zorile 45 husi

ZORILE REVISTĂ LITERAR-ŞTIINŢIFICĂ

A

COLEGIULUI NAŢIONAL “CUZA VODĂ”

DIN HUŞI

Editura

EDITORIAL

POESIS

MEDALION

ARTISTIC

ESEURI

RECENZII

MANUSCRIPTUM

RESTITUTIO

INTERVIURI

TRADUCERI

PERSONALITĂŢI

CALEIDOSCOP

NR.1(45)

ANUL XXIII

2012

IANUARIE- IUNIE

ZORILE

REVISTĂ LITERAR-ŞTIINŢIFICĂ

A

COLEGIULUI NAŢIONAL “CUZA VODĂ”

DIN HUŞI

NR. 1(45)

ANUL XXIII

2012

IANUARIE – IUNIE

Editura

Coperta 1: prof. Ioan D. David, directorul Liceului de băieţi „Cuza-Vodă”.

Coperta 2: Simpozionul „200 de ani de la anexarea Basarabiei de Rusia ţaristă”

(29 mai 2012).

Participanţi: colonel în rezervă Martin Cata, dr. Laurenţiu Chiriac

(directorul Muzeului Judeţean Vaslui), dr. Mihai-Ştefan Ceauşu, dr. Cătălin

Turliuc (cercetători la Institutul de Istorie „A.D.Xenopol” din Iaşi ), prof. univ. dr.

Ioan Agrigoroaiei (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi), prof. Costin Clit, colonel în

rezervă Mihai Gheorghiu, prof. Ştefan Plugaru (Şcoala generală Stănileşti);

Marşul absolvenţilor Colegiului Naţional „Cuza Vodă” Huşi.

Coperta 3: Activităţi cultural – educative în cadrul programului „Şcoala Altfel”

( aprilie 2012).

Coperta 4: Bustul lui Mihail Kogălniceanu din Huşi (sculptor Vasile Aciobăniţei).

ZORILE · Nr.1 (45) · Anul XXIII (2012)

3

Editorial

Prevenirea violenţei şcolare - obiectiv major al

managementului instituţional

Profesor Manuela Iacob

Asistăm în ultimii ani la o creştere alarmantă a incidenţei fenomenelor de violenţă şcolară,

pornind de la altercaţii verbale până la crime brutale. În aceste incidente sunt implicaţi elevi, profesori,

părinţi sau persoane străine care au reuşit să intre în şcoală. La nivel internaţional, statisticile UNICEF

arată că, în decursul unui an, aproape 3.500 de copii sub 15 ani mor pentru că sunt agresaţi fizic sau

neglijaţi. În Germania şi Marea Britanie, doi copii mor în fiecare săptămână, iar în Franţa, trei. De

asemenea, unul din zece dintre copiii din şcoli se confruntă cu violenţa la şcoală. Iar în România, deşi

fenomenul este recunoscut, nu există date certe privind amploarea lui.

,,Toleranța este atributul umanității’’, după cum spunea Voltaire, iar eu cred că ne punem

umanitatea în pericol, prea ocupați să ne invidiem, să ne urâm sau să ne lovim unii pe alții. Trăim într-o

lume în care agresivitatea verbală a devenit ceva normal iar a ridica mâna asupra aproapelui îi lasă pe

mulți indiferenți. Tonul ridicat, cuvintele grele, înjurăturile ne însoțesc la tot pasul, rostite de bărbați sau

femei, de adulți sau copii. Jurnalele sunt pline de crime, violuri, răfuieli sângeroase.

Este, poate, o naivitate să crezi că poți schimba o astfel de lume, dar sunt convinsă că se poate

face măcar puțin educând copiii în spiritul toleranței și respectului.

În şcoală noastră, luptăm aşa cum putem cu agresivitatea verbală, cu violența fizică chiar dacă

metodele noastre nu sunt, deocamdată, cele mai eficiente. Este greu să lupţi cu mentalităţile, nu atât

educând, cât și implicându-te în educarea altora în spiritul nonviolenței . Mult prea mulți sunt convinşi că

,,bătaia e ruptă din rai’’, dar nici nu putem să acceptăm cu pasivitate să trăim într-o lume a violenţei.

Pentru aceasta am întreprins un demers privind evaluarea dimensiunilor violenţei în Colegiul

Naţional ,,Cuza-Vodă’’ care a urmărit evidenţierea principalelor probleme cu care acesta se confruntă, în

vederea construirii unei strategii manageriale care să prevină apariţia manifestărilor de acest gen

Abordarea prevenirii violenţei din perspectiva teoriei managementului are avantajul de a utiliza

funcţiile manageriale în construirea şi implementarea unor strategii coerente, capabile să producă

rezultate vizibile în termen scurt. Totodată procesul poate fi permanent monitorizat şi îmbunătăţit,

transformând planurile clasice de acţiuni în instrumente vii, adaptate permanent schimbărilor din

organizaţia şcolară.

Atât elevii, cât şi profesorii au participat cu seriozitate, oferind informaţii deosebit de importante

pentru studiul realizat. Mulţi dintre elevi au impresionat prin profunzimea înţelegerii gravităţii

fenomenului şi prin pertinenţa soluţiilor găsite. Concluziile au o marjă de eroare foarte mică, determinată

de alegerea eşantionului şi de o oarecare reticenţă a cadrelor didactice în evidenţierea fenomenului

violenţei în şcoală, ca şi a părinţilor în a oferi mai multe exemple concrete.

Evaluarea fenomenului violenţei în liceu a evidenţiat un nivel scăzut al conştientizării problemei

din partea elevilor, profesorilor, părinţilor sau poate doar ignorarea lui fiind un subiect incomod. Chiar

dacă în liceu nu există cazuri grave de violenţă, discuţiile au relevat existenţa unui număr mare de stări

conflictuale, divergenţe de opinii şi tensiuni între elevi, elevi-profesori, elevi-părinţi, părinţi-profesori.

Aceasta impune lărgirea cadrului de informare şi popularizare a problematicii violenţei şcolare prin

diversificarea surselor şi valorificarea superioară a site-ului şcolii.

Referirile la manifestările de violenţă au avut mai ales caracter personal, violenţa fiind percepută

la nivelul agresiunilor fizice şi nefiind asociată cu aspecte subiective, ce ţin de valori, tipuri de relaţii sau

cultură şcolară. S-a putut observa tendinţa de încadrare într-o stare de normalitate a unor atitudini ale

profesorilor, elevilor sau părinţilor care ţin de domeniul violenţei. Totodată există forme de violenţă

ZORILE · Nr.1 (45) Anul XXIII (2012) 4

tolerate (gen lovirea în timpul unui meci de fotbal) sau aprecierea discriminatorie a gravităţii actului de

violenţă în raport cu sexul elevului ( la fete violenţa verbală, iar la băieţi agresivitatea fizică).

În liceu se manifestă cel mai des forme de violenţă verbală ( elev-elev, elev-profesor), cu accent

în relaţia profesor-elev pe cadrul didactic, fiind rare cazurile în care elevii reacţionează la fel de

vehement.

Elevii se limitează la violenţă nonverbală şi la lipsa de participare şi implicare în activităţile

şcolare. Este de reţinut că mulţi elevi şi părinţi susţin legitimitatea unor astfel de comportamente,

apreciind că este modul în care elevii pot ţine piept unui mediu ostil şi suprasolicitant, care nu îi tratează

ca individualităţi cu nevoi specifice.

Violenţa profesorilor faţă de elevi este un subiect mult discutat deoarece în spaţiul şcolii el nu

este recunoscut ca atare din varii motive iar în spaţiul public este prea incriminat şi supradimensionat.

Adevărul este undeva la mijloc în sensul că fenomenul există, poate avea consecinţe ample şi de lungă

durată şi trebuie tratat cu atenţie deoarece el încalcă principiile de educaţie şi drepturile copiiilor.

Studiul a evidenţiat potenţialul de pericol al spaţiului din vecinătatea liceului, care este perceput

ca nesigur din cauza numărului mare de magazine care comercializează ţigări şi băuturi alcoolice în ciuda

normelor legale. Prezenţa acestora favorizează prezenţa unor persoane străine care agresează verbal şi

uneori chiar fizic elevii, pătrunzând chiar în curtea şcolii în condiţiile în care nu există un gard

corespunzător. Pe de altă parte locatarii blocurilor din vecinătate au reclamat nu o dată limbajul elevilor

ca şi faptul că fumează sau consumă băuturi alcoolice în scările blocurilor sau sub geamurile

apartamentelor.

Toate aceste constatări au stat la baza elaborării unei strategii manageriale de prevenire a

manifestărilor de violenţă. Implementarea ei poate crea premisele transformării şcolii într-un spaţiu sigur,

prietenos, unde părinţii să-şi poată lăsa copiii cu încredere.

Modelul poate fi utilizat cu mici adaptări şi în alte unităţi şcolare de nivel liceal, dată fiind

problematica similară în domeniul violenţei şcolare. În domeniul prevenirii manifestărilor de violenţă în

şcoală sunt necesare obţinerea unui ataşament general faţă de misiunea asumată de liceu şi a unui

angajament total faţă de îndeplinirea obiectivelor propuse.

Pentru aceasta, managementul liceului va avea în vedere:

promovarea unui stil de management bazat pe cooperare, flexibil, directorii fiind ei înşişi modele

de promovare a comportamentului nonviolent, a negocierii şi rezolvării paşnice a conflictelor;

existenţa unui sistem de comunicare eficient atât la nivelul întregului liceu cât şi în cadrul

comisiei pentru prevenirea violenţei în şcoală; aceasta va elabora un regulament propriu de

funcţionare şi proceduri adaptate pentru a putea monitoriza eficient orice elemente care ar putea

indica producerea unui posibil eveniment;

eşalonarea raţională a competenţelor decizionale pe diferite niveluri ierarhice, în funcţie de

implicaţiile deciziilor şi de volumul de informaţii necesare fundamentării lor;

promovarea unor metode complexe de motivare bazate pe o bună cunoaştere a necesităţilor

psihologice, adresate elevilor, profesorilor, angajaţilor liceului, părinţilor.

Oricare ar fi soluţia adoptată de unitatea şcolară, importantă este angajarea în lupta cu violenţa

pentru binele copiilor şi al nostru, al tuturor, alegând cu discernământ metodele folosite deoarece, aşa

cum spunea Michael Berg, ,,atâta timp cât oamenii vor folosi violenţa pentru a combate violenţa, aceasta

va exista întotdeauna printre noi’’.


5

Poesis

Am ajuns

Bianca Mădescu, clasa a X-a Filologie2

Am ajuns să iubesc ură,

Am ajuns să trăiesc

moarte,

Am ajuns să respir cianură,

Am ajuns să urlu șoapte.

Am ajuns să pășesc agale

Pe frunze putrede de tei,

Să privesc îngeri care duc

în poale

Pui de demoni, de himere

și de lei.

Am ajuns să privesc

Viața printre stoluri trase,

Am ajuns să înnebunesc

Simțind miros de frig și

oase.

Am ajuns să beau de sete

Seceta buzelor tale,

Am ajuns să țin pe perete

Fix ce mă doare cel mai

tare.

Am ajuns, aseară-n vis, să

îți visez visul,

Trupul, îți era sfârtecat, de

timp și de călăi,

Am ajuns să cuprind

necuprinsul

Doar privind, în ce a mai

rămas, din ochii tăi.

Am ajuns să nu ajung

Nicăieri, niciodată și

nicicând,

Căci timpul trece

lăcrimând

Doar pentru că omul există

pe pământ.

Am ajuns să înțeleg

nemurirea

Când timpul s-a oprit,

Pentru o secundă-n mine

Și am înțeles ce e iubirea,

Nemaiubindu-te pe tine.

A mea bunică

Ioana Toșu,

clasa a XII-a Filologie1

Ea e bunica mea de suflet

Ce m-a-nvățat să lupt

Și de-o fi ploaie, de-o fi

vânt,

Să nu ma plâng, să merg,

să lupt, să-nfrâng.

Și de-o fi soare, să nu mă

las topită,

Tare de ,,ceas’’ să fie, să

nu rămân dezamăgită.

O iubesc enorm pe bunica

mea de suflet.

Parcă-i bunica din povești,

Cu părul alb și pielea-i

creață.

Îți mulțumesc că i-ai dat

viață mamei mele,

Căci prin tine trăiesc și eu.

Teodor Dacu, clasa a X-a

Matematică Informatică1

Vis pierdut

Teodor Bahnariu,

clasa a X-a Științele

Naturii2

Mă gândesc la tine,

La timpul din trecut,

Când sub razele de lună

Mi-ai dat primul sărut!

Priveam în ochii tăi senini

Cu ochii mei în lacrimi,

Şi mă-ntrebam încetişor

,,Vom fi-mpreună-n viitor?

Ne vom mai vedea

vreodată?

Vom fi împreună iar, din

nou?”

O nu, nu vom fi niciodată

Căci soarta-i prea dură cu

noi.

M-am dus pe-un drum,

Te-ai dus pe altul,

Un vis pierdut,

Şi-n urmă scrum!

Îmi amintesc,

Te-am cunoscut în zi de

toamnă


Când totul mi se părea

pustiu,

Şi m-am îndrăgostit de tine

Fără să vreau, fără să ştiu.

Te asemăn unui Soare

Ce pluteşte lin pe cer,

Iar eu fiind întinsa mare

O singură rază-ţi cer.

O rază plină de iubire.

O vară dulce şi-un sărut

Să păstrez ca amintire

Tot ce-am trăit şi am avut.

Iubirea noastră-i vântul

Ce adie doar oftând.

Iar de-ar fi să nu mai bată.

Aş mai avea un singur

gând.

Să fii doar tu o fericită

Cu sau fără amintirea mea,

Şi cum oriunde aş fi,

Să îţi păstrez dragostea

mea.



Casa

Profesor, Viorica

Neculau

E moartă casa fără cei

plecaţi

Şi mort e câinele din

pragul uşii,

Aşa cum mor în fiecare an

Şi florile şi zâmbetul

păpuşii.

E tristă casa ce agonizează,

Simţind pereţii tremurând

a plâns

Când visul celor dragi nu

mai veghează

Nici curtea, nici copacul

trist şi nins.

Inima casei s-a oprit odată

Cu inimile celor dragi şi

buni

Şi nici un doctor, la

reanimare,

Nu va putea să facă foc din

fum.

Nedumerire

Profesor, Viorica

Neculau

Ce s-a-ntâmplat cu casa

părintească,

De nimeni nu m-aşteaptă

azi în prag

Şi fumul sobei nu se mai

înalţă,

Iar Mama nu mă-ntâmpină

cu drag?!

E tristă casa şi pustie-

acuma,

Când toţi cei dragi de

aicea s-au mutat,

Se duce toamna, cade rece

bruma,

Bunicii şi părinţii s-au

culcat.

S-au dus de-apururi, să se

odihnească,

Lăsând în urma lacrimi

care dor

Și-o amintire blândă să

plutească

Pe cei ce azi trăiesc şi

mâine mor!

Aşteaptă casa , uşa să-i

deschidă

Cei care-au fost şi astăzi

nu mai sunt,

În vreme ce căţelu-ncet

suspină,

Cătându-şi, trist, Stăpâna,

pe pământ.

Ce-i?

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a

Științele Naturii1

Ce-i dacă nu mă vezi în

nici o zi şi noapte?

Eu lângă tine tot veghez,

captivă între şoapte.

Ce-i dacă nu m-atingi nici

astăzi, nici vreodată?

Când lângă tine tu mă

simţi, cu sufletul, sunt

toată.

Şi ce dacă ţi-e dor să-mi

mai priveşti şi chipul?

Când eu te urmăresc la

colţuri, printre ziduri.

Ce-i dacă vrei atâtea iar eu

nu vreau nimic?

Tu încă-mi visezi ochii, iar

eu visez că mint.

Ce-i dacă am minţit în

toată poezia?

Iar eu, la fel ca tine, aşa

dornică sunt,

Să îţi zăresc îndată, măcar

aievea, printre,

Fulgi netezi de zăpadă,

plăpândul şi drag chip.


7

Iarnă de vis

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a


E iarnă, e vis,

Cu fluturi de nea venind

din abis,

E totul o iarnă de vis.

Stele şi flori,

Gingaşele lumii de gheaţă

din zori,

Acoperă codrul uitat,

părăsit,

Cu stele şi flori.

Se nasc, dar şi mor

Cristalele reci din cer

coborâte,

Zburând în văzduh pe

drumuri nevrute,

Se nasc şi-apoi mor.

Ana-Maria Dolhăscu, clasa

a IX-a Filologie2

Iarna ca un cimitir

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a


E-o iarnă ca un cimitir

Şi se cutremur pomii,

Iar neaua, din abis venind,

Ne închide ochii.

E un pustiu de fericire

Ce-a izvorât din alba nea,

E ca un vis de amăgire,

E-un cimitir de-a pururea.

Ne-ngroapă trupurile mici

Natura-n mantia ei rece

Şi ne găsim descumpăniţi,

Prin mâna ei, când timpul

trece.

Ne regăsim sub alba nea,

Când crucea ne aşteaptă,

La căpătâi oftând cu greu:

„O iarnă a fost odată.”

Phoenix

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a


Cuvintele ce nu le-am

spus, nu le-am găsit.

Le-am arătat doar firii,

Sperând că poate-ai să le

vezi,

Căzând pradă iubirii.

În ochii mei ardeau fără

încetare,

Cuvinte mari: dragoste,

venerare.

Au ars şi nu le-ai mai

văzut,

Rând pe rând în scrum s-au

prefacut.

Cenuşa a căzut pe suflet,

îngropându-l,

Iar ochii au rămas atât de

goi, precum e vântul.

Însă iubirea v-a reânvia,

Cum Phoenix naşte din

cenuşa sa.

Aş vrea

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a


Aş vrea să cad din cer

mătase,

Să mă lipesc şi de un nor,

Să fiu uşoară, visătoare,

Să fiu al lumii călător.

Aş vrea să-ţi pese cât să

sperii,

A soarelui raze din calea

mea,

Să pot să rămân în mâna

rece,

A vântului sprinten prin

lumea sa.

Eu vreau să rămân la

înălţime,

Cu-albastrul cer să-mi

contopesc fiinţa.

Eu vreau să m-agăţ de

stele, noaptea,

Să le şoptesc ce-mi crede


cuviinţa.

Aş vrea, să nu vorbească

nimeni.

Vreau să aud doar cântec

de bătăi,

De-acolo sus, s-ascult cu

milă,

Catene de suspine din

interior.

Aş vrea, să nu mai vreau

atât de multe.

Nu îmi doresc decât să

simt că zbor,

Să mă amestec în frunze,

nori, vant şi fiinţe,

Ce le iubesc de-atâtea mii

de ori.



Departe îmi eşti

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a


Ninge fără tine, iubite,

Azi timpul te-a ascuns

departe.

Ninge-ntr-una pe lângă

mine,

Fulgii vor să mă îngroape.

Plouă, cu flori de

primăvară,

Dar mă învârt singură-n

petale.

Cât mi-aş dori ca să îmi

vii,

Să fim din nou, noi doi

copii.

Îmi împleteai în păr cireşe.

Acum, părul mi-e prea

uşor.

Dar m-am îngreunat de-un

dor,

Săpat în stânca inimii.

Iar plouă, cu frunze de

castan

Şi te aştept pe banca

noastră veche.

Tot plouă, cu picuri trişti şi

vag,

Parcă te văd prin frunze

veştede.

Mamă

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a


Mamă, izvor drag de iubire

şi gând de ocrotire.

Tu, suflet bun şi cald, cu

ochii de smarald.

Zâmbeşte mamă! Cu flori

te-am îmbrăcat.

E primăvară, cu dor îţi

cânt.

În pomi e floare iar în

părul tău,

Numai petale roz se

împletesc.

Este mult soare iar pe

chipul tău,

Îmi pare, luminează şi mai

tare!

E primăvară mamă, şi te

găsesc,

De data asta mult mai

luminoasă.

Cu fiecare clipă te

înnoieşti,

Cu fiecare zi, eşti mai

frumoasă.


a IX-a Filologie2

Dă-mi lumină

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a


Dramă de gânduri, dramă

de vorbe,

Alungă şi-ascunde timpul

trecut.

Deschide-mi în cale cărări

neumbrite,

De veşnica soartă, păcatul

cumplit.

Ajută-mă astăzi să deschid

ochii!

Iar lumânări să îmi aprinzi

peste mormânt,

Prin ochii lumii, să zăresc

lumină,

Prin ochii tăi să devin iar

eu.

O viaţă nouă, o şansa

numai,

Vreau!

Să pun în sufletele voastre

zâmbet!


9

Să-mpart măcar frânturi la

voi la geam,

Şi-n ochi să licărească

fericire!

Freamăt de

gânduri

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a


Prin freamătul de gânduri

Şi prin cuvinte mii,

Întunecate clipe,

Ajung a le citi.

Tăcerea bântuie de mult,

Buzele-mi moi şi reci,

Iar dacă vrei să le întrebi,

Nu dau răspuns, încleştate

sunt pe veci.

În gândul meu aleargă

rătăcite,

Cuvinte pline, cuvinte

încolţite,

Din inimi uitate, inimi

tăiate,

Şi amintiri întinse peste

clipe.

Vântul

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a


Suflă vântul! Puternic, tot

mai crud,

Sfâşiind mai tare rănile din

trup.

Vreau o ploaie peste tot

pământul,

Să-mi înece gândul meu şi

suflul.

Tiran al vremii! Mişele de

demult!

Deschide-ţi sufletul şi-mi

dă raze de soare.

Opreşte-ţi ura grea să

umble chiar acum

Şi ale tale vorbe sunând a

disperare.

Pleacă vântul şi mă ia cu

el.

Suflă, să doară şi mai tare.

Şi poposeşte-n mine

râzând necruţător,

Cântând în vijelie un aspru

,,somn uşor”.


a IX-a Filologie2

Când totul se

dărâmă

Cosmina Darie,

clasa a X- a Științe

Sociale Când totul se dărâmă-n jurul

tău,

Un început e ceva cu totul

nou.

O viață nouă ai vrea să ai

O altă personalitate sau să

dispari.

Te simți fără vlagă, dar și

fără rost,

Și nu mai vrei să crezi în ceea

ce a fost.

Dar ce s-ar întâmpla cu toată

viața ta

Daca toți și-ar pierde or rătăci

speranța?

Ar fi o lume sumbră, dar și

dezorientată

Așa cum n-a mai fost în viața

ta vreodată.

De-aceea tot ce-ncearcă acum

să ne doboare

Nu trebuie să fie și-ntr-o a

doua oare,

Din fiece lovitură, tu trebuie

să-nveți

Să ții pieptu’ vieții, să poți să

răzbești.

Durere

Ioana Toșu,


M-am săturat să te tot văd

cerșind pe-ndelete,

Tu suflet n-ai, tu mamă nu

ai și nici măcar regrete?!

Tu, viață fără de răgaz, nu

mai cerși într-una.

Ai să ajungi să-nnebunești,

Și oricum, pentru ei este

tot una.

Nu vă mai milogiți, voi

slăbănogi de minte!

Luați și vă rugați și

aduceți-vă aminte,

De vremuri bune ce au fost

și întocmai în zadar.

Vedeai lume bună în

cârciume cu-n murfatlar,

Păcătoșilor, fiți buni acum

de-i timpul scurt.

Căci alții nu s-au mai căit

Și-au ajuns în mormânt!

Vă dau un sfat ce-i bun de

luat!

Să fiți haini cu mintea,


Să nu lăsați inima să vă

taie puntea.

Să fiți cu inima deschisă și

să gândiți cu ea,

Căci mintea te fentează și

nu-i din vina ta.

Iubiți-vă, atât grăiesc!

Să aud numai de bine

Gânduri bune și noroc,

Sănătoși și căință,

Să tot văd numai credință!

Fărâmă de cafea

Daniel Popovici,

clasa a XI-a

Matematică

Informatică1

Sunt serile-astea singure şi

triste,

Ploile-astea mohorâte şi

umbrite,

Imaginea ei în mintea mea

tot timpul

Şi urmele din ceaşca de

cafea

Care mă fac abia să înţeleg

Doar o fărâmă din ce simt

pentru ea.

Iubita mea pierdută, unde

eşti?

Întoarce-te să te iubesc.

Gând

Ioana Toșu,


Mi-am așezat fiecare gând

la al lui loc

Și mi-am dat seama că

lumea bună

Nu o găsești din loc în loc.

Până alegi pe fiecare,

Îți trebuie ani buni și minte

mare!

Prea răi găsim pe lumea

asta,

Și neîmpliniri eterne,

Căci ura și mândria,

Au întrecut cu pași repezi,

Împlinirea.

Înger fără aripi

Anca Guțu a XI-a,

clasa Matematică

Informatică1

Mama-i ce-i mai scump pe

lume,

Pus de Domnul pe Pământ,

Ea ne-nvaţă lucruri bune,

Mama este omul sfânt.

Mama-i ce-i mai bun în

lume,

Mii de lucruri ne învaţă,

Ea ne spune lucruri bune,

Mama este preţioasă!

De copii ea ne îndrumă,

Uneori ne mai şi ceartă,

Ne pune pe calea bună,

Ne conduce ca pe hartă.

Mama, Înger pe Pământ

Ne-ocroteşte, dă iubire,

Mereu de la ea lăsând

Împlinind a sa menire.

Când nu erai

Anca Guțu,

clasa a XI-a

Matematică

Informatică1

Clipele lungi, la infinit

Când nu erai, eu le-am

simţit.

Pierdut în gol, uşor orbit,

Când tu lipseai, eu m-am

simţit.

Aproape nul, şi ameţit,


simţit.

Stângaci cu sufletul tâmpit,

Când nu erai, eu l-am

simţit.

Sărac cu duhul, părăsit,


simţit.

Simţiri de rău, că n-ai

venit,

Când nu erai, eu le-am

simţit.




11

Oh, dragoste!

Anca Guțu,

clasa a XI-a

Matematică

Informatică1

Rătăcesc hai-hui prin lume

Caut dragoste-n deşert,

Caut o iubire-anume

Căci mi-e sufletul inert.

Oh, tu dragoste haină,

Unde pleci? De unde vii?

Tu ai transformat deodată

În adulţi nişte copii.

Când stele cad

Anca Guțu,

clasa a XI-a

Matematică

Informatică1

Când se iveşte luna în apus

Şi stelele pe cer apar în

noapte

Atunci, iubitule să ştii, că

m-am dus

În zările umbrite mai

departe.

Când strigătul înmărmurit

vei auzi

Şi gândurile îţi vor sta pe

loc

Trupurile ni se vor stinge-n

zori de zi

Şi sufletele vor mocni în

foc.

Când clopotul brutal nu va

cânta

Ci el va bate-n şir şi

zgomotos

Să ştiţi cu toţi: Nu veţi uita

Că am trecut prin timp

drăcos.

Când furia pe toţi vă va

umbri

Voi veţi striga cerând

iertare

Eu dragii mei, nu voi ma fi

S-ascult a voastră

implorare.



Îmi place

Ioan Alexandru

Axinte,

clasa a XII-a

Matematică

Informatică2

Îmi place atunci când ne

gândim la viitor

Şi-mi place când visăm cu

ochii deschişi pe pridvor,

Îmi place când mă priveşti

aşa frumos

Şi-mi place că mă faci

bucuros,

Îmi place când mă iei in

braţe

Şi-mi place că îmi dai

atâtea speranţe.

Îmi place nu ştiu, aşa felul

tău de-a fi

Şi-mi place când mă alinţi

cum doar tu ştii,

Îmi place părul tău şi

pielea ta fină

Şi-mi place privirea ta aşa

de mult mă alină.

Rămâne între mine şi tine

tot ce ne leagă

Nimeni acest sentiment n-o

să-l înţeleagă

Rămâne între mine şi tine,

între noi

O iubire şi-o inimă ce se

împarte la doi.

Impas

Daniel Popovici,

clasa a XI-a

Matematică

Informatică1

Nu sunt cuvinte îndeajuns,

Nu sunt nici foi destule

Într-un abis de nepătruns

Să pot să dau un nume.

Acestei pâcle de noroi

Ce îmi cuprinde trupul.

Nu sunt nici vânturi şi nici

ploi

Să îmi recapăt suflul.

Apasă-ţi degetele fin,

Fă-mă să uit de dor,

Iubeşte-mă şi cântă-mi lin,

Şi cântă-mi monoton.


Îți păsa ție?

Vlad Dorofte,


Naturii1

Vreau albe stele să te

aducă acasă,

Să mi te-așeze pe-ale mele

brațe vineții,

Să mă-ncânți cu a ta voce

melodioasă

Iubito, spune-mi c-ai să

vii.

O să te-aștept, privind

absent în zare.

O să te-aștept, deși e în

zadar.

Tot ce-a mai rămas acum

Îmi pare,

Un sentiment pustiu, ce

naște un calvar.

Oh, iarnă timpurie,

De ce tu n-ai mai așteptat?

De ce mi-ai smuls infimă

bucurie?

De ce m-ai lăsat aici,

decepționat?

Întrebări far' de răspuns

zac înăuntrul meu

Și doare.

Cuprins de teamă, c-un

surâs mă-ntreb,

Îți păsa ție, oare?

Durere

Laura Niștian,

clasa a X-a Filologie2

Mă plimb prin societatea

nebună.

Printre blocuri și străzi

Observ o lume nebună

Și ploaia ce matură străzi.

Oameni negri, oameni albi,

Fug de-un vechi amiraj.

Și plin de ură e orașul

Invidie și bluestem,

Mă rog la o revendicare,

Dar e in zadar,

Mă tem!

Și plâng și strig în orizont,

Zidurile-mi răspund

înapoi.

E frig, e groază,

Iar eu sunt doar un strigoi.

Mă tem, c-o să rămân

Speriată și solitară,

Plină de melanconie,

Plină de răscoală.

Emoție

Laura Niștian,


M-ai ademenit ușor

În a ta încăpere goală

Și apoi ai început,

Să-ți întinzi mâinile mult.

Eram speriată, foarte

înfricoșată,

Dar tu m-ai liniștit.

Mi-ai atins sânul

Și m-ai învăluit.

Ușor, ușor mi-ai atins și

coapsa

Ce tremura necontenit.

Eram bulversată,

intimidată

De ușa marelui infinit.

Mi-ai spus că fericirea mea

Te face și pe tine fericit.

E încă marți, dar nu uita

Că sunt doar prefața.

Și-a fost puritate?

Cu atingeri, săruturi

divine,

A fost un vis!

Tristețe, mai taie viscolul

Și vino mai aproape.

Lupta dintre două

specii

Ioana Toșu,


Și crezi că dacă autoritatea

ta învinge,

Mă poți copleși întruna?!

Am învățat să lupt,

Ajung să fiu imun și pentru

mine va fi tot una.

Chiar dacă te arăți a fi erou

Tu, domnule, ai grijă să nu

faci ecou

La cuvântul usturător ce va

urma să-l urli:

,,Ajutooor’’!

Va fi o luptă crâncenă și

rea

Dintre un domn și-un

suflet de copil.

Căci viața asta într-un final

te face

Să treci prin foc.

Chiar și pe ace, acolo sus!

Cu toate că va fi o punte.

Dincolo de ea,

Se află, fericirea.


13

Unde?

Bianca Mădescu,


Unde ești tu primăvară

Să spargi zidul de tristețe?

Că din mine ies-afară

Timp trecut și bătrânețe.

Unde ești copilărie

Să-mi pui julituri pe coate

Unde ești tu veșnicie

Să mușc din tine o

eternitate?

Unde ești, abstractul lumii

Să dai sens lumii vieții

mele,

Că toți din jur fac pe

nebunii

Neînțelegând paradoxul de

după stele.

Unde ești, iubire fără

interes

Să te gust din priviri, atom

cu atom

Că din toate ce există-n

Univers

Tu ai ales să te cobori în

chip de om.

Unde ești tu fericire

Să-mi faci din suflet

mozaic,

Să iubesc nimicul în

neștire

Că totul există din nimic.

Unde ești tu? Unde sunt

eu?

Unde-i întrebarea ce mi-o

răspund mereu?

Unde suntem noi?

Încercăm să ieșim cu greu

Din temnița construită în

sufletul meu.

Magia fulgilor de

nea

Amalia Munteanu,

clasa a IX-a Filologie2

Totul e alb și liniştit

Priveşti afară, rămâi uimit,

Cum cad frumoşii fulgi de

nea

Toţi asemănători cu-o stea.

Zăpada-n ochi îţi

străluceşte,

Este magie, doar priveşte.

E ger, e rece, te răneşte,

În felul ei natura te iubeşte.

Ţi se oferă fulgi mii şi

jucăuşi,

Sprinteni ca nişte spiriduşi.

Te joci cu ei, îi simţi, îi

vezi,

Că sunt adevăraţi începi să

crezi.

Ioana Bahnariu, clasa

a IX-a Filologie2


a IX-a Filologie2

Omul și viața

Cătălina Marinov,

clasa a XI-a Filologie2

Omu-n viață poate pierde,

Dar poate și câștiga

Lumea-n alb-negru o vede,

Viața lui este și grea.

Zilele și le petrece

Cum el singur și-a propus,

Alteori vrea să încerce

Ceva nou, ceva nespus.

Viața pentru el e-un joc,

E și bună, e și rea,

Ea depinde ne noroc,

Ce să faci? Așa e ea.

Viața duce spre lumină

Dacă joci în ea cinstit,

Dureri ea ți le alină

Ca să ai ce ți-ai dorit.

Dacă cineva greșește,

Iartă și e fericit,

C-a putut din nou să-

ncerce,

Ceva nou,ceva cinstit.

Omul printr-o viață trece,


Poate nu-i cum a visat,

Dar e mulțumit să-ncerce

Ceva nou ce n-a-ncercat.

În final, viața-i o carte,

Cu scris mare, dar și mic,

Cu-ntâmplări rele și bune,

Dar cu final fericit.

Aroma vieții

Vlad Mălăescu,

Liceul Agricol

,,Dimitrie Cantemir”

Ce gust amar îmi

lasă-n gură

Mirosul de

singurătate,

Parcă mestec, în

același timp,

Bucurii și vise

moarte.

Simt cum mă

târăsc, cărând în spate,

Iubiri electrice...

mă dor,

Mă târăsc spre Rai

și-mi curge sânge din

coate;

Dar am obosit și-o

să cobor.

O să mă duc acolo

unde

Mă simt cel mai

nefericit,

Să-nvăț s-apreciez

dezastrul,

O frunză-n vânt, un

răsărit.

Viața mea curge, pe

note stridente,

Ca a unui pianist

nebun,

Mă simt închis ca

într-o statuie

Și statuie vreau să

rămân.

Mi-e scârbă, sunt

dezgustat de priviri

Care nu știu decât

să mintă,

Refulez atât de des

în amintiri

Încât sufletul meu

vomită.

Urăsc sentimentele

ce nu există

Le-aș putea iubi,

de-ar exista,

Dar conștiința îmi

dă palme și insistă

Să scuip venin, ca

ea să-l poată bea.

Într-o scorbură de

stea,

Într-o gaură în

timp,

Mă simt, tot mai

nefericit.

Aș vrea să mai

gust un anotimp.

Sărut moartea pe

buze

Vrând să i le smulg

cu totul,

Bat în peretele

timpului scuze

Vrând să-i sfâșâi

întreg hoitul.

Din mine, te vrea

fiecare atom în parte

Și sufletul meu te

strigă dintre ruine,

Dar e un sentiment

sublim ce ne desparte

Care-i mai presus

de moarte, mai presus de

tine.

Căci tu sapi adânc

in mine,

Ca un miner ce

caută cu disperare

O bucată de pâine;

Și descoperi că

urăsc

Încă de azi, ziua de

mâine.

Printre sâmbetele

grele,

Printre zâmbetele

rele,

Urlă o rază de

iubire

Din abisul urii

mele.

Printre așchii de

stele

Simt aroma

eternității,

Care vine imediat

după parfumul morții.

Iar eu, caut în

continuare,

Savoarea supremă

În miere și-n petale.

Dar e-n zadar și mă

doare

Al dracului tare,

Că dulceața vieții o

găsesc

Doar pe buzele tale.


15

Perisabil

Vlad Mălăescu,

Liceul Agricol


Prin tenebrele minții

Îmi scârțâie gândurile,

Sub greutatea conștiinței

Se rup în două rândurile.

Stiloul aruncă spre mine

Priviri pline de cerneală,

Îmi pătează mintea ca pe-o

foaie

Cu pete negre, abisale.

Timpul îmi devorează

încet

Și totuși atât de repede anii

tinereții,

Îmi măcelărește sufletul,

Suge seva vieții din

sufletul meu care,

Acum, a devenit o

floare.

Se veștejește sub

vâltoarea secundelor,

Vrând disperat să

coboare din trenul anilor.

Dar timpul nu se

oprește

Nici cât să fumeze

o țigară,

El curge-ncet și se

grăbește

Căci timpul nu are

nici rută, nici gară.

El circulă haotic,

fără roți și fără hartă,

Curge spre nesfârșit

și mă lasă,

La un moment-dat,

pe mine, într-o haltă.

Și iar zboară spre

niciunde

Și se-oprește

niciodată

Și prin noi, ușor

pătrunde și ne-omoară și

apoi pleacă.

Și eu vărs lacrimi

de ceară, de parcă,

Sufletul meu

E o lumânare ce a

terminat să ardă.

Rup ignoranță din

stafia-n care eu însumi

M-am

metamorfozat.

Și transform, dintr-

o suflare,

Minunea divină în

păcat.

Am transformat

poezia-n nemurire,

Am transformat ura în

iubire,

Am transformat

iubirea-n nori de

sentimente

Și-acum plouă cu

durere și regrete.

Mă zvârcolesc în

propria-mi demență,

Confuz și scârbit,

De gârbovita-mi

existență.

Am rădăcinile

adânc înfipte în stânci

ascuțite,

Grotesc șlefuite

De lacrimile

gândurilor mele de

odinioară,

De tot ce-a fost

frumos

Și-acum mă

înfioară.

Mă vedeți,

zâmbesc, mă mișc, sunt

viu!

Dar pe dinăuntru

sunt mai putred

Ca un sicriu!

Toamna mea

Vlad Mălăescu,

Liceul Agricol


Îmi doresc o clipă

de eternitate,

Vreau pe obraz,

iarăși, a iubirii palmă,

Vreau să ne

plimbăm prin locuri

neumblate

Dar vezi tu, afară-i

deja toamnă.

Deja visele

îngheață

Secundele nu mai

respiră,

Un întreg arsenal

de sentimente e în ceață

Și încet viermii

tristeți încep să iasă la

lumină.

Durerea își înfinge

rădăcinile-n perdele,


Nelăsând să mă mai

mângâie nici o rază,

Își lasă întunericul

peste visurile mele

Și mă simt ca un

străin, deși sunt acasă.

Pereții își arată

colții,

Vrând să muște din

speranțele mele,

Dar din mine nu

mușcă nici himerele nopții

Căci eu îmi macin

sentimentele-n măsele.

Absorb durere, ca

un pământ secetos,

Încât durerea-ncepe

să zguduie

Sufletul meu până

la os.

Un țipăt tenebros

Se-agită peste

efemeritatea grea,

Un fior rece mă

pune jos,

Adio și totuși bun

venit, toamna mea!

Neliniștit

Ilona Arhire,


Naturii2

Ce simt, ce îmi doresc

Încotro mă duc,

Unde mă opresc?

Aș vrea să urc,

Îmi este greu

Să nu mă-ncurc.

Oftez, sunt derutată,

E-atât de complicat,

Cărarea e-ncurcată.

Caut o lumină,

Caut o cărare

Spre mine să vină.

Nu, nu se poate,

Singură mă sprijin

Și merg mai departe.

Nemuritor în vis

Adelina Meilie,


Departe-n vis cândva te-ai

dus

Fără să știi unde-ai ajuns

De altă lume-ai dat tu poate

Cu altă zi și altă noapte.

Crezând că totu-i trecător

Crezând că tu ești muritor

Ale zilei ore le-ai pierdut

Iar pe ale-nopții le-ai băut.

Lunga viață de nemuritor

Urma să-i spui pe viitor

Dar ce aveai să povestești?

Oare? Cât de mult tu te

căiești?

Cum ai visat la realizări

La reușite și schimbări

Fără să-ncerci să te îndrepți

Spre viața pe care o-aștepți?

Tu a ta viață ai irosit-o

Trecând prin ea nepăsător

Fără să-nveți c-a ta greșeală

Te va zdrobi în viitor.

Nemuritor în lume

Bianca Frențescu,


Naturii1

De nicăieri a răsărit

Doar o viaţă şi-a dorit,

De necazuri s-a izbit,

De murit, tot n-a murit.

Om şi-a dorit să fie

Ani să trăiască o mie,

Despre viaţă a vrut să ştie

De ce nu trăim o veşnicie.

De pe Pământ a plecat

Către infinit el a zburat,

Seară de seară a vegheat

De visat, n-a mai visat.

Vis

Ioana Ploae,


Mister sau incertitudine,

Viață sau chin?

Ură sau iubire,

Strălucire sau doar un

drum meschin?

Vino iubitule în pădurea

Cea de lângă lac,

Vino și-mi mărturisește

iubirea,

Fă-mi pe plac!

Sărută-mă cu pasiune,

Iubește-mă cu-nflăcărare,

Privește-mă arzând de

nerăbdare

Să mă strângi în brațele

tale.


17



De dor

Raluca-Iuliana Filip,


Suspin în somnu-mi dulce

Şi plin de întristare

Că nu te am pe tine

Iubirea mea cea mare.

Nu am nicio fărâmă din

trupul tău meschin,

Şi nici privirea dulce la

care să mă-nchin.

Nu am nici mângâierea din

noaptea fără stele,

Nici ochii tăi luceferi pe

cerul vieții mele.

Privesc cu neputință în

noapte chipul tău,

Şi-aștept fără încetare să

aud iar glasul tău.

Că mi te-a luat o oră din

timpul ce-l trăim

Şi mi te-a dus departe să

nu ne întâlnim.

Mi-a luat ṣi strălucire și aer

și pământ,

Şi-acum o viață–ntreagă pe

tine am să te cânt!

Şi scriu aici agale cu ochii-

nlăcrimați

Şi-aștept cu nerăbdare să

fie împăcați.

Dar nu mai vii iubite,

Căci ora mi te-a luat

Te-a dus aṣa departe încât

tu m-ai uitat!

Să te întorci vreodată

Să cauți în neant

O dulce blândă fată care

te-a luminat.

Nu vei găsi nimica, eu deja

m-am pierdut.

Ȋmi vei vedea doar umbra,

întoarsă spre trecut

Atunci o nebunie te va

cuprinde-n-gând

Şi m-ai vedea pe mine,

stând.

O veṣnică iubire! Pe tine

te-am pierdut,

Şi am pornit cu frică spre

un necunoscut.

Zâmbeṣte-mi înc-odată!

Să simt iubirea ta!

Şi lasă acum să plece spre

tine, umbra mea!

Tu, iarnă

Ancuța Ciocoiu,

clasa a XI-a Științele

Naturii1

Acoperă pământul de albul

tău curat,

Îmbracă-mă în stele,în

pulberi de argint

Şi cântă lângă mine cu

vuiet de suspin.

Împrăştie în aer

splendoarea ta eternă

Şi lasă-mă să-ţi fiu martor

nemuritor.

Să mă îmbrac cu tine în

nopţile albastre,

Să nu mă uiţi! Eu, veşnic

spectator.

Tot mi se umplu ochii cu

tine,sclipitoare

Mi se topesc pe-obraji, la

cât eu te-am privit,

Încă te sorb prea lacom, tu,

iarnă făcătoare,

De bucurii în taină şi vis

neîmplinit.


a IX-a Filologie2

Iarnă timpurie

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Din cer se perindă făina,

Cu luciul ei de gheaţă plin

Şi ne învăluie îndată,

În albul ei de serafim.

Se-nvârt copii sub cerul

gri,

Izvorâtor de gheaţă-stele,

Şi cad prea reci flori

timpurii,

Peste pământ, în rânduri

grele.

Ne cerne neaua pe pământ,

Precum pe tort glazura,

Şi-acoperă chiar vrând

nevrând,

Şi casa şi natura.


Ochi tomnatici

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Te mângâiau pe faţă raze

de soare stins,

Tu mă priveai, iar mâna, în

taină mi-ai atins;

Şi am clipit o dată, să sorb

momentu-ntreg,

Să nu îl uit vreodată şi ca

să nu-l regret.

Te văd, iar în neştire, mă

pierd în vorba ta,

Iar ochii tăi tomnatici îmi

umplu inima.

Să mi te-apropii iară, la

pieptul tău să fiu,

S-ascult cum în catene se

pierde graiul viu;

Îmbrăţişarea tandră de vis

mi-ai dăruit,

Atât de dor mi-era de tot ce

mi-ai promis.

În zorii zilei

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

E abur împrejurul tau;

Ţi-am pregătit de

dimineaţă,

Cafea şi lapte cu dulceaţă,

Să te înmoi de bine.

E dimineaţă.

Ţi-e părul ciufulit şi stă

aiurea.

Prin fire netede se joacă

mâna mea

Şi-ţi mângâie obrazul ce

îmi este,

Aeroport de sărutări ferit

de vorba grea.

Îţi urcă-ntr-una colţurile

gurii,

Cu cât în ochii mei priveşti

mai mult,

Iar eu adulmec nesătul din

ochi-ţi,

Sclipiri ce nu s-au prefăcut

nicicând în scrum.

Noi ticluim îndată

împreună,

Poveşti fără final ce-s

puse-n veac

Şi adormim îmbrăţişaţi de

parcă,

Din somn, trezirea nu va

mai exista.

Trezeşte-te iubite!

Cafeaua te aşteaptă şi e

caldă,

La fel ca sărutarea mea

acum.

Aroma ei de proaspăt ce

îmbată,

Mi-e teamă să nu te facă al

ei stăpân.

Mai bine gustă lapte cu

dulceaţă,

Ca să rămâi copilul meu

plăpând,

Şi să îţi pot sorbi din ochii

tăi cu viaţă

Neatinsa inocenţă-ţi de

stăpân.

Unde îmi eşti?

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Unde îmi pleci?Să te

întorci curând!

Căci ochii mei încep să se

închidă.

Iar lacrimi se adună-n

pripă

Şi izvorăsc din ce în ce

mai mult.

De ce nu-mi vii? Inima-mi

te aşteaptă!

Iar ochii s-au uscat de-atâta

plâns

Încă te-aştept dar noaptea

îndurerată

E tot mai tristă şi vrea să

îmi fie zeu.

Unde îmi eşti?

Moartea se tot strecoară!

Şi-aştept, din zare chipul

să-ţi apară,

Să mă îmbrăţişezi ca-ntâia

oară,

Să nu mai pleci,alături să-

mi rămâi.


19

Trece timpul

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Şi plouă şi ninge şi ninge

şi plouă

Cu lacrimi de rouă în viaţa

mea,

Iar timpul ca apa ce uşor

sfarmă piatra

Şi zilele mele în valuri s-au

dus.

Ne prinde îndată o iarnă

bătrână,

Atât de prelungă în timpul

prea scurt,

Iar vorbele sure sunt

vorbele dure,

De greu şi de doruri, din

timpul trecut.

Dar vremea se joacă cu

tinereţea,

Iar bătrâneţi în floare apar.

Am nevoie de timp

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Eu, am nevoie de timp ca

să privesc la stele,

Să le cuprind cu pulberi în

visele mele.

Eu, am nevoie de tine ca să

existe timp,

Am nevoie de vorbe, de

cântec, de suspin.

Îmi trece vremea, dar e

bine aşa,

Căci dacă trece, am de

făcut ceva.

Eu de suspin, de cântec, de

vorbe am nevoie,

Ca să existe timp, am

nevoie de tine;

În visele mele, cu pulberi

cuprind

Stele când le privesc, căci

am nevoie de timp .

Doctor de inimi

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Când te privesc, mă-

ncearcă sentimente

Iar inima se-opreşte din

bătăi;

Cine eşti tu, să faci ce vrei

din mine,

Cu minunaţii ochii tăi

verzui?

Îţi ştergi de-obrazul meu

prea gingaş gura,

Iar braţul tău mă ia uşor la

piept,

Şi se unesc bătăi de inimi

frânte,

Ce se repară când se

regăsesc.

Tu îmi eşti leacul nopţilor

de dor,

Când nu ştiam de ce, dar

am aflat!

Căci noi ne aşteptam fără

să ştim,

Iar astăzi, iată!

S-a întâmplat!

Înlănţuieşte-mi mâna şi fă-

mă prizonieră,

Pe veci, încătuşaţi, aşa de-

acum să fim,

Să-mi fii doctor de viaţă şi

de singurătate,

Să-mi fii doctor în suflet,

acolo să-mi rămâi.

Apus

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Se pierde în zare şi încă

apus,

Soarele sub dealuri

dispare.

Pădurea-l înghite, se

aprinde şi strigă

Cu foşnet de frunze şi

fiare.

Se pierde pe seară lumina

întreagă

Şi pete de smoală pe

dealuri apar

Se-ntunecă cerul, dispare

pădurea,

Se stinge şi focul din ea

pe-nserat.


Pe bolta măreaţă apare

stăpâna,

Dezvăluie drumuri,

pădurea o sărută,

Cu palele rare ce rar le

aruncă

Prin foşnetul des şi calm

din natură.



Adoarme

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Adoarme în taină şi vise

perindă

Sub pleoapele calde şi

grele de somn,

În păr i se plimbă uşor

mâna mamei,

Cu tremur de vreme, cu

greu după greu.

Se pierde îndată şi gândul

mamei.

Îl culcă şi-i cântă un leagăn

de dor;

Clipeşte mai rar prin

şoapte cântate,

Iar mâna se-opreşte din

tremur, uşor.

Prea schimbat

Cătălina Vieru,


Privesc spre tine uneori

Și gânduri mă inundă

Când îți surprind de atâtea

ori

Privirea ta profundă.

Ești neatent, mult prea

schimbat

Pierdut în zarea infinită

N-aș vrea să fie adevărat

Dar sunt a ta iubită.

Și te cunosc, mai bine ca

oricine.

Când ți-a fost greu ți-am

zis că va fi bine.

Hai du-te într-un loc

fermecat,

Să vezi cât te-ai schimbat.

Vreau doar, să simt din

două inimi una,

Topite-n focul de iubire,

Să îți ating chipul cu mâna

Să te văd plin de fericire

Să fii la fel ca înainte.

Prietenie

Ilona Arhire,


Naturii2

Gospodarul, ca oricare,

A plecat la târg, să vadă,

Ce mai trebuie-n ogradă.

Iar Grivei,

E paznic mare,

Peste casă si ogradă.

Cumetrița dă târcoale,

Și găini ar vrea să fure.

-Nu e curtea dumitale!

Pleacă vulpea, în pădure.

Gospodarul , iată vine

Și Grivei in jur îi sare.

-Ai păzit ograda bine,

Ia, prietene, mâncare!

Să nu vă pară rău

Carmen Roman,


Într-o zi am să mor.

Să nu vă pară rău,

Poate că e mai bine așa

Suflet răcoritor.

Eu v-am iubit nespus de

mult

Și încă vă iubesc

Dar bolta merită-nc-o stea

În ea să m-oglindesc.

Iar dacă într-o zi

Din cer o stea va luneca,


21

Să știi că mi-e dor de voi

Și lângă mine eu v-aș vrea.

Sunt

Ioan Alexandru

Axinte,

clasa a XII-a

Matematică

Informatică2

Bucuriile și dramele mele

Le scrijelesc pe pereții

minții,

Ascund în suflet

sentimente grele,

Pe care tu nu poți să le ții.

Ia-mă de mână, de gât și de

coapse

Și-ascunde-mă în pătura

trecutului,

Să pot să reclădesc

sentimente arse,

Ce s-au împrăștiat în

volbura vântului.

Aruncă-mă pe patul învelit

de tine,

Să pot să-mi odihnesc

privirea,

Să pot să stau, cât mai

confortabil, închis în mine,

Că tare lungă-i nemurirea.

Vreau să ne imaginăm că

timpul

Nu curge cu adevărat,

Dar, dacă ceasul merge

invers,

Înseamnă doar că-i stricat.

Încet, încet mergând pe

același fir de ață,

Am realizat că dacă totu-i

ca o carte

Atunci am trecut de

prefață,

Și chiar dacă nu ninge,

totul se preschimbă în

gheață.

Sunt confuz, sunt derutat,

Țin o mie de drame

închise-n mine,

Sunt pesimist, sunt foarte

speriat!

Sunt bine.

Un vechi prieten

George-Cristian

Moldovanu,

clasa a X-a


Trăieşte-n mintea ta.

Te chinuie, te macină

Te confrunţi mereu cu ea.

Te gândeşti la ea mereu,

Te mângâie, te apără,

Ţi-e alături când e greu.

Tace in prezenţa ta,

Te învie, te omoară

Te-ar vrea doar pentru ea.

Ea este conştiinţa.

Curcubeul

primăverii

Nona-Maria

Mihalache,

clasa a V-a

Dup-o ploaie mai călduţă

Se arată-n cer senin,

Curcubeul primăverii

În culorile zglobii.

El îi rupe câte-o rază

Soarelui cel preamăreţ.

Îngerii din cer coboară,

Pe frumosul curcubeu.



Ştefan cel Mare

Mihnea-Vlăduţ Negru,

clasa a V-a Informatică

Eşti cel mai iubit dintre

voievozi,

Erou între eroi şi iubitor de

neam,

Ce de veacuri Moldova o

veghezi,

Să nu fie călcată nicicând

de duşman.

Biruitor în lupte şi bun

gospodar,

Ai ridicat cetăţi, iar dupa

biruinţă

Negreşit alegeai câte-un

loc de altar,

Pentru eroi căzuţi drept

recunoştinţă.

Mulţi dintre urmaşi au

încercat

Să fie buni, drepţi şi

credincioşi ca tine.

Nici un cârmaci ca tine n-a

mai existat.

Eşti unic în istorie şi ne

mândrim cu tine.


Zi de vară

Răzvan Roiu,

clasa a V-a

Vântul cald de dimineaţă

Se înalţă plutitor,

Mă alintă, mă răsfaţă ,

Ca un zâmbet trecător .

Arborii cu frunza verde ,

De departe îi zăresc,

Soarele uşor se pierde,

Lacul, marea, forfotesc.

Totul cade-n amorţeală

Firele de iarbă cresc

Este mult prea cald afară

Vară, vară, te iubesc!

Domnitorul

Răzvan Ştefănuţ

Romila,

clasa a V-a

În ţinutul moldovean,

Conducea domnul Ştefan!

El de toţi se îngrijea,

Şi poporul îl iubea!

Puternic, demn, neînfricat,

În fruntea oştii aşezat,

Armata turcă a izgonit,

Şi în luptă, el a biruit!

În lunga sa domnie,

Şi iubitor de glie,

Zideşte multe mănăstiri

Lăsând veşnice amintiri!

Către bunicul

Răzvan Ştefănuţ

Romila,

clasa a V-a

Aş vrea să te mai văd o

dată

Dar tu eşti pe altă lume,

O lume-ndepărtată.

Sunt acelaşi băieţandru pe

care,

L-ai lăsat când ai plecat

Cuminte, ascultător şi

învăţat.

Ai rămas cu mine,

În sufletul meu,

Bunicule, te voi iubi

mereu!

Cred că eşti mândru de

mine

Şi poate ne vom întâlni,

Chiar mâine.

O să-mi povesteşti

întâmplări,

Întâmplări cu îngeri

prietenoşi,

Cum o făceai în copilăria

mea.

Anul nou

Răzvan Ştefănuţ

Romila,

clasa a V-a Ninge mult, neîncetat,

În oraşul nostru drag.

Noi voioşi ne-am apucat,

De urat si colindat.

Pe zăpada mătăsoasă,

Săniile se întrec.

Noaptea liniştit se lasă,

Noi plecăm frumos acasă.

Unde bradul ne aşteaptă,

Luminat şi plin de stele,

Moş Crăciun soseşte-n

poartă,

,,Anul vechi’’, la revedere!

Greieraşul leneş

Răzvan Ştefănuţ

Romila,

clasa a V-a

Zi de zi, vară de vară,

O insectă mărişoară,

Stă şi cântă neîncetat,

Şi de muncă a uitat.

Din chitară zdrăngăneşte,

Toamna uite-o că soseşte.

Şi nu va dura prea mult,

Viforul ca să-l ascult!

Ai de grijă greieraş,

Iarna, vine pe imaş!

Îngheţat şi fără poame,

Ai să mori încet de foame.

http://www.google.ro/imgres?q=statuia+lui+stefan+cel+mare+din+vaslui&um=1&hl=ro&sa=N&biw=1360&bih=640&tbm=isch&tbnid=RuqUVf9H0xT_7M:&imgrefurl=http://www.romguide.ro/Viziteaza/Statuia-lui-Stefan-cel-Mare-de-la-Podul-Inalt_vtf7&docid=lkx6N25dPR6-OM&imgurl=http://www.romguide.ro/temp/thumbs/200x320/images/statuia%252520stefan%252520cel%252520mare.zip_493d40a9b8aef/statuia-stefan-cel-mare-podul-inalt3.jpg&w=200&h=150&ei=A93WT7GoIs_rsgbw6OW0Dw&zoom=1&iact=hc&vpx=761&vpy=294&dur=1627&hovh=120&hovw=160&tx=138&ty=77&sig=100690379682510827965&page=2&tbnh=120&tbnw=160&start=21&ndsp=26&ved=1t:429,r:4,s:21,i:148


23

Povestea codrului

Răzvan Ştefănuţ

Romila,

clasa a V-a

A fost odată, un codru

părăsit

Ascultând al păsărilor

ciripit,

Lângă apa limpede a

râului,

Sub înfăţişarea azurie a

cerului.

Pe drumurile întunecate,

Se aşează covorul de

frunze uscate.

Aerul te face să crezi,

Că eşti într-un basm

printre copacii verzi.

Pădure eşti prietena mea,

Şi de aceea te voi

îmbrăţişa!

Ispita

Andrei Eduard Filip,


Naturii2

Când ritmici stropi pe

strune de chitară,

Icoane sfărâmate în havuz

Mă-ngrămădesc în mine,

urs ursuz

Arzând zadarnic fumul de

țigară.

Și de alcoolului grele fac

abuz

Răstăimăcind în suflet colți

de fiară

Apatic caut zgomote-n auz

Iar mierea dulce vreau s-o

fac amară.

În juru-mi trâmbițează

heruvimii,

În ochi-mi văd cum zboară

serafimi

E totul alb, cuminte și

curat.

Dar dacă vrei să mă alătur

ție

În trup, în suflet și în

bucurie

Alătură-mi-te tu mie în

păcat.

Sâmbure de

adevăr

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Un sâmbure de adevăr,

Întunecat de jocul minţii,

Cuvinte spulberate-n vânt,

Eliberate pe condiţii.

Universul, cât un sâmbure,

Un întuneric cât un

Univers.

Izvor crud al minciunii,

Fond clasic sufletesc.

Dacă din sâmburele mic ce

mârgineşte Universul,

Am mai găsi firimituri ce

,,murdăresc’’ întreg

terestrul,

Am reuşi să ne pătăm

măcar puţin cu adevăr.

Iar dacă altfel nu putem,

Să ne spălăm de

stricăciuni,

Atunci măcar să picurăm

Cu adevărul sumbru, dur.

Poveste de toamnă

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Întunecă-mi privirea şi mă

ia strâns la piept,

Să lumineze-ndată, să nu

mai înţeleg,

Să fiu plină de viaţă când

mâna mi-o săruţi

Dar să mă sting firavă când

nu mai vrei să-mi spui:

,, -Rămâi cu mine, dragă!

Să colindăm poteci,

Să-nmărmurim în noapte

pe drumuri pitoreşti.

Să fim ca-ntr-o poveste, iar

tu, frumoasa mea,

Să străluceşti pe ceruri mai

tare ca o stea.”

Și-n serile de toamnă,

Când dealul tot ia foc,

Noi tot pe străzi vom

umbla,

Să căutăm un loc.

Un loc sus, lângă ceruri,

aproape de divin,

Un loc ce nu apune şi

pururi e senin.


Nu te mai văd

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Şi iarăşi îmi vii, cu serile

reci,

Cu nopţile seci, să mă

mângâi.

Şi iarăşi mă laşi în ploaie

s-alerg,

Cu picuri rebeli şi vântul

tăcut.

Pe drum, numai praf,

înghite tot cerul,

Ce cade ca ploaia, să

măture tot.

Pe străzi, tot se udă.

Iar clipa durerii,

De lacrimi sărate, udată-i

încet.

Eu nu te mai văd, dar

pielea te simte:

Îmi vii câte-odată de te

prelingi,

Din ceruri înalte, ceruri

divine,

Te-ntorci pe pământ, să

mă-ntâlneşti.

Nici tu nu mă vezi, dar în

picuri de ploaie,

Ţi-ai strâns sufletul, să îl

ascunzi.

Iar în zilele înnourate cu

răcoare,

Te contopeşti cu mine,

într-un întreg.

De asta-mi place ploaia, că

te mijeşti în ea.

În picurii umezi de pe

pielea mea.

Aşa iubesc ploaia, cu faţa

spre cer,

Cu ochii în lacrimi, te

privesc şi sper.

Tu, niciodată…

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Tu, niciodată nu mi-ai tăiat

calea,

Iar eu, visez la geamul tău

mereu.

Tu, niciodată n-ai găsit

scăparea,

Să te eliberezi din sufletul

meu.

Eu, niciodată n-am să te

dau uitării,

Așa cum cerul nu ne-a dat

uitării pân-acum.

Dar eu, întotdeauna, pe

culmile visării,

Am să te iau cu mine, copil

al nimănui.

Tu niciodată n-ai ştiut să

îmi sperii,

Iubirea mută din 'năuntrul

meu.

Dar dacă vântul te-a

întrebat vreodată,

Cine în suflet ţi-e purtată,

Tu nu ai spus vreodată eu.

Tu niciodată, niciodată eu.

Fericirea-definiţie

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

E doar visare, nu e realitate

În viaţă, fericirea te

omoară.

E ca un drog, dragoste

muritoare,

Zâmbeşti şi-apoi te taie

lama şi mai tare.

Răni invizibile te dor

Şi ţi le lingi cu amintiri.

„Trecut frumos, azi

dureros

De ce în minte iar îmi vii?”

Fericirea-armă pentru

sinucidere:

Clipeşti şi ţi-o doreşti mai

mult.

Dacă-i aşa, vreau lumea ca

să sufere,

Dar eu, să sufăr cel mai

mult.

Ori dacă este cu putinţă,

Vreau să îndur eu pentru

toţi.

Zâmbiţi deci dragilor căci

iată,

Am să suport şi pentru voi.

Venit-ai

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Venit-ai azi, cum ai venit

şi ieri

Şi mi-ai împrăştiat visele

iară.

Venit-ai trist, cu flori de

lăcrămioară,


25

Tu ai venit, eu n-am

zâmbit deloc.

Priveai în jos, cum

vinovatul face

Şi-erai umil şi plâns ca

niciodată.

Eu te-am lăsat, să mă

aştepţi la poartă,

Să nu mă vezi, ce

îndurerată sunt.

Venit-ai azi, ca ieri, ca

toate zilele,

Iar eu, tot n-am ieşit să te

întâlnesc.

Eşti vinovat iar gura ta mă

cheamă,

Să vin, să te privesc şi să te

iert.

Nu mai veni, eu nu mai vin

nicicând.

Închide ochii de mă uit

acum.

Şi nu mai plânge copil al

nimănui,

Căci eu te văd şi lacrimi iar

îmi curg.

Eu am să plec, nu mai

privesc în urmă.

Acum te las, fii fericit te

rog!

Oh, nu mai pot, eşti singur!

Fără mine!

Mă-ntorc din drum, la tine

mă întorc.

Murmur de

cuvinte

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Îţi spun azi, cu mâna pe

inimă,

Cu gândul pe foaie, că nu

te-am uitat.

Mă întorc acum cu inima

stearpă,

Mă întorc pe drumul pe

care te-am lăsat.

Murmur cuvinte,

neînţelese de nimeni,

Sunt rugăciunea ce mă

duce la tine,

Urmez calea dreaptă, cu

gândul pierdut,

Cu ochii închişi şi pasul

tăcut.

La capăt de drum mă

izbesc de tine:

Eşti stană de piatră şi

aştepţi să îţi vin.

Dar mi se pare, acum c-am

venit,

Că-n ceasul acesta, e mult

prea târziu.

Te-ai ascuns

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Ţi-ai ascuns în palma mea

bătaia

Şi-n ale mele gânduri pe

ale tale.

Te-ai mijit la pieptul meu

mai tare,

Şi-aştepţi să-ţi spun

poveşti, ca un copil.

Ţi-ai ascuns în ochii mei

privirea

Şi ai vrut să stingi scânteia

lor.

Te-am oprit ca să o pot

simţi,

Cum se-ascunde iar în

ochiul meu.

Te-ai mijit, copil ştrengar

la pieptul meu

Şi te-ai ascuns în inima

mea mica,

Ca să te am aproape în

orice clipă,

Ca să te am aici în ceasul

greu.

Debut în viaţă

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Goleşte-ţi umerii de-atâta

greu

Şi lasă-ti trupul ca să

plângă.

Îneacă-ţi plânsul tot în

plânsul meu

Şi dă drumul durerii ca să

curgă.

Pe fruntea ta de-ncepător

în viaţă,

Răsar bobiţe mici ce

strălucesc


Şi se preling prea des de

greutate,

În cursul aspru-al vieţii dar

firesc.

Goleşte-ţi ochii de atâtea

lacrimi,

Ca să devii uşor precum ai

fost,

Tu, renegat copil, adult

valabil.

Nu uita cine ai fost.

Ca tine nimeni nu

este

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

În zilele pustii cu ploaie,

Când parcă totul are sens,

Ai vrea să te învârţi cu

ardoare,

Sub picuri reci.

Să te aline întreg cerul,

Scăldându-te-n durerea lui,

Să te îngroape-n suferinţă.

Ca tine nu-i, ca tine nimeni

nu-i,

Atât de dornic să preia,

Tristeţi din suflete păgâne,

Ca să îi fericeşti pe ei

Şi-apoi te fericeşti şi tu,

copile.

Voce de copil

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Nu mai ţipa! Urechile mă

dor!

Iar sufletul meu strigă

„Ajutor!”

Stinge-mi şi viaţa, ia-mi

inima,tot,

Dar curmă suferinţa unui

copil neghiob.

Ia-ţi ,,fericirea” ta cu tine,

E tot acolo, în sticla de

aseară

Şi-n fumul ce s-a împânzit

pe scară,

Îţi este-n sânge, aşa cum

vrei.

Nu-ţi revărsa furia peste

mine,

Că „fericirea” iar ţi s-a

golit.

Mi-e-n suflet praf,

dezamăgire,

Că nu mai eşti cine-ai

promis.

Tati! Nu mai ţipa din nou!

Îţi cumpăr „fericire” câtă

vrei.

Priveşte, sunt copilul tău,

Alină ce-ai distrus

înăuntrul meu.

Adie vântul

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

Adie vântul peste noi

Şi ne-au udat atâtea ploi.

Ne-ngroapă florile târzii,

Cu amintiri şi doruri vii.

Oh, vino, dorul meu

nespus,

Cu lacrimi dulci şi gânduri

bune

Şi lasă luna să ne cunune,

Sub semnul stelei noastre,

dus.

Ia-mi mâna, cald, în mâna

ta,

Şi-ascultă cum ne cântă

noaptea,

Iar ochii tăi, adânci şi

verzi,

Să-mi fie iar oglindă.

Să m-ocroteşti cu braţul

tău,

Toţi anii de acuma,

Să fii precum în visul meu,

Sunt noaptea şi cu luna.



Timpul

Anca Porumbin,

clasa a X-a Științe

Sociale

Urâte și acre îmi sunt

privirile

Ce mă întampină când

zăresc

Spinoase și reci am

amintirile,

Dorinți rebele în mine

foiesc.


27

De timp suntem mereu

presați,

Avem simțirea mai anhidră

Și vrem de el sa fim uitați

Și de nisipul din clepsidră.

În clepsidră aș vrea să

locuiesc

Timpul cum trece să-l știu

E greu dar o să mă

obișnuiesc

Din nisipuri poeme să

scriu.

Și-o să fiu sub nisip

înmormântat,

Sicriu trecător și mereu în

mișcare

Să pot spune că de data

asta n-am stat,

Ci ne-am întrecut murind

în uitare.


a IX-a Filologie2

Incertitudine

Sabrina Băhnăreanu,

clasa a X-a Matematică

Informatică1

Încătușat de propria-ți

ființă,

Zbori, urli, te zbați în

lanțuri,

Speri doar să fie un coșmar

Ce va pieri în zile.

O siluetă-n umbră se

zărește,

Și speri să fii cruțat de

proproa-ți soartă,

Simți cum sângele-ți

îngheață-n vene,

Și aștepți acceptându-ți

moartea.

O răsuflare rece-ți suflă-n

ceafă,

Te pierzi și uiți să mai

respiri.

O stare de amorțeală te

cuprinde,

Și zaci pierdut în proprii-ți

spini.

Inspiraţie-punct

mort

Ancuța Ciocoiu,


Naturii1

E un punct mort.

Eu, l-am ajuns din urmă.

Dar mi se pare, prea

curând l-am prins.

Când totul e în floare, iar

curtea păpădie,

Aşa cred, mi se pare, prea

repede-am fugit.

Acum suntem tot una: eu,

un punct mort şi tu.

N-aş mai putea să te

numesc divină,

Decât atunci când, ca o

biată floare,

Ai să-ţi deschizi petalele,

să mă primeşti pe mine.

Visez să zbor

Ana Macarie,

clasa a X-a Științe

Sociale

Aș vrea să pot, să pot să

zbor,

Să mă agăț de câte un nor,

Să stau acolo să plutesc,

Cu nimeni să mă întâlnesc.

Și prin văzduh de aș pluti

Cu păsările-aș ciripi

De-aș întelege graiul lor

Le-aș spune de ce vreau să

zbor.

Și când mă satur de plutit,

Când sufletul mi-e liniștit,

Încet, înapoi să mă cobor

Dar, numai sufletul e

călător.

Știind că eu nu pot zbura,

Să mă întorc în lumea mea,

Și când în sus spre cer

privesc,

Visez că zbor și că plutesc.




Medalion artistic

Mădălina Toma,



29


31


33

Eseuri

Argumentare

Anca Guțu,

clasa a XI-a Matematică Informatică

„Nu este alta mai frumoasă şi mai de

folos în toată viaţa omului zăbavă decât

cititul cărţilor.” –Miron Costin

Cititul unei cărţi este un lucru

fascinant, şi înţelept. Cât adevăr poate grăi

în acest citat, marele cronicar Miron Costin.

Pe cât este de adevărată afirmaţia sa, pe atât

de corectă: Ce poate fi mai frumos decât să

citeşti o carte, o carte bună? Cititul dezvoltă

vocabularul, îmbogăţindu-l cu cele mai

simple sau sofisticate cuvinte. Un fost

profesor de Limba Română mă învăţa că a

citi o carte nu este un lucru uşor, ea trebuie

înţeleasă şi cititorul trebuie să simtă, să

trăiască momentele desfăşurării acţiunii. Pe

de altă parte, cărţile ne sunt cei mai buni şi

mai apropiaţi prieteni, ele ne ajută să

învăţăm şi să înţelegem tot, să aflăm

necunoscutul. Decât să pierzi timpul, mai

bine este să citeşti o carte. Nu se ştie

niciodată la ce îţi va folosi. Ea îţi poate fi

îndrumător în viaţă, să îţi arate paşii pe care

să-i urmezi. Eu, atunci când citesc, simt că

plutesc. Uneori, am impresia că mă

teleportez pe alte lumi, alte tărâmuri, în alte

veacuri, în lumea basmelor, a poveştilor.

Imaginaţia noastră o ia razna, şi devine

bogată tot mai mult, tot mai mult o dată cu

cititul fabuloaselor foi unite printr-un cotor.

Bunicul meu, spunea cândva că-i place mult

să citească, păcat că l-a lăsat vederea. Dar pe

vremurile când era om vrednic şi în toate

forţele, nu era alt mod de relaxare decât

cititul. El a fost cel care mi-a insuflat tainele

cititului si pofta dea citi cât mai mult. Atunci

când citesc, mă regăsesc printre rânduri,

devin mai calmă şi mai relaxată decât de

obicei. După părerea mea, cititul este o

comoară de mare preţ, pe care dacă nu o

găseşti la timp, cu greu o regăseşti. Cartea

este ca un pom din care smulgi uşor,uşor tot

felul de fructe, foarte dulci şi bune la gust.

Cartea este învăţătura vieţii.

Dragoste supervie

Rareş Tiron,


Mă iubeşte sau nu mă iubeşte?..

Întrebarea care de-a lungul istoriei

omenirii a decimat imense culturi de

margarete, a ajuns, în cele din urmă, să îl

macine şi pe acest băiat, pe Cătălin.

Dragostea pentru Cătălina începuse să îl

preocupe, să îl preocupe mult.

Cătălin nu credea în dragoste la

prima vedere, ci în atracţie fizică instantanee

şi atât. Avea impresia că această expresie

este doar o vorbă în vânt, spusă inconştient.

Asta a durat până când a apărut Cătălina,

fata ce l-a făcut să îşi schimbe fundamental

părerea despre acest sentiment, cel mai

profund şi mai complex pe care îl

cunoscuse, şi anume dragostea.

Nici măcar nu se cunoşteau personal,

dar se admirau reciproc de la distanţă. Deşi

la început Cătălin nu o remarcase, nu după

mult timp ajunsese să îi stârnească

sentimente ascunse. Curând, nu o mai vedea

decât în imaginea care îi obseda singurătatea

în care se găsea. De fapt, cu toate că mima

foarte bine siguranţa de sine, Cătălin simţea

cum se topeşte din picioare când ajungeau,

din întâmplare, să se privească. Dar ea? Şi

ea. Fiecare se imagina cu celălalt, căci


tezaurul imaginaţiei lor era bogat. Dragostea

e moartă pentru cine nu-şi imaginează.

Cătălin nu era naiv. El ştia zicala: Nu-ţi face

iluzii, ca să nu ai deziluzii. Cine a spus asta?

Nu mai ştia. Oare Cătălina îşi spunea la fel

în sinea ei? Nici asta nu ştia. Şi iar recurgea

la imaginaţie. Ştia că nu există perfecţiune,

dar în ochii lui ea era perfectă, era o floare.

Prima floare cu adevărat admirabilă din

viaţa sa.

Erau atâtea întrebări în mintea celor doi

tineri, dar niciunul nu reuşea să desprindă un

răspuns inteligibil. Pentru Cătălin era chiar

chinuitor, căci se lovea la tot pasul de temeri

şi nelinişti. De bună seamă că suferea.

Suferea şi spera. Şi vai de acest minuscul

atlas sub mirabila povară a unei iubiri

nemărturisite! „Lucrurile nu vor rămâne aşa

cu fata asta. Voi lupta ca s-o am şi strădui ca

s-o păstrez”, îşi spunea el în momentele de

maximă determinare.

Este vineri, o altă banală zi de şcoală. El

vine pe acelaşi banal drum. Urcă aceleaşi

banale scări. Vede aceiaşi banali colegi,

aceiaşi banali profesori. Ia parte la aceleaşi

banale ore umplute cu aceleaşi banale

prostii, sau cel puţin aşa avea el senzaţia.

Într-o pauză, cei doi se întâlnesc accidental.

O clipă le sclipesc privirile. O clipă de

eternitate. „Farmecul ei creşte pe zi ce

trece”, gândi el. Este trecut de un fior şi

înghite în sec. Plecându-şi privirea, ea trece

mai departe, sporind taina lumii şi dragostea

lui Cătălin.

Impresii dintr-o călătorie

Elena Buzincu,


Era o zi caldă de vară iar vântul adia

ușor aplecând copacii. Eu și câțiva dintre

prietenii mei am decis să plecăm pe

dealurile Istriței într-o mică excursie. M-am

îmbrăcat mai gros pentru că acolo unde

doream să mergem vântul sufla cu putere.

Am luat ceea ce aveam nevoie și pe la ora

10:00 am plecat. Aveam de urcat printr-o

pădurice unde nu mai fusesem înainte din

cauza poveștilor de groază legate de acel

loc. Totuși, pentru a mai scurta din traseu,

am luat-o pe acolo. Nu era așa cum ziceau

ceilalți, era un loc plăcut unde te puteai

relaxa, la umbra copacilor înalți ce creșteau

în toate direcțiile. După ce am traversat

păduricea am ajuns la șosea. Pentru a face

distanța să pară mai scurtă, am început să

spunem bancuri și să facem glume pe seama

celor care nu erau de față.

Ajunsesem la ieșirea din sat, unde se

termină asfaltul. De aici drumul era șerpuit,

lat și prăfuit, pe de-o parte și de alta creșteau

pini, ce umbreau drumul, iar puțin mai

încolo se zărea un mic pârâu, cu apă rece și

curată, ce era folositor atât oamenilor cât și

viețuitoarelor ce se adăpau de acolo. La

intrarea în pădurea cea mare, pe care o

aveam de traversat, ne-am oprit pentru a

mânca și pentru a ne odihni. Îmi era frică să

intru în pădure fiindcă nu mai fusesem

niciodată, dar mai ales din cauza animalelor

sălbatice de care mă temeam. Eram departe

de civilizație și totuși eram veselă și

binedispusă ,din cauza aerului curat și

parfumului naturii, a locului neatins încă de

mâna omului.

Aveam de mers doi kilometri însă i-

am parcurs repede, ascultând muzică și

râzând, fără a ne gândi că zgomotul nostru

putea atrage animalele. La o oră de la

intrarea în pădure am zărit în final lumina

soarelui bătând puternic. Ajunsesem acolo

unde ne propusesem: La releul de

televiziune. Acolo se afla un vechi parapet

pe care ne puteam urca și de pe care puteam

admira peisajul.

Deși inima îmi bătea cu putere de

frică de înălțime,am acceptat să mă urc pe

parapetul înalt de 30 de metri. Mă opream

din când în când și mă uitam în jos,

descurajându-mă că nu o să pot urca până în

vârf. Când am ajuns sus am amuțit de

uimire, un asemenea peisaj nu se mai putea

zări de nicăieri. Spre linia orizontului se

putea observa Câmpia Română. Satul nostru

era doar o mică pată greu vizibilă, aproape

de linia orizontului. În apropiere dealurile

Istriței iar în partea opusă se puteau zări,

înconjurați de ceață, Munții Buzăului. Era

un peisaj divin pe care îl admiram fără a


35

clipi măcar. Într-o stâncă în depărtare se

zărea peștera lui Ambrose, obiectiv propus

de noi pentru următoarea excursie. Am

rămas acolo cam două ore uitându-mă

împrejur și exclamând de uimire dar și de

fericire că puteam să îmi încânt privirea cu

un asemenea loc, căruia oamenii nu prea îi

dădeau atenție.

Am coborât, dar fără acea teamă pe

care o aveam înainte, și am decis împreună

cu ceilalți ca în fiecare săptămână să urcăm

și să ne bucurăm de ceea ce puțini au ocazia

să vadă. Pe la apusul soarelui am ajuns

acasă, flămândă și obosită însă gândul îmi

rămăsese tot acolo. De atunci, o dată la cel

puțin două săptămâni, urcam cu toți prietenii

acolo, iar în timp ce restul făceau poze și

râdeau, eu rămâneam nemișcată chiar și câte

o oră, nesăturându-mă niciodată de acel

peisaj căruia acum îi duc lipsa.

Liceeni de tot râsul

Ana-Maria Popa,

clasa a IX-a Matematică Informatică1

V-ați gândit vreodată că viața de

liceu este dificilă, că totul se rezumă doar la

a învăța?

Dacă da, v-ați gândit gresit.

Elevii clasei a XI-a Stiințele Naturii1,

a Colegiului Național ,,Cuza Voda” Huși au

organizat, sub îndrumarea doamnei

profesoare Ciubotaru Stela, concursul

“Liceeni de tot râsul”.

Aflat la a IV-a ediție, spectacolul s-a

bucurat de o audiență considerabilă, astfel

încât amfiteatrul care a găzduit evenimentul

s-a dovedit neîncăpător.

Scena, decorată cu imagini haioase

și viu colorate, s-a arătat de asemenea prea

mică pentru talentele explozive ale

liceenilor.

Costumați cât mai bizar și jucând

roluri în scenete mai mult sau mai puțin

amuzante, de la invocări de spirite, până la

memorabilele piese ale lui Caragiale, elevii

au sperat să adune hohote de râs și ropote de

aplauze.

În final, așa a și fost.

Format din trei doamne profesoare și

doi elevi, juriul a avut de luat o decizie mai

mult decât dificilă. Deși au acordat tuturor

note destul de mari, de la 8,9 la 10, au fost

desemnați doar doi caștigatori: Hanganu

Denis si Cristei Alex, la egalitate cu

Stamatin Alexandru și Silviu Cloșcă, au

ridicat sala în picioare, smulgând de la

fiecare dintre noi atât zambete, cât și

admirație.

Deși nu toți concurenții au fost

învingători, fiecare dintre ei s-au arătat

mulțumiți de experiența caștigată.

Cu sprijinul domnilor profesori,

speram ca această tradiție să rămână din

generație în generație, și, cine știe, poate

vom avea onoarea să descoperim în cadrul

acestui mic concurs rampa de lansare a

următorului mare actor din România.

Mai citesc adolescenţii?

Octavia Adam,

clasa a XI-a Știintele Naturii1

Trăim într-o lume în care tehnologia ne

domină, în care internetul a pus stăpânire pe

noi, poate pentru că deţine „momeala”

perfectă sau pentru că noi suntem generaţia

comodă şi lipsită de interesul pentru ceea ce


era odată una dintre activităţile nelipsite din

viaţa oricărei persoane: cititul.

Întrebarea la care aproape orice

adolescent are nevoie de ceva timp să-ţi

răspundă este: Care a fost ultima carte

citită? Greu de răspuns, nu-i aşa? Însă dacă

am întreba: Când ai intrat ultima dată pe

Facebook? (pentru că în acest moment

Facebook-ul face ravagii în rândul tinerilor

şi nu numai ) probabil ar fi ca şi când ai

întreba „ când ai respirat ultima dată?”

Putem cu toţii observa cu uşurinţă

dezinteresul pe care-l avem asupra unui

lucru ce ar trebui să ajute la formarea

noastră ca oameni. Dorim să răzbim în viaţă,

să fim capabili să abordăm ca subiect opera

unui scriitor, să nu ne facem de râs atunci

când suntem provocaţi într-o discuţie ce se

bazeaza pe cultura noastră generală. Da,

avem pretenţii!!! Şi încă unele destul de

mari aş putea spune, dar ce contează doar

suntem prieteni la cataramă cu domnul

Internet. De ce să petrecem ore întregi citind

o carte când putem obţine în câteva minute

un rezumat, o caracterizare a unui personaj,

chiar şi o opinie pe care o prezentăm cu

toate că nu suntem de acord cu ea, dar dacă

ni se dă mură-n gură de ce să ne mai

sinchisim ?

Pe de altă parte suntem stupefiaţi

când aflăm că X, Z nu ştie că poezia

,,Luceafărul’’ a fost scrisă de Mihai

Eminescu sau că ,,Ultima noapte de dragoste

întâia noapte de război” nu este o dramă.

Nu ştim să ne expimăm corect? Mulţi ar

spune că este o inepţie, de ce să se facă atâta

vâlvă când spui : cărţile are, cărţile este.

Dacă vedem la televizor fel de fel de

„personalităţi” ce fac gafe elementare, noi

de ce nu am putea? Şi toate acestea din

cauza faptului că nu citim. De unde să avem

un vocabular bogat, să ne dezvoltăm

imaginaţia, să ne avântăm într-o conversaţie,

pe scurt de unde să avem cultură generală?

Faptul că citim pe facebook ca X

este într-o relaţie cu Z sau că vedem

pamfelturi legate de politicieni, nu ne ajută

nici măcar ca să facem un sfert de pas în

societate.

Am ajuns în anul 2012, an în care circulă

lozinca „ avem smartphon-uri şi oameni

proşti” . Ar trebui tratat ca pe un semnal de

alarmă, nu putem tolera aşa ceva. Ce o să se

întâmple peste 10 ani dacă continuăm în

ritmul actual? Vom deveni fără doar şi poate

o ţară fără valori, o ţară ce şi-a pierdut tot ce

avea mai bun,cultura.

Metamorfoză divină

Rareş Tiron,


Necşulea nu era un băiat urât. Avea

o înfăţişare oarecum drăguţă şi un corp

intens lucrat. De fapt, făcea o obişnuinţă din

a se uita în oglindă, şi asta doar pentru că îi

plăcea ce vede. Totul era întemeiat. Întrecea

cu mult pe cei mai frumoşi reprezentanţi ai

sexului său. El ştia acest lucru şi accepta

complimentele fără mândrie de om prost,

dar şi fără falsă modestie. Nu îi plăceau

extremele şi de aceea nu se apropia de ele.

,,Auras mediocritas’’ era deviza lui.

Nici caracterul său nu era unul banal.

Aşa îi plăcea să creadă. Unele persoane

ziceau despre el că este prea mândru şi chiar

indiferent, dar asta doar din cauză că lui nu

îi turuia gura într-una ca altor tineri. Când

vorbea însă, fiecare propoziţie îi scotea în

evidenţă inteligenţa, gustul şi buna creştere.

Nu era o persoană superstiţioasă.

„Superstiţiile sunt pentru oamenii simpli şi

fără învăţătură”, îşi spunea el. Pentru acesta,

mai importantă era porunca întâi a

Decalogului, cea care condamnă orice formă

de superstiţie.

Avea atitudini protestatare mai peste

tot, căci nu percepea respectul ca pe o formă


37

de obedienţă. Se certa cu toată lumea, chiar

şi cu profesorii săi. Bunăoară, nu înţelegea

la ce folos să ştii chimie fără să ştii alchimie

sau fizică fără să ştii metafizică. Dispreţuia

învăţământul a cărui piesă constitutivă era.

Se considera cel mai greu de

mulţumit om pe care îl cunoscuse vreodată

umanitatea. Nu era departe de adevăr. Dintre

toate fleacurile ce îl înconjurau, dorinţa

pentru fete şi pentru cărţi îi atrăseseră în

mod deosebit atenţia. De ce fix acestea

două? Pentru că le considera singurele două

lucruri cu adevărat fascinante şi inepuizabile

(deşi despre cărţi nu era sigur).

Cunoştea mecanismele şi principiile

doar teoretice ale dragostei şi îşi făurise

modelul perfect de fată la care privea

aspiraţional. Nici prea tânără, nici prea

bătrână. Nici prea înaltă, nici prea scundă.

Nici prea grasă, nici prea slabă etc., etc. Era

absurd! Se pare că folosea cuvintele

„absurd” şi „perfect” ca sinonime. Prostul de

el! Chiar nu-şi dădea seama că eterna lege a

selecţiei nu ţine cont de modele? Însă avea

să înţeleagă asta curând.

Deşi nu auzise de cuvântul

„fatalitate”, fatalitatea auzise de el. I se făcu

cunoscută în momentul în care se îndrăgosti.

Obiectul dragostei sale nu era întocmai

modelul elaborat de el. De fapt, natura cam

dăduse greş cu înfăţişarea fetei. Era un

antimodel. Un rebut. Un leş social ce nu

impresiona prin nimic. Dar cu toate acestea,

devenise în scurt timp dragostea vieţii lui

Necşulea. Ce paradox sinistru!

Prin câte contradicţii interioare s-a

scăldat eroul nostru. La câte întrebări fără

nicio logică s-a căznit să-şi răspundă. Câte

nopţi albite de tremurul dragostei a făcut...

Câte smocuri de păr şi-a smuls din cap de la

necaz...

Toate acestea au continuat până

când, într-una dintre neîntreruptele sale

lecturi, deschizând Noul Testament la

întâmplare, privirea îi căzuse pe următorul

citat:,,Unde este comoara ta, acolo este şi

inima ta’’ (Matei, VI, 23). În acel moment o

revelaţie l-a pătruns până în străfundul

fiinţei sale, de parcă însuşi Duhul Sfânt ar fi

venit să-i bage în cap înţelesul acelui citat.

Şi Necşulea a înţeles.

Din acel moment cheie, treptat totul

s-a schimbat. „Modelul” s-a transformat în

amintire, „fata” s-a transformat în iubită,

„iubita” s-a transformat în soţie etc., etc. Au

fost fericiţi mult timp împreună. Până când,

ea s-a îmbolnăvit de leucemie şi a murit.

Măcinat de amărăciune, nici el nu a mai trăit

mult după aceea.

Teodor Dacu, clasa a X-a Matematică Informatică1

Despre minciună

Ioana Ploae,


Fiind raportați la societatea de astăzi,

una murdară, infectă, din punct de vedere al

caracterelor oamenilor, trebuie să ne

conformăm și să înțelegem că la baza

modului de a conviețui cu ceilalți, nu se mai

află adevărul, bunătatea, starea de bine, ci

domină minciuna într-o concordanță cu ura,

invidia și răutatea.

Omul nu-și poate atinge apogeul fără

muncă, grad de inteligență ridicat,

capacitatea de a socializa, dar și fără

minciună, căci ea domină ca și caracteristică

a personalității societății. Oamenii sunt răi,

mincinoși si lacomi. Nu respectă nimic și nu

se gândesc decât să-și cultive propriile lor

vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei

potopul.

Unii își formează și desfășoară viața

pe un fir de minciuni, devenind propiul lor

joc al vieții, un joc infect, mizerabil căci să

ne mințim pe noi înșine și să trăim în


minciună ne este mai adânc înrădăcinat

decât să-i mințim pe ceilalți.

În aceste timpuri, adevărul este atât

de întunecat și vizarea adevărului de

realitate atât de fixată, încât n-am fi în stare

să cunoaștem adevărul, dacă nu am fi

însetați ca adevărul să domine în viață.

Condamn minciuna când ea

dăunează altuia sau este în folosul celui ce o

comite. În schimb, când ea nu este nici

prejudiciabilă, nici interesantă și mai ales

când e impusă de circumstanțe, o scuz ba

chiar uneori o și folosesc.


Gânduri

Ioana Ploae,


Ușor, ușor, te maturizezi, descoperi,

înveți. Ajungi la o vârstă frumoasă din

perioada adolescenței fără să-ți dai seama.

Fiind încă copil, dar cu o tentă de maturitate,

intri in anturaje dubioase fără să vrei. Crezi

că știi ce e bine pentru tine, că iei deciziile

cele mai bune dar privești totul subiectiv.

Ajungi să înveți din propriile greșeli,

să întelegi că viața nu e formată din

nonculori, ci are, pe ici pe colo, nuante

deosebite ce schimbă normalul, fir al

desfășurării unei vieți.

Crezi că părinții și cei din jur îți vor

răul văzut prin ochii unui ,,copil matur”, dar

din dorința de a te proteja și de a te ține

mereu în condițiile cele mai bune, de a-ți

oferi tot acel cadru deosebit, aceaștia nu vor

să se conformeze cu noile vremuri și te ajută

cu mentalitatea, percepțiile lor ,,bizarre”.

Nouă ni se par bizare, dar sunt cât se poate

de adevărate, iînzestrate cu o mare doză de

realitate.

,,Carpe diem!” –așa gândim noi. Dar

nu întotdeauna asta ar trebui să fie

atitudinea. Fiind raportați la societatea în

care trăim, ar trebui să devenim adulți

forțați, fără voia noastră, și să trăim

momente care se află în altă parte a vieții, să

ne formăm caracterul de adult, cu

principiile, gândurile, modul de a gândi

corespunzător. Prin ochii sufletului

părinților, oricât ne-am dori să fim altfel,

suntem doar ai lor copii.

Am puțin peste 16 ani! Nu îmi este

rușine de vârsta frumoasă pe care o am. Am

trăit fiecare moment, am răspuns fiecărei

provocări, dar nu am uitat că sunt copil.

Uiți să iubești, uiți să visezi, uiți că

ești copil!

Și ajungi în a doua perioadă a vieții, când

problemele, datoriile îti bat la ușă și tu nu ai

zâmbit, ai uitat să te bucuri de primul fulg

de nea, de primul sărut, de primul 2 la

istorie.

Voiaj cu peripeţii

Rareş Tiron,


Principiul meu despre voiaj nu este

unul foarte original. Acesta enunţă că poţi să

călătoreşti fie singur, fie în grup, dar cel mai

important lucru este încărcătura culturală

şi/sau sentimentală cu care te alegi.

Aşadar, am întreprins şi eu, absolut

întâmplător, o călătorie pe care acum o

consider minunată, dar la acea vreme,

profund indezirabilă.

Mă aflam pe tărâmul atât de iubit de

Sigmund Freud, dar atât de urât de Leonardo

da Vinci, care afirma că „este o pierdere de

vreme”, şi anume pe tărâmul viselor. Mai pe

scurt, dormeam.

Împreună cu o gaşcă oarecare de

prieteni hoinari, mă găseam la graniţa dintre

Statele Unite ale Americii şi Canada, în

vizită pe lacul Ontario, la cascada Niagara.


39

Nu cunosc părerea celorlalţi, dar eu nu mai

văzusem niciodată înainte un loc pentru care

natura să fi făcut mai mult, sau unde

frumuseţea acesteia să fi fost atât de puţin

modificată de cineva. Eram cu adevărat

fascinat.

Mai întâi, ne-am gândit că am putea

să plutim pe apă într-un butoi, dar mai apoi,

reevaluând, am hotărât să închiriem o barcă

cu vâsle. Am stabilit şi un protocol în care

se specifica că eu nu voi da la vâsle,

deoarece mateloţii mei sunt mult mai făcuţi

decât mine, deci ei să fie cei cu muşchii, iar

eu, cel cu creierul, asta neînsemnând că eu

sunt făcut din hârtie creponată, totuşi. Aşa

încât, luându-mi poziţia de conducere în

fruntea bărcii am pornit a naviga cu vânt de

la pupa, care oricum nu ne ajuta cu nimic

căci barca nu avea pânze, tăind apa pe

întinderea albastră, căci doar pentru asta

plătisem.

Cu mici stângăcii, totul a mers bine

un timp, asta până când a apărut o stângăcie

mare, în urma căreia, era limpede ca lumina

zilei că nu mai avem scăpare. Curentul ne

purtase până prea aproape de cascadă,

moment în care, muşchii mai viguroşilor

mei camarazi s-au dezumflat definitiv şi

irevocabil. Ups!

Mda, ups, fiindcă în continuare totul

a decurs normal, adică am căzut în cascadă

şi am murit, în chinuri, pe de o parte înecaţi,

pe de cealaltă parte zdrobiţi de stânci. Acum

nu eu scriu, ci duhul meu.

Şi în momentul morţii: ,,Fiat lux!”

M-am trezit şi era o dimineaţă superbă.

Independenţă şi maturitate

Hoţie, promisiuni uitate, ignoranţă,

superioritate. Acestea ar fi câteva cuvinte pe

care românii le-ar folosi să descrie ceea ce

se întâmplă în politica românească la ora

actuală. Din nou, ţin să precizez că scopul

articolului meu este doar de a trage un

semnal de alarmă cu privire la

responsabilitatea noastră în calitate de

cetăţeni, şi nu de a susţine, promova sau

combate vreun partid sau vreo ideologie

politică.

În timpul regimului comunist, ne-am

plâns că nu aveam dreptul de a ne alege

regimul şi reprezentanţii politici în mod

liber. Acum, când putem, spunem că

democraţia a produs o clasă politică pentru

care nu merită să ieși la vot. Se spune că

fiecare popor are conducătorii pe care îi

merită. Ei bine, incompetenţa cu care am

fost conduşi până acum este, într-adevăr,

doar reflexia pasivităţii cu care societatea

civilă românească işi foloseşte puterea de a

decide. Majoritatea elevilor din anul

terminal şi chiar o parte din cei de clasa a

XI-a, au anul acesta dreptul de a pune

ştampila pe buletinul de vot. Mulţi insă, sunt

mai interesaţi de oportunitatea de a-şi obţine

carnetul de şofer, sau de faptul că îşi pot

cumpăra băuturi alcoolice fără să-i tragă

nimeni la răspundere. Dar peste câţiva ani,

vor realiza că nu au pe ce drumuri să se

plimbe cu maşina şi că băutura sau tutunul

vor fi ultimele lucruri la care se vor gândi

când nu le va ajunge salariul nici măcar

pentru plata chiriei. Acestea sunt doar câteva

din problemele cu care mulţi tineri proaspăt

ieşiţi de pe băncile facultăţii se confruntă în

ziua de azi. Am generalizat cazurile şi in

rândul elevilor de la ,,Cuza Voda”, nu cu

scopul de a pune la îndoială viitorul

absolvenţilor Colegiului nostru, ci pentru a-i

face să realizeze importanţa rolului lor in

societate. După cum spunea presedintele

american, Abraham Lincoln, ,,Votul este

mai puternic decât glonţul”. Ba mai mult,

votul tinerilor indică direcţia spre care se


indreaptă viitorul ţării, iar dacă nouă nu ne

pasă, nici ţară nu are viitor.

Ne-am obişnuit cu gândul că suntem

prea tineri pentru a ne forma o imagine

corectă de ansamblu a ceea ce se întamplă în

jurul nostru, iar ei, s-au obişnuit să fim atât

de uşor de manipulat. Oricât de clişeic ar

suna, noi suntem viitorul ţării şi în mâinile

noastre mai stă puterea de a schimba ceva

după atâţia ani. Primul pas îl putem face

acum, la alegerile locale, prin participarea la

alegerea primarului şi a membrilor

consiliilor. Nu sunt absurdă să cred sau să

spun că prin simpla prezenţă la vot, se va

schimba radical totul în conducerea ţării.

Prezenţa crescută la urnele de vot va întări

fragila democraţie în care ne aflăm şi va

atrage după sine o responsabilitate, care,

folosită corespunzător, va duce la formarea

unei imagini reale asupra puterii pe care

tinerii o deţin.

Închei citându-l pe Charles de Gaulle

care spunea că ,,Politica este o problemă

mult prea serioasă pentru a fi lăsată

politicienilor.” Doar lăsând indiferenţa

pentru ceea ce se întâmplă în ţara noastră la

o parte, şi îndeplinindu-ne rolul de cetăţeni

activi ai societăţii, vom demonstra că nu

suntem o generaţie de roboţei usor de

manipulat, cum ne crede toată lumea, ci

tineri îndeajuns de maturi să ia decizii

corecte şi să discerne ceea ce se întâmplă în

jurul lor.

Rolul evenimentelor istorice în

dezvoltarea personalității

omului

Diana Moga,

clasa a XII-a Științele Naturii1

Din punctul meu de vedere, nimic nu

există pe lumea aceasta în mod întâmplător,

așa cum nu putem aduce în discuție

existența unui popor sau a unei națiuni fără a

menționa o serie de repere ce fac trimitere în

principal la originile sale dar și la

continuitatea de-a lungul timpului.

Consider că istoria ne oferă un

ansamblu vast de mărturii ce fac dovada

unor vremuri de mult apuse, sub forma

siturilor arheologice, a uneltelor

rudimentare, a veșmintelor sau a lăcașurilor

de cult specifice fiecărei perioade istorice.

Cu toate acestea, poate cele mai concludente

dovezi le constituie documentele și

inscripțiile ale căror valoare și conotație nu

pot fi ușor estimate.

Totodată sunt de părere că nu există

coincidențe decât pentru cei care își permit

să viseze sau din contră, pentru cei care nu

sunt capabili să perceapă și să accepte

realitatea așa cum este ea. Astfel noi,

oamenii care trăim astăzi, împreună cu tot

ceea ce ne înconjoară, suntem forma finită

dar nu definitivă a mii de ani de confluențe

și scindări ce au avut la bază aspecte

culturale, rasiale, religioase sau morale.

Toate aceste procese, fondate în principal pe

interacțiuni între diverse popoare ale lumii,

au scris de-a lungul timpului ceea ce numim

în mod automatizat, superficial, istorie.

Opinia mea este că societatea umană,

de la cele mai mici până la cele mai mari

forme de

existență ale sale, a fost dintotdeauna

marcată în mod indubitabil de desfășurarea

unor evenimente istorice precum războaie,

cuceriri teritoriale, sclavism, revolte sau

unificări de popoare, care au lăsat urme mai

mult sau mai puțin vizibile în sufletul și

conștiința celor implicați.


41

Deși poate de cele mai multe ori

omul, ca ființă înzestrată cu rațiune și

sensibilitate, a avut de suferit de pe urma

unor astfel de evenimente, impactul lor

pozitiv este totuși de necontestat, deoarece

istoria, prin toate mijloacele ei, i-a oferit

modele de viață, de curaj, de solidaritate și

patriotism.

Din punctul meu de vedere,

personalitatea fiecăruia se clădește având la

bază un suport ereditar, la care se adaugă

factorul educațional și influența socială.

Strămoșii noștri au militat de-a lungul

evoluției umane pentru diverse scopuri și

principii morale, devenind adevărați martiri,

astfel că nimeni nu este îndreptățit să

rămână insensibil la eforturile lor, ci din

contră, avem cu toții obligația spirituală și

morală de a nu distruge moștenirea pe care

ne-au transmis-o.

Consider că modalitatea omului de a

percepe și de a prelua noțiuni precum

libertatea, iubirea, adevărul, are un rol

esențial în construirea personalității sale.

Aspectele negative ale evenimentelor

istorice care au decurs odată cu trecerea

anilor constituie de asemenea modele și

învățături ce pot fi preluate de om în vederea

desăvârșirii lui ca persoană, de aceea fiind

fundamental ca el să înțeleagă semnificația

unor cuvinte precum resemnare, suferință,

eșec.

În definitiv, istoria nu are un început

clar definit și cu atât mai puțin un punct de

oprire. Istoria a fost scrisă de strămoșii

noștri, este scrisă de noi astăzi și va continua

să fie scrisă de urmași până ce timpul își va

relua cursul circular.

Ura

Ioana Ploae,


Urăsc să fiu dependentă de ceva sau de

cineva.

Urăsc când sunt luată în râs.

Urăsc când trebuie să iau inițiative.

Urăsc când părinții mă stresează.

Urăsc când mă cert cu prietenii

Urăsc când nu am puterea de a-mi rezolva

singură problemele.

Urăsc persoanele false,invidioase.

Urăsc să mă închid într-o carapace doar

pentru că nu sunt compatibilă cu cei din jur.

Urăsc să fac ceva din obligație.

Urăsc dragostea asta care ne înconjoară.

Urăsc să fiu compătimită.

Urăsc să fiu ceea ce sunt uneori.

Urăsc ca minutele să se scurga în defavoarea

mea.

Urăsc să visez la infinit.

Urăsc să te salut.

Urăsc să mă gândesc neîncetat la tine.

Urăsc să trec prin timp.

Urăsc să am un caracter de piatră.

Urăsc să trăiesc într-un jeg intens.

Urăsc lumina dimineții.

Urăsc când îmi zâmbești.

Urăsc să mă închid în mine.

Urăsc să-mi fac mii de gânduri.

Urăsc să știu ce e iubirea.

Urăsc copilăria.

Urăsc să fiu alintată.

Urăsc să mă gândesc la ziua de mâine.

Urăsc invidia.

Urăsc vorbele-n vânt.

Urăsc indiferența.

Urăsc să te lovesc cu vorbe.

Urăsc să îți simt lipsa.

Urăsc să-mi ții morală de fiecare dată când

greșesc.

Urăsc să mă simt în plus.

Urăsc moartea.

Urăsc să mă asculți deși nu-ți pasă.


Urăsc să mă cicălești.

Urăsc să fiu fidelă.

Urăsc să-mi cumperi fericirea.

Urăsc minciuna.

Urăsc să te privesc în ochi și să-ți simt

durerea.

Urăsc să ard pe dinăuntru.

Urăsc tot ce mă înconjoara.

Da, pe naiba! Sunt o copilă la 16’… De

unde atâta ură?


Zi de duminică în oraşul meu

Rareş Tiron,


La finele nopţii ce încheie ciclul

imuabil de şase zile lucrătoare, se revarsă în

glorie deplină, zorii zilei a şaptea, cea de

duminică (până aici, nimic nou).

Luată în modul, ziua de duminică

este o zi ca oricare alta, cu un răsărit, un

prânz şi un apus. Însă introdusă în contextul

societăţii cotidiene, această zi vine la pachet

cu o încărcătură proprie şi deosebită. Dar şi

această societate cotidiană este suma a două

tagme de oameni complet diferite şi

intangibile.

Prima tagmă se compune din

populaţia ce acordă o însemnătate religioasă

acestei zile. Pe cale de consecinţă, după

primenirea cuvenită, aceasta merge la

biserică, unde cel puţin teoretic, parcurge,

într-un singur glas şi-ntr-o singură simţire,

ritualul religios. Odată cu întoarcerea acasă,

are loc neschimbata, dar necesara prânzire

de duminică, după care, cufundarea într-un

somn neîntrerupt de câteva ore pe care unii

îl percep ca pe o odihnă banală, iar alţii ca

pe un mijloc de înfrumuseţare. Şi în fine, la

ceas de seară, în crepusculul plin de

romantism şi de ţânţari, pornesc în paso

doble la o promenadă.

A doua tagmă, mult mai neevoluată

(scriu neevoluată şi nu involuată pentru că

involuţia necesită o evoluţie prealabilă, pe

când neevoluţia, nu), se complace în

obiceiuri care se identifică cu următoarele

acţiuni: împachetatul maladiv de multă bere

şi mici care succedă despachetarea lor şi

vârârea pe grătar într-un cadru ce variază

după posibilităţile fiecărui cetăţean. Unii

fregventează pădurea (folosind sintagma

stereotipă şi complet imbeciloidă de „iarbă

verde”), alţii uzitează curtea casei lor, iar

alţii, după caz, acoperişul nemansardat al

blocului. După aşa-zisul ospăţ, totul se

asezonează cu mult scuipat de seminţe şi o

pleiadă de râgâituri sonore.

Unii practică aceste obiceiuri din

banalitate, alţii din curiozitate, iar alţii din

principiu, dar o concluzie irefutabilă se

desprinde, şi anume că acest al doilea

segment de populaţie reprezintă aporia

culturii şi a dorinţei, tardive într-adevăr, de

emancipare în contemporaneitate.

Această descriere subiectivă a unei

zile de duminică în oraşul meu se poate

aplica de bună seamă şi la scară naţională,

asta dacă nu cumva de la scară naţională s-a

aplicat la oraşul meu.


43

Recenzii

Fiu al pădurilor şi al apelor

Cristina Negrariu,

clasa a XII-a Matematică Informatică2

“Pădurea mea cu umbre de ape şi de arte,

Pivot de adâncire în depărtări şi mit,

Ţi-ai revărsat frunzişul pe filele de carte

Şi-n tine carnea urii şi duhul m-au zidit.”

(,,Popas” – Ion Alexandru Angheluş)

Zvâcniri de sentimente, emoţii, trăiri, toate acestea îmbinate perfect într-o înşiruire de

cuvinte, finalizând la contemplarea unui visător, unui caz complicat, un fel de a fi blagian

trecând prin hermetismul lui Ion Barbu şi prin neomodernismul necuvintelor lui Nichita

Stănescu. Acesta este Ion Alexandru Angheluş, cel care se autodefinea în anul 1980, în „Jurnalul

de idei” ca fiind „Fiu al pădurilor şi al apelor”. Aşa a şi fost, dar a ajuns să nu mai fie deoarece

caracterul lui sociabil şi prietenos i-a creat o aureolă de perfectă civilizaţie urbană, povăţuindu-ne

cu drag “Cine nu-şi ştie preţui amicii e un infirm. Lumea noastră trebuie să fie şi o lume a

prieteniei”.

Lor, prietenilor, le dedică acest volum întreg „Jurnal de idei” din 1980, cuprinzând

însemnări de lectură şi stihuri.

Caracterul lui plăcut şi firea deschisă, făceau din poetul Ion Alexandru Angheluş un om

deosebit aşa cum mărturiseşte şi doamna profesoară Lina Codreanu în revista „Cronica Veche”:

„Dacă s-ar întoarce anii în casa lui de pe strada Erou Serg. Toma Anton, orice oaspete ar fi primit

cu braţele deschise într-o largă uimire de aleasă gazdă. Avea o memorie vie şi recita într-o

tulburătoare libertate versuri din Esenin, Lautreamont, Eminescu, Beniuc, din propriile creaţii.

Sub vişin, în faţa casei, se aşeza pe un scaun, desfăcea burduful acordeonului, şi cânta de „voie

bună”, de „inimă albastră”, ori chiar cântece liturgice, încât convivii, mulţi, puţini, îi ţineau

sonul, furaţi de vraja momentului.”

Ion Alexandru Angheluş, intrat în conştiinţa colectivă ca „poet al Huşilor”, oriunde s-ar

afla, urmaşii, colegii, prietenii, rudele caută să-i cinstească memoria. Însă, realitatea din ziua de

astăzi este stupefiantă deoarece, tinerelor generaţii numele de Ion Alexandru Angheluş nu le

spune nimic ba mai mult, le este cu totul străin, o realitate cruntă şi dureroasă aşa cum îmi

mărturiseşte şi fiica lui, bibliotecara Carmen Angheluş care la auzul numelui părintelui ei se

luminează iar ochii îi sclipesc de fericire, oferindu-mi cu atâta generozitate materialele necesare.

„Născut la 1 octombrie 1937, în satul Nuci, Ilfov, licean la Bucureşti, îl cunoaşte pe

Nicolae Labiş cu care frecventează mai multe cenacluri. Destinul l-a transformat mai apoi în

„moldovean de Huşi” (1958), patima poeziei fiindu-i insuflata de Nicolae Labiş. L-a cunoscut pe

acesta şi a rămas pe parcursul timpului oarecum ,,labişian” de la încrederea în zorii umanişti ai


comunismului la criza ultimă a Baladei, scrisă după călătoria în Deltă, cu puţin timp înaintea

morţii, argumente care întăresc ideea că mentorul lui Angheluş a fost Nicolae Labiş.

Astăzi, o stradă din Huşi poartă numele lui Ion Alexandru Angheluş, ca şi cenaclul pe

care l-a condus acum câteva decenii, de pe băncile căruia s-au ridicat oameni valoroşi, făcându-

se „recunoscuţi” în acest domeniu, membri ai „Uniunii Scriitorilor” precum Ion Gheorghe

Pricop, Th. Codreanu sau Cristina Tamaş, acum preşedinte a Filialei Constanţa a Uniunii

Scriitorilor.

Ion Alexandru Angheluş a fost un poet autentic, cu posibilităţi nebănuite, de aceea el

„vede” mai departe decât ceilalţi oameni, avea simţul adaptării formelor poetice în vogă, dar din

pricina hotărârii de a rămâne în provincie cariera lui literară nu a fost una de răsunet. S-a impus

greu în atenţia publică, pierzând sincronicitatea cu generaţia lui care ar fi trebuit să fie cea lui

Marin Sorescu şi a lui Adrian Păunescu. De asemeni Nicolae Steinhardt îi apreciază valoarea lui

incontestabilă, el fiind de părere că poemul „Descrierea unui cal murind toamna” ar fi poemul

anului 1983 . De aceeaşi înălţime spirituală este şi „Prinţ şi labirint în crepuscul” dar care, din

păcate nu a putut să treacă de cenzură.

Ion Alexandru Angheluş nu a putut să-şi impună adevărata valoare, neavând acces la

calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, pe care o merita cu prisosinţă. Nu e de mirare ca

„Dicţionarul general al literaturii române” nu îl reţine, deşi despre valoarea scriitorului s-au

pronunţat personalităţi precum: Adrian Marino, Cristian Simionescu, Ştefan Oprea, Adrian

Popescu, ş.a.

De menţionat ar mai fi faptul că Ion Alexandru Angheluş, posesorul uneia dintre cele mai

bogate biblioteci personale din județul Vaslui, om cu lecturi vaste, orator excepţional, profesor

remarcabil avea, după cum am mai spus şi harul nepreţuit al prieteniei care i-a atras pe numeroşi

scriitori din Moldova şi din întreaga ţară, transformând urbea într-o localitate cu intensă

activitate culturală: Ştefan Oprea, Nicolae Turtureanu, Grigore Elisei, Sergiu Adam şi mulţi alţii.

O boală necruţătoare curmă viaţa scriitorului la 19 iulie 1986, lăsând în manuscris,

finalizate sau în lucru mai multe volume de versuri ( „Cai de lut”, „Prinţ şi labirint în crepuscul”,

„Poem simfonic”, traduceri, studii critice (M. Eminescu sau Mitul Insulei lui Euthanasius, o

monografie despre „Jurnalul literar” al lui G. Călinescu ”), fragmente dintr-un jurnal şi o carte de

divertisment cultural „Indiscreţii şi anecdote”.

Acesta este Ion Alexandru Angheluş, un poet care merită un loc în istoria literaturii

române şi cu care ar trebui să ne mândrim mai ales noi huşenii deoarece el tutelează climatul

cultural al urbei şi totodată îl conturează, aducându-ne odată cu el un anumit statut şi renume.

Bibliografie: Ion Alexandru Angheluș, Nunțile focului, Editura Sfera, Bârlad, 2006; revista ,,Cronica veche”,

p. 9.


45

Motivul mării în poezia eminesciană

Profesor Luminița Săndulache

“Mereu privesc la marea ce rodește,

În umbre și lumini, decât cu spume,

La pescăruși, la pânza ce albește

Pe țărmul vrăjii regăsit în lume.”

Marea, acel orizont al spațiului ondular, (Lucian Blaga), specifică spiritului popular

românesc, apare foarte insistent în poezia eminesciană, constituind unul din principalele motive

ale operei lui Eminescu. Unduirea, valurile, legănarea sunt elemente foarte frecvente. Lucian

Blaga afirma:”Marea nu este pentru Eminescu un prilej de pierdere în

infinit sau un simbol al nemărginirii furtunoa- se, cât un simbol al

unduirii, al legănării, un simbol al unui anume melancolic sentiment

al destinului, ritmat interior ca o alternantă de suișuri și coborâșuri.”

Aceasta îndeplinește diferite funcții alegorica, simbolizănd

uneori viața fremătătoare de energie, alteori neantul, eternitatea, după

cum tot ea apare ca întrupare a voinței metafizice sau scenă alegorică

a istoriei.

Marea cu valuri laminate de lună și țărmuri înflorite, metaforă

a vieții în folclor, este simbolul potrivit pentru a încadra, prin

imensitatea ei,egalitatea în fața morții dintre sărac și împărat, neantul

în care, deopotrivă cu zbuciumul omenesc, dispare fără urmă

universal întreg.

Semnificativ este dorul apelor de a sugera nemărginirea în ,,Scrisoarea I”:

,,Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate

Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate.”

Eminescu a simțit însă puterile mării de a sugera pe lângă nesfârșit, veșnicia, căci

unduirile apei se pierd în depărtări fără hotar și pe ele vremea în neobosita ei trecere nu le-a putut

schimba:

,,Numai omu-i schimbător,

Pe pământ rătăcitor,

Iar noi locului ne ținem,

Cum am fost așa rămânem,

Marea și cu râurile,

Lumea cu pustiurile”.

Motivul mării este present și în capodopera poetului, Luceafărul. Întâiul moment de

apariție al acesteia este cel în care Cătălina privește peste ape mersul legănat al corăbiilor

călăuzite de luceafări:

,,Privea în zare cum pe mări

Răsare și străluce

Pe mișcătoarele cărări,

Corăbii negre duce”.


Apele sunt simbolul nemărginirii. Lumea lor pierdută dincolo de zare evocă depărtări fără

nume, menite să arate, prin sugestie, puritatea avântului spre ideal al Cătălinei, precum și căt de

pasionată este dragostea ei când a hotărât să frângă prin suflet ca spațiu imens. La fel se întâmplă

și în poezia “Floare albastră”:

,,În zadar râuri în soare

Grămădești-n a ta gândire

Și câmpiile

Și întunecata mare.”

Al doilea moment în care marea apare în ,,Luceafărul” este al coborârii lui Hyperion,

după întâia chemare a fetei.

Ca să se înfățișeze ei, Luceafărul părăsește cerul, se aruncă fulgerător în mare, din al cărei

adânc necunoscut se întrupează apoi mândru tânăr; el soso;te la Cătălina și-o invită să-l urmeze

în împărăția apelor:

,,Din sfera mea venii cu greu,

Ca să-ți urmez chemarea

Iar tatăl este cerul meu

Și mumă este marea.”

Marea își schimbă aici funcția expresivă. La început, le sugerează nemărginirea și taina,

apoi reprezintă pe “muma” lui Hyperion, soție a cerului și în sfârșit, un loc edenic în ale cărui

adânci depărtări sunt splendid palate de smărgean:

,,Colo-n palate de mărgean,

Te-oi duce veacuri multe

Și toată lumea în ocean

De tine o s-asculte!”

Între timp, în preajma fetei se ivește pajul Cătălin; șiret, îndrăzneț și pătimaș îi cucerește

dragostea. Marea reapare, în momentul sufletesc dificil când Cătălina cedează ispitei pămân-

tești, urmărită încă de vreaja lui Hyperion, de regretful că îl părăsise, și răspunzând îmbietor

pajului, fata adaugă mustrată de nostalgii:

,,Dar un luceafăr răsărit

Și jalnic genele le plec

Căci mi le împle plânsul.”

Dar imensitatea mării, pe lângă faptul că este moment constitutiv în portretul lui

Hyperion, contribuie la structurarea zărilor. (va urma)

Victor Teleucă – Mollis Davia

Dragoş Alexandru Oprişan,


Poet basarabean născut la 19 ianuarie 1932 în satul Cepeleuţi, fostul judeţ Hotin,

debutează literar în anul 1949 cu primele sale versuri, neîncetându-şi până la sfârşitul vieţii

activitatea creatoare. În 1958 absolveşte Facultatea de Filologie şi Istorie a Institutului ,,Ion


47

Creangă’’. În poeziile sale, se observă spiritul patriotic şi naţionalist, în special în poeziile

,,Decebal’’ şi ,,Mollis Davia’’ şi pasiunea pentru trecutul istoric. Este considerat a fi de Grigore

Vieru ca fiind un reformator al poeziei. La 19 august 2002 se stinge din viaţă.

La 19 ianuarie 2012 s-au împlinit 80 de ani de la naşterea poetului, cu această ocazie,

pentru elogierea memoriei poetului a avut loc lansarea de volume a două volume de carte –

,,Mollis Dav’’, de Victor Teleucă, şi ,,În oglinzile lui Victor Teleucă’’ de Theodor Codreanu.

În deschiderea volumului "Mollis Dava" regăsim poezia cu acelaşi nume. Poezia are tema

patriotic, fiind împărţită în unsprezece părţi, fiecare cuprinzând secvenţe din trecutul naţional.

Poezia este alcătuită din catrene cu măsura de 7-8 silabe şi ritm trohaic, preluând modelul

literaturii folclorice. Excepţie de la canoanele prozodiei clasice face distihul din finalul poeziei,

acesta având rolul unei concluzii aidoma modelului în care fabula se sfârşeşte. Poezia este

concepută în 1989, dar prima dată când a fost tipărită a avut parte de reacţii negative, spre

deosebire de criticile pozitive de care se bucura la cea de-a doua lansare.

În continuarea volumului este prezent un tabel cronologic, cuprinzând date bibliografice

şi de reflecţii şi consideraţii critice asupra poeziilor cele mai importante ale poetului (,,Decebal’’,

,,Mollis Davia’’, ,,Răscruce’’) scrise de Theodor Codreanu şi Ion Ciocanu. Poetul Theodor

Codreanu consideră poezia ,,Decebal’’ ca fiind de o importanţă capitală, numită ,,ofranda

testamentară de seninatate mioritică a poetului încrezător în durabilitatea neamului său (…)”.

Poemul este scris la îndemnul lui Grigore Vieru.

Poezia ,,Mollis Davia’’, concepută în 1989 are ca punct de plecare parcurgerea lucrărilor

lui Dimitrie Cantemir, ,,Descriptio Moldavie’’. Lucrarea din urmă conţine ideea conform căreia

o parte din Dacia era numită Mollis Davia, Dacia cea Moale, cu referire la clima ei blândă.

Poetul refuză să-i dea descălecatul şi legenda căţeluşei Molda care îl însoţea pe Dragoş şi ar fi

dat numele de Moldova. În schimb susţine că Mollis Davia este adevărata sorginte patrimonică a

Moldovei. Moldova ,,răsare” aşadar din plasma spaţiului mioritic în viziunea poetului.

Theodor Codreanu afirmă că ,,În acest mod a înţeles Victor Teleucă să creeze literatură

patriotic evitând capcana sloganară în care au căzut chiar şi talente autentice”.

Ion Ciocan urmăreşte de asemenea în acest volum scrieriile lui Victor Teleucă,

perspectiva acestuia este bidimensională, vorbeşte în parte despre opera autorului Victor Teleucă

în amsamblu, despre depăşirea limitei de exprimare permisă în anii săi de activitate şi îşi

îndreaptă atenţia asupra operelor care exprimă principala preocupare a autorului transformat în

laitmotiv, apariţia şi afirmarea poporului, a Moldovei - Decebal, Mollis Davia. Ion Ciocan mai

observă şi viziunea poetică literar filosofică a adevărului întreg, adică a existenţei unuia şi

aceluiaşi popor român împărţit în mai multe etnii. Poemul, îşi trage esenţa din trecut, realitatea

istorică fiind transformată în lirică, dar efectul de catharsis se resimte şi poezia transmite

speranţa unui viitor a cărui datorie este răscumpărarea greşelilor din trecut. Ion Ciocan observă

că ,,corectarea oricărei greşeli e mai complicată decât prevenirea ei.’’

Îi sunt recunoscute în ultima parte a capitolului, în consecinţa cărţii, meritele lui Victor

Teleucă în ceea ce priveşte lupta pentru românizarea limbii şi naționalismul, alături de lupta

împotriva Partidului Comunist, care a plătit-o prin interdicţia de a publica timp de 18 ani.

Învinuirile pentru romanitatea autentică a gândirii şi acţiunilor lui sunt un motiv în plus pentru a

ne propune evaluarea activităţii lui şi ,,locul lui în dezvoltarea spiritualităţii poporului.’’


Frânturi de gânduri despre

„Frânturi de rânduri”

Profesor Mirela Marin

Gabriel Cristian Ambăruş este o voce inedită a liricii româneşti. Volumul său ,,Frânturi

de rânduri” este un „jurnal” invers recompunând devenirea poetică şi, implicit, maturizarea în

plan spiritual. Metafora esenţială a lucrării este „frânturi de rânduri” prin care se sublinează

efortul creator şi automodelator în eternitatea trecerii, a risipirii inevitabile căreia i se opune

dorinţa de identificare. Poeziile pun în joc sentimente general-umane pe care le desfăşoară pe

larg. Artistul se lasă încântat de starea de ,,a fi”, de a lupta cu sine şi pentru ceilalţi.

Dispoziţia melancolică se manifestă oarecum cu timiditate, singurătatea fiind mai mult o

ameninţare, rareori concretizată. Timpul este imaginat ca o dimensiune interiorizată, uşor

împuţinată datorită dramelor. Nevoia de timp se instaurează sub forma nostalgiei sau a

implicării, astfel încât viitorul şi prezentul nu sunt posibile decât prin trecutul animat cu

luciditate responsabilă.

Fără a fi un volum omogen, ,,Frânturi de rânduri” propune o concepţie personală despre

poezie, destul de bine articulată, tinzând spre coerentă. Se celebrează dialectica fluctuantă a lumii

şi a umbrei ca trăiri complementare. Confesiunea rămâne puternic personalizată, iar eul se

investeşte cu semnificaţii simbolice. ,,Doar omul...” este o poezie ce ar fi putut fi programatică,

reprezentativă pentru viziunea despre viaţă, pentru atitudinea faţă de oamenii atât de iubiţi de

poet.

„De-ar fi într-un cuvânt să prinzi misterele întregii lumi

Şi să-l contempli şi pe culmi să îl înalţi şi să-l ascunzi,

Atunci cuvânt ai deveni, cuvânt prin tine şi minuni.

Şi-n sufletu-ţi să îl cununi, eşti suflet, om, tu pribegit. [...]

Să te contemplu, şi în vânt, să devenim doar un cuvânt.”

(Doar omul…)

Volumului, neomogen, îi lipseşte armonia, dar liantul este trăirea frenetică dublată de

bucuria intensă pentru darurile existenţiale, de omagiul adus omului. Ameninţarea surdă a

declinului, a haosului existenţial este percepută, dar nu-i distruge artistului starea de graţie,

spiritul ludic.

„Jurnalul” liric relevă efortul de reînnoire a sinelui, a propriei expresii, perceptibil, prin

însăşi structura volumului care respectă gradarea ascensională a luării în stăpânire a lumii. În

poetica sa se îmbină simplitatea discursului cu ambiguitatea rezultată din efortul de modernizare,

combinaţie rezultată din nevoia de confesiune a stărilor contradictorii, pulsând bipolarizate între

graţie, armonie, dăruire generoasă, luptă, căutare, deznădejde, revoltă, renunţare. Dramatismul

pendulării rămâne stăpânit de o luciditate armonioasă, ceea ce îndepărtează textul de un exces

formalizant.

Preferinţele tematice rămân marile probleme ale fiinţei umane, astfel încât poemele se

încarcă de elanuri generoase, uneori surprinse într-o formulă abstractizantă. Imaginile devin

simbolice pentru dorinţe, aspiraţii, iar poezia o formă de reflectare a lumii întregi şi de

autoreflectare, având dreptul la o existenţă proprie.


49

Neliniştea, un sentiment, o trăire constantă, emană din vibraţia caldă generată, la rândul

ei, de iubirea pentru viaţă. Unul dintre laitmotivele volumului este ,,risipirea’’ sinelui şi a lumii

în metamorfoză, de unde derivă şi conştiinţa responsabilităţii faţă de ceilalţi. Poezia se

transformă într-un ritual purificator, poetul îndepărtându-se de patimi, de mărunţişuri

sentimentale. Risipirea de sine devine dăinuire generoasă, o extatică proiectare în ceilalţi, în

lucruri, în forme, în sentimente.

„Mereu în viaţa mea măruntă

Am încercat s-ajut cum pot.

Dar vai, în mintea mea căruntă,

Nu sunt decât un vechi netot.”

(Inutil)

Stările pendulează între euforie şi nelinişte, frenezie ludică şi distanţare lucidă. Diferenţa

de accent precumpănitor este, în bună măsură, de nuanţă (elan, tristeţe, dezamăgire). Tonurile se

amestecă, fuzionează, rămânând, stenică, nevoia de împlinire a omenescului. Poetul îşi

estetizează trăirile apelând la imagini, formule ludice sau şocante. Starea sentimentală

inspiratoare pendulează între melancolie, revoltă, implicare, dorinţă de luptă.

Atmosfera este uşor solemnizată, teatralizată, uneori. Cu toate acestea, în ciuda expresiei

emfatice, patetice, transpare, cu o mare putere de emanaţie, sinceritatea ca stare fundamentală.

„Şi m-am întors în miază-noapte pe-o cărare rătăcită,

Iar paşii mei săltau grăbiţi într-o visare pribegită.

Tacit în toate şi în prezent întrebător

Am devenit eu astfel astralul călător.”

(Pribeag printre astre)

Volumul fragmentar, secvenţial descoperă reminiscenţe ale trăirilor ce fuzionează într-o

mişcare unduitoare, învăluitoare, din care răzbat şi ecouri ale unei naturaleţi pline de puritate, de

candoare, de generozitate.

O poetică pendulând între ambiguitate şi accesibilitate coordonează creaţia, sugestia fiind

folosită cu precauţie. Suspensia (punctele inexprimabilului) devine un ecou al spunerii sincopate,

ca o prelungire a contemplării şi a autocontemplării. Atitudinea gravă a poetului, alternând cu

spiritul ludic, melancolic ori nostalgic, se împleteşte cu locvacitatea, exprimându-se, astfel,

extensiv. Discursul poetului este îmbelşugat, arborescent, prelungindu-se şi în punctele de

suspensie.

Reflexivitatea rămâne, însă, una dintre caracteristici, combinată cu exemplaritatea

subiectivă şi ingenuitatea poetizării. Jocurile de abstracţii, revolta, neliniştea au o componentă

sentimentală, demonstrând luciditatea introspecţiei, implicarea în viaţă, impulsul de a fi

imprevizibil.

„Trecut-au anii, zbor de păpădie,

Lăsând în urm-atunci lumini o mie.

A fost, ce-a fost nu se va-ntoarce.

Etern în timp trecutul zace.

Şi totuşi iată, ,,acum’’ de-abia sosi,

La fel cum ,,mâine’’ este astăzi ,,azi’’


Si ,,astăzi’’ este astăzi ,,ieri’’.

Nu ai putut să prinzi nici clipa, se topi.

Aleargă timpul, aleargă-n şoapte vii. [...]

Muncesc pe brânci, mă dau de-a rostogolul,

Mă zbat în mine însumi, şi-mi pun atâtea întrebări.

Încerc să-mi mai găsesc şi astăzi cu durere rolul.

Străbat atâtea drumuri, mă-mpart în zeci visări.”

(Voce)

Incursiunea în poezia lui Gabriel Ambăruş este o aventură spirituală. În ciuda

amestecului (neasimilat perfect) de influenţe livreşti se simte tensiunea provocată de lupta pentru

descoperirea sinelui. Considerăm că poetul are forţa de a-şi descoperi mai bine, de a-şi valida

vocea lirică şi de a-i exploata cu mai multă intensitate posibilităţile. Sperăm să înflorească şi să

nu rămână o „frântură de rând”, „stropit de gânduri” într-un „alineat pestriţ!”


51

Note de lectură-Romeo Pivniceru

Profesor Luminița Săndulache

Călător în lumea cărților, Romeo Pivniceru este un lector avizat, permanent însetat de

cunoaștere. Dotat cu o inteligență rafinată și cu o extraordinară forță expresivă, scriitorul

parcurge metodic pagini din literature română sau universal, notând impresii dintre cele mai

personale și mai autentice totodată.

Orice lectură devine pentru scriitor o experiență originală, fie de ordin literar, fie de ordin

filozofic. Citindu-l pe Kant, de exemplu, el descoperă curând ineditul, faptul că "înțelegerea

lucrării vine de la sine", finalizîndu-se cu ,,încununarea eforturilor” .

Notele sale de lectură sunt deosebit de atractive, cât se poate de sincere și, mai ales, cât se

poate de originale. Fiecare carte citită suscită interesul maxim, iar autorul selectează cu

atenție fraze memorabile: ,,Un om dăruit cu imaginație ar putea trăi fericit chiar și în lanțuri”, sau

emite judecăți critice deloc neglijabile: ,,Dostoievski îmi apare ca un apologet al ispășirii

mesianice. Îl simt dominat de o fervoare mistică, religioasă, tipic slavă”. (Note de lector, Ed.

Agerpress ), 2011, p.27.

,,Îți trebuie pasiune și dorință de a te integra în evenimentele trăite de alții”, mărturisește autorul,

atunci când zăbovește asupra unor memorii. Adevărat poatriot, el nu pierde nicio ocazie de a-și

puncta comentariile cu ironii fine: ,, … pentru a pătrunde în sufletul acestui admirabil popor care,

din nenorocire nu și-a căpătat conducătorii, nu numai vrednici de dânsul, dar măcer asemenea cu

dânsul” (N.Iorga, ,,O viață de om așa cum a fost”).

Fiu de intelectuali rămași în memoria satului Tăbălăești ca niște dascăli cu reale calități

didactice, dovedind exigență și maturitate în educarea fiilor de țărani. Romeo Pivniceru a

moștenit, pare-se, ceva din aptitudinile didactice ale părinților săi, fiindcă mai toate cărțile sale:

,,Oameni fără importanță sau memoriile unui necunoscut”, Ed. Agerpress, 2011, ,,Note de

lector”, Ed. Agerpress, 2011, ,,Călătorie în lumea cărților”, Ed. Agerpress, 2011 sunt adevărate

,,manual” de alfabetizare a cititorului neinițiat, invitat cu ardoare să pătrundă în minunata lume a

cărților care, pare-se, îi sunt prieteni devotați în toate anotimpurile.

Deși se consideră un om obișnuit, un individ comun, un participant la statistică, scriitorul

este perfect conștient de misiunea sa de soldat neinstruit în acest front imenserii nemărginite,

unde, dacă ar cădea răpus de un glonț, ziarele ar scrie: ,,Pe frontal de luptă, nimic nou de

semnalat!”

Fiecare creator este unic prin creația sa, lăsând o dâră de lumină în eternitate, chiar dacă,

prin modestia ce-l caracterăzează, Romeo Pivniceru echivalează gestul său demiurgic cu acela al

,,unui naufragiat ce-și închide o ultimă chemare într-o sticlă și o aruncă în valurile oceanului

viitorului ori al îmtâmplării”.

Da, oamenii mari, retrăiesc prin lecturile noastre și scrierile dumneavoastră sunt, domnule

Pivniceru, urmașul Dumneavoastră legitim și bunul nostru comun!


Două milioane de kilometri în căutarea adevărului

Ioan Bocănescu,

clasa a X-a Matematică Informatică1

Marcat de o copilărie zbuciumată, lipsită de dragoste şi plină de abuzuri, Klaus Kenneth,

exclus de societate, porneşte în căutarea adevărului şi a dragostei, pe un drum primejdios,

presărat cu dezamăgiri.

Jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în această interesantă căutare, un traseu care, exprimat

în kilometri e mai mare decat înconjurul pământului de cincizeci de ori. Din India, Tibet,

Thailanda şi multe ţări islamice, până în Mexic, Alaska şi Brazilia. De la filosofie la un adept

convins al comunismului, dintr-un ateu devenit hipiot, ani de zile a încercat marile credinţe ale

Asiei (hinduismul, budismul, islamismul), dar şi învăţăturile indienilor din America.

A petrecut şase ani în lumea cutremurătoare a drogurilor şi a făcut un popas în ocultism.

Nimic nu i-a putut umple golul din suflet până în ziua în care a avut parte de o întâlnire

dramatică cu acel Dumnezeu ,,necunoscut”, care l-a marcat, începând o nouă viată, o viaţă

neaşteptată.


53

Viorel Huși – Un memorabil pictor al ,,orașului dintre vii”

(15 Iunie 1911 – 25 Octombrie 1972),

Eduard-Marian Ciomaga,

clasa a XII-a Matematică-Informatică2

,,Sunt plecat la Huși, pentru un lucru, oraș al amintirilor mele din copilărie și

adolescență, orașul viilor, al vinului bun, al livezilor cu pomi fructiferi, orașul soarelui, al

culorilor rumene și al luminii.”

(Viorel Huși)

,,O scurtă cronologie…”

Pe data de 15 iunie 1911, se naște la Huși un adevărat ,,maestru al penelului”, și anume

Viorel Huși, pe numele său adevărat Viorel Herșcovici, unic fiu al unei familii de intelectuali.

Între anii 1917-1928, urmează cursurile școlii și ale liceului ,,Cuza-Vodă” din orașul

natal, remarcându-se ca fiind un elev cu deosebite rezultate in activitatea școlară și încă din acea

perioadă a început să i se contureze strălucitul talent.

În anul 1922 realizează prima sa lucrare originală, intitulată ,,Din curtea Episcopiei

Hușilor”.

La vârsta de numai 16 ani este acceptat în cadrul Salonului Oficial Artă București, cu

lucrarea în ulei, numită ,,Început de primăvară”.

În perioada anilor 1929-1933, urmează cu întreruperi cursurile facultăților de medicină

din Tours și Paris. În tot acest timp, artistul Viorel Huși este admis fără examen, pe baza unor

lucrări personale, la ,,Școala de Arte Frumoase” din Paris. Frecventează în paralel academiile

particulare de arte frumoase ,,Grande Chaumière” și ,,Julian” din Paris, și atelierele pictorilor

Jean Paul și Pierre Laurens.

Spre sfârșitul anului 1933 părăsește Parisul, se reîntoarce în Huși, se dedică exclusiv

picturii, așternând astfel pe pânză și diverse peisaje ale orașului.

Participă in continuare la Saloanele Oficiale de Artă. Este elogiat de Nicolae Tonița și

Tudor Vianu.

În mai 1958, devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din București.

În anul 1967, Uniunea Artiștilor Plastici îi organizează unica expoziție din timpul vieții

artistului, unde sunt prezentate 87 din lucrările sale la Galeriile de Artă ,,Orizont” din București.

La începuturile celei de-a șaptea decadă a secolului trecut, mai precis în anul 1972, Viorel

Huși suferă o congestie cerebrală, fiind internat la Spitalul ,,23 August” (actualul Spital

,,Malaxa”).

Încetează din viață în dimineața zilei de 25 octombrie, la vârsta de 61 de ani, stingându-se

astfel un mare maestru al artelor plastice, un talent care a picurat emoție în sufletele

oamenilor, un autor de sorginte hușeană.


Opera și activitatea artistică a pictorului Viorel Huși

În activitatea sa artistică, Viorel Huși a acoperit majoritatea ramurilor artelor plastice,

cum ar fi tablourile sale ce au luat naștere din acuarelă, peniță sau creion.

Postmortem, în anul 1975, i s-a vernisat o expoziție de pictură și grafică, expoziție ce a

produs o mare revelație in rândul pasionaților de artă și care a cuprins peisaje din împrejurimile

orașului natal, naturi moarte, portrete și chipuri expresive care-l atrăgeau prin ineditul lor și

numeroase schițe, realizate în călătoriile sale din timpul studiilor.

Operele sale ocupă un recunoscut loc printre marii artiști ai celebrei picturi românești,

cum ar fi: N. Grigorescu, Șt. Luchian, N. Tonița, Șt. Dimitrescu (acesta din urmă fiind tot din

Huși), și alții.

Foto: Vremea Nouă


55

Viorel Huși – Autoportret

Foto: Aura Popescu, - ,,Pictorul și graficianul Viorel Huși”

Viorel Huși - ,,Lectură” – Lucrare realizată în acuarelă



Viorel Huși - ,,Început de primăvară” – Lucrare realizată în ulei


Viorel Huși - ,,Veneția” – Lucrare realizată in creion



57

Viorel Huși - ,,Peisaj” – Lucrare realizată in acuarelă



Manuscriptum

Amintiri din viața de licean

Nicolae Șendrea

Era cam spre sfârșitul verii anului 1921 se punea acut în discuție dacă liceul

nostru, în forma lui actuală - cu elevi puțini - mai poate dăinui. Ministrul cerea un anumit număr

de elevi, pe care acesta nu-i avea. Liceul din Vaslui se desființase pentru același motiv. Nori

negri planau și asupra Hușului. Unora dintre noi nu ne păsa, și mai ales mie, care aveam la

activul meu două clase de liceu, din cursul superior, pregătite în particular. Plecasem de la

cursurile de zi, căci mama mea, rămasă văduvă în urma decesului tatei, nu mai putea să mă

întrețină la școală. Totuși liceul nu s-a desființat datorită lui ,,bădița” David, directorul de pe

atunci, care venea pe acasă la fiecare dintre noi, îndemnându-ne să ne înscriem la liceu, cei mai

mulți fiind candidați la clasa a VII-a. Se mai adaugă apoi și numărul celor naufragiați de la

Vaslui care au venit cu toții la Huși. Așa că la începutul anului școlar 1921-1922 aveam în clasa

a VII-a leotă întregă de elevi moderniști și nemoderniști.

Erau printre noi Ionel David, Mitică Ionescu, Vasile Trofiu, Costică Fordea,

Petrache Crăsneanu, Gigi Gociu, Haralamb Năstase, frații Mocanu (Emil, zis faraonul și Aurel)

Marinel Donciu, Enache Popov (azi își zice Berariu) apoi cei de la Vaslui, între care și frații

Șoimovici, Matei - zis Curcă, Ștefăniu Stere, Ștefăniu Vasile zis Ochi de sticlă, Coman Emil,

Ticu Ornescu cu glasul lui dulce de tenor și mulți alții, hușeni și nehușeni pe care nu mi-i mai

amintesc. Eram toți, aproape toți, un buchet de haimanale la vârsta când nici nu ne intra în cap,

afară de carte. Băteam toate străzile din oraș, sau de multe ori ne plimbam în jurul parcului din

fața liceului și începusem să gustăm cu prea mult nesaț din licoare care făcea faimă Hușului.

Ș-apoi mai erau destule locuri unde ne întâlneam câteodată, chiar în sala de

cursuri. Un local destul de vizitat era ,,Garabela” unde jucam biliard. Nu știu cine era nașul care

l-a botezat pe Ghiorghiul cafegiul cu acest nume năstrușnic. Ghiorghiu mai avea, tot acolo, și o

fabrică de sifoane și limonăzi, care pe vremea aceea era mare lucru la Huși. Aici fraternizam cu

cei mai mari ca noi, Ionel Ghiorghiu, Titus Moisiu, Victor Hamangiu, Vasile Neculau și alții,

chiar din urma noastră la liceu, ca Ștefan Iliescu, Romulus Puiu, Jenuță Ianculescu, care

împreună cu noi, se adăpau la aceleași surse de cultură.

De multe ori ne întâlneam și în familii. Într-una din zile, s-au mai bine zis seri, ne-

am trezit la patronul unui frate mai mare de-al lui Ionel Ghiorghiu. Locuia prin mahalaua

Sfântului Ion. Marinel Donciu și cu mine eram oaspeții cei mai cu vază.

Am petrecut în cântece și veselie cu un pian hodorogit, toată noaptea până aproape

de ora 8 dimineață. A doua zi era luni. Aveam prima oră limba latină cu ,,Moș” Delescu. Deși

eram puțini moderniști, ,,leul”, cum îi plăcea să-și zică singur, nu ne cunoștea pe nici unul.

Aproape de intrarea la clasă am ajuns și noi gâfâind, fără cărți, obosiți ca vai de

noi, după o noapte nedormită. Moș Delescu nu se urnea niciodată de pe catedră, așa că cei mai

mulți care erau fumători, făceam cu rândul întinși pe burtă, la soba din fundul clasei, care fuma și

ea o dată cu noi.

În sfârșit, intră în clasă Moș Delescu, de altfel întotdeauna foarte punctual, ne

sculăm în picioare, răspundem la bună dimineața pe un ton cam morocănos și ne pregătim de

lecție.

În ziua aceea aveam ,,Horațiu”care mi se pare o artă. Toată lecția noastră era să

traducem mot-a-mot. De scandare nici vorbă. Traducerea o scriam sub frazele latinești, așa cu


59

lecția mergea strună întotdeauna. Colegii noștri, de data asta nu scriseseră traducerea, iar noi doi

nici carte n-aveam. Cel care scria traducerea, conștiincios întotdeauna era Petrache Crăsneanu,

cu care ședeam în bancă. Dar, ghinion, nici el n-o scrisese.

Moș Delescu se cuibărește pe catedră, deschide catalogul și strigă setențion: ”Să

poftească la lecție domn' Donciu” .

Marinel s-a făcut verde, roșu, se scoală și spune grav: ,,Donciu e absent, Dom'

Delescu”.

,,-Hei, se vede c-a umblat azi-noapte cu steaua, de aceea n-a venit azi la școală,

replică leul”. Râsete în clasă.

Toți urmăream cu groază cum se învârteau foile catalogului.

- ,, Atunci să poftească la lecție domn' Șendrea”, se aude glasul cavernos de pe

catedră.

Doamne, ce să mă fac, mi-am zis. Eram pierdut! și atunci o străfulgerare de-o

clipită mă împinge să-l mint pe Donciu.

Mă scol și spun , ,,Și Șendrea e absent, dom' Delescu”.

- ” A, se vede c-a umblat și el cu steaua. Să-i putem și lui o cruce!”

*

* *

Matematica o făceam ca vai de lume, pentru că, scapă Doamne, eram moderniști,

latiniști sadea! La latină însă nu învățam de principiu. Dar și profesorul nostru de matematică

Dom' Popescu se plictisea cu noi de-i era lehamite.

În clasa a VII-a se făcea trigonometria. Se făcea, vorba vine. Dar cine?

Toți eram tufe de Veneția.

Mie, cel puțin, nu-mi intra în cap și pace. Mă bazam însă pe o memorie prodigioasă

care în cele din urmă mi-a fost în oarecare măsură de folos.

Am învățat pe de rost toată formulăraia aceea relativă de rezolvarea triunghiurilor.

Într-un rând mă scoate la tablă și mi se dă un exercițiu.

Eu încep să scriu, și scriu zdravăn toate formulele, pe care le învățasem. Scriam și

ștergeam căci nu mai aveam loc pe tablă. În acest timp, cei din bănci copiau cele scrise de mine,

pe caietele lor maculatoare.

Popescu cu mâna la frunte, se uită la mine, se uită în clasă, care nu dădea nici un

semn de neliniște și nu mai știa ce să zică. Eu îi trăgeam vârtos înainte.

Nemaiputând, în fire, rezista, Popescu se scoală în picioare și spune râzând: ”Scrie,

măi Șendrea, scrie! Că tot așa, la școala asta a mai fost un nebun ca tine”. Curioși, am aflat

numele nebunului care mă precedase. Era Iosif Vasilescu, dramaturgul de mai târziu.

*

* *

Odată, la ora de matematică, dom' era în culmea plictiselii. Terminase lecția, deși noi

nu observasem acest lucru și acum se uita pe fereastră, se mai uita prin catalog, dar în cele din

urmă, scos din sărite, pentru că nu mai sună de ieșire, se adresează lui Crăsneanu: ,,Ia, du-te tu,

măi Crăsneanu, mai sună sau nu mai sună!”

Crăsneanu iese într-o fugă și se duce la paznicul școlii, Moș Hristache, și îi spune că

a dat ordin dom' Popescu să sune. Moș Hristache execută promt.

Era tocmai cu un sfert de ceas înainte de ora de sunare.


Despre cearta dintre Popescu și David, directorul liceului, am aflat apoi la câteva zile

și am râs cu poftă.

*

* *

Printre profesorii noștri, din acel an, l-am avut, la Științe Naturale, pe Doctorul

Veterinar Ionescu, Malașcă cum îi ziceau toți elevii.

Se învață carte la el. Poate singurul profesor, care nu era profesor, dar de care toți

știau de frică și rupeau cartea învățând. Într-o zi, eram cu doctorul la ora noastră de zoologie.

Lecțiile făcute de dânsul ne plăceau, pentru că aproape le învățam de la școală, fiind atenți,

bineînțeles.

Preda bine, frumos și își însoțea întotdeauna lecțiile cu un bogat material didactic. În

ziua aceea ne vorbea despre ariciul de mare, lecția echinoderme.

Avusese cu dânsul o gogoașă uscată, ghimpoasă și găunoasă, care era carapacea

animalului. Carapacea a început să facă înconjurul clasei, trecând din mână în mână. Toți se

uitau indiferenți la dânsa, fără a avea o singură curiozitate: să vadă dacă rezistă la apăsare.

Tocmai această curiozitate am avut-o eu, din păcate! Gogoașa, care de zeci de ani,

veche de când marea, trecuse prin mâinile atâtor generații de elevi, a cedat.

Vasile Trofin, care îmi aduse ariciul, atunci când a văsut mutra mea, surprinsă de

boroboanța pe care o făcusem, a început a râde cu hohote.

Doctorul îl vede.

-,,Ce râzi, Trofin?”

-,,Dom' Ionescu, Șendrea a stricat’’.

N-a mai avut timp să-și termine fraza că doctorul s-a și repezit cu cuvintele:

-,,Nu vă e rușine că sânteți mari! Ieșiți afară! ’’

Trofin s-a executat fără nici o altă explicație.

Câteva minute după aceea, doctorul s-a lămurit în fine ce stricasem eu.

-,,Du-te afară și cheamă-l pe Trofin.”

Ne-am jucat de-a școala, mai ales în anul acela când am fost rugați de director să ne

înscriem vrând-nevrând la cursurile de zi. Eram, oarecum mândri că printre noi se salvase

existența pe mai departe a liceului. Nouă ni se datora.

Asta nu-i oprea însă pe ,,bădița” să ne ciomagească. Și din păcate, deseori.

Și ne cotonogea rău de tot!


61

Artiști plastici, artiști de teatru și cinematograf,

plecați de pe meleagurile Hușilor.

Orașul Huși, ținutul și școlile sale au dat patriei noastre un număr impresionant de

artiști plastici-pictori și sculptori-de excepțională valoare artistică, unii din ei primind cele mai

înalte distincții de merit sau titlul de artist emerit al artei, etc.

Dintre aceștia vom menționa pe cei care i-am putut identifica până în prezent.

Pictori

Bălțatu Adam, născut la Huși (1899-1979).

A avut 25 expoziții personale și a participat la numeroase expoziții oficiale, la Iași și

București, precum și două expoziții retrospective.

Pentru meritele sale artistice a primit numeroase distincții, medalii, criticii aducându-i

deosebite elogii pentru realizările sale.

Dumitrescu Ștefan, născut la Huși (1886-1933).

A fost un pictor cu reputație deosebită, director al Academiei de Arte Plastice din Iași.

A făcut parte din ,,Grupul celor patru” alcătuit din reputașii pictori Toniță N. , O. Han, și Sirato,

împreună cu care a organizat numeroase expoziții ce s-au bucurat de mare succes. Este unul

dintre marii noștrii artiști plastici. Un tablou devenit celebru este cel intitulat ,,Morții de la

Cașin” reprezentând câțiva țărani, căzuți victimă bombardamentelor inamicului german, pe valea

Trotușului în primul război mondial.

Angheluță Octavian, fost elev al liceului ,,Cuza Vodă’’ din Huși (1904-1978) artist

emerit, de 2 ori laureat al Premiului de Stat, profesor la Institutul de arte plastice din București. A

avut numeroase expoziții personale, a participat de asemeni la numeroase expoziții oficiale, a

avut mai multe expoziții retrospective. Tabloul său intitulat ,,Tataia” s-a bucurat în special de

aprecieri elogioase, ca și numeroasele sale caricaturi.

Frimu Vladimir, născut la Huși (1900-1967) a avut numeroase expoziții personale la

București și Cluj, iar post mortem o retrospectivă în anul 1973 la Cluj.

Herșcovici Viorel născut la Huși, (1911-1965), a participat la câteva expoziții a

Salonului Oficial, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, la București iar în 1975, post

mortem i s-a organizat o expoziție retrospectivă de către Muzeul Anastase Simu din București.

Dragoș Aurel reputat caricaturist, a colaborat la ziarele de mare tiraj între cele două

războaie mondiale. Tatăl său a fost medicul primar al orașului Huși.

Constantinescu Cici născută Ivănescu, originară din comuna Cozmești, județul Fălciu,

1918-1965, a organizat mai multe expoziții personale la Casa Corpului Didactic din București, a

lucrat în învățământul secundar.

Petrache Constantin, născut în anul 1913 la Budești județul Fălciu.

Lucrările sale cu tematica Voievozii Țărilor Românești, au fost expuse în 1978 la

Muzeul de Istorie a Municipiului București și în perioada octombrie 1978- martie1979, la Casa

de Cultură din Huși cu ocazia organizării Toamnei culturale hușene. În august 1979 au fost

expuse și la Liceul Gh. Lazăr de către Muzeul de istorie București.

Țolea Ion, (1905-1942) născut la Huși, elev al liceului ,,Cuza Vodă’’ din Huși și a

pictorilor St. Dumitrescu și Toniță la Iași, a fost și profesor la diferite școli secundare din

Moldova. A colaborat cu pictorul Tonița la pictura Schitul Durău de la poalele Ceahlăului, în


mod gratuit. Din nefericire, după ce a avut câteva expoziții personale, ca începător, a murit în

plină tinerețe în cel de-al Doilea Război Mondial.

Mitache Mihail (1899-1969) a avut mai multe expoziții personale la București, apreciate

de public în mod deosebit.

Iliescu Gheorghe, născut la Grumezoaia în 1916, absolvent la liceul "Cuza Vodă",promoția

1927, profesor secundar la Roman, a avut mai multe expoziții personale la Roman, Piatra Neamț

și Iași. A pictat și mai multe biserici în Moldova.

Sculptori

Onofrei Mihai, născut la Huși, autor a numeroase monumente publice, din diferite orașe ale

țării, a avut numeroase expoziții personale sau a participat la unele expoziții oficiale.

Aciobăniței Vasile, are expusă una din lucrări reprezentând bustul lui Mihail Kogălniceanu în

parcul de la Huși.

Artiști de teatru și cinema

Florescu Mihai (1895-1925), născut la Huși în 1895, mort la Venția în 1925, a fost unul dintre

artiștii de cinema populari ai Franței lucrând în cadrul marei case de cinema GAUMONT din

Franța.

Giugaru Alexandru, născut la Huși în 1897, devenit unul dintre marii artiști ai țării, distins cu

titlul de Artist al Poporului.

Vasilache Vasile (1907-1944), născut la Huși, artist, compozitor și muzician talentat, a lucrat

timp îndelungat împreună cu artistul Stroe, cu care a executat la radio piese satirice și muzicale

foarte apreciate, devenite populare. A murit în aprilie 1944 ca urmare a bombardamentului din

cel de-al doilea război mondial, în plină glorie.

Codrescu Constantin, născut la Huși în anul 1934, este un artist foarte apreciat atât în teatru cât

și în cinema. În prezent, este profesor la Institutul de Teatru din Târgul Mureș.

Colțul eroilor

Un număr impresionant de absolvenți ai Gimnaziului ,,Anastasie Panu’’ și Liceul ,,Cuza

Vodă’’ din Huși au căzut pe câmpul de luptă, pentru apărarea Patriei, atât în Primul cât și în al

Doilea Război Mondial.

Vom da mai jos scurte date biografice asupra eroilor pe care i-am putut identifica până în

prezent și anume:

Soldat rezident David N. Nicolae, promoția 1926, licențiat în matematici, 1906-1941, căzut în

anul 1941.

Hlubă Șt. Iosif din Reg. 11 infanterie, născut în orașul Huși județul Fălciu, 1919-1944.

Teodor Dumitru Ardealu, născut în Huși la 31 iulie 1919, student anul 11 la Facultatea de

Drept, slt. rez în Regimentul de Vânători promoția 1938, căzut la Feled-Cehoslovacia la 12

martie 1945, înmormântat la Rimatasmasfalva- Slovacia.

Stoian Gheorghe, fiul lui Ioan și Nicolina Stoian din Huși, căsătorit în anul 1940 cu fiica

învățătorului hușean Vasile Manoliu, student la Facultatea de Drept din Iași, slt. rez. în

regimentul 35 Infanterie, decedat la data de 26 august 1941 în atacul de la Valea Cernaia, în

vârstă de 28 de ani.


63

Locotenent post mortem în rez. Profir V. Eugen, născut la 31 iulie 1917, mort la Țiganca la 8

iulie 1941, a făcut parte din regimentul 11 infanterie. Născut în satul Râpi-Fălciu.

Lt. rez. Zota Gheorghe din regimetul 3 Roșiori , născut în comuna Grozești județul Fălciu.

Andrian T. Vasile, născut în iulie 1922 la Fălciu, a terminat liceul ,,Cuza Vodă’’ în 1941, a

căzut pe câmpul de luptă în defileul Crișului Alb, în septemrie 1944, fiind înmormântat la Ineu.

Post mortem a fost avansat locotenent în rezervă

Slt. rez. Barais Paul, din regimentul 18 Infanterie Gorj, absolvent al liceului în 1937, născut la

Huși, căzut în Cehoslovacia la data de 8 mai 1945.

Căpitan rez. Cișman N. Nicolae, născut la Huși în anul 1884, avocat în Huși, a luptat în primul

război mondial cu regimentul 85 infanterie căzând rănit în luptele de la Slătruc-Argeș, murind la

27 decembrie 1916 în spitalul de la Orăștie, ca prizonier. În vara anului 1922, liceul ,,Cuza

Vodă’’ organizează o excursie cu elevii în Ardeal, osemintele sale au fost deshumate , aduse la

Huși, unde au fost înmormântate cu mare pompă militară.

Lt. rez. Țolea Ion, născut la Huși în anul 1905, absolvent al Liceul ,,Cuza Vodă’’ în 1926,

profesor, căzut în anul 1943 pe câmpul de luptă.

Boghiceanu Laurențiu, slt.rez.


Date cu privire la unele aspecte

geologice ale ținuturilor Fălciu-Vaslui-Tutova

Geolog dr. Constantin Gheorghiu

În general este foarte greu a te limita, în geologie, la o zonă foarte restrânsă, cum este

aceea a orașului Huși și de aceea prefer să prezit aspectele geologice determinate pe o suprafață

mai largă.

Dacă geologia de suprafață, studiată în de aproape de către Mihai David, Ion Atanasiu,

profesor Doctor Doc. Neculai Macarovici, conform Dr. Jeanrenaud Pierre de la Universitatea din

Iași și alții, implică o oarecare monotonie tectonică, dar nu și stratigrafică, aspectele geologice

tectonice de profunzime sunt îndeajuns de complicate încât ele ne indică prezența unor mișcări

pe verticală în diferite etape ale evoluției geologice regionale.

Datele de foraj, de multe ori asociate cu acelea obținute prin lucrări geofizice, ne dau

indicații asupra caracteristicilor stratigrafice și tectonice ale formațiunilor geologice acoperitoare

și a acelora de fundament.

Cu privire la fundament se poate constata că în zona nordică, peste fundamentul

precambrian, se aștern depozite siluriene, cretacice superioare, miocene și cuaternare.

Precambianul este reprezentat prin șisturi cristaline în care se întâlnesc frecvent

intruziuni granitice de tip Rapakiwi care este un granit cu o cristalinitate largă, iar feldspații


65

potasici imprimă rocii o colorație roșcată. Faptul că peste acest fundament cristalin se aștern

depozite siluriene necutate arată că aici au avut loc mișcări orogenice aparținând fazei huroniene,

iar în Cambrian sectorul a fost exondat până în Silurian.

În Cambrian această unitate expondată a fost supusă acțiunii agenților externi și

peneplenizată pentru ca apoi depozitele siluriene să se aștearne discordant peste fundamentul

cristalin.

Placa de depozite siluriene se extinde către sud, pentru ca la sud de Iași să nu mai fie

întâlnită în forajele efectuate până în prezent. Urmează apoi o nouă fază de exondare cu o durată

foarte mare, când această regiune nordică de platformă rigidă este invadată în diverse etape de

formațiunile cretacice superioare, eocene (la Crasna), tortoniene, sarmațiene și pliocene.

La sud de linia Crasna până la Băleni fundamentul constituie așa numita ,,Depresiune a

Bârladului” care reprezintă o zonă de scufundare ce face legătura între ,,Drepesiunea

predobrogeană și Depresiunea din fața Carpaților”.

Datele recente obținute din forajele executate în ,,Drepresiunea Bârladului” indică

faptul că marea Jurasică s-a extins către nord până la paralela orașului Huși, de-alungul unei

importante linii de dislocașie. Atât depozitele paleozoice precum și acelea triasice care suportă

depozitele jurasice sunt puternic compartimentate.

Cu privire la depozilete acoperitoare, putem preciza că unele sunt constituite din

formațiuni de vârstă cretacic-superioară, eocenă, miocenă și pliocenă, care, ca și în partea de

nord a Podișului Moldovenesc, nu sunt decât foarte puțin deranjate din punct de vedere tectonic.

În legătură cu aceste depozite putem afirma că se înclină foarte slab de la nord-est către sund-

vest, constatându-se în același timp o retragere treptată a țărmului mării în această direcție. Pe de

altă parte, se remarcă și faptul că ele sunt constituite din formațiuni mai puțin consolidate decât

depozitele sedimentare de vârstă paleo-mezozoică din fundamentul Drepesiunii Bârladului.

Dacă imaginile geologice prezentate în paginile anterioareau fost obținute în special pe

baza datelor de foraje sintetizate în cadrul Ministerului Petrolului și a Comitetului de Stat al

Geologiei, tot forajele (împreună cu prospecțiunile geofizice) ne indică faptul că formațiunile de

fundament ale depozitelor paleo-mezozoice din Depresiunea Bârladului sunt puternic cutate și

fracturate.

Astfel, între Bruscani (la nord) și Băleni (la sud) forajele au indicat prezența șisturilor

verzi la sud de linia tectonică Băleni, unde se întâlnesc șisturi cristaline de tip Dobrogean , care

împreună cu șisturile verzi suportă extremitatea sudică a Depresiunii Bârladului.

În zona Depresiunii Bârladului și la sud de aceasta se constată că mișcările pe verticală

ale fundamentului jurasic și mai vechi au determinat invazia sau retragerea apelor marine în

diverse etape de sedimentare, Depresiunea Bârladului jucând rolul unei cuvete scufundată în

trepte în care se întâlnesc depozite de cuvertură mai sus amintite, dar care nu se extind prea mult

către sud, asa încât ele se pierd pe măsură ce ne apropiem de Galați, unde peste fundamentul

cristalin repauzează numai depozite pliocene.

Aspectele tectonice și stratigrafice prezentate până acum au permis geologilor

interpretarea evoluției geologice a regiunii așa cum rezultă din lucrările publicate de către: N.

Oncescu , N. Grigoraș , Ibăncilă , M. David , I. Atanasiu, P. Jeanrenaud și alții.

Din punct de vedere economic rezultă că, formațiunile geologice și în special cele de

suprafață nu prezintă o importanță deosebită deoarece rocile utile sunt reprezentate în special

prin materiale de construcții (argile, marne, nisipuri, etc.).

O importanță deosebită prezintă apele minerale descrise de către prof. N. Macarovici și

Doctor V. Bejan. Din punct de vedere a compoziției lor chimice, aceste ape sunt foarte variate,

apărând uneori ape sulfatate, magneziene (la Cornești și Răducăneni), ape colorosodice, iodo-

bromurate și sulfatate etc.


Acestor surse merită a li se acorda o atenție deosebită, deoarece pot prezenta efecte

curative de o deosebită importanță.

Tectonica foarte complicată a fundamentului precum și prezența rocilor de suprafață slab

consolidate trebuie să atragă atenția în mod deosebit inginerilor și arhitecților atunci când

proiectează diferite edificii. Această atenție o impune gradul de seismicitate foarte ridicat al

regiunii datorită fracturilor adânci, precum și fenomenelor geologice de suprafață, care sunt

puternic afectate de alunecări sau prăbușiri sub influența atracției gravitaționale ușurată de

seismicitatea intensă și prezența apelor freatice care înlesnesc fenomene de deplasare.

Un aspect deosebit de interesant pentru regiunea avută în vedere îl prezintă solurile fertile

care permit dezvlotarea unei agriculturi, viticulturi și pomiculturi intense. De aceea considerăm

că studiul solurilor vegetale în regiune prezintă o importanță deosebită pentru continua

dezvoltare economică.

Muzicieni

plecați de pe meleagurile Hușului

De pe meleagurile Hușului au plecat o întreagă serie de muzicieni, începând din cele

mai vechi timpuri.

Ce dintâi a fost chiar domnitorul Dimitrie Cantemir care avea înclinații și o cultură

muzicală deosebită, dovadă că prin anul 1703, pe când se afla la Istanbul, publica primul Tratat

de muzică turcească, care pune bazele teoriei muzicale turcești. Cantemir este primul muzicolog

care întocmește un sistem de notare a semnelor muzicale.

Melodiile culese și prelucrate de Cantemir au fost foarte mult gustate și apreciate de

oamenii timpului său, fiind adoptate de repertoriul lăutăresc și devenind populare.

Cantemir era și un neîntrecut cântăreț din tambură, fapt menționat și de cronicarul

Neculce. Vezi vol. D. Cantemir de C. Măciucă edit. Albatros 1973.

În timpurile mai noi, Hușul a dat alți muzicieni de valoare, astfel marele Gavril

Muzicescu, și-a început cariera muzicală ca elev al Seminarului teologic pe care l-a urmat la

Huși, între anii 1860-1864, având ca profesori de muzică pe iconomul Nicolae Roiu și pe Vasile

Măndicescu, fiind apreciat și sprijinit de marele cărturar Episcopul Melchisedec Ștefănescu.

Mai târziu, faima sa de profesor de muzică la Conservatorul de muzică din Iași,

determina pe Ion Vidu, viitorul compozitor, să vină la Iași spre a urma cursurile acestei școli,

unde sub îndrumarea lui Muzicescu, devine cel mai important factor de cultivare a muzicii

populare românești.

Un alt muzician a fost lăutarul Gheorghe Maftei, care încurajat de profesorul Ion D.

David, director al Școlii Normale din Huși, urmează Conservatorul de muzică din Iași, devenid

maiestru de muzică și conducătorul fanfarei de la această școală, imediat după primul război

mondial.

Vestitul lăutar Marin Vintilă, ce a trăit între cele două războaie, a avut doi copii care

au ajuns elemente de valoare în lumea muzicală românească, fiul său Gheorghe Vintilă devenind

director și dirijor al Filarmonicei din Iași, iar fiica sa Maria Sindilaru, devenind artistă foarte

apreciată la Opera din București.

Dintre absolvenții liceului ,,Cuza Vodă’’, s-au afirmat și alte elemente strălucite ale

muzicii românești și anume :

-Profesorul și compozitorul Costache Palade, originar din Duda, domiciliat în

București.


67

-Artistul emerit Constantin Rădulescu, fiul profesorului Al. Rădulescu de la Liceul

,,Cuza Vodă’’, în prezent dirijor la teatrul de operă din București.

-Victor Carpis, originar din Vaslui, absolvent al Liceului ,,Cuza Vodă’’ din promoția

1924, fost profesor de muzică, dirijor și animator al vieții culturale-muzicale la Giurgiu.

-Ing. Petru Ghenghea, profesor universitar la București, organizator și dirijor al

Orchestrei Inginerilor din RSR, care a dat nenumărate concerte la Ateneul Romîn și la Radio etc.

-Dumitru Gociu, a fost profesor de limbă engleză la Liceul ,,Cuza Vodă’’, a fost

animatorul vieții muzicale din Huși, între cele două războaie, fiind un strălucit pianist,

organizând numeroase concerte în cadrul Ateneului D. Cantemir din Huși.

-Mihai Cozmei, fiu de cântăreț bisericesc din Huși, este în prezent rectorul

Conservatorului de muzică din Iași.

Un tablou al directorilor Liceului "Cuza Vodă" din Huși (1889-

1978)1

Dragă Petruță,

Am luat tabloul trimis de tine și controlându-l cu scriptele existente și datele ce le

cunoșteam personal, am întocmit un nou tablou al directorilor care-l completează pe al tău.

Ți le trimit pe amândouă cu următoarele explicații:

- Tabloul întocmit de mine cuprinde 29 de nume:

- Ghigă a fost profesor de religie, urmând academia teologică din Kiev.

- Săvescu Gh. a fost profesor de latină.

- Neștian N. a funcționat din 1908-1909.

- David D. Ion a funcționat din 1920-1924.

- Miron D. în anii 1924-1926

- prima directoare a fost din 1929 (15. 4.), urmând după Harea Vasile.

- Eug. Niculescu a întrerupt timp de 3 luni (15.11.1940 - 10.02.1941) direcția mea.

- La punctul 8 din tabloul meu am introdus pe I. Z. Codreanu ca director al Gimn. A. Panu din

Huși, în anii 1906-1908. Motivele care m-au determinat au fost următoarele:

Directoratul lui I. Z. Codreanu e un fapt real și eu socot că nu este permis să ocolim

adevărul. Nimeni nu ne oprește aprecierile. Nu ne este însă îngăduit să negăm existența unui fapt

care s-a petrecut în realitate.

Toți marii istorici ai lumii au relatat faptele întâmplate. Istoricii români n-au vorbit numai

de August și Traian. Au vorbit și de Nero și Caligula, și asa au procedat toți marii istorici ai

lumii.

Directoratul lui I. Z. Codreanu, ca director al Gimnaziului își conducea militărește. În

excursia făcută la Grumezoaia a trecut și prin satul meu, de naștere Șchiopeni (Văleni cu numele

de astăzi). L-am văzut pe I. Z. Codreanu în fruntea școlii și o bună bucată de loc i-am însoțit și

eu.

În viața mea am fost un pasionat cercetător al trecutului și am petrecut multă vreme la

secretariatul școlii răscolind arhiva și luând note asupra faptelor care mă interesau. Cu acest

prilej am dat și peste corespondența din timpul directoratului I. Z. Codreanu. M-a desfățat mult și

am povestit faptele și în diferite cercuri la diverse împrejurări.

Arhiva s-a pierdut în timpul ultimului război.

1 Alcătuit de Vasile G. Racoviță și Petru P. Harnagea în anul 1978.


N-aș vrea să se piardă și umorul care se degajă din această corespondență și vă redau aici

faptele asa cum le-am citit eu.

Într-un raport, I. Z. Codreanu solicită Ministerului să-i plătească diurna de director, rămasă

restantă. La raportul său, ministerul îi răspunde:

,,Nu v-am plătit diurna întrucât suntem informați că intenționați să deminionați, iar

Ministerul este hotărât să vă primească deminisia.”

Pe ordinul Ministrului, I. Z. Codreanu pune următoarea rezoluție:

,,Socot că a demisiona în aceste vremuri este o dezertare de la datorie”.

Se vede că Ministerul n-a fost de aceeași părere și în 1908 a fost înlocuit cu Neculai

Neștian din Bârlad iar în 1909 vine la conducere C. Al. Holban, pe care l-am avut și eu director

în clasa I la gimnaziu (1910-1911) și apoi la liceu care funcționa la Episcopie în 1917 când eram

elev în clasa a VI-a de seminar. Urmam Seminarul V. Costache din Iași, transformat în spital în

timpul războiului 1916-1918.

Și pentru că în Huși se înființase liceul ,,Cuza Vodă’’, care funcționa în chiliile

Episcopiei, au fost primiți și seminariștii aflați în acea vreme în Huși.

N-am urmat acolo decât câteva luni, căci între timp am fost înștiințat de seminar că

Ministerul a aprobat pentru elevii de la Veniamin Costache o sesiune specială de examen ce se

va da la școala respectivă. Acestea sunt lămuririle pe care ți le pot da și fii încredințat că m-am

silit ca ele să reflecte cât mai mult adevărul.

Cu toată dragostea,

V. G. Racoviță

Câmpina, 25.6.1978

Tabloul Nominal

al directorilor Gimnaziului ,,Anastasie Panu” și Liceului ,,Cuza-Vodă” din Huși de la

înființare până în prezent2

Nr. crt. Numele și prenumele Specialitatea Durata

1. Roiu Gheorghe Prof. matematică 1889-1891

2. Vernescu N. Alexandru Prof. istorie 1891-1893

3. Ghiga Theodor Prof. religie și greacă 1893-1898

4. Popovici Nicolae Prof. fizică-chimie 1898-1903

5. Săvescu Gheorghe Prof. limba latină 1903-1905

6. Suflețel Panainte Prof. filozofie 1905-1906

7. Zelea Codreanu Ion Prof. limba germană 1906-1908

8. Neștian Neculai Prof. limba latină 1908-1909

9. Holban A. Constantin Prof. limba română 1909-1920

10. David D. Ion Prof. fizică-chimie 1920-1924

11. Miron Dumitru Prof. limba franceză 1924-1926

12. Popescu Ion Prof. matematică 1926-1929

2 1978


69

13. Harea Vasile Prof. filozofie 1929-1929

14. Racoviță Vasile Prof. limba română 1929-1931

15. Popescu Ion Prof. matematică 1931-1931

16. Holban Gabriel Prof. istorie 1931-1932

17. Racoviță Vasile Prof. limbă română 1932-1933

18. Holban Gabriel Prof. istorie 1933-1938


20. Niculescu Eugen Prof. științe naturale 1940-1941

21. Bejenariu Mihail Prof. religia română 1941-1945

22. Gâdei Aurel Prof. limba franceză 1945-1946


24. Neștian Constantin Prof. istorie 1948-1950

25. Enache Constantin. Prof. geografie 1950-1952

26. Bujoreanu Ștefan Prof. limba latină 1952-1955

27. Bahnariu Ștefan Prof. matematică 1955-1962

28. Ciobanu Mihai Prof. limba română 1962-1968

29. Bahnariu Ștefan Prof. matematică 1968-1978


71


Restitutio

Vasile Coban - Remember3

În ultima perioadă de timp personalitatea lui Vasile Coban a constituit o temă de

cercetare pentru istoriografia locală. Istoricul huşean se confrunta cu o lipsă de informaţii

privitoarea la datele biografice ale epigramistului Vasile Coban. Articolele publicate, cărora li se

adaugă şi materialul prezent, conturează datele biografice şi traiectoria carierei celui care a fost

Vasile Coban.

Reproducem pentru încântarea cititorului o serie de epigrame şi poezii publicate de

Vasile Coban, consemnate de Petru P. Harnagea în volumul intitulat ,,Oameni de seamă din

ţinutul Huşului’’, rămas în manuscris. Adăugăm şi o scurtă notă autobiografică redactată de

Vasile Coban şi trimisă lui Petru P. Harnagea, pentru a se folosi la întocmirea lucrării sale, o

importantă sursă informativă astăzi pentru istoriografia huşeană.

Mică autobiografie

M-am născut în satul Leoşti, com. Pădureni (Cârligaţi), județul Vaslui (fost jud. Fălciu).

Am învăţat 5 clase primare în satul Davideşti, că nu era şcoală în satul meu Leoşti. Am absolvit

clasele primare la învăţătorul Marin Ciulei. În 1919 m-am înscris la Liceul ,,Cuza Vodă’’ din

Huşi, şi prin examen de admitere, am reuşit să urmez la zi 5 clase, apoi din lipsă de mijloace am

dar bacul în particular. În 1945 am luat bacalaureatul la liceul Diaconovici Loga4. Şi m-am

înscris la facultatea serală de fizică şi matematici, am trecut în învăţământ din anul 1953. Am

urmat şi Conservatorul de muzică din Timişoara având de rector pe compozitorul Sabin Drăgoi.

Sunt fiu de ţărani săraci neştiutori de carte. Încă din cl. II de liceu am publicat primele mele

versuri în revista liceului „Zorile”, recomandat călduros de Iorguţă Harnagea, care era în

Comitetul de Conducere al revistei. Deci, el mi-a fost primul sprijin în literatură. Am publicat

apoi la vârsta de 18 ani cartea de versuri ,,Fragmente dintr-un suflet’’, tipărite la tipografia

Corlăteanu din Huşi. La Iaşi am publicat 3 volume de versuri în 1931, 1932, 1933. Se găsesc în

biblioteca Academiei Române. Sunt în prezent membru activ al Cenaclului de epigramişti

„Cincinat Pavelescu” din Bucureşti. Sunt trecut în câteva culegeri de epigrame. Îmi continui

activitatea de creaţie, am în pregătire o carte de versuri pentru copii numită „Gigel cutezătorul”,

voi prezenta-o la editura Ion Creangă. Am colaborat la ziarul „Munca”, „Lupta C.F.R.”,

„Flamura Prahovei”, reviste literare: „Zorile”, „Roma(...)”, „Crizantema”, „Grai Moldovenesc”,

„Însemnări literare”, şi altele.

<ss> Vasile Coban

5 Iunie 1978

3 Petru P. Harnagea, Oameni de seamă din ţinutul Huşului, Manuscris, f. 55.

4 Probabil din Timişoara.


73

Epigrame

de Vasile Coban, născut la 14 iulie 1905 la

Cârligţi, sat Leoşti

jud. Fălciu, promoţia 1918

Unui autor din C. Lung, care-şi intitulează

cartea: Unde ajung?

Îndrăgind literatura

Îţi scrii cartea: „Unde-ajung?”

Îţi va spune editura:

Înapoi la C. Lung.

Publicată în revista „Săgeata”,1973.

La mormântul unui poet modernist, epitaf.

A tipărit el cărţi cu vraful

Şi i-a rămas doar epitaful

Că poezia ce să spui?

Murise înaintea lui!

Publicată în revista „Viaţa”, Iaşi, 1973.

Unui violonist amator.

O viaţă-ntreagă a râvnit

S-ajungă interpret vestit

Şi-a cântat atâta de plăcut

C-a fost aplaudat că a tăcut.

Publicată în revista „Magazinul”, 1962.

Unui compozitor vârstnic.

La 60 de ani, el scrie

Un crâmpei de melodie

Peste-un secol, cine ştie?

Ne va da o simfonie!

Publicată în revista „Magazinul’’,1963.

Unui poet care a trimis o poezie la Revista

„Flacăra” şi a fost beştelit la poşta

redacţiei.

Poezia-ţi bine închegată

Ai sperat să-ţi fie publicată

Dar te-ai înşelat, stimate barde

„Flacăra” nu publică, ea arde!

Publicată în revista „Cadran”,1974.

Iubitei!

Îţi spun în mod cinstit şi drept

Atunci când te lipeşti de mine,

Îţi bate inima în piept,

Dar numai tu ştii pentru cine!

Publicată în culegerea de epigrame

,,Antologia’’, Editura Literatura, 1975.

Epitaf la mormântul unui sculptor.

Întreaga-i viaţă

A tot sculptat statui

Nu are nici un bust la groapa lui!

Şi se explică asta într-un fel:

N-a vrut să-şi bată singur joc de el!

Publicată în culegerea de epigrame

,,Antologia’’, Editura Literatura, 1975.

Unui medic care scrie versuri.

Dacă şi în medicină

Ai talent, aşa de mare

Pacienţii, fără vină,

Nu mai au nici o scăpare!

Difuzată la Radio, 31 decembrie 1974.

Lui George Corbu, epigramist şi avocat.

Vinul vorbelor i-l sorb

Când îl aud la tribunal

De ce oare-i zice corb?

Când el are papagal.

Lui Mircea Micu, autor al parodiilor

„Dracul verde”.

Dracu-n librării, se pierde.

Care meşter alchimist,

L-a făcut din negru, verde,

Şi pe Micu, umorist?


În ,,Mozaic umoristic’’, Editura Litera.

Lui Vasile Vlad, pentru volumul de versuri

„Pedepsele”.

Atunci când cartea ta se tipăreşte,

Îşi pune întrebarea editorul:

Pedepsele le-ndură autorul,

Ori le-ndur-acel ce le citeşte?

În ,,Mozaic umoristic’’, Editura Litera.

Pentru autorul volumului „Alfabetul

Demiurgic”

Recitind frază cu frază,

A subtilului poet,

Observ cum evoluează:

A ajuns la alfabet.

Revista „Zorile”, Liceul „Cuza Vodă”,

1975.

Unui profesor care în orele de curs merge

la pescuit.

Profesorul cu undiţa porneşte,

La râul de sub deal, cu pas grăbit.

Nereuşind să prindă nici un peşte,

Îi prinde pe elevi la pescuit.

Revista „Vlăstarul”,Ploieşti, 1973.

Pentru profesor conformitate P. P. Harnagea

5 martie 1975 – Bucureşti

Scumpirea cafelei.

S-a scumpit? Scumpită fie!

N-o mai beau o veşnicie.

Nu m-ar ţine nici cureaua

Nu-mi schimb pâinea cu cafeaua!

Avantajul epigramistului

E un avantaj, de bună seamă.

Te mulţumeşti c-o epigramă.

Decât în proşti să dai cu bâta

Reacţia e doar atâta!

Unui frizer

Gândeşte că s-ar întâmpla

Aşa cum vrea frizerul Mişu.

Tariful să rămâie-aşa

Să se mărească doar bacşişul.

Unui dactilograf care m-a tratat cu o

cafea, când i-am prezentat manuscrisul şi

când l-am scos, mi-a pretins 15 lei pe

pagină.

Când mi-ai scris gândul alb ca neaua,

Îşi avea preţul vechi, cafeaua.

Şi totuşi ţi-ai făcut probleme

Ia-i urcat preţul, mai devreme.

Unuia care pretinde că iubeşte cartea

Mai acum o săptămână

Numai cărţi avea în mână,

Dar ce straniu echivoc

Toate erau cărţi de joc!

Unui autor care până la cutremur a scris

versuri iar după seism numai proză.

Deci, poezia ta-i sistată

De la cutremur.

Ce nevroză!

Să nu se mai întâmple odată,

Că nu mai scrii nici proză

Bucureşti, 10 iunie 1978

Reflecţie la cărţile cu preţ redus

La cărţile cu preţ redus,

Am şi eu un cuvânt de spus.

Ori le dai foc ca un nou Nero,

Ori preţul lor să fie zero.

Pastel alpin

Lângă drum umblat de sănii

Stau cu cregile plecate,

Brazii care fac mătănii,

Pentru vântul care bate.


75

Sus pe culmi, brazi ca o salbă,

Străjuiesc zăpada albă.

Munţii parcă stau la cină,

Printre ei se plimbă norii.

Numai urme de lumină,

Au în zâmbete schiorii.

Privesc norii spre pământ,

Să mă vadă cine sunt.

Iar schioarele-ndrăzneţe,

Iute lunecă pe nea-

E atăta frumuseţe!

Unde-i tinereţea mea?

Să mai adun de prin vise,

Poeziile-mi nescrise.

Nici o frică nu mă prinde

Ursul stă-n bârlogul său.

Stergar alb zăpada-ntinde,

Din Sinaia la Buzău.

Munţi frumoşi ca o părere,

În curând, la revedere.

Unui prieten

Cu ferestrele deschise

Trag în piept un aer bun,

C-un prieten înspre vise,

Merg pe-acelaş drum comun.

Aerul, ce nori despică,

Îmi inundă azi odaia

Ar fi bine măi Petrică

Să vii şi tu la Sinaia.

Că aici fac tratamente,

Bărbaţi, fete şi femei.

Am frumoase sentimente,

Pentru toţi amicii mei.

Iată că din larga fire

Patru strofe trag la sorţi,

Te înscriu în amintire,

Pentru stima ce mi-o porţi.

Rubrică realizată de Alexandra Maria Lazăr și Andreea Alexandra Harnagea,

clasa a XI-a Științele Naturii

Profesor coordonator: Costin Clit


Interviuri

Interviu cu prof. Tatiana Pleşu, Director adjunct al ,,Colegiului

Naţional Cuza-Vodă”

Ana-Maria Dolhăscu și

Ioana Bahnariu ,


1. Conduceţi liceul de câţiva ani. Care credeţi că este

cea mai mare realizare a mandatului

dumneavoastră de pană acum? Despre nerealizări

ce ne puteti spune?

Cea mai mare mândrie a unui director sunt rezultatele

frumoase obţinute la olimpiade, concursuri şi bacalaureat

de către elevi, dar acestea se datorează, în primul rând

sârguinţei lor şi profesorilor care îi pregătesc. Tot printre realizări aş mai putea aminti:

îmbunătăţirea imaginii şcolii, dotarea laboratoarelor şi a sălilor de clasă, dotarea bibliotecii

liceului, dotarea cabinetelor şi a altor spaţii ( sala de sport, cabinet lingvistic ,amfiteatrul, etc).

Sper, să obţinem fonduri pentru reabilitarea clădirii localului B şi pentru împrejmuirea cu

gard a clădirilor Colegiului Naţional ,,Cuza Vodă’’, dar şi pentru terminarea Campusului.

2. Cum vedeţi separarea funcţiei de manager de cea de profesor? Este necesară?

În ceea ce priveşte funcţia de manager indiferent cât e de greu sau de uşor , trebuie să fie

rezolvate problemele şcolii. Am spus întotdeauna că am un mare noroc în această privinţă

deoarece în școală există cadre didactice bine pregătite care au un înalt simţ al datoriei şi,

totodată, elevi sârguincioşi. Acest lucru reprezintă un mare ajutor pentru director. Ca manager

trebuie să fii permanent preocupat de buna desfășurare a tuturor activităţilor, de siguranţa

elevilor şi de asigurarea condiţiilor optime pentru studiu.

A fi manager sau profesor la Colegiului Naţional ,,Cuza Vodă’’ este o onoare şi o mare

responsabilitate.

3. Sunt privite diferenţiat profilele Uman şi Real de către conducere şi cadrele didactictice?

De ce?

Nu, însă trebuie ţinut cont de faptul că elevii de la profilul real au mai mult de lucru şi sunt

mai solicitaţi decât cei de la profilul uman.

4. Care sunt legăturile dintre Colegiu si comunitatea locală?


77

Colaborarea cu toţi reprezentanţii comunităţii locale este destul de bună.

5. Ce planuri aveți în ceea ce priveşte dezvoltarea liceului?

Ne propunem să dezvoltăm liceul în direcţia îndeplinirii standardelor de performanţă,

făcându-l competitiv pe plan local, judeţean şi naţional.

6. Sunteţi o femeie cu personalitate puternică. Aţi reuţit să imprimaţi celorlaţi din jur

atitudinea şi comportamentul dumneavoastră?

Tind să cred că da.

7. Cum reuşiti să vă împărţiţi timpul între atâtea aspecte ale rezistenţei ( mamă, soție,

director, profesor)?

Majoritatea timpului îl petrec în şcoală, atât în ceea ce priveşte munca de profesor cât şi cea

de director. Îmi rămâne puţin timp pentru familie, pentru copii, pentru soţ. De aceea încerc să-l

folosesc la maximum venind în întâmpinarea nevoilor pe care le au ei.

În weekend-uri îmi fac timp şi pentru familie, deoarece viaţa personală, dedicată familiei nu ar

trebui să fie afectată de cea profesională.

8. Ce credeţi despre revista ,,Zorile’’?

Este o revistă literar-ştiințifică a Colegiului Naţional „Cuza Vodă” Huşi, cu o bogată tradiţie

( din 1922 ), ce are o tematică diversă, cu un conţinut bogat: cronici, opinii, atitudini, eseuri,

interviuri, itinerare, cu impresii de călătorie, epistolar, concursuri, caleidoscop, traduceri,

încercări literare, cercetare, personalităţi, talente ascunse etc.

9. Care este mesajul dumneavoastră pentru cititorii acestei reviste?

Mesajul meu pentru elevi este să aibă încredere în şcoală, în dascălii ei, în valoarea pe care

le-o dă educaţia. Mesajul pentru cadrele didactice este acela că pentru o carieră didactică e

nevoie de pasiune şi voinţă, iar managementul înseamnă multă responsabilitate.


Traduceri

Stuka- Oberst: Hans-Ulrich

Rudel von Günther Just

Anhang Hans- Ulrich Rudel

2.7.1916 - in Konradswaldau, kreis

Landeshut, in Schleisen geboren;

Vater ev. Pfarrer; Schwestern Ingeborg und

Johanna; Volksschule und humanistisches

Gymnasium bis Abitur; schon als Schüller

ein augezeichneter Sportler.

1936 - Annahmprüfung als

Offiziersanwärter der Luftwaffe bestanden;

zwei Monate Reichsarbeitsdienst: zur

Neiβeregulierung bei Muskau, Bezirk

Cottbus, eingesetzt.

4.12.1936 - Eintritt in die Luftwaffe,

Grundausbildung in Wildpark-Werder bei

Berlin.

Juni 1937 - Luftkriegsschule Berlin-Werder,

Beginn der Flugzeugführer-Schulung.

Juni 1938 - als Oberfahnrich zur

Sturzkampfflieger-Ausbildung zur I./Stuka-

Geschwader 168 nach Graz/Steiermark.

1.12.1938 - Versetzung zur Aufkläreschule

Hildesheim, Beobachterausbildung.

1.1.1939 - Leutnant.

1.6.1939- als beobachter zur

Fernaufklärungsgruppe 121 Prenzlau, Bez.

Neubrandenburg/Uckermark, versetzt.

Sept. 1939 - Aufklärereinstatze im

Polenfeldzug, EK II, Rückverlegung nach

Prenzlau, erfolglose Versetzungsgeuche zur

Stuka-Fliegerei.

2.3.1940 - Fliegerausbildungs-Regiment 43,

Wien-Stammersdorf und bald darauf

Verlegung nach Crailsheim/Württemberg,

Dienst als Regimentsadjutant.

Versetzungsgeusch erfolgreich, kommt zum

alten Grezer Stukaverband (I./St.-Geschw.

168), der jetzt bei Caen/Frankreich liegt.

1.9.1940 - Oberleutnant.

April 1941 - zum Stuka-Geschwader

>>Immelmann<< , I. Gruppe, Griechenland.

22.6.1941 - Beginn des Ruβlandfeldzuges,

erste Stuka-Einsätze bei der I./St. Geschw. 2

>>Immelmann<<.

18.7.1941 - Eisernes Kreuz I. Klasse,

Frontflugspange in Gold.

Sept. 1941 - Ehrenpokal für besondere

Leistungen im Luftkrieg.

23.9.1941 - im Kriegshafen KronStadt durch

Volltreffer Sowjet-Schlachtschiff >>Mrat<<

(23 600 BRT) vernichtet; bei den nächsten

Einsätzen Versenkung eines Kreuzers und

Zerstorers.

Dez. 1941 - Deutsches Kreuz in Gold.

15.1.1942 - Ritterkreuz des Eisernen

Kreuzes.

15.8.1942 - Staffelkapitan in der III./St.

Geschw. 2 >>Immelmann<<

24.9.1942 - 500. Feindflug.

Herbst 1942 Fuhrer der Stuka-

Erganzungsstaffel Graz-Thalerhof; damit

Verlegung eines Kreuzers und Zersorers.

Dez. 1941 - Deutsches Kreuz in Golg.


79

15.1.1942 - Ritterkreuz des Eisernen

Kreuzes.

15.8.1942 - Staffelkäpitan in de III./St.

Geschw. 2 >>Immelmann<<

24.9.1942 - 500. Feindflug.

Herbst 1942 - Führer der STUKA-

Eranzungsstaffel Graz-Thalerhof; damit

Verlegung zum Südabschnitt der Ostfront.

Anfang Nov. Lazarett Rostow.

10.2.1943 - 1000. Feindflug, Sudabschnitt

Ostfront bei Isjum.

1.4.1943 - Hauptmann (wegen besonderer

Tapferkeit vor dem Feinde mit

Rangdienstalter vom 1.4.1942).

Fruhjahr Versenkungvon 70

Landungsbooten am Kubanbruckencopf mit

Ju 87 G >>Kanonenmaschine<< (zwei 3,7

cm –Kanonen).

14.4.1943 - Eichenlaub zum Ritterrkreuz des

Eisernen Kreuzes, als 229. Soldat der

Wehmacht.

19.7.1943 - Führer der III./ St.-Geschw. 2

>>Immelmann<<

12.8.1943 - 1300. Feindflug.

18.9.1943 - mit Wahrnemung der Geschäfre

des Gruppenkommandeurs der 111./St.-

Geschw. 2 offiziell beauftragt.

9.10.1943 - 1500. Feindflug, sein

Bordschutze Ofw. Hentschel 1200.

Einsatzraum Ukraine.

18.10.1943 - Umbenennung des Stuka-

Geschwaders 2 in Schlachtgeschwader 2

>>Immelmann<< (SG 2.)

Ende Okt. 1943 100. PanzerabschuB,

Einsatzraum Kirowograd.

23.11.1943 - sieben Sowjetpanzer im

Sudabschnitt vernichtet.

25.11.1943 - Ritterkreuz mit Eichenlaub und

Schwerten (42. Soldat der Wehrmacht)

22.2.1944 - zum Gruppenkommandeur

III./SG 2 >>Immelmann>> ernannt.

1.3.1994 - Major (Rangdienstalter 1.10.1942

wegen hochster

Tapferkeitsauszeichnungen).

21.3.1944 - Angriff auf Dnjer-Brücke bei

Jampol, anschlieβend Landung auf

Feindgebiet, um notgelandete Besatzung zu

retten; Gefandennahme durch

Sowjetsoldaten, Flucht mit Schulterschuβ

ca. 50 km zu deutschen Linien;

Ritterkreuzträger Ofw. Hentschel, 1490

Feindfluge, ertrinkt im Dnjestr. Er hatte die

zweithӧchste Feindflugazhl in der

Luftwaffe.

22.3.1944 - wieder bei der III. Gruppe

eingetroffen.

25.3.1944 - 1800. Feindflug.

26.3.1944 - 17 Panzer abgeschossen.

27.3.1944 - Nennung im Wehrmachtbericht:

>>…Major Rudel, Gruppenkommandeur in

einem Schlachtgeschwader, vernichtete im

Süden der Ostfront an einem Tag 17

feindliche Panzer.<<

28.3.1944 - Nennung im Wehrmachtbericht:

>>…Zwischen Dnjestr und Pruth griffen

atarke deutsche Schlachtfliegerkrafte in die

Kampfe ein. Sie zerstorten zahlreiche

feindliche Panzer und eine groβe Zahl

motorisierter und bespannter Fahrzeuge.

Dabei vernichtete Major Rudel wiederum

neun feindliche Panzer. Er hat damit in mehr

als 1900 Einsätzen allein 202 feindliche

Panzer vernichtet…<<

29.3.1944 - Fernschreiben des

Oberbefehlshabers der Luftwaffe,

Reichsmarschall Hermann Goring, an Major

Rudel: >>Mein liber Rudel! Sie, mein

kühnster und bester Schlachtflieger, wurden

heute durch den Fuhrer mit dem hӧchsten

Tapferkeitsorden ausgezeihnet. Mit tiefer

Freude begluckwunsche ich Sie zur

Verleihung der Brillanten zum Eichenlaub

des Ritterkreuzes des Eisernen Kreuzes..

Diese Auszeichnung erhalten nur Soldaten,

deren Taten in die Geschichte des deutschen

Volkes eingehen, Was Sie, erfüllt von

fanatischem Kampfwillen und getragen von

aufopferungsvoller Kameradschaft, als

Einzelkämpfer und Verbands-führer an der


Ostfront geleistet haben, ist wahrhaft

bewuundernswert. Keiner war glücklicher

als ih, als mir jüngst Ihre Rettung aus

Feindesland gemeldet wurde. Meine

Luftwaffe ist stolz, Sie in ihren Reihen zu

wissen.

Ihr Gorning<<30.3.1944 - Nennung im

Wehremachtbericht: >>…Der Führer hat

Major Rudel, Gruppenkommandeur in

einem Schalchtgeschwader, als

zehntemSaoldaten der deutschen

Wehrmacht das Eichenlaub mit Scwerwtn

und Brillanten zum „Ritterkreuz des

Eisernen Kreuzes verliehen.<<

1.6.1944 - 2000. Feindflug im Kampfgebiet

Schkiβberg Stanca bei Jassy (Rumanien).

3.6.1944 - Nunnung in Wehrmachtbericht:

>>…Major Rudel, mit dem hӧchsten

deutschen Tapferkeitsorden ausgezeichnet,

flog an der Ostfront zum 2000. Male gegen

den Feind.<<

Anlaβlich des 2000. Feindflugs

Verleihung des Flugzeugfhurerabzeichens

in Gold mit Brillanten und Frontflugspange

in Gold mit Brillenten und Anhanger 2000,

durch Oberbefehlshaber der Luftwaffe.

6.8.1944 - Nennung im Wehremachtbericht:

>>…27 weitere Panzer wurden durch

Schlachtflieger vernichtet. Hiervon schoβ

Major Rudel allein 11 Panzer ab und erzielte

damit seinen 300. Panzerabschuβ durc

Bordwaffen. <<

Mitte Aug. Abschuβ des 320. Panzers,

Kampfraum Kurlndfront.

19.8.1944 - bei Ergli (Kurland) durch Flak

abgeschossen, Beinverwudung, Notalandung

auf deutschem Gebiet.

1.9.1944 - Oberstleutnant.

1.10.1944 - Führung des SG 2

>>Immelmann<< ubernommen.

17.11.1944 - Verwundung durch

ErdbeschuB in Ungarn (Steck-und

DurchschuB im linken Oberschenkel),

Notlandung auf Jägerflugplatz bei Budapest;

>>Flucht<< aus Lazarett, Einsätze mit

Gipsverband.

23.12.1944 - 2400. Feindflug, 463.

Panzerabschuβ.

1.1.1945 - erhält alt erster und einziger

Soldat der deutschen Wermacht die

allerhochste deutsche

Tapferkeitsauszeuchung: das Goldene

Eichenlaub mit Scwertern und Brillanten

zum Ritterkreuz des Eisernen Kreuzes und

wird gleichzeitig zum Oberst befӧrdert.

16.1.1945 - in Ӧdenburg

(Sopron)/Neusielder See, Verleihung der

hӧchsten Tapferkeitsauszeichnung Ungarns:

Goldene Tapferkeitsmedaille. (Insegesamt

nur siebenmal verliehen worden, Rudel

erhielt sie als einziger Ausländer).

8.2.1945 - bei Lebus/ Oder Abschuβ von 12

Panzern, bei Abschuβ des 13, Trefferm

durch russische 4-cm-Flak ins rechte Bein;

Notlandung, Bordschutze Geschwaderarzt

Dr. Gadermann rettet Rudel vor dem

Verbluten; auf Waffen-SS-

Hauptverbandplatz bei Seelow, 20 km westl.

Küstrin, Amputation des rechten

Unterschenkels; Lazarettaufenthalt in Berlin.

10.2.1945 - Nennung im Wehrmachtsbericht

:>>.. Obrst Rudel schoβ in den letzten Tgen

11 sowjetische Panzer ab und erhӧte damit

seine Abschuβerfolge auf 516

Panzer.<<(Rudel schoβ am 8.2.

inWirklichkeit 14 Panzer ab; durch

Augenzeugen bestätigt).

Ostern 1945 Eintreffen bein Geschwader;

Rudel fligt mit nicht verheiltem Beinstumpf

Einsatze trotz Flugverbots. Abschuβ

weuterer Panzer meist nicht als persӧnliche

Erfolge weitergemeldet, sondern auf

>>Geschwader-Konto<< verbucht. Als

Bordschütze fleigt PK-Beruchter

Hauptmann Niermann mit.

8.5.1945 - Landung zusammen mit

mehreren Maschien auf Flugplatz Kitzingen,

anschlieβend in amerikanischer

Gefangenschaft. –Bis Kriegsende flog

Obrest Rudel insgesanmt 2530 Einsäntze

(eine Feindflugzahl, die von keinem Flieger

der Welt auch nur annähernd erreicht


81

wurde), vernichete mehr als 519 sowjetische

Panzer, versenkte 1 Schlachtschiff, 1

Kreuzer,1 Zertorer, 70 Landungsboote,

erzielte 9 bestätigte Luftsiege (7 sowjetische

Jager, 2 Schlachtflugzeuge Il 2),

vernichetete über 800 Fahrzeuge, mehr als

150 Artillerie-,Pak- und Flakstellungen, vier

Panzerzuge und zerstӧrte zahlreiche

Brucken und Nachschubverbindungen. Er

wurde über dreiβigmal von Flack und

Inflanteriewaffen abgeschossen, fünfmal

verwundet und rettete sechs notgelandete

Besatzungen vor Gefangenschft odeer Tod.

In der Nachkriegszeit errang et trotz

Beinprothese unzahlige Sportsiege (Tenis,

Schwimmen, Skisport) auch gegen gesunde

Wettkampfteilnehmer.

31.12.1951 - Besteigung des Aconcagua in

Argentinien, mit 7020 m hӧchster Berg des

amerikanischen Kontinents; muβte etwa 50

m unterhalb des Gipfels wegen

Schechtwetters umkehren.

31.3.1953 - Erstbesteigung des Llullay-

Yacu, 6920 m, hӧchster Vulkan der Erde in

argentinischen Anden, zusammen mit Dr.

Dangl und Dr. Morghen. Bei 2. Besteigung

des Llullay-Ycu tӧdlicher Absturtz des

Expeditionsfotografen Erwin Neubert, der

bei der 3. Expedition auf dem Berg in einem

Felsengrab beigesetzt wurde.

Stuka- Oberst: Hans-Ulrich

Rudel

Günther Just

Supliment: Hans- Wrich Rudel

2.07.1916 -s-a născut în Kouradswaldan în

Silezia.

-tatăl – preot.

-surori – Ingeborg şi Johanna.

-a urmat Şcoala Populară şi

Liceul Umanistic.

-din şcoală s-a dovedit a fi un

excelent sportiv.

1936 - s-a alăturat Luftwaffe-I (Şcoala de

ofiţeri a Aviaţiei Militare), ca ofiţer cadet.

4.12.1936 – a început pregătirea de bază la

Şcoala de Aviaţie Wildparle-Werder lângă

Berlin.

Iunie 1937 – a început instruirea ca şi

commandant de avion la Şcoala de aviaţie

(pentru lupte aeriene) din Berlin Werder.

Iunie 1938 – ca ofiţer cadet superior s-a

alăturat Sturzkampfgeschwander 168 din

Graz/Steiermark.

1.12.1938 – a fost transferat la Şcoala pentru

piloţi de recunoaştere din Hildesheim, unde

îşi începe instruirea ca observator.

1.01.1939 – devine locotenent.

1.06.1939 – a fost repartizat în Grupul de

Recunoaştere Îndepărtată 121 din Prezlan.

Septembrie 1939 – întrebuinţarea piloţilor

de recunoaştere în campania din Polonia,

EK II „promovarea fără succes a aviatorilor

Stuka”.

2.03.1940 – de la Regimentul 43 de

Pregătire aeriană, Wien-Stammersdorf a fost

trimis la Centrul Regimental de Instrucţie de

la Crailsheim/Wurttemberg. Ajunge în

vechiul Graz pentru a se forma ca Pilot

Stuka. Apoi este repartizat la

Sturzkampfgeschwander din Caen,Franţa.

1.09.1941 – locotenent major.

Aprilie 1941 - a fost transferat la escadrila

Stuka ,,Immelmann”, Grupa I, Grecia

22.06.1941 – au început misiunile asupra

fronturilor sovietice.

- prima misiune reală în cadrul

Stuka I Geschwander 2 ,,Immelmann”.

18.07.1941- a primit decoraţia Crucea de

Fier, Rang I(de aur).

Septembrie 1941 – Cupa de Onoare pentru

realizările măreţe în luptele aeriene.

23.09.1941 – a scufundat cuirasalul sovietic

Marat (23600 BRT) în portul Kronstadt.

- în următoarea misiune a

scufundat un distrugător şi un crucisător.


Decembrie 1941 – a primit Crucea Germană

(de aur).

15.01.1942 – a primit Crucea de Fier în

Rang de Cavaler.

15.08.1942 – este comandantul escadrilei III

/ St. Geschw 2 ,,Immelmann”.

24.09.1942 – 500 misiuni.

Toamna 1942 – este conducătorul Stuka-

Graz Thalerhof, transferul în sectorul sudic

al Frontului de Est.

Începutul lui noiembrie – Lazarett Rostow

(spital).

10.02.1943 – 1000 misiuni.

- sectorul sudic al frontului de

Est lângă Isjum(Ucraina).

1.04.1943 – a fost numit căpitan în urma

actelor de vitejie săvârşite împotriva

inamicului.

Primăvara 1943 – a scufundat 70 de

ambarcaţiuni de desant la Podul Cuba cu un

avion Ju 87G („Kanonenmaschine”) ce

deţine doua turnuri de 3,7 mm.

14.04.1943 – a primit decoraţia Crucea de

Fier în frunze de stejar, împreună cu alţi 229

Soldaţi ai Armatei Germane.

19.07.1943- comandant al escadrilei III/ St.

Geschw 2 ,,Immelmann”

12.08.1943 – 1300 misiuni.

18.09.1943 - a fost delegat official cu

înregistrarea sarcinilor escadrilei III / St.

Geschw 2.

9.10.1943 – 1500 misiuni, ofiţerul Hentschel

1200 misiuni.

- zona de acţiune Ucraina.

18.10.1943 – transferul escadrilei 2 Stuka la

escadrila 2 ,,Immelmann”.

Sfârşitul octombrie 1943-100 tancuri

sovietice doborâte pe Frontul de Sud.

25.11.1943- a primit Crucea de Cavaler cu

Frunze de Stejar şi Spade împreună cu alţi

42 de soldaţi.

22.02.1944 – este numit comandantul

Grupei III / SG 2 ,,Immelmann”.

1.03.1944 – maior (1.10.1042- a primit mai

multe decoraţii pentru faptele de vitejie

săvârşite).

21.03.1944 – atacul asupra podului de pe

Nistru de lângă Jampol.

- urmat de o aterizare forţată pe

teritoriul inamic pentru a-şi salva echipajul.

- luarea de prizonieri de către

soldaţii sovietici.

- împuşcat în umăr, acesta a

evadat parcurgând o distanţă de 50 km până

la liniile germane.

- mitralierul său Heutschel

deţinător al ,,Crucii de Cavaler” s-a înecat în

apele Nistrului (avea al II-lea nr de misiuni).

22.03.1944 – sosirea în Grupa III.

25.03.1944 – 1800 misiuni.

26.03.1944 – 17 tancuri doborâte.

27.03.1944 – scrieri în rapoartele Armatei:

,,…Maiorul Rudel, comandant de grupă într-

o altă aripă de asalt a distrus într-o singură zi

17 tancuri inamice în partea de Sud a

Frontului de Răsărit.”

28.03.1944 – scrieri în rapoartele Armatei:

,,Mari Unităţi aeriene germane au intrat în

lupta între Nistru şi Prut. Au fost distruse

numeroase tancuri inamice şi un număr

imens de vehicule cu motor sau cu tracţiune

hipo. Cu această ocazie, maiorul Rudel a

distrus 9 tancuri. Până acum, în 1800

misiuni, a distrus 202 tancuri…”

29.03.1944 – a primit „Crucea de Cavaler a

Crucii de Fier cu Frunze de stejar, Spade şi

Diamante (de aur)” pe atunci cea mai înaltă

distincţie militară.

29.03.1944 – Telegrama comandantului

Suprem al Aviaţiei Mareşalul Hermann

Goring către maiorul Rudel:

Dragul meu Rudel! Dumneavoastră,

cel mai îndrăzneţ şi bun aviator, veţi fi

decorat astăzi de comandant cu cel mai mare

ordin pentru fapte de vitejie. Cu adânca

bucurie te felicit pentru acordarea distincţiei

„Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu

Frunze de stejar şi Diamante”.

Această decoraţie se acordă doar

soldaţilor a căror fapte au intrat în istoria

poporului german. Plin de voinţa fanalică

pentru lupta şi purtarea plină de


83

camaraderie, ceea ce aţi realizat

dumneavoastră ca unic luptător şi

conducător al trupelor de pe Frontul de

Răsărit este realmente de admirat.

Nimeni nu a fost mai noroc decât

mine, când a fost anunţată recenta

dumneavoastră salvare de pe teritoriul

inamic.

Aviaţia militară, este mândră că

faceţi parte din ea.

30.03.1944 - „ …Comandantul ia acordat

maiorului Rudel, conducătorul escadrilei de

luptă,ca şi altor 10 soldaţi din armata

germană distincţia “Crucea de Cavaler a

Crucii de Fier cu Frunze de stejar,Spade şi

Diamante”.

1.06.1944 – a 2000-a misiune pe câmpul de

luptă Stânca de lângă Iaşi.

3.06.1944 – maiorul Rudel a decorat cu cea

mai înaltă distincţie militară,a zburat pentru

a 2000-a oara pe lângă frontul de est. Cu

ocazia acestui eveniment i-au fost acordate

de către conducătorul suprem al Forţelor

Armate Aeriene ,,Insigna Piloţilor de

Front”(de aur cu diamante) și ,,Insigna

Piloţilor şi Observatorilor” (de aur cu

diamante)

6.08.1944 – Menţionări în Ordinul de zi al

Armatei:

,,…27 de tancuri au fost nimicite de

aviaţia de asalt. Maiorul Rudel a distrus 11,

ajungând la un palmares de 300 de tancuri.”

Jumătatea lunii august 1944 – 320 tancuri

doborâte,câmpul de luptă Kurland

19.08.1944 – a fost doborât de un tun

antiaerian lângă Erghi (Kurland).

- rănit la picior aterizează forţat

pe teritoriul german (în spatele liniilor

germane).

1.09.1944 – locotenent major.

1.10.1944 – a preluat conducerea a SG2

“Immelmann”.

17.11.1944 – rănit în timpul

bombardamentului din Ungaria (împuşcat în

coapsa stângă)

aterizează pe aerodromul de lângă

Budapesta.

- evadarea din Lazarett.

- misiunile următoare

(ulterioare) a zburat cu

piciorul în ghips.

23.12.1944 – 2400 misiuni, 463 tancuri

doborâte.

1.01.1945 – a primit cea mai înaltă distincţie

a întregii armate germane „Crucea de

Cavaler a Crucii de Fier cu Frunze de

stejar,Spade şi Diamante (din aur)”.

- a fost promovat la gradul de

colonel.

16.01.1945 – în Odenburg (Sopron) /lacul

Neusiedler primeşte cea mai înaltă distincţie

ungară : „Medalia de aur pentru bravură” (a

fost acordată doar de 7 ori, Rudel fiind

singurul străin).

8.02.1945 – lângă Lebus pe Oder –

doborârea a 12 tancuri, iar la al 13-lea

avionul său este lovit de un proiectil rus de 4

cm.

- a fost grav rănit la piciorul

drept. A reuşit să aterizeze forţat în liniile

germane. Dr. Gadermann a reuşit să-i

oprească hemoragia. În cartierul general al

armatelor SS lângă Seclow, 20km vest de

Kurstin, îi este amputat piciorul de la

genunchi în jos. Stă la spitalul Lazarett din

Berlin.

10.02.1945 – Menționare în ordinul de zi al

Armatei:

,,Maiorul Rudel a distrus 11 tancuri

sovietice în ultimele zile, ajungând la un

scor de 516 tancuri (pe 8.02.1945 Rudel a

distrus, în realitate, 13 tancuri după cum

spune și un martor ocular.”

Paște 1945 – sosirea la escadrilă: Rudel

zboară cu piciorul nevindecat în misiuni.

Doborârea tancurilor ce au urmat nu au fost

socotite ca succese personale ci au fost

trecute în contul escadrilei. Împreună cu el a

zburat PC-avizor, căpitanul Niermann.


8.05.1945 – aterizarea împreună cu alte

avioane pe aerodromul din Kitzegen, deja

ocupat de Grupul American de vânătoare.

Până la sfârșitul războiului, colonelul Rudel

a zburat 2530 misiuni (un număr pe care nu

l-a mai atins nimeni- record mondial), a

distrus mai mult de 519 tancuri, a scufundat

un cuirasat, un crucisător, un distrugător, 70

ambracațiuni de desant, a doborât 9 avioane

(7 avioane sovietice de vânătoare și 2

avioane de bătaie I I2).

- a distrus peste 800 de vehicule:

peste 150 piese de artilerie (tunuri

antiaeriene), 4 tunuri blindate și mai multe

poduri și legăturile de apovizionare a

trupelor inamice.

A fost lovit de 30 ori de tunurile

antiaeriene și de armele infanteriei, de cinci

ori rănit și s-a salvat de 6 ori din prizonierat

sau moarte după aterizare forțată.

După război, în ciuda protezei, a

rămas un sportiv activ, făcând tenis,

înnotând și schiind împotriva participanților

la diferite campionate.

31.12.1951 – a escaladat vârful Aconcagua

din Argentina (7020 m), cel mai înalt vârf al

continental american.

- au fost nevoite să se întoarcă cu

50 m înainte de vârf datorită vremii

nefavorabile.

31.03.1953 – prima escaladare a vârfului

Llullay-Yacu, 6920 m, cel mai înalt vulcan

din Anzii argentinieni, împreună cu Dr.

Dangl și Dr. Morghen. La a doua escaladare

are loc accidentul mortal al fotografului

expediției Erwin Neubert (cădere). Acesta a

fost înmormântat într-o grotă în cea de-a

treia expediție.

Traducere de Ana-Maria Țîntă,


Profesor îndrumător: Irina Bîrlescu

Motorbuch Verlag

Nach Verleihung der Brillanten

weider >>zu Hause<< bei seiner III.

Gruppe, die in Husi/Rumänien liegt. Von

links: Lt. Ebersbach (Gruppen-TO),

Hauptamann Katzchner (Geschwader-TO),

Major Rudel,Uffz.?

Feldflugplatz Husi/Rumänien, April

1944: Das Geschwader in Paradeaufstellung.

Der Chef der Luftflotte 3, Generaloberst

Otto Deβloch, würdigt in seiner Ansprache

fi Leistungen des Geschwaders.

Die I. Gruppe stellt sich am 6.4. in

Husi mit ihrem Gruppenkommandeur

Hauptmann Bauer (RK Januar 1944, EL

18.10.44) zum Erinnerungsfoto.

.

MAI-JUNI 1944: HEITERE

KOSTABARKEITEN IN HUSI


85

Links: Mit todernstem Gesicht

meldet sich am 12. Mai 1944 ein Gefreiter

des Heeres beim Kommandeur: >>Die

heiteren Kostbarkeiten zur Stelle!<<.

Der Gerfreite heibt Alfred Robmann,

stammt aus Stargard in Pommern, ist

Regisseur und Schauspieler und leitet die

Frontbuhne >>Heitere Kostbarkeiten<<.

Nach einer abenteuerlichen Schiffsreise bis

Constantia und von dort mit dem Bus zum

Feldflugplatz Husi, will er mit seiner Truppe

ein Gastspiel geben.

Rechts: (Ausschnitt aus

Zeitungsartikel)

Nach dem Kriege berichtet der heute

als Regisseur und Schauspieler in Wien

lebende Alfred Robmann uber seiune

Erlebnisse bei den >>Immelmannern<< in

Husi in einerm Artikel der >>Pommerschen

Zeitung<<, Hamburg.

Vor dem Gefechtsstandszelt der

III./SG 2 warten Gefreiter Robmann und

seine Pianistin Anna Riepenhausen aus

Hamburg auf die Entscheidung des

Kommandeurs,wann die Vorstellung

stattfinden kann.

Mai-Juni 1944: Die Frontlage am

unteren und mittleren Dnjestr und im Raum

Jassy (Heeres-Gruppe Sudukraine unter

Generaloberst Schorner) hat sich – nicht

zuletzt durch die erfolgreichen Stukaeinsatze

– gefestigt. Aber noch immer stehen die

Heeresverbande einschlieblich Waffen-SS in

schweren Abwehrkampfen. Schwerpunkte

sind die Dnjestr-Bruckenkopfe Tiraspol-

Tighina, Grigoriopol-Taschlyk und das

Gebiet westlich des Pruth im Raum Jassy,

wo die Sowjets mit uberlegenen Kraften

uber Targut-Frumos in Richtung

Karpatenpasse und nach Suden druchen.

Von fruhmorgens bis Einbruch der

Dunkelheit sind die Stukabesatzungen im

Einsatz. Kaum ein Feindflug ohne

Luftkampfe mit russischen Jagern, kein

Angriff ohne starke Flakebwehr! Ein

>>hartes Brot<< fur Rudel und seine

Kameraden. Meist startet er mit seiner

Gruppe von Husi zu den Dnjestr-

Bruckenkopfen im Osten. Geht es nach

Norden zur Jassy-Front, wird haufig auch

Bacau, 90 km westlich Husi, als

Absprunghafen benutzt.

Juni 1944, Gefechtsstand der III.

Gruppe in Husi: Telefonisch wird mit der

II./JG 52 Begleitschutz vereinbart und auf

der Karte der Treffpunkt mit den Jägern

festgelegt.

Von rechts: Major Rudel, Lt. Stähler

(Chef der 7. Staffel), Lt. Weiβbach (la der

Gruppe), halb verdeckt Uffz. Rimkus

(Stabs-Gefechtsschreiber), Lt. Kainz (7.

Staffel).

Oben: Seit einigen Tagen lauft das

Angriffsunternehmen im Raum Jassy. Es ist

der 1. Juni.1944.

Ab 04.20 Uhr fliegen die

Besazungen der III. Gruppe Einsatze gegen

russische Feld- und Artilleriestellungen bei

Stanca. Feldflugplatz Husi: Der

Kommandeur steight in die Maschine. Dies

wird sein 2000. Feindflug.

Angriffsziel: Sowjetische Stellungen

sudwestlich Schlobberg Stanca.

Oben rechts: Generalobers Ferdinand

Schorner (Heeres-Gruppe Sudakraine) gibt

Major Rudel im Gruppengefechtsstand Husi


anhand der Lagekarte einen Uberblick uber

das geplante Angriffsunternehmen nord-

westlich Jassy. Dabei wird der Stukaeinsatz

an den Schwerpunkten besprochen.

DER 2000. FEINDFLUG:

Wegen des einzig dastehenden

Ereignisses in der Luftkriegsgeschichte sind

am Rande des Rollfeldes in Husi zwei

Posten unter Gewehr neber der Fahne des

>>Immelmann<<-Geschwaders aufgezogen.

Vorbei an der Fahnengruppe rollen die

Machinen Major Rudel und seiner Gruppe

zum Start.

Vom 2000. Feindflug ist Major

Rudel um 14.10 Uhr in Husi gelandet. Er

wird von seinem 1. Wart Fw. Gunther mit

einem Blumenstraub begluckwunscht.

Ein Erinnerungsfoto an den

>>2000.<< in Husi: Major Rudel mit seinem

bewährten Bordschützen Stabsarzt Dr.

Gadermann und die Techniker des

Gruppenstabes vor der berühmten

Erfolgsmaschine.

Motor de carte: editură

După acordarea decoraţiei cu

diamante,mai târziu ,,acasă” la Grupa a III-a

aflata în Huşi, România. De la stânga:

Locotenent Ebersbach (Grupa-TO),

Căpitanul Katzschner (escadrila-TO), Maior

Rudel, subofiţer.

Aerodromul Huşi, România- aprilie

1944.

Escadrila în Paradă.

Şeful flotei aeriene 3, general colonel

Otto Deblock, omagiind în discursul său

realizările escadrilei.

Grupa I împreună cu comandantul

său căpitanul Bauer aşezat pentru o

fotografie de grup (RK fanuar 1944, EL

18.10.1944) făcută pe data de 6.04 în Huşi.

MAI-IUNIE 1944: ,,COMORI SENINE” ÎN

HUȘI

Stânga: La 12 mai 1944, un caporal

al armatei anunţă cu o faţă gravă pe

commandant: ,,Heitere Kostbarkeiten

prezent!” Caporalul Alfred Robmann, venit

din Stargard (Pomerania) este regizorul,

actorul şi conducătorul scenetei de front:

,,Heitere Kostbarkeiten”(comori

senine).După o călătorie aventuroasă cu

vaporul până la Constanţa şi de acolo cu

autobuzul până la aerodromul Huşi, acesta

dă un spectacol.

Dreapta (fragment dintr-un articol

din ziar)

Ca regizor şi actor al Teatrului din

Viena, după război, Alfred Robmann

relatează într-un articol al ziarului

Pomeraniei despre evenimentele şi trăirile

alături de ,,Immelmannern” în Huşi.

În faţa cortului de comandă III./SG2

aşteaptă caporalul Robmann şi pianista

Anna Riepenhausen din Hamburg decizia

comandantului asupra momentului când va

avea loc spectacolul.

Mai-Iunie 1944 – Scopurile (ţelurile)

Stuka:Nistru- pod şi frontul din zona Jassy.


87

Mai-Iunie 1944 – Poziţia frontului în zona

Nistrului inferior şi mijlociu cât şi a zonei

Iaşi s-a consolidat (trupele armate din

Ucraina de Sud sub conducerea general

colonelului Schorner) – nu în ultimul rând

prin acţiunile de succes ale Stuka. Cu toate

acestea uniunile armate cât şi trupele SS stau

în punctele greu de apărat.

Punctele greu de apărat sunt Nistru –

podul Tighina-Tiraspol, Grigoriopol-

Taschlye şi regiunea de la vest de Prut în

zona Iaşi, unde sovieticii strâng linia

frontului mai sus de Târgu-Frumos pe

direcţia trecătorilor din Carpaţi.

De dimineaţa devreme până la

lăsarea întunericului echipajele Stuka sunt în

acţiune.

Cu greu reuşea un avion de

vânătoare rusesc să scape de apărarea

antiaeriană! ,,O pâine tare” pentru Rudel şi

camarazii săi.

De obicei el decolează împreună cu

grupa sa din Huşi şi merge spre este în zona

podului de pe Nistru. Apoi continuă spre

nord în zona frontului Iaşi şi foloseşte

adesea ca loc de aterizare Bacăul situat la 90

km vest de Huşi.

Iunie 1944: zona de luptă a Grupei a III-a în

Huşi: stabilind telefonic, pe hartă, punctul de

întâlnire între escadrila II/JG 52 şi vânători.

De la dreapta: Maiorul Rudel, Lt. Stahler

(şeful escadrilei 7), Lt. Weibbach, văzut pe

jumătate, subofiţerul Rimkus (reporter de

război al Statului Major), Lt. Kainz

(escadrila 7).

De câteva zile are loc atacul în zona

Iaşi.

Este 1 iunie 1944. De la ora 4:20

zboară echipajul Grupei a III-a deasupra

poziţiilor ruse ale artileriei din zona Stânca.

Aerodromul Huşi: Comandantul urcă

în avion. Aceasta devine cea de-a 2000

misiune.

Ţinta atacului: poziţiile sovietice de

la sud vest de Stânca.

Dreapta sus: General colonel

Ferdinand Schorner (Grupa din Ucraina de

Sud) îi prezintă maiorului Rudel (din Grupa

de atac Huşi) cu ajutorul hartei, o imagine

de ansamblu asupra atacului planificat de la

Nord Vest de Iaşi.

Alături discutând despre acţiunile

(intervenţiile) Stuka în zonele dificile.

A doua mea misiune de zbor.

Datorită acestui unic eveniment din

istoria luptelor aeriene la marginea pistei de

decolare sunt prezenţi doi soldaţi înarmaţi ce

încadrează steagul escadrilei ,,Immelmann”.

El a fost felicitat acordândui-se un

buchet de flori de către Gunther pentru

primul său zbor de observaţie cu un FW.

Amintire foto la a 2000 misiune

Huşi:

Experimentatul Maior Rudel, ţintaşii

săi, doctorul regimentului Dr. Gadermann şi

tehnicianul grupei înaintea celebrelor

avioane.

Traducere de Ana-Maria Țîntă,


Profesor îndrumător: Irina Bîrlescu

Notă: Aducem mulțumirile noastre familiei

Viorica și Constantin Neculau pentru

înlesnirea publicării materialului de față, pe

care ni l-a pus la dispoziție cu generozitate.


Plumb

de George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veșmânt --

Stau singur în cavou... și era vânt...

Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig --

Stau singur lângă mort... și era frig...

Și-i atârnau aripile de plumb.

СВИНЕЦ

Джорджe Ваковия

Глувоко спали свинцовые гробы

И свинцовые цветы и наряд похоронный

Наряд похоронный и свинцовые цветы

В гробе одинокий лежал я… и ветер

дул…

И свенцовые венки скрипели.

Спала моя отвернутая свинцовая любовь

На свинцовые цветы, и начал крикнуть ее

Лежал я рядом с мертвецом… и было

холодно…

И свинцовые крылья опущенны были.

Traducere de Denis Popa,

clasa a VII-a

Aquarelle…

par Robert Desnos

Les soldats ont brűlé la ferme et le château,

Abattu le donjon, la ruine romaine,

Qui, triomphant du temps, de la foudre et de

l’eau,

D’un long passé restaient une preuve

certaine.

Leurs débris maintenant détournent le

ruisseau…

Monuments de tristesse et de guerre et de

haine.


Abattu le donjon, la ruine romaine…

L’oiseau ne chante plus à l’ombre du

rameau,

Le cerf ne vient plus boire à la fraîche

fontaine,

Le lièvre a déserté le sinueux réseau

Des taillis épineux dont il fit son domaine…


Abattu le donjon, la ruine romaine…

Acuarelă de Robert Desnos

Soldații au dat foc fermei și castelului,

Au distrus turnul, ruină romană,

Care înfruntând timpul, cenușa și apa,

Trecutului îndelungat, rămăseseră mărturie

vie.

Rămășițele lor , acum se zăresc printre stuf...

Monumente ale tristeței, ale războiului și ale

urei.


Au distrus turnul, ruină romană…

Pasărea nu mai cântă la umbra ramurilor,

Cerbul nu mai vine să bea din fântâna

răcoroasă,

Iepurele și-a deșertat povara grea

De spini ascuțiți în care și-a făcut culcuș…


Au distrus turnul, ruină romană…

Traducere de Ana-Maria Dolhăscu

http://agonia.ro/index.php/author/0002255/Robert_Desnos


89

Chanson

par Robert Desnos

I

Les sapins, dans la nuit, pleurent

Et la voix du sort

Appelle chaque heure

La mort.

II

Sur les dolmens de Bretagne,

Merlin vient le soir,

Quand vals et montagnes

Sont noirs.

III

Et les enfants dans leurs langes

Sanglotent tout bas

Quand le bruit étrange

S’en va.

IV

Tout tremble, mers et nuages…

Libre est l’aquilon,

Et le sombre orage,

Frelon.

Cântec

de Robert Desnos

I

Brazii plâng în noapte,

Și cu vocea lor,

Cheamă în fiecare clipă,

Moartea.

II

Pe colinele Bretaniei

Merlin vine seara

Când văi și munți,

Se întunecă.

III

Și copiii în pătuțurile lor

suspină încet.

Când zgomotul străin,

Se îndepărtează.

IV

Totul tremură

Mări și nori.

Liber este doar vulturul

Și furtuna tristă,

Străpunge.

Traducere de Ioana Bahnariu




Personalităţi

Poeți hușeni contemporani

Ana Pricop,


Nicuşor Darabană

Printre dealurile grele de poame ale Huşului s-a ivit şi a prins contur de pârg o voce

clară şi proaspătă, cu iz de ,,flori de zarzăr şi cais/ slobode prin paradis’’, în care freamătă iubiri

împlinite şi morţi vremelnice. Uneori şăgalnică şi naivă , cu accente populare filtrate prin

Alecsandri și Eminescu, alteori grav şi sumbru bacoviană, poezia lui Nicuşor Darabană încântă

prin acele frăgezimi de debut autentic, în care prozodia nu se supune întotdeauna regulilor

clasice, dar ,,vocalele sunt dulci armonii-țigănci dansând pe mesele boemiei’’ ce-ţi lasă în suflet

o urmă albă, semn că pe acolo, a trecut, uşor, Duhul.

“Nu am de spus oamenilor mai mult decât am de spus, dar simt cã suferinţa, în forul meu

interior, nu e nici la jumãtate de drum. Deşertăciunea mi-a invadat întreaga intimitate, nu mai am

nicio iluzie sănătoasă. Toate stările mele ce aveau în trecut o cale comună, sublimă și extatică –

calea iubirii– merg acum pe același drum, cu gândurile renunţării, ale singurătăţii, ale morţii;

gânduri născute din neajunsurile fiinţei, din incapacitatea mea fizicã și spiritualã de-a lumina, de-

a purifica, de-a merge până la capăt în demersul universal și revelator al iubirii, adică al atingerii

stării superioare fiinţei; stare prin care omul, născut sub zodiacul fricii de moarte din simbioza

inechitabilă a forţei demonice și a palidei scântei a cunoaşterii, renunţã definitiv și ireversibil la

răutatea lăuntrică dominatoare și, concentrându-şi iubirea asupra unei singure fiinţe, își revarsã

bucuria de viaţă și bunătatea asupra întregului Univers în împãcarea inconştientă, sublimă și

armonioasă cu propria moarte. (…) Dacă am rămâne suspendaţi în vidul acesta de cunoaştere,

nebunia ce ar urma ar fi cea mai blândă pedeapsă pentru vertijul inefabil în care ne abandoneazã

iubirea”, a scris Nicuşor Darabanã, în deschiderea volumului proaspăt lansat, ,,Rătăcit în

lumină”.

Ion Alexandru Angheluş

S-a născut la Nuci, judeţul Ilfov, în 1937. A urmat cursurile liceale la Bucureşti, apoi Facultatea

de Română-Istorie. A predat timp de aproape 30 de ani, la Liceul „Cuza Vodă” din Huşi, fiind

considerat unul dintre cei mai prestigioşi dascăli.

Este autor a numeroase articole de critică şi istorie literară publicate în ,,Astra", ,,Ateneu", ,,

Convorbiri literare’’, ,,Cronica’’, ,,Vremea nouă’’. A fost redactor al revistei Zorile a Liceului

„Cuza Vodă”, animator cultural creator al unei veritabile şcoli de scriitori prin cenaclul Casei de

Cultură.

Este autorul volumelor: ,,Nunţile focului’’ (Editura Litera, Bucureşti, 1971), ,,Ambrozie şi

nectar’’(în colaborare cu A.D. Tudosie, Editura Litera,Bucureşti, 1978), ,,Jurnal de idei’’

(Editura Litera, Bucureşti, 1980), ,,Drumul cuvântului’’ (Editura Junimea, Iaşi, 1980), ,,Pânda de

seară’’ (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1983), ,,Cumpărătorul de bufniţe’’ (Editura

Junimea, Iaşi, 1985), ,,Cai de lut’’ (apărut postum, în 1992, Editura Contact Internațional, Iaşi).

A lăsat în manuscris mai multe volume de versuri, o monografie despre jurnalul literar al lui


91

George Călinescu, o monografie despre ideocritica lui Adrian Marino, Eminescu sau mitul

insulei lui Euthanasius, o istorie a poeziei româneşti, un român şi o bogată corespondenţă cu

Adrian Marino, Constantin Noica, Edgar Papu, etc.

S-a stins din viaţă în anul 1986. Ca o apreciere a meritelor sale în dezvoltarea culturii huşene, o

stradă şi cenaclul Casei de Cultură îi poartă numele: Ion Alexandru Angheluş.

Marta Miclescu

Deși a ajuns la vârsta când cei mai mulţi oameni renunţă la idealuri, Marta Miclescu, a păstrat

elanul tineresc, energia şi mai ales dorinţa de a lăsa generaţiilor viitoare bogăţia spiritului său

exprimată în filele celor 10 ediţii, îmbrăţişând în felul acesta, ca formă artistică veşniciei, poezia

(dar şi proza) care să mângâie şi să încânte inimi și suflete de-a lungul timpului.

Volumul ,,Meandrele iubirii"(Editura Eficient, Bucuresti, 2001) apărut bilingv, tradus

profesional de Mariana Net va lărgi aria celor care iubesc poezia de dragoste şi care poate, îi vor

pomeni numele autoarei acum şi mai departe .

În poeziile din noua carte, pornite din inima unui copil ascuns sub învelişul bogat al anilor,

predomină sentimentul dragostei curate exprimat într-o formă artistică cu mare forţă de sugestie.

Poeziile Martei Miclescu se adresează cititorilor de orice vârstă cărora le mângâie sufletul, le

încântă auzul, oferindu-le plăcerea unei lecturi surprinzătoare prin originalitate și sensibilitate .

Volume publicate: ,,Verdele iubirii’’ (Editura Semne,Bucuresti,1997), ,,Glasuri in saci cu

jăratec’’(Editura Făt-Frumos, Bucureşti, 1996), ,,Moartea-n roșu’’(Editura Litera, Bucureşti,

1996), ,,Piatra cu aripi’’ (Editura Semne, Bucureşti, 1996), ,,Amintirile prezentului’’(Editura Făt-

Frumos,Bucureşti,1996), ,,Grădina Maicii Domnului’’ (Editura Nouă, Bucureşti, 2008), ,,Scântei

de inţelepciune’’ (Editura Eficient, Bucureşti, 2002), ,,Tatăl Nostru’’ (Editura Făt-Frumos,

Bucureşti, 1995).

Marian Palie

O promisiune a poeziei româneşti de mâine este Marian Palie, elev al Liceului Teoretic ,,Cuza

Voda’’ din Huşi.

Primele semne de recunoaștere publică a talentului sunt premiile deja obținute (premiul I la

concursul ,,Tinere condeie’’ , două ediţii consecutive, la faza judeţeană 1996, 1997, Trofeul

,,Pana de aur’’ , Bârlad , 1997-concurs interjudeţean şi ,,Aripi de lumină’’, pentru proza scurtă ,

oferit de revista ieşeană ,,Lumina creştinului", 1997). De asemenea, Marian Palie colaborează la

diverse publicaţii.

Fireşte, aceste semne nu sunt o garanţie pentru evoluţia ulterioară a poetului, dar, deocamdată

Marian Pălie urmează cu perseverenţă chemarea harului, fiind pe cale de a depăşi stângăciile şi

spiritul de imitaţie inerente vârstei, dovedind siguranţa în expresie şi stăpânirea uneltelor poetice.

Sensibil, cu mobilitate de gândire şi spirit critic echilibrat, avid de lectură, Marian Pălie poate să

însemne ceva în schimbul apropiat al generaţiilor din literatura naţională.

Volum publicat: ,,Asceza durerii" (Editura Cernii,Iaşi,1997).


Aurel Cehan

Impulsul acestuia de a scrie datează încă din vremea facultăţii, când ochiul proaspăt şi cugetul

curat se nutreau din fascinantul spectacol al lumii. În Aurel Cehan putem vedea un "filosof

sceptic ", atent la oameni şi la lucruri, la timp și la istorie. Este de altfel greu de conceput o altă

ipostază esenţială a umoristului , socotit dintotdeauna om al cetăţii: martor, participant şi

comentator al caleidoscopului vieţii.

Temele sale sunt diverse şi de o actualitate incontestabilă: femeia, impostorul, masca, ingratul,

prostia, sexul, gripa aviară, celebritatea, alcoolul, poliţia, justiţia, politica, divorţul, slugărnicia,

vânătoarea , prostituţia, vinul, minciuna, viagra, Parlamentul.

O secţiune consistentă este consacrată rondelurilor, specie pe cât de pretenţioasă pe atât de

dificilă. Creaţiile de gen ale lui Aurel Cehan se grupează pe două coordonate: nostalgic -

sentimentală, în acord cu stările de spirit ale semnatarului.

Tematic se polarizează similar, sugerând simetria trăirilor aflate la echilibru(vesel-trist): blonda,

murim puţin câte puţin, soacra, capitalism de faţadă, votul, hoţia la români, amanta, satul natal,

speranţa ca drog, linguşirea, stresul, tupeul si nesimţire, vedetism, pădurea, moartea.

Privit fără prejudecăţi şi fără partizanat, umorul lui Aurel Cehan este aidoma picturii naivilor.

Raportată la marile curente şi scoli, arta naivului are o ingenuitate netrucată ce-i conferă valoarea

perenă .

A modifica ecuaţia intelectuală a artistului înseamnă a-i ucide puritatea nativă. Aurel Cehan este

autentic atât în reuşite cât şi în eşecuri. Aici stă cheia formulei lui umoristice. Volume publicate:

,,Elixir de sănătate’’ (Editura Contrafort, Craiova, 2010), ,,Terapie în cuvinte’’(Editura Dosoftei,

Iaşi, 2002).

Fan Iosub

S-a născut pe 20 aprilie 1931 în localitatea Ghermăneşti, comuna Drânceni, judeţul Vaslui, într-o

familie de funcţionari. A absolvit Liceul Economic din Iaşi (1971) şi a lucrat numai în

învăţământ ca învăţător şi profesor suplinitor (1948-1979), prestând în paralel şi alte munci

suplimentare: director la căminul cultural 4 ani, bibliotecar comunal 5 ani şi secretar de şcoală 17

ani.

Nu a fost primit niciodată in PCR din cauza poziţiei sociale a familiei. Distincţii primite: Premiul

I călărie 1950, Huşi, Premiul I şah 1964, Huşi, Premiul II pictura 1964, Huşi. Începând cu anul

1981 a publicat poezii şi epigrame în ,,Vremea Nouă’’, ,,Prutul’’, ,,Lohanul’’. Între anii 1960-

1970 a activat ca membru al Cenaclului literar ,,Mihai Eminescu’’ Huşi, condus în acea vreme de

poetul Ion Alexandru Angheluş, la al cărui îndemn şi-a transpus înclinaţiile poetice pe hârtie.

A trebuit să treacă 35 de ani pentru a răsări din Fan Iosub poetul. Şi încă un poet adevărat, un

poet al forţei trăirilor, al imaginilor-metaforă suprinzătoare, un poet de o delicateţe extremă,

coborât parcă printre noi din alt timp, un bun stăpânitor al unei formule lirice consacrate, dar cu

versuri sincere şi frumoase!

Prin versuri încărcate de emoţie, uneori aparent fragile ca aripa unui fluture, poezia lui Fan Iosub

reflectă o realitate interioară, tulburătoare şi tragică, mistuită de dragostea de ţară ,confruntându-

se vizionar cu întrebările începutului de mileniu: ,,Pe oceanul rătăcirii, nu mai vrem să pierdem

vreme/ Nu mai vrem să ducem viaţa din extreme în extreme’’ ,,Neamul meu’’.

Acest mare om a avut parte de debut la 79 de ani cu volumul ,,Poezii’’ (Editura Pin, Iaşi, 2010).


93

Eugenia Faraon

Este o remarcabilă poetă, discretă, trăind în singurătate, castitate, credinţă, înălţându-şi vocea în

rugăciuni stinse in murmure abia audibile. Poemele sale scurte tânjesc după perfecţiunea şi

sacralitatea actului liturgic şi oricum ar fi privite, cu toate imperfecţiunile lor de azi, transmit o

autentică fervoare mistică. Învingându-şi angoasele şi dominându-şi fragilitatea, poeta Eugenia

Faraon se decide să debuteze editorial.

Volume: ,,Bolţile rugii’’ (Editura Macarie, Iaşi, 1994), ,,Floarea cerului’’ (Editura Cormin, Iaşi,

1997), ,,Freamăt şi cleştar’’ (Editura Haiku, Iaşi, 1998).

Constanta Caţichii Tiron

Volume: ,,Rugă pentru firul de iarbă’’ (Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 1999), ,,Pasiuni

gastronomice" (Editura Junimea,Iaşi, 2003), ,,Balsam alb"(Editura Macarie, Târgovişte, 1997).

In primăvara anului 1995 Editorul volumului ,,Balsam alb”, Mihail I. Vlad se afla pentru prima

oara la Huşi.Însoţit de distinsul poet Cezar Ivănescu şi ,reprezentanţii Inspectoratului pentru

Cultură ai Bibliotecii Judeţene Vaslui, a lansat la Biblioteca Municipală Mihai Ralea volumul de

versuri ,,Bolţile rugii”, semnat de Eugenia Faraon . A fost primul pas in colaborarea literară

dintre Târgovişte si Huşi .

După ultimele autografe oferite la lansare de Eugenia Faraon , o doamnă i-a lasat editorului un

plic discret.In acest plic el a descoperit frumoase poezii religioase semnate de aducătoarea

plicului, doamna Constanţa Caţichii Tiron.O parte din poezii au văzut lumina tiparului in revista

,,Târgoviştea ".

,,Balsam alb " este primul volum al doamne Constanţa Caţichii -Tiron.

,,Rugă pentru firul de iarbă" ,poartă însemnele unor ani care au trecut , lăsând in urmă amintiri

mişcătoare, poveri de gând si călătorie.O undă nostalgică , dar nu apăsătoare şi grea, ci suavă,

învăluie atmosfera şi discursul multor rememorări lirice. Ceva ca o temere, ca o nelinişte blândă,

ca o reţinere a glasului in faţa unui munte masiv nu-i ingăduie să iasă prea des in larg , de aceea

multe versuri rămân mai mult de interior, dar un interior orânduit cu grijă şi armonie , după

sfintele obiceiuri ale pământului.Întâmplările de acasa, reveriile unor vârste frumoase acum

depărtate, cu visele lor şi speranţele , dar şi cu înfrângerile de o clipă, alcătuiesc temele multor

poezii.

Oameni de seamă din ținutul Hușului5

Nr.

crt.

Numele și prenumele Anul nașterii și

al morții

Locul nașterii Explicațiuni

1. Constantin Cantemir 1612-1693 Silișteni Domnitor al Moldovei.

2. Dimitrie Cantemir 1673-1723 Iași Domnitor al Moldovei.

3. Antioh Cantemir Silișteni Domnitor al Moldovei.

4. Alexandru I. Cuza 1820-1873 Huși Domnitor al Principatelor Unite.

5 Listă elaborată de Petru P. Harnagea în Oameni de seamă din ținutul Fălciu, Manuscris.


5. Ion Cuza 1784-1848 Barboși Mare Postelnic de Fălciu.

6. Mihai Kogălniceanu 1817-1891 Iași Om politic, patriot unionist,

diplomat.

7. Mavrogheni Dumitru 1819-1887 Iași Patriot progresist, economist.

8. Veniamin Costache 1768-1846 Roșiești Episcop de Huși, mitropolit al

Moldovei.

9. Fătu Anastasie 1816-1886 Mușata Profesor universitar, savant,

medic.

10. Ghibănescu Gheorghe 1864- Gugești Istoriograf de seamă.

11. Negură Nicolae 1832-1884 Huși Savant, medic.

12. Castoian Dumitru Huși Fondator spital Huși, mare

filantr.

13. Cireș Oconel 1883-1971 Hurdugi Prim președinte al Înaltei Curți

de Casație.

14. Dimitrescu Ștefan 1886-1933 Huși Pictor, director Institutului de

Arte.

15. Săulescu Gheorghe 1793-1864 Roșiești Profesor universitar, savant,

scriitor.

16. Panu Anastase 1810-1867 Iași Președintele Tribunalului Fălciu,

unionist patriot.

17. Beldiman Alexandru 1760-1826 Huși Ispravnic, scriitor, savant.

18. Florescu Mihai 1895-1925 Huși Artist de cinema.

19. Petre Constantinescu-

Iași

1892-1977 Iași Academician, progresist.

20. Costăchescu Nicolae 1876-1939 Huși Profesor universitar, savant,

chimist.

21. Teleman Gheorghe 1835- Huși General în 1877.

22. Peneș Curcanul 1854- Vaslui Erou legendar, 1877.

23. Iacov Antonovici 1856-1931 Similișoara-

Tutova

Episcop de Huși, cărturar.

24. Mitropolitul Dosoftei 1624-1694 Episcop de Huși, cărturar.

25. Muzicescu Gavril 1847- Ismail Muzician, profesor la

Conservator.

26. Bălțatu Adam 1899-1978 Huși Pictor.

27. Episcopul Melchisedec 1823-1892 Gărcina-Neamț Episcop, autor Cronica

Hușilor..., 1869..

28. Speranția Theodor 1856-1929 Iași Profesor, poet, scriitor.

29. Giugariu Alexandru 1897- Huși Artist al Poporului.

30. Onofrei Mihai Huși Sculptor.

31. Focșa Gheorghe 1905- Suletea Profesor universitar-Director

Muzeu Satului.

32. Bălțatu Gheorghe 1905-1978 Huși Profesor universitar, specialist în

viticultură.

33. Asiminei Constantin 1894- Epureni Profesor și poet.

34. Bejenariu Mihail 1891-1962 Negrești Profesor, cărturar, doctor docent

teolog.

35. Atanasiu Dumitru 1906-1977 Huși Profesor universitar emerit.

36. Carpis Victor 1903-1973 Vaslui Profesor, muzician.

37. Angheluță Octavian 1904-1978 Brăila Pictor, artist emerit, prof. univ.


95

38. Hogaș Constantin 1885-1976 Smulți Profesor la Școala Viticolă,

Huși, specialist în viticultură.

39. Gheorghiu Gheorghe 1883-1927 Tecuci Profesor fondator al Școlii

Viticole Huși.

40. Popărăscu Calistrat Profesor muzică, dirijor, om de

cultură.

41. Cerchez Mihail

Christodulo

1839- General, comandant in 1877.

42. Jacotă M. 1881-1945 Băsești Profesor.

43. Ursulescu Nicolae 1848-1897 Huși Savant medic,profesor

universitar.

44. Gheorghiu Constantin 1894-1956 Dolhești Profesor universiar, savant,

chimist.

45. Bădărău Theodor 1872-1958 Cîrligați Profesor, om știință, publicist.

46. Cernătescu Radu 1894-1958 Huși Profesor universitar savant

chimist progresist.

47. Buznea Gheorghe 1903-1916 Vetrișoaia Poet, scriitor.

48. Holban Al. Constantin 1880-1971 Albești Profesor fondator al Liceului

,,Cuza Vodă’’ Huși.

49. Hortolomei Nicolae 1885-1961 Huși Profesor universita, medic,

savant.

50. David D. Ioan 1882-1938 Negrești Profesor director Liceul „Cuza

Vodă” Huși.

51. Bagdasar Dumitru 1893- Roșiești Academician medic.

52. Chernbah Radu 1865-1930 Dorohoi Medic șef Spital Huși.

53. Ralea Mihai 1900-1967 Huși Academician ,progresist.

54. Frimu Vladimir 1900-1967 Huși Pictor.

55. Chernbach Mihai 1903-1973 Huși Profesor universitar, medic

legist.

56. Tănase Constantin 1880-1945 Vaslui Artist satiric.

57. Giosan Gheorghe 1871-1917 Mălini Mecanic CFR, progresist.

58. David N. Ion 1904-1967 Magistrat progresist.

59. Vasilache Vasile 1907-1944 Huși Artist-compozitor.

60. Mardare Socrate General Colonel.

61. Bedreag Constantin 1883-1963 Rusca Profesor universitar, savant.

62. Lupu Nicolae 1876-1947 Arsura Om politic progresist medic.

63. Lupu Nicolae 1884-1966 Arsura Academician medic progresist.

64. Focșa Dumitru 1882-1944 Grumezoaia Profesor, om de cultură.

65. Herșcovici Viorel 1911- Huși Pictor.

66. Vasiluță Mihai 1905-1977 Grumezoaia Profesor, istoriograf.

67. Lascăr Dumitru 1889-1917 Grumezoaia Poet, istoriograf.

68. Iancu Mihai 1904- Crețești Profesor universitar, cercetător,

geograf.

69. Văcăreanu Nicolae 1902 Huși Profesor universitar, medic.

70. Melinte Iorgu 1904-1976 Curteni Director Muzeului Husi,

arheolog.

71. Iliescu Ignat 1893-1941 Grumezoaia Erou la Mărășești.


72. Constantinescu Cici 1918-1966 Ivănești Pictoriță.

73. Munteanu Nicodim 1865-1947 Pipirig Episcop Huși, Patriarh al

Bisericii Ortodoxe Române.

74. Alistar Dumintru 1914-1974 Duda Profesor universitar, decan

Instituția Pedagogică Bacău.

75. Cișman Nicolae 1839-1924 Iași Avocat, primar al orașului Huși.

76. Cișman N. Nicolae 1884-1916 Huși Avocat, erou in 1916.

77. Ghiban Constantin 1919-1959 Șchiopeni Scriitor.

78. Prichici Constantin 1911-1977 Huși Profesor, muzician, folclorist.

79. Harnagea P. Gh. 1905- Huși Inginer specialist în raze X.

80. Chiper Gheorghe 1911-1974 Arsura Scriitor.

81. Negoiță Ion 1886-1941 Gogeasca-Iași Profesor, director Seminarul

teologic Huși.

82. Negoiță I. Alexandru Huși Profesor doctor docent.

83. Gugiuman Ion 1909- Huși Profesor Universitar.

84. Obreja Alexandru 1908- Gugești Profesor Universatar.

85. Ghenghea Petru 1914- Huși Profesor Universitar, dirijor.

86. Popescu Paul Neveanu 1926- Huși Prof universitar.

87. Harnagea P. Dumitru 1911-1969 Huși Economist.

88. Costăchescu Ștefan Huși General, șeful Procuraturii

Militare.

89. Coban Vasile 1907- Șchiopeni Epigramist.

90. Harnagea I. Petru 1870-1964 Huși Negustor fruntaș moldovean.

91. Harnagea I. Dumitru 1859-1945 Grumezoaia Răzeș fruntaș, filantrop.

92. Cireș Harnagea

Alexandrina

1918-1974 Huși Juristă-magistrat.

93. Hurmuzache Emil Huși Profesor universitar medic.

94. Pogîngeanu Petru 1910- Gugești Profesor universitar.

95. Miron Dumitru 1894- Rusca Profesor, director Liceul „Cuza

Vodă”-Huși.

96. Dragoș Aurel Caricaturist.

97. Petrache Constantin 1913- Budești Pictor.

98. Vasiliu Constantin 1896- Profesor, istoriograf.

99. David N. Mihai 1909- Huși Profesor universitar, medic

oculist.

100. Rădulescu A.

Constantin

1914- Huși Artist emerit, dirijor la Operetă.

101. Bosie H. Haralambie 1895- Huși General maior.

102. Popa Ion Victor 1895-1946 Bârlad Scriitor.

103. Vîntu Gheorghe Huși Avocat, om politic progresist.

104. Vîntu Ion Huși Profesor universitar.

105. Vîntu Emil Huși Magistrat superios, jurist.

106. Codrescu Constantin Huși Artist în teatru și cinema.

107. Palade Costache 1898- Epureni-Duda Profesor, compozitor muzical.

108. Linde Eugen Colonel, Comandant Rg.25 Inf.

109. Ciohodariu Costache 1907- Ivănești Istoriograf.

110. Ciurea I. Dumitru 1914- Huși Profesor universitar, istoriograf.

111. Andreescu I. Const. 1904- Huși Profesor universitar, istoriograf.


97

112. Ivănescu Gheorghe 1912- Vutcani Profesor universitar, lingvist.

113. Mihordea I. Vasile 1902- Fălciu Profesor universitar, istoriograf.

114. Radu Gh. Theodor 1888 General de cavalerie.

115. Neștian Simion Vutcani General, medic oculist.

116. Vasilescu George Huși Scriitor.

117. Cozmei Mihai Huși Decan Conservator Iași.

118. Șindilaru Maria Huși Artistă Opera București.

119. Vintilă Gheorghe Huși Dirijor Filarmonica Iași.

120. Donea Gheorghe 1905-1976 Huși Președinte tribunal București.

121. Negoiță I. Constantin Huși Profesor doctor doc. medic.

122. Vîscu Alexandru 1897- Albești General infanterie.

123. Lupașcu Ion Vinețești Inspector General în Ministerul

de Finanțe.

124. Vexler Iancu 1910- Huși Doctor în medicină la Paris.

125. Marta Constantin 1908- Grumezoaia Economist și profesor.

126. Holban G. Ion 1916- Iași Cercetător Institutul de Cercetări

Pedagogice, Iași.

127. Obreja Gheorghe Iași Profesor.

128. Mitache Mihai Huși Pictor.

129. Mitache A. Dumitru Huși Erou aviator.

130. Aciobaniței Vasile Huși Sculptor.


Generalul Henri Berthelot şi Misiunea militară franceză în oraşul

Huşi

Profesor Costin Clit

Henri Mathias Berthelot (7 decembrie 1861 – d. 28 ianuarie 1931), şeful de Stat Major

al generalului Joffre, cu care a colaborat în cadrul bătăliei de la Marna (septembrie 1914), soseşte

în România în fruntea Misiunii militare franceze la 3/16 octombrie 1916. Sprijină pe generalul

Constantin Prezan, căruia i-a fost încredinţată comanda trupelor

române în cadrul operaţiilor militare de pe Argeş şi Neajlov

(„Bătălia pentru Bucureşti”). Copleşitoarea superioritate militară a

inamicului provoacă înfrângerea armatei române la 20 noiembrie /

3 decembrie 1916 şi retragerea în Moldova, devenită centru al

rezistenţei româneşti.

Misiunea militară franceză condusă de generalul Berthelot

contribuie în cea mai mare măsură la refacerea armatei române în

Moldova. Misiunea era alcătuită din 277 ofiţeri, 37 piloţi şi

observatori, 88 medici, farmacişti şi veterinari, patru ofiţeri de

marină, opt ofiţeri de intendenţă şi 1150 grade inferioare. Ofiţerii

francezi erau „creierul şi inima tuturor şcoalelor pentru toate

specialităţile, din toate centrele de instrucţie, cei mai preţioşi şi

devotaţi consilieri”. Potrivit istoricului Constantin Kiriţescu,

generalul Berthelot „întrunea în persoana sa toate calităţile

spiritului francez. Înflăcărat în sentimente, metodic în acţiune, a

fost nepreţuitul prieten de zile rele ca şi de zile bune. Participarea lui în refacerea armatei

române, sfatul lui înţelept, competent şi dezinteresat, marea iubire ce ne-a arătat în toate

împrejurările, l-au aşezat în galeria iluştrilor binefăcători ai neamului. Armata şi naţiunea l-au

răsplătit printr-o popularitate dintre cele mai duioase. În cele mai depărtate colţuri ale Moldovei

refacerii, în cele mai ascunse cute ale frontului, era un freamăt de bucurie, când, pe drumul

desfundat, se oprea automobilul din care cobora bunul general, cu înfăţişarea de uriaş, cu privirea

prietenoasă şi cu vorba înţeleaptă şi blândă. „Taica Bertălău” era personajul legendar al reînvierii

armatei. Ţara l-a proclamat cetăţean de onoare al ei, armata i-a dăruit o sabie de onoare.

Camerele i-au votat un lot de împământenire şi o casă pe teritoriul român desrobit”.

Misiunea militară franceză a colaborat la reorganizarea serviciului sanitar român şi a

luptat împotriva epidemiei de tifos exantematic, febră recurentă şi febră tifoidă. Redăm, dintr-o

listă publicată a corpului medical din cadrul misiunii franceze, medici care au activat în Huşi,

Bârlad, Vaslui, sau judeţele Fălciu şi Tutova: dr. Noёl (grupul Cantemir Bârlad, plecat la 20

octombrie 1917), dr. Tartois (Vaslui, plecat la 20 februarie 1918), dr. Molina (Vaslui, plecat la

21 februarie 1918), dr. Maimot Renè (Vaslui, plecat la 21 februarie 1918), dr. Belgrand (Huşi,

Bârlad, plecat la 21 februarie 1918), dr. Houdard (Vaslui, plecat la 25 octombrie), dr. R. Driot

(Vaslui, plecat la 21 februarie 1918), dr. V. Fouque (Fălciu, Tutova, plecat la 21 februarie 1918),

dr. Fr. Bellec (Fălciu, Tutova, plecat la 21 februarie 1918), dr. J. Dubas (Fălciu, Tutova, plecat la

21 februarie 1918), dr. G. Jean (Huşi, Secţia Contagioase, plecat la 21 februarie 1918), dr. L.

Thieux (Bârlad). În Huşi funcţiona în 1917 Spitalul militar „ pus sub conducerea doctorului Ion

Bălteanu, bacteriolog de la Facultatea de Medicină din Iaşi, devenit mai târziu profesor

universitar”, unde erau trimişi militarii bolnavi de tifos exantematic.


99

În oraşul Huşi a fost organizat centrul pentru şcoala de fortificaţii, frecventat de

comandanţii de brigăzi, regimente şi ofiţerii de stat major. Erau ţinute conferinţe cu comandanţii

pentru conducerea diviziilor.

În Huşi a avut o întâlnire de excepţie a generalului Henri Berthelot şi colonelul

Gheorghe Cantacuzino Grănicerul (decedat în octombrie 1937), reflectată de cele două fotografii

publicate în ziarul „Buna Vestire”din 14 octombrie 1937. Alături de fotografii sunt publicate

amintiri, articole şi necrologuri, semnate de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Traian Brăileanu, Sextil

Puşcariu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr (Balada Grănicerului cu fulgere pe umeri), Mihail

Polihroniade, Ion Zelea Codreanu şi alţii.

Gheorghe Zizi Cantacuzino Grănicerul (26 decembrie 1869 – d. 9 octombrie 1937),

iubitor al duelului, era un „soldat al datoriei şi onoarei”. În noaptea de 14/15 august 1916, data

intrării României în război, regimentul său se afla la Câinenii de Argeş. În fruntea Batalionului II

Grăniceri pătrunde pe 15 august 1916 în Ardealul „nădejdilor româneşti” şi ocupă localitatea

Sebeşul Mare. Grănicerii săi sunt porecliţi de unguri „Câinii verzi”. La 28 septembrie 1916 un

obuz explodează lângă colonelul Cantacuzino (rănit la faţă) şi generalul David Praporgescu, care

îşi găseşte sfârşitul. În 1937 generalul Gr. Costandache se gândea la „priveliştea unor altor

vremuri, trecute, parcă au fost ieri, vremuri însângerate, de băjenie, de aprige lupte, fie prin

părţile Olteniei, la Jiu, la Olt, la Coţi, sau mai târziu, în părţile Moldovei, spre Putna, spre

Neamţ,la Sticlăria”.A luptat şi la Oituz, unde a avut pierderi mari (2000 de oameni). Gheorghe

Cantacuzino Grănicerul „stăpânea aşa de dârz câmpul de luptă şi înfrunta năvala gloanţelor, fără

clipire de frică, parcă ar fi voit să arate tot mai puternic”. În timpul Marelui Război de

Reîntregire era „iubit până la idolatrie de soldaţii săi şi temut de duşmani ca nimeni altul- într-o

vreme când, vai, atâţia comandanţi erau temuţi de ai lor şi iubiţi de duşman. Trecea prin prăpădul

luptelor, prin calvarul retragerii grozave, prin încleştările de moarte ale bătăliilor din urmă, trecea

ca o legendă vie, ca un viteaz de o potrivă fără teamă, încruntare şi prihană”.

După Revoluţia din februarie 1917 de la Petrograd şi abdicarea ţarului Nicolaa al II-lea

la 2 martie 1917, armatele ruseşti din Moldova se confruntă cu haosul provocat de bolşevici. Şi

în oraşul Huşi staţionau trupe ruse, de care se plângeau reprezentanţii Episcopiei, a cărui gard era

furat pentru pregătirea hranei necesare soldaţilor ruşi. „În ţară şi în Iaşi se întâmplau lucruri

grave. Toată lumea era îngrijorată. Armatele ruseşti bolşevizate fugeau de pe front. Ofensiva

românească, din această pricină, fusese nevoită să rămână pe loc.”Ofiţerii ruşi s-au ascuns de

frica asasinatelor. „Populaţia era îngrozită de cele ce se petreceau. Prin mahalale soldaţii – ruşi –

jefuiau şi siluiau femei”. Ruşii, adunaţi la Iaşi, au pus „la cale bolşevizarea armatei noastre,

detronarea marelui Rege Ferdinand şi dominaţia iudeo-comunistă”. În cadrul unei adunări s-a

votat detronarea regelui Ferdinand I (1914-1927). „Deodată, ca o nădejde, se aude de numele

colonelului Cantacuzino- Grănicerul, care a sosit la Iaşi pentru menţinerea ordinei. În două zile a

curăţit oraşul de bolşevici. Viaţa a intrat în făgaşul ei obişnuit”.

Pentru faptele sale este răsplătit cu ordinul Mihai Viteazul la 1 noiembrie 1916. După

victoria de la Oituz, colonelul Gheorghe Cantacuzino Grănicerul primeşte cea mai înaltă

distincţie franceză „Legiunea de Onoare”, din mâinile generalului Henri Berthelot, înmânată în

Huşi.

Bibliografie selectivă: Constantin Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României,

1916-1919, Ediţia a II-a, vol. II, Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti; „Buna Vestire”, Ziar liber de

luptă şi doctrină românească, Anul I, nr. 189, din 14 octombrie 1937.


Caleidoscop

Cele zece porunci școlare

Cătălina Marinov


1. Să nu spui niciodată: ,,am chef de învățat”. Va trece.

2. Dacă ți-e somn nu te duce la școală!

3. Când începe semestrul, nu uita să rogi pe cineva să te trezească cu o săptămână înainte de

sfârșit!

4. Nu te înfuria dacă iei 4! Calmează-te! Puteai să iei 3!

5. De ce să îți faci temele când vii de la școală? Lasă totul pe dimineață! Dacă te

îmbolnăvești?

6. Dacă dirigintele îți cere numărul de telefon spune-i că ai un lapsus.

7. Dacă te prinde cineva copiind nu-i nimic, omul din greșeli învață!

8. Dacă părinții vor să vină la școală, nu le zice nimic. Oricum pedeapsa va fi aceeași.

9. Mai fă și tu din când în când câte o prostie, doar suntem oameni, nu?

10. Nu te grăbi să ajungi la prima oră, oricum nu vei ajunge!

Ziua Mondială a Mediului

Miruna Hîncu,

clasa a IX-a Științele Naturii1

Profesor coordonator: Manuela Ursache

Răsfoind Calendarul Evenimentelor Eco, privirea mi-a zăbovit puţin asupra unei date

care se apropie cu paşi repezi şi anume, 5 iunie, Ziua Mediului. Cum nu cunoşteam suficiente

detalii despre acest eveniment, m-am hotărât să mă documentez, deci dacă vă aflaţi în aceeaşi

situaţie ca şi mine, informaţiile pe care le-am selectat pentru voi, în continuare, vă vor fi mai

mult decât utile.

Încă din 1972, când a fost instituită de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite cu

scopul celebrării Conferinţei ''Ecologia Umană'' de la Stockholm, sărbătorim an de an, pe data de

5 iunie, Ziua Mediului, aceasta reprezentând cel mai important element al Programului Ecologic

al Naţiunilor Unite (UNEP).

Ziua Mediului este o sărbătoare a tuturor cetăţenilor indiferent de ţară, rasă sau de altă

natură. Astfel, pe întreaga întindere a globului, ziua este sărbătorită diferit. Spre exemplu,

locuitorii Ankarei, capitala Turciei, sunt invitaţi la un picnic tradiţional, în cadrul căruia fiecare

trebuie să planteze câte un copac. În Egipt, membrii Institutului de protecţie a mediului,

împreună cu reprezentanţii Bibliotecii Alexandria organizează întâlniri în aer liber, în cadrul


101

cărora vor fi dezbătute subiecte legate de protecţia mediului înconjurător. În Polonia s-a

organizat o expoziţie de fotografii, în Grecia - un Campionat Verde de Tenis, iar în Anglia, toţi

angajaţii vor fi sfătuiţi cum să protejeze mediul, economisind energia electrică acasă şi la

serviciu.

Devenind un eveniment destul de mediatizat, a reuşit să ia amploare chiar şi la noi în

ţară, reprezentând o oportunitate pentru instituţiile statului, dar şi pentru cetăţeni de a se

mobiliza, de a acţiona cu adevărat pentru a ajuta lumea ce ne înconjoară. Autorităţile române au

ales un mod inedit de a marcă evenimentul. La iniţiativa Ministerului Mediului, oraşele din

întreaga ţară vor stinge lumina începând cu ora 21.00. Un preţ infim, după părerea mea, pentru

ajutarea mediului în lupta cu supravieţuirea.

Fiind un eveniment de o reală importanţă, acesta poate fi marcat pe mai multe căi şi

anume: parade, concerte, concursuri şcolare de eseuri şi postere, plantare de arbori, activităţi de

reciclare a maculaturii şi a PET-urilor, campanii de colectare a deşeurilor şi multe altele. Putem

profita de acest prilej pentru a atrage atenţia populaţiei asupra problemelor de mediu existente pe

plan local, naţional şi regional.

Schimbările la care visăm nu depind doar de Stat, ci de fiecare dintre noi, care putem

contribui semnificativ la protejarea pădurilor, grădinilor, a tuturor spaţiilor verzi din împrejurimi

şi nu numai. Să alocăm cel puţin o fărâmă din timpul ce-l risipim, uneori în van şi să dăm o mână

de ajutor, să ne zbatem puţin pentru binele nostru şi al celor din jur, căci putem face asta, putem

transforma lumea, o putem salva. Voi vă alăturaţi?


Cuprins

Editorial

Prevenirea violenţei şcolare - obiectiv major al managementului instituţional –

Profesor, Manuela Iacob

………………………………………………………..............

p. 3-4

Poesis

Bianca Mădescu, Teodor Bahnariu, Ioana Toşu, Prof. Viorica Neculau, Ancuţa

Ciocoiu, Cosmina Darie, Anca Guţu, Daniel Popovici, Ioan Alexandru Axinte,

Vlad Dorofte, Laura Niștian, Amalia Munteanu, Cătălina Marinov, Vlad Mălăescu,

Adelina Meilie, Ilona Arhire, Ioana Ploae, Bianca Frențescu, Raluca-Iuliana Filip,

Cătălina Vieru, Carmen Roman, George-Cristian Moldovanu, Mihnea-Vlăduț Negru,

Nona-Maria Mihalache, Răzvan Roiu, Răzvan Ștefănuț Romila, Andrei Eduard Filip,

Anca Porumbin, Ana Macarie, Sabrina Băhnăreanu.......................................................

p. 5-27

Eseuri

Anca Guțu, Argumentare…………………………………………………….................

p. 33

Rareș Tiron, Dragoste supervie ……………………………………………….............. p. 33-34

Elena Buzincu, Impresii dintr-o călătorie....................................................................... p. 34-35

Ana-Maria Popa, Liceeni de tot râsul.…………………………………………….…… p. 35

Octavia Adam, Mai citesc adolescenții?……………………………………………..... p. 35-36

Rareș Tiron, Metamorfoză divină........………………………………………………… p. 36-37

Ioana Ploae, Despre minciună …………..……………………………………………. p. 37-38

Ioana Ploae, Gânduri………………………..…………………………………………. p. 38

Rareș Tiron, Voiaj cu peripeții……………………....………………………………… p. 38-39

Independență și maturitate.............................................................................................. p. 39-40

Diana Moga, Rolul evenimentelor istorice în dezvoltarea personalității omului……... p. 40-41

Ioana Ploae, Ura………………………………….......................................................... p. 41-42

Rareș Tiron, Zi de duminică în orașul meu……………………………...…………….. p. 42-43

Recenzii

Cristina Negrariu, Fiu al pădurilor și al apelor ……………………………….............

p. 43-44

Luminiţa Săndulache, Motivul mării în poezia eminesciană…………………………..

Dragoș Alexandru Oprișan, Victor Teleucă–Mollis Davia.............................................

Mirela Marin, Frânturi de gânduri despre ,,Frânturi de rânduri”.................................

Luminița Săndulache, Note de lectură-Romeo Pivniceru...............................................

Ioan Bocănescu, Două milioane de kilometri în căutarea adevărului............................

Eduard-Marian Ciomaga, Viorel Huși-Un memorabil pictor al ,,orașului dintre vii”....

p. 45-46

p. 46-47

p. 48-50

p. 51

p. 52

p. 53-57

Manuscriptum

Nicolae Șendrea, Amintiri din viața de licean……………………………………..…...

p. 58-60

Artiști plastici, artiști de teatru și cinematograf plecați de pe meleagurile Hușilor…... p. 61-62

Colțul eroilor............................................…………………………………………....... p. 62-63

Geolog Dr. Constantin Gheorghiu, Date cu privire la unle aspecte geologice ale

ținuturilor Fălciu-Vaslui-Tutova.....................................................................................

p. 64-66


103

Muzicieni plecați de pe meleagurile Hușului..................................................................

Un tablou al directorilor Liceului ,,Cuza-Vodă’’ din Huși (1889-1978)…....................

Tablou nominal al directorilor Gimnaziului ,,Anastasie Panu” și Liceului ,, Cuza-

Vodă” din Huși de la înființare pâna în prezent.............................................................

Restitutio

Vasile Coban, Remember….............................................................................................

p. 66-67

p. 67-68

p. 68-71

p. 72

Mică autobiografie..........................................................................................................

Alexandra Maria Lazăr și Andreea Alexandra Harnagea, Epigrame de Vasile Coban,

născut la 14 iulie 1405 la Cârligați, sat Leoști, Jud. Fălciu, promoția 1918.................

Interviuri

Ana-Maria Dolhăscu și Ioana Bahnariu, Interviu cu prof. Tatiana Pleșu, Director

Adjunct al Colegiului Național ,,Cuza-Vodă”................................................................

p. 72

p.73-75

p. 76-77

Traduceri

Ana-Maria Țîntă, Denis Popa, Ana-Maria Dolhăscu, Ioana Bahnariu ……….....……..

p. 78-89

Personalităţi

Poeți hușeni contemporani……………………………...........................……………...

p. 90-93

Oameni de seamă din ținutul Hușului..........……..........………………………………. p. 93-97

Costin Clit, Generalul Henri Berthelot și Misiunea militară franceză în orașul Huși... p.98-99

Caleidoscop Cătălina Marinov, Cele zece porunci școlare…………………………………………

p. 100

Miruna Hîncu, Ziua Mondială a Mediului...................................................................... p. 100-101

COMITETUL DE REDACŢIE

Ioana Bahnariu, clasa a IX-a Filologie2 – redactor şef

Ana-Maria Dolhăscu, clasa a IX-a Filologie2 – redactor şef adjunct

Anca-Elena Guţu, clasa a XI-a Matematică Intormatică1

Mădălina Roman, clasa a IX-a Filologie1

Alexandra Bîrsan, clasa a IX-a Filologie1

Pofesori îndrumători:

Profesor, Manuela Iacob

Profesor, Costin Clit

Profesor, Luminiţa Săndulache

Redacţia revistei Zorile

Colegiul Naţional ,,Cuza Vodă”

Strada Mihail Kogălniceanu, nr. 11, tel.: 0235481398

Mail: [email protected]

Materialele preluate de pe Internet nu se publică!

Colaboratorii sunt rugaţi să trimită materialele în Microsoft Word, font Times New Roman,

caractere de 12 şi cu diacritice.

Materialele nepublicate vor apărea în numărul viitor al revistei.

mailto:[email protected]


105

zorile 45 husi

Documents