (1840-1889) – matematician și inginer român, prof. univ. la

Iași, membru al „Junimii” (n. red.).

34

A doua localitate din comuna Mera, unde apare stânca de

sare, este pe lângă pârâul Reghiosul, la Secătura, în cătunul Reghiu.

Aici, terenurile după spinarea sării au o grosime mai mare și sunt

mai mobile, ceea ce face ca de multe ori, după ploi, ele să acopere

stânca, până ce cade o altă ploaie și o dezvelește din nou. Chiar de

n-ar fi sarea la lumină, culcușul de marnă21 verde de pe dealul de la

Secătura, marnă ce se află și în apropierea stâncii de sare de la

Slănic (Prahova), ar face să se presupună existența sării acolo. La

Secătura, ca la Andreiașu, sunt iarăși mai multe pârâuri de apă

sărată ce depun pe margini, prin evaporare, cristale cubice de sare.

Tot în acest cătun, însă peste două dealuri mari și mai spre

nord, la Răiuți, unde pământul este foarte sănătos, trebuie iarăși să

se afle sare la o adâncime de câțiva stânjeni. Cuvintele pe care se

bazează această opinie sunt:

1. Existența de apă sărată (aceasta singură n-ar fi o probă

suficientă căci și marnele salifere pătrunse de apă dau naștere la

salamuri);

2. Se văd două gropi depărtate una de alta la vreo zece

stânjeni și umplute cu lemne de diferite esențe. – Aspectul acestor

lemnării arată că ele sunt așezate acolo de mâini de oameni și nu

aduse din întâmplare. – Vechile exploatări de la Băicoi și Slănic,

din districtul Prahova, care datează de secole, se văd și ele astupate

cu lemnărie; de unde urmează a se conchide că și la Răiuți a fost,

dacă nu o adevărată ocnă, dar cel puțin groapă de sare și că s-a

astupat expres această lucrare care este cu atât mai veche cu cât

locuitorii bătrâni, care erau chemați la fața locului, ne-au

încredințat că și ei le găsiseră așa;

3. Punând câțiva oameni să sape o groapă alături de una

dintre gropile astupate, s-a găsit, la o adâncime de două palme,

după pământul vegetal și o argilă foarte nisipoasă, o argilă plastică

cu vine de gips, pe lângă care se găsește în genere și sarea. – Este

mai mult decât sigur că dacă s-ar fi adâncit groapa cu vreo câțiva

stânjeni, s-ar fi dat de sare; eram însă grăbiți de timp, o ploaie

neîncetată ne reținuse trei zile în casă.

21 Marnă - rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în

proporții variabile, utilizată la fabricarea cimentului (n. red.).

35

Direcția. – Aceste trei localități pe unde s-a constatat sarea,

adică pârâul Slănic de la Andreiașu, Secătura din Reghiu și Răiuți

se află pe aceeași linie dreaptă. Stânca de sare se întinde însă între

aceste puncte, având o direcție de 21º NO22. – Această direcție nu

se depărtează mult de direcția generală a păturilor stâncii de sare,

care, după măsurile pe care le-am putut face la pârâul Slănic într-un

loc, unde s-a dezvelit bine suprafața unei pături, s-a găsit de 26º 31’

NO, iar înclinația lor de 33º. Spinarea sării, deși nu urmează toate

inflexiunile tărâmurilor suprapuse, totuși este departe de a prezenta

o suprafață plană. La Andreiașu, argila plastică pare că lipsește de

pe spinarea sării; pe timp de ploaie, se produc mari mișcări de

pământ; se vede chiar un izvor ieșind din sare, ceea nu provine

decât din apele de ploaie căzute pe munte, care și-au făcut curs prin

sare, străbătând pământurile permeabile suprapuse.

Calitatea sării. – În cătunul Andreiașu, stânca de sare

dezvelită în diferite pături nu prezintă pretutindeni același aspect. –

Pe partea superioară a stâncii se află o pătură de sare de o grosime

de aproape 2 metri și jumătate, albă, curată, bine cristalizată, în

cristale mari cubice, însă puțin solidă. Cauzele dezagregării acestei

părți a stâncii provin din influența elementelor atmosferice la care a

fost supusă ea atâția ani. Este probabil ca prelungirea aceleiași

pături de sub pământ să aibă mai multă tărie, să ofere o mai mare

coeziune a cristalelor și, prin urmare, să nu se sfărâme ușor prin

transportul cu căruța.

Sub această pătură albă de tot, se văd mai multe alte pături

de grosime variabilă și de o culoare vânătă, ce provine din prezența

materiilor organice surprinse în timpul cristalizării sării. Această

parte a stâncii este mai tare și de o cristalizare mai fină; ea însă este

tot mai albă decât sarea de la Târgu Ocna. Diferitele pături ale

stâncii sunt despărțite unele de altele de niște vine subțiri de sare

mai fragedă, unde materiile organice sunt în mai mare abundență.

Bucata de sare de la Reghiu, luată din partea superioară a

stâncii, nu este destul de curată; mergând însă la o adâncime în

stâncă, trebuie să se găsească pătura de sare mai albă, bună de

exploatat.

22 NO (abr.) – Nord: unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția Stelei

Polare; miazănoapte (n. red.).

36

Rezumat. La Andreiașu, Reghiu și Răiuți zace aceeași

stâncă de sare de o calitate mai bună decât cea de la Târgu Ocna și

de o întindere care asigură o exploatare seculară. Proximitatea

portului Galați (de la Andreiașu la portul de pe Siret până unde vin

șlepurile23 este un drum de o zi cu căruța cu boi) îi deschide un

debușeu24; marea adâncime a Ocnelor Mari de la Târgu Ocna face

din ce în ce mai necesară deschiderea unei noi ocne prin împrejur,

căci altminteri ar suferi exportul, ba chiar consumul din interiorul

țării. Aceste considerațiuni impun Guvernului obligația de a face să

se exploateze sarea de la Mera.

Îndată ce Guvernul va hotărî a deschide o exploatare de sare

la Mera va trebui:

1. Să se facă planul topografic și nivelarea celor trei

localități: Andreiașu, Reghiu și Răiuți;

2. Să se cerceteze prin câteva sondaje poziția spinării sării

în diferite locuri cuprinse între cele trei localități și să se caute locul

cel mai favorabil pentru asedierea gurii salinei;

3. Să se întrebuințeze ca mijloc foarte economic de

extracție, de vreme ce se poate ușor aplica în cazul de față, o

galerie orizontală principală sau puțin înclinată, combinată cu un

sistem de galerii de tăiere;

4. Să se înființeze o cale de transport între Andreiașu și

portul de pe Siret. Astăzi, comunicarea cu Andreiașu se face pe

matca Milcovului; cea mai mică ploaie face să se mărească apele

acestei gârle, circulația se întrerupe și întâmpină oarecare dificultăți

până să reînceapă. Este nevoie pentru a înlesni transportul

produselor salinei de a se construi o șosea pe malul Milcovului.

6. Sarea ce se ia în Vrancea

La malul Mișina, aproape de țara ungurească, vin ardelenii

și fură multă sare. Paza se face de către grănicerii din Nistorești și

Herăstrău ca să nu ia sare nici vrâncenii. Vrâncenii iau sare din

câteva locuri.

23 Șlep – navă (fără propulsie proprie) folosită pentru transportul mărfurilor pe

fluvii, pe canale sau pe lacuri (n. red.). 24 Debușeu – piață de desfacere a produselor, a mărfurilor (n. red.).

37

Malul Țipău este dat spre a lua sare vrâncenii din Nereju,

Spulber, Paltin, Prahuda, Nistorești, Herăstrău. Omul taie sarea din

mal cu toporul.

Muntele Nereju are sare, dar este oprit. El este păzit de către

cei din Nereju. La hotarul Tulniciului, la pârâul Mesteacănul, este

sare păzită de grăniceri.

Valea Sării are în dealul ei sare, care se ia cu rânduială de

către vrâncenii din această parte.

Sarea din Vrancea se află sub observația administrației de la

Târgu Ocna.

7. Despre sare în general

Anumite noțiuni statistice, în legătură cu sarea, cred că vor

interesa pe cititor.

Un om pune 100 de ocale25 de sare pe 2 boi și se duce de la

Ocna la Iași în curs de două săptămâni pentru 14 lei suta. Pentru

700 de ocale, însă, ia 98 de lei, care împărțindu-se la 15 zile dă

pentru fiecare zi câte 6 lei și 21 de parale26. Sunt 7 poște27 de la

Ocna la Iași, ceea ce ar face 13 lei și 2 parale de poștă.

Omul cu 4 boi pune în car 1000 de ocale și are pe zi 9 lei și

13 parale, carevasăzică transportul pentru o pereche de boi în plus

este 2 lei și 32 de parale.

Omul ce ia sare pe contul său și o duce cu carul cu 4 boi,

investește un capital de 300 de lei pentru 1000 de ocale de sare a 30

de lei suta.

Chiria 140 lei la 1000 de ocale

Total 440 lei

Sarea costă pentru stat o para jumătate pe oca. O sută de

ocale costă 3 lei și 30 de parale. Sarea se vinde la groapa ocnei cu

30 de lei suta (9 lei și 50 de bani), adică aproape de zece ori cât

costă.

25 Oca - veche unitate de măsură pentru capacități și greutăți, egală cu circa un

litru (sau un kilogram) și un sfert (n. red.). 26 Para - monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică

monedă turcească de argint care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII-XIX

(n. red.). 27 Poștă - unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ

20 km (n. red.).

38

Sarea măruntă se vinde cu 20 de lei suta de ocale.

În 1867, s-au vândut 9 milioane de ocale, în anul acesta,

1868, se va ajunge la 12 milioane sau de douăsprezece ori câte

95000 de lei noi sau 1140000 lei noi.

La ocnă sunt trei guri numite: Sfântul Gheorghe, Sfântul

Ioan și Sfântul Constantin.

O baniță28 de sare (18 ocale) se plătește cu 10 parale, dintre

care opt se dau ciocănarului și două sărarului. Drobul se plătește cu

o para ocaua, drobul de 20 de ocale se plătește cu 20 de parale, din

care ciocănarul ia 18 parale pentru drob și sărarul ia două parale.

Până la 1860, sărarul a avut leafa 25 de lei pe lună și atunci

nu se luau câte două parale de ciocănar.

Exploatarea sării este un monopol al Statului, constituit în

vederea realizării unui venit. Statul cheltuiește o para jumătate cu

ocaua de sare, o vinde cu douăsprezece și realizează un venit de

zece parale și jumătate la fiecare oca.

Monopolul sării este înființat din timpurile cele mai vechi.

Romanii înșiși se foloseau de el, căci nu este materie mai lesne de

impozitat ca sarea, care se consideră un obiect de primă necesitate,

urmărindu-se scosul ei, mai ales că aduce un venit sigur. Cu toate

acestea, în Vrancea nu s-a putut înființa monopolul sării, din cauză

că sarea este pretutindeni și nu se poate urmări, nici să fie oprită de

a se lua și întrebuința de oameni. Din toate țările, numai Anglia a

desființat monopolul sării și aceasta a făcut-o în 1825.

Sarea este necesară nu numai oamenilor, dar și vitelor. În

multe țări, sarea care se ia pentru trebuința vitelor nu este supusă

monopolului. Sarea care se cumpără pentru a se da la vite se

falsifică, se amestecă cu materii străine, astfel că nu se mai poate

întrebuința și de către oameni. La noi, și vitele sunt puse la

monopolul țării.

În alte țări, se vede că, de ceva timp, guvernele reduc prețul

sării și pentru aceea care se întrebuințează de către oameni. La noi,

din contră, prețul sării crește întruna.

28 Baniță - unitate de măsură pentru cereale, a cărei valoare a variat (în

provinciile românești) între 21-34 l; Vas special (din doage) care are capacitatea

unei banițe (n. red.).

39

În fine, în alte țări se scoate sarea din mine și din mare și

din ape sărate și nu rămâne nicio părticică neîntrebuințată. La noi,

se vinde numai sarea în bulgări, cea mărunțită, care se face când se

taie bulgării, se scoate din ocnă și se lasă afară de se pierde, cu

toate că aceasta este o cantitate mare și constituie a patra, a cincea

sau a șasea parte din sarea în bulgări.

În fața acestei risipe, adică a sării mărunte ce se scoate din

ocnă cu cheltuială mare și apoi se lasă de se pierde, trebuie să

zicem că ar fi bine să se ia măsuri pentru a se curma risipa și pentru

a se utiliza sarea măruntă. Utilizarea s-ar putea face măcinând-o și

vânzând-o ca sare pisată sau vânzând-o așa cum iese din ocnă cu un

preț mult mai scăzut decât sarea în bulgări, cu un preț scăzut

avându-se în vedere raportul existent între sarea în bulgări și sarea

mărunțită. Sarea mărunțită s-ar vinde bine dacă s-ar face în aceste

condiții.

În afară de această îmbunătățire, despre care credem că este

mai rațională decât creșterea prețului sării, mai este una și mai

importantă, aceea pe care trebuie să o cerem pentru trebuința

vitelor și amendamentului pământului. Sarea ce se dă la vite nu este

nicăieri supusă monopolului, ea n-ar trebui să fie nici la noi, care

avem o nevoie mai mare de a îmbunătăți vitele față de alte națiuni.

Vitele noastre suferă de lipsă de sare în alimentația lor și suferă cu

atât mai mult cu cât prețul sării, în loc să scadă și la noi ca la alții,

crește ca la nimeni altcineva. Am putea face și noi amestecuri de

sare cu materii străine, care să oprească să se întrebuințeze de către

oameni sarea ce se va destina pentru vite.

Ultimele formulare de amestecuri de sare cu materii străine,

cu scopul de a se da sarea la vite și la pământ fără niciun venit

pentru stat, sunt acelea publicate prin decretul Măriei Sale,

Împăratul francezilor, Napoleon al III-lea. Aceste amestecuri sunt

pentru 1000 de kilograme de sare, 300 de kilograme de mălai (care

rămâne după ce se scoate uleiul) sau 5 kilograme de peroxid roșu

de fier și 100 de kilograme de mălai. Mai sunt și alte amestecuri

arătate în decretul de care am vorbit; însă materiile acelea nu sunt

40

cunoscute sau întrebuințate încă la noi, precum guano29, pudreta30,

ipsosul etc.

În afară de sarea ce se află în Munții Vrancei și de care se

folosesc oamenii fără să plătească vreo dare statului, se mai scot

din munți var și sigă31.

Siga sau ipsosul este foarte răspândit în toți munții Vrancei.

Dealul Bălosu are foarte multă sigă. Femeile iau siga, o ard în foc

și stingând-o apoi în apă, văruiesc cu ea casele. De asemenea,

cojocarii o întrebuințează la albitul pieilor.

8. Apele județului

Apele cele mai importante din județul Putna sunt: Siret,

Trotuș, Putna, Milcov, Zăbala, Nereju, Șușița și Zăbrăuți.

Siretul izvorăște din Munții Ardealului, merge prin munții

de prin Moldova, desparte județul Putna de județul Tecuci și, după

ce culege toate apele, se duce de se varsă în Dunăre.

Trotușul izvorăște din Munții Ardealului, culege Tazlăul,

Oituzul, Slănicul, Cașinul și intră în județul Putna, la satul

Bordenii32 și merge la vale, luând cu sine apele Bâlca, Cornățel,

Lunca Dochiei și Domoșița și apoi ajungând mai la vale de Adjud

de se varsă în Siret, mai jos de satul Burcioaia.

Din partea dreaptă a Trotușului, se face o gârlă în Gura

Domoșiței, care trece șoseaua ce se întinde mai jos de podul

Trotușului și se duce mai la deal de Domnești de se varsă în Siret

mai sus de Pufești. Pe această gârlă sunt două mori, una mai jos de

podul cu patru pietre și alta în sat la Domnești, la cel cu două

pietre.

Din partea stângă a Trotușului, se face o altă gârlă din

dreptul Cornățelului, care se duce alături de Urechești la Slobozia

29 Guano - îngrășământ organic natural, bogat în fosfor (și în azot), care se

găsește în mari cantități în America de Sud, provenit din acumularea

excrementelor și a cadavrelor de păsări, de lilieci din peșteri, a cadavrelor unor

animale marine etc. (n. red.) 30 Pudreta - îngrășământ din excremente uscate (n. red.). 31 Sigă - mineral alb sau roșu care se găsește în natură sub formă de bolovani sau

de nisip și care se folosește la zugrăveli și în tăbăcărie (n. red.). 32 Nu am identificat această localitate în Plasa Răcăciuni, posibil să fie o eroare

din parte autorului sau o confuzie cu satul Popeni, mai jos de Căiuți.

41

Copăcești, unde dă iarăși în Trotuș, mai jos de Copăcești. Pe

această gârlă, se află o moară la Urechești care mână roata lovind-o

cu apa pe dedesubt și alte doi mori mai la vale.

Domoșița izvorăște din fundul dealului Pârâul Negru,

Bârlogul și Frasinet, ale căror pârâuri se strâng la un loc în Gura

Bosie(o)tului33 și formează apa Domoșița. Acest pârâu vine cu apă

multă până mai sus de Ruginești și apoi se pierde în prund, lăsând

numai valea care merge până în Trotuș în gura Domoșiței.

Bâlca izvorăște din gropile Budăiului și din izvoarele de pe

apa Tulbure, trece prin satele Bâlca și Coțofănești și se varsă în

Trotuș.

Râmnicul intră în județul Putna mai jos de Belciug și dă în

Siret mai sus de Costieni și Nămoloasa.

Milcovul izvorăște din vârful Muntiorului, un munte la

hotarul moșiei Mera și al județului Putna. Milcovul are un izvor

mare, de unde apa iese bolborosind într-o cantitate mare, ca dintr-o

cofă. Milcovul are apa dulce până la Andreiașu unde, intrând în

regiunea de sare, începe și el să fie sărat. În apa Milcovului dau

multe pârâuri și scursuri, dintre care cele mai însemnate în partea

dreaptă sunt: Reghiu, care curge prin satul Reghiu, Milcovelul care

vine prin satele Șindrilari și Mera, Arva prin cătunul Roșioara și

Căpătanu; iar în partea stângă sunt: Larga, în dreptul Mănăstirii

Mera și după ea Valea Rea. Milcovul dă în Putna în dreptul

Răstoacei; iar Putna dă în Siret, între Călieni și Nănești. De la

Focșani în jos, Milcovul se înmoaie, nu aduce bolovani și pietre în

cursul apei sale, matca lui devine nisipoasă, malurile înguste și

cursul apei sale este lin, atât de lin pe cât este de furios în regiunea

de munte. Inundațiile au acoperit din vechime cu mâl, lut și nisip

pământurile vegetale, care formează fața pământului cultivabil.

Șușița izvorăște în moșia Soveja, la locul numit Fundul

Tina, primind pârâul Sărata și pârâurile: Dumicuș, ce izvorăște din

Fundul Chinosului, Chiua ce izvorăște de sub Zboina Neagră și

Cârligatu din Fundul Roschilei. Cremeneț izvorăște din Munții

Sovejei și vine de se varsă în Șușița, mai sus de Câmpurile de jos.

Lărguța dă în Cremeneț. Mircanii vine din Pietrele Vidiului și dă în

33 Nu am reușit să identificăm acest loc pe harta actualului Județ Vrancea. Fie

este o denumire care s-a pierdut, fie este o eroare.

42

Cremeneț. Valea Babei izvorăște din Fântâna Pietreanului și dă în

Șușița prin Câmpurile de Jos. Pârâul Singurelu izvorăște din coasta

Dealului Mare și dă în Șușița prin Câmpurile de Jos, mai la vale de

pârâul Valea Babei. Rădoaia iese din coasta Dealului Mare din

Budău și dă în Șușița prin Ciuruc. Hățiașu iese din munții opuși

Vizantei și se varsă în Șușița mai sus de Rotilești. Alba este pârâul

cel mai mare ce dă în Șușița. El se formează din trei pârâuri: Alba,

Limpejioara și pârâul Vârlanului din moșia Mărăști. Pe Alba sunt și

două mori. Răcoasa este pârâul ce dă în Șușița mai jos de satul

Răcoasa. Repejioara izvorăște din Fântânile din deal și dă în Șușița

prin Verdea și Varnița. Aluna izvorăște din deal, trece prin Varnița

și se varsă în Șușița. Valea Câmpului izvorăște din Dealul Mare și

se varsă în Șușița între Varnița și Repedea. Repedea izvorăște din

Muncelu și se varsă în Șușița mai sus de sat. Străoane iese din

marginea satului de jos și se duce în Șușița. Vălodanu izvorăște din

mijlocul Străoanelor și se duce de se varsă în Șușița. Hăulița iese

din Muncelu și merge în Crucea de sus, după aceea vine prin

Panciu și Schitul Brazi și se duce la vale de se varsă în Șușița.

Zăbrăuți izvorăște mai sus de Moșinou, primește Glodul

mai sus de Fitionești, iar la capătul Mănăstioarei se unește cu

Zăbrăuciorul și merge mai jos de Diocheți de se varsă în Siret mai

jos de Pădureni. Zăbrăuciorul izvorăște de la Poienile Popii, mai

sus de Ciolănești și se varsă în Zăbrăuți mai jos de Mănăstioara.

Caregna izvorăște din Fântâna lui Moise, se pierde în Gura

Plopului și răsuflă la Arămoasa. În Caregna vine Gura Văii morii,

apoi valea cu apă, după aceea Valea Coșula din sat de la Păunești și

se varsă în Siret, trecând prin satul Pufești.

Clăbucul izvorăște de sub coastele Muntelui Clăbucul și ale

poienii Căpușa, ce ține de Muntele Zboina Verde și se duce de dă

în Lepșa Mare în dreptul Piscului Paltinul.

Lepșa Mare izvorăște din Poiana Vrancei de sub Stânișoara,

se întâlnește cu Lepșa Mică, care izvorăște de sub Piscul Paltinului

și vine la vale de se varsă în Putna sub Muntele Macradeu.

Lepșulețul izvorăște din Lacul Vulturului de sub Zboina

Neagră și vine de se varsă în Lepșa, mai la deal de Schitul Lepșa.

Streiul izvorăște de sub Tiva Golașă și dă în Putna mai la

deal de Pietrele Streiului.

43

Greșu izvorăște din Piatra Scrisă din vârful Macradeului de

sub poalele dealului Lepșei și se varsă în Putna în dreptul Dealului

Noveselor.

Lorinca izvorăște din poalele Muntelui Lepșa, dă în pârâul

Stogului sau Mușat, se unește cu pârâul Poiana Mărului, trece prin

Valea Mărului și se duce de se varsă în Putna sub dealul

Mesteacănului.

Pârâul Hârtanu izvorăște din vârful Muntelui Hârtanu, se

întâlnește cu pârâul Buneul și se varsă amândouă în Putna în capul

Noveselor de sus.

Pârâul Țiganului izvorăște din lacul de la Condratu și dă în

Putna în Lunca Mare.

Tișița Mare izvorăște din Zburătura, care se ține de Muntele

Păiușele. Tișița Mică izvorăște din Fetele-cele-Mari, se întâlnește

cu cea mare în dreptul Pietrei Tisarului și dau amândouă în Putna

sub Piatra Steicului.

Coza izvorăște de sub Dealul Negru, ia pârâul Cascaria la

Chinu, vine la vale luând și pârâul Alunu, ce izvorăște de sub

Muntioru, apoi luând și Dălhăteasa, care iese de sub Gargheta, vine

de se varsă în Putna mai jos de satul Coza.

Deju izvorăște de sub Soveja, trece mai la deal de satul

Negrilești și se varsă în Putna între Negrilești și Tulnici; Dejul de

sus are apă sărată.

Pârâul Negrului izvorăște din Poiana Ascunsă și dă în Deju.

Pârâul Ursului izvorăște din Munții Sovejei și dă în Deju.

Vidra, Tichiriș, Colacu sunt pârâuri care se varsă în Putna

lângă satele ale căror nume le poartă.

Vizantea se formează din două pârâuri, dintre care unul vine

de la Pietricele și altul de la Plopu. Vizantea se unește cu Vizantul

Mare și Pârâul Alb, care are izvoare de păcură și de apă cu

pucioasă. Pe Vizant este un izvor cu apă sărată la locul numit

Slatina, care s-a astupat de către administrația salinelor de la Târgu

Ocna. Vizantea dă în Putna la satul Căliman din Vrancea.

Pârâul Sărat cu apă sărată izvorăște din Patrimanu și din

Glodu, ia apă din Bahna, care nu seacă niciodată și se varsă în

Putna, mai jos de satul Valea Sării.

Pleșa izvorăște din Fundul Chiliilor, trece prin satul Valea

Sării și se varsă în Putna.

44

Șipotu izvorăște din malul satului și dă în Putna.

Valea Bradului iese din dealul Bodeștilor și se varsă în

Putna între Poiana și Bârsești.

Năruja izvorăște de sub Păiușele și Verdele, ia pârâul

Mârdanu, care vine de la Poarta de Vânt, ia pârâul Gorului, ce vine

din vârful Muntelui Goru, ia pârâul Verdele, care vine din Muntele

Verdele, ia pârâul Pietrosu, care vine din Muntele Pietrosu, ia

Băloasa care vine din Zboina și la Nistorești dă în Zăbala.

Zăbala izvorăște din Fața Arișoaiei, ia pârâul care vine de la

Poarta de Vânt, trece pe sub Pietrosu, aducând cu sine apele

pârâului de la deal și se unește cu Năruja la satul Năruja și apoi dă

în Putna la satul Prisaca. În Zăbala se varsă: Hărboaca ce izvorăște

din Mușa Mare, Zârna Mare ce izvorăște din Piatra Secuiului,

Zârna Mică ce izvorăște din Turula, Valea Boului ce izvorăște din

Muntioru.

Văsui izvorăște din Ploștina și, venind la vale, ia Hăulișca

care are apă dulce, apoi ia Sărățelu cu apă sărată și se duce de dă în

Putna mai jos de satul Poiana.

Văsui, Zăbala și Putna ocolesc Muntele Grumadeu.

Putna izvorăște din Fața Arișoaiei și, venind la vale,

primește apele din Valea Mărului, Lepșa, Tișița, Coza, Deju,

Zăbala, Nereju și iese din Vrancea prin Măgura și Dealul Mare,

luând pârâul Băloșilor care vine din Măgura, Călugărașul mai sus

de Vitănești, Apa pietroasă mai jos, Varvanoaia din Găgești, Scurta

și, în fine, Miclăușu.

Izvorul Putnei este un șipot mare aproape de vârful

Muntelui Arișoaiei. Vrednică de notat este cataracta34 Putnei, care

se vede de departe de către călătorul care merge de la Coza la

schitul Lepșa pe șosea prin coastele munților, la ale căror picioare

curge Putna. Cataracta are cinci scări între munți, pe care se

precipită apa de sus în jos și curge la vale, unde se adună ca într-un

bazin și de aici se precipită în altul și mai jos, care este mai mare și

mai lat decât celelalte. De acolo iarăși se precipită între stânci,

printre care se strecoară într-o lungime cam de 10 metri, iar apoi se

precipită într-un bazin mare, din care curge prin mai multe

34 Cataracta - cădere naturală de apă produsă pe o succesiune de terenuri abrupte

mici; ansamblu de cascade mai mici; cascadă (n. red.).

45

scărișoare și se adună și se formează o matcă, ce cuprinde tot

volumul apei neîmpiedicată în trecerea ei de stânci până la

Scărișoara veche. Aceasta s-a stricat din cauza apei, iar Putna și-a

făcut o altă curgere pe văiuga35 fierăstraielor, la al căror capăt se

termină și cataracta Putnei.

De la Putna în sus, sub Tisarul cel mic, precum și în alte

locuri, se află multe ape minerale.

Putna ia, la ieșirea ei din Vrancea, și gârlele pe care sunt

făcute morile și canalul ce duce apa la Focșani.

Canalul începe de la gârla din partea dreaptă, mai sus de

moara lui Gastia. Gârla din dreapta ia apă din Putna la siliștea

Babele, o dă la una sau două mori și apoi o lasă iar în Putna; însă

de la Bătinești gârla nu mai dă apă în Putna, ci o duce prin câmpie

și o varsă în Siret. Gârla din partea stângă a Putnei ia apă din Putna,

la Irești, o abate la moara lui Tufelcicu și apoi o ia iarăși și o dă la

moara din Vitănești și apoi iarăși o dă în Putna; însă din dreptul

Boloteștiului nu o mai dă drept, ci o duce prin câmpie mai jos de

Țifești și o varsă în Siret.

Putna prin mijloc și gârlele cu apa luată din ea se duc una în

dreapta și alta în stânga în câmpie, mânând pe de-o parte morile și

udând, pe de altă parte, grădinile de verdețuri de prin preajma lor,

toate cele trei ape întâmpină în câmpie șoseaua de la Focșani la

Mărășești. Gârla din partea dreaptă a Putnei trece șoseaua între

kilometrul 7 și 8. Măsurarea kilometrilor șoselei începe de la

Focșani cu numărul 1. De la această gârlă până în matca Putnei,

care și ea trece șoseaua, este un kilometru jumătate. Matca Putnei

trece șoseaua la începutul kilometrului 9. De la matca Putnei până

la gârla a doua, aceea din partea stângă, sunt doi kilometri. Gârla

stângă trece șoseaua la începutul kilometrului 12. Șușița trece

șoseaua la kilometrul 14 al șoselei.

Când canalul lua apa de-a dreptul din Putna, o lua pe la

Vitănești și trecea de-a curmezișul peste gârla dreaptă pe uluce36 de

scânduri. Acum canalul luând apa din gârlă, o trece pe un canal de

scânduri peste pârâul Varvanoaiei. După aceea cârmește pe sub

Măgura, lăsând în stânga satul Bolotești, situat pe malul mătcii

35 Văiugă (reg.) - vale mică, îngustă și puțin adâncă (n. red.). 36 Uluc - canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor (n. red.).

46

Putnei și merge la vale spre Focșani, apropiindu-se de satele

Jariștea și Vărsătura, care sunt situate pe coastele Măgurei și la

poalele ei, iar după aceea prin spatele viilor de la Odobești apucă

drumul Vrancei și iese la Focșani în partea de sus a târgului, intră

în mahalaua de la Obor și iese afară din târg la grădina publică,

traversând șoseaua între barieră și cazarmă și ducându-se prin

satele Mândrești și Bahna până ce dă în Putna. Canalul care se

varsă la Bolotești, Runcu, vine din Măgura și mai la vale dau în el

și pârâurile Vărsătura Mare și Mică, care vin tot din Măgura.

Putna se înmoaie de la Jorăști. De aici înainte nu mai aduce

cu furie bolovani sau pietre. Matca ei este de nisip și cursul apei

este lin, atât de lin pe cât este de furios prin regiunea de munte și

chiar de câmpie, mai ales când vine mare.

De la cotitura Putnei spre Răstoaca și până aproape de acest

sat, Putna alimentează cu apă și Balta Mândreștiului care se întinde

tăind de-a curmezișul câmpia întinsă care se află între Milcov și

Putna. Pământul este băltos, mocirlos în vecinătatea bălții,

întinzându-se de la Răstoaca și până aproape de Siret la Suraia.

Inundațiile acestor locuri sunt considerabile. În malul

Milcovului, la Risipiți, se vede istoricul inundațiilor. Pământul

negru sau suprafața pământului arabil este la o adâncime de doi

metri sub mâlul adus aici de Milcov, mâl de nisip și lut care

constituie acum suprafața pământului.

În Vrancea sunt multe ape sărate și multe ape minerale pe

Milcov, Zăbala, Putna și Lepșa. Pe Putna, la locul numit Piatra

Gemănată, apele minerale cuprind atât de mult fier încât locurile în

care se adună sunt roșii ca sângele.

Și la domeniul satului Vizantea sunt multe ape minerale.

Analiza acestor ape îl preocupă foarte mult pe farmacistul din

Focșani.

Apa din Putna, Zăbala, Lepșa și Nereju servește în munți

pentru a mâna fierăstraiele, dintre care numai pe Putna am numărat

peste o sută. La fierăstraie se fac scânduri, dulapi, doage din brad,

care reprezintă esența ce domnește în pădurile din munți. Chiria

unui fierăstrău este de 2000 de dulapi. Prețul unui dulap este de 20

de parale la fierăstrău.

47

La fierăstrăul lui Popa Toader Nicoară se aduc butucii și

vara; prin urmare, se taie pădurea și vara, ceea ce arată că tăierea

pădurii se face fără nicio prevedere pentru viitorul ei.

Omul care taie butucii la fierăstrău se plătește cu 7 lei și o

oca de făină pentru o sută de dulapi. Grosimea dulapului este de

două degete, lungimea de 12 până la 16 palme și lățimea de o

palmă.

În 15 minute se taie un dulap, într-o oră patru și în 12 ore 48

de dulapi. Așadar, îi vine omului pe zi 3 lei jumătate din 7 lei suta.

Se pot tăia într-o zi de la 60 până la 80 de dulapi.

9. Pădurile

Pe Zăbala în sus sunt destui munți acoperiți cu păduri

seculare de brad neatinse încă de oameni. Acolo copacii cresc,

îmbătrânesc și mor fără să aducă vreun folos omului, care nu poate

ajunge la ei în multe locuri nici măcar cu piciorul. În regiunea de

munte, dacă cineva înaintează, trece de la locurile cuprinse de

pădure și ajunge la golurile cele înalte în care numai iarba se face;

și aceasta numai în câteva luni ale anului poate fi întrebuințată de

păstorii care urcă vitele la munte spre a le văra. În munții Vrancei

se vărează peste 50000 de oi ale vrâncenilor. Pășune este însă

pentru mai multe vite și adesea vede cineva copaci seculari

însemnați pentru a fi stârpiți și a deschide apoi locuri de pășune.

Avuția forestieră, atât de considerabilă în munții Vrancei, se pierde,

în multe locuri, fără să aducă vreun folos. Cu cât pădurile sunt mai

departe de locurile locuite de oameni, cu atât își pierd prețul. În

preajma locurilor locuite, pădurile s-au stricat, iar lipsa lor a

început a fi simțită până într-atât încât în multe locuri ar trebui luate

măsuri pentru acoperirea locurilor goale și sterpe cu păduri.

10. Pământul

Suprafața dealurilor este în genere alcătuită, pe de-o parte,

din pietre mărunte aglomerate și libere și amestecate cu nisip, lut și

bucățele de var, iar pe de altă parte din lut galben, având în unele

locuri pe deasupra o pătură neagră de pământ vegetal și în altele

lăsând lutul gol în fața lor. În lut nu sunt bucățele de var stins ca în

pietriș. Podgoriile de pe coastele dealurilor Odobești, Țifești,

Crucea ocupă pământuri ce au o pătură subțire de pământ vegetal;

48

și în unele locuri ele sunt formate numai din lut galben. Văile din

munți și din câmpie sunt într-un pământ cu o pătură groasă de un

metru și mai bine de teren vegetal, de aceea și dau mai multe roade

decât cele de pe deal, iar dedesubtul pământului vegetal este

pământ de lut galben curat sau amestecat cu pietre sau cu pământ

pietros prin care se găsesc bucățele de var.

Suprafața pământului arabil al județului se prezintă în plasa

Răcăciuni pe dealuri cu lut, pe prăvăliturile37 cu teren vegetal și în

șesul Siretuluiui cu mâl, un pământ argilo-nisipos, iar aproape de

cursul apei cu nisip și în multe locuri prundiș.

În Zăbrăuți, pământul arabil este în parte nisipos și pe de

altă parte lutos și numai în marginea Păuneștilor dinspre Domnești

este teren vegetal negru.

În Vrancea, pământul este mai mult nisipos pe platourile

Putnei și ale Zăbalei, lutos pe dealurile de pe lângă toate satele și

pământ negru pe pârâul Vizantea și Vidra, unde nu se găsesc

pietricele nici măcar de leac.

În Gârlele, partea muntoasă are pământ arabil și în Vrancea:

în podgorii, pământul este lutos și puțin vegetal, iar pe sub poalele

Măgurei și până în plasa Biliești este, începând de la Măgura în jos,

în dreptul scursurii Valea Șoimului, pământ vegetal și în stânga

nisip și prundiș.

În Biliești, pământul este teren vegetal negru, în afară de

marginile Siretului într-o depărtare de la doi până la trei kilometri

de la matca apei pe toată linia Siretului.

În Biliești, se cultivă mai mult păpușoi decât grâu; căci

pământul este mlăștinos, tare, greu de lucru, adică tălpos38, după

cum se zice. Porumbul se face foarte roditor și fără greș.

În Gârlele, se fac bine și grâul, și păpușoiul, în afară de

coastele Putnei, unde se face numai păpușoi.

În Zăbrăuți, grâul și pâinea albă se fac foarte bine

nesemănându-se păpușoi decât pe luncile pârâurilor Zăbrăuți și

Caregna, unde pământul îi priește.

37 Prăvălitură (reg.) - pantă, povârniș; loc abrupt (n. red.). 38 Tălpos – argilos, cleios, lipicios (n. red.).

49

În Răcăciuni, se fac atât de bine grâul, cât și porumbul. În

Vrancea, pe dealuri, se seamănă grâu și pâine albă, iar în văi și

lunci păpușoi.

Inul și cânepa se seamănă în Răcăciuni și Biliești, unde se

fac foarte bine și se seamănă și în cultura mare.

Tutunul se face mai mult și mai bine pe șesul Siretului,

începând de la Domnești, în Pufești, Pădureni, Călimănești,

Ionășești, Cosmești și Doaga; însă tutunul cel mai bun și mai

renumit iese de la Cosmești și Pufești.

11. Clima

În județul Putna sunt trei regiuni: de munte, câmpie și

podgorii. Clima se caracterizează pe fiecare regiune astfel:

Clima din Vrancea și din partea muntoasă a Zăbrăuțiului,

Gârlelor și Răcăciuni este rece. Pe pârâul Reghiu, Zăbala, Năruja și

Putna pâna la Gura Zăbalei, Șușița până la Gura-Verde și partea de

pe Trotuș până la gura Domoșiței, clima este mult mai aspră decât

aceea de la podgorii. Iarna în Vrancea începe de la sfârșitul lui

noiembrie și durează până în aprilie. Toamna durează și ea mult,

scurtând iarna, însă iarna ține până în primăvară, în aprilie, când

înfloresc pomii și apoi înverzesc și pădurile de pe dealuri.

La podgorie iarna vine mai repede decât la munte: începe cu

brumele din octombrie, se înmoaie în noiembrie și decembrie,

devine aspră și constituie punctul culminant al iernii în ianuarie și

februarie. Vânturile de la bălți (dinspre răsărit) o îmblânzesc. Viile

se scot afară în martie, când înfloresc și pomii. Brumele cele târzii

cad în aprilie și vatămă pomii și via. Din mai încolo vara devine

tare și începe a scădea din septembrie.

În regiunea de câmpie, iarna începe târziu și ține puțin; însă

cât ține, este foarte aspră, din cauza vânturilor de nord, care au aici

drum deschis, nefiind oprite nici de dealuri, nici de pădure. De

multe ori, Putna este înghețată de la Țifești în sus spre Vrancea și

dezghețată de la Țifești în jos spre câmpie. Zăpada cade multă și se

topește greu. Primăvara vine timpuriu și este foarte frumoasă. Vara

începe cu secetele ei, care sunt adesea foarte simțitoare și

păgubitoare. Astfel, dacă câmpia, dezbrăcată și de pădure, n-ar fi

răcorită de cursul apelor Siretului, Putnei și al bălților și dacă

acestea n-ar avea neguri dese și multe, câmpia ar fi expusă la o

50

uscăciune care nu ar permite să se producă recolte decât o dată la

cinci ani. Toamna vine târziu la câmpie, începe cu brume dese și

ține mult timp. Timpul se strică cu vânturile de nord și cu ploile

care vin în cursul lunii decembrie.

Vânturile în regiunea de munte sunt foarte iuți, mai ales

acelea de sud. Vânturile de nord nu se simt în satele situate pe

cursul apelor, ci numai pe dealuri și munți, unde fac stricăciune în

păduri dărâmând copacii. Vântul cel dulce la munte este acela care

vine de la răsărit și care pierde puterea trecând dealurile podgoriilor

spre a intra în munți. Vrânceanul așteaptă vântul de la sud pentru ca

să se deschidă mugurii copacilor, altminteri nu l-ar dori fiindcă este

tare și usucă.

În podgorii, pe lângă vânturile care bântuie regiunea de

munte, se adaugă apoi și vântul de nord care face stricăciune.

În câmpie domnește mai mult vântul de nord și nu aduce

ploaia decât în sezonul cel rece; în timpul verii, vântul de sud

răcorește câmpia aducând ploi, iar când nu aduce ploi, în lunile

iunie și iulie, i se zice săracul, căci aduce uscăciune în loc de

ploaie.

Ploile în regiunea muntoasă vin cu vânturile de la nord și de

la răsărit. Ploile acestea cad nu numai în munți, ci și în podgorii. În

munți, ploile sunt mai dese decât în podgorii. Satele din Vrancea

care duc lipsă de ploi sunt Spinești, Bodești, Văsui și Poiana, ele

sunt situate pe dealuri goale care nu au păduri împrejur.

Ploile la câmpie vin cu vânturile de sud și est. Ploile cad

adesea până în iulie și reîncep la finele lui august.

Între locul udat de ploile de nord și între acela udat de ploile

de est și sud rămâne o bucată de loc între regiunea de podgorii și

câmpie, care de multe ori rămâne neudată de ploile care cad la

munte și la câmpie. Acest loc este cuprins de satele Purcelești,

Căpotești, Bătinești, Ivăncești, Făurei și pământul dintre aceste

hotare și hotarul comunei Petrești. Aceste locuri dintre Șușița, de la

Satul Nou în jos și sub poalele Măgurei și între Valea Sionului până

la Balta Raței sunt bântuite foarte adesea de secetă. Terenul acestor

locuri secetoase este format mai mult din pietre și nisipuri, aduse de

inundațiile apelor Putna și Șușița.

Podgoria suferă mai des decât câmpia de lipsa ploilor. Ploile

cele mai regulate și care vin la timp sunt în plasa Răcăciuni, care

51

ocupă șesul Siretului, între cursul apei și pădurile de pe dealul

Ciortolom și Morcotețu.

În cursul anilor din urmă, numai într-un an, 1868, ploile au

venit la timp, în ceilalți ani, județul a suferit de secetă: și când au

venit, ploile nu mai erau de nicio trebuință.

Podgorenilor nu le place deloc ploaia de la sud; fiindcă de

multe ori este rapidă și stricătoare viei, arzându-i frunzele la fel ca

bruma.

Piatra bate de multe ori județul; însă efectele ei cele rele se

simt mai des la podgorii și pe dealuri. Trotușul este mai în toți anii

bântuit de piatră.

12. Împărțirea administrativă a teritoriului

În județul Putna sunt 230 de cătune și sate, șase târguri și

cinci plăși. Cătunele și satele au fost regulate până la 1864, când s-a

făcut cea din urmă împărțire administrativă, în 153 de sate și șase

târguri, adică în 159 de comunități. Aplicându-se, în 1864, noua

Lege comunală, s-au făcut 81 de comune rurale și trei comune

urbane, adică în total 84 de comune. Din șase târguri, trei s-au

trecut între comunele rurale și anume Adjud, Domnești și

Nămoloasa și trei au rămas comune urbane, adică Focșani,

Odobești și Panciu. A pune târgurile între sate, pe de-o parte, iar, pe

de alta, a lipi satele de târguri este o lucrare care ne arată din capul

locului că nu s-a procedat cu toată rânduiala la formarea noilor

comune. Așa cum la Focșani s-au pus satele Bahne, Donie și

Ceardac în comuna urbană, asemenea se puteau pune satele vecine

de târguri și la Adjud, Domnești și Nămoloasa, spre a forma și din

aceste trei târguri trei comune urbane. Chiar și la Odobești și la

Panciu se pot pune sate pe lângă aceste târguri și forma din ele

niște comune urbane, care să fie în stare a purta cu ușurință toate

sarcinile unei comune.

Dar gruparea satelor în comune rurale s-a făcut fără cea mai

mică înțelegere de scopul pentru care se fac comunele și de

foloasele pe care trebuie să le tragă oamenii, când se adună mai

mulți la un loc și alcătuiesc comuna. Astfel, dacă vom căuta numai

în Vrancea, unde cele 80 de cătune și sate care sunt în acea plasă au

fost grupate până la 1864 în 32 de sate, vom vedea că la formarea

comunelor s-au făcut comune de câte 91 și 95 de locuitori că

52

Poiana și Văsui nu sunt în stare să țină nici măcar un primar

cumsecade.

În Vrancea, s-au format 18 comune, când s-ar fi putut forma

foarte bine numai șase, adică mai bine puține și cu mulți locuitori,

decât multe și cu puțini locuitori; căci cu puține puteri nu se pot

purta sarcinile comunale pe care le impune legea și nici scopul

înființării comunelor nu se poate atinge. Așadar, în Vrancea ar

trebui să se unească: 1. Vidra cu Găurile și să se facă o singură

comună, 2. Tichiriș, Colacu și Valea Sării, 3. Poiana, Bârsești,

Văsui și Negrilești, 4. Tulnici, Păulești, Nistorești și Spinești, 5.

Herăstrău, Năruja și Paltin, 6. Spulber și Nereju. Cu această

grupare de sate în comune, am avea comune de câte 519, 543, 547,

732, 512 și 360 de locuitori, adică o comună care, având mulți

contribuitori, ar putea satisface toate trebuințele comunale, fără ca

să se spetească oamenii cu purtarea sarcinilor și fără ca să se plângă

de mărimea acestor sarcini, precum o și fac. Ușurarea sarcinilor

comunale este în mâna celor care se plâng de ele și, în loc să se

plângă, ar face mai bine să pătrundă în spiritul legii și să-și facă

comunele mai mari decât sunt acum, adică așa cum le-am arătat

mai sus.

Am spus că în județul Putna sunt două regiuni, una de

munte și alta de câmpie. În cea de munte intră nu numai Vrancea,

cu toate satele ei, dar și alte sate din alte plăși, precum Mera din

plasa Gârlele, Soveja, Vizantea, Câmpuri din plasa Zăbrăuți,

Răcăciuni și Biliești. Între acestea plăși intră și sate de munte, și

sate de câmpie. N-ar fi bine oare, și în interesul unei raționale

împărțiri a teritoriului și chiar a unei economii bine înțelese, ca și

plășile să se rotunjească, precum se grupează comunele? Numărul

plășilor se poate reduce de la cinci la trei numai, făcând o plasă de

munte mare, în care să intre Mera, Soveja, Vizantea, Câmpuri și

satele de munte din Răcăciuni și două plăși de câmpie: una mai sus

și alta mai jos de Focșani. Mărind comunele și reducând plășile,

credem că s-ar face mari economii atât în cheltuielile comunelor,

cât și în acelea ale statului, fără ca interesele unora și altora să

sufere.

În plasa Zăbrăuți sunt 36 de sate și cătune, grupate în 14

comune rurale și una urbană, Panciu. Și aceste comune s-au făcut

cu pripire și fără să se aibă în vedere scopul comunei. Astfel, s-au

53

făcut mai multe comune din satele care sunt unele lângă altele și

care au tot interesul a se uni la un loc într-o singură comună.

Căutând, însă, adevăratul interes al oamenilor care se unesc într-o

comună, credem că Răcoasa se poate uni cu Mărăști, Străoanele de

Sus cu cele de Jos, Crucea de Sus cu Panciu și Crucea de Jos,

Movilița cu Diocheți, Mănăstioara cu Fitionești.

În această plasă, un subprefect, și anume Ghiță Găleșteanu,

a adunat de la oamenii din sate o contribuție de aproape 60000 de

lei pentru ca să se facă încăperile necesare subprefecturii: și a făcut

o casă din paiante39 și un grajd de bârne, care nu fac împreună nici

șase mii de lei. Se zice că și cheresteaua a fost dăruită de evreul Ilie

Lupu.

În toate plășile sunt de făcut grupuri noi din comunele de

astăzi în comune care să corespundă mai bine scopului

legiuitorului. La descrierea comunelor, vom reveni asupra acestui

important mijloc de îmbunătățire, căci nu putem să-l trecem cu

vederea, mai ales când vedem, de exemplu, că comuna Vulturu de

Jos din plasa Biliești este totuna cu Vulturu de Sus, amândouă

satele țin unul de celălalt și cu toate acestea, ele formează două

comune cu doi primari. Amândoi lucrează în aceeași cancelarie,

având unul și același notar. Credem că ar putea să fie numai un

primar și s-ar putea face numai o comună. De asemenea, Maluri

sunt mai aproape de Vulturu de Sus decât de Călieni și cu toate

acestea fac comună cu Călienii, când le-ar veni mai la îndemână să

se unească cu Vulturu de Sus. Asemenea și Belciug, situat în

marginea Putnei, este aproape de Nănești și, cu toate acestea,

formează o comună cu Costienii de pe Siret. În fine, Costienii țin

de Nămăloasa, satul și târgul și, cu toate acestea, fac comună

deosebită, când ar fi mai de folos ca din aceste trei comune să se

facă numai una.

Am arătat ceea ce este și cum ar trebui să fie împărțirea

administrativă a teritoriului, acum nu ne rămâne decât să constatăm

și prin cifre starea prezentă. Ceea ce și facem prin două tabele: unul

39 paiantă - Sistem de construcție a pereților unor case, care constă dintr-un

schelet de lemn având golurile umplute sau acoperite cu diferite materiale

(împletituri de nuiele ori șipci tencuite cu lut, chirpici etc.); material care

alcătuiește asemenea sistem de construcție (n. red.).

54

sinoptic, care arată numărul și numirea plășilor cu numărul satelor

și comunelor, cu numărul caselor, bisericilor și școlilor și cu

numele familiilor și locuitorilor care se găsesc în fiecare plasă și

altul detaliat, care arată numărul comunelor și satelor din care sunt

formate, al caselor care se află în fiecare sat, al bisericilor, școlilor

și numărul familiilor și locuitorilor din fiecare comună.

Tabel sinoptic cu comunele din județul Putna

Lista comunelor rurale și urbane din județul Putna Plasa Biliești

Nr.

crt.

Numirea Nr. caselor Nr.

bise-

ricilor

Nr.

șco-

lilor

Populația

comu-

nelor

cătunelor din

cătu-

ne

din

co-

mune

Nr.

fa-

mi-

liilor

Nr.

contri-

bui-

torilor

1

Suraia

Suraia

Dimaciu

Dumbrăvița

588

116

62

766

3

1

670

497

N

r

.

c

r

t

.

Numele

plășilor

Satele Nr.

case

lor

Nr.

biseri

cilor

Nr.

școli

lor

Populația

Nr.

satelor

Nr.

comune-

lor

Nr. familiilor Nr.

contribui

-torilor

I Biliești 30 15 6828 57 19 8536 6354

I

I

Gârlele 36 11 4326 49 4 5137 3472

I

I

I

Zăbrăuți 30 15 6152 45 5 7535 4468

I

V

Vrancea 32 18 4711 33 5 5116 3182

V Răcăciuni 31 25 4769 41 6 5816 4581

159 84 2678

6

225 39 32140 22237

55

2

Vulturu de

Sus

Vulturu de

Sus

Vadu

Roșca

Boțârlău

119

86

94

299

3

1

430

272

3 Vulturu de

Jos

Vulturu de

Jos

194

194

1

1

256

190

4 Costieni Costieni

Belciug

197

22

219

2

-

300

143

5 Nănești Nănești 201 201 1 1 294 192

6 Nămoloasa Nămoloasa

Cluceru

Blehani

161

93

23

277

1

1

306

243

7 T. Nămo-

loasa

T. Nămo-

loasa

170

170

1

-

270

217

8 Călieni Călieni

Maluri

206

22

228

2

1

190

201

9 Biliești Biliești

Sasu

162

74

236

2

1

286

221

10 Ciușlea Ciușlea

Pomii-Stre-

jescu

Doaga

143

48

37

228

3

-

340

205

11 Mărășești Mărășești 226 226 1 1 260 266

12 Făurei Făurei

Bizighești

Precistanu

Balta Raței

63

32

47

52

194

5

-

263

199

13 Mircești Mircești

Rădulești

155

154

309

2

1

300

186

14 Jorăști Jorăști

Mândrești

Crugu-

Statului

87

30

3

120

2

-

135

106

15 Răstoaca Răstoaca 153 153 1 1 171 153

16 Focșani Focșani

Bahne

Donea

Ceardac

-

-

-

-

-

-

-

2998

24

1

1

1

9

-

4065

3063

6818 57 19 8536 6354

56

Plasa Gârlele

1 Odobești Odobești

Grozești

Vinășești

436

60

33

529

7

2

602

565

2 Bolotești Bolotești

Purcelești

Căpotești

Ionășești

182

50

30

40

302

5

-

435

269

3 Țifești Țifești

Codru-

Sârbilor

Oleșești

194

205

92

491

6

-

435

330

4 Găgești Găgești

Vitănești

Cucuieți

172

132

27

331

4

-

700

296

5 Mera Mera

Șindrilari

Reghiu

Andreiașu

Căpătanu de

Sus

Căpătanu de

Jos

143

159

178

214

58

42

794

6

1

894

578

6 Jariștea Jariștea 436 436 2 - 430 295

7 Irești Irești

Șerbești

Cucuieții de

Sus

250

105

55

410

5

-

420

322

8 Bătinești Bătinești

Igești

Pătrășcani

127

30

30

187

8

-

274

178

9 Clipicești Clipicești

Vitănești de

Sus

81

79

160

2

-

183

135

10 Vărsătura Vărsătura

Pădureni

84

120

204

2

-

236

181

11 Pățești Slobozia-

Vidrașcu

Pânticești

Florești

Călieni

4

23

13

18

57

Găgești

Botești

Pățești

13

204

208

482

7

1

528

323

4326 54 4 5137 3472

Plasa Vrancea

1 Vidra Vidra

Căliman

Voloșcani

Irești

148

34

76

62

447

4

1

509

304

2 Tichiriș Tichiriș

Ruget

Secătura

Părosul

80

68

32

102

288

3

-

330

213

3 Găurile

(g40)

Găurile

Purceii

Piscu-

Radului

112

51

102

265

3

1

350

225

4 Colacu Colacu

Podurile

Galime

Cornetu

118

131

26

20

295

2

-

321

199

5 Valea

Sării

Valea Sării

Prisaca

Mătăcina

Secătura

Cătunu de

Sus

80

71

11

80

23

265

2

-

224

131

6 Poiana Poiana

Cătunu

60

53

138

1

-

154

91

7 Bârsești Bârsești

Topești

125

105

286

2

-

307

184

8 Negrilești Negrilești

Grumăzești

Vrâncioaia

229

44

7

280

1

-

200

125

9 Tulnici

(g)

Tulnici 220 220 1 - 300 132

10 Păulești

(g)

Păulești

Fundătura

Coza

120

21

100

40 Litera g este dată comunelor de grăniceri.

58

Hăulișca

Ploștina

90

14

443

3

-

476

282

11 Spinești Spinești

Bodești

Mălurești

150

38

22

260

2

-

289

183

12 Văsui Văsui

Poienița

90

16

132

1

-

144

95

13 Nistorești

(g)

Nistorești

Românești

Cat.-

Nistorești

Rebegari

Ogoarele

Bâtcari

Găinari

Colțari

Olăreștii

40

18

33

47

14

36

19

22

11

225

1

-

250

145

14 Herăstrău

(g)

Herăstrău

Ungureni

Vetrești

Podu-

Șchiopului

Văcărici

Drâstari

Podu-Țârdei

40

17

20

31

11

20

10

196

1

1

290

125

15 Paltin (g) Paltin

Prahuda

Fânacu

Drăgani

Vâlcani

Valea Rea

Ghebari

Răducari

40

40

40

12

37

20

15

17

260

2

-

290

212

16 Năruja Năruja

Stroiești

Poienița

Lunga

Podu-Stoica

Reghiu

Petrești

100

24

26

20

30

10

13

243

1

1

275

176

17 Spulber

(g)

Spulber

Carsochești

Țipău

40

39

41

160

1

-

190

121

59

18 Nereju (g) Nereju

Bizari

Nereju-Mare

Podurile

Ianari

Ciori

Nereju-Mic

Brădăcești

100

15

80

33

10

22

28

20

308

2

1

320

239

4711 33 5 5219 3182

Plasa Zăbrăuți

1 Panciu Panciu 333 332 2 2 399 285

2 Crucea de

Jos

Crucea de Jos

Satul Nou

Ursoi

Dumbrava

150

155

20

40

365

4

-

428

276

3 Diocheți Diocheți

Sperieți

Chițcani

Bolotești

160

60

10

10

340

2

-

331

225

4 Movilița Movilița

Trotușanu

442

58

500

3

1

599

336

5 Păunești Păunești

Boul

668

104

772

3

1

886

571

6 Fitionești Fitionești

Holbănești

258

44

302

2

-

450

241

7 Mănăstioara Mănăstioara

Ghimicești

Ciolănești

104

164

71

339

3

-

466

245

8 Crucea de

Sus

Crucea de Sus 310 310 2 - 390 271

9 Străoane de

Jos

Străoane de Jos

Văleni

Repedea

243

32

60

335

3

-

325

295

10 Străoane de

Sus

Străoane de Sus

Muncelu

Varnița

Tălpanu

260

100

40

55

455

4

-

580

365

11 Răcoasa Răcoasa

Verdea

Gogoiu

260

50

40

350

4

-

461

296

60

12 Mărăști Mărăști 146 146 1 - 170 99

13 Câmpuri Câmpuri de Sus

Câmpuri de Jos

Rotilești

Ciuruc

210

340

110

140

800

7

-

1042

423

14 Vizantea Vizantea

Mănăstirească

Vizantea

Răzășească

200

110

310

3

1

368

245

15 Soveja (g) Soveja 455 455 2 - 640 295

6111 45 5 7535 4468

Plasa Răcăciuni

1 Parava Parava

Teiuș

Capu-Dracului

138

87

5

230

2

-

270

204

2 Drăgușani Drăgușani

Schitul

134

57

191

2

-

250

213

3 Orbenii de

Sus

Orbenii de Sus 245 245 1 - 282 237

4 Orbenii de

Jos

Orbenii de Jos

Orbenii

Buzdugan

44

88

132

1

-

200

134

5 Mândrișca Mândrișca

Gura Mândrișcăi

87

3

90

1

-

122

76

6 Păncești Păncești

Târgușor

404

18

422

1

1

464

369

7 Sascut Sascut

Conțești

Bălcuța

Fântânele

Schineni

Săscuțoaie

Valea-Nacului

18

78

106

43

40

50

29

364

5

-

403

324

8 Berești Berești 140 140 1 - 149 130

9 Adjudu

Vechi

Adjudu Vechi

Șișcani

59

64

123

2

-

130

105

10 Cucova Cucova

Satu-Nou

165

15

180

1

-

220

145

61

11 Valea-Seacă Valea-Seacă

Badulasin

290

25

315

2

1

332

249

12 Scurta Scurta

Bâtca

206

19

225

3

-

272

212

13 Burcioaia Burcioaia 92 92 1 - 80 90

14 Pufești Pufești

Ciorani

165

120

285

1

1

340

277

15 Ruginești Ruginești

Văleni

179

20

299

2

-

320

231

16 Anghelești Anghelești 98 98 2 - 109 89

17 Urechești Urechești

Urecheștii de

Jos

33

74

107

1

-

140

95

18 Copăcești Copăcești

Helonia-

Copăcești

95

34

129

2

-

160

135

19 Cornățel Cornățel

Lunca-Dochia

42

34

76

2

-

99

75

20 Coțofănești Coțofănești

Satu-Nou

Tămășoaia

85

42

27

154

1

-

173

146

21 Bâlca Bâlca 111 111 1 - 133 115

22 Borșani Borșani 96 96 1 - 113 96

23 Domnești Satu-Domnești

Târgu-Domnești

104

80

184

2

1

281

273

24 Pădureni Pădureni

Călimănești

Huipești

Modruzeni

47

62

28

24

161

2

-

226

180

25 Târgu-Adjud Târgu-Adjud 320 320 1 2 448 381

4769 41 6 5716 4581

62

13. Împărțirea economică a teritoriului

Întrebuințarea pământului din județul Putna, care numără

236428 de fălci măsurate pe hartă sau 333383 ha, este destinată

păstoriei, plugului, grădinăritului, culturii viei și creșterii și

exploatării pădurilor.

După recensământul din 1859, întrebuințarea pământului,

constatată de către comisiile de statistică, cuprindea 160557 fălci.

Însă în această sumă s-a scăpat din vedere a se pune munții cu

pășunile și pădurile din Vrancea. Suprafața acestora este de 75871

fălci, după lista ce ne-a dat-o însuși domnul Nichitache, care a fost,

în 1859, delegatul statistic: prin urmare, corectând cifra din

publicația oficială, făcută la Iași de către domnul C. Negruzzi41,

fostul director al oficiului statistic, prin adăugarea sumei acesteia,

îndreptăm lucrarea și ne apropiem cât se poate de realitate.

Este lesne a corecta o lucrare statistică, când se cercetează

cu toată cuvenita băgare de seamă; nu însă așa s-a urmat și în

publicația oficială făcută în București de către domnul I. Petrescu42,

care a ținut locul de director al oficiului statistic. Dumnealui, luând

cifrele publicației oficiale din Iași, atât cele constatate de către

comisiile statistice în suma de 160557 fălci, cât și cele arătate în

fața lor, după măsurarea întinderii județului făcută pe cele mai bune

hărți în suma de 236428 fălci, a văzut că este o diferență de 75871

fălci și fără a căuta de unde provine această diferență, a reglat-o,

punând-o între pământurile necultivabile. Aceasta n-ar fi fost vreo

mare sminteală; însă la reglare, în loc să o pună acolo unde trebuie

să fie, a împărțit-o între cele cinci plăși ale județului, când ea, în

realitate, aparține numai plășii Vrancea și când acolo pământul este

pe de-o parte acoperit cu păduri și pe de alta este liber și

întrebuințat la pășunatul vitelor. Raportul între aceste două

întrebuințări ale acestor 75871 de fălci nu se cunoaște. După

numărul vitelor care se suie în munți în fiecare vară, am putea zice

că cel puțin jumătate din întinderea munților, dacă nu chiar două

41 Costache Negruzzi (1808-1868) – om politic și scriitor român în perioada

pașoptistă; între anii 1859-1862, a fost șeful Direcției Centrale de Statistică din

Moldova (n. red.). 42 Ioan Petrescu – director al Oficiului Central de Statistică în perioada 1865-

1871 (n. red.).

63

treimi este acoperită cu pădure. Această împrejurare schimbă

lucrările de statistică oficiale, publicate atât în Iași, cât și în

București și, prin urmare, întrebuințarea economică a pământului

din județul Putna, pe care o dăm în acest studiu, resimte această

schimbare și se apropie mai mult de realitate decât toate publicațiile

oficiale.

Întrebuințarea economică a pământului din județul Putna

este, dar, după observațiile de mai sus, următoarea:

Arătura ........................................... 35242 fălci 71 prăjini43

Fâneață ........................................... 21209 fălci 63 prăjini

Imaș ................................................ 61101 fălci 46 prăjini

Grădini ............................................ 4857 fălci 55 prăjini

Vie .................................................. 4337 fălci 31 prăjini

Sărături ........................................... 20530 fălci 35 prăjini

Păduri ............................................. 89148 fălci 58 prăjini

Total .................. 236428 fălci 39 prăjini

Raportul între diferitele întrebuințări ce se dau pământului

este, în cifre rotunde, de:

14 țarină la sută

9 fâneață la sută

29 imaș la sută

1 grădini la sută

1 via la sută

9 sărături la sută

37 păduri la sută

100

Pădurile ocupă în județul Putna mai mult de a treia parte

din toată suprafața lui. Ele sunt mai mult în regiunea de munte

decât în cea de câmpie; căci în Vrancea sunt cele mai multe păduri.

Numai în Vrancea pământul acoperit cu pădure este a patra parte

din întinderea totală a județului. După Vrancea vine Zăbrăuți.

43 Prăjină - veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5-7

metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri

pătrați (n. red.).

64

Pădurea cea mai puțină se află în câmpie și mai ales în plasa

Biliești, unde nu sunt decât 1440 de fălci de pădure în 35960 fălci

de pământ, cât se află în această plasă. Pădurile se exploatează atât

în Zăbrăuți, de locuitorii din Câmpuri, cât și în Vrancea, de către

vrânceni. Din pădurile pe care ei le exploatează scot numai

cherestea de brad, adică grinzi, dulapi, scânduri, lețuri44 și

șindrilă45. Tot din păduri se scot și lemne de alte esențe forestiere,

precum fag, carpen, stejar etc. pentru foc și pentru trebuințele

ordinare ale locuitorilor și mai cu deosebire araci într-o cantitate

considerabilă. Cherestelele de brad care se scot din pădurile

Vrancei și ale Zăbrăuțiului sunt următoarele:

Din Vrancea Din Zăbrăuți În total

Grinzi 2900 35000 37900

Dulapi 7600 10000 17600

Scânduri 32000 7000 39000

Lețuri 25600 30000 55600

Șindrilă 130000 590000 720000

Se vede că din Zăbrăuți se scoate cea mai multă cherestea și

din Vrancea cea mai puțină: și cu toate acestea, în Vrancea sunt

pădurile cele mai multe, păduri seculare, neatinse încă de picior de

om.

Pădurile Vrancei așteaptă oameni inteligenți care să le

exploateze nu numai în interesul prezentului, ci și în acela al

viitorului, adică care să scoată foloasele din veniturile pe care le

dau pădurile, luând toate măsurile cuvenite pentru a asigura facerea

la loc a pădurilor care se taie, ca astfel să lăsăm și noi urmașilor

noștri avuția în pădure, precum ne-au lăsat-o și nouă străbunii

noștri. Golind mai ales vârfurile munților, expunem înnodării,

înămolirii, acoperirii cu pietre, stricăciunii, în fine, înseși văile și

câmpiile noastre cele frumoase. Și apoi în tăierea și putem zice

chiar devastarea care se fac pădurilor, nici nu se trage tot folosul ce

poate să iasă. Lucrul lemnului nu se mărginește numai la facerea

cherestelelor arătate mai sus, se pot face din el și multe alte lucruri

care se caută pentru îndestularea trebuințelor oamenilor și mai ales

44 Leț (reg.) - șipcă, fâșie de lemn pentru construcții (n. red.). 45 Șindrilă - scândurică de brad, îngustă și subțire, care servește la acoperitul

caselor (n. red.).

65

pentru acelea ce vin din Brașov și de aiurea, precum lăzi, ploști46,

scaune și orice alte lucruri; însă de aceasta nu s-au apucat încă

locuitorii noștri și ar fi timpul ca să se apuce, să ia dascăli de

meserii care să-i învețe. Nicăieri ca în Vrancea n-ar fi mai de folos

a se înființa școli de meserii pentru lucrul lemnului. Din Vrancea

ies acum cofe47, donițe48, putini49 și alte vase de lemn și tot de

acolo ar putea ieși și celelalte lucruri de lemn care au început a

avea căutare.

Imensa avuție care se află în pădurile județului este

împărțită în plășile următoare:

Vrancea .................................................................... 55235 fălci

Zăbrăuți..................................................................... 17363 fălci

Gârlele ...................................................................... 9221 fălci

Răcăciuni .................................................................. 4889 fălci

Biliești ....................................................................... 1440 fălci

Total ............... 88148 fălci

Viile din județul Putna sunt renumite pentru calitatea vinului

pe care-l produc. Însăși marca județului poartă pe Zeul Bachus

călare pe un butoi, având capul încununat cu frunză de vie și ținând

în mână o cupă de vin. Întinderea pământului ocupat cu vie este de

4337 de fălci, după însemnarea făcută de către comisiile statistice

din 1859 sau de 6201 hectare. Niciunul dintre județele României de

dincolo de Milcov nu are o întindere de vie mai mare decât județul

Putna. Cultura viei crește încet, dar continuă să crească. Locul

vechi nu și-l schimbă, nici nu există tendința de a-i da altă

întrebuințare, din contră, domeniul viei se sporește îngustându-se

grădinile și livezile, pogorându-se în câmpie, mai ales în plasa

Biliești. Am arătat în paragraful despre aspectul județului locurile

ocupate cu vie, se arată acum și suprafața care se află în fiecare

46 Ploscă - vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică,

rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă

atârnat de o curea (n. red.). 47 Cofă – vas de băut de lemn (n. red.). 48 Doniță - vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în

care se ține apa (n. red.). 49 Putină - vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage

legate cu cercuri și folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături etc. (n.

red.).

66

plasă. Această suprafață a fost din nou recensată în 1868 prin

agenții administrației. Rezultatul acestui recensământ este

următorul:

În plasa Gârlele ...................................... sunt 5627 pogoane50

În plasa Zăbrăuți .................................... sunt 3866 pogoane

În plasa Răcăciuni .................................. sunt 1764 pogoane

În plasa Biliești ....................................... sunt 265 pogoane

În plasa Vrancea ..................................... sunt 156 pogoane

Total ............. 11688 pogoane

Sunt două feluri de pogoane: mari și mici. Acestea sunt

pogoane din cele mari, care intră câte două într-o falcă. Cele 11688

pogoane fac 5844 fălci sau (câte 1 hectar și 43 de ari în falcă) 8473

hectare. În curs de 10 ani, după aceste cifre, s-a sporit întinderea

pământului cultivat cu vie cu 2272 hectare. Sporul este real; însă se

poate să nu fie atât de mare, pe cât arată această cifră, ca fiind

realizat de la cel din urmă recensământ din 1859 până la acest al

doilea făcut în 1868.

Se observă că cea mai mare întindere de pământ ocupat cu

via în județul Putna este în plasa Gârlele, în care se află Odobești,

care numai el are 1354 pogoane. După aceasta vine plasa Zăbrăuți

în care se află Crucea și Panciu și apoi vine plasa Răcăciuni în care

se află Păncești. Plasa Biliești acum a început a sădi via, care dă un

produs pe cât de abundent, pe atât și de o calitate inferioară. Via

din Vrancea se află în locurile cele mai văratice din această regiune

de munte.

Grădinile ocupă o întindere ceva mai mare decât viile; și

aceasta arată însemnătatea pe care ele o au în județul Putna. Sub

numele de grădini s-a însemnat nu numai cultura legumelor, dar și

aceea a pomilor, a perjilor51, care sunt destul de mulți în regiunea

muntoasă. Cu toate acestea, în afară de grădinile de legume, pe care

le au sătenii lângă casele lor, se face în județul Putna o cultură de

grădină deosebită pe marginea gârlelor care iau apă din Putna, atât

pentru mersul morilor, cât și pentru udatul grădinilor. Grădinile

acestea sunt mai toate în plasa Gârlele și produc atât de multe

50 Pogon - unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, folosită în trecut

mai ales în Țara Românească și egală cu cca 0,5 ha (n. red.). 51 Perj (reg.) – prun (n. red.).

67

legume cât pot să îndestuleze mai multe județe, în care se și vând

cu prețuri destul de remuneratorii.

Păstoria din județul Putna are 21209 fălci fâneață și 23465

fălci imaș, după recensământul din 1859, adică în total 44674 fălci.

Această întindere de pământ, comparată cu aceea acordată plugăriei

și care este de 35242 fălci, ne arată că pământul păstoriei este încă

mai mare decât acela al plugăriei. Și cu toate acestea, ținerea vitelor

a ajuns a fi foarte grea, foarte scumpă. În acest fapt se vede o

simptomă ce trebuie să atragă o serioasă luare aminte a oamenilor

care se ocupă cu îmbunătățirile agricole. Îngustându-se pământurile

păstoriei se reduce numărul vitelor și reducându-se numărul lor, nu

numai carnea se scumpește, dar nici pâinea nu are cine să o

producă; căci și pentru producerea pâinii se cer vite cu care să se

lucreze pământul. Păstoria trebuie întotdeauna să covârșească

plugăria: și astfel întinderea pământului dat păstoriei trebuie să fie

mai mare decât întinderea pământului dat plugăriei. Așa și este, dar

starea în care se găsește agricultura județului nu este îndestulătoare:

de aceea se și simte o suferință generală în traiul locuitorilor, o

suferință care trebuie să aducă, pentru a se curma, o schimbare

radicală în sistemul de exploatare a pământului, în întrebuințarea

lui economică.

Deși cifrele arată că întinderea pământului întrebuințat la

păstorie este mai mare decât aceea a pământului plugăriei, această

întindere nu este îndestulătoare, luând în seamă utilizarea

pământului și sistemul de cultură practicat până acum în județ.

La pământul întrebuințat pentru păstorie trebuie să adăugăm

și pe acela din munții Vrancei, care servește la văraticul52 vitelor.

Întinderea acestui pământ, după un calcul aproximativ pe care l-am

făcut, poate să fie de 37635 de fălci, care adunate cu acele 23465

de imaș ridică suma imașului la 61100 fălci și a păstoriei la 82310

fălci, adică a treia parte din suprafața totală a teritoriului județului.

Aceasta face ca întinderea păstoriei să fie de două ori și mai bine

mai mare decât întinderea plugăriei. Aceste cifre ne arată, cel puțin

pentru Vrancea, în care se află cele mai multe pășuni, că în această

plasă măcar s-ar putea dezvolta în toată vigoarea ei păstoria, acest

fundament al agriculturii prospere și avute. Toate teritoriile de

52 Văratic - locul unde sunt duse vitele vara la pășunat (n. red.).

68

munți ar putea servi vrâncenilor spre a-i îndemna ca și ei să-și

întrebuințească munții astfel încât, pe lângă avuție, să le asigure și

un trai bun, de care sunt acum atât de lipsiți.

Plugăria din județul Putna este pe cât de îngustă în regiunea

de munte și de podgorie, pe atât de întinsă în regiunea de câmpie.

Înșiși vrâncenii, nefiind în stare să se hrănească în pământurile

cultivabile din munți, coboară și fac plugărie întinsă în câmpie.

Cultivatorii noștri, în genere, țin obiceiul vechi pe care ni-l descrie

Voievodul Cantemir53 în geografia Moldovei: ei seamănă puțin, dar

nu culeg mult, căci din nenorocire împrejurările agricole ale țării și

puterile naturale ale pământului nu mai sunt astăzi cum erau cu 150

de ani mai înainte, de aceea astăzi cultivatorii seamănă mult și

culeg puțin și câteodată nici n-au ce culege. Această faptă ar trebui

să-i pună pe gânduri și să-i îndemne a părăsi obiceiul vechi și a

pune în locul lui altceva, care să fie mai potrivit cu împrejurările de

astăzi. Plugăria astăzi nu poate fi profitabilă decât făcându-se într-

un pământ fertil, îngrășat bine și de multe ori lucrat. A trecut timpul

de a semăna într-un an aici și într-altul dincolo, de a lăsa pământul

să se odihnească și să se înnoiască de la sine. Astăzi pământul s-a

scumpit și nu se poate lăsa să stea ani întregi ca să se înnoiască,

lumea s-a înmulțit și nu poate trăi fără pâine; iar pâinea se capătă

greu de tot, cu multă osteneală și multe cheltuieli. Timpul a sosit ca

să facă și locuitorii satelor noastre ca oamenii din alte țări, se

cultivă puțin și bine decât mult și rău, se cultivă pământul numai

acela care se poate îngrășa bine și astfel ar putea să mănânce o

pâine mai dulce, mai ieftină decât aceea pe care o mănâncă astăzi.

Plugăria se poate face ca și în viitor să fie tot atât de prosperă cum

a fost în trecut; însă pentru aceasta se cere cultivatorilor să caute de

pământ, să-l îngrijească, să-i dea ceea ce-i trebuie; căci pământul s-

a înroșit, nu mai are vlaga pe care o avea odinioară și astăzi a

devenit o magazie în care numai cel care pune găsește să ia. Fără ca

cultivatorii să pună în pământ ceea ce-i trebuie, cum pot să-i ceară

recolte abundente? Și cu toate acestea, plugăria de astăzi a județului

Putna se face fără ca să se dea pământului puterea de care simte

53 Dimitrie Cantemir (1673-1723) – domn al Moldovei și autor al operei

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) (n. red.).

69

trebuință pentru ca și el, la rândul său, să dea toate roadele pe care

poate să le dea.

Pământul cultivabil s-a împărțit până la 1864, când s-a făcut

noua lege rurală, între proprietari și săteni. Această împărțire

economică a pământului s-a constatat, în 1859, de către comisiile

de statistică, că era de 51143 fălci pentru proprietari și de 37969 de

fălci pentru săteni, adică în total de 89113 fălci, adică a treia parte

din suma totală a suprafeței județului și anume:

Pentru proprietari Pentru săteni Suma totală

Țarină 25469 56 9773 15 35242 71

Fâneață 7660 64 13548 79 21209 63

Imaș 11179 39 12286 37 23465 76

Vie 3986 49 350 62 4337 31

Grădini 2847 21 2010 34 4857 55

Total 51143 69 37969 67 89113 56

14. Proprietatea pământului

În județul Putna, proprietatea pământului, ca în toate

județele României, aparține: 1 la particulari, proprietari deosebiți, 2

la răzeși54, proprietari devălmăși55 și 3 la Stat, care s-a substituit

mănăstirilor închinate și neînchinate.

Întinderea acestor diferite categorii de proprietăți este

însemnată de către comisiile de statistică din 1859, precum

urmează:

Particulari .................................................... 57786 fălci 61 prăjini

Răzeși .......................................................... 146649 fălci 75 prăjini

Închinate ...................................................... 30250 fălci 27 prăjini

Neînchinate .................................................. 1741 fălci 40 prăjini

Total 236428 fălci 43 prăjini

54 Răzeș - țăran liber, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la un

străbun comun; moșnean (n. red.). 55 Devălmaș - persoană care stăpânea în devălmășie (comun) cu altele o suprafață

de teren (n. red.).

70

Din aceste cifre se vede că răzeșii, între care intră și

vrâncenii, sunt proprietari pe mai mult de jumătate din suprafața

totală a teritoriului județului, particularii nu au decât ceva mai mult

de a patra parte, iar Statul ceva mai mult de a șaptea parte.

Întrebuințarea economică a pământului acestor proprietăți se

arată în următorul tabel sinoptic:

Particulari Răzeși Statul Total

Închinate Neînchinate

Țarină 16971 38 14418 71 3156 42 696 - 35242 71

Fâneață 6459 23 11026 60 3554 60 169 - 21209 63

Imaș 9639 59 46708 63 4293 34 459 - 61101 76

Sărături 4888 33 10518 74 5024 8 99 - 20520 35

Vie 865 5 3329 59 42 7 110 40 4337 31

Grădini 1614 62 2890 57 273 16 79 - 4857 55

Pădure 17538 1 57154 77 13906 20 120 - 88548 18

Total 57786 61 146649 75 30250 27 1741 40 236428 43

Numărul proprietăților este de 292, dintre care:

142 particulare

108 răzeșești

24 închinate și

18 neînchinate

292 total

Întinderea relativă a proprietăților din județ este de 551 de

fălci și o șeptime sau 771 hectare sau 1542 pogoane. Proprietatea

este și în județul Putna mare, mică și de mijloc. Proporțiile acestor

diferite feluri de proprietăți variază după loc și regiunea în care se

află.

Astfel în Vrancea orice proprietate este mică; însă chiar și

aici se văd tendințe manifeste către constituirea proprietății de

mijloc și chiar a celei mari. Unii dintre vrânceni, ca Polcovnicu și

Neagu, au izbutit a-și face o proprietate mare chiar în Vrancea. În

71

plășile Gârlele și Zăbrăuți, precum și într-o parte din Răcăciuni,

care se află în regiunea de munte, proprietatea mică ocupă mai tot

teritoriul lor. În plasa Biliești, proprietatea mică este alături de cea

mare și de mijloc.

Întinderea acestor diferite categorii de proprietăți variază de

la o plasă la alta.

Astfel, în plasa Gârlele, proprietatea mare este de la 500

până la 2000 de fălci; cea de mijloc este de la 100 până la 500 și

cea mică de la 100 de fălci în jos până la pământul dat unui sătean

împroprietărit și chiar și mai jos.

În plasa Zăbrăuți, proprietatea mare este de la 300 de fălci

în sus, de mijloc de la 300 de fălci în jos și mică de la 50 de fălci în

jos până la una.

În Răcăciuni, proprietatea mare este de la 1000 de fălci în

sus, de mijloc de la 200 de fălci în jos și mică de la 100 de fălci

până la una. În această plasă, proprietatea mică cuprinde o întindere

de pământ mai mare decât proprietatea mare.

În plasa Biliești, unde se face o cultură mai mult mare decât

mică, proprietatea mare este de la 3000 de fălci în sus, cea de

mijloc de la 1000 de fălci în jos și cea mică de la 300 de fălci până

la una. Însemnătatea acestor diferite categorii de proprietăți este

considerabilă din punct de vedere al exploatării lor. În genere,

proprietatea mică este aceea pe care o cultivă omul având un plug,

iar cea mare când la cultura ei se întrebuințează mai multe pluguri.

Exploatarea proprietăților se face în Vrancea de către înșiși

proprietarii lor. În Zăbrăuți, cea mai mare întindere de proprietate

se exploatează de către proprietarii mici. În Răcăciuni, o parte se

exploatează de proprietarii mari și mici și o parte de arendașii care

fac cultură mare. În Biliești, cele mai multe proprietăți se

exploatează de proprietarii lor. Putem zice, într-un cuvânt, că în

județul Putna, proprietarii mari, de mijloc și mici exploatează

moșiile lor. Arendașii sunt puțini la proprietățile particulare; iar la

ale statului sunt numai arendași.

Numărul arendașilor din întregul județ Putna nu ajunge

decât la 67 de inși.

Numărul proprietăților mari din tot județul este de 79.

72

Numărul răzeșilor care fac cultură mică și de mijloc ajunge

la 13638, împărțiți în plăși diferite, după cum se arată în următorul

tabel sinoptic:

Numele plășilor Numărul

răzeșilor

Numărul

proprietarilor

Numărul

arendașilor

Biliești 567 25 17

Zăbrăuți 2919 20 7

Gârlele 2600 26 25

Răcăciuni 2544 7 18

Vrancea 4008 1 -

Total 13638 79 67

15. Împroprietărirea clăcașilor

O categorie nouă de proprietate s-a înființat în țară prin

emanciparea sătenilor de clacă56 și prin împroprietărirea lor pe

pământurile pe care le stăpâneau. Aceste pământuri aveau în 1859,

când s-a făcut primul recensământ sistematic, o suprafață de 37969

de fălci, după cum s-a constatat de către comisiile de statistică și s-

a arătat în publicația oficială făcută de domnul C. Negruzzi, sub

ministerul lui A. Panu57.

În legea rurală din 16 august 1864, s-a lămurit foarte bine

care sunt clăcașii cu drept de a se împroprietări, hotărându-se a fi

toți aceia care lucrează claca și prin care trebuie să se facă

constatarea și clasificarea lor în diferitele categorii în care se

împărțeau în funcție de claca din care făceau parte. Aplicându-se

legea rurală în județul Putna, după ce au trecut cinci ani de la

ultima constatare în ceea ce privește numărul clăcașilor și

întinderea pământului pe care o stăpâneau, vedem că li s-au dat

20225 de fălci după o socoteală sau după alta 21662 de fălci și

după o a treia 22563 de fălci.

Alăturând suma fălcilor de pământ care li s-au dat în 1864

cu suma celor pe care le stăpâneau în 1859, se vede o reducere în

locul unei creșteri care ar fi trebuit să existe după cinci ani, o

56 Clacă - muncă fără plată pe care țăranul fără pământ era obligat să o presteze

în folosul stăpânului moșiei (n. red.). 57 Anastasie Panu (1810-1867) – om politic și jurist român; sub domnia lui Cuza,

a fost Președinte al Consiliului de Miniștri și Ministru de Interne (n. red.).

73

reducere considerabilă, de 15406 fălci, adică aproape jumătate față

de ceea ce stăpâneau.

În afară de aceasta, s-a constatat că numărul cultivatorilor

săteni, în statistica făcută în 1859, era de 26692. În acest număr

intră de bună seamă și răzeșii care locuiesc în sate și care sunt și ei

cultivatori săteni. Numărul răzeșilor cultivatori săteni este, după

rolul făcut în 1869, adică după 10 ani de la realizarea statisticii, de

13638 familii. Scăzând acest număr în care intră și sporul

populației în curs de 10 ani, din suma totală de 26692 a

cultivatorilor săteni, constatați în 1859, rămân 13054 de cultivatori

săteni fără pământ și care, prin urmare, pentru a putea trăi, au

trebuit să ia pământ cu plata rentei lor în muncă, în clacă. Și, cu

toate acestea, la aplicarea noii legi rurale, comisiile de plasă n-au

constatat decât 6956 sau 7593, adică ceva mai mult decât jumătatea

numărului total al cultivatorilor săteni.

Să fi rămas oare în județul Putna cel puțin a patra parte din

clăcașii neîmproprietăriți? Este întrebarea pe care și-ar pune-o

cineva în mod firesc în fața rezultatelor numerice arătate mai sus?

De vor fi rămas clăcași neîmproprietăriți, aceasta numai după o

anchetă parlamentară se poate îndrepta; căci nimeni altul decât

parlamentul este îndreptățit să vegheze la păzirea legilor și să ceară

să fie aplicate în toată sinceritatea lor. Cultivatorii săteni, și putem

zice toți cultivatorii săteni de prin satele răzășești, au rămas

neîmproprietăriți, precum au rămas foarte mulți și din satele

proprietarilor mari și de mijloc. Aceasta ne autorizează a zice că în

județul Putna legea rurală nu s-a aplicat cu toată sinceritatea

cuvenită. În descrierea detaliată a satelor, vom cita pe ici, pe colo,

cazuri de abateri de la legea rurală, cazuri care trebuie îndreptate.

Nu știm ce va aduce anul sau ziua; dar se poate să vină o zi când

cele strâmbe să se îndrepte. Credem cu atât mai mult în îndreptarea

lucrărilor celor rele, în punerea legilor în aplicare, cu cât avem o

profundă convingere că dreptul este veșnic și că nimănui nu-i este

dat să-l oprească să nu iasă ca untdelemnul deasupra apei.

În raportul pe care l-am prezentat ministerului asupra

investigațiilor noastre statistice, am pus cifrele pe care le

rezumasem din informațiile transmise la minister de către

prefectura județului. Crezând că poate s-a comis vreo eroare în

elaborarea cifrelor, am evaluat din nou în studiu aplicarea legii

74

rurale și, în loc să găsim sporul pe care-l căutam, am ajuns la o

sumă și mai mică decât aceea obținută întâia oara. În fine, văzând

că întâia oară erau 22563 fălci date clăcașilor și a doua oară numai

20223, am cerut a se revedea tabelele statistice de către însăși

prefectura și a spune ea însăși cât pământ s-a dat clăcașilor și cât a

rămas cultivabil pe seama proprietarilor. Prefectura răspunde că s-

au dat clăcașilor 21668 fălci.

După studiul celor dintâi relații statistice, trimise

ministerului, numărul total al clăcașilor este 7593 de inși, clasificați

în următoarele categorii:

1000 cu 4 boi,

2335 cu 2 boi,

1667 cu brațele.

6011 totalul celor împroprietăriți cu pământurile de hrană.

1582 aceia împroprietăriți numai cu locul de casă în vatra satelor.

7593 totalul clăcașilor.

Acestor săteni li s-au dat după categoria lor 22021 fălci de

pământ și 542 pentru locul bisericilor, adică în total 22563 fălci și

anume:

La cei cu 4 boi ........................ 5186 fălci 63 prăjini

La cei cu 2 boi ........................ 12618 fălci 27 prăjini

La cei cu brațele ..................... 4004 fălci 34 prăjini

Peste tot ...................... 21805 fălci 16 prăjini

Locuri de casă care s-au dat ... 215 fălci 30 prăjini

Total ................ 22021 fălci 46 prăjini

Locul bisericilor ...................... 542 fălci 7 prăjini

Totalul general ............ 22563 fălci 53 prăjini

După cea de-a doua relație statistică, numărul total al

clăcașilor este 6956, împărțiți în următoarele categorii:

Cei cu 4 boi ................................................ 930

Cei cu 2 boi ................................................ 3063

Cei cu brațele ............................................. 1359

Peste tot ........... 5352

Cei cu locuri de casă .................................. 1604

Total ............ 6956

75

Acestor clăcași li s-au dat sumele de fălci de pământ

următoare:

4742 fălci 71 prăjini la cei cu 4 boi

11488 fălci 58 prăjini la cei cu 2 boi

3075 fălci 59 prăjini la cei cu brațele

19448 fălci 8 prăjini în total

286 fălci 64 prăjini la cei cu locuri de casă

19744 fălci 17 prăjini totalul pământului dat clăcașilor

473 fălci 40 prăjini bisericilor

20223 fălci 35 prăjini totalul general

În județul Putna, categoriile de proprietăți pe care s-au

împroprietărit sătenii sunt particulare sau mănăstirești, închinate și

neînchinate, adică ale Statului. Este o mare diferență între lucrarea

de aplicare a legii rurale la particulari și aceea de la stat. În genere

vorbind, putem zice că pe domeniile statului s-au împroprietărit cât

s-a putut de mulți clăcași, iar pe proprietățile particulare cât s-a

putut mai puțini. Această împrejurare ne determină să rezumăm

lucrarea prin tabele sinoptice diferite pentru clăcașii statului de

clăcașii particularilor și apoi să unim amândouă categoriile de

proprietăți într-una singură generală.

CLASIFICAREA CLĂCAȘILOR

pe moșiile particulare Numele plășilor Categoriile clăcașilor Numărul

total al

clăcașilor cu 4

boi

cu 2 boi cu brațele cu locul

de casă

I. Gârlele - 114 89 193 396

II. Răcăciuni 82 924 496 418 1920

III. Zăbrăuți - 251 247 79 577

IV. Biliești 460 957 228 536 2181

Total 542 2246 1060 1226 5674

pe domeniile statului

I. Gârlele - 46 7 57 110

II. Răcăciuni 78 221 50 114 463

III. Zăbrăuți 181 315 187 103 786

IV. Biliești 129 235 55 104 522

Total 388 817 299 378 1882

76

Numărul total al clăcașilor

I. Gârlele - 160 96 250 506

II. Răcăciuni 160 1145 546 532 2383

III. Zăbrăuți 181 566 434 182 1363

IV. Biliești 589 1192 283 640 2704

Total 930 3063 1359 1604 6956

Observații asupra faptelor pe care le exprimă cifrele din

tabel despre numărul clăcașilor și despre categoria în care s-au

clasificat.

1. Numărul clăcașilor cu 4 boi este de 542 pe moșiile

particulare și de 388 pe domeniile Statului. Aceste cifre ar face să

se creadă că mai mulți clăcași cu 4 boi au fost și s-au împroprietărit

pe moșiile particulare decât pe domeniile Statului și, cu toate

acestea, adevărul este chiar din contră; căci mai mulți clăcași cu 4

boi au fost pe domeniile Statului decât pe moșiile particularilor;

astfel, făcând socoteala pentru a afla adevărul, pe acel adevăr

necunoscut, vedem că la moșiile particulare se află 542 clăcași cu 4

boi într-un număr de 5074 clăcași de toate categoriile, prin urmare

vin câte 13 clăcași cu 4 boi într-o sută de clăcași. Făcând asemenea

socoteală și la domeniile statului, unde vedem că sunt 388 clăcași

cu 4 boi în 1882 clăcași de toți, găsim că sunt 21 de clăcași cu 4 boi

într-o sută. Prin urmare, raportul clăcașilor cu 4 boi pe moșiile

particulare fiind 13 într-o sută și pe ale statului 21, zicem că mai

mulți clăcași cu 4 boi s-au împroprietărit pe domeniile Statului

decât pe ale particularilor și că s-a împroprietărit pe moșiile statului

o a treia parte de clăcași cu 4 boi mai mult decât pe moșiile

particularilor.

2. A doua observație este că clăcașii care au luat numai

locuri de casă sunt pe moșiile particulare 24 la sută și pe ale

Statului 18; prin urmare, mai puțini clăcași cu locuri de casă sunt

pe domeniile Statului decât pe moșiile particulare.

3. Raportul clăcașilor cu 2 boi este de 45 la sută pe moșiile

particulare și 43 pe domeniile Statului. Mai mulți clăcași cu 2 boi s-

au împroprietărit pe moșiile particulare decât pe cele ale Statului.

4. Raportul clăcașilor împroprietăriți cu brațele este același

la moșiile particularilor precum la ale Statului. La cele dintâi este

de 20 la sută și la Stat de 19.

77

5. Constatarea, în fine, a numărului clăcașilor și clasificarea

lor în categorii după cifrele și raporturile de mai sus arată, prin

nepotrivirea raporturilor, că legea rurală în această privință nu s-a

aplicat cu toată sinceritatea. De nu s-ar fi făcut abateri, pe care toată

lumea le știe, raporturile între cifrele de mai sus ar fi trebuit să fie

aceleași atât la domeniul Statului, cât și la moșiile particularilor.

PĂMÂNTUL DAT CLĂCAȘILOR

pe moșiile particulari

Numele plășilor Pământul dat la cei cu

cu 4 boi cu 2 boi cu brațele Totalul

fălcilor

I. Gârlele - - 297 20 188 49 527 39

II. Răcăciuni 433 39 3601 10 1161 2 5470 71

III. Zăbrăuți - - 1004 - 617 40 1631 30

IV. Biliești 2411 32 3619 41 345 41 6795 42

Total 2844 71 8521 71 2312 79 14425 62

Pe domeniile statului

I. Gârlele - - 172 38 17 60 197 28

II. Răcăciuni 339 4 731 3 114 22 1262 34

III. Zăbrăuți 995 40 1260 - 457 40 2787 30

IV. Biliești 563 36 803 26 123 15 1552 20

Total 1898 - 2966 67 772 60 5799 32

Suma totală a pământului dat clăcașilor

I. Gârlele - - 469 58 206 29 724 67

II. Răcăciuni 772 43 4332 13 1275 51 6733 25

III. Zăbrăuți 995 40 2264 - 1085 - 4418 60

78

IV. Biliești 2974 68 4422 67 468 56 8347 60

Total 4742 71 11488 58 3035 56 20225 14

În suma de 20225 fălci intră 286 de fălci pentru locuri de

casă și 479 de fălci pentru locul bisericilor.

DESPĂGUBIREA CLĂCII

la proprietari în total

Numele

plășilor

Despăgubirea de la cei cu

cu 4 boi cu 2 boi cu brațele Total

I.Gârlele - - 107602 35 73431 30 181064 25

II. Răcă-

ciuni

71726 1 1074506 18 379750 36 1510984 14

III. Ză-

brăuți

- - 228275 20 201552 - 489825 20

IV. Bili-

ești

666935 37 1040364 26 177164 23 1884465 4

Total 738661 38 2450747 49 831929 7 4066338 49

La stat în total

I.Gârlele - - 62940 - 7510 20 70451 10

II. Răcă-

ciuni

83928 - 195328 18 32513 34 311770 12

III. Ză-

brăuți

194756 6 298155 6 121239 6 624150 6

IV.

Biliești

155844 16 230643 - 42236 18 426724 34

Total 434528 22 787066 24 203498 38 1433095 22

Suma totală a despăgubirii clăcii

La

particu-

lari

783661 38 2450747 19 831929 7 4066338 19

La stat 424528 22 787066 24 208499 38 1423095 22

Total 1218190 20 3237814 3 1003429 5 5489434 1

Plata anuală a despăgubirii

La 69200 35 215934 23 71019 31 356154 9

79

particu-

lari

La stat 38863 22 68857 8 17736 5 125457 7

Total 108064 17 284791 31 88755 36 481611 16

În afară de aceasta, plata locurilor de casă este de 1500 de

galbeni la particulari și 378 la Stat.

PĂMÂNTUL DAT FOȘTILOR CLĂCAȘI

Nr. Numele

comunelor

Fălci Prăjini Nr. Numele

comunelor

Fălci Prăjini

Plasa Biliești Plasa Răcăciuni

1 Suraia 64 15 1 Burcioaia 311 4

2 Ciușlea 831 40 2 Mândrișca

262

74

3

Jorăști

500

40

3

Adjudu

Vechi

351

65

4 Călieni 849 79 4 Pufești 949 40

5 Nămoloasa

1090

50

5

Borșani

375

6 Costieni 677 - 6 Bâlca 375 30

7 Mircești 730 - 7 Urechești 367 40

8 Făurei 304 40 8 Cornățelu 275

9 Răstoaca 556 40 9 Berești 512

10 Vulturu de

Sus

759

-

10

Domnești

373

11 Vulturu de

Jos

509

-

11

Coțofănești

486

12 Mărășești 515 - 12 Copăcești 202 60

13

Biliești

737

26

13

Orbenii de

Jos

208

8145 10 14 Pădureni 132

Plasa Zăbrăuți 15 Sascut 804

1 Câmpuri 1684 40 16 Scurta 319 8

2 Străoanele

de Sus

25

10

6305 8

3 Soveja 2289 62 Depuilementul58

58 Dépouillement (fr.) – repartizarea în clase de unități statistice în funcție de

caracteristicile lor distincte și descompunerea unităților din fiecare clasă (n. red.).

80

4 Vizantea 538 - Biliești 8145 10

4537 52 Zăbrăuți 4537 52

Plasa Gârlele Gârlele 2674 46

1 Țifești 88 - Răcăciuni 6305 8

2 Mera 2200 20 Totalul

fălcilor

21662 36

3 Clipicești - 50

4 Găgești 276 16

5 Bolotești 29 40

6 Bătinești 80

2674 46

16. Puterile productive

Puterile lucrătoare, care concură la producerea avuției, sunt

unele naturale, altele sociale și altele viețuitoare. Între cele naturale,

cea mai însemnată dintre toate este lucrarea agenților fizici și

înrâurirea lor asupra producției. Din acest punct de vedere, județul

Putna prezintă, prin clima și diferitele lui regiuni, toate sistemele de

producție agricole, de la cel mai simplu, care se face pe vârful gol

al munților numai în cursul verii, până la cel mai complicat și mai

perfect, care se face în câmpiile udate cu apa luată din gârlele

Putnei. Între puterile sociale, proprietatea pământului, împărțită așa

cum am arătat-o mai sus, este cu deosebire primitoare de toate

modificările care concură la producția abundentă a agriculturii.

Numărul cel mare al răzeșilor din județul Putna și îndeosebi

constituția particulară și, din toate punctele de vedere admirabile, a

proprietarilor cultivatori din Vrancea, determină ca să se dea

pământului toată puterea productivă a oamenilor care lucrează

pentru propriul lor folos. În afară de răzeși și de vrânceni, avem în

județul Putna și marea mulțime a cultivatorilor săteni, a țăranilor

care vin aici, la rândul lor, și aduc la cultura pământului munca lor.

Oamenii sunt puterea lucrătoare productivă, cea mai importantă din

toate puterile viețuitoare. În fine, pe lângă aceste mari puteri

producătoare, avem și în județul Putna puterea viețuitoare a vitelor

pe care omul le ia în ajutor la producerea subzistenței și a avuției

sale.

Statistica din 1859 ne arată următoarele puteri lucrătoare la

producția agricolă:

81

24848 oameni

19055 boi de jug

86 bivoli

7186 care

2860 pluguri

Vitele celelalte au fost 4483 de cai, iepe, mânzi, 2 asini, 334

tauri, 10437 vaci, 10755 gonitori59, mânzați, viței, 86 bivolițe,

69830 oi, 4192 capre, 12110 porci și 4531 stupi.

Puterile lucrătoare viețuitoare sunt acum, în 1869, după zece

ani, următoarele:

21846 oameni

15580 boi

228 cai

4222 pluguri

Aceste puteri lucrătoare aparțin la 15580 cultivatori mari și

mici, arendași și țărani și sunt împrăștiate pe suprafața județului,

după cum se arată în următorul tabel sinoptic:

Ale cui sunt

vitele

În care plasă se găsesc Suma

totală Zăbră-

uți

Bili-

ești

Răcăciuni Gârlele Vran-

cea

Proprietăricești 208 328 362 438 - 1336

Arendășești 162 724 382 248 12 1528

Locuitoricești 3386 3978 3652 1779 1941 14736

Suma 756 5030 4396 2465 1953 15580

59 Gonitor (reg.) – (vită) care are vârsta la care se poate împreuna (în vederea

reproducerii) (n. red.).

82

Cele 4222 de pluguri sunt împărțite precum se arată în

următorul tabel sinoptic:

Ale cui sunt

plugurile

În care plasă se găsesc Suma

totală Zăbră-

uți

Bili-

ești

Răcăciuni Gârlele Vran-

cea

Proprietăricești 59 53 68 66 - 246

Arendășești 37 116 75 23 2 253

Locuitoricești 715 589 758 388 315 2713

Suma 821 756 901 427 317 4222

Cifrele din ambele tabele ne dau ideea cea mai curată despre

importanța relativă a diferitelor categorii de cultivatori, despre

puterea lor lucrătoare în actul cel mare al producției. Și mai înainte

de toate însemnăm:

1. Cultivatorii săteni sunt aceia care, prin vitele și plugurile

lor, fac cultura cea mai întinsă; prin urmare, ei sunt aceia care

reprezintă în toată întinderea ei puterea lucrătoare cea mare în

agricultura județului.

2. Capitalul în vite al sătenilor, moșieni60 și clăcași

împroprietăriți, este mai mare decât se zice ori mai mare decât al

proprietarilor mari cultivatori: și tot acest raport se află și între

săteni și arendași. Sătenii au 14736 boi de jug, iar proprietarii

numai 1336 și arendașii numai 1528.

3. Numărul plugurilor sătenilor este de zece ori mai mare

decât numărul plugurilor proprietarilor mari. Sătenii au 2713

pluguri, iar proprietarii numai 246 și arendașii numai 253.

4. Puterea lucrătoare în boi și pluguri este mai mare la

proprietarii mari și la arendași; căci proprietarii au 246 pluguri cu

1336 boi, iar arendașii 253 pluguri cu 1528 boi.

5. Cele mai multe pluguri sunt în plasa Răcăciuni: 901 cu

4396 boi; după aceea vine plasa Zăbrăuți cu 831 pluguri și 3756 boi

și apoi plasa de câmpie Biliești cu 756 pluguri și 5030 boi.

6. Numărul boilor de plug este mai mare în plasa Biliești,

pentru că și pământul este aici mai greu de lucrat decât în celelalte

plăși.

60 Moșian – moșnean, răzeș (n. red.).

83

7. Arendașii cei mai cu putere sunt în plasa Biliești, căci

acolo sunt cele mai multe pluguri: 116 de toate, iar în plasa Gârlele

sunt cele mai puține, 23 de toate.

8. Din cumpănirea puterilor lucrătoare între ele, aceea a

locuitorilor săteni fiind cea mai covârșitoare, urmează ca și

interesele lor să fie luate în considerare după importanța pe care o

au în travaliul național, în producția agriculturii. Și, cu toate

acestea, dacă sunt interese neglijate, interese neprotejate de lege,

neajutate, acelea sunt ale numărului cel mare de muncitori.

Pentru proprietari, zice prefectul județului în expunerea

situației județului, opinia publică reclamă intervenția Guvernului

pentru înființarea instituțiilor de credit care ar permite proprietarilor

a găsi capitaluri mai ieftine destinate ameliorării pământurilor și, ar

putea adăuga, și la exploatarea muncitorilor lui, căci pentru aceștia,

cu toată importanța pe care o au în producție, opinia publică nu a

formulat nicio dorință până acum.

Capitalul reprezintă o putere mare în producție, căci fără el

pământul este lipsit de puterea lucrătoare. Dar oare fără muncă, fără

puterea productivă a oamenilor, poate pământul să producă ceva?

Munca sau puterea lucrătoare a omului este în județ cu mult mai

dorită decât însuși capitalul. Acolo este buba; însă nimeni nu

cutează a cere intervenția Guvernului pentru a da proprietarilor

munca necesară îmbunătățirii pământului. Opinia publică cere a le

da numai capitalul, ca așa printr-însul să-și procure munca aceia

care duc lipsă de capital, iar lipsa este cu atât mai mare cu cât

numărul cultivatorilor săteni este mai mare. Ce ar fi oare când

opinia publică ar cere să se dea capital și marii mulțimi a

cultivatorilor săteni? Opinia publică ar fi atunci dreaptă, căci ea ar

cere pentru toți și ar cere să se dea la toți după nevoile lor și nu

numai la unii, precum pare a se exprima în expunerea situației

județului. Cerându-se capitalul numai pentru unii, opinia publică

devine pentru aceștia mamă bună și pentru ceilalți ciumă, ceea ce

nu este deloc nici drept, nici onest.

Proprietarii n-au nevoie de intervenția Guvernului pentru ca

să le pună la îndemână capitaluri cu dobânzi mici; ei singuri au

puterea să facă aceasta, numai să vrea sau să aibă prevedere, cum le

recomandă prefectul.

84

Ne servim aici adesea cu vorbele prefectului, ca să nu zică

lumea că noi exprimăm în această chestiune gravă doar părerile

noastre individuale. Prefectul, însă, zice: „nicio îndoială că prețul

cu care se poate avea capitalul este de o adevărată importanță în

agricultură. Dar oare reducerea dobânzilor prin intervenția Statului

ar da agriculturii un avânt mai puternic? Ne îndoim că proprietarii

nu îndeplinesc întotdeauna ameliorări care ar contribui să dubleze

venitul proprietăților lor, nu este îndeobește lipsa de capital sau de

credit, ci mai adesea lipsa de prevedere. În absența altui mijloc nu

au oare proprietarii pe acela de a vinde o parte din pământul lor

spre a îmbunătăți celelalte bunuri, scăpând astfel de neajunsurile

care produc diferența între modicitatea veniturilor pământului și a

dobânzilor?”. Datoriile unor proprietari sunt mai mari decât

veniturile pe care le au și cu care trebuie să plătească dobânzile

pentru capitalurile cu care s-au îndatorat și nu au făcut altceva

decât îmbunătățiri agricole.

În județul Putna, proprietatea se transmite cu mare ușurință.

Ea trece din mână în mână fără a fi oprită de formalități lungi și

costisitoare. În cursul anului 1869, un număr de 120 de proprietăți

au fost schimbate de proprietari, au ieșit din mâna unora și au

încăput pe mâna altora, care au mijloace mai multe și mai puternice

pentru ca să le facă să producă. În cazul acesta, se găsesc și noii

proprietari care au cumpărat moșii de la Stat. Puținele proprietăți

mari care sunt în județ în alăturare cu cele multe și mici iau în

ajutorul exploatării lor și meteiajul, care este un mijloc de a se

cultiva pământul fără ca proprietarul lui să aibă trebuință de puterea

lucrătoare a capitalului și a brațelor. Înșiși moșienii și mai ales cei

din Vrancea coboară la câmpie și cultivă pământul în parte sau cu

dijmă61, cum se zice, cu dijmă îndoită și întreită, adică dând din trei

sau din două una.

Pentru munca necesară la cultura pământului, proprietarii

mari și arendașii se învoiesc nu numai cu vrâncenii și alți răzeși,

dar și cu sătenii emancipați și împroprietăriți sau neîmproprietăriți.

Cu zile de lucru luate de la săteni pe bani și cu argați tocmiți cu

61 Dijmă - formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran

proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ

primită de la acesta spre a fi lucrată în parte (n. red.).

85

anul și cu luna se face în județ o cultură deosebită de cultura în

parte sau meteiajul. Fără aceste zile luate de la săteni prin felurite

chipuri și mijloace cultura proprietarilor mari ar fi imposibilă,

neavând puterea productivă a muncii omului. De aceea proprietarii

cultivatori și arendașii vânează munca omului, întinzându-i diverse

curse și oprindu-l să-și arate și el dorințele și nevoile sale. Nimeni

alții nu sunt mai mult interesați decât arendașii și proprietarii mici

și foștii clăcași să aibă o necontenită lipsă de bani; și o nevoie atât

de mare cât să fie siliți să-și dea munca lor pe mai nimica.

Nevoia cultivatorilor a fost mare în timpul lipsei ce a bântuit

județul în acești ultimi trei ani pentru ca să fi rămas vreun

proprietar sau arendaș care să nu-și fi făcut o buna provizie de

muncă pe mai mulți ani. Sătenii s-au cufundat în datorii de plătit cu

munca și unii, mai ales cei cu familia numeroasă, s-au cufundat

până într-atât încât au pierdut și însăși speranța de a mai putea plăti

vreodată. Am adunat fapte din mai multe locuri care ne arată că

omul cu munca lui disponibilă în cursul unui an nu este în stare să

plătească nici măcar dobânda capitalului luat cu împrumut; căci și

dobânda se plătește în muncă, la fel ca și capitalul. În această stare,

omul împovărat cu dobânzi vede crescând datoria cu toată dobânda

care a rămas neplătită, cu toată munca care n-a fost chip să o poată

face. Sunt oameni care au murit, fără ca să fi putut plăti datoria lor;

văduvele, însă, și copiii lor sunt înhățați ca să muncească și să

plătească! Copiii sătenilor în cazul de față și dacă nu moștenesc

nimic, tot sunt considerați moștenitori și obligați să plătească, să

muncească pentru datoria părinților lor.

Puterea producătoare a agriculturii asigurată în acest chip

exploatării moșiilor inspiră îngrijiri serioase tuturor celor care se

ocupă cu dezvoltarea agriculturii. Agricultura făcută cu împingerea

sătenilor în datorii și cu adâncirea lor în datorii mai grele decât cele

pe care le pot purta nu este mai mult de o aplicare a puterilor

lucrătoare la producție, ci mai degrabă o exploatare a înseși acestor

puteri.

Chestiunea aceasta a exploatării muncii a fost atinsă și pusă

în vederea consiliului județean de către însuși prefectul județului în

expunerea situației județului pe anul 1868 cu următoarele cuvinte:

„Rămași foarte împovărați în datorii, de-a lungul timpului, munca,

unicul capital, în afară de cultura lor proprie, va servi numai a

86

achita datorii contractate în timpul lipsei”. Prefectul spera că nu va

mai încerca nimeni a reînnoi, înaintea expirării termenului,

tocmelile făcute în timpul lipsei cu un preț micșorat.

Este gravă, foarte gravă, situația puterii producătoare a

agriculturii care iese din tocmelile apăsătoare, făcute în timpul

lipsei cu un preț micșorat al muncii. Dar adevărul este acesta: cei

mai mulți proprietari și arendași au profitat de lipsa muncitorilor

pentru ca să-i cufunde în datorii, dându-le bani și produse cu prețuri

ridicate, punându-le îndatorirea de a le plăti cu munca, fixată cu

prețuri scăzute și luându-le și dobânzi din cale afară de grele. Sunt,

cu toate acestea, și excepții onorabile, acelea date de către unii

dintre proprietarii cultivatori, cei cu frica lui Dumnezeu și cu iubire

de oameni, care n-au căutat a se folosi de foamete, de această

calamitate publică, ci din contră au ajutat pe cât au putut sătenii,

fără ca să le scadă prețul muncii.

17. Datoria sătenilor

Datoria sătenilor constatată în 1869 ajunge la 743151 lei, 12

bani, în afară de 5717 fălci prașilă, 6832 fălci secera și 210

pogoane de vie. Tabelul următor arată împărțirea acestei datorii

între locuitorii din diferitele plăși.

Numirea

plășilor

În bani În lucru Ajutorul dat

pra

șilă

sece

re

vie

sece

ră

po

rum

b

Zăbrăuți 12220 79 1821 1 1283 16 210 16 165 5 652 1

Biliești 246278 24 3671 53 5549 2 - - 163 10 732 5

Răcăciuni 191735 15 - - - - - - 143 11 386 19

Gârlele 42065 9 225 - - - - - 202 8 537 4

Vrancea 50581 85 - - - - - - 145 4 438 9

Total 743151 12 5717 54 6832 18 210 16 823 19 2746 19

În afară de datoria pe care au contractat-o sătenii, li s-au mai

dat și ajutoare de produse în suma de 823 kilograme de secară și

2746 kilograme de porumb.

87

Datoria de muncă este reglată cu prețurile următoare: în

Zăbrăuți cu 16 lei noi pogonul de prașilă, 5 lei noi de seceră și

pogonul de vie 20 lei noi; în Biliești cu 12 lei noi pogonul de

prașilă, 7 lei noi de secere; în Răcăciuni 18 lei noi pogonul de

prașilă, 4 lei noi de secere și 21 lei noi de vie; în Gârlele 14 lei noi

pogonul de prașilă, 6 de secere și 21 de vie.

18. Semănăturile județului

Puterile producătoare ale agriculturii: pământul, capitalul și

munca erau în trecut regulate și strâns legate între ele într-un chip

vicios și contrar tuturor legilor de producție și mai ales de împărțire

a avuției produse. Legea intervenită între posedanții capitalului

pământ și ai capitalului muncă fixase prețurile atât ale pământului,

cât și ale muncii, fixase adică lucrul care nu depinde și nici nu

poate să depindă de legiuitor, ci numai de marele principiu al

datului și luatului (offre et demande), care prezidează toate

tranzacțiile oamenilor.

Sub înrâurirea producției reglementate și a legii despre

relațiile reciproce dintre proprietarii de pământ și cultivatorii săteni,

producția agricolă a țării și în special a județului Putna a mers în

sens crescător, sporindu-se din an în an întinderea pământurilor

semănate.

Această sporire era o consecință inevitabilă a organizării

datelor elementelor principale de producție. Baza primordială a

producției agricole fiind munca și sporirea muncii prin înmulțirea

populației care este asigurată prin existența garantată a oricărui

născut ajuns a fi însurățel, spornicii, cum se numesc, nu au întârziat

a veni să se înroleze în rândul muncitorilor, al clăcașilor, al

agenților cei mai activi ai producției.

Statistica constată prin cifre această sporire gradată, care

caracterizează trecutul producției noastre agricole: așa vedem că, în

afară de împrejurările extraordinare care deranjează mersul natural

al lucrărilor în producția agricolă, într-o perioadă de 10 ani, de la

1850 și până la 1860, producția a sporit de la 25000 la 30000 de

fălci de semănături. Cea mai mică întindere de pământ, care s-a

semănat cu porumb, în această perioadă de 10 ani, a fost de 13942

fălci în 1850 și cea mai mare a fost de 16615 fălci în 1859.

Asemenea este și cu grâul, principala recoltă după porumb: cea mai

88

mică întindere de pământ semănat cu grâu a fost de 2640 de fălci în

1853 si cea mai mare de 6053 fălci în 1858. Tabelul următor arată

oscilațiile între întinderile de pământ semănat în județul Putna în

curs de 10 ani.

Anii Porumb Grâu Secară Orz Mei

1850 13942 5086 6745 786 200

1851 14985 3796 3851 894 553

1852 14925 4183 4194 929 277

1853 13028 2640 2609 772 318

1854 15171 3909 1780 896 286

1855 14355 4896 1690 693 140

1856 16593 4658 4814 984 282

1857 16336 5131 4093 1390 222

1858 16102 6053 6739 1256 309

1859 16615 5912 5238 1669 260

Sporirea aceasta în întinderea pământurilor semănate și, prin

urmare, în producția agricolă, a urmat până la punerea în lucru a

legii rurale din 14 august 1864; căci la jumătatea lui 1861,

întinderea pământului semănat a fost de 35233 fălci, în a treia parte

a lui 1862 de 41361 și la sfârșitul lui 1863 de 40000 de fălci.

Raportul diferitelor semănături aruncate în pământ se vede

și din următoarele semănături făcute în toamna lui 1863 și în

primăvara anului 1864 și anume:

26715 fălci grâu

8112 fălci porumb

1918 fălci secară

3488 fălci orz

175 fălci mei

706 fălci fasole, linte

288 fălci cartofi

89 fălci tutun

41351 fălci

În 1865, în urma aplicării legii rurale, semănăturile din

județul Putna au scăzut la 16677 fălci, adică cu mai mult de

jumătate din cele care se făceau în 1859: ele n-au fost decât de

89

2776 fălci de grâu și 12586 fălci de porumb. De la 1865 însă,

agricultura a luat-o înainte și continuă sporind semănăturile. Zicem

și anunțăm cu tărie acest fapt de mare însemnătate pentru

agricultură; căci, alăturând semănăturile din 1865 cu acelea din

1868, vedem că în acest an este un spor de 5146 fălci cu toate

cauzele nefericite și mai mult naturale ce au contribuit la

împuținarea semănăturilor.

Cu aceste puteri în care au fost incluse de bună seamă

schimbările care se produc în împrejurările economice, s-au făcut

în toamna anului 1867 și în primăvara anului 1868 semănăturile

următoare:

Grâu 1071 de toamnă 2118 de primăvară 3189 fălci

Secară 1670 de toamnă 394 de primăvară 2064 fălci

Orz 31 de toamnă 1748 de primăvară 1779 fălci

Ovăz - 155 de primăvară 165 fălci

Porumb - 14412 de

primăvară

14412 fălci

Mei - 114 de primăvară 114 fălci

Tutun - 6 de primăvară 6 fălci

Cartofi - 53 de primăvară 53 fălci

Cânepă - 51 de primăvară 51 fălci

Total 2772 de toamnă 18951 de

primăvară

21833 fălci

Din cauza secetei și a pierderii boilor de boala vitelor și a

lipsei de nutreț, în cursul celor din urmă trei ani, semănăturile au

suferit o scădere foarte însemnată.

Această scădere se arată și prin faptele care s-au petrecut în

Vrancea. În mod obișnuit, vrâncenii coborau din munți la câmpie

spre a-și face semănăturile necesare subzistenței lor și mai ales pe

acelea de porumb. Și când coborau, înainte de a fi bântuiți de

secetă, aduceau cu ei până la 1000 de pluguri! Ei au pierdut, însă,

cea mai mare parte din puterile lor lucrătoare și astfel câmpiile pe

care le lucrau au rămas nelucrate în anul 1868.

Asemenea ogoare nelucrate se văd rămase chiar prin țarinile

acelea, care de obicei erau lucrate de către cultivatorii din câmpie

din cauză că, pe de-o parte, au pierdut și ei multe dintre vitele lor,

iar pe de altă parte n-au putut să se servească nici de cele care le-au

90

rămas, fiindcă pământurile s-au învârtoșit prea curând în primăvară.

Împrejurările de mai sus ne opresc să luăm întinderea semănăturilor

din anul 1868 drept un punct de comparație pentru a vedea dacă

semănăturile sporesc sau scad, dacă producția agricolă merge

înainte sau dă înapoi, cu toate acestea, știm că în anul 1859

semănăturile care s-au făcut în județ au ajuns la 35241 fălci.

Această sumă alăturată cu cea din 1868 ar arăta o scădere în

producția agricolă, scădere care trebuie să fie corectată cu efectele

produse de cauze independente de voința omului spre a dobândi

adevărata scădere, care într-adevăr a urmat din cauze deosebite pe

care omul de stat, legiuitorul, trebuie să le cunoască și să le

înlăture.

19. Venitul funciar62

Din întinderea semănăturilor pe care le fac proprietarii,

precum și din celelalte izvoare de venituri, venitul proprietăților

funciare mari și de mijloc din județul Putna ajunge la 762706 lei și

98 de bani, iar al celor mici răzășești ajunge la 735507 lei și 33 de

bani, adică în total 1498214 lei și 31 de bani. În acest venit este

inclus și impozitul funciar.

Venitul proprietăților funciare din județul Putna se rezumă

în următorul tabel sinoptic. Numele plășilor Venitul Suma totală

proprietăților mari

și de mijloc

al celor mici

răzășești

I. Biliești 299518 48 24891 66 324410 14

II. Zăbrăuți 17602 - 166574 58 184176 58

III. Gârlele 159355 50 150983 8 310338 58

IV. Răcăciuni 286231 - 97341 - 383572

V. Vrancea - - 295717 1 295717 1

Total 762706 98 735507 33 1498214 31

20. Venitul general al județului

Venitul general al națiunii este unul dintre obiectele cu care

se ocupă statisticienii cei mai eminenți. Directorul Statisticii

62 Funciar - care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la

averi imobiliare (n. red.).

91

Generale a Franței, domnul Legoyt63, a făcut statistica agricolă a

Franței și a venitului acestei țări din agricultură, din industria

manufacturială și din cea comercială. Domnul Engel64, directorul

Statisticii Germaniei de Nord, s-a ocupat cu mult succes de

statistica industriei, mai cu seamă, și a adunat tot materialul unei

statistici despre venitul general al națiunii. Lucrarea aceasta însă

este pe cât de importantă, pe atât și de greu de făcut: de aceea

Congresul Internațional de Statistică de la Haga a pus în dezbatere

mijloacele care ar fi bune de întrebuințat pentru a ajunge la o

statistică uniformă despre venitul general al națiunii.

Din rândul materiilor pe care le tratăm ajungând la venitul

general al puterilor productive din județul Putna, luăm semănăturile

anului 1868 pentru a face această estimare. Cu toate că în 1868 abia

s-au făcut numai pe jumătate semănăturile care se făceau în 1862,

noi, amintind aceasta, facem constatarea stării prezente a producției

județului și arătăm însemnătatea ei din punctul de vedere al

producției avuției.

În anul acesta, grâul s-a făcut bine prin multe locuri, iar prin

unele nu a reușit: asemenea s-a întâmplat și cu porumbul. Cu toate

acestea, se poate zice: bună în unele locuri, rea în altele, este o

recoltă de mijloc în privința cantității și o recoltă bună în privința

calității.

Luând media producției unei fălci, care este de 5 kg de grâu,

6 kg de secară, 5 kg de orz și ovăz, 7 kg de porumb și 5 kg de mei

și înmulțind-o cu numărul fălcilor semănate în 1868, avem

următoarele kilograme de produse (kilogramul are 240 de ocale):

Fălci Kilograme Din 3189 grâu a 5 kilograme din................... 15945

Din 2064 secară a 6 kilograme ..................... 12384

Din 1945 orz și ovăz a 5 kilograme .............. 9725

Din 14412 porumb a 7 kilograme de fălci .... 86472

63 Alfred Legoyt (1812-1885) – unul dintre cei mai importanți statisticieni

francezi și director al Statisticii Generale din Franța între anii 1852-1870 (n.

red.). 64 Ernst Engel (1821-1896) – statistician și economist german, directorul

Statisticii Germaniei de Nord între 1860-1882 (n. red.).

92

Din 114 mei a 5 kilograme ........................... 570

5 tutun

53 cartofi

51 cânepă

Din 21833 fălci semănate au ieșit 125096 kilograme

Evaluând în bani produsele arătate mai sus ca ieșite din

semănăturile anului 1868 și anume: grâul cu 5 galbeni kilogramul,

secara cu 2, orzul și ovăzul cu 2, porumbul cu 4 și meiul cu 3, avem

pentru:

Grâu ......................................................... 79725 galbeni

Secară ....................................................... 24768 galbeni

Orz și ovăz ................................................ 19550 galbeni

Porumb ...................................................... 375888 galbeni

Mei ............................................................ 1710 galbeni

Tutun ......................................................... 90 galbeni

Cartofi ........................................................ 162 galbeni

Cânepă ........................................................ 306 galbeni

Peste tot ...................................................... 502219 galbeni

Grădinile câte 15 galbeni de falcă .............. 72855 galbeni

Viile câte 15 galbeni de pogon ................... 175320 galbeni

Fânețele 21209 fălci, a 4 g. falca ................ 106045 galbeni

Pădurile cel puțin ........................................ 50000 galbeni

Vitele ........................................................... 100000 galbeni

Celelalte venituri din industrii, accesorii ..... 50000 galbeni

Totalul general în galbeni ............................ 1056439 galbeni

Venitul producției județului se poate enunța, însă, a fi

aproximativ de un milion de galbeni.

Din acest venit, scăzând două treimi pentru cheltuielile de

producție și sămânță, rămâne venit curat, în cifră rotundă și

aproximativă 300000 galbeni pe an.

Producătorii care creează acest venit curat sunt datori a

contribui mai întâi la purtarea sarcinilor comunale, apoi la cele

județene și, în fine, la ale Statului.

93

21. Veniturile și cheltuielile comunale

Veniturile comunelor rurale din județul Putna provin din 36

de feluri de izvoare și anume: 1 capitalurile cutiilor comunale, 2

taxa de la actele de ispașă65, 3 taxa pentru biletele de identitate, 4

taxa de la biletele pentru vânzarea de vite, 5 acciza băuturilor, 6

taxa hotărăturilor66, 7 arenda cârciumilor sătești, 8 amenzi

polițienești, 9 taxa vitelor de pripas67, 10 taxa de la legalizări de

înscrisuri, 11 taxa de la biletele tinerilor care au tras la sorți, 12

taxa de la actele civile, 13 zeciuielile68 analoghisite69 asupra

locuitorilor, 14 taxa de la jugărit70, 15 taxa de la vadul plutelor, 16

taxa de la păcură și gaz, 17 taxa de la cântar, 18 taxa din

exploatarea de păduri comunale, 19 taxa de la gropile de var, 20

venituri extraordinare, 21 venitul de la rachiul care se fabrică în

comună, 22 fundăritul vaselor cu vin, 23 venituri de la mori, 24

venitul de la viile lucrătoare, 25 venitul magaziilor de rezervă, 26

venitul iarmaroacelor, 27 venitul de la carele cu pește, 28 venitul de

la măturatul hornurilor, 29 venitul de la lumânările de spermanțet71,

30 de la cărțile de joc, 31 de la prăvăliile comunale, 32 taxa

măhălitului72, 33 taxa de la căruțele cu cherestea, 34 venitul de la

mungerii73, 35 venitul de la brutării și, în fine, 36 venitul de la

pășunarea munților.

Toate aceste venituri au adus:

În 1865 ............. lei 242471 bani 31

În 1866 ............. lei 293945 bani 6

65 Ispașă - despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate

pe un teren (cultivat) străin (n. red.). 66 Hotărătură – delimitare (n. red.). 67 De pripas - care rătăcește de colo până colo, fără stăpân (n. red.). 68 Zeciuială - dare anuală reprezentând a zecea parte din recolta de cereale, din

vite etc.; dijmă (n. red.). 69 Analoghisit – repartizat (n. red.). 70 Jugărit - taxă care se plătea pentru un car de lemne cărate din pădure (n. red.). 71 Spermanțet - substanță grasă de culoare albă, cu aspect de ceară, obținută din

craniul de cașalot, de balenă, de delfin și folosită în cosmetică și la fabricarea

lumânărilor; ceară de balenă (n. red.). 72 Măhălit (reg.) – transportul și plata mahalului (hamalul care bagă și scoate

butoaiele din pivniță) (n. red.). 73 Munger – lumânărar (n. red.).

94

În 1867 ............. lei 225006 bani 20

În 1868 ............. lei 239423 bani 54

Din aceste venituri, cel mai însemnat dintre toate este acela

de la numărul 5, adică acciza băuturilor, care constituie aproape

jumătate din sarcinile comunale. După acciza băuturilor vine

zeciuiala analoghisită asupra locuitorilor. În 1869, veniturile

comunale s-au mărit de două ori prin creșterea accizelor, însă, cu

toate acestea, veniturile nu sunt îndestulătoare pentru toate

trebuințele comunale, după cum vedem în expunerea situației

județului din 1869.

Administrația comunală a făcut în cursul unui an un pas

înainte spre bine prin sporirea veniturilor, prin realizarea bugetelor

și prin luarea socotelilor, căci, în expunerea situației județului pe

anul 1868, publicată în nr. 246 al Monitorului, prefectul zice unele

ca acestea: „primăriile n-au nicio compatibilitate, niciun

regulament de ordine interioară. Case municipale în stare rea,

rămășițe neîncasate de mulți ani, sume neîncheiate de la înființarea

lor, deficituri nejustificate, bugete pe 1869 nevotate” și ce se poate

zice mai mult spre a se arăta starea deplorabilă în care se găsește

comuna din județul Putna.

În această stare se găsea județul Putna când a fost numit

prefect domnul Al. Vârnav Liteanu. Junele administrator a căutat

mai întâi să cunoască și să constate starea răului și apoi să aplice

mijloacele cele mai nimerite pentru a-l înlătura. Numai un an a

trecut și, grație energiei și stăruinței sale, starea lucrurilor s-a

schimbat, după cum se vede în expunerea situației județului

prezentată în 1869 Consiliului Județean.

Spre a se cunoaște originea veniturilor comunale, precum și

importanța fiecărui izvor de venit, arătăm aici tabelul sinoptic al

veniturilor comunale din anii 1865, 1866, 1867 și 1868.

Nr.

crt.

1865 1866 1867 1868

1 15547 57 33146 99 33283 70 41012 75

2 3601 61 5191 16 5609 68 5335 18

3 19994 65 15351 40 15296 48 14389 30

4 2647 78 4697 29 4909 25 5661 16

5 82633 12 131491 29 122319 91 116133 98

95

6 6888 73 8479 83 8341 24 8912 94

7 5506 6 8877 79 6240 17 6845 91

8 3041 44 3447 11 6279 43 5888 82

9 394 40 209 56 424 84 443 79

10 1953 50 4204 94 4962 67 5134 41

11 530 29 867 74 649 71 327 65

12 244 53 2728 41 349 69 3868 52

13 68304 31 61318 57 9958 58 20022 17

14 631 84 - - - - - -

15 391 11 - - 89 15 95 19

16 142 95 370 69 148 14 211 11

17 222 32 1222 51 926 29 1012 96

18 1658 98 29 62 - - 274 6

19 - - - - - - 14 81

20 19951 46 519 87 411 10 466 66

21 570 74 - - - - 555 55

22 1521 38 - - - - - -

23 46 66 - - - - - -

24 74 7 74 7 74 7 37 3

25 1345 3 12017 35 1666 66 1666 66

26 349 99 - - 296 62 148 14

27 188 88 148 14 - - - -

28 47 39 74 7 55 55 174 7

29 - - 148 14 - - -

30 7 40 18 52 18 15 28 15

31 - - - - 219 18 185 18

32 - - - - 92 59 211 11

33 107 40 - - 55 55 63 33

34 197 11 - - - - - -

35 468 51 - - - - - -

36 3260 10 - - 336 80 312 95

242471 31 293945 6 225006 20 239423 54

Cheltuielile comunale ajung la sumele următoare:

În 1865 .................. 227134 lei 99 bani

În 1866 .................. 251580 lei 65 bani

În 1867 .................. 191539 lei 62 bani

În 1868 .................. 192217 lei 5 bani

Aceste cheltuieli se fac pentru: 1 lefurile preoților, 2 ale

cântăreților, 3 ale primarilor, 4 ale diurnelor ajutorilor de primari, 5

96

lefurile scriitorilor, 6 vătășeilor74, 7 perceptorilor75, 8 prețul

condicilor, 9 cheltuieli de cancelarie, 10 abonamentul la Monitorul,

11 cumpărarea de legi și regulamente, 12 întreținerea bisericilor, 13

realizarea și reparațiile caselor comunale, 14 tipărirea de bilete, 15

costul portretelor Măriei Sale, 16 costul eșarfelor de primar, 17

diurnele învățătorilor sătești, 18 întreținerea localurilor

judecătorilor de pace, 19 recensământul populației și plata tabelelor

statistice, 20 întreținerea caselor de popreală76, 21 a cimitirelor, 22

cheltuieli extraordinare și întreținerea dorobanților77, 23

întreținerea școlilor, 24 întreținerea sărmanilor neputincioși și a

copiilor găsiți, 25 cheltuieli pentru darea la semn, 26 salariile

fanaragiilor78 paznici de noapte, 27 iluminarea târgușoarelor, 28

lefurile moașelor, 29 ale paznicilor de vite și țarină, 30 ofrande

pentru cei lipsiți de hrană, 31 cheltuieli pentru capitație79, 32 pentru

cumpărarea de sigilii, 33 întreținerea ciușmelelor, 34 cheltuieli

pentru îngrădirea plantațiilor, 35 cumpărarea de armăsari și tauri,

36 scutirea consilierilor și a dascălilor de contribuții, 37

cumpărarea de măsuri și cântare, 38 de felinare, 39 construirea și

repararea de poduri, 40 de pavaje, 41 încălzirea localurilor de

primărie, 42 realizarea de căzi pentru căratul apei pe stradă, 42

lefurile epistaților80 pe la târgușoare, 44 cumpărarea de instrumente

pentru foc și 45 deficituri.

La aceste cheltuieli se adaugă pe anul 1869 fonduri pentru

construirea de școli și de primării.

Dar pentru învățătura poporului ce s-a făcut? Oare nu

nevoia de a forma pe om, care trebuie să ridice toate cheltuielile de

mai sus, este cea dintâi dintre toate? Prin ce devine omul om? Nu

74 Vătășel – funcționar inferior la primărie (n. red.). 75 Perceptor - persoană însărcinată cu strângerea impozitelor și a taxelor oficiale

(n. red.). 76 Popreală – arest (n. red.). 77 Dorobanț - soldat din infanterie (cu plată); jandarm (cu atribuții speciale) (n.

red.). 78 Fanaragiu - persoană care aprindea și stingea felinarele de pe străzi; lampagiu

(n. red.). 79 Capitație - impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe

cap de contribuabil (n. red.). 80 Epistat - cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad;

administrator, intendent, logofăt, vechil (n. red.).

97

devine el oare prin învățătură? Și ursul din pădure devine folositor

prin învățătura pe care i-o dă acela care l-a prins și l-a dresat.

Numai omul săracul să rămână neînvățat? Cât se cheltuiește pentru

ținerea preoților și a bisericilor, atât și încă și mai mult ar trebui să

se cheltuiască pentru întreținerea școlilor și a învățătorilor.

Pentru școala primară din Sascut doamna Maria Sgardeli a

oferit un local și 200 de lei pe lună pentru salariul învățătorului. Și

domnul Alecu Balș, proprietarul târgului și al moșiei Adjud, a

dăruit un loc și lemnul necesar pentru construirea unei școli în acel

târg.

Ca să se vadă și cât se cheltuiește pentru fiecare dintre cele

45 de articole de cheltuieli arătate mai sus, punem aici tabelul

sinoptic al cheltuielilor făcute în comunele din județul Putna în anii

1865, 1866, 1867 și 1868. Coloana întâi cu Nr. curent arată

numărul la care corespunde enunțarea fiecărui tip de cheltuială

enumerată mai sus.

Nr.

curent

1865 1866 1867 1868

1 18317 62 15288 70 13313 92 6263 97

2 8367 38 8063 72 6420 99 6012 16

3 29802 62 28638 94 18119 69 18821 29

4 9892 55 9388 43 5094 69 6802 47

5 62992 43 65101 96 50130 14 55500 79

6 44614 24 43668 35 31935 95 32132 99

7 15329 3 14420 44 8566 98 74 7

8 1011 80 969 78 2281 78 2265 67

9 4345 11 5113 99 4863 76 5170 35

10 1850 43 1701 83 1551 55 1564 44

11 29 71 6 71 1 15 - 42

12 1454 64 1021 46 1539 57 1569 63

13 9652 19 8449 46 3571 46 2993 17

14 180 20 203 23 412 99 376 44

15 4 98 2 50 - - 1 25

16 80 68 - - - - - -

17 2445 15 3081 91 5023 46 8541 11

18 148 96 370 2 1414 30 1573 10

19 38 88 108 23 949 29 1292 19

20 - - - - 37 3 37 3

21 1566 23 416 44 1143 41 1125 95

22 10249 37 10907 31 16327 10 17016 25

98

23 7060 42 25708 72 9519 38 5159 76

24 80 - 78 43 1947 47 1985 15

25 - - - - 66 66 4823 26

26 1633 34 3032 28 1988 85 2451 84

27 700 36 940 74 1140 78 1118 51

28 408 31 478 38 134 93 500 88

29 1701 45 - - 309 62 148 14

30 - - 365 75 - - - -

31 507 40 82 96 - - - -

32 148 77 - - - - - -

33 - - 11 85 12 96 37 3

34 74 7 - - - - - -

35 922 22 - - - - - -

36 217 23 57 67 63 85 122 66

37 87 40 - - 148 14 - -

38 130 96 74 7 109 73 - -

39 90 73 - - - - 148 14

40 55 55 2296 29 - - 25 -

41 42 58 37 3 37 3 92 59

42 - - 555 55 - - - -

43 - - - - 237 4 237 4

44 - - - - - - 370 37

45 - - 927 52 3124 17 3861 92

227134 99 251580 65 191539 62 192217 3

În județul Putna sunt și trei comune urbane: Focșani, Panciu

și Odobești. Veniturile acestor târguri au fost în 1868 de 317453 lei

și 6 bani, iar cheltuielile de 277433 lei și 41 de bani. Comunele

urbane, pe lângă cheltuielile generale la toate comunele, mai au și

altele pe care trebuie să le facă, fiind cerute de împrejurările în care

se află.

Din nenorocire, însă, comunele urbane sunt foarte departe

de a satisface toate trebuințele. În genere, trebuințele mici și

secundare absorb resursele comunale și trebuințele cele mari, adică

cele dintâi, rămân neîndestulate. Ce nevoie poate fi mai mare într-

un târg decât nevoia de apă bună și cu îndestulare? Și, cu toate

acestea, comuna din Focșani nici până acum n-a îndestulat-o. Nici

nu vorbim despre curățenie și celelalte interese vitale; căci la

acestea încă nici n-au început a se gândi primăriile.

99

Prezentăm mai jos două tabele sinoptice ale veniturilor și

cheltuielilor acestor trei comune urbane pe anii 1865, 1866, 1867 și

1868.

Numele

comunelor

Veniturile pe ani

1865 1866 1867 1868

Focșani 187850 2 195683 44 198107 31 256176 33

Panciu 16883 60 15814 82 22530 70 19205 19

Odobești 24094 7 28384 20 37922 67 42071 54

Total 228827 69 239881 46 258560 68 317453 6

Numele co-

munelor

Cheltuielile pe ani

1865 1866 1867 1868

Focșani 180681 94 190445 18 175671 70 233031 12

Panciu 16486 30 15691 11 22493 33 18674 48

Odobești 16618 50 16764 73 23533 97 25727 81

Total 213786 74 222901 2 221699 - 277433 41

22. Venitul și cheltuielile județene

Venitul Consiliului Județean a fost în 1864 numai de

jumătate de zecime și a ajuns la 42202 lei.

În 1865 a fost de o zecime și anume:

Din darea personală ............................................... 89967

Din darea șoselelor ................................................ 30752

Din darea patentă ................................................... 6661

Din darea funciară ................................................. 21839

Peste tot ....................... 149219

Au rămas din 1864 ................................................ 38000

Subvenția pentru spital .......................................... 18450

Total .................. 205669

În 1866, venitul Consiliului Județean Putna a fost de o

zecime și jumătate, și anume:

Din darea personală ............................................... 133270 8

Din darea șoselelor ................................................ 45522 -

Din darea patentă ................................................... 9750 -

Din darea funciară ................................................. 32347 -

Peste tot ........................... 220889 40

Excedentul din 1865 .............................................. 39511 -

100

Pentru clădirea primăriei ....................................... 63000 -

Venitul unui pod .................................................... 4000 -

Total .................................. 327400 40

În 1867, venitul a fost de 325986 lei și 24 de bani.

În 1868, venitul a fost de 323508 lei și 35 de bani.

Din acest venit, s-a făcut bugetul pentru a se cheltui în

1866, 1867 și 1868 sumele alocate la servicii deosebite, precum

urmează:

1866 1867 1868

Serviciul

consiliului

45954 43284 44422

Serviciul județean 23904 22608 18158

Serviciul judiciar 5700 5600 7050

Serviciul sanitar 59680 54580 56780

Serviciul

penitenciar

27050 34738 56088

Serviciul

instrucțiunii

72000 89404 57760

Serviciul

extraordinar

4000 11020 3000

Serviciul facultativ - 48000 48000

Serviciul lucrărilor

publice

53200 9500 12700

Serviciul

percepțiunii

- - 11000

Serviciul

epizootia81

- - 6000

Total 319920 318734 320958

Între observațiile care sunt de făcut asupra cheltuielilor

Consiliului Județean, sunt două mai cu seamă pe care trebuie să le

facem.

Serviciul poștal nu figurează între cheltuielile județului pe

anii 1867 și 1868: se vede că s-a găsit de cuviință a nu se mai

întemeia relații între oamenii din județ. Învățământul, căruia i-a fost

alocată în 1866 o sumă de 72000 lei a scăzut la 57760 în 1868, în

loc să crească. Se vede că nu se prea dorește a se răspândi

cunoștințele folositoare în masa poporului; sau de s-ar fi dorit,

81 Epizootie – epidemie; molimă (n. red.).

101

consilierii din 1868 s-au arătat cu mult mai puțin darnici decât cei

din 1866. Citim în expunerea situației județului din 1869 că

serviciul instrucțiunii primare, cu toată bunăvoința și impulsul

administrației, lasă încă mult de dorit. Școlile s-au înmulțit în acest

an; însă multe au rămas lipsite de învățători, vreau să zic ca și când

nu s-ar mai fi înmulțit. Prefectul adaugă că un control mai serios ar

trebui organizat pentru a corecta neglijența administrațiilor

comunale și a asigura totodată unitatea învățământului. Dar cu ce

să se înființeze și acest control, când fondurile alocate

învățământului scad din an în an, în loc să crească, după cum ar

trebui să se facă?

Nu este nicio țară mai înaintată în învățământul popular

decât Prusia. Învățământul datorează acestei țări supremația la care

în scurt timp a ajuns și preponderența pe care o are astăzi în

afacerile lumii. Și, cu toate acestea, și astăzi Prusia tot spre

învățământ își are îndreptate vederile și speranțele sale. Conform cu

promisiunea făcută Camerei Deputaților din Prusia, de a se

consacra trebuințele învățământului excedentelor rezultate din

deosebitele supresiuni ale bugetului și ale legii asupra consolidației,

ministrul de finanțe a și adus suplimentele bugetului instrucțiunii

deja votate pe 1870. Domnul Camphausen82, ministrul de finanțe

din Prusia a zis că Guvernul, cerând aceste credite în favoarea

capitalului intelectual și moral al națiunii, este de părere că acesta

este plasamentul cel mai productiv care poate să se facă capitalului

material.

Revenind la județul Putna, se constată că este o lipsă de

învățători de sate, precum arătam mai sus cu propriiile cuvinte ale

prefectului, luându-se măsuri pentru a se suplini această lipsă prin

înființarea unei școli normale primare, în care au început, de la

finele anului acesta, 1869, a învăța un număr de 12 copii care se

pregătesc să fie învățători de sate, dacă nu vor face altceva, precum

s-au făcut mulți dintre cei care au fost crescuți în seminare și mai

cu seamă logofeți în loc de popi.

Constatăm cu plăcere această faptă împlinită a înființării

școlii normale și-i urăm succes și sfârșit bun.

82 Gottfried Ludolf Camphausen (1803-1890) – om politic și economist german;

a fost al doilea prim-ministru al Prusiei (n. red.).

102

Mai înainte de înființarea școlilor sătești, românii învățau

carte de la dascălii de pe la biserici. Cartea aceasta fiind mărginită

în bucoavnă83, ceaslov84 și psaltire, nu era potrivită cu nevoile

sătenilor. Guvernul a intervenit, a făcut școli sătești; dar oare cartea

pe care o dă Guvernului este ea oare mai potrivită decât ceea ce se

cumpără de săteni de la dascălii bisericilor? De ar fi mai bună, de ar

vedea sătenii că le este mai folositoare, oare nu și-ar trimite copiii

la școală? S-ar grăbi să-i trimită, așa credem noi, bazându-ne pe

cele pe care le vedem în Elveția, în Prusia și mai ales în Statele

Unite ale Americii. Legea instrucțiunii publice îi pune la amendă

(gloabă) pe sătenii care nu-și trimit copiii la școală și, cu toate

acestea, copiii tot nu se duc la școală. Și nici nu se vor duce, cu

toată gloaba, până când școala primară nu va înceta a fi un loc de

supliciu pentru copii, până când nu se va da săteanului o învățătură

care să-i fie într-adevăr folositoare; căci cu scrierea, citirea,

socotirea și catehismul85 care se învață astăzi, bine sau rău, în

școlile sătești, sătenii nu văd absoluta necesitate a învățământului:

și zicând că pot trăi și fără această carte, nu-și trimit copiii la

școală. Sătenii trebuie să capete la școală o învățătură care să fie în

armonie cu trebuințele lor, cu constituția societăților moderne.

Nimeni altul nu are nevoie de cunoștințe mai multe și mai extinse

decât săteanul, care este chemat să dezvolte resursele țării și să

profite de ele. Săteanul nostru nu este, din născare, mai puțin

inteligent decât săteanul din Prusia și mai ales decât cel din

America, fie acela alb sau negru: de aceea ar putea deveni și el

ceva, când i s-ar da învățătura cea mai potrivită cu soarta lui, aceea

care se dă săteanului din Statele Unite din Nordul Americii. Acolo,

un sătean iubește meseria lui și învățătura care i se dă, cu atât mai

mult cu cât știe că-i este mai profitabilă, când este luminat de

descoperirile științelor care au schimbat fața lumii. Și cu cât

misiunea învățământului rural este mai înaltă, cu atât școlile

normale, în care se pregătesc învățătorii de sate, devin mai

83 Bucoavnă - abecedar (cu caractere chirilice) (n. red.). 84 Ceaslov - carte bisericească cuprinzând anumite rugăciuni și cântări pentru

diferite ceasuri ale zilei și care servea cândva și ca abecedar (n. red.). 85 Catehism - expunere a principiilor religiei creștine, sub formă de întrebări și

răspunsuri; catihis; carte care cuprinde această expunere (n. red.).

103

importante și mai neapărat trebuitoare. Domnul prefect de Putna a

propus să se facă o școală normală, aceasta s-a și făcut. Propunerea

este foarte bună. Rămâne numai să vedem dacă la școala înființată

se găsesc cele necesare pentru ținerea și înflorirea ei; căci nu este

destul a face o școală și a o boteza cu numele de școală normală

primară, trebuie ca ea să poate fi într-adevăr școală normală, să

aibă profesori care să fie la înălțimea misiunii lor și toate cele

necesare pentru demonstrarea învățământului. O școală normală,

zice eminentul economist al Franței, domnul Michel Chevalier86, în

introducerea raporturilor juriului expoziției universale din Paris, din

1867, la capitolul I, despre instrucțiunea primară, trebuie să aibă o

bibliotecă bună, un cabinet de fizică, colecții de mineralogie,

geologie, botanică și zoologie, modelele cel mai uzuale de mașini și

mai ales cele mai tipice varietăți de mașini de abur, de mașini fixe,

de locomotivă și locomobilă, un asortiment de instrumente de

meteorologie pentru a observa timpul și, în fine, un laborator de

chimie, în care fiecare elev să învețe să facă analizele chimice cele

mai simple, analiza unei pietre calcaroase, unei hume, unui mineral

de fier etc. Școala normală este lesne de zis; dar este foarte greu de

făcut. Școala normală făcută, fără ca să aibă ceea ce-i trebuie, este

un stabiliment care pietrifică inteligența învățătorului și,

pietrificând-o pe a acestuia, condamnă la pietrificare și inteligența

școlarilor.

Școala normală din Focșani nu poate scoate învățători nici

mai buni, nici mai luminați decât copiii care ies din seminarii. N-ar

fi oare o cerere mai rațională ca acei copii care ies din seminarii să

fie și învățători de sate? Avem 8 seminarii în țară, în care sunt cel

puțin 1000 de școlari, oare aceștia n-ar putea fi în sate și învățătorii

copiilor? Până să se facă școli normale cumsecade, adică înzestrate

cu toate cele necesare, seminariștii, câți au ieșit și aceia câți vor mai

ieși, ar putea să fie învățători de sate, când s-ar lua această

dispoziție și când s-ar face o poziție bună unui învățător; căci

poziția lor de astăzi, deschizând o paranteză, este mai rea decât

aceea a unui argat bun, cu toată deosebirea care este între un

învățător și un argat. Cu scopul de a deveni seminariști și învățători

86 Michel Chevalier (1806-1879) – inginer, om politic și economist francez (n.

red.).

104

de sate sau de a-i face să fie și propagatori în sate ai științei, legea a

prescris predarea unui curs de agricultură în seminariile noastre. Nu

știm ce vor fi făcând profesorii de agricultură cu cursul care sunt

datori să-l facă, știm însă că n-am auzit până acum nimic vorbindu-

se despre dânșii, nici despre succesele lor.

Domnul Gheorghe Rozali, acela care a înființat în Focșani

cea dintâi școală publică, în care a trecut un curs de 22 de ani,

ridicat de încrederea cetățenilor săi la demnitatea de membru al

Consiliului Județean, a profitat de dreptul înscris în legea

consiliului de a se manifesta dorințele județului și a arătat că

dorința cea mai vie, cea mai urgentă, cea mai esențială dezvoltării

puterilor active ale producerii subzistenței și avuției este instruirea

și educația omului. Cuvintele rostite de domnul Rozali, în ședința

consiliului de la 12 noiembrie 1868, merită a forma baza capitalului

statisticii instrucțiunii publice: de aceea le și reproducem aici. Cu

toate acestea, domnul Rozali arată și alte îmbunătățiri pe care le

primim și le inserăm tot cu acel interes pe care-l avem pentru

instrucțiune; căci odată format omul și ridicat în demnitatea lui

devine instrumentul sau agentul tuturor celorlalte îmbunătățiri.

Dintre acestea, cele arătate de domnul Rozali sunt cele mai dintâi și

mai importante:

„Programul deliberațiunilor acestui consiliu județean pe

sesiunea ordinară a anului curent s-a terminat, iar noi suntem în

ajunul zilei în care trebuie să ne despărțim, lăsând în urma noastră

lucrări care vor fi fructificate în cursul anului viitor. Sfârșitul

programului nostru însă mai are un punct de ordine, în care pot să

zic că este ascunsă civilizația și prosperitatea viitoare a României:

acest punct, domnilor, este exprimarea dorințelor.

Și ce are omul mai aproape de el decât speranța și dorința?

Și care impulsie duce pe om la tot ce este sublim decât dorințele

raționale?

Tot omul dorește prosperitatea sa, iar această dorință

nestrămutată este, pot să zic, împlinirea voinței divine, care a dat

omului facultatea supremă de a raționa, de a combina și, în fine, de

a-și prescrie însuși modul în care poate fi fericit moral și material.

Domnilor, după mine exprimarea de dorințe nu este alta

decât o gândire perpetuă la prosperitatea materială și morală a

individului și a patriei: este, domnilor, o întreagă legislație viitoare

105

și dacă ați crede că dorințele trecute au format legislația prezentă,

să fim convinși însă că dorințele prezente vor forma legislația

viitoare; ei bine, stărui a afirma că din neîncetatele dorințe

moralo-naționale vor răsări civilizația și prosperitatea României;

însă, domnilor, nu este destul numai a dori, trebuie a se și legisla:

și când dorința și legislația se asociază, atunci produc tot ce o

națiune are ca instituție folositoare ei și omenirii.

Ca să vă conving de spusele mele, este destul a vă aminti că

am dorit unirea și că ea s-a făcut, am dorit împroprietărirea

țăranilor, o avem, dorim de mult civilizația, fericirea, gloria

popoarelor culte, le vom avea; căci e lege a naturii ca soarele să

lumineze tuturor: să fim însă fermi în dorințe raționale, să fim

fermi a se legifera și veți vedea că atunci viitorul României va fi

splendoarea și fericirea: să nu pregetăm, însă, domnilor, a ne

arăta tot ce sufletul nostru dorește pentru binele patriei, ba stărui a

vă invita ca să trecem cu dorințele folositoare chiar în sfera

idealității naturii, căci din ideal a scos Platon nemurirea sufletului,

prin idealul oamenilor mari au ieșit la lumină toate instituțiile

frumoase ce guvernează lumea, din ideal a răsărit la noi legea

rurală, căci în adevăr acest fapt acum împlinit era un ideal, o

iluzie, atunci când se zice de unii: bine ar fi ca țăranul să aibă

proprietatea lui.

Domnilor, civilizația popoarelor culte de azi, prosperitatea

individuală și universală, marele progres cu tot felul de invenții

științifice este fructul geniului omenesc; însă prin ce? Prin care

mijloc, prin influența cărei instituții universale s-a promulgat așa

zicând perfecțiunea omului? Trecând prin toate secolele, punându-

ne înainte toate popoarele moarte care au făcut splendoarea

geniului uman, privind în prezent la toate națiunile luxoase în

progresul artelor, industriei, comerțului și științelor de tot felul și

cercetând sorgintea principală a progresului, nu mă îndoiesc că

instituția care a fructificat atâtea progrese și care a schimbat, pot

să zic, chiar inima omului, deci această instituție nu este alta decât

cea a instrucțiunii. Așa, domnilor, prin instrucțiune omenirea a

ieșit din pulberea barbariei, prin instrucțiune popoarele au început

a fi membre familiei umane și indivizii frați între ei; instrucțiunii îi

datorăm armonia conștiinței popoarelor, instrucțiunea a format

armonia chiar între Dumnezeu și om, prin luminile științei a pierit

106

fanatismul, prin știință s-au adus libertățile; prin cultura morală și

științifică legislatorul a pus egalitatea între oameni, prin ea,

principiul evanghelic că toți suntem fiii aceluiași părinte a scos

sclavia dintre popoarele culte, instrucțiunea, însă, e vocea lui

Dumnezeu; căci numai ea încarnează prin legislație tot ce e

sublim, tot ce e divin.

Nimeni nu se poate îndoi că popoarele nu se pot conduce

bine, nu prosperă, nu pot fi fericite decât atunci când legislația lor

este egală cu gradul lor de cultură. Un popor semi-cult, cu o

legislație mai largă decât inteligența lui, ajunge la confuzie; căci

fiecare aplică legea după inteligența sa, să nu pregetăm însă a ne

arăta dorințele întinse în privința instrucțiunii, să dorim, să cerem

ca legea pe care o avem pentru instrucțiune să devină un fapt

împlinit.

Actuala lege a instrucțiunii este, domnilor, obligatorie

pentru învățământul primar și cere ca fiecare comună să aibă

școală, ba mai mult, în comunele urbane, se pretinde ca fiecare

suburbie să posede o școală. Ei bine, în această privință, Focșanii

stau tot cum erau în 1834, exceptând cele două școli primare de

fete și gimnaziul, deci Focșanii, cu o populație de peste 20000 de

suflete, nu au decât două școli primare de băieți, ceea ce era și sub

domnii Sturdza și Ghika, când nu era legea instrucțiunii

obligatorii, care în adevăr, din neaplicarea ei, nu este în prezent

decât o simplă expresie.

Acest trist adevăr e și pentru comunele rurale: căci dintre

82 de comune din districtul Putna, numai 16 au școli.

Prin această expunere, nu vreau să acuz nici legea, nici

execuția ei, vreau numai să vă arăt cât de mare este necesitatea

instrucțiunii la noi, din a cărei lipsă se paralizează, se îngreunează

aplicarea chiar a legislației pe care o avem; căci în adevăr ce

poate face un primar necunoscător de carte, chiar cu legea care l-a

făcut primar?

Din acest simplu exemplu, domnilor, cred că puteți fi

convinși că dorința principală, fără de care toate sunt cu neputință

sau foarte anevoie, deci dorința principală este ca legea

instrucțiunii obligatorii să fie o realitate; să stăruim, însă, a dori a

cere acum, deocamdată, executarea legii, care se va realiza atunci

când:

107

1. În Focșani se vor mai înființa încă două școli primare de

băieți în suburbiile cele mai populate, cu profesori retribuiți de

Stat.

2. Acei 10000 de lei vechi desemnați de acest onorabil

consiliu județean pentru înființarea școlii fermă – model de

plugărie, să devină în anul 1869 o realitate.

3. Fiecare reședință de plasă să aibă câte o școală primară

completă, adică cu 4 clase și 4 profesori retribuiți de Stat.

4. Fiecare comună rurală să aibă școala sa primară,

conform legii de instrucțiune.

5. În Focșani să se deschidă cursuri pentru pregătirea

tinerilor care vor să fie învățători pe la comunele rurale, iar acei

tineri să fie stipendiați87 de Stat și comune; căci pe domnii

profesori îi avem cu nobila cerere a domnilor profesori de la

gimnaziu, care se oferă să predea lecții gratis.

Domnilor, acestea sunt dorințele mele în privința

instrucțiunii și ca apostol al acestei instituții timp de 22 de ani, am

experiența și convingerea că îndeplinindu-se, România va veni

peste puțin timp în paralel cu legislația pe care o posedă și atunci

libertatea, egalitatea și justiția nu vor mai întâlni obstacolele

ignoranței.

Dacă este adevărat că instrucțiunea nutrește rațiunea și

preface deșerturile în grădini și barbaria în civilizație, apoi nu mai

puțin e adevărat că finanțele alimentează chiar activitatea

dezvoltată a rațiunii aplicate la arte și industrie; căci în adevăr ce

ar face artizanul cel mai perfect lipsindu-i aparatele necesare? Ce

ar face agricultorul cel mai experimentat lipsindu-i mijloacele și

obiectele relative la lucrarea pământului?

Domnilor, lărgimea teritoriului nostru, fertilitatea lui

excepțională, uzul poporan, derivat din gradul culturii lui, fac din

România o țară cu totul agricolă și pastorală. Și, într-adevăr, noi

n-am avut și nu avem altă ocupație, altă sorginte de avuție decât

lucrarea pământului și păstoria, din care numai cea dintâi merge

progresând, pe când cea de-a doua a căzut mult; căci e natural ca

amândouă aceste ramuri să fie în opoziție, îndată ce populația

crește, îndată ce nu mai sunt alte mijloace de înavuțire.

87 Stipendiat - subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia) (n. red.).

108

Mai înainte de a veni legea rurală, în România nu era decât

proprietatea mare, care producea mari avuții, fără inteligența

agricolă, fără capital, fără atelaje, ba pot să zic chiar fără unelte;

căci ce fel de unelte, ce fel de măsuri agricole sunt sapa, hârlețul,

plugul primitiv și umblăcitul, nu vreau să le calific decât dându-le

nume de unelte obositoare și întârziate. Deci înaintea legii rurale

era o singură proprietate, care se folosea de toate brațele

populației date ei prin regulament, prin urmare nu era concurență,

nu era rivalitate agricolă, nu era necesitate de brațe, azi însă, când

fostul rob al proprietății mari are patria sa, are, vreau să zic

proprietate în patria lui, azi lucrurile s-au schimbat, au intrat la

mijloc concurența, rivalitatea care există în mod natural între

oamenii de aceeași meserie, iar această rivalitate, până când

amândouă proprietățile vor căpăta mijloace morale și materiale,

va fi funestă pentru ambele, căci într-adevăr, privind la amândouă

proprietățile, vedem că cea mare are necesitate de brațe și în mare

parte de capital, iar cea mică de capital mai ales în timpuri

nefavorabile agriculturii, din lipsa acestui capital și din timpuri

rele a rezultat ca țăranul să aibă azi robite brațele pe nutriment

pentru 4 și 5 ani, ceea ce într-adevăr nu este decât o sclavie, dar,

domnilor, este vorba de sclavia capitalului care e mai amară, mai

tirană decât sclavagismul despotismului.

Din cauza acestui sclavagism, statornicit prin foamete,

vedem azi toți proprietarii mari, toți posesorii strigând: să se

execute tocmelile de bună voie, cu alte cuvinte să se execute tirania

capitalului, care din nefericire la noi fiind mic, reclamă mari

avantaje, reclamă pentru un kilogram de păpușoi robia brațelor pe

5 ani; căci atâta iartă legea tocmelilor de bună voie făcute în timp

de foamete.

Domnilor, spre a se curma pe viitor acest rău și spre a veni

în ajutorul prosperării proprietății mici și spre a da impulsie și

proprietății mari de a se folosi de capitalurile ei, alergând la

mașini în lipsă de brațe, dorința mea este: a se înființa bănci rurale

sau agricole în fiecare district, iar aceste bănci cu modelul

109

anuităților88 să dea proprietății mici mijloacele cu care să poată

face toate îmbunătățirile și să-și procure mijloacele alimentare în

timpuri de dezastre.

Experiența statelor civilizate a dovedit cât de urgentă a fost

această instituție și ce foloase a produs în scurt timp acolo unde s-

a promulgat. Este bine cunoscut, bine definit că proprietatea mică

produce încă o dată profitul proprietății mari, acest fapt este

constatat și la noi, căci 100 de fălci de păpușoi lucrate de 25 de

brațe proprietare ale acestor 100 de fălci produc în timp favorabil,

sub o lucrare îngrijită, de trei ori mai mult decât când ele s-ar fi

lucrat de o singură persoană proprietară.

Domnilor, ar trebui să abuzez de timpul dumneavoastră,

când aș pretinde să vă enumăr foloasele pe care le-ar produce o

bancă agricolă pentru proprietatea mică. Scopul meu nu este însă

acesta, este pur și simplu a-mi arăta o dorință, care poate s-ar

părea imposibilă. Într-adevăr, însă, ea nu este imposibilă decât

numai atunci când nu va fi bunăvoință din partea oamenilor cu

cunoștințe de economie politică, oricum noi nu trebuie să pregetăm

a ne arăta dorințele și cele mai iluzorii, vreau să zic cele mai largi

pe care fermitatea și voința le preface în instituții folositoare.

Înainte de 1848 și 1857, tot ce avem azi constituțional era o

iluzie, erau expresii neiertate, oprite chiar de lege, de legea

cenzurii, care azi ascultă numai și raționează.

Domnilor, în corpul acestui consiliu județean sunt membri

profesori, comercianți, proprietari și juriști, fiecare are

specialitatea, experiența specialității sale, să întrunim însă toate

dorințele și să sperăm că principiile liberal-constituționale ale

prea iubitului nostru Domn ereditar, Carol I, vor face din ele o

realitate, care va da pacea, laboarea și fericirea blândului popor

român, vor face deci din dorințele noastre a răsări binecuvântările

fiilor noștri, care vor pune lauri nemuritori pe bustul

regeneratorului românismului.”

88 Anuitate - sumă de bani (incluzând o parte din capital și dobânda

corespunzătoare) care se plătește periodic (de obicei anual) spre a rambursa un

capital sau o datorie (n. red.).

110

Ideile sănătoase, pe care vedem că le exprimă

vicepreședintele Consiliului Județean, fac onoare alegătorilor și

alesului lor, domnul G. Rozali. Cu perseverența și necontenita

lucrare ajunge cineva la împlinirea dorințelor sale, căci și picătura

de apă sparge piatra, nu prin puterea ei, ci prin deasa ei cădere,

după cum zice proverbul latin al strămoșilor noștri romani.

Cu lucrări împlinite de natura celor exprimate mai sus,

Consiliul Județean ajunge la scopul legiuitorului și devine una

dintre instituțiile cele mai binefăcătoare, una dintre instituțiile care

răsplătesc prin servicii sacrificiile pe care le impun contribuitorilor

pentru susținerea ei.

Încă de la 1865, Consiliul județului, fiind prezidat de

principele Nicolae Șuțu89, a cerut îmbunătățirile următoare:

1. Să se facă legi pentru tocmelile agricole. – Legea s-a

făcut.

2. Să se clasifice drumurile. – Drumurile s-au clasificat și

legea pentru facerea lor s-a făcut.

3. Să se facă un pod pe râul Putna, la comuna Vulturu. –

Podul s-a făcut.

4. Să se clădească un edificiu pentru gimnaziu. – Clădirea

nu s-a făcut.

5. Să se reglementeze drepturile întrebuințării apei din

gârlele care se trag din râul Putna. – Regulamentul s-a făcut.

6. Să se îmbunătățească rasa vitelor, căutarea lor, îngrijirea

și strângerea gunoiului. – Aceasta nu s-a făcut.

7. Să se ia măsuri pentru a se opri degradarea care se face pe

râul Putna în malul drept. – Măsurile luate n-au produs rezultatul

dorit, degradarea continuă și reclamă lucrări de artă de competența

Guvernului mai mult decât de cea a particularilor.

Cu ocazia anchetei care s-a cerut a se face și în țara noastră

în 1866, s-au făcut lucrări și în județul Putna și s-a dat și răspunsul

întrebării 40, în legătură cu îmbunătățirile care se cer a se face.

Cultivatorii din diferitele plăși ale județului au răspuns în următorul

chip:

Cei din plasa Răcăciuni au cerut executarea legilor în

vigoare și îmbunătățirea artificială a pământului. Și una, și cealaltă

89 Nicolae Șuțu (1798-1871) – om politic și economist român (n. red.).

111

n-au nevoie de multă demonstrare; căci cea dintâi aduce garanția și

securitatea, fără de care nu este posibilă producția, iar cea de-a

doua este temelia adevărată a producției abundente și înavuțitoare.

Cei din plasa Zăbrăuți au cerut asigurarea executării

tocmelilor agricole în modul cel mai practic, executarea studiilor

agricole, înființarea căilor ferate și introducerea de mașini agricole

în țară. Aici, pe lângă securitate și îmbunătățirea pământului, se cer

și unelte perfecționate pentru lucrarea lui și mijloace de

comunicație grabnice pentru transportul produselor și, în fine,

realizarea de studii agricole. Acestea s-au făcut în anul acesta și nu

vor lipsi a arăta cultivatorilor tot ce trebuie să facă pentru a-și

asigura o producție mai abundentă și un trai mai bun decât cel de

azi.

Cei din plasa Gârlele au cerut înlesnirea de a-și procura

capitaluri fără procente oneroase90, mijloace suficiente pentru

executarea datoriilor și la timp a obligațiilor de muncă și

construcția drumurilor de comunicații. Cererea relativă la

organizarea creditului este într-adevăr cea mai importantă dintre

toate, îmbunătățire care reclamă producția agricolă a județului.

Producția agricolă cea mare, prin organul principelui Nicolae Șuțu,

este rostită în această privință în Observations statistiques în chipul

următor:

„Singurul nostru izvor de avuție s-a zis că este agricultura;

înflorirea ei este însă foarte strâns legată de înflorirea țării.

Producătorii din ce în ce mai luminați asupra intereselor, prin

înlesnirea comunicațiilor, care ne-au apropiat de statele Europei, ar

fi foarte aplecați a introduce în căutarea moșiilor mijloacele de

îmbunătățire pe care le reclamă cultura pământului; însă orice

îmbunătățire de cultură, orice întindere a producției cere mai

înainte de toate o întrebuințare de bani mai mare sau mai mică. În

starea de față a lucrurilor, serviciul capitalurilor sunătoare este

plătit cu cel puțin 15%, de obicei între 18 și 24 și chiar mai mult în

timpurile de criză, în vreme ce produsul oricărei îmbunătățiri

agricole nu ar putea aduce un folos mai mare de 7 sau 8 la sută; iar

banii puși în agricultură nu ar putea fi luați înapoi, decât cu trecere

de timp îndelungat și prin intermediul amortizării.

90 Oneros – care impune cuiva sarcini (n. red.).

112

Prin urmare, există o imposibilitate în această privință de a

realiza progresele și de a intra în concurență cu țările care nu

plătesc decât un interes foarte mic, care se plătește pe nesimțite prin

anuitățile capitalului datoriei; însă, în afară de acest dezavantaj

însemnat, trebuie să avem în vedere că această situație a

producătorilor, care datează de mult timp, a sfârșit prin a îngloda în

datorii, prin a afunda o mare parte în strâmtoare și prin a ruina pe

mai mulți dintre dânșii, prin vânzări silnice ale proprietății lor,

alienate cu jumătate și câteodată cu a treia parte din prețul lor

normal”.

Dacă această situație tristă îi apasă pe proprietarii cei mari

și-i determină să ceară organizarea creditului, înființarea de bănci

funciare, apoi cât de dureroasă trebuie să fie starea populației

rurale, ale cărei puteri și sănătate suferă deopotrivă cu producerea

din lipsa îndemânării de a se putea împrumuta cu dobânzi mici.

Este teribilă poziția micilor cultivatori din punctul de vedere al

capitalului pecuniar; și de aceea și cerem pentru dânșii înființarea

de bănci rurale, de bănci sătești.

În fine, cultivatorii din plasa Biliești cer înființarea unei

bănci naționale, care să restaureze creditul proprietăților agricole.

Nu mai rămâne îndoială că cererea cea mai importantă

pentru prosperitatea agriculturii este organizarea creditului pentru

toate treptele de producători, pentru proprietarii mari, precum și

pentru cei mici, pentru răzeși, precum și pentru marea mulțime a

cultivatorilor săteni. Organizarea creditului rural pentru săteni este

cu mult mai importantă decât însăși împroprietărirea lor: căci

aceasta este îndemânarea principală care poate să se dea producției

lor și cu aceasta se face și se completează îmbunătățirea soartei lor.

În sesiunea ordinară a anului 1868, Consiliul Județean din

districtul Putna a exprimat următoarele dorințe, care se termină tot

cu organizarea creditului:

1. În Focșani să se înființeze încă două școli primare de

băieți în suburbiile cele mai populate, cu profesori retribuiți de Stat.

2. Acei 10000 lei vechi, acordați de consiliu pentru

înființarea școlii ferme – model de plugărie, să devină în 1869 o

realitate.

3. Fiecare reședință de plasă să aibă câte o școală primară

completă, adică cu 4 clase și 4 profesori retribuiți de Stat.

113

4. Fiecare comună rurală să aibă școala sa primară, conform

legii de instrucțiune.

5. În Focșani să se deschidă cursuri pentru pregătirea

tinerilor care vor să fie învățători pe la comunele rurale, iar acei

tineri să fie stipendiați de Stat și comunele respective, așa cum

domnii profesori de la gimnaziu s-au oferit să predea lecții gratis.

6. A se înființa bănci rurale sau agricole în fiecare district,

iar acele bănci să dea, prin modelul anuităților, proprietății mici

mijloacele cu care să poată face toate îmbunătățirile și să-și procure

mijloacele alimentare în timpuri de dezastre.

7. Să se facă legea tocmelilor de bună voie (de care atârnă

comerțul și creditul unei țări), astfel încât să devină satisfăcătoare

intereselor pe care ea le regularizează.

8. A se completa sistemul instituțiilor de credit prin

înființarea unei bănci de cont și circulație și a unei bănci funciare.

Dorințele exprimate de Consiliul Județean în sesiunea

anului 1869 sunt următoarele:

1. A se revizui legea tocmelilor agricole cu scopul de a se

face mai practică și mai folositoare.

2. Descentralizarea administrativă și financiară cu scopul de

a lărgi atribuțiile consiliilor județene și comunale.

3. A se lua dispoziții pentru elaborarea unei legi care să

asigure pe locuitori mai mult în contractele pe care le încheie

înaintea primarilor.

4. A se aplica cu strictețe legile privitoare la oprirea evreilor

de a cumpăra și de a lua în arendă imobile, precum și pentru oprirea

vagabondajului.

5. A se înființa revizorii școlari și a se îmbunătăți

învățământul primar.

6. A se lua grabnice măsuri pentru înființarea unei căi ferate

Focșani-Mărășești.

114

23. Venitul Statului

Venitul din contribuțiile directe – personale, șosele,

patente91, funciare de 4% din venit și taxa de transmitere de 10%

din venit – a variat în chipul următor: a crescut în anii 1863, 1864

și 1865 și a scăzut în anii 1866, 1867 și 1868, după aceea iarăși a

început a se mări în 1869 astfel:

În 1863 de 1470144 lei

În 1864 de 1623983 lei

În 1865 de 1687148 lei

În 1866 de 1577375 lei

În 1867 de 1560245 lei

În 1868 de 1344771 lei sau 589325 lei noi

În 1869 de 1381990 lei sau 609136 lei noi

Acest rezultat statistic merită atenția serioasă a oamenilor

care prezidează și dirijează afacerile țării. Reprezintă ele oare

adevărata stare a faptelor care se petrec în societatea noastră sau

sunt simptomul unui viciu pernicios92 ce s-a încuibat la rădăcina

administrației financiare? Să căutăm:

1. Contribuția personală ne arată la rădăcina acestui venit că

numărul populației impuse pe cap este în descreștere de la 1865

încoace, în loc să fie în creștere, ca până la 1863 și de la 1863 la

1864 așa:

majori minori Total

În 1863 a fost 23168 638 23806

În 1864 a fost 24277 769 25046

În 1865 a fost 23681 843 24524

În 1866 a fost 23024 184 23208

În 1867 a fost 22407 194 22601

În 1868 a fost 21634 308 21942

În 1869 a fost 21597 249 21846

2. Darea de șosele numără în 1863 24721 capete

91 Patentă - Impozit anual plătit de negustori și de liber-profesioniști; act prin

care se confirma plata acestui impozit și dreptul de exercitare a comerțului sau a

profesiei libere (n. red.). 92 Pernicios (livr.) - Care cauzează un rău; vătămător, dăunător (n. red.).

115

1864 25525 capete

1865 24999 capete

1866 21855 capete

1867 21279 capete

1868 20713 capete

1869 20552 capete

Scăderea numărului contribuitorilor din această dare de

șosele este de 20%, adică cu a patra parte, ceea ce este considerabil.

Scăderile s-au făcut deodată cu înființarea grănicerilor, al căror

număr nu trece de 1246 în 1866 și totuși scăderea este de trei ori

mai mare din cauza mortalității care a bântuit populația. Din punct

de vedere curat financiar, îngrijirea de starea sănătății

contribuitorilor este un element esențial al menținerii sau mai bine

zis al creșterii veniturilor. În interesul acesta numai, finanțatorii

noștri nu ar trebui să treacă alături de principiul fundamental al

științei care cere să se răscumpere sacrificiul contribuitorilor prin

servicii; și care serviciu poate fi mai mare decât acela de an, care

lasă să moară oamenii cu zile?

Scăderile contribuțiilor directe de șosele și de capitațiune

sunt prevăzute în legea impozitului personal la articolul 6. După

acest articol, persoanele scutite de contribuția personală și șosele

din județul Putna au adus o scădere în venituri de:

9256 lei în 1863

8204 lei în 1864

35460 lei în 1865

29076 lei în 1866, după cum se arată în următorul tabel sinoptic:

116

Nu-

mele

plăși-

lor și al

orașe-

lor

Scutiți de

contribuțiile

personale și

pentru șosele

Scutiți numai de

contribuția pentru

șosele

Suma totală de

la cei

Total

gene-

ral m

ilit

ari

do

rob

anți

gră

nic

eri

înv

ățăt

ori

cân

tăre

ți

po

ștaș

i

ob

ștea

gră

nic

eril

or

apăr

ați

de

con

trib

uți

i p

erso

nal

e și

pen

tru

șo

sele

apăr

ați

nu

mai

de

con

trib

uți

a pen

tru

șo

sele

1863

Răcă-

ciuni

31

6

-

-

69

25

-

1776

1128

2904

Biliești 13 8 - - 52 2 - 1000 648 1648

Gârlele 10 6 - - 45 - - 768 540 1308

Zăbră-

uți

12

5

-

-

59

-

-

816

708

1524

Vran-

cea

14

5

-

-

38

-

-

912

456

1368

Orașul

Foc-

șani

4

-

-

-

19

7

-

192

312

504

Total 84 30 - - 282 34 - 5464 3792 9256

1864

Răcă-

ciuni

8

3

-

-

61

8

-

528

828

1356

Biliești 13 5 - - 52 - - 764 624 1388

Gârlele 12 6 - - 60 - - 864 720 1584

Zăbră-

uți

19

4

-

-

57

-

-

1104

684

1788

Vran-

cea

12

5

-

-

55

-

-

816

660

1476

117

Orașul

Foc-

șani

6

-

-

-

21

6

-

288

324

612

Total 70 23 - - 306 14 - 4364 3840 8204

1865

Răcă-

ciuni

21

6

-

-

67

11

-

1296

936

2232

Biliești 12 5 - - 50 3 - 316 636 1452

Gârlele 4 2 - - 54 - - 288 648 936

Zăbră-

uți

26

4

46

-

73

-

380

2736

5436

8172

Vran-

cea

13

5

144

-

55

-

1190

7776

14280

22056

Orașul

Foc-

șani

6

-

-

-

21

6

-

288

324

612

Total 82 22 190 - 320 20 1570 13200 22260 35460

1866

Răcă-

ciuni

8

6

2

-

19

1

-

576

240

816

Biliești 11 19 - - 18 - - 1080 216 1296

Gârlele 4 8 - - - - - 576 - 576

Zăbră-

uți

3

46

-

-

3

-

-

2352

36

2388

Vran-

cea

8

43

107

-

48

-

1246

7584

15528

23112

Orașul

Foc-

șani

4

6

-

-

26

8

-

480

408

888

Total 38 128 109 - 114 9 1246 12648 16428 29076

Patentarii au crescut deodată de la 631, câți erau în 1863, la

1742 în 1864. După aceea, numărul lor a urcat la 2170 în 1865,

apoi în 1866 a scăzut la 2093, în 1867 a urcat la 2115 și iarăși a

scăzut la 2079 în 1868 și a urcat la 2218 în 1869, aducând un venit

statului de 23906 lei noi în 1868 și de 24132 în 1866.

Venitul proprietății funciare din județul Putna a fost estimat

în:

1863 la 5002404

1864 la 5516053

1865 la 5410230

1866 la 4708561

118

1867 la 4686881

1868 la 3987378 sau 1748850 lei noi

1869 la 4727944 sau 2073660 lei noi

În fine, venitul supus la taxa de transmitere a fost în:

1863 de 669199

1864 de 998822

1865 de 914711

1866 de 282187

1867 de 257412

1868 de 210653 sau 92392 lei noi

1869 de 39031 sau 17128 lei noi

Izvoarele veniturilor în curs de 7 ani, de la 1863 până la

1869 inclusiv, au adus Statului sumele totale de venituri arătate la

începutul acestui paragraf, îndeosebi însă fiecare dintre acele cinci

contribuții directe au adus în fiecare an sumele pe care le arătăm în

următorul tabel sinoptic:

Anii Contribuții directe

perso-

nale

șosele patente funciară transm. total

1863 855188 296544 50636 200096 69619 1470144

1864 897042 306300 55257 220642 99882 1623983

1865 860806 299288 65483 218821 91471 1687148

1866 834384 262260 61593 188342 28218 1577375

1867 812472 255348 65241 187475 25743 1560248

Total 1259892 1420420 298270 1015376 314933 7918898

Mij-

locia

pe an

851978

284084

59654

203075

g

62982

1583759

1868

lei noi

291803

91965

23906

69953

9239

486869

1869

lei noi

290654

91250

24132

82946

1712

490698

119

În afară de dările ce se cuvin Statului, se adună de la

contribuitori zecimi adiționale pentru județ, comună și camera de

comerț. Aceste zecimi au urcat în 1868 la 102456 și în 1869 la

118438, adică a cincea sau a șasea parte din suma totală a

veniturilor Statului și anume:

în 1868 în 1869

Zecimile județene ................. 71258 97924

Zecimile comunale ............... 30957 20286

Camera de comerț ................ 241 228

Total 102456 118438

Rămășițele din veniturile Statului, constatate la 1 octombrie

1868, sunt considerabile:

din personală șosele patente funciară transmit.

1864 11333 3592 3198 9221 12911

1865 21709 9146 6148 25360 21414

1866 38154 26367 4408 18144 15288

1867 80401 33919 8444 22761 5276

1868 203532 64655 16416 59268 9100

Total 355129 137679 38624 124574 63939

Totalul acestor rămășițe ajunge la 719177 lei, adică la

aproape venitul Statului pe doi ani, iar acesta este neîncasat. Darea

personală este în rămășița neîmplinită pentru mai mult de un an, iar

darea funciară este neplătită pe aproape doi ani! Faptul acesta din

urmă are o însemnătate considerabilă: cum se poate ca însăși

proprietatea să rămână atât de în urmă cu plata dării de 4% asupră-

i? Se vede de aici că timpurile au fost atât de grele încât înșiși

oamenii cei mai avuți n-au fost în stare să-și achite dările lor către

Stat!

„Proprietatea funciară, zice principele Nicolae Șuțu, unul

dintre cei mai considerabili oameni de stat din România, eruditul

autor al statisticii Moldovei din 1848, în Observations statistiques,

publicată în acest an, se află astăzi într-o stare de inferioritate foarte

însemnată în privința oricărei alte industrii. Agricultorul, zice mai

departe principele Șuțu, care în compensația siguranței fondului său

nu scoate din pământ decât jumătate sau a treia parte din dobânda

120

politicită a banilor, este cel mai puțin favorizat dintre toți

capitaliștii”.

Răscumpărarea clăcii nu este plătită decât ceva mai mult de

jumătate din ceea ce se cuvenea a se încasa în curs de 4 ani,

vasăzică este în urmă cu aproape doi ani neplătiți, după cum se

vede din următorul tabel sinoptic:

anii debite credite rămășițe

1865 147171 143349 3822

1866 196226 124535 71690

1867 196226 125447 70778

1868 196226 22138 171088

Total 735849 418669 317378

24. Darea de zile la drumuri

S-a hotărât ca drumurile județene să se facă patru: 1 din

Focșani prin Pățești și Odobești, în sus pe Milcov; 2 din Bădulești

spre Vrancea prin Făurei; 3 din Bădulești prin Bizighești pe Șușița

în sus spre Soveja; 4 din Focșani prin Bahne până la Călieni pe

Siret.

Zilele de lucru la aceste drumuri sunt de toate, în cursul

unui an, 25086 cu palmele și 23302 cu vitele și anume:

cu palmele cu vitele

Din Vrancea 6082 2548

Din Răcăciuni 6140 6288

Din Biliești 2586 5976

Din Gârlele 4842 3189

Din Zăbrăuți 546 5301

Total 25086 23302

Consiliul Județean a estimat ziua cu palmele 1 leu și 50 de

bani, iar ziua cu vitele 4 lei noi, vasăzică zilele cu palmele fac

37639 lei și cele cu vitele 93208 sau la un loc 130847, iar aceasta

numai la drumurile județene.

Pentru drumurile comunale și vicinale93 urmează a se

întrebuința același număr de zile, care au aceeași valoare, vasăzică

93 Vicinal – care leagă localități (rurale) vecine (n. red.).

121

peste tot numărul zilelor cu palmele este de 50172, cu vitele 46604,

iar valoarea lor în bani este în total 261694 lei noi.

Zilele comunelor urbane sunt 9204 cu palmele și 2622 cu

vitele și anume:

cu palmele cu vitele

Din Focșani 7179 2118

Din Odobești 1416 309

Din Panciu 609 195

Total 9204 2622

Punându-se și acestor zile prețul fixat de Consiliul Județean,

ele au o valoare de 13806 lei cele cu palmele și 10488 lei cele cu

vitele, adică în total 22294 la comună și încă pe atât la județ, ceea

ce înseamnă în total 48588, care se adaugă la totalul zilelor din

comunele rurale, adică la 261674 lei, făcând 310262 lei, ceea ce în

cifră rotundă reprezintă trei părți din toate veniturile Statului din

județul Putna sau o dare de trei ori mai mare decât darea de poduri

și șosele.

În cursul anului acesta, s-au întrebuințat în județul Putna

12864 de zile cu palmele, care fac 19290 lei și 14466 zile cu vitele,

care fac 57864 lei sau în total 27330 zile, ce au o valoare de 77154

lei, rămânând neîntrebuințate 21058 de zile, adică 12222 din cele

cu palmele și 8836 din cele cu vitele, în afară de zilele din

comunele urbane. Cu zilele întrebuințate s-au făcut 28 de kilometri

de terasament, adică numai de șanțuri și 16 kilometri și jumătate de

drumuri pietruite, dintre care cel de la Focșani la Odobești, având

12 kilometri și jumătate cu 6 poduri cu temelia de piatră și

tablierele94 de lemn, s-a și dat în circulație.

În cursul anului 1869, s-au ridicat planuri și s-a făcut

nivelarea liniilor de la Focșani spre Galați, de la Odobești la

Vrancea și Panciu. Lucrul efectuat pe linia Putna spre Galați este de

19438 metri, la care s-au pus 3672 de zile cu mâinile și 8585 de

zile de atelaj.

94 Tablier - totalitatea grinzilor care formează sistemul de rezistență al unui pod

metalic și care susține calea de circulație a acestuia (n. red.).

122

În 1869 s-a reparat șoseaua făcută, în 1868, de la Focșani la

Odobești, care este de 13425 de metri, întrebuințându-se 5049 de

zile cu mâinile și 3066 de zile de atelaj.

Linia de pe Șușița s-a lărgit cu 2 metri pe o întindere de

9912 metri.

Necesitatea de drumuri vicinale, mai ales în satele din

podgorii, este atât de mare cât este și aceea de drumuri județene și

poate și mai mare; căci pentru a ajunge cineva la drumul județean

trebuie să scoată carul încărcat din via din sat.

25. Raportul între producție și dări

Concluzia definitivă, în vederea căreia am adus înainte, pe

de-o parte, suma aproximativă a venitului producției și, pe de altă

parte, suma dărilor pe care le plătește populația, este ca să vedem

cât dă contribuabilul din ceea ce produce.

La comună se plătesc ................. 242863 lei noi

La județ se plătesc ...................... 71256 lei noi

La drumuri se plătesc ................. 310262 lei noi

La Stat se plătesc ....................... 477627 lei noi

În total ....................................... 1102009 lei noi

Sau ............................................ 93788 galbeni

Venitul total al producției fiind de aproximativ un milion și

toate dările fiind de aproape o sută de mii de galbeni, rezultă că

pentru plata dărilor populația sacrifică a zecea parte din venitul său.

Dările Statului fiind pe jumătate mai mici decât ale comunei și ale

județului, urmează ca pentru șpesele generale ale Statului, populația

județului Putna sacrifică numai a douăzecea parte din venitul ei.

26. Venitul Statului de la spirtoase

Legea din 20 aprilie 1867 asupra impozitului băuturilor

spirtoase s-a aplicat în județul Putna la început prin regie și a ținut

nouă luni, iar după aceea venitul acestui impozit s-a dat în

antrepriză95 pe doi ani și nouă luni, începând din aprilie 1868.

Regia a fost organizată cu primarii ca agenți de constatare și

percepere în comunele rurale, iar în târguri cu perceptorii Statului.

95 Antrepriză - executare a unei lucrări în schimbul unui preț determinat (n. red.).

123

Veniturile regiei s-au perceput într-un chip care a lăsat loc

liber abuzurilor, s-au primit bani fără ca să se dea chitanță din

registrele cu matca. Cine se scula mai de dimineață dintre agenții

administrativi, de la subprefect până la vătășel, constata și lua bani.

Veniturile regiei n-au reprezentat nici a zecea parte din ceea

ce a încasat și încasează antreprenorul.

Antreprenorul plătește pe an pentru județul Putna 41000 lei

noi. Însă numai orașul Focșani i-a adus, în anul 1868, peste 36000

lei noi, adică mai toată antrepriza, rămânându-i județului întregul

folos.

În Focșani se face un depozit de rachiu, adică se adună

rachiu de către neguțătorii de rachiu pentru a-l desface cu deridicata

pe la vânzătorii cu amănuntul. Acești neguțători au fost mărginiți

prin circulara prefectului Constantinescu de a nu vinde cu

deridicata o cantitate mai mică de 50 de vedre96. Cum vânzătorii cu

amănuntul nu puteau cumpăra deodată asemenea cantități, au fost

siliți să cumpere de la antreprenori cantități de la 1 până la 10 sau

de 30 până la 50 de vedre, după cum se înțelegeau și cu această

rânduială, antreprenorul și-a creat sub umbra regiei un monopol,

lovindu-i pe toți comercianții cu deridicata, un monopol pentru care

s-au aprovizionat cu 50000 de vedre de rachiu.

Rachiul se produce în județ din prune, tescovine, drojdii de

vin și cereale.

Rachiul se produce în Vrancea din prune, în Răcăciuni din

prune, tescovină, drojdii de vin și cereale la două velnițe97, una în

Coțofănești și alta în Sascut, cea dintâi lucrează 30 de merțe98 pe zi,

luând de merță 42 de ocale, cea de-a doua 50 de merțe pe zi, luând

34 de ocale de merță. Ce este mai mult provine din silința domnului

Ștefanache Teodorini, directorul velniței. În Gârlele se face rachiu

din tescovină, drojdii și puțin din prune.

Cantitatea rachiului produs din prune în Vrancea ajunge la

7200 de vedre, ieșite din 60000 de vedre de prune. Dintr-o sută de

96 Vadră - veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide,

echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri) (n. red.). 97 Velniță - instalație rudimentară (la țară) pentru fabricarea rachiului, țuicii,

spirtului (n. red.). 98 Merță - măsură de capacitate pentru solide, egală cu 215 litri (n. red.).

124

vedre de prune ies 12 vedre de rachiu de 20 de grade. Din

Răcăciuni, ies cam 8000 de vedre de prune și tescovină (jumătate).

Din Zăbrăuți 12000 de vedre de prune și tescovină. Din Gârlele

cam 4000 de vedre, iar în total 31000 de vedre de rachiu.

Acest rachiu se face în 600 de cazane. Un cazan ia de la 2

până la 12 vedre de prune.

Acest rachiu este supus, prin legea din 20 aprilie 1867, la

impozitul de 1 leu vadra de rachiu cu tărie până la 16 grade

inclusiv, 3 lei vadra de rachiu sau spirt de la 16 grade până la 30

inclusiv, 4 lei vadra de spirt de la 30 grade în sus. Nu se produce de

această din urmă calitate (spirt), fiindcă chiar și fabricanții fac

rachiu până la 36 de grade și 14 temperatura, măsurate cu

alcoolmetrul lui Wagner pe baza unei temperaturi de 34 de grade

Réaumur.

Rachiul care se produce în județ și se consumă are de la 18

până la 21 de grade, când cel care se consumă dincoace de Milcov

are de la 16 în jos și pentru rachiul până la 16 grade se plătește 1

leu, iar de la 16 în sus până la 30, rachiul se plătește cu 3 lei. Cel

care se consumă fiind numai de 18 grade până la 20 se plătește tot

cu 3 lei, și acesta este un preț neproporționat; căci pentru 1 sau 2

grade mai sus de 16 grade se plătesc 3 lei ca și pentru acela de la 30

și 14 temperatura. Ar trebui o a treia clasă de impozit pe rachiu, pus

între 16 și 20 de grade și astfel legea s-ar corecta, conformându-se

cu faptele care se supun impozitului.

La proprietățile de munte, locurile ocupate cu pruni sunt

supuse la impozitul funciar care se plătește tot anul. Dar prunii nu

produc în toți anii, prin urmare se plătește impozitul funciar pe 2, 3

și 4 ani pentru un venit care nu se realizează. Se ia astfel impozitul

și de la unul care nu există. O corectare în legea impozitului funciar

ar fi de făcut în această privință, apărându-se de dări proprietățile

acoperite cu pruni care nu dau rod.

Din rachiul care se produce în județ, cea mai mare parte se

exportă dincoace de Milcov, fără ca să plătească vreo dară.

Impozitul se percepe pe rachiul care se consumă. Rachiul care se

consumă în județ și al cărui impozit este dat în antrepriza lui

Solomon Zibelisu cu 41000 lei, ajunge la 120000 de vedre pe an, la

1 leu și 10 bani vadra; însă tot rachiul este în categoria de 3 lei

vadra sau de la 16 grade în sus și face 133200, adică mai mult de

125

întreit de ceea ce dă Statului sau cu alte cuvinte, antrepriza se

reduce la o parte Statului și două părți din trei antreprenorului.

Acest venit iese din:

Târgul Focșani .................................... 37000 lei

Plasa Biliești ....................................... 16000 lei

Plasa Gârlele ....................................... 19000 lei

Plasa Zăbrăuți ..................................... 21000 lei

Plasa Răcăciuni ................................... 15000 lei

Plasa Vrancea ...................................... 12000 lei

120000 lei

Rachiul care se cumpără și se aduce pentru consum este de

30 de grade și 14 temperatura; însă nu se mai pune în consum

având această tărie, ci se adaugă apă în el de se reduce puterea lui

la 18 grade: la 2 vedre de rachiu se pune o vadră de apă.

Imposibilul se percepe și pe apa adăugată la rachiu!

Măsura rachiului supus impozitului este calculată pe vadra

de 10 ocale, iar ocaua este de 400 de dramuri99. Această clasă,

cuprinsă în alineatul 8 din articolul 1 al legii, este zdruncinată în

aplicarea legii. Ministerul de finanțe, prin contractul dat

antreprenorului, impune acestuia la art. 23 datoria de a lua cotul100

de la administrarea contribuțiilor indirecte. Cotul luat nu conține

mai mult de 9 ocale vadra. Comercianții cumpără rachiul cu vadra

de 10 ocale și plătesc impozitul pe vadra de 9 ocale, ceea ce reduce

impozitul pe rachiu la o cifră mai mare decât aceea stipulată prin

lege. Cauza acestei sporiri, de care se plâng comercianții, provine

din diferența măsurilor de dincolo și de dincoace de Milcov.

Dincolo este ocaua mai mică și acolo cotul de la Finanțe se

potrivește cu acela uzitat. Aici ocaua fiind mai mare, cotul de la

finanțe nu se potrivește cu cel uzitat.

Legea impozitului pe băuturi nu are în vedere decât numai

consumarea lor; regulamentul însă făcut pentru aplicarea legii

99 Dram - veche unitate de măsură pentru greutate și capacitate, în Țara

Românească (3,18 g, respectiv 3,22 cm3) și în Moldova (3,23 g, respectiv 3,80

cm3) (n. red.). 100 Cot - veche unitate de măsură a lungimii egală cu 0,637 m (în Moldova) sau

cu 0,664 m (în Muntenia) (n. red.).

126

merge până la producător, pe care-l supune tuturor neplăcerilor

agenților financiari.

Mai întâi, nimeni nu poate fabrica rachiu fără să aibă

autorizare. Omul care are de făcut cu cazanul său 3 sau 4 vedre de

rachiu, trebuie să vină 4 poște de la Parava, capul județului, până la

Focșani, pentru a lua autorizare. Și luând autorizarea plătește

jumătate de galben de cazan. Darea aceasta nu este cuprinsă în

lege. Cele 600 de cazane lucrătoare în județ au dat 300 de galbeni,

în afară de timpul pierdut în curse.

Luând autorizare, proprietarul trebuie să declare agentului

comunal despre cantitatea pe care vrea s-o fabrice. Dă foc

cazanului și rachiul deja ieșit stă până ce vine agentul ca să-l

măsoare, stă și o săptămână de se răsuflă până vine acest agent.

Venind agentul și măsurând, de exemplu două vedre, îl întreabă pe

proprietar ce vrea să facă cu rachiul. De răspunde că are să-l

exporte, primește bilet de tranzit, cu impunerea timpului de ridicare

de 24 de ore. Iar dacă răspunde că nu are unde să-l ducă, atunci i se

impune plata impozitului.

Ca să scape omul de pagubele pe care i le aduc așteptările,

primește a i se taxa prunele sau tescovinele și a plăti taxa mai

înainte de a se face rachiul. Vrâncenii plătesc în anul acesta astfel

de taxe pe 60000 de vedre de prune, socotite 12 vedre de rachiu din

sută, găsindu-se la sfârșitul fabricării cu o cantitate de rachiu mai

mică decât cea plătită; căci prunele n-au raportat în anul acesta

rachiul presupus în calculare și mai ales cele culese târziu n-au fost

bune de nimic. Prunele ieșind rele, taxa se percepe și pentru un

lucru ce nu s-a produs.

Regulamentul cere la art. 102 ca fabricanții să dea din 3 în 3

zile știință de cantitatea și tăria rachiului fabricat, ceea ce sătenii nu

pot îndeplini, neștiind nici carte și neavând nici instrumentele de

gradat și măsurat. Aceasta silește pe oameni să primească a plăti

taxa mai înainte de a face rachiul, ca nu cumva să se expună a

pierde produsul lor. Venind agentul și măsurând curatul de gol și

găsind mai mult rachiu decât cel declarat, îl confiscă. Agenții

exercită în puterea art. 104 al regulamentului o priveghere

permanentă asupra localurilor unde sunt depuse băuturile și astfel și

la miezul nopții pot să calce casa omului, în ciuda articolului 15 din

127

Constituție. Persecutările acestea sunt foarte asupritoare și

supărătoare.

La transportul rachiului dintr-un loc în altul, de exemplu,

din Vrancea la Galați, se ia biletul de tranzit, care arată tăria

gradelor și a temperaturii. În Vrancea este frig, iar la Galați cald,

gradele de temperatură din bilet nu se potrivesc cu acelea care se

constată la Galați. Diferența constatată face a se presupune frauda:

și așa proprietarul cel mai onest se vede supus la penalitatea

confiscării, la despuiere cu alte cuvinte. Alt exemplu, de la Bacău

se expediază 558 de vedre cu rachiu la Focșani, deosebirea de

temperatură, de grade și de cot scoate un spor de 46 de vedre, care

se confiscă. Toate aceste confiscări nedrepte și pagube simțitoare

arată defectuozitățile regulamentului, care ar trebui modificat în

sensul evitării pagubelor, a șicanelor și a abuzurilor ce îl însoțesc.

Agenții de percepțiune au dreptul de a adresa procese

verbale, de a confisca și de a vizita orice trăsură sau birjă și casă

particulară. Ei pot opri pe oricine în drum să-l întrebe de băuturi,

aceasta de bună seamă nu aduce multă plăcere drumeților. Agenții

sunt creaturile antreprenorului și fac orice în favoarea și interesul

lui. Agenții, care dau bilete de tranzit de la Bacău pentru Focșani,

poartă numele de Iancu Cherner și altele care se uzitează în neamul

lui Iuda. Pe procesul verbal al unuia ca Iancu Cherner se face

confiscarea, care de bună seamă nu este nici în limitele legii, nici în

interesul Statului.

În biletul de tranzit se cere a se indica și locul unde se

transportă rachiul. Întâmplându-se ca în cursul transportului să se

ofere proprietarului un preț mai avantajos, el nu-l poate primi, din

cauză că destinația este fixată: și aceasta, în loc să favorizeze

comerțul, îl împiedică, ceea ce nu credem să fie nici în interesul

producătorului, nici în cel al Statului.

În cursul transportului, apucând noaptea pe cărăuș într-o

comună, se cere în art. 125 al Regulamentului ca să depună taxa

cuvenită asupra băuturii pe care o are și a doua zi să recupereze

taxa după justificarea scoaterii băuturii din comună. Justificarea

cere măsurare. Aceasta de bună seamă oprește circulația produselor

în loc să o înlesnească; însă dacă se întâmplă ca cel care transportă

băuturile să nu poată depune taxa, atunci pentru ca să treacă prin

comună trebuie sa fie însoțit de agentul băuturilor și să i se

128

plătească câte 15 parale de vadră. Cu acest chip, transportul

băuturilor prin comune, transport care nu este supus impozitului,

devine un izvor de venit mai mare decât însăși taxa fixată de lege;

căci este destul ca să treacă rachiul prin 8 comune, pentru ca să

plătească câte 15 parale de vadră în fiecare loc până la destinație

încă o taxă față de cea hotărâtă de lege. Aceasta încă arată că

regulamentul a trecut dincolo de lege, voind să reglementeze legea.

În toate comunele prin care trece rachiul cu bilet de liberă

trecere, agentul are dreptul să-l oprească, să-l coteze și să-l gradeze.

Astfel rachiul plecat din Botoșani la Focșani poate fi gradat și

măsurat de treizeci de ori pe drum, ceea ce este cu totul în contra

articolului de liberă trecere din legea băuturilor.

Articolul 8 din lege statuează că sunt supuse confiscării și

unei amenzi de la 200 până la 1500 de lei toate băuturile care s-au

adus într-un chip fraudulos etc. Articolul 133 al Regulamentului

pentru aplicarea legii trece de lege și zice că amenda nu este

colectivă, ci individuală, prin urmare, amenda se aplică la fiecare

dintre persoanele care au luat parte la aceeași contravenție și apoi

art. 134 zice: caii, trăsurile și orice alte obiecte care au servit la

transportul băuturilor confiscate se sechestrează când

contravenienții nu voiau sau nu puteau să depună sau să garanteze

îndată după constatarea contravenției totalitatea amenzilor care le-

ar fi aplicabile. Un exemplu întâmplat. Un evreu din Focșani merge

la Vârteșcoiu și cumpără un buriu101 cu 12 vedre de rachiu și

tocmește un om cu 7 lei ca să-l aducă la Focșani. A trecut bariera

fără ca să dea de știre, a făcut astfel contravenție și a căzut în

penalitatea prevăzută de art. 8 din lege. Când săteanul descarcă

buriul la casa evreului, vine agentul de percepțiune și confiscă

rachiul. Dar văzând că delincventul este sărac, nedemn de a plăti

amenda care însoțește confiscarea, a confiscat, în puterea art. 134

din regulament și calul cu căruța cărăușului. Dacă s-ar fi întâmplat

ca omul să aducă din Vârteșcoiu în Focșani pe vreun neguțător de

vin cu geamantanul său, confisca și geamantanul drumețului. Calul

și căruța s-au confiscat, dându-se la a treia mână.

101 Buriu – butoiaș cu capacitatea de peste 100 l în care, în gospodăriile țărănești,

se păstrează băutura sau oțetul (n. red.).

129

Comisia ad-hoc, alcătuită din prefect, casier și primar,

împuterniciți a decide asupra confiscării, pentru a nu lăsa pe omul

nevinovat să-și piardă calul și căruța pentru 7 lei chiria, a fost silită

să anuleze procesul verbal de confiscare, ca astfel să scape cărăușul

de paguba la care-l supune regulamentul.

130

CAPITOLUL III

POPULAȚIA

1. OBSERVAȚII GENERALE

Populația este unul dintre obiectele cele mai importante care

se află în societate, pe care o constituie, și în Stat, căruia îi dă

putere și mărire.

În studiul populației, avem de însemnat nu numai înmulțirea

ei, ci și mijloacele care o înmulțesc sau o împuținează, mijloace

care se reduc la hrănirea ei. Înmulțirea și hrănirea populației sunt

foarte strâns legate între ele. Încă din timpurile cele mai depărtate,

chiar de la ivirea primului om pe Pământ, înmulțirea a fost scopul

cu care a venit și hrănirea, stimulul și mijlocul de a-l atinge; căci

iată ce citim în Biblie, la cartea facerii: Dumnezeu făcându-l pe om

l-a pus în Raiul desfătării și i-a zis: „creșteți și vă înmulțiți și

moșteniți pământul”. Creșterea și înmulțirea sunt elementele

esențiale ale puterii și, prin putere, ale stăpânirii pământului.

Pământul însă nu se stăpânește, nici oamenii nu se

înmulțesc, dacă nu vor lucra pământul: de aceea, cultura

pământului, munca omului, într-un cuvânt hrănirea lui, sunt

condițiile necesare existenței omului, impuse chiar de însuși

Creatorul său; căci tot în Geneză citim că Dumnezeu i-a zis lui

Adam, devenit culpabil: „vei mânca pâinea ta întru sudoarea feței

tale; după aceea l-a alungat din Rai ca să lucreze pământul din

care a ieșit”.

A crește și a se înmulți, a cultiva pământul și a munci pentru

a se hrăni, iată problemele principale care se găsesc în studiul

populației și putem zice al întregii economii politice.

Omul, însă omul inteligent; pământul, însă pământul bun;

apa, însă apa venită la timp; căldura, însă căldura cea dătătoare de

viață și toate celelalte elemente pe care le-a făcut Dumnezeu, când

a făcut lumea, într-un cuvânt Omul și Dumnezeu, Dumnezeu

inspirându-l pe om și venindu-i într-ajutor prin agenții fizici pe care

i-a dat în dar, pot să creeze pâinea pe care omul trebuie să o

mănânce întru sudoarea feței sale, pâinea ce poate face ca omul să

trăiască, să crească și să se înmulțească. Facerea, totuși, a pâinii

este cu mult mai importantă, mai dificil de obținut decât înmulțirea

131

omului. De aceea și legile de curând descoperite în înmulțirea

omului și traiul lui zic că pe când oamenii se înmulțesc într-o

proporție geometrică, pâinea care trebuie să-i hrănească urmează o

proporție aritmetică; adică pe când oamenii se înmulțesc din 2 în 4,

din 4 în 8, din 8 în 16, din 16 în 32, din 32 în 64, din 64 în 126 și

din 126 în 256, pâinea care-i hrănește se produce din 1 în 2, din 2

în 3, din 3 în 4, din 4 în 5, din 5 în 6, din 6 în 7, din 7 în 8, din 8 în

9.

Aceste două legi ale înmulțirii și hrănirii populației s-au

descoperit de unul dintre cei mai mari și mai străluciți economiști

englezi, anume Malthus102, care s-a ocupat cu studiul populației, cu

cercetarea cauzelor care o înmulțesc sau o scad și cu vindecarea

relelor care o bântuie mai mult decât toți ceilalți economiști.

Doctrina de astăzi a creșterii și a scăderii populației este

rezumată de un alt eminent economist francez, domnul Joseph

Garnier103, în următoarele 16 puncte:

1. Populația are o tendință organică și virtuală de a crește

mai repede decât mijloacele de existență.

2. Orice populație este silită a se mărgini în cantitatea

mijloacelor de existență.

3. Însă această mărginire poate fi făcută de omul însuși sau

determinată de suferințele, sărăcia și viciul care însoțesc înmulțirea

excesivă a populației sau a capitalului care se poate întrebuința.

4. Nemărginirea preventivă a numărului copiilor este

contrară intereselor familiei, societății și moralei.

5. Este exces de populație într-o țară, unde o parte din

locuitori, cu toate că au toate aptitudinile fizice și morale cerute de

muncă, se află în neputința permanentă de a îndestula trebuințele

vieții.

6. Excesul de populație este, în genere, produs de sărăcie, al

cărei caracter esențial este neprevederea, care conduce la însoțiri de

timpuri, pre-ținere și, prin urmare, pre-prolifice.

102 Thomas Malthus (1766-1834) – cleric și teoretician economic englez,

fondatorul teoriei lui Malthus, conform căreia populația crește în progresie

geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică (n.

red.). 103 Joseph Garnier (1813-1881) – politician și economist francez (n. red.).

132

7. Pentru același cuvânt, traiul bun oprește înmulțirea

populației.

8. Într-o țară unde populația este mai mare decât subzistența

ei sau decât mijloacele oferite muncii sau, mai bine zis, de capitalul

întrebuințat în muncă, locuitorii trăiesc ori în ticăloșie, ori într-o

sărăcie lucie. În primul caz, populația crește repede, fără ca să aibă

vreo stăpânire; în al doilea caz, mortalitatea, rezultat al lipsei și al

suferințelor, oprește creșterea ei.

9. Teoria lui Malthus este adevărată, dacă nu cum este

formulată, cel puțin în înțelesul ei general.

10. Trei circumstanțe pot aduce traiul bun într-o populație

bântuită de sărăcie: 1 emigrația pe o scară vastă; 2 sporirea

capitalului destinat muncii; 3 scăderea prețului lucrurilor necesare

vieții prin libertatea comerțului.

11. O lege bună care să dea ajutor, să nu-i lase să moară de

foame pe cei săraci.

12. Populația nu trebuie să se sprijine, pentru a

contrabalansa efectele principiului creșterii ei, nici pe puterea

constituțiilor politice, nici pe speranțele unei noi organizări sociale,

nici pe slabul ajutor al milosteniei.

13. Emigrația, îmbunătățirea agriculturii, progresele

industriei, sporirea capitalului, reformele și progresele economice

pot neutraliza până la un oarecare punct energia principiului

populației; însă efectele lor se arată mai încet decât creșterea

numărului oamenilor.

14. Familiile trebuie să nădăjduiască mai mult în ele însele,

în munca lor, în purtarea lor, în prevederea lor decât în alte

mijloace.

15. Principiul populației, departe de a fi o piedică neînvinsă

pentru îmbunătățirea soartei mulțimilor, este, din contră, aluatul

progreselor, când este menținut de înțelepciunea omului.

16. Este de interesul social a da populațiilor conștiința

lucrurilor așa cum sunt, așa cum trebuie să fie după legile naturii,

așa cum le constată economia politică venind în ajutorul moralei.

Această conștiință le povățuiește în cererile lor și le permite a

dobândi ceea ce este drept, le dă ideile de înțelepciune, de

demnitate, de ordine și de prevedere, fără de care toate

îmbunătățirile devin zadarnice.

133

Conștiința lucrurilor este și pentru populația noastră una

dintre primele trebuințe ale sale.

2. Populația județului Putna

În 1859, s-a făcut ultima numărare generală a populației din

județul Putna, precum și din toată țara: de aceea, vrând, nevrând,

trebuie să reproducem aici cifrele enunțate de către comisiile de

statistică din 1859. Apoi la 1868 s-a făcut numărarea străinilor; dar

nici aceasta nu s-a comunicat publicului într-un chip oficial, o vom

insera cu toate acestea așa, neelaborată, necontrolată, necorectată,

după cum ne-am putut-o procura de la Oficiul Central de Statistică

din Ministerul de Interne.

Nu putem prevedea care va fi soarta proiectului de lege în

legătură cu organizarea serviciului statistic, proiect prezentat

Camerei, care l-a cercetat în secțiuni și a numit și delegați, iar

aceștia au numit și raportor pe domnul Simion Mihăilescu. Am dori

ca raportorul să facă patru îmbunătățiri proiectului de lege: 1 să-l

simplifice cât va putea mai mult, ștergând fără milă la comisii și

subcomisii; 2 să dea statisticii organe speciale care să se ocupe cu

ea în fiecare județ, adică să se pună la loc raportorii statistici,

agenții care vor face lucrul, fiindcă este firesc ca cine urmărește

scopul să dea și mijloacele; 3 să fixeze perioada fiecărui

recensământ general din 5 în 5 ani sau din 7 în 7 ani; și 4 să se facă

recensământul general chiar în anul acesta.

În Franța se face recensământul general din 5 în 5 ani.

Primarii sunt singurii însărcinați cu această lucrare. În târguri, pot fi

ajutați de agenții contribuțiilor directe și indirecte. Număratul este

personal și nominativ, adică agenții însărcinați să-l facă trebuie să

meargă din casă în casă și să ceară pe cât pot datele de la înșiși

locuitorii lor despre sexul, starea civilă a indivizilor, vârsta,

profesia, naționalitatea și cultul lor. Populația flotantă din închisori,

cazarme, spitale, școli se denombrează104 într-o singură zi. Astfel

de primării fac și recensământul pe care-l scriu separat într-un tabel

ad-hoc al populației, care servește de bază stabilirii impozitelor.

104 A denombra - a număra; a face recensământul (unei populații, armate etc.) (n.

red.).

134

În afară de aceasta, primarii, în primele zile ale lunii

ianuarie, pregătesc tabelul nașterilor, celor căsătoriți și morților

care au fost înscriși în registrele stării civile în cursul anului care

expiră. Aceste tabele sunt redijate105 în dublu exemplar: unul este

depus în arhiva comunei și altul este adresat prefectului care, prin

raportorul statistic, controlează toate tabelele comunale ale

județului și le înaintează Ministerului de Interne și acesta, la rândul

său, controlează toate tabelele din toate județele.

Clerul din județul Putna este alcătuit în 1859 din 1163 capi

de familie, dintre care 944 bărbați și 219 femei și anume: în

Focșani, 66 bărbați și 10 femei, în Panciu, 56 bărbați și 2 femei, în

Odobești, 18 bărbați și 7 femei, în Adjud, 4 bărbați și 6 femei, în

Nămoloasa, 2 bărbați, în plasa Zăbrăuți, 213 bărbați și 76 femei, în

Gârlele, 229 bărbați și 103 femei, în Răcăciuni, 146 bărbați și 18

femei, în Biliești, 97 bărbați și o femeie, iar în Vrancea, 164 bărbați

și o femeie.

Starea civilă a clerului cuprinde 691 însurați, 144 burlaci,

109 văduvi și 209 văduve, în total 1163.

Sexul clerului cuprinde 1825 partea bărbătească și 1649

femeiască, în total 3474.

bărbați femei total

Vârsta conține 944 219 1163

Copii de la 5 la 15 ani 712 674 1386

Copii de 15 la 25 de ani 169 756 925

Total 1825 1649 3474

Cultivatorii capi de familie sunt în județ 26695 și anume: bărbați femei

În Focșani 372 51

În Panciu 13 4

În Odobești 274 69

În Adjud 153 46

În Domnești 70 15

În Nămoloasa 5 -

În plasa Zăbrăuți 5729 596

În plasa Gârlele 3732 672

În plasa Răcăciuni 4584 899

105 Redijat – redactat (n. red.).

135

În plasa Biliești 3674 324

În plasa Vrancea 4653 760

Total 23259 3436

Total general 26695 capi de familie

Starea civilă a cultivatorilor numără 20992 însurați, 539

burlaci, 1798 văduvi și 3436 văduve.

Sexul cultivatorilor numără 45497 bărbați și 43126 femei,

în total 88623 de suflete. bărbați femei

Vârsta numără 23259 3436

Copii de la 1 la 15 ani 17908 16422

Copii de 15 la 25 de ani 4330 23268

Total 45497 43126

Total general 88623

Meseriașii pământeni sunt 1625 capi de familie, dintre care

1351 bărbați și 274 femei și anume: în Focșani, 736 bărbați și 179

femei, în Panciu, 73 bărbați, în Odobești, 160 bărbați și 62 de

femei, în Adjud, 104 bărbați, în Nămoloasa, 108 bărbați și 9 femei,

în Zăbrăuți, 21 bărbați, în Gârlele, 111 bărbați și 24 de femei, în

Răcăciuni, 176, în Biliești, 10 bărbați și în Vrancea un bărbat.

Starea civilă a meseriașilor numără 1199 însurați, 45

burlaci, 107 văduvi și 274 văduve, in total 1625.

Sexul lor se împarte în 2834 partea bărbătească și 2826

femeiască și 786 calfe, în total 6288. bărbați femei total

Vârsta capilor de

familie

1351 274 1625

Vârsta de la 1 la 15 ani 1119 970 2079

Vârsta de la 15 la 25 de

ani

374 1442 1816

Total 1483 2412 5520

Și calfele 768

Total de suflete 6288

Comercianții pământeni sunt 600 de toți, dintre care 471 de

bărbați și 129 de femei și anume: în Focșani, 260 bărbați și 79

femei, în Panciu, 90 bărbați și 45 femei, în Odobești, 16 bărbați și 4

femei, în Adjud, 41 de bărbați, în Nămoloasa, 23 de bărbați, în

136

Domnești, 6 bărbați, în plasa Zăbrăuți, 27 de bărbați, în Răcăciuni,

56 de bărbați și o femeie, iar în Vrancea, 3 bărbați.

Starea lor civilă este: 418 însurați, 4 burlaci, 49 văduvi și

129 văduve.

Sexul: 1189 parte bărbătească și 1026 femeiască, în total

2215. bărbați femei total

Vârsta membrilor

familiei

471 129 600

Vârsta de la 15 la 25 ani 261 519 780

Vârsta de la 15 ani mai

jos

457 378 835

Total 1189 1026 2215

Supușii străini numără 260 de capi de familie, dintre care

232 bărbați și 28 de femei. Starea lor civilă cuprinde 197 însurați,

17 burlaci, 18 văduvi și 28 văduve, în total 260. Vârsta: 133 de la

25 până la 15 ani bărbați și 253 femei; de la 15 ani în jos 196 băieți

și 486 fete. Sexul: 561 parte bărbătească și 514 femeiască.

Clasele care au fost scutite de dări formau 1240 capi de

familie, dintre care 929 bărbați și 311 femei. Starea lor civilă: 660

însurați, 118 burlaci, 151 văduvi și 311 văduve. Vârsta: de la 15 la

25 de ani 393 bărbați și 829 femei, de la 15 la 1 an 514 bărbați și

536 femei, în total 907 bărbați și 1365 femei. În fine, sexul numără

1836 parte bărbătească și 1076 femeiască.

Jidovii erau în 1859 – 644 capi de familie, dintre care 581

bărbați și 63 femei, împrăștiați în județ, după cum urmează: bărbați femei

În Focșani 296 34

În Panciu 57 5

În Odobești 73 14

În Adjud 65 10

În Domnești 27 2

În Nămoloasa 25 1

În plasa Zăbrăuți 12 -

În plasa Gârlele 5 -

În plasa Răcăciuni 9 -

În plasa Biliești 12 -

În plasa Vrancea – niciunul - -

Total 581 63

137

Starea civilă: 546 însurați, 6 burlaci, 29 văduvi și 63

văduve, în total 644. bărbați femei

Vârsta de la 15 la 25 ani 212 627

Vârsta de la 1 la 15 ani 664 581

Membri de familie 581 63

Total 1457 1271

Sexul: 1457 bărbați și 1271 femei, în total 2728 suflete.

Jidovii, presupunând că au fost bine numărați în 1859, s-au

înmulțit în curs de zece ani într-o proporție foarte considerabilă

prin venirea lor din alte locuri și mai ales din Galiția106 și Rusia.

Rezumatul general al populației cuprinde 16041 de suflete

în târguri și 88115 în sate, în total 114116 suflete, după cum se

arată în următorul tabel sinoptic:

Lo

cuin

ța p

op

ula

ției

Cle

rul

Cu

ltiv

ato

rii

Mes

eria

și

Co

mer

cian

ți

Su

pu

și s

trăi

ni

Cla

sele

scu

tite

Jid

ov

i

Orf

ani

Sex

ul

To

talu

l su

flet

elo

r

băr

baț

i

fem

ei

Po

pu

lați

a u

rban

ă

Fo

cșan

i

29

4

14

37

32

37

13

60

78

8

11

64

14

72

- 52

50

45

02

97

52

Pan

ciu

35

44

25

7

38

4

48

20

0

18

0

4

56

7

58

5

11

52

106 Galiția – regiune istorică împărțită la momentul actual între Polonia și

Ucraina (n. red.).

138

Od

ob

ești

88

98

1

62

5

57

34

16

7

33

5

13

12

00

11

00

23

00

Ad

jud

19

60

0

37

5

16

3

44

51

33

3

- 85

6

72

9

15

85

Do

mn

ești

- 25

1

20

16

18

9

12

0

- 21

0

23

4

44

4

Năm

olo

asa

6

19

39

4

92

13

13

4

13

7

13

50

8

30

0

80

8

To

tal

44

2

33

32

49

18

20

72

94

2

17

25

25

77

30

85

91

74

50

16

041

Po

pu

lați

a ru

rală

Zăb

rău

ți

77

5

20

750

62

11

4

2

23

8

49

18

9

11

414

10

765

22

179

Gâr

lele

82

3

10

403

43

1

- 45

52

5

24

64

62

51

60

64

12

315

Răc

ăciu

ni

54

2

18

888

70

22

13

47

4

37

10

5

98

95

94

53

19

348

139

Bil

ieșt

i

36

9

14

199

33

- 70

48

8

41

27

79

31

72

92

15

227

Vra

nce

a

52

3

18

244

6

7

- 61

- 28

5

98

62

91

84

19

046

To

tal

30

32

81

684

60

2

14

3

13

0

17

86

15

1

59

0

45

353

42

762

88

115

To

talu

l

gen

eral

34

74

85

016

55

20

22

15

10

72

35

11

27

28

62

0

53

944

50

212

10

415

6

Naționalitatea populației din județul Putna se rezumă în

următorul tabel sinoptic:

Naționalitatea

Cle

rul

Cu

ltiv

ato

ri

Mes

eria

și

Co

mer

cian

ți

Su

pu

și

Scu

tiți

Jid

ov

i

To

talu

l su

flet

elo

r

Română 3204 84157 5151 1531 23 2394 620 97980

Greacă 30 24 21 26 126 29 - 292

Slavă 41 27 290 329 53 63 - 803

Romană 12 493 2 10 27 66 - 608

Ungară 55 - - 27 1 - - 83

Armeană 19 6 14 199 17 34 - 289

Turcă 5 - - - - - - 5

Germană 98 - - 70 523 - 1728 3428

Total 3474 84707 5478 2192 870 2506 1728 104156

Cultul populației din județul Putna se arată în următorul

tabel sinoptic:

140

Naționalitatea

Cle

rul

Cu

ltiv

ato

ri

Mes

eria

și

Co

mer

cian

ți

Su

pu

și

Scu

tiți

Jid

ov

i

To

talu

l su

flet

elo

r

Ortodocși 3234 84181 5172 1557 185 3323 - 98272

Lipoveni 41 27 290 - - 53 - 44

Apuseni 22 634 44 329 293 88 - 1410

Protestanți 55 172 - 51 1 66 - 341

Gregorieni 19 6 14 199 17 34 - 289

Mahometani 5 - - - - - - 5

Mozaici 98 - - 79 523 - 2718 3428

Total 3474 85030 5520 2215 1019 3574 2718 104156

Protecția supușilor străini: 120 Austria, 37 Grecia, 57

Prusia, 30 Anglia, 1 Rusia, 2 Turcia, 14 Franța, 1 Sardinia, în total

260, dintre care 146 sunt sudiți107 adevărați, iar 114 pământeni

sudiți.

Profesia capilor de familie din județul Putna cuprinde: 138

călugări, 149 călugărițe, 241 preoți, 9 diaconi, 333 dascăli, 23259

cultivatori, 1543 meseriași, 539 comercianți, 899 calfe, 6 arendași,

108 funcționari, 14 profesori, 1 avocat, 3 medici, 2 spițeri108, 4

moașe, 1 zugrav, 14 slujbași polițienești, 30 soldați, 33 pompieri,

86 jandarmi, 6 ciocli109, 6 fanaragii, 54 precupeți, 56 cârciumari,

342 servitori, în total 27871.

Toată suflarea din județul Putna cuprinde 155891 suflete în

29439 familii, ceea ce înseamnă cât 5 suflete și ceva de familie.

Raportul între populație și pământ este de 1172 suflete pe o

leghe, în termeni de mijloc; însă populația nu are aceeași densitate

în toate plășile: așa în Biliești, plasa de câmp este cea mai populată,

acolo se află 1853 suflete pe o leghe; în Vrancea, plasa de munte

107 Sudit - locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine,

având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale

(n. red.). 108 Spițer – farmacist (n. red.) 109 Cioclu - persoană care transportă morții la groapă (n. red.).

141

este cel mai puțin populată dintre toate plășile, fiindcă nu are decât

687 suflete pe o leghe.

3. Corpul electoral din Putna

Populația, care produce și consumă, care face să circule și

să împartă avuția, care, prin silințele și economiile ei, formează

capitalurile și devine prin ele puterea și mărirea Statului, a fost mult

timp considerată o turmă de oi care se mulgeau și se tundeau de

către aceia care erau înșiși păstorii și conducătorii lor. Păstorii au

credința că turma este făcută pentru ei și nu ei pentru turmă. Astăzi,

însă, lucrurile s-au schimbat și lumea crede că păstorii sunt făcuți

pentru turmă și de aceea turma îi pune, turma îi ține, turma îi

schimbă.

Puterea supremă în staturile moderne rezidă în populație,

emanarea puterii și modul exercitării ei sunt reglementate prin

pacturile sociale, prin constituțiile țărilor. În constituție, legea

delegării puterii este legea fundamentală a Statului. Această lege,

zisă electorală, s-a făcut și la noi în 28 iulie 1866. Ea nu s-a mai

schimbat din ce am arătat-o în cel din urmă studiu al nostru despre

Mehedinți. Dar de atunci și până acum, în curs de trei ani, a fost

pusă în aplicare de patru ori: întâi de către domnul Ion Ghica110 în

1867, al doilea de către domnul Ion Brătianu111 în 1868, al treilea

tot de către acesta și numai pentru Senat, iar al patrulea de către

domnul Mihail Kogălniceanu112 în 1869.

Acum ar fi momentul să arătăm cauzele care au făcut ca

populația să fie chemată de patru ori în trei ani pentru a-și alege sau

înlocui deputații sau senatorii, adică pe delegații puterii sale și dacă

legea a fost sau nu aplicată cu sinceritate, căci de la aplicarea cu

sinceritate a legii depinde adevărata sau mincinoasa reprezentare a

puterii suverane din această țară, precum și legalitatea sau

110 Ion Ghica (1816-1897) – economist, om politic și matematician român; a fost

prim-ministru al României în 1866, între 1866-1867 și în 1870-1871 (n. red.). 111 Ion C. Brătianu (1821-1891) – om politic român; a fost prim-ministru al

României între 1876-1881 și 1881-1888) și Ministru al Apărării Naționale, al

Afacerilor Externe și de Finanțe (n. red.). 112 Mihail Kogălniceanu (1817-1891) – om politic, avocat și istoric român; a fost

prim-ministru al României între 1863-1865 și Ministru al Afacerilor Externe și

Interne (n. red.).

142

nelegalitatea tuturor lucrărilor și deciziilor sale. Lumea știe ce s-a

făcut și cum s-a făcut și pentru ce s-a făcut tot ce s-a făcut. Judecata

lumii este judecata lui Dumnezeu. N-avem noi datoria de a spune în

acest studiu care a fost judecata lumii. Lucrul nostru se mărginește

la cifre, la faptele sociale care se exprimă prin numere.

Corpul electoral din județul Putna a fost făcut, în 1868, la

cea de-a doua sesiune de alegeri, sub ministrul Ion Brătianu,

precum urmează:

În colegiul I înscriși 30 și veniți la votare 30

În colegiul II înscriși 52 și veniți la votare 46

În colegiul III înscriși 445 și veniți la votare 272

În colegiul IV înscriși 360 și veniți la votare 256

Deputații aleși ai acestor patru colegii au fost: la primul,

domnul Alexandru Balș, la cel de-al doilea, Grigorie

Apostoleanu113, la cel de-al treilea, domnii N. Voinovu și Vidrașcu;

la cel de-al patrulea, domnul Dimitrie Pruncu.

Colegiile pentru Senat au fost alcătuite:

Colegiul I înscriși 32 și votanți 26

Colegiul II înscriși 82 și votanți 72

Aceste două colegii au ales ca senatori: primul pe domnul

Costin Catargiu, iar cel de-al doilea pe domnul Asanache Panfil.

Corpul electoral din 1869, când s-a făcut a treia sesiune de

alegeri, sub domnul Mihail Kogălniceanu, a fost alcătuit așa:

Colegiul I înscriși 44

Colegiul II înscriși 79

Colegiul III înscriși 556

Colegiul IV înscriși 1434

Aceste colegii au ales: cel dintâi pe domnul Alexandru Balș,

cel de-al doilea pe domnul Grigorie Apostoleanu, cel de-al treilea

pe domnii N. Voinovu, Vidrașcu și Bălănescu, iar cel de-al patrulea

pe domnul Dimitrie Pruncu.

Colegiul pentru Senat a fost alcătuit în 1869:

În colegiul I înscriși 32

În colegiul II înscriși 82

Cel dintâi l-a ales pe domnul Alexandru Mavrocordat, iar

cel de-al doilea pe domnul Pastia.

113 Gheorghe Apostoleanu (1832-1895) – om politic și jurist român (n. red.).

143

4. Denumirea străinilor din 1868

În 1868, s-a încercat să se facă un recensământ al străinilor

care se află în țară și nu s-a reușit.

Astfel, lucrarea a rămas ca și când nu s-ar fi făcut. Cu toate

acestea, s-au adunat destule materiale fără interogatoriu și fără

instrucțiuni și putem zice chiar fără rânduială, după cum se

întrebuințează atunci când se face o lucrare serioasă. Și aceste

materiale adunate stau și astăzi în oficiul statistic neelaborate,

necontrolate, necorectate; căci nu au omul care să știe să facă ceva

cu ele.

Tabelul sinoptic pe care l-am procurat despre rezultatul

definitiv al numărării străinilor din județul Putna are 57 de coloane

pentru a arăta: 1 locul nașterii, 2 sexul, 3 starea civilă, 4 numărul

membrilor familiei, 5 cultul, 6 protecțiunea, 7 timpul de când se

află în țară și 8 profesia.

Această înșirare a materialelor de recensământ este destulă

spre a arăta tuturor cât de străini erau de lucrările statistice aceia

care pretindeau că ar fi în stare să le conducă și care cu această

pretenție au luat emolumentele114 fără ca să fie în stare să le

răscumpere prin servicii.

Cu toate că nu punem niciun temei pe rezultatele dobândite,

le însemnăm totuși aici spre știință:

În câte case locuiesc străinii? Aceasta nu se știe, nici nu se

arată, pare că este cu putință să se facă o enumerare de oameni fără

să se înceapă prin constatarea numărului caselor în care locuiesc;

căci cu aceste locuințe se fixează oamenii pentru ca să poată fi

numărați și pentru că numărarea să poată fi controlată.

Câți sunt capi de familie? Nici aceasta nu se spune, cu toate

că numărarea oamenilor se începe de obicei cu aceștia.

După capii de familie, vin membrii familiei, iar aceștia sunt

1691.

Sexul arată că sunt 660 bărbați și 20 de femei, când sexul

trebuie să arate câți membri ai familiei din aceia 1691 sunt parte

bărbătească și câți femeiască.

114 Emolument – profit, avantaj (n. red.).

144

Starea civilă arată că sunt 519 însurați și 161 neînsurați, fără

a se spune câți dintre aceștia sunt burlaci, câți văduvi, câte vădane.

La profesia străinilor, vedem că sunt 170 manufacturieri,

357 comercianți și 153 profesii libere. La cult se arată că sunt 97 de

ortodocși, 99 catolici, 11 protestanți, 48 armeni, 425 jidani.

Presupunând că acești jidani ar fi capi de familie și socotind câte 5

membri în fiecare familie, numărul jidanilor străini ar fi de 2125 de

suflete, adică mai mare decât numărul total al străinilor care se

arată a fi de 1691, ceea ce nu se poate, fiind, cum se zice în

matematică, absurd. Adăugând la aceștia 2125 străini numărul de

2728 de suflete de jidani pământeni, numărați în 1859, s-ar ridica

numărul total al sufletelor la 4953 sau la 5000, vorbind în cifre

rotunde. Acest număr reprezintă a 21-a parte din populația totală de

104156 suflete numărate în 1859, cu toate că de atunci și până

acum a sporit și aceasta. Constatarea numărului jidovilor a fost

scopul pe care l-a avut în vedere ministrul care a ordonat în 1868

realizarea recensământului străinilor, dar n-a dobândit niciun

rezultat de oarecare însemnătate.

La protecțiune se arată că 244 țin de cea română, 313

austriacă, 5 rusească, 9 franceză, 25 turcă, 21 prusiană, 49 greacă, 7

engleză, 1 sârbă și 6 olandeză, de toți 680 de inși. Să fie aceștia

capi de familie? Nu se spune, dar dăm cu presupusul că ei sunt.

La locul nașterii, vedem că sunt 380 din România, 208 din

Austria, 22 din Rusia, 1 din Franța, 36 din Turcia, 1 din Prusia, 25

din Grecia, 2 din Anglia, 2 din Serbia, 1 din Germania și 2 din

Belgia.

În fine, se arată și timpul de când au venit, adică de la 1 la 6

luni sunt 19, de la 6 luni la un an 14, de la 2 până la 3 ani 33 și așa

mai departe până la 24 și chiar 27 de ani și mai mult, unde sunt

237, adică a treia parte din numărul total al străinilor, dacă acest

număr ar fi de 680 de capi de familie.

145

5. Mortalitatea din 1866

În anul 1866, s-a bântuit județul Putna de epidemia holerei

în cursul lunii iunie, când au murit 1311 inși, în iulie, când au murit

3922 inși și în august, când au murit 155 de inși, adică în total 5378

de inși. Din această sumă, parte bărbătească sunt 3005 și parte

femeiască 2373. Din totalul de 3922 de oameni, au murit 1475,

având vârsta între 20 și 60 de ani și care, prin urmare, au lăsat un

loc gol în impozitele personale. De n-ar fi din alt interes, măcar din

acesta al veniturilor Statului, și totuși ar fi destul ca să se justifice

măsurile care ar trebui luate pentru a se feri locuitorii de bolile

care-i decimează.

Mortalitatea cea mai mare a fost în plasa Răcăciuni, unde au

murit 1248, după aceea în plasa Zăbrăuți 1216, apoi în plasa

Gârlele 804, apoi în Vrancea 731 și în Biliești 589 indivizi. În

Focșani, au murit 498, în Odobești 215 și în Panciu 48 de indivizi.

6. Starea sănătății oamenilor

Din toate punctele de vedere, starea sănătății oamenilor

interesează economia generală a națiunii: de aceea, pretutindeni se

ocupă medicii și oamenii de stat cu această chestiune de mare

însemnătate. Băgăm de seamă că, cu cât un popor este mai înaintat

în civilizație, cu atât căutarea de sănătatea lui este mai îngrijită, și

din contră, cu cât este pe o schiță mai jos în scara civilizației, cu

atât starea sănătății lui este mai abandonată, mai mult lăsată în

mâna babelor, a descântecelor și a tuturor credințelor deșarte. S-a

constatat că, cu cât oamenii sunt mai jos și mai săraci, cu atât și

mor mai mulți, mor, cum se zice la noi, cu zile. Doar medicii nu

sunt destui pentru a scăpa oamenii de moarte, se cer și o mulțime

de alte îmbunătățiri de făcut pentru a înlătura cauzele care aduc

moartea, precum sunt miasmele pestilențiale115 din bălțile care se

află în partea de jos a județului Focșani, în plasa Biliești, dar și în

șanțurile din târgul de la Focșani.

În afară de înlăturarea cauzelor naturale care fac să moară

oamenii cu zile, mai sunt multe alte cauze economice și sociale

care lovesc în sănătatea oamenilor, precum casele cele rele și foarte

115 Pestilențial - urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător (n. red.).

146

puțin igienice, îmbrăcămintea cea nepotrivită și mai ales

alimentația cea puțin substanțială și chiar de multe ori contrară

sănătății.

După observațiile făcute de domnul medic Vainer, cel mai

vechi dintre medicii din Focșani, bolile care bântuie județul Putna

sunt următoarele:

Dintre bolile sângelui, sifilisul este cel mai comun în plasa

Vrancei, ca în toate celelalte regiuni muntoase din țară; febrele

tifoase sunt adesea epidemice, însă cu caracter bun; febrele

intermitente sunt endemice în plasele Răcăciuni și Biliești, după

cursul apelor și, în fine, gușele se găsesc în plasele Răcăciuni și

Zăbrăuți. Dintr-o sută de tineri recruți din plasele Răcăciuni și

Zăbrăuți s-au găsit trei gușați în 1868.

Dintre bolile organelor respiratorii, Astina (Emphysema

tuberculosis) oftică face progrese de ceva timp în tot județul.

Dintre bolile de piele, corul, scarlatina morbiloasă și

vărsatul (varicela) vin adeseori ca o epidemie, însă cu puțină

mortalitate; râia (scabia) este foarte prezentă în plășile de munte;

lepra (pelagra) în toate plășile, mai cu seamă în câmpie în timpul

verii. La recrutarea tinerilor din plasa Răcăciuni s-au constatat, în

1868, Farus (rosevia), chelbea la 12 dintr-o sută: chelbea bântuie

plășile Răcăciuni, Gârlele și Biliești.

Vaccinarea copiilor este foarte neglijată în județul Putna,

după cum spune și prefectul în expunerea situației județului pe anul

1868.

7. Mișcarea populației

Studiul mișcării populației este unul dintre cele mai vaste și

mai avute în învățăminte folositoare și necesare omului de stat și

savantului, legiuitorului și înșiși guvernanților. Ramurile acestui

studiu sunt foarte numeroase și de o importanță majoră în toate

calculele care se fac asupra nașterilor, morților și mai ales asupra

ținerii vieții. Credem că timpul încercărilor și al învățării oamenilor

însărcinați cu ținerea actelor civile în țară a trecut și a sosit acela în

care am putea și noi să fim în stare, după un recensământ general,

să ținem și să elaborăm mișcarea populației, astfel încât să ne dea

rezultate sigure și cu ele să răspundem la toate cerințele statisticii

internaționale cu care se ocupă acum toate statele care au ajuns la

147

acea treaptă de civilizație în care se simte cu toată intensitatea

trebuința de a se cunoaște pe sine însuși.

Avem în mână extrasul registrelor actelor civile din județul

Putna pe anii 1867 și 1868. În 1868 s-au născut 3257 de copii,

dintre care 1754 băieți și 1503 fete. Dintre acești copii, 3207 sunt

din părinți cununați și 50 din cei necununați. Printre acești copii nu

intră și aceia ai jidanilor, care încă n-au început să se înscrie, de

aceea în cei 3257 de născuți din județul Putna nu sunt trecuți jidani,

ci numai 3221 ortodocși, 18 catolici și 18 armeni.

În 1868, au murit în județul Putna 2858 de indivizi. Prin

urmare, nașterile depășesc morțile. Dintre aceste morți, 1597 sunt

de parte bărbătească și 1261 de cea femeiască. Cu toate că se nasc

mai mulți băieți decât fete, băieții mor mai mult decât fetele și

aceasta face ca în populație să fie mai multă parte femeiască decât

bărbătească. Dintre morți, copiii născuți morți sunt: 8 băieți și 3

fete. Copiii morți până la un an se împart între 377 băieți și 281

fete, în total 658. Copiii morți până la 7 ani sunt 596, dintre care

304 sunt băieți și 292 fete. De la 7 până la 20 de ani au murit 170

bărbați și 157 femei. Aici lipsește perioada de la 7 până la 15 ani,

când viața este cea mai sigură și mai lungă; și lipsește de bună

seamă din cauză că aceia care au ordonat și au făcut tabelele actelor

civile n-au știut și scopul pentru care se însemnează vârsta morților.

Cu toate acestea, Congresul Internațional de Statistică de la Haga a

cerut acum să se treacă și la nașteri vârsta tatălui și a mamei. De la

20 până la 40 de ani au murit 943 inși, dintre care 546 bărbați și

397 femei. Până când scade mortalitatea, de la naștere începând, și

de când începe a crește și cum merge? Iată ceea ce nu putem ști din

tabelele rău formulate ale actelor civile; și cu toate acestea, tabelele

se fac pentru un scop oarecare și încă pentru scopul care

interesează mai mult omul ca ființă viețuitoare. Până la 80 de ani au

murit 177 moșnegi și 24 de babe, în total 291 din 2858 de morți. În

fine, și femeile, care mor mai puțin decât bărbații, de la naștere

până la cele mai adânci bătrâneți, încep și ele de la 90 de ani în sus

să moară într-un număr mai mare decât bărbații.

Însurații sunt, în 1867, 1750, dintre care bărbați la prima

căsătorie 620, la a doua 277 și la a treia 15; iar femei la prima

căsătorie 607, la a doua 230 și la a treia una. Vârsta celor căsătoriți

lipsește cu desăvârșire spre cea mai mare daună a științei. Ceea ce

148

arată aceste cifre este că mai multe femei se cunună a doua oară

decât bărbați, ceea ce este o probă de moralitate a părții bărbătești

și mai mulți bărbați trec la a treia cununie decât femei: raportul este

de 15 bărbați la o femeie.

În anul 1868, s-au născut 3313, vasăzică nașterile cresc de

la un an la altul; în 1867, au fost 3257, o creștere de 56 de nou-

născuți, una mică, neînsemnată chiar, dar, în fine, este o creștere!

Însurații sunt, în 1868, 1862, adică cu 112 mai mulți decât

în 1867. Și căsătoriile cresc. Cei la prima cununie au fost, în 1868,

749 bărbați și 779 fete, la a doua 175 bărbați și 149 femei, iar la a

treia cununie 7 bărbați și 3 femei; și în acest an tot mai mulți

bărbați decât femei au trecut la a treia cununie.

8. Starea învățământului din județul Putna

În județul Putna, sunt 9 școli urbane cu 877 băieți și 360

fete, adică cu 1237 copii. Școlile rurale sunt de toate numai 21 cu

691 băieți și 10 fete, adică cu 701 copii. În școlile particulare, sunt

42 de băieți și 35 fete. Făcând socoteala, găsim că în acest județ

vine câte un copil la școală la fiecare dintre cele 16 familii.

Neîngrijirea de învățătură este arătată de aceste cifre și, cu

toate acestea, învățătura este averea omului sărac și podoaba celui

bogat.

Neîngrijirea de învățătură se răsfrânge asupra suferinței ce

se vede în toate lucrările care au ca scop satisfacerea celor dintâi

trebuințe ale populației.

„În producerea avuției, zice economistul eminent francez,

domnul Michel Chevalier, în introducerea raporturilor expoziției

universale din Paris, specia omenească este mai de preț prin

inteligență decât prin puterea mușchilor și de aici rezultă că omul

face cea mai mare prostie când, voind să izbutească în industrie,

neglijează să-și dezvolte puterile sale intelectuale”.

„Rezultă, de asemenea, că nici Guvernele nu-și împlinesc

datoria, în privința progreselor industriei (și prin industrie se

înțelege și agricultura, și manufactura, și comețul) și a tuturor

celorlalte progrese, nedând popoarelor mijloacele dobândirii unei

bune învățături, pe cât depinde de ele să o împartă. Aceasta

înseamnă a pregăti căderea și înjosirea națiunii în alăturare cu restul

149

familiei omenești, care se ridică neîncetat cultivând spiritul ei și

îngrijind facultățile sale”.

Mult timp la noi nu s-a căutat de învățătura poporului, tot

timpul când nici înșiși boierii cei mari nu știau decât a-și iscăli

numele. Dar de ceva timp s-au deschis școli și văzând unii din

societatea noastră, cei dintâi stătători, cum că prostimea se ridică

prin învățătură, au înțeles că de acum înainte nu mai poate fi cineva

mare și de oarecare însemnătate în această țară decât în puterea

învățăturii și așa s-au pus, pe de-o parte, pe învățătura cărții și, pe

de alta, pe opritul luminii învățăturii ca să nu răzbată în masă

numărul cel mai mare. De câțiva ani însă, cu toate piedicile,

învățământul se dezvoltă și tinde a se statornici definitiv,

înființându-se și perfecționându-se învățământul primar și toate

celelalte grade de învățământ.

„Lumea caută a face învățământul primar, zice mai departe

economistul francez citat mai sus, cât se poate mai favorabil

înaintării industriei, făcând să străbată binefacerile cunoștințelor

potrivite în toate treptele societății până și la cele mai de jos și mai

umilite”.

„Este foarte departe învățătura primară de ceea ce trebuie să

fie. Până ce guvernele europene nu vor îndrepta privirea spre

cealaltă margine a Atlanticului, spre a-și asimila ceea ce se face

acolo cu învățământul primar, în Statele de Nord ale Uniunii

Americane, vor rămâne expuse la imputarea de a nu plăti

civilizației o datorie sfântă. Oare nu arată evenimentele că

guvernele care s-au apropiat de acel model n-au decât să se felicite?

Prusia ar fi ajuns oare la gradul de putere pe care-l are astăzi, dacă

n-ar fi îngrijit atât de mult învățământul primar? Dar Elveția, în

mijlocul râpelor și munților ei și pe un pământ atât de ingrat, ar fi

putut ajunge la prosperitatea de care se bucură, dacă guvernele

cantoanelor ei și guvernul federal n-ar fi considerat în toate actele

și în toate hotărârile lor învățătura ca cea mai dintâi trebuință a

popoarelor?”

„Învățătura este un bine a cărui necesitate este simțită de

populație; însă trebuie ca oamenii să se înțeleagă asupra calității și

întinderii care trebuie să se dea învățământului ce se cuvine a se

împărți populațiilor sărace, muncitorilor din târguri și din sate”.

150

„Dacă țăranii, pe care trebuie să-i cităm mai mult decât pe

ceilalți, fiindcă sunt cei mai uitați, nu știu nimic din mecanică, cum

vor putea pricepe ei alcătuirea mașinilor, fără de care agricultura de

acum înainte nu mai poate satisface trebuința publică și să dea un

nivel de trai puțin mai bun acelora care o practică? Dacă

cultivatorul este cu totul străin de chimie, cum va înțelege el

întrebuințarea îngrășămintelor și cum va ști să facă sau să le

întrebuințeze pe cele bune? Noțiuni de botanică, de fizică, de

meteorologie, de istorie naturală sunt, de asemenea, necesare

aceluia care cultivă pământul. Și nu trebuie a se zice că aceste

științe sunt multe și nu se pot înțelege decât de inteligențele cele

alese. Nu este cu putință oare a condensa mediul cel folositor într-

un învățământ care să fie la înălțimea spiritelor celor mai ordinare?

Desenul este, de asemenea, trebuitor și folositor. Cultivatorul

american, care este din naștere mai inteligent decât țăranul nostru,

primește în Statele de Nord educația pe care noi o cerem aici pentru

țăranul nostru și nu rămâne mai puțin lipsit de profesia sa, el o

iubește cu atât mai mult cu cât astfel ea-i devine mai folositoare”.

„Omul de la țară este mai în nevoie de a-și fi sieși de toate

decât târgovețul, pentru că este mai izolat, motiv pentru care ar

trebui să se dea clasei agricole o învățătură mai întinsă și mai

variată decât locuitorilor din târguri. Și acum tocmai din contră se

face. Învățătura care se dă în școlile primare din sate se reduce la

mai nimic, în afară de citire, scriere, numărare și religie, ea este,

însă, învederat neîndestulătoare. Și încă ceva mai mult, metodele de

învățământ sunt astfel folosite încât copiii prind ură și dezgust de

învățătură. Așteaptă cu nerăbdare să scape de școală, unde regulat

se simt robiți ore extrem de lungi; mulți dintre ei fug, umblă fugari

și se lasă chiar de a mai învăța să scrie și să citească. Ei intră astfel

în viață purtând o greutate de o neștearsă ignoranță, spre cea mai

mare pagubă a societății și a lor înșiși”.

Situația care se face învățătorilor primari nu este dintre

acelea care să-i îndemne a îmbrățișa această profesie penibilă.

Scutire de oaste și de toate dările, o leafă mulțumitoare ar fi

singurele în stare să-i îndemne să devină învățători. Domnul prefect

de Putna spune că au făcut școli, dar n-are învățători ca să-i pună în

ele; și cum să-i aibă când soarta lor este mai proastă și decât a unui

vizitiu? S-a făcut, spune prefectul în expunerea situației județului, o

151

școală normală în care s-au adunat 12 copii ca să învețe să se facă

învățători; pare că ar fi destul a boteza o școală cu numele de

normală pentru ca să fie școală normală. Iată ce zice bunul nostru

învățător în Economia politică, marele economist francez, pe care-l

urmărim pas cu pas în toate cele pe care le-am zis mai sus.

„Școlile normale, unde învățătorul se pregătește să

împlinească datoriile sale, sunt în genere foarte puțin înzestrate cu

aceea ce poate dezveli spiritul omului și împodobi capul său. Ar

trebui ca fiecare dintre aceste școli să aibă o bibliotecă bună, un

cabinet de fizică, de botanică și zoologie, modelele cele mai

întrebuințate de mașini și mai ales din varietățile cele mai tipice ale

mașinii cu abur, mașinii fixe, locomotivei și locomobilei, un

asortiment de instrumente de meteorologie pentru a observa timpul

și, în fine, un laborator de chimie, unde fiecare viitor învățător se

învață a face un oarecare număr de operațiuni simple, analiza unei

pietre calcaroase sau a humei, încercarea unui mineral de fier”.

Toate acestea lipsesc nu numai din Focșani, ci și la școlile normale

din București nu sunt încă îndeplinite toate cele începute a se face.

Și apoi se voiește a se face școala normală? Se face orice, în afară

de asemenea școală.

În lipsă de învățători de sate, preoții din sate care au ieșit

din seminar pot lucra cu mult succes la creșterea și învățătura

copiilor, când ar fi chemați de minister ca, pe lângă îndatoririle

preoțești, să ia asupră-le și pe acelea de învățători și crescători ai

copiilor, nefiind nicio împoncișare116 de misiuni între aceste două

îndatoriri. Pentru a înlesni realizarea acestei idei salutare, la care ar

lua parte bucuroși toți preoții ieșiți din seminar, după cum ne-a

asigurat venerabilul protoiereu al județului, Sfinția Sa părintele

econom Ion Chiriac, dăm aici lista de preoți seminariști, atât a celor

ce se află în urbea Focșani, cât și a celor așezați în județ. Această

listă arată și numărul preoților formați în seminarii și așezați în

județ până acum, în anul 1869. Numărul este foarte redus,

considerând și aceasta că seminariile nu sunt destul de populate

pentru ca să poată corespunde cu preoții cuviincioși la trebuințele

cele spirituale și religioase ale poporului.

116 Împocinșare – conflict, împotrivire (n. red.).

152

Preotul Ioan Nistorescu, servitor la Biserica Sfântul Nicolae

Vechi.

Preotul Ioan Dimitrie Paraipanu la Biserica Sfântul Ioan.

Preotul Teodor Georgiu la Biserica Sfântul Nicolae Nou.

Preotul Dimitrie Anghel la Biserica Intrarea în Biserică din

Tăbăcari.

Preotul Mihail Georgescu la Biserica cu patronajul Prea

Cuvioasei Parascheva numită Domneasca.

Preotul Tache Marosin la Biserica cu patronajul Profetului

Samuil.

Preotul Ștefan Munteanu, ocolul Biliești.

Preotul Dimitrie Neagu, la Biserica cu patronajul Înălțării

din comuna Nănești.

Preotul Dimitrie Dinu, diacon la Biserica Prea Cuvioasa

Parascheva, comuna Suraia, ocolul Biliești.

Preotul Dimitrie Badenschi la Biserica din târgul Adjudul

Nou, ocolul Răcăciuni.

Preotul Dimitrie Munteanu la Biserica cu patronajul Prea

Cuvioasei Parascheva din comuna Căpotești.

Preotul Grigorie Teodor la Biserica cu patronajul Sfântului

Vasile din comuna Pădureni.

Preotul George Munteanu, la Biserica cu patronajul Nașterii

Precistei.

Părintele Grigorie Anastasiu, la Biserica cu patronajul

Sfinților Voievozi din comuna Țifești.

Înseși existența și traiul populației rurale, lipsite de hrana

sufletului, ca și de cea a trupului, sunt puse în pericol de

împrejurările nenorocite care o bântuie. Foametea și cămătăria, care

sunt mai teribile în efectele lor decât însăși lipsa, s-au așezat la

rădăcina populației și au început a o roade. Mersul spre înmulțirea

populației a încetinit, căci și aceasta cere oarecare condiții pentru a

se putea dezvolta. Faptul acesta este cel mai grav din toate câte ne

arată statistica fiindcă el reprezintă toate cauzele cele rele care

bântuie populația.

În privința stării morale a populației, prefectul spune

următoarele: „Biserici sunt pe la toate comunele, însă ele sunt puțin

frecventate... Preoți sunt la toate bisericile, însă având numai

pământul pe care-l dă legea se găsesc reduși a-și căuta existența lor

153

zilnică în muncă, astfel că serviciul divin suferă și prestigiul

bisericii slăbește din zi în zi, dispărând garanția cea mai puternică

pentru moralitatea publică”.

Această stare fizică și morală a populației, constatată oficial

de către însăși autoritatea supremă a județului, nu are ea vreo

înrâurire asupra tuturor celorlalte stări ale populației? Noi credem

că are; și de aceea o semnalăm chemând asupra ei serioasa atenție

atât a Guvernului, cât și a particularilor și mai ales a celor cărora

legea comunală și județeană pun îndatoriri ce, de bună seamă, nu se

împlinesc, deoarece starea materială și morală a populației este atât

de căzută din ceea ce a fost și din ceea ce trebuie să fie.

9. Starea judiciară din județul Putna

Când există simțăminte de moralitate în popor, sprijinite de

învățămintele moralei evanghelice, atunci pacea și liniștea domnesc

între oameni, iar ordinea publică este asigurată în țară.

Dreptatea este aceea care, când se dă la toți deopotrivă,

determină statele să se întărească și să înflorească.

Unii dintre judecătorii de pace din județul Putna, judecătorii

cei mai în relație cu poporul, nu caută întotdeauna să facă dreptate

la toți deopotrivă, cel puțin așa erau părerile generale pe când

studiam județul, mai ales în plasa Zăbrăuți. Judecătorii de pace

caută să trăiască bine, să facă voia și interesele celor mai puternici,

dacă vor să stea în funcție, decât să fie drepți deopotrivă către toată

lumea, către cel sărac, precum și către cel bogat, către cel slab,

precum și către cel tare și mare. Pe cât i-am auzit pe cultivatori

plângându-se de judecătorii de pace, pe atât i-am văzut mulțumiți

de judecătorii tribunalului județului, de procurorii Curții de Apel,

care s-au sculat cu indignare la auzul torturilor neomenoase care se

făceau la Mărășești.

Se comit multe neorânduieli în județ, multe se înfrânează și

se pedepsesc după lege, dar și multe se strecoară alături de lege.

Citim în această privință în expunerea situației județului de către

prefectul județului că hoțiile sunt puține, la fel și călcările;

furtișagurile, însă, sunt mai multe. Tribunalul a condamnat, în

1869, 161 de delicvenți în 9 luni. Judecătoriile de pace din tot

județul au condamnat 107 contravenții. Aici observăm că cei care

154

încalcă legea sunt de cinci ori mai mulți decât oamenii cu știință de

carte.

Rezultatele statisticii din anul 1868, adică de la 1 ianuarie

1868 până la 1 ianuarie 1869, ne arată starea și gradul de moralitate

a populației din județul Putna.

La începutul anului, se aflau în tribunalul județului

următoarele lucrări: 220 de procese civile, 9 falimente și

comerciale, 155 de divorțuri, 7 separări de patrimoniu, 41 de

executări silite, 67 de sechestre, 306 tutele, 35 de ipotecări și

inscripții ale actelor private, 34 de transmiteri ale actelor dotale,

193 de transcrieri ale actelor de mutație de imobile.

În cursul anului 1868, au intrat în tribunal: 344 procese

civile, 22 comerciale, 603 corecționale, 29 de divorțuri, 7 separări

de patrimoniu, 18 electorale, 2 adopții și interdicții, 132 de

executări silite, 32 de sechestre, 47 de tutele, 82 de inscripții ale

privilegiilor și ipotecilor, 22 de transcrieri ale actelor dotale și

matrimoniale, 141 de transcrieri ale actelor de mutație de imobile.

În cursul anului, s-au săvârșit următoarele procese prin

hotărâri: 185 de procese civile, 9 comerciale și falimente, 276

corecționale, 3 divorțuri, 3 separări de patrimoniu, 14 electorale, 2

adopții și interdicții; iar următoarele procese s-au terminat prin

închidere: 132 civile, 6 comerciale și falimente, 11 corecționale, 37

de divorțuri, 1 separare de patrimoniu, 2 electorale.

Procesele care au rămas în lucru la 1 ianuarie 1869 sunt:

247 civile, 16 comerciale, 604 corecționale, 144 divorțuri, 10

separări de patrimoniu, 2 electorale.

Lucrările de notariat săvârșite în cursul anului 1868 sunt: 25

de executări silite, 17 sechestre, 13 tutele, 87 inscripții ale

privilegiilor și ipotecilor, 30 de transcrieri ale foilor dotale, 130 de

transcrieri ale actelor de mutație a imobilelor; iar cele închise sunt:

16 executări silite și 11 sechestre.

Lucrările de notariat rămase la finele anului 1868 pentru

anul 1869 sunt: 132 de executări silite, 71 sechestre, 340 tutele, 30

inscripții ale privilegiilor și ipotecilor, 36 de transcrieri ale foilor

dotale, 204 transcrieri ale actelor de mutație de imobile.

Se bagă de seamă că lucrările săvârșite prin hotărâri și

închideri, deja destul de numeroase, sunt cu mult mai multe decât

cele care intră și că cele rămase sunt foarte numeroase: ceea ce ar

155

arăta că tribunalul nu poate dovedi cu lucrul său zilnic mulțimea

lucrărilor ce-i vin.

10. Oamenii dați la armată

Oamenii recrutați pentru armata de linie formează un total

de 1016. Dintre aceștia, s-au dat 167 în anul 1860, 83 în 1861, 74 în

1862, 98 în 1863, 117 în 1864, 128 în 1865, 64 în 1866, 131 în

1867 și 154 în 1868.

În 1868, cei 154 de oameni care s-au recrutat pentru armată

sunt: 26 din plasa Biliești, 44 din Zăbrăuți, 17 din Gârlele, 28 din

Răcăciuni, 16 din Vrancea, 19 din Focșani, 2 din Panciu și 2 din

Odobești.

Numărul dorobanților din județul Putna este de 316, dintre

care 65 sunt din plasa Zăbrăuți, 63 din Biliești, 71 din Răcăciuni,

47 din Gârlele, 43 din Vrancea și 22 din Focșani.

Grănicerii sunt în număr de 273, dintre care 205 sunt

recrutați din Vrancea și 62 din plasa Zăbrăuți.

Grănicerii se recrutează dintre cei săraci, care mor de foame

pe drumuri; iar cei bogați râd. Și dacă se întâmplă să se ia vreunul

și dintre aceștia, face ce face și scapă de serviciu. Cu toate că

mantalele grănicerilor se dau de către Stat, primele care s-au dat în

Vrancea au fost plătite de grăniceri cu câte 4 galbeni și jumătate

una. Îndată ce s-a aflat acest lucru, s-a ordonat să se dea înapoi

banii oamenilor.

156

PARTEA A II-A

STUDIUL AGRICOL AL JUDEȚULUI PUTNA

PRIVIRI GENERALE

În studiul agricol al județului avem de luat în considerare

trei lucruri: 1.Condițiile generale ale producției agricole, precum și

starea proprietății, modul de exploatare, transmiterea și arendarea,

capitalurile și mijloacele de credit, salariul și îndemânările de brațe,

îngrășămintele și alte sarcini ale culturii; 2. Condițiile speciale ale

producției agricole, precum și sistemele de cultură și

asolementele117, pregătirile pentru punerea în lucru a pământului,

precum curățarea pământului de buruieni și spini, ruptul țelinilor,

uscarea mlaștinilor, udarea plantelor, imașurilor și fânețelor, cultura

plantelor, creșterea vitelor; și, în fine, 3. Rezultatele producției,

circulația, consumarea și vânzarea produselor.

Producția agricolă din județul Putna se deosebește de aceea

din celelalte județe prin cultura viei și prin irigațiile grădinilor pe o

scară întinsă.

În afară de aceasta, producția agricolă a județului se

caracterizează prin exploatarea pădurilor și scoaterea cherestelelor,

prin păstorie și prin creșterea vitelor, mai cu seamă la munte, prin

plugărie, la câmpie. Puține județe se găsesc în țară care să fie

înzestrate cu mai multe resurse agricole decât județul Putna și

putem zice că niciunul nu are așa multe și variate izvoare de

producție și îmbogățire. Munții cu pădurile și pășunile lor, câmpiile

cu țarinile și fânețele lor, poalele dealurilor cu viile și cu pomii lor

și, în fine, irigațiile de pe amândouă părțile Putnei, toate acestea

pun județul Putna în condiții speciale de producție, în condiții cu

totul excepționale și eminamente favorabile creării unei producții

prospere și înavuțitoare.

Județul Putna se mai deosebește de toate celelalte județe

printr-o remarcabilă distribuire a proprietății teritoriale, întrucât

aproape jumătate din întreaga populație este proprietară, încă din

117 Asolement - alternarea metodică a arăturilor spre a trage din sol cel mai mare

folos posibil (n. red.).

157

vechimea cea mai depărtată, și conservată până în ziua de astăzi cu

o admirabilă tenacitate, mai ales în Vrancea. Simțământul

proprietății a făcut din vrânceni o populație laborioasă și mândră de

independența ei, o populație pe care n-au putut-o bântui

vicisitudinile timpului, ca pe populația din câmpie, care aproape

întotdeauna se punea sub adăpostirea ei. Mult timp vorba: ce face

Vrancea, ce zice Vrancea a fost răspunsul populațiilor bătute de

vânturile care au suflat cu răceală din toate părțile în această țară.

Mult timp s-a făcut în județul Putna numai ceea ce a vrut Vrancea.

Și vrâncenii au vrut întotdeauna doar dreptatea și pacea, doar să

muncească și au și muncit întotdeauna cu onestitate. Munca

plătește aici renta pământului cu dijma, dând dijma; de aceea,

nicăieri nu este, ca în județul Putna, mai adânc înrădăcinată și mai

dezvoltată cultura în parte, cultură ce se numește meteiajul.

Meteiajul sau asociațiunea reprezintă cel din urmă cuvânt al

științei, al legăturilor care trebuie să se înființeze între capital și

muncă, între proprietarii liberi absoluți pe pământurile lor și între

populațiile libere și independente, libere absolute pe munca lor.

Asociațiunea agențiilor de producție agricole, a factorilor avuției

teritoriale este cu mult mai veche și ceea ce este mai vrednic de

însemnat, cu mult mai aplicată la modul general în agricultură

decât în celelalte ramuri de producere ale avuției. Ceea ce se

dorește acum și se caută a se dobândi în industria țărilor civilizate,

în industria manufacturială mai ales și anume asociațiunea, este de

mult timp cunoscută și aplicată în agricultură și îndeosebi în aceea

a județului Putna.

Constatând în agricultura noastră un fapt de o așa mare

importanță teoretică și practică, avem datoria să-l scoatem la

lumină, să-l punem în condițiile naturale și raționale și să-l dăm ca

pe cel mai puternic mijloc care se poate întrebuința pentru

îmbunătățirea agriculturii, pentru sporirea avuției și pentru

readucerea între noi a traiului bun, după care toată lumea aspiră și

pe care toată lumea îl vrea.

158

CAPITOLUL I.

CONDIȚIILE GENERALE DE PRODUCȚIE.

1. Starea proprietății

Am făcut cunoscută, în partea întâi a acestui studiu, starea

proprietății din toate punctele de vedere, am arătat cum este

împărțită și ce raport se află între proprietatea mare, de mijloc și

mică. Să arătăm acum, spre completare, și celelalte împrejurări în

care se află și, mai întâi de toate, prețul cu care se cumpără sau se

închiriază proprietatea.

Prețul de veci al pământului era de patru galbeni falca cu 20

de ani în urmă. Astăzi, însă, se vinde falca cu 10, 15, 20 și 25 de

galbeni; așa în Zăbrăuți prețul este de la 10 până la 20 de galbeni,

în Gârlele de la 12 până la 25, în Răcăciuni de la 10 până la 15 și în

Biliești de la 10 până la 20.

Mai înainte, vânzările de veci ale proprietăților mari erau

foarte rare, iar ale celor mici încetaseră cu totul. Lipsa care a

bântuit județul a stârnit între răzeși o creștere în vânzările

proprietăților cu prețuri foarte scăzute. Omul sărac dă și din mână,

și din gură, dă tot ce are, numai ca să scape de foamete. Goliciunea,

zice proverbul, înconjoară satul, dar foamea dă de-a dreptul, și a dat

până și în vrânceni, renumiți pentru tenacitatea cu care țin

moșioarele lor. Micii proprietari au vândut pe un cap moșioarele

lor, atât în Vrancea, cât și în celelalte plăși ale județului.

Proprietarii mari, porniți din alte cauze, și mai ales din

datoriile în care s-au înglodat nebunește și din prețurile mărite care

li s-au oferit, au vândut moșiile lor și astfel au adus și au lăsat în

locul numelor românești alte nume de proprietari cu totul străine

istoriei noastre naționale.

Până acum, în județul Putna numele grecești s-au substituit

celor românești. Grecii însă sunt acum și la noi, în județul Putna,

cum erau la începutul Imperiului Otoman, singurii dominatori prin

capitalurile lor. Jidovii îi urmăresc de aproape, se luptă pentru ca să

dobândească drepturi de cumpărat proprietăți; și când le vor

dobândi, vor face o concurență teribilă grecilor, precum le-au făcut

în Turcia și poate că vor veni chiar în locul lor.

159

Nu știm care va fi soarta proprietăților noastre, care au

început a se vinde la străini, a trece adică din mâinile românilor în

mâinile grecilor; dar cu durere vedem dispărând dintre proprietarii

cei mari ai județului nume ca cele de Catargiu, Sturdza etc. Știm

numai atât: că dacă s-ar recunoaște jidanilor dreptul de a cumpăra

moșii, n-ar trece mult timp și fiii lui Israel ar deveni proprietarii

țărani ai județului.

Deja vedem pe ici, pe colo câte o urmă din partea celor mai

mici și mai săraci jidovi, care s-au legat de capul bieților săteni și

caută a le lua casele și locurile lor de case, pe care le-au dobândit în

vatra satelor cu ocazia promulgării legii rurale. Urmările sunt destul

de vizibile pentru ca să deștepte toată solicitudinea, toată îngrijirea

celor chemați a asigura destinele țării și posesiunile pământului ei

în mâna acelora ai căror buni și străbuni și-au vărsat sângele pentru

paza acestui pământ; căci și astăzi este adevărată maxima veche

pământul este patria, le sol c’est la patrie. Când sătenii vor pierde

pământul, care li s-a dat pentru ca să fie acest pământ în veci unul

românesc, atunci românii vor deveni străini în patria lor și vor

rămâne fără patrie.

Amenințarea de a se lua românilor pământul și patria lor

este destul de bine văzută pentru ca toți românii să se scoale de la

mic la mare și să scape moșia de toți aceia care uneltesc

înstrăinarea ei, nu prin putere, ca altă dată, și prin războaie, ci prin

vicleșug și prin bani.

2. Capitalurile

Capitalul întrebuințat în cumpăratul unei moșii, fiind cel

mai sigur dintre toate capitalurile, aduce un venit sau un procent

foarte mic, cel mai mic dintre toate procentele capitalurilor. În

străinătate, asemenea capitaluri, numite funciare, nu aduc pe an

decât două procente sau cel mult două procente și jumătate. Doi la

sută pe an era și în județul Putna venitul capitalului întrebuințat în

cumpăratul proprietății pământului, cu treizeci de ani în urmă.

Împrejurările economice au ridicat venitul capitalului

funciar de la 2 la 4, la 5, la 6 și până la 7 la sută pe an. Un

asemenea venit funciar ridicat este din natura lui destinat a trage la

proprietățile teritoriale din țară o afluență mare de capitaluri din

străinătate. Cine dintre străini nu va căuta să cumpere moșii la noi,

160

când ele aduc 5 până la 7 la sută pe an, adică un venit sau produs de

două și de trei ori mai mare decât în alte țări? Nu este tot așa și

dincolo de Dunăre, în Turcia: acolo s-au dat drepturi tuturor

străinilor să cumpere proprietăți; și cu toate acestea, nu se

îngrămădesc, nici nu se înghesuie cumpărătorii. Și pentru un motiv

foarte simplu: pentru că capitalul pus în cumpărare de proprietarul

de pământ nu aduce mai nimic. Așa, domnul Ion Cuza a cumpărat

în anul acesta o moșie de 1000 de pogoane, peste Dunăre, două ore

de la Rusciucu, cu 400 de galbeni și numai acaraterile fac 400 de

galbeni!

În Turcia însă nu se duc europenii ca să cumpere moșii, dar

la noi vor veni cumpărători chiar din Turcia, Grecia, Armenia.

Sascutul, Mărășeștii, două dintre cele mai frumoase și mai mari

proprietăți din județul Putna, s-au cumpărat de către greci.

Însă, cei mai serioși cumpărători vor fi jidovii, când li se vor

da drepturi politice, jidovi care și în manipularea capitalurilor

funciare se pregătesc să joace rolul pe care-l joacă astăzi cu

capitalurile circulative.

Însă proprietarii români, care din lipsă de capitaluri, din

raritatea lor, nu pot să țină concurență străinilor, îi vor lăsa pe

aceștia în locul lor, cu toate că ei capătă 5 până la 7 la sută pe an;

căci în ideea lor acest procent este foarte mic, în timp ce în ideea

străinilor este ceva prodigios, de două ori sau de trei ori mai mare

decât în țara lor. În timp ce românii caută să se dezică de

capitalurile funciare, străinii caută să și le apropie! Cererea și oferta

sunt deopotrivă de întinse din amândouă părțile și astfel

operațiunea economică este pusă pe cea mai bună cale de a se

efectua.

Dacă nici acum nu se vor deștepta proprietarii țării, nu vor

sări cu toții, mari și mici, spre a-și scăpa moșiile de cei care s-au

ridicat ca să le ia, apoi fenomenele economice care i-au bântuit în

trecut cu oarecare moderație și care numai din timp în timp își

făceau apariția, vor ajunge în stare normală, iar proprietățile vor

trece din mâinile inapte ale celor care le posedă din veacuri în

mâinile veneticilor.

În dispoziția proprietarilor români stă toată puterea de a-și

conserva moșiile și de a le îmbunătăți, neavând nevoie pentru

aceasta ca să inventeze ei singuri mijloacele cel mai potrivite cu

161

scopul. Mijloacele sunt descoperite și chiar sancționate de

experiență, proprietarii n-au decât să se unească cu toții într-un

cuget și să constituie și ei, cum au făcut și alții, ceea ce se numește

banca funciară.

Banca funciară procură proprietarilor capitaluri cu condiții

avantajoase; ea îi ajută să-și conserve moșiile fără a le înstrăina și

să le îmbunătățească fără a se îngloda în datorii. Cu înființarea unei

bănci funciare, capitalurile nu vor mai lipsi proprietarilor noștri,

nici raritatea lor nu-i va pune în trista necesitate de a-și vinde

moșiile.

Dacă capitalul care se pune în pământ este rar și scump,

apoi nici capitalul care se întrebuințează în exploatarea moșiei nu

este mai abundent și mai ieftin. Din contră, și acest capital, zis

circulator, este și puțin, și scump de mama focului.

La rara exploatare rurală din județul Putna, capitalul de

exploatare este suficient. Mai înainte de legea rurală, trebuința de

capital circulator și mai ales de acea parte din el care servește la

plata muncii pământului se dobândește prin cedarea timpurie a unei

părți de pământ, prin schimbul primitiv între pământ și muncă, prin

schimbul regulat și statornicit care se face prin legea relațiilor

reciproce dintre proprietari și țărani. Capitalurile acestea se

schimbă și acum, în urma abrogării legii vechi și a promulgării noii

legi rurale, fără ca să mai fie trebuință de intermediarul monedei,

acest semn prețios și reprezentant al capitalului.

Capitalul în moneda sunătoare este rar; și de aceea se și

procură cu multă greutate și cu mari sacrificii. De obicei, se

plătește 1 și 1,5 la sută pe lună. Împrumuturile nu se fac decât cu

garanții în fonduri și chiar și în recolte. Condițiile grele ale

procurării capitalului fac să se simtă cu multă intensitate

necesitatea organizării creditului, chiar pentru înșiși proprietarii-

cultivatori și pentru arendași.

Dacă proprietarii mari și arendașii dobândesc astăzi

capitaluri cu condiții așa de grele, apoi proprietarii cei mici, răzeșii,

sătenii împroprietăriți, sătenii cei rămași fără pământ, nu pot să

contracteze împrumuturi decât supunându-se la condițiile cele mai

oneroase, cele mai nemaipomenite. Ei dau sută la sută și chiar două

sute pe an, și apoi și dobânzile le plătesc cu munca, adică dau în

plata dobânzii și folosul pe care-l aduce munca! Sătenii s-au speriat

162

de dobânzile cele mari pe care le plătesc. Unii dintre ei, ca cei de la

Sascut, au hotărât să dea și din mână, și din gură numai să scape

odată de dobânzile cele grele.

O datorie contractată de săteni se plătește, oricât de mare ar

fi. Și când plata nu se face, atunci să fie sigur oricine că a intervenit

o imposibilitate materială, care n-a fost în puterea omului de a o

înlătura. Bunăvoința și silința săteanului de a-și plăti datoria n-au

fost puse până acum la îndoială. Însuși prefectul județului, domnul

Al. Vârnav Liteanu, zice în expunerea situației județului pe anul

1868, că executarea tocmelilor agricole s-a făcut cu punctualitate.

Când sătenii sunt atât de scrupuloși în plata datoriilor lor,

oare n-ar fi bine ca să se facă ceva și pentru a-i înlesni și pe ei întru

a se îndatora, a lua bani cu împrumut în condiții mai ușoare, mai

creștinești, decât cele sub care au îngenuncheat?

Precum am cerut mai sus înființarea de bănci funciare

pentru înlesnirea cu capitaluri a proprietarilor-cultivatori, asemenea

cerem și pentru săteni înființarea de bănci rurale sau sătești.

În ideea noastră, banca sătească trebuie să fie mai mult o

casă de împrumut decât o bancă cu valoare cotată. Ne trebuie un

stabiliment de credit care să unească operațiunile financiare simple

cu operațiunile unei case de păstrare, unei case de împrumut, în

special destinate pentru a întâmpina trebuințele sătenilor, adică a le

da credit ieftin, credit cu care să poată veni într-ajutorul culturii

pământului, singurul izvor de subzistență și de înavuțire în țara

noastră.

Această bancă, pe care o numim sătească, fiindcă cerem a se

înființa numai în scopul de a veni într-ajutorul sătenilor, are să facă

avansuri și împrumuturi sătenilor atât pe garanția personală sau

simple angajamente luate de sătenii cunoscuți prin probitatea și

munca lor, cât și pe starea acelora care vor fi având, întocmai

precum se fac astăzi avansuri la săteni de către proprietari și

arendași, cu deosebire că săteanul rămâne liber pe munca sa și

poate să nu o dea pe un preț scăzut. Trebuințele pe care le au astăzi

sătenii de bani să fie îndestulate în viitor de Banca sătească, iar așa

să nu mai fie ei nevoiți a-și da munca lor pe mai nimic.

Așa cum la emanciparea sătenilor de clacă și la

împroprietărirea lor, Statul le-a venit într-ajutor, dând a treia parte

din fondurile tezaurului public, la fel și la înființarea Băncii sătești,

163

Statul trebuie să pună capitalul necesar. Statul a dotat Casa de

lichidațiune cu sume considerabile, tot Statul poate să doteze și

Banca sătească cu un capital care este mult mai mic. Și oricât poate

să fie de mic acest capital, nu este în condiții ca cel mare dat la

răscumpărarea clăcii, deoarece capitalul băncii stă neatins și crește,

pe când capitalul dat la răscumpărerea clăcii nu se mai întoarce în

casa Statului. Poate că Statul plătește pe an peste 20 de milioane

pentru răscumpărarea clăcii sătenilor și, cu toate acestea, fără să se

avanseze capitalul necesar Băncii sătești, îmbunătățirea soartei

sătenilor nu se poate face; căci nu este destul a se da omului

pământul necesar subzistenței sale, ci trebuie a i se da și capitalul

necesar pentru a exploata acel pământ. Pământul s-a dat sătenilor,

dar, nedându-li-se și capitalul necesar exploatării lui, s-a lăsat în

voia soartei, s-a pus săteanul în trista poziție de a-și robi el singur

munca în condiții cu mult mai grele decât acelea în care i-o robise

vechea lege.

Plecând de la acest punct de vedere, zicem că, fără

înființarea băncilor sătești, săteanul nu este cu desăvârșire

emancipat, nici soarta lui nu este, nici nu poate să fie îmbunătățită.

Capitalul necesar pentru a se înființa o bancă sătească nu

poate fi mai mare decât capitațiunea pe un an a sătenilor. Când

banca sătească va pune în sucursalele ei din județ câte un milion de

fiecare județ, atunci toate trebuințele de bani ale sătenilor se vor

îndestula.

Ce mare treabă este pentru un stat ca România, care obține

de la săteni pe tot anul câte 30 de milioane, de a pune o dată pentru

totdeauna un capital de 30 de milioane pentru a veni într-ajutorul

culturii lor și a-i emancipa de aceia care exploatează munca lor prin

bani? România a sacrificat câte 20 de milioane pe fiecare an, în

curs de cincisprezece ani, pentru a emancipa sătenii de clacă, de

exploatarea care li se făcea prin pământ, și nu va avea inimă, nici

minte de a avansa o dată pentru totdeauna o sumă de 30 de

milioane pentru a-i emancipa de robia banilor, de exploatarea care

se face acum muncii lor prin bani?

Banca sătească trebuie să se înființeze cu capitalul de 30 de

milioane dați în avans de Statul român. Banca va avea reședința ei

în București și câte o sucursală în fiecare județ. Capitalul băncii din

fiecare județ trebuie să fie de un milion. Capitalul se va avansa

164

sătenilor cu un procent de șase la sută pe an. Din acest procent, 2

vor servi la amortizarea capitalului, 2 la acoperirea cheltuielilor de

administrare și 2 la acoperirea pagubelor; iar dacă nu sunt pagube,

la sporirea capitalului. Punctul de căpătenie este formarea

capitalului. Asupra acestui punct emitem părerea de a-l avansa

Statului din vânzarea pentru 30 de milioane de domenii. Când se

vând domenii pentru a plăti datorii pentru banii cheltuiți într-un

mod neproductiv, oare n-ar trebui să se vândă și pentru a avansa

din punct de vedere productiv? Poate că aceștia vor rămâne din

toate domeniile care se vând și vor rămâne lucrând la sporirea

agriculturii, la emanciparea sătenilor de bani, la îmbunătățirea, în

fine, a soartei lor.

Odată regulat punctul relativ la capital, toate celelalte

dispoziții relative la administrația băncii, la rânduiala avansării și

rambursării banilor, la contabilitate, la control sunt lesne de arătat

și formulat în spiritul instituției de credit pentru trebuința sătenilor.

3. Munca și salariul

Agricultura acestui județ a început a se întinde peste

pământurile necultivate de la Regulamentul Organic; căci aceasta a

garantat proprietarului cultivator munca necesară culturii

pământului.

Cu munca reglementată și garantată prin lege, zisă a

relațiilor reciproce dintre proprietari și țărani, s-a lărgit domeniul

plugăriei care, din lipsă de brațe, era foarte redus și s-au dat și

proprietarilor mijloace puternice de a spori veniturile lor, care erau

foarte mici și neînsemnate. Munca a desfundat pământurile, a scos

buturugile, a rupt țelinile118, într-un cuvânt, a dat valoare și preț

pământului; căci ce poate produce pământul fără muncă? Nimic sau

mai nimic. De aceea pământul era cu totul necăutat mai înainte de a

i se asigura munca.

Însă din clipa în care s-a impus muncitorilor munca ce

trebuie să se dea proprietarilor, din clipa în care s-a dat

proprietarilor munca ce le lipsea pentru ca să se exploateze

pământurile lor, producția agricolă a luat un avânt puternic, care

118 Țelină - pământ care nu s-a lucrat niciodată sau care a fost lăsat mulți ani

nelucrat; pârloagă (n. red.).

165

din an în an a crescut odată cu creșterea numărului muncitorilor,

până ce a ajuns a nu se mai mulțumi proprietarii cu munca

regulamentară și a căuta să întrebuințeze și alte mijloace pentru a o

spori și pentru a spori și întinderea pământului cultivabil.

Domeniul plugăriei a crescut în tot timpul cât a ținut munca

silită. Cu rânduiala introdusă în chipul cel mai arbitrar pentru a se

schimba sătenii din locuri, li se dau țelini și pământuri nefavorabile

culturii și, după ce le rupeau, destupau și îmbunătățeau, li se luau și

li se dau altele pe care trebuia iarăși să le muncească să le pună în

cultură și astfel s-au desfundat pământurile arabile și s-a sporit

întinderea domeniului plugăriei. Putem zice că toate pământurile

care se cultivă astăzi sunt pregătite pentru a fi puse în cultură cu

munca sătenilor, cu munca luată fără bani și fără tocmeală prin

sistemul schimbării pământurilor, al mutării țăranilor dintr-un

pământ în altul.

Prin acest sistem, profiturile proprietarilor s-au mărit, căci ei

aveau întotdeauna locuri bune de semănat și lesne de cultivat, în

timp ce cele rele se dau sătenilor. Și astfel, de acolo de unde mai

înainte pământurile nu aduceau proprietarilor decât niște venituri

foarte mici, fiind ocupate cu spini și înțelenite de veacuri, acum

aduc venituri în creștere necontenită cu toată munca și rodul muncii

sătenilor, cu toată munca care s-a dat sătenilor în afara legii și fără

nicio compensație pentru ei.

Însă, pe când venitul pământului crește și prețul lui sporește,

prețul muncii stă pe loc, cu toate că munca este aceea care în

realitate dă valoare pământului.

Desființându-se munca silită, prețul muncii a început a

crește; însă crește încet și cu greu, căci tot au mai rămas încă

interese care țin munca în frâu, care fac să se capete munca cu

prețuri scăzute.

Argatul, care se tocmea înainte cu 100 sau 200 de lei pe an,

acum nu se poate găsi cu 400 și chiar cu 500, iar 2 kilograme și

jumătate de păpușoi fac de la 150 până la 200 de lei. Cel mai jos

argat dobândește acum un salariu de la 500 până la 700 de lei pe

an.

Salariile s-au mărit, la fel s-a mărit și prețul zilelor care se

iau de la oameni tocmiți cu ziua, mai ales în regiunile din podgorii,

166

unde ajunge ziua până la 5 lei plus mâncarea, care costă încă 2 lei,

adică în total 7 lei, la vie.

Munca, de ar fi cât de multă, tot n-ar putea îndestula

dorințele cultivatorilor de a crește întinderea pământurilor

cultivabile, de a spori semănăturile lor. Cantitatea muncii

disponibile și oferite de voie sau de nevoie nu este în raport cu

întinderea pământului cultivabil, nu este suficientă pentru toate

pământurile susceptibile de a fi puse în cultură.

Proprietarii-cultivatori și arendașii tind fără încetare la

sporirea semănăturilor și acestea nu au altă margine decât munca

care poate să li se dea. Numai proprietarii mici, răzeșii sau sătenii

împroprietăriți au început să le părăsească pe cele pe care le

apucaseră și ei, după pilda pe care le-o dau cei mari. Ei au apucat o

cale mai rațională, aceea de a se mulțimi să cultive bine pământul

pe care-l au, ba chiar să-l și îngrașe.

4. Meteiajul Când munca este prea scumpă sau când este prea puțină sau

nu se găsește sau când nu sunt bani ca să se găsească, atunci se

asociază proprietarii cu muncitorii și cultivă pământul punând unii

numai pământul sau și pământul, și banii, iar alții munca. Această

asociațiune se numește meteiaj sau cultură în parte sau cultură cu

dijma.

Sistemul acesta de cultivat pământul, dând dijma, era

sistemul general urmat în toată țara mai înainte de Regulamentul

Organic, care a robit munca, asigurând munca necesară

proprietarilor. Însă, pe tot parcursul duratei regulamentului, de la

1834 până la 1864, se observă că în județul Putna există cultura cu

dijma, cultura în parte, între proprietarii mari și mici, mai cu seamă

vrânceni.

Meteiajul nu există numai la noi, ci și în alte țări. În Orient,

noi înșine am căutat 25 de moșii servindu-ne de meteiajul pe care l-

am găsit în datinele țării, după cum l-am și descris pe larg în cartea

pe care am publicat-o în Constantinopol în anul 1851 sub titlul: De

167

la Théssalie agricole telle qu’elle est et telle qu’elle peut être119. În

Franța, jumătate din pământurile țării sunt cultivate cu sistemul

meteiajului. Acolo, în Burgundia mai ales, viile înseși sunt sub

regimul meteiajului. O mare parte din Italia și Spania nu se cultivă

decât cu meteiajul.

Trebuie dar să fie, în principiul culturii în parte între

muncitor și proprietar, o virtute secretă care se potrivește atât de

bine cu slăbiciunile naturii omenești, astfel încât face să tacă

gelozia și cupiditatea120 și care pare potrivită cu situația actuală a

popoarelor deoarece vedem meteiajul atât de răspândit în lume. În

țările cu cultura în parte, nu se vede acea furie oarbă împotriva

proprietarilor, care se vede acolo unde domnește iobăgia și acolo

unde domnește căutarea moșiilor prin darea lor în arendă. A se

supune muncitorii și proprietarii la aceeași soartă, a se teme

amândouă părțile de aceleași rele, a se bucura împreună de aceleași

evenimente, a plânge la un loc și unii, și alții, iată ceea ce se vede

că produce meteiajul, care în cele din urmă statornicește o înfrățire

între unii și alții, care nu lasă pasiunile cele rele a prinde rădăcină.

Comitele de Gasparin121, acest mare agricultor al Franței și

bun învățător al tuturor cultivatorilor, care ne-a luminat și pe noi,

ne va ajuta și acum prin scrierea lui intitulată Méteyage, în care

meteiajul este considerat o tranziție naturală de la sclavagism la

exploatarea liberă. Ideile Comitelui de Gasparin au fost aplicate cu

mult succes la poziția specială a coloniilor cu slăvi de către

renumitul economist Sismondi122. Însă aceste idei le admitem și noi

și le propunem să fie adoptate pentru îmbunătățirea economică,

care este cea mai importantă în starea în care se află agricultura

noastră, adică în starea de tranziție de la munca silită la munca

liberă.

119 Agricultura din Tesalia, studiu publicat în limba franceză în perioada în care

Ion Ionescu a fost trimis în exil la Constantinopol din cauză că a participat alături

de Nicolae Bălcescu la revoluția din 1848 (n. red.). 120 Cupiditate - lăcomie mare de bani, sete de câștig (n. red.) 121 Agénor de Gasparin (1810-1871) – om politic și agronom francez, cunoscut

pentru contribuția sa în domeniul agriculturii (n. red.). 122 Jean Charles Léonard de Sismondi (1773-1842) – istoric și specialist în

economia politică, cunoscut pentru studiile sale despre istoria Italiei și Franței (n.

red.).

168

Pentru ca să se cultive pământul se cere, ca în oricare

industrie, îmbunătățirea unei inteligențe directe a puterilor și a

materialelor. Materialele sunt pământul, vegetalele și

instrumentele; puterea este dată de om și de vite, iar inteligența

prezidă la întrebuințarea cea mai cu folos a acestei puteri. Pe scurt,

la producția agricolă se cer inteligența și munca, capital și pământ.

Meteiajul nu este altul decât o asociațiune între aceste elemente de

producție: între muncă, capital și pământ. Asociațiunea aceasta

pune în lucru elementele de producție și din ceea ce dobândește dă

fiecărui element plata sau răsplata lui, dă muncii salariul ei, dă

pământului renta sa, dă și capitalului interesul sau dobânda lui.

Asociindu-se munca, capitalul și pământul și luând fiecare partea sa

din rodul dobândit, se face să se întemeieze dreptatea între

elementele de producție, fiecare ia o parte deopotrivă, nu unul mai

mult și altul mai puțin. Fiecare ia, după cum se fac roadele, mult

când ele sunt abundente, puțin când ele nu se fac bine și când vine

calamitatea încât nu se fac deloc, atunci fiecare element este iarăși

cu dreptate lovit și fiecare suferă nerodirea cu paciență și fără a se

plânge; căci fiecare simte o pierdere deopotrivă, munca pierde

salariul, capitalul procentul și pământul renta.

Această expunere va face să se înțeleagă bine definiția

meteiajului așa cum a dat-o Comitele de Gasparin: „meteiajul este

un contract prin care, când muncitorul n-are capital sau un credit

îndestulător pentru a garanta plata rentei și a avansurilor

proprietarului, acesta ia renta prin părți proporționale asupra

recoltelor din fiecare an, astfel încât media aritmetică a acestei

porțiuni anuale reprezintă valoarea rentei”.

După împrejurările economice ale țării variază și renta. La

noi, precum am spus, era la început dijma, adică din zece una; și

aceasta una era renta pământului. După aceea s-a făcut dijma

îndoită, apoi dijma întreită și, în fine, acum jumătate și jumătate.

Așa cum sunt trei puteri care se asociază: munca, pământul și

capitalul, la fel în trei părți se împart și roadele, iar fiecare element

de producție ia câte una. Proprietarul ia a treia parte din producție

sau dijma întreită sau din trei una, când, de exemplu, proprietarul

dă numai pământul; iar dacă dă și capitalul, atunci are dreptul să ia

două părți din trei. Însă nicăieri proprietarii nu iau două părți din

trei, cu toate că pun și pământ, și capital, ci se mulțumesc a lua

169

numai pe jumătate pentru rentă și interes, rămânând cealaltă

jumătate pentru salariu, pentru plata muncii omului.

Munca, însă, peste tot unde se întrebuințează meteiajul, este

considerată ca parte egală cu pământul unit cu capitalul.

Meteiajul, după comitele de Gasparin, este de origine

romană, fiindcă se găsește la toate națiunile de origine latină sau

care au fost supuse dominației romanilor. Cato vorbește în cartea

de rustică despre meteiaj. Legea Liciniană, mărginind întinderea

posesiunilor rurale și numărul sclavilor și obligându-se a se servi cu

oameni liberi la cultura pământului, a silit pe cei bogați să ceară

ajutorul concetățenilor săraci. Atunci, fără îndoială, s-a născut

obiceiul de a împărți roadele pământului între proprietari și

muncitor. Plinius, plângându-se de lipsa de muncitori, a avut ca

resursă meteiajul, după cum se vede în lib. IX, epistola 37 și, prin

urmare, se pare că sub Traian împrejurările care făceau să existe

meteiajul și care trebuiau să-l facă să devină general se prezintă

celor mai bune spirite ca o necesitate imperioasă, ca un leac la răul

care cuprindea cultura din toate părțile. Acest obicei se răspândește

în curând în toate părțile și barbarii, cuprinzând lumea romană, au

fost nevoiți să-l găsească înființat în tot Occidentul Europei, dacă

am judeca după urmele pe care ni le-au lăsat. Meteiajul s-a

conservat după aceea sau a dispărut din diferite țări care l-au primit

odată cu civilizația romană.

Considerat sub forma cea mai simplă, contractul de meteiaj

este acela cu care muncitorul se însărcinează cu cultura unui

pământ, păstrând pentru sine o parte din recoltă ca preț al muncii

sale și dând o altă porțiune proprietarului ca preț al rentei

pământului. Aceste porțiuni variază după pământ și împrejurările

culturii, nu sunt niciodată fixe, dar, cu toate acestea, ele nu

reprezintă mai puțin decât salariul muncii și renta pământului. La

romani, Cato ne spune (cap. 236) că în cele mai bune pământuri din

Gasinum și Venafro, politores, adică muncitorii luau a opta

corbella (baniță) în acelea de a două mână, a șaptea și, în fine, a

șasea în cele de a treia mână. Grâul măsurat era parte în spice și

aici trebuie băgare de seamă căci în pământurile de a treia mână era

a cincea parte, dacă grâul se măsura cu modius. Diferența este

reprezentată de cheltuielile de treierat. Partea aceasta era foarte

mică. După Cato și Varro, pământurile din Etruria, unde se află

170

Casinum, dau de 15 ori sămânță, care constă în 5 modius într-un

jugerum: ceea ce revine la 1,68 hectolitri de sămânță în hectar, iar

la o recoltă de 25,20 hectolitri din aceeași întindere de pământ.

Muncitorul luând a opta parte, partea lui de grâu reprezenta 3,15

hectolitri. În plus, această parte nu reprezintă decât munca lui, care

poate să fie estimată la 28 de zile la hectarul semănat cu grâu, iar

aceste zile să fie plătite cu 3,15 hectolitri sau cu 37 lei și 80 de

bani, ceea ce face ca ziua să fie plătită cu 1 leu și 35 de bani. Cu

acest preț, ziua era destul de bine plătită și mai mult de atât nu

capătă nici astăzi muncitorii din acest loc.

Astăzi, la noi, muncitorii au mai mult; căci ei iau cel puțin

jumătate din producție acolo unde produsele se împart pe din două.

Și, încă și mai mult, unde ei iau două părți din trei.

Efectele meteiajului asupra condiției proprietarilor sunt de

mai multe feluri. Cel mai mare dintre toate este nesiguranța valorii

anuale a rentei pământului. Renta depinde de timp: ea poate fi mare

sau mică, dar poate fi și nulă, în cazul când nu se fac produsele.

Acest efect face ca meteiajul să fie un sistem de cultură cu dreptate;

căci de se fac roadele pământului, ia și proprietarul, și muncitorul;

iar de nu se fac, pierde proprietarul renta și muncitorul salariul.

Asociații câștigă sau păgubesc deodată amândoi. Acest efect

dezastruos se poate înlătura de la proprietar când acesta, în loc să

aducă în asociațiune pământul, în loc să se facă asociat cu

lucrătorul, dă acestuia pământul cu arendă, adică cu chirie.

Fermajul este, astfel, sistemul de cultură preferabil pentru

proprietar. Cu fermajul, dacă nu se fac produsele, pierde numai

muncitorul salariul lui și se înglodează în datoria către proprietar;

iar proprietarul nu pierde nimic. Dar pentru ca să plătească

muncitorii fermajul, prețul arendei trebuie să fie mic, să fie redus

până într-atât încât, după mai mulți ani buni și răi, câștigul realizat

în anii buni să acopere pagubele produse în anii cei răi.

S-au făcut socotelile de meteiaj în care, cu toate că

proprietarul lua din 4 părți una, sau din 3 una sau din două una,

ceea ce lua, și se pare că lua mult, abia făcea o rentă anuală

moderată și un procent cumpătat.

Printre efectele meteiajului asupra muncitorilor, nesiguranța

de a găsi un salariu cuviincios în timpurile în care nu se fac

produsele este cel mai mare rău care-i bântuie. Muncitorul tocmit

171

cu anul nu este bântuit de acest rău, căci fie că se fac sau nu

produsele, el își ia salariul său, precum își ia și proprietarul renta

sa, când are dată moșia în arendă. În afară de aceasta, muncitorul

nu este mai nenorocit decât atunci când nu are de lucru.

A avea brațe, puteri pentru unica lui avuție și a nu le putea

da o întrebuințare folositoare este o calamitate care prea des lovește

pe proprietari în țările unde această clasă de muncitori este redusă

numai la a aștepta pâinea de la munca pe care i-o cere proprietarul

sau arendașul. Siguranța de a avea întotdeauna de lucru și de a avea

întotdeauna o plată dată muncii este cel mai mare bun al

muncitorilor, iar acest bun face să se dorească atât de mult condiția

celor ce lucrează meteiajul. Într-adevăr, în fermele supuse

meteiajului, rareori vede cineva mizeria care dezolează

proletariatul. Numeroase familii sunt fericite sub garanția

contractului de meteiaj. Oricare ar fi tocmeala de împărțire a

produselor, starea muncitorului în parte este mai bună decât aceea a

argatului cu anul sau cu ziua; și de aceea oamenii fără pământ n-au

o resursă mai bună de trai decât aceea pe care le-o oferă contractul

de meteiaj.

Efectele meteiajului asupra țării sunt remarcabile din punct

de vedere al alimentației publice, care întotdeauna este îndestulată,

din punct de vedere al sporirii populației, care întotdeauna crește și

din punct de vedere al liniștii și al securității persoanelor și averii.

Meteiajul, cu toată anatema pe care au aruncat-o asupra lui unii

scriitori, nu este un sistem de cultură pe care l-ar alege proprietarul

sau muncitorul, căci nici unul, nici altul nu îl adoptă decât de

necesitate, că nu pot face altminteri. Amândoi acești factori ai

producției se înțeleg, se învoiesc și de aceea comitele de Gasparin

are dreptate când zice că relațiile dintre client și patron nu sunt

nicăieri mai bune și mai bine conservate decât în țările cu meteiaj.

În genere, o foarte mică parte din clasa meteierilor a luat parte la

tulburările politice. În Franța, chiar din capul locului, ea a dobândit,

deodată cu izbucnirea revoluției și desființarea dijmei, care se lua

din toate produsele înainte de a se împărți, precum se ia și în ziua

de astăzi în Turcia. În Franța, meteierii sunt cel mai puțin încercați

cu dări, ei nu plătesc nici impozite directe, nici indirecte, toate

acestea sunt în sarcina proprietarilor, toate acestea se plătesc din

partea pe care o iau proprietarii din produsele meteierilor.

172

Se poate adăuga, zice comitele de Gasparin, că necesitatea

de a avea necontenit interese comune, de a dezbate cu muncitorii

toate operațiunile culturii statornicește foarte bine raporturile între

proprietari și muncitori, precum și o superioritate inofensivă. Acolo

se vede din partea proprietarului mai mult autoritatea unui părinte

de familie decât a unui stăpân, iar caracterul care ia dominația în

meteiaj se manifestă pretutindeni. Să se compare poruncile

imperioase ale popoarelor, cum sunt englezii, care nu au de-a face

decât cu slugile și argații care îi ascultă pentru un preț determinat,

cu acelea ale popoarelor la care proprietarii exercită o acțiune

limitată, însă constantă, fiind obligați să se servească mai mult de

sfaturi și de vorbe bune decât de porunci și se va vedea, se va

înțelege cum aceste relații diverse au putut să modifice caracterul

națiunii, confundând într-un fel de egalitate deosebirile de putere,

care în meteiaj se confundă și se pun pe aceeași treaptă.

Meteiajul are multe defecte, dar ele se pot înlătura. În

Toscana, unde se vede frumosul ideal al sistemului meteiajului,

proprietarul este însărcinat cu toate îmbunătățirile: acolo moșiile

sunt cele mai bine căutate și cultura lor este cea mai perfecționată,

vasăzică meteiajul poate să nu pună piedici înfloririi agriculturii și

perfecționării ei, precum nu pune nici sporirii veniturilor ei.

Pământul este împărțit în moșii mici, iar fiecare moșie este ca o

grădină de cultivat și de cultură bănească, grație meteierului care

produce și vie, și măslini, și duzi în același pământ. Sismondi, cel

mai înverșunat dușman al meteiajului, citează în scrierea sa o

moșioară de 2 hectare pe care o cultivă un colonist care trăiește cu

familia sa, dând proprietarului jumătate din rodurile dobândite.

Acest muncitor dă proprietarului, în 1797, din această moșioară de

patru pogoane 557 de lei noi în cereale, legume, vin (recolta

principală), untdelemn, fructe și mătase; ceea ce face câte 278 de

lei și 50 de bani de hectar sau 139 de lei și 25 de bani de pogon!

Oricare ar fi adversarii meteiajului, în fața acestui rezultat trebuie

să-și plece capul, fiindcă se vede că și meteiajul, când este bine

administrat, poate să dea rezultate foarte bune și mai mari decât

oricare alt sistem de cultură prin care s-ar căuta să se exploateze

pământul.

Am putea aduce aici multe exemple din propria noastră

practică să dovedim că meteiajul bine administrat poate să dea

173

rezultate bănești surprinzătoare. Se găsesc câteva exemple date și în

scrierea noastră despre Tesalia, la care îndreptăm pe cititorii care ar

dori să capete idei mai întinse decât cele pe care le putem da aici.

Am lucrat cinci ani cu meteiajul, având o asociațiune vastă,

o asociațiune cu aproape o mie de familii, răspândite în 25 de sate;

nu putem însă să terminăm acest subiect fără a indica și mijloacele

care se pot întrebuința pentru a aduce îmbunătățiri atât în condiția

proprietarului, cât și în aceea a muncitorilor.

În meteiajul pe o scară mare sau mică, proprietarul suferă de

nesiguranța rentei și de greutatea privegherii și strângerii

produselor ce i se cuvin. Nesiguranța rentei nu se poate înlătura,

fiind în natura contractului de meteiaj, dar cu toate acestea și

proprietarul își poate îmbunătăți soarta, luând toate dispozițiile care

asigură reușita recoltelor. Și pentru ca să le ia trebuie să se ocupe

singur sau să-și numească un vechil123 capabil. Proprietarul asociat

cu muncitorii poate să nu se expună la întâmplările care fac să

varieze renta sau la împrejurările comerciale care urcă sau coboară

suma acesteia, dând moșia în arendă, pentru partea cuvenită lui din

totalul producției.

Reșid Pașa124, unul dintre cei mai mari proprietari din

Tesalia, avea 25 de sate locuite cu aproape 1000 de familii, dar nu

căpăta pe an de la arendaș decât 250000 de lei, bani turcești,

socotiți la 52 de lei galbenul, care este de 11 lei și 75 de bani. El s-a

hotărât să caute singur moșia și ne-a luat pe noi ca vechil cu

tocmeala de a ne da dijma, zeciuiala din ceea ce vom scoate din

moșie, după ce vom scădea cheltuielile și după ce vom scădea și

renta de 250000 de lei, pe care o avea oarecum asigurată când a dat

moșia în arendă.

Încheind astfel contractul cu Reșid Pașa și dând și chezaș125

pentru plata rentei de 250000 de lei pe domnul Ion Ghica, am

început să ne ocupăm cu meteiajul de la îndeplinirea datoriilor pe

care le avea proprietarul către muncitori. Datoriile constau în: 1 – a

123 vechil - Persoană care supraveghea și administra munca de pe o moșie, om de

încredere al unui moșier; administrator de moșie (n. red.). 124 Reșid Pașa – mare vizir, pe domeniile căruia Ion Ionescu a fost administrator

(n. red.). 125 chezaș - Persoană care garantează cu averea sa pentru cineva sau ceva; garant

(n. red.).

174

le da muncitorilor case, iar acestea fiind stricate, le-am făcut o

reparație generală; 2 – a le da capitalul ca să-și cumpere boi,

pluguri și sămânță, căci din cauză că nu s-a dat muncitorilor

capitalul cu împrumut și cu dobândă, nu erau într-o mie de familii

decât 250 de muncitori. Am luat jumătate de milion de lei cu

împrumut de la bancherul Aboatt frère din Salonic și am făcut 350

de asociați noi, sporind astfel numărul lor și urcându-l la 600; 3 – a

le da pământ; pământul fiind nedestupat, am adus 300 de ghioage și

i-am pus la curățat pădurea și la desfundat pământul, ba la mulți

dintre vechii meteieri le-am schimbat pământurile cele vechi

dându-le altele noi; 4 – am adus și apa ca să se ude porumbul din

valea Domenicului ca așa să fiu pe deplin sigur de producția în care

mă înaintasem atât de mult cu avansurile pe care le făcusem.

Datoriile proprietarului asociat s-au împlinit astfel, precum

am arătat mai sus, căci am dat muncitorilor și pământ, și capital, și

o stimulare la muncă, și apa care face să nu se zădărnicească

munca, iar muncitorii s-au pus pe lucru, sfătuindu-se numai cu noi

din timp în timp asupra lucrărilor pe care trebuiau să le facă. Și

pentru ca sfatul să nu fie numai în vorbă, am înființat trei ferme

mici, în care li se prezenta exemplul de cultură mai perfecționată

decât aceea care se obișnuia în partea locului.

Dificultatea cea mai mare era privegherea mai ales la

împărțirea recoltelor, ca să nu se dosească ceva din ceea ce se

aducea de la câmp și apoi îngrijirea de recolte și ținerea de socoteli.

În timpul când meteierii lucrau, noi înșine ne formam oameni de

priveghere și de ținut socotelile într-o școală înființată întocmai

pentru crearea unor asemenea agenți. Am strâns vreo 30 de tineri,

le-am dat lecții de contabilitate și economie rurală și până când a

venit timpul ca să se strângă recoltele și să se înceapă îngrijirea și

ținerea socotelilor, tinerii terminaseră cursul și fiecare era așezat la

locul său.

Recolta s-a făcut foarte abundentă, mai ales aceea de

porumb, singura care în primul an s-a putut face. Recolta s-a strâns,

iar la strânsul recoltei muncitorii au pus o parte din partea lor de

producție deoparte pentru a înapoia capitalul care li se dăduse în

avans încă din primăvară. După ce recolta a fost strânsă și pusă în

magazine, am plecat după căutat mijloace de desfacere; căci de

175

acestea și mai ales de prețul cu care se va desface, urma să depindă

mărimea venitului.

Profitând de cele dintâi cereri de porumb și fără să căutăm a

specula prețurile, ci numai să ne asigurăm avansurile făcute, să

realizăm în bani renta pământului și plata ostenelii cultivatorului,

am făcut cea dintâi vânzare de porumb bancherului Camondo din

Constantinopol pentru un milion. Aceasta reprezintă o rentă de

patru ori decât aceea pentru care garantase domnul Ion Ghica. Dar

totodată vândut și porumbul dat în contul datoriei de jumătate de

milion, luat cu împrumut și dat în avans muncitorilor, banii luați

din primăvară au fost astfel dați înapoi toamna, iar muncitorii au

rămas cu capitalul lor propriu, ceea ce le-a adus un avantaj mare,

căci din toate produsele culese, o parte se dă pământului, o parte

capitalului și o parte muncii, iar capitalul fiind al muncitorilor,

aceștia și-au luat două părți din trei, rămânând numai a treia parte

proprietarului.

Urmărind respectarea cu sinceritate a contractului de

meteiaj, exemplul de sus ne arată că acest sistem de cultură poate

să aducă, dacă este condus bine, venituri considerabile

proprietarului și venituri necontenit crescătoare, căci veniturile

moșiilor reglementate cu 250000 de lei renta au ajuns în cele din

urmă să fie de zece ori mai mari, astfel în al patrulea an erau de 2

milioane și jumătate.

Însă, pe când am realizat această mare îmbunătățire în

condiția proprietarului, n-am neglijat nimic din tot ce puteam face

pentru a îmbunătăți și condiția muncitorului. Asupra acestui de pe

urmă subiect, iată ce zice un om și mai competent decât noi,

învățătorul nostru, comitele de Gasparin, pe care de atâtea ori l-am

luat drept conducător în lucrările noastre:

„Lipsa de învățătură, de capital și indolența coloniilor sunt

adevăratele cauze ale puținei lor prosperități. Aceste necuviințe se

pot înlătura de proprietar, cu bunăvoința muncitorului. Din cauză

că muncitorii nu cunosc valoarea diferitelor culturi, se opun

introducerii lor. Numai cu învățătura și luminarea lor, numai cu

ținerea socotelilor în toată regula, numai cu convingerea pe care le-

o va da vederea culturilor model, se poate învinge forța

împotrivirii. Cu cât muncitorii vor fi mai învățați, cu atât vor

scutura prejudecățile și se vor lepăda de nătângia și de relele

176

deprinderi care-i determină să se împotrivească tuturor

progreselor”.

În fine, de la cultura cu munca silită, meteiajul este singurul

și cel mai bun sistem de cultură prin care se trece la cultura liberă.

Aceasta este și părerea comitelui de Gasparin. Într-o asemenea

epocă de tranziție în care se află și cultura județului Putna, credem

că meteiajul este mijlocul cel mai nimerit pentru a merge cu bine

înainte și pentru a ajunge în siguranță și a ieși la cultura liberă.

Meteierul înavuțit aspiră să devină fermier. Aceasta este o

dispoziție naturală a omului; iar statutul cultivatorului de fermier,

de arendaș, este cel mai înaintat care se cunoaște până acum în

cultura pământului. În loc, însă, ca proprietarii să caute, prin

mijloace deturnate, prin tocmeli și alte chipuri, să pună mâna pe

munca sătenilor și să-i exploateze, ca în timpul și sub regimul

muncii silite, credem că este mai bine și pentru ei, și pentru țară, ca

să se adopte cel mai rațional sistem de cultură, să se adopte

meteiajul, iar cu el să se meargă la fermaj; căci orice ar face și ar

drege, în timpul în care am ajuns, nu pot să se lupte mai mult fără a

nu se primejdui spre a menține, în propriul lor interes, brațele

mulțimii cultivatorilor săteni. Civilizația amenință din toate părțile

servitutea, munca luată cu prețuri scăzute, tocmelile cele de nevoie

sub umbra bunăvoinței; iar opinia publică, mult mai puțin încă

decât necesitatea, conspiră spre a sfărâma toate uneltirile de

exploatare a muncii omului. Vrând, nevrând, se caută a se lăsa

omul de exploatarea omului și să se adopte meteiajul, adică să se

pună, în locul exploatării, asociațiunea; căci aceasta este cea mai

profitabilă, cea mai dreaptă și cea mai rațională, nu numai într-o

stare de tranziție, ca aceea în care ne aflăm, dar chiar și într-o stare

mai înaintată de civilizație. Poate să se întâmple ca asociațiunea să

devină și cel mai de pe urmă termen de cultură a pământului în

starea cea mai înaintată de civilizație.

5. Îngrășămintele

Plantele, la fel ca animalele, nu pot trăi fără să se hrănească.

Plantele trăiesc și cresc hrănindu-se: și dovada în acest sens este

însăși practica cultivatorilor noștri, care zic că s-a sărăcit pământul.

Dar cine l-a sărăcit? De bună seamă plantele care l-au mâncat, care

au crescut pe el.

177

Însă cultivatorii noștri au idee de hrana plantelor și de

sărăcia pământului. Ei știu ce trebuie să se facă pentru ca să se

înnoiască puterile pământului. Îndată ce simt că s-a istovit vlaga

pământului, îl lasă să se odihnească și să capete noi puteri.

Pământul se odihnește, se înnoiește, rămânând în pârloagă

sau în bătătură.

Când pământul stă în pârloagă, se scot din el buruieni:

buruienile se usucă și putrezesc. Resturile care ies din putrezirea

buruienilor înnoiesc pământul.

Când pământul rămâne în bătătură, vitele merg și îl pasc;

păscându-l, își lasă pe el balegile. Uscându-se și putrezind, balegile

înnoiesc pământul.

Cu pârloaga și bătătura, pământul are trebuință de mulți ani

ca să stea și să se înnoiască. Mai înainte, pământul putea să stea ca

să se înnoiască, dar astăzi cu cât stă, cu atât aduce pagubă

proprietarului lui; de aceea, cultivatorii sunt siliți să-l îngrașe, dacă

vor să nu se piardă venitul în tot timpul cât va sta pentru ca să se

îngrașe de la sine.

Îngrășămintele dau pământului înnoirea pe care o capătă

atât prin pârloagă, cât și prin bătătură, fiindcă îngrășămintele sunt

alcătuite și din înnoirea pe care o dă pământului pârloaga și din

aceea pe care i-o dă bătătura. Îngrășarea este făcută din bălegar, iar

bălegarul este alcătuit și din paiele care se aștern vitelor și care

lucrează precum buruienile care se topesc în pârloagă și din

balegile care, în loc să fie împrăștiate de vite pe bătătură, se adună

în așternutul lor și formează bălegarul, gunoiul.

A face bălegarul, iată mijlocul cel mai bun și mai economic

de a îngrășa pământul. Cine îngrașă pământul cu bălegar nu are

nevoie nici de pârloagă, nici de bătătură.

Cine vrea să îngrașe pământul cu bălegar, acela trebuie să

facă bălegar, să facă bălegar mult și bun.

Pentru ca să facă cineva bălegar, trebuie să aibă vite și să le

țină bine: și pentru ca să le țină bine, trebuie să le hrănească bine și

să le și aștearnă.

Plantele se hrănesc, iar pământul se înnoiește nu numai cu

bălegar, dar și cu alte materii care se numesc îngrășăminte chimice.

S-a băgat de seamă și s-a cunoscut din ce părți este alcătuită planta,

iar din acele părți ea se și hrănește.

178

Multe dintre acele materii hrănitoare ni le dă natura în dar;

însă câteva dintre ele trebuie să le cumpărăm. Acestea sunt

materiile care se numesc azotat, fosfat, soda și var. Cu aceste patru

materii, puse în proporții anumite, pot plantele să se hrănească: și

hrănindu-se, să dea recolte mai mari decât acelea pe care le dau

când se hrănesc cu bălegar.

Toată vorba despre îngrășăminte se mărginește la două

cuvinte: a da și a lua, a da cu o mână și a lua cu alta, a da

pământului materiile care vor servi la hrana plantelor și apoi a lua

recolte bogate. Cine nu dă, nu ia; sau de ia, ia foarte puțin sau mai

nimic. A trecut timpul când românii semănau puțin și secerau mult,

astăzi seamănă mult și iau puțin, pentru că pământul nu mai are

puterea pe care o avea când era nou. De aceea, cine vrea să aibă

roade multe, trebuie să pună în pământ hrană multă, pentru ca să

aibă ce mânca plantele. Fără îngrășăminte, pământul nu produce;

căci nu poate să dea ceea ce nu are, iar pentru ca și el să dea

plantelor ceea ce le este necesar, trebuie ca cultivatorul să dea

îngrășăminte pământului. A lua fără a da nu se poate de acum

înainte.

În regiunea de munte și în cultura mică din județul Putna,

îngrășămintele sunt cunoscute, prețuite și întrebuințate. De la

Răcăciuni în sus, înseși viile de pe dealuri sunt îngrășate. În

regiunea de câmpie, și mai ales în cultura mare, îngrășămintele nu

sunt întrebuințate: și cu toate acestea, îngrășămintele fac ca

pământul să dea roade multe, iar aceste roade să fie dobândite cu

cheltuiala cea mai mică.

Nu este în județ nicio grijă pentru a se conserva fecunditatea

pământului, din contră, cultura care se face astăzi se caracterizează

printr-un gaspillage, printr-o risipă din cele mai nemaipomenite.

179

CAPITOLUL II.

CONDIȚIILE SPECIALE ALE PRODUCȚIEI AGRICOLE.

1. Metodele de cultură

Însăși lucrarea pământului lasă foarte mult de dorit în

județul Putna. Instrumentele perfecționate și mașinile agricole care

economisesc brațele și fac lucru mult și ieftin nu sunt încă

introduse în cultura județului. Abia sunt câteva mașini de treierat,

pe care trebuie să le considerăm mai mult ca un semn că există

decât ca un mijloc de a face lucru mult în timp puțin și cu cheltuiala

cea mai mică. Câțiva proprietari-cultivatori și arendași mari au

introdus în cultura lor plugurile perfecționate; dar nici pentru

acestea nu este în tot județul măcar un singur atelier de reparații.

Lucrul pământului are tendința de a se spori și de a se

perfecționa; însă este lipsit de mașini și instrumente care să permită

să se facă bine și cu economie. Înșiși muncitorii de astăzi, în genere

vorbind, lucrează acum mai mult decât în trecut și ar lucra încă și

mai mult și mai bine, dacă ar avea unelte mai bune și mai

perfecționate decât acelea cu care se servesc; căci când n-are cineva

unelte bune, cum poate să facă un lucru bun?

2. Asolamentele

În împărțirea și întrebuințarea economică a pământului,

împrejurările naturale și sociale au avut o înrâurire foarte

însemnată. Nu este hazardul cel care a reglementat păstoria la

munte și plugăria la câmpie, podgoriile la poalele dealurilor și pe

dealuri și grădinile de legume irigate în valea Putnei.

Cât timp locurile erau largi, cultivatorii n-aveau nevoie a se

îngriji de buna lor întrebuințare, nici de supunerea lor la asolemente

și rotații bine combinate și potrivite cu natura pământului și cu

cerințele consumului și ale comerțului. Astăzi, însă, când totul

trebuie să fie măsurat și cumpănit, cultivatorii simt strâmtorarea,

văd că viața devine din zi în zi mai grea, văd bine că pâinea și

carnea se scumpesc, dar nu știu ce să facă și să dreagă pentru ca să

fie traiul mai bun, pentru ca și astăzi să fie producția sigură și

abundentă, precum era odinioară.

180

Îngrijirea cu durere de inimă de pământ și de întrebuințarea

lui, după cum cere știința asolementelor și a rotației plantelor,

reprezintă mijloacele cele mai puternice pentru ca să-l facă să dea

produse multe și ieftine, pentru ca să aibă oamenii pâine și carne

ieftină și bună.

Pâinea o produce plugăria, iar carnea păstoria. Sporindu-se

întinderea țarinilor, s-a îngustat întinderea pășunilor și astfel s-a dat

plugăriei o preponderență mare asupra păstoriei. Aici s-a stricat

lucrul; căci nu se poate face plugărie prosperă și bănoasă fără

păstorie. Și chiar în țările cele mai dezvoltate, cele cu populația cea

mai mare, tot păstoria este susținătoarea plugăriei, este temelia

plugăriei și a producției progresive și înavuțitoare. A reveni la

preponderența păstoriei asupra plugăriei, atât la munte, cât și la

câmpie, este o necesitate pentru toți cultivatorii mari și mici din

acest județ.

În plugărie, asolementul bienal, adică într-un an porumb și

în altul grâu ori ovăz, secară etc. este acela care domină în județul

Putna. Din nenorocire însă, cultivatorii nu știu că acesta este unul

dintre asolementele care cer pământul cel mai fertil; și fiindcă ei îl

întrebuințează fără a lua în considerație principala lui condiție de

existență, apoi nici nu capătă recolte abundente, recolte care să

acopere cheltuielile care sporesc din zi în zi. În afară de aceasta,

recoltele de cereale sunt pline de buruieni, din cauză că cultivatorii,

în rotația lor, nu caută să vrâsteze plantele, să curețe pământul de

buruienile care-l infestează și așa, punând unele după altele

cerealele, grâul, orzul, ovăzul, în loc să îmbunătățească pământul,

mai tare îl strică, infestându-l și cu buruieni: și astfel recoltele lor

sunt și puține, și proaste.

Cu introducerea unui bun asolement, cu îndreptarea chiar a

viciilor de cultură pe care le-am semnalat aici, producția județului

ar putea să se îmbunătățească.

3. Fânețele și imașurile

Sunt locuri în județul Putna unde păstoria a ajuns să fie atât

de grea, imposibilă chiar, încât cultivatorii nici că mai pot ține

vitele necesare asolementului lor. Natura nu mai poate produce, n-

are unde să producă nutrețul necesar vitelor, iar cel pe care-l

produce a ajuns să fie exagerat de scump. O falcă de fân a ajuns să

181

fie de două ori sau de trei ori mai scumpă decât o falcă de țarină.

Fânul dintr-o falcă de pământ se plătește cu 2, 3, 4 și 5 galbeni. Cu

asemenea preț pentru cumpărarea fânului, cultivatorul nu poate să

țină vitele, oricâtă bunăvoință ar avea și oricât ar fi de încredințat

de importanța lor în agricultură.

De s-ar iriga fânețele, iar apa de irigat este pretutindeni în

acest județ, numai să se apuce cultivatorii de lucru, de a o scoate și

a o întrebuința, s-ar produce o cantitate mare de fân, o cantitate

îndoită și întreită decât aceea care se produce astăzi. Cultivatorul a

simțit necesitatea de a crea fânețe artificiale, spre a spori cantitatea

fânului și, prin urmare, a nutrețului vitelor; căci numai când este

nutreț mult și ieftin se pot ține și vitele cu folos. Sătenii au început

să semene părâng, dar producția lui nu este mai mare de unul sau

două care de pogon; iar proprietarii cei mari, ca domnii Dăscălescu

și Balș, au început să încerce cultura lucernei și a furajelor

artificiale. Puține ogoare de lucernă se văd reușite bine; căci și

cultura acestei plante furajere cere oarecare condiții indispensabile

reușitei ei. Domnul Alexandru Balș de la Adjud face încercări

lăudabile pentru cultura rădăcinilor și a altor furaje necesare

alimentației vitelor; însă ni se pare că agricultura nu a ajuns încă la

epoca de stabulație permanentă, adică a ținerii vitelor la grajd și a

hrănirii lor cu fel de fel de furaje și rădăcini. Există, într-adevăr, o

lipsă de nutreț pentru vite și a sosit timpul de a se introduce cultura

furajelor leguminoase, cultura alternantă a fânețelor și a țarinilor

pretutindeni unde nu se vor putea iriga fânețele: iar acolo unde se

vor putea iriga, să se irige; căci fânețele irigate natural sunt acelea

care aduc nutrețul cel mai bun și mai mult și, prin urmare, și mai

ieftin; căci din același pământ, în loc să se strângă numai o recoltă

de fân pe an, se pot strânge două și cu otava trei; iar otava făcută

fâneț este aceea care îngrașă mai bine și mai lesne vitele decât

fânul.

4. Vitele

Vitele care se țin în județul Putna sunt de rasă indigenă126.

Rasa este bună, însă necăutată și neîmbunătățită. Puțini cultivatori

s-au ocupat până acum cu soitul (îmbunătățirea vitelor) și de

126 Indigenă – autohtonă (n. red.).

182

aceasta nu avem a-i ține de rău; fiindcă s-ar fi putut întâmpla ca

vrând să îmbunătățească vitele prin corciri, mai tare le-ar fi stricat.

Cea dintâi îmbunătățire de făcut vitelor este de a nu le lăsa

să moară de foame. Din lipsă de nutreț bun, rasele indigene se

pipernicesc și se chircesc de nu le mai cunoaște cineva. După

îngrijirea de hrană, care este menită a fi cea dintâi și cea mai

importantă îmbunătățire, vine și ținerea lor sub acoperământ, în

grajduri și staule; căci din minutul în care omul a robit vita, este

dator să-i dea mâncare și adăpost. Aceste două lucruri sunt primele

care trebuie făcute.

După ce se vor da vitelor nutreț și adăpost, de care astăzi

sunt lipsite, și din care pricină numărul lor scade mereu de la an la

an, apoi vin și celelalte îngrijiri, care asigură venitul cel mai mare

care se capătă de la ele, îngrijiri din minutul nașterii și chiar de la

zămislirea lor și până ce ajung la scopul pe care-l are în vedere

cultivatorul.

Caii din județ sunt de talii diferite, după regiunea în care

trăiesc: mici la munte și mai mari la câmpie, dar și unii, și alții sunt

sobri, rabdă de foame, țin mult la muncă, sunt chiar iuți și tari, două

însușiri care arată superioritatea rasei lor.

Boii sunt de rasă bucșană127, chiloși, mari, tari și buni de

lucru. Vacile sunt multe, atât de bune de lapte încât umplu donița.

La vitele cornute cultivatorul caută ca ele să fie bune de lapte, să fie

bune de lucru și să se îngrașe lesne. Aceste calități se pot da vitelor

alegând pentru reproducere pe acelea care se deosebesc printr-o

cantitate și o calitate superioară a laptelui sau prin facerea de boi

care țin mult la lucru sau prin facerea de vite care se îngrașă lesne.

Alegerea aceasta este în puterea cultivatorilor să o facă, prin

urmare și îmbunătățirea vitelor este în mâna lor.

Se pot îmbunătăți vitele și prin aducerea unor rase care sunt

renumite prin calitățile lor, precum vaca olandeză pentru laptele ei

sau rasa Durham pentru ușurința cu care se îngrașă. Cât despre

putere și tărie, credem că puține rase sunt care să întreacă pe

bucșanii noștri.

Oile sunt de rase care nu se mai ridică la înălțimea

împrejurărilor în care ne-au adus timpurile. Lâna lor este proastă și

127 Bucșană - rasă de vite moldovenească (n. red.).

183

tot atâtea cheltuieli se fac cu lâna proastă, care se vinde la 4 lei

ocaua; de aceea, îmbunătățirea oilor spre a le spori cantitatea și

calitatea lânei lor este foarte folositoare: și sperăm că nu vor

întârzia cultivatorii, mai ales cei de la munte, să le dea oilor

însușirile care le fac să aducă profiturile cele mai mari, adică lâna

multă și bună, carnea multă și bună și apoi și lapte.

Cheltuielile care se cer pentru întreținerea unei vite în cursul

unui an variază. Ele sunt mari în locurile strâmte, ca în podgorii, și

mici în cele largi. La Munte, Gârlele și Zăbrăuți, întreținerea unui

bou costă 4 până la 6 galbeni, a unei oi 16 lei, a unui vițel și a unui

porc 10 lei. La câmpie și în plășile Răcăciuni, Biliești, cheltuiala

anuală a întreținerii unui bou este de la 2 până la 3 galbeni, a unui

cal de la 4 până la 6 galbeni, a unui vițel 10 lei, a unei oi și a unei

capre 10 lei și a unui porc de la 6 până la 12 lei.

Prețurile cu care se vând vitele variază după plăși. În

genere, se poate cumpăra un cal cu 10 până la 30 de galbeni, un

bou cu 8 până la 15 galbeni, un juncan cu 6 galbeni, un gonitor cu

4, un mânzat cu 2 și un vițel cu un galben. Vaca bună de lapte se

plătește de la 4 până la 10 galbeni, o oaie de la 15 până la 30 de lei

și o capră de la 20 până la 24 de lei.

Se îngrașă multe vite mari, cornute, mai ales în plasa

Biliești și se taie toamna la zalhanale128, unde se aduc și vite strânse

din alte județe de către cirezarii din Focșani, cirezari dintre care

unii sunt și tabaci. Tăbăcitul pieilor este una dintre industriile

indigene, dintre cele mai solid întemaiate în orașul Focșani, precum

sunt zalhanalele în preajma lui.

5. Plantele ce se cultivă în județ

Plantele care se cultivă în județ sunt grâul, porumbul,

secara, orzul, ovăzul, meiul, inul, cânepa, tutunul etc. Porumbul

este, dintre toate plantele, acela care se cultivă în cantitatea cea mai

mare.

Cheltuielile de cultură variază după locuri. Ele sunt pentru

grâu de la 6 până la 8 și 10 galbeni falca, cu arenda pământului și

sămânța, pentru secară de la 6 până la 8 galbeni, pentru porumb de

128 Zalhana - abator rudimentar special pentru ovine, amenajat în vederea

preparării pastramei și a desfacerii produselor derivate (n. red.).

184

la 6 până la 8 galbeni, pentru orz și ovăz de la 4 până la 6 galbeni,

pentru tutun și legume de la 10 până la 15 galbeni.

Producția plantelor s-a calculat într-o lucrare trimisă

ministerului de prefectura județului a fi de 10 galbeni pentru grâu,

de 9 galbeni pentru porumb, de 7 galbeni pentru orz și ovăz, de 30

de galbeni pentru legume și tutun.

Profitul curat care rămâne după scăderea cheltuielilor este la

falca de grâu de 3 până la 5 galbeni, de secară 3 până la 4, de

porumb 4 până la 5, de orz și ovăz de 2 până la 3, de tutun 10 până

la 15, de in și cânepă de 4 până la 7 galbeni.

Prețurile cu care s-a vândut porumbul au oscilat între 1

galben și jumătate și 2 galbeni kilogramul până în 1864. În 1865 și

1866, kilogramul a ajuns de la 4 la 8 galbeni. Acum, în 1868, este

de la 4 până la 6 galbeni kilogramul. Grâul era, până în 1864, de la

3 până la 4 galbeni și jumătate kilogramul; în 1865 și 1866, a ajuns

de la 4 până la 5 galbeni, iar în 1867 a ajuns la 7 și 9 galbeni

kilogramul, acum este de 5 până la 7 galbeni. Orzul, ovăzul și

secara au fost, în 1864, de la 1 galben și jumătate până la 2 galbeni

kilogramul; iar de atunci au urcat până la 2 galbeni și jumătate și

chiar 3 galbeni kilogramul.

În afară de cereale, plante textile și tutun, care este plantă

unică industrială, se cultivă în județ foarte multe legume și rădăcini

în numeroasele grădini, a căror suprafață egalează întinderea

cuprinsă de podgorii. Cultura plantelor horticole este cu deosebire

favorizată în județul Putna, mai ales în locurile supuse irigației; și

de aceea se și produce o cantitate atât de mare de legume, cât să

poată îndestula mai multe județe, pe care, într-adevăr, le și

îndestulează. Prețurile chiriei pământului de grădină, supus

irigației, urcă la 8 galbeni falca. Cheltuielile necesare culturii unei

fălci de grădină urcă la 8, 9 și chiar 10 și 15 galbeni. O falcă de

pământ, cultivată cu plante de grădină, aduce de la 20 până la 30 și

chiar 40 de galbeni.

Grădinăritul este agricultura perfecționată în miniatură, este

scopul la care tind să ajungă cultivatorii din toate statele civilizate.

În cultura mare și mică, cultivatorii văd bine că totul

depinde de căutarea pământului, de lucrarea lui în timpul oportun și

de timpul în care plouă. Seceta bântuie producția mult mai adesea

decât ploile. Nimeni din județ nu se plânge de ploaie, dar de secetă

185

se plânge toată lumea. Cultivatorii văd curgând pe lângă ogoarele

lor, care suferă de secetă, apele Siretului, Putnei și încă nu s-au

avizat a le uda și a le scăpa de secetă, precum fac grădinarii.

Irigațiile sau udatul plantelor nu au nicăieri un viitor mai strălucit

ca în județul Putna, unde sunt atât de multe ape curgătoare și unde

pământul este șes, în pantă, și atât de bine făcut pentru a fi udat.

În regiunea de munte, moșierii, și aici ca pretutindeni în

România, se ocupă foarte mult cu cultura pomilor roditori și mai

ales a prunilor și a nucilor. Sunt sate renumite cu dreptul cuvenit

pentru calitatea și varietatea cea bună a merilor.

În podgorii, producția nucilor este prodigioasă.

Nucile și perjile uscate reprezintă un venit însemnat, mai

ales pentru răzeșii care se ocupă și cu facerea rachiului din prune și

cu scoaterea untului din nuci. Untul însă cel mai întrebuințat în

consumul locuitorilor este acela care se scoate din sămânța din

cânepă.

6. Grâul

Grâul care se cultivă în județul Putna este de trei feluri: 1

grâul comun, 2 grâul ghircă și 3 arnăutul. Grâul comun este de vară

și de toamnă, acesta din urmă fiind numit ceacâr și având mustăți,

paiul sec și bobul învelit în hoaspă (pleavă) mic, lungăreț, vârtos și

roșiatic. Este deprins cu locul, adică se poate semăna cât de târziu

toamna, suferă la frig și când iarna este geroasă și uscată, rabdă la

secetă și nu grăbește seceratul. Acesta este grâul care se cultivă mai

mult, atât în cultura mare, cât și în cea mică. Grâul comun de vară

se deosebește de cel de toamnă, având bobul mai mare, mai rotund,

mai tare și mai roșiatic. Se seamănă primăvara de timpuriu în

mustul omătului și mai târziu la înfloritul mărului. Este grâul care

se cultivă mai mult de săteni și de cultivatorii cei mici în regiunea

muntoasă. El rabdă la secetă și așteaptă fără a se scutura. Grâul

ghircă este un grâu străin și umblător, adică aceeași sămânță se

poate semăna toamna ca și primăvara. Este tuns, paile sunt întregi,

este plin, negăurit, nu crește înalt, bobul lui este ca al celui ceacâr

de toamnă. Bobul nu este învelit în pleavă, grăbește tare secerea,

este întrebuințat mai mult în cultura mare. Acesta nu este însă

adevăratul ghirca, ci un grâu degenerat; căci ghirca are bobul mai

mic, rodește mai mult și nu se face decât în pământ nou. Grâul

186

arnăut se seamănă primăvara sau în orice anotimp, are bobul mare,

învelit în pleava care se scoate la treierat, paiul său nu se scutură.

Se cultivă în cultură mare în regiunea de câmp în plasa Biliești și

cultura lui continuă până în Galați.

Pământul în care grâului comun îi place să fie cultivat este

cel argilos și fertil. Se pune în prășitură și în toloacă129. Grâul

ghircă se face mai bun în prășitură. Grâul arnăut se face în orice

pământ, numai să fie negru. Acest grâu nu rodește la munte.

Grâul de toamnă comun se seamănă începând cu 15 august

și până la înghețul pământului, punându-se 6 banițe la pogon sau 14

la falcă, adică 142 de ocale.

Sămânța se înmulțește cu cât înaintează timpul spre iarnă,

câte 6 sau 7 ocale mai mult pentru fiecare 15 zile întârziere și

ajungând până în noiembrie și la 8 banițe la pogon (96 de ocale).

Grâul de vară se seamănă câte 6 banițe la pogon (1296 de stânjeni

pătrați) – stânjenul de Moldova, adică cu o palmă mai mare decât

cel de peste Milcov. Ghirca se seamănă mai rar, punându-se

primăvara 5 banițe și jumătate la pogon sau 12 banițe (140 de

ocale) la falcă. Grâul arnăut se seamănă mai des decât toate grânele

până la 10 banițe (120 de ocale) la pogon; căci el nu se înfrățește

defel. La semănat, se păzesc oamenii de ploaie. Grâul comun de

toamnă produce la una cinci sau două kilograme (480 de ocale) la

pogon. Grâul de primăvară dă la una 8 sau 720 de ocale la pogon.

Grâul ghirca dă mai mult, dă la una zece sau 840 de ocale la pogon.

Arnăutul dă și mai mult, până la 5 kilograme de pogon – 1200 de

ocale.

7. Secara

Secara este de două feluri: cea comună și cea de Sant’Elena.

Aceasta este mai roșiatică și mai rotundă la bob decât cea de loc.

Mai toată secara s-a amestecat acum și a degenerat, apropiindu-se

de cea de loc. Acea de Sant’Elena se seamănă mai mult.

Secara se seamănă în pământul cel mai slab, punându-se

câte 6 banițe la pogon. Se seamănă și toamna, și primăvara; dar cea

mai multă este de toamnă. Secara se seamănă mai mult în podgorii,

129 Toloacă (reg.) - pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească și să se

îngrașe și pe care de obicei pasc vitele (n. red.).

187

la munte prea puțin; căci acolo se seamănă grâu și orz. Secara dă la

una șase, adică din pogon până la 50 de banițe sau 500 de ocale.

8. Orzul

Sunt trei feluri de orz: 1 de toamnă numit alac, 2 de

primăvară și 3 un soi nou introdus de câțiva ani și numit orzoaică.

Bobul alacului este mare ca acela al păpușoiului de Italia, învălit, se

ține bine de spic și așteaptă secerea. Orzul comun se seamănă

primăvara, are bobul învălit cu ghimpele lung, el nu așteaptă mult

secerea și trebuie semănat de timpuriu. Orzoaica nu este îmbrăcată

în coajă, adică are bobul gol, mare ca cel de grâu și suferă la secetă.

Alacul se face în pământul argilos și fertil, în care merge

bine și arnăutul. Orzul comun se pune în pământul în care se face

porumbul, iar orzoaica se seamănă în pământul bun. Alacul se

seamănă câte 9 banițe (108 ocale) la pogon și produce 6 kilograme,

adică 1400 de ocale. Orzul comun se seamănă câte 6 banițe la

pogon și produce până la 600 de ocale. În regiunea podgoriei,

orzul, la fel ca grâul, produce mai puțin decât la munte și câmpie.

9. Ovăzul Ovăzul este numai de un fel, adică cu firul alb; în sus spre

Bacău se cultivă și de cel negru.

Pământul care iubește ovăzul trebuie să fie slab ca și acela

al secarei. Se seamănă câte 6 banițe la pogon și dă până la 800 de

ocale.

10. Păpușoiul

Păpușoiul este de mai multe feluri: 1, de munte, mic la

strujan130 și știulete, însă des la grăunte, cu grăuntele mic, este

deprins cu răceala, crește degrabă, dar nu rodește mult. Acesta se

întrebuințează, iar întrebuințarea lui este redusă la o cantitate mică,

poate la 200 de kilograme în tot județul; 2, cel de câmp, are

strujanul și știuletele mari, grăuntele mare și este îngropat mult în

știulete, are puțină făină; el se cultivă mai mult în plasa Biliești; 3,

păpușoiul hăngănesc este mic la grăunte, cu șirurile dese pe știulete

130 Strujan - tulpina porumbului cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la

pământ și s-au cules știuleții (n. red.).

188

până la 15, are făină multă, este greu, se usucă degrabă și se bate

lesne. Acesta se cultivă în toată plasa Răcăciuni și în Podgoria.

Păpușoii străini nu sunt de o întrebuințare generală; cei de America

cu firele lungărețe, făcând câte 6-7 știuleți pe un strujan, însă mici,

dau mămăliga albă și nu așa de dulce și mirositoare ca cea de

păpușoi hăngănesc. Păpușoii hăngănești sunt aceia întrebuințați, în

mod general, în județ și mai potriviți cu clima și locul.

Păpușoiul se face în pământ gras și fertil, îi merge foarte

bine în luncă, unde pământul este mare, fertil și trage umezeala. Se

pun într-un pogon 10 până la 12 ocale, la falcă 2 banițe și jumătate;

păpușoiul produce, după localitate, de la un kilogram până la 5 și 6

kilograme de pogon. Păpușoiul se seamănă pe deasupra și pe

dedesubt, adică mai înainte și după arătură. Nu este clar care dintre

aceste două metode este preferabilă. Păpușoiul produce mult în

șesul Siretului din plasa Răcăciuni, în toată plasa Biliești și în plasa

Gârlele de la poalele Măgurei în jos. Producția este de mijloc în

luncile Zăbalei, Putnei, Șușiței, Zăbrăuți și Trotușului. Producția

este mică în regiunea Podgoriilor.

Mai toți oamenii seamănă fasole și bostani în păpușoi.

Celelalte plante se cultivă în culturi mici prin grădini. Inul a început

a intra și în cultura mare. Făina de fasole se amestecă cu cea de

grâu; însă pâinea din această făină nu crește. Bobul se seamănă prin

grădini, dar nu la câmp, în ogoare deosebite.

11. Inul

Inul care se seamănă are bobul roșu, rotund turtit, se pune în

pământ nou și negru. Se seamănă timpuriu până la 20 martie și

răsare târziu. Se pun la falcă câte 10 banițe și produce până la 3

kilograme (720 de ocale) de pogon. Greutatea este numai la cules.

12. Cultura viei

Cine vrea să facă o vie, trebuie mai înainte de toate să caute

ca pământul și situația lui să fie potrivite pentru această cultură.

Viile din Panciu, cele mai renumite, sunt pe dealul Neicului.

Pământul din dealul Neicului este galben, din argilă amestecată cu

nisip, în care se găsesc și bucățele de var. Pământul nisipos este

mai bun aici pentru vie decât acela argilos.

189

Pământul negru dă roade mai multe decât cel galben și

nisipos. Via în pământul negru scoate vița lungă, cu nodurile

depărtate, care se țin verzi mult timp. Roadele sunt, de asemenea,

multe, însă apoase și fără putere.

Oricare ar fi natura pământului, situația lui are o mare

importanță. Via pe deal și costișă131 este mai puțin supusă brumelor

de primăvară, care strică viile, pe când cele de pe așezătură sunt

deseori supuse stricăciunii aduse de brumă. Viile de pe dealul

Neicului, acelea de pe deal, nu sunt bătute de brumă; marginile,

însă, ale dealului sunt bătute. În afară de acest folos pe care-l are

via de pe deal, îl mai are și pe acela de a fi expusă toată ziua la

căldura soarelui. Oricine vrea să facă o vie, trebuie să caute să o

expună la soare.

Pământul nu se pregătește altfel decât făcând în el gropi în

care se pun cârligele. Într-un pogon se fac 576 de gropi (la falcă

1200). O groapă este la distanță de 10 palme de alta. Gropile se fac

în linii în lungiș și în curmeziș. Unii fac gropile mai dese și alții

mai rare. Acestea din urmă sunt preferabile, fiindcă lasă viei mai

mult spațiu spre a fi încălzită din toate părțile de soare. Gropile se

fac cu sapa și folosindu-se această unealtă, ele ies făcute pieziș din

două părți, după cum lucrează omul cu sapa. Groapa se face de

două palme adâncime, de o palmă lățime și de două lungime, după

cum iese de la sapa cu care se face. Pământul din groapă se trage

numai de o parte, dinspre omul care sapă. Când situația terenului

este costișă, țarina se trage de la deal spre vale, omul lucrează de

jos în sus. Gropile făcute trebuie să stea câtva timp nesădite. Se fac

gropi toamna pentru a se sădi în ele primăvară și primăvara pentru

toamna.

Pentru a se face sădirea viei, sunt două modalități: prin

mustăceri și prin cârlige.

Mustăcerii132 se pregătesc în felul următor: la dezgropatul

viei de primăvară se lasă câteva vițe de la butuc îngropate. În

timpul anului, fiecare viță scoate rădăcini, care se numesc mustăți.

Capătul rămas afară scoate frunze și de multe ori și roade. În

primăvara următoare, se taie mustăcerul de la butuc, adică vița

131 Costișă - coastă de deal, povîrniș, pantă (n. red.). 132 Mustăcer – butaș (n. red.).

190

îngropată în pământ se dezgroapă și se mută punând-o în groapa

pregătită de toamnă. La fiecare groapă se pune balega de vită și

apoi se astupă cu pământ. În fiecare groapă se pun 1, 2 și 3

mustăceri. Mustăcerii sunt mai siguri decât cârligele133 și dau rod

mai curând, cu unul sau doi ani mai înainte. Cu mustăcerii se poate

avea o vie întemeiată după patru ani; iar cu cârligele după șase.

Oamenii își fac vii mai mult prin mustăceri. Mustăcerii nu se pot

ține mai multe de trei zile nerăsădiți, de aceea oamenii care-i

întrebuințează sunt în apropierea viilor.

Cârligele pot ține mai mult timp și se pot și trimite în locuri

depărtate pentru sădirea viei. Cârligul se taie din vița de vie

primăvara, la tăiatul viei și toamna, la descurcatul ei. Din fiecare

butuc se pot lua, după puterea lui, de la 5 până la 10 cârlige.

Cârligul se taie din vița care iese din tulpina principală a butucului.

Cârligul este o bucată de viță de 1, 2 până la 3 palme de lungă,

având un ochi sub nodul de unde se taie și altul deasupra lui.

Ochiul de sub nod se îngroapă în pământ și scoate rădăcini; iar

ochiul de deasupra rămâne afară și scoate frunza. Cârligele tăiate se

pot expedia în locuri depărtate, așezându-se în lăzi cu pământ, o

pătură de pământ și una de cârlige și punându-se cârligele cu

capetele tăiate la mijlocul lăzii și despărțindu-se capetele cu pământ

îndesat bine. Lada cu cârligele puse în pământ se poate uda, dacă

drumul are să fie lung. Cârligele se strică din cauza vântului.

Cârligele, luate din vie toamna, se pot păstra peste iarnă,

punându-se în groapă afară cu gunoiul de vite mari la rădăcină și

acoperindu-se cu gunoi și cu pământ. Căldura și umezeala fac ca

cârligul să scoată mustăți până la primăvară.

Venind timpul săditului, se scot cârligele și, fără a se lăsa să

se usuce, se pun în gropi, pe un timp bun și mai înainte de a începe

să dea mâzga în copaci. Pornitul mâzgii trebuie să găsească cârligul

în pământ. Cârligele se pun câte 5 până la 8 într-o groapă, jumătate

de o parte și jumătate de alta, adică la capetele ei, și se astupă cu

țarina care se așează bine cu piciorul, lăsându-se afară sau

acoperindu-se de tot după lungimea cârligului. În mijlocul gropii

133 Cârlig – butaș de viță tăiat cu o bucată de rădăcină (n. red.).

191

rămâne o surpătură134 în care se oprește apa din ploi. La secetă este

bine a se uda gropile din timp în timp.

Odată sădite cârligele sau mustăcerii, se pune la ele câte un

harag pentru semn și se sapă locul sădit, semănându-se în el

păpușoii, ca astfel cu lucratul păpușoiului să se ajute și creșterea

cârligelor. Semănatul se face mai întâi și apoi săpatul; și atâta se

seamănă pe cât se poate săpa într-o zi.

În primul an, cârligele care s-au prins rămân cu frunza și

după trecerea lunii august. Cele care o pierd dau semn că s-au uscat

și de aceea se înnoiesc, punându-se altele în locul lor. Se cultivă

pământul semănându-se păpușoi 3 și 4 ani de-a rândul, până când

vița sădită scoate primăvara lăstare cu frunză și rod.

Pentru îndesirea viei se întrebuințează și butași, adică vițe

smulse de la rădăcina butucului. Aceste vițe se pun în pământ, la

locul unde trebuie îndesită via și se și prind făcând rod chiar în acel

an.

Primăvara, de la 25 martie încolo, se dezgroapă via, adică se

scoate din țarina cu care s-a acoperit toamna pentru ca să nu

degere. Dezgropatul viei se face apucând vițele de capetele cele

rămase afară și ridicându-le în sus pentru a le scutura de țarina care

le-a învelit. Se face dezgropatul viei scoțând vițele afară și cu

țăpoiul; însă această lucrare, deși rapidă, este vătămătoare.

Îndată după ce se scoate via, se taie, adică se curăță de vițele

uscate și rupte. Aceștia se numesc curpeni: și curpenii se scot afară

din vie, de obicei la gard, unde se întrebuințează pentru apărarea

viei. Vițele acelea, care au rodit anul trecut și nu mai rodesc în alt

an, se taie. Roadele se fac pe vița nouă sau pe lăstarul care iese din

ochiul de pe vița anului trecut.

După tăiatul viei se face cotorâtul135, adică se sapă butucul

viei împrejur până la rădăcina lui. Rămânând afară rădăcina, se

curăță cu securea de cioturile groase și uscate sau cu cosorul de

cele mai subțiri. Cotorul zis mare constă în a săpa mai adânc la

rădăcina butucului și a-l curăța de mustăți, tăindu-le, ca astfel via să

134 Surpătură - loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune

de teren (n. red.). 135 Cotorât - operație agrotehnică constând în înlăturarea sistematică a rădăcinilor

și a lăstarilor porniți din tulpina subterană a butucului de viță de vie (n. red.).

192

crească afară în crengi și să dea rod mai mult. Acest cotorât se face

o dată la trei ani; căci de s-ar face în toți anii, butucul scoate multe

vițe și acestea înădușesc strugurii de nu se coc și tind mai mult a

face crengi decât roade. Cotorul mic se face în fiecare an. După ce

s-a cotorât fiecare butuc, îndată se acoperă cu țărână rădăcina lui

spre a nu o lăsa să se usuce din cauza soarelui și a vântului.

După cotorâtul viei, se face ridicarea ei la un harag, adică

vițele de vie ale unui butuc se iau câte două sau câte trei la un loc și

se leagă cu mlaje136 la jumătatea unui harag înfipt în pământ cu un

chitonag137, cu care se face borta138 departe de butuc, la un pas sau

și mai aproape, în funcție de lungimea viței. Un butuc având 10

până la 20 de vițe cere a se pune împrejurul lui câte 5 sau 6 haragi.

După ridicatul viei la un harag, se sapă tot pământul și apoi

se încordează; însă încorditul139 este mai avantajos să se facă

înainte de săpat. Încorditul și săpatul trebuie să se facă înainte de a

crăpa ochii sau căpușa140. Săpatul trebuie făcut la timp, adică cu

mult înaintea înfloririi viei; fiindcă săpatul după acest moment

poate să strice, înlesnind căldura să veștejească strugurii cu rod și

să-i facă să cadă.

Încorditul se face adăugând la haragul cu care s-a ridicat

vița încă unul, doi, trei, patru și până la cinci haragi de la cel dintâi

înainte, la depărtare de o palmă sau două unul de altul în toată

lungimea viței, pentru a o susține să nu cadă la pământ din cauza

vântului sau a greutății rodului. Vârfurile vițelor se unesc și se

leagă la un harag. Cu această încordare, strugurii sunt toți ridicați și

puși în poziția de a fi străbătuți de aer și căldură. Dacă nu se

încordesc bine, strugurii atârnă și se lasă la pământ și se strică. Mai

târziu, când strugurii se formează, încorditul nu le poate aduce

niciun folos. Legatul cu mlajă a vițelor se întrebuințează la ridicat

și la încordit. Legatul cu mlaja de tei este cel mai bun; iar cu mlaja

136 Mlajă - ramură tânără de mlajă sau de salcie, de tei etc., tăiată din plantă și

întrebuințată la împletitul coșurilor, la legatul viței-de-vie etc. (n. red.). 137 Chitonag (reg.) - unealtă cu vârf ascuțit, cu care se fac găuri în pământ pentru

înfipt aracii la vie sau pentru semănatul porumbului (n. red.). 138 Bortă (reg.) - scobitură, adâncitură într-un corp, într-un material sau în

pământ; gaură, groapă (n. red.). 139 Încordit - legare a coardelor viței de vie (pe arac) (n. red.). 140 Căpușa (reg.) - mugur de viță din care se dezvoltă coardele (n. red.).

193

de salcie este cel mai economic. La legat se dă o dată mlaja mai

întâi împrejurul haragului, după aceea se pun vițele și cu amândouă

capetele mlajei se prind sucind un capăt peste celălalt, iar capătul

sucit se pune sub harag sau sub vița atârnată de harag.

Săpatul se face cu sapa, vârându-se în pământ până aproape

de toartă sau de jumătatea sapei; iar la rădăcina butucilor se sapă ca

să nu rămână nicio buruiană, smulgându-le și cu mâna pe unde nu

ajunge sapa. Mai înainte se tăia și se săpa via toamna, înainte de

îngropatul ei, și primăvara; acum se taie și se sapă numai

primăvara, din cauză că lipsesc brațele, iar cele disponibile sunt

scumpe. Este bine și de folos să se sape via și toamna, și primăvara.

După săpat, vine prășitul, care se face cu 3 sau 4 săptămâni

înainte de cules. Scopul prășitului este de a curăța via de buruieni și

de a lumina strugurii pentru a se coace mai bine. Cu cât pământul

viei este mai bine lucrat și cu cât este mai curat, cu atât

cumpărătorii dau prețuri mai bune pentru roadele ei, care sunt, în

fapt, și mai bune.

Culesul începe a se face de obicei după ziua Crucii (pe 14

septembrie) și ține câteodată o lună de zile.

Uneltele culesului sunt cofele în care se pun strugurii care

se taie cu cosorul (un cuțit lat și întors care se cumpără cu 60 de

parale). Strugurii din cofe se toarnă în ciubere141, fiind la fiecare

ciubăr un om care mustuiește strugurii, adică îi zdrobește cu

mustuitorul, un băț cu trei sau patru crăcane scurte la capăt ca să se

poată apăsa și zdrobi bobița. Un ciubăr poate cuprinde 5 sau 6 cofe

și se duce la cramă de către doi oameni în părângă, pe spate.

Părânga este un drug de tei sau de plop, de al cărui mijloc este

atârnată o punte care se bagă în torțele ciubărului. La cramă,

ciubărul se toarnă în lin142 sau în căzi.

Linurile sunt de două feluri: cu teascuri și fără teascuri.

Acestea sunt făcute ca o masă lată din patru scânduri mari și

groase. Lățimea linului este de doi metri și lungimea de trei până la

patru. Înălțimea pereților linului este de un metru. Linul se desparte

în două: într-o parte se toarnă ciuberele cu strugurii mustuiți și în

141 Ciubăr - vas mare de lemn, cu toarte, având diverse întrebuințări (n. red.). 142 Lin - vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună

și se storc strugurii (n. red.).

194

alta intră doi oameni, iau cu căușul strugurii mustuiți, îi pun în saci

de vie, adică împletiți din sfoară troică, lungi de 75 de centimetri și

lați de 35, îi leagă la gură cu o frânghiuță de tei numită laț și îi

calcă până-i storc bine. După aceea, deșartă boștina143 călcată în

teasc sau îi toarnă de-a dreptul în cadă, calcă cada după 5 sau 6 saci

turnați și după ce o umplu, o acoperă cu un strat de frunze de vie,

peste care pun apoi pământ.

Teascul este făcut dintr-o masă de forma unui paralelogram,

în care se face de jur împrejur o dăltuitură la o distanță de-o palmă

de marginea la care este cusut cu cuie un pervaz. În dăltuitură se

pun doage de un metru înălțime și ținute cu chingi. În lada formată

din doage se toarnă boștina din saci, se îndeasă bine și se pune

deasupra ei un fund gros, care astupă toată gura, iar fundul se apasă

cu o scândură groasă prin două vârtejuri.

Punând boștina necălcată în lin, se scurge în dege144 mustul,

care se numește ravac145, și care se ia cu cofele și se toarnă în vasul

pregătit.

Cei care nu au lin toarnă boștina în căzi de unde o iau, o pun

în saci și o calcă în jgheab. Jgheabul este un con tăiat prin mijloc în

lung și scobit ca o covată. Mustul călcat curge în dege și de acolo

se ia cu cofele și se pune în vase.

Facerea vinului. Mustul turnat în vase, unde fierbe, se

păzește la fiert. Unele vase se lasă deșarte de o șchioapă, iar altele

se umple până la doagă, lăsând totuși un deșert de două degete.

Cele care se umple dau afară la fiert drojdiile, celelalte nu le dau.

Vinul fierbe în vase în trei chipuri: 1, punând burluie146 în vrană147,

2, bătând bine dopurile și lăsând numai produfurile slabe și 3, se

pun la produfuri148 țevi de tinichea care dau într-o oală cu apă, prin

143 Boștină – tescovină, ceea ce rămâne după ce strugurii au fost tescuiți (n. red.). 144 Dege (reg.) – ciubăr (n. red.). 145 Ravac - must care se scurge de la sine din strugurii puși în teasc (fără presare)

(n. red.). 146 Burlui - lemn de grosimea vranei butoiului cu orificiul în vârf, pus când fierbe

vinul (n. red.). 147 Vrană - orificiu făcut într-un butoi pentru umplerea și golirea acestuia (n.

red.). 148 Produf (reg.) - gaură mică, făcută lângă vrana unui butoi, pentru aerisire sau

pentru evacuarea gazelor în timpul fermentației vinului (n. red.).

195

care se face răsuflarea. Burluiul este un lemn de o palmă de înalt,

având o grosime după vrana polobocului și este găurit prin mijloc,

având la vârful lui o răsuflătoare cât bobul de poamă de mare.

Începând vinul a fierbe, se răsuflă prin burlui sau prin

produf. Fierberea se domolește turnând câteva ocale de apă rece în

vas sau mai multe cofe de apă rece peste vas sau bătând vasul cu

nuiele. Mustul pus în vase fierbe pe drum, păzindu-se a nu se

umbla la el. Mustul acesta dă vinul cel alb, măcar de ar fi ieșit și

din poama neagră.

Vinul roșu se face din poamă neagră mustuită și pusă la fiert

în căzi, în care mustuiește cât se poate mai bine și apoi se acoperă

cu o rogojină și peste rogojină se pune pământ. În această stare

fierbe și după ce se oprește din fiert, strugurii urcă în sus și vinul se

trage pe din jos și se pune în vas. Vinul ținut în cadă prea mult se

face pietros. Poama neagră, pentru a face din ea vin roșu bun, se

culege în urma poamei albe, se lasă chiar să o bată bruma și cu cât

se culege mai târziu, cu atât vinul iese mai bun. Vinul roșu se cere

mai puțin decât cel alb. Cea mai mare cantitate de vin care se

produce este vinul alb. Cel mai bun vin alb se face din poama

galbenă, păsărească și seină.

Vinul tămâios sau busuioc se face din poamă busuioacă

amestecată cu galbenă și seină din cauză că singură scoate vinul

amar. Vinul tămâios se face lăsând boștina să fiarbă în căzi. Fiertul

depinde de temperatură, la căldură fierbe în trei zile și apoi se trage

îndată pentru că întârziindu-se iese negru în loc de galben, care este

culoarea sa obișnuită. Vinul tămâios nu este bun de băut mai

înainte de doi sau trei ani.

La o vie de cinci pogoane, uneltele necesare sunt

următoarele:

25 cofe a 60 parale una ......................................... 37 20

5 ciubere a 6 lei una .............................................. 30 –

5 parângi a 60 parale una ...................................... 7 20

1 lin ....................................................................... 185 7

1 jgheab ................................................................ 50 –

1 dege ....................................................................... 32

12 căzi a 60 lei una ............................................... 720 –

4 saci a 5 lei unul .................................................. 20 –

196

1 livăr149 ............................................................... 3 20

20 vase pentru 700 de vedre a 60 de vedre unul ... 2000 –

1 secure ................................................................. 5 –

Pânză pentru dopuri .............................................. 6 –

20 ocale var pentru opărit vasele .......................... 10 –

Pucioasă pentru afumat vasele .............................. 3 –

1 fierăstrău ............................................................ 8 –

1 bardă .................................................................. 14 –

1 topor .................................................................. 12 –

1 secure ................................................................ 3 20

1 cuțitoaie150 ........................................................ 12 –

1 șfredel mare și 1 mic .......................................... 4 20

3163 20

Cheltuielile culesului:

Un pogon se poate culege într-o zi de 12 oameni, cu 3 lei și

jumătate omul, ceea ce înseamnă 48 de lei, iar pentru 5 pogoane

240.

Mâncarea unui om pe zi - o oca de pâine la 20 de parale,

udătura 50 parale – pentru 12 oameni face 21.

Total cheltuieli: 261

Culesul se plătește de proprietarul viei, care trebuie să aibă

toate uneltele și chiar vasele, ca să nu fie la dispoziția

cumpărătorului.

Via este o plantă care ține mai mulți ani; ea produce în toți

anii roade multe și trebuie să fie cultivată. O vie rămasă paragină în

curs de trei ani, dacă este supusă la cultură, dă rod mult în anul al

patrulea și mai mult decât atunci când este lucrată în fiecare an. În

al cincilea an dă rod puțin, la al șaselea an iarăși se îndreaptă. O vie

bătută de piatră, când vița ei este crudă, nu dă rod în curs de trei

ani, până ce crește altă viță nouă din rădăcină: și aceasta ajutată

prin cultură.

Brumele strică foarte mult viile. Brumele bat via primăvara

și toamna. Când o bat toamna și o găsesc cu vița crudă, atunci ea nu

149 Livăr – pârghie (n. red.). 150 Cuțitoaie - unealtă așchietoare formată dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două

mânere la capete), folosită în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit,

curățat, îndreptat, răzuit (n. red.).

197

dă rod în anul viitor. Când o bat primăvara de timpuriu, o strică

puțin, dar nu o împiedică a rodi, fiindcă se dau ochi alături de cei

stricați.

Via nu suferă de secetă, dar de ploaie da; căci cresc vițele

lungi și căpușele se răresc, depărtându-se una de cealaltă. Via

suferă de ploaie și vânt la înflorit și când începe a se coace, ploile o

crapă și o fac să putrezească. Ploaia strică la cules calitatea vinului

luându-i puterea; de aceea pe ploaie nu este bine să se culeagă.

Ploaia este bună când vine la 3 sau 4 zile după săpat. Iarna cu

zăpadă nu strică viile; când este zăpadă, via nu degeră peste iarnă.

Ploile multe din martie, găsind via în pământ, o fac de putrezesc

căpușele și nu produc rod. Umbra nucilor seacă via. Salciile însă nu

o vatămă.

Via s-a făcut foarte bine în anul acesta, 1868, ea are rod

mult, prea mult, dar roadele sunt în cele mai multe locuri de o

dulceață mediocră, din cauza ploilor care au venit la timpul când

era să se coacă și aveau trebuință de uscăciune și de căldură. Sunt

vii care dau în anul acesta îndoit și întreit roade față de alți ani.

Cantitatea cea mare a recoltei viilor și calitatea ei inferioară au adus

o scădere însemnată în prețul vinului, o scădere care a lovit și în

viile a căror recoltă a fost și multă, și bună. Prețul vinului a scăzut

la jumătate, la treia parte și chiar la a patra parte din ceea ce era în

alți ani, căci s-a vândut la Odobești vinul de la poalele podgoriilor

cu 60 și 70 de parale vadra. Însuși domnul Vidrașcu, a cărui vie

este dintre cele mai bine situate și îngrijite, a dat vadra cu 6 lei,

când în alți ani o dădea cu 12 și 14 lei. Domnul Giurgea a dat vadra

cu 3 lei din via de la deal. Cu toate că, în urma ploilor, timpul

frumos din anul acesta a adus o mare îmbunătățire în calitatea

recoltei, totuși prețurile au continuat să scadă până la finele

culesului. Prețul obișnuit scade din cauză că cultivatorii, în genere,

nu au vasele lor proprii, spre a strânge recolta vinului, și astfel sunt

siliți să-l vândă cu prețul pe care-l oferă cumpărătorii, sunt, ca să

zicem așa, la bunul plac al cumpărătorilor care rup prețul, fie și cu

paguba producătorilor.

Cultivatorii cheltuiesc cu cultura unui pogon de vie și până

la 7 galbeni, în afară de arenda care este și ea de 3 până la 4

galbeni. Cu asemenea mari cheltuieli de producție, vinul nu se

poate da toamna mai jos de 3 lei vadra. Vinul sau mai drept zicând,

198

apa, adică mustul vândut cu acest preț și cu pagubă mare pentru

producător, urcă până în primăvară de două și de trei ori și astfel

poate să înapoieze cheltuielile și să lase și un profit cultivatorului

care-l va ține până să-i vină prețul cel remunerator. Dar, din

nefericire, cultivatorii s-au obișnuit a vinde mustul neavând în ce-l

pune și a-l vinde cu paguba la aceia care vin cu vasele lor spre a-l

lua.

Singurul mijloc de a scăpa de pagubă este ca cultivatorii să

se lase de obiceiul vechi de a vinde mustul și, în locul lui, să aibă

un obicei nou și bun, care se vede urmat în alte podgorii, de a avea

vase și a ține mustul până ce se preface în vin și până ce vine

timpul ca să se vândă bine. Dar cultivatorii cei mai mulți sunt lipsiți

de mijloace de a-și procura vasele și, cu toate acestea, n-au altă

scăpare, altă mântuire decât în a-și procura vase.

Am zis că cultura unui pogon de vie ajunge până la 7

galbeni, sprijinindu-se pe socotelile ținute cu toată exactitatea de

către administrația locală, care a cultivat în anul acesta o vie a

Statului de 8 pogoane și 3 prăjini, via zisă a Frumoasei de pe dealul

Odobești. Lucrul acestei vii s-a început la 12 martie 1868 și culesul

s-a făcut în octombrie, vânzându-se recolta cu toptanul fără ca să se

măsoare, pe când erau bani trimiși de la minister pentru a se face

culesul și chiar pentru a se cumpăra vase. Dar, cu toate acestea,

recolta s-a vândut și din prețul dobândit nu se pot înapoia nici

măcar cheltuielile de cultură! Vânzarea făcută nu este nici regulară,

nici conformă cu legea generală de contabilitate a Statului.

Cheltuielile de cultură făcute la via Statului sunt

următoarele:

1. Dezgropatul, tăiatul și scosul curpenilor151 la gard au cerut

56 de zile, ceea ce înseamnă câte 7 zile de pogon, cu totul

costă 62,16 lei noi.

2. Cotorâtul, adică săpatul rădăcinei și curățatul ei, a cerut 32

de zile, adică câte patru zile de pogon, iar pentru toate

pogoanele 35,52.

3. Ridicatul și încorditul s-au făcut în 80 de zile, adică câte 10

zile de pogon, iar în total 68,80.

151 Curpen - mlădiță lungă și subțire a viței de vie sau a altei plante agățătoare,

care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc. (n. red.).

199

4. Săpatul s-a făcut în 48 de zile, câte 6 zile de pogon, iar în

total 53,28.

5. Prășitul s-a făcut în 24 de zile, câte 3 zile de pogon și în

total 28,64.

6. Mâncarea muncitorilor, întrebuințați la lucrările de mai sus,

a costat 86,10.

7. Rachiul dat lor: 22,14.

Total: 376 lei și 64 de bani.

Împărțind cheltuiala făcută de 376 de lei și 64 de bani la

numărul pogoanelor, înseamnă câte 46 de lei și 83 de bani de

pogon sau aproape 4 galbeni de pogon, numai cultura lui. Cei care

cultivă via cu rupta plătesc pogonul 2 galbeni, dați de cu iarnă; iar

cei care o cultivă cu ziua plătesc îndoit în timpul cuvenit.

S-au întrebuințat în total 240 de zile, ceea ce înseamnă câte

30 de zile de pogon, iar prețul zilei cu tot cu mâncare urcă la 1 leu

și 56 de bani. Anul trecut au fost 60 de parale ziua, în acest an

prețul zilei a urcat la 5 și 6 lei vechi.

8. În afară de lucrul viei, s-au întrebuințat 23000 de haragi,

adică aproape câte 3000 de haragi într-un pogon, câte 8 lei

și 36 de bani mia, iar haragii au fost scumpi în anul acesta,

în total haragii au costat 185 de lei și 75 de bani.

9. Mlaja cu care se leagă curpenul de haragi a costat, pentru 60

de mănunchiuri, 21 de lei și 60 de bani.

Astfel, haragii și mlaja au costat, pentru un pogon, până la 2

galbeni.

10. S-au făcut un gard la o poartă și o poartă bună de lemn, cu o

cheltuială de 64 de lei și 42 de bani.

Total cheltuieli: 648 de lei și 41 de bani.

Vin de pogon câte 80 de lei și 80 de bani sau aproape 7

galbeni.

În afară de Odobești, mai sunt și alte podgorii în plasa

Gârlele, iar tot lucrul unui pogon, unul cu altul, ajunge la 192 de lei

sau 6 galbeni.

În Zăbrăuți, unde sunt podgoriile de la Crucea și Panciu,

cultura unui pogon ajunge la 200 de lei sau peste 6 galbeni. În plasa

Răcăciuni, viile sunt la poalele dealului care formează malul cel

înalt al Siretului, acolo cultura viei cere 148 de lei și cam tot atât se

plătește și în plasa Biliești, care ocupă șesul Siretului și al Putnei.

200

Este și în Vrancea puțină vie, cam 156 de pogoane, dar mai toți

vrâncenii au vii în podgoriile de la Țifești și în alte locuri.

Cultura a 11688 de pogoane, câte sunt în județ, dă

muncitorilor cu ziua până la 70123 de galbeni, la 6 galbeni

pogonul; iar proprietarilor de păduri, pentru haragi ca degetul de

groși, 23376 de galbeni.

Valoarea funciară a unui pogon de vie este de la 20, 30, 40,

50 și 60 de galbeni, în funcție de locuri sau, în medie – 40 de

galbeni, iar venitul funciar ajunge până la 11 galbeni în viile cele

mai bune, adică 10 la sută.

Se află într-un pogon de la 400 până la 500 de butuci, iar la

fiecare pogon se pun, în fiecare an, până la 4000 de haragi, căci un

harag nu ține decât un an sau cel mult doi.

Soiurile de poamă din podgoriile județului sunt: galbenă,

plăvană, coarnă, grasă, creață, neagră, vârtoasă, verde, frâncușă și

tămâioasă.

Fiecare dintre aceste soiuri de poamă are timpul său, timp în

care se face mai bine decât toate celelalte: așa, în anul trecut, au

avut timp verdea, plăvana și neagra-moale; în anul acesta, timpul a

fost propice pentru galbenă, plăvană și creață. Nu este an în care să

fie timpul atât de bun, încât să se facă bine toate soiurile de poamă.

La ploaie suferă galbena, plăvana, verdea; la secetă suferă

neagra-moale, neagra-vârtoasa și grasa. Grasa crapă la ploaie.

Vinul cel mai bun de Odobești iese din poama galbenă. Toate

soiurile de poamă sunt amestecate, însă la domnul Vidrașcu poama

galbenă este aceea care predomină și de aceea și calitatea vinului

este superioară. În plasa Gârlele, predomină galbena și verdea, iar

calitatea vinului este cu totul superioară. În Zăbrăuți domină

galbena, plăvana și neagra, iar calitatea vinului este de mijloc. În

plasa Răcăciuni, domină plăvana și calitatea vinului este mai jos

decât aceea de la Crucea, Panciu și Străoane. În plasa Biliești, toate

soiurile sunt amestecate, șesul le face să dea multă cantitate și

foarte puțină calitate. Vinul din câmpie este inferior.

Calitatea vinului la frunte ajunge de la 80 până la 150 de

vedre de pogon, la pogonul de pe deal; iar în vale s-a urcat și până

la 450 de vedre de pogon. Media de la deal și de la vale poate să se

socotească a fi de 200 de vedre din pogon sau din 11688 de

pogoane ar ieși un produs de 2337600 vedre.

201

Prețurile vinului au urcat în cursul ultimilor 10 ani, variind

în funcție de locuri: așa, în Gârlele, vadra este de la 3 până la 4 lei;

în Zăbrăuți, de la 2 și jumătate până la 3 lei și jumătate vadra; în

Răcăciuni, de la unul până la 3 lei vadra; la fel și în plasa Biliești.

Media prețului vânzării vinului poate fi fixată la 3 lei vadra; și cu

toată această medie, calculând numărul vedrelor produse, putem să

zicem că producția vinului în județul Putna ajunge la 6682800 lei.

Putem zice că venitul brut al unui pogon de vie ajunge la 15

galbeni, dintre care, scăzând cheltuielile 7 galbeni, rămân 8

galbeni, iar din aceștia, scăzând arenda pământului 4 galbeni,

rămâne profitul curat 4 galbeni sau mai bine, am putea zice că

cultura și arenda țin 10 galbeni sau două treimi din produsul brut;

iar profitul curat 5 galbeni, cu alte cuvinte cheltuiala ține 66 2/3 la

sută, iar folosul este de 33 1/3 la sută. Acesta este venitul cel mai

sigur; însă cu o condiție numai și aceasta este ca producătorul de

vin să-și procure și vase în care să strângă vinul și să nu mai fie

obligat, ca în anul acesta, a-l da pe nimic, a-l vinde cu pagubă fără

ca să-și poată scoate cheltuielile care s-au făcut cu producția lui.

Vasele nu sunt prea scumpe și se pot procura lesne și cu

cercuri de fier de la 2 până la 3 lei de vadră; iar cele de la

Faraoanele cu jumătate de preț mai puțin. Și pentru a se înzestra

cultivatorii cu vase, credem că n-ar fi pagubă pentru ei a contracta

chiar un împrumut; mai ales că împrumutul are a se întrebuința în

mod productiv.

13. Viile și vița de vie din județ

Viile cele bune sunt acelea în care bate soarele toată ziua.

Viile fraților Giurgești din Odobești sunt renumite pentru vinul lor;

asemenea și cele ale fraților Polizu.

Domnul Asanache Panfil are peste 100 de pogoane de vie în

cele mai bune locuri din Odobești; dar cele mai multe sunt rău

cultivate și chiar lăsate în paragină.

Domnul Teodor Găția ține via Statului cu jumătate de

galben pogonul, în loc de 4 galbeni.

Via domnului Vidrașcu este renumită prin calitatea vinului

pe care-l produce. Ea este situată la poalele dealului Odobești în

câmpie și aproape de biserica Caragea, care se află în marginea

202

târgului. Podgorenii din această parte se duc la Caragea. Poama

galbenă face aici vinul cel mai bun.

Soiurile de poamă de la Odobești:

1. Păsăreasca are boaba rotundă, albă, rară, măruntă și se

coace de timpuriu.

2. Tămâioasa are boaba rotundă-turtită, galbenă și verde,

apoasă, boaba mică la vârful de jos și crește spre rădăcina

de sus. La galbenă, boaba este deasă, la verdea este rară și

cea mai timpurie dintre toate, tidva este cea mai târzie.

3. Tidva are boabele mari, albe și pătate.

4. Galbena are boabele rotunde, de mijloc, galbene și este cea

mai bună dintre toate.

5. Verdea are boabele mari, care bat în verde, fiind apoase.

6. Coarna albă și cea roșie au boabele mari în forma coarnei.

7. Țâța-vacii este o poamă coarnă cu boabele în forma țâței,

este roșu deschis și se păstrează mult timp.

8. Razachia are boabele mai mari decât țâța-vacii și culoarea

boabelor este albă și roșu deschis.

9. Neagra-moale are boabele rotunde, cam turtite, groasă la

piele, iar pielea este neagră.

10. Neagra-vârtoasa are boabele rotunde mai mici, pielița mai

subțire.

11. Vulpea neagră sau crăcana are boabele mici și rare,

curpenul, de care se țin boabele, este roșu, iar pielea

boabelor subțiri.

12. Grasa seamănă cu galbena și are boabele mai mari.

13. Seina este o poamă cu boabele ceva mai mici decât galbena,

boabele sunt galbene, bătând puțin în verde, strugurele este

mic, se coace cu o lună înaintea poamei galbene și face un

vin bun, dulce și tare. Soiul acesta de poamă este rar și

merită să fie înmulțit.

Cele mai bune vii din județ sunt:

La Odobești: via lui Vidrașcu, a lui Sihleanu și a Lefteriului

în Caragea, acestea sunt pe vale. Via Golici și via lui Pamfil de pe

dealul Odobeștilor, în comuna Vărsătura. Metocul Mănăstirii

Neamțului la Țifești. În Zăbrăuți: dealul Neicului în Crucea de Sus,

viile lui Răducanu Rosetti la Panciu și ale doamnei Ileana Bontașu;

203

via lui N. Boianu în Crucea de Jos; viile de la Stanca în Diocheți și

viile Mănăstirii Neamțului.

În Răcăciuni, viile de la Orbenii de Sus și Drăgușani sunt

cele mai bune.

Cei mai buni cultivatori de vii sunt: în Odobești, Dimitrie

Polizu, George Scurtu, George Giurgea. În Țifești, Iancu Sclavoni.

În Panciu, Matos Maxim, Tudorache Găția, George Gălățeanu și

George Solcănescu. În Crucea de Sus, Toader Pechiu. În Diocheți,

Constantin Găția și Nicolae Boianu. La Orbeni, Iancu Staveru și la

Drăgușani, Vasile Marcu.

14. Statistica viilor

Plasa Gârlele

Numirea

comunelor

Numărul

proprietăților

Numărul

pogoanelor prăjinilor

Vărsătura 677 1332 2

Jariștea 453 499 7

Bolotești 20 48 -

Clipicești 230 452 10

Bătinești 4 34 -

Petrești 437 908 30

Găgești 32 18 3/4

Mera 73 45 3/4

Țifești 1087 944 8

Vinășești 249 898 6

Odobești 191 456 -

Total 2067 3260 63

Plasa Răcăciuni

Numirea

comunelor

Numărul

proprietăților

Numărul

pogoanelor prăjinilor

Borșani 24 14 18

Bâlca 22 14 -

Coțofănești 33 23 10

Cornățelu 51 19 34

Urechești 26 7 20

204

Copăcești 102 73 -

Anghelești 42 9 7

Ruginești 470 274 15

Pădureni 4 4 12

Adjudu Vechi 29 10 27

Sascut 69 108 -

Păunești 366 132 6

Mândrișca 7 17 -

Valea Seacă 203 164 18

Cucova 130 131 -

Scurta 172 185 27

Orbenii de Jos 33 24 -

Orbenii de Sus 267 215 27

Parava 115 119 7

Drăgușani 200 215 27

Total 2355 1764 3

Plasa Biliești

Numirea

comunelor

Numărul

proprietăților

Numărul

pogoanelor prăjinilor

Ciușlea 1 8 -

Nămoloasa 59 18 -

Răstoaca 46 4 11

Suraia 250 61 15

Nănești 207 52 12

Vulturu de Sus 91 11 2

Vulturu de Jos 112 21 10

Costieni 71 17 -

Călieni 97 56 -

Biliești 22 8 -

Mircești 88 7 7

Total 1044 265 15

205

Plasa Zăbrăuți

Numirea

comunelor

Numărul

proprietăților

Numărul

pogoanelor prăjinilor

Crucea de Jos 1028 1479 -

Movilița 301 223 31

Păunești 444 405 6

Mănăstioara 140 121 -

Fitionești 154 93 14

Crucea de Sus 450 640 8

Străoanele de Sus 362 333 15

Străoanele de Jos 377 289 7

Diocheți 154 292 2

Total 3411 3876 11

Plasa Vrancea

Numirea

comunelor

Numărul

proprietăților

Numărul

pogoanelor prăjinilor

Colacu 88 38 20

Bârsești 8 14 -

Valea de Sus 83 29 -

Găurile 4 6 18

Vidra 30 23 12

Tichiriș 40 44 -

Total 255 156 2

Depuilementul

Numirea

plășilor

Numărul

comunelor proprietăților prăjinilor pogoanelor

Gârlele 11 3451 5625 27

Zăbrăuți 9 3411 3876 11

Răcăciuni 20 2355 1764 3

Biliești 11 1044 265 15

Vrancea 6 255 156 2

Total 57 10516 11688 10

206

15. Rachiul

Rachiul se face din tescovină și din prune.

Pentru a face rachiu, este de trebuință a avea unul sau două

cazane.

Cazanul este o căldare de aramă de 16 până la 20 de vedre,

având un capac și din el ies trei țevi, care se lungesc cu alte țevi tot

de aramă. Cazanele se aduc de la Brașov și se vând cu 25 până la

30 de galbeni unul, după greutate și mărime. Se fac cazane și de

către căldărarii noștri; dar mai ieftine sunt cele de Brașov.

Cazanul se așează într-un cotlon152 până sub torțele lui,

capacul rămâne afară pentru a se lua și pune când se încarcă și se

descarcă căldarea.

Lângă cotlon se așează două durbace, care sunt căzi de lemn

de 40 de vedre, jos strâmte și sus la gură largi. Printr-o durbacă trec

țevele căldării, lăsându-se la intrarea lor, sus, un pod de mână și

jos, la ieșirea lor, două degete afară. Durbaca se umple cu apă rece.

Se încarcă căldarea cu tescovină, punându-se în ea, după mărime, 5

sau 6 ciubere până sub umeri, adică până în gură, gâtul rămânând

deșert. În această tescovină, care este cam de 10 vedre, se pune un

ciubăr de vin roșu sau alb, adică 1 și jumătate până la 2 vedre. Se

pune capacul și se lipește cu aluatul de secară sau lut bun galben ca

să nu răsufle aburii de rachiu.

Se dă foc cotlonului sub cazan, întrebuințând un car de

lemne la fiertul a trei cazane. După ce a fiert și s-a încălzit bine

căldarea, începe să curgă rachiul, atunci se astupă cotlonul, se

domolește focul și se lasă ca rachiul să curgă regulat. Când apa se

înfierbântă în durbacă, se adaugă apă rece de se schimbă.

Timpul fierberii unui cazan ține 12 ore.

După ce încetează rachiul de 18-19 grade, începe a ieși

vurtul153, poslețul, o apă care miroase a rachiu, însă este slabă și cu

aceasta se ajută la încărcatul cazanelor făcând economie de vin.

Unii fac rachiu fără ca să se pună vin și, turnând apa, fac

poslețul cu care încarcă cazanele următoare.

Din 10 vedre de tescovină ies 12 până la 14 ocale de rachiu,

la 18-19 grade ocaua.

152 Cotlon - cuptor în care se pune cazanul pentru fiert țuica (n. red.). 153 Vurt (reg.) - rachiu slab, prost; poșircă (n. red.).

207

Tescovina costă ................................. 10 - 12 lei

Lemnele ............................................. 3 ½ - 4

Total .................................................. 13 ½ - 16 lei

Rachiul ieșit se vinde cu 12 până la 14 lei vadra. În anul

acesta, rachiul este ieftin.

De la un pogon ies 30 până la 40 și 50 de vedre de

tescovină.

DESCRIEREA AGRICOLĂ A JUDEȚULUI

CAPITOLUL I.

PLASA GÂRLELE

1. Pățeștii sunt uniți în comună cu Botești, Slobozia-

Vidrașcu, Pănticești, Florești și Gugești, sunt șapte sate sau cătune

situate unul lângă altul pe malul Milcovului, de la Focșani până la

Odobești, într-o distanță de două ore și ceva. Între Milcov și satele

acestea curge gârla cu apă, jumătate luată din Milcov, care pune în

mișcare trei mori și servește și la udatul grădinilor. La Pănticești

gârla dă în Milcov, de unde tot acolo prin altă ieșire se scoate iarăși

spre a uda grădinile cele mai întinse de pe moșia Florești. Pământul

care se udă se dă în arendă cu 4 galbeni pogonul, când celelalte se

dau numai cu un galben și câțiva lei pe an. În satele acestea, casele

sunt înconjurate de pomi roditori, printre care se află mulți duzi, cu

a căror frunză se cresc gândacii de mătase. În anul acesta, au murit

mulți gândaci la momentul urcării lor în tufe.

Pământul de lângă Milcov, pe care sunt situate satele

acestea, este șes și pietros. Drumul mare de la Focșani la Odobești

trece prin ele. În dosul satelor, pământul este nisipos și ocupat de

vii, al căror vin crește în calitate cu cât merge cineva de la Focșani

spre Odobești. Printre vii trec, cam paralel cu Milcovul, ulucele

prin care vin apa de băut la Focșani și gârla scoasă din Putna în

domnia lui Sturdza spre a adăpa vitele și care se varsă iarăși în

Milcov mai jos de Focșani. După vii vin locurile de hrană cu

pământ lutos și, în unele locuri, nisipos, curat și amestecat în altele.

208

Oamenii cultivă în pământurile acestea mai mult porumb decât

grâu, care se seamănă puțin.

Cultura a scăzut în anul acesta din cauză că oamenii au

pierdut vitele anul trecut, când a fost lipsă de nutreț, vânzând vita

de 6 galbeni pe 2 sau 1 galben și cumpărând kilogramul de porumb

cu 6 galbeni, în condițiile în care în timpurile bune se cumpăra

numai cu 2. Oamenii fără vite nu pot face plugărie. Tot din această

cauză nici vrâncenii, care vin și cultivă aici, n-au venit în anul

acesta și astfel întinderea culturii s-a redus.

Păpușoiul se seamănă mai întâi pe ogor și apoi cu arătura se

îngroapă, se pune din aruncătură o dimerlie154 la pogon.

Pământul acestor sate aparține particularilor, proprietarilor

mari și răzeșilor. Puțini clăcași au rămas care s-au și împroprietărit,

din cauză că încă de pe la 1860, când s-a făcut statistica, clăcașii

fugeau de boierescurile cele grele, iar înainte de 1864, ei erau

alungați de proprietarii care se așteptau la avenirea legii rurale.

Astfel, satul întreg Gugești s-a spart, locuitorii din Florești au

rămas foarte puțini și din suma de 528 de familii, care erau la 1860,

nu mai sunt astăzi decât 331 de contribuitori comunali și 323

contribuitori ai Statului. Mulți dintre locuitorii fugiți și alungați s-

au așezat în Focșani. Venitul comunei din aceste șase sate este de

10000 de lei, în care acciza băuturilor, cea mai însemnată dintre

toate, figurează cu 4000 de lei și după ea vinul 3100 și două zecimi

(9 lei și jumătate). Iar venitul proprietăților de la toate satele,

venitul funciar este estimat la 98000 de lei.

În Gugești sunt patru proprietari mari și doi răzeși pe 670 de

fălci, dintre care 209 sunt ai doamnei Maria Buter și 327 ai

doamnei Marghioala Vidrașcu. Pădurea este puțină, cam la 40 de

fălci. La 1860 erau 285 de fălci țarina, 4 fânețul, 160 imașiul, 4

viile și 11 grădinile proprietarilor; și 53 țarina, 71 imașul, 24

grădinile și livezile locuitorilor care s-au dus, lăsându-și sadurile155

și casele.

Producția viei s-a socotit în statistica din 1860 la 100 de

vedre de pogon, prețul vinului 4 lei vadra. Lucrul viei 5 galbeni și

jumătate. Prețul viei 15, 18 până la 20 de galbeni pogonul, iar

154 Dimerlie (reg.) – baniță (n. red.). 155 Sad - plantație de pomi, livadă, grădină; vie plantată de curând; răsad (n. red.).

209

venitul 1 galben și jumătate, 2 galbeni și jumătate sau 3 galbeni

pogonul.

Prețul pământului de 670 de fălci este 23165 de galbeni,

estimat în 1860, ceea ce înseamnă de falcă câte 35 de galbeni.

Venitul proprietarilor se socotea la 1860 câte 6 galbeni de

clăcaș și era de la 34 la 204 galbeni, cu venitul total de 1645, ceea

ce înseamnă 14 și ceva la sută.

Floreștii, proprietatea domnului Asanache Panfil, au o

întindere de 323 de fălci, dintre care 280 țarina, 24 imașul și 19

grădinile. Prețul este de 30 de galbeni falca de țarină și imaș la un

loc, adică 9690, plus 1210 acareturi, în total 10900 galbeni. Venitul

acestui capital funciar a fost estimat în 1860 la 993 de galbeni, ceea

ce înseamnă aproape 11 la sută. Floreștii vin după Gugești.

Slobozia-Vidrașcu a doamnei Elena Vidrașcu are 212 fălci,

dintre care 98 sunt țarină, 56 imaș, 30 vii, 12 grădini. Din 30 de

fălci, ies 4500 de vedre de vin a câte 150 de vedre de falcă sau 50

de pogon, estimat în 1860 la mai puțin de jumătate. Vinul a 4 lei

vadra aduce 364 de galbeni. Lucratul costă 340 de lei falcă sau

10200 lei. Prețul viei 1800 de galbeni sau câte 60 de galbeni falca

sau 20 pogonul. Venitul este scos la câte un galben de pogon, dar

este de fapt 2, 3 și 4 galbeni, randamentul fiind estimat jos de tot.

Capitalul funciar este de 6548 de galbeni plus 990 de galbeni

acareturile, adică 7538 de galbeni, ceea ce înseamnă 35 de galbeni

falca. Venitul funciar este de 607 galbeni, ceea ce înseamnă 12

galbeni și ceva de falcă, adică 8 la sută. Domnul Vidrașcu, fiul,

cultivă foarte bine proprietatea sa și este asociat cu domnul Ghica,

cel mai mare și mai bun cultivator din comuna aceasta.

Pănticeștii sunt proprietatea domnului Alecu Bălțatu cu 86

de fălci, iar frații Bălțatu au 12 fălci, în total 93, dintre care 65

țarina, 6 imașul, 13 viile și 5 grădinile. Capitalul funciar este 3015,

plus acareturile 853, adică 3868 sau aproape 42 de galbeni falca.

Din tescovină se scoate rachiul, care este mai scump decât

cel de pâine. Sunt însă pe aici poverne156. Venitul funciar este de

327 de galbeni, adică aproape 9 la sută.

156 Povarnă (reg.) – instalație rudimentară pentru fabricat rachiu sau spirt; velniță

(n. red.).

210

Boteștii sunt proprietatea răzeșilor care locuiesc în acest sat,

cel mai însemnat dintre toate cele din comună. Întinderea

proprietății este de 327 de fălci, dintre care țarina 126, imașul 13,

viile 123, grădinile 27, pădurea 25. Întinderea culturii viei este tot

atât cât și a țarinei, ceea ce arată că oamenii deopotrivă muncesc

porumbul pentru hrana lor, precum și via pentru îmbogățirea lor.

Viile, 126 de fălci, produc 18450 de vedre, aproximativ 150

de vedre de falcă, la 3 lei vadra 1495 galbeni, ceea ce înseamnă

câte un galben de pogon, dar în realitate sunt 2 și 3 galbeni de

pogon.

Capitalul funciar la 327 de fălci a fost estimat în 1860 la

12215 galbeni, plus acareturile 1395, în total 13510 galbeni sau

peste 41 de galbeni falca. Venitul funciar este de 941 de galbeni,

adică 6-7 la sută.

Pățeștii, proprietate de răzeși, au 305 fălci loc și 25 pădure:

din loc sunt 150 țarina, 3 imașul, 101 viile și 24 grădinile. Viile și

grădinile fac aproape cât țarina.

Locul este mai tot lucrat, numai cel rău rămâne în imaș.

Neputându-se lucra, se face fânețul. Capitalul funciar este de 10145

galbeni, plus acareturile 992, în total 11137 galbeni. Venitul este de

1105, ceea ce înseamnă mai mult de 9 la sută.

2. Odobești, comună urbană, unită cu satele de lângă,

Grozești și Vinășești, amândouă pe malul Milcovului, cu 565 de

contribuitori.

Vinășeștii, moșie răzășească, au 299 de fălci, dintre care 168

țarina, 3 imașul, 110 via și 7 grădinile. Gârla din Milcov trece prin

sat, iar gârla din Putna trece prin vii, la Focșani.

Viile au 110 fălci sau 318 pogoane și produc 19080 de

vedre, la 3 lei și jumătate vadra, ceea ce înseamnă 1804 galbeni.

Din aceștia se scade cheltuiala, câte 340 de lei de falcă, adică

37400 lei, rămânând pentru vinul curat 794 de galbeni, adică câte 2

galbeni și jumătate de pogon. Capitalul în vie este de 6052 de

galbeni.

Capitalul funciar este de 11363 de galbeni și în acareturi

2966, în total 14329 galbeni. Venitul funciar este de la țarină de

529 de galbeni, de la imaș 10 și de la vii 794, adică de 1425 galbeni

sau aproape 10 la sută.

Oamenii duc și aici deopotrivă cultura porumbului cu a viei.

211

Grozeștii, proprietatea răzeșilor, au 301 fălci, dintre care

165 țarina, 3 imașul, 124 viile și 5 grădinile, iar pe lângă Milcov au

gârla din Milcov și prin vii gârla din Putna, de unde nimeni nu are

voie să scoată apă pentru udat.

Viile produc 22440 vedre, adică câte 100 de vedre de falcă

sau mai drept de pogon. Prețul vinului este de 3 lei și 30 de parale

și aduce 2274 galbeni. Lucrul, la 340 de lei de falcă, costă 42160 și

rămâne venitul curat 1134 galbeni din capitalul de 8716 galbeni.

Capitalul funciar este de 13927, în acareturi 1429, iar în

total 15356 de galbeni și venitul 1727.

Odobeștii au podgoria cam la 1000 de fălci; însă în statistică

s-au trecut numai 6, a căror producție variază după loc.

La Odobești cultivatorii cei mai buni de vin, care au vinul

cel mai bun, sunt frații Giurgești și Polizu.

Prețul vinului este de 4 până la 5 lei vadra. Primăvara costă

10 și 11 lei, iar vinul de 2 ani 20 și 30 de lei.

Dealul Odobești este pe pământ galben și produce mai puțin

decât valea; însă mai bun. Cu cât pământul este mai sărac, cu atât

produce mai puțin, dar mai bun. Viile din vale produc mai mult

decât cele din deal.

Culesul viilor începe să se facă în Ziua Crucii; însă cu cât se

culege mai târziu, cu atât se produce vin mai bun, dar mai puțin.

Via este bună de cules după ce o bate o dată bruma și mai bine este

să o bată de două ori.

Vinul cules se vinde must. Prețul lui se rupe de către

cazaclii. Acești negustori din Odesa veneau și făceau vin la

Odobești până ce s-a ridicat vama în Rusia, în 1859, și de atunci n-

au mai venit.

Vinul de Odobești se duce în Țara de Sus, de unde trece și

în Bucovina, cu toate că vama austriacă este ridicată. Se plătește

transportul până la Dorohoi 6 lei de vadră. Vinul de Odobești se

caută și în celelalte târguri ale țării. Acum a început să treacă peste

Milcov și să ajungă până la București; însă vinul făcut se cumpără

în primăvara și vara următoare, urcându-se prețul lui până la un

galben de vadră. Vinul de Odobești a început să se caute și în

Turcia, la Constantinopol, mai ales, și până în Egipt.

212

În primăvara anului acesta, au venit negustorii din

Germania de Nord și mai ales din Prusia și au cumpărat vin căutând

calitatea lui și plătindu-l bine.

Cererea vinului făcut va schimba obiceiul de a se vinde

mustul și se va înlocui cu facerea și ținerea lui până la 1 și 2 ani;

însă pentru aceasta se cere ca să aibă oamenii un capital în vase și

să poată aștepta. Vinul făcut raportează îndoit și întreit mai mult

decât cel nefăcut; și aceasta este destul pentru ca să se schimbe

obiceiul vechi, mai ales dacă negustorii străini vor cere vinul făcut.

Îmbunătățirea de căpetenie care trebuie introdusă este

facerea vinului și manipularea lui, spre a-l conserva și a-i spori

calitatea. Aceasta cere înființarea unei școli, aducerea unui

viticultor din Franța și strângerea a vreo 10-15 elevi; Guvernul a

oprit via Frumoasei, situată în dealul Odobești, care dă 8 pogoane,

însă via Goliei este ceva mai la deal și mai bine expusă, aflându-se

tot pe aceeași coastă, unde bate soarele în ea toată ziua și este,

astfel, mai bună de oprit.

În târgul Odobești și în podgorii sunt case și acareturi, care

au o valoare de 51366 galbeni, acolo în vale este și biserica

Cazaclii făcută de ei ca o descălecătoare157 pentru locuința lor. În

Odobești este o școală de băieți, una de fete și una a Primăriei cu

venitul de 30000 lei pe an.

3. Mera este o comună alcătuită din Căpătanul de Sus,

Căpătanul de Jos, Mera, Șindrilarii de Jos, Reghiu, Șindrilari-

Andreiașu, toate cele șase sate fiind situate pe cursul Milcovului, de

la Odobești în sus și până la Muntioru, de unde izvorăște Milcovul.

Dintre aceste șase sate, unul este al domnului Ștefan

Dăscălescu, altul al răzeșilor Vilnițeri, Mândrulești, Gionești,

Giurgești, în număr de 103 și 4 sate ale Statului și anume: Mera,

Șindrilari, Reghiu și Șindrilari-Andreiașu, formând la un loc 578 de

contribuitori și având 6 biserici și 800 de case. Venitul comunal pe

1868 este de 11515 lei, numai cu jumătate de treime în plus.

Pământul din aceste sate ține de Măgura și este în vale nisipos, pe

dealuri pietros, argilos, nisipos, alternând în mod deosebit aceste

naturi.

157 Descălecătoare – stabilire perpetuă într-un loc (n. red.).

213

Căpătanul de Jos, moșia domnului Șt. Dăscălescu are 246

pământ cu 160 de fălci pădure, 6 fălci țarină, 18 imaș, 22 vii și 20

grădini.

Pădurea scoate lemne de foc, producând de falcă până la

480 de lei. Proprietarul a tăiat în anul trecut 6 fălci de pădure în

care umblă vitele la păscut, aducând proprietarului câte 28 de lei de

vacă și 28 de lei perechea de boi. Oamenii, în număr de 45,

neavând locuri de hrană pe moșie, nu s-au împroprietărit decât cu

locul de casă; însă ei au avut învoiala făcută la 1845 pentru

boieresc158: a lucra o jumătate de pogon de vie de fiecare om, a

lucra câte 10 zile la orice, se lucrează locuri boierești, se duc după

podvezi159, se dă o găină, se toarce o jumătate de oca de cânepă, se

dă dijmă câte 50 de ocale de pogon, se plătește dijma câte 20 de lei

de pogon. Proprietarul să le dea locurile de semănături și din

pădure lemne.

Astăzi se plătesc 40 de lei de pogon.

Via proprietarului are 36 de pogoane în două locuri pe deal;

însă aceea din pământul lutos este cea care dă vinul cel renumit al

Căpătanului, via este pe deal, sub alt deal mai mare, adumbrită și

expusă la soare. Poama este în această vie mai mult galbenă.

Culesul se face în ziua Crucii și strugurii mustuiți se pun în teasc,

fără a se mai călca și se dă mustul. Din vie au ieșit, după timp, de la

600 până la 4000 de vedre, adică câte 111 vedre de pogon. Vinul se

vinde cu 4 lei vadra și face 1500 de lei, care este venitul principal

al moșiei. Din tescovină se scoate rachiu de 18 grade, care se vinde

cu 25 de lei vadra.

Aici s-a făcut o velniță la 1858, care n-a lucrat decât doi ani

secară și orz, aduse de la câmp. Velnița a costat 3000 de galbeni,

lucrul ei într-un an a fost de 430 de kilograme de secară și 48 de

orz, costând 1019 galbeni; au ieșit 5095 de vedre care s-au vândut

cu 2203 galbeni și s-au îngrășat 100 de boi care s-au vândut cu 9

galbeni unul, aducând adică 3103 galbeni venitul. Cheltuielile au

158 Boieresc (reg.) – muncă agricolă pe care țăranul era silit să o facă în folosul

moșierului, în schimbul porțiunii de pământ pe care acesta i-o lăsa sau i-o dădea

în folosință (n. red.). 159 Podvadă - obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei

(mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau

rechiziții ale animalelor de tracțiune (n. red.).

214

fost de 1980 de galbeni în produse și lucrători și 870 de galbeni

cumpărarea și hrana boilor, în total 2550, rămânând un venit curat

de la velniță de 253 de galbeni.

Capitalul funciar al moșiei, 4474 galbeni, al acareturilor cu

velnița 3000, este, așadar, de 8822. Venitul funciar al moșiei a fost

estimat la 425 de galbeni de la 68 de pogoane via, moara 60 de

galbeni și cârciuma 30 de galbeni.

Oamenii de aici se duc de lucrează la câmp și se hrănesc, iar

ziua de lucru se plătește la Odobești cu 3 până la 5 lei.

Căpătanul de Sus este locuit de răzeși, care nu au aici decât

vatra satului și viile prin împrejurul lor; moșia lor este unită cu a

răzeșilor din Odobești și Jariștea.

Mai la toate casele din fața drumului este și o cârciumă,

unde vinde fiecare rachiul și vinul pe care-l produce.

Mera are 177 clăcași, Șindrilari 178, Reghiu 155, Andreiașu

196, în total 706 clăcași, care s-au împroprietărit pe acest domeniu

al Statului. Oamenii se hrănesc din munca lor, lucrând aici și la

câmp. Ei seamănă mai mult păpușoi și apoi puțin grâu, secară și

orz. Puterea lor este în vite, cu care se ajută mai mult decât cu

plugăria. Trei ani la rând au suferit de lipsă de pâine și fân.

Guvernul i-a împrumutat cu 125 de kilograme la nevoie și i-a

îndatorat prea mult. Vitele cele mai multe sunt vitele mari, puțini

stupi, iar duzi nu sunt aici. De la Poienița în sus, via nu se mai

cultivă; fiind regiune de munte. Porumbul nu aduce aici decât 1

kilogram la 240 de ocale din pogon, pe când la câmpie aduce de

patru sau chiar de mai multe ori mai mult.

La Andreiașu, mai toți sătenii se ocupă cu facerea de vase,

cofe, donițe din bradul pe care-l cumpără în Vrancea.

4. Vărsătura, unită în comună cu Pădurenii, este

situată lângă Odobești, la poalele dealului, mai sus de împreunarea

scursurilor Vărsătura mare și mică și darea lor în canalul de la

Putna. Pădurenii sunt situați la deal, pe coastele Măgurei și pe

malul drept al Vărsăturii mari, care-i desparte de Jariștea. Pământul

este lutos și pe vale, și pe deal; la deal însă este amestecat cu pietre

și printre ele se găsesc și bucățele de var. La Vărsătura este lipsă

mare de apă. Domnul Constantin Pamfile a săpat doi ani, a cheltuit

200 de galbeni ca să facă un puț și nici la adâncimea de 52 de

stânjeni n-a putut da de apă. Apa de băut se aduce cu sacale de la

215

Odobești și Pădureni. În sus, la cale de 3 ore de aici, a săpat și a dat

de apă, la adâncime de 25 de stânjeni. Lipsa de apă a fost cauza

pentru care s-a făcut, sub domnia lui Sturdza, la 1846, un canal care

aduce apa din Putna de la Găgești și o duce la Focșani, având a se

lua din el numai apă de băut.

La Pădureni, situația pământului, mai sus de Vărsătura,

constă tot în lipsa de apă; însă oamenii au îndemânare luând din

fântânile făcute în fundul râpei Vărsăturii, unde se găsește apă la 2-

3 stânjeni.

Oamenii de aici sunt răzeși, au podgorii și ogoare, unii mai

multe, alții mai puține și alții deloc. Ei se ocupă mai cu seamă de

cultura viei și a păpușoiului, atât în vii, cât și la câmp. Unii au

pământuri cu câte doi galbeni chiria pogonului sau din trei una

dijma, arătura fiind a proprietarului.

În vii, oamenii au de la un sfert până la 10 și 12 pogoane de

vie; dintre aceștia însă sunt foarte puțini și niciunul nu are cele

necesare pentru a ține vinul. Negustorii de vin sunt mai cu seamă

astăzi cei din Brăila și Galați, care vin toamna și cumpără mustul.

Mustul fierbe după 3-4 zile pe loc în vasul destupat, iar fiertul ține

5-6 zile. În acest timp vasul se păzește să nu se astupe la vrană, căci

se sparge. După timp, omul este silit să vândă poama; ca să nu se

strice, iar culesul se face bine când poama nu-i crăpată, nici bătută

de brumă. Negustorii de vin aduc vasele și iau mustul cu 1, 2, 3 și 4

lei vadra de obicei, plătesc chiria până la Galați 2 până la 3 lei

vadra (90 de parale) și cu alte cheltuieli se ridică vadra de vin, dusă

în Galați, la 10 lei, și acolo se vinde pe doi lei ocaua, adică 25 lei

vadra dealului, 12 ocale și jumătate.

Domnul Ioan Ionașcu este unul dintre cei mai mari răzeși.

El are 12 pogoane de vie aici în Vărsătura, iar la câmp are moșie,

pe care o lucrează cu 2 pluguri, cu câte 4 boi, arând toamna și

primăvara de câte două ori pământul. El face pe an până la 50 de

pogoane de păpușoi. El își face singur plugurile, fiind om cu

aptitudini în mecanica agricolă și de aceea plugurile pe care le face

el merg cu 4 boi.

În satul acesta, ca și la Odobești și Jariștea, sunt mulți duzi

de două feluri: unii cu frunza plină, care seamănă cu aceea a

părului, însă ceva mai mare, și alții cu frunza crestată, mai deschisă

decât cea plină. Femeile au crescut și în anul acesta gândaci, însă n-

216

au reușit toate; fiindcă la unele au murit gândacii în parte, iar la

altele mai toți în timpul urcării lor în crengi.

Domnul Ionașcu este epitropul schitului de călugări Buluc,

situat la 4 ore depărtare de Pădureni, spre vârful Muntelui Măgura.

Obiceiul este aici de a culege țarinile până la timpul

culesului viei și a le lăsa, fără nicio plată, la boii cărăușilor care le

pasc, căci așa se atrag oamenii să vină după vin. Odinioară veneau

mulți cărăuși din Țara de Sus, acum vin puțini, iar toată cărăușia160

este îndreptată spre Galați. Galați și Brăila, putem zice, țin astăzi

podgoriile Odobeștilor.

5. Jariștea, situată mai la vale de Pădureni, este

despărțită de acesta prin râpa Vărsătura mare. La Jariștea, după

plata impozitului funciar, sunt 900 de pogoane de vie, la Vărsătura

sunt 486 și la Odobești 1000. Oamenii se ocupă și aici cu cultura

viei deopotrivă cu cea a păpușoiului. Vinul de la Jariștea este mai

puțin bun decât cel de la Vărsătura.

Domnul George Cotârlan n-are decât 12 pogoane de vie și

pentru acestea este silit să ia pământ pentru păpușoi cu 2 galbeni

pogonul și să plătească câte un galben de văraticul unui cap de vită

mare. Din vie se scot de la 100 până la 200 de vedre de pogon,

când la deal producția este de 50 până la 100 de vedre de pogon.

Sunt trei pogoane de vie la falcă, iar de păpușoi 2 și 8 prăjini. Din

tescovină se face rachiu, scoțându-se 2 vedre de pogon.

Toți oamenii din Jariștea au lipsă de pământ, de hrană și ar

dori să cumpere din domeniile Statului, de la Bolotești, care se

megieșește161 cu ei, dacă s-ar aplica și la răzeși art. 4, 5 și 6 ale legii

rurale.

6. Boloteștii fac comună cu satele Ivăncești, Căpotești,

Purcelești, Băncila, Scânteia, Schitul, situate pe malul Putnei între

Măgura și Putna, în sus, în afară de schitul Scânteia, situat aproape

de Bolotești, pe coasta Măgurei.

În această comună sunt 269 de contribuitori răzeși și foști

clăcași.

160 Cărăușia - transport de mărfuri sau de persoane (în vehicule cu tracțiune

animală), de obicei pe baza unui contract (n. red.). 161 A se megieși (reg.) - a se învecina, a se mărgini (n. red.).

217

În Ivăncești sunt proprietari Statul, domnii C. Iacovachi, I.

Zalariu, V. Buzduganu și răzeși diferiți, având la un loc 1796 fălci,

diferite în hliza162 fiecăruia. Din acest pământ, sunt 1277 de fălci

țarina, 147 imașul, grădinile 38 și via numai 5 fălci. Podgorii nu

sunt în aceste patru sate din comună, cu toate că ea este aproape și

în hotar cu Jariștea. Dincolo însă de Putna unele sate au podgorii.

La Ivăncești au fost 37 de clăcași, dintre care numai la ai

Statului, în număr de 5, s-au dat pământuri de hrană; iar la ai

particularilor s-au dat numai locuri de casă.

Domnul C. Iacovachi are mașină de treierat cu apă din

gârlă.

Căpoteștii, proprietatea răzeșilor, a Statului și a domnului

Iorgu Zalariu, au 723 de fălci, dintre care numai 5 sunt cu vie.

Răzeșii, în număr de 30, nu au decât locurile de casă, fiind lipsiți cu

totul de pământuri.

Purceleștii, proprietate de 147 fălci, aparține la 45 de răzeși,

domnului C. Ciornei și Statului, care a împroprietărit pe partea sa

numai 3 clăcași.

Boloteștii au 947 de fălci, dintre care via are 31; satul este

proprietatea Statului, a răzeșilor și a domnului C. Ciornei; răzeșii

au numai locurile de casă și grădini și puțini dintre ei și pădure.

Pământul din această comună este la Ivăncești, Căpotești și

Purcelești, Petrești și Bolotești nisipos-argilos, ceva mai bun decât

la Ivăncești. Aici oamenii seamănă numai primăvara păpușoi, grâu,

orz, secară și nu capătă decât 2 kilograme de păpușoi la pogon și

unul la grâu, pe când la câmp ies 4 kilograme de păpușoi și 2 până

la 3 de grâu. Semănătura în anul 1868 este de 60 de pogoane de

secară, 500 de pogoane de păpușoi, 100 pogoane de grâu și 150 de

orz. În anul trecut, s-a făcut numai păpușoiul și în acesta n-a dat

mai mult de un kilogram la pogon.

Oamenii care n-au pământuri și, mai ales, care sunt în

această lipsă cultivă pământuri luate cu învoială din trei una. În

apropierea podgoriilor, unde se întrebuințează haragii, oamenii din

această comună speculau haragii pe care-i tăiau în pădure și-i

vindeau cu 10-12 lei mia. În anul acesta însă a ajuns la un galben

mia și oamenii de aici n-au mai putut să speculeze, fiind oprită

162 Hliză (reg.) – petec de pământ arabil (n. red.).

218

tăierea în pădurile Statului, care sunt cele mai mari producătoare de

haragi.

În această comună fiind gârla morilor, proprietarii au

venituri însemnate de la acestea, care merg tot anul, în afară de cele

3 luni de iarnă. Sunt în această comună mori cu 5 pietre de moară,

iar la Găgești 5 mori cu 9 pietre de moară. Capitalul în mori ajunge

la 12000 de galbeni, iar venitul la 2000 de galbeni. O moară bună

cu 2 pietre aduce pe an până la 100 de kilograme sau 200 de

galbeni.

În această comună, proprietarul cultivator cel mai harnic și

mai inteligent este domnul Costache Ciornei. El face în contul său

100 de pogoane cu 4 pluguri și aproximativ 200 în parte din trei

una, ceea ce înseamnă o cultură de 170 de pogoane, mai mult în

păpușoi decât în grâu. Se ocupă și cu cultura viei sale din Jariștea și

Vărsătura, unde are cam 4 pogoane. Are și o moară cu 3 pietre. Din

toate acestea, domnul Ciornei scoate pe an aproximativ 1000 de

galbeni. El are o casă frumoasă de țară și moară de piatră.

Aici oamenii, uniți cu domnul Ciornei, au făcut în anul

acesta o biserică frumoasă de cărămidă. Răzeșii au dat tot

porumbul lor de rezervă.

Tot în Bolotești este și așezarea răposatului Constantin

Nicolau, care a avut 18 copii și a cărui văduvă, de 90 de ani, încă

trăiește, având toți dinții în gură. Dintre copii, fete și băieți, aici

sunt așezați la casele lor o fată și cinci băieți. Domnul Ghiță

Nicolau, al șaisprezecelea copil, a ieșit din casa părintească și,

ocupându-se cu moara, a agonisit proprietate, cumpărând cu 800 de

galbeni 50 de pogoane de țarină și se ocupă acum și cu moara, și cu

plugăria, având plugul său, creându-și din nou acareturi, o casă și

un pat, amândouă după modelul general, însă modificat și mai bine

acomodat cu trebuințele cultivatorului. Domnul Ghiță Nicolau, prin

purtarea sa cea dulce cu oamenii, a fost ales primar al comunei și

din primar Guvernul l-a chemat în funcția de subprefect al plășii

acesteia. În serviciu a arătat tuturor locuitorilor că omul stimat de

ei, omul deștept și vrednic, care știe să-și caute bine de treburile

sale și ale comunei, nu este mai puțin apt să se ocupe și de

interesele generale ale țării.

Arendașii de aici fac cultură în parte cu sătenii și răzeșii;

însă nu împărțind produsele din trei una, ci lucrând la o a treia parte

219

deosebită pentru arendaș, care o alege să fie în pământul cel mai

bun.

Schitul Scânteia, care avea în anul 1860 79 de maici, s-a

desființat și n-au mai rămas la el decât vreo douăzeci, care acum n-

au nici ce mânca, luându-li-se și viile, și pământul, și paturile, și tot

și lăsându-le de trăiesc acum cu mila creștinilor.

7. Găgeștii fac comună cu Vităneștii și Cucuieții de

sub Măgura, având 296 de contribuitori. Toate trei satele sunt

situate pe malul drept al Putnei.

În Găgești sunt proprietari: un particular, răzeșii și Statul,

având 900 de fălci de pădure și 337 țarina, una fânețul, 14 imașul, 7

viile, 18 grădinile și livezile. Pădurile aduc 10-15 galbeni de falcă

în tăiere. Viile produc vin prost și de aici înainte nu mai sunt vii

precum la Vitănești și Cucuieți, dar cauza este că ori nu le fac

oamenii, ori n-au unde să le facă, aceștia fiind strâmtorați de

locurile de hrană, neavând nici pământuri cu îndestulare, nici

pământuri bune. Pământul de pe coasta Măgurei este pietros și se

spală de viitura apelor. Viile sunt în vatra satului câte 3 sau 4

prăjine la unele case.

Duzi sunt, dar gândacii au murit mai toți în anul acesta, anul

trecut n-au murit. Capitalul funciar se socotește câte 20 galbeni

falca de țarină, 12 galbeni de pădure și este de 17033, plus

acareturile 2572, în total 19605.

Venitul de la 3 mori este socotit 100, de la o piuă163 24 și de

la țarină și pădure 1641 galbeni.

În Vitănești, proprietatea aparține Statului, domnului Hadji

Nicolae și domnului Costache Dăscălescu. În 1059 de fălci, domnul

Dăscălescu are 797, dintre care 409 sunt de pădure, estimate cu 10-

12 galbeni falca. Domnul Dăscălescu taie în tot anul câte o parte

din pădure, vânzând-o pogonește cu 3 și 4 galbeni pogonul pentru

foc.

Capitalul funciar este de 2407 galbeni în acareturi și 9426 în

pământuri. Venitul este de 791 galbeni.

Cucuieții de sub Măgura sunt proprietatea domnilor

Dăscălescu și Vasile Vidrașcu și a Statului, în total 1426 de fălci,

163 Piuă - instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-

un mediu cald și umed (n. red.).

220

dintre care 893 sunt de pădure. Aici nu sunt vii. Capitalul funciar

este de 11624 galbeni și venitul de 509.

În această comună sunt 43 de răzeși și 40 de clăcași ai

Statului, foști în Găgești, iar în Vitănești și Cucuieți numai 265 de

clăcași, foști ai Dăscălescului.

Răzeșii sunt strâmtorați de pământuri, ei se hrănesc pe

moșia Dăscălescului și a Statului, luând pământuri în parte și mai

mult cu bani, câte doi icosari164 pogonul, plătiți în muncă și pentru

datorii din muncă, socotind procentul la 10 la sută, iar la al Statului,

fiind pământul bun, 2 galbeni pogonul.

Jumătate de comună iese la munca câmpului, fiind pământul

rău și nesemănând decât cam 150 de pogoane. Pentru vite ia pășune

de la Stat și Dăscălescu, plătind câte jumătate de galben de cap.

Pământul fiind împărțit, vitele sunt prinse și ștrăfuite165. Pe un imaș

de la Stat cu 200 de galbeni, sunt 150 de vite și pe altul 100 de

galbeni pentru 75 de vite. Munca de la Podgorii este aceea care îi

ajută pe oameni în existența lor.

La Găgești, un locuitor, Ion Banu, s-a făcut din clăcaș

proprietar, cumpărând pământ cu economiile strânse din folosul pe

care i-l aducea munca, fără ca să fi încetat să lucreze boieresc cu

patru boi. În curs de 30 de ani, a cumpărat bucățică cu bucățică,

plătind pasul de pământ cu câte 80 de lei, din apa Putnei până în

vârful Măgurei, cu siliștea166, arătura, via, locul rău și prundul. Doi

pași fac stânjenul; stânjenul vine astfel la 160 de lei pe 37 lei

galbenul. Într-un stânjen sunt trei pogoane sau două fălci și

jumătate. Pogonul vine astfel la 53 1/3 lei. Opt stânjeni fac un

pământ. Domnul Ion Banu a cumpărat în satul acesta 3 pământuri și

jumătate, adica 28 de stânjeni sau 56 de pași sau 84 de pogoane. El

a cumpărat și în Vrancea o curea de pământ de 5 fălci sau 2 stânjeni

cu 600 de lei.

Domnul Ion Banu a dat la doi copii ai săi, Ion și Nedelcu,

amândoi foști clăcași cu câte doi boi, câte 9 pași sau 4 fălci în total,

a dat adică la amândoi 18 pași sau 9 stânjeni sau un pământ și un

pas, rămânându-i lui 2 pământuri și jumătate și având încă un copil

164 Icosar - monedă veche turcească (de argint sau) de aur (n. red.). 165 Ștrăfuit (reg.) – pedepsit (n. red.). 166 Siliște (reg.) – pășune (n. red.).

221

nescos din casă. Copiii s-au împroprietărit și astfel fiecare posedă

astăzi câte 8 fălci, alcătuite 4 de la părinți și 4 de la proprietari.

Domnul Ion Banu s-a împroprietărit ca clăcaș cu 4 boi și a

luat 5 fălci și jumătate.

Cultura de astăzi a domnului Ion Banu se alcătuiește dintr-

un pogon de vie aici și din alte pogoane pe care le are la Țifești, din

10 pogoane arătura, în care seamănă 1 grâu, 1 secară, 1 orz, 1 ovăz

și 2 păpușoi, iar 4 le are date în arendă cu câte 2 carboave167

pogonul. Vitele sale sunt: 100 de oi, 2 vaci, 4 boi și un cal de

călărie.

Domnul Ion Banu este un exemplu pentru toți muncitorii pe

care-i încurajează a lucra, a cruța rodul muncii lor și a-l întrebuința

în cumpărare de pământ, instrumentul principal al producției

agricole.

Domnul Nicolae Nicolau, primarul din Găgești, are patru

pământuri cumpărate sau 96 de pogoane; el are numai 20 de

pogoane de țarină, din care nu capătă nici câte un kilogram de

pogon, căci pământul este rău și nu se îngrașă. El are și 30 de

pogoane de vie, care-i aduc 400 de galbeni pe an, adică câte 13

galbeni de pogon. Cultura viei costă de la 3 până la 5 galbeni; ceea

ce-i reduce venitul curat la 8 galbeni de pogon.

Între Vitănești și Cucuieții de sub Măgura se află siliștea

zisă Babele, un sat răzășesc pustiit. Acolo se observă un număr

mare de nuci, cel mai mare din aceste locuri.

În dreptul Babelor, dincolo de Putna, se află altă siliște

iarăși plină de nuci.

La Irești și la Vitănești sunt, de asemenea, foarte mulți nuci,

care aduc foloase însemnate, vânzându-se mia cu numai doi lei.

Specula locuitorilor de aici este cu haragii. Ei cumpără

pădure cu câte 50 lei falca, o taie, scot banii și rămân și cu câte 500

de lei câștig.

8. Ireștii fac o comună cu Șerbeștii și Cucuieții de sub

Măgura cu 322 de contribuitori. Șerbeștii și Cucuieții sunt pe malul

Putnei, iar Ireștii pe podișul dintre malul Putnei și Dealul mare.

Toate cele trei sate sunt locuite de răzeși, proprietari ai lor, în afară

167 Carboavă - monedă rusească de argint sau bancnotă de hârtie, egală în valoare

cu o rublă (n. red.).

222

de Cucuieți, unde a intrat, prin cumpărare, domnul C. Dăscălescu.

Acest proprietar mare intrase și în celelalte două sate; însă n-a fost

suferit de răzeși care, judecându-se, au răscumpărat atât

cumpărăturile, cât și baștina168 lui, plătind stânjenul cel scurt (un

pogon și o prăjină) cu 100 de lei, iar stânjenul cel lung (2 pogoane)

cu 160 de lei.

Moșia merge o parte din Putna până în Șușița și o parte din

Putna până în zarea mică cea mai în apropiere de apa Șușiței.

Numărul răzeșilor proprietari este de 290, aflându-se între ei

și 90 din aceia care n-au nimic și se hrănesc cu munca pe la alții.

Întinderea pământului la Irești este de 780 de fălci cu 295 de

fălci pădure; la Șerbești este de 384 fălci cu 130 de fălci pădure,

adică în total 1305 fălci, în afară de partea Dăscălescului din

Cucuieți, de 274 de fălci cu 113 pădure.

Via nu se cultivă la Șerbești și Irești, fiind aceste două sate

în hotar cu Vrancea, unde clima este aspră. Dar la Cucuieți domnul

Dăscălescu are 9 fălci de vie din care nu iese vin bun.

Pământul este strâmt și de aceea oamenii nu pot să țină vite

multe. Cele care se țin se iernează în sat și gunoiul lor se strânge, se

lasă de putrezește și apoi se întrebuințează în ogoarele în care se

seamănă păpușoii. Pământul de lucru este o parte pe podișul între

Irești și Șerbești și o parte pe deal. Gunoiul se pune pe podișul din

vale; căci în deal nu se poate căra din pricina greutății de abordare

a locului. Gunoiul se cară de cu toamna până în primăvară,

punându-se într-un pogon 20 de care. Pământul gunoit se seamănă

cu păpușoi în toți anii. Se pun 10 ocale de sămânță de păpușoi, 40

de ocale de sămânță de grâu și 36 de ocale de sămânță de orz la

pogon; ovăz nu se seamănă. Pământul în vale este argilos și negru;

iar pe deal argilos și galben. Cel din vale este mai bun decât cel din

deal. Producția pământului în vale este de până la 2 kilograme de

păpușoi de pogon la timpul bun; iar la deal până la un kilogram.

Grâul, secara și orzul raportează în vale, precum și în deal până la 2

kilograme.

Oamenii speculează pădurea, care s-a împuținat, tăind-o și

cărând-o, ca lemne de foc, la târg, la Focșani. Un om cu car merge

într-o zi la pădure, taie lemnele, le încarcă și vine seara acasă; a

168 Baștina – proprietate moștenită (n. red.).

223

doua zi se duce la târg, vinde lemnele de la 8 la 14 lei carul și se

întoarce seara acasă. Omul capătă cu palmele 2 lei pe zi; iar cu

carul 4 lei, vasăzică el trebuie să vândă carul de lemne cu cel puțin

12 lei pentru ca să-și scoată acest preț al muncii sale: și de-l vinde

cu 10 sau 8 lei, ceea ce i se întâmplă câteodată, el pierde sau nu

capătă pe zi decât 60 de parale cu palmele și 100 de parale cu carul

cu boi.

Locuitorii din Irești fac oale roșii nesmălțuite, care servesc

la trebuințele județului împreună cu cele care se fac la Focșani și

Nicorești. Vin și oale vinete și smălțuite din Ardeal. Pământul

pentru oale se găsește la Irești numai în trei locuri: un om aduce

într-o zi un car de lut, a doua zi îl înmoaie și îl și calcă, a treia zi se

apucă și-l lucrează făcând oale mici numite moșoaice de jumătate

de oca și oale mai mari de o oca, de 2 și până la 3 ocale și jumătate,

care este cea mai mare. Oalele făcute stau de se usucă patru zile, a

cincea zi se pun la cuptor și se ard cu lemne uscate în jumătate de

zi. După ce se răcesc, se scot și se încarcă în carul cu paie. Două

care de lut dau un car cu oale. Dintr-un car de lut ies 150 de oale

mari și mici. Transportul la târg al unui car de oale costă o

carboavă. Dintr-un car de oale prinde omul 32 de lei. Din acest

venit brut se scade chiria transportului 12 lei, 5 zile de lucru cu

mâinile 10 lei, o zi cu carul 4 lei și lemnele 6 lei, adică în total 32

de lei. Olăritul scoate cu această industrie numai prețul muncii

oamenilor și al lemnelor pe care le întrebuințează.

Oamenii din Irești nu obișnuiesc să facă semănături la

câmp; dar se duc la muncă cu sapa și cu coasa.

Duzilor nu le priește clima aici și nici că se mai fac bine mai

departe încolo, în Vrancea; cu toate acestea, aici, în Irești, sunt

puțini duzi și femeile întrebuințează frunza lor la creșterea

gândacilor și la facerea borangicului. Aici sunt mulți perji din al

căror rod se face rachiu, care se vinde cu 21 de lei vadra. Sunt și

mulți nuci care aduc foloase destul de mari.

Golindu-se de pădure coastele Dealului mare, vărsăturile

apelor fac mari stricăciuni cu năruiturile dealului de pietre și

bolovani care se aduc în satul Șerbești și Cucuieți mai ales.

Vărsăturile spală țarina și ogoarele de pe coastele dealului.

Gunoiul se cară și se lasă de stă la marginea ogoarelor până

se scurge mursa din el și apoi se împrăștie. Gunoiul trebuie

224

împrăștiat pe ogoare îndată ce se cară: și dacă pământul este

ocupat, mai bine este să se aștepte să fie liber decât să se aducă

gunoiul și să se lase a se îngrășa numai marginile ogoarelor.

S-a băgat de seamă aici că semănăturile timpurii sunt cele

mai frumoase; și aceasta vine în adeverirea zicalei că cine se scoală

mai de dimineață ajunge departe.

Pământul este lutos aici, se lucrează cu greu și se

amănunțește și mai greu; de aceea este bine a-l apuca la lucru când

i-a venit timpul și este de mare folos să se facă de toamnă, ca așa

peste iarnă să degere arătura și să se prefacă lesne în țarină până în

primăvară.

Oamenii săraci din Irești au câte o capră sau două, o capră

dă până la jumătate de oca de lapte. Capra se vinde în primăvară cu

doi icosari. Acesta este și prețul unei oi cu miel.

Vitele sunt în genere cu talia mică, iar întreținerea lor este

foarte scumpă: se plătește numai văraticul unui cap de vită cu un

galben. Din cauza acestei scumpiri mari, vitele oamenilor s-au

împuținat foarte mult. Timpul a sosit ca să înceapă oamenii a intra

în sistemul de cultură, care permite să se țină vitele cu mai puțină

cheltuială.

9. Clipiceștii fac comună cu Vităneștii de sus de 136

de contribuitori, care au un venit comunal de 6000 de lei vechi.

Cheltuielile comunale sunt la fel ca veniturile: și în cheltuieli se

vede figurând notarul cu 1800 de lei pe an, adică aproape jumătate

din leafa primarului. Cei trei preoți au câte 800 de lei pe an. Acum

nu este niciun preot în comună; toți trei au murit.

Amândouă satele sunt pe malul stâng al Putnei, Clipiceștii

de sus lângă Irești și Vităneștii de jos.

Proprietatea acestei comune este a răzeșilor și a

particularilor, domnii Dăscălescu și Hadji Nicolae și a Statului de

pe Mera, Soveja, Vizantea și Neamț.

Răzeșii din Vitănești au vândut, cu 20 de ani înainte, o parte

din moșia lor domnului Dăscălescu cu câte 300 de lei pogonul de

vie, 200 de lei pogonul de arătură, 100 până la 150 de lei pogonul

de pădure. Domnul Dăscălescu a cumpărat opt pământuri mai întâi

și apoi, pe lângă acestea, a tot cumpărat de la răzeși până ce a făcut

moșia de acum. Cu doi ani mai înainte, domnul Dăscălescu a

cumpărat moșia plătind 1000 de lei pogonul de vie și 300 de lei

225

pogonul de arătură și de pădure. Acum însă răzeșii nu mai vând, ci

cumpără. Ei au cumpărat de la domnul Al. Mateescu 14 pământuri

plătind pogonul de vie 1000 de lei și 300 până la 370 de lei pogonul

de arătură.

Hadji Nicolae a intrat între răzeși, împrumutând 37000 de

lei și luându-le moșia amanet. Răzeșii, neavând bani ca să plătească

la termen, li s-au vândut din moșia lor 41 de pământuri cu 100000

de lei și moșia s-a cumpărat de către Hadji Nicolae și tot au mai

rămas datori cu 20000 de lei, a rămas destulă datorie pentru ca să-și

piardă și cealaltă moșie, dând-o în plată pentru dobânzi. Răzeșii

aceștia trăiesc ca vai de ei, semănături au puține și n-au destul

pământ ca să se hrănească; de aceea se duc de se hrănesc pe alte

moșii, se duc de muncesc pe unde pot. Abia au mai rămas vreo 15

răzeși care au în sat tot ce le trebuie. Răzeșii nevoiași cultivă

pământuri străine, dând din trei una. Ei se ajută cu chirii și cu vinul

pe care-l produc. Pentru vite plătesc câte un galben perechea de boi

de vărat, ceea ce este foarte scump.

Statul a avut pe această moșie, pe partea Merei, cinci

clăcași, care s-au considerat chiriași și nu s-au împroprietărit decât

pe câte 10 prăjini, locul de casă în vatra satului. Asemenea a urmat

și cu 8 clăcași ai domnului Dăscălescu. Țiganii nu s-au

împroprietărit.

În Clipicești se află 1006 fălci de pământ dintre care 589

sunt ocupate cu pădure, 86 sunt în țarină și 46 în vii sau 156 de

pogoane. În Vitănești sunt 441 de fălci cu 88 de pădure, 97 țarina și

169 vii sau 506 pogoane. Viile sunt situate pe dealul de deasupra

malului Putnei și constituie resursa principală a existenței

locuitorilor, aducându-le până la 100 de vedre de pogon sau câte 3

galbeni venit curat. Pădurile le sunt, de asemenea, de mare folos

pentru resursa pe care le-o dau în lemne de foc și în haragi.

Domnul Dăscălescu are de la 80 până la 100 de pogoane de

vie, pe care o lucrează, plătind câte doi galbeni pogonul. Vinul se

vinde cu 1 sau 2 lei vadra. Prețul vinului este cu jumătate mai mic

decât cel care se face la Odobești. În anul acesta, 1868, oamenii au

vândut vadra cu 1 leu plătit în păpușoi, domnul Dascălescu a

vândut-o cu 2 lei. Vinul care se vinde se dă hoaspă, adică cules și

mustuit, rămânând călcatul și fiertul în seama cumpărătorului.

Această hoaspă se pune în cadă și fierbe, apoi se scoate, se pune la

226

cazan și se trage rachiul. Din 20 de vedre de hoaspă ies 5 până la 6

vedre de rachiu. Vadra de rachiu se vinde cu 16 până la 18 lei,

vasăzică din 20 de vedre de hoaspă, care costă 20 de lei, ies 80 de

lei, prețul pentru 5 vedre de rachiu vândut pe 16 lei vadra. Scoțând

cheltuielile de 20 de lei, rămân 60 de lei venit curat din prefacerea

vinului în rachiu.

Domnul Dăscălescu se ocupă cu facerea rachiului, are o

velniță din care poate scoate 10000 de vedre de rachiu și îngrașă

până la 400 de capete de vită. Velnița domnului Dăscălescu cu

moara pe gârlă și cu un grajd spațios au costat 4200 de galbeni.

Velnița nu lucrează de 3 ani, de când s-a scumpit prețul produselor.

Produsele care se lucrează se aduc de peste Milcov, unde se găsesc

mai multe și mai ieftine. Într-un an, domnul Dăscălescu a lucrat

910 kilograme de secară care au costat 2047 galbeni, 90 kilograme

de orz, adică 225 galbeni și 600 kilograme păpușoi care au costat

1800 de galbeni. În acel an, au îngrășat și 120 de boi, care au costat

600 de galbeni și s-au vândut cu 1200 de galbeni. Venitul și

cheltuielile velniței sunt următoarele:

6000 de galbeni au reieșit din vânzarea a 10572 de vedre de rachiu,

a 21 de lei vadra.

1200 de galbeni din vânzarea a 120 de boi grași.

7200 – suma totală a veniturilor.

6780 se scad cheltuielile, însemnând:

4108 prețul produselor întrebuințate.

634 salariul lucrătorului și al maistrului.

400 reparația mașinei și a altor obiecte.

360 costul a 180 de stânjeni de lemne consumate.

273 măcinatul produselor.

1005 prețul boilor și hrana lor, însemnând:

600 prețul boilor.

373 prețul brahei169.

20 zahărul.

12 fânul.

1005

420 de galbeni rămân venit curat din velniță.

169 Braha – reziduu rămas după fabricarea rachiului; orz măcinat, întrebuințat la

fabricarea berii (n. red.).

227

În afară de velniță, se află aici și povarna pentru făcutul

rachiului din tescovină. Se scot câte două vedre de rachiu din

tescovina unui pogon de vie.

Rachiul se vinde pe la sărăcime; însă vânzarea care se face

acum nu aduce mare folos crâșmarului, căci la vadra cumpărată cu

25 de lei se adaugă 4 lei ai Statului și 6 lei ai comunei și așa vadra

ajunge la 35 de lei, ceea ce înseamnă 3 lei și jumătate ocaua de

rachiu. Se pune în rachiu și apă și tot folosul nu poate fi așa de

mare cât să se țină și un crâșmar care să vândă rachiul.

Domnul Dăscălescu s-a întins mult cu lucrările sale de

îmbunătățiri agricole, poate că s-a întins prea mult, făcând o velniță

într-un loc unde nu sunt produse nici măcar cu îndestulare pentru

alimentația publică, nicidecum pentru prefacerea lor în rachiu. De

aceea, am văzut la primărie un anunț în care am citit că banca de

Moldova a scos la vânzare moșia Vitănești cu Clipiceștii și

Cucuieții de sub Măgura ai domnului Dăscălescu pentru suma de

9060 de galbeni, capital neamortizat din suma de 15000 de galbeni

dați cu împrumut domnului Dăscălescu și garantați cu această

moșie ipotecată băncii.

De altminteri, domnul Dăscălescu este un cultivator ager și

deștept, având dispoziții foarte lăudabile pentru îmbunătățirea

agriculturii. Acest mare proprietar-cultivator a simțit că pământul a

slăbit, de aceea a început a-l îngrășa: și pentru ca să poate produce

îngrășare, a făcut foarte bine de s-a gândit ca să facă mai întâi

nutreț pentru vite și să țină și vite. La Clipicești, domnul

Dăscălescu a reușit în încercarea pe care a făcut-o cu lucerna. Acest

furaj artificial ar fi fost și mai frumos, dacă s-ar fi semănat în

pământ pregătit bine și mai ales îngrășat cu îmbelșugare.

Oamenii seamănă aici mai mult păpușoi decât grâu, care

este foarte puțin, și acum de ceva timp a început să fie bântuit de un

gândac care-l mănâncă când dă în spic.

Semănăturile de timpuriu sunt și aici preferabile celor târzii.

Proprietarii-cultivatori obișnuiesc să lucreze pe aici

pământul și să-l semene cu păpușoi și apoi, pentru a-l lucra sau a-l

prăși și a-l culege, îl dau oamenilor pe din două, adică le dau numai

pentru lucrul prașilei jumătate din rodul lui. Meteiajul acesta arată

că munca este cu mult mai de preț decât pământul și capitalul

necesar arăturii și semănăturii lui.

228

10. Țifești face comună cu Sârbi și Oleșești, trei sate pe

dealul de deasupra al malului Putnei, mai jos de Vitănești, de 330

de contribuitori comunali.

Sârbii au 410 fălci, dintre care 35 cu pădure, 111 în țarină,

18 în imaș și 201 în vie. Țifeștii au 443 de fălci, dintre care 121

țarina, 58 imașul și 199 viile. Oleșeștii au 348 de fălci, dintre care

sunt 220 de fălci țarina și 43 via. Din această întrebuințare

economică a pământului, vedem că oamenii din Sârbi și din Țifești

se ocupă numai cu cultura viei, pe când cei din Oleșești sunt

deprinși cu precumpănire cu plugăritul.

Proprietarii din această comună sunt răzeșii printre care se

află și trei proprietari mari și anume frații Anton și Nicolae

Angonescu, Alecu Stamati și Statul cu părțile mănăstirești. Domnul

Iancu Sclavoni este proprietarul cel mai mare cu pământul împărțit

printre răzeșii de la care l-a cumpărat. Cel care posedă via cea mai

mare nu are mai mult de 24 de pogoane, ca domnul N. Angonescu,

ceilalți au mai puțin, fruntașii până la 2 pogoane și jumătate,

mijlocașii până la un pogon și codașii jumătate de pogon și câte o

firtă. Mai bine de jumătate dintre răzeși sunt codași; și sunt peste

100 de răzeși numai cu numele, nu au nimic și trăiesc pe la viile

altora.

Soiurile de poamă sunt galbenă, plăvană, coarnă grasă,

creață, neagra-moale, neagra-vârtoasă și verdea câte un butuc sau

doi la pogon. Fiecare soi de poamă are timpul său în care se face

mai bine decât celelalte: așa în anul trecut, timpul a fost priitor

pentru verdea, plăvana și neagra, în anul acesta, 1868, este pentru

galbenă, plăvană și creață. Nu este timp în care să se facă bine toate

soiurile de poamă. La timp ploios suferă galbena, plăvana și

verdea, la secetă suferă neagra-moale, neagra-vârtoasă și grasa.

Grasa crapă la ploaie. Într-un pogon, sunt 400 până la 500 de butuci

la care se întrebuințează în fiecare an până la 4000 de haragi. Un

harag nu ține decât unul sau cel mult doi ani. Cultura unui pogon de

vie dat cu anul se plătește cu 2 galbeni și o baniță de făină, se

cumpără mlaje de jumătate de galben, se dă pe haragi 1 galben și

jumătate și așa ajung cheltuielile de cultură la 5 și 6 galbeni. Via se

culege de la Ziua Crucii înainte, după cum găsește cineva și

cumpărători de vin. Dintr-un pogon ies 100 de vedre din via de

229

frunte, din cea de mijloc 60 și din coadă 40 de vedre. Vadra se

vinde cu 1 leu și jumătate, cu 2 și până la 2 lei și jumătate.

Oamenii, pe lângă lucrul viei, se ocupă și cu cultura

pământului, dând dijma din trei una sau luând pământul semănat de

proprietar, pe care-l lucrează și împart rodul pe din două. Oamenii

se duc la lucru la câmpie și mai cu seamă la Bătinești, Bizighești,

Mărășești etc., la proprietarii-cultivatori, domnii Iorgu Zalariu,

Iorgu Pastia, Nicolae Angonescu, Costin Catargiu și frații C. și T.

Găția.

Apă nu este deloc în aceste trei sate. S-a săpat până la 36 de

stânjeni adâncime și nu s-a dat de apă. Apa de băut se aduce din

vale de la Putna.

Pământul este negru cam la jumătate de stânjen adâncime și

după aceea se dă de un pământ galben, argilos. Grădinile sunt în

luncă, într-un pământ pietros, pe care-l face să rodească apa care se

trage din gârla luată din Putna.

Aici se simte o necesitate mare de un pod peste apa Putnei,

pod care ar servi atât la comunicația cu Vrancea, cât și la aceea cu

Zăbrăuți și Panciu.

Când se vând viile aici, se plătesc cu 16 până la 20 de

galbeni pogonul; iar locul de țarină cu 6 până la 8 galbeni pogonul.

Sărăcimea a vândut pe un cap și vii, și țarină, și vite, și tot ce a avut

în acești trei ani de lipsă care au trecut.

Lucrările pământului au suferit și în anul acesta: de cu

primăvară au fost ploi și nu au putut oamenii să are, după aceea

pământul s-a întărit și n-au putut oamenii să-l are. Numai arătura

cea timpurie, făcută cu fân și mai înainte de a da ploile, precum și

aceea făcută până s-a întărit pământul au fost de folos. Din mai și

până în iulie (1868) n-a plouat în aceste sate, unde au rămas nearate

jumătate dintre țarinile lor. Abia s-au făcut în toată comuna 35 de

fălci de arătură. Toamna se fac prea puține arături din cauză că nu

se fac semănături multe de grâu și din aceea că pământul este

strâmt. Toate acestea arată cultivatorului că nu o mai poate duce cu

sistemul vechi, care era bun pe când pământul era bogat și larg și

oamenii puțini. Un nou sistem trebuie să se înceapă prin crearea de

furaje pentru nutrețul vitelor, prin ținerea de vite pentru facerea

230

gunoiului și prin gunoirea170 copioasă, singura capabilă de a da din

puțin pământ multe produse.

11. Bătineștii fac comună cu Igeștii și Pătrășcanii de

178 de contribuitori, având un venit de 5852 lei.

Bătineștii sunt situați în câmpia care începe din vale de la

Țifești și merge până în Siret. După Bătinești vin Igeștii, tot în

câmpie, iar mai la vale sunt Pătrășcanii.

Canalul de la Oleșești începe de aici înainte a servi apa nu

numai la mori, pentru care este făcut, dar și la udatul grădinilor.

De aici, din Bătinești, începe regunea de câmpie, satele

încep a nu mai fi înconjurate cu casele lor de vii și de pomi roditori.

Bătineștii sunt stăpâniți de mai mulți proprietari: Statul are

Grigoreștii și Dumbrăvița, după el vin domnii Iorgu Pastia, T.

Găția, D. Zalariu, N. Cotescu, Dinu, S. Sclavoni și Costin Catargiu

în Pătrășcani, apoi vin 60 de răzeși cu proprietăți mici, de la 16

fălci până la 20 de prăjini.

Întinderea pământului este la Bătinești de 1189 de fălci,

dintre care 78 sunt ocupate cu pădure, 817 cu țarină, 17 cu fâneț

(cât de puțin fâneț!), 181 cu imaș, 13 cu vii și 48 cu grădini. La

Igești sunt 199 fălci dintre care 132 țarina, 55 imașul și 17

grădinile. La Pătrășcani sunt 399 de fălci cu 102 țarina, 23 imașul,

4 viile și 22 grădinile.

Această împărțire economică a pământului arată calea

defectuoasă pe care a apucat producția agricolă: țarinile predomină,

pare c-ar fi cu putință ca ele să se cultive și să dea roade abundente

fără vite. În sistemul de producție bun și profitabil, întinderea

pământului, întrebuințată pentru ținerea vitelor, trebuie să

covârșească pe aceea a țarinilor.

Regiunea de podgorii încetează aici; căci pământul

întrebuințat în cultura viei are o întindere foarte mică. Din contră,

fenomenul cel mai important este că întinderea de pământ,

consacrată culturii de grădină irigată, devine simțitoare și cu mult

mai importantă decât aceea a viei. Aici și via este căutată cu cultura

în parte, ca în Burgundia, și rodul ei se împarte, luând

proprietarului din trei una.

170 Gunoire – îngrășarea pământului cu gunoi (n. red.).

231

Pământul este în parte pietros din Gârla spre Șușița și în

parte lutos și de culoare închisă; dar dincolo de Șușița este humos,

vegetal, negru, cu un subpământ171 argilos, galben, iar între Gârla și

Putna predomină nisipul.

În acest pământ, oamenii seamănă mai mult păpușoi decât

cereale de toamnă și de primăvară. Grâul este atacat de un gândac

roșu de tipul cărăbușului, însă mai mic, care-l mănâncă când se

formează bobul. Pământul nu se îngrașă; el se ară numai o dată și

apoi se seamănă punându-se o baniță și jumătate (18 ocale) la

pogonul de păpușoi, se seamănă de două ori. Grâul de toamnă se

seamănă 7 banițe (100 ocale), iar cel de primăvară numai 6 banițe.

Orzul se seamănă numai primăvara, punându-se 6 banițe la pogon.

Recolta porumbului este de 1 până la 4 kilograme de pogon

(1000 de ocale). Pământurile de peste Șușița sunt mai roditoare.

Grâul dă de la 1 până la 2 și 3 kilograme de pogon, orzul de la 3

până la 5 și 6 kilograme de pogon.

Din cauza secetei care a urmat în mai și iunie, precum și a

lipsei de boi, multe ogoare au rămas nearate și aici; și apoi din cele

arate mai pe jumătate nici n-au răsărit. Porumbul semănat în aprilie

este cel mai frumos, cel care a fost semănat și mai de timpuriu,

adică prea de timpuriu, a îmbătrânit mai înainte de a se face, pe

când cel semănat târziu nici n-a răsărit.

În păpușoi oamenii obișnuiesc să pună fasole, însă această

metodă încurcă creșterea păpușoiului și-i reduce produsul.

Oamenii se susțin mai mult cu grădinile decât cu țarinile. Ei

cultivă ceapă, usturoi, varză, morcovi etc.; dar mai mult ceapă și

varză. Dintr-un pogon de grădină irigată se capătă până la 5000 de

ocale de ceapă. Ceapa se udă la 2 și 3 zile. Ceapa produsă se vinde

cu 4 până la 16 parale ocaua, scoțând-o numai pe 8 parale ocaua, ea

dă din pogon 1000 de lei. Cu toată această mare folosință de

grădinărie, oamenii au îngenuncheat foarte mult pierzând boii de

muncă și sunt astăzi datori vânduți pe cel puțin cinci ani.

Domnul Iorgu Pastia este unul dintre proprietarii cei mai

harnici și inteligenți. Acesta este un om care, cu păstoria și mai ales

cu oile, a făcut stare și a devenit proprietar mare în Bătinești. Ne

închinăm cu respect înaintea averii agonisite cu muncă onestă și

171 subpământ – Subsol (n. red.).

232

arătăm pe omul care a știut să facă aceasta ca model multora care-și

pierd timpul prin târguri, precum am arătat de model pe domnul Ion

Banu multora care-și pierd timpul prin sate. Câte sacrificii au

trebuit să facă și unul, și altul până să ajungă ca să se facă, unul

proprietar mare și altul proprietar mic!

Arendașul moșiei, domnul Chircoru, plătește 1000 de

galbeni arenda, dând câte doi galbeni de pogon. Moșia o cultivă

având 10 pluguri ale sale. Pe moșie se află aproape 100 de pogoane

de grădinărie care se irigă. Arendașul dă cu chirie vreo 60 de

pogoane de grădină cu câte 4 până la 5 galbeni pogonul și,

rămânându-i grădina nearendată, s-a apucat singur de grădinărie,

cultivând cam vreo 20 de pogoane.

La cultura unui pogon se întrebuințează munca, care costă

până la 15 galbeni și cu 5 galbeni arenda unui pogon, cultura lui

urcă la 20 de galbeni.

Dintr-un pogon de grădină ies cam 1000 de lei, adică 30 de

galbeni, din care scăzând cheltuielile, rămâne un venit curat de 10

galbeni sau 30 la sută.

Grădinăria este cultura cea mai înaintată, cultura care cere

capitalul cel mai mare, cultura care lucrează cu putere de capital și

cu cât capitalul este mare, cu atât și beneficiul este mai mare.

Capitalul întrebuințat în grădinărie urcă, precum am spus, la 20 de

galbeni, adică este mai mare decât se cere pentru a se cumpăra un

pogon de pământ pe veci. Dacă renta pământului este de 5 galbeni

și capitalul de exploatare de 20, apoi putem zice că în grădinărie se

întrebuințează un capital circulatoriu de patru ori mai mare decât

este renta pământului.

Cu cât se produce mai mult capital, cu atât și venitul curat

este mai mare. Folosul pentru proprietar este a patra parte din

capitalul funciar, adică 25 la sută. Folosul pentru arendaș este de

două ori mai mare decât al proprietarului, fiindcă pe când

proprietarul capătă 5, arendașul capătă 10 galbeni de pogon; dar

arendașul cheltuind 20 și câștigând 30, câștigă 33 la sută, mai mult

adică decât proprietarul cu 8 la sută pentru că și capitalul

arendașului este mai expus decât al proprietarului. Cei 10 galbeni

de beneficiu net ai arendașului, fiind jumătate din valoarea funciară

a pământului, arendașul câștigă însă cu capitalul său circulatoriu 50

233

la sută, adică de două ori mai mult decât renta pe care o aduce

proprietarului capitalul său funciar.

Acest mare folos s-a realizat atât cu ajutorul capitalului

circulatoriu, cât și cu ajutorul naturii; căci apa este aceea care, în

producția horticolă, contribuie la mărimea câștigului, apa face ca să

nu se nimicească munca omului, nici să se primejduiască capitalul

său, apa merită astfel să se ia pretutindeni în ajutorul producției

pământului. Și rare locuri se vor găsi care să fie atât de bogate în

apă ca județul Putna. Bine ar face însă cultivatorii să ia pilda bună

de la grădinărie și să întrebuințeze și ei apa în producția

semănăturilor și mai ales a fânului, care este și trebuie să fie

obiectul principal al producției abundente și înavuțitoare și care a

făcut pe un autor popular în Franța, Jacques Bujault172, să zică: cine

vrea să facă grâu trebuie să facă fân.

În ceea ce-l privește pe arendașul de la Bătinești, care este și

primarul comunei, trebuie să constate faptul că arendașii, chiar și

vechilii proprietarilor, umblă morți după primărie; căci învestiți cu

această autoritate, ei își fac toate interesele cu muncitorii și se ajută

într-un chip atât de profitabil cât i-ar putea servi chiar și fără a fi

plătiți. Autoritatea însă ar trebui să nu aibă interese în partea de

căutat, de aceea, atât arendașii, cât și proprietarii și mai ales vechilii

proprietarilor mari, n-ar trebui să fie învestiți cu autoritatea de

primar în comună; fiindcă în acest mod primăria aduce aminte de

faptele care se petreceau în sate în timpul când proprietarii sau

vechilii sau arendașii lor erau stăpânii satelor și astfel prin primărie

se înnoiesc în prezent lucrările care constituiau trecutul condamnat

și desființat în mod legal.

Efectele ingerinței173 primarului arendaș sau proprietar sau

vechil în interesele sătenilor au început a se simți bine de aceia care

observă lucrurile: astfel, pe când păpușoii arendașului sunt frumoși,

arați și semănați la timp, ai sătenilor încă nici n-au răsărit. Este

mult de zis în această deturnare a legii comunale în profitul

172 Jacques Pierre Bujault (1771-1842) – om politic și avocat francez, cunoscut și

pentru inovațiile lui în agricultură (n. red.). 173 Ingerință - amestec ilegal, intervenție în treburile unei persoane sau în viața

unui stat, tinzând la știrbirea libertății și a independenței de acțiune și la

impunerea unui anumit punct de vedere (n. red.).

234

exploatatorilor care se constituie stăpâni în sate prin primărie; dar

cele zise sunt destule pentru oamenii înțelepți, pentru aceia care se

interesează la aplicarea legilor cu sinceritate.

Arendașul primar de la Bătinești urmărește cu o stăruință

vrednică de laudă exemplul bun dat de proprietarul moșiei pe care

o ține în arendă. El are deja 300 de oi, mieluțele nu le vinde, ci le

ține pentru ca să-și crească turma. O oaie se cumpără cu 25 de lei;

mielul se vinde cu 12; însă arendașul l-a vândut cu 16; lâna cu 7,

însă arendașul a vândut-o cu 8; brânza de oaie scoate patru ocale pe

vară, cu toate că pot fi 6, adică 8 lei a 2 lei ocaua. Mielul, lâna și

brânza aduc însă 30 de lei, adică cu 5 lei mai mult decât a costat

oaia, care se poate îngrășa si tăia la zalhana și astfel se dă capitalul

pus în cumpărarea ei și încă un profit. Cheltuielile cu pășunatul și

păstoritul oii nu urcă decât la 5 lei, vasăzică scăzând cheltuielile din

venitul de 30 de lei, rămân 25 de lei, adică atât cât s-a cumpărat

oaia sau cu alte cuvinte un folos de sută la sută. Concluzia din toate

acestea este că, din toate vitele, oaia este cea mai profitabilă, în

starea de astăzi a agriculturii județului, chiar și în partea de câmpie.

Și încă nicio îmbunătățire nu s-a făcut oilor, care, precum

am spus-o în alt loc, pot să ne dea și lână mai multă și mai bună,

lână care să se vândă cu preț îndoit și întreit mai mare decât acela

de astăzi și carne multă și chiar lapte mai mult decât acela care se

obține astăzi. Cu îmbunătățirile care s-ar face oilor, se sporesc

veniturile lor, care și așa cum sunt, încă remunerează îngrijirea pe

care o are cineva cu ele.

CAPITOLUL II

PLASA ZĂBRĂUȚI

1. Crucea de Jos face comună cu Satu Nou, Găvanu și

Ursoaia de 284 contribuitori, proprietari mari și mici și răzeși cu

venitul comunal de 9082 de lei. Preoții sunt învoiți a lua de la toată

lumea câte trei zile de lucru.

Trecând Șușița, se văd aproape de malul ei cel înalt, pe care

este situat târgul Panciu, așezările cumpene ale doi proprietari mari,

domnii frați Constantin și Teodor Găția. După aceea se văd sub

deal și la poalele lui casele locuitoruilor din Satu Nou. Ieșind din

235

acest sat și suind dealul, intrăm în satul Crucea de Jos, situat pe

podișul (zăpodia174) format de malul Șușiței și ocupat cu vii până la

Bolovanu și cu țarini până la pârâul Rotunda. Crucea de Sus se

întinde până la târg în Panciu, cătunul Ursoaia se află dincolo de

Panciu alături de Dumbrava și merge până la Crucea de Sus, situată

pe zăpodie la dealul din Panciu.

Sub numele de Panciu se află toate podgoriile de la Crucea

de Sus și Crucea de Jos și cu toate celelalte din vecinătatea lor, din

Străoane de Jos și Ursoaia, care țin de Crucea de Jos. În Crucea de-

Jos, viile cele mai renumite sunt pe dealul Neicului; în Crucea de

Sus sunt acelea de la dumbravă și din împrejurul târgului Panciu.

După aceea vin podgoriile separate de la Diocheți, Sperieți,

Movilița, Mănăstioara și Păunești, care sunt cuprinse tot sub

numele de podgoriile de la Panciu.

Dealul Panciu este alcătuit din pietre amestecate cu lut

galben și nisip, printre care se găsesc bucățele mici de pietrișoare

de var, cu puțină consistență. Dealul este acoperit cu o pătură de

pământ argilos prin unele locuri și de pământ vegetal (humus)

negru, în alte locuri. Dealul însuși este în unele locuri la suprafață

pietros și în altele argilos.

În deal la Panciu nu este apă. Oamenii din Crucea de Jos,

din târg și din Crucea de Sus aduceaua apa din fundul râpei

Hăulița, unde sunt puțuri de la unul până la doi stânjeni de adânci.

Oamenii din Crucea de Jos s-au unit cu cei din Panciu și au hotărât

a pune o contribuție pentru ca să se adune bani, cu care să aducă

apă din pădurea de la Muncelu, la depărtare de două ore. În domnia

lui Ghica Vodă, la 1850, s-a strâns o contribuție numită

tescovinărit, care era de 4 până la 7 lei de cada de tescovină, dar n-

a izbutit. Însă nu s-au descurajat în scopul și persistența lor și

pentru aceea le facem și onoarea de a-i urmări cu tot interesul, în

frumoasa și folositoarea lor întreprindere; căci ținem mult la

scoaterea la lumină a lucrărilor pe care le fac și românii prin

aplicarea la îndestularea trebuințelor lor a marelui principiu de

asociațiune. Oamenii s-au pus astfel iarăși pe lucru și au înființat o

altă contribuție, numită pogonărit, câte un icosar de pogon, și de

174 Zăpodia (reg.) – platou; vale largă adăpostită de înălțimi; șes puțin scufundat

față de regiunea înconjurătoare (n. red.).

236

data aceasta au izbutit, au adus două măsuri de apă pe olane de lut

ars și le-au împărțit la 4 cișmele, dând câte jumătate de măsură de

apă la fiecare; una în capitalul de jos, două în târg la capătul din

vale și alta în Dumbrava.

Găvanu, proprietatea fraților C. și T. Găția, cuprinde câte

450 de fălci de fiecare frate și 526 de fălci de pădure, care se taie

spre a se deschide locuri de hrană. Pământul vegetal are o grosime

prodigioasă, până la 2 metri, și este așezat pe un subpământ argilos;

s-a săpat până la o adâncime de 16 stânjeni (32 de metri) și nu s-a

dat de apă.

Satu Nou, proprietate răzășească, are 456 de fălci în care se

găsesc 201 fălci de vie, vasăzică industria principală aici este

cultura viei. În tot satul de 300 de oameni cu greu pot să se

găsească vreo 10 care să nu fie datori, toți ceilalți sunt datori

vânduți.

Crucea de Jos este stăpânită de Stat, cu partea Bogdanei și a

Brazilor de 255 de fălci, de răzeși care au vii și ogoare și de alți

particulari care posedă cu toții 531 de fălci cu 9 de pădure.

Întrebuințarea economică a acestui teritoriu dă preponderență viei

care ocupă 291 de fălci.

Ursoaia este proprietatea Statului și a răzeșilor care, în

număr de 35 de familii, s-au dus încotro au văzut cu ochii, satul s-a

spart și abia au mai rămas 4 case din 58, câte erau la 1860. Răzeșii

au pierdut moșia, luând bani cu împrumut și cu dobânzi oneroase

pentru ca să se judece pentru moșie; și moșia au dat-o în dobânzi,

au pierdut-o fără ca să se fi sfârșit judecata.

Oamenii din aceste sate au avut în anul acesta 30 de fălci de

grâu de toamnă, 3 și jumătate de primăvară, 58 de secară de

toamnă, 22 de primăvară, 66 orz, 16 ovăz, 1 mei și 453 de păpușoi.

Cultura păpușoiului predomină, ca una care dă produsul care

formează baza alimentației publice. În țarină am văzut mai multe

fâșii de o plantă furajeră numită părâng, proba învederată că

necesitatea de nutreț pentru vite este atât de adânc simțită cât au

început oamenii a căuta să o îndestuleze, introducând în țarină

cultura de plante furajere. Fac sărmanii oameni ce pot, neștiind nici

ce să facă, nici cum să facă ca să scape din nevoile care îi apasă.

Părângul este un fel de mei roșu, care face spicul ca grâul, se

seamănă primăvara, punându-se cinci banițe la falcă, se cosește la

237

20 iulie, se usucă și se face fân, pe care vitele îl mănâncă bine.

Cum nu l-ar mânca bine, când ele sunt hămesite de foame? Nutrețul

de vite însă trebuie să aducă în cultura noastră alte plante furajere și

mai ales trifoiul, a cărui introducere îi va determina pe cultivatori

să-și schimbe sistemul vechi, care se vede bine că nu poate să țină

și să se ia altul în loc, mai potrivit cu împrejurările și cu nevoile de

astăzi.

2. Panciu este un târgușor, situat între Crucea de Jos și

Crucea de Sus, care se țin în șir unul de altul, având 365 de case cu

287 de contribuitori, între care 117 sunt patentari.

În târg sunt 70 de case supuse la darea funciară, celelalte

fiind evaluate mai jos de 300 de lei și fiind astfel excluse de lege de

la plata impozitului funciar.

În anul acesta s-au făcut reparații la cișmele și lucrări pentru

a se mai aduce în târg încă două măsuri de apă la o cișmea nouă și

un havuz175, cheltuindu-se cam 800 de galbeni.

În partea de jos a târgului locuiesc 225 de români și 20 de

armeni, iar în partea de sus sunt 40 de jidovi.

Târgul este mai mult de jumătate proprietatea Statului, dată

cu embatic176 târgoveților, cărora li s-au dat și cam 70 de pogoane

de imaș împrejurul târgului și mai mult în partea dinspre răsărit.

Proprietatea Statului în târg cuprinde 1152 de stânjeni, 5 palme și 3

palmace177. Lungimea uliței este de 110 stânjeni. Embaticul care se

plătește Statului este de 6 lei la ulița mare și de 4 lei la mahala.

Acest venit se dă în arendă cu 400 de galbeni pe an. În partea

dinspre apus a târgului, proprietatea este răzășească și nu are imaș,

ceea ce-i silește pe oameni a lua în arendă cam 8 pogoane de

pământ din domeniul Schitului Brazi, plătind pe an 25 de galbeni;

fiindcă în această parte este și drumul pe care vitele merg la

adăpătoare la Șușița.

175 Havuz - bazin de apă descoperit, construit în parcuri, în scuaruri etc., din

piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior; fântână arteziană

(n. red.). 176 Embatic - formă de arendare a unei proprietăți pe termen foarte lung, în

intervalul căruia arendașul beneficia de toate drepturile de proprietate (n. red.). 177 Palmac - veche unitate de măsură pentru lungime, folosită mai ales în

Moldova, egală cu 3,4 cm și echivalând aproximativ cu a opta parte dintr-o

palmă (n. red.).

238

În acest târg este mișcare mare în timpul culesului viilor.

Străinii care vin să cumpere mustul găsesc îndemnări de locuit în

hanuri și chiar pe la particulari. Zilele de târg sunt lunea. Aici în

târg locuiesc și domnii C. și T. Găția, cei mai mari proprietari din

plasa Zăbrăuți, având casele lor făcute pe pământul luat cu embatic,

precum și alți proprietari de vii de câte 1, 2 și 3 și mai multe

pogoane.

Viile sunt împrejurul târgului; iar acelea de pe domeniul

Statului plătesc otașnița178, ridicată în cele din urmă timpuri, la câte

10 vedre de pogon, date în natură.

Statul are și alte vii aici, în Panciu. Domnul Dimitrie Cuza

este subarendaș al viilor Statului, Bogdana și Episcopia de Roman,

pe care le-a luat de la arendașul moșiei Roman, domnul Mihail Jora

și de la arendașul moșiei Bogdana, domnul Nicolae Meza. Arenda

viei Bogdana de 25 de pogoane este de 90 de galbeni și 165 galbeni

a viei Episopiei Romanului de 65 de pogoane, ceea ce înseamnă

aproape câte 3 galbeni pogonul; iar a viei Bogdana, fiind mai bună,

se plătește cu aproape 4 galbeni pogonul. O arendă mai ridicată

decât aceasta nu este alta în podgoria de la Panciu. Lângă târg, în

partea din sus, se află via domnului Răducanu Rosetti de 42 de

pogoane, care s-a vândut, cu câțiva ani mai înainte, domnului

George din Galați cu 1400 de galbeni, adică cu câte 33 de galbeni

pogonul. Capitalul, însă, pus în vii aduce o rentă de 10 la sută.

În târgul Panciu este reședința subprefectului din plasa

Zăbrăuți și a judecătorului de pace. În târg, este o școală de băieți și

una de fete, 2 biserici și o sinagogă. Armenii nu și-au făcut încă

biserică.

Schitul Brazi este situat pe coasta dreaptă a râpei Hăulița,

care desparte târgul Panciu de Schit. La câteva minute mai sus de

Brazi se află Schitul Sfântului Ioan. La Brazi sunt călugări și la

Sfântul Ioan maici.

Schitul Brazi a fost înființat de un călugăr numit Dimitrie,

care a murit și a fost și îngropat aici în 1842. Părintele Dimitrie a

venit în aceste locuri din Suceava, pe la 1812, fiind frate și s-a

călugărit la mănăstirea Bogdana, unde s-a făcut preot și egumen.

178 Otașnița - dijmă în natură plătită proprietarului unei vii luate în arendă (n.

red.).

239

Părăsind Bogdana, părintele Dimitrie a venit aici la Brazi și,

plăcându-i locul, a făcut o bisericuță și un schit. După aceea, la

1834, a făcut o biserică de piatră și chiliile de piatră și cu două

rânduri, de la deal și de la vale de biserică, un beci cam de 4000 de

vedre și alte acareturi.

Tot acest părinte a înființat și schitul Sfântului Ioan, schitul

Mușunoaiele de călugări pe apa Zăbrăuți și schitul Trotuș de

călugărițe.

Schitul Brazi s-a înzestrat cu vii și pământuri, o parte

cumpărate de părintele Dimitrie și o parte dăruite de creștini. Moșia

schitului Brazi este acum dată în arendă cu moșia Bogdana

domnului A. Gorgosu.

Secularizându-se bunurile schitului, s-a desființat și schitul

și au rămas călugării fără niciun ajutor și așa o parte s-au împrăștiat

și o parte se găsesc și astăzi la schit și anume: 3 preoți, 3 diaconi, 2

cântăreți, 1 paracliser și 1 frate.

După mai multe mijlociri, spre a nu se lăsa acești oameni

pieritori de foame, li s-a dat, în 1867, înconjurătoarea schitului pe o

întindere de 26 de fălci și 46 de prăjini, cu livadă de pomi roditori

și un ceair179 în care sunt pomi. Călugării de la Brazi și călugărițele

de la Sfântul Ioan trăiesc mai mult din mila creștinilor, dintre care

se deosebesc mai mult domnii Iosif Boteanu și Nicolae Boianu.

Frumoasele acareturi de la Brazi sunt amenințate cu ruina.

Guvernul nu dă nici măcar cele necesare pentru serviciul bisericii și

pomenirea ctitorilor, de a căror donație se folosește. Ctitorii au dat

averea, pe al cărei venit îl ia Statul, pentru pomenirea lor și apoi

nici pomenire să nu se facă cu o mică parte din venit?

3. Crucea de Sus, situată mai la deal de Panciu și pe

același podiș, se desparte în două de o râpă în care curge pârâul

Hăulița, având în partea dreaptă dealul Neicului pe malul Șușiței și

în cea stângă dealul Chicerea.

În Crucea de sus sunt proprietari răzeși cu 118 fălci, străini

cu 46 fălci și 2/8 și Statul cu 10 fălci și 7/8, în total 174 de fălci și 1/9.

Întrebuințarea pământului este împărțită la răzeși astfel: 19 fălci

țarina, 15 imașul, 14 grădinile și livezile și 48 viile; la străini 1

falcă țarina, 4 grădinile și livezile și 39 viile, iar la Stat 8 fălci viile,

179 Ceair (reg.) – loc de pășune împrejmuit (n. red.).

240

adică via este aceea care ocupă cea mai mare întindere din

pământul cultivabil.

Numărul contribuitorilor din comună este de 275 și 25 de

patentari, având un venit comunal de 7226 lei, dintre care notarul ia

2400. Preoții se plătesc cu câte 6 lei de nume și o zi de clacă, adică

cu 5780 lei, în afară de plata care li se dă pentru botez, cununie și

înmormântare.

Fiind lipsiți de pământ de țarină, locuitorii se duc și fac

plugăria lor pe alte moșii, dând din trei una pentru arături și din

două una pentru fâneț. De asemenea, fiind lipsiți și de imaș, plătesc

câte 60 de lei pentru perechea de boi pentru păscutul din primăvară

până în iarnă. Cultura pe care o fac oamenii pe moșii străine a fost

în 1868 de 15 fălci de grâu, 98 de secară, 50 de mei și 215 de

păpușoi. Păpușoiul este cultura principală.

4. Străoanele de Jos se află pe malul Șușiței,

despărțite în două de pârâul numit Valea Danii. Ele fac comună cu

Repedea, situată în Valea Șușiței, de 320 de contribuitori, care au

un venit comunal de 9424 lei.

Pământul de la Străoane este alcătuit din lut galben,

neavând humus180 decât în locurile unde a fost câte o casă.

Întinderea moșiei răzeșilor din Străoanele de Jos este de 360

de fălci și de 242 de fălci de pădure, dintre care 48 de fălci sunt

vândute la străini. Răzeșii întrebuințează pământul astfel: 108 fălci

țarina, 84 fânețul, imașul 80, viile 102 și 38 de fălci grădinile și

livezile, de pruni mai ales, ale căror roade o parte le usucă și o parte

le fac rachiu; însă de 5 ani perjele nu s-au făcut. Aici cultura viei

ocupă o întindere de pământ egală cu aceea a țarinei; însă se vede

tendința manifestată către preponderența plugăriei.

Neavând aici locuri de plugărie cu îndestulare, oamenii nu

pot să țină vite; și pentru cultură se duc la Domnești și la Mărășești,

cale de 3 ore, și acolo lucrează cam 800 de fălci de păpușoi, dând

dijmă din trei una.

Viile n-au putut să crească din cauza secetei din anii trecuți

și cu toate că n-au rodit mult, tot au avut poamă și aceasta a ajutat

180 Humus - amestec de substanțe organice amorfe aflat în sol, care îi

condiționează fertilitatea și care este rezultat din transformarea materialului

vegetal sub acțiunea microorganismelor (n. red.).

241

foarte mult și astfel putem zice că via și la secetă tot nu lasă pe

oameni în nevoie.

5. Străoanele de Sus, situate lângă cele de Jos spre

apus, pe coasta Repedei, fac comună cu Muncelu și Varnița pe apa

Șușiței, de 373 de contribuitori, având un venit comunal de 9806

lei. Cei 5 preoți de la 4 biserici sunt trecuți la cheltuieli numai cu

1500 de lei, fiindcă contribuitorii le dau în mod deosebit câte 3 zile

de lucru la fiecare, adică 1119 zile, la 3 lei și jumătate ziua, ceea ce

înseamnă 4916 lei sau aproape jumătatea întregului venit comunal

și peste acest venit; căci zilele de lucru nu sunt trecute în buget.

Venitul funciar al răzeșilor, în număr de 359, este estimat în

rolul impozitului cu 14050 de lei. În afară de acești răzeși, mai sunt

în Străoane cam 200 de oameni, dintre care 100 au locuri de casă,

iar ceilalți nu au nimic.

Proprietatea din Străoanele de Sus este a răzeșilor, care

posedă 376 de fălci de pădure, 58 de țarină, 74 de fâneț, 33 de imaș,

49 de vii și 30 de grădini și livezi, precum și a particularilor C. și T.

Găția, Pruncu și Nichitachi, care posedă 33 de fălci de țarină și 127

de fălci de pădure.

Pădurea se taie pentru trebuința oamenilor de haragi, pari,

nuiele și lemne de foc, pe care le vând cu câte 10 lei carul. Pogonul

de pădure, care se cumpără pentru exploatare, se plătește cu 3

galbeni.

Muncelu este, de asemenea, al răzeșilor și al particularilor

care au, pe lângă pădurea de 120 de fălci, și 26 de fălci țarina, 51

fânețul, 37 imașul, 12 via și 23 grădinile. Via ocupă o mică

întindere de pământ și, în proporție cu livezile de perji, de alte

poame și de nuci, este mai mică, vinul nu este bun și abia se vinde

cu 20 de parale vadra, când cel de la Străoane se plătește cu 120.

Varnița este o parte a Statului, care are 26 de fălci pământ

cultivabil și 340 de pădure și o parte a fraților Pruncu, care au 41 de

fălci pământ cultivabil și 700 de pădure. La Varnița nu sunt nici vii,

nici livezi de pruni. Și oamenii de la Varnița se duc să se hrănească

la câmpie, luând pământ cu dijma din trei una.

La Varnița au fost 25 de clăcași ai Statului și 7 ai Pruncului.

Clăcașii Statului au fost clasificați 2 cu 2 boi, 22 cu brațele și 1 cu

locul de casă; însă Comitetul permanent a hotărât a se da locul de

casă numai la 15 și la 10 a nu se da nimic.

242

La Varnița se face var, însă numai pe moșia Pruncului.

6. Răcoasa face comună cu Verdea și Gogoiu. Verdea

se află mai sus de Varnița și pe râul Repejioara, în fundul unei văi,

având la gura văii câteva case pe malul Șușiței. După aceea, vine pe

dealul Rânghioaia, mai sus de care trece pârâul Răcoasa, care se

varsă în Șușița și apoi Răcoasa (satul) pe malul Șușiței. Mai sus de

Răcoasa este pârâul Alba, iar dincolo de pârâu, vine tot pe malul

Șușiței satul Gogoiu, care ajunge până la pârâul Dracea.

Numărul contribuitorilor din comună este de 300, cu un

venit comunal de 10153 de lei vechi. Toate satele din această

comună sunt proprietatea răzeșilor, care au venit funciar de 14709

lei noi.

Verdea are 1034 de fălci, dintre care 188 sunt cu pădure,

300 cu țarină, 180 cu fâneț, 163 cu imaș, 23 cu grădini și livezi de

pruni. Via nu se face, nici nu se cultivă în aceste locuri muntoase.

Pământul pe deal este pietros, în vale, în lunca Șușiței, nisipos. În

vale se seamănă numai păpușoi, iar în deal păpușoi, grâu, secară,

orz și ovăz. Pădurea se taie și se exploatează, cărându-se la Focșani

lemnele de foc, care formează venitul cel mai important al

răzeșilor.

Răcoasa are 832 de fălci de pământ, dintre care 355 sunt cu

pădure, 205 cu țarină, 130 cu fâneț, 172 cu imaș și 33 grădinile și

livezile. Pământul de cultură este mai mult pe deal decât în vale.

Natura pământului este la deal pietroasă și nisipoasă, iar în luncă

nisipoasă. În luncă nu se seamănă decât păpușoi.

Gogoiu are 46 de fălci de pădure, 31 de țarină, 4 de fâneț și

50 de oameni, care se hrănesc mai mult pe moșia Câmpuri, a

domnului Șt. Dăscălescu, dând din trei una și câte 7 lei de capul de

vită pentru ierbărit181.

Semănăturile din anul 1868 au fost: 142 de fălci de păpușoi,

18 de grâu, 41 de secară, 14 orz, 15 ovăz, 1 de cartofi, în total 234

de fălci. În întrebuințarea economică a pământului descris mai sus,

vedem, în preajma regiunii de munte, principiul cel mare aplicat și

practicat în toată puterea, aceea care contribuie la dobândirea de

beneficii mari în agricultură. Țarina ocupă 234 de fălci, fânețul 314

și imașul 335, ceea ce arată că păstoria covârșește plugăria, că

181 Ierbărit - impozit perceput pentru pășunatul vitelor (n. red.).

243

păstoria înflorește: și apoi unde păstoria este în floare, și plugăria

este profitabilă.

Cărăușia și ducerea lemnelor de vândut la târg sunt

principalele ocupații ale locuitorilor.

De la această comună înainte, unde nu se fac nici viile, nici

duzii, timpurile încep să se schimbe: bruma cade pe la sfârșitul lui

august, omătul (zăpada) a căzut la Ziua Crucii (14 septembrie) în

anul trecut și a ținut vreo două săptămâni și apoi s-a topit, iar de la

Vinerea Mare încolo a început iarna. De obicei, iarna începe de la

Lăsatul Secului de postul Crăciunului (14 noiembrie) și ține până la

Blagoveștenie sau chiar până la 1 aprilie. Cultivatorii nu seamănă

grâu de toamnă, ci numai de primăvară, ca în toată regiunea de

munte și seamănă în mustul omătului, în aprilie. Păpușoiul de

timpuriu se seamănă în Săptămâna Mare, de la jumătatea lui aprilie

încolo și se continuă semănatul până la 21 mai. Orzul și secara se

seceră pe la Sfântul Ilie (20 iulie), grâul în august, iar porumbul se

culege în septembrie și octombrie. Lucrările pământului se fac însă

pe aici cu o lună mai târziu decât la câmpie.

7. Mărăști, situată pe deal mai sus de Răcoasa, este o

comună de 102 contribuitori, cu venit comunal de 4963 lei vechi,

dintre care 4000 de lei provin din taxa pusă asupra băuturilor.

Mărăști se află la jumătate de oră de Răcoasa, cu care ar putea face

comună.

Moșia Mărăștilor este a răzeșilor de aici din sat, în număr de

148, și a altora în număr de 200 din alte sate. Întinderea moșiei este

de 1309 fălci, ceea ce înseamnă câte 4 fălci de om, unul cu altul, cu

toate acestea sunt unii care au mai mult pământ și alții mai puțin.

Starea însă de proprietate, în diversiunea ei între devălmași, este în

Mărăști aceea care caracterizează astăzi proprietatea din mâna

răzeșilor.

Întrebuințarea economică nu dă plugăriei decât 121 de fălci,

iar păstoriei 697 de fălci fâneț și 52 de imaș, livezile ocupă 46 de

fălci cu perji, din care se fac, la fel ca oamenii de la Câmpuri,

Soveja și Vizantea, mai multe perje uscate decât rachiu.

Pământurile de plugărie sunt puține și de aceea oamenii de aici

coboară la câmpie, la Bătinești și la Găvanu și lucrează porumb,

dând din trei una. Jumătate din oameni se duc de lucrează și pe bani

la proprietarii-cultivatori din câmpie, la care s-au îndatorat cu bani

244

luați cu dobânda de cinci prăjini de prașilă la galben pe an, care fac

10 lei, adică plătesc o dobândă, iar dobânda dată în muncă este de

33 la sută! Munca se plătește, prășitul și pusul în casier182 cu 40 de

lei și seceratul cu 14 lei pogonul.

Aici păpușoii se seamănă de la 1 până la 21 mai, căci frigul

nu permite a se face semănătura mai de timpuriu. Grâul de

primăvară se seamănă în aprilie. Se seamănă cânepă până în sat.

Cartofii încă se seamănă; însă puțini, abia s-ar găsi o falcă în tot

satul. Cultura lor ar trebui dezvoltată, fiindcă aduce dintr-un pogon,

de exemplu, de patru ori mai multe roade decât grâul și aceasta face

ca în munți, mai ales, cultura lor să fie profitabilă, numai să se

deprindă oamenii a-i mânca, a-i introduce în alimentația vitelor și

cu cât îi vor introduce mai mult, cu atât vor avea mai puțină

trebuință de cereale și chiar de păpușoi.

Pământul de pe dealuri este pe alocuri argilos și pe alocuri

nisipos și nu este negru curat, nu are adică mai mult tărâm vegetal.

În timpul lipsei s-au făcut vânzări de veci de pământuri între

oameni cu câte 80 de lei pogonul de țarină (2 pogoane și jumătate

în falcă) și 150 de lei falca de fâneț.

8. Vizantea Mănăstirească face comună cu Vizantea

Răzășească de 226 de contribuitori, cu un venit comunal de 7950

lei, în care intră și două zecimi adiționale. Preoții iau câte 5 lei bani

și o zi de lucru de la fiecare om. Locuitorii sunt aici jumătate

unguri, de religie catolică și jumătate creștini, adică români și de

religie ortodoxă orientală.

Statul are proprietatea sa de 2777 fălci, deosebită de cea a

răzeșilor.

În proprietatea Statului sunt: 930 pădurea parchetată și 43

țarina, 350 fânețul, 82 imașul, 2 viile și 8 grădinile pe seama

proprietății, iar 160 de fălci țarina, 126 fânețul, 158 imașul, 30

grădinile pe seama sătenilor, care s-au împroprietărit.

Răzeșii se află o parte în Vrancea, cu care se învecinează

Vizantea, și o parte aici, în sat, și au 176 de fălci de pădure, 123 de

țarină, 34 de fâneț, 97 de imaș și 26 de grădini și livezi. Pădurea se

taie și se vinde la Focșani, fiind necesare 3 zile în facerea și

desfacerea unui car de lemne.

182 Casier (fr.) – compartiment; dulap (n. red.).

245

Oamenii de aici știu din experiență că pământul negunoit nu

produce nimic; de aceea și gunoiesc pământul, care produce bine

când este gunoit. Aici se seamănă cartofi mai mult, atât pentru

mâncarea oamenilor, cât și pentru vânzare. Se vinde banița de

cartofi (12 ocale) cu un leu. Cartofii se seamănă în grădini și printre

păpușoi la câmp, punându-se două banițe la 10 prăjini și se

recoltează două kilograme sau 40 de banițe, când este timpul bun.

Pământul este nisipos, ușor, nisipo-argilos și se bate de

ploaie. Păpușoii se seamănă mult, grâul puțin, secara, meiul și

hrișca numai din 10 oameni unul. Păpușoiul se dă 12 ocale la

pogon și raportat 1 până la 2 kilograme. Grâul se seamănă

punându-se cinci banițe la pogon (se pune multă sămânță) și nu

raportează decât un kilogram (240 de ocale). Hrișca se seamănă

punându-se 3 banițe la pogon.

Învoiala sătenilor cu arendașul este din trei și din două una

din țarină. Fânul se vinde cu 3 până la 4 galbeni falca și pentru

ierbăritul al 500 de oi și al 200 de vaci se plătesc 70 de galbeni.

În moșia Vizantea, un deal desparte apele care merg unele

în Șușița și altele în Putna, precum Vizantea este numită din

vechime cu acest nume al Constantinopolului modern. Aici iese de

sub piatră un pârâu numit Albu care dă în Vizantea Mare și în care

curge și păcură. Tot pe pârâul Albu sunt și două izvoare de păcură,

care se exploatează, vânzându-se cu 3 până la 5 lei vadra; iar

păcura din izvorul de la Fântânița este bună de uns carele și de

aceea se vinde cu până la 12 lei vadra. Mai jos de fântânile de

păcură sunt două izvoare de apă minerală, care miros a pucioasă.

Nu vrem să știm cum s-a făcut, dar la Vizantea s-a ales primar

domnul Năstase Macri, un arendaș despre care se zice că a

cumpărat pădurea din pământul dat sătenilor și o va exploata mai

bine și mai lesne prin ajutorul autorității, decât acela al simplei sale

poziții și așa se va face și aici agricultura oficială, după cum a

calificat-o Principele Al. Moruz de la Pechea. Oamenii sunt datori

vânduți, nici dobânzile nu le mai pot plăti cu munca lor. Și

muncind la creditori, lucrul lor rămâne în urmă, ba chiar rămâne

nefăcut. Dobânda este mare, 12 lei la galben, adică a treia parte din

capital sau 33 la sută. Păpușoii oamenilor de la țarină nu erau

prășiți, pe când cei din grădini erau în mătase.

246

9. Câmpurile de Jos fac comună cu Câmpurile de Sus,

Ciuruc și Rotilești de 423 de contribuitori, cu venit comunal de

11659 de lei, dintre care antrepriza băuturilor figurează cu 7500 de

lei.

Poziția acestor sate este următoarea: Ciuruc pe malul

Șușiței, mai sus de el vin Câmpurile de Jos, apoi mai sus Rotileștii

despărțiți în două – o parte dincolo și o parte dincoace de Șușița și,

în fine, mai departe, Câmpurile de Sus, pe malurile Criminețului,

care dă tot în Șușița.

Ciuruc este proprietatea domnului G. Ghițescu și domnului

C. Plitos.

Câmpurile de Jos și Rotileștii sunt proprietatea domnului Șt.

Dăscălescu.

Câmpurile de Sus sunt proprietatea răzeșilor.

Întinderea acestor proprietăți este, în Câmpurile de Jos, de

5525 de fălci, dintre care 1760 pădure și 3265 loc liber; în Rotilești,

995 de fălci cu 165 pădure, în Câmpurile de Sus, 800 de fălci.

Venitul funciar al acestor proprietăți ajunge la 19318 lei noi.

Semănăturile locuitorilor au fost în 1868 de 161 de fălci de

grâu de primăvară, 5 de orz, 24 de ovăz, 40 de păpușoi și 4 de

secară de toamnă. Cu aceste semănături, ei nu se pot hrăni, de

aceea coboară în câmpie, ca toți locuitorii din munți și-și fac acolo

semănături multe și mai ales la Mărășești, Bătinești și Ivăncești,

dând, pentru renta pământului, dijma din trei una. Dar dacă nu au

nici aici în munte ogoare cu îndestulare, apoi au fânețe multe și

cumpără fân de la proprietari, plătind de la 3 până la 6 galbeni

falca. Sunt aproape 1000 de fălci de fân de vândut.

Locuitorii din această comună scot lemne de foc și

cherestea din pădurile proprietarilor, plătindu-le jugul de lemn de

cherestea de brad cu 20 de lei și de lemn de foc cu 4 lei. Oamenii

de aici se duc și fac șindrilă în pădurile de la Cașin și Lepșa, plătind

câte 3 lei și jumătate lemnul din care scot o mie de șindrile, care se

vând în Focșani cu 6 lei.

Cu ocazia împroprietăririi, câțiva locuitori au fost

nedreptățiți; însă aceștia nu s-au lăsat, ca mulți alții, și așa au

dobândit cu judecata 39 de fălci de pământ, au dobândit puțin, dar

nu pentru aceasta am luat notă, ci numai pentru a arăta procedura

247

care s-a urmat și care, în genere, a fost departe de a fi dreaptă și așa

cum o cere legea.

10. Soveja este o comună situată în fundul Șușiței, între

munți, și alcătuită din două cătune, aproape unul de celălalt și

despărțite numai prin dealul bisericii, Valea Rucăreni, pe Șușița și

Dragomira, unde se află în fund mănăstirea Soveja, pe pârâul

Dragomira. Această mănăstire de piatră este zidită de Brâncoveanu,

Domnul Țării Românești, după cum se spune pe inscripția săpată în

piatră și pusă deasupra ușii bisericii. Acolo, lângă biserică, erau și

palaturile domnești care au ars și s-au surpat.

Numărul contribuitorilor din comuna Soveja este de 320 și

cu toate acestea, la împroprietărire, s-au clasificat 552, care s-au și

împroprietărit. La luat se găsesc mulți oameni, mai ales în

domeniile Statului, dar la dat, nu se prea înghesuie contribuitorii să

se înscrie, căci n-au mintea destul de luminată pentru ca să vadă că

au o datorie sacră de împlinit odată ce vin în ajutorul purtării

sarcinilor Statului. Ei cred că ceea ce dau este pierdut; și de aceea

numai când se vor răscumpăra prin servicii sacrificiile pe care și le

impun, se vor îndemna oamenii a se arăta și a lua parte la sarcinile

Statului, fiecare după puterea sa.

Venitul comunal este de 11327 lei, în care taxa băuturilor

intră cu 6000 de lei, iar cele două zecimi (9 lei și jumătate)

comunale cu 3072 de lei. Într-o comună ca aceasta, este lucru trist a

se vedea că nici școala încă nu s-a înființat. Și, cu toate acestea,

școala este astăzi aceea care era și încă este biserica. Dacă în

cheltuielile comunale nu se vede nici măcar o para pentru

învățătură, din contră, notarul figurează cu 3200 de lei.

Soveja este proprietatea Statului, care se întinde până la

hotarul Transilvaniei și până la acela al Vrancei. Pământul este

ocupat în trei părți din întinderea lui cu pădure de brad și fag și

numai o parte este liber.

Întrebuințarea economică a pământului este mai mult pentru

păstorie decât pentru plugărie. Păstoria se face mai mult vara cu

oile; căci iarna duc oamenii vitele la câmp de le iernează.

Pământul cultivabil este nisipos, ușor și pietros și pe alocuri

și nisipo-argilos. Arăturile sunt puține și între ele se pune numai

păpușoi. La 329 de locuitori nu se găseau în 1868 decât 182 de fălci

de păpușoi, care abia dau 1 până la 2 kilograme de pogon. Oamenii

248

se duc de-și fac semănăturile lor la câmpie; aici mai tot pământul îl

întrebuințează în păscutul oilor. Ei cred mai mult în vite decât în

semănături, iar la aceasta nu puțin îi favorizează atât situația, cât și

natura pământului. Vitele lor sunt caii, boii și oile.

Oamenii ar putea să-și îmbunătățească pământul din țarină

cu vitele, precum l-au îmbunătățit pe cel din grădini. În sate,

oamenii pun gunoi în grădini în care seamănă păpușoi și cartofi.

Cartofii ocupă aproape 15 fălci de pământ și dau roade multe și

bune; fiindcă și pământul le convine, iar apoi pământul se și

îngrașă. Cu toate că păpușoiul se face, la Soveja nu sunt nici măcar

duzi, care se țin mai aproape de păpușoi decât via. Iarna începe

aici, în munte, la Sfântul Dumitru și se sfârșește la Sfântul

Gheorghe. Aprovizionarea de fân pentru vite trebuie să se facă

pentru șase luni. Anul trecut a dat zăpada la Ziua Crucii și nu s-a

mai topit până în primăvară: cartofii au rămas peste iarnă în pământ

nesăpat și nu s-au stricat.

Din fundul munților, de aici, de la Soveja, unde este și

vamă, și trecătoare, și chiar comanda companiei de grăniceri,

întorcându-ne înapoi pe Șușița în jos, pe unde am venit, luăm

celelalte sate din plasa Zăbrăuți începând de la Diocheți, care se

află mai jos de Panciu.

11. Diocheți fac comună cu Sperieți și cu Bălești de 229

de contribuitori, având un venit comunal de 6370 de lei vechi.

Preoții sunt învoiți cu câte un icosar de casă, iar în satele acestea

sunt 321 de case.

În Diocheți sunt proprietari răzeși pe 344 de fălci, dintre

care 212 în țarină, 30 imaș, 77 vii și 18 grădini. Viile de aici vin

îndată după cele de la Crucea. Dealul pe care sunt viile oamenilor

din Diocheți, Sperieți și Movilița produce un vin roșu de o calitate

superioară.

În Sperieți, sunt proprietari răzeși pe 175 de fălci, domnul

Vârcoliciu pe 64, mai mulți străini pe 112, Statul pe 5; de toate sunt

356 de fălci, dintre care 220 țarina, 23 imașul, 63 imașul și 29

livezile.

Băleștii, în dreptul Diocheților de Jos, pe Zăbrăuți, sunt

proprietatea domnului Dimitrie Sturdza, care posedă 850 de fălci cu

200 de fălci pădure și 380 țarina, 40 fânețul, 60 imașul, 10 viile și 6

249

grădinile. Moșia aceasta s-a rotunjit și mărit cu paguba răzeșilor din

Crucea de Sus.

De la dealul de la Crucea, locul începe a se apleca spre

răsărit și merge coborându-se până în Zăbrăuți. Apa Zăbrăuți

desparte dealul Crucii de dealul pe care se află satele Diocheți,

Sperieți, Movilița cu vii și livezi, cu pomi roditori și cu duzi mulți,

a căror frunză se întrebuințează în creșterea gândacilor de mătase.

Gândacii au murit la unii, iar la alții nu. Mărirea prețului

gogoșilor a început să se simtă: negustorii de gogoși au început să

vină în Focșani; ei strâng gogoșile plătindu-le verzi cu câte 10 până

la 15 lei ocaua, le usucă, adică omoară crisalidele și apoi le încarcă

pentru a le expedia în străinătate. Mai multe mii de ocale de gogoși

s-au strâns în anul acesta în Focșani. Și s-ar strânge și, mai ales, s-

ar plăti cu prețuri mai bune când calitatea lor ar fi mai bună. Pentru

acest sfârșit este de neapărată trebuință ca cultivatorii să-și procure

sămânță bună, sămânță de rasă milaneză din Italia. Înșiși negustorii

de gogoși s-ar însărcina cu plăcere a procura oamenilor sămânță

bună, dacă ar cere. Și trebuie să ceară; căci tot aceeași cheltuială se

face cu crescutul gândacilor ieșiți din sămânță bună, ca și acelora

ieșiți din sămânță indigenă; folosul este însă mult mai mare de la

gogoșile de rasă bună decât de la gogoșile de rasă indigenă.

12. Movilița face comună cu Trotușanu de 333 de

contribuitori, având un venit comunal de 7971 de lei, în care taxa

băuturilor intră cu 4470 de lei.

În Movilița, sunt proprietari răzeși cu un venit funciar de

34137 lei noi și Statul cu schitul.

Statul posedă aproximativ 2342 de fălci, dintre care 1023

sunt cu pădure care se exploatează în haragi, 448 de fălci țarina,

236 fânețul, 122 imașul, 203 viile și 124 grădinile și livezile de tot

felul de pomi, dintre care foarte mulți sunt prunii și nucii.

Pe apa Zăbrăuți sunt mai multe mori și chiue de la Diocheți

în sus, căci de aici în jos, până la Siret, nu este niciuna. Zăbrăuți are

două gârle, care încep mai sus de Fitionești, iar pe o gârlă se dă apa

într-o săptămână și pe cealaltă în altă săptămână. Apa din gârlă se

ia numai la Diocheți pentru ca să se ude și grădinile.

Răzeșii de aici au suferit mai mult decât toți ceilalți. În anul

trecut (1867), a bătut piatra la 29 iulie și a stricat și via, care a fost

resursa cea mai mare în timpul lipsei. Piatra a bătut la Movilița, la

250

Mănăstioara și la Fitionești. Fiind lipsiți și de vin, răzeșii au fost

siliți a se îndatora mai mult decât ceilalți și au luat păpușoii pe 8, 9

și 10 galbeni kilogramul. Neputându-se plăti la termen, au plătit

dobânda de 3 lei și jumătate la 10 lei în bani, iar în muncă au lucrat

o firtă de prașilă la un galben, vasăzică pentru 4 galbeni au lucrat

un pogon. Pogonul se plătește în bani cu 40 de lei, o baniță de făină

(6 lei) și o oca de udătură (2 lei), ceea ce înseamnă în total 48 de lei

dobânda la 148 capitalul, adică aproape câte 33 la sută. În trei ani,

dobânda se face cât capetele! Cei mai mulți au rămas și fără vite, și

fără moșie, de nici în 10 ani nu-și mai pot veni în fire.

Pământul de hrană al oamenilor din Movilița începe din sat

și coboară încet și lin către Siret, învecinându-se cu Domnești. Pe

deal, unde sunt satul și podgoria, pământul este argilos, lut galben,

iar prin spatele viilor începe a se face un pământ negru de 2 până la

3 palme de gros și apoi iarăși vine lutul galben. Pământul este

strâmt; și de aceea răzeșii se duc de lucrează în parte, dând din trei

una. Semănăturile lor din anul acesta, 1868, în pâini albe, 15 fălci

de grâu de toamnă și 48 de primăvară, au fost mâncate de niște

gândaci roșii; au avut 160 de fălci de păpușoi care s-au făcut bine,

numai fruntea, orz 52 de fălci, tutun 1 și jumătate, 35 de fălci de

secară de toamnă și 18 de primăvară, 8 fălci de cartofi și 9 de

cânepă. Toate acestea arată că răzeșii sunt muncitori, seamănă

felurite plante că de nu se vor face unele, se vor face altele și totuși

dau de lipsă, de foamete și de săracie.

În podgoria de la Movilița, renumită pentru calitatea

superioară a vinului roșu pe care-l produce, unde au vii și răzeșii de

la Mănăstioara și Fitionești, se află mai multă poamă plăvană și

galbenă decât de celelalte soiuri, precum poama neagră numită

vulpe și neagra-moale. Un pogon dă până la 120 de vedre.

Cheltuiala de cultură pentru muncă este de 2 galbeni, haragii și

mlaja alți 2 galbeni, în total 4 galbeni. Vinul se vinde cu 2 lei și

jumătate până la 3 și 3 lei și jumătate vadra și se prind pe el 8 până

la 10 galbeni, adică îndoit decât a costat lucrul.

Schitul Trotușanu de călugărițe se află în această comună.

Schitul acesta este vechi, iar moșia lui este formată din daniile

creștinilor. Moșia schitului este însă întrupată cu moșia schitului

Brazi.

251

Maica Anastasia este de 18 ani și jumătate stareță la acest

schit. Ea a venit de la Galați și în 1858 a făcut biserica de cărămidă

cu hramul Izvorul Tămăduirii și Sfântul Nicolae, cheltuind 1800 de

galbeni, adică toată averea ei; iar clopotnița a făcut-o lucrând pânza

și vânzând-o și punând la o parte folosul muncii sale pe care, în

fine, l-a sacrificat spre înfrumusețarea schitului. La acest schit erau

mai înainte 53 de maici, iar acum au rămas numai 30, niște

căzături, bătrâne și sărace, care se țin cu munca lor și cu mila

creștinilor.

Mai înainte de secularizare s-au dat maicilor 10 kilograme

de păpușoi, 4 kilograme de grâu, 100 de vedre de vin, 6 ocale de

lumânări, 5 ocale de untdelemn și 250 de lei pentru pomenirea

ctitorilor, care au dăruit averea lor schitului, locul de case unde sunt

chiliile maicilor cu livada de 2 fălci, 3 fălci țarina și 2 fălci

grădinile călugărițelor din împrejurul schitului. Acum nu li se mai

dă nimic, ba încă un arendaș a vrut să le ia și căsuțele făcute de ele

și a băgat plugul și în ograda bisericii. Ce foc, ce prigonire pe

bietele femei!

Aici la schit vin oamenii bolnavi, neputincioși și se vindecă

prin îngrijirea stareței, care se pricepe mai ales la scrântituri și

fărâmări de mâini și de picioare.

Stareța se ocupă mult cu creșterea gândacilor de mătase și

cu facerea de șiace183, mohairuri184 de lână și de mătase etc. Maica

aceasta a început să îmbunătățească rasa gândacilor de mătase,

alegând de sămânță numai gogoșile cele albe și bune. Toate maicile

muncesc și fac pânză de in, de lână, de mătase, ciorapi și alte

lucruri de casă. Ele cumpără lâna pe 7 lei ocaua, iar cea de la

Svorascea pe 18, această lână fiind merinoasă, lucrând-o și așa își

scot pâinea de toate zilele. Însăși maica Vitalia, o oarbă și

neputincioasă, nu stă fără să lucreze, toarce și împletește colțuni185

și astfel și ea se sanctifică prin lucru și rugăciune. Lucrul mâinilor

acestor bătrâne și conduita lor cea neprihănită fac ca să fie

183 Șiac - postav aspru din lână de culoare închisă, țesut de obicei în casă, din

care se fac haine țărănești și rase călugărești (n. red.). 184 Mohair - păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare,

fetru etc. (n. red.). 185 Colțun (reg.) – ciorap (n. red.).

252

respectate, iubite și ajutate. Se lăsase o întristare profundă între

aceste nefericite retrase din lume că Guvernul are să le urmărească

și să le ia și rodul muncii lor precum le-a luat averea; de aceea,

maica stareță a zis, plângând: să-i dea banii pe care i-a pus în

clădirea bisericii și se va duce unde va vedea cu ochii, căci nu va

îngădui să i se ia și averea sa, precum s-a luat averea celorlalți

ctitori ai acestui schit, fără măcar ca să li se dea un pahar de apă

pentru sufletele lor, pentru pomenirea lor. Și, cu toate acestea,

maicile se roagă și pentru aceia care le iau pâinea de toate zilele!

13. Mănăstioara face comună cu Ciolănești și

Ghimicești de 218 contribuitori, care au un venit comunal de 7613

lei vechi, format și din două zecimi. Venitul lor funciar este de

13744 lei noi.

Mănăstioara este proprietatea răzeșilor și a Statului cu

părțile luate de la Brazi și Bogdana în suma de 194 de fălci, dintre

care 57 sunt țarina, 18 imașul, 14 viile și 27 grădinile și livezile de

nuci, pruni și alte poame.

Ciolănești este situat pe dealul lui Ciolan, care face parte

din Dealul-mare, despărțit prin Zabrăuțiul mic care trece prin

Muncelu și Ciolănești. Proprietatea este a răzeșilor locali 42 de

fălci, a celor străini 69 de fălci și a domnului Nichitachi 55 de fălci.

Ghimicești este situat dincolo de Zăbrăuțiul mare, mai jos

de Fitionești și în dreptul Mănăstioarei. Pământul este al răzeșilor,

cărora nu le ajunge; de aceea se și duc de se hrănesc pe alte moșii

mai largi și se speculează și cu pădurea, tăind lemne de foc și

haragi și vânzându-i la târg la Panciu și la Focșani.

În toată comuna sunt 92 de pogoane de vie, dintre care la

Ghimicești sunt cele mai multe. Viile sunt vechi și aici, ca în toate

podgoriile cele renumite ale județului, locuitorii nu mai plantează

vii noi, căci n-au locuri cu prisosință.

Aici, pe pământul Statului, este și pământul luat cu embatic

al domnului Luca Lucavici, care a clădit două mori de piatră, o casă

de țară frumoasă și, mai ales, a înființat o livadă de tot felul de

pomi din cele mai alese varietăți, precum pere pergamute, gutui

mari de Constantinopol, mere domnești, crețești și dulci, vișini,

cireși și o cultură foarte bine îngrijită de flori. Casa domnului

Lucavici este îndestulată cu de toate și deschisă la tot străinul și

călătorul care trece prin aceste locuri.

253

14. Fitionești face comună cu Holbănești de 250 de

contribuitori, al cărui venit comunal este de 6509 lei vechi și

venitul funciar de 9751 lei noi. Proprietatea este a răzeșilor și a

Statului, care posedă cea mai mare parte.

Aici, la Fitionești, se exploatează o pădure comunală și se

face și var pe matca Zăbrăuțiului.

De aici înainte, valea Zăbrăuțiului merge de se înfundă la

schitul de la Mușunoaiele și de acolo trecând cineva dealul spre

apus, coboară pe la Mărăști în valea Șușiței, iar trecându-l spre

nord coboară în valea Trotușului.

Este pe aici pădure multă. Pădurea parchetată a Statului se

poate vinde la oamenii de prin satele învecinate. Cel din urmă

parchet186 din an, numărul 3, s-a dat la 200 de oameni pe câte 2

carboave de om, adică pe 400 de carboave sau 1600 lei noi. Un

parchet are 22 de fălci, vasăzică falca de pădure aduce 72 de lei și

77 de bani sau ceva mai mult de 6 galbeni.

Piatra de var se adună numai din râpa pârâurilor numite

Valea lungă și Glodișana. Un om are nevoie de 6 zile pentru ca să

strângă piatra din care ies 2000 de ocale de var, 8 zile pentru ca să

o care la cuptor, 4 zile pentru ca să o ardă cu 1 stânjen și jumătate

de lemn, 6 zile pentru ca să transporte varul la Focșani. Prețul

varului este de la 3 galbeni și jumătate până la 4 galbeni mia de

ocale. Cheltuiala pentru producerea a 2000 de ocale de var se face

în felul următor: 12 lei strânsul pietrei, 24 lei căratul, 16 lei arsul,

48 lei lemnele, 68 lei transportul, în total 162 de lei. Scăzând

această cheltuială din valoarea varului, care pentru 2000 de ocale

este de 6 până la 8 galbeni sau 224 de lei, rămâne un folos curat de

62 de lei. Dreptul de exploatare a varului și de luare a lemnelor de

foc din pădurea comunei se plătește comunei cu 500 de lei vechi pe

an.

Aici se cultivă mult tutun prin grădinile de la casele

locuitorilor, căci satul, fiind situat în valea Zăbrăuțiului, are un

pământ nisipos și nisipo-argilos, bogat prin îngrășările care s-au

acumulat și foarte potrivit pentru cultura tutunului. Sămânța de

tutun se pune la încolțit, legând-o într-o petică și muind-o în apă.

186 Parchet - fiecare dintre suprafețele în care este împărțită o pădure în

exploatare (n. red.).

254

Când sămânța devine albă, se seamănă în răsadniță187 ca varza.

După ce crește tutunul și se face bun de răsădit, se răsade în linii, la

depărtare de un pas unele față de celelalte semințe, iar firele se pun

în linii la o palmă unele de altele; se prășesc de două ori, se retează,

adică se taie vârfurile plantelor ca să nu dea în floare; se rup

frunzișoarele care ies la subsuoara frunzelor mari, și când se bășică

frunzele, se culeg deodată, se pun în teancuri de o palmă de groase

ca să se îngălbenească și apoi se înșiră pe ață și se pun sub streașină

ca să se usuce și ca să nu le bată nici ploaia, nici roua, nici soarele.

Cultura tutunului este exemplul cel mai frapant de

inteligență practică a cultivatorilor noștri. Nu vedem altă sminteală

în cultura tutunului decât aceea de la cules, când se amestecă

frunzele coapte la un loc cu cele necoapte. Această sminteală, care

micșorează calitatea tutunului, se poate înlătura prea bine

culegându-se tutunul în trei răstimpuri și luând la fiecare cules

numai frunzele bășicate: cele de jos se culeg mai întâi și, fiind mai

groase decât celelalte de la mijloc și decât cele din vârf, nu se

cuvine să se amestece, fiindcă sunt de calitate mai proastă, ca unele

care sunt crescute mai aproape de pământ și mai la umbră decât

cele de la mijloc și din vârf, care dau tutunul cel mai bun.

Tutunul se poate îmbunătăți în calitatea lui și prin

întrebuințarea unei semințe mai bune decât aceea a tutunului

indigen, zis tătăresc, de tare ce este.

Mușunoaiele este un schit în hotarul comunei Fitionești.

Moșia schitului de 1200 de pogoane s-a alăturat cu moșia schitului

Brazi. Mai toată moșia este acoperită cu pădure.

La acest schit erau 24 de călugări, dar acum au rămas numai

5 și aceștia sunt bătrâni. Statul, luând veniturile, a dat schitul în

îngrijirea comunei, care nu îi dă nici măcar cele necesare pentru

serviciul bisericii și pomenirea ctitorilor care au înzestrat-o cu

moșia. Hramul bisericii este Izvorul Tămăduirii. Vrednic de

însemnat este și la acest schit lucrul unit cu rugăciunea. Călugării s-

au deosebit întotdeauna prin lucrul lemnului, ajungând acum a face

și trăsuri precum caretașii. Locuitorii de prin împrejurimi aduc

187 Răsadniță - construcție simplă din scânduri sau din prefabricate, acoperită de

obicei cu geamuri și așezată pe un pat de gunoi de grajd, în care se cultivă

răsadurile (n. red.).

255

copiii la schit și-i dau la călugări ca să-i învețe meșteșugul

lemnăriei. Călugării țin însă aici un fel de școală de maeștri, de

unde au ieșit meseriași pământeni foarte distinși. Lucrul lemnului a

fost aici ajutat și de împrejurarea că schitul se află situat în fundul

pădurilor, care n-au început încă să fie exploatate. În această

regiune de păduri sunt urși, capre sălbatice, căprioare și tot felul de

vânat.

15. Păunești face comună cu Boul de 573 de

contribuitori, cu venit comunal de 12810 lei vechi și un venit

funciar de 27285 lei noi.

Păunești se află pe dealul care începe de la Diocheți și se

desparte de pârâul Caregna. De la Caregna spre sat mai este o vale

numită Valea-cu-apă și apoi vine valea Caselor, care trece prin

satul Păunești. În toate cele trei văi sunt puțuri cu apă la 2 și 3

stânjeni adâncime, puțuri care se strică de viitura apelor de pe

dealuri, ca unele care sunt în matca pârâurilor. Satul duce lipsă de

apă.

Pământul este proprietatea răzeșilor și a Statului, cuprinzând

în total 3555 de fălci cu 980 de pădure.

Întrebuințarea economică a pământului este de 639 de fălci

de țarină, 145 de fâneț, 120 de imaș, 134 de vii și 160 de grădini,

livezi și vii. Livezile sunt de perji din care se fac rachiu și perje

afumate și uscate. Din cauza bătăii de piatră din vara anului 1861

au pierit pomii și nici astăzi nu și-au venit în stare odraslele.

Pământul în sat este în parte pietros și în parte argilos

galben; iar în țarină spre Domnești este negru și argilos.

Pământul nu ajunge pentru hrana răzeșilor, de aceea ei se

duc și cultivă pe moșia Domnești aproximativ 1000 de pogoane,

dând dijma din trei una și plătind unii și cu bani renta pământului,

câte 46 până la 50 de lei pogonul.

Aici în sat sunt 2441 de suflete cu 644 capi de familie și au

numai 800 de fălci de pământ, dintre care sunt 233 acoperite cu

pădure, așa că vine de familie câte 1 ¾ falcă. Ei ar cumpăra

bucuroși pământ din moșia Statului. Numai pentru imașul necesar

vitelor lor seceră la Domnești 160 de pogoane.

Boul se află mai sus de Păunești, având 193 de fălci cu 44

de pădure. Și locuitorii de aici sunt lipsiți de pământ. Vinul de la

Boul este mai prost decât cel de la Păunești.

256

Locuitorii sunt datori mai cu seamă unui jidan din Târgușor,

care le-a dat pe 9 galbeni kilogramul de păpușoi și cu dobândă de

12 lei la galben, adică de 33 la sută.

CAPITOLUL III

VRANCEA

Vrancea începe de la hotarul Cucuieții-de-sub-Măgura și

Ireștii de Sus cu Putna care pare că a spart Măgura spre a-și face

loc să iasă din Vrancea, din regiunea de munte, și să intre în

câmpie.

Intrând cineva în Vrancea pe la Irești, vede în partea dreaptă

versantul Măgurei acoperit cu pădure și cu fânețe și râuri la poalele

lui și de Putna, ale cărei maluri escarpoase188 și stâncoase sunt

inabordabile; iar în partea stângă un podiș frumos care se întinde pe

malul Putnei. În acest podiș sunt semănăturile satelor Voloșcani,

Căliman și Vidra, cele dintâi sate din gura Vrancei, sate situate pe

coasta malului Putna în niște așezături frumoase. Vizantea trece

prin Voloșcani și Căliman și se varsă în Putna. Asemenea și mai

sus de Căliman vine Vidra, care și ea se varsă tot în Putna.

1. Vidra este o comună alcătuită din satele Voloșcani,

Căliman, Ireștii-de-sub-Măgura și Vidra, cu 304 contribuitori și cu

un venit comunal de 14930 lei vechi împreună cu 7800 de lei

capitalul realizat în 1865 din vânzarea păpușoilor de rezervă.

Școala din această comună este făcută în Vidra cu cheltuiala tuturor

satelor din Vrancea; dar întreținerea ei cu patru clase primare se

face cu cheltuiala Statului. Aceasta este cea dintâi școală făcută în

Vrancea sub domnia lui Mihail Sturdza Voievod189. Legea

comunală de astăzi cere înființarea de școli în fiecare comună,

așadar școala din Vidra s-ar putea preface într-o școală reală sau

într-o școală de meserii și mai cu seamă de meseriile relaționate cu

lucrul lemnului, atât de abundent în Vrancea, și care ar putea

deveni un izvor de avuție pentru populația din această plasă.

188 Escarpos - care prezintă o pantă abruptă (n. red.). 189 Mihail Sturdza (1794-1884) – a fost domnitor al Moldovei între 1834-1849

(n. red.).

257

Vânzarea păpușoilor de rezervă, cerută prin legea rurală din

1864, spre a se întrebuința capitalul format prin cruțări la

răscumpărarea clăcii, nu era impusă în satele de moșieri, în satele

unde nu sunt clăcași. Și, cu toate acestea, s-a efectuat pretutindeni,

aici și în toate celelalte sate din Vrancea. Se înțelege îngrijirea

legiuitorului de a se dota casa de lichidare și cu capitalul care se

află în magazinele de rezervă, dar nu este niciun motiv pentru care

să se aplice această lege și la satele de moșieri, care nu au a face

nici cu răscumpărarea clăcii, nici cu casa de lichidare și, prin

urmare, nici cu distrugerea capitalului agonisit, nici, în fine, cu

încetarea de a se mai forma capitaluri, de a se mai strânge produse

în timpuri de abundență pentru a le avea la timpuri de lipsă.

Desființarea magazinelor de rezervă este o lovitură dată

principiului cruțării și formării de capitaluri comunale. Dacă a fost

nevoie să se golească odată magazinele de rezervă pentru

înzestrarea casei de lichidare, este acesta un motiv să se renunțe la

a le umple la loc? Ca să nu mai strângă omul, cum zice proverbul,

bani albi pentru zile negre? Noi credem că legiuitorul ar trebui să-i

îndemne pe oameni la cruțări și să nu se mai abată cruțările făcute

de la destinația lor.

Toate satele din această comună sunt în gura Vrancei și

aproape unele de altele.

Voloșcani este situat pe coasta malului stâng al Putnei, la

gura pârâului Vizăuți, care se varsă în Putna. Proprietatea satului

are 905 fălci, dintre care numai 30 sunt cu pădure. Numărul

proprietarilor este de 163.

Căliman este situat pe coasta care se lasă spre Putna, având

Putna în vale. Întinderea proprietății este de 511 fălci cu 202 de

pădure.

Irești este situat dincolo de Putna, pe poalele Măgurii

dinspre Est, având 763 de fălci cu 387 pădure, care aparțin la 145

de răzeși vrânceni.

Vidra este situată pe coasta malului stâng al Putnei dinspre

Nord, la revărsarea în Putna a pârâului Vidra. Aici sunt 342 de

proprietari pe o întindere de pământ de 1515 fălci cu 269 ocupate

cu pădure.

258

Pădurea este de stejar, fag și alte esențe forestiere, pe care

locuitorii le taie fără nicio rânduială sau prevedere pentru

trebuințele lor zilnice și pentru vânzare.

În toate satele din Vrancea, casele sunt înconjurate cu pomi

roditori, pruni și mai mulți nuci; dar aici la Vidra sunt și vreo 6

pogoane de vie care produc un vin prost. Vrâncenii au cele mai

multe vii la Țifești.

Pământul din această comună este argilo-nisipos, galben.

Vrâncenii de aici nu au decât 50 de pogoane semănate cu secară, 25

cu grâu de primăvară, 130 cu porumb, 14 cu orz. Mulțimea

semănăturilor o fac la câmpie, la Bătinești, Bizighești și Mărășești,

unde iau pământuri dând dijma din trei una și unde seamănă mai

mult păpușoi. Aici iarna cade de timpuriu, semănăturile de toamnă

nu prosperă și așa vrâncenii fac plugărie numai pentru ca să se

hrănească, iar păstoria este ramura principală a producției lor

agricole.

2. Găurile. Apucând cineva de la Vidra în sus pe

Vizăuți, care curge printr-o râpă adâncă, întâmpină pârâul Găurile,

care vine din Peștera (munte de pe moșia Vizantea) și pe a cărui

râpă escarpoasă se află situat, în partea dreaptă, satul Găurile, un

sat deșirat în lungul pârâului pe o lungime de mai bine de 2

kilometri, având casele înconjurate cu livezi de pomi roditori și mai

mult de pruni, din al căror rod se face rachiu.

Satul Găurile se ține una cu Piscu-Radului. Se spune că la

Găurile ar fi fost, cu vreo douăzeci de ani mai în urmă, niște gropi

de păcură; într-adevăr, se și văd aici gropi, găuri năruite. Păcura nu

lipsește în Vrancea. Pe pârâul Lepșuleț se găsește păcură la o

adâncime mică. Asemenea semne de păcură se văd și pe pârâul

Valea Sării. Păcura din Vrancea este mai subțire decât aceea de pe

apa Trotușului, de la Comănești, Doftana, Dărmănești, Moinești

etc.

Găurile fac comună cu Piscu-Radului și cu Purcei de 234 de

contribuitori, având un venit comunal de 5000 de lei, dintre care

jumătate sunt scoși din venitul crâșmelor.

Găurile au 1200 de fălci de pământ, în care sunt

aproximativ 334 de pădure. Împărțirea economică a pământului

cuprindea, în 1860, 286 de fălci loc liber, 232 țarina, 153 fânețul,

139 imașul și 56 grădinile și livezile. De câțiva ani, locuitorii au

259

început să planteze via, aducând cârlige mai mult de poamă

galbenă de la Vitănești și Crucea. Via nu produce roade bune, din

cauză că toamna o apucă crudă și așa vinul care se face este acru.

Fânețul este acum mai tot desfundat și prefăcut în țarină, iar fânul

necesar pentru vite se face la Peștera, plătindu-se câte 3 până la 4

galbeni falca. Țarinile formate în ponoare190 și costișe nu țin decât

doi sau trei ani; căci se spală țarina de ploi și de aceea se lasă în

imaș câte 10 și 12 ani, ca să-și vină pământul iarăși în fire.

Semănăturile sunt cele mai multe de păpușoi, se face și câte puțin

grâu de primăvară și orz. În grădini și în țarină se seamănă in și

cânepă, dar mai mult cânepă; pentru ca femeile să aibă din ce face

pânza care se obișnuiește și se întrebuințează mai mult. Și de aici

locuitorii se duc la câmpie, unde lucrează pământul, dând dijma din

trei una și unde se îndatorează și cu munca pe care o fac pe

socoteala celor care le dau bani. Oamenii de aici se duc după

muncă până la Bârlad și cosesc falca de fâneț cu un galben, două

demerlii de făină și o oca de brânză. Un om nu ia bani pe coasă

decât pentru o falcă și jumătate. El cosește și mai mult; și de aceea

el pune o lună și jumătate la coasă.

Purcei este situat pe pârâul Vidra și are 230 de fălci de

pământ cu 22 de pădure și 17 de livezi.

Livezile și vitele sunt izvoarele de căpătenie ale veniturilor.

Dar acum locuitorii au pierdut vitele și s-au îndatorat și cu munca.

Locuitorii de aici se duc și fac curături în pădurea de la

Vizantea, plătind chiria arendașului câte un sfanț191 de prăijnă sau

80 de sfanți de falcă (67 de lei și 20 de bani), adică îndoit și întreit

decât s-a vândut de veci pogonul de pământ în această comună în

timpul lipsei din anii aceștia. Oamenii au vândut pământul unii

altora, dar au vândut și unui venetic192, anume N. Macri, care l-a

luat pe mai nimic, cu câte 40 sau 50 de lei vechi pogonul, care în

timpurile ordinare se plătea cu 4 galbeni.

190 Ponor - povârniș abrupt sau adâncitură formată prin prăbușirea, ruperea sau

alunecarea unor straturi de teren (n. red.). 191 Sfanț - veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi

lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX (n. red.). 192 Venetic - persoană venită din alte locuri și considerată străină în locul unde

este stabilită (n. red.).

260

Pădurile de aici s-au tăiat în mare parte și din această cauză

locurile s-au sălbăticit. Locurile de pe dealuri, care produceau odată

fân, nu mai produc acum nimic. Locuitorii nu au cea mai mică

îngrijire de creșterea pădurilor, cu toate că văd bine că nu mai este

cine să tragă ploile și să scape ogoarele lor de seceta de care suferă.

Pădurea ce a mai rămas este de fag și mesteacăn, din vechime era și

brad, fiindcă se văd rădăcini de brad ieșind la lumină în surpături.

Reîmpădurirea locurilor golite este cea mai mare îmbunătățire de

făcut în aceste locuri, precum și în mai toate câte sunt în preajma

satelor din Vrancea.

3. Tichiriș face comună cu Ruget și Părosu de 220 de

contribuitori, cu un venit comunal de 5000 de lei, în care numai

taxa băuturilor intră cu 4000 de lei vechi. Taxa este de 3 lei vadra

de rachiu și 2 lei vadra de vin.

Tichiriș este situat pe malul stâng al Putnei în aceeași

poziție cu Vidra, de care nu este departe decât cam la un sfert de

oră. Locurile de hrană sunt între satul și dealul Dumei și Ruget.

Întinderea pământului de la aceste sate este de 371 de fălci cu 73 de

pădure mare și 115 mică.

Întrebuințarea economică a pământului cuprinde 60 de fălci

țarina, 56 fânețul, 26 imașul, 6 viile și 17 livezile de arbori roditori.

Proprietatea aparține la 87 de vrânceni.

În acest sat locuiește domnul Tudorache Neagu. Acest

vrâncean, fiul lui Neagu Rotaru, a învățat carte, s-a dat pe lângă

vornicul Vrancei (așa se numea autoritatea din vechime,

subprefectul cum ar fi astăzi) și a ajuns a fi ales, la rândul său,

vornic și apoi a fost și privighetor, adică subprefect. Mulți ani a fost

subprefect și în acest interval de timp s-a înavuțit, a luat și a

cumpărat atât de mult pământ încât astăzi jumătate din întinderea

pământului comunei ar fi proprietatea sa. El are pământuri și în alte

locuri din Vrancea. Vrâncenii s-au temut de boieri ca să nu-i

cotropească și să le ia pământul și iată că unul dintre dânșii s-a

făcut boier. Domnul Tudorache Neagu are acareturi foarte

frumoase, făcute pe moșia sa, moară, chiuă, hanuri, crâșme.

Povarna are trei căldări și costă 600 de galbeni, în care se lucrează

184 de kilograme de perje care aduc 67 de galbeni, dintre care

scăzând 38 de galbeni cheltuielile, rămân 29 folos. Chiua umblă cu

trei roți și în fiecare tească sunt câte două chiluge. Chiua este dată

261

în arendă cu 60 de galbeni unui bulgar din Belgrad. Pânza de lână

este rară, dar bătându-se la chiuă se îndesește, se îngroașă și se face

aba.

Ca să ne facem însă o idee de starea agricolă a unui

vrâncean care trăiește bine, vom însemna aici că domnul Nicolae

Popa, primarul din Tichiriș, are numai 10 fălci de pământ.

Întrebuințarea acestui pământ este de 3 fălci țarina, 3 fânețul și 4

imașul, vasăzică două părți din moșie sunt pentru păstorie și numai

a treia parte este dată plugăriei.

Ruget se află situat pe coasta dealului care formează

podișul, mergând până în apa Putnei. În Ruget sunt 240 de

proprietari, care posedă 1004 fălci de pământ cu 415 de pădure,

242 țarina, 22 fânețul, 140 imașul, 52 viile și 21 grădinile și

livezile.

Părosu este situat în lungul râpei prin care vine pe la

Cerdacu pârâul Tichiriș. Moșia de 375 de fălci cu 89 de pădure este

a răzeșilor din acest sat.

4. Colacu face comună cu Poduri de 203 contribuitori,

având un venit comunal de 7818 lei vechi. Taxa din băuturi,

socotită 4000 de lei, este aruncată pe crâșme.

Colacu este situat pe malul stâng al Putnei în deal și în

făgaș la jumătate de oră mai sus de Tichiriș, iar Poduri se află

dincolo de Putna, pe un podiș format de malul drept al Putnei.

Pârâul Colacu vine mai jos de sat. Între Tichiriș și Colacu este o

vale căreia i se zice Balta, situată jos, lângă apa Putnei și având un

pământ nisipos și fertil. Celelalte pământuri de hrană sunt pe

dealuri de pe care ploile aduc în vale țărâna. În apropiere de

Colacu, este un pripor mare numit al Mândrei, o fată frumoasă

despre care se zice că ar fi ucis acolo un turc.

Colacu este proprietatea a 164 de răzeși, care posed 978 de

fălci cu 418 pădure mare și mică, 195 țarină, 130 fâneț, 81 imaș, 15

vii și 29 livezi de pruni, al căror rod o parte se preface în rachiu și o

parte se usucă și se afumă la lojniță193 și apoi se așează în putini.

Suta de ocale de prune uscate se vinde cu 20 de lei. Perjele uscate

193 Lojniță (reg.) - leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele, cașul

etc.; cuptor (sau groapă) peste care se pune această leasă (n. red.).

262

se consumă nu numai în țară, ci și în străinătate, formând o ramură

bună de comerț.

Poduri posedă 1368 de fălci între care sunt 561 de pădure.

Oamenii au și vii, și pruni, și semănături. Ei au trecut foarte greu

anii de lipsă, s-au îndatorat de nici ei nu mai știu suma. Este aici

om care n-are nici 200 de lei și care datorează peste 1000. Când se

va mai plăti? Numai Dumnezeu știe! Cultivatorii gunoiesc aici

pământurile și unde pun gunoi se fac bine semănăturile, dar n-au

gunoi pe cât ar vrea și ar trebui să pună în pământ. Ei seamănă

porumb, grâu de primăvară, orz și ovăz, în multe locuri cu sapa și

pun sămânță de două ori mai mult decât trebuie, fiindcă nu se

îngroapă toată.

Aici se face var cu piatra care se găsea odată pe moșie, dar

acum nu se mai găsește, și de aceea se duc oamenii și aduc piatra

de la Năruja, de unde o cumpără plătind stânjenul cu 8, 10 și 14 lei.

Transportul costă 4 lei de car. Omul se duce dimineața și vine

seara. Un stânjen se ridică în șase care. Transportul, însă, al unui

stânjen costă 24 de lei. Se pun într-o groapă de var doi stânjeni de

piatră. Se dă foc pietrei întrebuințând un stânjen de lemne, care

costă 40 de lei, cumpărat în pădure și 20 de lei de adus. Rămâne

multă piatră nearsă, căci dintr-o groapă nu se scot decât 1000 de

ocale. Varul se vinde cu 6 până la 10 galbeni mia. Transportul la

suta de ocale, de aici până la Focșani, costă 5 lei suta sau 50 de lei

mia. Se cheltuiesc însă 28 de lei pentru piatră, 48 de lei pentru

adusul ei, 60 pentru lemnele de ars, 50 de lei pentru transportul

varului la târg sau în total 186 de lei; și vânzând varul pe 6 galbeni

sau 222 lei, rămân 36 lei pentru munca omului. Cu cât se vinde

varul cu mai mult de 6 galbeni mia de ocale, cu atât plata muncii va

fi mai mare.

5. Valea Sării face comună cu Prisaca de 234 de

contribuitori, având un venit comunal de 6160 de lei vechi, în care

intră și capitalul realizat din vânzarea păpușoilor de rezervă, adică

2705 lei.

Valea Sării este pe Putna, mai sus de Colacu, la jumătate de

oră de acest sat. Valea Sării este situată sub dealurile Vârful

Pleșelor, Pietroasa și Vârful Chiliilor. Aceste vârfuri de munte au

fost odată acoperite cu pădure de gorun; acum însă sunt goale cu

piatra în față. În dreptul vârfului Galimea se află muntele Pleșa din

263

care se scoate sare. Pârâul cu apă sărată, care izvorăște din Bahana,

în hotarul Bârseștilor, este cu apă dulce la obârșia lui, însă trecând

printre Pleșa și Galimea se face sărat și se varsă în Putna mai sus de

satul Valea Sării. Prin sat trece și pârâul Pleșa, care de asemenea se

varsă în Putna. Satul este pe deal, iar în vale este apa Putnei.

În Valea Sării sunt 139 de proprietari mici cu 876 de fălci

de pământ, dintre care numai 67 sunt acoperite cu pădure, 520 sunt

loc liber, 44 țarină, 98 fâneț, 83 imaș, 10 vii, 19 livezi de pruni și

nuci.

Prisaca se află pe Putna în sus, la jumătate de oră de Valea

Sării, tot pe malul stâng și mai aproape de apă decât aceasta. În

Prisaca sunt 239 de proprietari care au 1116 fălci de pământ, dintre

care 147 cu pădure mare, 76 mică, 500 loc liber, 80 țarină, 276

fâneț, 26 imaș, 2 vii și 8 grădini.

Din amândouă satele acestea, locuitorii se duc la câmpie de

fac semănăturile lor, dând dijma din trei una. Ei se fac argați și

ciobani, tocmindu-se din primăvară până în toamnă și apoi se întorc

și iernează în sat cu familiile lor. Ei sunt renumiți ca păstori buni.

Locuitorii din Vrancea scot sare pentru ei de aici, de lângă

sat, din muntele Pleșa; însă n-au voie să o ducă afară din Vrancea și

să o vândă. Oricine vrea să ia sare, vine și ia bilet de la primarul din

Valea Sării, se duce cu biletul la vătaful194 sării, Vasile Popa, care

notează câți drobi și câte banițe vrea să ia. După aceea se duce cu

biletul la ciocănari și aceștia îl înșiră pe ață și îi dau sare. Ciocănarii

sunt în număr de patru, ei taie sarea și capătă pentru munca lor de

la cel care ia sare câte 4 parale de banița de sare măruntă (12 ocale)

și câte 10 parale de drob (12 până la 20 de ocale). Vătaful de aici dă

socoteală cămărașului de la Târgu-Ocna.

Sarea măruntă care se face tăind drobii nu se pierde aici ca

la Ocna. Cine vine să ia sare, ia și drobi și sare măruntă și plătește

pe cum am spus pe sarea măruntă mult mai puțin decât pe cea în

drobi. Locuitorii preferă pentru consumul lor sarea măruntă, iar pe

cea în drobi o iau mai mult pentru vite. La Ocna sarea măruntă se

pierde.

Drobii de sare de aici sunt alcătuiți din pături de sare

cenușie vârstate cu pături de sare albă. Asemenea este amestecată și

194 Vătaf – conducător, administrator (n. red.).

264

sarea măruntă. La ocna de la Târgu Ocnei, sarea este cenușie, ca și

cea de la Reghiu. Mai sus de Pleșa, mergând înainte pe făgașul

pârâului Valea Sării, se scoate păcura și aceasta se duce de se vinde

la Focșani pentru gaz.

Mergând de la Valea Sării înainte spre Bârsești, se dă de

locul numit Scaunele, unde mai înainte era cel mai mare pericol de

mers; însă acum pe aici s-a făcut drum, pe care poate merge cineva

cu carul. Drumurile acestea încep din gura Vrancei și merg unul

spre Găurile, la Vizantea și în Șușița și altul pe Putna în sus, pe la

Vidra, Tichiriș, Văleni, Colacu, Bârsești și răzbate până în fundul

Lepșei, la Herăstrău și astfel acum vrâncenii scot cherestelele din

munți cu carul.

6. Poiana este o comună de 93 de contribuitori având

un venit de 4643 de lei și cheltuieli de 3768 de lei vechi. Venitul se

formează printr-o dare pe cap și ajunge de fiecare, cu tot cu bir,

până la 25 lei pe trimestru sau 100 lei pe an. Cu această rânduială,

cei săraci plătesc deopotrivă cu cei bogați. Dările fiind amestecate,

prostimea crede că toate se dau Statului și așa se descarcă pe Stat,

se plânge contra Statului, pe când dacă ar fi despărțite dările

Statului, s-ar judeca fiecare autoritate după ceea ce ia și nu s-ar

descărca toată supărarea numai asupra Statului.

Venitul Statului din Poiana se alcătuiește din capitație 3744

lei, șosele 1236, patente 38, funciar 434, în total 5052 lei.

La Poiana sunt 236 proprietari cu 1156 fălci, fără nicio falcă

măcar de pădure; căci toată s-a tăiat, sunt 600 de fălci loc liber, 152

țarina, 213 fânețul, 178 imașul și grădinile și livezile. Vii nu sunt

aici.

Poiana se află pe malul drept al Putnei, mai sus de Prisaca,

la o oră depărtare de Valea Sării. Putna cotește de la Poiana și până

la Prisaca, iar mai sus de Prisaca se unește cu Zăbala. De la Valea

Sării la Poiana este drum de care și pe vale, și pe deal.

Toate dealurile sunt goale, viiturile de apă le spală și lasă pe

ele lacuri netrebnice. Plantarea cu pădure a acestor dealuri a ajuns

să fie o necesitate; căci oamenii se duc acum după lemne de foc o

zi și o noapte, mănâncă la miezul nopții, umblă toată ziua și abia la

265

miezul nopții ajung iarăși acasă cu lemne încărcate pe o cotigă195

cu două roți.

Vitele se țin la munte, la cale de două zile de aici. Muntele

Poienarilor este Mușa și Vetrila. Acolo duc vitele la Moși și le aduc

la Sfânta Maria. Semănăturile le fac toate aici, în munte, și nu se

duc ca să lucreze la câmpie.

7. Bârseștii sunt uniți în comună cu Topeștii și numără

186 de contribuitori. Bârseștii sunt situați pe coasta și podișul

malului drept al Putnei, sub dealul numit Dumbrava. În dreptul lor,

mai jos, sunt situați Topeștii, pe malul stâng al Putnei, o parte sub

dealul Curmăturii și o parte sub muchia Petrimanului și, chiar pe

prundișul Putnei, sunt despărțiți prin pârâul Cociu, care iese din

Valea-largă.

Sub aceste dealuri se face de o parte și de alta a malului cel

înalt al Putnei un podiș fertil în care sunt țarinile locuitorilor.

Numărul proprietarilor mici din Bârsești este de 418, având

1911 fălci de pământ, în care sunt numai 159 de pădure, restul loc

liber și 356 țarini, 558 fâneț, 364 imaș și 30 grădini și livezi. Aici

sunt 5 fălci de vie.

Ca să dăm o idee despre întrebuințarea economică a

pământului, arătăm că în anul acesta locuitorii au avut 21 de fălci

de grâu de primăvară, 1 de secară, 1 de orz, 2 de cânepă și 202 de

păpușoi. Unul dintre fruntași și anume Ion Mircea cultivă pe seama

sa 3 fălci de grâu de primăvară, 1 de secară, 8 de păpușoi, 1 de orz,

în total 13 fălci.

Locuitorii de aici nu fac semănături la câmpie, ci își pun

toată speranța în creșterea vitelor, plugărie făcând doar cât le

trebuie ca să aibă ce mânca.

De la Bârsești până la Negrilești se face pe malul Putnei un

podiș întins, în care sunt țarinile sătenilor, cu un pământ fertil,

negru la suprafață și așezat pe un subpământ argilos, galben.

8. Negrileștii, situați pe podișul malului stâng al

Putnei, sub dealurile Zeica și Babei și despărțiți prin pârâul Bahna,

care se varsă în Putna, fac o comună de 182 de contribuitori, cu

venitul comunal de 4950 de lei.

195 Cotigă - căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare (n. red.).

266

Proprietatea comunei este a 381 de răzeși și are 1524 de

fălci, dintre care 226 pădure, 259 țarină, 575 fâneț, 30 grădini și 22

livezi, vii nu sunt aici.

Împărțirea aceasta economică a pământului este ieșită din

necesitate și împrejurări culturale, păstoria predomină plugăria în

fâneț, dar imașul este îngust, din cauză că locuitorii de aici, ca și

toți ceilalți vrânceni, își duc vitele să văreze în munți, având fiecare

sat munții săi, precum s-a arătat anume în partea întâi a acestui

studiu. Locuitorii nu au pământ cu îndestulare pentru țarini, de

aceea se duc și-și fac semănăturile la Focșani, dând din trei una.

Semănăturile lor de aici, de lângă sat, au fost în 1868 de 38 de fălci

de grâu de primăvară, cel de toamnă nu se seamănă nici aici, dar

nici în alt loc din Vrancea, 9 fălci de orz și 53 de fălci de păpușoi.

Pământul pe dealuri este pietros și pe podiș argilos.

9. Tulnici este o comună în care se găsesc 220 de case,

300 de familii și numai 132 de contribuitori, al căror venit comunal

este de 6309 lei.

Podișul de la Bârsești se întinde pe malul drept al Putnei,

între apa Putnei, dealurile de deasupra malului și până la capătul

satului Tulnici și până la revărsarea Cozii în Putna, formând un

amfiteatru vast, mărginit de șirul de munți la ale căror poale se află

satele Negrilești și Tulnici. Distanța de la Bârsești la Negrilești este

de jumătate de oră și tot atât este și aceea de la Negrilești la

Tulnici.

Numărul proprietarilor din Tulnici este de 189. Întinderea

proprietății lor este de 3428 de fălci, în care sunt 1200 pădurea, 950

locul liber, 202 țarina, 522 fânețul, 507 imașul și 29 grădinile și

livezile. Toate livezile de aici, precum și din toată Vrancea, dar și

din toate satele de răzeși din județ, sunt în sat și împrejurul caselor,

ceea ce dă satelor un aspect frumos și încântător.

Venitul funciar al Tulniciului este estimat la 13752 lei noi,

în care intră 6 mori cu venit de 111 lei de la fiecare, 10 fierăstraie

cu venit de 370 lei de la fiecare, 4 driște196 cu câte 111 lei venit de

la fiecare și 4 chiue cu câte 111 lei venit de la fiecare. Vrâncenii

din Tulnici trec drept cei mai înstăriți din toată Vrancea. Ei se

ocupă cu creșterea vitelor, cu cultura pământului, cu exploatarea

196 Drișcă (reg.) - unealtă a zidarului pentru nivelat tencuiala (n. red.).

267

pădurilor și cu mori, cu chiue și cu driște. Se duc și ei de fac

păpușoi la câmpie și mai ales la Bizighești și Mărășești.

Esențele din pădure sunt fagul, bradul, arinul și

mesteacănul. Pădurea este jumătate mare și jumătate mică.

Pădurea se exploatează scoțând din ea cherestea de brad,

care se lucrează la 21 de fierăstraie făcute pe apa Putnei și a Lepșei.

În statistica făcută la 1859 s-a însemnat că se produc în Tulnici

1600 de dulapi, 3600 de scânduri, 600 de lețuri, 200 de grinzi,

40000 de dranițe197, 400 de cosoroabe198, 1000 de pari și 20000 de

nuiele. Acum însă, după zece ani, se produce de zece ori mai multă

cherestea decât atunci. O falcă de pădure se vinde de veci cu 6

galbeni. Cumpărătorul cel mai mare și unic de aici este domnul C.

Neagu Vrânceanu. Este aici și un jidan, numit Haimu Herșcu, care

a răzbătut până în creierii munților și posedă două pânze de

fierăstraie cu pădurea necesară lucrului lor, se zice că le posedă ca

luate cu amanet. El a declarat că este pământean și când a venit

recrutarea s-a dus la Cernăuți și a adus pașaport cum că este străin.

Tulnicenii au adus încă un jidov, căruia i-au dat crâșmă și taxa

băuturilor, dar n-a putut să le scoată la capăt, a pierdut tot și a fugit.

În hotarul Tulniciului, se află pe malul Lepșei un schit de

călugări, pe care vrâncenii l-au înzestrat cu pământuri.

Nacealnicul199 schitului caută foarte bine de interesele comunității.

El are 30 de fălci de grâu de primăvară foarte curat și foarte

frumos, ceea ce este cam rar în aceste locuri, 6 fălci de secară, 6 de

orz, 2 de ovăz, 2 de cartofi, 1 și jumătate de cânepă și 15 de

porumb, cultura este variată și bine concepută.

10. Păulești face comună cu Coza și Hăulișca de 370 de

contribuitori, al căror venit comunal este de 7800 de lei, în care

numai taxa băuturilor intră cu 5500 de lei.

Păulești este situat într-un ogaș prin care trece pârâul

Fundătura care dă în Leodova, la marginea satului Spinești. Coza

este situată jumătate pe apa Coza și jumătate pe apa Putna. Coza

197 Draniță (reg.) - fiecare dintre scândurelele subțiri de lemn de brad, mai mari

decât șindrila, cu care se acoperă unele case țărănești (n. red.). 198 Cosoroabă (reg.) – fiecare dintre bârnele așezate orizontal deasupra pereților

casei în lungul acoperișului, pentru a susține căpriorii (n. red.). 199 Nacealnic - șef al unui serviciu sau al unei instituții (civile, militare sau

religioase); conducător (n. red.).

268

este sărată în sat și când scade, iese stânca de sare cenușie la

suprafața pământului. Hăulișca este situată la muchia Păuleștiului,

în coasta apei, care vine de sub Strângi și se împreunează cu

Leodova. Întinderea Păuleștilor este de 838 de fălci cu 190 de

pădure, 96 loc liber, 126 țarina, 342 fânețul și 61 imașul. Coza are

867 de fălci cu 42 de pădure, 182 loc liber, 37 țarina, 223 fânețul și

372 imașul. Hăulișca are 613 fălci cu 114 pădure, 74 țarina, 278

fânețul și 66 imașul. Din această împărțire a pământului se vede

curat că păstoria este ramura principală a exploatării pământului.

Pădurea se exploatează la fel; căci sunt pe moșie 22 de fierăstraie.

Dijma unui fierăstrău este de la 1000 până la 2000 de scânduri de

rând pe an, a 4 lei noi suta pe loc. În pădure este mai mult molid,

după el vine bradul și apoi fagul; chinul este prea puțin.

Locuitorii de aici, neavând pământuri de hrană cu

îndestulare, coboară la câmpie și-și fac semănăturile. Ei au suferit

foarte mult de lipsa care a fost în anii trecuți, s-au îndatorat de s-au

cufundat în datorii de plătit cu munca, cu coasa și cu prășitul și la

un preț de un galben falca de coasă și de 32 de lei pogonul de

prașilă.

11. Spinești se află mai jos de Păulești, la o fugă de cal

depărtare, amândouă satele fiind despărțite de Putna printr-un deal

mare, care desparte apele. Spinești este pe coasta dinspre răsărit,

despărțit de Păulești prin pârâul Leodova. Comori, în al cărui mal

se află sare și ipsos, vine dinspre Dumbrava, trece pe la marginea

satului și dă în Leodova, care strânge toate apele și le duce de se

varsă cu ele în Văsui.

Spinești face comună cu Budești de 182 de contribuitori, cu

venit comunal de 5600 lei.

Budești se află într-un hârtop, peste deal de Spinești, spre

răsărit la jumătate de oră. Se povestește că aici, la Dumbrava, a

locuit o femeie numită Vrâncioaia, de la care s-a luat numele de

Vrancea și că această femeie a avut 7 feciori, între care s-a împărțit

pământul Vrancei, iar cel dintâi frate a făcut satul Budești, numit

după Budescu, al doilea Păulești, de la numele lui Paul etc. Se mai

spune că Ștefan cel Mare, venind în locurile acestea, a fost primit

de feciorii Vrâncioaiei la muntele zis Masa lui Bucur, unde sunt

scrise pe piatră numele lui Ștefan Vodă și cel al lui Bucur și că

269

Ștefan Vodă ar fi dăruit pământul Vrancei feciorilor Vrâncioaiei

pentru buna primire care i s-a făcut.

Spinești și Budești ocupă astăzi cel mai mare dintre cele 14

trupuri, în care este împărțit pământul Vrancei. Secătura Văsuiului,

Herăstrău și schitul Valea neagră se află în trupul Spineștilor.

Schitul Valea-neagră este făcut de un om din Păulești și

locul schitului este dăruit de un altul din Spinești.

Spinești are 1735 de fălci cu 196 pădure, 238 țarină, 666

fâneț, 173 imaș și 35 grădini și livezi. Budești are 214 fălci în care

69 țarina, 8 fânețul, 87 imașul și 5 grădinile. Budeștenii, neavând

loc de țarină cu îndestulare, se duc la câmpie și fac semănăturile lor

de păpușoi. Ei se ajută și cu cărăușia de dulapi, de scânduri, pe care

le iau de la fierăstraie, le duc la târg și le vând. Pentru transportul

cherestelei iau jumătate din prețul vânzării și astfel ei se folosesc la

fel ca proprietarii de păduri, care au făcut cheresteaua cu munca și

banii lor. Cu toate acestea, budeștenii sunt, dintre toți locuitorii

vrânceni, aceia care trăiesc mai greu: ei n-au nici măcar lemne de

foc împrejurul satului, ca toți ceilalți, căci pădurile lor sunt în munți

și nu se pot exploata din lipsă de drumuri.

12. Secătura Văsuiului, situată în râpa prin care curge

apa Văsui, face o comună singură de 95 de contribuitori, cu venit

comunal de 2000 de lei, formați din aruncarea cheltuielilor pe

capete, o aruncătură egală în care cei bogați plătesc cât și cei săraci.

În fața satului vine pârâul Săratul cu apă sărată și între ale

cărui râpe sunt slatine200, ca de o bătaie de pușcă de sat.

Aici sunt 595 de fălci dintre care numai 39 au mai rămas cu

pădure, de aceea se cumpără lemne de foc de la Nistorești, plătind

de jug câte 14 lei pe an. Pădure au multă și bătrână la munte, la fel

ca ceilalți locuitori din Vrancea, însă departe și greu de exploatat,

restul este loc liber, 104 țarina, 241 fânețul, 110 imașul și 16

livezile, mai cu seamă de pruni. Prunii nu rodesc în toți anii. De

vreo șase ani n-au rodit până în anul acesta. Dacă au rodit odată

mult, copacii se betegesc și apoi nu mai fac roade câțiva ani.

Pământul este lutos și foarte stricat de râpe și ponoare,

țarinile sunt urâte, dealurile goale. Cultivatorii seamănă păpușoi, 4,

5 și chiar 10 ani unul după altul, până văd că nu se mai face. Și

200 Slatină - teren mlăștinos și sărat (n. red.).

270

atunci seamănă o dată grâu și apoi lasă pământul în imaș. Păpușoii

care se produc aici nu le ajung, de aceea cumpără agonisind banii

cu munca pe care o fac în viile de la Odobești. Fânețele sunt

frumoase, între ele se fac târlele201, unde aduc vitele ca să consume

iarna fânul și apoi primăvara se seamănă ograda odăii cu cânepa

care, pusă astfel în bălegar, se face foarte bine.

13. Herăstrău face comună cu cătunele Valea-neagră,

Podu-Șchiopului, Vetrești, Dărăști, Podu-Țârdei și Ungureni, de

125 contribuitori, având o biserică și un venit comunal de 3805 lei.

Veniturile, în afară de 2000 lei taxa băuturilor, se strâng de la

capete, câte 18 lei pe trimestru pentru toate impozitele și câte două

zile de lucru.

Herăstrău este cel dintâi sat pe apa Năruja, după el vin

Nistoreștii și apoi Năruja, la revărsarea Nărujei în Zăbala.

Herăstrău este situat pe malul stâng și drept al Nărujei în coasta

dealurilor care formează valea.

Locul de la sat are 523 de fălci, dintre care 46 pădure, 132

loc liber, 28 țarină, 119 fâneț, 126 imaș și 13 grădini. Țarina nu este

despărțită de fâneț, ogoarele sunt în fâneț. Locul schitului Valea-

neagră este de 101 fălci cu 25 pădure și 50 fâneț. Locuitorii nu au

destule pământuri de hrană, de aceea coboară la câmpie și cultivă

pământuri în parte, cu dijma întreită.

Prețul muncii aici, în munți, este de la 7 până la 9 lei falca

de coasă, care la câmpie se plătește cu 37 și 40 de lei. Un om

cosește în trei, cel mult în patru zile, o falcă. Locuitorii speculează

cărând cherestea la târg la Odobești, la Panciu și la Focșani. Se

plătește cu 25 până la 30 de lei chiria de aici până la Odobești

pentru 100 scânduri. Omul care face această cărăușie se duce cu

carul cu boi și vine în trei zile.

Aici sunt oameni care se ocupă și cu vânatul păstrăvului,

precum și de la Coza în sus pe Putna și prind destul de mulți pești

pentru ca să-și scoată o plată bună pentru munca lor. Păstrăvul, care

iubește a se face în apele care curg prin locurile cu brazi, ajunge la

o mărime de 5 kilograme. După păstrăv vine chesteliva, un pește

201 Târlă - construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și

ciobanii vara și unde se prepară produsele din lapte de oaie; stână; oierie (n.

red.).

271

bălan cât o palmă de lung, apoi moina, un peștișor mic, după ea

vine crăiescul, cleanul, care nu trec de un pod de mână la lungime

și în fine, gărâța și belghița.

14. Nistorești se alcătuiește din cătunele care încep

aproape de Herăstrău și se țin unele de altele până aproape de

Năruja, înșirate fiind pe malul Nărujei și sub poalele dealului.

Aceste cătune sunt Românești, Colțari, Găinari, Bătcari,

Ogoarele, Nistorești, Rebegari și Podu-Nărujei. În aceste cătune,

care formează o comună, sunt 250 de case cu 145 de contribuitori.

Venitul comunal este de 4375 de lei vechi; iar venitul

funciar de 5888 lei noi.

Întinderea moșiei Nistoreștilor este de 1265 de fălci, în care

sunt numai 38 de pădure, restul este loc liber, adică râpe și ponoare,

427 de fălci, 66 țarină, 540 fâneț, 220 imaș și 24 de grădini și livezi

cu pruni, dintre care cei mai mulți s-au uscat.

Precum se vede din întrebuințarea economică a pământului,

locuitorii nu au locuri cu îndestulare pentru plugărie și de aceea se

duc spre Focșani, în câmpie, și fac semănăturile lor. Aici, în munți,

nu seamănă decât 16 fălci de grâu de primăvară, 11 de orz, 14 de

păpușoi, 1 de cartofi. Cânepa se seamănă în fânețe, în ocoalele

vitelor de la odăi. Fânul este produsul cel mai însemnat al

pământului; de aceea și oamenii se apleacă cu precumpănire spre

păstorie.

Pământul este pietros sau argilos, în funcție de loc. Când se

dă pământul în arendă, se dă cu jumătate din recolta pe care o

produce; iar când se vinde de veci, se plătește cu 12 galbeni falca

de fâneț la frunte, 8 la mijloc și 4 la coadă.

15. Năruja, situată de amândouă părțile gurii unde se

varsă Năruja în Zăbala, este o comună alcătuită din cătunele Lunca

mai sus pe Zăbala, Poienița lânga Lunca, Stroiești la Gura Nărujei

în partea stângă, peste vale dincolo de Zăbala, sub muntele Reghiu,

Podu Stoica lângă Reghiu și cătunul Reghiu, situat în dealul

Reghiului deasupra. În comuna aceasta sunt 175 de contribuitori cu

venitul comunal de 10147 lei vechi împreună și cu capitalul de

5551 lei realizat din vânzarea păpușoilor de rezervă.

Întinderea pământului Nărujei este de 1708 fălci, dintre care

318 sunt pădure, 161 loc liber, 156 țarină, 660 fâneț, 368 imaș și 45

livezi mai mult de pruni.

272

În întinderea aceste moșii, are și polcovnicul202 Ioniță

Șerban 298 de fălci cu 43 pădure bună, 62 loc liber, 11 țarină, 98

fâneț și 82 imaș. Polcovnicul acesta este fiul preotului Șerban, care

a fost vechil vrâncenilor, când s-au judecat pentru moșie.

Terminându-se judecata în favoarea vrâncenilor și împărțindu-se

pământul Vrancei, s-a dat spre răsplătire preotului Șerban jumătate

din muntele Reghiu, cealaltă jumătate este a moșiei Statului Mera.

Polcovnicul a murit la 2 august 1868, lăsând 4 fii și o avere

însemnată: numai în pământ a fost de aproximativ 180 de fălci de

fâneț, în afară de bani. Polcovnicul are și jumătate din muntele

Mișina.

Locuitorii de aici fac multe semănături la câmp; aici însă au

prea puține. În anul acesta, 1868, au fost 15 fălci de grâu de

primăvară, 23 de secară, 10 de orz, 70 de păpușoi, 7 de cartofi.

Cânepa se seamănă mai mult decât inul și tot în târlele de la odăi.

Lucrările pământului se fac aici cu o lună mai târziu decât la

câmpie.

16. Paltin face comună cu Prahuda de 212 contribuitori,

având 3600 de lei venitul comunal. În această comună sunt mai

multe cătune. Ghebari mai la deal de Zăbala, Vâlcani tot pe deal

mai sus de Ghebari, Prahuda în vale, de amândouă părțile Zăbalei,

Tanacu, Borșani, Baduțaru și Droganii formează Paltinul dincoace

de Zăbala, pe marginea pârâului Țandără, pârâu cu apă sărată care

iese din dealul Paltinului.

Paltinul are 1339 de fălci dintre care 267 de pădure, 157 loc

liber, 58 țarină, 287 fâneț, 538 imaș și 31 grădini și livezi. Prahuda

are 744 de fălci cu 91 de pădure, 140 loc liber, 44 țarină, 190 fâneț,

265 imaș și 14 livezi. Amândouă satele, după această utilizare a

pământului, sunt dedate la creșterea vitelor mai mult decât la

cultura plantelor. Mai toți locuitorii se duc la câmpie să-și facă

semănăturile.

Și pe aici locuitorii nu stau iarna în sate, ci la odăile din

fânețele unde țin vitele. Fiecare la fânețul său are o odaie. Obiceiul

este de a ieși fiecare cu toată familia sa la cositul fânului și de a

202 Polcovnic - comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului (n.

red.).

273

duce și vitele, și păsările. În acel timp, nu se găsește țipenie de om

în sate.

Locuitorii care se duc la muncă pleacă primăvara și se

întorc toamna. Lucrul podgoriilor le este de mare folos; s-a plătit

ziua în anul acesta cu 4 și 5 lei. În anul trecut, când era lipsă, era

mulțumit omul să muncească pe 60 de parele ziua și nici așa nu

găsea de lucru.

Lipsa de fân a fost mare. Stogul203 de fân se vinde cu

stânjenul, măsurându-se împrejur și fiecare stânjen s-a plătit până la

80 de lei, așa stogul de 6 stânjeni împrejur s-a vândut cu 480 de lei,

când în timpuri obișnuite stânjenul se vinde cu 14 lei.

17. Spulber se află pe Zăbala mai sus de Paltin. În

această comună intră patru cătune: Tojani, Spulber, Carsochești și

Țipău. În această comună sunt 121 de contribuitori cu venit

comunal de 4500 de lei.

Moșia Spulberului are 709 fălci cu 36 de pădure, 277 râpe,

ponoare și locuri goale, stânci, 33 țarina, 176 fânețul, 175 imașul și

12 livezile.

Locuitorii se duc de fac păpușoi la câmpie și numai ca să se

hrănească, nu ca să și vândă. Specula lor principală este

cheresteaua și vitele. Aici se fac coveți204, cofe, donițe etc. Iarna nu

se lucrează lemnul, căci este înghețat, ci numai vara. Lemnul tăiat

și făcut doage se aduce din pădure încărcat pe spatele cailor și apoi

se lucrează în sat. Suta de cofe se vinde de la 25 până la 32 de lei.

Putina de borș se vinde cu un leu; cea mai mare, de murături, cu 2

lei una și cea și mai mare, de varză, cu 3 și 4 lei una.

În lipsa cea mare, care a fost în anul trecut, au vândut

oamenii vaca cu vițelul cu 30 de lei și au cumpărat cu acești bani

două banițe de păpușoi, au dat însă o vacă cu vițel pe 24 de ocale

de mălai. Oamenii au pierdut și vitele și s-au înglodat și în datorii.

18. Nereju este o comună de 239 de contribuitori cu

venit comunal de 11670 de lei, în care intră și 6000 capitalul

realizat din vânzarea păpușoilor de rezervă. Comuna aceasta se

203 Stog - grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în

formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic (n. red.). 204 Covată (reg.) – albie; ladă de scânduri în care curge făina la moară în timpul

măcinatului (n. red.).

274

formează din cătunele înșirate pe o parte și pe alta a Zăbalei:

Nereju-mare, Podurile, Ianari, Crăcușari, Bărăști și Nereju-mic.

Nereju se află în plină regiune de brad. El este situat pe apa

Zăbalei mai sus de Spulber și la depărtare de o oră de acesta. De la

Spulber se întinde pe malul Zăbalei un podiș mare și frumos,

mărginit de o parte de apa Zăbalei și de alta de poalele dealului și

merge până în pârâul Chinu, lângă satul Nereju.

În cuprinsul acestei comune se află munții de sare Muntioru,

Țipău și Poienile Sării, de unde se scoate sare pentru trebuințele

locuitorilor din Vrancea de sus, precum se scoate de la Valea Sării

de către cei care locuiesc în Vrancea de jos.

Întinderea pământului comunei este de 1579 de fălci cu 98

de pădure, 70 locuri libere, 120 țarină, 640 fâneț, 610 imaș și 41

grădini și livezi. În afară de acest pământ, care se află împrejurul

satului, locuitorii din Nereju, la fel ca toți ceilalți din Vrancea, au

pământuri în munți, unde duc vitele de vărează și unde exploatează

și pădurile care sunt mai în apropiere și mai lesne de exploatat.

Cele mai multe păduri seculare se topesc pe loc, din lipsă de căi de

comunicare și din cauza locurilor foarte greu de răzbătut. Și

locuitorii din Nereju sunt lipsiți de locuri pentru plugărie; și de

aceea se duc de își fac semănăturile de păpușoi la câmpie.

Aici la Nereju se află un armăsar arab, sur la păr și cam de 8

ani, care a fost dăruit de Măria Sa Domnitorul. Armăsarul se

întreține cu cheltuiala comunală și până acum, în curs de doi ani, n-

a bătut nici măcar o iapă, vasăzică se fac cheltuielile pentru el fără

niciun folos; căci nu știu oamenii nici să-l țină bine, nici să-l

întrebuințeze după cum se cuvine.

Pentru a ieși din Vrancea de la Nereju, se trece Zăbala, se

suie dealul Fetigu, se trece pârâul Fetigu și se iese în apa

Milcovului, pe lângă care este drumul care merge prin Mera și

Căpătanu la Odobești.

CAPITOLUL IV

PLASA RĂCĂCIUNI

1. Domnești satul face comună cu târgul Domnești de

259 de contribuitori, dintre care deodată s-au scăzut 100, cei morți

de holeră, și au rămas numai 178. Venitul comunal este de 4350 lei

275

noi, având numai din taxa de vin 2073 lei și din aceea de rachiu

1111.

În târg, în Domnești, sunt 100 de case și o biserică; iar în sat

200. În târg până acum s-au adunat numai vreo 20 de familii de

jidani, cei mai mulți negustori sunt români, au dughene și se

hrănesc cu cărăușia și cu munca pământului. Târgoveții plătesc

proprietății un embatic de câte 8 lei de stânjen în față, având

dreptul de a închide în lung 30 de stânjeni și alți 30 pentru islaz și 3

vite la imaș. Se mai plătesc proprietății câte 2 lei și jumătate vadra

de rachiu, 1 leu vadra de vin și 50 de parale vadra de păcură.

Căsăpia205, pităria206 și mungeria207 sunt monopolul proprietății.

Toate aceste venituri ale târgului se dau în arendă cu 550 de galbeni

pe an. Întinderea târgului este de 500 de stânjeni lungime și 130

curmeziș, ceea ce înseamnă în total aproximativ 10 fălci. Târgul

este situat pe amândouă părțile șoselei; iar la 70 de stânjeni de la

târg spre răsărit și spre Siret s-a croit linia drumului de fier, ce trece

la Galați prin valea Siretului.

Satul Domnești se află la 5 minute spre răsărit de la târg, pe

malul Siretului. În Domnești este o biserică veche în genul

arhitecturii celei făcute de Logofătul Teutul, tot pe malul Siretului,

la Bălinești în județul Dorohoi. Biserica este făcută de Dabija

Vodă, care a avut aici palaturi domnești, de unde a rămas și numele

de Domnești pe care-l poartă satul acesta. Lângă biserică sunt doi

molizi mari și o grădină în care se văd ruinele unor ziduri vechi.

Aproape de acestea este și locul numit până astăzi cetatea, unde de

bună seamă a fost odată vreo cetate. Prin sat, prin Domnești, trece

gârla scoasă din Trotuș pentru a pune în mișcare o moară cu două

pietre, care se află lângă velniță, o construcție mare de piatră.

În sat, în Domnești, sunt 144 de clăcași împroprietăriți cu

373 de fălci, date la 2 cu 4 boi, la 69 cu 2 boi, la 29 cu brațele și la

41 cu locul de casă. Răscumpărarea clăcii ajunge la 105953 lei și

plata anuală la 9280 lei.

Mai înainte de legea rurală, în 1862, clăcașii din Domnești

au avut 98 de fălci de păpușoi, 4 fălci și jumătate de orz, 4 fălci și

205 Căsăpie (reg.) – măcelărie (n. red.). 206 Pitărie (reg.) – brutărie (n. red.). 207 Mungerie – lumânărie (n. red.).

276

jumătate de mei, iar arendașul 250 de fălci de grâu de toamnă, 250

de primăvară, 200 de secară, 250 de păpușoi, în total 950 de fălci,

iar împreună cu cele ale sătenilor 1112 fălci. După aplicarea legii

rurale, în 1865, sătenii au avut o falcă de grâu de toamnă, 2 de

primăvară, 2 de secară, 128 de păpușoi, 12 de orz, 2 de ovăz, o

falcă și jumătate de tutun, în total 155; iar arendașul a avut 50 de

fălci de grâu de toamnă, 120 de primăvară, 72 de secară, 100 de

păpușoi, 20 de orz, 5 de ovăz, în total 405, cu jumătate mai puțin

decât în 1862. Restul pământului cultivabil se dă acum în cultură-

în-parte din trei una și poate să urce la 1500 de fălci, ceea ce aduce

numai pentru partea proprietății 500 de fălci. Sistemul meteiajului

este mai drept decât acela al servajului208 și aduce proprietății, sub

un regim de libertate, tot același folos pe care-l avea și când era

munca silită.

Proprietarul are 14 pluguri ale sale, mașină de treierat, care

se pune în mișcare cu apa din gârla Trotușului și mașină de făcut

rachiu, velniță, care de trei ani nu lucrează, dar care poate să dea pe

an 40000 de vedre de rachiu.

Moșia Domnești se cultivă acum de către însuși proprietarul

ei și este trecută în rolul impozitului funciar cu un venit de 246540

lei.

Pe Domnești sunt patru feluri de pământ arabil; natura

pământului contribuie foarte mult la producerea roadelor lui:

nisipos și pietros pe malul Siretului, tălpos, adică argilos și negru

pe șesul Siretului, galben, adică argilo-nisipos și galben mai sus și

pe deal și nisipo-argilos. Pământurile sunt amestecate unele printre

altele. Cele nisipoase și galbene produc în timpul ploios, cele

tălpoase negre și galbene argiloase la secetă. Grâul se seamănă în

pământurile cele galbene, păpușoiul în cele tălpoase, secara în cele

nisipoase. În anul acesta, 1868, s-au făcut și grâul, și păpușoiul;

numai semănăturile cele târzii n-au reușit.

La o falcă de grâu se seamănă 12 banițe (12 ocale banița),

de păpușoi 3, de orz 13 și de secară 8. Secara se pune mai rar, căci

înfrățește și se îndesește.

Grâul care se seamănă este grâul roșu și grâul de vară,

precum și ghirca, tot de vară.

208 Servaj - starea, situația de serv; iobăgie, șerbie (n. red.).

277

Dintr-o falcă ies 4 până la 5 kilograme de grâu, 5 până la 6

kilograme de păpușoi, 5 kilograme de orz și până la 5 kilograme de

secară.

Cheltuiala de cultură a unei fălci de păpușoi se socoate, la

Domnești, a fi de:

100 lei arenda

54 lei arătura

18 lei sămânța

90 lei lucrul

¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯

262 lei – total

35 lei mâncarea, 7 banițe de păpușoi

20 lei udătura

¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯

317 lei – total cheltuieli sau 8 galbeni și jumătate

Produsul este de 6 kilograme, iar kilogramul se socoate 2

galbeni sau 12 galbeni din tot produsul. Scăzându-se cheltuielile 8

galbeni, rămân 4 galbeni folos curat sau a treia parte din produsul

brut sau jumătate din cheltuielile făcute.

La o falcă de grâu, cheltuiala este de:

100 lei arenda

50 lei arătura

120 lei sămânța

40 lei seceratul

40 lei treieratul

40 lei mâncarea

16 lei udătura

¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯

406 lei sau 11 galbeni

Produsul fiind de 5 kilograme la falcă, iar kilogramul

socotindu-se 4 galbeni, ceea ce înseamnă 20 de galbeni, din care se

scad cheltuielile și astfel rămân 9 galbeni profit curat, adică

jumătate din produsul brut sau 100% din cheltuielile făcute.

Venitul moșiei Domnești se poate calcula aproximativ la

9750 de galbeni pe an și anume: 3000 de la iratul209 târgului, mori,

crâșme, vii etc., 2000 de la 1000 de kilograme de păpușoi, 3600 de

209 Irat - venit al domnului de pe urma dărilor încasate (n. red.).

278

la 900 de kilograme de grâu, 1000 de la 400 de kilograme de secară

și 150 de la fân.

2. Adjudul este situat în gura luncii Trotușului care dă

în șesul Siretului și nu departe de apa Trotușului, până la care

ajunge imașul târgului. Adjudul este un târg făcut la 1794 pe moșia

domnului Balș de către târgoveți, care s-au strămutat de la Adjudu

Vechi de pe moșia Statului. Adjudul este o comună rurală, cu toate

că este un târg de 332 de contribuitori, dintre care două părți sunt

români și o parte jidovi. Venitul comunal este de 8883 lei noi în

care intră taxa rachiului de 3 lei la vadră sau 2481 lei și cântăritul

câte 1 leu de cot, care aduce 1012 lei. Comuna cheltuiește 2700 lei

pentru o școală de băieți și una de fete.

La înființarea târgului, după hrisovul din 1795, s-a

reglementat ca târgoveții să plătească câte 2 lei de crâșmă și

dugheană; și fiindcă acum plătesc mai mult, s-a dat în judecată

proprietarul. Târgoveții sunt deciși să răscumpere ceea ce se va

hotărî că sunt datori să plătească.

Cei mai mulți târgoveții români se hrănesc cu lucrul

pământului, plătind arenda pe an până la 2 galbeni falca.

Proprietarul târgului, domnul Al. Balș, are aici casa sa de

țară, cu o grădină și o florărie frumoasă. De asemenea, aici este

centrul administrației moșiilor sale, a căror întindere ajunge la

80000 de fălci, după cum s-a spus în Divanul ad-hoc al Moldovei la

1857, apropo de votarea unirii Moldovei cu Valahia. Am fi dorit să

dăm aici, pentru instrucția și îndemnul cultivatorilor, un mic raport

despre lucrările agricole ale junelui proprietar, care are grijă singur

de toate moșiile sale, unde am văzut recolte întinse, abundente și

curate, încercări fericite de cultură a sfeclei pentru hrana vitelor;

însă n-am putut căpăta informații de la cel care putea să ne inspire

încrederea cuvenită, cu toată că ne-am prezentat chiar la casa sa, la

casa aceea în care odinioară răposatul său părinte ne-a primit cu

atâta cordialitate și cu acea dragoste cu care românii bătrâni știau

să-i primească pe străinii care veneau să-i viziteze.

3. Ruginești face comună cu Văleni și Dăsăgești și

este situat în valea Domoșiței la jumătate de oră distanță de Adjud.

Comuna are 231 de contribuitori, al căror venit comunal este de

7000 lei, formați în cea mai mare parte din taxa asupra băuturilor.

279

Ruginești este proprietatea răzeșilor din satul acesta. Ei au

pădure, ogoare, fâneț și vii; însă nu au locuri cu îndestulare pentru

hrana lor, de aceea se duc și cultivă pământul pe Domnești sau

dând dijmă din trei una sau plătind câte un galben pogonul. Imașul

încă îl cumpără de la Domnești, dând 120 de galbeni, cărând 60 de

stânjeni de lemne la velniță și lucrând și 100 de zile albe. Imașul

este alcătuit din curelele Domneștilor de printre răzeși și nu are mai

mult de 30 de fălci prund, spiniș, pădure rară, râpe și scursuri din

Domoșița.

Pământul de pe Ruginești este argilo-nisipos și galben. În

acest pământ se seamănă grâu, păpușoi, secară, orz și ovăz.

Pământul se lucrează lesne, se ară îndată după ploaie și se seamănă

în el mai mult grâu de primăvară decât de toamnă. Grâul semănat

de timpuriu, fiind favorizat de ploi, se face bine. Într-un pogon

(pogonul are 36 de prăjini fălcești sau 8 în curmeziș și 16 în lung),

se pun 5 banițe de grâu, 4 de secară și una de păpușoi (banița are 12

ocale). Produsul dintr-un pogon este de 3 merțe de grâu, 4 de

păpușoi. Pământul fiind de munte, rodește puțin; la luncă însă

rodirea este îndoită. La luncă se seamănă păpușoii cei mai mulți.

Satul este întemeiat cu casele între grădini și livezi de pomi

roditori de tot felul. Sunt patru feluri de pere: văratice, prăsade,

tomnatice și condișe; trei feluri de mere: domnești, roșioare și

verzi; perjele se usucă mai toate și se vând cu 30 până la 50 de lei

suta de ocale. Nucile se vând cu 100 de parale mia. Ruginești este

renumit pentru mulțimea poamelor, bunătatea și frumusețea lor.

Livezile și viile constituie veniturile cele mai însemnate ale

răzeșilor din acest sat. Un pogon de vie se lucrează cu 80 de lei, dă

de la 150 până la 250 de vedre de vin, iar vinul se vinde cu 70 până

la 120 de parale vadra.

În vii, poama poate fi: plăvană, galbenă, verde, neagră,

coarnă albă și roșie. Plăvana se coace mai întâi, apoi galbena și mai

târziu cea verde. În vie, cea mai multă poamă este plăvana și

galbena. Din plăvană iese vinul mai dulce decât din galbenă și

verde. Rachiul de tescovină încă se face și iese o ocă din vadră, iar

ocaua se vinde cu un leu.

Aici sunt și duzi mulți, a căror frunză se întrebuințează la

crescutul gândacilor de mătase sau mai exact de borangic, căci

femeile nu știu să tragă mătasea din gogoși.

280

Domnul Ion Savăn, primarul comunei, este unul dintre cei

mai bogați răzeși și dintre cei care mai țin încă datinile cele vechi și

bune. El a avut 5 fete, pe care le-a înzestrat și măritat și, rămânând

singur în casă, continuă să muncească și să curețe ca și când ar avea

o casă de copii, cum a avut înainte; dar ce să facă, s-a deprins să

muncească și muncește luând și astăzi pământ cu arendă de pe

Domnești.

Aici este pădure cam de 300 de fălci, care s-a vândut cu

7000 de galbeni spre a se tăia în 11 ani. Cumpărătorul vinde pădure

cu 2 ruble prăjina, adică 50 galbeni falca și câștigă 100%. Pădurea

este mare, întemeiată, predomină stejarul secular și fagul; și cu

toate acestea, s-a vândut numai cu 23 de galbeni falca.

Pământul între răzeși se vinde cu pasul, iar pasul are 6

palme; un pas se dă cu un galben. Pământul se vinde de veci la

pogon cu 4 până la 5 galbeni.

4. Anghelești este situat mai sus de Ruginești pe

Domoșița, care trece prin mijlocul satului și pune în mișcare șapte

moriști. Satul este înconjurat de pădure și el însuși este într-o

pădure de pomi roditori, meri, peri, nuci, pruni, principala resursă a

răzeșilor. Merele se vând cu kilogramul, cu câte un galben de

kilogram. Merele domnești nu pot intra mai multe de 20 până la 30

într-o baniță. Într-un an se fac multe mere, iar în altul nu se fac

deloc. Locuri însă de hrană nu au aici lângă sat, unde pământul este

pietros și rău și, cu toate acestea, și așa aduce prin fructe venituri

mari.

În Anghelești sunt 94 de case cu 75 de contribuitori, al căror

venit comunal este de 1261 lei. Ce mai comună! Ei s-ar putea uni

cu vecinii lor din Copăcești, dar cine se unește? Răzeșul? Nici că e

de gândit. Unirea lor nu este chip să provină din propria lor

inițiativă; fiindcă ei cred că dacă s-ar uni, ar pierde din măreția și

din renumele lor.

Ei au ogoare pe moșia lui Balș și imaș pe Domnești. Arătura

la Balș se plătește la falcă cu 2 galbeni; iar la Domnești cu 2 ¾

pentru că pământul este mai bun.

5. Copăcești, situat pe dealul Trotușului, face comună

cu Slobozia Copăcești, situată în lunca Trotușului, peste apă.

Numărul contribuitorilor este de 135 și venitul lor comunal de 1754

lei noi.

281

În Copăcești sunt răzeși și foști clăcași pe moșia lui Balș; iar

în Slobozia numai foști clăcași. Și clăcașii au vii și livezi ca răzeșii.

Pământul de hrană este peste Trotuș. Semănături nu se fac decât de

păpușoi; căci păpușoii se iau de către proprietar și se seamănă cu

grâu.

Numărul clăcașilor este de 88, care s-au împroprietărit pe

255 de fălci, schimbându-li-se locurile și dându-li-se altele cu

dealuri, râpe și ponoare, care nu fac nici măcar banii de

răscumpărare; s-au luat fânețele și țarinile clăcașilor și altele nu li

s-au dat și așa au rămas și fără locuri de hrană, și cu sarcina de a

plăti răscumpărarea clăcii.

6. Cornățelu face comună cu cătunul Lunca Dochiei

de 77 de contribuitori, al căror venit comunal este de 1502 lei noi.

Lunca Dochiei este a domnului Al. Balș, Cornățelu și

Coțofănești sunt ale domnului Burghele. Toate cele trei sate sunt pe

lunca Trotușului, la distanță de jumătate de oră unul de celălalt.

În Lunca Dochiei au fost 43 de clăcași, cărora li s-a dat

pământul pe care-l aveau înainte de legea rurală. În Cornățelu au

fost 49 de clăcași cărora li s-a dat pământul cuvenit; însă nu s-a

împărțit între ei și așa cei mai înstăriți în vii și livezi de pruni au

mai mult pământ decât ce li se cuvine să aibă. Dreptatea cere ca

fiecare să posede pământul pe care i l-a dat legea.

Prețurile muncii, statornicite cu arendașul, sunt de 80 lei

falca de prașilă, 40 de arătură, 40 de seceră, 40 de coasă, lucrul

unui pogon de vie 2 galbeni sau 74 de lei, transportul la Galați 22

lei pentru cine este dator și pentru cine nu 32.

Locuitorii, având nevoie de pâine, s-au îndatorat luând

kilogramul de păpușoi pe 7 galbeni și aducând-o ei, ceea ce o urcă

la 8 galbeni. Datoria are să se plătească în 5 ani, lucrând datornicul

pe fiecare an 80 de prăjini prașila, 40 secera, 40 coasa și cât va

putea mai mult; căci unii sunt datori cu 12, 16 și chiar 24 de

galbeni.

În afară de datoria pentru pâine, locuitorii muncesc și pentru

imaș și le vine de fiecare să mai facă încă 24 de prăjini de prașilă, 9

de arătură și 5 zile de lucru, la orice lucru se va cere.

Exploatatorii de moșii au cumpărat kilogramul cu 4 ½

galbeni și au vândut-o cu 7 ½. Munca pentru plata datoriei s-a

socotit cu prețuri mai scăzute decât cele obișnuite. Așa falca de arat

282

se plătește cu 60 de lei și în datorie se socoate numai 40; falca de

prășit merge până la 120 de lei, iar în datorie se socoate numai 80;

falca de seceră se socoate 60-70 lei, iar în datorie numai 40 lei;

transportul la Galați se socoate 37 lei, iar în datorie s-au pus numai

22 lei.

Lucrul pentru datorie se face cel dintâi, iar din această

pricină păpușoii arendașului sunt foarte frumoși și ai locuitorilor

foarte proști. Chiar și omul care nu este dator este chemat să

lucreze, ca și când ar fi dator. Aceasta s-a întâmplat însuși

primarului din Coțofănești.

Natura pământului în luncă este argilo-tălpoasă, pământ

mare, cum se zice. Pogonul de păpușoi din luncă aduce 5 kilograme

când este timpul bun și lucrul făcut la timp.

7. Coțofănești este situat pe apa Bâlca, mai jos de satul

Bâlca. Bâlca, Borșani și Coțofănești sunt sate unul lângă altul,

despărțite numai de apa Bâlca. În comuna Coțofănești sunt cătunele

Tămășoaia și Satu Nou, toate trei se află în lunca Trotușului pe

vale, sub poalele pădurii. Satu Nou se află aproape de Cornățelu și

Tămășoaia lângă Coțofănești. În comuna aceasta sunt 148 de

contribuitori.

Comisia de constatare a clasificat în această comună 172 de

clăcași, cărora li s-au dat două treimi din întinderea moșiei sau 522

de fălci.

Locuitorii transportă sare, luând de la Ocna până la Galați

(12 poște) 12 până la 14 lei suta de ocale de sare. Un om duce 500

de ocale cu carul cu doi boi.

Aici este arendaș domnul C. Morțun, plătind 1150 galbeni

pe an, cu un parchet de pădure de 25 de fălci, falca fiind socotită

câte 12 galbeni, dă darea, apoi pe pădure 300 de galbeni și rămâne

moșia în 850. Moșia are 261 de fălci pământ cultivabil, trei ogrăzi

de vie cu 26 de pogoane, din care se scot 100 de galbeni, crâșmele

cu morile aduc 200 de galbeni și astfel arenda unei fălci rămâne

aproape 2 galbeni.

Arendașul a înființat o velniță cu o mașină de trei merțe și

le-a tot sporit încet, încet, în curs de 4 ani, până ce a ajuns acum la

12 merțe. Mașini de acestea mici se găsesc de vânzare la Târgu

Mureș (Vásárhely), în Ardeal. O mașină mică costă 200 de galbeni

283

și celelalte accesorii încă 100 de galbeni. Binaoa poate fi simplă și

puțin costisitoare, la fel ca cea de la Coțofănești.

La o mașină de trei merțe se cere o cheltuială de 146 lei și

anume:

trei flăcăi a 3 lei ........... 9 lei

Lumânări și altele ........ 6 lei

Lemne, o palmă ........... 20 lei

Păpușoi, 3 merțe .......... 111 lei

Total ............ 146 lei

Din trei merțe ies 9 vedre de rachiu a 2 carboave vadra, în

total fac 18 carboave sau 196 lei. Scăzând cheltuiala 146 lei,

rămâne folos 50 lei sau 30%, în afară de braha care face 74 lei.

Când cumpără cineva merța cu 1 galben și o preface în rachiu,

scoate din ea cel puțin doi galbeni, scoate, cu alte cuvinte, un venit

de 100%.

8. Bâlca se află mai sus de Coțofănești pe apa Bâlca,

care desparte aceste două sate, ce ar trebui să formeze o comună; și

cu toate acestea formează două comune. În Bâlca sunt 117

contribuitori, al căror venit comunal este de 1750 lei noi, aduși în

mare parte numai de taxa pusă asupra rachiului.

Bâlca este domeniu al Statului, care a dat două treimi din

pământurile cultivabile pentru împroprietărirea clăcașilor. Clăcașii

de aici au rânduieli ca răzeșii, casele lor sunt înconjurate de pomi

roditori, de pruni mai ales, din ale căror roade se fac și rachiu, și

perje afumate și uscate.

9. Borșani constituie o singură comună, cu toate că se

ține una cu Bâlca. În Borșani sunt 185 de contribuitori comunali cu

un venit de 4116 lei vechi.

Și Borșani este un domeniu al Statului, care a dat două

treimi din întinderea pământului cultivabil la împroprietărirea

locuitorilor. Satul este întemeiat cu livezi frumoase de pomi

roditori și mai ales de perji.

10. Urecheștii de Sus ai Spitalului Sf. Spiridon din Iași

fac comună cu Urecheștii de Jos ai domnului Al. Balș, de 105

contribuitori cu un venit comunal de 4645 lei vechi.

În Urecheștii de Sus au fost 38 de clăcași, dintre care 4 cu 4

boi, 17 cu 2 boi, 15 cu brațele și 2 cu locul de casă. În Urecheștii de

Jos au fost 94 de clăcași dintre care 1 cu 4 boi, 38 cu 2 boi, 34 cu

284

brațele și 23 cu locul de casă. Ce raporturi deosebite între starea

sătenilor de la o moșie a Statului față de cea a particularilor!

În timpul lipsei, proprietarul a dat sătenilor păpușoi pe

muncă, pentru un kilogram se lucra în curs de patru ani, în fiecare

an, câte 45 de prăjini prașila, 30 secera și 4 zile de lucru. În patru

ani, se fac 180 de prăjini prașila, 120 prăjini secera și 16 zile de

lucru. Dacă am socoti cu 1 leu prăjina de prașilă și 20 de parale cea

de seceră, am avea în bani 180 lei pentru prașilă, 60 lei pentru

seceră și 40 lei pentru zilele de lucru, adică în total 280 lei sau 8

galbeni pentru un kilogram de păpușoi.

Pentru imaș lucrează sătenii 40 de fălci de arătură, 12 secera

și 12 coasa, ceea ce înseamnă câte 25 de lei de vită.

Pentru lemne de foc sătenii lucrează câte 24 de prăjini de

prașilă.

Și așa, cu una, cu alta, nu-i rămâne săteanului timp ca să-și

lucreze și pământul său. Și totuși sunt oameni care cutează să spună

că sătenii nu muncesc, muncesc săracii până ce nu mai văd bine.

Pământurile de hrană sunt pe malul cel înalt al Trotușului,

unde se întinde un podiș frumos, care începe de la marginea

dealului și coboară încetișor în șesul Siretului. Acest podiș cu

puține ondulații însoțește lunca Siretului în tot lungul cursului

acestui râu, având un pământ argilo-nisipos și fertil.

În sat la Urechești sunt două râpe pe care, venind apele,

aduc prundiș în vale, unde nămolesc casele sătenilor și acoperă

pământurile lor cele fertile, prefăcându-le în pământuri sterpe. Ar

trebui luate măsuri energice în contra acestui râu, mai ales facere de

plantații.

11. Sascutul este o comună alcătuită din Costești și

Sascut de 304 contribuitori, cu venit comunal de 2600 lei noi.

Sascutul este situat pe valea pârâului care trece prin sat și se duce

în șesul Siretului. Curtea de la Sascut cu primăria sunt situate pe

muchia dealului Siretului, având grădină pe coastele lui, iar în vale

mai sunt și câteva case, grădinile care se udă cu apa luată din pârâu,

folosită și la velniță, care este situată aproape de șoseaua din șesul

Siretului.

La Sascut au fost 217 clăcași care s-au mulțumit cu

pământul ce li s-a dat, la 16 cu 4 boi, 107 cu 2 boi, 84 cu brațele și

36 cu locul de casă.

285

Costești este situat aproape de Dealul-mare, ale cărui pante

sunt acoperite cu vii și în a cărui precipice210 sunt casele clăcașilor

și ale răzeșilor de aici.

Sascutul este al domnului Sgardela. Proprietarul acesta nou

în țară i-a ajutat pe săteni la nevoia pe care au avut-o de pâine în

timpul lipsei, iar sătenii la rândul lor s-au silit, au muncit și mulți

dintre ei au scăpat de datorie; și acum muncesc luând prețuri mai

bune decât acelea pe care le-au luat pe munca lor făcută pentru

plata datoriei. Spiritul de a scăpa de datorie domină între săteni,

care vor să scape de ea într-un an sau cel mult în doi.

12. Păncești este situat în valea îngustă a pârâului care

trece prin sat și pe amândouă părțile apei, întinzându-se casele pe o

lungime de aproape jumătate de oră. Pârâul Păncești pornește din

izvoarele care se află la locurile numite Baba și Pietroasa și devine

destul de mare pentru ca să poată pune în mișcare 18 mori, situate

în sat și la deal de sat. Pârâul nu seacă vara, nici nu îngheață iarna.

Din pârâul Păncești de la marginea satului s-a luat o gârlă, care

duce apa la velnița de la Sascut, pe sub poalele dealului, pe când C.

Aslan era proprietarul Sascutului. Cu această gârlă se face mare

stricăciune la viitura apelor în pământurile cultivabile ale răzeșilor

în Păncești. Ei s-au împotrivit, s-au dus și la judecată; dar au fost

osândiți să plătească 70000 lei și au rămas și cu apa luată, și cu

pământurile expuse la stricăciune.

Păncești este un sat de răzeși cu 462 de case și 361 de

contribuitori, al căror venit comunal este de 3488 lei; iar venitul lor

funciar este estimat la 21537 lei noi.

Satul este întemeiat cu casele între livezile de pomi roditori

și cu vii, care sunt resursa principală a oamenilor săraci. Răzeșii s-

au înmulțit și au ajuns acum de nu au pământuri cu îndestulare

pentru ca să se hrănească. Ei se învecinează cu domeniul Statului

Mândrișca, de unde ar putea să ia pământuri.

Pământul Pănceștilor este slab, secătuit și de natură argilo-

nisipoasă. El astăzi nu dă decât 3 kilograme la falcă, când mai la

vale dă îndoit. Îngrășarea se obișnuiește aici. Pământul de pe deal,

unde sunt sădite viile, este pietros, dă o calitate bună a vinului, al

210 Precipice (engl.) – prăpastie (n. red.).

286

cărui preț este de 3 și 3 ½ vadra. Un pogon de vie costă 130 până la

140 lei de lucru și raportează 150 până la 200 de vedre.

Viile de la Păncești sunt cele mai renumite din plasa

Răcăciuni. Acolo făceau odată vin mănăstirile Neamț, Văratic și

Agapia și tot de acolo se aprovizionează și astăzi. Vinul de la

Păncești ține mai mulți ani.

În timpul lipsei, răzeșii s-au îndatorat atât de mult pe pâine

încât cei mai mulți nu știu cum vor mai plăti. Capetele se plătesc în

bani și dobânzile în muncă până la 9 prăjini de prașilă pentru un

galben, ceea ce înseamnă câte 13 lei pentru 37 de lei sau un galben,

adică mai mult de 30%. Datornicii nu sunt în stare să plătească cu

munca lor dobânzile și astfel dobânzile care rămân se încarcă la

capete în fiecare an. Kilogramul de păpușoi s-a luat cu 7 galbeni,

vasăzică pentru un kilogram trebuie să muncească 63 de zile pe an.

În medie, răzeșii datorează unul altuia câte 3 kilograme și trebuie să

muncească câte 189 de zile pe an numai ca să plătească dobânda.

Sătenii sunt mai greu îndatorați la domnul C. Găția. Se bagă de

seamă că datoriile la jidani sunt contractate cu condiții mai ușoare

decât la creștini; însă socotelile cu jidanii se fac mai des și

dobânzile capitalizate fac să fie foarte grea datoria la jidani. Greul

este până ce se pune jidanul în relație cu săteanul: și pentru ca să se

pună, se întind curse destul de amăgitoare, se oferă condiții

favorabile și așa prins odată omul în datorie, nu mai poate scăpa de

ea, îl mănâncă și îl potricălește211 precum rugina pe fier, după cum

zice Franklin.

În timpul lipsei, răzeșii s-au îndatorat fără să se mai

gândească la durele condiții care li se impuneau. Un răzeș, însă, și

anume Gheorghe Diaconu, care nu are decât 6 stânjeni de moșie

sau 6 fălci, pe care le folosește pentru a se hrăni, având 2 boi și 2

pogoane de vie, a cumpărat pâine cu banii pe care îi avea strânși și

a dat-o la cei nevoiași fără camătă! Sătenii, plini de recunoștință,

citează cu laudă pe Ion Gheoghe Diaconu, pe care l-au numit și

primarul lor. Acesta este un om deștept și cu multă grijă față de

interesele comunale.

211 A potricăli (reg.) – a face găuri cu potricala (unealtă de oțel cu vârful ascuțit

cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.); a nimici, a prăpădi,

a distruge (n. red.).

287

În tot satul numai 234 de răzeși au locuri de hrană, ceilalți,

aproximativ 100, nu au. Semănăturile din anul acesta au fost de 40

de pogoane de grâu, cel de primăvară mai mult decât cel de

toamnă, 73 de secară, 496 de păpușoi, 223 de orz, 95 de ovăz și 10

de mei. Răzeșii cară toamna gunoiul la ogoare, se duc la sat

încărcați cu produsele pe care le recoltează și se întorc iarăși

încărcați cu gunoi; dar mai mult cară gunoi la vie decât la ogoare și

învelesc cu gunoiul rădăcinile butucilor de vie. La vii răzeșul face

și strânsura de la vite, ca să poată dobândi mai multă îngrășare

pentru vie. La ogoare se pun 30 de căruțe de gunoi la pogon și se

capătă cu această îngrășare un spor de producție de 3 merțe de

păpușoi, peste ceea ce dă pământul care nu este gunoit. Se face

pâine îndoită în pământul gunoit față de cel negunoit. În fața

acestor rezultate ale gunoiului, cultivatorii ar trebui să se pună cu

toată inima pe gunoit, pe făcut gunoi; fiindcă în gunoi se află

sporirea roadelor pământului.

Mulți răzeși din Păncești s-au luptat pentru a-și apăra

pământul de încălcarea puternicilor vecini. Două rânduri de bătrâni

s-au strecurat în judecăți și totuși n-au putut să-și conserve hotarele

lor nerășluite. Li s-au luat cam vreo 200 de stânjeni de moșie din

hotarul Corbăneștilor, de la apa Siretului și până în muntele

Ciortolom. Moșia li s-a îngustat la vale și nu le-au rămas decât 60

de stânjeni la șosea. Acolo, pe acest pâmânt, răzeșii au înființat un

târgușor cu dughene și hanuri pe amândouă părțile șoselei.

13. Mândrișca, la jumătate de oră distanță față de

Păncești, este situată în valea prin care curge pârâul Valea Seacă,

care izvorăște de sub muntele Buciumeni, apoi trece șoseaua și se

varsă în Siret la gura Cohalm. Pe acest pârâu sunt 17 mori. Apa

curge primăvara și toamna, vara seacă și iarna îngheață. Biserica

este făcută pe dealul Țâurelu, pe care sunt și viile satului.

În Mândrișca sunt 77 de contribuitori, care formează o

comună, al cărei venit anual este de 1250 lei. Mândrișca ar trebui să

se unească cu Valea Seacă, care se ține de un sat.

14. Valea Seacă, alături de Mândrișca, de care se

desparte numai printr-un pârâu, se întinde pe vale în sus cale de o

oră, având casele cu grădinile și livezile pe amândouă marginile

pârâului, dealul de la dreapta pârâului fiind acoperit cu pădure și

cel de la stânga cu vii. Viile se țin una de alta pe tot dealul, care

288

este rupt numai de văile prin care trec apele și în care sunt satele

Valea Seacă, Cucova și Scurta, fiecare situat în câte o vale

deosebită și fiecare întinzându-se pe vale în sus cu casele

înconjurate de livezi de pomi roditori.

Valea Seacă este locuită numai de răzeși în număr de 349 de

contribuitori.

În această comună era o școală, însă învățătorul căzând la

sorți s-a dus la armată și școala a rămas închisă.

Atât aici, în Valea Seacă, cât și la Păncești și la Cucova,

precum și la toate celelalte sate de răzeși, sunt mulți duzi, iar

femeile se ocupă cu creșterea gândacilor și facerea borangicului pe

care-l întrebuințează la ștergare și cămăși.

Răzeșii de aici iau pământ cu arendă din domeniul Statului,

Mândrișca, plătind un leu prăjina de țarină și câte 3 ½ lei prăjina de

fâneț, însă arenda unei fălci de țarină este de 80 de lei și a unei fălci

de fâneț 280 lei. Prețul acesta mare al fânețului arată importanța pe

care i-o dau cultivatorii și lipsa lui; și cu toate acestea, apele nu

lipsesc pentru ca să se facă fânețul care să se irige și să dea dintr-o

falcă cât iese din 3 sau 4 fălci neirigate.

La Valea Seacă, stânjenul de moșie se vinde cu 15 până la

20 de galbeni și într-un stânjen sunt 4 până la 5 fălci. Așadar, falca

de pământ se vinde cu 4 sau 5 galbeni, și bun, și rău; iar cel bun

aduce în țarină arenda 2 galbeni și în fâneț 8 galbeni, adică arenda

anuală a fânețului este mai mare decât prețul cumpărării lui de veci.

Aceste fapte sunt pline de învățăminte și arată că rutina nu face

socoteală; cu toate că fără socoteală nu este chip să se facă

producție avantajoasă.

15. Cucova, peste deal de Valea Seacă și la 5 minute de

aceasta, formează o singură comună de 134 de contribuitori răzeși,

care se pot uni cu cei din Valea Seacă. Pe deal sunt viile, în vale și

până în apa Siretului ogoarele și în sat toate casele sunt înconjurate

cu livezi de pomi roditori și mai ales de pruni.

16. Scurta, peste deal de Cucova, în sus, la 10 minute

de aceasta, este situată tot în valea prin care curge pârâul Scurta,

care se varsă în Siret, la fel ca pârâul Cucova. În comună sunt 215

contribuitori cu venit comunal de 1714 lei.

În acest sat sau comună este proprietar domnul N. Lipan,

care a avut 184 de clăcași, clasificați în: 39 cu 2 boi, 101 cu brațele

289

și 44 cu locuri de casă. Clăcașii s-au împroprietărit schimbându-li-

se pământurile și dându-li-se altele în care au intrat vii, râpe și

ponoare care nu se pot lucra. Pârâul care trece prin sat s-a oprit pe

seama proprietății, cu toate că se află în vatra satului și trece prin

sat.

Fânețul s-a luat de la clăcași și, în locul lui, s-a dat țarină,

lucru cu totul în contra legii rurale, s-a luat însă de la clăcași

pământ de 7 galbeni falca și li s-a dat de 2 galbeni, ca așa să fie

aplicată mai bine legea, care zice că la asemenea strămutări de

clăcași din pământurile pe care le posedau, să li se dea altele de

aceeași calitate.

Jidovul arendaș al domnului N. Lipan i-a ajutat pe săteni

dându-le păpușoi cu 7 până la 8 galbeni kilogramul și cu dobândă

de 12 lei la galben, ce înseamnă aici 37 de lei, adică 33%.

Arendașul a făcut învoiala următoare cu sătenii pentru a le da

lemne de foc:

24 prăjini secera și o găină.

24 prăjini prașila și doi pui de găină.

9 prăjini de vie și 10 ouă.

6 zile de lucru.

50 de pari.

900 de nuiele.

Aceasta este o plată nemaipomenită, pe care nici înșiși

locuitorii din București nu o fac cu lemnele de foc pe care le

cumpără, plătindu-le cu câte 4 și 5 galbeni stânjenul.

17. Orbenii de Jos sunt situați în gura văii prin care

trece pârâul Orbenilor, pe a cărui vale în sus se află Orbenii de Sus.

Amândouă satele sunt lipite unul de altul; și, cu toate acestea, ele

formează două comune deosebite, ca și când n-ar fi putut să se facă

o comună singură.

În Orbenii de Jos sunt 120 și în cei de sus 220, adică în total

340 de contribuitori cu venit comunal de 1458 lei în Orbenii de Jos

și de 2353 în Orbenii de Sus. Orbenii de Jos sunt moșia domnilor

Petru Buzdugan și N. Negri, iar Orbenii de Sus sunt ai răzeșilor.

Venitul funciar în Orbenii de Jos este de 14474 lei noi,

dintre care 6294 ai domnului P. Buzdugan și 8178 ai domnului N.

Negri, iar în Orbenii de Sus este de 17604 lei noi.

290

Domnul P. Buzdugan a avut 77 de clăcași, dintre care 17 cu

2 boi, 14 cu brațele și 47 cu locul de casă; iar domnul N. Negri a

avut 54 de clăcași, dintre care 16 cu 4 boi, 2 cu 2 boi, 12 cu brațele

și 34 cu locul de casă.

Casele sătenilor din Orbenii de Sus și de jos, precum și din

toate satele din munți și podgorii, sunt înconjurate cu livezi de

pomi roditori. Satele din Valea Trotușului, precum și acelea de la

poalele dealului care formează malul cel înalt al Siretului, au

podgoriile pe deal și locurile de hrană în lunca Siretului.

Pământul în Orbeni este pe deal nisipos și nisipo-argilos și

ușor; iar pe vale argilo-nisipos și greu. Cu cât se apropie de Siret,

cu atât se face mai bun, devine negru, loam212-argilos. Dincolo de

șosea, pământul fiind mai aproape de Siret, este mai bun decât cel

de dincoace. În pământul cel bun păpușoiul dă până la 5 kilograme

de pogon, atunci când este timpul bun.

Pământul cu via are preț mare, pogonul se vinde cu 15 până

la 30 de galbeni, cu jumătate mai puțin decât la Odobești, pe când

pământul de la cealaltă, cu siliște, cu pădure, cu arături etc. se vinde

cu 20 până la 30 de galbeni stânjenul. Într-un stânjen plătit cu acest

preț din urmă, s-au găsit un pogon de vie, jumătate de pogon de

siliște, 27 de prăjini arătura și 9 prăjini fânețul.

Pământul numai cu pădure are preț mai mic. Domnul Iorgu

Lipan a vândut 100 de fălci de pădure cu 14 galbeni falca de pădure

și de pământ, pădurea s-a dat numai cu 7 galbeni falca și pământul

de sub ea s-a dat în alți 7 galbeni de falcă.

Nevoia de bani, lipsa de capitaluri puse la îndemâna

cultivatorilor cu condiții favorabile și lipsa de pâine i-au silit pe

răzeși să se supună la dobânzi atât de grele încât nici nu le mai pot

suporta. Se plătește dobânda la un galben 12 și 14 lei, adică a treia

parte din capital. Dobânda banilor plătită în muncă asigură cultura

pământului întocmai cum o asigură și renta pământului dată în

muncă silită și regulamentară. Munca silită pentru rentă s-a

desființat prin emanciparea sătenilor, dar în locul ei s-a pus altă

muncă pentru plata dobânzii banilor. Capitalul, fie în pământ, fie în

bani, caută să robească munca sătenilor și chiar o robește.

212 Loam (engl.) – un sol bogat, care constă într-un amestec de nisip, argilă și

resturi vegetale (n. red.).

291

Emanciparea muncii silite de robia banilor este însă cu mult mai

lesne de făcut față de emanciparea ei de robia pământului; căci

această emancipare se poate face prin înființarea unei bănci rurale

pentru cultivatorii săteni. Se cere de către unii dintre proprietarii

inteligenți ajutorul Statului pentru înființarea de bănci funciare în

folosul proprietarilor și să nu se ceară ajutorul bănesc al Statului

pentru înființarea băncilor rurale în folosul sătenilor? Îmbunătățirea

stării cultivatorilor săteni, cerută prin art. 56 din Convenția de la

Paris, încheiată în 7/19 august 1856 între Marile Puteri ale Europei,

nu se poate face fără înființarea băncilor rurale, singurele capabile

de a emancipa sătenii de exploatarea care se face muncii lor.

La Orbenii de Jos, domnul Buzdugan cultivă peste 600 de

pogoane numai cu dobânda în muncă a banilor împrumutați la

răzeși. Domnul Buzdugan seamănă 200 de pogoane de grâu și 300

de păpușoi. Dacă pământul cultivat este bun, rodesc 5 kilograme de

păpușoi la pogon. Grâul se face mai puțin, fiindcă se pune în locuri

mai proaste: locurile cele bune se întrebuințează pentru păpușoi,

care reprezintă recolta principală.

Viile de la Orbeni sunt lăudate pentru calitatea vinului pe

care-l produc. Cultura unui pogon de vie costă cu haragi cu tot 3

galbeni. Via se gunoiește cât se poate de mult. Rodul ei este de la

150 până la 200 și chiar 300 de vedre. Scoțând numai 150 de vedre

și vânzând vadra cu 2 lei, ca în anul acesta, 1868, care a fost de

mare abundență, se capătă 300 lei pe vin. Scăzând din acest produs

brut cheltuiala de 100, rămân 200 de lei profit curat, adică 66%.

18. Drăgușani este situat peste deal de Orbeni, în valea

prin care curge pârâul ce poartă numele satului. Pârâul izvorăște

mai la deal de muntele din fundul Bălănelului, trece prin sat și iese

în șesul Siretului, înecând pământul și făcând stricăciune

semănăturilor.

Drăgușani se întinde pe vale în sus, cu casele și livezile pe

amândouă marginile pârâului.

În Drăgușani sunt 214 contribuitori cu venit comunal de

2050 lei noi și cu venit funciar de 24570 lei noi.

În Drăgușani sunt răzeși și doi proprietari mari: domnul

Iorgu Lipan și domnul A. Holban.

Aici s-a strecurat între răzeși unul, Sava Cerchez, armean,

care a cumpărat câțiva stânjeni de moșie și a ajuns primar. El nu

292

muncește, dar câștigă bani, speculând cu dobânda banilor pe care îi

împrumută la răzeși și astfel găsim într-un sat, în România, ceea ce

sunt subașii în satele din Turcia. Primarul sau Subașul din

Drăgușani ia în profitul său toată munca disponibilă a sătenilor.

Primarul armean este aici nu numai subaș, cămătar, împrumutător

de bani cu dobânzi grele, dar și notar, ba încă și agent al accizei

rachiului. Primarul cămătar și-a făcut aici un cuibușor oriental, în

care trăiește speculând munca răzeșilor, fără ca să fie inoportunat

de nimeni; căci exploatarea prin dobânzi a muncii cultivatorilor

este de curând introdusă în țară și mai ales de la aplicarea legii

rurale care, nefiind însoțită de banca rurală, a desființat munca silită

dată prin pământ și a lăsat să i se substituie munca silită dată pentru

dobânda banilor. Această exploatare neprevăzută, fiind acum ieșită

la iveală, cere toată atenția serioasă a legiuitorului.

Răzeșii din Păncești sunt cei mai înstăriți, după ei vin cei

din Orbeni, apoi cei din Drăgușani și, în fine, cei din Parava.

19. Parava este situat peste deal de Drăgușani, într-o

vale prin care trece pârâul Parava, ce izvorăște din Marhoțelu.

Pârâul acesta se unește, ieșind din sat, cu pârâul de la Drăgușani și

face stricăciune aducând, atunci când se varsă, nisip și înecând cu

el pământurile cele bune.

Parava este o comună de 204 contribuitori cu venit comunal

de 1726 lei noi și cu venit funciar de 5044 lei noi, scos mai mult

din vii și livezi decât din semănături, care sunt puține, răzeșii

neavând pământuri pe cât ar trebui să aibă.

Mulți dintre răzeși se duc de fac semănături de păpușoi pe

moșia vecină, Răcăciuni, plătind câte un sfanț prăjina, adică 200 de

lei arenda unei fălci de țarină. Răzeșii de aici n-au loc nici pentru

vite; de aceea se duc și se învoiesc pentru păscutul vitelor pe moșia

vecină, iar cei care nu se învoiesc lucrează câte 20 și 25 de prăjini

de prașilă pentru o vită care se întâmplă să scape pe altă moșie.

Vânatul de vite este organizat cumsecade pentru ca să fie prinse și

cele care scapă, și cele care nu scapă.

Resursele principale de existență ale acestor răzeși sunt via

și livada, dar mai ales via. Perjele nu se fac în toți anii și, după un

an de rodire, urmează unul sau mai mulți ani de nerodire.

Nu toți răzeșii sunt cu vii. Cei care nu au se duc și iau vii de

la cei care au mai multe, le lucrează și apoi împart produsul pe din

293

două, luând jumătate proprietarul și jumătate muncitorul. Cultura-

în-parte este, astfel, aplicată și la via din județul Putna.

20. Berești se află pe malul Siretului spre răsărit de la

Sascut și în dreptul lui. În Berești sunt 135 de contribuitori, care au

cerut să facă comună cu cei din Sascut, față de care se află la numai

jumătate de oră distanță. Venitul comunal al satului Berești este de

3000 lei.

Moșia Berești este a răposatului Panaite Ianule și este

trecută în rolul impozitului funciar cu venitul de 19355 lei noi.

Sătenii s-au împroprietărit: 28 cu câte 4 boi, 59 cu 2 boi,

136 cu brațele și 14 cu locul de casă.

Sătenii n-au vii, se ocupă cu cultura și cu chiriile. Ei sunt

învoiți cu arendașul la prețul de 2 lei prăjina de prașilă sau 160 lei

falca, 45 lei falca de seceră, 40 de coasă. Nefiind lemne pe moșie,

sătenii s-au învoit cu proprietarul Sascutului dându-i pentru 10

juguri de lemne 20 de prăjini de prașilă, adică 40 de lei. Lemnele

sunt scumpe în aceste locuri, în care pădurea se vinde cu 7 galbeni

falca; dar nevoia oamenilor se plătește mai scump decât ceea ce

fac. În pământul dat sătenilor s-a întâmplat să fie pădure,

aproximativ 40 de fălci, proprietarul nu o taie și așa oamenii plătesc

și pentru un pământ de care nu se folosesc, și plata aceasta oare va

rămâne nevăzută de Dumnezeu? La fel ia antreprenorul prundiș din

pământul sătenilor, strică pământul, fără ca să vină cineva să-l

oprească să ia averea altuia.

Din întinderea moșiei Berești s-a despărțit, după moartea

proprietarului, o parte de pământ și s-a dat soției sale, doamna C.

Pascal. Acest pământ se află pe malul apei Siretului, de o calitate

superioară, are 400 de fălci, iar acestea sunt date în arendă cu 300

de galbeni, adică câte 1 falcă și 1/3 pe un galben, falca de țarină și

fâneț. Fânețul natural, fiind foarte puțin în aceste locuri, are un preț

de patru ori mai mare decât țarina.

Ieșind din sat se întinde în jos, pe malul Siretului, o pădure

frumoasă de stejar cu copacii drepți și înalți ca lumânările și

crescuți aici în 30 de ani, ca și când ar fi de 60 de ani. Aceasta este

o dovadă că pământul de pe malul Siretului este foarte priitor

creșterii pădurilor.

Pământul este bun, păpușoii se fac foarte bine și de aceea se

seamănă mai mulți păpușoi, care aduc de la 4 până la 5 kilograme

294

de pogon. Secara însă se face mai bine decât păpușoiul, pământul

fiind mai mult nisipos decât argilos.

Sătenii se ocupă foarte mult cu plugăria, sunt muncitori și

înstăriți. Ei n-au vii, dar umblă și în cărăușie, luând de aici până la

Galați (8 ½ poște) 35 până la 45 lei pe kilogram. Se duc în sus de

aici până la Roman (5 poște) cu 2 lei vadra și până la Pașcani cu 3

lei vadra. Un om duce cu carul cu 2 boi 50 de vedre de vin și

întrebuințează 10 zile, vasăzică câștigă în 10 zile 100 de lei sau câte

10 lei pe zi.

21. Adjudu Vechi se află pe malul Siretului, la vale de

Berești. Câmpia întinsă care se formează aici, în susul Siretului,

merge până în apa Siretului și în apa Trotușului și nu cuprinde

decât târgul Adjud și satele Adjudu Vechi, Șișcani și Burcioaia.

Șișcanii, însemnați pe harta editată de maiorul Papazol la munte, la

marginea plășii dinspre județul Bacău, se află din contră aici, pe

malul Siretului, la marginea plășii dinspre județul Tecuci. Acolo

unde este însemnat pe hartă satul Șișcani, este, de fapt, satul

Borșani.

Șișcanii domnului Al. Balș și Adjudu Vechi al Statului sunt

două sate lipite unul de altul și amândouă situate pe malul Siretului,

formând o singură comună. Sunt înaintate lucrări pentru ca să se

unească cu comuna Adjud, care se află la jumătate de oră de

Șișcani.

În Adjudu Vechi și Șișcani sunt 120 de contribuitori cu

venit comunal de 1428 lei noi.

Pe moșia Șișcani s-au împroprietărit 26 de clăcași cu 2 boi,

14 cu brațele și 12 cu locul de casă; iar pe moșia Statului, Adjudu

Vechi, 35 cu 2 boi, 13 cu brațele și 16 cu locul de casă.

Pământurile sunt bune; dar cultivatorii săteni s-au înglodat

în datorii și așa, muncind pentru plata datoriei și a dobânzilor, au

rămas mulți dintre ei fără pâine, chiar în anul acesta de abundență;

căci numai cei care au făcut arături timpurii au obținut recolte. Și

datornicii n-au putut să le facă, din cauză că se scot a munci mai

întâi boieresc (așa se numește acum munca care se face pentru

banii luați cu împrumut) și, muncind pentru alții în timpul oportun,

au rămas cu ogoarele lor nelucrate. Astfel, din cauză că și-au

executat învoielile înainte de a-și face lucrul necesar subzistenței

295

lor, au rămas fără subzistență și așa n-au ce mânca nici în anul cel

mai bun!

Ion Chiriac a luat două kilograme de păpușoi, pe care s-a

îndatorat a le plăti în patru ani cu munca sa și a lucrat în fiecare an

câte 40 de prăjini prașila, 80 de prăjini secera, iar în patru ani 160

de prăjini prașila, la 2 lei prăjina, cum se plătește în satul vecin

Berești, ceea ce înseamnă 320 de lei și 320 de prăjini secera, la 20

de parale prăjina, 160 de lei, în total 480 de lei, adică câte 240 de

lei de kilogram.

Omul pune 12 zile într-o falcă de prașilă prima dată; căci

mai mult de 7 până la 8 prăjini nu poate prăși pe zi; tot atâtea zile

pune și în prașila a doua, el dă așadar în prașilă 24 de zile pe an.

Omul seceră pe zi 10 până la 12 prăjini, pune însă în falcă

10 zile de lucru.

În afară de datoria pentru hrana omului, cultivatorul a mai

contractat una și pentru hrana vitelor. Ion Chiriac a luat și fân,

plătind în bani și în muncă câte 80 de lei stânjenul. Pentru imașul

necesar vitelor, el plătește sau mai bine zis muncește arând o falcă

de pământ și prășind încă 10 prăjini de perechea de boi. Omul ară

cu plugul o falcă în 4 zile, neputând ara pe zi mai mult de 20 de

prăjini, vasăzică dă și patru zile cu boii, dă o muncă care face 50 de

lei plus 10 lei în prașilă, în total 60 de lei sau câte 30 de lei pentru

văraticul unui bou.

Muncește omul și pentru văraticul, și pentru iernatul vitelor

sale, muncește pentru hrana sa, pentru datorii și dobânzi și

muncește până nu mai vede bine și muncește de nu-i mai rămâne

timp să facă și lucrul său.

22. Burcioaia, comună de 90 de contribuitori, este

situată la capătul pământului unde se împreunează Trotușul cu

Siretul.

Aici, la Burcioaia, poposesc și plutașii care vin cu plutele de

sus, în cete de câte 16 oameni, care se împart câte 2 la fiecare plută

și au 8 plute de toate în ceată. Astfel merg plutașii până la Călieni,

de unde începe Siretul a fi mai mare și cu malurile mai aproape; pot

să se lege mai multe plute la un loc și se leagă câte 4, care se

conduc până la Galați numai de către 2 plutași. De la Călieni se

întorc înapoi la Piatra jumătate din numărul plutașilor.

296

Burcioaia este proprietatea domnului Al. Balș, care o

exploatează singur. Junele proprietar caută mai bine de interesele

exploatării moșiei decât răposatul său părinte care, ca mulți boieri

bătrâni și cu frica lui Dumnezeu, căutau de punga lor, dar și de

subzistența muncitorilor, se sileau să-i înstărească și niciodată nu-i

lăsau să moară de foame, nicidecum să profite de această

calamitate pentru ca să-și umple punga.

În Burcioaia au fost 73 de clăcași cu 2 boi, 13 cu brațele și

32 cu locul de casă. La împroprietărirea sătenilor li s-au luat

fânețele și în locul lor li s-au dat țarini, adică alt pământ, nu de

aceeași calitate după cum prescrie legea; căci arenda fânețului este

de șase galbeni pe an, când a țarinei este numai de doi.

Nedându-se fâneț cultivatorilor, s-a hotărât imediat ca să fie

primite peste tot orice condiții li s-ar impune în învoieli; căci

sătenii nu pot să renunțe la ținerea vitelor și la îngrijirea de fânețul

necesar nutrețului lor. Cu toate că sătenii au început a semăna

parângă pentru nutrețul vitelor, nu pot să rămână fără fâneț și nici

nu pot să nu aibă trebuință de imaș.

Pentru fânețul pe care-l capătă de la proprietate, 50 de săteni

cu câte doi boi ară 80 de fălci, adică dau 320 de zile cu plugul sau

4000 de lei la 50 de lei falca de arătură, 30 de fălci de seceră, adică

dau 300 de zile cu mâinile, care fac 1200 de lei la 40 de lei falca de

seceră și 28 de galbeni sau 1000 de lei care fac 250 de zile. Într-un

cuvânt, 50 de săteni dau în muncă 320 de zile de arătură, 300 de

zile de seceră și 250 de zile de lucru, ceea ce înseamnă de fiecare

câte 6 2/5 zile de arătură, 6 zile de seceră și 5 zile de muncă. Munca

aceasta este cât jumătate din boierescul de mai înainte. În bani,

socoteala urcându-se la 6200 de lei, vin de om câte 125 de lei sau

ceva mai mult de 3 galbeni sau jumătate boierescul, numai pentru

fâneț! Întregul boieresc se socotea 6 galbeni de om.

Pământul care s-a dat sătenilor se află între Siret și Trotuș.

Amândouă apele mănâncă malurile și micșorează pământul dat. În

afară de aceasta, în pământul dat a intrat mult prundiș; căci s-au

cuprins și scruntarele213 din Siret; astfel, dimineața, când ies din

sat, vitele sunt silite să treacă Siretul înot pentru ca să meargă la

213 Scruntar (reg.) – loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui râu (n.

red.).

297

imaș și seara iarăși să-l treacă pentru ca să vină acasă. Vai de capul

vitelor, când Siretul vine mare și mai ales când apa lui este rece.

Mortalitatea care s-a încuibat în vite din cauza răcelii a stins averea

sătenilor. Oamenii din Burcioaia au fost renumiți pentru mulțimea

vitelor lor, lăudați pentru frumusețea lor. De câțiva ani, însă, de

când au pierit vitele de boală, aceștia s-au împuținat și tind a se

împuțina în continuare, strâmtorați fiind de pământ și fiind și grele

muncile care li se cer pentru nutrețul lor.

În locurile de hrană care s-au dat sătenilor, nu le-au venit de

om decât 148 de prăjini din 320, cât vine unui om cu 2 boi, adică

numai pe jumătate și încă ceva din pământul care li se cuvine,

conform legii rurale. Pământul s-a împlinit la măsurat; însă ce folos

că nu sunt bune de lucru decât 148 de prăjini de om, restul este

netrebnic, imaș în prundiș și în scruntare, pe care apa Siretului nu le

cruță când vine mare.

Sătenii, însă, lipsiți de fâneț, neavând decât un imaș rău și

fiind lipsiți și de țarină, văd bine că prin neaplicarea cu sinceritate a

legii rurale, ei continuă să lucreze claca, o clacă nouă pusă în locul

celei desființate, o clacă pusă prin învoială zisă de bunăvoie, dar

uneltită a fi primită de nevoie. Și această clacă, cum o numesc

sătenii, ia mai întâi toată munca și așa, cu ajutorul legii făcute

pentru executarea tocmelilor, sătenii au rămas fără pâine și în acest

an bun; căci n-au putut face lucrările lor la timp, ocupați fiind cu

facerea lucrului în contul datoriei după învoielile care se execută

fără a se lăsa timp omului să-și asigure subzistența, precum se

obișnuia pe când boierescul era cu muncă silită și regulamentară. În

boierescul nou, creat prin datorie, este cerută mai întâi plata

datoriei și apoi vine munca omului și astfel rămâne omul fără pâine

chiar în anii în care se face pâinea.

Aici, în sat, a fost mortalitate mare din cauza holerei, au

murit mulți oameni; și murind au rămas datori, iar cei vii sunt puși

apoi să plătească și pentru cei morți. Învoielile sunt așa făcute că

unul este chezaș pentru toți și toți pentru unul. Calamitatea holerei

și a foametei continuă să bântuie pe cei vii în locul celor morți și să

facă pe mulți să dorească mai bine moartea decât viața încărcată și

cu datoria celor morți.

În afară de munca care se face pentru fâneț, pentru imaș și

pentru țarină, pentru anualele și ordinarele lor trebuințe, mai fac și

298

altă muncă la care s-au îndatorat în timpul lipsei din anii trecuți,

când nu s-au făcut bucatele. Pentru un kilogram de păpușoi, luat pe

datorie, un sătean muncește pe an și are să muncească în curs de

patru ani câte 30 de prăjini prașila, 40 de prăjini secera și 4 zile de

lucru. Dar cu un kilogram nu s-a putut întâmpina lipsa; omul care a

luat două face o muncă îndoită, cel care a luat trei kilograme,

muncă întreită, iar unul muncește astfel pe an 90 de prăjini de

prașilă, 120 de prăjini de seceră și 12 zile. Și muncind acestea, plus

muncile pentru învoielile ordinare, nu-i rămâne timp omului ca să

mai muncească și să-și asigure și el hrana și așa, dând munca

pentru plata trecutului rămâne pieritor de foame în prezent și în

viitor. Cei care s-au îndatorat la domnul Balș au adus singuri

păpușoi de la Roman și așa au făcut mai mult lucru decât cei care s-

au îndatorat la arendașii greci, la jidani și la alții care au speculat și

au exploatat lipsa de pâine a sătenilor. La greci și jidani sătenii din

Burcioaia fac pe an numai 30 de prăjini de prașilă pentru un

kilogram de păpușoi, pe când la domnul Al. Balș fac și 4 prăjini de

seceră și dau și 4 zile de lucru.

În satul Burcioaia, fiind situat lângă apa Siretului, sunt și

câțiva săteni care umblă cu luntrele pe Siret și prind pește.

Pescuitul a căzut, junimea nu se mai pretează la această treabă, care

solicită cârmacii și luntrașii cei buni. Acum pescuitul pe apa

curgătoare a Siretului este împiedicat de uneltirile proprietarilor de

maluri, care întind stăpânirea și peste apă, cu toate că aceasta ține

de domeniul public și cer a li se da o dijmă îndoită din peștele care

se prinde. Cererea acestei dijme îi îndeamnă pe oameni să se lase

de pescuit sau să se învoiască a-și da iarăși munca, dacă vor să

pescuiască.

În acest sat este un pescar deștept și om de omenie, cel mai

înstărit dintre toți sătenii. Numele lui este Stan pescarul. El umblă

la pescuit cu năvodul și luntrele. Luntrea este din lemn de plop de

un stânjen de lungă, având în ea trei despărțituri: una în mijloc în

care stă pescarul, alta la capătul dinaintea lui, în care se pune

năvodul și alta dinapoi, în care se pune peștele. Luntrea este făcută

dintr-o bucată de trunchi de lemn scobit, având o adâncime cam de

două palme și ceva. Pentru a ieși la pescuit se cer trei luntre și trei

pescari. Un capăt al năvodului se pune într-o luntre și altul în alta,

când se dă năvodul în apă. Luntrele se depărtează una de cealaltă și

299

depărtându-se se întinde năvodul și merge puțin întins și în linie

dreaptă și apoi se încovoaie și se strânge de o parte și de alta de

fiecare pescar, până ce iarăși se apropie cu luntrele unul de altul.

Când se strânge năvodul, un al treilea pescar vine cu luntrea și bate

apa până ce se sfârșește de strâns tot năvodul. După ce se strânge

peștele care se întâmplă să cadă în năvod, se pune în luntre cu

năvod cu tot și apoi se scoate din năvod și năvodul se întinde iarăși.

Năvodul se întinde numai în locurile line ale Siretului.

23. Pufești. De la Burcioaia peste Trotuș începe

Domnești, comuna despre care am vorbit că intră în plasa

Răcăciuni, iar de la Domnești în jos, pe Siret, se află, tot pe malul

Siretului, satul Pufești, care formează o comună cu Ciorani. Între

Pufești și Ciorani trece de se varsă în Siret Caregna, care la viiturile

apelor îneacă tot locul dintre acestea două sate, loc de aproximativ

7 fălci și câteodată dă și printr-un sat, și prin altul.

În comuna Pufești sunt 191 de contribuitori cu venit

comunal de 3019 lei noi, din care se dă și la școală 888 de lei.

Pufești se ține de moșia Domnești și este într-un trup cu ea.

Comisia de constatare a clasificat sătenii în: 2 cu 4 boi, 227 cu 2

boi, 36 cu brațele și 43 cu locul de casă. Pământul dat clăcașilor

este de foarte bună calitate și li s-a dat și fâneț, cu toate că numai

arenda unei fălci de fâneț este de 6 până la 8 galbeni pe an, adică de

trei și de patru ori mai mare decât a țarinei. Pământurile date

clăcașilor au o valoare mare, 20, 30 și chiar și 40 de galbeni falca.

Pământurile sătenilor din Pufești se țin una cu pământurile

sătenilor din Domnești.

Pământurile din șesul Siretului sunt de mai multe feluri: pe

crâng până în șosea sunt 1 - negre, 2 - tălpoase, 3 - galbene și

nisipoase și 4 - nisipoase și pietroase. Primul, adică pământul

negru, este ușor, răzbate lesne la căldură, se udă lesne și se lucrează

lesne după ploaie; este un pământ nisipo-argilos și negru, adică plin

de rămășițe organice. În acest pământ negru se fac grâul și secara.

Păpușoii nu se fac bine, mai ales la secetă. Al doilea, adică

pământul tălpos, este greu la lucru, ține umezeala, nu se poate lucra

îndată după ploaie, răzbate greu la căldură și la secetă crapă, este

un pământ argilo-nisipos. Păpușoiul se face bine în el, chiar și la

secetă. Un pogon de pământ din acesta dă rod îndoit față de

celelalte, dă 5 și 6 kilograme de păpușoi, pe când cel negru nu dă

300

nici 3. În acest pământ cultivatorii seamănă întotdeauna păpușoi.

Orzul încă se face, dar grâul nu se face bine. Al treilea, pământul

galben amestecat cu nisip este galben, dar, deși nu este negru, are o

putere producătoare precum cel tălpos. Se lucrează lesne, ține

umezeala și priește mult păpușoiului, orzului și ovăzului. Al

patrulea, pământul nisipos, cere ploaie, iar la ploaie se fac în el și

grâul, și păpușoiul.

Unde este fânețul bun, pământul este tălpos și pe alocuri

băltos.

În pământul dat clăcașilor s-a întâmplat să fie și 15 fălci de

pădure, crescută frumos, dreaptă și înaltă, cam de 20 de ani, cu

gârniță214 albă de luncă în ea, căreia îi primește pământul și din

care se face lemn tare. Pădurea aceasta s-a vândut de către

proprietar unui armean care, la rândul său, a desfăcut-o cu 14 până

la 20 de lei prăjina, ceea ce înseamnă de la 33 până la 43 de galbeni

de falcă. O parte din pădure s-a tăiat și acum crește la loc și se

păzește de oameni ca să o lase să crească. O altă parte nu s-a tăiat,

dar s-a cumpărat de oameni și acum ei găsesc în ea până și grindei

de moară. Aceste fapte îi încurajează pe oameni să se îngrijească de

facerea și creșterea pădurilor, pământul fiindu-i foarte priitor.

Sătenii cultivă mai mult păpușoi decât secară, orz și grâu;

cu toate că au pământurile cele mai potrivite pentru fiecare dintre

aceste plante deosebite, dintre care fiecare iubește să se facă mai

bine într-un pământ decât în altul. Sătenii ar semăna bucuroși

aceste plante diferite și ar pune pe fiecare în pământul care-i

convine, dar cu lipsa care a fost nu s-a putut procura sămânța.

Întâmplându-se însă să li se dea secară, ca ajutor în timpul lipsei,

sătenii au prins sămânța de secară și de li s-ar fi dat și grâu, ei

prindeau și sămânță de grâu.

Sătenii au luat în timpul lipsei păpușoi pe 200 de lei

kilogramul și cu îndatorirea de a plăti banii în muncă. Prețurile

muncii au fost fixate la 54 de lei falca de arat, 90 de lei falca de

prașilă, 40 de lei falca de seceră, 80 de lei falca de coasă și o chirie

la Galați în valoare de 20 de lei. Sătenii s-au silit, au muncit cu

aceste prețuri scăzute și mulți dintre ei au scăpat de datorie. Cei

214 Gârniță (reg.) – arbore înrudit cu stejarul, cu tulpina dreaptă, a cărei scoarță

are la exterior un strat solzos, cu frunze mari, lungi, fără pețiol (n. red.).

301

scăpați de datorie dobândesc pe munca lor prețuri mai bune, astfel,

în loc de 20 de lei chiria de kilogram dus la Galați, ei capătă 30

până la 32 de lei. Un om cu car cu 2 boi duce două kilograme și cel

cu boi buni 2 ½ kilograme, iar în 6 zile se duce și vine, dobândind

astfel pe zi cu carul cu 2 boi câte 6 lei și mai bine.

Apropo de chirii, găsim aici și chirii oficiale, precum am

văzut în agricultura oficială. Subprefectul plășii, domnul A.

Gheorghiu, a dat primarului banii pe chirie, bani ai unui jidov din

Adjud, câte 32 de lei de kilogram la Galați. Dacă primarul din

Pufești, domnul Ion Ignat, nu poate să le dea banii oamenilor,

fiindcă oamenii au luat chiria pentru vinul de dus câte 3 lei de

vadră, omul cu carul cu 2 boi duce 50 de vedre și capătă 150 de lei,

adică o chirie de două ori mai mare decât cea oficială. Legea

tocmelilor nu se poate aplica; căci oamenii nu mai cad în capcana

celor care le vânau munca și, neluând bani, au rămas cu chiria

oficială nefăcută. Vai de capul primarului când va da ochi cu

subprefectul.

Oamenii de aici se ocupă mult cu cultura tutunului, care se

face foarte bine în pământul galben-nisipos și în cel negru.

Primarul însuși cultivă mai bine de un pogon. Calitatea este bună,

se apropie de aceea a tutunului turcesc; însă cea mai bună calitate

de tutun este tot dintr-un sat de pe malul Siretului, la Cosmești, mai

jos de Mărășești. Tutunul este recolta care aduce cel mai mare

profit; de aceea, cu toate că cere multă muncă și îngrijire, el

continuă să se cultive, fără însă ca întinderea culturii lui să

prepondereze.

Tutunul se seamănă în răsadniță, punându-se jumătate de

oca de sămânță pentru a dobândi fire cu care să se umple un pogon.

Sămânța este culeasă de pe seminceri215, care se lasă înadins pentru

acest sfârșit. Răsadnița se face la fel ca cea de varză. La 15 mai se

scot firele de tutun din ea și se răsădesc punându-se în linii de un

pas de late, iar firele din linii sunt la depărtare de o palmă unele de

altele. La răsădit se udă firele de două și de trei ori, când nu este

ploaie. Se prășește o dată și rar de două ori. După aceea, când dă în

215 Semincer - arbore dintr-o pădure lăsat la tăierea pădurii pentru sămânță în

vederea regenerării naturale a suprafeței din jur; plante lăsate neculese odată cu

restul recoltei pentru a servi ca plante de sămânță (n. red.).

302

floare, se ciuntește, adică i se rup vârfurile și apoi se susiorește,

adică i se rup lăstarii sau frunzișoarele care ies la coada frunzelor.

Între cele două Sfinte Marii se culege, când frunzele încep a se

bășica. Frunzele culese se pun în chilini mici (grămadă), cât poate

lua omul cu un braț și stau trei zile de se îngălbenesc. După aceea,

se înșiră pe sfori de trei stânjeni de lungi și se pun la soare de se

usucă; iar când este ploaie sau negură sau rouă multă, se pun sub

acoperiș sau sub streașina casei. După aceea, stau două săptămâni

la uscat, dacă este soare; iar dacă nu este, trei săptămâni; frunzele

se fac păpuși, iar păpușile se fac năsadă216 și se vând în chită217,

teancuri.

Dintr-un pogon de tutun ies 400 până la 500 și chiar 600 de

ocale. Ocaua se vinde, după calitatea tutunului, de la 2 până la 5 lei.

Dintr-un pogon poate să iasă chiar a treia parte și jumătate de prima

calitate. Dar calitatea cea mai bună de tutun iese la Mărășești și mai

ales în satul vecin, Cosmești, unde se plătesc 8 lei pentru ocaua de

tutun frumos.

La Pufești mai toți sătenii iau țarina cu cultura în parte, dând

din trei una; însă pe această a treia parte nu o dau în produse, ci o

lucrează în alt pământ, în lanul proprietarului, unde fiecare lucrează

partea lui pe cât îl ajunge. În sat, este un om care lucrează

proprietarului unul și două pogoane, primarul lucrează trei,

vasăzică ia pe seama sa 6 pogoane și mai are și alte pământuri luate

de la răzeși tot pe întreială.

24. Pădureni este unit în comună cu Călimănești și cu

Huipești. Pădureni se află mai jos de Pufești, la 10 minute, iar

Călimănești se află mai jos de Pădureni, tot la 10 minute și apoi

mai jos de Călimănești vine Huipești. În comună sunt 170 de

contribuitori, al căror venit comunal este de 2260 lei.

În această comună, stăpânii pământului sunt răzeși și

proprietari mari. În Călimănești și Huipești sunt răzeși neamestecați

cu proprietarii mari; iar în Pădureni sunt numai proprietari mari și

foști clăcași împroprietăriți. Importanța moșiei fiecăruia se poate

cunoaște după venitul funciar; astfel, în suma de 95597 lei, venitul

funciar din toată comuna, figurează Păuna Delgurosu cu 2835 lei,

216 Năsadă (reg.) – teanc (n. red.). 217 Chită (reg.) – mănunchi de flori, frunze etc. (n. red.).

303

Constantin Vidrașcu în Călimănești, Pădureni și Huipești cu 24550

lei, Zamfira Boroti cu 8000 lei, Salcanescu Gheorghe cu 3600, C.

Turculeț cu 6000, T. Vârgolici cu 3150, G. Turculeț cu 3500,

Bontașu cu 16000 și G. Gindaru cu 704 lei, răzeșii din Huipești cu

9278 lei venit. Aici, în Pădureni, este și Statul proprietar pe o curea

de moșie cam de 70 de fălci, care s-a estimat cu 800 de galbeni,

adică cu 11 galbeni falca. Această estimare este numai pe jumătate

din ceea ce face pământul în aceste locuri.

Dintre proprietari, numai domnul C. Vidrașcu a dat în

arendă moșia sa domnului Tufelcicu, ceilalți lucrează singuri

moșiile lor. Între aceștia, domnul T. Vârgolici lucrează cu 10

pluguri și obține până la 5 kilograme de păpușoi din pogon.

Moșia pe care o ține în arendă domnul Tufelcicu este mare

și o exploatează o parte dând pământ cu cultura-în-parte din trei

una și o parte o cultivă singur, având cinci pluguri ale sale și făcând

arături și cu bani. Domnul Tufelcicu a făcut grâu frumos de

toamnă, ceilalți seamănă de cel de primăvară. Recolta acestui an

poate ajunge la 300 de kilograme de grâu și 500 de păpușoi. Sătenii

din Călimănești au luat un imaș de la domnul Tufelcicu plătindu-i

1300 de lei, în care intră 18 pogoane prașila, 30 secera și 850 lei

bani. Pe imașul acesta sătenii țin 150 de vite, vasăzică ajunge

văraticul la 26 de lei de cap.

Răzeșii de aici au multe prune, ca toți răzeșii, și le vând

jidovului crâșmar cu câte 14 lei kilogramul. Jidovul face rachiu din

ele și scoate 10 până la 15 ocale din merță, adică 20 până la 30 de

ocale din kilogram. Prețul rachiului de perje este 20 până la 30 de

lei vadra, acum este de 22 de lei și astfel el scoate din materia brută

de 14 lei 44 până la 66 de lei.

CAPITOLUL V

PLASA BILIEȘTI

1. Mărășești se află pe malul Siretului, la ½ oră mai

jos de Huipești, formând o comună de 232 de contribuitori, al căror

venit comunal este de 2000 de lei.

Domnul Costin Catargiu este proprietarul moșiei Mărășești.

304

Clăcașii, în număr de 218, au fost clasificați în: 16 cu 4 boi,

95 cu 2 boi, 110 cu brațele și 67 cu locul de casă.

Pământul care s-a dat clăcașilor și de care aceștia au rămas

mulțumiți are o întindere de 602 fălci, dintre care 34 în siliște, 170

în imaș, 170 fâneț și 226 țarină.

Proprietarul cultivă singur moșia, are o frumoasă casă de

țară cu magazine, coșare și toate cele necesare unei ferme, cu un

parc și o livadă de pomi de varietățile cele mai alese. Semănăturile

din anul acesta, 1868, au fost de 150 de fălci de grâu de toamnă,

100 de fălci de grâu de primăvară, ghircă, 10 de orz, 10 de ovăz și

145 de păpușoi, în total 415 fălci.

Cultura pământului o face cu 24 de pluguri perfecționate;

recoltele sale le treieră cu o mașină pusă în mișcare de vapor.

În timpul lipsei, proprietarul-cultivator a dat sătenilor

păpușoi cu 5 ½ galbeni kilogramul. Datoria s-a plătit de către

locuitori. Prețurile muncii sunt: 36 de lei falca de arătură, 80 de

prașilă, 50 de seceră și 50 de coasă.

Sătenii se duc de lucrează pe alte moșii, luând țarina pe

întreială. Nici vitele nu le țin la Mărășești. Oile le țin la Ciușlea cu

4 lei văraticul pe cap și iarna le aduc în sat.

Sătenii, fripți de datorie, fug de ea ca de foc, cu toate

cursele care li se întind pentru a se îndatora. Ei cultivă mult tutun;

însă numai prin grădini și nu iau pe el decât până la 7 lei ocaua, pe

când cei de la Cosmești iau 8, 12 și chiar 14 lei.

2. Făurei. Părăsind malul Siretului și mergând spre

Focșani, întâmpinăm la malul Putnei satul Făurei, sat amenințat de

apa Putnei, care mănâncă malurile pe care este situat. Prin Făurei

trece și gârla din partea dreaptă a Putnei, iar de la gârlă până la

matca Putnei nu sunt decât cam 25 de stânjeni. Putna amenință să-

și părăsească matca și să intre pe gârlă în sat, în dreptul curții

proprietarului. La Balta Raței, gârla dă în Putna.

Făurei este o comună alcătuită din Făurei, Precistanu, Balta

Raței și Bizighești cu 199 de contribuitori și cu 2705 lei noi venit

comunal.

Făurei a fost proprietatea Principelui Nicolae Șuțu, care și-a

făcut aici o casă de țară și un parc prea frumos. În Făurei au fost 43

de clăcași cu 2 boi, 4 cu brațele și cu locul de casă, cărora li s-au

dat 109 fălci de pământ.

305

Precistanu, mai la vale de Făurei, peste șosea, a avut 34 de

clăcași care s-au împroprietărit.

Balta Raței, situată pe malul gârlei mai jos de Precistanu, a

avut 47 de clăcași care s-au împroprietărit. De la Balta Raței, Putna

cotește și coboară până la Răstoaca, unde se unește cu Milcovul și

apoi de aici merge la vale în linie piezișă și dă în Siret, mai jos de

Călieni. Putna de la Jorăști începe a-și înmuia cursul și devine lină

și încetișoară, nu mai aduce pietre ca până aici, matca ei are numai

nisip și prundiș și malurile sunt mari.

Bizighești este situat pe malul gârlei mai sus de Făurei și

dincolo de șosea. Acolo au fost 34 de clăcași. Statul are moșie și în

Precistanu, și în Balta Raței, și în Bizighești.

Venitul proprietății funciare din această comună ne arată

atât numărul proprietarilor, cât și importanța lor relativă. Eruditul

principe Nicolae Șuțu are 11111 lei și C. Dăscălescu 4074 în

Făurei. În Precistanu, domnul Bontașu are 370, C. Ciornei 5925, N.

Dimitriu 5925 și Statul. În Balta Raței, Z. Mavrocordat are 22518,

Murguleț 1851, C. C. A. Ghica 2370 și A. Joria 1444. La Bizighești

E. Cantacuzino are 8481, I. Langa 9481, M. 740 și Statul.

Sătenii seamănă aici numai păpușoi pentru subzistența lor;

iar pentru speculă se ocupă cu grădinăritul, care este cu deosebire

favorizat de către apa care se scoate din gârla Putnei și se

întrebuințează la udat. În grădini, varza este aceea care cuprinde

cea mai mare întindere de pământ.

Pământul de grădină care se udă are o arendă anuală de 6 lei

prăjina, ceea ce înseamnă 240 lei sau 6 ½ galbeni de falcă.

3. Focșani, comună urbană, cuprinde și satele Bahnele,

moșia domnului B. Stamatin, Donea, proprietatea Statului și

Ceardac, proprietatea târgului.

Focșani a fost făcut din vechime pe Milcov, unde până mai

deunăzi se vedeau locurile cu ruine. Târgul s-a întors spre Putna și

acum de vreo câțiva ani se întinde spre Odobești și Vârteșcoiu.

Târgul Focșani este situat în șesul Putnei, pe malul drept al

Milcovului, la 12 kilometri depărtare de Odobești, unde se termină

cele mai de pe urmă ramuri ale munților. Cel dintâi lucru de

cunoscut la un târg este situația lui. Situația Focșanilor în susul

Siretului și în marginea munților și pe malul Milcovului este una

dintre situațiile cele mai favorabile pentru bunăstarea și sănătatea

306

locuitorilor; de aceea se văd în Focșani oameni care ajung la adânci

bătrâneți. În afară de aceasta, situația târgului face din Focșani

cheia munților, locul de întâlnire al oamenilor din munți și din

câmpie și locul de schimb al produselor lor. Aceste împrejurări au

contribuit pentru a face din Focșani un târg comercial și nu mai

puțin industrial, iar la aceasta nu puțin au ajutat și resursele pe care

le are în podgorii și poziția lui de a nu fi prea departe de Dunăre,

calea cea mare a comerțului; căci este, la fel ca Bucureștiul,

aproximativ la aceeași depărtare de Dunăre.

Pe lângă această situație favorabilă, cea dintâi condiție de

prosperitate a unui târg, prima trebuință a lui este ca să aibă apă cu

îndestulare. Apele care vin în târgul Focșani sunt trei gârle, două

din Milcov și una din Putna, precum și un canal, care a fost odată

hotar între Moldova și Muntenia.

Una dintre gârle, aceea care vine din Putna, este făcută în

domnia lui Mihai Sturdza și trece la Focșani pe la marginea

târgului dinspre nord, spre a se vărsa în Putna. Gârla aceasta a fost

făcută pentru a aduce apă în șesul Focșanilor, lipsit de apa

trebuitoare atât oamenilor, cât și vitelor. La luarea apei din Putna,

mai sus de satul Găgești, se fac întotdeauna lucrări de întreținere

care se plătesc numai de către comuna Focșani, cu toate că apa care

vine pe șanț servește și locuitorilor din Podgorii, mai ales acelora

din comunele Pățești, Odobești și chiar Vărsătura.

A doua gârlă ia apă din Milcov de la canalul morilor de la

Florești, trece de-a lungul orașului din partea nordică pe lângă casa

Pruncului și iese de se pierde afară din oraș la Cărămidărie.

A treia gârlă ia apă din gârla a doua, trece prin centrul

orașului și se duce de o dă în șanțul fostului hotar al țării. Hotarul

vine până aproape de Focșani, pe cursul râului Milcov, al cărui curs

se pare că s-a schimbat, lăsând numai un șanț mic care, din timp în

timp, s-a astupat, rămânând deschisă numai partea de la jumătatea

târgului. Șanțul acesta ia apă din gârla a treia și merge prin târg pe

la școala de băieți Nr. 1, taie târgul în două de-a lungul lui și iese

afară din târg. Șanțul acesta este în parte astupat de la Unire

încoace și în parte neastupat și plin de murdării, care scot miasme

mefitice218 vătămătoare sănătății oamenilor. În interesul salubrității

218 Mefitic - cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial (n. red.).

307

și curățeniei târgului, șanțul acesta ar trebui cu totul astupat, de la

un capăt până la altul.

În târg mai este un mic canal alimentat cu apa care se adună

din scursura cișmelelor Proorocului Samuil. Acest șanț trece mai

sus de casele Pruncului și se varsă în gârla a doua. Un șanț de

această natură ar trebui să fie prefăcut în canal.

În afară de aceste gârle cu apă, sunt în Focșani 11 cișmele,

utile mai mult pentru adăpatul vitelor decât pentru trebuința

oamenilor; dintre acestea, patru se află în partea sudică a orașului

(în Munteni) și șapte în partea nordică (în Moldoveni). Cișmelele

sunt: 1, cu havuz, în piața Sfântului Ion, a 2-a, în strada Robescu, a

3-a, cu havuz, în suburbia Pastia, a 4-a, la Sfântul Gheorghe, a 5-a,

cu havuz, la Proorocul Samuil, a 6-a, la piața Ispirliu, a 7-a, în

Mahalaua Armenească, a 8-a, la biserica Precista, a 9-a, la podul de

piatră, a 10-a, la Tuduri și a 11-a, la Suțu.

La cișmelele din partea sudică a orașului apa este multă și

foarte bună de băut și vine din muntele de la Faraoane; iar la

cișmelele din partea nordică vine din muntele de la Pitulușa,

trecând pe olane219 așezate în curmezișul mătcii Milcovului: și

fiindcă olanele s-au stricat, apa care vine la aceste cișmele este mai

mult din Milcov, adică o apă care nu este bună de băut. Astfel fiind

lucrurile, târgul Focșani nu are apă de băut cu îndestulare; de aceea

oamenii au făcut puțuri care sunt, în unele locuri, cu apă bună, iar

în altele cu apă sălcie și rea de băut.

Proprietatea târgului în partea nordică este o parte a

orășenilor și alta a comunei, care posedă și moșia Ceardac, pe care

a luat-o cu judecată de la mănăstirea Sfântului Ioan, având pe ea 30

de clăcași care s-au împroprietărit și un imaș pe care se țin vitele

târgoveților. Mănăstirile Sfântul Ioan și Sfântul Nicolae posedă

încă în târg multe locuri care sunt date în embatic. Comuna vinde

locuri în târg, în partea sudică, cu 10, 6 și 3 lei stânjenul pătrat după

situație și face această vânzare în baza unui jurnal încheiat în

timpul când s-a câștigat moșia de la Sfântul Ioan (domeniu al

Statului).

219 Olană - piesă de argilă arsă, de obicei de formă semicilindrică, folosită pentru

executarea învelitorilor la acoperișurile unor clădiri; tub de argilă arsă, din care

se fac canale de scurgere a apei, coșuri pentru fum etc. (n. red.).

308

În partea nordică a târgului, proprietatea teritoriului este a

mănăstirii Mera (domeniu al Statului), a Sfântului Dimitrie, a

Proorocului Samuil și a mai multor particulari. Embaticul care se

plătește de către târgoveți pentru locul mănăstiresc variază, după

timpul înființării lui, de la 1, 2, 3, 4, 5 și până la 50 de lei stânjenul.

Este un loc al schitului Brazi de lângă Panciu, care a ajuns până la

2060 lei. Embaticurile se strâng de către casieria generală a

județului Putna; de aceea și sunt mulți embaticari care n-au plătit

nimic chiar de la secularizarea mănăstirilor. O comisie caută să

constate locurile cu embaticuri și venitul lor. Imașul târgului din

această parte nordică a ajuns să fie cam de 150 de fălci numai,

adică la a patra parte din ceea ce era și aceasta din cauza

împresurărilor. Ar fi de dorit să se constate embaticurile cu o oră

mai devreme și să se facă răscumpărarea lor spre a rămâne fiecare

târgoveț proprietar pe locul pe care-l posedă și comuna pe tot

pământul care nu este încă ocupat de nimeni, precum și pe imașul

târgului.

În târgul Focșani sunt peste 100 de ulițe, cele mai multe

nenumite încă; însă cele principale sunt opt: ulița mare care începe

de la bariera dinspre București și merge la obor, în marginea opusă

a orașului; 2 ulița de la Oțelul Timbru, în Tăbăcari; 3, ulița

Săpunarilor; 4, ulița Evreiască; 5, ulița Coteștilor care dă în șosea;

6, ulița Sârbească la bariera Brăilei; 7, ulița Ispirliu care iese la

bariera Odobeștilor și în fine 8, șoseaua trasă din strada

Bucureștilor, care traversează orașul și iese la bariera Tecuciului.

Șoseaua este declarată de cale națională și hotărâtă a fi transformată

într-un bulevard. În Focșani sunt 5 piețe: 1, a Sfântului Ioan, piața

cea mare, 2, la Pompic, 3, piața Știrbei, 4, Ispirliu și 5, Ocolul de

vite.

În Focșani sunt șapte poduri de piatră, dintre care cinci sunt

făcute de comună și două de particulari.

Numărul caselor din târgul Focșani este de 2998 și anume:

în despărțirea de roșu 922, de verde 717, de albastru 600 și de

galben 759. Numărarea începe în răspântii la Podul de piatră și se

sfârșește totul acolo. Am dori să știm câte dughene și câte case

sunt, precum și care este valoarea lor.

Partea sudică a târgului este mai răsfățată decât cea nordică,

casele sunt înconjurate de grădini mai mari și ulițele sunt mai largi

309

decât în partea nordică. Pretutindeni în cuprinsul târgului se află

grădini și livezi de pomi roditori, de duzi și, pe la margini, de vii

împrejurul caselor. Grădina fraților Pompic se deosebește dintre

toate printr-o colecție din cele mai alese de tot felul de pomi.

Mahalaua armenească este cea mai frumoasă din tot orașul, are

multe case mari de zid și multă curățenie atât în ogrăzi, cât și pe

ulițe. Stabilimentele de utilitate publică din Focșani sunt: două școli

de băieți și două de fete, un gimnaziu, o școală primară armeană de

băieți și fete, o școală israelită de băieți, două pensionate private de

fete; patru spitale și anume: 1, Proorocul Samuil, dependent de

spitalul Sfântul Spiridon din orașul Iași cu 31 de paturi; 2, spitalul

județean cu 15 paturi; 3, spitalul penitenciarului și 4, spitalul

israelit cu 8 paturi; patru cazarme dintre care două de pompieri

pentru 54 de oameni, una de dorobanți și una a județului și alta a

Curții; și, în fine, două grădini publice: una în târg și alta afară, la

bariera dinspre Tecuci. Sunt 24 de biserici în Focșani, dintre care

unele merită o deosebită atenție pentru vechimea și pioșii lor

fondatori.

Bisericile Sfântul Ioan, Precista, Profetul Samuil și

Domneasca sunt fondate de domnii țării.

Inscripția care figurează pe piatra din fruntea bisericii

Sfântul Ioan zice:

„Acest sfânt locaș fiind zidit la anul 1661 de cel întru

fericită adormire, Domnul Grigore Gheorghe Ghica220, s-a

înfrumusețat acum de către cel în ființă nacealnic Prea Sfinția Sa

Episcopul Teodosie Chiru Timoteu Tesaleanul, în cea mântuitoare

pentru principatul Țării Românești, epoca prea bunului și

adevăratului urmaș al ctitorului numit prea înălțatul Domn și

stăpânitor Alexandru Dimitrie Ghica VV221, anul 1840. Iar în anul

1862 s-a zugrăvit pe pereți de Egumenul Damian”.

Precista, biserica cu hramul Adormirea Precistei, este făcută

de Domnii țării, după pomelnic. În pomelnic se vede figurând ca

220 Grigore Gheorghe Ghica (1628-1675) a fost domn al Țării Românești între

1660-1664 și 1672-1673 (n. red.). 221 Alexandru Dimitrie Ghica (1795-1862) – a fost primul domnitor al Țării

Românești în urma adoptării Regulamentelor Organice; a domnit între 1834-

1842 și 1856-1858 (n. red.).

310

ctitor Ioan Constantin Voievod, Antioh VV. Iar de cine anume s-ar

fi fondat, fiindcă lipsește inscripția, nu se știe sigur.

Profetul Samuil este fondată de Constantin Mihai Racoviță

Cehanu VV222, între anii 1749-1753.

Sfântul Nicolae Vechi, fost metoc închinat mănăstirii

Râmnicu Sărat, este fondată de Ștefan Vrânceanu, căpitan de

Cozaci, după cum se dovedește din Cartea de fundație din anul

7227 Martie, întărită cu pecetea și iscălitura Domnului de atunci și

protocolită de marii Logofeți Iordache Crețulescu și Constantin

Crețulescu.

În Focșani erau înainte de Unire două prefecturi: una pentru

județul Râmnicu Sărat și alta pentru Putna. Cea dintâi s-a mutat în

târg la Râmnic și a doua a rămas în Focșani, unde este și tribunalul

județului și o Curte de Apel pentru mai multe județe.

Primăria comunei urbane din Focșani are un venit de

256176 lei. Între veniturile cele mai importante sunt: vinul cu

27777 lei, rachiul cu 33704 lei și jugăritul cu 21117 lei. În anul

acesta, venitul de la vin a scăzut cu aproximativ 10000 lei și cel de

rachiu cu 6000 de lei față de ceea ce a fost în anii trecuți. Cauza

scăderii este coaliția antreprenorilor împotriva membrilor

consiliului comunal. Cheltuielile comunei ajung la 233031 lei. În

tot târgul sunt 1270 lampe, care s-au dat în întreprindere cu câte 4

galbeni lampa pe an.

Corpul pompierilor, comandat de căpitanul Dimitrie Petrov

și alcătuit din 54 de oameni și 22 de cai, se întreține de primărie

într-o stare cu totul proastă, neavând uneltele necesare; căci din

cinci pompe, numai una este bună.

Populația orașului este, după recensământul făcut în 1859,

de 9752 de suflete, dintre care 5250 parte bărbătească și 4502 parte

femeiască, având 294 de suflete de tagma bisericească, 1437 de

suflete de cultivatori, 3237 suflete de meseriași, 1360 de

comercianți, 788 de supuși străini, 1164 de suflete care au fost

scutite de dări și 1472 de jidovi. Jidanii s-au înmulțit foarte mult de

la 1859 până acum, în 1868.

222 Constantin Racoviță (1699-1764) – a fost domn în Moldova (1749-1753 și

1756-1757) și în Țara Românească (1753-1756 și 1763-1764) (n. red.).

311

La dările Statului sunt însemnați 2628 majori și 3 minori,

care plăteau în anul 1868 35842 lei; 3063 contribuitori de poduri și

șosele care dau pe an 13599 lei. Patentari sunt în Focșani 806, care

dau 14823 lei. Venitul funciar este socotit a fi de 355721 lei,

aducând Statului 14228 lei; în total, venitul Statului din târgul

Focșani este de 78551 lei.

Industriile pământene din Focșani sunt tăbăcăria, olăria,

cizmăria, căldărăria, argintăria, cojocăria, abageria; însă cele

principale sunt blănăria și tăbăcăria.

În partea târgului dinspre munți, tabacii și olarii ocupă a

patra parte din întinderea târgului. Lucrul pieilor se face în ograda

fiecărui tabac; iar spălatul lor se face în Milcov. Între tabaci se

deosebesc Nicu Crângu, Hagi Nicolae Crângu și alții care lucrează

cu capitaluri însemnate, până la 10000 de galbeni de om. Unii

dintre tabaci sunt și cirezari, adică adună vite și le taie la zalhana.

Sunt și alți cirezari în Focșani, cum este domnul Ghiță Boiu, Trifan

Boiu, Nicolae Gaicu, Ștefan Rainu și alții, care adună vite până la 8

și 10 cirede și lucrează cu un capital care trece de 10000 galbeni de

fiecare.

Abageria se lucrează foarte mult și foarte bine în Focșani.

Domnul Dimitrie Vasiliu, frații Gagiu și Hadji Simeon fac lucrări

de mai multe mii de galbeni pe an.

Blănarii țin încă industria aceasta și lucrează destul de mult.

Domnii Eni Bela, Hadji Costachi, Dimitrie Bela și alții fac lucrări

de mii de galbeni pe an.

Lumânărarii și săpunarii exercită cu multă osteneală

meseria lor, care reclamă îmbunătățiri din zi în zi cu mai multă

intensitate. Domnul Ignat Dimitriu, pe lângă comerțul pe care-l

face cu coloniale223, are și o fabrică de lumânări de seu și săpun.

Săpunul pe care-l face este de o calitate superioară și face pe an

până la 30000 de ocale, alții mai fac cam vreo 20000 de ocale și

astfel producția săpunului ajunge în Focșani, după un economist

celebru care vrea să judece starea de civilizație a unui popor, la

50000 de ocale pe an.

223 Coloniale – articole alimentare de băcănie (ceai, cafea etc.) provenite din țări

exotice sau produse în interiorul țării (n. red.).

312

Comerțul cel mai însemnat care se face în Focșani este cel

al vitelor, al colonialelor și al manufacturilor. Aceste două ramuri

au constituit în Focșani punctul lor dintre Galați și Transilvania.

Zilele de târg sunt miercurea și duminica.

În Focșani se face un depozit considerabil de spirt, cam la

400000 de vedre, care sunt destinate pentru Brăila și Galați. De

asemenea, tot aici este punctul unde se coboară cheresteaua din

Vrancea pentru trebuința mai multor județe. Aceste împrejurări fac

din târgul Focșani un punct foarte important pentru afacerile

comerciale.

În Focșani sunt doi neguțători armeni foarte bogați și foarte

onorați. Ei au o stare care trece de 400000 de galbeni, cu care dau

viață comerțului și îndatorează pe toată lumea. Casa domnului A.

Adjemu datează de la 1813, acesta ocupându-se numai cu

manufacturile pe care le aduce din străinătate. Casa fraților Ferhati

face comerțul dintre Transilvania și România, importând

brașovenii224 și exportând lână și piei. Ceilalți armeni sunt

bogasieri225 și arendași, având multe dispoziții pentru cultura

pământului.

Dintre neguțătorii români, cei mai însemnați sunt: cei care

se ocupă cu colonialele, precum domnul Costache Lascăr, de

asemenea și domnii Hadji Dimitrie Ioan, Constantin Stoenescu,

casa Hadji Pavel Dimitriu; și cei care fac comerț cu cherestea,

precum domnii Hadji Grigorie, Hadji Gheorghe și Ghiță Sârbu.

Este de observat că, din cauza neunirii între neguțătorii pământeni,

mulți dintre ei au început să dea înapoi, lăsând a li se ocupa locul

de către străini, care se ajută unii pe alții și caută prin toate

chipurile să facă să prospere comerțul lor.

4. Jorăști face comună cu Mândrești de 105

contribuitori, al căror venit comunal este de 2199 lei.

Jorăști este situat pe malul Putnei, în câmpia Focșanilor,

spre răsărit față de acest târg. Jorăști este al domnului G.

Mavrocordat.

224 Brașovenie – articolele industriei ardelenești (încălțăminte, pălării, vase de

lemn) (n. red.). 225 Bogasier - negustor de articole de manufactură, în special, de pânzeturi fine,

pentru căptușeli de haine (n. red.).

313

Mândrești este situat în câmpia Focșanilor între Jorăști și

Răstoaca. Mândrești este al Statului.

În Jorăști au fost 87 de clăcași, dintre care 30 cu 4 boi, 42 cu

2 boi, 4 cu brațele și 10 cu locul de casă. Pământul care s-a dat

sătenilor a fost măsurat de domnul Calistrat, care a făcut și planul

delimitator; însă arendașul a adus un alt inginer care, măsurând din

nou, a luat 37 de fălci din pământul măsurat de cel dintâi inginer. Și

acum nu se știe care dintre cei doi ingineri a măsurat drept. În

interesul adevărului și al onoarei artei, este absolut necesar să se

facă măsurătoare de un alt inginer competent și ale cărui cunoștințe

să fie mai presus de orice bănuială, ca așa inginerul care nu a

măsurat drept să fie pedepsit și lipsit de dreptul de a mai exercita

această profesie. Sunt și alte fapte de ingineri care în unele locuri

au favorizat pe săteni și în altele pe proprietari și care au făcut din

meserie o unealtă de înșelăciune, o speculă murdară.

În Mândrești au fost 43 de clăcași, dintre care 17 cu 4 boi,

12 cu 2 boi, 10 cu brațele și 4 cu locul de casă. Asemenea exemple

de clăcași înstăriți se găsesc la mai toate domeniile Statului, căci

numai acolo a fost posibil să se clasifice oarecum clăcașul astfel

încât să rămână cât se va putea, mai puțin cu locul de casă.

Sătenii se hrănesc cu plugăria, vite având puține și cu

cărăușia. Pământul se ia aici cu bani, plătindu-se falca de arătură cu

3 galbeni și de fâneț cu 5.

În timpul lipsei, sătenii au luat pâinea pe care o plătesc

acum cu munca, socotită 42 de lei pogonul de prașilă, 40 de lei

falca de seceră și 40 de lei falca de coasă. Cei care nu sunt datori

muncesc ziua cu 4 lei plus mâncare, ceea ce înseamnă încă un leu.

Cu acest preț socotind lucrul unui pogon de păpușoi, în care se pun

6 zile la prășila dintâi, 5 la a doua, 4 la cules, 1 la cărat, ajunge

pogonul 80 de lei, adică de două ori mai scump decât s-a plătit

oamenilor prin munca luată de la ei în timpul lipsei.

Lipsa n-a fost numai de pâine pentru oameni, ci și de nutreț

pentru vite. Kilogramul de păpușoi se plătea cu 4 până la 5 galbeni

și falca de fâneț cu 12 până la 16 galbeni. Sătenii erau înstăriți,

aveau multe vite și frumoase, de nu era sat ca acesta de bogat, dar

au pierdut vitele în timpul foametei, dând cu 1 galben vita pe care

altădată o vindeau cu 5 și 6 galbeni. Lipsa de pâine și de nutreț i-a

adus pe oameni la sapă de lemn.

314

Grâul nu se face aici, locul fiind tâlpac; dar păpușoiul se

face bine, iar orzul, de asemenea, se face bine în prășitură. Se pun

la falcă 2 ½ banițe și se obțin 8 și 10 kilograme.

Aspectul satelor de clăcași este trist, casele lor nu sunt

înconjurate, ca ale răzeșilor, cu pomi roditori, abia dacă se vede în

Mândrești câte un salcâm sau doi. Lemne de foc n-au oamenii, le

aduc de la pădurile din munți, plătind stânjenul în pădure cu câte 50

de lei. Câmpia de aici prezintă un aspect urât, mlăștinos și fără

pomi sau copaci. Necesitatea facerii de livezi și de plantații de

arbori forestieri devine din ce în ce mai intensă.

5. Răstoaca se află pe malul stâng al Milcovului, la

revărsarea lui în Putna și nu departe de Râmna, în întinsa câmpie a

Focșanilor, de care este la o distanță de o oră. Hotarul vechi trece

prin mijlocul bălții.

Balta de aici se face din izvoare și este întinsă și adâncă.

În Răstoaca sunt 155 de contribuitori cu venit comunal de

6569 lei vechi. Casele oamenilor sunt înconjurate cu răchite și cu

șanțuri, iar în șanțuri se văd și trestii. Se vede câte un salcâm pe ici,

pe colo. De asemenea, se văd prin grădini și câțiva butuci de vie.

Via dă aici roade prodigioase, dar proaste.

Aici au fost 138 de clăcași, cărora li s-au dat 450 de fălci în

Baltă, în care nu se poate face arătura. Coasa merge greu în trestie,

vitele pasc numai aproximativ 150 de fălci, restul pământului

sătenilor este înecat. Această aplicare stângace a legii rurale a

nemulțumit oamenii și i-a pus pe calea proceselor.

Răstoaca este proprietatea domnului Grigorie Sion, care este

trecut în rol cu venitul funciar de 11851 lei.

Pământul este argilos, galben, băltos; grâul nu se face în el,

dar păpușoiul se face bine.

Pământul acesta băltos, de o întindere considerabilă, nu

poate fi mai bine utilizat decât prin ținerea vitelor, pentru care se și

produce aici o mare cantitate de fân. În anul acesta, 1868, au rămas

peste 200 de fălci de fân necosite.

Văraticul unei vite costă la Răstoaca numai 20 de lei.

Sătenii se hrănesc pe moșii străine, dând din trei una.

În timpul lipsei, sătenii au luat bani cu împrumut dând câte

trei pogoane de prașilă pentru 10 galbeni, adică 240 de lei dobânda

pentru 370 de lei capital sau 65 la 100. Sunt oameni care s-au

315

îndatorat cu câte 30 de galbeni și prin urmare trebuie să lucreze pe

an, în curs de cinci ani, câte 9 pogoane de prașilă! Și apoi să nu se

ceară până la cer înființarea de bănci rurale, care să împrumute

sătenilor bani cu condiții acceptabile!

6. Ciușlea face comună cu Doaga și Pomii Strejescu de

215 contribuitori cu venit comunal de 4166 lei noi.

Ciușlea este situată pe malul Siretului, mai jos de revărsarea

gârlei în partea dreaptă a Putnei. Pomii Strejescu se află între gârla

morii și Siret. Doaga este mai aproape de Siret decât Pomii.

Ciușlea și Pomii Strejescu sunt moșii ale Statului cu venit

de 145216 lei vechi; iar Doaga este a domnului E. Dăscăleasca cu

venit de 19200 lei.

La Pomii au fost 44 de clăcași cărora li s-au dat 175 de

fălci; iar la Ciușlea 145 cărora li s-au dat 665 de fălci. La Doaga au

fost 18 clăcași care s-au împroprietărit schimbându-li-se locurile și

dându-li-se altele mai seci și mai proaste pe care le mânca Siretul.

Siretul în Ciușlea mănâncă chiar în vatra satului. Mai multe case

sunt dărâmate și luate de apă. Până acum s-au pierdut 16 fălci din

cele luate sătenilor.

Satul are multe sălcii și salcâmi, dar pomi roditori sunt

foarte puțini.

Grădinăria de verdețuri care se irigă este ocupată de peste

100 de săteni, care iau pământul cu arendă pe câte 4 lei prăjina (320

lei falca sau 8 galbeni și 24 lei). Grădinile se udă cu apa care se ia

din gârla morii.

Pământul este nisipo-argilos, iar în el se fac bine secara,

orzul și păpușoii. De patru ani nu s-au făcut produsele aici. Sătenii

iau păpușoi de la arendaș cu preț ridicat și-l plătesc cu munca, al

cărei preț este mai scăzut decât cel obișnuit. Păpușoii s-au luat cu 6

galbeni kilogramul si munca s-a dat cu 30 de lei falca de arătură,

ceea ce înseamnă 60 de lei, prașila cu 60 de lei falca, ceea ce

înseamnă 120, secera cu 30 lei, adică 50 și coasa cu 30 de lei, adică

50 de lei, ziua de lucru cu 60 de parale în loc de 120, ziua cu carul

cu boi 4 lei în loc de 6 și 8 lei, chiria la Galați (cinci poște de aici)

cu 10 lei kilogramul, care se plătește de obicei cu 20 și 25 de lei.

Sătenii se mai încarcă cu datorii de plătit în muncă și pentru imașul

vitelor și așa se găsesc înglodați în datorii, cu câte 6 și 800 de lei de

om. Cel care are mai mulți copii, acela este mai dator, mai

316

nenorocit, ceea ce nu seamănă deloc cu rânduielile vechi ale țării,

când oamenii care aveau mai mulți copii, aceia erau mai norocoși și

mai înavuțiți.

7. Mircești face comună cu Rădulești de 166 de

contribuitori. Mircești se află pe malul Putnei, având Rădulești

înspre răsărit, mai aproape de malul bălții. Între Ciușlea și Mircești

a fost o baltă cu apă și cu stuf; dar cu venirea apelor Putnei, balta s-

a mălit, s-a umplut cu nisip, a secat și acum prezintă un pământ

nisipos acoperit cu cătină roșie. Locul aflat mai jos de drumul mare

de la Mircești este supus inundării Putnei, care mălește și-l acoperă

pe cel bun și fertil cu nisip. Locul acesta supus inundării și

stricăciunii li s-a dat sătenilor la aplicarea legii rurale și ei n-au

niciun folos de la el, fiindcă îl mălește apa Putnei în fiecare an, o

dată sau de două ori. Ieșirea Putnei din matca ei și inundarea

locului s-ar putea opri, dacă s-ar înălța malul pe o lungime de

aproximativ 30 de metri.

Moșia Mircești și cea a Răduleștilor sunt ale domnului D.

Mavrocordat care, la împroprietărire, a făcut ca mulți alții, a

schimbat sătenii din pământurile lor, luându-le pe cele bune și

dându-le altele rele, în care intră și acelea care sunt înecate de

Putna. Această încălcare de lege, această fărădelege nu poate să o

mănânce lupul până la sfârșit, zic și cred sătenii.

Și aici sătenii au multe răchite împrejurul ogrăzilor și pomi

foarte puțini prin grădini.

Pământul este nisipos și nu se întrebuințează decât pentru

cultura secarei, orzului și păpușoiului și nu are decât aproximativ

jumătate de falcă de om pe deal, unde nu îneacă apa. Mulți dintre ei

se hrănesc pe moșii străine, dând dijma din trei una, cu deosebire

de jitărit, pentru care se dă câte o prăjină din 30.

Balta înconjoară satul Rădulești și se întinde până la

Biliești. O șosea se lucrează între aceste două sate.

8. Biliești face comună cu Sasu de 215 contribuitori, al

căror venit funciar este de 3169 lei.

Biliești se află pe malul Siretului, iar Sasu în câmpia dinspre

apus.

Biliești este un sat cu casele împrăștiate în curăturile de

păduri pe care le-au stârpit și din care au rămas câțiva copaci prin

sat, care ne arată dispoziția pământului de a produce pădure. În

317

Biliești sunt mulți pomi roditori de tot neamul, meri, peri, cireși,

vișini și nuci. Roadele pomilor se vând cu prețuri bune la Galați (4

poște de aici).

Biliești și Sasu sunt proprietăți ale domnului Ion Fotiadi

care are un venit funciar de 18370 lei noi.

Aici au fost 200 de clăcași cărora, la împroprietărire, li s-au

dat două treimi din moșie; fiindcă moșia a fost mică, iar clăcașii

mulți, au venit de clăcașul cu 2 boi 3 fălci și 57 de prăjini, de cel cu

brațele 2 fălci și 26 de prăjini în loc de 2 ½ fălci. Sătenii ar lua

bucuroși pământ din domeniul Statului, Ciușlea, care se află în

apropiere. Dar cine mai caută astăzi să aplice legea rurală în ceea

ce privește împroprietărirea însurățeilor? Dreptul însurățeilor, drept

care a trecut de la particulari la Stat, nu moare.

Sătenii seamănă numai păpușoi, locul fiind de baltă, nisipos

și nu capătă decât 3 kilograme de la o falcă.

Pentru a cultiva o falcă de păpușoi se face aici cheltuiala

următoare: 74 de lei arătura, 120 de lei prășitul și culesul, 10

sămânța, în total 204 lei. Rodul fiind de 3 kilograme, iar prețul

kilogramului socotindu-l la 3 galbeni sau 111 lei, rezultă 333 lei.

Din aceștia scăzând 204 lei cheltuiala, rămâne folos 129 lei; și din

aceștia scăzând arenda pământului, cel puțin de 50 de lei falca,

rămâne folos curat 79 de lei sau 2 galbeni și 5 lei.

Pentru banii luați cu dobândă se socotește falca de arătură

40 de lei și de prașilă 80 de lei. Din cauza muncii pe care o fac

oamenii în contul datoriei, abia au putut unii dintre ei să-și facă în

anul acesta pâine să mănânce; cei mai mulți au rămas însă fără

pâine, chiar când anul este bun și le merge bine plantelor și nu este

lipsă în țară, pentru că n-au putut dovedi cu munca la timp ogoarele

lor.

Sătenii din Biliești se ocupă cu facerea rogojinelor, având

papură cu îndestulare la îndemână. Papura se cumpără cu 40 de lei

pentru 30, 40 și 50 de rogojini. O rogojină se face într-o zi. O

rogojină se vinde cu 70 până la 120 de parale. Papura tăiată se

usucă, se adună în maldăre și acestea se îngrămădesc în glugă226.

Papura se ia din glugă, se desjoacă, se taie în șuvițe care se

226 Glugă - stivă conică de snopi, de coceni de porumb (n. red.).

318

răsucesc cu mâna și formează urzeala. Urzeala se țese sau mai drept

se împletește cu papura nesucită.

9. Suraia face comună cu Dimaciu și Dumbrăvița de

502 contribuitori cu venit comunal de 3786 lei noi.

Suraia se află pe malul Siretului, unde se varsă balta care

vine de la Dimaciu. Mai jos de Suraia este încă o baltă, căreia i se

zice Gârla Hlincei și care dă tot în Siret.

Dimaciu vine dintr-o parte a Siretului și este tăiat de trei ori

de gârlă.

Dumbrăvița vine la coastele satului Suraia.

Între aceste trei sate locuiesc răzeși; în Dumbrăvița, însă,

sunt și clăcași de-ai Statului, iar în Dimaciu de-ai domnului

Grigorie Sion. Venitul funciar al răzeșilor din Dimaciu este de

2083 lei, din Suraia de 5250 lei. Sunt aici și doi proprietari: domnul

Avramovici cu 477 lei venit și răzeșii din Dumbrăvița cu 277 lei

venit.

În aceste sate răzeșii au păduri îngrădite, livezi multe de

pomi roditori și vii, atât prin grădinile din împrejurul caselor, cât și

în afara satului, la un loc deosebit pe malul Siretului. Răzeșii

trăiesc greu, n-au pământ cu îndestulare nici măcar pentru ogoare,

de aceea se duc pe alte moșii și iau pământ cu întreială, iar pentru

vite plătesc imașul cu 680 de galbeni, ceea ce înseamnă de capul de

vită 24 de lei.

Se seamănă numai păpușoi; căci zic ei că alte plante nu se

fac în aceste locuri băltoase. Fâneț este mult și pe baltă, și pe

grinduri227.

Pământul în țarină este argilos, foarte greu de lucrat, iar pe

alocuri este nisipos, foarte lesne de lucrat. În cel dintâi, păpușoiul

dă patru kilograme la falcă, iar în celelalte nici două la secetă, însă

în timp ploios rodește bine.

10. Vulturu de Sus face comună cu Vadu Roșca și

Rotilești de 280 de contribuitori, al căror venit comunal este de

2319 lei noi.

Vulturu de Sus se află lângă cel de Jos; și cu toate acestea

formează o comună deosebită.

227 Grind - mică ridicătură de teren de formă alungită, rezultată din depunerile

aluvionare ale unei ape curgătoare sau ale mării (n. red.).

319

Vulturu de Sus este lângă Putna, Rotilești se află pe malul

Putnei și Vadu Roșca este pe malul Siretului.

Vulturu de Sus și Vadu Roșca sunt ai Statului, Vulturu de

Jos și Rotilești sunt ai domnului P. Avramovici.

Clăcașii de la Vulturu de Sus și Vadu Roșca au luat două

treimi din întinderea moșiei. Cei de la Rotilești au luat pământ pe

deplin.

Sătenii s-au îndatorat foarte mult în timpul lipsei: ei se duc

de cultivă pământ în parte pe alte moșii, dând din trei una.

11. Vulturu de Jos are 188 de contribuitori cu venit

comunal de 2562 lei noi.

În Vulturu de Jos au fost 230 de clăcași, cărora li s-au dat

două treimi și au luat cei cu 4 boi câte 3 fălci și 20 de prăjini, cei cu

2 boi câte 2 fălci și 30 de prăjini, cei cu brațele câte 1 falcă și 41 de

prăjini. Restul de moșie, 300 de fălci, rămase pe seama proprietății,

s-au vândut cu 4000 de galbeni, adică cu câte 13 galbeni falca.

Din pământul dat clăcașilor, cea mai mare parte este

întrebuințată în imaș, din cauză că ținerea vitelor sau păstoria este

aceea care precumpănește plugăria. Sătenii iau pentru plugărie

pământ cu dijmă din trei una de la moșia Hânculești a domnului C.

Falcoianu. Ținerea vitelor a ajuns să fie scumpă și grea, se plătește

cu 220 de galbeni pentru un imaș de 250 de boi, aproape un galben

de vită. În imașul satului vor fi peste 1000 de capete de vite.

Cu întrebuințarea pământului în imaș, sătenii cu vite mai

multe se folosesc de pământul celor cu vite mai puține. Aceștia

doresc să aibă țarină și fâneț pentru ca să se hrănească; însă nu-i

lasă cei cu vite multe și pentru aceea le plătesc câte un galben de

perechea de vite. Împărțirea pământului între săteni este

indispensabilă ca să nu fie asupriți cei săraci de către cei bogați și

ca să știe fiecare bucățica lui de moșie arce i s-a dat și pentru care

și plătește răscumpărarea clăcii.

În lucrul pământului în parte și cu împărțirea rodului său pe

din trei, sătenii lucrează deosebit partea cuvenită proprietarului,

punând ei și sămânța, care devine un obiect important mai ales

pentru grâu. Pretutindeni unde există meteiajul și mai ales pentru

sămânța care este scumpă, cum este aceea a grâului, se obișnuiește

a se scoate sămânța mai înainte de a se face împărțirea produsului;

căci sămânța este capitalul și apoi nu capitalul, ci rodul anual pe

320

care el îl produce este supus la împărțire. Ba încă proprietarii pun ei

singuri la mijloc sămânța, cum pun și pământul, se scoate sămânța

și rodul ei se împarte și se dă pământului renta sau plata lui pentru

cât a contribuit la producere. Dar nu această împărțire a sămânței

împreună cu rodul ei este aceea care ne-a frapat mai mult, ci faptul

de a se cultiva pentru partea cuvenită proprietarului pământului o

bucată de pământ deosebită. În acest fapt, noi nu putem vedea un

pas înainte către libertatea muncii și a pământului, un pas înainte

făcut prin asocierea dintre pământ și muncă, ci un pas înapoi spre

robie, spre boieresc. Sub nume de meteiaj, de cultură-în-parte, se

instituie cultura deosebită, cultura de boieresc, o cultură mai

asupritoare decât aceea desființată de lege; căci în această cultură

se cere de la muncitor și sămânța, ceea ce nu se cerea sub regimul

muncii silite, ceea ce nici nu poate intra sub regimul muncii libere,

a culturii-în-parte.

Se pun la un pogon de grâu 5 banițe sau 60 de ocale și la

falcă 11 banițe. Secara se seamănă tot în aceeași cantitate ca și

grâul. Se seamănă aici secara toamna și grâul primăvara, grâul

ghircă. Acesta dă cinci kilograme de falcă. Secara dă 6 kilograme.

Păpușoiul se seamănă două banițe în falcă și dă 10 kilograme.

Pământul este nisipo-argilos și argilo-nisipos și băltos.

Peste Siret pământul este mai bun decât acesta de dincoace;

de aceea sătenii de aici se duc și fac culturi acolo, fiind și dijmele

mai ușoare, din 4 și din 5 una. Acolo pământurile sunt mai ieftine,

fiind mai puțin locuite decât aici.

În timpul lipsei, proprietarii și arendașii au dat și pe aici

pâine sătenilor; însă tot în condiții grele. Sătenii s-au îndatorat cât

pe 5 și 6 ani, așa încât nici în anii de abundență să nu poate fi în

stare a întrebuința o parte din muncă și pentru subzistența lor. În

acest chip, lucrul este croit ca niciodată săteanul să nu poată scăpa

de datorie și astfel să fie munca lui pururea robită. Legea va fi silită

a interveni în numele societății și a opri această lovire care s-a făcut

asupra libertății omului, această exploatare a muncii sale.

Păpușoii s-au cumpărat cu 8 galbeni kilogramul, un preț de

două ori mai mare, iar plata s-a regularizat a se face cu munca,

socotită numai pe jumătate prețul ei.

12. Călieni face comună cu Maluri de 220 de

contribuitori, având un venit comunal de 2394 de lei noi.

321

Maluri se află pe malul bălții Leica, care servește de hotar

între județul Putna și Râmnicu Sărat.

Leica se varsă în Putna, iar aceasta în Siret mai jos de

Călieni.

Călieni se află pe malul Siretului. Aici, la Călieni, se opresc

toate plutele care vin de sus și după ce trec podul se îndoiesc, iar

plutașii de la cârma din dreapta se întorc. Podul este stătător pe

șăici228. Până aici vin și șăicile de la Galați și încarcă păpușoi. Când

este apa moale, pluta merge de aici până la Galați în 6 zile; iar când

este iute în 3. Plutele vin de la Piatra până aici în 10 până la 15 zile.

Moșia Călieni este a domnului C. Ecsarcu, al cărui venit

funciar este de 16355 de lei noi.

Sătenii numesc plata datoriei contractate pentru păpușoi în

timpul lipsei datoriile muncii; căci au căzut, au devenit munci și

pentru oricâți bani sunt datori nu se primește altă plată decât aceea

care se face prin muncă. Prețul muncii este de 50 lei falca de

arătură, 100 de lei falca de prașilă, 45 lei o falcă și jumătate de

secară și 40 de lei pentru trei kilograme de podvadă transportată la

Galați, în total 235 lei. Această muncă se dă pentru o datorie de 148

de lei sau de 4 galbeni.

La Călieni au fost 208 clăcași, cărora li s-au dat 909 fălci,

schimbându-li-se pământurile, adică luându-li-se cele bune pe care

le posedau și dându-li-se altele rele. Sătenii care au reclamat

această urmare oprită de legea rurală au fost închiși și bătuți și cu

această bătaie s-a regularizat aplicarea legii rurale.

13. Nănești, situată aproape de Siret, este o comună de

răzeși cu 192 de contribuitori, având un venit comunal de 2057 de

lei noi.

Nănești este un sat împrăștiat cu casele înconjurate de

grădini, vii și livezi și împrejmuite cu șanțuri și cu alei de salcâmi.

Venitul funciar al răzeșilor este de 6666 lei noi.

Pământul este argilo-nisipos și de o întindere mică; de aceea

răzeșii se duc la Călieni și iau 400 de pogoane cu dijmă din 4 una și

de la Nămoloasa iau imaș pentru vite, plătind 8000 de lei și

venindu-le 20 de lei pe capul de vită.

228 Șaică (reg.) – luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură

vâslă, servind la pescuit (n. red.).

322

În timpul lipsei, răzeșii din Nănești s-au îndatorat cu 1500

de galbeni la domnul Ghiță Boiu cu dobânda anuală de 160 de fălci

arătura, 80 prașila, 80 secera, 4 zile de lucru de nume (sunt 133 de

nume), 3 pui de găină de nume (fac 399 de pui) și o podvadă la

Galați de 40 de kilograme pentru 75 de oameni.

Dobânda pentru datoriile muncii estimată cu prețurile

obișnuite de 74 de lei falca de arătură, 90 de lei falca de prașilă, 50

de lei falca de seceră, 5 lei ziua de lucru, 50 de parale puiul de

găină și podvada la Galați 28 de lei (4 poște) dă în bani:

Pentru arătura a 160 de fălci .............................. 11840 lei

Pentru prașila a 80 de fălci ................................ 7200

Pentru seceratul a 80 de fălci ............................. 4000

Pentru zilele de lucru ......................................... 2660

Pentru podvadă 75 a 28 lei ................................ 2100

În total ................................................................ 27800

Acești bani fac 751 de galbeni și se dau dobândă pe an în

muncă pentru 1500 de galbeni. Dobânda trebuie să se dea în patru

ani, în afară de capete, care se plătesc deosebit. Sătenii au voit să

plătească după doi ani tot capitalul și să scape de datoriile muncii;

dar n-au izbutit să poată scapă din robia banilor.

14. Costieni se află pe malul Siretului și face o comună

cu Belciug de 145 de contribuitori și cu venit comunal de 1622 de

lei noi.

Clăcașii în număr de 230 au fost împroprietăriți dându-li-se

pământuri drept mulțumire.

Sătenii nu seamănă grâu pentru că au pierdut sămânța de la

1864, când nu s-a făcut cel semănăt; seamănă însă secară, orz și

păpușoi. Pământul este argilo-nisipos și dă câte 5 kilograme de

grâu și de păpușoi din falcă. Păpușoiul se prășește numai o dată,

proprietarul îl prășește de două ori și capătă 7, 8 și 10 kilograme

din falcă.

15. Nămoloasa târgul este o comună rurală de 217

contribuitori cu venit comunal de 4280 lei, în care intră taxa

băuturilor de 3000 de lei.

323

Târgoveții capătă locul de casă cu bezmenul229 și imașul

pentru trei vite. Bezmenul este de 10 lei stânjenul la față și de 5 lei

la dos.

Sunt în târg 70 de patentari crâșmari, bogasieri, cojocari,

care dau Statului 2930 lei. Statul ia un impozit funciar de 315 lei de

la un venit de 7897 lei.

Târgoveții trăiesc cu vânzarea de mărfuri în dughenele lor și

cu cultura pământului. De aceștia din urmă sunt cei mai mulți. Și

jidanii se ocupă cu agricultura; dar nu muncesc ei singuri, ci pun pe

alții să muncească, la fel ca foștii boieri.

Venitul pe care-l are proprietarul târgului ajunge la 13000

lei din vin, rachiu, carne, lumânări, păcură și bezmenuri.

16. Nămoloasa satul este o comună rurală situată pe

malul Siretului, mai jos de târgul Nămoloasa. Costieni, târgul și

satul Nămoloasa sunt trei comune care se țin una de alta pe malul

Siretului, neavând între ele decât imașul lor.

În sat, în Nămoloasa, unde sunt 250 de contribuitori cu

venit comunal de 2581 lei, s-au dat sătenilor 1261 de fălci.

Moșia are o întindere foarte mare, se cultivă de însuși

proprietarul ei, care dă și pământuri cu dijma din trei și patru una și

vinde și suhaturi230 pentru vite.

Datoriile se plătesc cu munci, sunt astfel și aici datoriile

muncii.

Sătenii din Nămoloasa au fost odată mult mai înstăriți decât

răzeșii, cu toate ca erau clăcași, însă acum au scăpătat de când cu

lipsa de pâine și de nutreț pentru vite, de când s-au emancipat fără

ca să le se fi asigurat libertatea prin instituții de credit, care să țină

locul îngrijirii pe care o aveau proprietarii de starea lor, pe când

munca le era robită. Sătenii au sărăcit, lipsiți fiind și de ocrotirea

binevoitoare a proprietarilor și de instituțiile de credit, înadins

create pentru ei; ei au pierdut până acum jumătate din vitele lor, și

cele care le-au mai rămas sunt lovite de epizootie, sunt amenințate

de această boală, împotriva căreia încă nu s-a luat niciuna dintre

măsurile acelea energice prin care se apără averea oamenilor.

229 Bezmen (reg.) – închiriere pe termen foarte lung sau fără termen a unui teren,

cu obligația de a plăti o sumă de bani sau în natură (n. red.). 230 Suhat (reg.) – pășune; apă (puțin adâncă) unde se adapă vitele (n. red.).

324

DOMENIILE STATULUI

CAPITOLUL I

OBSERVAȚII GENERALE

În județul Putna sunt 25 de domenii, care aduc Statului un

venit anual de 208148 lei noi și 44 de bani. Din aceste domenii,

unele sunt mari și altele mici. În contractele moșiilor mari sunt

anexate unele părți care nu sunt lipite nici în apropierea corpului

principal al moșiei.

Aceste părți, împreună cu domeniile cele mici, sunt hotărâte

a se vinde, conform legii din 31 martie 1868.

Domeniile mari care rămân nevândute sunt

următoarele:

În plasa Gârlele

1. Mera a mănăstirii Mera arendată locuitorilor cu ...... 6537 3

În plasa Zăbrăuți

2. Varnița a Mănăstirii Neamț arendată domnului Dimitrie

Zalariu cu ............................................................................. 746 66

3. Vizantea a Mănăstirii Vizantea arendată lui Ilie Leibovici

.............................................................................................. 9274 7

4. Soveja a Mănăstirii Soveja arendată lui Temistocli Djavidi

.............................................................................................. 9019 25

În plasa Răcăciuni

5. Bâlca a Mănăstirii Bârnova, arendată lui Neculai Boianu

............................................................................................. 10074 7

6. Cărbunești cu Mândrișca a Mănăstirii Cașin, arendată

locuitorilor .......................................................................... 8654 81

7. Adjudul vechi al Mănăstirii Mera, arendat lui Iordachi

Gheorghiadi ....................................................................... 13641 48

În plasa Biliești

325

8. Precistanu al Mănăstirii Mera, arendat lui G. I. Stamati

............................................................................................ 5000

9. Petrești cu Mândrești ale Mănăstirii Mera arendate

domnului Grigorie Bălănescu ............................................ 20906 66

10. Ciușlea a Mănăstirii Răchitoasa arendată domnului Pandele

Avramovici ........................................................................ 53771 85

11. Dumbrăvița a Mitropoliei, arendată domnului Ion Oprișan

............................................................................................ 8018 51

145624 39

Părțile anexate la aceste moșii care se vor vinde sunt

următoarele:

Din contractul Sovejei, Ciuruc în comuna Câmpuri, Talapan

în comuna Străoane de Sus, viile de la Țifești și hliza din Clipicești.

Din contractul Vizantei, Bizighești, via de la Țifești și hliza

din Clipicești.

Din contractul Bâlcăi, se vinde partea de la Păunești.

Din contractul Ciușlei, se vând viile de la Panciu, via de la

Țifești, hliza de la Codru-Sârbilor.

Din contractul Dumbrăviței, se vinde hliza din Bătinești, via

din Pănticești și via din Odobești.

Moșiile cele mici care sunt de vânzare:

În plasa Gârlele

1. Fitinghești a Episcopiei de Huși, compusă din următoarele

hlize: una la Grozești și alta la Vineșești în comuna Odobești, una

în Pățești, una în Bizighești și două în Anghelești, toate date în

arendă domnului Ghiha Rascu ............................................. 2592 59

2. Cofești în comuna Bolotești a Mănăstirii Neamțului, o

singură hliză arendată domnului Dimitrie Ghinea ............... 2145 18

3. Fitinghești în comuna Bolotești a Mănăstirii Bisericani,

arendată domnului Petrachi Dimitriu .................................. 2870 74

4. Fierbinți și Haret în două hlize de la Bolotești, ale

Mănăstirii Bârnova, arendate domnului Costachi Caramlâu 2429 62

5. Partea Dălhăuțiului în comuna Bolotești a schitului

Dălhăuți, arendată domnului Bercu Margulesu ................... 759 45

326

6. Partea Sfântului Ion din Focșani în Bolotești, arendată

domnului Neculai Radovici .................................................. 47

7. Scânteia în 8 hlize, dintre care una lângă schit, una în

Căpotești, una la Valea Șoimului, una la Jariștea, una la Angonești,

două la Vărsătura, una la Odobești, arendată domnului Anastasie

Macri ..................................................................................... 192 59

8. Agapia în Bolotești a Mănăstirii Agapia în 5 hlize, toate în

Bolotești, arendate domnului Iancu Nicolaide ..................... 258 50

9. Bolotești Tazlău, o singură hliză, arendată domnului Panaite

Cristea ................................................................................... 801 48

10. Boloteștii Merei în zece hlize, dintre care una mare în

Găgești, două în Bolotești, 1 în Clipicești, 1 în Vitănești, 1 în

Voloșcani, 1 în Tichiriș, 1 în Nistorești, 1 în Răcoasa și 2 la

Străoane de Jos, arendate domnului Panaite Cristea ........... 6802 96

11. Grigorești a Mănăstirii Răchitoasa în Bătinești în 4 hlize,

dintre care una în Bătinești, 2 în Pătrășcani și una în Ivăncești,

arendate domnului Dimitrie Cara ........................................ 4882 96

12. Bistrița a Mănăstirii Bistrița în comuna Găgești are trei

hlize: una în Găgești, o vie în Odobești și una în Vărsătura.

Arendaș Iancu Nicolaide ..................................................... 747 44

13. Florești a Mitropoliei, în comuna Pățești, două hlize, dintre

care una în Pățești și una la Costești. Arendaș Dimitrie Mihail

............................................................................................. 138 24

14. Via din Vărsătura a Mănăstirii Golia cu 5 pogoane. Arendaș

Ghiță Petrov ........................................................................ 474 8

15. Via Mănăstirii Precista din Galați cu 5 pogoane situată în

Caragea. Arendaș Năstase Macri ........................................ 23 50

16. Via de la Caragea a Mănăstirii Dancu cu o altă vie de la

Vărsătura de 8 pogoane. Arendaș Gheorghe Popu ............. 282

17. Via din Odobești a Mitropoliei de 5 ½ pogoane, cu via de la

Pățești 3 ¾ pogoane și cu un loc în Pățești de 8 pogoane arătura.

Arendaș Dacu Petrov .......................................................... 472

18. Via Frumoasei în 4 hlize, toate în Vărsătura, de 7 ¼

pogoane ............................................................................... 350

19. Via Schitului Scânteia în Odobești în dosul lui Giurgea de 4

pogoane. Arendaș Gheorghe Giurgea ................................. 141

În plasa Zăbrăuți

327

20. Moșia schitului Brazi alcătuită din 37 de hlize, dintre care

una în județul Covurlui, la Sardariu, trei la Fitionești, 6 la

Mănăstioara, 10 la Crucea de Jos, 5 la Movilița, 3 la Străoane de

Jos, 2 în Crucea de Sus, 1 în Diocheți, 1 în Răcoasa, 3 în Țifești și 1

la Odobești. Arendaș domnul Alecu Gorgosu .................... 6758 51

21. Crucea de Jos a Mănăstirii Bogdana, alcătuită din șase hlize:

una în Mănăstioara, 1 în Crucea de Jos, 1 în Bizighești și 3 în

Țifești. Arendaș domnul Tache Anastasiu .......................... 5937 77

22. Via Mănăstirii Horaița în Crucea de Jos, 2 ½ pogoane.

Arendaș Neculai Boianu ..................................................... 42 80

23. Via Mănăstirii Precista în două hlize în Crucea de Sus.

Arendaș domnul Gheorghe Pop ......................................... 82 50

24. Via Mănăstirii Râșca, compusă din 2 hlize: una în Crucea

de Sus și alta în Crucea de Jos de 11 pogoane. Arendaș Matosu

Mameșcu ............................................................................ 126 67

În plasa Răcăciuni

25. Pădureni, a Mănăstirii Mera, 66 ½ fălci, dintre care 23 de

fălci și 78 de prăjini 24 și ½ stânjeni arătura, 12 fălci 12 prăjini 8

stânjeni fânețul, 10 fălci 24 prăjini 13 ½ stânjeni imașul, 19 fălci 51

prăjini 6 ½ stânjeni pământul cu pădure de gârniță în grosime de 3

palme. În estimare s-a evaluat pământul (5 pământuri, 3045 de

stânjeni) cu 3840 lei și pentru 5 pământuri 19200 lei vechi. Pădurea

s-a evaluat cu 92 de lei vechi falca, în total 23075 lei vechi. Arenda

anuală este 2880, care înmulțindu-se cu 15 dă 43200, în total

66275, iar în jumătate 33137 20, iar în lei noi fac ............. 12272 96

În plasa Biliești

26. Siminoacele în comuna Suraia, compuse din o hliză de

pământ la Dimaciu și o vie la Odobești, ale Mănăstirii Precista din

Galați. Arendaș domnul Gheorghe Păun ........................... 2085 22

27. Vadu Roșca în comuna Vulturu de Sus a Mănăstirii Adam,

compus din patru hlize, dintre care două în Vadu Roșca, 1 în

Vulturu și 1 la Liești, județul Tecuci. Arendaș domnul Tache

Anastasiu ........................................................................... 8296 29

În afară de domeniile de mai sus, ale căror venituri se strâng

de casieria județului Putna, mai sunt în județ și alte bunuri care se

țin de domenii ce nu sunt în acest județ și ale căror venituri se

328

strâng de casieriile altor județe, unde se află principalul trup al

domeniului. Acestea sunt următoarele:

1. Două vii ale Episcopiei Romanului din trupul moșiei

Roman în întindere de 64 de pogoane în Crucea de Jos.

2. Trei vii ale Mănăstirii Bogdana din contractul moșiei

Bogdana în județul Bacău cu întindere de 21 de pogoane în Crucea

de Jos.

3. Două vii în Crucea de Jos a Mănăstirii Berzunți de la Bacău

cu întindere de 7 pogoane.

4. Cinci vii ale Mănăstirii Agapia în contractul moșiei Bazga,

județul Bacău, cu întindere de 19 pogoane, care se află una în

Țifești, una în Vitănești, două în Crucea de Sus și una în Diocheți.

5. O vie a Mănăstirii Agapia, dependentă de moșia Cleja, în

județul Bacău, cu întindere de 6 pogoane la Drăgușani.

6. Viile Mănăstirii Neamț, dependente de moșia Nănești în

județul Bacău, care se află una în Diocheți, una în Străoane de Jos,

una în Odobești, una în Vărsătura, una la Mihăița și alta la Mitoc,

amândouă în comuna Țifești, unde mai sunt și 24 de pogoane loc

de arat și imaș. Întinderea acestor vii este de 51 de pogoane numai

via.

Toate moșiile mici care s-au scos în vânzare au:

Arătura 1627 fălci, 1218 prăjini

Fâneț 281 fălci, 12 prăjini

Imaș 241 fălci, 25 prăjini

Pădure 3839 fălci, 19 prăjini

Total 5270 fălci, 8 prăjini

Estimarea acestui pământ a urcat la 746034 lei, iar prețul

real la 1202038 lei noi.

Viile scoase în vânzare au 58 de fălci și 48 de pogoane, care

s-au estimat cu 44514 lei, venitul pe 15 ani este de 59495 lei și

prețul real de 61568 lei noi.

CAPITOLUL II

MOȘIILE CARE NU S-AU VÂNDUT

1. PLASA GÂRLELE

1. Mera este un domeniu alcătuit din patru sate, situate

pe valea Milcovului, mai sus de Odobești și anume: Mera la

329

Mănăstire, Șindrilarii de Jos, Poienița, Reghiu și Șindrilarii

Andreiașu.

Mănăstirea Mera este fondată de Antioh Cantemir Voievod

și înzestrată de acest domn și de alți particulari cu moșiile care o

înconjoară și cu altele care se află prin diferite comune din acest

județ. Biserica, cu frumoasele așezări de piatră din ograda ei și cu

acareturile de exploatare din afară, se află pe un dâmb în partea

stângă a Milcovului și sub coastele munților din această regiune.

Biserica are două hramuri: Sfinții Împărați Constantin și Elena și

Sfântul Nicolae.

Întinderea moșiei este astăzi de 8299 de fălci, mărginite de

o parte de Milcov și de alta de Vrancea, precum și de Căpătanu,

domnul C. Dăscălescu și alții.

Hotarele moșiei se întind de la răsărit, pe cursul pârâului

Arva, mai sus până la piatra de la gura pârâului Arva-seacă; de

acolo, apucă plaiul în sus spre Măgura, numită Piciorul-Bisericii

până la un loc, de unde taie curmeziș spre răsărit, învecinându-se

cu răzeșii din Odobești până ies în plai la Untaru. De aici apucă

plaiul în sus spre Măgura, învecinându-se cu răzeșii de la

Vărsătura, Jariștea, Bolotești și cu Schitul Scânteia, țin scursura

apelor pe zarea Măgurei până în vârful muntelui Răiuți, care este

jumătate al Vrancei și jumătate al Merei. Din vârful Răiuțiului,

hotarul coboară prin Blăni, trece prin Slatini și iese în muchie la

Petroiu, de acolo apucă la vale și dă în Reghiu, de aici urcă la deal

drept în dealul Văii Boului și apucă plaiul la deal pe scurgerea apei

până în vârful Muntiorului, la hotarul țării. De aici dă în vale drept

în fundul Milcovului și apoi ține cursul apei în jos până la Arva. O

zi întreagă trebuie unui om bun de picior ca să calce hotarul acestei

moșii.

De-a lungul acestui hotar se află sare în stâncă, la suprafața

pământului, în munte la Andreiașu, la locul numit Fața-spumei,

chiar în sat la Reghiu, unde sunt și slăteni până la Răiuți. La Reghiu

se află și pucioasă solidă în pământul care este pietros, iar la

Andreiașu sunt și ape minerale.

Pământul moșiei Mera este acoperit cu 3514 fălci de pădure.

O parte din această pădure este împărțită în 42 de parcheturi de câte

32 de fălci unul. Din aceste parcheturi sunt tăiate opt. Pădurea

parchetată se află la un loc în Măgura, având esența dominantă

330

fagul, după el vine stejarul etc. Pădurea este bătrână și întemeiată.

Pădurea de aici se poate vinde la copac pentru lemne de foc și

pentru doage. În pădurea tăiată s-au lăsat câte 80 de seminceri la

falcă și tăietura crește frumos. Cealaltă pădure se află la Muntioru,

având fagi și câțiva brazi printre ei, în alte locuri se află între sate,

prin toate râpele. Pădurea pe aici este mică, cea mare se găsește de

la cea parchetată înainte până la Bori pe râu.

Întrebuințarea economică a pământului neacoperit cu pădure

este arătată în statistica din 1860 că ar cuprinde în partea

proprietății 209 fălci de țarină, 976 fălci de fâneț, 1850 fălci de

imaș, 4 de vie și 63 de grădini și livezi. Viile se află împrejurul

mănăstirii în partea dinspre amiază și pe coasta dealului și se

pogoară până la vale în apropiere de cursul apei Milcovului.

Capitalul funciar al moșiei estimat în 1860 se alcătuia din

67 de galbeni viile și grădinile.

3811 galbeni pentru 209 fălci arătură.

19535 galbeni pentru 976 fălci fâneț.

7400 galbeni pentru 1550 fălci imaș.

1682 galbeni pentru 1682 fălci săraturi.

34687 galbeni pentru 3468 fălci pădure.

–––––

67111 galbeni.

10271 galbeni acareturile și anume:

4200 biserica.

3130 casele.

75 opt crâșme.

30 o moară.

2836 ferma.

–––––

10271

–––––

77387 galbeni totalul capitalului.

Venitul funciar al moșiei Mera a fost estimat în 1860 la

2530 galbeni pe an și anume:

267 din țarină.

977 din fâneț.

300 din imaș.

331

7 din vie.

10 de la moară.

120 crâșmele.

849 lemnul de foc.

–––––

2530, iar moșia era dată în arendă cu 2300 de galbeni pe an.

La 1863 a intrat arendaș pe moșia domnului C. Neagu și a

stat până la 1868, plătind pe an câte 2475 de galbeni. La aplicarea

legii rurale s-a făcut scădere arendașului cu 42000 de lei, rămânând

a plăti numai câte 35000 de lei pe anii 1865, 1866 și 1867.

La 1868 s-a dat moșia în arendă sătenilor cu 551 ½ galbeni

sau 17648 lei!!!

Comisia de constatare a clasificat 706 clăcași și anume:

cu 4 boi cu 2 boi cu brațe cu casele total

în Mera 18 71 60 28 177

în Șindrilari 19 47 97 15 178

în Reghiu 15 65 62 13 155

în Andreiașu 24 75 90 7 196

în total 77 258 279 63 706

Pentru ca să lucreze claca acești 706 clăcași, se dă în arendă

împreună cu Moșia Mera și Moșia Petrești și Biliești, și așa trebuie

să se ducă clăcașii să lucreze pe alte moșii.

Actele de clasificare și de delimitare nu sunt în cancelaria

comunei, ci sunt puse bine undeva ca să nu fie văzute de toată

lumea spre a se afla ce s-a făcut.

După clasificarea de sus, se cuvine să se dea clăcașilor:

Locul de casă ........................................... 88 fălci 20 prăjini

La cei cu 4 boi ......................................... 432 fălci 40 prăjini

La cei cu 2 boi ......................................... 1032 fălci

La cei cu brațele ...................................... 697 fălci 40 prăjini

În total ..................................................... 2250 fălci 20 prăjini

Pământul s-a dat sătenilor de către comisia ad-hoc; dar

sătenii, nerămânând mulțumiți, au pornit proces și au ajuns până la

Curtea de Casație. Această înaltă curte a hotărât să se dea sătenilor

și imaș, și fâneț, și țarină. Hotărârea Curții nu s-a pus încă în lucru,

astfel că acum nu se știe cât pământ cultivabil și cât fâneț a mai

rămas pe seama Statului. După spusa sătenilor, Statul nu rămâne

332

decât cu o treime din țarină și fâneț, adică cu aproximativ 400 de

fălci; căci fânețul și țarina de pe moșie au 1186 de fălci.

Statul nu știe ce pământ are; și cu toate acestea, a dat moșia

în arendă acelora care s-au făcut că nu știu ce au. Trebuie mai întâi

să se limpezească lucrul acesta și apoi să se dea moșia în arendă ca

să se știe ce se dă. Moșia s-a dat, sătenii au luat-o și ei vor lăsa

Statului ceea ce vor vrea și așa va plana asupra lor o bănuială de

împresurare, de încălcare a dreptului proprietății, de uneltire pentru

a-și însuși bunul care nu este al lor, lucru ce nu poate avea o durată

lungă, cât de meșteri ar fi oamenii. Nu este nimeni și cu atât mai

puțin noi în contra sătenilor; dar iarăși nimeni nu trebuie să îi

încurajeze la lucruri nedrepte și să-i susțină în a lua bunul public,

bunul țării, bunul nostru, al tuturor.

Sătenii, ca arendași, administrează moșia prin vechili, câte

unul în fiecare sat. Acești vechili sunt: la Mera, Constantin Muscă,

primarul comunei, la Șindrilari, Tudor Gărdeanu, la Reghiu, Tudor

Năstase și la Andreiașu, Ion Oproiu. Paza pădurii este încredințată

arendașilor săteni. Vai de pădure! Și pristavul pădurii este Vasile

Mircea cu 5 pădurari sub ordinele lui.

Vechilii au împărțit prisoasele pe preț de 2 galbeni falca,

așadar ei au realizat un venit de la cele 400 de fălci țarină și fâneț

de ........................................................................................ 800 gal.

Ierbăritul s-a făcut de 6 lei de vită mare, în loc de 28 de lei

cât se plătește pe aici și acesta este folosul de care se bucură toți

sătenii ca arendași, adică de a ține vitele lor cu puțină cheltuială.

Sătenii au luat ierbăritul pentru 1200 de capete de vită mare pentru

care plătesc în loc de 900 de galbeni numai

............................................................................................. 150

Oile sunt socotite câte 50 de parale capul și de la oi încă

poate să iasă a patra parte din cât face văraticul lor, adică

............................................................................................. 150

Sunt trei munți: Măgura, Răiuți și Andreiașu, care se dau

pentru păscutul vitelor cu 50 de galbeni unul și pentru 3

............................................................................................. 150

Cele opt crâșme s-au subarendat cu ........................ 90

iar în total venitul care se realizează este ................ 1340

333

adică îndoit și aproape întreit decât este câștiul231 moșiei.

Moșia este dată foarte ieftin, cu jumătate mai puțin decât o

socot sătenii și decât scot din ea. La o bună socoteală, moșia ar

trebui să aducă astăzi, după cum aduc toate moșiile, cel puțin

venitul pe care-l avea înainte de aplicarea legii rurale.

Cu toate că moșia este dată în arendă sătenilor, ei însă nu se

folosesc decât de prețul scăzut până la 6 lei al ierbăritului de cap de

vită mare, folosul celălalt este al celor patru vechili care, într-

adevăr, sunt arendașii moșiei împreună cu ceilalți nevăzuți cu care

au trebuit și trebuie să fie în înțelegere.

2. PLASA ZĂBRĂUȚI

2. Varnița, în comuna Străoane de Sus, are mai multă

pădure decât pământ cultivabil.

Hotarele moșiei se întind de la răsărit, din apa Șușiței, la

deal spre apus până în zarea cea mai înaltă a dealului la Bolovanu-

vânăt, în hotarul Ireștilor, de acolo țin linia dreaptă pe zare până la

trei bolovani în Stejarul-mutat, învecinându-se cu Moțoc, de aici

vin la vale prin movile până în apa Șușiței la Sacări, după aceea

trec apa, urcă la deal până la Păstravu, în apa Alunului, apucă apa

la vale și merg până la livada lui Isachi și de aici se coboară iarăși

în Șușița.

Pădurea este împărțită în 42 de parcheturi de câte 9 fălci

fiecare și cuprinde 378 de fălci, dintre care 13 parcheturi sunt în

partea stângă și 29 în partea dreaptă a Șușiței. Parcheturile au

început să se taie de la Alunu cu Nr. 1 și au ajuns până la Nr. 11.

Cinci parcheturi sunt vândute domnului D. Ghina cu câte 4080 de

lei parchetul. În fiecare an se taie câte unul. Semincerii s-au lăsat

câte unul la prăjină. Pădurea crește bine. În pădure sunt stejari, fagi,

plopi, tei, mesteacăni și anini. Fagul și plopul sunt cele mai

dominante dintre toate celelalte esențe forestiere. Pădurea este

bătrână, se găsesc în ea copaci frumoși de stejar, la aproximativ

două palme diametru.

La Varnița au fost 25 de săteni care au lucrat claca câte ½

pogonul de prașilă, ½ pogonul de seceră și 12 zile și neavând unde

să le facă loc la lucrul pământului, le plăteau în bani sau le făceau

231 Câștiu - termen de plată pentru o arendă; chirie (n. red.).

334

în pădure. La împroprietărire s-a dat loc de casă numai la 15

oameni, căci nu sunt pe moșie decât 12 fălci de țarină, 8 de fâneț și

6 de imaș.

Moșia se dă în arendă cu 2016 lei și se scot din țarină 28 de

galbeni, din fâneț 24, din imaș 9, din crâșmă, moară și fierăstrău

20, în total 81 de galbeni.

3. Vizantea Mănăstirească este domeniu al Statului, luat

de la Sfântul Munte, căruia i s-a închinat cu ocazia răscumpărării

unor robi. Pentru robii aduși de un călugăr, pe care îi avea

cumpărați de la Tătari cu banii strânși în țară, un Domn i-a dat

metocul Vizantea, care era până atunci metoc al mănăstirii

neînchinate Pângărați. La Pângărați, Vizantea era dania. Un

staroste de Putna și anume Brostioc a dat unui domn patru cai negri

și a cerut să i se dea un pământ spre a se odihni. În pământul care i

s-a dat și care este astăzi domeniul Vizantea, a făcut un schit și,

murind Brostiosc, rudele lui au vrut să se mențină moștenirea și au

dat moșia călugărilor de la schit, iar aceștia au închinat schitul

Mănăstirii Pângărați.

Biserica schitului este făcută din piatră cioplită din banii

călugărului Visarion, după ce a murit el, la 1854.

Hotarele moșiei se însemnează prin 14 pietre, începând de

la piatra din câmpul lui Potop, de la vale de biserică, hotarul trece

peste dealul Horgești, dă în pârâul Măgura, unde este și piatra. De

aici apucă dealul în sus până la piatra din groapa Lupilor, apoi trece

de-a curmezișul Vizantea mică în piatra Tisarului și iese în vârf la

Rădăcini, unde este movila. De acolo merge curmeziș prin gura

pârâului Ursului și iese prin Varzaria în piatra din vârful

Ghergheliului, apucă dealul Chinilor în sus până la movila lui

Racoviță și de aici urmează dealul în sus până la piatra din fundul

Șoimului, apoi apucă drept la deal pe zare până în vârful

Răchitosului, coboară în vale pe scurgerea apelor până în fundul

Slatinei, ține zarea dealului până la Plopu, unde este și piatra. Din

această piatră merge de dă în vârful Stejului la piatra de la fântâna

Hagiului, apucă la vale pârâul și iese la piatra de la Boboci. De

acolo apucă zarea în jos până la budăiele232 lui Mustață, unde este

și piatra. De aici apucă pârâul în jos, iese la piatra de la Buduiul

232 Budăi (reg.) - trunchi scobit, întrebuințat ca ghizd la fântână (n. red.).

335

sărat și de acolo trece dealul de-a curmezișul la cotul Lechei, apucă

pârâul Rugina și iese în apa Șușiței, ține Șușița la vale până în gura

pârâului Cotu, apucă pârâul în sus și iese la Plopu și de aici apucă

zarea dealului Ghergea în sus prin piatra de la mijlocul Câmpului și

dă la piatra din zarea Vizantei Răzășească, ține zarea în sus până la

bolovan, la curătură și de aici se coboară în vale la câmpul lui

Potop.

Suprafața acestei moșii este de 2777 de fălci, dintre care

920 sunt cu pădure mare parchetată și restul cu locuri de hrană,

tufăriș și ponoare.

Pădurea este împărțită în 40 de parcheturi de câte 23 de fălci

unul. Pădurea este mare și în ea se află mai mult fag decât alte

lemne, se află și puțin brad în partea dinspre Vizantea. Parcheturile

încep din vârful Ghergheliului cu Nr. 1 și ies în sus la Fundul

Plopului.

În pădurea de la dealul Răchitosu, presupunându-se că la

locul numit Comoara lui Bucur s-ar fi aflat o comoară, au venit

sătenii din Câmpuri și au săpat făcând stricăciune în pădure.

Lemnele din pădure se pot scoate pe Șușița mai cu înlesnire.

Prețul unei fălci de pădure de veci este de 12 galbeni, în care

valoarea lemnelor din pădure este de 5 galbeni.

La 1860 erau pământuri proprietărești: 43 de fălci țarina,

350 fânețul, 82 imașul, 2 viile și 8 grădinile, în total 485 de fălci;

iar clăcășești: 160 de fălci țarina, 136 fânețul, 158 imașul și 20

grădinile, în total 464 de fălci.

La Vizantea au fost 193 de clăcași, dintre care 95 cu 2 boi,

46 cu brațele și 52 cu locul de casă, cărora li s-au dat 573 de fălci,

dintre care s-au scăzut 32 de fălci apele, drumurile și râpele, 4 fălci

via și locul mănăstirii.

Moșia făcea în arendă, înainte de legea rurală, 1601 galbeni,

plus taxa de transmitere și impozitul funciar care făceau 224 de

galbeni, adică în total 1825 de galbeni pe an. După aplicarea legii

rurale, sătenii au ținut într-un an moșia (1865) și nici până astăzi nu

s-au socotit cu îngrijitorii lor, care pentru plata arendei i-au vândut

pentru muncă domnului C. Găția câte 6 pogoane prașila. Acum

moșia este dată în arendă cu 782 ½ galbeni pe an.

Arendașul are 43 de fălci țarina a 1 ½ galbeni 65

350 de fălci fânețul a 3 ½ galbeni 1225

336

82 de fălci imașul a 1 ½ galbeni 123

o moară 4

crâșmele 30

–––––

în total 1447

Arendașul prinde îndoit câștiul moșiei, numai subarendând

pământul ei, ceea ce înseamnă că moșia este dată foarte ieftin.

4. Soveja este o mănăstire făcută în fundul munților Vrancei

de către Matei Basarab VV233 în anul 1645, după cum se adeverește

din inscripția săpată în piatră deasupra ușii bisericii.

Iată această inscripție așa cum a tradus-o din slavonă

eruditul nostru istoric, domnul B. P. Hașdeu234.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu cheltuiala păcătosului rob

al lui Dumnezeu, Io, Matei Basarab, vodă și domn în toată țara

Ungro-română și cu soția noastră, principesa Elena, s-a clădit

acest divin templu al Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru

Iisus Hristos, în afara hotarelor țării noastre și anume în locul

moldovenesc Vrancea, zidindu-se cu învoire și cu dorință împreună

cu călătorul, prea iubitul frate al nostru, domnul moldovenesc Io,

Vasile Vodă, în anul de la crearea lumii 7153 (1645).

Moșia Soveja, care înconjoară mănăstirea, ajunge până în

hotarul Transilvaniei la poiana numită Căpușa, de acolo linia ține

movila, în vârful muntelui Clăbuc și de aici apucă plaiul de-a

lungul zării și vine la capătul de la Zboina-Verde (munte la hotarul

țării), unde lovește și Cașinul din județul Bacău. De la Zboina-

Verde hotarul merge la Zboina-Neagră și de aici cârnește și merge

pe zare la Suciu și de aici la Poiana Teghii unde se lovește cu

Câmpurile. De acolo coboară în apa Criminețului, urmează apa la

vale, apoi cârnește și suie în dealul Răcoasei, de unde se pogoară în

fundul pârâului Șchiopul, până la Poiana și de aici trece Șușița și se

urcă în vârful Răchitașului, apucă zarea spre amiază până în vârful

Șoimului, unde se împreunează cu Vizantea și cu Negrilești. De

233 Matei Basarab (1580-1654) – a fost domnul Țării Românești între 1632-1654

(n. red.). 234 Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1907) – filolog, istoric și om politic român

(n. red.).

337

aici ține zarea în sus până în vârful Tirdei, apoi pe la scrânciobul235

Neculai, de unde coboară în pârâul Lepșuleț, trece pârâul, se urcă la

gura pârâului Lepșa și de aici ia Lepșa mare la deal până în poiana

Căpușa.

Suprafața moșiei Soveja este de 11000 de fălci, dintre care

7307 sunt cu pădure și 3693 cu pământ liber.

Pădurea este o parte mare, cam la 4040 de fălci, și o parte

mică, cam la 3267 de fălci, neapărată de vite. Pădurea s-a împărțit

la 1853 în 80 de parcheturi de câte 50 ½ fălci parchetul. În pădure

se află mult brad și fag, a cincea parte sunt copaci seculari care cad

de bătrâni și se prăpădesc. Lipsa de drumuri împiedică exploatarea

pădurii. Două parcheturi tăiate au rămas întregi. În această iarnă, s-

a tăiat un parchet, s-au făcut grinzi, căpriori, lețuri și șindrilă care,

când s-ar putea scoate, ar aduce 20 de galbeni de falcă, dar abia a

adus 5 galbeni. Parcheturile tăiate până acum sunt 13, de la Nr. 1

până la Nr. 10. De aici s-au sărit parcheturile și, în loc să se taie

parcheturile cu Nr. 11, 12 și 13, s-au tăiat cele cu Nr. 25 și Nr. 26 și

în anul trecut s-a întors cu tăiatul la Nr. 12, rămânând netăiat Nr.

11.

În statistica de la 1860, s-au însemnat la Soveja 100 de fălci

țarina, 1065 fânețul, 415 imașul, 5 grădinile, în total 1585 de fălci.

La 1864, împroprietărindu-se sătenii, li s-au dat 2295 de fălci, mai

mult cu 642 de fălci decât ce aveau cu patru ani în urmă. Este cu

neputință ca în patru ani să se fi sporit cu a patra parte numărul

clăcașilor și, în 552 de clăcași, să fi fost aproape o a treia parte cu

câte 4 boi. La clasificare s-a forțat însă numărul clăcașilor cu 4 boi;

căci s-au pus 181, un număr nemaipomenit încă în vreun loc în țară,

nici chiar la Stat, nicidecum la particulari. Astfel s-au însemnat în

clasificare 204 clăcași cu 2 boi. Socotind numărul acesta de boi

exagerat, adică de 724 de la cei cu 4 boi și de 408 de la cei cu 2 boi,

avem un total de 1132 de boi. Numărul boilor era în 1859 de numai

529 la 75 de pluguri. Plugurile nu s-au sporit, așadar cum s-a găsit

un număr cu mai mult de două ori mai mare de boi? Este evident că

s-a sporit numărul boilor spre a se da clăcașilor mai mult pământ

235 Scrânciob - leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe

același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de

distracție; dulap (n. red.).

338

decât ar fi avut dreptul să ia, după claca pe care au făcut-o cu vitele

lor. Proprietatea a fost despuiată. Și despuierea bunului public nu o

poate mânca lupul. Va veni ziua dreptății.

Moșia fiind de munte și cu multă pădure pe ea, s-a dat

sătenilor și pământ cu pădure, care este apărat de lege și s-a făcut și

aici o încălcare de lege cu mai multă asuprire pentru proprietate.

Noi nu suntem în contra dării de pământ la săteni; dar suntem în

contra hoției care se uneltește pentru a se încălca legea și a

demoraliza sătenii. Lumina nu se află la locul liber decât împrejurul

satului și în curăturile din păduri. De s-ar fi făcut socoteala locului

liber, s-ar fi văzut că, dându-se atâta pământ sătenilor, se atacă o

treime pe care legea rurală o conservă proprietății la cazurile când

pământul este puțin și sătenii clăcași mulți. Aici s-au dat și preoților

câte 17 fălci de fiecare, în loc de 17 pogoane și în loc să se dea

acest pământ numai de fiecare biserică; așadar, și preoții au luat

parte la încălcarea legii, la hoția care s-a făcut. Pe scurt, din toată

moșia de 11000 de fălci n-au rămas pentru proprietate decât 150 de

pogoane de țarină în locurile de la Vaduri și Poiana până la hotarul

dinspre Câmpuri, adică în valea Șușiței. S-a luat pământ și de către

aceia care nu pot să-l plătească și aceasta înadins s-a făcut pentru ca

să rămână pământul celor care vor să-l aibă și pe care nici ei nu pot

să-l plătească. Pădurea dată în pământul delimitat sătenilor este de

brad în partea de sus a satului și de fag în cea de jos. Delictele

pădurești sunt necăutate, pădurarii locali au fost prinși cu lemne de

cherestea date la săteni și au fost dați afară. Însuși confinistul236

specula cu pădurea. Cred oare sătenii că pentru că sunt în fundul

munților și la hotarul țării pot să ia bunul Statului și să-i ia

pământul și pădurea fără ca să fie văzuți și fără ca să fie pedepsiți?

Se înșală: socoteala greșită se întoarce și de la Bagdad, cum se zice,

și hoția descoperită nu rămâne nepedepsită.

Numărul clăcașilor clasificați este de:

181 cu 4 boi

204 cu 2 boi

140 cu brațele

27 cu locul de casă. Numai 27?

552 în total.

236 Confinist – grănicer (n. red.).

339

Acestora li s-a dat:

Pământul cuvenit ............................................ 2161 fălci 40 prăjini

Vatra satului ................................................... 86 fălci 20 prăjini

Pentru biserică ................................................ 34 fălci 50 prăjini

Pentru acareturile proprietății ......................... 3 fălci 15 prăjini

În total ............................................................ 2295 fălci 45 prăjini

Arendașul moșiei, domnul G. Djavidi, a luat moșia cu 700

de galbeni pe an și a subarendat-o domnului Ghiță Sfanțu cu 700 de

galbeni și locuitorilor cu 1200 de galbeni, așadar a subarendat-o la

două persoane și a dat locul la un proces de subarendășie.

Venitul moșiei era, înainte de aplicarea legii rurale, de 2006

galbeni pe an, acum venitul a scăzut la 700 de galbeni, la a treia

parte! Și cum să nu scadă după cele pe care le-am arătat mai sus că

s-au petrecut la aplicarea legii rurale?

Cu toate acestea, locurile libere sunt făcute în curăturile

pădurii. În poienile din pădure se face fân. Arendașul le dă sătenilor

curăturile în parte, dar poienile nu le dă în parte, ci le cosește pe

seama sa de către aceia care lucrează curăturile, plătindu-le câte un

galben falca de coasă. În anul trecut, a avut făcute 150 de clăi de

fân, care s-au vândut cu câte 10 galbeni claia, adică i-au adus câștiu

îndoit. De obicei se vinde claia cu 5 galbeni, vasăzică numai din

fân el scoate câștiul pe care-l plătește. Curăturile nu sunt măsurate,

nu se știe câtă țarină se dă în parte la săteni; iar locurile de la

Vaduri fiind cunoscute, se dau în parte și aduc arendașului rodul a

50 de pogoane, la 2 kilograme pogonul și la 2 galbeni kilogramul,

ceea ce face .............................................................................. 200

Fânul ajunge la 250 de clăi, a 5 galbeni claia .............. 1250

Munții ce se dau la păscut ............................................ 120

Morile și crâșmele ........................................................ 30

În total galbeni ...................................... 1600

Ceea ce arată cât de ieftin s-a dat această moșie necăutată și

atât de lăsată în prada oamenilor.

3. PLASA RĂCĂCIUNI

5. Bâlca și Borșani se află în lunca Trotușului, în capătul

plasei Răcăciuni și al județului Putna. Amândouă satele constituie

un domeniu care se dă în arendă împreună cu partea din Păunești.

340

Arendașul, domnul N. Boianu, plătește pe an 650 de galbeni; iar

mai înainte de legea rurală moșia aceasta făcea 1800 de galbeni.

Hotarele moșiei Bâlca și Borșani, începând cu apa Bâlca,

merg alături cu Boiștea prin pietre pe matca veche a Trotușului

până în piatra de la Balta-râioasă, de aici apucă la deal și merg prin

pietre până în apa Căiuți la Herăstrău, la Pralea, de acolo prin

pădure pe lângă copaci merg în Rotunda, învecinându-se cu Căiuți.

Din Rotunda merg pe zare, învecinându-se cu moșia Brazi și apucă

în vale și vin pe Piscul dintre Bâlci până în apa Bâlcăi. Nimeni nu

le păzește, iar cei care le cunosc nu știu să le spună după cum sunt

aievea.

Pădurea de la această moșie este împărțită în 40 de

parcheturi de câte 37 de fălci parchetul, sunt astfel 1480 de fălci de

pădure parchetată. Dintre aceste parcheturi sunt tăiate șapte, care au

și crescut la loc. Lemnul cel mai mult în pădure este fagul, după el

vine mesteacănul, apoi stejarul, care este puțin. Pădurea este

vârstată, cea mare cu cea mică, și numai în pârâul cu Brazi este

pădure mare, delaolaltă 15 parcheturi. Prin pădure sunt poieni în

care s-au băgat sătenii.

Pe moșia aceasta, comisia de constatare a clasificat 315

clăcași, dintre care 64 cu 4 boi, 142 cu 2 boi, 18 cu brațele și 91 cu

locul de casă. Acestora li s-au dat două părți din pământul liber al

moșiei, rămânând a treia parte sau 399 de fălci pe seama

proprietății. În măsurare s-au pus și poienile din pădure în suma de

280 de fălci, dintre care s-au dat sătenilor 200 de fălci după

hotărârea judecății.

Judecata, însă, a hotărât să se așeze sătenii în pădure. Vai de

pădure! Pentru pământul mărit cu poienile și dat sătenilor în suma

de 799 de fălci, s-a decis ca fruntașul să plătească 103 lei în loc de

133, mijlocașul 78 în loc de 100 și codașul 55 în loc de 71, adică cu

a patra parte mai puțin, vorbind în cifre rotunde.

Arendașul are pe Bâlca și Borșani 117 fălci arătura și 282

fânețul. Fânețul se vinde de la 3 până la 4 și ½ galbeni falca și

arătura cu 2 ½ galbeni. Prin urmare, arendașul are în țarină 292

galbeni și în fâneț 1128, adică în total 1420, plus 2 mori și 2 hanuri

care aduc 120 de galbeni, adică în total 1540 de galbeni sau îndoit

câștiul moșiei, fără a pune arendașul capitalul și munca pentru

exploatarea ei, care trebuie să-i dea profitul profesiei sale și nu

341

profitul luat din câștiul moșiei. În mod deosebit, arendașul are și

partea din Păunești care îi este dată, cum s-ar zice de săteni, colac

peste pupăză.

6. Mândrișca este un domeniu al Statului între Păncești și

Valea-Seacă, aproape de șosea și cam la ½ oră de apa Siretului.

Mândrișca are o lungime din Siret și până în muntele

Ciortolom. Hotarul ei este de o parte Siretul, la capătul dinspre

răsărit. De la Siret hotarul începe la piatra de la Fundul-sacului,

apucă la deal prin bolovanul de la târgușorul Pănceștilor și merge

un canton pe lângă șosea în sus și apoi apucă Valea la Gura-mătcii

și apoi pe lângă Cărbunești merge printr-o piatră de la drumul

Mocanului și alta de la Fundul bolovanului și se urcă la deal la

piatra de la Recea. Și de aici tot în sus până la plai la Ciortolom în

zare la piatra din drum. După aceea apucă zarea spre apus și merge

până în piatra de la hotarul Buciumenilor la poiana lui Izvoranu. De

acolo apucă matca veche a pârâului și vine până la Podul Orbului în

piatră și de aici la malul șoselei la marginea Drugana în piatră și

apoi în Siret la piatra de la stejar, mâncată astă-vară de apă.

Suprafața moșiei libere este de 900 de fălci, a pădurii de 400

de fălci, a luncii de 370, în total 1700 de fălci.

Pădurea este în parte mare și în parte mică, mai mult mică

decât mare. Pădurea este împărțită în parcheturi, dintre care trei s-

au vândut în anul acesta, dându-se falca pe 86 lei noi.

În această moșie, comisia ad-hoc a constatat 84 de clăcași,

dintre care 14 cu 4 boi, 44 cu 2 boi, 19 cu brațele și 7 cu locul de

casă. Acestora li s-au dat 254 de fălci și 75 de prăjini.

Scoțând pământul dat sătenilor, rămân proprietății 650 de

fălci. Acestea s-au dat în arendă cu ceva mai mult decât un galben

falca, adică cu prețul obișnuit pe jumătate; căci o prăjină de arătură

se plătește cu un leu, ceea ce înseamnă 80 de lei falca sau mai bine

de 2 galbeni și o prăjină de fâneț se dă cu 3 ½ lei, adică cu 280 de

lei sau peste 7 galbeni. Media arendării este jumătate din 360 de lei

sau aproape 5 galbeni și sătenii o plătesc numai cu un galben!

Pământul dat sătenilor este din malul luncii până în gardul

țarinei împrejurul satului.

Moșia este dată în arendă sătenilor cu 730 de galbeni pe an.

Sătenii au împărțit între ei pământul luat în arendă și le-au

venit câte 25 de prăjini arătura și 50 de prăjini fânețul drept un

342

galben de câștiu și astfel s-a îmbrăcat plata câștiului moșiei. O falcă

de fâneț are 4 galbeni și ei o plătesc cu un preț la jumătate sau mai

drept zicând și făcând socoteala cu prețurile obișnuite, putem zice

că o plătesc numai cu a patra parte din preț.

7. Adjudu Vechi, situat pe malul Siretului, este un domeniu

al Statului care se dă în arendă cu moșia de peste Siret, Lespezi,

care se află într-un hotar cu Adjudul.

Moșia Adjudu Vechi se învecinează de o parte cu Siretul

până în apă, în partea de sus începe hotarul de la piatra din malul

Siretului și merge până în zarea dealului la movilă. De acolo o ia

spre Tufele grase, tăind șoseaua în curmeziș și de acolo la piatra de

la movilele Bosiani și de aici se duce și dă în apa Siretului.

Moșia se învecinează în toate părțile cu proprietățile

domnului Al. Balș, în afară de partea dinspre răsărit, care se unește

cu Lespezi.

Suprafața moșiei de dincoace de Siret este de 588 de fălci

țarina, dintre care s-au dat sătenilor 194 și au rămas pe seama

Statului 394 de fălci.

Sătenii au fost clasificați precum urmează:

35 cu 2 boi și au luat a 40 de fălci ............ 140 fălci.

14 cu brațele a 2 ½ fălci ........................... 35 fălci.

15 cu locul de casă și cu totul .................. 11 fălci.

Locul bisericesc ....................................... 8 fălci 40 prăjini.

54 clăcași 194 fălci 40 prăjini.

Pământul sătenilor s-a dat în vatra satului și din sat spre

apus pe lângă drumul Ocnei și șosea.

Arendașul moșiei plătește pe amândouă moșiile 1100 de

galbeni. Prețul închirierii unei fălci de țarină este de 60 de lei.

Când s-a dat moșia în arendă, s-au prezentat și sătenii care

aveau scopul de a o subarenda unui jidan care le dădea 200 de

galbeni ca să gătească biserica de piatră ce s-a făcut în sat.

Arendașul actual, domnul Eni Gheorghiadi, un grec, le-a promis că

dacă se vor retrage de la licitație, le va găti el biserica. Sătenii au

crezut, grecul a luat moșia, l-a biruit pe jidan și biserica n-a făcut-o.

Între jidan și grec este greu a alege și în cazul de față grecul a tras

butucul, cum se exprimau țăranii, și jidanului, și sătenilor. Dar nici

grecul cu neținerea cuvântului nu poate să o mai ducă mult cu

343

înșelăciunile. Sătenii, fugind de jidan, au dat peste grec și așa li s-a

adeverit încă o dată vorba lor cea veche că fugind de dracul, au dat

peste tată-său.

Mai mult, moșia este la Lespezi decât la Adjudu Vechi; și,

cu toate acestea, Adjudu Vechi cu cele 394 de fălci ale sale și cu 50

de fălci de imaș în luncă dă următoarele venituri: a patra parte din

întinderea pământului fiind în secară, căreia îi priește pământul, dă

500 de kilograme, a patra parte fiind în păpușoi aduce 400 de

kilograme și a patra parte rămâne în bătătură și ultima parte fiind în

fâneț aduce 300 de galbeni. Punând moșia aceasta în prețul de 550

de galbeni, pe jumătate a celeilalte de dincolo de Siret, arendașul

capătă un câștig întreit sau de patru ori mai mare decât arenda pe

care o plătește. Acest venit îl scoate muncind singur și muncește cu

20 de pluguri ale sale cu care poate să facă toamna și primăvara

400 de fălci. Socotind numai pământul, fără să-l lucreze, el capătă

60 de lei de falca de arătură, adică 24000 de lei, plus fânețul 9600

de lei, adică îndoit câștiul moșiei; dar cultivând singur, precum și

face, el scoate întreit și de patru ori ori câștiul.

4. PLASA BILIEȘTI

8. Precistanu cuprinde 40 de fălci care se învecinează cu

Făurei și cu domnul Bontașu. Pe partea Statului au fost 34 de

clăcași, cărora li s-a dat numai locul de casă.

Moșia este dată în arendă domnului G. Stamati. Moșia are

10 fălci de grădină care se subarendează cu 6 lei prăjina și aduc 150

de galbeni, 30 de fălci aduc 90 de galbeni. Pe moșie este o moară

cu 6 pietre și se mai face încă una nouă. O piatră de moară aduce

20 de kilograme, cele 6 pietre aduc 120 de kilograme, la 2 galbeni

kilogramul, ceea ce înseamnă 240 de galbeni. Arendașul prinde 240

de galbeni de la moară, 150 de la grădini și 90 de la celălalt

pământ, în total 480 de galbeni.

9. Mândrești cu Petrești sunt în comuna Jorăști.

Amândouă sunt date în arendă cu 78400 de lei. Mândrești formează

un trup și Petrești altul, despărțite prin Jorăștii domnilor

Mavrocordat, Nistor și Avramovici.

În Petrești se află Crângul, o pădurice de stejar la drumul

vechi al Tecuciului. Suprafața pădurii este de 90 de fălci, împărțite

344

în cinci parcheturi, dintre care două sunt cu pădure mare și trei cu

pădure mică. În cele mari sunt lemne de stejar ca piciorul de

groase; iar în cele mici numai de pari. Nici pădurea cea mare, nici

cea mică nu sunt îndeajuns de în vârstă pentru a fi tăiate. Ultima

tăiere s-a făcut cu 6 ani în urmă. Tăietura crește bine și des.

În Mândrești se află o baltă cu pește, stuf și papură, cam de

80 de fălci. Se taie stuful și papura de către oamenii din Sasu,

Biliești și Dimaciu spre a se face rogojini.

Hotarele moșiei Petrești încep de la șosea, mai sus de

proprietatea domnului Dăscălescu și sunt movile în colțul pădurii,

de acolo merg la pietroiul din capătul pădurii și de la acesta se duc

la Putna, trec apa și merg pe baltă în fund la pietroiul de la Budaca,

unde se învecinează cu Ghilești și de acolo merg spre Rădulești la

piatra din Blănăreasca și de aici țin linia dreaptă pe drumul

Luminilor în capătul de sus al șoselei. Piatra de aici este rămasă în

imașul târgului, care se află pe moșia Merei. În dosul Amorțitului

este un loc deosebit de 75 de pogoane care se învecinează cu

imașul târgului și cu viile, având pietre pe lângă gardul lor.

Suprafața moșiilor este de 1500 de fălci nelocuite la Petrești

și aproximativ 100 la Mândrești. În Mândrești au fost 17 clăcași cu

4 boi, 16 cu 2 boi, 10 cu locul de casă, cărora li s-au dat 173 de

fălci și 49 de prăjini.

Arendașul întrebuințează 1000 de fălci, dintre care 200 în

fâneț și restul în suhat și țarină. El face o cultură cam de 2000 de

fălci pe seama sa cu 15 pluguri și le dă oamenilor restul pământului

cu dijma și în bani, dar mai mult cu dijma din 3 una.

Grâul nu se face bine, pământul fiind tălpos; dar porumbul

și secara se fac foarte bine.

Fânul se vinde de la 15 până la 20 de galbeni claia.

10. Ciușlea și Pomii alcătuiesc un domeniu pe malul drept

al Siretului cu satele Furceni și Movileni de dincolo de Siret.

Aceste sate sunt date în arendă domnului P. Avramovici împreună

cu cel de la Sârbi, lângă Țifești și cu viile din Țifești, Panciu și

Odobești.

Hotarul Ciușlei începe de la Siret, din dealul dinspre Doaga

de la movilă și merge pe movile despărțindu-se de Doaga până în

dreptul morii Catargiului și de acolo apucă la stânga alături de

Mărășești și merge până în Putna seacă, trece Putna și ține pe

345

muchie până la piatra dinspre Bizighești. De acolo, tot la stânga,

ține linia dreaptă până în apa Putnei, trece apa și vine înapoi alături

de Balta Raței pe movile până în Siret.

Mai este încă o bucată de pământ, cam la 60 de fălci în cot,

având hotar unghiul Ursului, matca Bălții și hotarul Bilieștilor până

în Siret.

La Țifești este o curea de moșie cu 25 de pogoane de vie, cu

70 de pogoane de pământ și cu 40 de fălci de pădure.

La Panciu sunt 14 pogoane de vie lângă Balș.

La Odobești sunt 5 pogoane de vie lângă Polizu.

În această moșie este o luncă de sălcii, plopi și arini, la

Pomi cam 60 de fălci și la Ciușlea cam 300 împărțite în trei

parcheturi. Peste Siret este o dumbravă cu gârneață de foc. Pădurea

din luncă crește repede. În trei ani se face de haragi și nuiele, iar

dacă nu se taie, se înădușește și se strică. Tăindu-se la trei ani, se

scoate un folos de 6 lei la prăjină sau 480 de lei la falcă. Se poate

tăia în tot anul câte un parchet de 100 de fălci și să se scoată un

venit anual de 1000 până la 1500 de galbeni.

La această moșie s-au dat clăcașilor din Ciușlea 665 de fălci

pentru 41 cu 4 boi, 59 cu 2 boi, 32 cu brațele și 11 cu locul de casă.

La clăcașii din Pomii Strejescului s-au dat 175 de fălci pentru 3 cu

4 boi, 34 cu 2 boi, 1 cu brațele și 6 cu locul de casă. În total s-au

dat clăcașilor 840 de fălci și au rămas proprietății 600 de fălci de

arătură, 160 de imaș și 40 de fâneț, adică în total 800 de fălci.

Falca de arătură se dă în arendă cu 80 de lei, de fâneț cu 160

de lei și de imaș cu 50 de lei pentru o pereche de boi. Sunt în imaș

cam 300 de capete de vită.

Arendașul nu are pluguri. El seamănă grâu peste Siret, unde

este pământul mai bun decât dincoace și aici seamănă secară, orz și

păpușoi.

Arendașul face aproximativ 1000 de kilograme de păpușoi

și 500 de kilograme de pâine albă pe întreaga moșie. Morile aduc

pe an cam 400 de kilograme de bucate.

Podul pe Siret aduce 600 de galbeni și crâșmele 400.

Arendașul plătește pe an 4300 de galbeni și scoate 8000 de

galbeni și anume:

4200 din 1400 de kilograme de păpușoi la 3 galbeni kilogramul.

346

2000 din 500 de kilograme de grâu, secară și orz la 4 galbeni

kilogramul.

600 podul de pe Siret.

400 crâșmele.

300 viile de la Țifești.

500 imașul și fânețul.

⸺⸺

8000 galbeni.

Arendașul scoate, așadar, un venit de două ori mai mare

decât câștiul pe care-l plătește.

11. Dumbrăvița este situată între Putna și Siret, aproape de

Suraia și se întinde până în Răstoaca.

Peste Putna are cohal237 de pari, nuiele și haragi, care se taie

din trei în trei ani.

Aici au fost 23 de clăcași, dintre care 16 cu 2 boi și 7 cu

brațele, cărora li s-a dat pământul cuvenit, rămânând Statului

aproximativ 300 de fălci, dintre care 80 țarina, 120 fânețul și 100

imașul.

Arenda moșiei este de 28000 de lei; iar arendașul prinde din

arături 120 de galbeni, din fâneț 600 și din imaș 400, adică 1120 de

galbeni.

CAPITOLUL III

PĂRȚILE ANEXATE LA ACESTE MOȘII

1. ÎN CONTRACTUL SOVEJEI

1. Ciuruc, în comuna Câmpuri, ține de domeniul

Soveja. Sunt aici două sforicele de pământ: una în capătul

Ciurucului de la deal și alta în mijlocul Ciurucului de la vale. Cea

dintâi are hotarul de la apă și până în drum de C. Plitosu, cea de-a

doua mai la deal de C. Plitosu și la vale față de G. Ghițescu.

Capetele se lovesc cu Vizantea și Mărăști. Pe aceste bucăți de

moșie s-au aflat 13 clăcași, cărora li s-a dat pământ, rămânând 237 Cohal (reg.) – pădurice (n. red.).

347

Statului 28 de pogoane, care sunt subarendate cu 11 galbeni.

Pădurea este tufăriș.

2. Tălpanu, în comuna Străoane de Sus, ține de

domeniul Soveja, are 14 fălci și 44 de prăjini țarina, 2 fălci fânețul

și 32 de fălci pădurea, în total 49 de fălci și 4 prăjini. Aici au fost 7

clăcași care s-au împroprietărit.

3. La Țifești se află 60 de pogoane și 12 prăjini via, 1

pogon livada, o casă, o cuhnie238, un grajd și o cramă în stare bună.

Acestea sunt date în arendă cu contractul moșiei Soveja și se află în

Sârbi, învecinându-se cu răzeșii de acolo.

4. În Clipicești sunt patru pământuri acoperite cu

pădure.

2. DIN CONTRACTUL VIZANTEI

1. În Bizighești sunt 57 de fălci de pământ date în

arendă domnului N. Macri.

2. Via de la Țifești are cinci pogoane, o casă cu 2 odăi

și o cramă. Via se învecinează cu ulița Cireșei și dă în capete cu via

Proorocului Samuil. Arendașul este domnul N. Macri.

3. Trei răzoare în Scorțești din comuna Clipicești,

arendate domnului N. Macri.

3. DIN CONTRACTUL BÂLCĂI

Partea de la Păunești se află în comuna Păunești și este a

Bârnovei. Suprafața este de 2640 de fălci, dintre care 648 sunt în

Păunești și 1992 în Bâlca.

Hotarele părții din Păunești se întind de la răsărit, în capătul

moșiei dinspre Domnești, la piatra la Malaiu. Aici sunt 231 de fălci

de pădure mare de stejar și fag, 300 de țarină, 100 loc liber, 5 fâneț

și 12 imaș.

238 Cuhnie (reg.) – bucătărie (n. red.).

348

4. ÎN CONTRACTUL CIUȘLEI

1. Viile de la Panciu, 14 pogoane lângă Balș. La

Odobești, 5 pogoane lângă Polizu.

2. Via de la Țifești a Mănăstirii Răchitoasa are 86 de

pogoane de vie, 2 de livadă, 38 de fălci și 56 de prăjini pădure, o

casă, 2 șoproane, 2 linuri. Din 86 de pogoane, viile sunt 50, date cu

otașniță de 10 vedre la pogon. Partea aceasta de moșie se lovește cu

răzeșii Satului nou și cu malul cel mare; iar pe laturi, în jos cu

răzeșii din Sârbi și sus cu domnul C. Dăscălescu. Pădurea este de

mijloc, are stejar, corn și carpen.

5. ÎN CONTRACTUL DUMBRĂVIȚEI

1. Hliza de la Bătinești are 41 de fălci, dintre care 8 5/8

pădure mică și restul 23 de fălci țarină și imaș și un vad de moară.

Hliza se învecinează la deal cu domnul Iorgu Pastia, la vale cu

domnul T. Găția. Capetele încep din Putna seacă, trec Șușița și

merg până în linia domnului Catargiu. Hliza aceasta este

subarendată cu 50 de galbeni.

2. Via de la Pățești.

3. Via de la Odobești.

CAPITOLUL IV

MOȘIILE CARE S-AU VÂNDUT

Aceste moșii au fost estimate, conform legii de înstrăinare a

unei părți din domeniul Statului. Un rezumat din tabelele de

estimare poate să intereseze pe cititori și de aceea îl și inserăm aici.

349

TABELUL BUNURILOR CARE S-AU VÂNDUT

Numirea bunului și a

comunei în care se află

Întinderea totală Estimarea bunului

în

pădure

-

fălci

în

total

-

fălci

valoarea

estimată

-

lei noi

venitul

pe 15 ani

-

lei noi

prețul

real

-

lei noi

Pădurenii din Pădureni 19 66 23040 43200 31127

Fitinghești din Bolotești - 150 51094 52327 52211

Dragotești idem 160 220 38023 27016 65654

Cofești idem 70 14899 32177 23538

Moara pe Putna idem 25 11391 16889 14140

Hliza din Ivăncești idem 3 1433 705 1069

Hliza I din Bolotești idem 82 28787 25725 27256

Hliza II din Căpotești idem 3 893 390 641

Hliza III din Oleșești idem 1 164 150 157

Hliza IV Șoimul idem 3 987 840 913

Hliza V Chicușoaia idem 9 2726 2100 2413

Vadu-Roșcăi din Vulturu de

Sus

51 10989 16920 13959

Vadu Roșcăi 2 idem 80 12079 15864 13970

Vadu-Roșcăi 3 idem 110 17774 19087 18430

Boteștii din Pătrășcani 752 570 661

Siminoacele din Suraia 98 24841 30000 27538

Ocneanca din Odobești 5 4600 2409 3500

Grigorești I din Bătinești 118 73528 51900 62714

Grigorești II din Pătrășcani 3 705 630 667

Grigorești III idem 6 1880 1600 1780

Fierbinți din Bolotești 7 41 15439 18225 19064

Haret din Bolotești 44 15380 18225 16802

Hliza din Găgești 15 16 1668 1470 2603

Moara cu pământ din

Bolotești

1/2 1949 1875 1912

Hliza II din Bolotești 1 ½ 481 525 503

Hliza III din Bolotești 3 1269 1245 1257

Hliza IV din Bolotești 3 4 776 756 1421

Hliza V din Bolotești 223 225 224

Hliza I Scânteia din

Bolotești

40 42 14547 11419 11413

Hliza din Pățești din

Florești

21 8783 600 7394

Moșia Brazi I de la Biserica

Crucea de Jos

2 349 37 362

350

Moșia Brazi II de la

Bantasiu idem

½ 47 46 46

Moșia Brazi III de la Sf.

Ioan

¼ 670 750 710

Moșia IV de la Schitul

Brazi idem

3 10 7896 7500 8015

Hliza V de la curătura din

Crucea de Jos

½ 94 105 99

Hliza VI de la Căpătanu

idem

¾ 141 150 145

Hliza VII Bizighești idem 7 846 900 873

Hliza VIII Dorobatin idem ¾ 70 60 65

Hliza IX Liești idem 1/3 23 30 50

Hliza X Șușița idem 4 4 305 300 608

Hliza XI Tresca din

Răcoasa

3 4 517 525 756

Hliza XII Cânepa rea din

Mănăstioara

2 352 375 363

Hliza XIII Găvanele idem 3 1/3 470 450 460

Hliza XIV Călaie idem 2 2/3 387 375 381

Hliza XV Cu pomii idem 1 1 205 210 220

Hliza XVI Pălăduța idem 1 1 268 375 321

Hliza XVII Stâlpu idem 8 8 2091 2250 2170

Hliza XVIII Dintoarna idem 1 2/3 1 2/3 371 375 373

Hliza XIX Rișchitoarele din

Fitionești

11 27 2702 2700 3476

Hliza XX Chiua Sârbii idem 2 2/3 528 900 714

Hliza XXI Puțuri din

Movilița

3 1/3 3 1/3 869 825 847

Hliza XXII Broșteanca

idem

1 7 1457 1410 1504

Hliza XXIII Trotușanu 9 75 9081 9750 10123

Hliza XXIV B. de la Țigani

idem

2 282 270 276

Hliza XXVI Chiruta idem 1 35 45 40

Hliza XXVI Colțu din

Crucea de Sus

2 ½ 329 375 352

Hliza XXVII Buhaiu idem 1 1/10 70 60 65

Hliza XXVIII Hărăborești

din Diocheți

1 188 180 184

Hliza XXIX Podu-Repezii

din Străoane de Jos

1 141 150 145

Hliza XXX Repedea idem 1 205 210 207

Hliza XXXI Țarna idem 1 4 ½ 705 750 786

Hliza din Păunești, com.

Păunești

220 400 53603 52500 98171

Hliza din Chiura din Crucea

de Jos

33 8709 11590 10349

Hliza II din Crucea de Jos 72 35679 67500 51339

351

idem

Hliza III din Bizighești

Făurei

11 4595 5250 4992

Fitingheștiul din Odobești 19 4700 4500 4600

Fitingheștiul II din

Vineșești

6 1880 1870 1877

Fitingheștiul III din Petrești 7 2820 3000 2910

Fitingheștiul IV Hrajdoua

din Anghelești

250 17601 18000 47927

Fitingheștiul V Anghelești

idem

11 14 1186 1200 2744

Fitingheștiul VI Bizighești

din Făurei

31 6815 7050 6932

Hliza 1 a Merei din Răcoasa 14 20 2867 2625 3586

Hliza 2 Băncilă din

Bolotești

28 8084 7800 7942

Hliza 3 Pământul morii din

Bolotești

5 1351 1500 1425

Hliza 4 Bolotești idem 900 1100 124667 84000 367533

Hliza 5 din Precistanu idem 8 9 1833 1485 3257

Hliza 6 Găgești din Găgești 23 23 2432 2070 5494

Hliza 7 Ghiugheaca idem 9 10 1045 1050 2316

Hliza 8 Vitănești idem 5 7 728 750 1444

Hliza 9 Băricăceni idem 17 18 1551 1500 3064

Hliza 10 Lunca idem 8 9 728 750 1655

Hliza 11 Trei răzoare din

luncă idem

4 5 599 525 1020

Hliza 12 Gherghești din

Bolotești

39 40 4124 3750 9436

Hliza 13 Voloșcani din

Vidra

3 13 1020 975 1209

Hliza 14 idem 30 45 3100 3000 6550

Hliza 15 Vălenii din

Tichiriș

150 200 13473 12750 24211

Hliza 16 Nistorești din

Nistorești

3 6 264 285 337

Hliza 17 Călugăru din

Clipicești

9 1682 1755 1718

Hliza 18 Coroiu idem 9 18 2327 2400 3273

Hliza 19 Câmpu-Beciului 6 2068 2100 2089

Hliza 20 Găgești idem 1 5 778 750 916

Hliza 21 Zăpodea idem 8 14 1560 1410 2645

Hliza 22 Roznovanu din

Clipicești

¼ 30 30 30

Hliza 23 Bărăceasca idem 2 261 270 265

Hliza 24 Cerna idem 2 261 270 265

Hliza 25 Găgești idem 1 ½ 210 255 232

352

Hliza 26 Siliștea comunei

idem

½ 76 90 83

Hliza 27 Martula din

Clipicești

2 3 495 450 652

Soveja hliza Câmp. 1

Ciuruc

13 23 2867 2625 3686

Hliza 2 Tălpanu din

Străoane de Sus

21 30 5498 5250 8194

Hliza 3 Sârbi din Țifești 1 94 100 97

Hliza 4 Babele din Găgești 70 75 5369 4800 15213

Hliza 5 Haonur din

Clipicești

1 2 250 250 308

Hliza 6 Nucaria idem 1 141 165 153

Vizantea în Bizighești I

Făurei

45 14223 17625 17724

Hliza II din Găgești 8 10 998 900 2124

Hliza III Nucaria din

Clipicești

3 150 180 165

Hliza IV Scorțești idem 3 6 855 900 1132

Dumbrăvița din Bătinești 7 30 9458 9600 11009

Codru-Sârbilor 45 70 11617 11400 16953

Total 1713 4285 767975 785190 885937

TABELUL VIILOR CARE S-AU VÂNDUT

Numele viei și a

comunei în care se află

Întinderea totală Estimarea

pogoane prăjini valoarea

viei după

estimare

venitul

pe 15

ani art.

37

prețul

real art.

38

Via Precistei în Crucea

de Sus

2 14 961

Via Mănăstirii Râșca în

dealul Neicului în

Crucea de Sus

1 12 612

Via Mănăstirii Râșca în

Crucea de Jos

9 8 3073 1899 2792

Via Goliei din

Vărsătura

5 - 4646 5111 5878

Via Frumoasei idem 3 - 2517 2475 2496

Via Frumoasei în

ograda apropiată

1 - 881 825 853

Via Frumoasei în

ograda apropiată

2 25 2250 1875 2062

Via Frumoasei în

ograda apropiată

- 25 440 375 407

A patra parte de la

Lupașcu în Crucea de

2 2 642 405 523

353

Sus

Via Dancului la

Caragea în Odobești

6 ½ - 3454 1950 2702

Via Dancului din

Vărsătura

2 - 1222 750 986

Via Precistei din

Odobești

5 - 1175 352 763

Via Arapu a

Mitropoliei din

Odobești

5 ½ - 3506 3975 3740

Via Ciuca a Mitropoliei

Pățești

3 ¾ - 2514 2625 2569

Via Bistriței din

Odobești

9 ½ - 6535 4590 5552

Via Bistriței din

Vărsătura

4 ½ - 3

0

3008 1980 2494

Via schitului Scânteia

din Vărsătura

2 - 975 900 737

Idem 1 ½ - 705 665 690

Idem la Chiligoiu 1 ½ - 528 525 526

Via schitului Brazi din

Odobești

4 - 1880 1800 1840

Idem la beciul

Chetreanului din Țifești

6 - 1692 1800 1740

Idem la Bolovanu 4 - 1128 1200 1164

Idem la Dohina 2 - 564 608 582

Via Bogdanei Călugăru

idem

5 - 822 975 893

Via Chilianu idem 16 - 2632 3240 2936

Via Brazi idem 3 - 493 545 519

Via Merei în Străoane

de Jos

2 9 546 525 535

Via Sovejei idem 6 - 2209 2400 2304

Idem la Clipicești 1 - 160 180 170

Via Vizantei din Țifești 5 - 1504 1500 1502

Via Mitropoliei din

Odobești

6 9 2972 3000 2986

Idem din ulița Rusă 2 - 940 900 920

Via Ciușlei în Crucea

de Jos

11 - 2655 2700 2677

Idem de la Sârbi în

Țifești

10 - 1495 1410 1452

Idem din Vărsătura 1 29 960 1020 990

Via schitului Scânteia

în Odobești

2 - 1652 1800 1776

Via schitului Scânteia

în Odobești

1 - 560 600 580

Total 155 ¾ 33 63908 59493 61568

354

Încheiem tabelul de estimare prin oarecare însemnări pe

care le-am făcut asupra acestor moșii.

În comuna Bolotești, domeniile care se vând alcătuiesc 10

părți și anume:

1. Fierbinți și Haret, de la vale de Ivăncești, despărțite

în două bucăți, una de 70 și alta de 80 de fălci.

2. Dălhăuți, situat tot la vale de Ivăncești, despărțit prin

proprietăți străine de Haret, are 60 de fălci și o moară.

3. O moară în Ivăncești cu 3 ½ fălci a Sfântului Ioan

din Focșani.

4. Fitinghești a Mănăstirii Bisericani cu 280 de fălci în

Căpotești.

5. Fitinghești a Mănăstirii Răchitoasa în Căpotești cu

280 de fălci.

6. Cofești a Mănăstirii Neamțului în Căpotești cu 180

de fălci la gârla Cojescu.

7. Drăgotești a Mănăstirii Tazlău cu 275 de fălci

pământ și pădure.

8. O moară cu 8 fălci și pădurea Mănăstirii Agapia în

Bolotești.

9. Scânteia, înconjurătoarea schitului, cu 40 de fălci la

schitul de lângă Bolotești.

10. În trei locuri sunt 9 pământuri răzlețe, adică 6 în

hotarul Purcelești, 1 tot acolo și 2 în hotarul Ivăncescu, în total 90

de fălci.

Întinderea acestor 10 bucăți de moșie este de 1296 de fălci.

Valoarea acestora s-a însemnat în statistica de la 1859 cu 25920 de

galbeni, adică câte 20 de galbeni falca. Venitul lor, tot după

evaluările din 1859, este de 1073 de galbeni, adică mai puțin de 5

la sută.

Pe aceste bucăți de moșii, comisia de constatare a clasificat

31 de clăcași, dintre care 6 cu 2 boi, 2 cu brațele și 23 cu locul de

casă.

355

Pădurile din aceste părți au 262 de fălci pe partea Tazlăului,

4 fălci pe a Agapiei și 37 pe a Scânteii, în total 303 fălci. Pădurile

acestea sunt mici, ele au fost tăiate la 1865 și acum au ajuns a fi de

pari și nuiele.

Pădurea de pe partea Merei, din Bolotești, începe de la locul

zis Brânzoaia, dinspre Putna și merge până în vârful Măgurei,

lovindu-se cu pădurea de pe moșia Mera. Pădurea este mică, de

pari și nuiele. În ea domină gârneața și fagul, după aceea vin

carpenul, alunul, teiul și lozia239.

Întinderea pădurii este de 106 pământuri a 14 fălci în

pământ, ceea ce înseamnă 1480 de fălci.

Mai este pădure și printre răzeșii de la Găgești cu 36 de

pământuri sau 400 de fălci în trei locuri cu fag, mesteacăn și

gârneață.

De asemenea, sunt 3 ½ pământuri acoperite cu pădure pe

partea mănăstirii Bistrița din Găgești, pădure mare de gârneață, fag

și mesteacăn, cam de o palmă în diametru.

Pădurea mărunțică este aici mai întrebuințată decât cea mare

fiindcă oamenii au nevoie de pari și nuiele și mai ales de haragi

pentru vie. Toată pădurea pentru această întrebuințare se face la loc

în șase ani și aduce câte 6 galbeni de falcă.

Astfel, exploatarea pădurii în această stare aduce mai mult

folos decât dacă s-ar lăsa să crească mare. Pentru a crește o pădure

mare se cer 40 și 50 de ani, iar după acești ani, falca nu aduce mai

mult de 12 galbeni; iar dacă se taie din 6 în 6 ani, aduce în 50 de

ani de 8 ori câte 6 galbeni sau 48 de galbeni, un venit de patru ori

mai mare decât din pădurea mare. Se poate tăia pădurea și la 5 ani.

Oricât de multă pădure s-ar pune în vânzare în fiecare an, se găsesc

cumpărători, fiind în spatele podgoriei Odobești.

În comuna Găgești se află partea de moșie zisă Mera-

Bolotești. Arendașul plătește 560 de galbeni pe an. Proprietatea

aceasta începe de la apa Putnei și merge până în vârful Măgurei,

239 Lozie - specie de salcie sau de răchită din ale cărei ramuri se fac împletituri

(n. red.).

356

învecinându-se cu răzeșii din Bolotești la vale și cu cei din Găgești

la deal.

În afară de aceasta, mai sunt în Găgești și 5 pământuri, iar

locurile de hrană s-au dat clăcașilor și pădurea a rămas printre

răzeși. După aceea, mai sunt și alte 3 ½ pământuri ale Bistriței, tot

numai capetele cu pădure. Apoi, peste câteva pământuri răzășești,

vin iarăși 11 ½ pământuri ale Statului. Peste alte câteva pământuri

răzășești vin 19 ½ pământuri ale Statului. În total, Statul are între

răzeși 36 de pământuri; iar în partea Merei, întinderea cea mai mare

este de 90 de pământuri. Un pământ are 9 stânjeni domnești de-a

curmezișul.

Numărul clăcașilor care s-au împroprietărit aici este de 38

cu 2 boi, 8 cu brațele, 20 cu locul de casă. Pământul de printre

răzeși s-a dat clăcașilor și a rămas Statului toată întinderea Merei

fără 8 fălci, adică aproximativ 150 de pogoane de țarină, restul

fiind acoperit cu pădure.

Pe întinderea acestei moșii, s-au dat în arendă 9 pământuri

mai la vale de Bolotești, 2 pământuri de pădure la Vitănești cu

capetele de arătură de la Clipicești, la Voloșcani, în Vrancea 5

pogoane, la Văleni 10 pogoane arătură și 40 fâneț, la Vetrești o

falcă, la Răcoasa 5 pogoane arătură și 2 fălci fâneț.

Moșia aceasta cu toate părțile ei a fost dată în arendă

răzeșilor din Găgești cu 900 de galbeni; însă, în anul 1865, fiind

secetă și holeră, n-au putut strânge venitul și așa au pierdut arenda,

iar moșia s-a dat în arendă domnului Caramanlău cu 560 de galbeni

pe an.

Arendașul subarendează părțile din Vrancea și din Clipicești cu

........................................................................................ 350 galbeni

Părțile dintre Purcelești și Bolotești .............................. 150 galbeni

Imașul de la Găgești ...................................................... 180 galbeni

Locuri pe care le cultivă 40 de pogoane a 2 .................. 80 galbeni

Locurile celelalte 100 pogoane a 1 ................................ 100 galbeni

Bezmenul de la moară ................................................... 6 galbeni

Folosul de la cultura sa a 3 galbeni de pogon ................ 120 galbeni

Adică în total prinde ...................................................... 996 galbeni

357

Sau îndoit de ce este câștiul moșiei.

Întinderea pădurii este în pământurile de la Găgești de

aproximativ 123 de fălci, în cele de la Vitănești de aproximativ 223

și în cele din partea Merei 400 sau în total 746 de fălci.

În comuna Clipicești, Statul are 25 de pământuri ale

Mănăstirii Mera care sunt ținute în arendă de domnul N. Macri și

14 pogoane de vie cu 2 fălci de pădure ale Mănăstirii Neamțului,

care sunt ținute de domnul C. Ghindaru.

Pământurile Mănăstirii Mera sunt la un loc între Cucuieți și

Clipicești, învecinându-se la deal cu Dăscălescu și la vale cu răzeșii

din Clipicești.

Aici Statul a avut 5 clăcași cărora li s-au dat numai locurile

de casă.

Sunt 80 de pogoane de arătură date în cultură-în-parte și

altele care au rămas în pârloagă.

În comuna Țifești, Statul posedă bunurile mănăstirilor

Neamț, Brazi, Răchitoasa, Soveja, Agapia, Proorocul Samuil,

Precista și Vizantea.

1. Mănăstirea Neamț are 21 de pogoane de vie, 12 3/8

livada de meri, peri, nuci, gutui, pruni și o moară ruinată cu 2

pietre. Și alte 5 pogoane cu vie. Cele 21 de pogoane de vie și 12 de

livadă se află în marginea satului Oleșești, învecinându-se cu A.

Stamati în sus și cu C. I. Țiru în jos. Cele 5 pogoane se află în

Țifești, alături de domnul C. Nicolau în jos și alături de G.

Murguleț în sus.

Acareturile, o casă, o cuhnie, două șoproane, două șuri, un

grajd etc. au început să se ruineze, gardurile s-au stricat.

2. Brazi are 12 pogoane de vie care se învecinează în

partea de jos cu părintele Vasile de la Cucuieți și în cea de sus cu

ulița care ajunge la Putna.

3. Agapia are 8 pogoane, 12 prăjini de vie, o casă, o

crâșmă în Sârbi, învecinându-se cu răzeșii și întinzându-se din ulița

Cireșu până ajunge în malul cel mare.

4. Viile Sovejei și Răchitoasei s-au arătat la moșia

Soveja și Ciușlea.

358

5. Proorocul Samuil are 20 de pogoane de vie, o cramă

și un șopron în Țifești, învecinându-se în sus cu ulița care ajunge la

Putna și în jos cu răzeșii.

6. Schitul Scânteia are 3 pogoane de arătură în lunca

Putnei, învecinându-se în partea de sus cu cele 21 de pogoane ale

Mănăstirii Neamț și în cea de jos cu domnul N. Angonescu.

În comuna Bătinești, se află domeniile Statului numite

Grigorești cu 4 trupuri: 1. Grigorești între Oleșești și Bătinești, 2.

altul de 4 fălci la Igești, 3. tot la Igești și 4. la Fitinghești Bisericani

din comuna Bolotești.

Grigorești se învecinează pe coastele de pe deal cu

proprietatea domnului A. Angonescu și la vale cu domnul N.

Angonescu. Capetele se întind din apa Putna până în apa Șușița,

trecând apa un căpat mai jos până în linia proprietății domnului C.

Catargiu. Cele 4 fălci de la Igești se învecinează la deal cu răzeșii și

la vale cu domnul C. Catargiu. Capetele ajung din Putna seacă până

în hotarul Catargiului.

Întinderea moșiei Grigorești este de 161 de fălci, măsurate

de domul Kircoru Iacob, primarul comunei Bătinești, în loc de 126

de fălci care au fost însemnate din eroare în statistica făcută în

1859.

Din acest pământ, în care nu este pădure, sunt 12 pogoane

sau 5 fălci de grădină, date în arendă cu 4 galbeni pogonul, 26 de

fălci imașul, pe care se țin 30 de vite care aduc 30 de galbeni, 95 de

fălci țarina dată toată în cultura-în-parte din trei una.

Pământurile pe care le posedă Statul în Vrancea sunt: în

comuna Vidra două bucăți și amândouă în cătunul Voloșcani, una a

Vizantei pe Scurta și alta a Merei pe Valea-rea. Partea de pe Scurta

are 4 fălci de pădure, 1 de țarină, 4 de fâneț și 8 de imaș, în total 17

fălci. Această parte se învecinează în sus cu Găurile, în jos cu

răzeșii din Voloșcani, un capăt îl are în apa Vizantei și altul în

zarea dealului. Această parte este dată în arendă locuitorilor cu 28

de galbeni. Partea din Valea-rea are 39 de fălci de pădure, 5 de

țarină, 5 de fâneț, 13 de imaș, în total 62 de fălci. Hotarul de sus

este constituit de apa pârâului Valea-rea, cel din jos de vrâncenii

359

din Voloșcani și de capetele unui pârâu care dă în Vizăuți și altul în

dealul Răcoasa. În pădurea din această parte s-au făcut curături,

care se seamănă de preferință cu păpușoi.

În comuna Tichiriș se află domeniul Statului Văleni, pe

malul Putnei, între Tichiriș și Colacu. Această moșie are 182 de

fălci, dintre care 70 cu pădure, 26 cu loc liber, 12 țarină, 41 fâneț, 5

imaș, 18 prăjini de vie și 73 de prăjini de grădini.

Această moșie este dată în arendă cu partea Merei din

Bolotești și este subarendată cu 100 de galbeni pe an.

Hotarele moșiei Văleni sunt, în partea de sus, priporul

Mândrei, în cea de jos, la deal de gropile Vitei, un capăt care vine

până în drumul de la balta de pe Ruget, iar peste Putna capătul

ajunge până în Boru, lovind în domeniul Mera.

Sunt acareturi de exploatare a moșiei și o moară.

Aici, pe Văleni, se află și clădirile făcute pentru

subprefectura din Vrancea.

În comuna Nistorești se află 12 fălci de pământ ale

Mănăstirii Mera, care se dau în arendă cu partea din Bolotești.

Aceste 12 fălci sunt la un loc în Hodoroaba și se învecinează în

partea de sus cu Ion Lazăr, în cea de jos cu Lazăr a Angheloaiei,

capetele, unul cu Părosu, cu ocnele și altul cu imașul satului. Între

aceste 12 fălci sunt 4 cu pădure de tufăriș, 1 țarină și 7 fâneț.

Arenda anuală a acestora este de 8 galbeni.

În comuna Crucea de Sus, Statul posedă proprietățile

următoare:

1. Dealul Chicira, din întinderea moșiei Bogdana, cu

45 de fălci de țarină și imaș într-o singură bucată, care se

învecinează cu mănăstirea în partea de sus și în cea de jos cu

domnul Sturdza, capătul de la apus cu Străoane de Jos și capătul de

la răsărit cu Diocheți.

2. Via Mănăstirii Râșca de 72 de prăjini în dealul

Neicului, învecinându-se în partea de sus cu Ion Manea, în cea de

jos cu Mănăstirea Măriuței, capetele cu A. Gheorghiță și drumul

mare.

360

3. Via Mănăstirii Precista din Galați de 1 falcă si 3

prăjini, învecinându-se în partea de jos cu dascălul Kirilă, iar în cea

de sus cu T. Pechin și capetele cu drumurile.

4. O fâșie de 2 fălci și 16 prăjini a schitului Brazi și

dealul Chicira se învecinează în partea de sus cu G. Popa, în cea de

jos cu drumul Panciului, capetele cu D. Postolachi și drumul

Panciului.

5. Via Mănăstirii Agapia de 4 fălci și 40 de prăjini în

dealul Neicului se învecinează în partea de sus cu Dr. Ifrim, în cea

de jos cu Șt. Spânu, capetele cu Costin Ghindaru și drumul

Dorobățului.

6. Via Mănăstirii Agapia de 21 de prăjini de arătură la

Ursoiu se învecinează în partea de sus cu S. Găția, în cea de jos cu

Gr. Pricopi, capetele cu D. Sturdza și Pos. Popa.

7. Partea de pământ a Mănăstirii Bogdana cu 157 de

fălci, dintre care sunt 10 de arătură, 40 de imaș și 107 via cea mai

mare și o parte dată cu otașniță din 10 vedre una, se află în

marginea Crucei de Jos, învecinându-se în partea de sus cu Ursoiu,

în cea din jos cu răzeșii din Crucea de Jos, capătul dinspre răsărit

cu D. Sturdza și cel dinspre apus cu târgul.

8. Brazi are 68 de fălci, dintre care s-au oprit pentru

schit 15 și restul s-au dat în arendă, adică 5 fălci arătura, 11 imașul,

10 via și pădurea măruntă. Partea aceasta de pământ se află în două

locuri: la schit, din zarea muchiei dinspre răsărit, unde trece

Hăulița, trece malul și râul Șușița până în zarea dinspre Sârbi, la alt

loc din zarea văii Brăzi dinspre răsărit cu 1 ½ pogoane.

9. Via Berzunțiului, 2 fălci și 60 de prăjini în două

locuri: unul în partea Ursoiului și altul în Crucea de Jos. Cel dintâi

se învecinează în partea de sus și în cea de jos cu domnul C. Găția,

cu un capăt tot Găția și altul cu drumul Diocheților. Al doilea se

învecinează în partea de sus cu domnul C. Găția, în cea de jos cu un

răzeș, capetele cu drumul Panciului și via Bodescului.

10. Via Mănăstirii Voroneț de 72 de prăjini se

învecinează în partea de sus cu ulița care iese în drumul Panciului,

361

în cea de jos cu drumul care merge la Crucea de Sus, un capăt cu

via preotului Fortuna și altul cu C. Stati.

11. Via Mănăstirii Râșca de 8 pogoane și unul de loc

liber se învecinează în partea de jos cu ulița mare, în cea de sus cu

ulița de la C. Stati, capetele cu ulița Șerbănești și ulița dinspre

răsărit.

În comuna Crucea de Jos, sunt viile următoare:

1. Viile Episcopiei de Roman de 67 de pogoane în

două locuri: una la cișmeaua din josul târgului Panciu și alta la deal

de biserica Sfinții Apostoli din târgul Panciu. Cea dintâi de 16

pogoane se învecinează la răsărit cu domnul Iacovache, la apus cu

drumul mare de la Panciu la Focșani, la amiază cu domnul Paul și

alți răzeși și la nord cu ulița târgului care merge spre Dumbrava.

Cea de-a doua de 51 de pogoane se învecinează cu drumul care

merge spre Ursoiu pe de-o parte și pe cealaltă cu ulița târgului spre

drumul Movilița.

2. Viile Mănăstirii Bogdana se află în trei locuri: una

mai la vale de târgul Panciu, dinspre schitul Brazi, în dreptul

cișmelei și a viei Episcopiei de Roman, alta numită Movila mai la

deal de târg, lângă via domnului R. Rosetti și a treia în capul

târgului dinspre apus.

a) Via Bogdanei mai la vale de târg, de 9 ½ pogoane,

se învecinează cu drumul dinspre Brazi pe de-o parte și cu drumul

spre Focșani pe cealaltă, la deal cu G. Beșileagă și la vale cu

Teohari.

b) Via Bogdanei de la Movila de 7 pogoane se

învecinează la vale cu Mânzu, la deal cu drumul care merge la

Ursoiu și dă în capete cu răzeșii.

c) Via Bogdanei din capul târgului de 8 ½ pogoane se

învecinează la vale cu T. Găția, la deal cu preotul Alexandru și

capetele cu drumurile care merg spre Cruce.

3. Via schitului dăruită de M. Lupașcu de 9 pogoane,

se învecinează în partea de sus cu ulița care merge în drumul

Panciului, în jos cu Catargiu și capetele cu Boianu și viile

dănuitoarei.

362

În comuna Străoane de Jos sunt două ogrăzi de vie: una a

Mănăstirii Neamț și alta a Mănăstirii Mera și pământul liber al

schitului Brazi la Repedea în trei locuri.

1. Via Mănăstirii Neamțului, de 14 pogoane vie curată

și alt loc liber la capete cam de un pogon, este situată la capul

dealului Neicu și se învecinează în partea de jos cu ulița hotarului

Crucea de Sus, în sus cu răzeșii Andrei Jireghi și G. Mogârca,

capetele dinspre răsărit cu ulița Neicului și dinspre apus cu

Vătajnița240 comunei Străoane de Jos.

2. Via Mănăstirii Mera de la Podișoru de 9 pogoane și

cu 1 falcă și 45 de pogoane loc de arătură în Bucșinescu. Via se

învecinează în partea de jos cu via lui N. Vidrașcu, în cea de sus cu

via lui L. Tălpanu, capetele de la răsărit cu Vătajnița comunei

Străoane de Jos și la apus cu ulița Podișorului. Locul liber se

învecinează în partea de jos cu drumul care merge pe lânga via

celor din Câmpuri, iar în cea de sus cu gardul viilor lui An.

Mărescu, capetele dinspre răsărit cu ulița Batiosii și dinspre apus cu

Vătajnița comunei.

3. Pământul schitului Brazi este un pământ de lângă

pârâul Repedea cam de 2 pogoane loc de arat, care se învecinează

în partea de jos cu pârâul Repedea, în cea de sus cu ulița de lângă

Pentelie Rădoaca, capetele cu Stan Ușurelu și drumul de lângă

gârla morii; 2, pământul de peste Șușița de aproximativ 4 pogoane,

loc de arat și de imaș, se învecinează în partea de sus cu răzeșii, în

cea de jos cu C. Găția, capetele cu apa Șușiței dinspre răsărit și

Dăscălescu dinspre apus; 3, pământul din Podu-Repedei cam de 2

pogoane loc de arat, se învecinează în partea de sus cu T. Găția, în

cea de jos cu via celor din Repedea, capetele cu drumul Vadului,

Repedea și Vătajnița de la Valea-rea.

În comuna Răcoasa, se află o parte din domeniul Merei,

situat peste Șușița, având capătul în Șușița și în Vrancea cu satul

Găurile, mai sus se învecinează cu Neculai Puntu și mai jos cu

240 Vătajnița - bucată de pământ aflată în proprietatea unui sat sau a unei biserici

(n. red.).

363

Ciolănești. Întinderea moșiei este de aproximativ 30 de fălci, dintre

care 24 de pădure, 4 de arătură și 2 de fâneț.

Aceste 6 fălci sunt date în arendă cu 18 galbeni.

În comuna Diocheți, se află o falcă și 17 prăjini de arătură

și 24 de prăjini de vie dependente de Schitul Brazi.

În comuna Movilița, se află partea de moșie a Schitului

Brazi în mai multe locuri printre răzeși în suma de 342 de fălci,

dintre care 219 sunt cu pădure în vale la Trotușanu, 49 de țarină, 23

de imaș, 37 de fâneț, 1 de vie, 4 de grădini și livezi.

În comuna Mănăstioara, se află partea Schitului Brazi din

7 bucăți care alcătuiesc 67 de fălci de țarină, 52 de fâneț și 15 de

imaș. În mod deosebit, 34 de fălci de imaș se află în Ghimicești, din

Caregna spre Zăbrăuți, ½ pogon cu pomi perji alături de bucățile

Statului; 15 pogoane de arătură în Ciolanu care se învecinează în

partea de sus cu Crucea de Sus, iar în cea de jos cu Mărgăritești,

capetele cu Zăbrăuciorul mic și Mărgăritești; 10 pogoane în

Găvanele, jumătate arătură și jumătate loc netrebnic de pietriș, care

se învecinează în partea de sus și în cea de jos cu domnul

Nichitachi, capetele de la vale cu Mănăstioara și de la deal cu

domnul Nichitachi; 5 pogoane la biserica din Mănăstioara care se

învecinează în partea de sus cu răzeșii Mănăstireni, iar în cea de jos

cu biserica, capetele cu imașul Statului; 7 pogoane loc de siliște,

îmbrăcat mai mult cu pomi roditori în mai multe bucăți; 25 de

pogoane de arătură la Stâlpu care se învecinează în partea de sus cu

Mănăstioara, în cea de jos cu Bogdana, capetele de sus cu răzeșii și

cele de jos cu Zăbrăuțiul mare.

În comuna Fitionești, Statul are 1067 de fălci pădure în

Mușunoaiele, 30 de pogoane de arătură la Rișchitoare și 11

pogoane de pădure în Rișchitoare. Pădurea de la Mușunoaiele se

învecinează în partea de jos cu Ion Tănase, în sus cu R. Rosetti,

înspre răsărit cu Bâlca și înspre apus cu Verdea. Pădurea este

împărțită în 40 de parcheturi de câte 23 de fălci unul. Lemnul din

pădure este de fag si puțin stejar. Pădurea este mare. Până acum s-

au tăiat trei parcheturi, Nr. 1, 2 și 3. Jugul de lemne se vinde cu 30

364

de parale, fiind pădurea îndepărtată și locul rău. În această pădure

sunt 23 de fălci de fâneț în mai multe poieni.

În Holbănești, sunt patru pogoane de arătură tot ale

schitului Brazi la Chiua Sârbului.

În comuna Clipicești, Statul are pământurile de la Mera,

Vizantea, Soveja și mănăstirea Neamț.

Mera are 4 fălci de fâneț, 80 de pogoane de țarină și 12 fălci

de pădure măruntă de haragi și 18 pogoane de vie. Pământurile

acestea sunt vârstate cu ale răzeșilor și ale lui Dăscălescu. Vizantea

are 4 fălci de fâneț și 1 pogon de arătură. Soveja are fâneț și vie.

Neamț are vie.

În comuna Anghelești, este o parte de moșie a Episcopiei

de Roman, care este dată în arendă cu Bizighești. Aici se află două

mori care aduc câte 32 de merțe de păpușoi pe an, tot aici sunt și

două crâșme. Arătura este de două fălci și fânețul este de 40 de

fălci. Fânețul este în pădure. Partea cea mai mare este ocupată cu

pădure. Pădurea este împărțită în 40 de parcheturi de câte 7 ½ fălci

parchetul. Sunt 10 parcheturi tăiate și care cresc bine. În pădure

este stejar mai mult decât fag, mesteacăn și plop. Pădurea este o

parte mare și alta mică: cea mare este numai în trei parcheturi. În

pădure se fac multe tăieturi, fără de nicio frică de ispașă.

Aici este și un schit cu o biserică, case și livadă de pomi.

La schit sunt șase funii de pământ și mai sus 40. O funie are

24 de pași și un pas are 6 palme.

Fâșia de la schit se învecinează la capătul dinspre amiază cu

satul prin două pietre puse la colțuri, dinspre nord cu Balș prin alte

două pietre, la răsărit și apus cu Domnești. Liniile sunt trase de

când s-au făcut parcheturile.

Fâșia din partea de sus are hotar Bolovanul vânăt la Lacul

cu rogoz, piatra de la Mititelu, Piscul Leșii, Fântânile Neicului.

Moșia aceasta o ține în arendă Ilie Leibu cu 120 de galbeni.

Cele 40 de fălci de fâneț aduc 120 de galbeni la 3 galbeni falca,

morile aduc 40 de galbeni și crâșmele 20.

În comuna Pădureni se află Pădureni ai Mănăstirii Mera

cu 23 de fălci arătura, 12 fânețul, 7 imașul și 19 pădurea. La

365

estimare s-au evaluat 5 pământuri cu 19200 de lei și 3045 de

stânjeni cu 3840. Pădurea s-a evaluat cu 920 de lei falca; iar în total

123075 lei. Arenda este de 2880 lei vechi, care dacă se înmulțesc

cu 15, dau 43200 lei, în total 66275 lei sau pe jumătate 33127 lei,

evaluarea ei reală e de 12272 lei noi. Moșia s-a vândut cu un preț

mai mult decât îndoit față de această estimare; așa falca de pământ

evaluată cu 15 ½ galbeni s-a vândut cu 30 de galbeni.

1. Moșia Vadu Roșcăi din comuna Vulturu de Sus a

Mănăstirii Adam:

Hliza I are 31 de fălci arătura, 20 de fălci fânețul, în total

51. În numărul de 20 de fălci de fâneț intră și 3 fălci băltiș pe

scursura numită Putna seacă, s-au estimat 10998 lei noi, venitul pe

15 ani 16920, prețul real 13959.

Hliza II are 36 de fălci arătura, 44 de fălci fânețul, în total

80 de fălci. În fâneț intră 32 de fălci de băltiș; s-au estimat 12079

lei, venitul pe 15 ani 15862, prețul real 13970.

Hliza III are 109 fălci de arătură și 78 de prăjini, în total 110

fălci. În totalul fălcilor de țarină intră și 5 prăjini siliștea împrejurul

crâșmei, s-au estimat 17774 lei, venitul pe 15 ani 19087 lei; prețul

real 18430 lei.

Vadu Roșca și Vulturu de Sus sunt două sfori despărțite

prin sfoara de la Boțârlâu. Vadu Roșca începe din Siret de la piatra

din mal și merge pe linia dreaptă spre apus la piatra din malul

Putnei, de aici se duce la piatra Boțârlăului în hotarul Râmnicului,

de acolo se întoarce prin piatra de la urmă și merge la piatra mai la

vale de malul Putnei și de acolo merge la piatra din malul Siretului.

În această întindere de pământ sunt două sate: Vadu Roșca

pe malul Siretulu și Vulturu de Sus la hotarul Râmnicului, dincolo

de Putna.

În Vadu Roșca au fost 89 de clăcași dintre care 54 cu 4 boi,

25 cu 2 boi, 3 cu brațele și 7 cu locul de casă. Acestora li se cuvine

a li se da 423 de fălci. Dar fiindcă moșia este strâmtă, s-a măsurat și

s-au găsit 436 de fălci, dintre care s-au scos 5 fălci suprafața Putnei,

prundișul Siretului 20 de fălci, locul a doi preoți 17 fălci și au

rămas 393 de fălci, care împărțindu-se pe din trei s-au dat două din

366

trei sătenilor adică 262 de fălci și au venit de cel cu 4 boi 3 fălci în

loc de 5 ½, de cel cu 2 boi 2 ½ în loc de 4 și de cel cu brațele 1

falcă și 30 de prăjini; iar proprietății au rămas 131 de fălci.

În Vulturu de Sus au fost 103 clăcași, dintre care 14 cu 4

boi, 60 cu 2 boi, 11 cu brațele și 18 cu locul de casă. Aici sunt două

hlize, despărțite printr-o sfoară a domnului Avramovici și

amândouă sforile au 347 de fălci, dintre care s-au făcut scăderile 17

fălci și au rămas de împărțit 329 și din acestea s-au dat două treimi,

adică 219 sătenilor și au rămas proprietății 109 fălci. Sătenii au luat

cei cu 4 boi câte 3 fălci și 19 prăjini, cei cu 2 boi câte 2 fălci și 20

de prăjini și cei cu brațele câte o falcă și 27 de prăjini.

După ce s-au dat sătenilor cele două treimi, au rămas la

Vulturu de Sus 109 fălci și la Vadu Roșca 131, în total 240 de fălci.

Acestea s-au evaluat după trei categorii: fânețul cu 20 de galbeni

falca, arătura cu 15 și Balta cu 12, adică câte 16 galbeni falca una

cu alta.

Moșia aceasta o ține în arendă domnul Ion Oprișan cu 9007

lei pe an și o lucrează singur. Fânețul îl vinde cu 3 până la 4 galbeni

falca și arătura cu 1 ½ până la 2 sau o dă din trei una și așa poate

capătă pe an din 60 de fălci de imaș .................... 240 galbeni

din 180 fălci arătura ............................... 360 galbeni

Adică îndoit câștiul pe care-l plătește ................ 600 galbeni

Dar, dând țarina pe întreială, are 60 de fălci lucrate gata fără

nicio cheltuială, la 4 kilograme de falcă, ce înseamnă 240 de

kilograme, la 3 galbeni kilogramul, fac 720 de galbeni, plus fânul

180 de galbeni, adică în total 900 sau câștiul întreit.

Siminoacele, în hotarul comunei Suraia a Mănăstirii Sfântui

Ioan, au 92 de fălci de fâneț și 6 fălci de baltă, care sunt date în

arendă cu 170 de galbeni și dau îndoit acest câștiu. S-a estimat

24841 valoarea pământului; 30000 venitul pe 15 ani și a ieșit prețul

real de 27538 lei noi.

Iată și un tabel cu moșiile și viile vândute până acum și în

care se arată cu cât a fost estimată moșia și cu cât s-a vândut la

licitație:

367

MOȘIILE ȘI VIILE VÂNDUTE

Numirea moșiei, întinderea și situația

ei

Estimarea Suma cu

care s-a

vândut

Observații

1. Moșia numită cinci pământuri a

Mănăstirii Mera din Pădureni, în

întindere cam de 66 de fălci și 6 prăjini,

comuna Pădureni

12980 30000 arendată

singură

2. Pământul Schitului Dălhăuți, situat

în hotarul Ivăncești și moara de pe

Putna, în întindere cam de 75 de

pogoane, comuna Bolotești

14141 18000 idem

3. Moșia Vadu-Roșcăi, a mănăstirii

Adam, compusă din trei hlize, în

întindere cam de 241 de fălci și 3

prăjini, comuna Vulturu de Sus, plaiul

Biliești

46361 94000 Arendată cu

altă hliză mai

mare din

districtul

Tecuci

4. Pământul Mitropoliei din Botești, în

întindere cam de 8 pogoane, comuna

Pățești, plaiul Gârlele

661 780 Arendată

împreună cu

alte două

hlize

5. Moșia bisericii Madona din Galați,

Siminoacele, în două hlize, în întindere

cam de 98 de fălci și 46 de prăjini,

comuna Suraia

27538 45000 Arendată

împreună cu

o vie din

Odobești

6. Hliza din Odobești a Precistei din

Galați, numită Ocneanca, în întindere

cam de 14 pogoane, comuna Odobești

3500 3800 Idem cu

moșia

Siminoa-cele

7. Hliza Mănăstirii Răchitoasa din

Bătinești, din moșia Grigorești, în

întindere cam de 346 de pogoane,

comuna Bătinești

62714 66950 Arendată cu

moșia

Grigorești

8. Hliza Mănăstirii Răchitoasa din

Bolotești, din moșia Grigorești, în

întindere cam de 245 de pogoane,

comuna Bolotești, plaiul Gârlele

27256 29100 idem

9. Moșia Fierbinți-Haret a Mănăstirii

Bârnova, compusă din două hlize, în

întindere cam de 248 de pogoane,

comuna Bolotești, plaiul Gârlele

35868 43200 Arendată

singură

10. Hliza din Găgești a Mănăstirii

Bistrița, în întindere cam de 49 de fălci,

comuna Găgești

2603 4610 Arendată

împreună cu

alte hlize

11. Hliza Nr. 1 a Mănăstirii Agapia,

din moșia Moara cu pământul din

Bolotești, în întindere cam la 1 și ¾

fălci, comuna Bolotești

1912 3060 Arendată cu

moșia Moara

12. Moșia Scânteia a schitului Scânteia, 15539 32500 Arendată

368

compusă din cinci hlize, în întindere

cam de 171 de pogoane, comuna

Bolotești, plaiul Gârlele

singură

13. Hliza Episcopiei de Roman din

Pățești (cătunul Florești, în întindere

cam de 62 de pogoane, comuna Pățești)

7395 10580 Arendată cu

hliza din

comuna

Cotești,

districtul

Râmnicu-

Sărat

14. Hliza Mitropoliei, din Bătinești,

dependentă de moșia Dumbrăvița, în

întindere cam de 89 de pogoane,

comuna Bătinești, plaiul Gârlele

11010 12900 Arendată cu

moșia

Dumbrăvița

15. Hliza Mănăstirii Răchitoasa de la

Codru-Sârbilor, dependentă de moșia

Ciușlea, în întindere cam de 201

pogoane și 18 prăjini, comuna Pufești

16953 23700 Arendată cu

moșia Ciușlea

16. Via Mănăstirii Mera, din podgoria

Străoane de Jos, în întindere cam de 2

pogoane și 9 prăjini, comuna Străoane

de Jos

536 1810 Arendată cu

moșia

Bolotești

17. Via Mănăstirii Soveja, din

Clipicești, în întindere cam de 1 pogon,

comuna Clipicești

170 180 Arendată cu

moșia Soveja

18. Via Mitropoliei, din Odobești, în

întindere cam de 6 pogoane și 9 prăjini,

comuna Odobești

2986 4550 Arendată cu

moșia

Dumbrăvița

19. Via Mănăstirii Răchitoasa,

din Crucea de Jos, în întindere cam de

16 pogoane, comuna Crucea de Jos

2678 4800 Arendată cu

moșia Ciușlea

20. Hliza cu via Mănăstirii Răchitoasa

de la Biserica din Sârbi, în întindere

cam de 10 pogoane, comuna Țifești

1453 2100 idem

21. Via Mănăstirii Răchitoasa, din

Vărsătura, în întindere cam de 1 pogon

și 29 de prăjini, comuna Vărsătura

990 1050 idem

369

APENDICE

EXPOZIȚIA REGIONALĂ DIN FOCȘANI

În anul în care am studiat Județul Putna, s-a făcut în Focșani

o expoziție regională, la care au luat parte producătorii din județele

Râmnicu Sărat, Putna și Tecuci.

Însărcinat cu organizarea acestei expoziții, am rânduit

lucrurile așa ca scopul să se poată atinge cât se va putea mai bine;

de aceea, pe lângă explicațiile pe care le-am dat cultivatorilor din

județul Putna, parcurgând satele lor, am asistat și la concursurile de

pluguri, produse, vite și obiecte manufacturiere din județele

Râmnicu Sărat și Tecuci.

Expoziția s-a făcut. Premiile s-au dat pe 22 septembrie și

acum nu rămâne decât să dăm și oarecare noțiuni despre cele ce s-

au petrecut.

Concursul de pluguri

Concursul sau luarea la întrecere cu plugurile are scopul de

a se cunoaște care este plugul cel mai bun sau care sunt plugarii cei

mai iscusiți. Concursul de pluguri s-a înființat în Franța de către

Mathieu de Dombasle241, arendașul Moșiei Roville și directorul

celei dintâi școli de agricultură înființate în Franța, în satul Roville,

tot de către Mathieu de Dombasle.

Acest ilustru cultivator este primul care s-a apucat în Franța

și de îmbunătățirea instrumentelor și a mașinilor agricole, pentru a

căror răspândire a înființat la Roville chiar cea dintâi fabrică de

mașini agricole.

Lucrările agricole întreprinse la Roville au avut o înrâurire

atât de mare asupra îmbunătățirilor agricole din Franța încât,

imediat după moartea lui de Dombasle, care atunci când era încă în

viață devenise dascălul cel mare al cultivatorilor, Camera

241 Mathieu de Dombasle (1777-1843) – agronom francez și precursor al

învățământului agricol superior din Franța (n. red.).

370

deputaților, Societățile agricole și în genere mulțimea cultivatorilor

au pus mână de la mână și i-au ridicat un monument de bronz în

piața colegiului din Nancy, locul nașterii sale, o statuie de mărime

naturală, pusă pe un piedestal, la picioarele căruia s-a așezat și

plugul perfecționat de Mathieu de Dombasle.

Îmbunătățind plugul sau mai bine zis rarița242, adică plugul

fără roți, de Dombasle a dat de știre tuturor cultivatorilor să vină la

Roville cu plugurile lor și să se ia la întrecere: și acela care va face

cu plugul său o arătură mai bună, o arătură cu mai puține vite, adică

cu mai puțină putere de tras decât rarița lui de Dombasle, va avea

un premiu în bani. Cultivatorii au venit și s-au luat la întrecere.

Acesta este începutul concursurilor de pluguri. Se înțelege că

nimeni n-a întrecut la eficiență rarița lui de Dombasle, nimeni n-a

luat premiul, dar toată lumea, văzând că plugul Dombasle face

lucru mai bun și mai ieftin, s-a grăbit să cumpere pluguri de-ale lui

și astfel s-au răspândit în Franța plugurile perfecționate, precum și

instituția concursurilor, care a ajuns acum până în plăși.

Văzând îmbunătățirea pe care o aduc concursurile de

pluguri, am încercat să le introduc și în România cu scopul de a da

și noi agriculturii țării mijloacele de îmbunătățire prin stimularea și

onorarea plugarilor.

Cel dintâi concurs de pluguri pe care am încercat să-l fac a

fost în ziua distribuirii premiilor la expoziția generală din București

în anul 1865. La acest dintâi concurs n-au fost decât 3 pluguri

perfecționate de la școala de agricultură din Pantelimon și unul de

la domnul E. Grant243, care a înființat atunci în București o fabrică

însemnată de mașini și instrumente agricole. Ca la tot lucrul nou,

lumea a năvălit, ogorul s-a umplut de amatori și de partizani ai

concurenților, iar concursul nu s-a putut efectua în condițiile

242 Rarița - unealtă agricolă asemănătoare cu plugul, care răstoarnă brazda în

ambele părți, formând șanțuri (n. red.). 243 Effingham Grant (1820-1892) – diplomat, om de afaceri și filantrop britanic,

stabilit în România, unde a pus bazele primului atelier de prelucrare a tutunului

din țară, în 1864. De asemenea, Podul Grant din București a fost numit astfel în

cinstea lui, la construcția acestuia participând unul dintre fiii lui Grant (n. red.).

371

cuvenite. Cu toate acestea, lumea s-a încredințat că plugul

Ransoms, adus de domnul E. Grant, plug care este cel mai bun

astăzi în Anglia, face arătura cea mai bună.

Al doilea concurs de pluguri s-a făcut în Iași cu ocazia

expoziției regionale din acel an: și acolo s-au luat din timp toate

măsurile cuvenite pentru a se asigura reușita concursului.

Concursul a reușit atât de bine încât lumea numeroasă care era

adunată a văzut că se premiază nu numai plugul cel mai bun, dar și

plugarul cel mai iscusit. Această lucrare s-a recunoscut că poate

servi nu numai la înzestrarea țării cu plugul cel mai bun, dar și la

stimularea cultivatorilor ca să se silească să devină plugarii cei mai

buni; de aceea, în sesiunea care a urmat, Camera Deputaților, căreia

i s-au adus la cunoștință rezultatele prin unii dintre deputații care au

asistat la concursul de la Iași, a votat alocarea de fonduri pentru a

se premia plugarii și plugurile cele mai bune din fiecare județ cu

câte 1000 de lei de fiecare județ.

Conform votului Camerei Deputaților, ministerul a instituit

concursurile de pluguri și a făcut și regulamentul și chiar în acel an

(1866) s-au făcut concursuri de pluguri în toată țara. Cu toate că

experiența făcută cere oarecare îmbunătățiri de introdus în

regulamentul înalt aprobat, totuși așa cum este încă produce o

mișcare către progres foarte însemnată.

Ca urmare a acestui regulament, s-au făcut în toate județele

concursuri de pluguri în anii următori 1867, 1868 și 1869.

În 1868, am prezidat noi înșine concursurile de pluguri din

județele Râmnicu Sărat, Putna și Tecuci.

La Râmnicu-Sărat fiind prefect domnul I. Arion, om

inteligent și doritor de a face îmbunătățiri în agricultură, s-au luat

toate dispozițiile pentru ca atât concursurile, cât și expoziția la care

era chemat să ia parte județul să fie făcute astfel încât să se atingă

scopul pe care-l urmăresc. Cu toate că în ziua concursului domnul

prefect n-a venit să asiste el însuși în persoană la desfășurarea

concursului și la serbarea plugarilor premiați, practic la serbarea

agriculturii din județul pe care-l administra, noi ne-am împlinit

datoria prezidând juriul și făcând raportul nostru administrației

372

superioare a județului, reprezentată la concurs prin domnul Ilie

Iacovachi, directorul prefecturii și în cele din urmă ajuns a fi chiar

prefect în locul domnului Arion.

Nu avem niciun progres în pluguri, cu toate că de la ele

trebuie să se înceapă toate progresele plugăriei, fiind arătura baza

principală a prosperității culturilor. N-a fost la concurs nici măcar

un plug perfecționat. Aceasta ne-a îndemnat să spunem

cultivatorilor adunați că arătura pe care ei o fac poate fi mai bună și

că eficiența ei depinde de plugul cu care se execută și că, prin

urmare, trebuie să caute să-și procure pluguri perfecționate. Dar

dacă nu s-a făcut un concurs între pluguri, s-a făcut concurs între

plugari și s-au recompensat cei mai iscusiți, aceia care au făcut

arătura cea mai bună cu plugurile de care obișnuiesc să se

servească, arătura care era adică și mai adâncă, și mai mărunțică, și

mai dreaptă, și deopotrivă de lată și de adâncă în toată lungimea

brazdei.

Concursul de pluguri de la Tecuci s-a făcut între pluguri sau

mai bine zis plugari; căci și aici nu a venit la concurs niciun plug

perfecționat. Cu toate acestea, înseși plugurile pământene se

deosebesc între ele printr-o mai nimerită potrivire a părților pe care

le compun. Dar fiindcă potrivirea nu este un rezultat al științei, ci

mai mult al întâmplării, al rutinei, n-am crezut a fi de folos să

intrăm în examinarea construcției lor, nici în încercarea puterii lor

cu dinamometrul244, ci ne-am mărginit între a stimula și

recompensa pe plugarii cei mai buni, pe aceia care știu mai bine să

reguleze plugurile lor, pe aceia care fac arătura cea mai bună fără a

sili și a bate boii.

Și aici am crezut că este de datoria noastră să atragem

atenția cultivatorilor asupra necesității de a-și procura instrumente

bune, dacă vor să facă arătură bună și care să nu le ceară atât de

multă putere, precum este aceea pe care o pun astăzi, înjugând câte

6 și 8 boi la un plug. La sfaturile pe care le dăm plugarilor de a se

sili să-și procure instrumente bune, căci cine n-are unealtă bună nu

244 Dinamometru – instrument pentru măsurarea forțelor (n. red.).

373

poate face lucru bun, iar lucrul pe care-l face costă mult, s-au găsit

cultivatori săteni care ne-au răspuns că sunt bune plugurile de care

se servesc ei; fiindcă cu ele își scot pâinea. Acest simțământ de

conservare arată în chipul cel mai evident că progresele arăturilor

cer, pentru a se efectua, exemple practice, fapte văzute și pipăite de

toată lumea. Asemenea exemple sunt rare în toate cele trei județe,

la ale căror concursuri de pluguri am asistat. Guvernul și

cultivatorii cei inteligenți sunt deopotrivă interesați să dea mulțimii

de cultivatori săteni exemple de arătură bună, cu unelte bune, cu

pluguri perfecționate. Va veni de bună seamă timpul când lupta va

fi serioasă între plugurile pământene și plugurile perfecționate.

Acestea au început să intre în domeniul plugăriei la unele dintre

exploatările cele mari și n-ar strica ca cultivatorii progresiști să vină

la concursuri cu plugurile perfecționate, de nu pentru alta, măcar

pentru învățătură și luminarea cultivatorilor săteni; căci concursul

nu are în vedere numai iscusința plugarilor, ci și eficiența

plugurilor.

La concursul din Județul Putna, care este cel mai de pe urmă

făcut, cel dintâi fiind făcut la Râmnicu Sărat și cel de-al doilea la

Tecuci, au venit 55 de pluguri și anume: 10 din plasa Zăbrăuți, 18

din Biliești, 12 din Răcăciuni, 7 din Vrancea și 8 din Gârlele; însă

numai 52 au funcționat. Între aceste pluguri nu era niciunul dintre

cele perfecționate. Totodată, la acest concurs au venit și 31 de

pluguri din județul Râmnicu Sărat și anume din satele vecine cu

Focșani.

Cu toate că județul Râmnicu Sărat a avut concursul său de

pluguri, juriul a făcut bine că le-a primit să concureze și a făcut și

mai bine că s-a cotizat și s-au adunat banii care s-au dat laureaților

plugari din județul Râmnicu Sărat.

Precum s-au adus la expoziția regională din Focșani

produsele și obiectele din trei județe, asemenea ar fi trebuit să vină

și plugarii cei mai buni din aceste trei județe. Instituția concursului

de pluguri este prin natura ei mărginită și nu poate fi decât

localizată. Cu toate acestea, s-a introdus în țară, aranjându-se a se

face câte un concurs în fiecare județ. Premiații din trei județe se pot

374

lua la întrecere cu plugurile lor cu ocazia expozițiilor regionale.

Experiența avută ne arată că într-un județ nu vin la concurs toți

plugarii cei mai buni; de aceea, acum, când vedem că instituția s-a

vulgarizat prin inițiativa luată de Guvern, am putea să o punem pe

adevărata ei bază, să chemăm în sprijinul ei inițiativa particulară și

chiar să o încredințăm acesteia, ca astfel toate localitățile să se

folosească de ea și Guvernului să nu-i rămână decât a face ca

inițiativele particulare să se întrunească în el spre a produce puterea

cu care se dă mișcare intereselor generale. Concursurile de pluguri

ar trebui să se facă în fiecare plasă prin îngrijirea comisiilor

agricole. Premiații din fiecare plasă ar trebui să vină la concursul de

la județ, unde se iau la întrecere sub îngrijirea Societății de

agricultură a județului. Și, în fine, premiații din fiecare județ să se

ia la întrecere la expozițiile regionale, chiar premiații din

expozițiile regionale să se ia la întrecere la expozițiile generale,

unde vin producătorii și muncitorii din toată țara; concursurile de

pluguri ar trebui să fie mai întâi de plăși, apoi de județ, după aceea

de regiune și, în fine, generale pentru întreaga țară.

Regulamentul concursului ar trebui modificat în sensul

acesta și atunci de bună-seamă instituția va fi dătătoare de viață

pretutindeni; și în tot locul se va produce efectul dorit, efect în

îmbunătățirea arăturilor, în introducerea de pluguri perfecționate și

în dezvoltarea iscusinței în muncă a plugarilor. În privința premiilor

se pot înființa la plasă trei premii: unul de 1 galben, altul de 2 și al

treilea de 3, în total 6 galbeni de plasă; iar la județ premiile pot fi

iarăși trei: unul de 4, altul de 5 și altul de 6 galbeni, în total 15

galbeni pentru plugari; iar pentru pluguri perfecționate o medalie

de argint însoțită de 10 de galbeni și una de bronz însoțită de 8

galbeni și 7 galbeni, fără medalii. Toate premiile, atât pentru plăși,

cât și pentru județ ar trebui înscrise în bugetul consiliului județean.

Concursul de pluguri al județului Putna s-a făcut fiind

membri ai juriului domnii N. Fleva, deputat și președinte al

Consiliului Județean, Costachi Lascăr, Ion Oprișan, actualul

președinte al Consiliului Județean, N. Cotescu, N. Lipan, Vasile

Giurgea și sătenii Ion Diaconu și Vasile Stăveru. La acest concurs

375

au fost de față și delegații din juriul județului Râmnicu Sărat și

Tecuci. O mențiune deosebită o merită domnul Bagdat care, atât la

concursul de pluguri din județul Râmnicu Sărat, cât și la acela din

județul Putna, s-a arătat cu un zel vrednic de toată lauda pentru a se

constata cu exactitate lucrul făcut și pentru a se da premiile cu

dreptate acelora care le-au meritat într-adevăr prin munca și

iscusința muncii lor.

Terminându-se concursul, am făcut, în calitatea noastră de

președinte al juriului, darea lui de seamă către domnul Alex.

Vârnav Liteanu, prefect al județului Putna, constatând starea

prezentă a arăturilor și a plugurilor ce lasă mult de dorit până să se

ajungă să se facă lucrul bun și mult cu puțină cheltuială și mai ales

cu puțină putere de întrebuințat. Economia puterii este lucrul la

care se gândesc mai puțin cultivatorii noștri care, în loc să tindă a

căuta să o micșoreze, din contră, caută să o înmulțească. A pune 2

sau 4 boi la plug este oare tot atât cât a pune 6, 8 și 10 boi? Oare cu

8 boi, care trag astăzi un plug, nu s-ar putea trage două pluguri? Și

astfel cu acest capital să se facă un lucru îndoit de mare? Aceasta

așa este și de aceea interesul cultivatorilor cere ca să caute să-și

procure pluguri perfecționate.

Domnul prefect al județului a ascultat raportul pe care l-am

făcut și sfaturile pe care le-am dat cultivatorilor și, mai înainte de a

proceda la darea premiilor, a rostit cuvintele următoare:

„Măria sa Domnitorul avea dorința de a asista în persoană la

această zi mare de sărbătoare națională pentru toți românii; afaceri

prea importante însă l-au oprit în capitală”.

„Am autorizare a onora în numele Măriei Sale Domnitorul

munca în persoana celor care-și dau osteneala a face arăturile cele

mai bune, care produc vitele cele mai frumoase, care produc

grânele cele mai curate. La lucru, dar, iubiților săteni, puneți toate

silințele voastre să corespundă așteptărilor și îngrijirilor Măriei Sale

Domnitorul, care țintesc la îmbunătățirea vieții voastre materiale”.

376

Concursul de vite

Cultivatorii noștri n-au înțeles încă scopul pe care l-a avut în

vedere Guvernul instituind în fiecare județ câte un concurs de vite.

Felurite vorbe s-au răspândit de răuvoitori sau de ignoranți

împotriva acestor concursuri. Cu toate acestea, s-a prezentat la

Râmnicu Sărat un număr de vite care, deși erau departe de a fi tot

ce poate avea județul mai însemnat în vite, au fost examinate de

juriu și s-au premiat mai mult pentru răsuflarea vorbelor rele,

pentru încurajare, decât pentru onoarea și recompensarea

cultivatorilor care se silesc și îmbunătățesc această ramură de

producție.

La Tecuci, concursul de vite a fost nul. Cu toate acestea,

domnul George Giurgea, unul dintre cei mai mari cultivatori ai

județului, renumit pentru frumusețea vitelor sale, a pornit la

concurs cu un număr de vite și cu toate că n-a ajuns la timp, i s-a

dat premiul meritat, medalia de argint, cel dintâi premiu pe care-l

avea juriul la dispoziția sa.

La Focșani, concursul de vite a fost ceva mai serios: 49 de

concurenți și 138 de capete de vite s-au prezentat la concurs și

juriul a dat premiul întâi, adică medalia de argint, domnului Al.

Balș, proprietarul moșiei Adjud, cultivatorul moșiei sale. Acest

proprietar-cultivator se ocupă foarte mult cu creșterea și

îmbunătățirea vitelor. Din animalele născute și crescute pe moșia

Adjud, domnul Al. Balș a prezentat la concurs un buhai de 4 ani de

rasă de Elveția, două vaci de 6 ani de rasă indigenă cu vițeii lor,

unul de 1 an și altul de 6 luni, produși cu buhaiul de Elveția, doi boi

de 15 luni, ieșiți, de asemenea, din rasa bucșană cu buhaiul

șvițeran. Domnul Al. Balș a mai adus încă un buhai de 5 ani de rasă

tiroleză, două vaci de 3 ani cu vițeii lor, ambele de rasă tiroleză. În

privința porcilor, nu se depune mai puțină solicitudine decât pentru

vitele bovine, căci și îmbunătățirea lor se urmărește cu multă

perseverență. Domnul Al. Balș a trimis la concurs un vier de 2 ½

ani de rasă anglo-sârbă, o scroafă de 3 ½ ani cu 4 purcei tot de acea

rasă; doi vieri de rasă curat engleză, de câte 9 luni fiecare și o

377

scroafă de 2 ani. Proprietarul-cultivator de la Adjud se ocupă și cu

îmbunătățirea vitelor cabaline, el a trimis la concurs o iapă cu doi

mânji, unul de 16 luni și altul de 5 luni.

Nu știm până la ce punct și-au fixat lucrările atât domnul

Al. Balș, cât și domnul G. Giurgea, singurii care se deosebesc

dintre toți cultivatorii din trei județe. Lucrările de făcut în

îmbunătățirea vitelor domestice sunt astăzi destul de înaintate,

grație progreselor pe care le-a făcut Zootehnia, în ideea că dacă

vrea cineva să se apuce de lucru, să nu fie nevoit să lucreze aiurea.

După scopurile pe care le are cineva în vedere, trebuie să

întrebuințeze și mijloacele de a le atinge. Așa, în îmbunătățirea

vitelor bovine, cultivatorul nu are decât să producă vite care dau

laptele cel mai mult și mai bun sau care se îngrașă mai iute și cu

cheltuiala cea mai mică sau care fac lucrul cel mai mult, care adică

țin mult la lucru. Domnul Al. Balș lucrează la îmbunătățirea vitelor

bovine prin corcirea rasei indigene bucșane cu rasa de Elveția și de

Tirol și cu creșterea acestor două rase curate; pe când domnul

Giurgea a luat selecția, adică alegerea celor mai buni reproducători

din rasa de loc sau creată în loc. Acestea sunt cele trei mijloace de

întrebuințat în îmbunătățirea vitelor și iată că se și întrebuințează.

Lauda este mare pentru acești doi cultivatori care au luat

inițiativa și lucrează cu stăruință la îmbunătățirea vitelor, mare va fi

însă și recunoștința țării pentru serviciile pe care sunt pe cale a i le

face.

Exprimând aici, în numele agriculturii, recunoștința datorată

și arătând Guvernului pe acești doi cultivatori, după îndatorirea pe

care o avem de a-i arăta pe aceia care se silesc și fac progrese în

economia țării, putem să le atragem atenția asupra celor dintâi

lucrări de făcut, când se apucă cineva de o treabă așa de mare, cum

este aceea a îmbunătățirii vitelor.

Și, mai înainte de toate, care este scopul căutat? Scopul

trebuie să fie bine determinat și mijloacele bine potrivite pentru a-l

atinge. Ei bine! Ce scop poate să-și fixeze cineva, când se apucă de

lucrul de îmbunătățire? Acest scop nu poate fi altul decât sfârșitul

378

pentru care se țin vitele: și acest sfârșit este ca să se facă vite bune

de lapte sau vite bune de îngrășat sau vite bune de muncă.

Mijloacele pentru acest sfârșit sunt selecția, corcirea sau

introducerea în țară a unor rase renumite și care se caracterizează

prin una dintre aptitudinile de mai sus mai mult decât prin celelalte.

În privința introducerii raselor noi și întrebuințării corcitului avem

înaintea noastră pe domnul Al. Balș și în privința selecției pe

domnul G. Giurgea.

Domnului Al. Balș putem să-i atragem atenția asupra

raselor celor mai renumite din Europa pentru aptitudinile lor într-

una dintre cele trei însușiri care se caută la o vită bovină și să-i

zicem că de alegerea rasei străine, care posedă în gradul cel mai

înalt însușirea ce voiește a se răspândi în țară, depinde atingerea cu

succes a scopului lăudabil pe care-l urmărește.

Rasele care se deosebesc astăzi în Europa și care merită

toate sacrificiile de care un mare proprietar-cultivator ca domnul

Al. Balș este capabil au genealogia lor, ceea ce numesc englezii

Hard-Book pentru vitele bovine și Stud-Book pentru cele cabaline.

A-și procura individe reproducătoare, mari pentru corciri, din rasele

cele mai fixe, mai autentice și mai distinse printr-una dintre cele

trei aptitudini este, credem, cel de-al doilea punct asupra căruia îi

atragem toată atenția domnului Balș, ca așa sacrificiile sale să fie

asigurate că sunt menite să producă îmbunătățirile vitelor bovine

din țară.

Al treilea punct, cu care avem să terminăm observațiile pe

care suntem datori să le facem asupra concursurilor și expozițiilor,

este că în afară de alegerea rasei celei mai renumite pentru

însușirile lor, pentru lapte ca rasa Ayrshire, din Anglia și pentru

carne ca rasa Durham, din Olanda, ca rasă bună de lapte, din

Elveția ca rasa Schwyz, renumită pentru lapte și din Franța rase ca

flandrină, cotentină, normandă și ardeneză, renumite și pentru

lapte, și pentru carne, și mai ales pentru muncă, trebuie să se ia în

considerare și resursele țării din punctul de vedere al climei și al

pământului, doi agenți care modifică rasele și care au îndemnat pe

379

domnul Al. Balș să se ocupe la Adjud cu producerea materiilor

alimentare și cu întreținerea potrivită locului de origine a rasei.

Selecția, pe care o aplică îndeosebi domnul G. Giurgea, cere

mai întâi ca rasa indigenă sau subrasa produsă din corcirea ei să fie

bine caracterizată și cu caracter permanent, două condiții care

reclamă oarecare studii teoretice și oarecare cercetări practice, fără

care nici scopul ce se urmărește nu poate fi determinat, nici

alegerea și întrebuințarea mijloacelor cele mai potrivite pentru a-l

atinge. De ar lua domnul Giurgea rasa bucșană și de ar căuta să o

îmbunătățească prin selecție, adică alegerea individelor

reproducătoare cele mai distinse prin caracterul care se caută a se

da vitelor pripășite și prin lucrarea pe care o numesc englezii

Breeding in anding, adică îmbunătățirea în sine și prin sine însăși,

ar ajunge desigur la rezultate foarte satisfăcătoare, dacă nu în

producerea cărnii, cel puțin în producerea laptelui și mai ales în

producerea lucrului, care cu deosebire caracterizează rasa bucșană.

Sunt bucșane care nu se lasă mai prejos față de vitele cele bune de

lapte; cu pripasurile acestora și cu pripasurile întrebuințate în cursul

mai multor generații poate să ajungă și domnul Giurgea, după cum

știința și experiența ne probează că au ajuns și alți crescători, la

rezultate cu totul satisfăcătoare.

Domnul Giurgea, lucrând la îmbunătățirea vitelor bovine cu

rasa bucșană sau cu o altă subrasă, nu trebuie să scape din vedere

că alimentația, căutarea, adăpostirea contra intemperiilor sunt

mijloacele de îmbunătățire a raselor indigene de o eficacitate sigură

și în afară de orice îndoială. Acolo, la ținere, precum și la alegere,

așteptăm să-l vedem pe domnul G. Giurgea deosebindu-se între

crescători; fiindcă cu aceste lucrări bine aplicate se vor dobândi și

la noi, ca în alte țări, rezultate surprinzătoare și de o folosință

practică imediată.

Cursa de cai

Cursa de cai a fost înființată în Moldova de către marii

proprietari-cultivatori care se ocupau cu îmbunătățirea rasei

cabaline, prin introducerea sângelui arab în rasa indigenă și prin

380

crearea unei rase ameliorate în cursul mai multor generații.

Începutul cursei de cai a purces de la o luare la întrecere între Balș

Dumbrăveanu și Moruzu Svorăsteanu, ambii producători de cai

îmbunătățiți cu sânge arab. Mai târziu au venit la cursa care se ținea

la Jassy în fiecare an și cai arabi, produși în Moldova din iepe și

armăsari arabi, aduși cu mari cheltuieli. Atât cursa de cai, cât și

toate celelalte rânduieli, după asemănarea celor obișnuite în

străinătate, în Anglia și Franța mai ales, erau introduse în Moldova

unde, pe lângă premiile societății pentru îmbunătățirea cailor, venea

și Guvernul cu premii în bani destul de considerabile pentru ca să

stimuleze producerea cailor aleși și să răsplătească onorând și

încurajând pe cei care lucrează la această mare ramură de

producere a avuției naționale.

De câțiva ani însă, nu se mai fac la Jassy frumoasele curse

de cai care au început în domnia lui Gr. Ghica Vodă și au ținut

până în 1865, când s-a făcut ultima cursă de cai.

Se cer multe elemente care să conlucreze pentru ca să se

simtă necesitatea unor curse de cai serioase, instructive și

profitabile țării. Cu toate acestea, în lipsă de amatori, de proprietari

mari, care au timp și mijloace de a se ocupa cu producerea cailor

aleși, a cailor de mare preț, a cailor de lux, nu este mai puțin

necesar să se facă curse pentru scopuri, deși mai puțin înalte, însă

cu mult mai folositoare și de o folosință mai generală.

Astfel de curse am vrut să inaugurăm la expoziția regională

din Focșani.

Concursurile au în vedere producerea și încurajarea

producerii cailor; însă ele nu ajung pentru a constata calitățile

esențiale ale calului, nici n-au în vedere producerea

reproducătoarelor, care se deosebesc prin iuțeala și tăria lor, două

însușiri cu care calul face omului servicii de o însemnătate imensă.

Cursele de cai sunt chemate pentru a îndrepta atenția producătorilor

spre dezvoltarea iuțelii și tăriei cailor.

Cu toate că serviciile cailor sunt diferite și cu toate că

pentru fiecare serviciu sunt și tipuri deosebite de cai, în orice

serviciu iuțeala și tăria cailor sunt însușirile care deosebesc caii

381

buni de cei răi. De aceea cursa de cai sau de călărie pentru săteni și

pentru armată sau de ham pentru greutăți ușoare sau grele sau de

trăsură pentru cai de diligență245 și pentru telegari246 de echipaje pot

contribui foarte mult la dezvoltarea acestor aptitudini diferite în caii

care se produc în țară. Și când prin cursa de cai, cu care se

stimulează producerea, creșterea și înmulțirea lor, va veni și cererea

de cumpărare de cai în țară pentru poște și mai ales pentru armată,

atunci de bună seamă producătorii cailor se vor sili să răspundă la

toate trebuințele consumatorilor.

În vederea satisfacerii acestor trebuințe, s-a organizat cursa

de cai din Focșani și s-au invitat la ea producătorii de cai din cele

trei județe: Râmnicu Sărat, Putna și Focșani, care luaseră parte la

expoziția din Focșani. Au venit la cursa de cai 84 de călăreți din

județul Putna și 24 din județul Râmnicu Sărat, renumit odinioară

pentru caii pe care-i producea și pentru călăreții cei iscusiți, adică

de toți 108 călăreți, dintre care numai 107 s-au prezentat la cursă.

Totodată, din Vrancea, unde femeile umblă călare la fel ca bărbații

și sunt renumite pentru infatigabilitatea și dexteritatea lor, au venit

și 15 fete care au cerut să se ia și ele la întrecere.

Toți călăreții, bărbați, flăcăi și fete aveau cai de rasă

indigenă. Dar la cursă au venit alergători și călăreți cu cai de rasă

străină. În afară de aceștia, a venit și un concurent pentru cursa de

cai de ham, care s-a inaugurat în aplauzele mulțimii adunate, fără a

i se da vreun premiu. Astfel cursa a fost mai cu deosebire între caii

de călărie și între călăreții cei mai iscusiți.

Cursa de cai s-a făcut la marginea târgului dinspre Iași, pe

imașul târgului, lângă șoseaua de la Focșani la Mărășești. Locul de

cursă a fost pregătit de inginerii circumscripției din Bacău. Elipsa

avea o lungime de 2000 de metri însemnată cu brazdă. Axul cel

mare al elipsei era de 869 și axul cel mic de 347m64. Raportul

axului mic era de 2/5; linia interioară a elipsei era de 1931 metri

liniari însemnată și aceasta cu brazdă, adică cu 69 de metri mai

245 Diligență - trăsură mare, acoperită, cu care se făcea în trecut transportul

regulat de poștă și de călători pe distanțe mai lungi; poștalion (n. red.). 246 Telegar - cal tânăr, voinic (folosit la trăsură) (n. red.).

382

mică decât linia exterioară; pista sau spațiul dintre cele două elipse

era de 20 de metri.

După ce s-a pregătit elipsa, s-a făcut cursa în ziua de 22

septembrie.

Aici deschidem o paranteză pentru a spune că, venind juriul

de la concursul de pluguri, unde avusese loc o intercalare sau mai

bine zis o apostrofare violentă către președintele juriului din partea

domnului Colonel Tufelcicu, membru al juriului, pentru un premiu

dat de juriu domnișoarei Tufelcicu, premiu pe care președintele

juriului i-a arătat domnului N. Fleva, alt membru al juriului, că n-ar

trebui să se dea, fiindcă părintele premiantei făcea parte din juriu și

fiindcă regulamentul oprește pe membrii juriului să concureze și

să-și dea lor înșiși premiu, adică să fie și judecători, și împricinați;

domnul Tufelcicu s-a lepădat de a mai face parte din juriu, însă

premiul s-a dat după cum se decisese când luase parte la lucrările

juriului: și lepădându-se, președintele a chemat în juriul cursei de

cai mai mulți onorabili asistenți, între care era și domnul senator

Grigorie Balș, care a prezidat juriul și domnul D. Frunză, inspector

general de lucrări publice, care a îndeplinit funcțiile de secretar al

juriului.

Juriul, augmentat cu tot ce poate inspira mai multă

autoritate și încredere în nepărtinirea deciziilor sale, a procedat la

executarea cauzei.

Aici mai deschidem o paranteză spre a spune că domnul I.

Arion, prefectul județului Râmnicu-Sărat, care nu binevoise să vină

la concursul de pluguri care s-a făcut la Râmnicu-Sărat și pentru

care președintele juriului nu a ezitat să-i arate abaterea pe care o

făcuse de la datoriile sale, cuprinse în regulamentul concursului,

acum a venit la cursa de cai cu 24 de călăreți și făcea fel de fel de

uneltiri ca să cadă cursa, mai ales după ce a văzut că au căzut

călăreții pe care i-a adus, nefiind dintre cei mai iscusiți din județ.

Grație domnului Balș, uneltirile rele nu au avut niciun rezultat,

domnul Arion s-a retras din încinsul juriului, autoritatea superioară

era reprezentată de drept și din ordin superior de către prefectul

județului Putna în unire cu președintele juriului, care și aici

383

împlinea funcția de raportator către prefect, lucrul acesta, în loc să

scadă autoritatea prefectului și ambiția lui, mai tare o releva și o

satisfăcea.

Ca să se facă cursa de iuțeală mai întâi și apoi cea de tărie,

de iuțeală cu un tur al elipsei și de iuțeală și tărie cu două tururi, s-

au împărțit călăreții în grupuri de câte șase în fiecare grup, a plecat

fiecare grup în interval de 2 minute și acela care făcea turul mai

repede decât ceilalți lua premiul de iuțeală de un galben.

Șaptesprezece călăreți au luat asemenea premii și trei fete.

Aici încă o paranteză spre a spune că un vrâncean avea un

cal arab, dăruit de Măria Sa și, cu toate că i s-a zis că caii de rasă au

altă cursă, el a intrat în cursa de cai indigeni și a luat un galben și

apoi a rămas în urma calului indigen care a luat medalia pentru

cursa de iuțeală și tărie.

Domnul George Olărașu a luat medalia de bronz cu un cal

de rasă indigenă și domnul N. Fleva a luat o medalie de argint

pentru o iapă de rasă.

Iată și procesul verbal realizat de juriu, al cărui președinte l-

a citit înaintea prefectului și a lumii adunate, însoțindu-l și de

oarecare observații asupra trebuinței pe care o simțim de a

îmbunătăți rasa de cai.

PROCES-VERBAL

Astăzi, duminică, 22 septembrie 1868, juriul expoziției

regionale din Focșani, adunându-se la elipsa făcută pentru cursa de

cai, a constatat prezența a 107 călăreți și a 15 fete călărețe din

Vrancea; procedând la efectuarea cursei, s-au împărțit toți călăreții

în grupe de câte șase și fetele în grupe de câte 5. Cursele fiecărei

grupe s-au făcut la interval de timp de două minute una de alta, cei

dintâi sosiți din fiecare grupă s-au premiat cu câte un galben și

aceștia sunt:

Toma Boșițoc din comuna Vidra-Vrancea.

Sandu Șerban din comuna Câmpineanca, plasa Orașului Râmnic.

George Șirescu din comuna Bogza, plasa Orașului Râmnic.

384

George Burlacu din comuna Costieni, Putna.

George Anghel din comuna Ciorăști, Râmnic.

Stoica Manolescu din comuna Cotești, Râmnic.

Iacov Moțoc din comuna Bolotești, Gârlele.

Ștefan Enea din comuna Herăstrău, Vrancea.

Toader Matache din comuna Bolotești, Gârlele.

Stoian Crețu din comuna Nereju, plasa Vrancea.

Ioan German din comuna Tulnici, plasa Vrancea.

Toader Cozma din comuna Paltin, plasa Vrancea.

Toader Butuc din comuna Biliești, plasa Biliești.

Ion Șerbănescu din comuna Năruja, plasa Vrancea.

Ion Antionescu din comuna Biliești, plasa Biliești.

G. Vrânceanu din comuna Străoane de Jos, Zăbrăuți.

G. Olărașu din comuna Irești, plasa Gârlele.

Maria lui Toader Husca din comuna Poiana, plasa Vrancea.

Arsenia Maxim Rogoz din comuna Spinești, plasa Vrancea, județul

Putna.

Ileana Radu Răduța din comuna Secătura, plasa Vrancea, Putna.

Ioana lui Neagu Codreanu din comuna Valea-Sării, plasa Vrancea,

în Putna.

Dintre premianții de mai sus, aceia care au făcut cursa de

2000 de metri în mai puțin de 4 minute au concurat pentru medalia

de bronz, mai mulți bărbați decât fete. Dintre cei 5 bărbați care au

concurat, domnul George Olărașu, din comuna Irești, plasa Gârlele,

a sosit mai întâi cu un cal sur de cinci ani, de rasă indigenă și juriul

a decis să i se dea medalia de bronz. De asemenea, se dă medalia de

bronz și Mariei lui Toader Husca, din comuna Poiana, care cu un

cal murg indigen a întrecut pe toate celelalte fete.

Juriul a decis să dea medalia de argint domnului Nicolae

Fleva, pentru cursa de cai de rasă străină, în care iapa Domniei

Sale, Didița, de 8 ani.

Juriul decide să se dea o mențiune onorabilă domnului

Fleva pentru inaugurarea în țară a curselor în trap cu trăsuri și

pentru că a parcurs cei 2000 de metri cu trăsura în 5 minute.

Președintele juriului expoziției: Ion Ionescu.

385

Membrii juriului: D. Frunze, Gr. Balș, N. Lipan, T. Bagdad,

I. Penescu, N. Chiriță, Costescu, I. Oprișan, A. Ciucu, I.

Anastasescu.

Domnul N. Fleva, fiind concurent la cursa de cai, s-a retras

din juriu.

Domnul Al. Vârnav Liteanu, prefectul județului, a răspuns

la raportul președintelui juriului cu următorul cuvânt și în fața lumii

a distribuit și premiile în mijlocul celor mai entuziaste aplauze.

Iată ce a zis domnul prefect:

Domnilor,

„Creșterea și propagarea cailor sunt de un mare interes

pentru Stat. Producția cailor buni importă agriculturii comerțul

nostru pentru mijloacele de transport, puterii noastre naționale, prin

remontarea cavaleriei, este deci o creangă a economiei publice,

care nu poate scăpa vigilentelor îngrijiri ale Măriei Sale

Domnitorul”.

„Măria Sa Domnitorul încurajează creșterea cailor, astfel ca

diversele industrii și cu deosebire armata să găsească pe pământul

patriei toți caii de care au nevoie și de a conserva agriculturii

noastre numerarul întrebuințat pentru a face cumpărături în

străinătate și care ar contribui fără îndoială la prosperarea acestei

branșe a agriculturii”.

Concursul de produse agricole

În toate cele trei județe, s-au adus pentru concursul de

produse agricole mostre numeroase din recolta anului. Autoritatea

administrativă a avut grijă, în conformitate cu regulamentul, de a

aduna singură aceste mostre, luându-le din magazine ca să evite

toată bănuiala de frauda din partea producătorului concurent.

Insistăm cu deosebire asupra acestui punct esențial; fiindcă nouă

înșine ne-a vâjâit prin cap bănuiala, când am văzut producătorii

aducând singuri mostre necontrolate și neverificate de către

autoritate.

Autoritatea este datoare, după ordonanța Domnească, nu

numai de a aduce la concurs mostre din cele mai bune produse care

386

s-au făcut în fiecare plasă, dar și de a prezenta o relație agricolă

despre întinderea ogorului, sămânța pusă în el și recolta dobândită.

La aprecierea unei mostre trebuie să se caute nu numai

calitatea ei, dar și cantitatea produsului; căci produsul trebuie să fie

pe cât de bun, pe atât și de mult.

Regulamentul nu insistă destul nici asupra cantității, nici

asupra calității. În privința calității, mostra trebuie să fie curată,

adică să nu aibă decât bobul grâului, de exemplu, fără neghină sau

măzăriche sau alte semințe de plante rele; după aceea, boabele să

fie bine formate și de o uniformitate perfectă și, în fine, să aibă și

greutatea cea mai mare.

Mostrele care s-au premiat, atât la concursurile de produse

din aceste trei județe, cât și la expoziția lor regională din Focșani,

n-au fost cercetate și din punct de vedere al greutății lor; căci nici

în Râmnicu Sărat, nici în Focșani, nici în Tecuci nu s-a găsit măcar

o singură cumpănă de măsurat greutatea produselor. Dar această

lipsă a unei cumpene, care arată că spiritul producătorilor nu se

ocupă deloc cu îmbunătățirea produselor prin sporirea greutății lor,

nu poate fi o scuză deoarece Galațiul sau Brăila, cele mai mari

porturi ale României, nu sunt peste lume și de acolo se putea

procura cu ușurință o cumpănă. Am găsit chiar una de vânzare, dar

prefectul de Râmnicu Sărat, domnul I. Arion, n-a consimțit să o

cumpere. Această împrejurare ne îndeamnă să propunem ca toate

comitetele permanente să se înzestreze cu câte o cumpănă de

cântărit mostrele de produse care se aduc la concursurile județene.

În ceea ce privește cantitatea, acest lucru este mai greu de

constatat, căci constatarea trebuie să se facă la fața locului și să se

investească toate formele care-i pot servi pentru a inspira toată

încrederea. În afară de aceasta, însuși regulamentul nu precizează

nimic, cu toate că este meritul cultivatorului care, prin buna cultură

făcută la timp pământului, a dobândit o cantitate mai mare de

produse dintr-o întindere dată de pământ. Se poate ca un cultivator

să aibă mii de kilograme și acestea nu pot contribui la bogăția țării,

iar miile de kilograme să le fi dobândit de pe o întindere mare de

387

pământ; meritul însă, în privința cantității, consistă în a dobândi

mult dintr-o întindere mică de pământ.

Mai este o împrejurare asupra căreia atragem atenția

cultivatorilor, profitând de ocazia prezentă. Este o maximă care

zice că secretul succeselor stă deseori mai puțin în știința de a cruța

decât în arta de a cheltui la timp. Am putea spera că o metodă de

cultură care, fără să ceară vreo cheltuială nouă, promite să realizeze

mai întâi de toate o economie, poate să fie îmbrățișată cu căldură de

către cultivatori. Această economie se poate dobândi de la

cantitatea de sămânță care se aruncă în pământ. Este adevărat că cel

care se va scumpi la semănat, se va căi la secerat; dar nu este

adevărat că cel care va semăna mult, va dobândi mult. La noi, unii

seamănă des, adică mult și alții rar, adică puțin și se întâmplă ca și

unii, și alții să dobândească aceeași cantitate de produse. Această

împrejurare luată în considerare de cultivatori ar putea să-i îndemne

să facă încercări ca să se încredințeze cât de des sau de rar trebuie

să arunce sămânța în pământ.

În alte țări și mai ales în Anglia, semănăturile rare au

început să răzbată până în cultura mare. Domnul Henry de

Vilmorin247, care se ocupă mult cu introducerea în Franța a

semănăturilor rare, ne spune că unii dintre arendași semănând rar,

adică numai 64 de litri, au dobândit 40 de hectolitri și alții

semănând des, adică 2 hectolitri, n-au dobândit decât 33 de

hectolitri. La un arendaș de lângă Ormskirk, în comitatul

Lancashire din Anglia, 21 ½ litri de sămânță au dat 38 de hectolitri.

În fine, domnul Machi, apostolul semănăturilor rare în Anglia,

constată că s-au dobândit 49 de hectolitri de grăunțe și 6550

kilograme de paie din 21 ½ litri de sămânță semănată. S-a constatat

că grâul semănat rar trage mai mult decât celălalt, având același

volum. Este cunoscut astăzi că cine seamănă cu mașina de semănat

pune în pământ pe jumătate mai puțină sămânță decât cel care

seamănă aruncând sămânța cu mâna în ogor. Să nu creadă cineva

că semănând rar, rămâne locul gol în ogor, adică nesămănat; căci

247 Henry de Vilmorin (1843-1899) – botanist francez (n. red.).

388

50 de litri semănați într-un hectar, în loc de 200, dau câte 50 până

la 100 de boabe de metru pătrat. Grâul semănat rar înfrățește și

rădăcinile lui și întinzându-se, trage sucurile pământului, aerul

poate circula lesne prin grâu și poate întări paiele ca să nu fie

culcate de vânt și, în fine, în grâul semănat rar se poate face prașilă,

care contribuie la curățenia pământului și la sporirea recoltei.

Semănătura rară, într-un cuvânt, dă mijlocul de a face economie în

cheltuielile de producție și de a se crește cantitatea recoltei, două

lucruri care determină prosperitatea agriculturii și îmbunătățirea

stării pământului.

Câtă cantitate de grâu sau altă plantă s-a semănat, în câtă

întindere și cât s-a dobândit, iată întrebările care merită toată

atenția acelora care fac concursurile de produse, al căror scop nu

este altul decât sporirea cantității și îmbunătățirea calității

produselor.

Concursul de obiecte manufacturate în țară

Poporul român, mulțimea poporului român, mulțimea aceea

care locuiește în sate, conservă datinile strămoșești: se îmbracă încă

cu cămăși de pânză de cânepă și de in și cu straie de suman făcute

din pânză de lână care se țese în casă de către femei. Numai

locuitorii din târguri se îmbracă cu multe obiecte care se aduc din

străinătate. Sunt astfel obiecte manufacturiate în țară și obiecte

manufacturiate în străinătate. Sătenii întrebuințează pe cele dintâi;

iar târgoveții le întrebuințează pe cele din urmă, pe lângă multe

dintre cele pe care și le iau din țară. Sătenii continuă să-și procure

în țară ceea ce le trebuie pentru îmbrăcămintea lor; dar târgoveții de

ce nu fac nimic? De ce nu se asociază? De ce nu trimit tinerii dintre

ei ca să se ducă să învețe cum se fac obiectele pe care le

întrebuințează? Și apoi să vină și să le confecționeze în țară? Și

astfel să-și producă și ei obiectele de care au trebuință și care se

fabrică tot cu produse indigene, cu materii produse în țară?

Răspunsul la aceste întrebări nu este greu de dat; însă nu-l

vom da noi aici. Ne vom mărgini numai la a zice că avem materia

primă în țară, o vindem la străini cu 4 lei, de exemplu, ocaua de

389

lână și apoi o cumpărăm tot de la ei manufacturiată cu câte 20 și 30

de lei ocaua! În târguri, ar trebui să se dezvolte industria

manufacturială, care servește la îmbrăcămintea târgoveților,

precum în sate există fabricarea obiectelor principale, care servesc

la îmbrăcămintea sătenilor. Pentru îmbrăcămintea lor au mai rămas

în târguri mai multe industrii pământene, pe care acum numai

sătenii le susțin cu întrebuințarea ce o fac din obiectele produse.

În această stare de lucruri, trebuințele noastre se arată din zi

în zi mai mult și cer îndestularea lor cu obiecte manufacturiate care,

negăsindu-se în țară, se aduc din străinătate. Dar trebuința cea mai

mare este aceea care se simte pentru îmbrăcămintea armatei. La

început, acest obiect a trecut nebăgat în seamă; însă, și acesta

dezvoltându-se a atras atenția oamenilor care, văzând milioanele

care se dau pe obiecte manufacturiate în străinătate, au luat

dispoziții să se înființeze fabrici de asemenea obiecte în țară: și sub

domnia Principelui Alexandru Ioan Cuza, s-au dat concesiuni

domnului Godillot248 pentru a produce asemenea obiecte,

fabricându-le în țară. Oricât ar fi fost de oneroase aceste

concesiuni, rezultatele lor erau de natură să răscumpere toate

sacrificiile. Dar revoluția din 11 februarie 1866 a spulberat și

concesiunile bune pe lângă cele ruinătoare și ne-am găsit constrânși

să plătim despăgubiri concesionarilor și pentru lucruri de care nu

ne-am folosit, care nu au fost lăsate să funcționeze spre a-și

produce rezultatul.

Concesiunile care aveau scopul de a introduce industria

manufacturială fiind spulberate, obiectele necesare armatei au

rămas a se aduce tot din străinătate și continuă să se aducă fără

nicio speranță de a înceta vreodată, fiind înlăturate măsurile care

aveau un asemenea scop. Însă Camera a manifestat dorința ca

armata să se aprovizioneze cu obiecte de îmbrăcăminte care se

fabrică în țara. Pentru realizarea unei asemenea dorințe, s-au

înființat concursurile de obiecte manufacturiate în țară, ca astfel să-

i stimuleze pe producători să le confecționeze.

248 Alexis Godillot (1816-1893) – antreprenor și manufacturier francez (n. red.).

390

Stimularea însă cea mai eficace este de a le cumpăra și

aceasta încă s-a hotărât a se face: și acum, cu ocazia expoziției

regionale de la Focșani, se decisese să se facă comenzi însemnate

pentru lucruri care se fabrică în țară și care pot să fie luate și

întrebuințate la echipamentul armatei.

Lucrările de îmbunătățire a industriei manufacturiale și,

putem zice, de introducere a ei în țară fiind nimicite prin

desființarea concesiunii domnului Godillot, iar întreprinderile

industriale ale domnilor Văleanu și Kogălniceanu fiind cu totul

nesprijinite, stăruim asupra producerii obiectelor manufacturiale de

către mulțimea poporului și lucrăm la stimularea producerii lor prin

concursuri și lucrăm și la aceste trei concursuri astfel încât din

întrunirea lor, la expoziția regională din Focșani, să putem aduna

mostre de tot felul de obiecte, de cantitatea care se poate produce și

de prețul cu care se pot cumpăra, ca astfel odată cu distribuirea

premiilor să se poate face comandă și avansuri chiar de bani ca să

fie producătorii și mai siguri de desfacerea obiectelor lor.

Cu acest mare scop, am făcut concursurile de obiecte

manufacturiale din județele Râmnicu Sărat și Tecuci și am luat

toate dispozițiile ca expoziția regională să prezinte toate elementele

necesare pentru a se da țării un impuls către producerea obiectelor

manufacturiate în țară și pentru a se putea pune în lucru votul

Camerei.

Expoziția regională din Focșani în 1868

Nu putem mai bine să începem darea de seamă despre

expoziția regională din Focșani decât dând un omagiu public

zelului luminat cu care domnul Constantinescu, prefectul Județului

Putna, a lucrat la organizarea expoziției. Totul a fost pus în mișcare

pentru reușita expoziției, pentru dobândirea scopului care se

urmărea în această luptă de stimulare, prin onoruri și recompense

distribuite cu dreptate la producătorii care lucrează și fac progrese

în producerea subzistenței și avuției generale. Păcat că numai cel

care atât de mult ne-a sprijinit în lucrările de îmbunătățiri într-

adevăr folositoare n-a putut să se bucure de rodul ostenelii sale. El

391

a fost destituit și oprit în ziua expoziției pentru torturile care s-au

întâmplat la Mărășești, tocmai când se pregătea expoziția, torturi

care au împiedicat pe însuși Măria Sa de a veni și de a distribui

singur premiile expozanților.

Ce n-a fost pregătit pentru această mare sărbătoare a

agriculturii și industriei țării? Pentru o solemnitate atât de

importantă ca aceea în care se onorează și se recompensează

munca, travaliul național în toate ramificațiile lui întinse și

fecunde? Concursuri de pluguri, de vite, de produse și de obiecte

manufacturiate, cursa de cai, facerea tirului, executarea

operațiunilor cele mai perfecționate ale agriculturii alături de cele

folosite, desfășurarea de lucrări importante din toate artele și

meșteșugurile folosite în țară, economia domestică reprezentată

prin specimene din toate lucrările care se execută în casă și, în fine,

modele în mic lucrând alături cu toate ramurile de producere și care

erau urzite să se facă pentru a se constata în chipul cel mai evident

starea prezentă a tuturor mijloacelor de producere obișnuite în țară,

în fine și viitorul însuși era reprezentat prin calea județeană de la

Focșani la Odobești, executată cu o celeritate nespusă și care

trebuia să se inaugureze în acea zi de serbare, spre a se convinge

toată lumea că România așterne căile pe care voiește să meargă

spre a-și îndeplini destinele sale de mărire, de putere și de

înavuțire.

Expoziția s-a făcut într-un pavilion clădit din scânduri în

grădina publică. Obiectele expuse au fost următoarele:

De la Râmnicu Sărat:

214 mostre de produse trimise de 150 expozanți.

459 obiecte manufacturiate ......... 400 idem.

47 vite de la ................................. 31 idem.

23 mostre de vinuri de la ............. 18 idem.

8 mostre de poame de la .............. 4 idem.

1 mostră de rachiu de la ............... 1 idem.

3 mostre de spirt de la .................. 3 idem.

2 mostre de apă minerală ............. 2 idem.

2 sare din munții județului ........... 2 idem.

392

759 mostre și obiecte aduse de .. 607 expozanți

În afară de acestea, s-au adus mostre pentru a se comanda în

județ 18000 de coți de pânză, 11500 coți de aba și 6000 coți de

ițari.

Din județul Tecuci s-au adus:

227 mostre de produse de la ......... 198 expozanți

245 obiecte manufacturiate de la .. 173 idem.

12 vite de la ................................... 3 idem.

30 mostre de vinuri de la ............... 5 idem.

20 mostre de poamă de la .............. 4 idem.

534 mostre aduse de către ............. 382 expozanți.

În afară de acestea, s-au adus mostre din toate comunele

județului pentru a se comanda 12000 coți de pânză, 8000 coți de

aba și 4000 de coți de ițari.

Din județul Putna s-au adus:

549 mostre de produse de la .......... 277 expozanți.

793 obiecte de manufactură de la .. 676 idem.

138 vite de la ................................. 49 idem.

24 mostre de vin de la ................... 11 idem.

30 specimene și arte uzuale de la .. 30 idem.

83 specimene de mostre de la ........ 83 idem.

17 mostre de poamă de la .............. 17 idem.

6 mostre de rachiu de la ................. 6 idem.

1 mostră spirt de la ......................... 1 expozanți.

14 mostre de ape minerale .............. 8 idem.

4 mostre sare din munții Vrancei .... 4 idem.

1659 mostre și obiecte de la ............ 1162 expozanți.

În afară de acestea, s-au adus mostre din toate comunele

pentru a se comanda 32320 coți de pânză, 15160 coți de aba și

16830 coți de ițari.

Numărul total al expozantelor a fost de 2200, dintre care

607 din Râmnicu Sărat, 382 din Tecuci și 1162 din Putna cu 49 din

Focșani.

393

Numărul mostrelor de produse și de obiecte expuse a fost de

3283, dintre care din Râmnicu Sărat 759, din Tecuci 534 și din

Putna 1659 cu 331 din Focșani.

Iar numărul coților de pânză care se pot face în aceste trei

județe pentru trebuința armatei ajunge la 62320; de aba la 34660 și

de ițari la 26830.

După o relație amănunțită, pe care am dat-o publicului

asupra tuturor lucrurilor expuse și asupra meritelor acelora care au

atras cu deosebire atenția juriului, domnul Al. Vârnav Liteanu,

prefectul județului, a răspuns la raportul nostru cu următoarele

cuvinte:

„Domnilor,

„Atleța sa Serenisimă, principele Domnitor, care, de la

înălțarea sa pe tronul României, nu încetează să dea probele cele

mai palpabile în legătură cu dorințele sale de a vedea industria

înaintând pe calea progresului, s-a văzut, de această dată, în fața

unor importante afaceri, privat de dulcea satisfacție de a onora

munca și de via plăcere de a se găsi în mijlocul acestei clase

laborioase, care astăzi deșteaptă în inima tuturor mari speranțe

pentru viitor”.

„Onoare vouă, care vă ocupați să perfecționați industria

națională! Onoare vouă, care sunteți meniți nu numai a mări avuția

națională, dar și a crește influența ei asupra dreptului nostru

internațional. Care din cei prezenți la această luptă fraternă poate

nega progresul realizat? Utilul se aliază cu frumosul, interesele

materiale cu rațiunea. Aceste rezultate nu ne miră și speranța

noastră în viitor e bazată pe libertatea industriei proclamate de

pactul fundamental, pe lucrările active ale căilor de comunicație, pe

începerea căilor ferate, pe recompensele și onoarea pe care o

primesc cei mai abili manufacturieri de la generozitatea prea

iubitului nostru Domnitor”.

Terminându-se aceste cuvinte, s-a început distribuirea

premiilor, chemându-se pe rând premianții și luând din mâna

domnului prefect medaliile și recompensele bănești, după cum

urmează:

394

Premiile județului Putna

Premiile pentru concursul de vite s-au dat: domnului

Alexandru Balș, proprietarul Adjudului, o medalie de argint pentru

calitatea superioară a vitelor cornute de rasă elvețiană și tiroleză,

precum și a porcilor de rasă engleză și sârbă.

Domnul Costin Catargiu, proprietar la Mărășești, o medalie

de bronz pentru calitatea vitelor cornute de rasă indigenă.

Domnul Paraschiv Andrei din comuna Mircești, o medalie

de bronz pentru calitatea boilor săi de rasă indigenă.

Premiile pentru concursul de produse agricole s-au dat:

Medalia de argint domnului Dimitrie Theodor din comuna

Găurile, pentru grâu de primăvară.

Medalia de bronz domnului Chircoru Iacob din Bătinești,

pentru orzoaică (orz fără coajă).

Medalia de bronz domnului Dimitrie Polizu din Odobești

pentru calitatea superioară a vinului său.

Premiile pentru obiecte manufacturiate în țară s-au dat:

Medalia de argint soției preotului Ioan Mehedinți din

comuna Soveja pentru cea mai bună aba care a fost adusă din tot

județul.

Medalia de bronz monahiei Eustina, superioară la Schitul

Scânteia, pentru șiacul prezentat; medalia de bronz domnului

Dobrea Lățanu din Coțofănești pentru pânza de in.

Premiile județului Râmnicu Sărat

Medalia de argint doamnei Marița Chiorănescu pentru un

epitaf249 lucrat de mână.

Medalia de argint domnului Ioan Senescu pentru o

scoarță250 aleasă de Domnia Sa.

Medalia de argint Monahiei Vasilikia pentru săgeacuri.

249 Epitaf - obiect de cult constând dintr-o bucată de stofă pe care este brodată

scena punerii în mormânt a lui Iisus Hristos (n. red.), 250 Scoarță - covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână (n. red.).

395

Medalia de argint domnului Mihai Negru pentru grâu de

toamnă.

Medalia de bronz doamnei Vasilia Protopopeasca pentru

cusături de mână.

Medalia de bronz doamnei Sița Ordărescu pentru o scoarță

și un cearșaf cusut în gherghef.

Medalia de bronz domnului Vasilache Pardosu pentru o

bundă.

Medalia de bronz domnișoarei Smaranda Caramlău pentru

un cearșaf cusut în gherghef.

Medalia de bronz domnului Ioan Ilie pentru aba de lână.

Medalia de bronz domnișoarei Maria Mihai pentru țesături

de lână.

Mențiune onorabilă și recompensă de 2 galbeni domnului

Dimitrie Neagu pentru o flanelă de lână.

Mențiune onorabilă și recompensă de 2 galbeni monahiei

Elisabeta pentru un mohair de lână.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Maria Davidescu pentru cusături de mână.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Maria Văduva pentru un prosop.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Anica Ioan Gavrilă pentru o strecurătoare aleasă.

Mențiune onorabilă și recompensă de 2 galbeni doamnei

Anica G. Măciucă pentru un cearșaf și prosop cusut.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Marița Athanasiu pentru o năframă de borangic aleasă.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Maria Neagu Bălan pentru o fotă251 aleasă.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben

domnișoarei Voica G. Dascălu pentru bețe alese.

251 Fotă - piesă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de

femei, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul

corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofă acoperind partea din

față a corpului (ca un șorț) și pe cea din spate (n. red.).

396

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Ruxandra Rădulescu pentru cămăși bărbătești și femeiești cusute.

Premiile expoziției regionale din Focșani

Medalia de argint domnului Stan Gaița, din comuna

Borșani, pentru o cergă.

Medalia de argint domnului Ilie Ioan, din comuna

Domnești, plasa Răcăciuni, pentru o cergă lucrată.

Medalia de argint domnului Iacob Pompic, din comuna

Focșani, pentru patru tablouri cusute de mână.

Medalia de argint domnișoarei Eleonora Costescu din

Focșani pentru patru tablouri cusute de mână.

Medalia de argint domnișoarei Tufelcicu, din comuna

Focșani, pentru cusături de mână.

Medalia de argint doamnei Sultana Lascăr, din Focșani,

pentru cusături de mână necesare serviciului divin.

Medalia de argint doamnei Ecaterina Belea, din Focșani,

pentru un covor cusut.

Medalia de argint doamnei Anica Boianu, din comuna

Crucea de Jos, pentru țesături de lână și mătăsuri foarte frumoase și

altele.

Medalia de argint domnului Luca Lucovici, din comuna

Mănăstioara, pentru fructe.

Medalia de argint doamnei Catargiu din comuna Mărășești,

plasa Biliești, pentru cusături de mână.

Medalia de argint domnului Costin Catargiu, din comuna

Mărășești, plasa Biliești, pentru fructe și produse.

Medalia de argint domnului Ștefănache Dimitriu, din

comuna Păulești, plasa Vrancea pentru cherestea.

Medalia de argint Școlii de fete, din comuna Odobești,

pentru cusături de mână.

Medalia de argint Școlii de fete Nr. 1, din comuna Focșani,

pentru cusături și broderii.

Medalia de argint Școlii Nr. 2, din Focșani, idem.

397

Medalia de argint maicii Atanasia, stareța Schitului

Trotușanu, pentru țesături de mătase și lână.

Medalia de argint domnișoarei Anica Crăciuneasca, din

comuna Focșani, pentru cusături de mână.

Medalia de bronz domnișoarei Ana Stamatin, din comuna

Focșani, pentru cusături de mână.

Medalia de bronz doamnei Tufelcicu, din comuna Focșani,

pentru fructe.

Medalia de bronz domnului Vasile Ivanov, din comuna

Focșani, pentru frânghie.

Medalia de bronz domnișoarei Agripina Leontari, din

comuna Adjud, pentru două tablouri cusute.

Medalia de bronz domnului Dumitrache Vasiliu, din

comuna Focșani, pentru lucrături de aba.

Medalia de bronz domnului Tuică Zelaru, pentru țesături de

scoarță.

Medalia de bronz domnului Ghiță Căpitănescu, din comuna

Focșani, pentru sculptură.

Medalia de bronz domnului George Teodor, din comuna

Focșani, pentru un cojoc lucrat.

Medalia de bronz domnului Ioan Manoliu, din comuna

Panciu, pentru o căciulă.

Medalia de bronz domnului Bos Gaspar, din comuna

Focșani, pentru cultivare de tutun.

Mențiune onorabilă și recompensă de trei galbeni Școlii de

fete din târgul Adjud, pentru cusături, spre a-i distribui la fetele fără

mijloace.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Marița Nastasache, din comuna Jariștea, pentru pânza de borangic.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

George Bucur, din comuna Mera, pentru o bundă.

Mențiune onorabilă și recompensă de trei galbeni Școlii de

fete din Odobești, pentru cusături, spre a se distribui la fetele fără

mijloace.

398

Mențiune onorabilă și recompensă de trei galbeni școlii de

fete Nr. 1 din Focșani, pentru cusături și broderii, spre a se distribui

la fetele lipsite de mijloace.

Mențiune onorabilă și recompensă de trei galbeni Școlii de

fete Nr. 2 din Focșani pentru cusături și broderii, spre a se distribui

la fetele lipsite de mijloace.

Mențiune onorabilă și recompensă de doi galbeni iconarului

Mihail Bocsan, din comuna Focșani, pentru zugrăvitul unei icoane.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Grigore Secară, din comuna Adjudu Vechi, pentru pânza de in.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Costache Dumitriu, din comuna Năruja, pentru un cojoc lucrat.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Costache Stroe, pentru o cămașă bărbătească cusută.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Nicolae Mircea Stegaru, din comuna Nămoloasa, pentru prosoape

cusute.

Mențiune onorabilă și recompensă de 6 galbeni domnului

Ștefănache Dimitriu, din comuna Păulești, pentru cherestea.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Dimitrie Vasile pentru flanele.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Maria Vărzaru, din comuna Suraia, pentru lucrături de borangic.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Vasile Stan Repede, pentru piei lucrate.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Alexandru Stuparu, din comuna Jorăști, pentru stupi și secară.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben fiicei

preotului Nicolae din comuna Mărăști, pentru țesături de pânză și

broderii.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Ilinca Buleandra, din comuna Bolotești, pentru pânza de borangic.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Paraschiva Iancu Gavrilă, din comuna Mera, pentru alesături de

bețe.

399

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Totea Grigore Răzvan, din comuna Bolotești, pentru pânza de

borangic.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Maria Moțăcei, din comuna Bolotești, pentru o scoarță țesută.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Manda Nicolae, din comuna Bolotești, pentru o scoarță.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Magdalena Giurgea, din comuna Odobești, pentru un prosop cusut.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Dochia Marin, din comuna Mera, pentru țesături de ițari.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Zoița Muscă, din comuna Mera, pentru un suman.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Simion Dimitrie Bilac, din comuna Biliești, pentru țesut de

rogojini.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Apostol Adam, din comuna Mircești, pentru țesături de rogojini.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Smaranda Filimon, din comuna Odobești, pentru țesutul de pânză

în 5 ițe.

Mențiune onorabilă și recompensă de 2 galbeni doamnei

Panaghia, din comuna Colacu, pentru țesătură de ștergare alese.

Mențiune onorabilă și recompensă de 2 galbeni domnișoarei

Marița lui Iancu Gavrilă, pentru țesături de bețe.

Mențiune onorabilă și recompensa de 2 galbeni domnișoarei

Maria lui Ion Săvelu, din comuna Păulești, pentru țesătură de cergi.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Costache Bratu, din comuna Vidra, pentru o bundă.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Dragomir Danțiș, din comuna Nistorești, pentru brânză.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Grigore Chirciu, din comuna Tichiriș, pentru ceară.

Mențiune onorabilă și recompensă de 2 galbeni doamnei

Smaranda Nicolae, din comuna Tichiriș, pentru un stup cu albine.

400

Mențiune onorabilă și recompensă de 2 galbeni Monahiei

Agapia, din schitul Trotușanu, plasa Zăbrăuți, pentru o pereche de

ciorapi, fiind oarbă.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben Monahiei

Agapia Marinescu, de la Schitul Scânteia, pentru șiac.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben preotesei

Irina, din Crucea de Jos, pentru o scoarță de lână.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben fiicei lui

Radu Făcăoara, din comuna Străoane de Sus, pentru un ștergar.

Mențiune onorabilă și recompensă de 5 galbeni domnului

Sandu Șchiopu, din comuna Păulești, pentru fierăstrăul în miniatură

și dârsta cu care lucrează în grădină.

Mențiune onorabilă și recompensă de 2 galbeni domnului

Stoian Moraru, din comuna Spulber, pentru o chiuă în miniatură.

Mențiune onorabilă și recompensă de 6 galbeni domnului

George Cruciam, din comuna Păulești, pentru o moară în miniatură.

Mențiune onorabilă și recompensă de 4 galbeni domnului

Ioniță Badic, din comuna Nereju, pentru un făcău252 în miniatură.

Mențiune onorabilă și recompensă de 1 galben domnului

George Tutovanu, din comuna Clipicești, pentru o casă în

miniatură.

Mențiune onorabilă și recompensă de 1 galben domnului

Nicolae al Vădanei, din comuna Păncești, pentru o casă de țară în

miniatură.

Mențiune onorabilă și recompensă de 1 galben domnului

Constantache Bălan, din comuna Irești, pentru olăria pe care o

execută în grădină.

Mențiune onorabilă și recompensă de 1 galben domnului

Radu Coman, din comuna Irești, pentru olărie.

Vinurile s-au premiat dându-se o medalie de argint

domnului Alexandru Plagino, pentru calitatea superioară a vinului

alb de la Cucu, o medalie de argint domnului Costin Catargiu, idem

252 Făcău - roată de moară cu fus vertical; moară mică având o astfel de roată,

folosită pe apele de munte (n. red.).

401

o medalie de argint domnului Anton Ciucă, pentru vinul roșu din

Podgoria Nicorești, o medalie de bronz domnului Vasile Giurgea

din Odobești.

Premiile județului Tecuci

Medalie de argint domnului Nicolae Motașu pentru un

covor.

Medalie de argint domnului George Romano pentru

fotografie.

Medalie de argint școlii de fete pentru lucru de mână.

Medalie de bronz domnișoarei Ecaterina Păcuraru pentru un

covor.

Medalie de bronz domnului Toma Polânaru pentru blană.

Medalie de bronz domnului Petre Anastasiu pentru fructe.

Medalie de bronz domnului Ferdinand Abraham pentru roți.

Medalie de bronz domnului Toader Diaconul pentru cizme.

Medalie de bronz domnului Ion Guțu pentru o trăsură.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Tuica Radovici pentru o scoarță.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben domnului

Năstase Căpușa pentru un cearșaf de mătase.

Mențiune onorabilă și recompensă de un galben doamnei

Anica Mihalache pentru un cearșaf.

Mențiune onorabilă și recompensă de doi galbeni școlii de

fete pentru lucrul de mână, spre a se distribui la fetele lipsite de

mijloace.

Pe lângă acestea, juriul a luat decizia de a se mai premia

domnul Alexandru Plagino, din comuna Cucu, județul Râmnicu

Sărat, pentru cultura bumbacului foarte bine reușită și făcută pe un

pogon.

Solemnitatea împărțirii premiilor s-a terminat printr-un

banchet, dat în onoarea laureaților și membrilor juriului din toate

cele trei județe, de către Primăria Târgului Focșani. Acolo s-au dat

mai multe toasturi, dintre care acela făcut de inspectorul general de

agricultură în sănătatea și prosperitatea muncitorilor care fac ca

această țară să fie bogată și îndestulată cu de toate a fost cel mai

aplaudat. S-a dat, în fine, și un toast în sănătatea acelora care

402

lucrează la dezvoltarea și îmbunătățirea industriei naționale și

acelora care au muncit și au făcut această expoziție.

La desfacerea expoziției, găsindu-se obiecte care s-au trecut

cu vederea, s-au mai premiat și următoarele persoane cu medalia de

bronz:

Domnul Dimitrie Mihail pentru calitatea superioară a

secarei de Sant’ Elena, ce se cultivă la moșia Florești din Putna.

Domnul Constantin Coroiu din Bolotești, Putna, pentru

grâul de vară.

Școala de fete din Adjud pentru lucrările de mână ale

elevelor.

Domnul Gheorghe Scânteia din Odobești pentru 6 soiuri de

vin alb.

Domnul Ghiță Petrov din Odobești pentru vinul alb.

Domnul Gheorghe Giurgea din Odobești pentru vinul roșu.

Domnul Ignat din Focșani pentru calitatea bună și prețul

mic al săpunului pe care-l fabrică.

Domnul Costachi Mărgărit din Focșani pentru cizmele

frumoase și bune.

Domnul Cost. Botezatu din Focșani pentru o pereche de

botfori253 foarte bine lucrați.

Domnii Horenstain, frații croitori, pentru buna croire și

confecționarea de haine.

Domnul Asfer din Focșani, fabricant de pălării, pentru

calitatea pălăriilor expuse.

Domnul Hadi Costachi Popovici din Focșani pentru

frumoasa și iscusita lucrare și așezare a blănurilor de preț.

Iconarul Mihail Borșan pentru zugrăvirea icoanei Mariei

Magdalena.

Domnul Alexandru Hamalu, cofetar, pentru confecționarea

de bomboane de Paris.

Doamna Maria Văduva din Chiojdeni (Râmnic) pentru

pânza frumoasă de in pe care o țese fiind oarbă.

Monahia Stavropelea din schitul Cotești pentru șiac,

mohair, ciorapi de lână și mănuși.

253 Botfor (reg.) - cizmă cu turetci tari și încrețite la gleznă (n. red.).

403

Doamna Ileana Stoica din Galbeni (Râmnic) pentru pânza

de in de o calitate superioară.

Domnul Gheorghe Rosali pentru cultura migdalului pe care

a reușit-o în regiunea Focșanilor și pentru îmbunătățirea poamelor

prin altoi și mai ales a piersicilor.

Domnul Al. Sihleanu pentru calitatea superioară a vinului

pe care-l face în via sa de la Odobești.

Toate premiile și medaliile date la expoziția regională din

Focșani s-au aprobat de Măria sa Domnitorul, prin următorul decret

domnesc inserat în Nr. 59 al Monitorului din 14 martie 1869.

„CAROL I.

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Domn al

Românilor,

La toți de față și viitori sănătate:

Asupra raportului ministrului nostru secretar de Stat la

departamentul agriculturii, comerțului și lucrărilor publice, cu nr.

1611;

Având în vedere rezultatele dobândite la concursurile de

pluguri, produse agricole, vite și obiecte manufacturiate, la

expoziția regională și cursa de cai de la Focșani și la expoziția

horticolă de aici;

Având în vedere încredințarea pe care ne-o dă ministrul

nostru secretar de Stat la departamentul agriculturii, comerțului și

lucrărilor publice ca în zilele destinate pentru concursuri, expoziții

și curse, s-au și împărțit, în numele nostru, premiile persoanelor

care le-au meritat, ca semn de încurajare;

Am decretat și decretăm ce urmează:

Art. 1 Se exprimă domneasca noastră mulțumire domnilor

membri ai juriului și tuturor persoanelor care au conlucrat cu

inspectorul general de agricultură la facerea concursurilor și a

expoziției.

Art. 2 Autorizăm pe ministrul nostru secretar de Stat la

departamentul agriculturii, comerțului și lucrărilor publice a elibera

diplome tuturor persoanelor care au fost premiate cu medalii de

argint și de bronz.

404

Art. 3 Ministrul nostru secretar de Stat la departamentul

agriculturii, comerțului și lucrărilor publice este însărcinat cu

îndeplinirea ordonanței de față.

Dată în București, la 7 martie 1869.

CAROL.

Ministru secretar de Stat

la departamentul agriculturii,

comerțului și lucrărilor publice.

Dimitrie Ghica Nr. 524„

405

CUPRINS

Cuvânt înainte de R.-V. Muscă / 5

Prefață / 13

Partea întâi. Studiul statistic al județului Putna / 16

Capitolul I. Priviri generale / 16

Capitolul II. Teritoriul / 19

1. Hotarele județului / 19

2. Întinderea județului Putna / 23

3. Regiunile județului / 24

4. Aspectul județului Putna / 24

5. Munții / 28

6. Sarea ce se ia din Vrancea / 36

7. Despre sare în general / 37

8. Apele județului / 40

9. Pădurile / 47

10. Pământul / 47

11. Clima / 49

12. Împărțirea administrativă a teritoriului / 51

Lista comunelor rurale și urbane din județul Putna / 54

13. Împărțirea economică a teritoriului / 62

14. Proprietatea pământului / 69

15. Împroprietărirea clăcașilor / 72

16. Puterile productive / 80

17. Datoria sătenilor / 86

18. Semănăturile județului / 87

19. Venitul funciar / 90

20. Venitul general al județului / 90

21. Veniturile și cheltuielile comunale / 93

22. Venitul și cheltuielile județene / 99

23. Venitul Statului / 114

24. Darea de zile la drumuri / 120

25. Raportul între producție și dări / 122

26. Venitul Statului de la spirtoase / 122

Capitolul III. Populația / 130

1. Observații generale / 130

2. Populația județului Putna / 133

3. Corpul electoral din Putna / 141

4. Denumirea străinilor din 1868 / 143

5. Mortalitatea din 1866 / 145

6. Starea sănătății oamenilor / 145

7. Mișcarea populației / 146

8. Starea învățământului din județul Putna / 148

9. Starea judiciară din județul Putna / 153

406

10. Oameni dați la armată / 155

Partea a II-a. Studiul agricol al județului Putna.

Priviri generale / 156

Capitolul I. Condițiile generale de producție / 158

1. Starea proprietății / 158

2. Capitalurile / 159

3. Munca și salariul / 164

4. Meteiajul / 166

5. Îngrășămintele / 176

Capitolul II. Condițiile speciale ale producției agricole / 179

1. Metodele de cultură / 179

2. Asolamentele / 179

3. Fânețele și imașurile / 180

4. Vitele / 181

5. Plantele ce se cultivă în județ / 183

6. Grâul / 185

7. Secara / 186

8. Orzul / 187

9. Ovăzul / 187

10. Păpușoiul / 187

11. Inul / 188

12. Cultura viei / 188

13. Viile și vița de vie din județ / 201

14. Statistica viilor / 203

15. Rachiul / 206

Descrierea agricolă a județului / 207

Capitolul I. Plasa Gârlele / 207

1. Pățești: Gugești, Florești, Slobozia-Vidrașcu, Pănticești,

Botești / 207

2. Odobești: Vinășești, Grozești, Odobești / 210

3. Mera: Căpătanul de Jos, Căpătanul de Sus, Mera / 212

4. Vărsătura / 209

5. Jariștea / 216

6. Bolotești / 216

7. Găgești / 219

8. Irești / 221

9. Clipicești / 224

10. Țifești / 228

11. Bătinești / 230

Capitolul II. Plasa Zăbrăuți / 234

1. Crucea de Jos / 234

2. Panciu / 237

3. Crucea de Sus / 239

4. Străoanele de Jos / 240

5. Străoanele de Sus / 241

407

6. Răcoasa / 242

7. Mărăști / 243

8. Vizantea Mănăstirească / 244

9. Câmpurile de Jos / 246

10. Soveja / 247

11. Diocheți / 248

12. Movilița / 249

13. Mănăstioara / 252

14. Fitionești / 253

15. Păunești / 255

Capitolul III. Vrancea / 256

1. Vidra / 256

2. Găurile / 258

3. Tichiriș / 260

4. Colacu / 261

5. Valea Sării / 262

6. Poiana / 264

7. Bârsești / 265

8. Negrilești / 265

9. Tulnici / 266

10. Păulești / 267

11. Spinești / 268

12. Secătura Văsuiului / 269

13. Herăstrău / 270

14. Nistorești / 271

15. Năruja / 271

16. Paltin / 272

17. Spulber / 273

18. Nereju / 273

Capitolul IV. Plasa Răcăciuni / 274

1. Domnești / 274

2. Adjud / 278

3. Ruginești / 278

4. Anghelești / 280

5. Copăcești / 280

6. Cornățelu / 281

7. Coțofănești / 282

8. Bâlca / 283

9. Borșani / 283

10. Urecheștii de Sus / 283

11. Sascut / 284

12. Păncești / 285

13. Mândrișca / 287

14. Valea Seacă / 287

15. Cucova / 288

408

16. Scurta / 288

17. Orbenii de Jos / 289

18. Drăgușani / 291

19. Parava / 292

20. Berești / 293

21. Adjudu Vechi / 294

22. Burcioaia / 295

23. Pufești / 299

24. Pădureni / 302

Capitolul V. Plasa Biliești / 303

1. Mărășești / 303

2. Făurei / 304

3. Focșani / 305

4. Jorăști / 312

5. Răstoaca / 314

6. Ciușlea / 315

7. Mircești / 316

8. Biliești / 316

9. Suraia / 318

10. Vulturu de Sus / 318

11. Vulturu de Jos / 319

12. Călieni / 320

13. Nănești / 321

14. Costieni / 322

15. Nămoloasa târgul / 322

16. Nămoloasa satul / 323

Domeniile Statului / 324

Capitolul I. Observații generale / 324

Domeniile mari care rămân nevândute / 324

Părțile anexate la aceste moșii care se vor vinde / 325

Moșiile mici care sunt de vânzare / 325

Capitolul II. Moșiile care nu s-au vândut / 328

1. Mera / 328

2. Varnița / 333

3. Vizantea Mănăstirească / 334

4. Soveja / 336

5. Bâlca și Borșani / 339

6. Mândrișca / 341

7. Adjudu Vechi / 342

8. Precistanu / 343

9. Mândrești și Petrești / 343

10. Ciușlea și Pomii / 344

11. Dumbrăvița / 346

Capitolul III. Părțile anexate la aceste moșii / 346

1. În contractul Sovejei: Ciuruc, Tălpanu, Țifești,

409

Clipicești / 346

2. Din contractul Vizantei: Bizighești, Țifești, Scorțeni / 347

3. Din contractul Bâlcăi: Păunești / 347

4. În contractul Ciușlei: Panciu, Țifești / 348

5. În contractul Dumbrăviței: Bătinești, Pățești, Odobești / 348

Capitolul IV. Moșiile care s-au vândut / 348

Tabelul bunurilor care s-au vândut / 349

Tabelul viilor care s-au vândut / 352

Moșiile și viile vândute / 367

Apendice. Expoziția regională din Focșani / 369