1.Introducere

Tradiţia Bisericii s-a format în primul rând prin interpretatea Sfintei Scripturi,

fiind un răspuns al Bisericii la cuvântul divin. De altfel, toată teologia patristică şi toată

tradiţia dogmatică nu sunt altceva decât o reflectare aprofundată a Sfintei Scripturi.Nu

este o greşeală aserţiunea că toate operele Sfinţilor Părinţi sunt de origine scripturistică,

fie că sunt comentarii la Sfânta Scriptură, apologii, opere dogmatico-polemice sau

apologetice, uneori chiar şi corespondenţă.

Sfinţii Părinţi au trăit, au cugetat şi au vorbit prin Sfânta Scriptură cu acea

admirabilă pătrundere care a condus până la identificarea fiinţei lor cu substanţa biblică

însăşi. Dincolo de toate şcolile şi de toate tendinţele patristice, ele năzuiau, prin

interpretarea cuvântului biblic, la Persoana şi desăvârşirea Cuvântului, adică la ceea ce

limbajul religios actual numeşte întâlnirea cu Iisus Hristos.

Sfânta Scriptură reprezintă pentru Sfântul Vasile cel Mare Cuvântul lui

Dumnezeu adresat oamenilor în vederea mântuirii. Pentru tâlcuirea ei, interpretul trebuie

să aibă o viaţă curată, pregătită de rugăciuni, meditaţie şi solide cunoştinţe teologice, fără

însă a se neglija profundele cunoştinţe aparţinătoare culturii profane. Sfântul Vasile cel

Mare este un veritabil exemplu în acest sens, dispunând, cum am putut observa, de

cunoştinţe din cele mai variate domenii: cosmogonie, botanică, astronomie, meteorologie,

istorie naturală şi geografie.

Una dintre cele mai importante cerinţe pentru exeget, surprinse de ierarhul

capadocian şi care este absolut necesară pentru exegetul din toate timpurile, este

identitatea cu autorul inspirat în sensul unei cât mai exacte predări ale mesajului pe care

vrea să îl transmită Sfânta Scriptură.

Pe langa toate acestea Sfantul Vasile cel Mare a fost si un mare predicator,

care nu numai ca a transmit ,fie ascultatorilor sai ,fie destinatarilor scrierilor sale cele

trebuincioase de invatatara pentru sufletele lor, mai mult decat atat a fost si un exemplu

viu, prin viata sa curata traita in iubirea lui Dumnezeu si pentru Dumnezeu

1

2.1.Viata Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare s-a nãscut şi a activat într-o perioadã foarte grea a

Bisericii - secolul IV - când, creştinismul a avut de înfruntat persoane, evenimente şi

probleme de o mare complexitate ce au pus în joc însãşi existenţa Bisericii creştine.

Tocmai aceasta este una din cauzele care a determinat ivirea “stâlpilor Ortodoxiei” din

secolul IV, cunoscut în istoria Bisericii ca “secolul al IV-lea”, “stâlpi” care fiind

înzestraţi cu profundã credinţã, geniu speculativ şi practic, echilibru, rãbdare şi tact, au

soluţionat favorabil multe din dificultãţile întâmpinate şi au continuat sã facã din Bisericã

şi creştinism, aşa cum le-a lãsat lor Apostolii învãţãtura hristicã, o lume nouã, care avea

sã dureze milenii, lume ale cãrei valenţe istorice şi spirituale şi-au gãsit un adevãrat

sprijinitor în persoana, gândirea şi faptele Sfântului Vasile - recompensându-l pentru

totdeauna cu supranumele, binemeritat, de “cel Mare”.

Cele mai importante ştiri despre viaţa Sfântului Vasile cel Mare le avem în primul

rând din propriile sale scrieri, şi anume din remarcabilele sale Epistole (Scrisori) care se

dovedesc, izvoare biografice incontestabile.

Pe lângã acestea, un rol deosebit de important în conturarea imaginii vieţii şi

activitãţii Sfântului Vasile îl mai au: “Cuvântul funebru în cinstea Sfântului Vasile”

rostit în anul 381 de cãtre Sfântul Grigorie de Nazianz1; “Cuvântul funebru” rostit de

fratele sãu Sfântul Grigorie de Nyssa; “Viaţa Cuvioasei Macrina”- de Sfântul Grigorie de

Nyssa; “Cuvântul Sfântului Efrem Sirul” (dupã unii Pseudo-Efrem); “Viaţa Sfântului

Vasile cel Mare” de Amfilohie de Iconium (sec. VIII), precum şi unele scrieri şi

amãnunte biografice pãstrate de la istoricii bisericeşti: Ieronim, Socrate, Sozomen,

Teodoret, Filostorgiu şi Biblioteca lui Fotie.

Originile Sfântului Vasile cel Mare sunt nobile, fiiind un descendent al unei familii

bogate din Pont: bunicul sãu - Vasile - şi soţia acestuia, Macrina (cunoscutã în istorie ca

1 Pr. D. Fecioru, Introducere la Sfântul Vasile cel Mare - Scrieri (partea I), în col. “Pãrinti şi Scriitori Bisericeşti” (P.S.B.), Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1986.

2

“Macrina cea Bãtrânã”) - fostã ucenicã a Sfântului Grigorie Taumaturgul ( 207)- au fost

nevoiţi din pricina persecuţiilor lui Diocleţian (284-305) sã se refugieze în Pont2.

Aceştia au avut doi copii: Grigore, care a fost episcop într-un oraş din Capadocia

şi Vasile, tatãl Sfântului Vasile cel Mare . Acesta s-a stabilit la Cezareea Capadociei,

cãsãtorindu-se cu o tânãrã orfanã - Emmelia - care era fiicã de martir3, familia ei fiind

una fruntaşã în Cezareea, care s-a distins prin culturã şi a dobândit ranguri politice şi

militare, precum şi mari roluri în Bisericã.4

În Cezareea Capadociei (Neocezareea), tatãl Sfântului Vasile a fost avocat şi

profesor de retoricã, un mare profesor, cãci Sf. Grigorie de Nazianz spune: “Pontul îl

recunoştea de profesor obştesc al virtuţii.’’ Vasile şi Emmelia (Emilia) au avut o familie

numeroasã - 10 copii- toţi crescuţi în frica de Dumnezeu: Macrina, numitã “cea Tânãrã”,

un bãiat mort pe când era copil, Vasile - Sfântul Vasile cel Mare - , Naucratie

(Naucratios) - monah, care a murit la 27 de ani, Grigorie - Sfântul Grigorie al Nyssei,

patru fete şi Petru - Sf. Petru al Sebastiei.5

Dintre toţi aceşti fraţi cinci vor fi monahi (Naucratios, Macrina cea Tânãrã, şi cei

trei episcopi) iar din întreaga familie vor fi şase sfinţi: Macrina cea Bãtrânã, Emmelia

(Emilia), Vasile, Grigorie, Petru şi Macrina cea Tânãrã.

Sfântul Vasile cel Mare s-a nãscut în anul 329 sau 330 beneficiind de o instrucţie

deosebitã în cadrul familiei, petrecându-şi astfel primii ani ai vieţii într-un mediu familiar

propice devenirii sale intelectuale şi spirituale.

Sfântul Grigorie de Nazianz va caracteriza mai târziu astfel mediul familiar în care

vãzuse lumina zilei prietenul sãu, Sfântul Vasile: “Cei rãmaşi în lume se pare cã nu

cedarã în pietatea acelora care îmbrãţişaserã starea de feciorie, spre a se jertfi mai bine

slujirii lui Dumnezeu. Sfânta Macrina cea Tânãrã era mai mare decât toţi fraţii. ea ajuta

2 Pr. D. Fecioru, op.cit., p. 7.3 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare (profil istoric si spiritual), în vol.

omagial “Sfântul Vasile cel Mare. Închinare la 1600 de ani de la sâvârşirea sa”, col. “Biblioteca teologicã”, nr. 3, Ed. Institutului Biblic..., Buc., 1980, p. 25-26.

4 Prof. Stelian Papadopol, Mersul gândirii teologice a Sfântului Vasile cel Mare , trad. de Pr.Prof. T. Bodogae, în “Mitropolia Ardealului” (M.A.), anul XXIV(1979), nr. 1-3, p. 16-17.

5 Magistrand Vasile Prescure, Personalitatea moralã a Sfântului Vasile cel Mare , în “Studii Teologice” (S.T.), seria a II-a, anul XIV (1962), nr. 5-6, p. 9.

3

pe mamã-sa şi la educaţia fraţilor şi surorilor sale şi împreunã cu ea lucra, spre a le

inspira frica de Dumnezeu.”6

Fiind de mic trimis în Pont la bunica sa, Macrina cea Bãtrânã, a primit de la

aceasta primele lecţiii despre virtute: “Încã n-am uitat -va spune Sfântul Vasile mai

târziu -impresiile puternice pe care le-au fãcut asupra fragedului meu suflet, cuvintele şi

exemplele acestei sfinte femei.”7

Tot în aceastã perioadã, semnificativã este şi instrucţia primitã de la tatãl sãu,

retorul Vasile, “profesorul obştesc al virtuţii” care “i-a predat întreg ciclul ştiinţelor şi a

fost exercitat în evlavie, sau mai pe scurt, prin învãţãturi elementare, a fost împins spre

desãvârşirea ce avea sã urmeze.”8

Se poate deci constata cã deosebitul conţinut creştin al educaţiei pe care tânãrul

Vasile o primeşte în sânul familiei sale i-a fost transmis prin evlavie, cãci, dupã mãrturia

Sfântului Grigorie de Nazianz, trãsãtura caracteristicã pe care Sfântul Vasile a primit-o de

la strãmoşii sãi a fost pietatea.9Graţie acestei educaţii, Sfântul Vasile progreseazã paralel

atât sub raportul vieţii morale cât şi sub acela al elocinţei.

Dupã aceastã primã etapã, a instrucţiei în casa pãrinteascã, Sf. Vasile îşi va

continua studiile la Cezareea Capadociei, ale cãrei şcoli erau renumite pentru studiul

elocinţei, numitã de tânãrul Vasile drept colaboratoare “a filosofiei creştine”10

Aici, la Cezareea, Sfântul Vasile va cunoaşte pe Grigorie-viitorul episcop de

Nazianz şi colegul sãu de studii şi va întâlni şi pe Dianios, episcopul care-dupã

întoarcerea de la Atena-îl va boteza.11

La Cezareea, Sf. Vasile s-a impus atât în ochii profesorilor cât şi ai colegilor, cum

remarcã Sf. Grigorie de Nazianz:”Cât de apreciat era el şi de profesori şi de colegii sãi,

pe cei dintâi egalându-i iar pe cei din urmã întrecându-i în orice ştiinţã ! Cât de mare

6 Pr.Prof.Dr. Ioan Zãgrean, Sfintii Trei Ierarhi, strãlucite si neîntrecute modele de virtute crestinã , în “Mitropolia Banatului” (M.B.), anul XXII (1972), nr. 1-3, p. 27.

7 Ibidem.8 Pr. D. Fecioru, op.cit., p. 10.9 Diac. Asist. Viorel Ionitã, Viata si activitatea Sfântului Vasile cel Mare , în “Ortodoxia” (Ort.), anul XXXI

(1979), nr. 1, p. 16.10 Pr.Prof. Ioan G. Coman, op. cit. , p.26.11 Magistrand Vasile Prescure, art. cit., p. 285.

4

renume a dobândit el în scurtã vreme atât în faţa poporului de rând, cât şi în faţa

fruntaşilor oraşului ! Vãdea o ştiinţã mult mai presus de cea obişnuitã la oameni de

vârsta lui şi o virtute a moravurilor mult mai presus decât chiar ştiinţa lui. Orator între

oratori chiar în faţa sistemelor filosofice; iar ceea ce este şi mai important, preot între

creştini chiar mai înainte de a fi primit darul preoţiei.”12

Din aceste consideraţii putem reţine cã tânãrul Vasile, prin eforturile sale

intelectuale şi comportamentul exemplar, ajunsese un student model. Grija excesivã

pentru forma oratoricã şi inutilitatea artificiilor oratorice puteau primejdui fondul serios şi

gravele preocupãri ale tânãrului capadocian, însã fie sub înrâurirea tatãlui sãu, fie din

proprie convingere, Sfântul Vasile vedea în retoricã nu o valoare în sine ci un auxiliar

pentru filosofia creştinã, întrucât obiectul râvnei Sfântului Vasile era “filosofia”,

despãrţirea de lume, trãirea cu Dumnezeu şi câştigarea celor de sus prin cele de jos.

Urmãtorul popas pentru “adâncirea ştiinţelor şi artelor” va fi la Constantinopol

(Bizanţ), capitala Orientului care era vestitã prin renumele sofiştilor şi filosofilor

“desãvârşiţi în ştiinţa lor” şi de la care Sfântul Vasile, “în scurtã vreme, şi-a însuşit cele

mai de seamã învãţãturi, datoritã agerimii şi talentului sãu.”

Printre profesorii din Constantinopol, Sfântul Vasile a cunoscut şi pe vestitul

Libaniu, deşi istoricii Socrat şi Sozomen afirmã cã, împreunã cu Sfântul Grigorie de

Nazianz, Sfântul Vasile ar fi urmat cursurile acestui sofist la Antiohia Siriei dupã ce

plecaserã de la Athena.

Corespondenţa dintre Sfântul Vasile şi Libaniu, atât cât pare a fi autenticã, ne aratã

clar cã între ei s-au stabilit legãturi de prietenie literarã şi poate chiar mai mult. Oricum

Libaniu preţuia foarte mult pe Vasile pe care-l considera superior lui în arta genului

epistolar şi declara cã de când s-au despãrţit profesorul n-a mai întâlnit pe cineva

asemenea fostului sãu elev: “O, acele vremuri, în care eram totul unul pentru altul !

Acum suntem despãrţiţi spre amãrãciunea mea. Voi (Vasile şi retorul Alcimos) sunteţi

unul cu altul, pe când eu, în locul vostru, nu mai am pe nimeni asemenea vouã.” 13

12 Pr.D. Fecioru, op.cit., p.10.13 Sfântul Vasile cel Mare, Epistola 358, în “Scrieri. Partea a III-a”, trad., introducere, note si indici de

Pr.Prof. Dr. Constantin Cornitescu si Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, în col. “P.S.B.”, nr. 17, Ed. Institutului

5

Nu se ştie cu exactitate perioada studiilor Sfântului Vasile la şcoala lui Libaniu

însã se poate presupune o perioadã destul de lungã, întrucât altfel nu s-ar fi putut stabili

prietenia care rezidã din corespondenţa lor, aşa cum de altfel, am mai subliniat.

“Trimis de Dumnezeu şi mânat de straşnica lui sete de ştiinţã” 14, Sfântul Vasile a

plecat la “Atena cea de aur” care atrãgea pe toţi tinerii studioşi iar când el a ajuns în

vestita cetate universitarã - “de mulţi era cunoscut”, graţie Sfântului Grigorie de Nazianz,

care sosise mai demult.

Reîntâlnind pe Grigorie, Sf. Vasile va lega o prietenie atât de durabilã cu acesta,

prietenie care a devenit model pentru toate timpurile; Sf. Grigorie de Nazianz a reuşit -

datoritã scrisului sãu meşteşugit - sã o consemneze, rãmânând în literatura postpatristicã

ca una din cele mai memorabile pagini: “trãiam sub acelaşi acoperãmânt, mâncam la

aceeaşi masã, aveam aceleaşi pãreri, trãiam în deplinã armonie şi ne spoream reciproc,

cu multã râvnã, dragostea unuia cãtre celãlalt... progresam mereu folosindu-ne de

ajutorul lui Dumnezeu şi de dragostea noastrã... Un singur lucru urmãream amândoi:

virtutea şi realizarea speranţelor viitoare, sã trãim adicã viaţã viitoare înainte de a fi

pãrãsit pe cea de aici...fiecare eram pentru celãlalt normã şi dreptar, dupã care judecam

ce este bun şi ce nu... Cunoşteam numai douã cãi: cea dintâi ducea spre casele noastre

sfinte şi spre profesorii care propovãduiau în ele, pe când cea de-a doua la profesorii de

ştiinţã profanã... Pentru noi lucrul cel mai de seamã era sã fim creştini şi sã fim numiţi

creştini...”15

Cel care ne dã informaţii cu referire la cursurile pe care Sfântul Vasile le-a urmat

este tot Sfântul Grigorie de Nazianz; de la acesta aflãm cã a studiat retorica, gramatica,

filosofia, astronomia, geometria şi aritmetica, medicina şi morala, printre profesori

numãrându-se Himeriu, Prohaeresius şi Libaniu.

Dupã o şedere de patru-cinci ani în Atena, Sfântul Vasile cel Mare se va întoarce

în Cezareea “încãrcat de învãţãturã” (anul 356) 16. Aici n-a mai gãsit în viaţã pe bunica

Biblic...., Buc., 1988, p. 61714 Pr. D. Fecioru, op.cit., p.1015 Ibidem, p. 1316 Pr.Prof. Ioan G. Coman, Patrologia, manual pentru uzul studentilor teologi, Bucuresti, 1956, p. 163. Vezi

si la Magistrand V. Prescure, art. cit., p. 286.

6

sa, Macrina cea Bãtrânã şi nici pe tatãl sãu, ci numai pe mama sa Emilia, pe Macrina -

sora mai mare, care se hotãrâse sã se consacre vieţii duhovniceşti, în urma morţii

logodnicului, şi pe Petru, fratele cel mai mic - iar Naucratios se cãlugãrise iar cele patru

surori se mãritaserã.17

Timp de doi ani Sfântul Vasile va profesa retorica. În aceastã funcţie a repurtat

succese deosebite ceea ce a fãcut ca Vasile - cum aratã fratele sãu, Sfântul Grigorie de

Nyssa - “sã se umfle şi sã se înfumureze de pe urma învãţãturii celei din afarã, ba se uita

peste umãr şi la dregãtoriile mai înalte şi se credea mai presus chiar decât slujbaşii cei

mai strãluciţi.” 18

Cea care va sesiza “drumul alunecos” pe care apucase Sfântul Vasile este sora sa

Macrina, care “l-a înduplecat sã pãşeascã spre ţinta adevãratei filosofii şi înţelepciuni,

încât, lãsând la o parte mândria lumeascã şi ajungând sã dispreţuiascã slava

învãţãturilor deşarte, a trecut de la viaţa cea cu adevãrat activã şi plinã de nevoinţe... şi

a început sã se pregãteascã, prin deplinã lipsire de slavã şi averi, pentru viaţa cea cu

adevãrat virtuoasã.” 19

Primul pas concret pe calea desãvârşirii sale în lumina Evangheliei, a fost fãcut de

Sfântul Vasile prin primirea tainei Sfântului Botez în anul 357 de la episcopul de

Cezareea, Dianios. 20

Tot în acest scop a întreprins şi o cãlãtorie în pustiile Alexandriei, Egiptului,

Palestinei, Siriei şi Mesopotamiei pentru a cunoaşte pe asceţii acelor locuri.

2.2. Activitatea Sfântului Vasile cel Mare pânã la alegerea ca episcop

al Cezareei Capadociei

Este demn de remarcat cã lunga cãlãtorie a Sfântului Vasile la mãnãstirile din

provinciile mai sus citate deschide o nouã etapã a vieţii şi activitãţii marelui capadocian.

17 Pr. D. Fecioru, op. Cit., p. 14-15.18 Ibidem. p. 17.19 Cf. Diac. Asist. Viorel Ionitã, art.cit., p. 18.20 Pr. Matei Corugã, Sfântul Vasile cel Mare . La 1600 de ani de la trecerea sa la cele veşnice , în “Mitropolia

Moldovei si Sucevei” (M.M.S.), anul LV (1979), nr. 1-2, p. 96.

7

Studierea monahismului şi a ascezei creştine a devenit cea mai zguduitoare şcoalã

pentru Sfântul Vasile. O lume, pe care, abia dacã o bãnuise pânã atunci, s-a deschis în

faţa spiritului sãu însetat. Mai ales în Egipt el a cunoscut, a admirat şi a început sã imite

felul de vieţuire al anahoreţilor şi al celor care contemplau pe Dumnezeu în pustie. Ceea

ce a iubit a devenit pasiunea lui pentru toatã viaţa; dimensiunea ascezei a devenit în el

forţa care l-a mânat la adevãratele reforme. De aceea, când a revenit din Egipt, în vara

anului 357, a stat câteva luni în Cezareea şi apoi s-a dedicat vieţii ascetice, mai întâi

împãrţindu-şi averea sãracilor şi apoi retrãgându-se în Pont, pe malul râului de la Anesi

(în apropiere de Neocezareea). Aici, mama se Emilia şi sora sa Macrina întemeiaserã o

mãnãstire de cãlugãriţe în care vieţuiau ca monahii.

Mai târziu, Sfântul Vasile se retrage pe celãlalt ţãrm al râului Iris, unde înfiinţeazã

o mãnãstire de cãlugãri21, spre stupefacţia marelui sãu dascãl Libanius, care, deşi mişcat

de dispreţul mare din partea tânãrului Vasile pentru viaţa lumeascã, n-a putut înţelege

hotãrârea fostului sãu elev.22 Aici Sfântul Vasile va sta cinci ani, bucurându-se din anul

358 şi de sprijinul şi covieţuirea cu prietenul sãu Sf. Grigorie de Nazianz.

În aceastã perioadã Sfântul Vasile se familiarizeazã cu scrierile şi operele unor

pãrinţi şi scriitori bisericeşti, de pe urma cãrora, împreunã cu Grigorie va alcãtui

“Filocalia” - culegerea de texte duhovniceşti din opera lui Origen, în 27 de capitole.

Dar rezultatul cel mai important al activitãţii marelui Ierarh din aceastã perioadã,

este organizarea monahismului. Se ştie cã în Asia Micã monahismul se rãspândise mai

înainte prin Eustaţiu (episcop de Sevasta în 356) care a rãspândit monahismul anahoretic.

Sfântul Vasile cunoscuse aceastã formã de viaţã retrasã în timpul cãlãtoriei sale în Orient

si astfel cã noutatea pe care el o va aduce în organizarea vieţii retrase este rãspândirea

monahismului chinovial, formã ce se va generaliza în toatã Biserica (prin activitatea

ulterioarã a Sfinţilor Ioan Casian şi Benedict de Nursia).

Astfel el va întocmi “Regulile Mari” şi “Regulile mici” care vor sta la baza

organizãrii monahismului din toate timpurile şi locurile şi prin care el aducea

21 Pr. D. Fecioru, op. Cit., p. 16.22 Pr.Prof. Ioan Zãgrean, art.cit.,p. 31

8

monahismului ascultarea şi disciplina, temperarea entuziasmului ascetic, simţul pentru

mãsurã al anticilor şi virtutea creştinã a deosebirii duhurilor.

Ca teolog desãvârşit şi deopotrivã om al faptei, Sfântul Vasile nu putea sã rãmânã

mereu departe de grija şi responsabilitatea pentru soarta Sfintei Biserici. Astfel se face cã

îl vom întâlni în anul 360 nu numai la sfinţirea “Sfintei Sofii” 23, ci şi la Sinodul de la

Constantinopol din acelaşi an, ce avea ca subiect dezbaterile teologice dintre omousieni şi

anomei. Întrucât episcopul Dianios al Cezareei a semnat formula de credinţã de la

Rimini, deşi s-a simţit legat sufleteşte de acest episcop care îl şi botezase, Sfântul Vasile

a rupt totuşi orice legãturã cu el. 24 Simţindu-şi însã sfârşitul aproape în anul 362,

episcopul Dianios l-a chemat pe Sfântul Vasile pentru a se împãca cu el şi a-i mãrturisi cã

din neştiinţã şi din uşurãtatea minţii şi-a pus semnãtura pe acordul de la

Constantinopol.25

Alegerea noului episcop de Cezareea în persoana lui Eusebiu, va însemna o altã

perioadã în viaţã tânãrului Vasile, întrucât acesta îl va lua pe Vasile ca ajutor al sãu în

conducerea treburilor episcopiei, hirotonindu-l totodatã în preot (pânã acum fusese citeţ).

Important de semnalat este faptul cã în timpul acţiunilor de distrugere a Bisericii

creştine, dusã de împãratul Iulian Apostatul (361-363), faima de apãrãtor al credinţei a

preotului Vasile a depãşit graniţele eparhiei Cezareei, fapt ce a provocat invidia

episcopului Eusebiu, invidie ce a generat la rândul ei formarea de tabere în rândul

credincioşilor. Astfel se face cã în anul 363 Sfântul Vasile se retrage iarãşi în Pont însã va

fi rechemat ca sprijinitor şi colaborator din pricina primejdiei semiarienilor sprijiniţi de

împãratul Valens (364-378)26 - ceea ce înseamnã recunoşterea valorii Sfântului Vasile.

Comportamentul ireproşabil şi priceperea în treburile bisericeşti au fãcut ca el,

Sfântul Vasile, deşi numai preot, sã devinã de fapt conducãtorul Bisericii Neocezareei

(“episcopul conducea poporul, dar, în tainã, Sfântul Vasile îl dirija pe episcop”).27

23 Pr. Matei Corugã, art.cit.,p. 9724 Diac. Asist. Viorel Ionitã, art. cit., p. 2025 Pr. D. Fecioru, op. cit., p. 16-1726 Diac. Asist. Viorel Ionitã, art.cit.,p. 2027 Ibidem.

9

O primã caracteristicã a noii activitãţi a preotului Vasile se poate considera

strãdania sa pentru apãrarea adevãratei învãţãturi a Bisericii, astfel cã va scrie în anul 364

tratatul “Împotriva lui Eunomiu” în care sunt combãtute ideile gnoseologice greşite ale

lui Eunomiu. O altã laturã a presbiteriatului Sfântului Vasile este slujirea - înţeleasã ca

slujire a lui Dumnezeu prin slujirea semenului.28 Şi în acest sens, bogata corespondenţã a

Sfântului Vasile este mãrturie pentru feluritele şi multiplele griji pe care el le-a avut

pentru pãstoriţii sãi.

Se poate deci constata cu uşurinţã caracterul nou al acţiunilor preotului Vasile care

au constat nu numai în formularea şi practicarea largã a milosteniei creştine, ci în trecerea

de la milostenia personalã, accidentalã, la milostenia organizatã, colectivã, care se va

desãvârşi mai ales în anii de pãstorire ai lui.

2.3. Activitatea desfãşuratã de Sfântul Vasile cel Mare ca Arhiepiscop de Cezareea Capadociei

Popularitatea crescândã a Sfântului Vasile cel Mare din perioada care am descris-o

mai sus, a fãcut ca şi el sã se numere printre candidaţii pentru scaunul vacant de

Arhiepiscop al Cezareei, dupã moartea lui Eusebiu în vara anului 370. Alegerea Sfântului

28 Pr. Lector D. Radu, Spiritualitate si slujire la Sfintii Trei Ierarhi, în “S.T.”, seria a II-a, anul XXVI (1974), nr. 3-4, p. 18

10

Vasile nu s-a fãcut fãrã greutãţi, invidie şi opoziţie din partea episcopilor regiunii (în

mare parte arieni) şi a celor mai rãi indivizi ai oraşului, care trecuserã de partea

episcopilor. A fost nevoie de votul hotãrâtor al bãtrânului episcop de Nazianz, Grigorie,

în vârstã de peste 90 de ani- tatãl Sfântului Grigorie Teologul, printre susţinãtori

numãrându-se şi Eusebie al Samosatei 29.

Conştient de importanţa misiunii şi a imenselor rãspunderi ce derivã din aceasta,

ca episcop al Cezareei, mitropolit al Capadociei şi exarh al diocezei Pontului - într-un

secol ca cel de-al IV-lea, sfântul Vasile s-a strãduit sã fie la înãlţimea acestor rãspunderi,

desfãşurând o activitate complexã şi bogatã de slujire a Bisericii, astfel cã “dacã ar

trebui sã i se gãseascã un nume, unul singur, care sã exprime în întregime aşa cum este

“Taumaturgul” pentru Grigorie şi “Hrisostom” pentru Ioan din Antiohia, ar trebui, fãrã

îndoialã, sã nu reţinem decât acesta: Vasile episcopul” 30

Ca episcop, Sfântul Vasile a acţionat cu fapta, cu cuvântul şi cu scrisul; prin tratate

teologice şi epistole adresate atât episcopilor rãsãriteni cât şi celor apuseni pentru

curmarea schismelor şi ereziilor vremii sale, “vizitând pe unii, altora trimiţându-le soli,

pe alţii chemându-i la el, îndemnând, mustrând, rugând, ameninţând, ocãrând, luptându-

se pentru popoare, oraşe sau chiar persoane izolate, nãscocind diferite cãi spre

mântuire, tãmãduind pretutindeni, era un nou Veseleil, arhitectul cortului mãrturiei,

întrebuinţând tot felul de materiale şi meşteşugiri pentru atingerea scopului şi aranjând

totul în vederea frumuseţii şi armoniei operei sale.”31

Sfântul Vasile a fost nu numai un luptãtor temut de duşmani dar şi un adevãrat şi

chibzuit administrator care a chivernisit corect eparhia, efectuând vizite pastorale în toate

parohiile eparhiei sale.

Împãrţirea politicã a Capadociei în douã provincii, cu capitale deosebite, a atras

dupã sine şi împãrţirea arhiepiscopiei în douã pãrţi: una cu reşedinţa la Tyana sub

conducerea lui Antim şi alta la Cezareea. Acest lucru a generat noi conflicte (între Sf.

Vasile şi episcopii celei de-a doua eparhii, ce doreau sã nu mai aparţinã canonic de el şi

29 Pr. D. Fecioru, op. cit., ,p. 20.30 Diac. Asist. Viorel Ionitã, art.cit., p. 22.31 Sfântul Grigorie de Nazianz, op.cit., trad.cit., p. 162.

11

între cei doi arhiepiscopi - Vasile şi Antim - mai ales în materie de venituri de la

mãnãstirea Sfântului Oreste), dar pe care, datoritã tactului sãu pastoral şi duhului

misionar, irenic ce provenea din caracterul sãu, Sfântul Vasile a ştiut sã le aplaneze ( a

corectat unele neajunsuri înmulţind numãrul episcopilor, în rândul cãrora a ridicat şi pe

Sfântul Grigorie de Nyssa şi Grigorie de Nazianz).32

O altã laturã a activitãţii Sfântului Vasile cel Mare în aceastã perioadã o constituie

şi continuarea şi amplificarea acţiunilor sale caritabile, care constituie pânã astãzi titlul

sãu de glorie. Grija marelui ierarh s-a îndreptat în primul rând spre cei sãraci, nevoiaşi,

uşurarea suferinţelor celor bolnavi şi îmbunãtãţirea vieţii celor mutilaţi din naştere şi din

împrejurãri nenorocite. Un biograf al Sfântului Vasile spunea cã suferinţele fizice de care

a avut parte toatã viaţa, precum şi nevoia de a lua mereu medicamente, l-au împins spre

studiul medicinei şi cã el cãpãtase obişnuinţa de a practica aceastã artã.

Punând în practicã ca nimeni altul preceptele evanghelice despre iubirea

aproapelui, Sfântul Vasile a impus lumii contemporane lui “o nouã concepţie despre

boalã şi bolnav, o concepţie revoluţionarã faţã de stãrile de lucru anterioare.”33El a

cuprins într-un gând şi într-o faptã bunã toate durerile omeneşti şi a ridicat, pentru

uşurarea lor, nu o instituţie sau alta din cele ce începuse Biserica, ci o “întreagã cetate a

caritãţii creştine”

Pe lângã faptul cã a dat ordin horepiscopilor sãi sã înfiinţeze în eparhiile lor

aşezãminte filantropice permanente “impunându-le conducãtorilor poporului sã aibã una

şi aceeaşi purtare - adicã “dragostea faţã de cei nenorociţî”, Sfântul Vasile cel Mare a

organizat marele aşezãmânt filantropic de lângã Cezareea Capadociei, numit mai târziu

“Vasiliada”, inaugurat fiind în anul 374, inaugurare la care a participat şi Sfântul Grigorie

de Nazianz care a ţinut o celebrã cuvântare cu aceastã ocazie.

Tot în aceastã perioadã, nu trebuie sã uitãm eforturile Sfântului Vasile cel Mare în

slujba unitãţii bisericeşti. Şi aici putem aminti soluţionarea relaţiilor sale cu episcopul

Antim de Tyana şi relaţiile cu Biserica Romei pentru rezolvarea schismei din Antiohia

32 Pr. D. Fecioru, op. cit., p.27.33 Dr. N. Vãtãmanu, 1600 de ani de la înfiintãrea Vasiliadei, cel dintâi asezãmânt de asistentã socialã si

sanitarã, în rev. “B.O.R.”, anul LXXXVII (1969), nr. 3-4, p. 30.

12

dintre episcopii Paulin şi Meletie - aspect asupra cãruia voi reveni în capitolul III al

lucrãrii.

Suprasolicitat în angajamentul total şi lipsit de interese, slãbit şi istovit de boala de

care suferea de când era tânãr şi de asceza ce o impunea trupului sãu, Sfântul Vasile va

muri la data de 1 ianuarie 379, Biserica creştinã pierzând atunci un luptãtor pentru acel

timp, câştigând însã un sfânt pentru veşnicie.

2.4. Opera Sfântului Vasile cel Mare 34

În timpul scurtei sale vieţi, Sfântul Vasile cel Mare a scris enorm de mult şi de

calitate, lucrãrile sale - normative pentru învãţãtura ortodoxã- având o importanţã

covârşitoare.

Perfect integrat cerinţelor secolului în care a trãit şi marcat de consonanţa unor

condiţii de determinãri individuale, Sfântul Vasile cel Mare a dat lumii o operã de sinteze

uimitoare în care se interfereazã, filtrate prin sita geniului sãu şi topite în tradiţia 34 Datele sistematice asupra întregii opere a Sfântului Vasile cel Mare le-am preluat din manualul de

Patrologie al Pr.Prof. Ioan G. Coman - editia 1956

13

învãţãturii hristice, practicarea virtuţii, cunoaşterea lui Dumnezeu, asceza desãvârşitã,

cultura profanã şi practicarea rugãciunii.

Cuprinzând în totalitatea ei majoritatea sectoarelor (dogmatica, ascetica, omiletica,

pedagogia, liturgica, misionarismul, dreptul canonic şi corespondenţa), opera vasilianã

apare ca un monolit, un conglomerat cu sclipiri diamantine din care se revarsã, sintetic

reunite, învãţãtura hristicã şi formaţia desãvârşitã a marelui ierarh, operã care bineînţeles,

a contribuit şi ea la justificarea peste veacuri a supranumelui Sfântului Vasile de “cel

Mare”.

De aceea, în încheierea consideraţiilor privind viaţa şi activitatea arhiepiscopului

Cezareei Capadociei, consider ca binevenitã o prezentare sistematicã a operei sale, menitã

sã întregeascã personalitatea Sfântului în cadrul culturii şi spiritualitãţii ortodoxe şi

creştine, în general.

A). Scrieri dogmatice:

1. Despre Sfântul Duh cãtre cel întru sfinţi Amfilohie episcopul Iconiei, în 30 de capitole;

2. Combaterea apologeticului lui Eunomie cel rãu credincios(scrisã în anul 364 în trei volume);

B). Scrieri ascetice:1. Mai dinainte formare asceticã;2. Cuvânt ascetic şi sfãtuire despre renunţarea la lume şi despre

desãvârşirea duhovniceascã;3. Cuvânt depre ascezã, cum trebuie sã se împodobeascã

monahul;4. Cuvânt înainte despre judecata lui Dumnezeu;5. Despre credinţã;6. Reguli morale;7. Cuvânt ascetic I;8. Cuvânt ascetic II;9. Reguli mari;10. Reguli mici;11. Epitimii (pentru cãlugãri - 60);12. Epitimii (pentru cãlugãriţe - 19);13. Constituţii ascetice pentru cei ce vieţuiesc îndeobşte şi cei ce vieţuiesc de unii singuri.

14

C).Omilii şi cuvântãri:

Omilii la Hexaimeron (omilii rostite în anul 370);

Omilii la Psalmi (1,7,14,28,29,32,44,45,48,49,59,61,114; psalmului 14 îi sunt consacrate douã omilii);

Cuvântul I despre post; Cuvântul II despre post; Omilie la cuvintele: “Ia aminte de tine însuţi”; Cuvânt despre mulţumire; La muceniţa Iulita şi completare la omilia rostitã mai înainte

despre mulţumire; La cuvintele Evangheliei dupã Luca:”Strica-voi jitniţele mele

şi mai mari le voi zidi” şi despre lãcomie;Omilie cãtre bogaţi;Omilie rostitã în timp de foamete şi secetã;Omilie: “Dumnezeu nu este autorul relelor”;

Omilia X, împotriva celor ce se mânie;Omilia XI, despre invidie;

Omilia XII, la începutul Proverbelor;

Omilia XIII, îndemnãtoare la botez;

Omilia XIV, împotriva celor ce se îmbatã;

Omilia XV, despre credinţã;

Omilia XVI, la cuvintele :”La început era Cuvântul”;

Omilia XVII, la mucenicul Varlaam;

Omilia XVIII, la mucenicul Gordie;

Omilia XIX, la Sfinţii 40 de mucenici;

Omilia XX, despre smerenie;

Omilia XXI, despre a nu ne lipsi de cele lumeşti şi despre

focul dinafara Bisericii;

15

Omilia XXII, Cãtre tineri. Cum pot întrebuinţa cu folos

literatura scriitorilor eleni;

Omilia XXIII, la Sfântul mucenic Mamant;

Omilia XXIV, împotriva sabelienilor, a lui Arie şi a

anomeilor;

D). Epistole: Sfântul Vasile a scris 366 de Epistole (nr. lor variazã la unii

cercetãtori), dintre care unele sunt neautentice.

E). Scrieri liturgice:Liturghia şi Molitfele;

F). Scrieri neautentice şi îndoielnice:

Cuvântul I despre facerea omului;

Cuvântul II despre facerea omului;

Cuvântul III despre rai;

Omilie la Psalmul XXVIII;

Omilie la Psalmul XXXVII;

Omilie la Psalmul CXV;

Omilie la Psalmul CXXXII;

Comentar la Profetul Isaia;

Despre adevãrata curãţie în feciorie, cãtre Litie episcopul Melitinei;

Cuvânt cãtre cãlugãrii care ţin în locuinţele lor femei;

Argumente contra arienilor;

Expunerea celor întru sfinţi Pãrinţii noştri Marele Vasile şi Grigore Cuvântãtorul

de Dumnezeu despre sfânta şi ortodoxa credinţã;

Omilie despre Sfântul Duh;

Omilie rostitã în Lazacis;

Omilie la Sfânta Naşterea lui Hristos;

Omilie despre pocãinţã;

Omilie cãtre cei ce ne hulesc pe noi cã spunem trei dumnezei;

16

Omilie la cuvintele: “Sã nu dai somn ochilor tãi, nici sã

dormitezi cu genele tale”;

Despre post, Cuvântul III;

Cuvânt pentru o schiţã a ascezã;

Despre botez, Cuvântu I-II;

Cuvânt la instalarea preoţilor;

Cuvânt despre consolare în necazuri;

Despre milã şi judecatã;

Omilie pentru mângâierea celui bolnav;

Învãţãturã cãtre fiul duhovnicesc.

3.Concluzii

Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai luminaţi tâlcuitori ai Sfintei

Scripturi din perioada patristică, a contribuit nu numai la lămurirea felului în care se

cuvine să ascultăm şi să explicăm cuvântul lui Dumnezeu, potrivit sensului său spiritual,

ci a făcut să străbată în lucrările sale teologice, în omilii şi comentarii, însăşi lumina

inteligibilă a Sfântului Duh, prin care textul sacru devine transparent pentru prezenţa

divină a lui Hristos.

17

Profundele sale analize teologice, viziunile de larg şi luminos orizont, ca şi

aprecierile doctrinare, exegetice originale, se găsesc de cele mai multe ori împlinite în

mod intim cu explicarea versetelor scripturistice. Mai presus de orice, însă, Sfântul Vasile

cel Mare se încadrează în mod firesc în marea tradiţie de gândire răsăriteană, de origine

apostolică, pentru care tălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu este ea însăşi o lucrare

teandrică.

Încercând să surprindă sensul obiectiv duhovnicesc al Sfintei Scripturi, el a

înţeles să se apropie de această carte vie cu o deosebită atenţie, cu multiple cunoştinţe,

dar mai ales cu adevărată credinţă. În opera lui se întâlneşte la fiecare pas certitudinea

interioară a conştiinţei că conducerea spre adevăr şi pătrunderea în sanctuarul lui se face

cu ajutorul direct al Sfântului Duh, căruia, de fapt, i se datorează darurile descoperirilor.

4.Bibliografie

a. IZVOARE1. Biblia sau Sfanta Scriptura, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea

Fericitului Părinte Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea

Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 1968

18

b. LUCRARI, STUDII SI ARTICOLE

1. Coman, Pr.Prof.Dr. Ioan G., Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, în vol.

“Sfântul Vasile cel Mare, închinare la 1600 de ani de la săvârşirea sa”, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980,

2. Corugã, Pr. Matei , Sfântul Vasile cel Mare . La 1600 de ani de la trecerea sa la

cele veşnice, în “Mitropolia Moldovei si Sucevei” (M.M.S.), anul LV (1979), nr. 1-2

3. Fecioru, Pr. Dumitru, Introducere la Sfântul Vasile cel Mare - Scrieri (partea I), în

col. “Pãrinti şi Scriitori Bisericeşti” (P.S.B.), Ed. Institutului Biblic si de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1986.

4. Ionita, Diac.Asist. Viorel, Viaţa şi activitatea Sfântului Vasilce cel Mare, în rev.

“Ortodoxia”, anul XXVII (1979), p. 1,

5. Papadopol, Prof. Stelian, Mersul gândirii teologice a Sfântului Vasile cel Mare,

trad. de Pr.Prof. Teodor Bodogae, în rev. "Mitropolia Ardealului", anul XXIV (1979),

nr. 1-3

5. Prescure, Vasile, Personalitatea morală a Sfântului Vasile, în rev. "Studii

Teologice", seria a II-a, anul XIV (1962), nr. 5-6.

6. Vãtãmanu,dr. Nicolae, 1600 de ani de la înfiintãrea Vasiliadei, cel dintâi

asezãmânt de asistentã socialã si sanitarã, în rev. “B.O.R.”, anul LXXXVII (1969),

nr. 3-4

7. Zagrean, Arhidiac. Prof. Ioan, Probleme morale în opera Sfântului Vasile cel Mare,

în vol omagial “Sfântul Vasile cel Mare, închinare la 1600 de ani de la săvârşirea sa”,

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,

1980,

19

Cuprins

1. Introducere......................................................................................................1

2.1. Viata Sfantului Vasile cel Mare....................................................................2

2.2. Activitatea Sfantului Vasile cel Mare pana la alegerea ca arhiepescop al Cezareei Capadociei..................................................................................................8

20

2.3. Activitatea Sfantului Vasile cel Mare ca arhiepiscop al Cezareei Capadociei...............................................................................................................11

2.4. Opera Sfantului Vasile cel Mare.................................................................14

3. Concluzii.........................................................................................................18

4. Bibliografie....................................................................................................19

21