SCOALA POSTLICEALA SANITARA CAROL DAVILA ALEXANDRIA

REFERAT LA DEONTOLOGIE

TEMA: DREPTURILE OMULUI

ELEV: LUCA SORIN-ALEXANDRU

PROF COORDONATOR: ZLATE PAULA

AMG III C

EDUCAŢIA PENTRU DREPTURILE OMULUI

1.1. Motto-uriMotto 1 :

"... pentru a exista un stat de drept nu este suficient să se institue un mecanism juridic care să garanteze respectarea riguroasă a legii, ci este totodată necesar ca acestei legi să i se dea un anumit conţinut, inspirat de ideea promovării drepturilor şi libertăţilor umane în cel mai autentic spirit liberal şi al unui larg democratism. "

Prof. dr. Tudor Drăganu

Motto 2 :

"...noţiunea de drepturi ale omului ... nu are sens decât în cadrul unei societăţi organizate, dotată cu o putere organizată şi care acţionează în relaţia dintre individ şi stat, cu libertăţi de care individul trebuie să se bucure,cu dreptul său la justiţie în condiţiile stabilite prin lege, cu dreptul său de a participa la treburile publice şi cu drepturile şi îndatoririle sale asupra statului ca un drept la un nivel de viaţă suficient şi la satisfacerea nevoilor sale fundamentale. "

Ashjrn Eide

1.2. Istoricul Drepturilor OmuluiDrepturile omului îşi au rădăcinile în multe culturi şi tradiţii ancestrale. Codul

Hammurabi, în Babilonia (Irak, 2000 î.Hr.) a fost primul cod legislativ scris. A urmărit să impună domnia legii în regat, să distrugă răul şi violenţa, să prevină opresiunile asupra celor slabi de către cei puternici (…), să înalţe ţara şi să promoveze binele oamenilor". Un faraon din Egiptul antic (2000 î.Hr.) dădea instrucţiuni subordonaţilor ca "atunci cînd un reclamant vine din Egiptul de Sus sau de Jos, să se asigure că totul se face conform legii, că drepturile fiecăruia sunt respectate". Carta Cyrus (Iran, 570 î.Hr.), iniţiată de regele Persiei pentru poporul său, prin care erau recunoscute dreptul la libertate, securitate, libertate de mişcare şi unele drepturi sociale şi economice. Magna Carta engleză şi Declaraţia Drepturilor (1215), elaborată de nobilii englezi şi membrii clerului împotriva abuzului de putere al regelui John I, a enumerat o serie de drepturi şi a pus bazele principiului egalităţii în faţa legii.

În secolele XIX-XX au fost adoptate primele tratate internaţionale de drepturile omului, o serie de probleme legate de drepturile omului au început să fie discutate la nivel internaţional, în special cele privind sclavia, negoţul de persoane, condiţiile inumane de muncă şi munca copiilor.

În sec. XX, Carta Naţiunilor Unite, semnată la 26 iunie 1945, statuează ca obiectiv fundamental al Naţiunilor Unite "apărarea generaţiilor viitoare de eventualele războaie" şi "reafirmarea credinţei în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea omului şi în egalitatea de drepturi dintre femei şi bărbaţi". La nivelul Naţiunilor Unite, Carta Internaţională a Drepturilor Omului cuprinde: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), Convenţia Internaţională asupra Drepturilor Civile şi Politice şi Convenţia Internaţională asupra Drepturilor Economice, Sociale şi Politice (1996). Recent, a fost elaborată şi Carta Socială Europeană, care urmăreşte asigurarea anumitor standarde de viaţă ale popoarelor din Europa.

2

Aproape toate regiunile lumii au elaborat propriile instrumente pentru protecţia drepturilor omului: Convenţia Americană a Drepturilor Omului (1969), Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor (1986), Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950) şi, recent, Declaraţia Asiatică a Drepturilor Omului şi Carta Arabă a Drepturilor Omului.

Educaţia pentru drepturile omului (EDO) a înregistrat în timp multiple definiţii şi abordări. Programul pentru tineret al Consiliului Europei, una dintre cele mai active instituţii în acest domeniu, a definit EDO drept "(…) programe şi activităţi educaţionale care promovează egalitatea demnităţii umane, în conexiune cu alte programe care promovează învăţarea interculturală, participarea şi susţinerea minorităţilor".

1.3. « Generaţiile » Drepturilor OmuluiEvoluţia drepturilor omului este descrisă în literatura de specialitate prin trei

"generaţii". Prima generaţie de drepturi a cuprins drepturile civile şi politice, de ex., dreptul la viaţă, dreptul la asociere, dreptul la judecată dreaptă, libertatea de expresie, dreptul de participare la viaţa politică a societăţii şi aşa mai departe. Drepturile civile se referă la garantarea integrităţii fizice şi morale, cele juridice - de obicei clasificate ca "drepturi civile" - protejează indivizii în relaţia cu sistemul legislativ şi politic, iar drepturile politice reglementează participarea la viaţa socialăb (de ex., dreptul la vot, dreptul de a se înscrie într-un partid politic, dreptul la asociere liberă şi de a participa la întruniri, libertatea de expresie şi accesul la informaţii). Delimitările între diferite tipuri de drepturi nu sunt clare, unele drepturi putând fi încadrate în mai multe categorii: de ex., dreptul la libera expresie este un drept civil, dar şi unul politic. Valoarea centrală a primei generaţii de drepturi a fost libertatea.

A doua generaţie de drepturi a inclus drepturile sociale, economice şi culturale - de ex., dreptul la o viaţă decentă, dreptul a muncă, dreptul la sănătate şi la educaţie, dreptul de a se asocia într-un sindicat. Valoarea fundamentală care a stat la baza celei de-a doua generaţii a fost egalitatea: accesul egal la servicii, oportunităţi sociale şi economice echivalente. Drepturile sociale promovează participarea deplină la viaţa socială: dreptul la educaţie, dreptul de a avea o familie, dreptul de a petrece timpul liber, dreptul la sănătate, dreptl la non-discriminare. Drepturile economice se referă la standardele de viaţă, ca premisă a demnităţii şi libertăţii umane: dreptul la muncă, la locuinţă, la asigurări sociale. Drepturile culturale cuprind dreptul de a participa liber la viaţa culturală a comunităţii, dreptul la educaţie, drepturi referitoare la păstrarea identităţii culturale.

A treia generaţie de drepturi (solidaritatea) promovează o categorie nouă de drepturi, aflate încă în curs de recunoaştere: drepturile "colective" ale societăţii sau ale persoanelor. Acestea au apărut ca urmare a dezastrelor ecologice, a războaielor şi sărăciei, fenomene care au atras atenţia omenirii asupra dreptului la dezvoltare, la pace sau la un mediu sănătos, la asistenţă umanitară.

1.4. Conceptul de Educaţie pentru Drepturi ale OmuluiCa şi alte dimensiuni ale educaţiei, EDO este deseori definită prin scopul său:

programe şi activităţi care urmăresc să dezvolte o cultură în care drepturile omului sunt înţelese, apărate şi respectate. Aceasta nu înseamnă o limitare a obiectivelor EDO la dobândirea de cunoştinţe, la informarea despre drepturile omului, ci presupune în egală măsură cunoaşterea şi respectarea lor, o interrelaţionare de atitudini, comportamente, convingeri, norme şi regulamente. Obiectivele generale ale EDO vizează promovarea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale, a respectului faţă de sine şi respectul faţă de alţii; dezvoltarea unor atitudini şi comportamente care să conducă la respectarea drepturilor celorlalţi, promovarea egalităţii de gen, respectarea, înţelegerea şi valorizarea diversităţii culturale, în special în ceea ce priveşte diferenţele naţionale, etnice, religioase, lingvistice şi alte minorităţi sau comunităţi; promovarea cetăţeniei active şi a democraţiei.

3

Rezultatele EDO se reflectă în: cunoştinţe (învăţare despre drepturile omului), competenţe (învăţare pentru drepturile omului), atitudini şi valori (învăţare prin drepturile omului).

O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat, ca şi în cazul altor valori fundamentale - binele, adevărul, dreptatea. În sens juridic, un drept este o revendicare pe care suntem îndreptăţiţi să o cerem. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană, egalitatea, xistenţă interpersonală şi interstatală în mod practic. De exemplu: libertatea, respectul pentru celălalt, nediscriminarea, toleranţa, dreptatea, responsabilitatea.

Comunitatea internaţională a stabilit că drepturile omului sunt: inalienabile (nimeni nu le poate pierde, deşi în unele circumstanţe ele pot fi

suspendate sau restricţionate); indivizibile, interdependente şi interrelaţionate (nu pot fi abordate izolat unele de

altele); universale (se aplică în mod egal pentru toate persoanele, indiferent de rasă,

culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de alt gen, origine naţională, origine socială sau alt tip de statut).

Protecţia drepturilor omului sau solicitarea respectării acestora se realizează prin uilizarea mecanismelor legale sau prin diferite activităţi ale societăţii civile - campanii, lobby. La nivel internaţional, există tratate, acorduri, declaraţii sau convenţii, coercitive sau nu, care recomandă norme de conduită pentru state şi semnifică angajamentul statelor respective de a proteja drepturile indivizilor. În Europa, există Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se ocupă cu protecţia drepturilor omului şi veghează ca statele să-şi îndeplinească obligaţiile conforme legislaţiei drepturilor omului. Organizaţiile nonguvernamentale sau alte grupuri de iniţiativă civică au un rol important în asigurarea respectării drepturilor omului. ONG-urile oferă asistenţă directă persoanelor ale căror drepturi au fost încălcate, exercită presiuni pentru modificarea legislaţiei naţionale şi internaţionale, formulează propuneri pentru modificarea legislaţiei şi dezvoltă programe educaţionale pentru cunoaşterea şi respectarea drepturilor omului. Cunoaşterea drepturilor şi a mijloacelor de apărare a lor sunt premise pentru asigurarea respectării acestora în situaţii cotidiene.

EDO îmbină cu succes învăţarea formală, non-formală şi informală, pe tot parcursul vieţii. Dr. Pasi Sahlberg a subliniat că "un număr mare al experienţelor noastre de învăţare s-au desfăşurat în afara sistemului de educaţie formală: la locul de muncă, în familie, în diferite organizaţii şi biblioteci…" ("Building Bridges for Learning - Recunoaşterea şi valorificarea educaţiei non-formale în activităţile cu tinerii"). Abordarea actuală recomandă centrarea EDO pe cel care învaţă, pe nevoile, preferinţele, abilităţile şi dorinţele fiecărei persoane, evidenţiind valoarea propriilor acţiuni şi a schimbării personale. Contribuţia cursantului, activismul său în procesul de învăţare asigură eficacitatea şi atractivitatea activităţilor şi sunt resurse educaţionale fundamentale.

Educaţia pentru drepturile omului promovează cunoaşterea interculturală şi respectul pentru om, indiferent de rasă, etnie, religie, gen, origini sociale etc. Astfel, pe lângă instrumentele care stipulează drepturile fundamentale, unele convenţii sau tratate promovează şi drepturile unor grupuri specifice, ca modalitate specială de protecţie, întrucât s-a constatat că acestea au fost deseori discriminate sau se află într-o situaţie de vulnerabilitate (dezavantajare). Obiectul unor asemenea documente l-au reprezentat drepturile minorităţilor, ale copiilor, drepturile femeilor, ale refugiaţilor, drepturile prizonierilor de război sau ale persoanele deţinute.

Un aspect important al EDO îl reprezintă interpretările greşite ale drepturilor. În multe situaţii, protejarea drepturilor unui grup poate limita drepturile altui grup sau altor persoane. În alte situaţii, drepturile omului sunt doar un slogan sau o scuză la îndemână pentru acţiuni ale căror valori şi scopuri declarate diferă de intenţiile sau efectele reale. De

4

exemplu, lupta împotriva terorismului este adesea un motiv pentru îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum ar fi dreptul la libera circulaţie.

EDO a beneficiat de atenţia şi sprijinul multor instituţii sau organizaţii internaţionale. Consiliul Europei a recomandat predarea şi învăţarea drepturilor omului în şcoli şi întărirea rolului societăţii civile în promovarea şi protecţia drepturilor omului. ONU a declarat perioada 1995-2004 "Decada Naţiunilor Unite de educaţie pentru drepturile omului". UNESCO a subliniat importanţa "învăţării de a trăi împreună" în şi trans-societăţi, în condiţiile societăţilor moderne multiculturale şi multireligioase.

DREPTURILE OMULUI ÎN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI ŞI ÎN DOCUMENTELE INTERNAŢIONALE

2.1. Declaraţia Universală a Drepturilor OmuluiLa 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a

proclamat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului "ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele şi naţiunile, pentru ca toate persoanele şi toate organele societăţii să se străduiască, având această declaraţie permanent în minte, ca, prin învăţătură şi educaţie, să dezvolte respectul pentru aceste drepturi şi libertăţi şi să asigure prin măsuri progresive, de ordin naţional şi internaţional, recunoaşterea şi aplicarea lor universală şi efectivă". Prin acest document se puneau bazele principiale a ceea ce mai târziu avea să se numească Dreptul internaţional al drepturilor omului.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cuprinde două categorii de drepturi: drepturi civile şi politice, pe de o parte, şi drepturi economice, sociale şi culturale, pe de altă parte.

Drepturile civile şi politice: - drepturi la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei (Art. 3);- interzicerea sclaviei şi a comerţului cu sclavi (Art. 4);- interzicerea torturii, a pedepselor şi tratamentelor inumane sau degradante (Art. 5);- dreptul la o egală protecţie în faţa legii (Art. 7);- dreptul de a nu fi subiect al arestării, detenţiei sau exilului arbitrar (Art. 9);- dreptul la un proces echitabil şi public, în materie civilă sau penală, cu aplicarea

prezumţiei de nevinovăţie şi interzicerea aplicării legilor şi sancţiunilor "ex post facto" (Art. 10 şi 11);

- dreptul la secretul vieţii personale şi interzicerea imixtiunilor în familie, corespondenţă, domiciliu, precum şi dreptul la onoare şi reputaţie (Art. 12);

- dreptul la libera circulaţie şi de a-şi alege reşedinţa în interiorul graniţelor unui stat (Art. 13);

- dreptul de a părăsi şi de a reveni în ţara sa (Art. 14);- dreptul de a avea o cetăţenie şi de a o schimba (Art. 15);- dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie pe baza egalităţii şi a

consimţământului liber şi deplin (Art. 16);- dreptul la proprietate (Art. 17);- dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie (Art. 18);- dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării (Art. 19);- dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică (Art. 20);- dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării, precum şi accesul

egal la funcţiile publice din ţara sa, baza puterii de stat fiind constituită pe voinţa poporului (Art. 21);

Drepturi economice, sociale şi culturale:- dreptul la securitate socială (Art. 22);- dreptul la muncă şi la libera alegere a muncii, precum şi la ocrotire împotriva

şomajului (Art. 23, pct. 1);- dreptul la salariu egal pentru muncă egală (Art. 23, pct. 2);

5

- dreptul la o retribuţie satisfăcătoare care, la nevoie, poate fi completată prin alte mijloace de protecţie socială (Art. 23, pct. 4);

- dreptul la odihnă şi recreaţie (Art. 24);- dreptul la un nivel de trai care să asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei

sale, precum şi dreptul la asigurare în caz de şomaj, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa sa (Art. 25, pct. 1);

- dreptul la ocrotire deosebită a mamei şi copilului (Art. 25, pct. 2);- dreptul la învăţătură, care trebuie să fie gratuită cel puţin la nivelul elementar şi

general (Art. 26);- dreptul de a participa în mod liber la viaţa culturală a colectivităţii, de a se bucura

de arte şi de a participa la progresul ştiinţific şi la binefacerile lui (Art.27,pct.1);- dreptul la ocrotirea intereselor materiale şi morale care decurg din orice lucrare

ştiinţifică, literară şi artistică al cărei autor este (Art. 27, pct.2);Pe lângă aceste două categorii de drepturi, Declaraţia Universală a Drepturilor

Omului prevede obligaţiile oricărei persoane faţă de colectivitatea în cadrul căreia îşi dezvoltă liber şi deplin personalitatea. Corelaţia dintre îndatoririle şi drepturile omului este efectul existenţei unei legături logice şi necesare între două părţi componente ale raportului individ-societate, individ-stat. Cele două părţi ale raportului se găsesc, din punct de vedere juridic, pe poziţie de egalitate. Statul, ca formă organizată a societăţii, trebuie să rezolve problemele de natură economică, socială, culturală, politică şi civilă ale cetăţenilor. Modalitatea de realizare nu este indiferentă, ci presupune existenţa unităţii de interese între guvernanţi şi cetăţeni (guvernaţi). Problematica drepturilor omului devenită actuală, subiect cheie al aprecierilor făcute unui regim politic, ne face să gândim că "actualizarea" acestui fenomen este efectul pericolului sau stagnării în care se găsesc drepturile omului. Creşterea interesului faţă de această tematică face "actuală" Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi celelalte acte internaţionale care le reglementează, interpretarea ei, precum şi aplicarea dispoziţiilor sale.1

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul asigurării respectului drepturilor şi libertăţilor altora, precum şi a respectării cerinţelor moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică. Dispoziţia aceasta este o recunoaştere implicită a caracterului relativ al drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Nefiind absolute, drepturile pot fi deci limitate în exerciţiul lor, astfel încât să prevină abuzul de drept şi, în acelaşi timp, să se păstreze caracterul democratic al societăţii. Limitarea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti făcută prin acte interne este restrânsă, deoarece nici o dispoziţie a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului "nu poate fi interpretată ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertăţi enunţate în prezenta Declaraţie" (Art. 30). Declaraţia este primul document internaţional care stabileşte o concepţie unitară despre drepturile omului. Reprezentând standardul comun al comunităţii internaţionale, drepturile proclamate în cuprinsul acestei declaraţii sunt universale şi inalienabile.

Alături de existenţa unui sistem reprezentativ, participarea individului la guvernare, existenţa statului de drept şi a libertăţii ca premise ale reglementării drepturilor omului caracterizează o societate democratică. Ele constituie azi unul din criteriile, elementele esenţiale, fundamentale ale democraţiei. Democraţia este strâns legată de sistemul de protecţie a drepturilor omului şi depinde de gradul de civilizaţie atins, adică de un ansamblu de factori istorici, sociologici, biologici, psihologici, economici specifici societăţii. Ea este o revendicare colectivă, dar şi o limită a drepturilor omului, prin caracterul relativ al acestora, pe care li-l imprimă, adică prin posibilitatea recunoscută statelor de a limita exerciţiul unor 1 DOINA MICU, Garantarea Drepturilor Omului, Editura "All Beck", Bucureşti,

1998, pag. 1-11.

6

drepturi sau libertăţi fundamentale în scopul protejării drepturilor celorlalţi sau al societăţii în ansamblu.

Afirmându-şi credinţa în drepturile fundamentale ale omului (Art. 55 din Carta O.N.U.), toate popoarele Naţiunilor Unite au contribuit la proclamarea standardului comun ce trebuie realizat de toate naţiunile în acest domeniu, prin adoptarea Rezoluţiei 217 (III) din decembrie 1948. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu este doar standardul comun spre a cărui realizare tinde fiecare stat, ci şi un ansamblu de principii pe care statele trebuie să le respecte, de care trebuie să ţină seama în cadrul măsurilor progresive pe care le iau la nivel naţional şi internaţional pentru asigurarea recunoaşterii şi aplicării universale şi efective a conţinutului lor.

Influenţa Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului s-a manifestat profund atât faţă de statele membre ale O.N.U., cât şi faţă de celelalte state membre. Impactul acesteia a fost universal, în sensul că legislaţia statelor de pe diferite continente, alături de convenţiile regionale ale drepturilor omului, s-au inspirat din cuprinsul Declaraţiei sau au preluat unele prevederi ale acesteia.

La nivelul O.N.U. s-a apreciat necesitatea transformării obligaţiilor de principiu din cuprinsul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (D.U.D.O.) în obligaţii juridice, alături de reglementarea unor măsuri de implementare. S-a hotărât redactarea proiectelor celor două Pacte Internaţionale: Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale. Ambele Pacte prevăd drepturile popoarelor la autodeterminare. Se recunoaşte dreptul fiecărui stat de a decide asupra problemelor sale interne, dar în acelaşi timp se recunoştea dreptul şi obligaţia Naţiunilor Unite de a se ocupa de politicile naţionale atunci când afectează comunitatea mondială (poziţia americană prezentată de Cabot Lodge în anul 1960). Problematica drepturilor omului sau orice altă chestiune faţă de care statele şi-au asumat obligaţii internaţionale încetează să constituie un subiect ce intră în competenţa exclusivă a jurisdicţiei naţionale. Ca urmare, un stat care nu-şi respectă obligaţiile internaţionale asumate nu poate invoca principiul suveranităţii naţionale ca justificare a neîndeplinirii obligaţiei respective, chiar dacă obligaţia vizează drepturile propriilor cetăţeni.6

Cu privire la măsurile de implementare a drepturilor omului, care au divizat iniţial membrii Comisiei Drepturilor Omului, care a redactat proiectele pactelor, s-a ajuns la următoarea soluţie:

- crearea Comitetului Drepturilor Omului, care devine principalul organ de implementare;

- admiterea petiţiilor interstatale ca măsuri de implementare;- instituirea sistemului rapoartelor întocmite de state;- furnizarea de informaţii de către organismele O.N.U. sau agenţii specializate de la

care se pot obţine informaţii independente;- trimiterea de recomandări făcute statului intimat.

2.2. Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi PoliticePactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice poate fi apreciat ca un tratat

multilateral care reflectă dorinţa comunităţii internaţionale. El conţine următoarele prevederi:

- de natură generală (Art. 2-5);- obligaţii cu executare imediată (Art.2 (1));- clauza principiu a nediscriminării (Art. 2);- clauza generală de interpretare şi aplicare întocmai sau clauza de siguranţă (Art.5);- remedii efective în cazul încălcării drepturilor din cuprinsul pactului (Art.2(3));- obligaţii pozitive (Art.10);- obligaţii de principiu (Art.14 - prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare,

protecţia împotriva autoincriminării, dreptul la apel şi compensaţie, principiul "non bis in idem").

Drepturile protejate cuprinse în Partea a III-a sunt următoarele:

7

- dreptul la viaţă (Art.6);- libertatea faţă de tortură şi tratament inuman (Art.7);- libertatea faţă de sclavie şi muncă forţată (Art.8);- dreptul la libertate şi securitate (Art.9);- dreptul persoanelor deţinute, de a fi tratate cu umanism (Art.10);- libertatea faţă de închisoarea pentru datorii (Art.11);- libertatea de mişcare şi alegere a domiciliului (Art.12);- libertatea străinilor faţă de expulzarea arbitrară (Art.13);- dreptul la un proces corect, echitabil (Art.14);- protecţia împotriva retroactivităţii legii penale (Art.15);- dreptul la personalitate juridică în faţa legii (Art.16);- dreptul la viaţă privată (intimitate) (Art.17);- libertatea de gândire, conştiinţă şi religie (Art.18);- libertatea de opinie şi expresie (Art.19);- interzicerea propagandei de război şi a incitării la ură naţională, rasială sau

religioasă (Art.20);- dreptul la adunare (Art.21);- dreptul la asociere (Art.22);- dreptul de a se căsători şi de a forma o familie (Art.23);- drepturile copilului (Art.24);- drepturile politice (Art.25);- egalitatea în faţa legii (Art.26);- drepturile minorităţilor (Art.27).Ca o concluzie cu privire la acest Pact, se poate spune că el conţine categorii

distincte de obligaţii juridice, definiţii detaliate şi ample ale drepturilor, o enumerare extensivă a drepturilor civile şi politice, anumiţi termeni, însă prea generali şi imprecişi, care sunt mai degrabă principii politice decât drepturi subiective efective şi măsuri de implementare a căror eficienţă a crescut în timp, dar care menţin individul într-o postură de subordonare faţă de stat, făcând astfel să primeze metodele tradiţionale bazate pe diplomaţie şi suveranitatea statelor.1

2.3. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi CulturalePactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale a fost

adoptat simultan cu Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, dar drepturile protejate sunt distincte şi sistemul de control internaţional este diferit.

Pactul conţine:- prevederi generale asupra obligaţiilor statelor părţi, care reflectă şi natura juridică a

drepturilor prevăzute;Obligaţiile statelor, precum şi drepturile indivizilor urmează să fie implementate

progresiv, deoarece Pactul însuşi are un caracter promoţional. Statele îşi asumă obligaţii generale de a lua măsuri care să ducă progresiv la realizarea drepturilor prevăzute în Pact.

- clauza nediscriminării (Art.2(2));- egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii (Art.3);- clauza aplicării şi interpretării întocmai a Pactului (Art.5);- clauza referitoare la limitările exerciţiului drepturilor doar dacă sunt determinate de

lege şi sunt justificate de bunăstarea generală într-o societate democratică (Art.4).Drepturile protejate în cuprinsul acestui Pact sunt următoarele:- dreptul la muncă (Art.6);- dreptul la condiţii de muncă juste şi favorabile care includ salarii echitabile, plata

egală pentru muncă egală şi concedii plătite (Art.7);

1 DOINA MICU, Op.cit., pag.12-188

- dreptul de a constitui sau de a se afilia sindicatelor, incluzând dreptul la grevă (Art.8);

- dreptul la securitate socială (Art.9);- protecţia familiei, incluzând asistenţa specială a mamei şi copiilor (Art.10);- dreptul la un standard de viaţă adecvat, incluzând hrana adecvată, îmbrăcăminte şi

locuinţă şi îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de trai (Art.11);- dreptul la cel mai înalt standard posibil al sănătăţii fizice şi mentale (Art.12);- dreptul la educaţie, educaţia primară fiind obligatorie şi gratuită pentru toţi, iar cea

secundară şi superioară fiind accesibilă tuturor (Art.13);- dreptul de a participa la viaţa culturală şi de a se bucura de beneficiile progresului

ştiinţific (Art.15).Sistemul internaţional de control constă în rapoarte periodice ale statelor, trimise

E.C.O.S.O.C.-ului. Începând cu anul 1976, E.C.O.S.O.C. are funcţia de monitorizare, a stabilit un Comitet de lucru format din experţi aleşi, independenţi faţă de statul ai cărui resortisanţi sunt. Comitetul a început să lucreze efectiv din 1978, întrunindu-se o dată pe an în sesiuni de câte trei săptămâni. El poate primi informaţii din surse neguvernamentale şi activitatea lui s-a perfecţionat în timp. Cu toate acestea, nici Comitetul, nici E.C.O.S.O.C. nu pot face recomandări directe statelor cu privire la îmbunătăţirea legislaţiei ori a practicii lor cu referire la drepturile economice, sociale sau culturale. E.C.O.S.O.C. este abilitat să facă recomandări cu caracter general Adunării Generale a O.N.U.- organul politic al Naţiunilor Unite. Se poate conchide că eficienţa măsurilor de implementare nu este relevantă, dar nici lipsită de sens, cu atât mai mult cu cât anumite instituţii specializate ale O.N.U. contribuie la promovarea drepturilor economice, sociale şi culturale. Acestea sunt: Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Ele contribuie, prin activitatea proprie şi convenţiile internaţionale pe care le-au adoptat sau la a căror adoptare au participat, la promovarea şi respectarea acestor categorii de drepturi.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cele două Pacte Internaţionale sunt primele documente internaţionale cu valoare de universalitate care atribuie libertăţii omului un caracter imprescriptibil şi internaţional şi o garantează juridic. Consecinţa acestui fapt va fi reglementarea unui număr minim de drepturi cărora li se recunoaşte caracterul absolut, de la ele nefiind permisă a drepturilor omului a fost stabilit de către statele membre ale Consiliului Europei.

2.4. Convenţia privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Principalul document care asigură protecţia drepturilor omului este Convenţia

privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (C.E.D.O.). Adoptată în 1950, a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953.

Spre deosebire de D.U.D.O., C.E.D.O. are ca obiectiv, pe lângă enunţarea drepturilor civile şi politice, şi protecţia lor prin sistemul garanţiilor internaţionale care permit controlul internaţional. Mecanismul de implementare a drepturilor garantate în C.E.D.O. este diferit şi exemplar faţă de cel reglementat în P.I.D.C.P., care a constituit o sursă de inspiraţie limitată. Autonomia organelor internaţionale de control instituite de Convenţie permite tuturor statelor membre ale Consiliului Europei şi părţi contractante la C.E.D.O. să participe la procesul general european de reglementare şi aplicare efectivă a drepturilor omului. România s-a integrat în acest proces devenind membră a Consiliului Europei la 30 septembrie 1993 şi parte la Convenţie la 31 mai 1994.

2.5. Constituţia RomânieiConstituţia României, inspirată atât din D.U.D.O., cât şi din tratatele internaţionale şi

C.E.D.O., reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului în titlul II. Acestea vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu toate celelalte tratate sau acte internaţionale la care ţara noastră este parte ori a

9

aderat. Constituţia României prevede aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale în situaţiile în care există neconcordanţă între actele internaţionale referitoare la drepturile omului la care ţara noastră este parte şi legile interne care reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului.

Fundamentate pe libertatea umană şi libera dezvoltare a personalităţii umane (Art.1, alin.3, Constituţia României), drepturile şi libertăţile cetăţeanului în România sunt valori de o importanţă deosebită. La baza reglementărilor stau următoarele principii:

- universalitatea drepturilor şi egalitatea cetăţenilor în a se bucura de exerciţiul lor (Art.15);

- unitatea drepturilor şi libertăţilor cu obligaţiile ce revin cetăţenilor în temeiul dispoziţiilor constituţionale şi al altor legi interne (Art.16);

- principiul legalităţii, în conformitate cu care trebuie să fie exerciţiul oricărui drept, libertate sau obligaţie; acest principiu este propriu oricărui stat de drept;

- egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Art.16, alin.1);- obligativitatea exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale cu bună-

credinţă, fără să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor celorlalţi (Art.54).Din cuprinsul Constituţiei se desprind drepturi şi libertăţi de care beneficiază

cetăţenii României, precum şi obligaţiile fundamentale ale acestora. Atât drepturile cât şi îndatoririle trebuie înţelese şi aplicate în mod corelativ cu obligaţiile, respectiv drepturile ce aparţin subiecţilor faţă de care se stabileşte sau există raportul juridic. Acest raport juridic se naşte şi există între cetăţean şi stat, când

obiectul reglementării juridice şi al aplicării normei este un drept, libertate sau îndatorire fundamentală.10

Drepturile fundamentale ale cetăţeanului sau drepturile omului au constituit prin esenţa lor o valoare în sine, recunoscută cu nuanţări şi conţinut diferit în evoluţia societăţii omeneşti de la origine până astăzi. Modul în care au fost recunoscute, apreciate şi reglementate drepturile cetăţeanului, precum şi teoriile care au argumentat existenţa lor într-un cadru instituţionalizat este reflectat de cultură, inclusiv de cultura juridică. Valorile apărate şi apreciate la un moment dat sunt dovada gândirii valorizatoare, axiologice şi sistemice a societăţii respective. De asemenea, ele sunt mărturia scopului, finalităţii urmărite de majoritate, de societate, precum şi dovada indirectă, implicită, a metodelor care au dus la obţinerea lor. Toate acestea sunt regăsibile atât în cultură, artă, ştiinţă, cât şi în politica şi dreptul societăţii sau statului a cărui analiză se realizează. Acţiunea practică de umanizare a naturii şi omului, de organizare şi reglementare a relaţiilor sociale este aceea prin care societatea, grupurile sociale asimilează şi structurează ambianţa naturală şi socială, valorizează obiecte, sisteme de instituţii, organizaţii şi norme proprii unei orânduiri, în funcţie de interese, aspiraţii şi idealuri socialmente şi istoriceşte determinate.11

DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE SOCIAL-ECONOMICE ŞI CULTURALE

Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale reprezintă acele drepturi şi libertăţi care prin conţinutul lor asigură condiţiile sociale şi materiale de viaţă, educaţia şi posibilitatea protecţiei acestora.

În această categorie includem:1. Dreptul la învăţătură;2. Accesul la cultură;3. Dreptul la ocrotirea sănătăţii;4. Dreptul la un mediu înconjurător sănătos;5. Dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii;6. Dreptul la grevă;7. Dreptul de proprietate;8. Libertatea economică;9. Dreptul de moştenire;10. Dreptul la căsătorie;

10

11. Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă;12. Dreptul persoanelor cu handicap la protecţie specială.

1)Dreptul la invataturaEste o parte a dreptului la educatie,la care orice om are vocatie,precum si mijlocul

principal de formare si perfectionare a fortei de munca.Dreptul la invatatura este un drept complex prin continutul sau,prin semnificatiile

sale juridice si prin numarul mare de subiecte de drept implicate in realizarea sa.Este o indatorire,fapt ce explica obligativitatea unor forme de invatamat

(primar,general etc).Dreptul la invatatura, ca drept fundamental trebuie astfel organizat incat sa

asigure sanse juridice egale oamenilor,ceea ce implica folosirea cu prioritate a criteriului competenta profesionala si interzicerea discriminarilor sau privilegiilor.

In mod firesc Constitutia prin art.32 stabileste formele organizatorice prin care se realizeaza dreptul la invatatura si anume:invatamantul general obligatoriu, invatamantul liceal, invatamantul profesional,inavatamantul superior.

Unele dispozitii constitutionale privesc institutiile de invatamant si anume institutiile de invatamant de stat si particulare.

Toate institutiile de invatamant, stabileste Constitutia, se infiinteaza si isi desfasoara activitatea in conditiile legii cat priveste institutiile de invatamant superior, Constitutia le garanteaza autonomia universitara.

In afara obligatiilor ce rezulta din reglementarile care stabilesc asigurarea dreptului la invatatura,in mod distinct se garanteaza gratuitatea invatamantului de stat,in conditiile legii. Este fara indoiala ca invatamantul obligatoriu trebuie sa fie gratuit si am spune fara deosebire de realizarea sa in forme statale sau particulare,conform prevederile art.13 din Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale.

O mare componenta a dreptului la educatie si invatamant este invatamantul religios in scolile de stat care este organizat si garantat prin lege.

Organizarea si desfasurarea invatamantului trebuie sa se realizeze in limba oficiala a statului si anume limba romana.

Constitutia ia insa in considerare ca in Romania exista si cetateni romani de alta nationalitate care potrivit art.6, au dreptul de a-si pastra exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase, Constitutia garantand dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata in limba lor materna si dreptul de a fi instruite in aceasta limba.

2)Accesul la culturăArt.33 din Constituţia României reglementează dreptul accesului la cultură al

cetăţenilor. Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea si de a accede la valorile culturii nationale si universale nu poate fi ingradita. Statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea culturii nationale, stimularea artelor, protejarea si conservarea mostenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume.

3)Dreptul la ocrotirea sanatatiiEste un drept fundamental cetatenesc receptat in Constitutia Romaniei indeosebi din

Pactul international relativ la drepturile economice,sociale si culturale. Acest Pact in art.9 normalizeaza dreptul persoanei la securitatea sociala, aici intrand si asigurarile sociale, iar art.12 normalizeaza dreptul persoanei de a se bucura de cea mai buna sanatate fizica si mentala.

Realizarea acestui drept implica obligatiile si eforturile statului pentru:scaderea mortalitatii noilor nascuti si a mortalitatii infantile ,precum si dezvoltarea sanatoasa a copilului;imbunatatirea tuturor aspectelor igienei mediului inconjurator si a igienei industriale;profilaxie si tratamentul maladiilor epidermice ,endemice,profesionale si a

11

altora,precum si lupta impotriva maladiilor;crearea de conditii care sa asigure servicii medicale si un ajutor medical in caz de boala.

Ocrotirea sanatatii continand obligatii pentru autoritatile publice,este firesc ca prin Constitutie sa se impuna autoritatii legislative misiunea de a reglemanta principalele domenii si aspecte precum:asistenta medicala,asigurarile sociale,alte masuri de protectie a sanatatii,fizice si mentale.Tot legea urmeaza sa reglementeze controlul exercitarii profesiilor medicale si activitatii paramedicale.

4)Dreptul la un mediu înconjurător sănătos Art.35 din Constituţia României reglementează dreptul cetăţenilor la un mediu

sănătos. Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic şi asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurator.

5)Dreptul la munca si la protectia sociala a munciiEste un drept social economic de traditie,cu un continut juridic complex si este

reglementat prin Constitutie la art.41.Dreptul la munca nu poate fi ingradit,reglementarea constitutionala pune in valoare

conceptul stiintific de drept atat pentru om cat si pentru societate.Dreptul la munca este dreptul fiintei umane de a trai procurandu-si resursele

necesare vietii prin munca sa.Este un drept inerent fiintei umane ,natural si imprescriptibil.Protectia sociala a muncii este de asemenea un domeniu complex si de majora

importanta. Este aici corelatia stransa dintre dreptul la munca si asistenta sociala a muncii. Dreptul la protectia sociala pe care-l au salariatii,include aspecte clar formulate in textul constitutional si care vor forma legilor in acest domeniu.

Durata zilei de lucru isi gaseste si ca reglementare ,sub trei exprimari:durata normala, in medie,cel mult 8 ore. Aceasta durata este firescul vietii umane este normala pentru ca permite ca celelate 16 ore din 24 posibile sa fie folosite pentru odihna, recreere,alte ocupatii casnice,culturale,stiintifice,potrivit dorintelor si pretentiilor fiecaruia.

O asemenea repartizare a orelor unei zile raspunde cerintelor,vietii,sanatatii si chiar eficientei muncii. Limita de 8 ore, este limita peste care un salariat nu poate fi obligat sa munceasca.

Dispozitiile constitutionale privitoare la durata normala a zilei de munca recepteaza practic obligatiile ce rezulta din art.7 din Pactul international relativ la drepturile economice,sociale si culturale si anume de a se crea conditii de munca juste si favorabile prin care repaosul,timpul liber,limitarea rezonabila a duratei muncii,concedii periodice platite,renumeratia zilelor de sarbatoare.

Egalitatea salarizarii femeilor si barbatilor, pentru munca egala, exprima in domeniul muncii,egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii proclamata prin art.4 si 16 din Constitutie.

In art.40, se garanteaza atat dreptul la negocieri colective in domeniul muncii cat si caracterul obligatoriu al conventilor colective de munca.

Pactul international relativ la drepturile civile si politice,in contextul libertatilor individuale,arata ca nimeni nu va putea fi tinut in sclavie,in servitute si nu va putea fi constrans sa indeplineasca o munca fortata sau obligatorie(serviciul cu caracter militar din motive religioase).

6)Dreptul la grevaEste prin natura sa atat un drept social-economic,cat si un drept social-politic,deseori

incadrarea sa in una din categoriile de drepturi ridicand pentru cercetarea stiintifica interesante probleme.

Fiind un mijloc de obtinere de catre salariati a unor drepturi,sau ameliorarea conditiilor de munca,de salarizare si de viata,dreptul la greva,fie a fost reglementat prin

12

constitutii fie a fost pur si simplu uitat,aceasta echivaland cu necunoasterea sau chiar cu interzicerea sa.Constitutia reglementeaza dreptul la greva in art.43

Cat priveste scopul grevei,el este apararea intereselor profesionale,economice si sociale.Grevele care-si propun si afirma asemenea asemenea interese.In general sunt considerate ilicite grevele cu caracter politic.

Cat priveste Constitutia ,ea prevede obligatia legii de a stabili garantiile necesare asigurarii serviciilor esentiale pentru societate.

7)Dreptul de proprietateEste un drept fundamental care este garantat fiecariu cetatean de a dobandi o

proprietate,de a folosi si de a dispune liber in legatura cu proprietatea sa si de a putea transmite dreptul sau altuia.

Constitutia Romaniei in art.44 garanteaza dreptul de proprietate precum si creantele asupra statului,ocrotind in mod egal proprietatea privata,indiferent de proprietar si ca numai cetatenii romani pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

Garantand dreptul de proprietate Constitutia contine reglementari privitoare la expropiere si la folosirea solului unei proprietati imobiliare de catre autoritatile publice. Expropierea este trecerea silita in proprietatea statului a terenurilor si a constructiilor.Constitutia stabileste doua conditii cumulative pentru ca o expropiere sa fie efectuata si anume:existenta unei cauze de utilitate publica ea insasi definita prin lege si plata unei prealabile si drepte despagubiri.

Cat priveste despagubirile atat pentru expropiere cat si pentru daunele in situatiile de la art.44(4)ele se stabilesc de comun acord cu proprietarul, sau in caz de divergenta prin justitie.

Prevederile constitutionale dau dreptului de proprietate un continut complex,de drept si obligatie.Asa trebuie explicate prevederile art.44(6)in sensul carora dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati,precum si la respectarea celorlalate sarcini,potrivit legii sau obiceiului,revin proprietarului.

8)Dreptul la libertate economicăArt.47 din Constitutie consacra un drept fundamental cetatenesc receptat mai tarziu

in catalogul drepturilor si libertatilor umane. Prin continutul sau dreptul la un nivel de trai decent, include dreptul cetateanului la conditii rezonabile de viata care sa-i asigure,lui si familiei, un trai civilizat,decent. El cuprinde dreptul la conditii rezonabile de existenta si la ameliorarea lor continua;dreptul la hrana,imbracaminte si locuinta satisfacatoare.

De aceea Constitutia obliga statul la luarea masurilor de dezvoltare economica si de protectie sociala corespunzatoare. Complexitatea acestui drept,dificultatile pe care statul le intampina,fac efortul acestuia sa nu fie suficient,ceea ce implica rolul cooperarii internationale ,pentru a pune fiintele umane la adapost de foame si de mizerie.In acest sens,Pactul international relativ la drepturile economice,sociale si culturale,considera ca statele vor trebui sa adopte, individual si prin cooperare internationala masuri si programe pentru:imbunatatirea metodelor de productie,de conservare si de distribuire a produselor alimentare prin deplina utilizare a cunostintelor tehnice si stiintifice,prin difuzarea principiilor de educatie in ce priveste alimentatia si prin dezvoltarea sau reforma regimurilor agrare ,in asa fel incat sa asigure cat mai bine punerea in valoare si utilizarea resurselor naturale ;pentru a asigura o repartitie echitabila a resurselor alimentare mondiale in raport cu nevoile ,tinand seama de problemele care se pun atat tarilor importatoare, cat si tarilor exploatatoare de produse alimentare.

Art.47(2)din Constitutie normalizeaza anumite domenii in care cetatenii au dreptul la pensie,la concediu de maternitate platit,la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat,la ajutor de somaj,si la alte forme de asigurari sociale publice sau private,prevazute de lege.

9)Dreptul la mostenire

13

Dreptul la proprietatate presupune si dreptul la mostenire,drept in temeiul caruia o persoana poate dobandi pe cale succesorala,in conditiile legii,orice bun.Acest drept este reglementat prin art.46 din Constitutie care stabileste ca ,,Dreptul la mostenire este garantat''.

10)Dreptul la casatorieUn drept fundamental al fiintei umane este de a se casatori si de a-si intemeia o

familie.Asa cum arata chiar Pactul international relativ al drepturilor economice,sociale si culturale(art.10)familia este elementul natural si fundamental al societatii.

Art.48 al Constitutiei exprima aceasta realitate prin garantarea libertatii casatoriei liber consimtite. Dreptul la casatorie revine barbatului si femeii incepand de la varsta nubila.

Familia trebuie sa se intemeieze pe egalitatea femeii si barbatului.Egalitatea sotilor este de fapt o reconfirmare si la nivelul familiei a marelui principiu

constitutional privind egalitatea in drepturi a cetatenilor fara deosebire de sex.Se consacra obligatia constitutionala a parintilor de a asigura cresterea,educatia si instruirea copiilor pentru cei rezultati in timpul casatoriei si cei rezultati din afara casatoriei ,care sunt egali in fata legii cu cei din casatorie.

Casatoria este supusa,sub aspect juridic unor reguli privind incheierea,desfacerea si declararea nulitatii,reguli ce nu au caracter constitutional si de aceea se face trimitere la lege.Constitutia stabileste o singura regula si anume cea privind succesiunea celebrarii casatoriei civile si a casatoriei religioase.

11)Dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistentaArt.49 din Constitutie,prin continutul sau contureaza un drept fundamental

cetatenesc care poate fi intitulat dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta.In aceasta categorie pot fi mentionate:dreptul la invatatura, dreptul la munca, dreptul

la casatorie si la intemeierea unei familii.Art.47, da contur unui drept sinteza care valorifica realitatea in sensul careia copii si

tinerii constituie marele potential uman, de azi, de maine al societati, ca ei sunt continuitatea si viitorul in perspectiva umana.

Acest potential uman are dreptul la o protectie si asistenta aparte.Acestui drept ii corespunde obligatia statului de a asigura copiilor si tinerilor conditiile necesare dezvoltarii armonioase a aptitudinilor lor fizice si intelectuale.

O regula internationala in sensul careia varsta minima de angajare intr-o functie salarizata sau intr-o munca nu trebuie sa fie inferioara varstei pana la care scolarizarea este obligatorie, si nici intr-un caz sub 15 ani.

In acest sens se stabileste obligativitatea statului de a acorda alocatii de stat pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav sau handicapat.

In al doilea rand textul constitutional interzice exploatarea minorilor si referitor la Pactul international privitor la drepturile economice, sociale si culturale art.10 alin.3, potrivit carora copii si tinerii trebuie protejati impotriva exploatarii economice si sociale.

Autoritatile publice au obligatia sa contribuie la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica,sociala,economica,culturala si sportiva a tarii.

12)Dreptul persoanelor handicapate la o protectie specialaEste un drept fundamental aparte prevazut in Constitutie la art.50 ce priveste o

categorie de oameni care fiind defavorizati de soarta care trebuie sprijiniti spre a se bucura de conditia umana.

Statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament a handicapului,in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor.

14