Fă-te ca focul!“

29 septembrie 1910. Într-o gospodărie de pe vârful unui deal, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara, se

năştea Zian Boca, fiul lui Iosif Boca şi al Cristinei. Aproximativ 19 ani mai târziu, în curtea Liceului

„Avram Iancu“, din Brad, şeful de promoţie al absolvenţilor din acel an, acelaşi Zian Boca, planta, în

cadru festiv, un gorun ce avea să se numească, prin hotărîrea tuturor celor de faţă, „Gorunul lui

Zian“. Acel gorun există şi astăzi.

După absolvirea Institutului Teologic din Sibiu, Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite pe tânărul Zian, cu

bursă, la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Tot aici va urma şi studii de medicină,

dezvoltând o pasiune pentru ştiinţe, ce-l va cuceri până la moarte.

Zian este hirotonit pe 19 septembrie 1929 şi, după terminarea Academiei de Arte Frumoase, îşi

începe ucenicia în monahism, petrecând trei luni la Sfântul Munte Athos. Se spune că acolo ar fi dat

de un duhovnic aspru, care i-a zis: „Mă, tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!“, la

care tânărul şi-a spus în sinea lui: „Aici e de mine, la ăsta stau!“.

Amintindu-şi relaţia cu primul său duhovnic, Boca avea să exclame mai târziu, întrebat cum ar trebui

să fie un călugăr: „Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc…

Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti… De vrei să te faci călugăr, fă-te

ca focul!“.

Se întâmpla în 1940, când cel transformat din Zian  în Arsenie (în greacă: „cel plin de bărbăţie“) era

trimis la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, pentru a intra în adevărata viaţă monahală. Iar din acest

loc, începe destinul celui considerat de mulţi, astăzi, drept „ultimul sfânt al românilor“. 

Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.

Arsenie Boca, duhovnic

„Această căciulă a mitului nu vreau să o port“

Arsenie Boca (primul preot din stânga), în timpul unei slujbe la Sâmbăta de Sus

În iunie 1939, Zian Boca intră în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul

Braşov. Un an mai târziu, este tuns în monahism şi primeşte numele de Arsenie, iar la 10 aprilie

1942 este hirotonit preot. Este începutul a ceea ce istoria ortodoxismului din România avea să

numească „Mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta“.

Arsenie Boca, îmbrăcat într-o reverendă albă, prinsă cu o centură, şi cu părul tăiat scurt la spate,

contrar obiceiului călugărilor din epocă, devine, la început, duhovnicul a sute de oameni,

transformaţi ulterior în adevărate mulţimi ce invadau curtea mănăstirii din Sâmbăta de Sus. De la

Sărbătoarea Floriilor şi până la sfârşitul verii, mii de oameni dormeau pe pătură, în curtea

aşezământului religios, contribuind, în timpul zilei, la treburile gospodăreşti din zonă

Sfidând legile fizicii

Renumele lui Boca se răspândeşte rapid, la început în zona Făgăraşului, apoi în cea a Ardealului de

Sud, ajungând, în curând, în toată ţara. Imaginea sa este construită pe mărturiile celor care îl

cunoscuseră direct, închegate pe o combinaţie de exaltare şi senzaţia de a fi atins, chiar şi pentru o

secundă, promisiunile din Sfintele Scripturi. „Îţi dădea impresia că este un cuvios venit din lumea

sfinţilor. Vederea lui te atrăgea şi te cucerea. Ceea ce spunea era ca şi un cuvânt de Evanghelie“,

ne-a spus părintele Ioan Sofonea, din Sibiu.

La statura de duhovnic cu har, pe care o dobândise din partea credincioşilor din zonă, contribuie şi

câteva istorii personale, redate, în general, de către cei care i-au fost ucenici în acea perioadă.

Aspazia Oţel Petrescu, deţinut politic pe vremea comuniştilor, povesteşte cum l-a văzut pe părinte

sfidând legile fizicii: obişnuia să ia flacăra unei lumânări direct pe deget ca să aprindă cu ea altă

lumânare.

Tot Aspazia l-a văzut pe Arsenie Boca, într-o noapte, purtând prin furtună o lumânare aprinsă. „Era

de groază, bubuia furtuna, iar sălciile pur şi simplu măturau aleea cu coroanele lor. Părintele a luat

din sfeşnic o lumânare groasă şi ne-a ţinut-o nouă, să avem lumină. La vijelia aia, flăcările lumânării

se învolburau în toate felurile, se ridicau, cădeau pe lumânare, mergeau în dreapta, în stânga, în tot

felul de vârtejuri, dar reveneau tot pe lumânare. Apoi mi-a spus: «Ţine şi tu lumânarea asta şi nu te

mai mira atât». La mine, lumânarea s-a stins imediat. «Vezi, a adăugat, trebuie să înveţi să ţii o

lumânare în furtună». Îmi vorbea codificat părintele, dar eu nu ştiam încă. El se referea la cei 14 ani

de puşcărie care aveau să vină peste mine. Despre acea furtună şi acea lumină vorbea“, a povestit

Aspazia Petrescu.

Miracolele de pe munte

Părintele Oprea Crăciun, cel care a trecut a murit anul trecut, are o altă istorie de acest fel. „Un om

din sat a adus-o la părinte pe fiica sa, de 16 ani, care suferea de paralizie infantilă. Părintele Arsenie

l-a trimis acasă şi a dus-o pe fată într-o chilie, unde un călugăr bătrân se ocupa de ea, îi dădea de

mâncare şi apă cu care să se spele. În timpul zilei, o cărau cu roaba la noi, care munceam prin

curtea mănăstirii, ca să nu stea singură. Într-o zi, am văzut roaba intrând în interiorul mănăstirii. Şi, o

oră mai târziu, am văzut fata, ieşind în picioare, sprijinindu-se de braţul părintelui Boca.“

Renumele lui Boca se răspândeşte în toată ţara şi în toate cercurile sociale. Este vizitat de Regele

Mihai, Ion Antonescu şi Lucian Blaga. Cu acesta din urmă are următoarea conversaţie: „Fericit eşti,

părinte, că ai ajuns un mit“, i-ar fi spus poetul şi filosoful. „Maestre, această căciulă a mitului nu

vreau să o port“, ar fi replicat Boca, întrerupt imediat de Blaga: „Ba o să o porţi, pentru că neamul

românesc are nevoie de aşa ceva“.

Sute de femei umplu zilnic curtea mănăstirii, îngrijorate de situaţia soţilor, plecaţi pe front. Acelaşi

părinte Oprea Crăciun povesteşte cum Boca nu avea timp să vorbească în tihnă cu fiecare în parte,

însă le spunea: „Tu pune o cruce după casă. Tu pune pachet, că soţul tău e rănit, dar trăieşte. Şi,

când au sosit scrisorile, s-a văzut că spusele părintelui fuseseră întru totul adevărate“.

Umorul unui părinte

Arhimandritul Paisie Tinca a ajuns la Mănăstirea Brâncoveanu în 1945, când avea doar 16 ani.

Căuta liniştea sufletească. Aici a deprins tainele bisericii şi a urmat Seminarul Teologic din Cluj şi

apoi Facultatea de Teologie din Sibiu. Spune că este un om care greu se impresionează, dar că

părintele Arsenie Boca i-a atins sufletul.

„Părintele Arsenie era un om deosebit. Stăteam cu el de vorbă de câte ori putea, pentru că era

foarte ocupat. Mi-a rămas în minte un lucru pe care mi l-a spus el: «Măi, acelaşi duh e şi în mine, şi

în tine». Mi-aduc aminte că atunci când am venit la mănăstire am ţinut post 40 de zile numai cu apă

şi pâine şi m-am slăbit tare. Am fugit în pădure şi părintele m-a adus înapoi. M-a întrebat: «Dar cine

ţi-o spus să posteşti?». Eu am spus că poruncile bisericii spun să ţii toate posturile. Şi mi-a spus

zâmbind: «Dacă vei mai posti aşa îţi trage clopotul, ai noroc să eşti tânăr»“, ne-a povestit părintele

Paisie.

„Citea“ oamenii după trăsăturile ochilor

Părintele Paisie confirmă miile de oameni care veneau la Arsenie Boca pentru spovedanie şi pentru

un sfat. „Foarte multă lume venea la el. Ţinea predicile la altarul din pădure. În special, părintele

Arsenie le spunea oamenilor trecutul lor. Am găsit în bibliotecă un caiet cu schiţele părintelui. Erau

desenaţi ochi ai oamenilor. Şi apoi scria că trăsătura cutare arată ceva din viaţa omului respectiv.

Veneau mulţi oameni bolnavi care, după ce discutau cu el, se simţeau mai bine. A fost un om foarte

muncitor. Până să vină el, mănăstirea a fost 100 de ani în ruină. El a ridicat-o, cu oamenii din sat. Pe

toţi îi punea la muncă. Era dur cu cei care erau aşa, mai încrezuţi, dar şi cu cei care vroiau să

rămână la mănăstire şi nu călcau precum un călugăr, după cum spunea chiar el“, adaugă părintele

Paisie.

Studiul e una – îl pot face toţi. Acoperirea cu viaţa însă o pot face din când în când abia câte unii, unde şi unde, câte unul într-o sută de ani.

Arsenie Boca, duhovnic

 

Anii vieţii nu mai au răbdare: plecarea din Braşov

Aurica Tinca, sora părintelui Paisie, a ajuns la Mănăstirea Brâncoveanu pe când avea doar 25 de

ani. A plecat special de la Braşov pentru a-l cunoaşte pe părintele Arsenie Boca, stareţul

aşezământului.

Au trecut de atunci  aproape 70 de ani, iar sora Aurica este tot la mănăstire. A rămas aici pentru că

aşa i-a cerut părintele Arsenie Boca. „Eu atunci locuiam la Braşov, la o familie germană. Am auzit că

multă lume mergea la Sâmbăta să îl cunoască pe părinte. Am zis să merg şi eu.“

Sora Aurica îşi aduce aminte cu drag de întâlnirea cu părintele Arsenie Boca. „Era foarte muncitor şi

mereu ocupat. El a ridicat mănăstirea. Toată piatra care este aici el a adus-o de la râu. Lua oamenii

din sat şi munceau tot timpul. M-am dus şi eu să ajut şi de fiecare dată mă trimitea la bucătărie. Nu

înţelegeam de ce. Odată mi-a spus «Eu vreau să te cruţ». Probabil că mă văzuse cât eram de slabă.

Venea multă lume la părinte. Era foarte iubit. Un an am stat cu el la Sâmbăta. Apoi, în 1948, când l-

au trimis la Prislop, le-a spus măicuţelor să se ducă la Bistriţa. M-am dus şi eu la el şi i-am spus să

mă trimită şi pe mine. Mi-a spus: «Pe tine nu te trimit. Rămâi să stai aici, să rabzi anii vieţii». Şi am

rămas, dacă aşa a spus părintele“, ne-a spus sora Aurica, ajunsă acum la 93 de ani.

Izvorul, loc de pelerinaj

Nu departe de mănăstire, la vreo 500 de metri, se află izvorul denumit după părinte. Sute de oameni

vin aici în fiecare zi şi iau apă. Se spune că părintele a lovit cu toiagul în pământ şi aşa a izvorât

apa,

care are proprietăţi vindecătoare. Unii istorici spun însă că izvorul a existat mereu acolo şi că

părintele l-a curăţat şi a sfinţit apa.

„Mereu venim să luăm apă de aici. Cam o dată pe lună. Se spune că te vindeci de boli, dar trebuie

să crezi cu adevărat ca minunea să se înfăptuiască“, spune Filofteia Corbu, 47 de ani, venită din

Agnita. „Am auzit şi am citit multe despre părinte. Am venit aici să ne rugăm în linişte, să luăm apă

de la izvor şi să ne tămăduim“, a spus Maria Bălan, 51 de ani, venită tocmai din Vaslui.

Încep anchetele

În anul 1943, la izvorul Văii Sâmbăta, lângă un povârniş aproape vertical, părintele Arsenie Boca

terasează stânca. În interiorul masivului, scobeşte o deschizătură pe care o lărgeşte în interior, cu

intenţia de a realiza o chilie în inima muntelui. Plănuia să se retragă acolo, să lase mănăstirea pe

mâna altcuiva, să-şi dedice

restul vieţii rugăciunii.

N-a mai apucat. Chilia există şi astăzi, ba chiar a devenit loc de pelerinaj, când vremea o permite,

însă, pe lângă mulţimile de oameni care-l trăgeau înapoi, către spovedanii, sfaturi sau slujbe, Boca

mai avea o problemă.  Mult discutată şi niciodată pe deplin elucidată, această problemă se lega de

modul în care două regimuri politice diferite, cel monarhist şi cel comunist, vedeau în el o

ameninţare, prin prisma presupuselor relaţii legionare.

Arsenie Boca s-a apărat întotdeauna cu acelaşi argument: lipsa distincţiilor între orientarea politică a

oamenilor care îi solicitau sfatul, însă, când la Bucureşti a ajuns informaţia potrivit căreia la Sâmbăta

de Sus ar fi fost ascunşi legionari urmăriţi de autorităţi, Boca a intrat în dizgraţia celor care, până

atunci, îi călcaseră pragul ca invitaţi de marcă.

Dacă regimul monarhist s-a rezumat la atenţionări, când comuniştii au preluat puterea, Boca a

devenit automat „persona non grata“. Atitudinea comuniştilor a fost susţinută şi de o serie de predici

ale lui Arsenie Boca, în care noii deţinători ai puterii politice vedeau potenţial pericol: „Lupii vor fi

sfâşiaţi de către oile atacate. Credincioşii, deşi mai puţini ca număr, nu vor putea fi suprimaţi de

puterea numerică a celor lepădaţi de credinţă, atâta timp cât vor sta strânşi în jurul Bisericii“.

Este anchetat de mai multe ori, între 1945 şi 1948, la Râmnicu Vâlcea, Braşov şi Făgăraş. În final,

pentru a-l salva, Mitropolitul Nicolae Bălan îl aduce, pe 25 noiembrie 1948, la Prislop, în judeţul

Hunedoara. Credea că îl poate proteja, însă adevăratele probleme ale lui Boca abia urmau să

înceapă

Anchetele Securităţii, detenţia şi umilirea

Arsenie Boca, la Prislop, în judeţul Hunedoara

Pe 25 noiembrie 1948, Arsenie Boca ajungea la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului. Călugării greco-catolici, prigoniţi de regimul comunist, lăsaseră locul în paragină. Iniţial, mănăstirea trebuia să fie una de călugări, însă, până la urmă, este transformată într-un aşezământ pentru măicuţe, sub conducerea stareţei Julieta Constantinescu, numită Zamfira, după călugărire. Arsenie Boca îşi reia titulatura de preot duhovnic.

Mulţimile ce-l urmau orbeşte la Sâmbăta de Sus încep să-şi facă apariţia şi în Hunedoara, iar Securitatea se pune în mişcare. Pe numele lui Boca este închegat un dosar de urmărire, numărul 564, pe a cărui copertă, colonelul Gheorghe Crăciun scria: „A se strânge material compromiţător contra lui Arsenie Boca“, adăugând apoi, într-un raport separat: „Arsenie Boca este un element ostil şi duşmănos regimului, care caută să deruteze oamenii de la muncă, infiltrându-le în suflet misticismul şi fanatismul, speculându-le în acelaşi timp ignoranţa. Faţă de cele de mai sus s-au luat măsuri pentru a se face o reţea informativă serioasă în mediul acestuia, în sensul de a trimite la el elemente bine instruite, eventual travestite, care să caute a-l compromite (…) Mutarea lui Arsenie Boca în altă parte nu rezolvă problema, atâta vreme cât nu e compromis“.

Din rapoarte rezultă că Arsenie Boca era urmărit pas cu pas, zi şi noapte, prin prieteni sau simpli observatori, în biserică sau pe stradă, în atelier sau în intimitate. Întreaga sa viaţă era recompusă: la ce oră a ieşit din casă, cum era îmbrăcat, în ce tramvai s-a suit, ce loc a ocupat, cine a trecut pe lângă el. La dosar există delaţiuni de la apropiaţi ai părintelui, de tipul: „Fachiristul Arsenie Boca“ sau „Paranoic, voia şi el să aibă aureola de mare duhovnic“. Când materialul informativ a fost suficient, Securitatea s-a pus în mişcare.

Privind spre cer, nemişcat

Pe 16 ianuarie 1951, la ora 5 dimineaţa, 10 securişti spărgeau uşa chiliei în care dormea Arsenie Boca. Părintele este trimis, fără judecată, la muncă, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru mai bine de un an.

Eliberat în aprilie 1952, Boca revine la Prislop, însă pentru scurt timp: este din nou arestat şi anchetat la Timişoara, Jilava şi Oradea. Două mărturii datează din această perioadă, ambele reproduse în documentarul „Părintele Arsenie Boca, Omul lui Dumnezeu“, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

Prima îi aparţine părintelui Nicolae Bordaşiu, de la Biserica Sfântul Silvestru, din Bucureşti. „Eram închis la Timişoara. Într-o dimineaţă, un gardian m-a trimis cu tineta spre spălător. Am trecut pe culoarul lung, iar la capăt am văzut geamurile deschise. În general, în timpul programului, geamurile erau închise, însă acum probabil că cineva le uitase aşa, sau lăsase să se aerisească. Iar peisagiul pe care l-am văzut de acolo… Orice deţinut visează să vadă cerul liber de la fereastră. Şi l-am văzut, într-adevăr. Iar în peisajul oribil de jos, în curtea închisorii, stătea Arsenie Boca, privind şi el spre cer, nemişcat.“

Un alt preot, Viorel Trifa, redă spusele unui fost gardian, angajat la una dintre închisorile la care fusese deţinut Boca. „I-au spus părintelui să le spună ceva despre Dumnezeu, ca să-i facă să creadă. Şi părintele le-a spus că la al doilea rând de porţi ale închisorii, se află două femei. Le-a descris, cu lux de amănunte, ce avea fiecare în desagă. Cei doi gardieni au fugit şi le-au scotocit femeilor în saci. La întoarcere, au reclamat la conducerea închisorii că printre deţinuţi se află un părinte care vede prin ziduri.“

Singur pe drum

Arsenie Boca este eliberat după alte şase luni. Se întoarce, din nou, la Prislop. În luna mai 1959, printr-o decizie a Episcopiei Aradului, i se interzice să mai poarte haina monahală şi să slujească la altar ca preot, pedepse aplicate, în mod normal, celor vicioşi sau cu grave abateri disciplinare.

Scena este descrisă de măicuţa Celestina, cea care a adunat zicerile lui Arsenie Boca din cartea „Seminţe duhovniceşti“: „Părintele a ieşit din altar şi, în faţa iconostasului, ne-a citit hârtia pe care o primise cu o zi înainte: trebuia să părăsească mănăstirea în 48 de ore, fiindcă era un element dăunător vieţii monahale de la Prislop! Să nu poată face nici măcar Paştile cu noi! Ce câini! Însă Dumnezeu şi părintele n-au voit aceasta şi, pe când ne tânguiam noi, a venit în grabă o maică să ne spună că avva (n.r. – duhovnicul) a căzut de pe o scară şi şi-a rupt câteva coaste! Voia Domnului, voia părintelui! A mai rămas astfel cu noi avva încă două săptămâni, până când au venit câţiva indivizi îmbrăcaţi la costum, cu o căruţă, să-l ia“.

Mănăstirea de la Prislop este închisă, iar măicuţele, obligate să se întoarcă în lume. Aşezământul devine azil de bătrâni. Iar Arsenie Boca este din nou pe drumuri, de data aceasta fără haina monahală.“

Necazurile ne vin pe urma greşelilor noastre. Noi suntem candele stinse, inimi de iască. Nu vă jucaţi cu focul, câlţi fiind. Întoarceţi-vă de către trup către Dumnezeu, ca să aibă milă de voi să nu vă lepede celui viclean.

Arsenie Boca, duhovnic

În vizită la Prislop, la mormântul duhovnicului

An de an, mii de pelerini vin la mormântul lui Arsenie Boca, la Mănăstirea Prislop

Mănăstirea Prislop pare izolată într-o vale răcoroasă, departe de civilizaţia cu care ne-am obişnuit, de forfota din oraşe şi de atmosfera încărcată a acestora. Şi totuşi, în ciuda locului retras în care a fost ridicată, mănăstirea a devenit, după moartea lui Arsenie Boca, un adevărat centru de întâlnire al pelerinilor.

În fiecare duminică din apropierea Sărbătorilor de Paşte, mii de oameni trec pragul mănăstirii. Autocarele cu pelerini încep să sosească odată cu răsăritul soarelui, iar până la orele prânzului, cei trei kilometri ai drumului care leagă Silvaşul de Sus de mănăstire sunt ocupaţi de maşini şi de autocare parcate.

În zilele de sărbătoare, vizitatorii întârziaţi trebuie să îşi lase autoturismele la o distanţă considerabilă de poarta mănăstirii, pentru a porni pe jos spre locul de pelerinaj.

Locul de rugăciune

Chiar dacă drumul pare istovitor, răsplata pe care o primesc pelerinii e pe măsură. „Mănăstirea îi atrage pe creştini datorită lui Arsenie Boca, părintele care a slujit la mănăstire şi a fost înmormântat aici. La Prislop vin pelerini din întreaga ţară pentru a se ruga la mormântul părintelui şi pentru că ştiu de minunile acestuia, şi au credinţa că vor fi ajutaţi dacă ajung aici“, explică preotul Gabriel Miricescu.

În curtea mănăstirii, fiecare dimineaţă de duminică e o sărbătoare trăită la intensitate maximă. Florile aduse de pelerini şi candelele purtate de aceştia dau această senzaţie. Oamenii aşteaptă zeci de minute la rând, pentru a depune flori şi a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca.

E o linişte deplină în gesturile lor, e o sobrietate întâlnită în puţine locuri de pelerinaj. Nimeni nu se calcă în picioare, nimeni nu se grăbeşte să ajungă în faţa celorlalţi la mormântul acoperit de flori al celui considerat „sfântul Ardealului“.

Răbdarea este cuvântul de ordine al pelerinilor. „Pare destul de greu să ajungi la mormântul părintelui. Urci până la el şi pare o povară pentru oamenii bătrâni şi bolnavi, dar ştim că la întoarcere suntem mai uşuraţi şi pentru că poteca pe care mergem coboară, dar şi fiindcă am apucat să ne rugăm la părintele Arsenie Boca“, spune Maria, una dintre vârstnicele obişnuite cu pelerinajele la Prislop.

Mulţi dintre cei care ajung aici păstrează credinţa că suferinţele lor vor dispărea sau îşi vor găsi liniştea datorită preotului Arsenie Boca, de numele căruia este legată istoria Mănăstirii Prislop.

Unicul duhovnic

Preoteasa Anişoara Crăciun are 83 de ani şi a fost soţia preotului Oprea Crăciun din Cinciş (decedat în urmă cu un an), unul dintre colegii de suferinţă din închisorile comuniste ai părintelui Arsenie Boca.

Anişoara l-a cunoscut pe preotul Arsenie Boca în anii 1950, când părintele era stareţ al Mănăstirii Prislop, iar calvarul persecuţiilor din regimul comunist începea să se răsfrângă asupra lui. De atunci, preotul Arsenie Boca i-a fost duhovnic femeii, iar ceea ce a marcat-o cel mai mult pe aceasta a fost harul părintelui.

„Pe atunci, oamenii păreau mult mai apropiaţi de credinţă. Îmi amintesc că veneau la părintele Arsenie Boca să îşi mărturisească păcatele şi, înainte de a vorbi, el le spunea unora: «Cu care pumn ai dat în tatăl tău?».Aceia cărora le spunea aşa, recunoşteau şi să căiau“, povesteşte preoteasa.

Anişoara Crăciun a rămas cu o amintire impresionantă despre părintele Arsenie Boca. L-a întâlnit pentru ultima dată la Prislop, în vremea postului Paştelui din 1989, în anul în care preotul a decedat. Femeia venise să se spovedească şi nu ştia că părintele se află acolo. Maicile din Prislop au înştiinţat-o de prezenţa duhovnicului, care însă nu mai purta hainele preoţeşti şi avea barba rasă. Era urmărit şi hărţuit permanent de Securitate.

„Maicile mi-au spus ca, atunci când o să îl văd, să aplec capul, iar dacă el va ridica mâna dreaptă, înseamnă că poate sta cu mine pentru a îmi asculta spovedania. L-am întâlnit şi mi-a făcut semnul. Câteva minute mai târziu ne-am aşezat pe una din băncile din faţa bisericii şi am vorbit. Era ora douăsprezece, mă uitasem la ceas. De emoţii, nici nu mai ştiam ce să vorbesc. Apoi, mi-a spus că el se va retrage în chilie şi ne-am luat rămas bun, dar mi s-a părut totul ciudat. Parcă trecuseră doar câteva minute în care am vorbit şi mă miram că a stat atât de puţin cu mine, deşi nu îl mai văzusem de ani buni. Însă când m-am uitat la ceas, am văzut că trecuseră aproape trei ore, pe nesimţite“, îşi aminteşte Anişoara.

Hunedoreanca este unul dintre pelerinii obişnuiţi ai Mănăstirii Prislop, iar pentru ea, ca şi pentru mulţi dintre ceilalţi creştini care ajung aici, mănăstirea se identifică cu imaginea de sfânt a părintelui. (Daniel Guţă)

Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin.

Arsenie Boca, duhovnic

Mărturia unui pelerin: „Locul în care timpul îşi pierde valoarea“

„Se spune că românii sunt oameni credincioşi, cu frica lui Dumnezeu, iar numărul mare de enoriaşi întâlniţi la mănăstirile din ţara noastră mi-a întărit această convingere. Deşi mereu mi-am planificat călătoriile, ceva sau cineva m-a determinat să plec din senin, singură, cu trenul de la miezul nopţii, spre judeţul Hunedoara. Nu ştiam foarte multe lucruri despre locul unde aveam să ajung, dar intuiam că sunt pe cale să pătrund într-o altfel de lume.

În prezent, Prislopul este o mănăstire de maici, care îngrijesc cu multă dăruire împrejurimile. Interiorul bisericii este pictat de părintele Arsenie Boca, fiind foarte diferit de al altor lăcaşe de cult ortodox. Picturile sunt zugrăvite în culori foarte deschise, iar chipul Mântuitorului, extrem de luminos, îţi induce o stare de înălţare. În faţa micuţei biserici se deschide un drum spre un deal ce urcă la cimitir. Clipocitul unui pârâu te însoţeşte până în vârful dealului, unde te aşteaptă imaginea unui Colţ de Rai. Uimirea mea venea din faptul că, deşi în faţa ochilor aveam o mărturie a faptului că toţi suntem trecători pe pământ, mi se părea ca intrasem pe un tărâm de vis.

Şi, într-un astfel de decor mirific, nu am putut decât să îmi doresc să tac, să ascult şi să mă rog. Poveştile pelerinilor care veneau la mormânt erau multe, unii dintre ei aducând doar mulţumiri, alţii plângând şi cerând ajutor. Dar mărturisirea unei tinere mămici, care ţinea de mână un băieţel de 2 ani, cu faţa rumenă şi atitudine cuminte, mi-a atras atenţia. Chipul femeii radia de fericire în timp ce spunea celor prezenţi că ani de zile încercase să rămână însărcinată prin multe metode şi tratamente, până când a venit la Prislop şi s-a rugat. La scurt timp, a rămas însărcinată şi a născut un băieţel, iar acum vine să îi mulţumească părintelui.

Când am revenit în Bucureşti m-am simţit un alt om. Un om mai calm, împăcat cu soarta sa şi dornic să le vorbească tuturor de părintele Arsenie Boca. Am mers pentru prima dată la Prislop în urmă cu patru ani, iar de atunci am încercat să ajung cât mai des. Acolo intri parcă într-o altă dimensiune, în care timpul îşi pierde valoarea.“

acest text a fost preluat de pe blogul jurnalistei Magda Câmpeanu

Ultimii ani: „Nu s-a mai pictat aşa ceva niciodată“

Celebra pictură „Iisus în zeghe“, de la Biserica „Sfântul Elefterie Nou“, din Bucureşti

Arsenie Boca revine în Bucureşti, în iarna lui 1959. Poartă haine civile, transformându-se, peste noapte, într-un domn elegant, cu ochelari de soare. Este surprins de angajaţii Securităţii mergând la cinematograf, la cofetărie, pentru o îngheţată, sau în excursii în Munţii Bucegi şi la mare.

Pe urmele sale sunt, constant, peste 10 informatori, unii aduşi din provincie, câţiva dintre ei chiar feţe bisericeşti. Lui Boca îi este cenzurată corespondenţa, îi sunt refuzate sute de scrisori şi acatiste şi i se cercetează periodic locuinţa, în lipsa sa.

Este angajat, la Bucureşti, să picteze altarul Bisericii „Sfântul Elefterie“. Simptomatic pentru situaţia sa din acea perioadă, pe tot parcursul muncii, Boca poartă un ecuson pe care scrie: „Nu răspund la întrebări“.

Este angajat la atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucureşti, iar în 1968 iese la pensie. În acelaşi an, începe pictura bisericii parohiale de la Drăgănescu, Giurgiu, nu departe de Bucureşti. Avea să fie ultima urmă majoră a trecerii sale prin viaţă. Astăzi, biserica de la Drăgănescu este supranumită „Capela Sixtină a Ortodoxiei Româneşti“.

„E icoana lui!“

Părintele Lucian Petcu, preot la Mănăstirea Drăgănescu, ne-a povestit că Arsenie Boca a lucrat, vreme de 15 ani, noapte de noapte. Cumva tipic pentru modul în care modelele culturale din România sunt răspândite, a trebuit să ajungem în 2007, pentru ca picturile lui Boca să fie cunoscute.

Cel implicat în aceste descoperiri se numeşte Alexandru-Valentin Crăciun şi avea, la acel moment, 29 de ani. Crăciun a descoperit, din întâmplare, într-o carte, o pictură făcută de Boca la Drăgănescu: „Învierea“. Pictura aceea l-a marcat pentru tot restul vieţii. „Nu s-a mai pictat aşa ceva niciodată. E o imagine halucinantă. O reprezentare unică a lui Hristos“, povesteşte tânărul.

Crăciun îşi neagă orice merit în descoperirea picturilor lui Arsenie Boca şi pune totul pe seama „miracolului“, a revelaţiilor care permit, din când în când, ca anumite lucruri „să-ţi fie date“. Aşa s-a întâmplat şi cu o banală vizită la Biserica „Sfântul Anton“, din Bucureşti.

„Era o icoană acolo, ce fusese donată bisericii acum câteva zeci de ani buni. Mai mult nu ştia nimeni. Şi nici cine era pictorul. Cum trebuia să-l mai aştept pe părintele paroh, m-am dus să mă închin. Uitându-mă în jur, mi-au căzut ochii pe icoana Sfintei Parascheva. Deşi fusesem de atâtea ori la biserica «Sfântul Anton», niciodată până atunci nu observasem icoana. M-am apropiat, m-am închinat... Şi când mi-am ridicat ochii, am întâlnit privirea sfintei. De obicei, icoana aceea stă tot timpul în penumbra bisericii. Neluminată, pictura ei pare un pic ştearsă, învăluită, stinsă. Dar, în după-amiaza aceea, un snop de raze se strecurase prin vitralii şi bătea din plin pe chipul sfintei. Scăldată în razele soarelui, icoana parcă mustea de aur şi de lumină! Şi Sfânta Parascheva avea un chip strălucitor, întărită de soare. Lumina sfintei se adunase pe chip şi-n privire. «E părintele Arsenie, e icoana lui!» – mi-am zis deodată, ca într-o transă! N-aveam argumente. Figura aceea a sfintei îmi amintise de chipul lui Hristos din scena Învierii, pe care o descoperisem mai demult, într-o carte.“

Boca este redescoperit

Câteva zile mai târziu, Alexandru-Valentin Crăciun mergea cu câteva fotografii ale icoanei Sfintei Parascheva la Biserica Drăgănescu, la părintele Lucian Petcu, să îi arate imaginile. Voia o primă confirmare: era icoana pictată de părintele Arsenie Boca sau nu? Preotul cercetează icoana, după care o compară cu alta, tot a sfintei Parascheva, din biserica lui. Era aceeaşi imagine.

Peste câteva luni, Alexandru-Valentin Crăciun publica un mic articol despre pictura părintelui Arsenie Boca. La Biserica „Sfântul Anton“ încep să vină valuri de oameni, lumea se închină îndelung la icoana Sfintei Parascheva şi o fotografiază. A fost declanşatorul unei noi descoperiri a lui Boca: o nouă generaţie intra în contact cu învăţămintele sale, de data aceasta prin picturi.

Convins că o nouă menire i s-a deschis înainte, Crăciun ajunge la catedrala „Sfântul Elefterie Nou“. Exista bănuiala că acolo pictase Boca, în 1959, fresca din absida altarului, cea reprezentând „Maica Domnului cu Pruncul“.

„Când am intrat eu la Elefterie, era slujbă. Fresca Maicii Domnului cu Pruncul trona deasupra altarului, uriaşă şi impunătoare. Am privit-o şi m-am cutremurat! Ce m-a frapat pentru prima oară a fost Pruncul! Pruncul care priveşte cu braţele deschise ca o cruce, chemând: «Veniţi la Mine!». Veşmântul Lui mă contraria în chip deosebit. Simţeam că e ceva acolo, nu înţelegeam prea clar, ceva ce-mi scăpa. Pe urmă, într-o noapte, s-a mai întâmplat un miracol. Era foarte târziu şi eu eram într-o stare de surescitare. Şi atunci, brusc, am găsit înţelesul: veşmântul Pruncului pictat de părintele Arsenie era o zeghe! O haină de puşcărie!“

Nimeni nu observase asta până atunci: nici preotii care s-au succedat, nici enoriaşii, nici măcar comuniştii şi securiştii. Sau, spune Alexandru-Valentin Crăciun, „au văzut şi n-au înţeles“. Ar putea părea o excentricitate, dar reprezentarea lui Iisus în zeghe şi tuns ca un deţinut are justificare teologică. Este foarte probabil ca Arsenie Boca să se fi ghidat după cuvintele din Evanghelia după Matei: „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“.

Pe de altă parte, fresca respectivă fusese pictată în 1959, atunci când teroarea comunistă se înteţise, ba chiar însuşi Arsenie Boca fusese închis. Singura explicaţie „oficială“ a picturii, oferită chiar de către autor, i-a fost dată mitropolitului Ardealului, Laurenţiu Streza: „Mie aşa mi s-a arătat Maica Domnului, aşa L-am văzut pe Mântuitorul şi eu Îi pictez aşa cum I-am văzut eu“.

Picturile şocante

Scena „Învierii“ poate fi văzută la Biserica Drăgănescu

Un alt exemplu al unicităţii raportării lui Boca la pictura bisericească sunt frescele de la Drăgănescu. Fără a aparţine vreunui stil de pictură, imaginile expuse sunt profetice. La Drăgănescu, pe pojghiţa varului de frescă din pronaosul bisericii am regăsit câteva imagini neobişnuite prin actualitatea lor, mai ales având în vedere că fuseseră pictate în 1968: Turnurile Gemene incendiate pe 11 septembrie 2001 sau naveta „Discovery“.

Cu litere de un roşu sângeriu, stă scris: „Fărădelegile atrag pedeapsa pe pământ“. Alături, într-o completare şocantă, par să se prefigureze toate evenimentele care vor cutremura iremediabil lumea modernă: terorism, modificare genetică, globalizare.

În centru este scena Învierii, cu un alt mesaj, cel puţin neobişnuit pentru un astfel de context: „Să nu credeţi că veţi intra după moarte în Împărăţia în care nu aţi trăit pe pământ“.

Omul modern şi izolarea sa faţă de lumea spirituală, în viziunea lui Boca

Deasupra, apare pictată Apocalipsa, reprezentată prin câţiva zgârie-nori arzând. O altă scenă inspirată din viaţa modernă ilustrează celebra chemare la cină: îngerul Domnului îl cheamă pe om la Cina de Sus, dar el, aşezat confortabil în fotoliu, înconjurat de lux şi descoperirile tehnicii, îi spune acestuia, prin telefon, că are de „rotunjit ţarina“, de stăpânit Pământul, de încercat milioanele de cai-putere ai rachetelor, de populat alte planete. „Avem alte preocupări“, apare altundeva pe perete.

70

este locul pe care a fost plasat Arsenie Boca, în 2006, în topul „100 mari români“, realizat de Televiziunea Română.

Era foarte târziu şi eu eram într-o stare de surescitare. Şi atunci, brusc, am găsit înţelesul: veşmântul Pruncului pictat de părintele Arsenie era o zeghe!

Alexandru-Valentin Crăciun, student la Facultatea de Teologie Bucureşti

„Caracterul picturilor este unic în lume“

Pictura de la Drăgănescu îţi ia cu siguranţă ochii, însă valoarea ei artistică este neclară. Mulţi spun că ar fi opera unui geniu, alţii, precum, criticul de artă ortodoxă Richard Barrett, o consideră „întortocheată şi neclară“.

Criticul de artă Sorin Albu, din Cluj-Napoca, ne-a explicat care sunt elementele definitorii ale picturii duhovnicului. „Arsenie Boca are, cel puţin aparent, un stil de pictură neo-bizantină. Spun aparent, pentru că stilul său este unic în pictura românească. O astfel de pictură nu se mai găseşte nicăieri în lume, nu neapărat datorită stilului de pictură, ci, mai degrabă, prin caracterul profetic. Din punct de vedere tehnic, Boca foloseşte pasteluri, uneori în culori vii, alteori estompate, în funcţie de tematică, dar şi stilul pointilist, adică pictura prin puncte, în vârful penelului. Spre exemplu, „Învierea Domnului“ este realizată în această tehnică. Sunt mai multe planuri, prin care îl putem vedea pe Iisus ieşind din mormânt, dar fiind, în acelaşi timp, înăutru. Mormântul în sine este transparent, iar asta este o altă tehnică des utilizată de Boca. Priviţi, de exemplu, aureola dimprejurul lui Iisus: nu este niciodată opacă“, spune Albu.

Criticul îşi exprimă şi incertitudinile legate de anumite aspecte ale operei lui Boca. „Ce aş avea de reproşat este nerespectarea canoanelor iconografiei. Însă nu în sens dogmatic, ci, mai degrabă, înlocuirea acestora cu o latură de imaterial-spiritism, ceva de tip new-age. Asta se întâmplă şi în scrierile sale, de exemplu în „Cărarea Împărăţiei“, unde se pot găsi citate din spiritişti şi ocultişti luate ca bune, dar şi teme precum preexistenţa sufletului sau determinismul spiritual“, încheie Albu.

Ce rămâne dintr-un om după zeci de ani de anchete ale Securităţii

În 1969, obştea de maici de la Prislop se reorganizează la Sinaia, unde Arsenie îşi organizează o chilie şi un atelier de pictură, în care se retrăgea la răstimpuri. Face plimbări prin zonă şi, o dată pe lună, se duce la Bucureşti pentru a-şi ridica pensia derizorie. Securitatea nu renunţă să-l urmărească în mod constant, până la 7 octombrie 1989, cînd este scos oficial de sub „supravegherea informativă“. În 1988, Boca suferă un preinfarct şi face o paralizie parţială (faţă şi piciorul stâng), fiind internat în mai multe rînduri la spital, la Bucureşti. Pe 28 noiembrie 1989, la vârsta de 79 de ani, Arsenie Boca moare la Sinaia, fiind înmormântat pe 4 decembrie, în cimitirul Mănăstirii Prislop, în prezenţa unei impresionante mulţimi de credincioşi.

Dan Lucinescu, în cartea sa „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre“, descrie efectul nenumăratelor ore de anchete şi ani de temniţă, vizibile la momentul înmormântării: „Degetele mâinilor i-au fost distruse. Arătătorul de la mâna dreaptă a fost singurul scos din patrafir, în sicriul Părintelui, pentru a fi sărutat. Pe figura Părintelui, al cărui corp era aşezat în sicriu, se vedeau pe pomeţii obrazului arsuri circulare, în diametru de circa doi centimetri, iar pielea feţei avea urmele unor traumatisme“.

Cel care ar putea deveni un sfânt

Arsenie Boca, în ultimii ani de călugărie, la Prislop

Ce rămâne însă în urma lui Arsenie Boca şi, mai ales, cum se va raporta Patriarhia Română la persoana celui considerat deja, de mulţi credincioşi, un sfânt? În fapt, în prezent, există mai multe campanii, declanşate deopotrivă de admiratori şi organizaţii non-guvernamentale, de canonizare. Care sunt însă şansele reale pentru ca un astfel de demers să se transforme în realitate?

Mici, s-ar părea, cel puţin pentru moment. În prezent, la Patriarhia Română nu există o astfel de intenţie de canonizare, cel puţin una declanşată temeinic.

Radu Preda, teolog, conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, explică ce ar presupune o astfel de iniţiativă: „Din câte ştiu şi eu, nu există «pe rol» niciun demers vizând canonizarea părintelui Arsenie Boca. Există însă un uimitor curent de evlavie populară, inclusiv printre oameni care nu l-au cunoscut. De fapt, printre criteriile care trebuie «bifate» în cazul canonizărilor, cultul local este important. Se adaugă minunile, verificate din mai multe surse, viaţa exemplară, alte mărturii. Ortodoxia este mai lentă – şi face bine! – atunci când este cazul să proclame sfinţi. Cu toate că, aşa cum este cazul celor care au murit sau au suferit în puşcării mărturisindu-L pe Hristos, indiferent de cauza politică pentru care au fost condamnaţi de regimul comunist abuziv, poate că o mai mare prezenţă de spirit nu ar strica. Oamenii au nevoie de modele“.

Există un uimitor curent de evlavie populară, inclusiv printre oameni care nu l-au cunoscut, pentru canonizarea lui Arsenie Boca.

1

acum 3 luni Ieromonahul Arsenie Boca, urmărit, arestat de 5 ori,hărţuit de fosta Securitate din tinereţe şi până aproape de ziua morţii sale la 28 noiembrie 1989 deşi suferise un accident vascular şi era paralizat nemaiputând nici măcar vorbi clar,caterisit de biserica pe care o servise, a adus din Muntele Athos Filocalia la traducerea căreia a lucrat împreună cu Profesorul Stăniloaie.Urmare aceastei colaborări contribuţia sa a fost notificată în treacăt de unicul traducător oficial al Filocaliei. A scris o operă de căpătâi pentru ortodoxia românească, "Cărarea Împărăţiei".După părerea mea este cea mai valoroasă carte de autor din domeniu.Ar trebui tipărită în ediţie de masă şi să se afle pe noptiera fiecărui român creştin mai mult sau mai puţin intelectual.Ce să vezi,e prigonit şi după moarte.Cărţile sale sunt publicate în ediţii de lux la preţuri între 80 şi 120 lei bucata.Ca să nu devenim adevăraţi creştini ci bigoţi cu creiere spălate cum doresc - să zicem - unii factori de decizie din ţara noastră.Este unul dintre sfinţii şi martirii noştri. Preot şi călugăr de vocaţie i s-a luat exact ce avea mai de preţ,posibilitatea de a sluji lui Dumnezeu.Articolul, un pic cam încropit din colaje,făcut de profesionişti care nu sunt bine familiarizaţi cu viaţa şi opera Părintelui Arsenie Boca,nu transmite prea mult.Dacă totuşi veţi intra pe el şi sunteţi cât de cât curioşi, căutaţi pe net extrase din "Cărarea Împărăţiei".Păcat că opera sa este accesibilă mai mult celor pe care ar reuşi mai greu să-i rezidească sufleteşte. Este ca şi cum ar fi ţinută lumina sub oboroc.

1910 - 29 septembrieSe naşte în localitatea Vaţa de Sus (judeţul Hunedoara), într-o familie de ţărani simpli, Iosif şi Cristina, dar credincioşi. Primeşte numele Zian.

1929Devine absolvent şi şef de promoţie al liceului "Avram Iancu" din Brad. Colegii îl numeau "sfântul", iar stejarul pe care îl plantează cu colegii la absolvire îi va purta numele, "Gorunul lui Zian".

1929 – 1933Urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu, unde este remarcat de profesori ca un student de elită. Aici îi devin cunoscute talentele sale de pictor şi de bun interpret la flaut.

1933Este trimis la Bucureşti de către Mitropolitul Nicolae Balan pentru a urma Institutul de Belle-Arte. Cu această ocazie participă şi la cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer şi la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Ajută pe Părintele Dumitru Staniloae la traducerea Filocaliei, realizând grafica primelor patru volume, care au aparut la Sibiu.

1935 – septembrieConform documentelor arhivei Arhiepiscopiei Sibiu este hirotonit întru citet şi ipodiacon. Tot atunci este hirotonit diacon celib (cf. P[rintelui Veniamin Tohaneanu).

1939 Merge la Muntele Athos unde stă trei luni. Experimentează viaţa duhovnicească de aici postind 40 de zile.[.......]. Se închinoviază la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

1940 – 3 mai Are loc tunderea în monahism, când primeşte numele de Arsenie.

1942 - 10 aprilie Părintele este hirotonit preot şi numit stareţ al mănăstirii.

1944 A plecat în Basarabia, la Chişinău, să înveţe pictura bisericească şi poleitul icoanelor. A revenit în ţară în primăvara anului 1945.

1948 – maiEste arestat şi torturat de Securitate, fiind acuzat că e legionar, lucru pe care Părintele l-a negat, chiar dacă în 1947, cu sprijinul său, la Sâmbăta, s-a ţinut o consfatuire ce a dus la o unitate de luptă a tuturor forţelor anticomuniste din ţară.

1948 - 25 noiembrieEste mutat la mănăstirea Prislop de Mitropolitul Nicolae Bălan. Mănăstirea era într-o stare jalnică, fiind părăsită de ultimii trei vieţuitori călugari greco-catolici (În 1948 greco-catolicii au revenit la ortodoxie). Este numit stareţ al acestei mănăstiri.

1950Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele Arsenie nu mai este stareţ, ci rămâne duhovnic al mănăstirii, iar stareţa este numită monahia Zamfira.

1951 Părintele este ridicat din nou de Securitate.

1952 Părintele revine la Prislop, după ce a fost condamnat 9 luni (la Ocnele Mari şi la Canal).

1959Se desfiinţează Mănăstirea Prislop, maicile sunt alungate, la fel şi Părintele Arsenie, căruia i se interzice să mai slujească. Clădirea este transformată într-un cămin de bătrâni până în 1976, când se redeschide mănăstirea.

1961 După o lungă pribegie prin Bucureşti este angajat ca pictor muncitor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor, participând la slujbe doar ca şi cântareţ.

1968Este pensionat (o pensie minoră ); începe pictura bisericii de la Drăgănescu, la care va osteni timp de 15 ani, realizând astfel "Capela Sixtină " a Ortodoxiei româneşti.

1969 – 1989 Deţine un atelier de pictură şi chilie la proaspătul înfiinţat aşezământ mănăstiresc de la Sinaia.

1989 - 28 noiembriePărintele încetează din viaţă la Sinaia. Este înmormântat la Prislop în 4 decembrie1989. De atunci şi până azi, credincioşii se adună an de an în număr tot mai mare la mormântul Părintelui pentru parastas, rugăciune şi comuniune.

Peste tot unde se află Părintele, mulţimi de credincioşi îl căutau spre a-i solicita îndrumare şi binecuvântare, punându-şi libertatea, chiar şi viaţa în pericol, ştiut fiind faptul că Părintelui i se interzicea de către Securitate să stea de vorbă cu oamenii.

Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca

.

Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca

  

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie

din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte

mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata

pacatuiesc in tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin

intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi

inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina,

asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

 Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea

in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce

vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu

Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si

mintea raman neputincioase.

 Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si

cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

 Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata

Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.

Este o rugaciune grabnic ajutatoare pentru cei care se afla in grele suferinte, in mari dureri, mahniri si boli. Rugaciunea se citeste cu multa credinta si nadejde ca Bunul Dumnezeu se va milostivi si ne va ajuta avandu-l ca mijlocitor pe parintele nostru drag Arsenie Boca.

 Sfinte Preacuvioase Parinte Arsenie, indreptator al sufletelor noastre si tamaduitorul bolilor sufletesti si trupesti, ca cel ce ai impodobit cu adanc de cunoastere a fapturii omenesti, te rugam in vreme de durere si mahnire, cauta cu mila spre noi pacatosii fiii tai si mijloceste catre Preabunul nostru Mantuitor, iertare de pacate si vindecare de toata neputinta.

Parinte Sfinte care ai mare indrazneala in fata Tronului Ceresc, te chemam cu mare lacrimi, dar cu nadejde ca cele spre vindecare sufleteasca si trupeasca, spre mantuire si sfintire, le vom dobandi prin tine, cel ce ne-ai incredintat prin aceste cuvinte:” Eu ma duc, dar de acolo de unde voi fi, am sa va ajut mai mult ca si pana acum”.

Dupa cum in viata pe cei aflati in mari necazuri si suferinte cumplite ii tamaduiai indata,

asa si acum pe noi cei pacatosi, insa chemati cu dragoste la mormantul tau incununat cu har ceresc si flori, ne primeste si ne mangaie, sfant si bun Parinte. Ne scoate din negura pacatelor si a patimilor. Daruieste-ne binecuvantarea ca sa purtam crucea vietii spre inviere si luminare desavarsita.

Doctor si tamaduitor de orice suferinta, te rugam, vindeca- ne pe noi, fiii tai si pe cei ce ii aducem in lacrimi si rugaciuni la crucea sfanta a mormantului tau, izvorator de pace, har si binecuvantarea ta de bun si sfant Parinte, iti multumim si te rugam sa ne fii mereu aproape cu rugaciunea si ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfant spre slava marelui si minunatului nostru Dumnezeu si spre a sufletelor noastre mantuire. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale Sfantului Parintelui nostru Arsenie, miluieste-ne pe noi pacatosii.

Mormantul Sfantului Parinte Arsenie Boca se afla la Manastirea Prislop, unde puteti merge cu nadejde sa va rugati. Se spune ca plantele de la mormantul Parintelui Arsenie nu se ofilesc niciodata, iar cine se atinge de crucea mormantului se vindeca de boli. Asadar, o sa va intoarceti spre casele voastre, daca nu in totalitate vindecati, cu siguranta mai curati si mai buni si cu gandul ca, printre noi, aici pe pamant a trait un adevarat Sfant. 

Rugaciunea de Joi

Mareste imaginea.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, care in ziua de astazi ai luat Cina cea de pe urma,

cu ucenicii Tai, si cu mare umilinta ai spalat picioarele lor, si ale ucenicului care Te-a vandut! Apoi, luand paine si vin

in mainile Tale Cele Sfinte si binecuvantandu-le cu puterea Ta cea Dumnezeiasca, le-ai facut insusi Trupul si

Sangele Tau, cu care i-ai impartasit zicand: 'Luati, mancati si beti, ca acestea sant Trupul si Sangele Meu, pentru ca

sa se ierte pacatele voastre.' Cela ce tot in ziua aceasta Te-ai inaltat la cer si ai sezut de-a dreapta lui Dumnezeu,

Tatalui Tau, sa imparatesti impreuna cu El in veci, ca Unul-Nascut Fiul Sau preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugaciunile ucenicilor Tai, iarta pacatele noastre, ale tuturor, ale celor vii si ale celor raposati.

Da-mi, Doamne, lacrimi fierbinti, ca sa-mi plang pacatele. Darul Tau cel curatitor, care a spalat picioarele ucenicilor

Tai, sa spele si sa curateasca inima si sufletul meu, ca asa, cu vrednicie, cu curatie si cu umilinta sa ma impartasesc

cu Sfintele Tale Taine, acum si in timpul mortii mele, iar in ora despartirii mele, cu bucurie sa se suie sufletul meu la

Tine, fara de nici o frica, intrebare sau impiedicare sa trec vamile vazduhului, intrand in marirea Ta cea cereasca.

Ajuta-mi, Doamne, ca sa Te maresc in veci, sa ma inchin Numelui Tau Celui Sfant. Amin.

P.S.:

O doamnă mi-a cerut să îi dau partea de acatist pe care am scos-o din această pagină. I-am răspuns ei, le răspund şi altora:

Nu vă pot recomanda Acatistul Părintelui Arsenie Boca, pentru că este necanonic.Am vrut sa fac eu însumi un acatist, dar mi s-a spus ca nu e potrivit cu rânduiala Bisericii şi m-am oprit.Vă sfatuiesc următoarele: dacă aveţi probleme lumeşti, citiţi vreme de 40 de zile Acatistul Sfântului Nicolae, în fiecare seara, înainte de culcare, iar la sfârşit spuneţi, de şapte ori (pentru că Părintele Arsenie ne-a cerut să insistăm când îl chemăm) o scurtă rugăciune către Părintele

Arsenie:“Parinte monah Arsenie, ajută-ne să (………..)!”De ce vă spun asta? Sfântul Nicolae, cum ştie toata lumea, e canonizat. În plus, Sfântul Nicolae e specializat în ajutorarea săracilor, în măritarea fetelor şi în găsirea unui loc de muncă (cele mai frecvente probleme ale oamenilor). El a fost ales Episcop pentru ca porţile Bisericii s-au deschis singure în faţa lui atunci când lumea din MiraLichiei îşi căuta un Episcop. Văzând această minune, oamenii i-au dat lui funcţia. Al treilea argument: Sfântul Nicolae şi Sfântul Părinte Arsenie Boca au o bună relaţie, de vreme ce Biserica Drăganescu, la pictura căreia a lucrat Părintele Arsenie mai bine de zece ani, e închinată Sfântului Nicolae.Găsiţi Acatistul Sfântului Nicolae aici:http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-nicolae-67130.htmlAcatistul trebuie citit în genunchi, cu faţa către Răsărit, având în faţă o candelă sau o lumânare aprinsă. Dacă nu reuşiţi într-o seară să îl spuneţi, săriţi respectiva seară lanumărătoare, dar e bine sa nu uitaţi de acatist de două ori la rând.După ce l-aţi spus de patruzeci de ori, asteptaţi să vedeţi cum vă vor ajuta Sfântul Nicolae şi Părintele Arsenie. Dacă vă este de folos, ajutorul va veni negreşit.Dacă aveţi nu probleme lumeşti, ci probleme duhovniceşti, vă sfătuiesc să citiţi timp de patruzeci de zile, în fiecare seară, Acatistul Sfântului Serafim din Sarov, iar la sfârşitul acatistului să spuneţi de şapte ori o rugăciune scurtă (că Părintelui nu îi plăcea vorba lungă) pentru Părintele Arsenie.Aflat la Muntele Athos şi căutându-şi un bun duhovnic, Părintele Arsenie a fost dus de Maica Domnului pe o creastă stâncoasă şi încredinţat Sfântului Serafim din Sarov, care îşi trăise viaţa lumească cu două sute de ani înainte, în Rusia! Sfântul Serafim din Sarov e specializat în probleme duhovniceşti şi în rugăciunea neîncetată.Să vă ajute Dumnezeu să treceţi peste toate necazurile dumneavoastră!Doamne ajută!

Like this:

Like

Rugaciune puternica - Arsenie Boca

Rugaciune:

"Iarta-ma, Doamne:-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o! -pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!Iti multumesc, Doamne:-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!-pentru tot ce prin harul Tau am inteles!-pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!-pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!-pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei! -pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale divine! Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile si va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus,Amin!"

PREOT ILARION ARGATU(1913 - 1999)