acte necesare pt masura 141 apicultura

3
Acte necesare fonduri europene pe masura 141 1. Declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului, prin care se angajează să se autorizeze. Modelul acestei declarţii e ataşat ca anexă la ghidul solicitantului pe Măsura 141. Cei mai mulţi solicitanţi aleg să devina Persoana Fizică Autorizată (PFA). Nu este necesar să te autorizezi doar după ce ştii sigur că ai primit sprijinul. E necesară autorizarea fiindcă e singura modalitate ca banii să poată fi viraţi într-un cont. 2. Planul de afaceri : la OJCA Cluj costă 500RON 3. Extras din registrul agricol + Copie după prima pagina a Registrului Agricol cu ştampila primăriei şi menţiunea “Conform cu originalul” Sunt necesare pentru a demonstra care sunt membri gospodăriei din care solicitantul face parte (doar un singur membru poate depune Cerere de finanţare), terenul deţinut sau luat în arendă, animalele deţinute şi culturile de pe aceste terenuri. În cazul meu meu a fost necesar să aduc un extras de la Dej unde am domiciliul şi alţi membri ai familiei deţin terenuri, precum şi un extras de la Bobâlna, unde eu am arendat terenul pe care ţin albinele. 4. Copie după Contractul de arendare al terenului sau Tabel centralizator de la primăria unde e înregistrat contractul de arendare. Contractul trebuie să fie pe 5 ani şi să fi început din 2009. Probabil ultima cerinţă e necesară pentru că sesiunea de toamnă 2009 pentru depunere proiectelor nu a mai avut loc. Oricum e ciudat şi mi se pare o cerinţă făcută să-ţi pună beţe în roate. Din fericire eu am început din august 2009 să mă interesez pentru proiect şi terenul îl am arendat de atunci. 5. Copii după titlurile de proprietate ale pământurilor deţinute

Upload: ionutzu-jean

Post on 16-Apr-2015

96 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

ACTE NECESARE PT MASURA 141 APICULTURA

TRANSCRIPT

Page 1: ACTE NECESARE PT MASURA 141 APICULTURA

Acte necesare fonduri europene pe masura 141

1. Declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului, prin care se angajează să se autorizeze. Modelul acestei declarţii e ataşat ca anexă la ghidul solicitantului pe Măsura 141. Cei mai mulţi solicitanţi aleg să devina Persoana Fizică Autorizată (PFA). Nu este necesar să te autorizezi doar după ce ştii sigur că ai primit sprijinul. E necesară autorizarea fiindcă e singura modalitate ca banii să poată fi viraţi într-un cont.

2. Planul de afaceri: la OJCA Cluj costă 500RON

3. Extras din registrul agricol + Copie după prima pagina a Registrului Agricol cu ştampila primăriei şi menţiunea “Conform cu originalul” Sunt necesare pentru a demonstra care sunt membri gospodăriei din care solicitantul face parte (doar un singur membru poate depune Cerere de finanţare), terenul deţinut sau luat în arendă, animalele deţinute şi culturile de pe aceste terenuri. În cazul meu meu a fost necesar să aduc un extras de la Dej unde am domiciliul şi alţi membri ai familiei deţin terenuri, precum şi un extras de la Bobâlna, unde eu am arendat terenul pe care ţin albinele.

4. Copie după Contractul de arendare al terenului sau Tabel centralizator de la primăria unde e înregistrat contractul de arendare. Contractul trebuie să fie pe 5 ani şi să fi început din 2009. Probabil ultima cerinţă e necesară pentru că sesiunea de toamnă 2009 pentru depunere proiectelor nu a mai avut loc. Oricum e ciudat şi mi se pare o cerinţă făcută să-ţi pună beţe în roate. Din fericire eu am început din august 2009 să mă interesez pentru proiect şi terenul îl am arendat de atunci.

5. Copii după titlurile de proprietate ale pământurilor deţinute de alţi membri ai gospodăriei.Extras din Registrul Fermelor (APIA) + Print screen cu ştampila instituţiei. Extrasul e o adeverinţă din care rezultă că persoana căreia i-a fost eliberată nu a mai beneficiat de Măsura 141. Print screen-ul e chiar un print screen din programul pe care îl folosesc acolo. Din el rezultă că nu apari în program. Am aflat azi că aceste acte trebuie luate pentru fiecare membru a gospodăriei, pentru ca să poată fi verificat faptul că eşti unicul membru al familiei care accesează Măsura 141.

6. Extras din Registrul Exploataţiei emis de DSVSA sau adeverinţă de la medicul veterinar. Acum o săptămână am aflat că adeverinţa de la medicul veterinar nu mai e suficientă ci trebuie neapărat de la DSV. Pentru adeverinţă de la Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) Cluj ai nevoie de:

Adeverinţă de la primărie din care să rezulte că ai stupi în Registrul lor agricol Carnet stupina. Se cumpără de la Asociaţia Crescătorilor de Albine din

Romania, mai precis de la magazinul Apicola. Costă 10 RON, parcă.

Page 2: ACTE NECESARE PT MASURA 141 APICULTURA

Carnet de sănătate de la doctorul veterinar. Copie dupa BI/CI Buletin de analiză – nosemoză şi varroză. Doctorul veterinat trebuie să trimită

probă de albine vii şi fagure cu puiet. Analiza costă în jur de 20 RON.

7. Adeverinţă de la primăria unde sunt înregistrate albinele. Trebuie să apară numărul de stupi, tarlaua, parcela şi denumirea locului pe care e vatra stupinei.

8. Certificat de producator ştampilat pe 2009 şi 2010

9. Adeverinţă de la Asociaţia Crescătorilor de Albine din Romania care să ateste că solicitantul e înscris in asociaţie. Asta nu e necesar, dar câştigi ceva puncte în plus la dosar.

10. Copia actului de identitate

11. Declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului privind realizarea activităţilor din Planul de afaceri

12. Declaraţie pe proprie Răspundere a solicitantului privind formarea profesională. Va trebuie să faci un curs de formare prin Masura 111, cândva în primii 3 ani dupa aprobarea proiectului.

13. Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului că nu deţine în proprietate/ folosinţă alte terenuri, animale, familii de albine, etc, în afară celor declarate în Planul de afaceri, si nu a mai depus altă solicitare pentru obţinerea sprijinului în cadrul măsurii 141

14. Calculul numărului de UDE pentru anul trei