AFECTIVITATEA

Afectivitatea este o vibraţie organică, psihică şi comportamentală, ea este tensiunea întregului organism cu efecte de atracţie sau respingere, căutare sau ezitare. Reprezintă rezonanţa lumii în subiect şi vibraţia subiectului în lumea sa.

Dezvoltarea afectivă la copiii de 0-3 ani

-vârsta de 0-3 ani este caracterizată de fuziunea cu mama pe de o parte, şi tendinţa copilului de a se construi ca persoană, pe de alta.(Tourette şi Guidetti, 2002, p 111)- primul an de viata * viata afectiva este organizata in jurul alimentatiei * stari afective confuze : rade si plange in acelasi timp * nevoia de afectivitate a copilului-se observa o reactie de inviorare a acestuia la apropierea mamei * stari afective elementare de placere si neplacere *emotiile la copii sub 3 luni sunt sub forma de disconfort fizic transformat in psihic- de foame in special *la 4-5 luni apare expresia fricii si maniei , tot emotii primitive *in jurul varstei de 10 luni apare manifestarea sentimentului de iubire fata de mama sa – zambet la prezenta, plans la plecare - apare timiditatea fata de persoanele straine, simpatia, antipatia incep sa se nuanteze- la 18 luni apare gelozia, copilul este mai impresionabil si intuieste dispozitia mamei- la 12-14 luni anxietatea fata de persoanele straine poate fi foarte intensa la unii copii- la 2 ani copilului ii place ,, pacaleala’’ gluma , comicul, surade la complimente- dupa 2 ani se constituie negativismul primar (se taraste, plange, tipa daca i se ia o jucarie- daca i se restituie o arunca)- 21-24 luni frica separarii de mama capata dimensiuni dramatice-atasamentul se manifesta pregnant : cuprins de teama copilul se refugiaza in bratele mamei,sau in spatele ei

John Bowlby, medic pediatru, psihiatru şi psihanalist britanic, elaborează în jurul anilor 50 teoria ataşamentului, împărţind-o în patru etape:

1. Etapa de preataşament – 0-6 săptămâni, când comportamentul are valoare de supravieţuire

2. Etapa ataşamentului de acţiune-6 săpt-6/8 luni, când copilul se orientează şi raspunde, marcând preferinţa faţă de mamă

3. Etapa ataşamentului delimitat – 6/8 luni-18/24 luni, în care ataşamentul de mama este foarte evident. În această perioadă manifestă teama de separare( angoasa de la 8 luni). Această etapă îşi găseşte echivalenţa în permanenţa obiectului din teoria lui Piaget.

4. Etapa formării unei relaţii reciproce – 18 luni-2 ani – în această perioadă copilul construieşte progresiv o reprezentare internă a figurilor de ataşament, care îi permite să suporte absenţa acestora şi să anticipeze întoarcerea lor

Starile afective (durerea, placerea senzoriala, agreabilul/dezagreabilul, dispozitii, emotii, sentimente, pasiuni) Sunt trairi care exprima gradul de concordanta sau neconcordanta dintre un obiect(in sens filosofic -de ceea ce cunoastem, fiinta sau lucru) sau o situatie, si tendintele noastre

2. Dezvoltarea afectivă la copiii de 3 - 6/7 ani

-atasamentele afective se transforma in aceasta etapa in relatii afectiv-stabile- se face trecerea de la emotii la sentimente, se contureaza sentimentele morale : rusinea, multumirea, prietenia si dragostea)-se diminueaza teama de persoane straine- se dezvolta capacitatea de a-si stapanii reactiile- atunci cand se loveste dar reuseste sa nu planga- la 3 ani apare starea de vinovatie- la 4 ani apare mandria- domina placerea de a descoperii sau aceea de a cauta- 4- 5 ani apare complexul lui Oedip –baieti si Electra –la fete : sentimente care decurg din atasamentul erotic al copilului fata de parintele de sex opus si ostilitatea pentru parintele de acelasi sex-se creeaza o tensiune afectivă prin necunoaşterea anatomiei sexuale feminine şi masculine, precum şi a fiziologiei actului sexual, care conduce la elaborarea de catre copil a unor teorii eronate şi încărcate de nesiguranţă -5-6 ani apare starea emotiva denumita de Zaporojet ”sindromul bomboanei amare” - stare afectiva rezultata din primirea unei recompense nemeritate pe deplin- copilul sesizeaza neconcordanta intre gratificare si fortele proprii

3. Dezvoltarea afectivă la copiii de 6/7 - 12 ani

-se dezvolta stari afective legate de activitatile desfasurate la lectii : emotii si sentimente intelectuale, estetice, artistice-poate aprea o anxietate camuflata( copilul incearca sa ascunda aceasta stare) datorata indepartarii de mediul familial securizant, dar si dificultatilor intampinate la scoala -invatatorul reprezinta o figura importanta in planul afectiv al copilului, acesta poate declansa un conflict cu parintii daca simte ca ceea ce spun difera de ceea ce a spus invatatorul la scoala-dupa 7 ani – pot aparea tendinte de alocare a unor merite care nu-i apartin, dorinta de a face un rau intentionat, lauda de sine, minciuna, furtul, chiulul ( daca nu va vrea sa I se treaca o nota rea in carnet, va sti sa evite acest lucru, spunand ca l-a uitat acasa)-in perioada cuprinsă între 7 şi 10 ani, expresiile emoţionale devin dependente de succes sau insucces în activitate, de ecoul acestora în conştiinţa copilului precum şi în atitudinea celorlalţi faţă de el-emoţiile capătă un caracter mai puţin exploziv, se diminuează frecvenţa manifestărilor emoţionale, fără a se diminua însă dezvoltarea lor propriu-zisă-activitatea şcolară prin conţinuturile şi prin sistemul nou de relaţii pe care îl implică, îmbogăţeşte emoţiile şi sentimentele copilului- are loc o ’’decentrare ’’ socio-afectiva