8/18/2019 5-chifar

1/8

Combaterea iconoclasmului reflectată 

Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae CHIFĂR 

Împreună cu Sfântul Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (806-815), Sfântul TeodorStuditul a contribuit esenţial şi decisiv la combaterea iconoclasmului. Desigur, din punct de vedereinstituţional, iconoclasmul a fost condamnat la Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea din anul 787, însă procesul de receptare a hotărârilor acestuia, ca şi în cazul altor sinoade ecumenice, a durat iar respingerea lorde către teologii franci prin sinodul de la Frankfurt (794) şi implicarea puterii imperiale bizantine de pe poziţiidiferite a favorizat reactivarea iconoclasmului pentru o nouă perioadă de timp (815-842). 

După ce armata bizantină a suferit la 26 iulie 811 o totală înfrângere din partea bulgarilor conduşi dehanul Krum (803-814) în care însuşi împăratul Nichifor I (802-811) şi-a pierdut viaţa, pe tronul imperial aurcat Mihail I Rangabé (811-813) înlocuindu-l pe Stavrachios care se zbătea între viaţă şi moarte de pe urmarănirii din confruntarea cu bulgarii. Biserica s-a bucurat de sprijinul său iar cultul icoanelor a fost apărat.Călugării studiţi, exilaţi ca urmare a protestelor lor împotriva hotărârilor sinodului din anul 809 privind disputamihiană[1], au fost rechemaţi, Sfântul Teodor Studitul dobândind o mare influenţă la curtea imperială, la sfatul

său declarându-se război sau încheindu-se pace cu vreunul din duşmani[2]. Această stare de lucruri a fost descurtă durată pentru că o nouă înfrângere a bizantinilor de către hanul Krum a dus la detronarea împăratuluiMihail I[3],  pe tronul imperial urcând Leon al V-lea Armeanul (813-820), fost strateg al themei iniţialAnatolikon. 

Urmând politica militară şi religioasă a împăraţilor Leon al III -lea (717-741) şi Constantin al V-lea (741-775), noul împărat urmărea restabilirea puterii militare a imperiului şi reabilitarea iconoclasmului fără adeclanşa o nouă criză în cadrul Bisericii. În anul 814 a cerut unei comisii coordonate de Ioan Grămaticul săalcătuiască o documentare patristică ca bază pentru sinodul ce avea să reactiveze iconoclasmul[4]. Opoziţiaiconodulă o formau acum patriarhul Nichifor şi Sfântul Teodor Studitul împreună cu mulţi monahi. După ce patriarhul Nichifor a fost depus iar Sfântul Teodor şi adepţii lui exilaţi şi persecutaţi, s -a ţinut laConstantinopol în anul 815 un sinod sub preşedinţia noului patriarh Teodor Melissenos (815-821), numireacăruia s-a datorat înrudirii cu a treia soţie a împăratului Constantin al V-lea[5]. Au fost condamnate hotărârileSinodului al VII-lea de la Niceea (787) privind cultul icoanelor şi s -a reabilitat iconoclasmul postulat desinodul de la Hieria din anul 754[6]. A urmat o nouă perioadă de persecuţii îndreptate împotriva iconodulilorîn care s-a încercat supunerea Bisericii voinţei împăratului[7]. Multe mănăstiri, printre care şi Studion, au fostînchise şi călugării percheziţionaţi, maltrataţi şi alungaţi. Sfântul Teodor Studitul a fost închis mai întâi în  fortul Metopa[8], iar apoi exilat în Asia Mică, la Bonita şi Smyrna. Nici intervenţia papei Pascal I (817-824),căruia Sfântul Teodor îi adresase mai multe scrisori, nici a regelui franc Ludovic Piosul (814-840) pe lângăîmpăratul Leon al V-lea n-au avut nici un efect. 

După asasinarea lui Leon al V-lea şi urcarea pe tron al lui Mihail al II-lea (820-829), Sfântul Teodor arevenit în Constantinopol. Sperând într -o schimbare de atitudine din partea noului suveran, i-a adresat oapologie cerând restaurarea cultului icoanelor. Înţelegând că împăratul nu doreşte reconfirmarea celor hotărâtela Niceea, ci rediscutarea lor într -un nou sinod în care iconoclaştii şi iconodulii să  se confrunte de la egal la

egal chiar dacă unii dintre ei fuseseră condamnaţi deja ca eretici, Sfântul Teodor şi -a intensificat discursul săuteologic împotriva iconomahilor [9], în acea perioadă fiind probabil elaborate tratatele sale antiiconoclaste. Într -un semiexil pe insulele Prinkipos, unde s-a reconstituit în cele din urmă obştea mănăstirii Studion, SfântulTeodor a trecut la cele veşnice la 11 noiembrie 826, moaştele sale fiind aduse la Constantinopol la 26 ianuarie844 şi retrocedate comunităţii studite după restabilirea cultului icoanelor în anul 843[10]. 

Iconologia secolului al IX-lea nu se deosebeşte în esenţă de cea a secolului anterior însă prin precizările şiaprofundările făcute de cei doi mari teologi iconoduli amintiţi s-au formulat răspunsuri clare şi definitiveobiecţiilor iconoclaste. Acest lucru s-a datorat nu numai pregătirii teologice a celor doi părinţi iconoduli de la

http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn1http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn1http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn1http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn2http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn2http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn2http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn3http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn3http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn3http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn4http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn4http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn4http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn5http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn5http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn5http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn6http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn6http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn7http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn7http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn7http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn8http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn8http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn8http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn9http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn9http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn9http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn10http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn10http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn10http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn9http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn8http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn7http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn6http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn5http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn4http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn3http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn2http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn1

8/18/2019 5-chifar

2/8

începutul secolului al IX-lea, ci şi faptului că ei au cunoscut, pe de o parte, teoria iconoclastă sub toateaspectele ei, iar pe de altă parte, combaterea ei formulată atât în scrierile apărător ilor sfintelor icoane dinsecolul al VIII-lea cât şi în deciziile Sinodului al VII-lea ecumenic. Chiar dacă profunzimea teologico-dogmatică a iconologiei secolului al IX-lea -, bazată pe argumentaţia de tip aristocratico-scolastic[11], nu afost înţeleasă şi nu a găsit întrebuinţare la masa largă a apărătorilor cultului icoanelor şi în general la nivelulcredincioşilor simpli, ea a constituit fundamentul teologico-ştiinţific şi spiritual al învăţăturii Bisericii privind

cinstirea icoanelor valabil pentru totdeauna. 

În ceea ce priveşte iconologia Sfântului Teodor Studitul, căreia i-au fost dedicate studii importante[12], mă voi referi doar la acele aspecte la care el a adus contribuţii fundamentale combătând principalele obiecţiiformulate de iconoclaşti. 

În concepţia iconoclaştilor o icoană adevărată trebuie să fie identică după fiinţă cu prototipul ei ca să sesalvaze întregul, altfel nu este icoană[13]. Aceată idee caută să respingă argumentul forte al iconodulilor căzugrăvirea icoanei lui Hristos este justificată de întruparea Sa[14]. De aceea împăratul Constantin al V-lea şiapoi sinodul iconoclast de la Hieria[15]înţelegea icoana în relaţie numai cu firea omenească a MântuitoruluiHristos şi deci o împărţire a întregului, a persoanei Logosului divin întrupat. "Cum ar fi atunci posibil , seîntreba împăratul, ca Hristos, care este o persoană din două firi (εκ δύο θύζεον...έν πρόζωπον όνηα) unite într -o unire neamestecată (αζσγτύηω ενώζει) să fie conturat (γράθεζαι), adică zugrăvit în icoană? Făcându-seaceasta se loveşte în însuşirile spiritului ca şi în ale nevăzutului şi diformului care nu poate fi reprezentat"[16]. Căci "dacă se zugrăveşte în icoană numai firea umană, concluzionează împăratul, atunci se subscrie Trupuluilui Hristos un ipostas propriu făcând din Dumnezeire o pătrime (ηεηρας), adică trei persoane divine şi unaumană"[17]. 

Pentru ca să răspundă acestor acuzaţii, Sfântul Teodor Studitul arată că între o icoană şi prototipul eiexistă numai o relaţie de asemănare şi nu identitate de fiinţă. "Prototipul şi icoana sunt una prin asemănareipostatică dar două prin natura lor. Două nu în sensul că unul se împarte în două, încât să nu aibă nici ocomuniune şi relaţie între ele. Nici în sensul că unul şi acelaşi se numeşte cu două nume, încât o dată prototipulsă fie numit icoană, iar altă dată icoana prototip. Căci prototipul se numeşte întotdeauna prototip, precum şiicoana icoană, fără să se prefacă una în alta. Aşa stând lucrurile şi fiind două la număr, există o unicăasemănare în amândouă şi un unic apelativ al lor după asemănare"[18]. Pentru a nu se înţelege că participarea

icoanei la forma şi numele prototipului ar însemna egalitatea cu el după ipostas, Sfântul Teodor face distincţieclară între icoana naturală şi icoana artistică[19]. Icoana naturală se identifică cu prototipul ei atât prin fiinţăcât şi prin asemănarea a cărei pecete este, aşa cum este Hristos după Dumnezeire cu Tatăl Său şi dupăumanitate cu Maica Sa. Icoana artificială însă este străină de fiinţa prototipului aşa cum este icoana lui Hristosfaţă de Hristos Însuşi, în acest caz vorbind numai de o relaţie de asemănar e[20]. 

Asemănarea dintre icoana artistică şi prototipul ei presupune şi o asemănare ipostatică dar nu după fire,ca să nu se înţeleagă că ea devine un ipostas deosebit, propriu. Icoana artistică nu este un ipostas deosebit pentru că ea nu este în sine nimic, ci doar o reprezentare a unui ipostas[21]. Tocmai pentru că ea nu are o fiinţă proprie asemenea celei a ipostasului reprezentat, icoana este asemănarea unui ipostas, ea reprezintă un ipostasîn sine. Icoana redă ipostasul dar nu după firea lui, pentru că nu se poate pipăi firea ipostasului în icoană, firealui fiind în existenţa sa prototipică şi nu în icoană. De aceea  icoana nu este prototip pentru că nu este una cuipostasul după fiinţa ei, ci numai redă ipostasul ca stare de sine a fiinţei. Cu toate acestea icoana indică totuşiipostasul ca pe o realitate deosebită de ea, ca fire subsistentă dincolo de ea. Dar ea nu indică o fire neipostatică,căci firea nu există în sine ca să poată fi prototip al icoanei. Prin urmare, pentru Sfântul Teodor Studitul icoanaeste deosebită după fiinţă de prototip, dar nu după ipostas. Căci deşi nu este prototipul însuşi, indică prototi pulca ipostas. De asemenea icoana nu redă fiinţa, ci ipostasul, întrucât ea nu are drept prototip firea în sine, cifirea subsistentă în ipostas[22]. Relaţia dintre icoană şi prototip garantează şi sfinţenia icoanei. Trăsăturile caredefinesc chipul reprezentat de ea conferă sfinţenie icoanei şi nu materialul din care este confecţionată, pentru anu da impresia că icoanele sunt asociate sfintelor moaşte. Dacă chipul zugrăvit pe icoană s-a şters, ceea ce afost icoana mai înainte devine o simplă bucată de lemn care se ard e[23]. Pentru a arăta cum înţelege el relaţiadintre icoană şi prototip, Sfântul Teodor recurge la analogia dintre imaginea pecetei şi amprenta ei. „Chipul

http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn11http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn11http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn11http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn12http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn12http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn12http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn13http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn13http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn13http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn14http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn14http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn14http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn15http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn15http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn15http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn16http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn16http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn16http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn17http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn17http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn17http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn18http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn18http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn18http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn19http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn19http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn19http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn20http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn20http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn20http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn21http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn21http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn21http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn22http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn22http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn22http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn23http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn23http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn23http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn23http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn22http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn21http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn20http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn19http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn18http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn17http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn16http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn15http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn14http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn13http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn12http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn11

8/18/2019 5-chifar

3/8

împăratului gravat pe un inel îl imprimăm în ceară, în smoală sau în argilă. Pecetea rămâne în mod neschimbataceeaşi în fiecare dintre cele trei forme de materie, care, la rândul lor, se deosebesc între ele. Pecetea va putearămâne aceeaşi, întotdeauna aceeaşi, numai dacă nu intră în vreo legătură cu diversele materiale, ci rămâne îninelul cu pecetea separat de materialele în care ea este imprimată. Tot aşa este şi asemănarea lui Hristos. Chiardacă ea este gravată în diverse materiale, totuşi nu intră în vreo legătură cu materia în care este configurată, cidimpotrivă, rămâne în persoana lui Hristos căreia îi aparţine în mod propriu."[24] 

În timp ce iconoclaştii nu înţeleg relaţia icoană- prototip decât ca egalitate, când sunt de aceeaşi fiinţă sauca alteritate, când se deosebesc după fiinţă, teologia iconodulă adaugă un al treilea raport şi anume cel de participare a uneia la cealaltă deşi nu există identitate de fiinţă între ele. Bazându-se pe cugetarea antinomicăcalcedoniană, iconodulii învaţă despre existenţa simultană a deosebirii şi egalităţii între cele două realităţi

- -

) şi după nume (καηά ηό όνομα). Prin urmare, este lipsită de sens şi nimic altceva decâtneînţelegere obiecţia iconoclaştilor că icoana nu poate reda legătura dintre cele două firi ale lui Hristos, căciiconodulii n-au pretins niciodată că în icoană s-ar reda ceva esenţial corespunzător firilor lui Hristos[25]. Icoana nu redă firea ci ipostasul, afirmă categoric Sfântul Teodor Studitul[26]. 

În conformitate cu hristologia calcedoniană, iconodulii puteau învăţa că Mântuitorul Hristos, Logosuldivin întrupat devine prototip al icoanei sale împotriva obiecţiei formulate de iconoclaşti că nu se spu nenicăieri în Sfânta Scriptură că Hristos este prototip şi mai ales că El este un om simplu ca noi. După concepţialor, Hristos a asumat firea umană în ipostasul Său propriu, dar această fire umană nu a fost una personalizată,una specifică, această fire nu a însemnat un om anume, ci omul în înţeles general. Deci Hristos şi -a asumatfirea umană comună, nu una individuală. Prin urmare, firea umană a lui Hristos nu poate fi circumscrisă[27]. Sfântul Teodor arată însă că "ceea ce este comun subzistă numai în indivizi ca de exemplu omenitatea luiPetru, a lui Pavel sau a celorlalţi indivizi ai speciei umane. Dacă indivizii nu există, atunci nu există nici fireaumană comună"[28]. 

Icoana fiind reprezentarea unui ipostas nu redă decât ceea ce poate fi văzut dintr -un om, adică ceea ceeste propriu celui reprezentat (prototipului), ceea ce îl distinge ca individ concret de alt individ. Icoana redăaşadar prototipul sau persoana şi nu firea. De aceea este important pentru Sfântul Teodor să clarifice raportul

dintre fire şi persoană. "Când zic om, afirmă el, eu indic fiinţa comună. Când adaug  acesta, indic persoana,adică existenţa propriu-zisă a celui desemnat şi aşa-zisa descriere a lui constituită din însuşiri specifice princare el se deosebeşte faţă de alţi indivizi de aceeaşi natură"[29]. 

Prin urmare pentru iconoduli era important să demonstreze  în faţa iconoclaştilor modul în care şi-aasumat în ipostasul său omenitatea. Desigur Hristos a asumat şi firea umană comună, dar, întrucât aceastaexistă întotdeauna în mod concret numai în indivizi, rezultă că şi Hristos este om adevărat numai dacă firea Saumană există ca ceva concret şi individual. Ca Fiul lui Dumnezeu întrupat deci şi ca om adevărat, Hristos poatefi prototip al icoanei sale pentru că această realitate nu decurge din calitatea de om simplu, ci din aceea de omadevărat. "Hristos este unul dintre noi, afirmă răspicat Sfântul Teodor, chiar dacă este Dumnezeu. El este Unuldin Treime. Ca atare El se distinge de Tatăl şi de Duhul Sfânt prin însuşirea de Fiu, iar ca om El se distingefaţă de toţi oamenii prin însuşirile personale (ipostatice)[30]. Deci ca om adevărat, Hristos poate fi înfăţişat înicoană, adică poate fi prototip al icoanei sale. Icoana rămâne aşadar inseparabilă de prototipul ei, de persoanaconcretă pe care o reprezintă. "Dacă Hristos şi-a asumat în mod paradoxal în ipostasul Său un trup, dar nu untrup particularizat (reprezentabil) care ar desemna pe cineva anume, precum spuneţi voi, învaţă Sfântul Teodor,ci omul în genere (universal), cum ar subzista acesta în El? Căci cele universale îşi au existenţa în celeindividuale, cum de pildă umanitatea (subzistă) în Petru şi Pavel şi în ceilalţi (indivizi) din aceeaşi specie. Iardacă nu există indivizi singulari, se desfiinţează şi omul universal. Prin urmare, dacă în Hristos umanitatea nusubzistă ca într -o persoană concretă cu existenţă proprie, atunci în El nu există firea umană şi nu ne rămâne săspunem decât că Întruparea ar fi avut loc în mod fictiv, încât n-ar putea fi nici pipăit, nici reprezentat în culorivariate. Aceasta înseamnă însă a gândi maniheic"[31]. 

http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn24http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn24http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn24http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn25http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn25http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn25http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn26http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn26http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn26http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn27http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn27http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn27http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn28http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn28http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn28http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn29http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn29http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn29http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn30http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn30http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn30http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn31http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn31http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn31http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn31http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn30http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn29http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn28http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn27http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn26http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn25http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn24

8/18/2019 5-chifar

4/8

Dar Hristos a fost simţit, pipăit şi văzut cu ochii trupeşti de către ucenicii Săi chiar şi după Înviere (In. 20,27-29). Dacă şi-ar fi asumat numai umanitatea universală, cum afirmau iconoclaştii, atunci El nu ar fi fostcunoscut ca om decât în mod spiritual-conceptual. Căci "cele univesale, spune Sfântul Teodor, se văd cumintea şi cu gândirea, însă cele particulare cu ochii care văd cele sensibile. Dacă Hristos a luat doar fireanoastră comună şi nu pe cea contemplată într -un individ, atunci El este văzut numai cu mintea şi pipăit numaiîn gândire"[32]. 

Deşi Hristos şi-a asumat şi firea umană comună, El s-a arătat ca om adevărat pentru că întotdeaunauniversalul există numai în mod concret în individual. Ceea ce-L individualizează de ceilalţi oameni pe Logosul divin întrupat sunt însuşirile personale. De aceea Sfântul Teodor, referindu-se la raportul dintre persoană şi fire, învaţă că Hristos este unul dintre noi, chiar dacă este Dumnezeu. După firea dumnezeiască Eleste unul din Treime dar distinct după ipostas faţă de Tatăl şi de Duhul Sfânt prin însuşirea de Fiu. Pe pământEl este după firea omenească asumată asemenea tuturor oamenilor dar distinct după persoană faţă de toţioamenii prin însuşirile personale (ipostatice)[33]. 

Asumarea firii umane cu însuşirile ei specifice într -o existenţă omenească individuală care a devenitexistenţa Sa proprie ca om distinct de ceilalţi oameni, se explică prin paradoxul, prin taina întrupăriiCuvântului. Persoana divină a Fiului celui veşnic S-a făcut văzută în individualitatea omenească a lui Iisus din Nazaret. Prin urmare, Taina întrupării permite zugrăvirea persoanei lui Hristos. Dar despre care persoanăvorbim? 

Chiar şi iconoclaştii susţin că icoana reprezintă o persoană. În cazul zugrăvirii icoanei lui Hristos eiexclud pe bună dreptate posibilitatea reprezentării persoanei divine nevăzute dar în mod greşit o exclud şi pecea a Logosului după firea Sa umană văzută pe care şi-a asumat-o în mod concret şi individual, considerând căfirile există în Hristos în mod abstract şi nu ipostatic. Prin urmare, icoanele nu sunt în măsură să redea nicimăcar firea Lui umană. "Cum ar fi posibil, spun ei, ca Hristos, care este o persoană din două firi unite într -ounire neamestecată să fie zugrăvit în icoană? Făcându-se aceasta, se loveşte în însuşirile spiritului ca şi în alenevăzutului şi diformului care nu poate fi reprezentat, adică s-ar circumscrie natura divină a lui Hristos careeste necircumscrisă"[34].  "Prin urmare este imposibil ca să vorbeşti despre icoană acolo unde ea nu redăconfiguraţia specifică persoanei zugrăvite. Pentru că ea este întotdeauna o icoană a unei persoane, firea divinăneavând ipostas (ην είαν θύζιν απρόζωπον) este deci necircumscrisă"[35]. 

Pentru a fi şi mai convingător în privinţa respingerii icoanei lui Hristos, împăratul Constantin al V -leacontinuă argumentaţia: "Deoarece firea umană a crescut împreună cu Logosul divin şi este unită substanţial cuEl şi întrucât a preluat toate însuşirile Lui, din care este recunoscută firea Logosului, ea devine deofiinţă cu El.Dacă însă se zugrăveşte în icoană numai firea umană, atunci se subscrie trupului lui Hristos un ipostas propriufăcând din dumnezeire o pătrime, adică trei persoane divine şi una umană... Pentru că Logosul estenecircumscris, nu poate fi circumscrisă nici firea Lui umană.... Ca atare icoana lui Hristos fie că circumscriefirea Lui divină necircumscrisă, fie că desparte firile Sale nedespărţite, lovindu-se în dogma uniriineamestecate a celor două firi ale lui Hristos"[36]. 

Observăm că iconoclaştii nu considerau firea umană a Mântuitorului Hristos determinată ipostatic deLogosul divin în mod individual pentru a se distinge ca persoană între celelalte persoane umane şi, prin

urmare, de a le păstra pe ele în starea de chipuri ale Lui ca persoane distincte dar unite prin unitatea firii, ci pentru ei firea omenească asumată de Hristos era scoasă din starea în care a fost creată, adică de a subzista în persoane distincte. Ei considerau că firea umană asumată de Hristos a fost fie modificată în sens monofizit,adică absorbită de natura dumnezeiască[37], fie neterminată ipostatic, acuzând de nestorianism pe cinstitoriiicoanelor, care socoteau firea umană asumată de Hristos înzestrată cu însuşirile individuale umane. De aceeaconsiderând că Hristos a asumat numai umanitatea universală, nedeterminată într -un individ, nedeterminatăipostatic, ei căutau să condamne cultul icoanelor sub două aspecte: 1. omenitatea lui Hristos, neavând uncaracter individual, nu este circumscrisă şi ca atare nu poate fi redată în icoană; 2. ipostasul dumnezeiesc al lui

http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn32http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn32http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn32http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn33http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn33http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn33http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn34http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn34http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn34http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn35http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn35http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn35http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn36http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn36http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn36http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn37http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn37http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn37http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn37http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn36http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn35http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn34http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn33http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn32

8/18/2019 5-chifar

5/8

Hristos nu-şi poate semnala prezenţa prin însuşirile unei omenităţi individuale persoanele, care să fie redată înicoană. 

În timp ce iconoclaştii dispreţuiau umanul în Hristos, considerând că acesta nu poate fi un transparent aldivinului, pentru iconoduli omenitatea individuală a lui Hristos, care este deci circumscrisă, pe de o parte poatefi reprezentată în icoană, iar pe de altă parte ca fiind a lui Hristos însuşi, deci fiind determinată de însuşi

ipostasul lui divin, prin înfăţişarea ei în icoană se redă nu un om deosebit de Dumnezeu-Cuvântul, introducând,cum credeau iconoclaştii, o a patra persoană în Sfânta Treime şi acuzând pe iconoduli de nestorianism [38], ciDumnezeu-Cuvântul însuşi, adică o persoană omenească identică cu persoana dumnezeiască. Apărătoriiicoanelor aveau o mare încredere în legătura dintre concretul uman şi Dumnezeu cel transparent şi activ prinel, pe când iconoclaştii dispreţuiau concretul uman şi rupeau orice legătură între el şi Dumnezeir e[39]. 

Argumentaţia aparent corectă, dar în realitate dezvăluind înţelegerea în sens monofizit a noţiunii de persoană şi a unirii ipostatice, formulată de iconoclaşti, i-a dat posibilitatea Sfântului Teodor să combatăiconoclasmul excelând în învăţătura privind persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos pe baza teologieienipostazierii dezvoltată la mijlocul secolului al VI-lea prin contribuţia lui Leonţiu din Bizanţ[40]. 

Fundamentul dogmatic al cultului icoanei dat de taina Întrupării lui Hristos formulat de Sfântul Ioan

Damaschinul[41] îl găsim enunţat şi la Sfântul Teodor în acelaşi spirit neocalcedonian din prima jumătate asecolului al VI-lea: „Dar după ce pentru suprema sa bunătate Unul din Tr eime s-a pogorât la firea omeneascăfăcându-se ca şi noi şi a avut loc un amestec al celor neamestecate şi o contopire a celor necontopite, adică anecircumscrisului cu circumscrisul, a infinitului cu finitul, a nedefinitului cu definitul, a nonfigurabilului cu

figurabilul - lucru cu adevărat paradoxal şi uimitor! -, pentru aceasta Hristos se reprezintă în icoană şi Celnevăzut se vede, căci Cel ce prin natura Sa proprie este necircumscris a luat circumscrierea naturală a trupuluinostru, pentru ca să se arate prin fapte ceea ce sunt acestea două iar nu ca una sau alta din ele să înşele asupraceea ce sunt ele, cum rezultă din opiniile voastre"[42]. 

Pentru Sfântul Teodor Studitul, ca de fapt pentru întreaga teologie iconodulă, chiar dacă nu întotdeaunaclar exprimată, păstrarea însuşirilor personale în unirea tainică a firilor exclude atât amestecarea monofizită câtşi despărţirea nestoriană şi asigură fundamentul hristologic al icoanei. Asupra acestei realităţi insistă, cum amamintit mai sus, marele iconodul de la Studion, combătând concepţia iconoclastă conform căreia atribuindu-se

lui Hristos însuşiri omeneşti, adică şi circumscrierea, înseamnă a accepta că Dumnezeirea necircumscrisădevine circumscrisă. Dar însuşirile nu se raportează la firea comună, universală, ci la persoana sau ipostasulcare concretizează sau individualizează universalul. Aceasta face posibilă, conform hristologiei calcedoniene,comunicarea însuşirilor naturale ipostasului unic. „Prin urmare, zice Sfântul Teodor, aşa să cugeţi: că ea(Dumnezeirea) a rămas necircumscrisă în aceea că s-a lăsat circumscrisă. Căci şi acestea (necuprins, nevăzut,nepătimitor, nemuritor) sunt însuşiri ale Lui ca şi celelalte (cel cuprins, cel pipăit, cel ce a pătimit, cel ce agustat moartea), dar unele sunt ale naturii necircumscrise şi prin ele se recunoaşte faptul că Hristos esteDumnezeu, iar celelalte aparţin naturii circumscrise şi prin ele se recunoaşte faptul că este om. Nici una din elen-a înnoit pe cealaltă nici n-a încetat să fie ce era, nici nu s-a preschimbat una în cealaltă - căci acesta ar fiamestecul (monofizit al firilor) de care fugim - ci El este unul şi acelaşi prin ipostasul său având neamesteculfirilor Lui în interiorul definiţiilor lor. Prin urmare, fie primeşte circumscris -ul, fie, dacă nu primeşti aceasta,suprimă şi văzut-ul, pipăit-ul, cuprins-ul şi toate câte ţin de aceeaşi categorie; şi de aici se va vedea lămurit cănu primeşti în întregimea lui faptul că «Cuvântul trup s-a făcut» ( In 1, 14), ceea ce este culmea impietăţii"[43].

 Se vede foarte clar că, în timp ce iconoclaştii resping icoanele făcând ref erire la parte, la firile lui Hristos,

iconodulii apără zugrăvirea şi cinstirea icoanelor raportându-se la întreg, la ipostasul unic al lui Hristos care poartă în sine şi însuşirile Dumnezeirii şi pe cele ale omenităţii. De aceea Hristos, Dumnezeu fiind, nu aconsiderat necinste să-şi asume umanitatea cu toate însuşirile ce decurg din firea ei. Astfel Sfântul Teodor,respingând învăţătura iconoclaştilor că Hristos trebuie contemplat cu mintea şi nu în icoană, şi că "a -l zugrăvi pe Hristos în forme materiale  înseamnă a-l micşora şi a-l umili", replică: "Pentru Hristos, Care rămâne înînălţimea proprie Dumnezeirii şi este slăvit prin indescriptibilitatea ei imaterială este o cinste circumscrierea

http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn38http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn38http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn39http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn39http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn39http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn40http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn40http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn40http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn41http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn41http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn41http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn42http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn42http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn42http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn43http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn43http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn43http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn43http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn42http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn41http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn40http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn39http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn38

8/18/2019 5-chifar

6/8

materială a trupului Său în care s-a manifestat preaînaltul său pogorământ faţă de noi. Pentru că materie saumai precis trup s-a făcut Cel ce a alcătuit universul. Şi n-a respins faptul de a deveni şi a fi numit după ceea cea asumat; iar o lucrare a materiei este şi faptul de a fi circumscris în mod material"[44]. Acest lucru este posibil pentru că "Hristos însuşi face legătura între transcendenţa Sa şi nimicnicia noastră. Micşorarea Sa de bunăvoiene descoperă o măreţie care este mai mare decât toate reprezentările pe care ni le putem face noi cu privire lamărirea Sa". Icoana Sa devine "pecete a chenozei lui Dumnezeu"[45]. Ea ne înalţă privirea spre chipul celui

care, cu toate că este Dumnezeu, a asumat trăsăturile unei existenţe individuale. Icoana lui Hristos ne arată căne putem apropia fără teamă de Mântuitorul. Prin contemplarea ei vom fi pătrunşi de taina curăţitoare şisfinţitoare a Întrupării Domnului. De aceea icoana este "cel mai vizibil semn al iconomiei mântuiriinoastre"[46]. 

Influenţaţi de gândirea monofizită, iconoclaştii vedeau în Întruparea Cuvântului numai o ridicare a firiiumane la nivelul Său şi nu coborârea Lui la nivelul ei. Cu alte cuvinte ei nu admiteau chenoza Cuvântului.Teologia iconodulă conform căreia ipostasul Cuvântului, însuşindu-şi patimile şi moartea în trupul asumat, nu a devenit după firea Sa dumnezeiască pătimitor şi muritor şi dând individualizare ca om şi implicitcircumscriere firii omeneşti asumate, deoarece şi ca Dumnezeu El este nu după fire, ci ca persoană distinct decelelalte persoane divine, a fost interpretată de iconoclaşti ca nestorianism, adică firea Lui umanăindividualizându-se într -un ipostas uman propriu. Sfântul Teodor respingând acuzaţia de nestorianism învaţăcă însuşi ipostasul divin i-a dat firii umane caracter individual, El însuşi făcându-se ca om purtător de însuşiri personale (şi a celei de circumscriere), deşi ca Dumnezeu nu este circumscris. Însuşirile personale deosebitoareîn sânul Sfintei Treimi creează virtual baza personalităţii Sale ca om. "Noi nu gândim ca nestorienii, ziceSfântul Teodor, că firea umană a lui Hristos este circumscrisă datorită unui ipostas uman deosebit de Cel divin,ci, după învăţătura Bisericii, mărturisim că ipostasul Cuvântului s-a făcut ipostasul comun al celor două firi,enipostaziind firea omenească, împreună cu însuşirile personale care o deosebesc de ceilalţi de acelaşi neam cuEl. Pe drept cuvânt spunem despre acelaşi ipostas al Cuvântului că este necircumscris după fireadumnezeiască, dar devenit circumscris după firea noastră omenească asumată de El... Căci firea omenească nu-şi are subzistenţa într -o persoană de sine stătătoare şi circumscrisă în sine, în afara ipostasului Cuvântului, ci înînsuşi Acesta, ca să nu fie fire neipostaziată. În Acesta ea este contemplată ca într -un individ."[47] 

În timp ce iconoclaştii admiteau în mod eronat doar o posibilă relaţie între icoană şi fire care ar presupuneidentitatea de fiinţă, Sfântul Teodor, alături de toţi apărătorii icoanelor, arată că icoana nu pretinde să redea

firile, căci atunci s-ar ajunge negreşit la despărţirea lor, una fiind necircumscrisă iar alta circumscrisă, ciipostasul, pentru că firile nu există în generalitatea lor abstractă ca să poată fi redate ca atare în  icoană, ci înipostas. Enipostaziată în ipostasul Cuvântului Întrupat, firea omenească are anumite însuşiri individuale şi cumacestea îi sunt imprimate de ipostasul Cuvântului sau Îl manifestă pe El, nu se mai poate spune că icoana,redând această fire determinată de ipostasul Cuvântului, o înfăţişează separată de dumnezeire sau independentăde ipostasul dumnezeiesc. Prin urmare, "se redă în icoană ipostasul, dar nu firea celui ce este reprezentat. Căcicum s-ar reda în icoană firea ce nu se contemplă decât în ipostas? ... Aşadar Hristos este înfăţişat în icoană nu pentru că este om pur şi simplu - pe lângă faptul că este şi Dumnezeu -, ci pentru că se deosebeşte de toţi cei deo fire prin însuşirile ipostatice şi este răstignit şi are un chip anume. Deci Hristos este circumscris după ipostas,deşi după dumnezeire este necircumscris, dar nu după firile din care este compus"[48]. 

Rămânând fidel întrutotul teologiei calcedoniene, apărătorii sfintelor icoane au respins orice încercare aiconoclaştilor de a combate cinstirea lor chiar şi când aceştia se prevalau de dogma unirii firilor în Hristos.Pentru că nu admiteau taina chenozei, ci învăţau despre unirea Dumnezeirii cu umanitatea comună lipsită deînsuşirile personale ca efect al îndumnezeirii ei în sens monofizit[49], iconoclaştii respingeau orice posibilitatede înfăţişare a lui Hristos în icoană. Apărătorii icoanelor au reuşit să demonteze argumentaţia adversarilor lorşi să dezvăluie influenţele gândirii lor monofizite, restabilirea cultului icoanelor pe baza învăţăturii lor laSinodul al VII-lea ecumenic şi apoi definitiv prin sinodul din anul 842 câştigând ultima luptă dată pentruapărarea hotărârilor Sinodului al IV-lea ecumenic de la Calcedon. Prin acceptarea icoanei lui Hristos semărturiseşte păstrarea însuşirilor firii umane asumate de Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat, printre acestea şicircumscrierea ca o condiţie a întrupării Lui adevărate, ca prezenţă şi lucrare a lui Hristos în lume, persoanădivină şi umană în acelaşi timp. 

http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn44http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn44http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn44http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn45http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn45http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn45http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn46http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn46http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn46http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn47http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn47http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn47http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn48http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn48http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn48http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn49http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn49http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn49http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn49http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn48http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn47http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn46http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn45http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftn44

8/18/2019 5-chifar

7/8

Fără a minimaliza aportul adus de ceilalţi apărători ai sfintelor icoane şi recunoaşterea oficială a cinstiriilor postulată de Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, trebuie evidenţiat faptul că Sfântului Teodor Studitulîi revine marele merit de a fi arătat cu claritate că icoana nu  redă firea, ci persoana sau ipostasul cuiva.Cuvântul lui Dumnezeu Cel nevăzut s-a făcut văzut într -o persoană care este în acelaşi timp ipostasul firiidumnezeieşti şi a celei omeneşti asumate. Tocmai pentru că în acelaşi ipostas se manifestă neschimbate însuşirile celor două firi unite, aşa cum s-a stabilit la Calcedon, persoana Cuvântului lui Dumnezeu Întrupat

 poate fi înfăţişată în icoană, este convingerea pe care a exprimat-o fără echivoc Sfântul Teodor şi a oferitcinstirii icoanelor un fundament teologic incontestabil. 

[1] Denumirea provine de la termenul grecesc μοιτεία care înseamnă adulter şi se referă la căsătoria împăratului Constantin al VI-lea (780-797) cu Teodota, după ce acesta a repudiat-o pe împărăteasa Maria şi a obligat-o să intre în monahism. Chiar dacă iniţial

 patriarhul Tarasie (784-806) a protestat, ameninţându-l cu oprirea de la Sfânta Împărtăşanie, temându-se de redeschiderea disputeiiconoclaste n-a luat măsuri împotriva lui Iosif, preotul curţii imperiale, oficiantul cununiei. Împotriva acestei căsătorii au protestat şi  stareţul Platon de la mănăstirea Saccudion şi egumenul Teodor Studitul de la Mănăstirea Studion, întrerupând comuniunea cu patriarhulTarasie. Conflictul a continuat şi sub patriarhul Nichifor I (806-815), care prin sinodul de la Constantinopol din anul 809 a validataceastă căsătorie şi a dispus reprimirea în comuniunea Bisericii a preotului   Iosif. Pentru că s-au opus acestor decizii şi au instigatmonahii la protest, stareţii Platon şi Teodor au fost întemniţaţi iar arhiepiscopul Iosif al Tesalonicului destituit. Schisma   mihiană s-asfârşit în timpul împăratului Mihail I Rangabé, când călugării studiţi au fost rechemaţi din exil, hotărârile sinodului din anul 809 anulateşi preotul Iosif excomunicat şi caterisit. A se vedea I. Rămureanu, M. Şesan, T. Bodogae,  Istoria Bisericească Universală, vol. I, ed. a II-a, Bucureşti, 1987, p. 503-505 şi N. Chifăr,  Istoria creştinismului, vol. III, Iaşi, 2002, p. 10-12. 

[2] G. Ostrogorsky, Geschichte des byzantinischen Staates, München, 1963, p. 165. 

[3] Subliniem faptul că această nouă campanie împotriva bulgarilor, refuzând negocierile de pace susţinute de patriarhul Nichifor ,a fost întreprinsă la sugestia Sfântului Teodor Studitul, cf. Teophanes, Chronographia  AM 6304, ediţia C. de Boor, Bd. I, Leipzig, 1885,

 p. 497 şu. 

[4] Scriptor Incertus, De Leone Armeno, PG 108, 1024C-1025B. 

[5] G. Ostrogorsky, op. cit., p. 169. 

[6] A se vedea Definiţia dogmatică a sinodului din anul 815 la H. Hennephof (editor), Textus Bizantini ad Iconomachiam pertinentes, Leiden, 1969, nr. 265-281; P.J. Alexander, „The iconoclastic council of St. Sophia (815) and its definition", în   DumbartonOaks Papers, nr. 7/1953, p. 37-66. 

[7] "Există numai o lege, scria Sfântul Teodor Studitul; voinţa împăratului şi numai o strădanie: întreaga lume să o supunăacesteia. Pustiul se popula cu refugiaţi, stâncile şi peşterile cu cei care căutau acolo adăpost".  Scrisoare către monahii de la SfântulSava, PG 99, 1168B. 

[8] Zidit într -o încăpere din partea superioară a fortului, pr imea hrana printr-o fereastră. Deşi se urmărea întreruperea oricărei posibilităţi de comunicare cu cineva, el a reuşit să scrie câteva scrisori prin care apăra cultul icoanelor şi îmbărbăta pe cei persecutaţi.Viaţa lui ar fi fost în pericol dacă nu i s-ar fi asigurat minimum necesar existenţei, cf. Scrisoare către Naukratius, PG 99, 1208C-1209B. 

[9] Iconologia Sfântului Teodor se concentrează în următoarele scrieri: Trei antirrhetici împotriva iconomahilor, PG 99, 327-

436. Părintele Ioan I. Ică jr. ne oferă traducerea lor în lb. română. în: Sfântul Teodor Studitul,   Iisus Hristos, prototip al icoanei sale, Editura Deisis, Alba Iulia, 1994, p. 73-165, traducere de care mă voi folosi la unele exemplificări; Combaterea iambilor lui Ioan,Ignatie, Serghie şi Ştefan, PG 99, 436-478; Problemata(obiecţii), PG 99, 477-485 şi Şapte capitole împotriva iconomahilor, PG 99, 485-497, ambele scrieri găsindu-se în aceeaşi traducere românească, p. 166-184 urmate de o epistolă către stareţul Platon,  Despre închinareala sfintele icoane, PG 99, 500-505, p. 185-190, două epistole către Naukratius, PG 99, 1212A-1224B şi 1285D-1289A, una cătreAthanasius, PG 99, 1328D-1329B, alta către Nicetas, PG 99, 1537AC şi două către Ioan Grămăticul, PG 99, 1588D-1592C şi 1637D-1640D, toate abordând problema cinstirii icoanelor. Mai sunt amintite chiar de Sfântul Teodor, PG 99, 329, 1160, 1164, 1168, 1173 douăscrieri împotriva iconomahilor care însă nu s-au păstrat, cf. H.G. Beck,  Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich,München, 1959, p. 492. 

http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref1http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref1http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref2http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref2http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref3http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref3http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref4http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref4http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref5http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref5http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref6http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref6http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref7http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref7http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref8http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref8http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref9http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref9http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref9http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref8http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref7http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref6http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref5http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref4http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref3http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref2http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref1

8/18/2019 5-chifar

8/8

[10] Cf. H.G. Beck, op. cit., p. 492. A se vedea şi I.I. Ică jr., "Iconologia bizantină între politică imperială şi sfinţenie monahală",studiu introductiv la Sfântul Teodor Studitul,  Iisus Hristos, prototip al icoanei sale-tratate contra iconomahilor , p. 35. 

[11] A se vedea K. Schwartzlose, Der Bilderstreit, ein Kampf der griechischen Kirche um ihre Eigenart und um ihre Freiheit ,Gotha, 1890, republicată la Amsterdam, 1970, p. 180 şi G. Dumeige,  Nizäa II , Mainz, 1985, p. 235. 

[12] V. Grumel, „L'iconologie de saint Théodore Studite", în   Echos d'Orient , tom. 20/1921, p. 257-268; Idem, "Jean Grammaticos

et saint Théodore Studite", in  Echos d'Orient , tom 36/1937, p. 181-189; D. Stăniloae, "Simbolul ca anticipare şi temei al posibilităţiiicoanei", în Studii Teologice, nr. 7-8/1957, p. 427-452; Idem, "Iisus Hristos ca prototip a l icoanei sale", în  Mitropolia Moldovei şiSucevei, nr. 3-4/1958 , p. 244-272; Idem, "Hristologie şi iconologie în disputa din secolele VIII-IX, în Studii Teologice, nr. 1-4/1979, p.12-53; N. Streza, "Aspectul dogmatic al cultului icoanei la Sfântul Teodor Studitul", în  Studii Teologice, nr. 3-4/1977, p. 298-306; N.Runcan, "Personalităţi bisericeşti ortodoxe în mişcarea pentru apărarea icoanelor în preajma şi după Sinodul al VII-lea ecumenic",în Studii Teologice, nr. 3/1990, p. 61-79; M. Telea "Teologia icoanelor la Sfântul Ioan Damaschin şi Sfântul Teodor Studitul",în Credinţa Ortodoxă, nr. 2996, p. 133-161; N. Breda, "Contribuţia specifică a Sfântului Teodor Studi tul la teologia icoanei",în Teologia, nr. 1/2001, p. 103-115; Ch. v. Schönborn,  Die Christus-Ikone, Schaffhausen, 1984, p. 209-225; C. Scouteris, "La personnedu verbe Incarné et l'icone. L'argumentation iconoclaste et la réponse de saint Théodore Studite ", in F. Boespflug/N. Lossky(editori), Nicée II. 787 -1987. Douze sieclés d'images religieuses, Paris, 1987, p. 121-133; Th. Nikolaou, "Die Ikonentheologie alsAusdruck einer konsequenten Christologie bei Theodoros Studites" in Ortodoxes Forum, nr. 7/1993, p. 23-54. 

[13] Împăratul Constantin al V-lea, Πεσζίς I, frag. 2-3 la Patriarhul Nichifor, Antirrheseis I , PG 100, 225A şi 228 D, editate de G.Ostrogorsky , Studien zur Geschichte des byzantinischen Bilderstreites Breslau, 1929, p. 8 (în continuare voi cita din această lucrare). 

[14] "Când vezi că Cel fără de trup S-a făcut pentru tine om, atunci vei zugrăvi icoana chipului Lui omenesc. Când Cel nevăzut S-a făcut văzut în trup, atunci vei înfăţişa în icoană asemănarea Celui ce s-a făcut văzut. Când Cel fără corp, fără formă, fără greutate şicalitate, fără mărime din pricina superiorităţii firii Lui, Cel care există în chipul lui Dumnezeu a luat chip de rob, prin această apropierede cantitate şi calitate şi a îmbrăcat chipul corpului, atunci zugrăveşte-L în icoane şi aşază spre contemplare pe Acela care a primit să fievăzut". Sfântul Ioan Damaschinul, Contra Imaginum calomniatores tres I, 8 în ediţia lui B. Kotter,  Die Schriften des Johannes von

 Damaskus, în „Patristische Studien und Texte", Bd. 17, Berlin/New-York, 1985, p. 82. A se vedea şi N. Chifăr, „Iconologie patristică asecolului al VIII-lea reflectată în dezbaterile şi definiţia dogmatică a Sinodului al VII-lea ecumenic de la Niceea", în vol. Studii istorice,Sibiu, 2005, p. 181-193. 

http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref10http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref10http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref11http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref11http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref12http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref12http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref13http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref13http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref14http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref14http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref14http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref13http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref12http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref11http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=54#_ftnref10