abuzul de poziŢie dominatĂ
DESCRIPTION
Dreptul ConcurenteiTRANSCRIPT
§ I. Partea teoretică
1. Noţiunea de poziţie dominantă, abuz de poziție dominantă
Una dintre condiţiile de bază pentru existenţa unei economii de piaţă funcţionale, alături
de libertatea de mişcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului, o reprezintă un
mediu concurenţial nedistorsionat. Într-o economie de piaţă funcţională, respectarea normelor
privind concurenţa asigură progresul economic, apărarea interesului consumatorilor şi
competitivitatea produselor şi serviciilor.1
Din definiţia dreptului concurenţei rezultă că acesta asigură existenţa competiţiei
economice şi exercitarea loială a acesteia.2 Astfel, nu trebuie să uităm faptul că mediul
concurenţial poate fi afectat negativ de activităţile anticoncurenţiale care pot lua forma
abuzului de poziţie dominantă realizat de către agenţi economici puternici.
Normele de drept intern referitoare la abuzul de poziţie dominantă sunt de dublă
inspiraţie – comunitară şi franceză. Sancţionarea comportamentelor abuzive constituie una din
cheile de reglare atât a mecanismelor economice ale pieţei, cât şi a acţiunii universale a
principiilor echităţii şi bunei-credinţe. Aceasta, deoarece obiectivului de ordin concurenţial,
vizând protecţia pieţei libere, i se adaugă încă unul: controlul echilibrului comercial, prin
protecţia părţii mai slabe.3
Cu toate acestea, deţinerea unei poziţii dominante nu este condamnată, aceasta fiind
chiar rezultatul eficienţei activităţii desfăşurate de o întreprindere. Dacă întreprinderea îşi
foloseşte puterea pentru a înăbuşi concurenţa, aceasta este o practică anticoncurenţială,
calificată abuz. Ca urmare, abuzurile poziţiei dominante sunt condamnate de Tratatul C.E. şi
legislaţiile naţionale ale statelor membre, în România existând Legea concurenţei nr.21/1996.
O întreprindere are o poziţie dominantă, când puterea sa economică îi permite să
opereze pe piaţă fără să ţină cont de reacţia concurenţilor săi, a consumatorilor intermediari şi
finali. Rezultă că poziţia dominantă este situaţia în care una sau mai multe firme dispun de o
putere economică, ce poate obstrucţiona concurenţa pe piaţa pe care acţionează, poziţia lor
permiţând acţiuni în dispreţul legilor concurenţei, al interesului clienţilor şi al
consumatorilor. Uneori poziţia dominantă este determinată şi de conjunctura pieţei prin
absenţa unor competitori, slaba putere economică a concurenţilor, controlul resurselor,
exploatarea tehnologiei, reţele puternice de distribuţie. 4 Student: Bârsan
Elena Roxana
1 Aurelia Cotuţiu, Georgeta Valeria Sabău, Drept român şi comunitar al concurenţei, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.12 Emilia Mihai, Dreptul Concurenţei, Editura All Beck, Bucureşti, p.13 Ibidem, p. 1394 Aurelia Cotuţiu, op.cit., p.211
2
Coordonatele juridico-economice ale dominaţiei. Piaţa relevantă
Reglementarea română vizează sancţionarea utilizării abuzive a avantajului rezultat din
inegalitatea raportului de forţe, în ambele sale forme de manifestare: abuzul de poziţie
dominantă şi abuzul de dependenţă economică.
Art. 6, din Legea concurenţei nr. 21/1996 interzice folosirea în mod abuziv a unei poziţii
dominante deţinute de către unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa românească ori pe
o parte substanţială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect
sau pot avea ca efect afectarea activităţii economice ori prejudicierea consumatorilor. Se
observă că legea română nu sancţionează dominaţia unei întreprinderi, aceasta fiind în sine
licită, întrucât dominaţia unei pieţe nu conduce în mod necesar la practici nocive.5
Rezultă, aşadar, că poziţia dominantă este compatibilă cu o situaţie de concurenţă, ceea
ce se sancţionează fiind doar materializarea, concretizarea potenţialităţii de restricţionare a
concurenţei, deci exploatarea abuzivă a preeminenţei economice dobândite.6
Condiţia-premisă este delimitarea pieţei relevante, identificarea situaţiei de dominaţie
presupune mai întâi delimitarea precisă a pieţei pe care ea se exercită şi abia apoi
determinarea precisă a faptului de a domina, dominaţia putându-se manifesta în grade
variabile de intensitate.7
Spaţiul virtual al ciocnirii rivalităţilor dintre competitori şi al întâlnirii acestora cu
aşteptările consumatorilor, în acelaşi timp, spaţiu geografic concret al înfruntării dintre ofertă
şi cerere, dar şi meta-spaţiu în care toţi actorii economici – producători, distribuitori,
consumatori – sunt de fapt parteneri în realizarea aceluiaşi proiect, piaţa pertinentă are o
semnificaţie aparte în identificarea şi sancţionarea abuzurilor de poziţie de dominaţie. Atât din
perspectiva sectorială, cât şi din perspectiva geografică, piaţa relevantă se analizează potrivit
criteriilor cunoscute. Specifică identificării acestei practici anticoncurenţiale este determinarea
„părţii substanţiale a pieţei româneşti” ca arie posibilă de manifestare a dominaţiei economice.
Potrivit art. 2, alin. (2) din Regulamentul din 16 aprilie 2004 pentru aplicarea prevederillor
art.5 si art.6 din Legea concurenţei nr.21/1996, această noţiune desemnează acea parte din
teritoriul României care reprezintă piaţa relevantă afectată de comportamentul agentului
economic care abuzează de poziţia dominantă, atunci când aceasta are sau ar putea avea
consecinţe semnificative pentru economia României în ansamblu. 8
Student: Bârsan Elena Roxana
5 Emilia Mihai, op.cit., p.1376Ibidem, p.1377Ibidem, p.1408 Ibidem
3
În continuare menţionăm că poziţia dominantă se împarte în poziţie dominantă
exclusivă şi în poziţie dominantă colectivă.
Poziţia dominată exclusivă este dată de dominaţia obţinută de un singur agent economic.
Dominaţia individuală aparţine unui agent economic aflat, de regulă, în situaţie de monopol –
natural, administrativ sau legal. De asemenea, dreptul concurenţei nu face nicio deosebire în
funcţie de statutul privat sau public al operatorului aflat în poziţie dominantă. Poziţia
dominantă colectivă presupune existenţa mai multor agenţi economici. Indiciul existenţei
unei co-posesii de poziţie dominantă îl constituie faptul că, din punct de vedere economic,
întreprinderile respective se prezintă sau acţionează împreună pe o piaţă pertinentă ca o
entitate colectivă ori au posibilitatea de a adopta aceeaşi linie de conduită concurenţială.
Aceşti „mai mulţi” agenţi economici deţinători, împreună, de poziţie dominantă, fie sunt
constiuiţi într-o antantă, fie reprezintă un monopol sau un oligopol. 9
Criteriile de apreciere a dominaţiei. Studiul practicii probează că nu există un
criteriu absolut pentru determinarea poziţiei dominante după cum nu există nici macăr o listă
exhaustivă cu asemenea criterii. Dominaţia este o stare e fapt, a cărei apreciere se face
contextual. Ea constituie indiciul slăbirii concurenţei în profitul unui singur operator
economic sau unui grup restrâns de operatori economici. 10
Dintre criteriile determinării stării de dominaţie, mai simplu şi, de cele mai multe ori,
mai pertinent, este criteriul statistic, al părţilor de piaţă. Însă, se pot lua în considerare şi
combina şi alţi factori, pe care propunem să îi clasificăm după următoarele criterii: cele
interne privind întreprinderea: stabilitatea ciclurilor sale economice datorită certitudinii
privind sursele de aprovizionare şi pieţele de desfacere, independenţa datorată drepturilor de
proprietate industrială, imaginea produselor sale, capacităţile de producţie, rentabilitatea şi
avansul tehnologic, puterea financiară sau comercială a întreprinderii în mod nemijlocit sau
prin intermediul altor întreprinderi care o controlează, deţinerea unor infrastructuri, instalaţii,
sau a unor sisteme de distribuţie; într-un cuvânt mijloacele esenţiale, care-i conferă
supremaţie; şi criterii externe privind structura pieţei, între care, în primul rând, concurenţa
potenţială, în funcţie de gradul de deschidere a pieţei: dacă barierele la intrarea pe piaţă sunt
slabe, pătrunderea unor noi concurenţi devine posibilă (costuri de investiţie mici, un nivel
ridicat al inovaţiei) iar puterea întreprinderii devine vulnerabilă („contestabilă”); invers, când
se constată prezenţa unor dispozitive care limitează intrarea pe piaţă, se poate deduce
Student: Bârsan Elena Roxana
9 Ibidem, p. 14110 Ibidem
4
probabilitatea supremaţiei întreprinderii în cauză. Din aceeaşi serie de factori fac parte
monopolurile, indiferent de tipul acestora.11
Ca urmare, o întreprindere care deţine o poziţie dominantă poate să abuzeze de aceasta
pentru a-şi creşte veniturile şi pentru a-şi consolida poziţia pe piaţă, atât prin slăbirea sau
eliminarea concurenţilor, cât şi prin interzicerea accesului pe piaţă a unor noi competitori.
Aceasta ar putea desfăşura acţiuni prejudiciabile pentru alţi operatori ai pieţei, prin practicarea
unor preţuri mari de vânzare sau de cumpărare sau prin acordarea unor avantaje
discriminatorii anumitor clienţi, pentru a le controla acţiunile. 12
Student: Bârsan Elena Roxana
I.2. Forme ale abuzului de poziţie dominantă
Formele abuzului de poziție dominantă sunt enumerate enunțiativ în articolul 82,
paragraful 2 din Tratatul CE. Enumerarea aceasta nu este limitativă și datorită acestui lucru
jurisprudența instanțelor europene, precum și doctrina au putut adăuga acestor forme legale și
alte forme sub care se poate exprima abuzul de poziție dominantă. În continuare ne vom referi
la aceste forme raportat nu numai la conținutul dispoziției normative evocate, ci și la
contribuția instanțelor comunitare și a doctrinei la lămurirea acestei probleme.
A. Impunerea, direct sau indirect a a prețurilor de vânzare sau de
cumpărare sau a altor condiții inechitabile de tranzacționare
După cum am afirmat ceva mai devreme, această formă a abuzului de poziție este
prevăzută de Tratatul CE în articolul 82, paragraful 2. În ceea ce privește prețurile
inechitabile, doctrina și jurisprudența consideră că se pot prezenta sub mai multe forme și
anume: prețuri prea ridicate, prețuri excesiv de scăzute și prețuri anormal de scăzute.
- Prețuri prea ridicate. Stabilirea prețurilor este guvernată de principiul libertății astfel
încât întreprinderea deținătoare a poziției dominante are libertatea de a-și stabili propriile
prețuri în avantajul ei , de a impune condiții drastice partenerilor de afaceri sau
consumatorilor și de a ignora constrângerile pieței. Cu toate acestea, o întreprindere
dominantă este supusă întotdeauna constrângerilor juridice și economice, fiind împiedicată să
stabilească în mod abuziv prețurile și condițiile de vânzare. În acest mod, ea este obligată să
se comporte ca o întreprindere obișnuită. Important de precizat este faptul că prețul conține
Iacob Geanina-Elena
alături de prețul de cost și un beneficiu dar problema se pune în momentul în care acest
beneficiu depășește limita rezonabilului. În concluzie, întreprinderea care se află pe o poziție 11 Ibidem12 Aurelia Cotuţiu, op.cit., p.211
5
dominantă, nu va putea pune un adaos excesiv la prețul de cost, folosindu-se de poziția sa în
cadrul pieței, deoarece fixarea unor prețuri prea mari ar însemna o manifestare a abuzului din
partea acestei întreprinderi.
În ceea ce privește noțiunea de preț abuziv, se consideră într-o opinie că acesta se
definește prin disproporția manifestată între acest preț și valoarea bunului sau serviciului
concret avut în vedere. Această metodă este una de comensurare a prețului. O altă metodă
utilizată este metoda comparativă care se manifestă prin compararea prețului suspectat ca
fiind abuziv cu celelalte practicate de alți competitori. În situația în care disproporția dintre
prețul stabilit de întreprinderea dominantă și valoarea reală a produsului este justificată, atunci
nu ne aflăm în prezența unui preț abuziv.
- Prețuri excesiv de scăzute. Prețul stabilit care este excesiv de scăzut se numește preț
predator. Acest preț este considerat abuziv atât de normele dreptului european al concurenței,
cât și de legislațiile naționale din statele membre, fiind considerat acel preț care are ca efect
excluderea de pe piață a unui operator. Jurisprudența instanțelor europene a prohibit acest
preț predator.
În mod normal, o întreprindere atunci când stabilește prețul unui produs, are
întotdeauna ca element de bază prețul de cost. Astfel, prețul de vânzare va fi superior sau cel
puțin egal cu prețul de cost. În situația în care întâlnim un preț inferior celui de cost, înseamnă
că se urmărește fie creșterea cifrei de afaceri, fie majorarea părții de piață deținută de
întreprinderea în cauză și ne aflăm în prezența unui preț predator.
Printr-o decizie pronunțată de CJCE într-o afacere denumită AKZO, s-a stabilit că este
dificil să se vorbească despre existența unui preț predator atâta timp cât reducerile de prețuri
fac parte din jocul concurenței și nu pot fi interzise ca metodă concurențială nici chiar pe o
piață dominantă. Aceste reduceri de prețuri pot fi calificate ca abuz de poziție doar dacă
practicarea lor este constantă și pe o perioadă de timp îndelungată.
- Prețuri anormal de scăzute. În anumite condiții, prețuri situate deasupra costurilor
de producție pot fi totuși considerate ca abuzive dacă sunt anormal de scăzute, iar nivelul lor
este astfel stabilit încât concurenții sunt în imposibilitate de a le face față, și practicarea lor la
acest nivel se face în scopul excluderii acestora de pe piață13.
Dreptul european al concurenței și legile naționale ale statelor membre sancționează
Iacob Geanina-Elena
astfel de prețuri dacă nu au legătură cu costurile reale ale serviciului, și dacă sunt
discriminatorii.
13 Costin, Călin M., Dreptul european al concurenței. European Law of Competition, Ed. Juridică, 2008, p. 101.
6
Costitutive pentru un abuz de structură au fost chiar comportamentele legitime în sine,
din care nu rezultă nici o exploatare a puterii de dominare de către nici o întreprindere, care
nu prejudiciază deloc sub nici un chip nici un partener. Având în vedere acest lucru, se poate
concluziona faptul că toate tipurile de clauze contractuale ar putea fi considerate ca fiind
abuzive din moment ce au ca obiect sau ca efect descurajarea intrării pe piață a unei noi
întreprinderi concurente.
- Prețuri preferențiale și acordarea de prime – avantaje discriminatorii. S-a decis
că reprezintă un abuz de poziție dominantă faptul unei întreprinderi de a deține pe piață o
valoare de 50% sau chiar mai mult, de a oferi prețuri mai scăzute clienților unui mic
concurent, în timp ce menține pentru proprii săi clienți prețuri mai ridicate pentru aceleași
produse. Existența discriminării se stabilește în momentul în care se observă că diferența de
prețuri nu este justificată de vreo situație concurențială. Tot astfel, este abuz de poziție
dominantă și instituirea unei bariere la intrarea pe piață de către întreprinderea aflată în poziție
dominantă prin ofertarea unui tarif inferior pentru același serviciu pe care îl poate oferi
acelorași consumatori dar la un preț mai ridicat unui alt concurent care dorește să penetreze pe
acea piață14.
Acordarea de prime de fidelitate de către întreprinderea dominantă clienților săi este
incriminată în jurisprudența instanțelor europene ca fiind abuz. În acest sens există și câteva
exemple, și anume Comisia CE, printr-o decizie pronunțată în afacerea Michelin la 20 iunie
2001 și TPICE s-a pronunțat într-o situație - decizia dată în cauza BPB Industries & British
Gypsum din 1 aprilie 1993.
În concluzie, această formă de abuz de poziție dominantă se caracterizează prin
impunerea prețurile ce constituie prin ea însăși o condiție comercială defavorabilă la care se
mai adaugă și alte condiții devaforabile instituie prin stipulații contrare de cele mai diferite
conținuturi, cu impact direct sau indirect asupra concurenței.
Iacob Geanina-Elena
B. Limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnologice în
dezavantajul consumatorilor
14 Costin, Călin M., Op. cit., p. 102.
7
De cele mai multe ori, aceastea se realizează prin limitările impuse furnizorilor sau
cumpărătorilor de către întreprinderea care are o poziție dominantă. Această formă a abuzului
de poziție dominantă nu implică și limitarea investițiilor. În legătură cu prevederile
paragrafului 2 al articolului 82 din Tratatul CE, constituie abuz doar limitarea producției,
comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor.
Interpretându- se această dispoziție normativă a doctrinei s- a accentuat că limitarea
comercializării făcută de către întreprinderea dominantă cu scopul eliminării de pe piață a
unor concurenți este o modalitate de practică abuzivă. Au un asemenea caracter orice refuz
direct sau indirect de vânzare ce poate rezulta chiar și din refuzul de reînnoire al contractului
sau denunțarea unui contract care duce la un refuz de aprovizionare. Astfel de comportamente
exclud accesul competitorilor pe piață. În ipoteza în care asemenea comportament provine de
la întreprinderea dominantă este calificat drept abuz.
Asemănator textului CE, legea pune în discuție așa- numitele acțiuni de secare a pieței,
de limitare artificială a activității întreprinderilor concurente, prin diverse metode, precum:
impunerea de quotas; refuzul de a furniza produse indispensabile concurenților15;cauze de
exclusivitate sau de fidelizare excesivă; acordarea de diverse avantaje comerciale, precum
rabaturi substanțiale, pe o perioadă nedeterminată ori pe o durată foarte îndelungată, doar în
ipoteza în care beneficiarii se vor aproviziona de la furnizor pentru totalitatea sau pentru cea
mai mare parte a nevoilor lor de producție. Astfel de practici limitează exercițiul general al
concurenței, creând obstacole în calea unor noi competitori sau în ceea ce privește concurenții
mai slabi.
CJCE a stabilit16 că este abuz de poziție dominantă în conformitate cu articolul 82,
paragraful 2, punctul b din Tratatul CE, limitarea de către întreprinderea dominantă a
partenerilor agreați la simplul rol de aprovizionatori ai pieței locale, interzicându- le
revânzarea produsului către alți angrosiști și permințându- le contacte doar cu detailiștii de pe
respectiva piață. În speță, clauza de interdicție a revânzării de fructe în stare verde înscrisă în
condițiile generale de vânzare de către United Brands Company îi viza pe angrosiști care
cumpărau banane pentru a le revinde după ce procesau coacerea lor în instalațiile speciale
existente în depozitele lor. Curtea a considerat ca fiind abuzivă această clauză întrucât limita
producția, comerțul și dezvoltarea tehnică în defavoarea consumatorilor.
Dominte Ana-Maria
15Emilia Mihai, Dreptul concurenței,Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, p.14716Costin, Calin M., Dreptul european al concurenței- European Law of Competition, Ed. Juridica, 2008, p.104
8
Prin efectul acestei clauze se restrângea dreptul angrosiștilor de profil de a revinde bananele
cumpărate de la United Brands Company la alți angrosiști oblingându- i ca revânzarea să o
facă doar către detailiști.
Într- un alt exemplu17, Curtea a hotărât, într- o afacere, că refuzul unei întreprinderi de
a livra materii prime unui client cu care se află în concurență privitor la produsele obținute cu
ajutorul acelor materii prime, reprezintă un abuz de poziție dominantă, dacă apare riscul
înlăturării întreprinderii concurente de pe piață. Așadar, o întreprindere poate fi obligată să
încheie un contract pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea unor servicii, în eventualitatea
în care nu există nici un substitut real ori potențial al acestora. Astfel, poate să fie evidențiată
pe piață o cerere specifică potențială, constantă și regulată a consumatorilor, iar întreprinderea
în cauză are capacitatea necesară în vederea satisfacerii comenzilor pe care le- a primit.
O altă speță18 reprezentativă este cea în care Curtea a decis că strategia comercială a
întreprinderii dominante de a încheia contracte pe baza unor instrucțiuni date iar nu ca urmare
a negocierilor purtate cu partenerii de afaceri în condiții de egealitate, constituie abuz de
poziție dominantă și aceasta cu atât mai mult cu cât prin respectivele instrucțiuni se dorea
obligarea respectivilor parteneri să- și canalizeze exporturile spre destinatari sau destinații
determinate. S- a apreciat că punerea în practică a acestei metode are ca efect limitarea
comerțului în detrimentul consumatorilor.
Dominte Ana-Maria
C. Aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții
inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj
concurential
Această formă a abuzului de poziție dominantă se concretizează în discriminarea
practicată de întreprinderea aflată în poziție dominantă prin care sunt avantajați anumiți
cumpărători sau furnizori. O astfel de discriminare se poate înfățișa sub formele: (1) refuzul de
vânzare sau de prestări de servicii către anumiți competitori și (2) acordarea unora dintre
parteneri rabaturi sau de alte facilități comerciale19. Prin această reglementare se dorește a fi
sancționat abuzul prin discriminare.
Iacob Andrada-Mădălina
17 Gabriela Dragan, Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism. Politici comune ale UE, 2005, note de curs, p.1918Costin, Calin M.,op.cit., p.10419 C. Călin M., Op. cit., p. 105
9
Dreptul concurenței – comunitar sau intern – nu sancționează discriminarea per se, ci
numai dacă aceasta constituie forma de manifestare a abuzului de putere economică.
Discriminarea abuzivă se poate realiza prin diferite modalități, de la cele mai brutale, care
urmăresc în mod explicit restrângerea concurenței, până la altele mai voalate și aparent
justificate ca, de pildă, acordarea de avantaje numai clienților vechi sau numai acelora care
acceptă unele constrângeri speciale, ca de exemplu rabaturile de fidelitate20.
Abuzul prin discriminare, care intră sub interdicția instituită de art. 82 paragraful 2, lit.
c, vizează în egală măsură pe toți concurenții, inclusiv pe aceia care sunt parteneri actuali sau
potențiali ai întreprinderii dominante, fie ei cumpărători sau furnizori21.
Consiliul Concurenței, printr-o decizie a definit conținutul sintagmelor utilizate de
lege. Astfel, condițiile inegale presupun practicarea, fără o justificare obiectivă, de către
agentul economic ce deține o poziție dominantă, a unor tratamente diferențiate față de
partenerii săi comerciali. Sintagma prestații echivalente definește existența unor parteneri deși
obligați diferit, obligațiile asumate de aceștia sunt de aceeași natură, rezultatul constituindu-l
crearea unui dezavantaj în poziția deținută pe piață de unii dintre acești parteneri în
comparație cu poziția deținută de alții22.
D. Condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către
parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în
conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor
contracte
Abuzul de poziție dominantă se poate concretiza și prin condiționarea de către
întreprinderea dominantă a încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor
prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au
legătură cu obiectul acestor contracte. Este forma de abuz incriminată prin art. 82, paragraful
2, lit. d din Tratatul C.E și analizată în doctrină ca ipoteză de interzicere a ”contractelor
cuplate” sau legate23. Întrucât vânzările legate pot fi, în anumite condiții, preoconcurențiale și
benefice pentru consumatori, acestea nu sunt prohibite per se, ci numai dacă, practicate fiind
de un operator posesor de poziție dominantă, li se dovedește inechivoc efectul nociv asupra
eficienței concurenței24. Astfel, asocierea mai multor produse sau servicii, ori a unui produs și
Iacob Andrada-Mădălina
20 E. Mihai, Dreptul concurenței, Ed. All Beck , p. 14821 C. Călin M., Op. cit., p. 10622 E. Mihai, Op. cit., p. 14823 C. Călin M., Op. cit., p. 10624 E. Mihai, Op. cit., p. 149
10
a unui serviciu ca obiect al vânzării nu contituie, de regulă, un fapt anticoncurențial, oferta
globală fiind licită și adeseori uzitată. În acest mod, identificăm existența ofertelor în pachet
(ca de exemplu cele practicate de firmele de televiziune prin cablu) și a ofertei globale
adresată consumatorilor prin care vânzătorul propune acestora vânzarea unui produs însoțit de
un set de servicii (privind instalarea, exploatarea, întreținerea, inclusiv asigurarea pieselor de
schimb și a consumabilelor). O asemenea vânzare este în general agreată de consumatori
întrucât le oferă acestora un anumit confort și o anumită certitudine în folosința bunului
cumpărat. Raportată la normele pieței, vânzarea de acest gen este deci compatibilă atât cu
exigențele clienților, cât și cu exigențele pieței. Totuși, când această vânzare emanăde la o
întreprindere dominantă, poate avea caracter abuziv, putând fi deci calificată ca fiind
abuzivă25.
Doctrina a remarcat că în cadrul aprecierii globale, Comisia distinge între politicile
comerciale legitime ale unei întreprinderi, dar acre tind totuși să ranforseze strategiile de
excludere de cele care sunt prin ele însele abuzive și care singure trebuie să facă obiectul unei
sancțiuni.
E. Practicarea unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri de
ruinare, sub costuri, în scopul înlăturării concurenților sau vânzarea la
export sub costul de producție, cu acoperirea diferențelor prin impunerea
unor prețuri majorate consumatorilor interni
Textul imperativ prevăzut la acest punct este alcătuit din două variante. Prima –
practicarea prețurilor excesiv de mari sau ruinător de mici – constituie o reluare, cel puțin
parțială, a interdicției înscrise la lit. A (a prezentei lucrări), efectul fiind redundant. Astfel,
această formă a abuzului de poziție dominantă este inclusă în impunerea, direct sau indirect a
prețurilor de vânzare sau de cumpărare ori a altor condiții inechitabile de tranzacționare – fie
numai și pentru că una din modalitățile de impunere a prețurilor inechitabile este însăși
practicarea lor de către dominant.
A doua variantă a acestei forme sancționează exporturile la preț de dumping realizate
de un agent economic aflat în poziție dominantă, dar numai cu condiția ca minusurile
provenite din prețurile externe să fie compensate prin practicarea unor prețuri majorate pe
piața internă. Astfel, dumpingul este interzis atunci când constituie sursa practicilor abuzive26.
Iacob Andrada-Mădălina
25 C. Călin M., Op. cit., p. 10726 E. Mihai, Op. cit., p. 150
11
F. Exploatarea stării de dependență economică în care se găsește un
alt agent economic față de un asemenea agent sau agenți economici și care
nu dispune de o soluție alternativă în condiții echivalente, precum și
ruperea relațiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză
să se supună unor condiții comerciale nejustificate
Și acest text imperativ prevede două variante, ambele împrumutate din ordonanța
franceză referitoare la libertatea prețurilor și a concurenței.
Prima variantă este reprezentată de abuzul de dependență economică, care reprezintă
simpla dominație a unui partener comercial asupra altuia, mai slab, în raportul lor bilateral, în
cadrul relațiilor verticale. Pentru a se putea reține săvârșirea unui abuz de dependență
economică, e necesară îndeplinirea anumitor condiții:
a) Să existe o dependență economică.
b) Să nu existe soluție alternativă în condiții echivalente.
c) Să se manifeste o exploatare abuzivă a situației de dependență.
d) Să se producă un efect anticoncurențial sau să fie prejudiciați consumatorii.
A doua variantă este reprezentată de ruperea relațiilor contractuale pentru singurul
motiv că partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate. Această
variantă ilustrează atât abuzul de poziție dominantă, cât și abuzul de dependență economică.
Astfel, ruptura abuzivă, brutală, a unor raporturi contractuale doar pe considerentul opoziției
manifestate de co-contractant față de un tratament comercial incorect, poate fi decisă atât de
un operator aflat în poziție dominantă, cât și de un operator care nu este ”leader” pe piață, dar
care, prin ponderea sa economică, este superior partenerilor contractuali din relațiile sale
verticale27.
Iacob Andrada-Mădălina
I.3. Definiția și criteriile generale ale abuzului
27 Ibidem, p. 151-152
12
Principiul libertății comerțului și industriei reprezintă o premisă esențială pentru
participarea neîngrădită la schimburile internaționale de mărfuri și servicii. Însă, libertatea
exercitării comerțului este limitată de interdicția de a folosi mijloace ilegale. Concurența sau
competiția în vederea atragerii clientelei trebuie să se bazeze pe capacitatea, aptitudinile și
resursele proprii. În această materie, abuzul de drept apare ca un abuz de libertatea de
concurență, exercițiul unui drept fiind exercitat în mod abuziv, avându-se în vedere, exclusiv
sau în principal, o altă finalitate decât cea urmărita de legiuitor prin edictarea normelor legale.
Altfel fiind spus, se deturnează scopul urmărit de legiuitor, dreptul fiind exercitat cu depășirea
limitelor sale intrinseci. Așa cum s-a reținut în doctrină, „libertatea de concurență are o
funcție socială și exercitarea ei trebuie să se facă în conformitate cu scopul instituției”28.
Abuzul de poziție dominantă poate fi definit ca fiind conduita unei întreprinderi
aflate într-o poziție dominantă, - indiferent de atitudinea sa subiectivă - de natură să
prejudicieze interesele consumatorilor și să împiedice realizarea în condiții normale a
competiției pe piața relevantă29.
Așa cum am menționat, pentru a ne afla în situația unui abuz de poziție dominantă, nu este
necesară dovedirea atitudinii culpabile a întreprinderii în cauză. În legătură cu această
condiție, a apărut și conceptul de abuz „automat”, statuându-se în jurisprudența comunitară că
în situația în care simpla exercitare a drepturilor recunoscute de lege este de natură să îi ofere
unei anumite întreprinderi ocazia și posibilitatea de a avea un comportament anticoncurențial,
ne aflăm în situația unui abuz „automat” care ar trebui să aibă ca urmare desființarea
privilegiilor recunoscute prin legea națională30.
Pe de altă parte, mai este necesar ca abuzul să falsifice concurența și să afecteze economia. Cu
alte cuvinte, practica anticoncurențială trebuie să atingă o anumită amplitudine și să fie
susceptibilă de a crea un efect negativ de impact asupra pieței.
Astfel cum reiese din însăși definiția dată abuzului de poziție dominantă, prin efectuarea unor
anumite activități se aduce atingere intereselor consumatorilor ori se prejudiciaza interesele
acestora. Pentru a ne afla în situația unui astfel de abuz este necesar ca practicile abuzive ale
operatorului economic care se află într-o poziție dominantă să aibă ca obiect sau să poate avea
ca efect, nu doar afectarea comerțutlui ci și prejudicierea consumatorilor.
Lupu Paula Alina
Pentru identificarea exercițiului abuziv al poziției dominante, trebuie avute în vedere,
în principal, următoarele criterii:
28 Yolanda Eminescu, Concurența neleală, Editura Lumina Lex, București, 1995, p. 36;29 Emilia Mihai, Dreptul concurenței, Editura All Beck, București, 2004, p. 152;30 Emilia Mihai, op.cit, p. 153;
13
a) conduita operatorului economic vizează eliminarea unuia sau a unora dintre
concurenți, sau chiar a întregii concurențe, ori este suspectibilă de a avea un asemenea
efect;
b) prin aceasta conduită, întreprinderea profită de poziția sa dominantă pentru a-și
procura, în detrimentul altor concurenți sau al consumatorilor, un avantaj pe care nu l-
ar fi obținut dacă s-ar fi conformat practicilor legale; se consideră că avantajul este
anormal, nefiresc dacă riscurile pe care le suportă agentul economic sunt
disproportionat de mici în raport cu beneficiile dobândite.
Lupu Paula Alina
I.4. Monopolul
Monopolul este o consecințã a dominației exclusive a unor agenți economici. Acesta
genereazã efecete în rândul consumatorilor în ceea ce priveşte prețurile şi calitatea mãrfurilor.
Astfel, într-o piațã monopolistã clienții ajung sã plãteascã pe un produs de calitate inferioarã
un preț mult mai mare decât valoarea realã a mãrfii.
Un alt efect al monopolismului este acela al destabilizãrii funcționalitãții relațiilor economice
de piațã, dictând condițiile economice ale operațiunilor comerciale, anihileazã posibilitatea
negocierilor libere a schimbului de valori materiale.31
Încercãrile de ocrotire a consumatorilor împotriva practicilor restrictive de concurențã
au existat atât în Antichitatea Romanã când s-au instituit mãsuri prohibitive şi sancționatoare
a comerțului cu cereale (Lex Julia de annona şi constituția împãratului Zenon din 483), cât şi
în Evul Mediu, în timpul domniei regelui Eduard al VI-lea al Angliei, când se dorea
înlãturarea înțelegerilor dintre negustorii din acelaşi sector economic, care provocau majorãri
nejustificate a prețurilor produselor lor. De asemenea, la 2 iulie 1890, în S.U.A. a fost
adoptatã Legea Sherman ce prevedea sancțiuni pecuniare precum şi pedeapsa cu închisoarea
persoanelor participante la acțiunile monopoliste. Tot în S.U.A., pe 26 septembrie 1914 a fost
adoptatã legea prin care s-a înființat Comisia Federalã de Comerț (The Federal Trade
Comission), un organ administrativ central cu rol în investigarea şi urmãrirea faptelor de
monopolism ale agenților economici. Legi referitoare la monopoluri, practici comerciale
restrictive şi pentru protecția împotriva abuzurilor de putere economicã au fost adoptate mai
apoi şi în Anglia, Franța, Germania şi Belgia.
Radu Simona Adina
Dispoziții antimonopoliste din dreptul nord-american se regãsesc în Tratatul
Comunitãții Europene a Cãrbunelui şi Oțelului (Tratatul C.E.C.A.) şi ulterior în Tratatul
Comunitãții Economice Europene (Tratatul C.E.E.) . Reglementãrile antimonopoliste ale
31 Aurelia Cotuțiu şi Georgeta Valeria Sabãu- Drept român şi comunitar al concurenței, Ed. CHB, p.222
14
C.E.E. prezintã un regim juridic general, dar şi unul special aplicabil practicilor restrictive de
competiție.
La 5 decembrie 1980, Adunarea Generalã a Organizației Națiunilor Unite a adoptat
“Codul de conduitã asupra prcticilor comerciale restrictive” având ca scop creşterea eficienței
comerțului international şi a progresului social în țãrile în curs de dezvoltare, țel realizat prin
nepermiterea practicilor comerciale restrictive de a împiedica obținerea avantajelor tãrilor în
curs de dezvoltare.
Legislația românã a cunoscut douã etape importante, şi anume: o etapã anterioarã
regimului communist guvernatã de dispozițiile Decretului nr.2173/1937 pentru reglementarea
controlului cartelurilor şi o etapã ulterioarã regimului comunist, începutã o datã cu intrarea în
vigoare a Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãților de stat în regii autonome şi
societãți comerciale.
În ceea ce priveşte reglemetãrile naționale actuale, actele normative de bazã sunt
reprezentate de Legea concurenței nr. 21/1996 şi Legea monopolului nr. 31/1996, cãrora li se
alãturã şi reglementãrile Convențiilor multilaterale semnate de România, cum ar fi : Acordul
cu statele Asociației Europene a Liberului Schimb şi a aranjamentelor agricole bilaterale
încheiat la Geneva la 10 decembrie 1992 şi ratificat prin Legea nr. 19 din 16 aprilie 1993,
Acordul European încheiat la Bruxelles între România şi Comunitãțile Europene, ratificat
prin Legea nr. 20 din 6 aprilie 1993, Acordul interimar privind comerțul şi aspectele legate de
comerțul dintre România şi Comunitatea Economicã Europeanã şi Comunitatea Europeanã a
Cãrbunelui, ratificat prin Legea nr. 16 din 29 martie 1993.
Noțiunea de monopol natural este cunoscutã de doctrinã şi legislație, în doctrina
economicã considerându-se cã “ în unele cazuri este mai eficient sã existe o singurã firmã
într-o ramurã şi nu mai multe. Dacã prin apariția mai multor firme costurile totale s-ar mãri
comparativ cu situația în care ar exista una singurã, atunci firma respectivã se apreciazã cã
este un monopol natural. Cu alte cuvinte, dacã procesul de producție este caracterizat de
fenomenul economiilor de scarã, atunci costul mediu este în permanent descrescãtor, ceea ce
face ca o singurã firmã sã poatã realiza orice nivel al producției la costuri mai mici decât în
cazul în care ar fi mai multe firme pe piața respectivã. În consecințã, apariția concurenței pe o
piațã de tip monopol natural nu este o soluție eficientã, deoarece ar duce la creşterea
prețurilor”. 32
Radu Simona Adina
32 Gh. Oprescu, Despre monopoluri şi monopoluri naturale, articol publicat în revista Profil- Concutențã, nr.1. octombrie-decembrie, 1998, p.34-35 apud Aurelia Cotuțiu şi Georgeta Valeria Sabãu, Drept român şi comunitar al concurenței, Ed. CHB, p. 225
15
Conform legislației, monopolul natural este caracteristic situației în care o activitate de
producție sau servicii nu se poate realiza cu eficiențã normalã din cauza necesitãții unei
tehnologii specifice sau a unor investiții de capital ce implicã costuri ridicate.
De asemenea, legislația românã cunoaşte şi noțiunea de monopol de stat, Legea nr 31/1996
considerând cã prin monopol de stat se întelege dreptul statului de a stabili regimul de acces al
agenților economici cu capital de stat şi privat, inclusiv producãtori individuali.
Potrivit art. 2 din Legea 31/1996, constituie monopol de stat urmãtoarele tipuri de activitãți :
a) fabricarea şi comercializarea armamentului, munițiilor şi explozibililor;
b) producerea şi comercializarea stupefiantelor şi a medicamentelor care conțin
substanțe stupefiante;
c) extracția, producerea şi prelucrarea în scopuri industriale a metalelor prețioase şi a
pietrelor prețioase;
d) producerea şi emisiunea de mãrci poştale şi timbre fiscale;
e) fabricarea şi importul, în vederea comercializãrii în condiții de calitate, a alcoolului şi
a bãuturilor spirtoase distilate;
f) fabricarea şi importul, în vederea comercializãrii în condiții de calitate, a produselor
din tutun şi a hârtiei pentru țigarete;
g) organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu mizã, directe sau disimulate;
h) organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.
Nu reprezintã monopol de stat fabricarea bãuturilor alcoolice în gospodãriile
personale pentru consum propriu.
Administrarea monopolurilor de stat în țara noastrã se face de cãtre Ministerul
Finanțelor, iar exploatarea activitãților constituind monopol de stat se face de cãtre agenții
economici cu capital de stat şi privat, inclusiv de cãtre producãtorii individuali, pe bazã de
licențã eliberatã de Ministerul Finanțelor, cu avizul ministerului de resort sau a Bãncii
Naționale a României în cazul metalelor şi al pietrelor prețioase. Prețurile şi tarifele maxime
la produsele şi serviciile ce intrã în sfera monopolului de stat sunt supravegheate de Guvern,
cu avizul Consiliului Concurenței.
Controlul respectãrii regimului legal al activitãților din domeniul monopolului de stat
se exercitã de cãtre organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor. În vederea exercitãrii
controlului, ministerele de resort şi, dupã caz, autoritãțile publice interesate vor comunica, la
solicitarea Ministerului Finanțelor, lista cu specialiştii agreați pentru activitãțile ce intrã în
sfera monopolului de stat. 33
Radu Simona Adina
33 Aurelia Cotuțiu şi Georgeta Valeria Sabãu, op. cit., p.228
16
I.5.Regimul sancţionator
Întregul sistem de sancţiuni civile, administrative şi penale, analizat în materia
antantelor se rgăseşte şi în ceea ce priveşte răspunderea pentru abuz de poziţie dominantă.34
Se impune însă o scurtă analiză a dispoziţiilor art. 7 din Legea concurenţei nr.
21/1996, corolar al regimului sancţionator aplicabil abbuzului de poziţie dominantă, dar şi
sursă de confuzii. Textul prevede că dacă, prin măsurile luate şi prin sancţiunile aplicate de
Consiliul Concurenţei unui agent economic care a abuzat de poziţia sa dominantă, nu se
obţine restabilirea situaţiei şi prevenirea repetării abuzului, Consiliul Concurenţei, pentru
motiv de afectare gravă a unui interes public major, poate cere în justiţie ordonarea unor
măsuri adecvate pentru lichidarea poziţiei dominante pe piaţă agentului economic respectiv.
Sesizată cu o asemenea cerere, insanţa competentă (Curtea de Apel Bucureşti) poate dispune:
a) Invalidarea unor contracte sau a unor clauze contractuale prin intermediul cărora se
exploatează abuziv poziţia dominantă;
b) Invalidarea actului sau a actelor de realizare a unei concentrări creatoare de poziţie
dominantă (prin ipoteză, autorizată în prealabil de însuşi Consiliul Concurenţei), chiar
atunci când prin actul sau actele juridice în cauză s-ar fi constituit o nouă persoană
juridică;
c) Limitarea sau interdicţia accesului pe piaţă;
d) Vânzarea de active;
e) Restructurarea prin divizare a agentului economic.
Prin măsurile precizate de lege se urmăreşte restaurarea disciplinei concurenţiale, atât de
necesară în starea actuală a economiei româneşti, caracterizată prin echilibrul fragil al
mecanismelor pieţei. Oricând expuse riscurilor de perturbare datorate abuzurilor
comportamentale comise de agenţi economici puternici.
Originalitatea legii române faţă de modelul comunitar şi cel francez constă în faptul că
aplicarea acestor sancţiuni nu se realizează pe cale administrativă, ci constituie atributul
exclusiv al instanţei, începând cu constatarea nulităţii actelor juridice prin care s-a exprimat
abuzul şi terminând cu desfiinţarea puteruu de piaţă a întreprinderii autoare a practicilor
anticoncurenţiale. Consiliul Concurenţei poate doar să solicte în justiţie luarea uneia sau alteia
dintre măsurile respective (cu specificarea expresă a măsurii sau măsurilor solicitate). Într-
adevăr, recursul la justiţie poate oferi operatorilor implicaţi o serie de garanţii nu numai în
plan procesual, ci şi în sensul evitării unor imixtiuni administrative, posibil disproporţionate,
Nedelcu Ramona Alexandra
34 Emilia Mihai, Dreptul concurenţei, Editura All Beck, 2004, p.156.
17
în activitatea agenţilor economici.
Analizând textul, trebuie să remarcăm că severitatea legii nu este decât aparentă, deoarece
intervenţia justiţiei esre condiţionată de probabrea35de către Consiliul Concureţei a gravei
afectări a unui interes public major, deifinit la alin. (5) al art. 7 prin termeni mult prea generici
ca să poată constitui un instrument de lucru eficient: securitatea publică36, pluralitatea de
agenţi economici independenţi37, bunăstarea consumatorilor38 şi regulile prudenţiale39. În
absenţa unor criterii certe de determinare a conţinutului acestor sintagme, la adăpostul
oricăreia dintre ele se poate adopta orice soluţie şi se poate manifesta oricea arbitrariu. În plu,
potrivit alin. (3) nici una din măsurile enumerate de text nu poate fi luată decât cu îndeplinirea
altor două condiţii: să fie evitată orice creştere a preţurilor şi să nnu fie afectată executarea de
către agentul economic în cauză a obligaţiilor asumate faţă de terţi. or, de pildă, în ipoteza
abuzului de poziţie dominantă prin practicarea unor preţuri sub costuri, nu vedem cum ar
putea fi respectată prima dintre aceste condiţii, iar în cazul discriminării abuzive sau al unor
forme abuzive de vânzare legată, nu ar putea fi respectată cea de a doua condiţie şi, uneori,
nici prima. De altfel, ciar unele dintre sancţiunile prevăzute de lege conţin în germene
potenţialitatea creşterii preţurilor sau/şi atingerii intereselor unor terţi contractanţi cum ar fi
limitarea sau interdicţia accesului pe piaţă vânzarea de active sau divizarea întreprinderii. În
concluzie, fiabilitatea juridică a mecanismului conceput prin art. 7 din lege este îndoielnică.40
Caz practic:
Orange, Vodafone şi Romtelecom, au fost investigate pentru posibil abuz de pozitie
dominantă din 2006.
Operatorul de telefonie fixa NetMaster Communications a apelat în 2006 la Consiliul
Concurenţei acuzând operatorii majoritari din piaţa - Orange, Vodafone si Romtelecom - de
practici anticoncurenţiale în privinţa obligaţiilor de interconectare. Autoritatea a deschis în
acest caz trei investigaţii separate, dar a finalizat anchetele doar în cazul celor doi operatori de
telefonie mobilă.
Nedelcu Ramona Alexandra
35Ibidem,p.15736 Prin securitate publică se înţelege ordine constituţională, şi în general, ordinea de drept. Menţionăm că în dreptul comunitar se consideră că securitatea publică priveşte producţia şi comerţul cu arme, muniţii şi materiale de război, precum şi ordinea publică, spnptatea publică şi securitatea aprovizionării.37 Pluralitatea de agenţi economiciindependenţi este de natură să garanteze caracterul concurenţial al pieţei, condiţie esenţială a ordinii economice.38 Bunăstarea consumatorilor este indiscutabil corolarul unei oridini economice spnptoase, dar parametrii să multipli şi, adeseori, deşi se înregistrează pierderi sub un aspect, acestea sunt compensate sub un altul, ca de pildă în raportul preţ/calitate, confort în untilizare, service, facilităţi etc.39 Sintagma „reguli prudenţiale” semnifică, potrivit interpretării din dreptul cominitar, regularitatea operaţiunilor financiare şi condiţiile lor de solvabilitate.40 Emilia Mihai,op. cit, p. 179.
18
În cazul Orange si Vodafone, posibilul abuz de poziţie dominantă era legat de interzicerea
accesului operatorului Netmaster la serviciul de terminare a apelurilor internaţionale si a celor
naţionale (care provin din reţelele altor operatori naţionali) în reţelele celor doi operatori de
telefonie mobilă. În privinţa companiei Romtelecom, posibilul abuz vizează refuzul de
acordare a accesului în reteaua sa operatorului de telefonie fixa reclamant.
Dacă cei doi mari operatori de telefonie mobilă vor fi sancşionaţi, cuantumul amenzii ar
putea ajunge până la 10% din cifrele de afaceri pe anul anterior sancţiunii (2010, în acest caz).
Conform datelor de la Ministerul de Finanţe, Orange a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de
peste 1,04 miliarde euro şi un profit net de 270,6 milioane euro. De cealaltă parte, Vodafone a
raportat anul trecut o cifră de afaceri de 929,4 milioane euro şi un profit net de peste 244,4
milioane euro.41
Nedelcu Ramona Alexandra
I.6.Prescripția în materia aplicării de sancțiuni
Regulile în materie de prescripție care erau prevăzute – în trecut – în Regulamentul
(CE) nr. 2988/74 din 26 noiembrie 1974 sunt, în prezent, încorporate în Regulamentul (CE)
nr. 1/2003, în cadrul unui sistem de competențe paralele. Cu toate acestea, a fost necesar să se
adauge la actele susceptibile să ducă la întreruperea cursului prescripției, actele de procedură
autonome efectuate de o autoritate din domeniul concurenței a unui stat membru.
În consecință, prin articolul 25 din Regulament, s-a reglementat prescripția în această
materie a aplicării sancțiunilor, potrivit căreia competențele conferite Comisiei de a aplica
amenzi se supun următoarelor termene de prescripție:
a) trei ani în cazul încălcării dispozițiilor privind solicitările de informații sau
desfășurarea inspecțiilor;
b) cinci ani în cazul celorlalte încălcări.
Termenele de prescripție curg din ziua în care se comite încălcarea, însă, în cazul unor
încălcări continue sau repetate, acestea se calculează din ziua încetării încălcării.
Cursul de prescripție pentru aplicarea amenzilo sau penalităților cu titlu cominatoriu
este întrerupt de orice act al Comisiei sau al autorității de concurență a unui stat membru în
scopul examinării sau investigării unei încălcări. Întreruperea produce efect de la data la care
actul este notificat cel puțin unei întreprinderi sau asociații de întreprinderi care a participat la
încălcare. Actele care întrerup termenul de prescripție includ, în special, următoarele:
Fânaru Mihaela-Maria
41 http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-8301025-orange-vodafone-vinovate-abuz-pozitie-dominanta-consiliul-concurentei-anunta-marti-sanctiuni-vor-aplicate-celor-doi-operatori.htm
19
a) solicitări de informații în scris de către Comisie sau de către autoritatea de
concurență a unui stat membru;
b) autorizații scrise de desfășurare a inspecțiilor emise pentru reprezentanții săi
oficiali de către Comisie sau de către autoritatea de concurență a unui stat membru;
c) inițierea procedurilor de către Comisie sau de către autoritatea de concurență a
unui stat membru;
d) comunicarea privind obiecțiunile de către Comisie sau de către autoritatea de
concurență a unui stat membru.
Întreruperea termenului de prescripție produce efecte pentru toate întreprinderile sau
asociațiile de întreprinderi care au participat la încălcare. Deși întreruperea determină
curgerea unui nou termen de prescripție, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5) din regulament,
termenul de prescripție expiră cel mai târziu în ziua în care o perioadă egală cu dublul
termenului de prescripție s-a scurs fără să se fi aplicat o amendă sau penalități cu titlu
cominatoriu de către Comisie.
Termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu
cominatoriu se suspendă pe durata în care decizia Comisiei face obiectul unor acțiuni pendinte
la Curtea de Justiție.
În ceea ce privește prescripția pentru executarea sancțiunilor, regulamentul stabilește
un termen de 5 ani pentru punerea în aplicare a deciziilor luate în temeiul art. 23 și 24 –
amenzilor și penalităților -, termen care începe să curgă de la data la care decizia devine
definitivă.
Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor poate fi întrerupt:
a) prin notificarea unei decizii de modificare a cuantumului inițial al amenzii sau al
penalităților cu titlu cominatoriu sau de refuzare a unei cereri de modificare;
b) prin orice act al Comisiei sau al unui stat membru care acționează la cererea
Comisiei, în scopul executării silite a amenzii sau penalităților cu titlu cominatoriu.
Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor se suspendă:
a) pe perioada în care se poate efectua plata;
b) pe perioada în care executarea silită a plății este suspendată în temeiul unei
hotărâri a Curții de Justiție42.
Realizator: Fânaru Mihaela-Maria
42 Giorgiu Coman, Concurența în dreptul intern și european, Ed. Hamangiu, București, 2011, pp. 312 – 313.
20
I.7.Aspecte procedurale
Conform Legii nr.21/1996, Consiliul Concurenței are competența de a efectua
investigații cu privire la abuzul de poziție dominantă. În acest sens, art.40 dispune că, la
primirea unei cereri sau plângeri denunțând, respective acuzând o practică anticoncurențială,
Consiliul Concurenței examinează dacă aceasta prezintă suficient temei de fapt și de drept
pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigații. Consiliul Concurenței dispune
efectuarea de investigații: din oficiu sau la cererea unei persoane fizice sau juridice afectate
în mod real și direct prin încălcarea prevederilor privind abuzul de poziție dominantă.
Dacă cererea sau plângerea nu prezintă suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei
investigații, Consiliul Concurenței o respinge, comunicând decizia în scris autorului, cu
precizarea motivelor, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau a plângerii. Decizia
de respingere va fi precedată de ascultarea argumentelor reclamantului în fața comisiei
Consiliului care coordonează compartimentul de specialitate implicat.
Dispunerea pornirii unei investigații este urmată de numirea unui raportor responsabil
pentru întocmirea raportului asupra investigației, comunicarea lui părților în cauză, primirea
observațiilor și prezentarea raportului în Plenul Consiliului Concurenței, dacă este cazul.
Raportorul desemnat instrumentează toate actele procedurii de investigație, propunând
Consiliului dispunerea măsurilor care sunt de competența acestuia.
Atunci când, în urma declanșării unei investigații, se constată că aceasta nu a condus
la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de
măsuri sau sancțiuni de către Consiliul Concurenței, acesta, prin ordin al președintelui, va
putea închide investigația și va informa de îndată părțile implicate.
În cazul în care investigația s-a declanșat ca urmare a unei plângeri, procedura de investigație
necesită audierea agenților economici participanți la abuzul de poziție dominant, obiect al
investigației; audierea este dispusă de președintele Consiliului Concurenței; acesta poate
desemna și experți și poate admite audierea autorului plângerii sau al reclamației, la cererea
acestuia, precum și a oricărei persoane fizice sau juridice care declară că deține informații
relevante pentru stabilirea adevărului în cauza investigată.
După audierile dispuse și, dacă este cazul, admise și după examinarea părților asupra
raportului de investigație, Consiliul Concurenței poate decide: încetarea practicilor
anticoncurențiale constatate, formularea de recomandări, impunerea părților de condiții
speciale și alte obligații, aplicarea de amenzi agenților economici. Înainte de emiterea unei
Rusu Irina Aspazia
21
astfel de decizii, Consiliul poate impune -printr-o decizie privind măsuri interimare- agenților
economici implicați luarea oricărei măsuri pe care o consideră necesară în scopul restabilirii
mediului concurențial și repunerii părților în situația anterioară.
În realizarea investigațiilor, precum și a atribuțiilor conferite de lege, inspectorii de
concurență pot solicita agenților economici sau asociaților de agenți economici, informațiile și
documentele care le sunt necesare, menționând baza legală și scopul solicitării, și pot stabili
termene până la care aceste informații și documente să fie furnizate.
Inspectorii de concurenţă pot proceda la inspecţii, în conformitate cu prevederile art.
37, doar în baza unui ordin emis de către preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu
autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele tribunalului în a cărui
circumscripţie sunt situate locurile de controlat sau de către un judecător delegat de acesta.
Când aceste locuri sunt situate în circumscripţiile unor tribunale diferite şi acţiunea trebuie
desfăşurată simultan în fiecare dintre ele, oricare dintre preşedinţii tribunalelor competente
poate emite o încheiere unică. Încheierea astfel dată poate fi atacată cu recurs la curtea de apel,
însă, recursul nu este suspensiv de executare.
Inspecția și actele pe care le cuprinde se efectuează sub autoritatea și sub controlul
judecătorului care le-a autorizat. Judecătorul poate inspecta locurile supuse intervenției,
putând decide în orice moment suspendarea sau încetarea inspecției. Oricare ar fi
împrejurările, inspecția nu poate începe înainte de orele 8.00 sau după orele 18.00 și trebuie
efectuată în prezența ocupantului locului sau a reprezentantului sau; numai inspectorii de
concurență, ocupantul locului sau reprezentantul său pot lua cunoștință de piese și documente
înaintea ridicării acestora.
Rusu Irina Aspazia
22
§II. Cadrul legal
II.1. Legislaţia concurenţei în dreptul intern
Art.6 [Abuzul de poziţie dominantã] din Legea concurenţei 21/1996 43
“(1) Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a
unei poziții dominante deținute pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia.
Aceste practici abuzive pot consta în special în:
a) impunerea, în mod direct sau indirect, a unor prețuri inechitabile de vânzare ori de
cumpărare sau a altor condiții inechitabile de tranzacționare și refuzul de a trata cu anumiți
furnizori ori beneficiari;”
Spre deosebire de conţinutul primului exemplu al art. 82 CE textul românesc conţine
douã variante, dintre care prima este identicã în fond cu modelul comunitar. Practicile
inechitabile- fie cã sunt prea ridicate, fie cã sunt dinpotrivã, exagerat de scãzute- impuse într-o
manierã abuzivã, dezvãluie strategia unei intreprinderi imunã la concurenţã, de a urmãri
exclusiv maximizarea profiturilor sale.44
Impunerea preţurilor sau tarifelor înseamnã practicarea lor nu ca urmare a unei
negocieri, ci prin forţarea clienţilor, consumatori intermediari sau finali de a plãti un preţ în
care nu se reflectã raportul preţ/calitate şi nici nu este rezultatul dintre cerere şi ofertã.
Impunerea clauzelor neechitabile este acea atitudine prin care agentul economic dominant
obligã pe propii clienţi ori chiar pe concurenţi ai sãi sã accepte anumite obligaţii pe care
aceştia nu le-ar accepta dacã s-ar afla pe picior de egalitate, elementul important în aceastã
situaţie fiind aspectul împovãrãtor a respectivei obligaţii.
În acelaşi timp, un agent economic care are o poziţie dominantã, de pe care, aşa cum
am precizat, poate acţiona fãrã teama de concurenţã, poate refuza de a contracta cu anumiţi
agenţi economici care pot fi concurenţi sau clienţi, ori chiar persoane fizice. Dacã refuzul de a
încheia un contract, indiferent de natura sau forma acestuia, este exprimat faţã de un
beneficiar al produselor sau serviciilor sale, fãrã a exista o motivare economicã sau, poate, o
motivare în ceea ce priveşte bonitatea acestuia, agentul economic dominant încalcã grav
legea, deoarece lipsa relaţiilro economice între cei în cauzã poate avea consecinţe negative pe
pieţele din aval, dacã nu se poate vorbi de o alternativã rezonabilã din perspectiva consturilor
pentru beneficiar.45
“b) limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul
consumatorilor;”
43 Art.6 din Legea nr.21 din 10 aprilie 1996 a fost modificat prin art.4 din OUG nr.75/201044 Emilia Mihai “ Dreptul concurenţei”, Ed. CH. Beck, 2004, pag. 144;45 Cristina Butac “Legislaţia concurenţei”, Ed. All Beck, 2005, pag. 98-99 ;
23
Similar textului CE, legea punea în chestiune aşa numitele acţiuni de secare a pieţii, de
limitare artificialã a activitãţii intreprinderilor concurente, prin diverse modalitãţi, cum ar fi:
impunerea de quotas; refuzul de a furniza produse indispensabile concurenţilor; clauze de
exclusivitate sau de fidelizare excesivã; acordarea de diverse avantaje comerciale, cum ar fi
unele rabutãri substanţiale, pe o perioada nedeterminatã ori pe o perioadã foarte îndelungatã,
cu condiţia ca beneficiarii sã se aprovizioneze de la furnizori pentru totalitatea sau cea mai
mare parte a nevoilor lor de producţie. Asemenea practici limiteazã exerciţiul general al
concurenţei, creând, mai cu seamã când deja existã diverse bariere la intrarea pe piaţã,
obstacole cvasiinsurmontabile în calea unor competitori sau în ceea ce priveşte menţinerea
concurenţilor mai slabi.46
“c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații
echivalente, provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj concurențial;”
Crearea unui dezavantaj în poziţia concurenţialã poate fi un alt efect al practicii
anticoncurenţiale în forma abuzului de poziţie dominantã, atunci când agentul economic
dominant aplicã condiţii discriminatorii la prestaţii echivalente, în relaţiile economice. Pe
toate verigile unei pieţe trebuie sã se manifeste concurenţa, respectiv producţie, distribuţie
etc., iar eliminarea concurenţei pe una din aceste pieţe se resimte şi pe celelalte. Pentru a
concura în mod onest, agenţii economici trebuie sã aiba şanse egale de acţiune. Acest
principiu este înfrânt dacã agentul economic dominant, exercitând o putere discreţionarã,
stabileşte şi impune condiţii discriminatorii faţã doi sau mai mulţi agenţi economici care au
obligaţiisimilare faţã de cel dominant, dar unii sunt trataţii preferenţial, în dauna celorlalţi,
fãrã ca în cauzã sã existe raţiuni economice.47
“d) condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură
cu obiectul acestor contracte;”
Ceea ce se vizeazã de aceastã datã, în mod similar dispoziţiilor art. 82 lit.d CE, sunt
aşa- numitele contracte cuplate sau legate. Întrucât vânzãrile legate pot fi, în anumite condiţii,
proconcurenţiale şi benefice pentru consumatori, ele sunt prohibite per se, ci numai dacã,
practicate fiind de un operator posesor de poziţie dominantã, li se dovedeşte inechivoc efectul
nocivasupra eficienţei concurenţei.
Spre exemplu, Consiliul Concurenţei român a aplicat dispoziţiile art.6 lit.d din Legea
nr.21/1996 unui agent economic pentru condiţionarea încheierii unor contracte, atât de
achiziţionarea unor accesorii inutile, cât şi de încheierea unor alte contracte, distincte, pentru
46 Emilia Mihai “ Dreptul concurenţei”, Ed. CH. Beck, 2004, pag. 147;47 Cristina Butac “Legislaţia concurenţei”, Ed. All Beck, 2005, pag. 102;
24
asigurarea service-ului în perioada de garanţie şi postgaranţie, cuprinzând, la rândul lor, alte
clauze abuzive.48
“e) practicarea unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri de ruinare, în scopul
înlăturării concurenților, ori vânzarea la export sub costul de producție, cu acoperirea
diferențelor prin impunerea unor prețuri majorate consumatorilor interni;”
Textul imperativ prevãzut la acest punct este alcãtuit din douã variante. Prima-
practicarea preţurilor excesiv de mari sau ruinãtor de mici- constituie din punctul nostru de
vedere, o reluare- cel puţin parţialã- a interdicţiei înscrise la lit.a, efectul fiind redundant.
Enunţul de la lit.a, cu un caracter mai general, acoperã în mod cert situaţiile vizate la lit.e, fie
şi numai pentru cã una din modalitãţile de impunere a preţurilor inechitabile este însãşi
practicarea lor de dominant.
Cea de-a doua variantã de la lit.e sancţioneazã exporturile la preţ de dumping realizate
de un agent economic aflat în poziţie dominantã, dar numai cu condiţia ca minusurile
provenite din preţurile externe sã fie compensate prin practicarea unor preţuri majorate pe
piaţa internã. Aşadar, dumpingul este interzis de legea concurenţei doar când conduce la
impunerea unor preţuri excesive, doar când constitue sursa practicilor abuzive interzise la lit.a
şi e prima ipotezã! Este deci firesc sã derivãm concluzia cã, de fapt nu practicile de dumping
sunt sancţionate, ci practicile de impunere a preţurilor .49
“ f) exploatarea stării de dependență în care se găsește o altă întreprindere față de o
asemenea întreprindere sau întreprinderi și care nu dispune de o soluție alternativă în
condiții echivalente, precum și ruperea relațiilor contractuale pentru singurul motiv că
partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate.;”
Aceste text imperativ prevede douã variante, ambele împrumutate din Ordonanţa
francezã referitoare la libertatea preţurilor şi a concureţei.
1. Abuzul de dependenţã economicã este o noţiune introdusã în dreptul francez prin
ordonanţa din 1986 şi preluatã la rândul sãu din legislaţia germanã, care reglementeazã asa
numita “poziţie dominantã relativã”. Aceasta exprimã simpla dominaţie a unui partener
comercial deasupra altuia mai slab, în raportul lor bilateral, în cadrul relaţiilor verticale.
Includerea în Legea 21/1996 a abuzului de dependenţã economicã ca modalitate a
abuzului de poziţie dominantã constituie (ca şi în alte situaţii) o inadvertenţã datoritã
confuziei privind aceste noţiuni. Chiar şi în prezenţa acestei inadvertenţe a legii pentru a se
putea reţine sãvârşirea unui abuz de dependenţã economicã este necesar îndeplinirea
urmãtoarelor condiţii: sã existe o dependenţã economicã; sã nu existe soluţie alternativã în
48 Emilia Mihai “ Dreptul concurenţei”, Ed. CH. Beck, 2004, pag.149;49 Emilia Mihai “ Dreptul concurenţei”, Ed. CH. Beck, 2004, pag.149-150;
25
condiţii echivalente; sã se manifeste o exploatare abuzivã a situaţiei de dependenţã; sã se
producã un efect anticoncurenţial sau sã fie prejudiciaţi consumatorii.
2. Ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv cã partenerul refuzã sã se
supunã unor condiţii nejustificate.
Aceastã variantã reprezintã traducerea fidelã a unui exemplu conţinut în art.8 al
ordonanţei franceze amintite, pentru ilustrarea atât a abuzului de poziţie dominantã, cât şi a
abuzului de dependenţã economicã. Într-adevãr, se impune observaţia cã ruptura brutalã,
abuzivã, a unor raporturi contractuale doar pe considerentul opoziţiei manifestate de co-
contractant faţã de un tratament comercial incorect, poate fi decisã atât de un operator aflat în
poziţie dominantã, cât şi de un operator care este “leader” pe piaţã dar care, prin ponderea sa
economicã, este superior partenerilor contractuali din relaţiile sale verticale.50
Art.7 [Mãsuri de lichidare a poziţiei dominante a unui agent economic] din Legea
concurenţei 21/1996- Abrogat51
Art. 8 52 din Legea concurenţei 21/1996
“(1) Prevederile art. 5 alin.(1) nu se aplică în următoarele situații:
a) în cazul în care cota de piață cumulată deținută de părțile la o înțelegere nu depășește
10% pe niciuna dintre piețele relevante afectate de înțelegere, atunci când aceasta este
încheiată între întreprinderi care sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe una dintre
aceste piețe;
b) în cazul în care cota de piață deținută de fiecare dintre părțile la o înțelegere nu depășește
15% pe niciuna dintre piețele relevante afectate de înțelegere, atunci când aceasta este
încheiată între întreprinderi care nu sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe niciuna
dintre aceste piețe;
c) în cazul în care este dificil să se stabilească dacă este vorba de o înțelegere între
concurenți sau între neconcurenți, se aplică pragul de 10%, potrivit prevederilor alin. (1)
lit.a).
(2) Atunci când pe o piață relevantă concurența este restrânsă de efectul cumulativ al unor
înțelegeri de vânzare de bunuri sau de servicii încheiate cu diferiți furnizori sau distribuitori,
pragurile prevăzute la alin. (1) sunt reduse la 5%, atât pentru înțelegerile încheiate între
concurenți, cât și pentru cele încheiate între neconcurenți.
(3) înțelegerile nu restrâng concurența în cazul în care cotele de piață nu depășesc
pragurile de 10%, 15%, respectiv 5%, prevăzute la alin. (1) și (2), cu mai mult de două
50 Ibidem.pag.150-152;51Art. 7 din Legea nr.21 din 10 aprilie 1996 a fost abrogat prin art.5 din OUG nr.75/2010 52 Art.8 din Legea nr.21 din 10 aprilie 1996 a fost modificat prin art.6 din OUG nr. 75/2010
26
puncte procentuale în cursul a 2 ani calendaristici succesivi.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică înțelegerilor care, în mod direct sau indirect, izolat
sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, au ca obiect:
a) fixarea prețurilor de vânzare a produselor către terți;
b) limitarea producției sau a vânzărilor;
c) împărțirea piețelor sau a clienților.
(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică și în cazul deciziilor asociațiilor de întreprinderi și
practicilor concertate.”
Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 stabileste regula conform cãreia prevederile art.
5 alin. (1) nu se aplicã în cazul înţelegerilor considerate a avea un impact minor asupra
concurenţei.
Aceasta este situaţia operatorilor economici care nu depãsesc praguri de 10% si
respectiv 15%, dupã cum pãrţile la o înţelegere sunt sau nu concurenţi, existenţi sau potenţiali,
pe una dintre pieţele relevante afectate de înţelegere.
În situaţia practicilor care au ca obiect fixarea preţurilor de vânzare a produselor cãtre
terţi, limitarea producţiei sau a vânzãrilor sau împãrţirea pieţelor sau a clienţilor, operatorii
economici nu vor beneficia de excepţia de la aplicarea legii datoritã faptului cã aceste
înţelegeri sunt prezumate cã afecteazã semnificativ concurenţa [art. 8 alin. (4) din Legea nr.
21/1996].
Încãlcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 si a prevederilor art. 101 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene constituie contravenţie si se sancţioneazã cu
amendã de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totalã realizatã în anul financiar anterior
sancţionãrii urmãtoarele fapte.53
Roşu Adriana
Gheorghiu Smaranda
II.2.Cadrul legal european
Deţinerea unei poziţii dominante nu este condamnată, acesta fiind chiar rezultatul
eficienţei activităţii desfăşurate de o interprindere. Dacă întreprinderea îşi foloseşte puterea
pentru a înăbuşi concurenţa acesta este o practică anti-concurenţială, calificată drept abuz.
53 Lucia Irinescu “Dreptul concurenţei”- Suport curs Anul IV , 2012-2013;
27
Prin urmare, abuzurile poziţiei dominante sunt condamnate de Tratatul C.E., şi de legislaţiile
naţionale ale statelor membre.
O întreprindere are o poziţie dominantă, când puterea sa economică îi permite să
opereze pe piaţă fără să ţină cont de reacţia concurenţilor săi, a consumatorilor intermediari şi
finali. Ca urmare, o întreprindere care deţine o poziţie dominantă, poate să abuzeze de aceasta
pentru a-şi creşte veniturile şi pentru a-şi consolida poziţia pe piaţă, atât prin slăbirea sau
eliminarea concurenţilor, cât şi prin interzicerea accesului pe piaţă a unor noi competitori. În
vederea eradicării acestor practici care distorsionează concurenţa, Comisia poate lua măsuri
împotriva întreprinderilor abuzive şi poate să le pedeapseasca cu severitate54.
Prevederile referitoare la politica de concurenţă sunt înscrise ca obligaţii ferme, cu
trimiteri explicite la articolele relevante ale Tratatului de la Roma: articolele 81 (interzicerea
înţelegerilor dintre agenţii economici), 82 (interzicerea abuzului de poziţie dominantă) şi 86
(interprinderile aflate în proprietate publică) ale Tratatului Uniunii Europene55.
Articolul 81 alin. (1) prevede interzicerea acordurilor dintre agenţi economici care au
ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea concurenţei în interiorul
pieţei comune şi, în special, a celor care urmăresc:
· fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de
cumpărare, precum şi a oricăror altor condiţii comerciale;
· limitarea sau controlul producţiei, al pieţelor, dezvoltării tehnice sau a investiţiilor;
· împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare;
· aplicarea de condiţii diferite unor tranzacţii comerciale echivalente cu terţe părţi,
provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
· condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor
clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor
comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
Trei elemente trebuie luate în considerare atunci când se analizează dacă o anumită
înţelegere a încălcat sau nu prevederile art. 81 alin. (1):
a) dacă există într-adevăr o înţelegere între firme, decizie a asociaţiilor de
firme sau practică concertată (cele trei sunt deseori numite “practici restrictive”)
realizată sau dovedită între anumiţi agenţi economici;
b) dacă sunt argumente că într-adevăr concurenţa, în interiorul pieţei
comune, este împiedicată, restricţionată sau distorsionată într-o măsură apreciabilă ca
urmare a respectivei înţelegeri;
54 A. Cotuţiu, G. V. Sabău, Drept roman şi comunitar al concurenţei, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 211.55 A se vedea Tratatul de la Roma, adoptat la 1.01.1958.
28
c) dacă într-adevăr comerţul dintre ţările membre poate fi afectat.
Termenul de înţelegere a fost folosit tocmai pentru a permite o largă arie de acoperire.
Pentru ca o înţelegere să existe “este suficient ca firmele în cauză să îşi fi exprimat intenţia
comună de a se comporta într-un anumit fel pe piaţă”56. Deci, înţelegerea respectivă nu trebuie
neapărat să aibă formă scrisă, este suficient şi un gentlemen’s agreement.
O practică concertată este “o formă de coordonare între firme care, fără ca acestea să fi
ajuns la o înţelegere propriu-zisă, se substituie cooperării practice dintre ele, în detrimentul
concurenţei (conducând la condiţii de concurenţă diferite de cele normale de pe piaţa
respectivă)”57. Problema cea mai dificilă în acest caz este, evident, cea a dovedirii unui astfel
de comportament. Sarcina de a aduce dovezi revine Comisiei. Dacă dovezile Comisiei nu sunt
suficiente, atunci cazul poate fi câştigat de către firme în justiţie. Dacă însă dovezile sunt
considerate suficiente atunci, la Curtea Europeană de Justiţie, sarcina de a oferi alte
argumente pentru a justifica un comportament paralel revine firmelor implicate.
Articolul 82 din Tratatul C.E. interzice firmelor să abuzeze de poziţiile lor dominante.
Pentru ca articolul să fie aplicat trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- firma să deţină o poziţie dominantă, sub aspect economic,
- firma sa domine piaţa comună sau doar o parte dominantă a pieţei comune prin
puterea de a acţiona fără a se ţine seama de iniţiativele şi comportamentele concurenţilor în
privinţa preţurilor, nivelul producţiei, distribuţiei,
- firma abuzează de poziţia sa conform art. 82 lit. a)-d) din Tratatul C.E. prin:
a) impunerea directă sau indirectă a practicilor necinstite de vânzare sau
cumpărare sau alte condiţii comerciale inechitabile,
b) limitarea producţiei, pieţelor sau dezvoltării tehnologice, în
dezavantajul consumatorilor
c) aplicarea de condiţii inegale la tranzacţii de acelaşi fel încheiate de alţi
parteneri, plasându-i astfel pe o poziţie dezavantajată din punct de vedere al
concurenţei,
d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către celelalte
părţi contractante a unor obligaţii suplimentare, care, prin natura or şi conform uzanţei
comerciale, nu au nici o legătură cu obiectul contractelor respective.
Art. 82 se constituie într-un instrument de control al exercitării puterii de monopol pe
o piaţă sau alta. El implică analizarea a două elemente:
- existenţa unui agent economic aflat în poziţie dominantă;
56 Cazul T-1/89 Rhone-Poulenc v. Commission (Polipropilenă) [1991] ECR II-867.57 Cazul 48/69 ICI v Commission [1972] ECR 619.
29
- comportamentul respectivului agent economic, care are drept efect afectarea
concurenţei pe piaţa respectivă.
O a treia condiţie necesară pentru aplicarea art. 82 este ca firma dominantă, prin
comportamentul ei, să poată să afecteze comerţul dintre Statele Membre (“trebuie să fie
posibil să se întrevadă, cu un suficient grad de probabilitate şi pe baza unor factori obiectivi,
legali sau bazaţi pe fapte, că abuzul de poziţie dominantă poate avea o influenţă directă sau
indirectă, actuală sau potenţială, asupra comerţului dintre ţările membre”58).
După cum se observă, art. 82 interzice doar abuzul de poziţie dominantă, nu şi simpla
existenţă a poziţiei dominante. Există însă şi alte abordări ale poziţiei de monopol, între care
cele două extreme: una să o ignori, iar cealaltă să o consideri inacceptabilă şi deci
incompatibilă cu prevederile legale. Aceasta din urmă este, oarecum, abordarea legislaţiei
antitrust americane, în secţiunea 2 a Legii Sherman, care are în vedere obţinerea puterii de
monopol şi nu doar folosirea acestei puteri. Aceasta este, de altfel, fundamentul juridic al
celebrelor divizări ale Standard Oil în 1911 şi a American Telephone and Telegraph în 1984,
dar şi a mizei pe care a avut-o procesul Microsoft în ultimii ani. Abordarea europeană este,
într-o anume măsură, una de compromis, care recunoaşte şi avantajele monopolurilor –
eficienţă, economii de scară, posibilităţi de a investi în C&D etc. – dar care nu este preocupată
doar de poziţia de monopol, ci şi de firmele cu putere de (pe) piaţă (în formularea din Tratat,
firme aflate în poziţie dominantă).
Noţiunea de poziţie dominantă a fost definită de Curtea Europeană de Justiţie. Astfel,
poziţia dominantă este “o poziţie de putere economică pe care o are o firmă, fapt care îi
permite să împiedice menţinerea unui mediu concurenţial pe piaţa relevantă şi, în acest fel, să
se comporte, într-o măsură apreciabilă, independent de concurenţii şi clienţii săi”59. În
consecinţă, pentru a determina dacă o firmă se găseşte într-o poziţie dominantă, este necesar
să se identifice piaţa relevantă60 (piaţa produsului şi piaţa geografică) şi să se evalueze puterea
de piaţă a firmei respective. Este evident că, autoritatea de concurenţă va încerca întotdeauna
să definească piaţa relevantă într-un mod cât mai restrâns posibil, în vreme ce firmele
implicate vor încerca să impună o abordare cât mai largă, astfel încât poziţia lor pe piaţa astfel
definită să fie cât mai slabă posibil. Puterea de piaţă derivă din analiza mai multor indicatori,
nici unul dintre ei determinant însă; cel mai relevant este totuşi cota de piaţă a firmei în cauză.
Astfel, jurisprudenţa Curţii a stabilit că, în analiza existenţei unei poziţii dominante,
trebuie verificate elemente ca: uşurinţa cu care un nou producător sau vânzător poate intra pe
58 Cazul T24/93 Compagnie Maritime Belge v Commission [1996] ECR II-1201.59 Cazul 85/76 Hoffmann-La Roche v Commission [1979] ECR 461.60 Notificarea Comisiei din 3 octombrie 1997 pentru definirea pieţei relevante, în înţelesul dreptului comunitar al concurenţei ( J. O. nr. 372/1997)
30
piaţa resprectiva, relaţiile agenţilor aflaţi în poziţii de furnizor sau client, gradul de
dependenţă a acestora faţă de agentul dominant, absenţa unei soluţii echivalente din punct de
vedere economic.
Odată ce piaţă relevantă este stabilită, trebuie determinate poziţia agentului economic
verificat, demers în care Curtea accentuează importanţa factorului putere economică a
agentului respectiv. Fără îndoială trebuia luaţi în consideraţie toţi factorii care afectează
activitatea agentului, în final o poziţie dominantă rezidând în capacitatea agentului de a se
comporta independent de agenţii săi şi chiar faţă de client şi consumatori61.
O cotă de piaţă de peste 85% este suficientă pentru a determina o poziţie dominantă,
cu excepţia unor circumstanţe excepţionale62. Astfel, în una din deciziile sale63, Comisia
Europeană a spus că o cotă de piaţă de peste 90%, deşi reprezintă un indicator foarte puternic
al existenţei unei poziţii dominante, totuşi - în anumite circumstanţe rare – poate să nu fie
suficientă pentru dovedirea dominanţei. O cotă de piaţă între 70% şi 80% este, în sine, “o
indicaţie clară a existenţei unei poziţii dominante”64, iar o cotă de piaţă de 50% constituie o
poziţie dominantă, cu excepţia existenţei unor circumstanţe excepţionale65. Pentru cote de
piaţă sub 50%, este necesar de comparat cota firmei în cauză cu cele ale concurenţilor săi.
Astfel, firme cu cote de piaţă între 35 şi 45% au fost considerate a se găsi în poziţie
dominantă, în condiţiile în care concurenţii lor erau de 2-3 ori mai mici. Până acum, în
jurisprudenţa comunitară, nu există cazuri de poziţii dominante în cazul unor firme cu cote de
piaţă sub aceste niveluri, deşi posibilitatea ca ele să existe în viitor nu poate fi exclusă. În
schimb, Curtea Europeană de Justiţie a confirmat faptul că o cotă de 10% este prea mică
pentru a constitui o poziţie dominantă, în absenţa unor circumstanţe excepţionale66.
Pe lângă cota de piaţă, alte elemente care sunt luate în considerare la determinarea
poziţiei dominante sunt: dimensiunea firmei, resursele sale tehnice şi financiare, reţelele de
distribuţie, proprietatea asupra unor brevete de invenţie etc. Toate acestea pot constitui bariere
la intrarea pe piaţă a altor firme. Este interesant faptul că, surprinzător pentru unii, Comisia
consideră că faptul că o firmă operează în pierdere nu exclude ca acea firmă să fie într-o
poziţie dominantă. În fine, dominanţă poate exista şi atunci când o firmă poate împiedica o
concurenţă efectivă pe piaţă, prin faptul că actualii sau potenţialii săi competitori se găsesc
într-o poziţie de dependenţă faţă de ea.
61 A. Cotuţiu, G. V. Sabău, op. cit., p. 214.62 Cazul Hoffmann-La Roche v Commission [1979] ECR 461; cazul Tetra Pak v Commission (Tetra Pak II) [1994[ ECR II-755; cazul Irish Sugar v Commission [1999] ECR II-2696.63 Decizia 91/535 (Tetra Pak/Alfa Laval), publicată în OJ 1991 L290/35.64 Cazul T-30/89 Hilti v Commission [1991] ECR II-1439. 65 Cazul 62/86 Akzo v Commission [1991] ECR I-3359.66 Cazul 75/84 Metro-SB-GroSmarkte v Commission (No 2) [1986] ECR 3021.
31
Există însă şi un caz când art. 82 se aplică, deşi nu există nici o firmă aflată în poziţie
dominantă. Aceasta este situaţia pieţelor de tip oligopol, caracterizate prin faptul că sunt doar
câţiva concurenţi, de forţe mai mult sau mai puţin comparabile. În acest context, firmele se
cunosc şi se monitorizează reciproc, ele luând decizii (referitoare la preţ, cantităţi etc.) şi în
funcţie de care ar fi reacţia previzibilă a concurenţilor lor. Deci, între firmele aflate pe o astfel
de piaţă există o interdependenţă strategică, iar paralelismul preţurilor este un comportament
normal.
Iniţial, impresia generală era că art. 82 nu se poate aplica pieţelor oligopolistice,
deoarece nici una dintre firme nu are poziţie dominantă. Ulterior, Comisia şi Curtea de Justiţie
au conturat conceptul de dominanţă colectivă, aplicat în cazul în care câteva firme deţin
împreună o poziţie dominantă pe piaţa relevantă. Pentru ca o asemenea poziţie dominantă să
existe, este necesar ca firmele în cauză să aibă unele legături economice între ele, în aşa fel
încât să adopte un acelaşi comportament pe piaţă. În plus, în cazul First Choice/Airtours (unul
dintre cele trei cazuri în care Curtea de Primă Instanţă a anulat, în 2002, decizia Comisiei de a
nu autoriza o concentrare economică) Curtea a stabilit condiţiile care trebuie satisfăcute
pentru a putea vorbi de dominanţă colectivă: fiecare membru al oligopolului dominant trebuie
să aibă capacitatea de a cunoaşte modul cum ceilalţi membri se comportă pe piaţă, în scopul
de a monitoriza aplicarea unei politici comune şi înţelegerea tacită trebuie să fie sustenabilă în
timp, adică trebuie să existe un stimulent care să îi facă pe participanţi să nu renunţe la
politica lor comună pe piaţă. Pe scurt, dominanţa colectivă trebuie să fie fezabilă şi
sustenabilă, atât pe plan „intern” (să existe mijloace care să îi împiedice pe participanţi să
trişeze), cât şi „extern” (presiunile concurenţiale din partea altor firme şi presiunile din partea
consumatorilor să fie slabe).
Spre deosebire de art. 81 din Tratat, art. 82 nu cuprinde nici un fel de exceptări în
favoarea abuzului de poziţie dominantă. De altfel, pentru constatarea abuzului de poziţie
dominată nu este necesară prezenţa unui element internaţional, fiind suficiente efectele
produse sau care ar putea aduce atingere comercianţilor din statele membre, manifestate pe
piaţa unde s-a produs abuzul sau pe o piaţă conexă. Astfel de practici identificate de Comisie
constau în discriminarea clienţilor şi consumatorilor prin stabilirea preţurilor prin zone
geografice, favorizarea unor clienţi pentru fidelitate, refuzul de a contracta, indisponibilizarea
licenţelor, exercitarea unor presiuni asupra comercianţilor pentru a păstra pieţele lor închise,
atragerea clienţilor prin rabaturi comerciale, interdicţiile impuse en-gross-iştilor de a vinde
produse concurente, determinarea unor comercianţi să nu onoreze produsele la export,
reducerea preţurilor pentru unii utilizatori şi ridicarea preţurilor pentru alţii, acordarea de
32
licenţe în schimbul unor redevenţe excesive, achiziţionarea unei tehnologii în scopul
eliminării ei67.
Un alt instrument specific de garantare a respectării principiilor concurenţei de către
statele membre este chiar art 86 din Tratat, care cuprinde dispoziţii referitoare la bunurile
aflate în proprietate publică precum şi întreprinderile cărora li se acordă drepturi speciale sau
exclusive. În acest sens Tratatul nu instituie nici o interdicţie a unor asemenea monopoluri sau
drepturi speciale, excepţie făcând situaţia în care acordarea unor astfel de drepturi ar conduce
inevitabil la un abuz de poziţie dominantă a înterprinderii în cauză. Prevederile acestui articol
se aplică direct de instanţele naţionale, cu excepţia parag. 3 care conferă, în acest sens,
competenţe vaste Comisiei Europene, permiţând adoptarea deciziilor şi directivelor care cer
statelor membre să alinieze acţiunile şi legislaţia la principiile concurenţei68.
Gabor Cristina
Hogaş Mihai
Pintilie Angelica
§Partea a III-a. Jurisprudenţa privind abuzul de poziţie dominantă
III.1.Jurisprudență internă – Abuz de poziție dominantă
Consiliul Concurenței a avut de-a lungul anilor mai multe cazuri în care a fost nevoit
să verifice, din oficiu sau la cererea unor părti interesate, posibile abuzuri de poziție
67 A se vedea Decizia Consiliului Concurenţei nr. 247/1999( M. Of. Nr. 54 din 3 februarie 2000).68 A. Cotuţiu, G. V. Sabău, op. cit., p. 216.
33
dominantă ale unor actori, mai mult sau mai puțin cunoscuți, de pe piața economică. O analiză
bazată pe trecerea în revistă a deciziilor Consiliului Concurenţei din perioada 1999-2002 arată
doar două cazuri ce aveau ca obiect abuzul de poziție dominantă, în anul 2000: Regia
Naţională a Pădurilor/Pan-Air Flora; Regisco/Registrul Român al Acţionarilor.
Cazul Regisco/Registrul Român al Acţionarilor69 a avut în centrul său încercarea unei
firme dominante de a împiedica intrarea altor firme pe piaţa pe care ea acţiona deja. Registrul
Român al Acţionarilor (RRA) s-a constituit în 1996, cu sprijin logistic şi financiar din partea
USAID, ca societate comercială pe acţiuni, preluând, fără nici o condiţionare şi cu titlu
gratuit, listele de acţionari (circa 5700 de societăţi emitente) de la Agenţia Naţională pentru
Privatizare. Ulterior însă, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a mai autorizat
alte 10 societăţi să funcţioneze ca registre independente private. În aceste condiţii, societăţile
comerciale emitente aveau posibilitatea să lucreze în continuare cu RRA sau să-şi transfere
listele de acţionari la o altă societate de registru. Fapt este că, în acest context, RRA a abuzat
de poziţia sa de quasi-monopol pe această piaţă, fie cerându-le firmelor care solicitau
transferul o hotărâre în acest sens a adunării generale a acţionarilor, fie impunându-le unele
clauze contractuale inechitabile (obligarea beneficiarilor de a plăti şi serviciile efectuate
înainte de încheierea contractului, anularea facilităţilor acordate – reduceri de tarife, reduceri,
reeşalonări sau anulări de datorii şi penalităţi etc.), refuzând să trateze sau aplicând un
tratament discriminatoriu. Decizia Consiliului Concurenţei, pe lângă constatarea încălcării
legii, a impus şi o serie de condiţii comportamentale RRA. Mai trebuie menţionat că, prin
decizia nr. 396/13.12.1999, amenzile aplicate în acest caz au fost reduse, în cazul unora dintre
firme, de aproximativ 10 ori.
În cazul Pan-Air Flora/Regia Naţională a Pădurilor (RNP)70 s-a constatat că aceasta
din urmă a abuzat de poziţia sa dominantă „pe piaţa ciupercilor comestibile din flora
spontană”, poziţie conferită de faptul că are dreptul de a administra fondul forestier. În acest
context, RNP a impus partenerilor săi de contract – agenţii economicii achizitori de ciuperci –
sub ameninţarea anulării contractelor şi a excluderii de pe piaţă, a unor condiţii pe care aceştia
Neagu Victor Cristian
în mod evident nu le-ar fi acceptat dacă nu ar fi fost în stare de dependenţă economică faţă de
RNP, cum ar fi: obligaţia de a plăti în avans 30% din valoarea contractului (obligaţie impusă
chiar ulterior încheierii contractelor), obligaţia de a renunţa la contractele stabilite de
achizitori cu primăriile şi alţi deţinători de păduri, urmând ca întregul fond de marfă să fie
valorificat prin direcţiile silvice, majorarea de trei ori a tarifului de recoltare a ciupercilor din
69 Decizia Consiliului Concurenţei nr. 247/29.10.1999 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 54/3.2.200070 Decizia Consiliului Concurenţei nr. 149/30.07.1999.
34
pădure etc. În acelaşi timp, şi consiliile locale dintr-un număr de 41 de localităţi au fost găsite
vinovate de afectarea concurenţei pe piaţa relevantă, deoarece au limitat posibilităţile de acces
ale agenţilor achizitori şi au întărit poziţia dominantă deţinută de RNP, apelând în acelaşi timp
şi la practici discriminatorii prin care au stabilit tarife diferenţiate pentru prestaţii echivalente.
În anul 2006, Consiliul Concurenței a decis, în urma finalizarii unei investigații,
sancționarea Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa – « CFR Marfa » SA cu
amenda contraventionala in valoare de peste 7 milioane de Euro, pentru incalcarea Legii
concurentei.
Investigația a avut ca obiect verificarea posibilelor practici anticoncurențiale săvârșite
de CFR Marfă în relația cu operatorii de transport feroviar cu capital privat, practici
susceptibile să distorsioneze mediul concurențial în acest sector. Pornind de la nevoia
asigurării siguranței circulației si a securității transportului pe cale ferată, plenul Consiliului
Concurenței a reținut în sarcina CFR Marfă abuzul de poziție dominantă pentru două servicii,
respectiv remizarea locomotivelor și odihna personalului, servicii a căror prestare este legată
de depourile de locomotive aflate în patrimoniul societății.
Prejudiciile create operatorilor feroviari privați prin comportamentul CFR Marfă sunt
de natură economică, cu efecte asupra tarifelor de transport de pe piața transportului feroviar
de marfă. Prin practicarea unor tarife diferențiate față de operatorii privați, mult mai mari
decât pentru societățile desprinse din fosta SNCFR, aceștia din urmă, concurenți ai societății
CFR Marfă, sunt dezavantajați pe piață și determinați să concureze mai puțin agresiv.
Neagu Victor Cristian
Un alt caz soluționat de Consiliul Concurenței, dar de această dată după anul 2002, a
fost cel cu privire la un posibil abuz de poziție dominantă al societății Mechel Târgoviște71,
ce desfășoară activități în domeniul siderurgic și care la data introducerii cererii avea
denumirea S.C. COST S.A. Târgovişte(COST) , . Aceasta a fost acuzată de SC PCC
STEROM SA Câmpina(STEROM), ce achiziționa de la societatea pârâtă produse din oţel de
Prisacariu Alin-Ionuț
tipul bare laminate şi bare laminate trase, de impunerea preţurilor de vânzare, refuzând
negocierea, de faptul că în contractul propus de COST, clauzele privind penalităţile de
întârziere şi daunele interese în îndeplinirea obligaţiilor contractuale sunt impuse numai în
sarcina cumpărătorului, respectiv STEROM, de faptul ca societatea din Târgoviște impune o
clauză prin care STEROM este obligată să livreze vânzătorului „toate deşeurile feroase
71 Decizia Consiliului Concurenței nr. 55 /22.12.2010
35
rezultate în procesul tehnologic, în proporţie de minim (...) din produsele cumpărate” și că
exploatează starea de dependenţă a STEROM, fiind singurul furnizor de bare din oţel aliat
obţinute prin tragere la rece. Mai pe scurt, societatea din Târgoviște a fost acuzată de
încălcarea art. 6 lit. a), d) şi f din Legea concurenţei nr.21/1996.
Plecând de la cererea reclamantului, a societății din Câmpina, Consiliul Concurenţei
s-a autosesizat şi a extins investigaţia la întreaga piaţă siderurgică. În urmă cercetărilor
efectuate, Consiliul a ajuns la concluzia că deși COST este singurul producător de bare din
oţel aliat
obţinute prin tragere la rece, STEROM este singurul client al lui COST pentru acest produs.
Este aşadar un monopol contracarat de monopson (un singur producător, un singur
beneficiar), ceea ce înseamnă că ambele întreprinderi au posibilitatea de a negocia de pe
poziţii egale. De asemenea ei au mai constatat că societatea din Câmpina are posiblitea de a se
aproviziona cu materialele necesare de la firme din afara țării, nici o lege neprecizând
interzicerea importului unor astfel de produse.
Pornind de la aceste premise, Consiliu Concurenței a răspuns la toate capetele de
acuzare ale STEROM Câmpina. Astfel, cu privire la prima problemă, cea a impunerii unor
clauze
contractuale inechitabile de către COST, s-a constatat că între cele două părți există un
contract cadru valabil pentru toţi clienţii COST, indiferent de ce tip de oţel utilizează în
procesul tehnologic și şi se semnează în baza negocierii cu fiecare în parte.
Cu privire la condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a
unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu
au legătură cu obiectul acestor contracte, în contractul cadru pe care COST îl negociază cu
beneficiarii săi există o clauză care prevede livrarea deşeurilor feroase rezultate în urma
procesului tehnologic. Procentul prevăzut în contract se negociază cu fiecare beneficiar în
parte.
În ceea ce priveşte impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri de vânzare ori
de cumpărare, investigaţia a demonstrat că majorările de preţ propuse de COST către
STEROM sunt justificate de majorarea costului de producţie.
Prisacariu Alin-Ionuț
Această majorare a fost determinată în principal de creşterea preţurilor materiilor
prime (fier vechi, energie electrică, gaze naturale). De asemenea, majorările de preţ propuse
de COST se încadrează în tendinţa mondială în anul 2004, de creştere a preţurilor produselor
siderurgice cu minim 50% faţă de anul anterior.
36
Referitor la exploatarea stării de dependenţă semnalată în plângerea STEROM, situaţia
reală este de fapt o interdependenţă în care se află cele două societăţi, poziţionate pe piaţa
oţelului aliat obţinut prin tragere la rece ca unic producător (monopol), respectiv unic
cumpărător (monopson). În plus, aşa cum s-a observat din analiza celor două contracte
încheiate de STEROM cu COST, acestea au fost negociate de părţi şi nu conţin clauze
inechitabile care să defavorizeze vreuna din părţi. Astfel, cererea Societății STEROM a fost
respinsă și orice investigație a fost oprită.
Alte exemple de sancțiuni aplicate de Consiliul Concurenței: în urma unei investigaţii
finalizată la sfârşitul anului 2006, Consiliul Concurenţei a amendat SC Cablevision of
Romania SRL şi SC UPC Romania SA (aceasta din urmă în calitate de succesor al SC Astral
Telecom SA) cu amenzi totale de 17,879 milioane lei pentru abuz de poziţie dominantă
manifestat prin impunerea de tarife majorate în mod nejustificat de creşterea costurilor72.
Prisacariu Alin-Ionuț
III.2. Jurisprudența europeană
1. Noțiunea de abuz de poziție dominantă. Cauza Hoffmann - La Roche & Co. AG
vs. Comisia, nr.85\76, 13 februarie 1979
Hurdubei Florentina
În jurisprudența Curții Europene de justiție, noţiunea de poziţie dominantă constă, în
general, în situaţia în care un agent economic este capabil, într-o măsură apreciabilă, să se
comporte independent faţă de furnizori, concurenţi şi clienţi, permiţându-i astfel să afecteze
mediul concurenţial pe piaţa relevantă73. Poziţia dominantă per se nu este interzisă, nici pe
piaţa comunitară, nici pe piaţa românească, atâta timp cât aceasta nu capătă un caracter
abuziv, caz în care ia naștere abuzul de poziție dominantă.
Prin abuz de poziție dominantă, în viziunea Curții Europene de justiție, se înțelege acel
comportament obiectiv al unei întreprinderi într-o poziție dominantă, care este de natură să
influențeze structura pieței, în cadrul căreia, urmare a prezenței întreprinderii respective,
72 Atât UPC România, cât şi Cablevision of Romania SRL au atacat decizia autorităţii de concurenţă la Curtea de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat în favoarea reclamanţilor. Consiliul Concurenţei a înaintat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi câştigat în cazul UPC, procesul cu Cablevision of Romania fiind în derulare. În cadrul aceleiaşi investigaţii, Consiliul Concurenţei a mai constatat şi sancţionat cu aproximativ 8 milioane lei companiile UPC ROMANIA şi RCS&RDS (aceasta din urmă în calitate de succesor al HI-FI Quadral şi TVS Holding srl) pentru participarea la un cartel având ca obiect împărţirea pieţei serviciilor de cablu din municipiul Timişoara. Pentru această practică anticoncurenţială, instanţa a anulat amenzile fără a se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei companiilor implicate, ci considerând că aplicarea sancţiunilor s-a prescris. A se vedea http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7104/upc_proces_2011.pdf73 Aurelia Cotuțiu, Georgeta Valeriu Sabău, Drept român și comunitar al concurenței, Editura C. H. Beck, București, 2008, p. 219.
37
intensitate concurenței precum și dezvoltarea acesteia sunt atenuate74. Exemple de forme de
abuz sunt următoarele: în Cauza General Motors75, Curtea a definit pentru prima oară practica
preţurilor abuzive, arătând că este abuzivă impunerea unei taxe pentru inspecţia tehnică a
vehiculelor importate de importatori paraleli din alte state membre, atunci când aceasta este
excesivă în raport de valoarea economică a serviciilor prestate; în Cauza Tetra Pak76, s-a
considerat abuz folosirea prețurilor forțate (la nivelul costurilor ori sub acestea).
O decizie relevantă în materie o reprezintă aceea dată de Curtea Europeană de Justiție în
Cauza Hoffmann - La Roche & Co. AG vs. Comisia, pe care o vom prezenta succint în cele ce
urmează.
În fapt, Societatea elveţiană Hoffmann - La Roche et co. solicita anularea Deciziei
„Vitamine” a Comisiei, din data de 9 iunie 1976, privind procedura de aplicare a art. 86 din
Tratatul Comisiei Europene (TCE). Potrivit unei hotărâri a Comisiei, societatea La Roche
dispunea de o poziţie dominantă pe piaţa comună, iar, ca urmare a încheierii unor contracte
care obligau sau, cel puţin incitau cumpărătorii, prin acordarea unei prime de fidelitate, să-i
acorde exclusivitate sau cel puţin preferinţă, încălcase dispoziţiile art. 86 din TCE, prin
exploatarea abuzivă a acestei poziţii. Prin urmare, Comisia a hotărât aplicarea de sancţiuni
societăţii La Roche. Societatea s-a adresat Curții de Justiție Europeană (CJCE), susţinând că
Decizia Comisiei este incorectă. În Decizia sa, Comisia a arătat că, pentru a aprecia dacă La
Roche deţine poziţia dominantă de care e acuzată, trebuie delimitată piaţa relevantă din punct
de vedere geografic (care în acest caz se întindea pe toată piaţa comună) şi piaţa relevantă a
produsului.
În drept, aplicând art. 86 din TCE, Curtea a stabilit că, în ceea ce priveşte dreptul
comunitar al concurenţei, dacă un produs este utilizat cu scopuri diferite şi, de asemenea,
răspunde unor nevoi economice diferite, poate aparţine unor pieţe distincte. Un astfel de
produs, alături de toate celelalte produse care îi pot fi substituite şi cu care intră în concurenţă,
Hurdubei Florentina
constituie, ele însele o piaţă distinctă.
Cu privire la noţiunea de poziţie dominantă la care se referă art. 86 TCE, Curtea a
considerat că este vizată situaţia în care o întreprindere are puterea economică de a împiedica
menţinerea unei concurenţe efective pe piaţă, prin capacitatea de a avea un comportament
independent faţă de ceilalţi participanţi pe piaţă, faţă de clienţi şi faţă de consumatori. Acest
74 Diana Ungureanu, Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenței, Jurisprudența recentă a Curții de la Luxemburg, Editura C. H. Beck, 2010, p. 256.75 Decizia C.E.J din 1976, Cauza General Motors Continental c. Comisia, 1976, sursa: http://www.analefsj.ro/ro/reviste/numarul4/anale_nr_2_2005.php.76Decizia C.E.J din 1994 în Cauza Tetra Pak International SA c. Comisia, sursa: http://www.scritube.com/stiinta/drept/Abuzul-de-pozitie-dominanta6535510.php#_ftn14.
38
comportament, deşi nu exclude existenţa unei anumite forme de concurenţă pe piaţă, oferă
întreprinderii cu o asemenea situaţie posibilitatea să decidă sau cel puţin să influenţeze într-o
manieră decisivă condiţiile concurenţiale de pe piaţă. S-a stabilit că deţinerea unui segment de
piaţă de mare amploare constituie un indiciu al unei poziţii mai favorabile în raport cu ceilalţi
participanţi77.
Cu privire la noţiunea de exploatare abuzivă, ca abuz de poziție dominată, s-a hotărât
că, aceasta este o noţiune obiectivă care vizează comportamentul pe piaţă al unei întreprinderi
ce deţine o poziţie dominantă şi care sunt de natură să influenţeze structura pieţei, având ca
efect crearea unor obstacole privind libera concurenţă. Acţiunea unei întreprinderi care deţine
o poziţie dominantă pe piaţă, în sensul de a impune cumpărătorilor obligaţia de a se
aproviziona în totalitate cu produsele sale, constituie o exploatare abuzivă a unei poziţii
dominante în sensul art. 86 din Tratat, în aceeaşi categorie intrând şi acţiunea unei
întreprinderi care, fără a obliga clienţii să-şi asume o obligaţie formală, aplică – fie unilateral,
fie pe baza unor acorduri încheiate cu clienţii - un sistem de reduceri de preţuri pentru
fidelitate. Includerea în contract a unei clauze „englezeşti” (clauză conform căreia
cumpărătorii se angajează să comunice întreprinderii care exploatează o poziţie dominantă
orice ofertă mai avantajoasă pe care au primit-o din partea concurenţilor acesteia şi prin care
îşi rezervă libertatea de a se aproviziona de la concurenţă în cazul în care întreprinderea
dominantă nu aliniază preţurile ofertei mai avantajoase) nu duce la excluderea caracterului
abuziv şi anticoncurenţial al contractelor prin care se acordă reduceri de fidelitate. În ceea ce
priveşte acordarea reducerilor de fidelitate, CJCE concluzionează că acestea sunt
condamnabile fiindcă au drept efect aplicarea pentru partenerii comerciali a unor condiţii
inegale pentru prestaţii echivalente ce se reflectă în faptul că doi cumpărători ai aceleiaşi
cantităţi dintr-un produs plătesc un preţ diferit după cum se aprovizionează exclusiv de la
întreprinderea care se bucură de o poziţie dominantă sau, dimpotrivă, se aprovizionează de la
surse diferite.
Hurdubei Florentina
2. Criterii de apreciere ale poziției dominante. Cauza British Airways c. Comisia
Europeană, 17 decembrie, 2003
Dima Anda Cătălina, Grupa B7
77 Aurelia Cotuțiu, Georgeta Valeriu Sabău, op. cit., p. 220.
39
British Airways (BA), cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie, a încheiat
acorduri cu agenţiile de voiaj acreditate în Marea Britanie de către Asociaţia Internaţională de
Transport Aerian în vederea vânzării de bilete de avion. În baza acestor acorduri, agenţii
primeau un comision de bază pentru biletele BA vândute şi beneficiau şi de alte facilităţi
financiare complementare cum erau de exemplu: primele de rezultat calculate în funcţie de
creşterea vânzărilor de bilete.
Virgin Atlantic Airways, o companie concurentă, a depus o plângere împotriva acestor
acorduri la Comisia Europeană. În urma unei anchete conduse de către Comisie, BA a adoptat
un nou sistem de prime de rezultat aplicabil din 1998. Astfel, în afara comisionului, fiecare
agent putea obţine şi alte comisioane suplimentare (unele aplicabile nu numai câştigurilor
suplimentare realizate, ci şi vânzărilor totale de bilete BA pentru perioada de referinţă).
Compania Virgin Atlantic Airways a depus o nouă plângere la Comisie împotriva acestui nou
sistem de recompense financiare78.
Sistemul de recompensare dorea să ducă la creșterea fidelităţii faţă de marca “British
Airways” ,care se termina prin închiderea altor pieţe ale serviciilor de transport aerian oferite
de agenţiile de voiaj pentru concurenţii BA și să descurajeze intenţiile acestor agenţii de a-și
oferi serviciile altor linii aeriene79.
Astfel, prin decizia din 14 iulie 1999, Comisia a considerat că acordurile şi sistemele de
recompensă financiară iniţiate de BA încalcă prevederile art.82 din TCE, ce reglementează
abuzul de poziţie dominantă, şi a dispus amendarea acestei companii cu 6,8 mil Euro. În
opinia Comisiei, sistemul primelor de rezultat are ca efect incitarea agenţilor de a menţine sau
a creşte vânzările de bilete BA, în dauna companiilor concurente. BA a introdus recurs
împotriva acestei decizii în faţa Tribunalului de Primă Instanţă.
Tribunalul a considerat că pentru a stabili dacă BA a avut sau nu o poziţie dominantă,
Comisia a reţinut corect piaţa britanică a serviciilor de distribuţie a biletelor de avion, servicii
prestate de agenţiile de voiaj. Agenţiile de voiaj constituie într-adevăr un canal de distribuţie
indispensabil pentru companiile aeriene şi constituie astfel o piaţă distinctă (piaţă
sectorială) Deci BA deţine poziţia dominantă pe această piaţă în calitatea sa de beneficiar al
serviciilor de distribuţie a biletelor sale de către agenţiile de voiaj.
Criteriile în funcţie de care Tribunalul a apreciat că BA deţine o poziţie dominantă sunt:
numărul locurilor oferite, numărul zborurilor sale, numărul de bilete vândute de agenţii
britanici şi numărul pasagerilor transportaţi.
78 Ministerul Afacerilor Externe, Repere ale jurisprudenţei recente a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene
(2003 - 2004), Bucureşti, 2005, p.58.79 Comisia Europeană, Politica de concurenţă în Europa şi cetăţeanul, 2002, p.17.(documentul se găseşte la adresa de web: http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_35/det_361/1098.pdf).
40
În ceea ce priveşte abuzul de poziţie dominantă, Tribunalul a apreciat că aplicarea unor
condiţii inegale faţă de partenerii săi comerciali pentru prestarea unor servicii echivalente
poate fi numită exploatare abuzivă a unei poziţii dominante. Astfel, în cazul sistemului
primelor de rezultat, Tribunalul a considerat că agenţii britanici ar fi putut aplica comisioane
diferite pentru aceeaşi sumă, volumul vânzărilor de bilete fiind diferit de la o agenţie la alta
(iar comisionul aplicându-se la volumul de vânzări). Pe de altă parte tribunalul a remarcat
faptul că acel sistem de prime de rezultat avea ca efect restrângerea libertăţii agenţiilor
britanice de a furniza servicii companiilor aeriene concurente BA80.
În consecinţă concluzia Comisiei a fost corectă, BA abuzând de poziţia dominantă pe
care o deţinea pe piaţa britanică a serviciilor prestate de agenţiile de voiaj.
Sistemul implementat a fost o adevărată barieră în calea liniilor aeriene concurente,
împiedicându-le accesul pe piaţă. Deoarece agenţiile favorizau linia aeriană care plătea cel
mai mare comision, consumatorilor li se ofereau întotdeauna bilete pentru British Airways,
chiar dacă serviciile oferite de liniile aeriene concurente erau mai avantajoase81.
Dima Anda Cătălina
3. Puterea pe piață. Cauza United Brands c. Comisiei Europene, 1978
Chichirău Ioana-Mădălina, Anul IV, Grupa B7
Puterea pe piaţă a fost definită pentru prima oară în 1971 ca reprezentând „abilitatea
sau capacitatea de a împiedica manifestarea concurenţei efective pe un segment important de
piaţă”. Pentru a determina acest lucru, cota de piaţă reprezintă unul din cele mai importante
criterii.
În general, se consideră că o firmă are o poziţie dominantă pe piaţă atunci când
controlează peste 40% dintr-o anume piaţă. Dar şi alţi factori care definesc poziţia dominantă
a firmei pe piaţă trebuie avuţi în vedere82.
În cazul United Brands (Cazul 27/76, 1978, CMRL 426), de exemplu, Comisia (şi mai
apoi Curtea Europeană de Justiție) a trebuit să definească piaţa relevantă în cazul bananelor.
Prin această speță se solicită de către societatea United Brands Co și de către reprezentantul
său în Olanda, societatea United Brands Continental Bv, anularea deciziei Comisiei prin care
se constată încălcarea art. 82 al TCE de către cele două societăți83.
80 Ministerul Afacerilor Externe, op.cit., p.59.81 Comisia Europeană, op.cit., p.18.82 http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Dreptul_european_concurentei.pdf83Prof.univ.dr. Gabriela Drăgan, Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Editura ASE, 2005, p. 22.
41
Discuţii îndelungi s-au purtat asupra următoarei probleme: banana reprezintă un fruct în
sine în cadrul unei pieţe proprii, a bananelor, sau reprezintă unul din fructele aflate pe piaţa
fructelor, aşa cum afirma compania. Comisia a respins argumentele companiei, decizând că
bananele nu sunt substituibile cu alte fructe şi, ca atare, formează o piaţă în sine, o piaţă pe
care United Brands reprezenta forţa dominantă.
Dacă nu ar fi fost făcută această distincţie, cu siguranţă că ar fi fost mult mai greu de
stabilit cota de piaţă a acestei companii şi, cu atât mai mult, poziţia ei dominantă.
Soluția și principiile degajate de CJCE au fost următoarele:
1. Determinarea pieței unui produs: pentru ca un produs să poată fi considerat ca făcând
obiectul unei piețe distincte de cea a altor produse, Curtea examinează dacă produsul
în cauză poate fi individualizat prin caracteristici proprii față de alte produse similare,
astfel încât nu sunt substituibile și nu se află în concurență cu acestea. Este necesară,
de asemenea, determinarea în fiecare caz a pieței geografice a produsului respectiv,
ținand cont de faptul că, pentru a cădea sub incidența art. 82 TCE, concurența trebuie
să fie afectată într-o parte substanțială a pieței comune.
2. Notiunea de poziție dominantă vizată de art. 82 se referă la poziția de putere
economică a unei întreprinderi, care îi dă acesteia puterea să împiedice menținerea
unei concurențe efective pe piață și îi furnizează posibilitatea să aibă un comportament
independent de întreprinderile concurente, de clienții săi și, în cele din urmă, de
consumatori.
Pozitia dominantă rezultă în general din reunirea mai multor factori, care, luați izolat, nu
sunt în mod necesar determinanți: interzicerea de către o societate în poziție dominantă pe
piața unui produs ca distribuitorii agreați să revândă acest produs în anumite condiții,
aplicarea de către societatea în poziție dominantă a unor condiții inegale pentru prestații
echivalente ale partenerilor comerciali, practicarea unui preț excesiv față de valoarea
economică a prestației etc.
Chichirău Ioana-Mădălina
Mai departe, s-a argumentat că poziţia dominantă a firmei, ca ofertant de banane în
anumite ţări membre, sub marca Chiquita, a fost întărită de implicarea ei atât în producţie, cât
şi în distribuţie.
Facilităţile de refrigerare au permis firmei să controleze circulaţia bunurilor pe piaţă.
Firma deţinea propriile ei nave şi realiza investiţii uriaşe în plantaţiile de banane.
Conform punctului de vedere exprimat de Comisie, firma beneficia de un avantaj
strategic faţă de ceilalţi competitori, datorită beneficiilor generate de economia de scară, dar şi
de considerabilele investiţii realizate.
42
Următorul competitor pe această piaţă avea o cotă de numai 9%. La apelul solicitat de
compania incriminată, CEJ a făcut precizări suplimentare, menite să clarifice legea, respectiv:
„poziţia dominantă pe piaţă a unei firme este dependentă de puterea economică a acesteia,
care îi permite să împiedice concurenţa efectivă şi să acţioneze într-o mare măsură în aşa fel
încât să facă abstracţie de ceilalţi concurenţi şi, în ultimă instanţă, chiar de consumatori
(Cazul 27/76, 1978, ECR 207)”84.
În cele mai multe cazuri însă, cota de piaţă nu este suficientă în a determina puterea pe
piaţă. Alţi factori care trebuie avuţi în vedere privesc analiza economică a constrângerilor
asupra firmei şi a modului în care comportamentul firmei poate influenţa condiţiile de pe
piaţă. Astfel, vor fi analizate structura şi operaţiile realizate pe pieţele de referinţă,
comportamentul firmelor concurente, capitalul disponibil şi accesul la tehnologie. Una din
cele mai importante întrebări căreia trebuie să i se răspundă este dacă există sau nu bariere în
calea pătrunderii pe piaţă, deoarece prezenţa acestora poate demonstra existenţa unei pieţe
protejate, pe care nu se poate manifesta liber concurenţa.
Ultimul stadiu al acestei analize implică o evaluare a poziţiei firmei în cadrul pieţei
comune, în directă relaţie cu formularea prezentă în art. 82, conform căreia abuzul de poziţie
dominantă este interzis „în cadrul pieţei comune sau într-o parte substanţială a acesteia”.
Dacă în ceea ce priveşte definirea termenului de piaţă comună nu sunt probleme, ele
încep să apară atunci când ne referim la înţelesul cuvântului „substanţial”.
Din fericire, datorită CEJ este acum clar şi ceea ce semnifică termenul „substanţial”,
care nu se referă la o acoperire teritorială, ci la nivelul producţiei firmei respective. Prin
urmare, partea substanţială a pieţei comune poate acoperi un stat membru sau chiar o parte
dintr-un stat membru.
Chichirău Ioana-Mădălina
4. Piața software. Abuzul sub forma limitării dezvoltării tehnice în dezavantajul
consumatorilor. Cazul Microsoft Corporation c. Comisiei, 2008
Petrișor Ovidiu-Vasilică, Anul IV, Grupa B7
La momentul actual, piața software, este una din piețele care indică o probabilitate
ridicată ca firmele cu putere de piaţă să abuzeze de poziţia lor dominantă. Ritmul foarte rapid
de dezvoltare a industriei IT are implicaţii importante pentru aplicarea reglementărilor
comunitare privind protecţia concurenţei, iar procedurile juridice şi administrative par să fie
greoaie şi chiar ineficiente în stoparea şi sancţionarea comportamentului abuziv al unei
84 http://www.ier.ro/documente/dct_fisiere/61976J0027.pdf
43
companii cu poziţie dominantă pe piaţă. În acest sens, relevant este Cazul Companiei
Microsoft, pe care îl voi ilustra în cele ce urmează85.
În fapt, apreciind că, Microsoft Corporation abuza de poziţia dominantă pe care o avea
cu produsele sale Windows pe piaţa sistemelor de operare, deoarece nu oferea informaţiile
care ar fi permis ca anumite produse software pentru operarea computerelor în reţea, să
interopereze în totalitate cu Windows, compania concurentă Sun Mycrosystems depune în
decembrie 1998 o plângere la Comisia Europeană în acest sens. Investigaţia realizată timp de
5 ani de către Comisia Europeană în cazul companiei Microsoft Corporation, pe piaţa
sistemelor de operare pentru computerele personale, s-a încheiat cu decizia adoptată de
Comisie în 24 martie 200486.
Decizia antitrust a Comisiei, susţinută în unanimitate de experţii în domeniul
concurenţei din ţările UE, a impus sancţiuni dure din partea companiei Microsoft, care
continuă să deţină de mulţi ani o poziţie de cvasimonopol cu familia sa de sisteme de operare
Windows, ce echipează 95% din computerele personale utilizate în lume.
În drept s-a apreciat că, Microsoft Corporation a încălcat dispoziţiile privind concurenţa
stipulate în Art. 82 al TUE, abuzând de poziţia sa pe piaţa sistemelor de operare pentru
computere personale, cu scopul de a se extinde pe pieţele adiacente şi de a atrage clienţii
firmelor concurente. Abuzul de poziţie dominantă al firmei Microsoftare două componente:
1. refuzul de a oferi firmelor concurente informaţiile necesare pentru a asigura
interoperabilitatea dintre sistemul de operare Windows pentru computere personale şi
sistemele de operare utilizate pentru computerele din reţelele centrale (work group servers –
WGS), care nu operează în sistemul Windows, restricţionând astfel concurenţa pe piaţa
sistemelor de operare.
Astfel, investigaţia a evidenţiat faptul că abuzul companiei Microsoft, de a refuza să
ofere firmelor concurente informaţii de interfaţă care le-ar fi permis să dezvolte produse
compatibile cu sistemul Windows pentru computere personale şi astfel să concureze în
condiţii echitabile pe piaţa sistemelor de operare pentru WGS, făcea parte dintr-o strategie
mai amplă, menită se elimine concurenţii de pe piaţă. Cei mai mulţi clienţi au declarat că
acest comportament a influenţat în mod decisiv opţiunea lor în favoarea produselor server
furnizate de Microsoft. Studiile de piaţă comandate de Comisie au condus la concluzia că s-a
creat o relaţie directă între avantajul creat companiei prin restricţionarea interoperabilităţii şi
85 Caz prelucrat şi adaptat după L. Iordache, Eurolex, Revistă trimestrială, Centrul de Studii Europene şi Afaceri pe Piaţa Internă şi Concurenţă, nr. 3/2004, Bucureşti, septembrie 2004, p. 48-54.86Decizia Tribunalului European din 9 mai 2008, Cauza Microsoft Corporation c. Comisiei Europene, sursa: http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=9ea7d2dc30dbda97b5b0d94f4ec0948a9765bb4e8147.e34KaxiLc3qMb40Rch0SaxuKb310?text=&docid=67392&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=421537
44
creşterea cotelor deţinute pe piaţă. Menţinerea dominanţei Microsoft s-a datorat efectelor de
reţea legate de aplicaţiile pentru sistemele de operare Windows, care nu sunt compatibile cu
alte sisteme de operare.
2. includerea produsului Windows Media Player (WMP), pentru care există concurenţă
pe piaţă, în sistemul de operare Windows instalat pe computerele personale.
Concluziile investigaţiei privind efectele legării WMP cu sistemul de operare Windows
a evidenţiat reducerea artificială a stimulentelor pentru companiile care operează în sectorul
media (domeniul muzicii, filmului etc.), precum şi pentru companiile producătoare de
software şi furnizorii de produse media, pentru dezvoltarea ofertei de produse media player
concurente. Ca atare, comportamentul Microsoft a avut drept consecinţă reducerea
semnificativă a concurenţei pe piaţa produselor media player.
Avantajul deţinut de Microsoft pe piaţa produselor media player i-ar fi permis să
controleze pieţele adiacente din sectorul multimedia – digital, cum sunt tehnologiile de
codare, produsele software pentru difuzarea de muzică pe Internet şi managementul legislaţiei
specifice acestui domeniu. Dezavantajul rezultat pentru produsele concurente (care nu era
legat de preţuri sau calitate), ca urmare a restricţionării concurenţei pe această piaţă, a avut în
final ca efect reducerea opţiunilor consumatorilor.
Astfel, s-a stabilit că, Microsoft Corporation a comis un abuz de poziție dominantă,
limitând progresul în ceea ce privește tehnica în domeniu, precum și concurența pe piața
software în ceea ce privește sistemele de operare, precum și produsele media player.
Petrișor Ovidiu-Vasilică
5 Concentrarea economică ca abuz de poziție dominantă. Cazul Continental Can c.
Comisiei, 1973
Dragalina Alexandra, Anul IV, Grupa B7
Decizia Curții Europene de Justiție (CEJ) din anul 1973, dată în cazul Continental Can,
a deschis calea către controlul concentrărilor prin intermediul deciziilor CEJ, în scopul evitării
unor abuzuri de poziției dominantă pe o anumită piață.
În fapt, o societate americană, Continental Can, şi-a asigurat, prin intermediul filialei
sale belgiene, Europemballage Corporation, controlul asupra celui mai mare producător
german în domeniul ambalajelor metalice uşoare (cutii de conserve) şi închideri metalice
(capace de borcan etc.). Ulterior, grupul american a obţinut participarea majoritară la primul
45
fabricant de ambalaje din Benelux. Rezultatul a fost că, în acea perioadă, societatea americană
respectivă nu mai avea practic concurenţi în zona de N-E a Pieţei Comune, pentru acest tip de
articole, deoarece erau articole uşoare, pe care nu era rentabil să le transporţi dincolo de
anumite distanţe.
În drept, se are în vedere art. 82 al TCE, privitor la abuzul de poziție dominantă, potrivit
căruia "este incompatibilă cu piaţa comună şi interzisă, în măsura în care afectează sau riscă
să afecteze comerţul dintre statele membre, exploatarea abuzivă de către una sau mai multe
întreprinderi a unei poziţii dominante pe piaţa comună sau pe o parte substanţială a acesteia."
Aceste practici abuzive pot consta în: fixarea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare
sau de vânzare sau alte condiţii ale vânzării; limitarea producţiei, desfacerii de mărfuri,
dezvoltării tehnice sau investiţiilor; aplicarea partenerilor comerciali de condiţii inegale
pentru prestaţii echivalente și condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea de către
parteneri a unor prestaţii suplimentare care nu au legătură cu obiectul acestor contracte87.
Comisia văzând în cazul analizat, de concentrare, manifestarea unui abuz de poziţie
dominantă a intervenit. Continental Can, ca reacție, a sesizat Curtea de Justiţie, prezentând
următoarele argumente: Articolul 82 (fost art. 86) al Tratatului Comunității Europene nu
permite cenzurarea, ca abuz de poziţie dominantă, a faptului că o firmă, fie ea şi dominantă,
cucereşte cea mai mare parte a unei alte firme din acelaşi sector, chiar dacă acest lucru duce la
reducerea concurenţei88.
Comisia nu putea decât să se bucure de această cerere, care clarifica astfel problema
dacă Articolul 82 (fost art. 86) o autorizează sau nu să intervină în acest domeniu al
concentrărilor.
Curtea de Justiţie a pronunţat o hotărâre în februarie 1973, din care sunt de reţinut
următoarele aspecte: „Interdicţia înţelegerilor, enunţată de Art. 85, nu ar avea nici un sens
dacă Art. 86 ar permite ca asemenea comportamente să devină licite atunci când se
materializează într-o integrare a firmelor.” De altfel este susceptibil să constituie un abuz şi
faptul că o firmă în poziţie dominantă îşi întăreşte această poziţie, nepermiţând decât existenţa
unor întreprinderi dependente.
Pentru a ilustra importanța acestei Decizii a CEJ se impune să menționăm faptul că, ea
constituie una dintre contribuţiile jurisprudenţiale cele mai importante la interpretarea
articolului 82 TCE, articol care implică din partea judecătorului comunitar o dublă activitate
de interpretare: pe de o parte, determinarea noţiunii de poziţie dominantă şi, pe de altă parte,
87 Ministerul Afacerilor Externe, op.cit., p.8.88 Prof.univ.dr. Gabriela Drăgan, op. cit., Editura ASE, 2005, p. 26.
46
caracterizarea abuzului de poziţie dominantă nu numai în funcţie de elementele enumerate în
acest articol, care nu sunt limitativ prevăzute, ci printr-un examen de la caz la caz89.
În al doilea rând, importanța deciziei este dată și de faptul că, după 1973, data primei
propuneri a Comisiei de obţinere a puterii de control, gradul de concentrare a rămas mai mult
sau mai puţin stabil, în special în sectoarele în care a atins un nivel înalt. Mişcarea a cunoscut
ulterior noi momente de creştere, ajungându-se în cele din urmă la adoptarea Regulamentului
4064/89 privind controlul operațiunilor de concentrare.
Dragalina Alexandra
89 Ministerul Afacerilor Externe, op.cit., p.9.
47