1 minti si corpuri

8/13/2019 1 Minti Si Corpuri

1/27

1

Introducere în filosofia minţii


2/27

2

1 Minţi şi corpuri Problema raportului minte-corp Dualismul cartezian Dualismul non-cartezian

Argumentul închiderii cauzale şifizicalismul Emergentismul (dualismul naturalist) Argumentul reducţionist Concluzii


3/27


4/27

4

Dualismul cartezian René Descartes (1596-1650). O persoană este o substanţă imaterială, cutotul distinctă de corpul său. Corpurile şi creierele noastre au extensie

spaţială, greutate etc. Persoanele au stări deconştienţă, gânduri, sentimente etc. Prin “substanţă” nu se înţelege un fel de

material special, ci orice obiect persistent carepoate suporta schimbări ale proprietăţilor sale în timp.


5/27

5

Argumentul conceperii Dacă este posibil să exist fără un corp, rezultă că nu pot fi identic

cu vreun corp. Să presupunem că aş fi identic cu corpul x . Întrucât este posibilsă exist fără un corp, rezultă că este posibil să exist fără ca x să

existe. Dar eu nu pot să exist fără ca eu să exist. Întrucât ceea ceeste adevărat despre x (eu pot să exist fără ca x să existe) nueste adevărat despre mine, eu nu pot fi identic cu x .

Forţa acestui argument depinde de premisa “este posibil să existfără un corp”. În sprijinul acesteia, Descartes arată că se poatecel puţin concepe ca existând într-o stare decorporalizată. Darfaptul că putem concepe posibilitatea unei stări de lucruri nu estesuficient pentru a demonstra că acea stare de lucruri esteposibilă.

Este posibil să concep că ridic o piatră de o tonă cu mâinile goale,dar este imposibil să fac asta.


6/27

6

Argumentul divizibilităţii I

În calitate de subiect al experienţei, eu sunt osubstanţă simplă şi indivizibilă, în timp ce corpul meu,fiind extins în spaţiu, este compus din părţi şi deci estedivizibil. Deci eu şi corpul meu nu putem fi unul şiacelaşi lucru.

Premisa “eu sunt o substanţă simplă şi indivizibilă”este discutabilă. Dacă aş pierde un braţ, aş pierde oparte din mine? Răspunsul lui Descartes este acela căaş pierde o parte din corpul meu, nu din mine ca

persoană, dar acest răspuns presupune deja ceea cetrebuie dovedit, şi anume că eu nu sunt identic cucorpul meu.


7/27

7

Argumentul divizibilităţii II

Ceea ce se cere pentru acest argument este un temeiindependent pentru a presupune că pierderea unuibraţ (picior etc.) nu înseamnă pierderea unei părţi dinmine .

Această pretenţie este plauzibilă: pierderea unui braţ

nu schimbă ceva esenţial în privinţa mea ca subiect alexperienţei. Dar pierderea unei părţi a creierului? Dacă teza conform căreia un subiect al experienţei

poate exista fără un corp ar fi adevărată, atunci ar

rezulta că nici măcar părţile creierului meu nu suntpărţi ale mele . Dar această teză rămâne încă dedovedit.


8/27

8

Dualismul non-cartezian

Respingerea dualismului cartezian nu

înseamnă respingerea oricărei forme dedualism. Dualism non-cartezian: o persoană este o

entitate care are atât proprietăţi mentale (a

gândi, a avea emoţii etc.), cât şi proprietăţifizicale (a avea formă, greutate, localizare înspaţiul fizical etc.).

De ce o astfel de entitate nu poate fiidentificată pur şi simplu cu un corp fizical saucu o parte a acestuia, precum creierul?


9/27


10/27

10

Argumente pentru dualismul non-

cartezian II Dacă aceste argumente sunt corecte, rezultă că o persoană este

distinctă de corpul său, dar, ca şi acesta, posedă caracteristici

fizicale, precum forma şi greutatea. Prin analogie, să considerăm relaţia dintre o statuie din bronz şibucata de bronz din care este alcătuită statuia:1. Statuia nu poate fi identică cu bucata de bronz: statuia aparemai târziu decât bucata de bronz; statuia ar înceta să existe dacă

ar fi turtită, dar bucata de bronz ar continua să existe în acestecircumstanţe.2. Cu toate acestea, deşi distinctă de bucata de bronz, statuiaare, desigur, aceeaşi formă şi greutate pe care le are bucata debronz, atâta timp cât este alcătuită din acea bucată de bronz.

3. Tot aşa, o persoană poate avea exact aceeaşi formă şiaceeaşi greutate pe care le are corpul său, fără să fie identică cuacel corp.

Analogia nu este perfectă (discuţie).


11/27

11

Fizicalismul

Dualismul cartezian este o formă de dualism interacţionist : stărilementale ale unei persoane pot cauza stări fizicale ale corpului

acesteia şi pot fi cauzate de astfel de stări. Obiecţie: stările mentale sunt stări ale unei substanţe imaterialefără localizare în spaţiul fizical. Prin urmare, stările mentale nu auo localizare în spaţiul fizical. Stările fizicale ale corpului au olocalizare în spaţiul fizical. Fiind atât de radical diferite, cele două

tipuri de stări nu pot intra în relaţii cauzale. Simţul comun nespune că cele două tipuri de stări interacţionează cauzal. O soluţie la această problemă constă din a accepta că stările

mentale şi cele fizicale interacţionează cauzal, dar a respingepretenţia dualistă conform căreia cele două tipuri de stări suntdistincte.

Fizicalismul : pretenţia conform căreia stările mentale sunt(identice cu) anumite stări fizicale, cum sunt stările neurale alecreierului.


12/27

12

Argumentul închiderii cauzale I

(1) Dacă o stare fizicală are o cauză, atunci are o cauzăfizicală complet suficientă ( principiul închiderii cauzalea fizicalului ).

(2) Printre cauzele unor stări fizicale se află stări mentale( principiul cauzării psiho-fizice ).

(3) Dacă o stare fizicală are o stare mentală printre

cauzele sale, atunci acea stare fizicală este rareori(dacă este) supra-determinată cauzal de stareamentală respectivă şi o altă stare fizicală ( principiul respingerii supra-determinării cauzale ).

(4) Prin urmare, cel puţin unele stări mentale suntidentice cu anumite stări fizicale.


13/27


14/27

14

Argumentul închiderii cauzale III

Supra-determinarea cauzală: dacă o

stare mentală M este o cauză a unei stărifizicale F 1, atunci există o altă starefizicală F 2 astfel încât:

(a) F 2 este o cauză pentru F 1 şi(b) chiar dacă una dintre stările M şi F 2 nu ar fi existat, cealaltă stare ar fi fostsuficientă pentru a cauza starea F 1.

Premisa (3) respinge această posibilitate.


15/27

15

Argumentul închiderii cauzale IV

Să presupunem că doi asasini împuşcă în acelaşi timpun om şi că ambele gloanţe provoacă răni mortalevictimei. Moartea victimei este supra-determinatăcauzal de cele două împuşcături, deoarece:(a) fiecare împuşcătură este cauză a morţii şi

(b) chiar dacă una dintre împuşcături nu ar fi existat,cealaltă ar fi fost suficientă pentru a cauza moartea. Premisa (3) respinge posibilitatea ca, în general,

stările mentale să cauzeze stări fizicale analog felului

în care una dintre împuşcături cauzează moartea.


16/27

16

Argumentul închiderii cauzale V

Conform premisei (2), fie M o stare mentală care esteo cauză a unei stări fizicale F la momentul t .

Conform premisei (1), la momentul t există o mulţimede stări fizicale, F 1, …, F n , care sunt împreună cauzalsuficiente pentru F .

Fie F i o stare oarecare din această mulţime. Conformpremisei (3), presupunem că F nu este supra- determinată cauzal de M şi de F i . Cu alte cuvinte,presupunem că nu este adevărat că dacă una dintre

stările M şi F i nu ar fi existat, cealaltă ar fi fostsuficientă, împreună cu celelalte stări fizicale dinmulţime, pentru a cauza starea F .


17/27

17

Argumentul închiderii cauzale VI

Atunci, se pare că nu avem altă opţiune decât aceea de aidentifica starea mentală M cu una dintre stările fizicale F 1, …, F n.

Să presupunem că M nu este identică cu nici una dintre acestestări. Am presupus că M este o cauză pentru F şi că stările fizicaleF 1, …, F n , sunt împreună cauzal suficiente pentru F . Prin urmare,chiar dacă M nu ar fi existat, dar stările F 1, …, F n ar fi existat, F 1,…, F n ar fi fost suficiente pentru a cauza starea F .

Dar de aici rezultă că F este supra-determinată cauzal de M şi deuna sau mai multe stări din F 1, …, F n , ceea ce contrazice opresupunere anterioară. Prin urmare, supoziţia că M nu esteidentică cu nici una dintre stările F 1, …, F n poate fi respinsă, ceeace înseamnă că cel puţin unele stări mentale sunt identice cuanumite stări fizicale.


18/27

18

Emergentismul I

Apărătorii dualismului interacţionist nu potataca premisa (2), deoarece o acceptă ei

înşişi. A susţine că supra-determinarea cauzală este

o trăsătură definitorie a cauzării psihofizice

numai pentru a evita concluzia argumentuluifizicalist este o mişcare ad hoc . Prin urmare, un dualist poate ataca doar

premisa (1), principiul închiderii fizicalului.

Această poziţie este adoptată de duali ştiiemergenti şti .


19/27

19

Emergentismul II

Emergentism (dualism naturalist):

1. Stările mentale nu au existat dintotdeauna înuniversul spaţio-temporal, acesta fiind într-un momentiniţial (de pildă în momentul numit “Big Bang”) purfizical.

2. Stările mentale au apărut ca un rezultat al evoluţieientităţilor biologice complexe şi nu printr-o intervenţiea unei fiinţe divine, aflate în afara universului spaţio-temporal.

3. Prin urmare, toate stările mentale au în ultimă instanţă cauze fizicale complet suficiente.


20/27

20

Emergentismul III

Emergentismul este compatibil cu următoarea

variantă tare a principiului închiderii cauzale afizicalului:

(1∗) Orice stare fizicală are o cauză fizicală

complet suficientă. Dacă înlocuim premisa (1) cu (1∗), atunci nu

mai putem trage concluzia fizicalistă (4),

conform căreia cel puţin unele stări mentalesunt identice cu anumite stări fizicale.


21/27


22/27

22

Emergentismul V

În consecinţă, următoarea situaţie este compatibilă cuadevărul principiilor (1∗), (2) şi (3): M poate fi o stare

mentală care nu este identică cu vreo stare fizicală,fiind cu toate acestea o cauză a unei stări fizicale. Principiul (2) este în mod evident satisfăcut. Principiul (1∗) este satisfăcut în raport cu o stare

fizicală oarecare F : dacă o stare fizicală G este ocauză complet suficientă pentru o stare mentală M şiM este o cauză complet suficientă pentru starea F ,atunci, conform tranzitivităţii cauzalităţii, G este ocauză fizicală complet suficientă pentru F .

Conform celor de mai sus, nu rezultă că F este supra-determinată de M şi G . Prin urmare, principiul (3) estesatisfăcut.


23/27

23

Argumentul reducţionist I

Unii fizicalişti susţin că, tot aşa cum chimia ne-a arătatcă apa este H2O şi fizica ne-a arătat că lumina esteradiaţie electromagnetică, “neuroştiinţa” ne va arătacă durerea, de exemplu, este o anumită stare neurală,cum ar fi stimularea “C-fibrelor”.

Există o importantă dis-analogie între identificareadurerii cu stimularea C-fibrelor şi celelalte identificăriştiinţifice.

Să considerăm apa = H2O. Să presupunem că întâlnim

o substanţă care are toate proprietăţile apei, dar arealtă structură chimică. Această “pseudo-apă” nu ar fiapă, dacă propoziţia “apa = H2O” este adevărată.


24/27

24

Argumentul reducţionist II

Să presupunem că neuroştiinţa viitorului ar stabili cădurerea este stimularea C-fibrelor. Să presupunem că

întâlnim o fiinţă extraterestră care are o stare mentalăresimţită exact ca durere, dar care nu poate fiidentificată cu stimularea C-fibrelor, deoarece aceafiinţă nu are C-fibre.

Dacă analogia este corectă, ar trebui să spunem căceea ce simte acea fiinţă nu este durere , ci doar “pseudo-durere”. Dar această susţinere este absurdă, întrucât ceea ce este resimţit ca durere este durere.

Aceeaşi absurditate apare pentru orice stare fizicalăpropusă pentru identificarea cu durerea. Prin urmare,este tentant să conchidem că o stare mentală cumeste durerea nu poate fi identificată cu o stare fizicală.


25/27

25

Argumentul reducţionist III

Un fizicalist reducţionist poate răspunde că,

dacă neuroştiinţa viitorului va descoperi cădurerea este stimularea C-fibrelor, atuncipentru exact acest motiv nu vom putea întâlnio fiinţă care să aibă o stare mentală resimţită

ca durere, dar să nu aibă C-fibre. Ca şi în cazul argumentului conceperii al lui

Descartes, faptul că putem concepe existenţa

unei astfel de fiinţe nu este suficient pentru ademonstra că o astfel de fiinţă poate existarealmente.


26/27

26

Argumentul reducţionist IV

Dincolo de diferenţa dintre a concepe c ă este posibil şieste posibil , oricine propune o identificare teoretică

trebuie să demonstreze că acea identificare este înprincipiu posibilă, or se pare că fizicaliştii reducţioniştinu au reuşit încă să furnizeze o astfel dedemonstraţie.

Să presupunem că un filosof pitagoreic ne-ar spune că are dovezi empirice conform cărora lucrurile desprecare credem că sunt fizicale sunt de fapt numere .Pitagoreicul ar trebui să ne explice că o astfel deidentificare are sens (este inteligibilă).

Fizicaliştii care propun identificarea durerii custimularea C-fibrelor par a fi în poziţia ipoteticuluifilosof pitagoreic.


27/27

27

Concluzii

Dualismul cartezian, conform căruia persoanele suntentităţi imateriale cu totul distincte de corpurile în care

se întâmplă să “locuiască”, nu furnizează argumenteconstrângătoare în favoarea sa. Există temeiuri pentru a pune la îndoială identificarea

persoanelor cu corpurile (creierele) acestora. Abordarea reducţionistă a relaţiei dintre stărilementale şi stările neurale ale creierului nu este imună

la obiecţii. Una dintre acestea este inteligibilitatea înprincipiu a identificării stărilor mentale cu stări fizicale.

Problema raportului minte-corp este una dintre celemai dificile probleme ale filosofiei, aşa încât nu este demirare că nu are deocamdată (?) o soluţie unanimacceptată de comunitatea filosofilor.

1 minti si corpuri

Documents