VIAA, AMORUL, MOARTEA

ARTHUR SCHOPENHAUER

Cuprins: Viaa Amorul Moartea

VIAA SENSUL VIEII Instinctul vital Lupta pentru existenta Egoismul Mila. Scopul filosofiei este cunoaterea i explicarea existentei Universului. Expresia

acestei existente este Voina de a trai. Aspiraia la existenta se manifesta prin organizare, via fiind unul dintre sensurile posibile de dezvoltare. La animale, Voina de a trai, ca principiu fundamental al existentei, este imuabila i unica.

Fora germinatoare este universala, infinita n timp i spatiu, multiplicndu-se divers n forma i coninut, lanul fecundare germinare fecundare germinare fiind fara nceput i fara sfrit. Orice materie susceptibila de a deveni vie este atrasa, orice element bnuit a ntrerupe acest ciclu este respins. Cnd acesta Voina de a trai se epuizeaz ntr-o fiin oarecare sub imperiul unei cauze oarecare, n msura n care fiina concretizeaz acesta stare, lupta dintre existenta i nonexistena se desfoar violent, direct, excluznd variantele.

Omul prin excelenta reacioneaz prompt la suferin sa sau a anturajului sau i, reciproc, anturajul sau participa afectiv. De aceea, o condamnare la moarte, orict de justificata, este primita de societate i de individul n cauza ca un soc, rmnnd, n final, un simplu act distrugtor de via, menit sa anihileze Voina de a trai. Viaa n ansamblul ei este perceputa pe plan social sau pentru fiecare individ n parte ca o perioada de timp mai lunga sau mai scurta, trit ntr-o existenta nesigura i trista, inspirata de schimbri a cror amploare este cel mai adesea prea trziu contientizate. Oare nu se acorda prea mare importanta unui episod pe care orice fiin il traverseaz n drumul sau ctre eternitate?

Toate acestea demonstreaz ca am avut dreptate de a pune voina de a trai la baza oricrei explicaii i ca, raportat la concepte ca absoult, infinit, idee, conceptul viaa este cel mai real din cte cunoatem, centrul n jurul cruia se rotete nencetat realitatea neschimbtoare.

Voina de a trai ct mai mult posibil care nsufleete toate fiinele organizate este inascuta, absoluta; ea nu este rezultatul unei cunoateri obiective a valorii noiunii de via, situndu-se n afara oricrui examen sau cunotina apriori.

Sa trecem n revista regnul animal, sa contemplam nesfrit varietate a formelor, perfeciunea structurilor i mecanismelor, continua risipa de putere, iscusina i inteligenta n activitatea utila fiecrei fiine n ciclul sau de via riguros determinat. Astfel, la colectivitile de insecte organizarea muncii atinge perfeciunea, sfidnd omul n orice activitate manageriala. i, totui, viaa celei mai mari parti a colectivitii este o munca continua, menita sa pregteasc nutrimentul i habitaclul seminei sale, care nu intra n via dect pentru a rencepe aceeai munca.

Studiind viaa psrilor, lungile lor cltorii, construirea cuiburilor, hrnirea puilor care vor prelua acelai ciclu, constatam aceeai risipa de efort.

Totul este munca efectuata n vederea asigurrii unui viitor necunoscut. De unde i ntrebrile: care este rsplata activitii, care este scopul ei? Scopul nu poate fi dect satisfacerea unor necesiti naturale, fireti, instinctuale: necesitatea de a mnca i de a procrea. Starea de satisfacie rezultata este momentana i comuna individului,

indiferent de condiia sa. Aceasta satisfacie momentana se numete placere. Fiecare individ ajunge la placere pe un drum propriu.

Cnd vorbim de rasa umana, lucrurile se complica, dar caracterul lor fundamental nu se schimba, caci pentru om viaa nu este un lucru dat, este un scop n sine. Indiferent de poziia sociala a individului, lupta pentru existenta este severa, acaparatoare, iar fiina lui prin aceasta lupta nu se apropie n nici un fel de nimicnicia din care a venit sau de infinitul spre care tinde.

Mai multe milioane de oameni, consituind popoare, aspira la binele comun i prin acesta la binele individului; dar mai multe mii de suflete sunt sacrificate interesului general.

Lipsa de scrupul a politicienilor angajai n lupta pentru putere, aciunile lipsite de judecata ale acelora angajai sa asigure binele celor multi, greelile, diletantismul, inutilitile sunt susinute de sudoarea celor multi i adesea ndreptate cu sngele acestor popoare.

n timp de pace industiile i comerul prospera, relaiile i contactele interumane se nmulesc, toat lumea participa, unii gndesc, ceilali lucreaz, vuietul produs de aceste fiine prinse n angrenajul social este indescriptibil. Scopul final? Pentru cei mai norocoi o via suportabila, relativ scutita de ocuri. Rezulatul? O imensa plictiseala.

Aceasta disproporie intre efort i recompensa reduce obiectiv voina de a trai la o simpla nebunie, subiectiv la un vis.

Analiznd voina de a trai, ea ne apare ca o inclinare necugetata i lipsita de motivaie, ca un impuls orb, nejustificat, caci daca orice manifestare a unei puteri naturale are o cauza, fora naturii nsei nu are niciuna; daca fiecare act voluntar are un motiv, voina, prin ea nsi, nu-i gsete motivaia, voina fiind unul i acelai lucru cu motivaia.

De aceea, orice fiin umana, care desfoar o activitate motivata, contientizeaz acesta activitate, dar aceeai fiin, pusa n fata realitii existentei sale, nu-l va gsi motivaie. ntrebarea: de ce existam? Apare lipsita de sens. Contiina individuala constata ca voina de a exista nu are nevoie de motivaie dect n actele sale distincte.

Voina de a exista ca principiu este o aspiraie nesfrit pentru care legea fizica a gravitaiei este exemplul cel mai pregnant. Imposibilitatea acestei voine de a-i atinge scopul final este vdit.

Chiar daca ntreaga materie ar constitui o masa unica n interiorul ei, fora gravitaional crescnd proporional cu apropierea de miezul masei, acesta fora este, n acelai timp, independenta de elasticitatea i gradul de penetrabilitate al materiei. Fora centrifuga poate fi ncetinit, chiar oprita, dar niciodat anulata. ntregul univers este voina, voina este esena tuturor lucrurilor. Din tulpina puietului cresc ramuri, din ramuri frunze, apoi vin florile, fructele care, sub forma seminelor, sunt masa unor forme viitoare, posibile germinaii ce vor urma acelai curs, ntr-un acelai sens, din neant ctre infinit. Aceeai matrice se aplica i vieii animale.

Prin statornicie omul este manifestarea proprie a existentei voinei. Aspiraiile omeneti ar putea apare ca un ultim scop al voinei. i, totui, dup atingerea scopului apare uitarea. Scopul devine lucru fcut, neantizat cu fiece clipa care ne duce spre viitor. Scopul devine iluzie, iluzia dispare, mine devine azi, apoi ieri Din fericire, rmne ntotdeauna ceva de dorit i de urmrit, spiritul fiind scutit de rtcire i de

plictiseala. Fiecare act particular are un scop, numai voina este unica, fara scop, se regsete n toate i n tot.

Manifestarea voinei duce la acutizarea suferinei. n regnul vegetal nu exista sensibilitate i nici durere. Durerea apare n forme

incipiente la animalele inferioare. Chiar i la insecte, facultatea de a simi este foarte redusa. Durerea se manifesta odat cu apariia sistemului nervos, la vertebrate fiind legata direct de gradul de nelegere. Inteligenta dezvoltata presupune sesizarea schimbrii; cu ct nivelul mintal global depete ascendent anumite stadii ale dezvoltrii cu att sensibilitatea sa creste, reacia de rspuns la durere fiind simitor mai rapida. Se considera astfel ca la omul de geniu suferina este condiia sa existeniala. Pictorul-filozof Fischlein zugrvete alegoric, ntr-un tablou remarcabil, cele de mai sus. Tabloul este conceput pe doua planuri: n plan superior sunt pictate femei n suferin, crora li s-au rpit pruncii; n plan inferior, fiecrei femei ii corespunde o oaie creia i s-a luat mielul. Pictorul ilustreaz clar durerea posibila n ntunecat contiina animala, ridicndu-se n valuri n planul superior, n care chipurile femeilor oglindesc suferina fara margini ce n-ar fi putut exista fara percepia prin intermediul unei contiine luminate.

Daca n natura lipsita de contiin fiina inferioara se manifesta prin dorine lipsite de scop dar permanente, la om dorin este cu att mai puternica cu ct contiin este mai prezenta. Voina i dorina sunt determinantele fiinei umane. Ostilitatea mediului ascute voina i dorina. Dar daca lipsete scopul sau acesta este prea lesne atins, atunci plictiseala va face existenta omului greu de suportat. ntr-o astfel de situaie mintea oscileaz intre duerere i plictiseala, ca elemente eseniale ale vieii.

Plictiseala nu e un rau minor. Daca exprimarea interioara a plictiselii atinge disperarea la indivizi desprii prin educaie, poziie sociala, mentaliti, ea va funciona ca un liant devenind raiunea socialului i chiar a unei anumite simpatii. Dincolo de unele aspecte benefice, o asemenea stare poate determina acte antisociale (desfru, banditism etc.) S-a constat, de asemenea, ca plictiseala, singurtatea, inactivitatea, ntrebuinate n penitenciare ca instrumente punitive, conduc la sinucidere.

Daca mizeria este flagelul continuu al poporului, plictiseala este flagelul societii aa-zis instruite. In viaa celor lipsii de grija zilei de mine plictiseala este reprezentata prin week-end, iar n popor prin zilele lucrtoare.

Cauza durerii, ca i a bucuriei, nu are ca singura sursa numai realitatea palpabila, ci i cugetarea; aceasta, la rndul ei, ne creeaz necazuri infinit superioare. Suferina fizica, nsoit de suferin morala se pot anihila reciproc, n timp ce o durere morala violenta se cere adesea compensata printr-o suferina fizica manifesta. Astfel se explica strile depresive care conduc la sinucidere, ca manifestare exterioara a durerii, menita sa anihileze suferine morale i de neconceput ntr-o stare de fericire sau de echilibru.

O violenta suferina morala poate cauza ntmplri teribile i neateptate. Explicaia se afla n faptul ca durerea ia proporiile unui eveniment real. Daca acest eveniment este limitat n timp (trector) durerea este suportabila. Dar o durere nesfrit devine cugetare, stare obsesiva, dominnd spiritul i memoria afectiva. Sfritul unei asemenea stri este ruperea echilibrului, dezorganizarea, dezintegrarea contient sau incontient.

Vzut de departe i de sus, viaa fiecrui om, n ntregul ei i n ceea ce o caracterizeaz, se prezint totdeauna ca un spectacol dramatic; luata n amnunt, ea are caracterul unei comedii.

Dorinele nesatisfcute, speranele nerealizate, greelile ntregii viei, suferina sfrind n moarte sunt o tragedie. Existenta umana cuprinde toate nefericirile unei tragedii, fara ca omul sa poat atinge demnitatea personajelor tragice. Omul este nevoit sa ating tragicul parcurgnd deci etape comice. Cum s-ar spune, amnuntele ne fac ridicoli.

Istoria popoarelor nu este deci o niruire de rzboaie i revoluii. Anii de pace sunt pauze scurte intre acte risipite. Nu este o metafora cnd spunem ca viaa fiecrui om este o lupta continua, cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii sai, cu realitatea. Omul gsete adversari pretutindeni i moare cu armele n mini. Dar existenta noastr nu este posibila fara toate acestea. Fara presiunea exercitata de atmosfera corpul plesnete; tot asa, lipsa durerii, mizeriei, a necazurilor i nevoilor de tot felul ar provoca o cretere nemsurat a orgoliului friznd extravaganta. Oricare om are nevoie de griji, de mizerie, de durere, aa cum nava are nevoie de balast pentru a pluti singura i drept ctre tinta.

Pornirea ctre rau ia adesea natere din ciocnirea pornirilor egoiste. Pornirea ctre rau i are originea n mod obiectiv n viciile, slbiciunile, nebuniile de tot felul pe care fiecare dintre noi le manifesta n relaiile cu aproapele sau. Ea poate merge att de departe incit fiecruia dintre noi ntr-un moment de indispoziie i n raport cu propriile nclinaii lumea s-l para reprezentativ ca un muzeu de caricaturi, intelectual ca o casa de nebuni, moral ca o peter de hoi. Aceasta indispoziie, daca tine mult, da natere mizantropiei.

Principala sursa a mizantropiei este, n fond, invidia, o specie de suferin pe care o ncearc unele suflete la vederea fericirii, prosperitii sau realizrilor altuia.

Gradele invidiei sunt foarte diferite. Ea este, n mod suveran, nempcata i rea cnd este provocata de caliti personale, pentru ca atunci invidiosului nu-l rmne nici o ans. Invidia este imorala pentru ca individul urte ceea ce ar trebui sa respecte i sa iubeasc.

S-ar prea ca, mai mult dect alii, sunt invidiai mai ales aceia care se ridica prin singura puterea aripilor lor i se elibereaz de cuc n care ceilali rmn nchii, spune Petrarca.

Cu toate acestea, invidia este n firea omeneasca, dar este diavolesc sa te bucuri de raul altuia. Nu exista semn mai infailibil al unui suflet rau i al unei profunde lipse de moralitate, dect un sentiment de bucurie la vederea nefercirii altuia. Asemenea oameni trebuie neaprat ocolii.

Este n firea omeneasca a te folosi de cineva sau a vedea altcineva un instrument menit a-i atinge propriile scopuri. De altfel, punem ntotdeauna n seama aproapelui o astfel de intuiie. Deci, cernd cuiva un sfat sau o explicaie, pierdem ncrederea n afirmaiile acelei persoane daca aflam ca are un oarecare interes n aceeai afacere: ne temem sa nu fim folosii mpotriva intereselor noastre, iar sfaturile cerute sa fie adaptate intereselor i nu raionamentului sau.

Este o mare fericire pentru noi ca ineligenta i politeea arunca un val asupra gndirii noastre, atenund sub aspect exterior dorina de a face rau, obinuina de a-i

urmri interesul, lupta omului contra tuturor oamenilor clocotind nencetat n fundul sufletului nostru.

Brfa, att de frecventa i cruda, este proba cea mai evidenta. Rutatea se amplifica atunci cnd izbucnete o suprare neateptat, n care ura, multa vreme stpnit i ascunsa, se ridica i izbucnete ca praful de puc aprins.

Omul cruia semenii sai ii sunt strini, care nu se vede dect pe sine, iar cei din jur ii par simple manechine, fcute s-l serveasc sau s-l contrarieze, acesta vede, n momentul morii sale, stingndu-se ntreaga lume. Dimpotriv, acela ce se recunoate n aproapele sau n tot ceea ce face i-i triete viaa innd cont de existenta oricrei fiine, acela nu pierde murind dect o parte nesemnificativa a vieii sale.

Distrugnd iluzia care desprea cosntiinta sa de restul universului, continua sa triasc n toi cei care l-au iubit. De aici, modul diferit n care, n momentul suprem, oamenii i accepta moartea.

Raul rmne ntiprit n fizionomia celui care a murit. Suferina acestui om, manifestndu-se n clipa suprema, ar fi o rzbunare dreapta pentru ceilali.

O mila fara margini pentru toate fiinele vii este dovada sigura a unei purtri corecte.

Cel care este animat de mila nu va face rau altcuiva, va fi ngduitor i va ajuta pe fiecare dup mijloacele sale.

Nu stiu o rugciune mai frumoasa dect aceea cu care se ncheie vechile drame indiene: De-ar putea toate vieuitoarele sa fie scpate de durere.

Nimic nu linitete mai uor suprarea noastr, chiar cnd e dreapta, dect aceste vorbe: E un nefericit!.

Caci ceea ce este apa pentru foc, mila este pentru suprare. De aceea, sftuiesc pe acela care se teme sa fac un rau aproapelui sau, stpnit fiind de suprare, s-i reprezinte raul ca fiind deja fcut, s-i vad viitoarea victima n culmea durerii i s-i spun: Iat fapta mea!. Aceasta imagine i-ar liniti minia, caci mila este antidotul necazului, prin acest artificiu reuind sa se stpneasc la vreme.

Nu ncercai s-l tratai pe oameni dup ct merita. Spiritul superior nu trebuie sa se lase antrenat de asprimea celui cruia i se adreseaz, caci aceasta-l conduce la ura, nici de prostia lui, care nu i-ar provoca dect dispre. Sa vedem mai bine suferina, mizeria, mhnirea, duererile interlocutorului. Atunci ne vom simi ruda lui, il vom simpatiza i n loc de ura i dispre vom simi mila ctre care nsi Evanghelia ne ndeamn.

Orice muritor care renun sa mai fac diferene intre sine i aproapele sau, care asculta suferinele semenilor sai ca pe ale sale, care este gata s-i sacrifice viaa pentru vieile altora, va considera ca suferinele nesfrite ale vieuitoarelor ca de nesuportat pentru sine, umplnd fara rgaz sufletul de durerea universala. Din acel moment, fericirea nu mai este posibila, fiina sa risipita n umanitate nu va mai aspira dect la neant.

Un caracter egoist i va gsi ntotdeauna motive egoiste epntru a-i explica modul de a aciona: mila sau rutatea nu-l influeneaz. i va sacrifica chiar o mica parte din avatajele sale pentru a se rzbuna pe un inamic, dar niciodat pentru a ajuta un prieten.

Rutatea i are rdcinile n suferinele celor apropiai, iar cel inclinat sa practice raul se arunca cu placere ntr-o lupta n care se ateapt sa primeasc tot attea rani cte poate face el nsui adversarului sau.

Buntatea este nduioarea universala pentru tot ce triete, mai ales pentru om, pentru ca este, dintre toate fiinele, cel mai capabil de a suferi. Orgoliul nemsurat aduce dup sine ura i dispreul, numai mila anuleaz orgoliul.

Mila ia, de asemenea, sub protecia sa ntregul regn animal, de care sistemul moral european s-a ocupat foarte putin.

Legea dreptului animalelor, credin greit ca aciunile noastre fata de ele nu au nici o importanta morala, e o barbarie a Occidentului, a carei rdcina este n iudaism.

Principiul de via la om, ca i la animal, este identic; ceea ce le deosebete nu rezida n voina individuala, ci n elementul intelectual care, la om, se numete raiune. Dar egalitatea fizica intre om i animal este de necontestat. Cel care dispreuiete animalele ar trebui s-i rememoreze copilria, faptul ca a fost odat alptat de mama lui ca orice mamifer neajutorat.

Mila fata de animale este esenial legata de buntatea caracterului; oricine e crud cu ele nu poate fi bun cu semenii sai.

Aceste doua feluri de mila au acelai izvor. Vocea contiinei rsuna la fel de puternic n sufletul omului cu sentimente nalte

atunci cnd nedreptete un animal sau un semen de-al sau. Cu toate acestea, mila pentru animale nu trebuie sa anuleze necesitatea de a te

hrni cu carne deoarece n natura facultatea de a suferi este legata direct de inteligenta. Numai cruzimea este aceea care trebuie nlturat.

n aceeai msur, omul obliga animalul sa munceasc pentru el, dar este imoral ca foamea i btaia sa chinuie animalul care i-e credincios i te-ajuta s-i ctigi existenta.

VOINA IN VIA. Despre libertate sau voina de a trai n planta, animal i om Inteligenta ca

instrument al voinei Sensibilitatea, element nedesprit al voinei Caracterul. A fi liber i a fi fost creat sunt doua noiuni diametral opuse. Caci este

contradictoriu sa afirmi n acelai timp ca Dumnezeu a creat fiinele i ca le-a nzestrat cu libertate.

Daca fiina este rau ntocmita sau comite raul este din cauza ca a fost greit creata, iar greaseala aparine Creatorului. Exista Dumnezeu? Atunci raul i pcatul a crui cauza unica este Creatorul, distruge propria sa divinitate. Pentru ca o fiin sa fie moral libera trebuie sa aib o origine depinznd de natura sa proprie i sa fie perfectibila prin ea nsi, nu prin intermediul aproapelui sau.

Existenta sa fiind un act de creaie personala, care se dezvolta n timp, devine rspunztoare de toate manifestrile sale. Din responsabilitatea care ne este dovedita de contiin rezulta, aadar, libertatea voinei ca principiu esenial al fiecrei fiine.

Sa privim cu atenie lumea anorganica, sa observam fora apelor rostogolindu-se n abis, statornicia acului magnetic poziionat ctre Nord, atracia fierului ctre magnet, violenta pilelor electrice; sa studiem un corp care se cristalizeaz, regularitatea structurii sale; sa remarcam siguran cu care corpurile, ajunse n stare lichida se cauta sau fug unul de altul, se unesc sau se despart. Sau sa constatam, n sfrit, acea for care, legnd corpul nostru de masa pmnteasc, il apas fara preget, sub propria sa aspiraie.

Printr-un efort minim de imaginaie putem recunoate, n aceste stri aparent att de deprtate de noi, principiul propriei noastre existente, acela care, n om, i urmrete scopurile n deplina lumina a contiinei.

n manifestrile infinite ale anorganicului, aspiraia spre devenire este oarba i neschimbtoare. Aa cum primele licriri ale zorilor mpart numele de lumina cu razele soarelui la amiaza tot astfel acest principiu, manifestndu-se elementar n formele inferioare de via, poarta numele de voin, desemnnd, la general, cauza oricrei aciuni.

Natura creeaz condiii apte sa dea natere vieii, dar ea lucreaz mecanic, aa cum, n fulgul de zpad forma sub care se cristalizeaz nu este datorata gndirii, ci unei aspiraii incontiente a voinei originare.

Simplificnd raportul dintre animal i om este acelai cu raportul dintre planta i animal. In regnul vegetal, voina de a trai se manifesta orbete, fara scop. Planta prezint ntreaga ei fiin, la prima vedere, ntr-o completa nevinovie. De aceea, organele de reproducere sunt la vrf, n locurile cele mai vizibile. De unde i concluziaca raul nu exista neaprat n voina, dar este prezent n voina contient.

Fiecare planta, prin urmare, expune concomitent clima i natura pmntului n care s-a format. Chiar fara a fi botanist, este uor sa recunoti ntr-o planta daca e de la tropice sau din zona temperata, din apa sau din pustiu etc. Ea exprima prin voina specifica genului sau, ceea ce i-ar fi imposibil de explicat ntr-un alt mod.

Sa contemplam nenumratele forme de via animala. Fiecare nu este dect expresia vdit a aspiraiilor voluntare care formeaz caracterul vieuitoarei respective, ca incarnare a voinei sale.

Varietatea formelor nu este dect o imagine a varietii caracterelor. Animalele slbatice, de prada au flci mari, gheare i muchi puternici, privire

agera, ptrunztoare. Ierbivorele, care i cauta scparea prin fuga nu au arme coli i gheare, dar sunt nzestrate cu picioare iui i auz delicat. Interiorul corespunde exteriorului: carnivorele au un tract intestinal scurt, ierbivorele aparat digestiv propriu unei lungi funcii de asimilare. La fel nu exista nici o contradicie intre celelalte aparate i organe i funciile fiziologice pe care le reprezint.

Fiecare aspiraie a voinei corespunde unei modificri particulare a formei. De aceea, lcaul ordinar al przii determina forma vntorului.

Prada s-a retras n locuri putin accesibile, vntorul ia o forma caracteristica pentru a o descoperi, caci voina de a trai ii va nzestra i pe unul i pe celalalt cu calitile necesare supravieuirii.

Astfel, pentru a extrage smna din fruct unele psri au un cioc ncrligat. Pentru a culege reptile prin mlatini, psrile de balta picioare, git i cioc lungi. Pentru a dezgropa furnici exista tapiri cu picioare scurte, gheare puternice i bot lung, prevzut cu o limba subire i lipicioasa. Pelicanul se duce la pescuit cu o gu enorma, bufnita i vede prada n plina noapte, pestii electrici i anihileaz complet prada nainte de a o atinge. Orice fiin vie are un adversar gata s-o nimiceasc. De aceea, pentru cei mai putin musculoi exista mimetismul, carapacea, substanele vezicante, rau mirositoare, epii, iretlicurile etc.

Voina de a trai se sprijin pe elemente ofensive i defensive. Se mai sprijin, de asemenea, pe un element intelectual ca mijloc de conservare a individului. De aceea, vechii greci au denumit inteligenta Hegemonicon (cluz). Elementul intelectual este pus n serviciul voinei i distribuit la toi n acest scop.

Animalele slbatice au mai multa voina dect ierbivorele. Prdtoarele merg la vnat, vulpile fura nu pentru ca sunt mai inteligente, ci fiindc vor sa triasc din vnat i hoie. La vulpe, iretenia a nlocuit muchii.

Scopul voinei la om este acelai cu al animalului: hrana i reproducerea. Dar lipsa muchilor, o mai buna organizare a vieii sociale, cerinele sale specifice au desprins inteligenta sa de regnul animal, sitund-o la un nivel superior. Elementul intelectual conform cu natura sa devine un instrument cu ntrebuinri multiple i aplicabil scopurilor cele mai diverse. Natura, credincioasa spiritului sau economic, putea de la nceput sa satisfac toate cerinele necesitailor devenite att de variate. De aceea, l-a creat pe om fara vesminte, fara un scut natural de aprare, imperfect, inconsecvent, lipsit de fora fizica. Singurele instrumente pe care natura le-a dat omului au fost minile.

Prin superioritatea inteligentei, omul i mbogete conceptual motivaia, precum i varietatea i ntinderea ei.

Omul trece de la stadiul simplelor sclipiri la idei coerente, apare gndirea abstracta, mergnd pina la reflecie, construind concepte i noiuni; analiznd i sintetiznd actul volitiv este contientizat. Sub imperiul voinei de a trai biciuita de intelect, se dezvolta procesele afective aprnd pasiunile ca elemente noi, necunoscute lumii animale.

Conceptualizarea faptului exterior micoreaz violenta caracterului, punnd impresia pe planul superior.

De exemplu, un vitelus se ls uor desprit de mama lui, n timp ce un pui de leu, n aceeai situaie, se agita de diminea pina seara, iar un copil desprit de prini, este de-a dreptul traumatizat. Maimua este cea mai vie i mai violenta dintre patrupede pentru ca este cea mai inteligenta.

Procesele afective se manifesta infinit mai complex la om, comparativ cu animalul. De asemenea, elementul intelectual ridicat il face mult mai sensibil la plictiseala.

Omul, prin prisma propriei sale existente, poate nelege gesturile i aciunile unui animal, menite sa exprime reprezentri ale voinei de a trai, acceptndu-le n mod diferit.

Inteligenta este insa un criteriu dup care numai omul poate fi msurat. Dar poate ca intre omul prost i un animal, dotat cu nelegere, deprtarea nu este mai mare ca intre un idiot i un geniu. Deci, te poi mira, cteodat, de asemnarea existenta intre om i animal n afeciunile i instinctele lor.

Animalul, chiar dotat cu inteligenta, nu vede n obiecte dect ceea ce-l intereseaz momentan sau n viitor, n raport cu voina lui.

Pisicile cerceteaz cu grija locul n care ar putea da peste o eventuala prada. Vulpea miroase cotiturile ascunse. Dar nu merg independent de acesta preocupare. A privit vreun animal cerul nstelat? Cinele meu s-a ascuns ngrozit cnd a vzut soarele pentru prima data. Animalele domestice mai inteligente au uneori o concepere fugitiva a mediului ambiant, independent de scopurile interesate. Cinii merg pina la a privi fara a avea ceva precis naintea ochilor. Se aeaz chiar la ferestra i urmresc tot ce se mica pe strada. Maimuele privesc uneori ca i cum ar dori sa cunoasc spaiul.

Motivul i actul, conceperea i executarea prin voina se prezint n mod distinct numai la om.

Inteligenta suscita n om cugetarea care difereniaz total contiina sa de cea a animalului i care il obliga sa aib, n timpul trecerii sale pe pmnt, o atitudine att de diferita de cea a celorlalte fiine nsufleite. Prin cugetarea sa omul ntrece animalul n for i suferina. Animalele triesc numai n prezent, omul percepe timpul n toate coordonatele sale. Animalele lupta pentru a-i satisface necesiti imediate, omul este preocupat de viitor, chiar de un viitor pe care nu-l va vedea, anticipndu-l i mpodobindu-l n culorile ideale ale artei.

Animalele sunt supuse impresiei momentului, rspunznd direct cauzei; omul se desfat cu noiuni abstracte, independente de prezent. De aceea lucreaz planificat, dup percepte fixe, fara a tine seama de impresiile momentane, ntmpltoare. Poate, prin urmare, sa redea, fara emoie, reprezentarea artistica a propriei sale mori. Sau poate sa se stpneasc pina la a deveni impenetrabil. Poate sa discearn, sa ofere mai multe motivaii uneia i aceleiai cauze.

Determinantul n lumea animala este momentul. Numai teama de constrngere exercitata imediat poate pune fru dorinelor sale, prin repetare acea teama transformndu-se n obicei, n deprinderea de a executa un lucru strain firii lui. Din acel moment teama il conduce. Aa a luat natere arta dresajului. Animalul simte, privete, reacioneaz. Omul simte, privete, gndete, concepe, reacioneaz. Dar i unul i celalalt i exercita voin proprie.

La animal, voina este principiul creator al cunoaterii obiective, directe, voina oarba, dirijata de nevoile sale organice, impulsionnd direct sistemul nervos, creierul. Lumea exista atunci pentru el, n mod obiectiv. Omul, odat ce a atins pragul cunosterii

obiective, contientizeaz actele sale exterioare productoare la rndul lor de alte cauze i motive ca rod al imaginaiei, conducnd la idei, concepte, noiuni, abstractizare, generalizare, particularizare, analiza, sinteza, ntr-un cuvnt la gndire. Animalul nu depete stadiul intuitiv. Omul abstractizeaz. Singura lege care conduce fiinele inferioare omului este supravieuirea speciei prin asigurarea hranei i a nmulirii. Voina de a supravieui apare i la omul a crui contiin nu se ridica mai presus de cerinele ei. Voina este stpn, iar contiina sluga. Firete, spiritele superioare depesc acesta stare inversnd rolurile, admind suveranitatea contiinei asupra voinei de a trai. Astfel, supravieuirea nu mai este scopul vieii dect n situaii limita, iar contiina, eliberata de servitui, percepe lumea obiectiv i dezinteresat.

Intuiia estetica situeaz omul deasupra voinei de a trai i a dorinelor niciodat satisfcute, dar ea nu reprezint dect un moment de evadare. Voina neostoita este fora vitala i, ca viaa ce ne e data, este legata intim de durere.

Moartea nu poate distruge voina de a trai, caci moartea distruge numai individul, ca mainfestare trectoare a voinei. Voina precede individul, este indestructibila i prin urmare sinuciderea sau omuciderea nu dau ceea ce promit.

Fora vitala este eterna. Dar voina de a trai este libera n sine? Fora vitala se manifesta sub multiple

reprezentri bune sau rele, ea poate da viaa sau poate nega viaa. Fora vitala, manifestndu-se n rau, are o individualitate puternica, mergnd pina la anihilarea celor care o nconjoar. Dimpotriv, n manifestrile ei pozitive, merge pina la autoanihilarea propriei personaliti n interesul celorlali.

Acesta completa alienare a vieii, aceasta negare de sine, aceasta blinda resemnare, acceptare a morii intru ispirea raului universal apare la limita ei extrema numai n domeniul religios; manifestndu-se ca o eliberare temeinica i venic de sub imperiul voinei de a trai.

Ingeniozitatea animalului dovedete ca voina lucreaz n afara contiinei. Nu putem considera ca animalul are sentimente sau contiina lucrului fcut pentru ca scopul spre care tinde ca i cum i-ar fi cunoscut ii rmne cu totul necunoscut. La un an, pasarea nici nu are habar de oule pentru care face cuib; nici pianjenul nu se gndete la prada, cnd i ese pnza s.a.m.d.

Admind ideea ca starea de imaginaie, ca sursa a actului volitiv, nu este o condiie neaprat necesara activitii voinei, vom recunoate mai uor actul volitiv n cazuri n care voina este mai putin formala.

De exemplu, vom considera ca nesemnificativa voina exterioara la construirea cochiliei unui melc, precum nu consideram casa ridicata de noi ca rezultat al unei voine strine de noi.

Dar vom admite casa noastr ca expresie a voinei care lucreaz n noi n mod obiectiv i motivat. La melc, voina de a construi un nveli este instinctuala.

Aceeai voin oarba lucreaz i-n noi atunci cnd este vorba de funciile organice ale corpului, menite sa asigure continuitatea fluxului vital.

Animalul nu cunoate moartea dect n momentul ultimei expiraii, pe cnd omul se apropie de momentul fatal contient fiind de paii care-l apropie nenincetat de abisul insondabil.

Acela care n-a admis nimicirea completa este obligat se mediteze asupra vieii.

Asa s-au nscut filosofiile i religia, care presupun liberul arbitru i ideile morale pe care le consideram adesea ca prea putin fundamentate.

Elementul constant este dat pe de-o parte de datele raiunii exprimate de filosofi i de cealalt parte de obiceiurile, cteodat crude, ale preoilor diferitelor religii.

Concepia generala a vieii de care omul are parte poate fi comparata cu un plan geometric abstract i incolor. In cazul acesta, omul este, n raport cu animalul, ca un cpitan de corabie fata de un simplu luntra. Cel dinti, cu ajutorul unei hri marine i al unei busole, cunoate exact traseul i poziia sa pe mare n orice moment; luntraul nu privete dect valurile i cerul. Omul are ntotdeauna, alturi de existenta sa concreta, o via abstracta. In viaa concreta, omul este expus vicisitudinilor, realitii, prezentului: trebuie sa triasc, sa sufere i sa moara ca un animal. Numai viaa abstracta ii ofer planul geometric asupra cruia cugeta. Aa ncepe rolul de spectator. Prin aceasta retragere n forul sau interior se aseamn astfel unui actor care intre doua replici asista, din sala, la pregtirea morii sale, urca apoi pe scena i moare. Stpnirea de sine caracterizeaz viaa omului. Raiunea domina n situaiile cele mai dramatice. Omul, spre deosebire de animal, i stpnete i chiar reprima instinctele, subordonndu-le gndirii.

Fiind lipsit de raiune i prin urmare de capacitatea de a generaliza i abstractiza, animalul este incapabil sa vorbeasc i sa rida. Acestea sunt manifestri specifice omului.

Cu toate acestea, singurul sau amic din lumea animala, cinele, face un act particular, necunoscut celorlalte animale: i manifesta bucuria dnd din coada. Ct de mult contrasteaz aceasta fireasca i simpla salutare cu politeurile adesea de suprafaa cu care se ntmpina intre ei oamenii.

Asa cum lumea ar rmne n ntuneric, daca n-ar exista corpuri care sa reflecteze lumina soarelui, aa cum o coarda are nevoie de aer ca sa vibreze i de un mediu rsuntor pentru a produce un sunet, tot astfel actul voinei nu devine lucru fcut dect sub influenta inteligentei.

Elementul intelectual este mijlocul prin care se exprima voina, iar efectul produs poate fi comparat cu o manifestare de contiin.

Asa cum o buna digestie pretinde un stomac sntos, fora atletica brae musculoase, tot astfel o inteligenta ieit din comun are nevoie de un creier dezvoltat, bine proporionat, cu o structura particulara. Activitatea voinei nu este legata de un organ anume. Cea mai mare greeala este situarea centrului calitilor morale n organele cerebrale.

Se conisdera ca elementul intelectual, din punct de vedere fiziologic, este rezultatul funciei unui organ; se considera ca elementul intelectual, din punct de vedere metaforic, este opera voinei a carei obiectivitate sau existenta vizibila este corpul ntreg. Prin urmare, voina de a cunoate, considerata n mod obiectiv, este n creier, aa cum voina de a merge este n picioare, voina de a apuca n mini, de a digera n stomac etc.

Elementul intelectual se epuizeaz, voina este neobosita. Dup o ndelungat munca intelectuala oboseala creierului este evidenta, aa cum obosesc braele dup o munca fizica grea.

A acumula cunotine presupune efort; dimpotriv, voina este propria noastr existenta; manifestrile noastre exterioare i au sursa n voina, producndu-se fara

efort. De aceea, sentimentele ca necazul, frica, dorina, tristeea, stimuleaz voina i pentru justificarea fiecruia din aceste sentimente este necesara refacerea deviaiei voinei de la natura sa originara la abaterile de la funcia sa ordinara, spre care natura a fost deviata.

Copiii mici, a cror inteligenta pina la o vrsta este n stadiu incipient, au de la natere o voin proprie. Prin ipete imposibil de stvilit i manifesta vitalitatea; voina lor neavnd inca obiect, ei vor fara a ti ce vor.

Din zelul neobosit al voinei se nasc graba, repezeala n vorba i fapta, care sunt mai mult sau mai putin proprii tuturor oamenilor i care pot fi domesticite prin educaie. Aceasta graba ca expresie a voinei s-ar materializa prin atingerea scopului nainte de a fi venit momentul cel mai propice. Execuia propriu-zis i faptul care rezulta din aceasta se materializeaz numai dup expunerea i discutarea motivelor determinante, adic dup ce elementul intelectual i-a jucat rolul.

i totui cte unul e mai grbit. Abia a prins i a adunat cteva idei fugitive asupra mprejurrilor prezente, a evenimentului zilei sau opiniilor comunicate i voina totdeauna gata, neobosita iese din adncimi de sensibilitate i se manifesta prin frica, teroare, sperana, bucurie, dorina, invidie, tristee, zel, necaz, furie, amor etc.

Ea conduce la vorbe i aciuni precipitate, de care mai trziu individului ii pare rau, atunci cnd timpul l-a nvat ca elementul intelectual, cu puterea sa de a discerne mprejurrile, meditnd asupra relaiilor, nu s-a manifestat pentru ca nu a fost obinuit s-i stpneasc voina.

Din zece motive care ne nspresc, noua i-ar pierde motivaia daca am cerceta cu grija fondul cauzelor lor i daca am recunoate necesitatea i adevrata lor valoare.

Ceea ce frul i zbala sunt pentru calul slbatic, elementul intelectual este pentru voin omului. Voina trebuie mblnzit prin nvtura, cultura i motivaia acestora. i totui sub impresia unei emoii violente i neateptate, voina musca zbala i-i urmeaz natura proprie.

Acesta dovedete ca intelectul este total diferit de voin. Este plcut constatarea ca voina este la om elementul real i esenial i ca

inteligenta este secundara. ntr-adevr, inteligenta nu-i poate ndeplini corect i direct funciile sale daca

voina tace i se odihnete; dar nici extrema nu duce la nimic; daca voina este aata peste msur, funcionarea intelectuala este perturbata, chiar distrusa, rezultatul fiind nul sau greit.

Elementul intelectual nu este opus voinei n mod egal. Luna nu poate lumina cnd soarele strlucete i cu toate astea ea nu-l influeneaz ctui de putin. O spaima mare ne blocheaz sau ne conduce la acte din cele mai nebuneti, ne face, de exemplu, ca ntr-un incendiu sa ne aruncam tocmai n flcri. Necazul nu ne permite sa tim ce facem i mai putin inca ceea ce spunem. Pasiunea oarba n dragoste ne face incapabili de a cntri argumentele sau chiar de a le ordona pe ale noastre.

Bucuria ne face necugetai. Frica ne mpiedic sa vedem i sa ntrebuinm mijloacele de scpare cele mai eficiente; de aceea, ntr-un pericol neprevzut sau ntr-o lupta cu adversarii sngele rece i prezenta de spirit sunt mijloacele cele mai sigure. Sngele rece reduce la tcere voina, lsnd cale libera inteligentei. Prezenta de spirit nseamn reacia echilibrata a inteligentei sub necesitatea ntmplrilor care pun la lucru voina. Aceste doua aciuni, desi nrudite, se mainfesta rareori mpreun.

Ele sunt de o nepreuit valoare, caci permit utilizarea elementului intelectual la momentul potrivit i, prin aceasta, nlesnesc raionamente decisive. Prin coordonarea sngelui rece i a prezentei de spirit, individul va ti ceea ce trebuie sa fac i sa spun ntr-un moment dat.

Se spune, cu drept cuvnt, despre acela care-i pierde capul, adic a crui voina scapa de sub controlul raiunii, ca este furios, elementul furor reprezentnd pierderea relaiei exacte i a mprejurrilor necesare individului n lupta cu mediul.

Dragostea i ura deformeaz judecata. Chiar i defectele par agreabile, iar calitile devin defecte atunci cnd procesul afectiv intervine n procesul gndirii. Inamicii comit numai greeli, prietenii fac numai lucruri bune, judecata i pierde caracterul obiectiv.

Interesul personal exercita, n secret, o influenta analoaga asupra judecii. Ceea ce este profitabil pare drept i firesc; ceea ce se opune interesului personal devine absurd, de neconceput i nedrept. De aici attea prejudeci conservate de naiuni, secte, religii, doctrine politice etc.

Mgulirile apar limpezi i devenim orbi n fata defectelor noastre. Nu putem nelege ceea ce contrariaz planurile, dorinele, speranele noastre, pe

cnd ceea ce este favorabil ne sare-n ochi. Inima conduce raiunea. Greim mai mult dect contientizam i ne ferim de a ne revedea trecutul n

ntregime de teama incontienta fata de erorile comise anterior. Astfel, elementul nostru intelectual este n permanenta corupt de capriciile i

slbiciunile noastre. Elementul intelectual, instrumentul unic al voinei, este tot att de diferit de ea, ca

ciocanul de fierar. Orict ar fi de activa inteligenta, discuia rmne pasiva. Este ca i cum omul n-ar participa. Dar cnd voina intr-n joc, omul i dezvluie caracterul: atunci este violent, pasional. Voinei i se atribuie ntotdeauna cldura caracterului, iar inteligentei rceala cugetrii raionale. Discuia la rece nu cade sub incidenta voinei. Inversarea raporturilor, respectiv considernd voina ca instrument al elementului intelectual conduce la alienare.

Cu drept cuvnt inima, acest organ fundamental al vieii animale, a fost aleasa ca simbol al voinei, privita ca principiu al existentei noastre. Tot ceea ce privete actul volitiv ca: dorina, pasiunea, bucuria, durerea, buntatea, ura, ntr-un cuvnt sentimentul, este atribuit inimii.

De aici vin expresii ca: inima rece inima larga asta sfie inima plesnete inima de bucurie cine poate ti inima omului?

E fara inima afaceri de inima. Afacerile de inima au la baza nclinaia sexuala, sexul fiind culcuul voinei.

Byron, n Don Juan, face o satira amara la adresa femeilor care transforma dragostea ntr-o afacere de cap uitnd ca au inima. Capul vine dup inima, caci nu el este centrul corpului, ci o dezvoltare a lui. Cnd moare un erou i se mblsmeaz inima, n timp ce filosofii i poeii au parte, dup moarte, de cercetarea amnunit a craniului i creierului.

Atunci cnd despre un om se spune ca are inima buna, dar e sec al minte, iar despre altul ca are mintea agera, dar e rau la inima, fiecare simte ca n prima formulare lauda ntrece prejudiciul, n timp ce n a doua formulare efectul e contrar.

De asemenea, comiterea erorilor, a greelilor este pusa, ntotdeauna, pe seama voinei intelectuale. Faptele grave vor fi numite greeli, necugetare, uurin, nebunie. Nu spui niciodat asa am simit, ci nu m-am gndit, n-am tiut. Pagubele materiale sunt puse adesea pe seama prostiei i nu a rutii. Toate acestea demonstreaz ca voina singura este reala i esenial n om; inteligenta nu este dect un instrument care poate comite greeli, fara ca voina sa ia parte la ele.

Prostia este iertata adesea, viciul niciodat. Cu toate acestea, nclinaia ctre viciu este tot att de nnscut, ca i lipsa de spirit.

n toate timpurile, facultile mari ale spiritului au fost considerate un dar natural sau dumnezeiesc, iar beneficiarii lor au trecut drept favorizai ai sortii.

Nu s-au considerat niciodat astfel facultile morale, desi sunt nnscute, tratndu-le ca pe ceva ctigat, depinznd de bunvoin omului de a i le nsui.

De aceea, religiile promit recompense n viaa de apoi pentru operele morale pe care omul le face prin voina inimii, dar nu recompenseaz niciodat binefacerile izvorte din superioritatea spiritului. Toi martirii credinei au fost canonizai pentru ca au simit prezenta dumnezeiasca i au crezut n ea cu inima, nu cu mintea. Caci virtutea i aduna recompense ntr-o alta lume, inteligenta spera sa le aib n lumea aceasta, geniul nici aici, nici dincolo, caci el este propria sa recompensa. Prin urmare, voina este eterna, elementul intelectual tine de timp.

Pentru a deveni tolerani cu vederile altora, opuse vederilor noastre, pentru a privi cu nelepciune contradiciile este suficient sa ne reamintim cte opinii diferite, chiar opuse am avut, n mod succesiv, asupra aceluiai subiect.

n aprarea unei cauze, multe persoane utilizeaz adevrul aparent sau jumtile de adevr. Falsul adevr este insa depistat i desprit de adevr i de concluzia fireasca: prin urmare, omul este dator sa se fereasc de a prezenta falsul adevr prin argumentaie sofisticata sau insuficienta, caci se va gsi ntotdeauna un alt om care sa restabileasc adevrul pur.

Chinezii merg poate prea departe n proverbul: Acela care este elocvent i dibaci la limba poate ntotdeauna sa prezinte o fraza pe jumtate, iar acela care are dreptatea de partea lui sa lase a treizecea aarte din ceea ce pretinde.

Se arata inteligent acela care cu prostii i nebunii nu sta de vorba. Dar multi vor spune ce dansatorul invitat la balul paraliticilor:Eu cu cine dansez?

Anticii spuneau: Puterile lumii sunt trei: inetligenta, fora i fericirea. Cred ca fericirea, sau destinul, joaca cel mai mare rol n viaa noastr, suferina

avnd mai putina influenta. Viaa noastr e ca o corabie ale carei pnze sunt umflate sau dezumflate de vintul destinului i se ajuta de suferin ca de nite vsle. Daca dup o munca ncordat ajungem la tel, suferina va fi uitata, rmnndu-ne meritul realizrii.

Virtutea, ca i geniul, nu se nva. Sistemele morale produc tot attea caractere nobile, cte personaliti artistice produc teoriile estetice.

Cu toate acestea, faptele unui individ sau ale unui popor pot fi modificate prin dogme, fie religioase, fie sociale, fie politice. Prin ele insele aciunile noastre sunt imagini lipsite de coninut; numai ideea le poate dirija ctre un coninut moral. Manifestarea poate fi diferita, ideea rmne aceeai n realitate. Cu acelai grad de rutate un om poate muri pe eafod sau n patul sau nconjurat de familie. Aceleai defecte i n aceleai scopuri se exprima la un popor fie prin acte primitive (omucidere, viol, canibalism), fie prin acte subtile: intriga, dezinformare, dezorganizare.

Asa cum pestele se simte bine n apa, pasarea n aer, oarecele n pmnt, fiecare om are atmosfera proprie i nu poate fi judecat dect n cadrul sau natural.

Numai experienta ne nva deosebirea dintre ceea ce vrem i ceea ce putem. Pina atunci beneficiem de un caracter neformat. Numai prin asprimea ncercrilor vom descoperi drumul drept. Caracterul este cunoaterea profunda a individualitii noastre cu slbiciunile i virtuile sale.

O cultura morala nu aduce dect mbuntiri limitate. Mintea e luminata, dar inima rmne rmne n umbra: principiul a fi n elementul moral, ca i n elementul fizic sau intelectual este nnscut. Fiecare dintre noi este un dar al lui Dumnezeu.

Orict i vei schimba nfiarea, ramii ceea ce eti. Vom putea schimba modul nostru de lucru, niciodat insa nu vom putea schimba

voina reala, care singura are o valoare morala. Astfel i s-ar putea arata egoistului avantajele mari pe care le-ar obine prin

sacrificarea intereselor mrunte; necinstitului i s-ar prezenta pedepsele care decurg din raul pe care-l va comite. Chiar celui animat de buntate, educaia i raiunea l-ar putea ajuta sa fie mai aproape de perfeciune.

Imputrile contiinei, care par deocamdat sa ating faptele, se adreseaz, n fond, personalitii noastre intime.

Aciunile sunt msura caracterului nostru, manifestndu-se tot att de sigur ca simptomele unei boli menite sa descrie starea patologica a bolnavului. Precum unui botanist ii este suficienta o frunza pentru a determina specia creia ii aparine planta, tot astfel caracterul omului poate fi dedus din manifestrile sale mrunte.

Pentru lucrurile importante oamenii i iau precauii; n gesturile mici ei se manifesta dup natura lor i fara a da osteneala sa se mai ascund.

Precum drumul i urmeaz linia lui dreapta fara sa se mprtie pe o suprafa mare, aa i omul trebuie s-i urmreasc tinta, lsnd de-o parte i de alta inutilitile. Nehotrrea, amgirea creeaz aspiraii false, oamenii devenind copii n blciuri i lund tot ceea ce le place. Viaa se va scurge ntr-o alergtur continua i nefolositoare.

Voina i puterea nu ajung: omul trebuie sa tie ce vrea i ce poate. Caracterul bun triete ntr-o lume n armonie cu fiina lui. Relaiile cu semenii

sai sunt amicale; se simte ruda cu toate fiinele; ia parte la bucuriile i necazurile lor i ateapt cu ncredere sa se bucure de acelai interes afectuos. Prin aceasta pacea adnca a sufletului sporete i fiecare se simte bine n cercul sau.

Cel mai mare om din lume nu este cuceritorul, ci acela care se stpnete pe sine nsui.

Ne nchipuim ntotdeauna un om cu un caracter nobil cu o fizionomie marcata de paloare i tristee, care nu este dect contiina nimicniciei tuturor lucrurilor i suferinelor din lumea aceasta.

Cnd soarta sfrma cu o lovitura dorina de a trai, omul nu mai vrea nimic, caracterul sau devine trist i nobil resemnat. Omul caut sa rup legturile care-l tin pe pmnt. Simte pacea dulce a morii i un fel de bucurie secreta il nsoete n aceasta stare, numita de cel mai melancolic dintre popoare bucuria necazului.

NELEPCIUNEA IN VIA. Ceea ce este Ceea ce are Ceea ce reprezint Viaa n sine Viaa n

raporturile sale cu societatea. Pentru linitea interna a omului, chiar pentru ntregul sau mod de a fi, este

esenial starea lui psihica. In aceasta stare se afla izvorul migiierii sau al dezndejdii, al senzaiilor, al voinei i al gndirii sale, pe cnd mediul extern are numai o influenta indirecta.

De aici rezulta ca n acelai context relaional i faptic fiecare individ reacioneaz sau este afectat altfel, fiecare trind n mod diferit, particular, acelai eveniment.

Reprezentarea mediului ambiant este condiionat de modul de receptare al celui care primete stimulul; receptarea nsi este condiionat de nivelul de nelegere, gradul de pregtire, sensibilitatea, experienta individului. De exemplu, un om care invidiaz peripeiile interesante ale vieii vecinului sau ar trebui mai degrab sa invidieze starea de spirit care a dat pre acestor ntmplri. Incidentul devenit pasionant pentru un observator fin, devine pentru observatorul superficial un fapt banal de via. De aceea, melancolicul va interpreta un episod dramatic ca pe o tragedie, sanguinul ca pe un conflict interesant, iar flegmaticul ca pe un fapt lipsit de importanta.

Realitatea n sine cuprinde doi termeni: subiectul i obiectul, legai printr-o legtur unanima i intrinseca.

Realitatea obiectiva (a obiectului) este mereu aceeai; realitatea subiectiva (a subiectului care recepteaz obiectul) este diferita pentru fiecare dintre noi. Se mai poate spune ca realitatea este diferita pentru fiecare dintre noi. Un obiect frumos, vzut de un spirit mediocru, produce asupra acestuia un efect mediocru. Sau altfel spus, fiecare este ndesat n contiin ca n propria sa piele i nu triete dect prin ea. De aici rezulta influenta slaba a lumii exterioare asupra lumii interioare a fiecrui individ.

Realitatea, ca obiect al receptrii noastre, este determinata de destin i, prin urmare, variabila; noi isine suntem partea subiectiva a realitii, invariabila n esen sa. Viaa omului, cu toate schimbrile exterioare, i pstreaz caarcterul permanent. Este ca un ciclu de variaiuni executate pe o tema data.

De aceea, fericirea noastr depinde de ceea ce suntem, de individualitatea noastr i nu de ceea ce destinul ne impune.

Personalitatea individului este mult mai importanta dect averea sa. De aceea englezii, pe buna dreptate, spun: mi place la Paris i nu Parisul mi place.

Un caracter nobil, un spirit drept, o natura vesela i un corp sntos sunt bunurile supreme i cele mai de pre pentru fericirea noastr.

Izvorul direct al fericirii este veselia; acesta calitate i gsete recompensa n ea nsi. Cel care este vesel va gsi totdeauna motiv sa fie vesel, i de aceea chiar este vesel.

Orict ar fi un om de frumos, avut, respectat, daca nu e vesel se va simi nefericit i, invers, poi fi btrn, srac sau cocoat, veselia cu care este nzestrat spiritul tau te va face fericit.

Prezentul obiectiv este n mina destinului i, prin urmare, schimbtor. Numai spiritul omului este schimbtor i individual.

De aceea, viaa fiecrui om, cu toate schimbrile exterioare are ntotdeauna aceleai caracteristici.

Fericirea noastr depinde de ceea ce suntem, de individualitatea noastr. i, totui, prea adesea oamenii dau vina pe soarta.

Sntatea este bunul cel mai de pre i inca ntr-o msur aa de mare, incit se poate spune ca un ceretor sntos este mai fericit dect un rege bolnav.

Un temperament linitit i vesel, produs al unei snti perfecte va fi izvorul unei inteligente vii, ptrunztoare i al unui spirit echilibrat. O voin moderata, o fire blinda sunt daruri pe care nici rangul, nici avuia nu le pot nlocui.

Prin utilizare permanenta muchii se fortifica, dar nervii slbesc. Trebuie, aadar, sa ne ntrim muchii prin exerciii potrivite i sa ne menajam nervii printr-un mod de via echilibrat.

Ochii trebuie ferii de lumina prea puternica i mai ales de lumina reflectata, de oboseala produsa de lectura ntr-o lumina crepusculara sau de cercetarea ndelungat a obiectelor prea mici.

Sa ne ferim urechile de zgomote prea puternice, dar mai ales sa nu supunem creierul la eforturi silite, ndelungate, nepotrivite capacitii lui.

n timpul siestei sau dup un efort fizic deosebit, creierul are iari nevoie de repaus.

Pentru a se reface, creierul are nevoie mai ales de somn. Cu ct creierul este mai dezvoltat i mai activ, cu att el are nevoie de odihna completa, caci ceea ce pare a se ctiga prin starea de veghe n timp, se pierde calitativ.

Avuia contribuie putin la starea de bucurie. Ceea ce alimenteaz bucuria este sntatea.

Viaa este micare permanenta. Continua micare interioara a organismului necesita echilibrarea micrilor

exterioare. Pina i copacii, pentru a se nmuli i a creste, au nevoie sa fie micai de vint.

Sa comparam efecetul produs n noi de aceleai evenimente ntr-o zi n care suntem bolnavi i ntr-o zi n care suntem n deplintatea forelor. Numai aa vom nelege ct preuiete sntatea.

i, totui, raportul mai mult sau mai putin echilibrat dintre sensibilitatea, irascibilitatea, imaginaia fiecruia i realitatea obiectiva poate modela personaliti melancolice temperamental, dar perfect sntoase fizic.

Omul care-i petrece viaa n tumultul afacerilor sau placerilor, uitndu-i trecutul, pierde calitatea de a raiona limpede.

Trebuie sa tim sa sacrificam raului o prticic din fericirea noastr, aceasta pentru a evita necazuri mai mari.

O judecata falsa, plina de iluzii, instabilitatea oricrui lucru ne obliga la prudenta n manifestarea bucuriei sau a durerii. Un fleac poate deveni un izvor de rele. In fata unei mari nenorociri trebuie sa ne dovedim nelepi, cunoscnd ca poate fi i mai rau.

Ferete-te s-i bazezi fericirea pe pretenii mari, nlesnind adesea ntmplri nefericite. Cu ct edificiul are baza mai solida, cu att este mai stabil.

Cu ct cercul nostru de vederi, de aciune, de contact este mai limitat, cu att vom fi mai fericii. Cu ct este mai larg cu att vom avea mai multe griji.

A-i fi de ajuns ie nsui, a fi tot pentru tine este cea mai buna condiie a fericirii tale.

Nimic nu te fereste mai bine de plictiseala, care este flagelul vieii omeneti, dect bogia spirituala.

Omul ordinar este preocupat s-i omoare timpul, omul de spirit va ti ntotdeauna cum sa i-l ntrebuineze. De aceea, jocul de cri a ajuns ocupaia predilecta n orice societate. Neavnd idei de schimbat, oamenii schimba cartea la masa i-i ctiga banii unii altora. Cei care nu stiu nici att, sau sunt de-a dreptul prosti, bat darabana cu degetele-n masa.

igarea nlocuiete, de asemenea, gndirea, atunci cnd nu are ce stimula. Precum tara cea mai fericita este aceea care importa putin pentru nevoile sale,

aa i muritorul cel mai binecuvntat este acela care se mulumete cu avuia sa interioara, ateptnd mai puine placeri exterioare. Caci nu mai trebuie sa ateptm mare lucru de la alii i nici dinafara noastr, n general.

Nimic nu ne desparte mai profund de fericire dect viaa de petreceri zgomotoase i sofisticate, pe care englezii o numesc high life.

n tineree, cnd oamenii sunt n deplintatea forelor fizice i sexuale voina este pe deplin satisfcut. Mai trziu i rmne numai fora intelectuala; n lipsa ei, mizeria e mare.

Voina este fara de sfrit, dar pierzndu-se interesul, ea trebuie stimulata prin excitarea unor pasiuni artificiale: sportul, vntoarea, cursele, muzica, poezia, filosofia.

Voina omului se manifesta prin: fora de reproducere, nervozitatea i sensibilitatea.

Forei sexuale (reproductive) ii corespund: butura, hrana buna, siesta i somnul. Nervozitatea are drept corespondent placerea de a cltori, dansul, clria, artele

rzboinice. Sensibilitatea se regsete n poezie, muzica, invenii sau filosofie. Aceasta din urma expresie a voinei ne fereste de plictiseala i de efectele ei:

anturajul dubios, risipa etc. Filosofia mea nu mi-a adus nici un ctig dar m-a ferit de multe rele. n tineree, am citit urmtoarea fraza: cel ce rde mult e fericit, iar acela care

plnge este nefericit. Observaia este cel putin neroada, dar cuprinde atta adevr, incit n-am putut s-o uit.

Ori de cte ori veselia ne bate la usa, trebuie s-l deschidem i ferestrele, fara a mai cumpni daca suntem ndreptii s-o primim sau sa fim mulumii, sau daca ne scoate din meditaiile profunde, ocupaiile serioase. Veselia vine ntotdeauna la timp.

Veselia este moneda suntoare a fericirii, ctigul nostru imediat. Nimic nu contribuie mai putin la veselie ca averea. Oamenii mari sau bogai sunt

venic ngrijorai. Oamenii modeti, meseriai sau rani, au mai adesea fete mulumite i plcute.

Ar trebui, prin urmare, sa pstrm cu grija aceasta floare a sntii i echilibrului numita veselie. Pentru aceasta trebuie sa evitam excesele, emoiile violente, desfrul, certurile. O via igenica, doua ore petrecute n aer liber ne vor readuce placerea de a trai.

Preponderenta anormala a sensibilitii produce adesea o dispoziie inegala dup o stare euforica, urmnd adevrate prbuiri melancolice.

Aristotel a observat, cu drept cuvnt, ca toi oamenii ilutri sunt melancolici, geniul fiind adesea dublat de o mare sensibilitate.

Shakespeare a descris aceasta mare divizare a temperamentului n general, ntr-un mod foarte plcut:

Natura se amuza cteodat formnd combinaii caraghioase. Sunt unii care-ntr-una casca ochii la nimicuri i rid ca papagalii n fata unui simplu cntre din cimpoi; iar alii au o nfiare aa de posomorita, incit nici mcar n-ar surde auzind o gluma buna. Nu s-a spus adesea ca, n fond, spiritul cel mai limitat este cel mai fericit?

Orice ar fi, nimeni nu-l va invidia pentru aceasta fericire. Nu vreau sa trag concluzii pripite intru soluionarea definitiva a acestei controverse, cu att mai mult cu ct nsui Sofocle emite doua preri diametral opuse:

tiina este msura completa a fericirii. Nu neleptul i petrece viaa n modul cel mai plcut. Filosofii Vechiului Testament nu se mai neleg intre ei; Isus, fiul lui Sirah, a zis:

Viaa nebunului este mai rea dect moartea. Ecleziastul obiecteaz: Unde e multa tiin sunt i multe dureri.

Deocamdat, tin sa menionez aici ceea ce se nelege n particular printr-un cuvnt propriu limbii germane: Philister (negustor, burghez).

Este tocmai omul care, prin msura strimta, strict limitata a forelor sale intelectuale n-are nevoie de spirit.

Acesta expresie aparine vieii studeneti i a fost ntrebuinata mai trziu ntr-o accepiune mai larga, analoga nelesului sau primitiv, caracteriznd spiritul prozaic, lipsit de imaginaie. Privind la modul superior lucrurile, s-ar putea spune ca filistinii sunt oameni n permanenta ocupai de o realitate care nu exista.

Placerea adevrat este direct legata de necesitate. Nici o aspiraie de a ctiga adevruri sau o judecata corecta asupra acestor doua noiuni nu nsufleete existenta filistinului.

Cnd moda sau alte constrngeri le impun aceste placeri, se achita de ele ct mai repede cu putin, ca un ocna de munca lui. Singurele placeri pentru el sunt strict senzuale, din care gusta din plin. Mncarea buna, vinurile alese iat scopul suprem al existentei; s-i procure tot ce contribuie la binele sau material este tinta vieii sale.

Seriozitatea rece, lipsita de sens este proprie filistinului i-l caracterizeaz. Nimic nu-l nveselete, nimic nu-l mica, nu-l intereseaz nimic. Odat sfrite placerile materiale, societatea filistinilor devine curnd plictisitoare. Pina i jocul de cri devine monoton.

Ii rmn filistinului placerile vanitii: goana dup bogii, influenta, putere politica, avantajele decurgnd din toate acestea i menite sa stimeasca invidia confrailor sunt singura lumina la care se dezmorete.

Cea mai firava nelinite produsa de oameni sau lucruri, rumegata constant, poate sa se mreasc monstruos. Lucrurile neplcute trebuie judecate la rece, prozaic, fara ncrctur emoional pe care o produc.

Dimpotriv, marile faculti intelectuale, temperamentul, ca o condiie a percepiilor ce le nsoesc, suscita darul de a nsoi durerea. Ecleziastul are de doua ori dreptate cnd afirma ca Viaa nebunului e mai rea dect moartea i Unde este multa nelepciune, este multa durere.

Este greu, daca nu chiar imposibil, sa determini limita raional a dorinelor noastre de navuire. Mulumirea fiecruia deriva din raportul dintre avuie i dorina de a avea.

Avuia, n ea nsi, este tot att de lipsita de sens, ca i mpritorul unei fracii ordinare fara de mprit.

A micora preteniile raportndu-le la mijloace este cel mai sigur drum pentru a evita nefericirea.

Discrepanta dintre proiectele mari i modalitatea de realizare a acestora duce adesea la o deviaie de la normal.

Presupunnd ca att proiectele, ct i mijloacele de realizare sunt la ndemna celui care le concepe, el va trebui sa ia n calcul factorul timp, ntmplarea, uzura fizica i morala, nu numai a proiectului, dar i a realizatorului.

Uneori, o singura via nu-l de ajuns pentru un proiect; el va fi dus mai departe sau ngropat de urmai, odat cu creatorul sau, care oricum nu se poate bucura de un lucru neterminat.

Apoi, piedicile de tot felul, chiar daca nu-l descumpnesc pe cel care de dragul scopului reuete sa le nfrng, acestea ajung s-l uzeze n timp, micorndu-l rezistenta nervoasa.

Mai intervine timpul, cu schimbrile sale. De aceea, un lucru odat realizat poate aprea ca inutil.

Concluzia? Bogia ctigat cu attea greuti i pericole este lsat altora sa se bucure de ea.

Caci avuia este ca apa srat: cu ct bei cu-att i-e mai este. La fel este i gloria.

O imputare frecventa adusa oamenilor este c-i ndreapt dorinele spre ctigul bnesc. Este firesc, aproape de nenlturat, sa iubeti acesta nestatornica putere, care poate n orice moment sa ia forma dorinelor i nevoilor noastre.

Alimentele nu au pre dect n ochii flamandului; medicamentele sunt pentru bonav ca apa vie, o blana e buna iarna, iar o femeie ct eti tnr. Toate acestea sunt bunuri relative. Numai banii sunt un bun absolut, pentru ca prin intermediul lor i poi procura oricare din aceste bunuri.

Banii de care dispune cineva trebuie sa fie un scut mpotriva unor posibile neajunsuri, nu o nlesnire i cu att mai putin o obligaie.

Se tie ca cei care-s legai de mizerie se tem mai putin de ea i sunt n mod paradoxal mai risipitori dect cei care cunosc srcia din auzite.

S-ar putea crede ca nevoia nu este att de teribila pe ct se pare. Adevrul este ca pentru omul nscut bogat averea e tot att de necesara ca aerul, caci el nu tie sa triasc altfel. Pentru omul srac, srcia este condiia sa naturala.

Pstrai averea strnsa sau dobndit, caci este un avantaj nepreuit, fie i numai pentru a trai uor, independent, fara nevoia de a munci.

Aceasta singura favoare a sortii face din noi, oameni nscui liberi, stpni pe puterile i pe timpul nostru, ndreptii sa exclamam: Ziua este a mea.

Pentru individul cu o origine obscura, dar cu oarecare talent, a fi srac este un avantaj, o recomandare reala menita s-l fac util n serviciul public sau privat, caci fiecare tine sa se puna n evidenta prin inferioritatea aproapelui sau.

Numai omul srac se nchina mult i des, ncovoindu-i spinarea n fata semenului sau. Numai srcia il face sa admire inepiile, sa laude erorile superiorilor sai. Astfel, cu drept cuvnt a zis Goethe: Nimeni sa nu se plng de njosire, caci ea e puterea.

Preul onoarei este relativ. Caci opinia altora nu poate avea valoare dect raportata la noi.

Precum ntr-un stat civilizat datoram siguran i dreptul de proprietate numai societii, avem nevoie de alii n tot ceea ce ntreprindem, avem nevoie de ncrederea partenerului pentru a ncheia o afacere, tot astfel prerea altora despre noi are un pre mare, dar care se manifesta indirect.

Onoarea noastr nu este cunoscuta dect n lumea n care trim; numai gloria ajunge naintea noastr, surprinztor de repede.

Fiecare poate pretinde onoare, dar numai excepiile i merita gloria, renumele, caci gloria se ctig prin aciuni deosebite. Drumurile spre glorie sunt doua: calea sufletului sau a mintii. Faptele nobile sunt svrite cu inima, n timp ce marile creaii ale omenirii se svresc cu capul. Fiecare dintre cele doua drumuri are avantajele i inconvenientele sale. Principala diferena este ca faptele lasa n urma lor amintiri care, neconsemnate istoric sau artistic se sting n timp i sunt date uitrii. Dimpotriv, opera odat creata, exista prin ea nsi devenind nemuritoare.

De la Alexandru cel Mare ne-a rmas numai numele, n ce Platon i Aristotel, Homer i Horaiu sunt inca prezeni, triesc i lucreaz prin operele lor.

Gloria adevrat se maturizeaz n timp, pe nesimite, ca un stejar, ieind ncet din smna sa. Gloria efemera seamn cu iarba, care ntr-un an creste i moare. Gloria falsa este buruiana ieind iute din pmnt, dar care tot att de repede e smulsa pentru a lsa locul curat.

Cu ct un om aparine mai mult posteritii, cu att el este mai strain secolului n care a trit. Omul ncoronat de adevrata glorie aparine umanitii i nu poate fi vopsit n culoarea locala. De aceea, se poate ntmpla ca el sa triasc ignorat de contemporanii sai.

Prezentul ii stimeaz mai mult pe cei aservii scopurilor sale imediate, omul epocii sale triete i moare odat cu ea.

Istoria literaturii i a artelor abunda n exemple ale unor ilutri creatori ignorai sau incorect receptai de contemporanii lor, lipsii de o viziune superioara, de ansamblu a creaiei artistice.

Toate acestea se sprijin, la o ultima analiza, pe faptul ca fiecare nu poate nelege i respecta dect ceea ce-l permite inteligenta sa.

n timp ce onoarea gsete ntotdeauna juctori coreci, fiind presupusa fiecruia pe credit, gloria lupta permanent cu invidia, laurii fiind distribuii de un tribunal putin favorabil.

Onoarea putem i voim s-o mprtim cu fiecare; gloria este mpovrtoare pentru cel ce-a ctigat-o i, n acelai timp, se micoreaz n clipa n care vrei s-o mpari cu cineva.

Gloria este un fel de onoare conceputa diferit de ceea ce se nelege n mod curent prin aceasta noiune, de care grecii, romanii, indienii, chinezii sau arabii nici mcar nu aveau idee. Gloria a luat natere n Evul Mediu, fiind rspndit numai n Europa cretin, ntr-o mica fraciune a populaiei numita nalta societate.

Acesta este onoarea cavalereasca sau punctul de onoare. Punctul de onoare nu e deloc un principiu original i nscut din natura

omeneasca.

Este, bineneles, un copil al acelei epoci, n care pumnii erau folosii mai des dect mintea i-n care preoii nlnuiser raiunea.

De altfel, se lasa lui Dumnezeu nu numai grija vieii, ci i aceea de a judeca. De aceea, judecile mai dificile erau hotrte prin judecata lui Dumnezeu, care consta n lupte nu numai intre cavaleri, dar chiar i intre burghezi.

Puterea fizica i ndemnarea, adic natura animala, erau aezate pe scaunul judectorului i ele hotrau asupra a ceea ce e drept sau nedrept.

Se mai afla i azi oameni care triesc dup acest principiu al onoarei i care nu sunt n general cei mai instruii sau raionali.

O bucurie debordanta i o durere prea violenta se ntlnesc, n general, n aceeai persoana, caci amndou se condiioneaz mutual i sunt cauzate de o mare voiciune a spiritului. Amndou strile sunt produse nu numai de prezent, dar chiar i de anticiparea viitorului.

Fondul oricrei bucurii sau dureri exagerate este o grerseala sau o nebunie. Prin urmare, aceste doua exaltri ale sentimentului pot fi nlturate prin gndire.

Starea de euforie se sprijin pe iluzia de a fi gsit n via ceva ce nu se ntlnete de obicei; adic satisfacerea durabila a dorinelor tulburtoare i mereu renscnde.

Este greu i chiar imposibil sa determini marginile dorinelor noastre raionale sub raportul posesiunii. Caci mulumirea oricruia consta n raportul dintre pretenii i posesie: de aceea, posesia privita singura nu are nici o importanta.

Bunurile pe care un om nu i le-a dorit niciodat sa le posede nu-l cauzeaz privaiuni i fara ele este cu desvrire satisfcut; pe cnd un altul, care are de o suta de ori mai mult dect el, se simte nefericit pentru c-l lipsete ceva ce-ar dori sa obin.

Fiecare om are, sub raportul acesta, un orizont diferit de acela pe care ar putea s-l ating: preteniile sale sunt n raport cu posibilitile i orizontul sau. Cnd i se prezint un scop personal i poate fi sigur c-i va atinge acest scop, omul se simte fericit i, dimpotriv, este nefericit cnd greutile il mpiedic s-i ating scopul. De aceea, averea bogatului nu-l linitete pe cel srac i tot ceea ce poseda bogatul nu-l mngie atunci cnd scopul pentru care lupta nu este realizat.

Cnd se simte ca ultimul scop pe care oamenii il urmresc fara preget ntreaga via cu eforturi de nenchipuit, cu pericole i greuti, este de a se ridica n ochii celuilalt; cnd se observa ca nu numai funciile, titlurile i decoraiile, chiar i averea, tiina, arta vor fi dorite n principal pentru a obine respectul i consideraiunea celorlali, toate acestea arata din nefericire cita exagerare nebuna ne caracterizeaz.

A da prea multa importanta prerii altuia este o greeal comuna, care i are originea fie n natura umana, fie n relaiile omului cu civilizaia i societatea din care face parte. Oricum, ea exercita asupra tuturor aciunilor noastre o influenta preponderenta i contrarie fericirii noastre. Spaima, dependenta permanenta fata de prerea semenilor, ii mpinge pe oameni la gesturi necugetate, sacrificndu-i pentru gloria viitoare odihna, sntatea i chiar viaa.

Acesta nebunie prezint, de altfel, un mijloc eficace n mina celor care vor sa conduc, menit s-l fac pe cei condui sa mearg nainte, chiar daca nu le e pe plac.

Onoarea este n mod obiectiv opinia altora asupra valorii noastre i subiectiv o teama fata de acesta judecata.

n ultima instan, are adesea un efect binefctor, cu toate ca nu este intru totul moral.

Onoarea are n unele cazuri un caracter negativ, contrar renumelui care are un caracter pozitiv.

Subiectul care are onoare poate fi din punct de vedere social i nu numai un oarecare, adic un tip banal. Renumele afirma fara excepie ca subiectul sau este unic. Prin urmare, renumele trebuie sa fie mai nti cptat. Onoarea, dimpotriv, trebuie pstrat. Prin urmare, lipsa de renume, obscuritatea este o stare negativa; lipsa de onoare, insa, este o ruine, o stare pozitiva.

De asemenea, precum pisica toarce cnd o mingii, omului i se citete pe fata o dulce mulumire cnd este ludat.

Contribuie foarte mult la fericirea noastr corectitudinea judecii sau a formulrii care se aplica atunci cnd prerea noastr asupra a ceea ce reprezentam pentru noi nine (ce este individul n sine i pentru sine) coincide cu ceea ce suntem pentru alii.

Ceea ce reprezentam cuprinde: gradul, onoarea, gloria. In acesta ntreita grija corespund trei feluri de nebunii: vanitatea, orgoliul i ambiia.

Rangul nu este dect un bilet de ordine tras asupra opinei publice: taota valoarea lui consta n creditul debitorului.

Decoraiile au i ele utilitatea lor. Mai multe merite ar trece neobservate de public, de aceea nu este rau sa le subliniezi cu o stea sau o cruce. Cu att mai mult cu ct publicul are ochi, urechi, chiar putin spirit, dar uita repede.

Toate actele noastre sunt sub supravegherea opiniei publice, care nu iart nimic, nici chiar o prima greeal de tineree i o privete ca pe o pata de neters.

Morala nu este dect necesitatea recunoscuta a unui renume bun sau al onoarei necesare pentru ca cineva s-i poat face drum n societate.

Pentru foarte multi probitatea i onoarea nu sunt dect faada la adpostul creia i desfoar n siguran aciunile ilicite.

Onoarea burgheza este respectul drepturilor tuturor i presupune ignorarea totala a mijloacelor nelegale.

Onoarea funciei presupune ca un om investit cu o funcie are toate calitile cerute spre a o ndeplini i cere sa se achite punctual i corect de datoriile inerente sarcinii sale.

Onoarea sexuala nseamn, pentru femeie, obligaia de a respecta contractul matrimonial, atunci cnd exista, sau de a rmne fidela partenerului ei. Pentru brbat nseamn crearea siguranei conjugale pentru sotie, cnd este nsurat. Precum i o anumit corectitudine fata de o eventuala partenera.

Onoarea cavalereasca sau punctul de onoare, n sfrit, depinde, pentru brbat, nu de ceea ce face, ci de ceea ce i se face. A fi insultat devine o ruine i insulta o isprava.

A raspunde la o palma cu moartea este cea mai revolttoare absurditate. Sa imitam, dar, exemplul lui Cato care, primind o palma, n-a dat-o napoi, n-a cerut dreptate, nici n-a iertat-o: a tgduit-o.

Gloria se nate din actele unui suflet mare sau din operele unui spirit mare. Cu ct gloria vine mai trziu, cu att este mai durabila.

In societe sunt oameni celebri i alii, care merita sa fie celebri a spus Lessing. Gloria nu este deci ntmplare. Esenialul este sa fii mereu demn de ea.

A ridica un monument unui om, fiind inca n via, este ca i cum ar declara ca se teme de posteritate.

Acela care dorete sa triasc printre oameni nu trebuie sa ndeprteze pe nimeni, orict de ciudat sau rau. Cel mai nelept lucru este s-i spui: Nu-l voi schimba, dar vreau s-l folosesc.

Interesul cluzete toate legturile noastre. Un om urmrit de dumanii sai, zdrobit de oboseala, ntreab un negustor ambulant drumul pe care ar putea sa scape de ei. Negustorul i-l arata, apoi adug: Nu-i trebuie nimic? Poate cumperi ceva.

Politeea este ruda cu diplomaia, nepoliteea este o prostie. A-i face dumani cu orice pre nseamn s-i dai foc acoperiului.

Pentru a intra n lume este necesara foarte multa rbdare i ngduina: una fereste de accidente, cealalt de certuri i invidie.

Sa ne abinem sa criticam, fie chiar cu buna intenie, caci a rani pe cineva este uor, a-l ndrepta este imposibil.

n opoziie, pentru a deveni blnd nu-i rmne dect s-i aminteti de propriile tale schimbri n modul de a judeca: Tot aa am gndit oare i odinioar?.

Comportamentul oamenilor este adesea infantil, rsfat; deci nu trebuie sa fim nici prea indulgeni, nici ngduitori cu nimeni.

i pierzi mai uor un prieten dndu-l bani dect daca nu-l dai. Acela care nu-l recunoate pe drac dect dup coarnele sale, ori pe nebun dup clopoei, va fi adesea sub biciul lor.

Oamenii sunt ca luna i cocoaii: nu-i arata dect o fata; ei au darul nnscut de a-i folosi fizionomia ca pe o masca, exprimnd ceea ce le este util n acel moment.

A ierta, a uita nseamn a arunca pe fereastra o experienta cptat cu mare strdanie.

Precum cineva poarta greutatea propriului corp, fara a o simi sau fara a-l fi strin, tot astfel nu ne deranjeaz copiii notri, ci numai ai altora. De aceea, fiecare are n aproapele sau o oglinda, n care-i vede propriile defecte, greeli, vicii, obiceiuri rele. Reacia este aceea a cinelui care privindu-se n oglinda latra netiind c-i atenioneaz propria sa imagine.

Prin viclenie, minciuna, disimulare, oamenii nu fac dect sa se insele pe ei nii. ntrebuinam adesea biletul de hrtie n locul monedei autentice. Demonstraiile

exterioare i gesturile mimice sunt moneda fara valoare, folosita n locul adevratei stime i prietenii. Pe de alta parte, cineva ar putea sa se ntrebe daca exista persoane demne de sentimente adevrate. Prietenia sincera presupune un interes cu totul obiectiv util fericirii prietenului, prietenul la rndul sau conformndu-se. Prietenia presupune reciprocitate.

Pe lumea acesta sunt legturi care se sprijin inca pe motive egoiste, dar care, printr-un grunte de iubire adevrat, sunt transformate i poarta cu oarecare justee numele de prietenie.

Ele nu sunt, prin urmare, mai presus de legturile obinuite, care sunt n general de aa natura ca nu le-am mai adresa nici un cuvnt cunotinelor noastre, daca le-am auzi vorbind de noi n lipsa.

Prietenii se numesc sinceri; dumanii sunt sinceri. De aceea, pentru a ne cunoate pe noi nine, ar trebui sa ntrebuinm prerea lor ca pe o doctorie amara, dar utila.

Perfeciunea este ruda cu imperfeciunea, n care amenina sa se schimbe. Pe de alta parte, fiecare defect are ruda o calitate. De aceea, confundam adesea la o

persoana calitile cu defectele sau invers. Prudentul trece drept las, economul pare avar, mincinosul pare sincer, risipitorul e libertin, timidul pare a se prezenta cu o nobila ncredere n sine nsui etc.

Oamenii care poseda caliti cu adevrat remarcabile, strlucite, nu se sfiesc s-i mrturiseasc greelile lor, mai ales cnd sunt raportate tocmai la calitile recunoscute, conform expresiei lui George Sand: Fiecare are defectele virtuilor sale.

Dimpotriv, sunt persoane cumsecade, de caracter, crora nu li se poate imputa nimic, care nu greesc niciodat, iar daca greesc i ascund cu grija greeal, neadmind vreo aluzie la ea; acesta pentru ca tot meritul lor consta n suficiente, n strdania lor de a nu grei, meritul lor fiind lesne diminuat cu fiecare greeal fcut. Singura lor virtute, singurul lor crez este de a nu grei.

Fiecare fata omeneasca este o hieroglifa care merita sa fie descifrata i al carei alfabet il purtam n noi nine. Fizionomia spune mai mult dect vorbele. Ea este rezumatul a tot ceea ce gura nu pronuna, litera iniial a tot ceea ce va urma n gndirea i n aciunile persoanei respective.

Cuvntul este intrumentul i reprezentarea gndirii omului, chipul reproduce subcontientul sau.

De aceea, merita s-l observam pe cei din apropierea noastr, chiar daca nu avem ce sa le spunem.

Daca fiecare om merita atenie pentru ca exprima o gndire diferita de natura sa, cu att mai mult buntatea merita sa fie contemplata, caci ea traduce n modul cel mai general i mai nalt reflectarea naturii asupra operei! De aceea, ea subjuga att de puternic privirea noastr.

Frumuseea este o noema generala a naturii; individul nu este dect un corolar al ideii.

Tacit admitem ca fiecare este ceea ce pare i e drept sa fie asa. Dificultatea consta n a-l determina pe semenii notri sa fie ceea ce par a fi; aici este momentul n care i cel mai exersat greete. Aceasta nu pentru ca chipul minte, cum zice Figaro, ci pentru ca noi nu tim ce spune.

Este o adevrat arta sa descifrezi fizionomia cuiva, iar principiile acestei arte nu se nva n abstract.

Prima condiie este observaia obiectiva i aceasta nu-l uoar. Cea mai mica urma de antipatie sau simpatie, de ura sau speran sau simpla influenta personala se interpune, modificnd observaia obiectiva.

Sunetul unei limbi nu izbete dect pe acela care n-o nelege, sensul comunicrii acoperind senzaia auditiva propriu-zis. De aceea, figura unui om nu-l poate oca dect pe acela care nu-l cunoate.

De aceea, prima vedere ne da cea mai curata impresie obiectiva i prima condiie n a o descifra.

nfiarea cuiva ne afecteaz la prima vedere, ca mirosul cnd intram undeva, ca gustul atunci cnd bem sau mncam.

Daca e adevrat ca Socrate a zis ntr-o zi unui tnr care-l era prezentat spre a-l examina: Vorbete, ca sa te vad, este de la sine neles ca acesta nu se aplica numai la sunet. Voia s-l vad ochii animindu-l-se, pasiunea expresiei dndu-l adevrat imagine a omului, precum i capacitile sale intelectuale descoperindu-se n micrile lui. Dar s-ar putea obiecta uor: nti ca nsuirile morale sunt prea ascunse pentru a se

descoperi att de uor; al doilea, ca n focul discuiei, dezvoltarea fizionomiei exercita asupra noastr o influenta autentica, menita sa ni-l apropie pe cel care vorbete, dar care tulbura propria noastr facultate de a cunoatere i reprezentare. Deci, s-ar putea spune mai corect: Nu vorbi, ca sa te vad.

Pentru a prinde adevrata i temeinica fizionomie a unui om, trebuie s-l observam cnd e singur, cu el nsui. Orice societate, orice convorbire ii arunca un reflex strain, n genere, n avantajul sau; aciunea din jurul sau il ridica peste nivelul sau.

Acelai om, privit n singurtate, adncit n gndurile sale, copleit de propriile sale sentimente i senzaii, i va arata adevrata sa nfiare, ceea ce simte i ceea ce este.

Cea mai spirituala i mai neleapt dintre naiunile europene a dictat o datorie de politee ca niciodat sa nu fie ntrerupi arbitrii: aceasta se numete a unsprezecea porunca. Zgomotul este cea mai neplcut ntrerupere.

Chiar un zgomot moderat, dar continuu, ma tulbura adesea nainte s-l aud contient i simt un fel de greutate n gndire. E ca i cum mi-ar fi mpiedicate picioarele fara sa bag de seama.

Mai ales cnd este bogat, prostia il degradeaz pe om. Nevoile i srcia il string n chingi pe cel lipsit de mijloace; serviciile sale nlocuiesc tiina i ii ocupa toat ziua. Dar bogii care sunt prosti se aseamn cu o turma care nu traiesete dect dup toanele ei.

Cnd citim, autorul cugeta pentru noi. Rencepem mersul interior al spiritului sau, ca colarul care deseneaz cu creionul pentru a nva sa scrie semnele pe care nvtorul le-a fcut pe tabla.

De aici vine teribila uurare pe care ne-o da lectura, cnd ntrerupe firul propriilor noastre cugetri; mintea noastr este atunci ca o pia publica, n care se aduna ideile strine.

Acela care citete toat ziua i nu se odihnete dect prin nemicare, pierde ncetul cu ncetul facultatea de a gndi prin sine nsui ca un om care clrete mereu i uita sa mai mearg.

Acesta este cazul multor nvai, pe care cititul i-a prostit de-a dreptul. Herodot povestete ca Xerxes a plns dezastrul armatei sale innecate,

observnd, n acelai timp, ca peste o suta de ani niciunul din oamenii sai n-ar mai fi trit. Cine ar putea oare sa nu plng la vederea unor voluminoase cataloage n care toate crile, n zece ani, vor fi moarte i uitate?

Politia sanitara ar trebui sa fixeze, n interesul sntii ochilor notri, un minimum al dimensiunii literelor de tipar. Giuvaergii veneieni povesteau ca toi acei care lucreaz faimoasele lnioare de Veneia orbesc n mai putin de treizeci de ani.

Cu ct un om este mai capabil i mai serios, cu att are simul umorului mai dezvoltat. Oamenii care insa rid sau zmbesc, indiferent daca e cazul sau nu, ori sunt saraci cu duhul, ori sunt meschini moral i intelectual; de aceea, felul n care rde cineva, motivul pentru care rde sunt caracteristice fiecrui individ n parte.

n ceea ce privete fericirea sau nefericirea noastr, trebuie sa ne stpnim fantezia; sa nu facem planuri mari pentru ca nerealizarea sau distrugerea lor ne costa scump. De asemenea, sa ne ferim inima de reprezentrile nefericite, dar nentmplate inca ale imaginaie.

Pentru a ne stpni nchipuirea este necesar s-o mpiedicm sa ne reaminteasc i sa ne zugrveasc nedreptatea, stricciunea, pierderile, injuriile, umilinele, mortificaiile suferite cndva. Caci prin aceasta sunt excitate ura i reaua voina adormite cndva, sufletul nostru pierzndu-i astfel curenia.

Daca un om arata prin purtarea lui ca sensul dreptii ii este strain, nu-l ncredina o lecaie fara garaniile potrivite.

Trebuie rupta orice prietenie cu aa-ziii amici buni care, pentru un fleac, se arata rai i vulgari. Prin aceasta se evita situaii neplcute pentru viitor.

Fa tot astfel i cu servitorii. E de preferat sa te descurci singur, dect sa te nconjori de trdtori.

Ne purtam defectele cum ne purtam corpul: fara sa le sintm. Sa ne ferim de orice prefctorie, caci izvorul ei este totdeauna n firca; apoi, disimularea presupune neltorie i implica, mai devreme sau mai trziu, o dezaprobare a gestului n sine i asta pentru ca cineva dorete sa para ceea ce nu este.

Cel ce vrea sa triasc printre oameni nu trebuie sa condamne o individualitate, chiar rea, mizerabila sau ridicola fiindc este creata de natura. Aadar, sa le perceap ca atare, ca pe ceva necesar, neschimbtor, care, ca urmare a unui principiu etern i metafizic trebuie sa fie asa; n cazul cel mai rau sa cugete ca trebuie sa existe i astfel de creaturi. Ignornd aceste aspecte, devii nedrept i-i faci dumani.

Caci nimeni nu poate s-i schimbe radical personalitatea, caracterul, etica sa, fora sa spirituala, temperamentul, fizionomia. Daca vom condamna un om n totalitate nu-l rmne altceva de fcut dect sa ne combat, la rndul sau, pina la moarte; caci ii suspendam dreptul la existenta proprie, obligndu-l, n acelai timp, sa devina altceva dect este n mod invariabil.

De aceea, pentru a trai printre oameni trebuie sa respectam individualitatea fiecruia, oricare ar fi i trebuie sa ne gndim s-l utilizam dup posibilitile i nclinaiile sale, fara sa speram vreo schimbare i fara sa condamnam. Acesta este adevratul sens al proverbului sa triesc lsnd i pe alii sa triasc. Sarcina nu este deloc uoar, pe ct este dreapta; prin urmare, acela care respecta personalitatea semenului sau se poate socoti fericit.

Politeea nseamn ndemnare, nepoliteea este sinonima cu prostia. Nu fii economi cu politeea. Vei dovedi astfel o mare lipsa de nelepciune. Dar acela care mpinge politeea pina la a-i sacrifica propriile sale interese reale pltete prea scump pentru o recunotin sau eventual un serviciu modest.

AMORUL. INSTINCTUL GENERATOR. Despre amor: obiectul sau, efectele i cauzele sale aparente Importanta i

seriozitatea pasiunii amoroase Iluzia individului i triumful speciei. Dragostea este, ca instinctul vital, cel mai puternic dintre toate resorturile. Deci,

daca s-ar gndi cineva ca dragostea absoarbe, fara ncetare, vlaga tinereii, ca este scopul suprem aproape al oricrui efort omenesc aducnd dezordinea n afacerile cele mai serioase, ca ncurca cele mai mari spirite, ca arunca deertciunile sale printre ncurcturile diplomatice i lucrrile academice, ca strecoar biletele dulci n mapele minitrilor i florii uscate n mapele filosofilor, ca rupe relaii preioase, sfrma legturi ce preau de nezdruncinat, i face victime din via, sntate, bogie, rang, fericire, ca face din omul cinstit un desfrnat i din prieten trdtor, dragostea rufctorului care se strduiete sa rstoarne, sa ncurce, sa distrug tot, atunci acel cineva ar fi gata sa strige: Pentru ce atta zgomot i efort, attea necazuri i suferine?

Este vorba, firete, de un lucru ct se poate de simplu: fiecare face ce dorete s-i aib n barca lui.

Pentru gnditorul serios insa adevrul este altul. Caci importanta chestiunii este pe msur goanei furioase ce se desfoar n acest scop.

Ce este omul? Voina care aspira sa triasc ntr-o fiin noua i deosebita. Dragostea este vicleugul ntrebuinat de natura pentru a-i atinge scopul, care nu

este, n realitate, dect crearea unei fiine noi, determinata n esen sa. Proba? Iat-o. Amorul platonic este o prostie, caci amorul nu se mulumete nici chiar cu

un sentiment reciproc ceea ce dorete, ce cauta, ce pretinde este posedarea nsi, este a simi fiina iubita, dorita, n puterea sa vitala, brbteasc, sa simt posednd n toat plenitudinea, cu toat fora simurilor dezlnuite prin placere.

Scopul unic, adevrat, scopul real al oricrei uniri din dragoste este procreaia, naterea unui copil, cu toate ca ndrgostiii nici nu viseaz ct de trdtoare este natura cu ei, aruncnd peste actul propriu-zis cel mai strlucitor i mai minunat val.

Placerea, voluptatea posedrii reciproce nu este dect o cursa. Natura umple golurile cu indivizi noi. Examinai doua fiine care caut s-i satisfac acest instinct imperios numit dragoste. In privirile lor, ncrcate de dorine, se vede cuprinzndu-se viaa unei fiine noi; n mpreunarea sexuala, dup care tnjesc, este contopirea a doua fiine ntr-una singura. Acest al treilea individ, pe care-l vad creat din strngerea lor n brae i n mijlocul voluptoaselor lor placeri, va recrea n el calitile ereditare ale prinilor, care astfel vor supravieui.

Dragostea nu este aadar dect voina de supravieuire a speciei, necesitatea de perpetuare n dauna iluziilor i bucuriilor efemere pe care omul le simte.

Oare exista vreun ndrgostit care, dup ce i-a satisfcut pasiunea, sa nu simt ca vraja s-a risipit? Numai specia a profitat din mpreunarea amoroasa a doua fiine; individul nici mcar nu realizeaz cine pierde i cine ctig. mpins de geniul speciei,

i impune toate sacrificiile fara mcar sa bnuiasc scopul adevrat al dragostei, faptul ca adesea este total diferit de aspiraiile sale.

Animalele sunt, de asemenea, nelate de aceasta mistificare a naturii care, inventnd placerea, le face sa cread ca lucreaz pentru satisfacia individuala. In realitate, numai perpetuarea speciei conteaz.

Ceea ce probeaz faptul ca dragostea se reduce la un instinct de reproducere a speciei este ca brbatul, prin natura sa, este inclinat spre instabilitate, n timp ce femeia este obligata, mcar un timp, sa rmn fidela.

Brbatul este poligam. Numrul popoarelor poligame este de patru ori mai mare dect numrul popoarelor monogame. Scopul naturii, ndreptat spre meninerea speciei, mpinge brbatul sa caute mai multe femei. El poate cu uurin sa nsmneze o suta de copii pe an daca are attea femei la dispoziie.

Care sunt feme